Sunteți pe pagina 1din 1

3.

Prezentați condițiile și manifestările specifice vieții sociale, precum și înțelesul


noțiunilor/conceptelor sociologice de status și rol. Prezentați, pe scurt, aplicabilitatea acestor
ultime două noțiuni în viața socială, aducând exemple din experiența voastră cotidiană.
În nici o societate viaţa socială nu s-a desfăşurat şi nu se desfăşoară pe baza unei egalităţi
depline sau macar apropiate. Viaţa socială, este condiţionată în posibilitatea sa de existenţă de un
sistem de structuri, analizabil sub două aspecte - organizaţional şi social – adică de existenţa unor
structuri sociale şi a unor procese de stratificare socială. Structura socială este alcătuită din
ansamblul grupurilor corelate şi ordonate ierarhic care funcţionează ȋntr-un spaţiu social. Structura
socială este esenţială pentru existenţa unei societăţi paşnice şi organizate şi pentru evitarea
haosului. Altfel cred ca este greu de imaginat cum ar fi viaţa oamenilor fără existenţa statului, a
instituţiilor sau fără existenţa unei diviziuni sociale a muncii.
Ȋn viaţa socială indivizii se raportează unul la celălalt prin prisma statusurilor pe care le
deţin, adică prin prisma poziţiilor sau rangurilor pe care le au ȋn cadrul structurii sociale. Astfel,
modul ȋn care doi oameni interacţionează se schimbă de-a lungul vieţii dacă şi statusurile lor se
schimbă. Spre exemplu, un student se va raporta ȋntr-un mod anume la profesorul său pe parcursul
facultăţii, şi probabil ȋntr-un cu totul alt mod atunci când va ajunge să predea la aceeaşi facultate,
iar fostul profesor ȋi va deveni coleg. De asemenea, relaţia dintre doi oameni va fi guvernată de
norme şi comportamente diferite atunci când au unul ȋn raport cu celălalt două statusuri diferite,
şef-angajat la locul de muncă şi prieten-prieten ȋn timpul liber.
Conceptul de status este interdependent de cel de rol, ȋntrucât nu există un status fără rol şi
niciun rol fără status. Fiecare status trimite la un anumit sau la anumite roluri, adică fiecare status
vine la pachet cu o serie de comportamente, atitudini, drepturi şi obligaţii pe care cei cu care
relaţionezi se aşteaptă să ţi le asumi să le respecţi. Cred că pot spune, spre exemplu că de la o
persoană ȋn rolul de medic toată lumea se aşteaptă ȋn primul rând să nu facă rău, să diagnosticheze
corect şi să asigure tratamentul corespunzător pentru fiecare pacient, să-i trateze pe toţi cei care
apelează la ei cu respect etc. Atât prescripţiile de rol cât şi sancţiunile pentru nerespectarea lor pot
diferi semnificativ de la o cultură la alta. Spre exemplu, ȋn anumite societăţi neȋndeplinirea de către
fiică a rolului de ajutor pentru părinţi ȋn gopodărie va fi nepermis şi aspru pedepsit de către aceştia,
iar ȋn multe alte culturi o fiică va putea alege acest rol din propria iniţiativă.

Bibliografie:

Lupşa, E. şi Bratu, V. (2006), Sociologie. Manual pentru clasa a XI-a, Editura Corvin, Deva

Note de curs Unitatea de ȋnvăţare 3: Status şi Rol. Grupurile

S-ar putea să vă placă și