ENERGIA, TEMPERATURA ȘI CĂLDURA

(Traducerea și imaginile din C. Donald Ahrens - Meteorology Today)

Prin definiție, energia reprezintă capacitatea de a face lucru mecanic asupra unei forme
de materie. Materia reprezintă orice are masă și ocupă spațiu. Lucrul mecanic este făcut asupra
materiei atunci când aceasta este împinsă, trasă sau ridicată pe o anumită distanță.
Cantitatea totală de energie stocată în orice obiect (energie internă) determină cât lucru
mecanic este capabil să facă un obiect. Energia potențială gravitațională sau mai simplu,
energia potențială reprezintă potențialul de a face lucru mecanic. Energia potențială a oricărui
obiect este dată de formula

EP = mgh,

unde m este masa obiectului, g este accelerația gravitațională, iar h este înălțimea obiectului
deasupra solului.
Un volum de aer situat la o anumită înălțime are mai multă energie potențială decât
același volum de aer situat imediat deasupra suprafeței. Acest lucru se datorează faptului că
aerul de deasupra are potențialul să coboare și să se încălzească printr-o grosime mai mare a
atmosferei. O substanță are, de asemenea, energie potențială dacă poate să exercite lucru
mecanic atunci când are loc o schimbare chimică. Astfel, cărbunele, gazul natural și hrana
conțin energie potențială chimică.
Orice substanță aflată în mișcare are energie de mișcare sau energie cinetică. Energia
cinetică (EC) a unui obiect este egală cu jumătatea produsului dintre masa acestuia și pătratul
vitezei cu care se deplasează astfel:

EC = 1 mv²
2

În consecință, cu cât un obiect se mișcă mai repede, cu atât energia cinetică a acestuia
este mai mare; astfel, un vânt puternic are mai multă energie cinetică decât o adiere slabă.
Energia cinetică depinde și de masa obiectului. În aceste condiții, un volum de apă și un volum
egal de aer, se pot deplasa cu aceeași viteză dar deoarece apa are o masă mai mare, ea are mai
multă energie cinetică. Atomii și moleculele care compun întreaga materie au energie cinetică
datorită mișcării lor. Această formă de energie cinetică este adesea numită energie calorică.
Probabil, cea mai importantă formă de energie în termeni de vreme și climă este energia pe care
o primim de la soare - energie radiantă.
Astfel, energia are mai multe forme și poate trece de la o formă la alta. Dar cantitatea
totală de energie din univers rămâne constantă. Energia nu poate fi nici creată nici distrusă. Ea
doar se schimbă de la o formă la alta în timpul proceselor fizice și chimice obișnuite. Cu alte
cuvinte energia pierdută în timpul unui proces trebuie să fie egală cu energia câștigată în timpul
altui proces. Astfel, energia este conservată. Această afirmație este cunoscută sub numele de
legea de conservare a energiei sau prima lege a termodinamicii.
Aerul este un amestec de nenumărate miliarde de atomi și molecule. Acești atomi și
molecule se mișcă în toate direcțiile, deplasându-se rotindu-se și ciocnindu-se unele cu altele în
toate direcțiile. În apropierea suprafeței Pământului, fiecare moleculă se va deplasa cu
aproximativ 1000 de ori diametrul ei înainte să se ciocnească cu altă moleculă. În plus, nu toți
atomii și toate moleculele se mișcă cu aceeași viteză. Temperatura aerului (sau a oricărei
substanțe) este o măsură a energiei cinetice medii. Mai simplu spus, temperatura este o măsură
a vitezei medii a atomilor și a moleculelor unde temperaturile mai mari corespund cu viteze
medii mai mari.

1
 Să presupunem că examinăm un volum de aer situat la suprafață de dimensiunea unui
balon așa cum este arătat în figura 1.

Figura 1: Temperatura aerului este o măsură a vitezei medii a moleculelor. În volumul de aer rece moleculele se
mișcă mai încet și se apropie una de alta. În volumul de aer cald ele se mișcă mai repede și se îndepărtează una de
alta.

Dacă încălzim aerul din interior, moleculele se vor mișca mai rapid dar se vor și îndepărta unele
de altele. În consecință, aerul devine mai puțin dens (așa cum este ilustrat în figura 1). Dacă
aerul este răcit, mișcarea moleculelor se va încetini iar acestea se vor apropia unele de altele.
Astfel, aerul va deveni mai dens. Acest comportament molecular este motivul pentru care aerul
de la suprafață este denumit cald și mai puțin dens sau rece și mai dens.
Atmosfera și oceanele conțin energie internă care este energia totală (potențială și
cinetică) stocată în moleculele lor. Așa cum s-a arătat anterior temperatura aerului și a apei este
determinată doar de energia cinetică medie (viteza medie) a tuturor moleculelor. Deoarece
temperatura indică doar cât de cald sau de rece este ceva relativ la o valoare standard, ea nu
spune întotdeauna câtă energie cinetică posedă un obiect. De exemplu, două căni identice,
umplute fiecare pe jumătate cu apă la aceeași temperatură, conțin aceeași energie internă. Dacă
apa dintr-o cană este vărsată în cealaltă, energia internă totală se va dubla deoarece masa se
dublează. Cu toate acestea, temperatura nu se va schimba deoarece viteza medie a moleculelor
rămâne aceeași.
Un alt exemplu este cel al unei căni cu lichid fierbinte și al unui lac. Lichidul din cană
are o temperatură mai ridicată decât cea a lacului, dar lacul conține mai multă energie internă,
doarece are mai multe molecule. Dacă această cană ar fi lăsată să plutească pe apă, lichidul din
cană s-ar răci rapid. Energia care ar fi transferată de la cana fierbinte la apa mai rece (datorită
diferenței de temperatură dintre cele două) este numită căldură.
Căldura reprezintă energia transferată de la un obiect la altul ca urmare a diferenței
de temperatură dintre cele două. După ce căldura este transferată, aceasta este stocată ca
energie internă. În atmosferă căldura este transportată prin conducție, convecție și radiație.

Scări de temperatură

Să presupunem că luăm un volum mic de aer (asemănător cu cel din figura 1 a) și îl

răcim. Pe măsură ce aerul se răcește, atomii și moleculele se vor mișca din ce în ce mai încet
până când temperatura aerului atinge -273°C care este cea mai coborâtă temperatură posibilă.
La această temperatură, numită zero absolut, atomii și moleculele vor avea o cantitate minimă
de energie și teoretic nu va exista mișcare termică. La zero absolut, putem începe o scară de
2
temperatură numită scară absolută sau scară Kelvin după Lord Kelvin (1824-1907) un om de
știință britanic care a introdus-o pentru prima dată. Deoarece scara Kelvin începe la zero
absolut, ea nu conține valori negative și este astfel ușor de folosit pentru calcule științifice.
Celelalte scări de temperatură folosite în mod obișnuit astăzi sunt Fahrenheit și Celsius.
Scara Fahrenheit a fost introdusă la începutul anilor 1700 de către fizicianul G. Daniel
Fahrenheit care a asociat numărul 32 temperaturii la care apa îngheață și numărul 212
temperaturii la care apa fierbe. Punctul 0 a fost atribuit celei mai coborâte temperaturi pe care
a obținut-o cu un amestec de gheață, apă și sare. Între punctele de îngheț și cele de fierbere
există 180 de diviziuni egale fiecare fiind numită grad.
Scara Celsius a fost introdusă mai târziu, în secolul al XVIII-lea. Pe această scară
numărul 0 este atribuit temperaturii la care îngheață apa pură, iar numărul 100 este atribuit
temperaturii la care apa pură fierbe la nivelul mării. Spațiul dintre punctul de îngheț și cel de
fierbere este divizat în 100 de grade egale. Astfel, fiecare grad Celsius este cu 180/100 sau de
1,8 ori mai mare decât un grad Fahrenheit, sau, altfel spus, o creștere de temperatură de 1°C
este egală cu o creștere de temperatură de 1,8°F. O formulă pentru a transforma gradele
Fahrenheit în grade Celsius este următoarea:

°C = 5 (°F - 32)
9

Fiecare grad de pe scara Kelvin este de aceeași dimensiune cu un grad Celsius, iar
temperatura de 0 K este egală cu -273°C. Transformarea din °C în K poate fi făcută prin
simpla adăugare a 273 temperaturii în grade Celsius astfel:

K = °C + 273

3
Figura 2: Comparație între scările Kelvin, Celsius și Fahrenheit

În figura 2 sunt comparate scările Kelvin, Celsius și Fahrenheit. Conversia temperaturii

de la o scară la alta poate fi făcută prin simpla citire a temperaturii corespunzătoare.

Căldura specifică

Capacitatea calorică a unei substanțe reprezintă raportul dintre cantitatea de energie

calorică absorbită de acea substanță și creșterea de temperatură pe care o determină. Capacitatea
calorică a unei substanțe raportată la unitatea de masă este numită căldură specifică. Cu alte
cuvinte, căldura specifică reprezintă cantitatea de căldură necesară pentru a crește temperatura
unui gram de substanță cu un grad Celsius.

4
 Pentru a încălzi 1 gram de apă lichidă, astfel încât temperatură ei să crească cu un grad,
este necesară aproximativ 1 calorie. Prin definiție, caloria reprezintă cantitatea de căldură
necesară pentru a crește temperatura unui gram de apă de la 14,5°C până la 15,5°C. O
kilocalorie (1000 calorii) reprezintă căldura necesară pentru a crește temperatura unui kg de apă
cu 1°C. În Sistemul Internațional, unitatea pentru energie este Joule (J) unde 1 calorie = 4,186
J. Astfel, apa are o căldură specifică de 1. Dacă este încălzită o cantitate egală de sol uscat, vor
fi necesare aproximativ 0,2 calorii pentru o creștere de temperatură de 1°C. Astfel, căldura
specifică a apei este de 5 ori mai mare decât cea a soului. Cu alte cuvinte, apa trebuie să absoarbă
de 5 ori mai multă căldură decât aceeași cantitate de sol pentru ca temperatura acesteia să
crească cu aceeași valoare. În tabelul 1 este dată căldura specifică a mai multor substanțe

Tabelul 1: Căldura specifică pentru diferite substanțe

Substanța Căldura specifică (Cal/g  J/kg  °C
°C)
Apă (pură) 1,00 4186
Noroi umed 0,60 2512
Gheață (0°C) 0,50 2093
Argilă nisipoasă 0,33 1381
Aer uscat (la nivelul mării) 0,24 1005
Nisip cuarțos 0,19 795
Granit 0,19 794

Apa se încălzește încet dar se și răcește la fel de încet. Ea are o capacitate de stocare a
energiei mai mare decât alte substanțe obișnuite cum ar fi solul sau aerul. Un volum dat de apă
poate stoca o cantitate mare de energie deși schimbarea de temperatură produsă este mică.
Datorită acestei proprietăți, apa are un puternic efect modificator asupra vremii și climei. De
exemplu, în apropierea întinderilor mari de apă, iernile sunt, de obicei, mai calde, iar verile sunt
mai reci decât regiunile situate în regiunile de uscat.

Căldura latentă

Vaporii de apă sunt un gaz invizibil. Ei devin vizibili atunci când se transformă în
particule mai mari, lichide sau solide. Acest proces de transformare este cunoscut sub numele
de schimbare de stare sau schimbare de fază. Energia calorică necesară pentru a schimba o
substanță cum ar fi apa dintr-o stare în alta este numită căldură latentă.
Să presupunem că examinăm la microscop o picătură mică de apă pură. La suprafața
picăturii, moleculele scapă constant (se evaporă). Deoarece moleculele cu mai multă energie,
care se mișcă mai repede scapă mai ușor, mișcarea medie a tuturor moleculelor rămase scade
pe măsură ce tot mai multe molecule se evaporă. Deoarece temperatura este o măsură a mișcării
moleculare medii, mișcarea mai lentă determină o temperatură mai scăzută a apei. Evaporarea
se face astfel cu consum de căldură determinând răcirea. Altfel spus, evaporarea determină
răcirea deoarece energia necesară pentru evaporarea apei (schimbarea fazei de la lichid la gaz)
poate proveni de la apă sau de la alte surse care includ aerul.
Energia pierdută de către apa lichidă în timpul evaporării poate fi considerată ca fiind
transportată de către molecula de vapori de apă și ca fiind blocată în aceasta. Energia se află
astfel într-o stare "stocată" sau "ascunsă" și este astfel numită căldură latentă. Este latentă
(ascunsă) în sensul că temperatura substanței care se transformă din lichid în gaz este aceeași.
Energia calorică va reapărea sub formă de căldură sensibilă atunci când vaporii de apă
condensează și se transformă din nou în apă lichidă. Astfel, condensarea este un proces care
produce încălzire.

5
 Energia calorică eliberată atunci când vapori de apă condensează este numită căldură
latentă de condensare. Energia calorică folosită pentru transformarea apei lichide în vapori
poartă numele de căldură latentă de evaporare. Pentru a evapora un gram de apă la temperatura
camerei sunt necesare aproximativ 600 de calorii (2500 J).
Energia folosită în procesul de transformare a gheții în apă lichidă este numită căldură
latentă de topire. Pentru a topi un gram de gheață sunt necesare aproximativ 80 de calorii. Dacă
un gram de apă la temperatura de 0°C se transformă în gheață la 0°C va fi eliberată în mediu
aceeași cantitate de căldură (80 calorii) sub formă de căldură sensibilă. Astfel, atunci când
gheața se topește este consumată căldură; atunci când apa îngheață este eliberată căldură.
Energia calorică necesară pentru a transforma gheața în vapori (un proces numit
sublimare) este numită căldură latentă de sublimare. Pentru ca un singur gram de gheață să se
transforme complet în vapori de apă la o temperatură de 0°C sunt necesare aproximativ 680
calorii (2850 J) - 80 de calorii pentru căldura latentă de topire plus 600 de calorii pentru căldura
latentă de evaporare. Dacă aceeași cantitate se transformă din nou în gheață (proces denumit
desublimare), vor fi eliberate aproximativ 680 cal (2850 J).

Figura 3: Energia calorică absorbită și eliberată

În figura 3 sunt rezumate conceptele prezentate până acum. Atunci când schimbarea de
stare se face de la stânga la dreapta, căldura este absorbită de către substanță și luată din mediu.
Astfel, procesele de topire, evaporare și sublimare răcesc mediul. Atunci când schimbarea de
stare se face de la dreapta la stânga, energia calorică este eliberată de către substanță în mediu.
Astfel, procesele de înghețare, condensare și desublimare încălzesc mediul înconjurător.
Căldura latentă este o sursă importantă de energie pentru atmosferă. Odată ce moleculele
de vapori de apă devin separate de suprafața Pământului, ele sunt preluate de către vânt. Pe
măsură ce urcă la altitudini mai mari, acolo unde aerul este rece, vaporii se transformă în
particule de nor lichide și solide (gheață). În timpul acestor procese, în mediu este eliberată o
cantitate foarte mare de energie calorică. Această căldură asigură energie pentru furtuni cum ar
fi uragane, ciclonii latitudinilor medii și furtunile convective.
Vaporii de apă evaporați de deasupra apelor calde, tropicale, pot fi transportați în
regiunile polare unde condensează și își eliberează energia calorică. Astfel, procesele de
evaporare, transport și condensare reprezintă un aspect extrem de important pentru relocarea
energiei calorice (și a apei) în atmosferă.