CATENA, 1987, vol. 14, p.

573-584

Analiza spaţială şi temporală a deplasărilor de teren prin utilizarea

dendrocronologiei

R.R. Braam, E.E.J. Weiss and P.A. Burrough, Utrecht

Rezumat: Creşterea şi înclinarea arborilor de pe terenurile în pantă este afectată de către deplasările de
teren. Analiza corespunzătoare a creşterii şi formei arborelui poate, aşadar, furniza informaţii
considerabile despre activitatea deplasărilor de teren.
Acest articol descrie o metodă nouă şi automată pentru studierea aspectelor temporale şi spaţiale ale
activităţii deplasărilor de teren. Datele lăţimilor de inele, din doar câteva carote per arbore, sunt
necesare. Metoda foloseşte tehnici de filtrare şi de analiză statistică a seriei temporale.
Rezultatele preliminare, pentru două alunecări de teren din regiunea Barcelonnette (Alpii Francezi),
arată o stabilitate relativă a activităţii deplasărilor de teren în ultimii 100 de ani (fără tendinţă) şi
periodicitate scurtă (perioade de 6-7 ani) a activităţii deplasărilor de teren.
Avantajele metodei (faţă de altele în general mai vizuale) sunt claritatea, flexibilitatea, repetabilitatea şi
rapiditatea ei. Cu toate acestea, mai multe teste sunt necesare pentru a examina siguranţa ei.

1. Introducere
Deplasările de teren din regiunile muntoase sau deluroase împădurite sunt în
relaţie cu toate elementele care implică managementul bazinelor hidrografice.
Deplasările de teren majore pot cauza pierderea de resurse valoroase, distrugerea
drumurilor şi clădirilor şi pot ameninţa siguranţa populaţiei. Este de interes
considerabil pentru planing-ul startegic, de lungă durată, să ştim dacă frecvenţa
deplasărilor de teren dintr-o regiune este în creştere sau este stabilă de-a lungul
timpului. Din fericire, date despre istoria trecută a deplasărilor de teren sunt conţinute
în interiorul inelelor şi în forma arborilor crescuţi pe terenurile degradate. Prin
urmare, analiza adecvată a creşterii şi formei arborilor poate furniza informaţii
considerabile despre aspectele temporale şi spaţiale ale deplasărilor de teren dintr-o
regiune.
Creşterea arborelui şi înclinarea pe terenurile în pantă sunt afectate de către
deplasările în masă şi eroziune. Răspunsul arborelui la deplasarea de teren poate fi
văzut în lăţimea, textura şi forma inelelor anuale de creştere, precum şi în forma
trunchiului şi a ramurilor. Alestalo (1971) a introdus termenul de
„dendrogeomorfologie” pentru studiul preceselor geomorfologice prin utilizarea
datelor adunate de la arbori şi a oferit un raport general al posibilităţilor. Shroder
(1978) a descris efectele generale ale deplasărilor de teren asupra arborilor şi a
prezentat o metodă pentru analizarea deplasărilor de teren pe termen lung, folosind
mai multe răspunsuri diferite ale arborilor la înclinare (basculare). De asemenea, el a
revizuit literatura recentă din domeniul dendrogeomorfologiei (Shroder, 1980). Acest
articol prezintă o nouă şi automată metodă de analiză a datelor de lăţime a inelelor de
arbori din regiunile supuse la deplasări de teren. Variabilitatea spaţială şi temporală a
deplasărilor de teren poate fi analizată folosind doar datele de lăţime a inelelor de la
câteva carote per arbore. Metoda prezentată aici se bazează pe acelea ale lui Alestalo
(1971) şi Shroder (1978), însă utilizează tehnici de filtrare şi analiză statistică a

1
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

seriilor temporale. Analiza este efectuată cu ajutorul unui program de computer,

denumit CATIR, care a fost dezvoltat pentru acest scop. Metoda este ilustrată folosind
date din regiunea Barcelonnette, a văii Ubaye, din Alpii Francezi.

Fig. 1. Sus: Deplasarea de teren a indus înclinarea unui arbore de conifere şi

consecventa creştere excentrică a inelelor anuale, precum şi curbarea
trunchiului. Jos: Două metode de calculare a excenticităţii inelelor anuale
pentru fiecare an (Ei) pe baza lăţimilor de inele, măsurate de-a lungul unor
raze diferite (RA, RB, RC).

2. Deplasările de teren, bascularea arborilor şi creşterea inelelor excentrice

Un proces geomorfologic, ca de exemplu deplasarea de teren, poate influenţa
creşterea arborelui în diferite moduri. Deplasările de teren pot cauza evenimente aşa
cum sunt:
a) înclinarea trunchiului arborelui (basculare);
b) forfecarea radăcinii sau tulpinii;
c) îngroparea tulpinii;
d) dezvelirea rădăcinilor;
e) coraziune (distrugerea scoarţei prin rupere);
f) defrişarea (creşterea stresului provenit de la apă);
g) inundarea.
Un arbore poate răspunde la aceste evenimente în feluri diferite, cum ar fi
prin:
a) moarte;
b) suprimarea creşterii;

2
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

c) sporirea creşterii;
d) creşterea lemnului de reacţie (structură, morfologie şi culoare diferită
a celulelor) şi a inelelor anuale excentrice;
e) lăstărire şi;
f) succesiune (după Shroder, 1978).
Shroder (1978) a introdus termenul „lanţ-Proces-Eveniment-Răspuns” pentru
acest fel de relaţii. Cele mai multe dintre răspunsurile arborilor, menţionate mai sus,
pot fi cauzate de către mai mult de un astfel de eveniment. Pentru deplasările de teren,
creşterea lemnului de reacţie în trunchi şi consecventa creştere excentrică a inelelor,
oricum, este cauzată doar de către înclinare.
Când un arbore este basculat, trunchiul înclinat răspunde prin curbare în sus,
astfel încât creşterea verticală este menţinută (fig. 1). Curbura este cauzată de către
presiunea (conifere) sau tensiunea (foioase) care se dezvoltă în lungul trunchiului ca
rezultat al creşterii lemnului de reacţie pe partea inferioară a trunchiului de conifere şi
pe cea superioară a trunchiului de foioase (Westing, 1965). Prin numărarea inelelor
excentrice ale unui trunchi de arbore înclinat, excentricitatea inelelor anuale poate fi
utilizată pentru identificarea anului de basculare şi astfel pentru a data activitatea
deplasării de teren (Alestalo, 1971). Arborii cu multiple înclinări pot arăta forme de
creştere foarte complexe ca rezultat al curbării, în special atunci când direcţiile de
înclinare au fost diferite şi perioadele dintre basculările succesive au fost lungi
(decenii). Examinarea formei trunchiului poate dezvălui numărul minim de înclinări,
direcţiile lor şi vârsta lor relativă (Braam, 1985; Braam et al., 1987). Examinarea
sensului excentricităţii inelelor anuale succesive ale arborilor cu multiple înclinări
poate dezvălui anii de înclinare, cu toate că acest lucru poate fi dificil, dacă prelevarea
carotelor nu se bazează pe analizarea formei trunchiului.
Înclinarea arborilor poate avea alte cauze decât deplasările de teren, ca de
exemplu rafalele de vânt, însă înclinările induse de deplasările de teren pot fi uşor
identificate, în cele mai multe cazuri, din situaţia locală. De asemenea, excentricitatea
inelelor anuale poate fi cauzată de către distribuţia inegală a umezelii, rezerva de
nutrienţi sau substanţele de creştere, ca un rezultat al unei dezvoltări inegale a
coroanei şi/sau al sistemului radicular, însă în aceste cazuri ea nu este însoţită de către
lemn de reacţie (recunoscut pe baza morfologiei şi culorii lui diferite).
Excentricitatea inelelor anuale poate fi măsurată într-un mod simplu pe baza
secţiunilor transversale de tulpină sau pe baza a cel puţin două carote, prelevate în
unghi drept una faţă de cealaltă, aşa cum este ilustrat în figura 1.
Excentricitatea poate fi modelată sub forma unei funcţii de înclinare şi de
formă a coroanei şi a sistemului radicular, ultimele două, tratate ca un factor complex:
Ei  a  bI i  cCRi  e (1)
unde:
Ei = excentricitatea în anul i;
Ii = înclinarea în anul i;
CRi = condiţiile coroanei şi rădăcinilor în anul i;
a, b, c = constante şi;
e = termenul de eroare.

Diverşi autori (Alestalo, 1971; Shroder, 1978) au încercat să stabilească

relaţia cantitativă dintre unghiul de înclinare şi mărimea excentricităţii. Cu toate că o
schimbare mică a unghiului de înclinare are o influenţă clară asupra mărimii
excentricităţii, o relaţie absolută nu poate fi stabilită. Acesta este probabil rezultatul

3
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

neluării în calcul a influenţei factorului coroană-rădăcină, însă, de asemenea, este

posibil ca senzitivitatea la înclinare să difere de la o specie la alta sau chiar între
arborii individuali. Mai mult, se pare că în cazul arborilor nedisturbaţi, cu un trunchi
drept şi vertical în sus şi coroană şi sistem radicular simetric dezvoltate, mărimea
excentricităţii fluctuează considerabil de la an la an (Braam, 1985). Oricum, aceste
incertitudini nu sunt de importanţă mare în analizarea cursului excentricităţii de-a
lungul vieţii unui arbore deoarece:
1. nu interesează fluctuaţiile de la an la an, care pot fi privite ca şi eroare
(zgomot), ci doar schimbările bruşte de direcţie a excentricităţii, care
au o durabilitate mai lungă de câţiva ani;
2. nu interesează schimbările în termen absolut, ci doar semnificaţia în
termen relativ a celor care pot fi testate statistic şi;
3. putem ignora factorul coroană-rădăcină atâta timp cât el este constant
sau relativ mic.
Dacă luăm în calcul cel de-al treilea punct, formula (1) poate fi scrisă astfel:
Ei  a  bI i  e (2)

Acum putem data înclinarea prin măsurarea semnificaţiei, la un nivel

specificat, a schimbărilor relative în planul (sau media locală) excentricităţii inelelor
anuale din trunchiurile înclinate.
Datele de înclinare pot fi privite ca şi date de estimare a activităţii deplasării
de teren. Activitatea deplasărilor de teren dintr-o regiune şi de-a lungul unei perioade
poate fi analizată prin aplicarea conceptului de index Proces-Eveniment-Răspuns, ca
cel prezentat de către Shroder (1978). Acest index exprimă numărul de arbori cu
răspuns de înclinare, datat pentru anul “i”, raportat la numărul total de arbori probaţi,
care au trăit în anul “i”, şi este exprimat în procente. Calcularea indexului pentru
fiecare an oferă o serie index a activităţii deplasărilor de teren din regiune.
O activitate a deplasărilor de teren mai mare, măsurată cu acest index,
înseamnă astfel mai mulţi albori înclinaţi. Distribuţia arborilor şi a activităţii
deplasărilor de teren în cuprinsul unei suprafeţe are o influenţă importantă asupra
valorii index. În cazul unei distribuţii uniforme a arborilor în cuprinsul unei regiuni,
indexul măsoară numărul relativ al locurilor unde au apărut deplasări şi nu numărul
relativ al momentelor când deplasări de teren au avut loc.
Utilizarea inelelor anuale poate produce un decalaj de un an în datare, atunci
când înclinarea a apărut după sezonul de creştere, însă înainte de sfârşitul anului
calendaristic, astfel încât creşterea excentrică nu va porni înainte de următorul sezon
de creştere.

3. Metode

3.1. Prelevarea carotelor şi măsurarea excentricităţii

Deşi excentricitatea este cel mai bine de măsurat cu ajutorul secţiunilor
transversale de trunchiuri, în cele mai multe cazuri acest lucru nu este permis sau de
dorit. Oricum, câteva carote sunt adesea suficiente pentru a stabili schimbările relative
ale planului excentricităţii de-a lungul vieţii unui arbore, atunci când prelevarea se
ghidează după forma arborelui. Carotele ar trebui prelevate în lungul razelor din
direcţia de înclinare şi în lungul acelora care fac un unghi drept cu aceasta. Carote
adiţionale vor fi necesare în cazul direcţiilor multiple de înclinare în scopul datării

4
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

unor probleme, cum sunt cele explicate în nota tehnică ce însoţeşte acest articol
(Braam et al., 1987).
Înelele de arbori sunt prelevate utilizându-se un burghiu de oţel inoxidabil,
de 5 mm diametru şi 300 mm lungime. Carotele sunt extrase, iar lăţimile de inele sunt
numărate cu ajutorul unui microscop şi a unui generator de impulsuri (2500 de
impulsuri pentru o deplasare orizontală de 1 cm). Datele sunt stocate pe disc,
utilizându-se un computer Apple. Analiza aferentă a seriilor temporale a fost efectuată
în secţia Cyber 180-855 a Centrului Academic de Computere Utrecht.
Excentricitatea este măsurată aşa cum este ilustrat în figura 1 şi calculată
după formula:
E i  ( RAi  RC i ) /( RAi  RC i )  100% (3)

unde:
Ei = excentricitatea în anul i şi;
RA = lăţimea inelelor din lungul razei A;
RC = lăţimea inelelor din lungul razei C.

E1  E2
t ; unde: Ē = media ferestrei (n ani per fereastră)
S pm
2S 2
S pm  şi
n

S2   ( E1  E1 )2   ( E2  E2 )2
2( n  1)
Fig. 2. Măsurarea schimbărilor semnificative ale planului excentricităţii cu
ajutorul tehnicii SMW (Spit-Moving-Window), combinată cu calcularea testului-
t, al lui Student, de diferenţă între mediile probei (ferestrei).

5
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

Măsurarea excentricităţii este astfel esenţială la fel ca şi la metoda lui

Alestalo (1971), unde lăţimea inelelor din partea inferioară a trunchiului este
exprimată ca un procentaj al diametrului total al creşterii. Temeiul unei abordări
oarecum diferite este că, lăţimea inelelor de pe partea superioară a trunchiurilor
înclinate este sever suprimată, lucru care măreşte eroarea de măsurare şi creşte şansa
apariţiei inelelor (parţial) absente. Această metodă alternativă conduce la valori mai
mici ale excentricităţii pentru acelaşi inel anual, decât metoda lui Alestalo, însă
deoarece suntem interesaţi de semnificaţia schimbărilor planului relativ de
excentricitate, acest lucru nu este o problemă.
Seria temporală a excentricităţii este stabilită prin calcularea valorii de
excentricitate pentru toate inelele anuale şi plasarea lor în anul corect, corespunzător
(vezi Fritts, 1976 pentru un bun calcul al sincronizării „interdatare” inelelor de
arbori). Un soft de computer pentru interdatarea (sincronizarea) automată a datelor
inelelor de arbori a fost dezvoltat.

3.2. Analizarea seriei excentricităţii

Scopul este de a stabili seria ocurenţelor înclinării prin intermediul analizei
seriei temporale a excentricităţii estimate. O ocurenţă a înclinaţiei este definită ca o
schimbare semnificantă a excentricităţii relative, cu o durabilitate de câţiva ani. Pentru
o serie liniară, prelevată corect, locaţia schimbărilor absolute ale valorii unui atribut
poate fi estimată prin utilizarea unei tehnici de filtrare cunoscută sub numele de
„Split Moving Window” (adică Fereastră Mutată şi Scindată) sau „SMW” (Webster &
Wong, 1968). Această tehnică, combinată cu testul „t”, a lui Student, pentru
diferenţele dintre mediile probei, este foarte potrivită pentru analizarea schimbărilor
planului de excentricitate (fig. 2). O fereastră dublă (de lungime egală) cu o distanţă
de unul sau mai mulţi ani (un număr inegal ar trebui să fie ales dacă valorile sunt în
legătură cu anii originali) este mişcată de-a lungul seriei. Pentru fiecare poziţie,
diferenţa mediilor ferestrei (= probă) este testată, la un nivel de semnificaţie
specificat, împotriva ipotezei nule, a lipsei diferenţei (diferenţă cauzată de către
variaţii întâmplătoare). Testul este cu dublu scop, deoarece amândouă nivele, de
creştere şi descreştere a excentricităţii sunt importante. Gradele de libertate sunt egale
cu 2(n-1), n fiind numărul de ani dintr-o fereastră, însă când varianţele ferestrei sunt
suspecte de a diferii, ar trebui luat în schimb (n-1) (Snedecor, 1966). Valoarea
calculată a lui “t” pentru fiecare an al seriei excentricităţii (cu excepţia anilor de la
extremităţi) poate fi comparată cu valoarea critică din nivelul de semnificaţie ales. O
valuare a lui “t” egală sau mai mare decât valoarea critică datează o schimbare
semnificativă în nivelul excentricităţii şi prin urmare indică înclinare şi astfel,
activitate a deplasării de teren. Când mai mulţi ani succesivi arată o valoare-t mai
mare decât valoarea critică, cel mai probabil an al înclinării este cel cu cea mai mare
valoare-t. Cu toate acestea, deoarece o înclinare treptată poate apărea, pare rezonabilă
socotirea fiecărui an cu o valoare-t peste cea critică, ca o indicare a înclinării. Când
înclinarea este treptată, cele două jumătăţi ale ferestrei scindate şi mutate pot fi
separate prin unul sau mai multe intervale de probare (fig. 2). Utilizarea acestei
“despărţituri” în fereastră sporeşte senzitivitatea tehnicii atunci când schimbările sunt
treptate. Oricum, ar trebui notat faptul că descreşterea treptată a excentricităţii poate fi
rezultatul curbării trunchiului.
O serie temporală a ocurenţei înclinărilor este obţinută prin atribuirea valorii
„1” pentru fiecare an cu valoare-t deasupra nivelului de semnificaţie ales şi „0” pentru
orice alt an al seriei. Fiecare an cu o ocurenţă a înclinării, indică o deplasare de teren,
cu un decalaj posibil de un an, atunci când înclinarea a apărut după sezonul de

6
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

creştere. Figura 3 oferă un exemplu de astfel de analiză pentru un arbore (Larix

decidua) din aria de studiu de lângă Barcelonnette (Alpii Francezi).

Fig. 3. Datarea ocurenţelor

înclinării cu ajutorul tehnicii
SMW şi testului-t pentru un
arbore de Larix decidua de pe o
alunecare de teren de lângă
Barcelonette (Alpii Francezi).
Nivelul de semnificaţie este de
0,01 (încredere de 99 %).

3.3. Analiza variabilităţii spaţiale şi temporale a activităţii deplasărilor de teren

Seria ocurenţelor înclinării, a unui număr de arbori probaţi dintr-o regiune,
poate fi utilizată pentru analiza variabilităţii temporale şi spaţiale a activităţii
deplasărilor de teren din regiunea respectivă. De exemplu, o schimbare a activităţii în
josul pantei poate fi urmărită prin prelevarea arborilor pe fâşii sau pe subareale.
Variaţiile temporale în activitatea întregii regiuni pot fi măsurate prin calcularea unei
valori index pentru fiecare an (Shroder, 1978):
n n
I i  ( R (k ) i ) /( A(k ) i )  100% (4)
k 1 k 1

unde:
Ii = indexul activităţii pentru anul i;
R(k)i = arborii înclinaţi în anul i;
A(k)i = arborii probaţi, în viaţă, în anul i;
n = numărul total de arbori probaţi.

Indexul relatează numărul de arbori înclinaţi din totalul de arbori probaţi

pentru fiecare an. Ce este scos la iveală în legătură cu activitatea deplasărilor de teren

7
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

depinde de distribuţia arborilor probaţi şi activitatea deplasării în cuprinsul arealului.

Deplasările mici, aşa cum sunt cele de ordinul unui petec de pământ ce conţine
(afectează) rădăcinile unui singur arbore (adesea observate în aria de studiu) sunt cele
mai mici deplasări de teren măsurabile cu această metodă.
Seria index de activitate, obţinută pe această cale poate fi analizată pentru a
se descoperi prezenţa tendinţelor, periodicitatea şi corelaţiile dintre serii. Poate fi
folosită pentru a descoperi relaţia deplasărilor de teren cu posibili factori cauzali, aşa
cum sunt precipitaţiile. Acest lucru poate fi făcut cu ajutorul tehnicilor normale de
analiză a seriilor temporale aşa cum sunt graficele temporale (cronogramele),
potrivirea curbelor, autocorelarea, intercorelarea şi analiza spectrală. Pentru o
informare despre aceste tehnici a se vedea de exemplu lucrările lui Chatfield (1984)
sau Davis (1986).

Fig. 4. Localizarea şi profilul geologic al ariei de studiu.

4. Un exemplu: Valea Rioux Bourdoux

Valea Rioux Bourdoux, tributară râului Ubaye, situată la aproximativ 4 km
nord-vest de Barcelonnette (fig. 4), este bine cunoscută pentru marea activitate a
deplasărilor de teren şi frecvenţa curgerilor noroioase în secolele trecute. Activitatea
în acest areal datează cel puţin din secolul al XV-lea, ca un rezultat al defrişării
aproape complete în timpul evului mediu. Rocile fundamentului din această regiune
sunt alcătuite din foarte erodabile marne argiloase negre (jurasiene), cunoscute sub
numele de “Terres Noires” (pământ negru), aflate în părţile inferioare ale versanţilor,
şi Flysch cu cretă (eocen, cu marne negre în bază), în părţile superioare. De asemenea,
precipitaţiile anuale relativ ridicate din vale, care sunt estimate a fi de ordinul a
1500 mm/an, aceasta însemnând aproape dublu faţă de valorile de la staţia

8
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

Barcelonnette (Anonymous, 1976), contribuie la rata de eroziune ridicată din zonă. De

la sfârşitul ultimului secol şi până în 1977, au fost executate operaţiuni de corectare a
cursului albiei, cu scopul de a stabiliza profilul râului Rioux Bourdoux. Pe lângă
aceasta, lucrări de drenaj şi plasarea a numeroase mici baraje în aria bazinului de
recepţie şi a unuia mai mare pe râul principal, a compromis reînpădurirea celei mai
mari părţi a zonei. Cu toate că frecvenţa curgerilor noroioase a scăzut rapid, ele nu au
fost stopate complet, iar deplasările de teren sunt încă active (aşa cum poate fi
observat din studiul a numeroşi arbori, recent înclinaţi în zonă).

5. Activitatea deplasărilor de teren

Cu scopul de a studia cursul activităţii deplasărilor de teren, de la
reînpădurire, arborii au fost probaţi pe două locaţii pilot din vale. Cincizeci şi patru
(54) de carote au fost prelevate din 26 de arbori de pin, aflaţi în partea superioară,
instabilă, a alunecării „Ravin des Aiguettes”, care este situată între 1500 şi 2000 m, pe
versantul vestic al văii, iar 72 de carote au fost prelevate din 30 de arbori de pin, de pe
o mică şi secundară alunecare, de la marginea alunecării „Pra-Bellon”, o largă
deplasare de pachete de Terres Noires, situată pe versantul estic al văii (fig. 4). Dintre
acestea, 20 de arbori au fost utili pentru analiza din Ravin des Aiguettes şi 21 pentru
cea din Pra Bellon. Restul de probe nu a putut fi sincronizat, datorită inelelor false şi
absente şi datorită distrugerii carotelor.

Fig. 5. Seria index a activităţii deplasărilor de teren pentru situl Pra

Bellon (A) şi situl Ravin des Aiguettes (B), precum şi cantitatea anuală
de precipitaţii în intervalul 1925-1980, pentru staţia meteorologică
Barcelonnette (1135 m) (C).

Valorile excentricităţii au fost calculate şi analizate cu ajutorul tehnicii

SMW, pentru diferite dimensiuni ale ferestrei (2, 3, 4 şi 5 ani) şi dimensiuni ale
despărţiturii (1, 3 şi 5 ani), pentru mai mulţi arbori, cu scopul de a compara
rezultatele. Dimensiunea mai mare a ferestrei şi/sau a despărţiturii determină mai
multe date de înclinaţii, cu toate că dimensiunile foarte mari ale ferestrei reduc

9
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

numărul de date.
O dimensiune a ferestrei de 5 ani, în combinaţie cu o despărţitură de 1 an, a
fost considerată ca fiind optimă şi a fost aleasă pentru a analiza toţi arborii, astfel
producându-se seria valorilor-t pentru fiecare arbore. Cele mai mari vârfuri de
valoare-t din serie, indică cele mai de încredere date ale înclinării arborilor, şi astfel
ale activităţii deplasărilor de teren. Alegerea unui nivel de semnificaţie specific oferă
valorile critice ale lui „t” şi îl face posibil pentru a descoperi care ani sunt importanţi
şi care nu. În acest studiu un nivel de semnificaţie de 0,01 a fost ales. Valoarea critică
a lui „t” la acest nivel, este de 3.36, atunci când varianţele probei sunt egale, şi de
4.60, atunci când sunt inegale.

Fig. 6. Corelograme care indică coeficienţii de autocorelaţie la diferite

decalaje pentru seriile index Pra Bellon (A) şi Ravin des Aiguettes (B) şi
coeficienţii de intercorelaţie la diferite decalaje între ele (C). Doar cele mai
înalte vârfuri (r > 0,3) sunt semnificative la nivelul de 0,01.

Valorile index Proces-Eveniment-Răspuns au fost calculate pentru ambele

areale folosind t = 3,36 precum şi t = 4,60. Principala diferenţă dintre rezultatele
utilizării a diferite valori pentru “t” constă într-o schimbare a mediei index de la 7% la
17% şi într-o creştere a varianţei la 40%, modelul rămânând oricum acelaşi
(intercorelaţia cu decalaj 0 fiind de 0,70 cu un t = 8,00). Mai multe analize au fost
efectuate, utilizând doar seria index mai de încredere, calculată la o valoare critică a

10
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

lui t = 4,60.
Seria index a ambelor situri, Ravin des Aiguettes şi Pra Bellon, nu arată
vizual tendinţă clară (fig. 5). Absenţa tendinţei este, de asemenea clară, din
coeficienţii scăzuţi de corelaţie pe întârzieri (decalaje) mai mari decât zero (fig. 6).
Aceasta înseamnă că activitatea deplasărilor de teren a fost stabilă pe toată perioada
de măsurători, nefiind dezvăluită nici o influenţă clară a reîmpăduririi sau maturizării
pădurii. Cu toate acestea, fluctuaţii par să fie prezente în ambele serii index. Prin
urmare, a fost efectuată analiza Fourier pentru a estima spectrul seriei index. Spectrul
arată mărimea varianţei, explicată prin componentele periodice în intervalul de la 2
(frecvenţa Nyquist) la N ani (lungimea totală a seriei) (Chatfield, 1984). Contribuţia la
varianţa datelor, prin intermediul unei componente periodice specifice este denumită
puterea. Componentele periodice cu o lungime de undă în jur de 7 şi 21 ani sunt
importante în puterea spectrului seriei index Pra Bellon, iar cele în jur de 6 şi 18 ani,
în cea a spectrului seriei Ravin des Aiguettes (fig. 7). Intercorelaţiile celor două serii
index sunt joase pentru toate decalajele (fig. 6), cel mai înalt coeficient la un decalaj
de + 13, 14 ani este r = 0,5.

Fig. 7. Spectrul puterii, estimat printr-o reprezentare Fourier a seriilor index din
siturile Pra Bellon (A) şi Ravin des Aiguettes (B) şi al seriei precipitaţiilor anuale (C)
de la staţia meteorologică Barcelonnette (1135 m).

Figura 5 compară seria index cu datele cantităţii anuale de precipitaţii de la

staţia Barcelonnette. Nu există coeficienţi de corelaţie mari, la orice decalaj, între cele
două serii index şi precipitaţii (cel mai mare r, de 0.4, este la un decalaj de +11 ani
pentru alunecarea Ravin des Aiguettes), toate valorile lui r sunt mai mici de 0,4 pentru
alunecarea Pra Bellon şi nu există nivel semnificativ de 0,01. De asemenea, datele

11
CATENA, 1987, vol. 14, p. 573-584

precipitaţiilor nu arată periodicitate similară, ceea ce este clar din vizualizarea

spectrului lor (fig. 7c). Acest lucru pare a sugera că, deşi precipitaţiile sunt un factor
important în inducerea deplasărilor de teren, prin sporirea conţinutului de apă al
solului, ele nu generează direct activitatea deplasărilor de teren. Mai degrabă, pare că
stress-ul datorat forfecării (ruperi) este gradual (încet) crescut, atingând valoarea
critică după câtva timp, şi apoi este brusc scăzut, ca un rezultat al faptului că
alunecarea se stabilizează, după care stress-ul forfecării creşte din nou. Scara
temporală a acestei periodicităţi va fi cauzată de către factori relativ constanţi ca: roca
substratului, media anuală a precipitaţiilor şi unghiul de pantă.

6. Concluzii
Cu toate că multe testări ale metodei sugerate sunt necesare, ea pare să ofere
bune prospecţiuni, principalele avantaje fiind utilizarea clară a criteriilor de evaluare,
flexibilitatea ei, repetabilitatea şi rapiditatea (comparată cu alte, metode vizuale de
interpretare a datelor inelelor de arbori).
Rezultatele studierii regiunii arată o absenţă a tendinţei în seria index a
activităţii deplasărilor de teren în cuprinsul ultimilor 100 de ani. Prin urmare,
influenţa reîmpăduririi şi a maturizării pădurii asupra activităţii deplasărilor de teren
nu este clară. Componentele periodice cu lungime de undă de 6 şi 18 ani (Pra Bellon)
şi 7 şi 21 de ani (Ravin des Aiguettes) sunt importante în seriile index, ceea ce reiese
clar din spectrul lor. Absenţa tendinţei şi prezenţa periodicităţii de scurtă durată a
activităţii deplasărilor de teren indică o situaţie de echilibru efemer, care poate fi
rezultatul lucrărilor de regularizare a albiei, efectuate în zonă. Oricum, acest lucru nu
este cert, deoarece nu există date despre activitatea alunecărilor de teren înainte de
efectuarea acestor lucrări de regularizare.

Mulţumiri
Autorii mulţumesc lui Henk Ploeger şi Laboratorului de Geografie Fizică
pentru ajutorul lor prietenesc în utilizarea facilităţilor aferite de computer şi pentru
asistenţa tehnică.

12