Sunteți pe pagina 1din 766

IMNURI

CREŞTINE

2003
PREFAŢĂ

Chiar din vremea „când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie


şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” (Iov 38:7) şi până
când cântarea cea nouă – a lui Moise şi a Mielului – va răsuna pe Marea de
Cristal din glasurile celor mântuiţi, şi după aceea în veacurile nesfârşite ale
eternităţii, cântarea de laudă la adresa lui Dumnezeu constituie o permanenţă
în serviciul de adorare şi închinare.
Prin intermediul muzicii, fiinţele create de El au căutat dintotdeauna
să-şi exprime sentimentele înalte şi nobile, bucuria, încântarea, admiraţia şi
recunoştinţa faţă de Acela care le-a creat, le susţine şi trăieşte pentru fericirea
lor.
Mai mult decât oricine altcineva, omul, pentru care iubirea lui Dumnezeu
a fost exprimată într-un mod atât de uimitor prin planul de mântuire şi pentru
a cărui salvare a fost jertfit Însuşi Unicul Fiu al lui Dumnezeu, are cele mai
puternice motive de a-L lăuda pe Cel ce l-a iubit cu o dragoste mai presus de
orice sacrificiu şi de a cânta minunea dragostei Sale.
Atât în cadrul serviciilor divine, „în adunarea credincioşilor Lui” (Psalmii
149:1), cât şi în mod individual, avem privilegiul să „cântăm Domnului o
cântare înţeleaptă” (Psalmii 47:7), şi toţi „cei iubiţi de El” să „mărim prin
laudele noastre numele Lui cel sfânt” (Psalmii 30:4), aducându-ne astfel
prinosul de recunoştinţă pentru dragostea cea mare pe care ne-o poartă
neîncetat:
„Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru,
căci este plăcut şi se cuvine să-L lăudăm.” (Psalmii 147:1)
„Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele! Căci
mare este bunătatea Lui faţă de noi şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi
pe Domnul!” (Psalmul 117)
„Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima veselă, din pricina
mântuirii Tale: cânt Domnului, căci mi-a făcut bine!” (Psalmii 13:5,6)
Cu acest unic scop a fost editată şi această carte de „Imnuri creştine”, iar
dorinţa şi rugăciunea noastră este ca toţi cei ce o vor folosi pentru a aduce
laude lui Dumnezeu, să-şi poată continua cântarea lor în veşnicie, împreună
cu fericita gloată a celor răscumpăraţi.

Editorii

3
Scurt istoric

Cartea de faţă este rodul mai multor ani de activitate susţinută din partea
mai multor persoane care şi-au adus aportul lor la realizarea acestui proiect.
Selectarea, scrierea şi verificarea cântărilor n-a fost deloc o misiune uşoară,
întrucât la aceasta a trebuit să se ţină cont de diverse criterii pe care acestea
trebuia să le îndeplinească.
Astfel s-a urmărit selectarea unei diversităţi de cântări, potrivite pentru
diferitele evenimente din viaţa unei biserici, acordându-se prioritate cântărilor
vechi, multe dintre ele cântate cu drag şi de pionierii adventişti şi evitându-se
tendinţele moderne şi profane care se manifestă tot mai accentuat în muzica
pretins creştină de astăzi.
În cazul unor anumitor cântări, au fost modificate sincopele din partituri,
care au fost astfel adaptate spiritului muzicii sacre europene şi particularităţilor
limbii române.
Corectitudinea gramaticală şi doctrinară, coincidenţa accentului muzical
cu accentul silabic, precum şi logica exprimării au fost alte criterii care au
determinat în anumite cazuri modificarea versurilor unor cântări deja cunoscute.
În majoritatea cazurilor în care au fost disponibile partiturile originale, a
fost păstrată muzica din acestea.
În toate situaţiile în care sursele cântărilor au fost cunoscute, au fost indicate
numele şi anii de viaţă ai autorilor şi compozitorilor, precum şi traducătorii.
Mulţumim în primul rând lui Dumnezeu pentru preţiosul Său ajutor şi apoi
tuturor celor care, într-un mod sau altul, au contribuit la apariţia acestei cărţi
de imnuri creştine.

4
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

5
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

6
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

7
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

8
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

9
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

10
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

11
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

12
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

13
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

14
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

15
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

16
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

17
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

18
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

19
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

20
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

21
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

22
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

23
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

24
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

25
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

26
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

27
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

28
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

29
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

30
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

31
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

32
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

33
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

34
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

35
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

36
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

37
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

38
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

39
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

40
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

41
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

42
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

43
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

44
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

45
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

46
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

47
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

48
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

49
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

50
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

51
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

52
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

53
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

54
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

55
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

56
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

57
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

58
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

59
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

60
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

61
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

62
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

63
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

64
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

65
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

66
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

67
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

68
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

69
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

70
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

71
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

72
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

73
CÂNTĂRI DE LAUDĂ

74
CÂNTĂRI DE DIMINEAŢĂ

75
CÂNTĂRI DE DIMINEAŢĂ

76
CÂNTĂRI DE DIMINEAŢĂ

77
CÂNTĂRI DE DIMINEAŢĂ

78
CÂNTĂRI DE DIMINEAŢĂ

79
CÂNTĂRI DE DIMINEAŢĂ

80
CÂNTĂRI DE DIMINEAŢĂ

81
CÂNTĂRI DE SEARĂ

82
CÂNTĂRI DE SEARĂ

83
CÂNTĂRI DE SEARĂ

84
CÂNTĂRI DE SEARĂ

85
CÂNTĂRI DE SEARĂ

86
CÂNTĂRI DE SEARĂ

87
CÂNTĂRI DE SEARĂ

88
CÂNTĂRI DE SEARĂ

89
CÂNTĂRI DE DESCHIDERE

90
CÂNTĂRI DE DESCHIDERE

91
CÂNTĂRI DE DESCHIDERE

92
CÂNTĂRI DE DESCHIDERE

93
CÂNTĂRI DE DESCHIDERE

94
CÂNTĂRI DE DESCHIDERE

95
CÂNTĂRI DE DESCHIDERE

96
CÂNTĂRI DE DESCHIDERE

97
CÂNTĂRI DE DESCHIDERE

98
CÂNTĂRI DE ÎNCHIDERE

99
CÂNTĂRI DE ÎNCHIDERE

100
CÂNTĂRI DE ÎNCHIDERE

101
CÂNTĂRI DE SABAT

102
CÂNTĂRI DE SABAT

103
CÂNTĂRI DE SABAT

104
CÂNTĂRI DE SABAT

105
CÂNTĂRI DE SABAT

106
CÂNTĂRI DE SABAT

107
CÂNTĂRI DE SABAT

108
CÂNTĂRI DE SABAT

109
CÂNTĂRI DE SABAT

110
CÂNTĂRI DE SABAT

111
CÂNTĂRI DE SABAT

112
CÂNTĂRI DE SABAT

113
CÂNTĂRI DE SABAT

114
CÂNTĂRI DE SABAT

115
CÂNTĂRI DE SABAT

116
CÂNTĂRI DE SABAT

117
CÂNTĂRI DE SABAT

118
CÂNTĂRI DE SABAT

119
CÂNTĂRI DE SABAT

120
CÂNTĂRI DE SABAT

121
CÂNTĂRI DE SABAT

122
CÂNTĂRI DE SABAT

123
CÂNTĂRI DE SABAT

124
CÂNTĂRI DE SABAT

125
CÂNTĂRI DE SABAT

126
CÂNTĂRI DE SABAT

127
CÂNTĂRI DE SABAT

128
CÂNTĂRI DE SABAT

129
CÂNTĂRI DE SABAT

130
CÂNTĂRI DE SABAT

131
CÂNTĂRI DE SABAT

132
CÂNTĂRI DE SABAT

133
IUBIREA LUI DUMNEZEU

134
IUBIREA LUI DUMNEZEU

135
IUBIREA LUI DUMNEZEU

136
IUBIREA LUI DUMNEZEU

137
IUBIREA LUI DUMNEZEU

138
IUBIREA LUI DUMNEZEU

139
IUBIREA LUI DUMNEZEU

140
IUBIREA LUI DUMNEZEU

141
IUBIREA LUI DUMNEZEU

142
IUBIREA LUI DUMNEZEU

143
IUBIREA LUI DUMNEZEU

144
IUBIREA LUI DUMNEZEU

145
IUBIREA LUI DUMNEZEU

146
IUBIREA LUI DUMNEZEU

147
IUBIREA LUI DUMNEZEU

148
IUBIREA LUI DUMNEZEU

149
IUBIREA LUI DUMNEZEU

150
IUBIREA LUI DUMNEZEU

151
IUBIREA LUI DUMNEZEU

152
IUBIREA LUI DUMNEZEU

153
IUBIREA LUI DUMNEZEU

154
IUBIREA LUI DUMNEZEU

155
IUBIREA LUI DUMNEZEU

156
IUBIREA LUI DUMNEZEU

157
IUBIREA LUI DUMNEZEU

158
IUBIREA LUI DUMNEZEU

159
IUBIREA LUI DUMNEZEU

160
IUBIREA LUI DUMNEZEU

161
IUBIREA LUI DUMNEZEU

162
IUBIREA LUI DUMNEZEU

163
IUBIREA LUI DUMNEZEU

164
IUBIREA LUI DUMNEZEU

165
NAŞTEREA LUI ISUS

166
NAŞTEREA LUI ISUS

167
NAŞTEREA LUI ISUS

168
NAŞTEREA LUI ISUS

169
NAŞTEREA LUI ISUS

170
NAŞTEREA LUI ISUS

171
NAŞTEREA LUI ISUS

172
NAŞTEREA LUI ISUS

173
NAŞTEREA LUI ISUS

174
NAŞTEREA LUI ISUS

175
NAŞTEREA LUI ISUS

176
NAŞTEREA LUI ISUS

177
NAŞTEREA LUI ISUS

178
NAŞTEREA LUI ISUS

179
NAŞTEREA LUI ISUS

180
NAŞTEREA LUI ISUS

181
NAŞTEREA LUI ISUS

182
VIAŢA ŞI LUCRAREA LUI ISUS

183
VIAŢA ŞI LUCRAREA LUI ISUS

184
VIAŢA ŞI LUCRAREA LUI ISUS

185
VIAŢA ŞI LUCRAREA LUI ISUS

186
VIAŢA ŞI LUCRAREA LUI ISUS

187
JERTFA LUI ISUS

188
JERTFA LUI ISUS

189
JERTFA LUI ISUS

190
JERTFA LUI ISUS

191
JERTFA LUI ISUS

192
JERTFA LUI ISUS

193
JERTFA LUI ISUS

194
JERTFA LUI ISUS

195
JERTFA LUI ISUS

196
JERTFA LUI ISUS

197
JERTFA LUI ISUS

198
JERTFA LUI ISUS

199
BUCURIA MÂNTUIRII

200
BUCURIA MÂNTUIRII

201
BUCURIA MÂNTUIRII

202
BUCURIA MÂNTUIRII

203
BUCURIA MÂNTUIRII

204
BUCURIA MÂNTUIRII

205
BUCURIA MÂNTUIRII

206
BUCURIA MÂNTUIRII

207
BUCURIA MÂNTUIRII

208
BUCURIA MÂNTUIRII

209
BUCURIA MÂNTUIRII

210
BUCURIA MÂNTUIRII

211
BUCURIA MÂNTUIRII

212
BUCURIA MÂNTUIRII

213
BUCURIA MÂNTUIRII

214
BUCURIA MÂNTUIRII

215
BUCURIA MÂNTUIRII

216
BUCURIA MÂNTUIRII

217
BUCURIA MÂNTUIRII

218
BUCURIA MÂNTUIRII

219
BUCURIA MÂNTUIRII

220
BUCURIA MÂNTUIRII

221
BUCURIA MÂNTUIRII

222
BUCURIA MÂNTUIRII

223
BUCURIA MÂNTUIRII

224
BUCURIA MÂNTUIRII

225
BUCURIA MÂNTUIRII

226
BUCURIA MÂNTUIRII

227
BUCURIA MÂNTUIRII

228
BUCURIA MÂNTUIRII

229
BUCURIA MÂNTUIRII

230
BUCURIA MÂNTUIRII

231
BUCURIA MÂNTUIRII

232
BUCURIA MÂNTUIRII

233
BUCURIA MÂNTUIRII

234
BUCURIA MÂNTUIRII

235
BUCURIA MÂNTUIRII

236
BUCURIA MÂNTUIRII

237
BUCURIA MÂNTUIRII

238
BUCURIA MÂNTUIRII

239
POCĂINŢĂ

240
POCĂINŢĂ

241
POCĂINŢĂ

242
POCĂINŢĂ

243
POCĂINŢĂ

244
POCĂINŢĂ

245
POCĂINŢĂ

246
POCĂINŢĂ

247
POCĂINŢĂ

248
POCĂINŢĂ

249
POCĂINŢĂ

250
POCĂINŢĂ

251
POCĂINŢĂ

252
POCĂINŢĂ

253
POCĂINŢĂ

254
POCĂINŢĂ

255
POCĂINŢĂ

256
POCĂINŢĂ

257
CONSACRARE

258
CONSACRARE

259
CONSACRARE

260
CONSACRARE

261
CONSACRARE

262
CONSACRARE

263
CONSACRARE

264
CONSACRARE

265
CONSACRARE

266
CONSACRARE

267
CONSACRARE

268
CONSACRARE

269
CONSACRARE

270
CONSACRARE

271
CONSACRARE

272
CONSACRARE

273
CONSACRARE

274
CONSACRARE

275
CONSACRARE

276
CONSACRARE

277
CONSACRARE

278
CONSACRARE

279
CONSACRARE

280
CONSACRARE

281
CONSACRARE

282
CONSACRARE

283
CONSACRARE

284
CONSACRARE

285
CONSACRARE

286
CONSACRARE

287
CONSACRARE

288
CONSACRARE

289
CONSACRARE

290
RUGĂCIUNE

291
RUGĂCIUNE

292
RUGĂCIUNE

293
RUGĂCIUNE

294
RUGĂCIUNE

295
RUGĂCIUNE

296
RUGĂCIUNE

297
RUGĂCIUNE

298
RUGĂCIUNE

299
RUGĂCIUNE

300
RUGĂCIUNE

301
RUGĂCIUNE

302
RUGĂCIUNE

303
RUGĂCIUNE

304
RUGĂCIUNE

305
RUGĂCIUNE

306
RUGĂCIUNE

307
RUGĂCIUNE

308
RUGĂCIUNE

309
RUGĂCIUNE

310
RUGĂCIUNE

311
RUGĂCIUNE

312
RUGĂCIUNE

313
RUGĂCIUNE

314
RUGĂCIUNE

315
RUGĂCIUNE

316
RUGĂCIUNE

317
RUGĂCIUNE

318
RUGĂCIUNE

319
RUGĂCIUNE

320
RECUNOŞTINŢĂ

321
RECUNOŞTINŢĂ

322
RECUNOŞTINŢĂ

323
RECUNOŞTINŢĂ

324
RECUNOŞTINŢĂ

325
RECUNOŞTINŢĂ

326
RECUNOŞTINŢĂ

327
RECUNOŞTINŢĂ

328
RECUNOŞTINŢĂ

329
RECUNOŞTINŢĂ

330
RECUNOŞTINŢĂ

331
RECUNOŞTINŢĂ

332
RECUNOŞTINŢĂ

333
RECUNOŞTINŢĂ

334
RECUNOŞTINŢĂ

335
RECUNOŞTINŢĂ

336
RECUNOŞTINŢĂ

337
RECUNOŞTINŢĂ

338
ÎNCREDERE

339
ÎNCREDERE

340
ÎNCREDERE

341
ÎNCREDERE

342
ÎNCREDERE

343
ÎNCREDERE

344
ÎNCREDERE

345
ÎNCREDERE

346
ÎNCREDERE

347
ÎNCREDERE

348
ÎNCREDERE

349
ÎNCREDERE

350
ÎNCREDERE

351
ÎNCREDERE

352
ÎNCREDERE

353
ÎNCREDERE

354
ÎNCREDERE

355
ÎNCREDERE

356
ÎNCREDERE

357
ÎNCREDERE

358
ÎNCREDERE

359
ÎNCREDERE

360
ÎNCREDERE

361
ÎNCREDERE

362
ÎNCREDERE

363
ÎNCREDERE

364
ÎNCREDERE

365
ÎNCREDERE

366
ÎNCREDERE

367
ÎNCREDERE

368
ÎNCREDERE

369
ÎNCREDERE

370
ÎNCREDERE

371
ÎNCREDERE

372
ÎNCREDERE

373
ÎNCREDERE

374
ÎNCREDERE

375
ÎNCREDERE

376
ÎNCREDERE

377
ÎNCREDERE

378
ÎNCREDERE

379
ÎNCREDERE

380
ÎNCREDERE

381
ÎNCREDERE

382
ÎNCREDERE

383
ÎNCREDERE

384
ÎNCREDERE

385
ÎNCREDERE

386
ÎNCREDERE

387
ÎNCREDERE

388
ÎNCREDERE

389
ÎNCREDERE

390
ÎNCREDERE

391
ÎNCREDERE

392
ÎNCREDERE

393
ÎNCREDERE

394
ÎNCREDERE

395
ÎNCREDERE

396
ÎNCREDERE

397
ÎNCREDERE

398
ÎNCREDERE

399
ÎNCREDERE

400
ÎNCREDERE

401
ÎNCREDERE

402
ÎNCREDERE

403
ÎNCREDERE

404
ÎNCREDERE

405
ÎNCREDERE

406
ÎNCREDERE

407
ÎNCREDERE

408
ÎNCREDERE

409
ÎNCREDERE

410
ÎNCREDERE

411
ÎNCREDERE

412
ÎNCREDERE

413
ÎNCREDERE

414
ÎNCREDERE

415
ÎNCREDERE

416
ÎNCREDERE

417
ÎNCREDERE

418
ÎNCREDERE

419
ÎNCREDERE

420
ÎNCREDERE

421
ÎNCREDERE

422
ÎNCREDERE

423
LUPTA CREDINŢEI

424
LUPTA CREDINŢEI

425
LUPTA CREDINŢEI

426
LUPTA CREDINŢEI

427
LUPTA CREDINŢEI

428
LUPTA CREDINŢEI

429
LUPTA CREDINŢEI

430
LUPTA CREDINŢEI

431
LUPTA CREDINŢEI

432
LUPTA CREDINŢEI

433
LUPTA CREDINŢEI

434
LUPTA CREDINŢEI

435
LUPTA CREDINŢEI

436
LUPTA CREDINŢEI

437
MÂNGÂIERE

438
MÂNGÂIERE

439
MÂNGÂIERE

440
MÂNGÂIERE

441
MÂNGÂIERE

442
MÂNGÂIERE

443
MÂNGÂIERE

444
MÂNGÂIERE

445
MÂNGÂIERE

446
MÂNGÂIERE

447
MÂNGÂIERE

448
MÂNGÂIERE

449
MÂNGÂIERE

450
MÂNGÂIERE

451
MÂNGÂIERE

452
MÂNGÂIERE

453
MÂNGÂIERE

454
MÂNGÂIERE

455
MÂNGÂIERE

456
MÂNGÂIERE

457
MÂNGÂIERE

458
MÂNGÂIERE

459
NĂDEJDEA MÂNTUIRII

460
NĂDEJDEA MÂNTUIRII

461
NĂDEJDEA MÂNTUIRII

462
NĂDEJDEA MÂNTUIRII

463
NĂDEJDEA MÂNTUIRII

464
NĂDEJDEA MÂNTUIRII

465
NĂDEJDEA MÂNTUIRII

466
NĂDEJDEA MÂNTUIRII

467
REVENIREA LUI ISUS

468
REVENIREA LUI ISUS

469
REVENIREA LUI ISUS

470
REVENIREA LUI ISUS

471
REVENIREA LUI ISUS

472
REVENIREA LUI ISUS

473
REVENIREA LUI ISUS

474
REVENIREA LUI ISUS

475
REVENIREA LUI ISUS

476
REVENIREA LUI ISUS

477
REVENIREA LUI ISUS

478
REVENIREA LUI ISUS

479
REVENIREA LUI ISUS

480
REVENIREA LUI ISUS

481
REVENIREA LUI ISUS

482
REVENIREA LUI ISUS

483
REVENIREA LUI ISUS

484
REVENIREA LUI ISUS

485
REVENIREA LUI ISUS

486
REVENIREA LUI ISUS

487
REVENIREA LUI ISUS

488
REVENIREA LUI ISUS

489
REVENIREA LUI ISUS

490
REVENIREA LUI ISUS

491
REVENIREA LUI ISUS

492
REVENIREA LUI ISUS

493
REVENIREA LUI ISUS

494
REVENIREA LUI ISUS

495
REVENIREA LUI ISUS

496
REVENIREA LUI ISUS

497
REVENIREA LUI ISUS

498
REVENIREA LUI ISUS

499
REVENIREA LUI ISUS

500
REVENIREA LUI ISUS

501
REVENIREA LUI ISUS

502
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

503
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

504504504504 504
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

505
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

506506506506 506
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

507
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

508508508508 508
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

509
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

510510510510 510
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

511
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

512512512512 512
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

513
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

514514514514 514
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

515
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

516516516516 516
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

517
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

518518518518 518
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

519
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

520520520520 520
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

521
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

522522522522 522
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

523
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

524524524524 524
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

525
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

526526526526 526
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

527
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

528528528528 528
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

529
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

530530530530 530
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

531
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

532532532532 532
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

533
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

534534534534 534
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

535
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

536536536536 536
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

537
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

538538538538 538
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

539
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

540540540540 540
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

541
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

542542542542 542
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

543
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

544544544544 544
DOR DE PATRIA CEREASCĂ

545
BIRUINŢĂ

546
BIRUINŢĂ

547
BIRUINŢĂ

548
BIRUINŢĂ

549
BIRUINŢĂ

550
BIRUINŢĂ

551
CALEA VIEŢII

552
CALEA VIEŢII

553
CALEA VIEŢII

554
CALEA VIEŢII

555
CALEA VIEŢII

556
CALEA VIEŢII

557
CALEA VIEŢII

558
CALEA VIEŢII

559
CALEA VIEŢII

560
CALEA VIEŢII

561
DUHUL SFÂNT

562
DUHUL SFÂNT

563
DUHUL SFÂNT

564
IUBIRE FRĂŢEASCĂ

565
IUBIRE FRĂŢEASCĂ

566
IUBIRE FRĂŢEASCĂ

567
IUBIRE FRĂŢEASCĂ

568
FAMILIA

569
FAMILIA

570
FAMILIA

571
FAMILIA

572
FAMILIA

573
FAMILIA

574
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

575
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

576
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

577
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

578
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

579
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

580
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

581
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

582
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

583
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

584
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

585
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

586
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

587
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

588
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

589
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

590
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

591
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

592
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

593
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

594
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

595
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

596
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

597
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

598
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

599
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

600
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

601
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

602
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

603
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

604
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

605
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

606
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

607
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

608
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

609
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

610
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

611
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

612
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

613
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

614
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

615
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

616
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

617
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

618
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

619
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

620
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

621
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

622
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

623
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

624
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

625
ÎNDEMN ŞI AVERTIZARE

626
MISIONARE

627
MISIONARE

628
MISIONARE

629
MISIONARE

630
MISIONARE

631
MISIONARE

632
MISIONARE

633
MISIONARE

634
MISIONARE

635
MISIONARE

636
MISIONARE

637
MISIONARE

638
MISIONARE

639
MISIONARE

640
MISIONARE

641
MISIONARE

642
MISIONARE

643
MISIONARE

644
MISIONARE

645
MISIONARE

646
MISIONARE

647
MISIONARE

648
MISIONARE

649
MISIONARE

650
MISIONARE

651
MISIONARE

652
MISIONARE

653
MISIONARE

654
MISIONARE

655
MISIONARE

656
MISIONARE

657
MISIONARE

658
MISIONARE

659
MISIONARE

660
MISIONARE

661
MISIONARE

662
MISIONARE

663
MISIONARE

664
MISIONARE

665
MISIONARE

666
BOTEZ

667
BOTEZ

668
BOTEZ

669
BOTEZ

670
BOTEZ

671
BOTEZ

672
SFÂNTA CINĂ

673
SFÂNTA CINĂ

674
SFÂNTA CINĂ

675
SFÂNTA CINĂ

676
SFÂNTA CINĂ

677
NUNTĂ

678
NUNTĂ

679
NUNTĂ

680
NUNTĂ

681
NUNTĂ

682
NUNTĂ

683
NUNTĂ

684
NUNTĂ

685
NUNTĂ

686
NUNTĂ

687
NUNTĂ

688
NUNTĂ

689
NUNTĂ

690
NUNTĂ

691
BINECUVÂNTARE

692
BINECUVÂNTARE

693
BINECUVÂNTARE

694
ÎNMORMÂNTARE

695
ÎNMORMÂNTARE

696
ÎNMORMÂNTARE

697
ÎNMORMÂNTARE

698
ÎNMORMÂNTARE

699
CASA DOMNULUI

700
CASA DOMNULUI

701
CASA DOMNULUI

702
CASA DOMNULUI

703
CASA DOMNULUI

704
CASA DOMNULUI

705
CASA DOMNULUI

706
CASA DOMNULUI

707
SFINTELE SCRIPTURI

708
SFINTELE SCRIPTURI

709
SFINTELE SCRIPTURI

710
SFINTELE SCRIPTURI

711
SFINTELE SCRIPTURI

712
SFINTELE SCRIPTURI

713
NATURĂ

714
NATURĂ

715
NATURĂ

716
NATURĂ

717
NATURĂ

718
NATURĂ

719
NATURĂ

720
NATURĂ

721
PENTRU CEI MICI

722
PENTRU CEI MICI

723
PENTRU CEI MICI

724
PENTRU CEI MICI

725
PENTRU CEI MICI

726
PENTRU CEI MICI

727
PENTRU CEI MICI

728
PENTRU CEI MICI

729
PENTRU CEI MICI

730
PENTRU CEI MICI

731
PENTRU CEI MICI

732
PENTRU CEI MICI

733
PENTRU CEI MICI

734
PENTRU CEI MICI

735
PENTRU CEI MICI

736
PENTRU CEI MICI

737
PENTRU CEI MICI

738
PENTRU CEI MICI

739
DIVERSE

740
DIVERSE

741
DIVERSE

742
DIVERSE

743
DIVERSE

744
DIVERSE

745
DIVERSE

746
DIVERSE

747
DIVERSE

748
DIVERSE

749
DIVERSE

750
DIVERSE

751
INDEX TEMATIC

Cântări de laudă ..................................1-73 Revenirea lui Isus ..........................489-524


Cântări de dimineaţă .........................74-82 Dor de patria cerească ...................525-566
Cântări de seară .................................83-92 Biruinţă .........................................567-572
Cântări de deschidere ......................93-101 Calea vieţii ....................................573-582
Cântări de închidere ......................102-106 Duhul Sfânt ...................................583-586
Cântări de Sabat ............................107-141 Iubire frăţească ..............................587-591
Iubirea lui Dumnezeu ....................142-174 Familia ..........................................592-597
Naşterea lui Isus ............................175-192 Îndemn şi avertizare ......................598-650
Viaţa şi lucrarea lui Isus ................193-197 Misionare ......................................651-688
Jertfa lui Isus .................................198-209 Botez .............................................689-694
Bucuria mântuirii ..........................210-250 Sfânta Cină ....................................695-699
Pocăinţă .........................................251-269 Nuntă .............................................700-711
Consacrare.....................................270-304 Binecuvântare ...............................712-715
Rugăciune .....................................305-338 Înmormântare ................................716-722
Recunoştinţă..................................339-356 Casa Domnului..............................723-731
Încredere .......................................357-445 Sfintele Scripturi ...........................732-737
Lupta credinţei ..............................446-458 Natură............................................738-745
Mângâiere .....................................459-480 Pentru cei mici ..............................746-766
Nădejdea mântuirii ........................481-488 Diverse ..........................................767-777

INDEXUL AUTORILOR, TRADUCĂTORILOR ŞI SURSELOR TEXTULUI

Ackley, Alfred H. 250, 311, 384 Black, James M. 505 Catană, Benoni 142, 220, 272,
Adams, Sarah F. 463 Bliss, Philip P. 120, 223, 334, 552, 364, 444, 529, 733
Addison, Joseph 29 627, 642, 764 Charlesworth, Vermon J. 372, 373
Alexander, Cecil F. 181 Blom, Fredrick A. 170 Chelcea, Mihail 296
Ambrosius 1 Boberg, Carl G. 37 Chisholm, Thomas O. 24
Appel, W. 95, 99 Bode, John E. 367 Chorley, Henry F. 338
Atchinson, Jonathan B. 636 Bolton, Fannie E. 57 Ciocan, Florea 561
Bowring, John 151 Clairvaux, Bernard von 354
Babcock, Maltbie D. 9 Breck, Carrie E. 233 Clappeau, Placide 191
Baker, Mary Ann 480 Breck, F. A. 145 Clausnitzer, Tobias 94
Baltzell, I. 656 Brewer, Sidney S. 496 Clayton, Norman J. 397
Baring-Gould, Sabine 84 Bridges, Matthew 10 Clephane, Elizabeth C. 280
Bateman, L. M. B. 267 Brooks, Phillips 176 Cluff, Samuel O. 680
Bates, Katherine Lee 531 Brown, Jessie H. 238 Codner, Elizabeth 265
Baxter, Lydia O. 473, 602 Burtescu, Benone 20, 46, 89, 152, Coghill, Anna L. 674
Belden, Franklin E. 206, 215, 295, 190, 204, 266, 316, 422, 445, Cowper, William 202
305, 382, 405, 500, 545, 603, 484, 493, 510, 512, 521, 549, Cox, Sidney 240
608, 691 555, 565, 589, 592, 594, 652, Cramer, Johann A. 283, 284
Bellamy, W. H. 413 659, 707, 777 Crosby, Fanny J. 31, 116, 162,
Bennard, George 285, 688 Burtescu, Dan 322 194, 222, 225, 226, 244, 327,
Bennett, Lucy A. 355 339, 362, 392, 569, 618, 619,
Bennett, Sanford F. 550 C. I. 396 632, 731
Berg, Karolina S. 363, 369, 430 Campbell, Emma 504 Cureteu, Octavian 97, 481, 517,
Bikersteth, Edward H. 385 Cântările Evangheliei 83, 353 649
Bilhorn, Peter P. 154 Cassel, E. Taylor 660 Cushing, William O. 246, 494, 562
752
Davis, Corie F. 302 Guimaraes, Ruth Oberg 513 Jones, Ruth Caye 52
Davis, Frank M. 196, 433 Guth, A. 461, 471 Jones, V. W. 64, 67, 644
Demetrescu, Ştefan 40, 103, 234,
243, 274, 33, 343, 357, 388, Hall, Elvina M. 146 Keble, John 492
400, 409, 418, 432, 442, 476, Hamblen, Stuart 360 Kethe, William 47
595, 613, 721, 750, 756 Hamilton, Eliza H. 264 Kieltsch, M. 6
DeVenter, Judson W. Van 292, 437 Hammond, William 137 Kirkpatrick, William J. 22, 347,
Diaconescu, M. 53 Hankey, Arabella K. 173 617
Dobell, John 730 Harkness, Robert 169 Knak, Gustav F. L. 460, 557, 587
Dobre, Nelu 378 Harris, Thoro 23, 522 Krause, Jonathan 123
Dodridge, Philip 125 Hartsough, Lewis 263 Kurzenknabe, J. H. 520
Dorz, Traian 286, 429, 650, 710 Hastings, Horace L. 716
Duffield, George 502 Hatch, Edwin 584 Latin sec. VII 768
Dugulescu, Petre 341 Hausmann, Julie K. von 326 Latta, Eden R. 435
Dunkerley, William A. 588 Havergal, Frances R. 87, 172, 197, Lehman, Frederick M. 171
Dykes, John B. 755 218, 278 Liebich, Ehrenfried 293
Hawks, Annie S. 325 Longstaff, William D. 616
E. C. Margaret 448 Heber, Reginald 45, 687 Lorenz, Edmund S. 607, 739
Elginburg, James L. 291 Heizmann, Klaus 71 Lorenz, F. A. 111, 416, 580
Ellerton, John 91 Hensel, Luise 86 Lorenz, F. U. 54
Elliott, Charlotte 431 Herrnschmidt, Johann D. 41, 318, Lorenz, Johannes P. 509
Elsner, S. 114 401 Lowry, Robert 198, 553
Excell, Edwin O. 249 Hewitt, Eliza E. 210, 387, 501, 532 Luther, Charles C. 663
Hey, Johann W. 758 Luther, Martin 188, 380
Faber, Frederick W. 420 Hiller 612 Lyte, Henry F. 92, 298, 681
Featherstone, William R. 224 Hiller, Philipp F. 406
Flint, Annie J. 577 Hoffman, Elisha A. 247 Mackay, Margaret 718
Florea, Dumitru 16, 134, 200, Hohfeidt, Christoph C. 625 Mackay, William P. 48
236, 258, 262, 270, 335, 371, Hopper, Edward 361 March, Daniel 664
399, 425, 434, 538, 583, 585, Hozsanna 452 Martin Rinckart 324
751, 759, 760, 762, 775 Hull, Asa 138 Martin, Civilla D. 419
Florescu, Vasile 653, 738, 766 Hussey, Jennie E. 208 Matheson, George 168
Florin, Pavel 714 Hyde, W. E. 554 McAfee, Cleland B. 415
Fluiter, Henry de 712 McGranahan, James 379, 684
Francis, Samuel T. 147 I.C. ale AZSMR 17, 39, 43, 57, Merrill, H. A. 436
Franck, Johann 356 76, 81, 93, 98, 107, 108, 110, Miclea, Iovan 614, 621
112, 115, 118, 124, 127, 128, Mieir, A. 28
Gabriel, Charles H. 217, 287 129, 130, 199, 201, 203, 227, Miller, Rhea F. 279
Gaede, P. J. 478 255, 256, 259, 269, 300, 304, M’Keever, Harriet B. 489
Gage, W. C. 511 313, 321, 393, 398, 439, 449, Mohr, Joseph 183
Gaither, Gloria 402 451, 454, 475, 482, 525, 547, Moldoveanu, Nicolae 74, 277,
Gaither, William 402 571, 574, 579, 628, 651, 669, 414, 447, 530, 581
Gates, Ellen H. 564 675, 677, 683, 693, 695, 696, Montgomery, James 185
Gâţan, A. 337 697, 699, 720, 722, 723, 724, Morgan, J. C. 610
Geantă, Cezar 12, 75, 90, 133, 743, 767 Morris, Leila N. 241, 349, 633
164, 376, 421, 638, 672, 678, Ioanid, Costache 346 Morrison, John 166
690 Ionescu-Grăjdănoiu, C. 658 Mote, Edward 383
Gebhardt, Ernst 80, 109, 598, 641, Isely, G. 455 Murphy, Anne S. 352
689 Iuda, Daniel ben 13, 27
Gellert, Christian F. 4, 590 Natts, J. 212
Gerhardt, P. 205 Jauch, J. 527 Neander, Joachim 56
Gerok, Karl F. 560 Jelescu, Nicolae 68, 229, 230, Necunoscut 15, 32, 34, 42, 44, 49,
Gesangbuch Münster 745 252, 323, 329, 646, 665, 725, 51, 55, 59, 60, 69, 70, 71, 73,
Gilmore, Joseph H. 578 749, 763, 769 78, 84, 88, 100, 101, 122, 126,
Grant, Robert 18 Jones, Charles P. 645 131, 135, 136, 140, 144, 149,
Gregor, Christian 443 Jones, Lewis E. 365 155, 157, 160, 163, 167, 187,
753
193, 195, 209, 211, 213, 219, Pounds, Jessie B. 207, 426 Stock, Sarah G. 741
235, 237, 239, 245, 257, 260, Preiwerk, Samuel 682 Stocker, John 317
268, 301, 307, 312, 332, 340, Prentiss, Elizabeth P. 38 Stockton, John H. 647
348, 366, 368, 377, 381, 386, Psalter und Harfe 113 Storm, August L. 344
389, 390, 407, 408, 410, 423, Stowe, Harriet B. 232
438, 441, 453, 464, 466, 468, Rader, Friedrich J. 417 Straub, Maria 765
472, 474, 479, 483, 485, 487, Ramsey, Benjamin M. 320 Strout, Jessie E. 490
497, 498, 506, 515, 516, 518, Rankin, Jeremiah E. 102 Szász, Bela 251
519, 523, 524, 534, 535, 537, Reed, Elizabeth H. 624
540, 542, 544, 556, 558, 559, Rider, Lucy J. 752 Şimonca, Otniel 161
567, 568, 570, 572, 573, 575, Rische, August D. 159
593, 597, 599, 601, 604, 606, Rock, W. W. 661 Talbot, Nellie 776
609, 611, 615, 623, 626, 630, Root, George F. 600 Taylor, Thomas R. 566
637, 640, 643, 654, 657, 666, Rowe, James 428, 635 Tersteegen, Gerhard 11, 77, 726
668, 686, 692, 700, 701, 702, Roy, Maria 330 Thomas, A. 711
704, 705, 706, 708, 709, 715, Russel, F. S. 139 Thomas, Alexcenah 676
727, 736, 740, 744, 746, 748, Thompson, John O. 655
753, 754, 771, 772 Săndulescu Popa, Lidia 7, 61, 66, Thompson, Will L. 174, 526
Negruzzi, I. 735 117, 119, 180, 253, 310, 328 Thomson, Mary Ann 670
Neumark, Georg 359 Schalling, Martin 281 Thring, Godfrey 411
Newell, William R. 261 Scheffler, Johann 508 Tobler, J. H. 314
Newton, John 36, 121, 132, 462, Schlegel, Katharina von 374 Tolici, Cleopatra 499
713, 729 Schmolke, B. 294 Toplady, Augustus M. 331
Nichol, Henry E. 667 Schwedler, Johann C. 315 Tradiţional 192
Nicholson, James 412 Scott, Clara H. 306 Truţa, Radiana 770
Nicolai, Philip 491 Sears, Edmund H. 62 Turner, H. L. 50, 495
Nicolaus, A. 288 Shadduck, Bert 620
Niculescu, E. 728 Shaw, Knowles 673 Văcăreanu, A. 717, 761
Shepherd, Thomas 72 Vers popular românesc 182
Oakley, Emily S. 662, 679 Sherwin, William F. 342, 457
Oatman, Johnson Jr. 446 Shurtleff, Ernest W. 370 Wade, John F. 175
Ogden, William A. 546, 685 Simpson, Albert B. 470 Walford, William W. 336
Owens, Priscilla J. 242, 605, 732 Sinold, Philipp B. 450 Ware, Henry Jr. 596
Small, James G. 143, 148 Waterman, Louis A. 737
Palmer, Horatio R. 631 Smith, Anne R. 391 Watts, Isaac 25, 63, 186, 275, 440,
Palmer, Ray 403 Smith, Samuel F. 228 543, 648
Paulini, Petre P. 96, 105, 106, Smith, Walter C. 289 Wesley, Charles 8, 19, 26, 58, 179,
165, 427, 507, 536, 541, 742 Spafford, Horatio G. 216, 477 282, 299, 319, 351, 424
Paulus, Karl F. 533 Spitta, Karl J. P. 85, 548, 586 Whitmore, Lucy 395
Payne, John Howard 214 Staneschi, Jean 5, 309 Whittle, Daniel W. 290, 303, 486
Perronet, Edward 65 Stanphill, Ira F. 231 Williams, William 308, 528
Peterson, John W. 35, 153, 221 Stead, Louisa M. R. 30 Withol, Austris A. 345
Phelps, Sylvanus D. 150 Steele, Anne 333 Wordsworth, Christopher 276
Pollard, Adelaide 273 Stegmann, Joshua 104
Popovici, Petru 58 Stennett, Samuel 539, 694 Zinzendorf, Nicolaus L. von 582
Popovici, Valentin 2 Stites, Edgar P. 404, 551 Zwick, Johannes 21

754
INDEXUL COMPOZITORILOR, ARANJATORILOR ŞI SURSELOR
MELODIILOR
Abbott, H. 681 Cable, C. S. 740 Fritsch, Ahasverus 119
Ackley, Alfred H. 250, 311, 384 Caldbeck, George T. 385 Frohe Botschaft 533, 668
Ackley, Bentley D. 517, 635 Campbell, Thomas 158
Adam, Adolphe C. 191 Cântare de la hughenoţi 211 Gabriel, Charles H. 32, 207, 217,
Adorian, T. C. 286 Cântările Evangheliei 254, 255, 287, 408, 446, 665, 695, 711
Ahle, Johann R. 94, 105, 353, 601 Gaither, William J. 402
Ahlwen, Elsie 170 Cântările Evangheliei - DELUXE Gardiner, William 36, 729
Ahnfelt, Oscar 430 203 Gastorius, Severus 565
Albert, Heinrich 123, 130 Carey, Henry 228 Gaunlett, Henry J. 181
Aleman, I. 623 Carter, Russell Kelso 89 Geantă, Cezar 12, 133
Allen, George N. 72 Case, Charles C. 559 Gebhardt, Ernst 85, 634, 689, 724,
Arne, Thomas A. 648 Cassel, Flora H. 660 725
Auberlen, Wilhelm A. 450 Ceaikovski, P. I. 375 Geistliche Lieder Leipzig 188
Choralbuch morave 253 Gesangbuch Wittenberg 46
Bach, Johann S. 20, 195, 376, 719 Claude le Jeune 728 Giardini, Felice de 332
Bailey, E. H. 196 Clayton, Norman J. 397 Gläser, Carl G. 15
Baltzell, I. 605, 656 Clemm, J. B. O. 655 Gordon, Adoniram J. 224
Barnby, Joseph 3, 84, 355 Coles, George 391 Goss, John 316
Barnes, Edwin 377, 613 Conakhod, Ralph 337 Gottschalk, Louis M. 317
Beer, J. 163 Concert pentru vioară 482 Gould, John E. 361
Beethoven, Ludwig van 64, 151, Conkey, Ithamar 213 Grape, John T. 146
434, 582, 604, 621, 666 Converse, Charles C. 164, 303, Greatorex, Henry W. 34, 257, 274,
Belden, Franklin E. 41, 206, 215, 767 300
237, 295, 372, 382, 401, 405, Coral german sec. XVI 469 Gretry, Andre 387
500, 545, 580, 586, 599, 603, Cox, Sidney 240 Grobe, K. Julius H. 625
608, 637, 664, 675, 679, 691, Croft, William 299, 440 Gruber, Franz X. 183
699, 700, 742 Crüger, Johann 144, 324, 356, 358 Gustav, prinţ al Suediei 4, 281
Bennard, George 285, 688
Bergese, Alain 71 Davis, Frank M. 433, 527 Haiton, Johann 335
Bilhorn, Peter P. 154 Decius, Nikolaus 16 Hakes, D. S. 234, 259, 268, 425,
Bischoff, John W. 412 DeVenter, Judson W. Van 437 536, 552
Bishop, Henry R. 214 Doane, William H. 31, 38, 256, Hamblen, Stuart 360
Black, James M. 227, 505 327, 339, 362, 473, 475, 555, Hancock, S. E. 775
Bliss, Philip P. 120, 216, 334, 632, 727, 731 Händel, Georg F. 166, 167, 209,
364, 451, 461, 471, 484, 627, Dragomirescu, D. 571 432
642, 652, 661, 662, 714, 736, Düssler, E. 630 Hanford, Jack Williams 272
764 Dykes, John B. 45, 282, 354, 395, Hänssler, Friedrich 438
Bolton, Fannie E. 57 411, 596, 755 Harkness, Robert 169
Booth, N. N. 258 Harris, Thoro 23
Bortnjanski, Dimitri S. 11 Edson, Lewis 108, 131 Hartsough, Lewis 263
Bostwick, William J. 305 Elginburg, James L. 70, 291 Hassler, Hans Leo 204, 205
Bourgeois, Louis 40, 47 Elvey, George J. 10 Hastings, Thomas 331, 515, 539,
Bradbury, William B. 77, 134, Excell, Edwin O. 249, 636, 776, 626, 698
265, 336, 383, 406, 431, 496, 777 Haydn, Franz J. 29, 67, 649
578, 718, 721, 761 Fillmore, Charles M. 763 Haydn, Johann M. 18, 677, 682
Braun, P. 88 Fillmore, Frederick A. 267 Hemy, Henry F. 420
Bullinger, Etherbeld W. 772 Fillmore, James H. 2, 76, 426, 738 Herbert, John B. 741
Bulls, Frank B. 472 Fischer, William G. 173 Hewitt, Eliza E. 501
Burke, James H. 470 Flemming, Friedrich F. 443 Heyer, Johann 460, 722
Bushey, J. Calvin 624 Florescu, Vasile 313 Hilmer, Gregor von 106
Butler, A. L. 529 Fluiter, Henry de 378, 712 Hoffman, Elisha A. 690
Byshe, Fred H. 289 Foster, Stephen C. 519 Holbrook, Joseph P. 294
Franc, G. 79 Holden, Olives 65
755
Hooper, Wayne 513 Melodie din Hawaii 522 Nicolaus, A. 288
Hudson, Ralph E. 172, 236 Melodie engleză 9, 43, 75, 340,
Hug, E. 703 418, 452, 574 Ogden, William A. 546, 676, 685,
Hughes, John 503, 528 Melodie evreiască 13, 27 734
Hull, Asa 138, 639 Melodie franceză 177 O’Kane, Tullius C. 308, 694
Hultman, Johannes A. 248 Melodie galeză 189 Oyen, A. B. 107, 109
Husband, John J. 48, 112 Melodie germană 42, 159, 276,
323, 329, 591, 659, 758 Palmer, Horatio R. 480, 631
Ionescu-Grăjdănoiu, C. 658 Melodie irlandeză 266 Parker, Horatio W. 91, 212
Irvine, Jessie S. 394 Melodie latină 521 Parry, Joseph 319
Isaac, Heinrich 357 Melodie maghiară 251 Paulus, Karl F. 122
Melodie olandeză 481, 589 Peace, Albert L. 168
J. K. 14 Melodie poloneză 190 Perkins, Henry S. 435
Jackson, Robert 584 Melodie românească veche 149 Perkins, Theodore E. 504
Jarman, Thomas 8, 19 Melodie rusă 441 Perkins, William O. 302, 304
Jones, Charles P. 645 Melodie sileziană 745 Peterson, John W. 58, 153, 161,
Jones, Lewis E. 365, 657 Melodie spaniolă 95, 398, 423 221, 35, 468
Jones, Ruth Caye 52 Melodie suedeză 37, 363, 369 Phillips, Philip 564
Mendelssohn-Bartholdy, Felix 6, Picke, L. L. 620
Kelemen, Boszák 733 68, 140, 179, 232, 479 Pickett, L. L. 100
Kiriac, Dumitru G. 182 Mercer, W. Elmo 142 Pitts, William S. 220
Kirkpatrick, William J. 22, 30, 93, Meredith, Isaac H. 448 Pleyel, Ignaz 118, 587
116, 126, 162, 178, 208, 226, Mieir, A. 28 Pontius, William H. 692
230, 242, 347, 413, 563, 617, Miller, Edward 275 Pope, R. Hudson 312
654, 672, 757, 762 Minor, George A. 673 Popovici, Valentin 39
Knapp, Phoebe P. 152, 193, 225 Moldoveanu, Nicolae 74, 160, Praxis Pietatis Melica 56
König, Johann B. 283 277, 346, 350, 414, 429, 447, Psalter und Harfe 113, 114
Kreutzer, Konradin 421, 538 506, 530, 581, 650, 710 Psautier de la Suisse 141
Kurzenknabe, J. H. 520 Monk, William H. 90, 92 Psautier Romand 328
Morris, C. 410 Purcell, Henry 310
Lee, George E. 490 Morris, John 296 Purday, Charles H. 199, 371, 396
Lehman, Frederick M. 171 Morris, Leila N. 241, 349, 633,
Lemmel, Hellen H. 567 644 Ramsey, Benjamin M. 320
Lockhart, Charles 128, 381 Mountain, James 218 Rappard, Dora 293, 651
Lorenz, Edmund S. 184, 465, 478, Mozart, Wolfgang A. 298 Read, Daniel 612, 720
525, 607, 732, 739 Murphy, Anne S. 352 Redner, Lewis H. 176
Lorenz, Johannes P. 509 Murray, James R. 180 Reinagle, Alexander R. 588
Lowry, Robert 25, 150, 198, 244, Reynolds, William J. 26
325, 392, 543, 553, 561, 598, Nackay, J. B. 464 Rice, Elihu S. 716
683, 735 Nägeli, Johann G. 389 Richard, T. R. 54
Luther, Martin 380, 399, 444, 669 Neander, Joachim 129, 260, 726 Rider, Lucy J. 752
Lwoff, Alexis F. 338 Necunoscut 17, 49, 51, 55, 59, 60, Rimbault, Edward F. 125, 127,
78, 83, 86, 99, 155, 157, 187, 609
Maker, Frederick C. 280 219, 235, 239, 270, 307, 322, Root, George F. 63, 494, 547, 600,
Malan, Henri A. C. 137, 315, 417 333, 343, 348, 368, 386, 393, 693, 696, 697
Mann, Arthur H. 367 407, 453, 455, 466, 483, 485, Rosecrans, J. H. 743, 760
Martin, Walter S. 419 487, 488, 497, 516, 523, 524, Rosenmüller, Johann 638
Mason, Lowell 98, 111, 121, 132, 534, 537, 544, 548, 554, 556, Roucaute, L. 458
165, 186, 403, 449, 463, 542, 568, 573, 575, 593, 595, 597, Rousseau, Jean J. 459, 549
566, 570, 674, 678, 687 606, 611, 614, 615, 640, 646, Roy, Krisztina 330
McAfee, Cleland B. 415 671, 686, 701, 702, 708, 709, Runyan, William M. 24, 499
McGranahan, James 50, 110, 223, 713, 715, 717, 744, 746, 749, Russell, F. S. 139
229, 379, 454, 486, 495, 576, 753, 754, 771
585, 684 Neumark, Georg 284, 359 Saint - Saens, Camille 66
McNoughton, John H. 594 Nichol, Henry E. 667, 705 Sankey, Ira D. 246, 264, 373, 628,
Melodie americană 202, 493, 498 Nicolai, Philip 491 680, 773
756
Sauer, A. 560 Straub, Solomon W. 765 Wagner, F. 252
Scheidemann, Johann H. 704 Sullivan, Arthur S. 409 Walch, James 670
Schein, Johann H. 508, 590 Sweney, John R. 194, 210, 222, Walter, Johann 21
Schubert, Franz 69 489, 532, 551, 569 Ward, Samuel A. 531
Schuck, Johann P. 439 Warren, George W. 512
Schumann, Robert A. 87, 278 Tauner, D. T. 245 Webb, George J. 502
Schütz, K. R. 53 Tesch, E. 641 Webbe, Samuel 492
Scott, Clara H. 306 Thiele, T. 201, 769 Weber, Bernhard A. 759
Shea, George B. 279 Thompson, Will L. 174, 526 Weber, Carl M. von 73, 81, 82,
Sheppard, F. S. 474 Tobler, J. H. 314 318, 748
Sherwin, William F. 342, 457, 562 Tomer, William G. 102 Webster, Joseph P. 550
Showalter, Anthony J. 247 Towner, Daniel B. 238, 261, 445, Weeden, Winfield S. 292
Sibelius, Jean 374, 422 579, 737 Weingand, W. 80, 124
Silcher, Friedrich 321, 326, 730 Tradiţional 192 Wells, Marcus M. 366, 404
Smart, Henry T. 185, 297, 370, Tullar, Grant C. 145, 233, 706, Wesley, Charles 351, 424
768 774 Wesley, Samuel S. 7, 271
Smith, Alfred B. 577 Tussing, Eura L. 101 White, James E. 33, 103, 197, 301,
Smith, C. A. 751 535
Smith, Howard E. 428 Vail, Silas J. 602 Whittle, Mary 290
Spafford, Horatio G. 477 Venter, F. 558 William, Ralph V. 61
Stanphill, Ira F. 231 Viena 44 Williams, C. C. 643
Stebbins, George C. 143, 148, Viner, William L. 135, 136 Williams, Thomas J. 147, 540
273, 436, 610, 616, 618, 619, Virginia Harmony 462, 510 Willis, Richard S. 62
663 Voigtländer, Karl 115, 390, 557 Withol, Austris A. 345
Stockton, John H. 269, 476, 647 Vulpius, Melchior 104 Woodbury, Isaac B. 583
Storm, August L. 344 Work, Henry C. 511
Strattner, Georg C. 5 Wade, John F. 175, 572 Wyeth, John 96, 156, 416, 723

INDEXUL MELODIILOR

A Clean Heart 289 At the End of the Road 311 Christ Returneth 50, 495
A Shelter in the Time of Storm Auf den Heiland lasst uns schauen Christmas 166
372, 373 460, 722 City of Jasper Walls 546
Aberystwyth (Parry) 319 Auf Dich seh’ ich 452 Clyde 139
Ach wie gern will ich dies Leben Aurelia 271 Come to the Saviour 693, 600
421 Autumn 95, 398, 423 Come, Saviour, Come 511
Adelaide 273 Az Úr Szent Bárányára 330 Consolation (Mendelssohn) 140,
Adeste Fideles 572, 175 Azmon 15 479, 232
Albert 123, 130 Coronation 65
All for Jesus (Hull) 639 Battle Cry 457 Count Your Blessings 777
Allein Gott 16 Beatitudo 282 Cradle Song 178
Almost 642 Belmont 36, 729 Creation 29
Always Cheerful 244, 683 Bethany (Mason) 463 Crimond 394
America 228 Beulah Land 551 Crusader’s Hymn 745
Angel’s Story 367 Blott En Dag 430 CWM Rhondda 503, 528
Anniversary Song 342 Bolton 57
Antioch 186 Bring Them In 676 Daniel 451, 627
Are you Christ’s Lightbearer? 605 Bringing in the Sheaves 673 Dankt dem Herrn 393
Are you Ready? 607 Bullinger 772 Das Lieben bringt gross Freud 730
Arlington 648 Dawning 496
Arnsberg (Wunderbarer König) Camacha 320 Day 681
129, 260, 726 Canonbury 87, 278 Day of Thy Power 272
Assurance 225, 193 Carol 62 Dayton 478, 465
At Calvary 261 Christ Arose 198 Deeper, Deeper 645
757
Dennis 389 Handford 287 Lasst mich gehn 390, 557, 115
Diademata 10 Hankey 173 Lauda Anima 316
Die Gnade 106 Hanover 299 Laudes Domini 3
Die Sach’ ist Dein 677, 682 Happiness Is the Lord 231 Lawson 70, 291
Die schönste Zeit im ganzen Jahr Happy Day 125, 127 Lead Me, Saviour 433
739 Harvest Time 740 Leoni 13, 27
Dismissal 136, 135 Harwell 542 Let Him In 636
Draw Me Nearer 339 He Leadeth Me 578, 134 Let Jesus Come into Your Heart
Du bist’s, dem Ehr’ und Ruhm He Will Gather the Wheat 489 633
gebührt 4 He Will Hide Me 229, 454 Let the Master In 59
Duane Street 391 Hendon 315, 137 Let the Sunshine In 408
Dulcetta 151 Herbert 111 Liebster Jesu 94, 105
Herr, ich komme 628 Life in a Look 206, 675
Ebenezer (Ton-y-botel) 540, 147 He’s Coming 518 Lift, Brother, Lift! 580
Ein’ feste Burg 380, 669 Hier ist mein Herz! 293, 651 Liluokalani 522
Eisenach 590, 508 Higher Ground 446 ĺm Nagy Isten 251
El Kader 333 Hingham 246 Lobe den Herren 56
Ellacombe 46 Holiness 616 Lord, I’m Coming Home 347
Ellesdie 298 Home of the Soul 564 Love Lifted Me 428
Ellsworth 397 Home, Sweet Home 214 Lower Lights 661
Erie (Converse) 767, 164, 303 Hudson 236 Lowry 392
Es ist gewisslich 444 Lyngham 8, 19
Even at the Door 500 I Have a Saviour 680 Lyons 18
Even Me 265 I Love Thee Better, Lord 172
Eventide 90, 92 I Surrender All 292 Maitland 72
I Will Early Seek the Saviour 267 Manoah 274, 300, 257
Face to Face 233, 774 I’d Rather Have Jesus 279 Marching to Zion 25, 561, 543
Faithfulness (Runyan) 24, 499 I’ll Stand By until the Morning 110 Materna 531
Father, We Come to Thee 305 Im trauten, stillen Kämmerlein 88 Matthäus - Passion 20
Fields 655 In a Little While We’re Going McAfee 415
Filmore 664, 586 Home 501 Mein Vater der im Himmel wohnt
Finlandia 422, 374 In Sweet Communion 459 157
Flemming 443 In the Silent Midnight Watches Melcombe 492
Fontain 202 696 Mendebras 591, 276
Fountain of Life 619 Irby 181 Mendelssohn 179
Freude Seele - Oda bucuriei 64 Is My Name Written There? 527 Mendon 659
Friend 143, 148 Italian Hymn 332 Mercy 317
Merrial 84
Garden City 91 Je Louerai L’eternel 71 Message 705, 667
Gastorius 565 Jesu, lass doch Deine Liebe 318 Missionary Hymn 687, 165
Gedenkt des Sabbattags 113 Jesu, meine Freude 356 Missionary’s Farewell 656
Give Me the Bible 732 Jesulein süss 195, 376 Mizpah 712
Glenn 760 Jesus Is Coming Again 490 Moment by Moment 290
Gloria Patri (Greatorex) 34 Jesus Is Tenderly Calling 618 More Love to Thee 38
Glory Song 217 Jesus Loves Even Me 764 Morris 241
Glory, Glory, Halleluja! 493 Jesus of Nazareth Passes By 504 Morton 613
Go and Inquire 734 Jesus Paid It All 146 Mueller 180
Go, Bury Thy Sorrow 471, 461 Jesus Saves 242 My God and I 345
God Be With You 102 Jewels 494, 547, 294 My Prayer 334
God Cares 419 Judgment 608 My Redeemer 223
Gordon 224 Just Outside the Door 635
Gorton 434 Nahe der Heimat 448
Gott ist die Liebe 42, 159 Kelley 562 Nailed to the Cross 706
Green Fields (Contrast) 131, 108 Kremser 589 Nassau 638
Großer Gott, wir loben Dich 1, 44 National Hymn 512
Guide 404, 366 Lancashire 370, 297 Near the Cross 727, 555
758
Nearer Thee 609 Sagina 158 To God Be the Glory 31
Need 325 Sandon 396, 371, 199 Toiling for Jesus 685
Nettleton 96, 723, 156, 416 Scott 306 Toplady 331
Neumark 359, 284 Security 238 Tread Softly 731
Never Alone 509 Sei gegrüßt, du schöner Morgen! Trentham 584
New Britain (Amazing Grace) 510, 80, 124 Trust 647
462 Seymour 73, 748 Trust and Obey 445
Nicaea 45 Shall We Meet? 716 Trust in Jesus 30
Nun danket 358, 324 Shepherd 406
Nun freut euch 399 Showalter 247 Varina 63
Nur mit Jesu will ich Pilger Showers of Blessing 585 Ville du Havre (It Is Well) 216,
wandern 439 Since I Have Been Redeemed 249 484
Nyack 470 Sine Nomine 61 Vom Himmel hoch 188
Singing as We Journey 752 Vulpius 104
O dass ich tausend Zungen 283 So nimm denn meine Hände 326,
O store Gud 37 321 Wait, and Murmur Not 413, 563,
O Welt, ich muss dich lassen 357 Softly and Tenderly 174 230
O, Gott, an Deiner Gnade 717 Solomon 167 Waiting and Watching 692
Oak 98, 566 Something for Jesus 150 Wachet auf 491
Old Hundredth 40, 47 Speak to My Soul 100 Was frag’ ich nach der Welt 119
Olivet 403 Spicer 248 Watch and Pray 93, 617
Onido 587, 118 St. Aelred 411 Watchman 126
Only a Step 632 St. Agnes 596, 354 We Have Heard 554
Only Thee 302, 304 St. Anne 440 We Know Not the Hour 603
Ortonville 698, 539 St. Catherine 420 We Shall See the King Some Day
Otče Náš Milý Pane 733 St. Cristopher 280 365
St. Gertrude 409 Webb 502
Palmer 631 St. Louis 176 Weighed and Wanting 637
Pardon, Peace and Power 576 St. Margaret 168 Welcome Voice 263
Pass Me Not 256, 327 St. Peter 588 We’ll Build on the Rock 405
Passion Chorale 204, 205 St. Petersburg 11 We’ll Live in Tents 477
Pax Dei 395 Stille Nacht 183 We’ll Stand the Storm 368
Pax Tecum 385 Story of Jesus 194 Wer überwindet! 450
Peace, Be Still 480 Sunshine 210 Westminster Abbey 310
Perfect Love (Sandringham) 355 Sweet By and By 550 What a Gathering 520
Pillar of Fire 382 Sweet Hour 336 What Shall the Harvest Be? 662,
Pilot 361 Sympathy 269, 476 679, 700
Posen 5 When the Roll is Called 505
Precious Name 473, 475 Take Me as I Am 264 White 197
Promise 99 Tamworth 128, 381 Wholly Thine 295
Promised Land 694 Tarry by the Living Waters 699, Whosoever Will 364
Provicence 765 691 Why Not Now? 559
Terra Beata 9 Wie ist der Abend so traulich 85
Rathbun 213 Thanks to God 344 Wie ist’s unserm Herzen 109, 107
Redeemed 226 The Cleansing Wave 152 Wie wird uns sein 534, 548, 595
Regent Square 185, 768 The First Noel 192 Will There Be Any Stars? 532
Remember Me 138 The Gate Ajar for Me 602 Wilmot 81, 82
Rest 718, 721 The Lord Is My Light 412 Windham 612, 720
Revive Us Again 48, 112 The Lord Will Provide 268 Wir ergreifen alle unsre Waff 122
Ring the Bells of Heaven 697 The Old Rugged Cross 285 Wonderful Words of Life 736, 652
Rockingham Old 275 The Solid Rock 383 Woodbury 583
Rodman 570 The Way That He Loves 142 Woodworth 77, 431
Russian Hymn 338 There’s Room for You to Anchor Work Song 449, 674, 678
599 Wye Valley 218
Sabbath 121, 132 Tidings 670
Sabbatlied 114 ’Tis Love 215 Zion 515
759
INDEX ALFABETIC

A Celui ce a fost ......................................................27 Bate ceasul vremii .................................................521


Aceeaşi speranţă....................................................589 Betleemul din Iudea ..............................................181
Acelaşi nume toţi purtăm ......................................588 Binecuvântarea Ta .................................................105
Acum se spune orişicui .........................................612 Binecuvântată-i nunta ...........................................710
Adeseori, cărarea mea ...........................................576 Biruitor, spre biruinţă ............................................569
Ador puterea salvatoare ..........................................11 Biruitorul va primi să guste...................................450
Aduceţi astăzi închinare ..........................................17 Bucuroşi se-ndreaptă .............................................711
Ah, Doamne ia-mi din pieptul meu.......................335 Bucuroşi, în Sabat .................................................122
Ah, Doamne, cât sunt de zdrobit ...........................399 Bun sosit o, zori frumoase ......................................80
Ah, dulce e, în flori bogat......................................739 Bunule Mântuitor ..................................................307
Ah, marea iubire a Ta ............................................149
Ah, privirea nu-mi ajunge .....................................200 Ca roua din zori .....................................................142
Ai curaj, tresaltă ....................................................501 Ca să fii bun creştin ...............................................573
Ai curaj, tu, turmă mică ........................................598 Ca un far pe malul mării .......................................661
Al credinţei sfânt izvor..........................................621 Ca un râu e pacea ..................................................218
Al lumii noastre firmament .....................................29 Calea crucii ...........................................................207
Al meu eşti, Isuse ..................................................224 Câmpul iarăşi a-nviat ............................................738
Al meu suflet .........................................................214 Când am pacea Domnului .....................................216
Al morţii ceas ........................................................717 Când Domnul azi ne cheamă ................................469
Al rugii ceas ..........................................................336 Când Domnul Isus azi ne cheamă .........................658
Al tău rămân..........................................................355 Când Domnul pe acest pământ .............................698
Al trâmbiţei glas se-aude ......................................509 Când Isus Hristos ..................................................432
Aleluia, Domnul slavei ...........................................22 Când îţi pare că-i grea crucea................................580
Aleluia, zi cerească! ..............................................123 Când la sunetul de trâmbiţi ...................................505
Am cunoscut un nume ..........................................753 Când nu ştiu al meu drum .....................................395
Am venit iarăşi la Tine ..........................................256 Când odată va să sune ...........................................520
Amice, din păcat te scoală ....................................623 Când pe întins de mări ..........................................442
Amice, te rog părăseşte .........................................614 Când roua dimineţii...................................................3
Amicul cel mai bun în cer e ..................................400 Când s-a sfârşit orice trudă ...................................217
Apă cristalină ........................................................742 Când stele-n cer.....................................................422
Aprindeţi lumina ...................................................666 Când sufletul de Tine-i plin ...................................429
Aprindeţi pe pământ ..............................................119 Când Te am pe Tine, Doamne ...............................288
Apune soarele în văi..............................................141 Când tu-împovărat ................................................268
Aripi dă-mi, Isus iubit ...........................................319 Când umbra serii cade iar .......................................87
Ascultaţi din cer răsună .........................................634 Când valuri negre-n vuiet......................................449
Ascultaţi, paznicul cheamă ...................................491 Când vom intra......................................................534
Ascultă-acum graiul ceresc ...................................624 Cântec dulce de copii ............................................751
Astăzi în Sabat ......................................................120 Ca-ntr-un colţ de cer .............................................594
Aş fi dorit să văd eu steaua ...................................184 Capul îmi plec .......................................................362
Aşa cum mama mângâie .......................................755 Cât de scurtă este viaţa ..........................................719
Aşa cum sunt eu vin la Tine ..................................349 Cât va trăi Hristos .................................................441
Aştept măreaţa zi...................................................498 Câtă iubire, câtă jertfire ...........................................12
Atât de aproape e Domnul ....................................529 Caută-n Scriptură ..................................................734
Auzi pe-un străin strigând .....................................636 Către cer ................................................................390
Auzi, îngerii în cor ................................................179 Către cer un dor m-atrage .....................................559
Auzit-am de ţara ....................................................554 Ce bine e când fraţii ..............................................591
Azi cântarea bucuriei ............................................342 Ce dulce-i primăvara .............................................743
Azi dacă-auzi ........................................................604 Ce fericire, am pe Hristos .....................................225
Azi e zi de sărbătoare ............................................128 Ce fericit e omul....................................................599
Azi mă găsesc lângă Iordan ..................................694 Ce fericit e-acel cămin ..........................................596
Azi stăm cu toţi la Sfânta Cină .............................699 Ce fericit sunt ........................................................234
Azi sub aripa Ta, Doamne .....................................398 Ce frumos ..............................................................487
Azi, în zi de Sabat .................................................129 Ce mare bucurie ....................................................211
Azi, la Sfânta Cină ................................................697 Ce mare şi bun ......................................................162
760
Ce minunat ..............................................................20 Dacă păcatul te-apasă ............................................633
Ce minunat trăiesc.................................................231 Dacă vrăbii pot să cadă .........................................363
Ce minunată ............................................................58 Daţi-mi în mână Biblia..........................................732
Ce nume minunat ....................................................28 De ce lacrimi arzătoare .........................................460
Ce pace solemnă ...................................................731 De ce nu vii? .........................................................552
Ce pace şi ce bucurie.............................................220 De Cel Etern ..........................................................611
Ce plăcut e pentru Domnul ...................................749 De ce-ntârzii? ........................................................606
Ce plăcut e şi frumos.............................................587 De mână du-mă, Tată ............................................326
Ce plăcut e-n adunare............................................723 De mi-ar fi inima altar ...........................................274
Ce plăcut e-n zorii vieţii ........................................754 De mult aştept Edenul păcii ..................................544
Ce plăcută şi frumoasă ..........................................130 De mult mă lupt ....................................................446
Ce Prieten bun! .....................................................143 De multe ori pustie-i .............................................388
Ce scurtă-mi pare ..................................................140 De n-aş avea în Domnul ........................................443
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine .................................350 De păcate astăzi tu ai fost spălat ...........................690
Cei ce-au semănat .................................................673 De sus din slava senină .........................................163
Cei drepţi vin din Est şi Vest .................................248 De trăieşti cu Domnul tău .....................................438
Cel ce în Tatăl se încrede ......................................359 De zici “Iubesc pe Dumnezeu” .............................590
Cel mai frumos eşti .................................................52 De-a lungul marilor vecii ........................................72
Ce-ndurare fără margini ........................................255 De-acolo, din ceruri ..............................................759
Cenuşă de vom fi...................................................434 Departe-am stat de Dumnezeu ..............................347
Cer şi mare şi pământ ................................................5 Departe-i patria din cer .........................................466
Cetate cu de iaspis zid ...........................................546 Departe-ntr-un staul ..............................................178
Cetate tare-i Dumnezeu.........................................380 Depărtat de casă ....................................................622
Chiar de mergem pe o cale....................................365 Deşi nu ştim când ..................................................603
Cine ca Isus mai poate ............................................23 Dimineaţa a sosit .....................................................76
Cine oare ne-a creat? .............................................763 Dimineaţă, dimineaţă ..............................................75
Cine pe Isus găsit-a ...............................................213 Din Dumnezeu Cel Sfânt ......................................144
Cinsteşte a Domnului casă ....................................724 Din recea Groenlandă ...........................................687
Clădim pe o stâncă ................................................405 Din Sinai a răsunat ................................................733
Clipă de clipă eu voi cânta ....................................237 Din toată inima Te-ador, Isuse ..............................281
Condu-mă Tu ........................................................425 Din văi de lacrimi..................................................328
Convins, aproape, a crede .....................................642 Din zori eu plec la semănat ...................................677
Copii ai Domnului.................................................681 Doamne, Atotstăpân ..............................................338
Cred în Domnul Isus .............................................445 Doamne cu-ndurare ...............................................260
Crede frate-n orice zi ............................................404 Doamne sfinte, Bun Părinte ....................................95
Cu bucurie .............................................................186 Doamne sfinte, Te mărim! .........................................1
Cu Cel Sfânt începe tot .........................................625 Doamne, a crede vreau ..........................................320
Cu Domnul vom învinge.......................................370 Doamne, astăzi vin la Tine ....................................535
Cu dor aştept măreaţa zi ........................................506 Doamne, astăzi vin la tronul Tău ..........................258
Cu El trăind ...........................................................290 Doamne, cât e de frumos ......................................727
Cu inimi deschise ..................................................714 Doamne, câtă fericire ............................................340
Cu mireasma rugii sfinte .......................................549 Doamne, ce mare eşti ..............................................66
Cu noi, cu toţi să fie ..............................................103 Doamne, credinţa mea ..........................................403
Cu paşi de rugă........................................................97 Doamne, dă-mi putere ...........................................334
Cu Tine-n veci .......................................................575 Doamne, deschide ochii mei .................................306
Cum ne va fi ..........................................................548 Doamne, ia Tu viaţa mea ......................................315
Cum să nu plâng? ..................................................259 Doamne, lasă-a Ta iubire ......................................318
Cum strig-un cerb .................................................479 Doamne, nu vezi ce furtună ..................................480
Cunosc un loc........................................................139 Doamne, plăcut e ..................................................212
Curând Domnul vieţii revine ................................489 Doamne, rămâi ........................................................90
Curând vom fi uniţi ...............................................541 Doamne, sunt al Tău .............................................339
Cuvânt Dumnezeiesc ............................................389 Doamne, ştii a mea iubire .....................................423
Doamne, Te rog .....................................................289
Da, Domnul e Păstorul meu ..................................394 Doamne, Tu prin Duhul Tău .................................317
Da, Isus ca Rege vine ............................................524 Doamne, Tu să mă conduci ...................................361
Dacă pacea lin se lasă .............................................89 Doamne, Tu ştii .....................................................396
761
Doamne-aş vrea să stau .........................................272 Eu ştiu că Domnul.................................................426
Doar Dumnezeu va fi mărit .....................................16 Eu Te iubesc ..........................................................167
Doar Tu, Isus .........................................................161 Eu Te voi lăuda .......................................................71
Doar Ţie, Doamne .................................................262 Eu vin curând ........................................................510
Domn de viaţă şi putere ........................................310 Eu vin zi de zi .........................................................50
Domnu-i iubirea ....................................................159 Eu vreau pe Isus ....................................................279
Domnu-Isus îmi e Păstorul....................................406 Eu, cât şi casa mea ................................................597
Domnul bate la uşa ta............................................629 Eu, voios această viaţă ..........................................538
Domnul Isus cu blândeţe.......................................174 Există-o ţară-a lui Hristos .....................................551
Domnul Isus Hristos .............................................198 Există-un loc de pace plin .....................................415
Domnul iubeşte copiii cuminţi ..............................764
Domnul mă va iubi................................................397 Faţă-n faţă eu cu Domnul ......................................233
Domnul secerişului întreabă .................................688 Fără margini ..........................................................311
Domnul vine..........................................................494 Ferice casa unde Tu, Isuse ....................................595
Domnu-n curând ...................................................511 Fericirea viitoare ...................................................774
Dor adânc de veşnicie ...........................................253 Fericit e legământul...............................................703
Dor de ţara fericirii................................................540 Fericit e tot acela ...................................................229
Doresc a Ta prezenţă .............................................325 Fericiţi, aţi pornit pe cărare ...................................708
Dorind fericirea .....................................................154 Fii deci liniştită .....................................................409
Dragă-i ora dimineţii ...............................................79 Fii sfânt cum e Domnul.........................................616
Dragoste divină, sfântă..........................................170 Flori frumoase-n calea mea ...................................408
Dreptatea, sângele-I cel sfânt ................................582 Fost-am departe de Domnul ..................................169
Drumul sfintelor victorii .......................................378 Fost-a-un timp .......................................................410
Duh de viaţă nouă .................................................467 Frate Bun şi Bun Prieten .......................................164
Dulce-a Edenului vale ...........................................562 Fraţi cu toţii ...........................................................244
Dumnezeu cu voi ..................................................102 Frumoasă ţară ........................................................531
Dumnezeu de faţă-i ...............................................726 Frumoasă-i roua pe ogor .......................................741
Dumnezeu e-n veci iubirea ...................................151 Frumos e câmpul verde .........................................744
Dumnezeu ne e salvare .........................................381 Frumos şi măreţ este-aici ......................................131
După Domnul vieţii...............................................377
Durere şi iubire .....................................................204 Galilea, Galilea .....................................................196
Dus de gânduri ......................................................747 Grăbeşte timpul .....................................................615

E Dumnezeu ..........................................................402 Harul lui Isus .........................................................713


E noapte-adâncă ....................................................192 Harul sfânt al Domnului........................................715
E timp de sfârşit ....................................................608 Hrist revine............................................................503
E viu al meu Mântuitor .........................................436 Hristos e-al meu Soare ..........................................412
E-atâta cânt..............................................................61 Hristos, Eroul, a vorbit ..........................................545
E-atâta lumină .......................................................180 Hristos, în Cana Galileii........................................709
El m-a condus! ......................................................578
El n-a promis .........................................................577 Iar o noapte-am odihnit ...........................................78
Eram odată în păcat ...............................................455 Iarăşi se-aude răsunând .........................................736
Eşti în floarea vieţii ...............................................767 Iată vestea..............................................................235
Eşti necuprins şi sfânt .............................................24 Iată, Doamne, Şcoala noastră! ..............................136
Eşti pacea mea.......................................................374 Iată, grânele-şi pleacă spicele ...............................655
Eu am pornit fericit ...............................................453 Iată, umbra serii bate .............................................607
Eu am promis, Isuse ..............................................367 Iată-acum este clipa dorită ....................................705
Eu am un preot ......................................................680 Iată-mă, Doamne ...................................................659
Eu cunosc un mieluşel ..........................................750 Iehova-i din veac .....................................................18
Eu jertfesc azi tot ..................................................292 Inima e plină de avânt ...........................................364
Eu las acum tot lucrul meu....................................111 Inima mea..............................................................293
Eu nu cunosc cu mine voia Ta ..............................407 Isus cât m-a iubit de mult ......................................152
Eu nu ezit ..............................................................427 Isus cu noi .............................................................101
Eu nu sunt mai mult ..............................................346 Isus iubit ................................................................286
Eu sunt înscris .......................................................243 Isus îmi este adăpost .............................................372
Eu sunt un sol trimis .............................................660 Isus îmi este adăpost (bis) .....................................373
762
Isus îmi zice blând ................................................146 Înaripat în mine .....................................................583
Isus Mântuitorul ....................................................252 Încă-o zi de har trecu...............................................86
Isus ne atrage spre crucea Sa ................................206 Încă-o zi ne stă în faţă .............................................81
Isus ne cheamă ne-ncetat ......................................602 Îndurarea Ta ..........................................................316
Isus şi eu................................................................345 Îndură-Te de mine .................................................330
Isus te cheamă îndurerat........................................693 Îngeri ce-aţi cântat.................................................185
Isus te cheamă, sărmane pierdut ...........................618 Îngeri mii în ceruri cântă .......................................177
Isus, al vieţii Domnitor .........................................500 Întoarce-te, o fiu pierdut ........................................626
Isus, ce mult Tu m-ai iubit! ...................................172 Într-o seară liniştită ...............................................696
Isus, iubirea Ta ......................................................150 Întunericul a trecut ................................................601
Isus, o, Nume scump ...............................................36
Isus, Prieten minunat.............................................148 Judecata cea eternă ................................................637
Isuse blând ..............................................................77
Isuse prea bun .......................................................195 La a Ta chemare vin ..............................................263
Isuse, precum vrei .................................................294 La al trâmbiţei glas din slavă ................................497
Isuse, dintre toţi, Te-aleg .......................................277 La ceas de asfinţit ....................................................91
Isuse, eu Te rog .....................................................309 La Domnul inima-am lăsat....................................282
Isuse, pentru mine .................................................245 La hotar de vremi ....................................................59
Isuse, strig, ajută-mă! ............................................264 La lucru pornim.....................................................675
Iubire şi milă şi pace .............................................769 La luptă tineri!.......................................................456
Iubire, iubire..........................................................707 La Sfânta Cină.......................................................695
Iubire, Tu în veci mă ţine ......................................168 La Tine, Doamne, vin cu drag ...............................300
Iubirea ce ne face ..................................................215 La voi Eu am venit ................................................197
Iubirea Lui.............................................................171 La-acele ţărmuri ....................................................558
Iubirea Tatălui din cer ...........................................157 Lacrimi vor să-ţi vină ............................................471
Iubirea Tatălui vestind ...........................................653 Lângă apă ca şi pomul...........................................250
Izvor de sânge scump a curs .................................202 Lângă Isus .............................................................246
Lângă porţi de veşnicii ..........................................555
Îl văd adesea şi-L admir ........................................391 Las’ să merg ..........................................................557
Îmi amintesc de-o scumpă zi.................................125 Lasă harfa ta să sune ...............................................82
În căminul Tău, Tată .............................................526 Lăsaţi lămpile acum să ardă ..................................617
În cerul sfintelor lumini...........................................15 Lucrarea, Doamne, este-a Ta.................................682
În chinuri, durere şi lacrimi ...................................201 Lucruri mari, de mult prezise ................................507
În drumul meu .......................................................232 Luminezi tu oare? .................................................605
În familie-i ferice ..................................................593
În faţa noastră doi tineri vin ..................................700 M-a cuprins un dor ................................................542
În fiecare zori de zi ................................................492 Mai e har şi pentru mine .......................................265
În fiece lucru frumos .............................................484 Mai este loc ...........................................................651
În îndurarea Domnului ..........................................486 Mai mult să Te iubesc .............................................38
În locuinţa-mi liniştită .............................................88 Mai presus de ceruri ................................................14
În lumea-ceasta .....................................................360 Mai sus de cerul înstelat ........................................472
În mine azi a răsărit ...............................................210 Mai sus de-albastre zări ........................................565
În patria Tatălui meu .............................................770 Mai sus decât înalţii munţi ......................................63
În păcat ca într-o mare ..........................................254 Mântuire ni s-a dat ................................................353
În puterea lui Ilie ...................................................683 Mântuitorul meu....................................................228
În sfântă adorare ....................................................276 Mare har e-a crede-n Domnul .................................30
În sfântă devotare ..................................................689 Mare-i Dumnezeu .................................................728
În străvechea Carte Sfântă ....................................735 Mă gândesc azi la ţara ...........................................532
În toate câte văd ........................................................9 Mă ia sub ocrotire .................................................321
În toate-n a mea viaţă ............................................357 Mă întreb în faţa cărui să mă plec .........................777
În tot locul mă conduce .........................................392 Mă-adânceam eu în păcat......................................428
În veci uniţi ...........................................................704 Mă-ncred în Tine ...................................................444
În via lui Isus.........................................................686 Măreţe Sabat .........................................................116
În vis părea ............................................................644 Măreţul har ............................................................462
În zori când răsar ...................................................495 Mărim pe Cel sfânt..................................................48
Înainte, sus la luptă ...............................................671 Mărire lui Isus cântăm ............................................33
763
Mărire sus................................................................68 O cântare de mărire .................................................35
Mărire, slavă lui Isus .................................................8 O veste sublimă .....................................................189
Măriţi cu toţi ...........................................................53 O zi în casa Ta .......................................................730
Măriţi din suflet .......................................................41 O, Betleem ............................................................183
Măriţi pe Domnul....................................................56 O, Betleem, oraş micuţ..........................................176
Măriţi pe Isus prin cântare ......................................60 O, blândă stea ........................................................371
Mergând pe calea lui Isus......................................368 O, cât de tainic e-afară ............................................85
Merge-voi cu mâna goală......................................663 O, cât este de sfânt locaşul!...................................725
Mi-e dor de Tine, Doamne ....................................348 O, ce bucurie .........................................................109
Mi-e dor de ţara lui Hristos ...................................539 O, ce dulce este vestea ..........................................470
Mi-e dor de veşnicie..............................................530 O, ce Mântuitor .....................................................379
Mi-e dor de-acas’ ..................................................560 O, ce mulţimi ........................................................684
Minunat e Domnul ................................................240 O, ce nespusă fericire ............................................223
Multă vreme eu am rătăcit ....................................261 O, cerescule-mpărat ................................................94
Multe bucurii am în inimă.....................................247 O, condu-mă Tu, Isuse ..........................................308
Mulţi îngeri sfinţi ..................................................382 O, de ce tu nu vrei? ...............................................650
Mulţumim, o, Doamne Sfinte..................................43 O, Doamne ............................................................266
Mulţumim, o, Tatăl nostru.....................................344 O, Doamne cin’ va locui?......................................488
Mulţumiţi lui Dumnezeu .......................................343 O, Doamne mare .....................................................37
O, Doamne, loc de adăpost ...................................440
‘Naceastă zi frumoasă .............................................32 O, Duh divin, preasfânt .........................................584
N-ai asemănare........................................................49 O, frunte-nsângerată ..............................................205
‘Naintea Ta, Isus iubit ...........................................418 O, inimă ce te zdrobeşti ........................................413
N-am să uit, Isuse..................................................160 O, inimă, ce suferi greu .........................................269
N-are nimeni ocrotire ............................................369 O, inimă, tresaltă .......................................................6
N-auzi tu când zice Domnul .................................664 O, Isus, ce dulce Nume .........................................473
N-auziţi o voce blândă ..........................................156 O, Isus, condu-mă Tu!...........................................433
Ne aşteaptă-un cămin ............................................550 O, Isuse, Stânca mea .............................................331
Ne pregătim de drum ............................................499 O, mamă scumpă...................................................766
Ne vom revedea odată ...........................................536 O, noapte sfântă ....................................................191
Nişte şoapte ...........................................................190 O, nu-s mai tari ispitele .........................................414
Noi am primit un copilaş.......................................188 O, patria valdenzilor..............................................458
Noi avem o solie ...................................................667 O, Sabat sfânt ........................................................127
Noi călători suntem ...............................................566 O, Sabat sfinţit.......................................................112
Noi plecăm cu bucurie ..........................................665 O, sărmane om ce-n lume .....................................609
Noi plecăm în depărtări .........................................656 O, scumpă Şcoală de Sabat ...................................138
Noi suntem copilaşi...............................................757 O, suflet ce eşti în păcat ........................................647
Noi suntem trecători ..............................................437 O, Tată din ceruri ..................................................329
Noi Te mărim, Isus Hristos .....................................40 O, Te privesc Isuse ................................................271
Noi, ca fraţi, toţi ....................................................118 O, Tu, Cuvânt dumnezeiesc ..................................737
Nu ai loc în a ta viaţă ............................................643 O, voi, toţi cei împovăraţi .....................................476
Nu ceda, când norii grei ........................................393 O, zi de bucurie .....................................................117
Nu doresc bogăţie .................................................527 Obosit de-a vieţii cale ...........................................110
Nu doresc mai bine, Doamne ................................302 Obosit şi-nfrânt de cale lungă ...............................478
Nu eu, ci Domnul ....................................................57 Ocrotiţi de mâna Ta ...............................................121
Nu fi trist când somnul morţii ...............................722 Oricâte vrăbii sunt pe gard ....................................765
Nu jertfe, nici onoare ............................................165 Oricâţi în Hristos se botează .................................692
Nu mă trece cu vederea .........................................327 Orice suflet să se plece ..........................................416
Nu plânge, inimă nicicum .....................................720 Orice-ar veni .........................................................419
Nu pot, o, Doamne ................................................158 Osana Lui, Osana! ...................................................46
Nu urma ispitei......................................................631
Nu va fi o veste mai frumoasă...............................468 Pace am .................................................................239
Nu-i decât o temelie ..............................................768 Pace deplină ..........................................................385
Numai Tu, Isuse ....................................................356 Pace deplină în Isus găsim ....................................483
Numai un pas spre Domnul...................................632 Pace sfântă am eu ..................................................352
Părinte Creator ........................................................98
764
Părinte-al sfintei căsnicii .......................................701 Revine, Hrist! Curând! ..........................................514
Părinţi şi copii .......................................................592 Ridicaţi-mă-n credinţă ..........................................452
Pe bolta cerului senin ..............................................62
Pe braţul Său voi adormi .......................................718 Sabat sfânt, sigiliu veşnic......................................124
Pe calea vieţii am pornit ........................................574 Sabatul acum a sosit ..............................................108
Pe cărarea ce duce .................................................706 Sabatul, de Domnul dat nouă ................................114
Pe Dumnezeu rugaţi ..............................................358 Salvare sigură ne-a dat ..........................................166
Pe Golgota.............................................................199 Salvarea noastră ....................................................401
Pe Isus cât mai devreme ........................................267 Salvat! ...................................................................226
Pe Isus Îl vreau aproape ........................................222 Salvatorule ............................................................295
Pe mâini de dimineaţă ...........................................760 Sângele-Ţi Doamne ................................................42
Pe marea vieţii.......................................................485 Să binecuvântezi, Te rugăm ..................................702
Pe o stâncă de granit .............................................366 Să ducem Biblia-n popor ......................................654
Pe un deal depărtat ................................................285 Să fie Domnul pavăza ta! ......................................712
Pe valu’-acestei mări .............................................579 Să fie harul ............................................................106
Pentru adevăr, Isuse ..............................................447 Să fie oare-adevărat? .............................................236
Pentru cel ce însetează ..........................................459 Să ne iei în stăpânire .............................................270
Pentru Domnitorul păcii........................................303 Să nu cazi în deznădejde .......................................386
Pentru noi a răsărit ................................................182 Să priveghem ........................................................646
Pentru soarele-auriu ................................................39 Să privim iubirea ...................................................145
Peregrin spre-o casă ..............................................528 Să strălucesc ca o rază...........................................776
Peste zări ...............................................................481 Să trăim vrem o viaţă ............................................296
Pierdut în lume ......................................................221 Să-I cântăm un “Aleluia!” .....................................341
Plăcut eşti, Doamne-n Legea Ta ...........................257 Să-L preamărim.......................................................19
Pleacă genunchiul în rugă .....................................322 Sămânţa-arunc-o ...................................................679
Plecaţi-vă-n genunchi............................................324 Să-nalţ un cânt aş vrea ............................................26
Plecăm pe căi necunoscute....................................657 Sărmane suflet ce-n păcat......................................635
Ploaia târzie promisă .............................................585 Sculaţi, căci Domnul vine .....................................502
Plutim prin furtună ................................................448 Scump Isus ............................................................756
Poartă crucea lui Hristos .......................................451 Scumpe Isuse ........................................................745
Popoarelor de pe pământ .........................................47 Se lasă noaptea-n Betleem ....................................187
Porţi în Sabat se deschid .......................................137 Seara lin coboară .....................................................84
Preamărit fii, scump Isuse .......................................70 Seara, când sunt numai stele ...................................83
Preamăriţi pe Domnul slavei! .................................51 Se-arată zorii .........................................................771
Preasfinte Creator ..................................................333 Se-aude ceasul judecăţii ........................................628
Precum cerbul apa o caută ....................................219 Sfânt e, sfânt şi mare!..............................................69
Precum treceau stele .............................................773 Sfânt eşti, sfânt eşti! ................................................45
Pretutindeni cu Isus ...............................................238 Sfânt Sabat ............................................................115
Prin anii mei de trudă ............................................354 Sfânt şi bun şi-ndurător ...........................................73
Prin pustiu, către Sinai ..........................................525 Sfânt, Sfânt, Sfânt .....................................................7
Prin rugăciune se-mplineşte ..................................313 Sfânt, sublim e locul, Doamne ................................96
Printre munţi şi dealuri..........................................746 Sfântă credinţă din străbuni ..................................420
Printre nori de osanale ..........................................493 Sfârşitul veacului trăim .........................................522
Priveam uimit o iesle ............................................297 Simt un dor nespus, Isuse......................................291
Privesc mereu în viitor ..........................................482 Singura-mi înţelepciune ........................................351
Pune sămânţa adevărului.......................................662 Slavă Tatălui ceresc .................................................44
Purtăm în suflet .....................................................581 Slăvesc pe Dumnezeu .............................................13
Slăvit fii Isuse..........................................................31
Rămâi cu a Ta milă................................................104 Slujesc pe Salvatorul .............................................384
Rămâi cu noi ...........................................................92 Soarele se lasă .......................................................107
Răsună printre rami de pom ..................................504 Solia Reformaţiunii ...............................................571
Rătăcind departe....................................................464 Spală-mi, Doamne, gândul ....................................312
Reformatorilor, sculaţi! .........................................669 Speranţa mea e doar Hristos .................................383
Regatul măririi se-arată .........................................523 Spirit Sfânt, ce dai putere ......................................586
Regele vieţii ..........................................................208 Spre a Domnului cetate .........................................227
Revedea-ne-vom vreodată ....................................716 Spre ceruri se-’nalţă ..............................................299
765
Spre cine să mă-ndrept ..........................................463 Tu eşti, Doamne ....................................................424
Spre crucea Ta .......................................................275 Tu, al vieţii sfânt izvor ..........................................314
Spre Tine mă-ndrept..............................................323 Tu, Doamne, eşti lumina mea .................................21
Spre ţara păcii am plecat .......................................563 Tu, Doamne, mă vezi ............................................376
Spune-mi povestea iubirii .....................................194 Tu, străjerule, veghează ........................................672
Stai pe loc şi te gândeşte .......................................610
Stai tare-n ispite ....................................................572 Ţara mea................................................................533
Stâncă tare-a mântuirii ..........................................439 Ţara noastră ...........................................................547
Stăm lângă apa de viaţă.........................................691
Străvechii pribegi în pustie ...................................567 Un cântec nou cânt tuturor ....................................249
Sub crucea Ta, Isuse ..............................................280 Un cuvânt ceresc răsună........................................474
Suflet slab, aşteaptă ...............................................417 Un glas dulce se aude ............................................475
Suflete nu dormita .................................................638 Un loc plăcut şi adorat ..........................................134
Suflete sărman .......................................................421 Un Mare Medic .....................................................193
Sună harfa laudei mele ............................................55 Un nume ca al nimănui .........................................387
Sunt copil de Împărat ............................................752 Unde, Doamne, să-mi alerge .................................251
Sunt eu creştin adevărat? ......................................648 Urmaţi-Mă, ne-a zis Hristos ..................................508
Sunt gata-a fi-nghiţit .............................................411
Sunt păcătos ..........................................................431 Va veni o zi............................................................517
Sunt viu! aşa a zis Dumnezeu ...............................613 Val de pace ............................................................147
Suntem pe calea lui Isus........................................230 Valea morţii ...........................................................465
Suntem străini şi călători.......................................477 Vă-adunaţi acum .....................................................93
Sus în cer, în cartea sfântă .....................................556 Vedeţi cum azi surâde ...........................................113
Sus în ceruri, în mărire ..........................................639 Veghetor ce stai pe turnuri ....................................496
Sus pe-o creangă de pom ......................................762 Veniţi cu toţi ..........................................................729
Sus, dragul meu! ...................................................670 Veniţi la Golgota ...................................................203
Sus, la lucru, amice creştine ..................................685 Veniţi laolaltă ........................................................175
Veniţi să cântăm ......................................................67
Şase zile ne-ai păzit ...............................................132 Veniţi voi toţi...........................................................54
Şi la lucru, şi pe cale .............................................126 Veniţi voi, cei chemaţi...........................................561
Şoapta vremii ........................................................513 Veniţi, că vreau a spune ........................................173
Şterge-ţi faţa plânsă...............................................461 Vesel saltă, clocoteşte............................................740
Ştii tu despre-acest sfânt izvor ..............................435 Veste bună avem de sus.........................................242
Ştii tu oare câte stele .............................................758 Vestiţi cum Domnu-a pătimit ................................668
Ştim un râu cu apă vie...........................................553 Vestiţi oricui ..........................................................519
Ştiu că Dumnezeu veghează .................................153 Vestiţi puterea lui Isus .............................................65
Vestiţi voi ................................................................25
Tată azi Te rugăm ..................................................337 Veşti de sfântă speranţă .........................................518
Tată Te implorăm ..................................................332 Vezi cum trei cu Daniel .........................................627
Tată, toţi Te rugăm ................................................305 Vezi, cum în zbor se duce timpul ..........................630
Tatăl nostru Sfânt, din ceruri .................................135 Vezi, în nori, El vine iar ........................................515
Tatăl nostru, Cel din ceruri......................................99 Viaţa noastră e o şcoală .........................................454
Tatălui preamărire ...................................................34 Vin’ cu sarcina-ţi la cruce! ....................................772
Te cheamă Domnul ...............................................640 Vin’ la Domnul Cel iubit .......................................641
Te odihneşte-n groapa ta .......................................721 Vin’ la Isus azi .......................................................600
Te trezeşte al meu suflet ........................................649 Vin’, izvor de viaţă sfântă .....................................301
Te-adorăm în fericire...............................................64 Vino Doamne-n ajutor...........................................748
Toate părăsi-voi, Doamne .....................................298 Vino la apa de viaţă ...............................................619
Tot ca şi Domnul ...................................................287 Vino la cruce .........................................................209
Tot ce este-n lumea-aceasta...................................304 Vino, Te-aştept ......................................................516
Tot mai aproape.....................................................241 Vino, vino ..............................................................645
Totul piere-n astă lume..........................................775 Visam că-a sosit judecata ......................................620
Toţi copiii sunt iubiţi .............................................761 Voi cânta îndurarea lui Isus .......................................2
Trâmbiţi sunaţi peste cer şi pământ! .....................490 Voi servi degrabă...................................................676
Trâmbiţi, sunaţi .....................................................512 Voi toţi, cei ce căutaţi ............................................543
Tu eşti Cel vrednic de mărit ......................................4 Voi, creştini, sculaţi ...............................................457
766
Voia Ta, Doamne ...................................................273 Zboară îngerii ........................................................652
Voinţa şi îndeplinirea ............................................283 Zi de Sabat, zi de har.............................................133
Voinţa şi îndeplinirea (bis) ....................................284 Zi de zi ..................................................................430
Vorbeşte-mi Tu, Isuse............................................100 Zi după noapte grea ...............................................568
Vorbeşte-mi, Doamne............................................278 Zilnic Isuse ............................................................375
Vreau lângă Dumnezeu .........................................155 Ziua cea de azi s-o faci............................................74
Vreau să cânt azi un imn .......................................564 Ziua cea mare ........................................................570
Vreau să mă-ntorc azi acasă ..................................537 Zor, deci, că vine noaptea .....................................674
Vrem să-L încoronăm..............................................10 Zorile se revarsă ....................................................678

767

S-ar putea să vă placă și