Sinteza

1. Tratatul de la Roma a instituit Comunitatea Economică Europeană (CEE), care a reunit șase
țări (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos), pentru a acționa în vederea
integrării și a creșterii economice prin intermediul comerțului. Acesta a creat o piață
comună bazată pe libera circulație a: bunurilor; persoanelor; serviciilor și capitalurilor. Tratatul
de la Roma stabilește o piață comună, în cadrul căreia țările semnatare convin alinierea
progresivă a propriilor politici economice; creează un spațiu economic unitar cu
liberă concurență între întreprinderi. Acesta pune bazele pentru apropierea condițiilor care
guvernează comerțul cu produse și servicii, în afara celor reglementate deja de alte tratate
precum Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și Euratom; interzice în mod
larg acordurile restrictive și subvențiile de stat care pot afecta comerțul între cele șase țări;
include țările și teritoriile de peste mări ale celor șase țări membre în aceste acorduri și în
uniunea vamală, în vederea promovării dezvoltării economice și sociale a acestora.

3. Principalul merit al Cărţii este acela că, plecând de la cele patru libertăţi fundamentale (libera
circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă) a identificat acţiunile necesare
pentru îndepărtarea obstacolelor care le pot frâna. Mai mult, pentru fiecare măsură/set de măsuri
propuse s-a stabilit un termen-limită, îndeplinirea întregului set de măsuri fiind stabilită a se
realiza până în 1992.

4. În anul 1965 Charles de Gaulle a declanșat o criză, prin faptul că Franța a părăsit Consiliul de
Miniștri, ca semn de nemulțumire legată de introducerea votului majoritar în această instituție,
considerându-se, astfel că Franța ar trebui să respecte decizii cu care nu ar fi de acord, fiindu-i,
astfel, lezat interesul național. Criza a fost rezolvată, un an mai târziu, printr-un acord cunoscut
ca și Compromisul de la Luxembourg. Conform acestuia, atunci când un stat-membru apreciază
că votul cu majoritate calificată i-ar afecta interesul național, se va căuta o soluție comună care
să fie acceptată. Unii apreciază că acordul a reinstaurat dreptul de veto al statelor-membre.

5. Membrii Parlamentului European sunt aleși și reprezintă cetățenii. Numărul membrilor din
fiecare țară este stabilit pe baza unui principiu – numit principiul proporționalității degresive –
conform căruia, pe măsură ce populația crește numărul de delegați crește și el, dar cu rată
descrescătoare.
6. La 14 iunie 1985 s-a semnat de către 5 state (Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda)
au semnat în localitatea Schengen – un mic oraș aflat la granița dintre Franța și Germania – un
acord care prevedea desființarea punctelor vamale la frontierele țărilor semnatare și armonizarea
controlului vamal la frontierele externe. Ulterior, s-a instituit Zona Schengen, prin semnarea unei
convenții.
7. Doua tendințe ale industriei Europene: creșterea capabilității tehnologice în unele ramuri
considerate “clasice” pentru industria europeană (textile, industrie alimentară), orientarea către
industrii generatoare ale dezvoltării sustenabile și care crează oportunități de angajare pe termen
lung.

8. Cadrul financiar multianual (CFM) reprezintă bugetul pe termen lung al UE. El stabilește
limitele cheltuielilor UE – în ansamblu, dar și pentru diferitele zone de activitate – pentru o
perioadă de cel puțin cinci ani.