TEMA 1.

INTRODUCERE ÎN MANAGEMENT

1.1. Conceptul de management

1.2. Funcţiile managementului

Ştiinţa despre conducere poartă denumirea de management. Pe parcursul anilor s-au dat
diferite explicaţii ale termenului management:
 prevederea şi planificarea, organizarea, conducerea, coordonarea şi controlul (Henri
Fayol);
 asumarea răspunderii pentru deciderea, planificarea şi reglementarea activităţilor
unor oameni lucrând pentru un scop comun, astfel încât rezultatul corect să fie eficient şi
economic (Brech);
 organizarea sistematică a resurselor economice (Drucker);
 atingerea unor obiective prin intermediul altor oameni (Malcolm Peel).
O definire care ar cuprinde adevărata natură a complexităţii managementului ar fi
următoarea: managementul este procesul de îndeplinire a obiectivelor organizaţiei cu utilizarea
resurselor disponibile. Orice organizaţie foloseşte în procesul realizării activităţilor specifice
următoarele resurse:
 umane, incluzând talentul, priceperea şi munca oamenilor;
 financiare, incluzând capitalul financiar necesar pentru operaţiile curente şi cele pe
termen mai lung;
 materiale, incluzând echipamentele tehnice, clădirile etc;
 informaţionale.
Unii autori propun şi resursa- timp.
Munca unui manager implică combinarea şi coordonarea acestor resurse în vederea
atingerii obiectivelor organizaţiei. Eficienţa cu care managerul îşi îndeplineşte sarcinile depinde
de aptitudinile acestuia. Se pot identifica trei categorii de aptitudini sau cunoştinţe pe care trebuie
să le aibă un conducător:
1. aptitudini tehnice (cunoştinţe profesionale, de specialitate);1
2. aptitudini umane;2
3. aptitudini conceptuale.3
Managerii, ca persoane care sunt investite cu autoritate şi responsabilitate decizională, se
situează la diferite niveluri ale piramidei ierarhice, fiind împărţiţi în trei categorii (fig. 1.1.):
manageri superiori (top-manageri, senior-manageri);
manageri mijlocii;
manageri inferiori (supervizori).

1
Aptitudini inginereşti, de contabilitate, de marketing etc.
2
Aptitudini care contribuie la dezvoltarea relaţiilor umane în cadrul echipei conduse.
3
Capacitatea de orientare strategică a organizaţiei.
 Aptitudini
conceptuale
1

Aptitudini
umane
2

Aptitudini
3 tehnice

Fig.1.1. Importanţa aptitudinilor pentru diferite categorii de manageri

Pe măsură ce o persoană avansează pe scara ierarhică, aptitudinile conceptuale devin mai

importante, iar cele tehnice mai puţin importante.
La nivelurile ierarhice inferioare, unde managerul trebuie să supervizeze în mod direct
personalul de execuţie, rolul esenţial în activitate îl au cunoştinţele de specialitate, fără a fi
neglijate, în totalitate, celelalte calităţi.
Ca şi orice altă activitate sau proces, managementul are anumite principii, care reprezintă
reguli fundamentale, ale căror conţinut este general valabil.
 Principiul diviziunii muncii. Munca trebuie divizată între persoane şi grupuri pentru
ca efortul şi atenţia să fie îndreptate asupra anumitor sarcini.
 Principiul consecutivităţii. Mai întâi trebuie analizată situaţia sau problema, iar apoi
se va lua decizia.
 Principiul centralizării - descentralizării. Centralizarea presupune limitarea rolului
subordonaţilor în luarea deciziilor. Descentralizarea înseamnă creşterea importanţei rolului
subordonaţilor.
 Principiul corelaţiei responsabilitate – autoritate. Autoritatea reprezintă dreptul de a
da comenzi şi de a pretinde la îndeplinirea lor. Responsabilitatea înseamnă răspundere. Cu cât
este mai mare responsabilitatea, cu atât este mai vastă autoritatea. Conceptele de responsabilitate
şi autoritate se află într-o strânsă legătură. Dacă autoritatea şi drepturile prevalează asupra
responsabilităţilor, acest fapt poate conduce la administrarea arbitrară. În acelaşi timp limitarea
drepturilor poate genera reducerea iniţiativei.
 Principiul ierarhiei. În cadrul oricărei organizaţii există un lanţ ierarhic, respectarea
acestuia fiind vitală pentru succesul organizaţiei.
 Principiul unităţii de comandă. Salariaţii trebuie să primească ordine numai de la un
şef.
 Principiul unităţii de direcţie. Întreaga organizaţie îşi îndreaptă eforturile către un
obiectiv comun.
 Principiul disciplinei. Activitatea de succes necesită eforturi comune din partea
salariaţilor, iar acest efort se va menţine şi încuraja prin disciplină şi elaborarea riguroasă a
ordinelor şi dispoziţiilor.
 Principiul stabilităţii personalului. Păstrarea salariaţilor productivi este o prioritate de
prim rang a managerilor.
  Principiul iniţiativei. Managerii trebuie să încurajeze iniţiativa salariaţilor, chiar dacă
pot apărea greşeli.
 Principiul subordonării interesului particular celui general al firmei. Interesele unei
persoane nu trebuie să aibă prioritate în faţa intereselor organizaţiei privită ca un întreg.
 Principiul salarizării. Orice muncă trebuie plătită.

1.2. Funcţiile managementului

Managementul poate fi abordat ca: proces, funcţie, profesie.

Ca funcţie managementul defineşte grupul de oameni responsabili în direcţionarea şi
mersul unei organizaţii.
Ca profesie, managementul defineşte un tip de ocupaţie cu un grad înalt de activitate non
- manuală şi cu un statut recunoscut. Esenţa managementului este dată de exercitarea unor
atribute, funcţii fundamentale. Majoritatea specialiştilor consideră ca fiind esenţiale următoarele
funcţii: planificarea (prevederea), organizarea, antrenarea (motivarea) şi controlul.
Planificarea presupune alegerea sarcinilor care trebuie îndeplinite pentru a realiza
obiectivele organizaţiei, prezentarea modului şi fixarea momentului în care trebuie îndeplinite
aceste sarcini. Conţinutul acestei funcţii poate fi prezentat prin întrebările: Ce se va face? Cum se
va face? Când se va face? Cât va costa?
Organizarea constă în repartizarea sarcinilor stabilite prin funcţia de planificare
diferitelor persoane sau grupuri din cadrul organizaţiei. Respectiv, organizarea presupune crearea
structurii organizatorice optime pentru transpunerea planurilor în acţiune.
Antrenarea este o funcţie care priveşte, în principal, salariaţii din cadrul organizaţiei. Ea
poate fi definită drept îndrumarea şi coordonarea activităţii membrilor organizaţiei în scopul
realizării obiectivelor organizaţionale.
Controlul constă în verificarea permanentă şi completă a modului în care se desfăşoară
activităţile, compararea rezultatelor prezente cu standardele şi programele, identificarea şi
măsurarea abaterilor de la standarde şi programe, precizarea cauzelor şi elaborarea măsurilor
corective pentru înlăturarea neconformităţilor.
Aceste funcţii sunt legate unele de altele, întrucât performanţele uneia din ele depinde de
performanţele celorlalte, astfel, în practică nu pot fi separate. Este de menţionat că singurul scop
al realizării acestor funcţii constă în îndeplinirea obiectivelor organizaţiei.
Concomitent cu funcţiile prezentate, la nivel de întreprindere există funcţii concrete de
gestionare a procesului.
Funcţii administrative, care conţin activităţile de conducere a organizaţiei. Sunt
îndeplinite de managerii de la diferite niveluri ierarhice şi de serviciul juridic.
Funcţii tehnice şi de producţie îndeplinite de departamentele inginerului şef,
directorului tehnic, serviciul energetic, directorul responsabil de calitate etc.
Funcţii comerciale îndeplinite de directorul comercial, serviciul de marketing, serviciul
financiar, serviciul de aprovizionare-desfacere şi serviciul juridic.
Funcţii economice îndeplinite de economistul şef, departamentul de planificare, biroul
de organizare a muncii şi salarizare, contabilitate, analiza economică a producţiei.