Un geniu sacrificat - Ioan Petru Culianu

Motto: "Aici ne aflăm noi românii - limbă cumpenei universului."

Mihai Eminescu

Vorbind despre Mihai Eminescu, ştiam că va veni momentul când va trebui să vi-l readuc
în atenţie pe un alt geniu român, prea puţin mediatizat şi nu întâmplător, fiindcă după
Poet şi Nicolae Iorga, este al treilea mare român sacrificat pe altarul zeului infam, care se
numeşte "politică" şi vorbesc despre Ioan Petru Culianu, discipol şi protejat al lui Mircea
Eliade, căruia i-a urmat la Catedra de Istoria Religiilor a Universităţii din Chicago şi pe
care mulţi l-au considerat capabil să-şi umbrească maestrul, dacă nu ar fi fost asasinat la
doar 41 de ani, pe 21 mai 1991.

Dorin Tudoran scria, citez:

"După uciderea lui Iorga, asasinarea lui Culianu reprezintă cea mai mare crimă împotriva
culturii române, (...) Pentru cei care înţeleg prin patriotism interminabilele fraze
sforăitoare sau incapacitatea celor mai mulţi dintre noi de a rosti adevăruri inconfortabile,
Ioan Petru Culianu era o dovadă stânjenitoare că mai avem ceva drum până la a fi liberi
de prejudecăţi."

Ca absolvent al secţiei de italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti,

beneficiază de o bursă de studii la Perugia în 1972 şi profită de ocazie pentru a solicita
azil politic. În Italia, studiază istoria religiilor la Universita Cattolica del Sacro Cuore din
Milano, vreme de 3 ani, apoi emigrează în Olanda, la Groningen, ca asistent de limba
română şi din 1986, pe post de conferenţiar la catedra de limbi romanice. Tot începând
din 1986, cu sprijinul lui Mircea Eliade, ţine cursuri în calitate de profesor invitat la
Universitatea din Chicago.
În 1987 îşi dă Doctoratul de Stat la Sorbona cu teza: "Cercetări asupra dualismelor
Occidentului. Analiza principalelor mituri." Are o activitate publicistică foarte bogată,
studiile sale de istoria religiilor fiind publicate postum şi în ţară, în principal la o singură
editură al cărei nume nu merită a fi amintit.

Culianu a fost un critic incisiv al regimului comunist dar şi a loviturii de stat din
decembrie 1989, pe care a nominalizat-o în clar ca fiind în principal opera KGB-ului,
ţinând cont de clica de absolvenţi emeriţi ai instituţiei "filantropice" amintite care au
preluat puterea, gen Iliescu, Roman, Brucan, Militaru şi toţi ceilalţi.
O ipostază însă mai puţin cunoscută a lui Culianu este aceea de critic academic profund
al mentalităţii occidentale şi al modelului occidental, care este impus acum silnic, la scară
planetară. Dintre motivele care au condus la această stare de fapt aş putea enumera:

a. mass-media, perfect aservită puterii, nu a avut nici un interes să elogieze personalitatea

lui Culianu.
b. publicarea postumă a operelor principale ale autorului, în ţară, nu a beneficiat nici ea
de reclama potrivită.
c. stilul literar al lui Culianu nu este larg accesibil, pe de o parte, iar pe de altă parte
critica este făcută într-o manieră neobişnuită, fără nici o implicare afectivă, fără accente
retorice ci dimpotrivă foarte sobru şi rece, ca un diagnostic precis şi nemilos.

Exemplific prin câteva citate, dintre care îl voi exclude, pe cel din "Eros şi magie în
Renaştere - 1484", amintit deja în articolul despre Nassim Haramein, şi în care afirma în
clar marea mistificare, enigma şi inutilitatea apariţiei aşa-zisei ştiinţe moderne.

Şi ţineţi cont, că Ioan Petru Culianu face această critică din interior şi în contextul unui
moment al istoriei, în care ar fi fost o adevărată blasfemie să cugeţi astfel la adresa
"libertăţilor capitaliste."

Religie şi putere (1981), publicat de Editura Nemira, 1996

"În societatea occidentală de astăzi există câţiva factori care au coborât foarte periculos
pragul de suportabilitate a normelor (...). Între aceşti factori se înscriu manipularea totală
a maselor prin mass-media, reificarea* individului în societatea de consum,
sentimentul precarităţii existenţiale într-o lume care a devenit un butoi de pulbere gata
să sară în aer în orice clipă."

*Reificare = reducerea omului la nivel de obiect, la nimic (n.a.)

"Deşi nu se poate nega faptul că astăzi capitalismul posedă o componentă puternică de

asistenţă socială (şi la aceasta, mişcarea socialistă, alături de mişcările creştine calificate,
şi-a adus o contribuţie istorică), esenţa sa este cu totul altceva decât milă şi solicitudine
faţă de individ."

"Esenţa capitalismului modern constă într-un interes aproape exclusiv pentru mijlocul de
schimb, pentru bani, ceea ce înseamnă că unica realitate care subzistă în adevărata
ideologie a capitalismului este cea a comerţului (...). Realitatea totalitară a comerţului se
substituie oricărei alte realităţi: viaţă, om, pasiune, credinţă, speranţă, moarte, pentru a
înşira aici numai câteva dintre cele mai sugestive forţe motrice din trecut. Omul este fie
comerciant, unul care ştie cum să-şi folosească viaţa, fie o entitate negociabilă, adică ceva
care va deservi oricum scopurilor Comerţului, dar de care acest idol poate să se şi
lipsească. Pasiunea cuiva pentru ceva foloseşte numai în măsura în care e corect
orientată, adică are bune rezultate comerciale. Credinţa, în măsura în care poate fi
exploatată. Speranţa, fiindcă îi e subordonată. Moartea, pentru că îl sporeşte."
"În această lume care respiră Comerţ prin toţi porii săi nu e loc de nimic altceva, decât cu
riscul distrugerii psihice sau chiar fizice a persoanei."

"Orice plângere trebuie să fie reprimată, fiindcă nu este demnă de un comerciant. Orice
regret trebuie să tacă, pentru că nu e rentabil. Orice critică trebuie să fie rezonabilă şi să
urmeze un scop previzibil, aşa încât banul s-o reducă la tăcere (...). Astăzi nimeni nu mai
contestă că mercificarea, adică transformarea în marfă a unor lucruri care, tradiţional, nu
erau şi nu puteau fi privite ca atare, este unul dintre procesele fundamentale ale
capitalismului avansat. "

Şi mă opresc aici cu citatele, care ar putea umple pagini întregi, nu fără a menţiona un
ultim lucru: Culianu, perfect documentat se pare, afirmă că moartea lui Giordano Bruno
nu s-a datorat teoriei dezvoltate de magistrul său Galileo Galilei (ipoteză neverosimilă de
altfel, în contextul cruţării autorului de fapt), ci datorită publicării unei lucrări "De
vinculis in genere", în care denunţă, la final de sec. XVI, Marele manipulator. Lucrarea
specifică numeroase tehnici de manipulare în masă, perfect actuale astăzi, imaginate şi
aplicate intensiv la acea vreme de nobilime şi Biserica Catolică, mult mai complexe şi
mai elaborate decât cele menţionate de Machiavelli în "Il Principe", care par chiar naive
şi primitive prin comparaţie. La fel de interesant este că Bruno vorbeşte din interiorul
sistemului, la persoana întâi, ca unul care luat parte activă la elaborarea lor şi îşi doreşte
evadarea din sistem, ca o ultimă penitenţă. Şi Culianu nu se rezumă doar la amintirea
titlului acelei lucrări, ci face şi o prezentare a cărţii trăgând propriile-i concluzii, deloc
comode, unul dintre capitolele lucrării sale numindu-se chiar Marele manipulator.

Culianu, până în vara lui 1989, fusese probabil cooptat cumva de oculta mondială,
deoarece se afla în posesia unor date greu de explicat la acel moment. De pildă, îşi anunţă
unii apropiaţi din ţară că s-a luat decizia înlăturării lui Nicolae Ceauşescu, specificând
data exactă şi de asemenea nominalizează în clar doi dintre viitorii miniştri din cabinetele
post-decembriste: Andrei Pleşu şi Dan Petrescu, cumnatul lui Culianu. În acelaşi sens,
notabilă este prezenţa lui Culianu, în acel an, la tribuna abjectei Europe Libere, repetând
gestul lui Panait Istrati din 1924, printr-un atac firav şi neconvingător însă, la adresa
naţionalismului lui Mihai Eminescu. Putem presupune că a fost una dintre concesiile
făcute, pentru a fi acceptat în interiorul ocultei financiare mondiale, cu scopul de a obţine
informaţii. Eşecul demersului său este probat de asasinarea sa, printr-o execuţie în cel
mai pur stil KGB-ist, fiind împuşcat în ceafă în toaleta Universităţii din Chicago.

Mult mai interesantă este urmarea. Poliţia americană şi FBI se mişcă extrem de încet.
Prima declaraţie de presă, după asasinat, este de o cretinătate absolută, susţinând
sinuciderea profesorului. Ancheta trenează nejustificat de mult şi deşi declaraţiile
ulterioare ale americanilor acuză guvernanţii de la Bucureşti, fosta Securitate şi chiar
Vatra Românească, de planificarea şi executarea asasinatului, nu se face nici o anchetă în
România.

Şi chiar şi mai dubios, un ilustru necunoscut, un american de origine greacă, Ted Anton,
profesor la Facultatea de Ziaristică a Universităţii DePaul din Chicago, care nu-l
cunoscuse niciodată pe Culianu, primeşte două burse succesive, una Fulbright şi alta din
partea The Fund for Investigative Journalism, pentru a ancheta vreme de cinci ani, peste
200 de persoane, cunoscuţi ai scriitorului sau membri ai autorităţilor.

Rezultatul anchetei a fost o carte de o stupiditate extremă, "Eros, magie şi asasinarea

profesorului Culianu", în care Anton face o prezentare penibilă a României, în cel mai
pur spirit cocacolist, omite mare parte din declaraţiile făcute de apropiaţii lui Culianu,
evită adevărul şi ajunge la aceeaşi concluzie tembelă ca şi autorităţile americane.

Luând în considerare sumele substanţiale primite, nu puţine au fost vocile care au

susţinut, că instituţia asasină l-a sponsorizat pentru a colecta cât mai multe date, în scopul
muşamalizării finale a asasinatului, tehnică deloc originală de altfel. A fost aplicată şi
după asasinarea lui John F. Kennedy şi a lui Martin Luther King, pentru identificarea şi
neutralizarea martorilor incomozi. Sau de comisia senatorială ce a anchetat crimele
loviluţiei.

Consideraţii finale

1. După decembrie 1989, Culianu se lăuda cât de bine "a calculat" şi nu "ghicit",
amănuntele concrete legate de evenimente. Cei doi, nominalizaţi de el în clar, se aflau pe
lista oficială de dizidenţi, a Occidentului, faptele lor fiind popularizate intensiv prin
posturile de radio subversive, familiarizând lumea cu numele lor, astfel încât propulsarea
lor în guvern să nu mire pe nimeni.
2. Prezenţa lui Dan Petrescu, cumnatul său, pe lista amintită arată clar apartenenţa
acestuia la instituţia planetară care ne-a pricopsit cu loviluţia decembristă. Nu este
hazardat să presupunem că acesta l-ar fi putut recruta pe Culianu. Implicarea comună a
KGB şi CIA este indiscutabilă, fie şi numai dacă ţinem cont de întâlnirea din vara lui '89
a lui Bush şi Gorbaciov de la Malta, ambii fiind urcaţi în scaunele prezidenţiale, din
funcţiile anterioare de şefi ai agenţiilor proprii de informaţii.
3. Logodnica sa, Hillary Wiesner îşi aminteşte rapiditatea cu care fericirea şi idealismul
lui Culianu se transformă în groază când identifică la TV majoritatea "actorilor" din
decembrie ca fiind ori masoni ori în solda KGB, ori ambele.
4. Ioan Petru Culianu, fundamentase teoretic necesitatea lichidării unui sistem social
fundamental corupt şi distructiv, făcând o critică perfect documentată a cancerului
financiar planetar.
5. Culianu insistă asupra dezvăluirii identităţii Marelui manipulator în persoana ocultei
financiare mondiale şi a Bisericii Catolice.
6. Instituţia asasină are în mod cert o componentă fanatic religioasă, foarte posibil
necreştină. Orice criminal profesionist studiază obiceiurile victimei şi alege un moment şi
o locaţie care să-l expună cât mai puţin. Profesorul a fost asasinat într-un loc mai mult
decât aglomerat (o mare universitate în care se desfăşurau la acel moment mai multe
simpozioane, fiind prezenţi mulţi invitaţi din exterior), într-un moment de intimitate
fizică imposibil de anticipat, la toaletă şi într-o zi sfântă a ortodoxiei, cea de 21 mai (vă
reamintesc că Ceauşescu a fost asasinat de Crăciun). S-ar putea presupune că ordinul de
execuţie a impus atât latura umilitoare cât şi cea anticreştină a asasinatului.
7. Complicitatea KGB şi CIA pare plauzibilă, tipul execuţiei indicând spre sovietici dar
aceştia nu aveau resursele necesare pentru a orchestra ulterior deruta presei americane
(ipoteza sinuciderii) şi a bloca practic, în timp, ancheta (portretul robot al criminalului a
fost pus în circulaţie la câţiva ani după asasinat, de exemplu). Ca să nu mai amintesc şi
sponsorizarea primită de Ted Anton, care nu pomeneşte nimic despre aceste lucruri în
carte, deşi din discuţiile avute cu prietenii lui Culianu din ţară, rezultase că avea
cunoştinţă de ele.

Şi închei aici, având credinţa că va veni şi ziua libertăţii noastre reale, sau ca să-l citez
pentru ultima oară pe Ioan Petru Culianu, cu "credinţa comună a unei patrii întregite, de
la Nistru până la Tisa, liberă de toate imperiile lumii !"

Amin !