Sunteți pe pagina 1din 2

1. Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă.

2. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul.
3. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi.
4. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde
era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul.
5. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!
6. Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor:
7. Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul
Dumnezeu?
8. Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi
acestea în inimile voastre?
9. Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul
tău şi umblă?
10. Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului:
11. Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta.
12. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau
pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.
13. Şi iarăşi a ieşit la mare şi toată mulţimea venea la El şi îi învăţa.
14. Şi trecând, a văzut pe Levi al lui Alfeu, şezând la vamă, şi i-a zis: Urmează-Mi! Iar el,
sculându-se, I-a urmat.
15. Şi când şedea El în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau la masă cu Iisus şi cu
ucenicii Lui. Că erau mulţi şi-I urmau.
16. Iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii, ziceau către
ucenicii Lui: De ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii?
17. Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să
chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă.
18. Ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor posteau şi au venit şi I-au zis Lui: De ce ucenicii lui Ioan şi
ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?
19. Şi Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă
vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească.
20. Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile.
21. Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-o bucată de stofă nouă, iar de nu, peticul nou va
trage din haina veche şi se va face o ruptură şi mai rea.
22. Nimeni, iarăşi, nu pune vin nou în burdufuri vechi, iar de nu, vinul nou sparge burdufurile şi
vinul se vară şi burdufurile se strică; încât vinul nou trebuie să fie în burdufuri noi.
23. Şi pe când mergea El într-o sâmbătă prin semănături, ucenicii Lui, în drumul lor, au început
să smulgă spice.
24. Şi fariseii Îi ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine?
25. Şi Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-aţi citit ce a făcut David, când a avut nevoie şi a
flămânzit, el şi cei ce erau cu el?
26. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii
înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii, şi a dat şi celor ce erau cu
el?
27. Şi le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă.
28. Astfel că Fiul Omului este domn şi al sâmbetei.
Donatii BTC: 3JMh3GTzk8C9vPuzy11yonELKwcbK7kqDT
Va recomandam si alte repere ortodoxe online
"Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei, 22,29)

S-ar putea să vă placă și