Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.

Marea Evanghelie a lui Ioan Vol. 9

Domnul nostru Iisus Cristos pe drumul de la Eseea la Ierihon

Capitolul 1

Domnul nostru Iisus Cristos întâlneşte un grup de pelerini săraci

1. Pe când ne aflam de vreun ceas bun pe drumul spre Ierihon, ne-a ieşit în cale un grup de pelerini
săraci, care ne-au rugat să-i miluim cu ceva.

2. Eu le-am spus evreilor-greci: „Daţi-le din prisosul vostru, căci aceştia sunt la fel de săraci în
această lume precum sunt şi Eu, căci nici Eu nu pot numi drept avutul Meu vreo piatră, pe care să Mi-o
pot pune sub căpătâi! Vulpile îşi au vizuinile lor, iar păsările îşi au cuiburile lor; dar aceşti amărâţi nu au
nimic al lor, decât pe ei înşişi şi hainele lor sărăcăcioase. Aşa că miluiţi-i!"

3. La aceste vorbe ale Mele, evreii-greci şi unii dintre ucenicii lui Ioan au strâns o grămăjoară bună
de bani şi le-au dat-o cu bucurie săracilor, iar aceştia Mi-au mulţumit Mie şi celorlalţi cu mâinile
împreunate şi ridicate deasupra capului şi ne-au cerut iertare că ne-au reţinut din drum. Apoi, întrucât
erau evrei, ne-au întrebat îngrijoraţi şi temători dacă vor ajunge înainte de răsărit la Eseea.

4. Eu le-am spus: „De ce vă faceţi voi griji că veţi pângări sabatul dacă vă va apuca ziua de mâine
încă pe drum? Nici Moise şi nici vreun alt profet nu a dat vreo lege conform căreia nu trebuie să
călătoreşti de sabat. Iar noile legi ale Templului nu sunt porunci divine şi nu au nicio greutate în faţa lui
Dumnezeu. Dar acum este încă devreme, aşa că într-un ceas veţi fi acolo. Când veţi ajunge în Eseea, să
trageţi la primul han de la marginea oraşului! Acolo veţi fi bine primiţi, căci Eu am vestit deja sosirea
voastră. Iar cine sunt Eu, veţi afla în Eseea; şi acum vedeţi-vă de drum!"

5. Săracii au făcut ochii mari când au auzit ce le-am spus Eu; dar nu au îndrăznit să întrebe cum de
ştiam Eu toate acestea, şi au plecat mai departe.

6. Pe drum însă, ucenicii M-au întrebat de ce oare mergeau aceşti săraci la Eseea; ei nu păreau a fi
bolnavi, căci nişte bolnavi nu s-ar fi mişcat atât de repede.

7. Eu le-am spus: „Aceştia nu merg la Eseea pentru vindecarea trupească, ci caută de lucru şi
sprijin; au aflat de la călători că esenienii erau mai demult foarte primitori şi milostivi cu săracii, aşa că
au pornit la drum spre Eseea, căci acasă nu găseau de lucru şi nici nu aveau din ce să se hrănească - ceea
ce nu face cinste acelor locuri, şi de aceea Eu nu le binecuvântez.

8. Însă printre aceşti săraci existau şi bolnavi atunci când au plecat la drum; dar câţiva dintre
ucenicii trimişi de Mine în lume au trecut şi prin ţinuturile lor sărăcăcioase şi i-au vindecat, şi de aceea
acum nu mai există bolnavi printre ei. Ucenicii i-au învăţat de asemenea să se ducă la Eseea, unde vor
găsi de lucru şi îngrijire atât pentru trup, cât şi pentru Spirit. Aşa că aceşti sărmani au plecat curând după
aceea la drum.

9. Petru a spus: „Probabil că au pornit la drum imediat după ce am plecat noi, de-au ajuns atât de
repede aici; căci ei nu se pot deplasa în modul miraculos în care ne-am deplasat noi!"

1
10. Eu am spus: „Aceasta nu ne interesează deloc pe noi! E suficient să ştim că în curând vor ajunge
la destinaţie; ziua şi ora nu contează!"

11. Toţi au fost mulţumiţi cu această lămurire. Ne-am urmat drumul în pas rapid şi am ajuns curând
departe, ceea ce, mai ales în această regiune, a fost foarte uşor, căci era pustiu, copacii erau foarte rari şi
n-am întâlnit niciun suflet de om, astfel că am putut merge ca vântul, şi am lăsat în urmă acele locuri
neprimitoare.

12. Cu toate că am mers destul de repede, drumul ne-a luat totuşi vreo două ceasuri, dar unui călător
obişnuit, chiar şi pe cămilă, i-ar fi trebuit o zi întreagă. Până la urmă am ajuns în nişte locuri primitoare,
unde se afla şi un han înconjurat de mai multe case şi acareturi, cele mai multe greceşti.

13. Când am ajuns în dreptul hanului, mai mulţi ucenici au spus: „Doamne, am străbătut o cale
lungă şi ni s-a făcut sete! N-ai vrea să intrăm aici, să ne răcorim puţin şi să ne potolim setea?"

14. Eu am spus: „Sigur că putem; dar aici sunt nişte locuri secetoase, iar hangiul va cere bani pentru
apă, căci este un păgân lacom de câştig, cum de altfel sunt cei mai mulţi greci. Dacă sunteţi de acord să
plătiţi apa, atunci să intrăm, să ne odihnim puţin şi să-i spunem să ne aducă nişte apă şi pâine."

15. Grecii şi ucenicii lui Ioan, pentru că aveau bani la ei, au spus: „Doamne, cu multă bucurie! Iar
dacă hangiul are şi un vin bun, vom plăti şi vinul!"

16. Eu am spus: „Faceţi cum doriţi! Voi faceţi-vă partea voastră, iar Eu o voi face pe a Mea! Să
intrăm, deci!"

Capitolul 2

Minunea din casa hangiului

1. Acestea fiind zise, am intrat pe poarta hanului, iar hangiul ne-a ieşit în întâmpinare peste poate
de primitor şi ne-a întrebat cu ce ne poate servi.

2. Eu am spus: „Suntem înfometaţi şi însetaţi, aşa că dă-ne nişte pâine şi apă!"

3. Hangiul a spus: „Domnii mei, am şi vin! Nu vreţi mai bine să beţi un vin foarte bun? Căci apa
de la noi nu e bună nici de fiertură!"

4. Eu am spus: „Vinul tău nu e chiar rău; noi însă nu suntem aşa de bogaţi pe acest pământ ca să ne
putem potoli setea cu vinul tău cel scump; aşa că, adu-ne tu ce ţi-am cerut şi vom fi mulţumiţi! Însă apa
să o iei de la izvorul din pivniţa ta de vinuri şi nu din butoaiele din curtea din spate; căci la tine şi apa
trebuie plătită, şi de aceea să fie măcar bună, proaspătă şi curată!"

5. Hangiul a făcut ochii mari şi a spus: „Prietene, după câte ştiu eu, eşti pentru prima oară în casa
mea! De unde ştii atât de bine cum este ea făcută? Cine ţi-a spus toate astea?"

6. Eu i-am răspuns: „Oh, nu te mai mira atât, adu-ne mai bine ce ţi-am cerut! Chiar dacă sunt
împreună cu aceşti prieteni ai Mei pentru prima oară în casa ta, ea nu îmi este totuşi necunoscută. Cum
de este aşa ceva cu putinţă, o ştiu doar Eu, aşa cum ştiu de asemenea că fiica ta mai mare, Elena, la care
ţii foarte mult, suferă de trei ani de nişte friguri cumplite şi că boala ei te-a costat mulţi bani; cu toate
acestea, niciun medic nu a putut să o ajute şi eu atât mai puţin statuetele zeilor din casa ta, pe care le-ai
adus cu bani grei din Atena. Aşa că, vezi, ştiu chiar şi mult mai multe despre casa ta! Dar acum du-te şi
adu-ne cele cerute, ca să ne întremăm şi să putem pleca mai departe!"

2
7. La acestea, hangiul, peste măsură de uimit, a chemat câteva ajutoare şi le-a poruncit să ne aducă
pâine, sare şi mai multe urcioare cu apă.

8. După ce toate acestea se găseau pe mese înaintea noastră şi ucenicii însetaţi s-au repezit la
urcioare, Eu le-am spus: „Mai aşteptaţi puţin, să binecuvântez apa, pentru ca ea să nu facă rău nimănui;
căci şi apa de izvor este prin aceste locuri aducătoare de boli, fiindcă are în ea spirite necurate!"

9. Atunci ucenicii s-au oprit, iar Eu am suflat peste urcioare şi le-am spus ucenicilor: „Acum apa
este binecuvântată şi curată; mâncaţi însă mai întâi puţină pâine, şi abia apoi să beţi cu măsură, ca să nu
vă ameţiţi!"

10. Ucenicii au făcut întocmai; iar când au început să guste apa, au exclamat cu toţii plini de
încântare: „Da, o asemenea apă trebuie băută cu măsură, ca nu cumva să ne ameţim!"

11. Hangiul a băgat de seamă aceasta şi i-a dojenit pe cei doi slujitori: „Cum? Le-aţi adus acestor
oaspeţi ciudaţi vin, când ei au cerut răspicat apă?"

12. Slujitorii au spus: „Stăpâne, noi am făcut cum ni s-a poruncit! Nu ştim cum s-a făcut din apă
vin; însă cel care a suflat peste apă trebuie să ştie cum s-a făcut apa vin. Pe el să-1 întrebi, căci pare să
ştie mai multe decât toţi oamenii de pe la noi laolaltă!"

13. Atunci hangiul s-a apropiat de masa noastră, şi noi i-am dat să bea. După ce aproape că a golit
urciorul, el Mi-a spus plin de mirare: „Eşti cumva un mare magician ori poate vreun zeu necunoscut
mie, de poţi face aşa ceva? Te rog să mă lămureşti şi pe mine!"

14. Eu am spus: „Dacă îţi vei alunga zeii din casă şi nu vei mai crede în ei, atunci îţi voi spune cine
sunt Eu şi ţi-L voi arăta pe Unicul şi Adevăratul Dumnezeu, pe care tu nu-L cunoşti, dar care poate să îţi
ajute fata, pentru ca tu să crezi în El şi numai pe El să-L slăveşti!"

15. Când hangiul a auzit acestea din gura Mea, a spus: „Ce vorbe ciudate! Să distrug toate statuetele
zeilor din casa mea n-ar fi greu, dar dacă preoţii noştri sau romanii vor afla, va fi vai de capul meu! Căci
profanarea unui zeu sau chiar şi numai a unui semizeu este aspru pedepsită prin lege. Ar trebui mai întâi
să devin evreu, împreună cu toată familia mea, şi să dovedesc aceasta în faţa unei instanţe prin
documente, sigiliu şi circumcizie, şi să-mi pierd prin aceasta drepturile de cetăţean roman, drepturi pe
care mi le-aş putea redobândi apoi ca evreu doar cu bani grei, dacă aş vrea să rămân mai departe
cetăţean roman. De aceea, vezi Tu, prietene minunat, ceea ce-mi ceri îi este cu neputinţă oricărui om cu
situaţia mea. Dar ar mai fi o cale: scoate-mi tu din casă toţi zeii, în prezenţa martorilor care sunt în casa
mea, iar eu Îl voi slăvi în taină, împreună cu întreaga mea casă, numai pe Dumnezeul pe care mi-L vei
arăta tu!"

16. Eu am spus: „Preabine, du-te acum şi uită-te prin casa ta şi vezi dacă vreun idol de-al tău, mai
mare sau mai mic, a mai rămas în vreo încăpere a casei tale!"

17. Când hangiul a vrut să meargă să se lămurească, toţi cei ai casei i-au ieşit în cale disperaţi şi
bocind: „Mare nenorocire s-a abătut peste casa noastră, căci toţi zeii au părăsit-o dintr-o dată!"

18. Atunci hangiul a spus cu faţa luminoasă: „Nu vă faceţi griji! Zeii cei morţi, făcuţi de mâna
omului, care nu folosesc la nimic şi nu pot ajuta nimănui la nevoie, au fost distruşi de un Dumnezeu viu,
adevărat şi atotputernic peste toate câte sunt; în locul lor a venit în casa noastră acest Dumnezeu
adevărat, viu şi atotputernic, iar acest servitor al Lui, şi el peste măsură de puternic, ni-L va face
cunoscut şi ni-L va arăta! Aşa că dispariţia acelor zei morţi şi fără putere din casa noastră nu este nicio
nenorocire, ci este cea mai mare fericire.

19. Şi, ca să credeţi că suntem martori la o minune, uitaţi-vă la aceste urcioare ale noastre! Aceşti
doi slujitori ai mei le-au adus aici pline cu apă, la dorinţa acestui minunat şi preaputernic slujitor al
3
adevăratului Dumnezeu, şi ei pot depune mărturie în faţa lumii întregi pentru aceasta. Iar aceşti oaspeţi,
fiind însetaţi, au vrut să bea imediat din ele, dar preaputernicul slujitor al Zeului le-a spus să bea din apă
abia după ce o va binecuvânta. Apoi a suflat peste urcioare, iar apa s-a prefăcut într-o clipită în cel mai
nobil vin. Aici mai este un urcior plin; luaţi-1 şi gustaţi din el, şi judecaţi voi înşivă, dacă este apă sau
vin de cel mai bun soi!"

20. La acestea, femeia hangiului a luat urciorul, a gustat din el şi s-a minunat peste măsură, zicând:
„Auziţi, aşa ceva nu s-a mai pomenit niciodată! O astfel de minune îi este cu putinţă numai unui zeu! Eu
am întâlnit mai demult în Atena un magician, care preschimba apa când în sânge, când în lapte, şi apoi
în vin şi în multe altele; dar eu, fiind pe vremea aceea o grecoaică foarte bogată şi frumoasă, am aflat în
scurt timp de la un preot al lui Apolo, pe care îl cunoşteam bine, că magicianul respectiv făcea acele aşa-
zise minuni într-un fel cât se poate de natural. Aşa mi-a dispărut credinţa în toţi magicienii şi în
minunile lor false.

21. Dar aici nu este nicio minciună ascunsă, ci este o adevărată minune a unui Dumnezeu adevărat,
iar eu cred aceasta, şi voi rămâne în această credinţă până la sfârşitul vieţii mele. Acum gustaţi cu toţii
din acest vin şi judecaţi voi înşivă!"

22. Toţi au început să guste vinul şi au ajuns la aceeaşi concluzie ca şi hangiul şi femeia lui.

Capitolul 3

Elena este vindecată de friguri

1. Hangiul le-a spus mai departe celor din casa lui: „Ne-am putut încredinţa acum cu toţii că acest
slujitor al Adevăratului Dumnezeu a făcut o minune extraordinară, pentru a ni-1 face astfel cunoscut pe
Adevăratul şi Unicul Dumnezeu; dar mai înainte, el mi-a dat şi alte dovezi, nu mai puţin minunate, din
care eu mi-am dat seama că e ceva deosebit la mijloc, căci el cunoştea toată casa aceasta la fel de bine
ca oricare dintre noi.

2. El ştie şi despre boala cea grea a fetei noastre dragi, Elena, şi mi-a promis că o va vindeca, dacă
voi arunca din casa mea toţi idolii cei morţi şi voi crede numai în Unicul Dumnezeu Adevărat şi Îl voi
slăvi doar pe El. Eu însă nu m-am încumetat să mă ating de idolii din casă, de frică să nu fiu cumva
pârât de cineva şi apoi pedepsit de preoţi şi de instanţă, aşa că i-am spus acestui servitor preaputernic al
Unicului Dumnezeu Adevărat şi Viu: «Scoate tu, de faţă cu martori, idolii din casă, iar noi vom rămâne
fără vină!» Şi priviţi, el a făcut aceasta într-o clipită! Toţi idolii din casa noastră au dispărut, şi noi toţi ai
casei am fost martori, şi nu vom putea fi traşi la răspundere nici de către preoţi şi nici de justiţia romană!
De aceasta puteţi fi încredinţaţi cu toţii la fel de bine ca şi mine!

3. Acum că a făcut toate acestea atât de neaşteptat şi de rapid, să-L rugăm s-o vindece şi pe fata
noastră şi să ni-L arate pe acest Dumnezeu Unic, Viu şi Adevărat, ca să-L putem preaslăvi cu toţii şi să
făptuim şi să trăim apoi şi noi după voia Lui!"

4. Toţi cei de faţă au fost de acord, iar hangiul a venit la Mine împreună cu femeia şi cu copiii lui
şi M-a rugat să-i vindec fata.

5. Iar Eu i-am spus: „Pentru că tu crezi cu toţi ai tăi, să fie după credinţa ta! Mergeţi acum la patul
fetei voastre şi încredinţaţi-vă că s-a vindecat! Aduceţi-o apoi aici, ca să guste şi ea din acest vin al
Vieţii şi să-L cunoască pe Cel care a vindecat-o!"

6. După ce am spus acestea, ei au părăsit cu toţii încăperea în mare grabă şi s-au dus să vadă dacă
Elena se vindecase cu adevărat. Şi au găsit-o complet sănătoasă. Ea le-a povestit cum a fost străbătută
din creştet până-n tălpi de un foc, iar frigurile şi toate durerile şi slăbiciunile au părăsit-o dintr-o dată.
4
Toţi au fost cuprinşi de o mare bucurie, iar Elena şi-a părăsit imediat patul de suferinţă, s-a îmbrăcat şi a
venit la Mine, însoţită de toţi ai casei.

7. Când i s-a spus că Eu sunt Mântuitorul, a căzut la picioarele Mele şi le-a udat cu lacrimi
fierbinţi de mulţumire. Şi toţi ceilalţi mi-au mulţumit pentru miraculoasa vindecare a Elenei.

8. Eu însă i-am spus: „Ridică-te, copilă, şi bea din vinul acesta ca să-ţi întăreşti trupul şi sufletul!"

9. Elena s-a ridicat, tremurând de slăbiciune, a luat cu modestie urciorul şi a băut din vinul cel
întăritor; şi nu mai găsea cuvinte de laudă pentru gustul lui plăcut.

10. După ce a mai prins puteri, au început din nou cu toţii să Mă roage să-i învăţ cum să-L
recunoască pe Unicul Dumnezeu Adevărat şi să li-L arăt, dacă este cu putinţă.

11. Eu am spus: „Ascultaţi acum ce am să vă spun pe scurt!

12. Nu este grec care să trăiască şi să facă negoţ în ţara evreiască şi să nu fi auzit de învăţătura lui
Moise şi a celorlalţi profeţi. Dumnezeul care a fost vestit de Moise evreilor şi care a vorbit cu el pe
Muntele Sinai, printre tunete şi fulgere, iar apoi a vorbit prin el şi prin fratele său Aaron, şi mai târziu
prin gura profeţilor şi a multor altor bărbaţi înţelepţi, acest Dumnezeu, al cărui nume preasfânt este
Iehova, este Unicul Dumnezeu Adevărat, veşnic viu, preaînţelept, preabun şi atotputernic, care a făcut
din Sine Însuşi cerul cu Soarele, Luna şi stelele, şi Pământul cu toate cele ce sunt sub el, pe el şi
deasupra lui.

13. În El să credeţi, să-I respectaţi poruncile şi să-L iubiţi mai presus de toate, iar pe aproapele
vostru iubiţi-1 aşa cum vă iubiţi pe voi înşivă, ceea ce înseamnă că trebuie să vă purtaţi cu ceilalţi aşa
cum aţi vrea ca şi ei să se poarte cu voi, şi astfel Dumnezeu se va milostivi întotdeauna de voi şi vă va
asculta cu drag rugăminţile!

14. Şi El vi se va arăta, nu precum un zeu rece şi surd, ci ca un Tată mereu alături de voi, care vă
iubeşte mai presus de orice şi care nu vă va lăsa niciodată rugăminţile neîmplinite.

15. Aceasta este esenţa a tot ceea ce Dumnezeu cere de la oameni, ca Unicul lor Tată Adevărat. Cei
care se vor conforma, nu numai că vor avea parte de binecuvântări nenumărate încă din această lume,
dar ei vor dobândi şi Viaţa cea Veşnică a sufletului după moartea trupului şi se vor afla în veci acolo
unde se află Tatăl Preasfânt în fericirea Sa nesfârşită. Îl recunoaşteţi acum pe Unicul Dumnezeu cel Viu
şi Adevărat?"

16. Toţi au spus: „Aa, dacă El este Acela - şi nu ne mai îndoim de aceasta -, noi Îl cunoaştem, căci
cunoaştem preabine Scripturile! Învăţăturile lui Moise ne-au plăcut dintotdeauna; dar când am văzut
cum sunt ele încălcate de preoţi şi cum Dumnezeu nu-i pedepseşte pentru nelegiuirile lor, ne-am gândit
în sinea noastră: ce poate să fie adevărat în aceste învăţături, dacă din faptele preoţilor lor nu iese la
iveală nici măcar o scânteie cât de mică de credinţă?!

17. Din învăţăturile lui Moise se înţelege de la prima vedere că trebuie să-ţi iubeşti aproapele ca pe
tine însuţi. Dar se vede şi cum îşi iubesc aproapele cei mai de seamă reprezentanţi ai învăţăturilor lui
Moise - şi ar trebui să suferi de cea mai mare orbire ca să nu observi că preoţii acestor învăţături nu cred
nicio iotă în ele. Căci o credinţă adevărată se face simţită mai ales prin faptele izvorâte din respectiva
credinţă, şi aceasta în special în rândul preoţilor care o răspândesc. Dar dacă aceştia arată, prin faptele
lor săvârşite în văzul tuturor fără nicio teamă sau ruşine faţă de Dumnezeul cel Adevărat că nu cred în
nimic, cum să ne mai convertim noi, străinii, la învăţătura lor?

18. Şi iată, preaputernic şi demn de toată încrederea servitor al Dumnezeului celui Viu şi Adevărat,
aceasta a fost ceea ce ne-a împiedicat mereu să credem în veridicitatea învăţăturii lui Moise, cum de
altfel nu mai credem nici în idolii noştri! Până la urmă ne-am prefăcut a crede de ochii lumii şi de frica
5
legii, dar în sinea noastră noi nu mai credeam cu adevărat în niciun zeu, ci numai în forţele naturii
prezente peste tot, pe care am început să le recunoaştem tot mai bine, datorită învăţătorilor noştri.

19. Dar acum, ca urmare a faptelor şi a dezvăluirilor Tale, avem o cu totul altă părere despre
aceasta. Acum credem fără urmă de îndoială în Unicul Dumnezeu Adevărat al evreilor, care ţi-a dat ţie,
pentru că, desigur, Îi împlineşti mereu Voinţa, această nemaipomenită putere divină.

20. De-acum înainte noi vom avea încredere doar în învăţăturile lui Moise, şi nu în preoţii din
Ierusalim. De altfel, chiar în această noapte, la ceas târziu, au trecut pe-aici doi astfel de preoţi, venind
din Eseea, şi au clevetit o grămadă despre propriul lor Templu, lăudând în schimb marea putere şi
înţelepciune a esenienilor, încât am gândit în sinea noastră: «Dacă voi între voi vă ponegriţi într-un
asemenea hal, ce să mai credem noi, străinii, despre voi?» Dar am apreciat totuşi că au recunoscut
adevărul. Astăzi dis-de-dimineaţă au plecat mai departe. Acum, în ceea ce priveşte învăţătura, noi
suntem lămuriţi. Ar mai fi însă o singură nelămurire, şi aceasta se referă la promisiunea pe care ne-ai
făcut-o mai la urmă.

21. Tu ne-ai promis că ni-L vei şi arăta pe Unicul Dumnezeu Adevărat, ceea ce îţi stă în putere, la fel ca
şi toate celelalte. Şi întrucât acum ne-ai preafericit, învăţându-ne cum să-L recunoaştem pe Adevăratul
Dumnezeu, fără să-ţi cerem aceasta, fă-ne fericirea deplină şi arată-ni-L pe Dumnezeul cel Viu şi
Adevărat! Te rugăm fierbinte cu toţii!"

Capitolul 4

Mărturia Domnului nostru Iisus Cristos despre Sine

1. Eu am spus: „Da, iubiţii Mei copii! Însă nu este atât de uşor precum credeţi voi, şi aceasta din
cauza voastră. Dar, pentru că v-am promis, Îl veţi putea şi vedea pe Dumnezeul cel Adevărat şi Viu.
Totuşi, mai înainte trebuie să vă previn să nu suflaţi nimănui nicio vorbă despre cele pe care le veţi
vedea şi afla acum, nu înainte de a trece un an întreg."

2. Cu toţii au făcut solemn această promisiune.

3. Iar Eu am spus în continuare: „Bine, atunci ascultaţi-Mă şi deschideţi bine ochii şi urechile!

4. Eu Însumi, Cel care vă vorbesc acum vouă, sunt Cel vestit de profeţi! A fost Voinţa Mea ca Eu
Însumi să vin ca om în carne şi oase, pentru a le fi lumină vie şi călăuzitoare oamenilor rătăciţi şi
pierduţi în vechea noapte a păcatelor şi pentru a-i mântui de aspra pedeapsă a judecăţii şi a morţii
veşnice.

5. Eu nu am venit doar la evrei - care de la început au fost poporul Dumnezeului celui Viu şi
Adevărat şi care şi acum se mai numesc aşa, deşi mulţi dintre ei, prin faptele lor nelegiuite, au devenit
un popor al iadului -, ci şi la păgâni, care şi ei descind din primii oameni ai acestui pământ, dar care, de-
a lungul vremurilor, s-au lăsat ademeniţi de plăcerile lumii şi s-au îndepărtat de Dumnezeul cel Viu şi
Adevărat, L-au uitat, nu L-au mai recunoscut şi şi-au făcut ei înşişi zei după placul lor, din huma
pieritoare, şi i-au slăvit şi preamărit, aşa cum ştiţi şi voi preabine.

6. Pentru ca şi păgânii să poată recunoaşte veşnicul şi viul adevăr din Dumnezeu Însuşi, am venit
Eu acum printre ei, ca să le redau lumina vieţii pe care au pierdut-o, şi, prin ea, Viaţa cea Veşnică.

7. Eu Însumi sunt Lumina, Calea, veşnicul Adevăr şi Viaţa. Cine crede în Mine şi trăieşte după
Învăţătura Mea acela are deja Viaţa Veşnică în el şi nu va mai vedea şi nici gusta vreodată moartea,
chiar dacă după trup ar mai muri de mii de ori. Cine crede în Mine, Îmi respectă poruncile şi Mă iubeşte

6
mai presus de toate, acela este în Mine şi Eu sunt în el în Spirit. Iar în acela în care sunt Eu este şi Viaţa
cea Veşnică.

8. Şi astfel vi L-am arătat pe Dumnezeul cel Adevărat şi Viu, aşa cum v-am promis. Şi acum,
cercetaţi-vă inimile şi vedeţi dacă credeţi aceasta: da, credeţi! Acum rămâneţi adevăraţi eroi ai acestei
credinţe şi nu mai lăsaţi pe nimeni să vă ducă pe căi greşite, şi veţi trăi, iar puterea Voinţei Mele va fi şi
va rămâne în voi! Aşa să fie!"

9. După ce am terminat astfel de vorbit păgânilor de faţă, ei au fost cuprinşi de o adâncă veneraţie,
şi nimeni n-a mai îndrăznit să scoată vreun cuvânt.

10. Eu însă le-am spus cu glas blând: „Reveniţi-vă, copiii Mei! Oare sunt Eu, ca adevărat Tată al
tuturor oamenilor, atât de cumplit la înfăţişare încât să tremuraţi aşa în faţa Mea?! Vedeţi, Mie nimic nu
Îmi este cu neputinţă, căci în Mine este toată puterea, atât în Cer, cât şi pe Pământ, dar nu pot să nu mai
fiu ceea ce sunt, la fel cum nici voi nu puteţi să nu mai fiţi ceea ce sunteţi! Eu sunt Cel care sunt, am fost
şi voi fi în eternitate, şi voi la fel. Dacă Eu vă numesc acum copiii Mei iubiţi, este pentru că voi sunteţi
asemenea Mie, iar dacă veţi trăi şi veţi făptui după Învăţătura şi Voinţa Mea, cu adevărat, nu veţi fi cu
nimic mai puţin desăvârşiţi decât sunt Eu Însumi şi veţi fi în stare să făptuiţi minuni asemenea Mie. Căci
ce bucurie ar avea un tată desăvârşit dacă în schimb copiii lui ar fi nedesăvârşiţi? De aceea, alungaţi-vă
teama şi întăriţi-vă încrederea şi iubirea în Mine, şi Îmi veţi fi cu mult mai dragi, mai scumpi şi mai
plăcuţi aşa!

11. Adevărat vă spun, cine Mă iubeşte, acela nu trebuie să se teamă de Mine! Căci cei care se tem
de Dumnezeu nu L-au cunoscut cu adevărat niciodată, şi inima lor e departe de iubirea Lui; şi chiar mai
mult decât atât: aceşti copii temători riscă din vina lor să se rătăcească în credinţa şi în cunoaşterea lor,
pentru că teama le slăbeşte curajul şi voinţa de a se apropia de Mine cât mai mult cu putinţă în inimile
lor, iar prin aceasta să fie luminaţi de Mine în toate adevărurile vieţii. Dacă aţi priceput aceasta, daţi
acum teama la o parte şi nutriţi faţă de Mine iubire şi o încredere de copii!"

12. După ce le-am spus acestea, frica idolatră a dispărut din inimile lor şi ei au început să Mă
slăvească plini de încredere, iar în inimile lor se trezea tot mai mult iubirea. Dar chiar pe deplin nu au
putut da frâu liber încrederii şi îndrăznelii, căci vechile lor concepţii păgâne despre neînduplecarea,
severitatea şi puterea unui zeu nu puteau să dispară imediat. Dar după vreun ceas, cam cât am poposit
Eu în acel han, ei au devenit cu toţii mai încrezători, şi Eu le-am mai dat unele învăţături, care au făcut
să crească şi să devină mai puternică iubirea lor faţă de Mine.

Capitolul 5

Sosirea în Ierihon

1. La urmă, ucenicii Mei care aveau bani la ei l-au întrebat pe hangiu cât era de plătit pentru pâine
şi apă.

2. Hangiul însă le-a răspuns: „Oh, cum să mă întrebaţi aşa ceva?! Acum eu sunt dator şi Îi voi
rămâne în veci dator Domnului (Iisus), precum şi vouă, care păreţi a fi prietenii Lui apropiaţi! Fiecare
din cuvintele pe care ni le-a spus aici nouă este cu mult mai preţios decât toate averile de pe lume! Dacă
veţi vrea să rămâneţi şi o mie de ani în casa mea şi să vă ospătez zi şi noapte, de v-aş cere chiar şi doar
un singur bănuţ nu aş fi bun de altceva decât să fiu aruncat de viu drept hrană şerpilor şi balaurilor! Nu
mai este însă prea mult până la amiază; ce fericire ar fi pentru mine, Doamne, dacă ai rămâne la prânz la
mine împreună cu tovarăşii Tăi!"

3. Eu i-am răspuns: „Preţuiesc bunăvoinţa ta! Dar noi trebuie să mergem mai departe, căci şi prin
alte locuri sunt copii sărmani, pe care vreau să-i ajut. În curând însă vor sosi aici nişte pelerini săraci,
7
care călătoresc de la Eseea spre Ierihon. Ei şi-au recăpătat sănătatea trupească în Eseea, dar au doar
puţini bani şi sunt flămânzi, însetaţi şi obosiţi; dă-le de mâncare şi de băut şi găzduieşte-i peste noapte,
iar Eu voi preţui toate acestea ca şi când M-ai fi primit şi găzduit pe Mine!"

4. Hangiul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, chiar şi dacă vor vrea să rămână un an întreg, acei
sărmani vor fi găzduiţi şi îngrijiţi! Şi întrucât se află pe marele drum militar, am să le trimit imediat în
cale căruţa ca să-i aducă încoace!"

5. Eu am spus: „Şi aici îţi preţuiesc voinţa! Însă pelerinii despre care ţi-am vorbit au plecat din
Eseea de ieri noapte şi au trecut deja muntele, aşa că trebuie să ajungă în câteva ceasuri. Prin urmare,
căruţa ta nu le-ar fi de prea mare folos. Dar mâine, când vor pleca de-aici, îi vei putea ajuta dacă vor
avea nevoie.

6. Pe viitor însă, să nu mai ceri nimănui să-ţi plătească apa; căci am avut grijă ca fântâna ta să aibă
de-acum înainte apă curată din belşug. Fii întotdeauna milostiv cu sărmanii, şi vei găsi la rândul tău milă
în inima Mea! Ai primit binecuvântarea şi graţia Mea, şi ele vor rămâne cu tine dacă vei făptui după
Învăţătura Mea. Iar acum vom porni din nou la drum."

7. După aceste cuvinte, Eu M-am ridicat repede şi am ieşit cu ucenicii afară.

8. Se-nţelege de la sine că hangiul împreună cu ai lui ne-au însoţit o bucată de drum, cu lacrimi,
mulţumiri şi preaslăviri. Însă când am început să grăbim paşii, însoţitorii noştri au rămas în urmă şi s-au
întors înapoi acasă.

9. Noi am mers din nou ca vântul, căci, la vremea amiezii, prin aceste locuri nu întâlneai nici
ţipenie de om. Când ajungeam însă în nişte zone mai umblate, ne continuam calea cu paşi obişnuiţi. Aşa
am ajuns spre seară în apropiere de Ierihon.

10. Era acolo o păşune frumoasă, unde ne-am odihnit până la apus; căci nu vroiam să intru în oraş
ziua, cu atât mai puţin cu cât cei doi farisei pe care îi întrecusem, deşi aveau cămile zdravene, se
apropiaseră şi ei de oraş.

11. Pe când ne odihneam pe păşune, a venit la noi un vameş şi ne-a întrebat de unde venim şi dacă
aveam de gând să înnoptăm acolo.

12. Eu am spus: „Nu te priveşte pe tine nici una, nici alta. Dar pentru că tot vrei să ştii, îţi spun că
am plecat ieri din Eseea, că vrem doar să ne odihnim puţin şi apoi vom intra în oraş."

13. Când a auzit vameşul că am ajuns într-o zi din Eseea la Ierihon pe jos, s-a luat cu mâinile de cap
şi a spus: „Oh, aşa ceva ar putea doar o cămilă voinică, dar n-am auzit niciodată ca picioarele omeneşti
să fie în stare de una ca asta! Numai dacă aţi zburat!"

14. Eu am spus: „Aceasta este treaba noastră. Tu însă du-te în oraş, dacă tot ai timp şi n-ai nimic
altceva de făcut, şi spune-i lui Kado, al cărui tată este conducătorul vostru, să vină aici la Mine; căci Eu,
Domnul, îl aştept aici!"

15. Vameşul a întrebat: „Doamne, dacă nu-i voi putea spune lui Kado numele tău, va veni el la
tine?"

16. Eu am spus: „Da! Du-te, şi-ţi vei primi răsplata; căci fiecare muncă făcută cu bunăvoinţă îşi
merită răsplata sa!"

17. La acestea, vameşul a plecat repede în oraş şi i-a dus mesajul Meu lui Kado.

8
 Domnul nostru Iisus Cristos în Ierihon

Capitolul 6

Revederea cu Kado

1. Când Kado a aflat aceasta, n-a mai stat nicio clipă pe gânduri, i-a dat vameşului un galben drept
răsplată şi s-a grăbit cât a putut să ajungă la Mine.

2. Când a ajuns la noi, aproape fără suflare, ne-am ridicat de pe păşune, iar Eu i-am întins mâna; el
M-a luat în braţele lui, M-a strâns la piept, M-a acoperit cu sărutări prieteneşti şi în sfârşit a spus plin de
fericire: „O, Doamne şi Învăţătorule, ce mare bucurie Mi-ai făcut prin această reîntâlnire! O, suntem
preafericiţi să Te avem din nou în mijlocul nostru, noi, care în veci nu suntem demni de Tine! Au trecut
abia trei zile de când ai fost aici, şi mie îmi pare c-ar fi trecut trei ani, căci dorul nostru mistuitor de Tine
ne-a pus răbdarea la grea încercare. Dacă nu ai fi venit Tu Însuţi astăzi, mâine dis-de-dimineaţă aş fi luat
cele mai bune cămile ale noastre şi aş fi venit după Tine în Eseea. Oh, acum că ai venit, totul a revenit la
cea mai deplină rânduială! Dar acum, Doamne şi Învăţătorule, Tu, unica noastră iubire şi cea mai mare
necesitate a noastră, vino, vino acum cu mine ca să-mi preafericeşti casa!"

3. Eu am spus: „Prietenia ta Mi-a înviorat inima şi voi merge cu tine; dar să mai zăbovim câteva
clipe! Vom intra în oraş după ce se va întuneca, pentru a nu incita mulţimea curioasă; căci din cauza
târgului de mâine, în oraş sunt mulţi străini, şi să nu le dăm ocazia de bârfa şi de ceartă. La tatăl tău au
ajuns acum şi doi farisei; ei se vor culca în curând, şi atunci noi vom putea intra în casa ta nestânjeniţi!"

4. Kado a fost de acord; 1-a chemat însă din nou pe vameş şi 1-a trimis să le spună alor săi să
pregătească o cină deosebită. De ce, aceasta vor afla ei în curând şi se vor bucura.

5. Vameşul s-a grăbit din nou în oraş şi a dus vestea.

6. Tatăl lui Kado a spus: „Presimt despre ce este vorba! Du-te şi spune-i lui Kado că va găsi totul
în cea mai bună rânduială!"

7. Când vameşul s-a întors cu răspunsul dat de tatăl lui Kado, întrucât începea să se întunece, Eu
am spus: „Acum putem să pornim în linişte spre oraş fără să fim observaţi sau recunoscuţi de nimeni; şi
chiar dacă ne-ar vedea careva, ne-ar lua drept nişte negustori, ceea ce nu ne deranjează."

8. Aşa am ajuns fără niciun neajuns la hanul lui Kado.

9. La han, Eu i-am spus lui Kado: „Prietene, mergi tu acum înainte şi zi-le alor tăi că am sosit din
Eseea împreună cu ucenicii Mei! Dar când voi intra în sala de oaspeţi, să nu-şi dezvăluie bucuria peste
măsură, ca să nu atragă atenţia străinilor. Să nu Îmi spună Domn şi învăţător, ci să-mi vorbească doar ca
unui prieten bun; căci Eu oricum ascult doar inima, şi nu buzele. De ce vreau toate acestea, vei afla mai
târziu. Du-te acum şi fă cum ţi-am spus!"

10. Kado s-a grăbit în casă şi le-a spus alor săi ceea ce-i spusesem Eu.

11. Eu am intrat apoi în sala mare de oaspeţi, unde era deja pregătită o masă mare pentru noi.

12. Când am intrat, toţi ai casei ne-au întâmpinat cu multă amabilitate. Tatăl şi mama lui Kado,
precum şi femeia şi copiii lui M-au salutat cu prietenie şi M-au rugat să iau loc, căci probabil eram
obosit după o călătorie atât de lungă. Cuvintele lor bine alese nu le-au trezit nicio bănuială străinilor,
care au rămas indiferenţi faţă de Mine şi ucenicii Mei. Dar cu toate acestea, tot le-au dat lacrimile de
bucurie, atât tatălui lui Kado, cât şi bătrânului şi credinciosului său servitor pe care îl chema Apolo. Însă
Eu i-am întărit imediat, astfel că au putut să-Mi suporte în continuare prezenţa fără a mai vărsa lacrimi.

9
13. Ne-am aşezat imediat la masă, iar hangiul, Kado, femeia şi copiii lui, precum şi, la cererea Mea,
servitorul Apolo s-au aşezat în apropierea Mea; mama lui Kado era oricum mai mult în bucătărie, iar
surorile lui Kado trebuiau să servească oaspeţii.

14. Pe când şedeam aşa bine-dispuşi la masă, având în faţă pâinea şi cel mai bun vin, câţiva ucenici,
printre care şi Iuda Iscarioteanul, au vrut să se înfrupte imediat din ele, căci erau tare flămânzi.

15. Eu însă le-am spus: „Aşa cum aţi răbdat până acum, veţi putea să mai răbdaţi câteva clipe fără a
leşina de foame ori de sete! Aşteptaţi bucatele calde; abia după ce acestea vor fi aduse la masă, să luaţi
puţină pâine şi sare şi după aceea o mică înghiţitură de vin, căci numai aşa această cină vă va întări,
altfel ea vă va înmuia mădularele! Omul trebuie să caute să-şi păstreze trupul sănătos, dacă vrea să-şi
mântuiască sufletul de frică şi de tristeţe. Precum fac Eu, aşa să faceţi şi voi!"

16. Ucenicii Mi-au mulţumit pentru sfat şi l-au respectat.

Capitolul 7

Domnul nostru Iisus Cristos şi negustorul cel bolnav din Sidon

1. Câţiva dintre străini au băgat de seamă când le-am dat sfatul ucenicilor, iar unul dintre ei, care
era un negustor din Sidon, s-a ridicat, a venit la Mine şi a spus: „Bunule prieten, iartă-mă că mi-am
permis să-ţi vorbesc, cu toate că nu te cunosc! Dar mi-am dat seama, din ceea ce le-ai spus prietenilor
tăi, că eşti medic, fără îndoială; de aceea vreau şi eu să-ţi cer sfatul: ce să fac ca să scap de vechea mea
boală de stomac?"

2. Eu am spus: „Dacă crezi că sunt medic, atunci acceptă sfatul Meu! Nu mai mânca atât de multă
carne de porc şi atât de grasă, nu mai bea atât de mult din vinurile tari, şi atunci şi suferinţa ta va fi
uitată! Acesta este sfatul Meu doftoricesc; dacă îl vei urma, îţi va fi mult mai de folos decât acel suc de
aloe, care e drept că îţi curăţă stomacul, însă numai pentru ca tu pe urmă să-1 poţi burduşi mai bine din
nou. Omul nu trăieşte ca să mănânce, ci el mănâncă doar ca să trăiască, şi pentru aceasta nu este nevoie
să-şi umple stomacul până la refuz şi nici să-şi ameţească nervii zi de zi cu vinuri cât mai tari."

3. După ce străinul a auzit acestea din gura Mea, Mi-a spus plin de uimire: „Tu nu m-ai văzut
niciodată până acum! Cum de poţi să ştii cum trăiesc eu?"

4. Eu am spus: „Cu adevărat ar trebui să fiu un medic prost dacă nu aş fi în stare să-i citesc unui
bolnav de pe frunte cum trăieşte şi cum s-a ales cu boala de care suferă! Fă ce te-am sfătuit şi abţine-te
de la plăcerile cărnii, şi stomacului tău îi va merge mai bine!"

5. Străinul Mi-a mulţumit pentru acest sfat şi a pus trei galbeni pe masă în faţa Mea.

6. Eu însă i-am dat înapoi, zicându-i: „Dă aceşti galbeni săracilor, căci Eu nu am nevoie nici de
aurul şi nici de argintul după care oamenii se lăcomesc atât de tare!"

7. Străinul şi-a luat aurul şi a spus: „Abia acum îmi dau seama ce fel de medic eşti tu cu adevărat!
Dacă-mi va merge mai bine, săracii

vor primi însutit de la mine!"

8. Cu acestea, el s-a întors la masa lui, iar la masa noastră au fost aduse bucatele.

9. Acestea constau în tot felul de preparate alese şi din multe soiuri de fructe. Am început să
mâncăm cu toţii, şi cum pentru fiecare erau o desfătare aceste bucate, pâinea de grâu şi vinul, curând la
masa noastră s-a produs o mare însufleţire.
10
10. Când străinii au băgat de seamă aceasta, ştiind de asemenea că bucatele erau destul de scumpe
la acest han, omul căruia îi dădusem sfatul mai înainte le-a spus mai mult în şoaptă tovarăşilor lui: „Da,
abia acum îmi este limpede de ce medicul n-a vrut să ia cei trei galbeni de la mine! Oaspeţi ca el şi
tovarăşii lui, care îşi permit o asemenea cină costisitoare, au mai multe avuţii decât noi, iar trei galbeni
sunt desigur mult prea neînsemnaţi pentru un astfel de medic putred de bogat! Oh, o astfel de cină costă
la acest han pe puţin cinci sute de galbeni! Da, da, cine are norocul să fie un medic vestit, acela este mai
norocos şi mai bogat decât un rege, care dacă se îmbolnăveşte îi va plăti o avere unui astfel de medic,
pentru ajutorul lui! Căci oricât de puternic şi de bogat ar fi un rege, el singur nu se poate vindeca şi nici
salva de la moarte, dacă este bolnav şi slăbit. Atunci el caută cel mai bun medic, care uneori îi este adus
de foarte departe, pentru bani grei, iar dacă medicul îl va ajuta, el va fi răsplătit cu averi şi mai mari. Şi
precis că aşa este şi cu acest medic; el şi-a câştigat o mulţime de averi de la regi şi domnitori, de aceea
trăieşte altfel decât noi, bieţii negustori din Sidon şi din Tir."

11. Ucenicii Mei au auzit aceasta, şi Iacov cel bătrân a vrut să-1 facă să tacă.

12. Eu însă i-am spus, mai mult şoptit: „Să-i lăsăm să vorbească şi să ne judece; aceasta nu ne
dăunează cu nimic! Când Îmi veţi predica Evanghelia în toată lumea, nu veţi fi cruţaţi de tot felul de
păreri, pe care lumea şi le va face despre voi. Dacă părerile vor fi oarbe şi prosteşti, lăsaţi-i pe oameni să
vorbească, atâta vreme cât ele nu ascund nimic rău! Dar dacă aceste păreri vor fi rele şi calomnioase,
atunci faceţi plângere la un judecător, ori părăsiţi acele locuri şi scuturaţi şi praful de pe picioarele
voastre, şi Eu voi judeca în taină acele locuri şi pe locuitorii lor! Să-i lăsăm acum pe aceşti străini să
vorbească despre noi şi să ne judece cum vor şi cum îi duce mintea; căci peste puterea sa de înţelegere
niciun om nu poate să-şi facă o părere despre ceva, aşa cum nici un bou nu poate cânta un psalm al lui
David sau un orb să călăuzească alt orb! De aceea, să nu vă simţiţi tulburaţi în astfel de situaţii!"

13. Toţi Mi-au dat dreptate şi Mi-au mulţumit pentru acest sfat.

14. Apolo însă a adăugat: „O, Doamne şi Învăţătorule, Tu ai în veci dreptate în toate; dar în acest
caz nouă ne este greu şi suntem stânjeniţi, căci aceşti străini ne încurcă; astfel că Tu Însuţi, ca să nu Te
dai în vileag, nu ne poţi da învăţăminte mai tainice şi nici noi nu Te putem întreba ceva mai deosebit."

15. Eu am spus: „Prietene, nu-ţi face tu astfel de griji! Până la miezul nopţii vor mai avea loc încă
multe evenimente nemaipomenite aici; căci Eu, pentru că am încheiat cu bine munca de peste zi, sunt
bine-dispus, şi trebuie să fiţi şi voi la fel! Dar acum să mâncăm şi să bem, şi să nu lăsăm pe nimeni să ne
tulbure bucuria!"

16. După aceasta, am mâncat şi am băut, simţindu-ne în largul nostru, la fel ca şi străinii de la
mesele vecine.

Capitolul 8

Un interpret la harpă cântă în faţa Domnului nostru Iisus Cristos

1. Cum în Ierihon era un târg care ţinea şapte zile, pe lângă negustori, veniseră şi mulţi măscărici,
circari, cântăreţi, interpreţi la flaut, la harpă sau la liră, care mergeau seara din han în han şi dădeau în
faţa oaspeţilor tot felul de reprezentaţii, în schimbul unor mici sume de bani. Astfel a venit şi la hanul
nostru un cântăreţ cu harpa lui, pe care se pricepea foarte bine să o mânuiască, şi care, în plus, cânta cu o
voce limpede şi curată psalmii lui David.

2. Când a intrat în încăpere, a cerut mai întâi îngăduinţă de la oaspeţi ca să-şi arate arta, în
schimbul unei sume mici de bani.
11
3. Străinii, cei mai mulţi greci şi romani, au spus: „Ah, pleacă de-aici cu vechile tale jelanii
evreieşti! Muzica, această artă divină, numai printre greci este la ea acasă! Dacă însă cei de la masa
aceea mare vor vrea să te asculte, noi nu avem nimic împotrivă; dar de la noi să nu te aştepţi la nimic!"

4. La acestea, bietul cântăreţ la harpă s-a apropiat de masa noastră şi ne-a cerut voie să ne cânte
ceva.

5. Iar Eu i-am spus cu glas blând: „Arată-ţi arta, fără teamă sau sfială, căci Eu te cunosc şi ştiu că
eşti un cântăreţ adevărat şi ai păstrat tradiţia lui David! De aceea răsplata îţi va fi bogată!"

6. Cântăreţul la harpă a făcut o plecăciune în faţa noastră, şi-a acordat harpa şi s-a mirat el însuşi,
spunând: „Adevărat, aceasta este o sală bună pentru muzică; căci atât de curat şi de înălţător nu mi-am
auzit până acum niciodată coardele răsunând!"

7. Eu am spus: „Acum, dacă este aşa, poţi începe să cânţi!"

8. Interpretul şi-a atins cu gesturi bine exersate strunele, făcând să răsune un preludiu înălţător.
Auzind străinii acele tonuri măiestre, au făcut linişte şi şi-au ciulit urechile.

9. într-o linişte deplină în întreaga sală, artistul a început să cânte, cu un glas minunat şi un
acompaniament divin, următorul psalm al lui David: „Cântaţi Domnului cântare nouă; cântaţi Domnului
toţi locuitorii pământului! Cântaţi Domnului, binecuvântaţi numele Lui, vestiţi din zi în zi mântuirea
Lui! Vestiţi între neamuri slava Lui, între toate popoarele minunile Lui, căci Domnul este mare şi
vrednic de laudă; El este mai de temut decât toţi zeii! Căci toţi zeii popoarelor sunt idoli fără viaţă;
singur Domnul a făcut Cerul. Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei Lui, slava şi podoaba sunt în
locaşul Lui cel Sfânt.

10. Voi, popoare, aduceţi-I Domnului, aduceţi-I Domnului slavă şi cinstire! Aduceţi-I Domnului
slava cuvenită numelui Său, aduceţi daruri şi intraţi în curtea Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului în
odoare sfinte, căci toată lumea se teme de El! Spuneţi-le păgânilor că Domnul singur este rege şi stăpân
peste împărăţia Lui întinsă cât lumea, unde El va rămâne să judece popoarele cu dreptate! Să se bucure
cerurile şi să se veselească pământul; să mugească marea cu tot ce este în ea! Să tresalte câmpia, cu tot
ce e pe ea, şi toţi copacii pădurii să strige de bucurie înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece
pământul! Şi El va judeca faţa pământului cu dreptate, şi popoarele cu Adevărul Lui!" (Psalmul 96)

11. După ce artistul nostru a terminat de cântat acest psalm, a mai făcut să răsune un postludiu, după
care şi-a încheiat reprezentaţia. Atunci străinii l-au copleşit cu aplauze şi cu laude, spunând că nu mai
auziseră în viaţa lor ceva atât de minunat. Ei şi-au cerut iertare că l-au gonit şi l-au rugat să mai cânte o
dată psalmul.

12. Cântăreţul însă M-a întrebat pe Mine dacă îi mai dau voie o dată.

13. Şi Eu i-am spus: „Da, cântă, căci mai minunat decât atât nici măcar David nu a cântat psalmul
acesta!"

14. Şi cântăreţul a spus: „Stăpâne... cine vei fi fiind tu..., nici chiar eu însumi nu l-am mai cântat aşa
până acum! Mi s-a părut, în vreme ce cântam, că Iehova era foarte aproape şi asculta cu plăcere; şi mi s-
a părut ca şi când coruri întregi de îngeri m-ar fi acompaniat. Oh, de mi-ar rămâne această artă şi voce,
aş fi cel mai fericit om de pe lume şi i-aş aduce pe toţi păgânii la Iehova prin cântecul meu!"

15. Eu i-am spus: „Cântă tu încă o dată cel de-al 96-lea psalm şi fii încredinţat că îţi vei păstra
vocea şi arta până la sfârşitul zilelor tale pe-acest pământ, iar în Ceruri vei fi şi vei rămâne în veci un
cântăreţ plăcut în faţa tronului Atotputernicului! Dar acum cântă!"

12
16. Cântăreţul a spus: „O Doamne, probabil că eşti un profet; căci aşa ca tine nu vorbesc oamenii de
rând! Dar ajunge cu vorbele, căci trebuie să cânt psalmul încă o dată!"

17. La acestea, el şi-a mângâiat din nou strunele, şi ele au răsunat şi mai limpede şi mai minunat
decât prima oară, şi la fel era şi cu vocea lui. Toţi ucenicii Mei, gazdele noastre şi la fel şi străinii au fost
mişcaţi până la lacrimi. Iar ai Mei, cei care se aflau la masa noastră, mai tare decât toţi, căci ei ştiau
preabine Cui i se adresa acest psalm.

Capitolul 9

Răsplata cântăreţului

1. După ce cântăreţul a încheiat pentru a doua oară psalmul, străinii l-au răsplătit cu o furtună de
aplauze şi de laude. I-au dat o mulţime de galbeni şi l-au poftit să se aşeze la masa lor şi să mănânce şi
să bea împreună cu ei.

2. Cântăreţul însă le-a spus: „Vă mulţumesc pentru cinstirea pe care mi-o aduceţi şi pentru pomana
regească pe care v-aţi făcut-o cu mine. Eu sunt însă un evreu de soi vechi, chiar dacă am doar treizeci de
ani, şi nu am voie să mănânc din bucatele voastre. Pe lângă aceasta, numai acest Domn de aici mi-a dat
permisiunea să-mi arăt arta, şi de aceea voi face numai ce îmi va porunci el!"

3. Străinii l-au lăudat pe cântăreţ pentru loialitatea sa, iar Eu l-am chemat să se aşeze cu noi la
masă şi să bea şi să mănânce împreună cu noi, ceea ce a şi făcut, mulţumindu-ne.

4. Hangiul nostru şi Kado s-au dus şi i-au adus cântăreţului o răsplată bogată, pe care el însă nu a
vrut s-o accepte, căci primise destul de la celelalte mese.

5. Eu însă i-am spus: „Ia ceea ţi se dăruieşte, cu bucurie; căci şi tu ai o inimă bună şi împărţi
bucuros cu săracii puţinul pe care îl ai şi pe care ţi l-ai câştigat cu greu prin meşteşugul tău! Acum însă,
dacă vei câştiga mai mult, datorită inimii tale bune, vei putea să faci mult mai mult bine. Cine face bine
săracilor este pe placul lui Dumnezeu, dar cine munceşte şi adună pentru cei săraci este minunat în faţa
lui Dumnezeu şi va fi mereu răsplătit, atât în viaţa aceasta, cât şi, chiar mai mult, în cealaltă.

6. Cântăreţul la harpă a spus: „Da, tu, preabunule stăpân, şi eu am crezut la fel dintotdeauna, deşi
răsplata în această lume se lasă cam mult aşteptată, şi eu îmi exersez arta cu credinţă în acest fel de mai
bine de cincisprezece ani. Dar de data aceasta am fost răsplătit peste măsură, Domnul fie lăudat şi slăvit;
Lui, care m-a văzut în sărăcia mea, toată recunoştinţa, slava şi mărirea! Dar acum vreau să te întreb şi eu
ceva, preabunule stăpân, dacă îmi dai voie."

7. Eu am spus: „Cu plăcere! Întreabă şi nu-ţi voi rămâne dator cu răspunsul!"

8. Iar cântăreţul la harpă M-a întrebat: „O tu, preabunule Stăpân, căruia după Dumnezeu îi datorez
marele meu noroc, cum de ştii tu despre toate greutăţile din viaţa mea? Căci eu nu-mi amintesc să te mai
fi văzut vreodată!"

9. Eu am spus: „Nici nu este nevoie; este de-ajuns că Eu te-am văzut şi te-am auzit, şi încă de
multe ori. Uite, tu ne-ai încântat aici cu arta ta şi ai fost privit şi ascultat atent de noi toţi! Noi te vom
recunoaşte cu uşurinţă peste tot unde te vom întâlni; tu însă nu ne vei putea recunoaşte la fel de uşor,
dintr-un motiv foarte simplu şi uşor de înţeles, şi anume, pentru că mii de oameni pot reţine mai uşor un
singur om care se face remarcat prin ceva decât poate acel om să facă cu miile de spectatori în faţa
cărora se manifestă. Vezi, acesta este motivul simplu pentru care Eu te cunosc pe tine mult mai bine
decât Mă cunoşti tu.

13
10. Mai sunt însă şi alte motive pe care tu nu le-ai putea înţelege dacă ţi le-aş spune; de aceea este
mai bine, din cauza străinilor, să păstrăm tăcerea. Ai spus însă mai înainte că aş fi un profet, pentru că în
prezenţa Mea ai cântat mult mai bine decât oricând altcândva în viaţa ta. Dacă sunt pentru tine un profet,
atunci Spiritul lui Dumnezeu din Mine Îmi poate dezvălui preabine unele situaţii din viaţa ta. Aşa că
acum ai aflat atât un motiv natural, cât şi unul supranatural pentru care Eu te cunosc mai bine decât Mă
cunoşti tu pe Mine. Eşti acum lămurit?"

11. Cântăreţul la harpă a spus: „Da, preabunule şi preaînţeleptule stăpân, şi nu te numesc în zadar
înţelept! Căci călătoriile mele încoace şi-ncolo pe-acest pământ al lui Dumnezeu m-au învăţat că un om
bun este întotdeauna şi înţelept. Şi dacă oamenii buni se află, în ce priveşte norocul pământesc, de multe
ori în urma celor aspri şi răi, de aceasta nu e vinovată inteligenţa lor izvorâtă din înţelepciune, care ar
putea părea inferioară inteligenţei viclene a răilor, ci vinovată este bunătatea inimii lor, răbdarea şi
iubirea de adevăr, de Dumnezeu şi chiar de duşmani care izvorăsc din ea, şi, ca rezultat la toate acestea,
adevărata şi curata înţelepciune de a nu preţui mai mult bogăţiile acestei lumi decât au fost ele preţuite
dintotdeauna de toţi marii înţelepţi adevăraţi. Şi iată, cu adevărat preabunule stăpân, de aceea te numesc
eu înţelept, pentru că am aflat atâta bunătate în tine!"

12. Eu am spus: „Până la urmă şi tu eşti un înţelept, căci după câte ştiu Eu şi tu eşti un om bun!"

13. Cântăreţul la harpă a spus cu mare modestie: „Bunule stăpân, eu nu mă voi mândri cu asta
niciodată, şi las în grija celor mai înţelepţi să hotărască dacă este aşa! Însă am văzut oameni care se
dădeau drept mari înţelepţi, dar făceau prostii cu mult mai mari decât cele pe care le-am făcut eu
vreodată. Să nu te îndoieşti de Dumnezeu nici chiar în situaţiile cele mai grele de viaţă şi să-I respecţi
poruncile sfinte cu evlavie adevărată şi cu iubire este mult mai înţelept decât să fii slab în credinţă, să-I
întorci spatele lui Dumnezeu şi, ca înţelept al acestei lumi copleşit de onoruri, să te dedai la toate
plăcerile lumeşti şi să trăieşti ca şi când ceilalţi oameni n-ar avea niciun drept pe-acest pământ - pe care
au fost totuşi trimişi de Dumnezeu! O preabunule şi înţeleptule stăpân, am judecat aici drept sau
strâmb?"

14. Eu am spus: „Foarte drept şi, prin urmare, foarte înţelept! Dar acum mănâncă şi bea după pofta
inimii!"

15. Cântăreţul la harpă a mâncat şi a băut cu poftă, căci era foarte flămând şi însetat; şi totuşi nu se
vedea la el nicio urmă de lăcomie şi cu atât mai puţin de beţie.

Capitolul 10

Întrebarea grecului, adresată Domnului nostru Iisus Cristos, despre Creaţie

1. În timp ce cântăreţul nostru la harpă mânca şi bea cu modestie, ucenicii se priveau între ei cu
ochi mari şi se tot minunau de cuvintele lui înţelepte.

2. Eu însă le-am spus: „De ce vă tot minunaţi de înţelegerea cântăreţului nostru? N-aţi auzit încă
niciodată că Dumnezeu îi dă întotdeauna minte celui care are menirea de a-L preaslăvi? Eu vă zic vouă:
rolul acestui cântăreţ nu este unul dintre cele mai uşoare pe-acest pământ; căci el înmoaie prin căldura
cântecului său şi cele mai împietrite inimi, iar în ele pătrunde atunci mai uşor Cuvântul lui Dumnezeu şi
Adevărul veşnic.

3. Când Saul asculta harpa lui David, inima lui de piatră se înmuia şi spiritul cel rău pleca de la el,
şi de aceea este scris: «Slăviţi-L pe Domnul Dumnezeu cu psalmi, glasuri limpezi şi harpe bine
acordate!» Fie ca acest interpret la harpă şi cântăreţ să fie pentru voi ceea ce a fost Ioan!"

14
4. Cu aceste cuvinte, ucenicii au fost foarte mulţumiţi, pentru că au înţeles de ce interpretul a
vorbit atât de înţelept.

5. Dar versurile psalmului le dădeau bătăi de cap păgânilor, şi ei îşi ziceau: „Păcat de artist! Dacă
el ar cânta cu vocea lui divină despre zeii noştri, în felul lui Homer, ar fi un al doilea Orfeu; poporul l-ar
diviniza în Roma şi Atena, şi ar câştiga mari averi!"

6. După astfel de discuţii fără noimă, străinul căruia îi dădusem mai înainte sfatul pentru durerea
lui de stomac s-a ridicat şi a venit la masa noastră, lăudându-1 încă o dată pe cântăreţul nostru şi
spunând: „Iertaţi-mă dacă vă deranjez cumva; dar cum suntem cu toţii oaspeţi în această sală şi nu avem
într-adevăr niciun motiv să ne duşmănim, să-mi fie vă rog permis să schimbăm câteva cuvinte cu ocazia
aceasta neaşteptat de minunată! Căci păgâni sau evrei, eu nu fac nicio deosebire, şi mă ghidez după
adevărata valoare a omului, iar mie îmi pare că şi voi sunteţi de aceeaşi părere!"

7. Eu am spus: „Prietene, în faţa Mea orice om poate să-şi spună liber părerea, şi la fel şi tu şi
tovarăşii tăi! Dacă ai ceva pe inimă, vorbeşte deschis!"

8. Grecul a spus: „Noi, grecii umblaţi prin lume şi cultivaţi, am lăsat de mult în urmă toate
fabulaţiile noastre despre zei, iar evreii mai răsăriţi nu cred nici ei mai mult în Templul Dumnezeului lor
decât credem noi, grecii şi romanii, în templele mulţimii noastre de zei. Acest interpret la harpă şi
cântăreţ a cântat un psalm care mie nu îmi este cu totul necunoscut. Acest psalm este al unui fost rege
evreu, care în ordinea domniei regilor a fost al doilea şi se numea David. Versurile sunt pline de o
teozofie ascunsă; dar ceea ce reiese limpede în acest psalm este că marele şi curajosul rege a vrut să
cucerească toate popoarele pentru a le converti la credinţa lui într-un singur zeu atotputernic, pentru că
aceasta i-ar fi uşurat domnia şi i-ar fi mărit reputaţia printre toate popoarele. Dacă el a crezut într-adevăr
în zeul unic, precum reiese din versurile psalmului, aceasta este o cu totul altă întrebare! Probabil că da,
deşi din unele fapte ale sale s-ar putea crede altceva! Dar oricum ar fi, David a fost şi rămâne un om
mare, care trebuie pomenit pentru multe fapte deosebite, un rege cum puţini au fost pe faţa pământului.
Şi eu nu pot decât să-1 laud pe cântăreţ pentru că şi-a ales un astfel de repertoriu. Dar, cu toate acestea,
găsesc că el îşi îngrădeşte talentul, cântând doar psalmii lui David. Dacă ar vrea şi dacă ar putea cânta şi
versurile vechilor noştri poeţi, asemenea unui Orfeu, şi dacă ar merge la Roma sau la Atena, ar putea
face avere! Dar să lăsăm aceasta şi să trecem la problema principală!

9. Printre altele, mi-a atras atenţia în acest psalm bucata care sună cam aşa: «Toţi zeii popoarelor sunt
idoli fără viaţă; însă Domnul (adică Dumnezeul cel Unic şi Viu al evreilor) a făcut cerul şi pământul.»
Spune-mi dacă aşa este cu adevărat şi dacă aceasta poate fi dovedit! Căci noi, păgânii, credem că înainte
de apariţia cerului şi a pământului exista o substanţă haotică, din care forţe necunoscute nouă, mai mult
sau mai puţin inteligente, pe care mai târziu fantezia oamenilor le-a ridicat la rang de zei, au format
pământul cu toate cele câte sunt pe el, precum şi cerul. Voi însă credeţi că toate au fost făcute din nimic
de către acest Dumnezeu Unic în şase zile sau poate şase perioade de timp. Care din aceste teorii este
adevărată? Oameni fără număr, din toate colţurile acestui pământ, cred, cu mici diferenţe, în ceea ce
deja vechii egipteni considerau a fi un adevăr aproape demonstrat; voi însă sunteţi la fel de departe de
credinţa noastră ca cerul de pământ! Cine are acum dreptate şi care este adevărul? Dacă tu poţi să
dovedeşti adevărul învăţăturii voastre, eu şi tovarăşii mei ne vom dezice de credinţa noastră şi vom
deveni evrei; altminteri vom rămâne ceea ce suntem şi nu ne vom mai dori ca artistul să vină la Atena
sau la Roma."

15
 Capitolul 11

Domnul nostru Iisus Cristos îl vindecă pe grecul care era bolnav de stomac

1. Eu am spus: „Prietene, tu ceri ceva foarte ciudat de la Mine! Mintea ta este prea plină de aspecte
lumeşti şi materiale; cum să poată fi ea în stare să le înţeleagă pe cele spirituale? Noi, evreii adevăraţi,
ne-am preocupat mintea cu aspecte spirituale şi de aceea noi le putem înţelege uşor, şi ele sunt pentru
noi uşor de dovedit.

2. Există însă bineînţeles corespondenţe între aspectele spirituale şi cele materiale. Dacă te-ai
pricepe la această ştiinţă, ar fi uşor de dovedit că numai noi, vechii evrei curaţi, ne aflăm în deplinul
adevăr, iar păgânii se află în greşeală şi neadevăr, cu toată înţelepciunea lor lumească; dar această ştiinţă
profundă vouă vă este străină şi este greu să vi se poată dovedi pe-o altă cale, că numai noi, evreii curaţi,
suntem în adevăr.

3. David L-a cântat pe Unicul Dumnezeu Adevărat nu numai pentru că a crezut în El, ci şi pentru
că L-a şi văzut şi a vorbit cu El. Iar cântăreţul nostru, ca evreu adevărat, are dreptate să-L preaslăvească
prin cântecul său doar pe Acela căruia din veci I se cuvine toată slava şi preamărirea. De aceea, este bine
ca el să le cânte şi păgânilor, pe care şi David i-a chemat către adevăr, numai psalmii lui David, pentru
ca inimile lor să se înmoaie şi să se deschidă, ca să-L poată recunoaşte şi preaslăvi numai pe Dumnezeul
cel veşnic Adevărat, care unui om autentic nu-i poate rămâne ascuns şi necunoscut, precum vă sunt vouă
zeii voştri, plăsmuiţi de fantezia omenească şi apoi din materia cea moartă. Că este aşa, putem să-ţi
demonstrăm practic, deşi prin aceasta tu nu vei fi mai aproape de adevărul cel profund, spiritual şi viu
decât eşti acum."

4. Grecul a spus: „Prietene, dă-mi atunci o dovadă practică, şi eu împreună cu tovarăşii mei vom
crede în Dumnezeul evreilor şi în poruncile Lui şi vom mai converti şi mulţi alţii la credinţa aceasta!"

5. Eu am spus: „Bine atunci; Eu, ca adevărat evreu între evrei, care-L cunosc pe Unicul Dumnezeu
Adevărat şi Stăpân al Cerului şi al Pământului şi ştiu că El există şi ştiu şi cum este El, îţi voi da o
asemenea dovadă! Tu suferi încă din cauza stomacului, de aceea nu îndrăzneşti să mănânci şi să bei mai
nimic, cu toate că ţi-e foarte foame şi sete. Câte ofrande nu le-ai adus până acum zeilor, la sfatul
preoţilor, şi câte leacuri n-ai înghiţit deja! Ţi-au alinat toate acestea măcar puţin suferinţa? Tu răspunzi:
«Nu, câtuşi de puţin!» Eu însă vreau să te ajut chiar acum, chemându-L şi implorându-L în sinea Mea pe
Unicul Dumnezeu Adevărat al evreilor, ca să nu mai simţi nicio suferinţă la stomac!"

6. Grecul a spus: „O prietene, dacă aceasta este cu putinţă fără leacuri, atunci nu numai că voi
crede în Dumnezeul vostru şi Îl voi preaslăvi împreună cu tovarăşii mei, dar îţi voi dărui şi jumătate din
averea mea!"

7. Eu am spus: „Prietene, Eu nu am nevoie de averea ta; căci Dumnezeul Meu, singurul adevărat şi
atotputernic, Îmi dă Mie, şi nouă tuturor, tot ceea ce avem nevoie. Şi noi nu avem nevoie, ca voi,
păgânii, de comori pământeşti, căci comorile Spiritului lui Dumnezeu în noi ne sunt mult mai preţioase
decât toate bogăţiile pământului. Şi de aceasta te vei convinge în curând. Uite, acum Îl chem în tăcere în
Mine pe Dumnezeu, ca să-ţi vindece şi să-ţi întărească stomacul; şi zi-Mi acum dacă ţi-e mai bine!"

8. Grecul, uluit peste măsură, a spus: „Da, acum cred fără îndoială că numai Dumnezeul vostru este
singurul adevărat! Căci atunci când Tu, prietene, abia ai terminat de adresat cuvintele către Dumnezeul
vostru, am simţit o stare de bine în stomac atât de mare cum n-am mai simţit nici măcar în anii tinereţii
mele, şi această stare de bine o simt şi acum, în continuare, şi abia acum mi s-a făcut cu adevărat foame
şi sete. Dumnezeului Tău Unic şi Adevărat Îi aduc toate mulţumirile, toată slava şi respectul meu adânc,
precum şi devoţiunea mea faţă de voinţa Lui sfântă şi atotputernică până la sfârşitul vieţii mele! Oh, să
ne lumineze şi pe noi, păgânii, precum v-a luminat pe voi, ca să-L putem cunoaşte cât mai profund şi să-
L putem slăvi din toate puterile!

16
9. Şi tu, cântăreţule excepţional, rămâi la arta ta adevărată şi cântă mereu şi în tot locul despre
slava viului şi atotputernicului Dumnezeu; căci doar El trebuie slăvit, şi nu numai de către oameni, ci,
aşa cum se spune în psalm, de toată Creaţia, care este opera Lui. Căci acum îmi este limpede că numai
El a putut face totul, cerul şi Pământul, Soarele, Luna şi stelele fără de număr. Cum? Aşa ceva nu voi
întreba niciodată; căci este de-ajuns că ştiu acum că El singur este izvorul a tot ce există şi că doar
voinţa Lui este substanţa oricărei existenţe. În această credinţă vreau de-acum înainte să trăiesc, să
făptuiesc, să gândesc şi la urmă să mor.

10. Ţie, prietene drag şi preaplin de Spiritul Divin, îţi mulţumesc că m-ai îndrumat cu atâta atenţie
şi înţelepciune în acest preaimportant domeniu al vieţii, şi pot spune că prin aceasta m-ai ajutat cu mult
mai mult decât prin vindecarea stomacului meu. Dar pentru că mă împinge de la spate foamea şi setea,
mă voi întoarce acum la masa mea ca să-mi întăresc cu măsură trupul!"

11. Eu am spus: „Fă aceasta fără teamă şi roagă-te lui Dumnezeu înainte de masă ca El să-ţi
binecuvânteze ţie şi tuturor oamenilor bucatele şi băutura, şi El îţi va asculta această rugăminte
întotdeauna, iar bucatele îţi vor sluji bine şi-ţi vor hrăni şi întări trupul cu adevărat! Aşa să fie şi aşa să
rămână!"

12. După aceste cuvinte ale Mele, grecul, peste măsură de fericit, s-a întors la masa lui, a implorat
binecuvântarea lui Dumnezeu şi apoi s-a apucat vesel să mănânce şi să bea, fără a se mai teme că
bucatele sau băutura i-ar putea dăuna. La fel au făcut şi tovarăşii lui, şi s-au ospătat în continuare plini
de bucurie; de asemenea au discutat între ei despre adevărul în ceea ce priveşte existenţa Dumnezeului
evreilor, şi mirarea lor nu cunoştea margini pentru faptul că Dumnezeul Adevărat al evreilor îi susţine
atât de mult cu puterea Lui pe cei care cred în El şi Îi respectă poruncile, încât s-ar putea crede că ei
înşişi sunt zei.

13. După mai multe astfel de discuţii, în răstimpul cărora noi am vorbit despre cele petrecute în
Eseea, grecii s-au ridicat de la masă, I-au mulţumit Adevăratului Dumnezeu al evreilor pentru
binecuvântarea Lui şi L-au rugat să reverse mereu această graţie peste toţi oamenii care I-o cer şi se
încred în El.

Capitolul 12

Domnul nostru Iisus Cristos îi sfătuieşte pe greci

1. Apoi grecul a revenit la Mine şi Mi-a spus: „Iubite prietene, au fost corecte rugăciunea şi mulţumirile
noastre?"

2. Eu i-am răspuns: „Tu ai copii acasă, care îţi sunt foarte dragi; când le este foame şi te roagă să le
dai pâine, le-ai refuza pâinea, care este o binecuvântare a iubirii tale de tată, dacă ei te-ar ruga într-o
formă greşită? Nu, căci tu, ca om şi ca păgân, te uiţi doar în inima copiilor tăi, iar bâlbâială lor
nevinovată valorează pentru tine mai mult decât cel mai împopoţonat discurs. Şi cu atât mai mult
Dumnezeu, unicul Tată adevărat al tuturor oamenilor, se uită doar în inimile lor, şi nu la cuvintele
deşarte, oricât de bine ticluite ar fi ele!

3. Rugămintea şi recunoştinţa voastră, spuse în cuvinte simple, au venit din inimile voastre, şi
astfel l-au fost pe plac adevăratului Tată din Ceruri. Rămâneţi pe această cale şi, la vremea potrivită, vi
se va da o lumină şi mai înaltă din Ceruri! Îndreptaţi-vă mereu inimile pline de iubire spre Dumnezeu,
veşnicul Tată din Ceruri, şi El vă va răspunde mereu cu cea mai vie lumină a veşnicului adevăr care se
află în El!

17
4. Dar ca să-L iubiţi pe Dumnezeu cu adevărat, trebuie să vă iubiţi şi aproapele ca pe voi înşivă şi
să nu faceţi rău nimănui. Ceea ce nu vreţi să vi se facă vouă, aceea să nu-i faceţi nici aproapelui vostru!
Eu înţeleg aceasta

într-un fel înţelept; căci altfel şi un hoţ sau un criminal ar putea avea pretenţia să nu fie prins şi judecat,
pentru că nici altuia nu i-ar plăcea să fie tratat în acest fel - şi astfel de înţelegeri greşite sunt o mulţime.

5. Cine îşi iubeşte aproapele cu credinţă, cu înţelepciune şi deci în mod adevărat, acela Îl iubeşte şi pe
Dumnezeu şi va fi la rândul său iubit de Dumnezeu. Dar cine nu-şi iubeşte aproapele, pe care îl poate
vedea, cum ar putea el să-L iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L poate vedea cu ochii şi nici auzi cu
urechile?

6. Voi sunteţi negustori, şi un câştig mare vă este mai pe plac decât unul mic dar cinstit. Eu însă vă
zic vouă: fiţi corecţi în toate şi gândiţi-vă cât de mult v-ar plăcea ca un altul să se poarte cu voi corect şi
echitabil, şi fiţi şi voi corecţi şi drepţi la preţ, la măsură şi la greutate faţă de aproapele vostru! Căci cu
măsura, preţul şi greutatea cu care vă veţi servi voi aproapele, cu aceeaşi măsură, preţ şi greutate vă va
răsplăti şi Domnul Dumnezeu, Tatăl din Ceruri. Căci mincinoşii şi cei care umblă cu înşelătorii nu sunt
preţuiţi de Dumnezeu şi nu vor intra în Împărăţia Lui cea veşnică. Iar Eu pot să vă spun aceasta, pentru
că Eu Îl cunosc preabine pe Dumnezeu, Împărăţia Lui, tronul Lui cel veşnic şi Voia Sa.

7. Dacă aţi înţeles acestea, faceţi precum v-am spus, iar adevărata şi via binecuvântare va rămâne
la voi! Atunci când un om ia cunoştinţă de legile din împărăţia unui rege şi le respectă mereu cu
credinţă, iar regele ştie aceasta, el îl va îndrăgi pe acel om, îl va respecta şi îl va ridica cu uşurinţă într-o
funcţie înaltă, ca răsplată pentru credinţa lui. Iar acum, că voi aţi aflat prin Mine care este Voinţa
Unicului şi Adevăratului Dumnezeu, respectaţi-o şi făptuiţi în Spiritul ei, şi Dumnezeu va fi milostiv cu
voi!"

8. Grecul a spus: „Prietene, îţi mulţumim pentru această învăţătură cu adevărat înţeleaptă şi îţi
promitem că de acum încolo vom trăi şi făptui respectând-o! Dar cum nu este încă prea târziu şi cum eu
mi-am putut da seama din faptele şi cuvintele tale că tu Îl cunoşti pe Dumnezeul cel Adevărat şi că,
trăind şi făptuind mereu după Voinţa Lui, te bucuri de iubirea şi prietenia Lui, tu poţi fără îndoială,
graţie acestei lumini divine care se află în tine, să ne dai o idee cât de mică despre cum a făcut
Dumnezeu doar din Sine Însuşi, fără să se folosească de vreo materie sau substanţă, acest pământ. Eu
am spus mai înainte că substanţa din care sunt făcute toate care există constă doar din Voinţa
atotputernică a lui Dumnezeu; dar, cu toate acestea, încă nu-mi este clar cum este cu putinţă ca pura
Voinţă a lui Dumnezeu să devină materie. Dacă am primi şi noi, grecii, doar o mică lămurire în privinţa
aceasta, am fi cât se poate de mulţumiţi."

9. Eu am spus: „Voi cereţi într-adevăr ceva ce mintea omenească nu va putea niciodată pricepe în
întregime; şi chiar dacă omul ar înţelege cele mai adânci taine ale Împărăţiei lui Dumnezeu, aceasta nu
l-ar apropia mai mult de iubirea Lui! Căci nimeni nu poate şti ce este în Dumnezeu decât numai Spiritul
lui Dumnezeu; însă cine respectă poruncile lui Dumnezeu şi Îl iubeşte mai presus de toate, acela va
primi şi Spiritul lui Dumnezeu în inima lui, şi prin acest Spirit va putea vedea în adâncul lui Dumnezeu.

10. Faceţi voi numai ceea ce v-am sfătuit; prin aceasta veţi atinge cea mai înaltă înţelepciune, şi
atunci tot ceea ce acum vi se pare de neînţeles vă va deveni limpede şi uşor de priceput, precum o joacă
de copii!

11. Dar ca să mai primiţi încă o dovadă despre modul cum Voinţa lui Dumnezeu se află în toate,
mai întâi ca Spirit Pur, iar apoi ca substanţă şi materie, aduceţi-Mi aici un urcior gol de la masa
voastră!"

12. Unul dintre greci a adus imediat un urcior gol şi 1-a pus pe masă în faţa Mea, zicând: „Uite,
prieten al lui Dumnezeu, ţi-am adus aici un urcior golit până la ultima picătură!"

18
13. Eu am spus: „Preabine, fiţi acum atenţi şi luaţi urciorul în mâna voastră! Vedeţi, este încă gol şi
chiar uscat! Eu însă vreau acum, prin Voinţa lui Dumnezeu care sălăşluieşte în Mine, ca acest urcior
destul de mare să se umple în această clipă cu cel mai curat şi mai bun vin, pe care îl veţi putea apoi bea,
spre întărirea mădularelor voastre!"

14. Când am spus aceasta, urciorul s-a şi umplut cu cel mai bun vin.

15. Iar cei doi greci, văzând aşa ceva, au spus plini de uimire: „Da, acum am văzut şi noi cu ochii
noştri că voinţa Adevăratului Dumnezeu este în tot şi în toate, şi de aceea doar Lui I se cuvine întreaga
preamărire! Noi nu avem nevoie să ştim cum s-a petrecut aceasta, ne este de ajuns că ştim că aşa este, şi
nu altfel."

16. Eu am spus: „Acum că aveţi vinul, care, la fel ca şi cel din pivniţa voastră de acasă, există
numai prin Voinţa lui Dumnezeu, beţi din el şi spuneţi-ne cum este la gust!"

17. Grecii au gustat vinul şi nu mai încetau să se minuneze de gustul şi tăria lui.

Capitolul 13

Acrobaţii cei obraznici şi pedepsirea lor

1. Pe când grecii discutau aprins la masa lor despre minunea cu urciorul, a intrat în sală o trupă de
acrobaţi, care erau greci. Arta lor era aceea că puteau să facă tot felul de sărituri şi de mişcări de
gimnastică. Şi aceştia l-au rugat pe hangiu, pe care îl cunoşteau, să le dea voie să-şi prezinte arta.

2. Hangiul însă M-a întrebat pe Mine dacă să le dea voie.

3. Eu am spus: „Tu eşti stăpânul în casa ta şi poţi să faci ce-ţi place! Pe noi nu ne priveşte această
artă şi nici nu ne interesează gimnastica lor păgână. Eu însă trebuie să suport cu multă înţelegere şi
răbdare o grămadă de nebunii ale oamenilor; de ce n-aş suporta-o şi pe aceasta? Întreabă-i însă pe greci
dacă ei doresc să vadă această reprezentaţie cu totul nefolositoare oamenilor! Dacă ei îşi doresc aşa
ceva, pot să-i lase pe aceşti oameni amărâţi să le arate câteva din acrobaţiile lor; dacă însă grecii nu
doresc aceasta, atunci spune-le că pot să plece."

4. Auzind acestea, hangiul s-a dus şi s-a sfătuit cu grecii.

5. Aceştia însă au spus: „Prietene, noi am fost aici martori la cea mai înaltă artă şi suntem acum
preocupaţi doar de Adevăratul şi Unicul Dumnezeu al evreilor; aceste acrobaţii fără niciun folos pentru
oameni nu mai au acum nicio valoare în ochii noştri. Noi îi ştim de mult pe aceşti acrobaţi şi le
cunoaştem arta, şi din partea noastră pot să plece aşa cum au venit."

6. După ce hangiul a aflat aceasta de la greci, s-a dus la acrobaţi şi le-a spus: „Nimeni nu este
curios să vă vadă arta, care n-aduce nimănui niciun folos, aşa că puteţi să plecaţi precum aţi venit!"

7. Acrobaţii nu au fost mulţumiţi cu această hotărâre, şi conducătorul lor a spus: „Stăpâne, noi am
colindat cu arta noastră jumătate din lume în lung şi-n lat, şi suntem miraţi peste măsură; nu ni s-a
refuzat încă niciodată până acum vreo reprezentaţie! Noi suntem cel puţin semizei şi suntem favoriţii
marelui zeu Marte, precum şi ai lui Apolo şi ai celor nouă muze, şi aceştia se vor răzbuna pe casa
voastră pentru afrontul pe care ni l-aţi adus aici!"

8. Hangiul a spus foarte senin: „De când noi toţi ai casei L-am recunoscut pe Adevăratul
Dumnezeu al evreilor, nu ne mai temem de zeii fără de viaţă ai egiptenilor, grecilor şi romanilor; aşa că
puteţi să ne ameninţaţi cât vreţi cu idolii voştri, căci pe noi nu ne afectează cu nimic.

19
9. Dar dacă, după cum spuneţi, aţi colindat jumătate de lume şi aţi câştigat desigur mari averi cu
arta voastră, întrucât sunteţi adevăraţi semizei, duceţi-vă de colindaţi şi cealaltă jumătate de lume şi
lăsaţi-vă slăviţi cum vreţi, iar pe noi lăsaţi-ne în pace! Iar dacă vreţi să faceţi scandal aici pentru că
nimeni nu este interesat de arta voastră, s-ar putea să vă coste scump aceasta; căci la masa mea se află
un Domn Preaputernic, căruia nimic nu-i este cu neputinţă. El va şti cu siguranţă să vă pedepsească
insistenţele neobrăzate! Aşa că plecaţi mai bine de bunăvoie din casa mea!"

10. Conducătorul a spus foarte supărat: „Dacă tu nu mai ai nicio teamă de preaînalţii zei, numindu-i
morţi în comparaţie cu închipuitul zeu al evreilor, care nu-i altceva decât o vorbărie goală, atunci află tu,
care-i dispreţuieşti pe zei: eu însumi sunt zeul Marte şi voi pustii această ţară prin război, foamete şi
ciumă! Ca zeu, nu mă tem de niciun aşa-zis atotputernic evreu de la masa ta!"

11. La acestea, i-am răspuns Eu conducătorului-Marte: „Păgânule obraznic, pleacă de-aici, altfel vei
simţi pe pielea ta puterea Adevăratului şi Unicului Dumnezeu al evreilor!"

12. Auzind acestea, şeful a devenit şi mai obraznic şi s-a revoltat împotriva Mea.

13. Eu însă l-am avertizat din nou, dar cum el tot nu voia să plece, i-am spus: „Pentru că n-ai vrut să
pleci când ţi-am cerat aceasta, te voi trimite prin puterea Dumnezeului evreilor la o depărtare de sute de
zile de mers zdravăn de aici; acolo vei putea să te laşi preaslăvit de către negri, în calitatea ta de zeu
Marte! Şi acum, dispăreţi!"

14. Când am rostit acestea, în aceeaşi clipă acrobaţii au şi dispărut şi s-au trezit la nubienii noştri
din Africa, pe care noi îi cunoscuserăm în Cezareea lui Filip, unde au fost iniţiaţi de Mine în Învăţătura
sfântă, şi astfel Mi-au devenit ucenici.

15. Iar noi am mai vorbit despre una-alta, cum ar fi şi despre dispariţia precipitată a aşa-zişilor
semizei.

16. Interpretul la harpă a rămas la noi şi a început să priceapă în faţa cui a cântat el psalmii, iar
iubirea lui faţă de Mine a devenit tot mai mare.

Capitolul 14

Presupunerile grecilor despre dispariţia acrobaţilor

1. Grecii însă au rămas toată noaptea treji, fără să se poată dumiri în legătură cu dispariţia atât de
subită a acrobaţilor, şi se tot întrebau dacă Eu într-adevăr i-am trimis atât de departe, ori poate doar în
cealaltă parte a oraşului.

2. Unul dintre ei a spus: „Eu înclin să fiu de părere că acest prieten puternic al Dumnezeului
Adevărat şi Unic nu rosteşte niciodată nimic doar de formă; iar ceea ce El rosteşte, în strânsă comuniune
cu puterea lui Iehova care sălăşluieşte în El, aceea se şi îndeplineşte, fără nici cea mai mică abatere de la
ceea ce a rostit El. Şi prin urmare acrobaţii sunt acum deja acolo unde i-a trimis el, în adâncul Africii!"

3. Un altul a spus: „Dacă au fost trimişi acolo prin aer - ceea ce este cel mai probabil -, şi aceasta
chiar mai repede decât cu viteza fulgerului, într-o astfel de călătorie cu siguranţă că nu le-a fost prea
bine!"

4. Primul a spus din nou: „De asta nu-mi fac eu griji; căci El nu a spus nimic de vreo vătămare a
acrobaţilor; de aceea eu sunt de părere că ei au scăpat nevătămaţi din această călătorie miraculoasă. Însă
cum le va merge în acele locuri îndepărtate şi străine lor este o cu totul altă întrebare. Cine ştie de ce a
rânduit el astfel lucrurile? Poate că până la urmă va fi şi ceva bine pentru aceşti sărmani acrobaţi!"

20
5. Ceilalţi greci au ajuns curând şi ei la aceeaşi părere, şi, tot vorbind aşa, au adormit până la urmă
la mesele lor, spre răsărit.

6. Eu însumi M-am odihnit, de data aceasta împreună cu ucenicii Mei, într-o cameră foarte bună,
până după răsărit; căci nu voiam să ies împreună cu ucenicii prea devreme în oraş, din cauza numărului
mare de negustori, nedorind să fiu recunoscut, ceea ce ar fi iscat o mare agitaţie. Aşa că am rămas la han
până aproape de amiază.

7. Când am intrat împreună cu ucenicii din nou în sala de oaspeţi, grecii noştri, deja treji, serveau
bine-dispuşi micul dejun şi M-au salutat cu prietenie.

8. Şi pentru noi era deja pregătit micul dejun, aşa că ne-am aşezat şi noi la masă.

9. Grecii M-au întrebat însă imediat după ce şi-au terminat gustarea despre soarta cam tristă a
acrobaţilor, iar Eu i-am lămurit în legătură cu ceea ce li se petrecuse şi ceea ce avea să li se petreacă şi
de acum încolo.

10. Şi astfel grecii au fost mulţumiţi, Mi-au mai cerut o dată binecuvântarea lui Iehova şi au plecat
apoi la treburile lor negustoreşti.

11. Eu însă le-am spus să nu le vorbească despre Mine tovarăşilor lor de negustorie, ceea ce ei Mi-
au şi promis, şi şi-au şi păstrat promisiunea pe cât au putut.

12. După ce grecii noştri au plecat, ucenicii M-au întrebat: „Doamne, până la amiază mai sunt
câteva ceasuri bune! Ce zici, să stăm aşa degeaba, ori avem de făcut ceva?"

13. Eu am spus: „Noi suntem împreună de aproape trei ani şi jumătate, şi voi nu prea aţi avut
altceva de făcut decât să Mă însoţiţi, să Mă ascultaţi şi să vă minunaţi de faptele Mele, şi în toată această
vreme nu aţi suferit nici de foame, nici de sete şi nici n-a trebuit să umblaţi goi. Dacă aţi rezistat atâta
vreme fără să faceţi nimic, veţi reuşi şi astăzi până la amiază!

14. Când Eu nu voi mai fi cu trupul printre voi şi vă voi lăsa pe voi să-Mi continuaţi munca, atunci
veţi avea destule de făcut; până atunci munca voastră este să îmi fiţi mereu martori. Dar nu va dura mult
până când vom avea de făcut ceva şi în această casă, şi timpul vi se va părea a trece foarte repede!"

15. Cu această lămurire, ucenicii au fost mulţumiţi, au rămas cuminţi la masă şi au stat la sfat cu
ucenicii lui Ioan (Botezătorul).

16. Ucenicul Meu Ioan şi-a luat însă uneltele de scris pe care le avea mereu la el în traista lui şi a
făcut însemnări despre călătoria şi faptele noastre din Ierihon până la Eseea şi de acolo înapoi la Ierihon.

17. Eu Însumi am vorbit cu gazda, cu fiul lui, Kado, şi cu bătrânul servitor al acestuia, Apolo,
despre felurite aspecte, mai mult lumeşti, care să le fie de folos la cultivarea pământului. Iar cei trei Mi-
au mulţumit pentru aceasta, căci până atunci nu auziseră de astfel de mijloace pentru agricultură.

Capitolul 15

O judecată la han

1. Cam la vreun ceas după ce ne începuserăm discuţia, în piaţa din faţa casei s-a iscat o mare
gălăgie, şi o mulţime de popor s-a adunat acolo în câteva clipite. Aceasta i-a atras şi pe câţiva dintre
ucenicii Mei la ferestre.

21
2. Eu însă i-am chemat înapoi, zicând: „Pentru ce curiozitatea aceasta? Vom afla destul de curând
ce s-a petrecut! Ceva plăcut, desigur că nu, iar veştile rele se află întotdeauna prea devreme, oricât de
mult s-ar amâna."

3. La acestea, cei câţiva ucenici curioşi s-au întors la masă.

4. N-a trecut multă vreme şi mai mulţi negustori cu feţe neîndurătoare au adus înăuntru, în sala de
oaspeţi a hangiului, trei hoţi legaţi fedeleş - care, profitând de înghesuială, furaseră bani şi alte obiecte
de la negustori -, pentru a fi judecaţi, căci hangiul nostru era în oraşul respectiv un fel de primar şi
judecător în domeniul comercial, şi era răspunderea lui să-i interogheze pe hoţi înainte de a-i trimite la
tribunal pentru a fi osândiţi.

5. Datorită prezenţei Mele, hangiul nu prea se simţea în largul lui să facă aceasta. Dar nu avea
încotro. A trebuit să-i asculte pe negustori şi pe alţi martori şi să-i pună sub pază pe cei trei hoţi, care de
altfel erau renumiţi.

6. După ce negustorii şi-au primit înapoi cele furate, au plecat repede, întorcându-se la prăvăliile
lor.

7. Eu însă i-am spus hangiului: „Prietene, acum că în afară de noi nu mai e nimeni de faţă, pune
să-i aducă pe aceşti trei hoţi din încăperea unde sunt închişi şi voi vorbi Eu cu ei!"

8. Hangiul a făcut aceasta, şi hoţii au fost aduşi de argaţii lui.

9. Când au ajuns în faţa Mea, le-am spus: „Voi sunteţi evrei şi v-aţi născut nu departe de Betleem.
Nu aţi învăţat porunca lui Dumnezeu, că nu este voie să furi? Cine vă dă vouă voie să încălcaţi porunca
divină? Vorbiţi deschis şi liber, dacă nu vreţi să primiţi o pedeapsă şi mai aspră decât aceea care vă
aşteaptă oricum pentru fărădelegea voastră!"

10. La această somaţie, unul dintre cei trei hoţi a spus: „Stăpâne, îndură-te de noi şi fii milostiv, iar
eu îţi voi spune de-a fir a păr care este situaţia! Uite, noi suntem trei fraţi, şi este adevărat că părinţii
noştri aveau casă şi pământ în apropiere de oraşul lui David. Ei erau oameni buni şi credincioşi şi
realmente foarte înstăriţi, şi ne aveau pe noi trei, împreună cu cele patru surori ale noastre, care cu
adevărat erau cele mai frumoase din împrejurimi.

11. Tatăl nostru însă a murit cu mai mulţi ani înaintea mamei noastre, care avea mare încredere în
preoţii din Ierusalim; tot ceea ce îi spuneau ei, cu feţe evlavioase, era pentru ea cuvântul lui Dumnezeu.

12. Însă servitorii aşa-zis evlavioşi ai lui Dumnezeu s-au folosit de credinţa oarbă a mamei, i-au
descris Cerul în cele mai minunate culori, iar iadul (scheoul) ca locul cel mai înspăimântător şi mai plin
de suferinţe pe care o minte omenească diabolică şi-1 poate imagina. Şi cum mama noastră a vrut să-şi
asigure locul în Cer încă din această lume, a urmat sfatul acestor preoţi de o făţărnicie sinistră, a vândut
tot şi a dat banii Templului drept ofrandă; pe surorile noastre a trebuit să le încredinţeze Templului, ca
să aibă el grijă de ele şi să le păstreze curăţenia feciorească şi castitatea. Căci se spune că dacă vreo fată
se dăruieşte vreunui bărbat înainte de căsătorie, un astfel de păcat va târî sufletul mamei acelei fete în
iadul cel mai cumplit şi el va rămâne în veci blestemat. După ce mama a făcut tot ceea ce a îndrumat-o
preotul - care chipurile zi de zi se sfătuieşte cu Dumnezeu şi care Îi cunoaşte voinţa -, acesta a asigurat-o
nu numai că după moartea trupului ea va ajunge cu siguranţă în Ceruri, dar şi că până atunci Templul se
va ocupa de ea în aşezământul sacru al văduvelor, pentru ca sufletul ei să devină tot mai sfânt. În acest
aşezământ, văduvele cele mai evlavioase sunt servite de îngerii Domnului de sabat şi de sărbători şi
niciun diavol nu se mai poate apropia de sufletul lor ca să-1 ispitească.

13. Aceasta a impresionat-o pe mama noastră atât de mult, de parcă Iehova însuşi i-ar fi vorbit,
printre tunete şi fulgere, pe Muntele Sinai.

22
14. Noi, cei trei fraţi, care ne-am dat seama de vicleşugurile Templului, ne-am sfătuit mama să nu
facă toate acestea; dar sfaturile noastre n-au ajutat la nimic, şi în scurtă vreme ea a vândut totul, iar noi a
şi trebuit să o ajutăm să ducă banii grei în Templu.

15. Noi l-am întrebat cu mare tristeţe pe preotul din Templu ce să facem acum, căci ajunsesem la
toiag de cerşetor. Cine va avea grijă de noi şi unde vom putea găsi de lucru şi o pâine?

16. Preotul ne-a dat trei arginţi şi fiecăruia din noi câte un fel de bocceluţă, în care erau mai multe
relicve, şi ne-a spus: „Cu cei trei arginţi puteţi trăi şapte zile, şi puterea Domnului din cele trei bocceluţe
sfinte vă va ajuta să vă găsiţi norocul în orice aţi întreprinde. Având aceste bocceluţe, puteţi chiar să şi
furaţi sau să jefuiţi, numai să nu ucideţi, decât la nevoie, vreun păgân bogat sau chiar un samaritean, iar
aceasta nu vi se va socoti drept păcat înaintea lui Dumnezeu, pentru că voi, prin fapta mamei voastre
peste măsură de darnică, sunteţi îndreptăţiţi înaintea Lui şi sunteţi la fel de sfinţi ca şi îngerii!"
Terminând de spus acestea, ne-a atins cu o baghetă şi ne-a spus să plecăm."

Capitolul 16

Istoria vieţii hoţilor

1. Cei trei hoţi: „Noi la început am fost foarte trişti şi ne-am întors plângând în ţinutul nostru, ca să
ne găsim ceva de lucru pentru a putea supravieţui. Am găsit într-adevăr de muncă, dar în locurile cele
mai mizerabile cu putinţă. Iar de simbrie nu era niciunde vorba. Pentru o fiertură care şi pentru porci ar
fi fost prea rea, trebuia să muncim din greu zi şi noapte, şi, cu toată silinţa noastră, am avut parte numai
de ocară şi de batjocură; iar atunci când am vrut să ne găsim o slujbă mai bună, n-am găsit decât unele şi
mai rele.

2. Am suferit aşa vreme de cinci ani, mai rău decât mulţi sclavi păgâni; şi cum nu ni se dădeau
bani aproape nicăieri, şi văzând că am fost jefuiţi de toate bunurile noastre de către preoţii din Templu
sub motivul închipuit că este pentru slava lui Iehova, şi cum ne-am dat seama tot mai clar că Templul
din Ierusalim nu este Casa lui Dumnezeu, ci un adevărat cuib de hoţi şi de criminali, ne¬am pierdut
credinţa în Dumnezeu, şi întreaga învăţătură a lui Moise şi a profeţilor n-a mai fost pentru noi decât o
invenţie umană care le permite anumitor oameni vicleni şi leneşi să-şi construiască, din munca săracilor
şi a celor care cred orbeşte, o fortăreaţă, de unde să poată să înrobească mulţimea, să o pună să
muncească pentru ei, astfel ca ei să trăiască în huzur şi bunăstare.

3. Dacă în aceşti ani de mizerie am furat vreodată? Nu! Pentru că credinţa noastră în Dumnezeul
atotvăzător ne-a oprit de la asta. Dar după acest răstimp, am început să ne întrebăm deznădăjduiţi dacă
într-adevăr există un Dumnezeu, iar răspunsul la această întrebare era tot mai limpede confirmat de
experienţele noastre: nu există nimic! Totul este prefăcătorie şi minciună, inventate de nişte oameni
leneşi şi plini de fantezie, pentru ca să le meargă lor bine! Doar noi, oamenii sărăciţi nu din vina noastră,
trebuie să respectăm poruncile şi să credem într-un Dumnezeu; bogaţii şi cei certaţi cu munca nu au
nevoie de asta, pentru că ei ştiu că nu este nicio iotă de adevăr în învăţătura lui Moise şi a profeţilor.
Căci altminteri ar trebui şi ei să creadă şi să respecte poruncile, care cu siguranţă sunt foarte bune pentru
convieţuirea oamenilor pe pământ, dar nu au în ele totuşi nicio valoare morală sau spirituală; căci dacă
ar avea-o, ar trebui ca mai întâi preoţii să fie o pildă în respectarea lor pentru omenirea cea oarbă.

4. Pe scurt, cu astfel de convingeri, în situaţia noastră disperată şi ca urmare a veşnicei neluări în

seamă a rugăminţilor noastre, pe care le-am trimis de-atâtea ori spre Cer cu lacrimi în ochi, precum şi
datorită veştii care a ajuns până la urechile noastre, că mama noastră a murit în mod jalnic la scurt timp
după ce a intrat la azilul văduvelor şi că frumoasele noastre surori au fost batjocorite până aproape de
moarte de farisei, s-a terminat de tot cu credinţa noastră şi am hotărât să ne răzbunăm pe răutatea
oamenilor şi să nu mai jucăm rolul unor nebuni creduli şi orbi.

23
5. Aşa am început să jefuim bogăţiile celor înstăriţi, şi isteţimea noastră ne-a ajutat mereu să
scăpăm teferi. Aceasta ne-a făcut să câştigăm ceva încredere în bocceluţele noastre, şi ne-a mers bine
vreo câţiva ani. De data asta însă am fost prea neatenţi, dar nu ne pare rău; căci suntem obişnuiţi cu
orice fel de nenorocire, şi de mult suntem sătui de viaţă, şi toţi trei ne dorim moartea. Dar înainte de a fi
legaţi pe cruce, vom striga cât ne vor ţine puterile cele mai cumplite blesteme pentru tot pământul,
pentru toţi oamenii şi toate creaturile, pentru soare, lună şi stele şi pentru forţa naturii, care ne-a chemat
într-o astfel de existenţă, şi le vom-arăta oamenilor cât adevăr este în dumnezeul lor cel unic şi adevărat,
în poruncile lui şi în preoţii lui.

6. E drept că nu am omorât totuşi pe nimeni până acum, dar aceasta doar din cauză că noi, aşa
nenorociţi cum eram, nu vroiam să eliberăm pe nimeni de viaţa sa nenorocită, însă dacă ni se împotrivea
cineva, era bătut măr; căci din inimile noastre a dispărut de mult ultimul strop de milă. Cu adevărat,
dacă am putea distruge dintr-o singură lovitură toţi oamenii de pe pământ, ar fi pentru noi o mare
desfătare, şi atunci acest dumnezeu crud şi surd, dacă există, n-ar avea decât să-şi facă din mocirlă alte
creaturi umane, pentru plăcerea lui tiranică!

7. Şi acum, stăpâne şi judecătorule sever, ştii tot adevărul şi poţi să judeci după cum ţi-o fi placul
nişte nenorociţi ca noi; dar mai înainte, gândeşte-te bine cine şi ce anume se face vinovat pentru
nenorocirea noastră! Noi am vorbit sincer şi deschis, precum ne-ai cerut."

Capitolul 17

Revolta hangiului şi bunele lui intenţii

1. Când hoţul a terminat ce avea de spus, hangiul, Kado şi Apolo s-au luat cu mâinile de cap, iar
hangiul a spus: „Nu, Doamne şi Învăţătorule, să aud aşa ceva despre fariseii din Ierusalim mă zguduie
până în adâncul sufletului, şi nu înţeleg cum poate Dumnezeu, pe care ni L-ai făcut cunoscut în cel mai
adevărat şi mai viu mod cu putinţă, să se uite cu atâta răbdare la astfel de crime şi să le lase să se
petreacă. Pe lângă astfel de preoţi, aceşti hoţi sunt nişte adevăraţi îngeri!

2. Cu adevărat, dacă cei trei au cunoscut toate aceste nenorociri despre care ne-a vorbit primul
dintre ei, atunci nemernicii de templieri merită în primul rând să fie distruşi pe loc, şi aceştia trei nu
numai că nu trebuie pedepsiţi, dar merită chiar o răsplată; căci pentru faptul că au devenit ceea ce sunt
acum în faţa noastră sunt de vină doar blestemaţii de preoţi, care se preamăresc a fi slujitorii lui
Dumnezeu, dar care de fapt întrec cu mult în cruzime chiar şi cele mai feroce animale.

3. Doamne şi Învăţătorule, ar fi într-adevăr vremea să supui astfel de lighioane ale iadului la o

judecată distrugătoare; căci aceşti cei mai răi dintre cei răi trebuie că au făcut atâtea fărădelegi până
acum, încât nimeni nu le-ar mai putea ţine socoteala! De aceştia trei însă mă doare sufletul meu de
păgân şi n-am să le dau nicio pedeapsă, ci îi voi lăsa liberi, şi vor primi în casa mea un adăpost şi un
venit bun pentru tot restul vieţii lor, şi îmi vor fi de-acum încolo martori credincioşi de fiecare dată când
va trebui să lupt cu diavolii din Templu. Să-mi vină numai acum vreunul dintre aceşti preoţi evrei cu
vreo plângere, cum se petrece adesea, împotriva cuiva care n-a plătit zeciuiala! Îi voi spune eu cine este
el şi la ce fel de dreptate trebuie să se aştepte din partea mea! Şi după ce eu nu voi mai fi, îmi va
continua munca iubitul meu fiu Kado, în acelaşi spirit."

4. Zicând acestea, s-a întors spre cei trei hoţi şi le-a spus: „Sunteţi mulţumiţi cu verdictul meu şi
vreţi să-mi acceptaţi oferta?"

5. Unul dintre ei, cel care vorbise şi mai înainte, a spus: „Se pare că printre păgâni mai există
oameni adevăraţi, ceea ce printre evrei nu mai găseşti - ei, care se numesc cu neobrăzare poporul ales al
lui Dumnezeu şi copiii lui Dumnezeu, când de fapt sunt nişte adevăraţi copii ai diavolului! Cu multă
bucurie şi recunoştinţă în inimi îţi primim oferta şi vrem să te slujim cu credinţă. Noi vrem acum să
24
răsplătim binele cu bine şi să alegem adevărul ca fir călăuzitor al vieţii noastre! Şi nu iadul să ne reţină
de la rele, ca pedeapsă a sufletului păcătos pe lumea cealaltă, şi nici Cerul să ne încurajeze să facem
binele şi să păstrăm adevărul, ca veşnică răsplată pentru faptele bune, ci Binele şi Adevărul prin ele
însele să fie Cerul nostru, şi noi ne vom strădui din toate puterile noastre să ne construim acest Cer.

6. Dar acum te rugăm să ne dezlegi; căci într-adevăr n-am meritat aceste lanţuri. Oamenii cu
adevărat buni vor înţelege aceasta, iar un judecător drept ar trebui să-i pedepsească pe cei care prin
faptele lor nemiloase i-au împins pe oameni la fărădelegi - mai degrabă decât pe făptaşii în sine, pe care
numai nevoia, disperarea şi mânia faţă de răutatea neobrăzată şi fără limite a oamenilor i-a împins la
asemenea fapte, desigur rele, dar care ar trebui să fie considerate scuzabile în cazul unor oameni ca noi.

7. Oh, câţi din cei care poartă doar o mică vină pentru că au devenit răufăcători nu zac prin
temniţe; căci ei au ajuns răufăcători fie datorită unei educaţii greşite, fie în felul în care am ajuns şi noi.

8. Dacă ar exista un Dumnezeu preabun, preaînţelept şi deci drept, El ar trebui să înţeleagă aceasta
şi să-i pedepsească cu atotputernicia Lui pe acei oameni care au fost şi vor rămâne până la sfârşitul lumii
sau al vieţilor lor rele cauza principală a decăderii oamenilor. Însă pentru că cei mai mari şi mai
puternici diavoli cu chip de om nu sunt pedepsiţi aproape niciodată în văzul tuturor de Dumnezeu, spre a
fi un exemplu pentru cei de teapa lor, ci umblă liberi şi în bunăstare şi sunt mereu preaslăviţi, şi continuă
să facă şi mai mult rău, fără a fi pedepsiţi - de aceea nu vă puteţi supăra pe noi dacă spunem şi susţinem
că în asemenea condiţii nu a existat niciodată un Dumnezeu, aşa cum L-au descris în scripturi Moise şi
ceilalţi profeţi, şi că o forţă pământească necunoscută nouă ne-a creat pe noi, bieţii oameni, cum de
altfel a creat, fără voia lor, toate celelalte fiinţe şi lucruri - prin influenţa Soarelui, a Lunii, a planetelor, a
celorlalte stele şi a celor patru elemente -, şi că noi ne-am născut deci sub acţiunea unor forţe naturale
brute care nu sunt conştiente de ele, la fel cum nici omul nu este conştient de modul în care îi creşte
trupul ori de cum îi apar firele de păr, împreună cu oaspeţii lor nepoftiţi. De aceea, este nebun cel care se
bucură de viaţa lui amărâtă şi mereu trecătoare şi care în plus îi mai şi mulţumeşte plin de umilinţă şi
adâncă recunoştinţă pentru ea unui zeu inexistent.

9. Da, un om adevărat ar trebui să-L caute pe Dumnezeu şi - în cazul în care L-a găsit şi a aflat de la El
de ce a fost trimis în această lume nenorocită şi dacă într-adevăr există pe lumea cealaltă o viaţă veşnică
a sufletului pur - să-I şi mulţumească cu toată iubirea inimii lui pentru o astfel de viaţă şi pentru o
existenţă în mod evident destinată unui ţel atât de măreţ. Dar unde se află pe-acest pământ căutătorul
care a reuşit să găsească un astfel de Dumnezeu?

10. Dacă unii oameni L-or fi găsit vreodată, aşa cum se poate citi adesea în scripturi, de ce nu se mai
lasă El găsit şi de noi, oamenii de-acum? Suntem noi oare mai puţin oameni decât cei pomeniţi în
scripturi? La naştere toţi oamenii sunt desigur fiinţe nevinovate; cine altcineva însă poartă vina pentru
decăderea lor actuală, decât un astfel de Dumnezeu, care S-a lăsat găsit şi cunoscut de strămoşi, dar faţă
de noi, urmaşii lor, nu Se mai face nici auzit şi nici văzut, şi ne lasă pe noi, cei slabi, la cheremul
tiranilor celor puternici şi fără inimă, împingându-ne astfel în cea mai mare suferinţă?"

Capitolul 18

Religia celor trei hoţi

1. (Hoţii): „Da, noi, bieţii căutători, suntem forţaţi cu foc, sabie şi cruce de cei puternici ca să
credem orbeşte; dar tiranii pot face ce vor şi rămân nepedepsiţi, căci ei sunt deasupra legii. Eu întreb
raţiunea omenească dacă este drept aşa ceva, în cazul în care există într-adevăr un Dumnezeu preabun,
preaînţelept, atotştiutor şi atotputernic, în faţa Căruia toţi oamenii ar trebui să fie egali, din moment ce
sunt opera Lui, şi nu a lor înşile. Dacă acum au decăzut faţă de cum au fost odată, ei nu sunt pentru

25
aceasta mai vinovaţi decât unul care a venit pe-această lume surd şi orb şi este astfel sortit unei vieţi
nenorocite.

2. Oh, oh, prieteni, un om care gândeşte are mult mai multe motive să se îndoiască de existenţa
unui Dumnezeu decât să creadă în ea! Prin aceasta noi nu susţinem totuşi cu străşnicie, ca pe un fapt
dovedit, că întreaga credinţă în Dumnezeu este o înşelătorie inventată de oamenii cu fantezie, care au
întărit această înşelătorie prin tot felul de minuni şi trucuri în faţa mulţimii credule şi slabe de minte,
pentru a o înrobi mai uşor.

3. Şi, odată convinsă mulţimea, cei cu scaun la cap nu au mai putut să se opună escrocilor
îmbuibaţi, ci fiecare a fost nevoit să danseze şi să joace pe muzica pe care le-o cântau cu o voce
ameninţătoare aşa-numiţii învăţători ai credinţei, altminteri ar fi fost înfieraţi ca nelegiuiţi împotriva
adevărului lor întronat şi torturaţi în modul cel mai cumplit. Şi dacă vreunul ar fi îndrăznit să pună
întrebări despre existenţa lui Dumnezeu, ar fi primit desigur un răspuns cât mai năucitor, aşa cum se şi
petrece în zilele noastre la toate castele preoţeşti, atât evreieşti, cât şi păgâne.

4. Iar dacă cineva ar fi început să caute dovezi ale existenţei lui Dumnezeu prin puteri proprii, n-ar
fi găsit nimic altceva decât am găsit noi, şi anume, existenţa forţelor oarbe şi primitive ale marii naturi;
şi el s-ar fi stins cu convingerea că întreaga lui osteneală a fost zadarnică.

5. Şi cum aceasta a fost şi experienţa noastră de până acum, niciun om cu judecată nu se poate
supăra pe noi că nu mai putem crede într-un Dumnezeu şi nici într-o continuare a vieţii sufletului după
moartea trupului. Noi credem că în marea natură nimic nu se pierde cu adevărat, ci doar îşi modifică
forma; dacă însă forma noastră umană de-acum se va transforma într-o altă formă, care să beneficieze de
gândire şi conştiinţă, aceasta este o altă întrebare.

6. Acum, noi am arătat pe scurt motivele pentru care nu mai credem în existenţa unui Dumnezeu şi
de ce noi căutăm adevăratul Cer doar în Adevăr şi în perfecţiunea sa; iar acum, că v-am dovedit că nu
avem nimic de ascuns, te rugăm încă o dată pe tine, mai-marele acestui oraş, să ne dai jos lanţurile!"

7. Hangiul le-a poruncit servitorilor să le dea jos lanţurile celor trei, şi ei au făcut aceasta. Apoi,
hangiul a pus ca cei trei să fie duşi în altă odaie şi să li se dea de mâncare şi de băut. Şi a pus să li se
aducă şi câte un rând de haine noi, căci cele pe care ei le purtau erau într-o stare jalnică.

Capitolul 19

Modul în care sunt ghidaţi oamenii

1. După ce hoţii au fost conduşi într-o odaie alăturată, hangiul M-a întrebat: „Ce spui Tu, Doamne
şi Învăţătorule, despre părerile îndreptăţite ale celor trei? Eu am auzit şi chiar am citit multe din cele
spuse de filozofii noştri, dar ceva atât de uimitor nu mi-a ajuns încă la ureche! Cu adevărat, oricât aş
încerca, nu pot să le aduc nicio obiecţie, nici în ce priveşte consideraţiile lor de ansamblu, şi nici în ce
priveşte viaţa lor. Căci omenirea este într-adevăr aşa precum au zugrăvit-o ei - şi abia aştept acum să
văd cum Te vei justifica şi dezvinovăţi Tu în legătură cu aceasta."

2. Eu am spus: „Nu vă faceţi voi griji din cauza aceasta; căci Eu însumi am dorit să fie aşa, din
cauza evreilor celor făţarnici ai Templului, care ne iscodesc din camera alăturată. Ei au sosit azi-noapte
din Ierusalim şi şi-au închiriat această cameră pentru mai multe zile. Ne-au iscodit toată noaptea şi au
auzit ce s-a spus în această sală despre ei, iar cel care mai înainte a vorbit în faţa noastră cu vocea lui
puternică i-a înfăţişat întocmai precum sunt. Şi a fost bine aşa.

26
3. Aceşti evrei au venit aici ca să-ţi ceară sprijinul pentru a recupera o zeciuială neplătită. Acum
însă, tu vei şti preabine ce ajutor să le acorzi! După ce cei trei hoţi se vor fi odihnit, cheamă-i din nou
aici şi vom rezolva cât mai bine situaţia lor!"

4. Hangiul a spus, împreună cu Kado: „Ne-am gândit noi că s-ar putea să fie aşa, dar nu am avut
curajul să o spunem cu voce tare, pentru că nu am vrut să Te dezvăluim înainte de vreme celor trei şi
pentru că cele spuse de hoţ ne-au captat atenţia şi eram foarte curioşi să vedem până unde 1-a dus
mintea lui ascuţită. Şi, într-adevăr, judecând doar cu mintea omenească, povestitorul avea dreptate în
ceea ce priveşte relaţia dintre Creator şi creatură; căci pentru mintea noastră omenească este greu de
priceput cum ai putut Tu să-i faci pe oameni să aştepte, atâta amar de vreme, revelarea fiinţei Tale, a
Voinţei Tale şi a intenţiilor Tale în privinţa lor, lăsându-i să zacă, în număr atât de mare, în noaptea cea
mai neagră. Şi câţi încă mai zac astfel, fără să ştie nimic despre Tine. Şi când cei care răspândesc
învăţătura Ta le vor spune că Tu Însuţi ai venit pe acest pământ sub o formă omenească, pentru a arăta
omenirii calea Vieţii Veşnice a sufletului, vor crede ei oare la fel de mult cum credem noi acum că a fost
chiar aşa cum o vestesc solii Tăi?"

5. Eu am spus: „Voi, ca oameni, aveţi dreptate să vorbiţi şi să întrebaţi astfel; dar Mie, Creatorul,
iubirea Mea, înţelepciunea Mea şi ordinea Mea Îmi cer să Mă port întotdeauna faţă de creaturile Mele
aşa cum este în acel moment cel mai necesar.

6. De la primii oameni ai acestui pământ şi până în acest ceas, oamenii n-au rămas niciodată mai
mult de un an fără nicio dezvăluire a Mea, însă aceasta s-a petrecut întotdeauna astfel ca voinţa lor liberă
să nu fie atinsă, pentru că fără ea omul n-ar mai fi om, ci doar o marionetă a Voinţei Mele.

7. De aceea omului i-a fost dată raţiunea, ca o lumină bună, cu care să-L caute pe Dumnezeu şi
Voia Lui, ceea ce în toate vremurile mulţi oameni au făcut şi cu adevărat au şi găsit ceea ce au căutat.

8. Însă faptul că Dumnezeu nu poate fi găsit atât de repede şi de uşor pe cât ar vrea unii oameni are
un motiv cât se poate de înţelept: dacă oamenii ar găsi fără prea multă osteneală ceea ce caută, aceasta
n-ar mai avea curând nicio valoare pentru ei, şi ei nu şi-ar mai da osteneala să caute în continuare şi să
cerceteze; s-ar lăsa în braţele lenei, iar comoara spirituală găsită de ei atât de uşor le-ar fi mult mai puţin
de folos decât dacă ar fi în continuare constrânşi să o caute cu înfrigurare şi ar găsi-o doar cu mare
greutate în această lume. De aceea marile revelaţii se petrec foarte rar, pentru ca oamenii, înfricoşaţi de
tenebrele sufletului lor, să treacă la fapte şi să caute cu sârguinţă Adevărul cel veşnic, adică chiar pe
Mine.

9. Este fără îndoială unul din relele acestui pământ, ca oamenii, pe parcursul acestei căutări, să se
rătăcească şi să se confrunte cu tot felul de necazuri; dar aceasta nu se datorează unui zel prea mare din
partea lor în timpul căutării, ci, dimpotrivă, marii lor trândăvii - care este un rod al iubirii excesive faţă
de lume şi faţă de sine însuşi, ce îl face pe om să vrea ca această căutare a Împărăţiei lui Dumnezeu să
fie cât mai uşoară cu putinţă. Ştiind aceasta, alţii şi mai leneşi le zic acelor căutători călduţi: «Ah, de ce
vă mai daţi voi atâta osteneală ca să găsiţi ceea ce noi am găsit de mult şi cât se poate de limpede?! Dacă
în loc să vă continuaţi căutările neroditoare veţi vrea să ne credeţi şi să ne slujiţi, noi v-am arătat cu de-
amănuntul tot ce am găsit atât de repede şi de uşor!»

10. Atunci, căutătorului leneş i se pare cât se poate de binevenit un astfel de târg, şi el se grăbeşte să-1
încheie, şi crede tot ceea ce i se spune cu ajutorul a tot felul de semne şi minuni false, inventate de cei
care sunt şi mai leneşi în căutarea adevărului şi care se folosesc de orbirea lui pentru a-şi îndestula viaţa
pământească. Astfel apar tot soiul de superstiţii, minciuni, înşelătorii şi lipsa de iubire, şi, odată cu ele,
toate nenorocirile de pe pământ.

11. Voi vă întrebaţi acum în sinea voastră de ce las Eu aşa ceva să se petreacă. Iar Eu vă zic vouă:
pentru sufletul omului care este prea leneş ca să caute serios este mai bine să creadă totuşi în ceva, şi
astfel să se supună unei ordini, decât să moară de-a binelea datorită lenei şi a trândăviei. În primul rând,
27
atunci când înşelătoria şi asuprirea întrec măsura, nevoia îl forţează şi pe cel mai slab om să pornească el
însuşi în căutarea adevărului în altă parte. El îşi va da seama că a fost înşelat, va renunţa la lenea sa şi se
va pune în slujba adevărului, fără teama de luptă, şi astfel lumina va reveni curând în toate domeniile
vieţii. Şi, în al doilea rând, când oamenii care au fost înşelaţi atâta amar de vreme Mă vor căuta cu mult
mai multă râvnă, noua revelaţie pe care le-o voi trimite va fi primită cu o recunoştinţă fără margini şi va
risipi cu o eficacitate şi mai mare falsele credinţe din vechime.

12. V-am dat acum o mulţime de lămuriri de ce îi las Eu pe oamenii acestui pământ să săvârşească
după libera lor voinţă atât de multe fapte pe care tribunalele omeneşti nu le consideră a fi bune şi
înţelepte, dar care, până la urmă, îşi au rostul lor.

13. Atât pentru voi deocamdată. Să vină acum din nou cei trei şi voi vorbi Eu cu ei!"

Capitolul 20

Întrebarea lui Nojed despre adevărata învăţătură divină

1. La acestea, hangiul i-a chemat imediat pe cei trei, care au şi venit imediat, într-o stare de
dispoziţie mult mai bună, căci şi fuseseră trataţi mai bine, şi i-au mulţumit hangiului pentru marea lui
bunăvoinţă.

2. Vorbitorul însă a cerut permisiunea să mai adauge câteva cuvinte de mulţumire.

3. Hangiul a spus: „Vorbeşte, dar scurt; căci mai aveţi ceva foarte important de aflat pentru deplina
voastră mântuire."

4. Vorbitorul, pe care îl chema Nojed, a spus: „Prietene şi nobile om, voi ţine seama de aceasta,
căci dorinţa ta va fi de-acum lege pentru noi! Noi am găsit în tine, care eşti păgân, un om adevărat, în
fiinţa căruia înţelepciunea se împleteşte cu cea mai curată bunătate, aşa cum nu se mai întâlneşte printre
evrei, şi astfel noi ne-am gândit că poate totuşi zeii voştri nu sunt doar o simplă închipuire. Vrem să vă
cunoaştem mai îndeaproape învăţăturile şi să vă preaslăvim zeii.

5. Căci eu gândesc astfel: credinţa pe care o adoptă cei mai buni dintre oameni trebuie să fie cea
mai bună şi mai adevărată. Învăţătura noastră nu poate fi aceasta, căci oamenii născuţi şi crescuţi în
spiritul ei sunt cu siguranţă cei mai răi din câţi există pe lumea asta. Preoţii ei sunt consideraţi printre
popoarele mai cultivate drept o adevărată ciumă. Iar o învăţătură divină, din care iau naştere, în loc de
oameni buni şi înţelepţi, numai nişte fiare îngrozitoare, nu poate fi bună, şi cu atât mai puţin adevărată.
Ce spui tu, nobile prieten, de această idee?"

6. Hangiul a spus: „Amice, despre aceasta vorbeşte tu mai bine cu Prietenul care şade lângă mine;
căci El ştie mult mai multe şi este cu mult mai înţelept decât mine şi decât toţi grecii la un loc!"

7. Nojed a spus: „Dorinţa ta e lege! Acest om şi domn pare după înfăţişare a fi tot evreu; poate că a
devenit foarte înţelept datorită legăturilor sale cu grecii; căci dacă ar fi doar un ucenic al Templului, ar fi
păcat să ne irosim vremea."

8. Cu aceasta, el s-a întors spre Mine şi Mi-a spus: „Dacă nu eşti un ucenic al Templului şi dacă ai
căutat Adevărul şi Bunătatea, pe care poate că le vei fi şi găsit, aşa cum şi noi le căutăm acum şi sperăm
să le găsim, spune-ne ce părere ai despre ideea noastră pe care am rostit-o răspicat mai înainte! Nu avem
noi dreptate să căutăm Adevărul şi Bunătatea acolo unde am găsit oameni buni şi înţelepţi?"

9. Eu am spus: „Oh, desigur; dar cu toate acestea învăţătura divină a lui Moise este singura
adevărată, chiar dacă în aceste vremuri porcii din Templu o calcă în picioare şi o distrug, la fel cum a
fost distrusă şi în vechiul Babilon, în Ninive şi în alte astfel de vechi cetăţi ale destrăbălării.
28
10. Credeţi-Mă: Iehova a fost din veşnicie Unicul Dumnezeu Adevărat, bun şi viu, şi El nu a lăsat
niciodată fără răspuns rugăminţile celor care au crezut neclintit în El, I-au respectat poruncile, L-au iubit
mai presus de orice şi şi-au iubit semenii ca pe ei înşişi! Chiar dacă adeseori El întârzia puţin, spre
întărirea sufletelor oamenilor, să răspundă rugăminţilor lor, El totuşi nu le-a ignorat aceste rugăminţi
niciodată cu desăvârşire, ci le-a împlinit întotdeauna, uneori chiar atunci când cei în cauză s-au aşteptat
mai puţin.

11. Voi înşivă L-aţi rugat pe Dumnezeu, uneori cu multă insistenţă, să ia de la voi acest pahar al
suferinţei. El însă v-a lăsat să treceţi printr-o şcoală mai aspră a vieţii, ca să-i cunoaşteţi nu numai
frumuseţea, ci şi amărăciunea, căci în prima parte a vieţii voastre, pe care aţi trăit-o în bunăstare, v-aţi
obişnuit cu o mare lenevie trupească şi spirituală, ca oameni bine situaţi. Şi abia atunci când v-aţi
pierdut bogăţiile aţi început să căutaţi şi să recunoaşteţi adevărata valoare a vieţii şi scopul ei.

12. Voi însă aţi băut acum până la ultimul strop cupa cea amară a suferinţei, şi aţi devenit prin
aceasta oameni şi căutători adevăraţi, capabili să primească adevărata lumină vie a vieţii divine din
Ceruri, şi astfel Dumnezeu v-a ascultat rugăminţile în momentul în care aţi avut cel mai mult nevoie de
ajutorul Lui!

13. Iar ceea ce a făcut El acum pentru voi a făcut şi pentru mulţi alţi oameni, atunci când I s-au
adresat în momente de adevărată suferinţă, şi astfel nu mai puteţi susţine că adevărata învăţătură divină a
evreilor este falsă şi înşelătoare, ci puteţi să spuneţi aşa ceva despre învăţătura păgânilor!

14. Credeţi voi că acest hangiu, mai-marele acestui oraş, s-a milostivit în calitate de păgân de voi?
O, nicidecum! Ca păgân v-ar fi făcut cunoscută asprimea legilor romane; dar pentru că în inima lui el nu
mai este păgân, împreună cu întreaga lui casă, ci un adevărat evreu asemenea lui Avraam, Isaac şi Iacov,
de aceea s-a purtat el astfel cu voi, la sfatul Meu. Înţelegeţi acum?"

Capitolul 21

Despre familia lui Hiponias, tatăl celor trei hoţi

1. Nojed a spus: „O prietene înţelept, aceasta miroase foarte tare a adevăr şi probabil că aşa şi este;
căci stă scris că planurile lui Dumnezeu sunt insondabile şi căile Sale sunt necunoscute. Dar de ce mama
noastră, care trăia atât de strict după legile Templului, împreună cu cele patru surori ale noastre, au fost
părăsite de tot de Iehova? Dacă învăţăturile Templului sunt decăzute şi total stricate, ce vină aveau
mama şi bietele noastre surori nevinovate? Mama noastră, aşa cum am aflat noi mai târziu, a murit
imediat după ce a intrat în acea «casă a Domnului», probabil otrăvită, iar surorile noastre au fost violate
zi şi noapte, şi cine mai ştie ce s-a ales de ele. A avut oare preaînţeleptul şi bunul Dumnezeu al evreilor
şi aici vreun motiv ca să lase să se petreacă aşa ceva? Dacă poţi să ne spui şi despre aceasta ceva
liniştitor, noi vom redeveni nişte adevăraţi evrei credincioşi!"

2. Eu am spus: „Oh, nimic mai uşor! Ascultaţi! Tatăl vostru, pe care îl chema Hiponias, la fel ca şi
pe cel mai mare dintre voi, se convertise la iudaism după învăţătura curată a samaritenilor. El nu punea
preţ pe ceremoniile deşarte şi pe celelalte înşelătorii ale Templului. Însă din cauza aceasta avea mereu
greutăţi cu femeia lui, care împreună cu surorile voastre, ce îi semănau, era o adevărată templieră.
Cinstitul vostru tată suferea teribil din cauza aceasta şi L-a rugat pe Dumnezeu, pe patul de moarte, să le
ajute pe femeia şi pe fiicele lui să afle încă din această viaţă că ele nu umblă pe căile Lui, ci pe căile
stăpânului întunericului. Iar Dumnezeu i-a ascultat rugămintea tatălui tău, care I-a fost mereu credincios.

3. Şi ce mijloc ar fi fost oare mai potrivit şi mai eficace pentru îndreptarea celor cinci femei, care
îşi aşteptau mântuirea doar de la Templu? E adevărat că mama voastră, care era cea mai mare fanatică în
29
ce priveşte Templul, a murit, dar înainte de aceasta ea a revenit la adevărata credinţă a bărbatului ei,
căruia i-a pricinuit atâta supărare, şi a învăţat să dispreţuiască din adâncul inimii sale faptele
templierilor. Iar surorile voastre i-au cunoscut pe propria piele, cu multe lacrimi amare, pe aşa-zişii
slujitori ai Domnului, s-au scârbit de ei şi se găsesc acum, prin mila lui Dumnezeu, sănătoase şi pe calea
adevăratei credinţe, în casa hangiului din Eseea, unde veţi putea să le vedeţi şi să le vorbiţi. Abia de
patru zile au fost aduse acolo, împreună cu alte femei, de către doi farisei, spre a fi vindecate. Toate
celelalte le veţi afla din gura lor.

4. Dacă aşa este, puteţi să mai spuneţi acum că Dumnezeul evreilor este doar o închipuire
deşartă?"

5. Nojed a spus: „Prietene, tu eşti un profet şi noi te credem, şi credem din nou în Dumnezeul lui
Avraam, Isaac şi Iacov! Căci dacă nu ai fi profet, preaplin de Spiritul lui Iehova, nu ne-ai cunoaşte
numele şi cu atât mai puţin ce s-a petrecut în viaţa noastră. De aceea noi Îl preaslăvim din nou pe
Adevăratul şi Unicul Dumnezeu al evreilor, care ni S-a dezvăluit într-un mod atât de miraculos şi care
ne-a transformat în oameni adevăraţi, prin grija Lui! În care ţară însă ai devenit tu profet? Eşti şi tu un
samaritean?"

Capitolul 22

Despre destinul oamenilor

1. Eu am spus: „Ascultă tu, Nojed, împreună cu fraţii tăi, Hiponias şi Rasan! Eu nu sunt
samaritean, cum crezi tu, şi totuşi sunt şi samaritean; şi nu sunt nici evreu, şi totuşi sunt evreu; şi nu sunt
nici păgân, şi totuşi sunt un păgân, căci altfel nu M-aş înţelege atât de bine cu păgânii. Pe scurt, Eu sunt
Totul, în toţi şi în toate! Căci acolo unde domneşte adevărul, iubirea şi bunătatea, acolo sunt şi Eu, la toţi
oamenii de pe pământ, şi nu judec pe nimeni dintre cei care caută Adevărul, şi Binele care decurge din
el.

2. Însă cine întoarce spatele Adevărului şi bunătăţii lui, de dragul egoismului şi al iubirii de lume,
şi astfel păcătuieşte împotriva Adevărului şi a bunătăţii sale, care este iubirea cea curată a lui Dumnezeu
cel veşnic, acela păcătuieşte şi împotriva Ordinii Divine şi împotriva Dreptăţii Dumnezeieşti, ce este de
neclintit, şi astfel el se judecă şi se condamnă singur.

3. Dacă el îşi recunoaşte marea greşeală, se întoarce la Adevăr şi începe să-1 caute şi să făptuiască
după el, atunci blestemul se va depărta de el, în aceeaşi măsură în care şi el îşi va face, din adevărul pe
care 1-a găsit, o regulă de viaţă; iar Dumnezeu îl va sprijini, îi va lumina tot mai mult inima şi
înţelegerea şi îi va întări voinţa; iar aceasta El o face atât pentru evrei, cât şi pentru păgâni. Şi astfel Eu
sunt, prin Spiritul Divin care sălăşluieşte în Mine, totul în toate, atât pentru păgâni, cât şi pentru evrei.

4. Tu Mă consideri un adevărat profet, şi Eu îţi zic ţie că sunt, dar totuşi nu sunt! Căci un profet
trebuie să facă ceea ce îi porunceşte Spiritul lui Dumnezeu. Dar Eu sunt Eu Însumi atât stăpânul, cât şi
slujitorul, Îmi prescriu Mie Însumi drumul cel drept şi nimeni nu poate să-Mi ceară socoteală şi să zică:
«De ce faci aceasta?» Căci Eu Însumi sunt, în Mine şi din Mine Însumi, Adevărul, Calea şi Viaţa; şi
cine va trăi după Învăţătura Mea şi va crede că Eu Însumi sunt Adevărul, Calea şi Viaţa, şi prin aceasta
un Stăpân perfect liber şi independent, acela va avea în el, asemenea Mie, Viaţa cea Veşnică.

5. Iar dacă oamenii acestui pământ vor să devină copiii lui Dumnezeu, ei trebuie să caute să devină
la fel de desăvârşiţi cum este Tatăl cel veşnic şi sfânt în Ceruri, care este în El Însuşi veşnicul adevăr,
veşnica iubire şi putere împreună cu toată bunătatea, dreptatea şi slava nesfârşită din ea. De aceea se
spune în Scriptură: «Şi Dumnezeu 1-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui şi a suflat suflarea Lui
peste el, ca el să devină un suflet viu şi liber!»

30
6. Astfel, oamenii acestui pământ nu sunt doar simple creaturi ale atotputerniciei lui Iehova, ci
copiii Spiritului Lui, deci ai iubirii Lui, şi, prin urmare, aşa cum stă scris în scripturi, sunt ei înşişi
dumnezei.

7. Şi dacă sunt aşa, după cum reiese din faptul că au o voinţă perfect liberă şi neîngrădită,
înseamnă că ei sunt şi stăpâni şi judecători peste ei înşişi în toată libertatea. Însă ei vor deveni stăpâni
desăvârşiţi şi asemenea lui Dumnezeu abia atunci când îşi vor însuşi, în deplină libertate, Voinţa Divină
care le-a fost revelată şi vor făptui în conformitate cu ea.

8. De aceea, Dumnezeu nu lucrează decât foarte rar în văzul oamenilor, pentru că El le-a dat de la
El Însuşi, încă de la începuturi, capacitatea ca prin propria lor putere să se ridice tot mai sus, până la cea
mai înaltă treaptă de viaţă, asemenea lui Dumnezeu.

9. Astfel, acela care, folosindu-şi înţelepciunea, începe să caute Adevărul şi bunătatea acestuia şi,
după ce 1-a găsit, începe să făptuiască în conformitate cu el, acela a pornit deja pe calea cea bună, şi
Dumnezeu îl va lumina tot mai mult şi îl va conduce spre slava Lui. Însă cine este leneş, tot din propria
sa voinţă, şi se agaţă de această lume şi de ispitele ei, deşi fiinţei umane i-au fost date simţurile doar
pentru exersarea liberului-arbitru, acela se condamnă singur şi devine asemenea a tot ce este mort şi
judecat, şi prin aceasta este ca şi condamnat şi mort.

10. Iar această moarte este atunci ceea ce tu numeşti «iad» şi ceea ce consideri a fi o pedeapsa a
sufletului pentru păcatele lui, pentru că tu niciodată nu te vei feri de păcat de frica unei astfel de
pedepse, aşa cum nu vei spera la paradis drept răsplată pentru că ai făptuit după adevăr. Şi Eu îţi dau
deplină dreptate, căci într-adevăr nu există niciunde un astfel de iad şi nici un astfel de paradis. Şi, cu
toate acestea, iadul şi paradisul există, dar nu undeva în afara omului, ci în el însuşi, în funcţie de modul
în care se va judeca el însuşi pe sine, după cum tocmai ţi-am arătat."

Capitolul 23

Despre necesitatea şi scopul ispitelor

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Dacă această lume n-ar fi plină de tot felul de ispite, ci ea ar fi
pentru om aşa cum este un pustiu pentru animalele sălbatice, atunci voinţa cea liberă, înţelepciunea şi
înţelegerea i-ar fi fost date omului degeaba; căci atunci ce ar putea trezi iubirea lui, ce i-ar putea ascuţi
raţiunea lui ori trezi inteligenţa lui?

2. Diversitatea aproape fără sfârşit a ceea ce este bun şi a ceea ce este rău, a ceea ce este frumos şi
a ceea ce este urât există deci pentru om numai pentru ca el să le vadă pe toate, să le recunoască, să le
verifice, să le aleagă şi să le folosească cu un scop bun; din aceasta el poate să înceapă să înţeleagă cum
că un Creator preaînţelept, preabun şi atotputernic a făurit şi a aranjat totul, iar Acesta, dacă omul începe
să gândească astfel, nu pregetă cu adevărat niciodată să i Se dezvăluie mai îndeaproape, aşa cum s-a şi
petrecut întotdeauna, în mod incontestabil.

3. Dar bineînţeles, dacă oamenii se pierd în ispitele lumii şi îşi închipuie că doar pentru asta există
pe această lume, ca să-şi satisfacă toate poftele, şi adevăratul sens al vieţii nici măcar să nu-1 ia în seamă
şi nici să nu se întrebe, ca fiinţe raţionale şi gânditoare, de ce se află pe lumea aceasta şi cine i-a trimis
aici, atunci nu poate fi nici pe departe vorba de o dezvăluire a lui Dumnezeu şi a Voinţei Lui iubitoare,
până când omul, împins de griji şi de nevoi, nu începe măcar să se întrebe şi să-şi zică: «De ce trebuie să
venim pe lumea aceasta şi de ce trebuie să ne chinuim şi să fim chinuiţi astfel până când moartea cea
necruţătoare pune capăt disperării noastre?», aşa cum şi tu, Nojed, ai ajuns să te plângi.

4. Atunci vine şi vremea în care Dumnezeu începe să li se dezvăluie din nou oamenilor, mai întâi
prin gura celor treziţi, apoi prin alte semne şi prin tot felul de pedepse asupra celor care, prin tot felul de
31
înşelătorii şi asupriri ale oamenilor săraci şi neputincioşi, s-au îmbogăţit şi au devenit puternici, mândri,
lipsiţi de iubire şi plini de aroganţă şi care nu se mai gândesc în sinea lor la niciun Dumnezeu şi în inima
lor nu mai cred în nimic, ci se dedau la toate plăcerile lumii, iar pe oamenii sărmani îi calcă în picioare
şi nu-i mai consideră oameni, ci nişte animale.

5. Când toate acestea ating pe acest pământ o anumită măsură, atunci vine o mare judecată şi,
odată cu ea, şi o mare revelaţie a lui Dumnezeu pentru oamenii care şi-au păstrat în inimi credinţa în
Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu şi de semeni.

6. Atunci cei lipsiţi de credinţă în Dumnezeu, asupritorii şi stăpânitorii cei trufaşi vor fi măturaţi
de pe faţa pământului, iar credincioşii şi săracii vor fi ridicaţi şi luminaţi din Ceruri, aşa precum se
petrece acum şi cum se va mai petrece o dată, mai târziu, după aproape două mii de ani. Vremea când se
vor petrece acestea este tot la fel de uşor de recunoscut precum se recunoaşte în iarna târzie primăvara
care se apropie, dacă cercetaţi copacii, când mugurii lor sunt tot mai umflaţi şi mai plini de sevă, iar de
pe crengile lor seva vieţii picură pe pământ precum lacrimile oamenilor, şi ea cade precum o rugă pentru
eliberarea de suferinţa iernii, în care atâţia copaci au pierit.

7. Aşadar, când inimile oamenilor vor începe să se limpezească şi să se umple ca de o sevă de

lumina adevărului dumnezeiesc şi când, mânaţi de asuprirea neîndurătoare şi fără margini, ei vor uda
pământul cu lacrimile lor, atunci marea primăvară spirituală va fi cât se poate de aproape.

8. Dacă judecaţi care este situaţia în prezent, voi, cei trei, precum şi voi, mai vechii Mei prieteni,
vă veţi da curând şi uşor seama care vreme a venit acum, cine sunt Eu şi de unde vin."

Capitolul 24

Îndoielile lui Nojed referitoare la natura divină a Domnului nostru Iisus Cristos

1. Nojed a spus plin de uimire: „O, mare şi preaînţelept prieten! Ceea ce ne-ai spus acum sună ciudat în
urechile şi în inima mea! Că eşti mai mult decât un profet, ne-am dat seama din cele spuse de tine; căci
niciun profet, în afară de Moise şi Ilie, nu a ajuns atât de departe, şi nici chiar aceştia n-au vorbit
niciodată de slava lor, ci mereu numai de slava Domnului Dumnezeu. Tu însă ai spus că tu eşti unicul
tău stăpân şi că poţi să faci ceea ce vrei, şi niciun Dumnezeu, şi cu atât mai puţin vreun om, nu poate să-
ţi ceară socoteală şi să te întrebe: «De ce faci asta sau cealaltă?» Ascultă, dacă această dovadă pe care
ne-ai dat-o despre tine este adevărată, atunci între tine şi Dumnezeu nu mai este nicio diferenţă, în afară
de aceea că tu eşti, probabil la fel cum am putea deveni şi noi, un Dumnezeu care a ajuns la această
stare, pe când Iehova este Dumnezeu din veşnicie! Acum aceasta este însă pentru minţile noastre
ceva de neînţeles. Totuşi, noi, ca foşti evrei credincioşi, ştim că Dumnezeu a spus prin gura profeţilor
odinioară: «Respectaţi cu stricteţe poruncile Mele şi faceţi ca Voinţa Mea să devină voinţa voastră, şi
atunci veţi deveni şi voi dumnezei!»

2. Până acum însă au trăit destui evrei după aceste porunci şi le-au respectat din fragedă copilărie;
dar între ei nu s-a aflat niciunul care să fi îndrăznit nici pe departe să se numească sau să se considere a
fi asemenea lui Dumnezeu, un Domn din propria sa putere, care să nu trebuiască să dea socoteală nici în
faţa lui Dumnezeu şi nici în faţa oamenilor pentru faptele sale. Prietene, cum să înţelegem aceasta
conform adevărului?"

3. Eu am spus: „Foarte simplu şi uşor! Nu am spus Eu că un om care Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi

Voinţa Lui şi făptuiește neabătut după ea, şi astfel Voinţa Domnului Dumnezeu devine întru totul voinţa
lui, este asemenea lui Dumnezeu?! Iar dacă Dumnezeu este un Stăpân prin iubirea, înţelepciunea şi
puterea Lui, la fel devine în Spirit şi acela care Îi este în toate asemenea lui Dumnezeu.

32
4. Eu cred că nu e greu de priceput. Căci pentru ce să dea el socoteală în faţa lui Dumnezeu ori a
oamenilor dacă el gândeşte, vorbeşte şi făptuiește numai după Voinţa lui Dumnezeu şi din Spiritul
Divin?

5. Este oare pura Voinţă a lui Dumnezeu în oameni o voinţă mai puţin divină decât în Dumnezeu
Însuşi şi este ea oare mai puţin puternică în om decât în Dumnezeu, care chiar prin această Voinţă este
peste tot prezent şi creează peste tot şi deci şi în om? De aceea, un om drept poate deveni la fel de
desăvârşit precum este Tatăl din Ceruri. Dacă omul este astfel, nu este el şi un stăpân plin de
înţelepciune şi de putere?!"

6. La acestea, Nojed a spus: „Mare şi preaînţelept prieten! Cuvintele tale sunt pline de viaţă şi
adevărate, iar eu nu pot să te contrazic cu nimic; dar ceva rămâne totuşi neclar, şi anume: omul poate să
ajungă pe calea completei renunţări de sine până acolo încât să fie asemenea lui Dumnezeu, şi deci şi
preaputernic; cu toate acestea el rămâne condiţionat de timp, un dumnezeu mic şi limitat, pe când
Iehova este veşnic, deci fără început, nesfârşit în timp şi spaţiu şi deci prin nimic îngrădit. Şi nimeni nu
va putea să şteargă vreodată această diferenţă infinit de mare între singurul Dumnezeul Adevărat, veşnic
şi unic, şi omul devenit în timp dumnezeu."

Capitolul 25

Omul obişnuit şi omul cel pătruns de Spiritul lui Dumnezeu

1. Eu am spus: „Tu ai vorbit şi ai gândit bine. Omul creat nu se va putea măsura niciodată cu adevărata
Fiinţă Veşnică a lui Dumnezeu; dar în omul creat sălăşluieşte şi un Spirit necreat, veşnic, din
Dumnezeu, prin Voinţa veşnică a lui Dumnezeu, şi acest Spirit este la fel de puţin mărginit în om
precum este în Fiinţa Veşnică a lui Dumnezeu Însuşi, pentru că cele două Spirite sunt una.

2. Ori poate tu crezi că lumina aceasta a soarelui, care tocmai luminează şi încălzeşte pământul, e mai
nouă şi mai mărginită decât aceea care a luminat şi a încălzit acest pământ în vremuri foarte îndepărtate?
Eu îţi spun aceasta pentru că tu gândeşti şi vorbeşti cu multă inteligenţă, dar în spiritul adevărului din
Dumnezeu vei putea gândi şi vorbi abia atunci când sufletul tău va reuşi să se unească întru totul cu
Spiritul veşnic din Dumnezeu. Şi tu nu vei obţine aceasta decât dacă, pe viitor, cu libera ta voinţă
omenească, vei face întru totul, în vorbă şi faptă, Voinţa Divină pe care o vei fi recunoscut. Ai înţeles?"

3. Nojed a spus: „Prietene, pentru aceasta mai trebuie încă timp: căci noi mai avem multe aspecte
lumeşti în noi! Până le vom izgoni pe toate şi vom începe să recunoaştem în noi ceva din atotputernica
prezenţă a lui Dumnezeu, oh, va fi nevoie, aşa cum am spus deja, să se scurgă multă vreme în marea
veşnicului trecut care nu se mai întoarce niciodată!"

4. Eu am spus: „Aceasta este de asemenea o vorbă foarte pământească! Căci uite, pentru Spiritul
Divin din om nu există nici un timp trecător şi nici un spaţiu mărginit, şi deci nici trecut, nici viitor, ci
numai un etern prezent! Totuşi, în această lume, toate îşi au vremea lor, şi niciun rod nu se coace odată
cu floarea; dar dacă tu, începând de astăzi, îţi vei propune să trăieşti şi să făptuieşti neabătut numai după
Voinţa lui Dumnezeu, vei şi vorbi în curând altfel.

5. Aşa cum ai gândit şi ai vorbit acum, au vorbit şi au gândit chiar foarte mulţi; când au aflat însă
din gura Mea ce au de făcut şi cum trebuie să trăiască şi când au trecut şi la fapte, a mers totul foarte
repede.

6. Când veţi ajunge în curând în Eseea, veţi găsi în comandantul Roclus un exemplu despre cât de
departe şi cât de repede poate ajunge cu ajutorul iubirii şi al graţiei divine un om care îşi ia în serios
desăvârşirea spirituală.

33
7. După ce Eu împreună cu prietenii Mei vom pleca de aici, veţi afla de la hangiu ceva mai multe
despre Mine şi veţi începe cu atât mai mult să făptuiţi şi să trăiţi după sfatul Meu, cu mare seriozitate şi
sârguinţă, şi atunci veţi simţi foarte bine în voi binecuvântarea lui Iehova.

8. Iar acum, nu mai am nimic să vă spun, pentru că nu aţi reuşi să suportaţi mai mult; când însă
iubirea divină se va trezi în voi, atunci ea vă va călăuzi de la sine către înţelepciunea de care aveţi
nevoie în această lume. Iar acum vă puteţi întoarce în camera pe care aţi primit-o de la hangiu!"

9. Cei trei Mi-au mulţumit pentru tot ceea ce le spusesem şi făcusem pentru ei şi s-au întors în
camera în care urmau să stea ascunşi până la terminarea târgului, ca să nu fie recunoscuţi de vreunul
dintre negustori.

Domnul nostru Iisus Cristos pe drumul dinspre Ierihon către Nahim, în Iudeea

(Evanghelia după Luca, 19)

Capitolul 26

Plecarea Domnului nostru Iisus Cristos din Ierihon.

Zaheu căţărat în sicomor

1. Pe când eram din nou singuri, hangiul Mi-a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, nu vrei să rămâi
la noi şi peste amiază?"

2. Eu am spus: „Prietene, ceea ce aveaţi nevoie v-am dat deja! Rămâneţi la Învăţătura Mea şi trăiţi
şi făptuiţi după ea, şi Eu voi rămâne în Spirit cu voi; dar cu trupul Meu trebuie să plec acum mai
departe, pentru că mai există încă un mare număr de săraci. Iar dacă voi pleca pe ziuă din Ierihon, voi fi
recunoscut de mulţi oameni, care vor veni să Mă întâmpine sau să Mă urmeze, ceea ce va provoca mare
vâlvă. Dacă aş rămâne până la amiază aici, când îţi vin la han mulţi muşterii, s-ar afla şi mai mult despre
prezenţa Mea. Şi Eu nu doresc aceasta pentru că mulţi templieri se preumblă pe-aici! De aceea voi pleca
împreună cu ucenicii Mei chiar acum spre Nahim!"

3. Le-am spus şi ucenicilor să fie gata de plecare.

4. Ei erau deja pregătiţi, aşa că am pornit la drum. Însă când au aflat aceasta, mai multe slugi ale
casei au fugit în piaţă şi au vestit mulţimii că Mântuitorul Iisus din Nazaret va pleca în curând din casă
pe drumul spre Nahim.

5. Când a aflat poporul vestea, s-a răspândit pe o bună bucată de drum, astfel că drumul era plin de
oameni până la casa lui Zaheu, care era mai-marele vameşilor; căci toţi voiau să-L vadă pe Omul despre
care auziseră că făcuse atâtea minuni.

6. Casa lui Zaheu se afla cam la o jumătate de ceas în afara cetăţii, în direcţia opusă celei din care
veniserăm noi la Ierihon. Când Zaheu a văzut câtă mulţime se înghesuia pe drum până dincolo de casa
lui, a ieşit afară şi a întrebat oamenii ce se petrece.

7. Cei întrebaţi i-au spus că Eu, vestitul Mântuitor Iisus din Nazaret, din Galileea, împreună cu
ucenicii Mei, voi trece curând pe acest drum spre Nahim şi că ei voiau să Mă vadă.

8. Când Zaheu a aflat aceasta, a spus: „Oh, pe Acela eu trebuie negreşit să-L văd! Căci am auzit
despre El mari minunăţii de la prietenul meu Kado, atât cel tânăr, cât şi cel bătrân, şi de la slujitorul lor,
Apolo, precum şi de la un orb care şi-a recăpătat vederea de la Mântuitor acum câteva zile; mie mi-a
părut nespus de rău atunci că nu L-am putut vedea şi eu, căci a plecat chiar a doua zi dis-de-dimineaţă
34
spre Eseea. Dar acum, că a mai trecut o dată prin Ierihon şi va veni pe acest drum, trebuie neapărat să-L
văd şi eu, orice-ar fi!"

9. Dar cum mulţimea de oameni de pe drum creştea tot mai mult, Zaheu al nostru, fiind mic de
statură, şi-a dat bine seama că îi va fi greu să-Mi vadă faţa prin mulţime, şi s-a suit repede într-un
sicomor. Şi a aşteptat acolo, până să vin Eu şi să trec pe-acolo.

10. Pe când poporul a ocupat toate uliţele din cetate şi încă şi drumul ce trecea pe la casa vameşului,
ca să Mă vadă pe Mine, iar Eu Mă aflam cu ucenicii încă în casa lui Kado, pentru că ştiam cum M-au
vorbit slugile lui Kado, i-am spus hangiului care stătea încă lângă Mine ce s-a petrecut, iar el, aflând
aceasta, Mi-a promis că îşi va pedepsi aspru slugile.

11. Eu însă l-am sfătuit să-i ierte, căci slugile au crezut că vor face un bine. Dar i-am cerut
hangiului să ne lase să ieşim prin uşa din dos, căci pe la cea din faţă ne aştepta puhoiul de oameni.

12. Hangiul s-a supus imediat, astfel că noi am ieşit din casă fără să fim văzuţi, iar apoi, printr-o
uliţă îngustă, am ajuns în afara cetăţii şi am ales un drum de ţară, care se unea cu drumul principal cam
în dreptul casei vameşului, astfel că am scăpat de marea înghesuială din cetate, precum şi de mulţimea
de pe drumul principal până la răscruce.

13. Când am ajuns la drumul principal, în dreptul casei vameşului, iar Eu am fost însă recunoscut de
câţiva oameni, s-a iscat zarvă mare şi mulţi strigau cât îi ţinea gura: „Marele Mântuitor din Nazaret e
aici, e aici! Să trăiască şi să trăim şi noi că L-am văzut acum!"

14. Ucenicii Mei însă au ameninţat poporul gălăgios şi i-au poruncit să tacă.

15. Dar Eu i-am certat, zicând: „Eu sunt Domnul! Dacă Eu pot să îndur uralele poporului, veţi fi şi
voi în stare să le suportaţi! Iubirea şi răbdarea să vă conducă întotdeauna paşii, niciodată ameninţările şi
tirania! Este cu mult mai minunat să fii iubit de oameni, decât temut!"

16. Auzind aceasta, ucenicii s-au potolit şi am mers mai departe cu paşi liniştiţi, şi aşa am ajuns în
dreptul sicomorului în care ne aştepta cocoţat micuţul şef al vameşilor, Zaheu.

17. Când am ajuns la pom, Eu M-am oprit, M-am uitat în sus şi i-am spus: „Zaheu, coboară-te
degrabă din pom, căci astăzi trebuie să poposesc în casa ta!" (Luca 19/5)

18. Şi a coborât Zaheu degrabă din pom şi M-a primit cu mare bucurie, împreună cu ucenicii Mei.
(Luca 19/6)

19. Şi văzând aceasta, poporul a început să murmure, zicând: „Oh, priviţi aici Mântuitorul, care
făptuieşte cu puterea Spiritului lui Dumnezeu! Frumos Spirit Divin o mai fi şi ăsta, care intră la vameşi
şi bea şi mănâncă împreună cu ei, care au fost dintotdeauna cei mai mari păcătoşi!" (Luca 19/7)

20. Şi poporul nemulţumit a început să se împrăştie.

21. Când Zaheu a băgat de seamă că poporul rosteşte asemenea vorbe despre Mine, s-a supărat pe
mulţime, a păşit în faţa Mea şi a spus cu voce tare: „Iată, Doamne, eu ştiu şi fără mărturia poporului că
sunt un păcătos şi de aceea sunt nevrednic ca Tu, preadreptule, să intri sub acoperişul meu; dar pentru că
Tu Te-ai milostivit de mine şi mi-ai arătat o prietenie atât de mare şi de neaşteptată, am să dau jumătate
din averea mea celor săraci, şi dacă am năpăstuit sau înşelat pe cineva, acela să vină la mine, căci am să-
i dau înapoi împătrit!" (Luca 19/8)

22. Mulţi dintre cei de faţă au auzit vorbele lui Zaheu, spuse cu voce tare, şi murmurul a încetat; iar
câţiva mai buni au zis între ei: „Auziţi, un om care vrea să facă aceasta, şi desigur că o va şi face, nu
poate fi un păcătos! Căci pomenile spală mulţimea de păcate, şi cine îşi răscumpără împătrit greşelile,

35
acela şi-a plătit păcatele faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu, iar Mântuitorului nu i se poate considera o
greşeală faptul că intră la un păcătos care vrea cu atâta fervoare să se îndrepte."

23. Alţii, mai ales săracii, au început să-şi socotească dinainte cât vor primi la împărţirea bunurilor
de către Zaheu. Iar alţii se gândeau de pe-acum să meargă la Zaheu cu martori falşi ca să-i dovedească
cum că au fost înşelaţi cândva, şi cu cât, ca să primească de la el împătrit.

24. Însă mai târziu, în casa lui Zaheu, Eu i-am atras atenţia asupra acestor aspecte şi i-am
recomandat adevărata înţelepciune şi prevedere, pe care el le-a şi urmat cu încredere.

Capitolul 27

Parabola talanţilor

1. Când poporul a început să se răzleţească tot mai mult, Eu i-am spus tare lui Zaheu, care era
peste măsură de bucuros: „Mântuirea a venit astăzi în casa ta, şi deci asupra ta, care eşti şi tu un fiu al lui
Avraam! (Luca 19/9). Căci Eu, ca Fiu al Omului şi ca un adevărat Mântuitor, am venit să-i caut şi să-i
mântuiesc pe cei pierduţi (Luca 19/10), şi vin drept Mântuitor numai la cei bolnavi, nu şi la cei sănătoşi,
care nu au nevoie de ajutor.

2. Eu am venit în această lume ca să le aduc din nou oamenilor Împărăţia lui Dumnezeu, pe care ei
au pierdut-o de foarte multă vreme, şi dreptatea acesteia, care nu se mai află printre ei. Pentru aceasta Eu
sunt Calea, Adevărul, Lumina şi Viaţa; cine crede în Mine va avea Viaţa cea Veşnică!"

3. Când au auzit aceasta oamenii care mai erau de faţă, şi mai erau încă mulţi, şi-au spus între ei:
„Acest om are puteri miraculoase, dar dacă se crede Cel care ne va reda nouă pierduta Împărăţie a lui
Dumnezeu şi dreptatea ei, aceasta arată că este tare închipuit şi încrezut! Căci noi suntem din apropiere
de Ierusalim, şi n-am aflat încă nimic cum că s-ar petrece acum aşa ceva! Însă dacă El spune că ne va da
nouă Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea ei, atunci să ne demonstreze aceasta chiar acum! De ce mai
întârzie şi ne ţine ca pe ghimpi?"

4. Eu însă M-am întors spre mulţimea care judeca astfel şi le-am spus următoarea pildă, căci într-
adevăr erau din apropiere de Ierusalim: „Voi aveţi dreptate când spuneţi că sunteţi din apropierea
Ierusalimului şi că nu ştiţi nimic despre venirea Împărăţiei lui Dumnezeu cu dreptatea ei, şi să cereţi ca
ea să vi se arate imediat - dacă aceasta se poate realiza prin Mine!

5. Într-adevăr, Mă aflu acum lângă voi, în apropiere de Ierusalimul cel orb, care cu urechile
deschise nu aude nimic şi cu ochii larg deschişi nu vede nimic! De câte ori nu am mai fost Eu în
Ierusalim şi nu v-am învăţat şi n-am făcut semne în faţa ochilor voştri, spre dovedirea adevăratului
motiv al venirii Mele în această lume - şi voi mai spuneţi că nu ştiţi nimic de venirea Împărăţiei lui
Dumnezeu şi dreptatea ei, şi cereţi de la Mine, dacă într-adevăr Eu sunt cel care trebuie să v-o aducă, să
vă arăt acum Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea ei?! Preabine! Vreau să fac aceasta, de aceea ascultaţi
următoarea pildă (Luca 19/11):

6. Un om de neam mare s-a dus într-o ţară îndepărtată, ca să-şi ia domnie şi să se întoarcă (Luca
19/12). Înainte de călătorie, a chemat zece slugi înaintea lui, le-a dat zece talanţi şi le-a spus: «Faceţi
negoţ cu ei până când mă voi întoarce! (Luca 19/13). Cine îmi va aduce câştig bun, acela va fi şi
răsplătit după meritele lui!»

7. După aceasta, stăpânul a plecat, iar slugile au început să negustorească talanţii, cu sau fără
câştig.

36
8. Dar concetăţenii lui îl duşmăneau pe acest domn, care le era şi stăpân şi rege. Şi când au aflat că
e plecat şi că slujitorii făceau negoţ pentru el, au trimis o solie acolo unde era el plecat şi l-au înştiinţat:
«Noi nu mai voim ca tu să domneşti peste noi!» (Luca 19/14)

9. Dar iată că domnul s-a întors, după ce a luat împărăţia îndepărtată, şi le-a chemat mai întâi la el
pe cele zece slugi cărora le-a dat banii pentru negoţ, ca să afle cât a câştigat fiecare. (Luca 19/15)

10. Şi a venit la el cel dintâi şi-a spus: «Doamne, talantul tău a adus câştig zece talanţi! (Lucal9/16)
Aici este talantul tău şi aici cei zece câştigaţi!» Şi Domnul i-a zis: «Slugă bună şi credincioasă! Fiindcă
te-ai dovedit credincioasă întru cele mici, să ai acum putere peste zece cetăţi!» (Luca 19/17)

11. Şi a venit a doua slugă şi a zis: «Stăpâne, talantul tău a mai adus cinci! (Luca 19/18). Aici e
talantul tău, stăpâne, şi cei cinci câştigaţi!» Şi i-a zis stăpânul: «Să ai şi tu stăpânire peste cinci cetăţi!»
(Luca 19/19) Şi la fel a fost şi cu celelalte slugi, care au făcut câştig din talantul primit.

12. La urmă însă a venit şi o slugă şi a zis: «Doamne, iată talantul tău, pe care l-am păstrat într-un
ştergar! (Luca 19/20). Căci m-am temut de tine, pentru că ştiam că eşti un om aspru, care iei ce nu ai pus
şi seceri ce n-ai semănat.» (Luca 19/21) Iar stăpânul i-a zis: «După vorbele tale te voi judeca, slugă
vicleană! Dacă ai ştiut că sunt om aspru şi iau ce nu am pus şi secer ce nu am semănat (Luca 19/22), de
ce nu ai dat talantul schimbătorilor de bani? Şi eu, venind, l-aş fi luat cu dobândă?!» (Luca 19/23) La
acestea, sluga a rămas fără grai, căci nu se mai putea dezvinovăţi în continuare.

13. Stăpânul însă a zis către celelalte slugi: «Luaţi de la această slugă leneşă talantul şi daţi-1 celui
care are zece! (Luca 19/24) La el se află cel mai bine în grijă!»

14. Slugile însă i-au zis: «Acesta are oricum cei mai mulţi!» (Luca 19/25)

15. Stăpânul însă le-a zis slugilor: «Adevărat grăiesc Eu vouă: celui care are, aceluia îi va fi dat şi
mai mult, ca să aibă din plin; iar celui care nu are, precum voi în Ierusalim, aceluia i se va lua şi ceea ce
are! (Luca 19/26) Pe acei vrăjmaşi ai Mei, care n-au vrut ca Eu să domnesc peste ei (anume fariseii),
aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa Mea!» (Luca 19/27)

16. Ca să înţelegeţi ceea ce vrea să zică această pildă, vreau să v-o desluşesc pe scurt, aşa că
ascultaţi:

17. Domnul, care voia să plece, ca să ia în stăpânire o împărăţie îndepărtată, este Dumnezeu, care v-
a vorbit vouă prin Moise. El le-a dat evreilor cele zece porunci, legile vieţii, pe două table de piatră, iar
pe acestea primii evrei le-au valorificat aşa cum se cuvenea, şi astfel au ajuns să aibă o mare putere.

18. Vremea regilor este cealaltă slugă, care I-a adus Domnului numai cinci talanţi câştig; de aceea şi
puterea ei a fost măsurată după câştigul pe care i 1-a adus ea Domnului. În această vreme, câştigurile
aduse Domnului s-au tot împuţinat, ceea ce Eu v-am arătat prin câştigul tot mai neînsemnat al slugilor,
şi voi puteţi să aflaţi mai multe despre aceasta în Cartea regilor şi în Cronici.

19. Iar ultima şi cea mai leneşă dintre slugi reprezintă această vreme, în care fariseii ascund de
ochii, de urechile şi de inimile oamenilor talantul încredinţat lor de Dumnezeu, şi aceasta pe spinarea
săracilor înşelaţi de ei, nevrând să depună ceea ce au primit de la Dumnezeu nici la schimbătorii de bani
păgâni - unde îşi depun în schimb propria lor mizerie, pe care o dau drept aur, practicând camătă, pentru
propriul lor câştig, cu păgânii cei orbi.

20. Aceşti farisei şi evrei de acum sunt acei cetăţeni vrăjmaşi, care sunt duşmanii Domnului şi care
nu vor ca El să domnească peste ei. De aceea se va şi petrece cu ei ceea ce v-am zugrăvit Eu în pildă: în
primul rând, pentru că nu au adus niciun câştig, li se va lua şi ceea ce mai au şi va fi dat celui care într-
adevăr are cel mai mult, iar aceştia sunt acum păgânii, care în acelaşi timp sunt acea împărăţie

37
îndepărtată unde a plecat Domnul ca să o ia în stăpânire. Şi El a luat-o deja şi s-a întors prin Mine ca să
încheie socotelile, aşa cum v-a fost vouă zugrăvit foarte limpede în pilda pe care v-am spus-o.

21. Pe scurt, lumina va fi luată de la evrei şi le va fi dată păgânilor! Vremea când Domnul îi va
pedepsi pe acei cetăţeni vrăjmaşi este foarte aproape, iar cei cărora li se va da lumina, şi le-a fost deja
dată, vor deveni noii slujitori ai Domnului, care îi vor tăia pe vrăjmaşii Lui.

22. Ceea ce v-am dezvăluit Eu acum este de asemenea împărăţia lui Dumnezeu, pe care Eu v-o
redau acum, împreună cu dreptatea ei. Cine ţine seama de acestea şi înmulţeşte cu credinţă şi hărnicie
talantul care i-a fost încredinţat, acela va primi de asemenea răsplata vieţii.

23. Aceasta am avut Eu să vă spun vouă, cetăţeni ai Ierusalimului; ferice de cel care şi-a însuşit cu
credinţă toate acestea!"

Capitolul 28

Domnul nostru Iisus Cristos îl vindecă pe fiul lui Zaheu

1. Când evreii au auzit acestea de la Mine, s-au înfuriat, şi unii spuneau între ei: „Fariseii au până la
urmă totuşi dreptate că îl urmăresc pe acest galilean; căci din vorbele lui reiese limpede că el vrea să-i
asmută asupra noastră pe romani, care îl consideră un zeu, din cauza semnelor pe care le face; iar ei ne
vor lua toate drepturile şi ne vor face de-a binelea sclavii lor. Dacă el trebuie să ne aducă Împărăţia lui
Dumnezeu şi dreptatea ei, şi aceasta se şi înţelege din spusele sale, atunci să facă bine şi să-şi ţină pentru
el împărăţia şi frumoasa ei dreptate! Şi dacă mai departe ne va vesti nouă, evreilor, o asemenea
împărăţie, s-ar putea foarte lesne ca evreii să-1 sugrume mai înainte ca el să-i distrugă cu ajutorul
romanilor!"

2. Când ucenicii Mei au auzit asemenea vorbe, Mi-au spus: „Doamne, nu auzi Tu ce zic aceştia?
Vrei să-i laşi să plece de-aici nepedepsiţi? "

3. Eu am spus: „Niciunul dintre cei de aici nu a ridicat mâna asupra Mea; de ce să-i pedepsesc? Eu
am vorbit mai înainte şi acum vorbesc ei între ei şi se pregătesc să plece; căci Cuvântul Meu nu le-a fost
pe plac, şi pentru aceasta Eu nu pedepsesc orbii. Când vor ridica mâna asupra Mea, atunci va cădea şi
pedeapsa asupra lor, aşa cum v-am mai arătat vouă de mai multe ori. Dar acum să-i lăsăm să vorbească
şi să-şi vadă de drum! Noi însă să intrăm în casa prietenului Zaheu, şi el ne va omeni."

4. La aceste vorbe ale Mele, am intrat în casa lui Zaheu, şi el a pus imediat să ni se aducă vin şi
pâine, şi le-a spus oamenilor lui să pregătească totul ca să ne poată primi cât mai bine.

5. Ne aflam acum într-o sală mare şi bogat împodobită şi ne întăream cu pâine şi cu vin, când
Zaheu al nostru a început să-Mi mulţumească cât îl ţineau puterile că le-am spus acelor locuitori ai
Ierusalimului pe care el nu-i putea suferi ceea ce ei de mult meritau. Căci Zaheu, deşi un urmaş al lui
Avraam, era un samaritean, şi de aceea cei din Ierusalim îl urau cu atât mai mult.

6. El M-a întrebat dacă şi Eu am ceva împotriva faptului că el este samaritean.

7. Eu însă i-am spus: „Rămâi tu ceea ce eşti şi fii în toate drept, din adevărată iubire faţă de
Dumnezeu şi faţă de aproapele tău, şi Îmi vei fi mult mai pe plac decât evreii care sărută aurul
Templului, dar asmut câinii asupra săracilor care vin la poarta lor! De aceea îi voi alunga şi Eu şi îi voi
răspândi în toată lumea, printre popoare străine, unde nu vor mai avea nici ţară şi nici împărăţie. Acum
însă, să-i lăsăm să-şi mai facă de cap o vreme şi să păcătuiască, până li se va umple paharul!"

8. După această scurtă cuvântare a Mea, Zaheu Mi-a mulţumit din nou şi M-a rugat să-i dau un
sfat, ce să facă cu fiul lui mai mare, în vârstă de şaisprezece ani, care de trei ani înnebunise şi, pe zi ce
38
trecea, cădea într-o şi mai mare nebunie. El îi chemase la fiul său pe toţi medicii de care auzise şi toţi şi-
au încercat meşteşugul, dar toată ştiinţa şi osteneala nu numai că n-au ajutat la nimic, ci chiar băiatul s-a
înrăit şi mai tare după fiecare încercare.

9. Atunci Eu i-am spus lui Zaheu: „Prietene, un asemenea rău nu poate fi vindecat de niciun medic
pământean cu leacurile lui! Adu-1 însă pe băiatul tău aici şi vei vedea puterea slavei lui Dumnezeu!"

10. Zaheu le-a poruncit slugilor lui să-1 aducă pe băiat, bine legat, din camera unde era închis.

11. Slugile i-au spus: „Stăpâne, va face urât în faţa acestor oaspeţi, căci a înnebunit aproape de tot şi
pute mai rău ca toate putorile la un loc, pentru că se unge mereu cu fecale!"

12. Eu am spus: „Aduceţi-1 aici, căci vreau să-1 văd şi să-1 vindec!"

13. Una dintre slugi, care era mai mare peste celelalte, a spus: „O prietene, numai Dumnezeu singur
poate să-1 mai vindece, căci niciun om de pe lumea aceasta nu o poate face! Iar dacă tu vei putea să-1
vindeci, atunci tu nu eşti om, ci Dumnezeu!"

14. Eu am spus: „Nu-ţi face tu griji, ci fă ceea ce ţi s-a spus!"

15. Slugile au plecat şi l-au adus pe băiat, de care ucenicii Mei s-au scârbit şi au spus: „Acesta este
chiar mai rău decât ceea ce am văzut în ţinuturile gadarenilor!"

16. Eu însă M-am ridicat, am ameninţat spiritele rele din băiat şi le-am poruncit să-1 părăsească
imediat, pentru totdeauna.

17. Ele l-au zgâlţâit încă o dată pe băiat şi au zburat apoi din el ca un roi de muşte negre, iar băiatul
s-a însănătoşit de tot.

18. Apoi Eu le-am spus slugilor: „Duceţi-1 acum afară la fântână şi curăţaţi-1; daţi-i şi haine noi şi
apoi aduceţi-1 iarăşi înapoi ca să ia prânzul cu noi!"

19. Aşa a şi fost făcut. Iar când băiatul s-a aşezat sănătos şi curat la masa noastră, au venit toate
neamurile şi cunoştinţele care locuiau în casă şi se minunau peste măsură despre o asemenea vindecare,
iar Zaheu Mi-a mulţumit peste poate pentru aceasta.

20. Iar mai-marele peste slugi Mi-a spus: „Doamne, Tu nu eşti om la fel ca şi noi, Tu eşti un
Dumnezeu adevărat, pe care trebuie să-L slăvim mereu de-acum încolo!"

21. Pe când sluga vorbea astfel, a fost adus şi prânzul la mese şi noi am început să mâncăm.

Capitolul 29

De ce a fost permis ca băiatul să fie stăpânit de spiritele rele

1. În timp ce mâncam şi beam, mai mulţi l-au întrebat pe băiat, care acum era proaspăt îmbăiat şi
fericit, dacă a suferit dureri mari câtă vreme a fost bolnav.

2. El însă le-a răspuns: „Cum să ştiu aceasta? Căci eram ca şi mort şi nu simţeam nimic, şi nu
ştiam ce se petrece în jurul meu! Ceea ce îmi mai amintesc este că mă aflam mereu într-un vis, într-un
ţinut frumos, împreună cu oameni buni."

3. Aceasta i-a mirat tare mult pe cei de faţă şi nu puteau înţelege, iar Zaheu M-a întrebat cum se
poate petrece aşa ceva şi de ce îngăduie Dumnezeu una ca asta?

39
4. Eu am spus: „Prietene, nu sunt prea multe de spus! Atunci când este cuprins de un asemenea
rău, sufletul se retrage în inimă, în timp ce unul sau adesea mai multe spirite necurate iau în stăpânire
restul trupului şi fac cu el ce vor, dar, despre toate acestea, sufletul care se odihneşte în inimă nu ştie
nimic.

5. O astfel de posedare este lăsată pentru ca oamenii la care credinţa în Dumnezeu şi în nemurirea
sufletului s-a stins aproape de tot să se gândească din nou la cele ale Spiritului şi să înceapă să creadă.
Căci şi în voi a slăbit credinţa, şi de aceea aţi avut mare nevoie de lecţia aceasta înainte de sosirea Mea
în casa voastră.

6. Dacă aş fi venit mai devreme, tu nu ai fi crezut în Mine aşa cum crezi acum, şi dacă nu ar fi dat
necazul peste fiul tău, în care tu îţi puseseşi toată nădejdea, atunci mândria te-ar fi luat în stăpânire şi ai
fi devenit un adevărat diavol între oameni. Ai fi alungat din tine toată credinţa în Dumnezeu şi ai fi
văzut în oameni doar nişte maşinării, care nu au altă valoare decât să-ţi slujească aproape de pomană, ca
tu să agoniseşti şi mai multe avuţii.

7. Dar când fiul tău preferat, cea mai mare mândrie a ta, s-a îmbolnăvit, aşa cum l-am găsit Eu
aici, s-a transformat ceva în inima ta. Ai început să te gândeşti din nou la Dumnezeu şi să crezi în El, iar
inima ta s-a făcut mai umilă. Desigur că, dincolo de aceasta, tu continuai să cauţi ajutor pe la tot felul de
medici, evrei şi păgâni, făgăduindu-le o mare răsplată; dar dacă ai văzut că pe băiatul tău nu-1 poate
ajuta niciun medic, fie el esenian sau cel mai bun vrăjitor, te-ai întristat şi ai început să te gândeşti serios
de ce Dumnezeu, dacă există vreunul, te-a lovit cu această încercare grea.

8. Ai început să citeşti din nou Scriptura, ai început să-ţi dai tot mai mult seama că negoţul tău cu
ceilalţi oameni este nedrept, L-ai slăvit pe Dumnezeu şi ai promis să îndrepţi împătrit tot răul şi
nedreptatea pe care le-ai făcut lor.

9. Cum bunele tale hotărâri au devenit tot mai serioase şi mai ferme, şi ţie ţi-a devenit tot mai
limpede că numai Tatăl din Ceruri te poate ajuta, Eu am şi venit prin aceste locuri, iar tu ai auzit
vorbindu-se despre cum l-am vindecat Eu pe orb.

10. Atunci credinţa ta în Dumnezeu a devenit tot mai vie şi mai puternică, mai ales când ai aflat mai
multe despre Mine, atât de la tânărul Kado, cât şi de la bătrânul Kado, care n-au mai lăsat nicio urmă de
îndoială în tine că Eu aş fi nu doar un profet, ci chiar Domnul Însuşi. Şi uite, în felul acesta te-ai pregătit
tu pentru ca Eu să vin acum la tine şi să-1 ajut cu puterea Mea pe fiul tău.

11. Dacă te gândeşti la toate acestea, îţi va fi foarte limpede de ce trimit Eu peste oamenii în care nu
s-a stins încă orice scânteie de credinţă tot felul de necazuri.

12. Bineînţeles că la oamenii stricaţi de tot, care nu mai merită nicio atenţionare din partea Mea,
astfel de măsuri de îndreptare nu-şi au rostul; căci ele nu rodesc, ci doar îi fac pe cei răi să devină şi mai
răi. Acest fel de oameni îşi consumă viaţa lor trupească aici; dar după această viaţă îi aşteaptă propria lor
osândă şi o altă moarte.

13. Pe cei peste care Eu trimit tot felul de necazuri şi suferinţe îi ajut la vremea potrivită; însă cei pe
care Eu îi las să-şi trăiască fără necazuri viaţa de huzur îşi poartă în ei înşişi osânda şi moartea. Iar acum
ştii şi tu de ce astfel de mai-mari ai lumii şi de bogaţi pot continua nestingheriţi să păcătuiască şi să
comită fărădelegi până la moartea lor trupească."

40
 Capitolul 30

Despre măsura binelui şi a răului

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Însă în această lume Eu am lăsat fiecăruia o anumită măsură,
atât în bine şi adevăr, cât şi în rău şi minciună.

2. Atunci când, prin hărnicia sa, omul bun şi-a umplut pe deplin măsura binelui, pentru el
încetează toate ispitele, şi, aflându-se în deplina lumină a Cerurilor, el va urca de pe o treaptă a
desăvârşirii pe alta, şi mai înaltă, şi tot aşa mai departe, la nesfârşit.

3. Cât despre omul rău, odată ce acesta şi-a întrecut măsura răului, pentru el încetează şi
atenţionările, şi el se va adânci din ce în ce mai mult în întunericul apăsător şi în osânda vieţii şi a fiinţei
lui deja moarte, iar Eu îl voi privi de atunci înainte la fel ca pe o piatră, în care nu mai există viaţă, ci
numai judecată şi această constrângere veşnică exercitată de Voinţa Mea, pe care străbunii o numeau
«mânia lui Dumnezeu».

4. Cât timp îi va trebui unei pietre tari până să se înmoaie măcar cât o humă neroditoare, aceasta
este o întrebare căreia nici măcar îngerii cei desăvârşiţi din cel mai înalt Cer nu-i ştiu răspunsul; căci
aceasta o ştie doar Tatăl, care este în Mine, aşa cum şi Eu sunt în El.

5. Dacă însă vreodată foarte mulţi oameni îşi vor umple măsura răului, atunci vremea venirii
pedepsei lor va fi scurtată de Mine, din cauza celor buni, dar puţini, şi a celor aleşi, iar osânda lor şi
moartea îi va înghiţi în faţa puţinilor drepţi, la fel ca pe vremea lui Noe, Avraam şi Lot, şi, într-o măsură
mai mică, la fel ca pe vremea lui Iosua, şi la fel cum, în viitor, se va mai petrece de multe ori.

6. Începutul îl vor trăi în curând evreii, şi mai târziu şi alte ţări cu regii şi popoarele lor; după mai
puţin de două mii de ani însă, va veni din nou o osândă foarte mare, spre izbânda binelui şi distrugerea
mai-marilor lumii şi a celor care şi-au pierdut şi ultima urmă de omenie.

7. Însă care va fi această osândă şi cum va fi ea, le-am arătat-o de nenumărate ori ucenicilor Mei,
şi ei o vor vesti după Mine popoarelor pământului. Fericiţi vor fi cei care vor urma toate acestea şi vor
ţine seama de ele pentru viaţa lor, ca să nu fie osândiţi!

8. Şi acum, prietene Zaheu, ştii destul despre ce ai de făcut pentru mântuirea sufletului tău, iar noi
ne-am întărit îndeajuns puterile la masa ta, ca să putem să ne ridicăm şi să plecăm mai departe. Căci Eu
trebuie să ajung încă înainte de asfinţit în Nahim."

9. Zaheu a spus: „O Tu, Unic Domn şi Învăţător Adevărat! Dar până în Nahim este însă o bună
bucată de drum şi, cu mijloace obişnuite, va fi greu să ajungeţi acolo înainte de asfinţit; căci acest sat
este mult mai aproape de Ierusalim decât de noi! Până acolo e nevoie de-o zi întreagă de mers, călare pe
cămile; pe jos însă şi doar într-o jumătate de zi, fără o minune, nu e cu putinţă să ajungi!"

10. Eu am spus: „Aceasta, prietene, lasă să fie grija Mea! Cum am reuşit să facem drumul din Eseea
până aici într-o zi, fără cămile, vom reuşi să-1 facem şi pe acesta până la Nahim, care este mult mai
scurt. Tu îţi doreşti într-adevăr foarte fierbinte să mai rămân aici până mâine; dar Eu sunt singurul care
ştie cu adevărat ce are de făcut, şi trebuie să fac nu ceea ce vrea carnea Mea, ci numai Voia Aceluia care
sălăşluieşte în sufletul Meu. Astfel că trebuie să ajung înainte de apus în acea cetate.

11. Ţine minte Învăţătura Mea şi făptuieşte în conformitate cu ea, şi vei trăi în lumina lui
Dumnezeu! Iar dacă vei afla că fariseii M-au prins şi au omorât acest trup al Meu - ceea ce va fi permis,
spre pierzania lor, dar şi spre învierea multor morţi care putrezesc acum în gropile necredinţei şi nu mai
au deloc viaţa Spiritului în ei - să nu te superi pentru aceasta şi să nu te clinteşti în credinţa ta; căci Eu
voi învia în a treia zi şi voi veni la toţi prietenii Mei şi le voi da Viaţa cea Veşnică!

41
12. Peste duşmanii Mei însă va cădea osânda, în care ei vor pieri, şi mulţi din cei care sunt astăzi în
viaţă vor fi martorii acestor evenimente. Eu ţi-am spus toate acestea, ca să ştii cum va trebui să te porţi.

13. Eu ţi-am încredinţat acum şi un talant; negustoreşte cu el bine şi drept, pentru ca atunci când Mă
voi întoarce să îl primesc înapoi de la tine cu dobândă! Tu eşti acum pus peste puţine, dar vei fi pus
peste multe; căci cel care este credincios în cele mici la fel va rămâne şi în cele mari."

14. După aceste vorbe, l-am binecuvântat pe Zaheu şi casa lui şi am plecat apoi împreună cu
ucenicii Mei.

Capitolul 31

Satul păgân cu templul său consacrat lui Mercur

1. Mai erau însă mulţi oameni pe drum, care voiau să Mă mai vadă o dată şi să-Mi vorbească; căci
de la cei ai casei se dusese vestea că îl vindecasem pe fiul lui Zaheu. Însă Eu nu M-am lăsat abătut din
drum şi am trecut repede prin mulţime. Cum erau câteva sute de oameni care voiau să Mă însoţească,
M-am oprit puţin şi le-am spus celor care veneau după Mine să se întoarcă acasă, ceea ce ei au şi făcut.

2. Totuşi, în timp ce Eu mai eram înghesuit de mulţime, o femeie care suferea de mai mulţi ani de
sângerări s-a apropiat de Mine. Această femeie, pe care nimeni nu putuse să o vindece până acum, Mi-a
atins haina, plină de credinţă că aceasta o va vindeca, şi ea a fost vindecată în acea clipă.

3. Eu însă i-am întrebat pe ucenici, punându-i la încercare: „Cine M-a atins plin de credinţă? Căci
am simţit cum a ieşit o putere din Mine."

4. Ucenicii au spus, împreună cu mulţi alţii: „Uite, această femeie obraznică, ea s-a împins şi Te-a
atins!"

5. Femeia s-a aruncat la picioarele Mele şi M-a rugat să o iert; căci se temea că o voi pedepsi
pentru fapta ei.

6. Eu însă i-am spus: „Ridică-te şi du-te acasă; căci credinţa ta te-a vindecat! Nu mai păcătui şi vei
rămâne sănătoasă!"

7. Femeia s-a ridicat şi a plecat, lăudând puterea lui Dumnezeu.

8. Eu însă am trimis poporul acasă şi am plecat repede cu ucenicii Mei.

9. Am ajuns curând într-o regiune pustie, prin care trecea drumul nostru, unde la acea vreme nu se
găsea nici ţipenie de om, astfel că am putut să mergem ca vântul, şi o bucată de drum pe care altfel am fi
făcut-o în zece ceasuri am străbătut-o într-o jumătate de ceas; am ajuns astfel într-un ţinut care era locuit
în parte de evrei, în parte de greci şi de babilonieni emigraţi.

10. Am intrat într-un sat locuit de greci. În mijlocul satului, pe un deal, se afla un templu care era
închinat zeului păgân, Mercur. Pentru tolerarea acestui templu în Ţara Evreiască, locuitorii acestui sat
trebuiau să plătească un tribut anual înseninat Templului, şi în schimbul lui primeau permisiunea de a
face jertfe încă un an zeului lor, Mercur, de a-1 slăvi şi de a ţine sărbători în cinstea lui. Această zi - care
era, după tradiţia romanilor, o zi a lui Mercur, deşi la evrei era a doua zi de sabat - era chiar respectiva zi
de sărbătorire a acestui zeu păgân, şi grecii erau foarte ocupaţi cu acest idol al lor.

11. Când am ajuns în acel loc, grecii ne-au oprit şi ne-au cerut ca şi noi, după vechiul obicei, să
îngenunchem în faţa idolului.

42
12. Eu însă le-am spus: „Ascultaţi, păgâni orbi, mai bine aţi îngenunchea voi în faţa Unicului
Dumnezeu Adevărat al evreilor! Căci idolul vostru mort şi fără putere este făcut de mână omenească,
deci este cu mult mai neînsemnat decât cel mai mic şi mai umil fir de iarbă; în schimb, Unicul
Dumnezeu Adevărat al evreilor a făcut din Sine Însuşi cerul şi pământul şi toate câte există. De aceea,
oamenii nu trebuie să creadă decât în Unicul Dumnezeu Adevărat, doar pe El să-L preaslăvească, şi să
nu se închine la niciunul din aceşti idoli morţi, care sunt veneraţi cu tot soiul de ceremonii prosteşti, ce
nu fac decât să înjosească demnitatea umană."

13. Un grec a spus: „Când venim la Ierusalim, noi nu ne codim să ne plecăm genunchii în faţa
Zeului vostru, deşi ştim preabine că în marele templu al lui Solomon nu se află niciun Zeu viu. Evreii au
o cutie din care la anumite sărbători iese o flacără, care însă e considerată atât de sfântă, încât numai cei
mai mari preoţi au voie s-o vadă de câteva ori pe an. Noi ştim însă că şi cutia evreilor este făcută tot de
mâini omeneşti, ca şi zeul nostru; de ce zici tu atunci că Zeul evreilor este singurul Zeu adevărat, că a
făcut cerul şi pământul şi că de aceea toţi oamenii trebuie să creadă în el, să-1 slăvească doar pe el, şi să
nu aibă niciun alt idol?

14. Prietene, mie îmi pare că, în ce priveşte judecata despre care zeu este mai adevărat, noi stăm
mai bine! Căci ceea ce slăvim noi la zeii noştri, ca simboluri ale diferitelor forţe ale naturii, este însăşi
forţa respectivă, şi nu statuia în sine făcută de mâna omului, ceea ce este mai înţelept decât să credem şi
să slăvim, precum voi, evreii, o cutie veche împreună cu templul ei, drept Unic Dumnezeu Adevărat! Iar
dacă noi vă cerem să vă plecaţi genunchii în faţa zeului nostru, Mercur, în semn de respect, nu o facem
ca să vă abatem de la credinţa voastră şi să vă determinăm să păcătuiţi împotriva Zeului vostru!

15. Dar dacă tu, împreună cu tovarăşii tăi, poţi să ne dai o dovadă palpabilă a faptului că
Dumnezeul vostru este singurul şi cel adevărat, noi nu ne vom încăpăţâna şi vom crede în Zeul vostru!"

16. Eu am spus: „Prietene, noi îţi putem dovedi aceasta fără să vă cerem să vă plecaţi genunchii în
faţa noastră; dar mai întâi trebuie să vă pun o condiţie, pe care voi la rândul vostru trebuie mai întâi să
vă daţi silinţa să o împliniţi, indiferent dacă veţi reuşi sau nu aceasta. Dacă veţi reuşi, vom îngenunchea
şi noi în faţa lui Mercur şi apoi vom pleca mai departe, ca evrei; dacă nu veţi reuşi, Eu vă voi da dovada
faptului că Dumnezeul evreilor este singurul adevărat, şi voi vă veţi dezice de idolii voştri costisitori şi
vă veţi pleca inima şi genunchii de bunăvoie în faţa Dumnezeului nostru.

17. Condiţia este aceasta: voi v-aţi slăvit idolul şi ieri şi astăzi şi aţi adus jertfe în templu, aşa că
probabil acest zeu este bine-dispus şi vă va îndeplini rugăciunile.

18. Priviţi acolo, pe treptele templului, şade o fetiţă născută oarbă! Are doisprezece ani şi este
preferata părinţilor ei bogaţi, care ar da orice pentru ca ea să poată vedea. Rugaţi-1 cu toţii pe zeul
vostru să-i deschidă ochii acestei oarbe! Căci niciun om de pe pământ nu poate vindeca un astfel de orb,
ci numai Dumnezeu cel atotputernic. Dacă zeul vostru o va vindeca pe fetiţă, noi ne vom pleca
genunchii în faţa lui; dar dacă nu o va vindeca, atunci o voi vindeca Eu, cu puterea Spiritului
Dumnezeului nostru, care sălăşluieşte în Mine, şi din acest loc unde Mă aflu, după ce fetiţa va fi
vindecată, voi distruge templul cu toţi idolii din el, astfel încât nici locul nu-1 veţi mai recunoaşte.
Mergeţi şi împliniţi această condiţie!"

19. Grecul, care era chiar tatăl oarbei, a spus: „Prietene, vom face şi această încercare, aşa cum am
mai făcut-o de atâtea ori - din păcate, de fiecare dată, fără izbândă! Dar ce să cerem de la tine, dacă şi pe
tine te va părăsi zeul tău şi nu-ţi va asculta dorinţa? Căci eu am vorbit despre aceasta cu mulţi evrei care
credeau şi ei foarte serios în Dumnezeul lor, şi toţi mi-au mărturisit plini de credinţă că, în ceea ce
priveşte împlinirea dorinţelor adresate Lui, El îşi are căile Lui necunoscute. Eu însă nu vreau să pun la
îndoială spusele tale, pentru că ele sună a fi pline de adevăr. Dar dacă până la urmă Dumnezeul tău va
semăna totuşi la faptă cu al nostru, ce vom face atunci?"

43
20. Eu am spus: „În acest caz, noi vom fi sclavii voştri pe viaţă. Acum însă mergeţi la zeul vostru şi
spuneţi-i dorinţa voastră!"

Capitolul 32

Vindecarea fetei oarbe, Achaia

1. La vorbele acestea ale Mele, grecii s-au dus la idolul lor şi au început să-1 implore cu strigăte,
cam o jumătate de ceas, bineînţeles fără izbândă.

2. Când şi-au încheiat implorările lor zgomotoase, grecul a venit iarăşi la Mine şi Mi-a spus:
„Prietene, după cum vezi, osteneala noastră a rămas, ca de fiecare dată, fără roade! Acum eşti tu la rând,
să ne dai dovada faptului că zeul vostru este singurul adevărat. Dacă vei reuşi, atunci vom deveni evrei
pentru totdeauna!"

3. Eu am spus: „Du-te atunci şi adu-Mi-o pe fata ta cea oarbă şi convinge-te că este încă oarbă de
tot! După aceasta, îi voi deschide ochii!"

4. Atunci grecul, foarte bucuros, pentru că acum începea să spere că fata lui va putea să vadă, s-a
dus şi a adus oarba la Mine, zicând: „Iubite prieten, iată oarba care încă nu vede nimic; deschide-i ochii
cu ajutorul şi cu puterea cea vie a Zeului tău!"

5. Eu i-am spus fetei: „Achaia, vrei tu să vezi, aşa cum văd ceilalţi oameni, lumina şi toate
celelalte frumuseţi ale acestui pământ?"

6. Fetiţa a spus: „Doamne, dacă voi putea să văd prin puterea ta voi fi peste măsură de fericită şi te
voi iubi mai mult decât orice pe lumea aceasta! O, deschide-mi ochii!"

7. Iar Eu i-am suflat peste ochi şi am spus: „Achaia! Eu vreau ca tu să vezi în acest moment şi să
nu mai redevii oarbă niciodată!"

8. După ce am rostit aceste cuvinte peste fetiţă, ea şi-a recăpătat întru totul vederea şi nu ştia ce să
facă mai întâi de bucurie, şi la fel erau şi părinţii ei.

9. După o scurtă pauză însă, fetiţa împreună cu părinţii şi surorile ei au căzut la picioarele Mele, şi
ea a spus: „Doamne, Tu eşti mai mult decât toţi oamenii de pe pământ! Tu Însuţi eşti Unicul Dumnezeu
Adevărat, nu numai al evreilor, ci al tuturor oamenilor de pe tot pământul! Ţie şi numai Ţie vreau să-Ţi
aduc preamărire şi numai pe Tine vreau să Te iubesc şi să Te preaslăvesc toată viaţa!"

10. Eu am spus: „Achaia, cum de îţi trece ţie acum prin minte să Mă slăveşti pe Mine ca pe
Dumnezeu? Nu vezi tu că Eu sunt, la fel ca şi ceilalţi din jurul tău, doar un om?"

11. Fetiţa a spus: „Desigur, desigur, dar numai după aparenta formă exterioară; însă înăuntrul Tău
eşti plin de putere divină, şi nu înseamnă aceasta că Tu eşti Unicul şi Adevăratul Dumnezeu?! In plus,
Tu nu mi-ai spus mie: «Dumnezeul evreilor să-ţi dea vederea!», ci ai spus: «Achaia, Eu vreau ca tu să
vezi!», şi eu am văzut! Tu m-ai ajutat prin voinţa Ta, care trebuie să fie divină şi preacurată, căci altfel
aş fi rămas oarbă pentru totdeauna. De aceea, Ţie Îţi ofer toată iubirea şi veneraţia mea!"

12. După această mărturie, au venit şi toţi ceilalţi şi M-au lăudat şi M-au slăvit, şi toţi ochii erau
aţintiţi spre Mine.

13. Pe când toţi erau atenţi la Mine şi Mă preaslăveau şi Mă lăudau, Eu am făcut să dispară templul
cu toţi idolii lui, prin puterea Voinţei Mele, şi le-am spus grecilor: „Acum, că L-aţi găsit pe Unicul

44
Dumnezeu Adevărat şi Viu, am făcut să dispară prin puterea Voinţei Mele toţi idolii voştri, împreună cu
întregul templu. Mergeţi şi căutaţi locul unde a fost templul!"

14. Toţi s-au uitat după templu şi nu mai ştiau unde fusese; căci Eu nu distrusesem numai templul
cu idolii, ci şi dealul pe care se aflase.

15. Când grecii au văzut aceasta, au început să Mă laude şi mai tare şi să Mă slăvească şi M-au
întrebat ce să facă acum ca să se arate vrednici de graţia primită.

16. Eu i-am învăţat în cuvinte puţine, şi ei şi-au însuşit toată Învăţătura Mea şi au devenit curând o
comunitate bună în numele Meu.

Domnul nostru Iisus Cristos la Nahim, în Iudeea

Capitolul 33

Învierea unui tânăr mort, în Nahim

1. După ce am terminat, am plecat mai departe, căci soarele se apropia de asfinţit. După un ceas
am ajuns în Nahim. Se înţelege însă de la sine că grecii aduşi la noua învăţătură ne-au însoţit, astfel că
eram o adunare destul de numeroasă.

2. NOTA BENE: Aici apare o situaţie care are o mare asemănare cu cea care s-a petrecut în primii
ani de învăţătură în Nain, în Galileea; acestea de faţă însă s-au petrecut în Nahim în Iudeea, de aceea
cele două situaţii asemănătoare nu trebuie confundate.

3. Pe când alaiul nostru numeros se apropia de porţile micului oraş, ne-au ieşit în cale nişte ciocli
care duceau la groapă sicriul unui tânăr, unicul fiu al unei văduve, urmaţi de rudele îndurerate. Văduva
îl jelea foarte tare pe singurul ei fiu. Când alaiul funerar a ajuns în dreptul nostru, s-a oprit, ca să putem
trece noi.

4. Eu însă M-am apropiat de văduvă, am consolat-o şi am întrebat-o de câtă vreme i-a murit
băiatul.

5. Iar văduva Mi-a răspuns: „Doamne! Eu nu te cunosc, însă vorbele tale mi-au alinat suferinţa!
Dar cine ţi-a spus ţie că mortul este fiul meu?"

6. Eu am spus: „Ştiu aceasta de la Mine şi nu am nevoie să întreb pe nimeni."

7. Văduva a spus: „Dacă tu ştii că mortul este fiul meu, atunci vei fi ştiind şi de când este el mort!"

8. Eu am spus: „Femeie, judecata ta este bună, căci Eu ştiu că fiul tău a murit acum trei zile dintr-o
febră mare. Dar dacă ai încredere, Eu i-aş putea da iarăşi viaţă!"

9. Văduva a spus: „O Doamne! Vorbele tale îmi mângâie inima îndurerată de mamă, dar un mort
nu poate fi înviat decât de Dumnezeu, la Judecata de Apoi, după legământul Lui! Ori poate vei fi fiind tu
însuţi vreun mare profet în care sălăşluieşte Spiritul lui Dumnezeu, prin a cărui atotputernicie să poţi
face morţii iarăşi vii?"

10. Eu am spus: „Vei afla aceasta chiar la noapte, căci voi rămâne la hanul tău; acum însă
deschideţi sicriul, căci Eu vreau să-i dau viaţă băiatului şi să i-1 redau nefericitei lui mame!"

11. La acestea, cioclii au deschis sicriul, iar Eu M-am apropiat şi l-am luat pe tânăr de mână şi i-am
spus: „Tinere, este Voinţa Mea să te ridici!"

45
12. La aceste vorbe ale Mele, tânărul s-a ridicat din sicriu şi, după ce i-au fost îndepărtate pânzele,
cu care evreii îşi învelesc morţii, el a coborât din sicriu sănătos şi în putere, şi Eu i l-am dat mamei sale
încremenite de uimire.

13. Acest semn însă i-a speriat pe toţi cei de faţă, chiar şi pe vechii Mei ucenici, astfel că unii au
rupt-o la fugă, iar alţii au rămas împietriţi de uimire şi nu îndrăzneau să mai scoată niciun cuvânt.

14. Eu însă le-am spus cioclilor să ia sicriul şi să-1 ducă de acolo; astfel că acum, mama şi fiul,
peste măsură de fericiţi, Mi-au putut mulţumi pentru graţia ce li se arătase. Iar cioclii au făcut ce le-am
spus, plini de respect.

15. După ce sicriul a dispărut, şi odată cu el şi amintirile despre moarte, grecii care Mi se
alăturaseră de curând au început să Mă preamărească şi să spună cu glas tare: „Aşa ceva nu-i este
niciunui om cu putinţă, ci numai lui Dumnezeu!"

16. Evreii însă spuneau: „Da, da, numai lui Dumnezeu Îi sunt astfel de lucruri cu putinţă! Numai că
Dumnezeu este Spirit Pur, şi nimeni nu-L poate vedea şi să rămână în viaţă; pe acest Om însă Îl putem
vedea, şi moartea rămâne departe; astfel că acest Om este cu siguranţă un nou mare profet, preaplin de
Spiritul lui Dumnezeu, dar pentru aceasta nu este el însuşi Dumnezeu!"

17. Grecii însă spuneau: „Voi le ştiţi pe ale voastre, noi însă le ştim pe ale noastre! Spunând că aşa
ceva numai lui Dumnezeu Îi este cu putinţă şi că un om poate face astfel de fapte numai dacă este plin
de Spiritul lui Dumnezeu, prin aceasta voi înşivă recunoaşteţi că Spiritul lui Dumnezeu din El nu poate
fi nicidecum altceva decât Dumnezeu Însuşi! Dacă noi Îl preamărim şi-L preaslăvim ca pe adevăratul
Dumnezeu, suntem cu siguranţă mai aproape de marele adevăr, din care vine toată lumina şi viaţa, decât
voi, evreii, care nu Îl consideraţi Dumnezeu adevărat pe Cel care atunci când spune: «Eu vreau!», şi nu
«Spiritul lui Dumnezeu din Mine vrea!», se împlineşte imediat ceea ce El a rostit cu gura Sa şi ceea ce
El a voit!

18. Noi am fost păgâni până de curând, şi acest Om Divin a venit la noi şi i-a redat fetei mele oarbe
vederea numai cu un cuvânt, şi tot la fel a distrus într-o clipă templul cu idoli de n-a mai rămas nici
urmă din el, şi nici măcar locul unde a fost nu mai este de recunoscut. Iar El a făcut toate acestea prin El
Însuşi, prin propria Sa autoritate divină. Iar dacă El acţionează astfel înseamnă că este El Însuşi un
Dumnezeu adevărat, căci nu are nevoie să roage un Dumnezeu mai mare şi mai adevărat să-L ajute ca să
facă o minune; căci El Însuşi este acest Dumnezeu Suprem şi Adevărat!

19. Aşa gândim şi judecăm noi, păgânii, şi El ne va da de la El adevărata viaţă veşnică - precum i-a
dat tot El acestui tânăr viaţa pământească -, dacă vom trăi şi vom făptui după învăţătura Lui şi vom
rămâne credincioşi voinţei Lui; căci El Însuşi este izvorul a tot ceea ce există!"

Capitolul 34

Disputa despre persoana Domnului nostru Iisus Cristos

1. După această cuvântare plină de adevăr a grecului, a spus şi un evreu din cetate, care era şi rabin şi
conducea o sinagogă: „Tu, ca păgân, care desigur ai prea puţin de-a face cu scripturile noastre, judeci
destul de bine şi ţi se poate da dreptate în unele privinţe; dar dacă ai cunoaşte scripturile la fel de bine ca
mine, atunci ai judeca altfel! Uite, de câte ori, de dragul oamenilor, Dumnezeu şi-a făcut unealtă un om
credincios, un astfel de mesager al Domnului nu mai putea să vorbească şi să facă altfel decât aşa cum
era împins de Duhul lui Dumnezeu! Unul dintre primii patru mari profeţi ai noştri îi vorbea poporului

46
mai mereu ca şi când ar fi fost el însuşi Dumnezeu, ceea ce evreii i-au şi reproşat de multe ori - dar el nu
putea să vorbească şi să facă altfel decât i se poruncea de către Duhul lui Dumnezeu.

2. O pildă a celor spuse de el te va lămuri despre toate acestea. Astfel, amintitul profet, pe nume
Isaia, spune printre altele, chiar la început, în capitolul al 42-lea, unde el face o profeţie despre acest om
plin de Duhul lui Dumnezeu - care s-ar putea să fie cel ce este acum de faţă: «Iată slujitorul Meu, pe
care Eu Îl sprijin, Alesul Meu, întru care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Eu am pus Duhul Meu în El,
El va vesti dreptatea printre păgâni. El nu va striga şi chema cu glas tare; pe drumuri şi în pieţe, vocea
Lui nu va răsuna. Trestia frântă El n-o va zdrobi şi feştila care mai arde încă nu o va stinge. El va vesti
dreptatea după adevăr. El nu va obosi, nici nu se va odihni până ce nu va fi aşezată legea pe pământ,
căci învăţătura Lui toate popoarele o aşteaptă.

3. Aşa vorbesc Eu, Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a făcut pământul şi
toate de pe el şi care a dat suflare tuturor popoarelor de pe pământ şi Spirit celor care umblă pe întinsul
lui. Eu, Domnul, Te-am chemat cu dreptate, Eu Te-am luat de mână şi Te-am ocrotit şi Te-am dat pentru
legământ poporului şi pentru a lumina păgânii. Tu să deschizi ochii orbilor şi să scoţi din temniţă pe cei
legaţi şi din închisoare pe cei ce zac în întuneric. Eu sunt Domnul şi acesta este numele Meu, şi slava
Mea n-o voi da nimănui altuia şi nici măreţia Mea idolilor. Uite, Eu vă vestesc dinainte ceea ce va să
vină, şi vă vestesc noul; şi vă vestesc vouă înainte ca ele să vină.»

4. Vezi tu, dragul meu grec, altminteri foarte înţelept, astfel a vorbit Dumnezeu odată prin gura
unui om, încât s-ar fi putut spune că omul Isaia este Domnul Dumnezeu Însuşi! Dar nu era aşa. Şi aşa
cum a fost atunci, la fel este şi acum. Acest Om care face minuni nu este altceva decât acel slujitor al
Domnului Dumnezeu pe care 1-a vestit profetul, alesul Lui, spre vindecarea chiar şi a păgânilor, aşa
cum a dovedit-o mai înainte.

5. Dumnezeu îl va încununa pentru aceasta cu cea mai mare slavă şi îl va face rege al tuturor
popoarelor pământului şi îi va da o asemenea putere, cum nu i-a mai fost dată niciunui alt om înainte.
Dar cu toate acestea, el este şi rămâne doar un om, şi nu este zeu sau vreun idol, din care voi, păgânii,
aveţi o grămadă. El este o slugă a Domnului Dumnezeu, dăruit cu toată puterea, un ales deosebit şi de
aceea pe placul lui Dumnezeu.

6. Uite, aşa judecăm noi, evreii, care cunoaştem bine scripturile; voi însă, care sunteţi obişnuiţi să
faceţi din orice apariţie deosebită un zeu, consideraţi imediat un astfel de om plin de Spiritul lui
Dumnezeu drept un zeu, numai pentru că a făcut în faţa voastră semne pe care doar Dumnezeu le poate
face. Dar El nu face aceste minuni cu puterea lui omenească, ci doar cu puterea divină care i-a fost
împrumutată lui pentru o vreme. Aşa este, şi eu sunt convins că nici el însuşi nu va mărturisi altfel."

7. La acestea, grecul a spus: „Tu ai vorbit bine şi ai putea avea dreptate, judecând după mintea
lumească. Numai că profetul ales de tine a vorbit şi altfel în multe capitole ale prorocirilor lui, ceea ce
mie, deşi sunt păgân, nu îmi este necunoscut. Şi aceasta va înclina balanţa mai mult spre dreptatea mea,
decât spre a ta!"

8. Rabinul a spus: „Spune ce ştii, ca să auzim şi noi!"

9. Grecul a spus: „Bine! Cum trebuie înţeleasă acea bucată din Scriptură, unde profetul spune:
«Căci Prunc ni s-a născut nouă, un Fiu ni s-a dat nouă, a Cărui domnie o poartă pe umerii Lui! Numele
Lui este: Minunat, Sfat, Putere, Erou, Dumnezeu, Veşnicie, Tată, Domn al Păcii.» Cum îmi poţi tu
lămuri mie această mărturie a profetului?"

10. La acestea, rabinul nu a ştiut ce să răspundă, ci a aruncat doar aşa câteva vorbe: „Într-adevăr, şi
asta stă scris în Isaia; doar că acest profet este foarte neclar şi de neînţeles în multe din profeţiile lui, şi
nu se poate şti cu siguranţă ce a vrut să spună prin aceasta."

47
11. Grecul a spus: „Este ciudat că tu, un evreu atât de citit într-ale Scripturii, vorbeşti astfel despre
acest pasaj, când Pruncul născut, Fiul dăruit, al Cărui nume profetul 1-a rostit deschis, se află doar, de
neconfundat, în persoană, cuvânt şi faptă, în faţa noastră! El, ca Om pe care noi Îl putem vedea, este şi
El o slugă, care este cea mai pe placul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu sălăşluieşte în plenitudinea
Lui în El. Însă sluga este doar trupul Lui, iar sufletul Lui este Dumnezeu din veci. Acest trup este
desigur un preaînalt ales al lui Dumnezeu, întru care El a binevoit! Eu, care sunt un păgân, se pare că mă
aflu în această privinţă, bazându-mă pe bunul meu simţ, mult mai aproape de adevăr decât tine, cu toată
ştiinţa ta despre Scriptură, care, după propria ta mărturisire, îţi este neînţeleasă."

12. La acestea, rabinul n-a mai spus nimic, ci a plecat de-acolo cătrănit de supărare.

13. Eu însă le-am spus ucenicilor Mei, care s-au supărat la rândul lor pe orbirea rabinului: „Aveţi
aici din nou o pildă despre modul în care va fi luată lumina de la evrei pentru a le fi dată păgânilor.
Aceşti greci erau până acum câteva ceasuri nişte adoratori convinşi ai idolilor, iar acum se află în
adevărata lumină, mai presus de evreii închipuiţi şi încrezuţi în cunoaşterea scripturilor lor! Bucuraţi-vă
că aceasta s-a şi petrecut, în sfârşit! Cu adevărat, tronul lui David nu se va mai ridica la evrei, ci la
păgâni!"

14. Abia acum văduva împreună cu fiul ei s-au aruncat la picioarele Mele şi au spus: „Doamne,
Doamne! Abia acum mi s-au deschis şi mie ochii! Tu eşti Mesia cel promis nouă! Oh, iartă-ne că am
fost atât de orbi şi nu Te-am recunoscut pe dată!"

15. Eu însă i-am spus ei: „Ridică-te acum şi du-te cu fiul tău acasă şi pregăteşte-ne o cină; căci
astăzi vom rămâne în casa ta! Eu ţi-am mai spus aceasta şi mai devreme, acum însă fă repede ceea ce ţi-
am cerut!"

16. Atunci femeia s-a ridicat fericită, a mers degrabă acasă împreună cu fiul ei şi ne-a pregătit o
masă bună de care aveam mare nevoie.

Capitolul 35

Despre cauza suferinţei şi a bolii

1. Cum soarele apusese deja, Eu le-am spus grecilor: „Vă las să alegeţi voi: puteţi să rămâneţi în
această noapte aici, în Nahim, dacă veţi găsi unde să înnoptaţi, sau vă puteţi întoarce la casele voastre.
Nici una, nici alta nu va fi în defavoarea voastră!"

2. Grecul, tatăl oarbei şi mai-marele satului grecesc, a spus: „O Doamne, Doamne al nostru veşnic,
nu ne facem noi griji de găzduire! Deşi suntem cam vreo sută de oameni, cu ajutorul atotputerniciei Tale
vom putea găsi cu toţii câte un locşor la preafericita văduvă! Dacă ne permiţi să petrecem noaptea
aceasta în preajma Ta, vom rămâne chiar şi dacă toate bunurile noastre pământeşti ar fi să dispară între
timp; căci un singur cuvânt din gura Ta dumnezeiască este mult mai preţios decât toate comorile din
lume şi mai presus decât Soarele, Luna şi toate stelele! Noi vrem să rămânem aici. Avem destui bani la
noi pentru găzduire, şi chiar dacă ne-ar costa tot ce avem, noi tot rămânem cu Tine, o Doamne, Doamne,
Doamne! Căci chiar dacă ne-am pierde toate bunurile noastre lumeşti, dar în schimb am găsi graţia Ta
cea vie, am avea un câştig infinit mai mare! De aceea, noi rămânem aici, în preajma Ta, şi suntem gata
de orice sacrificiu!"

3. Eu am spus: „Atunci rămâneţi, de toate celelalte Mă voi îngriji Eu! Căci adevărat vă spun Eu
vouă: cine nu va căuta şi nu va crede precum voi, acela va cuceri doar cu greu Împărăţia lui Dumnezeu!
Dacă veţi rămâne astfel cu inima la Mine mereu, voi rămâne şi Eu cu voi şi printre voi, întărindu-vă în
Spirit; iar cei la care voi rămâne Eu, aceia nu vor mai suferi lipsuri sau boli, nici trupeşti şi cu atât mai
puţin sufleteşti.
48
4. Eu las să cadă asupra oamenilor sărăcie, nevoi şi tot felul de lipsuri şi boli doar atunci când ei
m-au renegat cu totul şi fie se închină idolilor ori forţelor oarbe ale naturii, fie nu mai cred deloc în
Dumnezeu şi îşi urmăresc doar interesele lor lumeşti. Suferinţa şi lipsurile îi împing pe oameni să
reflecteze asupra cauzei suferinţei lor şi îi fac să devină inventivi şi clarvăzători, şi astfel apar curând în
rândul poporului oameni foarte înţelepţi şi cunoscători care le deschid ochii celorlalţi şi le arată care este
originea nefericirii lor comune. Datorită lor, mulţi ies din lenea şi din lâncezeala lor sufletească şi se
ridică la luptă împotriva trândavilor deveniţi puternici care asupresc popoarele orbite de ei şi care sunt
adevăraţii vinovaţi de toate necazurile de pe pământ.

5. Dacă oamenii nu şi-ar pierde niciodată credinţa în Dumnezeu, nu s-ar abate asupra lor niciodată
boala şi suferinţa.

6. Dacă voi şi urmaşii voştri veţi rămâne mereu în Mine şi aproape de Mine prin credinţă şi prin
fapte conform cu învăţătura Mea, aşa cum erau popoarele străvechi pline de încredere în Dumnezeu, nu
veţi suferi niciodată de niciun neajuns. Şi nici bolile trupeşti nu vor face ca sufletul vostru să devină
temător şi nevolnic. Căci bolile trupului sunt întotdeauna rodul amar al încălcării poruncilor pe care Eu
le-am dat oamenilor într-un mod întotdeauna foarte clar.

7. Cel care va respecta încă din fragedă tinereţe legile date de Mine nu va avea nevoie de medic,
iar urmaşii lui nu vor avea de suferit de pe urma păcatelor părinţilor şi străbunilor lor - aşa cum a şi fost
de altfel secole la rând, la oamenii de odinioară, devotaţi lui Dumnezeu. Dar când oamenii au căzut în
păcat şi au încălcat poruncile divine, au venit curând şi bolile trupeşti, şi astfel oamenii au cunoscut
urmările nesocotirii legilor date de Dumnezeu.

8. Căci un om care ştie să construiască o maşinărie complicată, pentru un anumit scop, acela ştie
desigur şi cum trebuie ea folosită corect şi cum trebuie îngrijită ca să nu se strice. Iar când cel care a
construit maşinăria îi arată celui care vrea să o cumpere cum trebuie ea folosită şi îngrijită corect, atunci
cumpărătorul trebuie să urmeze întocmai ceea ce i-a spus făuritorul, dacă vrea să se bucure cât mai mult
de maşinărie. Dacă însă, cu vremea, cumpărătorul, din lene ori din prostie, nu mai foloseşte şi nu mai
îngrijeşte maşinăria după cum i-a fost spus de făuritorul ei, atunci nu va putea să învinuiască pe nimeni
altul decât pe sine dacă unealta se va strica şi nu va mai fi bună de nimic.

9. Dumnezeu este marele făurar al trupului omenesc, pe care El 1-a dat spre bună folosinţă
oamenilor. Dacă sufletul se va folosi de această unealtă vie după sfatul care i-a fost dat cu claritate, prin
poruncile divine, trupul va rămâne mereu perfect sănătos, fiindu-i astfel foarte util sufletului; dacă însă
sufletul, care s-a lenevit şi s-a dedat la tot felul de plăceri, va neglija cu vremea poruncile veşnicului
mare Făuritor, atunci el şi numai el va fi cel care va purta vina stricăciunii şi îmbolnăvirii trupului, şi a
suferinţei lui. Eu cred că M-aţi înţeles cu toţii, aşa că să mergem acum spre han."

10. Grecii nu mai încetau cu mulţumirile pentru această învăţătură, iar ucenicii Mei au spus: „El a
vorbit foarte limpede şi de această dată!"

11. După aceasta am plecat spre hanul despre care deja am vorbit, unde ne aştepta o cină bogată şi
bine preparată.

Capitolul 36

Motivul venirii Domnului nostru Iisus Cristos la văduvă

1. Văduva, văzând şi grecii, s-a îngrijorat că nu vor ajunge bucatele.

2. Eu însă am liniştit-o, zicându-i că sunt bucate suficiente pentru toţi.

49
3. Ea a crezut şi ne-am aşezat cu toţii la mese, şi am avut din preaplin mâncare şi băutură.

4. Toţi însă au început să se mire - dar mai ales văduva, care ştia cel mai bine pentru câţi oaspeţi
pregătise bucate - cum de oaspeţii, de trei ori mai mulţi decât îşi făcuse ea socoteala, mănâncă şi beau de
un ceas bun, iar bucatele nu se împuţinează. Şi ulcioarele parcă se umpleau de la sine.

5. După o vreme, văduva a venit cu fiul ei la Mine să-Mi spună: „Doamne, abia acum mi-am dat
de-a binelea seama cine Mi-a călcat pragul nedemn de o asemenea graţie, în persoana Ta preasfântă!
Grecii au avut dreptate să-i spună bătrânului rabin că ei sunt mult mai înţelepţi decât el, care se mândrea
cu cunoaşterea lui evreiască. Aşa că a făcut bine că şi-a luat tălpăşiţa şi nu a mai venit la mine în seara
asta, ca de obicei. Dar acum, o Doamne, Doamne, vreau totuşi să aflu din gura Ta preasfântă, ce m-a
făcut atât de însemnată în faţa Ta ca să-Mi arăţi Tu mie, o biată păcătoasă, o asemenea graţie!"

6. Eu am spus: „Eu îţi ştiu preabine viaţa, încă din leagăn, şi îţi ştiu şi inima, căreia mulţi sărmani
îi datorează viaţa; şi de aceea am venit Eu la tine în marele tău necaz. Căci tu însăţi ai cam îmbătrânit şi
te cam lasă puterile, iar singurul tău copil ar fi trebuit să-ţi fie sprijin la bătrâneţe, aşa cum ai sperat; dar
el s-a îmbolnăvit şi a murit. Eu ţi-am văzut durerea şi disperarea şi, pe lângă ele, şi nevoile multor
săraci, care ca urmare a slăbiciunii şi neajutoraţii tale şi-ar fi pierdut pâinea şi adăpostul ce le-au primit
până acum de la tine. Aşa că am venit la tine, ca să te ajut nu numai pe tine, ci şi pe aceşti mulţi săraci şi
amărâţi.

7. Vezi, acesta este adevăratul imbold care M-a făcut să vin la tine! Adevărat, adevărat vă spun Eu
vouă tuturor: cel care îi va ajuta după puterea sa pe cei săraci şi oropsiţi, arătându-le prietenie, iubire şi
milostenie, acela va găsi la rândul lui prietenie, iubire şi milostenie la Mine; căci în aceasta constă
adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu, care a venit acum la voi prin Mine, în a-L iubi pe Dumnezeu mai
presus de toate şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă. Cine face aceasta împlineşte toate poruncile şi se
află pe deplin în graţia lui Dumnezeu, iar mâna Lui binecuvântată este deasupra lui. Cine rămâne în
această iubire, acela este şi rămâne în Mine. Iar cine este în Mine, la fel cum sunt şi Eu în el, acela are în
el Viaţa Veşnică şi nu va mai vedea ori gusta moartea; căci el este încă din lumea aceasta un adevărat
locuitor al Împărăţiei lui Dumnezeu, în care în veci nu există moarte. Puneţi-vă acestea la inimă şi
făptuiţi întocmai; căci pentru asta am venit Eu Însumi în această lume, ca să le aduc oamenilor Împărăţia
lui Dumnezeu şi să vă scap de orbire şi de moartea sufletelor, care v-a ţinut până acum înlănţuiţi. Dacă
mai vrea vreunul din voi să mai afle ceva, acela să întrebe şi Eu îi voi răspunde."

8. Când am terminat de spus aceasta, fiul de curând înviat al văduvei M-a întrebat: „O Tu, Domn
al Vieţii, vezi, eu am fost mort şi acum trăiesc din nou prin graţia Ta. Dacă voi urma de-acum înainte
întru totul Voinţa Ta preasfântă, nu voi mai muri niciodată şi voi trăi veşnic? Căci moartea este foarte
amară, şi eu nu aş vrea să trebuiască să o mai gust o dată! Odată ce-ai murit, este adevărat că nu mai
simţi nicio durere, şi toată teama şi teroarea dispar, pentru că nu mai ştii nimic, nici nu mai simţi, nici nu
mai auzi şi nici nu mai vezi; dar până eşti mort de-a binelea, durerea şi teama sunt foarte mari! De-aceea
eu vreau să Te rog pe Tine, o Domn al Vieţii, să nu mă mai laşi nici pe mine şi nici pe toţi ceilalţi
oameni buni să murim!"

9. Eu am spus: „Iubitul Meu fiu, Eu v-am vestit vouă tuturor mai înainte, în tot adevărul, că aceia
care cred în Mine, Mă iubesc mai presus de toate şi îşi iubesc aproapele ca pe ei înşişi nu vor mai vedea
ori gusta moartea; căci acela care are în el Împărăţia lui Dumnezeu - cum mai poate el să moară?

10. Tu ai mai spus că moartea n-ar fi atât de rea, odată ce eşti mort de-a binelea, pentru că atunci nu
mai auzi, nu mai simţi şi nu mai vezi nimic; dar aceasta, iubitul Meu fiu, nu este aşa cum judeci tu, după
impresia pe care o ai acum! Ţie doar ţi s-a părut, după ce trupul tău a murit, că erai şi tu mort şi fără
simţire; dar nu a fost aşa.

11. Căci dacă tu nu îţi mai aminteşti acum ce s-a petrecut cu sufletul tău după ce a părăsit trupul
este pentru că aşa am rânduit Eu; căci dacă sufletului tău i-ar fi rămas amintirea despre cât de fericit era
50
în paradis printre îngeri şi cât de mult s-a întristat când aceştia i-au vestit că, după Voia lui Dumnezeu,
trebuie să se mai întoarcă o dată în trupul său, tu nu ai mai fi acum atât de senin precum eşti. Eu ţi-aş
putea reda din nou întreaga amintire, dacă aş vrea; dar nu ţi-aş face un bine prin aceasta, pentru că tu te-
ai simţi nefericit în această lume mulţi ani de-acum încolo.

12. După multă vreme, când vei fi bătrân de tot, va veni un ceas când Eu voi chema la Mine sufletul
tău; însă mai înainte îţi voi trimite amintirea celor trei zile în paradisul îngerilor Mei, şi tu însuţi Mă vei
implora atunci să îţi eliberez sufletul din trupul cel şubrezit.

13. Trupul tău va muri atunci încă o dată şi pentru totdeauna, şi în el nu va mai rămâne nicio urmă
de conştiinţă; însă tu vei trăi mai departe în deplina conştiinţă a Sinelui tău şi te vei ridica, împreună cu
îngerii Mei, de la o treaptă la alta a iubirii şi înţelepciunii, devenind tot mai fericit, şi Îl vei cunoaşte din
ce în ce mai bine pe Tatăl, care sălăşluieşte în Mine, şi vei admira creaţiile Sale infinit de mari şi fără de
număr.

14. Vezi tu, iubitul Meu fiu, aşa este şi aşa va fi, şi poţi să Mă crezi; căci Eu, care te-am chemat din
nou în această viaţă pământească, Eu, veşnica iubire, înţelepciune, putere, forţă, lumină, adevăr şi viaţă,
ţi-am revelat acum toate acestea!"

Capitolul 37

Condiţia ce face ca Dumnezeu să se dezvăluie în persoană

1. (Domnul nostru Iisus Cristos:) „Acum poţi doar să crezi toate acestea; dar dacă credinţa ta va
deveni vie prin faptele tale, atunci vei putea şi tu, datorită credinţei tale vii, să te convingi, simţind,
văzând şi cunoscând profund că este aşa; iar pentru sufletul omului este mult mai bine dacă se convinge
singur de adevăr, dându-şi osteneala, căutând şi cercetând.

2. Este adevărat că un suflet care caută atât de stăruitor îşi merită răsplata, aşa cum fiecare lucrător
îşi merită simbria sa, dar Eu vă spun că este mult mai bine de un suflet care, atunci când află adevărul
din gura lui Dumnezeu, el crede în acest adevăr şi îl urmează în faptă; căci astfel, el se uneşte prin iubire
cu Spiritul Meu, care în răstimp de-un ceas îi poate oferi şi îi va oferi mai multă înţelepciune plină de
lumină decât şi-ar putea câştiga, într-o sută de ani, singur şi prin propriile sale căutări. Dar pentru
aceasta nu înseamnă că un suflet credincios trebuie să renunţe de tot la căutarea adevărată şi la
cercetare! Căci e bine ca fiecare om să verifice tot ce aude de la oameni şi să păstreze ceea ce este bun;
dar ceea ce Eu Însumi le dezvălui oamenilor, şi aceasta este uşor de recunoscut, omul nu trebuie să
verifice prea mult timp; căci dacă el crede şi făptuieşte întocmai, efectul cel viu se va face curând simţit
în propria lui fiinţă.

3. Cine crede în Mine, face Voia Mea şi Mă iubeşte mai presus de toate şi pe aproapele lui ca pe
sine însuşi, la acela voi veni Eu Însumi şi Mă voi arăta lui. Aşadar va fi aşa că până la urmă fiecare din
cei care tânjesc după Mine, ca Adevăr veşnic, va fi îndrumat de Mine; căci Eu, ca adevărul din Tată,
sunt la fel precum un fiu, iar Tatăl este veşnica iubire în Mine. Cine alege iubirea sau pe Tatăl, acela
ajunge şi la Fiu sau la adevăr.

4. De aceea este mai bine să vă apropiaţi de Mine prin iubire decât prin cercetarea purului adevăr.
Căci iubirea atrage după sine şi spiritul adevărului, aşa cum flacăra focului dă naştere luminii; dar dacă
cineva vede o lumină undeva în depărtare şi pleacă în căutarea ei, îi va trebui mai multă vreme până să
ajungă la locul luminii, ca să se încălzească la flacăra ei vie.

5. Cine Îl caută pe Dumnezeu cu adevărat trebuie să caute în propria sa inimă, deci în spiritul
iubirii, în care este ascunsă toată viaţa şi tot adevărul, şi el Îl va găsi curând şi uşor pe Dumnezeu şi

51
Împărăţia Lui; pe oricare altă cale însă Îl va găsi cu mare greutate, şi de multe ori chiar deloc, în această
lume.

6. Stă scris şi în Scriptură ca omul să-L adore pe Dumnezeu. Însă cum să-L adore el pe Dumnezeu,
dacă nu-L cunoaşte decât din auzite şi abia dacă îi vine să creadă că El există cu adevărat, şi, în plus,
nici măcar n-are habar ce înseamnă să-L adore pe Dumnezeu?! În acea rugăciune din vârful buzelor, în
care inima este departe, Dumnezeu, care este El Însuşi veşnica şi preacurata iubire, nu poate găsi nicio
plăcere.

7. Să-L adori pe Dumnezeu înseamnă să-L iubeşti mai presus de toate, şi pe aproapele tău ca pe
tine însuţi. Să-L iubeşti cu adevărat pe Dumnezeu înseamnă să-I respecţi cu credinţă poruncile, chiar şi
în condiţii vitrege de viaţă, pe care Dumnezeu, din dragostea şi înţelepciunea Lui, le trimite uneori peste
unul sau altul dintre oameni, pentru ca să-i întărească sufletul prea atras de materie; căci singur
Dumnezeu cunoaşte fiecare suflet, natura şi calităţile sale, şi ştie cel mai bine cum să-1 ajute pe
adevărata cale a vieţii.

8. Dumnezeu este în Sine cel mai înalt şi cel mai curat Spirit, căci el este cea mai pură iubire, şi de
aceea trebuie adorat, de cei care vor să-L adore, în Spirit şi în adevăr, şi aceasta întreaga viaţă, aşa cum
fac îngerii din Cer!

9. Dacă rugăciunea din vârful buzelor ar fi pe placul lui Dumnezeu şi dacă Dumnezeu ar cere-o de
la oameni şi de la îngeri, El ar fi la fel de slab, de trufaş şi de puţin înţelept precum un fariseu orb şi
închipuit, care vrea să fie slăvit mai presus de toate şi să stăpânească peste tot ce există. Căci dacă un
om ar trebui să se roage din vârful buzelor zi şi noapte la Dumnezeu, fără pauză, de unde ar mai avea el
timp şi pentru alte activităţi, care să-i asigure existenţa lui şi alor săi? Din nefericire, printre evrei sunt
destui astfel de nebuni şi vor mai fi şi de-acum încolo, care Îl adoră pe Dumnezeu cu nesfârşite
rugăciuni din vârful buzelor şi cred că astfel sunt cu adevărat pe placul Lui Dumnezeu, mai ales când
această bolboroseală din vârful buzelor este însoţită de tot felul de ceremonii.

10. Dar Eu vă spun vouă tuturor, în tot adevărul: acolo unde voi fi adorat şi slăvit de oameni în
acest fel, Îmi voi întoarce îndată faţa de la ei şi nu voi mai da nicio atenţie rugăciunilor şi ceremoniilor
lor, pentru ca să le arăt acestor oameni fără minte că pentru Mine astfel de rugăciuni sunt o adevărată
oroare şi nu le iau în seamă, mai ales rugăciunile făcute de preoţi pe bani - pentru că, în acest caz, cel
care se roagă şi este plătit pentru aceasta de un altul murmură rugăciunea doar de formă, fără nicio
credinţă, iar cel căruia ar trebui să-i ajute rugăciunea este prea leneş ca să-şi plece genunchii în faţa lui
Dumnezeu, astfel că mai bine plăteşte pe altul să o facă pentru el.

11. De aceea, iubiţi-L pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă şi faceţi-
le bine chiar şi acelora care v-au făcut rău, şi rugaţi-vă şi pentru duşmanii voştri şi pentru aceia care vă
urăsc şi vă blestemă, şi nu răspundeţi la rău cu măsuri drastice - decât în caz de necesitate absolută, şi
numai în cazul în care în felul acesta puteţi să ajutaţi un mare păcătos să se lase de viciul său şi să-1
aduceţi pe calea virtuţii -, şi Eu voi primi cu cea mai mare plăcere, de Tată, o astfel de rugăciune
adevărată şi vie, şi cu adevărat nu voi lăsa niciuna din rugăminţile voastre neascultate! Dar niciodată nu
Îmi voi pleca urechea la o rugăciune din vârful buzelor, făcută fără inimă şi fără credinţă deplină. Eu v-
am arătat acum adevărata cale, mergeţi pe ea, şi veţi fi şi veţi rămâne în Mine şi Eu în voi!

12. Acela în care Eu Mă aflu, prin iubirea lui pentru Mine, şi de aici şi pentru aproapele lui, acela
nu va rătăci în noaptea osândirii şi a morţii sufletului, ci va păşi mereu în lumină.

13. Şi acum, spune-Mi, tu, fiul Meu iubit, dacă ai înţeles ce ţi-am spus? Căci dacă tu ai înţeles
această învăţătură şi o vei urma, vei face întotdeauna bine şi vei fi pe deplin luminat!"

52
 Capitolul 38

Îngrijorarea tânărului

1. Tânărul a spus: „O Doamne, Doamne şi Stăpâne veşnic al vieţii, am înţeles preabine tot ce ne-ai
spus şi îmi pare acum că în inima mea s-a făcut deja lumină, şi de aceea eu sunt acum convins că dacă
voi urma cu credinţă Învăţătura Ta cea sfântă, în mine se va face şi mai multă lumină! O Doamne,
Doamne, lasă-i pe toţi oamenii să fie luminaţi de iubirea Ta, şi atunci noi vom fi încă din această lume
în paradis!

2. Dar îmi dau seama acum în lăuntrul meu şi de noaptea întunecată din Ierusalim, cu care vom
avea multe lupte de dus; căci prin lumina care s-a trezit acum în mine văd foarte limpede contrastul
teribil dintre Învăţătura Ta şi nenorocitele legi ale Templului. Cum oare vom putea să le facem faţă şi să
ne opunem lor? Căci templierii au încă puterea lumească în mâinile lor şi îi prigonesc cu foc şi sabie pe
cei care nu li se supun. Dacă ei ar veni aici şi ne-ar găsi trăind şi făptuind după Învăţătura Ta şi ar căuta
să afle de la noi izvorul ei, noi am fi nevoiţi să le spunem adevărul, ca să nu apărem mincinoşi în ochii
lor, dar nici în ochii Tăi, o Doamne!

3. O Tu, veşnic Stăpân al întregii vieţi, al Cerului şi al Pământului, dă-ne un sfat; căci eu, deşi sunt
încă tânăr, îmi dau acum preabine seama că nu vom putea scăpa fără prigoniri amare din partea
templierilor, şi asta cât de curând; iar prigoana va fi cu atât mai îndârjită, cu cât noi vom trăi şi vom
urma cu mai mult zel Învăţătura Ta. O Doamne, Doamne, ce este de făcut?"

4. Eu am spus: „Ei, ei, iubitul Meu fiu! Nu sunt Eu oare mai puternic decât Templul care nu crede
în Mine dar Mă urmăreşte peste tot ca să Mă prindă şi să Mă dea pierzaniei? Celui care crede în Mine şi
se bazează pe Mine, aceluia îi voi putea veni chiar Eu în ajutor împotriva puterii oarbe a Templului!
Crezi tu aceasta?"

5. Tânărul a spus: „O Doamne, Doamne, iartă-mi teama nesăbuită! Te cred, Te cred neîndoielnic!
Tu, ca veşnicul şi unicul Stăpân peste viaţă şi moarte vei şti să-i ocroteşti pe ai Tăi chiar şi împotriva
puterii tuturor iadurilor, oricât s-ar încrâncena ele pe întreg pământul să distrugă Împărăţia lui
Dumnezeu şi să aducă împărăţia morţii veşnice."

6. Eu am spus: „Foarte sigur şi adevărat! Însă Eu îţi voi mai spune încă ceva în plus: fiţi în lăuntrul
vostru blânzi precum porumbeii, dar faţă de lume înţelepţi ca şerpii! Căci Eu nu vreau ca voi să le arătaţi
perlele Mele porcilor acestei lumi şi nici să le aruncaţi lor.

7. Dacă însă cineva vă va întreba despre una sau alta, atunci vă voi pune Eu răspunsul în gură. Şi,
cu adevărat, ei nu vă vor putea contrazice nici măcar o singură dată dintr-o mie. Cu această încredinţare
pe care Eu v-o dau acum, veţi putea să înfruntaţi cu curaj orice dispută pe care poate că va trebui să o
susţineţi în numele Meu. Căci în aceste timpuri răspândirea Împărăţiei Mele între oameni va avea nevoie
de sabie, iar aceia care vor vrea să o obţină vor fi nevoiţi să o ia cu asalt! Dar pentru aceasta, victoria cea
sigură nu va fi greu de obţinut pentru că Eu Însumi le voi oferi tot ajutorul, Eu, cel mai puternic erou! Ai
înţeles aceasta?"

8. Tânărul a spus: „Da, Doamne, Doamne, prin graţia Ta totul este uşor de înţeles; căci odată cu
Învăţătura Ta, Tu îi dai aceluia care vrea cu adevărat să trăiască după adevărul ei divin şi adevărata
înţelegere şi curajul să lupte cu orice duşman pentru adevărul cel divin, preacurat şi viu şi să învingă.
Căci eu am fost mort, dar Cuvântul Tău atotputernic mi-a însufleţit din nou mădularele şi mi-a făcut
inima să bată din nou, la fel cum şi Voinţa Ta atotputernică a împiedicat acum ca blidele şi ulcioarele să
se golească. Pe lângă toate acestea, Tu ne-ai mai dat şi cea mai mare comoară, prin Învăţătura Ta,
datorită căreia noi ştim acum foarte limpede ce avem de făcut.

9. Acum, că ştim toate acestea şi Te-am recunoscut pe Tine, o Doamne, Doamne, ca singurul
Dumnezeu adevărat, aceasta trebuie să ne dea cea mai deplină încredere că ne vei susţine în lupta
53
împotriva duşmanilor şi că ne vei apăra şi ne vei ajuta să-i învingem întotdeauna, pentru că Tu, ca
veşnic adevăr, ne-ai promis aceasta. Vom fi în inimile noastre blânzi precum porumbeii, dar nu ne va
lipsi nici înţelepciunea în faţa duşmanilor noştri, cu ajutorul Tău, o Doamne, Doamne!"

Capitolul 39

Întrebarea lui Iacov despre înţelesul spiritual al învierii tânărului

1. După aceste cuvinte pline de duh din partea tânărului, de care chiar şi ucenicii Mei s-au minunat,
ucenicul Meu Iacov cel bătrân a spus: „Doamne şi Învăţătorule! Tu ştii cât de rar iese un cuvânt de pe
buzele mele; dar acum simt un imbold în inimă, ca să spun şi eu câteva cuvinte, dacă îmi dai voie."

2. Eu am spus: „Fratele Meu iubit, dacă Eu n-aş vrea ca şi tu să mai vorbeşti în această lume,
inima ta ar fi liniştită ca-ntotdeauna; dar de data aceasta Eu vreau ca tu să vorbeşti. Aşa că deschide-ţi
gura şi dă glas simţămintelor tale!"

3. La acestea, Iacov s-a ridicat şi a spus: „Noi am fost mai bine de doi ani în multe locuri cu Tine
şi am fost martori la nenumărate semne şi minuni, pe care le-ai săvârşit prin Voia Ta, şi ne-ai dat şi nouă
puterea să vindecăm în numele Tău bolnavii şi pe cei posedaţi să-i scăpăm de spiritele rele; pe scurt,
dacă cineva ar vrea să scrie tot ceea ce am văzut noi, n-ar termina nici într-o sută de ani, iar mintea
oamenilor, preocupaţi încă atât de mult cu cele lumeşti, n-ar fi în stare să înţeleagă adevărul celor scrise.
Dar fapta Ta de-aici, din Nahim, m-a uimit în mod deosebit, şi recunosc acum foarte deschis şi spun: în
spatele acestei fapte ale Tale pare să se ascundă un sens mult mai profund, deosebit, spiritual, chiar
profetic.

4. În fiecare din faptele şi învăţăturile Tale se ascunde un înţeles profund spiritual, şi eu am

dezlegat unele dintre aceste taine în sinea mea; dar în spatele acestei fapte simt că se ascunde ceva mare
şi foarte important pentru viitor, şi sunt foarte însetat să primesc de la Tine câteva lămuriri despre cum
poate fi interpretată profetic această faptă a Ta!"

5. Eu am spus: „Ai judecat drept, iubitul Meu frate Iacov, care ai fost mereu în preajma Mea, încă
de la naşterea Mea pe acest pământ, şi ai fost un martor credincios al tuturor faptelor, paşilor, cuvintelor
şi semnelor Mele pământeşti, şi încă eşti şi vei rămâne. În spatele acestui semn se ascunde bineînţeles
ceva deosebit; însă ceea ce se ascunde de ochii oamenilor este încă de neînţeles pentru mintea
omenească, aşa cum este ea acum în general şi cum este şi a voastră.

6. Eu văd în faţa Mea întreaga şi nesfârşita veşnicie dezvăluită, şi, prin aceasta, ca un fapt
desăvârşit, ceea ce se ascunde în spatele faptei Mele; însă spiritul vostru, care este încă imatur, nu poate
să vadă şi să înţeleagă aceasta.

7. Însă pentru că tu eşti în taină un gânditor şi ai înţeles şi simţit că Eu nu fac nimic care să nu aibă
însemnătate pentru întreaga veşnicie, îţi pot da câteva indicii, aşa că ascultă!

8. Uite, v-am spus de nenumărate ori şi v-au vestit şi profeţii motivul pentru care am venit Eu
Însumi ca Fiu al Omului în această lume. V-am arătat de asemenea, de suficiente ori, ce va deveni în
vremurile viitoare această Învăţătură a Mea, care este o adevărată Nouă Biserică ridicată de Mine.
Aceasta v-am arătat-o în Ierusalim şi cu semne mari pe cer; şi iată că acest eveniment de acum
corespunde acelor ultime şi celor mai întunecate vremuri, în care Învăţătura Mea va decădea,
transformându-se într-o mare idolatrie - de mii de ori mai rea decât cele în care a decăzut vreodată pe-
acest pământ vreo învăţătură divină adevărată şi curată -, în care unor oameni morţi şi sanctificaţi de
preoţi li se vor ridica altare şi temple unde vor fi adorate osemintele lor putrede.

54
9. Eu v-am spus deschis şi v-am arătat vouă, ucenicilor Mei, de multe ori, că Împărăţia Mea nu
este din această lume; şi să nu vă faceţi griji pentru ziua care vine, ce veţi mânca şi ce veţi bea, ci să
căutaţi să răspândiţi Împărăţia lui Dumnezeu printre oameni şi să nu cereţi sau să aşteptaţi să fiţi plătiţi
de nimeni pentru aceasta, ci să luaţi doar ceea ce bunătatea oamenilor vă va da în numele Meu; căci fără
plată aţi primit totul de la Mine şi tot aşa să-1 daţi şi altora mai departe!

10. Aşa v-am spus Eu vouă şi celorlalţi şaptezeci de ucenici pe care i-am trimis ca să le vestească
oamenilor Evanghelia din Cer, să nu aibă niciunul două haine, nici desagă în care să bage ceva şi nici
toiag cu care să se apere de duşmani; căci numele Meu, cuvântul Meu şi graţia Mea vor fi îndeajuns
pentru fiecare!

11. Aşa v-am spus deschis Eu vouă şi multor altora, să nu judecaţi pe nimeni ca să nu fiţi judecaţi la
rândul vostru, să nu blestemaţi pe nimeni şi să nu duşmăniţi niciodată pe nimeni, ca să nu simţiţi pe
pielea voastră toate acestea; căci cu măsura cu care voi veţi măsura, cu aceeaşi măsură vi se va plăti
înapoi!

12. Da, voi să vă rugaţi pentru aceia care vă urăsc şi vă blestemă şi să faceţi bine acelora care vor să
vă facă rău, şi astfel vă veţi primi de la Mine răsplata şi veţi putea astfel să-i umpleţi de o căinţă adâncă
pe duşmanii voştri, şi aşa vi-i veţi face prieteni cel mai uşor!

13. Şi iată, Eu v-am poruncit să propovăduiţi, să trăiţi şi să făptuiţi din adevărată iubire faţă de
aproapele, şi v-am şi spus că după aceasta veţi fi recunoscuţi întotdeauna drept ucenicii Mei, dacă vă
veţi iubi între voi ca fraţii, şi că întotdeauna adevăraţii Mei urmaşi vor fi recunoscuţi după faptele lor
bune şi dezinteresate.

14. Dar iată, în acele vremuri întunecate nu va fi aşa, ci dimpotrivă!"

Capitolul 40

Despre starea spirituală a vremurilor noastre

1. (Domnul nostru Iisus Cristos):, Adevărata credinţă şi iubirea curată vor dispărea cu totul în acele
vremuri. În locul lor li se va impune oamenilor o credinţă absurdă, prin ameninţarea cu tot felul de legi
cumplite, ia fel cum o febră rea îi impune trupului moartea. Şi dacă vreo comunitate omenească întărită
de Spiritul Meu se va împotrivi falşilor profeţi orgolioşi şi tiranici, care, îmbuibaţi în aur, argint, pietre
preţioase şi în toate bunurile pământeşti, se vor împăuna în faţa oamenilor, pentru a fi veneraţi, ca fiind
unicii voştri succesori şi reprezentanţii Mei, şi dacă acea comunitate se va ridica şi le va arăta că sunt
tocmai opusul a ceea ce pretind a fi şi că de fapt ei îi obligă pe oameni cu insolenţă să-şi caute mântuirea
sufletului şi adevărul numai la ei, atunci se vor isca lupte şi războaie şi prigoniri, aşa cum n-au mai fost
pe acest pământ de la începutul omenirii.

2. Dar aceste vremuri cumplite de întuneric adânc nu vor ţine mult şi va veni vremea când falşii
profeţi şi învăţători îşi vor tăia craca de sub picioare. Căci Spiritul Meu, care este Spiritul întregului
adevăr, se va trezi printre oamenii oropsiţi, Soarele Vieţii va începe să strălucească cu putere şi noaptea
morţii se va întoarce în mormântul ei.

3. Eu v-am făcut profeţii despre aceste vremuri întunecate de mai multe ori şi le-am menţionat
acum din nou, pentru ca voi să înţelegeţi mai uşor legătura dintre evenimentul din această seară şi
timpurile care vor veni.

4. Iată, acest mic orăşel, înconjurat aproape din toate părţile de sate păgâne, mai este încă locuit de
un număr mic de evrei care, împreună cu câţiva bătrâni samariteni, mai păstrează curată învăţătura
evreiască şi cărora legile Templului le sunt nesuferite! Ei şi-au dat foarte bine seama de crimele şi de
55
depravarea Templului, deşi nu li se pot împotrivi. Vecinii lor sunt păgâni, care nu dau doi bani pe idolii
lor, însă pentru păstrarea aparenţelor trebuie să se poarte ca şi când ar crede în ei. Ei însă nu mai cred în
nimic, decât într-un câştig bun şi în mijloacele de a-1 obţine.

5. Şi iată, aşa va fi şi în acele vremuri pe care le-am amintit, dar bineînţeles că la o scară mult mai
mare!

6. La fel ca acest orăşel, va putea supravieţui câte o comunitate curată, dar ea va fi înconjurată mai
ales de oameni fără credinţă, care vor fi preocupaţi doar de practicarea diverselor meşteşuguri profitabile
şi care nu vor fi interesaţi de Învăţătura Mea, şi cu atât mai puţin de păgânismul decăzut al Romei, a
cărui faimă va slăbi mult în acele vremuri. În asemenea condiţii, acea comunitate pură va începe să
cunoască tristeţea amară şi necazurile.

7. Învăţătura Mea va fi precum văduva nefericită pe al cărei fiu l-am trezit Eu acum la viaţă;
credinţa va 6 asemenea fiului ei cel mort pe care Eu l-am înviat. Febra cea rea pe care Eu am anihilat-o
reprezintă goana după câştigul lumesc, care a pus stăpânire şi pe populaţia acestui orăşel, atât din cauza
înşelătoriilor Ierusalimului, cât şi datorită totalei lipse de credinţă a păgânilor care înconjoară acest loc;
în acele vremuri rele care vor veni, acest fel de păgâni vor fi numiţi «industriaşi».

8. Din această cauză, credinţa altădată pură - deşi de dată recentă, căci ea a ajuns aici abia acum vreo
şaizeci de ani, prin intermediul unui samaritean, care era chiar soţul acestei văduve -, această credinţă a
murit de febra cea rea a goanei după câştigurile pământeşti, şi astfel am găsit-o noi.

9. Dar iată că am venit Eu Însumi, i-am adus pe păgâni pe calea cea bună şi am sosit cu ei în acest
orăşel, într-o zi de mare doliu a acestei comunităţi, pentru a învia credinţa cea moartă şi a i-o reda
văduvei, deci adevăratei Învăţături Divine. Iar după această faptă a Mea, vor veni aici toţi păgânii din
împrejurimile orăşelului, ca să afle despre nou-trezita credinţă într-Unul şi Singurul Dumnezeu Adevărat
şi, plecând de aici, îşi vor rândui viaţa după Voinţa Lui, care acum le este cunoscută.

10. Iar fata cea oarbă pe care Eu am făcut-o din nou să vadă reprezintă industria lipsită de credinţă a
acelor vremuri viitoare despre care v-am vorbit şi care va deveni atât de hapsână şi de avară, că regii cei
trufaşi şi iubitori de lux vor împovăra oamenii cu forţa, cu tot mai multe biruri, chiar şi pe mâncare şi pe
băutură, ceea ce va determina o mare sărăcie, foamete şi o mare lipsă de credinţă şi de iubire între
oameni, care se vor înşela şi se vor prigoni unii pe alţii.

11. Totuşi, şi reţineţi aceasta, atunci când sărăcia şi nevoia vor fi cele mai mari, atunci voi veni Eu
pentru cei câţiva credincioşi adevăraţi şi voi face să dispară suferinţa de pe faţa pământului, şi voi face
să lumineze lumina Mea vie şi preacurată în inimile oamenilor.

12. Iar acum, iubitul Meu frate Iacov, ţi-am dat explicaţia pe care Mi-ai cerut-o, iar tu, care eşti un
gânditor înţelept, vei şti să înţelegi restul.

13. Deşi o astfel de cunoaştere a suferinţelor viitorului nu este o bucurie pentru suflet, totuşi nici nu-
I strică acestuia să înveţe citirea semnelor şi prin ele să recunoască faptul că tot ceea ce există vizibil, tot
ceea ce se află şi se petrece în această lume este strâns legat de lumea ascunsă a Spiritului, care cuprinde
în ea toate timpurile şi spaţiile, ca un prezent continuu. Aţi înţeles acum toate acestea?"

Capitolul 41

Întrebarea ucenicilor despre pervertirea curatei învăţături creştine

1. Toţi au răspuns: „Da, Domnul şi Învăţătorul nostru, ceea ce ne-ai dezvăluit Tu acum din nou am
înţeles preabine; dar totuşi, cu toate cele multe aflate din gura Ta, noi nu suntem pe deplin lămuriţi de ce

56
îngădui Tu ca în această lume, de fiecare dată după ce le trimiţi oamenilor lumina din Ceruri, să urmeze
o lungă şi întunecată noapte a Spiritului.

2. Noi toţi, care am primit acum cea mai curată învăţătură din gura Ta, o vom transmite mai
departe ca martori vii ai prezenţei Tale personale, ai faptelor şi învăţăturilor Tale, pe care le vom da mai
departe la fel de curate. Iar dacă va exista cineva care să predice în numele Tău o altă evanghelie, Tu vei
vedea şi vei şti mai bine decât oricine! Puterea ta poate foarte bine să închidă gura unui astfel de profet!
Şi dacă este aşa, noi nu vedem cum s-ar putea ca Învăţătura Ta preacurată şi preasfântă să fie vreodată
falsificată şi schimbată într-un păgânism întunecat."

3. Eu am spus: „Voi nu puteţi înţelege acum încă multe din cele pe care Eu le cunosc! Şi v-aş mai
putea da multe lămuri, dar voi nu veţi fi în stare să le pricepeţi şi nici să le suportaţi. Dar după ce Eu Mă
voi ridica la Cer, voi revărsa asupra voastră Duhul Meu şi al întregii înţelepciuni, şi atunci veţi putea să
pricepeţi tot ce acum nu puteţi nici pe departe înţelege şi suporta.

4. Însă fiţi foarte atenţi la ceea ce vă voi spune Eu acum! Nu vă voi da însă o nouă învăţătură, ci
numai câteva pilde pline de adevăr, din care vă va fi mai clar de ce, cu toate că sunteţi de atâta vreme
împreună cu Mine şi aţi văzut şi auzit atâtea de la Mine, totuşi sunt încă atât de multe pe care nu le
puteţi pricepe.

5. Priviţi lumina soarelui şi observaţi cum ea acţionează diferit asupra creaturilor acestui pământ,
sau efectul diferit al ploii asupra pământului, asupra plantelor, animalelor şi oamenilor! Pe acelaşi câmp
sunt atât plante tămăduitoare, cât şi buruieni otrăvitoare, care sunt răspândite printre ele. De unde îşi iau
buruienile otrava, căci sunt încălzite doar de acelaşi soare, au rădăcinile în acelaşi pământ şi sunt udate
de aceeaşi ploaie?

6. Vedeţi, aceasta o face Spiritul din ele, care transformă lumina şi ploaia în propria lor natură!
Leul, pantera, tigrul, hiena, lupul şi o mulţime de animale de pradă se hrănesc cu carnea animalelor
blânde şi sunt încălzite de acelaşi soare şi beau din aceeaşi apă ca şi animalele blânde; de unde le vine
lor ferocitatea? Vedeţi, aceasta o face Spiritul din ele, care le schimbă blândeţea în ferocitate!

7. Mergeţi mai departe, într-o casă, şi veţi putea găsi acolo un cuplu binecuvântat cu mai mulţi
copii! Aceşti copii au toţi acelaşi tată şi aceeaşi mamă, primesc la masa părintească aceleaşi bucate, au
parte de aceeaşi învăţătură şi educaţie, de aceeaşi îngrijire; însă unul este puternic trupeşte, iar altul slab,
un altul este foarte sârguincios, iar altul leneş. Şi alt copil este plin de talente şi învaţă şi înţelege totul
foarte uşor; însă altul, deşi este plin de bunăvoinţă, îi lipseşte orice talent şi învaţă şi pricepe totul foarte
greu. Şi veţi putea vedea la aceşti copii o grămadă de alte deosebiri. Cum de este cu putinţă aceasta? Nu
vă vine şi acum să spuneţi: «Dar, Doamne şi Învăţătorule al nostru, cum şi de ce laşi Tu să fie aşa? La ce
poate folosi?»

8. Da, vedeţi, şi aceasta se datorează libertăţii depline a Spiritului care lucrează din interiorul
oricărei fiinţe; şi dacă nu ar fi aşa, nici n-ar mai exista în voi un Spirit liber, a cărui sarcină este să vă
ajute să deveniţi o fiinţă independentă.

9. Cum şi de ce este aşa, v-am arătat şi explicat cu nenumărate ocazii; şi, cu toate acestea, nu puteţi
înţelege aceste aspecte în profunzimea lor, pentru că veşnicul Spirit al adevărului şi al înţelepciunii nu v-
a pătruns şi umplut încă pe deplin sufletul.

10. Dar dacă acum veţi reflecta într-o anumită măsură la exemplele pe care vi le-am dat, vă va fi în
curând mai clar cum se poate ca o asemenea lumină preacurată din Cerurile Mele să se preschimbe în
cel mai întunecat păgânism, şi că până la urmă Eu trebuie să las să se petreacă aceasta, mai degrabă
decât să înlănţui cu puterea Mea Spiritul cel liber al vieţii din oameni.

11. Oare cum v-ar plăcea vouă un pământ pe care un lucru ar semăna întru totul cu altul cum
seamănă un ochi cu celălalt? V-ar plăcea oare ca oamenii să semene între ei ca vrăbiile, şi niciunul să nu
57
fie mai înţelept ori mai puternic decât altul, ci toţi să semene întru totul şi să nu se deosebească cu
nimic? Eu cred că într-o astfel de lume atât de matematic identică aţi începe în scurtă vreme să vă
plictisiţi foarte tare. Şi ar fi oare altfel în Cerurile Mele dacă nu ar exista şi acolo o diversitate infinită?

12. Sau ce aţi crede despre înţelepciunea Mea dacă le-aş da tuturor fiinţelor numai forma unui ou?
Vedeţi, de aceea fiecare îşi are rostul său, şi este bine şi drept să fie aşa! Voi nu puteţi înţelege raţiunea
multor aspecte, aşa cum v-am mai spus, dar va veni şi vremea în care veţi înţelege totul. Aşa că, pentru
moment, să ne mulţumim cu ceea ce ne-a fost dat până acum.

13. Acum însă, pe mesele din faţa noastră ne-aşteaptă bucatele şi vinul, şi este bine să facem ceva şi
pentru trupul nostru. Când vom termina, ne vom duce să ne odihnim peste noapte, şi mâine dimineaţă
vom pleca mai departe. Încotro, aceasta o vom afla de la Spiritul Tatălui."

14. Grecii au fost peste măsură de impresionaţi de această cuvântare a Mea şi M-au lăudat şi slăvit.
Eu însă am mâncat şi am băut mai departe, netulburat, şi la fel şi toţi ceilalţi. După masă M-am ridicat,
şi văduva ne-a pregătit Mie şi ucenicilor câte un pat bun. Dar grecii au rămas la mesele lor.

Capitolul 42

Văduva şi fiul ei înviat aduc mărturie în faţa mulţimii

1. Văduva, aflând că a doua zi dis-de-dimineaţă voi pleca împreună cu ucenicii Mei, s-a îngrijit ca
să fie pregătit micul dejun din timp. Când am intrat de dimineaţă în sala de oaspeţi, bucatele erau deja
pregătite, şi văduva a venit cu fiul ei la Mine şi M-a rugat să mai stau o dată la masă cu ucenicii Mei
înainte de a pleca.

2. Eu însă am văzut că mesele grecilor nu erau pregătite şi i-am spus văduvei: „Uite, ai grijă ca
nici grecii, care cred şi ei în Mine, să nu se întoarcă cu stomacul gol acasă! Pregăteşte-le şi lor mesele,
ca să vadă că Eu dau Pâinea Vieţii nu numai evreilor, ci şi păgânilor!"

3. După ce văduva a auzit aceasta, s-a grăbit la bucătărie, ca să pregătească de-ale gurii şi pentru
greci.

4. Însă când a ajuns în bucătărie, a găsit acolo un dejun îndestulător gata preparat şi şi-a întrebat
plină de uimire bucătăresele cine a pregătit toate acestea într-un timp atât de scurt.

5. Bucătăresele însă au răspuns: „Nu ştim cine şi n-am văzut pe nimeni în bucătărie în afara
noastră; dar aşa cum tu te miri de ceea ce vezi ne mirăm şi noi, şi începe să ne ia cu frică. Marele şi
puternicul profet care ţi-a înviat ieri fiul o fi poruncit aceasta prin puterea Voinţei Sale! Da, da, un mare
profet s-a ridicat dintre evrei. Şi prin el Dumnezeu S-a arătat din nou poporului Său, pe care părea că 1-a
uitat, şi după aceasta, dacă poporul nu se va îndrepta şi nu se va căi, va urma o mare osândă şi vor fi
înghiţiţi toţi răufăcătorii."

6. Văduva a spus: „Da, da, se pare că aveţi dreptate! Acum însă, că şi bucatele grecilor sunt gata
într-un mod atât de miraculos, duceţi-le la mesele lor; căci aceasta este Voinţa marelui Profet preaplin
de Spiritul lui Dumnezeu!"

7. La aceste vorbe ale văduvei, bucatele apărute ca prin minune au fost duse la mesele grecilor, şi
atunci am început să mâncăm, fiind cu toţii bine-dispuşi.

8. Văduva a vrut să le povestească grecilor, care se mirau de cât de repede au fost pregătite
bucatele, cum s-a petrecut aceasta.

58
9. Eu însă i-am spus: „Femeie, pentru ceea ce vrei tu să zici acum va fi destulă vreme după ce voi
pleca Eu de-aici; acum însă să mâncăm şi să bem din cele ce ne-ai pus pe masă!"

10. După această atenţionare din partea Mea, văduva a tăcut, şi noi am continuat să mâncăm şi să
bem.

11. După vreo jumătate de ceas, noi am terminat, şi Eu M-am ridicat cu ucenicii de la masă ca să
plecăm la drum.

12. Când ne îndreptam deja spre uşă, o mulţime de oameni din oraş au venit în faţa casei văduvei şi
voiau să afle dacă băiatul văduvei trezit din nou la viaţă mai trăieşte şi dacă într-adevăr a fost înviat.
Căci au trecut prin Iudeea mai mulţi vrăjitori care veneau din îndepărtatele ţări de la Răsărit şi au înviat
oameni, însă numai pentru scurtă vreme, în care viaţa mortului era doar aparentă, şi de aceea ei voiau să
afle dacă fiul văduvei mai trăieşte şi dacă nu cumva viaţa lui începe să pălească, cum s-a petrecut la
toate învierile vrăjitoreşti.

13. Văduva M-a întrebat ce să răspundă mulţimii insistente.

14. Şi Eu i-am spus: „Trimite-ţi fiul afară, la mulţime! Dacă îl vor vedea sănătos şi în putere, va fi
cel mai bun răspuns la iscodirile lor prosteşti. Ei au fost aţâţaţi de rabinul supărat pe grecii de-aseară,
care i-au arătat că ştiu scripturile evreieşti mai bine decât el. Rabinul le-a povestit despre vrăjitori,
despre care şi el numai a auzit, astfel că ei acum se îndoiesc; dacă însă îţi vor vedea fiul, îndoielile lor se
vor spulbera.

15. Fiţi însă cu băgare de seamă faţă de rabin şi de farisei, căci ei vor căuta să-i ia viaţa fiului tău pentru
a-şi dovedi afirmaţiile şi a le face să capete greutate în ochii poporului, iar fiul tău şi sănătatea lui le vor
sta ca un spin în ochi! De aceea, să nu-i primiţi niciodată în casă şi să nu mergeţi nici voi la ei, şi să nu
luaţi de la ei niciun lucru, şi astfel nu vă vor putea face nimic! Respectaţi ce v-am spus Eu, şi Eu vă voi
păzi de toate relele! Şi acum mergi cu fiul tău afară, ca oamenii să-şi primească răspunsul la întrebări!"

16. La acestea, văduva a ieşit cu băiatul afară şi a zis, arătând cu mâna spre el: „Uitaţi aici, voi
necredincioşilor, fiul meu trăieşte şi este sănătos! El a fost într-adevăr înviat de marele Profet. Mergeţi şi
spuneţi-i asta rabinului, care v-a dat sfaturi atât de nesăbuite!"

17. Iar fiul ei a adăugat, în vreme ce mulţimea se holba la el ca la un strigoi: „Da, da, trăiesc şi sunt
sănătos, şi, după prorocirea marelui Profet care m-a trezit din nou la viaţă, voi mai trăi încă multă
vreme; şi dacă voi face Voia Sa de-acum încolo, voi trăi şi nu voi mai gusta moartea niciodată. Mergeţi
şi spuneţi-i aceasta şi rabinului, pentru ca să creadă şi el, dacă poate, şi să fie şi el mântuit!"

18. După ce oamenii l-au văzut pe fiul văduvei, pe care îl cunoşteau foarte bine, şi l-au şi auzit
vorbind, toate îndoielile i-au părăsit şi au început să-1 ponegrească pe rabinul cel făţarnic pentru că îi
dusese de nas cu asemenea minciuni.

19. Când văduva s-a întors în casă împreună cu fiul ei, Mi-au mulţumit amândoi pentru sfatul cel
bun şi s-au bucurat foarte mult că au scăpat atât de repede şi de bine de mulţimea de întrebări sâcâitoare.

Capitolul 43

Semnele prezenţei spirituale a Domnului nostru Iisus Cristos

1. După acestea, grecul care luase cuvântul mai devreme a venit la Mine şi Mi-a spus: „Doamne,
Doamne Dumnezeule şi Învăţătorule din veşnicie prin Spiritul Tău! Tu ne părăseşti acum în persoana Ta
vizibilă, dar noi Te rugăm să rămâi la noi cu preaînaltul Tău Spirit Divin şi să ne mai dai câte un semn
din când în când, care să ne fie o dovadă că Tu Te gândeşti la noi şi că eşti în Spirit cu noi."
59
2. Eu am spus: „Da, aşa va fi, până la sfârşitul vremurilor acestei lumi vizibile! Şi nu numai un
semn, ci mai multe veţi primi mereu, ca dovadă că Eu sunt în Spirit cu voi, printre voi şi în voi, mereu
prezent! Semnele clare şi niciodată înşelătoare vor fi întotdeauna următoarele:

3. Un prim semn este că Mă veţi iubi mai mult decât orice pe lumea aceasta! Căci dacă cineva
iubeşte ceva din lumea aceasta mai mult decât pe Mine, acela nu Mă merită; dar cine Mă iubeşte cu
adevărat mai presus de toate, acela este în Mine, prin această iubire adevărată, şi Eu sunt în el.

4. Un al doilea semn al prezenţei Mele este acela că voi, din iubire pentru Mine, îi veţi iubi pe cei
apropiaţi vouă, tineri şi bătrâni, ca pe voi înşivă; căci acela care nu-şi iubeşte aproapele, pe care îl vede,
cum va putea el să-L iubească pe Dumnezeu din Mine, pe care nu-L vede? Voi n-o să Mă mai vedeţi
niciodată în această lume aşa cum Mă vedeţi şi Mă auziţi acum! Iar atunci când nu Mă veţi mai putea
vedea, va rămâne oare iubirea voastră la fel ca acum, când Mă vedeţi? În cazul vostru, da, iubirea va
rămâne cu siguranţă; dar aveţi grijă ca ea să rămână şi la urmaşii voştri! Căci la acela care Mă iubeşte cu
adevărat în inima lui mai presus de toate şi trăieşte şi făptuieşte după Voia Mea pe care i-am dezvăluit-o,
la acela voi veni Eu Însumi în Spirit şi Mă voi arăta lui.

5. Un al treilea semn al prezenţei Mele în şi printre voi va fi şi acela că veţi primi întotdeauna tot
ceea ce-i veţi cere cu ardoare Tatălui din Mine în numele Meu. Dar se-nţelege de la sine că nu trebuie să
Mă rugaţi pentru nimicuri şi aspecte trecătoare din această lume; căci dacă veţi face aceasta, va însemna
că voi iubiţi acele aspecte mai mult decât pe Mine, ceea ce nu ar fi desigur un semn al prezenţei Mele în
şi printre voi.

6. Un al patrulea semn al puternicei Mele prezenţe în şi printre voi va fi şi acela că, atunci când vă
veţi aşeza mâinile pe un bolnav de-o boală trupească, în numele Meu şi cu o adevărată iubire, el se va
însănătoşi, dacă însănătoşirea va servi vindecării sufletului său.

7. Se înţelege şi aici de la sine că va trebui mereu să vă repetaţi în inimă: «Doamne, nu voia mea,
ci numai Voia Ta să se facă!» Căci voi nu puteţi şti când şi cum însănătoşirea trupului îi este sufletului
de ajutor spre propria sa însănătoşire, iar o viaţă veşnică în trup nu îi este dată niciunui om! De aceea,
punerea mâinilor nu-i poate aduce întotdeauna oricărui om însănătoşirea de răul trupesc. Dar voi nu veţi
face niciun păcat dacă veţi arăta iubire oricărui bolnav, după cum v-am spus. Ajutorul îl voi aduce Eu,
dacă aceasta va sluji însănătoşirii sufletului omului, ceea ce numai Eu pot să ştiu.

8. Dacă vreodată, fiind undeva departe, veţi afla că unul sau altul din prietenii voştri a căzut
bolnav la pat, rugaţi-vă pentru el şi puneţi-vă în Spirit mâinile pe el, iar lui îi va fi mai bine!

9. Dar în acelaşi timp spuneţi în inimă următoarea rugăciune, compusă din câteva cuvinte: «Fie ca
Domnul nostru Iisus să te ajute, să te întărească şi să te vindece prin graţia, iubirea şi compasiunea Lui!»
Dacă veţi rosti în sufletul vostru, plini de încredere în Mine, această rugăciune pentru prietenul vostru
bolnav - ori pentru o prietenă bolnavă - şi în acelaşi timp vă veţi pune mâinile asupra lui în Spirit, oricât
de departe v-aţi afla, lui îi va merge chiar din acea clipă mai bine, dacă aceasta ajută însănătoşirii
sufletului său.

10. Un al cincilea semn al prezenţei Mele în şi printre voi va fi şi acela că,

dacă veţi face Voia Mea mereu, veţi renaşte în Spirit. Acesta va fi un adevărat botez al vieţii, pentru că
atunci veţi fi pătrunşi de Duhul Meu, care vă va călăuzi spre deplina înţelepciune.

11. Acest al cincilea semn să-1 caute fiecare dintre voi! Căci cel în care se va manifesta acest semn
va avea Viaţa Veşnică deja din lumea aceasta şi va putea să facă şi să creeze tot ceea ce pot Eu să fac şi
să creez; căci atunci el va fi una cu Mine.

12. Acum, că v-am arătat care sunt semnele prezenţei Mele, făptuiţi în consecinţă, şi veţi putea
simţi cu adevărat prezenţa Spiritului Meu în preajma voastră, în voi şi printre voi!"
60
 Capitolul 44

Adevărata venerare a Domnului nostru Iisus Cristos

1. Aici grecul M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, noi am avut acum cu toţii norocul - pe care
nu-1 vom putea preţui niciodată îndeajuns de mult - să Te cunoaştem pe Tine Însuţi în persoana Ta
divină şi să auzim din gura Ta cuvintele Vieţii; iar eu simt că noi trebuie - cel puţin noi, grecii -, să-Ţi
construim o casă în care să ne adunăm o dată pe săptămână, ca să vorbim despre Învăţătura Ta şi să-1
citim pe Moise şi toţi Profeţii; căci în celelalte zile ale săptămânii fiecare dintre noi este mai mult sau
mai puţin ocupat cu tot felul de treburi, când într-un loc, când într-altul, şi nu este cu putinţă atât de uşor
să ne întâlnim spre a-Ţi împlini Voia. Doamne şi Învăţătorule, spune-ne dacă aşa ceva ar fi pe placul
Tău!"

2. Eu am spus: „De ce să construiţi o casă, când aveţi casele voastre?! În ele puteţi să vă adunaţi în
numele Meu şi să vă povestiţi unii altora despre cum aţi înaintat pe calea Mea, după cum se va strădui
fiecare să împlinească Voia lui Dumnezeu. Şi nici nu este nevoie să alegeţi o zi anume, pe care voi să o
numiţi Ziua Domnului, cum fac fariseii cu sabatul lor, căci fiecare zi este o Zi a Domnului, şi prin
urmare binele se poate face în fiecare zi. Căci Dumnezeu nu se uită la zi şi nici la casă, ci se uită numai
la inima şi la voinţa omului. Dacă inima este curată şi voinţa este bună şi îl îndeamnă pe om spre fapte
bune - acesta este sălaşul cel adevărat şi viu al Spiritului lui Dumnezeu în om, iar voinţa sa bună şi
întotdeauna activă, gata să împlinească Voinţa recunoscută a lui Dumnezeu, este o Zi a Domnului
adevărată, şi deci întotdeauna vie!

3. Iată, acesta este adevărul şi la el să rămâneţi neclintiţi! Toate celelalte sunt trufie şi nu au niciun
preţ în faţa lui Dumnezeu.

4. Este adevărat că, în vremurile care vor veni, oamenii Îmi vor construi multe case în care,
asemenea fariseilor în Templul din Ierusalim şi asemenea preoţilor în templele păgâne, vor ţine anumite
slujbe în cinstea Mea în anumite zile ale săptămânii, la care vor adăuga încă multe alte zile de sărbătoare
pe an. Dar luaţi aminte că atunci când toate acestea vor deveni ceva obişnuit, care va fi superficial şi
formal printre oameni, în ciuda tuturor sfaturilor şi a Voinţei Mele, atunci toate semnele prezenţei Mele
vii în fiinţa oamenilor, care fac cu putinţă să Mă manifest cu adevărat în ei şi printre ei, şi despre care v-
am vorbit adeseori, vor dispărea, tocmai din aceste cauze, aproape de tot! Căci în templele lor trupeşti
dar şi în acele case unde mulţi dintre ei se vor aduna pentru aşa-zisa «preamărire fie a Mea, fie a lui
Dumnezeu» Eu voi fi, din cauza îndepărtării lor de Mine şi de Dumnezeu, tot atât de puţin prezent
întocmai ca şi acum în Templul din Ierusalim!

5. Dacă însă veţi vrea totuşi să construiţi în fiinţa voastră o casă pentru Mine, este necesar ca o
astfel de casă să fie umplută cu multă dragoste pentru Mine. O astfel de casă ce va fi construită pentru
Mine în fiinţa voastră va fi totodată indispensabil să fie şi o şcoală lăuntrică pentru a redeveni copii ce
vor putea lesne ajunge în împărăţia dumnezeiască a Cerurilor. Iar pentru ca o astfel de şcoală să fie mare
şi trainică, daţi-i şi nişte învăţători potriviţi, pe măsura învăţăturii Mele pe care deja v-am oferit-o! Dacă
vreţi să faceţi şi un alt mare bine, construiţi apoi şi o casă pentru cei săraci, bolnavi şi infirmi! O astfel
de casă va fi necesar să aibă tot ceea ce este nevoie pentru ajutorarea şi îngrijirea oamenilor care vor
locui acolo. Procedând în felul acesta, atunci vă veţi bucura din plin de graţia Mea întotdeauna! Toate
celelalte care nu sunt aşa cum este necesar să fie nu sunt bune şi tocmai de aceea nu au, aşa cum deja v-
am mai spus, nicio valoare în faţa lui Dumnezeu!

6. Doar într-o astfel de casă pe care v-am descris-o puteţi apoi şi voi să vă întâlniţi într-un mod
rodnic, transformator, în numele Meu, şi luaţi aminte că procedând chiar în felul acesta nu vă va mai fi
apoi necesar să construiţi pentru aceasta o a treia casă.

7. Eu v-am arătat foarte limpede cum trebuie să vă rugaţi la Dumnezeu în Spirit şi în adevăr fără
încetare, şi nu mai am nimic de adăugat. V-am arătat drumul pe care puteţi ajunge la adevăr şi la
61
înţelepciune, şi, deocamdată, pentru început, această învăţătură este pentru voi de căpătâi. De aceea,
ţineţi-vă de ea şi căutaţi înainte de toate Împărăţia lui Dumnezeu în voi înşivă, şi toate celelalte vor veni
de la sine!"

8. La aceste cuvinte ale Mele, toţi cei de faţă au făcut o plecăciune şi Mi-au mulţumit plini de
recunoştinţă pentru învăţătură. Văduva a venit la Mine împreună cu fiul ei şi amândoi Mi-au mulţumit
pentru iubirea pe care le-am arătat-o, şi Eu i-am binecuvântat pe toţi şi am plecat apoi mai departe.

9. Pe când străbăteam orăşelul, am fost văzuţi de mulţi dintre cei care fuseseră martori cu o zi
înainte la învierea fiului văduvei, şi ei au venit la noi şi strigau în gura mare: „Slavă Ţie, mare Profet al
lui Dumnezeu! Prin Tine, Domnul a venit la poporul Său, în marea lui suferinţă. Mulţumire şi slavă Îi
aducem Lui, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, acum şi în vecii vecilor! O Tu, Profetule preaplin
de Spiritul lui Dumnezeu, nu vrei Tu să ne dai voie ca unii dintre noi să Te însoţim ca să putem afla
Învăţătura Ta şi apoi să le-o vestim şi celorlalţi? Căci noi ne-am dat seama ieri, din cele câteva cuvinte
rostite de Tine, că eşti plin de înţelepciune divină, şi am vrea să aflăm mai multe din această
înţelepciune!"

10. Eu am spus: „Voi nu aveţi nevoie acum de ea! Dacă vreţi să trăiţi şi să făptuiţi după Învăţătura
Mea, atunci respectaţi poruncile lui Dumnezeu, pe care Moise vi le-a dat, şi astfel veţi trăi întru totul
după Învăţătura Mea; căci Eu nu am venit în lumea aceasta ca să încalc cuvântul lui Moise şi al celorlalţi
profeţi, ci ca să-1 întăresc şi să-1 împlinesc, cu tot ceea ce stă scris în cărţile lor.

11. Dacă însă vreţi să aflaţi mai multe despre Mine, mergeţi la văduvă, unde se mai află încă şi
grecii! Cu toţii vă vor vesti ceea ce au aflat din gura Mea."

12. Auzind acestea, curioşii M-au lăsat în pace şi s-au dus la văduvă.

Călătoria Domnului nostru Iisus Cristos prin Samaria

Capitolul

45 Caravana tâlharilor

1. Eu însă împreună cu ucenicii am mers repede mai departe pe drumul care ducea spre Ierusalim. Dar
nu am intrat imediat în Ierusalim, ci am făcut un mare ocol prin Samaria şi o parte a Galileii, provincii
în care marea majoritate a oamenilor Mă cunoşteau. Astfel ei Îmi aduceau bolnavii uneori, iar Eu îi
vindecam.

2. Drumul pe care îl aveam de străbătut era destul de pustiu, şi ne-am putut mişca, fără a fi văzuţi,
ca vântul, aşa cum am făcut mereu în călătoriile lungi.

3. Pe la vremea prânzului am ajuns deja în Samaria, şi ne-a ieşit în cale o caravană care călătorea
spre Egipt, trecând prin Ierihon.

4. Conducătorul caravanei s-a oprit înaintea noastră şi ne-a întrebat în limba greacă dacă pe acest
drum se putea ajunge bine la Ierihon şi de-acolo mai departe spre Egipt.

5. Eu însă i-am spus: „Cum de-ai ajuns tu conducător de caravană, de vreme ce nu cunoşti
drumul?"

6. Conducătorul a răspuns: „Noi nu suntem de loc de aici, ci de mai departe de Damasc, şi facem
pentru prima oară în viaţa noastră această călătorie lungă; de aceea suntem nevoiţi din când în când să
întrebăm de drumul cel bun, ceea ce în aceste împrejurimi este destul de greu, pentru că puţini vorbesc
limba noastră."
62
7. Eu am spus: „Ascultă, călătorule, dacă un drumeţ nu cunoaşte drumul pe care trebuie să meargă
este bine să întrebe pe cineva care ar fi cel mai scurt şi cel mai bun drum care duce în vreo ţară
îndepărtată; dar din partea ta nu se cuvine să ne aţii calea, chipurile pentru că nu ai cunoaşte drumul, pe
care însă tu l-ai străbătut deja de mai bine de douăzeci de ori! Însă motivul pentru care tu ne reţii este cu
totul altul şi deloc lăudabil! Tu crezi că noi avem comori ascunse asupra noastră, pe care adunătura
voastră de tâlhari ar vrea să pună mâna, şi de aceea ne-ai oprit. Dar noi nu avem la noi comori din care
crezi tu; însă alte comori, pentru suflet şi Spirit, avem din belşug, şi le dăm tuturor celor care şi le doresc
cu adevărat pentru salvarea sufletelor lor, fără a le cere nicio plată!"

8. Auzind acestea, conducătorul, mirat, M-a întrebat pe un ton aspru: „De unde ştii tu toate astea
despre noi şi cine ţi le-a dezvăluit şi ne-a trădat?"

9. Eu am spus cu glas de tunet: „Eu te cunosc pe tine şi pe cei şaptezeci de tovarăşi ai tăi încă de la
naştere! Numele tău adevărat este Olgon, însă tu te prezinţi întotdeauna cu un nume inventat, după cum
fac şi zbirii tăi, pentru ca nu cumva, într-un loc pe care l-aţi jefuit, să vă poată dibui cineva şi să vă dea
pe mâna judecătorilor.

10. Acum n-aveţi de gând să mergeţi în Egipt, dar aţi aflat că în Ierihon se va ţine un iarmaroc mare,
de la care speraţi să vă pice câte ceva. Şi aţi aflat de asemenea că de azi în patru săptămâni se va ţine în
Ierusalim sărbătoarea sfinţirii Templului, iar atunci vin mulţi străini cu tot felul de avuţii şi mărfuri, din
care şi vouă v-ar prinde bine multe. Eu însă vă zic: de data aceasta nu vă va merge bine!"

11. Conducătorul Mi-a răspuns foarte mânios: „Dacă vreţi să părăsiţi întregi acest loc, atunci tăceţi,
de ne cunoaşteţi, şi dispăreţi repede de-aici; căci şi eu vă cunosc, şi vă jur pe toţi zeii că mă voi răzbuna
cumplit dacă veţi spune cuiva ceea ce ne-aţi spus nouă! Noi trăim din jaf şi din hoţie, dar nu omorâm;
căci altminteri ar fi vai şi-amar de voi!"

12. Eu am spus: „Dacă M-ai cunoaşte, atunci ai spune: «Doamne, îndură-te de mine, păcătosul, şi fii
milostiv, şi iartă-mi păcatele; căci mă căiesc şi vreau să mă îndrept, şi îmi voi da silinţa ca tot răul şi
nedreptatea pe care le-am făcut să le îndrept pe cât îmi stă în putere!» Dar pentru că nu Mă cunoşti, eşti
hotărât să te adânceşti în păcat şi Îmi juri răzbunare pe toţi zeii, cu toate că eşti evreu şi cunoşti legile lui
Moise. Dacă ai fi într-adevăr doar un grec, nu ţi-aş fi permis să Mă opreşti; dar pentru că şi tu eşti un fiu
al lui Iacov, Eu am făcut în aşa fel ca să-ţi fie cu putinţă să afli şi tu adevărul, care să fie pentru viaţa ta o
captură mai bună decât cea pe care voi o căutaţi."

13. La acestea, Olgon a spus cu glas potolit: „Atunci spune-mi tu cine eşti, ca să pot vorbi altfel cu
tine!"

14. Eu am spus: „Eu sunt Unul Căruia Îi este dată toată puterea în Cer şi pe pământ; Voinţei Mele i
se supune tot ce există, pentru că Voinţa Mea este Voinţa lui Dumnezeu, şi puterea Mea este puterea lui
Dumnezeu, care stăpâneşte şi domneşte peste toate puterile. Acum ştii cine este Cel care vorbeşte cu
tine!"

15. Olgon a spus cu mirare: „Oh, oh, cum aşa? Dacă ţie ţi-ar fi fost dată toată puterea în cer şi pe
pământ, ai fi mai mult decât Moise şi toţi ceilalţi patriarhi şi profeţi; căci ei au avut doar o putere
limitată pe-acest pământ, după cum am putut citi în scripturi. Şi tu vrei să spui că ai toată puterea în cer
şi pe pământ? Aşa ceva n-am mai auzit vreodată din gura unui om; ar trebui să fie nebun un astfel de
om, ceea ce tu nu pari a fi, pentru că nu arăţi ca un nebun, şi nici vorbirea ta nu pare de nebun. Dar dacă
într-adevăr în tine se află o asemenea putere divină deplină, dă-ne şi nouă o dovadă, şi noi îţi vom crede
cuvintele şi vom face cum îţi este voinţa!"

16. Eu am spus: „Doar dacă veţi păstra tăcerea faţă de evreii din Ierusalim şi mai ales faţă de fariseii
din Templu şi de peste tot pe unde-i veţi întâlni; căci lumina din Ceruri nu trebuie să lumineze acest soi
de oameni!"

63
 Capitolul 46

Mărturia tâlharilor

1. Olgon şi câţiva tovarăşi ai lui au spus: „Da, vom păstra tăcerea! Căci şi noi suntem cei mai aprigi
duşmani ai fariseilor! Noi toţi am fost mai demult evrei cinstiţi, fiind în slujba fariseilor. Pentru că eram
oameni voinici şi curajoşi şi pentru că ştiam şi Scriptura, ei ne-au tălmăcit legile iubirii de semeni astfel:
stă scris să nu furi, să nu iei ceva cu forţa şi nici să nu râvneşti la bunul altuia, dar trebuie înţeles în
sensul că acestea sunt adevărate doar când este vorba de evrei între ei. Însă cine cunoaşte toate acestea şi
este curajos şi voinic, acela poate să le fure păgânilor averile şi să le ia chiar şi cu forţa de la ei, cum şi
când va putea, şi el nu va păcătui în faţa lui Dumnezeu; dimpotrivă, lui Dumnezeu chiar Îi sunt pe plac
asemenea evrei curajoşi şi isteţi, care îi jefuiesc pe duşmanii lui Dumnezeu de averi şi care apoi dăruiesc
o parte din ele Templului. Doar atât: să nu le luăm viaţa păgânilor jefuiţi, ca să nu cadă vreo nouă lege
tiranică asupra evreilor, şi aşa destul de oropsiţi, şi să-i strivească sub călcâiul ei.

2. Şi uite că noi, întrucât am crezut că Dumnezeu ne vorbeşte prin farisei, am devenit tâlhari la
drumul mare, fără nicio mustrare de conştiinţă; căci noi am jefuit păgânii în numele lui Iehova, la fel
cum regele nostru David i-a făcut una cu pământul pe filisteni şi alte popoare păgâne în numele lui
Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a încuviinţat cu siguranţă faptele, din moment ce îl numea «om după inima
Lui»!

3. Aşa am gândit şi noi o bună bucată de vreme, că suntem oameni pe placul lui Iehova; însă când
am aflat că preoţii înşişi îi jefuiau pe evrei de bunurile lor şi le luau cu forţa văduvelor amărâte şi
orfanilor ceea ce mai aveau, preacurveau, îşi băteau joc chiar şi de fetiţe şi băieţi, şi comiteau
nenumărate alte nelegiuiri, atunci ne-am pierdut credinţa în Dumnezeu şi în Moise şi ne-am continuat
hoţiile de unii singuri, şi de-atunci nu i-am mai cruţat nici pe evreii bogaţi! De aceea, ne-am îmbrăcat în
haine greceşti şi romane, ca să-i putem uşura de averile lor pe farisei şi alţi evrei bogaţi, chiar mai mult
decât pe greci ori pe romani. Însă de săraci nu ne-am atins niciodată, ba chiar i-am miluit de multe ori,
mai ales atunci când aveam parte de o captură însemnată.

4. Pentru că tu în minunata ta atotcunoaştere ţi-ai dat seama cine suntem şi pentru că nici
adevăratele noastre nume nu-ţi sunt necunoscute, vei fi ştiind preabine că faptele s-au petrecut întocmai
cum ţi-am spus eu şi nu altfel; şi vei fi ştiind de asemenea de ce am devenit noi de mai mulţi ani aprigii
duşmani ai fariseilor şi ai evreilor bogaţi. Iar dacă ne vei da acum, ca trimis al lui Dumnezeu, un semn al
atotputerniciei Lui, ca să trezeşti în noi credinţa în Dumnezeu şi în tine ca profet, atunci fii sigur că nu te
vom trăda niciodată fariseilor. Dă-ne dovada atotputerniciei tale divine în cer şi pe pământ!"

5. Eu am spus: „Preabine, pentru că aţi spus adevărul şi aţi mărturisit sincer în faţa Mea ceea ce aţi
făcut, toate păcatele voastre vor cădea asupra fariseilor, care cu atât mai mult vor fi blestemaţi, iar vouă
vă iert păcatele de până acum, dacă de-acum încolo vă veţi lăsa de îndeletnicirea asta şi vă veţi hrăni
cinstit pe voi şi pe ai voştri, ceea ce puteţi face cu uşurinţă, căci v-aţi însuşit până acum destule bunuri
pământeşti, la împărţirea cărora însă nu trebuie să-i uitaţi nici pe cei săraci, fie ei evrei ori păgâni, căci
până la urmă ei sunt totuna. Făgăduiţi-Mi aceasta sincer şi deschis, şi Eu vă voi da dovezile pentru ceea
ce Eu Însumi am afirmat despre Mine în faţa voastră!"

6. Toţi au spus, lovindu-se cu pumnii în piept: „Doamne, o vom face, pe cât de adevărat este că ne
batem acum cu pumnii în piept, şi pe cât de adevărat este că vrem, cu ajutorul noului imbold pe care ni-
1 dai, să credem în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, şi să respectăm cu stricteţe poruncile Lui, noi
şi copiii copiilor noştri, până la sfârşitul lumii, cu ajutorul lui Dumnezeu!"

64
 Capitolul 47

Transformarea miraculoasă a pustiului

1. Eu am spus: „Atunci aşa să fie! Fiţi atenţi şi nu vă speriaţi, căci vouă nu vi se va clinti niciun fir
de păr! Iată, aici este un pustiu destul de întins; nimic altceva decât piatră goală, ici-colo câte un
mărăciniş pe jumătate uscat şi câţiva scaieţi. Acest pustiu, datorită nerodniciei lui, nu este bun la nimic
altceva decât cel mult la a mărgini drumul acesta.

2. Eu voi transforma acum aceste locuri neprimitoare şi vi le voi da apoi vouă şi urmaşilor voştri,
şi nimeni nu vă va cere socoteală. Căci voi aţi locuit oricum cel mai mult timp în acest pustiu, în
peşterile şi văgăunile lui, şi l-aţi făcut ascunzişul vostru, ceea ce le este bine cunoscut samaritenilor,
galileenilor şi evreilor care locuiesc la marginea lui, şi veţi putea numi aceste locuri ale voastre şi atunci
când ele vor fi înfloritoare şi roditoare.

3. Dar înainte ca Eu să binecuvântez de faţă cu voi şi pentru voi acest pustiu, trebuie să vă arăt că
Eu sunt Domnul tuturor puterilor din Cer, şi de aceea deschideţi-vă acum ochii, urechile şi inimile! Vi se
vor arăta acum puterile Cerului Meu, ascunse ochilor voştri trupeşti!"

4. Zicând acestea, li s-a deschis tuturor vederea interioară şi ei au văzut nenumărate cete de îngeri
şi le-au auzit cântările de slavă, al căror înţeles însă sufletele lor nu l-au putut pricepe; şi mulţi dintre
îngerii de lumină s-au coborât la Mine şi au slăvit numele Meu.

5. Când foştii tâlhari au văzut aceasta, i-a cuprins o mare teamă.

6. Eu însă le-am spus: „De ce vă temeţi voi de aceşti îngeri ai Mei, care Îmi sunt supuşi şi rămân
pentru totdeauna nişte preafericiţi? Eu sunt unicul Domn peste tot Cerul şi pământul, şi totuşi de Mine
nu v-a fost frică, deşi v-am spus aceasta!"

7. La acestea, tâlharii au coborât de pe cai şi s-au aruncat în genunchi înaintea Mea şi Mi-au
implorat mila.

8. Această apariţie a durat cam vreun sfert de ceas, răstimp în care Eu le-am cerut îngerilor
îngenuncheaţi în jurul Meu să trimită peste acele locuri cele mai puternice fulgere, vânturi şi furtuni, ca
apoi Eu să binecuvântez acest pustiu şi să-1 transform într-un ţinut roditor!

9. Apoi viziunea a început să dispară, la Voinţa Mea; dar în locul ei, cerul pământesc s-a acoperit
cu cei mai groşi nori şi n-a durat mai mult de o jumătate de ceas, că înspre miazăzi au început cu furie
nişte uragane, încât tâlharii şi chiar şi ucenicii Mei au început să Mă roage să nu-i las să piară.

10. Eu însă le-am spus: „Aţi fost martori de multe ori la aşa ceva fiind cu Mine, şi niciodată nu vi s-
a clintit niciun fir de păr! Dacă Eu sunt cu voi, necredincioşilor, ce putere v-ar putea vătăma?"

11. Auzind acestea, ucenicii s-au liniştit. La câţiva paşi de noi se afla o peşteră încăpătoare. După ce
a început furtuna şi a devenit tot mai puternică, fulgerele căzând unul după altul, mii şi mii, şi ploaia
curgând râuri-râuri din norii descătuşaţi, tâlharii şi-au luat caii de dârlogi şi s-au adăpostit în peşteră, pe
când Eu şi ucenicii am rămas afară în câmpul deschis, fără a fi atinşi nici măcar de un strop de ploaie.

12. Furtuna a durat numai o jumătate de ceas, şi, cu toate acestea, fulgerele puternice au măcinat
piatra din întregul pustiu, transformând-o într-un strat de argilă cenuşie, mai înalt decât un stat de om,
iar apele din toate părţile au umplut gropile, crăpăturile şi prăpăstiile şi au apărut astfel pământuri bune
pentru grădinărit şi semănat. Restul gropilor şi peşterilor au fost umplute de Voinţa Mea nevăzută, şi
astfel întregul pustiu, destul de întins, s-a transformat într-un ogor bogat, în mai puţin de un ceas.
Furtuna s-a potolit, cerul s-a limpezit, şi soarele strălucea cu razele lui calde deasupra noului pământ.

65
 Capitolul 48

Binecuvântarea pustiului de către Domnul nostru Iisus Cristos

1. Acum s-au întors şi tâlharii noştri din peştera pe care Eu n-o acoperisem cu ape, şi Eu l-am
chemat pe Olgon la Mine.

2. El a venit cu câţiva tovarăşi de-ai lui şi Eu i-am spus: „Acum, Olgon, crezi tu că Eu sunt Acela
drept care M-am vestit ţie cu gura Mea?"

3. Olgon împreună cu tovarăşii lui a spus: „Da, o Doamne, Doamne! Credem mai presus de orice
neîncredere, cât de mică! Tu nu eşti un ales al lui Iehova, ci eşti cu adevărat El Însuşi, întrupat acum
într-un mod miraculos! O, fie-Ţi milă de noi, păcătoşii!"

4. Eu am spus: „Eu v-am iertat păcatele a căror vină o poartă fariseii! Dacă însă mai aveţi vreun
păcat pe suflet, întoarceţi cu bine răul pe care l-aţi făcut şi, dacă cel faţă de care aţi greşit v-a iertat, vă
va fi iertat şi în Ceruri.

5. Dacă însă veţi întâlni vreun om cu sufletul împietrit, care să nu va voi să vă ierte, să nu vă
întristaţi în inima voastră, căci Eu voi considera bunăvoinţa voastră drept fapt împlinit, iar omului celui
neiertător i se va pune la socoteală neîndurarea sa! Căci Eu Însumi sunt cel mai înţelept şi mai drept
judecător, care ştie măsura pentru fiecare.

6. Acum însă aţi primit de la Mine un ţinut ca să-1 stăpâniţi, pentru care niciun înger din Cer, cu
atât mai puţin vreun om, nu vă va cere socoteală; aşa cum se vede acum acest ţinut, pare mai pustiu
decât înainte, deşi în urma frământării prin care a trecut, a devenit foarte roditor. Se pune însă
întrebarea, cum vreţi voi să-1 cultivaţi?"

7. Olgon a spus: „O Doamne, Doamne! După părerea mea, asta ar merge uşor şi bine! Uite, o
Doamne, Doamne, când Tu ai făcut Pământul din Spiritul Voinţei Tale atotputernice, Tu nu ai avut
păstrate bine altundeva seminţele tuturor plantelor, decât în Voinţa Ta atotputernică! Tu însă eşti veşnic
acelaşi, Cel care ai făcut într-un fel atât de minunat acest întreg pământ. Însămânţează Tu cu Voinţa Ta
atotputernică şi acest ţinut, şi el va fi astfel cel mai bine cultivat! O Doamne, Doamne, fă şi aici la fel, şi
tot acest pustiu se va preface cu siguranţă într-o grădină a lui Dumnezeu!"

8. Eu am spus: „Credeţi voi fără urmă de îndoială că aş fi în stare şi de aşa ceva?"

9. Olgon: „O Doamne, Doamne! Ţie nu Îţi este nimic cu neputinţă! Ce spui Tu este un adevăr
veşnic, în care noi credem fără nici cea mai mică îndoială, şi ceea ce Tu vrei aceea se face, şi noi vom
împlini Voia Ta, aşa cum ai revelat-o Tu oamenilor prin Moise şi prin profeţi. Şi noi am aflat acum din
gura Ta care este, şi o vom urma întocmai cu credinţă; dar, Te rugăm, însămânţează Tu, Doamne, acest
pustiu!"

10. Eu am spus: „Aşa să fie, după credinţa voastră! Pe cât de pustiu şi de părăsit a fost până acum
acest ţinut, tot la fel erau şi inimile voastre, şi lipsa voastră de credinţă a dus la împietrirea inimilor
voastre, care deveniseră precum piatra acestui pustiu. Eu însă am trezit o furtună puternică în inimile
voastre şi le-am înmuiat prin cerul care s-a deschis în voi, prin fulgerele adevărului din cuvintele Mele,
prin puterea furtunii pe care v-am arătat-o prin Voinţa Mea şi, în sfârşit, prin şuvoaiele de ploaie ale
Iubirii şi Compasiunii Mele, şi astfel Eu v-am însămânţat pe voi cu o mulţime de adevăruri divine, care
vă vor aduce adevăratele roade ale Vieţii, dacă veţi trăi şi făptui după ele. Aşa cum eu v-am însămânţat
inimile, într-un răstimp atât de scurt, cu tot felul de roade pentru Viaţa Veşnică a sufletului, tot la fel
este însămânţat şi acest pustiu cu tot felul de roade pentru hrana trupului.

11. Voi sunteţi şaptezeci la număr. Când veţi străbate aceste locuri în lung şi-n lat veţi găsi tot
atâtea case, cu tot ceea ce le este de trebuinţă, şi, ca să ştiţi pe care să o alegeţi, fiecare din ele este
66
însemnată cu numele unuia din voi. În scurtă vreme, aceste locuri vor înflori în faţa ochilor voştri.
Mergeţi acum şi vedeţi ce am făcut Eu pentru voi!

12. Răspândiţi-Mi însă Cuvântul şi printre păgâni, căci ei vor trece adesea pe la voi; dar despre
semnele la care aţi fost martori să păstraţi tăcerea acum, şi nici mai târziu să nu vorbiţi prea multe.
Ajunge să spuneţi că lui Dumnezeu totul Îi este cu putinţă."

13. După aceste cuvinte, Eu am plecat împreună cu ucenicii mai departe, în felul nostru, ca vântul,
iar până să se dezmeticească tâlharii noştri care îmbrăţişaseră învăţătura Mea, noi eram departe de ei.

Capitolul 49

Luarea în stăpânire a coloniei celei înfloritoare

1. Cei şaptezeci de tâlhari ne spuseseră, prin gura lui Olgon, că erau de loc de mai departe de
Damasc; aceasta însă nu era adevărat, căci ei locuiau împreună cu femeile şi copiii lor în grotele şi
văgăunile acestui pustiu. Ei jefuiau şi prin regiunile din preajma Damascului, dar se întorceau cu prada
întotdeauna în aceste locuri, care le ofereau cel mai bun ascunziş.

2. După ce noi am dispărut din faţa lor în câteva clipite, spre marea lor uimire, ei s-au întors în
pustiu, acolo unde îşi lăsaseră femeile şi copiii, într-una din grotele mai greu de găsit, care după furtună
rămăsese întreagă şi neinundată. Văzându-i pe cei şaptezeci întorcându-se la grotă fără nicio pradă,
copiii şi femeile, încă tremurând de sperietura pe care o trăseseră în timpul nemaipomenitei furtuni, s-au
mirat de revenirea lor atât de rapidă.

3. Bărbaţii însă le-au povestit pe scurt tot ce li se petrecuse şi că ei s-au lăsat acum pentru
totdeauna de jefuit - ceea ce femeile îşi doriseră dintotdeauna -, şi că au primit de la un Om preaplin de
Spiritul lui Dumnezeu o comoară mult mai valoroasă decât toate comorile din lume pentru Viaţa
Veşnică a sufletului.

4. Întrucât femeile şi copiii deveneau tot mai curioşi, ei le-au povestit şi cum, prin Cuvântul şi
Voinţa Sa, cu ajutorul acelei furtuni năprasnice, acest Om, a cărui putere o egala pe cea a lui Dumnezeu,
a transformat vechiul pustiu neprimitor într-o veritabilă grădină roditoare a Edenului, asupra căreia le-a
acordat lor dreptul incontestabil de proprietate, şi că, în diferite locuri ale acestui ţinut altădată pustiu, îi
aşteptau nişte case gata construite şi înzestrate cu tot ce era necesar şi pe care doar puterea pur divină a
acelui Om le-a putut crea.

5. Când femeile au aflat acestea de la soţii lor, au vrut să meargă cât mai repede în căutarea caselor
celor miraculoase. Totuşi, bărbaţii au fost de părere că nu era indicat să facă aceasta mai repede de trei
zile, pentru că probabil gropile, crăpăturile şi hăurile erau încă pline de mocirlă şi exista riscul să se
afunde în ele şi să moară.

6. Atunci femeile au renunţat şi ele; dar după trei zile ei au plecat în căutarea acelor case, şi fiecare
a găsit-o pe cea care îi era destinată şi s-a stabilit în ea.

7. Iar casele erau amplasate astfel încât călătorii care străbăteau acel ţinut să nu poată să le vadă de
pe drum, ceea ce era foarte bine pentru locuitorii lor, care în felul acesta nu aveau să fie deranjaţi
prematur de călătorii care le-ar fi putut pune o mulţime de întrebări despre când şi cum le-au construit şi
cum au făcut să fie roditor acel vechi deşert.

8. Căci, după câteva săptămâni, binecuvântarea Mea era deja vizibilă pretutindeni în acel deşert, şi
mulţi samariteni şi greci care îl traversau se grăbeau să întrebe pe ici pe colo cine îl cultivase aşa, fără
însă ca cineva să le poată răspunde. Cât despre cei care ştiau, ei nu se prea arătau printre ceilalţi oameni

67
- iar în acea perioadă de început, chiar deloc. Abia după ce primele roade au început să se coacă,
samaritenii s-au adunat să ţină sfat ca să stabilească cui trebuia să-i revină acel pământ, în cazul în care
nu avea deja un proprietar.

9. Atunci Olgon împreună cu mai mulţi dintre tovarăşii săi au venit la cei care ţineau sfat şi le-au
spus: „Prieteni, această întindere pustie n-a aparţinut niciodată nimănui, aşa cum nici vasta întindere a
mării nu a avut vreodată vreun proprietar. Fiind evrei persecutaţi de farisei pentru că nu puteam şi nu
vroiam să slujim scopurilor lor rele, ne-am stabilit în acest pustiu, pe care l-am făcut roditor doar cu
ajutorul Domnului Cerului şi al Pământului, şi, cu adevărat, Iehova în persoană ni 1-a oferit, aşa că nu e
nevoie să vă mai sfătuiţi ca să vedeţi cui ar trebui să-i aparţină acest pământ, acum fertil. Căci el se află
deja în posesia a şaptezeci de familii care îşi au casele în acest ţinut.

10. Foarte surprinşi de aceste cuvinte ale lui Olgon, cei care ţineau sfat au întrebat un judecător
roman care se afla printre ei ce să creadă, căci pustiul respectiv era totuşi un teritoriu samaritean, asupra
căruia ei ar fi avut în mod normal drept de proprietate.

11. Însă judecătorul le-a răspuns: „Indiferent pe ce teritoriu s-ar afla, dacă un teren pustiu nu se află
în posesia nimănui din timpuri îndepărtate şi nu are niciun proprietar care să se fi declarat astfel la vreun
tribunal, un astfel de teren pustiu este considerat fără proprietar, şi chiar în faţa instanţei se va considera
că îi aparţine primului om care îl revendică. Astfel, întrucât aceşti oameni, cărora li se datorează
cultivarea acestui teren, s-au prezentat ca fiind proprietarii lui, acest drept de proprietate le va fi acordat
în mod incontestabil de către tribunal.

12. În plus, în calitate de cultivatori ai unui pustiu care până acum nu a fost în proprietatea nimănui,
ei au dreptul să fie scutiţi pentru douăzeci de ani de orice fel de impozit. Totuşi, dacă în urma unei
recolte bogate vor dori de bunăvoie să-i plătească un tribut onorific împăratului, ei se vor bucura de
protecţia specială a Romei în toate situaţiile dificile în care se vor afla. Eu, judecător în numele
puternicului împărat al Romei, am vorbit şi aşa am hotărât!"

13. Astfel, prin respectivul act, nimeni nu a mai putut să le revendice celor şaptezeci de familii
dreptul de proprietate asupra acelui pământ cultivat de ei. După doi ani, ţinutul era deja unul dintre cele
mai roditoare şi mai admirate de călători; deja după un an, proprietarii au declarat că erau de acord să
plătească acel tribut onorific către împărat, prin care ei au devenit astfel cetăţeni romani, ceea ce le-a
adus numeroase avantaje.

14. Deşi a avut parte de mari încercări, acesta nouă comunitate s-a menţinut mulţi ani în deplina sa
puritate, la fel ca şi comunitatea esenienilor. Însă bineînţeles că, de-a lungul timpului, această
preafrumoasă parte a Samariei a căzut şi ea pradă devastărilor produse de războaie şi de migraţii şi a
redevenit un deşert.

15. Iar acum, să revenim la povestea noastră.

Capitolul 50

Domnul nostru Iisus Cristos împreună cu ai Lui, într-un han din Samaria

1. Noi am ajuns în aceeaşi zi în cetatea Samariei şi ne-am îndreptat către un han mai retras. Când
am intrat, hangiul ne-a venit zâmbitor în întâmpinare, căci spera să obţină un câştig bun de pe urma
noastră. Ucenicii erau foarte flămânzi şi însetaţi, pentru că nu puseseră nimic în gură toată ziua, de când
plecaserăm din Nahim, iar Eu ştiam aceasta, deşi acum nu se mai plânseseră pe ascuns între ei, cum au
făcut adeseori în împrejurări asemănătoare.

68
2. Şi Eu l-am întrebat pe hangiu: „Prietene, am fost toată ziua pe drum şi nu am pus nimic în gură
de azi dimineaţă, căci n-am întâlnit în drumul nostru niciun han, şi suntem acum înfometaţi şi însetaţi.
Ce poţi să ne dai de băut şi de mâncat?"

3. Hangiul Mi-a răspuns: „Voi sunteţi aproape patruzeci la număr, şi eu cu siguranţă nu am atâţia
peşti, atâtea pâini şi atâtea cupe cu vin!"

4. Eu am spus: „Spune să ni se pregătească de două ori mai mulţi peşti, căci peştii tăi sunt mici, şi
doi peşti de felul acesta nu vor fi prea mult pentru niciunul dintre noi. Vezi însă să fie pregătiţi repede şi
bine! Până atunci, adu-ne vin, pâine şi sare!"

5. Hangiul a răspuns cam uimit: „Da, preţioşii mei domni şi oaspeţi, totul ar fi bine dacă aş avea
destul din toate! S-ar putea însă ca nici peştii şi nici pâinea să nu ajungă, pentru că eu nu fac provizii
însemnate, căci hanul meu, fiind mai retras, nu este căutat de prea mulţi drumeţi, însă vin am îndeajuns.
Pe scurt, tot ce am, vă voi aduce; mai mult, nici Dumnezeu nu poate cere de la mine!"

6. Eu am spus: „Ai dreptate, însă cu peştii nu stai chiar atât de rău precum spui tu! Dar în sinea ta,
tu îţi faci griji că noi nu-ţi vom putea plăti la urmă cei optzeci de peşti, şi de aceea ne zici că nu ai atâţia!
Pâini, într-adevăr, nu ai atât de multe, dar peşti, da; nu-ţi face însă griji din pricina aceasta şi pune să ne
pregătească ceea ce ţi-am cerut, şi adu-ne şi pâinea şi vinul!"

7. Hangiul a plecat grăbit, a rânduit toate şi şi-a trimis imediat slugile să ne aducă pâine şi vin şi să
facă lumină în camera de oaspeţi; căci era deja seara târziu şi în

încăpere se lăsase întunericul. După ce camera de oaspeţi a fost luminată, s-a întors şi hangiul ca să ne
încredinţeze că într-o jumătate de ceas vom fi serviţi cu toate cele cerute. Intre timp însă ne-a măsurat cu
atenţie, căci nu prea ştia ce să creadă despre noi; fiindcă mulţi dintre noi purtau veşminte greceşti, alţii
evreieşti, şi câţiva, la fel ca şi Mine, galileene.

8. Cum pe hangiu îl chinuia curiozitatea, s-a adresat foarte politicos unuia dintre ucenici, care era mai
aproape de el, şi anume, lui Toma, zicând: „Dă-mi voie, prietene, să te întreb ceva!"

9. Toma i-a spus: „Acolo, în capul mesei, şade Stăpânul, pe El să-L întrebi! El îţi va răspunde cel
mai bine! Noi suntem ucenicii Lui şi slujitorii Voinţei Lui!"

10. Aflând aceasta, hangiul a venit la Mine şi M-a întrebat, zicând: „Stăpâne, iartă-mi îndrăzneala şi
insistenţa! Eu vreau totuşi să aflu de unde sunteţi voi. După haine sunteţi evrei, galileeni şi greci. Cu ce
vă ocupaţi? Neguţători nu păreţi a fi, căci nu aveţi mărfuri cu voi, şi artişti ori magicieni iar nu păreţi a
fi, căci arătaţi prea deschişi şi sinceri. Dar cum de ai ştiut tu că am destui peşti, dar pâine mai puţină? Pe
scurt, venirea voastră în acest han al meu destul de retras mi se pare puţin ciudată. Vă rog să mă iertaţi
dacă vorbesc cu voi mai deschis decât se obişnuieşte."

11. Eu am spus: „Eşti foarte curios, hangiule! Ascultă-Mă: după ce ne vom întrema cu pâinea, peştii
şi vinul pe care ţi le-am cerut, Eu îţi voi spune ce fel de oameni suntem. Acum, ocupă-te numai ca cina
să fie gata cât mai repede şi mai adu-ne ceva pâine şi vin, căci ce ne-ai adus până acum s-a terminat!"

12. Auzind hangiul aceasta de la Mine, s-a dus imediat şi a adus vin şi pâine îndeajuns.

13. Iar Eu i-am spus: „Uite, se pare că şi cu pâinea stai acum mai bine decât înainte; iar pâinea
aceasta îmi pare mai mare şi mai bună decât cea pe care ne-ai adus-o mai întâi! Cum se poate una ca
asta?"

14. NOTA BENE: Eu ştiam preabine cum era aceasta cu putinţă, şi l-am întrebat pe hangiu doar
pentru ca să-şi pună şi el această întrebare.

69
15. Hangiul a făcut ochii mari cât cepele şi nu ştia ce să-Mi răspundă. A gustat pâinea, care îi părea
necunoscută, şi a găsit-o deosebit de bună.

16. Abia după o vreme Mi-a răspuns: „Ciudat! Îndeobşte, eu ştiu tot ce se află şi se petrece în casa
mea; dar când şi cum a copt femeia mea această pâine cu adevărat regească, zău că nu ştiu! Şi mai
ciudat este că toată cămara mea e plină cu astfel de pâini. Oricum ar fi, eu sunt bucuros că sunt
aprovizionat pe mai multe zile cu cea mai bună pâine! Dar trebuie totuşi să-mi iau femeia la întrebări, de
unde a apărut pâinea şi cine a plătit pentru ea şi cât, căci o astfel de pâine regească este scumpă, cel
puţin de patru ori mai mult decât una obişnuită!"

17. El şi-a chemat femeia şi a întrebat-o de unde este pâinea cu care a umplut cămara şi cât de
scumpă a fost ea.

18. Femeia a gustat şi ea pâinea şi s-a mirat şi mai tare decât hangiul, şi a jurat pe credinţa ei că nu
ştie de unde provine pâinea.

19. Au fost întrebate pe rând şi slugile, dar nici acestea nu ştiau, şi au jurat că spun adevărul.

20. Eu i-am spus hangiului: „Ce tot întrebi atâta? Fii bucuros că ţi-e plină cămara cu pâine şi vezi să
ne fie aduşi mai repede peştii pe care ţi i-am cerut; după aceea, unele nelămuriri se vor limpezi poate de
la sine!"

Capitolul 51

Hangiul întreabă despre Domnul nostru Iisus Cristos

1. Auzind aceasta, hangiul s-a întors în bucătărie, împreună cu femeia lui şi cu slugile; curând
după aceea au fost aduşi la masă peştii pe care-i cerusem şi care erau foarte gustoşi, precum şi un blid
mare cu linte fiartă; iar noi am început să mâncăm, şi hangiul însuşi s-a aşezat foarte bine-dispus la masă
şi ne-a povestit o mulţime de lucruri despre tot ce se petrecuse minunat în câţiva ani în Samaria.

2. Printre altele, el ne-a spus: „Chiar mă mir că voi, care sunteţi evrei, galileeni şi greci, nu aţi
auzit de renumitul profet din Galileea, care a venit aici cu mai mulţi ucenici acum doi ani şi jumătate şi a
vestit despre venirea Împărăţiei lui Dumnezeu, şi a făcut minuni în cetate şi în împrejurimi, minuni care
numai lui Dumnezeu Îi sunt cu putinţă! Nu de multă vreme au trecut pe-aici nişte evrei care au spus că
sunt trimişi de El ca să predice Evanghelia tuturor popoarelor. Şi noi i-am crezut, căci ei îşi întăreau
spusele cu tot felul de semne miraculoase, şi numai prin atingerea cu mâna în numele Celui care i-a
trimis au vindecat mai mulţi bolnavi. Iar învăţătura lor este tocmai cea pe care ne-a dat-o El Însuşi când
a fost aici, astfel că i-am crezut şi mai mult pe ucenici că sunt trimişii Lui.

3. Spuneţi-mi totuşi, că tot şedem cu toţii bine-dispuşi la masă, ce ştiţi voi despre Marele Om?!
Căci pe la noi, samaritenii, El este considerat a fi neîndoielnic Mesia, Cel făgăduit nouă spre salvarea şi
mântuirea oamenilor de asuprirea duşmanilor adevărului, iubirii, vieţii şi libertăţii ei. Oh, spuneţi-mi, vă
rog, ce credeţi şi ce ştiţi despre El?"

4. Eu am spus: „Prietene, noi ştim chiar foarte multe despre El, dar de vreme ce, după spusele tale,
El Însuşi a fost aici acum doi ani şi jumătate şi a învăţat oamenii şi a făcut semne, ar fi trebuit să-L fi
văzut şi tu măcar o dată! Ori poate tu n-ai avut ocazia să-L vezi când a fost aici în cetate?"

5. Hangiul a spus: „Prietene, tocmai asta mă doare pe mine cel mai tare, căci chiar în acel răstimp
cât a fost El la noi, eu eram plecat cu o treabă la Tir, şi oamenii mei au aflat despre El abia după ce
plecase. Eu m-am întors acasă după câteva zile şi am auzit în toată cetatea vorbindu-se doar despre acest
Om, despre învăţătura şi faptele Lui, care erau atât de măreţe şi de miraculoase, încât dacă i le-ai fi

70
povestit unui străin, nu te-ar fi crezut, oricât erau ele de adevărate şi făcute doar prin cuvântul şi voinţa
acelui Om.

6. Trăieşte aici un medic foarte înstărit, a cărui soţie altădată nu a avut un renume prea bun. Acel
medic 1-a cunoscut pe Marele Om cât a fost pe la noi şi a învăţat de la El cum să-i poată vindeca pe
bolnavi de feluritele lor boli doar prin punerea mâinilor. De la acel medic am aflat cele mai multe despre
acest Om. El mi-a descris şi înfăţişarea Lui; însă, chiar şi cu cea mai bună descriere, realitatea îmi
rămâne totuşi neclară. Îmi tot fac în închipuire o imagine, care însă nu are nicio asemănare cu realitatea.
Şi de aceea nu pot să mi-L reprezint cu adevărat pe Marele Om-Dumnezeu.

7. Mai colindă prin ţara Samariei şi un anume Ioan, care înainte a fost cerşetor, dar care acum
predică şi el oamenilor învăţătura Marelui Om şi duce o viaţă austeră, iar prin rugăciune şi punerea
mâinilor în numele Marelui Om vindecă mulţi bolnavi şi îi scapă de duhurile necurate pe cei posedaţi.
Acest Ioan a fost de mai multe ori pe la mine şi mi-a povestit multe, şi eu l-am găzduit şi omenit după
puterile mele; dar cu toate acestea, eu nu-mi pot închipui înfăţişarea Marelui Om.

8. Acum un an, când am aflat de la mai mulţi călători despre semnele şi faptele mari pe care le
face, am umblat după El mai bine de-o lună şi am trecut prin mai multe locuri, pe unde trecuse El cu
puţin timp înainte; şi când ajungeam într-un loc şi întrebam plin de zel despre El, mi se spunea: «Da,
acum două sau trei zile a fost aici şi a vorbit despre asta şi asta şi a făcut una sau alta!», şi găseam
destule dovezi că aşa a fost.

9. Pe scurt, am găsit din plin din toate cele care îmi puteau servi drept dovezi că El a fost acolo şi a
făptuit; numai pe El Însuşi n-am reuşit să-L văd până acum. Am aflat însă de la un om de bine din
Betleem, care este plin de credinţă întru Marele Om Divin, că la fiecare sărbătoare mare El se află în
Ierusalim, şi anume, în marele Templu, şi învaţă poporul, deşi fariseii cei răi şi întunecaţi îi tot poartă
sâmbetele. Aşa că la următoarea sărbătoare a Templului, deşi ca samaritean sunt dispreţuit de evreii
sadea, vreau să merg la Ierusalim, în speranţa că Îl voi putea vedea totuşi o dată pe Marele Om-
Dumnezeu.

10. Până atunci însă sunt foarte fericit dacă vreun călător poate să-mi povestească cât mai multe
despre El; şi dacă aceasta este cu putinţă, iar acel călător crede în acest Om, care mie îmi este atât de
sfânt, atunci el poate să rămână la mine cât vrea şi nu-1 va costa nimic, nici găzduirea şi nici bucatele. Şi
cu adevărat, dacă voi îmi veţi putea povesti mai multe despre Marele Om, însă numai ce este adevărat,
atunci şi voi vă veţi putea plăti găzduirea la mine foarte uşor. De aceea, povestiţi-mi, dragi oaspeţi, ceva
despre El!"

11. Eu am spus: „Da, dragul Meu prieten, aş putea să-ţi povestesc multe despre Marele tău Om
Divin, în care Dumnezeu sălăşluieşte în trup, şi aş putea chiar până la urmă să-ţi arăt un chip care Îi
seamănă ca două picături; dar numai dacă ai fi în stare să-ţi pui lacăt la gură în privinţa aceasta măcar
pentru câteva zile; dar de astfel de promisiuni nu prea te poţi ţine, nu-i aşa?!"

12. Hangiul a spus: „Da, în ce-L priveşte pe Divinul meu Om Sfânt, s-ar putea să ai dreptate; căci
ceea ce îi aduce atâta bucurie unui om şi îi face inima să tresalte poate fi cu greu ţinut secret. Totuşi,
dacă trebuie, pot şi eu să păstrez tăcerea, şi puteţi avea încredere în această promisiune."

Capitolul 52

Minunea cu peştii de soi

1. Eu am spus: „Bine, să văd atunci dacă sunt în stare să-ţi povestesc ceva adevărat despre Marele
tău Om. Aşa că ascultă!

71
2. Uite, după câte Îl cunosc Eu, El este acelaşi Dumnezeu care a vorbit cu Adam, cu Noe, cu
Avraam, Isaac şi Iacov, cu Moise şi cu încă mulţi alţi profeţi. Diferenţa dintre atunci şi acum este doar
aceea că atunci El a vorbit ca Spirit plin de iubire, de viaţă, de preaînaltă înţelepciune şi de putere cu
Spiritele trezite ale oamenilor, şi astfel li s-a revelat lor; în aceste vremuri însă, aşa cum a vestit prin
gura multor profeţi, El a voit, din cea mai mare iubire pentru oamenii acestui pământ - pe care El i-a
creat pentru a deveni copiii Lui, numiţi de El astfel încă de pe vremea lui Adam -, să ia trup şi să li se
arate lor ca Tată care poate fi văzut, şi să-i înveţe, astfel ca ei să poată să fie, să trăiască şi să sălăşluiască
în veci alături de El, acolo unde El Însuşi se află din veşnicie, creând şi domnind peste nemărginire.

3. De aceea se spune: la început a fost Cuvântul, şi Dumnezeu a fost Cuvântul în gura strămoşilor
pământului, a tuturor marilor înţelepţi şi profeţi. Cuvântul veşnic, deci Dumnezeu Însuşi, a devenit acum
trup, deci om, şi astfel a venit Tatăl la copiii Lui, însă ei nu Îl recunosc. El a venit deci în ţarina Lui, şi
nu este recunoscut ca singurul şi adevăratul Tată din veci. Dar sunt totuşi mulţi care Îl recunosc drept
Acela care este El şi care Îl iubesc din toată inima, şi evrei şi păgâni, chiar mai mulţi păgâni decât evrei;
şi de aceea, după cele spuse de El, se va lua lumina de la evrei şi le va fi dată păgânilor.

4. Dacă vei şti acum să preţuieşti la justa sa valoare ceea ce ţi-am spus despre Marele Om, îţi vei
da seama cu claritate că Eu Îl cunosc foarte bine!"

5. Hangiul a spus plin de bucurie: „Oh, oh, oh, nemaipomenit! Aceasta este şi credinţa noastră! Aş
fi vrut să vă fac cunoscut mai de mult aceasta; dar pentru că nu sunteţi samariteni, a trebuit să mă
apropii de voi cu atenţie, ca să nu mă trezesc că sunt luat peste picior, aşa cum mi s-a mai petrecut de
multe ori. Căci omul nu trebuie să arunce ce are mai sfânt porcilor, care se află printre noi în formă
omenească şi care ne cred cu mult inferiori lor.

6. Dar pentru că astfel credeţi despre Omul-Dumnezeu, sunteţi oaspeţii mei şi puteţi rămâne cât
vreţi şi nu vă va costa nimic. Eu nu sunt un hangiu bogat, dar am atâta cât să ne ajungă pentru un an. O,
ce fericire, ce mare fericire pentru mine că am găsit în voi asemenea prieteni luminaţi şi adevăraţi
cunoscători ai Unicului şi Adevăratului Dumnezeu al lui Avraam, Isaac şi Iacov! Dar acum am să pun să
ni se aducă din cel mai bun vin şi încă nişte peşti, care într-adevăr sunt cam mici, şi cum nu mai am prea
mulţi din ei, voi pune să taie patru miei şi să fie repede şi bine pregătiţi; căci astfel de prieteni adevăraţi
ai lui Dumnezeu nu au voie să ducă lipsă de băutură ori de bucate în casa mea!"

7. Eu am spus către hangiu: „Lasă-le mieilor viaţa şi mai bine uită-te în marele tău heleşteu cu
peşti; căci Mie Îmi pare că acolo mai sunt o grămadă de peşti din aceia mari şi de soi, din lacul
Ghenizaretului! Dacă vei găsi aşa ceva, pune să fie pregătiţi vreo patruzeci pentru noi!"

8. Hangiul a spus, ridicând din umeri: „Din aceia am avut acum câteva săptămâni; dar nu aş
îndrăzni să afirm că s-ar mai găsi vreunul acolo, aşa cum vezi ta cu privirea ascuţită, cu total
inexplicabilă pentru mine. E drept că n-am fost de faţă la golirea heleşteului mare, aşa că ar fi cu putinţă
să mai fi rămas câţiva. Dar patruzeci, e greu de crezut! Da, în bazinul mare, care însă este cam departe,
am o provizie destul de mare din tot soiul de peşti, dar printre ei sunt puţini de soi nobil; căci peştii de
soi sunt răpitori, şi dacă-i pui cu alţi peşti, fac mare pagubă printre ei.

9. Dar dacă tu spui aceasta, şi pentru că spusele tale mi-au făcut o bucurie atât de mare, mă voi
duce să văd cum e cu peştii de soi. Dacă s-a petrecut şi cu ei ceva la fel de miraculos ca şi cu pâinile,
despre care încă nu m-am lămurit de unde-au apărut şi cum s-au înmulţit, voi fi silit să cred că tu însuţi
eşti un fel de trimis împuternicit al Marelui Om, unicul meu Stăpân şi Dumnezeu! Şi eu cred că nu aş
greşi mult, dacă v-aş numi pe toţi astfel. Dar acum să mergem să vedem peştii!"

10. Hangiul s-a dus în grabă în bucătărie, unde trebăluia femeia lui, şi i-a spus aceasta.

11. Femeia însă i-a răspuns: „Vai bărbate, prea eşti slab de minte, de unde să iei patruzeci de peşti
de soi? Nici măcar unul nu vei mai găsi! Eu însămi i-am vândut pe ultimii, acum cinci zile, medicului,

72
care dădea o masă mare, şi am pus banii în cufărul tău, şi el poate că o fi vrut să ne răsplătească şi o fi
pus pe cineva, căruia i-a spus să păstreze tăcerea, să ne umple cămara cu pâine!"

12. Hangiul a spus: „Ascultă, femeie care ai avut întotdeauna o credinţă mică! Se poate să fie aşa
cum spui tu, dar mai degrabă aş crede că nu; însă vechea ta necredinţă nu mă va opri să mă duc să caut
în heleşteul cel mare. Vrei sau nu să vii şi tu, mie mi-e totuna!"

13. La aceste cuvinte ale hangiului, femeia s-a dus totuşi cu el - şi mare minune! Heleşteul era atât
de plin cu peşti de soi, încât i-a cuprins frica.

14. Hangiul şi-a chemat toate slugile şi le-a întrebat dacă ştiu cum au ajuns aceşti peşti de soi în
bazin. Însă toţi au jurat că nu ştiu.

15. Atunci hangiul a spus: „Cu adevărat, aceasta nu se poate petrece pe căi obişnuite, ci a făcut-o
unul dintre oaspeţii din seara asta, căci toţi par a fi deosebiţi."

16. Întorcându-se la femeia şi la slugile sale, el le-a spus: „Pe scurt, peştii au apărut aici cu sutele ca
prin minune; luaţi acum, în loc de patruzeci, cincizeci! Faceţi un foc mare şi pregătiţi-i cum ştiţi mai
bine; căci şi eu voi mânca din ei câţiva!"

7. Slugile s-au pus imediat pe treabă şi au scos imediat din bazin peştii ceruţi. Şi înainte de a trece
un ceas, minunaţii peşti se aflau în faţa noastră pe masă.

Capitolul 53

Hangiul Îl recunoaşte pe Domnul nostru Iisus Cristos

1. Hangiul, peste măsură de uimit, a venit însă iar la noi în camera de oaspeţi şi 1-a adus şi pe fiul
său mai mare, care nu vedea cu un ochi.

2. Când a ajuns la masa noastră, Mi-a spus: „Bunule şi dragule prieten, eu am intrat imediat la
bănuieli după cele ce mi-ai povestit despre Marele Om, că vreunul dintre voi trebuie să fie un mare
mesager împuternicit al Lui, căci cei mai mici au fost mai înainte pe-aici, iar acum vin şi cei mari. Însă
după ce am mai găsit şi bazinul plin cu peştii de soi, şi aceasta doar prin cuvântul tău, nu mai am nicio
îndoială că sunteţi trimişii Marelui Om al lui Dumnezeu, despre care tu ai depus aici mărturie. Unul
dintre voi trebuie să fie primul, şi poate că până la urmă chiar tu? Dacă este aşa, spune-mi-o, ca să te pot
slăvi; căci la noi este la mare cinste zicala: «Slăveşte-1 pe cel căruia i se cuvine slava!»

3. Eu am spus: „Nu te mai tot frământa acum cu acestea! Eu sunt primul între aceşti tovarăşi ai
Mei, dar într-un cu totul alt fel decât crezi tu. Acum însă e bine că au fost aduşi la masă peştii cei de soi
şi vinul; toate celelalte îţi vor fi lămurite mai târziu şi la vremea potrivită.

4. Ce s-a petrecut cu fiul tău că a orbit pe jumătate?"

5. Hangiul a spus: „Ah, cum de ştii tu că fiul meu este chior de-un ochi?"

6. Eu am spus: „Oh, ca să afli asta nu e nevoie de o minune! El îţi seamănă foarte bine; tu eşti pe
jumătate orb în Spirit, iar acest fiu al tău este în trup. Până la urmă însă, puteţi fi ajutaţi amândoi!
Ucenicii Marelui Om, despre care mi-ai povestit mai înainte, n-au putut să vindece ochiul fiului tău?"

7. Hangiul a spus: „Da, au făcut o încercare, care însă nu le-a reuşit. Şi acel Ioan a fost de câteva
ori aici pentru asta, dar nici el n-a putut să vindece ochiul beteag al fiului meu. Şi astfel, el trebuie să-şi
poarte suferinţa cu răbdare. Eu l-am luat acum cu mine, în speranţa că totuşi sunteţi ucenicii

73
Preaputernicului Om şi că îl veţi putea ajuta. Dar dacă nu sunteţi, se poate duce iarăşi la treaba lui din
bucătărie!"

8. Eu am spus: „Ah, este mai bine să rămână şi el aici, căci el va fi văzător înaintea ta!"

9. Hangiul a spus: „Dar, dragul meu prieten, uită-te la ochii mei! Eu văd cu amândoi, chiar foarte
bine! Cum de va putea fiul meu pe jumătate orb să vadă înaintea mea?!"

10. Eu: „Ţi-am spus deja mai înainte, că tu eşti pe jumătate orb în Spirit şi că fiul tău, care este pe
jumătate orb în trup, îşi va recăpăta lumina ambilor ochi înainte ca sufletul tău să-şi fi căpătat vederea!
Dar acum, gata cu asta, căci vin peştii, şi ce-am mâncat până acum a fost cam puţin, cu tot blidul de
linte. Dar va trebui să mănânci şi tu împreună cu fiul tău la masa noastră; femeia ta însă nu va primi
astăzi nimic din peştii aceştia, din cauza slabei sale credinţe. Mâine însă poate să-şi pregătească şi ea un
peşte din aceştia, ca să fie mai credincioasă de-acum înainte."

11. Peştii se aflau pe masă şi, după ce Mi-am luat Eu mai întâi unul, s-au servit şi ucenicii cu
încredere; căci acest soi de peşte le era foarte bine cunoscut. Am băut şi am mâncat plini de voie bună şi
am adus vorba de

mai multe ori despre Marele Om din Galileea, ceea ce 1-a bucurat peste măsură pe hangiu, de aceea
închina mereu cupa în cinstea Lui. Şi ucenicii Mei au mai povestit una şi alta din cele ce s-au petrecut în
preumblările noastre şi din copilăria Mea, ceea ce i-a făcut hangiului mare plăcere.

12. Când, spre miezul nopţii, cele povestite se apropiau de sfârşit, hangiul Mi-a adresat o rugăminte şi
a spus: „Dragul şi deosebit de înţeleptul meu prieten, mi-aţi povestit acum mai multe despre Marele Om,
încât mă consider cel mai fericit om de pe lume şi în mare măsură şi sunt; dar acum aş fi şi mai fericit,
precum primii îngeri din Cer, dacă aş putea vedea o imagine cât mai aproape de realitate a chipului
Marelui Om! Tu, prietene, mi-ai promis mai înainte că mă vei lăsa să o văd. Dacă ai cumva aşa ceva la
tine, te rog, milostiveşte-te de mine!"

13. Eu am spus: „Da, da, ai dreptate. Ţi-am promis aceasta şi am să-mi ţin promisiunea; însă ţi-am
mai spus după aceea, când ţi-ai adus aici fiul pe jumătate orb, că el va vedea cu amândoi ochii şi că până
la urmă şi tu vei putea vedea bine cu sufletul tău pe jumătate orb. Căci tu eşti încă un om cu sufletul pe
jumătate orb, şi de aceea nu poţi să vezi în întregime adevărata faţă vie a lui Dumnezeu. Lasă-1 acum pe
fiul tău să vină la Mine, şi Eu voi vedea dacă voi putea să-i deschid ochiul cel orb şi să-1 umplu cu
lumină!"

14. La aceste cuvinte ale Mele, care l-au uluit pe hangiu, el 1-a adus pe fiul lui la Mine şi a spus:
„Acesta este fiul meu, prietene! Vezi şi tu acum dacă poţi să-i deschizi ochiul cel nevăzător!"

15. Eu am spus: „Preabine, prietene, Eu vreau ca fiul tău, Jorab, să vadă! Aşa să fie!"

16. La aceste cuvinte ale Mele, ochiul cel orb s-a şi deschis, iar de această vindecare spontană, atât
fiul, cât şi tatăl s-au speriat, iar fiul i-a spus tatălui: „Tată, acest Om trebuie să fie mult mai apropiat de
Marele Om decât toţi ceilalţi care au încercat să mă vindece în numele Lui! Aceia spuneau: «În numele
Domnului Iisus Iehova, fie ca ochiul tău să-şi recapete vederea!», şi uite, eu am rămas orb. Acesta însă a
spus: «Eu vreau ca fiul tău, Jorab, să vadă! Aşa să fie!». Aşadar acest prieten m-a vindecat cu propria lui
putere, căci El a spus: «Eu vreau!». El este chiar Marele Om al lui Dumnezeu şi nimeni altcineva! Iar tu,
tată, eşti încă chior în sufletul tău, dacă nu îţi dai seama de asta, şi El Însuşi este cel mai bun portret al
Său, plin de viaţă şi de putere dumnezeiască; căci numai Dumnezeu poate spune: «Eu vreau!», pe când
un om doar: «Domnul Dumnezeu vrea asta sau cealaltă!»"

17. Când fiul a terminat de spus acestea, şi hangiul a început şi el să vadă limpede şi M-a
recunoscut, şi, căzând în genunchi în faţa Mea, Mi-a cerut iertare.

74
18. Eu însă i-am spus: „Prietene, ce trebuie să-ţi iert? Dacă tu M-ai recunoscut abia acum, este
pentru că aşa am vrut Eu! Aşadar, bucură-te! Dar nu mai spune nimănui din casa ta, până când nu îţi voi
da Eu voie! Vezi însă acum să primim şi noi un loc de înnoptat! Mâine vom hotărî ce mai este de făcut."

19. Hangiul s-a ridicat şi a început să-Mi mulţumească peste măsură că l-am miluit cu o asemenea
graţie de nepreţuit.

20. Eu însă i-am spus: „Nu mai face acum atâtea temenele, ca să nu-i bagi la bănuieli pe cei din
casa ta şi să le atragi atenţia asupra Mea înainte de vreme! Când femeia ta şi ceilalţi copii, şi cei din casă
îl vor vedea pe Jorab vindecat şi te vor întreba pe tine şi pe el ce s-a petrecut, tu să le spui că oaspeţii
care au venit astăzi au făcut aceasta; căci Marele Domn este mai mult cu ei decât cu aceia care n-au
putut să-1 vindece în numele Lui până acum pe Jorab. Dar acum, du-te şi pregăteşte-ne un loc unde să
putem înnopta!"

21. Hangiul a plecat şi a poruncit să ni se pregătească în marea sală de odihnă patruzeci de scaune
de dormit, şi s-a întors apoi ca să Mi le arate plin de umilinţă. Şi noi ne-am ridicat de pe băncuţe şi ne-
am dus să ne odihnim.

22. Hangiul însă a mai stat încă mult la poveşti cu femeia lui şi cu copiii lui mai mari; dar nu M-a
trădat, deşi femeia lui a făcut mai multe observaţii, că până la urmă chiar Eu sunt acel Învăţător minunat,
care acum doi ani şi jumătate a făcut marile semne în Samaria. Eu însă nu am vrut să Mă fac imediat
cunoscut, cum fusese la prima Mea vizită în acest oraş. A doua zi însă, ei urmau să Mă cerceteze mai cu
atenţie, căci mulţi dintre ei avuseseră deja norocul să Mă vadă prima oară când am fost în Samaria. Şi
după aceste discuţii, s-au culcat şi gazdele şi ne-am odihnit cu toţii până la răsărit.

Capitolul 54

Semnificaţia celor petrecute la han

1. Dimineaţa însă întreaga casă era zorită să ne pregătească o masă cât mai bogată. Noi ne-am
trezit şi ne-am dus în sala de oaspeţi, unde mesele erau deja rânduite şi pregătite cu tacâmuri scumpe,
din aur şi argint, iar faţa de masă era dintr-o pânză foarte fină, care la margini era ţesută cu aur şi perle.
Băncuţele de lemn fuseseră înlocuite cu scaune frumos împodobite.

2. Când ucenicii Mei au văzut aceasta, au spus: „Iată, Doamne, cât de mult Te venerează acest
hangiu! O asemenea onoare din partea vreunui hangiu n-am mai întâlnit în altă parte!"

3. Eu am spus: „Voi credeţi că Eu Mă bucur pentru aceasta? Numai iubirea hangiului este pe
placul Meu, dar acest fast, deloc! Însă cum Eu ştiam cu ce credinţă şi iubire ţinea la Mine acest hangiu,
deşi Mă cunoştea doar din auzite - motiv pentru care îşi dorea atât de fierbinte să Mă vadă măcar o dată
în viaţa lui -, Eu am venit împreună cu voi în casa lui, pentru ca să Mă aflu în apropierea lui, să-i dau
ocazia să Mă recunoască şi până la urmă să Mă poată vedea şi el. Iar motivul pentru care am potrivit aşa
lucrurile şi am vrut să fie astfel vi-1 voi spune în continuare, căci voi sunteţi urmaşii şi ucenicii Mei şi
trebuie să înţelegeţi tainele Împărăţiei Mele.

4. Iată, în vremurile care vor veni, când vor auzi de Mine, mulţi oameni din toată lumea Mă vor
căuta plini de zel şi-Mi vor căuta la fel şi Împărăţia. Dar sufletul lor fiind pe jumătate orb, ei nu vor reuşi
totuşi să Mă găsească, atunci când vor colinda în lung şi-n lat după Mine, şi oamenii le vor răspunde
astfel la întrebările despre Mine: «El a fost pe-aici, dar a plecat într-acolo, mergeţi şi Îl veţi găsi!», şi cei
care Mă vor căuta se vor grăbi într-acolo, ca să Mă găsească, şi totuşi nu Mă vor găsi; şi aşa cum Eu v-
am mai spus în mai multe rânduri, vor fi mulţi care vor spune: «Iată, aici este El!" sau «Acolo este!» sau
«Se află în casa aceea sau în acea odaie!», dar să nu-i credeţi; căci dacă cineva crede neclintit în Mine şi
Mă iubeşte în inima lui cu adevărat mai presus de toate, şi de aceea şi pe aproapele lui ca pe el însuşi, şi
75
are o dorinţă tot mai fierbinte să Mă vadă şi să Mă cunoască în profunzime pe Mine şi Voinţa Mea, Eu
atunci voi veni la el pe neaşteptate, ca acum la acest hangiu, şi Mă voi afla lângă el, deşi el Mă va crede
undeva departe, şi Mă voi face cunoscut lui, şi voi locui în casa lui, şi voi şedea cu el la masă.

5. Cine va voi cu adevărat să Mă găsească, să Mă vadă şi să-Mi vorbească, după ce Eu Mă voi fi

întors în Cerul Meu, acela nu Mă va găsi în case, temple ori odăi, ci va trebui să Mă caute cât mai
aproape de el însuşi, adică în inima lui; şi cine Mă va căuta astfel, acela Mă va şi găsi; dar chiar dacă Eu
voi fi lângă el, el nu Mă va recunoaşte atâta vreme cât sufletul lui va fi pe jumătate orb.

6. Un om are sufletul pe jumătate orb atâta vreme cât, deşi creşte în credinţa şi iubirea pentru
Mine, se mai luptă cu tot felul de îndoieli din cauza influenţelor lumeşti, şi chiar şi atunci când Mă aflu
lângă el şi vorbesc cu el ca cel mai bun prieten, el nu Mă recunoaşte şi Mă întreabă plin de respect, de
credinţă adevărată şi de iubire unde sunt şi dacă Îmi va putea vedea vreodată faţa, şi când, şi cum, şi
dacă este cu putinţă deja în lumea asta sau de-abia pe lumea cealaltă.

7. Fiul hangiului, cel pe jumătate orb la trup, reprezintă simţurile şi sufletul omului. Simţurile sunt
ochiul care priveşte încă spre lume, în timp ce sufletul este ochiul cel orb la ispitele lumeşti, şi de aceea
este întors spre interior, pe care însă Eu îl privesc, îl vindec întru totul şi-1 luminez. Iar atunci când acest
ochi prinde viaţă, el va stăpâni ochiul simţurilor lumeşti şi-1 va întoarce şi pe acesta spre înăuntru. Când
aceasta are loc, omul se luminează şi vede clar, Mă recunoaşte uşor şi se miră cum de nu M-a văzut şi
cunoscut până acum, căci Mă aflam de atâta vreme în apropierea lui, făptuind şi sfătuindu-1 de atâtea
ori.

8. Ceea ce v-am spus Eu acum puteţi şi voi să-i învăţaţi şi să le arătaţi oamenilor, ca să afle şi ei
cum îl caut Eu pe un om, dacă mai întâi M-a căutat el pe Mine cu adevărată credinţă, şi din aceasta, cu
iubire pentru Mine, şi de aici, cu iubire pentru aproapele său. Ţineţi bine minte această învăţătură!"

9. Ucenicii, şi mai cu seamă Iacov cel bătrân, Mi-au mulţumit plini de recunoştinţă pentru învăţătură;
căci, aşa cum am mai amintit, acest ucenic era cel mai interesat dintre toţi de corespondenţele spirituale,
la fel ca Ioan şi Petru.

Capitolul 55

Discuţia despre bogăţia mesei de dimineaţă

1. Când am încheiat cu această lămurire, a venit şi hangiul cu fiul lui vindecat şi ne-a vestit că
bucatele erau deja pregătite şi că ele vor fi aduse curând la mese. Apoi M-a rugat plin de recunoştinţă să
îi dau un sfat, ce ar trebui să facă, pentru că femeia şi copiii lui îl necăjesc într-una să le spună cine sunt
Eu şi de unde vin, de i-am putut vindeca fiului mai mare ochiul bolnav fără niciun leac. El şi fiul lui
vindecat nu vor să Mă dea de gol, pentru că Eu nu vreau aceasta.

2. Eu însă i-am spus: „După masa de dimineaţă, Eu oricum voi pleca mai departe, şi atunci poţi să
le dezvălui cine şi de unde sunt Eu; dacă le-ai spune aceasta de pe-acum, s-ar da zvon în cetate că sunt
aici şi tu n-ai putea face faţă mulţimii care ar veni încoace. După plecarea Mea, curioşii îţi vor da oricum
de furcă; dar cu atât mai mult ţi-ar da câtă vreme aş fi Eu aici!"

3. Hangiul şi fiul său au fost foarte mulţumiţi cu acest răspuns şi au plecat din nou la treabă.

4. Curând după aceea, bucatele au fost aduse la masă, în farfurii de argint, şi la fel şi vinul, în
pocaluri de argint. Farfuria şi pocalul Meu însă erau din aurul cel mai pur, şi Eu l-am întrebat pe hangiu
de ce a făcut astfel, căci Eu nu am pus niciodată preţ pe asemenea avuţii.

76
5. El însă s-a plecat în faţa Mea şi a spus: „Doamne şi Învăţătorule, eu ştiu preabine că Tu nu
preţuieşti aceste bogăţii şi că preaslăvirea Ta Îţi e pe plac când e făcută doar de o inimă plină de iubire.
Tu ai găsit în mine un om care în inima lui Te slăveşte şi Te preamăreşte mai presus de toate, şi de acum
încolo Te va slăvi şi preamări tot mai mult. Eu însă m-am gândit că aş face păcat dacă nu Te-aş slăvi pe
Tine, Domnul Cerului şi al Pământului, măcar precum îi cinstesc pe oamenii de rang!

6. Tu ai făcut Pământul cu toate câte sunt pe el, deci şi aurul şi argintul, astfel că şi aceste metale, care
de multă vreme sunt cunoscute de oameni drept cele mai nobile şi mai preţioase, sunt o dovadă a iubirii
Tale, a înţelepciunii, puterii, măreţiei şi slavei Tale! Şi astfel, în simplitatea minţii mele, eu m-am gândit
că este mai bine să Te slăvesc şi în felul nostru omenesc, cu aceste obiecte din metale preţioase, pe Tine,
care eşti Creatorul lor, decât să li se dea o ruşinoasă întrebuinţare cămătărească sau să se poarte războaie
sângeroase pentru ele, făcând să se abată asupra bieţilor oameni mii de rele infernale."

7. Eu am spus: „Da, da, ai şi tu dreptate; dacă toţi oamenii ar gândi ca tine şi ar fi una cu tine în
inimă şi simţire, atunci aurul şi argintul, perlele şi nestematele nu ar fi pricină de stricăciune! Însă pentru
că oamenii, care văd că Dumnezeu este preamărit cu aur şi argint, perle şi nestemate, încep să gândească
cu totul altfel, şi în curând li se schimbă şi simţirea, ar fi foarte neînţelept din partea lui Dumnezeu dacă
S-ar lăsa preamărit cu ceea ce din toate vremurile a fost una din pricinile cele mai mari de stricăciune
printre oameni.

8. La fel ca tine au gândit şi strămoşii acestui pământ şi L-au preamărit pe Dumnezeu în faţa
altarelor din aur şi argint, şi şi-au ridicat rugile şi cântările de slavă în temple bogat împodobite cu tot
felul de nestemate, aşa cum poţi vedea în Templul din Ierusalim. Însă care au fost urmările? Uite,
tocmai de aceea aceste metale şi nestemate au devenit în închipuirea oamenilor foarte preţioase!

9. Până la urmă, oamenii au acordat o însemnătate exagerată acestor obiecte de preamărire şi au

început să scormonească tot mai mult în măruntaiele pământului după aceste metale şi nestemate, uitând
cu vremea şi de cele sfinte, şi de Dumnezeu; ei credeau că vor primi graţia Lui nemărginită dacă vor
aduce şi Îi vor pune pe altar cât mai mult aur, argint ori nestemate.

10. Cum însă nu toţi oamenii erau la fel de abili în a găsi aceste obiecte şi cum voiau şi ei să-I fie pe
plac lui Dumnezeu, i-au întrebat pe preoţi câte oi, vaci, boi, viţei sau tauri să aducă drept jertfa lui
Dumnezeu în loc de atâta şi atâta aur sau argint, pentru ca Dumnezeu să le fie şi lor binevoitor în aceeaşi
măsură precum acelora care l-au adus drept jertfa aur şi argint.

11. Şi curând preoţii şi-au dat seama cât de uşor se putea face din slujbe o afacere profitabilă, care
în egală măsură să-i întărească şi să-i liniştească pe oameni. Şi astfel preoţii au început să cântărească
aurul şi argintul, perlele şi nestematele şi să le stabilească un echivalent într-un anumit număr de
animale, mai târziu în măsuri de cereale, fructe, lemn bun de construcţii, vin, pânză de veşminte şi o
grămadă de alte obiecte.

12. Astfel au luat naştere trocul şi monedele, dar şi cămătăria, şi din ele, invidia, ura, mânia,
persecuţia, minciuna şi înşelătoria, lăcomia şi luxul, fastul regesc, mândria şi dispreţul între oameni,
pentru că valoarea lor nu mai era apreciată după nobleţea lor sufletească, ci după greutatea aurului şi a
argintului, a perlelor şi a nestematelor pe care le aveau, după mărimea turmelor, a ogoarelor, a viilor şi a
altor avuţii.

13. Este de la sine înţeles că săracii îi invidiau pe cei bogaţi şi voiau să le împuţineze avuţiile prin
tot felul de înşelătorii şi că furtul, tâlhăria şi chiar omorul nu s-au lăsat prea mult aşteptate. Căci atunci
când ceea ce este lumesc înfloreşte tot mai mult, spiritul se vestejeşte, iar Dumnezeu devine până la
urmă doar o noţiune învechită, fără valoare, despre care nimeni nu mai este în stare să-şi facă o imagine;
şi deplina lipsă de credinţă în Dumnezeu, împreună cu toate relele care se nasc din ea, devine ceva
foarte obişnuit printre oameni, iar oamenii pun mâna pe arme, şi cei care se cred mai buni şi mai în drept
încearcă să-i supună pe ceilalţi cu forţa, iar dacă izbândesc, atunci se dau legi a căror încălcare se
77
pedepseşte foarte aspru. Şi astfel apar pe acest pământ preaputernicii şi bogaţii, iar la celălalt capăt,
sclavii.

14. Iată, toate aceste nenorociri apar din cauza aurului, a argintului, a perlelor şi a nestematelor,
pentru că oamenii cred că ele sunt cea mai pură şi mai nobilă materie şi le folosesc pentru tot felul de
ceremonii exterioare!

15. Dumnezeu Însuşi s-a preocupat deja din veşnicie de slava şi gloria Sa exterioară; căci pentru
aceasta El a făcut cerul şi toată natura vizibilă, întregul pământ, Luna, Soarele şi nenumăratele stele,
dintre care majoritatea sunt corpuri cereşti luminoase, de dimensiuni aproape de neconceput pentru voi,
cu suprafeţe imense acoperite de lucruri şi creaturi de o frumuseţe de nedescris, şi toate acestea sunt
îndeajuns pentru gloria exterioară a marelui Dumnezeu şi Stăpân veşnic a tot şi toate, care nu are nicio
nevoie pentru aceasta de aurul, argintul, perlele ori nestematele acestui pământ.

16. Adevărata preamărire şi singura pe placul lui Dumnezeu este şi va fi întotdeauna o inimă curată,
care Îl iubeşte pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe aproapele său ca pe sine însuşi, şi deci, ceea ce
este acelaşi lucru, care respectă cu sfinţenie poruncile divine pe care El le-a dat tuturor oamenilor prin
Moise; orice altceva este nebunie şi aroganţă, chiar şi din partea unui om curat şi pe placul lui
Dumnezeu. Iar dacă aceşti oameni sunt de genul fariseilor şi al preoţilor şi preoteselor idolatre, sau de
genul altor falşi devoţi, falşi slujitori şi ipocriţi, care, în schimbul banilor şi al altor daruri consistente,
oferă această adoraţie exterioară unui Dumnezeu în care ei nu cred şi nu au crezut vreodată, această
preamărire nu numai că nu preţuieşte nimic în faţa lui Dumnezeu, ci este o oroare în ochii Lui, la fel ca
tot ceea ce este măreţ şi strălucitor în ochii lumii. Ţine bine minte aceasta, prietene, căci ai auzit-o din
gura Aceluia care nu se lasă preamărit cu niciun fel de materie, ci numai cu o inimă curată şi o voinţă
întru totul supusă Lui."

17. Hangiul a spus, acum foarte încurcat: „Doamne şi Învăţătorule veşnic, dacă nu Îţi este pe plac
această preamărire exterioară, aşa cum îmi dau şi eu acum preabine seama, am să aranjez totul într-alt
fel!"

18. Eu am spus: „Acum lasă totul aşa cum este; căci aceşti peşti atât de bine preparaţi ne vor plăcea
de data aceasta şi în farfurii de aur şi argint, şi la fel ca şi vinul! Dar altă dată, lasă-le deoparte!"

19. Cu acestea, hangiul s-a liniştit şi am început să mâncăm gustarea de dimineaţă.

Capitolul 56

Şcoala profeţilor

1. În vreme ce mâncam, hangiul M-a întrebat dacă nu ar fi bine să-i vestească medicului că Eu Mă
aflu acolo.

2. Eu am spus: „Te-ai osteni degeaba; căci el şi femeia lui sunt plecaţi şi se vor întoarce abia peste
câteva zile. Când vor veni pe la tine, poţi să le povesteşti ce s-a petrecut aici în lipsa lor. Dar acum să
mâncăm şi să bem în linişte mai departe!"

3. Am băut şi am mâncat voioşi mai departe, iar hangiul împreună cu fiul lui vindecat au făcut la
fel, şi nu găseau destule cuvinte de laudă pentru peştii cei gustoşi.

4. Hangiul nu s-a putut totuşi stăpâni şi M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, la fel trebuie să fi
fost la gust şi primii peşti făcuţi de Tine pe acest pământ, cu mult mai buni decât cei de mai târziu, care
s-au înmulţit între ei; căci aceşti peşti de soi nu sunt născuţi din alţi peşti, ci sunt proaspăt creaţi de Tine,
o Doamne şi Învăţătorule, şi de aceea sunt atât de nemaipomenit de gustoşi."

78
5. Eu am spus: „Da, da, aici ai dreptate! La fel este şi cu Cuvântul care iese din gura Mea, care este
mai puternic şi mai viu decât cel vestit de profeţi; însă cel vestit de profeţi poate fi ridicat la aceeaşi
putere în fiecare om, dacă este întărit prin faptă în inimă şi voinţă.

6. Cuvântul Meu este însăşi Viaţa în esenţa ei şi dă viaţă tuturor celor care îl primesc cu inima
binevoitoare şi deschisă, căci astfel izvorul întregii Vieţi trece imediat în viaţa omului; cuvântul
profeţilor este însă doar o bună călăuză şi îi arată omului cum poate el să ajungă la Cuvântul cel viu din
gura Mea, şi prin acesta, la viaţa Spiritului.

7. Eu vă zic vouă tuturor: până la urmă, fiecare om trebuie să fie îndrumat în inima lui de
Dumnezeu; căci cine nu învaţă de la Tatăl, care este Spiritul Divin din Mine, calea iubirii curate pentru
Mine şi pentru aproapele lui, acela nu vine la Mine, Fiul Iubirii veşnice, căci Eu Însumi sunt Lumina,
Calea, Adevărul şi Viaţa Veşnică; Eu sunt Înţelepciunea Tatălui în Mine Însumi. Voi nu înţelegeţi acum
în întregime acestea, dar veţi înţelege atunci când, după ridicarea Mea la Cer, veţi renaşte în Spiritul din
Mine; căci el este Spiritul întregului adevăr, veşnic viu în El însuşi, şi el vă va călăuzi în toată
înţelepciunea. Şi astfel şi tu ai avut dreptate să spui că peştii proaspăt creaţi sunt incomparabil mai
gustoşi decât cei născuţi mai târziu, prin înmulţire."

8. La acestea, hangiul a spus: „Doamne şi Învăţătorule, eu am auzit câte ceva despre o străveche
şcoală a profeţilor, care era foarte apreciată mai ales pe vremea judecătorilor şi care s-a păstrat şi în
vremea regilor până aproape de vremurile noastre. Dar n-am putut niciodată să-mi dau prea bine seama
ce se putea învăţa şi exersa într-o asemenea şcoală. Însă dacă cineva devenea într-adevăr profet, însuşi
Spiritul lui Iehova grăia în mod incontestabil prin gura lui, ceea ce mulţi dintre marii profeţi au şi
dovedit-o în faptă.

9. În ce constau oare acele învăţături şi practici ale şcolilor profeţilor?"

10. Eu am spus: „Ascultă, prietene, ceea ce se petrecea atunci, şi care nu făcea decât să prefigureze
sub diverse forme simbolice vremurile prezente, s-a împlinit acum şi se află în carne şi oase în faţa ta!
Copiii crescuţi de părinţi cu respect faţă de Dumnezeu, în curăţenie spirituală, mai ales băieţi, care
trebuiau să fie în primul rând sănătoşi şi puternici, erau primiţi în aceste şcoli de către judecători şi
preoţi treziţi în Spirit, de felul lui Aaron, şi erau mai întâi învăţaţi să scrie, să citească şi să socotească;
apoi era studiată Scriptura, şi anume, Cărţile lui Moise, şi apoi geografia ţărilor şi a popoarelor
pământului cunoscute până atunci de om.

11. În plus, ei trebuiau nu numai să cunoască foarte bine poruncile lui Dumnezeu, ci să le şi
respecte cât mai bine, şi pe cât posibil din proprie voinţă. Ei erau supuşi, în funcţie de vârsta şi
dezvoltarea lor spirituală, la felurite încercări, ca să ajungă să se convingă ei înşişi în ce măsură şi-au
trezit puterea interioară de a învinge ispitele lumeşti.

12. Ei trebuiau să se ferească cel mai mult de lene, ca de mama tuturor păcatelor şi relelor, şi de
aceea li se dădeau să facă diferite munci fizice, după puterile lor.

13. Atunci când creşteau şi deveneau îndeajuns de puternici în ce priveşte abnegaţia şi stăpânirea de
sine, erau învăţaţi să-şi exploreze forul lor interior prin ştiinţa corespondenţelor şi, unindu-se astfel cu
Voinţa Divină pe care încă din copilărie învăţaseră să o cunoască şi să o respecte, ei ajungeau să aibă o
credinţă vie şi o voinţă de neclintit, prin intermediul căreia erau în stare să facă şi unele minuni, pentru
că voinţa lor era una cu Voinţa Divină, iar credinţa, ca o lumină adevărată şi vie din Cer, ştersese orice
urmă de îndoială din inimile lor.

14. Odată ce toate acestea erau realizate deplin în ei, ei erau umpluţi de Spiritul lui Dumnezeu, după
puterea fiecăruia, în funcţie de credinţa vie şi prin voinţa lor unită în orice faptă cu Voinţa Divină, şi
prin aceasta vederea lor interioară era lărgită, şi ei puteau afla tainele vremurilor ce urmau să vină, care
li se dezvăluiau în imagini simbolice, pe care apoi le descriau pentru posteritate.

79
15. Cine atingea această stare, în care avea viziuni, acela avea acces şi la cuvântul interior cel viu, adică
auzea vocea lui Iehova în el însuşi, şi acesta era Cuvântul lui Dumnezeu, pe care profetul îl vestea aşa
cum ieşea el din gura lui Dumnezeu, şi el trebuia să facă aceasta pentru că Spiritul lui Dumnezeu din el
i-o cerea. Şi iată, astfel arăta o şcoală a profeţilor şi în acest fel erau educaţi oamenii în aceste adevărate
şcoli ale vieţii!"

Capitolul 57

Adevăraţii profeţi

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Dar s-a petrecut adesea ca unii oameni pioşi, care au crezut
întotdeauna cu putere în Dumnezeu şi L-au iubit în inimile lor, să devină adevăraţi profeţi şi fără a trece
prin această şcoală. Moise şi Aaron au fost ei înşişi mari profeţi, fără să fi făcut nicio şcoală, căci
credinţa lor, inima lor devotată lui Dumnezeu şi Dumnezeu Însuşi au fost şcoala lor. La fel, Ilie, Iona,
Iosua şi Samuel au devenit profeţi adevăraţi fără o astfel de şcoală, căci Dumnezeu în persoană le-a fost
învăţător şi şcoală totodată.

2. Patriarhii au fost de asemenea aproape toţi proroci şi profeţi fără să fie educaţi într-o şcoală a
profeţilor; căci Însuşi Dumnezeu, în care ei credeau fără urmă de îndoială, era şcoala lor, şi li se
dezvăluia prin revelarea Voinţei Sale. Şi chiar şi în vremurile mai noi au existat profeţi care nu au
învăţat la nicio şcoală a profeţilor; căci Dumnezeu se uită întotdeauna la inima omului şi nu la şcoala în
care el a ajuns să stăpânească vreo aptitudine.

3. Uite-i aici pe ucenicii Mei! Niciunul din ei nu a văzut vreodată o şcoală de profeţi, şi cu toate
acestea mulţi din ei vor face fapte mai mari decât toţi vechii profeţi; căci Eu Însumi le sunt Învăţător şi
şcoală, şi aşa va fi şi va rămâne de acum, până la sfârşitul vremurilor acestui pământ.

4. În viitor, vor fi ridicate multe şcoli, din care vor ieşi nenumăraţi învăţători şi profeţi falşi, şi
numai puţini adevăraţi şi credincioşi Voinţei lui Dumnezeu.

5. Adevărat îţi spun Eu: în vremurile care vor veni, va fi profet numai acela care va crede în Mine,
care Mă va iubi mai presus de orice şi pe aproapele lui ca pe sine însuşi şi care va urma Învăţătura Mea!
De aceea, nu oricine Mă va striga cu credinţă: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Mea, ci doar
acela care face Voia lui Dumnezeu, ce este foarte limpede arătată în Învăţătura Mea.

6. De aceea nici voi să nu fiţi doar nişte ascultători înfumuraţi, ci să fiţi harnicii făptuitori ai
Cuvântului Meu, şi astfel veţi găsi în voi adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu. Să nu vă aşteptaţi însă
niciodată ca Împărăţia lui Dumnezeu, care este o împărăţie a vieţii interioare din voi, să vină cu tot felul
de semne exterioare, care mai de care mai pompoase şi mai strălucitoare, căci ea se află în profunzimea
voastră! Cine o va căuta în el însuşi, în felul pe care vi l-am arătat, şi nu o va găsi, acela poate să o caute
în toată lumea şi în tot cerul, că tot nu o va găsi.

7. Calea spre adevărata Împărăţie vie a lui Dumnezeu este foarte îngustă, şi de multe ori este
acoperită cu spini. Numele ei este sinceră umilinţă şi totală abnegaţie, şi pentru oamenii de lume ea este
complet inaccesibilă.

8. Celui care crede în Mine şi nu Îmi încalcă poruncile, aceluia spinii căii spre Împărăţia lui
Dumnezeu nu îi vor răni picioarele. Doar începutul este greu. Însă cine rămâne pe cale şi nu este abătut
de la ea de tot felul de păreri lumeşti, pentru acela Împărăţia lui Dumnezeu este de fapt foarte uşor de
atins. Căci unui astfel de căutător harnic şi serios povara drumului i se pare foarte uşoară, şi la fel şi
povara pe care Eu i-o dau s-o ducă, şi Eu îi voi chema mereu pe căutătorii adevăraţi, zicându-le în
inimile lor: «Veniţi cu toţii la Mine, voi care sunteţi împovăraţi! Eu am parcurs deja mai mult de
jumătate de drum în întâmpinarea voastră şi vreau să vă încurajez şi să vă dau putere!»
80
9. Însă aceia care îmi vor spune: «Doamne, Doamne!», dar grijile şi gândurile lor vor fi numai
lumeşti şi nu-şi vor dori decât într-o doară să ajungă în Împărăţia lui Dumnezeu, acelora Eu le voi
spune: «De ce Mă chemaţi voi, oameni ai lumii, şi de ce strigaţi? Inima Mea nu v-a recunoscut încă.
Unde vă sunt gândurile şi grijile acolo să vă strigaţi şi rugăminţile şi să vă căutaţi ajutorul!» Adevărat vă
zic Eu vouă: astfel de oameni cu greu vor găsi vreodată pe această lume Împărăţia lui Dumnezeu în ei
înşişi, şi ei vor fi pentru cei din jurul lor învăţători şi profeţi răi; iar pe lumea cealaltă, unor astfel de
suflete pe jumătate moarte le va fi mult mai greu să caute şi să găsească în lăuntrul lor Împărăţia lui
Dumnezeu.

10. De aceea, să muncească fiecare cât ţine ziua; căci după ea vine noaptea, şi atunci greu se poate
lucra! Ai înţeles bine, prietene, cele spuse de Mine?"

11. Hangiul a spus: „Da, Doamne şi Stăpân a tot ceea ce există, Îţi mulţumesc pentru această învăţătură
cu cea mai adâncă recunoştinţă! Acum sunt lămurit despre vechea Şcoală a Profeţilor. Te rog însă acum,
dacă eu sunt un căutător îndeajuns de harnic şi de serios, să-mi vii un pas în întâmpinare pe calea cea
spinoasă spre Împărăţia lui Dumnezeu şi să mă ajuţi să merg mai departe pe îngusta cărare, fără să
obosesc, fără să mă abat şi fără să-mi pierd răbdarea!"

Capitolul 58

Urmaşii Domnului nostru Iisus Cristos

1. Eu am spus: „Ceea ce M-ai rugat acum, am făcut deja, şi de-acum vei înainta uşor! Căci cel
căruia îi luminează calea lumina Mea cea vie, acela cu greu se va mai împiedica de pietre ori se va răni
în spini. Cine merge cu Mine, acela are o cale bine bătătorită; însă cine caută fără Mine Împărăţia lui
Dumnezeu, care este Împărăţia vieţii şi a adevărului din noi, acela are de străbătut o cărare îngustă,
spinoasă şi lungă, aşa cum a fost la toţi vechii înţelepţi ai tuturor popoarelor acestui pământ şi va fi şi de
acum înainte.

2. Pentru tine şi pentru mulţi alţii, care M-au văzut şi auzit şi care cred în Mine, va fi de-acum
uşor; dar urmaşii voştri vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu numai prin credinţă pură. Cine Mă vede şi
Mă aude, acela poate cu uşurinţă să creadă în Mine şi să trăiască şi să făptuiască după Cuvântul Meu.
Însă cine nu Mă va mai putea vedea şi auzi în acest trup al Meu de carne, aceluia îi va fi mai greu să
găsească Împărăţia lui Dumnezeu; căci el va trebui să creadă cu adevărat ceea ce mesagerii trimişi de
Mine îi vor povesti despre Mine.

3. Dacă însă el va primi în inima lui credincioasă cele vestite plin de bunăvoinţă şi se va bucura cu
adevărat de cele aflate, curând va veni peste el botezul Spiritului din Mine, şi el va putea vedea în acest
botez poarta cea deschisă spre Împărăţia lui Dumnezeu. Iar mai departe, drumul către Împărăţia lui
Dumnezeu va fi uşor şi pentru cei care nu au fost martori ai prezenţei Mele actuale.

4. Acum că ştiţi toate acestea, bucuraţi-vă că Dumnezeu le-a rânduit pe toate astfel încă de la
începuturi! Şi atunci când le veţi spune oamenilor despre Mine şi Împărăţia Mea, spuneţi-le de
asemenea şi ceea ce v-am spus Eu acum; dar faceţi-i totodată să înţeleagă că Împărăţia Mea nu este din
această lume, ci ea este împărăţia lăuntrică a întregului adevăr şi a întregii vieţi din adâncul fiinţei
umane. Cine a găsit-o în sine însuşi şi a intrat în ea prin credinţa vie şi iubirea făptuitoare, acela
stăpâneşte lumea, judecata şi moartea şi a atins Viaţa cea Veşnică.

5. Ceea ce v-am spus Eu acum, pentru mintea lumească sună ca o nebunie; dar cu toate acestea,
este cea mai înaltă înţelepciune a întregii vieţi din Dumnezeu. Ferice de acela care nu îşi face din aceasta
un motiv de poticnire!

81
6. Nimeni nu poate şti tot ce este ascuns în om pentru nevoile vieţii decât Spiritul, care este în
adâncul omului şi sălăşluieşte acolo; şi tot astfel, niciun înţelept lumesc nu ştie cine este Dumnezeu
Însuşi şi ce se află în El decât numai Spiritul lui Dumnezeu, care pătrunde toate adâncurile Lui.

7. Însă dacă Spiritul nu este revelat în om pentru a-i fi adevărată lumină, atunci în om este întuneric şi el
nu se cunoaşte pe sine; dar atunci când este revelat Spiritul în om, prin credinţa în Dumnezeu şi prin
iubirea pentru El şi pentru semeni, şi când el pătrunde întregul om ca o lumină strălucitoare, din nou şi
din nou, omul vede ce este în el şi se cunoaşte pe sine. Şi cine se cunoaşte pe sine, acela Îl cunoaşte şi pe
Dumnezeu; căci adevăratul şi veşnicul Spirit al vieţii din om nu este un spirit omenesc, ci un Spirit
Divin în om, căci altfel omul nu ar fi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

8. Dacă aţi înţeles acestea şi cum ne-am întărit atât trupeşte, cât şi sufleteşte, să ne ridicăm de la
masă şi să ne începem călătoria spre Galileea."

9. Toţi au spus că M-au înţeles şi Mi-au mulţumit pentru această învăţătură.

10. Hangiul a întrebat desigur dacă nu vreau totuşi să rămân până la amiază în casa lui.

11. Eu însă i-am spus: „Uite, în această lume toate îşi au vremea lor, la fel şi venirea, rămânerea şi
plecarea! Eu ştiu însă unde Mă aşteaptă astăzi încă multă treabă, astfel că trebuie să merg acolo unde Mă
aşteaptă munca! Pe lângă aceasta, în mai puţin de un ceas va sosi la tine o caravană de negustori din
Ierihon şi veţi avea destul de lucru. Negustorii îţi vor povesti multe despre Mine; povesteşte-le însă şi tu
că am fost pe-aici, dar totuşi nu le spune unde am plecat!"

12. Hangiul M-a mai asigurat o dată că se va conforma cu sfinţenie dorinţei Mele şi Mi-a mai
mulţumit o dată pentru binefacerile pe care i le-am adus; şi Eu le-am dat ucenicilor semnalul de plecare.

13. Apoi ne-am ridicat şi am pornit la drum. Hangiul şi fiul său vindecat M-au însoţit mai mult de
vreo mie de paşi, iar apoi, plini de bucurie, s-au întors acasă.

Capitolul 59

Binecuvântarea roadelor într-un mic sat din Samaria

1. Când hangiul a ajuns acasă, femeia i-a reproşat: „De ce nu m-ai chemat şi pe mine împreună cu
ceilalţi copii ai noştri, ca să ne prezinţi minunatului vindecător?!"

2. Hangiul a spus: „Femeie, dacă ar fi fost nevoie, te-ar fi chemat Mântuitorul Însuşi; dar pentru că
nu a fost nevoie, nici nu ai fost chemată, din cauza slabei tale credinţe; şi apoi, dacă L-ai fi cunoscut pe
Mântuitor mai îndeaproape, curând ar fi aflat despre prezenţa Lui întreaga cetate, iar El nu voia aceasta,.
şi astfel este bine aşa cum a lăsat El Însuşi să se petreacă toate. Prin urmare, când medicul nostru va veni
din nou acasă şi va trece pe la noi, vei afla atunci, la vremea potrivită, cine este de fapt Minunatul
Vindecător.

3. Acum însă vezi dacă sunt toate în ordine, căci de acum într-o jumătate de ceas va veni o
caravană cu mulţi negustori să ne ceară găzduire, ceea ce mi-a destăinuit atotştiutorul Mântuitor, şi noi
vom avea destule de făcut; aşa că du-te în bucătărie şi vezi-ţi de treabă!"

4. Când femeia a aflat acestea, s-a grăbit imediat în bucătărie şi şi-a pus toate ajutoarele în
mişcare; căci acum credea ceea ce i-a spus hangiul din partea Mea.

5. Şi când toate bucatele pregătite pentru negustori erau aproape gata, a sosit şi caravana vestită de
Mine, şi mirarea negustorilor nu mai cunoştea margini, cum de a ştiut hangiul dinainte că vor ajunge
atunci.
82
6. S-au povestit multe despre aceasta, şi negustorii au înţeles curând cum a aflat hangiul despre
sosirea lor. Şi mai mulţi negustori care auzeau atunci vorbindu-se astfel despre Mine pentru a doua oară
au început să creadă în Mine.

7. Noi însă ne-am urmat drumul liniştiţi mai departe şi am ajuns pe la amiază în apropierea unui
sat care aparţinea încă de Samaria. În preajma satului erau mulţi pomi roditori, mai ales smochini,
măslini, meri şi piersici, şi ucenicilor li s-a făcut poftă să se învioreze cu nişte fructe.

8. Când am intrat în sat, ucenicii i-au întrebat pe sătenii pe care i-au întâlnit dacă au voie să ia din
fructe.

9. Sătenii însă au spus: „Ce minune! Cum de vreţi voi, evreii, să mâncaţi fructe de la noi,
samaritenii?!"

10. Ucenicii au răspuns: „Noi suntem evrei dar nu farisei, care vă urăsc, de aceea mâncăm cu
plăcere din roadele pomilor voştri, dacă ne daţi voie; şi vrem să vă şi plătim pentru asta!"

11. La aceasta, sătenii au spus: „Atunci mâncaţi cât vreţi! Dar nu vom lua bani de la voi; căci noi nu
I-am cerut bani lui Dumnezeu atunci când El ne-a binecuvântat pomii!"

12. Atunci ucenicii s-au dus şi au mâncat din fructe după pofta inimii, şi pe măsură ce mâncau,
pomii se umpleau şi mai mult de roade.

13. Au băgat însă curând de seamă şi sătenii şi s-au dus la ucenici şi i-au întrebat: „Dar cum
mâncaţi voi din roadele pomilor noştri? Căci noi vedem bine că roadele pomilor noştri nu numai că nu
se împuţinează, dar sunt chiar mai multe, încât abia le mai pot ţine crengile. Voi nu vedeţi toate acestea,
de mâncaţi cu atâta indiferenţă mai departe? Aceasta este o mare minune, aici, în plină lumină a zilei!"

14. La acestea, Andrei a spus: „Ce vedeţi voi vedem şi noi; dar nu noi facem aceasta, ci iubirea
voastră dezinteresată pentru aproapele vostru! Noi suntem străini pentru voi, şi voi ne-aţi lăsat cu
bunătate să mâncăm din roadele pomilor voştri îngrijiţi cu osteneală, fără a ne cere nimic în schimb, şi
aceasta I-a plăcut Domnului Dumnezeu, iar El a binecuvântat, la vedere, în faţa ochilor voştri şi alor
noştri, roadele acestor pomi, pentru prietenia şi iubirea pe care ne-aţi arătat-o.

15. Este adevărat că ceea ce s-a petrecut aici e un fapt rar întâlnit în aceste vremuri; dar aceasta şi
deoarece foarte rar se petrece ca străinii să fie serviţi fără plată. Căci, oriunde te-ai duce, atunci când
cineva îi face un serviciu unuia sau altuia, o face pentru bani. Însă faptele săvârşite doar din iubire
pentru semeni se întâlnesc la fel de rar ca şi binecuvântările divine cum este cea pe care o vedeţi.

16. De aceea continuaţi cu sârg să daţi dovadă de această iubire dezinteresată pentru semeni, iubiţi-
L pe Dumnezeu, respectându-I în acelaşi timp poruncile, şi, cu adevărat, nu veţi avea niciodată a vă
plânge de lipsa binecuvântărilor divine! Dumnezeu este mereu acelaşi, doar oamenii sunt schimbători;
în agitaţia lumii, ei Îl uită pe Dumnezeu şi ajung să privească legile Sale ca pe lucrarea nereuşită a unei
inteligenţe pur umane, şi prin urmare nu mai fac decât ceea ce li se pare lor că e bine, conform priceperii
lor. Iar atunci când oamenii care L-au uitat aproape de tot pe Dumnezeu ajung să creadă aşa ceva şi să
îşi ducă viaţa conform acestor credinţe lumeşti, Dumnezeu nu Îşi mai revarsă asupra lor graţia şi iubirea
Sa, ci mânia Sa.

17. Atunci când oamenii ajung să trăiască astfel, este sigur şi se înţelege de la sine că
binecuvântările divine miraculoase devin tot mai rare printre oamenii acestui pământ; dar oriunde mai
există încă oameni care cred în Dumnezeu fără nicio urmă de îndoială, Îi respectă legile şi nu şi-au
murdărit încă inimile şi sufletele cu lăcomia dezgustătoare pentru bogăţiile lumeşti, Dumnezeu se arată
mereu a fi pentru ei, la fel ca în vremea patriarhilor, un Tată foarte bun, care Îşi binecuvântează copiii, şi
doar faţă de copiii Săi lumeşti, care nu-L respectă deloc, El se arată a fi un judecător neîndurător şi îi

83
pedepseşte cu tot felul de nenorociri, căci sfânta Sa mână nu se întinde asupra copiilor lumii pentru a-i
binecuvânta.

18. Amintiţi-vă aceasta mereu, dragi locuitori ai acestui sătuc, şi veţi înţelege cu uşurinţă de ce
Dumnezeu a binecuvântat aici în mod vizibil bunăvoinţa voastră."

19. Unul din bătrânii satului a spus: „Prietene, ai vorbit aici înţelept în numele Domnului Savaot, şi
prin aceasta ai arătat că nu eşti un susţinător al învăţăturii rele a fariseilor; tu eşti pe placul nostru şi ai cu
adevărat dreptate în toate; dar eu sunt un om bătrân şi ştiu că ne-am ţinut întotdeauna cu toţii de
poruncile lui Moise, prin a cărui gură a vorbit Dumnezeu, şi aşa cum v-am împlinit vouă din toată inima
cerinţele, la fel am făcut-o şi pentru mulţi alţi călători care au trecut prin satul nostru; dar o astfel de
binecuvântare n-am mai pomenit niciodată, deşi trebuie să recunosc sincer că, cu toată dărnicia noastră,
nu am suferit niciodată de neajunsuri şi nu ne-am putut plânge niciodată de lipsa binecuvântării lui
Dumnezeu. Totuşi, precum tocmai ţi-am spus, nu am primit niciodată binecuvântarea lui Dumnezeu
într-un mod atât de vizibil.

20. Se pare că aici se petrec fenomene deosebite, şi poate că din motive înţelepte nu vreţi ori nu
puteţi să ni le dezvăluiţi. Dar, oricum ar fi, aceasta este o minune pe care nimeni nu poate să o nege, şi
noi nu vom căuta mai departe motivele ei tainice. Totuşi, ceva îmi sare în ochi: unul dintre voi, care vă
aşteaptă acolo, la drum, nu a gustat din roadele pomilor noştri! Este el un evreu sadea, care nu primeşte
nimic de la samariteni, ori nu-i sunt pe gust roadele pomilor care cresc pe la noi?"

21. Andrei a spus: „Prietene, nu este vorba nici de una, nici de alta! Însă cine L-a cunoscut pe El,
acela a cunoscut mult mai mult decât îi este cu putinţă întregii lumi să cuprindă; şi de aceea, El este
Domnul şi Învăţătorul nostru!"

22. Aceste vorbe i-au mers la inimă bătrânului, şi el a spus: „Nu am judecat eu drept, când am spus
că această binecuvântare de sus ascunde şi o taină deosebită? Iar această taină deosebită trebuie să se
afle în bărbatul pe care voi îl numiţi Domnul şi Învăţătorul vostru. Am judecat bine sau nu?"

23. Andrei a spus: „Prietene, dacă aşa crezi tu, du-te la El şi vorbeşte cu El! Căci noi ştim ce avem
de făcut şi de spus. Însă El este Domnul, şi poate face şi spune ce vrea El."

Capitolul 60

Motivul bunăstării sătenilor

1. Auzind aceasta, bătrânul a venit la Mine şi Mi-a spus: „Ascultă tu, domnul şi învăţătorul acestor
bărbaţi care şi-au potolit foamea cu roadele pomilor noştri! De ce nu te-ai înfruptat şi tu, la fel ca
ucenicii şi slugile tale, din aceste roade?"

2. Eu am spus: „Pentru că n-am nevoie să Mă înfrupt acum din roadele dulci ale pomilor voştri, ci
din preadulcile roade ale inimilor voastre şi ale bunei voastre voinţe; căci atunci când cineva îi arată
unuia din ucenicii Mei o dragoste adevărată şi curată, Eu o primesc ca şi când Mi-ar fi Mie Însumi
adresată.

3. Eu însă sunt cu Dumnezeu şi Dumnezeu este cu Mine; şi cei care sunt cu Mine sunt şi ei cu
Dumnezeu şi Dumnezeu este cu ei. Dumnezeu însă este cu toţi cei care cred cu adevărat în El, Îi
respectă poruncile, Îl iubesc mai presus de orice, iar pe aproapele lor ca pe ei înşişi. Însă dacă cineva nu
îşi poate iubi aproapele, fie acesta străin ori cunoscut, şi nu îl ajută la nevoie, fără a se gândi la răsplată -
pe acest om pe care îl poate vedea şi care este făcut, precum el, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu
-, cum atunci ar putea el să Îl iubească pe Dumnezeu, pe care nu Îl poate vedea?

84
4. De aceea, iubirea adevărată şi dezinteresată a semenilor este una cu iubirea de Dumnezeu, şi
Dumnezeu răsplăteşte o astfel de iubire încă din această lume, şi ea va fi şi mai mult răsplătită, cu Viaţa
Veşnică, pe lumea cealaltă, în Împărăţia Lui eternă. Adevărat vă spun: nici măcar o înghiţitură de apă pe
care i-aţi oferit-o din toată inima unui însetat nu va rămâne nerăsplătită!"

5. Bătrânul a spus: „Doamne şi Învăţătorule, din vorbele tale îmi dau seama că eşti cu adevărat un
Domn şi un Învăţător! Cu apă am potolit chiar de multe ori setea călătorilor însetaţi; căci avem o fântână
cu o apă foarte bună. Noi am fi vrut cu dragă inimă să-i omenim şi cu un pocal de vin, dacă am fi avut;
dar pe pământul nostru nu creşte bine viţa-de-vie. Iar ca să cumpărăm vinul, nu avem bani şi nici destule
turme, astfel că îi omenim pe drumeţi cu ce avem şi noi; fie ca marele şi atotputernicul Tată din Ceruri
să ţină cont de bunăvoinţa noastră!"

6. Eu am spus: „El a făcut aceasta de mult, şi de aceea voi nu aţi cunoscut până acum sărăcia; pe
viitor însă El se va îngriji şi mai mult de nevoile voastre pământeşti, dar mai cu seamă de cele sufleteşti,
fiţi pe deplin încredinţaţi de aceasta! Căci pe cel care crede în El, precum voi, pe acela El nu-1 va părăsi
niciodată. Chiar dacă El nu îl ajută chiar în acea clipă, nu îl va lăsa niciodată să se piardă.

7. Căci Dumnezeu îl încearcă pe fiecare, înainte de a-1 ajuta; însă dacă omul şi-a păstrat iubirea şi
credinţa în ciuda încercărilor prin care a trecut, atunci ajutorul de la Dumnezeu vine dintr-odată şi pe
neaşteptate, iar binecuvântarea Lui va rămâne mereu deasupra credinciosului. Păstraţi cu toţii aceasta în
inima voastră şi gândiţi astfel: Dumnezeu v-a încercat spre binele sufletului vostru, voi aţi trecut cu bine
încercările, şi astfel El a venit acum cu preaplinul binecuvântării Lui la voi, şi binecuvântarea Lui va
rămâne un bun dobândit pentru voi.

8. Pe Mine voi nu Mă cunoaşteţi şi nu ştiţi cine sunt; va veni însă vremea, şi de fapt a sosit deja, în
care veţi spune: «Trăiască Fiul lui David, care a venit la noi în numele Domnului Dumnezeu!» Nu aţi
aflat ce s-a petrecut acum doi ani în Samaria?"

9. Bătrânul a spus: „Doamne şi Învăţătorule, care eşti, după cum chiar tu ai spus, şi un urmaş al
marelui rege al evreilor, noi mergem rar în cetatea Samaria, care se află la o depărtare de jumătate de zi
de drum de satul nostru, şi de aceea ştim doar puţin din cele ce se petrec acolo; dar am aflat de la
drumeţi că în acele vremuri de care tocmai ai pomenit a trecut pe acolo un mare profet şi că s-au
petrecut fapte nemaipomenite. El trebuie că le-a dat tot felul de învăţături samaritenilor, pentru care însă
unii preoţi şi oameni ai lumii s-au supărat foarte tare, cu sau mai degrabă fără motiv. Noi însă nu putem
judeca, în simplitatea noastră, şi nici nu vrem să judecăm fapte care nu ne sunt cunoscute.

10. Dar alt fapt ni s-a petrecut de curând, la care am fost martori, la fel cum am fost astăzi martori la
binecuvântarea livezii, şi anume: au venit pe la noi, tot aşa, pe la vremea amiezii, doi drumeţi - după grai
şi veşminte, se pare că din Ierusalim -, care ne-au rugat de nişte pâine şi câteva roade din pomii noştri,
ceea ce le-am şi dat după posibilităţile noastre. După ce au mai prins puteri, am îndrăznit să-i întreb cine
sunt, de unde vin şi încotro se-ndreaptă, de unde sunt de loc şi ce meserie au.

11. Şi ei au spus: «Până nu demult, am fost slugi şi servitori foarte asupriţi şi, din când în când,
când nu aveam stăpân, zilieri prost plătiţi în Ierusalim; dar apoi a venit din Galileea în Ierusalim un Om
plin de putere divină, care a învăţat tot poporul, şi cuvintele Lui erau foarte puternice, şi a făcut semne
mari, nemaivăzute, şi mult popor a început să creadă în El, spre marea supărare a fariseilor, ale căror
înşelătorii El le-a dezvăluit fără sfială poporului şi pe care El i-a certat precum Unul care are puterea.

12. Acest Om trimis pe pământ de Dumnezeu, care are drept însoţitor pe unul din arhangheli, ne-a
luat şi pe noi ca ucenici, căci credeam fără urmă de îndoială în El, şi El ne-a dat înţelepciune şi tot felul
de puteri, ca să putem vindeca bolnavii de bolile trupului şi ale sufletului şi pe cei posedaţi; şi otrăvurile
şi animalele veninoase nu ne pot face niciun rău, nici dacă am fi nevoiţi să trecem în picioarele goale
printre scorpioni şi vipere.

85
13. Ocupaţia noastră însă este aceea de a le vesti oamenilor, fie că sunt evrei ori păgâni, în numele
Trimisului lui Dumnezeu, venirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ şi să le spunem că El a venit
acum în trup în lume, drept Mesia cel vestit de profeţi, ca să-i mântuiască de pedeapsa cea grea a
păcatelor, a minciunii şi a înşelătoriei, care este judecata şi moartea cea veşnică.»

14. Eu i-am întrebat despre noua învăţătură prin care va veni Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ
între oameni. Şi iată că mi-au vorbit asemenea ţie, şi noi am găsit că au spus adevărul şi le-am crezut
cuvintele!"

Capitolul 61

Vindecarea completă a unui posedat

1. (Bătrânul): „Se afla la noi un bărbat care era nebun deja de treizeci de ani. Se petrecea adesea să
se rătăcească prin pădure, unde spiritele rele îl chinuiau cumplit, făcându-1 să urle şi să strige atât de
tare şi de înfiorător, încât chiar şi animalele cele mai fioroase fugeau cu iuţeală dinaintea lui. Când se
întorcea din pădure, era liniştit, dar dacă era întrebat ce făcuse acolo, nu putea niciodată să-şi
amintească.

2. Când cei doi oameni despre care am vorbit au venit la noi, această fiinţă demnă de milă se afla
chiar în sat, şi, la cererea lor, l-am adus la ei. Ei au pus mâinile pe creştetul lui şi, în numele lui Iisus,
fiul lui Dumnezeu, au poruncit spiritelor rele să iasă din el şi să părăsească trupul său pentru totdeauna.
Însă atunci, din trupul acestui om chinuit de atâta vreme, acei demoni au început să strige cu glas
puternic: «Îl cunoaştem pe Domnul Iisus Iehova Savaot, care a fost născut din trupul unei fecioare
neprihănite într-un staul din Betleem şi care a devenit un bărbat în putere în străvechiul Nazaret din
Galileea, Îl cunoaştem şi ne supunem atotputerniciei Sale, deoarece nu ne putem opune Lui; însă pe voi
nu vă cunoaştem şi nu ne vom supune vouă!»

3. Atunci, cei doi oameni L-au chemat cu putere, pe Iisus pentru a le veni în ajutor, în Spirit. La
această chemare, am auzit în ceruri un tunet puternic, şi deodată, spiritele rele l-au părăsit pe cel pe care
îl chinuiseră: le-am văzut cum fugeau, bâzâind asemenea unui roi de muşte negre, iar în urma acestui
fapt bărbatul chinuit de atâţia ani a fost perfect vindecat şi se află şi în prezent printre noi în acest sat.
Dacă ai vrea cumva să-1 vezi, Doamne şi Învăţătorule, aş putea să-1 chem aici.

4. Acesta ar fi un eveniment deosebit pentru sătucul nostru şi aş vrea să aflu dacă nu cumva sunteţi
şi voi trimişii acestui puternic Iisus Iehova Savaot din Nazaret, voi, care vorbiţi tot aşa de înţelept
precum cei doi oameni, şi care, prin prezenţa voastră, aţi provocat acest miracol evident asupra pomilor
noştri fructiferi."

5. Eu am spus: „Aduceţi-1 mai întâi pe omul vindecat, şi va fi timp suficient atunci şi pentru a
vedea cine sunt Eu şi cine sunt ucenicii Mei!"

6. La auzul acestor cuvinte, Mi s-a adus de îndată omul vindecat, care lucra într-una din case. El
M-a întrebat ce-aş dori să facă pentru Mine.

7. Eu i-am spus: „Cu adevărat, Eu nu doresc să-ţi cer niciun serviciu, însă aş putea să-ţi fac Eu ţie
unul, şi de aceea te-am şi chemat. Cu puţin timp în urmă, nu te-au eliberat doi oameni de duhurile rele
care te chinuiau?"

8. Bărbatul întrebat a răspuns: „Da, Doamne, aceşti demoni m-au părăsit - Dumnezeu să fie de-a
pururea lăudat, nu numai aici, ci şi în Ceruri! Însă, în ciuda tuturor rugăciunilor mele şi a încrederii mele
în Dumnezeu, simt că totuşi mi-a mai rămas o anumită slăbiciune în trup, şi în plus în fiinţa mea persistă
încă teama uneori crescândă faţă de moarte, care, dată fiind vârsta mea, se apropie vizibil, şi de aceea
86
simt că nu mă mai pot bucura cam de nimic în această lume. Acesta este pentru mine un alt mare necaz,
mai ales pentru un om ca mine ce este îmbătrânit din cauza unor boli ce sunt dintre cele mai rele. Dacă
m-ai putea scăpa acum şi de acest rău, mi-ai face cu adevărat cel mai mare bine!"

9. Eu am spus: „Da, prietene, află că Eu pot face aceasta într-un mod miraculos, prin propria Mea
putere, fără să fie nevoie pentru aceasta de nicio fiinţă din afară! Tocmai de aceea, acum Eu vreau ca tu
să redevii într-o clipită mult mai puternic şi mai robust decât ai fost vreodată şi în felul acesta o să îţi
dispară pentru totdeauna această teamă inutilă şi prostească faţă de moartea trupului, care de altfel este
necesar să ştii că în realitate nu este o moarte cu adevărat, ci ceea ce tu numeşti moarte este mai degrabă
o lumină tainică, o lumină dumnezeiască ce luminează adevărata viaţă veşnică. Tocmai de aceea se
cuvine să-ţi dai neîntârziat seama că ceea ce tu numeşti moarte este în realitatea ei o lumină profund
transformatoare, veşnică ce îl aşteaptă pe om atunci când el este îndumnezeit!"

10. De îndată ce Eu am rostit aceste vorbe înaintea bărbatului, acesta a fost imediat umplut de o
forţă tinerească, iar teama de moarte 1-a părăsit pe deplin, astfel încât, cuprins de o bucurie şi o fericire
de nedescris, M-a slăvit din toată inima pentru această vindecare, lăudându-L pe Dumnezeu care Mi-a
dat o asemenea putere.

11. Atunci, înaintând din nou către Mine, bătrânul Mi-a spus, plin de uimire şi de respect: „Doamne
şi Învăţătorule, cred că acum ştiu cine eşti Tu cu adevărat!"

12. Eu i-am spus: „Dacă crezi că ştii, atunci spune!"

13. Bătrânul: „Doamne şi Învăţătorule, iartă îndrăzneala pe care o am de a-Ţi vorbi! Însă, din câte
am auzit, rezultă că Tu Însuţi eşti acest Iisus Iehova Savaot; căci, de la facerea lumii până acum niciun
muritor nu a putut niciodată spune: «Eu am făcut aceasta prin propria mea putere», şi să se petreacă prin
miracol exact ceea ce a dorit şi a exprimat atât de simplu, în cuvinte ce pot fi înţelese cu uşurinţă de toţi.
Tu, prietene, nu L-ai invocat pe Dumnezeu sau pe Iisus Iehova Savaot, spunând: «Vino în ajutorul
meu!», ci Tu ai spus: «Eu vreau acestea prin propria Mea putere!»

14. Cine eşti Tu aşadar? Nu poţi fi decât adevăratul Iisus Iehova Savaot! De aceea, nu mai ascunde
multă vreme chipul Tău de Mesia care a fost anunţat şi promis de către profeţi, pentru ca să putem să-L
salutăm, să-L iubim, să-L lăudăm şi să-L slăvim în Tine pe Acela care eşti, fără egal, atât pe pământ, cât
şi în cer! Căci dacă Tu eşti Iehova Savaot - fapt de care nu mă îndoiesc câtuşi de puţin -, doar Ţie Îţi
datorăm întreaga noastră cinstire şi adoraţie, noi, care Te-am recunoscut prin vorbele şi faptele Tale!"

15. Eu am spus: „Ceea ce vreţi să faceţi, faceţi în sufletele voastre, căci proslăvirile rostite cu voce
tare nu au nicio valoare pentru Mine! Însă înaintea fraţilor voştri mărturisiţi numele Meu cu voce tare,
vorbiţi despre Învăţătura şi faptele Mele, urmaţi-Mi cuvintele şi respectaţi Învăţătura Mea aşa cum v-au
anunţat-o cei doi trimişi ai Mei, iar Eu vă voi recunoaşte înaintea Tatălui Meu: şi acela pe care Eu îl voi
recunoaşte înaintea Tatălui Meu va avea în el Viaţa cea Veşnică.

16. Însă acum, să pornim iarăşi la drum; căci Eu trebuie să Mă arăt şi altora care, la fel ca şi voi,
cred deja pe deplin în Mine şi îşi doresc foarte mult să Mă cunoască."

Capitolul 62

Făgăduiala Domnului nostru Iisus Cristos către săteni şi binecuvântarea satului

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Rămâneţi la Învăţătura Mea şi voi rămâne şi Eu în Spirit cu voi,
precum şi cu toţi aceia care cred în Mine şi făptuiesc după Învăţătura Mea şi care, asemenea vouă, îi
primesc cu toată iubirea şi bunăvoinţa şi le dau să mănânce şi să bea tuturor celor pe care Eu i-am trimis

87
spre a le vesti tuturor popoarelor Evanghelia despre venirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, despre
ce este această Împărăţie şi în ce constă ea.

2. Căci cei pe care Eu îi trimit

acum sunt precum profeţii; şi cel care îi face bine unui profet în această lume va primi răsplata unui
profet, iar graţia Mea nu-i va lipsi niciodată.

3. Pământurile pe care le aveţi sunt foarte pietroase şi le-aţi lucrat până acum cu mare trudă, iar
câmpurile, livezile şi pajiştile nu v-au dat decât o recoltă slabă; însă, fără să vă plângeţi, I-aţi adus slavă
lui Dumnezeu din puţinul vostru, iar El a binecuvântat aceste bunuri, care au fost totuşi suficiente pentru
voi înşivă, dar şi pentru a-i îndestula pe toţi străinii care au venit la voi înfometaţi, însetaţi şi uneori
chiar în zdrenţe.

4. Şi întrucât Mi-aţi fost credincioşi în această privinţă, pământurile voastre, care sunt destul de
întinse, îşi vor transforma de-acum înainte aspectul lor pietros şi vor deveni mănoase, şi veţi avea
recolte bogate, pentru care vă vor fi necesari numeroşi slujitori. Mai precis, Spiritul pe care Eu îl voi
trezi în voi vă va învăţa cum să vă ocupaţi pe viitor cu această nouă îndeletnicire pământească pe care
aţi primit-o.

5. Însă când pământurile voastre vor fi pline de rod, să nu vă umpleţi de vanitate, ci rămâneţi aşa
cum sunteţi acum, iar binecuvântarea Mea va rămâne cu voi în Duh. Aşa să fie deci, atâta vreme cât veţi
continua să respectaţi cu zel Învăţătura Mea!"

6. La aceste cuvinte, toţi locuitorii sătucului de munte care erau prezenţi acolo s-au aruncat în
genunchi înaintea Mea şi M-au slăvit pentru graţia pe care le-am acordat-o. Cât despre bătrân şi
posedatul vindecat, lacrimile de recunoştinţă îi împiedicau să vorbească. Însă Eu le-am poruncit tuturor
să se ridice şi să se întoarcă cu bucurie la îndeletnicirile lor, ceea ce au şi făcut; doar bătrânul şi omul
vindecat au rămas cu noi, contemplându-ne cu încântare pe Mine şi pe ucenicii Mei.

7. Omul vindecat a spus: „Oh, ce mare trebuie să fie fericirea ucenicilor Tăi aleşi, care sunt fără
încetare cu Tine, Doamne, şi pot fi martorii tuturor faptelor şi învăţăturilor Tale!"

8. Eu am spus: „Da, însă când Eu nu voi mai fi lângă ei în acest trup vizibil şi Mă voi fi întors
acolo de unde am venit, vor trebui să treacă prin încercări dure şi vor fi prigoniţi în toate felurile; căci
lumea, aşa cum este ea în prezent, este oarbă şi surdă şi îi va huli în numele Meu la fel cum Mă huleşte
acum pe Mine, pentru că ea nu M-a recunoscut şi nici nu Mă va recunoaşte, şi de aceea se va şi îndrepta
spre pieirea sa, din pricina păcatelor şi a nelegiuirilor sale.

9. Însă pentru voi va fi mai uşor în această lume, chiar dacă şi voi veţi fi adesea întrebaţi dacă
credeţi în Mine şi dacă urmaţi Învăţătura Mea!

10. Atunci când vă vor întreba aceasta, să nu vă temeţi de nimic şi să nu vă gândiţi la ce va trebui să
le răspundeţi celor care vă vor întreba pentru a vă pune la încercare. Răspunsul cel bun vă va fi inspirat
în momentul în care veţi avea nevoie de el, iar ispititorii nu vor şti ce să vă răspundă. Să fiţi pe deplin
siguri de aceasta."

11. După ce i-am liniştit astfel pe cei doi, le-am făcut semn ucenicilor că era timpul să pornim iarăşi
la drum.

12. Ucenicii erau gata de plecare, iar Eu M-am aşezat în mijlocul lor şi am părăsit cu iuţeala
vântului acest sat de munte. Înainte ca sătenii să fi putut înţelege ceea ce se petrecuse, noi eram deja
departe, iar această rapidă dispariţie i-a făcut pe unii să creadă că noi eram spirite; însă bătrânul şi omul
vindecat le-au explicat cine eram Eu şi de ce totul Îmi era cu putinţă.

88
13. După un an, când ţinuturile pietroase începuseră să se transforme într-un loc înfloritor, credinţa
lor a devenit şi mai puternică, şi, din timp în timp, Eu Mă manifestam vizibil printre ei pentru a-i întări
în credinţă şi în iubire, în răbdare şi blândeţe. Căci unii dintre ei, auzind că am fost crucificat la
Ierusalim şi că am murit pe cruce, au început să se teamă şi să se îndoiască; tocmai de aceea era necesar
ca Eu să vin în carne şi oase şi să Mă arăt lor ca un Domn victorios asupra morţii, să îi alin şi să le
explic după Scriptură de ce a trebuit să Mi se petreacă toate acestea, astfel ca orice suflet care crede în
Mine să poată trece dincolo de porţile morţii, pentru a intra în gloria cea veşnică în care Eu am intrat şi
în care Mă aflam deja din veşnicie. Toate acestea trebuiau să se petreacă din dragoste de oameni, pentru
ca, prin credinţa lor în Mine şi în întruparea Mea spre mântuirea oamenilor, dar şi spre judecata răului
acestei lumi, ei să , devină adevăraţii Mei copii, asemănători Mie în orice privinţă. Astfel, locuitorii
acestui sat de munte, care a cunoscut în scurt timp o transformare remarcabilă, au devenit adevăraţi
campioni ai credinţei şi ai faptelor sale.

Capitolul 63

Domnul nostru Iisus Cristos şi ucenicii Săi în vechea pădure din Samaria

1. Cam într-o oră, am ajuns într-o pădure deasă pe care o traversa drumul Galileii. Această pădure
se întindea pe trei leghe, fără a exista nicio casă la marginea drumului.

2. Ucenicii M-au întrebat de ce nu exploatase nimeni o asemenea pădure.

3. Eu le-am răspuns: „Bucuraţi-vă că mai există pe Pământul Făgăduinţei o pădure neatinsă, care
nu a fost sacrificată cu neruşinare de lăcomia omenească! Se află încă în această pădure locuri în care
mierea curge râuri din copaci; căci asemenea păduri adăpostesc şi multe albine, care îşi fac aici mierea
lor.

4. Şi dacă Eu am creat tot felul de animale, este pentru ca mai întâi ele să fie de folos supravieţuirii
Pământului, tot astfel precum este ochiul necesar vederii omului, apoi pentru ca sufletele să poată
progresa şi să se perfecţioneze prin ele însele fără încetare pe acest pământ, precum Eu v-am arătat deja
în detaliu cu alte ocazii şi chiar voi aţi văzut când Eu v-am deschis viziunea interioară; veţi înţelege
aşadar că animalele de orice specie trebuie să aibă, la fel ca şi oamenii, o locuinţă pe acest pământ,
deoarece, conform rânduielii Mele, ele sunt necesare pentru dezvoltarea omului. Tocmai de aceea
trebuie să existe pe ici, pe colo, pe acest pământ, păduri întinse şi dese precum aceasta. Dar mai sunt şi
alte motive ca ele să existe.

5. Mai întâi, ele sunt primele receptacule ale nenumăratelor spirite ale naturii, care îşi dobândesc
în regnul vegetal prima lor încarnare distinctă, deja caracterizată printr-o inteligenţă ordonată, şi care
ating astfel o maturitate ce le permite să acceadă apoi la viaţa animală, mai inteligentă şi mai liberă -
toate acestea Eu vi le-am explicat deja, deoarece Eu vreau ca voi să cunoaşteţi bine toate secretele
Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

6. Atâta vreme cât asemenea păduri vor exista într-un număr suficient de mare pe pământ şi vor
oferi un adăpost convenabil spiritelor naturale care, venite de pe alte astre, se întorc pe acest pământ,
precum şi celor care au fost create şi s-au dezvoltat aici, nu veţi vedea iscându-se pe acest pământ o
mulţime de furtuni violente ale elementelor, nici o prea mare diversitate de boli contagioase; însă când
lăcomia oamenilor se va năpusti asupra pădurilor, oamenilor le va fi din ce în ce mai greu să trăiască pe
pământ, mai ales acolo unde defrişările se vor înmulţi în exces - luaţi aminte, pentru a avertiza din timp
oamenii împotriva unei astfel de practici atât de nefaste.

7. La începuturile umanităţii pe acest pământ, nu se cunoştea construcţia caselor din lemn, şi cu

atât mai puţin a castelelor din piatră; oamenii locuiau în astfel de păduri, şi, în aceste locuinţe naturale şi
pline de viaţă, atingeau o vârstă înaintată şi aveau o sănătate foarte bună. Tot astfel, în ţinuturile din
89
Nord şi în Asia, precum şi în Europa şi în alte regiuni ale lumii, mai mari sau mai mici, ca şi în emisfera
de Sud, oameni robuşti şi sănătoşi trăiesc şi astăzi în sânul naturii, în pădurile care nu sunt atât de
înspăimântătoare şi de inutile cum îşi imaginează înţelegerea limitată a oamenilor! Dacă aţi înţeles ce v-
am spus, mai bine bucuraţi-vă că aţi găsit aici o asemenea pădure primitivă!"

8. În timp ce Eu le explicam ucenicilor toate acestea, am ajuns în respectiva pădure foarte deasă,
într-un loc unde creşteau nişte cedri bătrâni. Şi se afla acolo un cedru scobit, care, din acest motiv,
adăpostea un mare număr de albine, şi acestea produceau atâta miere, încât nu puteau să o consume. De
aceea, această miere excelentă se prelingea prin crăpăturile marelui copac într-o cantitate atât de mare,
încât o scobitură care se afla mai în partea de jos a copacului era cu totul umplută, iar ucenicii au
descoperit curând un pârâiaş care se forma din această adevărată baltă de miere şi care curgea la vale
prin pădure.

9. Petru a strigat: „Într-adevăr, aici se află o părticică ce a supravieţuit din străvechiul Canaan,
unde curgeau râuri de lapte şi miere. Ce păcat, Doamne şi Învăţătorule, că nu avem pâine la noi, căci am
fi putut să ne potolim foamea cu pâine şi miere!"

10. Filip a spus atunci: „Am aici o bucată de pâine; dar suntem aproape patruzeci şi nu ar fi
suficientă pentru toţi!"

11. Ucenicii lui Ioan au spus la rândul lor: „Şi noi avem două bucăţi de pâine cumpărate la Ierihon;
ar trebui să ajungă pentru toţi, doar că nu pe săturate!"

12. Eu am spus: „Dacă vă este foame, împărţiţi aceste trei bucăţi de pâine şi mâncaţi-le!"

13. Ceea ce au şi făcut ucenicii, dându-Mi şi Mie o bucată destul de mare.

14. Iar Eu am binecuvântat pâinea, şi ea s-a multiplicat, încât am avut cu toţii după aceea pe
săturate. Atunci ne-am aşezat în jurul bălţii de miere, am înmuiat pâinea în miere, iar ucenicii s-au
înfruptat din plin cu această pâine atât de dulce, în special Iuda Iscarioteanul.

15. După o jumătate de oră, Eu am spus: „Acum că am mâncat, este timpul să părăsim această
pădure prea liniştită pentru voi şi să ne pornim la drum pentru a ajunge în Galileea înainte de apusul
soarelui, căci ne aflăm încă în Samaria."

16. Petru a spus: „Doamne, ar fi foarte bine dacă am rămâne aici o zi-două, să ne odihnim puţin! Şi
apoi, în acest loc am fi la adăpost de indiscreţia adesea supărătoare a oamenilor - căci suntem fără
îndoială primii care am descoperit acest râu de miere, altminteri nu ar fi ajuns să se reverse!

17. Eu am spus: „Este adevărat că am fi la adăpost de oameni, însă mai mulţi urşi cunosc acest loc
de multă vreme şi nu vor întârzia să apară. Dacă vreţi să vă petreceţi noaptea alături de ei, lângă acest
râuleţ de miere, puteţi rămâne. Însă Eu nu voi rămâne în tovărăşia urşilor, şi nici nu vreau să-i constrâng
prin forţa Voinţei Mele sau să-i lipsesc de hrană!"

18. Ucenicii, înţelegând că urmau să sosească mai mulţi urşi, de care majoritatea se temeau, au fost
de îndată gata de plecare. Înmuind fiecare pentru o ultimă dată dumicaţii de pâine în miere, s-au ridicat
cu iuţeală şi, părăsind acel loc, ne-am continuat calea - nu fără o oarecare dificultate până am găsit
drumul iniţial, căci ne îndepărtasem puţin de el pentru a ajunge la râul de miere, care se afla pe o
înălţime.

19. În scurt timp şi cu ceva efort, am regăsit drumul care întretăia pădurea. Atunci am reînceput să
înaintăm cu iuţeala vântului şi, graţie acestui fapt, am ajuns în Galileea într-o jumătate de oră.

90
 Domnul nostru Iisus Cristos în Galileea

Capitolul 64

Într-un han de ţară

1. Însă râul de miere le pricinuise sete ucenicilor şi, atunci când am ajuns la un han, ei au cerut de
băut.

2. Hangiul s-a scuzat, spunând că nu avea nimic de băut decât puţină apă dintr-un bazin şi lapte de
capră, iar ucenicii s-au mulţumit cu laptele de capră, care era din abundenţă şi care le-a potolit setea.

3. După ce setea ucenicilor a fost stinsă, evreii-greci pe care îi cunoaştem şi ucenicii lui Ioan, care
aveau mulţi bani, au întrebat cât costa laptele.

4. Hangiul le-a răspuns: „Dacă se află printre voi vreun evreu, pe el nu îl va costa nimic - căci
atunci când un evreu cere pentru prima dată să se răcorească în hanul meu obişnuiesc să nu-i cer nimic;
cât despre greci, ei trebuie să plătească această băutură, câte un bănuţ de fiecare."

5. Evreii-greci i-au spus: „Prietene, noi purtăm veşmânt grecesc, este adevărat, însă suntem
circumcişi şi în consecinţă evrei, nu greci! Însă nu-i nimic. Tu ne-ai cerut atât de puţin, încât noi dorim
să-ţi plătim şi îţi vom plăti nu cât ne-ai cerut, ci triplu. Căci laptele caprelor tale a fost gustos şi proaspăt
şi ne-a potolit setea, şi merită aşadar această răsplată! Iată, ţine această monedă!"

6. Şi unul dintre evreii-greci i-a dat hangiului o monedă din argint care valora o sută de bani.

7. Hangiul s-a scuzat că nu putea să schimbe această monedă şi le-a spus: „Pentru că, aşa precum
aţi spus voi înşivă, sunteţi evrei şi voi, nu îmi datoraţi nimic şi nu vă voi lua nici cea mai mică monedă,
darămite una valoroasă!"

8. Atunci Eu i-am spus hangiului: „Cel care socoteşte atât de corect ca tine nu păcătuieşte
acceptând ceea ce oaspeţii săi îi oferă de bunăvoie."

9. La aceste cuvinte, hangiul a luat moneda, spunând: „În acest caz, aceşti bani vor plăti masa
altora! Este adevărat că nu prea trec caravane pe acest drum, căci călătorii se tem de pădurea cea deasă
în care există tot soiul de animale sălbatice, care, mai ales pe timpul iernii, îi pot ataca; însă primăvara şi
vara, călătorii se avântă totuşi pe acest vechi drum, probabil făcut de filisteni, şi se vor găsi printre ei şi
unii cărora le va fi de mare ajutor să fie hrăniţi gratis.

10. Oh, dacă ar exista un izvor bun pe pământurile mele întinse, oaspeţii nu ar lipsi de aici în nicio
perioadă din an; însă, de cele mai multe ori, în toate bazinele mele nu există apă potabilă decât pentru
nevoile casei mele. Tocmai de aceea, rar pot să găzduiesc străini în casa mea. Vedeţi, ziua se apropie de
sfârşit, şi eu aş vrea să vă găzduiesc pentru această noapte, pentru că satul următor, de fapt un mic
orăşel, se află aproape la două leghe distanţă de aici - însă nu am vin, nici pâine şi nici sare! Căci, să vă
spun cinstit, noi nu ne hrănim aici decât cu laptele caprelor noastre şi cu carnea lor afumată, şi mai avem
şi ouă de la găini; însă pentru a împiedica animalele de pradă să provoace stricăciuni turmelor mele ar
trebui să mai am şi o mulţime de păstori bine înarmaţi şi curajoşi. Totuşi, dacă această hrană vă
satisface, vă puteţi petrece noaptea în casa mea. Am primit deja destui bani din partea voastră şi nu vă
voi mai pune nimic la socoteală mâine dimineaţă. Soţia mea şi cele cinci fete mai mari ale mele gătesc
foarte bine."

11. Eu am spus: „Prietene, este adevărat că nu vom înnopta aici, ci în orăşelul următor; însă pentru
că Eu sunt un maestru în arta descoperirii izvoarelor cu apă vie şi pură, vreau să arunc o privire în jurul
casei tale, în căutarea unui posibil loc sub care s-ar afla un izvor bogat."

91
12. Hangiul: „O prietene, îţi vei pierde vremea, la fel ca nenumăraţi alţii care au căutat pretutindeni
apă, până în depărtare, fără să afle vreun loc, în ciuda tuturor instrumentelor care le permiteau să-şi dea
seama dacă există un izvor pe undeva pe sub pământ! Cu adevărat, pentru a fi găsit un izvor în aceste
împrejurimi, ar trebui mai întâi ca Dumnezeu să-1 fi creat - mai ales în jurul casei mele, căci am săpat
deja împreună cu servitorii mei şi am întors totul pe dos, fără să găsim nimic decât piatră seacă."

13. Eu am spus: „E vorba de o mică încercare. Cine ştie, poate că Eu voi reuşi mai bine decât tine şi
căutătorii tăi!"

14. Hangiul: „Prietene, poţi desigur să încerci, însă nu cred deloc că vei reuşi!"

15. Eu am spus: „Nu contează că nu crezi deocamdată; căci după aceea vei crede cu putere!"

16. Eu l-am întrebat atunci în ce loc ar prefera să existe un izvor, lângă casa sa.

17. Hangiul: „Chiar aşa, prietene? Ah, da, dacă ai avea băţul de păstor al lui Moise, acea stâncă
uriaşă cât două lungimi de braţ ar fi locul potrivit! Dacă stânca din deşert a dat apă, atunci când Moise i-
a poruncit, lovind-o cu băţul său, această stâncă ar putea face la fel. Însă acum, nu mai există nici Moise
şi nici un băţ de acel soi, iar stânca noastră nu va deveni cu siguranţă niciodată o fântână."

18. Eu am spus: „Prietene, în faţa ta se află mai mult decât Moise şi toţi profeţii, iar Voinţa Mea
este mai puternică decât băţul lui Moise! Vezi tu, Eu nu voi lovi această stâncă cu niciun băţ, nu o voi
atinge nici măcar cu un deget, însă ea va da pentru multă vreme de-acum înainte atâta apă pură şi bună
de băut, încât nici ţie şi nici urmaşilor tăi nu vă va mai lipsi vreodată!"

19. După care, întorcându-Mă către stâncă, Eu i-am spus: „Vreau ca un râu cu o apă foarte bună de
băut şi pură să ţâşnească din tine şi apoi să continue să curgă timp de o mie de ani, şi să sece numai
atunci când păgânii cei ignoranţi vor călca acest pământ!"

20. La aceste cuvinte rostite de Mine, o bucată din peretele stâncii a căzut imediat şi din ea a ţâşnit
cu mare zgomot un şuvoi puternic de apă, formând un râu, care a început să coboare de acolo spre vale
cu atâta forţă, încât a săpat o albie prin curgerea sa.

Capitolul 65

Domnul nostru Iisus Cristos face astfel încât să fie recunoscut de către hangiu

1. Văzând aceasta, hangiul, înspăimântat, nu a ştiut ce să mai spună.

2. Eu i-am spus: „Ei bine, prietene, ce-a mai rămas acum din credinţa ta cea slabă?"

3. Hangiul, încă uluit, a răspuns: „O prietene, în ceea ce priveşte credinţa în cuvântul tău, ai putea
acum să-mi ceri să cred tot ce vrei, şi te-aş crede! Cu adevărat, eşti un foarte mare profet, chiar mai
puternic decât Moise şi Ilie! Poate ai împlinit deja în mai multe locuri miracole pentru a restabili
credinţa în Unicul Dumnezeu Adevărat al lui Avraam, Isaac şi Iacov şi pentru a trezi străvechea
devoţiune în inimile oamenilor; însă eu, care trăiesc destul de izolat în aceşti munţi, nu ştiu prea multe
despre ceea ce se petrece în lumea cea mare, şi, pentru motivele pe care le-am spus deja, puţinii călători
care trec pe acest drum vechi se opresc foarte rar la casa mea - de aceea cred că s-au petrecut în lume
multe fapte minunate fără să ajungă şi la urechile noastre. Aşadar, ce te-a adus aici şi ce faci în fruntea
însoţitorilor tăi? Căci îmi pare că nu călătoreşti prin lume doar pentru a aduce apă în ţinuturile aride!"

4. Eu am spus: „Poate că ai dreptate; cu toate acestea, Eu Mă mir că, fiind tu însuţi galilean, nu ai
auzit încă vorbindu-se despre Mine. Acum câţiva ani ai mers de câteva ori la Nazaret, oraşul în care Eu

92
am lucrat alături de bătrânul dulgher Iosif, pe care îl cunoşti bine. Ai aflat acolo multe despre Mine. Ai
uitat oare totul?"

5. Hangiul a răspuns, făcând ochii mari de uimire: „Aşadar tu eşti acel fiu al dulgherului, despre
care nazarinenii, care îl considerau pe jumătate nebun, povesteau atâtea fapte extraordinare?! Da, da,
este adevărat că acum câţiva ani am auzit spunându-se multe despre acest fiu de dulgher, însă era vorba
mai ales despre copilăria sa; căci în adolescenţă şi la vârsta bărbăţiei nu părea să-i mai fi rămas prea
mult din puterile pe care le avusese în copilărie. Se spunea că el nu mai vorbea aproape deloc şi nu mai
săvârşea miracole, şi de aceea nimeni nu se mai interesa de el.

6. Aşadar, tu eşti acel fiu al bătrânului Iosif, în care el îşi pusese atâta speranţă, înainte de a sfârşi prin a
se îndoi el însuşi de tine, pentru că deveniseşi atât de tăcut şi nu mai făceai niciun miracol! Ah, înţeleg
acum multe care înainte mi se păreau de necrezut! Acum aş vrea cu adevărat să cunosc scopul călătoriei
tale şi doresc mai mult ca niciodată să vă petreceţi noaptea în casa mea!"

7. Eu am spus: „În curând, când Eu Mă voi întoarce Acolo de unde am venit, ucenicii Mei vor fi
trimişi în lume, şi le vor predica oamenilor în numele Meu ceea ce au învăţat de la Mine. Atunci vei
cunoaşte pe deplin scopul peregrinărilor Mele.

8. Cel care va crede în Mine şi în Cuvântul Meu şi îl va respecta, şuvoaie de apă vie vor curge din
rărunchii săi şi nu îi va mai fi niciodată sete; căci va avea în el Viaţa Veşnică în adevărul şi spiritul
iubirii divine.

9. Este uşor să porunceşti unei stânci să ţâşnească din ea apă naturală; însă, deoarece sufletele şi
inimile oamenilor au devenit mult mai dure decât această stâncă din care Cuvântul Meu a făcut să
ţâşnească apa, este foarte greu să îi faci pe oameni ca din rărunchii lor să ţâşnească Apa Vieţii - iar
această apă este Adevărul veşnic al lui Dumnezeu, dăruit astăzi oamenilor prin Cuvânt.

10. Când Cuvântul va ajunge şi la tine, să crezi în el şi să-1 urmezi în faptă, şi, în Împărăţia lui
Dumnezeu, vei deveni o fântână la care mulţi dintre cei însetaţi de adevăr vor veni să bea pentru Viaţa
Veşnică a sufletelor lor. Astfel, Eu ţi-am descris scopul călătoriei Mele.

11. Tu ai dori ca Eu să petrec noaptea în casa ta, însă Eu nu pot; căci, vezi tu, a mai rămas o oră din
zi, iar Eu trebuie să lucrez atâta vreme cât durează ziua! O sarcină importantă Mă aşteaptă înainte de
apusul soarelui, şi de aceea trebuie să plec din nou la drum imediat, împreună cu ucenicii Mei. Însă nu
uita ceea ce tocmai ţi-am spus; căci va sosi curând ceasul în care tu şi casa ta veţi aprecia toate acestea
mai mult decât orice comori pământeşti!"

12. Atunci Eu le-am dat ucenicilor semnalul de plecare şi ne-am ridicat cu toţii, şi am plecat de
îndată.

13. Iar hangiul ne-a mai însoţit câţiva paşi. Arătându-şi recunoştinţa faţă de favoarea miraculoasă pe
care i-o acordasem, el M-a rugat fierbinte să Mă întorc la el cât de repede posibil şi să rămân în casa lui
mai mult decât am rămas acum.

14. Eu i-am spus: „Prietene, tu nu Mă vei mai revedea ca acum; însă, după ce ucenicii Mei îţi vor fi
vorbit de Mine şi de Voinţa Mea şi vei crede în Mine, Eu voi veni la tine în Spirit şi voi rămâne alături
de tine şi în tine. Acum nu înţelegi toate acestea, însă le vei înţelege la momentul potrivit, când se vor
petrece!"

15. La aceste cuvinte, hangiul s-a oprit din dram şi s-a întors la casa lui, foarte gânditor. Noi ne-am
continuat în linişte drumul de-a lungul unei creste de munte, admirând în jurul nostru peisajul deosebit
de încântător.

93
16. Când hangiul s-a întors acasă, i-a găsit pe toţi oamenii săi, aproape patruzeci, contemplând cu
uluire stânca din care ţâşnea apa într-un şuvoi puternic. Ei l-au întrebat pe hangiu cine eram Eu şi cum
am putut face să ţâşnească din stâncă o apă atât de pură şi de abundentă.

17. Hangiul le-a povestit pe îndelete tot ceea ce a văzut şi a auzit, însă oamenii săi nu au înţeles
nimic din toate acestea.

18. Doar un păstor isteţ, care tocmai adusese o turmă de capre la adăpost şi le adăpa la izvorul cel
proaspăt, a spus: „Tot căutaţi şi puneţi atâtea întrebări, când adevărul este atât de evident! Un om
capabil să facă doar prin cuvântul său ceea ce nu-i este cu putinţă niciunui alt om este cu siguranţă plin
de Duhul lui Dumnezeu; căci numai Dumnezeu poate face asemenea fapte! Şi deoarece Dumnezeu a
acordat casei noastre o atât de mare favoare, trebuie înainte de orice să Îi mulţumim şi să proslăvim
numele Său glorios; iar mâine va trebui fără întârziere să ne punem pe treabă şi să săpăm un şanţ care să
ajungă acolo jos, unde se află deja o adâncitură destul de mare, pentru a forma un mic lac. Apa care
curge va putea să se strângă în acel loc, iar turmele noastre se vor adăpa mai bine acolo decât aici, unde
apa ţâşneşte puternic din stâncă şi curge la vale!"

19. Cu toţii l-au lăudat pe păstor pentru aceste cuvinte şi pentru sfatul cel bun, şi mai mulţi servitori
au şi luat în mâini, fără să mai aştepte, cârlige, lopeţi şi hârleţe. Într-o oră au lucrat atât de bine, încât
apa a şi fost adusă către locul despre care am vorbit şi a început să se strângă acolo. In două ore, această
adâncitură, care nu fusese până atunci decât piatră seacă, s-a transformat într-un adevărat lac, de care
numeroşi călători, care înainte ocoleau acest ţinut pentru că sufereau pe timpul verii din cauza lipsei de
apă, s-au minunat peste măsură.

20. Acest drum vechi a început să fie astfel curând frecventat de mulţi călători, iar hangiul a devenit
foarte repede atât de bogat, încât a putut face din casa sa, odinioară nebăgată în seamă, un mare han
mereu plin de oaspeţi. În plus, mulţi oameni veneau aici deoarece vestea despre acest miracol se
răspândise cu iuţeală şi rămâneau mai multe zile la han.

21. Iar hangiul a devenit mai târziu unul dintre principalii propovăduitori ai Evangheliei Mele, fiind
învăţat foarte bine de către ucenicii Mei.

22. Acestea au fost urmările demne de

menţionat ale evenimentului respectiv.

23. Şi acum să ne întoarcem la povestea noastră.

Capitolul 66

Vindecarea celor zece leproşi (Luca, 17/11-19)

1. După o oră, cum noi ne aflam foarte aproape de un târguşor, zece oameni grav bolnavi de lepră
au venit în întâmpinarea noastră. Veneau cu toţii din împrejurimile Ierusalimului şi de un an dormeau
sub cerul liber pentru că niciun han nu vroia să-i găzduiască şi niciun medic nu reuşise să-i vindece.
(Luca, 17/11-12)

2. Odată ajunşi înaintea noastră, cei zece, recunoscându-Mă pe Mine şi pe mai mulţi ucenici de-ai
Mei, s-au oprit şi Mi-au spus cu glas tare: „Iisuse, Învăţătorule drag, noi Te cunoaştem pe Tine şi
puterea Ta divină; ai milă de noi, căci nu numai că îndurăm dureri adesea de nesuportat, dar toţi fug din
calea noastră!" (Luca, 17/13)

3. Eu le-am răspuns: „Atunci, credinţa voastră să vă vină în ajutor! Acum întoarceţi-vă în oraş şi
mergeţi la un preot care să fie şi medic (ceea ce în general preoţii evrei îşi şi închipuiau că sunt), şi el vă
94
va da o dovadă care să ateste curăţarea voastră completă! Însă apoi, mergeţi şi faceţi-vă folositori
oamenilor prin munca mâinilor voastre, şi nu mai păcătuiţi, ca să nu se abată asupra voastră un rău şi
mai mare; căci păcatele desfrâului provoacă astfel de suferinţe trupului! Mergeţi aşadar şi faceţi ceea ce
v-am poruncit."

4. Atunci, oamenii vindecaţi s-au întors degrabă în orăşel şi, căutând un preot, i s-au înfăţişat şi l-
au rugat să le dea o dovadă la mână.

5. Preotul i-a privit, i-a găsit pe de-a-ntregul curăţaţi, şi, în schimbul unei mici ofrande, le-a dat o
dovadă la mână, cu alte cuvinte, precum era obiceiul, fiecare a primit câte o foaie din piele de măgar
lustruită şi încrustată cu o steluţă.

6. Având această dovadă, au intrat într-un han, unde au fost primiţi ca nişte oaspeţi, fără nicio
obiecţie, de cum au arătat această dovadă scrisă. (Luca, 17/14)

7. Totuşi, unul dintre ei le-a spus vechilor săi tovarăşi de suferinţă: „Preabunul Învăţător Iisus din
Nazaret ne-a vindecat de marele nostru rău prin puterea Sa divină miraculoasă; tocmai de aceea gândesc
că prima noastră datorie este să mergem imediat să Îl regăsim pentru a-I mulţumi încă o dată."

8. Ceilalţi au răspuns: „Ai dreptate; însă soarele a apus deja şi se lasă noaptea. Fără îndoială că El
nu va aştepta la intrarea în oraş ca noi să ne întoarcem pentru a-I mulţumi prin viu grai. Să-L proslăvim
aşadar în inimile noastre, iar El, care cunoaşte bine gândurile oamenilor, nu va aştepta cu siguranţă de la
noi să mergem să-L căutăm într-un loc în care nu se mai află acum."

9. Însă primul a spus din nou: „Dacă, după cum ştim deja din experienţă, preabunul Învăţător Iisus
cunoaşte de departe gândurile oamenilor, El va şti că eu mă voi întoarce acum în locul în care am fost
curăţaţi, pentru a-I aduce slavă după cum merită - fie că El se află acum acolo sau nu!"

10. Ceilalţi i-au spus: „Fă cum crezi; iar noi gândim că nu vom face rău dacă vom proceda după
cum credem!"

11. Iar cei nouă au intrat în han, în timp ce primul s-a întors la locul unde fusese curăţat. Eu încă Mă
aflam în acel loc împreună cu ucenicii Mei, datorită frumuseţii serii. El a venit la Mine, simţind o mare
bucurie să Mă regăsească în acelaşi loc în care cu o jumătate de oră mai înainte fusese vindecat
împreună cu cei nouă tovarăşi ai săi de lepra cea rea.

12. El a căzut de îndată cu faţa la pământ înaintea Mea şi L-a slăvit pe Dumnezeu cu voce tare,
spunând: „O Iisuse, preabunule şi drag Învăţător, Tu, Fiul lui Dumnezeu cel viu şi veşnic, Tu care nu
eşti decât Una cu El şi care poţi tot ceea ce poate Tatăl Tău, Ţie Îţi aduc slavă şi laude pentru că mi-ai
acordat o atât de mare graţie, mie şi tovarăşilor mei celor năpăstuiţi! Slavă şi laudă Ţie, precum şi
Tatălui Ceresc celui veşnic, care prin Tine, Fiul Său, a venit la noi, sărmanii păcătoşi, pentru a îndeplini
întocmai ceea ce a promis prin vocea patriarhilor şi a profeţilor! O Iisuse, fie ca iubirea, graţia şi
compasiunea Ta să fie întotdeauna cu noi, şi fă astfel încât cei orbi în Spirit să recunoască şi ei asta!"
(Luca, 17/15-16)

13. Eu am spus: „Ridică-te, căci marea ta credinţă te-a salvat. Tu, care eşti un samaritean, M-ai
recunoscut şi ai venit să Îi aduci lui Dumnezeu slava care I se cuvine; tocmai de aceea vei rămâne
întotdeauna în iubirea Mea. Însă ceilalţi nouă unde sunt? Nu au fost şi ei vindecaţi ca şi tine? Şi dacă au
fost vindecaţi, de ce nu au venit şi ei să-I aducă slavă lui Dumnezeu, aşa cum o faci tu? Niciun altul, în
afara ta, nu a mai vrut să vină să Îl slăvească pe Acela care l-a vindecat? Iată, un străin ştie mai bine ce 1
se cuvine lui Dumnezeu decât cei care se consideră a fi copiii lui Dumnezeu! Şi tocmai de aceea, această
slavă va fi în curând luată de la ei pentru a le fi dată străinilor." (Luca, 17/17-19)

95
14. Cum samariteanul se afla încă în genunchi înaintea Mea, Eu i-am repetat cu prietenie: „Ridică-
te acum şi mergi la han; căci credinţa ta te-a salvat! Însă spune-le tovarăşilor tăi care sunt evrei ceea ce
ţi-am spus Eu."

15. Atunci omul vindecat s-a ridicat şi a pornit spre han, unde i-a găsit pe tovarăşii săi ocupaţi să se
înfrupte cu pâine şi vin.

16. La sosirea sa, ei l-au întrebat îndată dacă Mă întâlnise pe undeva.

17. Şi el le-a repetat cu sinceritate şi seriozitate ceea ce Eu îi spusesem.

18. Atunci cei nouă au fost cuprinşi de o mare teamă de a nu se îmbolnăvi din nou de vechea boală.
Au încetat să mai mănânce şi să mai bea, regretând că nu au făcut asemenea samariteanului.

19. Şi, la puţin timp după aceea, Eu am sosit împreună cu ucenicii Mei şi am intrat în acelaşi han; ni
s-a arătat de îndată o încăpere mare, iar hangiul, care era şi el mai mult samaritean decât evreu, ne-a
întrebat imediat ce am dori să bem şi să mâncăm.

20. Eu i-am spus: „Serveşte-ne cu ceea ce ai şi vom mânca."

21. Hangiul a poruncit de îndată servitorilor săi să aducă pâine şi vin şi apoi să ni se pregătească
peşte pe săturate.

22. Şi a fost aşa precum a poruncit hangiul.

23. Pe când ne ospătam de puţin timp cu pâine şi vin, oamenii din casă s-au apropiat să ne privească
mai îndeaproape, curioşi să vadă cine eram şi de unde veneam. Însă şi-au dat seama uşor că eram fără
nicio îndoială cei care îi vindecaserăm pe cei zece leproşi, căci aceştia ne descriseseră foarte exact, şi
astfel cei ai casei ne-au recunoscut foarte repede ca fiind vindecătorii cei miraculoşi.

24. Ei i-au spus de îndată hangiului, care a venit şi el să ne privească de aproape şi să ne cunoască.
Luând loc la masa noastră, a mâncat şi a băut împreună cu noi, şi l-a întrebat pe unul dintre ucenicii Mei
dacă noi eram cu adevărat acei oameni din mijlocul cărora unul pe nume Iisus îi vindecase complet pe
cei zece leproşi doar prin puterea cuvântului său.

25. Ucenicul, care era Iacov cel mic, i-a răspuns: „Domnul nostru Iisus este aşezat în fruntea mesei;
întreabă-L pe El, şi El îţi va răspunde ceea ce trebuie!"

26. Hangiul a venit atunci la Mine şi Mi-a spus: „Prietene, tu eşti mântuitorul miraculos care, la
intrarea în oraş, a vindecat zece oameni de o lepră rea doar prin puterea cuvântului său? Tu eşti acel
Iisus din Nazaret despre care se vorbeşte pretutindeni?"

27. Eu am spus: „Cheamă-i pe cei care ţi-au spus aceasta; ei vor şti preabine să îţi spună dacă Eu
sunt acela!"

28. Hangiul a mers de îndată şi s-a întors cu mai mulţi dintre cei pe care Eu îi vindecasem, şi aceştia
au spus în cor (leproşii vindecaţi): „Da, da, el este cel care a acordat această imensă graţie
nerecunoscătorilor de noi!"

29. Şi cei nouă, care nu crezuseră până atunci în Mine, au căzut la picioarele Mele şi M-au slăvit.

30. Eu am spus: „Aţi venit şi voi să Îl slăviţi pe Dumnezeu pentru că teama de a nu vă îmbolnăvi
din nou de lepră v-a împins către Mine! De această dată, sunteţi iertaţi şi veţi rămâne sănătoşi; însă pe
viitor, binecuvântarea Mea nu va rămâne cu cei care, primind o graţie, nu se vor osteni să-I
mulţumească Celui care le-a acordat-o. Ridicaţi-vă, mergeţi şi nu mai păcătuiţi!"

96
31. Atunci, oamenii vindecaţi s-au ridicat, Mi-au mulţumit din nou şi s-au întors în camera care le
fusese oferită.

32. Cât despre hangiu, ştiind de-acum cu cine avea de-a face, a început să Îmi arate cel mai mare
respect. A mers la bucătărie şi a poruncit bucătarilor săi să pregătească pentru noi peştii cei mai gustoşi,
ceea ce a şi fost făcut.

Capitolul 67

Fariseii şi cărturarii Îl pun la încercare pe Domnul nostru Iisus Cristos (Luca, 17/20-21)

1. În fiecare seară veneau în acest han toţi fariseii, toţi rabinii şi un cărturar, care activau în acest
orăşel, iar hangiul, crezând că Îmi oferă astfel o companie plăcută, i-a anunţat că acela care, puţin mai
devreme, i-a curăţat de lepra cea rea, într-un mod miraculos, pe cei zece oameni era acum oaspetele său
şi se găsea în marea sală de mese împreună cu mai mulţi însoţitori.

2. Când aceşti câţiva farisei, cărturarul şi rabinii au auzit aceasta, s-au ridicat de îndată de la masa
lor, spunându-şi între ei: „Ei bine, vom putea să-1 cercetăm şi să aflăm dacă este cu adevărat ceea ce
pretind zvonurile care sunt răspândite pretutindeni, chiar şi printre păgâni. Se spune că este Mesia cel
făgăduit evreilor şi care trebuie să întemeieze împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Vom vedea îndată
cum se va descurca în faţa noastră."

3. Şi cu această intenţie s-au lăsat conduşi de către hangiu în marea sală de mese unde ne aflam.
Acolo au cerut să fie serviţi la o masă cu vin, pâine, peşti şi alte feluri de mâncare. Când masa a fost
astfel umplută după pofta burdihanelor lor, s-au instalat la ea, arătând prin cuvinte şi gesturi că erau
stăpânii acelui loc.

4. Noi însă i-am tratat cu cea mai mare indiferenţă, astfel încât nici nu am remarcat sosirea lor în
sala de mese; mâncam şi beam vorbind despre una şi alta, şi, în momentul în care ni s-au adus şi nouă
peştii, am început să-i degustăm.

5. Fariseii au observat că peştii pe care îi mâncam noi erau dintre cei mai scumpi şi că beam cel
mai bun vin. Atunci un fariseu, adresându-se hangiului, i-a spus: „De ce nu ai pregătit şi pentru noi peşti
asemănători? Suntem aşadar mai prejos decât aceşti galileeni, dintre care pe unii îi cunoaştem foarte
bine?"

6. Hangiul a răspuns: „Nu contează că sunteţi mai prejos sau nu: fiecare primeşte ceea ce
comandă! Aveţi pe masă ceea ce aţi cerut; însă dacă vreţi din aceşti peşti arătoşi, este încă timp să
poruncesc să vi se pregătească atâţia câţi doriţi."

7. Fariseii însă ştiau că aceste soiuri de peşte erau foarte scumpe şi că hangiul cerea foarte mult
pentru asemenea preparate, de aceea nu au comandat. Însă, pentru a-şi scuza avariţia, unul dintre ei a
declarat: „Dacă nu am putut fi primii care să avem parte de aceşti peşti, nu voim în niciun caz să fim pe
locul doi!"

8. Hangiul: „Puteţi să spuneţi ce vreţi, pe mine nu mă deranjează câtuşi de puţin! Cine poate să mă
împiedice să dau ceea ce consider eu cuiva care nu mi-a cerut decât să mănânce, fără să precizeze ce
anume, şi cine poate să-mi poruncească să servesc cuiva altceva decât a comandat el cu tărie? Pe scurt,
eu respect vechea zicală: Fiecăruia ceea ce i se cuvine!"

9. Fariseul: „Da, ai dreptate, şi nu mai avem nimic de adăugat; totuşi, este ciudat că tu, care nu eşti
cunoscut a fi prea generos, arăţi o atât de mare bunăvoinţă acestor galileeni care par atât de sărăntoci,
încât te şi întrebi pe bună dreptate dacă vor fi în stare să-ţi plătească peştii cei scumpi!"

97
10. Hangiul: „Nici aceasta nu vă priveşte! Cu adevărat, oamenii ca voi nu sunt prin nimic deosebiţi
în ochii mei; însă oameni precum Mântuitorul Iisus din Nazaret, pe care Îl cunoaşteţi, care a putut curăţa
într-o clipă, prin puterea cu adevărat miraculoasă a cuvântului său şi a voinţei sale, zece oameni atinşi de
lepra cea necruţătoare, care sunt acum perfect sănătoşi - şi cărora chiar voi le-aţi dat dovada la mână în
urmă cu aproape o oră -, asemenea oameni sunt atât de rari, încât nu s-a mai văzut niciodată vreunul la
fel; aşa că este de la sine înţeles să Îi acordăm de bunăvoie exact atenţia pe care o merită de drept."

11. Deoarece fariseii nu ştiau ce să răspundă la cele spuse pe bună dreptate de hangiu, au început să
facă un fel de haz de necaz, deşi erau plini de mânie. Au mâncat cu poftă, iar noi am făcut la fel, fără să
ne sinchisim de ceea ce făceau aceşti farisei chinuiţi de mânie şi fără să ne pese de ceea ce discutau.

12. Însă după ce vinul i-a încălzit puţin, au încercat să intre în discuţie cu Mine, şi cărturarul,
ridicându-se, s-a aşezat în faţa Mea şi M-a întrebat: „Spune-ne, învăţătorule: cu a cui autoritate
săvârşeşti miracolele tale vestite?"

13. Eu am spus: „Vă voi spune imediat, însă mai întâi trebuie să răspundeţi voi la o întrebare.
Spuneţi-Mi: botezul şi predicile lui Ioan au fost poruncite de Dumnezeu sau nu au fost decât o lucrare
omenească?"

14. Cărturarul nu a ştiut ce să răspundă, căci el gândea: "Dacă îi spun: «Au fost poruncite de
Dumnezeu», el îmi va spune: «Atunci de ce nu aţi crezut?», iar dacă spun: «Au fost o lucrare pur
umană», vom avea hangiul, şi mâine, întreg oraşul împotriva noastră, căci cu toţii îl consideră pe Ioan
drept un profet trezit de Dumnezeu!"

15. După un moment, a răspuns în sfârşit: „Învăţătorule, niciunul dintre noi nu ştim cu adevărat, şi
eu nu pot să-ţi spun nici da, nici ba!"

16. Eu am spus: „Atunci nici Eu nu pot să-ţi spun cu a cui autoritate Îmi săvârşesc miracolele, şi am
revenit aşadar în acelaşi punct!"

17. La rândul său, un fariseu a înaintat către Mine şi a spus: „Învăţătorule, ne-au ajuns la urechi tot
felul de zvonuri despre tine, între altele şi acela că ai fi întemeiat Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ!
Prin faptele tale, mărturiseşti că eşti cel pe care evreii îl aşteaptă, conform vechii promisiuni. Dar vrem
să credem şi noi în tine; spune-ne deci când şi cum va veni Împărăţia lui Dumnezeu la oamenii acestui
pământ."

18. Eu am spus: „Cu siguranţă, nu în modul în care vă imaginaţi voi!"

19. Cărturarul a spus: „Dar atunci cum?"

20. Eu am spus: „Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni cu surle şi trâmbiţe şi nu se va spune «Iată: ea
este aici! sau: este acolo!» Împărăţia lui Dumnezeu nu este o împărăţie materială, ci una spirituală,
deoarece Dumnezeu Însuşi este în Sine Spiritul cel primordial, cel veşnic şi cel mai pur, şi de aceea nu
pentru trup, ci pentru suflet şi pentru Spirit vă este dată şi este instaurată Împărăţia Sa pe acest pământ.
Iar sufletul şi Spiritul omului sunt în lăuntrul, şi nu în afara lui; la fel şi Împărăţia lui Dumnezeu nu se
află decât în lăuntrul omului, şi când aceasta va veni la el, el nu o va putea simţi decât în sine însuşi, şi
nu în afara lui." (Luca, 17/20-21)

21. Fariseii, neştiind ce replică să dea la acest răspuns, au revenit la masa lor.

22. Iar hangiul, bucurându-se în sinea lui pentru că Eu le închisesem gura, ne-a servit la masă cel
mai bun vin din câte avea şi Mi-a spus: „Mâncaţi şi beţi după pofta inimii, de data asta eu fac cinste!"

23. Şi am mâncat şi am băut cu mare bucurie.

98
24. Văzând acestea, fariseii, foarte supăraţi, şi-au spus cu voce tare: „Oare acesta să fie Mesia pe
care Dumnezeu L-a trimis în lume? Dar este un lacom şi un beţiv, şi el şi ucenicii lui! În plus, noi ştim
foarte bine că el se întreţine cu vameşii, cu păgânii şi cu alţi păcătoşi şi că mănâncă pâinea fără să se
spele pe mâini! Poate să facă ce miracole vrea, dar niciun cărturar sau fariseu nu va crede în el!"

25. Hangiul le-a răspuns: „Prea puţin Îi pasă Lui de asta! Dacă El este Domnul - după cum cred eu
acum -, nu are nevoie, desigur, El, care este în Sine Spiritul cel desăvârşit al lui Dumnezeu, să urmeze
regulile noastre lumeşti, ci noi suntem cei care trebuie să urmăm regulile pe care El ni le dă!"

26. Fariseii: „Vorbele tale nu ne deranjează, căci noi ştim preabine că tu eşti mai mult samaritean
decât evreu; ceea ce ne deranjează este faptul că el a ademenit atâţia evrei prin învăţăturile şi faptele sale
şi că se dă drept ceea ce nu este, căci din multe puncte de vedere el nu respectă legea lui Moise!"

27. Atunci M-am ridicat Eu şi le-am spus pe un ton aspru: „Cu ce-ar trebui Eu să compar acest
neam al vostru? Ioan nu mânca şi nu bea aproape nimic, în afară de lăcustele din deşert şi de miere
sălbatică, şi ducea o viaţă de aspră penitenţă; şi ei au spus: «Este un ipocrit; nu este un sfânt!» Însă au
spus aceasta deoarece Ioan le reproşa lipsa de credinţă şi nenumăratele păcate, şi de aceea l-au convins
pe Irod să-1 arunce în închisoare şi să-1 decapiteze acolo.

28. Eu mănânc şi beau, şi nu joc rolul evlaviosului cu chipul trist, ci sunt prietenos cu toţi şi îi ajut
pe cei care vin la Mine, cred în Mine şi Îmi cer fierbinte ajutorul, şi iată ce spun ei: «Dar acest om este
un beţiv şi un lacom, prieten al păcătoşilor, al vameşilor şi al păgânilor, şi nu respectă legile lui Moise!»

29. Ce să spunem atunci despre ei, atunci când propovăduiesc următoarele: «Să aduci ofrande,
aceasta îţi va fi chiar mai de folos decât să-1 cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta!»? Oare astfel nu
anulează ei înşişi poruncile lui Dumnezeu, şi nu îi chinuie pe oameni cu poruncile pe care le-au inventat
pentru binele burdihanului lor? Pentru aceasta, ei vor fi cu atât mai tare condamnaţi într-o bună zi! Ei
pun pe umerii oamenilor poveri insuportabile, de care însă ei înşişi nu s-ar atinge nici cu vârful
degetului! În schimbul ofrandelor grase, ei promit lungi rugăciuni, pe care apoi servitorii lor le
bolborosesc cu neruşinare, fără tragere de inimă şi fără nicio noimă înaintea orbilor care se lasă traşi pe
sfoară. Prin aceasta, nu seamănă ei oare cu cei care sunt ieftini la mălai şi scumpi la tărâţe?

30. Da, ei mănâncă pâinea cu mâinile spălate, însă inima lor este plină de gunoaie şi de murdărie. Şi
de aceea, ei sunt asemenea mormintelor frumos văruite pe dinafară, însă care în interior sunt pline de
putreziciune şi de împuţiciune. Să mănânci pâinea fără să te speli pe mâini nu-1 face pe om impur - şi
aceasta cu atât mai mult cu cât de multe ori nici nu ai cum să o faci; însă minciuna, înşelătoria, lăcomia
şi beţia, orgoliul, ura, mânia, desfrâul, îmbuibarea, adulterul şi lipsa de credinţă în Dumnezeu sunt
suficiente pentru a-1 murdări pe om şi pentru a face din el un copil al iadului!"

31. Auzindu-Mă rostind aceste cuvinte, fariseii, foarte furioşi, s-au ridicat de la masă şi au părăsit
sala, ceea ce ne-a bucurat pe toţi.

32. Iar hangiul, venind la Mine, Mi-a mulţumit foarte mult că le aruncasem acestor farisei în faţă
adevărul gol-goluţ, iar ucenicii Mei M-au lăudat şi ei.

33. Hangiul a spus în final: „O, Doamne şi Învăţătorule, oare aceste vorbe nu-1 vor face pe vreunul
dintre aceşti farisei să aibă o părere mai bună despre Tine?"

34. Eu am spus: „Mai degrabă poţi să albeşti zece negri decât să aduci pe calea cea bună măcar unul
dintre aceşti ipocriţi şi să-1 faci să se căiască! Atunci când lăcomia, invidia şi gustul puterii au prins
rădăcini atât de adânci la un om, nici măcar nu mai poate fi vorba de îndreptare cu adevărat! Dar să-i
lăsăm să cugete în legea lor acolo; mâine va fi o altă zi şi vom mai face fără îndoială câte ceva atunci!"

99
 Capitolul 68

Domnul nostru Iisus Cristos tămăduieşte sluga cea bolnavă a hangiului

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Tu ai însă un slujitor bolnav, la care ţii mult, pentru că te-a slujit
mereu cu credinţă şi sârguinţă; dar acum, de mai bine de un an este chinuit de gută şi nu se mai poate
ridica de pe patul lui de suferinţă. Dacă vrei şi crezi aceasta, Eu pot să-1 ajut."

2. Hangiul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, dacă Te milostiveşti şi faci aceasta pentru mine, eu
voi face orice îmi vei cere!"

3. Eu am spus: „Aşa să fie, după credinţa ta! Du-te şi vezi dacă sluga ta mai suferă!"

4. Hangiul s-a dus degrabă în odaia unde se afla bolnavul, şi iată că acesta era sănătos, şi i-a
povestit hangiului că a simţit foarte limpede cum a fost străfulgerat deodată, şi cum, din acea clipă, toate
chinurile şi slăbiciunile l-au părăsit, şi i-au revenit puterile! Trebuie să fi fost o minune de la Dumnezeu.

5. Hangiul însă i-a spus: „Ridică-te cu încredere şi vino în sala cea mare; acolo Îl vei vedea pe Cel
care te-a făcut sănătos!"

6. Sluga a făcut cum i-a poruncit stăpânul; între timp hangiul s-a întors imediat la noi cu inima
plină de recunoştinţă.

7. După ce el Mi-a mulţumit, curând a sosit în urma lui şi sluga, împreună cu ceilalţi slujitori ai
casei, care voiau să afle cine dintre noi 1-a tămăduit de gută pe credinciosul slujitor.

8. Hangiul a arătat cu mâna spre Mine şi a spus: „Acest Om Divin de aici - despre care trebuie să
mărturisesc deschis că niciunii dintre noi nu suntem vrednici ca El să ne treacă pragul -, Lui să-I
mulţumiţi pentru mila pe care ne-a arătat-o şi pe El să-L slăviţi întotdeauna, înaintea tuturor oamenilor!"

9. La aceste cuvinte ale hangiului, slujitorul cel vindecat a îngenuncheat înaintea Mea, Mi-a
mulţumit şi M-a slăvit cu glas tare, ceea ce au făcut şi ceilalţi servitori, astfel că s-a iscat o larmă mare,
care a ajuns şi la urechile fariseilor, deşi se aflau într-o odaie îndepărtată de sala în care eram noi. Aşa că
unul dintre ei a venit să vadă ce s-a petrecut.

10. Când a aflat că am tămăduit sluga de gută şi în ce fel, s-a mâniat şi i-a spus hangiului, pe care 1-
a chemat la el: „Fii cu băgare de seamă faţă de acest înşelător al poporului; căci a făcut această aşa-zisă
minune ajutat de diavol şi prin vrăjitoria pe care a învăţat-o de la esenieni, şi romanii vor afla în curând
că tot poporul îl urmează şi că ar vrea să-1 proclame chiar un fel de rege al evreilor, şi atunci ei vor veni
peste noi şi ne vor pedepsi rău!"

11. Hangiul a spus: „Pentru acest vindecător, pe care romanii îl cunosc cu siguranţă de mai multă
vreme şi mai bine decât noi, eu nu mă tem că romanii îmi vor face vreun rău; dar din partea voastră m-
aş putea aştepta la tot felul de rele, dacă nu aş fi cetăţean roman! Voi însă ar trebui să vă temeţi de acest
Om - care este preaplin de Spiritul lui Dumnezeu, altfel nu ar putea să facă astfel de semne, ce numai lui
Dumnezeu Îi sunt cu putinţă. Cel care este preaplin de Spiritul lui Dumnezeu este adevăratul stăpân al
Cerului şi al pământului, astfel că cei care Îl duşmănesc trebuie să se teamă de El, şi nu El de ei! De
aceea vorbele pe care mi le-ai spus nu vor prinde niciodată rădăcini în mintea mea!"

12. Când rabinul a auzit cuvintele hangiului, s-a mâniat şi mai tare decât înainte şi s-a întors la
tovarăşii săi.

13. Când a ajuns la ei, aceştia l-au întrebat imediat ce s-a petrecut.

100
14. Însă cuvintele hangiului l-au pus pe rabin pe gânduri, aşa că le-a povestit fără prea multă tragere
de inimă ceea ce se petrecuse, cum cei ai casei s-au bucurat peste măsură de această tămăduire, şi astfel
se iscase acea gălăgie.

15. Ceilalţi farisei s-au mulţumit cu aceste lămuriri şi n-au mai pus alte întrebări, ci au spus: „Să-1
lăsăm pe acest hangiu imbecil să-1 ridice în slăvi pe mântuitorul şi pe mesia al lui, care de fapt nu este
decât un vraci făcător de vrăji, provenit cu siguranţă din şcoala esenienilor, şi de care şi romanii fac
mare caz; în câteva săptămâni totul va fi dat uitării!"

16. O astfel de concluzie a fariseilor cam ameţiţi de vin ne convenea de minune, căci astfel eram
lăsaţi în pace din partea lor şi puteam vorbi despre diverse aspecte de mare importanţă.

17. Şi, la porunca hangiului, slugile care se adunaseră în sala mare au revenit la treburile lor; căci
aveau destule, deoarece o mulţime de călători din Capernaum veniseră la acest târg, mai ales pentru
negoţ. Numai sluga ce fusese vindecată a rămas cu noi şi a mâncat şi a băut la masa noastră, ca să se mai
întremeze.

Capitolul 69

Valoarea poruncilor Templului

1. Hangiul a zis către Mine: „Doamne şi Învăţătorule, acum că stăm în linişte şi nu mai avem a ne
teme că vom fi deranjaţi de nimeni, şi cum nu s-a făcut încă prea târziu, eu Te rog să ne spui câte ceva
despre cele necesare adevăratei mântuiri a sufletului!"

2. Eu am spus: „Crede fără să te îndoieşti în Dumnezeu, respectă-I poruncile, iubeşte-L din toate
puterile, mai presus de toate, iubeşte-i pe semenii tăi ca pe tine însuţi şi crede că Eu sunt Mesia cel
făgăduit, veşnicul Adevăr, Lumina şi Viaţa însăşi, care am venit acum în trup pe acest pământ pentru ca
toţi cei care cred în Mine şi Îmi urmează învăţătura să dobândească Viaţa Veşnică! Dacă crezi toate
acestea şi vei făptui în consecinţă, vei obţine adevărata şi via mântuire a sufletului tău, şi o vei păstra
pentru totdeauna.

3. Iată, acestea sunt de ajuns pentru ca să găseşti Împărăţia lui Dumnezeu în tine; toate celelalte
sunt amăgire şi înfumurare, şi nu au nicio valoare în faţa lui Dumnezeu şi niciun folos pentru suflet.
Acestea ţi le-am spus Eu, Domnul Vieţii, şi poţi să crezi că este aşa, şi nu altfel."

4. Hangiul a spus: „Doamne şi Învăţătorule, eu cred aceasta cu putere şi nu mă îndoiesc; numai că

Moise a mai dat o mulţime de reguli şi de porunci, despre mâncărurile care îi sunt îngăduite unui evreu
să le mănânce, despre când şi cât de des trebuie să-şi spele el trupul, cum să postească, să se căiască în
sac şi în cenuşă, să poarte o haină aspră, şi încă multe altele, greu de reţinut şi cu atât mai greu de
respectat, astfel că mereu suntem cu frica în sân să nu fi încălcat fără ştiinţă vreo poruncă. Cum trebuie
să înţelegem aceste reguli? Oare este într-adevăr şi fără îndoială necesară pentru mântuirea sufletului
respectarea cu sfinţenie a unor astfel de reguli date de Moise şi de mulţi alţi profeţi?"

5. Eu am spus: „Dacă vei respecta ceea ce ţi-am spus Eu mai înainte, atunci vei fi respectat deja şi
tot ceea ce este scris în cărţile lui Moise şi ale tuturor profeţilor. Omul trebuie să mănânce şi să bea
pentru păstrarea vieţii trupului; dar bucatele şi băutura sa trebuie să fie proaspete şi curate. Şi de
asemenea este bine şi sănătos pentru trup să fie ţinut curat, şi să fiţi în toate curaţi, cumpătaţi şi cu
spiritul treaz. Astfel de sfaturi sunt bune şi sănătoase nu numai pentru evrei, ci şi pentru toţi oamenii;
căci într-un trup bolnav, nici sufletul nu se poate ridica cu uşurinţă la cele care-i sunt necesare pentru
mântuirea lui şi la ceea ce îl poate întări pentru Viaţa cea Veşnică.

101
6. Iată, de aceea a cerut Dumnezeu prin Moise şi prin ceilalţi profeţi ca oamenii să respecte ceea ce
este bine pentru trup în timpul vieţii lor pământeşti, iar omul face bine dacă urmează aceste sfaturi şi
reguli!

7. Însă cel care face ceea ce ţi-am spus Eu mai înainte, pe acela îl călăuzeşte Spiritul Împărăţiei lui
Dumnezeu din propria sa inimă şi îi arată şi ce trebuie să facă spre binele trupului său; astfel că în ceea
ce ţi-am spus Eu este cuprins tot ce este necesar! Ai înţeles acum?"

8. Hangiul a spus, şi împreună cu el şi sluga tămăduită: „O, Doamne şi Învăţătorule, noi Îţi
mulţumim din tot sufletul, din toată inima şi din toate puterile noastre pentru această învăţătură vie şi
înţeleaptă, care a aprins în noi o cu totul altă lumină decât lungile predici ale fariseilor, care stăruie doar
asupra păzirii cu stricteţe a multor reguli de suprafaţă, dar nu pun niciun preţ pe păstrarea poruncilor
divine, singurele prin care sufletul se poate lumina şi întări pentru Viaţa cea Veşnică, şi spun că dacă ele
sunt încălcate se poate obţine iertarea prin plată şi jertfă, ceea ce este de mai mare ajutor decât păstrarea
cu stricteţe a poruncilor.

9. Astfel că foarte des poţi vedea cum oamenii aduc jertfe însemnate în faţa uşilor fariseilor; însă un
om care să ţină cu stricteţe poruncile lui Moise întâlneşti foarte rar. Căci fariseii spun că prin jertfe se
poate obţine aceeaşi răsplată de la Dumnezeu ca şi prin păstrarea cu stricteţe a poruncilor şi că oamenii
sunt purificaţi prin jertfă mai bine decât neîncălcând poruncile, astfel că jertfirea este mult mai la
îndemână şi mai comodă, căci, după vorbele fariseilor, prin jertfă orice poate fi ispăşit în faţa lui
Dumnezeu, însă prin păstrarea poruncilor, numai în măsura în care au fost respectate foarte riguros şi cu
stricteţe toate poruncile.

10. Acum, dacă este să comparăm astfel de învăţături cu ceea ce ne-ai învăţat şi lămurit cu atâta
claritate Tu, Doamne şi Învăţătorule, se vede că între ele este o imensă deosebire. La Tine totul este
adevăr viu şi strălucitor, iar la farisei numai minciuni putrede şi moarte, prin care niciun suflet nu-şi
poate afla mântuirea. Doamne, cum trebuie să ne purtăm noi faţă de farisei, acum că ne-ai deschis
ochii?"

11. Eu am spus: „Când ei predică Scriptura curată a lui Moise şi a profeţilor, ascultaţi-i şi faceţi
după cuvântul cel curat; dar nu băgaţi în seamă adăugirile lor, căci acestea sunt putregai în faţa lui
Dumnezeu!

12. Căci stă scris: «Iată, acest popor Mă slăveşte din vârful buzelor; dar inima lui este departe de
Mine!» Eu vă spun: sfârşitul celor care predică o astfel de învăţătură este aproape. Pentru aceasta am
venit Eu la voi, căci Eu sunt Adevărul, Calea şi Viaţa şi voi mătura de pe faţa pământului minciuna şi
lucrările sale rele. Eu voi părăsi în curând această lume, şi în vremea absenţei Mele aparente, minciuna
şi odraslele ei - prefăcătoria şi răutatea - se vor răspândi mai departe printre oamenii acestui pământ;
însă la vremea sortită, Eu voi veni din nou cu toată puterea şi strălucirea la voi, oamenii, şi voi pune
capăt minciunii şi prefăcătoriei!

13. Acestea nu le veţi înţelege acum întru totul; însă atunci când veţi fi pătrunşi de Spiritul Meu veţi
pricepe şi ceea ce v-am spus acum cu toată limpezimea şi vă veţi aminti fiecare vorbă a Mea."

14. Aceste cuvinte ale Mele nu au fost înţelese întru totul nici de ucenicii Mei, de aceea ei au
început să vorbească între ei: „A amintit de mai multe ori despre o a doua venire a Sa pe acest pământ,
dar mereu într-un fel nedesluşit, asemenea profeţilor! Să-L mai întrebăm o dată, poate că de data aceasta
ne va explica ceva mai limpede şi mai pe înţelesul nostru!"

102
 Capitolul 70

Venirea din nou în glorie a Domnului nostru Iisus Cristos (Luca, 17/22-36)

1. După ce s-au sfătuit astfel între ei, ucenicii au venit la Mine şi Mi-au spus: „Doamne şi
Învăţătorule, Tu ne-ai mai spus în repetate rânduri că ne va fi dat să cunoaştem tainele Împărăţiei lui
Dumnezeu, şi ne-ai mai spus de atâtea ori, cât se poate de limpede, că ne va fi dat să cunoaştem în Spirit
nesfârşita Ta creaţie şi mii de alte aspecte, despre care niciun înţelept al lumii nu-şi poate face nici
măcar o imagine şi nici nu poate să le înţeleagă întru totul prin propria sa cercetare şi căutare. De aceea,
toată cunoaşterea omenească este doar parţială, niciodată deplină. Vorbeşte-ne însă ceva mai limpede
despre cea de-a doua venire a Ta! In ce vremuri vei veni din nou, unde şi cum? Căci noi socotim că şi
aceasta ţine de înţelegerea tainelor Împărăţiei lui Dumnezeu."

2. Eu am spus: „Şi aceasta v-am spus-o Eu foarte limpede în multe alte rânduri; dar pentru că nici
voi nu sunteţi pătrunşi pe deplin de Spiritul Meu, nu puteţi încă pricepe adâncul înţeles al acestei
învăţături. De aceea nu vă pot spune anul, ziua şi ceasul, pentru că totul ţine pe acest pământ de voinţa
cu desăvârşire liberă a oamenilor. Astfel că aceasta nu o ştie niciun înger din Ceruri, ci numai Tatăl,
precum şi cel căruia El vrea să i-o dezvăluie. În plus, a şti aceasta dinainte cu exactitate nu este o
necesitate pentru mântuirea sufletului.

3. Ar fi oare bine pentru oameni dacă ar cunoaşte dinainte ziua şi ceasul când vor părăsi această
lume? Pentru foarte puţini, dintre cei pe deplin renăscuţi în Spirit, da; dar aceasta ar fi un mare neajuns
pentru ceilalţi, infinit mai numeroşi! Căci apropierea acelui ceas i-ar umple într-o asemenea măsură de
frică şi de disperare, încât fie ar deveni nişte mari duşmani ai vieţii şi şi-ar lua viaţa înainte de soroc, ca
să scape de teama morţii, fie ar cădea într-o mare letargie care nu mai oferă nicio speranţă pentru
mântuirea sufletului. De aceea, pentru om este mai bine să nu ştie dinainte ce, cum şi când poate ori
trebuie să vină peste el ceva în această lume.

4. Eu vă zic vouă: va veni vremea în care voi veţi întreba, prin gura urmaşilor voştri în credinţă,
care este ziua în care Fiul Omului se va întoarce şi veţi dori să-L vedeţi; şi cu toate acestea, nu vă va fi
dat să-L vedeţi după dorinţa voastră. (Luca, 17/22) Şi în acele vremuri se vor ridica mulţi şi vor spune,
cu un aer de cunoscători: «Iată, aceasta şi aceea este ziua!» Dar să nu mergeţi acolo şi să nu vă luaţi
după astfel de proroci. (Luca, 17/23)

5. Ziua venirii Mele în glorie pe Pământ va fi asemenea unui fulger care brăzdează cerul înnorat de
la un capăt la celălalt şi luminează mai presus de toate cele ce sunt sub bolta cerească. (Luca, 17/24)
Însă înainte de a veni aceasta, Fiul Omului, aşa cum v-am mai vestit de multe ori, va pătimi multe şi va
fi lepădat de-a binelea de acest neam (Luca, 17/25), şi anume, de evrei şi de farisei, şi, în vremurile care
vor veni, de cei care vor fi numiţi noii evrei şi noii farisei.

6. Şi aşa cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi în zilele venirii Fiului Omului. (Luca, 17/26) Au
mâncat şi au băut, au sărbătorit şi s-au lăsat sărbătoriţi până în ziua când Noe s-a urcat în corabie şi apoi
a venit potopul şi i-a înghiţit pe toţi. (Luca, 17/27) Şi la fel cum a fost în zilele lui Lot: mâncau şi beau,
vindeau şi cumpărau, sădeau şi zideau. (Luca, 17/28) Iar în acea zi, despre care v-am dezvăluit Eu mai
multe pe Muntele Măslinilor, când Lot a plecat din Sodoma, a plouat din cer foc şi pucioasă şi toţi au
fost nimiciţi. (Luca, 17/29)

7. Iată că aşa va fi şi în acele vremuri, când Fiul Omului se va arăta din nou! (Luca, 17/30). Cine
se va afla în acea zi pe acoperiş, ştiind că lucrurile lui sunt în casă, să nu coboare de acolo ca să-şi caute
lucrurile! Ceea ce astfel trebuie înţeles: cine va avea o înţelegere adevărată, acela să rămână la acea
înţelegere şi să nu coboare din ea de teamă că îşi va pierde prin aceasta avantajele lumeşti; căci acela va
pieri. (Luca, 17/31a)

103
8. La fel, cine se va afla în ţarină (libertatea cunoaşterii), acela să nu caute ce se află în urma lui
(vechile învăţături false şi legile lor). Şi să nu se întoarcă, ci să-şi amintească ce a păţit femeia lui Lot, şi
să moară cu faţa la adevăr. (Luca, 17/31b şi 32)

9. Eu vă mai dau o pildă: în acea vreme vor fi doi în aceeaşi moară şi vor face aceeaşi muncă.
Unul va fi primit şi celălalt lăsat; asta înseamnă: lucrătorul drept va fi primit, iar cel nedrept şi profitor
va fi părăsit. Căci cine va căuta să-şi păstreze sufletul doar de dragul lumii, acela şi-1 va pierde; însă cel
care şi-1 va pierde din cauza lumii, acela şi-1 va păstra pentru adevărata Viaţă Veşnică. (Luca, 17/33)

10. Şi vă mai zic şi mai departe: în una şi aceeaşi noapte a sufletului, vor dormi doi în acelaşi pat:
unul va fi primit, iar celălalt lăsat; aceasta înseamnă că doi se vor afla, în aparenţă, în sânul uneia şi
aceleiaşi credinţe, însă unul va avea o credinţă vie şi activă şi va fi primit în via Împărăţie plină de
lumină a lui Dumnezeu, iar celălalt, care are doar o credinţă de suprafaţă, ce nu valorează nimic pentru
suflet şi Spirit, nu va fi primit în Împărăţia vie şi strălucitoare a lui Dumnezeu, căci credinţa lui, fără
faptele iubirii pentru semeni, va fi moartă.

11. Şi încă ceva: doi oameni vor munci pe acelaşi ogor. Cel care va munci fără egoism, în credinţa
cea vie, din iubire pentru Dumnezeu şi pentru semeni, va fi primit în adevărata Împărăţie a lui
Dumnezeu; însă cel care va munci pe acelaşi ogor, dar, asemenea fariseilor, fără credinţă vie şi doar din
interes propriu, acela va fi părăsit şi nu va fi primit în Împărăţia lui Dumnezeu! (Luca, 17/37)

12. Iată, astfel va fi când se va întoarce în glorie Fiul Omului pe pământ! Însă atunci când veţi fi
pătrunşi mai adânc de Spiritul Meu, veţi fi luminaţi pe deplin despre toate cele pe care vi le-am arătat
acum. Acum însă nu vi le pot face mai limpezi şi mai pe înţeles de atât."

13. Ucenicii au spus: „Doamne şi Învăţătorule, e bine aşa cum este; şi noi credem în cele ce ne-ai
spus; însă unde şi când vor fi toate acestea după socoteala pământească? Ai putea să ne zici şi aceasta?"

Capitolul 71

Vremurile de dinaintea revenirii în glorie a Domnului nostru Iisus Cristos (Luca, 17/37)

1. Eu am spus: „Este de-a dreptul uluitor că nici măcar acum nu puteţi să înţelegeţi! V-am explicat
de-atâtea ori de ce în această materie, contrar părerii voastre, Eu nu pot preciza timpul terestru cu
aceeaşi exactitate cu care v-aş anunţa, de pildă, momentul precis în care cutare munte sau cutare stâncă
va fi lovită de fulger! Numai că în cazul acestei stânci avem de-a face cu materia judecată, care se află
întru totul în puterea Voinţei Mele; însă la oameni, care au o voinţă liberă, autodeterminatoare, lucrurile
nu se petrec la fel - aşa cum v-am mai arătat de nenumărate ori, încât ar fi trebuit să şi pricepeţi până
acum; de aceea nu-Mi mai puneţi mereu aceleaşi întrebări!

2. Dar pentru că vreţi neapărat să aflaţi când şi cum, fiţi atenţi la cele ce vă voi spune acum: unde
va fi stârvul, acolo se vor aduna şi vulturii cei liberi." (Luca, 17/37)

3. Ucenicii au spus: „O Doamne şi Învăţătorul nostru, iarăşi ne-ai spus ceva ce noi nu putem
pricepe! Cine este stârvul şi cine sunt vulturii? Şi unde va fi acest stârv şi de unde vor veni vulturii?"

4. Eu am spus: „Priviţi-i pe fariseii cei stricaţi şi lipsiţi de credinţă şi veţi înţelege cine este stârvul!
Eu şi toţi cei care cred în Mine, evrei şi păgâni, suntem vulturii cei liberi care vor sfâşia cât de curând
stârvul. La fel, şi noaptea păcatelor sufletului este un stârv în jurul căruia lumina vieţii începe să se
răspândească, distrugând acest stârv, împreună cu închipuirile şi amăgirile lui, la fel cum lumina zilei
face să dispară noaptea.

104
5. Ceea ce se petrece acum sub ochii noştri cu evreii cei corupţi, lipsiţi de adevăr şi de credinţă,
care au devenit un stârv uriaş şi împuţit şi care va dispărea după vreo cincizeci de ani pământeşti, la fel
va fi mai târziu cu învăţătura şi cu biserica pe o întemeiez Eu acum. Aceasta se va preface într-un stârv
şi mai îngrozitor decât este iudaismul acum; şi vulturii se vor năpusti din toate părţile asupra lui, cu
focul iubirii adevărate şi cu puterea luminii adevărului, şi vor nimici acest rău, care va ameninţa să strice
întreaga omenire. Şi aceasta s-ar putea petrece mai înainte să treacă două mii de ani pământeşti după
Mine, aşa cum sunt Eu acum în trup printre voi, precum v-am mai vestit aceasta şi alte daţi.

6. Voi însă v-aţi întrebat atunci şi vă întrebaţi şi acum de ce lasă Dumnezeu aceasta. Iar Eu v-am
răspuns deja de mai multe ori, ca de altfel şi acum, că Eu nu pot şi nu trebuie, cu toată Voinţa Mea
atotputernică, să-i constrâng în vreun fel pe oameni - cărora le este dată o voinţă întru totul liberă spre
autodeterminare -, aşa cum fac cu toate celelalte creaturi, mari sau mici, din întreaga nemărginire; căci
dacă aş face aceasta, omul n-ar mai fi om, ci un animal supus Voinţei Mele, sau o plantă ori o piatră.
Sper că aţi înţeles aceasta şi că nu Îmi veţi mai pune astfel de întrebări, al căror răspuns este clar ca
lumina zilei pentru oricine îşi foloseşte mintea.

7. Dacă încă din aceste vremuri, în care Eu mai umblu cu voi în trup şi învăţ oamenii, s-au găsit
deja mai mulţi să colinde în numele Meu şi să răspândească Învăţătura Mea, la care au adăugat tot felul
de seminţe de buruieni, pentru profitul lor material, astfel că pe sărăcăciosul ogor al vieţii vor creşte în
curând, printre firele de grâu plăpând, o mulţime de buruieni rele, este oare de mirare dacă în vremurile
ce vor veni se vor ridica în numele Meu şi mai mulţi proroci falşi, care vor striga mulţimii, cu sabia în
mână: «Vedeţi, aici este Cristos!» ori «Acolo este El!»?

8. Atunci când voi, iar mai târziu urmaşii voştri drepţi şi curaţi, veţi auzi şi veţi vedea aceasta, să
nu-i credeţi pe cei ce strigă astfel! Căci ei vor fi uşor de recunoscut, precum pomii după roadele lor. Pe
mărăcini spinoşi nu cresc struguri şi nici pe ciulini smochine.

9. Din ce este făcută Împărăţia lui Dumnezeu, unde şi cum înfloreşte ea în om le-am spus-o mai
înainte fariseilor, de faţă cu voi; astfel că voi vă veţi da seama şi veţi pricepe că nu trebuie crezuţi cei
care vor striga: «Este aici sau este acolo!» Căci precum Spiritul este în interiorul omului şi de la el vine
toată viaţa, gândirea, simţirea, cunoaşterea şi voinţa, la fel şi Împărăţia lui Dumnezeu, ca adevărată
Împărăţie unde vieţuieşte Spiritul, nu poate fi decât în om şi în niciun caz în afara lui.

10. Cine a reţinut bine această învăţătură şi a priceput adevărul ei cel viu, pe acela în veci nu-1 va
putea înşela vreun proroc fals; însă cine se aseamănă în sinea lui cu o pânză de catarg în bătaia vântului
ori cu o trestie, acela va găsi într-adevăr cu greu portul plin de pace şi luminat de adevăr al Vieţii. De
aceea nici voi să nu fiţi pânze în vânt ori trestii, ci fiţi adevărate stânci ale vieţii, pe care furtunile şi
valurile mării nu le pot urni! Aţi priceput acum?"

11. Ucenicii au spus: „Da, Doamne şi Învăţătorule, acum am înţeles preabine, pentru că ne-ai
luminat această învăţătură şi ne-ai lămurit-o în cuvinte simple; însă atunci când ne vorbeşti în pilde
adesea foarte tainice şi greu de priceput, noi nu putem să nu Te întrebăm: «Doamne, unde şi de ce?» Îţi
mulţumim acum, ca şi întotdeauna, pentru milostenia pe care ne-ai arătat-o, şi Te rugăm să fii mereu la
fel de răbdător cu noi!"

12. Eu am spus: „Dacă Eu aş fi precum oamenii, răbdarea Mea ar fi ajuns de multe ori la capăt, însă
pentru că Eu sunt Cel care ştiţi că sunt, şi sunt plin de cea mai mare răbdare, înţelegere, iubire şi
blândeţe, nu veţi avea vreodată a vă plânge de răbdarea Mea. Fiţi însă şi voi răbdători, blânzi şi umili,
precum sunt şi Eu din toată inima, şi iubiţi-vă ca fraţii adevăraţi, aşa cum vă iubesc şi v-am iubit Eu pe
voi dintotdeauna, căci aşa veţi arăta lumii întregi că sunteţi cu adevărat ucenicii Mei! Niciunul din voi să
nu se creadă mai presus de un alt ucenic al Meu, căci voi toţi sunteţi fraţi egali; Eu singur sunt Domnul
şi Învăţătorul vostru şi voi fi şi voi rămâne în veci, în toate vremurile acestei lumi. Căci dacă Tatăl nu ar
avea răbdare cu copiii Lui, cine altcineva să aibă?

105
13. Noi lucrăm deja de o bună bucată de vreme împreună pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi aţi
făcut şi voi ceva greşeli în acest răstimp, dar niciunul din voi nu a fost alungat de Mine pentru aceasta,
nici măcar cel pe care Eu în mai multe rânduri vi l-am arătat şi care până în acest ceas încă mai e un
diavol ce nu s-a îndreptat încă. Însă dacă iubirea şi răbdarea Mea nu l-au judecat pe el, cu atât mai puţin
îl vor judeca ele pe cel care Mă iubeşte şi are încredere deplină în Mine! De aceea, puteţi fi siguri
întotdeauna de nesfârşita Mea iubire şi răbdare; căci cine rămâne în Mine, şi Eu rămân în el."

Capitolul 72

Dezvăluiri despre Împărăţia lui Dumnezeu

1. Hangiul a spus, plin de smerenie: „O, Doamne şi Învăţătorule, faptele Tale sunt preaminunate,
însă vorbele Tale sunt cu adevărat Viaţă şi Adevăr curat. Căci atunci când Tu făptuieşti, şi un orb poate
să-şi dea seama că în Voinţa Ta este mai mult decât o putere omenească; însă abia atunci când vorbeşti
iese la iveală din plin că Tu eşti Domnul Însuşi! Căci înţelepciunea vorbelor Tale străluceşte mai tare
decât cea mai strălucitoare lumină a soarelui la amiază.

2. Dar acum trebuie să îndrăznesc să-Ţi adresez Ţie, Domnul şi Învăţătorul meu, o întrebare
despre Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă bunăvoinţa Ta îmi permite, voi vorbi."

3. Eu am spus: „Întreabă tot ce-ţi doreşte inima şi Eu îţi voi răspunde!"

4. Atunci hangiul a spus: „Doamne şi Învăţătorule, Tu le-ai vorbit acum cu dumnezeiască

înţelepciune ucenicilor Tăi, şi am auzit şi eu cu sluga mea despre venirea Ta în glorie şi venirea
Împărăţiei lui Dumnezeu pe acest pământ. Mă munceşte însă un gând despre acea Împărăţie care va să
vină cândva, în vremurile de apoi.

5. Căci Tu ne-ai spus că Împărăţia lui Dumnezeu nu străluceşte afară, printre oameni, şi nu poate fi
văzută cu ochii trupului, ci se află înăuntrul oamenilor, care nu trebuie decât să o caute pentru a o găsi şi
a o face să crească în ei înşişi.

6. Pe de altă parte, noi toţi ne aflăm acum în prezenţa Ta, pe care o putem vedea şi care se află deci
în afara noastră, şi nu în noi, astfel că noi toţi putem spune, fără urmă de îndoială: Iată, aici este Cristos,
Domnul Cel Uns din veşnicie, şi El Însuşi este totul în toate, şi prin urmare şi veşnica Împărăţie a lui
Dumnezeu şi Viaţa şi Adevărul! Şi cum Tu eşti acum cu noi, nici Împărăţia Ta nu este în noi, ci cu noi
şi în mijlocul nostru.

7. Aşa va fi şi în vremurile pe care ni le-ai prezis că vor veni, ori a doua Ta venire pe pământ va fi
altfel decât cea de acum?"

8. Eu am spus: „Dragul Meu prieten, ai grăit într-adevăr bine, şi Eu îţi pot spune că nu carnea şi
sângele tău au întrebat acum, ci Spiritul tău; dar cu toate acestea, a doua venire a Fiului Omului pe
pământ va fi aşa cum v-am mai spus deja.

9. Tu ai dreptate când zici că prin Mine Împărăţia lui Dumnezeu a venit la voi şi că se află acum
cu voi şi în mijlocul vostru; dar aceasta nu este suficient pentru dobândirea Vieţii Veşnice a sufletului,
pentru că, deşi Împărăţia lui Dumnezeu a venit la voi prin Mine, ea nu a pătruns încă înăuntrul vostru,
ceea ce se va putea petrece abia atunci când voi, lăsând cu totul la o parte cele lumeşti, veţi îmbrăţişa pe
deplin Învăţătura Mea, cu toată voinţa voastră, şi o veţi pune în întregime în faptă. Când toate acestea se
vor împlini, atunci nu veţi mai spune: «Cristos şi împreună cu El împărăţia lui Dumnezeu a venit la noi
şi sălăşluieşte acum cu noi şi printre noi!», ci veţi spune: «Acum nu mai sunt eu cel care trăiesc, ci
Cristos trăieşte prin mine!» Abia atunci când se va împlini aceasta, veţi putea pricepe cu adevărat că

106
împărăţia lui Dumnezeu nu vine la oameni cu un fast exterior, ci ea înfloreşte doar înăuntrul lor şi înalţă
sufletul spre Viaţa cea Veşnică, îl întăreşte şi îl întremează.

10. Însă mai întâi este nevoie ca din afară, prin Cuvântul lui Dumnezeu, să i se arate omului calea,
şi de aceea Cuvântul Domnului vine din Cer şi îi vesteşte omului: «Pacea fie cu tine; căci Împărăţia
Domnului este aproape!» Dar aceasta nu înseamnă că omul este în Împărăţia lui Dumnezeu şi nici că
Împărăţia lui Dumnezeu este în el.

11. Însă dacă omul începe să creadă fără să se îndoiască şi, prin faptele lui săvârşite în spiritul
învăţăturii, îşi ţine trează şi vie credinţa, abia atunci începe să înflorească Împărăţia lui Dumnezeu în
om, aşa cum primăvara începe să înflorească viaţa dinăuntrul plantei, când aceasta, prin intermediul
luminii şi al căldurii soarelui, este împinsă către o activitate interioară.

12. Este adevărat că orice viaţă este într-un fel îmboldită şi trezită din afară, dar apoi naşterea,
dezvoltarea, creşterea, formarea şi consolidarea se produc întotdeauna dinăuntru spre exterior.

13. La fel, şi oamenii şi animalele trebuie să-şi ia mai întâi hrana din afară; dar ceea ce ei mănâncă
şi beau nu constituie încă nici pe departe adevărata hrană a trupului, căci aceasta merge mai întâi în
stomac, de unde este repartizată apoi în toate părţile trupului. Însă aşa cum stomacul este într-un fel
inima hrănirii trupului, tot astfel şi inima omului este stomacul hrănitor al sufletului spre trezirea
Spiritului din Dumnezeu în el, iar Învăţătura Mea este adevărata hrană vie şi adevăratul elixir viu pentru
stomacul sufletului.

14. Şi astfel, Eu sunt pentru oameni, prin învăţătura Mea, o adevărată pâine cerească hrănitoare a
vieţii, iar faptele conforme cu Învăţătura Mea sunt un adevărat elixir al vieţii, cel mai bun şi mai
întremător vin, care prin spiritul lui îl însufleţeşte pe om în întregime şi îl iluminează cu totul, cu flacăra
vie a focului iubirii sale. Cine mănâncă din această pâine şi bea din acest vin, acela nu va mai vedea,
gusta sau simţi moartea în veci.

15. Dacă aţi înţeles ceea ce v-am spus acum, făptuiţi în consecinţă, şi vorbele Mele vor deveni în
voi adevăr întreg, viu şi preacurat!"

Capitolul 73

Învăţătura Domnului nostru Iisus Cristos despre ce înseamnă a mânca Trupul Său

şi a bea sângele Său

1. Ucenicii au spus: „Domnul şi învăţătorul nostru, am înţeles preabine învăţătura de la Tine, însă
odată, în Capernaum, când se adunase în jurul Tău o mulţime de popor din împrejurimile Ierusalimului,
ne-ai dat o învăţătură asemănătoare, să mâncăm din trupul Tău şi să bem din sângele Tău, şi trebuie să
recunoaştem că aceea a părut o lecţie dură, mai ales pentru cei care nu au înţeles adevăratul sens al
cuvintelor Tale simple şi clare; din această cauză, mulţi dintre ucenicii de atunci Te-au părăsit. Şi nici
noi înşine n-am înţeles la început, până când hangiul, care nici nu era propriu-zis un ucenic de-al Tău,
ne-a explicat pe înţelesul nostru cele spuse de Tine. Iar dacă punem acea învăţătură lângă cea de acum,
ele exprimă amândouă aceeaşi idee, pe care Tu ne-ai lămurit-o astăzi cât nu se poate de limpede. Avem
dreptate sau nu?"

2. Eu am spus: „Adevărat, căci pâinea şi trupul sunt unul şi acelaşi aspect, la fel ca şi vinul şi
sângele; iar cine mănâncă pâinea Cerului din cuvintele Mele şi, făptuind după ele, adică practicând
adevărata şi curata iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele său, bea din vinul vieţii, acela mănâncă
trupul Meu şi Îmi bea sângele. Căci aşa cum în trupul omului pâinea pe care o mănâncă se face carne şi

107
vinul sânge, la fel şi în sufletul omului pâinea Cuvântului Meu se va face carne şi vinul faptei din iubire
se va face sânge.

3. Însă când Eu zic: «cel care îmi va mânca trupul», Mă refer la cel care Mi-a înţeles Cuvântul nu
doar cu mintea, ci şi cu inima - care este, aşa cum v-am arătat, stomacul sufletului -, şi care a mâncat
acel cuvânt împreună cu vinul faptelor din iubire, care astfel nu este numai vin, ci chiar sângele vieţii;
căci mintea omului se află faţă de inimă aproape în aceeaşi relaţie ca şi gura faţă de stomac. Atâta vreme
cât pâinea se află încă în gură, printre dinţi, ea este încă pâine, şi nu carne; dar după ce este mestecată şi
înghiţită în stomac, şi apoi amestecată cu sucurile de acolo, ea devine deja carne, pentru că se aseamănă
cărnii, judecând după elementele hrănitoare în care s-a transformat. Şi la fel este şi cu apa ori cu vinul,
care are în el cu siguranţă şi substanţa apei, căci fără apă, care se află în pământ pentru a hrăni toate
plantele şi animalele, viţa-de-vie s-ar usca şi ar muri. Atâta vreme cât ţii vinul în gură, el nu se face
sânge; însă în stomac el se va preface curând în sânge.

4. Prin urmare, cel care Îmi aude Cuvântul şi îl păstrează în mintea lui ţine pâinea în gura
sufletului. Când începe să-şi frământe gândurile şi să cugete la Cuvântul Meu, el mestecă pâinea cu
dinţii sufletului; căci cugetul este, pentru suflet, ceea ce dinţii din gură sunt pentru trapul omenesc.

5. Când pâinea Mea, deci Învăţătura Mea, este mestecată de cuget, adică este pătruns înţelesul ei şi
este acceptată ca un deplin adevăr, ea trebuie să fie primită ca un adevăr şi de iubirea inimii şi trebuie
transpusă în faptă printr-o voinţă puternică. Dacă aceasta se petrece, Cuvântul se va preface în carnea
sufletului, şi, prin voinţă statornică, în sângele sufletului, care este Spiritul Meu din el şi fără de care
sufletul ar fi la fel de mort precum un trup fără sânge.

6. O voinţă statornică şi puternică este asemenea unei bune puteri de digerare a stomacului din
trup, datorită căreia întregul trup se păstrează sănătos; dacă însă puterea de digerare este slabă, atunci
întregul trap se îmbolnăveşte şi devine slab, chiar fiind hrănit cu cele mai bune şi mai curate bucate.

7. La fel îi merge şi sufletului în a cărui inimă voinţa de a făptui după Învăţătură este slabă. El nu
va ajunge niciodată să dobândească o adevărată forţă spirituală şi se va înclina când într-o parte, când în
alta, căzând cu uşurinţă în tot felul de îndoieli şi gustând ba dintr-un fel de bucate, ba dintr-altul, căutând
să vadă dacă nu cumva vreunul din ele îi cade mai bine. Dar aceasta nu-i va ajuta niciodată unui astfel
de suflet slăbit. «Bine», vă întrebaţi voi acum în sinea voastră, «dar un suflet slab nu mai poate fi
nicicum ajutat?» «O, ba da.» vă spun Eu vouă. «Însă cum?»"

Capitolul 74

Ce înseamnă să făptuieşti în conformitate cu Cuvântul Domnului nostru Iisus Cristos

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Ascultaţi! Dacă un om are stomacul slab, el trebuie să bea o băutură
din plantele tămăduitoare pe care le cunoaşteţi şi care va face ca resturile nedigerate ale mâncării din
stomac şi măruntaie să fie date afară pe căile naturale cunoscute; mâncărurile prost digerate sunt
asemenea îndoielilor din suflet, atunci când el se întreabă dacă să creadă una sau alta şi cum să
făptuiască în consecinţă.

2. Însă odată ce stomacul este curăţat, ce este de făcut pentru ca el să-şi recapete vigoarea şi să
rămână aşa? Omul trebuie să devină activ şi să facă multă mişcare în aer curat şi proaspăt, iar stomacul
îşi va recăpăta puterile. Şi iată, la fel trebuie să facă şi sufletul! El trebuie să-şi cureţe inima de
învăţăturile greşite şi să primească în ea adevărul, aşa precum ţi-1 propovăduiesc Eu, plin de iubire şi de
încredere, şi apoi să devină activ şi să făptuiască în consecinţă, iar atunci sufletul se va întrema, va
deveni puternic şi sănătos şi va rămâne mereu astfel!

108
3. De aceea, niciunul din voi să nu rămâneţi doar buni ascultători, ci să fiţi în acelaşi timp şi
harnici făptuitori la împlinirea Cuvântului Meu, şi astfel vă vor dispărea toate îndoielile din suflet."

4. Căci stomacul sufletului acţionează, atunci când este puternic şi perfect sănătos, întocmai ca
stomacul natural al trapului, care, dacă este viguros şi în bună stare, poate să absoarbă fără probleme tot
felul de alimente pure, sau, dacă nu are încotro, chiar impure, căci prin activitatea sa el elimină sau
transformă ceea ce este impur. De aceea, pentru cel care este pur totul este pur, şi nici măcar emanaţiile
pestilenţiale ale iadului nu-i pot face niciun rău din punct de vedere spiritual.

5. Când veţi avea pe deplin Împărăţia Mea în voi veţi putea să călcaţi peste vipere şi scorpioni şi să
beţi otrăvurile infernului fără să păţiţi nimic.

6. Dacă aţi înţeles bine toate acestea, ar trebui să pricepeţi în tot adevărul cel viu ceea ce am vrut
să vă spun la Capernaum prin: «a mânca trapul Meu şi a bea sângele Meu», şi cu siguranţă că nu veţi
mai spune de acum înainte că aceasta este o lecţie dură.

7. Este foarte greu pentru raţiunea pur umană să înţeleagă pe deplin cauza lucrurilor şi a
fenomenelor naturale, pentru a fi eliberată de ignoranţă, care hrăneşte cele mai rele superstiţii, şi să-i fie
arătată astfel calea adevărului; cu atât mai greu este însă ca inteligenţa creierului să înţeleagă şi să
perceapă sufletul, obiectele, forţele, faptele şi fenomenele invizibile, pur spirituale şi divine!

8. De aceea, Eu vă spun mereu: nu veţi descoperi cunoaşterea perfectă a aspectelor spirituale şi

divine şi a efectelor lor decât atunci când veţi renaşte pe deplin în Spiritul Meu, în modul pe care vi l-am
înfăţişat foarte clar. Acum întrebaţi-vă dacă aţi înţeles bine toate acestea, în deplina profunzime a
adevărului lor."

9. Ucenicii au răspuns: „O Doamne şi Învățătorule, când ne dezvălui astfel tainele Împărăţiei lui
Dumnezeu, ele devin uşor de înţeles pentru noi; dar atunci când Te exprimi în parabole, noi pricepem
greu sensul cuvintelor Tale, sau chiar deloc. Dar dacă apoi ne explici aceste parabole, ne dăm şi noi
seama că numai omniscienţa divină poate fi capabilă să găsească asemenea corespondenţe şi simboluri.
O Doamne, Îţi mulţumim din adâncul inimii pentru imensa răbdare pe care ne-o arăţi şi pentru marea Ta
iubire faţă de noi! Iar dacă vom deveni nevolnici şi laşi pe calea adevăratei renaşteri în Spiritul Tău, o
Doamne, Tu să nu ne părăseşti, ci întăreşte-ne şi nu ne lăsa să fim slabi! Iar dacă, în viitor, când nu vei
mai fi în mod vizibil printre noi, inimile noastre se vor întrista şi nelinişti, revarsă asupra noastră graţia
şi compasiunea Ta, consolează-ne şi însufleţeşte-ne iubirea, credinţa şi speranţa!"

10. Hangiul şi slujitorul său vindecat au adăugat: „Doamne şi Învăţătorule, şi noi Te rugăm să ne
acorzi ceea ce Te-au rugat ucenicii Tăi!"

11. Eu am spus: „Adevărat, adevărat vă spun: Ceea ce Îi veţi cere Tatălui în numele Meu veţi primi!
Căci nici chiar printre oameni - aşa răi cum sunt cei mai mulţi dintre ei - nu există un tată care să-i dea o
piatră fiului său atunci când acesta îi cere pâine sau un şarpe fiicei sale care-i cere peşte.

12. Şi dacă până şi oamenii acestei lumi, care, aşa cum am spus, sunt răi, le dau lucruri bune
copiilor lor - atunci Tatăl Ceresc, care este singurul cu desăvârşire bun, nu va fi El cu atât mai darnic
faţă de cei care-L roagă cu credinţă şi cu iubire?

13. De aceea, fiţi întotdeauna bucuroşi şi fericiţi; căci Tatăl Ceresc, cu bunătatea Sa desăvârşită,
veghează mereu asupra voastră şi se preocupă de bunăstarea şi de mântuirea sufletului vostru.

14. Iar Tatăl este în Mine, aşa cum şi Eu sunt în El din veşnicie, şi Eu vă asigur pe deplin că nu vă
voi lăsa niciodată orfani, până la sfârşitul timpurilor acestui pământ.

15. Adevărat vă spun: dacă cineva Mă iubeşte în mod real şi Îmi respectă poruncile, Eu voi veni la
El şi Mă voi revela lui, astfel că fiecare se va putea convinge că nu este orfan în această lume! Însă
109
trebuie ca aceia cărora Mă voi revela astfel să nu păstreze aceasta doar pentru ei înşişi, ci s-o
împărtăşească şi fraţilor lor, pentru ca şi ei să fie consolaţi şi întăriţi.

16. Cel care din propria sa voinţă îi va întări pe cei slabi, îi va alina pe cei necăjiţi şi-i va ajuta pe
cei care suferă va primi pentru toate acestea o răsplată de viaţă înzecită din partea Mea, să fiţi siguri!"

17. Aceste cuvinte i-au bucurat pe toţi; hangiul a pus să ni se umple din nou pocalele cu cel mai bun
vin pe care îl avea, iar noi am băut şi am mai discutat încă un ceas.

Capitolul 75

Furtuna din toiul nopţii

1. După o oră însă s-a auzit un mare zgomot afară; căci s-a pornit un vânt puternic, care s-a
năpustit asupra uşilor şi ferestrelor casei. Fariseii s-au îngrozit atât de tare, încât doi dintre ei au venit
tremurând la hangiu să-1 întrebe ce se petrecea.

2. Hangiul, care era el însuşi foarte îngrijorat de această furtună iscată atât de brusc, le-a răspuns:
„Cum de mă întrebaţi aceasta voi, care sunteţi slujitorii lui Dumnezeu? Nu sunteţi voi cei care ştiţi totul
şi nu ziceţi voi că Dumnezeu nu face nimic în această lume fără voi, care sunteţi unicii Săi reprezentanţi
şi slujitori? Prin urmare, voi trebuie să ştiţi mai bine decât oricine de ce a făcut Dumnezeu să se işte
această furtună atât de brusc şi ce va mai aduce ea. Cum aş putea să ştiu aşa ceva eu, un samaritean pe
jumătate, pe care voi l-aţi dispreţuit întotdeauna, când voi, care sunteţi atât de aproape de Dumnezeu, nu
faceţi decât să vă întrebaţi plini de nelinişte ce se petrece?!"

3. Unul dintre farisei a spus: „Ei, hai, hai, un cetăţean roman nu trebuie să se supere aşa de uşor!
Dar poate că miraculosul nazarinean, care cunoaşte foarte bine toate misterele naturii, ne va putea spune
ceva! Căci noi n-am mai văzut până acum ceva asemănător! O furtună puternică precum aceasta, care se
înteţeşte din ce în ce mai tare, începe întotdeauna cu un vânt slab, care creşte treptat, până când se
transformă într-un uragan. Dar furtuna de acum nu a fost precedată nici măcar de o pală de vânt; ea a
venit dintr-o dată, ca un val puternic, iar acum se dezlănţuie cu tot mai mare violenţă. Este firesc deci să
ne întrebăm ce mai urmează acum!"

4. Pe când fariseul vroia să continue, afară s-a văzut un fulger mare, urmat curând de un tunet
foarte puternic. Îngroziţi, cei doi farisei şi-au căutat adăpost lângă noi. Dar un al doilea fulger, şi mai
violent, a urmat imediat după primul, ceea ce a făcut ca de data aceasta să vină lângă noi şi ceilalţi
farisei, împreună cu cărturarul. Toţi cei care se aflau în casă au dat buzna înfricoşaţi în sala în care ne
aflam noi, iar fariseii s-au ghemuit sub masa la care mâncaseră mai înainte.

5. Hangiul M-a întrebat atunci: „Doamne şi Învăţătorule, nu-i uşor, pe timp de noapte, dacă nu se
văd stelele, să spui ce oră e; dar mi se pare că ar trebui să fie aproape de miezul nopţii. Majoritatea
oamenilor probabil că dorm de vreo două ceasuri, obosiţi după o zi de muncă, şi au nevoie de linişte; dar
această furtună cu siguranţă că nu va lăsa pe nimeni să se odihnească, căci face atâta zgomot, încât chiar
şi un om mort pe jumătate s-ar trezi plin de spaimă şi de îngrijorare. De ce atunci s-a pornit atât de brusc
această furtună? Uite, eu nu sunt de felul meu un om fricos, dar trebuie să mărturisesc deschis că, în
ciuda prezenţei Tale atotputernice, zgomotul şi furia acestei furtuni care nu se potoleşte cu niciun chip
mă umplu de spaimă. N-ai putea sau n-ai vrea Tu să-i porunceşti acestei furtuni să se liniştească? Căci
noaptea este pentru odihna întregii naturi, şi nu pentru o astfel de dezlănţuire violentă. Prin urmare, de
ce a fost necesar ca o asemenea furtună să se dezlănţuie în toiul nopţii, înfricoşând şi umplând de groază
mii de oameni şi de animale?"

6. Eu am spus: „Arăt Eu vreun pic speriat? Lasă deci această furtună exterioară să se dezlănţuie cu
toată furia ei; căci ea nu va atinge niciun fir de păr din capul celor drepţi!
110
7. Nu este oare şi mai rea furtuna din sufletul unui mare păcătos, atunci când, fiindu-i aproape
sfârşitul, el vede apropiindu-se de el moartea şi coborându-se mânia lui Dumnezeu asupra lui? Mai
poate el atunci să spere că va obţine graţia şi compasiunea divină, el, care n-a manifestat niciodată nici
cea mai mică milă faţă de vreun sărac, ci dimpotrivă, a aruncat atâţia oameni în mizerie şi deznădejde?
Vezi tu, prietene, o asemenea furtună a sufletului este infinit mai înfricoşătoare decât această furtună
naturală, care-i va face foarte bine pământului, şi nu-i va provoca decât câteva stricăciuni, ici şi colo.
Aşa că să lăsăm această furtună de noapte să se mai dezlănţuie o vreme, căci ea nu ne va împiedica să
fim în continuare plini de voie bună!"

8. În vreme ce Eu îl linişteam în felul acesta pe hangiu, mai multe fulgere s-au dezlănţuit cu
violenţă, urmate de tunete asurzitoare, care au zguduit din temelie casa hangiului.

9. Când fariseii ghemuiţi sub masă au simţit cum se zguduie casa, au început să strige cu glas
tremurat: „Iehova, Tu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, milostiveşte-Te de noi şi nu ne lăsa să
pierim, poate din cauza acestui esenian vrăjitor care se dă drept evreu, însă umblă cu samaritenii, cu
păgânii, vameşii şi alţi păcătoşi şi care se ridică împotriva noastră, adevăraţii Tăi slujitori, şi ne face de
ruşine pe la toţi oamenii, Îţi ia în batjocură numele şi, după câte ştim noi, a încălcat de mai multe ori
sabatul!"

10. Abia au terminat fariseii de spus acestea, că s-au pogorât şi mai multe fulgere, şi mai puternice,
iar unul dintre ele a lovit chiar sinagoga de peste drum, aprinzând toată lemnăria, acoperişul, băncile,
mesele, cuferele şi dulapurile.

11. Hangiul a văzut prin ferestrele sălii ce s-a petrecut şi le-a spus fariseilor: „Ridicaţi-vă şi mergeţi
de stingeţi focul; căci sinagoga a fost lovită de fulger şi a luat foc; mergeţi să vă salvaţi bogăţiile şi
odoarele sfinte!"

12. Când fariseii au auzit aceasta, au sărit imediat şi au făcut mare zarvă, cerând ca Eu şi ucenicii să
mergem şi să stingem focul.

13. Eu însă le-am spus cu vorbă aspră: „Ce Mă priveşte pe Mine focul şi sinagoga voastră!? Voi v-
aţi chemat Dumnezeul. De ce nu vă ascultă El rugăminţile? Cu adevărat, dacă L-aş chema Eu - pe care
voi Mă consideraţi a fi un esenian, farisei orbi ce sunteţi! – pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, ca
să oprească furtuna, furtuna s-ar opri! Dar nu voi face aceasta acum; pentru că voi spuneţi că sunt un
nelegiuit şi un păcătos în faţa Dumnezeului vostru, în care de altfel voi înşivă nu aţi crezut niciodată în
adâncul inimilor voastre. Chemaţi-vă acum Dumnezeul şi vedeţi dacă vă va auzi chemarea şi vă va veni
în ajutor!"

14. Auzind acestea, fariseii au devenit şi mai insistenţi, rugându-ne să-i ajutăm, dacă aceasta mai
era posibil, căci focul urma să se întindă peste tot.

15. Şi hangiul M-a rugat, zicând: „O, Domnul şi învăţătorul meu, dacă nu vrei să-i ajuţi pe aceşti
farisei, ajută-mă măcar pe mine! Căci uite, casa mea este la numai şaptezeci de paşi de sinagoga care
arde; dacă vântul se va întoarce şi va bate spre noi, va fi şi casa mea în pericol să ia foc, mai ales că
vijelia asta a venit fără niciun strop de ploaie!"

16. Eu am spus: „Ţi-am mai promis o dată că celor drepţi nu li se va clinti niciun fir de păr, aşa că şi
dacă vântul şi-ar schimba de zece ori direcţia, aceasta nu ţi-ar pricinui niciun rău ţie ori casei tale. Însă
astfel de vijelii nu-şi schimbă atât de uşor direcţia, şi Eu ştiu preabine aceasta, aşa că nu ai de ce să te
temi.

17. În sinagogă însă sunt ascunse o grămadă de bogăţii adunate pe căi necinstite, din care pricină
bietele văduve şi orfanii rătăcesc plângând şi suferind printre străini, în vreme ce aceşti farisei orbi, care
se lasă preaslăviţi de evrei drept adevăraţii slujitori ai Domnului, se înfruptă aici fără nicio grijă şi fără
să se sinchisească de soarta bieţilor oameni. De aceea, nu-i păcat de aceste bogăţii, care n-au fost
111
niciodată pe placul lui Dumnezeu. Iar aceştia de-aici, care au fost păgubiţi pe drept, vor trăi mai departe
la fel de bine precum au trăit şi până acum!"

Capitolul 76

Tânărul fariseu începe să-L recunoască pe Domnul nostru Iisus Cristos

1. Când au auzit fariseii cele spuse de Mine, unul dintre ei, care era ceva mai bun decât ceilalţi, i-a
spus cărturarului: „Ascultă, galileanul nu greşeşte în ceea ce zice. Vorbele lui înţeapă precum sabia
ascuţită, dar el spune adevărul! De ce a trebuit să lovească fulgerul taman în sinagoga noastră?
Galileanul ne cunoaşte negoţul şi într-adevăr nu-i poate aduce nicio vorbă de laudă, şi ştie de asemenea
preabine că Dumnezeu nu ne va asculta rugăminţile. Dacă ne vom apropia de el cu gânduri prieteneşti,
poate că ne va salva printr-o minune. Căci cine dintre noi poate să zică sus şi tare că nu este El Cel care
ne-a fost prorocit?"

2. Cărturarul a spus: „Începi şi tu acum să mărturiseşti împotriva noastră? Nu este oare scris: din
Galileea nu se va ridica niciun profet!?"

3. Primul fariseu a spus: „Da, da, bineînţeles; dar nu este niciunde scris că Mesia n-ar putea veni
din Galileea. Dacă El ar fi Acela, atunci El nu este profet, ci Domnul Însuşi, şi aceste cuvinte din
Scriptură nu s-ar referi la El!"

4. Cărturarul a spus: „Da, dacă ar fi aşa, atunci bineînţeles că nu; dar cine poate dovedi aceasta şi
cine ar îndrăzni să o facă?"

5. Fariseul a spus: „El Însuşi, şi poate că de-acum înainte şi sute de mii de martori! El nu poate să
ne împiedice să fim încrezători. Dar iată că acum are ocazia să ne arate că El este mai mult decât un
profet, iar dacă va face aceasta, vom crede şi noi în El!"

6. La acestea, cărturarul n-a mai zis nimic, a ieşit însă afară, ca să vadă ce pagube a făcut
vâlvătaia, care se întindea tot mai mult. Însă întrucât vântul bătea atât de tare că abia te puteai ţine pe
picioare, şi cum fulgerele brăzdau necontenit cerul înnourat, urmate de tunete asurzitoare, cărturarul
împreună cu un alt fariseu s-au întors repede în casă şi le-au vestit şi celorlalţi că nu a mai rămas prea
mult de salvat din sinagogă, căci focul s-a înteţit prea mult, şi nu erau nici oameni şi nici apă îndeajuns
ca să poată fi stins.

7. Primul fariseu însă a venit la Mine şi a spus: „Învăţătorule, Tu ai auzit ce i-am zis eu
cărturarului nostru despre Tine, la care el n-a găsit nimic să mă contrazică, şi a ales să tacă, după care a
ieşit afară să vadă dacă mai merită osteneala să stingem focul de la sinagogă şi să salvăm ceva din
odoare. Prin aceasta el a dat de înţeles că dacă Tu ai putea stinge, graţie puterii Tale miraculoase,
incendiul de la sinagogă şi astfel ai mai salva ceva din bogăţiile noastre, şi el ar începe să creadă în Tine.
Însă cum focul va devora în curând totul, el o fi gândind acum în sinea lui: «Acum nu mai este nimic de
salvat, nici prin puterile noastre şi nici printr-o minune, aşa că rămân la necredinţa mea.»

8. Eu însă, în ce mă priveşte, gândesc şi judec aici cu iotul altfel; căci mie îmi ajung cele două
semne pe care ie-ai făcut aici, şi anume, vindecarea celor zece leproşi îi apoi a slujitorului, şi eu cred
fără urmă de îndoială că Tu eşti Dumnezeu Cel Uns şi de aceea Ţie nu îţi este nimic cu neputinţă. Şi
cred de asemenea că Tu poţi potoli furtuna şi ne poţi salva sinagoga şi să salvezi ceea ce ne-ar fi de
trebuinţă spre supravieţuire, dacă Tu ai vrea aceasta! Doamne şi Învăţătorule, iartă-mă dacă odinioară
am păcătuit faţă de Tine şi permite-mi măcar mie să văd că Tu eşti stăpân peste Marea Natură şi peste
puterile ei!"

112
9. Eu am spus: „Fericit eşti tu care crezi, şi Eu vreau să fac acum după credinţa ta! Vino acum cu
Mine afară, şi vom vedea ce poate să facă o credinţă adevărată!"

10. După acestea, Eu am ieşit împreună cu tânărul fariseu din casă şi ne-am uitat la imensa vălvătaie
care cuprinsese întreaga sinagogă, şi i-am spus aceluia care stătea fără frică lângă Mine: „Crezi încă şi
acum că stă în puterea Mea să opresc această furtună cu un cuvânt şi să sting focul, şi astfel să mai
salvez măcar bunurile tale?"

11. Fariseul a spus, plin de încredere: „Da, Doamne, cred cu adevărat şi nu mă îndoiesc! Ajunge ca
Tu să spui doar un cuvânt, şi se va împlini negreşit ceea ce vrei Tu!"

12. Eu am spus: „Atunci să se facă precum crezi tu!"

13. Când am rostit acestea, furtuna s-a potolit dintr-o dată, iar vâlvătaia de la sinagogă s-a stins atât
de repede, încât în întreaga clădire nu se mai vedea nicio scânteie.

14. Fariseul a căzut în genunchi la picioarele Mele şi a început să preaslăvească cu glas tare puterea
lui Dumnezeu în Mine.

15. Eu însă i-am spus să se ridice; căci acum, toţi cei care se refugiaseră de frică în sala cea mare a
hanului au început să iasă afară, observând că furtuna s-a potolit de tot şi că prin ferestre nu se mai
vedea nici urmă de incendiu.

16. Când a văzut cărturarul toate acestea, împreună cu ceilalţi farisei, şi când a observat şi cerul fără
urmă de nori, a spus: „Auziţi, aceasta este dincolo de orice imaginaţie! Ce putem însă face acum? Dacă
vom crede în galilean, întreg Templul cu tot iadul lui va fi pe urmele noastre, iar dacă nu îl vom crede
nici acum, întregul popor de aici va fi împotriva noastră. Va fi tare greu să găsim calea de mijloc şi să
mergem pe ea. Dar despre asta vom mai vorbi mâine. Acum însă, aduceţi-ne torţe, ca să putem vedea ce
a mai rămas de pe urma incendiului!"

17. Hangiul a adus torţe din ceară şi au mers cu toţii la sinagogă ca să vadă ce fusese distrus de foc.
Fariseii au descoperit curând că focul făcuse mari pagube în locuinţele lor şi au început să se văicărească
amarnic; când au ajuns însă în locuinţa tânărului fariseu, în care Mă aflam Eu împreună cu el, s-au mirat
peste măsură cu toţii găsind totul neatins şi în cea mai bună ordine.

Capitolul 77

În sinagoga cea arsă

1. Atunci cărturarul a venit la Mine şi a spus: „Învăţătorule, de ce nu ai ocrotit şi locuinţele noastre

la fel ca pe aceasta?"

2. Eu am spus: „De ce nu aţi crezut şi voi, precum acesta?"

3. Cărturarul a spus: „Noi nu puteam să ne forţăm să credem! Pentru a avea o credinţă deplină este
necesară o convingere mai fermă decât aceea pe care am putut să o avem noi despre Tine. În aceste
vremuri pline de tot felul de vrăjitori şi scamatori, este greu, mai ales pentru un vechi cărturar, să
deosebească adevărul de atâtea înşelăciuni şi apoi să-1 primească şi să creadă în el fără să se îndoiască!"

4. Eu am spus: „Dar cine 1-a forţat pe acest tovarăş al vostru să creadă şi cum a ştiut el să găsească
adevărul printre atâtea înşelăciuni? Vedeţi, aceasta nu ţine de puterea minţii omeneşti, ci de bunătatea şi
dreptatea inimii!

113
5. A trecut mult timp de când nu aţi mai avut nicio mustrare de conştiinţă, minţindu-vă şi
înşelându-vă semenii în toate felurile, spre folosul vostru; el singur n-a făcut aceasta, căci încă mai ţinea
la poruncile lui Dumnezeu şi credea în ele, şi nu le-a schimonosit, cum aţi făcut voi.

6. Voi nu mai aveaţi nicio credinţă în inimile voastre şi niciun adevăr al vieţii, şi din această cauză
n-aţi vrut să Mă recunoaşteţi şi nici n-aţi putut să credeţi în Mine; căci acolo unde nu există nicio urmă
de adevăr sau de viaţă, acolo nici nu-şi poate găsi locul vreun adevăr, oricât de strălucitor ar fi el, şi nici
nu poate prinde rădăcini.

7. Dar atunci când în inima unui om mai există încă un adevăr viu, un adevăr şi mai mare îşi va
găsi cu uşurinţă locul acolo şi va da naştere credinţei celei vii. Şi aşa a fost şi cu acest tovarăş al vostru,
şi Eu am lăsat să fie după cum i-a fost lui vrerea. Acum v-am arătat cauza necredinţei şi a împietririi
inimilor voastre, care vă fac orbi şi vă ţin aşa, ca pe toţi semenii voştri din toată Ţara Evreiască. Eu v-am
zis ce-am avut de zis şi acum am să Mă întorc la han."

8. La aceste cuvinte, cărturarul cu toţi ai lui n-au ştiut ce să-Mi răspundă. Eu însă am plecat
împreună cu fariseul adus pe calea cea bună, cu hangiul şi cu servitorul vindecat spre han, unde toţi
ucenicii mai erau încă la masă şi vorbeau despre învăţăturile şi faptele Mele.

9. Ceilalţi farisei şi cărturarul, împreună cu mai mulţi slujitori ai hangiului, au început să

răscolească peste tot la lumina torţelor, ca să vadă pagubele pe care le-a produs incendiul. Ar fi putut
face aceasta şi a doua zi, dar cum ascunseseră mult aur, argint şi alte bogăţii în diferite cotloane şi găuri
din zidurile sinagogii, voiau să vadă cu ochii lor şi cât mai repede ce a mai rămas din acele comori.
După ce au căutat cu mult zel peste tot şi au mai găsit unele rămăşiţe, le-a mai venit inima la loc; au
lăsat însă mai multe slugi ale hangiului de pază, ca nu cumva să vină cineva să-i fure, şi să-i lase şi mai
săraci decât credeau ei că sunt acum.

10. Noi însă am mai vorbit de unele şi de altele, pe care nu este nevoie să le înşirăm aici - căci nu
erau noi, şi toate au fost îndeajuns lămurite la vremea lor, atunci când au fost pomenite pentru prima
oară.

11. Îndeosebi a fost amintită pe scurt călătoria noastră din Ierihon până aici, despre care tânărul
fariseu, hangiul, sluga şi femeia lui, precum şi copiii lui mai mari s-au minunat peste poate, iar tânărul
fariseu a spus de mai multe ori cu glas tare: „Nu, asta este cu mult mai mult decât ar fi nevoie ca să li se
deschidă ochii până şi pietrelor! Iar tovarăşii mei rămân totuşi orbi şi caută numai să-şi salveze comorile
lumeşti, în vreme ce cea mai mare şi veşnic nepieritoare comoară a Vieţii este aici, în faţa ochilor lor şi
ei nu o recunosc! Dar ce poate face un om ca mine, când Însuşi Domnul Vieţii a făcut atâtea semne în
zadar şi le-a dat oamenilor învăţături care n-ar putea veni decât numai din inima şi gura lui Dumnezeu?
Din păcate, eu trăiesc printre lupi şi sunt nevoit să urlu împreună cu ei ca să nu mă sfâşie. Dar de acum
încolo nu mă vor mai putea face să urlu cu ei; căci acum ştiu preabine ce am de făcut!"

12. Pe când fariseul nostru rostea acestea, a venit şi cărturarul şi a vrut să ne spună că focul a cruţat
o însemnată parte a bogăţiilor lor.

13. Însă fariseul nostru s-a ridicat imediat împotriva lui şi a spus: „Eu te rog ca în acest loc sfânt să
nu vorbeşti de putregaiul lumii! Acest putregai blestemat a făcut din oameni diavoli şi le-a aruncat
sufletele în iadul morţii veşnice. Însă aici, între noi, se află Domnul Vieţii şi în El este puterea peste
toate Cerurile şi peste tot pământul, şi El a venit să ne mântuiască de vechiul blestem al iadului şi al
morţii veşnice, din marea Lui iubire şi milostenie. Şi tu cauţi să păstrezi şi să ascunzi putregaiul iadului,
care te va face şi mai orb şi mai împietrit în sufletul tău decât eşti deja! Aici aşteaptă porţile Cerului larg
deschise, iar tu împreună cu tovarăşii tăi căutaţi să păstraţi iadul pentru voi. Oh, cât de mare trebuie să
fie orbirea sufletului vostru şi cât de împietrită trebuie să vă fie inima!

114
14. Întreabă-te în sinea ta cine poate fi Acela de care ascultă vântul, furtunile, fulgerele, focul şi
toate celelalte puteri ale naturii! Eu L-am recunoscut şi

sunt acum preafericit; de ce nu Îl recunoşti şi tu pe Cel care, cu cea mai mică suflare a Voinţei Sale
atotputernice, poate să te distrugă ori să te arunce în iad? Pentru că tu ţii cu tot trupul şi sufletul la acest
putregai al lumii, şi inima ta este oarbă şi moartă!"

Capitolul 78

Orbirea spirituală a cărturarului

1. Când a auzit cărturarul acestea din gura fariseului nostru, părea să se fi supărat; dar în sinea lui a
început să se frământe, şi după o vreme a spus: „Ferice de cel căruia îi este dată o inimă deschisă; eu nu
am avut parte de aşa ceva! Eu am citit Scriptura şi am căutat adevărul. Cu ce sunt eu de vină că nu l-am
găsit? La ce mi-a ajutat când citeam: «Domnul a vorbit aşa şi aşa cu Avraam, cu Isaac, cu Iacov şi cu
încă mulţi alţii, şi S-a dezvăluit oamenilor prin Moise şi alţi proroci.»? De ce nu Mi-a vorbit El niciodată
mie şi nici altora ca mine? Sunt eu oare mai puţin om decât cei cărora El le-a vorbit şi S-a dezvăluit?

2. Abia acum s-a ridicat un om dintre noi, care să ne arate din nou că scripturile sfinte nu sunt
născocite de oameni despotici şi însetaţi de putere şi că există cu adevărat un Dumnezeu, căruia toate
Cerurile şi pământul şi toate puterile naturii I se supun. Acum a venit vremea să ne gândim şi să ne
întrebăm cum şi de ce a trezit Dumnezeu din nou un om care să ne arate prin faptele şi învăţăturile lui că
scripturile sunt adevărate şi nu doar o născocire.

3. Eu sunt om nu din voinţa mea şi nici din puterea mea, ci dintr-o voinţă necunoscută, a unei
puteri la fel de necunoscute. Cu ce sunt eu vinovat că această putere nu m-a ghidat în aşa fel încât eu să
nu mă îndoiesc de existenţă ei? De aceea, lasă-mă acum să mă gândesc la aceasta, ca să găsesc în
lăuntrul meu o cale prin care să pot recunoaşte din nou vechiul adevăr! După aceea, vei putea să-mi
vorbeşti!"

4. La acestea, tânărul fariseu a spus: „Cât de mare poate fi orbirea sufletului şi a inimii unui om,
care, la asemenea semne şi învăţături, caută să cântărească totul cât mai exact şi să se întrebe cum şi ce
L-a determinat pe Dumnezeu să le dea oamenilor acestui pământ un semn al existenţei Sale
atotputernice şi dacă acest semn este absolut autentic. O, Doamne şi Învăţătorule plin de putere
dumnezeiască, fie-Ţi milă şi de cei orbi şi împietriţi şi îndură-Te de ei!"

5. Eu am spus: „Prietene, nu-ţi mai face tu griji; căci, în această lume, totul îşi are vremea sa! În
sufletul tovarăşului tău mai este încă prea mult aur şi argint de-al acestei lumi, şi Împărăţia lui
Dumnezeu nu îşi poate găsi loc în el atât de uşor ca la oamenii care nu au fost orbiţi şi împietriţi de
Mamonul acestei lumi. El dă vina pe Dumnezeu, că l-a neglijat, dar nu îşi aminteşte că a primit şi el
destule atenţionări foarte clare de la Dumnezeu, atenţionări care ar fi trebuit să-i lumineze puternic
sufletul, dacă el nu ar fi fost preocupat încă din copilărie numai de aur şi de argint.

6. El se afla deja în Templu, când s-a petrecut miracolul cu marele-preot Zaharia, pe care ei, pentru
că acesta începuse să dea în vileag marile înşelătorii ale fariseilor celor lacomi şi avizi de putere, l-au
sugrumat între altar şi Sfânta Sfintelor. El se afla în Templu şi pe când trăiau Simion şi bătrâna Ana, şi a
fost martor la prorocirea lor; el se afla în Templu şi când Eu, la vârsta de doisprezece ani, am dat acolo
dovezi de netăgăduit ale Spiritului care se află în Mine, şi el l-a cunoscut şi pe Ioan, prorocul din deşert,
fiul credinciosului Zaharia şi al preacuvioasei Elisaveta.

7. Dar el, din cauza aurului şi argintului, n-a recunoscut lumina din Cer, deşi mii de alţii puteau să
o atingă şi cu mâna. El a cugetat mult în mintea lui, dar la ce-i folosea aceasta sufletului, a cărui inimă
era împietrită şi întunecată de Mamon, când acele gânduri şi frământări erau doar nişte luminiţe
115
înşelătoare, asemenea unui fulger care luminează pentru o clipă noaptea, pentru ca apoi, în clipa imediat
următoare, întunericul să fie şi mai adânc decât înainte?

8. Adevărat vă spun: Dacă această lumină a înţelegerii nu mai este decât întuneric în om, cum ar
putea fi atunci adevărata noapte a inimii şi a sufletului?! De aceea, lasă-1 tu pe cărturar să caute
Împărăţia lui Dumnezeu cu lumina cea rătăcitoare a minţii; şi cu cât va căuta mai mult, cu atât mai puţin
o va găsi! Dacă nu-şi va curăţa de tot inima şi sufletul de putregaiul lui Mamon, el nu va putea intra în
Împărăţia lui Dumnezeu.

9. Vorbele lui se aseamănă cu cele ale unui orb, care Îl învinuieşte pe Dumnezeu pentru că este
orb, şi nu înţelege cum de ceilalţi oameni pot să vadă, când el nu vede nimic. La cei orbi trupeşte, astfel
de vorbe sunt scuzabile, dacă n-au orbit din proprie voinţă; dar la un orb sufleteşte, astfel de vorbe sunt
de neiertat, pentru că el ar fi putut de mult să vadă, la fel ca şi ceilalţi, dacă s-ar fi folosit cu încredere de
mijloacele bine cunoscute lui. Dar acum, să ne oprim; mâine vom avea destul timp să mai vorbim despre
mijloacele de obţinere a luminii interioare. Cele patru ceasuri care au mai rămas din noapte le vom
folosi pentru odihna trupului!"

10. Hangiul M-a întrebat imediat dacă doresc să-Mi pregătească o cameră.

11. Eu am spus: „Vom rămâne la masa aceasta; căci deja o mare parte din ucenicii Mei au adormit
aici şi lămpile încep să se stingă."

12. Cu aceasta, hangiul a fost împăcat.

13. Tânărul fariseu a vrut şi el să rămână cu noi; însă cărturarul i-a spus: „Să mergem la tine acasă,
unde totul a rămas neatins; îmi voi petrece această noapte la tine, ca să mai lămurim unele aspecte!"

14. Fariseul a spus: „Foarte bine, dar poate ar fi mai bine să renunţăm la vorbă în această noapte;
căci deja îmi simt pleoapele grele!"

15. Cărturarul a spus: „Ei bine, cu atât mai mult, să mergem măcar să ne odihnim! Poate că vom
avea vreun vis semnificativ despre cele petrecute, care să ne spună mai multe decât ne-am putea spune
unul celuilalt; căci eu am avut mereu în astfel de situaţii tulburătoare vise foarte deosebite, şi cred că nu
mă vor ocoli nici de data asta."

16. După care cei doi au mers să se odihnească.

Capitolul 79

Visul cărturarului

1. Dimineaţă, după ce soarele se ridicase deja deasupra munţilor, şi Eu împreună cu ucenicii Mă

aflam ca de obicei deja afară, s-au trezit şi fariseul şi cărturarul, s-au spălat după datina evreiască, iar
fariseul l-a întrebat pe cărturar dacă a visat ceva.

2. Şi acesta i-a spus: „Da, prietene, după cum ţi-am spus înainte de a merge să ne odihnim; însă n-
am visat decât aiureli şi foarte amestecat.

3. Ascultă! Mă aflam între nişte munţi înalţi, şi, unde mă uitam, erau numai mine de aur şi argint;
şi am văzut o mulţime de pădureni, cum scoteau bulgări mari din aceste metale. Dar văzând aceste
metale în grămezi aşa de mari în faţa mea, ele au început să-şi piardă valoarea în ochii mei, şi cum
pădurenii scoteau cantităţi din ce în ce mai mari, m-a cuprins teama şi am început să caut o cale de
ieşire. Însă oriunde mă îndreptam şi căutam să scap, ieşirea îmi era astupată cu grămezi mari de aur şi
argint, încât îmi era cu neputinţă să mai ies de-acolo.
116
4. Cuprins de o frică imensă, soră cu disperarea, am rugat un pădurean din apropierea mea să-mi
arate o ieşire din acest hău al aurului şi argintului.

5. Dar el s-a răstit la mine cu glas aspru, zicându-mi: „Nu este cale de scăpare! Cine s-a pierdut
odată în această vale nu mai poate să iasă din ea; căci noi ne uităm atent din ce parte vin cei care ajung
la noi şi le blocăm calea de întoarcere, de cum aceştia încep să ne admire bogăţiile. În această vale şi-au
găsit pieirea mulţi din mai-marii şi puternicii lumii, şi tu nu vei fi ultimul!"

6. La aceste cuvinte ameninţătoare ale asprului pădurean, care s-a şi îndepărtat imediat de mine,
frica şi disperarea mea au crescut la maxim, încât am căzut la pământ fără cunoştinţă, şi, cum mă aflam
în această stare disperată, am intrat din acest vis într-altul.

7. A venit la mine un om şi m-a întrebat ce caut acolo.

8. Eu i-am spus: „De ce mă întrebi tu aşa ceva, când eu nu ştiu nici când, nici cum şi nici de ce mă
aflu în acest loc. Mă aflu în acest loc fără să fi dorit vreodată asta."

9. Cu acestea omul a dispărut, şi eu am văzut curând după aceea cum un animal înfiorător se
apropia de mine. Şi frica mea s-a făcut şi mai mare. Dar am văzut cum un fulger din cer a căzut şi a lovit
animalul, a cărui înfăţişare nu ţi-o pot descrie. Atunci acesta a început să se contorsioneze şi să se
zvârcolească, după care a căzut într-un hău adânc, şi mie mi-a mai venit inima la loc.

10. M-am ridicat şi am plecat repede din acest loc spre un altul, destul de îndepărtat, care arăta mai
îmbietor şi mai primitor. M-am apropiat curând de acel loc şi am văzut grădini pline cu tot felul de pomi
roditori, de care eu nu mai văzusem niciodată, ale căror crengi erau aplecate sub greutatea roadelor.

11. Într-una din grădini am văzut şi femei şi fete de o frumuseţe răpitoare şi mi-a venit pofta să
vorbesc cu ele. Însă curând mi-au trecut toate poftele, căci atunci când m-au zărit acele fete şi femei, au
început să ţipe şi au fugit de mine.

12. Şi eu m-am întrebat în sinea mea de ce?

13. Atunci am auzit o voce care părea să vină dintr-un loc ascuns: «Acesta este duşmanul nostru!
Fugiţi de el, ca să nu ne fure avuţiile, castitatea şi neprihănirea! Voi, bărbaţii noştri, prindeţi-1, legaţi-1
şi aruncaţi-1 în temniţă, la şerpi şi la şobolani!»

14. Când am auzit una ca asta, am început să fug peste pietre şi mărăciniş şi am căzut la pământ de
osteneală şi atunci m-am trezit.

15. Cu adevărat, ăsta a fost un vis urât şi fără noimi şi sunt încă lac de sudoare de frica prin care am
trecut

16. Ce zici tu acum, prietene, de un astfel de vis?"

Capitolul 80

Tânărul fariseu tălmăceşte visul cărturarului

1. Fariseul a spus: „Prietene, acest vis pe care mi 1-a povestit mie nu îmi pare atât de lipsit de sens
precum crezi tu, şi, după judecata mea, are chiar un înţeles foarte adânc, pe care ţi-1 pot tălmăci în
câteva cuvinte!"

2. Cărturarul a spus: „Dă-i drumul; te voi asculta cu multă plăcere!"

117
3. Fariseul a spus mai departe: „Iată! Valea aurului şi argintului care te-a speriat atât de tare şi din
care până la urmă n-ai mai găsit nicio cale de scăpare ţi-a arătat starea sufletului tău, întemniţat în
lăcomia după aur, care nu mai găseşte scăpare din această stare, cu toată frământările şi căutările, căci
toate căile spre Adevărul viu şi curat din Dumnezeu îi sunt astupate. Pădurenii pe care i-ai văzut
adunând aurul şi argintul în grămezi mari sunt poftele tale nemăsurate după aceste comori ale
pământului. Însă pădurarul care ţi-a spus cu voce aspră că nu e cale de scăpare din această vale este
propria ta conştiinţă, care te previne, ca pentru ultima oară, cu multă gravitate - căci de prevenirile mai
blânde n-ai vrut să asculţi.

4. Aici ţi s-a făcut foarte frică şi te-ai speriat atât de tare, încât ai leşinat şi ai căzut la pământ.
Acesta este un semn, care după mintea mea trebuie tălmăcit în felul acesta: pentru că tu ai început să-ţi
dispreţuieşti lăcomia şi să fugi de ea, eliberându-ţi sufletul de vechile tale legături, te-ai descotorosit de
vechea ta iubire şi deci de viaţa materială, astfel că ai căzut ca mort la pământ. Dar pentru că ai făcut
aceasta, în tine s-a trezit imediat o viaţă mai liberă.

5. Bărbatul care a venit la tine şi ţi-a pus acea întrebare foarte importantă, la care tu n-ai putut să-i
răspunzi, era din nou conştiinţa ta, Spiritul tău Divin din lumea ie dincolo. Când s-a îndepărtat de tine, ai
văzut acel animal rău, care nu este altceva decât vechea ta lăcomie, care te urmăreşte încă, în pofida
stării ceva mai libere a sufletului tău. Dar pentru că tu te-ai scârbit de vechiul tău păcat, amintirea lui îţi
este neplăcută şi te străduieşti 5ă scapi de această fiară, de teamă să nu te prindă din nou, să te vatăme
ori să te omoare. Cerul a văzut frica ta îndreptăţită de fiara ta, şi ţi-a trimis un fulger de adevăr viu
dumnezeiesc. Acesta a lovit fiara, care, cu toate că s-a împotrivit şi s-a opintit, a sfârşit prin a cădea în
prăpastie, şi nu va mai apărea în sufletul tău.

6. Apoi ţi s-a arătat, din depărtare, un loc minunat, şi tu te-ai bucurat la vederea lui. Te-ai grăbit
spre acel loc şi înjurai lui ai găsit grădini roditoare cu pomi necunoscuţi fie. Acel loc primitor este pacea
care s-a întors în inima ta, şi grădinile sunt noile adevăruri dumnezeieşti, care ţie îţi fac multă plăcere.
Dar cum ele însă nu sunt şi prin faptă ale tale, tu le priveşti deocamdată ca şi cum ţi-ar fi exterioare şi nu
îndrăzneşti să iei din fructele lor.

7. Într-una din grădini, ai zărit fete şi femei frumoase, cu care ai fi dorit să stai de vorbă şi să le
cunoşti mai îndeaproape. Ele însă, ca adevăr viu şi profund, au fugit la vederea ta, care eşti un om
raţional şi superficial, şi tu ai gândit: «De ce oare nu mă vor şi fug de mine?» Aici ţi s-a trezit din nou
conştiinţa şi ţi-a arătat cât de sărac eşti tu în fapte de iubire pentru Dumnezeu şi pentru aproapele tău şi
câte nedreptăţi, cu care ai năpăstuit atâtea văduve şi bieţi orfani, mai ai de îndreptat, şi conştiinţa ta s-a
îngrozit de aceasta.

8. Iar conştiinţa ta te-a prevenit din nou, zicând: «Prindeţi-1 şi legaţi-1 - referindu-se la mintea ta
lumească -, şi aruncaţi-1 în temniţa întunecată, la şerpi şi la şobolani.» Aceasta vrea să zică cu alte
cuvinte că tu însuţi trebuie să-ţi prinzi mintea lumească şi să o legi prin credinţa vie în Dumnezeu şi în
Unsul Cel trimis nouă de El, şi să o alungi şi să o întemniţezi în tărâmul întunecat, cu grijile ei
otrăvitoare şi înveninate; căci din Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să se nască în tine o nouă minte, mai
curată şi mai plină de duh, altfel nu vei putea intra în tărâmul adevăratei păci sufleteşti.

9. Aici bineînţeles că te-ai speriat din nou, pentru că tu crezi că întreaga ta viaţă se află în mintea
ta lumească, şi ai fugit din cauza asta o vreme peste mărăcinii şi pietrele cele tari care îţi stăteau în cale.
Însă mărăcinii şi pietrele sunt asemenea nebuniilor aşa-zisei înţelepciuni lumeşti, care te obosesc şi te
fac să cazi din nou. Ferice de tine, dacă te vei trezi prin aceasta in Spiritul Adevărului din Dumnezeu,
aşa cum te-ai trezit din acest vis plin de înţelesuri la viaţa trupului!

10. Iată, aşa am tălmăcit eu visul tău şi ţi-am spus aceasta fără ocolişuri! Dar această tălmăcire,
după câte mi-am dat eu seama, nu a venit de la mine; căci am simţit limpede cum un Spirit superior mi-a
pus cuvintele în inimă şi apoi în gură. Prin urmare, eu cred că Spiritul Aceluia de care ascultă puterile
Cerului şi ale Pământului, aşa cum am văzut deja, ţi-a trimis acest vis.
118
11. Tu însă eşti liber să crezi ce voieşti. Eu ţi-am spus ce-am avut să-ţi zic şi mă duc acum să-L caut
pe Marele Învăţător şi să văd ce face; tu însă fa acum ce vrei!"

12. Uluit de această tălmăcire a visului său, cărturarul a spus: „Ascultă, voi face şi eu ca tine, aşa că
să mergem!"

Capitolul 81

Cei doi templieri Îl caută pe Domnul nostru Iisus Cristos

1. Cei doi au părăsit locuinţa fariseului şi, ieşind afară, au văzut urmele marelui incendiu şi pe
tovarăşii lor care căutau să adune toate bogăţiile ce nu fuseseră distruse de foc, ca să le pună la loc sigur.

2. Unul dintre ei i-a strigat cărturarului: „Nu te îngrijeşti deloc de lucrurile tale?"

3. Cărturarul a spus: „Voi primi la vremea cuvenită tot ceea ce este al meu; şi dacă nu voi primi
nimic, n-o să-mi fac eu griji pentru asta. Lucraţi voi pentru moartea voastră! Eu deocamdată vreau să
muncesc pentru viaţă!"

4. Spunând acestea, cei doi şi-au văzut de drum.

5. Ceilalţi farisei şi-au spus însă între ei: „I-a sucit oare galileanul minţile şi singurului nostru
cărturar?"

6. Acesta nu i-a băgat în seamă şi a intrat în curtea hangiului împreună cu tânărul fariseu, ca să
poată vorbi cu Mine. Eu însă eram plecat cu ucenicii Mei, şi de aceea nu M-au găsit la han.

7. Cum cei doi Îmi duceau dorul, l-au întrebat pe hangiu, care era ocupat cu pregătirea mesei, unde
aş putea Eu să fiu sau dacă plecasem din localitate.

8. Hangiul însă le-a spus: „Domnul Vieţii nu a plecat încă! E undeva afară împreună cu ucenicii
Lui; unde însă, nu ştiu să vă zic, căci El a părăsit această sală înainte să mă fi trezit eu. Unii dintre
ucenicii Lui însă mi-au dat boccelele lor spre păstrare, şi ele se mai află încă la mine, iar acesta e semn
că Domnul nu a plecat încă din acest loc şi că se va întoarce curând, atunci când va fi gata masa, ceea ce
El va şti cu siguranţă. Mergeţi însă afară şi căutaţi-L; căci merită osteneala să-L cauţi pe Domnul Vieţii!
Şi eu voi porni în căutarea Lui, imediat ce voi termina cu pregătirile pentru masă. Sluga mea cea
tămăduită a şi plecat deja."

9. Fariseul a spus: „Ce fac cei zece leproşi vindecaţi? Sunt încă aici sau au plecat deja?"

10. Hangiul a spus: „Oh, au plecat încă înainte de a se crăpa de ziuă! Încotro, asta o ştie Domnul cel
mai bine!"

11. După aceste cuvinte, cei doi au părăsit în grabă sala şi s-au dus să Mă caute. Ei au trecut prin
piaţă şi i-au întrebat pe unii şi pe alţii dacă nu M-au văzut; dar nimeni nu ştia ce să le zică.

12. La ieşirea din piaţă au întâlnit o copilă sărmană, care era orfană de tată. Au întrebat-o şi pe ea
dacă nu M-a văzut îndreptându-Mă spre vreun loc anume, însoţit de mai mulţi oameni.

13. Şi copila le-a spus: „O, ba da! Vedeţi, acolo pe deal, spre Cana, şed mai mulţi oameni străini de
acest loc, iar unul este mai presus de ei; căci el mi-a vindecat ochii! Voi mă cunoaşteţi şi ştiţi că am fost
oarbă din naştere şi că mama mea mă aşeza în fiecare zi în piaţă ca să cerşesc."

14. Cei doi au miluit sărmana copilă şi au lăsat-o să plece fericită la mama ei. Aceasta, de cum a
văzut-o, foarte uimită, a alergat în întâmpinarea ei şi a întrebat-o ce s-a petrecut.
119
15. Cei doi însă s-au grăbit să urce dealul şi au ajuns la noi tocmai pe când ne ridicam să plecăm.

16. Când cei doi au ajuns la noi, M-au salutat şi Mi-au cerut voie să rămână în preajma Mea.

17. Şi Eu am spus: „Dacă vreţi, rămâneţi! Noi însă vrem să ne întoarcem la han pe alt drum decât
am venit, ca să nu mai trecem prin piaţă. Căci Eu i-am deschis copilei ochii, şi ea împreună cu mama ei
au povestit despre aceasta celorlalţi iar dacă am trece acum prin piaţă ne-ar împresura tot poporul ca să
Mă vadă şi să Mă slăvească, şi Eu nu vreau aceasta. Aşadar, să mergem!"

18. La aceste vorbe ale Mele, am coborât în grabă dealul şi ne-am întors cu un mic ocol la
gospodăria hangiului.

19. Când am intrat în sală, hangiul tocmai terminase cu pregătirile de masă şi voia să plece în
căutarea Mea. Şi cum i-o luaserăm înainte, Mi-a cerut iertare că a lipsit de lângă Mine. Eu însă l-am
liniştit şi i-am spus să dea poruncă să fie aduse acum bucatele, ceea ce s-a şi făcut. Iar noi ne-am aşezat
la masă şi am început să mâncăm cu voioşie.

20. În vreme ce mâncam, a venit vorba şi despre sărmana copilă oarbă, iar hangiul s-a minunat
peste poate, şi a vrut să trimită după copilă şi după mama ei. Eu însă l-am sfătuit să amâne deocamdată
aceasta, ca să nu stârnească vâlvă; căci după ce plecam Eu din acest loc, rămânea destulă vreme pentru
miluit săracii. Şi hangiul M-a ascultat.

Capitolul 82

Minunea vinului şi urmările ei

1. Când a auzit hangiul că vroiam să părăsesc curând acele locuri, s-a întristat şi a spus: „O, Doamne
şi Învăţătorule, doar nu vei pleca chiar astăzi de la noi?"

2. Eu i-am spus: „Prietene, mai sunt încă mulţi orbi şi surzi în inimă şi în suflet; şi trebuie să Mă
duc şi la ei să-i ajut. Aşa cum vouă v-am făcut un bine venind la voi, la fel de bine le va fi şi altora, când
Eu voi merge la ei. Acum însă voi mai rămâne câteva ceasuri bune în casa ta; şi în acest răstimp vom
mai vorbi despre multe. Dar adu-ne şi nişte vin proaspăt şi curat!"

3. Hangiul a spus: „O Domnul şi Învăţătorul meu, nu am niciun vin care să fie destul de proaspăt,
de bun şi de curat, în niciuna din pivniţele mele! Ce să fac?"

4. Eu am spus: „Coboară în pivniţa care se află sub această sală şi vei găsi acolo ceea ce cauţi!"

5. Hangiul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, sub sala asta nu este decât o pivniţă veche, în care
ţin lucruri de care nu mai avem trebuinţă şi care ne-ar încurca în gospodărie; în afară de unelte vechi,
burdufuri, urcioare şi oale vechi, altceva nu se mai află în ea. Iar de vin, nici pomeneală!"

6. Eu am spus: „Tocmai de aceea să te duci şi să ne aduci din această pivniţă vin, pentru ca tu şi
ceilalţi care se află acum în casa ta să vedeţi şi mai bine decât până acum că de astfel de fapte nu este în
stare niciun esenian, aşa cum încă mai crede cărturarul vostru!"

7. La acestea, hangiul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, această părere nu o mai împărtăşeşte
acum nimeni din casa mea, decât numai cărturarul! Eu cred că în Tine este întrupat, în deplinătatea lui,
Spiritul lui Dumnezeu! Voinţa Ta este Voinţa Lui şi Cuvântul Tău este Cuvântul Lui, şi de aceea tot ce
zici Tu este adevăr veşnic, lumină, iubire şi viaţă, altfel spus, faptă împlinită. Şi astfel eu cred şi că acum
în pivniţa mea veche se găseşte vin, şi cu siguranţă de cel mai bun soi!"

8. Eu am spus: „Coboară atunci şi adu-ne şi nouă din acel vin!"

120
9. Zicând acestea, hangiul a luat două urcioare mari, şi la fel şi sluga sa credincioasă, şi au coborât
în acea pivniţă, unde, spre marea lor minunare, au găsit toate vechile burdufuri, cam o sută cincizeci la
număr, precum şi toate ulcioarele şi celelalte vase, curate şi pline cu cel mai bun vin. Au gustat amândoi
vinul şi l-au găsit peste măsură de gustos şi de parfumat. Au umplut cele patru urcioare pe care le
luaseră cu ei, au adus vinul la masă şi ne-au umplut cupele.

10. Fariseul a fost primul care şi-a golit cupa până la ultimul strop, şi i-a spus apoi tovarăşului său,
care nu îndrăznea să bea din vinul apărut ca prin farmec: „Încearcă şi tu vinul, ca să te convingi şi tu că
mărturia hangiului nostru este adevărată!"

11. La rândul său, cărturarul şi-a ridicat cupa şi a început să guste vinul, care i-a plăcut atât de mult,
încât 1-a băut până la ultimul strop.

12. După aceea, a spus (cărturarul): „Adevărat, acesta este un semn care nu poate fi lămurit pe căi
naturale! Căci despre tot felul de vindecări miraculoase realizate printr-o mare credinţă şi o voinţă de
neclintit s-a mai pomenit în vechile scripturi; fiindcă mai există, pe ici pe colo, oameni neprihăniţi, care
posedă o mare forţă a vieţii. Când astfel de oameni vor să tămăduiască prin credinţa şi voinţa lor un
bolnav, trupul acestuia este străbătut ca de un foc viu, şi din acea clipă el este tămăduit, şi multe scrieri
vechi ale popoarelor cunoscute vorbesc despre astfel de vindecări miraculoase. Şi se mai ştie că au fost
şi oameni capabili ca, prin voinţa lor bună sau rea, să facă tot felul de minuni şi vrăjitorii ziua în amiaza
mare şi tot felul de alte fapte, care nu le sunt cu putinţă oamenilor de rând şi pe care aceştia din urmă le-
au luat drept minuni. Dar n-am auzit şi n-am găsit încă în nicio carte ceva despre burdufuri şi urcioare
vechi făcute ca noi şi pe deasupra umplute cu un astfel de vin preacurat şi minunat. Şi de aceea eu nu
cred că acest semn a fost făcut cu o putere omenească, căci fără o adevărată putere dumnezeiască nu s-ar
fi putut săvârşi aşa ceva, astfel că încep şi eu să cred că Tu eşti cu adevărat Unsul lui Dumnezeu!"

13. Eu am spus: „Bine faci să crezi aceasta; însă în Împărăţia Mea nu vor putea intra aceia care,
crezând în Mine, vor spune doar: «Doamne, Doamne şi Învăţătorule!», ci numai aceia care vor trăi şi
făptui după învăţătura Mea. Căci Cuvântul Meu, atunci când este împlinit de oameni, este Viaţă şi
Putere Dumnezeiască; dar dacă oamenii doar Îmi aud Cuvântul şi îl păstrează în mintea lor, însă nu
trăiesc şi nu făptuiesc după el, el nu are niciun efect pentru Viaţa Veşnică a sufletului lor, ci doar pentru
osânda şi judecata lui, care este un alt fel de moarte în lumea de dincolo. Eu v-am spus vouă acum
aceasta, pentru ca nimeni să nu se poată dezvinovăţi că nu a ştiut!"

14. La acestea, cărturarul a spus: „Doamne şi Învăţătorule, desigur că noi credem acum chiar foarte
uşor şi suntem pe deplin convinşi, prin semnele la care am fost martori, că este plin de adevăr Cuvântul
Tău; dar cum se vor convinge de aceasta cei care vor primi învăţătura Ta de la noi, care nu putem face
semne spre pecetluirea adevărului din Cuvântul Tău?"

Capitolul 83

Despre Pomul Vieţii şi Pomul Cunoaşterii

1. Eu am spus: „În primul rând, adevărul rămâne, chiar şi fără semne, unul şi acelaşi adevăr, iar cel
care va trăi şi va făptui după el va cunoaşte într-un mod foarte viu în sinea lui că Învăţătura Mea este
Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu al omului.

2. În al doilea rând, cei care vor vesti şi altora Învăţătura Mea despre Împărăţia Cerului în oameni -
şi vor fi nu numai vestitori, ci şi adevăraţi făptuitori ai Voinţei Mele, care străluceşte limpede ca lumina
zilei din Învăţătura Mea -, aceia vor fi în stare să facă semne în numele Meu, chiar mai mari decât fac
Eu Însumi.

121
3. Dar numai ca vestitori ai Învăţăturii Mele şi nu ca făptuitori, ei nu vor fi în stare să facă niciun
semn; fiindcă puterea de a face semne nu vine din minte, ci din credinţa vie şi din voinţa de a făptui.
Căci inteligenţa creierului este pentru om o lumină moartă a lumii care nu va putea pătrunde niciodată
până în tărâmul cel adânc şi viu al Spiritului şi până la puterea lui; însă credinţa vie din inimă este
adevărata lumină a sufletului, care trezeşte în el Spiritul şi care îl va pătrunde apoi în întregime pe om.
Atunci când omul este pătruns cu totul de Spirit, el este pătruns şi de forţa atotputernică a acestuia;
atunci, ceea ce vrea Spiritul cel viu, care este una cu sufletul, aceea se şi face, şi este deja o faptă
împlinită prin voinţă.

4. De aceea stă scris: doi pomi a sădit Dumnezeu în grădina Vieţii, un Pom al Vieţii şi un Pom al
Cunoaşterii, şi i-a spus omului: «Dacă vei gusta numai din roadele Pomului Vieţii, atunci vei trăi; dacă
însă vei mânca din roadele Pomului Cunoaşterii, înainte ca ele să fie binecuvântate de Mine pentru tine,
atunci moartea va veni deasupra ta, şi vei muri!»

5. Omul însă, pentru că avea voinţă liberă, s-a lăsat ispitit de şarpe şi a mâncat din roadele Pomului
Cunoaşterii, mai înainte ca ele să fi fost binecuvântate prin credinţa din inima omului; aceasta înseamnă
că el a început să caute Spiritul Divin, şi deci Spiritul Vieţii, şi să încerce să-1 priceapă cu ajutorul
minţii creierului, iar urmarea a fost că prin aceasta el s-a depărtat tot mai mult de Dumnezeu, în loc să se
apropie de El. Iar aceasta înseamnă moartea spirituală a omului, şi astfel omul a devenit slab şi şi-a
pierdut puterea asupra tuturor elementelor naturii, fiind nevoit să muncească din greu pentru a-şi câştiga
pâinea care să-i hrănească sufletul, şi mai ales Spiritul.

6. Şi iată, aşa s-au depărtat oamenii până în aceste vremuri de Dumnezeu şi de adevărata viaţă în
Spirit, încât nu mai cred aproape deloc în Dumnezeu şi nici într-o viaţă a sufletului dincolo de moartea
trupului. Şi chiar dacă mai cred încă, în virtutea obişnuinţei, într-un Dumnezeu ori, asemenea păgânilor,
în idolii lor, ei îşi închipuie aceşti zei ca fiind atât de îndepărtaţi, încât sfârşesc prin a crede că este cu
neputinţă ca vreun om să se poată apropia vreodată de ei.

7. Iar atunci când Dumnezeu Însuşi vine la oameni în trup şi cu toată puterea, iubirea şi
înţelepciunea Lui, ei nu Îl recunosc şi cred în marea lor orbire şi prostie că aşa ceva este cu neputinţă,
când de fapt lui Dumnezeu totul Îi este cu putinţă. Şi pentru că Dumnezeu li S-a arătat lor acum şi le
vorbeşte cu gură trupească şi nu cu tunete şi fulgere, ei nu Îl recunosc şi zic că este un impostor, un
vrăjitor şi un instigator al poporului împotriva lui Dumnezeu şi a regilor lumii, care se dau drept zei şi se
lasă preamăriţi şi slăviţi de popor întocmai ca aceştia.

8. Şi iată, toate acestea sunt urmarea faptului că toţi oamenii au mâncat mai degrabă din roadele moarte
ale Pomului Cunoaşterii decât din cele vii şi dătătoare de viaţă ale Pomului Vieţii."

Capitolul 84

„Adame, unde eşti?" este o întrebare esenţială

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Întrebarea pe care i-a pus-o Dumnezeu lui Adam, după ce
acesta a mâncat deja din fructul oprit, şi care sună astfel: «Adame (omule), unde eşti?», e veche de când
lumea şi va mai exista până la sfârşitul acestei lumi, atâta vreme cât vor fi oameni care vor mânca mai
degrabă din Pomul Cunoaşterii decât din Pomul Vieţii.

2. Căci omul care mănâncă din Pomul Cunoaşterii Îl uită repede pe Dumnezeu, uită de sine şi de
viaţa sufletului său, şi nu mai ştie cine este, de ce se află aici şi ce se va petrece cu el. Atunci sufletul lui
se umple de frică şi el va căuta în mintea creierului său trupesc un răspuns liniştitor şi mângâietor la
întrebarea: «Omule, unde eşti?» Dar el primeşte mereu acelaşi răspuns dezolant: «Te afli în osândă, care
este adevărata moarte a sufletului! Câştigă-ţi pâinea cu sudoarea frunţii!»

122
3. Ce ar putea găsi sufletul în creier? Nimic altceva decât imagini ale acestei lumi, care sunt mai
îndepărtate de ceea ce este Spiritul şi viaţa lui, decât sufletul însuşi. Dacă sufletul nu va recunoaşte
Spiritul Vieţii din Dumnezeu, care îi este cel mai apropiat, cum va putea el oare recunoaşte reflectarea
mult mai vagă a Spiritului din imaginile acestei lumi, care apar în mintea creierului trupesc?

4. Din această absurditate purcede de la sine o alta cu mult mai mare, în care sufletul se
îndepărtează tot mai mult de Fiinţa lui Dumnezeu şi Şi-o închipuie tot mai de neatins, până când se
pierde cu totul pe sine şi se resemnează în plăcerea simţurilor ori în cinism.

5. În această stare, în care se află majoritatea preoţilor de tot felul şi mai ales fariseii, cei cu funcţii
înalte şi cărturarii, precum şi regii şi domnitorii împreună cu curtenii lor, sufletul nu mai recunoaşte
niciun adevăr. Minciuna îi este mai de preţ decât adevărul, dacă poate trage vreun folos lumesc din ea;
dacă îi stă vreun adevăr în cale, el îi va fi duşman şi va fugi de el ori îl va prigoni cu foc şi sabie.

6. În această stare a sufletului, pentru el nu mai există păcate, iar un om care se bucură de putere în
această lume va face ce va dori şi ce-i va potoli poftele, şi vai de acel iubitor de adevăr care va îndrăzni
să meargă la acel tiran să-i zică: «Nebunule orb, de ce eşti tu un duşman al adevărului şi de ce faci
asemenea nedreptăţi strigătoare la cer şi chinui oamenii, care nu sunt cu nimic mai prejos decât tine?»

7. Uitaţi-vă acum în jurul vostru şi spuneţi-mi dacă nu este aşa peste tot în această lume! Şi cine
poartă vina? Eu vă zic vouă: cei care mănâncă toată ziua fructele Pomului Cunoaşterii!

8. Eu însumi am venit acum în trup în această lume, la oamenii care s-au îndepărtat prea tare de
ţelul vieţii, ca să-i întreb din nou: «Adame, unde eşti?», şi le arăt acum din nou Pomul Vieţii şi îi îmbii
să mănânce din Poamele lui ca să-şi astâmpere foamea cu ele.

9. Adevărat vă spun: Cine va mânca din Pomul Vieţii, acela va cunoaşte adevărata Viaţă a
Spiritului din Mine, şi atunci nu îi va mai fi foame şi nici nu va mai pofti să mănânce din Pomul Morţii!
Căci cine se află odată în viaţa Spiritului din Mine se află şi în toată înţelepciunea acestuia; şi prin
aceasta pomul Cunoaşterii va fi binecuvântat, şi sufletul va cunoaşte atunci, într-o singură clipită, mai
mult decât poate cunoaşte în mii de ani, prin căutările superficiale şi egoiste ale minţii lui.

10. Când vă veţi afla în starea adevăratei vieţi, veţi putea să faceţi semne în numele Meu, ca să
puteţi mărturisi astfel întregii lumi despre adevărul Învăţăturii Mele, atunci când va fi nevoie. Ai
priceput, prietene cărturar, ceea ce ţi-am spus acum?"

Capitolul 85

Domnul nostru Iisus Cristos vorbeşte despre venirea Sa din nou în trup

1. Cărturarul a spus: „Da, Doamne şi Învăţătorule; dar eu sunt acum în faţa Ta ca un nimic! Căci ce
este un om, în comparaţie cu Tine?"

2. Eu am spus: „Uită-te la ucenicii Mei! Ei sunt deja de mai bine de doi ani mereu în preajma Mea
şi Mă cunosc acum cu mult mai bine decât tine; însă pentru aceasta n-a fost niciunul aneantizat.

3. Lui Moise i s-a spus, atunci când a cerut să-I vadă chipul lui Iehova: «Chipul lui Dumnezeu nu
poate să-1 vadă nimeni şi să rămână în viaţă», aceasta însemnând viaţa trupului. Atunci însă era vorba
de Spiritul cel veşnic al lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu pe atunci nu luase trup, pentru că nu sosise
încă vremea, după veşnica Sa rânduială.

4. Acum însă, în conformitate cu prezicerile prorocilor, Iehova a îmbrăcat trupul oamenilor acestui
pământ şi a pus astfel un zid ocrotitor intre Spiritul Său cel veşnic şi oameni, pentru ca în felul acesta ei
să-L poată descoperi lăuntric, să-L poată simţi, să-I poată intui realitatea ascunsă, să-I poată asculta
123
glasul şi să-I poată vorbi fără să-şi piardă apoi viaţa trupului, şi astfel nimeni dintre oameni nu mai are a
se teme că va fi cumva nimicit de prezenţa Sa.

5. Între Mine şi voi, oamenii, apăruse o mare prăpastie, din cauza căreia oamenii, în marea lor
majoritate, nu se mai puteau apropia spiritual de Mine; dar acum s-a făcut un pod durabil peste acest
abis, şi acest pod este iubirea voastră pentru Mine, acum când Eu, din veşnica, nesfârşita şi imensa Mea
iubire, am venit Eu Însumi aici, la voi, în trup de carne şi de sânge, cuprinzând în totalitate în fiinţa Mea
chiar şi slăbiciunile voastre. Luaţi aminte, că am făcut aceasta şi ca să nu fiu un Dumnezeu ce este şi
rămâne veşnic îndepărtat, ci spre a deveni şi un Tată ce este apropiat şi uşor abordabil, ce este totodată
prieten şi frate, şi, după măsura iubirii voastre pentru Mine, am să şi rămân astfel.

6. Aceasta fiind situaţia acum între Mine şi voi, oamenii, deci cu totul altfel decât în vremea lui
Moise, nimeni nu mai poate spune că a devenit un nimic datorită strălucirii Mele dumnezeieşti, care se
află în Mine în toată deplinătatea ei, pentru că Eu Însumi sunt din toată inima blând şi umil, şi plin de
cea mai mare răbdare, iubire şi compasiune. De aceea, ia-ţi şi tu inima în dinţi şi nu te mai teme de
Mine, care te-am iubit deja cu mult înainte ca tu să fii!"

7. Iar cărturarul a spus acum cu mai mult curaj şi încredere în sine: „Doamne şi Învăţătorule, cum
se poate să mă fi iubit Tu înainte ca eu să fiu?"

8. Eu am spus: „Fără iubirea Mea, această lume nu ar exista, şi prin urmare nici vreun om. Astfel
că tot ceea ce cuprinde spaţiul infinit al Creaţiei reprezintă iubirea Mea întrupată prin Voinţa Mea, deci
cu siguranţă şi tu.

9. Şi fiindcă iubirea Mea este veşnică, toate cele care s-au născut, se nasc acum sau se vor naşte
din ea sunt până la urmă la fel.

10. Spiritul cel viu din oameni este tocmai veşnica Mea iubire şi înţelepciune, care naşte, ordonează
şi menţine totul; şi acest Spirit în om este de fapt adevăratul Om, deja veşnic în sine, care însă, conform
rânduielii Mele eterne, pentru a putea deveni autonom, se îmbracă mai întâi cu un suflet şi cu un trup şi
capătă astfel o formă vizibilă exterioară.

11. Şi dacă aşa este şi nicidecum altfel, vei putea recunoaşte şi tu acum că Eu am iubit în tine, cu
mult înainte ca tu să te fi născut, ceea ce tu eşti acum! Tu eşti acum precum o scânteie de viaţă desprinsă
din iubirea Mea, şi poţi tu însuţi să devii, la fel ca şi Mine, o mare şi independentă flacără a iubirii, dacă
Mă vei iubi mai presus de toate, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Dacă vei fi aceasta şi Mă vei iubi
astfel, atunci vei putea vedea în tine însuţi cum Eu, ca veşnică iubire, sunt în tot şi în toate, şi toate la
rândul lor sunt în Mine. Înţelegi acum?"

Capitolul 86

Ce înseamnă cu adevărat să te temi de Dumnezeu

1. Cărturarul a spus: „Inima mea îmi zice că aş fi înţeles; însă în capul meu se amestecă toate şi
îmi dau acum preabine seama că astfel de aspecte pot fi înţelese doar de inima sufletului, şi nicidecum
de minte. Moise însă a poruncit să ne temem de Dumnezeu şi să-L preaslăvim doar pe El! Prin urmare,
acum eu trebuie să mă tem şi să Te preaslăvesc doar pe Tine, în modul prescris de Moise?"

2. Eu am spus: „Da, da, Moise a poruncit aceasta, şi a fost bine şi drept aşa; în aceste vremuri însă
nimeni nu mai înţelege ce înseamnă «să te temi de Dumnezeu», iar voi, preoţii, le-aţi băgat în cap
oamenilor idei cu totul greşite despre teama de Dumnezeu, în parte din cauza propriei voastre orbiri, dar
mai ales datorită lăcomiei voastre fără margini; şi astfel, oamenii slabi, care mai cred puţin în
Dumnezeu, se tem de El ca de ceva rău, ca de un tiran lipsit de orice urmă de iubire şi îndurare, şi
124
tremură la auzul cuvântului «Dumnezeu», căci ei nu văd în El nimic altceva decât o veşnică mânie şi
pedeapsă.

3. Se spune însă de asemenea că omul trebuie să-L slăvească pe Dumnezeu şi să-L iubească mai
presus de toate. Însă cum să poată fi Dumnezeu iubit şi preaslăvit cu adevărat de oameni, dacă numai
când aud numele Lui ei tremură şi sunt mai speriaţi decât de moarte?

4. Aceasta ar trebui să te facă să-ţi dai seama cât de greşit aţi înţeles şi interpretat voi şi, prin voi,
şi ceilalţi oameni, noţiunea de «teamă de Dumnezeu».

5. Ce înseamnă de fapt «să te temi de Dumnezeu»? Să te temi de Dumnezeu înseamnă: să-L

iubeşti pe Dumnezeu ca pe cea mai înaltă, mai curată şi veşnică iubire, mai presus de toate, şi, pentru că
Dumnezeu este cel mai înalt adevăr, să rămâi în Adevărul Divin şi să nu te complaci în minciuna acestei
lumi, de dragul avantajelor materiale.

6. Cine se află în Adevăr, acela are adevărata teamă de Dumnezeu în inimă; şi cine are aceasta,
acela Îl preaslăveşte pe Dumnezeu mereu şi cu adevărat. Căci aşa cum minciuna este unul din cele mai
mari păcate în faţa lui Dumnezeu, la fel, adevărul curat şi viu este întotdeauna o preaînaltă şi adevărată
slavă adusă lui Dumnezeu. Înţelegi?"

7. Cărturarul a spus: „Da, Doamne şi Învăţătorule, înţeleg şi îmi dau seama că nici nu putea fi
altcumva; dar nu va fi atât de uşor să-i faci şi pe ceilalţi oameni să înţeleagă acest adevăr, pentru că s-au
împotmolit prea tare în tot felul de idei greşite şi s-au obişnuit să ia minciuna drept adevăr. În plus, mai
vine şi Templul cu regulile lui, despre cum şi ce avem noi de spus în faţa poporului. Şi de aceea va fi
greu pentru oricine să devină un învăţător bun şi drept al poporului. Dar fiecare victorie este precedată
de o luptă! Tu, Domnul Însuşi, ne-ai dezvăluit adevărul şi vei fi de partea noastră şi în lupta împotriva
duşmanilor adevărului, iar noi Te rugăm să ne ajuţi, acum şi întotdeauna; căci fără sprijinul Tău nu vom
izbândi nimic.

8. Îmi pun însă acum întrebarea: cum trebuie să Te rugăm, pentru ca Tu să ne auzi şi să ne vii în
ajutor, căci dacă Te rugăm acum, în prezenţa Ta, ceva drept, Tu ne auzi uşor rugămintea; însă cum va fi
atunci când nu vei mai fi prezent în persoană ca acum? Cum va trebui să Te rugăm atunci?"

9. Eu am spus: „Întrebarea ta de acum seamănă foarte bine cu cea a unui fariseu! Dacă tu crezi cu
adevărat în Mine, vei şti mereu ce să-L rogi pe Tatăl din Mine în numele Meu, şi pentru aceasta nu este
nevoie de prezenţa Mea personală, căci Eu sunt în Spirit peste tot şi văd şi aud totul, şi ştiu totul, de la
cele mai mici până la cele mai mari.

10. Dacă Mă vei ruga în sinea ta şi în curatul adevăr ceva, Eu te voi auzi cu siguranţă; însă Eu nu
ascult rugăciunile rostite din vârful buzelor şi alcătuite din cuvinte misterioase, pe care le practicaţi voi
de obicei.

11. Tu ştii de asemenea ce a spus Dumnezeu poporului prin gura unui proroc, când poporul s-a
rugat Lui şi I-a cerut ajutorul în ceasul de grea suferinţă pe care îl avea de îndurat: «Eu te cunosc pe tine
şi acest popor care Mă slăveşte cu buzele - însă inima lui este departe de Mine!» Vezi, de aceea nici de
acum încolo nu va fi ascultată vreo rugăciune din vârful buzelor!

12. Însă celui care, cu credinţă vie în inimă, Îmi va cere ceva drept, îi va fi dat ceea ce a cerut.

13. Cine trăieşte şi făptuieşte în numele Meu şi după Învăţătura Mea, acela se roagă cu adevărat fără
răgaz, şi lui îi va fi dat întotdeauna tot ceea ce are nevoie."

14. Cărturarul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, Îţi mulţumesc din inimă pentru această
învăţătură mângâietoare, şi eu cred acum că celui drept, care cere după Voinţa Ta, pe care ne-ai
dezvăluit-o acum limpede, i se va da ceea ce cere."
125
 Capitolul 87

Exersarea neîncetată a credinţei şi a încrederii

1. La acestea, ucenicii Mei au spus: „Doamne, toate ar fi bune, dacă oamenii acestei lumi n-ar fi
ispitiţi mereu să cadă în păcat! Dacă omul, într-un ceas rău, va cădea într-un păcat ori în altul, prin
aceasta credinţa şi încrederea lui vor slăbi; şi chiar dacă el se va căi şi îşi va îndrepta greşeala şi
pagubele care au luat naştere din ea, în sufletul lui va rămâne totuşi o teamă, care îl va împiedica să Ţi
se adreseze Ţie cu aceeaşi credinţă pe care o avea înainte de a păcătui.

2. Ce trebuie să facă un astfel de om, pentru ca, atunci când Te roagă, să poată crede că Tu îl vei
asculta?"

3. Eu am spus: „Acela să ştie că Eu nu sunt un Dumnezeu mânios şi însetat de răzbunare, ci unul

răbdător, blând şi plin de iubire, aşa cum s-a spus şi prin gura prorocilor, şi Eu le zic acum tuturor
păcătoşilor: Veniţi cu toţii la Mine, voi, cei ce suferiţi sub povara păcatelor; căci Eu vă voi întări!

4. Iar oamenii să înveţe mereu cum să se roage cu adevărat, fără să se descurajeze; căci omul îşi va
însuşi o dreaptă şi neclintită încredere şi prin exerciţiu; pentru că, la fel ca în orice privinţă, doar prin
exerciţiu el va ajunge să atingă măiestria.

5. Un om care dispune de toate bunurile acestei lumi se dezvaţă repede de rugăciunea adevărată şi
plină de încredere. Însă dacă va da vreo nevoie peste el, va începe şi el să caute ajutorul lui Dumnezeu
prin rugăciune; dar el va avea prea puţină încredere că va găsi ascultare la Dumnezeu, şi motivul va fi
lipsa lui de exerciţiu în încrederea vie şi deplină în Dumnezeu.

6. Însă prin ce poate omul să-şi întărească mai bine încrederea în Dumnezeu, dacă nu prin
exerciţiu constând în rugă şi cerere fără răgaz? Şi cum trebuie să fie această rugă şi cerere fără răgaz, Eu
v-am arătat-o vouă deja."

7. La această învăţătură, ucenicii s-au privit unii pe alţii, şi Andrei a spus: „Doamne, eu îmi aduc
încă foarte bine aminte o pildă pe care Tu ne-ai dat-o într-o situaţie asemănătoare, în care era vorba
despre un cerşetor neruşinat la vreme de noapte, căruia stăpânul casei i-a dat totuşi pâine până la urmă
pe fereastră, mai mult ca să scape de tânguiala lui, decât din milă adevărată.

8. Eu m-am gândit mult în sinea mea la această pildă cam ciudată şi n-am putut nicicum s-o leg de
preaînaltă Ta iubire şi milostenie. Acum însă, că ne-ai vorbit despre rugăciunea fără răgaz şi despre
exersarea credinţei şi a încrederii, a început să-mi devină mai limpede.

9. Prin ruga din toiul nopţii pentru pâine, Tu ai vrut să ne vorbeşti despre exersarea credinţei şi
încrederii în Tine, iar prin stăpânul la început cam neînduplecat la rugăminţi, Tu ni Te-ai descris
întrucâtva pe Tine; iar prin cerşetorul neruşinat, pe noi, oamenii, care nu trebuie să încetăm a ne ruga şi
a cere, chiar dacă nu vom afla imediat ascultare la Tine.

10. Tu Însuţi vrei prin urmare ca noi să nu-Ţi dăm pace cu necontenitele noastre rugi şi cerinţe, înainte
ca Tu să ne dai ascultare, căci prin aceasta noi ne vom păstra credinţa vie, printr-un exerciţiu fără răgaz,
până când vom dobândi puterea care ne va permite să trezim în noi înşine acea zi a Vieţii, care este
Împărăţia Ta din noi, pentru a ne găsi toată puterea şi ajutorul în inima sufletului nostru, precum şi în
Spiritul Tău şi în Voinţa Ta, şi astfel să nu mai fie necesar să Te tot deranjăm cerşind în noaptea vieţii
noastre. Căci omul trebuie să caute ajutor în slăbiciunea nopţii vieţii lui, dar atunci când, prin graţia Ta,
a devenit el însuşi puternic, poate să se ajute şi singur! Doamne, am înţeles eu oare bine acum această
pildă?"

126
 Capitolul 88

Efectul rugăciunii insistente. Pilda cu văduva cea nevoiaşă şi judecătorul cel neînduplecat

(Luca, 18/1-8)

1. Eu am spus: „Ai interpretat foarte bine şi corect această pildă, şi e bine că ai pomenit acum de
ea. Dar pentru ca fiecare s-o poată pricepe şi mai bine şi s-o interpreteze conform înţelegerii sale, şi
pentru că avem timp, Eu vreau să vă dau tuturor o altă pildă, din care veţi înţelege şi mai bine cum
trebuie un om să ceară şi să se roage fără să se descurajeze, dacă vrea să cunoască în el însuşi adevărata
putere a Împărăţiei Mele. Aşa că ascultaţi!

2. Într-o cetate era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi nici nu se ruşina de niciun om.
(Luca, 18/2) Şi în cetatea aceea era şi o văduvă, care a venit la el şi i-a spus: «O tu, judecătorule drept,
salvează-mă de potrivnicul meu; căci uite, aşa şi aşa stau lucrurile şi dreptatea este cu totul de partea
mea!» (Luca, 18/3)

3. Judecătorul cel drept şi-a dat seama de aceasta de la prima vedere; însă nu era dispus să se
ocupe de plângerea văduvei. Văduva însă nu s-a lăsat, a tot venit la judecător şi 1-a rugat în genunchi să-
i facă dreptate.

4. Şi şi-a spus judecătorul în sinea lui: «Ce să fac cu ea? Cu toate că eu nu mă tem de Dumnezeu şi
de niciun om nu mi-e ruşine, totuşi, pentru că văduva asta a ajuns să mă supere cu stăruinţele ei, o voi
salva şi îi voi face dreptate, ca să nu mai tot vină şi să mă bată la cap cu rugăminţile ei!» (Luca, 18/4-5)

5. Aţi înţeles din această pildă ce a gândit judecătorul şi ce a făcut? Dacă un judecător foarte
riguros într-ale legii ascultă rugăminţile stăruitoare ale unei văduve şi o salvează, cu atât mai mult îi va
salva Dumnezeu pe aleşii Săi, care strigă către El zi şi noapte; şi oare va avea El mai puţină răbdare şi
iubire pentru ei decât a avut judecătorul pentru văduvă? (Luca, 18/6-7)

6. Adevărat vă spun, El îi va auzi şi îi va salva grabnic, atât în vremurile de acum, cât şi în

vremurile îndepărtate, când Fiul Omului va reveni din nou pe Pământ ca şi acum!

7. Dar în acele vremuri când Fiul Omului va reveni, credeţi voi că va găsi credinţă pe Pământ?"
(Luca, 18/8)

8. Andrei a spus: „Doamne şi Învăţătorule, pentru că am vorbit şi mai înainte, aş îndrăzni să

vorbesc şi acum, dacă îmi dai voie!"

9. Eu am spus: „Vorbeşte; căci ai mintea, curajul şi cuvintele necesare pentru aceasta!"

10. Atunci Andrei a spus: „În ce priveşte pilda, ea zice acelaşi lucru ca şi cea de dinainte, cu
gospodarul şi cerşetorul la vremea nopţii; însă atitudinea lui Dumnezeu faţă de omul care în noaptea
vieţii lui caută ajutor la El este mai hotărâtă decât în pilda de dinainte. Căci Dumnezeu este înfăţişat aici
precum un judecător drept, care nu este legat de nimic şi care îi poate ajuta oricând pe cei năpăstuiţi,
dacă el vrea aceasta. El însă le vine în ajutor abia atunci când rugăminţile lor stăruitoare încep să-L
sâcâie.

11. Şi în această pildă nu este vorba despre nimic altceva decât despre exersarea credinţei şi a
încrederii; când omul a ajuns din acest punct de vedere la o putere de nestăvilit, atunci rugăminţile lui îi
sunt împlinite şi el este ajutat.

12. Întrucât Tu ne-ai spus la sfârşit că Dumnezeu, ca un Tată preaiubitor, ascultă rugăminţile
aleşilor Săi care au deja în ei plinătatea credinţei şi a încrederii, având deja trezită în lăuntrul lor ziua
vieţii interioare, şi chiar atunci când se află în noaptea în care este cu putinţă să cadă uneori - această
concluzie nu Te mai înfăţişează ca pe un judecător aspru şi neîndurător, care, fiind el însuşi un
127
Dumnezeu, nu are a se teme de Dumnezeu şi nici de vreun om, ci ca pe un Tată al celor care au atins
deja ziua vieţii interioare. Eu astfel am priceput cele spuse de Tine, şi cred că nu m-am înşelat.

13. Niciunul dintre noi nu se află încă cu totul în lumina vieţii interioare, ci în parte încă în vechea
noastră noapte a vieţii, şi de aceea mai avem încă de insistat cu multe rugăminţi la Tine pentru ca Tu să
ne învredniceşti pe noi în credinţă şi încredere şi să ne întăreşti astfel; Tu însă ne-ai promis o mântuire
sigură şi grabnică, şi noi credem cu putere şi fără îndoială că tot ceea ce Tu ne vesteşti se va împlini.

14. Dar Tu ne-ai vorbit de multe ori şi despre a doua venire a Ta pe Pământ, şi ne-ai pus la urmă
întrebarea dacă atunci vei mai găsi credinţă printre oameni.

15. Această întrebare depăşeşte însă cu mult cele cunoscute de noi, de aceea nu Îţi pot răspunde la
ea. Însă Tu Însuţi vei fi ştiind cel mai bine cum va fi credinţa oamenilor în vremurile îndepărtate care
vor veni şi, dacă vei voi, ne-o vei putea descrie şi nouă, aşa cum ai făcut-o de atâtea ori."

16. Eu am spus: „Tu ai explicat şi pilda de azi foarte bine şi corect, şi prin aceasta ai adus o adevărată
bucurie inimii Mele. Dacă veţi făptui cu toţii conform acestei pilde, vă veţi elibera întru totul sufletul de
jugul materiei acestei lumi, şi semnele acestei eliberări nu se vor lăsa mult aşteptate."

Capitolul 89

Starea credinţei în Dumnezeu în vremurile viitoare

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „În ceea ce priveşte întrebarea Mea despre cum va fi credinţa la
oamenii din vremurile îndepărtate, când Fiul Omului va veni pe acest pământ a doua oară, Eu vă zic
vouă că El va găsi mai puţină credinţă decât acum. Căci, în acele vremuri, oamenii, prin cercetări şi
calcule neobosite în toate domeniile şi în nenumăratele ramificaţii ale Pomului Cunoaşterii, vor ajunge
foarte departe în multe ştiinţe şi meşteşuguri; ei vor avea realizări minunate cu ajutorul forţelor naturii,
care acum sunt încă necunoscute, şi de aceea vor spune: «Vedeţi, acesta este Dumnezeu, şi altul nu
există!»

2. Credinţa acestor oameni va fi redusă la zero, şi aceasta voi găsi Eu la ei când voi veni din nou
pe Pământ!

3. O altă mare parte a omenirii se va afla într-o întunecată idolatrie şi într-o superstiţie mai adâncă
decât se află toţi păgânii de acum. Pentru o vreme, aceştia îşi vor afla învăţătorii, ocrotitorii şi
reprezentanţii în mai-marii acelor vremuri; dar copiii lumii, bine înarmaţi cu toate ştiinţele şi
meşteşugurile, vor nimici cu forţa această neagră superstiţie, şi-i vor aduce pe mai-marii lumii într-o
mare încurcătură, pentru că, prin cercetătorii şi savanţii de toate felurile, mulţimea cea oarbă va începe
să înţeleagă că a fost ţinută într-o grea robie, numai pentru îmbogăţirea celor mari şi puternici, care nu
credeau ei înşişi în nimic. Astfel că, atunci când voi veni Eu, nu voi mai găsi credinţă nici în rândurile
acestei mulţimi oarbe.

4. În vremurile marelui întuneric, Eu nu voi putea găsi la ei credinţă, pentru că au fost cei mai
proşti şi mai orbi robi ai asupritorilor lor, asupritori care şi-au dat preabine seama cât de mult pot să
profite de pe urma acestor orbi de-a binelea, ceea ce nu s-ar fi putut petrece niciodată cu cei văzători.
Odată ce orbilor li se vor deschide ochii prin intermediul cercetătorilor şi al savanţilor, ei vor deveni
susţinătorii celor care i-au salvat cu atâta mărinimie din robia asupritorilor; şi când voi veni Eu şi le voi
spune: «Ascultaţi, popoare ale pământului, am venit din nou la voi şi vreau să vă arăt din nou calea cea
adevărată spre Viaţa Veşnică a sufletului!», ce vor spune acei oameni lipsiţi de credinţă?

5. Ei Îmi vor răspunde: «Prietene, oricine vei fi fiind, renunţă la aceste vechi prostii, din fericire
azi uitate, din cauza cărora, încă de la apariţia lor, a curs atât de mult sânge, de cele mai multe ori
128
nevinovat! Dacă aşa-zisul Tată Bun din Ceruri, pe care nu Îl cunoaştem şi nici n-avem trebuinţă să-L
cunoaştem, este un atât de mare iubitor de sânge, să-şi preschimbe atunci Marele Ocean în sânge şi să-şi
găsească în el cea mai mare plăcere, dar noi nu mai avem nevoie de o asemenea învăţătură de viaţă,
care, în loc de mult făgăduita Împărăţie a Domnului, a adus numai iadul printre oamenii acestui pământ,
şi aşa destul de năpăstuit. Pe noi ne interesează acum doar ştiinţele şi meşteşugurile de tot felul şi trăim
astfel în pace şi linişte, chiar şi dacă numai pentru o vreme, şi nu veşnic; căci nouă ne este cu mult mai
dragă o viaţă vremelnică, însă liniştită şi în pace, decât un veşnic făgăduit rai îndepărtat, câştigat prin
nenumărate suferinţe şi sânge nevinovat, de care însă ne îndoim că ar exista, cu toate fericirile lui!»

6. Iar dacă oamenii acelor vremuri vor vorbi astfel, este firesc din partea Mea să vă întreb dacă voi
mai găsi credinţă atunci când voi veni din nou pe acest pământ!

7. «Şi», vă întrebaţi voi acum în sinea voastră, «cine va fi de vină? Oare iadul? Atunci, Doamne,
nimiceşte-1! Ori poate falşii profeţi, sub a căror mantie protectoare vor răsări ca ciupercile după ploaie
tot felul de conducători, care vor isca neîntârziat războaie şi vor chinui oamenii de pe tot pământul?
Doamne, atunci fă ca să nu vină niciodată falşi profeţi în numele Tău! Dacă însă aceasta este Voinţa Ta,
atunci trebuie să Te împaci cu gândul că la revenirea Ta pe acest pământ nu vei mai găsi credinţă printre
oameni!»

8. Eu însă vă răspund: pentru raţiunea omenească, ce are vederea scurtă, aceasta este fără îndoială
o judecată corectă, împotriva căreia, din punctul de vedere al acestei lumi, nu se pot spune prea multe;
însă Dumnezeu, Creatorul şi veşnicul Menţinător al tuturor lucrurilor şi fiinţelor, are cu totul alte intenţii
cu tot ceea ce a creat din El Însuşi, şi El trebuie să ştie cel mai bine de ce lasă să se petreacă una şi alta
printre oamenii acestui pământ.

9. Doar la urmă toate superstiţiile vor fi şterse de pe faţa pământului cu armele ştiinţelor şi ale
meşteşugurilor, iar fără ca oamenilor să le fie afectată câtuşi de puţin 3ertatea de voinţă.

10. Este adevărat că, cu timpul, aceasta va avea drept efect dispariţia credinţei din rândul oamenilor;
dar aceasta va dura doar o scurtă vreme.

11. În acele timpuri, Eu voi binecuvânta bătrânul Pom al Cunoaşterii, şi prin el, Pomul Vieţii din
oameni îşi va redobândi vechea lui putere, şi de atunci nu va mai fi decât un singur păstor şi o singură
turmă!

12. Cine a priceput acestea va fi priceput şi întrebarea Mea dacă voi găsi atunci credinţa care este
acum pe pământ. Desigur că în acele vremuri îndepărtate Eu nu voi mai găsi aceeaşi credinţă care există
acum, ci o alta! Dar cum va fi aceasta, voi nu vă puteţi încă închipui; şi totuşi, va fi chiar aşa cum v-am
vestit Eu acum vouă!"

Capitolul 90

Despre vremurile care vor veni

1. Unul dintre aşa-numiţii evrei-greci a întrebat: "Doamne şi Învăţătorule, odată cu noua Ta venire
pe pământ, vei aduce şi o nouă învăţătură? Căci dacă vei veni din nou cu aceasta de acum, ei vor spune:
«Oh, lasă-ne-n pace cu această învăţătură, care a adus atâta rău pe-acest pământ!»"

2. Eu am spus: „Prietene, învăţătura pe care v-o dau Eu acum este şi rămâne pentru vecie Cuvântul
lui Dumnezeu, şi de aceea oamenii despre care vorbim acum nu vor primi de la Mine o altă învăţătură
decât aceasta pe care aţi primit-o şi voi; însă în acele vremuri ea nu le va fi dată învăluită, ci sensul ei
divin şi spiritual le va fi pe deplin dezvăluit, şi acesta va fi Noul Ierusalim care va coborî din Ceruri pe

129
pământ. Abia în lumina sa vor înţelege oamenii cu adevărat cât de mult au fost înşelaţi de falşii profeţi,
la fel cum sunt acum înşelaţi evreii de farisei.

3. Ei nu vor mai da vina pe Mine şi pe Învăţătura Mea pentru toate relele de pe acest pământ, ci pe
falşii învăţători şi falşii profeţi egoişti şi hapsâni, despre care ei, în lumina ştiinţei şi a descoperirilor ei,
deja vor putea să-şi dea seama preabine ce hram poartă.

4. Şi când lumina cea strălucitoare a Noului Ierusalim va lumina întreg pământul, atunci vor fi
demascaţi toţi mincinoşii şi înşelătorii şi îşi vor primi răsplata muncii lor. Cu cât se vor crede unii dintre
ei mai presus, cu atât mai jos vor cădea. De aceea, feriţi-vă de falşii profeţi! Aţi înţeles acum?"

5. Atunci au spus şi ceilalţi ucenici ai Mei: „Doamne şi Învăţătorule, de ce nu ne dai de pe acum

Învăţătura Ta dezvăluită, aşa cum o vei da în vremurile care vor veni acelor învăţaţi şi savanţi de tot
felul? De un astfel de Ierusalim ar avea nevoie omenirea încă de pe acum!"

6. Eu am spus: „Aş avea încă multe să vă spun şi să vă dezvălui, dar voi n-aţi putea suporta încă
aceasta; însă atunci când Spiritul adevărului din Mine va pogorî asupra voastră, el vă va îndruma în tot
adevărul şi înţelepciunea, şi vă veţi afla în lumina Noului Ierusalim.

7. Dacă însă veţi fi apoi în stare să daţi mai departe această lumină ucenicilor voştri, aceasta este o
întrebare la care cu greu veţi putea răspunde: în primul rând este necesar să înţelegeţi că mai întâi
trebuie să fie învăţaţi copiii, şi aceasta într-un mod mai degrabă liber decât constrângător; apoi, că nu i
se poate cere nimănui să citească Scriptura, dacă el nu cunoaşte literele.

8. Voi nici nu vă puteţi imagina până unde vor ajunge, cândva, cercetările oamenilor şi
nenumăratele ştiinţe, şi cât de mult va fi redusă prin aceasta vechea superstiţie întunecată. Unde găseşti
astăzi în întreaga lume o ştiinţă care să se sprijine pe principiile adevărului, stabilite în mod exact, şi o
aplicaţie practică a acestei ştiinţe?

9. Peste tot unde se află acum printre oameni vreo ştiinţă oarecare şi un meşteşug care să decurgă
din ea, ele sunt întotdeauna în proporţie de mai bine de trei sferturi superstiţie. Dintr-un astfel de fruct
putred din Pomul încă nebinecuvântat al Cunoaşterii nu poate ieşi niciun adevăr ceresc; astfel că el va
putea fi aruncat drept hrană crocodililor, dar niciodată nu va putea servi la hrănirea oamenilor.

10. Însă luaţi aminte! Din astfel de fructe vor ieşi şi falşii profeţi, cu toate învăţăturile lor rătăcitoare
şi semnele lor false, şi vor strica mai mult de trei sferturi din omenire. Căci cu cât se vor strădui mai
mult să pună în acord Învăţătura Mea curată cu ştiinţele lor amestecate cu tot felul de superstiţii care
există acum printre oameni şi cu meşteşugurile lor frivole şi ineficiente, pentru a o face mai uşor de
acceptat, se înţelege că învăţătura Mea va fi cu atât mai denaturată, iar ştiinţele şi lucrările lor deja pline
de superstiţie se vor afunda în tenebre mai adânc decât s-au aflat ele vreodată de la începuturile omenirii
până astăzi. Ele vor fi o vreme doar apanajul falşilor profeţi, care le vor folosi pentru ca să poată şi mai
uşor îmbrobodi poporul orbit şi să-1 câştige de partea lor.

11. Dar nu va rămâne multă vreme aşa; căci, la timpul potrivit, Eu voi trezi oameni pentru ştiinţele
şi lucrările pure, şi aceştia le vor vesti popoarelor de pe acoperişuri despre modul în care şi-au făcut
miracolele slujitorii lui Balaam. Astfel că o ştiinţă pură din toate punctele de vedere şi chiar şi lucrările
ei de asemenea pure vor deveni precursorii invincibili care Mă vor sluji pe Mine în lupta împotriva
vechii superstiţii; şi când ele vor fi curăţat grajdurile lui Augias, Eu voi putea reveni cu uşurinţă pe acest
pământ pentru a lucra cu folos. Căci Învăţătura Mea preacurată se va împăca foarte bine cu ştiinţa pe
deplin curată, şi va putea să îi lumineze cu totul pe oameni, căci adevărul unic şi limpede ca lumina zilei
nu poate întuneca un alt adevăr, aşa cum nici o puritate nu poate murdări o altă puritate."

130
 Capitolul 91

Purificarea treptată a ştiinţelor şi a aplicaţiilor lor

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Voi gândiţi acum desigur în sinea voastră că ceea ce Mie Îmi va fi
cu putinţă în acele vremuri, şi anume, să purific ştiinţa, Mi-ar fi cu putinţă şi acum, şi prin aceasta,
preacurata Învăţătură, împreună cu ştiinţa cea curată şi cu aplicaţiile sale, le-ar putea fi date oamenilor
neîntârziat, ceea ce i-ar împiedica desigur pe falşii profeţi care vor apărea pe ici, pe colo să-şi satisfacă
egoismul.

2. Şi Eu vă zic: Bine ar fi, dacă ar merge aşa; însă lucrurile nu merg aşa cum credeţi voi, nici chiar
având cele mai bune intenţii, căci pentru aceasta ar trebui ca Eu să le iau oamenilor libera lor voinţă şi
să-i preschimb cu atotputerea Voinţei Mele în adevărate maşinării! Ce vor câştiga însă astfel aceşti
oameni pentru mântuirea veşnică şi pentru viaţa sufletului lor?

4. Iată, dacă aş trezi printre oameni, în aceste vremuri, de o mie de ori câte o mie de savanţi de
toate felurile, având cunoştinţele cele mai pure în toate domeniile, şi fiind deci cu desăvârşire formaţi în
această ştiinţă, ei ar fi mai prigoniţi de oamenii de acum decât veţi fi voi, ca vestitori ai Învăţăturii Mele
şi ai numelui Meu! Căci cunoaşterea, care, aşa cum v-am spus, este amestecată în proporţie de mai mult
de trei sferturi cu cea mai neagră superstiţie şi care le aduce oamenilor avantaje materiale, este cel mai
greu de purificat în ei.

5. În multe împrejurări Eu v-am arătat, vouă şi altor oameni cu bunăvoinţă şi inima deschisă, şi v-
am explicat tot felul de aspecte, de fenomene şi de evenimente; v-am dezvăluit în faţa ochilor întregul
cer înstelat, ca să ştiţi ce este Soarele nostru şi Luna, şi ceilalţi aştri cereşti, şi cum sunt ei făcuţi, şi v-am
înlesnit chiar, prin deschiderea vederii interioare, să-i şi vizitaţi; şi astfel voi cunoaşteţi acum chiar multe
aspecte din ştiinţa cea mai pură.

6. Mergeţi însă şi învăţaţi-i aceasta pe oamenii orbi, aşa cum v-am învăţat Eu, şi veţi afla curând
cât de greu sunt de dezvăţat ei de cunoaşterea lor greşită şi de prejudecăţile lor mistice!

7. Pe lângă aceasta, mai sunt nenumăraţi oameni într-atât de prostiţi de preoţi şi de stăpânii lor
egoişti, încât ar considera o astfel de cunoaştere pură drept un sacrilegiu de neiertat împotriva zeilor şi l-
ar osândi pe cel care i-ar instiga la acest sacrilegiu.

8. Pentru ca ştiinţele şi aplicaţiile lor practice să ajungă să fie pe deplin purificate, este necesar ca
mai întâi să le fie oferită oamenilor Învăţătura Mea şi ca numeroşii idoli împreună cu templele lor să fie
distruşi.

9. Odată ce aceasta se va petrece şi Evanghelia Mea le va fi vestită oamenilor, chiar şi dacă adesea
de falşi profeţi, ei vor deveni capabili să se purifice puţin câte puţin prin diferitele ştiinţe şi arte, care vor
fi atunci precum un fulger ce luminează tot ce se află pe acest pământ, de la răsărit la apus. Prin răsărit
M-am referit aici la ceea ce este spiritual, şi prin apus la tot ceea ce ţine de natură.

10. Dacă aţi înţeles acum acestea, să nu mai întrebaţi din nou dacă una ori alta nu ar fi cu putinţă încă
de pe acum!"

Capitolul 92

Înţelepciunea lui Moise şi a lui Iosua

1. Când ucenicii Mei, precum şi hangiul, sluga vindecată, fariseul şi cărturarul au auzit această
cuvântare a Mea, cărturarul a spus: „Doamne şi Învăţătorul meu, am înţeles din ceea ce ai spus că Tu le-
ai dezvăluit ucenicilor Tăi nu numai misterul Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, între oameni, dar şi
131
misterele naturii acestui pământ, ale Lunii, Soarelui şi stelelor, şi mi-ai dat astfel o nouă dovadă că Tu
eşti, în Spiritul Tău, Creatorul a tot, altfel nu ai fi putut să le explici toate acestea ucenicilor Tăi şi chiar
să-i faci să le vadă.

2. Dacă Tu le-ai dezvăluit toate acestea ucenicilor Tăi, care nu sunt decât nişte simpli evrei şi
oameni ca şi noi, nu ai vrea Tu să ne lămureşti şi pe noi pe scurt despre aceste aspecte minunate, ca să
ne facem şi noi o idee mai clară despre Lună, Soare şi toate stelele, despre comete şi întunecările
Soarelui în plină zi? Căci în privinţa acestora nu suntem cu nimic mai luminaţi decât păgânii."

3. Eu am spus: „De ce aţi aruncat a şasea şi a şaptea carte ale lui Moise şi aţi spus că sunt
neadevărate, şi chiar i-aţi ameninţat cu pedeapsă grea pe cei care ar fi îndrăznit să le citească? Iată, în
aceste două cărţi, Moise a lămurit în cuvinte foarte clare întreaga creaţie a naturii!"

4. Cărturarul a spus: „Doamne şi Învăţătorul nostru! Am auzit odată vorbindu-se de aceste două
cărţi, dar n-am văzut până acum nici măcar o literă din ele. Se spune că aceste cărţi nu s-ar mai găsi în
Templul din Ierusalim. De aceea, Te rog pe Tine să ne explici pe scurt unele aspecte despre astre, ca să
ştim şi noi ce sunt ele şi cum sunt alcătuite."

5. La această rugăminte a cărturarului, le-am descris celor patru, cât mai pe scurt cu putinţă, aceste
aspecte, astfel încât ei să şi poată pricepe tot ceea ce le-am spus.

6. După această explicaţie, care a ţinut un ceas bun, cărturarul M-a întrebat dacă şi patriarhii ştiau
câte ceva despre toate acestea.

7. Eu am spus: „Bineînţeles, mai ales vechii locuitori ai Egiptului! Dar, cu vremea, când oamenii
au devenit tot mai păcătoşi, îndepărtându-se de Unicul şi Adevăratul Dumnezeu cel veşnic, şi au căzut
în păgânismul cel orb, s-a pierdut şi această ştiinţă, fiind înlocuită cu tot felul de fantezii poetice pline de
erori şi de ciudăţenii.

8. Aşa s-a pierdut ştiinţa pământului şi a stelelor. Ea a fost păstrată doar într-un colţ ascuns al
pământului de către unii înţelepţi; însă aceştia nu au mai îndrăznit să le spună despre ea oamenilor căzuţi
în întuneric. Astfel că acum această ştiinţă se poate spune că a dispărut. Dar în vremurile viitoare
oamenii o vor regăsi, chiar mai limpede decât altădată, şi vor fi capabili să o refacă în întregime; iar ea
va fi o parte din fulgerul care va lumina de la răsărit şi până la apus."

9. Cărturarul a întrebat: „Dar de unde au aflat Moise şi Aaron de această ştiinţă?"

10. Eu am spus: „De la Spiritul lui Dumnezeu! Căci Moise, ca fiu de faraon, era iniţiat în misterele
egiptene şi a învăţat multe despre vechea ştiinţă a stelelor şi a pământului; această cunoaştere era totuşi
nu mai mult decât asemenea unui strop de apă, pe lângă întreaga mare a cunoaşterii lui de mai târziu,
care i-a fost dată de Dumnezeu, când a fost ales de El să conducă poporul lui Israel, devenind astfel un
adevărat înţelept al lui Dumnezeu."

11. Cărturarul a spus din nou: „Doamne şi Învăţătorule! Iosua, care a fost şi el ales de Dumnezeu să
conducă poporul lui Israel în Ţara Făgăduinţei, trebuie să fi avut şi el cunoştinţă de toate cele descrise de
Moise! Cum a putut el atunci să-i zică Soarelui în Ierihon: «Soare, stai pe loc, până când voi învinge toţi
duşmanii!», şi Soarele să fi ascultat de porunca lui? Dacă ar fi spus aceasta către Pământ, ar mai fi avut
un sens, după cele lămurite de Tine; acum însă, că am înţeles şi noi cum este cu adevărat, porunca lui
Iosua adresată Soarelui mi se pare lipsită de sens, şi se pare că Iosua nu a cunoscut adevărul în ce
priveşte aceste aspecte."

12. Eu am spus: „Da, astfel a vorbit Iosua, dar el nu s-a adresat soarelui natural, ci Soarelui
Spiritual, care era învăţătura dată lui Moise de Dumnezeu. Poporul, văzând superioritatea numerică a
duşmanului, a început să-şi piardă credinţa şi încrederea. Iosua nu a vrut decât să zică poporului celui
nesigur şi temător: «Credeţi şi aveţi încredere în ciuda a tot, căci imediat voi veţi vedea biruit duşmanul,
132
care acum vă pare atât de numeros! Atunci veţi putea cuceri împreună cu mine ţara în care curge laptele
şi mierea, sau dacă nu, întoarceţi-vă în pustiu!»

13. Poporul a prins din nou curaj şi şi-a recăpătat întreaga credinţă şi încredere în Dumnezeu, care
este, a fost şi va fi adevăratul Soare al sufletului şi al Spiritului său, atât în Cer, cât şi pe Pământ. Şi iată,
acest Soare, căruia i-a vorbit Iosua, s-a oprit şi a luminat credinţa şi încrederea poporului, dându-i curaj,
înţelepciune şi putere, iar duşmanii au fost nimiciţi cu toţii, şi numai prostituata Rahav a fost cruţată,
căci ea s-a milostivit de trimişii lui Iosua. Aţi înţeles acum toate acestea?"

Capitolul 93

Despre ştiinţa cea fundamentală a corespondenţelor

1. Cărturarul a spus: „Da, Doamne şi Învăţătorul nostru, am înţeles acum cu toţii că Iosua, prin rostirea
lui măreaţă, nu putea să se refere la altceva; dar de ce nu am înţeles aceasta şi mai înainte?"

2. Eu am spus: „Pentru că voi, încă dinainte de sclavia babiloniană, aţi pierdut cu totul vechea şi
profunda ştiinţă a corespondenţelor; căci această ştiinţă poate fi înţeleasă doar de cei care cred cu
adevărat în Unicul Dumnezeu Adevărat şi a căror încredere nu s-a clintit şi n-a slăbit niciodată, şi Îl
iubesc pe Tatăl Ceresc mai presus de toate şi pe aproapele lor ca pe ei înşişi.

3. Căci această ştiinţă este scrierea şi vorbirea interioară a sufletului şi a Spiritului care se află în
el. Cel care a uitat această limbă nu mai poate să înţeleagă Scriptura şi limba ei, care i se pare o nebunie
în lumina cea moartă a lumii; căci viaţa sufletului şi a Spiritului este de o cu totul altă natură decât cea a
trupului.

4. La fel, auzul, vederea, simţirea, gândirea, vorbirea şi scrierea Spiritului sunt cu totul altfel decât
cele ale oamenilor lumii naturale, şi de aceea, ceea ce face şi spune un spirit nu poate fi înţeles de către
omul naturii decât pe calea ştiinţei corespondenţelor.

5. Atunci când oamenii au pierdut această ştiinţă, din vina lor, ei au pierdut şi legătura cu spiritele
din toate Cerurile, şi de aceea nu mai pot ei înţelege aspectele spirituale din Scriptură. Ei citesc cuvintele
după sunetele învăţate orbeşte care corespund literelor celor moarte, şi nu mai pot pricepe nici măcar că
doar Spiritul cel ascuns în profunzime, care este viaţa însăşi, poate însufleţi totul, şi nu litera, care este
moartă.

6. Dacă înţelegeţi acum acestea, străduiţi-vă mai ales să înviaţi în voi Împărăţia lui Dumnezeu şi să
o faceţi să redevină activă, şi astfel veţi stăpâni din nou ştiinţa corespondenţelor dintre materie şi Spirit,
fără de care nu-1 veţi putea înţelege nici pe Moise şi nici vreun alt profet în profunzimea adevărului
celui viu, şi din această cauză veţi fi nevoiţi să cădeţi în necredinţă şi în tot felul de păcate şi îndoieli.
Căci dacă un orb umblă pe un drum plin de pietre, se va putea el oare feri să nu se lovească de pietre şi
chiar să cadă? Şi dacă pe acel drum se află şi o prăpastie, cum se va putea el oare păzi, ca la următorul
pas să nu cadă în ea şi să-şi afle acolo moartea?

7. De aceea, căutaţi înainte de toate să renaşteţi pe deplin în Spirit şi să vă deschideţi astfel vederea
spirituală, altminteri nu veţi putea scăpa de miile de pericole care ameninţă să vă înghită!"

8. La acestea, cărturarul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, înţelepciunea Ta este nemăsurată, şi,
în comparaţie cu Tine, noi, oamenii, suntem la fel de orbi precum o piatră! Abia acum văd foarte
limpede care este motivul întregii decăderi a credinţei şi a încrederii în Dumnezeu şi înţeleg de
asemenea că în vremurile care vor veni Învăţătura Ta de Viaţă şi Lumină va avea aceeaşi soartă tristă ca
şi învăţătura lui Moise şi a profeţilor în zilele noastre şi că va trebui într-adevăr să vii din nou pe Pământ

133
la oameni, graţie iubirii şi compasiunii Tale. Rămâne însă de văzut dacă vei veni în acelaşi fel ca acum,
ori în alt mod, numai de Tine ştiut! Ai vrea să ne spui câte ceva şi despre aceasta?"

9. Eu am spus: „V-am arătat deja îndeajuns de limpede cum şi în ce fel voi veni Eu din nou pe
acest pământ. De ce Mă mai întrebi acelaşi lucru?"

10. Cărturarul a spus: „Este adevărat, Doamne şi Învăţătorule, că ne-ai spus acestea, şi dacă aş
stăpâni ştiinţa corespondenţelor, aş fi înţeles desigur spiritul celor spuse de Tine; dar cum eu mă aflu cu
totul în afara acestei ştiinţe, nu îmi este | clar tot ce ne-ai spus despre venirea Ta.

11. Uite, prin această întrebare a mea am vrut de fapt să aflu mai ales dacă vei veni din nou
întocmai precum acum, ca om în această lume, fiind din nou în trup şi fiind iar născut de o femeie
preacurată, sau fiind, ca să spun aşa, nenăscut, apărând doar în Spirit, şi apărând totuşi vizibil ca om, şi
unde anume se va petrece aceasta şi în ce popor?

13. În faţa nemăsuratei Tale înţelepciuni, această întrebare este desigur nesăbuită; dar eu sunt doar de
câteva ceasuri născut în această credinţă, şi de aceea Te rog să nu mi-o iei în nume de rău că Te deranjez
cu astfel de întrebări nesăbuite."

Capitolul 94

Revenirea a doua oară a Domnului nostru Iisus Cristos aici, pe Pământ,

într-un trup perfect transfigurat şi materializat

1. Eu am spus: „Întrebarea ta nu este nesăbuită şi ia aminte că ai tot dreptul să întrebi ceea ce nu îţi
este cunoscut; iar Eu am dreptul să-ţi răspund acum, aşa cum consider Eu că vă ajută vouă cel mai mult.
Acum că tot ai întrebat, Eu vreau să-ţi răspund, aşa că ascultă!

2. La cea de a doua venire a Mea, Eu nu Mă voi mai naşte dintr-o femeie; căci acest trup al meu va
rămâne mereu transfigurat, întocmai precum Spiritul Meu, în veşnicie, iar în felul acesta Eu nu mai am
trebuinţă de un al doilea trup, în felul în care crezi tu. Toate acestea pe care ţi le-am dezvăluit acum se
vor împlini atunci aşa cum ţi-am spus

3. Mai întâi Eu voi veni adeseori printre oameni nevăzut, voi veni de asemenea de multe ori printre
oameni în norii cerului, adică voi începe mai întâi să Mă apropii de oameni prin adevăraţii înţelepţi,
profeţi şi prin adevăraţii proroci, şi în acele vremuri vor proroci aşa cum se cuvine şi unele fete, iar unii
tineri vor avea vise luminoase, într-un mod dumnezeiesc inspirate, prin care ei le vor vesti oamenilor
atât anumite adevăruri dumnezeieşti noi care până atunci au fost ascunse, cât şi venirea Mea, iar mulţi îi
vor asculta şi apoi se vor face mult mai buni; însă lumea cea smintită şi necredincioasă în Dumnezeu îi
va considera nişte nebuni exaltaţi şi nu-i va crede deloc, şi tot aşa va fi în acele vremuri de mare rătăcire
şi cu prorocii cei adevăraţi.

4. De asemenea, Eu voi trezi din vreme în vreme oameni ce sunt pregătiţi deja să mă asculte,
cărora le voi vorbi prin inima lor şi le voi inspira scrierile în anumite moduri dumnezeieşti, tainice,
dictându-le unora tot ceea ce s-a petrecut şi tot ceea ce s-a vorbit la această venire a Mea, din aceste
vremuri, şi apoi toate aceste scrieri, printr-o modalitate ce va fi bine cunoscută oamenilor din acele
vremuri viitoare, se vor multiplica în zeci de cărţi, care vor fi din ce în ce mai răspândite printre oameni.
Şi cum oamenii din acele vremuri viitoare vor cunoaşte aproape cu toţii scrierea şi citirea, vor putea citi
şi apoi vor putea înţelege aşa cum se cuvine acele cărţi. În felul acesta din ce în ce mai mulţi oameni vor
descoperi în acele vremuri viitoare multe dintre învăţăturile Mele şi vor ajunge astfel să Mă cunoască.

134
5. Prin acest fel de răspândire printre mulţi oameni a Învăţăturii Mele cereşti, ce este de natură să-i
reînsufleţească şi să-i purifice mult, ea, această învăţătură a Mea ce este plină de înţelepciune, va putea
ajunge mult mai repede şi mult mai bine la toţi oamenii pământului decât aşa cum se petrece acum, când
deocamdată este transmisă din gură în gură, prin acei mesageri ce sunt trimişi în numele Meu.

6. Atunci când aproape toată această Învăţătură a Mea va fi primită în acest fel printre mulţi
oameni, fiind aşa cum se cuvine asimilată, cu multă bunăvoinţă şi cu o credinţă vie, şi în felul acesta cel
puţin o treime din omenire va afla de ea, pe atunci Mă voi arăta şi Eu ici şi colo, chiar în persoană, într-
un trup ce va fi tangibil şi vizibil*, mai ales celor care Mă iubesc cel mai mult şi care Îmi aşteaptă
venirea cu mult entuziasm şi cu ardoare şi care vor avea în prealabil o adevărată credinţă referitor la
toate acestea şi o vie credinţă în Dumnezeu.

7. Şi în acele vremuri viitoare voi face Eu Însumi din ei o mare şi durabilă frăţie pură, înţeleaptă,
iubitoare, iertătoare, bună la suflet, altruistă, cu multă compasiune, dăruită lui Dumnezeu şi exemplară,
căreia nu i se va putea apoi împotrivi nicio putere rea, diavolească din această lume, iar Eu o voi
conduce, o voi inspira în taină şi voi fi în şi prin ea eroul ei de neînvins. Iar la vremea potrivită îi voi
osândi după cum merită pe toţi oamenii morţi la suflet şi care sunt orbi spiritual ai acelei lumi, şi astfel
voi curăţa Eu pământul atunci, în viitor, de vechea sa răutate, ticăloşie şi putreziciune.

8. În vremurile acelea viitoare ale noilor profeţi şi clarvăzători, va cădea însă la un moment dat o
mare năpastă şi tulburare printre oamenii din acele vremuri, aşa cum nu a mai fost niciodată pe acest
pământ; însă luaţi aminte că acea mare năpastă va dura, numai pentru aleşii Mei, doar un scurt răstimp,
pentru ca În acea mare încercare sufletul lor să nu sufere vreo vătămare.

9. Dar de data aceea, chiar în această ţară, unde sunt acum prigonit în fel şi chip de templieri,
întocmai precum un tâlhar, şi care în acele vremuri viitoare va fi după cum merită călcată în picioare de
păgânii cei mai întunecaţi şi răi, Eu nu voi mai reveni deloc în persoană ea să răspândesc Învăţătura Mea
şi să-i mângâi pe cei slabi ce se vor afla acolo. Ci Eu voi ridica într-un alt loc pe care l-am ales o nouă
împărăţie, o împărăţie a păcii dumnezeieşti, a iubirii dumnezeieşti şi a credinţei mari ce este mereu vie,
într-una dintre ţările ce se află într-o altă parte a lumii, care acum este locuită de păgâni. Tot pe atunci,
în acel viitor, frica de moarte va dispărea complet printre oamenii care vor umbla în lumina Mea
înnoitoare, regenerantă, iar unii dintre astfel de oameni vor fi mereu în legătură cu îngerii Cerului. Acum
ai primit un adevărat şi mult mai clar răspuns la întrebarea ta."

10. Cărturarul a spus: „Asia, care, aşa cum ştiu, este vechiul leagăn al omenirii şi al nenumăratelor
binecuvântări ce s-au revărsat peste ea de la Dumnezeu, au va mai avea norocul să Te vadă şi să Te audă
la noua Ta venire pe acest pământ? Cu adevărat, consider că aceasta nu este o veste îmbucurătoare
pentru acea parte a lumii."

11. Eu am spus: „Pământul este în întregime al Meu, de la Dumnezeu, şi Eu ştiu cel mai bine unde
va fi cea mai folositoare, pentru întregul pământ, venirea Mea! In acele vremuri însă, când ei toţi se vor
putea cu o mare uşurinţă auzi de la un capăt la altul al pământului, atât de repede precum un fulger, şi pe
când oamenii vor putea străbate mari distanţe într-un răstimp foarte scurt, folosindu-se - chiar dacă nu
vor cunoaşte deloc anumite taine - de spiritele ascunse din apă şi din foc, când oamenii se vor deplasa
mai repede decât vântul, iar corăbiile lor, cu ajutorul acestor mari şi ascunse puteri, vor putea străbate
repede marele ocean de la un mal la celălalt, şi vor face aceasta mai repede decât îi trebuie acum unei
corăbii să ajungă de la Roma până în Egipt, pe atunci, în acel viitor, vestea venirii Mele se va răspândi
foarte repede şi uşor pe întreg pământul, şi în felul acesta se va afla chiar şi în Asia.

12. Dar este binevenit să vă întrebaţi încă de pe acum: «Va găsi oare această esenţială veste
credinţă, ce este vitală la păgânii cei orbi spiritual şi surzi din această parte a lumii?»

13. Eu vă spun: Doar cu greu se va petrece aceasta, atâta timp cât Asia nu va fi în acele vremuri
viitoare curăţată şi purificată printr-o necesară şi potrivită osândă lumească!
135
14. În Vestul îndepărtat se află o ţară foarte mare, care este scăldată din toate părţile de Marele
Ocean şi care nu este legată prin nicio mare de lumea veche. Pentru început, oamenii acestei lumi vor
afla felurite lucruri mari şi importante ce vor veni chiar din această ţară, iar apoi ele vor apărea şi se vor
răspândi în apusul Europei. De acolo va apărea o mare strălucire, şi de acolo va rezulta pe atunci o
reflectare ce vine înapoi a acestei străluciri. Luminile pline de înţelepciune dumnezeiască ale cerului se
vor întâlni, pe atunci, se vor recunoaşte pe deplin şi apoi se vor susţine reciproc.

15. Prin înfrăţirea tainică a acestor esenţiale lumini dumnezeieşti se va naşte acolo, pe atunci,
Soarele cel Nou al Vieţii, adică Noul Ierusalim, ce va apărea acolo, iar în acest Soare voi reveni Eu, într-
un mod tainic, pe pământ. Iar acum, v-am dezvăluit şi ştiţi multe dintre cele ce se vor petrece cândva!"

16. Atunci, chiar şi ucenicii Mei au făcut ochii mari şi şi-au spus unii altora: „Atât de clar şi fără
niciun fel de ocolişuri nu ne-a mai vorbit niciodată până acum despre venirea Lui din nou pe pământ!
Preafericiţi vor fi oamenii ce se vor arăta demni pentru aceasta şi care vor trăi în acele vremuri, când El
va veni din nou, pe pământ, cu toată Graţia Sa, însă foarte nefericiţi vor fi toţi aceia care nici atunci nu
vor crede în El, asemenea fariseilor de acum, iar unii dintre ei se vor ridica împotriva Lui şi vor urmări
iarăşi să-I ia viaţa, vrând să-şi apere, cu o mare îndârjire şi orice preţ, credinţa cea rea. Căci, aşa cum a
prevestit pentru noi toţi de nenumărate ori şi aşa cum ni s-a arătat prin semnele cereşti de pe Muntele
Măslinilor, acelora care sunt răi şi încăpăţânaţi El le va fi un judecător aspru şi nemilos şi le va da, după
cum merită, răsplata ce se află în focul iadului."

17. Eu am spus: „Da, da, iată că acum voi aţi rostit adevărul! Şi Eu vă mai zic vouă: Cu adevărat, cu
adevărat, atât acest cer, cât şi acest pământ, când le va veni vremea, vor dispărea; dar luaţi aminte că
într-adevăr cuvintele Mele profetice pe care vi le-am spus Eu acum niciodată nu vor dispărea!"

Capitolul 95

Prânzul

1. Odată cu această cuvântare, s-a apropiat şi ceasul amiezii, şi Eu le-am spus ucenicilor: „Vă
puteţi pregăti acum de plecare, căci mai avem cale lungă de străbătut astăzi!"

2. Hangiul însă a spus: „Doamne şi Învățătorule, nu vrei să rămâi la noi să iei prânzul pe care
tocmai l-am pregătit?"

3. Aceeaşi rugăminte Mi-au adresat-o şi fariseul şi cărturarul.

4. Eu i-am spus celui din urmă: „Prietene, se pare că tovarăşii tăi trudesc împreună cu mai mulţi
muncitori ca să-şi adune comorile din cenuşa sinagogii. Nu vrei să li te alături şi tu?"

5. Cărturarul a spus: „O Doamne şi Învățătorule, eu am găsit aici comoara mea fără de sfârşit, şi de
acum încolo mă voi feri să mă apropii de comorile lumeşti; căci dacă aş face aceasta, s-ar putea ca ceea
ce am visat în noaptea aceasta să devină adevăr viu. De aceea, slujitorii lumii n-au decât să
scormonească în cenuşă după cum le este voia şi să-şi ia dacă vor şi partea mea; prezenţa Ta îmi este
nemăsurat mai dragă decât toate comorile de pe lume. De aceea, rămâi Te rog cu noi şi la prânz!"

6. Eu am spus: „Din dragoste pentru voi, căci şi voi Mă iubiţi, vreau să mai rămân aici şi peste
prânz. Tu însă aminteşte-ţi mereu de visul tău şi rămâi la hotărârea ta, şi vei umbla curând în lumina cea
strălucitoare! Dar tot ceea ce vei mai găsi din comorile tale lumeşti să împărţi săracilor, şi Eu îţi voi
trimite o altă comoară, din Ceruri! Celui care dă în numele Meu, aceluia îi voi da şi Eu; însă celui care
dă totul în numele Meu, aceluia îi voi da şi Eu totul pentru vecie!"

136
7. La aceste vorbe ale Mele, hangiul şi fariseul au spus: „Doamne şi Învăţătorule, de ce nu ne-ai
spus şi nouă aceasta?"

8. Eu am spus: „Voi ştiţi oricum ce aveţi de făcut! Cine are bunăvoinţă are şi fapta împlinită. Dacă
le veţi fi gazde bune săracilor, veţi face la fel de mult ca şi când aţi fi dat totul, şi binecuvântarea Mea nu
se va lăsa aşteptată. Miluiţi-i mai ales pe orfani şi pe văduve, iar Eu vă voi purta de grijă şi nu vă voi
lăsa orfani pe acest pământ, ci voi rămâne mereu cu voi în Spirit! Acum însă, hangiule, du-te şi vezi ce
mai este cu prânzul nostru!"

9. Hangiul s-a grăbit în bucătărie, ca să vadă ce mai trebuia pregătit. Era totul aproape gata, iar
hangiul a aşternut din nou mesele.

10. Eu însă i-am spus: „Lasă asta. Aceste blide de la masa de dimineaţă nu sunt atât de murdare
încât să nu le mai putem folosi şi la prânz; iar ce este curat pentru Mine, este şi pentru voi!"

11. Totuşi, hangiul a adus prosoape curate şi a şters blidele, care erau goale - căci ucenicii Mei se
pricepeau foarte bine să golească blidele. Apoi hangiul a luat blidele şi a mers cu ele în bucătărie şi le-a
adus repede pline cu peşti bine pregătiţi şi mai multe pâini şi urcioare cu vin din cel minunat; şi noi am
început imediat să mâncăm.

12. În vreme ce mâncam, am mai vorbit despre unele aspecte, care au mai fost lămurite şi în alte
împrejurări, şi de aceea - NOTA BENE - nu mai este nevoie să fie repovestite aici.

13. Când am terminat prânzul, au intrat în sala noastră doi dintre fariseii care scormoniseră toată
dimineaţa în cenuşă după comorile lor.

14. Aceştia s-au minunat peste poate când l-au văzut pe fariseu şi chiar şi pe cărturar la masa
noastră, şi i-au spus celui din urmă: „Oh, voi petreceţi, iar noi am muncit toată dimineaţa ca să mai
recuperăm ceva din comorile nepreţuite şi să le ducem în siguranţă, în timp ce vouă nu vă pasă de
nimic! Ce să credem despre purtarea voastră?"

15. Cărturarul a spus, supărat de felul cum aceştia îi vorbiseră: "În primul rând, noi de mult ne-am
pus bine lucrurile care ne aparţin cu adevărat, şi nu vedem de ce ar trebui să căutăm ceea ce este al
vostru şi să vă ajutăm, când vouă nu v-a trecut niciodată prin cap să ne ajutaţi cu ceva pe noi. Şi, în al
doilea rând, cu această ocazie, noi am găsit o cu totul altă comoară, care ne este nemărginit mai dragă
decât tot aurul şi argintul vostru; însă vouă vă va fi greu să puneţi stăpânire pe această comoară. Şi, în al
treilea rând, noi am primit aici să gustăm dintr-un adevărat vin al Vieţii, vin de care gâtlejurile voastre
n-au mai gustat încă niciodată! Astfel că noi amândoi suntem bine îngrijiţi în toate privinţele, şi nu
trebuie să vă dăm vouă socoteală. Dacă m-aţi înţeles, atunci vă puteţi întoarce de unde aţi venit, nepoftiţi
de nimeni!"

16. Când fariseii au vrut să protesteze aspru la acest răspuns, hangiul, care era samaritean şi cetăţean al
Romei, s-a ridicat şi le-a spus: „Aici eu sunt stăpân peste aceste bunuri pământeşti, şi fiecare oaspete îmi
este binevenit şi scump, fie că este păgân sau evreu; căci nici păgânul nu s-a făcut el însuşi păgân şi nici
evreul nu s-a făcut el singur evreu. Dar când astfel de obraznici îmi trec pragul, n-am să aştept mult ca
să fac uz de dreptul meu de stăpân al acestei case! Dacă vreţi să beţi ori să mâncaţi ceva, mergeţi atunci
în sala voastră şi cereţi ceea ce vreţi, şi vi se va aduce. Dar aici nu aveţi ce căuta; căci acesta nu este un
han evreiesc, ci unul roman, în care toţi drumeţii sunt serviţi la fel."

137
 Capitolul 96

Plecarea spre Cana

1. Când cei doi farisei l-au auzit pe hangiu vorbind astfel, n-au mai avut nimic ce să spună aşa că
ne-au întors spatele şi s-au dus în sala alăturată, unde îi mai aşteptau câţiva de-ai lor.

2. Acelora le-au povestit cum au fost trataţi de cărturar şi de hangiu.

3. Tovarăşii lor însă le-au spus: „Pe hangiu îl ştim de mult că e mândru şi încăpăţânat, şi nu ne
miră că e necioplit. Bine că ne-am regăsit cea mai mare parte din lucrurile noastre de preţ şi că le-am
putut pune la loc sigur, restul nu ne mai interesează.

4. Totuşi ni se pare ciudat că tovarăşul nostru, precum şi cărturarul, care s-au ţinut mai tot timpul
în preajma nazarineanului, şi-au găsit averile aproape neatinse de foc, precum zic ei, iar fariseul Ioram
chiar şi locuinţa! Şi locuinţa cărturarului este aproape întreagă, doar tavanul este pe ici pe colo ars de
incendiu; uşa însă n-a suferit nimic, şi cred că nici averea lui!"

5. Un altul a spus: „Oricum ar fi, în câteva luni şi sinagoga noastră va fi din nou ca şi nouă, şi ne-
au mai rămas îndeajuns de multe bunuri ca să avem cu ce să ne ducem traiul. Aşa că, să nu ne lăsăm
tulburaţi de chestiuni fără însemnătate!"

6. Apoi au cerut peşte şi came de miel, pâine nedospită şi vin - din cel pe care au voie să-1 bea
evreii -, ceea ce le-a şi fost adus imediat, şi au început să mănânce cu poftă.

8. Între timp eram şi noi gata cu prânzul, iar hangiul M-a întrebat dacă nu cumva le spusese prea multe
fariseilor.

7. Eu i-am spus: „Nu-ţi face griji din pricina aceasta; căci ei au un stomac bun şi pot să înghită multe,
dacă nu le sunt lezate interesele! Dacă aceştia doi, pe care Eu îi numesc de-acum ai Mei, vor şti cum să-i
ia, vor putea să-i aducă şi pe ceilalţi de partea lor.

9. Acum însă a venit cu adevărat vremea să plec împreună cu ucenicii Mei; căci Eu văd unde
trebuie să ajung neîntârziat. Nu fiţi însă trişti din pricina aceasta, căci numai trupul Meu vă părăseşte;
însă Spiritul Meu atotputernic rămâne cu voi, precum şi cu toţi cei care cred în Mine, Mă iubesc şi
trăiesc după Învăţătura pe care au primit-o de la Mine. Iar atunci când veţi simţi cea mai mică urmă de
îndoială, chemaţi-Mă în inimă, şi Eu vă voi pune răspunsul pe limbă. Rămâneţi astfel în Mine, şi voi
rămâne şi Eu în voi!"

10. Când am încheiat de spus acestea, toţi Mi-au jurat că vor trăi până la sfârşitul vieţii lor
pământeşti după învăţătura Mea, că Mă vor păstra în inimile lor şi că Mă vor apăra împotriva
duşmanilor şi prigonitorilor Mei.

11. După acestea Eu M-am ridicat repede împreună cu ucenicii Mei şi am plecat, pe drumuri
lăturalnice, spre Cana; căci n-am vrut să stârnesc vâlvă trecând prin piaţă, unde acea femeie M-a aşteptat
tot timpul, dornică să-1 vadă pe cel care i-a redat vederea fiicei sale.

12. Ea întrebase de Mine toată dimineaţa, la mai multe case, dar nu aflase nicăieri nimic, astfel că se
aşezase la pândă în piaţă, împreună cu fetiţa, dar se pare că nici asta nu i-a ajutat la nimic. Hangiul însă
a găsit femeia şi fetiţa, le-a luat pe amândouă în casa lui şi le-a purtat de grijă. Fetiţa i-a servit drept cea
mai bună dovadă a faptelor şi seninelor Mele în această cetate; căci cei zece leproşi plecaseră de mult,
iar servitorul lui cel vindecat de gută nu era considerat o dovadă adevărată a unei minuni, pentru că au
mai fost cazuri când bolnavii de gută au fost vindecaţi cu leacuri bune care - NOTA BENE - pe vremea
aceea erau mai puţin folosite decât acum.

138
13. Pe când cazul unei fetiţe oarbe din naştere, pe care toată cetatea o cunoştea, avea o greutate mult
mai mare; astfel că, până la urmă, această fetiţă, împreună cu mama ei, le-a devenit hangiului, lui Ioram
şi cărturarului cu atât mai dragă, fiind dovada iubirii Mele divine, mai dragă decât toate celelalte minuni
- despre care ei puteau să povestească, însă fără să aibă o dovadă atât de palpabilă.

14. După zece ani, această fetiţă, care era şi foarte frumoasă, a mai avut parte de un mare noroc
pământesc. Căci bine cunoscutului Kado din Ierihon îi murise soţia; el a trecut prin aceste locuri, a
cunoscut-o pe tânăra fată şi, din iubire pentru Mine, a luat-o drept a doua soţie. Şi astfel, graţia Mea,
care i-a fost dată ei, a avut şi în această privinţă urmări bune.

15. Ioram, fariseul adus la învăţătura Mea, şi cărturarul, al cărui nume era Bot, i-au adus în scurtă
vreme şi pe ceilalţi farisei pe calea cea bună, treabă la care au contribuit bineînţeles şi fetiţa vindecată,
şi, mai târziu, şi prietenul Kado.

16. Cu acestea încheiem acum istorisirea referitoare la respectiva cetate şi ne întoarcem la grupul
nostru, ca să vedem ce s-a mai petrecut mai departe în călătoria spre Cana!

Domnul nostru Iisus Cristos în Cana

Capitolul 97

În hanul din Cana

1. Drumul până la cetatea deja bine cunoscută nouă era destul de lung. Unui drumeţ bun de picior
i-ar fi trebuit o zi; noi însă, mergând în felul nostru miraculos, l-am făcut în trei ceasuri. Am ajuns spre
seară în Cana şi am rămas în gazdă la acelaşi hangiu, unde, la o nuntă, la cererea celei care M-a născut,
Maria, am făcut în văzul lumii din apă vin.

2. Când M-a văzut hangiul, nu şi-a mai încăput în piele de bucurie şi M-a mustrat că nu am mai
trecut de atâta amar de vreme pe la el.

3. Eu însă i-am spus: „Pentru că voi toţi cei care sunteţi ai acestei case nu aţi avut nevoie, de aceea
n-am mai trecut nici Eu pe-aici; acum însă s-au abătut asupra casei voastre unele necazuri şi Eu am venit
la timpul potrivit, ca să vă ajut pe toţi."

4. Hangiul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule drag, necazul s-a aciuat în casa mea deja de mai
bine de un an, şi eu Te-am chemat de multe ori în inima mea, şi am fost şi la fraţii Tăi şi la mama Ta,
care locuieşte acum în Kis, ca să întreb de Tine; însă îmi părea că Tu nu voiai să asculţi rugăminţile
inimii mele şi nici n-am aflat nimic despre unde ai putea fi prin alte părţi, aşa că a trebuit să rabd marea
suferinţă care s-a abătut peste casa mea, în numele atotputernicului Dumnezeu. Nu ştiu de ce am fost
pedepsit atât de aspru de Dumnezeu; acum însă Te rog pe Tine, dragule şi bunule Mântuitor, dacă vrei,
să mă ajuţi.

5. Femeia mea suferă de gută, iar copiii de o febră rea, şi două din slugile mele cele mai bune şi
mai credincioase zac bolnave de lepră deja de mai bine de o jumătate de an, iar eu sunt nevoit să
tocmesc slugi străine cu plată mare ca să-mi ţin gospodăria, ceea ce este o grijă în plus, şi nici eu nu mai
sunt sănătos şi în putere!

6. O, Doamne şi Învăţătorule drag, situaţia s-a schimbat mult în casa mea, de când ai făcut Tu acea
primă minune, cu ocazia unei nunţi, la dorinţa mamei Tale! Dacă nu vei vrea să mă ajuţi, mă voi prăpădi
în curând sufleteşte şi trupeşte!"

7. Eu am spus: „Eu ştiam că necazurile tale sunt mari şi, fiindcă am auzit rugăminţile tale
insistente, am venit să-ţi dau ajutorul necesar, acum când ai nevoie cel mai mult. Aş fi putut veni şi mai
139
devreme la tine, dar atunci nu aveai încă destulă credinţă vie şi încredere; însă când ai mers în Kis la
Kisjonah, abia atunci ai primit o lumină adevărată despre Mine şi ţi s-a trezit adevărata credinţă şi
încredere în Mine, şi de aceea Eu am venit ca să te ajut. Şi acum Eu vreau ca toţi cei care sunt bolnavi în
casa ta, împreună cu tine, să fiţi sănătoşi de parcă nu v-ar fi lipsit niciodată nimic. Du-te acum să-ţi vezi
toţi bolnavii şi spune-le şi lor aceasta!"

8. Atunci hangiul a alergat să-i vadă şi i-a găsit pe toţi sănătoşi: aceştia se şi ridicaseră din paturile
lor şi se îmbrăcau cu haine curate, ca să vină la Mine să-Mi mulţumească.

9. Şi cum se înserase deja de-a binelea, i-am spus hangiului, care plângea de bucurie: „Acum, că
nenorocirile au fost alungate din casa ta şi întrucât Eu voi rămâne în această noapte sub acoperişul tău,
du-te şi îngrijeşte-te să ni se pregătească Mie şi ucenicilor Mei ceva de mâncare!"

10. După ce i-am spus toate acestea hangiului, s-au pus toţi pe treabă cu bucurie, ca să-Mi
împlinească dorinţa. N-a trecut nici un ceas şi cina era deja pregătită şi adusă la masă, şi Eu i-am spus
hangiului: „Uite, acolo mai este o masă! Lasă-i pe toţi cei vindecaţi să se aşeze la acea masă şi să
mănânce ceea ce mâncăm şi noi, după nevoile fiecăruia, şi să guste vinul şi pâinea, ca să-şi recapete din
nou puterile pe deplin!"

11. După ce am spus acestea, cei vindecaţi au căzut în genunchi în faţa Mea şi au spus: „O Doamne,
noi nu suntem demni de o asemenea graţie! De aceea vrem mai bine să mâncăm în cămara noastră, la
masa slugilor; dar să se facă Voia Ta şi nu a noastră!"

12. Eu am spus: „Modestia şi umilinţa voastră adevărată Îmi sunt pe plac şi vă sfinţesc sufletele; dar
totuşi rămâneţi aici! Căci voi aţi suferit şi aţi acceptat cu multă răbdare Voinţa lui Dumnezeu, şi prin
aceasta v-aţi dovedit în faţa lui Dumnezeu adevăraţi eroi în credinţă şi încredere, şi de aceea sunteţi
demni să vă întremaţi în apropierea Lui; şi acum, aşezaţi-vă cu inima deschisă la acea masă şi mâncaţi şi
beţi din ceea ce o să vă fie adus!"

13. Când cei vindecaţi, în afară de femeie, care era ocupată în bucătărie, au auzit acestea de la Mine,
s-au ridicat plini de veneraţie, Mi-au mulţumit şi s-au dus liniştiţi la masa lor, care era la fel de plină cu
bucate, vin şi pâine ca şi a noastră. Am început apoi să mâncăm şi să bem din vinul cel bun, şi la fel au
făcut şi cei vindecaţi.

14. Am mâncat şi am băut plini de voioşie, iar ucenicii Mei le-au povestit celor ai casei, care erau
plini de credinţă, despre cele trăite şi văzute în călătoriile noastre în lung şi-n lat, ceea ce le-a bucurat
foarte mult pe gazdele noastre; şi pentru că s-au rostit multe cuvinte emoţionante de ambele părţi, s-au
vărsat şi multe lacrimi.

15. Dar evenimentul cel mai remarcabil a fost acela că binecunoscutul nostru Iuda Iscarioteanul a
început deodată să facă tot felul de remarci semnificative.

Capitolul 98

Hangiul şi Iuda Iscarioteanul

1. Atunci hangiul i-a spus (NOTA BENE: Eu vă explic acum aceasta un pic mai în detaliu, vouă,
celor din Noul Ierusalim): „Prietene, tu eşti un ucenic al Domnului, dar de meserie nu eşti decât un olar,
aşa cum stau mărturie oalele tale, întotdeauna dintre cele mai proaste! Cum de-ai ajuns tu în preajma
acestui Domn şi Învăţător, cu alte cuvinte, în preajma Însuşi Dumnezeului celui Desăvârşit - este o
întrebare la care şi arhanghelului Mihail i-ar fi greu să răspundă!"

140
2. Iuda Iscarioteanul a spus: „Da, prietene, tu ai tot dreptul să-mi vorbeşti astfel! Eu sunt într-
adevăr olar, dar nici Scriptura nu-mi este necunoscută! Pe Moise şi pe Proroci îi am la degetul mic,
asemenea unui cărturar, şi ştiu foarte bine Cine este Cel pe care Îl urmez. Eu nu umblu cu El prin lume
pentru un câştig lumesc - ceea ce însă în condiţiile lumii de azi nu ar trebui să fie interzis -, ci numai
pentru a vedea împlinindu-se ceea ce a vestit Isaia, dacă acest proroc a spus şi a scris adevărul! Căci,
deşi după ocupaţie sunt un olar, şi eu sunt un învăţat şi am descoperit, observând cu luare-aminte, că în
acest Om-Dumnezeu se confirmă tot ce acest profet, dar şi alţii, au prorocit despre El.

3. Însă am şi o memorie bună, şi ştiu fiecare cuvânt pe care Domnul 1-a zis împotriva mea, deja în
mai multe împrejurări. Mai precis, eu sunt un diavol printre ucenicii Domnului, deşi eu Îl recunosc pe El
la fel ca oricare altul dintre ei; căci astfel de semne precum cele văzute la El n-a mai făcut niciun om pe
lumea asta. Şi dacă şi eu Îl recunosc precum toţi ceilalţi şi cred în El cu putere, atunci te întreb, de ce
sunt eu un diavol?

4. Ei bine, dacă eu sunt un diavol, înseamnă că sunt şi că trebuie să fiu! Dar oare sunt eu de vină
dacă am fost obligat să fiu ceva ce nu mi-am dorit niciodată? Pe scurt, toate astea sunt prea mult pentru
mine! Acum se fac doi ani şi jumătate de când sunt, împreună cu ceilalţi, unul dintre primii ucenici ai
Domnului - şi iată că acum trebuie să fiu un diavol al iadului! Dar nu, asta nu se va petrece deloc, căci
ştiu preabine ce trebuie să fac pe-acest pământ, ca să nu devin un diavol.

5. Da, la vremea când Domnul mi-a spus aceasta, eram cu siguranţă în faţa Lui astfel; căci El
singur cunoaşte inima şi măruntaiele omului. El ştia deci preabine cum eram şi tot El trebuie să ştie şi
cum sunt acum. Dacă nu merit să fiu în preajma Lui, are El destulă putere să mă îndepărteze cât ai clipi.
El singur este Domnul şi poate să facă ce vrea El, şi nimeni nu poate să-I zică: «Doamne, de ce faci Tu
aceasta?» Însă de către un om asemenea mie nu mă las apostrofat! Căci fiecare om are slăbiciunile lui şi
are destul de furcă cu sine însuşi ca să se îndrepte, şi ar trebui, măcar atâta vreme cât are de luptat cu
propriile-i slăbiciuni, să-şi lase aproapele în pace şi să nu râdă de greşelile lui şi să nu-1 umilească în
faţa lumii.

6. Eu îi cunosc pe Moise şi pe Proroci şi cunosc acum şi Învăţătura Domnului, în care se

adevereşte tot ceea ce toţi profeţii, de la Adam, Sehel şi Enoh, au prorocit despre Cel care se află acum
printre noi, aşa că ştiu şi eu ce am de făcut. Vreau însă numai atât să ştiu: de ce sunt eu mereu considerat
ultimul dintre ucenicii Domnului şi cel mai puţin demn de a fi iubit, ca şi când aş fi, în adevăratul sens al
cuvântului, un diavol printre ei?!"

7. Hangiul a spus: „Prietene, tu eşti acum pornit împotriva mea, numai pentru că eu, vrând să
glumesc cu tine, te-am întrebat cum se face că ai devenit şi tu unul din ucenicii statornici ai Domnului!
Eu nu am vrut prin asta să-ţi cer socoteală şi nu ştiam că Domnul te-a numit cu un nume pe care eu
personal nu vreau să-1 rostesc aici. Eu doar mi-am exprimat mirarea în ceea ce te priveşte, pentru că te-
am cunoscut preabine înainte şi îţi cunoşteam şi ocupaţia, precum şi faptul că, cu toate că ştiai Scriptura,
nu luai poruncile lui Dumnezeu prea în serios.

8. La vorbă erai cel mai bun; dar dacă, din cauza purtării tale, care de multe ori nu era una care să-
ţi facă cinste, erai întrebat dacă tu chiar crezi ceea ce spui, tu răspundeai: «Nimeni nu L-a văzut vreodată
pe Dumnezeu şi nu I-a auzit vocea, însă au existat dintotdeauna oameni cu diverse înzestrări; Moise şi
toţi prorocii n-au fost decât oameni, şi nimeni dintre noi nu a vorbit cu ei vreodată. Ceea ce au predicat
ei era bine pentru vremea lor; însă vremurile s-au schimbat foarte mult de atunci, şi la fel şi noi şi
nevoile noastre, astfel că nouă nu ni se mai potrivesc multe din cele spuse de Moise şi de proroci. Şi
cine nu recunoaşte aceasta din proprie experienţă, acela se pedepseşte pe sine însuşi, pentru că îşi calcă
în picioare propriul său noroc pământesc, pentru atingerea unui cer despre care nu se ştie nimic sigur.»
Vezi, prietene, că şi eu am o memorie bună!

9. Te cunosc deci foarte bine, şi principiile tale de viaţă nu îmi sunt necunoscute, ceea ce mi-a
stârnit mirarea despre prezenţa ta în această tovărăşie preaînaltă; căci tu erai în credinţa ta un saducheu
141
sadea, şi ţi-ai însuşit şi înţelepciunea cinică a grecilor, despre care spuneai adeseori că se potriveşte cel
mai bine naturii omului, dacă este educat în conformitate cu ea încă de copil.

10. Acum spune şi tu, dacă nu ar trebui să mă mire că ai rămas printre ucenicii Domnului şi că ai
renunţat la vechiul tău negoţ, care ţi-a adus mulţi bani, deşi oalele tale nu erau niciodată din cele mai
bune. De ce, asta vei fi ştiind tu preabine, fiind de meserie! Din ceea ce ţi-am spus, poţi să înţelegi foarte
limpede că n-am avut niciodată intenţia să te umilesc, şi cu atât mai puţin să te jignesc.

11. Dacă tu te consideri unul dintre ucenicii codaşi ai Domnului, asta este treaba ta; eu însă cu
adevărat nu am văzut aici că ţi s-ar fi dat un rang mai mic decât oricărui alt ucenic.

12. Părerea mea este însă că astfel de gânduri răsar numai în mintea unui om care are o părere
trufaşă despre el însuşi şi care vrea mereu să fie mai degrabă primul şi cel mai respectat, decât supus şi
printre ultimii. Însă un om care este preafericit să poată fi, într-o astfel de tovărăşie, chiar şi ultimul
dintre servitorii Domnului nu s-ar plânge niciodată şi nici n-ar fi ros pe dinăuntru de supărare că este
considerat ultimul!

13. Din cât cunosc eu înţelesul învăţăturii Domnului, despre care am vorbit cu Kisjonah şi cu
Philopold, din cetatea învecinată Canei, precum şi cu doi ucenici pe care i-am întâlnit în Capernaum
acum două săptămâni, miezul acestei învăţături este tocmai umilinţa, blândeţea şi dezicerea de trufie,
însuşiri fără de care nu poate fi concepută o adevărată şi curată iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de
semeni.

14. Însă un om pe care slăbiciunile aproapelui său îl mai pot jigni nu a ajuns încă la nivelul la care
Domnul să poată să spună despre el: «Iată un om după inima Mea!»

15. Eu ţi-am spus acum deschis părerea mea, pentru că tu însuţi m-ai îndemnat s-o fac; acum poţi
să-ţi faci mai departe observaţiile, dacă mai ai ceva de spus!"

16. Iuda s-a simţit foarte atins de preaînţeleapta cuvântare a hangiului şi n-a ştiut pe moment ce i-ar
putea răspunde.

17. După o vreme însă i-a spus: „Da, da, ai dreptate fără îndoială, căci într-adevăr ai pătruns adânc
spiritul Învăţăturii! Însă dacă Domnul ţi-ar spune acum: «Eşti un diavol!», cum ţi-ar plăcea o astfel de
caracterizare din gura Lui?"

18. Hangiul a spus: „Prietene, dacă Domnul mi-ar face o astfel de caracterizare, eu I-aş spune în
inima mea: «O Doamne şi Stăpâne al vieţii, plin de căinţă în faţa măreţiei tale, Îţi mulţumesc că mi-ai
arătat cât de păcătos mai sunt încă în faţa Ta; Te implor însă, arată-Mi graţia şi mila Ta şi alungă
diavolul trufiei, al minciunii şi al înşelăciunii, precum şi egoismul neruşinat din mine, şi umple-mă cu
spiritul adevăratei umilinţe, blândeţi, bunătăţi şi al adevăratei iubiri pentru Tine şi pentru semeni!» Şi eu
cred că Domnul nu mi-ar refuza o astfel de rugăminte, dacă ea ar veni din adâncul inimii mele şi ar fi
făcută cu toată seriozitatea.

19. Şi acum mă adresez Ţie, Doamne şi Învăţătorule, şi Te rog să mă cerţi cu milă dacă am spus
ceva nelalocul lui!"

142
 Capitolul 99

Domnul nostru Iisus Cristos vorbeşte despre Iuda Iscarioteanul

1. Eu i-am spus cu prietenie hangiului: „Cum ai fi putut să zici ceva nedrept şi deci neadevărat,
dacă Eu Însumi ţi-am pus cuvintele în gură şi în inimă? Astfel că, cu consimţământul Meu şi în numele
Meu, tu i-ai spus acum verde în faţă acestui ucenic întregul adevăr; ferice de el dacă va ţine seama de
acesta în viaţa sa!

2. Oh, Eu ştiu preabine că este un învăţat şi ştiu de asemenea că are o mulţime de alte cunoştinţe şi
abilităţi, în care el îi întrece pe ceilalţi ucenici ai Mei. Dar la ce îi folosesc toate acestea, dacă el umblă
de aproape doi ani şi jumătate împreună cu Mine numai ca să Mă urmărească cu atenţie ce fac şi ce
vorbesc, sperând că până la urmă tot va găsi ceva care să nu se potrivească cu Scriptura. Şi trufia lui
ascunsă, dar încă vie, precum şi egoismul şi lăcomia sa neostoită îşi găsesc în aceasta mereu o hrană
nouă, astfel ca el să rămână mereu la fel cum este şi să nu se lase de nimeni corectat şi adus pe calea cea
bună; căci el gândeşte mereu: «Ce vreţi să mă învăţaţi voi, bieţi pescari fără carte, pe mine, care sunt un
învăţat şi un cărturar?»

3. Eu însă zic: A fi învăţat este în sine bine şi drept; însă un om care, deşi ştie doar puţină carte,
trăieşte curat şi cu credinţă Mie Îmi este cu mult mai drag decât un om care este tobă de carte şi care
până la urmă nu mai are deloc credinţă, şi de aceea nici nu trăieşte după Scriptură, ci numai după ce-i
dictează raţiunea sa lumească.

4. Un om, odată ce s-a umplut de preaplinul multei sale ştiinţe, este orb în Spirit, asemenea
evreilor, fariseilor şi cărturarilor aşa-zis atotştiutori din Ierusalim, şi nu mai vede în plină zi pădurea de
copaci, astfel că, aflat în mijlocul ei, el o caută şi se întreabă: «Dar oare unde-o fi pădurea asta pe care o
caut şi pe care voiam s-o văd?»

5. Nu la fel este, din punct de vedere spiritual, şi cu omul care începe să se întrebe, în plinătatea
vieţii lui, dacă trăieşte sau nu şi oare ce-o fi şi cu viaţa asta a lui?

6. Nebunule ce eşti! Nici pielea ta, nici carnea ta şi nici întreaga lume din afara ta nu îţi vor putea
răspunde la întrebare, pentru că ele nu sunt viaţa în sine, ci doar o oglindire a ei! Caută însă în adâncul
tău cu credinţă, iubire, umilinţă, blândeţe şi adevărată renunţare de sine, intră în propria ta viaţă, prin
viaţa divină din tine, şi atunci vei simţi că trăieşti cu adevărat şi vei şti ce este viaţa!

7. Oare de ce nu caută oamenii aurul în piatra cea seacă, ci în măruntaiele pământului, unde au dat
de urmele lui, adunând astfel mari bogăţii? Iar dacă oamenii fac aceasta fără a-şi precupeţi eforturile, ca
să câştige bogăţii deşarte pământeşti, care nu numai că sunt moarte în sine, dar îi şi duc pe mulţi la
moarte, de ce nu se ostenesc ei cel puţin la fel de mult pentru a câştiga aurul Vieţii, căutându-1 în
adâncul fiinţei lor? Nu văd ei oare pe pielea lor urmele neîndoielnice ale aurului celui viu şi adevărat
care există în lăuntrul lor?

8. Cel care trăieşte şi există, dar fără să ştie cum şi pentru ce, pentru că el este precum un fruct al
Vieţii încă necopt, acela să se confrunte direct cu lumina divină, să o lase să-1 lumineze şi să-i
încălzească inima, şi astfel se va mântui în el însuşi şi va atinge adevărata maturitate a Vieţii, şi va putea
astfel să-şi dea foarte bine seama cum şi de ce este el aici şi trăieşte, şi ce este Viaţa din el şi cine este
această Viaţă!"

143
 Capitolul 100

Despre mijloacele înţelepte şi adecvate pentru a atinge un ţel bun.

Modalitatea corectă şi cea greşită de educare a conştiinţei

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Omul, aşa cum există el în această lume, se aseamănă, în
orbirea şi imaturitatea sa, cu un lăstar de grâu, când acesta începe să încolţească din sămânţă. Atunci
când, sub acţiunea soarelui, a crescut de-o palmă deasupra brazdei, nu se văd încă boabele cele noi; însă
sub influenţa tot mai puternică a soarelui începe curând să se arate şi spicul, care se umflă, înfloreşte şi
apoi produce boabele care se coc pe tulpină învelite în spic! Ele devin în cele din urmă adevărate
purtătoare de viaţă, care, atunci când ating deplina maturitate, se desprind de pe tulpină şi din spic şi
devin astfel libere.

2. Când sămânţa a ajuns la maturitate, tulpina moare, şi la fel şi spicul. De ce oare? Pentru că toată
viaţa lui exterioară s-a retras în adevăratul fruct viu din interior, în care se află acum şi rădăcina şi
tulpina, în toate stadiile de creştere până la maturitate, şi nu o singură dată, ci la infinit, căci altfel un
bob pus în ţărână nu ar putea da naştere mereu la nenumărate altele, spre creşterea şi maturizarea
grâului.

3. Aţi văzut vreodată vreun spic de grâu crescând din pământ iarna, la lumina slabă a soarelui,
lunii şi stelelor? Aşa cum aceasta este cu neputinţă să se petreacă în toiul iernii, la fel este cu neputinţă
ca un om să ajungă la adevărata maturitate a liberei Vieţi interioare cu ajutorai luminiţelor multlăudatei
înţelepciuni lumeşti! Peste el trebuie să vină vara vieţii, precedată de primăvară, care constă într-o
credinţă făcută să devină tot mai vie prin fapte, la fel cum vara, care coace fructele, reprezintă iubirea tot
mai mare pentru Dumnezeu, şi, de aici, pentru semeni.

4. Dumnezeu, care este în Sine iubire, lumină şi viaţă, este adevăratul Soare al Vieţii. Cine Îl
iubeşte pe Dumnezeu tot mai mult şi se conformează fără încetare Voinţei Lui prin toate faptele, acela
pătrunde în adâncul Sinelui său şi cunoaşte astfel adevărata vară a Spiritului Divin, în care, sub lumina
iubirii celei vii şi graţie căldurii ei, ajunge la adevărata maturitate a Vieţii.

5. Voi, care aţi primit această învăţătură din gura Mea, păstraţi-o cu atenţie şi făptuiţi după ea, şi
veţi ajunge la adevărata maturitate a Vieţii! Aţi înţeles acum? Şi tu, luda?"

6. El a spus: „Doamne şi Învăţătorule, ai vorbit în imagini clare, pe care le-am înţeles, astfel că
ştim acum mai bine decât înainte ce avem de făcut ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru a
trezi la adevărata putere de Viaţă ceea ce zace şi dormitează în om, precum germenele în bobul de grâu.
Acesta trebuie să ajungă într-un pământ bun, şi mai întâi trebuie să moară, pentru ca Spiritul din
sămânţă să se trezească şi să devină activ, după înţelepciunea vie care sălăşluieşte în el, căci altminteri
dacă rămâne uitat într-un şopron, pe uscat, cu toată primăvara şi vara care vor veni, bobul nu va deveni
spic de grâu!"

7. Eu am spus: „Bine, acum că ştii întregul adevăr, dezbracă-te de vechiul Adam material şi
îmbracă-te cu omul cel nou provenit din Mine, şi astfel omul interior din tine se va trezi precum Spiritul
din germene, atunci când bobul care îl înveleşte putrezeşte în pământ şi devine astfel hrană şi întăritor
pentru Spiritul din el!"

8. La acestea luda a spus: „Doamne şi Învăţătorule, cum să-1 dezbrac pe vechiul Adam şi să-1
îmbrac pe omul nou? Trebuie oare omorât mai întâi trupul de carne, ca să fie trezit trupul spiritual?"

9. Eu am spus: „Cum poate oare unul din cei mai vechi şi mai învăţaţi ucenici ai Mei să gândească
o prostie atât de mare?! Cine a spus că omul trebuie să-şi omoare mai întâi trupul, pentru ca să devină un
om spiritual? Poftele tale lumeşti care îşi fac de cap în trup să ţi le stăpâneşti cu voinţa ta liberă şi să

144
cauţi Împărăţia lui Dumnezeu în tine, în felul care îţi este acum binecunoscut - aşa trebuie să te dezbraci
de vechiul Adam şi să te îmbraci cu omul cel nou.

10. Dacă însă în ascuns vei continua să ţii la lucrurile lumeşti şi la ispitele lor şi să te învârţi în
spaţiul cel strâmt al aşa-zisei tale înţelepciuni lumeşti şi al diverselor experienţe trăite într-o stare de
orbire, ţi se poate petrece ca până la urmă spiritul cel rău al lumii să te înlănţuie de tot şi să-i cazi pradă
cu trup şi suflet.

11. Cine vrea să atingă adevărata înţelepciune a Spiritului din Dumnezeu doar prin pură observaţie
şi pe baza judecăţii minţii sale lumeşti, acela se înşeală amarnic şi rătăceşte pe căi greşite pline de
prăpăstii, în care, în noaptea Spiritului său, va putea să cadă foarte uşor şi să se piardă cu totul.

12. Oare noaptea nu este luminat cerul de nenumărate stele? Şi totuşi nu poţi citi la lumina lor! La
fel, nici omul nu poate citi scrisul Vieţii la lumina slabă a cunoştinţelor sale şi a experienţelor sale
lumeşti acumulate cu multă osteneală.

13. Însă, aşa cum ziua, la lumina soarelui, se poate citi scrisul, oricât de mic ar fi el, tot la fel un om
poate să trezească Soarele Vieţii în lăuntrul său, făptuind după Învăţătura Mea, iar atunci va putea citi
scrisul cel adevărat al Vieţii şi va înţelege legătura lui cu tot ceea ce îl înconjoară.

14. Căutând doar la licărirea minţii lumeşti, sufletul nu va reuşi să se regăsească nici măcar pe el
însuşi, şi cu atât mai puţin legătura lui vie cu trupul şi cu Spiritul din el. Omul trebuie să-şi cultive
mintea, ca să poată gândi cu ea - însă nu în modul lumesc, ci ca un adevărat copil al lui Dumnezeu, cum
se poate vedea la preacucernicii patriarhi -, astfel ca mintea să ajungă uşor şi repede la acea forţă
iluminatoare, în comparaţie cu care întreaga aşa-zisă înţelepciune lumească nu reprezintă decât
întuneric.

15. Priviţi cum erau educate la începuturi minţile unora ca Samuel, David, Solomon şi mulţi alţii!
Există oare vreun învăţat al lumii, printre evrei sau păgâni, care să se compare în înţelepciune cu aceşti
oameni? Urmaţi deci ceea ce Eu Însumi v-am învăţat, şi astfel mintea vi se va lumina în toate
privinţele!"

Capitolul 101

Cauzele suferinţei aici, pe pământ

1. Hangiul a spus: „Doamne şi Învăţătorule, Îţi mulţumesc nu numai în numele meu, ci şi în

numele întregii mele case vindecate de Tine, pentru această învăţătură, care ne va ajuta să ne cunoaştem
pe noi înşine, şi astfel să cunoaştem Împărăţia lui Dumnezeu în noi! De acum ştim mai clar decât
oricând ce avem de făcut; şi pentru că ştim acum aceasta, vom şi trăi după această învăţătură şi nu ne
vom mai lăsa duşi în ispită. Întăreşte Tu voinţa noastră cu graţia şi iubirea Ta, pentru ca şi ea să poată
ţine mereu pasul cu cunoaşterea adevărului din Tine, până vom atinge ţelul luminos al vieţii noastre;
căci singură cunoaşterea adevărului, oricât de luminos ar fi el, nu este suficientă, dacă are alături de ea o
voinţă slabă şi leneşă! Însă voinţa este forţa iubirii din noi; cum este iubirea, la fel este şi voinţa. De
aceea, Doamne, întăreşte în noi mai întâi de toate iubirea pentru Tine şi pentru semeni!"

2. Eu am spus: „Ruga ta este bună şi dreaptă şi va găsi deplină ascultare; însă dacă un om cere
lucruri lumeşti neimportante ori nesăbuite, cu greu va afla ascultare la Mine. De aceea fii plin de
încredere, căci în faptă tu vei afla întotdeauna împlinirea rugii tale; şi la fel şi toţi aceia pe care i-ai
inclus în ruga ta. Căci Mie Îmi este întotdeauna pe plac când vine cineva cu o rugă dreaptă, din dragoste
curată, şi ea nu va rămâne niciodată neascultată. Însă cererile şi rugăciunile din partea celor care se
preaslăvesc ca slujitori ai lui Dumnezeu şi care se lasă plătiţi pentru rugăciunile lor vane nu vor afla la

145
Mine nici cea mai mică ascultare. Căci ceea ce un om face pentru aproapele său nu din dragoste curată,
ci numai ca să strălucească în faţa lumii nu are nicio valoare în faţa Mea.

3. Şi dacă îi vei face un bine aproapelui tău cu mâna dreaptă, fă în aşa fel încât stânga să nu ştie;
Dumnezeu, care vede chiar şi lucrurile cele mai ascunse, va şti să te răsplătească pentru aceasta cu
siguranţă!

4. Dacă cineva îşi împrumută banii de care nu are trebuinţă, să nu-i împrumute unuia care îi va da
cea mai mare dobândă, ci unuia care este la ananghie, şi fără dobândă! Şi dacă respectivul nu-i va putea
înapoia banii, să nu-i poarte ranchiună şi să mi-1 dea pe mâna judecăţii pe cel care a devenit sărac fără
vină, ci să-i ierte datoria cu adevărată dragoste de semeni; adevărat vă spun, acelui credincios milostiv îi
voi înapoia Eu banii cu dobândă mare şi voi pune deoparte pentru el în Împărăţia Cerului o mare
bogăţie, din care el va avea veşnic din plin.

5. Cu adevărat, chiar şi o înghiţitură cu apă proaspătă pe care din iubire i-o veţi oferi unui însetat
va fi răsplătită de Mine!

6. Dacă toţi oamenii ar trăi astfel şi ar face după sfatul şi Voinţa lui Dumnezeu, care le-a fost
dezvăluită de atâtea ori, ei nu ar cunoaşte niciodată nevoia, tulburările şi suferinţa pe acest pământ.
Toată suferinţa şi-o face omul cu mâna lui din cauza lăcomiei. Mai întâi suferă cei mici şi nevoiaşi, dar
cei bogaţi şi puternici vor plăti aceasta de mii de ori; căci lăcomia şi ambiţiile lor nemăsurate fac din ei
hoţii şi tâlharii poporului, şi de aceea, la vremea potrivită, ei îşi vor primi de la Mine răsplata cuvenită.

7. Uitaţi-vă la marile împărăţii ale pământului! Unde sunt puternicii regi de altădată din Babilon,
din Ninive şi din Grecia, şi egiptenii cei puternici, cu faraonii lor? S-au dus cu toţii; şi la fel va fi mereu
cu toate marile împărăţii, din cauza marii lor lăcomii şi a dorinţei lor de stăpânire! Căci lăcomia şi
dorinţa de stăpânire a oamenilor sunt adevărata Satană, prinţul acestei lumi, care fiind lipsită de lumina
din Ceruri este însuşi iadul şi căreia îi este îngăduit să se ridice până la o anumită măsură, pentru a putea
fi astfel probate liberul-arbitru şi iubirea oamenilor; însă când această măsură este depăşită, vine şi
osânda, iar iadul şi Satana vor cădea în hăul pierzaniei. De aceea rămâneţi cu toţii la Învăţătura Mea şi
luptaţi cu dragoste curată, cu bunăvoinţă, cu blândeţe şi cu umilinţă împotriva iadului şi a Satanei, şi veţi
primi cununa de lauri a câştigării Vieţii celei Veşnice, şi veţi pune temelia adevăratei Împărăţii a lui
Dumnezeu deja de pe acest pământ!

8. De aceea, Eu nu am venit în această lume ca să-i aduc liniştea şi pacea, ci ca să ridic sabia împotriva
ei, şi Eu Însumi sunt sabia adevărului celui veşnic! Şi această sabie v-am dat-o şi vouă pentru a lupta
împotriva iadului şi a puterii lui dezlănţuite. De aceea să nu vă temeţi de cei care vor să vă omoare
trupul, dar nu vă pot vătăma sufletul; dacă este să vă temeţi de cineva, temeţi-vă de Acela, care are toată
puterea în Cer şi în lumea materială, care este unicul Stăpân al Vieţii şi care poate arunca un suflet plin
de păcate în hăul cel mai adânc al iadului, cu moartea lui veşnică! Aţi înţeles acestea?" 9. Toţi au spus:
„Da, Doamne şi Învăţătorule; însă este trist că noi, oamenii, trebuie să luptăm în această lume, care cu
siguranţă este un adevărat iad, ca să ne câştigăm Cerul! Au fost însă vremuri când Cerul era printre
oameni în această lume, dar de fiecare dată a durat doar puţin! Căci foarte curând a prins puteri vechiul
iad şi s-a răspândit printre oameni, şi a făcut din ei diavoli; doar puţini au reuşit să-şi păstreze Cerul, în
liniştea unor unghere ascunse ale pământului. Oare n-ar putea fi şi altfel pe acest pământ? Va rămâne
pământul oare pentru totdeauna un câmp secerat de moarte şi veşnicul mormânt a tot ceea ce trăieşte şi
respiră?"

146
 Capitolul 102

Misiunea sufletului omenesc pe acest pământ

1. Eu am spus: „Ar putea trăi cineva cu trupul său pe un pământ care să nu fie compus din materie
şi elementele ei? Ce este însă materia şi ce sunt elementele ei? Este spirit judecat şi înlănţuit din Voinţa
lui Dumnezeu, care însă are în el capacitatea de a deveni tot mai liber şi mai independent!

2. Însă pentru a aduce nenumăratele spirite primordiale, separate de Dumnezeu prin materia lumii,
la o viaţă la fel de liberă şi de independentă ca viaţa divină originară, este absolut necesară această
rânduială bazată pe devenire şi diversitate pe care o vedeţi pretutindeni pe acest pământ şi pe care v-am
explicat-o în detaliu.

3. Până la stadiul de om, iubirea, înţelepciunea şi atotputernicia lui Dumnezeu sunt cele care
veghează ca viaţa spirituală originară închisă în materia lumii să evolueze gradat şi să se perfecţioneze
fără încetare; dar situaţia este cu totul altfel în cazul omului, care se află în vârful acestei evoluţii a vieţii
spirituale primare. În ce priveşte trupul, organizarea sa depinde încă în principal de iubirea,
înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, dar nu la fel este cu dezvoltarea sufletului şi a Spiritului care
sălăşluieşte în el. Căci sufletul a fost înzestrat cu raţiune, cu înţelegere, cu capacitatea de a gândi liber,
cu liber-arbitru şi cu puterea de a făptui în conformitate cu ceea ce el consideră a fi bun şi adevărat.

4. Dar, pentru ca sufletul să ştie cum trebuie el să acţioneze spre a dobândi, după moartea trupului,
o viaţă divină veşnică, eliberată de materie şi de orice judecată, şi prin urmare absolut liberă şi
independentă, spre a putea sta în faţa lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a arătat acestuia căile pe care trebuie
să le urmeze pentru a atinge acest ţel preafericit al vieţii.

5. Prin urmare, nu depinde decât de inteligenţa şi de voinţa sufletului ca el să se elibereze de toate

legăturile care-1 ţin înlănţuit de vechea materie judecată şi să nu se lase prins din nou şi în cele din urmă
înghiţit de materie prin intermediul dorinţelor materiale lumeşti.

6. În materie este prezentă şi acţionează puterea cea veşnică şi invincibilă a lui Dumnezeu, care
singură poate uneori, la nevoie, să elibereze această materie pentru a atinge un ţel superior. Şi nicio
creatură nu poate să existe şi să acţioneze în afara a ceea ce puterea divină a făcut-o să fie şi a prevăzut
pentru ea. De aceea, vechii înţelepţi, care au recunoscut preabine prezenţa puterii divine în existenţa
tuturor creaturilor materiale, spuneau: «Este teribil pentru om, care a fost menit să fie liber, să recadă în
mâinile atotputernice ale lui Dumnezeu!»"

7. «Bine, bine», vă spuneţi voi, «dar cum ar putea omul cel slab să se sustragă vreodată puterii
omniprezente a mâinilor lui Dumnezeu?» Aceasta este cu siguranţă imposibil pentru un om al cărui
suflet este încă înlănţuit de tot felul de dorinţe materiale şi lumeşti, dar tocmai de aceea Dumnezeu i-a
conferit omului imensa posibilitate de a-şi însuşi puterea divină. Şi odată ce el a ajuns să o stăpânească,
a şi devenit la fel de desăvârşit precum Tatăl din Ceruri; el a atins astfel puterea divină şi, de atunci
înainte, aceasta nu va putea şi nu va vrea să se învingă, să se judece sau să se înlănţuie pe ea însăşi.

8. Dar ce înseamnă de fapt puterea divină în om? Ea este adevărata şi curata iubire a lui
Dumnezeu, cu înţelepciunea sa mai presus de oricare alta, şi, de aici, adevărata iubire pentru aproapele,
apoi blândeţea şi umilinţa, precum şi renunţarea la dorinţele lumeşti. Cel care a consolidat în el toate
acestea are deja în el puterea divină, căci el este pe deplin unit cu Dumnezeu prin unirea sufletului său
cu Spiritul puterii divine, şi el se ridică astfel deasupra limitărilor spaţiului şi timpului, şi deci şi
deasupra oricărei judecăţi şi a morţii. În Dumnezeu şi prin Dumnezeu, el devine propriul său stăpân şi
nu mai are de ce să se teamă de «mânia lui Dumnezeu» - adică de Voinţa Sa atotputernică şi de
gravitatea sa inflexibilă, care fixează toate creaturile Sale în timp şi spaţiu -, aşa cum Dumnezeu nu se
teme de El Însuşi, întrucât acest om s-a unit deja cu Dumnezeu, în modul pe care vi l-am descris clar
mai înainte.

147
9. Aşa cum Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine, toţi cei care vor urma Învăţătura Mea, care este
Voinţa mea, vor fi în Mine, iar Eu voi fi în ei!"

Capitolul 103

Calea care este cea mai bună pentru desăvârşirea omului

1. Atunci Mi-au mulţumit iarăşi toţi pentru învăţătură.

2. Şi hangiul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, aceste cuvinte ale Tale m-au impresionat foarte
tare şi mi-au luminat puternic fiinţa interioară. Oh, ce profunzime fără margini a iubirii şi a înţelepciunii
Tale se află în ele! Numai Dumnezeu le poate da oamenilor o asemenea învăţătură plină de adevăr şi
atât de limpede, despre minunatele legături dintre Dumnezeu şi Creaţie, din care face şi omul parte,
învăţătură din care să putem să ne dăm seama de ce le-a dezvăluit Dumnezeu oamenilor Voinţa Sa şi de
ce ar trebui aceştia să şi-o însuşească în faptă!

3. O lume, lume, unde este înţelepciunea ta multlăudată? O, Doamne şi Învăţătorule, nu Ţi-ar fi

Ţie cu putinţă să pui o asemenea lumină în mintea oamenilor? Dacă ar înţelege şi ei profund acestea,
mulţi dintre ei nu ar mai păcătui."

4. Eu am spus: „Tu vrei binele oamenilor, dar ceea ce zici tu ar fi doar zadarnică osteneală! Căci
voinţa omului trebuie să fie pe deplin liberă, altfel omul n-ar mai fi om; şi dacă aş face ce-Mi ceri tu, ar
trebui să-i impun omului o silnicie, iar dacă aş face aceasta, omul ar fi deja osândit şi n-ar mai putea
niciodată să se ridice la o viaţă liberă şi independentă.

5. A lumina doar minţile oamenilor ar folosi chiar mai puţin cauzei celei bune decât dacă un om
instruit şi întărit în Învăţătura Mea le-ar da poveţe din exterior. Uită-te doar cât de puţini oameni cred în
Mine, cu toate că Eu, în afară de învăţătura pe care le-o dau, fac şi semne cum n-a mai făcut nimeni
până acum; dar propria lor minte o vor crede şi mai puţin, care ea singură nu va fi capabilă să facă
semne, fiindcă inima şi voinţa lor nu s-ar acorda cu ceea ce ei ar considera adevărat şi bun, atât de
repede şi uşor precum crezi tu. Căci chiar dacă omul vede cu mintea lui foarte limpede ce este bun şi
adevărat, însă inima lui este plină de tot felul de dorinţe lumeşti, el va avea de dus o luptă foarte grea cu
lumea lui proprie, până când o va fi scos din inimă, pentru ca să nu mai iubească şi să nu mai dorească
apoi altceva decât ceea ce el recunoaşte a fi bun şi drept.

6. Abia atunci când iubirea, voinţa şi mintea preaplină de adevăr devin una în toate faptele se poate
spune că omul a atins etapa renaşterii Spiritului Divin în sufletul lui şi a dobândit primul grad al puterii
lui Dumnezeu în el, stare în care îi va fi posibil să facă semne şi minuni.

7. Dar omul preaplin de lume nu poate atinge această stare atât de repede şi atât de uşor, din
motivul pe care ţi l-am arătat deja; însă înainte să atingă această stare, toate cunoştinţele minţii rămân
pentru el ceea ce sunt şi toate celelalte ştiinţe: lipsite de orice valoare pentru desăvârşirea lui interioară,
ba, de cele mai multe ori, mai mult stricând decât ajutând. Pentru om este de obicei mai bine dacă va
trebui să caute el însuşi adevărul Vieţii, chiar chinuit fiind de tot felul de îndoieli şi uneori de disperare,
decât să aibă acest adevăr dintr-o dată în mintea lui, precum un soare răsărit din nimic, fără ca iubirea şi
voinţa lui să aibă puterea să făptuiască şi să trăiască după acest adevăr. De aceea, la oameni, inima şi
mintea trebuie să fie educate şi întărite mereu în aceeaşi măsură, altminteri niciun om nu poate ajunge
prea departe în privinţa cunoaşterii şi a făptuirii după această cunoaştere.

8. La ce-i folosesc omului două braţe puternice, bune de orice muncă, dacă picioarele lui sunt
ologite de gută? Şi la ce ar folosi să înjugi doi boi la un car, şi unul să tragă înainte, iar celălalt înapoi?
Două braţe puternice au nevoie şi de două picioare puternice, iar la car boii trebuie înjugaţi amândoi în

148
faţă şi să tragă amândoi înainte, altfel nu se poate face nicio treabă. De aceea, cea mai bună cale de a
conduce oamenii spre lumină este aceea pe care am ales-o Eu acum, şi nici voi nu trebuie să faceţi altfel.

9. Ai înţeles, prietene, toate acestea, la fel de limpede ca şi învăţătura mea de mai înainte, cu a
cărei lumină ai fi vrut să luminezi mintea tuturor oamenilor?"

10. Hangiul a spus: „O, da, Doamne şi Învăţătorul meu, şi se adevereşte din nou veşnica vorbă
adevărată, după care un tată bun cunoaşte mai bine nevoile copiilor săi decât copiii lui încă neştiutori. Îţi
mulţumesc şi pentru această învăţătură esenţială!"

Capitolul 104

Drumeţii din faţa hanului

1. Eu am spus: „Prietene, a trecut al treilea ceas din noapte, şi atât sufletul, cât şi trupul şi-au aflat
întremare aici. Afară însă, pe drum, şi-au făcut culcuş doi bieţi drumeţi, căci nu au bani pentru a putea
cere găzduire aici. Trimite după ei să fie aduşi înăuntru şi dă-le pâine şi vin, şi un loc unde să rămână
peste noapte, întrucât, de dragul vostru, voi avea de schimbat câteva vorbe cu ei!"

2. Când hangiul a auzit acestea, a alergat imediat afară împreună cu sluga vindecată, dar, alături de
cei doi bărbaţi, ei au găsit şi o femeie şi un copil, astfel că hangiul a trimis sluga să Mă întrebe dacă să
aducă şi femeia şi copilul.

3. Şi Eu i-am spus: „Un bărbat şi o femeie formează un singur trup! Iar al doilea bărbat este fratele
femeii, de aceea trebuie să-i găzduiţi pe toţi!"

4. Sluga s-a dus şi i-a transmis hangiului ce i-am spus Eu, iar acesta i-a adus pe toţi în sală şi le-a
dat vin şi pâine.

5. După ce s-au mai întremat, Eu l-am întrebat pe bărbatul care avea femeia şi copilul, o fetiţă de
doisprezece ani: „Ascultă, prietene, tu eşti evreu de origine, dar strămoşii tăi, vreo două sute de bărbaţi,
femei şi copii, fugind din sclavia babiloniană, au ajuns în îndepărtata Indie.

6. Mai bine de cincizeci de zile au fost ei pe drum, dar au găsit până la urmă o vale singuratică,
între lanţurile întinse de munţi, bogată în păşuni, unde creşteau tot felul de pomi roditori încă
necunoscuţi, precum şi turme de capre şi de gazele. Şi în acea vale nu lipseau nici izvoarele şi lacurile,
şi nici peştii de soi.

7. Strămoşii voştri, care s-au hrănit în această călătorie doar cu tot felul de poame şi rădăcini, au
cercetat valea din toate părţile, şi au găsit tot ce aveau nevoie pentru trai, dar nici o urmă de om ori de
colibe; astfel că şi-au dat seama că această vale foarte întinsă nu fusese încă locuită de om.

8. După această cercetare a văii, strămoşul tău, care era cel mai vârstnic între cei două sute de
fugari, a spus: «Toată slava şi mărirea Domnului Dumnezeu! El a făcut această vale şi a binecuvântat-o
cu tot felul de ierburi, plante, rădăcini şi pomi roditori, din care noi am gustat

deja câteva poame şi ele nu ne-au dăunat. Şi, la fel, valea aceasta este plină de tot felul de animale
blânde, care nu se tem de noi, căci nu au fost încă vânate de nicio fiară sălbatică şi nici de vânători. Cu
siguranţă că noi suntem primii oameni care au călcat prin aceste locuri.

9. Să ne clădim aici colibe şi să trăim laolaltă în pace, să ne îngrijim cu toţii de cele necesare
traiului şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru milostenia pe care ne-a arătat-o, şi să-L preaslăvim
pentru că ne-a ocrotit şi ne-a condus ca prin minune în această vale mănoasă!

149
10. Mai demult, când Dumnezeu ne-a scos strămoşii din Egipt şi i-a condus prin deşert spre Canaan,
mulţi dintre cei care au părăsit Egiptul nu au ajuns în Tara Făgăduinţei, şi mulţi dintre cei care au ajuns
au avut de învins numeroşi duşmani şi nevoi; noi însă am scăpat cu ajutorul Lui de tirania cumplită a lui
Nabucodonosor şi am ajuns cu bine în această vale îndepărtată, străjuită din toate părţile de munţi înalţi.
Am pătruns în ea printr-o potecă foarte îngustă şi greu de urcat, pe care putem să o ascundem în aşa fel
încât să nu poată fi găsită de niciun străin. Şi atunci nu vom mai avea a ne teme de regii trufaşi şi
nemiloşi ai acestui pământ.

11. Şi vom respecta cu stricteţe poruncile Domnului şi ne vom aminti cu recunoştinţă în fiecare zi a
vieţii noastre că Dumnezeu ne-a permis să găsim această vale. Vom ţine şi socoteala zilelor, iar în
fiecare a şaptea zi vom respecta sabatul şi Îl vom preaslăvi pe Dumnezeu. Cu siguranţă, nu vom mai
putea revedea Chivotul Legii, căci nu ştim unde se află; în locul lui însă Îi vom clădi în inimile noastre
un nou Chivot lui Dumnezeu, respectând poruncile Lui preasfinte, şi Îi vom aduce prin iubire o ofrandă
în inimile noastre, care Lui Îi este cu mult mai pe plac decât jertfele de foc ale acelor preoţi care i-au
omorât cu pietre pe profeţi şi se îmbogăţesc de pe urma zeciuielii şi a jertfelor bogate!»

12. Când strămoşul tău a terminat de spus acestea, au căzut cu toţii cu faţa la pământ şi L-au
preaslăvit pe Dumnezeu vreme de un ceas, şi L-au implorat să-i ajute şi de atunci încolo cu graţia şi
iubirea Sa.

13. Lui Dumnezeu Îi erau pe plac aceşti fugari şi i-a dat strămoşului tău înţelepciune, şi el a găsit în
această vale multe din cele necesare unui trai bun. Câteva unelte aduseseră cu ei pe spatele celor câteva
animale de povară pe care le aveau, şi cu ele şi-au clădit, la început mai anevoie, colibele şi hambarele;
şi toate celelalte le-au fost arătate lor de Spiritul lui Dumnezeu, şi ei şi le-au însuşit fără prea multă
trudă.

14. Într-un răstimp scurt, de câţiva ani, au avut din toate cele necesare traiului: aveau turme mari de
capre de munte, cu blana foarte fină, precum şi gazele şi lame, şi o grămadă de zburătoare blânde, şi
căprioare şi cerbi, pe care le-au îmblânzit şi s-au ajutat cu ele.

15. Iar acum aţi devenit un popor şi sunteţi bine înstăriţi în cele pământeşti, dar aţi început să tânjiţi
prea mult după câştigul pământesc, şi astfel aţi pierdut mult din înţelepciunea interioară.

16. Voi veţi recunoaşte din cuvintele pline de adevăr rostite de Mine acum că Mie Îmi este foarte
bine cunoscută viaţa voastră şi aş putea să vă mai povestesc încă multe despre ţara voastră şi felul vostru
de trai; dar acum este rândul vostru să ne spuneţi de ce aţi plecat din acea ţară îndepărtată şi aţi bătut atât
amar de cale până aici. Spuneţi fără teamă tot adevărul; căci din vorbele Mele v-aţi putut da seama că la
Mine minciuna şi ascunzişurile nu-şi au rostul!"

Capitolul 105

Indo-evreii explică ţelul călătoriei lor

Scrisă chiar pe 6 ianuarie 1862, de sărbătoarea celor Trei Magi

(notiţă făcută pe marginea manuscrisului de către Jakob Lorber)

1. După acestea, cel căsătorit a deschis gura şi a spus limpede în limba evreiască: „O prietene, cine
ţi-a povestit de ţara noastră, despre care doar puţini străini au auzit până acum? Tu ai spus adevărul
curat, şi aşa este; dar cum ai aflat aceste taine?"

2. Eu am spus: „Deocamdată aceasta nu vă priveşte pe voi, dar faceţi-vă curaj şi spuneţi ceea ce v-
am cerut Eu!"

150
3. La acestea, cel căsătorit a rostit din nou: „Dragă prietene care ne eşti nouă încă cu totul
necunoscut, iată, noi avem într-adevăr o ţară binecuvântată, care ar putea hrăni încă pe atâţia oameni şi
animale câţi suntem acum; însă egoismul şi invidia au fost semănate de Satana şi în ţara noastră! Cei
bătrâni, care au vrut să fie consideraţi înţelepţi şi să conducă poporul, au împărţit ţara între ei şi au făcut
din oameni slugile lor, astfel că sunt acum în ţara noastră şapte sute de patriarhi, din care aproape fiecare
are câte zece mii de slugi de ambele sexe.

4. A apărut însă chiar şi între noi invidia, şi de la ea, gâlceava şi prigonirile, şi astfel şi primele
mici războaie; căci fiecare vrea să fie nu numai cel mai înţelept, ci şi cel mai bogat şi mai înalt în rang,
astfel că de mai multe ori doar puţin a lipsit ca să fie ales un rege dintre cei şapte sute de patriarhi. Dar
poporul este încă înţelept şi spune: «Dumnezeu singur este Domnul şi regele nostru! El ne-a condus din
sclavia grea în această ţară minunată, iar acum să-I devenim atât de necredincioşi şi neascultători,
precum părinţii noştri în vremurile lui Samuel, ultimul dintre judecători? Departe de noi aceasta!

5. Să ridice Dumnezeu şi asupra noastră îndreptăţită învinuire prin gura unui profet, precum a spus
El cu glas de tunet: 'Iată, acest popor a păcătuit în faţa Mea de tot atâtea ori câte fire de iarbă sunt pe
pământ şi câte fire de nisip în mare, şi la toate aceste păcate îl mai adaugă şi pe cel mai mare, că nu este
mulţumit că Eu îl călăuzesc cu bunătate şi înţelepciune părintească, şi cere cu mare zgomot un rege, cum
au păgânii!' Oh, departe de noi aceasta! Mai bine vă vom servi încă o sută de ani ca slujitori credincioşi
şi vă vom lucra pământul pe care vi l-aţi luat pe nedrept decât să alegem un rege dintre voi!

6. Stă însă scris că Dumnezeu le va trimite odată evreilor un Rege din Ceruri, iar înţelepţii noştri I-
au descoperit deja steaua şi au plecat pe urma ei ca să-L caute. Când se vor întoarce, vom afla din gura
lor cum este cu venirea marelui rege al tuturor evreilor!"

7. Prietene, această adunare a poporului pentru alegerea unui rege din rândurile patriarhilor s-a
petrecut acum treizeci de ani, iar poporul s-a ţinut departe până în acest ceas de alegerea unui rege, căci
cei plecaţi după stea s-au întors după un an şi ne-au povestit unde şi cum L-au găsit pe nou-născutul
Rege al evreilor şi ce fel de nemaiîntâlnite minuni din ceruri au vestit naşterea Lui!

8. La această veste, în care chiar şi cei şapte sute de patriarhi au crezut, deşi unii fără prea mare
tragere de inimă, nimeni nu a mai cerut până în ziua de astăzi alegerea unui rege. Însă de atunci au trecut
mai bine de treizeci de ani, şi noi am trimis de mai multe ori oameni care să caute să afle ce s-a petrecut
cu Regele tuturor evreilor, oriunde s-ar afla El pe acest pământ. Chiar cei trei cititori în stele au plecat
acum câţiva ani la drum din nou spre a veni încoace; nu ştiu însă dacă s-au întors deja cu veşti bune,
căci ţara noastră este acum mult mai mare decât a fost ea la început, şi este nevoie de câţiva ani, până
când întregul popor, care acum este foarte mare şi răspândit, să afle veştile aduse în ţară din afara ei.

9. De aceea se poate ca cei trei înţelepţi să se fi întors deja acasă cu cele mai bune veşti, dar noi să
nu fi aflat totuşi aceasta, din motivele pe care ţi le-am spus cu toată sinceritatea. Pe lângă asta, din cauza
tiraniei tot mai mari a patriarhilor noştri, noi ne întrebăm cu îngrijorare dacă nu cumva auzirea veştilor
celor bune despre noul Rege Ceresc al tuturor evreilor i-o fi făcut bănuitori, şi ei să le fi interzis cu
asprime acelor înţelepţi să răspândească respectiva veste poporului. Astfel că noi am plecat pe ascuns şi
am străbătut lunga cale până aici, pentru a putea duce înapoi în ţara noastră vestea despre ce se petrece
aici cu noul Rege.

10. Călătoria noastră a fost anevoioasă, căci nu am putut lua cu noi decât puţin aur şi nestemate,
care la noi sunt folosite ca mijloace de schimb. A trebuit să ne hrănim în această călătorie cu rădăcinile
care ne erau cunoscute şi uneori ne-am bucurat de găzduirea unor oameni primitori. Dar toate aceste
nevoi nu ne-au putut împiedica să-L căutăm pe Cel care, aşa cum spuneau profeţii, ne va scăpa de toate
necazurile.

11. Şi, în ciuda tuturor greutăţilor şi lipsurilor, am ajuns în sfârşit în vechea patrie a evreilor, care
le-a fost redată după aproape patruzeci de ani, dar care acum se află sub stăpânirea păgânilor numiţi
151
romani; şi noi sperăm acum, cu toată încrederea, că nu am făcut degeaba această călătorie lungă. Nu
avem la noi aur, argint ori nestemate, cu care se preaslăvesc regii, însă avem o inimă sinceră, care Îl
iubeşte mai presus de toate pe Marele Rege Ceresc al tuturor evreilor şi pe care El nu o va refuza; şi cu
ea vrem să-L preamărim şi să-L slăvim întreaga noastră viaţă!

12. Dar acum încă ceva, dragă prietene înţelept şi atotştiutor! Voi sunteţi mulţi în această sală, şi se
pare că vă este cunoscut foarte bine acest pământ şi oamenii lui, şi veţi fi ştiind desigur unde se află
Marele Rege. Este El în Ierusalim sau în Betleem, unde, după cele spuse de cei trei înţelepţi ai noştri,
care poartă şi numele de 'regi' în ştiinţa stelelor, S-a născut El, sau poate într-o altă cetate a marii şi
puternicei Ţări Evreieşti; când şi unde putem să-L găsim, ca să pornim mâine în căutarea Lui?"

13. Eu am spus: „Prietene, într-adevăr nu ai făcut degeaba acest drum, însă nici în Ierusalim, nici în
Betleem şi nici într-o altă mândră cetate nu ai să găseşti casa noului tău Rege al evreilor, căci El
cutreieră mereu din loc în loc, sărac şi fără nicio strălucire lumească, şi îi învaţă pe oameni să cunoască
Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea ei; acolo unde nu se aşteaptă nimeni, acolo va fi El şi vă va primi
cu braţele deschise!

14. Însă jertfa pe care voiaţi să I-o aduceţi şi pe care de fapt l-aţi şi adus-o, Îi este într-adevăr mult
mai dragă decât orice altă comoară din lumea aceasta! Căci El pune preţ numai pe inima curată,
iubitoare, umilă şi plină de blândeţe, iar bogăţiile lumeşti sunt o oroare în faţa Lui, şi ele nu pot avea
nicio valoare decât atunci când sunt întrebuinţate pentru a face bine semenilor. Acolo unde ele hrănesc
lăcomia omenească şi servesc tirania şi trufia oamenilor, împingându-i pe oameni spre lene, ghiftuială,
desfrâu, tâlhărie, crimă şi multe alte păcate, ele sunt un blestem în faţa Aceluia care este Domnul tuturor
Cerurilor şi al Pământului.

15. Tronul Lui este iubirea preacurată, iar strălucirea Lui mai presus de toate este Adevărul cel viu
şi veşnic; cine crede în El, Îl iubeşte mai presus de toate şi Îi respectă poruncile, aceluia El îi dă din Sine
Însuşi Viaţa cea Veşnică.

16. Vedeţi, aşa este noul Rege al evreilor şi de asemenea şi al păgânilor. El se lasă bucuros găsit de
orice om care Îl caută cu iubire adevărată în inimă. Şi pentru că voi Îl căutaţi astfel, Îl veţi găsi cu
siguranţă; căci El Însuşi vă va veni pe neaşteptate în întâmpinare!"

17. Cel căsătorit a spus: „O, dragă prietene atât de înţelept! Tu poţi citi pe feţele noastre ce bucurie
mare ne-au pricinuit cele spuse de tine despre Marele Rege! Căci aşa trebuie să fie El, după profeţia
bătrânilor înţelepţi! Tu însă trebuie să fi fost de multe ori în preajma Lui, căci pari să-L cunoşti foarte
bine! Cum arată El la chip? Nu vrei să ni-L descrii puţin?"

18. Eu am spus: „Iată, între timp hangiul nostru a pregătit mai mulţi peşti pentru voi! Mergeţi mai
întâi la masa voastră şi mâncaţi; şi abia după aceea vom vorbi mai departe!"

19. La această invitaţie, cei patru s-au retras cu bucurie ca să facă ce i-am sfătuit Eu.

Capitolul 106

Visul copilei

1. După ce au terminat de mâncat peştii, purtătorul de cuvânt i-a spus hangiului: „O, dragă prietene,
ne-ai dat o bună întărire pentru trupurile noastre; dar noi stăm prost cu plata!"

2. Hangiul a spus: „Dragii mei fraţi întru strămoşi, nu trebuie să vă faceţi griji pentru aceasta, şi
când vă veţi porni din nou spre casă, vom avea grijă ca să nu plecaţi cu desaga goală; fiţi veseli acum şi
nu vă mai faceţi griji degeaba!"

152
3. Copila de doisprezece ani, acum că prinsese putere şi curaj ca să vorbească, i-a spus tatălui ei:
„Tată, ascultă-mă: acum trei zile, când am avut norocul să fim primiţi de un alt hangiu prietenos, am
avut un vis adevărat! Tu mi-ai spus ca de fiecare dată că visele

copiilor nu au nicio însemnătate, însă eu am văzut în vis această încăpere şi de asemenea că am fost
primiţi cu atâta căldură în acest han. Dar am văzut în vis încă mult mai mult, dar tu nu ai vrut să asculţi
când am vrut să-ţi povestesc. Iar mie îmi pare că visul meu se adevereşte în întregime!"

4. La acestea, tatăl i-a spus fetei: "Bine, ce-ai mai visat şi s-a adeverit până acum aici? Îţi dau voie
să ne povesteşti acum întregul vis!"

5. Copila a spus: „Nu-ţi voi povesti chiar întregul vis, ci numai ce este mai important, şi anume: în
visul meu am văzut şi acea masă mare de acolo şi pe aceiaşi oameni stând la ea. Şi iată, unul dintre ei
era chiar acel Mare Rege Ceresc pentru care am venit noi până aici! Ţi L-aş putea şi arăta; dar acum am
auzit o voce în mine, care nu mă lasă să fac asta, iar eu trebuie să mă supun! Aşa precum totul din visul
meu s-a împlinit până acum, poate că se va împlini şi aceasta, şi Îl vom găsi pe Acela pe care dorim să-L
găsim mai presus de toate!"

6. Tatăl a spus plin de uimire: „Draga mea copilă, se poate să fie un dram de adevăr în visul tău,
dar să-i dau povestirii tale imediat crezare ar fi o mare nesăbuinţă, când este vorba de o treabă atât de
importantă şi de sfântă; trebuie să cercetăm totul cu foarte mare atenţie! De aceea mă voi adresa din nou
acestui om foarte înţelept, cu care am vorbit deja şi care pare a fi un profet; de la el voi afla cel mai
repede ceva mai concret despre Regele Ceresc al tuturor evreilor. L-am rugat şi mai înainte să-mi
descrie chipul sfântului Rege; dacă îmi va îndeplini această rugăminte, nu ne va mai fi atât de greu să-L
găsim şi să-L recunoaştem!"

7. Femeia i-a spus bărbatului ei: „Dragul meu soţ, inima nevinovată şi curată a unui copil este
uneori mai aproape de Dumnezeu decât a noastră, care este pângărită de unele patimi; şi de aceea ea
poate recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu mai degrabă decât noi! În căutări şi găsiri, copiii, cu ochii lor
ageri, sunt de multe ori mai buni decât noi, bătrânii. Tu însă eşti uneori mult prea precaut, şi de multe ori
am fost martoră când tu ai recunoscut abia după mult timp drept bun şi adevărat ceea ce noi de la
început am recunoscut a fi astfel; cine ştie dacă nu o fi şi de data aceasta la fel!"

9. După această discuţie, purtată cu voce joasă, ca să nu fie auzită de noi, cei doi bărbaţi s-au ridicat şi
au venit la Mine plini de veneraţie şi M-au rugat să li-L descriu pe Marele Rege.

10. Eu însă i-am spus cu prietenie celui căsătorit: „Voi aţi vorbit în şoaptă despre Marele Rege şi
despre visul copilei tale, şi totuşi Eu am auzit fiecare cuvânt. Voi vreţi să auziţi de la Mine cum arată
Marele Rege, căci sunteţi de părere că, ştiind aceasta, Îl veţi putea găsi pe Rege şi Îl veţi putea
recunoaşte şi preaslăvi atunci când Îl veţi întâlni.

11. Eu însă v-am spus vouă: noul Rege al evreilor trebuie să fie recunoscut mai întâi în Spirit şi în
întregul adevăr de cei care Îl caută cu adevărat, şi abia atunci El va putea fi uşor recunoscut şi în
persoană. Copila ta a avut un vis în urmă cu trei zile, în apropiere de Damasc, şi a vrut să-ţi descrie
chipul Regelui din visul ei; de ce n-ai vrut să o asculţi?"

12. Bărbatul a spus: „Prietene iubit şi preaînţelept, eu am urmat întotdeauna înţeleptele sfaturi din
moşi-strămoşi, după care copiii trebuie să asculte ceea ce este bun şi adevărat, dar de vorbit să vorbească
numai atunci când sunt întrebaţi, ca să nu devină prea slobozi la gură; căci este mult mai înţelept să
gândeşti mai mult şi să acţionezi în consecinţă decât să pălăvrăgeşti mult şi să faci puţin. Şi de aceea n-
am vrut să-mi las copila să-mi povestească imediat visul ei, ca să înveţe răbdarea şi stăpânirea de sine,
ceea ce mai ales femeilor le este de mare trebuinţă, căci lor le este oricum greu să-şi strunească limba."

13. Eu am spus: „Aici ai dreptate, dar cum copila ta este din firea ei foarte tăcută, ar fi trebuit să faci
o excepţie de la regulile tale; căci astfel de copii cuminţi şi cu atât de mult bun-simţ sunt de obicei mult
153
mai aproape de adevărurile profunde ale vieţii decât adulţii, care prin nenumăratele lor cercetări şi-au
umplut mintea cu tot felul de aşa-zise înţelepciuni lumeşti, încât până la urmă nu mai recunosc pădurea
de atâţia copaci. Şi în cazul tău este cam la fel, căci tu nu ai vrut să faci de ruşine obiceiurile şi renumele
neamului tău, ceea ce nu ţi se poate lua în nume de rău. Însă poate că ai băgat şi tu de seamă că un cuţit
prea tare ascuţit se ştirbeşte mai uşor decât unul care este puţin mai tocit, dar totuşi încă destul de ascuţit
ca să taie! Dar, oricum ar fi, lasă-ţi copila să vină aici şi să-L aleagă dintre noi pe Cel care i-a apărut în
vis drept noul Rege al evreilor!"

14. Bărbatul, pe care aceste vorbe ale Mele l-au pus pe gânduri, la fel ca şi pe cumnatul său, a spus:
„O, dragă prietene de o înţelepciune nemaiîntâlnită, oare într-adevăr Marele Rege se află printre voi?"

15. Eu am spus: „Aceasta vi se va arăta; acum însă fă ce ţi-am cerut Eu!"

16. La aceste cuvinte, omul s-a dus şi s-a întors cu copila sa la Mine.

Capitolul 107

Copila Îl recunoaşte pe Domnul nostru Iisus Cristos

1. Când copila a ajuns în faţa Mea, plină de veneraţie, Eu am întrebat-o cu toată prietenia: „Ei
bine, draga Mea fetiţă, spune-Mi, care dintre noi, cei de la această masă, seamănă cel mai mult cu Cel
care ţi-a apărut în vis acum trei zile drept Marele Rege al tuturor evreilor şi drept Stăpânul Cerurilor şi al
Pământului!"

2. Copila a spus: „O Doamne, tu mă pui acum pe mine, un biet copil, la o grea încercare!"

3. Eu am spus: „Draga Mea fetiţă, de ce numeşti tu aceasta o încercare grea?"

4. Copila a spus: „O Doamne, dacă m-ar fi întrebat altcineva aceasta, i-aş fi putut răspunde uşor;
însă îmi este greu să răspund la întrebare, pentru că tocmai Tu mă întrebi, care eşti Tu Însuţi Acela pe
care eu L-am văzut în visul meu ca fiind marele şi atotputernicul Rege, nu numai al evreilor, ci şi al
tuturor oamenilor!

5. Dar pentru că trebuie să vorbesc acum în faţa Ta, o Doamne atotputernic, care stăpâneşti din
veşnicie peste toate Cerurile şi lumile, atunci eu îţi spun acum deschis: Tu Însuţi, Doamne, eşti Acela!
Te-am văzut pe Tine în strălucirea soarelui! Nenumărate ierarhii cereşti Te înconjurau şi Îţi preaslăveau
minunatul nume.

6. Iar eu am întrebat un înţelept, care se afla lângă mine, care este numele Tău.

7. Şi înţeleptul mi-a spus: „Numele Celui Preaînalt n-a putut fi rostit din veşnicie nici măcar de
vreun înger; căci numele Său este nesfârşit de mare, la fel ca spaţiul nemărginit al Creaţiei Sale, din care
Pământul, pe care locuieşti tu, nu este mai mare decât un fir infim de praf în comparaţie cu întreg
Pământul. Însă Dumnezeul cel veşnic, Creatorul şi Tatăl, din imensa Lui iubire pentru voi, copiii Lui,
pentru ca voi să vă puteţi apropia de El, a îmbrăcat trup de carne şi, odată cu acesta, şi-a luat şi un nume,
pe care fiecare om al acestui pământ şi fiecare înger să poată să îl simtă şi să îl rostească; şi acest nume
sfânt este: Tată, Iubire, Adevăr şi Viaţă; ca Fiu al Omului însă El se numeşte Iisus!"

8. După aceasta, eu am văzut rânduri mari de sori şi pământuri fără număr şi fără măsură plutind în
faţa Ta, şi toate erau pline cu fiinţe minunate, asemănătoare nouă, precum şi cu alte lucruri minunate. Şi
oriunde Îţi îndreptai Tu privirea în adâncul spaţiului nemărginit, eu vedeam noi şi noi creaţii luând
fiinţă! O Doamne, o Iubire, o Tată, o Tu, Regele meu Iisus! Cât de nemărginit de mare, preasfânt şi
preaminunat eşti Tu în Tine Însuţi din vecii vecilor! În veşnicie nimeni nu Îţi este asemenea! Oh, iartă
slăbiciunea limbii mele, care nu poate să-Ţi aducă o mai înaltă laudă şi slavă!"
154
9. La acestea, copila a căzut în genunchi şi M-a lăudat şi preaslăvit tăcută, în adâncul inimii ei,
copleşită fiind şi plângând de atâta iubire.

10. Când tatăl, unchiul şi mama ei au văzut acestea, au căzut şi ei în genunchi şi au început să Mă
slăvească cu glas tare.

11. Eu însă am spus: „Ridicaţi-vă, copiii Mei dragi; căci Tatăl nu vrea să fie adorat de voi aşa cum
sunt adoraţi idolii din templele păgâne, ci El vrea doar să fie iubit cu adevărat! Căci din cauza iubirii
voastre pentru El S-a lăsat El găsit aici de către voi! Eu sunt Cel pe care Îl căutaţi. Acum însă ridicaţi-vă
şi fiţi veseli şi senini! Asezaţi-vă la această masă şi desfătaţi-vă cu vinul cu care Eu vă voi umple
cupele! Tu, fiică iubitoare, aşează-te la dreapta Mea, împreună cu maica ta, iar voi doi, bărbaţii, aşezaţi-
vă la stânga Mea! Mai este un ceas până la miezul nopţii şi mai avem de vorbit despre aspecte chiar
foarte importante."

12. Când am terminat de spus acestea, cei patru s-au ridicat plini de evlavie şi au spus: „O, iubire
necuprinsă, o Doamne, rege şi Tată Iisus, lasă-ne să ne întoarcem la masa noastră; căci suntem
nevrednici să stăm atât de aproape de Tine!"

13. Eu am spus: „Ce am spus Eu odată aşa rămâne! Nu sunt Eu prezent peste tot în Spirit? Unde
vreţi să vă ascundeţi ca să nu cadă lumina ochilor Mei asupra voastră? Mai bine bucuraţi-vă că v-am
lăsat să Mă găsiţi! Căci acum sunt şi Eu, asemenea vouă, un om din carne şi oase pe acest pământ, şi
sunt precum un prieten şi un frate între voi."

14. La aceste cuvinte convingătoare ale Mele, cei patru au venit în sfârşit la Mine, şi copila nu şi-a mai
luat ochii de la Mine, şi ea însăşi strălucea de atâta iubire pentru Mine, ceea ce au băgat de seamă şi
ucenicii Mei.

15. Eu însă i-am spus hangiului: „Adu patru cupe curate şi goale; căci vreau să le dau acestor patru
prieteni ai Mei din vinul Meu, ca să prindă puteri! Căci de dragul Meu, ei au luat pe umerii lor toate
greutăţile acestei lungi călătorii şi le-au răbdat cu umilinţă şi cu un curaj cu adevărat eroic, şi de aceea
vor fi răsplătiţi şi despăgubiţi aici pentru tot ce au fost nevoiţi să rabde!"

16. La acestea, hangiul s-a dus să caute patru cupe goale şi curate, pe care le-a aşezat apoi în faţa
celor patru oaspeţi.

17. După ce au fost aduse cupele, Eu am spus, uitându-Mă la fetiţă: ..Draga Mea copilă, ai văzut în
visul tău cum în spaţiul nemărginit se năşteau mereu noi creaţii, acolo unde pătrundea lumina ochilor
Mei, şi acum priveşte, voi face ca lumina din ochii Mei să pătrundă în cupele voastre încă goale, şi ele
se vor umple imediat cu cel mai curat vin ceresc! Beţi acest vin din iubire pentru Mine şi veţi primi
puterea şi întărirea care vă vor da curajul să vorbiţi cu Mine, iar ceea ce vă voi spune Eu voi veţi putea
uşor înţelege şi păstra, şi astfel veţi fi în stare şi să vestiţi numele Meu fraţilor voştri în ţara voastră."

18. După acestea Eu am privit cupele goale, şi ele s-au umplut într-o clipită cu cel mai bun şi mai
curat vin, iar cei patru au fost peste măsură de uimiţi.

19. Când cupele pline cu cel mai bun vin se aflau în faţa celor patru, Eu le-am spus: „Nu vă temeţi
şi nu şovăiţi să beţi din noul vin, creat acum pentru voi! Căci aşa cum Cuvântul Meu şi Voinţa Mea
trezesc şi însufleţesc, la fel şi acest vin, care este asemenea Cuvântului şi Voinţei Mele, vă va trezi şi
însufleţi spre Viaţa cea Veşnică a sufletelor voastre! Şi acum beţi!"

20. La acest îndemn al Meu, cei patru au luat plini de evlavie cupele şi au băut până la ultimul strop
vinul care le-a plăcut foarte mult. Când vinul le-a pătruns în trup, exagerata evlavie i-a părăsit şi s-a
transformat în iubire, ceea ce le-a dat acel curaj ca să vorbească la fel de deschis cu Mine aşa cum
vorbesc copiii cu părinţii lor.

155
 Capitolul 108

Despre puterea Spiritului

1. Mai întâi Mi s-a adresat copila, spunând: „O Doamne şi Rege preaînalt şi plin de putere divină,
oare cum Ţi-a fost cu putinţă să faci din nimic acest vin cu adevărat ceresc, aşa dintr-odată, încât nici nu
ne-am putut da seama cum a ajuns el în cupe? Eu ştiu preabine că puterii divine nu îi este nimic cu
neputinţă şi că Dumnezeu a făcut toate câte sunt şi mai face şi în continuare altele noi; dar în facere
Dumnezeu ţine seama de o anumită ordine, astfel că atunci când un lucru sau fenomen trebuie să ia pe
deplin fiinţă, el trebuie întotdeauna să fie precedat de un altul, iar ceea ce rezultă la urmă pare
întotdeauna o urmare a etapelor pregătitoare, şi într-adevăr aşa şi este.

2. Vinul pe care ni-1 dă viţa-de-vie nu este o minune mai prejos decât aceasta! Însă la obţinerea
vinului din viţa-de-vie este nevoie de mulţi paşi până la coacerea strugurilor; pe când aici, la facerea
acestui vin ceresc, nu a fost nevoie de niciun pas premergător, ci Tu doar ai vrut, şi cupele au fost deja
pline cu vin! Cum este aceasta cu putinţă?"

3. Eu am spus: „Draga Mea copilă, tu numeri abia doisprezece ani împliniţi, dar mintea ta se poate
măsura cu cea a unuia de patruzeci de ani, şi încă bine instruit! Cu o astfel de întrebare nu a venit încă
nimeni la Mine. Da, draga Mea fetiţă, întrebarea pe care ai pus-o tu aici este foarte limpede, dar
răspunsul la ea nu vi se va mai părea tot atât de limpede; însă pentru că ai întrebat, vei primi şi un
răspuns.

4. Uite, vinul pe care viţa-de-vie îl pregăteşte în timp este o minune la fel cu aceasta, pe care Eu
am făcut-o aici dintr-odată! Eu aş putea face mai departe vinul, şi orice altceva, din aer, căci în aer de
află toate componentele care se află în vin, şi la fel, toate componentele necesare facerii tuturor
celorlalte creaturi; însă omul nu poate vedea cu ochii trupului lui toate acestea, ci numai Spiritul poate
vedea, şi poate să deosebească şi să unească, şi astfel să facă ceva fie dintr-odată, fie - pentru încercarea
minţii omeneşti, a iubirii şi a răbdării sale şi pentru trezirea hărniciei şi lecuirea trândăviei oamenilor –
în timp, în felul în care vă este cunoscut. Întotdeauna însă unul şi acelaşi Spirit este în stare să facă
aceasta, într-un fel ori într-altul, pentru că el este şi va fi în veci cauza primordială a tot şi a toate câte
există; căci tot ceea ce există este la urma urmei doar puterea, iubirea, înţelepciunea şi voinţa Spiritului.

5. Şi fiecare om are un astfel de Spirit, care însă se trezeşte în el abia atunci când omul făptuieşte
după Voinţa Divină, pe care o recunoaşte, căci atunci sufletul lui se uneşte cu Spiritul prin curata iubire
pentru Dumnezeu, şi, din aceasta, pentru aproapele, şi astfel sufletul devine el însuşi iubire pură şi
Voinţă Divină. Iar dacă s-au petrecut acestea în om, el este asemenea lui Dumnezeu, şi poate săvârşi
fapte pe care nicio minte omenească nu le poate pricepe.

6. Acum însă vă aflaţi la Sursă, unde puteţi auzi Voinţa Divină şi puteţi să o recunoaşteţi pentru
viaţa voastră; iar dacă veţi făptui după ea, ceea ce ţine de libera voastră voinţă, prin aceasta Voinţa
atotputernică a lui Dumnezeu va fi a voastră, şi prin ea veţi putea face totul.

7. Însă în Voinţa Divină se află şi cea mai înaltă Înţelepciune, şi de aceea ea, Voinţa Divină, nu
poate voi şi face nimic care ar fi împotriva Înţelepciunii Divine. Prin urmare, cine îşi însuşeşte Voinţa
Divină prin fapte, acela şi-a însuşit şi Înţelepciunea Divină, fără de care voinţa nu ar fi în stare să facă
nimic; şi astfel, un om care făptuieşte după Voinţa Divină este preaplin de lumina adevărată a Vieţii şi
de o înţelepciune însufleţită de iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele său. Şi iată, preaiubita Mea
copilă, ţi-am dat acum un adevăr preacurat drept răspuns la întrebarea ta, şi acum spune-Mi dacă l-ai şi
înţeles!"

8. Fetiţa, care era foarte bine-crescută şi educată, a spus: „O, preamărite şi atotputernice Rege,
Doamne şi Învăţătorule, mie îmi pare că aş fi priceput înţelesul cuvintelor Tale; însă cu siguranţă că nu
voi putea pătrunde adâncul acestei înţelepciuni, ce poate fi înţeleasă doar de un Spirit preacurat, decât

156
atunci când voi reuşi şi eu ca sufletul şi Spiritul meu să fie una, după cuvintele Tale. Îţi mulţumesc Ţie,
o Doamne şi Învăţătorule, pentru această învăţătură preaînţeleaptă!"

9. Eu am spus: „Ai vorbit acum foarte bine, şi Eu îţi zic ţie că vei ajunge mai repede decât crezi tu
acum în această stare pe care Eu ţi-am descris-o ca fiind desăvârşită şi asemenea lui Dumnezeu,; căci tu
ai deja o adevărată iubire pentru Mine şi, prin urmare, şi pentru semeni. Această iubire este singura cale
sigură de unire a sufletului cu Spiritul, pentru că o astfel de iubire este de fapt în suflet Spiritul lui
Dumnezeu; întăreşte-1 prin fapte bune şi te vei convinge în curând de puterea lui minunată în tine şi în
afara ta.

10. Cine caută să-L înţeleagă şi să-L găsească pe Dumnezeu cu mintea, acela şi-a ales o muncă
istovitoare şi înaintează tare greu, chiar şi numai un pas; cine însă Îl caută pe Dumnezeu în inimă, cu
iubire, acela Îl va găsi curând şi va atinge uşor ţelul adevărat al vieţii. Înţelegi?"

11. Copila a spus: „O, Mare Domn şi Învăţător, am înţeles preabine; căci dintr-odată mi-a fost
limpede precum lumina zilei şi am priceput acum cu mult mai clar decât mai înainte şi răspunsul Tău la
întrebarea pe care Ţi-am adresat-o. Astfel, înţeleg acum şi visul meu şi îmi dau seama că acesta a fost
creat în sufletul meu de Spiritul Tău, căci singur sufletul meu nu ar fi fost în stare să aibă o imagine atât
de profundă asupra Creaţiei Tale!"

12. Eu am spus atunci către părinţii fetei: „Această copilă vă va fi lumină călăuzitoare! Iar dacă ea
vă va vesti lucruri mari prin Spiritul Meu din ea, să nu faceţi aşa cum aţi făcut acum trei zile în
apropiere de Damasc! Acum însă, cupele voastre se vor umple încă o dată, iar voi le veţi goli din nou!"

13. La acestea, femeia a spus: „O Doamne, nu mai este nevoie; căci suntem îndeajuns de întremaţi!"

14. Eu am spus: „Femeie, nu te amesteca în ceea ce fac Eu pentru voi! In vinul pe care vi-1 dă vouă
viţa-de-vie se află fără îndoială şi un spirit care ameţeşte şi impurifică omul, şi care nu luminează
sufletul, ci îl întunecă. Însă în vinul pe care vi-1 dau Eu din Ceruri se află Spiritul adevăratei iubiri şi
înţelepciuni; căci el este Cuvântul şi Voinţa Mea. De aceea să îl beţi fără teamă şi fără sfială, ca să vă
întăriţi şi ca să le vestiţi şi celorlalţi oameni din ţara voastră, în numele Meu, Cuvântul şi Voinţa Mea!"

15. După ce am spus acestea, cei patru M-au rugat să le mai umplu încă o dată cupele cu vinul cel
minunat. Iar Eu M-am uitat la cupe la fel ca mai înainte, şi ele s-au umplut în acea clipă cu vinul cel mai
bun şi mai curat. Apoi le-am spus celor patru să bea tot vinul din cupe, iar ei au făcut aceasta, cu plăcere
şi bucurie.

16. După ce au băut vinul şi de data aceasta, au început să fie tot mai luminoşi şi mai deschişi la
inimă, iar cel căsătorit a început să vorbească plin de înţelepciune, astfel că ucenicii Mei s-au mirat de
aceasta, zicând: „Iată acest om, El 1-a făcut înţelept cu câteva înghiţituri din vinul cel minunat şi 1-a
iniţiat în întreaga învăţătură! De ce nu face la fel şi cu ceilalţi oameni?"

17. Eu am spus: „Ce vă pasă vouă? Nu fac Eu oare ceea ce voiesc? Eu ştiu de ce fel de hrană are
nevoie fiecare fir de plantă, şi la fel, fiecare animal, aşa că voi fi ştiind şi de ce fel de hrană spirituală are
nevoie fiecare. om. Voi, care sunteţi mereu în preajma Mea, auziţi şi vedeţi tot ce fac; să băgaţi însă de
seamă şi felul cum Mă port Eu cu oamenii şi cum îi învăţ, după natura sufletului lor, iar dacă veţi face şi
voi la fel, veţi avea roade bune!

18. La acestea, ucenicii s-au liniştit din nou. Eu însă le-am dat mai departe celor patru învăţături
despre Împărăţia lui Dumnezeu.

19. După ce i-am învăţat despre Împărăţia lui Dumnezeu în om pe acest pământ şi le-am arătat şi
puterea acesteia, precum şi faptul că împărăţia Mea nu este din această lume, i-am spus hangiului să le
arate celor patru un loc unde să se poată odihni, căci era deja trecut cu un ceas de miezul nopţii. Hangiul

157
Mi-a împlinit pe dată voinţa, şi cei patru s-au dus să se odihnească. Noi însă am rămas la mesele noastre
ca de atâtea alte daţi, şi ne-am odihnit până la răsărit; şi hangiul s-a odihnit cu noi, la o masă mai mică.

20. Dimineaţa hangiul şi-a început treaba, ca de obicei, cu un ceas înainte de răsărit, îngrijindu-se
de toate în gospodăria lui înainte de a răsări soarele, căci era sabatul, când toate muncile încetau până la
apus. Aşa că a cerut să se pregătească masa de dimineaţă înainte să răsară soarele, ca să poată fi şi
terminată până atunci; căci în această privinţă era foarte strict, ca evreu.

Capitolul 109

Adevărata sfinţire a sabatului

1. Însă Eu, cunoscând preabine această slăbiciune a lui, l-am pus la grea încercare, dormind
împreună cu ucenicii până după răsăritul soarelui, ceea ce 1-a neliniştit pe hangiul nostru.

2. După ce soarele a răsărit de-a binelea, M-am ridicat şi Eu împreună cu ucenicii de la masă şi am
ieşit afară, aşa cum făceam de cele mai multe ori peste tot unde mergeam.

3. Hangiul însă a venit în grabă după Mine, Mi-a urat bună dimineaţa şi M-a întrebat: „O, Doamne
şi Învăţătorule, ce să facem acum? Astăzi este sabatul! Masa de dimineaţă este pregătită încă dinainte de
răsăritul soarelui. Vei voi Tu oare, Doamne, să mănânci acum, după răsărit, şi să le dau şi celor patru să
mănânce peste zi?"

4. Eu am spus: „Dragul Meu prieten, uite, tu eşti de altfel în aproape toate un om înţelept, însă în
ceea ce priveşte ţinerea sabatului eşti la fel de orb precum fariseii, care se ţin de litera legii, fără a
cunoaşte spiritul ei. Aşa cum tu îţi hrăneşti oile, vacile, boii, viţeii, măgarul şi caprele în această zi, la fel
ca şi în celelalte, ceea ce este de asemenea o muncă, de ce oare ar trebui ca oamenii să postească? Sunt
oamenii în faţa lui Dumnezeu mai prejos decât animalele? Pe lângă aceasta, Eu sunt, astăzi şi în
veşnicie, şi Domnul sabatului, la fel ca şi al oricărei alte zile, care, la fel ca şi sabatul, este tot o zi a
Domnului. De ce nu ar trebui oare de sabat să fac ceea ce fac în oricare altă zi?

5. Cine face ca soarele să răsară, iarba să crească, cine pune vântul să bată şi norii să se preumble
pe cer? Cine face să curgă apa din izvoare, din râuri şi din fluvii, şi cine pune marea în mişcare de la un
capăt la altul al pământului? Cine mişcă sângele în vine şi inima în piept, ia aminte, chiar şi în ziua de
sabat?

6. Dacă Eu M-aş odihni de sabat doar pentru o clipă, nu s-ar nărui întreaga Creaţie?

7. Uite, să făptuieşti din iubire pentru aproapele înseamnă pentru Mine să-L slujeşti într-adevăr pe
Dumnezeu şi pe oameni, iar aceasta este mai presus decât să sărbătoreşti în trândăvie sabatul! De aceea,
fă tu fapte bune şi de sabat, şi astfel Îmi vei sărbători şi închina Mie sabatul, cum Îmi este Mie cel mai
pe plac!

8. Iar acum să ne întoarcem în casă şi să luăm masa, şi la fel să facă şi cei patru indo-evrei, care
sărbătoresc abia poimâine sabatul!"

9. Hangiul, auzind aceste cuvinte ale Mele, a înţeles imediat nesăbuinţa ţinerii sabatului doar de
ochii lumii şi a cerut să se aducă bucatele pe masă, iar noi ne-am aşezat la mese şi am început să
mâncăm cu voie bună.

10. Au venit şi cei patru indo-evrei, şi Eu i-am poftit să se aşeze la masa noastră şi să mănânce
împreună cu noi din bucatele de pe masă; ceea ce ei au şi făcut cu mare bucurie, căci nu ştiau că în
Galileea, ca şi în întreaga ţară evreiască, în această zi se sărbătorea sabatul.

158
11. În vreme ce mâncam, cel care anunţa sabatul trecea pe străzile cetăţii, chemându-i pe oameni la
sinagogă, cu mic cu mare, tineri şi bătrâni. Auzind aceasta, cei patru s-au speriat, căci abia acum au aflat
că această zi era adevăratul sabat al evreilor, iar ei îl încălcaseră, mâncând după răsăritul soarelui.

12. Eu însă le-am spus: „Eu sunt şi Domnul sabatului! Şi cum Eu nu vă socotesc aceasta un păcat,
de ce trebuie să vă împovăraţi singuri cugetul?"

13. Bărbatul a spus: „Îţi mulţumesc, Doamne, pentru acest cuvânt al Tău atotputernic de milostenie;
căci dacă am fi păcătuit acum în faţa Ta, Tu sigur ne-ai fi atenţionat şi ne-ai fi readus pe drumul cel bun.
Dar cum de este cu putinţă ca noi să nu păcătuim în faţa Ta, însă legea lui Moise totuşi să ne condamne?
De ce oare a dat Moise astfel de legi poporului, ca şi când ar fi venit de la Dumnezeu?"

14. Eu am spus: „De felul tău, tu eşti un om înţelept şi cunoşti bine cele scrise de Moise; tu cunoşti
bine litera, şi cuvântul nu îţi este străin; însă adevăratul Spirit, care dă viaţă la tot şi care este ascuns în
aceste cuvinte, îţi este încă străin, la fel ca şi tuturor evreilor, încă dinainte de robia babiloniană. De
aceea tu te agăţi de scoarţa moartă a copacului; însă miezul din lăuntrul lui îţi este necunoscut în
înţelepciunea şi puterea lui. Dacă vei zgâria odată scoarţa cea veche a unui copac, viaţa lui nu va suferi;
însă dacă vei răni miezul lui, acesta va fi un păcat împotriva vieţii copacului, căci el va suferi şi până la
urmă va muri.

15. Uite, izraeliţii deveniseră în vremea robiei lor în Egipt leneşi şi hrăpăreţi, asemenea animalelor,
şi începuseră să-L uite pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov şi să creadă în idolii egiptenilor; doar
câţiva l-au rămas credincioşi Unicului şi Adevăratului Dumnezeu, iar aceştia L-au rugat pe Dumnezeu
să salveze poporul Lui din robie. Şi Dumnezeu a făcut aceasta prin Moise, aşa cum îţi este preabine
cunoscut.

16. Moise a avut mult de furcă în cei patruzeci de ani petrecuţi în deşert ca să-şi ridice poporul
pierdut - cu ajutorul vizibil de zi cu zi al lui Iehova, prin învăţături şi legi înţelepte - la starea în care
trebuie să se afle un om după rânduiala divină. Pentru aceasta a fost nevoie şi de legi care să le zică
oamenilor când, ce, cât de mult şi cât de des să mănânce şi să bea într-o zi şi cum să se îmbrace şi cum
să-şi cureţe trupul!

17. Astfel că prin Moise i s-a dat poporului - care era căzut în cea mai mare trândăvie şi n-ar mai fi
vrut să facă nimic toată ziua - dreptul la sărbătoare şi la odihnă doar într-o singură zi din şapte, zi în care
primea de la conducători învăţături despre Dumnezeu, despre Ordinea şi Voinţa Sa, şi era atenţionat cu
străşnicie de nerespectarea legilor.

18. Atunci însă când un om şi-a însuşit Ordinea lui Dumnezeu şi, din propria-i voinţă, făptuieşte în
toate numai ce este bine, drept şi adevărat, pentru acest om nu poate fi un păcat dacă, fiind pe deplin
sănătos, nu se mai foloseşte de leacurile de care au nevoie bolnavii. De aceea tu, ca om drept şi cu
respect faţă de Dumnezeu, nu vei păcătui împotriva sabatului dacă te vei hrăni cu măsură când îţi este
foame şi în ziua sabatului şi dacă vei face bine aproapelui tău în această zi, la fel ca şi în celelalte. Cum
fac Eu, să faci şi tu, şi vei face bine şi vei trăi în Rânduiala Mea!

19. Ce câştigă cei care sărbătoresc sabatul prin faptul că se ghiftuiesc peste măsură cu trei ceasuri
înainte de a răsări soarele în ziua de sabat, astfel că întreaga zi de-abia mai pot să se ţină pe picioare, iar
după apus încep iar să se ghiftuiască până la miezul nopţii, astfel că nici a doua zi nu vor mai fi buni de
nimic?! Iată, un astfel de sabat este o nelegiuire în faţa Mea, însă a ţine sabatul precum ţi-am arătat Eu
acum, aceasta este Voinţa Mea, şi de aceea este cu siguranţă şi pe placul Meu. De aceea, gândeşte în
sinea ta mereu: litera legii ucide, numai Spiritul iubirii şi al adevărului din ea o fac vie."
20. Când bărbatul a auzit acestea de la Mine, Mi-a mulţumit împreună cu ceilalţi pentru această
învăţătură, şi toţi au redevenit senini şi bine dispuşi.

21. Apoi hangiul M-a întrebat dacă să meargă împreună cu ai lui la sinagogă ori să rămână acasă.

159
22. Eu am spus: „Cine este mai presus, Eu ori sinagoga? Lasă-i pe ai tăi să meargă şi trimite-i şi
rabinului o ofrandă, care îi va fi cu mult mai plăcută decât prezenţa ta, tu însă rămâi acasă; căci în
curând va sosi o caravană din Persia şi vei avea mult de lucru!"

23. Hangiul a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, aceştia nu pică bine tocmai azi, într-o zi de sabat,
căci noi, hangiii, avem o lege foarte aspră, care nu ne dă voie să primim într-o astfel de zi nici măcar un
evreu, darămite un străin!"

24. Eu am spus: „Să faci bine şi în ziua de sabat este drept în faţa Mea, după cum le-am spus mai
înainte şi indienilor; însă dacă îţi este teamă de mai-marele sinagogii, trimite-i prin servitorii tăi o
ofrandă pentru dispensă, şi el te va dezlega de sabat!"

25. Hangiul a făcut întocmai, iar servitorul i-a adus în curând o dispensă pentru trei sabaturi, de care
hangiul s-a bucurat; căci caravana urma să îi aducă un câştig de trei ori mai mare decât plătise el pentru
dispensă.

26. Hangiul apoi M-a întrebat, zicând: „Doamne şi Învăţătorul meu, este însă oare drept din partea
mai-marelui sinagogii că mi-a dat o dispensă pentru a încălca sabatul - ceea ce el consideră a fi un mare
păcat, care atrage după sine o grea pedeapsă - şi mi-a îngăduit, mie şi întregii mele case, să fac acest
păcat fără nicio grijă, ca şi cum eu nu ar trebui să mă tem de nici cea mai mică pedeapsă?"

27. Eu am spus: „Prietene, dacă mai-marele sinagogii ar considera un păcat încălcarea sabatului,
atunci păcatul ar cădea asupra lui, pentru că lasă pe alţii, în schimbul banilor, să încalce sabatul. Însă
dacă el nu crede în sabat, ci doar se preface faţă de popor că ar crede că este un păcat fără urmă de
îndoială şi ţine despre aceasta predici aspre, atunci păcatul lui este cu mult mai mare pentru că dă pe
bani dispensă de încălcare a sabatului, căci el va trebui să plătească, pe lângă încălcarea sabatului, şi
pentru păcatul minciunii şi al lăcomiei, fiindcă şi-a încălcat credinţa din cauza lăcomiei sale.

28. Acela însă care a primit o dispensă de încălcare a sabatului, cum este cazul tău, poate liniştit să
facă fapte bune de sabat, căci astfel trebuie sărbătorit sabatul, după Voinţa Mea!"

29. Când a auzit hangiul acestea de la Mine, le-a dat imediat poruncă oamenilor lui să pregătească |
tot ce era nevoie pentru primirea unei mari caravane.

30. Şi fiecare s-a întors la treaba lui, cu şi I mai mult entuziasm, căci vestitorii caravanei se aflau deja la
porţile hanului.

Capitolul 110 Caravana perşilor soseşte la han

1. Câţiva din vecinii care ţineau sabatul au băgat de seamă cum oamenii hangiului făceau treabă, la
fel ca într-o zi obişnuită de lucru, şi au venit la hangiu şi i-au spus: „Să înţelegem că tu nu ştii că azi este
sabatul?!"

2. Hangiul însă a spus: „Vedeţi-vă voi de treaba voastră, că eu îmi văd de a mea! Iată aici dispensa
de la mai-marele sinagogii primită în schimbul unei ofrande; mai mult de-atât nu vă priveşte pe voi ce
fac eu!"

3. La aceste vorbe, vecinii au plecat, iar cei ai casei aşteptau caravana care intrase deja în cetate.
Când aceasta a sosit cu toate cămilele ei şi cu tot felul de mărfuri şi a intrat în curtea cea mare, slujitorii
hangiului le-au adus fân animalelor de povară, iar unul din tălmăcitori i-a spus hangiului ce fel de bucate
să le pregătească celor veniţi din Persia.

4. Hangiul însă le-a spus: „Ce stă în puterea mea, vă voi servi cu siguranţă! Tu însă ai cerut băuturi
şi bucate care mie ca evreu îmi sunt necunoscute, şi de aceea nici nu am aşa ceva în casa mea; vă pot
160
însă servi mâncăruri pregătite după obiceiul nostru, pâine de grâu, miere, lapte, brânză, precum şi peşte
gustos din Marea Galileii."

5. La aceste vorbe, tălmăcitorul s-a îndepărtat, ducându-se la stăpânii lui ca să le spună cu ce pot fi
serviţi în acest han; iar aceştia au fost mulţumiţi.

6. Curând după aceea, ei au fost poftiţi într-o altă sală, în care se aflau destule mese şi bănci
frumos aranjate. S-au aşezat cu toţii la masă şi au cerut să li se aducă sare, pâine şi vin, şi dorinţa le-a
fost imediat împlinită; şi toţi au lăudat vinul şi pâinea şi au recunoscut că nu au mai mâncat niciodată o
pâine atât de bună şi nici n-au băut vreodată un vin atât de curat şi de parfumat.

7. Hangiul s-a mirat de laudele peste măsură ale perşilor şi Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule, au
mai trecut pe-aici şi alte caravane din îndepărtatele ţări ale Răsăritului şi au găsit totul bun şi ieftin; dar
nu-mi amintesc să-mi fi lăudat cineva dintre ei vreodată astfel pâinea şi vinul! O Doamne, ai făcut Tu
oare din nou vreun semn?"

8. Eu, care Mă aflam cu cei patru indo-evrei dându-le învăţături, am spus: „Du-te şi cercetează în
cămară şi în pivniţă!"

9. Şi hangiul s-a dus şi a găsit cămara ticsită cu pâine şi pivniţa plină cu vin, iar femeia lui se
minuna de abundenţa din bucătărie şi din bazinul cu peşti; s-a întors atunci şi Mi-a mulţumit din toată
inima, spunându-Mi: „O Doamne, oare ce bine Ţi-am făcut eu vreodată că m-ai găsit acum, pentru a
doua oară, vrednic de o asemenea răsplată?"

10. Eu am spus: „Faţă de cel care, asemenea ţie, face atâta bine străinilor, găzduindu-i şi servindu-i
bine şi ieftin, şi primeşte săracii şi nu-şi închide inima şi nici poarta nimănui, nici Eu nu-Mi voi închide
inima, iar aceasta este adevărata poartă spre Împărăţia Cerească, care este veşnica şi preafericita viaţă a
sufletului. Iar Eu ştiu că tu întotdeauna ai făptuit în acest fel. Şi află că şi Eu voi făptui astfel faţă de tine
mereu, precum făptuieşti tu în numele Meu faţă de fraţii tăi! Iar acest adevăr care ţi-a fost promis ţie,
prin gura şi inima Mea, este valabil pentru totdeauna pe pământ, pentru fiecare om care îţi va semăna ţie
în toate.

11. Oh, Eu ştiu preabine cum de multe ori ţi se terminau proviziile, şi femeia ta, de altfel foarte
harnică, îţi reproşa cu amărăciune că ai fost prea generos faţă de străini şi prea milostiv cu săracii! Însă
tu spuneai: «Dumnezeu nu-1 părăseşte niciodată pe cel care gândeşte şi se poartă corect şi echitabil faţă
de semenii lui; şi cine este într-adevăr milostiv cu săracii, acela va afla întotdeauna milostenie de la
Dumnezeu.»

12. Şi iată, pentru că aşa gândeai tu în inima ta şi aşa ai şi făptuit, după puterile tale, cu mult înainte
de a Mă cunoaşte pe Mine în persoană, am venit Eu acum pentru a doua oară la tine, şi Mă port acum cu
tine cum te-ai purtat şi tu faţă de atâţia alţi oameni; căci ceea ce face pentru săraci, în numele Meu, un
om care, în plus, este corect şi generos faţă de străini, Mie Mi-a făcut toate acestea, iar Eu îl voi răsplăti
şi aici, dar şi, cu mult mai mult, în cealaltă viaţă. Şi astfel vei putea şi tu acum mai uşor pricepe cine şi
de ce ţi-a binecuvântat din plin cămările!"

13. Când a aflat hangiul acestea din gura Mea, Mi-a mulţumit de multe ori şi a mers apoi în
bucătărie şi i-a spus toate acestea şi femeii lui, care a venit şi ea imediat la Mine şi Mi-a mulţumit pentru
graţia şi milostenia pe care le-am arătat-o.

14. Eu însă i-am spus femeii: „Să te călăuzeşti mereu de acum încolo după inima bărbatului tău, şi
vei rămâne astfel sănătoasă atât la trup, cât şi la suflet! De aici înainte nu vă va mai apăsa nicio nevoie!
Acum însă, du-te din nou la treburile tale!"

15. Femeia Mi-a mulţumit încă o dată şi a plecat în grabă la bucătărie, căci avea foarte multe de făcut.

161
 Capitolul 111

Domnul nostru Iisus Cristos îl vindecă pe conducătorul cel bolnav al caravanei

1. După acestea au venit câţiva perşi cu tălmăcitorul lor la noi şi au cerut să vorbească cu hangiul.

2. Hangiul i-a întrebat, foarte inimos, pentru ce îl caută.

3. Şi traducătorul a spus: „Iubite prieten, noi am trecut de multe ori pe-aici şi am aflat întotdeauna
o găzduire bună şi ieftină, iar tu ne-ai întâmpinat întotdeauna cu drag, de aceea ne-am oprit şi acum la
tine, în călătoria noastră spre Tir. Am fost întotdeauna mulţumiţi de tine şi nici tu nu ai avut vreodată de
ce să te plângi de noi. De data aceasta însă ne-a ajuns pedeapsa vreunui zeu, şi n-am reuşit încă să aflăm
cauza pentru care ne-am făcut vinovaţi de o asemenea pedeapsă, care ne-a îngreunat mult călătoria.

5. Hangiul a spus: „Dragă prietene, pentru aceasta nu este nevoie de atâtea cuvinte; căci mă voi
îngriji imediat de toate. În casa mea se află cel mai bun medic din câţi există, şi El l-ar putea ajuta pe
prietenul tău; însă El pretinde de la cei care Îi cer ajutorul o credinţă neclintită, după vechea noastră
tradiţie iudaică. Voi însă credeţi doar în zeii cei plăsmuiţi de oameni, dar care nu pot ajuta vreodată
cuiva, şi nu în Unicul şi Adevăratul Dumnezeu cel viu al evreilor, care este atotputernic şi poate şi vrea
să-i ajute pe cei care-L roagă; astfel că nu ştiu dacă acest medic din casa mea va vrea să-ţi ajute
prietenul bolnav."

6. Tălmăcitorul a spus: „Prietene, te înşeli în ceea ce ne priveşte, dacă tu crezi că suntem adoratori
ai idolilor, precum erau strămoşii noştri în vremurile domniei babiloniene! Căci şi noi Îl cunoaştem pe
Unicul şi Adevăratul Dumnezeu al evreilor şi Îl slăvim în tăcere în inimile noastre; doar de ochii lumii
celei oarbe mai intrăm din când în când în câte un templu al idolilor şi ne minunăm acolo de prostia şi
de orbirea fără margini a oamenilor. Şi noi ne-am rugat de multe ori în inima noastră ca Unicul şi
Adevăratul Dumnezeu al evreilor să aprindă o lumină vie şi adevărată şi printre noi, cei din ţările
Răsăritului, căci am zăcut destul în întunericul cel adânc. Bineînţeles că numai noi, care prin negoţul
nostru am ajuns să cunoaştem multe popoare, şi astfel am aflat o mulţime de adevăruri consolatoare,
ştim aceasta; însă rugăciunile noastre au fost zadarnice.

7. Un orb din naştere nu se plânge de întunericul veşnic în care trăieşte şi nu tânjeşte după lumină,
căci nu o cunoaşte; însă cel care a văzut mai întâi şi apoi a orbit va tânji mereu după lumină, asemenea
nouă, care am devenit văzători de mult, însă acasă trebuie să ne purtăm ca şi când am fi legaţi la ochi.

8. Aşa că îţi poţi da seama că lumina voastră nu ne este necunoscută. Şi fiindcă ştii acum că şi noi,
perşii, suntem capabili de aceeaşi credinţă ca şi voi

şi prin urmare nu avem cum să-1 ofensăm pe medicul vostru despre care tu spui că nu poate să ne
salveze prietenul bolnav decât prin credinţă, poţi deci liniştit să îl rogi din partea noastră să se
milostivească de prietenul nostru!"

9. Hangiul: „Aşa va fi precum mi-ai spus tu acum! Însă medicul de care ţi-am vorbit este şi
atotvăzător; El vede în profunzimea omului şi cunoaşte şi cele mai tainice gânduri ale fiecăruia, şi ştie
preabine cum este inima şi firea lui. Iar în ceea ce priveşte Voinţa Lui, El este atât de puternic încât toate
elementele şi forţele naturii trebuie să I se supună. Dacă tu acum, ştiind toate acestea, vei mai dori să Îl
cunoşti, eu ţi-L voi arăta!"

10. Tălmăcitorul a spus: „Apreciem în mod deosebit că acest medic întruneşte toate calităţile râvnite
de voi, aşa că ne poţi duce la el cu toată încrederea, căci el nu ne va inspira nicidecum teamă, şi vom
face chiar tot ceea ce el ne va cere!"

11. Acum Eu Însumi i-am spus traducătorului: „Prietene, nu este nevoie ca hangiul să vi-L arate pe
medicul atotştiutor! Chiar Eu sunt Acela, şi v-am aşteptat aici, căci ştiam de mult că veţi avea nevoie de
162
Mine. Chiar i-am vestit hangiului deja de-acum un ceas sosirea voastră aici şi M-am îngrijit ca să puteţi
fi primiţi - cu toate că azi este sabatul de lună nouă şi, fără dezlegare preoţească, niciun evreu nu mişcă
un deget, deci nici voi nu aţi fi putut fi găzduiţi.

12. Şi mai ştiu de asemenea că în urmă cu trei zile bunul şi priceputul vostru conducător s-a
îmbolnăvit foarte tare de stomac într-un han de condiţie proastă din apropierea Eufratului, mâncând
peşte stricat şi bând un vin încă şi mai spurcat; dacă n-aş fi ştiut Eu de aceasta, conducătorul vostru ar fi
fost mort deja. Numai puterea Mea încă necunoscută vouă 1-a ţinut în viaţă până acum şi îl va
însănătoşi, dacă veţi crede în puterea Unicului Dumnezeu Veşnic al evreilor."

13. Tălmăcitorul a spus: „O, mare maestru al celei mai înalte arte de pe pământ! Din cuvintele tale
am înţeles că ţie aproape nimic nu îţi este cu neputinţă, şi astfel credem cu putere şi fără nicio urmă de
îndoială că îl vei putea ajuta pe prietenul nostru dacă vei vrea. De aceea te rugăm cu toată încrederea să
îl ajuţi pe prietenul nostru şi să ne spui dinainte ce ofrandă să-ţi aducem pentru aceasta."

14. Eu am spus: „Departe de Mine un astfel de gând; căci Eu nu am, nu am avut şi nici nu voi avea
vreodată nevoie de ofrande lumeşti pentru Mine şi pentru ucenicii Mei. Să mergem acum la prietenul
vostru bolnav şi să vedem cum îl vom putea ajuta!"

15. Asta îşi şi doreau cei trei perşi cel mai mult, şi M-au condus la prietenul lor bolnav, care se
zvârcolea de durere ca un vierme, implorându-şi moartea.

16. Când am ajuns lângă el, i-am pus imediat mâna dreaptă pe stomac, şi din acea clipă durerile cele
groaznice l-au părăsit pentru totdeauna. Şi era sănătos cum nu fusese el niciodată, căci încă de la naştere
avusese un stomac cam slab; iar acum stomacul i se vindecase şi de vechea slăbiciune, astfel că el era
sănătos de-a binelea.

Capitolul 112

Ce a cerut Domnul nostru Iisus Cristos de la perşi

1. Conducătorul s-a ridicat de pe patul său de suferinţă, s-a întors către Mine plin de bucurie şi Mi-
a spus: „O, tu, cel mai minunat medic de pe pământ, îţi sunt peste măsură de recunoscător, ţie şi
Dumnezeului tău, care a pus astfel de puteri vindecătoare în mâinile tale ca să mă poţi lecui atât de
repede de chinurile morţii! Şi acum poţi să-mi ceri tot ce doreşti, tot aurul şi tot ce am eu, drept răsplată
pentru arta şi osteneala ta, şi totul va fi al tău!"

2. Eu am spus: „Nu am nevoie de toate acestea, nici acum şi nici altă dată; căci dacă aş fi râvnit la
averea ta, nu te-aş fi putut vindeca! Eu nu pun preţ decât pe o inimă iubitoare, care Îl iubeşte pe
Dumnezeu mai presus de toate şi pe aproapele său ca pe sine însuşi; şi dacă aflu o astfel de inimă, chiar
şi la un păgân, atunci îl ajut, dacă el Îmi cere ajutorul. Aşa că poţi să-ţi foloseşti aurul pentru a face fapte
bune şi pe placul lui Dumnezeu, din adevărată iubire pentru Dumnezeu şi pentru semeni.

3. Însă atunci când te afli la drum, fereşte-te de peştii stricaţi şi cere să-ţi fie preparaţi numai din
cei pe care tu i-ai văzut înainte înotând sănătoşi într-o apă curată; căci toată carnea stricată, dar mai ales
cea a peştilor, este foarte vătămătoare pentru sănătatea omului. Ţine minte aceasta pentru binele trupului
tău!

4. Acum însă vă voi spune vouă tuturor că există ceva mult mai important decât sănătatea trupului
vostru, şi aceasta este sănătatea sufletului. Pe aceasta puteţi să o dobândiţi şi să o păstraţi pentru Viaţa
cea Veşnică dacă veţi respecta cu stricteţe câteva legi pe care le cunoaşteţi bine, chiar dacă nu sunteţi
tăiaţi împrejur. Căci prin respectarea acestor legi, vor fi tăiate împrejur în Spirit inimile voastre, ceea ce

163
este cu mult mai mult în faţa lui Dumnezeu decât binecunoscuta circumcizie a evreilor, care au, cei mai
mulţi din ei, inimile împietrite.

5. Peste trei ani, socotind de acum, vor sosi în ţara voastră ucenici de-ai Mei şi vă vor vesti venirea
Împărăţiei Cereşti şi a dreptăţii ei la toţi oamenii acestui pământ. Primiţi-i ca şi când M-aţi primi pe
Mine şi credeţi în cuvintele lor, căci veţi primi prin ele mult dorita şi mult aşteptata lumină de la
adevăratul Dumnezeu şi Tată al evreilor şi al tuturor oamenilor acestui pământ şi Viaţa Veşnică pentru
sufletele voastre.

6. Când veţi ajunge peste câteva zile la Tir şi la Sidon, căutaţi-1 pe bătrânul comandant Cyrenius,
pe care îl cunoaşteţi deja! Povestiţi-i cele petrecute aici şi transmiteţi-i salutări din partea Mea! El vă va
dezvălui câte ceva despre Mine, căci Mă cunoaşte încă de când eram copil şi Mă iubeşte mai mult decât
propria lui viaţă.

7. Acolo veţi întâlni şi un tânăr minunat, care vă va spune multe lucruri înţelepte, dacă îl veţi
asculta! (Este vorba despre Rafael, care din când în când putea fi văzut la curtea lui Cyrenius.)

8. Acum fiţi voioşi şi senini, amintiţi-vă de Mine în inimile voastre, în numele lui Iehova, şi veţi fi
ocrotiţi de toate relele trupului şi ale sufletului!"

9. După care i-am părăsit pe perşi, dar nu înainte ca ei să-Mi promită că vor urma întocmai tot ceea
ce le-am cerut într-un mod atât de blând şi în mod evident doar pentru binele lor.

10. Însă tălmăcitorul şi cel vindecat ne-au însoţit pe Mine şi pe hangiu în sala cea mică şi Mi-au
mulţumit încă o dată pentru iubirea şi graţia pe care le-am arătat-o.

11. Eu însă le-am spus: „Cum vorbiţi voi aici de graţie? Oare nu ştiţi că numai regii pământului o
împart după bunul lor plac?"

12. Tălmăcitorul a spus: „O iubite prieten, nu ne aminti de graţia regilor! Cea mai mare favoare pe
care poate să o ofere vreun rege din preaplinul trufiei sale vreunui curtean slugarnic nu este nici măcar
cât o picătură de apă, în comparaţie cu imensul ocean al graţiei tale faţă de noi. Tu, prietene, eşti mai
mult decât toţi regii trufaşi şi preaplini de puterea lor! Căci tu poţi, cu voinţa Ta, să vindeci un bolnav,
regii însă nici măcar pe ei înşişi nu se pot ajuta când se îmbolnăvesc, necum pe alţi bolnavi. Ei pot să
rănească şi să omoare, dar nu pot să vindece rănile pe care le-au pricinuit şi nici să-i învie pe cei pe care
i-au omorât. De aceea, nici cea mai mare graţie a vreunui rege nu preţuieşte nimic pe lângă adevărata
graţie şi iubire pe care ne-ai arătat-o tu. Căci în graţia ta se află iubirea şi milostenia ta, pe când în graţia
unui rege nu se află decât cea mai mare trufie şi cel mai mare dispreţ pentru oamenii de rând. Vai de cel
asupra căruia cade graţia regească! Căci dacă nu se va târî precum un vierme în faţa majestăţii sale,
graţia se va preschimba în cea mai grea osândă. De aceea, noi nu am căutat niciodată graţia regească;
însă pe tine te rugăm să nu ne părăseşti niciodată cu graţia ta adevărată!"

13. Eu am spus: „Dacă aşa simţiţi în inimile voastre, această graţie pe care voi aţi recunoscut-o în
Mine nu vă va părăsi niciodată. Cel care rămâne în iubirea Mea, prin iubirea lui pentru Mine, în acela
rămâne şi iubirea Mea şi, odată cu ea, şi graţia Mea, care nu este altceva decât iubirea Mea."

14. Cei doi Mi-au mulţumit încă o dată pentru această mângâiere, au făcut o plecăciune adâncă în
faţa Mea şi au plecat apoi la tovarăşii lor, care nu mai conteneau să se minuneze de miracolul vindecării.

164
 Capitolul 113

Plecarea Domnul nostru Iisus Cristos din Cana

1. Când cei doi s-au întors la tovarăşii lor, s-a vorbit mult despre Mine, cel mai mult însă s-au
minunat de indiferenţa mea faţă de bogăţiile lumii.

2. Însă tălmăcitorul a spus: „Prieteni, cel căruia îi este totul cu putinţă, asemenea acestui medic, nu
are nevoie de bogăţiile lumii, căci el se bucură de puteri şi însuşiri mult mai nobile! Există o bine-
cunoscută trăsătură de caracter comună tuturor celor cu adevărat mari şi înţelepţi, că ei dispreţuiesc cu
toţii bogăţiile acestei lumi. Aşa că să nu ne mai minunăm atât că nici acest om nu iubeşte amăgirile
lumii; nici eu nu le-aş preţui dacă aş avea însuşirile lui cu adevărat divine. Ar fi însă bine dacă, în locul
acestui medic atât de milostiv, l-am răsplăti pe hangiul nostru, care a fost întotdeauna foarte bun şi
corect faţă de noi şi care ne-a făcut cunoştinţă cu minunatul medic!"

3. Cu aceasta au fost de acord cu toţii şi au adunat pentru hangiu zece livre de aur şi o sută de livre
de argint, peste costurile obişnuite ale găzduirii, ceea ce însemna doi bănuţi pentru fiecare negustor, cu
tot cu servitorii şi animalele sale de povară.

4. Caravana a rămas doar până după-amiază, iar apoi negustorii au plecat mai departe, plini de
speranţă şi de încredere, spre următoarea lor destinaţie.

5. Eu însă i-am spus hangiului: „Am rămas la tine atât cât a fost nevoie, atât pentru Mine, cât şi
pentru tine. Perşii te-au răsplătit în locul Meu, însă aminteşte-ţi şi tu de săraci în numele Meu, aşa cum
ai făcut şi până acum, când erai strâmtorat, şi binecuvântarea Mea nu te va părăsi!

6. Iar când preoţii te vor întreba deseară ce fel de oameni ai găzduit, poţi liniştit să le spui numele
Meu; iar dacă te vor întreba ce am vorbit şi ce am făcut, tu zi-le: «Nimic altceva decât lucruri bune!»
Dacă te vor descoase mai departe, să nu le mai dezvălui nimic; căci aceste iscoade viclene nu merită să
aibă parte de Împărăţia Cerurilor! Păstrează acestea pentru tine, pentru casa ta şi pentru cei săraci cu
duhul; lor vei putea să le predici Evanghelia Mea când se va ivi ocazia, şi astfel îi vei hrăni pe deplin în
numele Meu pe cei flămânzi şi pe cei însetaţi, îi vei îmbrăca pe cei goi şi le vei reda libertatea celor
întemniţaţi, iar pentru aceasta vei primi o mare răsplată în Împărăţia Mea.

7. Eu voi pleca în curând împreună cu ucenicii Mei; de aceea, nu mai pune să ni se pregătească
prânzul! Nu le spune însă imediat perşilor că am plecat, ci, atunci când vor întreba de Mine, tu spune-le
că am plecat să văd de nişte bolnavi! Unde însă, aceasta nu le poţi spune, pentru că nici ţie nu ţi-am
spus, fiindcă am motivele Mele. Ce Ţi-am spus acum aşa să faci! În Spirit însă, voi rămâne la tine, ca şi
la toţi cei binecuvântaţi, care făptuiesc după Învăţătura Mea, cred în Mine şi Îl iubesc pe Tatăl din Mine
mai presus de toate."

8. După ce i-am spus acestea, hangiul a vrut să-şi cheme toată familia ca să o binecuvântez şi să-
Mi mulţumească pentru vindecare.

9. Eu însă nu l-am lăsat şi i-am spus: „Aşa cum odinioară prin Avraam a fost binecuvântat întregul
popor izraelit, la fel şi prin tine este binecuvântată întreaga ta familie, aşa că să lăsăm aceasta acum, căci
numai ar atrage atenţia asupra noastră, ceea ce nu este necesar!"

10. Auzind acestea de la Mine, hangiul s-a liniştit. Mi-a mulţumit din nou pentru toate, şi Eu le-am
făcut ucenicilor semn de plecare.

11. Am ieşit în tăcere pe uşa din dos, ca să nu facem vâlvă, şi am plecat repede pe un drumeag care
ducea spre Kis.

165
 Domnul nostru Iisus Cristos în Kis, la Marea Galileii

Capitolul 114

Întâlnirea Domnului nostru Iisus Cristos cu Philopold

1. Când am plecat din Cana, mai era doar un ceas şi jumătate până la amiază, şi noi am reuşit, datorită
felului nostru de a călători, să ajungem până la amiază la Marea Galileii, nu departe de marea vamă, la
care lucrase Matei al nostru ca vameş în slujba romanilor. De acolo nu mai era mult până la Kis, unde se
afla, după cum ştim, o altă vamă mare.

2. Când am ajuns la mare, ne-am aşezat pe ţărmul ei şi ne-am odihnit vreme de un ceas, privind la
valurile mari, iar ucenicilor li s-a făcut dor de pescuit.

3. Şi Petru a spus: „Păcat că nu avem năvoadele la noi! Ce bine am fi putut pescui!"

4. Eu am spus: „Nu te gândeşti că azi e sabatul? Cel care este chinuit de foame poate pescui şi de
sabat, dacă nu a avut de unde să-şi pună nimic deoparte cu o seară înainte; însă fără a fi mânat de
nevoie, tot evreul să rămână la vechea lege, ca să nu-i supere pe cei mai mici!

5. Să faci bine şi în ziua de sabat este Învăţătura Mea şi Voinţa Mea; însă să pescuieşti de sabat,
fără a fi mânat de nevoie, nu este drept nici după lege şi nici după Învăţătura Mea; potoliţi-vă pofta de a
pescui! Eu v-am făcut pescari de oameni, şi vremea voastră va veni curând, şi veţi putea lucra atunci şi
de sabat."

6. În vreme ce vorbeam astfel, au sosit mai mulţi greci care au început să ne scruteze de la
distanţă, întrebându-se cine suntem.

7. Unii spuneau: „Sunt pescari evrei, şi astăzi sărbătoresc sabatul!"

8. Alţii însă spuneau: „Ar putea fi şi greci, căci după haine sunt şi greci printre ei, şi ei nu sunt
obligaţi să ţină sabatul evreilor, decât dacă vor de bunăvoie."

9. Încet-încet, au prins curaj şi s-au apropiat de noi.

10. Când au ajuns la noi, unul dintre ei a întrebat: „Ce faceţi voi aici în ziua de sabat, când mai toţi
evreii obişnuiesc să se adune în sinagogă? Sau sunteţi oare greci? De ce atunci mai mulţi dintre voi
poartă veşminte evreieşti?"

11. Eu am spus: „Acestea nu vă privesc pe voi; căci nu sunteţi încă pregătiţi să primiţi de la Mine
cuvintele Vieţii; de aceea nici nu voi vorbi multe cu voi!

12. Dar voi sunteţi slujitorii lui Kisjonah din Kis, de aceea mergeţi înaintea noastră şi spuneţi-i lui
Kisjonah că Domnul şi ucenicii Lui vor veni la el! Şi vă va spune el atunci cine suntem noi. Iar acum
mergeţi şi nu ne mai tulburaţi liniştea!"

13. Auzind acestea, grecii s-au speriat şi s-au îndepărtat repede de noi, şi şi-au văzut de drum.

14. Când s-au pierdut în zare, ne-am ridicat şi noi şi am pornit de-a lungul ţărmului. Cam în două
ceasuri am ajuns aproape de Kis. Îndepărtându-ne de ţărm, am intrat pe drumul principal şi am văzut
venind spre noi un om adâncit în gânduri, înaintând încet. El nici n-a băgat de seamă că ne îndreptam
spre el, şi abia când am ajuns foarte aproape a privit în jurul lui şi s-a speriat de-a binelea când ne-a
văzut pe noi, atât de mulţi în jurul lui.

15. Eu însă i-am vorbit: „Philopold, tu nu Mă recunoşti acum, deşi de azi dimineaţă nu te gândeşti
la nimic altceva în inima ta decât la Mine!"

166
16. Philopold M-a privit plin de uimire şi Mi-a căzut la piept de atâta fericire. La început nici nu
putea scoate vreun cuvânt; însă iubirea şi prietenia Mea i-au dat repede curaj, şi am putut vorbi vreun
ceas unul cu celălalt, fapt care pe ucenicii Mei i-a bucurat foarte mult; şi la întrebările lui Philopold, care
acum era în culmea fericirii, Mi-au putut sluji drept martori la cele povestite de mine.

17. Am rămas vreun ceas la locul unde l-am întâlnit pe Philopold adâncit în gânduri, şi el avea să-
Mi adreseze multe întrebări, iar Eu i-am răspuns cu drag; şi am mai fi rămas în acel loc, dacă prietenul
Kisjonah, primind vestea sosirii Mele de la servitorii lui greci, nu Mi-ar fi venit în întâmpinare cu
braţele deschise, împreună cu alţi câţiva prieteni de-ai lui.

18. Se-nţelege de la sine ce mare bucurie i-am făcut lui Kisjonah prin venirea noastră neaşteptată, şi
de aceea nu este nevoie să mai descriu în amănunt aceasta. Pe scurt, am părăsit acel loc plini de voie
bună şi am ajuns cam cu un ceas înainte de asfinţit la marea casă a prietenului nostru, iar Kisjonah s-a
îngrijit imediat ca să ni se pregătească cina.

19. În acea vreme, în Kis locuia, într-una din casele lui Kisjonah, şi mama trupului Meu, Maria,
împreună cu Joel, unul dintre fiii lui Iosif; şi Kisjonah M-a întrebat dacă să-i vestească Mariei sosirea
Mea în Kis.

20. Eu însă i-am spus: „Nu acum; căci deseară voi merge la ea Eu Însumi, împreună cu tine, cu Ioan
şi cu Iacov, şi o vom aduce aici la cină împreună cu prietenele ei. Acum însă adu-ne ceva pâine şi vin,
căci ucenicii Mei sunt flămânzi şi însetaţi!"

21. El a făcut întocmai, şi, în timp ce ne răcoream, Eu i-am povestit câte ceva din călătoriile Mele.

22. Kisjonah şi prietenii lui, şi chiar şi copiii lui, s-au minunat peste măsură de cele petrecute în
călătoriile Mele.

23. Şi Philopold al nostru spunea mereu: „Da, mare este Domnul, Leul lui Iuda, şi plin de măreţie
este numele Lui! Asemenea fapte numai Domnului Îi sunt cu putinţă! Adevărul din Ceruri, vestit
oamenilor din gura Ta şi întărit prin fapte care doar Domnului-Dumnezeu Îi sunt cu putinţă, trebuie să
aducă şi pietrele pe calea cea bună şi să le deschidă ochii!"

24. Cu toţii au lăudat aceste vorbe ale lui Philopold, iar Kisjonah le-a spus ucenicilor Mei, care şi ei
le lăudau: „Da, dragi prieteni, Philopold este învăţătorul nostru al tuturor! El ne-a lămurit foarte multe
aspecte ce ne rămăseseră neînţelese, în ciuda a tot ce am văzut cu ochii noştri şi am auzit cu urechile
noastre; de aceea noi îl iubim şi îl respectăm cu toţii, şi aşa va fi mereu."

25. Eu am spus: „Pentru aceasta vi l-am dat Eu vouă şi l-am luminat, şi voi aţi făcut bine că l-aţi
primit în Samaria şi l-aţi păstrat la voi, în numele Meu, pe acest înţelept din Cana; iar în vremurile care
vor veni, el va fi capabil să facă fapte şi mai mari decât până acum."

26. În vreme ce vorbeam astfel, Petru Mi-a spus: „Doamne, când am părăsit azi Cana, i-ai
binecuvântat mai înainte pe perşi şi apoi, prin vorbă şi prin faptă, pe hangiu şi casa lui; însă pe cei patru
indo-evrei se pare că i-ai uitat! Şi au bătut atâta amar de cale de dragul Tău!"

27. Eu am spus: „Ce te priveşte pe tine aceasta? Când am plecat, ei nu erau de faţă, căci se duseseră
să vadă sinagoga. Eu însă M-am îngrijit de ei. Ei au părăsit Cana astăzi după prânz şi vor sosi aici peste
un ceas. Aşa că n-am uitat nimic, precum crezi tu, şi poţi să-ţi iei grija de la ei. În plus, au fost
milostiviţi îndeajuns de hangiu şi de perşi, şi toate acestea din grija pe care le-am purtat-o Eu în taină, şi
aceasta este cu mult mai de preţ decât un bun-rămas în văzul tuturor!"

28. Petru era acum mulţumit, şi toţi s-au bucurat că vor revedea familia de indo-evrei în Kis.

167
29. Kisjonah chiar a trimis servitori care să le iasă în întâmpinare şi M-a rugat să-i spun cum arată
cei aşteptaţi, ca să poată fi recunoscuţi. Eu i-am spus acestea, şi de asemenea că vor veni călare pe patru
cai înşeuaţi, care le-au fost dăruiţi de hangiu ca să se poată întoarce mai uşor acasă.

30. Kisjonah a trimis doi servitori pe drumul dinspre Cana, cu porunca să nu le ceară nicio vamă
celor patru indo-evrei. Şi ei au plecat imediat în întâmpinarea celor patru, care au ajuns cu bine la noi
cam după un ceas; şi de sosirea lor s-au bucurat atât Kisjonah, cât şi Philopold şi ucenicii Mei.

Capitolul 115

Patria indo-evreilor

1. Când cei patru au intrat în sala cea mare şi M-au zărit, Mi-au căzut la picioare plini de bucurie şi
iubire şi Mi-au mulţumit cu lacrimi în ochi pentru marea binecuvântare pe care le-am arătat-o şi pentru
toate binefacerile pe care le datorau prieteniei Mele. Eu însă le-am spus să se ridice şi să se aşeze la
masa noastră şi să se întremeze cu pâine şi vin, ceea ce ei au şi făcut.

2. Kisjonah şi Philopold al nostru au început imediat să se intereseze despre ţara lor şi despre cum
se poate ajunge acolo.

3. Şi bărbatul le-a spus foarte binevoitor: „Ţara noastră este foarte departe de aici, şi ai căuta-o
zadarnic; căci înainte de a ajunge la munţii cei foarte înalţi trebuie să treci de alţi munţi, şi ei înalţi, şi să
treci peste patru mari ape curgătoare, şi abia atunci vei ajunge la acel lanţ de munţi care adăposteşte din
toate părţile ţara noastră cu adevărat mare; şi nici chiar unui vultur nu îi este cu putinţă să se înalţe atât
de sus şi să pătrundă în ţara noastră pe deasupra culmilor. S-ar putea însă pătrunde prin văile din munţi,
dacă nu ar fi apele cele mari, peste care nu s-a construit încă niciun pod, adică peste ultimele trei. Numai
peste Eufrat, acolo unde este el cel mai strâmt, s-a durat un fel de pod, însă peste celelalte ape nu. Noi
cel puţin nu ştim de niciunul, dar nici nu cunoaştem prea bine tot cursul acestor ape. Când ajungi la una
din aceste ape, trebuie să mergi mult de-a lungul ei, până aproape de izvoare, ca să poţi să o treci, şi,
prieteni, asta face ca drumul spre ţara noastră să fie foarte lung şi greu.

4. Şi dacă, până la urmă, după toată osteneala, ajungi până în apropierea ţării noastre, poţi să
rătăceşti un an şi chiar mai mult, şi nu vei găsi nicio cale de intrare în ea. Despre această cale ştie doar
singur Iehova şi apoi cei cărora le-a fost dezvăluită de Spiritul Lui. Şi aşa se face că până acum nu a
pătruns nimeni până la noi, şi pentru aceasta Îi mulţumim lui Iehova. Noi însă putem merge dacă vrem
la oamenii de la şes şi să facem schimb de mărfuri cu ei; însă ei nu pot pătrunde până la noi, doar dacă
le-am arăta noi înşine calea, ceea ce nu am făcut şi nici nu o vom face vreodată.

5. Ţara noastră este prin urmare o taină pentru acest pământ, şi Tu, o Doamne, acordă-ne graţia de
a o ocroti astfel şi de acum încolo, ca să nu fie găsită niciodată de duşmani, şi noi nu ne vom clinti în
străvechea noastră credinţă."

6. Şi Eu am spus: „Păziţi Iubirea Mea, pentru ca ea să rămână mare, constantă şi nediminuată, iar
ea vă va păzi, la rândul ei, nu numai pe voi, ci şi ţara voastră! Ca să aflaţi însă în ce ţară locuiţi voi, am
să vă spun Eu. Aşa că, ascultaţi cu atenţie!

7. Iată, ţara voastră este vechiul paradis în care au fost creaţi la origini Adam şi Eva, dar pe care ei
amândoi au trebuit să-1 părăsească după ce au păcătuit; iar apoi acel loc nu a mai fost găsit de niciun alt
om până la voi! Şi nici nu va mai fi necesar să fie găsit nici de acum încolo, dacă voi, oamenii, veţi
rămâne fără încetare în iubirea Mea!"

8. La aceste cuvinte, cei patru au început să plângă de bucurie.

168
9. Eu însă i-am liniştit şi le-am spus: „Nu vă faceţi din toate acestea cine ştie ce închipuiri; căci
pământul rămâne pământ şi ţara aceea rămâne acea ţară! De acum încolo însă, nu va mai exista
niciodată niciun paradis pământesc, ci va exista în veşnicie doar paradisul cel tainic dumnezeiesc ce se
află deja în inimile oamenilor. Un astfel de mirific paradis este necesar să fie cât mai repede căutat şi
găsit de toţi oamenii, căci descoperirea şi fructificarea lui (a acelui tainic paradis) poate totodată imediat
după aceea să-i păzească pe toţi oamenii de acei duşmani care sunt poftele rele lumeşti; căci aceste pofte
rele lumeşti sunt şi rămân izvorul tuturor poverilor şi cauza principală a pierderii întregii fericiri
omeneşti!"

10. Cu toţii Mi-au dat dreptate şi au preaslăvit înţelepciunea dumnezeiască ce se revarsă prin Mine.

Capitolul 116

Cina de la Kisjonah

1. Apoi i-am spus lui Kisjonah: „Prietene, să mergem acum la Maria! Cei pe care i-am numit mai
înainte să vină cu noi!"

2. După care, ne-am ridicat şi am mers la Maria.

3. Sosirea noastră i-a produs o bucurie fără seamăn, deşi ea nu s-a putut abţine să nu Mi se plângă
de marile ei suferinţe şi grijile adesea insuportabile pe care a trebuit să le îndure de dragul Meu.

4. Eu însă am consolat-o şi i-am spus: „Tu ştii încă de la vestirea venirii Mele pentru ce am venit
Eu în trup, prin trupul tău, în această lume; cum poţi să-ţi faci griji şi să te temi când Eu fac Voinţa
Tatălui care este în Ceruri? Vino însă acum cu noi toţi, împreună cu cei care se află la tine, în casa
prietenului nostru, şi vei afla multe despre faptele Mele printre oameni!"

5. Atunci Maria s-a ridicat împreună cu prietenele ei şi cu Joel şi M-au urmat, însoţiţi fiind de Ioan
şi Iacov, cărora le-a pus pe drum tot felul de întrebări, iar ei i-au dat lămuririle cele mai mângâietoare.

6. Am ajuns la casa lui Kisjonah, a cărei sală principală, precum şi masa, fuseseră împodobite
regeşte, iar noi ne-am mirat cum de reuşiseră Kisjonah şi oamenii lui să facă toate acestea într-un
răstimp atât de scurt.

7. Mariei i-a plăcut foarte mult cum era împodobită sala şi M-a întrebat: „Fiule, cum Îţi place o
astfel de preţuire din partea iubitului prieten Kisjonah?"

8. Eu i-am spus: „Eu Mă bucur foarte mult doar de inima lui, care este curată, nobilă şi bună, însă
strălucirea aurului, a argintului şi a nestematelor nu are nicio valoare în faţa Mea; dar pentru că
prietenului nostru îi face plăcere să Mă slăvească în acest fel, nu trebuie să-i fie întunecată această
bucurie!"

9. Maria a recunoscut adevărul acestor cuvinte, şi cum bucatele şi vinul se aflau deja pe masă, ne-
am aşezat şi noi la masă şi am început să mâncăm şi să bem.

10. Maria şedea la dreapta Mea şi Joel la stânga. La dreapta Mariei şedea Kisjonah, apoi Philopold,
Iacov şi Ioan, iar la stânga şedeau cei patru indo-evrei, şi după ei, prietenii lui Kisjonah şi prietenele
Mariei; apoi veneau toţi ucenicii Mei, şi astfel masa cea mare era ocupată în cea mai bună ordine.

11. Mai întâi au fost aduşi peşti bine pregătiţi din Marea Galileii, din care am mâncat şi Eu, şi la fel
şi Maria, care nu contenea să laude buna pregătire a bucatelor, la aceasta fiind ea însăşi foarte pricepută.
169
Pe masă însă s-au mai adus apoi şi o mulţime de alte feluri foarte bine pregătite, precum şi fructe de tot
soiul, din care ucenicii şi ceilalţi oaspeţi s-au înfruptat după placul inimii. Eu însă am rămas la peşte,
deşi Maria M-a sfătuit să gust din toate câte ceva.

12. Eu am spus: „Fiecare să mănânce după nevoile stomacului lui. Eu M-am săturat cu peşte, şi de
altceva trupul Meu nu mai are nevoie pe lumea aceasta. Tu însă nu te lua după Mine, ci mănâncă ceea ce
îţi place!"

13. Atunci Maria a luat şi ea tot peşte şi 1-a mâncat cu pâine şi cu puţin vin. Cei patru străini au
gustat însă din toate, şi la fel şi ucenicii Mei; numai ucenicii lui Ioan au făcut la fel ca Mine.

14. Kisjonah Mi-a spus: „Doamne, de ce oare nu iei Tu şi din celelalte bucate? Tu ştii doar că la
mine totul este proaspăt, curat şi bine pregătit!"

15. Eu am spus: „Dragul Meu prieten, nu te îngriji tu de Mine; ajunge că vă am Eu pe toţi în grijă şi
vă păzesc! Fii bucuros că Eu Mă mai aflu acum printre voi şi Mă puteţi vedea; căci va veni în curând
vremea în care Eu voi fi doar în spiritul credinţei şi al iubirii cu voi; atunci nu veţi mai fi aşa senini şi
bucuroşi pe acest pământ şi veţi avea multe de răbdat în numele Meu. Acum însă întreaga Împărăţie
cerească este cu voi, prin Mine; mai apoi, va trebui să o căutaţi în voi, să o găsiţi şi să o păstraţi. De
aceea, fiţi acum veseli şi senini! Eu mănânc acum doar peşte, pentru că aceştia seamănă cel mai bine cu
conştiinţa omenirii actuale. În Mine, ei vor fi treziţi la viaţă la viaţa spirituală şi la lumina ei!"

16. Unul din prietenii lui Kisjonah a spus: „Dar, Doamne, cum se pot asemăna peştii cu oamenii?
Peştele este şi rămâne cel mai prost dintre animale; un vierme, care se târăşte pe pământ, pare să aibă
mai multă minte decât cel mai nobil peşte!"

17. Eu am spus: „Tu nu greşeşti întru totul; şi totuşi, cei mai mulţi dintre oameni sunt acum mai
proşti decât peştii din apă.

18. Dacă vrei să prinzi mulţi peşti, pescuieşte noaptea la lumina unei făclii; aşa îţi vei da seama că,
cel puţin în ce priveşte instinctele, peştii nu se tem de lumină, căci se adună în număr mare acolo unde o
văd.

19. Iar Eu sunt Lumina tuturor Luminilor şi Viaţa Vieţii! Uită-te însă la oameni, şi te vei mira cât de
puţini se îndreaptă din apele poftelor lumeşti către Mine, cu credinţă şi iubire în inimi, şi se lasă prinşi
de mine în Împărăţia lui Dumnezeu! De aceea, Eu îi asemăn cu peştii doar pe acei rari oameni care Mă
recunosc drept adevărata Lumină a Lumii şi drept Soarele Cerului şi înoată spre Mine, şi se lasă prinşi
de Mine spre Viaţa Veşnică. Înţelegi tu acum această pildă?"

20. Prietenul lui Kisjonah a spus: „Da, Doamne şi Învăţătorule, acum o înţeleg preabine, şi Tu faci
totul după Ordinea Ta neschimbată, care este şi ea o evanghelie pentru cei care au avut ocazia să Te
cunoască mai mult decât noi; este însă nevoie de un Spirit treaz care să poată înţelege această
evanghelie!"

21. Eu am spus: „Totul este uşor şi sigur de făcut dacă dispui de mijloacele potrivite şi le foloseşti
corect. Tot la fel, un om poate să se trezească în Spirit uşor şi repede, dacă are mijlocul necesar pentru
aceasta şi dacă îl foloseşte cum trebuie. Iar mijlocul potrivit este adevărata, curata şi activa iubire faţă de
Dumnezeu şi, prin ea, faţă de semeni.

22. Însă cine vrea să-L iubească pe Dumnezeu trebuie mai întâi să creadă că există un Dumnezeu,
care, fiind El Însuşi numai iubire, este cauza a tot ce există în întreaga nemărginire.

23. Cum poate însă ajunge un om la o asemenea credinţă? Cel mai sigur, prin profeţii, prin
ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin cunoaşterea Voinţei veşnicei iubiri.

170
24. Dacă omul a recunoscut această Voinţă, el trebuie apoi să-şi supună pe deplin voinţa proprie
Voinţei veşnicei iubiri şi preaînaltei înţelepciuni a lui Dumnezeu şi să se lase înghiţiţi de această Voinţă
Divină, la fel ca aceşti peşti bine pregătiţi, şi astfel Spiritul Dumnezeiesc îl va pătrunde pe deplin şi va
face din el o nouă creatură, trezită la Viaţa cea Veşnică.

25. Cel care reuşeşte aceasta trezeşte în el Spiritul vieţii şi al înţelepciunii, printr-o metodă dreaptă
şi cu mijloacele potrivite, şi va găsi peste tot, în întreaga natură a pământului şi în toate fiinţele din ea,
ca şi în cele de pe Lună, Soare şi stele, o evanghelie foarte clară şi uşor de înţeles.

26. Prietene, dacă vrei să te trezeşti pe deplin în Spirit, urmează-Mi sfatul, şi tot ceea ce te pune pe
gânduri acum şi te face să te îndoieşti din când în când îţi va fi curând limpede!"

27. La acestea Maria a spus: „Fiule, ce învăţături minunate le-ai dat oamenilor din alte locuri, însă
la noi, cei din ţinutul Tău, Te-ai gândit cam puţin!"

28. Eu am spus: „Maria, nu am fost Eu din copilărie şi până la treizeci de ani cu voi, cei din ţinutul
Meu? Nu v-am învăţat de atâtea ori despre Mine şi nu Mi-am întărit cuvintele cu tot felul de semne? Şi
chiar şi după aceea, nu am venit Eu la Nazaret şi am dat învăţături şi am făcut semne? Însă ce au spus
nazarinenii cei orbi?

29. Uite, aşa au spus: «De unde îi vine acestuia înţelepciunea? Este doar fiul tâmplarului, pe care îl
ştim fiecare; cum să iasă din el un profet?»

30. Şi uite, pentru că cei din ţinutul Meu au gândit acestea despre Mine, M-au judecat şi nu au
crezut în Mine, Eu nu am rămas la ei şi am plecat printre străini. Căci am spus-o şi atunci şi vă zic şi
acum: unui profet nu i se dă niciunde mai puţină crezare decât în ţara lui, şi mai ales în locul în care a
copilărit.

31. Cât despre cei din ţinutul Meu care au crezut în Mine, aceia sunt încă cu Mine şi vor rămâne cu
Mine. Însă în Nazaret Eu nu voi mai da învăţături şi nu voi mai face semne; aceasta o vor face mai
târziu ucenicii Mei în numele Meu.

32. Iar în privinţa ta, M-am îngrijit deja, pentru această lume şi pentru veşnicie. Când Mă voi
întoarce acolo de unde am venit, voi pregăti pentru voi toţi o locuinţă în care nu veţi mai fi tulburaţi în
veci de nicio suferinţă şi de nicio grijă deşartă; căci acolo unde voi fi Eu, veţi fi şi voi cu Mine, dacă nu
vă veţi lăsa prinşi de această lume."

33. La aceste vorbe ale Mele, Maria n-a mai spus nimic, ci le-a păstrat în inima ei.

Capitolul 117

Templierii din Ierusalim Îl caută pe Domnul nostru Iisus Cristos

1. Un servitor a intrat în sală şi i-a spus lui Kisjonah: „Au sosit mai mulţi templieri din Ierusalim şi
cer găzduire. Ce ne porunciţi să facem?"

2. Când Kisjonah al nostru a auzit toate acestea, s-a supărat şi a spus: „Ah, aceşti nesuferiţi n-o să
mă lase niciodată în pace, nici ziua, nici noaptea! Oamenii ăştia nu au altceva de făcut decât să
călătorească întruna dintr-un loc într-altul, ca să-i împovăreze tot mai mult pe oameni cu trufia şi
lăcomia lor de nepotolit. Doamne, nu chemi Tu o furtună năprasnică, să-i ducă pe aceşti oaspeţi nepoftiţi
în alt loc?"

3. Eu am spus: „Nu-ţi face griji din cauza celor cinci templieri, şi găzduieşte-i! Şi dacă vor să vină
în sala noastră nu le refuza nici aceasta, căci nici Eu şi nici ceilalţi n-avem de ce să ne temem de ei. Dă-
171
le ce-ţi vor cere, ca să nu aibă nicio pricină să se plângă de noi! Ei nu Mă cunosc, dar în curând vom
avea ocazia să le spunem câte ceva despre Mine, şi astfel vor auzi şi ei adevărul!"

4. Auzind acestea de la Mine, Kisjonah s-a îmbunat şi i-a spus servitorului să-i primească şi să le
ofere găzduire şi masă după cum vor cere.

5. Servitorul le-a transmis templierilor întocmai cuvintele stăpânul său.

6. Ei au fost foarte indignaţi de această situaţie şi l-au întrebat pe servitor ce are hangiul atât de
important de făcut încât şi-a uitat îndatoririle faţă de preoţii lui Dumnezeu.

7. Servitorul însă le-a spus: „Avem deja un număr important de oaspeţi străini în casa noastră,
printre care şi greci, şi hangiul trebuie să-i onoreze mai întâi pe cei care au sosit primii, şi nu poate să se
ocupe de unii despre care nici nu ştia că vor veni. Pe scurt, hangiul, fiind cetăţean roman, nu face
diferenţe între oaspeţi. Cui nu-i convine, poate să-şi caute alt adăpost. Dacă însă vreţi să rămâneţi aici,
veţi fi găzduiţi şi ospătaţi după dorinţa voastră!"

8. La acestea, unul din farisei a spus foarte nemulţumit: „Ei bine, fie, servitorule încăpăţânat al
acestui hangiu şi vameş roman, condu-ne acum în sala de mese!"

9. Atunci servitorul i-a adus la noi în sală, unde se pregătea o masă şi pentru ei.

10. Când au intrat în sală, Kisjonah al nostru s-a ridicat, i-a salutat şi i-a însoţit până la masa
pregătită pentru ei.

11. După ce s-au aşezat, ei l-au întrebat pe prietenul nostru cine suntem noi.

12. Kisjonah le-a spus: „Aici eu nu o fac pe anchetatorul roman; ajunge că-i cunosc pe oaspeţii mei
şi pot depune mărturie pentru cinstea lor. Dar dacă vreţi să-i cunoaşteţi mai îndeaproape pe oaspeţii mei
dragi, întrebaţi-i singuri!"

13. După ce au primit acest răspuns de la Kisjonah, templierii n-au mai spus nimic şi au cerut pâine,
vin şi peşte; căci le era foame şi sete, pentru că, fiind pe drum de sabat, nu mai puseseră nimic în gură de
la răsăritul soarelui, de ochii poporului; acasă însă nu s-ar fi sinchisit de niciun sabat.

14. Maria Mi-a spus cu oarecare teamă: „Fiul meu iubit, Iisus, numai de nu Te-ar recunoaşte aceşti
duşmani ai Tăi; căci multe ocări am avut de răbdat de la preoţii din Nazaret de dragul Tău, şi mai mult
de asta m-am retras aici în singurătate, ca să scap de gura preoţilor. Aceştia de aici umblă prin lume ca
să iscodească şi să afle despre Tine şi despre faptele Tale. Doi dintre ei îmi par cunoscuţi, căci i-am
văzut de mai multe ori în Nazaret, iscodind despre Tine."

15. Eu am spus: „Nu-ţi face griji dacă vor recunoaşte persoana Mea sau nu; în Spirit, soiul acesta de
oameni Mă vor cunoaşte abia atunci când îi voi judeca Eu. Dar această recunoaştere prea târzie va
pregăti prăbuşirea lor definitivă. Acum însă să bem şi să mâncăm şi noi în continuare; căci mai avem
destul vin, peşte şi pâine!"

16. Cu acestea, Maria s-a liniştit şi a mai luat ceva din bucate şi din băutură.

17. După ce templierii şi-au potolit foamea şi şi-au umplut burdihanele, doi dintre ei, care erau
farisei, s-au ridicat de la masa lor şi au venit foarte îndârjiţi la noi.

18. Şi unul dintre ei, care era conducătorul lor şi pe deasupra şi cărturar, a spus către noi: „Nu ne-o
veţi lua desigur în nume de rău nouă, slujitorii lui Dumnezeu, dacă, după vechiul nostru obicei, am venit
la voi ca să aflăm ceva noutăţi. Cine şi ce suntem noi poate recunoaşte oricine cu uşurinţă; însă noi vrem
să aflăm de unde veniţi voi şi ce treburi v-au mânat încoace!"

172
19. Atunci Eu am spus: „Deşi cererea voastră este neîndreptăţită şi încalcă buna-cuviinţă, totuşi vă
vom îndeplini dorinţa, dacă ne veţi spune mai întâi ce vă face să călătoriţi într-o zi de sabat, când voi
socotiţi aceasta oricărui evreu drept un mare păcat, dacă nu şi-a cumpărat mai întâi de la voi
permisiunea ca să facă aceasta. Ce pricină atât de importantă şi care nu suferă amânare v-a făcut să
încălcaţi sabatul? Spuneţi-ne mai întâi aceasta, şi vă vom spune şi noi cine suntem!"

20. Oarecum mirat, cărturarul a spus: „Prietene, înaltul-consiliu ne-a dat nouă, preoţilor, dreptul
deplin să acţionăm în numele Templului din Ierusalim, chiar şi în zi de sabat. În plus, nu cred că vă este
necunoscut că, de ceva vreme, un anume nazarinean, care se dă drept Mesia, vorbeşte de rău Templul, a
strâns o nouă sectă în jurul lui şi duce în ispită poporul cu tot felul de semne pe care le face,
îndepărtându-1 astfel de la noi. De curând am primit o veste că a început să se arate din nou şi să-şi
răspândească învăţătura ici şi colo, şi poate chiar să facă semne nemaivăzute, ridicând poporul împotriva
Templului; astfel că, la decizia înaltului-consiliu am fost nevoiţi să folosim şi sabatul, ca să aflăm unde
se găseşte acest ispititor al poporului şi ce face el. Acum aţi aflat de ce suntem pe drumuri într-o zi de
sabat, şi ne puteţi spune şi voi de unde sunteţi şi ce pricină v-a pus pe drumuri. Căci, după cum se pare,
şi voi sunteţi călători, ceea ce ne-am dat seama după feţele şi mâinile voastre arse de soare."

21. Eu am spus: „Şi ce veţi face cu Nazarineanul, dacă Îl veţi întâlni?"

22. Cărturarul a spus: „Ce să facem? Îl vom urmări, îl vom prinde şi îl vom da pe mâna
judecătorilor!"

23. Kisjonah: „Asta-i tot? Ştiţi voi oare că Nazarineanul este un prieten şi al romanilor şi că şi
păgânii cred în El? Ştiţi voi că El vindecă toţi bolnavii, numai cu puterea Voinţei Lui, că este stăpân
peste toate elementele şi că învie morţii? Dacă întreg poporul Îl recunoaşte în El pe Mesia şi Îl iubeşte şi
Îl slăveşte, de ce nu şi voi? Sunteţi mai înţelepţi decât El şi mai puternici decât Voinţa Lui?"

24. Cărturarul: „Ai fost şi tu smintit cumva de nazarinean?"

25. Kisjonah: „Cu adevărat, nu eu sunt cel smintit; căci eu am devenit prin El doar mai înţelept,
pentru că abia prin El am cunoscut Adevărul şi Viaţa! Voi însă sunteţi smintiţi de lăcomia şi tirania
voastră şi sunteţi orbi şi surzi; de aceea nu-L recunoaşteţi voi pe Nazarinean şi-L prigoniţi în neputinţa
voastră pe Cel Atotputernic.

26. El este plin de răbdare şi vă permite încă destule; dar nu mai este mult până când se va sfârşi cu
răbdarea Lui. Şi când se va petrece aceasta, va fi vai şi-amar de voi, prigonitori încăpăţânaţi ai Celui mai
mare prieten al oamenilor! Atunci va veni peste voi judecata, ale cărei semne le-aţi văzut pe cer nu de
mult! Eu, Kisjonah, acum cetăţean roman, care nu mă tem de voi, vă spun asta fără să mă ascund!"

27. La acestea, cei doi farisei au rămas înmărmuriţi, iar cărturarul a spus: „Bine, bine, poate că ai
dreptate! Dar ţie îţi este uşor să vorbeşti de valoarea, demnitatea şi firea nazarineanului; căci tu Îl
cunoşti desigur personal şi ai avut de multe ori de-a face cu el. Noi însă nu-1 cunoaştem, şi până acum
nu am avut de-a face cu el; ceea ce ştim despre el este doar ce am aflat de la iscoadele care au fost
trimise pe urmele lui; iar veştile din toate părţile spun acelaşi lucru, că se poartă mereu duşmănos faţă de
Templu. Dar lasă-ne să aflăm unde se găseşte, ca să vorbim noi înşine cu el şi să ne dăm seama ce hram
poartă!"

28. Kisjonah: „Voi minţiţi când spuneţi că nu Îl cunoaşteţi personal; căci eu însumi ştiu preabine că
El a fost de multe ori în Templul din Ierusalim şi a învăţat poporul şi a făcut şi semne. Şi au fost aduşi la
învăţătura Lui şi păgânii, însă voi, templierii, aţi luat pietre şi aţi vrut să-L ucideţi! Dacă este aşa, cum
puteţi spune că nu Îl cunoaşteţi personal?"

29. Cei doi au spus: „Am auzit vorbindu-se de aceasta când ne-am întors din Damasc, unde eram
plecaţi cu treburi; şi totuşi nu am avut încă niciodată prilejul să-1 cunoaştem personal pe acest renumit
nazarinean, care totuşi la Templu are o faimă deosebit de rea. Cum însă, datorită călătoriilor noastre prin
173
lume, am devenit mult mai înţelepţi decât ceilalţi, care stau mai tot timpul în Templu, marele sfat al
Templului ne-a trimis pe noi ca iscoade, în schimbul unei simbrii bune, ca să-i dăm de urmă
nazarineanului şi să anunţăm imediat Templul ce face şi pe unde umblă. Noi am fost trimişi de mai
multe ori de Templu cu treaba asta neplăcută, şi am fost de câteva ori în Nazaret şi i-am cunoscut acolo
pe fraţii şi pe mama lui, însă pe cel pe care îl căutăm nu l-am văzut până acum! Şi astfel, nu te-am minţit
atunci când am zis că nu l-am văzut până acum personal şi nici nu l-am întâlnit vreodată.

30. Spune-ne de aceea unde-1 putem întâlni, auzi şi vedea, ca să putem judeca după cele văzute şi
auzite de noi cât de adevărate sau nu sunt învinuirile aduse de Templu împotriva lui. Noi suntem
cărturari şi cunoaştem tot ce este scris în Profeţi despre Mesia; de aceea, nu acceptăm atât de uşor o
învăţătură nouă, precum poporul neştiutor şi atât de decăzut din cauza păgânilor."

31. Eu am spus însă: „Cine poartă vina că poporul nu cunoaşte Scriptura? Chiar voi! Voi îi
ascundeţi poporului Cuvântul lui Dumnezeu şi îl chinuiţi cu tot felul de precepte, pe care vreţi să le ia
drept Cuvântul lui Dumnezeu. Este atunci de mirare că poporul caută ocrotire la păgâni ca să scape de
voi?

32. Dacă Dumnezeu Şi-a împlinit acum promisiunea, şi Unsul Lui îi învaţă pe oameni din nou
Cuvântul Lui curat şi, prin puterea acestui Cuvânt, face semne şi minuni, la fel cum şi profeţii au făcut,
este asta împotriva Templului, dacă Templul ar fi aşa cum ar trebui el să fie după Voia lui Dumnezeu?
Dacă sunteţi cărturari, judecaţi voi înşivă cât de mult s-a îndepărtat Templul, prin faptele lui, de
Cuvântul cel curat al lui Dumnezeu!

33. Eu vă zic: păgânii sunt acum cu mult mai aproape de tronul lui Dumnezeu decât Templul cu
prescripţiile lui tiranice şi trufaşe! Unde este acum vechiul Chivot al Legii, unde este toiagul mereu
înverzit al lui Aaron, unde este mana şi unde sunt pâinile punerii înainte, de mult mâncate de viermi?

34. Voi continuaţi desigur să-i arătaţi poporului aceste obiecte şi să ţineţi lungi predici despre ele,
însă conştiinţa voastră vă strigă răspicat: «Noi înşelăm poporul şi suntem nevoiţi să-1 înşelăm, de teamă
să nu se răscoale şi să vină peste noi să ne distrugă!»

35. Şi iată, aceasta este şi pricina pentru care Îl prigoniţi cu atâta ură pe Cel trimis de Dumnezeu în
lume şi vă temeţi de El, şi Îl urâţi ca pe moartea care nu vă va cruţa!"

Capitolul 118

Discuţia dintre Domnul nostru Iisus Cristos şi templieri

1. Cărturarul a spus: „Prietene, cum de ştii tu toate acestea?"

2. Eu am spus: „Ai spus mai înainte că sunteţi oameni trecuţi prin multe şi umblaţi prin lume. Şi
unde scrie că n-am putea fi şi noi trecuţi prin multe şi umblaţi prin lume? De câte ori nu le-aţi arătat
străinilor, pentru bani, încăperile Templului? Cum aţi putut crede că aceştia vor păstra tăcerea?

3. Odinioară avea voie să intre în Sfânta Sfintelor doar marele-preot şi numai la mare nevoie, de
obicei nu mai des de două până la cel mult patru ori pe an, iar acum Sfânta Sfintelor a devenit o baracă
unde străinii pot intra pe bani când vor, ca la spectacol, şi toată lumea ştie că Templul este un loc unde
se fac mari negustorii şi înşelătorii. Cum de vă mai puteţi mira că şi ai noştri au aflat de toate acestea şi
că şi Unsul lui Dumnezeu ştie preabine de ele?

4. Mai este oare Templul, împotriva căruia cade acum ocara din gura adevăratului Dumnezeu, ceea
ce a fost el în vremea lui Solomon? Nicidecum! Vechea Casă închinată Domnului a devenit un adevărat
cuib de tâlhari şi criminali!

174
5. Iată ce este astăzi Templul, în văzut tuturor, şi nu mai este necesar ca Unsul lui Dumnezeu să-i
vorbească poporului despre înşelătoriile lui şi astfel să strice reputaţia Templului, căci poporul ştie
acestea de mult şi I se plânge amarnic Unsului lui Dumnezeu! Ori credeţi voi că, ştiind El bine acestea,
ar lăuda Templul şi ar ocări poporul amărât care se plânge? Nu, cu adevărat, El, fiind cel mai drept
dintre cei drepţi, nu ar face aceasta în vecii vecilor!

6. Dacă v-aţi întâlni cu Nazarineanul, pe care Îl urâţi atât de mult, şi dacă El v-ar vorbi aşa cum v-
am vorbit Eu acum, ce aţi avea voi să-I spuneţi?"

7. Cărturarul: „Da, prietene, nu prea rămâne nimic de spus în favoarea Templului, dacă vrem să
respectăm adevărul; doar atât ar mai trebui luat în considerare, că nu noi suntem, şi nici cei mai mulţi
tovarăşi ai noştri, cei care au stricat şi au denaturat vechea şi adevărata ordine a Templului, astfel încât
ea a ajuns aşa cum este acum, ci doar cei mai înalţi în rang din Templu, şi asta de multă vreme. Ce
putem face noi, ca supuşi, decât să îndeplinim ceea ce ne porunceşte Templul, de pe urma căruia trăim?
Căci a făcut din noi nişte lupi tineri, care trebuie să urle împreună cu lupii bătrâni, dacă nu vor să fie
sfâşiaţi şi înghiţiţi de ei!

8. Să propovăduieşti adevărul curat şi să trăieşti după el ar fi tot ce poate fi mai bun, mai frumos şi
mai minunat pentru oamenii de pe pământ. Dar ce putem face noi acum, dacă preţul adevărului este
prigoana, osânda şi chiar moartea pe cruce? In astfel de vremuri atât de grele, pentru a rămâne în viaţă,
trebuie să devii tu însuţi un prigonitor al adevărului, dacă tot trebuie să trăieşti în această lume, fără să o
fi dorit vreodată!

9. Dumnezeu este atotputernic şi atotştiutor; El de la începuturi a rânduit toate bine şi înţelept. De

ce a lăsat El, odată cu trecerea vremii, ca tocmai oamenii, care sunt fiinţele cele mai apropiate Lui, să
decadă atât de mult de la puritatea şi demnitatea lor iniţială?!

10. Dacă Unsul Domnului este atât de puternic în faptă, voinţă şi cuvânt şi toate elementele i se
supun, el ar putea să se ridice împotriva fărădelegilor Templului, cu toată puterea care sălăşluieşte în el,
şi să le pună pentru totdeauna capăt!"

11. Eu am spus: „Tu eşti cărturar, dar judeci despre Ordinea Divină mai rău decât judecă un orb
despre culori!

12. Desigur, omul nu se află în această lume din proprie voinţă, ci doar din Voinţa atotputernică a
lui Dumnezeu; Dumnezeu însă, fiind El însuşi iubirea veşnică şi cea mai curată, este preaînţelept şi
milostiv şi ştie de ce 1-a făcut El pe om şi 1-a pus în această lume, pentru scurtă vreme, spre încercarea
şi întărirea voinţei libere care i-a fost dată.

13. Ca să priceapă în sinea lui şi omul de ce a fost făcut şi pus în această lume, Dumnezeu i-a
dezvăluit toate acestea în toate vremurile şi i-a dat şi legi de viaţă, pe care, dacă le-ar respecta, şi-ar
atinge negreşit şi cât se poate de uşor ţelul vieţii.

14. Când însă i-a poruncit Dumnezeu omului să-şi folosească în scopuri atât de mârşave libera
voinţă şi prin aceasta să-şi facă şi lui însuşi atâta rău?!

15. Dacă Dumnezeu are cu omul cele mai bune intenţii şi 1-a menit unei vieţi perfect libere, deci
unei fericiri egale cu a Lui, de ce atunci omul cel neputincios I se împotriveşte lui Dumnezeu, veşnicul
Domn - pe care totuşi nu-L poate împiedica să creeze - şi ţelurilor Sale nobile, ca şi când el ar fi stăpân
peste preaînţeleapta şi milostiva Voinţă a lui Iehova? Dacă tu simţi în sinea ta că eşti obligat să trăieşti
în această lume, de ce nu simţi de asemenea, cu recunoştinţă în suflet, şi motivul pentru care te-a trimis
Dumnezeu în această lume, de vreme ce El ţi-a dezvăluit foarte clar Voinţa Sa?

16. Dacă omul poate să simtă cât de mult rău îşi atrage asupra lui atunci când se opune plin de trufie
Voinţei lui Dumnezeu, care îi este lui bine cunoscută, iar Dumnezeu Însuşi a venit acum, în persoana
175
Fiului Omului, la omenirea pierdută, aşa cum a profeţit El, ca să o aducă din nou, cu toată iubirea şi cu
cea mai mare răbdare, pe vechiul făgaş al vieţii, ceea ce El şi dovedeşte prin vorbe şi fapte, de ce Îl
dispreţuiţi voi şi nu vreţi să vă lăsaţi ajutaţi de El?

17. Desigur că pentru aceasta nu Dumnezeu este de vină, ci numai voi, datorită lăcomiei voastre
fără margini şi a dorinţei voastre cu adevărat satanice, de a stăpâni chiar şi asupra lui Dumnezeu! Da,
într-adevăr, dacă Dumnezeu ar fi la fel de neînduplecat, de lipsit de iubire şi de răbdare precum sunteţi
voi, El ar fi distrus nu numai Templul, cu slujitorii săi cei răi, ci şi întreg pământul; dar El rabdă orbirea
voastră şi răutatea care rezultă din ea şi vă avertizează pe voi toţi să vă întoarceţi la adevărata cale a
vieţii, cea plină de lumină.

18. Voi însă nu vreţi aceasta, şi nu numai că vă complăceți în vechile voastre păcate de tot felul, dar
pe zi ce trece faceţi altele şi mai mari şi Îl prigoniţi pe Dumnezeu Însuşi, care vrea doar să vă ajute, ceea
ce oricine poate lesne să vadă şi să recunoască. Este oare şi aceasta vina lui Dumnezeu, că iubirea şi
adevărul Lui veşnic au devenit pentru voi o nenorocire, din cauza orbirii şi a răutăţii voastre?!

19. Da, da, prin legile voastre mincinoase voi veţi răstigni pe cruce şi Adevărul cel veşnic, dar
aceasta va face să se umple măsura răutăţii şi a încăpăţânării voastre, şi atunci va veni şi judecata peste
voi şi vă va da răsplata, pe care voi înşivă aţi cerut-o de la Dumnezeu pentru răutatea voastră şi pe care
El nu v-a dat-o încă, datorită iubirii, răbdării şi milosteniei Lui, pentru că El nu a dat pierzaniei în
această lume niciun suflet, nici măcar pe cel al nelegiuitului de mare-preot.

20. Iată, aşa gândim noi, toţi cei de-aici! De ce nu gândiţi şi voi la fel, aşa cum o cere adevărata
ordine divină a vieţii?"

21. La aceste vorbe ale Mele, cărturarul a amuţit şi nu mai ştia ce să răspundă. După o vreme însă a
spus: „Da, da, prietene, care pari să fii pătruns pe deplin de spiritul nazarineanului. Tu ai bineînţeles
dreptate; dar ce putem face noi, care depindem de tot felul de legi ale lumii?

22. Dacă părăsim Templul, va trebui să ne căutăm hrana cea de toate zilele prin lume precum
păsările; iar dacă rămânem în Templu, trebuie să ne supunem regulilor şi ordinelor sale şi trebuie să
facem, cel puţin de formă, ceea ce ni se porunceşte. Profeţii au împlinit dintotdeauna Voinţa lui
Dumnezeu, pe care o cunoşteau foarte bine, însă viaţa lor în această lume nu a fost deloc de invidiat; şi,
în plus, viaţa lor pe acest pământ s-a încheiat prin torturi cumplite.

23. Căci dacă soarta unui om, chiar şi în cele mai fericite împrejurări, este mult mai rea decât cea a
păsărilor cerului, ce să mai vorbim atunci de fericirea pământească a celor care sunt prigoniţi şi
dispreţuiţi de mai-marii lumii?!"

24. Eu am spus: „Cea mai mare fericire pe pământ este întotdeauna cea a oamenilor care sunt
inspiraţi de Dumnezeu; căci aceştia ştiu în sinea lor de ce au fost trimişi în această lume, iar dacă suferă,
ei ştiu foarte bine de ce. Astfel că ei nu se tem deloc de moartea trupului, pentru că au deja şi simt în ei
înşişi, cu cea mai mare claritate, Viaţa Veşnică a sufletului, şi mai simt în ei, încă din timpul vieţii, forţa
Spiritului Dumnezeiesc, care le-a dat Viaţa Veşnică şi înţelepciunea divină.

25. Însă ce are un om decăzut şi păcătos în el, cu care să rămână până la urmă? Moartea - după care
nu i se mai arată nicio viaţă - şi disperarea sunt cele cu care se alege în final. Ce este până la urmă
suferinţa aceasta pământească, pe lângă părăsirea acestei lumi în glorie şi fericire, şi ce este scurta viaţă
în huzur a omului lumii, pe lângă părăsirea acestei lumi spre nefericire? Judecă acum tu însuţi, care din
cei doi oameni este mai fericit pe această lume!

26. Ce pierde acel înţelept, omul lui Dumnezeu, dacă este dispreţuit şi prigonit de orbii cei nebuni ai
lumii şi până la urmă chiar omorât? El nu numai că nu pierde nimic, dar are chiar de câştigat, căci prin
răbdarea sa, el se uneşte tot mai mult cu Spiritul lui Dumnezeu, şi prin aceasta devine şi mai conştient în
sinea sa de Viaţa Veşnică a adevărului!
176
27. Ce câştigă însă cel care îl dispreţuieşte şi-1 prigoneşte pe înţeleptul lui Dumnezeu? Moartea
veşnică şi osânda ei! De aceea, dacă Templul nu vă poate oferi, pentru că sunteţi uneltele planurilor sale
mârşave, nimic mai bun decât satisfacţia trupească, atunci sunteţi nişte oameni cu adevărat de plâns, iar
un cerşetor orb de pe stradă nu are de ce să vă invidieze!"

28. Când cei doi au auzit acestea de la Mine, au rămas şi mai înmărmuriţi, şi niciunul dintre ei nu
mai ştia ce să-Mi zică.

29. Cărturarul Mi-a lăudat înţelepciunea, Mi-a dat în toate dreptate, iar la urmă Mi-a spus:
„Prietene, eu mă voi sfătui la noapte cu ceilalţi, ca să renunţăm de tot la prigonirea nazarineanului;
totuşi, am vrea să-1 cunoaştem în persoană, şi ce ne va sfătui el, aceea vom face! Căci prin voi, noi am
gustat un pic din înţelepciunea sa cu adevărat divină, şi ne simţim cu totul alţi oameni. Ah, dar ne
imaginăm ce fel de impresie va face propria lui persoană asupra noastră! Dar vom mai vorbi mâine
despre asta!"

30. Cu aceasta, cei doi şi-au luat rămas-bun, s-au întors din nou la masa lor şi, curând după aceea, s-
au retras în camera lor. Noi însă am mai rămas încă un ceas treji şi am mai vorbit despre aceşti
prigonitori ai Mei, iar Kisjonah şi Maria erau tare fericiţi că templierii nu M-au recunoscut şi că au
renunţat la intenţiile lor.

31. Când fariseii au ajuns în camera lor, au început să se sfătuiască cu seriozitate despre ce urmau
să facă în continuare. Şi cu toţii au fost de acord să se întâlnească undeva cu Mine, ca să vadă ce să facă
mai departe cu viaţa lor.

32. Noi însă am rămas să ne odihnim, dar nu în paturi, cu excepţia Mariei, de care Kisjonah s-a
îngrijit el însuşi, ci am rămas, ca de atâtea alte ori, la masa noastră, de pe care au fost mai întâi strânse
toate bucatele.

Capitolul 119

Domnul nostru Iisus Cristos îi cheamă pe cei trei arhangheli: Mihail, Gabriel şi Rafael

1. Dis-de-dimineaţă ne-am ridicat din scaunele noastre şi am ieşit afară, până la malul mării, care nu
era deloc departe. Kisjonah, Philopold şi cei patru indo-evrei erau cu noi. Maria însă a rămas să se
odihnească în casă şi a venit abia după ce soarele răsărise de tot, împreună cu Joel.

2. Cu această ocazie, Eu am spus: „Pentru că Eu nu voi mai păşi în trup prin aceste locuri, veţi
vedea acum cu ochii voştri împlinirea a ceea ce stă scris despre Mine: «Şi veţi vedea îngeri urcând şi
coborând între Cer şi Pământ, şi aceştia Îi vor sluji Lui!»

3. Ucenicii Mei fuseseră martori de mai multe ori la astfel de apariţii, însă acum am lăsat să se
petreacă aceasta mai ales de dragul celor patru indo-evrei.

4. Mai întâi l-am chemat în Spirit pe Mihail, care a coborât precum un fulger foarte luminos din
cer pe pământ, încât toţi s-au înspăimântat peste măsură. Mihail s-a înfăţişat cu toată măreţia înaintea
Mea, strălucind mai tare decât soarele, astfel că, în afară de Mine, nimeni nu-i putea răbda strălucirea.

5. Eu însă i-am spus: „Mihaile, umbreşte-te, ca prietenii Mei să te poată vedea şi să-ţi poată
vorbi!"

6. Atunci el s-a umbrit, şi se afla plin de iubire şi umilinţă în faţa Mea, şi a spus: „Iată, fraţilor!
Acesta este Mielul care ia păcatul lumii de la voi şi vă deschide calea spre Viaţa Veşnică! Credeţi în El
şi iubiţi-L mai presus de toate; căci El este veşnicul început şi veşnicul sfârşit, alfa şi omega, primul şi
ultimul, şi în afara Lui nu mai există niciun alt Dumnezeu!"
177
7. Când îngerul a încheiat de spus acestea cu voce blândă, el s-a plecat adânc în faţa Mea şi Mi-a
preaslăvit numele.

8. Şi toţi s-au plecat în faţa Mea şi M-au mărit şi preaslăvit asemenea îngerului.

9. Eu le-am zis tuturor să se ridice şi am spus: „Purtaţi-vă ca de obicei; căci Eu sunt acum om
precum voi, şi sunt în voi, prin iubirea şi credinţa voastră, precum şi voi sunteţi în Mine! De aceea, fiţi
aşa cum sunteţi de obicei!"

10. S-au ridicat atunci cu toţii, şi arhanghelul Mihail s-a dus la foştii ucenici ai lui Ioan şi a vorbit
cu ei despre ceea ce urma să vină după Mine peste evrei şi peste oamenii acestui pământ din cauza
necredinţei lor; şi a rămas toată ziua cu noi.

11. După aceea, l-am chemat pe arhanghelul Gabriel. Acesta a venit asemenea lui Mihail, s-a umbrit
imediat, M-a slăvit şi apoi s-a dus la Maria şi a vorbit cu ea despre misiunea lui în legătură cu ea, ceea
ce Maria a primit cu o mare bucurie şi cu o fericire plină de umilinţă. Apoi Gabriel s-a dus la ucenicii
Mei şi a vorbit cu ei despre străvechile vremuri adamice şi despre profeţiile de atunci către copiii cerului
şi către copiii lumii; şi a rămas şi el cu noi până seara.

12. După el, Eu l-am chemat pe Rafael. Iar acesta a venit imediat, întocmai precum primii doi
arhangheli, şi după ce s-a manifestat şi s-a umbrit, M-a slăvit şi s-a dus la cei patru indo-evrei şi a vorbit
prietenos cu ei despre Mine şi despre cum au fost ei eliberaţi din robia babiloniană la porunca Mea. Ei
au mărturisit, de asemenea, cum i-am condus Eu în acel loc tainic în care, în afară de Adam şi Eva, nu
mai călcase până atunci niciun alt om.

13. Iar copila era foarte mirată de înfăţişarea lui Rafael şi a spus: „O, minunatule trimis al Cerurilor
preaînalte şi pline de lumină ale lui Dumnezeu! Pe tine te-am văzut de mai multe ori în visele mele şi
chiar am vorbit cu tine; însă când am vrut să le povestesc părinţilor mei, ei n-au vrut să mă creadă şi mi-
au spus că sunt cu capul în nori. Dar acum te pot vedea şi ei cu ochii lor, şi astfel vor trebui să mă creadă
că eu te-am văzut foarte clar în visele mele, în tot adevărul!"

14. Şi părinţii ei M-au preaslăvit că le-am dăruit o copilă atât de evlavioasă.

15. Toată această scenă a venirii celor trei îngeri a durat un ceas bun.

16. Iar Kisjonah, care era şi el în culmea fericirii, M-a întrebat: „O, Doamne, câte astfel de spirite
sălăşluiesc oare în Cerurile Tale?"

17. Şi Eu i-am spus: „Dragul Meu prieten, numărul lor este nesfârşit; căci ce-ar reprezenta un
număr mărginit, pentru un Dumnezeu care este veşnic şi nemărginit în Spiritul iubirii şi înţelepciunii
Sale?! Priveşte la nenumăratele stele dintr-o noapte luminoasă - şi tu ştii deja ce sunt ele -, şi pe ele sunt
concepuţi şi se nasc oameni! Şi să ştii că şi dintre ei sunt trezite spirite pentru Viaţa cea Veşnică. Când
te vei afla şi tu în Împărăţia Mea ca spirit desăvârşit, atunci vei vedea tu însuţi toate acestea, iar fericirea
ta nu va cunoaşte margini!

18. Eu îţi zic ţie: Niciun ochi nu a văzut vreodată, nicio ureche n-a auzit şi niciun simţ nu a simţit
ceea ce îi aşteaptă în Cer pe aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de toate şi Îi respectă
poruncile!

19. Este adevărat că viaţa omului, de la naştere până la desprinderea sa de trup, este plină de multe
suferinţe şi constrângeri de tot felul; însă dacă el trăieşte după Ordinea lui Dumnezeu, pe care a
recunoscut-o, şi dacă are deja, încă de pe acest pământ, conştiinţa vie despre ceea ce îl aşteaptă în viaţa
cea adevărată a lumii de dincolo, atunci el va răbda cu toată încrederea încercările cele mai amare, care
i-au fost date numai spre înflorirea Spiritului Divin în sufletul lui, şi va trece prin ele cu tot curajul şi
plin de seninătate.
178
20. Ia exemplu de la Mine! Eu ştiu ce suferinţe Mă aşteaptă pe acest pământ în curând; dar iubirea Mea
pentru voi, oamenii, da, pentru voi, copiii Mei, Îmi îndulceşte suferinţa. La fel şi voi, copiii Mei, lăsaţi-
vă suferinţele şi durerile pe care le aveţi de îndurat în această viaţă să vă fie îndulcite de iubirea pentru
Acela care sălăşluieşte în Mine, şi astfel le veţi putea întâmpina şi voi, asemenea Mie, plini de curaj şi
cu inima senină!

21. Iată, aceste trei spirite îngereşti, care vor rămâne astăzi până la apus cu noi, sunt preafericite şi
nu au avut niciodată de suferit. Totuşi, marea lor preafericire constă în aceea că ele pot să le facă un
bine, în numele Meu, oamenilor acestui pământ, deşi, pe lângă aceasta, ele stăpânesc peste nenumărate
pământuri şi sori în spaţiul nemărginit.

22. Dacă le veţi face şi voi mult bine oamenilor şi le veţi arăta iubire în numele Meu, veţi gusta prin
aceasta multă fericire; căci fericirea celui care dă este mult mai mare decât a celui care primeşte!"

23. Kisjonah Mi-a mulţumit pentru această învăţătură şi Mi-a promis că o va împlini în faptă.

24. Atunci a venit un servitor din casă pentru a ne spune că masa era pregătită.

Capitolul 120

Ce au crezut templierii despre cei trei arhangheli

1. Kisjonah însă 1-a întrebat pe servitor ce mai fac templierii care sosiseră aseară târziu.

2. Şi servitorul a răspuns: „Ei te aşteaptă deja în sală, pe tine şi pe Domnul, despre care voiau să
afle de la tine, precum şi de la Domnul Însuşi, pe care nu Îl cunosc, unde să Îl caute; ei ne-au întrebat şi
pe noi, dar nu au primit niciun răspuns, aşa că ne-au lăsat în pace."

3. Kisjonah 1-a lăudat pe slujitor, iar noi ne-am dus la masă, şi cu noi, şi cele trei spirite îngereşti.

4. Când am ajuns în sală, templierii ne-au ieşit imediat în întâmpinare, M-au salutat pe Mine şi pe
Kisjonah şi s-au interesat imediat de locul unde l-ar putea întâlni pe nazarinean.

5. Kisjonah însă le-a spus: „Acum e vremea mesei; după masă vom mai vorbi! Dacă însă nu
sunteţi prea orbi şi prea surzi, vă veţi putea da singuri seama, din cele ce vom vorbi, unde se află marele
Domn şi Învăţător!"

6. Templierii au fost de acord, iar noi ne-am aşezat la masă, astfel că Gabriel şedea la dreapta
Mariei, Mihail în mijlocul ucenicilor lui Ioan, iar Rafael în mijlocul celor patru indo-evrei. Am început
să mâncăm şi să bem, iar străinilor iarăşi le-a sărit în ochi că cele trei spirite îngereşti mâncau de zece
ori mai mult decât oricare alt comesean; cel mai mult s-au mirat de aceasta templierii, care urmăreau cu
atenţie tot ce se petrecea la masa noastră.

7. Unul din ei nu s-a putut stăpâni, a venit la masa noastră şi 1-a întrebat pe Kisjonah ce fel de
tineri sunt aceştia, care pot să înghită atât de mult şi atât de repede.

8. Kisjonah: „Duceţi-vă la ei şi întrebaţi-i! Pe mine doar mă bucură marea lor poftă de mâncare;
căci aceasta arată că peştii mei sunt bine pregătiţi, că vinul este curat şi bun, şi la fel şi pâinea mea de
casă. Întrebaţi-i, după cum v-am spus, pe acei minunaţi tineri!"

9. Cărturarul s-a dus la Rafael şi 1-a întrebat de unde este el de loc şi dacă în ţara lui de baştină toţi
oamenii erau la fel de mâncăcioşi.

179
10. Rafael a spus: „Dacă v-a sărit în ochi cât mâncăm, cum de nu aţi remarcat şi cum am sosit?"

11. Cărturarul: „Ce să remarcăm, n-aţi intrat voi în sală la fel ca toţi ceilalţi?"

12. Rafael: „Când am sosit noi, voi eraţi pe verandă şi priveaţi marea, când un fulger orbitor a căzut
din cer, printre cei care se aflau pe mal, iar voi aţi gândit: «Oh, aceştia trebuie să fie nişte mari păcătoşi
în faţa lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu a ajuns să le trimită un fulger pe un cer atât de senin şi în acest
anotimp!» Iată, cu primul fulger, a sosit tânărul care şade acolo, între cei şapte bărbaţi. Curând a căzut şi
al doilea fulger din cer în mijlocul respectivei cete de oameni, consideraţi de voi drept nişte mari
păcătoşi, dar şi de data aceasta fără să provoace nici cel mai mic rău cuiva, şi voi v-aţi spus: «Este un
avertisment de la Dumnezeu!». Şi iată, cu cel de-al doilea fulger a venit tânărul care şade acolo, lângă
acea femeie preacurată. Iar cu cel de-al treilea fulger, am venit eu.

13. Natura noastră este focul cel pur din ceruri; focul însă înghite mult mai mult decât un om, aşa că
nu este de mirare că noi, cei trei oaspeţi din ceruri, putem înghiţi mai mult decât un om nevolnic al
acestei lumi."

14. Când cărturarul a aflat acestea din gura lui Rafael, nu mai ştia ce să răspundă, căci el credea că
tânărul vrea să-şi râdă de el - fiindcă el nu putea să creadă cele spuse de Rafael. El s-a uitat cu atenţie la
cei trei, apoi s-a întors la ai lui şi le-a povestit ce aflase despre cei trei tineri.

15. Unul din ei însă a spus: „Să aşteptăm până când oaspeţii lui Kisjonah vor termina masa; atunci o
să-i întrebăm din nou unde se află nazarineanul. Dacă ne vor destăinui, vom pleca imediat într-acolo, ca
să-1 întâlnim, şi le vom întoarce spatelor acestor romani pe jumătate, cărora le suntem ca un spin în
ochi.

16. Un altul însă a spus: „Deşi sunteţi mai învăţaţi decât mine, eu cred că am aflat dintr-o privire
atentă mai multe decât voi. Mie îmi pare că renumitul nazarinean se află printre aceşti oaspeţi!

17. Iar unul dintre cei trei tineri seamănă foarte mult cu cel care ţinea predici în pustiu, despre care
se spune că ar fi fost decapitat în temniţa lui Irod acum doi ani, dar despre acestea noi nu ştim nimic
cert, căci ne aflam pe atunci în Damasc; dar înainte de a merge în Damasc, eu l-am văzut în micul pustiu
de pe malul Iordanului, unde el învăţa poporul şi îi boteza pe cei convertiţi cu apă din Iordan, şi le dădea
un nume nou.

18. E drept că pe atunci el arăta mai în vârstă şi era foarte slab; dar este cu putinţă să nu fi fost
decapitat, aşa cum se spune, şi se poate că Irod, de gura Irodiadei, să-i fi tăiat capul unui sclav care îi
semăna Botezătorului, iar acestuia i-a dat drumul, sfâtuindu-1 să îmbrace veşminte străine şi să se
ascundă între păgâni împreună cu ucenicii lui. Acolo el şi-a părăsit viaţa cea aspră şi s-a hrănit mai bine,
astfel că acum arată foarte întinerit.

19. Dacă el este acela, nici nazarineanul nu poate fi departe; căci el predica într-una despre venirea
lui Mesia. La pofta lui de mâncare cu adevărat păgânească, poate să arate într-adevăr ceva mai tânăr
decât arăta în deşert, unde nu mânca altceva decât lăcuste şi miere sălbatică!"

20. Cărturarul a spus către cel care tocmai vorbise: „Ce spui tu este demn de toată atenţia; dar atunci
ce zici de cele trei fulgere, pe care noi toţi le-am văzut de pe verandă cum au căzut drept în mijlocul
acestor oameni, care se aflau atunci pe malul mării, iar acum numărul lor s-a mărit tocmai cu aceşti trei
tineri? Noi nu am văzut însă pe nimeni altcineva ducându-se la ei, decât la urmă un singur servitor, care
i-a chemat la masă; şi la fel, nici ieri seară nu am văzut pe niciunul din cei trei tineri. De unde au apărut
ei?"

21. Cel de mai înainte a spus: „Puteau să fi venit dis-de-dimineaţă!"

180
22. Cărturarul: „Dacă ar fi aşa, am fi aflat aceasta de la servitorii noştri, care au stat de pază, căci le
dăduserăm poruncă să fie atenţi la oricine intră şi iese din casă. Servitorii noştri însă n-au văzut pe
nimeni intrând în casă. Şi, la fel, ei n-au văzut pe niciunul din cei trei tineri ieşind de dimineaţă din casă
împreună cu cei care s-au dus pe ţărmul mării; ei au văzut femeia, împreună cu un om, cum li s-au
alăturat ceva mai târziu celor din grup, iar la urmă, aşa cum s-a mai amintit, pe servitor. Astfel că e
foarte greu de ghicit de unde au venit aceşti trei tineri!"

23. Cel de mai înainte, care ţinea cu tot dinadinsul să arate că cei trei erau cât se poate de obişnuiţi,
a spus: ..Nu este cu putinţă ca cei trei să fi petrecut noaptea pe malul mării şi să se fi întâlnit cu ceilalţi
acolo?"

24. La acestea, cărturarul a spus din nou: „Atunci ar fi băgat servitorii noştri de seamă şi ne-ar fi
spus ceva; căci, aşa cum ştiţi, trei dintre servitorii noştri au ţinut sub observaţie malul mării, până când
cei din casă au ieşit pe ţărm, unde s-au şi întâlnit cu servitorii noştri, ceea ce am putut vedea de pe terasă
cu ochii noştri. Aşa că putem gândi şi spune ce vrem, cei trei tineri care sunt în stare să înghită atâta sunt
o apariţie cu totul neobişnuită! Eu nu sunt nici pe departe un om care crede orbeşte în orice minune; însă
prezenţa celor trei în grupul acela, care oricum este misterios, pare a fi într-adevăr o minune. Cine şi ce
se ascunde în spatele lor, asta este o altă întrebare. După masă, vom putea să ne lămurim!"

25. Cu aceste cuvinte ale cărturarului au fost şi ceilalţi de acord, şi toţi au aşteptat cu multă nerăbdare să
ne terminăm masa, ceea ce s-a şi petrecut curând.

Capitolul 121

Domnul nostru Iisus Cristos lămureşte Capitolul 13 din Ezechiel

1. Când ne-am ridicat de la masă, cărturarul a venit imediat la noi şi Mi-a spus: „Prietene
preaînţelept, aminteşte-ţi de promisiunea pe care mi-ai făcut-o aseară!"

2. Eu am spus: „Eşti fără îndoială pe calea cea bună, dar totuşi este de mirare că încă mai eşti orb.
Tu erai pe jumătate convins aseară de adevărul celor pe care ţi le-am spus Eu despre Nazarinean, dar voi
în sinea voastră, tu şi tovarăşii tăi, gândiţi astfel: «Vrem să-L cunoaştem cu orice preţ pe acest
nazarinean şi să ne convingem ce hram poartă. Dacă el este astfel precum am aflat în Kis, atunci vrem să
ne alăturăm lui; dacă însă lucrurile nu vor sta chiar în felul acesta, atunci ne vom împlini misiunea, îl
vom prinde şi-1 vom da pe mâna judecătorilor.»

3. Voi, împreună cu înaltul-preot şi toţi cărturarii, fariseii şi leviţii din Ierusalim şi din toate
sinagogile Ţării Evreilor, faceţi parte dintre acei profeţi falşi, despre care Domnul Dumnezeu spune
astfel, în Ezechiel:

4. «Tu, fiul omului, rosteşte profeţie împotriva prorocilor lui Israel şi zi-le celor ce prorocesc după
îndemnul inimii şi firii lor: Ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu! (13/2) Aşa grăieşte Domnul
Dumnezeu: Vai de profeţii mincinoşi care urmează duhul lor, căci ei n-au văzut nimic niciodată şi n-au
auzit nicio chemare! (13/3)

5. Prorocii tăi, Israele, la care tu ţii, sunt ca vulpile din pustiu. (13/4) Ei nu ies din găurile lor (de
frică să nu fie prinşi) şi nici nu fac un zid de apărare în jurul casei (năpăstuite) a lui Israel, şi nici nu
luptă în ziua Domnului Dumnezeu (răstimpul de încercare pentru adevărata credinţă). (13/5) Pretinsele
lor viziuni sunt deşarte şi prevestirile lor mincinoase! Ei zic cu neruşinare: 'Domnul a spus!', dar ei ştiu
preabine în sinea lor că Domnul Dumnezeu nu i-a chemat şi nici nu i-a trimis vreodată, şi ei numai de
aceea îşi dau osteneala, ca să-şi primească răsplata (spre binele vieţii lor lumeşti).» (13/6)

181
6. Domnul Dumnezeu întreabă: «(Spuneţi, voi, profeţilor mincinoşi) Vedeniile ce le-aţi văzut nu
sunt ele oare deşarte, şi prevestirile ce le-aţi rostit, nu sunt ele oare mincinoase? Şi totuşi, voi spuneţi
poporului: 'Domnul a spus!', dar Eu, aşa cum ştiţi preabine, n-am spus!» (13/7)

7. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: «Pentru că spuneţi lucruri deşarte şi pentru că vedeniile
voastre sunt minciuni, iată, Eu vin împotriva voastră şi voi arăta poporului cine sunteţi! (13/8) Mâna
Mea va fi împotriva acestor proroci care văd lucruri deşarte şi prevestesc minciuni! În sfatul poporului
Meu ei nu vor fi, nici nu se vor înscrie în cartea Casei lui Israel, şi nici nu vor intra în Ţara lui Israel; şi
vor afla că Eu sunt Domnul Dumnezeu! (13/9) Şi mâna Mea de aceea va cădea asupra lor, pentru că ei
duc poporul Meu în rătăcire, spunându-i: 'Pacea fie cu tine!', atunci când nu este pace.

8. Şi atunci când poporul Meu zideşte un zid, ei vin şi îl acoperă cu ipsos (smerenia înşelătoare, de
dragul câştigului lumesc). (13/10) Spune celor care tencuiesc zidul cu ipsosul lor murdar că el va cădea.
Ploaie potopitoare se va vărsa, pietre de grindină vor cădea şi puhoi vijelios va spăla zidul. (13/11) Prin
'ploaie potopitoare' se înţelege Cuvântul curat al lui Dumnezeu, prin 'pietre de grindină', adevărul Lui de
netăgăduit, şi prin 'puhoi vijelios', puterea adevărului. Iată, şi odată cu ipsosul, va cădea şi zidul cel
stricat! Atunci vă vor întreba: 'Unde este deci tencuiala cu care l-aţi acoperit?'» (13/12)

9. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, Eu, în mânia Mea, voi slobozi furtună mare,
ploaie potopitoare voi vărsa în urgia Mea şi în mânia Mea va cădea grindina pustiitoare, şi voi distruge
tot ce este minciună. (13/13) Şi voi dărâma zidul pe care voi l-aţi acoperit cu ipsos şi-1 voi doborî la
pământ; temeliile lui se vor dezgoli şi vor da la iveală minciuna. Şi zidul va cădea; odată cu el, veţi pieri
şi voi şi veţi afla că Eu sunt Domnul Dumnezeu. (13/14) Aşa Îmi voi potoli mânia împotriva zidului şi
împotriva acelora care l-au acoperit cu ipsos şi vă voi zice: Nu mai este niciun zid, şi nici cei ce l-au
tencuit! (13/15) Aceştia sunt prorocii lui Israel care au prorocit Ierusalimului şi i-au prevestit de pace,
atunci când nu era pace între ei», zice Domnul Dumnezeu. (13/16)

10. Iar tu, fiul omului (Ezechiel), îndreaptă-ţi faţa şi spre fiicele poporului tău, care prorocesc după
inima lor, şi rosteşte împotriva lor prorocie, (13/17) şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: «Vai
de cele ce cos perniţe fermecate pentru subsuori şi fac marame pentru capul celor tineri şi bătrâni, pentru
a le vâna sufletele! Socotiţi că, | vânând sufletele poporului Meu, vă veţi mântui sufletele voastre?
(13/18) Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru o mână de orz şi pentru o bucată de pâine,
ucigând sufletele care nu trebuie să moară, cruţând viaţa sufletelor care nu trebuie să trăiască şi amăgind
astfel poporul Meu care ascultă minciuni.» (13/19)

11. De aceea grăieşte Domnul Dumnezeu: «Iată, Eu sunt împotriva perniţelor voastre fermecate, cu
care voi prindeţi sufletele în laţ ca pe păsări; vi le voi smulge de la subsuori şi voi da drumul sufletelor,
pe care voi le prindeţi în laţ. (13/20) Voi sfâşia maramele voastre şi voi izbăvi poporul Meu din mâinile
voastre şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu. (13/21) Pentru că întristaţi prin minciuni inima
dreptului, pe care Eu n-am voit să o întristez, şi pentru că sprijiniţi braţul cel nelegiuit, ca acesta să nu se
întoarcă de la calea lui cea rea spre a-şi păstra viaţa. (13/22) De aceea, nu veţi mai avea vedenii deşarte,
şi în viitor nu veţi mai rosti prevestiri; voi izbăvi poporul Meu din mâinile voastre şi veţi cunoaşte că Eu
sunt Domnul Dumnezeu.» (13/23)

12. Iată, prietene, astfel a grăit Domnul Dumnezeu prin gura prorocului despre falşii profeţi; şi ceea
ce a spus El, se împlineşte acum întocmai sub ochii voştri! Care sunt în vremurile acestea cei mai răi
falşi profeţi, nu este nevoie să vă mai repet, căci vi i-am descris până acum îndeajuns.

13. «Cine însă», vă întrebaţi voi în sinea voastră, «sunt acele fiice ale lui Israel, care prevestesc
minciuni şi care fac perini pentru subsuori şi marame pentru cap?» Acestea sunt regulile făcute de voi,
pentru care acum nu mai pretindeţi doar pâine şi orz, ci şi tot felul de alte bogăţii.

14. Pentru ca oamenii să nu mai respecte legile vieţii, voi le-aţi oferit, prin legile voastre, o sarcină
uşoară, minţindu-i că aţi avut viziuni şi că Dumnezeu v-a destăinuit vouă că Lui îi este mult mai pe plac
182
ca oamenii să vă aducă vouă jertfe bogate, decât să respecte poruncile, ceea ce poporul, orbit de voi şi
tot mai pus pe lâncezeală, a crezut chiar cu uşurare.

15. Prin aceasta însă, voi l-aţi îndepărtat de Dumnezeu şi de viaţa sufletului din el şi i-aţi închis
porţile spre Împărăţia lui Dumnezeu, pentru ca niciun om să nu mai poată ajunge la Viaţa cea Veşnică a
sufletului său.

16. Nu aveţi voi reguli după care un om, dacă face o jertfă bogată Templului, se poate răscumpăra
de la ţinerea poruncilor lui Dumnezeu pentru un anumit număr de ani? El poate atunci să mintă, să fure,
să jefuiască, să omoare, să preacurvească, să facă incest şi să încalce sabatul, după cum vrea el, fără să
fie învinuit de păcat!

17. Nu este acesta cel mai prost ipsos pentru zidul ridicat de Dumnezeu spre apărarea poporului Lui
şi din cauza căruia până la urmă nici zidul nu mai foloseşte la nimic, astfel că va fi dărâmat cu ipsos cu
tot şi apoi ridicat din nou?!

18. Nu sunt învăţăturile voastre şi vedeniile voastre precum prevestirile mincinoase din inimile
pline de răutate ale fiicelor Israelului, care zic: «Ai aici perini moi ca să-ţi sprijini braţele, ca să te poţi
odihni, şi marame pentru cap, ca să poţi dormi liniştit, fără să-ţi mai faci griji pentru poruncile
apăsătoare şi să-ţi mai baţi capul cu ceea ce este drept faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu!»?

19. Crezi tu că Dumnezeu ar fi lăsat vreodată ca poporul Său să fie robit de păgâni, dacă aceste false
profeţii, aceste învăţături şi reguli mincinoase nu l-ar fi adus într-un asemenea hal de decădere încât ar fi
pierit până la ultimul om, dacă păgânii nu ar fi împiedicat aceasta cu legile lor aspre şi înţelepte?

20. Dumnezeu însă a văzut marea deznădejde a bietului Său popor, din care câţiva nu L-au uitat
chiar de tot, şi i-a adus păgânii în Ţara Făgăduinţei, spre ocrotire, altminteri el ar fi căzut pradă lăcomiei
voastre nemărginite.

21. Cum îi puteţi voi spune poporului că Dumnezeu este mult prea sfânt şi prea înalt ca să se
preocupe de faptele oamenilor, şi pentru aceasta El îşi face cunoscută Voinţa numai arhanghelilor, iar
aceştia v-o transmit numai vouă, prin vedenii şi semne, iar poporul poate afla Voinţa Lui doar de la voi,
aşa-zişii proroci chemaţi de Dumnezeu?!

22. Eu vă zic: voi sunteţi putrezi precum cedrii Sionului, de aceea acum este nevoie de topor, ca să
vă taie din rădăcini. Veţi fi doborâți şi făcuţi cenuşă în focul mâniei Mele, zice Dumnezeu, care vrea
acum să-Şi salveze poporul, şi-1 va salva.

23. Ceea ce face acum Domnul din propria-I putere, aşa va face El întotdeauna, pretutindeni unde se
vor înmulţi în acest fel fariseii, precum se înmulţesc acum în Ierusalim!

24. De câte ori nu a fost ameninţat Ierusalimul de Dumnezeu prin gura adevăraţilor proroci! Ce au
făcut însă templierii? În loc să se căiască, ei i-au sugrumat şi i-au ucis cu pietre pe proroci şi au explicat
poporului că astfel de proroci, care îşi ridică glasul împotriva Templului, sunt trimişi ai diavolului, şi de
aceea trebuie să dispară de pe faţa pământului.

25. Şi astfel aţi omorât mulţi profeţi, până la Zaharia însuşi, şi până la urmă şi pe Ioan, iar sângele
acestor nevinovaţi va curge peste voi şi peste copiii voştri până la sfârşitul vremurilor.

26. Ca pleava veţi fi vânturaţi în toate colţurile lumii! Nu veţi mai fi un popor, şi va trebui să-i
slujiţi ca robii pe păgâni, cărora le va fi dată lumina care a fost luată de la voi; şi cum odată poporul
evreu era primul de pe pământ, în curând el va fi cel de pe urmă şi cel mai dispreţuit! Căci lor nu le-a
fost de-ajuns să-şi ucidă profeţii, ale căror morminte le spoiesc acum cu varul lor necinstit, de gura
lumii; ei vor acum să pună mâna şi pe Domnul Însuşi, să-L prindă şi să-L ucidă! Şi Domnul va lăsa să se

183
petreacă şi aceasta, însă nu spre îndreptarea profeţilor mincinoşi, ci spre osânda lor, şi astfel va fi El
Însuşi vârtejul cel puternic care îi va spulbera pe toţi şi-i va arunca în toate colţurile lumii.

27. Şi ce va face Domnul cu fariseii, la fel va face cu toţi cei care se comportă ca voi şi care,
asemenea vouă, se vor răspândi peste tot în lume.

28. Eu am vorbit îndeajuns, acum e rândul vostru să spuneţi cum v-a plăcut acest adevăr!"

29. La acestea, cărturarul a spus: „Prietene înţelept şi iubitor de adevăr, eu împreună cu toţi
tovarăşii mei şi servitorii noştri nu putem să nu-ţi dăm în toate dreptate; căci situaţia cu Templul este
întocmai precum ai descris-o tu, cuvânt cu cuvânt. Dar ce putem noi să facem? Peste el va veni ceea ce a
profeţit deja prorocul Ezechiel! Însă noi, deşi am fost trimişi de Templu cu această misiune, nu ne vom
mai atinge de Unsul Domnului, căci noi ne-am dat seama din cele auzite din gura ta cine este el şi vrem
să renunţăm la funcţia pe care ne-o dă lumea şi să-i urmăm învăţătura, şi de asta poţi fi sigur, tu şi
tovarăşii tăi.

30. Acum însă, dă-mi voie, mie, un biet păcătos, să mai adaug ceva foarte important pentru noi, şi
anume: iată, în timp ce ne ţineai predica spre căinţă de mai înainte, am început să-mi dau seama tot mai
mult, din zelul tău, că tu trebuie să fii unul din cei mai apropiaţi ucenici ai Celui care i-a vorbit lui
Ezechiel ca Însuşi Domnul Dumnezeu. Ori eşti chiar tu cel pe care am fost trimişi să-1 prindem; iar dacă
eşti chiar tu, atunci vrem să ne schimbăm veşmintele şi să rămânem cu tine şi să te urmăm!"

31. Eu am spus: „Dacă credeţi, atunci rămâneţi; ceea ce va urma vă va arăta dacă în Mine L-aţi găsit
pe Cel pe care Îl căutaţi! Cu toate acestea, mântuirea nu vine de la aspectul exterior al omului, ci de la
spiritul iubirii veşnice şi al adevărului, care sălăşluieşte în om.

32. Omul pe care-1 vedeţi va părăsi acest pământ la fel ca toţi ceilalţi, şi nu va rămâne printre
oameni; însă Spiritul Lui va rămâne până la sfârşitul vremurilor.

33. Dacă vreţi să urmaţi Spiritul Meu, rămâneţi; însă dacă vreţi să urmaţi persoana Mea, atunci
puteţi pleca precum aţi venit!"

34. Cărturarul a spus: „Doamne Dumnezeule, nu persoana Ta vrem s-o urmăm, ci Spiritul Tău; căci
persoana Ta Îţi slujeşte numai Ţie, precum fiecăruia persoana lui, însă Spiritul Tău poate sluji fiecărui
om, care se lasă călăuzit de El!"

35. Eu am spus: „Atunci rămâneţi şi credeţi! Căci fericit este cel care crede şi care trăieşte şi
făptuieşte după adevărul cunoscut."

Capitolul 122

Veşminte greceşti pentru templieri

1. La aceste vorbe, templierii aduşi la învăţătura Mea s-au bucurat peste măsură şi s-au înseninat,
şi l-au rugat pe Kisjonah să le facă rost de nişte veşminte greceşti.

2. Kisjonah însă le-a spus: „Aceasta, dragii mei prieteni, va fi cam greu, căci în cetatea noastră noi
nu avem niciun croitor; în Cana este unul, dar nu veţi fi vrând să mergeţi acum până acolo?!"

3. Eu i-am spus lui Rafael: „Dă-le tu acestor şapte templieri precum şi servitorilor lor câte un rând
de veşminte greceşti; căci ei îi vor aduce la învăţătura Mea pe grecii din Africa!"

4. Când i-am spus acestea cu glas tare lui Rafael, el s-a dus la templieri şi le-a spus: „Vrerea Celui
ce mi-a dat poruncă să vă dau un nou veşmânt după felul grecilor din Africa o împlinesc acum! Mă voi
184
duce într-o cetate din Egipt, unde se găsesc veşminte greceşti câte vrei, şi voi vă veţi putea îmbrăca cu
ele."

5. Templierii au spus: „O, minunatule tânăr atât de inimos! Atunci va trebui să aşteptăm aici mult
şi bine, până să ne aduci tu veşmintele din Egipt!"

6. Rafael a spus: „Aşa ar fi, după felul oamenilor de pe acest pământ; însă pentru că eu nu sunt un
om de pe acest pământ, gândul meu este în acelaşi timp şi aici, şi acolo, şi pentru că eu sunt una cu
gândul meu, sunt eu însumi la fel de iute precum gândul meu! Şi iată, eu mi-am terminat sarcina pe care
mi-a dat-o Domnul, am fost acolo şi sunt acum din nou aici! Mergeţi în camerele voastre şi îmbrăcaţi-
vă!"

7. Cărturarul: „Cum este cu putinţă să fi fost în Egipt, când noi nu ţi-am băgat de seamă lipsa nici
măcar pentru o clipă? Asta ar fi o minune a minunilor!"

8. Rafael: „Pentru voi, desigur, dar nu şi pentru mine! Mergeţi însă şi convingeţi-vă; abia după
aceea vom mai discuta!"

9. Templierii s-au dus şi au găsit totul precum le spusese Rafael al nostru, iar ei s-au minunat peste
măsură.

10. S-au întors mai apoi îmbrăcaţi ca egipteni, şi la fel şi servitorii lor, şi Mi-au adus laudă şi
mărire, iar cărturarul Mi-a spus: „O Doamne, nu mai este necesar să ne convingem că Tu eşti Cel pe
care Îl aşteaptă şi în care şi-au pus speranţele toţi evreii, căci de-acum suntem pe deplin încredinţaţi de
aceasta! Însă acum vrem să ne luminăm şi în privinţa celor trei tineri minunaţi, dintre care unul ne-a
adus într-un fel atât de miraculos aceste veşminte! Căci dacă ei sunt spirite preafericite, cum de au un
trup pe care noi să-1 vedem şi să-1 simţim, iar dacă trupul lor este asemenea cu al nostru, cum poate el
să se mişte atât de repede şi să aducă din Ţara lui Ham, unul din fiii lui Noe, toate aceste veşminte
pentru noi şi servitorii noştri?"

11. Eu am spus: „Dragii Mei prieteni, voi nu aţi citit ce stă scris în Sfânta Scriptură, că în acele
vremuri îngerii vor urca şi coborî, şi Îmi vor sluji Mie şi oamenilor, şi vor putea fi văzuţi? Şi iată, aşa s-a
împlinit Scriptura acum în faţa ochilor voştri!

12. Însă dacă înaltul-consiliu al templierilor ar vedea acestea, el tot nu ar crede, pentru marele lui
bine; de aceea peste el va veni ceea ce a prorocit Ezechiel.

13. Acum vorbiţi cu îngerul care v-a adus veşmintele; Eu însă voi merge pentru scurtă vreme afară
cu hangiul şi cu prietenul lui, Philopold, şi voi lua o mică pauză de la treburile Mele!"

14. Cu acestea templierii au fost pe deplin mulţumiţi şi s-au dus la Rafael, | care le-a arătat şi i-a
învăţat o mulţime de aspecte, cum a mai făcut şi altă dată, pe Muntele Măslinilor.

15. Înainte ca Eu să părăsesc sala împreună cu cei doi prieteni, Maria a venit la Mine şi M-a întrebat
dacă să vină şi ea cu noi.

16. Eu însă i-am spus să rămână în sală cu fraţii Mei, căci va avea multe de auzit şi de văzut.

17. Iar ea a rămas şi a vorbit cu îngerul Gabriel despre tainele vieţii Cerului.

18. A venit apoi şi Iuda Iscarioteanul la Mine şi M-a întrebat cât voi rămâne în Kis.

19. Şi Eu i-am spus: „Şapte zile încheiate; şi pentru că tu de aceea M-ai întrebat, ca să poţi merge la
familia ta, poţi deja să porneşti la drum!"

185
20. Când Iuda Iscarioteanul a auzit acestea de la Mine, a şi plecat cât de repede.

21. După ce el a plecat, ceilalţi ucenici au spus: „A fost un spirit înţelept acela care i-a insuflat acest
gând; iar noi suntem bucuroşi că am scăpat de el pentru câteva zile!"

22. Eu i-am întrebat însă şi pe ceilalţi ucenici dacă nu vor să-şi vadă şi ei femeile şi copiii.

23. Aceştia însă au spus: „Doamne, femeile şi copiii noştri sunt în grija Ta, aşa că rămânem aici,
unde câştigăm în fiecare clipă atât de mult pentru suflet şi Spirit!"

24. Eu am spus: „Atunci rămâneţi, iar dacă va veni cineva şi va întreba de Mine, daţi-i învăţătură şi
spuneţi-i să aştepte până Mă întorc Eu cu prietenii Mei!"

25. După aceasta, cei patru indo-evrei M-au întrebat dacă le dau voie să mai rămână cu Mine în Kis.

26. Şi Eu le-am spus: „Câtă vreme veţi voi; dacă inima vă cere aceasta, este bine să mai rămâneţi
aici!"

27. După aceasta am ieşit afară împreună cu prietenii Mei, pe un mic deal în apropierea Mării
Galileii, şi am discutat multe, în legătură cu Pământul şi cu stelele, în special despre alcătuirea interioară
a Pământului şi a celorlalte stele, ceea ce le-a făcut o mare plăcere celor doi.

Capitolul 123

Samaritenii Îl caută pe Domnul nostru Iisus Cristos

1. După ce am stat de vorbă cam vreme de un ceas, au sosit în Kis câţiva samariteni şi au întrebat
mai mulţi oameni dacă nu ştiu unde Mă aflu Eu.

2. Iar unul din servitorii lui Kisjonah le-a spus că Mă aflu în această cetate împreună cu ucenicii
Mei şi că ar trebui să fiu în casa stăpânului său.

3. Samaritenii s-au bucurat peste măsură de această veste, căci auziseră foarte multe despre Mine.
Ei ştiau că Eu trecusem doar de câteva zile prin Samaria, dar nu avuseseră norocul să Mă vadă şi să-Mi
vorbească. Au fost conduşi în casă de servitor, şi ardeau de nerăbdare să Mă vadă în sfârşit, să-Mi
vorbească şi să Mă audă.

4. Când au intrat în sala cea mare, i-au salutat pe toţi cei de faţă şi l-au întrebat pe cel mai apropiat
unde sunt Eu sau care din ei este Marele Învăţător plin de puterea dumnezeiască.

5. Toma însă, care fusese cel întrebat, le-a spus: „Prieteni, Domnul nostru Iisus nu se află în acest
moment în persoană printre noi, ci doar în Spirit! Ce doriţi de la El?"

6. Samaritenii au spus: „Prietene, noi cunoaştem învăţătura Lui şi trăim şi făptuim după ea, şi
mulţi dintre noi au simţit în ei puterea însufleţitoare din ea şi Îi aduc laudă lui Dumnezeu că S-a îndurat
de poporul Lui! Însă mulţi dintre cei de acasă, la fel ca şi noi, doresc să-L cunoască pe Marele Învăţător
în persoană, atâta vreme cât El umblă pe acest pământ; dar ei nu au avut acest noroc şi n-au avut nici
mijloacele necesare ca să plece în căutarea Lui. De aceea ne-au rugat pe noi să-L căutăm în numele lor
şi să-I transmitem recunoştinţa lor şi să-L preaslăvim. Pentru aceasta am venit noi aici, şi nu vom pleca
până când nu-L vom saluta pe Domnul şi pe învăţătorul tuturor învăţătorilor!"

7. Toma a spus: „Atunci aveţi răbdare, căci nu mai e mult până când va veni!"

186
8. Samaritenii s-au aşezat la masă, au cerut ceva pâine şi vin şi au început să tragă cu urechea la ce
vorbea Rafael cu cei şapte templieri şi cei patru indo-evrei, şi s-au minunat de marea înţelepciune a
acestui tânăr.

9. Gabriel şi Mihail vorbeau însă mai mult în şoaptă cu ucenicii. Samaritenilor le-a plăcut pâinea şi
vinul şi nu se mai puteau opri să tot guste din ele, în ciuda felului lor de viaţă cumpătat; şi au mai cerut
pâine şi vin, au mâncat şi au băut, ceea ce le-a trezit buna dispoziţie.

10. În acest răstimp ei au văzut cum Rafael le dădea tot felul de învăţături celor şapte templieri şi
celor patru indo-evrei, făcând şi tot felul de semne, precum altă dată pe Muntele Măslinilor, în
Ierusalim, în faţa păgânilor şi a evreilor, chiar dacă de data aceasta nu atât de mari; iar ei au început să
se întrebe unii pe ceilalţi cine oare o fi acest tânăr care vorbeşte atât de înţelept precum Solomon şi face
minuni la fel ca Moise. Câţiva erau de părere că este o rudă a Mea, iar alţii că este cel mai bun ucenic al
Meu. Aşadar, părerile erau împărţite, dar deocamdată ei s-au mulţumit cu atât.

11. Rafael însă a început să le dea lămuriri, în cuvinte puţine, celor care îl ascultau, despre întregul
pământ, despre Lună, Soare şi celelalte corpuri cereşti, despre alcătuirea Soarelui Central, iar la urmă,
despre nenumăratele teci globale din spaţiul nemărginit, şi despre Marele Om al Creaţiei Cosmice; iar
cele spuse, el le-a făcut vizibile prin tot felul de imagini pe care le-a creat în aerul din sală, astfel că cei
care-1 ascultau au putut să înţeleagă toate acestea mult mai repede şi mai uşor.

12. Samaritenilor însă li se părea că acesta nu putea fi doar un simplu ucenic, fie el chiar şi cel mai
bun, şi unul dintre ei s-a ridicat de la masă, a mers la Toma şi 1-a întrebat: „Prietene, iartă-mă că-mi
permit să te deranjez cu această întrebare, dar aş vrea să ştiu ce este cu acest tânăr? Cine este el şi de
unde vine? Vorbele sale sunt mai înţelepte ca ale unui Solomon, iar minunile pe care le săvârşeşte sunt
pe măsura celor pe care le-a făcut odată Moise în Egipt şi în deşert!"

13. Toma a spus: „Prietene, mai rabdă puţin până când va veni Însuşi Domnul nostru Iisus, şi atunci
veţi fi lămuriţi nu numai despre acest tânăr, ci veţi afla lucruri mult mai uluitoare! Însă vă puteţi şi voi
închipui că în preajma Domnului nostru Iisus sunt reunite tot felul de puteri cereşti, şi că ele ne învaţă şi
ne întăresc, pe noi oamenii. Căci Domnul este centrul întregii existenţe, al întregii vieţi, al întregii
puteri, al întregii iubiri şi înţelepciuni şi al întregului adevăr!

14. Dacă voi credeţi în Domnul nostru Iisus, poate că v-aţi dat seama că astfel de fiinţe sunt mereu
în preajma Lui, iar din când în când pot fi şi văzute; oamenii sensibili, chiar dacă nu le văd, le simt.
Aceste fiinţe ascultă întotdeauna de Voinţa Lui, căci ele însele reprezintă Voinţa Lui cea veşnică, mereu
în acţiune.

15. Despre acestea stă scris: «In acele vremuri, veţi vedea puterile Cerului coborând pe Pământ; ele
Îi vor sluji Lui şi oamenilor cu bunăvoinţă; Soarele, Luna şi stelele se vor închina măreţiei Lui!» Da,
prietene, dacă aceste fiinţe cereşti nu ne-ar fi deschis ochii, nouă, oamenilor orbi, şi nu ne-ar fi arătat
toate aceste nenumărate minuni ale Cerului lui Dumnezeu, cine altcineva ni i-ar fi putut deschide?

16. Cine vrea să-L iubească pe Dumnezeu cu adevărat, acela trebuie să-L cunoască şi să afle cât de
minunat este El în toate lucrările Sale. Noi, oamenii, suntem înconjuraţi de nenumăratele minuni ale lui
Dumnezeu, dintre care cea mai mare minune suntem noi înşine, dacă e să ne gândim cum eram noi la
naştere, neputincioşi şi neajutoraţi, fără să ştim să vorbim sau să gândim. Dacă un copil n-ar fi îngrijit cu
atenţie, i-ar fi cu mult mai rău decât celui mai prăpădit animal. Abia prin grija plină de dragoste a
părinţilor, copilul va deveni un om.

17. Să ne întoarcem acum la primul om! Cum ar fi putut el să fie plin de înţelepciune şi de
cunoaştere, dacă Dumnezeu nu l-ar fi învăţat, prin fiinţe cereşti înalte, şi nu i S-ar fi dezvăluit? Dacă
Domnul nostru Însuşi nu ne-ar da acum învăţătură în toate privinţele şi nu ar vrea să ne arate cât de mult

187
ne-am îndepărtat de la adevăr, oamenii s-ar sălbătici într-atât, încât ar decădea cu mult mai jos decât
animalele.

18. Uită-te la evreii din Templu, la farisei şi la cărturari! Cum erau ei în vremea primilor Judecători
şi încă în vremea primilor Regi, şi cum sunt ei acum? Ei sunt în toate privinţele orbi şi proşti, plini de
trufie şi de răutate şi îi urăsc pe cei care aduc din Cer lumina adevăratei vieţi; niciunul din ei nu crede în
Domnul, ci Îl urăsc şi Îl prigonesc, oriunde ar fi El şi orice-ar face.

19. Şi iată, aceasta nu este oare cea mai mare decădere şi sălbăticire a oamenilor?! Dacă cei care
învaţă poporul sunt atât de afundaţi în sălbăticie, de unde să-şi ia poporul înţelepciunea, dacă nu S-ar
milostivi Domnul Însuşi şi nu l-ar lumina acum în toate privinţele, prin învăţătură, prin semne şi
minuni?

20. Şi astfel, tu îl vezi pe acest tânăr învăţându-i pe oamenii cei orbi, prin vorbe şi prin semne pe
care el le poate face foarte uşor în numele Domnului, cum este alcătuit cerul şi stelele, pentru ca să
dispară superstiţiile lor întunecate şi să fie luminaţi de lumina adevărului! Şi dacă vei cugeta la toate
acestea, vei înţelege repede cine este acest tânăr!"

Capitolul 124

Despre dificultatea de a lumina aşa cum se cuvine poporul

1. După ce samariteanul 1-a ascultat pe Toma, i-a mulţumit pentru aceste învăţăminte şi s-a întors
la masa lui, iar tovarăşii lui erau în vremea asta numai ochi şi urechi la vorbele şi semnele lui Rafael şi
nu mai pridideau a se minuna de superstiţiile întunecate ale oamenilor despre Lună, Soare şi celelalte
stele şi de felul cum se răspândeşte prostia de la un om la altul.

2. Şi cel care vorbise cu Toma a spus: „O, dragii mei prieteni, noi am rămas credincioşi vechii
învăţături de la Moise şi am dispreţuit pe bună dreptate nesăbuinţele tot mai neruşinate ale Templului, şi
de aceea ne-am şi îndepărtat de tot de el; însă în ceea ce priveşte aceste aspecte, pe care tânărul le
explică atât de limpede oaspeţilor, eram şi noi la fel de orbi ca şi templierii din Ierusalim, şi de aceea nu-
I putem mulţumi îndeajuns Domnului nostru Iisus, căci el a fost cu siguranţă cel care a potrivit în aşa fel
lucrurile, ca noi să ajungem la timp aici şi să primim această învăţătură cerească.

3. Se spune că şi Moise a scris în deşert o carte despre toate acestea; însă ea trebuie să se fi pierdut
în vremea robiei babiloniene, iar după ce, mai târziu, grecii şi romanii au cucerit statul babilonian şi l-au
pustiit, se pare că acele cărţi au căzut în mâna cuceritorilor. Astfel că noi nu mai avem decât crâmpeie
din vechea înţelepciune mozaică.

4. Şi totuşi, eu am vorbit de mai multe ori cu rabinul nostru despre stelele cerului, iar el mi-a spus
câte ceva din cele pe care el le aflase de la alţi bătrâni învăţaţi şi le păstrase pentru el. Şi eu l-am rugat
de mai multe ori să-i vorbească şi poporului despre toate acestea. Însă el era de părere că poporul este
cufundat în superstiţie, care s-a răspândit deja foarte mult printre evrei, şi de aceea era nevoie să vină
mai întâi nişte mari învăţători care să distrugă aceste superstiţii. Şi iată că noi avem în faţa noastră un
incomparabil maestru în acest domeniu, ca şi în altele, care ne-a explicat în mod desăvârşit ce sunt
corpurile luminoase din spaţiul nemărginit şi la ce folosesc. Când ne vom întoarce acasă, le vom putea
vorbi fără frică vecinilor noştri despre ele, şi astfel vechile superstiţii vor dispărea din rădăcini."

5. Iar un altul a spus: „Frate, intenţia ta este bună, şi am duce cu ai noştri o viaţă ca în paradis,
dacă ar dispărea toate superstiţiile şi am trăi numai în adevăr; însă nimic nu este mai greu de îndepărtat
din firea oamenilor decât superstiţiile, pe care ei şi le-au însuşit încă din copilărie şi care le-au umplut
fantezia cu tot felul de imagini înşelătoare, şi de aceea nu ne va fi atât de uşor cu vecinii noştri. Aşa că,
să nu ne propunem ceva, până când nu am vorbit despre aceasta cu Domnul Însuşi. El ne va spune ce
188
avem de făcut. Acum însă, să fim atenţi la ceea ce face şi spune acest tânăr minunat; căci este cu
adevărat de mirare cum, la un semn de-al lui, apar tot felul de globuri luminoase, care se rotesc şi se
mişcă în toate direcţiile prin sală!"

6. După aceste cuvinte înţelepte, Rafael a făcut ca imaginea plastică a Pământului, cu Luna, care
putea fi bine recunoscută, să ajungă în dreptul samaritenilor noştri, iar ei au privit-o cu multă atenţie.

7. Iar cel care vorbise primul a spus: „Deci aceasta este adevărata înfăţişare a pământului nostru, şi
globul mai mic este Luna. Ei bine, Luna este mai uşor de înţeles decât Pământul; căci Pământul este
locuit peste tot, de jur împrejur, şi deasupra şi dedesubt, şi oare cum se ţin apele şi oamenii, care, deşi se
află sub el, rămân pe Pământ şi nu cad în adâncurile spaţiului? Pe lângă asta, Pământul se roteşte cam în
douăzeci şi patru de ore în jurul său, ceea ce dă naştere zilei şi nopţii, iar susul şi josul se schimbă
mereu, şi astfel este şi mai greu de înţeles cum de nu cad apele şi toate cele ce se află pe el.

8. Tu, prietene, care vorbeai mai înainte despre dificultăţile îndepărtării superstiţiilor din popor, ai
deplină dreptate; căci până va pricepe poporul toate acestea, despre cum este alcătuit Pământul şi stelele
pe care noi le vedem acum în faţa noastră, va fi nevoie de multe lupte. Şi acum îmi dau foarte bine
seama de ce bătrânul nostru rabin, deşi cunoştea unele taine despre adevărata înfăţişare a Pământului, nu
voia să le dezvăluie şi poporului, şi zicea mereu că abia după moarte sufletele curate vor primi o lumină
adevărată despre toate acestea.

9. Eu însă vreau să aflu de la tânărul nostru cum de se ţin apele şi toate lucrurile pe Pământ, deşi se
află pe partea lui din jos şi ar trebui să cadă!"

Capitolul 125

Importanţa adevăratei cunoaşteri a naturii

1. Atunci Rafael, împreună cu fariseii şi cu cei patru indo-evrei, s-a apropiat de samaritenii atât de
însetaţi de cunoaştere şi a spus: „Voi aţi vrea să aflaţi cum se ţin apele şi lucrurile pe pământ pe partea
din jos, de unde, după cunoştinţele voastre, ar trebui să cadă?

2. Uitaţi-vă la un măr, care atârnă pe ramura unui copac, şi priviţi cum, de multe ori, tot felul de
insecte se plimbă în sus şi-n jos pe el; sau miile de picături de rouă cu care este el acoperit dimineaţa!
Cine ţine toate acestea pe măr, ca să nu cadă?

3. Sau ia un măr şi acoperă-1 cu praf, iar praful, care este alcătuit din corpuri libere foarte mici, va
sta lipit de măr, atât în partea lui de sus, cât şi în partea lui de jos, şi nu va cădea de la sine! Dacă vei
vrea să mănânci mărul, va trebui mai întâi să depui un efort şi să-1 ştergi bine de praf.

4. Iată, mărul, ca un corp relativ mare, are în el o putere care atrage corpurile mult mai mici şi mai
uşoare, şi ele nu se vor îndepărta de el, decât prin acţiunea unei forţe exterioare corespunzătoare.

5. Însă ce este însă un măr pe lângă marele Pământ? Iată, acesta din urmă are şi el o astfel de
putere în el, prin care ţine apele şi toate corpurile libere de pe el, astfel că nici măcar un fir de praf nu se
poate îndepărta de pe el! Şi această putere creşte odată cu mărimea şi greutatea corpurilor şi acţionează
chiar la mare distanţă de suprafaţa

Pământului, astfel că şi Luna este atrasă de Pământ, şi ea chiar ar cădea pe el, dacă nu ar fi împiedicată
de propria sa mişcare de rotaţie în jurul Pământului.

6. Reţineţi bine ceea ce v-am spus despre Pământ; căci cine vrea să-L cunoască cu adevărat pe
Dumnezeu trebuie să-L recunoască şi în alcătuirea preaînţeleaptă a lucrărilor Sale.

189
7. Însă cine are cunoştinţe greşite şi neadevărate despre alcătuirea lucrărilor lui Dumnezeu, acela
nu poate avea o cunoaştere clară, corectă şi adevărată despre Dumnezeu; iar cine nu-L cunoaşte pe
Dumnezeu în adevăr, acela nici nu poate să-L iubească cu adevărat, nici să-L slăvească şi nici să-I
împlinească Voinţa, şi în sufletul lui se va face întuneric, şi de aceea sufletul lui va începe să se agaţe de
materie, pentru că a pierdut lumina interioară a adevărului. Şi de aceea, necunoaşterea a ceea ce sunt cu
adevărat lucrările lui Dumnezeu este întotdeauna pricina idolatriei, a păgânismului şi până la urmă a
deplinei necredinţe, aşa cum se prezintă acum situaţia la cei mai mulţi dintre evrei, la farisei şi la
păgâni!

8. Bietul popor este ţinut, pe de-o parte cu forţa, pe de altă parte prin tot felul de înşelătorii, în cea
mai oarbă superstiţie şi trăieşte şi făptuieşte după tot felul de învăţături şi prescripţii false, pentru ca
stăpânii săi cei leneşi şi care nu au ei înşişi nicio credinţă şi nicio lege să poată să chefuiască şi să se
lăfăie şi mai mult pe spinarea lui.

9. Însă Domnul Dumnezeu nu lasă prea multă vreme nepedepsite astfel de fărădelegi. El trimite
mereu avertismente prin intermediul prorocilor; însă dacă poporul şi conducătorii lui nu se îndreaptă,
atunci El vine cu osândă şi mătură mizeria de pe pământ. Şi asta se petrece de fiecare dată când cea mai
neagră prostie se uneşte cu răutatea trufaşă, care alungă orice urmă de iubire pentru semeni. Căci atâta
vreme cât domneşte doar prostia, aceasta se poate îndrepta cu ajutorul unei învăţături înţelepte, iar
Dumnezeu are răbdare cu prostia cât timp ea este singură.

10. Dar odată ce răutatea trufaşă s-a aşezat în fruntea celei mai negre prostii şi se împotriveşte
pătrunderii veşnicului adevăr şi luminii vieţii, cu toată puterea şi încăpăţânarea, atunci răbdarea lui
Dumnezeu ia sfârşit, şi El vine cu osânda Lui, iar atunci este vai şi amar de cei păcătoşi!

11. De aceea, învăţaţi să-L cunoaşteţi întotdeauna pe Dumnezeu în deplinul adevăr, în lucrările
Sale, aşa cum sunt ele cu adevărat, şi în aranjarea lor preaînţeleaptă, şi astfel nici prostia şi nici răutatea
nu vor putea să-şi facă loc în voi! Şi de aceea vă învăţ eu acum despre lucrările lui Dumnezeu, pentru ca
voi să fiţi luminaţi în toate. Păstraţi această învăţătură cu credinţă şi luminaţi-i şi pe fraţii şi surorile
voastre! Căci atunci când această lumină va păli printre oameni, vechiul păgânism se va răspândi şi mai
mult. Ţineţi bine minte ce vă spun!"

12. Toţi i-au mulţumit lui Rafael pentru această învăţătură; iar el, revenind la locul dinainte, a
început din nou să explice tot felul de fenomene terestre.

13. Samaritenii au ascultat cu mare atenţie învăţăturile lui Rafael şi s-au bucurat foarte mult că
puteau în sfârşit să priceapă aspecte care mai înainte le păruseră la fel de neînţeles ca şi cauza propriei
lor existenţe.

14. Maria a ascultat şi ea cu multă atenţie învăţăturile lui Rafael, a cărui înţelepciune şi claritate o
uimeau în mod deosebit; totuşi Gabriel şi Mihail îi explicaseră toate acestea, ei şi ucenicilor Mei, într-un
mod mai profund şi mai spiritual decât a făcut-o şi a putut-o face Rafael pentru auditoriul său, care nu
era încă atât de luminat în privinţa aspectelor spirituale.

15. După ce Rafael şi-a încheiat învăţăturile, către amiază, am revenit şi Eu în casă, împreună cu
Kisjonah şi cu Philopold, iar cei şapte farisei împreună cu servitorii lor, precum şi cei patru indo-evrei şi
ucenicii Mei Mi-au mulţumit plini de recunoştinţă că M-am milostivit de ei şi le-am dat astfel de
învăţături prin mijlocirea celor trei îngeri.

190
 Capitolul 126

Samaritenii se minunează de apariţia Domnului nostru Iisus Cristos

1. După ce samaritenii au urmărit toate acestea de la masa lor cu mare atenţie, purtătorul lor de
cuvânt a spus: „Prieteni, acesta este Însuşi Domnul, om care poate fi văzut printre oameni! Ce înfăţişare
măreaţă! Ce foc ceresc şi blând luminează din ochii Lui, ce înţelepciune străluceşte din fruntea Lui
înaltă, şi ce cuvinte poate să rostească gura Lui minunată!

2. Dacă vom privi cu atenţie numai minunata Lui formă omenească, nu ne vom mai putea îndoi
nicio clipă că într-o astfel de preanobilă formă omenească, cum n-am mai întâlnit niciodată, nu poate
locui decât un Spirit căruia Îi este cu putinţă tot ceea ce El vrea. Care dintre noi are curajul să se apropie
de El şi să-I vorbească? Eu, ca om păcătos, nu am acest curaj, şi voi, ceilalţi, cu siguranţă că şi mai
puţin!"

3. Un altul a spus: „Ai deplină dreptate! Chiar dacă nu aş şti că El este Domnul, înfăţişarea Lui
nobilă m-ar umple de o asemenea veneraţie, încât mi-aş pierde tot curajul şi aş amuţi. De aceea, să
rămânem acum liniştiţi la masa noastră şi să ascultăm în tăcere ce va spune El vreunuia din cei prezenţi!
Lui şi numai Lui toată iubirea noastră, mărirea şi slava!

4. Noi vrem doar să-L vedem şi, dacă este cu putinţă, să-L auzim; pentru asta am venit până aici!
Graţia pe care ne-am dorit-o cu

toţii atât de fierbinte s-a împlinit din Voinţa Lui; ce să vrem acum mai mult? După ce Îl vom fi auzit şi
vorbind, vom plăti în linişte la unul din servitori ceea ce-i suntem datori hangiului şi vom face calea
întoarsă cu inima plină de recunoştinţă şi încredere; căci aici totul este prea plin de slavă şi de sfinţenie,
şi cel puţin pe mine mă cam apasă. Dar nu înţeleg cum de ceilalţi oameni se apropie de El fără teamă şi
chiar au curajul să vorbească cu El la fel ca şi cu oricare altul. Pentru aceasta este nevoie de un curaj
supraomenesc! Şi, după cât pot să-mi dau eu seama, vorbesc cu El despre chestiuni cât se poate de
obişnuite şi de neînsemnate."

5. Primul a spus din nou: „Prietene, aceasta este într-adevăr de mirare! Cum de oare se preocupă
El de pregătirile pentru masă? Şi totuşi, cu toţii vorbesc despre asta. Foarte ciudat! Tânărul ne-a învăţat
mai înainte despre aspecte atât de mari şi importante; însă acum, că Domnul este aici, vorbesc cu toţii de
pregătirea bucatelor pentru masa de prânz, ca şi când nimic n-ar fi mai important, iar Domnul Însuşi
discută despre toate acestea bucuros cu hangiul şi cu nevasta acestuia, precum şi cu femeia care şedea
mai înainte cu ucenicii. E drept că nu poţi să vorbeşti întotdeauna numai despre lucruri sfinte. După ce
vor termina cu cele privitoare la bucate, vor vorbi desigur şi despre altceva."

6. Când am terminat de vorbit despre calitatea şi cantitatea bucatelor pentru prânz, am fost întrebat
de Kisjonah când şi unde se poate pescui cel mai bine.

7. Ne-am aşezat la masă, am cerut pâine şi vin, iar Eu l-am învăţat pe Kisjonah când şi cum se pot
pescui diferitele soiuri de peşti, cum pot fi ei păstraţi şi cum pot fi pregătiţi cel mai bine pentru sănătatea
trupului, iar Kisjonah al nostru s-a bucurat mult pentru cele aflate.

8. Însă samaritenii noştri, care se aflau la masă într-un colţ al sălii, s-au supărat pe Kisjonah pentru
asta, iar unul din ei a spus: „Hangiul şi vameşul acesta peste măsură de bogat nu are nimic altceva de
vorbit, decât despre cum se poate îmbogăţi şi mai repede şi mai uşor? Iar Domnul îi dă lămuriri plin de
bunăvoinţă şi prietenie! Ce putem noi face? Ceea ce este pe placul Domnului nu trebuie să ne supere pe
noi. Oricum, este cu mult mai bine decât dacă I-ar plăcea să facă să plouă peste oameni cu tot felul de
boli rele - de care un evreu adevărat nu se va plânge niciodată, ci va trebui să le suporte cu toată
răbdarea posibilă, supus cu totul voinţei divine. Pe scurt, Dumnezeu este şi rămâne Dumnezeu, şi toţi
oamenii nu sunt nimic pe lângă El!"

191
9. Toţi tovarăşii lui i-au dat dreptate şi au rămas în tăcere şi plini de evlavie în colţul lor.

Capitolul 127

Despre soiurile de carne şi de fructe

1. Mai apoi M-au întrebat indo-evreii dacă nu îi este cumva permis unui evreu ca, la nevoie, să
mănânce şi carnea altor animale decât cele ce sunt deja pomenite în cartea lui Moise, aşa cum făceau ei
în ţara lor, dacă o astfel de carne este preparată corect sau, altfel spus, aşa cum se cuvine.

2. Eu i-am sfătuit că cel mai bine este să mănânce alimentele care de fapt provin de la respectivele
animale şi păsări - laptele, brânza, ouăle -, dar le-am spus şi că, uneori, atunci când le este foame şi se
află în mare nevoie - lipsindu-le complet toate celelalte alimente, inclusiv fructele - pot fi mâncate doar
peştele şi carnea de miel, însă fără sânge şi pregătită aşa cum se cuvine, precum de altfel am mai spus şi
în alte împrejurări.

3. Iar Kisjonah şi indo-evreii s-au bucurat de tot ceea ce le-am spus după ce au aflat că prin toate
aceste revelaţii am ridicat legea ce fusese dată de Moise în privinţa cărnii.

4. Celor şapte farisei însă li s-a părut foarte ciudat aceasta, iar cărturarul a spus: „Doamne şi
Învăţătorule, Tu ai desigur dreptul de netăgăduit să le dai legi oamenilor şi chiar să le ridici pe unele mai
vechi, după Voia Ta! Însă stă scris în tradiţia noastră că acela care va schimba o lege năruie astfel toate
legile; căci, din punctul nostru de vedere, fiecare lege este baza celeilalte, şi deci ea participă la existenţa
tuturor legilor. Cum să înţelegem aceasta?"

5. Eu am spus: „Dacă nu v-a mustrat niciodată conştiinţa să schimbaţi aproape toate legile lui
Moise şi să puneţi în locul lor legile voastre lumeşti şi egoiste, deşi voi n-aţi fost niciodată Domnul şi
Învăţătorul cel plin de înţelepciune dumnezeiască şi căruia I-a fost dată toată puterea în Cer şi pe
Pământ, cum de Mă întrebaţi voi pe Mine acum dacă nu se năruie toate legile când vă dau voie şi vă
sfătuiesc ca, numai la mare nevoie, să puteţi mânca, numai după ce a fost pregătită într-un anume fel,
doar carnea de miel sau de peşte, şi nu carnea altor animale pe care Moise le-a îngăduit oamenilor?!

6. Hrana cea proaspătă, adecvată şi pură care intră în gura omului spre a-i astâmpăra foamea, dacă
o astfel de hrană este foarte bine şi corect pregătită, nu îl va pângări niciodată pe om; însă amintiţi-vă că
tot ceea ce iese din inima omului prin gură, fiind îmbrăcat în cuvinte ce rezultă din unele gânduri,
precum minciuna, defăimarea, mărturia falsă, cuvintele murdare (obscene), blestemele, bârfa, îndemnul
la curvie (de fapt la prostituţie) şi încurajarea tuturor păcatelor şi a viciilor, toate acestea pângăresc într-
adevăr omul - atât sufleteşte, cât şi trupeşte - pe de-a-ntregul. Dar ceea ce pătrunde după aceea în om
prin toate acele bucate ce sunt curate şi bine pregătite, iar apoi este dat afară din trup pe căile naturale,
aşa cum am spus, nu pângăreşte omul.

7. Eu am spus tocmai de aceea că ar fi necesar să faceţi aceasta şi chiar am arătat că puteţi face
aceasta numai şi numai la mare nevoie, iar în felul acesta nu am ridicat de fapt nicio lege a lui Moise.

8. Oare nu a luat cândva David, omul ales ce era pe placul inimii lui Dumnezeu, atunci când a
flămânzit, chiar din pâinile punerii înainte în Templu, de care nimeni în afara marelui-preot nu avea voie
să se atingă şi nici să le mănânce, şi astfel şi-a astâmpărat foamea? A ridicat el prin aceasta legea lui
Moise?

9. Dacă vreţi să-Mi fiţi cu adevărat ucenici dăruiţi, nu vă mai lăsaţi inima păcălită de astfel de
gânduri, căci de nu veţi veghea, până la urmă ele vor pune stăpânire pe ea!"

192
10. Când cei şapte au auzit toate acestea de la Mine, şi-au dat seama de orbirea lor, Mi-au mulţumit
apoi pentru învăţătură şi nu Mi-au mai pus după aceea astfel de întrebări.

11. Samaritenii noştri, care au urmărit totul fiind numai ochi şi urechi, la început nu erau nici ei
împăcaţi cu sfatul Meu, întocmai precum adepţii lui Moise, cei încrâncenaţi; însă atunci când au auzit
răspunsul Meu la întrebarea cea oarbă şi năroadă a templierilor, ei au vorbit între ei, iar apoi Mi-au dat
dreptate şi chiar Mi-au lăudat înţelepciunea.

12. După aceea purtătorul lor de cuvânt a spus: „Acum am auzit din gura Lui ce se poate face doar
la mare nevoie, fără a se cădea deloc în păcat; ceea ce le spune El acestor oameni are aceeaşi valoare
pentru noi întocmai precum legile lui Moise, care n-au fost date doar pentru izraeliţi, ci şi pentru toţi
oamenii de pe pământ; în conformitate cu ele este necesar să acţioneze fiecare om care a aflat despre ele.
Noi am aflat acum chiar din gura Lui ceea ce poate să facă un om la mare nevoie în ce priveşte hrana, şi
tot astfel vom face de acum înainte şi noi.

13. Bineînţeles că toate acestea nu-i vor cădea prea bine rabinului nostru şi-1 vor face să dea din
cap, căci - după cum ştim - el îi învaţă pe oameni că un adevărat evreu mai bine preferă să moară de
foame decât să mănânce bucate care, în conformitate cu învăţătura lui Moise, nu au fost binecuvântate
de Dumnezeu. Însă dacă apreciem aşa cum se cuvine aceste cuvinte ale Domnului, vechea prostie va fi
necesar să se plece în faţa înţelepciunii care străluceşte întocmai ca soarele din aceste cuvinte, şi credem
tocmai de aceea că fiecare samaritean ce este înzestrat cu putere de judecată va lăuda toată viaţa iubirea
neţărmurită şi înţelepciunea Domnului.

14. De L-ar întreba însă cineva acum pe Domnul dacă se pot mânca, atunci când este necesar, nu
numai pentru potolirea foamei, ci şi pentru tămăduirea multor boli, tot felul de roade, poame, ierburi şi
chiar rădăcini, dintre toate cele care există deja din belşug pe pământ!"

15. După ce samariteanul şi-a exprimat astfel dorinţa, s-a gândit apoi şi Kisjonah să Mă întrebe în
legătură cu diferitele soiuri de plante, rădăcini, fructe şi legume - spre a afla de la Mine care dintre ele,
în afară de toate cele care deja erau obişnuite şi bine-cunoscute până atunci, pot fi folosite de oameni la
nevoie, nu numai drept hrană, ci şi pentru tămăduirea cu ajutorul Naturii a bolilor, şi cum pot fi ele
pregătite.

16. Iar Eu am numit apoi ierburile şi rădăcinile, fructele şi legumele care pot fi folosite nu numai
drept hrană, ci şi pentru vindecarea bolilor, şi le-am spus cum pot fi ele în mod adecvat pregătite,
precum şi cum pot fi ele cultivate şi apoi păstrate. Şi, după ce le-am vorbit mult timp despre toate
acestea, ei nu mai pridideau cu toţii să-Mi mulţumească.

Capitolul 128

Prânzul la Kisjonah

1. După vreun ceas bun, au fost gata şi bucatele pentru prânz şi aduse la masă, aşa că am început
să mâncăm plini de bucurie.

2. Au fost aduse însă în acelaşi timp bucate şi la masa samaritenilor, precum şi pâine şi vin din
belşug.

3. Când samaritenii au văzut aceasta, au întrebat sluga cine a comandat toate acele feluri, fără să-i
întrebe mai întâi dacă vor şi ei să mănânce, ce anume vor şi la ce preţ; căci ei nu aveau destui bani la ei,
ca să plătească un prânz atât de îmbelşugat.

193
4. Şi sluga le-a spus: „Am primit poruncă de la stăpânul nostru, şi puteţi mânca liniştiţi şi fără
grijă, căci sunteţi oaspeţii lui şi nu vă costă nimic!"

5. Atunci samaritenii Mi-au mulţumit Mie şi lui Kisjonah.

6. Iar Kisjonah le-a răspuns cu toată prietenia: „Dragii mei invitaţi, întremaţi-vă şi bucuraţi-vă de
aceste bucate fără nicio grijă!"

7. Iar ei ne-au mulţumit încă o dată pentru această favoare şi au început să bea şi să mănânce, şi
curând s-au înveselit.

8. La masă s-a vorbit puţin; însă după ce am terminat de mâncat, întrucât samaritenii se tot
minunaseră de cât de mult puteau înghiţi cei trei tineri, unul din ei le-a spus celorlalţi: „Voi sunteţi la fel
de uimiţi ca şi mine de pofta uriaşă de mâncare a acestor trei tineri de la masa Domnului; totuşi, eu am
remarcat un fapt pe care voi poate că nu l-aţi observat. Şi iată despre ce este vorba: am observat că
fiecare dumicat pe care cei trei îl duceau la gură dispărea încă înainte de a ajunge în ea, astfel că nici
măcar o firimitură de pâine n-a intrat în gura celor trei.

9. Şi întrucât am văzut aceasta foarte limpede şi clar ca lumina zilei, eu cred că cei trei tineri sunt
nişte spirite foarte deosebite, care prin puterea ce sălăşluieşte în ei transformă bucatele în elemente
spirituale, şi abia pe acestea din urmă le absorb şi le asimilează.

10. Cele văzute îmi arată că ei nu sunt fiinţe ca şi noi, ci trebuie să fie spirite, şi că au un trup pe
care îl putem vedea noi, doar pentru că aceasta este Voia Domnului, desigur, din cauza noastră, a
oamenilor. Am dreptate sau nu?"

11. Un altul a spus: „Da, da, într-adevăr, ai văzut bine şi judecata ta pare dreaptă. Şi fiindcă se pare
că este aşa precum ai spus tu, este clar că tânărul care ne-a lămurit mai înainte atât de multe despre Cer
şi Pământ, însoţindu-şi lămuririle cu tot felul de semne, este preaplin de puterea Spiritului lui
Dumnezeu, şi nu are nevoie de hrana materială spre a-şi păstra viaţa nemuritoare; iar dacă face aceasta
în faţa ochilor noştri, el transformă această hrană imediat în spirit, şi asta îi foloseşte ca să ni se poată
arăta nouă într-un trup material.

12. Căci eu sunt de mult de părere că întreaga materie este în esenţa ei spirituală şi că înţelepciunea
şi atotputernicia lui Dumnezeu o fac perceptibilă pentru simţurile noastre în nenumărate forme; iar
spiritele preacurate şi preaputernice din Dumnezeu văd această materie numai în deplinul ei adevăr
interior, şi nu aşa cum apare ea neputincioaselor noastre simţuri.

13. Da, da, noi avem parte aici şi acum de minuni peste minuni, şi totuşi sufletele oamenilor rămân
oarbe; cea mai vie lumină cerească merge mână în mână cu superstiţia cea mai întunecată şi cu
necredinţa, iar puterile Cerului nu pot să le distrugă! Iar dacă acum oamenii nu vor să fie luminaţi, deşi
pot vedea şi auzi chiar de la sursă preaînaltul adevăr şi se pot convinge de el şi de minunăţiile lui, în ce
întunecime se vor afla ei când vor şti de aceste fapte care se petrec acum sub ochii noştri doar din
auzite?! Oare vor acorda ei vreo atenţie acelei tradiţii, dacă ei nu cred în ceea ce se petrece astăzi sub
ochii lor? Eu sunt de părere că nu.

14. Da, în toate vremurile vor exista oameni treziţi de Dumnezeu, care vor lumina calea pentru
ceilalţi oameni, dar le vor acorda oare vreo atenţie nenumăraţii orbi şi aşa-zişii învăţaţi ai lumii? Nu, îi
vor considera nebuni şi îi vor prigoni cu cea mai mare înverşunare.

15. Oh, cei care vor răspândi această învăţătură, care ne este dată nouă acum într-adevăr întrupată
din Cer, nu vor avea o sarcină uşoară, nici chiar dacă ar deţine puterea acestor trei tineri! Căci se va
spune despre ei că sunt nişte impostori exaltaţi, nişte magicieni din şcoala esenienilor, şi deci nişte
mincinoşi şi instigatori ai poporului, şi vor fi prigoniţi şi martirizaţi.

194
16. Aceasta este părerea mea; căci cu cât mai tare străluceşte soarele ziua, cu atât mai întunecată va
fi noaptea ce va urma, când norii negri acoperă stelele cerului. Însă lăudat fie Domnul că am fost miluiţi
să trăim această zi strălucitoare şi să păşim în lumina ei, în faţa lui Dumnezeu!"

17. Toţi au spus: „Da, Domnului I se cuvine toată mărirea şi slava, şi fie ca iubirea şi graţia Sa să
nu-i părăsească niciodată pe oamenii care au o inimă bună şi bunăvoinţă!"

Capitolul 129

Din nou despre teama şi iubirea de Dumnezeu

1. La acestea, Eu M-am ridicat de pe scaun şi M-am dus la masa samaritenilor, care s-au ridicat şi
ei grăbiţi şi Mi-au spus plini de teamă: „O Doamne, Doamne, noi suntem păcătoşi şi nu suntem vrednici
să vii Tu Însuţi la masa noastră! Dar spune-ne doar un cuvânt, ca să fim întăriţi în lumina Ta!"

2. Eu am spus: „Renunţaţi la această teamă faţă de Mine şi înlocuiţi-o cu o adevărată şi dreaptă

iubire! Căci să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeu mai presus de toate valorează mult mai mult decât să te
temi de El mai presus de toate. O frică prea mare de Dumnezeu îl îndepărtează pe om de El tot mai mult,
şi până la urmă această frică este sămânţa cea rea din care, cu vremea, ia naştere păgânismul cu toţi
idolii săi, superstiţiile, şi, în cele din urmă, necredinţa totală.

3. Iubirea însă îl apropie pe om tot mai mult de Dumnezeu şi i-L face cunoscut, astfel că omul se
va aprinde de iubire pentru El şi se va umple tot mai mult de Spiritul Lui; căci iubirea tot mai mare şi
mai încrezătoare în Dumnezeu este adevăratul Spirit Viu al lui Dumnezeu în om şi Spiritul Vieţii
Veşnice în sufletul lui. De aceea, până şi un păcătos care se întoarce din iubire la Dumnezeu este mai
aproape şi mai pe placul lui Dumnezeu decât nouăzeci şi nouă de oameni cu frică de Dumnezeu, care nu
au încălcat nicio lege vreodată, şi de aceea nici nu au avut nevoie să se căiască vreodată.

4. Uitaţi-vă la un copil, care se teme prea tare de părinţii lui, pentru că a fost de mai multe ori pedepsit
din cauza obrăzniciilor şi a necuviinţei lui copilăreşti. Un astfel de copil îşi va asculta desigur părinţii,
însă nu din iubire, ci de frica de a nu fi pedepsit dacă va greşi din nou împotriva voinţei părinţilor. Cu
vremea, acest copil va începe să simtă aversiune faţă de apropierea părinţilor şi va căuta să scape din
această situaţie atât de neplăcută pentru el, părăsind casa părintească şi căutându-şi norocul, liniştea şi
împlinirea printre străini; şi se va mai întoarce la părinţi, cu regrete, tremurând şi plin de teamă, numai
dacă printre străini îi va fi mult mai rău.

5. Aceşti părinţi însă au şi un alt copil, care nu se teme atât de tare de ei, în schimb îi iubeşte tot
mai mult şi nu se supără de îndrumările şi îndreptările care vin din partea lor, şi de aceea le face voia, nu
din frica de pedeapsă, ci din propria lui iubire crescândă pentru ei.

6. Ce credeţi voi, care dintre cei doi copii va fi mai pe placul părinţilor?"

7. Unul dintre samariteni a vorbit în numele tuturor: „Bineînţeles că acela care nu se teme prea
mult de părinţi, în schimb îi iubeşte şi are încredere în ei!"

8. Eu am spus: „Ai judecat bine şi Mi-ai dat răspunsul cel bun; dar să fiţi şi voi precum copilul
care îşi iubeşte părinţii mai mult decât se teme de ei, şi iubiţi-L astfel şi pe Dumnezeu, veşnicul Tată al
tuturor oamenilor, mai mult decât să vă fie frică de El ca de un judecător neînduplecat, şi atunci nu vă
veţi mai teme de prezenţa Mea ca până acum!

9. Credeţi-Mă, Dumnezeu îi iubeşte şi pe copiii care se tem de El; însă este dificil ca ei să ajungă
la o încredere fără teamă în El, iar fără această încredere, un suflet nu poate deveni vreodată asemenea

195
lui Dumnezeu, pe deplin liber şi preafericit. Numai un mare necaz va putea să-i facă pe asemenea copii
să revină la calea care conduce către iubirea părinţilor lor şi la casa lor.

10. Şi pentru că, prin pedepsele venite de sus, copiii, în loc să devină mai buni, se înrăiesc şi mai
tare, ele sunt folosite doar rar şi numai atunci când toate dovezile de iubire au eşuat din cauza
egoismului orb al oamenilor; de aceea, Dumnezeu are întotdeauna multă răbdare cu năravurile
oamenilor, pentru ca pedepsele să nu-i îndepărteze şi mai mult de El.

11. Dar chiar şi atunci când Dumnezeu a trebuit să-i îndrepte câteodată cu nuiaua pe oameni, El le-a
întins în cealaltă mână, chiar dacă în taină, inima Lui, pentru ca ei să poată recunoaşte că Dumnezeu
Tatăl, chiar dacă are nuiaua în mână, îi iubeşte nemăsurat, la fel cum se petrece acum în faţa ochilor
voştri.

12. Eu vă mai spun însă ceva, şi ţineţi minte cuvintele Mele: Cel care face o lucrare fiindu-i mereu
teamă că va greşi, acela nu de puţine ori va şi greşi. Însă cine lucrează cu drag şi cu iubire, fără să se
teamă de greşeli, acela va avea spor la treabă şi rar va face vreo greşeală; căci adevărata iubire, susţinută
de o încredere vie, nu este oarbă, aşa cum cred înţelepţii lumii păgâne, ci este cu mult mai clarvăzătoare
decât cea mai ascuţită minte lumească, cu conştiinţa sa temătoare.

13. Iar dacă iubirea a făcut ici sau colo vreo greşeală, ea o va îndrepta uşor şi repede prin ea însăşi;
însă dacă mintea temătoare face vreo greşeală, ea îşi pierde toată încrederea în ea însăşi, şi de multe ori
nu mai găseşte niciun mijloc prin care să-şi îndrepte greşeala.

14. Eu nu vreau să vă spun prin aceasta că omul trebuie să renunţe de tot la mintea şi la conştiinţa
sa, departe de Mine aceasta; însă nici nu trebuie să se lase stăpânit cu totul de minte şi de frica de a nu
face vreo greşeală, şi nici să se îndoiască de cea mai mare binefacere a iubirii şi a încrederii, căci aceasta
ar fi o prostie şi o orbire cât se poate de mare.

15. Dacă acum aţi înţeles ceea ce trebuia, prezenţa Mea vă va fi mai uşor de suportat şi nu veţi mai
avea dorinţa să plecaţi cât mai repede de-aici din teamă faţă de Mine!"

16. Aflând această învăţătură de la Mine, samaritenii s-au transformat pe dată, au devenit foarte
încrezători şi Mi-au mulţumit.

17. Iar unul dintre ei a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule a tot ce există şi al întregii vieţi, pe noi ne-
a adus aici numai marea noastră iubire pentru Tine, căci am aflat că aici sau în Nazaret vom primi cel
mai sigur veşti despre locul unde Te-ai afla Tu, şi astfel am plecat plini de încredere încoace. Acum,
spre marea noastră surprindere, în loc de vestea pe care o căutam despre locul unde Te vei fi aflând, Te-
am găsit chiar pe Tine însuţi, dar această surpriză ne-a umplut totodată cu o mare teamă de nemărginita
Ta măreţie. Această teamă, care desigur că nu este fără motiv, Tu ai preschimbat-o acum dintr-o dată
într-o iubire plină de încredere, şi noi vom rămâne aici atâta vreme cât vei vrea Tu să rămânem, şi Te
vom urma, dacă aceasta este Voinţa Ta, oriunde vei merge; căci vrem şi noi să fim ucenicii Tăi şi
purtătorii Cuvântului Tău cel viu."

18. Eu am spus: „De aceea am • vrut Eu ca voi să Mă căutaţi; căci Eu vă cunosc preabine, şi vă
cunosc şi Spiritul. Dar acum mâncaţi şi beţi mai departe, şi apoi vom mai vorbi!"

19. Cu acestea au fost cu toţii mulţumiţi, şi au mâncat şi băut mai departe fără teamă, iar Eu M-am
întors la locul Meu.

196
 Capitolul 130

Mărturia lui Gabriel despre Maria

1. Când am ajuns din nou printre ucenici, aceştia i-au lăudat pe samariteni pentru râvna şi zelul lor.

2. Şi Maria, care, la fel ca şi Iosif, era o bună evreică şi încă destul de devotată Templului - chiar
dacă mult mai puţin în vremea Mea decât înainte, s-a minunat de statornicia samaritenilor faţă de vechea
credinţă evreiască şi de puterea credinţei lor şi a spus în final: „Dacă ar păzi aceştia Templul şi l-ar
conduce, ceea ce din păcate nu se poate, atunci vechiul Chivot ar fi din nou plin de Spiritul lui
Dumnezeu, spre mântuirea Ierusalimului şi a tuturor evreilor, iar îngerii ar hrăni fecioarele din Templu
cu bucate cereşti, cum era acum treizeci de ani, pe vremea preacucernicului Simion şi a bătrânei Ana,
care s-au îngrijit de fecioarele din Templu. Dar de când fariseii cei pizmaşi l-au sugrumat pe Zaharia în
Templu, pe când voia să-I aducă jertfă lui Dumnezeu, s-a năruit Chivotul şi a plecat şi Spiritul lui
Dumnezeu. Au făcut un nou chivot, însă Spiritul lui Dumnezeu nu S-a mai întors în el; iar în el şi-a
făcut acum sălaş spiritul minciunii, al înşelătoriei, al pizmei şi al tiraniei.

3. Dar aceşti samariteni, care de mii de ori au fost loviţi cu tot felul de blesteme şi anateme din
partea Templului, arată clar că Spiritul Divin este încă în ei, şi, dacă vor rămâne ca acum, acest Spirit
nici nu-i va părăsi. Eu nu mă puteam împăca mai înainte cu ei, pentru că s-au rupt de Templu; de acum
înainte însă îi voi număra printre prietenii mei, căci Garizimul lor valorează mai mult decât actualul
Templu al lui Solomon."

4. Toţi au lăudat aceste cuvinte ale Mariei, şi unul dintre samariteni, venind la noi la masă, ne-a
întrebat: „Prieteni ai Domnului, cine este această femeie minunată, care a prorocit acum cu un spirit atât
de elevat?"

5. Iar Gabriel, care se afla lângă Maria, i-a spus: „Aceasta este femeia despre care stă scris: «Iată,
o fecioară ne va naşte un fiu! Numele lui va fi Emanuel, şi în El Dumnezeu va fi cu adevărat cu noi!»

6. Şi iată că Domnul este acum printre noi; este El, Emanuel, Unicul şi singurul Dumnezeu
Adevărat, şi El este cu noi! Iar acum că ştii şi tu cine este această femeie, du-te şi spune-le şi prietenilor
tăi!"

7. Samariteanul a făcut o plecăciune şi s-a dus la tovarăşii lui ca să le spună acestea. Iar ei s-au
ridicat cu toţii, au venit la noi şi s-au închinat Mariei.

8. Maria însă le-a spus: „Eu am fost şi sunt numai o roabă aleasă de Dumnezeu; şi numai prin
Voinţa Lui am devenit ceea ce sunt. De aceea, nu vă închinaţi mie, ci închinaţi-vă mereu doar lui
Dumnezeu! Ceea ce zice Fiul Celui Preaînalt, care este Una cu El, aceea să faceţi!"

9. După acestea, ei s-au plecat în faţa Mariei şi apoi Mi-au mulţumit Mie şi i-au mulţumit şi lui
Kisjonah pentru prânzul cel gustos. După aceste mulţumiri, M-au întrebat ce trebuie să facă în
continuare.

10. Şi Eu le-am spus: „Odihniţi-vă acum puţin cu noi, şi apoi veţi afla ce va mai fi de făcut până
seara!"

11. După aceasta, ei s-au dus din nou la masa lor şi au discutat despre unele pasaje din Profeţi, în
care se vorbeşte despre fecioara care va naşte un Fiu, în faţa puterii şi numelui Căruia toţi îşi vor pleca
genunchii.

12. După o vreme de linişte la masa noastră, Eu M-am ridicat şi am spus: „Nu este frumos dacă un
om petrece o zi fără să facă nimic; de aceea, să preschimbăm şi noi odihna noastră în lucru, până
diseară!

197
13. Iată, bazinele prietenului nostru Kisjonah s-au cam golit. Vom merge să le umplem cu peşti din
cei de soi. Pentru aceasta, ne vom pune cu toţii la treabă!"

Capitolul 131

Pescuitul cel bogat

1. Kisjonah s-a bucurat de propunere, căci într-adevăr se cam împuţinaseră peştii din bazinele lui.

2. Însă câteva din slugile care se aflau în sală au spus: „Va fi cam greu astăzi cu pescuitul; căci
cele mai multe bărci au ieşit acum trei zile pe mare, şi pescarii au luat aproape toate năvoadele cu ei, şi
nu s-au întors încă până acum, ceea ce este uşor de înţeles, căci la vremea aceasta este întotdeauna greu
de pescuit; în plus, marea este agitată, iar pe o astfel de mare peştii se ascund în adâncurile ei şi ocolesc
malurile. De unde să luăm acum corăbii cu care să ne putem încumeta pe asemenea valuri uriaşe?"

3. Eu am spus: „Ce v-am spus Eu, să faceţi întocmai, şi munca voastră nu va fi zadarnică!"

4. Atunci ne-am ridicat cu toţii, inclusiv samaritenii, şi am plecat spre ţărmul mării.

5. Când am ajuns la mare, valurile ei loveau ţărmul cu furie, iar Kisjonah, gând la gând cu
Philopold, Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule, slugile mele au spus adevărul, fără corăbii şi năvoade nu
vom putea "ace nimic cu puterile noastre. Ţie, Doamne, nu Îţi este nimic cu neputinţă, însă nouă,
oamenilor, doar cu multă osteneală ne este ceva cu putinţă, şi numai atunci când împrejurările şi
condiţiile sunt favorabile pentru aceasta!"

6. Eu am spus: „Tocmai de aceea v-am şi adus la pescuit pe această vreme, ca să vă arăt puterea
credinţei celei vii şi adevărate. Luaţi acele năvoade vechi de pe gardul de colo şi urcaţi-vă în-cele două
bărci vechi, care sunt aici la mal, aruncaţi năvoadele în mare, şi aveţi încredere: în curând vom avea o
mulţime de peşti din cei mai buni!"

7. Acele bărci vechi erau însă pline pe jumătate cu apă, şi slugile împreună cu ucenicii Mei s-au
pus pe treabă, au scos apa şi au astupat găurile şi crăpăturile cu cârpe, astfel că puteau fi folosite la
nevoie; samaritenii au luat năvoadele şi le-au înnădit cât au putut de bine, şi astfel au fost încropite
repede cele trebuincioase pescuitului. O parte din slugi au adus mai multe butoiaşe, în care să fie duşi
peştii până la bazine.

8. Când toate au fost pregătite, mai mulţi dintre ucenicii Mei, împreună cu slugile, s-au urcat în
cele două bărci încăpătoare, le-au împins de la mal şi au aruncat năvoadele între bărci, iar acestea s-au
umplut în câteva clipe cu peşti din cel mai bun soi, încât slugile s-au speriat; căci de grele ce erau, nu
puteau scoate năvoadele din apă pentru a le aduce la mal, aşa că au început să strige după ajutor. Atunci
samaritenii au intrat în apă, care, acolo unde se aflau bărcile, era adâncă doar până la brâu, şi au ajutat
slugile şi ucenicii să aducă peştii la mal. Cam o sută de oameni au avut de lucru până când toţi peştii s-
au aflat în bazine.

9. După ce peştii au ajuns în bazine, Eu i-am spus lui Kisjonah, care se minuna împreună cu
Philopold de acest pescuit bogat: „Dacă vrei să umpli din nou aceste năvoade vechi cu peşti de tot soiul
care trăiesc în aceste ape, cufundă-le încă o dată în mare, ca şi prima oară, căci acum este cea mai bună
vreme de pescuit! Fiindcă atunci când soarele se apropie de asfinţit, peştii din această mare se apropie
de ţărm."

10. Kisjonah a spus: „O Doamne, eu sunt mai mult decât mulţumit cu ce avem până acum; însă
dacă Tu vrei şi dacă, prin graţia Ta, oamenilor nu le va fi prea greu, mai pot să arunce o dată
năvoadele!"

198
11. Slugile, ucenicii şi samaritenii i-au spus lui Kisjonah: „Dragă prietene, nu doar o dată, ci de mai
multe ori vom mai arunca năvoadele în mare, dacă aşa doreşte Domnul şi tu; căci o astfel de captură
merită puţină osteneală!"

12. Eu am spus: „Ei bine, mai faceţi o dată ca mai înainte! După ce veţi strânge peştii în năvoade,
separaţi-i după soiuri, astfel ca pe cei răpitori, care v-au intrat şi ei în năvoade, să-i puneţi într-un bazin
separat; căci peştii răpitori îi vatămă pe cei de soi, la fel cum lupii vatămă oile!"

13. Kisjonah a spus: „Doamne, Îţi mulţumesc pentru acest sfat! Până acum pescarii şi slugile mele
nu i-au separat, şi ziceau: „Ce trăieşte în mare împreună poate să trăiască şi în bazine împreună!" Eu
însă m-am convins de mai multe ori că peştii răpitori nu se împacă cu cei paşnici, însă oamenii mei n-au
vrut să mă asculte; dar acum, că au aflat din gura Ta, vor face precum este mai înţelept, spre folosul lor
şi al meu!"

14. Cu toţii au spus: „Da, vom face întocmai ce spune Domnul nostru; căci doar El cunoaşte în
profunzime tot ceea ce există!"

15. După acestea, ucenicii şi slugile s-au urcat din nou în cele două bărci şi au aruncat ca mai
înainte năvoadele în apă. În câteva clipe, acestea erau din nou pline cu tot soiul de peşti, astfel că
samaritenii noştri au intrat din nou în apă ca să ajute pescarii să le aducă la mal.

16. După ce năvoadele au ajuns pe ţărm, au fost sortaţi peştii, între care se aflau mai mulţi din cei
răpitori, şi puşi în butoiaşe separate; însă şi celelalte soiuri diferite au fost sortate, şi fiecare soi a fost
pus într-alt butoiaş.

17. Apoi năvoadele au fost scoase din apă şi atârnate la uscat pe gard, iar cele două bărci au fost
legate la mal. Între timp soarele ajunsese la orizont, iar Kisjonah era de părere că ar fi bine să ne
întoarcem în casă, căci, pe malul apei, în această perioadă a toamnei, se făcea frig din cauza vântului
care adesea sufla foarte tare după apusul soarelui.

18. Eu am spus: „Prietene, nu-ţi face tu griji din pricina aceasta; căci şi frigul, şi căldura, ca şi toate
celelalte, sunt în mâna Mea! Vom rămâne aici ca să aşteptăm întoarcerea corăbiilor tale şi să vedem ce
câştig au adus."

19. Kisjonah a spus: „Doamne, eu nu mă aştept la prea multe, căci au plecat în seara de dinainte de
sabat spre Iesaira şi n-au lucrat deloc. Ieri a fost sabat, deci zi de odihnă; azi este ziua de după sabat,
iarăşi o zi în care nu se prea lucrează. Ar trebui să se petreacă o minune pentru ca cele paisprezece
corăbii ale mele să-mi aducă vreun câştig; şi, pe lângă toate acestea, nu văd din nicio parte vreo corabie
apropiindu-se de ţărm."

20. Eu am spus: „Prietene, tu gândeşti destul de corect; însă uneori judecata îţi este mai puternică
decât credinţa! Priveşte spre locul în care se aflau mai înainte cei trei îngeri, împreună cu mama trupului
Meu, în timp ce noi pescuiam. Odată cu apusul soarelui, cei trei s-au făcut nevăzuţi, ca să ajute la
umplerea corăbiilor tale cu tot felul de peşti de soi. Şi imediat cele paisprezece corăbii îşi vor face
apariţia! Fiecare din ele va aduce câte o sută de peşti."

21. În vreme ce-i spuneam acestea lui Kisjonah, s-au arătat la orizont şi primele corăbii, şi n-a durat
mai mult de jumătate de ceas, până când au ajuns toate la mal.

22. Căpitanul corăbiilor a coborât imediat pe uscat, ca să ne salute, arătându-se peste măsură de
fericit când M-a zărit şi pe Mine în mijlocul celorlalţi, căci el Mă cunoştea de mult timp, şi a spus: „Da,
acum totul este limpede! Alaltăieri, pe când străbăteam golfuleţele dinspre Iesaira, care sunt mereu
bogate în peşti, nu am prins nici măcar unul; căci un vânt puternic i-a gonit

199
în adâncuri. Pe scurt, am lucrat până noaptea târziu la lumina făcliilor, însă toată munca aceasta a fost în
zadar. Ieri a fost sabat şi nu am avut voie să lucrăm; iar astăzi am fost dis-de-dimineaţă la muncă şi am
pescuit fără odihnă nouă ceasuri la rând, dar fără noroc. Când am văzut că toată osteneala noastră a fost
zadarnică, am dat semnalul de plecare.

23. Însă pe când ne pregăteam de întoarcere, au venit trei tineri minunaţi la mal şi mi-au cerut să îi
iau pe corabia mea. I-am luat fără şovăire, şi când i-am întrebat unde vor să meargă, ei mi-au spus: «Noi
n-am venit ca să călătorim cu tine pe mare, ci ca să vă ajutăm la pescuit; căci voi v-aţi ostenit aproape
două zile şi n-aţi prins nici măcar un peşte. Mai cufundaţi o dată năvoadele în mare şi veţi fi mulţumiţi!»
Am făcut întocmai şi, în câteva clipite, năvoadele noastre erau pline cu cei mai frumoşi peşti din toate
soiurile!

24. Dar cum era să punem noi toţi peştii aceia, cât mai repede, în butoaie? Iată că cei trei tineri ne-
au ajutat, şi, până să ne dezmeticim, toţi peştii erau în butoaie. Iar după aceasta, cei trei au dispărut, şi
dintr-odată s-a stârnit un vânt puternic care ne-a împins corăbiile până aici.

25. Iar când am zărit ţărmul atât de bine cunoscut mie, şi am mai văzut şi mulţimea de oameni, le-
am spus corăbierilor mei: «Înseamnă că marele Mântuitor din Nazaret se află în Kis, căci cei trei tineri,
care ne-au ajutat într-un fel atât de miraculos la pescuit, sunt desigur spirite preaputernice, care sunt
mereu în slujba Lui. Stăpânul nostru Îi este un prieten foarte drag Marelui Mântuitor şi Învăţător, şi
precis că El, prin intermediul spiritelor din slujba Sa, a vrut să facă o minune pentru el!»

26. Când am tras la ţărm, am văzut imediat că presupunerile mele au fost adevărate. Iar acum, Îţi
mulţumesc Ţie, o, mare Fiu al lui Dumnezeu, Învăţător al învăţătorilor, pentru binefacerea nepreţuită pe
care ne-ai făcut-o. Slavă lui Dumnezeu în cel mai înalt dintre Ceruri!

27. Acum însă trebuie, atât cât mai e lumină, să ducem peştii în bazine!"

28. Eu am spus: „Faceţi aceasta, şi puneţi-i în bazine după soiul lor: peştii răpitori să nu-i lăsaţi
printre ceilalţi, ci duceţi-i în bazinul care a fost pregătit pentru ei! Apoi puteţi să vă odihniţi!"

29. După ce slugile au coborât de pe corăbii butoaiele cu peşti, s-a uitat şi Kisjonah la ei şi s-a
minunat de numărul lor mare, de soiul şi de mărimea lor, căci niciunul nu cântărea mai puţin de cinci
livre.

30. Şi Eu le-am spus: „Acum că am lucrat şi în acesta zi spre folosul oamenilor, să ne întoarcem în
casă, iar tu, prietene Kisjonah, pune să ni se pregătească o masă îndestulătoare!"

31. Ne-am întors cu toţii în casă şi s-a vorbit mult despre ce se mai petrecuse în ziua aceea.

Capitolul 132

Domnul nostru Iisus Cristos dă unele poveţe pentru misiunea indo-evreilor

1. Eu am mai vorbit încă multă vreme cu cei patru indo-evrei şi i-am sfătuit cum să le vestească
cel mai bine celor de acasă cele văzute şi auzite de la Mine despre dobândirea Vieţii Veşnice a
sufletului. Apoi i-am atins pe cei doi bărbaţi şi le-am dat puterea să vindece în numele Meu bolnavii şi
posedaţii. Cei patru Mi-au mulţumit cu ardoare pentru această graţie şi Mi-au preaslăvit bunătatea.

2. M-au rugat şi cei şapte templieri să le dau şi lor acest har, ca să-i poată şi ei aduce mai uşor pe
oamenii din Ţara lui Ham la cunoaşterea Unicului Dumnezeu Adevărat şi la credinţa în Mine şi în
cuvântul Meu.
200
3. Şi Eu am spus: „Pentru voi mai este timp; aceştia patru însă vor pleca mâine dis-de-dimineaţă
spre ţara lor; de aceea Eu le-am dat puterea să vindece bolnavii încă din seara aceasta. În plus, ei, fiind
de mai multă vreme cu Mine decât voi, sunt învăţaţi în toate, şi ştiu acum preabine ce au de făcut, iar
sufletele lor sunt curate şi fără de păcat, şi puterile care le-au fost date le vor rămâne; însă sufletele
voastre sunt întinate încă de tot felul de slăbiciuni, de care va trebui mai întâi să scăpaţi printr-o
adevărată renunţare de sine, altfel puterile pe care vi le voi da Eu nu vă vor rămâne, căci un vas în care
să rămână graţia Mea trebuie să fie trainic, bun şi curat. Veţi primi şi voi în curând acest har, atunci când
va veni vremea potrivită!"

4. Cu acestea, cei şapte au fost mulţumiţi şi Mi-au mulţumit pentru învăţătură şi făgăduială. Apoi
s-au întors la locurile lor şi au luat din vin şi din pâine. Au venit însă şi samaritenii la Mine şi M-au
întrebat dacă este potrivit ca, în aceste vremuri de neagră superstiţie, pe lângă Evanghelia pentru suflet
şi Spirit, să le predice semenilor lor şi această Evanghelie despre toate lucrurile şi fenomenele din marea
lume a naturii, pe care au primit-o de la înger, şi să-i lumineze astfel pe fraţii lor despre toate neghiobiile
In care oamenii se adâncesc tot mai mult, datorită învăţăturilor mincinoase date de preoţimea egoistă şi
lacomă, care orbeşte poporul prin tot felul de născociri şi vorbe meşteşugite.

5. Eu am spus: „Dragii Mei prieteni, atunci când veţi începe să-i învăţaţi pe oameni în numele
Meu, spuneţi mai întâi: «Pacea fie cu voi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi!»

6. Apoi învăţaţi-i ce este Împărăţia lui Dumnezeu şi ce are de făcut un om ca să poată ajunge în ea
deja din această lume, şi mai ales pe lumea cealaltă, ceea ce voi deja cunoaşteţi foarte bine, căci
Învăţătura Mea v-a fost oferită cu cea mai mare claritate, mai întâi de Mine Însumi şi apoi de numeroşii
Mei ucenici, pe care i-am trimis la voi.

7. Dacă aţi luminat în acest fel inimile şi sufletele oamenilor şi le-aţi purificat, le veţi putea explica
şi aspectele referitoare la lumea naturii, pentru ca mintea lor să revină la adevărul străvechi şi să se
elibereze de superstiţii. Căci de aceasta este mare nevoie, pentru că un om care cunoaşte greşit lucrările
lui Dumnezeu nu Îl va putea cunoaşte nici pe Dumnezeu vreodată cu adevărat, şi deci nici pe sine însuşi
şi nici pe aproapele său.

8. Acolo unde lipseşte această cunoaştere lipseşte şi adevărata iubire pentru Dumnezeu şi pentru
aproapele. Căci cel care nu-şi iubeşte aproapele, pe care poate să-1 vadă ca pe o fiinţă asemenea lui,
cum să Îl poată iubi el pe Dumnezeu, pe care nu Îl poate vedea cu ochii trupului lui?

9. Astfel, omul nu-L poate vedea pe Dumnezeu, pentru ca apoi să-L iubească mai presus de orice,
decât prin ochii Spiritului, prin calea cea pură şi adevărată a cunoaşterii lucrurilor şi fenomenelor create
şi a ordinii pline de iubire şi înţelepciune care există în ele; iar cine Îl iubeşte pe Dumnezeu mai presus
de toate, prin această iubire el se va cunoaşte şi pe sine însuşi şi pe aproapele său, în care va recunoaşte
şi va respecta, ca şi în sine însuşi, chipul lui Dumnezeu, cu care este asemenea.

10. Acesta să fie un adevărat ţel al vostru, pentru care să munciţi cu ardoare, ca până la urmă să
dispară toate superstiţiile şi neîncrederea; căci atâta vreme cât o fărâmă de superstiţie mai dăinuie în
firea omului, el nu este liber, şi, din cauza ei, poate să mai greşească de multe ori. De aceea, numai
adevărul pur şi întreg îl poate elibera pe om pe deplin şi îl poate face, atât aici, cât şi în lumea de
dincolo, pe deplin fericit.

11. Împărăţia lui Dumnezeu, care a venit în această lume prin Mine, este chiar acest Adevăr curat şi
deplin, la fel cum Eu Însumi sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, iar pentru aceasta v-am dat deja destule
dovezi, şi multe mii de oameni, evrei şi păgâni din toate părţile lumii, o ştiu deja şi o cred cu tărie.

12. Însă luaţi aminte că este întotdeauna mai uşor să-1 înveţi pe un om ceva din domeniul
cunoaşterii decât să trezeşti în sufletul lui o credinţă fermă şi de neclintit! De aceea, urmăriţi mai mult să

201
puneţi bazele unei credinţe vii decât ale purei cunoaşteri; căci viaţa nu constă doar în cunoaştere, ci mai
ales într-o credinţă curată, însufleţită prin faptele de iubire.

13. Oricât de pură ar fi cunoaşterea, ea este doar o oglindire a lucrurilor şi a ordinii lor în această
lume, care, aşa cum este ea acum, este trecătoare, la fel ca şi tot ce se află în ea, pe ea şi deasupra ei;
însă credinţa este o adevărată lumină din Cer, o simţire vie a sufletului şi a Spiritului, ea este
nemuritoare şi veşnică.

14. Eu vă zic vouă: acest cer pe care îl puteţi vedea, cu Luna, Soarele şi toate stelele, va dispărea
odată; însă cuvintele Mele şi cei care cred în ele nu vor dispărea, ci vor rămâne veşnic!

15. Nu vreau să spun prin aceasta că, de dragul credinţei celei vii, nu trebuie să vă mai ocupaţi
deloc de adevărata cunoaştere a oamenilor; căci un om nu poate să creadă în ceva fără să cunoască
nimic despre acel ceva. Dar dacă omul a primit o cunoaştere adevărată, demnă de încredere şi dovedită,
despre ceva bun şi adevărat, el să nu se mulţumească doar cu pura cunoaştere, ci să o transforme în
credinţă vie şi să făptuiască după principiile ei; iar dacă el va face astfel, cunoaşterea curată îi va aduce
foloase vii şi durabile. De aceea, voi, care Îmi ascultaţi acum cuvintele cu toată atenţia, veţi recunoaşte
întru totul că ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu abia atunci când veţi trăi şi veţi făptui întru totul după ele.

16. Eu îi cunosc pe samariteni preabine, şi Mie nu Îmi sunt necunoscute numeroasele lor calităţi,
însă şi la ei există greşeli, în care ei de multe ori se încăpăţânează mai tare decât păgânii; de aceea veţi
avea de dus şi unele lupte grele în numele Meu şi pentru Învăţătura Mea. Căci mintea omenească nu
poate înţelege aspectele profunde ale Spiritului şi adevărul cel viu şi îi consideră nebuni pe cei care îi
vestesc despre ele, şi îi prigoneşte unde poate. Dar să nu vă temeţi de aceasta şi să vestiţi adevărul, aşa
cum vă este pus el în inimă şi în gură de Mine, şi astfel, până la urmă, veţi culege multe roade bune
pentru Împărăţia Mea, iar răsplata voastră în Împărăţia Mea nu va fi mică!

17. Nu ascultaţi ameninţările şi cuvintele de ocară ale rabinilor voştri, care sunt foarte mândri de
înţelepciunea lor închipuită, ce conţine atât de puţin adevăr, ci urmaţi cu hotărâre cele aflate de la Mine,
şi veţi aduce astfel mulţi oameni la credinţa adevărată!

18. Însă dacă vă veţi lăsa intimidaţi de ei, nu veţi reuşi, oricât de mult aţi vrea, să transformaţi ceva
în bine. Cu acestea, Eu v-am spus acum tot ce aveţi de făcut în numele Meu, ca să răspândiţi cu succes
vestea despre Împărăţia Mea.

19. Veţi afla însă în curând de la oameni tot felul de veşti. Păstorul va fi ucis, iar mioarele se vor
împrăştia pline de teamă. Atunci însă să nu vă supăraţi pe Mine, să nu vă pierdeţi curajul şi să nu vă
clătinaţi în credinţă; căci chiar dacă trupul Meu va părăsi această lume, Spiritul Meu va rămâne la ai Mei
până la sfârşitul lumii, şi Eu Mă voi dezvălui mereu acelora care Mă iubesc şi Îmi urmează poruncile.

20. Eu nu vă voi lăsa orfani în această lume, ci de fiecare dată când doi sau trei se vor aduna în
numele Meu, voi fi şi Eu cu ei; şi ceea ce Îi veţi cere Tatălui - care este în Mine, aşa cum şi Eu sunt în El
-, în numele Meu, vă va fi dat.

21. Astfel că, să nu vă întristaţi şi să nu vă îngrijoraţi în sinea voastră când veţi auzi că Eu, Domnul
Însuşi, M-am lăsat umilit de lume şi că am părăsit această lume pe cele mai grele şi spinoase căi, pentru
a Mă uni cu Cerul Meu; căci, iată, aşa trebuie să fie, pentru ca paharul acestei lumi decăzute să se
umple, iar osânda ce i-a fost prorocită să vină peste ea.

22. Eu însă vă zic şi acestea dinainte, pentru ca voi, atunci când veţi primi veste despre ele, să nu vă
speriaţi şi nici să nu vă pierdeţi încrederea în Mine. Căci dacă vreţi cu adevărat să fiţi ucenicii Mei şi
răspânditorii Împărăţiei Mele pe pământ, trebuie să fiţi în toate neclintiţi şi să nu deveniţi slabi
niciodată."

202
 Capitolul 133

Domnul nostru Iisus Cristos îi trimite pe indo-evrei în ţara lor

1. După ce am încheiat această cuvântare adresată samaritenilor, cina era gata şi bucatele au fost
aduse la masă. Cei şapte templieri s-au aşezat la o masă care fusese pregătită pentru ei, iar samaritenii la
masa lor din colţul sălii, şi am început cu toţii să mâncăm.

2. După vreun ceas, când am terminat cina, iar vinul i-a învigorat pe toţi, câţiva samariteni au venit
la Mine şi Mi-au mulţumit mai întâi în numele tuturor pentru învăţăturile primite, iar unul dintre ei M-a
întrebat după aceea dacă vor putea, ca ucenici ai Mei, să facă la nevoie unele semne în numele Meu.

3. Şi Eu le-am spus: „Aceasta ţine mai întâi de puterea credinţei voastre, iar apoi, v-am dat deja
îndeajuns de multe asigurări că tot ceea ce Îl veţi ruga în numele Meu pe Tatăl Ceresc vă va fi dat. Ce
alte asigurări să vă mai dau?"

4. După aceasta, cei doi s-au plecat adânc în faţa Mea şi s-au întors la tovarăşii lor.

5. Curând după această discuţie, nemaipetrecându-se nimic altceva, ne-am pregătit pentru odihnă
şi am dormit până dimineaţa, de data aceasta în paturi bune.

6. Şi am mai rămas încă şapte zile în Kis, împreună cu ucenicii Mei. La fel au rămas şi fariseii
împreună cu servitorii lor, şi, pe lângă ei, şi samaritenii; toţi aceştia au fost îndrumaţi în Învăţătura Mea
de către ucenicii Mei; iar cei patru indo-evrei au plecat dis-de-dimineaţă spre ţara lor, însă pe alt drum
decât au venit, mult mai scurt.

7. Ca să nu greşească drumul, i-am deschis copilei vederea interioară şi le-am spus celorlalţi că ea
le va fi călăuza, iar ei au fost de acord. Ei au pornit la drum după gustarea de dimineaţă, încă înainte de
răsăritul soarelui, după ce Mi-au mulţumit cu căldură pentru învăţătura şi graţia ce le-au fost oferite. Şi
au primit mai multe daruri de la Kisjonah şi de la cei şapte templieri, care erau foarte bogaţi.

8. Cât despre ce am mai făcut la Kis în cele şapte zile care au urmat, voi aminti doar pe scurt,
pentru ca povestirea despre faptele Mele pe pământ să nu aibă lipsuri.

9. Şase zile le-am petrecut împreună cu Kisjonah şi cu Philopold, când în Cana, la graniţa cu
Samaria, când în Kis, învăţându-i pe oamenii care veneau la noi şi vindecând bolnavii. Cu această
ocazie am vorbit cu cei doi prieteni ai Mei, dându-le învăţături despre diferite fenomene naturale.

10. În cea de-a şaptea zi însă, i-am întărit pe cei şapte farisei şi pe servitorii lor, din care fiecare
fariseu avea câte şapte, şi i-am trimis în Egiptul de Sus, pe un drum care trecea prin Tir, unde trebuiau să
se prezinte în numele Meu la Cyrenius, care urma să le dea o scrisoare de recomandare şi să-i îmbarce
pe una din corăbiile lui spre Egipt.

11. După ce fariseii au fost pregătiţi de drum, M-am adresat samaritenilor, care erau treizeci la
număr, i-am întărit şi pe ei şi i-am trimis în ţara lor, ca să deschidă ochii şi urechile tuturor celor care
mai erau încă orbi şi surzi. Şi au plecat şi ei.

12. Spre amiază, când Mă pregăteam să plec mai departe, Kisjonah, Philopold al nostru şi Maria M-
au rugat să mai rămân până a doua zi dimineaţă.

13. Şi Eu le-am spus: „Iubirii nu trebuie să i se împotrivească nimeni; astfel că Eu voi mai rămâne
cu voi, nu până mâine dimineaţă - pentru că mai întâi de toate Eu fac voia Celui care M-a trimis în lume
-, dar măcar până după-amiază, aşa că, prietene Kisjonah, poţi să pui să ne fie pregătit prânzul!"

14. Şi Kisjonah a făcut aceasta cu cea mai mare bucurie din lume.

203
15. Apoi ne-am aşezat la masă, am luat pâine şi vin şi ne-an întremat.

Capitolul 134

Domnul nostru Iisus Cristos povesteşte cum a fost El ispitit în deşert (Matei 4/1-11)

1. Atunci înţeleptul Philopold M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorul nostru plin de iubire,
înţelepciune şi putere! Am aflat din gura Ta cu adevărat divină multe despre lucrările Tale, însă noi nu
ştim nimic despre primele Tale fapte, după ce ai părăsit casa Ta părintească de pe acest pământ. Eu am
vorbit cu Maria, mama trupului tău, şi la fel şi cu Joel şi cu ceilalţi fraţi ai Tăi pământeşti, despre
copilăria şi tinereţea Ta, şi tot ceea ce am aflat, începând de la minunata Ta venire în trupul Mariei şi
până la cei treizeci de ani ai Tăi de viaţă pământească, am notat, fără nicio adăugire sau omisiune, într-o
carte, pe care am scris-o în limba greacă.

2. De asemenea eu am consemnat într-o carte specială, bineînţeles că pe fragmente, tot ce am aflat

şi am trăit eu însumi lângă Tine, precum şi ceea ce am aflat de la martori de încredere. Însă despre unde
ai fost şi ce ai făcut Tu în cele aproape trei luni care au urmat plecării Tale din Nazaret, la vârsta de
treizeci de ani, n-am putut să aflu de la nimeni nimic.

3. Am aflat apoi cum, la trei luni după ce ai plecat din Nazaret, Te-ai lăsat botezat cu apă din
Iordan de către Ioan, ca şi despre primii Tăi ucenici, însă, aşa cum spuneam, referitor la acea perioadă
chiar de început, de dinainte de botezul Tău cu apă din Iordan, n-am reuşit să aflu nimic despre unde ai
fost şi ce ai făcut, cu toată râvna mea.

4. Pentru mine însă, care consemnez în tăcere întreaga Ta viaţă pământească, este foarte important
să cunosc ceva şi despre acel început al misiunii Tale, despre care nici cei mai vechi ucenici ai Tăi nu
ştiu nimic; şi asta nu o pot afla de la nimeni altcineva decât de la Tine Însuţi, Doamne. Iar dacă aceasta
este şi Voia Ta, Te rog să-mi dezvălui câte ceva despre acea vreme, căci ar fi o mare graţie pentru mine
din partea Ta!"

5. Eu am spus: „Îţi cunosc zelul cu care sprijini Învăţătura Mea şi te laud ca pe un adevărat prieten al
inimii Mele; însă Eu nu vorbesc cu plăcere despre acea perioadă de început, în care am fost condus de
Spiritul Tatălui din Mine într-un deşert din

| apropierea Iordanului, unde am postit vreme de patruzeci

1 de zile şi M-am hrănit doar cu rădăcini şi miere sălbatică; iar în cele patruzeci de zile de post în trup,
am început să sufăr de foame şi am fost ispitit de trei ori la rând de un spirit rău, un diavol de prim rang.
Eu nu vreau să spun mai multe despre aceasta, iar dacă oamenii ar şti mai multe, nu le-ar fi de folos
pentru mântuirea sufletului lor mai mult decât dacă nu ar cunoaşte nimic."

6. Philopold a spus: „Dar, Doamne, cum de Te-ai lăsat ispitit de un diavol şi cum de s-a putut el
apropia de Tine? Căci înţelepciunea şi puterea Ta fac ca între Tine şi un diavol să fie o prăpastie atât de
mare, încât niciun spirit rău să nu o poată trece vreodată! Cine a fost deci acest spirit rău atât de
obraznic? Doamne, dacă ne-ai vorbit deja despre acestea, Te rog, spune-ne ceva mai mult!"

7. Eu am spus: „Este adevărat I că nu există diavoli primordiali absoluţi, aşa cum vi-i închipuiţi
voi, însă totuşi, în lumea materială, în elementele sale primordiale, totul este, într-un fel, un diavol
primordial, şi de aceea este una şi aceeaşi dacă spui că cineva a fost ispitit de lume sau de poftele
materiale ale trupului său, ori că a fost ispitit de cutare sau cutare diavol primordial; iar sufletul celui
care se lasă prins prea tare de lume şi de trup este atunci şi el un diavol, şi după moartea trupului trăieşte
în continuare în permanentă legătură cu spiritele rele ale materiei, iar tendinţele lui sunt rele, la fel ca şi
ataşamentele lui, şi el va căuta mereu să-şi satisfacă poftele lui rele.
204
8. Bineînţeles, acest fel de diavoli nu pot să treacă peste imensa prăpastie dintre ei şi Mine; însă
pentru că acum Eu Însumi am venit în această lume, care în ea însăşi este osândită şi plină de diavoli, şi
astfel pentru o vreme am creat, din cea mai adâncă compasiune a Mea, peste acea prăpastie, o punte,
fără de care niciun om al acestui pământ nu ar putea atinge adevărata şi deplina fericire, se înţelege de la
sine că pe această punte se poate apropia de Mine atât un om, cât şi un diavol, şi, în orbirea lui totală,
Mă poate şi ispiti şi chiar prigoni în cel mai cumplit fel, chiar dacă fără niciun efect împotriva puterii
Mele, ci numai spre şi mai marea lui pierzanie. Cred că înţelegi ce-ţi spun!

9. Şi iată, prietene, astfel a fost cu putinţă, în acea vreme pomenită de tine, ca un diavol să Mă
ispitească pe Mine!

10. Şi pentru ca să ştii un pic mai mult despre acest episod, care desigur că ţie îţi pare foarte
neobişnuit, Eu vreau să-ţi explic în continuare, pe scurt, cum a apărut această ispită; ascultă deci!

11. Pe când posteam deja de douăzeci şi una de zile în pustiu, ca să Mă dezic pe deplin de toate cele
lumeşti şi trupul Meu să fie în toate una cu Mine, mai deplin decât era cu putinţă în vremea când trăiam
şi lucram ca tâmplar cu tatăl care M-a hrănit şi cu fiii lui din prima căsătorie, şi pe când sufeream tare de
foame, căci nu mâncasem decât rădăcini şi miere sălbatică, am simţit în trupul Meu o poftă puternică să
mănânc pâine, şi atunci a apărut în faţa Mea ispita sub forma unui magician filozof care Mi-a spus:
«Doamne, eu Te cunosc, că Tu după trup eşti Fiul lui Dumnezeu! De ce Te chinui cu foamea în acest
pustiu, când eşti stăpân peste toate bogăţiile tuturor lumilor şi cerurilor?! Dacă Tu însă nu vrei să Te
foloseşti de ele, pentru că din cauza bieţilor oameni ai vrut să fii şi Tu un om, ca să le dai o pildă de
înfrânare deplină, pentru ca şi ei să se poată lua după Tine, aici tot nu Te vede nimeni, aşa că fă din
aceste pietre pâine, ceea ce Îţi este uşor, şi mănâncă o dată pe săturate!»

12. Eu însă i-am spus, cu asprime în glas: «Ascultă, tu care te încumeţi să Mă ispiteşti pe Mine,
Domnul tău din veci! Trupul Meu este acum cel al unui om, cu toate nevoile unui om în această lume;
dar află şi pricepe că omul nu trăieşte numai cu pâinea acestui pământ, ci şi cu fiecare cuvânt care iese
din gura lui Dumnezeu! Şi pentru voi s-a pus acum puntea spre Viaţa Veşnică; dar voi ar trebui să vă
plecaţi cu adâncă umilinţă şi să-Mi cereţi iertare pentru păcatele voastre, şi atunci vi se va da şi vouă
ajutor!»

13. La aceste vorbe ale Mele, diavolul s-a depărtat pentru câteva zile de Mine, ca şi când ar fi ajuns
să-şi fi pus la inimă această dojană şi ar fi vrut să se îndrepte până la urmă. Însă nu era deloc aşa; el s-a
întors din nou la Mine şi a spus: «Doamne, Tu ştii că sunt plin de o imensă trufie şi de o nesăţioasă sete
de putere; însă eu vreau chiar acum să învăţ adevărata umilinţă de la Tine, care Te umileşti aici pe Tine
Însuţi în acest mare pustiu. Lasă-Te să fii înălţat acum de mine pe cea mai înaltă turlă a Templului,
pentru a fi apoi uşor pentru noi. După aceea vom continua să vorbim acolo mai departe!»

14. Eu însă am spus: «Eu nu mă voi lăsa purtat acolo prin puterea ta şi împotriva voinţei Mele; Eu
însumi vreau să merg acum acolo, dar prin puterea Mea - iată-ne că am ajuns deja acolo! Iar acum, poţi
să vorbeşti cu Mine mai departe!»

15. Apoi, după ce i-am spus toate acestea diavolului, el Mi-a răspuns: «Doamne, dacă Tu eşti într-
adevăr şi după trup Fiul lui Dumnezeu, atunci lasă-Te să cazi de aici, căci Tu ştii că Dumnezeu va
porunci oricum îngerilor Lui să Te prindă pe braţe, ca să nu Te loveşti în cădere de nicio piatră!»

16. Şi Eu i-am spus atunci diavolului: «Tu trebuie să te pleci oricând în faţa Mea, căci Eu sunt
Domnul Dumnezeul tău, iar Eu nu Mă voi pleca niciodată în faţa ta şi nu voi accepta să Mă las să cad de
aici! Ia aminte că prin toate acestea nu vei învăţa în veci ce este umilinţa şi acţionând astfel nici nu te vei
îndrepta. Această ispită iată că nu ţi-a folosit la nimic, aşa că pleacă acum de lângă Mine!»

17. Diavolul a plecat apoi, iar Eu am fost într-o clipită purtat doar prin puterea Mea, iar după aceea
am ajuns din nou în pustiul Meu, în care bineînţeles că nu era plăcut de locuit.

205
18. După alte câteva zile, diavolul a apărut din nou în faţa Mea, şi Eu l-am întrebat: «Ce vrei tu din
nou, acum, diavole, pentru a treia oară, de la Mine?»

19. Diavolul a spus: «Doamne, vino acum cu mine pe un munte înalt! Căci acolo vreau să învăţ de
la Tine umilinţa ca să mă îndrept!»

20. Iar Eu am mers apoi cu el pe un munte înalt şi după aceea am spus: «Ce mai vrei acum de la
Mine?»

21. Şi atunci diavolul Mi-a spus: «Doamne, umileşte-Te Tu mai întâi înaintea mea şi apoi mă voi
umili şi eu înaintea Ta! Iată, îţi promit că toate ţările frumoase şi bogate vreau să Ţi le dau Ţie, dacă vei
îngenunchea mai întâi Tu înaintea mea şi apoi mă vei slăvi!»

22. Atunci Eu i-am spus: «M-am săturat de tine! Piei chiar acum din faţa Mea, Satană! Căci stă
scris: 'Tu întotdeauna să te rogi numai Domnului Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti, veghind ca
niciodată să nu-L ispiteşti!'»

23. După acestea, diavolul a dispărut pentru totdeauna din faţa Mea; dar imediat după aceea au
coborât din Cer legiuni de îngeri care au venit la Mine şi apoi în permanenţă Mi-au slujit.

24. Cu acestea, Eu am plecat din pustiu, şi apoi, după ce Mi-am făcut câţiva ucenici, M-am lăsat
botezat de Ioan în apa Iordanului. După aceea, am luat şi alţi ucenici cu Mine, care erau mai ales
pescari, şi am umblat cu ei dintr-un loc într-altul.

25. Şi cu acestea ai aflat, prietene Philopold, şi cele ce-ţi lipseau. Iar dacă vechii Mei ucenici vor să-
şi noteze şi ei acestea, pot să o facă."

26. Matei al Meu şi le-a notat încă de când mai eram în Kis, căci era mai priceput decât ceilalţi
ucenici care ştiau să scrie.

Domnul nostru Iisus Cristos în Iesaira

Capitolul 135

Călătoria de la Kis la Iesaira

1. Când s-a încheiat totul, ceea ce a durat puţin, a fost gata şi prânzul, iar după ce am mâncat cu
toţii laolaltă, ne-am pregătit de plecare. Kisjonah, Maria, Joel şi Philopold au vrut însă să Mă însoţească
până în următorul loc unde vroiam să merg.

2. Şi le-am spus: „Vom lua o corabie până la Iesaira! Iar ce se va petrece acolo va depinde de
libera voinţă a oamenilor din acel oraş. Acum să pornim la drum!"

3. Am pornit spre ţărm, petrecuţi fiind de servitorii lui Kisjonah, am urcat apoi în două corăbii şi
am plecat spre Iesaira cu vânt bun, ceea ce a înlesnit mult vâslitul, astfel că am ajuns acolo în câteva
ceasuri.

4. Când am ajuns la ţărm şi am coborât din corăbii, Kisjonah Mi-a spus: „Doamne, după cum mi
se pare, l-ai pierdut de data aceasta pe ucenicul Tău Iuda Iscarioteanul, care mai tânjeşte încă după cele
lumeşti! Căci atunci când a plecat, el Te-a întrebat cât vei rămâne la mine, ca să ştie când să se întoarcă;
însă cum n-a venit, probabil că a preferat un câştig material în locul Tău!"

5. Eu am spus: „Este adevărat ce-ai spus, dar el ne va ajunge în curând din urmă. Căci el a sosit în
Kis la aproape un ceas după plecarea noastră şi a aflat încotro am plecat, aşa că a tocmit imediat o barcă

206
şi va ajunge aici cam peste un ceas. Însă atunci când va sosi, să nu-1 băgaţi prea mult în seamă, deşi el
va vrea să vă povestească o grămadă. Ziceţi-i: «Scuteşte-ne de vorbăria ta inutilă, căci Domnul le ştie pe
toate!», şi el va amuţi repede!"

6. Când i-am spus acestea lui Kisjonah, aproape toţi ucenicii Mei au fost dezamăgiţi şi au spus:
„Se pare că nu vom mai scăpa niciodată de acest om nesuferit!"

7. Eu am spus: „Ce rabd Eu, puteţi răbda şi voi! În lumea aceasta nu se poate altfel! Şi trupul îi
este sufletului o povară mare, şi de multe ori foarte apăsătoare; însă el trebuie să-1 suporte, chiar şi
atunci când, la bătrâneţe, este atât de neputincios.

8. Uitaţi-vă la un lan de grâu! Oricât de bine ar fi îngrijit, tot veţi găsi şi buruieni în el. Aşa cum a
trebuit să-1 rabd pe diavolul din pustiu care M-a ispitit, şi abia după ce s-a îndepărtat pentru totdeauna
de Mine au venit îngerii şi Mi-au întărit trupul, la fel trebuie să-1 răbdăm acum, spre sfârşitul vremii
Mele pe Pământ, pe acest al doilea diavol.

9. Într-o altă împrejurare v-am mai spus o dată foarte limpede că unul dintre voi este un diavol, iar
voi aţi înţeles despre cine am vorbit. Dar pentru aceasta, Eu nu i-am spus niciodată să plece, căci şi
diavolului trebuie să-i fie respectată propria sa voinţă, care nu-i va fi luată. Dacă el vrea să vină cu noi,
să vină; iar dacă va vrea să plece, să plece. Noi însă nu i-o vom lua în nume de rău nici dacă va rămâne,
nici dacă va pleca."

10. Ucenicii au pus la inimă aceste cuvinte ale Mele, şi am intrat în sat, chiar la hangiul la care mai
fuseserăm o dată.

11. Când ne-am apropiat de casă, hangiul, femeia lui şi copiii ne-au zărit şi ne-au ieşit repede în
întâmpinare, cu mare bucurie.

12. Când hangiul a ajuns la Mine, a făcut o plecăciune adâncă în faţa Mea şi a spus: „Doamne, de
câte ori n-am întrebat de Tine şi de câte ori n-am oftat de dor, şi de câte ori nu mi-am dorit din
străfundul inimii să Te mai văd o dată, să-Ţi vorbesc şi să Te primesc în casa mea, pe Tine, cel mai
mare Mântuitor al oamenilor cucernici, fără însă să am parte de o asemenea graţie. Iar acum, că Tu m-ai
miluit în sfârşit cu graţia Ta, n-am cuvinte să-ţi descriu bucuria mea! Dar dacă Tu, Doamne, ai venit
acum la mine, vei vrea oare să rămâi mai multe zile? Voi face totul ca să Te simţi cât mai bine, Tu şi
prietenii Tăi preafericiţi!"

13. Eu am spus: „Prietene, acolo unde găsesc inimi precum a ta rămân cu plăcere, de aceasta poţi fi
sigur; şi chiar dacă nu pot să rămân cu trupul în acelaşi loc, Eu rămân mereu cu Spiritul Meu la oamenii
care Mă iubesc aşa cum Mă iubeşti tu! Astăzi şi mâine voi rămâne şi cu trupul Meu la tine. Însă
poimâine de dimineaţă trebuie să plec mai departe, căci mai sunt mulţi care Mă aşteaptă ca să-i ajut.
Acum pune să ni se pregătească cina, dar fără grabă, căci soarele mai este încă destul de sus deasupra
orizontului!"

14. La aceste cuvinte ale Mele, hangiul i-a spus imediat femeii lui ce avea de făcut.

15. Iar femeia Mi-a mulţumit că poate face aceasta pentru noi şi M-a rugat să-i dau voie Mariei, pe
care o cunoştea mai de mult, să rămână cu ea în casă, pentru că dorea să mai vorbească cu ea, căci de
mult nu mai avusese norocul să o vadă pe cea mai demnă dintre mame.

16. Şi Eu i-am spus: „Dragă femeie, mama Mea are şi ea voinţa ei, şi Eu nu îi pot spune: «Fă
aceasta sau fă cealaltă!» Dacă ea vrea, poate să-ţi îndeplinească această dorinţă; căci ceea ce face ea este
mereu bine făcut, şi Mie îmi sunt plăcute hotărârile ei."

17. La acestea, femeia s-a dus la Maria şi a rugat-o să-i facă această bucurie, iar Maria a mers cu ea
în casă şi a ajutat-o la pregătirea cinei.
207
18. Noi însă ne-am aşezat pe iarbă în apropierea ţărmului şi ne-am uitat la câţiva pescari cum se
căzneau să prindă peşte, dar aproape niciunul nu intra în năvoadele lor.

19. Kisjonah a băgat şi el de seamă aceasta şi Mi-a spus: „Doamne, la fel le-a mers şi pescarilor
noştri în ziua de dinaintea sabatului, şi la fel şi ieri, după sabat, până când, în sfârşit, graţia Ta a venit la
ei şi le-a umplut năvoadele cu peşte!"

20. Hangiul a spus: „Dragă prietene - căci suntem prieteni vechi -, eu ţi-am văzut pescarii şi i-am
compătimit cu adevărat în inima mea. Însă la urmă au venit trei tineri la ţărm, chiar în dreptul unde se
aflau corăbiile tale, şi au cerut să fie luaţi pe una din ele. O corabie care se afla mai aproape de mal a
venit şi i-a luat, şi a vâslit din nou spre celelalte. Iar cei trei tineri le-au spus pescarilor tăi să-şi mai
arunce o dată năvoadele, şi ceea ce a urmat a fost o adevărată minune. Acum şi aceşti pescari ar avea
nevoie de apariţia unor astfel de tineri minunaţi! Însă dacă tinerii au plecat cu corăbiile tale spre Kis ori
dacă au dispărut precum un vis, asta nu îţi pot spune. După ce s-a încheiat pescuitul, eu nu i-am mai
văzut pe niciuna din corăbii. Cine oare să fi fost cei trei tineri?"

21. Kisjonah a spus: „Prietene, acolo unde Domnul Însuşi este prezent, nu sunt departe nici slujitorii
Lui cereşti! Cei trei tineri au fost ieri, de dimineaţa până seara, la mine acasă, şi le-au dat învăţături
minunate ucenicilor Domnului şi multor altor oameni de bună-credinţă. Şi, desigur, chiar în momentul
în care, spre seară, ei au dispărut deodată dintre noi, tu i-ai văzut ajutându-i pe pescarii mei să facă
această captură bogată. Şi toate acestea le-a voit Domnul! Căci fără Voinţa Lui, nimeni nu poate să-ţi
clintească niciun fir de păr, şi nici măcar o vrabie nu-şi poate lua zborul de pe acoperiş."

22. Hangiul a spus: „Cuvintele tale m-au uns la suflet! Când le-am povestit ieri alor mei despre cei
trei tineri, aproape că au spus cu toţii într-un glas: «Când ici şi colo se petrec lucruri deosebite, este
semn că în curând va veni Domnul pe la noi. De s-ar milostivi El de noi, să ne considere vrednici de
vizita Lui!» Iar eu am spus la urmă: «Amin, facă-se Voia Domnului! Să vină, să vină în curând şi să ne
izbăvească de tot răul!», şi iată, El este acum cu noi!"

23. Apoi hangiul a început să plângă de fericire, şi o vreme n-a mai fost în stare să vorbească. Eu
însă i-am dat putere, iar el s-a liniştit şi şi-a recăpătat glasul.

Capitolul 136

Domnul nostru Iisus Cristos şi pescarul cel sărac

1. Ne-au văzut însă şi bieţii pescari, iar unul dintre ei s-a urcat într-o barcă şi a vâslit până la noi,
ca să vadă cine suntem. Când a dat însă cu ochii de hangiu, s-a gândit că suntem cunoştinţele lui şi n-a
mai întrebat mai departe, ci a vrut să se întoarcă înapoi la tovarăşii lui de pescuit.

2. Eu însă i-am spus: „Prietene, vino până la noi, pe mal, că am să-ţi zic ceva!"

3. Iar pescarul s-a întors, a vâslit până la mal, a legat barca cu o frânghie de un pripon şi, venind
plin de curaj la Mine, a spus: „Om bun, aici sunt! Ce vrei să-mi zici? Vorbeşte, căci nu am prea multă
vreme, fiindcă ziua se apropie de sfârşit şi n-am prins toată ziua decât câţiva peştişori!"

4. Eu am spus: „Dacă tu crezi în Mine, v-aş putea ajuta, pe tine şi pe prietenii tăi, să faceţi o
captură bogată! Însă atunci va trebui să vii mâine la Mine şi să Mă urmezi!"

5. Pescarul a spus: „Om bun, cum aş putea să cred în tine şi ce ar trebui să cred? Nu-mi pot aminti
să te mai fi văzut vreodată undeva, de aceea nu ştiu cine eşti. Arată-mi mai înainte cine eşti, şi te voi
crede. Însă dacă voi veni mâine la tine şi te voi urma, aceasta nu ţine de mine, ci de cei cărora trebuie să
le asigur pâinea cea de toate zilele. Deci, cum este, ce ar trebui să cred despre tine?"

208
6. Eu am spus: „N-ai auzit vorbindu-se de Omul care s-a ridicat în Nazaret şi care le aduce acum
tuturor oamenilor Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, şi le-o dă tuturor celor care cred în El şi care Îi
primesc învăţătura ca pe Cuvântul viu cel mai curat de la Dumnezeu?"

7. Pescarul a spus: „Om bun, despre marele Mântuitor Iisus din Nazaret am auzit deja multe, şi
cred în El, deşi încă nu L-am văzut niciodată! Dacă Tu eşti Acela, spune-mi-o, şi mă voi închina Ţie;
căci în acel Mântuitor se află întrupat Însuşi Domnul Dumnezeu, aşa cum am auzit de la oamenii care L-
au întâlnit şi l-au devenit ucenici."

8. Eu am spus: „Dacă Tu crezi în Iisus din Nazaret şi crezi că Spiritul lui Dumnezeu este întrupat
în El, atunci întoarce-te liniştit la prietenii tăi pescari şi aruncă încă o dată năvodul în mare; şi când vei
vedea cât de mulţi peşti aţi prins, se va aprinde o lumină în tine, iar această lumină te va ajuta să
recunoşti uşor cine sunt Eu, şi vei veni încă de azi la Mine şi te vei lăsa botezat de Spiritul Adevărului şi
al Vieţii. Dar acum, nu iscodi mai departe, ci fă ceea ce Te-am sfătuit!"

9. Pescarul a făcut o plecăciune, a sărit repede în barcă, a vâslit vânjos până la tovarăşii lui, care
între timp începuseră să strângă năvoadele, şi le-a spus ce l-am sfătuit Eu.

10. Şi atunci, au strigat cu toţii tare, încât au putut fi auziţi şi de pe mal: „Trăiască Cel care Ţi-a dat
acest sfat! El este Acela în care credem noi! Ce te-a sfătuit El vom şi face! Slavă Înaltului Fiu al lui
David, care a venit spre mântuirea noastră în numele Domnului Dumnezeu! Şi acum, mult noroc în
numele Lui, şi să aruncăm năvoadele!"

11. Şi aşa au făcut, iar năvoadele s-au umplut în câteva clipe cu atât de mulţi peşti, încât cu greu îi
puteau ţine, iar pescarii, cam douăzeci la număr, au avut mai bine de un ceas de lucru, până să-i scoată
pe toţi din plasă şi să-i pună în butoaie.

12. Când au terminat cu munca, au început să chiuie şi să-L slăvească pe Dumnezeu, al cărui nume
a fost atât de glorios sfinţit prin Fiul lui David, şi au plecat cu încărcătura bogată spre sătucul lor, care se
afla în apropiere de Iesaira.

13. Când au ajuns acasă, familiile lor, văzând cu cât peşte au venit, nu mai conteneau să se
minuneze. Şi le-au spus: „Auziţi, atât de mulţi peşti şi încă atât de mari şi frumoşi, n-aţi mai prins
niciodată, nici chiar în anotimpurile cele mai prielnice! Trebuie că vreun om cuvios, pe placul lui
Dumnezeu - cum sunt mai mulţi prin lume de când ea este cutreierată de marele Mântuitor din Nazaret,
care învaţă oamenii despre adevăr cu o putere şi un glas divin - a făcut o minune pentru voi!"

14. Pescarii au confirmat şi le-au povestit ce s-a petrecut; iar familiile lor au început şi ele să-L
preaslăvească pe Dumnezeu că i-a dat unui om o asemenea putere.

15. Pescarul care a venit la noi la ţărm le-a spus: „Ascultaţi, acest om, Iisus din Nazaret, nu este un
profet oarecare, care poate să vorbească şi să facă numai ceea ce Spiritul lui Dumnezeu îi porunceşte, ci
puterea Spiritului lui Dumnezeu sălăşluieşte în trupul Lui în deplinătatea ei; căci El nu spune precum
profeţii: «Domnul mi-a vorbit: deschide-ţi gura şi vesteşte poporului Voinţa Mea şi spune-le celor care
M-au uitat una sau alta, şi fă aşa şi-aşa!» Ci Iisus al nostru spune: «Eu sunt Domnul, şi voi toţi sunteţi
fraţi, şi niciunul să nu se ridice deasupra celuilalt!» Iar bolnavilor El le zice: «Eu vreau: fii sănătos!», iar
bolnavul este din acea clipă sănătos. Iar cine era orb, vede mai bine ca un vultur, iar cel lovit de gută
devine mai sprinţar decât un cerb. El le zice morţilor: «Ridică-te şi umblă!», iar mortul se ridică spre o
nouă viaţă şi umblă sănătos.

16. Şi iată, toate acestea şi încă multe altele le mărturisesc acum mii de oameni, care le-au văzut cu
ochii lor şi le-au auzit cu urechile lor, şi de aceea eu cred că în omul Iisus din Nazaret se află Spiritul lui
Dumnezeu în deplinătatea Lui; însă mii de alţi oameni se lasă înşelaţi de aparenţa Lui umană şi Îl
numesc de aceea mare profet din neamul lui David, deşi David L-a numit el însuşi Domnul Lui în Spirit!

209
17. Aşa cum stă scris în Scriptură, că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui, iar
Avraam L-a văzut pe Dumnezeu în formă omenească, la fel ca şi Iacov-Israel, cum de poate să se
împiedice un om de forma omenească a trupului lui Iisus din Nazaret şi să nu creadă, din cauza asta, că
în El se află acelaşi Dumnezeu care i-a dat legile lui Moise pe Muntele Sinai?!

18. Pentru că eu cred fără urmă de îndoială că acesta este Iisus din Nazaret, mă voi pregăti imediat
de drum şi mă voi duce cât mai repede spre Iesaira, unde Se află El acum, la hangiul despre care ştim cu
toţii cât este de cinstit. Acolo, vreau ca mai întâi să-L cunosc personal; iar când mă voi întoarce, nu vă
voi ascunde nimic."

19. Câţiva pescari au spus şi ei: „Şi noi vrem să-L cunoaştem direct, şi pentru că, atunci când ne
aflam pe corabie, L-am auzit chiar pe El strigându-ne că putem să mergem la El încă din seara asta, în
loc de mâine dimineaţă, venim şi noi acum cu tine la Iesaira! Să luăm însă mai mulţi din cei mai frumoşi
peşti cu noi şi să-i dăm hangiului să-i pregătească pentru Domnul!"

20. Aceasta a fost pe placul tuturor, şi doisprezece pescari, încărcaţi fiecare cu câte trei peşti, au
plecat imediat după apusul soarelui şi au ajuns repede la noi în Iesaira.

Capitolul 137

Priveliştea de seară

1. Când au ajuns la noi, eram încă afară, unde discutam diverse.

2. Pescarul a venit mai întâi la Mine, a făcut o plecăciune adâncă şi a spus: „O, Doamne şi
Învăţătorule, iartă-mi marea orbire că nu Te-am recunoscut imediat, când Te-ai milostivit de Mine şi m-
ai chemat la ţărm! Şi, Te rog, mai iartă-mă că am venit în seara asta la Tine cu mai mulţi tovarăşi ai mei,
şi nu abia mâine, aşa cum mi-ai spus Tu! Şi nu ne-o lua în nume de rău nouă, care suntem nişte bieţi
pescari săraci, că ne-am permis, îmboldiţi de inima noastră, să-ţi aducem o mică ofrandă pentru marea
graţie pe care ne-ai arătat-o limpede printr-un pescuit atât de bogat. Iată, primeşte cei mai frumoşi peşti
ai mării noastre!"

3. Eu am spus: „Eu Mă bucur mult mai mult de inimile voastre decât de peştii pe care Mi i-aţi adus
drept ofrandă; însă acolo unde inima este unită cu ofranda, acolo îmi este şi ofranda pe plac, şi astfel
vom mânca în seara asta împreună aceşti peşti. Daţi-i hangiului, şi el va şti cum trebuie să-i gătească!"

4. Hangiul şi-a chemat imediat câţiva slujitori, iar peştii au fost duşi în bucătărie, şi femeia
hangiului s-a minunat de ei peste măsură, şi s-a bucurat de aceşti treizeci şi şase de peşti, pentru că nu
avea în bazinele ei astfel de peşti mari şi de soi atât de bun. Maria, care ajuta în bucătărie, s-a bucurat şi
ea mult de acest dar neaşteptat.

5. Iar noi ne-am ridicat de pe iarbă şi am urcat un deluşor din apropierea ţărmului, unde se afla un
foişor frumos şi încăpător, din care se putea admira o privelişte minunată spre mare şi spre locurile
dimprejur.

6. Se făcuse seara târziu, însă aceasta nu avea importanţă; căci luna era în al treilea pătrar, şi
lumina de seară mai stăruia încă, aşa că priveliştea era liniştită şi plină de pace, şi cu toţii au lăudat buna
inspiraţie a hangiului de a construi un foişor atât de frumos şi de încăpător pe acel mic deal.

7. Am contemplat cu toţii o vreme natura care se liniştea tot mai mult, iar pescarul a făcut
următoarea observaţie înţeleaptă: „Dacă seara vieţii omului, când a ajuns la acei ani despre care el spune
că nu-i plac, ar semăna cu această seară a naturii, atunci desigur că el s-ar bucura de ea. Însă aşa ceva nu
se petrece aproape niciodată, căci omul ori se îngroapă în tot felul de griji, slăbiciuni, boli şi în frica tot

210
mai mare de moartea trupului, frică pentru care este de vină slaba lui credinţă şi încă şi mai slaba sa
speranţă într-o viaţă a sufletului pe lumea cealaltă, a cărei existenţă nu a putut fi până acum demonstrată
de nimeni, şi nimeni nu poate depune mărturie despre ea; ori, dacă averea îi permite, se afundă la
bătrâneţe tot mai mult în lăcomie şi în tot felul de plăceri lumeşti, numai ca să uite de frica de moarte.
Iar dacă totuşi cade pradă unor boli cărora nu li s-a găsit încă leacul şi dacă îşi vede sfârşitul apropiindu-
se, sufletul său este cu atât mai mult răvăşit - şi astfel seara vieţii omului seamănă doar foarte rar, iar în
vremurile noastre mai deloc, cu această seară liniştită a naturii. O, Tu, Domnul şi Învăţătorul nostru
drag, spune-ne: aşa va fi mereu la oameni?"

8. Eu: „Pentru ca seara vieţii omului să poată fi liniştită am venit în această lume Eu Însumi,
Domnul vieţii şi al morţii. Pentru cel care crede în Mine şi în Învăţătura Mea şi trăieşte şi făptuieşte
mereu după ea, căutând astfel adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu în lăuntrul său, unde o va găsi cu
siguranţă, seara vieţii acestui om va fi cu mult mai liniştită şi mai minunată decât aceasta pe care o
vedem şi o simţim acum în natură.

9. De ce seara vieţii oamenilor este de multe ori atât de neliniştită şi de agitată? Pentru că oamenii
s-au îndepărtat aproape de tot de Dumnezeu, izvorul întregii vieţi, al întregii lumini şi al întregului
adevăr, şi s-au legat cu toate simţurile de lume şi de materia ei ţintuită în osândă şi în moarte.

10. Dar dacă oamenii se vor dezice, precum voi, de materie şi se vor întoarce la Mine în deplină
credinţă şi iubire, atunci ei vor găsi în Mine liniştea şi fericirea serii vieţii lor; fără aceasta, seara vieţii
omeneşti va fi şi mai agitată şi mai îngrozitoare în viitor decât a fost simţită şi trăită vreodată de cineva
până acum. Căci de acum înainte, oamenii nu vor mai putea spune: «Cine L-a văzut pe Dumnezeu şi a
vorbit cu El, şi cine poate depune mărturie că ceea ce stă scris în Scriptură este adevărat?», întrucât Eu
Însumi, Domnul, le vorbesc acum oamenilor şi le arăt veşnicul adevăr al vieţii, şi oricine Mă poate
vedea şi auzi. Cine şi-a însuşit veşnicul adevăr, acela nu se va mai teme de moartea trupului; căci el nu
va vedea şi nici nu va simţi moartea, chiar şi dacă ar fi să moară de o sută de ori după trup."

11. Pescarul cel înţelept a spus: „O, Tu, Domnul şi Învăţătorul nostru drag, Îţi mulţumim din
adâncul inimii noastre pentru această învăţătură, care ne-a mângâiat cu adevărat! În Tine ne este
credinţa, în Tine speranţa şi pe Tine Te vom iubi mai presus de toate. Dar dacă tot am început să
vorbesc, milostiveşte-Te de mine şi dă-mi voie, Doamne, să mai rostesc o întrebare!"

12. Eu am spus: „Prietene, Eu ştiu ce vrei să Mă mai întrebi; totuşi, întreabă-Mă cu voce tare şi
deschis, ca să audă şi ceilalţi despre ce este vorba!"

Capitolul 138

Despre legătura cea binefăcătoare a oamenilor cu spiritele bune

1. Iar pescarul a spus: „O Domnul şi Învăţătorul nostru drag, de ce nu le este permis sufletelor
celor răposaţi să vină şi să li se arate măcar rudelor lor, mai ales când acestea se află în primejdia de a fi
înghiţite de această lume, şi să le prevină şi să le arate lumea cealaltă; căci, prin această mărturie
limpede şi adevărată, s-ar întări credinţa oamenilor într-o viaţă a sufletului după moartea trupului, şi,
prin această credinţă, omul ar crede mai uşor într-un Dumnezeu pe care nu Îl poate vedea şi căruia nici
nu-I poate vorbi, aşa cum ne este dat nouă acum.

2. Până la urmă, la ce foloseşte să li se vorbească oamenilor despre o viaţă viitoare a sufletului

după moartea trupului, dacă nu li se poate oferi şi o mărturie convingătoare?

3. Preoţii, care majoritatea nu cred în nimic, au recurs de-a lungul timpului la tot felul de
înşelătorii, ca să ţină poporal orb în frică şi în superstiţie, pentru ca acesta să trudească numai pentru ei
şi să le aducă tot felul de jertfe, ca să se îndestuleze fără nicio osteneală. Dacă o fiinţă răposată i-ar
211
apărea poporului şi i-ar spune ceea ce se petrece de fapt, de fiecare dată când preoţii vor să-1 înşele,
aceştia nu ar mai putea institui şi menţine superstiţia în rândul poporului.

4. Eu am spus: „Prietene, ceea ce ceri tu i-a fost dat dintotdeauna fiecărui popor care trăieşte după
Voinţa lui Dumnezeu ce i-a fost dezvăluită! Însă dacă oamenii se lasă tot mai mult stăpâniţi de poftele
lumii şi ale cărnii, li se întunecă vederea spirituală şi nu mai iau în seamă atenţionările din lumea de
dincolo, încep să le dispreţuiască şi să fugă de ele, şi astfel pierd darul de a comunica în stare de trezie
cu spiritele de pe lumea cealaltă; şi doar cei mai buni şi mai curaţi dintre ei mai pot fi îndrumaţi uneori,
prin câte un vis profetic, spre binele propriei lor persoane dar şi al altor oameni care se află pe marginea
prăpastiei decăderii, şi astfel pot fi de multe ori salvaţi.

5. Du-te tu însă la un adevărat om de lume şi spune-i că ţi-a apărut un spirit care ţi-a spus anumite
lucruri. Crezi tu oare că acel om de lume te va crede? Oh, nicidecum, îşi va râde de tine şi te va lua drept
nebun.

6. Când i-am dat lui Moise legile pe Muntele Sinai, însoţite de toate semnele prezenţei Mele
depline, în vale poporal dansa în jurul unui viţel de aur. De ce nu M-a ascultat? Vezi, asta se datorează
năravului lumesc! Acum, că am venit Eu Însumi în trup în lume, de ce nu cred aceşti oameni de lume în
Mine? Iată, tot din cauza năravului lumesc! Şi acest nărav rău îi face pe preoţi să Mă prigonească, să
vrea să Mă prindă ca pe un tâlhar şi să Mă omoare, aşa cum au încercat deja de mai multe ori!

7. Nu i-a apărut un înger lui Zaharia pe când se ruga şi aducea jertfă în Templu şi nu l-au văzut şi
auzit toţi cei care se aflau atunci în Templu? Şi pentru aceasta, fariseii, înrobiţi de patimile lumeşti, l-au
sugrumat pe Zaharia! Şi la fel a fost cu mulţi înţelepţi şi profeţi, care au luptat cu lumina adevărului
împotriva năravurilor lumeşti ale oamenilor.

8. Dorinţa ta vrednică de laudă a fost împlinită mereu, în toate timpurile; iar oamenii din vremurile
străvechi, care erau simpli şi curaţi în obiceiurile lor, au primit învăţătură direct de la spiritele pure, cu
care erau mereu în legătură. Aceste spirite le-au arătat oamenilor cum să scoată metalele din pământ, iar
apoi cum să facă din ele, cu ajutorul focului - pe care tot aceste spirite i-au învăţat cum să-1 aprindă -,
tot felul de unelte. Căci de unde ar fi putut învăţa toate acestea cei dintâi oameni, care erau la minte
precum copiii, dacă nu de la acele fiinţe pline de înţelepciune şi de lumină dumnezeiască?

9. Dacă este cineva care nu înţelege aceasta, să-şi închipuie un copil nou-născut, care primeşte de
la părinţi doar îngrijire pentru trup, însă nicio altfel de educaţie, nici de la părinţi şi nici de la alţi
oameni. El va creşte, însă va fi cu mult mai prost decât cel mai prost animal.

10. Imaginează-ţi acum o oarecare ţară de la marginea pământului, care ar fi populată cu astfel de
oameni lipsiţi de orice educaţie. Prin ei înşişi, ei nu ar putea ajunge nici într-o mie de ani la o oarecare
înţelegere şi nu ar putea avea nici măcar o limbă, decât aceea a animalelor pădurilor şi pustiurilor; şi
astfel de popoare sunt şi acum pe Pământ şi încă vor fi, şi ele sunt o mărturie că omul, fără educaţie şi
învăţătură, din propriile-i puteri, nu va putea recunoaşte şi descoperi nimic.

11. Dacă oamenii dispun astăzi de tot felul de cunoştinţe şi meşteşuguri - pe care acum bineînţeles
că le învaţă unii de la alţii -, orice om cu mintea sănătoasă poate să-şi dea seama că ei au fost instruiţi,
cel puţin la început, de spirite superioare şi atotcunoscătoare.

12. Da, primii oameni, care se mai numeau şi «copiii lui Dumnezeu», au fost învăţaţi în toate
privinţele din Ceruri. Însă ei au văzut că sunt pricepuţi şi cunoscători, şi de aceea au devenit mândri,
închipuiţi şi trufaşi, şi prin aceasta, tot mai mult legaţi de lume şi mai egoişti. Ei nu au mai căutat
învăţătura din Ceruri, ci au început să se ruşineze de ea, şi îi duşmăneau pe cei care le aminteau de ea.

13. Au ridicat ei înşişi şcoli cu învăţători şi preoţi, care se gândeau mai mult la binele lor lumesc
decât la popor, iar acesta, în orbirea lui, a început să-i considere un fel de zei şi să-i venereze, aşa cum îi
venerează şi acum.
212
14. Şi aceasta se petrece în prezent în văzul tuturor; iar dacă omul de lume nu mai crede în nimic
din ceea ce este pur spiritual, mai este oare de mirare că spiritele curate vin tot mai rar la aceşti oamenii
de lume? O, prietene, graţia a rămas aceeaşi, numai oamenii nu mai sunt la fel ca cei din vechime, care
erau mereu în legătură cu spiritele cele curate din Ceruri!

15. Dacă oamenii vor deveni din nou, respectând Învăţătura Mea, neprihăniţi şi plini de har, vor
avea din nou o legătură directă cu spiritele sau sufletele celor care au părăsit acest pământ; unui om de
lume însă, o astfel de legătură oricum nu-i poate folosi la nimic, căci el nu crede în ea şi îl consideră
nebun pe cel care îndrăzneşte să-i amintească de posibilitatea existenţei unei astfel de legături.

16. Tu însuţi ai avut astfel de viziuni deja de mai multe ori; ţi-au folosit însă ele la ceva? Tu îţi zici
în sinea ta: «Foarte puţin, căci n-am crezut că a fost ceva adevărat în ele şi, asemenea celorlalţi oameni
de lume, le-am luat drept un rod al imaginaţiei mele.»

17. Şi dacă tu însuţi crezi aşa ceva despre asemenea apariţii, cu toate că eşti un om destul de curat,
ce ar putea crede despre ele oamenii rătăciţi şi plini de pofte lumeşti?

18. De aceea, nu are niciun rost ca astfel de oameni să zică: «Da, dacă ar veni înapoi, de pildă,
spiritul răposatului meu tată şi mi-ar spune: 'Aşa şi aşa este', atunci aş crede!» Căci iată că spiritul tatălui
răposat apare ori ziua, ori poate noaptea într-un vis profetic, şi îi dă fiului său învăţătură. Fiul însă
consideră că această viziune este un rod al imaginaţiei lui şi va crede şi mai puţin decât înainte. Şi atunci
la ce a folosit apariţia tatălui de pe lumea cealaltă?

19. Astfel că dacă omul are de trecut printr-o seară a vieţii sufletului foarte tulburată şi plină de
îndoieli, pentru aceasta nu este nimeni altcineva vinovat decât el însuşi. Dacă tu, prietene, ai înţeles ce
ţi-am spus, nu Îmi vei mai pune astfel de întrebări!"

20. După această învăţătură, Mi-au mulţumit cu toţii pentru explicaţia adevărată şi pe înţelesul
tuturor pe care le-o dădusem.

Capitolul 139

Explicaţiile Domnului nostru Iisus Cristos referitoare la planeta Marte

1. Noi am mai admirat o vreme împrejurimile, iar pescarul nostru, care avea o privire foarte
ascuţită, a văzut în depărtare o corabie care se îndrepta spre ţărm, către locul unde ne aflam noi, şi M-a
întrebat: „Doamne, oare pe cine o fi aducând această corabie la o oră atât de târzie?"

2. Eu am spus: „Pe unul dintre ucenicii Mei. Însă când va veni la noi, nu vorbi prea mult cu el;
căci el este unul din cei cărora o bucată de pământ galben, numit aur, le este mai dragă decât întregul
Cer cu toate comorile Spiritului şi ale Vieţii Veşnice!"

3. Ucenicii M-au înţeles, şi la fel şi Kisjonah şi Philopold; însă hangiul şi cei doisprezece pescari
n-au prea înţeles ce am vrut Eu să spun cu aceasta. Însă nu M-a întrebat nimeni mai multe, căci acum
venise un servitor ca să ne spună că cina era pregătită.

4. Ne-am ridicat atunci de pe scaunele noastre, care fuseseră aduse în foişor, şi am intrat în casă,
unde cina era aranjată într-o sală spaţioasă, iar pe mese se aflau deja pâinea, vinul şi bucatele foarte bine
gătite.

5. După ce ne-am întremat cu mâncare şi băutură şi am vorbit despre tot felul de aspecte
folositoare, discuţie la care a luat parte, foarte însufleţită, şi Maria, a venit şi Iuda al nostru la noi în sală
şi a început să se scuze în faţa Mea că n-a putut să vină mai devreme.

213
6. Eu însă am spus: „Ce Mă privesc pe Mine afacerile tale lumeşti?! Încă nici acum nu ştii pentru
ce am venit Eu în această lume? Cine ţine cu lumea şi o iubeşte, acela va găsi mai devreme sau, de
multe ori, ceva mai târziu, însă întotdeauna sigur, răsplata pe care lumea o are pregătită mereu pentru
prietenii ei, iar această răsplată se numeşte moartea!

7. Împărăţia Mea însă nu este din această lume, şi cine ţine cu Mine va avea drept răsplată nu
moartea, ci Viaţa Veşnică în Împărăţia Mea. Oare nu au acasă şi ceilalţi ucenici ai Mei, în afară doar de
câţiva, soţie şi copii, şi ei au rămas cu toate acestea lângă Mine, pentru că iubesc Împărăţia lui
Dumnezeu! De ce-ai plecat la familia ta, ca şi când tu i-ai purta de grijă mai mult decât îi port Eu?
Înscrie-ţi aceasta în inima ta lumească!"

8. Cuvintele Mele nu i-au căzut bine ucenicului Meu care iubea lumea, însă, stăpânindu-se, Mi-a
mulţumit pentru dojană; Eu însă i-am dat de înţeles hangiului să-i pună de mâncat şi de băut la altă
masă. Hangiul a făcut întocmai, iar ucenicul s-a aşezat şi a luat din pâine şi din vin; însă peşte nu a mai
primit, căci nu mai rămăsese niciunul, şi el oricum se ghiftuise în Kis cu aşa ceva.

9. Noi am rămas bine-dispuşi la masa noastră, şi Eu însumi i-am iniţiat pe cei doisprezece pescari
în învăţătura Mea despre Împărăţia lui Dumnezeu în om şi le-am explicat toate acestea limpede după
Scriptură.

10. După ce M-am ocupat de acei pescari vreme de două ceasuri şi Mi-am încheiat învăţăturile
pentru acea zi şi seară, a venit în grabă un servitor al casei la noi şi ne-a spus cu răsuflarea la gură:
„Iubiţii mei stăpâni, am avut ceva treabă în foişor şi m-am uitat spre răsărit. Şi am văzut acolo o stea
peste măsură de mare, care se află foarte aproape de marginea zării. Lumina ei este roşiatică, precum
sângele, şi este atât de puternică, încât nu o poţi privi mai mult de câteva clipe. Eu n-am mai văzut până
acum o astfel de stea. Ce-o fi însemnând ea oare? Învăţătorul şi Mântuitorul nostru din Nazaret, a cărui
înţelepciune o întrece pe cea a lui Solomon, ştie desigur cel mai bine despre însemnătatea acestei stele."

11. Eu am spus: „Dragul Meu prieten, tu nu eşti de multă vreme slujitor în casa aceasta, aşa că nici
nu L-ai cunoscut încă bine pe cel pe care l-ai numit Învăţătorul Mântuitor din Nazaret; dar aceasta este
ceva de înţeles, având în vedere că înainte ai slujit multă vreme la un fariseu din Capernaum. Unde se
află această stea, care re-a speriat într-atât?"

12. Servitorul, cam încurcat, a spus: „Pentru asta ar fi nevoie ca domniile voastre să ieşiţi afară; din
această sală nu o veţi putea vedea, căci ferestrele ei dau spre apus, iar steaua aceea se află la răsărit."

13. Eu am spus: „Să ieşim atunci puţin afară, ca să vedem ce stea te-a speriat aşa!"

14. Am ieşit afară şi am văzut acea stea mare şi roşiatică la răsărit, care acum, tocmai pentru că se
ridicase deja mai sus deasupra zării, îşi modificase culoarea roşiatică, deşi lumina ei mai era încă
puternică.

15. I-am întrebat apoi pe toţi cei de faţă, care priveau cam temători steaua: „Ce credeţi voi despre
această stea? O cunoaşteţi sau nu? Ţie, ucenicul Meu Andrei, nu este cu putinţă să-ţi fie necunoscută,
căci tu te pricepi la stele."

16. Andrei a spus: „Adevărat este, Doamne, constelaţia în care ea se află o cunosc. Este cea a
Leului, aşa cum este ea numită din vechime, însă steaua nu o cunosc. Culoarea este asemănătoare cu cea
a planetei Marte, cum este ea numită de păgâni; însă mărimea ei nu corespunde deloc acelei planete."

17. Eu am spus: „Şi, cu toate acestea, ea este chiar această planetă, pe care ai numit-o. În această
perioadă a anului ea pare a fi cu mult mai mare decât de obicei pentru că se află în punctul cel mai
apropiat de Pământ. Vouă v-a fost explicată pe îndelete modificarea poziţiilor planetelor faţă de Soare,
precum şi modificarea poziţiilor lor între ele, şi vi s-a arătat cum anume planetele se pot apropia sau

214
depărta unele de altele; dar cu toate aceste lămuriri, voi tot nu înţelegeţi aşa cum este necesar asemenea
apariţii şi vă speriaţi de ele, şi prin aceasta puteţi prelua uşor tot felul de superstiţii de la păgâni.

18. Din motivele care v-au fost explicate, iată, această planetă se află acum la cea mai mare
apropiere a sa de Pământ şi, de asemenea, şi de Soare, şi tocmai de aceea ea pare mult mai mare decât
atunci când este mai departe de Pământ, întocmai aşa cum orice obiect vă va apărea mai mare dacă va fi
mai aproape de voi, şi vă va apărea mai mic dacă va fi mai la distanţă. Înţelegeţi acum?"

19. Andrei a spus: „Doamne, acum îmi este totul foarte limpede şi desigur că şi celorlalţi, iar pe
viitor n-o să ne mai speriem şi n-o să ne mai frământăm atâta pentru astfel de apariţii.

20. Însă pentru că tocmai această stea ne-a făcut să ieşim afară, aş vrea să aflu chiar din gura Ta de
ce cele mai multe popoare cunoscute nouă cred despre această planetă că, mai ales atunci când ea le
apare ochilor omeneşti ca fiind mai mare, trezeşte apoi în oameni spiritul războinic - tocmai de aceea ea
îşi şi trage numele de la zeul păgân al războiului, şi mulţi păgâni cred despre ea că ar fi chiar respectivul
zeu în persoană, şi de aceea ei se şi tem de ea."

21. Eu am spus: „Tu încă nu ştii că preoţii foarte vicleni ai tuturor popoarelor - care sunt orbite
chiar de aceşti preoţi şi care cred despre ei că sunt slujitorii şi prietenii zeilor - se folosesc cu abilitate de
toate fenomenele mai deosebite, mai cu seamă de fenomenele cereşti, pentru ca să-i umple de teamă pe
oameni, mai ales prin unele vorbe meşteşugite, dar şi prin alte mijloace înşelătoare, pentru ca astfel să-i
oblige atât la anumite acte de căinţă, cât şi la jertfe bogate? Iată că toate acestea sunt opera preoţilor, din
tagma cărora cu vremea au apărut regii acestui pământ!

22. Află că această planetă are, tocmai din cauza densităţii atmosferei sale, o culoare ceva mai
roşiatică decât celelalte planete cu o atmosferă mai puţin densă, iar această culoare roşiatică este
asociată cu luminozitatea sa când mai intensă, când mai slabă, iar ea le-a dat preoţilor ideea să o prezinte
întotdeauna poporului drept steaua războiului. Când această planetă se vede mai mare, atunci i se
prezice poporului că va fi război, iar el se grăbeşte să aducă înfricoşat jertfe pentru a îmbuna zeii.

23. Iar dacă se găsea uneori câte un om înţelept care era capabil să-i spună poporului că preoţii
folosesc asemenea prilejuri numai ca să-1 exploateze şi că de fapt acea stea în sine nu este decât o
planetă ce generează unele efecte tainice care sunt însă amestecate, iar apoi poporul ajungea să-1 creadă
pe acel om înţelept şi nu mai aducea jertfe preoţilor, atunci preoţii cei vicleni se pricepeau cu multă
abilitate să bage zâzanie între popoare spre a le face apoi să se războiască. Iar războaiele ce se
dezlănţuiau atunci cu cea mai mare încrâncenare aduceau până la urmă grozăvie. Şi poporul fugea
atunci repede la preoţi, în templele lor, şi aducea multe jertfe zeilor ca să-i îmbuneze. Iar apoi, după ce
preoţii adunau multe câştiguri îndestulătoare din astfel de împrejurări cumplite, căutau apoi prin
manevre abile să-i potolească pe regi, iar apoi războiul se încheia curând.

24. Dacă ai înţeles acum acestea, vei înţelege cu uşurinţă cum se face că această planetă este mereu
venerată ca fiind doar zeul războiului. Dar totuşi este necesar să ştiţi că, în realitate, influenţa tainică a
acestei planete este amestecată, ea fiind agresivă, învrăjbitoare, însă totodată ea impulsionează bărbăţia,
vitejia şi dinamismul. Dar hai acum să lăsăm această planetă şi să ne întoarcem în casă!"

Capitolul 140

Pescarul cel curajos

1. Ne aflam din nou în sala noastră, iar hangiul M-a întrebat unde vreau să-Mi pregătească un pat.

2. Eu însă i-am spus: „Uite, prietene, cui vrea un pat, dă-i pat; Eu însă Mă voi odihni pe scaunul
Meu. Scaunele tale sunt mai plăcute pentru odihnă decât un pat."
215
3. Şi cum Eu M-am aşezat pe scaun pentru odihna de noapte, nici ucenicii Mei n-au vrut paturi, ci
au rămas, ca de obicei, lângă Mine, pe scaune. Numai Maria şi Joel au cerut câte un pat şi au mers într-o
cameră alăturată.

4. Cei doisprezece pescari au plecat spre sătucul lor, având de gând ca a doua zi să aducă din nou
peşti pentru Mine şi ucenicii Mei, de data asta însă mai mulţi; căci au fost peste măsură de mişcaţi de
cele spuse de Mine şi nu mai ştiau ce să facă pentru a-Mi mărturisi recunoştinţa lor. Tot drumul până
acasă au vorbit plini de încântare despre Mine, iar ajunşi acasă, nu mai pridideau să le povestească
tovarăşilor lor ce adevăruri adânci şi pur divine au auzit din gura Mea. Tovarăşii şi rudele lor însă i-au
întrebat dacă am făcut şi minuni.

5. Pescarul nostru însă le-a spus: „Ce semne, ce minuni? Cuvintele Domnului şi învăţăturile Lui,
ca veşnic adevăr viu şi luminos din Cerurile Lui eterne, sunt cele mai mari semne şi minuni; căci aşa
cum vorbeşte El nu a mai vorbit niciun om înaintea Lui. Eu voi afla mâine de la El încă multe altele,
care până acum mi-au fost necunoscute; căci cel care, afinându-se în preajma Lui, nu devine înţelept şi
plin de veşnica viaţă a sufletului, acela este mai mort decât o piatră, în vecii vecilor.

6. Şi va fi o îndatorire de căpătâi a vieţii mele să fac cunoscute întregii lumi slava Lui,
dumnezeirea Lui şi numele Lui cu adevărat sfânt; căci pe mine acum m-a părăsit orice teamă de prostia
sau răutatea tuturor oamenilor de lume. Cui va vrea să-mi vină cu minciuni îi voi arunca adevărul în faţă
ca pe o făclie, la fel cum odată, păstorul David a aruncat cu piatra în fruntea uriaşului Goliat şi 1-a
doborât.

7. Vai de prefăcutul de fariseu care va vrea să mă convingă de altceva; îi voi spune şi-i voi arăta pe
care treaptă a iadului se află şi ce răsplată îl aşteaptă acolo!"

8. Toţi tovarăşii lui s-au mirat de curajul pescarului, însă i-au spus că ar fi mai înţelept să nu facă
la început atâta tărăboi, ca să nu-i îndârjească pe farisei şi mai mult împotriva Mântuitorului şi a
ucenicilor Lui.

9. Pescarul însă le-a spus: „Dacă, de frica răutăţii lor, va trebui să ascultăm mereu de aceşti mari
duşmani ai oamenilor şi ai adevărului, nu va mai ajunge niciodată lumina la oamenii acestui pământ! De
aceea este nevoie să le aruncăm cu curaj adevărul în faţă şi să le arătăm colţii şi ghearele de lei acestor
laşi perfizi, şi ei se vor retrage în găurile lor întunecate!"

10. În acest fel a vorbit pescarul nostru încă o vreme, până când 1-a ajuns somnul, şi atunci s-a dus
să se odihnească un pic. De dimineaţă însă era primul în picioare, şi primul lui gând am fost Eu, şi Mi-a
adus slavă şi mărire din toată inima.

11. Şi cum a văzut că tovarăşii lui mai dormeau încă, i-a trezit şi le-a spus: „Prieteni, să ne grăbim,
ca să ajungem cu peştii înainte de răsărit; căci în această zi avem ocazia să primim Viaţa Veşnică pentru
sufletele noastre şi pentru sufletele multor altor oameni!"

12. S-au ridicat cu toţii de pe locurile unde se odihniseră peste noapte şi s-au dus la bazinele cu
peşti, au luat o sută din cei mai frumoşi şi mai buni şi au plecat cu ei spre Iesaira.

13. De data aceasta au venit şi cei opt pescari care cu o zi înainte rămăseseră acasă, şi i-au ajutat pe
ceilalţi să pună peştii în butoiaşe, pe care apoi le-au încărcat într-un car, iar carul l-au împins şi tras ei
înşişi.

14. Au ajuns repede şi uşor la Iesaira; ucenicii mai dormeau încă, numai Eu, Petru, Andrei, Iacov,
Ioan, Kisjonah, Philopold şi hangiul, împreună cu mai mulţi slujitori, ne ridicaserăm deja din scaunele
noastre şi eram afară, privind frumoasele peisaje în lumina dimineţii.

216
15. Când pescarii au dat cu ochii de noi, au început să chiuie şi Mi-au mulţumit încă din depărtare
că M-am milostivit de ei şi că astfel Mă pot vedea şi-Mi pot vorbi şi în această zi.

16. Când au ajuns cu carul la noi, M-au rugat din nou să le accept ofranda.

17. Şi Eu le-am spus: „Cuvântul Meu, pe care vi l-am dat deja de ieri, este şi azi valabil, şi de acum
în veci. Puteţi să-i daţi peştii hangiului, căci ştie el ce să facă cu ei."

18. I-au dat peştii hangiului, iar pescarul i-a precizat să nu se zgârcească cu ei; căci bazinele lor erau
încă pline cu peşti din cel mai bun soi, şi nu mai aveau nevoie să iasă la pescuit vreo sută de zile de-
atunci înainte.

19. Slujitorii hangiului au luat peştii şi i-au dus în bucătăria cea încăpătoare, în care se afla un bazin
destul de mare, din lemn de cedru, care fusese făcut de tatăl ce M-a crescut, încă înainte de a Mă naşte
Eu, şi pe care hangiul îl păstra cu sfinţenie, pentru că tatăl lui pusese să se facă acest bazin cu puţin timp
înainte de a muri.

20. Tatăl hangiului fusese un om deosebit de cucernic şi de credincios, şi de aceea devenise bun
prieten cu Iosif, care i-a făcut multe lucrări şi care a rămas prieten şi cu fiul acestuia, câtă vreme a mai
trăit. De aceea, familia Mea îi era foarte dragă hangiului.

21. Numai Eu nu prea eram cunoscut înainte în această casă, unde nu eram băgat în seamă, pentru
că vorbeam foarte puţin şi nu ieşeam în evidenţă.

22. Cam atât despre această casă din Iesaira, din care însă - NOTA BENE - ca de altfel din multe alte
locuri de pe ţărmul Mării Galileii, deja de peste o mie de ani nu a mai rămas nicio urmă; căci totul a fost
distrus de numeroasele războaie şi invazii care au lovit de multe ori aceste ţinuturi. Iar acum să ne
reîntoarcem la noi!

Capitolul 141

Dezvăluiri despre lumea de dincolo

1. După ce peştii au fost puşi în bazin, am intrat în foişor împreună cu prietenii pomeniţi mai
devreme şi cu cei douăzeci de pescari şi am aşteptat acolo răsăritul soarelui. Dimineaţa era curată şi
senină, căci vântul care bătea din sud măturase toată ceaţa de deasupra mării şi a munţilor, şi de aceea
aveam o privelişte minunată spre toate zările, privelişte pe care pescarii s-au grăbit s-o laude primii.

2. Pescarul nostru era foarte încântat de privelişte şi a spus: „Doamne şi Învăţătorule, cât de
minunate şi măreţe sunt toate operele Tale! Cine le admiră cu

simţurile pure trăieşte o mare bucurie, cu atât mai mult cu cât simte în el însuşi că, pentru sufletul lui,
care este veşnic, ele nu vor pieri niciodată. Ce zici Tu, Domnul şi Învăţătorul nostru drag, despre această
părere a mea, poate cam necoaptă?"

3. Eu am spus: „Părerea ta este bună şi adevărată; căci un suflet desăvârşit, renăscut în Spiritul Meu de
iubire şi adevăr, nu numai că nu va pierde nimic prin despărţirea de trup, în afară de povara acestuia,
care îl ţine legat de lumea materială, ci va câştiga nespus de mult. Căci cu adevărat îţi spun Eu ţie:
niciun ochi trupesc nu a văzut vreodată, nicio ureche n-a auzit şi niciun simţ omenesc nu a simţit
vreodată ce fel de minunăţii îl aşteaptă în marea lume de dincolo pe cel care Mă iubeşte, trăieşte şi
făptuieşte după Învăţătura Mea! Mai mult nu e nevoie să-ţi zic."

217
4. Pescarul a spus din nou: „O Domnul şi Învăţătorul nostru drag, unde oare se află acea lume
mare şi preaminunată, în care se duce sufletul desăvârşit după moartea trupului? Este ea dincolo de toate
stelele, sau în mijlocul lor, sau în văzduhul imens, în care plutesc norii cei luminoşi?"

5. Eu am spus: „Prietene, tu întrebi după felul de aici, omenesc, şi nici n-ai putea altfel! Uite,
marea lume preafericită de dincolo este mai înainte de toate adevărata Împărăţie Cerească din lăuntrul
omului, şi anume, din profunzimea sufletului său. Dar de aici rezultă că ea este peste tot, dincolo de
stele, în toate zările, în spaţiul nemărginit, dar şi în stele şi printre ele, în văzduh, pe acest pământ şi în
el, aşadar peste tot unde îţi poţi imagina. Căci tot ceea ce tu vezi şi simţi în lumea aceasta îşi are un
corespondent în lumea spirituală, fără de care nimic material nu ar putea exista.

6. Fiindcă iată, Pământul, Luna, Soarele şi nenumăratele stele - care sunt şi ele mari corpuri cereşti
pe care, la fel ca şi pe acest pământ, trăiesc tot felul de fiinţe şi creaturi - nu sunt în esenţă decât pur
spirituale, căci ele nu sunt decât gânduri şi idei materializate ale lui Dumnezeu, prin Voinţa Lui, din El
Însuşi. Dacă Dumnezeu ar îndepărta o astfel de idee din sfera Voinţei Sale şi n-ar mai vrea să o menţină
în gândurile Sale, ea nici n-ar mai exista, ceea ce Dumnezeu ar putea, dacă aceasta ar fi în Ordinea Lui
veşnică; însă Dumnezeu vrea ca totul să existe veşnic, la fel ca şi El însuşi - chiar dacă trebuie să sufere
tot felul de transformări -, pentru ca întreaga materie să treacă de la stadiul său iniţial, în care este
menţinută cu fermitate de Voinţa lui Dumnezeu, la o stare liberă şi la o existenţă oarecum independentă,
care este de fapt starea spirituală şi divină.

7. Atunci când sufletul tău va fi desăvârşit în Spiritul Divin, vei găsi în tine însuţi, la o scară mai
mică, şi vei putea contempla tot ceea ce Dumnezeu are în El din veşnicie, într-o măsură infinită. Astfel,
tu vei putea vedea cu o limpezime de nedescris acest pământ, aşa cum este el acum, cum a fost şi cum
va fi până la sfârşitul existenţei lui materiale, şi cum va fi şi după aceea în veşnicie, şi la fel şi Luna,
Soarele şi nenumăratele corpuri cereşti, şi le vei putea înţelege pe deplin, de la cel mai mic detaliu la cel
mai mare, nu ca acum, cu simţurile tale tulburi şi nedesăvârşite - care i-au fost date omului în trup astfel,
pentru ca ele să-1 oblige mereu la gândire şi la o căutare interioară, căci sufletului, care este înrudit cu
lumina primordială divină, nu îi este nimic mai greu de suportat şi mai neplăcut decât întunericul şi
neclaritatea a toate câte le percepe prin simţurile tulburi şi nedesăvârşite ale trupului său, lucruri pe care
le cunoaşte doar la suprafaţă.

8. Sufletul tânjeşte neîncetat după deplinul adevăr, şi se frământă, întreabă şi îl caută într-una; şi,
graţie acestei activităţi a sufletului, simţurile spirituale interioare se trezesc şi devin tot mai clare, atât în
ceea ce priveşte văzul, auzul şi simţirea, cât şi atingerea sau sentimentele.

9. Dacă sufletul ar veni pe lume cu simţurile spirituale interioare pe deplin trezite, ar cădea imediat
într-o totală lene şi trândăvie, ceea ce ar fi ca şi cum nu ar avea viaţă.

10. Fericirea sufletului însă constă tocmai în această frământare, şi astfel îi este mai de folos
sufletului să exerseze în mod activ, decât să primească de la început o deplină claritate a simţirii
interioare, în toate domeniile vieţii.

11. Dacă te vei gândi mai bine la toate acestea, vei ajunge să te luminezi în sinea ta şi vei înţelege multe
care până acum ţi-au fost de neînţeles."

Capitolul 142

Despre necesitatea activităţii benefice în cazul sufletului

1. Un alt pescar a spus: „Doamne şi Învăţătorule, Tu ai spus că nu i-ar fi de folos niciunui suflet
dacă ar primi o deplină claritate a simţirii sale interioare, chiar de la intrarea sa în această lume, fiindcă
ar cădea în lene şi trândăvie; căci dacă cineva a pierdut ceva de preţ, va căuta, până când va găsi acel
218
lucru preţios, şi astfel sufletul caută cu ajutorul simţurilor exterioare ale trupului, care sunt tulburi, până
va găsi claritatea interioară pierdută. Dar dacă va găsi această nepreţuită comoară a vieţii, ce va face el
în continuare? Căci dacă un om găseşte ceea ce a pierdut, căutarea lui ia sfârşit! Astfel că şi un suflet,
dacă a găsit ceea ce a căutat, poate cădea din nou în vechea sa trândăvie; dacă ar fi aşa, atunci, fiind cu
totul inactiv, el ar fi din nou ca şi mort, şi asta nu i-ar putea aduce nicio fericire. Doamne şi Învăţătorule,
eu nu înţeleg încă deloc cum vine asta."

2. Eu am spus: „Prietene, adevărata fericire a vieţii nu constă într-o viziune şi o cunoaştere

perfecte, ci numai într-o iubire din ce în ce mai vie şi mai activă; de aceea, fiecare suflet trebuie să-şi
facă din această iubire elementul principal al vieţii sale, căci fără el sufletul nu va ajunge niciodată la o
claritate a vieţii sale interioare; căci iubirea este focul interior al vieţii, care, printr-o activitate mereu
crescândă, trebuie să devină o flacără strălucitoare.

3. Odată ce acest element vital s-a trezit în suflet atât de mult, încât sufletul însuşi devine în
totalitate una cu el - altfel spus, dacă omul este pe deplin renăscut în Spirit -, chiar dacă el a atins acest
înalt grad de luciditate interioară, graţie faptelor provenite din cea mai înaltă iubire, sufletul îşi păstrează
totuşi acest nivel suprem de activitate, care îi sporeşte neîncetat fericirea şi luciditatea interioară, căci
acestea sporesc datorită activităţii sale, şi nu datorită cunoaşterii sale, la care oricum nu ar fi putut
ajunge în absenţa faptelor săvârşite din iubire.

4. Cum fac lumină oamenii în această lume materială? Uite, ei freacă lemn pe lemn ori piatră pe
piatră, până când acestea scapără o scânteie! Scânteia cade pe elemente uşor inflamabile, care ard,
devenind jar. Iar dacă jarul este îndeajuns de încins şi vine în contact cu alte elemente care se aprind
uşor, cum ar fi lemnul, paiele sau răşina amestecată cu sulf şi naft, se va ivi curând o flacără
strălucitoare, şi, fiind ea însăşi luminoasă, va lumina şi în jurul ei, în toate direcţiile.

5. Fără activitate, fără frecare, ar lua vreodată naştere jarul şi flacăra strălucitoare, care prin
frământarea ei intensă şi vizibilă atinge ea însăşi cel mai înalt grad de activitate?

6. Uite, astfel se arată deja din lumea materială cea moartă că este nevoie de o anumită activitate
pentru a da naştere la foc şi la lumină! Şi, pentru atingerea luminii vieţii sufletului, este nevoie şi mai
mult de activitate; prin aceasta va fi trezită iubirea, care este elementul vital, iar activitatea ei crescută va
da naştere luminii din suflet, care este înţelepciunea ce cunoaşte, apreciază şi ordonează prin ea însăşi
totul.

7. Iată, prietene, astfel este cu viaţa sufletului şi cu claritatea cunoaşterii lui interioare; iar tu nu ai
de ce să te temi că un suflet fericit va deveni vreodată leneş şi inactiv datorită înţelepciunii lui divine,
pentru că înţelepciunea unui suflet, în această lume, şi cu atât mai mult în lumea de dincolo, ia naştere
tocmai din activitatea sa; iar dacă ar trebui sau ar fi posibil ca această activitate să înceteze vreodată,
atunci sufletul şi-ar pierde şi înţelepciunea şi claritatea interioară. Ai înţeles acum?"

Capitolul 143

Revelaţii despre activitatea spiritelor

1. Pescarul a spus: „Da, Doamne şi Învăţătorule, acum am înţeles foarte limpede; însă aş mai vrea
să aflu acum în ce constă activitatea unui suflet desăvârşit pe lumea cealaltă. Pe acest pământ
neîndurător, oamenii au mii de munci de făcut. Însă ce este de lucru pe lumea cealaltă? Trebuie şi acolo
arat, semănat şi cules pentru traiul vieţii?"

2. Eu am spus: „Desigur, prietene, arat, semănat şi cules, însă într-un alt mod şi sens decât în
această lume materială.

219
3. Iată, fără imensa activitate a spiritelor, şi mai cu seamă a celor desăvârşite, nu ar lua naştere
nimic pe Pământ! Nu numai că nu ar creşte nimic şi nu s-ar afla nicio fiinţă vie, dar nici Soarele şi nici
Pământul nu ar putea exista, şi cu atât mai puţin să dureze.

4. Oamenii ară pământul şi împrăştie seminţele în brazdă, însă de spirite depinde ca ele să
încolţească, să crească şi apoi ca roadele să se coacă. Şi tu ai să-ţi dai seama că, mai ales pentru sufletele
desăvârşite, sunt destule de creat şi de menţinut în lumea materială pe care o puteţi vedea atât pe acest
pământ, cât şi pe multe alte corpuri cereşti; însă ele au şi mai mult de făcut pentru adevărata educaţie şi
desăvârşire a sufletelor, atât în lumea aceasta, cât şi, mai ales, în lumea de dincolo. Căci în lumea de
dincolo vin mereu cu mult mai multe suflete nedesăvârşite decât desăvârşite, mai ales de pe acest
pământ. Iar sufletele nedesăvârşite şi rele ar putea distruge atât de tare acest pământ, cu ajutorul
spiritelor inferioare ale naturii, încât în curând n-ar mai creşte niciun fir de iarbă, niciun copac, niciun
animal şi niciun om n-ar mai putea supravieţui pe el.

5. Numai prin iubirea, înţelepciunea şi puterea spiritelor desăvârşite pot fi împiedicate sufletele
rele şi nedesăvârşite de pe lumea cealaltă să facă prea mult rău, şi ele sunt mereu educate şi, treaptă cu
treaptă, aduse tot mai aproape de Împărăţia lui Dumnezeu.

6. Cum reuşesc spiritele desăvârşite aceasta, nu se poate explica prin cuvinte; însă, atunci când veţi
renaşte în Spirit, totul vă va fi limpede şi uşor de înţeles şi veţi şti cum lucrează şi acţionează spiritele.
Aţi înţeles acestea?"

7. Acelaşi pescar a spus din nou: „Da, Domnul şi Învăţătorul nostru drag, şi Îţi mulţumesc pentru
nemăsurata Ta răbdare cu noi, oamenii slabi şi proşti! O, mai e cale lungă până când vom putea şi noi
înţelege nenumăratele minuni în mijlocul cărora trăim! Noi vedem şi gustăm apa, şi nu avem habar ce
este ea. La fel, vedem şi focul şi lumina lui şi-i simţim căldura şi arsura, însă nu ştim ce este el cu
adevărat şi care este cauza care i-a dat naştere. Dar fie cum o fi, noi suntem peste măsură de bucuroşi că,
prin nemărginita Ta graţie şi iubire, am aflat calea care conduce sigur la Adevărul cel viu şi desăvârşit.
O Domnul şi învăţătorul nostru drag, ajută-ne însă, prin graţia Ta, să urmăm această cale până la capătul
ei luminos şi să nu fim niciodată răpuşi de slăbiciune sau de lene!"

8. Eu am spus: „Cine crede şi are o adevărată voinţă, acela va ajunge şi va găsi ceea ce caută cu
adevărat; şi astfel, şi voi vă veţi atinge ţelul uşor şi repede, căci acum, alături de Mine, aţi străbătut cu
hărnicie mai mult de jumătate din drum!"

9. Pescarii au fost întru totul mulţumiţi cu această învăţătură şi Mi-au mulţumit din nou, iar apoi s-
au retras şi au discutat între ei despre cele aflate, ca să le ţină mai bine minte.

Capitolul 144

Semnificaţia profeţiilor Domnului nostru Iisus Cristos

1. În acest răstimp, Eu am vorbit cu hangiul, cu Philopold şi cu Kisjonah despre diverse aspecte,

printre care şi despre viitorul marii Ţări a Evreilor.

2. Iar ucenicii Mei, auzindu-Mă vorbind despre viitorul sumbru al acestei ţări, şi-au spus între ei:
„Cu adevărat, de multe ori, cu El, nu mai ştii ce să crezi! Nu ne referim aici la parabolele Sale, care de
altfel au întotdeauna un sens profund spiritual, şi pe care El ni le-a şi explicat întotdeauna atunci când nu
le-am înţeles; însă dacă El, în Învăţătura Sa - care ar trebui totuşi să devină, peste câteva zeci de ani, un
bun comun al tuturor oamenilor, şi care ar trebui să facă din ei nişte mieluşei de-a dreptul -, ne vorbeşte
întruna despre un viitor încă şi mai nefericit decât este deja prezentul, nici nu mai ştii ce să crezi cu
adevărat.

220
3. Mai mult decât atât, El a spus deja de mai multe ori că niciun fir de păr de pe capul cuiva nu
poate să fie atins şi nicio vrabie nu poate să cadă de pe vreun acoperiş fără Voia Lui. Însă, dacă nimic nu
poate să se petreacă fără Voia Sa, nu ar trebui să existe nici vreun viitor nefast dacă El nu îl vrea, şi
aceasta cu atât mai mult cu cât, după cum am mai spus, oamenii ar trebui să devină nişte mieluşei prin
Învăţătura Sa, care este Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu şi care vorbeşte atât de mult şi cu atâta
insistenţă chiar despre iubirea de Dumnezeu şi de semeni, despre umilinţă, iertare, dăruire de sine şi
compasiune.

4. Şi dacă astfel vor deveni oamenii prin Învăţătura Sa, cum de altfel câteva mii au şi devenit în
scurtul răstimp în care L-am cunoscut, cum se face că El ne prezice fără încetare, aşa cum am spus, un
viitor încă şi mai nefericit decât a fost vreodată trecutul sau este prezentul nostru, deja atât de mizerabil?
Să înţeleagă cine poate; căci noi nu mai înţelegem nimic!

5. Pesemne că El a vrut să fie astfel dintr-un motiv tainic, cunoscut numai de El, căci altfel noi nu
putem înţelege această profeţie, conform căreia un viitor dintre cele mai nenorocite ar trebui să urmeze
Învăţăturii Sale - care nici nu s-a născut bine şi s-a şi răspândit în întreaga Asie, în tot Egiptul, până la
ţinuturile negrilor şi desigur în Europa, la romani şi la greci, printre mii şi mii de oameni, care cred în El
cu fervoare şi sunt capabili să confirme prin semne adevărul luminos al acestei învăţături.

6. Ah, dacă viitorul teribil pe care El îl anunţă este efectul acestei învăţături pur divine, şi dacă
Împărăţia lui Dumnezeu printre oameni va căpăta un aspect atât de jalnic, ar fi de preferat fără îndoială
ca această învăţătură să nu le fie propovăduită oamenilor, pentru ca nu cumva ei să devină nişte diavoli
mai răi decât sunt deja cei mai mulţi dintre ei!"

7. Auzind foarte bine aceste cuvinte ale ucenicilor Mei, Eu le-am spus: „Cum mai este oare cu
putinţă ca aceste preziceri ale Mele despre viitor să vă mânie? Nu v-am dezvăluit Eu şi nu v-am arătat
cu adevărat ce anume va provoca acest teribil viitor, datorită liberului-arbitru al oamenilor, şi nu aţi
înţeles voi foarte bine aceasta, fără să vă supăraţi? De ce vă mâniaţi acum, şi cum puteţi voi spune că
dacă Evanghelia Mea va fi cunoscută, viitorul nu ar trebui să fie crud, decât dacă Eu aş vrea aceasta,
dintr-un motiv cunoscut numai de Mine?

8. Oh, ce vedere scurtă aveţi încă! Desigur, este adevărat că fără Voia Mea niciun fir de păr de pe
capul unui om nu poate fi atins, nicio vrabie nu poate cădea de pe vreun acoperiş şi niciun om nu poate
să-şi modifice statura sau forma trupului său, nici durata zilelor şi a nopţilor - căci toate acestea sunt în
directa putere a Voinţei Mele, care este şi puterea nenumăraţilor îngeri ai Cerurilor Mele eterne şi
infinite. Însă aici, pe acest pământ, unde orice om trebuie să treacă mai întâi proba liberului-arbitru,
situaţia este cu totul alta în ceea ce priveşte implicarea atotputerniciei Voinţei Mele în domeniul vieţii
morale şi spirituale, după cum v-am explicat deja de mai multe ori!

9. Nu am spus Eu că, într-o lume în care omul nu are posibilitatea să devină cel mai rău dintre
diavoli, el nu are cum să devină nici un adevărat copil al lui Dumnezeu?! Căci Eu însumi am venit să vă
revelez direct, vouă, oamenilor, Voia Mea, tocmai pentru ca voi să faceţi din ea voia voastră şi să puteţi
în felul acesta să deveniţi în toate privinţele asemenea Mie.

10. Şi dacă este aşa, şi nici nu poate să fie altfel - iar voi puteţi să înţelegeţi foarte bine acum şi de
ce se petrece aşa -, cum puteţi să vă mâniaţi atunci când Eu le vestesc şi prietenilor noştri ceea ce va fi în
viitor din cauza încăpăţânării şi a orbirii celor care, asemenea fariseilor, refuză să-şi întoarcă faţa către
Lumina Vieţii, şi o prigonesc pretutindeni cu o furie diavolească?!

11. Într-adevăr, noi am răspândit învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu unui foarte mare număr
de oameni din întreaga lume, din Orient până în Occident şi de la Nord la Sud, şi mulţi dintre ei se
bucură deja de Lumina Cerurilor - însă această primă răspândire este deocamdată izolată, doar în rândul
unui mic număr de familii şi de comunităţi, şi încă nu i-a deranjat prea mult pe numeroşii duşmani
puternici şi tiranici ai Luminii, pentru ca aceştia să înceapă atacuri însemnate împotriva ei.
221
12. Când această Lumină se va fi răspândit suficient de mult, astfel încât preoţii să remarce că
templele lor nu se mai umplu ca de obicei, ci se golesc din ce în ce mai mult în zilele de sărbătoare şi de
mari sacrificii - să vedeţi atunci cu ce furie de nedescris vor porni ei să se războiască împotriva
Învăţăturii Mele şi a adepţilor ei!

13. Învăţătura Mea reprezintă în sine adevărata pace a sufletului pentru cel care o urmează în viaţa
sa şi în faptele sale - ea este chiar pacea preafericită a Cerului în om; însă pentru diavolii cei cumpliţi
care domnesc asupra oamenilor acestui pământ prin minciună şi înşelătorie, ea este o sabie de foc cu
două tăişuri, este război şi pustiire. Şi tocmai de aceea adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu pe pământ
va trebui să suporte un mare asalt, cum deja se petrece în parte, iar cei care o vor dori vor trebui să o ia
cu năvală!

14. Şi deoarece aceste lupte pe care Eu le prevăd sunt inevitabile pentru păstrarea libertăţii voinţei
omului, care este forţa iubirii sale, şi deci a vieţii sale - şi întrucât Noi nu dorim, prin învăţătura
Cerurilor, să ştergem încă de la început de pe suprafaţa pământului, printr-un alt Potop, nenumăraţii
oameni care se află acum în greşeală şi în păcat, tocmai pentru că această învăţătură nu a fost dată
pentru cei sănătoşi, ci pentru cei bolnavi, orbi, surzi sau care suferă de diverse rele -, mari lupte şi
războaie vor trebui să biciuiască îndelung acest pământ, şi, mai înainte de toate, vechiul Regat al
Evreilor, de unde provine această învăţătură, va fi devastat până într-atât încât nimeni nu va mai
recunoaşte locurile în care se ridicau cutare sau cutare oraş, viile, câmpurile mănoase, livezile bogate şi
păşunile. El va fi transformat în deşert şi nu va mai redeveni niciodată Pământul Făgăduinţei, unde
odinioară curgeau laptele şi mierea.

15. Eu vă spun toate acestea dinainte tocmai pentru a putea să vă feriţi şi să vă înarmaţi din timp.
Căci, dacă ştim când vine hoţul şi ce intenţii are, este uşor să ne apărăm de el; însă dacă noi nu ştim că
vine, nici când sau cum vine, ziua sau noaptea, când toţi sunt cufundaţi într-un somn profund, hoţului îi
va fi foarte uşor să pătrundă în casă şi să-şi ia de-acolo ce vrea. De aceea, păşiţi întotdeauna în Lumina
Vieţii interioare şi rămâneţi în Adevărul pe care Eu vi l-am revelat, şi veţi ieşi învingători în lupta
împotriva duşmanului.

16. Ei, mai sunteţi mânioşi, acum, când v-am explicat toate acestea atât de clar?"

Capitolul 145

Umilinţa exemplară a lucrătorilor din via Domnului nostru Iisus Cristos

1. Petru Mi-a răspuns: „O, Doamne şi Învăţătorule, noi nu am fost mânioşi adineauri, şi vom fi cu atât
mai puţin acum, când am ajuns să înţelegem pe de-a-ntregul că nu putem împiedica ceea ce nici Tu
Însuţi nu poţi şi nici nu vrei să împiedici, cu toată atotputernicia Ta. Însă tot ceea ce vom putea face, cu
ajutorul Tău permanent, vom face; căci vom răspunde întotdeauna cu viaţa noastră pentru adevăr
împotriva tuturor duşmanilor Tăi, şi, la nevoie, mii de duşmani ai adevărului şi ai vieţii vor cădea înainte
ca noi să cădem. Căci nu ne vom mulţumi doar să propovăduim în numele Tău, ci vom fi şi nişte eroi
care îi vor înfrunta atât prin forţa cuvântului, cât şi cu sabia pe duşmanii adevărului. Având numele Tău
gravat pentru totdeauna în inimi dar şi pe scuturile noastre, vom învinge astfel întreaga lume! Fie ca
Graţia Ta nesfârşită să nu ne părăsească niciodată!"

2. Eu am spus: „Luaţi aminte că dacă veţi rămâne mereu în Mine, şi Eu voi rămâne întotdeauna în
voi - toate acestea aşa vor fi, iar astfel veţi avea un exemplu viu în Mine.

3. Şi când veţi ajunge să faceţi tot ceea ce este necesar cu ajutorul Meu şi în numele Meu, veţi
ajunge atunci să vă spuneţi în sinea voastră: «Iată-ne înaintea Ta, Doamne, noi cei care suntem doar
nişte servitori leneşi şi nefolositori pentru a lucra via Ta!» Căci, cu adevărat vă spun: cel care se înalţă şi

222
se semeţeşte pe sine apoi va fi coborât, însă cel care se coboară mult pe sine prin umilinţă va fi apoi
înălţat!

4. Dar să nu mai spuneţi nimănui «Doamne»; căci doar Eu sunt Domnul vostru şi Învăţătorul
vostru! Şi să nu spuneţi nimănui «Tată», căci doar Unul cel dumnezeiesc este Tatăl vostru, Acela care
este în Ceruri! Şi să nu numiţi pe nimeni «bun» şi «sfânt», căci doar Dumnezeu este cel mai bun şi cel
mai sfânt!

5. Iar voi toţi este necesar să fiţi întocmai ca nişte fraţi şi surori între voi. Dacă unul dintre voi vrea
să fie mult mai mult şi doreşte să fie primul, atunci este necesar ca el să fie slujitorul tuturor! Căci în
Împărăţia Mea, tocmai cel care este cel mai umil şi care pare a fi ultimul este în realitate primul şi
totodată el este cel mai mare în înţelepciune şi în putere.

6. Cunoaşteţi acum tot ceea ce aveţi de făcut şi de îndeplinit întotdeauna pentru a Mă păstra mereu
în voi, împreună cu forţa dumnezeiască şi cu puterea Mea, şi pentru a putea să vă folosiţi de această
putere nesfârşită în toate lucrările voastre bune; faceţi întotdeauna astfel, căci în felul acesta veţi rămâne
în Mine, şi Eu voi fi întotdeauna în voi!"

7. Atunci, înaintând către Mine, luntraşul nostru a spus: „O Domnul şi Învăţătorul nostru drag, Tu
ai spus că nu este necesar să numim niciun om «Tată», pentru că doar Dumnezeu este Tatăl tuturor
oamenilor! Şi văd limpede că Tu ai pe deplin dreptate; însă există totuşi ceva ce nu reuşesc să-mi explic
în legea lui Moise, atunci când el spune: «Cinsteşte întotdeauna pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca
astfel să trăieşti un timp îndelungat şi în deplină sănătate pe pământ!» Aici, Moise, marele profet al lui
Iehova, îl numeşte «tată» pe părintele copiilor, şi de asemenea este scris: «tatăl nostru Avraam, Isaac şi
Iacov»! Doamne, comitem noi oare un păcat împotriva Ta, în conformitate cu cuvintele pe care tocmai
le-ai rostit, atunci când noi îl numim «tată» pe cel care ne-a dat viaţă?"

8. Eu am spus: „Cuvântul în sine nu are importanţă, căci el are doar sensul său profund! Copiii pot
aşadar să-i numească «tată» şi «mamă» pe cei care le-au dat viaţă, căci ei nu pot să pătrundă sensul cel
tainic al acestor cuvinte. Însă voi sunteţi capabili acum să înţelegeţi cum se manifestă Spiritul care se
află în cuvânt, şi ştiţi că unicul Tată ce este cel adevărat este pentru totdeauna suprema iubire pură a
inimii Mele pentru voi, oamenii, pe care îi învăţ cum să devină copiii Mei şi pe care îi impulsionez să se
înalţe până la Mine. Este aşadar de la sine înţeles că în sensul spiritual al acestui cuvânt nu este necesar
să numiţi «tată» pe un altul decât pe Mine.

9. Mai luaţi aminte că orice cuvânt pur exterior, ca şi orice literă luată separat, sunt ele în sine
neînsufleţite şi nu trezesc pe nimeni la viaţă; numai Spiritul care se află în cuvânt - fie că el este rostit
sau scris cu litere - le dă viaţă tuturor celor care gândesc, făptuiesc şi trăiesc conform sensului său
profund viu. Însă cei care, asemenea fariseilor, nu cred, nu făptuiesc şi nu trăiesc decât după sensul
exterior al cuvântului rămân tot atât de neînsufleţiţi precum este în sine litera cuvântului. V-am spus
acestea pentru a vă linişti."

10. Pescarii şi toţi ceilalţi Mi-au mulţumit pentru această explicaţie suplimentară, şi apoi au început
să mediteze la tot ceea ce Eu le-am spus în acea dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui.

11. Cum soarele, înconjurat de nişte norişori de o nuanţă roz, începea să se ridice deasupra
orizontului roşiatic, dând naştere unui spectacol magnific, hangiul a spus: „O asemenea dimineaţă este
desigur un spectacol frumos şi extraordinar de contemplat; însă ce păcat că acest trandafiriu al dimineţii
nu este urmat şi de seri asemenea! Căci se spune dintotdeauna: «Dimineaţă trandafirie, seară cenuşie!»
Doamne şi Învăţătorule, lumina roz a acestei dimineţi ne pregăteşte şi ea o seară cenuşie?"

12. Eu am spus: „Atâta timp cât Eu Mă aflu printre voi, renunţaţi la zicalele astrologilor! Ele se
confirmă uneori, însă Cel care este Stăpânul dimineţii este şi Stăpânul serii! Dacă ai înţeles aceasta, nu
ai de ce să te mai temi de întunecimea serii."

223
13. Hangiul s-a bucurat pentru aceste cuvinte, căci nu-i plăcuseră niciodată serile întunecoase şi
sumbre.

Capitolul 146

Domnul nostru Iisus Cristos le face o vizită pescarilor celor săraci din golf

1. În acest timp, a sosit un mesager din partea casei, spunându-ne că masa de dimineaţă ne aştepta.
Atunci, noi am părăsit pavilionul şi ne-am întors la han. Am luat loc la masa noastră în ordinea ştiută,
cei douăzeci de pescari aşezându-se la o masă pregătită pentru ei, şi apoi, învigoraţi de această frumoasă
dimineaţă, am mâncat cu bucurie bucatele cele delicioase.

2. După o jumătate de oră, când masa era pe sfârşite, hangiul M-a întrebat ce planuri aveam până
la amiază.

3. Eu i-am spus: „Oamenii au tot dreptul să întrebe, şi de asemenea să şi primească răspuns! E-

adevărat că nu este întotdeauna în ordinea Mea să hotărăsc dinainte ceea ce voi face: căci totul depinde
de Cel care se află în Mine, şi Eu, nefiind decât un om înzestrat cu un trup de carne şi un suflet
nemuritor, trebuie să Mă supun acestui Spirit din Mine. Şi doar atunci când El Îmi spune: «Du-Te în
locul cutare şi fă aceasta şi aceasta», o ştie şi trupul Meu de carne. Însă, de această dată, Tatăl din Mine
a vorbit deja şi Eu ştiu ce am de făcut, aşa că pot să vă şi spun.

4. Nu departe de aici, înspre ţinutul Cezareei lui Filip, Marea Galileii formează unul dintre cele
mai mari golfuri ale sale. În acest golf nu se poate intra cu o corabie mare, însă cu bărci mai mici se
poate ajunge la ţărmurile sale, pe care tu nu le cunoşti încă, dar care sunt destul de întinse. Există acolo,
la poalele unui munte abrupt, un sătuc de pescari, ai cărui locuitori, greci, se hrănesc mai ales cu peşte şi
cu lapte de la câteva capre. Când se nimereşte să aibă mai mult peşte, ei îl vând în Cezareea lui Filip, de
unde aduc în schimb sare, pâine şi câteva unelte care le sunt necesare pentru modesta lor activitate.

5. Eu i-am vizitat deja o dată pe aceşti pescari, pe când ei se aflau încă într-o mare mizerie
materială şi spirituală; căci, din punct de vedere spiritual, ei erau adepţii filozofilor greci numiţi cinici,
iar sub aspect material, locuiau în nişte colibe sărăcăcioase, construite pe piatră. Vizita Mea a
îmbunătăţit fără îndoială mult starea lor, atât din punct de vedere material, cât şi, mai ales, spiritual.

6. Şi chiar pe aceşti pescari urmează să-i vizităm. Trebuie aşadar să faci rost de un număr suficient
de mare de bărci uşoare, cu care să putem traversa golful. Am putea ajunge rapid în acest sătuc, în mai
puţin de-o oră. Dacă şi voi sunteţi de acord, faceţi în aşa fel încât să fie totul gata de plecare. Aceşti
pescari pe care nu-i cunoaşteţi încă vă vor face o mare bucurie. Ne vom întoarce aici, la Iesaira, cam la
două ore după prânz."

7. După ce i-am adresat aceste cuvinte hangiului, Kisjonah Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule,
am aici în port trei corăbii foarte bune; n-am putea să le folosim, şi să-1 cruţăm pe hangiu, care nu are
destule bărci, de efortul de-a merge să caute la vecinii săi bărcile care ne lipsesc?"

8. Eu am spus: „Prietene, ne vom folosi de corăbiile tale acolo unde marea este mai adâncă; dar
atunci când vom ajunge în golful care nu este prea adânc şi care este plin de stuf, corăbiile tale nu ne vor
mai putea fi de folos!"

9. Kisjonah: „Fiecare dintre corăbiile mele are şi patru bărcuţe mici, care pot să ne servească la
nevoie. În rest însă, credinţa mea în Tine şi în puterea Ta este atât de mare, încât nu mă-ndoiesc niciun
pic că am putea să navigăm, în prezenţa Ta, şi cu corăbiile mele, prin acest golf mai puţin adânc!"

224
10. Eu am spus: „Ah, dacă cu toţii credeţi, atunci putem încerca să facem această călătorie cu
corăbiile tale!"

11. La aceste cuvinte ale Mele, ne-am ridicat cu toţii şi am plecat rapid către corăbiile lui Kisjonah,
care a dat ordine vâslaşilor săi. Aceştia, aflând că era vorba despre traversarea stufului din golf, au
ridicat din umeri, lăsând astfel să se înţeleagă că nu vom reuşi.

12. Cu toate acestea, am urcat în cele trei corăbii şi am plecat rapid. Maria, ştiind că urma să ne
întoarcem la două ore după prânz, a rămas la Iesaira, unde a discutat mai multe cu femeia hangiului,
care era o rudă apropiată a primei soţii a lui Iosif.

13. După o jumătate de oră, ne aflam deja în faţa golfului cu pricina, şi vâslaşii au spus: „Acum,
trebuie să strângem vâslele şi să înaintăm cu prăjinile!"

14. Kisjonah le-a spus: „Ascultaţi-mă: Domnul nostru Iisus se află printre noi şi este cu noi! Faceţi
ceea ce El vă va spune, căci puterea Sa poate mai mult decât prăjinile voastre!

15. La aceste cuvinte ale lui Kisjonah, vâslaşii s-au întors către Mine şi M-au întrebat ce trebuiau să
facă.

16. Eu le-am spus: „Îndreptaţi-vă vâslele către înapoi, şi să vedem dacă nu cumva un vânt prielnic
ne va împinge prin stuf."

17. Vâslaşii au făcut ceea ce Eu le-am spus, şi un vânt deosebit de prielnic s-a iscat deodată dinspre
răsărit, ridicând nişte valuri puternice în golf, care au împins corăbiile cu viteză, făcându-le să traverseze
golful pe deasupra stufului, şi astfel am ajuns repede la destinaţie. Cu toţii s-au minunat de frumuseţea
actuală a acestui sătuc, pe care doar Eu îl cunoscusem înainte, împreună cu primii Mei ucenici. De
îndată ce am pus piciorul pe uscat, am plecat în căutarea sătenilor.

18. Dar nu se afla nimeni în prima casă în care am intrat, şi nici în celelalte; erau toate închise, şi nu
se vedea niciun suflet de om - nici în case şi nici la adăposturile pentru capre.

19. Atunci, mai mulţi ucenici şi-au spus între ei: „El cunoaşte Rândurile cele mai ascunse ale
oamenilor şi ne-a dezvăluit adesea, nouă şi altora, viitorul cel mai îndepărtat; cum se face totuşi că nu a
ştiut că locuitorii acestui sătuc nu sunt acasă? Da, într-adevăr, este ciudat! Dacă El cu adevărat nu ştia
aceasta, ar fi putut să ne cruţe de această traversare şi să Se cruţe şi pe Sine; însă dacă El ştia şi totuşi a
întreprins această călătorie pentru a ne pune la încercare credinţa, este cu atât mai de neînţeles, căci El
doar ştie bine că noi credem cu toţii în El fără niciun dubiu, căci altfel nu L-am fi urmat pretutindeni
timp de aproape doi ani şi jumătate! La ce bun, în acest caz, să ne pună din nou la încercare credinţa?"

20. Kisjonah M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, ce vom face aşadar în acest sătuc părăsit poate
de multă vreme de locuitorii săi? Să ne reluăm drumul pe mare şi să ne întoarcem în Iesaira - căci ce am
putea face aici?"

21. Eu am spus: „Tuturor vă lipseşte încă puţină credinţă! Dacă Eu nu aş fi ştiut că, în mod precis,
locuitorii acestui sat se vor afla cu toţii acasă doar astăzi - pentru că, prin Voinţa Mea, care a acţionat
fără ştirea lor, ei au fost ieri la pescuit şi au prins mult peşte, din care vor duce o parte mâine la piaţa din
Cezareea lui Filip, oraş care s-a refăcut oarecum - nu aş fi întreprins cu siguranţă o vizită care să se
dovedească a fi zadarnică! Ei se aflau în casele lor şi am fi putut să-i găsim acolo; însă, văzând corăbiile
noastre, li s-a făcut teamă şi au alergat în mare grabă către acea pădure, pe care o vedeţi spre nord, unde
stau acum ghemuiţi, crezând că cineva i-a descoperit şi i-a trădat şi că acestea sunt corăbiile lui Irod,
care au venit să-i nimicească.

22. Însă ei au pus acolo, după o stâncă, un pândar cu privirea pătrunzătoare, şi acesta a remarcat
deja că nu suntem nici oamenii lui Irod şi nici oarece farisei. Mai mult decât atât, acest paznic şi-a
225
părăsit deja postul pentru a se apropia de noi, şi ne va recunoaşte neîntârziat. El îi va anunţa atunci pe
locuitorii acestui sat, care s-au ascuns de noi, că nu suntem duşmani, iar aceştia ne vor veni curând în
întâmpinare şi vor manifesta o mare bucurie când Mă vor vedea."

Capitolul 147

Pescarii Îl primesc pe Domnul nostru Iisus Cristos

1. Şi a fost aşa cum am spus Eu: după câteva momente, au ieşit cu toţii din ascunzători, şi Eu i-am
chemat cu o voce puternică.

2. Recunoscând de îndată vocea Mea, ei au exclamat în cor: „Acesta este marele Mântuitor din
Nazaret, plin de atotputernicia lui Iehova! Să alergăm la El!"

3. Au venit fuga la noi şi M-au întâmpinat cu cuvinte dulci şi pline de iubire, în care şi-au pus
toată inima, mulţumindu-Mi pentru nenumăratele binefaceri de care au avut şi continuau să aibă parte
de la prima Mea vizită. Apoi M-au rugat să nu-i uit, pe ei şi pe copiii lor, chiar şi atunci când voi fi
departe, iar Eu le-am promis aceasta, atâta vreme cât ei vor rămâne cu credinţă în Învăţătura Mea şi în
practica ei.

4. Apoi ei ne-au condus la propriile locuinţe, unde ne-au arătat amenajările lor deosebit de
confortabile, uneltele de pescuit şi heleşteele cu peşti, şi chiar şi turmele de capre şi de oi. Ei creşteau de
asemenea găini, raţe şi gâşte, aceste două specii din urmă fiind deosebit de apreciate de poporul grec din
care ei se trăgeau. Ne-au arătat şi stupii lor numeroşi, care le ofereau o cantitate mare de miere, pe care o
vindeau la un preţ bun în Cezareea Lui Filip. Pe scurt, această mică populaţie, altădată atât de mizeră din
punct de vedere moral şi material, se pusese atât de bine pe picioare în acest răstimp de un an şi
jumătate, încât se bucura în prezent de o adevărată bunăstare.

5. Unul dintre aceşti locuitori era fierar şi se pricepea foarte bine să facă tot felul de unelte
folositoare şi practice, din fier şi din alte metale. Aceste unelte erau de vânzare, ca de altfel şi cele
câteva suliţe şi lănci, pe care această mică comunitate le păstrase de la prima Mea vizită, cu ocazia
evenimentului despre care se ştie deja*. Iar Kisjonah al nostru a cumpărat contra unei livre de aur aceste
arme, şi multe unelte care îi puteau fi folositoare pe întinsul său domeniu.

6. Kisjonah 1-a rugat pe conducătorul micii comunităţi să-i întoarcă vizita la Kis, unde puteau să
discute împreună şi să ia numeroase decizii în favoarea acestui sătuc. Conducătorul satului i-a promis să
vină, ceea ce a şi făcut, după întoarcerea sa de la Iesaira, ţinut pe care urma să-1 viziteze pentru prima
oară, în această zi, la propunerea hangiului. Între timp hangiul nostru a cumpărat şi el mai multe unelte
de la fierar.

7. Conducătorul satului le-a povestit pe scurt lui Kisjonah, lui Philopold şi hangiului cum arăta
acest ţinut al lor la prima Mea vizită, şi cum Cuvântul Meu 1-a făcut dintr-odată înfloritor - ceea ce 1-a
uimit în mod deosebit pe hangiu, căci lui toate acestea i se păreau mai extraordinare decât celorlalţi doi,
care Mă văzuseră deja îndeplinind mari miracole.

8. Apoi sătenii au vrut să ne ofere câte ceva de-ale gurii. Însă Eu le-am spus: „Dragii Mei prieteni,
noi nu am venit pentru aceasta, şi de altfel vom şi pleca în curând, căci Eu am încă multe de făcut în
Iesaira; Eu am venit să vă văd împreună cu ucenicii Mei şi cu prietenii Mei pentru că voi aţi păstrat cu
fidelitate Învăţătura Mea şi aţi devenit adevărate nestemate ale Voinţei Mele.

9. Şi deoarece voi v-aţi transformat atât de mult, este timpul să cunoaşteţi şi alţi oameni. care să
înveţe de la voi cum să dobândească adevărata fermitate a credinţei. Deoarece sunteţi buni vorbitori, voi

226
veţi putea, de-acum înainte, la momentul potrivit, să vorbiţi despre Mine şi despre Împărăţia Mea
pământească altor oameni şi să le arătaţi calea Vieţii.

10. Cel care, asemenea vouă. trăieşte şi făptuieşte după Învăţătura Mea, fără să spună sau să
gândească în sinea sa: «De data asta Domnul nostru Iisus a vorbit din nou ca un om obişnuit, şi nu prea
ai ce să înveţi de aici despre Împărăţia lui Dumnezeu», acela va atinge ceea ce voi aţi atins deja şi va
putea spune ca şi voi: «Nu eu sunt cel care trăieşte, ci Domnul nostru Iisus trăieşte în mine!»

11. Păstraţi-vă întotdeauna credinţa în Mine, voi şi urmaşii voştri, iar Eu voi rămâne în voi! Şi faceţi
în numele Meu, la momentul potrivit, pe care îl veţi recunoaşte cu uşurinţă, ceea ce v-am sfătuit Eu să
faceţi; dar să nu aruncaţi perlele Mele porcilor, care sunt oamenii exclusiv materialişti!

12. Şi acum, spune-Mi, tu, care eşti conducătorul acestei mici comunităţi, dar totuşi mari în ochii
Mei: de ce v-aţi ascuns în desişul pădurii atunci când aţi văzut cele trei corăbii ale noastre intrând în
acest golf? Nu v-aţi gândit la puterea pe care Eu v-am dat-o, datorită fermităţii de nezdruncinat a
credinţei voastre?"

13. Conducătorul: „Doamne şi Învăţătorule plin de forţa şi puterea supremă a lui Dumnezeu, pentru
aceasta există o explicaţie mai aparte! Deja de mai multe ori, de la prima Ta vizită încoace, corăbii mai
mari şi mai mici au încercat să navigheze prin acest golf năpădit de stuf, care este mereu foarte bogat în
peşte; însă niciuna nu a izbutit să înainteze niciun pic dincolo de bariera de stuf, căci i-am respins pe toţi
imediat înapoi în largul mării, graţie forţei Cuvântului Tău şi a Voinţei Tale vii în noi. Însă de această
dată, dintr-un motiv pe care îl înţeleg foarte bine acum, Cuvântul Tău şi Voinţa Ta din inimile noastre
nu şi-au mai făcut efectul cunoscut.

14. Din momentul în care am zărit cele trei corăbii intrând în golf, le-am poruncit de îndată, în
numele Tău, să se oprească; însă, în loc să se oprească, ele au pătruns tot mai mult în golf. Atunci am
fost cuprinşi cu adevărat de teamă, şi nu ne-a mai rămas nimic altceva de făcut decât să fugim pentru a
ne refugia în desişul pădurii şi în marea peşteră din spatele ei, a cărei intrare este invizibilă, dar care se
lărgeşte apoi atât de mult, încât îşi pot găsi loc în ea cu uşurinţă mai multe mii de oameni.

15. Totuşi, am pus un pândar, ce urma să ne spună cine coboară din cele trei corăbii, care nu au vrut
să se supună forţei Cuvântului Tău şi Voinţei Tale, şi ce fac ei în continuare. Iar paznicul ne-a spus de
îndată că aceia care au pus piciorul pe uscat nu erau nici romani, nici oamenii lui Irod, ci oameni cu o
înfăţişare prietenoasă, evrei şi greci, care nu păreau să aibă intenţia să pătrundă în casele noastre.

16. Cu inima mai uşoară, datorită acestei veşti, am cerut paznicului să se apropie mai mult, pentru a
vedea cine erau noii-sosiţi. Şi vestea a fost şi mai bună. Abia atunci am îndrăznit să ne arătăm, iar la
chemarea Ta bine-cunoscută, am alergat către Tine, Tatăl şi Domnul întregii Vieţi şi al întregii existenţe.

17. Desigur, vedem cu claritate acum motivul pentru care cele trei corăbii nu aveau cum să ne
asculte; căci, deşi Cuvântul Tău şi Voinţa Ta în noi se manifestă cu o forţă extraordinară, ele nu vor
însemna niciodată nimic în faţa puterii irezistibile a propriei Tale Voinţe, şi nu vor putea face nimic
împotriva ei. La aceasta desigur că nu ne-am gândit destul de data asta, şi nici nu am cerut suficient
sfatul Spiritului Tău din noi, pentru a şti dacă trebuia sau nu să poruncim corăbiilor în numele Tău. Dacă
noi, şi de această dată, ca şi în alte daţi, Ţi-am fi cerut sfatul, am fi ştiut cu claritate pe Cine aduceau
aceste corăbii, însă deoarece nu am făcut astfel, a trebuit să plătim prin teamă şi prin fugă. Am dreptate,
Doamne şi Învăţătorule?"

18. Eu i-am răspuns: „Da, este adevărat, şi această experienţă v-a făcut mai înţelepţi; dar acum,
conducătorule, să plecăm, şi vino şi tu cu noi la Iesaira."

227
 Capitolul 148

Iubirea, blândeţea şi răbdarea preţuiesc mai mult decât o dreaptă râvnă

1. La aceste cuvinte, conducătorul a urcat în corabia unde Mă aflam Eu împreună cu primii Mei
ucenici şi cu ceilalţi trei prieteni ai Mei, şi am plecat spre Iesaira. Am sosit curând în acest sat, unde ne
aştepta deja masa de prânz foarte bine pregătită. Doar două ceasuri trecuseră de la jumătatea zilei, aşa că
era încă ora la care aveam obiceiul să luăm masa de prânz.

2. Conducătorul satului s-a minunat foarte mult de gustoasa pâine de grâu, de vinul excelent şi de
peştii atât de bine preparaţi. După masă, ne-am reîntors la pavilionul bine cunoscut, iar conducătorul a
lăudat necontenit frumuseţea priveliştii care se dezvăluia de pe această terasă.

3. După ce a privit cu luare aminte din toate părţile, el a spus (conducătorul): „Ce ciudat! Sătucul
nostru se află abia la două ore de-aici şi pe ţărmul aceleaşi mări, şi totuşi, ce diferenţă între aici şi acolo!
Aici întregul peisaj respiră frumuseţea cea mai fermecătoare, în timp ce la mine acasă totul este mai
degrabă înspăimântător decât atractiv. Este adevărat că, prin Graţia Ta, o Doamne, sătucul nostru oferă
de-acum înainte o privelişte suportabilă - însă trebuie ceva mai mult de-atât pentru ca ea să fie, de la
distanţă, la fel de încântătoare ca aceasta! Golful nostru, care, sincer vorbind, nu este mic, este atât de
bine împrejmuit din două părţi, la intrarea în el, de nişte creste muntoase destul de înalte şi abrupte, încât
din casele noastre şi chiar de pe muntele care se află în spatele nostru - şi pe care abia de-1 putem urca
cu greutate, atât este de abrupt - nu se vede nici măcar largul mării, ca să nu mai vorbim de vreo altă
privelişte, deoarece, în partea dreaptă, muntele care închide golful se prelungeşte în semicerc către
marea întinsă şi ascunde pe de-a-ntregul privirii noastre ceea ce se află dincolo.

4. Totuşi, ţinutul nostru are un avantaj faţă de acesta. În pustietatea noastră, noi suntem mult mai
puţin furaţi de atracţia faţă de cele lumeşti, care nu este favorabilă revelării Spiritul Divin în om. Dar
odată ce Spiritul este revelat, desigur că nici priveliştea unui asemenea ţinut nu-i mai poate dăuna în
vreun fel omului!"

5. După ce conducătorul a făcut aceste remarci atât de pline de miez, el a întrebat cine erau cei
douăzeci de oameni simpli care veniseră în vizită cu noi, dar care nu schimbaseră încă niciun cuvânt,
nici între ei, şi nici cu nimeni altcineva. Eu i-am explicat, şi el a fost cuprins de-o mare bucurie.

6. Atunci Eu l-am chemat pe luntraş, cu care el a putut să discute, şi a fost uimit de forţa cuvintelor
acestuia, de fermitatea şi de curajul său.

7. Apoi s-a ridicat şi i-a întins luntraşului mâna cu foarte mare prietenie, precum şi tuturor
tovarăşilor săi, spunând (conducătorul): „Cu astfel de oameni, putem face lucruri mari pentru mântuirea
multor alţi oameni! Într-adevăr, cel care se teme încă de puternicii acestei lumi nu este pregătit să
răspândească Împărăţia lui Dumnezeu, mai ales în aceste timpuri, în care va trebui să răspundem în forţă
violenţelor exterioare, pentru a deschide larg uşa adevărului şi a-1 face să intre!

8. Nu mai este vorba să lucrăm din umbră, ci să-i înfruntăm până şi pe regii şi pe prinţii acestei
lumi, în plină Lumină a Cerurilor eterne, şi să le arătăm că şi ei sunt oameni şi că, dacă vor rămâne ceea
ce sunt, nu vor trăi etern, ci judecata şi moartea cea veşnică îi aşteaptă în lumea de dincolo. Da, tu ai
dreptate: trebuie să aruncăm adevărul ca pe o torţă aprinsă în

faţa oamenilor de lume şi să-i înfruntăm cu săbiile înflăcărate pe preoţii minciunii, ai negrei superstiţii şi
ai înşelăciunii, căci dacă nu, pământul va rămâne în continuare o vale a plângerii şi un mormânt - nu
doar pentru carnea, ci şi pentru sufletele lor."

9. Eu le-am spus: „Aveţi dreptate, şi laud râvna voastră; dar să nu uitaţi că există mai multă forţă în
mintea luminată a omului decât în pumnul său; şi, acolo unde singură rigoarea nu poate face nimic, sau
nu mare lucru, iubirea poate face minuni prin răbdarea şi blândeţea ei. Fie ca rigoarea să vă guverneze
228
inima şi curajul; însă atunci când aveţi de-a face cu oamenii, să nu vă înarmaţi niciodată decât cu iubire,
cu blândeţe şi cu răbdare, şi, pe această cale, care sunt Eu Însumi înaintea oamenilor, veţi face mai mult
decât printr-un zel înflăcărat şi printr-o asprime de diamant!

10. Într-adevăr, nu trebuie să vă temeţi de puternicii acestei lumi, care, prin mânia lor, pot desigur
să vă ucidă trupurile, însă nu pot să facă nimic împotriva sufletelor voastre; ci, mai degrabă, iubiţi-L din
toate puterile voastre pe Acela care este în toată veşnicia adevăratul Domn al vieţii şi al morţii!

11. Cu toate acestea, dacă veţi vedea că prin iubire şi prin adevărata înţelepciune nu puteţi obţine
nimic de la oamenii cei căzuţi în cele mai profunde tenebre, întoarceţi-le spatele şi plecaţi; căci veţi găsi
curând alţi oameni cu care veţi putea conlucra în numele Meu.

12. Mărturisiţi-Mă în faţa tuturor oamenilor, căci Eu Însumi vă mărturisesc pe voi în faţa Tatălui
Meu; dar să nu Mă impuneţi cu sila întunecaţilor acestei lumi şi să nu le aruncaţi mărgăritarele Mele
acestor porci! Căci Eu vă spun: Cuvântul Meu este un adevărat îngrăşământ al Vieţii pentru grâu, iar
Învăţătura Mea este un îngrăşământ pentru frumoşii butuci de vie; însă Eu nu am un îngrăşământ al
Vieţii pentru buruiana cea rea a pământului - căci ea se află aici doar pentru a fi călcată în picioare şi a fi
arsă, şi pentru a fi îngrăşat pământul cu cenuşa ei.

13. Cine se află pe acest pământ pentru a trăi va fi trezit la viaţă prin Cuvântul Meu; dar cine, din
propria sa voinţă şi încăpăţânare, nu se află aici decât pentru moarte, acela va trebui să intre în moarte.
Cine vrea să iasă din mormântul materiei pentru a învia la viaţă, să se ridice, însă cel care vrea să cadă,
să cadă!

14. A propovădui Evanghelia diavolilor înseamnă a arunca ulei pe foc; de aceea, fiţi întotdeauna la
fel de vicleni ca şerpii, dar totuşi blânzi precum porumbeii, şi astfel veţi deveni cei mai buni lucrători ai
viei Mele de Viaţă!"

15. Când Eu le-am spus acestea celor doi zeloşi înflăcăraţi, ei şi-au transformat pe de-a-ntregul
starea de spirit şi Mi-au mulţumit pentru această învăţătură din adâncul sufletului lor.

Capitolul 149

Profeţia Domnului nostru Iisus Cristos referitoare la sfârşitul Său

1. Apoi, s-a vorbit mult timp, până seara, despre Pământ şi forma sa, despre Soare şi Lună, despre aştri
şi despre alte fenomene ale lumii naturale, ceea ce le-a provocat tuturor multă bucurie.

2. Conducătorul satului din golf a declarat: „Doamne şi Învăţătorule, pe Tine Te lăudăm, Ţie Ţi se
cuvine întreaga slavă, iubire şi recunoştinţă, Ţie, care ne-ai dezvăluit toate acestea şi graţie căruia ştim
de-acum înainte cum arată această mare casă numită Pământ - în care noi locuim temporar! Căci
necunoaşterea acestor aspecte a provocat în mare parte întunecata superstiţie, care a devenit o nesecată
sursă de venituri pentru preoţii idolatri cei trândavi. Însă, cu ajutorul Tău, de-acum înainte va fi altfel!"

3. Un slujitor a sosit atunci să ne invite la masă, căci soarele apusese de aproape două ore. Şi,
ridicându-ne de îndată de la locurile noastre, am părăsit pavilionul pentru a merge să cinăm.

4. După ce am mâncat, am rămas treji încă până aproape de miezul nopţii, şi, de această dată, la
porunca Mea, Ioan a fost cel care le-a dat mai multe explicaţii celor douăzeci de pescari şi
conducătorului satului. Ne-am retras către miezul nopţii, dar ne-am trezit înainte de răsăritul soarelui.

5. Cât despre pescari, care se întorseseră acasă la ei, au revenit în zori la Iesaira cu o nouă şi
excelentă încărcătură de peşti, care au fost de îndată pregătiţi pentru masa de dimineaţă.

229
6. În timpul acesta, ca de obicei, Eu am ieşit înainte de răsăritul soarelui, însoţit de toţi cei care
erau acolo cu Mine. În frumosul pavilion, Eu am pus mâinile deasupra celor douăzeci de pescari, a
conducătorului satului, a hangiului, a lui Kisjonah şi a lui Philopold, umplându-i cu puterea de a vindeca
toate bolile în numele Meu, şi le-am dat dreptul de a propovădui învăţătura Mea printre oamenii orbiţi,
atât evrei, cât şi păgâni.

7. Cu toţii Mi-au mulţumit pentru această misiune din adâncul inimilor lor, iar apoi am mers să
luăm masa de dimineaţă.

8. În timpul mesei, Maria Mi-a spus: „Dragul Meu fiu, Tu, care ai săvârşit atâtea minuni până
acum, totuşi în acest loc nu ai lăsat să se vadă nimic din puterea Ta cu adevărat divină. Nu vrei să faci şi
aici un miracol, înainte de a pleca din nou?"

9. Eu am spus: „Femeie, vorbeşte cu pescarii, şi ei îţi vor spune dacă Eu am săvârşit sau nu aici
vreun miracol! Cu toate acestea, Eu nu am venit în această lume pentru a face miracole, ci pentru
Adevăr şi pentru viaţa sufletului, pentru ca toţi cei care cred în Fiul Omului să aibă în ei Viaţa cea
Veşnică.

10. Niciun om nu va fi mântuit prin miracolele Mele, ci vor fi mântuiţi doar cei care vor crede în
Mine şi vor trăi după Învăţătura Mea. În plus, Eu le-am conferit aici prietenilor Mei puterea de a le face
bine, în numele Meu, oamenilor sărmani aflaţi în suferinţă, şi aceasta este cu siguranţă un miracol mult
mai mare decât dacă aş crea acum sub privirea voastră o lume întreagă!

11. Cu toate acestea, la sfârşitul timpului Meu pe acest pământ, care va fi de viitorul Paşte la
Ierusalim, Eu voi săvârşi pentru toţi oamenii un foarte mare miracol, care le va aduce multora Viaţa cea
Veşnică, şi încă şi mai multora judecata şi moartea eternă. Cei care atunci nu se vor mânia pe Mine vor
primi Viaţa cea Veşnică a sufletului."

12. Maria a întrebat: „Care va fi acest miracol, pentru ca să vin şi eu la Ierusalim şi să Te văd
îndeplinind cel mai mare semn al Tău?"

13. Eu i-am spus: „Femeie, vei veni cu siguranţă la Ierusalim şi vei vedea ultimul şi cel mai mare
miracol pe care Eu îl voi îndeplini, dar cu toate acestea, inima ta cea foarte pură nu va resimţi nicio
bucurie, ci doar o mare tristeţe! Voi fi trădat, înşfăcat de farisei şi dat pe mâna judecătorilor, iar trupul
Meu va fi pus pe cruce şi ucis precum cel al unui criminal; dar în a treia zi Eu voi învia prin forţa Mea
proprie şi prin puterea Mea, iar apoi voi merge la toţi prietenii şi fraţii Mei şi le voi da puterea să ierte
toate păcatele oamenilor şi să învie morţii, în numele Meu. Iată, femeie, care va fi ultimul şi cel mai
mare miracol al încarnării Mele!"

14. Maria şi, împreună cu ea şi ceilalţi prieteni ai Mei, Mi-au zis: „Dar, Doamne şi Învăţătorule,
doar nu vei lăsa să Ţi se petreacă una ca asta?!"

15. Eu le-am spus: „Doar Eu cunosc Voinţa Tatălui în Mine, iar sufletul Meu ştie ceea ce am de
făcut! Cel care nu se va mânia împotriva Mea va triumfa ca şi Mine în faţa morţii şi va intra în Viaţa cea
Veşnică.

16. Cel care, din cauza lumii, iubeşte viaţa trupului său pământesc va pierde viaţa sufletului său; şi
acela care, din iubire pentru Mine, nu o iubeşte, acela îşi va păstra viaţa pentru totdeauna în Împărăţia
Mea."

17. Aceste cuvinte i-au tulburat profund pe toţi cei care se aflau acolo, şi au început să se gândească
la ceea ce avea să se petreacă.

18. Iar Eu le-am spus: „Ce-aveţi de sunteţi tulburaţi? Credeţi că vă voi părăsi după moartea trupului
Meu? O, nu! Abia atunci Eu voi fi cu adevărat printre ai Mei până la sfârşitul timpurilor acestui pământ,
230
şi, pentru toţi aceia care vor crede în Mine, Eu voi ţine deschisă în Ceruri poarta Vieţii Veşnice. Este
adevărat că oile Mele se vor împrăştia când voi fi ucis, Eu, păstorul lor - însă apoi, Eu le voi aduna din
nou, şi de-atunci înainte nu va nai fi decât o singură turmă şi un singur păstor, pentru totdeauna; berbecii
şi lupii deghizaţi în oi vor fi separaţi si daţi judecăţii şi morţii materiei."

19. După ce am rostit aceste cuvinte, o voce s-a ridicat în sală, venind de nicăieri, şi a spus: „Acest
Iisus din carne şi sânge este Fiul Meu multiubit, pe care Îl proslăvesc toate neamurile pământului! El
este întruparea iubirii Mele, a Înţelepciunii şi a Voinţei Mele. Eu sunt în El şi El este în Mine; Noi
suntem Una. Cine Îl vede şi Îl aude re El Mă vede şi Mă aude pe Mine; şi cine face Voinţa Mea are în el
Viaţa cea Veşnică."

20. La aceste cuvinte, ei s-au prosternat cu toţii înaintea Mea şi au vrut să Mă slăvească.

21. Însă Eu le-am spus: „Ridicaţi-vă, căci Mie nu Îmi sunt pe plac aceste onoruri, ci doar iubirea
voastră, credinţa şi urmarea în faptă a Învăţăturii Mele!

22. Pacea să fie cu voi toţi - nu cea cunoscută în lume, ci pacea interioară a inimii şi a sufletului în
iubirea Mea, care este Viaţa cea Veşnică! Amin!"

23. La aceste cuvinte, s-au ridicat cu toţii, Mi-au mulţumit pentru această mângâiere şi şi-au regăsit
buna dispoziţie.

Domnul nostru Iisus Cristos în ţinutul Cezareei lui Filip

Capitolul 150

Plecarea de la Kis şi sosirea la Marcu, în apropiere de Cezareea lui Filip

1. Atunci Eu i-am spus lui Kisjonah: „Prietene, cele trei corăbii ale tale să fie gata de plecare; căci
Eu vreau să merg la bătrânul Marcu, ce locuieşte aproape de Cezareea lui Filip, pentru a-1 întări, căci
suferă de o febră deja de şase luni."

2. Kisjonah a poruncit de îndată vâslaşilor săi, iar corăbiile au fost pregătite de plecare.

3. Cei douăzeci de pescari M-au întrebat dacă vreunul dintre ei putea să Mă însoţească până în
locul despre care am vorbit, şi la fel şi Maria, Joel şi conducătorul satului din golf.

4. Eu le-am spus pescarilor: „Faceţi cum doriţi; însă este suficient ca vâslaşul şi încă cineva să Mă
însoţească, drept martori, în cele câteva locuri pe care le voi vizita la ţărmul Mării Galileii. Maria, Joel
şi conducătorul satului pot să vină de asemenea. Şi acum, să plecăm!"

5. Hangiul a întrebat dacă putea să Mă urmeze şi el împreună cu fiul său mai mare.

6. Eu i-am spus: „Voinţa ta este liberă; fă ceea ce-ţi porunceşte inima!"

7. La aceste cuvinte, hangiul s-a pregătit în grabă de plecare.

8. Apoi, urcându-ne în corăbii, am plecat în direcţia Cezareei lui Filip.

9. Pe când navigam deja de aproape o oră, am întâlnit două corăbii venind dinspre regiunea
Tiberiadei, încărcate din greu cu sare şi cereale; şi, cum vântul care ne împingea le era potrivnic, ei se
aflau în mare dificultate şi se temeau să nu se scufunde.

10. Marinarii ne-au rugat stăruitor să binevoim a le veni în ajutor.

231
11. Eu le-am spus: „De ce-aţi încărcat atât de mult corăbiile voastre? Altă dată să nu vă mai lăsaţi
orbiţi de ispita câştigului, şi lăsaţi-i şi pe vecinii voştri să-şi facă profitul lor, şi nu veţi mai trece printr-
un asemenea pericol mare, voi şi corăbiile voastre! Însă iată că două corăbii goale trec pe-aici: încărcaţi
pe ele jumătate din mărfurile voastre, iar apoi, la Capernaum, împărţiţi cu ei câştigul vostru, şi astfel veţi
ajunge acolo teferi şi nevătămaţi. Însă dacă, odată ajunşi la Capernaum, vă veţi arăta lacomi, veţi avea
de ce să vă căiţi când veţi vrea să vă reîntoarceţi în Tiberiada!"

12. Marinarii au promis ceea ce le-am cerut, şi, când cele două corăbii goale au ajuns aproape, Eu
am spus echipajului lor ce trebuia să facă şi care era câştigul, odată ajunşi la Capernaum; şi s-a petrecut
precum am poruncit Eu.

13. Atunci, toţi cei care se aflau pe cele patru corăbii Mi-au mulţumit, şi, în ciuda vântului
potrivnic, şi-au reluat drumul către Capernaum.

14. Iar noi ne-am continuat navigarea către locul de destinaţie, unde am ajuns curând, pe un vânt
prielnic care uşura mult sarcina vâslaşilor.

15. La sosirea noastră pe domeniul lui Marcu, am găsit acolo un mare număr de oaspeţi care
foloseau cu succes apele sale termale.

16. Servitorii lui Marcu au alergat către ţărm şi ne-au spus că, dacă vrem să folosim şi noi apele
termale, vom găsi cu greutate găzduire, deoarece toate camerele erau deja mai mult decât pline cu
oaspeţi din toate ţările; în plus, stăpânul era bolnav, şi, cum tocmai era chiar ziua în care făcea febră, cu
greu s-ar fi putut vorbi cu el.

17. Eu le-am spus: „Voi sunteţi noi în această casă şi nu Mă cunoaşteţi; însă Marcu şi întreaga sa
casă Mă cunosc foarte bine. Mergeţi aşadar la stăpânul vostru şi spuneţi-i: «Domnul şi Învăţătorul
împreună cu ucenicii şi prietenii Săi a sosit!» Iar el să se ridice din pat şi să vină să Mă întâmpine afară,
şi va fi de-ndată vindecat de febra sa. Mergeţi şi spuneţi-i aceasta."

18. Atunci servitorii au mers să-1 anunţe pe Marcu, precum şi pe soţia şi pe copiii săi. La auzul
acestei veşti, ei au scos puternice strigăte de bucurie şi au ieşit în grabă pentru a Mă întâlni cât mai
repede.

19. De îndată ce M-a zărit, bătrânul Marcu şi-a întins braţele către Mine şi a spus cu voce tare: „O,
Doamne şi Învăţătorule plin de iubire şi de compasiune divină, cu cât dor am aşteptat întoarcerea Ta,
căci noi am fost siguri că vei veni să ne vizitezi în necazul nostru, aşa cum ne-ai promis când ai fost aici
întru mântuirea noastră şi a atâtor altora! Şi acum, când cea mai grea suferinţă a mea a ajuns aproape la
culme, Tu ai venit să ne ajuţi, pe mine şi pe soţia mea, care este deja bătrână, slăbită şi copleşită de
greutăţi, şi pentru a ne întări din nou pe noi şi pe toţi cei din această casă, în credinţa noastră în Tine şi
în Învăţătura Ta. O, Îţi mulţumim deja dinainte pentru graţia extraordinară pe care ne-ai acordat-o prin
această vizită a Ta!"

20. Eu i-am spus: „Nu te înfierbânta atât de tare, dragă prietene, căci tu ştii că Eu aud şi înţeleg mai
bine decât orice limbajul interior al inimii. Dar mai întâi, fiţi pe deplin vindecaţi, tu şi soţia ta!

21. Pe viitor, totuşi, să nu mai mâncaţi peştii pe care îi găsiţi morţi în apă; cât despre peştii pe care îi
veţi prepara pentru mâncat, să nu-i lăsaţi mai mult de o jumătate de oră după curăţare fără să le puneţi
sare, cimbru şi chimion. Apoi, pregătiţi-i în modul evreiesc pe care îl cunoaşteţi, şi veţi fi cruţaţi de
orice febră. De asemenea, să nu mâncaţi nici fructe stricate sau pâine mucegăită!"

22. După aceste cuvinte, bătrânul Marcu, soţia şi copiii săi şi-au recăpătat pe de-a-ntregul sănătatea,
simţindu-se întăriţi, şi, cu ochii în lacrimi de bucurie, Mi-au mulţumit cu toţii pentru vindecarea
trupurilor lor şi pentru sfatul cel bun.

232
 Capitolul 151

Marcu povesteşte despre vindecările ce s-au petrecut la aşezământul său cu băi

1. Apoi Eu i-am spus lui Marcu: „Prietene, la sosirea Mea, noii tăi slujitori, care nu Mă cunosc
încă, M-au anunţat că, din cauza numeroşilor oaspeţi de la băi, ne va fi foarte greu să găsim găzduire
aici. Ce spui despre aceasta?"

2. Marcu: „O, Doamne şi Învăţătorule, Tu, să nu găseşti găzduire la mine?! De o sută de ori mai
mulţi ucenici şi prieteni decât ai adus astăzi ar putea veni împreună cu Tine, şi pe toţi aş dori şi aş putea
să-i găzduiesc mai bine de un an! Asta s-a petrecut numai din cauza faptului că noilor mei servitori, căci
am o mulţime, nu le place munca, şi de aceea ei creează întotdeauna tot felul de probleme când este
vorba să primească noi-sosiţi; dar, atunci când oaspeţii le oferă bani în avans, dintr-o dată nu le mai este
atât de greu să găsească un loc de găzduire. Şi eu cred că aşa s-a petrecut şi de data aceasta.

3. Dar îi voi mustra aşa cum se cuvine pe aceşti servitori leneşi, pentru ca ei să ştie bine cum
trebuie să se comporte pe viitor cu oaspeţii care - în acest lăcaş pe care doar Tu, Doamne şi Învăţătorule,
l-ai creat pentru binele oamenilor - vin să-şi caute vindecarea trupului prin acest mijloc de mii de ori
dovedit şi care, în plus, îşi vor afla adesea aici mântuirea sufletelor lor; căci eu, împreună cu copiii mei
şi cu slujitorii cei vechi, am făcut întotdeauna cunoscut tuturor oaspeţilor că Tu eşti Stăpânul minunat al
acestui lăcaş, astfel încât ei să poată să-şi găsească aici, prin simpla credinţă vie în Tine, adevărata
mântuire a trupului şi a sufletului lor.

4. Iar păgânii, ca şi evreii, au crezut cuvintele noastre; şi cei care nu ne-au crezut au plecat aşa cum
au venit. Aceştia au fost în cea mai mare parte farisei de la Ierusalim, dar şi din alte oraşe şi regiuni.
Necrezând în ceea ce noi i-am învăţat în tot adevărul, au bombănit împotriva predicilor noastre şi s-au
înfuriat pentru că nu puteau să ne facă nimic, noi fiind cetăţeni romani, şi astfel au plecat aşa cum au
venit.

5. Ah, aceşti oameni sunt cu adevărat uluitori! Ei au văzut aici sute de oameni îmbrăţişând credinţa
în Tine şi fiind astfel vindecaţi de toate bolile şi infirmităţile lor, şi totuşi au spus că este o înşelătorie şi
o mare blasfemie la adresa lui Dumnezeu faptul că nu poate exista vindecare în acest lăcaş decât prin
credinţa în Tine. Dacă izvoarele termale nu pot să vindece prin virtutea naturală pe care Dumnezeu le-a
conferit-o, spuneau ei, atunci vindecarea prin credinţa în Tine este în mod sigur lucrarea lui Satana, iar
sufletele celor care se vindecă astfel au fost cu certitudine promise diavolului.

6. Totuşi, mai ales anul acesta, nu am mai fost deloc deranjat de ei. Căci atunci când au venit, eu
nu i-am mai primit; iar când au vrut să ştie pentru ce motiv, le-am spus ceea ce Ţi-au spus şi Ţie noii
mei slujitori la sosirea Ta, şi ei au trebuit să se întoarcă de unde au venit.

7. Acum două luni, chiar au venit nişte anchetatori din Capernaum - foarte probabil din cauză că
fariseii, cărturarii şi rabinii locului, împreună cu conducătorul lor, s-au plâns căpitanului roman. Însă eu
am scăpat cu bine - desigur, numai graţie ajutorului Tău; căci în acea perioadă aşezământul era atât de
plin de romani şi de greci, încât îmi era deosebit de greu să mai primesc fie şi o singură persoană în plus.

8. Timp de opt zile, romanii care au condus ancheta au trebuit să-şi petreacă noaptea pe dealul pe care
Îl cunoşti foarte bine, în marele pavilion nou, construit în onoarea Ta. Şi întrucât preoţii evrei nu au
reuşit să-şi îndeplinească astfel scopurile lor mârşave - după proverbul roman: «Nu-i poţi cere omului
ceea ce nu are» -, ei au încetat cu totul să mai vină în acest aşezământ, şi acum nu există aici nici măcar
unul dintre aceşti indivizi, ceea ce, Doamne şi Învăţătorule, fără îndoială că Îţi este pe plac.

9. Eu Ţi-am spus astfel public - din cauza ucenicilor şi a prietenilor Tăi, care nu sunt omniscienţi
ca Tine - ceea ce mi s-a părut a fi esenţial. Acum, Doamne şi Învăţătorule, binevoieşte să acorzi casei
233
Mele graţia de a intra în ea, şi ne vom ocupa fără întârziere să pregătim o masă bună şi gustoasă; cât
priveşte pâinea şi vinul, cu siguranţă nu lipsesc la mine."

10. Eu am spus: „Eu am venit la tine pentru că vreau să rămân aici câteva zile. Însă nu divulga
prezenţa Mea oaspeţilor tăi, nici astăzi şi nici mâine; iar dacă vreunul Mă va recunoaşte, îi voi vorbi
chiar Eu.

11. Cea pe care o vezi aici este mama trupului Meu. Ea o va învăţa pe soţia ta şi pe copiii tăi cum să
pregătească o mâncare sănătoasă. Să intrăm acum în această casă, pe care tu se pare că ai mărit-o
binişor, şi să luăm puţină pâine şi vin."

12. Atunci, intrând în casă, ne-am aşezat la mese şi am mâncat puţină pâine şi vin. Maria a început
de îndată să discute cu familia lui Marcu, în timp ce Eu i i-am prezentat acestuia pe toţi cei care erau cu
Mine acum şi pe care el nu-i cunoştea încă. El le-a pus diverse întrebări, şi şi-a dat seama că
răspunsurile lor erau în întregime pătrunse de Spiritul Meu, ceea ce i-a produs o mare bucurie, iar apoi
le-a povestit cu de-amănuntul miracolele şi evenimentele care au avut loc încă de la primul Meu popas
în aceste locuri.

13. Astfel au trecut două ore ca nişte clipe binecuvântate. În acest timp, masa a fost pregătită, iar
mâncarea a fost adusă în sala cea mare şi servită pe mese. Am mâncat neîntârziat, după care am urcat pe
colina pe care o cunoaştem deja şi ne-am instalat în noul pavilion, pe care hangiul din Iesaira 1-a
admirat şi 1-a lăudat fără încetare. Era aici destul loc nu doar pentru noi toţi, ci şi pentru de zece ori mai
mulţi oameni.

14. Kisjonah 1-a întrebat atunci pe Marcu dacă în acest pavilion mai veneau şi dintre cei care se
tratau la băi, şi cu ce ocazie.

15. Marcu a răspuns: „Probabil că nu ţi-ar plăcea să întâlneşti aici străini! Fii fără teamă! Priveşte
puţin mai jos acea grădină frumos amenajată, prin care mişună o mulţime de oameni veniţi la băi.
Acolo, pe ţărmul mării, se află mai multe pavilioane mari, de unde priveliştea este magnifică, şi toate
sunt pline. Astfel, oaspeţii mei îşi petrec aproape tot timpul în acea grădină, şi îi vei găsi rar în altă parte.
Ei nu prea vin, în ciuda priveliştii splendide, în acest pavilion care se află la o înălţime mai mare; căci,
atunci când sunt bolnavi, ei nu au deloc chef să escaladeze această colină, care este destul de înaltă, iar
după ce se vindecă, preferă să plece cât mai repede în ţara lor. Acest loc unde suntem acum nu primeşte
aşadar decât foarte rar vizita străinilor, şi de aceea el nu serveşte decât pentru propria mea plăcere şi a
alor mei. Putem fi aşadar siguri că aici nu vom fi deranjaţi de străini."

16. Cu aceste cuvinte, Kisjonah al nostru a fost mulţumit, la fel ca şi toţi ceilalţi.

17. Cum toţi admirau acum splendida privelişte, Marcu le-a descris toate sătucurile, ţinuturile şi
munţii care se vedeau, întreţinându-i astfel pe cei prezenţi mai bine de-o oră.

18. Eu Însumi le-am explicat între timp unele dintre evenimentele petrecute altădată în aceste
locuri, şi astfel acest mare ţinut a fost descris în detaliu atât din punct de vedere topografic, cât şi istoric.

19. Pe la asfinţit, am zărit o navă romană, uşor de recunoscut, care se îndrepta către noi. Ei M-au
întrebat cu toţii cine putea să vină cu acest vas.

20. Eu le-am spus: „Nu este nevoie să fii omniscient pentru a-ţi da seama. Acolo unde se ştie că te
poţi vindeca, bolnavii vin! Se află pe ea greci şi romani: să vină aşadar, căci cel care caută cu credinţă
mântuirea o va găsi fără îndoială."

21. Şi, după câtva timp, vasul a şi acostat, iar de pe el au debarcat zece romani şi şapte greci, pe
care de data aceasta servitorii cei noi i-au primit fără discuţii şi i-au găzduit de îndată în aşezământul
pentru îngrijiri.
234
22. Iar noi am rămas mai bine de-o oră după apusul soarelui pe această colină; ucenicii Mei i-au
relatat lui Marcu tot felul de povestiri despre călătoriile, învăţăturile şi faptele Mele, povestiri care i-au
produs o mare plăcere lui Marcu, precum şi tuturor celorlalţi. La sfârşit, am coborât către casă, şi, după
o cină uşoară, ne-am retras pentru odihnă.

Capitolul 152

Întrebarea ucenicilor cu privire la bucuria specifică pe care Domnul nostru Iisus Cristos

o resimte în faţa naturii

1. A doua zi dimineaţă am ieşit din nou, înainte de răsăritul soarelui, şi am ajuns la ţărm, unde se
aflau şi câţiva oaspeţi pe cale de vindecare, care se delectau cu contemplarea mişcării valurilor de pe
vasta întindere a mării celei limpezi.

2. Unii dintre ucenicii Mei M-au întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, de când suntem cu Tine, am
remarcat că Tu ai ieşit în fiecare zi, chiar şi pe timpul iernii, cu mai bine de-o oră înainte de răsăritul
soarelui, şi că fenomenele lumii naturale Te bucură tot atât de mult ca şi pe noi, oamenii. Însă ne-am
întrebat adesea cum de poţi Tu, Cel care cunoşti în mod evident tot ceea ce există şi se petrece, ceea ce
s-a petrecut şi se va mai petrece, nu doar pe acest pământ şi înăuntrul lui, ci şi în întreaga infinitate, să
resimţi o asemenea plăcere faţă de fenomenele care au loc pe o fărâmă atât de infimă de pământ."

3. Eu am spus: „Aceasta este încă o întrebare de oameni orbi! Dacă Eu nu aş simţi o plăcere mai
mare şi mai profundă decât a voastră chiar şi faţă de lucrurile şi fenomenele de natură materială, nu ar
mai exista curând nici cea mai mică parcelă din acest întreg pământ, cu tot ceea ce el poartă şi cu tot
ceea ce există în el şi deasupra lui.

4. Dacă tot ceea ce există este încarnarea sub ochii voştri a iubirii Mele eterne, cum aş putea Eu să nu-
Mi găsesc încântarea în iubirea Mea, care este totul din veşnicie?

5. Şi pentru faptul că Îmi place să ies în natură odată cu zorii, şi adesea până seara târziu, există o
dublă raţiune: mai întâi, aceasta vă învaţă că dimineaţa Spiritului trebuie să se trezească devreme în
sufletul omului, precum dimineaţa pământului, şi că, atunci când nişte zori asemănători se vor trezi în
om, Eu voi fi acolo chiar înainte să se facă ziuă deplină în el, bucurându-Mă de lumina crescândă a
acestei dimineţi a vieţii, aşa cum Mă bucur, în mod vizibil, în faţa voastră, pentru a vă da exemplu, de
fiecare dimineaţă naturală.

6. Apoi, aceste plimbări pe care Eu le fac foarte devreme în fiecare dimineaţă urmăresc să vă
înveţe ce este adevărata activitate şi râvnă; trebuie să Mă imitaţi şi în această privinţă şi să le reamintiţi
aceasta şi celor cărora le veţi propovădui Evanghelia Mea; căci omul nu poate ajunge în adevărata
Împărăţie a lui Dumnezeu din el şi să o păstreze pentru totdeauna decât printr-o râvnă adevărată şi
acţionând din timp.

7. Şi Eu rămân seara cu plăcere afară pentru a vă arăta, în primul rând, că omul trebuie să fie
harnic şi la apusul vieţii sale, pentru a-şi mări lumina vieţii sale interioare. Căci celui care se lasă prea
devreme pradă unei odihne trândave şi se abandonează în casa sa unui somn fără griji, s-ar putea ca hoţii
să-i intre în casă şi să-i fure comorile; însă o asemenea nenorocire nu i se va petrece atât de uşor unuia
care veghează mult.

8. Cel de-al doilea motiv pentru care Îmi place să petrec serile afară este pentru a vă arăta că
adevărata odihnă este o fericire deplină doar la sfârşitul zilei, după ce ai muncit întreaga zi, din zori
până-n seară.

235
9. Dacă aţi înţeles clar ceea ce v-am spus, rămâneţi astfel luminaţi şi să nu Mă mai întrebaţi în mod
pripit chestiuni care ar fi trebuit să vă fie evidente până acum. Iar dacă aţi priceput bine aceasta,
acţionaţi în consecinţă, căci nu doar cu mintea veţi face să apară în voi adevărata Împărăţie a lui
Dumnezeu!"

10. Auzind acestea, ucenicii Mei şi toţi ceilalţi Mi-au mulţumit pentru răbdarea Mea şi M-au rugat
să fiu şi pe viitor la fel de răbdător cu ei.

11. Eu le-am spus: „Oricine iubeşte mult are şi multă răbdare, şi Eu, care am pentru voi iubirea cea
mai mare şi cea mai curată, am cu siguranţă şi cea mai mare răbdare. Dacă cineva se află în Mine prin
iubirea sa, şi Eu mă aflu în el; căci Eu Însumi sunt iubirea şi răbdarea sa."

12. În acea clipă, doi oameni care se aflau în tratament la băi s-au apropiat şi, adresându-se gazdei
lor, Marcu, care era aproape de Mine, l-au întrebat cine sunt Eu, fiindcă, ascultând cuvintele Mele
înţelepte, m-au luat drept un filozof; căci aceşti doi greci erau adepţi ai doctrinei lui Pitagora.

13. Marcu le-a răspuns: „Aici avem de-a face cu infinit mai mult decât înţelepciunea grecească a lui
Pitagora! Pitagora nu a redat niciodată vederea orbilor, nici auzul surzilor; însă Acesta de aici poate s-o
facă prin propria Sa putere, şi poate să învie chiar şi morţii! Ceea ce este cu siguranţă mult mai mult
decât Pitagora."

14. Cei doi greci au vrut să vorbească cu Mine, când tocmai a sosit un servitor care ne-a invitat la
masa de dimineaţă. Totuşi, cei doi ne-au urmat până lângă casă şi au aşteptat ca Eu să ies din nou de-
acolo, căci vroiau cu orice preţ să Mă cunoască mai bine.

15. De această dată, noi am rămas mai mult de-o oră la masă, iar celor doi greci ai noştri le-a fost
greu să aştepte. Totuşi, nu au îndrăznit să intre înăuntru, căci nu s-ar fi cuvenit, după normele lor lumeşti
de politeţe; însă au întrebat ba un servitor, ba altul dacă Mă cunoşteau vreun pic.

16. Dar servitorii primiseră poruncă de la Marcu să nu vorbească despre Mine nimănui înainte de
momentul la care Eu Însumi aş fi hotărât că este necesar, şi tocmai de aceea, chiar oferindu-le bacşişuri
grase, cei doi greci nu au putut să afle de la servitori nimic în plus faţă de ceea ce Marcu le spusese deja
despre Mine.

17. Totuşi masa noastră s-a terminat şi ea în sfârşit. A durat puţin mai mult de această dată,
deoarece Maria a relatat câteva istorioare din tinereţea sa, precum şi din a Mea, fapte pe care Matei le-a
consemnat cu fidelitate într-o carte separată.

Capitolul 153

Domnul nostru Iisus Cristos şi cei doi greci

1. Aşadar, am ieşit din nou cu toţii, şi nici n-am pus Eu bine piciorul pe prag, că cei doi greci s-au
şi înclinat înaintea Mea şi M-au rugat să binevoiesc să le spun ceva despre Mine.

2. Eu le-am răspuns: „Ce-aş putea să vă spun Eu despre Mine? Căci voi, fiind adepţi convinşi ai
lui Pitagora şi parţial ai lui Aristotel, nu vă veţi încrede doar în vorbe; iar dacă Eu aş împlini un miracol
înaintea voastră, aţi spune: «Aha, aparţine şcolii eseniene!» Puteţi aşadar să vă daţi seama că propria
Mea mărturie nu ar avea o valoare prea mare în ochii voştri şi nu v-ar fi deloc folositoare, aşa că
deocamdată este mai bine să tac decât să vă spun ceva."

3. Cei doi greci: „Ai grăit adevărul, învăţătorule, iar noi înţelegem cu claritate, din ceea ce ne-ai
spus în puţinele cuvinte cu care ne-ai caracterizat, că tu poţi să priveşti în lăuntrul oamenilor cu o privire
clarvăzătoare; în faţa ta, chiar şi filozoful cel mai învăţat cu greu ar putea să-şi ascundă gândurile. Însă
236
deoarece noi am concluzionat toate acestea din cele câteva cuvinte rostite de tine şi deoarece nu avem de
ce să punem la îndoială cuvintele tale, tu poţi, dacă vrei, să ne spui câte ceva despre persoana ta; căci un
cuvânt ieşit din gura unui înţelept autentic are o greutate mai mare pentru viaţa a mii de oameni decât
toate comorile pământului - care nu vor putea să-i întărească atunci când li se apropie sfârşitul.

4. Cuvântul înţeleptului rămâne mult timp în sufletul omului, şi atunci când, la apusul vieţii sale,
se face mai întuneric în el şi sosesc zile mai puţin plăcute, acest cuvânt devine o lumină care îl
consolează şi îi dă forţă de viaţă, şi este pentru oricine prietenul cel mai bun şi cel mai apropiat."

5. Eu am spus: „Dacă aşa credeţi, veniţi cu noi în pavilionul de pe colină, unde vom putea vorbi
mai mult."

6. Cei doi greci: „Învăţătorule, este adevărat că această faleză nu este prea înaltă, dar este foarte
abruptă şi este nevoie de plămâni buni şi de picioare zdravene pentru a ajunge la pavilion fără un efort
considerabil. În acest lăcaş, noi ne aflăm - fie Dumnezeul evreilor lăudat! - pe calea cea bună a
vindecării, însă pieptul şi picioarele noastre sunt încă slăbite şi nu am putea ajunge pe vârful acestui
munte decât cu mare efort. N-ai vrea tu să ne vorbeşti chiar aici, fie şi pentru un scurt moment, fapt
pentru care ţi-am fi cât se poate de recunoscători?"

7. Eu am spus: „Dragi prieteni, Eu ştiu mai bine decât oricine de ce nu vreau să vorbesc cu voi
decât pe acea înălţime, şi veţi afla şi voi în curând. Nu vă temeţi de această colină, căci micul vostru
efort se va transforma într-o mare alinare!"

8. Aceste cuvinte i-au convins pe cei doi greci să ne urmeze pe munte, în ciuda tuturor
dificultăţilor. Când am sosit la pavilion, ei s-au mirat că au ajuns aproape fără efort şi respirând uşor şi
au declarat că emanaţiile

acestui munte, precum şi izvoarele termale care ţâşneau fără îndoială din adâncurile sale, aveau o
influenţă benefică asupra trupului omenesc. La ei exista un fel de cult divin faţă de asemenea munţi,
cărora le împodobeau vârfurile cu temple dedicate unei oarecare divinităţi, adesea chiar mai multora;
căci oamenii spuneau şi credeau că munţii înzestraţi cu asemenea izvoare primeau adesea vizita şi
binecuvântarea zeilor celor nemuritori, izvoare pe care aceştia le consacrau pentru binele oamenilor
aflaţi în suferinţă.

9. Unul dintre greci a spus: „Aşa este, fără îndoială, însă majoritatea oamenilor, aruncaţi în această
lume fără să fi primit vreodată de la cineva nici cea mai mică educaţie în această privinţă, judecă altfel
lucrurile şi fenomenele. Imaginea cerului, cu soarele, luna şi aştrii nenumăraţi, precum şi spectacolul
naturii terestre au trezit în ei tot soiul de interpretări supranaturale, născute din propria lor imaginaţie; cu
siguranţă că acestea s-au amestecat apoi cu visele exaltate ale unor oameni, vise care, desigur, nu pot fi
în sine decât efectul unei imaginaţii prea bogate; astfel că, din aceste supoziţii şi vise, s-a născut credinţa
în nişte fiinţe superioare supranaturale, cărora poeţii cu har le-au atribuit apoi personalităţi diverse,
înfăţişându-li-le oamenilor în imagini corespunzătoare.

10. Apoi au venit oratorii şi magicienii abili, din rândurile cărora provine şi preoţimea actuală, care
este aproape imbatabilă cu templele şi oracolele ei şi care menţine poporul obişnuit într-o credinţă oarbă
în aceşti zei puternici, nu pentru propria lor convingere, căci niciun preot nu mai crede în aceasta, ci din
cauza regilor şi a prinţilor, pentru ca nu cumva poporul să se ridice împotriva opresorilor săi şi să le facă
rău.

11. Oricum ar fi cu aceşti zei, credinţa în una sau mai multe fiinţe superioare, fie ea şi oarbă, îmi
pare că valorează mai mult decât lipsa oricărei credinţe, iar un munte sau un vârf împodobit cu un
templu este întotdeauna mai înălţător pentru sufletul omenesc decât un peisaj arid, care nu oferă nicio
sursă de inspiraţie pentru imaginaţia omului.

237
12. În faţa unui om atât de înţelept ca tine, mare învăţător, eu nu pretind că ar trebui să le fie
acordată acestor divinități o oarecare realitate; însă nici nu le dispreţuiesc, deoarece, în toate suferinţele
acestei vieţi crude, şi, în final, chiar în momentul dureros al morţii, ele le oferă multor oameni
mângâierea necesară. Şi tocmai de aceea eu sunt întru totul de părerea înţeleptului Aristotel, fără ca prin
aceasta să vreau să aduc nici cel mai mic prejudiciu nobilei religii a evreilor.

13. Acum că ţi-am spus totul despre noi, prietenul meu şi cu mine, cred că şi tu poţi, mare învăţător,
să ne vorbeşti ceva mai mult. Dar pentru aceasta să fie după voinţa ta, aşa cum şi noi am vorbit după
cum ne-a dictat voinţa noastră!

14. Totuşi, înţelepciunea noastră grecească străveche mă împinge să adaug: prin modul nostru de a
gândi, noi suntem nişte adevăraţi înţelepţi, deoarece păstrăm întotdeauna vie în minte iminenţa morţii
noastre. Singura fericire pe care o căutăm pe pământ este aceea ca moartea să devină pentru noi nu un
motiv de spaimă, ci o adevărată alinare pentru inimă şi o mare mângâiere. Tocmai de aceea, un cuvânt
din gura unui mare înţelept valorează pentru noi mai mult decât toate comorile lumii; căci el va fi o
lumină care va mângâia inimile noastre, atunci când ochii noştri se vor închide faţă de lumina acestei
lumi.

15. Astfel, înţeleptule învăţător, binevoieşte să ne acorzi şi nouă un asemenea cuvânt, şi astfel vei fi şi tu
mult mai bucuros, ştiind că ai binecuvântat doi nefericiţi!"

Capitolul 154

Căutarea spirituală a grecilor

1. Eu am spus: „Dorinţa voastră, dragii Mei prieteni, este cu siguranţă lăudabilă, însă ea este şi
întrucâtva egoistă; căci, atunci când eraţi încă tineri, puternici şi sănătoşi şi nu vă gândeaţi la moartea
cea crudă, ca acum, la această vârstă, lumea cu bogăţiile sale însemna totul pentru voi, şi voi nu aspiraţi
decât la bunurile pământeşti trecătoare, pe care atunci le acumulaţi cu nesaţ, prin feluritele voastre
negoţuri. În plus, atunci voi nu dispreţuiaţi plăcerile lumeşti, ci luaţi parte la ele din plin, bucurându-vă
de tot ceea ce lumea putea să vă ofere mai plăcut şi mai atrăgător. În acele vremuri, voi nu vă gândeaţi
deloc la Dumnezeu, nici la filozofi şi nici la vreun cuvânt de alinare care să vă întărească şi să vă
lumineze sufletul.

2. Însă atunci când, la apropierea vârstei de cincizeci de ani, puterile voastre fizice au început să
scadă şi când, dintre bunii voştri prieteni şi cunoştinţe, aţi văzut mai mulţi părăsind această viaţă, adesea
în suferinţe şi chinuri grele, aţi devenit mai serioşi şi v-aţi întrebat: «Oare cât timp vom mai trăi? Există
oare, după această viaţă, aşa după cum spun preoţii noştri, o altă viaţă mai bună, ori poate mai rea, sau
nu mai există nimic după moarte? Cine poate, pe acest pământ, să ne dea o oarecare dovadă solidă în
această privinţă?»

3. Alţii, care nu au luat viaţa atât de în serios şi s-au îngrijorat mai puţin decât voi de această
supărătoare trecere, v-au spus: «Citiţi Platon, Aristotel şi Pitagora, şi veţi cunoaşte mai bine ce este cu
viaţa de dincolo!»

4. Ceea ce aţi şi făcut, cu cel mai mare zel, însă fără să vă clarificaţi. V-aţi adresat oracolelor, care
nici ele nu v-au satisfăcut câtuşi de puţin. Totuşi, aţi aflat că, în această privinţă, adevărata înţelepciune
s-ar găsi la esenieni şi în vechea Scriptură a evreilor. Aţi călătorit aşadar până la Eseea, însă nu aţi găsit
nici acolo ceea ce aţi căutat, aşa cum speraţi. V-aţi procurat atunci Scriptura evreiască şi aţi citit-o în
întregime, însă fără să înaintaţi niciun pas, deoarece nu aţi putut să o înţelegeţi; aţi câştigat doar faptul
că aţi renunţat la idolatria voastră şi aţi hotărât să consideraţi ca fiind posibilă existenţa unui Dumnezeu
Unic.

238
5. Această căutare care durează de aproape douăzeci de ani, căci acum aveţi aproape şaptezeci de
ani, v-a şubrezit. Copleşiţi de griji şi slăbiţi de tot felul de boli ale sufletului şi ale trupului, aţi frecventat
numeroase lăcaşuri de sănătate, şi acum şi pe acesta, care v-a fost lăudat, pentru a vă regăsi pe cât
posibil sănătatea trupului şi pentru a putea astfel să vă continuaţi cu mai mult elan căutarea esenţei
vieţii.

6. La sfatul Meu, aţi urcat cu noi pe acest munte, şi, după propria voastră mărturisire, simţiţi acum
că vă este mult mai bine decât înainte, când vă aflaţi jos. Şi, deoarece vă simţiţi mult mai bine, puteţi
acum să auziţi din gura Mea ceea ce, copleşiţi din ce în ce mai mult de îngrijorare, nu aţi putut auzi cu
claritate în timpul acestor douăzeci de ani, în ciuda tuturor eforturilor voastre.

7. Căci cel care caută la bătrâneţe, cu o mare seriozitate, ceea ce ar fi putut găsi cu mult mai uşor
în tinereţe dacă nu s-ar fi lăsat împiedicat de plăcerile şi frivolităţile lumii va mai putea să găsească ceea
ce caută, însă doar atunci când îşi va fi curăţat sufletul de toate impurităţile sale materiale!

8. Dacă omul şi-ar păstra până la o vârstă înaintată prospeţimea şi ardoarea tinerească, atunci ceea
ce voi aţi început să căutaţi acum douăzeci de ani i-ar rămâne la fel de indiferent precum v-a fost vouă
în anii tinereţii; însă neplăcerile tot mai mari legate de vârstă şi apropierea neîncetată a morţii trupului
constrâng puţin câte puţin sufletul ataşat de viaţă să se îngrijoreze cu privire la ceea ce va deveni această
viaţă şi să se întrebe dacă credinţele oarbe ale poporului au vreun sens.

9. Răspunsurile obscure şi echivoce pe care el (sufletul) le primeşte în căutarea sa, trezind în el

frica faţă de moartea trupului, îl purifică de iubirea de lume, care îl ţinea prizonier şi îl făcea orb şi surd;
el începe să dispreţuiască şi să fugă de bunurile acestei lumi, pe care le găsea odinioară atât de
delicioase, purificându-se tocmai prin aceasta de ceea ce îl încătuşa în sentimentul judecăţii şi al morţii
materiale.

10. Însă dacă sufletul ar putea, prin anumite modalităţi secrete, chiar şi la bătrâneţe, să
reîntinerească materia trecătoare a trupului său, el s-ar odihni perfect satisfăcut în mormântul său viu,
fără a se mai îngriji de adevărata sa viaţă. Şi tocmai de aceea Dumnezeu, în iubirea Sa eternă, a
conceput această viaţă pământească, destinată probării liberului-arbitru al omului, astfel încât omul să
fie constrâns să îmbătrânească şi să devină slab şi suferind, mai ales cel care, în tinereţea lui, s-a ataşat
prea mult de materia acestei lumi, pentru ca sufletul său, prea mult timp prizonier al morţii, să poată şi el
să se ridice către o Viaţă Veşnică sigură.

11. Când sufletul, cu ajutorul tainic al Creatorului şi Domnului Său, s-a eliberat astfel de judecata
materiei şi, prin eforturile sale susţinute, se găseşte el însuşi în lumina vieţii interioare, el devine
stăpânul propriei sale materii şi al morţii, de care nu se mai teme ca altădată, şi el nu se mai îngrijorează
deloc de vârsta şi de slăbiciunea trupului său, căci el însuşi a devenit sănătos şi puternic şi s-a umplut de
gânduri mângâietoare.

12. Aceasta este ceea ce căutaţi voi şi aţi găsit aici! Căci cel care caută cu adevărat trebuie să
găsească ceea ce caută. Celui care bate la poartă i se va deschide la momentul potrivit, şi celui care cere
i se va da ceea ce cere.

13. Întrucât aţi găsit aici în sfârşit ceea ce aţi căutat de multă vreme şi cu multă suferinţă, ceea ce va
urma vă va face să vedeţi mai clar. Acum este rândul vostru să vorbiţi din nou şi să ne spuneţi cu
sinceritate cum aţi înţeles ceea ce v-am spus Eu. Căci nu se poate sfârşi construcţia unei case noi atâta
timp cât pământul care trebuie să o poarte nu este perfect consolidat. Dacă vreţi, vorbiţi acum!"

14. Însă cei doi greci bătrâni erau atât de stupefiaţi, încât nu ştiau deloc de unde să înceapă.

239
 Capitolul 155

Întrebarea grecilor cu privire la omniscienţa Domnului nostru Iisus Cristos

1. După o clipă de tăcere, primul a luat cuvântul şi a spus: „O învăţătorule preaînţelept, aşa cum ai
descris şi tu în tot adevărul, am învăţat multe de-a lungul acestor douăzeci de ani nefericiţi - însă nici
chiar oracolele cele mai recunoscute nu au ştiut nimic despre tinereţea noastră, şi nici despre faptele
noastre; dar tu, deşi te-am văzut acum pentru prima oară în viaţa noastră, ne-ai descris într-un mod cu
totul neaşteptat, toate faptele şi gesturile cu atâta exactitate ca şi cum ai fi fost cu noi încă din tinereţea
noastră. Cum este cu putinţă? Ai citit pe chipurile noastre? Cum ai făcut?"

2. Eu am spus: „Nu vă preocupaţi de aceasta; căci, chiar dacă Eu v-aş răspunde, voi nu aţi
înţelege! Însă atunci când spiritele voastre se vor trezi mai mult, veţi începe să vă daţi seama de ce Îmi
este uşor să-i spun

fiecăruia în faţă ceea ce a gândit, a rostit, a dorit şi a făcut în fiecare clipă de la naşterea sa, căci nimeni
nu se poate ascunde de Mine. Însă nu este cazul deocamdată; acum puteţi vorbi."

3. Primul grec a spus: „Învăţătorule preaînţelept, am frecventat multe şcoli, am vizitat întregul Egipt,
unde am plătit pentru a ni se arăta tot ceea ce era de văzut în oraşele sale, şi am fost iniţiaţi în multe
mistere ale străvechii înţelepciuni; însă în nicio şcoală nu am găsit un învăţător care să poată să spună
despre el însuşi în tot adevărul ceea ce ne-ai spus tu adineauri despre tine - şi totuşi, tu pari a fi un om
obişnuit, care şi-a obţinut şi el înţelepciunea şi arta sa secretă prin intermediul vreunei şcoli!

4. Unde se află această şcoală? Şi dacă o asemenea şcoală nu există nicăieri în lume, înseamnă că
tu trebuie să fii un zeu, căci doar un zeu - conform cu ceea ce ne învaţă diversele religii despre însuşirile
zeilor cunoscuţi - poate face astfel de afirmaţii.

5. A-i spune unui om - pe care nu l-ai văzut niciodată şi despre care nu ai de unde să ştii nimic -
care este numele său, în ce oraş, în ce insulă sau în ce parte a pământului s-a născut, cine este el, ce
posedă, cum a trăit şi a acţionat, aceasta înseamnă infinit mai mult decât orice magie secretă. Oare
cunoşti tu şi numele noastre, locurile de naştere, şi dacă avem soţii şi copii?"

6. Eu am spus: „Dacă Eu cunosc unul dintre aceste aspecte, cu siguranţă că le cunosc şi pe

celelalte! Totuşi, dacă Eu v-aş vorbi despre numele voastre, despre locurile de naştere, despre femeile şi
copiii voştri, aţi gândi: «Ah, El a putut cu uşurinţă să afle toate acestea din documentele pe care le-am
arătat la sosirea noastră, pentru a putea fi primiţi în acest aşezământ, care aplică cu rigurozitate legile
romane!»

7. Însă ceea ce Eu v-am spus nu figurează în documentele voastre de călătorie, fiind aşadar mult
mai remarcabil decât dacă v-aş fi întâmpinat cu numele voastre de Policarp şi Eolit, locuitori din Melite,
şi aş fi adăugat că soţiile voastre, încă în viaţă, sunt din Atena, că tu, Policarp, ai opt copii - trei băieţi şi
cinci fete -, şi Eolit are doisprezece - cinci băieţi şi şapte fete. Căci aceasta este scris în documentele
voastre, pe care aş fi putut cu siguranţă să le citesc; însă ceea ce Eu v-am spus nu este scris acolo, iar Eu
nu am putut să le aflu în acest mod - şi totuşi, Eu mai ştiu multe altele, despre care nu vreau deocamdată
să vorbesc.

8. Cât despre şcoala în care, după părerea voastră, aş fi putut afla toate acestea, ea nu există
nicăieri în lume; căci Eu Însumi sunt şi Învăţătorul, şi Şcoala.

9. Cel care află toate acestea de la Mine, vine în această Şcoală a Vieţii prin credinţa în Unicul
Dumnezeu Adevărat, prin iubirea pentru El şi, de aici, pentru aproapele său, şi apoi trăieşte şi făptuieşte
conform cu această învăţătură, care este a Mea, acela este un adevărat ucenic al Şcolii Mele. Şi aceasta
este o Şcoală adevărată a Vieţii pentru toţi cei care vor să intre în ea şi să o urmeze cu perseverenţă până

240
la sfârşitul vieţii lor pământeşti. Şi în această şcoală vor găsi ei viaţa veşnică a sufletului în lumea de
dincolo, iar moartea şi judecata materiei se vor îndepărta de ei.

10. Iar cel care va intra în Şcoala Mea şi va urma învăţătura sa va înţelege atunci în el însuşi cum se
face că Eu sunt singurul ei învăţător şi că Eu însumi sunt această şcoală.

11. Însă în această şcoală nu se pune problema să mergeţi ba într-o parte, ba în alta, ci să aspiraţi
numai la Împărăţia lui Dumnezeu şi la dreptatea sa - şi această împărăţie se află în întregime în om şi
nicăieri altundeva, în vreun fast exterior -, şi să nu vă îngrijiţi de lucrurile şi bogăţiile acestei lumi, fără
valoare pentru sufletul omului, pentru că ele sunt tot atât de perisabile precum este un strop de rouă,
care, deşi strălucitor, se evaporă la cea mai mică adiere de vânt; căci tot ce va avea nevoie un autentic
ucenic al şcolii Mele pentru subzistenţa sa temporală i se va da pe deasupra.

12. Priviţi păsările din văzduh, animalele pădurii şi pe cele din ape: ele nu seamănă, nici nu culeg, şi
totuşi sunt înzestrate cu tot ceea ce le trebuie. Şi dacă Dumnezeu se ocupă de animale, nu se va ocupa El
oare cu atât mai mult de oamenii care cred în El şi care Îl iubesc mai presus de orice?

13. La fel, ca să luaţi exemplu de la ele, puteţi observa iarba şi numeroasele flori ale câmpului; cu
adevărat, frumuseţea veşmintelor lor o depăşeşte pe cea a veşmintelor lui Solomon în cea mai mare
strălucire a sa!

14. Şi dacă Dumnezeu, singurul Părinte adevărat al tuturor oamenilor, se îngrijeşte şi de ceea ce creşte
pe câmpuri şi care mâine va fi tăiat şi uscat, spre a fi ars în cuptoare sau folosit pentru hrana animalelor
domestice, El va veghea cu atât mai mult asupra copiilor săi, pentru ca ei să nu umble goi pe pământ:
căci un om care este un adevărat ucenic al Şcolii Mele nu preţuieşte el oare mai mult decât toată iarba şi
tot ceea ce creşte pe pământ?!

15. Tocmai de aceea, un adevărat ucenic al Şcolii Mele nu trebuie să se îngrijească de ceea ce va
mânca, nici de ceea ce va bea sau cu ce se va îmbrăca a doua zi; păgânii o fac - desigur, cei care nu sunt
ucenici ai Şcolii Mele -, însă adevăraţii Mei ucenici vor primi tot ceea ce le va fi necesar.

16. Acum ştiţi la ce şcoală Mi-am format Eu înţelepciunea. Şi vedeţi aici, în jurul Meu, un număr
considerabil de ucenici ai Mei, care pot să vă spună că aşa este cu Şcoala Mea precum v-am spus Eu, şi
nu altfel."

17. Atunci, făcând ochii mari, cei doi greci s-au întors către unul dintre ucenicii Mei, care era Ioan,
şi l-au întrebat dacă este aşa, căci ei nu prea înţelegeau cum vine asta.

Capitolul 156

Grecii pun întrebări despre Unicul Dumnezeu cel Adevărat

1. Iar Ioan le-a răspuns: „Da, dragi prieteni, aşa este, chiar dacă voi nu înţelegeţi încă; însă veţi vedea
mai limpede când veţi intra voi înşivă, prin credinţa în Unicul Dumnezeu Adevărat şi prin iubirea faţă
de El şi faţă de aproapele vostru, în această Şcoală care se află în voi.

2. Şi nu există pe întreg pământul nicio casă, niciun templu, nicio piramidă egipteană pentru
această Şcoală, căci ea constă doar în a cunoaşte adevărul divin interior şi, recunoscând acest adevăr, a
te conforma lui cu fidelitate.

3. Voi, cei care aţi căutat adevărul de multă vreme, l-aţi aflat aşadar. Voi ştiţi acum ceea ce trebuie
să facă un om pentru a deveni şi pentru a rămâne un adevărat ucenic al Şcolii Vieţii interioare; însă
ştiinţa şi cunoaşterea sunt departe de a fi suficiente pentru un ucenic al acestei Şcoli Divine a Vieţii

241
interioare, care se află în om, şi doar acţionând în mod deschis şi de bunăvoie, conform cu acest adevăr
recunoscut, omul devine cu adevărat ucenicul propriei sale şcoli de Viaţă."

4. După aceste cuvinte rostite de Ioan, cei doi greci şi-au spus în sinea lor: „Ce ciudat! Acest
ucenic vorbeşte asemenea Învăţătorului, şi el spune că noi am găsit în sfârşit aici adevărul pe care îl
căutam de atâta vreme. Toate acestea sunt cu adevărat lăudabile, numai că... noi nu simţim încă mare
lucru din acest adevăr! Şi dacă acest adevăr este încă atât de obscur în noi, cum am putea noi să ne
conformăm lui?

5. Ar trebui doar să credem într-un Unic Dumnezeu Adevărat, să 11 iubim mai presus de orice, cu
o iubire foarte pură, şi de asemenea pe aproapele nostru. Ah, nu ar fi o sarcină prea dificilă - însă cine
este acest Unic Dumnezeu Adevărat şi unde se află El?

6. Ar trebui deci să ne imaginăm, oarecum la întâmplare, un unic Dumnezeu adevărat, iar apoi să
credem deja, fără nici cea mai mică îndoială, în această fiinţă imaginată ca într-un Dumnezeu unic, şi în
acelaşi timp să o iubim mai presus de orice, şi de aici şi pe aproapele nostru: iată o cerere destul de
ciudată. Dacă toţi vom proceda astfel, fiecare îşi va avea un Dumnezeu al său, particular, şi ar trebui să
existe tot atâţia unici Dumnezei adevăraţi câţi oameni au trăit, trăiesc şi vor trăi pe bunul nostru pământ!
Aceasta ar fi mult mai rău decât politeismul nostru! Căci, cu el, ştim totuşi la ce să ne aşteptăm, şi
nimeni nu poate să-i spună altuia: «Zeus sau Apolo în care cred eu valorează mai mult decât Zeus sau
Apolo al tău!»

7. Pe termen lung, o asemenea învăţătură ar face să apară în mod inevitabil printre oameni un
astfel de rău, şi orice om mai inteligent de la natură l-ar considera pe Dumnezeul său în mod evident
superior celui al altuia mai puţin înzestrat, şi astfel am asista la reapariţia vechilor războaie ale zeilor.

8. Trebuie aşadar în mod evident şi cu toată certitudinea ca Unicul Dumnezeu Adevărat să fie
desemnat ca fiind cumva exterior omului, şi ca toţi oamenii să nu creadă decât în acest Dumnezeu,
pentru a-L iubi astfel mai presus de orice, altminteri, în timp, nimănui nu i-ar folosi o astfel de
învăţătură.

9. Noi am vrea ca Dumnezeul evreilor să fie astfel, însă evreii cei mai cu experienţă nu par să
creadă nici ei înşişi în el. Trebuie aşadar să fim lămuriţi asupra acestui Dumnezeu, căci altfel
Dumnezeul evreilor nu va fi cu nimic mai valoros decât Zeus al nostru, căci nici pe el nu l-am putut
vedea vreodată!"

Capitolul 157

Învăţătura Domnului nostru Iisus Cristos despre Unicul Dumnezeu cel Adevărat

1. Cum cei doi greci erau încă frământaţi de aceste gânduri, Eu i-am întrerupt, spunând: „Prietenii,
aceste cuvinte ale ucenicului Meu Ioan au născut în voi idei bizare! Dacă ar fi aşa precum gândiţi voi,
aţi avea fără îndoială dreptate; însă credinţa într-un Unic Dumnezeu Adevărat este altceva decât vă
imaginaţi voi, şi vă înşelaţi foarte tare asupra acestei chestiuni.

2. Voi vreţi să fiţi perfect luminaţi asupra Dumnezeului evreilor, ceea ce reprezintă din partea
voastră o cerere legitimă. Dar nu aţi citit cărţile lui Moise, în care se spune foarte clar şi cu certitudine
cine este Unicul Dumnezeu Adevărat, singurul în care trebuie oamenii să creadă, şi că ei nu trebuie să
aibă alţi zei?

3. Şi, prin intermediul lui Moise, acest Unic Dumnezeu Adevărat nu numai că S-a revelat ca atare,
pe muntele Sinai, în mijlocul semnelor măreţe pe care le-au putut vedea toţi fiii lui Israel prezenţi acolo,
dar a şi dictat porunci şi legi înţelepte, care, dacă ar fi respectate cu fidelitate, ar face din ei un popor
242
preafericit, căci ei ar avea astfel înaintea lor, perfect vizibil, un Dumnezeu căruia ar putea nu doar să-I
expună în mod liber, întocmai ca nişte copii tatălui lor, toate preocupările şi nemulţumirile lor, ci care
le-ar şi arăta fără încetare, într-o lumină deplină, Calea Vieţii eterne a sufletului şi le-ar deschide
privirilor lor marele tărâm al lumii de dincolo, cu locuitorii săi preafericiţi, despre care au mărturisit
profeţii odinioară, în rostirile şi în scrierile lor.

4. Şi dacă este astfel, şi dacă viaţa li s-a înfăţişat lor într-un mod atât de fericit, după cum au putut
verifica ei înşişi de mai multe ori prin experienţe incontestabile, de ce nu au rămas ei în această credinţă
şi în această lege care este cea mai bună pentru viaţă, iubindu-L pe Dumnezeu mai presus de orice, ca pe
cel mai bun dintre părinţi?

5. Acesta este efectul egoismului şi al ataşamentului faţă de lume, care, la mulţi oameni, au căpătat
încetul cu încetul o asemenea amploare, încât niciun sfat şi nici chiar pedepsele cele mai aspre, de care
au avut frecvent parte, nu i-au mai putut deturna de la ele.

6. Astfel ei s-au adâncit în vechea judecată a materiei lumii şi a senzualităţii trupeşti, şi au pierdut
atât de mult străvechea lumină a vieţii sufletului lor, încât nu mai pot de-acum înainte să-1 distingă de
trupul lor, nu mai ştiu ce este sufletul şi deci nu mai pot concepe că au un suflet destinat să trăiască
veşnic.

7. Şi cum ar putea un om, care a pierdut ceea ce are mai nobil în viaţa sa până într-atât, încât să nu
mai fie capabil, fiind încă în viaţă, să simtă că trăieşte, să recunoască existenţa lui Dumnezeu şi să aibă o
credinţă vie, dacă ataşamentul lui nemăsurat faţă de lume a ucis aproape în întregime în el ceea ce ar fi
trebuit să fie cel mai viu?

8. Şi ceea ce aţi trăit voi înainte de a începe să căutaţi străvechiul adevăr pierdut - şi mai trăiţi încă
în parte - experimentează în prezent, şi chiar de o mie de ori mai rău, nenumăraţi oameni. Cu adevărat,
vă spun Eu vouă, dacă nu aş fi venit Eu în această lume pentru a le arăta din nou oamenilor calea Vieţii
Veşnice a sufletului, nimeni nu ar fi fost în măsură să găsească această cale şi să fie astfel salvat în
această lume şi în cea de dincolo!

9. Tocmai de aceea, Eu Însumi sunt Calea, Adevărul şi Viaţa cea Veşnică; cine crede în Mine şi
urmează Cuvântul Meu îşi va salva sufletul de moartea eternă şi de judecata lumii materiale.

10. Voinţa Unicului Dumnezeu Adevărat şi Tată al oamenilor, care trăieşte etern prin propria Sa
putere, puteţi să o cunoaşteţi din cărţile lui Moise şi ale profeţilor. Dacă veţi urma cu stricteţe - după
cum vă spun Eu - chiar şi numai cele zece porunci ale lui Moise, veţi fi în întregime pătrunşi de Spiritul
lui Dumnezeu, care vă va lumina. Prin această lumină, nu numai că Îl veţi putea cunoaşte pe deplin şi Îl
veţi putea iubi mai presus de orice pe Unicul Dumnezeu Adevărat, ci El vi se va şi revela în persoană şi
vă va înălţa către înţelepciunea Sa supremă şi puterea Sa.

11. Atunci nu veţi mai gândi că orice om poate în final, conform învăţăturii Mele, să aibă propriul
său Dumnezeu, cu condiţia să fie capabil să-şi imagineze unul, în care să poată crede cu putere şi pe care
să-1 poată iubi mai presus de orice, pentru a atinge astfel viaţa veşnică a sufletului, ci veţi avea în voi
conştiinţa foarte clară a faptului că Dumnezeul care vi S-a revelat vouă este în mod imuabil chiar Cel
care S-a revelat întotdeauna, cu fidelitate, tuturor celor care au trăit şi au făptuit doar după Voia Sa.

12. Dacă Mă înţelegeţi mai bine acum decât la început, acţionaţi în consecinţă; şi când se va face
lumină în voi, veţi înţelege pe deplin cum aţi găsit aici, prin Mine, ceea ce aţi căutat în zadar de
douăzeci de ani, voi şi tovarăşii voştri, şi nu aţi putut afla decât aici."

243
 Capitolul 158

Grecii Îl recunosc pe Domnul nostru Iisus Cristos.

Despre feluritele boli - care este în realitate scopul acestora şi care sunt cauzele lor

1. Policarp a spus atunci: „Învăţătorule preaînţelept, îţi suntem extrem de recunoscători pentru
această învăţătură dumnezeiască, şi vom urma sfatul tău din toate puterile noastre, punct cu punct, pe cât
posibil, deşi chiar şi acum nouă ne este greu să înţelegem multe pasaje din învăţăturile lui Moise. Însă,
având în vedere promisiunea pe care ne-ai făcut-o, sperăm ca, urmând cât mai exact cu putinţă, după
sfatul tău, aceste zece porunci simple, să putem pătrunde în întregime spiritul învăţăturilor lui Moise şi,
prin aceasta, vom reuşi apoi să pătrundem şi învăţăturile altor profeţi.

2. Totuşi, preaînţeleptule învăţător, vei avea tu oare bunătatea, în marea ta răbdare, să ne spui dacă
chiar prin această cale spirituală tu ai atins această imensă înţelepciune şi putere cu adevărat
dumnezeieşti?"

3. Eu am spus: „Ca om din carne şi oase, desigur, pentru că, în esenţă, nu există şi nici nu ar putea
exista o alta, conform Ordinii Dumnezeieşti. Însă nu cel pe care îl vedeţi şi care acum vă vorbeşte aici v-
a dat acest sfat, ci un altul, mult mai mare, care sălăşluieşte în Mine, în toată plenitudinea iubirii,
înţelepciunii şi a puterii dumnezeieşti, căci Acesta este Cel care v-a vorbit, precum El a făcut odinioară
cu Moise şi cu alţi profeţi şi înţelepţi; şi cu adevărat El este singurul în care este necesar să credeţi
neclintit şi pe care este necesar totodată să-L iubiţi mai presus de orice, urmând Voinţa Sa ce este atât de
clar revelată vouă.

4. Astfel, chiar Cel pe care L-aţi căutat şi nu L-aţi aflat în nicio şcoală şi în niciun templu a venit în
această lume, prin Mine, sub o formă vizibilă.

5. Şi tot astfel precum Eu sunt prezent în Mine Însumi, fiind în acelaşi timp la lucru în întregul
infinit, Eu voi fi prezent şi la lucru, în Spirit, în toţi cei care vor respecta poruncile Mele uşoare, vor
crede în Mine şi Mă vor iubi mai presus de orice.

6. Însă Eu nu voi fi în cei care, crezând cu putere în Mine, vor striga «Doamne, Doamne!», dar vor
fi călduţi în faptele lor şi neglijenţi în iubirea pentru aproapele lor, şi nu Mă voi revela lor personal, iar
sufletele lor nu se vor umple de puterea şi înţelepciunea Mea. Căci orice om are o voinţă perfect liberă,
şi tocmai de aceea Eu vreau ca el să vină mai întâi la Mine pe deplin liber, acţionând după Voia Mea
fidel revelată, şi atunci Eu voi veni la el pentru a Mă revela lui în persoană, şi, prin Duhul cel Sfânt al
iubirii Mele eterne omniprezente, Îl voi umple cu întreaga Mea înţelepciune şi putere - astfel a vorbit
odinioară şi vorbeşte încă Domnul Dumnezeu!"

7. Auzind aceste cuvinte din gura Mea, cei doi greci au făcut ochii mari de uimire. După un
moment de reflecţie, ei au spus: „Noi credem cu tărie în sinea noastră că în spatele Tău trebuie să se
ascundă mult mai mult decât un om de o foarte mare înţelepciune, căci Tu ne-ai demonstrat aceasta
foarte clar, dezvăluindu-ne întreaga noastră existenţă. Însă ultimele Tale cuvinte ne arată în modul cel
mai evident că, în ciuda faptului că ai un trup de carne, Tu Însuţi eşti pe deplin Dumnezeu, chiar Cel pe
care L-am căutat atâta vreme fără a-L fi putut găsi până acum.

8. Şi deoarece Te-am găsit în prezent, nicio forţă din lume nu va mai putea vreodată să ne
deturneze de la ceea ce nu mai este doar o credinţă, ci o certitudine perfectă.

9. Însă, Învăţătorule, deoarece Tu Însuţi eşti în persoană Unicul Dumnezeu Adevărat, în care toţi
oamenii ar trebui să creadă în mod absolut şi a cărui Voinţă fidel revelată ar trebui să o îndeplinească în
mod activ, noi, care credem pe deplin în Tine, îndrăznim să Te rugăm cu umilinţă să ne însănătoşeşti pe
cât posibil trupurile, pentru răstimpul în care vom mai avea nevoie de ele întru desăvârşirea sufletelor
noastre - căci noi credem în prezent că nimic nu Îţi este imposibil!
244
10. Nu cerem aceasta ca pe un semn al autenticităţii celor recunoscute de noi deja, ci doar pentru că
am putea să lucrăm cu siguranţă mai bine, pentru desăvârşirea sufletelor noastre şi a sufletelor
tovarăşilor noştri, având nişte trupuri sănătoase, şi nu unele slăbite sau bolnave. Căci şi sufletul suferă
atunci când are un trup bolnav, care nu mai are nicio poftă de viaţă."

11. Eu am spus: „Să fie după credinţa voastră; dar să mai ştiţi, şi să nu uitaţi, că nu este întotdeauna
profitabil pentru sufletul omului ca trupul său să fie perfect sănătos; căci atunci când trupului îi merge
prea bine, el este cu atât mai deschis către numeroasele atracţii senzuale, la care sufletul său începe
atunci să râvnească şi el mai uşor decât dacă trupul său ar fi slăbit şi bolnav - şi astfel boala trupului
veghează oarecum la poarta vieţii interioare a sufletului.

12. Fie ca trupurile voastre să fie totuşi perfect sănătoase de acum înainte; însă păziţi-vă să cădeţi
din nou în vechile voastre păcate, şi, cu ele, în alte boli şi mai rele decât cele vechi, cu acele ocazii care
se petrec atât de des la greci! Pentru aceasta, să aveţi întotdeauna sub ochii şi în inimile voastre
poruncile lui Moise, şi ele să fie voia voastră. Lepădaţi-vă de voi înşivă şi urmaţi spiritul Învăţăturii
Mele!

13. Eu nu vreau ca oamenii să treacă prin această viaţă terestră, care le testează liberul-arbitru, cu
un trup bolnav; însă tocmai oamenii sunt cei care creează toate bolile trupului şi ale sufletului lor, atunci
când nu urmează vechile precepte ale Iubirii şi Ordinii Mele şi când fac ceea ce nu ar trebui să facă;

14. Eu nu pot schimba Ordinea Mea, care doar ea permite oricărui lucru şi fenomen să existe,
pentru nevoile frivolităţii oamenilor şi ale orbirii lor voite. Dacă un om, ştiind că trupul său va suferi
când îl va lovi sau înţepa, se loveşte şi se înţeapă totuşi, va fi doar vina sa dacă trupul său va resimţi
atunci dureri violente; căci dacă oamenii sunt nebuni, pentru aceasta Eu nu-i voi da unui suflet un trup
insensibil şi nici nu-1 voi împiedica să cadă de pe un acoperiş datorită greutăţii. Luaţi aminte şi la
acestea!"

Capitolul 159

Despre practica milosteniei

1. Cei doi greci au spus: „Învăţătorule, Îţi mulţumim din adâncul inimilor şi sufletelor noastre pentru
această vindecare neaşteptată şi minunată a trupurilor noastre, şi Te implorăm să binevoieşti în viitor să
ne dai întotdeauna forţa necesară pentru a rezista eroic tuturor ispitelor care vor veni asupra noastră -
dacă, din cauza sănătăţii trupurilor noastre, am fi tentaţi vreodată să dăm dovadă de slăbiciune şi să ne
lăsăm seduşi de vreo atracţie a lumii şi a cărnii; căci noi vedem bine acum că, fără ajutorul Tău, niciun
om nu poate să triumfe asupra pericolelor şi asupra duşmanilor de tot felul care îl pândesc.

2. Este fără îndoială uşor să scapi de un inamic pe care îl vezi, sau să îl înfrunţi cu curaj, cu armele în
mâini, pentru a-1 face inofensiv; însă omul are nenumăraţi duşmani invizibili, pe care doar Tu, Doamne,
îi vei putea combate întotdeauna într-un mod victorios. Şi tocmai de aceea, noi Te rugăm să ne vii în
ajutor dacă vreodată vreun duşman invizibil s-ar apropia de noi pentru a ne face rău; căci doar prin
atotputernicia Ta omul poate să învingă asemenea duşmani."

3. Eu am spus: „Aveţi dreptate să spuneţi aceasta: fără Dumnezeu, niciun om nu poate face nimic
pentru salvarea sunetului său, şi, chiar dacă a făcut din proprie voinţă tot ceea ce poruncesc legile care i-
au fost revelate, el trebuie chiar şi atunci să-şi spună în sinea lui că a fost un slujitor leneş, şi să nu-I
aducă slavă decât lui Dumnezeu pentru tot binele pe care a putut să-1 facă, şi astfel Dumnezeu îl va
întări întotdeauna.

4. Cel care Îi aduce slavă lui Dumnezeu pentru orice bine, acela Îi este plăcut lui Dumnezeu şi este
un adevărat slujitor după inima Sa. Dumnezeu nu-1 va părăsi niciodată, ci îl va proteja cu mâna Sa pe
245
cel care nu-L părăseşte pe Dumnezeu în inima sa; însă cel care în inima sa Îl părăseşte pe Dumnezeu şi
nu-i mai pasă deloc sau aproape deloc de El, se crede el însuşi un stăpân şi acţionează după raţiunea sa
lumească, şi, dacă ceva îi reuşeşte, se mândreşte cu aceasta şi vorbeşte despre inteligenţa sa şi despre
faptele sale măreţe, acela s-a răsplătit singur şi nu mai are ce răsplată să aştepte de la Dumnezeu. Astfel,
faceţi în numele Meu tot ceea ce este bine şi drept, iar Eu voi fi întotdeauna alături de voi pentru a vă
întări!"

5. Atunci cei doi greci Mi-au mulţumit încă o dată şi la fel şi Kisjonah, Philopold, hangiul din
Iesaira, luntraşul şi conducătorul sătucului de pescari, şi toţi ucenicii Mei M-au lăudat pentru că le-am
făcut aceste revelaţii celor doi greci.

6. Apoi grecii M-au întrebat dacă le-ar putea împărtăşi şi tovarăşilor care veniseră cu ei în acest
lăcaş ceea ce trăiseră ei minunat aici.

7. Eu am spus: „Nu vorbiţi despre Mine şi nu divulgaţi prezenţa Mea atâta vreme cât Eu Mă voi
afla în acest loc; însă puteţi vorbi cu zel despre ceea ce cunoaşteţi din Moise şi Profeţi, cu precădere din
Isaia şi Ezechiel.

8. Totuşi, înainte de plecarea Mea, Eu Însumi voi face o vizită oaspeţilor acestui lăcaş şi-i voi
invita pe cei care vor dori să intre şi ei în Împărăţia lui Dumnezeu. Apoi, veţi putea să le spuneţi mai
multe, iar cei asupra cărora vă veţi aşeza mâinile în numele Meu vor fi vindecaţi; dar să nu faceţi aceasta
decât după vizita Mea în acest lăcaş, care poate va avea loc chiar astăzi."

9. Atunci, ridicându-se, cei doi greci Mi-au mulţumit din nou, iar apoi au coborât pentru a-şi
reîntâlni tovarăşii, care se aflau deja în căutarea lor. Iar noi am rămas pe această colină până după prânz,
discutând despre efectele credinţei şi ale adevăratei şi purei iubiri pentru Dumnezeu şi pentru semeni.

10. În legătură cu iubirea de semeni, prietenul nostru Marcu M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule,
trebuie să ne arătăm milostivi în aceeaşi măsură şi faţă de cei despre care se ştie că sunt nişte risipitori
nemernici, care au mâncat şi au irosit cea mai mare parte din bunurile lor în cele mai rele păcate, şi să
facem la fel şi pentru duşmanii noştri recunoscuţi?"

11. Eu am spus: „Atunci când practicaţi milostenia, faceţi bine tuturor, fără excepţie; căci cu cel
care face excepţii, voi face şi Eu cu el multe excepţii.

12. Dacă vreunul vine la voi, în necazul său, arătaţi-vă milostenia către el, fie că este vorba despre
aspecte materiale sau morale, însă milostenia morală trebuie să primeze!

13. Dacă aţi adus pe calea cea bună un păcătos şi dacă el se află în nevoie, în sensul material,
ajutaţi-1 să-şi remedieze situaţia. Dacă în continuare păcătuieşte din nou, mustraţi-1 cu toată dragostea
şi să nu deveniţi duşmanul său. Căci aşa precum veţi fi măsurat în numele Meu, tot astfel vă va fi şi
vouă măsurat!

14. Nu judecaţi pe nimeni, pentru a nu fi voi înşivă judecaţi în lumea de dincolo. Şi nu condamnaţi,
nici nu vorbiţi de rău pe nimeni, pentru a nu fi nici voi condamnaţi şi vorbiţi de rău!

15. Faceţi binele celor care vă fac răul şi vă veţi face din ei prieteni. De asemenea, binecuvântaţi-i
pe cei care vă urăsc şi vă vorbesc de rău, iar ei vor veni să se căiască. Iertaţi-i de şapte ori câte şaptezeci
şi şapte pe duşmanii voştri; dacă ei nu se îndreaptă, veţi putea atunci să aduceţi fapta lor înaintea unui
judecător al acestei lumi, iar comunitatea îl va respinge pe acest duşman care nu doreşte să devină un
om bun. Căci cel care face răul şi nu vrea să se îndrepte trebuie să fie pedepsit, pentru ca să nu-i facă pe
alţii să păcătuiască din cauza lui.

246
16. Tocmai de aceea, trebuie întotdeauna să vă supuneţi autorităţii acestei lumi, fie ea blândă sau
severă; căci ea nu ar avea nicio putere dacă nu i-ar fi fost dată de sus, din cauza mulţimii de păcătoşi
care persistă în greşeli!

17. Totuşi nu trebuie să fiţi habotnici şi să recurgeţi fără o necesitate reală la judecata acestei lumi:
cruţaţi-1 pe aproapele vostru pe cât posibil de ceea ce nu aţi dori să vi se petreacă vouă. Doar cei care
sunt în mod evident hoţi sau bandiţi şi cei mai răi păcătoşi şi violatori trebuie aduşi înaintea tribunalului,
şi de asemenea cei care au comis o crimă. Însă, atunci când veţi face aceasta, să n-o faceţi cu supărare:
faceţi doar ceea ce este necesar, iar restul lăsaţi pe seama Mea şi a judecătorilor!

18. Aceasta este Voia Mea, prietene, în această privinţă; cine i se va conforma nu va fi niciodată
lipsit de binecuvântarea Mea."

19. Iar Marcu Mi-a mulţumit pentru acest sfat şi pentru toate celelalte.

20. Un slujitor a venit atunci să ne spună că masa de prânz este gata, iar noi ne-am ridicat şi am
coborât către casă.

Capitolul 160

Medicul grec povesteşte ce a trăit şi Îl mărturiseşte pe Domnul nostru Iisus Cristos

1. În timp ce noi luam masa la Marcu, cei doi greci discutau împreună cu tovarăşii lor; căci aceştia
din urmă au remarcat foarte repede că cei doi prieteni ai lor îşi recăpătaseră sănătatea, şi i-au întrebat ce
li se petrecuse.

2. Cu toată bunăvoinţa din lume, cei doi greci nu au putut să ţină sub tăcere tot ce li se petrecuse în
acea dimineaţă. Aşadar ei le-au vorbit despre Mine tovarăşilor lor, dar într-un mod modest şi cu cea mai
mare rezervă, căci ei nu au uitat ceea ce Eu le spusesem.

3. Ei M-au descris ca pe un evreu foarte înţelept, având în plus puterea extraordinară de a vindeca
la voinţă, în mod perfect, toate bolile, astfel încât un bolnav putea să dobândească dintr-o dată cea mai
bună stare de sănătate, cum nu a avut niciodată, nici măcar în tinereţea sa.

4. Tovarăşii lor, auzind toate acestea, şi, mai mult, şi despre înţelepciunea Mea, au vrut să vină şi
ei la Mine pentru a Mă implora să le vindec trupurile. Însă cei doi greci i-au făcut să se răzgândească,
anunţându-i că Eu voi vizita oricum lăcaşul băilor, poate chiar după-amiază. Tovarăşii celor doi greci ai
noştri s-au mulţumit pentru moment cu aceasta, însă nu au mai vorbit despre nimic altceva decât despre
Mine.

5. Unul dintre ei, care era el însuşi un medic vestit în ţinutul lui, a făcut remarca următoare, atunci
când a aflat mai multe despre Mine: „Eu încep în sfârşit să înţeleg ce este cu acest neobişnuit înţelept şi
Mântuitor al evreilor! Acesta trebuie să fie acelaşi om despre care am auzit mult vorbindu-se în Tir şi în
Sidon, la fel ca mulţi dintre voi, poate.

6. Se spune că este un galilean din Nazaret, fiul unui tâmplar, şi că la vârsta de treizeci de ani el a
renunţat la meseria sa, şi-a luat ucenici şi şi-a început misiunea de învăţător şi vindecător. Totuşi, preoţii
evrei îl persecută, deoarece poporul i se alătură şi crede în el, fiindcă îşi sprijină învăţătura pe mari
miracole.

7. Unii îl consideră un mare profet, alţii un nou rege al evreilor, care ar trebui să-i alunge pe
romani din Iudeea - ceea ce eu nu cred că este planul său, căci el pare să fie mai degrabă un prieten al
păgânilor decât al evreilor, care nu Îl respectă deloc pe Dumnezeul lor. Alţii îl consideră un adevărat fiu
al lui Dumnezeu, iar alţii chiar drept Iehova în persoană, care, cu propria Sa putere, S-ar fi înveşmântat
247
în trupul de carne al oamenilor acestei lumi pentru a le aduce învăţătură în toate domeniile vieţii şi a-i
trezi din lunga noapte a nenumăratelor lor păcate.

8. Orice-ar fi, îl vom cunoaşte cu siguranţă atunci când va veni să ne vadă - numai să fie cel despre
care, precum v-am spus deja, am auzit atât de mult vorbindu-se."

9. Ceilalţi au spus la rândul lor: „Da, da, bine-ai grăit! Şi noi am auzit adesea povestindu-se, în
legătură cu acest galilean, fapte ieşite din comun, care ne păreau mai incredibile chiar şi decât tot ce
ştim noi din mitologia noastră, şi suntem şi noi de aceeaşi părere că, dacă este adevărat tot ce se spune,
atunci el este un Dumnezeu autentic, şi trebuie să credem şi noi, grecii şi romanii, în el!"

10. Cei doi greci deja vindecaţi au răspuns: „Aveţi dreptate, şi ne aduceţi astfel aminte de ceva
despre care deja am auzit vorbindu-se de câteva ori în ultima perioadă a căutării noastre după adevăr
despre care ştiţi şi voi; aceasta nu ne-a venit în minte în prezenţa Sa, deşi El Însuşi a făcut o aluzie de
faţă cu noi, dar poate chiar El a vrut să nu ne amintim. Atunci când El va veni aici, sigur va vorbi şi
despre asta - dar va fi mai mult pentru voi decât pentru noi!"

11. Tovarăşii lor au spus: „Ah, dragi prieteni, când vom fi în prezenţa sa vom vedea dacă apare o
ocazie favorabilă şi dacă ne permite să-1 întrebăm despre asta. Noi am fi foarte fericiţi şi extraordinar de
recunoscători dacă el ne-ar vindeca trupurile, mai ales măruntaiele obosite de vârstă şi care nu mai vor
deloc să servească membrelor noastre.

12. Ca medic, am putut desigur să alin suferinţele multor oameni bolnavi; însă ierburile, rădăcinile,
alifiile noastre şi băile de sănătate nu vindecă atât de bine şi slăbiciunile vârstei - pe care omul şi le
provoacă adesea singur -, precum aţi fost voi vindecaţi de acest om minunat.

13. Un om capabil să facă aşa ceva doar prin voinţa sa valorează cu siguranţă mai mult decât o
mulţime oricât de mare de oameni, a căror voinţă nu este în stare să rupă nici măcar cel mai subţirel fir
al unei case de păianjen, şi cu atât mai puţin să vindece sângele şi măruntaiele unui bătrân slăbit. Un om
care poate toate acestea este, prin urmare, un Dumnezeu pentru ceilalţi oameni, pentru motivul de bun-
simţ că el poate săvârşi fapte pe care nu le-am aştepta decât de la marii zei - însă pe aceştia niciun
muritor nu i-a văzut vreodată.

14. Se spune că zeii lucrează pentru noi, oamenii, numai într-o manieră invizibilă şi că o mulţime
nenumărată de forţe naturale şi de spirite de orice fel li se supun - însă oamenii trebuie să se
mulţumească să creadă în ei, şi nimeni nu a putut ridica vreodată vălul întunecat al tulburătoarei Isis.
Dar acest om îşi realizează opera sa divină sub privirile noastre, vorbeşte, învaţă şi îşi ia chiar ucenici
care deprind de la el arta de a deveni asemănători zeilor, şi, cine ştie, poate chiar nemuritori precum sunt
ei. Un asemenea om este, evident, de preferat tuturor acestor zei care nu s-au arătat niciodată, nici măcar
unui singur om, pentru a dovedi, fie şi pe jumătate, existenţa şi realitatea faptelor lor.

15. Însă Acesta este aici, şi El mărturiseşte în faţa tuturor şi cu tot adevărul că este un Dumnezeu viu
şi autentic, în existenţa căruia nu avem nevoie să credem orbeşte, deoarece putem să ne convingem de
ea prin toate simţurile noastre; mie îmi este suficient chiar şi numai acest motiv pentru a declara că El
este Adevăratul şi Unicul Dumnezeu, şi resping ca fiind himere toate celelalte divinităţi, născute cu
siguranţă doar din fantezia oamenilor, deoarece El a ştiut, prin Voinţa Sa, să vă dea amândurora o stare
de sănătate pe care nu aţi avut-o niciodată, de când vă cunosc eu. Astfel că eu Îi aduc Lui, cu anticipaţie,
întreaga slavă care I se cuvine unui Dumnezeu! Şi, în ciuda vechilor boli ale stomacului şi ficatului meu,
mă bucur să-L văd şi să pot să-I mărturisesc întreaga mea iubire şi profundul meu respect. Şi poate va
vrea să-mi acorde şi mie vindecarea completă pe care El o poate realiza atât de uşor."

248
 Capitolul 161

Confesiunea uimitoare a medicului

1. După ce medicul le-a vorbit în acest fel plin de înţelepciune despre Mine tovarăşilor săi - care,
cu excepţia celor doi greci deja vindecaţi, au ridicat toţi din umeri la afirmaţiile sale, fapt pe care Eu îl
ştiam foarte bine -, Voinţa Mea 1-a vindecat pe acest medic de toate bolile sale vechi în acelaşi mod
desăvârşit în care îi vindecase înainte pe cei doi greci. El şi-a dat seama de îndată, şi a luat apoi din nou
cuvântul, cu aerul cel mai fericit din lume (medicul): „Prieteni, ascultaţi-mă: omul pe care, după
raţiunea şi convingerea mea deplină - deşi voi toţi daţi din umeri -, l-am calificat ca fiind singurul şi
Unicul Dumnezeu Adevărat, a împlinit deja asupra mea - şi aceasta fără să ni se arate - miracolul dorit
de mine! Căci mă simt deodată perfect sănătos, aşa cum nu am mai fost niciodată de-a lungul vieţii
mele, iar toate părţile trupului meu sunt învigorate şi întărite!

2. Şi acest om, pe care eu îl consider Unicul Dumnezeu Adevărat şi înaintea căruia restul nu este
decât o himeră obscură, este cel care a făcut aceasta, dându-mi astfel, pentru a proba adevărul perfect al
afirmaţiei mele, o dovadă mai bună chiar decât dacă El ar fi creat mii de sori noi pe bolta cerească; căci,
chiar stăpânind arta completă a magicienilor, despre care vorbesc oracolele, niciodată un om nu a putut
cunoaşte de la distanţă vreo dorinţă secretă a altcuiva, şi cu atât | mai puţin să vindece într-o asemenea
măsură cum am fost eu vindecat, prin simpla sa voinţă şi fără niciun alt mijloc, un om suferind.

3. Oare veţi mai ridica din umeri şi acum, când eu, care sunt un medic cu mare experienţă în multe
domenii, Îl recunosc pe acest Mare Om - deşi originar din Galileea, după trupul Lui vizibil - ca fiind
singurul şi Unicul Dumnezeu Adevărat, care poate să ne salveze de toate relele, şi o va face dacă Îi
aducem slavă, şi când eu Îl mărturisesc cu toată convingerea ca fiind ceea ce este fără putinţă de tăgadă?

4. Este uimitor cum voi puteţi crede în metamorfozele puerile ale zeilor noştri imaginari sculptaţi
în piatră, lemn şi metal - deşi ei nu au îndeplinit niciodată nici cea mai mică rugăciune şi nici nu au
salvat pe nimeni de la nimic -, şi păreţi să vă îndoiţi atunci când este vorba despre acest Om minunat!
De ce, spuneţi-mi!"

5. Unul dintre tovarăşi a răspuns: „Dragă prietene, noi te respectăm cu toţii şi te cunoaştem ca
fiind un om deosebit de integru, care a arătat întotdeauna o puternică înclinaţie către tot ceea ce este
bun, adevărat şi minunat, însă ştim de asemenea că tu atingi cu uşurinţă extremele, într-o direcţie sau în
cealaltă, şi că rareori te afli în ceea ce se numeşte calea de mijloc; dar noi, ceilalţi, preferăm dictonul:
Festina lente («Grăbeşte-te încet»)!

6. Nu vrem deloc să contrazicem afirmaţia ta, şi credem chiar că este foarte posibil ca tu să nu te fi
înşelat; însă toate acestea ne-au luat pe neaşteptate, precum un fulger, şi, cu măruntaiele şi cu spiritele
noastre slăbite, nu le-am putut digera atât de repede ca tine, care eşti acum pe deplin sănătos. În plus, o
mulţime de greci şi de romani, şi mai ales de evrei, pot să ne audă aici, şi, dacă am începe să strigăm în
mod zgomotos, când putem să ne bucurăm la fel de mult şi în tăcere, riscăm să facem mai mult rău decât
bine unei cauze în sine foarte nobile şi într-adevăr minunat de divine.

7. Astfel, nu atât ceea ce ne-ai spus ne-a făcut să dăm din umeri a îndoială, ci vocea ta afectată,
care uneori era puţin prea ridicată şi risca să atragă curând, în acest loc, un foarte mare număr de curioşi.
Să lăsăm mai întâi ca acest mare Om-Dumnezeu să vină El Însuşi să ne vorbească, şi apoi vom putea şi
noi vorbi în gura mare. N-avem oare dreptate să preferăm o tăcere prudentă, decât să facem mare larmă
încă de la început?"

8. Medicul a răspuns, cu o voce puţin mai ponderată: „Prieteni, cel care, precum eu în prezent, L-a
găsit şi L-a recunoscut pe adevăratul Dumnezeu poate preabine să lase deoparte prudenţa muţească,
pentru a le arăta în mod public tuturor comoara inestimabilă pe care a găsit-o, astfel încât chiar şi cei
orbi să poată aspira la Lumina Vieţii!

249
9. Şi, deoarece sunt mai mult decât convins de marele adevăr al spuselor mele, până în cea mai
infimă fibră a trupului şi a fiinţei mele, eu nu mă tem pentru nimic în lume de niciun grec sau roman, şi,
cu atât mai puţin, de vreun evreu ipocrit! Îi întreb pe toţi cei care se află ca şi noi în acest nou lăcaş de
sănătate, din cauza bolilor lor, dacă vreunul dintre ei ar putea să mă vindece în mod miraculos, aşa
precum a făcut-o Acela pe care eu Îl mărturisesc în mod public ca fiind Unicul Dumnezeu şi Învăţător?

10. Şi dacă atotputernicia Voinţei Sale s-a afirmat în mine în văzul tuturor, cum aş putea eu - atunci
când El mi-a acordat ajutorul Său - să tac înaintea oamenilor celor slabi? Ar trebui cumva să mă tem că
unul sau altul mi-ar cere socoteală pentru noua mea credinţă, întemeiată pe experienţa cea mai vie?
Pentru aceasta, cu adevărat, nu m-aş teme nici măcar de Cezar!

11. Un tiran ar putea fără îndoială să ucidă trupul meu, însă nu poate face nimic împotriva sufletului
meu; dar Dumnezeul meu, care poate învia morţii, are şi sufletele noastre în puterea Sa, altminteri El nu
ar putea cunoaşte imediat gândurile şi dorinţele noastre cele mai ascunse.

12. Odată ce L-ai găsit în sfârşit pe singurul şi Unicul Dumnezeu Adevărat şi atotputernic, într-un
mod absolut evident şi palpabil, trebuie să fii nebun să te temi de oamenii neputincioşi mai mult decât
de Dumnezeu! Acela care vrea să se teamă pentru el însuşi, să se teamă mai bine de Dumnezeu, şi nu de
oameni!

13. Aşadar, cine ar putea să mă prindă şi să-mi facă rău, atunci când sunt în mâinile atotputernice
ale lui Dumnezeu, care mă adăposteşte şi mă protejează? Chiar şi dacă Furiile toate şi diavolii evreilor,
în caz că există, s-ar abate asupra mea, şi împreună cu ele toate animalele sălbatice, viperele şi şerpii -
ce-ar putea ele să facă împotriva atotputerniciei lui Dumnezeu?!"

Capitolul 162

Discuţia dintre magistratul roman şi medicul grec

1. Atunci, un roman distins, care îl asculta pe medicul nostru de ceva vreme, a înaintat către el şi i-
a spus: „Prietene, cine este aşadar acest Unic Dumnezeu Adevărat pe care l-ai găsit şi pentru a cărui
atotputernicie tu tocmai ai declarat aici război, înaintea tovarăşilor tăi mai modeşti, tuturor vechilor zei
şi tuturor oamenilor, Furiilor, diavolilor, animalelor sălbatice, viperelor şi şerpilor, şi poate chiar şi
elementelor înseşi? Tu cunoşti rigoarea necruţătoare a legilor romane: eu sunt un magistrat roman, sosit
aici împreună cu oamenii mei. Ce-ai spune tu dacă, în ciuda atotputerniciei acestui nou Dumnezeu care
pretinzi că poate să te protejeze, aş pune să fii arestat de către zbirii mei şi aruncat într-o temniţă
funestă? De aceea, justifică acum vorbele tale despre acest nou Adevărat Dumnezeu Unic, căci
altminteri vei păţi ceea ce ţi-am promis!"

2. Medicul, plin de un mare curaj, a răspuns: „Mare judecător, şi tu ai venit aici bolnav, după ce ai
căutat ajutor, în zadar, la toţi zeii şi medicii, printre care şi la mine, la Melite, pentru boala incurabilă a
plămânilor tăi! Ce ai gândi tu despre un om în carne şi oase, căruia ai putea să-i vorbeşti şi care, într-o
clipă şi prin forţa miraculoasă a voinţei sale, te-ar vindeca pe deplin şi pentru totdeauna, chiar de la
distanţă, astfel încât să te simţi mai bine decât te-ai simţit vreodată în tinereţea ta?

3. L-ai pune pe acest om pe-acelaşi rang cu noi, care nu suntem capabili să ne ajutăm reciproc, şi l-
ai ameninţa cu autoritatea ta de judecător roman? Sau ţi-ai spune mai degrabă în sinea ta: «Acest om
poate să facă ceea ce niciun om nu a putut vreodată, ci numai Dumnezeu. Astfel că El este cu siguranţă
de o natură perfect divină!»?

4. Acesta este chiar omul pe care l-am găsit eu! În această dimineaţă, pe deal, El i-a vindecat, doar
prin Voinţa Sa, pe cei doi pe care îi vezi acolo. Ei ne-au adus această veste bună, şi, în mine, care sunt
medic la Melite - aşa precum tu ştii preabine, deoarece ai venit la mine acum un an, din cauza reputaţiei
250
mele, ce s-a răspândit până departe, dar am recunoscut faptul că vechea ta boală este incurabilă, la fel
cum am recunoscut şi gravitatea propriei mele stări -, fiind convins de către cei doi prieteni, s-a născut o
încredere totală în acest adevărat Om-Dumnezeu, şi L-am rugat să binevoiască să mă vindece, precum i-
a vindecat pe aceşti doi prieteni, atunci când va veni, după cum a promis, să binecuvânteze prin vizita Sa
acest lăcaş, poate chiar astăzi.

5. Şi, abia am rostit cu voce tare, înaintea compatrioţilor mei şi a tovarăşilor de suferinţă, această
dorinţă, pe care am exprimat-o cu o încredere perfectă în puterea minunată a Omului-Dumnezeu, că un
fel de fulger a traversat toate fibrele trupului meu - şi, în acelaşi moment, am fost vindecat pe deplin, de
parcă, pot spune, n-am fost niciodată atât de sănătos!

6. Aşadar, nobile judecător, Omul-Dumnezeu pe care ţi-1 descriu în prezent nu posedă doar
calitatea pur divină de a putea vindeca toate bolile doar prin atotputernicia voinţei Sale, ci El cunoaşte,
chiar de la distanţă, gândurile şi sentimentele cele mai ascunse, adică poate să te ajute oricât de departe
te-ai afla.

7. Poate Cezar să facă acestea pentru tine, cu toate legiunile sale neînfricate, sau Zeus, sau Apolo,
sau un altul dintre aceşti zei muţi pe care tu îi venerezi atât de mult? Dacă ar putea face aceasta, cu
siguranţă că noi nu am mai veni să ne îngrijim, la bătrâneţe, în acest lăcaş, despre care am auzit
povestindu-se multe minuni. În ciuda tuturor ofrandelor şi a rugăciunilor pe care noi le facem zeilor, nu
ne-am simţit deloc mai bine, ci, dimpotrivă, mai rău din zi în zi - şi, din câte ştiu eu, venirea ta în acest
lăcaş renumit, în care tu te afli de mai multă vreme decât mine, nu a îmbunătăţit deloc starea ta de
sănătate!

8. Însă dacă noul meu Dumnezeu, despre care îndrăznesc să afirm fără teamă că El este singurul
adevărat, şi nu invenţiile vechilor preoţi egoişti şi leneşi te-ar vindeca şi pe tine la fel de neaşteptat cum
a făcut-o cu mine, ce părere ai avea tu despre El, şi ce cuvinte ai rosti tu în gura mare, şi desigur din
adâncul sufletului?"

9. Judecătorul: „Ah, dacă este cu adevărat astfel, chestiunea ia o cu totul altă turnură! În timp ce eu
eram în funcţie la Tir, am auzit spunându-se multe despre un anumit mântuitor miraculos, care ar avea
adepţi în Iudeea şi care ar răspândi printre evrei o religie cu totul nouă, motiv pentru care preoţii evrei şi
conducătorii lor l-au urmărit pretutindeni, însă fără a-1 putea prinde; totuşi, eu nu am auzit încă nimic
afirmându-se despre ceea ce tu numeşti, atât de hotărât, a fi divinitatea sa.

10. Dar, oricine ar fi el şi întrucât acum se află aici, fără îndoială de puţină vreme, şi chiar şi-a
propus să viziteze acest lăcaş, va fi pentru mine o bună ocazie să-1 cunosc mai bine.

11. Eu ştiu cu certitudine că guvernatorul nostru Cyrenius şi consilierii săi fac mare caz de el - însă
nu ştiu dacă el este considerat un zeu, căci nimic de acest gen nu mi-a ajuns încă la urechi; tot ce-i
posibil, dar fără îndoială că ei vorbesc doar între ei, nu şi în public.

12. De aceea, aş dori să te sfătuiesc prieteneşte să ţii încă secretă această afirmaţie a ta şi să nu mai
vorbeşti cu voce tare în public, decât dacă Dumnezeul tău se va manifesta în continuare printre oameni
într-un mod veritabil divin; altfel ai putea să ai parte de mari neplăceri, mai ales din partea preoţilor
celor ignoranţi.

13. Eu nu mai sunt acum prietenul acestor slujitori ai zeilor, care sunt pe cât de leneşi, pe atât de răi
- căci m-au uşurat de mult aur şi argint; totuşi, vai de cel care ar îndrăzni să-şi bage nasul în cuibul lor
de viespi şi de scorpioni! Şi nu cred că este nevoie să-ţi spun mai multe."

14. Medicul a răspuns plin de patos: „Prieteni, cu ajutorul sigur al noului meu Dumnezeu, care este
unicul adevărat, îndrăznesc să exprim înaintea tuturor marele şi sfântul adevăr viu, şi nimeni nu va putea
să se ia de mine! Resimt deja foarte puternic în mine această certitudine, fără a fi avut încă graţia de a-L

251
vedea în carne şi oase pe acest Dumnezeu şi Învăţător; fie ca eu să am curajul necesar atunci când Îl voi
vedea şi Îi voi vorbi în sfârşit! Ah, să vină neîntârziat!"

Capitolul 163

Judecătorul roman îşi exprimă îndoiala

1. Judecătorul i-a răspuns: „Laud râvna ta, şi, cu adevărat, ferice de tine că simţi o certitudine atât
de puternică; dacă Învăţătorul şi Dumnezeul tău mi-ar acorda şi mie graţia pe care ţi-a oferit-o ţie şi
celor doi tovarăşi ai tăi, aş rosti fără îndoială aceleaşi cuvinte ca şi tine. Însă, deoarece am ajuns să
vorbim despre toate acestea, trebuie să-ţi atrag atenţia asupra unei alte probleme.

2. Iată: după trup, mântuitorul tău atotputernic este un om, în care există cu siguranţă o putere
supranaturală de neconceput pentru noi - precum a fost cazul, după Scriptura evreilor, pe care o
cunoaştem puţin, cu acest Moise, care a fost fiul adoptiv al unui faraon, şi, în continuare, cu mulţi alţi
profeţi.

3. Toţi aceşti oameni extraordinari au săvârşit şi ei fapte măreţe şi mari semne; totuşi, ei au murit
cu toţii, şi niciun om viu nu ştie cu o certitudine deplină unde au plecat sufletele lor. Există desigur
credinţa bazată pe raţiuni îndreptăţite că sufletele, mai ales cele ale marilor oameni virtuoşi, trăiesc
veşnic într-o împărăţie a spiritelor preafericite şi că anumiţi oameni cu adevărat pioşi au fost în legătură
cu aceste suflete preafericite - însă eu nu am avut niciodată această experienţă şi, fără îndoială, nici tu
sau tovarăşii tăi, şi, în această privinţă, trebuie să ne mulţumim numai să credem.

4. Aşadar, dacă noul tău Dumnezeu şi Învăţător ar muri trupeşte - fie în mod violent, de mâna
răzbunătoare a numeroşilor săi duşmani, fie natural, precum ceilalţi oameni -, ai persista încă în spusele
tale?"

5. Medicul: „Încă şi mai mult decât acum; căci cu siguranţă nu trupul Său, ci doar Spiritul Său este
cel care lucrează pretutindeni cu putere, ca şi cum ar fi prezent, şi va trăi fără îndoială veşnic! Căci dacă
El nu ar trăi dintotdeauna cu aceeaşi forţă şi putere, cine l-ar fi creat un trup pentru a-I permite să
lucreze acum într-un mod vizibil pentru noi, oamenii orbiţi, aşa cum a lucrat din veşnicie ca Spirit Pur?

6. Dovada faptului că doar Spiritul Său acţionează, şi nu trupul Său vizibil ochilor noştri, este în
mod evident aceea că El m-a vindecat de la distanţă, fără ca trupul Său să fie prezent. Astfel, forţa Sa
atotrealizatoare nu emană cu siguranţă din trupul Său, ci doar din Spiritul Său etern, prezent pe deplin
pretutindeni.

7. Pentru faptele Sale cu adevărat divine, acest Spirit nu are nevoie de un trup, şi, dacă S-a
înveşmântat într-un trup vizibil, El a făcut-o numai pentru a deveni mai accesibil celor complet orbi,
cum suntem noi în domeniul spiritual, şi pentru a ne revela într-o manieră mai pe înţelesul nostru Voinţa
Sa eternă şi puterea infinită a acestei Voinţe.

8. Odată ce El va atinge acest scop bine chibzuit de înţelepciunea Sa infinită, doar din iubire
pentru noi, oamenii, bineînţeles, El nu va mai avea nevoie de acest trup vizibil ochilor noştri, şi va scăpa
de el aşa cum va socoti de cuviinţă.

9. Fie că El le va permite duşmanilor săi complet orbi şi încăpăţânaţi să pună mâna pe trupul Său,
fie că Se va lepăda de el într-un alt mod, aceasta nu va schimba cu nimic ceea ce afirm. Căci El va
redeveni invizibil pentru noi într-o zi, însă va continua să lucreze, precum a făcut-o din veşnicie,
dinainte de a lua acest trup; căci nicio altă existenţă nu ar putea fi concepută fără existenţa Sa prealabilă.

252
10. Şi eu văd clar aici că El este cu siguranţă Domnul şi Învăţătorul întregii existenţe şi al întregii
vieţi şi că El cunoaşte perfect şi până în cele mai mici fibre structura trupului nostru, atât atunci când el
este sănătos, cât şi când este bolnav, pentru a putea apoi, prin forţa Voinţei Sale, să redea starea
desăvârşită, conformă naturii sale originale, a tot ceea ce în noi a devenit cu timpul imperfect, bolnav şi
nefolositor - şi acesta este un aspect pe care un medic experimentat ca mine nu poate să nu-1
recunoască. Căci cum să-i dai unui bolnav remediul adecvat pentru restabilirea sănătăţii sale pierdute,
fără să cunoşti mai întâi ce este bolnav în el?

11. Dar, cu toată experienţa noastră, modul nostru de a vedea, percepe şi judeca rămâne grosier,
parţial şi incoerent, deoarece ne este imposibil să observăm şi să judecăm din interior, în nenumăratele
sale părţi infime, ansamblul maşinăriei noastre vii, şi tocmai de aceea suntem în întregime incapabili, în
ciuda întregii noastre cunoaşteri şi a bunăvoinţei noastre, să vindecăm o boală gravă, chiar şi cu
remediile cele mai puternice şi mai eficiente; căci nu vedem punctul precis, chiar dacă minuscul, unde
rezidă boala, în această maşinărie animată extraordinar de complexă. Însă Creatorul şi Stăpânul etern al
acestei maşinării vede neîntârziat ceea ce se află în ea; El ştie exact unde este buba, şi omniscienţa Sa
perfectă îi furnizează mijlocul, în mod necesar mereu prezent în Spiritul Său, de a repara şi însufleţi
imediat partea afectată.

12. Când vei reflecta bine la toate acestea, dragă prietene, vei înţelege că nimic nu mai poate să mă
facă să am altă părere, chiar şi dacă trupul vizibil în prezent al Dumnezeului meu ar muri de o mie de
ori; căci sunt convins din adâncul fiinţei mele, pe de-a-ntregul sănătoasă de-acum înainte, că trupul Său
nu este El Însuşi, ci doar un mijloc prin care El ni Se revelează nouă, oamenilor, într-o manieră mai
convingătoare decât pe calea pur spirituală. Dacă aş fi fost vindecat doar după ce El m-ar fi atins, de
exemplu, cu mâinile Sale, aş fi împărtăşit poate temerea ta, însă deoarece, precum ţi-am spus, am fost
vindecat de la distanţă şi doar prin Spiritul Său, El va rămâne pentru mine, pentru totdeauna, cu sau fără
trup, Cel care a fost din toată veşnicia.

13. Înţelege şi tu în adâncul cel mai profund al sufletului tău că acesta este un adevăr absolut,
trezeşte-ţi o încredere de neclintit în atotputernicia Voinţei Sale, şi apoi roagă-L şi tu să-ţi vindece
trupul, şi vei avea parte de ceea ce mi s-a petrecut şi mie într-un mod atât de miraculos!"

14. Deosebit de uimit de fermitatea acestui raţionament al medicului, judecătorul a declarat: „Îţi
mulţumesc pentru această învăţătură, prietene! Graţie ţie, mi-am schimbat părerea, şi sunt de-acum
înainte în întregime de acord cu tine. Oh, fie ca Unicul tău Dumnezeu Adevărat, care acum este şi al
meu, să binevoiască să mă ajute precum te-a ajutat pe tine, şi, întreaga mea viaţă, nu voi mai lăuda decât
numele Său, şi numai pe El Îl voi proslăvi înaintea tuturor! O, Doamne şi Învăţătorule, Tu care eşti de
acum înainte pe deplin Unicul meu Adevărat Dumnezeu atotputernic, vino în ajutorul meu în prea
îndelungata mea suferinţă! Fie ca Voinţa Ta sfântă să mă ajute!"

Capitolul 164

Judecătorul adus pe calea cea bună este vindecat prin credinţă

1. De îndată ce judecătorul a rostit, atât în el însuşi, cât şi cu voce tare, această rugăciune, plin de
încrederea cea mai fermă, ceva ca un fel de fulger i-a traversat pieptul, şi el s-a trezit într-o clipă mai
sănătos decât fusese vreodată în întreaga sa viaţă; căci el, din naştere, fusese mereu mai firav, motiv
pentru care, deşi era fiul unui centurion, nu îmbrăţişase cariera militară, ci studiase dreptul roman pentru
a deveni judecător.

2. Redobândindu-şi astfel pe neaşteptate o sănătate perfectă, el a scos strigăte de bucurie şi Mi-a

mulţumit, iar apoi i-a mulţumit şi medicului, ale cărui cuvinte hotărâte şi de un profund adevăr reuşiseră
să-1 aducă la această credinţă şi încredere.

253
3. După ce M-a proslăvit, atât cât i-a fost posibil unui om care nu Mă cunoştea încă personal, el s-a
adresat din nou medicului, spunându-i (judecătorul): „O, prietene foarte drag mie de-acum înainte, cum
să-ţi răsplătesc curajul pe care l-ai avut în faţa mea şi cum să te recompensez pentru bătaia de cap, într-
adevăr nu dintre cele mai uşoare, pe care ţi-a provocat-o orbirea mea, şi cum să-i răsplătesc şi pe cei doi
tovarăşi ai tăi, care ţi-au adus primii vestea prezenţei aici a marelui Învăţător în carne şi oase şi a
perfectei Sale divinităţi? Spuneţi-mi, dragi prieteni, ce v-a spus El că ar trebui să facă omul pentru a-şi
asigura permanent graţia Sa?"

4. Policarp al nostru i-a răspuns: „În această privinţă, El nu a spus nimic altceva decât: «Respectaţi
cele zece porunci ale lui Moise; astfel, iubiţi-L mai presus de orice pe Unicul Dumnezeu Adevărat şi pe
aproapele vostru ca pe voi înşivă; faceţi pentru aproapele vostru ceea ce aţi dori să vi se facă şi vouă
înşivă; în fine, nu vă lăsaţi ispitiţi de atracţiile seducătoare ale lumii - şi astfel veţi rămâne în Mine,
precum şi Eu rămân în voi, şi, prin spiritul iubirii Mele, veţi avea în voi Viaţa cea Veşnică; căci Eu sunt
Calea, Adevărul şi Viaţa cea Veşnică! Cel care crede în Mine şi respectă poruncile Mele, acela Mă
iubeşte mai presus de orice, şi Eu voi veni la el în persoană şi Mă voi revela lui, şi îi voi da Viaţa cea
Veşnică!» Aceasta este esenţa învăţăturii Sale.

5. Dar noi am mai vorbit multe cu El. El ne-a învăţat în detaliu despre multe chestiuni importante,
care ar lua prea mult timp ca să ţi le expun acum, din cauza prea marii lor complexităţi; însă vom găsi
timp pentru aceasta altă dată."

6. Judecătorul şi medicul i-au mulţumit lui Policarp pentru această învăţătură, şi au luat ferma
hotărâre să o respecte întreaga lor viaţă.

7. După această a doua vindecare, ceilalţi tovarăşi ai lor au crezut şi ei în Mine. Ei M-au rugat la
rândul lor să-i vindec de bolile trupului şi ale sângelui lor, şi au fost şi ei pe neaşteptate vindecaţi.
Strigăte de bucurie şi de slavă pentru numele Meu, care a fost revelat tot de Policarp, s-au auzit atunci
îndelung.

8. Aceasta a atras atenţia celorlalţi oameni de la băi, care au venit să ne întrebe ce putea să se
petreacă atât de extraordinar, încât să işte aceste ţipete neîncetate de bucurie ale noastre.

9. Judecătorul le-a răspuns: „Eu nu vă-ntreb pe voi de ce nu scoateţi şi voi strigăte de bucurie!
Căci atâta vreme cât trupul şi sufletul sunt bolnave, desigur că nu-ţi vine să sari în sus de bucurie; însă
atunci când ţi-ai regăsit în întregime sănătatea trupului şi a sufletului, ai toate motivele să te bucuri!"

10. Un evreu bogat, căruia şederea în acest loc nu-i adusese niciun beneficiu până acum, 1-a
întrebat: „Cum de aţi putut să vă vindecaţi atât de repede în acest loc?"

11. Judecătorul: „Nu-ţi face cinste ţie, ca evreu, să pui această întrebare unor păgâni ca noi! Voi
spuneţi că credeţi în Adevăratul Dumnezeu Unic, şi, totuşi, noi suntem cei care am crezut cu adevărat în
El şi care L-am rugat să ne vină în ajutor - şi deoarece El ne-a ajutat neîntârziat, noi exultăm de bucurie,
proslăvindu-L pe Dumnezeul vostru, care este de-acum înainte, şi va rămâne, şi Dumnezeul nostru. Tu,
care eşti evreu, de ce nu te adresezi cu credinţă Dumnezeului tău, pentru ca El să te ajute, precum ne-a
ajutat în mod vizibil şi pe noi?"

12. Foarte încurcat, evreul a răspuns: „Ah, n-am citit nicăieri în Scriptură ca Dumnezeu să le fi
venit vreodată în ajutor păgânilor necircumcişi!"

13. Judecătorul: „Şi totuşi, şi noi Îi datorăm Lui viaţa noastră şi tot restul, iar El ne permite acum să
guvernăm asupra voastră! Cum de este posibil aşa ceva?!"

14. Auzind acestea, evreul n-a mai întrebat nimic, şi, împreună cu tovarăşii săi, a făcut stânga-
mprejur şi a plecat din acel loc.

254
15. Iar cei care au fost vindecaţi s-au bucurat foarte mult că au scăpat astfel de aceşti vizitatori
inoportuni.

16. Însă cum Eu nu ajunsesem încă în acel lăcaş, şi deoarece ei Mă aşteptau cu o foarte mare
nerăbdare, au hotărât cu toţii să plece în căutarea Mea, pentru a Mă proslăvi înaintea tuturor, şi de aceea
l-au întrebat pe un slujitor al lui Marcu dacă Eu Mă aflam la el şi dacă puteau să Mă vadă.

17. Slujitorul a răspuns: „Domnul nostru Iisus, Învăţătorul nostru, se află încă în casă, unde ia masa
de prânz şi povesteşte fapte minunate."

18. Într-adevăr, Eu relatasem ceea ce s-a petrecut la această vindecare şi ce cuvinte s-au spus, însă
slujitorul, care s-a aflat cu noi până în momentul în care Marcu 1-a trimis să îndeplinească o anume
sarcină în lăcaş, nu ştia despre aceasta, şi deci nu le putea spune nimic celor care îl întrebau, neavând
cunoştinţă că grecii din Melite şi judecătorul roman fuseseră vindecaţi de puterea Voinţei Mele.

19. Şi deoarece ei l-au întrebat dacă puteau să intre să Mă vadă, el le-a răspuns (slujitorul): „Am
doar o mică treabă de făcut aici pentru stăpânul meu, după care mă voi întoarce în casă; mă voi informa
asupra cererii voastre şi vă voi aduce de îndată răspunsul Marelui Domn şi Învăţător."

20. Vizitatorii au fost mulţumiţi de acest răspuns, iar servitorul a mers să-şi rezolve treaba, după
care a revenit în casă şi Mi-a transmis cererea lor.

21. Eu i-am răspuns: „Mergi şi spune-le aşa prietenilor Mei care te-au întrebat dacă Mă aflu încă în
casă şi dacă ar putea veni la Mine: cel care este călăuzit de iubire poate întotdeauna să vină la Mine şi
Eu îl voi primi cu aceeaşi iubire care 1-a condus către Mine!"

22. Atunci servitorul s-a întors în lăcaşul de vindecare să le spună cuvintele Mele celor pe care Eu îi |
vindecasem, iar aceştia, plini de bucurie, s-au îndreptat în grabă, însă cu cel mai mare respect, către casa
lui Marcu.

Capitolul 165

Bolnavii vindecaţi ajung în faţa Domnului nostru Iisus Cristos

1. De la intrarea lor în sala de mese, ei i-au întrebat pe cei doi greci unde Mă aflu Eu, iar aceştia le-
au arătat de îndată persoana Mea.

2. Astfel că, ei au înaintat timid către Mine şi M-au privit cu cel mai mare respect, neîndrăznind
să-Mi adreseze vreun cuvânt.

3. Însă Eu i-am privit cu prietenie şi le-am spus foarte firesc: „De ce vă temeţi în faţa Mea, dragi
prieteni? Sunt Eu oare altul aici, decât acolo, când am venit la voi în Spirit pentru a vă vindeca de
păcate, graţie credinţei şi încrederii voastre? Faceţi-vă curaj şi aşezaţi-vă la această masă, şi mâncaţi şi
beţi după pofta inimii, pentru a vă întări trupul, după care vom vorbi ceva mai mult."

4. Iar foştii bolnavi au făcut cu mai mult curaj ceea ce Eu i-am îndemnat, pentru că blândeţea Mea
le îndepărta puţin câte puţin teama pe care o resimţeau faţă de Mine. Se afla încă pe masă o cantitate
mare de peşti gustoşi, iar pâinea şi vinul nu lipseau nici ele. Deoarece erau înfometaţi şi însetaţi, ceea ce
le-am poruncit Eu a fost pentru ei ca o mană cerească. Au mâncat şi au băut după pofta inimii, iar
aceasta le-a trezit încetul cu încetul o adevărată încredere copilărească atât faţă de Mine, cât şi faţă de
ucenicii Mei.

5. După ce şi-au refăcut forţele cum se cuvine, grecul Policarp, care prinsese curaj mai mult decât
toţi ceilalţi, M-a întrebat în sfârşit: „Doamne Iisuse, Învăţătorule, pe munte Tu ne-ai spus că ne vei vizita
255
în aşezământ, iar noi Te-am aşteptat, însă Tu nu ai venit. Există acolo cu siguranţă mulţi suferinzi,
cărora vizita Ta le-ar face mult bine!"

6. Eu am spus: „Chiar dacă nu am venit acolo cu trupul, Eu am venit totuşi la voi prin intermediul
iubirii Mele, şi am venit în ajutorul celor care Mi s-au adresat cu credinţă şi cu încredere totală. Aşadar,
Eu Mi-am ţinut promisiunea.

7. Cât despre ceilalţi, nu ar fi ajutat la nimic ca Eu să vin în carne şi oase pentru ei în acest lăcaş;
căci ei au auzit deja de multe ori vorbindu-se despre Mine şi M-au văzut îndeplinind înaintea lor mai
multe miracole, şi, chiar şi atunci când ştiau unde să Mă găsească ei nu M-au căutat şi nu s-au preocupat
deloc de aceste semne şi nici de cuvintele Mele. De ce ar fi trebuit Eu să vin să-i caut, să le dau atenţie şi
să Mă ocup de necazurile lor?!

8. Totuşi, Eu voi mai rămâne câteva zile aici; cei care Mă vor căuta Mă vor găsi tot atât de uşor pe
cât M-aţi găsit şi voi.

9. Atunci când prietenul Meu, acest medic din Melite, a vorbit în gura mare despre Mine, cu o
înţelepciune cerească, mulţi evrei l-au auzit. Totuşi, doar un singur roman - un păgân - s-a apropiat şi a
început să discute cu el despre noul său Dumnezeu, şi nu a întârziat să îmbrăţişeze credinţa sa. Dar
evreii, înţelegând bine despre cine vorbea medicul, i-au întors curând spatele, fără să mai acorde atenţie
cuvintelor sale foarte înţelepte. De ce atunci le-aş acorda Eu lor atenţie?

10. Apoi, când voi cu toţii aţi scos strigăte de bucurie, un altul dintre aceşti evrei orbi, un negustor
bogat din Capernaum, a venit la voi, şi, înţelegând din răspunsul judecătorului cui îi erau adresate aceste
strigăte de bucurie, v-a întors spatele şi a plecat. Însă, părăsindu-vă pe voi, care eraţi împreună cu
Spiritul Meu, el M-a părăsit şi pe Mine; iar pe cei care Mă părăsesc, îi părăsesc şi Eu, până ce ei se vor
întoarce la Mine plini de căinţă şi de credinţă."

Capitolul 166

Domnul nostru Iisus Cristos le dă reguli de bună conduită credincioşilor

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Voi toţi, să nu uitaţi aceasta: pretutindeni unde veţi fi adunaţi în
numele Meu - aşa cum aţi fost în grădina acestui lăcaş -, şi Eu voi fi prezent, precum am fost prezent şi
în această grădină, lucrând printre voi, cu voi şi în voi.

2. Cine vă va asculta pe voi, pe Mine Mă va asculta, iar Eu voi fi plin de compasiune pentru el; iar
atunci când vă veţi aşeza mâinile în numele Meu asupra unui bolnav care se întoarce către Mine, acesta
se va simţi mai bine.

3. Cel care vă va primi Mă va primi pe Mine în voi: pentru aceasta, Eu îi voi ierta păcatele sale şi
îl voi binecuvânta în această lume şi în lumea de dincolo. Însă cel care nu vă va primi nu Mă va primi
nici pe Mine, şi păcatele sale vor rămâne în sufletul său, iar compasiunea Mea va fi departe de el.

4. Când veţi sosi la cineva în numele Meu, dacă el va vrea să vă asculte şi chiar să creadă ceea ce
îi veţi spune despre Mine, dar, îmbrăţişând Învăţătura Mea, nu va spune din adâncul inimii: «Rămâneţi
cu mine, dragi prieteni, să sărbătorim împreună!», să nu rămâneţi cu el. Căci celui care, fiind bogat, se
arată zgârcit faţă de voi, care nu aţi fost zgârciţi faţă de el cu Cuvântul Meu - ce este binele suprem al
vieţii sufletului său -, şi Eu îi voi acorda cu zgârcenie binecuvântările Mele; căci credinţa în Mine nu
devine cu adevărat eficientă decât prin lucrările iubirii.

256
5. Cel care vă va iubi din iubire pentru numele Meu Mă va iubi şi pe Mine, şi Eu îl voi iubi la fel,
iar binecuvântarea Mea nu-1 va mai părăsi. Însă cel care vă va urî şi vă va prigoni Mie Îmi va face
aceasta; şi, în timp ce el se va înverşuna în răutatea lui, asemenea unui cal nărăvaş, îşi va răni atât de
tare limba (din cauza frâielor), încât această rană va însemna moartea şi ruina sufletului său.

6. Nu trebuie desigur să pretindeţi pentru voi înşivă nici onoruri şi nici recompense, în virtutea
numelui Meu şi a Cuvântului Meu; însă cei care vor fi lipsiţi de respect faţă de voi şi vă vor trata cu
asprime Mie Însumi Îmi vor face acestea, iar Eu voi face la fel cu ei.

7. Ceea ce Eu vă dau pe nimic, daţi la rândul vostru pe nimic! Însă luaţi ceea ce vă oferă iubirea
pură a oamenilor, şi mulţumiţi-Mi Mie pentru asta; căci iubirea Mea în inimile oamenilor este cea care
vă va da toate acestea, şi de aceea nu trebuie să dispreţuiţi nici chiar darurile cele mai umile!

8. Totuşi, să nu căutaţi niciodată un câştig pământesc, folosindu-vă de numele Meu şi de Cuvântul

Meu, nici puterea asupra vreunui regat al acestei lumi; căci, în primul rând, Împărăţia Mea nu este din
această lume, şi apoi, dacă aţi căuta şi aţi obţine un câştig pământesc şi dacă aţi cuceri o împărăţie a
acestei lumi, sufletul vostru şi-ar primi astfel deja răsplata vieţii sale şi nu aţi mai avea altceva de
aşteptat de la Mine în Ceruri pentru aceasta.

9. Este adevărat că, în timpurile viitoare, nişte falşi profeţi avizi de putere vor face în numele Meu
ceea ce fac astăzi fariseii şi adepţii lor, şi, în ochii poporului, Mă vor onora, prin tot felul de ceremonii,
cu aur, argint şi pietre preţioase; însă Eu le voi spune prin vocea celor pe care Duhul Meu îi va fi trezit:
Acest popor Mă onorează, pe Mine, Domnul Vieţii, prin murdărie, prin moarte şi prin judecata materiei,
însă inima sa este departe de Mine! Şi de aceea şi Eu Mă voi ţine departe de acest popor.

10. De asemenea, vegheaţi ca pe viitor să nu Îmi construiţi nici temple, nici altare; căci aşa cum în
mod greşit vă închipuiţi, Eu nu voi mai rămâne prezent în templele ce sunt construite de mâna omului şi
să ştiţi că nu Mă voi lăsa onorat în altarele sale. Luaţi aminte că doar cine Mă iubeşte frenetic, constant,
profund şi fără măsură şi respectă aşa cum se cuvine poruncile Mele simple este întotdeauna templul
Meu cel viu, iar inima sa cea plină de iubire şi de o mare răbdare este un veritabil altar viu plin de
sacrificii ce sunt aduse slavei Mele, şi acesta este singurul altar care Îmi este întotdeauna pe plac. Orice
altceva, în care iubirea lipseşte, este judecată stearpă, este moarte şi atrage după sine ruina sufletului.

11. Voi ştiţi preabine că toţi preoţii înşelători - atât cei ai evreilor, cât şi cei ai păgânilor - recurg
astăzi la anumite mijloace de vindecare şi de purificare, ce sunt nu numai exterioare, ci şi complet
nepotrivite (neadecvate) , pe care le impun cu mult aplomb adepţilor lor, ameninţând cu toate ororile
posibile şi cu cele mai grele pedepse vremelnice ori veşnice pe toţi cei ce refuză să folosească acele aşa-
zise mijloace care sunt nefavorabile (deoarece sunt înzestraţi cu o inteligenţă pătrunzătoare şi cu intuiţie
şi le consideră zadarnice şi fără de efect tămăduitor). Însă Eu vă spun vouă: de acum înainte va fi
necesar să renunţaţi pentru totdeauna la toate aceste obiceiuri ce sunt de fapt ineficiente, inutile. Eu îi
voi privi cu o mare detaşare şi impasibilitate pe toţi cei care vor recurge anapoda chiar în numele Meu la
asemenea mijloace necorespunzătoare de vindecare şi de purificare. Uneori va fi suficient doar să-i
botezaţi în numele Meu pe cei care vor primi cu fervoare şi entuziasm Învăţătura Mea dumnezeiască în
inima lor şi apoi, după ce o să le daţi un nou nume, Eu îi voi întări prin puterea Mea, ajutându-i să le
crească în mod considerabil credinţa în Dumnezeu.

12. Veţi putea de asemenea, tot în numele Meu şi prin evocarea iubirii imense şi constante pentru
Dumnezeu, care este chemat atunci în voi, să oferiţi din când în când pâine şi vin, dacă veţi avea, celor
care cred cu putere în Mine şi care respectă poruncile Mele. Atunci când veţi împărtăşi împreună cu
astfel de fiinţe umane un asemenea prânz al iubirii şi în prealabil Mă veţi invoca la unison, voi fi şi Eu
printre voi, voi fi şi Eu alături de voi şi chiar în voi, întocmai precum Eu Mă aflu acum în acest trup din
carne şi sânge; căci pâinea pe care o veţi oferi atunci, datorită iubirii pentru Mine, va fi asemenea
trupului Meu, datorită comuniunii voastre cu Mine, iar vinul acela va fi asemenea sângelui Meu, care va
fi curând vărsat pentru mulţi oameni. Cum se va petrece aşa ceva, veţi afla destul de repede.
257
13. Toate acestea vă vor fi un semn exterior suficient de puternic; însă doar prin iubirea voastră
constantă şi imensă acest semn îşi va primi apoi de la Mine adevărata sa valoare şi semnificaţie.

14. Şi acum, după ce Eu v-am dat aceste învăţături importante, să ne ridicăm de la masă şi să ieşim
din nou, pentru a ne urca pe muntele nostru; acolo veţi vedea şi veţi auzi încă multe."

15. La aceste cuvinte, cu toţii Mi-au mulţumit, şi, ridicându-ne, am urcat cu pas uşor pe colină.

Capitolul 167

Tristeţea romanului în faţa frumosului peisaj

1. Odată ajunşi în vârf, grecii şi romanii au început să admire frumuseţea ţinutului.

2. Romanul a spus: „Într-adevăr, niciodată nu mi-a fost dat să contemplu un peisaj atât de
magnific! Dacă am putea rămâne mereu tineri, puternici, cu o sănătate foarte bună şi înzestraţi cu de
toate pe acest frumos pământ, am putea să ne bucurăm veşnic de un asemenea peisaj!

3. Însă sufletul omului se umple adesea de o mare melancolie atunci când contemplă un peisaj,
oricât de frumos ar fi el, pentru că îşi spune întotdeauna: această bucurie nu îţi este acordată decât pentru
un timp foarte scurt, şi apoi va trebui să o părăseşti în durere şi pentru veşnicie. Ce poate face atunci
făptura umană slabă, dacă nu să suspine că este atât de devreme constrânsă să părăsească pe de-a-ntregul
viaţa adesea frumoasă şi plăcută a acestui pământ şi să nu mai poată să se bucure de farmecul şi de
frumuseţile ţinuturilor sale minunate? Însă, Doamne şi Învăţătorule, Tu eşti Acela care vrea aceasta, iar
biata fiinţă umană neputincioasă trebuie să se supună atotputerniciei Voinţei Tale."

4. Eu am spus: „Prietene, încă o dată vechiul roman şi păgânul orb vorbesc în tine, şi, în ciuda
forţei exemplare a credinţei şi a încrederii tale în Mine, tu arăţi astfel că nu cunoşti pe de-a-ntregul
misterele adevăratei vieţi interioare a sufletului!

5. Crezi tu că sufletul nu va fi capabil, chiar fără ajutorul trupului, să contemple încă peisajele
acestui pământ, dacă el s-a desăvârşit urmând învăţătura pe care Eu v-am explicat-o cu claritate şi şi-a
părăsit trupul său greoi în această stare de perfecţiune?

6. Cine contemplă acum acest peisaj prin cele două ferestruici care sunt sub fruntea ta, dacă nu
chiar sufletul tău, care trăieşte în tine? Trupul nu îţi este dat decât ca un vehicul provizoriu, pentru ca,
folosindu-1 cum trebuie, sufletul să poată să se pregătească şi să-şi asigure pentru totdeauna libertatea
perfectă a vieţii sale. Cea care, în trup, resimte, aude, vede, simte, gustă, gândeşte şi doreşte este fiinţa
nemuritoare a sufletului, şi nu trupul, care în sine este mort şi a cărui viaţă aparentă nu este posibilă
decât prin adevărata viaţă a sufletului.

7. Şi dacă sufletul tău, în ciuda tuturor limitărilor sale, poate vedea acum prin intermediul trupului
frumoasele peisaje ale acestui pământ şi poate resimţi o atât de mare bucurie, văzând din ele doar forma
lor exterioară, cât de mare va fi bucuria şi fericirea sa atunci când, prin ochii săi clarvăzători, el va putea
contempla, judeca şi înţelege nu doar exteriorul fiinţelor şi al lucrurilor, ci chiar profunzimea lor, în
întreaga şi minunata lor complexitate, precum şi efectele şi semnificaţia lor.

8. Ah, desigur, atunci când un om este foarte mult afundat în trupul său din carne, sufletul său
simte că, odată cu moartea trupului, şi el va fi tras în această moarte - ceea ce este consecinţa prea marii
sale iubiri lumeşti şi carnale -, şi va fi constrâns să vorbească precum ai făcut-o tu, prietene; însă omul în
care sufletul, urmând Învăţătura şi Voinţa Mea, s-a eliberat de lanţurile sale pământeşti, pentru a se
perfecţiona şi pentru a se desăvârşi, va vorbi într-un mod mult mai ales la vederea unui peisaj ca acesta.

258
9. Faptul că un om al naturii, cum eşti tu acum - deşi poţi deja să Îl vezi cu ochii tăi şi să Îl auzi cu
urechile tale pe Domnul şi Învăţătorul întregii Vieţi - este cuprins de melancolie în faţa spectacolului
unui ţinut frumos, care trezeşte în el sentimentul vremelniciei sale, este cu totul benefic pentru sufletul
lui; căci tocmai acest sentiment este manifestarea Spiritului Meu nemuritor în sufletul oricărui om, şi,
fără el, nu ar exista în suflet o voce care să-i strige: «Nu iubi lumea pentru atracţiile sale exterioare, căci
toate sunt efemere şi supuse morţii! Prinde curaj, întoarce-ţi ochii tăi carnali de la ceea ce în sine nu este
nimic, pentru a reintra în tine însuţi, în Mine, care sunt Fiinţa ta veritabilă şi Viaţa ta Veşnică, şi nu vei
mai vedea şi nu vei mai cunoaşte doar exteriorul cel mort al lucrurilor şi al fiinţelor, ci, înainte de toate,
tot ceea ce este viu în ele, cauza şi scopul lor!»

10. Şi dacă aşa este şi nu poate fi altfel, spune-Mi acum, prietene: omul care vede clar în el însuşi
fiinţa sa şi existenţa sa, mai poate oare, atunci când ochii săi privesc o anumită formă exterioară
seducătoare, să fie cuprins de melancolie, deoarece va trebui într-o zi să-şi părăsească trupul său supus
putrezirii?"

Capitolul 168

Dorinţa romanului

1. Romanul, mai bine-dispus deja, a răspuns: „Doamne şi Învăţătorule al întregii mele vieţi şi
existenţe, atunci când un om se află lăuntric în lumina Ta veşnică de viaţă şi atunci când el priveşte, ca
şi Tine, către marea lume spirituală de dincolo, cu această forţă pe care i-o conferă lumina ce pătrunde
totul, spectacolul unui ţinut atât de frumos nu va trezi fără îndoială în el nici cea mai mică melancolie;
însă nu trebuie să i se ia în nume de rău unui om cu vederea scurtă, ca mine - mai ales în ceea ce priveşte
viaţa interioară a Spiritului şi a sufletului -, dacă el resimte o asemenea melancolie. Căci dacă el s-a
născut şi a fost crescut până la vârsta adultă în întunericul vieţii, de unde să fi aflat el despre adevărata
natură profundă a sufletului, el, care nu a avut niciodată de-a face, din fragedă pruncie, decât cu materia
şi cu multiplele sale faţete?

2. Prin graţia Ta, cu ajutorul şi prin răbdarea Ta, toate acestea se vor transforma fără îndoială
curând în mine; însă până acum, trupul şi sufletul meu au fost atât de complet întrepătrunse, încât mi se
părea - ca şi altor mii de fiinţe - imposibil ca un suflet să existe prin el însuşi, fără un trup. Căci mi-am
reprezentat sufletul care gândea în mine ca fiind produsul activităţii inimii, plămânilor şi altor organe; şi
că, dacă această activitate ar înceta, ar înceta şi restul: simţirea, auzul, vederea, mirosul, gustul,
sensibilitatea, gândirea, judecata şi acţiunea.

3. În plus, nu am simţit încă niciodată în mine însumi nimic care să poată fi comparat, chiar şi de
departe, cu viaţa de după moarte, deşi mi s-au povestit tot felul de lucruri. Căci întotdeauna mi-a fost
greu să cred, pur şi simplu, ceva despre care nu am putut să mă conving eu însumi, ca fiinţă umană, şi
nu trebuie aşadar să mi se ia în nume de rău dacă, la vederea unui peisaj frumos precum acesta, gândul
la moartea mea viitoare trezea de fiecare dată în mine un sentiment de melancolie.

4. Dacă aş fi putut vedea măcar unul dintre numeroşii mei prieteni şi cunoscuţi, morţi de multă
vreme, şi dacă aş fi putut să-i vorbesc, n-aş mai fi fost cuprins de tristeţe - aşa cum mi se petrece adesea,
deja de multă vreme, atunci când contemplu un peisaj atât de frumos -, la care boala mea de piept pe
care niciun medic din această lume nu a putut să o vindece, precum şi vârsta care nu-mi oferă
perspectiva de a mai trăi prea mult, au contribuit considerabil, făcând din mine un adevărat duşman al
vieţii, al frumuseţilor naturii, al prospeţimii şi elanului tinereţii.

5. Însă cu siguranţă va fi cu totul altfel de-acum înainte, Doamne şi Învăţătorule, în prezenţa Ta

vizibilă; căci am aflat din gura Ta divină ce se petrece cu omul după moartea trupului său, şi aceasta a

259
făcut să dispară aproape în întregime din mine teama şi neliniştea morţii, care mă chinuiau de multă
vreme, drept pentru care eu Îţi mulţumesc din adâncul inimii.

6. Dacă, cu toate acestea, aş putea să-1 văd pe vreunul dintre prietenii mei defuncţi şi să-i vorbesc
- ceea ce Tu cu siguranţă poţi să îndeplineşti, Doamne, Tu care stăpâneşti totul atât în lumea aceasta, cât
şi în lumea spiritelor -, ar fi chiar şi mai bine. Şi nu mă-ndoiesc pentru nimic în lume că Îţi este pe de-a-
ntregul cu putinţă, o Doamne şi Învăţătorule; însă doar Tu singur ştii, împreună cu cei cărora Tu le-ai
spus deja, dacă acest fapt este permis, după Ordinea Ta înţeleaptă. Dacă este permis, Te-aş ruga să
împlineşti dorinţa mea."

7. Eu i-am spus: „Prietene, este posibil şi le este şi permis celor care sunt copţi pentru aceasta;
căci, atunci când se manifestă în această lume, sufletele încă impure nu-i pot face niciun rău omului deja
întărit în Spirit, însă ele pot cu siguranţă să le facă rău celor care încă nu sunt destul de maturi în Spirit.

8. Dacă Eu ţi i-aş arăta pe toţi prietenii şi cunoştinţele tale care au părăsit această lume, nu ar fi
pentru tine un spectacol prea plăcut; prin urmare, ţi-i voi arăta doar pe câţiva dintre cei mai buni, şi vei
putea să-i întrebi tu însuţi despre condiţia lor din lumea de dincolo.

9. Dacă încă mai doreşti, Eu îţi voi da această capacitate, pentru scurtă vreme, şi vei putea nu doar
să-ţi vezi prietenii cei mai buni şi să le vorbeşti, dar şi să vezi cum arată lumea în care ei locuiesc şi
acţionează."

10. Romanul: „Doamne şi Învăţătorule, acordă-Mi această graţie!"

11. Eu am spus: „Ei bine, aşa să fie!"

Capitolul 169

Conversaţia uluitoare a romanului cu tatăl său defunct

1. Abia ce Eu am rostit aceste cuvinte, că patru romani înarmaţi au şi apărut în faţa judecătorului
nostru, vizibili nu doar pentru el, ci şi pentru toţi cei prezenţi; iar judecătorul nostru s-a înspăimântat
foarte tare de ei, deoarece îl priveau cu ochi mânioşi. La început nu a avut curajul să le adreseze vreun
cuvânt, şi abia după ce i-am cerut Eu, 1-a întrebat pe unul dintre ei, care era tatăl său, dacă a supravieţuit
cu adevărat morţii trupului său, şi în ce fel.

2. Spiritul i-a răspuns fiului său cu o voce pătrunzătoare, pe care acesta o cunoştea preabine: „Fiu
imbecil, de ce-ai venit să ne tulburi odihna şi să ne deranjezi din treburile pe care le facem şi care ne
plac?!

3. Doar vezi preabine acum cu ochii tăi iscoditori că noi suntem încă vii şi că nu am murit
niciodată cu adevărat! Tocmai am pregătit o mare campanie şi suntem gata să înfruntăm duşmanul, şi vii
tu ca un nebun să mă împiedici să duc la îndeplinire această faptă eroică şi glorioasă pentru Cezar! Ah,
prostule, îmi vine să te tai în mii de bucăţi cu sabia mea!

4. Dacă în spatele tău nu s-ar afla toată arta acestui magician imbecil din Nazaret, căruia prostia îi
face un cult divin, te-aş face să plăteşti scump pentru nebunia ta. Însă nu-i timpul pierdut! Când vei ieşi
din sacul tău de carne şi vei veni să ne găseşti, îţi vei primi răsplata absurdităţii tale!"

5. Romanul nostru a răspuns foarte umil: „Cum aş putea eu să vă tulbur odihna? Căci voi păreţi că
nu aveţi odihnă, deoarece sunteţi la război. Iar dacă Omul care se află lângă mine nu este decât un
magician prost din Nazaret, de ce vă supuneţi Voinţei Sale? Voi, care sunteţi eroi, nu sunteţi mai
puternici decât El?"

260
6. Spiritul: „Ce înţelegi tu din lucrurile astea, imbecilule prost! Noi facem ceea ce vrem, şi nu ne
lăsăm conduşi de nimeni!"

7. Judecătorul: „Dacă sunteţi atât de puternici, de ce mai zăboviţi aici, în loc să vă gândiţi că
duşmanul vostru este pe cale să v-o ia înainte? Nu credeţi mai degrabă că există doar un singur
Dumnezeu atotputernic, împotriva Voinţei căruia armele voastre frivole nu vor putea face niciodată
nimic?"

8. Spiritul: „Crezi tu aşadar că, în lumea noastră mare, care nu are nici început şi nici sfârşit,
suntem încă la fel de orbi, noi, oamenii perfecţi, ca voi, cârtiţele şi şerpii acestui Pământ scârnav, care
nu este mai mare decât o nucă? A mai existat vreodată un alt zeu decât noi? Noi suntem zeii, dintre care
marele nostru Cezar este primul, iar eu stau la rând pentru a deveni şi eu în curând un Cezar - căci există
acum la noi mai mulţi Cezari!"

9. Judecătorul 1-a întrebat: "Aşadar, oricine poate deveni Cezar la voi?"

10. Spiritul i-a răspuns, plin de înfumurare: „Să ştii, idiotule, că niciodată un Cezar nu a provenit
din rândurile vulgului; căci acesta există aici doar pentru a munci şi a se lupta pentru noi cu sudoarea
frunţii, pentru ca renumele şi opulenţa să fie indiscutabil ale noastre! Noi dictăm legi în avantajul nostru,
şi poporul trebuie să le urmeze, sub jugul pedepselor celor mai aspre. Oricine din popor şi-ar permite
chiar şi un singur cuvânt rău la adresa noastră, ar fi pedepsit pentru înaltă trădare; căci doar noi avem
dreptul să strivim tot ceea ce ne displace oricât de puţin. Avem chiar dreptul, dacă aceasta ne place, să-i
ucidem pe cei care ne slujesc, fără ca vreun înţelept să poată să ne întrebe dacă este drept sau nu; căci
este drept doar ceea ce noi vrem şi facem, iar tot ceea ce este împotriva acestei stări de fapt este o crimă
care trebuie pedepsită!"

11. Toate acestea au fost prea mult pentru judecătorul nostru, care, foarte mânios, le-a spus
spiritelor: „Suflete mai mult decât oarbe, cât sunteţi de departe de adevărul profund al vieţii! Cum vreţi
să ucideţi pe cineva în lumea voastră, când acolo este imposibilă moartea?"

12. Spiritul: „Cu atât mai bine! Când un suflet de rând pe care l-am sfâşiat se reface apoi şi continuă
să trăiască, putem să-1 prindem din nou şi să-1 sfâşiem!"

13. Judecătorul: „Dar atunci, cum arată lumea voastră glorioasă?"

14. Spiritul: „Idiotule, deschide ochii tăi iscoditori şi priveşte!"

15. Atunci, romanul a descoperit un peisaj mohorât, presărat de fortăreţe, în jurul cărora erau
îngrămădite numeroase colibe sordide. În jurul acestora, mişunau nişte oameni cu o înfăţişare
deplorabilă. Se vedeau de asemenea luptători echipaţi cu arme de tot felul, şi, în depărtare, tabere în
jurul cărora se dădeau bătălii.

16. Iar romanul M-a implorat, spunând: „O, Doamne şi Învăţătorule, readu-mă la starea în care să
nu mai văd sufletele din lumea de dincolo; căci dacă toate sufletele trebuie să se aştepte la o asemenea
stare după moartea trupului lor, pentru om ar fi de preferat de o mie de ori să nu fi fost niciodată creat şi
adus pe lume!"

17. Eu i-am luat de îndată romanului capacitatea de a vedea lumea murdară şi inferioară a sufletelor
impure, şi, atunci când acele spirite oribile au dispărut dintr-o dată, l-am întrebat: „Ei bine, prietene, ai
recunoscut înfăţişarea, limbajul şi caracterul rudelor tale? Cum ţi s-au părut?"

18. Romanul şi medicul au spus împreună: „O, Doamne şi Învăţătorule, n-am mai văzut niciodată
ceva atât de îngrozitor!"

261
19. Iar romanul a continuat: „Pe tatăl meu l-am recunoscut imediat, căci întreaga sa viaţă a fost un
astfel de roman, cu un orgoliu nemăsurat. Pentru el, orice om care nu era patrician valora mai puţin
decât un câine vagabond, şi eu, fiind puţin cam firav, aşadar inapt pentru cariera militară pe care el o
punea mai presus de orice, nu am fost desigur preferatul său. Trebuia totuşi ca eu să devin ceva de care
poporul să tremure înfricoşat, şi de aceea am fost trimis în Asia ca prim-magistrat, cu instrucţiuni să arăt
cea mai mare severitate faţă de cei care încălcau legea - ceea ce eu totuşi nu am făcut, căci, fiind
întotdeauna mai mult sau mai puţin suferind, mi-am spus: «Şi voi sunteţi oameni ca şi mine, în ciuda
orgoliului incurabil al familiei mele; iar voi sunteţi oprimaţi. Vreau să practic o justiţie dreaptă, şi n-am
să vă chinui în mod tiranic şi samavolnic!» Datorită acestui fapt, eu am fost întotdeauna bine privit de
către guvernator.

20. Când tatăl meu mai trăia, a venit la Tir şi m-a întrebat cu vocea sa puternică şi pătrunzătoare câţi
oameni am decapitat prin sentinţele mele de judecată şi câţi au fost crucificaţi. La care eu am răspuns în
tot adevărul: «Până acum niciunul; căci din fericire nu a existat niciodată un motiv suficient pentru
aceasta.»

21. Atunci, cu ochii arzând de mânie, el mi-a spus: «Ah, întotdeauna ai fost un idiot prost! Dacă
vrei să menţii în rândul poporului un respect mereu crescând pentru lege, trebuie să dai exemple, din
timp în timp, chiar dacă nimeni nu a încălcat-o. Dacă lipsesc criminalii, trebuie să-1 iei cu forţa pe
primul venit din rândul poporului, să-i inventezi o crimă şi să o confirmi prin martori corupţi, şi poţi
apoi să îţi exerciţi funcţia cu întreaga sa rigoare necruţătoare. Astfel îi vei inspira poporului adevăratul
respect pentru lege şi vei câştiga elogiile împăratului.»

22. Eu i-am răspuns: «Totuşi, am primit de la împărat instrucţiunea secretă şi foarte strictă de a nu
supune nicio persoană rigorii legii fără un motiv întemeiat. Un soldat şi un general pot fără îndoială să
fie trataţi astfel, însă nu şi oamenii paşnici.»

23. La care tatăl meu a răspuns cu un râs dispreţuitor: «Ai rămas acelaşi imbecil prost!», iar apoi
mi-a întors spatele şi s-a îndepărtat în mare grabă, şi eu nu l-am mai revăzut niciodată până în această zi.
Cam doi ani mai târziu, am primit de la Roma vestea morţii sale - şi trebuie să recunosc că nu l-am putut
plânge deloc!

24. Aşadar, el a rămas acelaşi ca pe vremea când trăia, dacă nu cumva idolatria sa imperială s-a
agravat şi mai mult!

25. O Doamne Iisuse, Învăţător al întregii vieţi, oare acest suflet nu se va îndrepta niciodată? El nu
va putea fi niciodată luminat - şi nici mulţimea aceea de suflete care îi ţine tovărăşie în lumea de
dincolo?"

26. Eu i-am răspuns cu blândeţe: „Prietene, toate Îi sunt posibile lui Dumnezeu, oricât de imposibile
le-ar părea oamenilor acestui pământ; însă nu vei înţelege ce şi cum decât atunci când Spiritul Meu
veşnic, de viaţă şi de adevăr, te va învăţa aceasta chiar în sufletul tău."

27. Mulţumit fiind de acest răspuns, romanul a început să reflecteze ceva mai mult la ceea ce văzuse
şi la cuvintele Mele.

262
 Capitolul 170

Explicaţiile Domnul nostru Iisus Cristos cu privire la ceea ce se petrece în realitate

în lumea de dincolo

1. Medicul din Melite Mi s-a adresat acum, spunând: „Doamne Iisuse, Învăţătorule, cu toţii am
văzut şi am auzit acelaşi lucru. Această apariţie permisă de Tine a fost, prin urmare, în mod evident,
perfect adevărată, şi nu o viziune a unui vis în starea de veghe, precum mi-a fost dat adesea să observ la
bolnavii mei - mai cu seamă odată, când cinci bolnavi cu febră, care se aflau în aceeaşi cameră, au văzut
asemenea fiinţe; însă acele fiinţe pe care ei le-au văzut nu se potriveau nici pe departe între ele, deoarece
fiecare bolnav a văzut altă fiinţă, şi ele vorbeau în limbi diferite, şi de aceea mi s-a părut că fiinţele pe
care bolnavii mei le-au văzut semănau cu cele care pot fi văzute în vis, nefiind decât un joc lipsit de
importanţă al propriei lor imaginaţii, înfierbântate de sângele care curgea mai repede prin venele lor.

2. Însă, la momentul acestei apariţii în plină zi, survenite cu permisiunea Ta, niciunul dintre noi nu
avea febră, nici pulsul rapid, nici imaginaţia înfierbântată, şi am văzut cu toţii acelaşi lucru; de aceea,
precum am spus, această viziune a fost în întregime reală.

3. Mai rămâne o întrebare: acest ţinut deosebit de mohorât şi de sordid, pe care l-am văzut cu toţii,
la fel ca şi tot ceea ce s-a petrecut, se află undeva pe acest pământ, sau a fost doar o imagine devenită
vizibilă ochilor noştri a unei anumite stări căreia ea îi corespunde - poate precum o imagine de vis,
născută din imaginaţia dezlănţuită a spiritelor pe care le-am văzut? Şi celelalte spirite pe care le-am zărit
în acel ţinut erau şi ele sufletele unor oameni care au trăit odinioară pe acest pământ, sau erau doar
produsul imaginaţiei rele a spiritelor pe care le-am văzut în faţa noastră? Căci, în timp ce contemplam
acest trist ţinut din lumea de dincolo, se petrecea un fapt ciudat, şi anume, că puteam să percepem fără
greutate, prin el, şi peisajul de pe acest pământ, văzând în acelaşi timp foarte clar fiecare punct al acelei
lumi triste de dincolo. Şi în sfârşit, urmează şi întrebarea corespunzătoare: spiritele pe care le-am văzut
noi văd şi ele pământul nostru, sau doar ţinutul lor imaginar?"

4. Eu am spus: „Spiritele pe care le-aţi văzut voi aici, şi multe alte mii de teapa lor, sunt în întregime
reale. Ele locuiesc în fortăreţele pe care aţi putut să le vedeţi în acel ţinut lugubru. Peisajul, fortăreţele,
colibele sordide, corturile, spiritele subordonate cu o înfăţişare jalnică, câmpurile de bătălie cu
războinicii lor, toate acestea sunt produsul imaginaţiei lor rele - mai ales peisajul şi forma sa. Cât
priveşte spiritele nefericite pe care le-aţi văzut, ele sunt reale cam într-o proporţie de unu la o mie. În
esenţă, ele ţin de domeniul imaginaţiei rele şi înşelătoare a spiritelor pe care le-aţi văzut, însă ele au
totuşi o miime de realitate spirituală, cam aşa cum, pe pământ, umbra voastră aparţine şi ea realităţii
voastre esenţiale. Umbra nu are desigur nicio existenţă în ea însăşi, şi totuşi, ea nu ar fi acolo dacă voi
nu aţi exista.

5. De altfel, majoritatea spiritelor nefericite pe care le-aţi văzut sunt deja în lumea de dincolo, însă
o parte dintre ele mai trăiesc încă fizic pe acest pământ; şi, deoarece, din timpul vieţii lor pământeşti,
spiritele reale pe care le-aţi văzut au domnit împreună cu semenii lor egoişti, orgolioşi şi tiranici, asupra
a mii şi mii de oameni supuşi lor, imaginile acestora, sau, dacă vreţi, siluetele acestor fiinţe umane au
persistat într-o oarecare măsură într-un mod senzorial în sufletele lor.

6. Însă, având în vedere că, la spiritele rele pe care le-aţi văzut şi la altele nenumărate care le
seamănă pe de-a-ntregul, nu există decât cel mult o infimă scânteie de adevăr, şi pentru că ele nu pot să
vadă şi să perceapă nimic din ceea ce există real în afara lor - la fel cum un om, cufundat într-un somn
adânc, nu percepe realitatea care îl înconjoară -, ele nu pot vedea, cu ajutorul palidei şi înşelătoarei
lumini care se află în ele, decât ceea ce le oferă imaginaţia lor, inspirată de egoismul lor rău, cu ajutorul
amintirilor care persistă în conştiinţa lor.

263
7. Orice spirit perfect poate vedea ceea ce ele creează astfel, şi dacă se petrece câteodată, prin
voinţa sa unită cu a Mea şi prin viziunea sa luminată de lumina Mea, să se apropie într-o oarecare
măsură de una dintre aceste uniuni rele sau să i se adreseze, aspectul înşelător şi iluzoriu al peisajului îi
apare imediat cu claritate şi el recunoaşte astfel natura şi dispoziţiile spiritelor reale care alcătuiesc
aceste uniuni. Aceste spirite nu pot în niciun caz să-şi disimuleze răutatea lor profundă în faţa privirii
spiritelor desăvârşite.

8. În această lume, un lup poate desigur să se ascundă sub pielea unui miel, însă în lumea cealaltă,
tot ceea ce el gândeşte, vrea şi face, chiar şi în cel mai ascuns cotlon, va fi strigat de pe toate
acoperişurile.

9. Şi, deoarece poate sesiza toate acestea, un spirit desăvârşit va şti să dejoace cel mai bine toate
gândurile şi tentativele rele ale unor astfel de spirite, prin mijloacele adecvate pe care i le pun la
dispoziţie înţelepciunea şi forţa sa.

10. De multe ori, o asemenea uniune trebuie să decadă până la nivelul cel mai de jos la care poate să
o conducă forţa cea rea a propriului său egoism, şi să ajungă astfel să se distrugă pe ea însăşi - înainte să
se manifeste pentru ea o şansă firavă de a reîncepe să se înalţe puţin câte puţin către lumina adevărului.

11. Şi la fel va fi şi cu spiritele pe care le-aţi văzut; însă dacă, dintre ele, unele vor începe să
înţeleagă zădărnicia acţiunilor lor - graţie tuturor apariţiilor pe care Eu le voi trimite lor în acest scop -,
acelea se vor ridica mai uşor către lumina adevărului."

12. Medicul M-a întrebat atunci: „O, Doamne Iisuse, Învăţătorule, cum pot aceste spirite rele să se
distrugă efectiv pe ele însele?"

13. Eu am spus: „În acelaşi fel în care întreaga materie sfârşeşte prin a se autodistruge cu timpul şi a
dispărea, din punctul de vedere al formei sale exterioare vizibile, pentru a reveni la forma sa elementară
primordială.

14. Pentru aceste spirite, ceea ce creează imaginaţia lor rea este o realitate materială solidă; iar ea îşi
păstrează aceeaşi aparenţă atâta vreme cât furia mereu crescândă a pasiunii acestor spirite nu a distrus
încă memoria lor şi fantasmele care au ieşit din ea. Însă atunci când are loc aceasta, s-a terminat şi cu
lumea lor şi cu toate fortăreţele şi comorile lor.

15. Putem compara aceasta cu un om care ar fi îngropat o comoară deosebit de dragă inimii sale,
într-un loc sigur, de care îşi aduce aminte. Însă grija că această comoară ar putea fi descoperită de un
altul îl chinuie tot mai mult în fiecare zi, şi el ajunge treptat într-o stare de confuzie, care îi slăbeşte
memoria, şi îşi uită puţin câte puţin amintirile şi fantasma sa; el sfârşeşte chiar prin a cădea pradă unui
fel de febră cerebrală, care îl va priva de întreaga sa memorie, astfel încât nu va mai putea să-şi
amintească de draga lui comoară, atât de bine ascunsă. Aşadar, ce a devenit pentru el atunci această
comoară? Este ca şi când ar fi încetat să mai existe! Şi tot aşa este şi cu lumea acestor spirite.

16. Astfel, aşa cum un om care şi-a pierdut memoria şi amintirile pierde în final totul - chiar dacă
acele lucruri continuă să existe -, la fel, şi un spirit poate pierde tot ceea ce imaginaţia sa a creat, plecând
de la amintirile rămase captive în conştiinţa sa, şi, din acel moment, acest spirit, abandonat de toate,
devine nefericit.

17. Abia atunci un spirit înţelept se poate apropia de el, întotdeauna în maniera cea mai adecvată,
arătându-i vanitatea sa şi răul pe care îl provoacă deliberat, şi aducându-1 astfel pe neobservate în starea
de a-şi regăsi treptat drumul către lumină.

18. Însă pentru ca un asemenea spirit să fie pe deplin luminat, îi va trebui mult mai mult timp decât
îţi poţi tu imagina în prezent, prietene; căci, din momentul în care conştiinţa sa devine suficient de liberă
pentru a-şi regăsi unele amintiri, vechea sa imaginaţie revine şi ea la suprafaţă, şi, curând, el reîncepe să-
264
şi creeze o lume asemănătoare cu ceea ce a iubit anterior, şi se complace în ea. Trebuie aşadar ca el să
piardă din nou paradisul pe care şi 1-a creat şi să devină conştient de zădărnicia sa, pentru a putea fi, de
această dată, luminat un pic mai mult.

19. Şi aceasta li se petrece de foarte multe ori, multor spirite asemănătoare cu acelea pe care le-ai văzut
tu; căci gustul pentru absurd, care, în ciuda perversităţii sale, condiţionează întreaga viaţă conştientă a
unui asemenea spirit, nu se transformă atât de uşor pe cât crezi tu în ceva bun şi drept, dacă se respectă -
în mod necesar - căile liberului-arbitru."

Capitolul 171

Cum sunt călăuzite sufletele umane către Dumnezeu

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Bineînţeles, tu îţi spui acum în sinea ta: «Totuşi, înţelepciunea
şi atotputernicia divină ar trebui să poată îndeplini toate acestea fără niciun efort!» Însă Eu îţi spun: dacă
aceasta ar fi fost ceea ce Eu vroiam, nu ar fi fost nevoie ca Eu să vin şi să Mă întrupez pe acest pământ
ca Fiu al Omului pentru a vă învăţa şi nici să trezesc pentru voi tot felul de înţelepţi şi de profeţi.

2. Căci dacă ar fi fost posibil ca Eu să fac din voi, doar prin atotputernicia Mea, copiii Mei cu totul
asemenea Mie şi absolut liberi, aş fi făcut-o cu siguranţă. Însă voi, fiind mereu sub tutela Mea
atotputernică, nu aţi fi putut niciodată să deveniţi copiii Mei liberi, independenţi şi asemenea Mie, ci aţi
fi rămas asemenea tuturor celorlalte creaturi materiale - mâl, aer, ape, pietre, metale, plante şi animale
din toate speciile -, fapt pe care Eu îl înţeleg mai bine decât oricine, Eu, Creatorul a tot ceea ce există; se
cuvine aşadar ca totul să fie precum este şi precum trebuie să fie. Căci - înţelegeţi bine aceasta - este cu
totul altceva să creezi dumnezei decât să creezi sori, lumi şi tot ceea ce există în spaţiul infinit al
Creaţiei! Înţelegeţi cu adevărat ce vă spun?

3. Şi, pentru acest motiv, omul vine pe lume aproape fără nicio cunoaştere, şi trebuie să fie învăţat
în orice privinţă, pe când animalele aduc cu ele tot ceea ce au nevoie pentru a trăi.

4. Când omul soseşte în această lume, sufletul său este complet separat de atotputernicia lui
Dumnezeu, şi propria sa voinţă şi conştiinţă ia toate hotărârile. Doar atunci când, datorită învăţăturilor
părinţilor şi ale altor învăţători înţelepţi, începe să Îl cunoască pe Dumnezeu şi să I se adreseze cu
credinţă pentru a-I cere ajutor şi sprijin, el începe să simtă în lăuntrul său influenţa divină a Cerurilor, iar
sufletul său devine tot mai conştient de iubirea divină şi pătrunde tot mai mult în această iubire; sufletul
îşi supune voinţa sa celei a lui Dumnezeu, pe care a recunoscut-o, şi se uneşte astfel cu Spiritul Divin,
devenind puţin câte puţin la fel de perfect în şi prin Spiritul lui Dumnezeu din el cum este Spiritul Divin,
rămânând totuşi, asemenea lui Dumnezeu Însuşi, perfect liber şi autonom în toate privinţele.

5. După raţiunea ta lumească, insuficient luminată, tu gândeşti acum: dacă orice suflet care s-a
desăvârşit prin Mine devine tot atât de perfect precum sunt Eu, aceasta oare nu va conduce până la urmă
la un fel de război al zeilor - şi atunci cine va ieşi învingător din acest război?

6. Vezi tu, aşa ceva poate fi conceput - şi chiar este posibil, după cum o arată foarte clar cronicile
acestei lumi - la oamenii inferiori ai acestui pământ, care încă sunt copleşiţi de tot felul de iluzii egoiste;
însă, în adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu, aceasta este de neconceput şi chiar imposibil. Căci cel care
se află în Adevărul perfect al lui Dumnezeu şi înţelege că nimic nu poate exista fără el (fără Adevăr),
cum ar putea vreodată să fie în dezacord cu Adevărul cel veşnic creator al lui Dumnezeu?

7. Căci dacă ar fi posibil, de exemplu, ca un singur spirit angelic să nege un adevăr divin, prin care
totuşi a fost creată chiar fiinţa sa, el nu s-ar certa cu Dumnezeu, ci cu el însuşi, şi nu şi-ar face rău decât
sieşi.

265
8. Ai văzut vreodată pe-acest pământ doi oameni, pricepuţi la aritmetică, care să se certe deoarece,
atunci când adună, după sistemul de calcul universal admis, două unităţi absolut identice cu altele două,
care sunt la fel, obţin patru unităţi? Toţi cei care cunosc câtuşi de puţin calculul sunt perfect de acord
asupra celor de mai sus, şi, dacă au cât de puţin bun-simţ, nu se vor contrazice niciodată în privinţa
acestui subiect; căci ei sunt obligaţi, chiar în propriul lor avantaj, să recunoască acest calcul ca fiind un
adevăr valabil în orice loc şi în orice timp.

9. Şi la fel se petrece şi cu sufletele desăvârşite în Împărăţia lui Dumnezeu; ele sunt pătrunse toate
de acelaşi Adevăr Unic, deoarece acesta se manifestă ca fiind lumina iubirii lor pentru Dumnezeu şi
pentru aproapele lor.

10. Atâta vreme cât oamenii pot cunoaşte discordia şi pot declanşa războaie între ei, sunt încă departe
de Împărăţia lui Dumnezeu, şi nu vor intra în ea până când nu vor fi devenit în mod constant plini de
răbdare, umilinţă, blândeţe şi iubire veritabilă faţă de aproapele lor. Şi, odată ce au ajuns acolo şi au
atins astfel Adevărul divin din ei, s-a terminat pentru totdeauna cu cearta, discordia şi războiul, şi, în
acest caz, războiul tău între zei este în întregime imposibil. Înţelegi cu adevărat toate acestea?"

Capitolul 172

Domnul nostru Iisus Cristos îl invită pe Rafael să explice natura tainică

a Împărăţiei lui Dumnezeu

1. Medicul: „O, Doamne şi Învăţătorule, totul este clar acum, iar noi Îţi mulţumim, mai întâi, că
ne-ai dezvăluit lumea spiritelor cu atâta claritate încât noi ştim acum ce este şi în ce constă, în mod
necesar, în marea lume de dincolo, supravieţuirea sufletelor celor care iubesc prea mult lumea; şi apoi,
Îţi mulţumim pentru această explicaţie asupra condiţiei spiritelor desăvârşite din Împărăţia lui
Dumnezeu.

2. Ne-ar plăcea desigur foarte mult să aruncăm o privire asupra realităţii Împărăţiei lui Dumnezeu
şi a locuitorilor săi preafericiţi; însă graţia şi iubirea Ta ne-au reprezentat-o deja atât de clar în cuvinte,
încât este ca şi cum am fi putut să o contemplăm cu ochii noştri, şi de aceea ar fi o îndrăzneală prea
mare din partea mea să-Ţi cer să ne mai arăţi această preafericită lume de dincolo. Încă o dată Te slăvim
pentru imensa graţie pe care ne-ai acordat-o cu atâta generozitate."

3. Eu am spus: „Ah, prietene, a vă arăta aievea această Împărăţie a lui Dumnezeu, în care
nenumăratele spirite preafericite se află deja de un timp de neconceput pentru voi, ar fi imposibil acum,
atâta vreme cât Împărăţia Iui Dumnezeu nu va fi ajuns pe deplin întemeiată în voi şi nu va fi devenit un
adevăr luminos, pe care să-1 puteţi contempla în voi înşivă.

4. Însă atunci când Împărăţia lui Dumnezeu va fi împlinită în voi şi va lucra după Voinţa pe care
Eu v-am revelat-o, atunci veţi putea şi voi să o contemplaţi şi să resimţiţi o foarte mare bucurie. Totuşi
voi aţi îmbrăţişat aici cu toţii pe deplin Voinţa Mea - cu excepţia unuia singur, pe care Eu adesea l-am
îndemnat dar care nu a putut renunţa încă la lăcomia sa. De aceea, Eu voi chema îndată un spirit
îngeresc preafericit şi de multă vreme desăvârşit, care vă va da şi alte lămuriri despre natura Împărăţiei
lui Dumnezeu."

5. Atunci, Eu am chemat cu voce tare: „Rafael, vino să Mă slujeşti pe Mine şi pe fraţii tăi!"

6. De îndată ce Eu am rostit aceste cuvinte, Rafael s-a şi aflat înaintea Mea, cu chipul său pătruns
de o forţă plină de blândeţe, strălucind realmente de o frumuseţe cerească, şi Mi-a spus: „Domnul meu şi
Dumnezeul meu, Voinţa Ta este fiinţa mea, viaţa mea veşnică, înţelepciunea şi puterea mea! Fă astfel
încât aceşti fraţi să vadă în mine Voinţa Ta şi Împărăţia Ta!"
266
7. La vederea lui Rafael, romanii şi mai ales grecii au rămas pur şi simplu muţi, fiind uluiţi de
extraordinara frumuseţe a acestui înger; în plus, scurtele cuvinte pline de spirit, adevăr şi viaţă pe care el
Mi le-a adresat au lăsat asupra lor o impresie atât de profundă, încât le-a trebuit un timp pentru a putea
să se gândească în ce fel trebuiau să se poarte în prezenţa acestui spirit desăvârşit.

8. Hangiul din Iesaira, care era încă acolo, luntraşul şi conducătorul sătucului de pescari au fost şi
ei pe deplin surprinşi de sosirea neaşteptată a lui Rafael, şi nici ei nu ştiau ce să creadă şi ce să facă.
Căci erau uluiţi mai întâi de sosirea sa neaşteptată, dar şi de graţia sa, care depăşea infinit tot ceea ce ei
putuseră vreodată să-şi imagineze sau să gândească despre cea mai mare frumuseţe posibilă a unei fiinţe
umane.

9. Toţi care erau acolo nu se mai săturau de această privelişte, iar medicul şi-a spus în sinea lui:
„Ah, nu, este cu adevărat prea mult! Este deja cu mult mai mult decât îţi trebuie ca să fii preafericit în
Împărăţia lui Dumnezeu! Contemplând un chip de o frumuseţe atât de perfectă, oricărui om i s-ar părea
o mie de ani ca o clipă trecătoare!"

10. Şi mulţi alţii gândeau la fel.

11. După ce a petrecut un timp destul de lung minunându-se astfel, medicul nostru a prins din nou
curaj şi Mi-a spus: „Doamne Iisuse, Învăţătorule, ar fi bine să rămânem aici pentru totdeauna, iar pentru
mine, nu aş cere niciodată o fericire mai mare în viaţă! Însă deoarece, prin graţia Ta şi prin iubirea Ta
infinit de mare, Tu ai făcut să apară înaintea noastră acest spirit înflăcărat de iubire cu siguranţă mai
mult decât perfect în sine, aş vrea totuşi, dacă aceasta este posibil, să discut cu el despre adevărata
natură a Împărăţiei lui Dumnezeu."

12. Eu am spus: „Pentru aceasta l-am şi chemat! Poţi aşadar să vorbeşti cu el ca şi cum ai vorbi cu
unul dintre tovarăşii tăi. Mergi la el şi vorbeşte-i!"

Capitolul 173

Despre natura cea reală a Împărăţiei lui Dumnezeu

1. Atunci, înaintând cu grijă către Rafael, care, în timpul acesta, discuta cu Kisjonah şi cu Philopold
despre unele aspecte referitoare la viitorul apropiat, medicul nostru i-a făcut o profundă reverenţă şi i-a
spus: „Nobile spirit venit din Ceruri, preafericit prieten al Celui care locuieşte în prezent printre noi ca
un om cu trup din carne şi sânge, mărturisind El însuşi, prin cuvintele şi faptele Sale, că Spiritul veşnic
preaînţelept şi atotputernic al Unicului Dumnezeu Adevărat sălăşluieşte în El, binevoieşte să-mi explici
puţin, pe înţelesul omului încă imperfect care sunt, ce semnifică Împărăţia lui Dumnezeu!"

2. Rafael: „Ah, prietene, nu fi atât de temător în faţa mea, căci în felul acesta nu voi putea să te
învăţ prea multe despre realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu; timiditatea nu este tocmai cea mai bună
stare pentru ca un suflet să poată să primească adevărurile profunde şi să le înţeleagă cu claritate, astfel
ca Spiritul Divin să se reveleze în el. Aşadar, prinde curaj, priveşte-mă ca pe un frate venit şi el în
această lume, şi vom putea atunci să vorbim mult mai uşor împreună!"

3. Aceste câteva cuvinte i-au dat puţin curaj medicului, care i-a spus lui Rafael (medicul): „Ei
bine, simt acum mai mult curaj decât adineauri, când neaşteptata ta apariţie la chemarea Domnului
nostru Iisus m-a surprins atât de puternic, şi iată-mă pe deplin pregătit să primesc explicaţiile tale despre
natura Împărăţiei lui Dumnezeu; binevoieşte aşadar să mi le spui, o, preaslăvite mare spirit al Cerurilor
lui Dumnezeu!"

4. Rafael a răspuns: „Ascultă-mă, dragă prietene şi frate în numele Domnului Iisus şi întru iubirea
Sa! Tu, care eşti medic în Melite şi recent vindecat, eşti de altfel un om foarte înţelept - căci atunci când,
267
la rugămintea ta, Domnul nostru Iisus te-a vindecat imediat în lăcaşul de îngrijire, tu ai fost primul care
L-ai recunoscut drept singurul şi Unicul Dumnezeu Adevărat, şi tu eşti în prezent atât de ferm în
credinţa ta, care impregnează întreaga ta fiinţă, încât niciun eveniment din lume nu ar putea să te
deturneze de la aceasta - ceea ce este o mare binecuvântare pentru sufletul tău şi pentru inima ta; însă
într-adevăr este puţin cam ciudat că tu, deşi ai recunoscut atât de repede, în haosul vechiului tău
păgânism, acest mare adevăr primordial al vieţii, totuşi nu percepi natura Împărăţiei lui Dumnezeu încă
şi mai repede şi mai uşor decât L-ai recunoscut pe Domnul nostru Iisus, fără să-L fi văzut vreodată şi
fără să-I fi vorbit!

5. Căci, cu siguranţă, nu pentru că ai auzit spunându-se că un om ieşit din comun venit din Nazaret
se afla aici şi putea să te vindece în mod miraculos, aşa cum îi vindecase pe mulţi alţii, după câte se
spunea, ai ajuns tu să te convingi că Însuşi Domnul Dumnezeu se afla în spatele Lui, ci Spiritul tău ţi-a
revelat acest mare şi preasfânt adevăr.

6. Ce s-a petrecut aşadar cu acest Spirit, care ar trebui acum să-ţi spună: cum poţi tu să întrebi ce este
Împărăţia lui Dumnezeu - cum se face că nu vezi pădurea din cauza copacilor? Realitatea Împărăţiei lui
Dumnezeu nu se găseşte ea mai întâi şi înainte de toate, perfect tangibilă, acolo unde Însuşi Domnul
nostru Iisus este prezent în persoană şi lucrează?

7. Când vei fi pe deplin în Voinţa Domnului nostru Iisus şi vei fi umplut în întregime de Spiritul
Său, vei putea contempla ca ziua în amiaza mare, în Împărăţia lui Dumnezeu din tine, ceea ce acum tu
nu vezi încă decât într-un mod confuz prin ochii trupului tău.

8. Vezi şi înţelege acestea: tot ceea ce poţi contempla în prezent în lume reprezintă realitatea
esenţială a Împărăţiei lui Dumnezeu! Să nu-ţi imaginezi că Împărăţia lui Dumnezeu se află într-un loc
anume. Ea este pretutindeni în infinitul etern, iar omul care devine conştient prin Spiritul lui Dumnezeu
are în el însuşi Împărăţia lui Dumnezeu, şi, oriunde s-ar afla şi orice ar face - fie că se mai află încă în
trupul său, fie că este un om-spirit, aflat numai în sufletul său - el este pretutindeni în Împărăţia lui
Dumnezeu şi în întreaga realitate a acesteia.

9. Tu, care eşti încă în trupul tău, şi eu, care sunt în fiinţa mea pur spirituală, ne aflăm amândoi pe
deplin şi la modul esenţial în aceeaşi Împărăţie a lui Dumnezeu. Singura mică diferenţă între noi este că
eu sunt conştient în mine însumi de aceasta într-un mod perfect, extrem de clar şi pentru totdeauna, în
timp ce tu nu eşti decât într-un mod imperfect, motiv pentru care tu nu-i poţi vedea decât într-un vis
conştient pe fraţii şi surorile tale deveniţi de multă vreme spirite pure preafericite; însă când vei fi
desăvârşit, ei nu vor mai fi ascunşi privirii tale.

10. Şi dacă poţi să mă vezi acum, aceasta se datorează faptului că Spiritul este deja suficient de
înflorit în tine pentru a-L fi recunoscut de departe, în Omul-Dumnezeu Iisus din Nazaret, pe singurul şi
unicul Spirit etern al adevăratului Dumnezeu; fără aceasta, n-ai fi putut să mă vezi, nici să-mi vorbeşti
cu atâta uşurinţă! Înţelegi acum ce înseamnă Împărăţia lui Dumnezeu?"

11. Foarte uimit de înţelepciunea prealuminată a lui Rafael, medicul a spus: „O, glorios prieten şi
frate nemuritor, tocmai mi-ai dezlegat de la ochi legătura cea groasă care mă orbea! Omul vede cel mai
puţin tocmai ceea ce are sub ochii lui. Într-adevăr, am căutat ceea ce aveam deja în mână. Îţi mulţumesc
că mi-ai redat lumina. Ah, lasă-mă doar să mai reflectez puţin la toate acestea, după care vom discuta
mai în profunzime!"

12. Rafael: „Fă astfel, şi sufletul tău va vedea atunci clar şi pe deplin!"

268
 Capitolul 174

Despre natura esenţiala lui Rafael

1. După cele petrecute, medicul nostru a mers la tovarăşii săi şi le-a relatat cu multă însufleţire ceea
ce Rafael îi spusese despre natura esenţială a Împărăţiei lui Dumnezeu.

2. Iar Rafael a mai discutat cu Kisjonah şi cu Philopold despre ceea ce avea să devină Împărăţia lui
Dumnezeu pe acest pământ şi despre motivul pentru care toate acestea erau îngăduite.

3. În acest timp, Eu Mă ocupam de roman, care, neputând să înţeleagă neaşteptata apariţie a lui
Rafael, fusese cât pe ce să-1 ia drept zeul păgân Apolo; însă Mie nu Mi-a trebuit mult timp ca să-i
îndepărteze această credinţă nebunească.

4. După aceasta romanul a vrut şi el să vorbească cu Rafael; totuşi el nu dorea să deranjeze

conversaţia acestuia cu cei doi prieteni deja menţionaţi.

5. Iar medicul nostru a terminat şi el de povestit tovarăşilor săi tot ceea ce Rafael îi spusese; şi,
regăsindu-şi curajul, a revenit la Rafael şi i-a cerut să-i mai lumineze puţin sufletul.

6. Rafael i-a răspuns: „Ah, dragul meu prieten şi frate, nimeni nu poate să-ţi dea această lumină
aşa cum ai lumina o cameră pe timp de noapte, aprinzând o lampă şi lăsând-o să strălucească pentru toţi
cei care locuiesc acolo! Căci camera este fără îndoială luminată tot timpul cât lampa rămâne aprinsă;
însă din momentul în care uleiul din lampă se termină se face din nou întuneric. Aşadar, dacă vrem să nu
se mai facă niciodată întuneric în această cameră, ne trebuie puţin mai mult decât să aprindem o lampă
la nimereală, în care am turnat puţin ulei.

7. În cazul unei camere, aceasta nu este desigur uşor; căci a trecut de mult timpul în care printre
oameni existau anumiţi înţelepţi, care ştiau să aprindă un fel de lumină, ce nu se consuma niciodată, şi,
în aceste timpuri, camerele nu pot fi luminate durabil noaptea decât dacă punem în ele lămpi pline cu
destul ulei, astfel ca fiecare lampă să fie alimentată pe timpul întregii nopţi, ceea ce necesită o socoteală
complicată, bazată pe experienţă. La fel, şi în aceste timpuri de întuneric adânc, un om lucid şi care se
îngrijeşte de mântuirea sufletului său trebuie să se pregătească cu o foarte mare cantitate de ulei
spiritual, pentru a avea destul în aşteptarea zilei spirituale interioare a adevăratei vieţi eterne; aceasta
este vechea lumină eternă a omului, care nu se consumă niciodată, şi astfel el va avea întotdeauna
suficientă lumină în acea cameră, care este viaţa sa în această lume.

8. Uleiul spiritual constă în primul rând în Cuvântul Domnului nostru Iisus şi în faptele bune
îndeplinite după Cuvântul şi Voinţa Sa. Cine este din abundenţă înzestrat cu acest ulei se află deja în
realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu, şi nu va mai avea niciodată de suferit în sufletul său din cauza
întunericului vieţii.

9. Din punctul de vedere al vieţii pământeşti, lumina unei lămpi a vieţii bine umplute este credinţa
vie şi deplină, care luminează în întregime pentru această viaţă aspectele ce ţin de Împărăţia lui
Dumnezeu. Cine rămâne în această lumină şi nu se mai îngrijeşte de lucrurile acestei lumi care nu sunt
necesare vieţii trupului său descoperă foarte repede în lăuntrul său lumina eternă a vieţii, şi intră aşadar,
chiar din această lume, în realitatea vizibilă a Împărăţiei lui Dumnezeu, împreună cu forţa şi puterea sa;
căci cel care este una cu Voinţa lui Dumnezeu este de asemenea una cu înţelepciunea Sa, cu libertatea
Sa, cu independenţa şi cu puterea Sa, ce sunt desăvârşite, şi este pentru totdeauna un adevărat copil al lui
Dumnezeu.

10. Este ceea ce sunt şi eu însumi; totuşi, eu îmi pot asuma şi un trup material.

11. Dacă îţi este greu să mă crezi, atinge-mă, şi, atâta timp cât voi dori eu, vei percepe în persoana
mea un om în carne şi oase; însă atunci când voi vrea să transform toate acestea în Spirit Pur, mă vei
269
vedea încă aşa cum mă vezi în prezent, însă nu cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului tău, pe care pot să
ţi-i deschid când vreau şi cât timp vreau. Aşadar, apropie-te şi atinge-mă; căci această experienţă pe care
o vei trăi astfel în legătură cu mine face parte şi ea din explicaţia detaliată pe care ţi-o dau despre esenţa
Împărăţiei lui Dumnezeu."

Capitolul 175

Medicul nu-şi poate explica natura lui Rafael

1. Atunci, venind foarte aproape de Rafael, medicul i-a atins mâinile. Apoi a spus: „Da, preaslăvite
şi preafericite prieten, într-adevăr, înfăţişarea ta este în întregime spirituală, căci delicateţea şi albeaţa
indescriptibilă a pielii tale şi aspectul eterat al pliurilor veşmântului tău spun destul de clar că nimic
asemănător nu a existat şi nici nu s-a văzut vreodată la un om. Totuşi, fermitatea şi soliditatea în sine a
braţelor tale, pe care tocmai le-am atins, nu au deloc de-a face cu spiritualul, ci îţi dau convingerea că ai
putea, doar prin puterea naturală şi soliditatea muşchilor tăi, făcând abstracţie de forţa şi fermitatea
Spiritului tău, să te măsori cu mulţi luptători - şi totuşi, tu eşti pe deplin Spirit Pur! Cum să înţelegem
aceasta?"

2. Rafael: „Încă puţină răbdare, şi vei înţelege cu claritate! Mai atinge-mă o dată, şi vezi dacă a
mai rămas în mine ceva trupesc, şi judecă atunci cu lumina înţelegerii şi cu puterea raţiunii tale!"

3. Atunci medicul a mai atins încă o dată mâinile lui Rafael. Însă, deoarece le-a luat între degetele
sale cu o forţă viguroasă, nu a mai simţit nimic decât aer, căci degetele sale au atins suprafaţa propriei
sale mâini, fără să întâlnească nicio rezistenţă şi fără să simtă niciun trup fizic, deşi îl vedea pe Rafael în
faţa lui ca mai înainte, însă, bineînţeles, mai mult prin ochii sufletului decât prin cei ai trupului. Această
experienţă 1-a lăsat stupefiat, şi nu ştia ce să mai spună.

4. Abia după un moment de profundă reflecţie, a spus în sfârşit, nu atât pentru Rafael, cât mai mult
pentru sine însuşi (medicul): „Ah, este precum am trece din fiinţă în neant! Mai întâi un corp solid, şi
acum... aceeaşi formă, desigur, însă fără nici cea mai mică existenţă palpabilă! Cum să conceapă
raţiunea umană aşa ceva? Ce-ar putea spune despre aceasta chiar şi judecata cea mai ascuţită? Mintea şi
raţiunea rămân încremenite! O, preaglorios şi preafericit prieten, trebuie să-mi explici mai mult, căci
altfel, nouă, grecilor, ne va fi chiar şi mai dificil decât înainte să înţelegem cât de cât natura Împărăţiei
lui Dumnezeu.

5. Tu eşti aici, pentru că eu te văd şi îţi aud vocea ta limpede, şi totuşi, atunci când mâna mea te
atinge, tu nu mai eşti deloc! Chiar dacă acum te văd mai mult prin ochii sufletului decât prin cei ai
trupului meu, aceste mâini de carne ale mele te-au atins şi de această dată, ca şi mai înainte, când ţi-am
perceput trupul. Cum este cu putinţă aşa ceva? Este oare posibil ca eu să te fi atins, ca prin vis, doar cu
mâinile sufletului meu - ceea ce nu ar avea prea multă consistenţă pentru trupul fizic, aşa cum nu are
nici fizicul pentru spiritual? Însă, dacă aşa a fost, raţiunii umane i-ar fi dificil să descopere o oarecare
realitate, atât în lumea corpurilor materiale, cât şi în cea a spiritelor; căci prima nu este, ca să zicem aşa,
nimic pentru cea de-a doua, şi nici cea de-a doua pentru prima - şi totuşi, aceste două lumi opuse există,
şi una şi cealaltă, pentru vedere şi pentru auz!

6. Cum este posibil aceasta şi cine poate să înţeleagă?! Tu eşti ceva, şi totuşi, pentru simţul
pipăitului meu, este ca şi cum nu ai fi nimic; şi trebuie că şi eu sunt la fel pentru tine. Aşadar, noi
suntem amândoi vizibili şi audibili - însă, din punctul de vedere al adevăratului sentiment al vieţii, noi
nu existăm unul pentru celălalt! Ce este deci aceasta - pe de o parte, o fiinţă fără existenţă, şi, pe de altă
parte, o nefiinţă fără non-existenţă?! Prietene, nicio raţiune umană nu poate să conceapă aşa ceva, şi am
putea înţelege aceasta doar prin comparaţie cu o coloană de aramă, peste care se dezlănţuie furtunile ani

270
de-a rândul: ele o erodează atât de tare, încât, într-o bună zi, în ciuda durităţii sale, ea este redusă la
neant!

7. Ce sunt aşadar furtunile? Niciun ochi uman nu le-a văzut vreodată cu adevărat, şi doar simţul
atingerii percepe trecerea lor fugitivă. Coloana este puternică, ea există pentru toate simţurile umane.
Cum pot atunci furtunile, care nu sunt nimic, să sfârşească prin a nimici coloana, şi de ce nu sfârşeşte
coloana, care există pentru toate simţurile vitale ale omului, prin a nimici furtunile? Ce înseamnă
raţiunea omului, care a inventat coloanele şi le-a ridicat pentru a sfida toate furtunile? Lucrările sale îi
supravieţuiesc, şi el, creatorul, moare, fără a fi putut vreodată să poruncească furtunilor iluzorii să cruţe
operele sale cele mai solide.

8. O, prietene ceresc, experienţa pe care tocmai am avut-o cu tine nu ne va ajuta cu adevărat prea mult
să înţelegem ce este realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu, decât dacă tu însuţi ne vei explica puţin mai
clar fenomenul! Căci altminteri, aş putea cugeta până la sfârşitul timpurilor - presupunând că aceasta
este posibil -, fără să progresez vreun pic în înţelegerea mea! Eşti tu ceva, sau nu eşti nimic, şi nu sunt
nici eu însumi nimic, în ciuda sentimentului existenţei mele, pe care îl am în prezent?"

Capitolul 176

Despre fiinţă şi despre nefiinţă

1. Rafael: „Eu am ştiut preabine că această experienţă îţi va nărui filozofia grecească la care tu ţii
încă atât de mult! Şi tocmai de aceea este necesar să ţi-o scoţi pentru totdeauna din minte, dacă vrei să
înţelegi cu adevărat, înainte de a părăsi această viaţă pământească, ce înseamnă Împărăţia lui Dumnezeu.

2. De ce apar toate aceste aiureli despre fiinţă şi despre nefiinţă? Nu există în realitate decât fiinţa,
iar nefiinţa nu există deloc, în întregul spaţiu infinit al Creaţiei lui Dumnezeu. Este însă adevărat că
existenţa materială vremelnică nu este altceva decât o existenţă de probă care, celor ce sunt pregătiţi, le
permite accesul la adevărata existenţă dumnezeiască, ce este eternă şi absolut indestructibilă; totuşi, ea
este în sine pe deplin spirituală, pentru că nu există o altă existenţă reală şi veritabilă în tot necuprinsul
infinit, în afara celei spirituale.

3. Prietene, cu toată filozofia ta grecească, priveşte-L cu atenţie pe Domnul nostru Iisus, care este
în prezent printre noi! El este în Sine şi pentru totdeauna Adevărata Existenţă, iar noi suntem doar ideile
şi gândurile Lui foarte clare, ce sunt concretizate, prin Voinţa Sa, de la cele mai mici gânduri la cele mai
mari gânduri.

4. Şi, deoarece ideile şi gândurile Sale foarte clare, dat fiind faptul că sunt roadele iubirii Sale
neîncetate şi nesfârşite, ce reprezintă Fiinţa şi existenţa Sa, sunt, asemenea Lui, permanente şi pentru
totdeauna indestructibile, şi fiinţa noastră esenţială, nemuritoare este aşadar pentru totdeauna
indestructibilă, datorită existenţei sale spirituale reale.

5. Şi, deoarece înţelepciunea Sa dumnezeiască, precum şi iubirea Sa, au creat din ideile şi din
gândurile Sale imagini vii, ca să ne exprimăm pe înţelesul omenesc, a căror existenţă nu este doar pentru
a fi contemplată de El, întocmai ca pentru plăcerea Sa trecătoare şi cumva de moment, ci ele este
necesar să existe pentru totdeauna ca fiinţe libere şi autonome, întru totul manifestate după chipul şi
asemănarea Sa - deoarece au fost născute din El -, toate aceste idei şi gânduri nu este niciodată necesar
să fie comparate cu cele ce sunt create de imaginaţia unui om, ci ele sunt nişte realităţi tot atât de
adevărate pe cât este El Însuşi, pentru totdeauna, singura şi Unica Realitate Adevărată.

6. Şi dacă El le-a conferit tuturor ideilor şi gândurilor Sale un fel de existenţă materială de probă,
ce este necesară consolidării autonomiei lor, pentru aceasta a avut cu siguranţă, în nesfârşita Sa
înţelepciune, cele mai bune motive; căci oare ce meşter autentic, ce doreşte să înalţe o mare lucrare, nu
271
s-ar gândi mai întâi, în sinea sa şi cu toată luciditatea, la modul în care este necesar să o facă să şi dureze
în forma în care în prealabil este necesar să fie, în conformitate cu planurile preaînţelepte ce au fost
concepute de el?!

7. Este aşadar imposibil ca şi o singură parte din ceea ce există ca scânteie din Spiritul Suprem
Dumnezeiesc să fie nimicită vreodată, pentru că tot ceea ce există ca scânteie din Spiritul Suprem
Dumnezeiesc îşi trage realitatea sa indestructibilă din plenitudinea infinită a gândurilor şi ideilor
Domnului Dumnezeu, care este Stăpânului nostru Etern. Dacă formele, fenomenele şi entităţile care se
află în lumea materială sunt totuşi supuse schimbărilor şi unei aparente precarităţi, toate acestea sunt
pentru că Dumnezeu a hotărât să fie astfel, întocmai precum ar face un meşter înţelept, care ar avea de
construit o mare cetate. La începutul construcţiei respective, se pot vedea doar nişte grămezi de pietre
brute, de cărămizi şi de grinzi, precum şi o mulţime de alte obiecte ce sunt necesare construcţiei; însă
după aceea toate aceste obiecte ce sunt separate se înţelege de la sine că vor fi supuse unor mari
transformări, necesare şi adecvate, ce sunt hotărâte de meşterul-şef, înainte ca ele să poată servi la
construirea cetăţii. Şi, tot astfel sunt toate creaturile ce există în lumea materială, naturală, dintre care
omul - ce este doar el înzestrat cu o scânteie din Spiritul Suprem Dumnezeiesc - reprezintă cheia de
boltă în Creaţia şi Manifestarea Dumnezeiască, în această lume materială. Oamenii sunt un prim
material de construcţie, dar nu singurul, din care va apărea apoi în mod necesar, în continuare, printr-o
tainică interdependenţă şi corelaţie cu lumea de dincolo (Universul Astral), o realitate indestructibilă ce
se oglindeşte chiar şi în lumea spiritelor.

8. Crezi tu aşadar că Marele Meşter, Dumnezeu, care a creat cerul vizibil şi acest pământ cu tot şi
toate cele pe care le poartă el şi care 1-a făcut pe om din El Însuşi, prin iubirea şi înţelepciunea Sa
eternă, a făcut să existe chiar şi cel mai umil fir de muşchi doar pentru a se delecta câteva clipe, El,
Veşnicul Dumnezeu, înainte de a distruge această mică creatură şi de a o face să dispară din nou, şi
aceasta pentru a reîncepe de îndată acelaşi joc plăcut în cadrul unei alte mici plante? O, prietene, un
asemenea gând este fără doar şi poate van, inutil şi mărginit!

9. Vezi tu, dacă Dumnezeu ar putea distruge chiar şi cea mai mică dintre ideile şi gândurile Sale
creatoare divine, ar pierde ceva din perfecţiunea Sa infinită - însă aceasta este absolut imposibil; căci,
prin Spiritul Său veşnic, El este chiar această forţă care umple cu prezenţa Sa mereu în acţiune spaţiul
cel infinit al Creaţiei! Unde ar putea El pune aşadar, în El Însuşi, pentru a o reduce la neant, o fiinţă
născută din El, concretizată în El prin Voinţa Sa şi căreia El Însuşi i-a dat o existenţă autonomă?

10. Dacă ai înţeles bine toate acestea, vei putea să-ţi corectezi vechea ta idee despre fiinţă şi despre
nefiinţă şi să vezi că nu există decât fiinţă, şi în niciun caz nefiinţă sau neant. Căci dacă ar exista un
neant, el ar trebui să existe undeva, şi dacă ar exista undeva, nu ar mai fi aşadar neant, ci ceva care ar
avea în final o existenţă, şi, în ciuda întregii tale filozofii, nu vei mai regăsi neantul tău.

11. Vezi tu, deoarece ai vrut să-mi demonstrezi prin filozofia ta grecească ceva imposibil de
demonstrat, m-am servit de aceeaşi armă pentru a te lumina. Dacă vei lăsa această lumină să crească în
tine, ea va deveni o flacără a vieţii foarte luminoasă, şi vei înţelege atunci foarte limpede ce este în sine
Împărăţia lui Dumnezeu, atât în domeniul său pur spiritual, cât şi, prin analogie şi corespondenţe
profunde, pe acest pământ şi pe nenumăratele alte corpuri cereşti - dintre care stelele pe care le vezi pe
bolta cerească nu reprezintă decât o foarte mică parte. Însă trebuie să renunţi pe de-a-ntregul la vechea
ta filozofie grecească. Căci vei afla cu siguranţă o mai mare bucurie în acest adevăr tangibil decât într-o
învăţătură care spune că, la finele scurtei sale vieţi pământeşti, omul trebuie să-şi găsească fericirea în
neantul absolut!"

272
 Capitolul 177

Medicul pune noi întrebări cu miez

1. Tot mai uimit de înţelepciunea lui Rafael, medicul i-a spus atunci: „Preaslăvite prietene, tu mi-ai
distrus acum aproape toate îndoielile mele vechi, iar sufletul meu începe să vadă mai limpede şi să se
simtă mai viu şi mai plin de curaj, fapt pentru care îţi mulţumesc din adâncul inimii şi îţi voi fi
recunoscător întreaga mea viaţă; însă trebuie totuşi să-ţi pun încă o întrebare cu privire la această non-
existenţă a fiinţei, despre care tu mi-ai explicat că este imposibilă. Dacă vei putea răspunde la această
chestiune într-un mod pe înţeles, aceasta ar însemna cu adevărat sfârşitul tuturor îndoielilor mele vechi
legate de acest neant, pe care totuşi, noi, oamenii cu vederea scurtă, îl putem concepe, în ciuda a tot.

2. Iată aşadar întrebarea mea: unde se aflau şi ce erau, înainte de a deveni ceea ce sunt prin Voinţa
atotputernică a lui Dumnezeu, toate fiinţele care există în prezent? Unde am fost eu şi ce am fost înainte
de a fi creat şi de a veni pe lume? Am fost deja altundeva, am fost ceva? De ce sufletul meu nu mai
păstrează nicio amintire despre toate acestea?

3. În lipsa acestei amintiri, după înţelegerea mea, consider orice existenţă care ar urma, precum şi
orice experienţă anterioară ca fiind o non-existenţă, prin comparaţie cu existenţa mea actuală, de care
sunt pe deplin conştient; căci nu mai sunt ceea ce am fost, şi, dacă într-o existenţă viitoare voi fi privat
de orice amintire a vreunei existenţe anterioare, atunci toate aceste existenţe nu înseamnă nimic pentru
mine.

4. Astfel, de exemplu, sufletul care ocupă în prezent trupul meu poate că - aşa cum admit unii dintre
numeroşii noştri antropologi - s-a aflat în trupul unui cerb sau al vreunui alt animal, aspecte de care eu
nu-mi amintesc absolut deloc. Şi, deoarece nu am în existenţa mea prezentă nici cea mai mică amintire a
unei asemenea existenţe anterioare, oricare ar fi fost ea, această posibilă existenţă anterioară este pentru
mine un pur neant, sau, ca să mă exprim altfel şi ca să fac un rezumat: acela care sunt în prezent nu a
mai existat vreodată, aşadar eu nu am existat.

5. Şi dacă, într-o existenţă viitoare, voi deveni altceva decât sunt în prezent sau dacă orice amintire
a acestei existenţe îmi va fi luată, eu nu voi mai fi acela care sunt în prezent, aşadar nu voi mai fi! Căci
la ce i-ar servi unui lanţ miile de inele, care sunt menite să se poată asambla, dacă este imposibil să faci
astfel încât aceste inele să se prindă unele de altele într-un şir coerent?! Atâta timp cât nu vor fi fixate
împreună, nu există nici vreun inel precedent şi nici unul următor; şi, în acest caz, nici lanţul nu mai
există, aşa cum niciun inel nu mai există pentru un altul, de care nu este prins.

6. Preaslăvite prietene, această întrebare este de o foarte mare importanţă pentru omul care trăieşte
în suferinţă pe-acest pământ, având deplina conştiinţă a existenţei sale, şi care gândeşte adesea în mod
lucid, fiind în plus chinuit de teama unei morţi apropiate şi întotdeauna dureroase. Şi eu îţi adresez
această întrebare desigur nu cu intenţia de a pune la încercare marea ta înţelepciune, ci doar pentru a
vedea eu însumi mai limpede. Vorbeşte-mi aşadar acum, preaslăvite prietene!"

Capitolul 178

De ce amintirea altor vieţi anterioare este necesar să fie ocultată

1. Rafael: „Prietene, dacă ai fi fost cu adevărat atent atunci când ţi-am dat exemplul construcţiei
unei mari cetăţi, nu ar fi fost deloc necesar să-mi mai pui o asemenea întrebare. Ce contează pentru
cetatea încă neterminată materialele care desigur existau înaintea ei? Când construcţia sa va fi gata,
vechile material vor forma cu siguranţă pentru ea un ansamblu perfect distinct!

273
2. Dacă ai fi pe deplin conştient de toate stările care au precedat condiţia ta actuală şi prin care
sufletul tău a trecut pe-acest pământ într-un mod foarte fragmentat, ai fi atât de împărţit şi de împrăştiat
în gândurile, judecăţile şi dorinţele tale, încât ţi-ar fi imposibil să primeşti în sufletul tău, astfel încât
acesta să se unifice în el şi prin el, unitatea şi forţa morală a Spiritului iubirii divine, care este de-acum
înainte singura viaţă autentică în tine.

3. Însă atunci când sufletul tău se va fi unit cu acest Spirit, îi va fi cu putinţă să se contemple el
însuşi foarte clar şi îşi va regăsi toate amintirile cu o mare precizie, ceea ce îl va face să recunoască
foarte limpede iubirea şi înţelepciunea infinită a acestui Mare Constructor Unic, minunându-se în
veşnicie, cuprins de o recunoştinţă extatică. Atunci, această capacitate de a privi înapoi, pe care tu ai
vrea să o ai acum, îi va fi utilă sufletului pentru Viaţa cea Veşnică, pe când în prezent ea doar ţi-ar
dăuna.

4. Chiar şi aşa, deşi poruncile divine prevăd ca amintirea stărilor anterioare ale sufletului să fie pe
cât posibil ascunsă, oamenii tot recad prea uşor şi prea adesea în lăcomia şi în pasiunile animalice
îngropate în sufletul lor, oricât de bine ascunse ar fi ele, şi, dedându-se dorinţelor lor, ei Îl renegă pe
Dumnezeu şi acţionează ca nişte animale; însă ce-ar fi fost dacă Dumnezeu, în prea marea Sa
înţelepciune, nu ar fi ascuns pe cât posibil amintirea acestor stări?!

5. Fiii lui Israel, poporul ales al lui Dumnezeu, n-au început ei să se sfădească şi să murmure
atunci când, în deşert, şi-au amintit cu regret de oalele cu carne pe care le avuseseră în Egipt? Mana
cerească nu le-a plăcut copiilor lui Avraam, pe care şederea în Egipt îi făcuse asemenea animalelor, în
timp ce consumul de pâine ar fi putut să le spiritualizeze trupurile şi sufletele.

6. Dacă poporul lui Israel, eliberat de Moise din cruda sa robie în Egipt, şi-ar mai fi păstrat pe
deplin şi amintirea stărilor succesive premergătoare formării sufletelor lor, eu îţi spun: în lăcomia lor
furioasă, aceşti oameni ar fi devenit mai răi decât animalele cele mai feroce şi chiar decât porcii, care,
atunci când sunt înfometaţi, nu-şi cruţă nici măcar puii!

7. Dacă oamenii ar fi fost astfel, am putea noi să ne imaginăm vreodată că sufletele lor, atât de
sfâşiate şi de divizate, vor putea să se dezvolte spiritual şi apoi să se unească cu Spiritul Divin, aşa cum
au gândit, recunoscut şi dorit ele însele?

8. După tot ceea ce ţi-am explicat în tot adevărul şi cât se poate de clar, trebuie să înţelegi că, atâta
timp cât omul trebuie încă să lucreze pe-acest pământ pentru a se uni cu Spiritul Divin, conform Voinţei
revelate a lui Dumnezeu, dar şi conform cu deplina libertate a propriei sale voinţe şi cunoaşteri, lui i-ar
face mult rău să poată să-şi amintească foarte clar toate stările anterioare în care s-a aflat sufletul său.

9. De aceea, începe ta să te uneşti cu Spiritul Divin din tine, după Voinţa lui Dumnezeu, pe care
acum o cunoşti bine, devino propriul tău constructor perfect după Voinţa lui Dumnezeu, şi vei înţelege
de îndată, cu cea mai mare claritate, de ce înţeleptul meşter al unei mari cetăţi a organizat astfel, de la
cele mai mari la cele mai mici, materialele sale de construcţie, până atunci dispersate, şi le-a asamblat
apoi şi le-a legat, pentru a crea un mare tot magnific, care va dura în veşnicie.

10. Însă, atâta timp cât tu însuţi nu eşti un cunoscător experimentat în această artă a construcţiei, nu-
ţi serveşte la nimic să te uiţi la un mare şantier, oricât de pătrunzătoare ar fi privirea ta, şi să tot critici
una sau alta din el - dimpotrivă, te va induce chiar pe deplin în eroare."

274
 Capitolul 179

Despre înţelepciunea lui Dumnezeu

1. (Rafael): „Privind o construcţie terminată, vei arăta de exemplu spre o piatră dintr-un perete sau
spre vreo grindă care ar ieşi din el, şi vei spune: «Dar de ce constructorul a zidit această piatră chiar în
acest perete, şi de ce a lăsat să iasă această grindă acolo sus? Nu ar fi putut el folosi la fel de bine piatra
aceasta pentru un alt perete, şi să pună această grindă în altă parte?»

2. Iar meşterul îţi va răspunde: „Prietene, tu judeci aici arta mea, pe care eu o cunosc foarte bine,
precum un orb judecă culorile! Vezi ta, această piatră care te deranjează pe tine trebuie să fie zidită chiar
în acel loc, pentru a încheia construcţia şi a o face trainică, tot astfel cum, pe capul tău, ochii sunt situaţi
în locul cel mai potrivit pentru ei. Şi la fel este şi cu această grindă care iese în afară. Devino mai întâi ta
însuţi expert în arta de a construi, şi abia apoi vei fi capabil să emiţi o judecată corectă asupra unui
edificiu şi asupra diverselor sale elemente, de la început până la sfârşit şi de la cele mici la cele mari!"

3. Iar eu îţi răspund la obiecţia ta asupra stărilor sufletului înainte de finalizarea construcţiei sale la
fel cum constructorul cunoscător ar trebui să-ţi răspundă la critica ta asupra edificiului pe care 1-a
construit.

4. Pentru a clarifica mai bine întrebarea ta, conform cu înţelepciunea grecească, tu ai vorbit despre
un lanţ ale cărui inele există separat, însă, deoarece nu sunt ataşate împreună, niciunul dintre ele nu
există deloc pentru celelalte, şi nu pot aşadar să aibă nicio relaţie între ele. Căci, după tine, dacă niciun
inel nu poate fi cunoscut şi observat de cel care îl urmează, întreg lanţul nu are nicio valoare şi este ca şi
cum nu ar exista.

5. Însă eu îţi spun: mergi la un fierar bun şi priveşte cum fabrică el un lanţ. Începe prin a face toate
inelele separat; odată ce are un număr suficient de inele, le asamblează prin inele intermediare, după
metoda tradiţională - cu alte cuvinte astfel încât să formeze, într-o primă etapă, bucăţi de lanţ cu numai
trei inele. Odată această muncă terminată, el ataşează fiecare bucată de lanţ cu trei inele de o alta, printr-
un al şaptelea inel intermediar, apoi, bucăţile noi de şapte elemente obţinute, printr-un nou inel
intermediar, şi tot aşa, până când este terminat tot lanţul.

6. Când acest lanţ lung va fi asamblat de la primul până la ultimul inel, în conformitate cu această
artă străveche, vei merge să-1 mai întrebi pe acest făurar expert în arta sa de ce, pentru a realiza acest
lanţ, a început prin a fabrica doar inele separate şi independente? Nu vei gândi mai degrabă: «Acest
meşter făurar a avut dreptate să lucreze astfel, căci asta i-a permis să-şi dea seama de rezistenţa fiecărui
inel, şi, dacă fiecare dintre inele este solid, întregul lanţ va fi la fel, atunci când va fi gata, şi aceasta
pentru multă vreme!»

7. Chiar dacă diversele stări prealabile ale unui suflet apar separate înţelegerii tale, pentru marele
meşter făurar este ca şi cum ele sunt deja legate. Căci ce făurar din lume ar fi atât de prost, încât să
fabrice continuu, pentru o plăcere extrem de monotonă, inele separate, fără să aibă vreodată ideea sau
dorinţa de a le asambla, pentru a face un lanţ mare şi foarte folositor?

8. Şi dacă nici măcar un făurar pământean, a cărui înţelegere este infimă în comparaţie cu
înţelepciunea lui Dumnezeu, nu face aşa ceva, cum am putea să ne aşteptăm la aceasta din partea unui
Dumnezeu plin de iubire şi de o înţelepciune supremă? Cât despre un fierar prost şi nebun, într-adevăr,
el nu ar putea să fabrice nici măcar un inel prost, darămite un lanţ întreg. Însă dacă un fierar, ajutându-se
de raţiunea, abilitatea şi forţa sa, poate fabrica inele separate, el va şti tot atât de bine să făurească şi un
lanţ complet, pentru că el a făurit iniţial inelele numai pentru a face un lanţ complet şi folositor.

9. Astfel, din motive foarte întemeiate, Dumnezeu a făcut să existe mai întâi, şi într-o oarecare
măsură separat, stările prealabile ale sufletului uman, doar pentru a servi asamblării lor finale perfecte.

275
10. Dacă Dumnezeu nu ar fi fost înţelept, El nu ar fi putut să creeze nimic din Sine Însuşi, pentru a-i
conferi o existenţă aparent separată de El. Iar o forţă şi o putere supremă presupune în aceeaşi măsură şi
o iubire supremă, foarte pură şi perfect dezinteresată, şi cea mai vie lumină a unei înţelepciuni supreme,
născută fiind din focul veşnic viu al acestei iubiri. Şi nicio raţiune umană, oricât de puţin luminată ar fi
ea, nu poate gândi că această iubire şi această înţelepciune ar da viaţă, adesea pentru foarte scurt timp, la
tot felul de fiinţe slabe şi neputincioase, care să-i ofere doar o plăcere trecătoare, ca aceea pe care le-o
oferă copiilor jucăriile lor; căci dacă ar fi aşa, ceea ce este însă absolut imposibil, Dumnezeu, în iubirea
şi înţelepciunea Sa, ar fi la fel de neputincios ca şi oamenii, şi nu ar putea niciodată să facă să existe nici
măcar o singură fiinţă prin forţa Voinţei Sale.

11. Vei înţelege de aici mai întâi că nu poate să existe decât un singur şi Unic Dumnezeu Adevărat,
veşnic şi în Sine imuabil, fără de care nicio altă existenţă nu ar fi de conceput, iar apoi că acest Unic
Dumnezeu Adevărat trebuie să fie iubirea cea mai pură şi înţelepciunea supremă, din care emană toate
lucrările Sale nenumărate, că El trebuie să fie şi atotputernic, căci altminteri nimic nu ar putea fi creat;
şi, în sfârşit, pentru că Dumnezeu, fiind în Sine Ordinea eternă, este imuabil, şi creaturile Sale, după
perioada prevăzută pentru desăvârşirea lor, care trebuie să fie precedată de nişte transformări
remarcabile, nu pot decât să rămână, precum El, veşnic imuabile.

12. Dacă nu-ţi ajunge, poţi să continui să cauţi şi alte dovezi, şi mai convingătoare, însă nu le vei
găsi niciodată! Ai înţeles cu adevărat ceea ce ţi-am spus?"

Capitolul 180

Medicul şi ucenicii mulţumesc pentru învăţătura primită

1. Medicul: „O, preaslăvite prietene ceresc, tu ai alungat din mine orice fărâmă de îndoială şi de
reţinere, şi văd de-acum înainte cu o claritate perfectă toate acestea, la fel ca şi, cu siguranţă, toţi
tovarăşii mei; de aceea, lăudat să fie Acela care este printre noi unicul Sfânt, a cărui iubire a permis ca,
prin intermediul locuitorului celest care eşti tu, să fim perfect luminaţi asupra adevăratei înţelepciuni a
Cerurilor, într-un mod uşor de înţeles chiar şi pentru înţelegerea noastră limitată!

2. Adevărata natură a Împărăţiei lui Dumnezeu îmi apare de-acum înainte într-un mod vizibil, ca şi
cum ar fi expusă privirii mele trupeşti. Şi cât de mult se bucură sufletul meu de aceasta!"

3. La rândul lor, ucenicii i-au spus medicului: „Prietene, tu nu eşti singurul care ai fost astfel
luminat pe deplin despre natura Împărăţiei lui Dumnezeu, căci şi noi am fost! În ciuda nenumăratelor şi
infinit de măreţelor aspecte pe care iubirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu ni le-au făcut deja cunoscute,
mulţumită ţie, noi mai eram încă într-un fel de ceaţă interioară. De aceea Îi dăruim şi noi întreaga
noastră iubire, toată slava şi gloria doar Domnului nostru Iisus, care, datorită ţie, ne-a oferit încă o dată
tuturor, pe această colină, o atât de mare lumină! Fie ca această lumină cerească să lumineze pe deplin
tot ceea ce se află încă în întuneric pe-acest pământ!"

4. Rafael: „Prieteni, ar fi foarte bine dacă aceasta s-ar putea face atât de uşor pe cât vă imaginaţi
voi, care sunteţi luminaţi. Însă cei mai mulţi dintre oameni au devenit prea materialişti şi prea animalici,
şi este dificil să propovăduieşti Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu pietrelor şi animalelor sălbatice.

5. Doar unul singur mai există printre voi care este încă puternic ataşat de această lume, deşi a fost
cu voi de la început şi a văzut şi a auzit tot ceea ce aţi văzut şi aţi auzit şi voi. Pentru acela, întâlnirea

276
Mea cu medicul nu a însemnat ceea ce a însemnat pentru voi. Căci el gândea în sinea lui: «Ah, dacă aş
avea înţelepciunea şi puterea lui, toate minele de aur ale pământului mi-ar aparţine!»

6. Tocmai de aceea lumina Cerurilor nu le va fi dată, pentru trezirea spiritelor lor, decât celor care
o vor căuta, o vor iubi mai presus de orice şi o vor respecta ca pe binele suprem al vieţii lor; însă celor
care vor vrea doar să se laude cu ea, pentru a câştiga astfel din belşug bogăţiile fără viaţă ale acestui
pământ, această lumină nu le va sluji la nimic şi nu va face decât să le grăbească prăbuşirea în vechea
judecată a materiei. Tocmai de aceea, nu este bine să aruncăm porcilor mărgăritarele Cerului: nu daţi
aşadar decât celor puri ceea ce este pur!

7. Când veţi putea face din animale fiinţe umane, daţi-le lor hrana cea pură, care este potrivită
pentru oameni. Însă nu există decât puţine fiinţe umane adevărate, şi acelea care mai există trăiesc în
mizerie, oprimate până la sufocare de oamenii de piatră şi călcate în picioare de oamenii-animale.

8. Astfel, când veţi propovădui Evanghelia, propovăduiţi-o mai întâi celor sărmani şi nefericiţi; şi
abia apoi vedeţi dacă puteţi face oameni şi din pietre şi animale! Ceea ce v-am spus aparţine de
asemenea înţelepciunii Cerurilor."

9. Judecătorul roman, care ascultase şi el cu cea mai mare atenţie cuvintele înţelepte ale lui Rafael,
şi pe care Eu îl trezisem interior pentru a le putea înţelege sensul, Mi-a spus: „O, Doamne şi
Învăţătorule, ce mare este înţelepciunea acestui glorios spirit ceresc! Ah, dacă un om al acestui pământ
ar fi putut expune într-un mod atât de clar şi de inteligibil aspectele profunde şi ascunse ale vieţii
sufletului, idolatria cea oarbă nu ar mai fi apărut niciodată printre oameni! Căci, după o învăţătură şi o
experienţă atât de minunată, chiar şi omul cel mai simplu ar fi început să gândească şi, luminat de
credinţa sa, ar fi început să lucreze asupra lui însuşi, conform acestei învăţături, şi ar fi început să se
ghideze după ea, şi, cu ajutorul Tău, ar fi ajuns curând la această desăvârşire interioară pentru care a fost
creat de iubirea, înţelepciunea şi puterea Ta.

10. Şi - după cum se spune, că exemplul propriu impulsionează - respectivul ar fi atras cu siguranţă
atenţia celorlalţi oameni, care l-ar fi întrebat cum de a ajuns la această stare de perfecţiune divină.

11. Şi dacă el le-ar fi spus adevărul adevărat, cu aceeaşi claritate cu care a vorbit acest Spirit pe care
Tu, Doamne, îl numeşti «Rafael», ei s-ar fi străduit din răsputeri - singurul mod posibil de altfel -,
pentru a atinge şi ei, fiind oameni ca şi el, adevărata perfecţiune a vieţii.

12. Însă, din câte ştiu eu, niciun om nu le-a propovăduit vreodată oamenilor acestui pământ despre
Dumnezeu sau despre viaţă într-un mod atât de clar şi de uşor de înţeles cum a făcut-o acest Spirit
glorios, şi de aceea se înţelege cu uşurinţă că, în timp, atâţia oameni şi-au pierdut în întregime
cunoaşterea şi percepţia asupra lor înşişi, asupra lui Dumnezeu şi asupra adevăratului scop al vieţii lor.

13. Eu, în calitate de judecător, m-am familiarizat cu toate religiile, învăţăturile şi legile existente în
Imperiul Roman, aşadar şi cu religia evreiască; însă găsim pretutindeni atâtea mistere, încât niciun om al
naturii (naturalist), chiar fiind înzestrat cu o raţiune lucidă şi cu o înţelegere ascuţită, nu poate să le
înţeleagă, nici să le folosească în mod practic pentru formarea - într-adevăr mai necesară decât orice
altceva - a vieţii sale spirituale. Şi totuşi, dintr-o asemenea învăţătură, orice om ar trebui să înţeleagă ce
este el, ce trebuie să devină şi ce trebuie să facă pentru a deveni ceea ce, Tu, Doamne şi Învăţătorule al
întregii existenţe, l-ai menit să fie. O, Doamne şi Învăţătorule, există măcar puţin adevăr în această
judecată a mea?"

277
 Capitolul 181

Principalele obstacole ce apar pe calea evoluţiei spirituale

1. Eu am spus: „Ah, prietene, această judecată este bună fără îndoială pentru oamenii de felul tău;
însă situaţia este departe de a fi atât de simplă pe cât crezi tu!

2. Nu ai auzit din gura lui Rafael - când îi mulţumeaţi cu toţii din adâncul sufletului pentru marile
revelaţii pe care vi le-a făcut despre esenţa Împărăţiei lui Dumnezeu - mustrarea binemeritată, adresată
unuia dintre cei mai vechi ucenici ai Mei, care a fost lângă Mine încă de la începutul Învăţăturii Mele şi
mai este şi în prezent? Acest ucenic a văzut şi a auzit, şi totuşi, pentru el, lumea încă valorează mai mult
decât toate aceste adevăruri!

3. Se poate el plânge că Învăţătura Mea este de neînţeles, fie că ar fi rostită de Mine sau de vreunul
dintre îngerii Mei? Oh, nici vorbă! El înţelege totul, însă voinţa sa lumească avidă de câştig nu este
pregătită pentru a acţiona pur spiritual.

4. Şi câte mii de oameni n-au dispus de liberul lor arbitru precum a făcut-o acest ucenic! Înaintea
câtor oameni n-am propovăduit Eu public, pe străzi, în oraşe, în sate şi în case, pe mare, pe munţi, în
Templu şi în pustie, săvârşind de fiecare dată miracole nemaiauzite, pentru a le reda vederea acestor
orbi? Iar acum, du-te şi caută-i pe cei puţini care au ales calea cea bună, dintre toţi cei care M-au auzit şi
M-au văzut!

5. Şi întotdeauna a fost astfel, şi la fel va fi şi în viitor; căci orice om este liber în iubirea, voinţa şi
raţiunea sa! Chiar dacă înţelege adevărul întreg prin raţiune, ochii săi avizi văd lumea cu toate atracţiile
sale, de care inima sa nu poate şi nici nu vrea să se separe, pentru că ele plac cu siguranţă mai mult
cărnii sale decât cele spirituale, pe care ochii săi senzuali nu le pot vedea, nici trupul său nu le poate
simţi.

6. Mai mult, şi lenea îi este proprie omului. El ia adesea decizii bune; însă atunci când este vorba
de a le pune în practică, trupul său leneş şi avid de plăcere refuză, şi atrage sufletul către în jos, prin
greutatea lenei şi a lascivităţii sale. La ce-i serveşte atunci sufletului să vadă limpede aspectele
spirituale, dacă nu vrea să renunţe la el însuşi şi să aleagă în mod deliberat drumul prin care ar putea
atinge perfecta uniune cu Spiritul Meu din el?!"

7. Tu îţi spui desigur în sinea ta: „Dar, Doamne, de ce-ai învăluit sufletul oamenilor în acest trup
atât de puţin propice desăvârşirii spirituale?"

8. Iar Eu îţi răspund: Doar Eu văd foarte clar şi mai bine decât oricine că un suflet trebuie să fie
plasat într-un echilibru perfect între lumea materiei şi aceea a spiritelor pure, pentru nevoile scurtei
încercări care este viaţa sa pământească, deoarece aceasta este exact condiţia necesară pentru perfecta
libertate a iubirii şi a voinţei sale.

9. Dacă materia are o anumită preponderenţă în orice suflet, este pentru că aşa trebuie să fie,
pentru ca sufletul să fie astfel forţat să acţioneze împotriva acestei uşoare superiorităţi a materiei, astfel
încât el să poată să îşi folosească liberul său arbitru; şi pentru ca sufletul să fie capabil să facă aceasta, i-
a fost dată din toate timpurile învăţătura celestă, ce îi permite să treacă liber de la Spirit la materie şi
invers.

10. Îi este aşadar suficient sufletului să-şi dea puţină osteneală, pentru a se ridica cu adevărat către
Spirit, ceea ce îi dă de îndată acestuia o foarte mare preponderenţă, iar sufletul depăşeşte atunci mult
mai uşor greutatea lenei materiei sale trupeşti, pentru a intra în viaţa Spiritului care este în el.

11. Odată ce sufletul a făcut aceasta fără mare osteneală, greutatea materiei sale trupeşti nu îl va mai
împiedica în niciun fel de atunci înainte în progresul său către cea mai mare perfecţiune posibilă; şi,
278
dacă se va mai petrece câteodată, pe acest drum uşor, să se împiedice de o piatră mai mică, nu-i va fi
greu să o îndepărteze din calea lui."

Capitolul 182

Calea cea esenţială a mântuirii sufletelor materiale

1. (Domnul nostru Iisus Cristos:) „Însă dacă un suflet, primind pura învăţătură şi înţelegând adevărul,
gândeşte în sinea sa: «Ah, eu ştiu acum ceea ce este bine de făcut pentru mântuirea mea; însă înainte de
a mă dedica pe deplin, aş vrea totuşi să mai gust puţin din farmecul şi dulceaţa acestei lumi, fiindcă ele
nu-mi sunt oferite decât pentru puţin timp; căci acum, de vreme ce cunosc cu precizie căile perfecţiunii
spirituale, nu are o importanţă reală momentul exact în care voi intra cu adevărat pe ele, şi, când le voi
urma, voi progresa cu siguranţă cu atât mai mult!» - atunci, prietene, acest suflet începe să guste din
farmecul şi plăcerile lumii, ajungând în scurt timp să bea din ele cu înghiţituri mari, făcând astfel ca
materia sa trupească să capete o preponderenţă considerabilă, pe care intuiţia sa clară asupra celor
spirituale nu o va mai putea depăşi decât cu mare greutate, şi adesea chiar deloc.

2. Şi cum acest suflet, în continuarea nebuniei sale iniţiale, se cufundă din ce în ce mai mult în
materie, lumina pur spirituală pe care a primit-o la origini păleşte şi ea. Sufletul cade în tot felul de
îndoieli, şi, în lenea sa materială, el nu mai găseşte deloc că merită osteneala să se ridice pentru a se
strădui cu seriozitate să renunţe la el însuşi, fie şi pentru câteva zile sau săptămâni, şi astfel să-şi dea
seama dacă într-adevăr învăţătura cerească revelată permite accesul la viaţa interioară cea adevărată.

3. Chiar dacă un asemenea suflet, devenit leneş prin propria sa nebunie, vede în jurul lui oameni,
care, tot lucrând de la început, s-au ridicat până la perfecţiunea vieţii interioare, aceasta, prietene, nu are
niciun efect asupra lui şi nu îl hotărăşte să acţioneze asupra lui însuşi. Atunci când este bine-dispus, el îi
lasă pe vecinii săi treziţi să vorbească despre minunile Spiritului în om, şi aceasta suscită câteodată în el
chiar dorinţa de a deveni la fel de desăvârşit ca şi ei - însă, îndată după aceea, farmecul pe care 1-a
degustat deja şi pe care îl poate încă degusta în această lume capătă în el o asemenea amploare, încât el
nu poate să-i reziste, şi îşi spune: «Ah, ce poate fi rău dacă nu mă convertesc de tot chiar de acum? Voi
mai vedea şi voi mai experimenta aceasta şi aceea în lume, şi mai rămâne destul timp după aceea să calc
pe urmele celor desăvârşiţi.»

4. Şi tot astfel, şi chiar mai mult decât aceştia, vor gândi, vor hotărî, se vor amăgi şi vor socoti
urmaşii acestor oameni deveniţi călduţi şi leneşi. Spiritul lor se va întuneca în întregime, şi chiar se vor
mânia atunci când li se va reaminti ce trebuie să facă, în calitate de fiinţe umane, pentru a atinge
desăvârşirea vieţii interioare.

5. Astfel creşte şi prosperă de la o epocă la alta, printre oameni, iarba cea rea a tenebrelor
sufletului, din cauza poftei lor mereu mai mari pentru plăcerile lumii şi a lenei lor crescânde, până ce nu
Îmi mai rămâne nimic altceva de făcut decât să-i pedepsesc pe aceşti oameni prin tot felul de năpaste şi
de judecăţi, pentru ca ei să resimtă în ei înşişi zădărnicia şi caracterul dăunător al năzuinţelor lor lumeşti.

6. Şi doar atunci când aceste experienţe amare i-au adus în starea în care ei încep să simtă un
veritabil dezgust pentru lume şi pentru plăcerile sale frivole, a sosit şi timpul, aşa cum este acum, să li se
arate, prin noi revelaţii divine, căile luminii vieţii, pe care mulţi le vor urma atunci cu zel; însă vor mai
rămâne mulţi care, fiind prea afundaţi în întunericul judecăţii şi al morţii lumii, îi vor persecuta pe cei
care vor voi să-i trezească la viaţa spirituală, până când judecata care se va abate asupra lor îi va izgoni
de pe suprafaţa pământului, aşa cum o furtună mătură legăturile de paie din calea sa.

7. Da, prietene, Eu am cântărit foarte exact, pentru fiecare om, proporţia dintre Spirit, suflet şi
trup; şi doar nebunia oamenilor, acest vechi păcat originar, a stricat această proporţie.

279
8. Ia aminte la străvechea voastră legendă a lui Prometeu şi a fiicei sale, Pandora, pe care a creat-o
el însuşi: cine este aşadar această Pandora?

9. Este, simbolic vorbind, nebunia omului, dorinţa de nou şi de plăcerile terestre, care îl leagă pe
om de materia cea densă! Degeaba vine şi revine vulturul din Cer ca să-1 îmboldească cu putere pe
Prometeu să se elibereze de materie, nimic nu are efect: abia a plecat vulturul, că, în sufletul lui, ficatul,
simbolizând dorinţele sale terestre, creşte la loc, iar vulturul ceresc poate să reînceapă a-1 devora.
Înţelegi tu această imagine extraordinară?

10. Ia în considerare totodată ceea ce Moise însuşi a spus foarte clar despre prima pereche de
oameni, într-o altă parabolă care arată exact acelaşi lucru.

11. Şi, întrucât este aşa, vezi bine că dacă oamenii devin răi, Eu nu sunt responsabil pentru aceasta,
deoarece, deşi Eu am pus în om o mică înclinaţie pentru lume, i-am trimis în acelaşi timp şi toată lumina
Cerurilor, pentru ca el să poată să triumfe cu uşurinţă asupra acestei mici preferinţe pentru lume.
Înţelegi, prietene?"

12. După această învăţătură, pe care au ascultat-o şi ceilalţi cu mare atenţie, romanul Mi-a
mulţumit, ca şi toţi ceilalţi, cu excepţia celui căruia mărturia Mea nu i-a plăcut deloc.

Capitolul 183

Învăţăturile lui Rafael

1. Învăţătura precedentă a lui Rafael şi cea pe care Eu tocmai am dat-o au fost urmate de un
moment de linişte; căci fiecare se gândea la ceea ce văzuse şi auzise, căutând să şi le întipărească în
minte şi în suflet cât mai adânc posibil.

2. Între timp, Rafael se întreţinea din nou cu Philopold şi cu Kisjonah despre începuturile
Pământului şi despre transformările acestuia. Căci atât Philopold, cât şi Kisjonah erau mari cercetători,
care făcuseră deja o mulţime de însemnări cu descoperirile lor despre Pământ, de unde trăseseră şi
anumite concluzii. De aceea erau foarte interesaţi de tot ceea ce îi învăţa Rafael cu multă claritate şi
uşurinţă despre acest subiect.

3. Ucenicii Mei, care auziseră deja toate acestea de mai multe ori, le acordau mai puţină atenţie,
discutând mai degrabă despre ceea ce auziseră din gura lui Rafael despre natura Împărăţiei lui
Dumnezeu, şi, din gura Mea, despre motivul pentru care oamenii deveneau răi pe acest pământ. Însă toţi
cei care nu auziseră niciodată explicaţii atât de detaliate şi de profunde ca acelea pe care Rafael le dădea
lui Philopold şi lui Kisjonah îl ascultau cu foarte mare atenţie pe Rafael, minunându-se de puterea şi de
înţelepciunea Mea, întrucât Eu eram Cel care ordonase atât de bine totul.

4. Acestea l-au interesat în mod deosebit pe medicul din Melite (Malta de astăzi), căci el îşi
dobândise cea mai mare parte din cunoştinţe la Atena, la Alexandria în Egipt şi la Siracusa, în Sicilia, şi,
în tinereţea sa, studiase mult forţele terestre. Pentru aceasta, el străbătuse Egiptul până la cataracte,
întreaga Grecie, împrejurimile Pontului şi ale Mării Caspice, precum şi o mare parte din Arabia şi
coastele asiatice ale Mediteranei, şi de aceea ar fi vrut să vorbească despre aceste chestiuni cu Rafael;
însă, cum acesta vorbea fără întrerupere, medicul nostru, neputând să ia cuvântul, s-a mulţumit să
asculte şi el în linişte explicaţiile sale, făcându-şi anumite observaţii pentru sine însuşi.

5. Totuşi, când Rafael a început să vorbească despre munţii care scuipau foc, medicul nostru,
neputând să se mai stăpânească, i-a cerut permisiunea să-i pună câteva întrebări.

280
6. Însă Rafael i-a răspuns: „Prietene, doar ascultă ceea ce vă voi spune pe scurt despre acest
subiect, şi vei avea lămurirea foarte pe înţeles a ceea ce tu nu ţi-ai putut explica până acum în
observaţiile tale.

7. Căci eu cunosc Etna şi Vezuviul de la originea lor, tot astfel precum cunosc foarte precis fiecare
gând şi întrebare a ta, chiar înainte ca ele să îţi vină în minte; fiindcă Spiritul şi Viaţa lui Dumnezeu,
care se află cu totul în mine, sunt totodată omniscienţa şi omnipotenţa mea."

8. Auzind aceste cuvinte ale lui Rafael, medicul s-a simţit pe deplin liniştit, şi a ascultat din acel
moment cu cea mai mare atenţie şirul de explicaţii ale îngerului.

9. Aceste explicaţii au durat mai mult de două ore, şi toţi cei care au ascultat cu destulă atenţie au
aflat în acest puţin timp mai multe despre natura şi conformaţia Pământului decât ar fi putut învăţa
discipolul cel mai zelos, într-o sută de ani, în cele mai mari şcoli din Atena, Alexandria sau Siracusa.

10. Când Rafael şi-a terminat expunerea, în care le-a explicat ucenicilor atenţi şi raporturile dintre
Pământ, Lună şi Soare şi fenomenele care se petrec pe acestea, precum şi despre alte planete şi stele
fixe, romanul Mi-a spus: „O, Doamne şi Învăţătorule, iată că în mine răsare o lumină nouă! Cu
siguranţă, ideea complet falsă pe care ne-am făcut-o despre Pământul nostru, despre Lună, Soare,
planete, comete, stelele fixe şi despre toate celelalte fenomene cereşti este cea care a aruncat oamenii în
superstiţiile cele mai oarbe şi mai nebuneşti! Cine ar fi putut vreodată să-i elibereze, dacă Tu în
persoană nu ai fi coborât din Ceruri împreună cu slujitorii Tăi, pentru a ne arăta ce reprezintă în realitate
şi într-un mod atât de minunat aceste elemente măreţe ale Creaţiei Tale? Oamenii nu au ştiut aşadar
nimic despre toate acestea în timpurile străvechi? Şi dacă au ştiut ceva, atunci cum au putut să decadă,
de la un adevăr atât de luminos, la superstiţia cea mai neagră şi mai absurdă?"

Capitolul 184

Despre necesitatea stringentă de a primi mai întâi Învăţătura Domnului nostru Iisus Cristos

1. Eu am spus: „Exact precum ţi-am arătat adineauri!

2. Primii oameni au ştiut totul, conform adevărului desăvârşit; însă când, din cauza lenei, a
nebuniei şi a lascivităţii sale, sufletul omului încetează să vadă acest adevăr, fie chiar şi numai în
anumite privinţe, el sfârşeşte prin a deveni orb faţă de restul.

3. Moise însuşi a scris pentru copiii lui Israel, care decăzuseră în Egipt, devenind ignoranţi, o carte
specială, în spiritul a ceea ce Rafael al Meu tocmai v-a expus. Această carte a fost păstrată până în
timpurile primilor Regi; însă când descendenţii acestora au devenit prizonierii propriei lor senzualităţi,
întreaga ştiinţă pură a dispărut, fiind înlocuită cu ceea ce se vede astăzi printre evrei - la care bezna
ignoranţei este adesea mai profundă încă decât la păgâni.

4. Tocmai aţi primit, cum de mai multe ori au primit, înaintea voastră, şi primii Mei ucenici, şi alţii
împreună cu ei, explicaţia foarte detaliată, aprofundată şi perfect clară asupra acestor aspecte; însă, în
numai două sute de ani de acum înainte, toată această pură cunoaştere va recădea în vechile superstiţii.

5. Totuşi, în ciuda a tot, această cunoaştere va fi păstrată în secret printre cei care vor rămâne la
Învăţătura Mea, şi va veni un timp în care această ştiinţă, şi mii de altele odată cu ea, va distruge din
rădăcină şi pentru totdeauna toate vechile superstiţii. Însă înainte de aceasta, vor mai exista încă lupte
lungi şi dure; totuşi, adevărul va sfârşi prin a triumfa, şi toată ignoranţa, falsitatea şi răul vor dispărea
pentru totdeauna.

281
6. Vei avea în curând ocazia să-i întâlneşti pe cei pe care voi îi numiţi geografi, naturalişti şi
astronomi, şi vei încerca desigur să le comunici adevărul pe care l-ai aflat aici; însă vei avea de furcă cu
ei. Ceea ce le vei spune îi va face pe unii să reflecteze, dar ei vor continua să urmeze vechiul lor sistem;
iar ceilalţi vor declara fără niciun fel de scrupule că este o nebunie ceea ce tu susţii. Căci, pentru a trezi
o cunoaştere adevărată şi imbatabilă chiar şi în privinţa fenomenelor naturale, trebuie mai întâi să fie
trezite Spiritul şi cunoaşterea Unicului Dumnezeu Adevărat, şi prin urmare şi cunoaşterea de Sine, care-i
permite omului să devină conştient de ceea ce este şi de sensul existenţei sale.

7. Când omul are o viziune clară asupra acestei chestiuni esenţiale pentru existenţa sa şi Spiritul
Meu începe astfel să se reveleze tot mai mult în sufletul său şi să îl lumineze, impregnându-1 puţin câte
puţin pe om în întregime, abia atunci ajunge el, graţie raţiunii sale luminate de sus, să înţeleagă rapid, cu
uşurinţă şi în profunzime, în tot adevărul lor incontestabil, esenţa şi ordinea aspectelor mici şi mari ale
lumii naturale; însă când vei începe să predici înaintea păgânilor ceea ce te-a învăţat Rafael, chiar dacă
ei au urmat cu zel toate marile şcoli de filozofie, ei nu vor înţelege nimic şi îşi vor bate joc ca de o
nebunie de această nouă învăţătură, iar preoţii ignoranţi, egoişti şi tiranici o vor condamna de îndată cu
furie, deoarece ea nu poate servi vechii lor idolatrii mincinoase, şi vor ridica poporul împotriva ei.

8. Tocmai de aceea trebuie mai întâi să le propovăduim oamenilor Evanghelia adevăratei Împărăţii
a lui Dumnezeu pe pământ, şi, odată ce o vor fi primit şi vor fi întăriţi prin Spiritul Divin, ei vor percepe
fără greutate toate celelalte adevăruri; căci Spiritul Meu, pe care Eu îl voi trimite cu generozitate asupra
tuturor celor care vor crede cu tărie în Mine şi care Mă vor iubi, îi va conduce spre înţelepciune şi
adevăr.

9. Crezi tu că fără credinţa care este vie acum în tine ai fi putut înţelege explicaţiile lui Rafael? Îţi
spun Eu, nu mai mult decât pietrele acestui munte!

10. Acolo unde fundamentul întregii cunoaşteri umane este minciună şi înşelăciune, cum ar putea
înflori alte adevăruri?

11. Dacă vei începe să socoteşti, fără a cunoaşte unitatea, care este condiţia fundamentală a tuturor
numerelor, deoarece ele nu sunt altceva decât sume de unităţi, cum vei putea cunoaşte adevărul
numerelor înseşi?"

Capitolul 185

Despre profeţii adevăraţi şi despre falşii profeţi

1. Făcând ochii mari, romanul a spus atunci: „O, Doamne şi Învăţătorule, într-adevăr, doar Tu eşti în
eternitate chiar adevărul şi înţelepciunea! Abia astăzi am înţeles că o anumită ordine trebuie întotdeauna
urmată în învăţarea oamenilor, dacă se vrea ca această învăţătură să le folosească cu adevărat."

2. Eu am spus: „Cu siguranţă, căci a începe instruirea unui om cu sfârşitul ar fi ca şi cum ai vrea să
construieşti o casă pe nisip: cum va rezista ea atunci când furtunile şi şuvoaiele de apă se vor abate
asupra ei?

3. Doar cel care îl instruieşte pe aproapele său în ordinea cea bună pe care Eu ţi-am arătat-o îşi
construieşte casa pe o stâncă. Când furtunile şi apele vor veni asupra acestei case, nu îi vor putea face
nimic, pentru că ea este ridicată pe piatră. Şi Eu sunt această piatră; prin Mine, veţi putea face totul bine,
însă fără Mine nu veţi putea face nimic. Să nu uiţi aceasta, prietene!

4. Iar dacă vreunul vrea să-şi instruiască aproapele în mod temeinic în numele Meu, el nu trebuie
să se întrebe prea mult timp cu ce să înceapă, căci Eu Însumi îi voi pune cuvintele potrivite în inimă şi în
gură.
282
5. Şi acum că ştiţi şi aceasta, nu veţi mai putea să vă înşelaţi atunci când îl veţi învăţa pe aproapele
vostru în numele Meu; însă cei care nu vor respecta toate acestea pe deplin se vor rătăci neîntârziat, pe
drumuri de pe care le va fi dificil să se regăsească, ei şi ucenicii lor.

6. Astfel au început întotdeauna şi falşii profeţi mincinoşi, şi astfel oamenii au devenit ignoranţi şi
răi. Tocmai de aceea trebuie ca doar cel care a învăţat mai întâi despre Mine în inima sa să-1 instruiască
pe aproapele său. Însă cel care vrea să-i înveţe pe ceilalţi de la el însuşi, ca şi cum ar fi de la Mine, ceea
ce el nu a învăţat decât trunchiat, şi care va striga: «Iată Cristosul, acolo este El, Adevărul Divin, Cel
Uns din eternitate!», să nu-1 credeţi; căci acesta este un fals profet, care se dă drept profet doar pentru
prestigiu şi pentru beneficii pământeşti.

7. Dacă vreţi să deosebiţi fără greutate un fals profet de un adevărat învăţător şi profet pe care Eu
îl voi fi chemat, îl veţi recunoaşte după lucrările sale!

8. Pentru un om, nimic nu este mai dificil decât să-şi ascundă de ochii semenilor săi egoismul şi
aviditatea. Pentru a şi le satisface, el nu va întârzia să recurgă în mod vizibil la toate mijloacele, spre a-şi
atinge scopul pentru care inima sa nutreşte o pasiune neclintită.

9. De aceea, să nu-i lăsaţi niciodată pe falşii profeţi să dobândească putere şi o importanţă

aparentă. Căci,

atunci când le vor fi obţinut, întunericul nu va întârzia să domnească din nou asupra oamenilor, şi veţi
avea de dus lupte grele împotriva sa!"

10. Romanul a spus, adâncit în gânduri: „Doamne şi Învăţătorule al întregii existenţe şi vieţi, dar ne
va fi dificil să ne opunem, nouă, care nu suntem decât nişte oameni! Dacă Tu Însuţi nu vei împiedica
acestea prin atotputernicia Ta, în curând pământul se va umple de falşii profeţi. Căci poporul orbit nu va
fi deloc în măsură să deosebească un profet fals de unul adevărat, şi atunci, cine-1 va face pe el să
înţeleagă că învăţătorii lui sunt falşi profeţi?"

11. Eu am spus: „Prietene, Eu voi face partea care Îmi revine, însă şi voi va trebui să vă faceţi
partea voastră! Fiecare om dispune pe deplin de liberul său arbitru, pe care Eu nu pot să-1 constrâng prin
atotputernicia Mea, căci aceasta ar fi împotriva poruncilor Mele - aşa cum v-am explicat deja foarte clar.

12. Însă tocmai din acest motiv, Eu vă ofer, odată cu acest adevăr, şi remediul cel mai eficient
împotriva tuturor minciunilor. Cu ajutorul lui şi împreună cu sprijinul Meu, voi veţi ridica împotriva
acestui soi de oameni infernali zăgazurile şi stăvilarele cele mai solide.

13. Este adevărat, totuşi, că aceşti falşi profeţi nu vor putea să fie măturaţi de pe faţa pământului
atât de uşor pe cât vă imaginaţi voi acum; însă la sfârşit va triumfa numai adevărul cel luminos! De
aceea, rămâneţi ancoraţi cu putere în acest adevăr, căci doar el vă va elibera, nu doar pe voi, ci, în final,
pe toţi oamenii, de vechiul jug apăsător al minciunii şi al înşelăciunii. De aceea, să nu vă lăsaţi seduşi de
nicio minciună, oricât de strălucitoare ar părea ea, şi totul va decurge bine.

14. Voi sunteţi de acum înainte sarea, adică cel mai bun condiment, pentru oamenii acestui pământ.
Dacă nu veţi deveni leneşi şi călduţi, hrana spirituală va fi bine pregătită, iar oamenii o vor dori; însă
dacă voi, care sunteţi sarea, veţi putrezi şi veţi avea un gust rău, ce va mai da gust hranei spirituale a
oamenilor?

15. De aceea, conformaţi-vă întru totul Învăţăturii Mele şi Voinţei Mele, pe care de-acum le
cunoaşteţi bine, şi, pe termen lung, sarea voastră va distruge din ce în ce mai bine iarba cea rea dintre
spicele de grâu din câmpul vieţii, şi astfel veţi putea să vă bucuraţi din ce în ce mai mult de puterea şi de
forţa adevărului Meu printre oameni!"

283
 Capitolul 186

Vindecarea bolnavilor din Joppe

1. De îndată ce Eu am încheiat de rostit aceste cuvinte, un servitor al lui Marcu a venit să ne invite
la masa de prânz, căci trecuse deja de amiază de ceva vreme.

2. Atunci Eu am spus: „Aceia dintre voi care vor să se întărească prin bucate şi băuturi pământeşti,
să meargă să-şi îndestuleze trupul; Eu însă voi rămâne până la lăsarea serii pe acest munte. Însă acelora
care vor rămâne cu Mine nu le va fi nici foame, nici sete!

3. Nişte sărmani oameni înfometaţi şi însetaţi, venind din regiunea Joppe, vor sosi în curând aici,
şi vor putea mânca hrana pregătită pentru noi. Se vor afla printre ei schilozi, ciungi, leproşi şi bolnavi de
friguri; când vor mânca din bucatele pregătite pentru noi, ei se vor simţi mai bine. Servitorul va veghea
ca totul să fie pregătit în casă."

4. Unul dintre ucenicii lui Ioan a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, aceşti oameni din Joppe nu au
auzit niciodată vorbindu-se de Tine, şi nu pot aşadar crede în Tine, nici în Cuvântul Tău; totuşi, Tu spui
că ei vor fi vindecaţi de hrana pe care Tu o vei fi binecuvântat-o. Cum să împăcăm aceasta cu celelalte
cuvinte ale Tale: «Credinţa ta te-a mântuit»?"

5. Eu am spus: „Şi cum să împăcăm aceasta cu o întrebare atât de stupidă din partea unui ucenic
atât de vechi precum eşti tu? Nu am trimis Eu în misiune un mare număr de ucenici?

6. Doi dintre ei se află acum la Joppe, unde propovăduiesc Cuvântul Meu celor sărmani. Ei şi-au
pus mâinile deasupra acestor sărmani în numele Meu, şi aceştia s-au simţit mai bine; însă cei pe care eu
i-am vindecat au recăzut în vechile lor slăbiciuni şi păcate, şi astfel bolile lor trupeşti au revenit.

7. Ei le-au cerut atunci celor doi ucenici să-i vindece din nou. Însă aceştia le-au spus: «Chiar dacă
noi vă vindecăm din nou în numele Domnului nostru Iisus, veţi reîncepe să păcătuiţi; tocmai de aceea,
vă spunem: căiţi-vă mai întâi cu adevărat, şi, dacă Domnul nostru Iisus va vedea că v-aţi îndreptat, El
Însuşi vă va vindeca. Ridicaţi-vă, şi, plini de căinţă, de credinţă şi de încredere, mergeţi la fântâna
miraculoasă pe care Domnul nostru Iisus însuşi a creat-o la ţărmul Mării Galileii şi pe care a
binecuvântat-o, şi vă veţi afla mântuirea; iar această anevoioasă călătorie să vă servească drept
penitenţă!»

8. După această severă mustrare, sărmanii bolnavi s-au pornit la drum, plini de credinţă şi
încredere, în această lungă călătorie, şi ei sunt cei care sosesc cu vasul care se îndreaptă acum către
ţărm.

9. Ei nu vin deci fără credinţă, ci dimpotrivă, cu o foarte mare credinţă, şi astfel chiar credinţa lor
îi va salva.

10. Iar tu să nu-Mi mai pui asemenea întrebări prosteşti pe viitor; căci ele dovedesc că tu nu eşti
încă o sare bună pentru a condimenta hrana sufletului şi a spiritului oamenilor!"

11. Atunci ucenicul Mi-a cerut iertare şi Mi-a mulţumit pentru această dojană.

12. Apoi Eu M-am întors către servitor, căruia Marcu îi poruncise între timp să aducă pe deal o
cantitate mare de pâine şi de vin, şi i-am spus: „Va trebui să le daţi de mâncare afară acestor sărmani;
căci aerul curat va fi mai bun pentru sănătatea lor decât aerul cel plin cu aburi din sala de mese. Acum
du-te şi fă ceea ce ţi-a fost poruncit."

13. La aceste cuvinte, servitorul a plecat să supravegheze totul în detaliu.

284
14. Curând după aceea, alţi servitori au adus urcioare pline cu vin şi mai multe bucăţi de pâine.

15. Iar servitorul care a coborât i-a instalat cât mai bine pe bieţii oameni proaspăt sosiţi la nişte
mese aşezate în aer liber, şi le-au fost servite îndată pe mese bucatele îndestulătoare care fuseseră
pregătite pentru noi.

16. Sărmanii oameni realmente s-au speriat de această primire, spunând: „Prietene, noi am avea
desigur nevoie de o asemenea hrană; însă suntem săraci şi nu vom putea plăti toate acestea!"

17. Servitorul a răspuns: „Acela care a poruncit aceste bucate pentru vindecarea voastră le-a plătit
deja; de aceea, mâncaţi şi beţi fără să vă îngrijiţi de nimic! Însă după ce vă veţi vindeca, să nu cădeţi din
nou în vechile voastre slăbiciuni şi păcate, precum aţi făcut-o în urmă cu ceva vreme la Joppe, când cei
doi ucenici v-au vindecat prima dată!"

18. Auzind aceasta, sărmanii s-au mirat, şi unul dintre ei 1-a întrebat pe servitor cum de putea el să
cunoască aceste fapte, deoarece, din câte ştia el, cei doi ucenici, care ar fi putut să i le spună, se aflau
pentru câteva zile în oraşul-port Joppe, şi, în afara celor doi ucenici ai marelui Mântuitor şi ei înşişi,
nimeni nu mai putea şti nimic despre aceste fapte.

19. Servitorul a răspuns: „Nu mai puneţi întrebări, ci mâncaţi şi beţi pentru a vă recăpăta sănătatea!
Când veţi fi vindecaţi, vom avea destul timp să discutăm despre cum am putut afla eu toate acestea."

20. Atunci sărmanii oameni s-au pus pe mâncat şi pe băut, şi, când s-au săturat pe deplin, şi bolile
lor au dispărut; leproşii erau sănătoşi, bolnavii de friguri nu mai aveau febră, ologii puteau să-şi
folosească braţele şi picioarele cum doar nişte oameni puternici şi perfect sănătoşi o pot face. Atunci ei
s-au minunat, s-au întrebat şi au înălţat laude fără sfârşit. Însă servitorul nu le-a dat niciun răspuns clar.

Capitolul 187

Un grec este uimit de vindecarea ce poate fi produsă de hrană

1. Unul dintre oamenii vindecaţi, un grec născut în insula Cipru, dar stabilit apoi la Joppe ca pescar,
care era de altfel un om cu multă experienţă, i-a spus servitorului: „Prietene, ţara în care m-am născut, în
care am trăit şi am muncit aproape treizeci de ani ca pescar poartă numele de Cipru. Deşi este foarte
întinsă, Marea cea Mare o înconjoară din toate părţile. Este extraordinar de fertilă şi atât de sănătoasă şi
de curată în toate privinţele, încât s-a născut un proverb: «În ţara noastră nu se cunoaşte nici boala, nici
moartea!» Din cauza aceasta, romanii, grecii, egiptenii şi chiar şi evreii bogaţi îşi cumpără acolo cu aur
pământuri, pe care îşi construiesc locuinţe frumoase, după care trăiesc apoi foarte liniştiţi în acest
frumos ţinut.

2. Totuşi, eu însumi am văzut adesea acolo oameni care au căzut bolnavi, şi, chiar dacă apoi au
mâncat hrana cea mai sănătoasă şi au băut vinul cel mai curat, ei nu şi-au mai redobândit sănătatea, aşa
cum s-a petrecut în acest loc, de altfel foarte frumos şi el.

3. Ce conţin aşadar aceste bucate şi vinul cel gustos pe care l-am băut, pentru ca să fim deodată,
noi, cei aproape patruzeci de oameni, care am fost până acum suferinzi de diferite boli, atât de bine
vindecaţi, ca şi cum nu am fi avut nimic niciodată?"

4. Servitorul: „Nici bucatele şi nici vinul nu sunt cele care v-au vindecat de bolile voastre, ci
Graţia şi Voinţa Aceluia pentru care cei doi ucenici v-au trimis aici, şi în care voi aţi avut deplină
credinţă, când cei doi ucenici v-au anunţat că în El se află plenitudinea Spiritului Unicului Dumnezeu
Adevărat.

285
5. Aceste bucate şi acest vin au fost condimentate cu Iubirea, Compasiunea, Graţia şi Voinţa Sa, şi
acestea sunt mirodeniile spirituale care v-au vindecat. De aceea, nu trebuie să-I mulţumiţi decât Lui, şi
acum, că sunteţi în întregime vindecaţi, să nu mai cădeţi în vechile voastre slăbiciuni şi păcate, pentru ca
nu cumva să aveţi parte de boli şi mai grave decât cele de care aţi fost într-un mod miraculos vindecaţi!"

6. Primind de la servitor această bună atenţionare, ei au promis pe tot ce aveau mai sfânt să-şi
amintească de aceasta întreaga lor viaţă. Mai doreau doar să ştie unde trebuiau să meargă pentru a-L
întâlni pe marele Mântuitor, ca să se prosterneze înaintea Lui şi să-I mulţumească, aşa cum se cuvenea.

7. Servitorul: „Nu m-a însărcinat nimeni să vă spun aceasta. Însă nutriţi pentru El o iubire
adevărată, şi poate vă va fi dat să-L şi vedeţi!

8. El nu le permite oamenilor să Îl găsească şi să Îi vorbească decât atunci când ei Îl caută cu inima

purificată de păcate - chiar de-ar fi ca ei să locuiască la celălalt capăt al pământului; căci El vede totul,
ştie totul şi cunoaşte până şi gândurile cele mai ascunse

ale oricărui om, chiar dacă el s-ar ascunde în cel mai îndepărtat colţ din această lume largă.

9. De aceea, faceţi ceea ce tocmai v-am spus, şi eu v-am putut spune aceasta pentru că Îl cunosc
preabine pe El în persoană şi pentru că, deşi nu sunt decât un servitor în această casă şi un slujitor al
stăpânului meu, eu însumi am fost umplut de spiritual adevărului etern al Învăţăturii Sale."

10. După care servitorul i-a părăsit, pentru a merge la celelalte îndeletniciri ale sale.

Capitolul 188

Bolnavii cei vindecaţi vorbesc cu luntraşii lor

1. Atunci, ridicându-se de la mesele lor, bolnavii vindecaţi s-au îndreptat către ţărm, ca să le
povestească luntraşilor, care se aflau încă acolo, tot ceea ce li se petrecuse.

2. Luntraşii, care proveneau din regiunea Tiberiadei, s-au minunat şi ei la rândul lor şi apoi au spus
că auziseră şi ei vorbindu-se despre marele Mântuitor din Nazaret; însă pentru că nu avuseseră încă
prilejul să-1 vadă, ei nu puteau să creadă doar din auzite tot ce li se povestea despre acest Salvator
minunat. Însă acum, când aveau sub ochii lor o dovadă dintre cele mai evidente, ei erau dispuşi să
creadă şi toate celelalte care le fuseseră spuse şi să Îl slăvească mai presus de orice pe Dumnezeul care
acordase unui om o asemenea putere; căci, din câte ştiau ei, nu mai existase niciodată ceva asemănător.

3. Unul dintre bolnavii vindecaţi le-a spus: „Într-adevăr, aveţi dreptate, judecând după puterea
voastră de gândire şi de cunoaştere; însă noi am reflectat la aceste aspecte într-un alt mod, şi credem că
nu ne înşelăm. Omul căruia, după cum înţelegeţi voi, Dumnezeu i-a conferit o atât de mare putere, fapt
pentru care voi vreţi să-L slăviţi pe Dumnezeul vostru, ni se pare că este chiar Domnul Dumnezeu în
persoană, şi că puterea Sa poate să hotărască totul după propria Sa Voinţă, iar Dumnezeul pe care voi
vreţi să-L slăviţi datorită acestui om pare să se afle în El în toată plenitudinea Sa! Căci, după ceea ce am
aflat de la cei doi ucenici pe care El i-a trimis la Joppe, El nu vorbeşte deloc precum feluriţii profeţi,
care se adresau odinioară poporului, spunând: «Oameni, ascultaţi!» sau «Ascultă, rege sau unul sau
altul: Domnul vorbeşte!» - şi Duhul lui Dumnezeu vorbea apoi prin gura profetului. Ci El spune: «Eu
sunt Cel care vă spune acestea şi Eu vreau să fie astfel!»

4. Şi, prieteni, atunci când un om vorbeşte astfel, şi Dumnezeu nu îl pedepseşte în văzul tuturor
pentru o astfel de pretenţie, care ar fi un sacrilegiu în ochii oricui, înseamnă că în acest om se află însăşi
persoana lui Dumnezeu, în toată plenitudinea Sa, şi că El Însuşi este pe deplin Dumnezeu, căci
altminteri, într-adevăr, El nu ar putea să poruncească tuturor duhurilor, tuturor creaturilor şi elementelor,

286
care se supun puterii infinite a Voinţei Sale! Căci noi am aflat acestea din gura ucenicilor Săi, care au
fost martori la multe semne şi miracole.

5. Ni se pare aşadar că în persoana Marelui Mântuitor din Nazaret avem de-a face cu Însuşi
Dumnezeu, şi nu cu un profet, oricât de mare ar fi el!"

6. Un vâslaş, care cunoştea destul de bine Scriptura, i-a răspuns: „Voi sunteţi din Joppe, oraş în
care locuiesc acum mai mult păgâni decât adevăraţi evrei, şi sunteţi aşadar voi înşivă mai mult păgâni
decât evrei. Şi ce contează pentru păgâni să adauge încă un nou zeu sau semizeu la toţi cei pe care îi au
deja, vreo zece mii cu totul?

7. Însă la noi, care suntem încă evrei adevăraţi, prima poruncă a lui Moise este întotdeauna
respectată: «Doar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine, să nu adori
alţi dumnezei străini născociţi de oameni!»

8. Aceasta este legea veşnică a evreilor! Şi dacă este aşa, cum am putea noi să-1 acceptăm pe acest
mântuitor miraculos ca pe un al doilea dumnezeu, deci ca pe un alt dumnezeu, şi să-i aducem lui slava
pe care I-o datorăm doar Unicului Dumnezeu Adevărat al lui Avraam, Isaac şi Iacov?

9. În ciuda acestor aspecte, miraculosul mântuitor din Nazaret este pentru noi un prilej de mare
bucurie, căci Dumnezeu, fără îndoială datorită infinitei Sale compasiuni, i-a acordat lui, un om
asemenea nouă, o putere atât de nemaiauzită, şi pentru aceasta noi Îl slăvim doar pe Unicul Dumnezeu
Adevărat, şi nu pe omul înzestrat cu o aşa de mare putere divină.

10. Dacă aţi fi adevăraţi evrei, aţi face cu siguranţă şi voi la fel; însă voi, fiind mai mult păgâni
decât evrei, puteţi face precum vă place, fără să trebuiască să răspundeţi pentru credinţa voastră înaintea
fariseilor din Templul de la Ierusalim!"

Capitolul 189

Pescarul cel vindecat depune mărturie înaintea luntraşilor despre

natura dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Cristos

1. Pescarul vindecat, născut în Cipru, i-a răspuns: „Deşi sunt păgân din naştere, îi cunosc pe Moise
şi pe Profeţi tot atât de bine ca şi tine.

2. Nu este scris în Isaia: «O voce predică în pustiu: pregătiţi calea Domnului Dumnezeu, neteziţi
pe câmpii un drum înaintea Dumnezeului nostru!»? Şi mai departe: «Domnul Dumnezeu îşi va paşte
turma precum un păstor; El va strânge mieii în braţele Sale, îi va purta la sânul Său şi va conduce turma
de oi.»?

3. Noi locuim într-adevăr la Joppe, însă am aflat din gura celor doi ucenici tot ceea ce s-a petrecut
la Ierusalim.

4. Vocea predicatorului din pustiu a fost cea a lui Ioan Botezătorul, care a netezit drumul dinaintea
lui Dumnezeu, pe câmpul orbirii voastre; însă, pentru aceasta, din cauza invidiei templierilor, care au
ştiut să îl atragă pe Irod de partea lor, el a fost întemniţat şi apoi decapitat.

5. Acest predicator din pustiu L-a recunoscut pe Domnul Dumnezeu în Mântuitorul din Nazaret, şi
mărturia sa a deschis ochii multora. De ce fariseii au persistat în orbirea şi în împietrirea inimii lor? Nu
i-au avut şi ei pe Moise şi pe Profeţi?

287
6. Când profetul spune: «Domnul Dumnezeu Îşi va paşte turma Sa (adică pe oameni) precum un
păstor», şi când aceasta se şi petrece în mod neîndoielnic sub ochii noştri, acest păstor, a cărui sosire în
persoană a fost totuşi atât de clar şi de precis prevestită pentru vremurile noastre de toţi profeţii,
începând cu Moise, poate El să nu fie însuşi unicul Domn şi Dumnezeu care i-a dat lui Moise poruncile
pe muntele Sinai?

7. Şi dacă noi, plini de credinţă, ne adunăm acum în jurul Lui ca nişte miei, şi dacă El ne conduce
cu toată iubirea inimii Sale divine la fel cum un bun păstor îşi conduce oile - ceea ce noi vedem prea clar
în Învăţătura Sa şi în faptele Sale -, chiar dacă noi suntem mai mult păgâni decât evrei, prin aceasta
credem noi oare într-un dumnezeu străin, altul decât Cel în care Moise ne-a poruncit să credem? Şi ne
înşelăm noi oare când Îi mulţumim Lui pentru ceea ce ne-a oferit şi când Îl slăvim doar pe El?

8. Într-adevăr, nu vă face deloc cinste faptul că noi, care suntem păgâni, am recunoscut înaintea
voastră Lumina care v-a fost trimisă vouă - vouă care, după Scriptura voastră, sunteţi poporul ales
pentru această Lumină!"

9. Luntraşii nu au răspuns nimic la aceste cuvinte ale pescarului, căci îşi dădeau seama că el
cunoştea mai bine decât ei Scriptura, şi nu vroiau să se contrazică cu el. Însă au început să reflecteze şi
să vorbească între ei, spunându-şi că pescarul putea la urma urmei să aibă dreptate, şi câţiva dintre ei au
început să aibă puţin mai multă credinţă. La scurt timp după aceea, ei şi-au desprins bărcile şi s-au întors
la Tiberiada, nu înainte de a promite să revină pentru a-i lua pe cei patruzeci de locuitori din Joppe, dacă
voiau, peste două zile.

10. Însă aceştia le-au răspuns (bolnavii vindecaţi): „Vă mulţumim pentru bunăvoinţa voastră, însă
ne vom întoarce acasă pe un alt drum."

11. După care luntraşii au plecat.

Capitolul 190

Întrebarea medicului în legătură cu mana ce a fost dăruită în deşert

1. Oamenii din Joppe au rămas să contemple ţărmul, vorbind fără încetare despre Mine. Ei au vizitat
aşezământul băilor şi s-au minunat foarte tare de amenajările sale numeroase şi deosebit de confortabile,
şi de curăţenia de acolo. Au văzut şi imensa grădină, lăudând meritele proprietarului băilor, ale
constructorului şi ale grădinarului, care au putut să conceapă toate acestea. I-au întrebat de asemenea pe
ceilalţi servitori de cât timp exista acest frumos lăcaş, cine era constructorul lui şi de unde provenea el.

2. Însă servitorii nu aveau dreptul să spună acestea oricui, şi i-au trimis de acolo pe cei care
puneau întrebări, spunându-le că vor afla fără îndoială totul de la proprietar, dacă aceasta le va fi de
folos pentru vindecarea lor.

3. După ce cei patruzeci au vizitat întreaga grădină, ceea ce a durat aproape până la lăsarea serii,
căci ei se minunau de tot ceea ce vedeau, au ieşit din ea, pentru a se îngriji de un adăpost pentru la
noapte; văzând pe deal corturi şi un fel de pavilion care semăna cu un templu, ei l-au întrebat pe un
servitor care se afla în apropiere dacă puteau rămâne în aceste corturi pe timpul nopţii, fiind oameni
sărmani, fără mijloace materiale.

4. Servitorul le-a răspuns: „Când va veni ora de retragere pentru odihna de noapte, ne vom gândi la
voi, ca şi la toţi ceilalţi oaspeţi; între timp, aveţi răbdare până la întoarcerea stăpânilor, care au rămas
aproape întreaga zi pe acest munte."

288
5. Liniştiţi de aceste cuvinte, foştii bolnavi s-au întors la mesele lor, unde mai rămăsese pâine şi
vin, din care s-au mai îndestulat, discutând între ei, mai ales despre Mine.

6. Dar ce am făcut noi pe munte în acest răstimp, în care jos aceşti sărmani oameni erau îngrijiţi şi
vindecaţi după Voia Mea?

7. Rafael al nostru le povestea celor prezenţi tot ceea se petrecea jos şi lăuda inteligenţa
servitorului, precum şi, mai târziu, pe cea a pescarului din Joppe, pentru atitudinea sa faţă de vâslaşii din
Tiberiada. Iar ucenicii lui Ioan înţelegeau tot mai limpede că locuitorii din Joppe nu fuseseră vindecaţi
de bolile lor fără să aibă credinţă în Mine.

8. Când Rafael a terminat de povestit, iar soarele s-a apropiat de apus, medicul din Melite a mers
la Rafael şi i-a spus: „Preaslăvite prietene, de când Cuvântul Domnului nostru Iisus transmis prin gura ta
m-a trezit întru Spirit şi de când văd mai clar, mi se pare că tot ceea ce am putut vreodată face, vedea
sau citi în cărţi este atât de viu prezent în memoria mea, încât aş putea acum să-ţi recit cuvânt cu cuvânt
toate cărţile lui Moise, ale profeţilor, şi alte cărţi ale evreilor; şi este acolo ceva care acum mi se pare
straniu, şi anume, din vremea în care israeliţii erau în pustiu şi se hrăneau cu mana care le cădea din
abundenţă din cer în fiecare zi, cu excepţia sabatului.

9. Că această ploaie de mană a fost un miracol pur, nu mă-ndoiesc pentru nimic în lume, şi ceea ce
mi se pare straniu nu este acest miracol evident, ci faptul că niciun om nu avea dreptul să strângă într-o
zi mai mult decât cantitatea exactă care îi era necesară în acea zi pentru el şi pentru ai săi, conform
indicaţiilor. Doar vinerea, fiecare putea să îşi facă provizii, după regulile prescrise, şi pentru sabat, când
mana nu cădea din cer; însă dacă într-o altă zi cineva păstra o rezervă pentru a doua zi, rezerva sa
putrezea, se strica şi se umplea de viermi, şi nici oamenii, nici animalele nu o puteau mânca.

10. Şi, în ce priveşte această poruncă neobişnuită a lui Iehova dată prin Moise şi Aaron, eu nu văd
unde este adevărata înţelepciune a lui Dumnezeu şi care este raţiunea sa. Situaţia a fost cu adevărat aşa,
sau este vorba despre o reprezentare alegorică şi criptată a vreunui adevăr ascuns, profund spiritual, care
nu-i va putea fi dezvăluit omului decât atunci când Spiritul său va domni pe deplin asupra sufletului?

11. Dacă însă aşa a fost în realitate, eu nu înţeleg de ce nimeni nu îşi putea face provizii pentru a
doua zi, în afară de ziua de vineri, pentru sabat. Şi dacă în ziua de sabat mana nu era stricată şi plină de
viermi, de ce se petrecea aceasta cu rezervele strânse pentru o altă zi? Preaslăvite prietene, ai vrea să-mi
luminezi puţin sufletul asupra acestui aspect?"

Capitolul 191

Învăţătura lui Rafael cu privire la hrana ce a fost oferită evreilor în pustiu

1. Rafael a răspuns: „Da, prietene, lucrurile s-au petrecut într-adevăr aşa, şi pentru un motiv foarte
înţelept; căci Dumnezeu a vrut să pregătească pentru o lumină superioară acest popor - care, în Egipt,
căzuse cu totul în cea mai rea materialitate - şi, după ce i-a dat poporului Legile Vieţii, nu i-a mai rămas
decât să-1 facă să trăiască cât mai cumpătat posibil, timp de patruzeci de ani, într-un deşert gol şi sterp,
pentru a-1 conduce astfel la lumină. În Egipt, acest popor se obişnuise, pe de-o parte din simţ
negustoresc, pe de altă parte din cauza multor feluri de privaţiuni, să-şi facă rezerve şi să economisească
prea mult, ceea ce 1-a împins la o asemenea lăcomie şi avariţie, încât devenise foarte dificil să fie
distruse în el aceste defecte şi vicii. În ciuda tuturor avertismentelor şi a pedepselor, devenise o a doua
natură pentru poporul aşa-zis al lui Dumnezeu să înşele, să fure şi chiar să ucidă, să mintă şi să practice
desfrâul şi adulterul, cel puţin vizavi de egiptenii cei păgâni.

2. Sub domnia Faraonului, despre care se ştie că oprima prea mult şi prea crâncen acest popor de
altfel foarte muncitor şi îl persecuta în mii de feluri, poporul lui Israel a început să asculte învăţăturile
289
divine şi a renunţat în mare parte la numeroasele defecte şi vicii, şi atunci Dumnezeu 1-a ridicat pe
Moise pentru ca el să salveze acest popor în felul cunoscut din cărţi.

3. Poporal a ajuns deci în acest deşert aspra, unde nu existau nici câmpii, nici livezi, nici păşuni,
nici lapte, nici miere, nici carne, şi, fiind deosebit de slăbit, a început să se vaiete şi să crâcnească; căci
rezervele pe care le aduseseră cu ei se terminaseră, iar peştii din Marea Roşie nu erau de-ajuns pentru a-i
hrăni.

4. Atunci, Dumnezeu s-a milostivit de poporul Său şi i-a trimis din Ceruri pâinea cea de toate
zilele. Când poporul primea pâinea cerească din belşug, acest fapt trezea repede în el vechiul spirit rău al
acumulării şi al negustoriei; însă, prin Moise, Dumnezeu i-a transmis poporului porunci bune despre
modul în care trebuie să culeagă şi să folosească acest dar al Cerurilor, şi cel care nu le respecta era de
îndată pedepsit după aceleaşi porunci.

5. Şi iată că toate acestea au înăbuşit curând în popor spiritul lumesc cel rău, căci nu mai exista
niciun avantaj în a acumula mană, şi de aceea poporal a respectat de atunci înainte aceste porunci.

6. Dacă mana strânsă vinerea pentru sabat rămânea proaspătă până a doua zi, aceasta era de
asemenea Voia Domnului, pentru a determina poporul, care uitase complet în Egipt de ziua de odihnă în
Spiritul lui Dumnezeu şi care nu se mai gândea la El, ci doar la a strânge, a munci, a vinde şi a cumpăra,
şi aceasta zi de zi fără oprire, să se abţină cel puţin o zi pe săptămână de la orice muncă inutilă, pentru a
se consacra lui Dumnezeu, Învăţăturii Sale şi Voinţei Sale. Căci un popor care nu primeşte nicio
instruire spirituală degenerează şi recade curând într-o sălbăticie mult mai rea decât cea a animalelor, şi
din acel moment nu mai este deloc capabil să se ridice din nou, prin propria sa raţiune şi voinţă, către o
lumină superioară.

7. Dacă vei reflecta la toate acestea, chiar şi numai cu raţiunea ta umană, vei vedea cu siguranţă
strălucind aici, în toată splendoarea lor, iubirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

8. Însă, desigur, acest eveniment are de asemenea un sens profund spiritual şi divin pentru poporal
lui Israel.

9. Pâinea pe care Domnul Dumnezeu a făcut-o să coboare din ceruri pentru hrana materială a
poporului lui Israel, în deşertul natural - care corespunde adevăratului deşert spiritual ce domnea în acest
popor -, această pâine corespunde în prezent Însuşi Domnului Iisus, coborât din Ceruri, pentru a fi
pâinea adevărată a Vieţii, în deşertul spiritual al oamenilor. Cuvântul Său, Învăţătura Sa şi faptele Sale
de iubire sunt adevărata pâine a Vieţii, venită din cel mai înalt Cer. Sufletul celui care va mânca această
pâine, cu adevărat nu va mai muri niciodată, ci va avea Viaţa Veşnică.

10. Mulţi dintre cei care au mâncat vechea mană au murit, nu doar cu trupul, ci, vai, şi în sufletul
lor, şi încă nu au înviat până acum; însă cei care, în Spirit, au mâncat cu adevărat această mană vie, au
înviat deja la Viaţa cea Veşnică. Şi acesta este sensul spiritual al manei din vechime!

11. Iar faptul că israeliţii nu trebuiau să acumuleze rezerve de mană naturală înseamnă de asemenea
că oamenii nu trebuie să strângă bogăţii care pot fi distruse de rugină şi de viermi, ci doar comorile
sabatului, care sunt ale sufletului şi ale Spiritului şi care rămân pentru totdeauna. Înţelegi acum?"

12. Medicul, plin de recunoştinţă, a răspuns afirmativ, şi cu toţii s-au minunat de aceste cuvinte,
căci nici chiar ucenicii Mei nu înţeleseseră toate acestea până atunci.

290
 Capitolul 192

Apariţia unui miraj

1. Atunci când soarele a început să coboare sub linia orizontului, Marcu a întrebat dacă nu ar fi
bine să ne întoarcem, căci serile deveneau adesea cam răcoroase în acest anotimp al toamnei.

2. Eu i-am spus: „Prietene, este cel puţin cu o jumătate de oră prea devreme pentru aceasta. Nu te
îngrijora să ştii dacă ni s-a pregătit sau nu cina, căci, de îndată ce ne vom întoarce, totul va fi în perfectă
ordine în casa ta!

3. Şi trebuie încă să se mai petreacă pe acest munte ceva, care vă va uimi foarte tare şi care vă va
impresiona în mod deosebit inimile şi sufletele; de aceea, trebuie să mai rămânem aici încă mai bine de
o jumătate de oră.

4. Când soarele va fi apus pe deplin, Mă veţi slăvi pentru această învăţătură. Până atunci, păstraţi
tăcerea!"

5. Atunci, au tăcut cu toţii şi au rămas liniştiţi. Şi Eu am poruncit în tăcere spiritelor aerului,

pământului şi apelor să îşi ţină suflarea şi ele. Astfel, întreaga natură vizibilă a devenit atât de calmă,
încât nu exista nici cea mai mică adiere de vânt şi nu se vedea zburând nici măcar o mică pasăre; marea
era atât de lină, încât, pe suprafaţa ei, reflexia munţilor care o înconjurau se vedea atât de clar, de parcă
erau aievea, ceea ce a făcut ca toţi cei prezenţi să se cufunde într-o stare de încântare extremă, căci
nimeni nu mai văzuse vreodată această mare atât de liniştită.

6. Unii ar fi vrut să Mă întrebe ce semnificaţie avea acea linişte extraordinară a naturii. Însă, cum
Eu le-am poruncit tuturor, fără excepţie, tăcere perfectă, nimeni nu îndrăznea să deschidă gura. Chiar şi
în casa de jos şi în marele lăcaş termal toată lumea păstra cea mai mare linişte, fără ca vreunul dintre ei
să ştie ce anume 1-a făcut să-şi înceteze activitatea. Însuşi Rafael, care se afla aproape de Mine, era
imobil precum o statuie.

7. După ce s-a lăsat în întregime noaptea, şi stelele şi-au făcut apariţia puţin câte puţin, au început
să se zărească în aerul perfect pur şi liniştit, mai ales la orizontul dinspre apus, mai multe peisaje
cunoscute, dar şi altele necunoscute. Departe, cât puteai străbate cu privirea, se vedeau coastele
Mediteranei, cu porturile şi corăbiile sale, şi cu toţii au remarcat că Marea cea Mare era şi ea foarte
calmă. Pe partea cea mai de vest, acolo unde soarele apusese, se vedea de asemenea imaginea fidelă a
soarelui, cu tente roşiatice, de care cei prezenţi s-au minunat foarte tare în sinea lor. Şi acest fenomen se
anima din ce în ce mai mult, din minut în minut.

8. După ce toată lumea a contemplat pe săturate aceste apariţii, Eu le-am spus ucenicilor:
„Spuneţi-Mi, ce credeţi voi despre acest fenomen, care apare frecvent în anumite perioade, mai ales în
Egipt şi în deşertul Arabiei, adesea chiar în miezul zilei, şi care le trezeşte oamenilor tot felul de
superstiţii?"

9. Deoarece i-am întrebat, ucenicii Mi-au răspuns: „Doamne, acest fel de apariţii nu ne sunt în
întregime necunoscute; însă ce sunt ele, cum şi de ce apar, niciun muritor nu a descoperit încă, aşa cum
nu a descoperit el nici multe alte lucruri şi fenomene.

10. Aici este evident că Tu eşti Cel care le-a făcut să apară, pentru ca noi să aflăm adevărul despre
acest gen de fenomene şi pentru ca să nu ne înspăimântăm atunci când ele chiar vor avea loc; însă cum
apar ele în alte momente, doar Tu ştii, şi Rafael.

11. Evreii le consideră semne profetice şi mesaje simbolice divine, cu deosebire pline de tâlc,
asemănătoare celui pe care am putut să-1 vedem cu ceva vreme în urmă, într-o noapte, pe Muntele
Măslinilor.
291
12. Cât despre ceea ce gândesc păgânii, noi nu ştim prea multe, neavând niciodată de-a face cu
religia lor. Însă, deoarece se află printre noi acum mai mulţi păgâni în întregime treziţi la învăţătura Ta,
să ne împărtăşească şi ei, cât de bine vor putea, părerile şi credinţele lor cu privire la aceste fenomene."

13. Atunci, cei doi greci, care Îl căutau pe Unicul Dumnezeu Adevărat şi care fuseseră primii
vindecaţi în această dimineaţă, au înaintat către Mine şi Mi-au spus: „Doamne şi Învăţătorule, legenda
marii vrăjitoare

Morgana este prea absurdă pentru a îndrăzni să o povestim aici; căci noi înşine râdeam de ea încă de
când eram copii, şi ni se pare cu atât mai prostească acum.

14. Însă, de-a lungul călătoriilor noastre, am avut prilejul nu doar să vedem asemenea fenomene –
deşi rareori de această amploare -, ci şi să discutăm despre ele cu mari savanţi naturalişti, dintre care
unul ni se pare că s-a apropiat cel mai mult de adevăr.

15. El spunea că aceste fenomene, ca de altfel mii de altele, au o cauză naturală şi trebuie
considerate ca fiind precursorii altor fenomene care le urmează, de care ar trebui să ţină cont în mod
deosebit marinarii aflaţi pe mare şi caravanele care traversează întinsele deşerturi de nisip. Cum aceste
fenomene nu se petrec decât atunci când atmosfera de la suprafaţa pământului este în întregime calmă,
el credea că, în înaltele regiuni noroase, acest aer imobil devenea un fel de oglindă, precum suprafaţa
unei ape line, şi că, pe oglinda acestei suprafeţe liniştite, situate foarte sus în atmosferă, am putea vedea
atunci reflexia regiunilor, oraşelor, munţilor, fluviilor şi a altor lucruri necunoscute, adesea de foarte
departe. Însă, de îndată ce aerul începe să vibreze - ceea ce se petrece neîntârziat după asemenea
fenomene - şi vântul suflă, imaginile dispar imediat, deoarece curenţii din ce în ce mai violenţi care
agită aerul îl fac să-şi piardă capacitatea de a reflecta obiectele.

16. Într-adevăr, noi nu am şti să spunem dacă această explicaţie a savantului nostru este absolut
exactă; însă suntem pe deplin convinşi că este cea mai veridică şi logică explicaţie pentru înţelegerea
unui căutător luminat, căci asemenea fenomene sunt întotdeauna urmate de aceleaşi efecte.

17. În plus, atunci când au loc aceste fenomene, noi am remarcat adesea că imaginile ne apar
inversate pe această oglindă aeriană, ceea ce confirmă o dată în plus punctul de vedere al savantului
nostru; căci, pe oglinda unei ape liniştite, imaginile apar întotdeauna inversate - aşadar, de ce nu şi pe o
oglindă de aer?

18. Aceasta este aşadar părerea noastră despre aceste fenomene. Dacă vreun alt ucenic cunoaşte una
mai bună, să o exprime în faţa noastră!"

Capitolul 193

Cauza superiorităţii spirituale a păgânilor

1. Unul dintre cei cunoscuţi de noi ca fiind evreii-greci din Ierusalim, şi care era un bătrân
cărturar, a spus atunci: „Deşi ar putea fi destul de acceptabilă pentru raţiunea lumească, părerea voastră
despre această chestiune îmi pare prea naturală, căci ea nu presupune nicio cauză spirituală ascunsă.

2. Noi nu am văzut doar ţinuturi, oraşe, munţi şi Marea cea Mare cu toate vasele sale, ci şi soarele
învăluit de nori mici. A fost şi aceasta o simplă reflexie în mirajul pe care l-aţi descris atât de bine?"

3. Primul dintre cei doi greci a răspuns: „Se pare că tu nu ai fost prea atent adineauri când acest
spirit numit Rafael ne-a descris cu precizie Pământul, Luna, Soarele şi toate relaţiile între aceste corpuri
cereşti. Poate ai găsit că şi acestor explicaţii le-a lipsit puţin din fondul spiritual?

292
4. Dacă apusul soarelui, al lunii şi al tuturor stelelor nu este produs decât prin faptul că pământul
nostru, care este o mare sferă, se învârte de la vest la est în jurul axei sale în puţin mai mult de douăzeci
şi patru de ore. e normal ca soarele să pară a coborî mereu mai jos sub orizontul nostru vizibil. Şi
deoarece această oglindă aeriană se află chiar deasupra munţilor de la orizontul nostru vestic, ea trebuie
să poată restitui imaginea soarelui, desigur vizibil cu o oră mai mult de la această înălţime, ca şi pe
aceea a tuturor celorlalte obiecte care se află sub ea. Înţelegeţi?"

5. Evreii-greci s-au privit între ei uimiţi, iar cărturarul a spus: „Este cu adevărat foarte deranjant că
păgânii ne domină nu doar din punct de vedere material, ci şi spiritual; căci, în toate situaţiile,
inteligenţa, cunoaşterea, ştiinţele şi multipla lor experienţă ne depăşesc de departe, şi nu putem să le
aducem nicio critică pe care ei să nu fie capabili să o combată cu argumente întemeiate.

6. Este adevărat că nici Domnul nostru Iisus, nici Rafael nu au explicat încă acest fenomen; dar,
după cum văd că se prezintă situaţia în prezent, grecul are fără îndoială dreptate!"

7. Eu am spus atunci: „Şi tu ai judecat bine, recunoscând că grecul are dreptate; căci el şi-a dat
perfect seama în ce constă acest fenomen din ceea ce a învăţat el însuşi de la un savant naturalist
clarvăzător, şi în două ore vom avea dovada a ceea ce ar trebui să urmeze, conform mărturiei sale.

8. Tu, care eşti cărturar, încă nu ai aflat ce este scris în Scriptură: «În acele vremuri, puterea şi
lumina vor fi luate de la evrei pentru a le fi date păgânilor»?

9. De aceea păgânii domnesc peste voi astăzi şi vă depăşesc infinit în raţiune, în toate artele şi
ştiinţele şi în orice cunoaştere; şi dacă nu veţi persista în Învăţătura Mea şi nu o veţi urma întocmai, ei
vor ajunge să vă domine atât de mult, încât vor călca în picioare întreg acest Pământ al Făgăduinţei.
Frumoasa vale a Iordanului, cu toate oraşele sale, cu târgurile şi satele sale, va deveni un deşert în egală
măsură al animalelor sălbatice, al hoţilor şi tâlharilor.

10. Eu am venit în această lume, fiind Eu Însumi evreu ca şi voi, pentru a vă salva de toate
necazurile; dar câţi evrei cred în Mine? Numărul lor este redus şi neînsemnat în comparaţie cu numărul
acelora care Mă urăsc şi Mă urmăresc pretutindeni! Însă câţi păgâni, venind de aproape sau de departe,
nu se revarsă aici fără încetare şi nu îmbrăţişează cu bucurie Învăţătura Mea şi Mă recunosc fără
întârziere ca fiind Cel care sunt cu adevărat, şi Mă iubesc mai presus de orice?

11. Aceasta este raţiunea evidentă pentru care puterea şi lumina vor fi luate de la evrei pentru a le fi
date păgânilor.

12. Este adevărat că, în viitor, această lumină se va întuneca şi la păgâni. Ei se vor declara cu mare
pompă unşii lui Dumnezeu şi vor pretinde să fie veneraţi, însă în realitate vor fi nişte păgâni, mai răi
decât sunt în prezent romanii, grecii şi alţi păgâni din întreaga Europă.

13. Totuşi, chiar printre aceşti păgâni va exista întotdeauna un mare număr de oameni care vor
rămâne în Învăţătura Mea şi care nu se vor lăsa orbiţi ori seduşi de farmecele efemere ale lumii.

14. Însă câţi evrei mai există în prezent care să nu fie seduşi de Mamonul acestei lumi? În toate
oraşele din Galileea, din Iudeea, Palestina, Canaan, Samaria şi din alte provincii la un loc, nu veţi găsi o
sută care să fi păstrat în inimile lor adevărul după Moise şi Profeţi şi care să i se conformeze în faptele
lor. Doar acum Învăţătura Mea face să revină un mare număr de oameni către adevărul străvechi, mai
ales din rândul săracilor.

15. Dacă Eu compar aceasta cu marele număr al păgânilor din toate ţinuturile pământului, care au
îmbrăţişat Învăţătura Mea, ei sunt deja de o mie de ori mai numeroşi decât evreii printre care Eu am
venit în lume şi în mijlocul cărora Eu sunt în prezent ca o lumină strălucitoare a Adevărului, chemându-i
peste tot în gura mare, ca ei să vină cu toţii la Mine.

293
16. Şi dacă voi vedeţi şi auziţi acum toate acestea, cum mai puteţi să vă miraţi pe ascuns atunci când
Eu spun în tot adevărul că puterea şi lumina vor fi luate de la evrei pentru a le fi date păgânilor şi că,
chiar şi-atunci când păgânii creştini vor fi căzut în cea mai neagră ignoranţă, vor mai rămâne
întotdeauna destui printre ei care să păstreze străvechiul adevăr şi să nu se lase seduşi de lume?"

Capitolul 194

Despre modul în care evreii primesc revelaţiile

1. (Domnul nostru Iisus Cristos): „Da, cu timpul, un mare întuneric se va abate asupra oamenilor şi
mari frământări, şi o suferinţă cum nu a mai fost cunoscută vreodată; însă, chiar şi în acest mare
întuneric, mulţi vor căuta şi vor găsi adevărata lumină, şi, împreună cu ei, Eu voi face o judecată pentru
toţi oamenii pământului!

2. Şi aşa cum Rafael al nostru este martor la ceea ce se petrece astăzi, în acele timpuri veţi fi şi voi
martori la ceea ce se va petrece atunci, aşa precum Eu v-am anunţat.

3. Dar să nu vă spuneţi în sinea voastră că nu este bine să iei înapoi puterea şi lumina de la vechiul
popor ales de Dumnezeu pentru a le-o da păgânilor!

4. Eu vă spun: nimeni nu ia lumina de la evrei pentru a le-o da păgânilor, ci evreii sunt cei care
resping lumina venită la ei, şi, împreună cu ea, şi puterea. Dacă păgânii acceptă cu zel ceea ce evreii
aruncă şi resping, Eu sunt Acela care ia lumina şi puterea de la evrei şi le-o dă păgânilor, sau mai
degrabă înşişi evreii orbiţi sunt cei care fac aceasta?

5. Eu v-am spus: evreii mai au încă desigur Scriptura, însă ea le serveşte doar la a-i ţine poporului
orbit predici mincinoase despre egoism şi despre neruşinarea adulterului. Străvechile adevăruri există
încă ascunse în Scriptură, însă spiritul lor nu este înţeles de către predicatorii lipsiţi de orice lumină
interioară, şi cu atât mai puţin de popor. Astfel, un orb conduce pe un alt orb, şi atunci când ei întâlnesc
o groapă, cad în ea amândoi, fără ca unul să poată veni în ajutorul celuilalt.

6. Şi atunci, la ce le servesc evreilor în prezent Moise şi toţi Profeţii? Pentru ei, adevărurile de
bază pe care le conţin nu au nici măcar atâta valoare câtă a avut pentru voi fenomenul de adineauri, care
nu a fost decât o reflexie trecătoare şi inversată, pe oglinda văzduhului, a unor realităţi aflate mai în
profunzime.

7. Astfel, preoţii evrei de astăzi fără îndoială că, în anumite momente, întrezăresc ceva care
seamănă destul de bine cu adevărurile mai profunde ale Scripturii; însă cum inima şi sufletul lor sunt
repede măturate de vânturile nenumăratelor preocupări lumeşti, oglinda inimii şi a sufletului lor,
capabilă să capteze aspectele spirituale şi adevărurile care ţin de viaţa interioară a Spiritului, este curând
şi ea distrusă, şi, din acel moment, ei nu mai pot nici vedea, nici recunoaşte adevărurile criptate ale
Scripturii, şi se abandonează cu totul vârtejului lumii.

8. Ei nu se mai gândesc deloc la momentele în care au putut fi luminaţi, şi îşi petrec restul vieţii lor
pământeşti dedându-se la toate voluptăţile posibile; şi atunci când li se aduce aminte că aleargă spre
propria lor pierzanie, ei se umplu de mânie şi de furie şi Îl prigonesc pe Cel care a venit la ei plin de
umilinţă, iubire, blândeţe, răbdare, bunătate şi compasiune.

9. Şi dacă aşa este - după cum aţi putut să vă convingeţi voi înşivă de multe ori -, sunt oare Eu Cel
care a luat de la asemenea evrei puterea şi lumina, pentru a le-o da păgânilor, sau sunt mai degrabă ei
înşişi cei care au făcut aceasta?

294
10. Cine caută găseşte; celui care cere i se va da - chiar de-ar fi el şi de trei ori păgân -, şi dacă un
păgân va veni să bată la poarta Mea, î se va deschide.

11. De aceea vechii copii ai luminii vieţii divine, datorită faptelor lor, vor fi aruncaţi în întunericul
cel mai adânc, în care vor urla şi vor clănţăni din dinţi precum lupii şi porcii; însă copiii lumii, adică
păgânii, vor fi primiţi în Împărăţia Mea, a Vieţii Veşnice.

12. Precum o cloşcă îşi cheamă puii şi caută să-i ascundă sub aripile sale pentru a-i apăra de
duşmani, şi Eu i-am chemat întotdeauna pe copiii lui Avraam cu vocea Mea părintească şi am vrut să-i
adun sub aripile Mele de lumină, de adevăr şi de Viaţă Veşnică, şi, când Eu am vorbit prin gura
profeţilor, ei au spus: «Noi recunoaştem bine că aici este cuvântul şi vocea lui Iehova; însă de ce nu vine
El în persoană la noi, precum a făcut-o în vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov, pentru a vorbi cu noi,
copiii Săi?»

13. Şi făgăduielile s-au succedat, anunţând că Eu voi veni în carne şi oase, în aceste vremuri,
înzestrat cu toată puterea Mea, şi că împreună cu Mine va veni şi Împărăţia Mea a Vieţii Veşnice.

14. Vremurile anunţate au venit, şi Eu împreună cu ele, precum a fost prevestit; de ce nu Mă

primesc ei, de ce nu cred ei în Mine - în Mine, care împlinesc sub ochii lor, pentru a confirma adevărul
etern al tuturor profeţiilor despre venirea Mea în persoană în această lume, miracole care nu-Mi sunt
decât Mie cu putinţă şi Voiei Mele?

15. Ca răsplată pentru iubirea, bunătatea, blândeţea, umilinţa, răbdarea şi indulgenţa Mea, ei Mă
urăsc şi Mă urmăresc cu mânia lor!

16. Aceştia sunt aşadar copiii glorioşi ai luminii? Oh, nu! Ei sunt în prezent copiii infernului, iar
tatăl lor nu este Dumnezeu, ci diavolul.

17. În aceste condiţii, este oare nedrept ca Eu să fac din păgâni copiii Mei şi să-i trimit pe copiii
diavolului acolo unde este împărăţia noului lor tată şi învăţător?

18. Tu, cărturarule, spune-Mi acum dacă Eu acţionez nedrept abandonându-i, după cum le este voia,
pe evreii deveniţi prea răi şi trimiţându-le păgânilor puterea şi lumina!"

19. Cărturarul: „Doamne şi Învăţătorule, cine poate să Te contrazică pe Tine? Tot ceea ce Tu spui
este adevăr, şi tot ceea ce Tu faci este bine!

20. Păgânii descind din Noe, la fel ca şi evreii. Dacă ei se întorc acum către Tine, este foarte bine,
spre marea lor fericire - iar Tu bineînţeles că nu-i respingi. Cine ar putea spune aşadar că nu este drept
că Tu îi primeşti în locul copiilor luminii, care nu vor să Te recunoască şi să Te primească drept Cel care
eşti înaintea noastră în tot adevărul?!

21.0 Doamne şi Învăţătorule, iartă prostia cuvintelor mele de mai înainte! Noi înşine, prin graţia Ta,
vom vedea într-o zi cu claritate tot ceea ce există în Împărăţia Ta."

22. Eu am spus: „Da, veţi ajunge şi voi la aceasta, însă ar trebui să vă pună pe gânduri că păgânii,
aceşti copii ai lumii, înţeleg astăzi multe aspecte mai bine decât voi. Dar să nu mai vorbim despre asta.

23. Fenomenul a dispărut aproape în întregime acum şi s-a întunecat, de aceea, să coborâm spre
casă şi să luăm cina, care este deja pregătită. Cei din Joppe ne aşteaptă cu mare nerăbdare şi trebuie ca şi
ei să aibă parte de prezenţa Mea. Atunci când vor afla această veste, ei se vor bucura cu siguranţă mai
mult decât se vor bucura evreii din Ierusalim când Mă voi întoarce la ei. De aceea, să coborâm acum şi
să intrăm în casă."

295
 Capitolul 195

Domnul nostru Iisus Cristos îi invită la masă pe pescarii din Joppe

1. Atunci a sosit un servitor al lui Marcu, chiar cel care venise să ne invite la masa de prânz. Eu l-
am lăudat că i-a tratat atât de bine pe sărmanii bolnavi din Joppe. El Mi-a mulţumit pentru aceste laude,
şi ne-am pornit la drum.

2. Am ajuns curând la casă şi am intrat de îndată în sala de mese, căci începuse să sufle un vânt
puternic dinspre apus. Acest vânt era puţin prea tare pentru cei din Joppe, care se aflau afară pe ţărm,
unde, făcând cunoştinţă cu marinarii prietenului nostru Kisjonah, care se aflau acolo, discutau cu ei
despre tot felul de aspecte referitoare la Mine. Ei au aflat de la marinari că Eu Mă găseam încă în acel
loc şi că le era permis să Mă vadă.

3. Atunci când au auzit că stăpânii au coborât de pe colină şi au intrat în casă, pescarul din Cipru a
mers de îndată să întrebe un servitor dacă puteau să intre şi ei, căci la malul mării vântul sufla din ce în
ce mai puternic şi se făcuse frig.

4. Servitorul i-a răspuns: „Intră şi vorbeşte cu Însuşi Domnul, care îţi va spune ce să faci."

5. Pescarul: „Prietene, eu văd prin această uşă deschisă că sunt mulţi oameni aşezaţi la masa cea
mare. Care dintre ei este aşadar?"

6. Servitorul: „Intră şi întreabă tu însuţi, şi vei afla repede care dintre ei este El."

7. Atunci, puţin intimidat, pescarul a intrat în sala de mese, s-a înclinat profund înaintea noastră, şi
apoi a spus cu o voce fermă: „Prea-respectaţi prieteni şi stăpâni ai acestor locuri, aş dori să spun câteva
cuvinte adevăratului stăpân de-aici. Aţi avea bunătatea să i-1 arătaţi sărmanului locuitor din Joppe, care
sunt eu, pe acela dintre voi căruia trebuie să mă adresez?"

8. Marcu i-a răspuns foarte amabil: „Prietene, dacă vrei să vorbeşti cu proprietarul care are
temporar în grijă acest loc, acela sunt eu, desigur; însă singurul şi unicul Domn şi Stăpân autentic a tot
este acest om, aşezat în dreapta mea! De El depinde tot ceea ce doreşti să obţii aici."

9. La aceste cuvinte ale lui Marcu, pescarul a înaintat către Mine cu cel mai mare respect, s-a
înclinat din nou profund şi a început să Mi se adreseze cu cuvinte alese cu grijă, când Eu i-am spus:

10. „Eu ştiu deja despre ce vrei să Îmi vorbeşti. Priveşte, există acolo, la celălalt capăt al acestei săli
de mese încăpătoare, o altă masă mare, pe care sunt deja aşezate vinul, pâinea şi alte bucate. Du-te să-i
cauţi pe tovarăşii tăi de-afară, aşezaţi-vă la această masă şi întremaţi-vă, după care vom vedea dacă mai
este altceva de făcut în această seară. Acum du-te şi fă ceea ce Eu ţi-am cerut."

11. Cu inima plină de recunoştinţă, pescarul s-a înclinat din nou profund, apoi a alergat degrabă să-i
întâlnească pe tovarăşii săi, care îi aşteptau deja întoarcerea cu mare nerăbdare.

12. Atunci când le-a transmis ceea ce Eu i-am spus, ei au scos strigăte de bucurie şi au părăsit de
îndată ţărmul, pentru a veni în casă. La intrarea lor în sală, ei s-au înclinat profund înaintea noastră şi
apoi s-au aşezat la masa care le fusese pregătită, şi, după ce au cântat un psalm, au început să bea şi să
mănânce cu mare poftă, ceea ce i-a făcut în scurt timp să devină foarte bine-dispuşi.

13. Şi la masa noastră era animaţie, povestindu-se tot felul de fapte şi învăţături ale Mele. Aceste
povestiri au atras atenţia celor din Joppe, şi ei au încetat rând pe rând să mai vorbească între ei.

14. Cuvintele ucenicilor Mei i-au făcut curând să înţeleagă că Eu ar trebui să Mă aflu printre ei.

15. Atunci pescarul s-a adresat unui servitor, spunându-i: „Prietene, ai avea amabilitatea să ne
296
spui care dintre persoanele de la masa stăpânilor este marele Învăţător Sfânt din Nazaret, care trebuie să
fie cu siguranţă aici? La Joppe, doi dintre ucenicii Săi, pe care El ni i-a trimis, au anunţat că în El se află
întrupată plenitudinea Duhului lui Dumnezeu şi că, din acest motiv, totul se supune Voinţei Lui! Cine
crede în El şi urmează Învăţătura Sa va primi de la El Viaţa Veşnică şi va fi primit în Împărăţia
Cerurilor!"

16. Slujitorul: „Cum poţi să-mi ceri aşa ceva? Noi toţi de-aici am primit poruncă de la stăpânul
nostru să nu-L dăm în vileag pe Sfântul din Nazaret niciunui oaspete, şi trebuie să ascultăm această
poruncă. Însă mergi şi vorbeşte cu Acela care, la cererea ta, v-a spus să intraţi aici; Acela îţi va spune
adevărul!"

17. Pescarul a spus, şi împreună cu el mai mulţi tovarăşi de-ai săi: „O prietene, îţi mulţumim pentru
aceste cuvinte! Totul este limpede în prezent! Cel căruia trebuie să ne adresăm pentru a auzi adevărul
este chiar El Însuşi, Sfântul din Nazaret! Înţelegem acum de ce bătrânul tău stăpân ni 1-a desemnat ca
fiind adevăratul Domn de aici. A Lui să fie întreaga noastră slavă, preamărire, iubire şi adoraţie!"

18. Slujitorul a răspuns: „Ei bine, rămâneţi la ceea ce v-a inspirat Spiritul vostru!"

19. După aceea, slujitorul a revenit la îndeletnicirile sale, iar pescarul le-a spus tovarăşilor săi:
„Prieteni şi fraţi, deoarece ştim acum că Sfântul din Nazaret este chiar Cel pe care proprietarul acestui
lăcaş mi L-a desemnat ca fiind un autentic Stăpân a tot, Cel care ne-a invitat să intrăm aici şi să ne
aşezăm la această masă, la care am fost atât de bine serviţi, doar Lui se cuvine aşadar să-i mulţumim
acum din nou pentru completa vindecare a tuturor bolilor noastre!

20. Dar întrucât am avut norocul nepreţuit de a-L găsi aici în carne şi oase şi de a-L recunoaşte, este
momentul să-I mărturisim cu glas tare recunoştinţa pe care o resimţim puternic în inimile noastre! Apoi
Îl vom ruga fierbinte să nu-şi retragă de la noi, pe tot parcursul vieţii noastre, graţia Sa atotputernică şi
iubirea Sa; căci mântuirea noastră depinde de-acum înainte numai de El."

21. Toţi au aprobat pe deplin aceste cuvinte ale pescarului, şi s-au ridicat de pe locurile lor,
pregătindu-se să vină către Mine, pentru a-şi exprima recunoştinţa, înainte de a-Mi cere ceea ce pescarul
le propusese.

22. Însă Eu, luându-le-o înainte, M-am ridicat şi am înaintat către ei, spunându-le: „Fiţi liniştiţi,
copiii şi prietenii Mei. Mulţumirea şi rugăciunea inimilor voastre Îmi sunt de-ajuns, iar ruga voastră va
fi pe veci şi pe deplin împlinită, datorită credinţei voastre în Mine şi iubirii pe care o aveţi pentru Mine,
precum şi pentru aproapele vostru. Şi acum aşezaţi-vă la loc şi bucuraţi-vă!

23. Până la miezul nopţii, se vor mai petrece încă multe care vor contribui la formarea voastră; fiţi
atenţi şi ţineţi-le bine minte, pentru voi înşivă şi pentru mulţi dintre fraţii voştri orbi, căci s-ar putea ca şi
voi să deveniţi în viitor propovăduitorii numelui Meu şi ai Învăţăturii Mele."

24. După acestea, Eu M-am întors la locul Meu, iar cei din Joppe Mi-au mulţumit cu voce tare şi M-
au preamărit îndelung pentru mângâierea pe care le-o adusesem venind personal la masa lor.

25. Între timp, Marcu a poruncit servitorilor să mai aducă pâine şi vin la masa celor din Joppe, ceea
ce s-a şi petrecut. Astfel, ei puteau să ia din când în când din

pâine şi vin şi să asculte în acelaşi timp, cu cea mai mare atenţie, tot ceea ce se spunea la masa noastră.

26. Ei au avut plăcuta ocazie să o recunoască, din discuţiile ucenicilor, pe mama trupului meu,
Maria, care se afla şi ea la masa noastră, şi au venerat-o între ei ca pe cea mai fericită dintre mamele
întregului pământ.

297
27. Atunci, Maria s-a îndreptat către cei din Joppe şi le-a spus: „Dragi prieteni, să nu-L veneraţi
decât pe Domnul şi să urmaţi Voia Sa. Eu sunt desigur, după hotărârea Sa eternă, mama trupului Său,
însă doar El este Domnul întregii veşnicii, şi de aceea nu trebuie decât Lui să-I aduceţi slavă şi mărire
întru veşnicie! Cât despre mine, eu nu sunt decât slujitoarea Lui şi mă supun întotdeauna Voinţei Sale.
Aşadar, lăsaţi alte osanale şi nu-L mai slăviţi decât pe Domnul!"

28. La aceste cuvinte ale Mariei, cei din Joppe au tăcut, dar au discutat apoi despre marea pietate cu
care a fost înzestrată încă de la o vârstă fragedă această mamă, pentru a fi fost demnă de o graţie atât de
mare.

Capitolul 196

O furtună şi semnificaţia ei simbolică

1. După ce ei au epuizat acest subiect puţin câte puţin, au auzit de-afară vântul, care se dezlănţuia
cu o furie crescândă. Doi luntraşi ai lui Kisjonah au venit să ne întrebe ce trebuiau să facă în faţa acestei
furtuni; căci valurile se abăteau asupra ţărmului cu o forţă nemaipomenită, şi dacă vântul care începuse
brusc să sufle dinspre est s-ar fi înrăutăţit, exista riscul ca apele să ajungă chiar la casă. Ei desigur
triplaseră parâmele bărcilor şi Mă apelaseră pentru a-Mi cere ajutorul, dar cu toate acestea, violenţa
furtunii nu scăzuse deloc.

2. Atunci, Kisjonah M-a implorat să poruncesc furtunii, deoarece doar Eu eram stăpânul ei, să nu
se mai dezlănţuie cu atâta forţă şi să nu producă daune prea mari numeroşilor locuitori de pe coastă.

3. Eu am spus: „Într-adevăr, Eu sunt stăpânul furtunii, şi ea nu ar sufla atât de puternic dacă nu aş

fi vrut Eu Însumi aceasta; cât despre raţiunea pentru care Eu am vrut să se petreacă astfel, o veţi înţelege
foarte limpede peste o oră!

4. De aceea, furtuna va continua să-şi împlinească misiunea sa; ea nu va face niciun rău corăbiilor
tale, iar marinarii nu trebuie deloc să se sperie de ea, atunci când va deveni mai puternică. De altfel, ea
nu va împinge apa din mare mai departe spre ţărm decât a făcut-o deja. Dar daţi-le puţină pâine şi vin
marinarilor: aceasta le va permite să înfrunte furtuna cu ceva mai mult curaj decât până acum."

5. S-a făcut întocmai, şi cei doi luntraşi au primit neîntârziat câteva urcioare cu vin şi mai multe
pâini rotunde, pe care le-au dus tovarăşilor lor, care se aflau în adăposturile luntraşilor, construite pe
ţărm. Şi, într-adevăr, odată ce au avut toate acestea, nu au mai făcut atâta caz în ceea ce priveşte furtuna.

6. Însă toţi cei care erau prezenţi acolo se întrebau ce putea să semnifice această furtună, şi care
era scopul său.

7. Prietenul nostru Philopold chiar i s-a adresat lui Rafael, care stătea liniştit.

8. Rafael i-a răspuns: „Prietene, ţi-aş răspunde desigur dacă aceasta ar fi Voinţa Domnului; însă,
cum încă nu este Voia Sa, nu pot să răspund acum dorinţei tale! Dar peste două ore, situaţia va începe să
se limpezească de la sine sub ochii voştri.

9. Totuşi, atunci când grecul, pe colină, a dat acea explicaţie foarte înţeleaptă cu privire la miraj, el
a adăugat că aceste fenomene rare, care se produc doar atunci când aerul este extrem de liniştit, sunt
întotdeauna urmate îndeaproape de puternice furtuni în aer şi pe ape - şi vezi şi tu că el a judecat bine
fenomenul şi de data aceasta, după mersul naturii, căci s-a confruntat cu el de mai multe ori.

10. Cât despre adevărata raţiune pentru care Domnul nostru Iisus permite ca asemenea fenomene să
aibă loc, este desigur o altă chestiune, în legătură cu care, din motivul amintit deja, nu am încă dreptul să
îţi dau un răspuns.
298
11. Totuşi gândeşte-te la sufletul unui om care adesea se abandonează unei linişti perfecte, fără
griji, în care el se simte pe deplin fericit. Cu cât el se va simţi, chiar şi pentru puţin timp, mai calm, mai
fără griji, mai fericit şi mai satisfăcut, cu atât sufletul său se va agita mai tare când liniştea cea dulce îi
va fi tulburată, chiar şi puţin la început, printr-un oarecare neajuns.

12. Însă un om al cărui suflet trebuie neîncetat să se lupte cu tot felul de furtuni nu se îngrijorează
deloc atunci când o nouă furtună se ridică, şi el îşi revine cu mai mare uşurinţă şi îşi păstrează în toate
situaţiile calmul necesar.

13. Dacă natura ar fi fost puţin mai agitată decât de obicei, de dimineaţa până seara, în loc să fie
deosebit de calmă întreaga zi, marinarii lui Kisjonah nu ar fi fost atât de înspăimântaţi de dezlănţuirea
apelor. Însă deoarece stihiile naturii i-au smuls dintr-o linişte perfectă, care durase întreaga zi, ei nu mai
ştiau ce să facă. Acum, când sentimentele lor sunt din nou în acord cu agitaţia produsă de furtună, ei nu
mai resimt aproape nicio teamă în faţa valurilor celor înalte.

14. Aceasta este, prietene, o lecţie bună pentru toţi cei cărora le place să se lase pradă unei dulci
trândăvii fără griji! Cel care este întotdeauna activ nu are nevoie decât de un mic răgaz pentru a-şi întări
întreaga fiinţă; şi, odată întărită, el aspiră din nou la activitate, căci doar astfel se simte în largul său.

15. Însă cel care fuge de activitate şi nu se simte fericit şi mulţumit decât într-o trândăvie mereu
crescândă, precum fariseii îmbuibaţi sau bogaţii leneviţi, acela va înnebuni de furie atunci când lenea
care îi place atât de mult va fi câtuşi de puţin ameninţată.

16. Tocmai de aceea Domnul Dumnezeu a lăsat să existe pe-acest pământ tot felul de creaturi şi de
fenomene, care să-i smulgă fără încetare din liniştea lor trândavă pe oamenii înclinaţi spre lene şi să-i
oblige să recunoască faptul că, în primul rând, nu ei sunt stăpânii pământului şi ai tuturor fiinţelor şi
lucrurilor care există şi sunt conţinute de el - aşa cum bogaţii cei leneşi cred adesea -, ci un Altul, pe
care oamenii de acest soi desigur nu Îl cunosc şi despre care ei nu vor să afle nimic cu adevărat, precum
vedem foarte des la numeroşi farisei şi la alţi evrei.

17. Iar ceea ce v-am spus acum are mai multă importanţă şi merită mai multă atenţie decât dacă v-aş
fi explicat, fără nicio introducere, semnificaţia acestei furtuni!"

Capitolul 197

Despre prezenţa îngerilor printre oameni

1. Cei din Joppe au ascultat cu cea mai mare atenţie această predică atât de clară, şi s-au minunat
de înţelepciunea lui Rafael, care lor le apărea ca un tânăr.

2. Unii dintre ei au întrebat: „Cine poate fi acest tânăr de o frumuseţe atât de deosebită?"

3. Pescarul le-a răspuns: „Cum puteţi voi să mai puneţi o asemenea întrebare?! Cei doi ucenici nu
ne-au explicat ei că în preajma Domnului Iisus se afla de asemenea un tânăr, vizibil tuturor, care
îndeplinea mari miracole şi minuni, după Voia Domnului, şi propovăduia învăţături de o înţelepciune
extraordinară?

4. Acest tânăr, ne-au spus ei, este un înger în slujba Domnului Iisus, pentru a se împlini acel pasaj
din Scriptură unde este scris: «În acele timpuri, vom vedea îngerii lui Dumnezeu coborând din Cer pe
Pământ pentru a-L sluji pe Domnul şi pe oameni.» Iată, dragii mei prieteni şi tovarăşi, ceea ce ne-au
povestit cei doi ucenici cu exactitate, iar noi am constatat în prezent adevărul desăvârşit al spuselor lor!

299
5. Este adevărat că acest tânăr nu a împlinit încă niciun miracol în faţa noastră, însă nici nu avem
nevoie de aşa ceva, căci învăţătura înţeleaptă pe care el le-a dat-o la masa Domnului acestor ucenici şi
prietenilor lor puţin cam curioşi este de-ajuns pentru a ne face să înţelegem că un tânăr care vorbeşte cu
atâta adevăr şi înţelepciune nu poate fi decât un mare Spirit, şi nu un om obişnuit. Înţelegeţi acum cine
este acest tânăr?"

6. Cu toţii au răspuns: „Da, prietene, ai întrutotul dreptate. Este adevărat tot ce ne-ai spus şi îţi
mulţumim că ne-ai împrospătat memoria! Cei doi ucenici ne-au povestit atâtea, încât nu ne-am mai
gândit deloc la acest tânăr; însă acum totul este limpede."

7. La aceste cuvinte, Rafael al nostru s-a ridicat şi a venit la masa celor din Joppe, motiv pentru
care aceştia au fost oarecum încurcaţi.

8. Însă el i-a liniştit de îndată, spunându-le pe un ton prietenesc (Rafael): „Nu fiţi înspăimântaţi,
căci eu, după Voia Domnului Iisus, am venit la voi în urma discuţiei voastre despre mine; căci, de
fiecare dată când prieteni adevăraţi ai Domnului discută în spiritul iubirii şi al adevărului veşnic, legiuni
de îngeri ai Domnului se adună în jurul lor.

9. Într-adevăr, eu nu sunt singur aici lângă voi, ci există asemenea mie o mulţime. Deschideţi doar
puţin mai mult ochii, şi, deoarece Domnul permite aceasta, veţi putea vedea voi înşivă!"

10. Atunci, viziunea interioară a celor din Joppe s-a deschis pentru câteva clipe, şi ei au văzut, ca
într-o mare de lumină, nenumărate legiuni de Spirite Perfecte, şi din aceste legiuni de îngeri ai lui
Dumnezeu s-a înălţat ca dintr-o singură gură o voce puternică: «Fericit cel care, recunoscându-L pe
Domnul, Îl iubeşte mai presus de orice şi urmează cu sfinţenie Cuvântul Său; căci el este deja asemenea
nouă în trup, şi noi suntem întotdeauna gata să-1 slujim cu iubire fraternă!»

11. Apoi această viziune le-a fost retrasă celor din Joppe, care erau deja stupefiaţi, căci ei nu ar fi
putut suporta vreme îndelungată, fiind în trup, o asemenea preafericire.

12. Când viziunea îngerilor a încetat, pescarul a întrebat: „O prietene, a fost aceasta realitatea sau
doar un fel de vis creat de indescriptibila ta frumuseţe? Căci niciodată până acum eu nu am văzut vreun
chip omenesc de o frumuseţe atât de fermecătoare ca al tău, şi el seamănă cu cele pe care am putut să le
contemplu pentru câteva clipe în lumina Cerurilor."

13. Rafael: „Prieteni ai Domnului, acesta nu a fost un vis, ci adevărul-adevărat, puteţi fi siguri!
Atunci când, prin credinţa voastră şi mai ales prin iubirea voastră curată pentru Domnul, veţi fi voi
înşivă desăvârşiţi în Spirit, veţi putea în orice moment, de câte ori veţi dori, şi pentru mai multă vreme,
să contemplaţi la un nivel superior de lumină şi de viaţă ceea ce aţi văzut acum; însă deocamdată, ceea
ce aţi văzut şi aţi auzit vă este de-ajuns!"

14. Pescarul: „O prietene slăvit, coborât din Cerurile Divine, omul trăieşte, cu siguranţă, încă de la
naşterea sa, în mijlocul miracolelor pure, fiind chiar el însuşi unul dintre cele mai mari; însă deoarece
aceste miracole îl înconjoară în mod constant, el s-a obişnuit cu ele şi nu mai ia aminte şi nu se mai
întreabă ce sunt ele şi cine este Cel care le creează neîncetat şi le face să dureze, pe unele mai mult timp,
iar pe altele aproape veşnic - precum Pământul cu câmpiile, munţii, fluviile, lacurile şi mările sale,
Luna, Soarele şi toţii aştrii fără de număr.

15. Însă atunci când noi miracole şi semne se produc sub ochii oamenilor, cum este cazul acum în
prezenţa minunată a Domnului Iisus, lucrările Sale miraculoase care există deja de multă vreme îşi
regăsesc adevărata lor valoare, iar oamenii treziţi le acordă atenţie şi Îl slăvesc pe marele Creator cel
Veşnic al acestor nenumărate opere uluitoare. Noi înşine privim deja întreaga natură cu alţi ochi decât
înainte.

300
16. În această seară, noi am putut vedea unul dintre acele fenomene atmosferice cunoscute sub
numele de «fata Morgana». Noi nu ştim desigur care este cauza acestor fenomene. Însă ştim din
experienţă că furtuna le urmează îndeaproape, de aceea ne gândeam până acum că cerul ne avertizează
astfel că trebuie să ne punem la adăpost. Însă aceste fenomene au fără îndoială şi o altă semnificaţie, mai
profundă, asupra căreia Domnul nostru Iisus ne va lumina poate, dacă va fi necesar pentru noi. Şi dacă
nu avem nevoie de aceasta, atunci nu dorim să avem cunoştinţă - căci doar Voia Domnului ne conduce
în prezent! De aceea, îţi mulţumesc pentru vizita ta."

17. Rafael le-a răspuns: „Dragii mei prieteni şi fraţi întru Domnul Dumnezeu, care este Creatorul
nostru şi Tatăl nostru în veşnicie, eu am încă multe de discutat cu voi, căci este important acum să fac să
dispară în întregime din voi vechea superstiţie oarbă şi prostească.

18. Voi nu cunoaşteţi Pământul, şi cu atât mai puţin Luna, Soarele şi ceilalţi aştri. Am venit aşadar
la voi pentru a vă lumina în întreg adevărul asupra acestor aspecte şi asupra altora; căci, atunci când un
om se află în greşeală în ceea ce priveşte aspectele şi fenomenele naturale, el nu va putea niciodată
înţelege pe de-a-ntregul aspectele mai profunde ale Spiritului. Şi deoarece şi voi sunteţi chemaţi să le
aduceţi altor oameni lumina vieţii, vă voi iniţia în misterele lumii vizibile a naturii."

19. Cei din Joppe s-au bucurat extraordinar de mult de propunerea lui Rafael, şi, pentru a înţelege
mai repede şi mai uşor, el le-a arătat toate acestea sub o formă plastică, aşa cum o făcuse şi cu alte
ocazii, fapt de care ei s-au minunat îndelung. El le-a explicat totul foarte pe înţeles şi în puţine cuvinte,
astfel că, după o oră, cei din Joppe reuşiseră să înţeleagă tot şi au slăvit înţelepciunea Mea.

Capitolul 198

Sfârşitul emisarilor lui Irod

1. După această învăţătură, Rafael s-a întors la masa noastră şi ne-a oferit explicația furtunii, care
încă nu încetase.

2. Se aflau în Tiberiada un mare număr de slujitori ai lui Irod, care aveau misiunea să Mă prindă,
pe Mine şi pe ucenicii Mei, dacă aflau locul în care Eu eram - şi l-au aflat de la barcagiii care ajunseseră
la ei acasă după ce i-au adus la Marcu, în miezul zilei, pe locuitorii din Joppe. Din Tiberiada, ei au
închiriat mai multe bărci şi, spre seară, s-au îndreptat către casa lui Marcu, pentru a Mă prinde. Însă, din
oraşul mai mult păgân decât evreiesc, Tiberiada, şi până pe domeniul lui Marcu, ţărmul Mării Galileii
era deosebit de muntos şi de abrupt, şi, între aceste două puncte, nu existau decât trei locuri în care
bărcile pescarilor puteau să acosteze în caz de nevoie.

3. Se-nţelege cu uşurinţă că vasele pe care slujitorii lui Irod s-au îmbarcat în Tiberiada pentru a Mă
prinde au avut oarece dificultăţi, căci, abia părăsiseră Tiberiada, când un vânt puternic a şi început să
sufle dinspre nord-vest, aruncând cu o forţă irezistibilă bărcile pe coasta de est, unde s-au stricat într-o
oarecare măsură datorită violenţei şocului.

4. Luntraşii au avut ceva de furcă pentru a reface unele dintre vâslele rupte, şi le-au spus oamenilor
lui Irod că ei nu vor părăsi cu niciun preţ acest ţărm câtă vreme vântul nu-şi va schimba direcţia sau nu
se va potoli cu totul.

5. Însă dacă ei (oamenii lui Irod) vroiau să-şi rişte viaţa, puteau să ia bărcile cele mai bune, să
mânuiască ei înşişi vâslele şi să încerce să se îndrepte către ţărmul opus, unde, la o distanţă de trei ore de
navigat pe vânt bun, se găseau termele lui Marcu. Totuşi aceasta nu i-a ispitit deloc pe slujitorii lui Irod.

301
6. Însă întrucât vântul dinspre nord-vest şi-a schimbat curând direcţia, suflând dinspre est, oamenii
lui Irod au strigat: „Ei bine, luntraşi fricoşi, vântul ne este acum favorabil! Vă mai temeţi încă să vă
îndreptaţi către celălalt ţărm?"

7. Luntraşii: „În miezul zilei, atunci când vezi pericolul, este uşor să ajungi la terme pe un
asemenea vânt, însă pe timpul nopţii, în ciuda direcţiei favorabile a vântului, aceasta ar fi foarte riscant,
şi poţi să ai mari surprize neplăcute. Mai mult decât atât, atunci când vântul de est se ridică seara, nu
este sigur că nu se va dezlănţui un uragan; şi atunci, vai de cel care se află pe ape!"

8. Luntraşii au păstrat pentru ei două bărci ancorate la ţărm şi le-au spus oamenilor lui Irod:
„Celelalte bărci sunt cele mai bune, iată-le la dispoziţia voastră! Plecaţi aşadar, dacă aveţi curaj şi chef;
noi însă nu vom pune mâna pe vâsle în seara asta! Aceste bărci pe care vi le-am oferit sunt proprietatea
oraşului; dacă se vor scufunda împreună cu voi, poate că Irod le va răscumpăra locuitorilor. Însă acestea
două ne aparţin, şi nu le vom expune niciunui pericol, şi cu atât mai puţin pe noi înşine.

9. În plus, se aude pretutindeni spunându-se că toţi cei care s-au luat de nazarinean au păţit-o; şi
cine ştie dacă el nu este deja perfect informat de planul vostru, el, care este în legătură cu toate puterile
şi forţele ascunse, şi dacă nu cumva călătoria noastră către aceste terme, unde el ar trebui să se afle,
după cum au spus cei pe care i-am condus astăzi - ceea ce totuşi nu este sigur - nu este deja sortită de el
eşecului, cum v-am spus-o deja în Tiberiada, chiar dacă ne-aţi râs în nas atunci. Aşadar noi rămânem
aici şi nu mergem mai departe!"

10. La aceste cuvinte, unul dintre conducătorii soldaţilor lui Irod a răspuns: „Să-i lăsăm aici pe
aceşti doi laşi! Luna ne luminează calea, vântul ne este favorabil; cu forţa sa, nu ne va trebui mai mult
de-o oră pentru a ajunge pe celălalt ţărm, şi acolo vom afla imediat unde se află nazarineanul împreună
cu ucenicii săi.

11. Atunci, îmbarcându-se pe cele cinci vase care aparţineau oraşului Tiberiada, ei au vâslit puternic.
Însă, de îndată ce au părăsit apele mlăştinoase de la ţărm şi au ajuns în larg, vântul, care sufla deja destul
de tare dinspre est, s-a preschimbat într-un puternic uragan, care a ridicat valuri înalte precum munţii.

12. Luntraşii, care se aflau în siguranţă la ţărm, au spus atunci: „Oh, ar trebui cu adevărat un miracol
pentru ca măcar una din cele cinci bărci să ajungă întreagă la ţărm. Aşa le trebuie acestor smintiţi dacă
vor pieri cu toţii! Este însă posibil ca barca în care a urcat conducătorul să ajungă undeva pe cealaltă
parte, căci este foarte solid construită şi este bine acoperită; cât despre cele patru bărci descoperite, ele
se vor scufunda negreşit!"

13. Şi astfel s-a şi petrecut: după un sfert de oră, marea a înghiţit cele patru bărci descoperite şi pe cei o
sută treizeci de soldaţi ai lui Irod care se aflau în ele; doar barca în care se afla conducătorul a ajuns la
noi după două ore, şi aceasta numai pentru că Eu am vrut să fie astfel.

Capitolul 199

Conducătorul emisarilor lui Irod este totuşi salvat

1. Când acest vas, care părea că saltă pe valuri, a devenit vizibil din partea noastră, Eu le-am spus
celor prezenţi: „Dacă vreunul dintre voi vrea să meargă la ţărm, va vedea acolo motivul acestei furtuni,
care va înceta îndată după aceea. Marea a înghiţit patru bărci încărcate cu o sută treizeci de zbiri, şi doar
una se apropie de acest loc, cea care este acoperită şi care îl poartă cu ea pe conducător, împreună cu
subordonaţii săi şi cu zece soldaţi; cu adevărat, ei nu ne vor face nimic!"

302
2. De îndată ce Eu am spus aceste cuvinte, mai mulţi ucenici s-au ridicat - ucenicii lui Ioan care
Mă urmau şi care erau interesaţi în mod deosebit de cauza furtunii; ei au alergat la ţărm şi au văzut vasul
care se apropia deja, adus de valuri.

3. Un val mai înalt s-a grăbit să arunce vasul pe ţărm, fără urmă de blândeţe, şi cei care se aflau pe
el au strigat după ajutor.

4. Marinarii lui Kisjonah au ieşit atunci din adăpostul lor cu o torţă, şi, legând ambarcaţiunea de un
ţăruş solid, ei le-au spus celor care se aflau pe ea: „Puteţi pune piciorul pe pământ, dacă aceasta vă
surâde!"

5. Conducătorul i-a întrebat: „Oh, această furtună ne-a scos din minţi! Spune-ne unde suntem, şi
dacă vom putea găsi aici un adăpost pentru noapte; căci, în ciuda acoperământului său rezistent, această
barcă a luat multă apă, şi nu vom putea dormi în ea înainte de a o usca bine, mâine."

6. Marinarul-şef al lui Kisjonah a răspuns: „În ce priveşte prima întrebare, voi sunteţi aproape de
termele bătrânului roman Marcu; cât despre a găsi aici un adăpost pentru noapte, el însuşi va decide
aceasta! Nici noi nu suntem acasă la noi şi nu cunoaştem regulile acestei case."

7. Conducătorul: „Nu se află aici niciun servitor al casei?"

8. Un servitor al lui Marcu, care se afla deja acolo, a răspuns: „Trebuie mai întâi să vă justificaţi de
unde veniţi, cine sunteţi şi care este scopul călătoriei voastre aici; asta dacă nu cumva plecaţi mâine
dimineaţă spre o altă destinaţie. Însă, dacă nu vreţi sau nu puteţi să justificaţi aceasta, puteţi să vă
petreceţi noaptea în barca voastră, oricât de udă ar fi; şi paznicii noştri romani vor veghea ca niciunul
dintre voi să nu iasă de-acolo!"

9. Conducătorul: „Tu ne vorbeşti pe un ton foarte aspru, servitorule! Ascultă-mă: eu sunt un ofiţer
al lui Irod, împreună cu mai mulţi subordonaţi şi zece soldaţi; noi venim de fapt din Ierusalim, însă am
ajuns acum din oraşul Tiberiada, iar scopul călătoriei noastre este de a îndeplini voinţa regelui nostru!"

10. Servitorul: „Eu ştiu preabine că Roma a oferit şi acest ţinut trufaşului şi hrăpăreţului Irod; însă
acest domeniu, împreună cu tot ceea ce conţine, constituie o excepţie. Roma i-a acordat pentru
totdeauna statutul de ţinut autonom, şi deci Irod nu are ce să caute aici, şi cu atât mai puţin să
poruncească, decât dacă vine ca un bolnav care plăteşte pentru a-şi îngriji trupul în acest aşezământ al
băilor, unde va fi servit la fel ca oricare alt om. În rest, el nu este binevenit şi nici măcar nu îi vom
permite să pună piciorul aici. Însă dacă vrea să facă aceasta prin forţă, vom şti şi noi preabine să-1
împiedicăm, tot cu forţa. Astfel, faptul că voi vă supuneţi voinţei stăpânului şi suveranului vostru nu ne
priveşte deloc; însă, dacă vreţi să traversaţi acest loc pentru a ajunge în altul, unde domneşte suveranul
vostru, voi chema de îndată gărzile noastre, care vă vor însoţi la traversarea domeniului stăpânului
nostru!"

11. Conducătorul: „Nu, nu, prietene, nu este nevoie, căci pentru băi suntem noi aici, şi am fi ajuns
cu câteva ore mai devreme dacă această teribilă furtună nu ne-ar fi făcut atâta rău. De aceea, primeşte-
ne, căci nu vă vom pricinui niciun necaz!"

12. Servitorul: „Aveţi arme de război la voi? Dacă le purtaţi cu voi, va trebui mai întâi să le predaţi
aici, pentru a fi păzite până la plecarea voastră; căci doar romanii au dreptul să poarte arme în acest
ţinut."

13. Conducătorul: „Este adevărat că avem arme, pentru că suntem soldaţi; însă dacă acestea sunt
obiceiurile şi regulile în acest loc, ne vom conforma. Luaţi aşadar armele noastre în pază, dar apoi să vă
gândiţi să ne faceţi rost de un adăpost pentru noapte!"

303
14. La aceste cuvinte, servitorul a chemat de îndată un număr potrivit de gărzi înarmate, şi, atunci
când ele au ajuns acolo, el i-a spus conducătorului: „Şi acum, puteţi debarca!"

15. Atunci, oamenii lui Irod au pus piciorul pe pământ şi şi-au lăsat armele, după care au fost
conduşi într-o clădire mai mică, nou construită a hanului, unde se afla o masă şi un număr suficient de
bănci şi de paturi de odihnă foarte comode şi curate. Deoarece ei au întrebat dacă puteau primi şi ceva
de mâncare şi de băut, servitorul le-a spus: „Doar pâine şi vin, dacă plătiţi pe loc; în rest, nu mai este
nimic!"

16. Conducătorul: „Ei bine, aduceţi-ne pâine şi vin din plin, căci suntem înfometaţi şi însetaţi! Cât
despre plată, să nu ai nicio grijă."

17. Atunci, a fost adusă lumină în adăpost, precum şi multă pâine şi vin. Conducătorul a plătit totul
imediat, după care servitorul şi ajutoarele sale i-au lăsat singuri pe oamenii lui Irod, care s-au aruncat
asupra pâinii şi a vinului şi au înfulecat cât ai clipi o cantitate însemnată.

Capitolul 200

Planurile conducătorului

1. Când oamenii lui Irod au rămas singuri, conducătorul le-a spus cu voce joasă subordonaţilor săi:
„Ascultaţi-mă bine! Mâine, nimeni să nu trădeze, nici măcar prin expresia feţei, motivul călătoriei
noastre nefericite, ci fiecare să pretexteze o oarecare boală. După socotelile mele, care îl vor costa
scump pe Irod, vom petrece aici la băi două zile, şi, în cea de-a treia zi, ne vom lua rămas-bun ca fiind
pe deplin vindecaţi. Ah, dacă nu am fi pierdut în această furtună funestă cele patru bărci împreună cu cei
o sută treizeci de războinici curajoşi, am fi putut avea o altfel de discuţie cu acest servitor, care este
probabil administratorul-şef al lăcaşului; însă, deoarece noi suntem aici în calitate de naufragiaţi lipsiţi
de glorie şi de orice putere, nu ne rămâne decât să fim la fel de muţi ca o cărămidă cu privire la
adevăratul motiv al venirii noastre - căci dacă am dezvălui adevărul, ar putea să ne aducă mari neplăceri
în acest cuib de romani!

2. Luntraşii din Tiberiada, care au avut bunul-simţ de a rămâne pe celălalt ţărm, ne-au spus purul
adevăr, deoarece ni s-a petrecut ceea ce ne-au prezis. Şi vă jur aici solemn, pe viaţa mea, că nu mă voi
mai lăsa trimis în urmărirea misteriosului nazarinean, chiar dacă mi s-ar oferi ca recompensă un întreg
regat!

3. Este uşor să te lupţi cu duşmani vizibili, a căror forţă o poţi aprecia; însă împotriva unui duşman
invizibil, a cărui putere nu o poate estima nimeni, n-are decât să lupte imbecilul cel orb de Irod! Noi nu
vom mai fi nătăfleţii lui.

4. Nazarineanul n-are decât să se declare înaintea noastră de douăsprezece ori regele tuturor
evreilor, noi nu-i vom mai sta în cale! El este cu siguranţă mai înţelept, mai bun şi mai puternic decât
Irod al nostru, care dă pe dinafară de atâta aur şi nestemate, şi decât zbirii săi din Templu. Peste tot,
poporul îl slăveşte, şi poate că uneori exagerează; însă, de-acum înainte, orice-ar fi, noi nu mai suntem
duşmanii lui şi nici nu vom mai fi vreodată!

5. Este cu adevărat păcat de cei o sută treizeci de războinici care au avut nenorocul să piară pe
mare, sacrificându-şi viaţa pentru dobitocia lui Irod; însă, la urma urmei, este poate de preferat că
situaţia a luat această întorsătură. Căci dacă am fi debarcat aici împreună cu ei şi am fi făcut uz de forţă
asupra mesagerului roman, cine ştie ce ar fi putut să ni se petreacă! Cu siguranţă, nimic bun, căci ştiu
preabine că există romani, chiar dintre cei mai nobili, care fac în taină mare caz de nazarinean. Pe scurt,
acum noi ştim cum să ne comportăm aici pentru a nu trezi nicio bănuială.

304
6. Când ne vom întoarce la Ierusalim, îi voi face un raport lui Irod, care-1 va face să nu mai ştie pe
unde să scoată cămaşa timp de cel puţin zece ani! Şi dacă va contesta raportul meu, mă voi înrola
imediat într-o legiune romană; când voi fi roman, voi putea să-i explic, mai întâi între patru ochi, ce
înseamnă să ataci un teritoriu roman fără permisiunea Romei. Bătrânul vulpoi va prefera să plătească
poliţa mai degrabă decât să ne lase să-1 denunţăm necruţătorilor romani! Căci eu ştiu bine că, în primul
rând, guvernatorul Cyrenius nu-1 vede cu ochi buni.

7. Însă acum ar fi bine ca unul dintre voi să meargă afară şi să vadă, înainte să adormim, dacă
suntem supravegheaţi, ce se petrece cu barca noastră şi dacă furtuna face încă ravagii."

8. Un căpitan a răspuns: „Ar fi foarte bine, fără îndoială, dar dacă paznicul va întreba ce facem
afară, ce-i vom răspunde?"

9. Conducătorul: „Este foarte simplu! Doar adevărul, şi apoi, poţi să dai întotdeauna de înţeles că
există anumite nevoi naturale, pe care un om nu şi le poate satisface aşa cum trebuie într-un han atât de
îngrijit, iar santinela nu va mai avea nimic de comentat!"

Capitolul 201

Domnul nostru Iisus Cristos anticipează dorinţele emisarilor lui Irod

1. Atunci, căpitanul a ieşit el însuşi şi într-adevăr a întâlnit de îndată o santinelă, care 1-a întrebat
ce căuta afară.

2. Căpitanul i-a spus deschis motivul, şi santinela 1-a lăsat în pace.

3. Însă căpitanul a revenit extraordinar de surprins, căci furtuna se potolise într-atât, încât marea se
întindea, înaintea lui, lină precum o oglindă, şi nu mai exista niciun val care să legene barca ancorată la
ţărm.

4. Auzind această veste, conducătorul a declarat foarte bucuros: „Păcat că nu mai avem nici pâine
şi nici vin! Acum aş dori să mai stau treaz încă o oră-două şi să mă bucur împreună cu voi că suntem în
viaţă!"

5. Căpitanul: „Există încă o vie animaţie în casa stăpânilor, precum şi la terme! Poate gardianul
nostru, care nu este atât de neprietenos, va vrea să ne dea voie să mai cerem pâine şi vin contra unei
sume de bani?"

6. Conducătorul: „Încearcă!"

7. Abia ce conducătorul şi-a exprimat această dorinţă în adăpost, că, în casă, Eu Însumi i-am spus
lui Marcu că trebuie să poruncească să fie duse acolo pâine şi vin, din cele mai bune, şi de îndată s-a
petrecut aşa; căci tot ceea ce se spunea în adăpost era de îndată repetat cu voce tare de Rafael în casă,
ceea ce ne-a amuzat foarte mult.

8. Astfel, pe când căpitanul se pregătea să iasă din adăpost pentru a negocia împreună cu santinela
referitor la pâine şi la vin, un servitor a intrat împreună cu mai multe ajutoare, aducând de două ori mai
multă pâine şi de cel puţin trei ori mai mult vin decât prima dată, ceea ce 1-a uimit foarte mult atât pe
conducător, cât şi pe toţi ceilalţi.

9. Conducătorul a vrut să plătească imediat, însă servitorul i-a spus: „Va fi timp şi pentru plată,
mâine dimineaţă!"

305
10. Apoi a plecat împreună cu ajutoarele sale, lăsându-i pe oaspeţii din adăpost să se întrebe ce s-a
petrecut. Toţi se priveau unii pe alţii cu ochii mari, fără a-şi putea explica ce anume provocase această
nouă aducere a pâinii şi a vinului, într-o cantitate mai mare decât înainte.

11. După câteva momente de reflecţie, conducătorul a spus: „Ascultaţi, eu cred că încep să înţeleg!
Acest adăpost, care este construit din lemn solid de cedru, probabil că are o deschizătură secretă, prin
care santinela poate să asculte vorbele schimbate între oaspeţii găzduiţi aici. Dacă s-ar auzi ceva
necorespunzător, li s-ar cere cu siguranţă oaspeţilor a doua zi să dea socoteală înaintea unui judecător
pentru cuvintele lor imprudente.

12. La început, este adevărat, am vorbit cu voce atât de joasă, încât santinela nu a putut auzi nimic,
şi nici înţelege, pentru că m-am exprimat în ebraica veche; însă apoi, mi-am exprimat dorinţa în limba
greacă şi cu voce tare şi clară, că am avea nevoie de mai multă pâine şi de vin, încât santinela nu putea
să nu audă. Ea a repetat de îndată cuvintele unui servitor de la terme, care a alergat pentru a veni astfel
în întâmpinarea dorinţei noastre, ceea ce s-a şi petrecut. Dacă ne tratează vizibil mai bine decât prima
dată, motivul poate fi acesta: stăpânul casei o fi evaluat armele noastre şi le-o fi recunoscut marea lor
valoare, şi i-o fi spus servitorului să se îngrijească mai bine de noi, pentru că putem plăti pentru o masă
mai bună. Ceea ce se pare că s-a şi petrecut, şi nu este nevoie să ne mai batem capul.

13. Şi acum, să mâncăm şi să bem în sănătatea tuturor oamenilor de bine şi adevăraţi şi să nu ne mai
gândim la păţania noastră nefericită! Fie ca Iehova să aibă milă de sufletele sărmanilor înecaţi! Amin."

14. După acest discurs al conducătorului, santinela, care îl auzise foarte clar, a intrat în adăpost şi a
spus cu o seriozitate prietenoasă: „Ascultă-mă, tu, care eşti comandantul acestei mici trupe: nu este chiar
aşa cum ai spus - şi cum am auzit şi înţeles. Fiţi pe deplin convinşi că eu nu am însărcinat niciun servitor
să vă aducă mai multă pâine şi vin, v-o jur, şi probabil că există o altă explicaţie.

15. Însă nu vă mai frământaţi; căci noi suntem aici într-un ţinut în care miracolele nu sunt rare,
motiv pentru care aceste terme au şi primit numele de «băi miraculoase»; căci chiar crearea lor a fost în
sine pe de-a-ntregul miraculoasă, şi de aceea puterea lor de vindecare este cu adevărat extraordinară.
Aşa că, bucuraţi-vă, căci acest ţinut este un loc de mântuire şi nu unul blestemat sau de judecată!"

Capitolul 202

Discuţia dintre căpitan şi conducător

1. La aceste cuvinte neaşteptate ale santinelei, care, după ce a vorbit, s-a retras de-ndată, trimişii
lui Irod s-au simţit majoritatea liniştiţi de-a binelea, însă alţii, mai ales căpitanul, care era grec, şi
conducătorul, care era un bun evreu, aveau sufletul foarte tulburat de apariţia subită a pâinii şi a vinului,
imediat ce-şi exprimaseră această dorinţă.

2. Căpitanul a spus atunci: „Aşa deci... miracolele sunt într-o oarecare măsură obişnuite în acest
loc? Probabil că există aici un fel de oracol, înaintea căruia şi gândurile cele mai intime îţi sunt citite de
îndată şi repetate prin intermediul unui fel de taumaturg!

3. Dacă este aşa - după cum pare să fie cazul aici -, înseamnă că se cunoaşte cuvânt cu cuvânt tot
ceea ce noi am rostit cu voce joasă, gândindu-ne că trebuie să fim prudenţi, însă această precauţie nu a
servit la nimic! Căci dacă oamenii din casă au putut vedea imediat pe vreo tablă magică că noi am dorit
pâine şi vin, ei au auzit şi au înţeles tot atât de bine şi prima noastră discuţie, când am vorbit totuşi în
ebraica veche.

4. Dincolo de toate, cel mai bine este că nu am rostit niciun cuvânt ostil la adresa nazarineanului
sau a vreunuia dintre adepţii săi; şi, cu privire la Irod, ei vor fi fiind fără îndoială de părerea noastră. Pe
306
scurt, acest mister ni se va dezvălui cu siguranţă mâine. De aceea, precum a spus santinela, să ne
bucurăm, căci acest loc este un loc al mântuirii, şi nu unul de nenorocire sau de judecată!"

5. Conducătorul a răspuns: „Dacă este cu adevărat aşa precum crezi, căpitane, atunci politica
noastră vicleană de a ne duce la băi este compromisă de la bun început, căci trebuie că se ştie deja de
multă vreme despre cele patru bărci care s-au scufundat, despre cei o sută treizeci de soldaţi înecaţi şi
despre adevăratul scop al sosirii noastre. Cum ne vom justifica dacă ni se va cere socoteală?

6. Cu cât mă gândesc mai serios la toate astea, cu atât sufletul meu este mai confuz, şi nu pot nici
măcar să savurez această pâine delicioasă şi nici acest vin excelent. Căpitane şi voi, ceilalţi, ce credeţi?
Cum să procedăm în această situaţie?"

7. Căpitanul a răspuns cu curaj: „Şi asta este foarte simplu; căci dacă aceşti oameni ştiu totul, ei
trebuie să ştie şi că i-am adus lui Irod o mulţime de obiecţii bine întemeiate înainte de a ne supune cu o
aversiune vizibilă voinţei sale încăpăţânate. Şi nu ne-am îndeplinit sarcina noastră cu cea mai mare
încetineală posibilă? Dacă povestirile pescarilor şi ale barcagiilor nu ne-ar fi constrâns să plecăm, am fi
putut să rămânem încă două săptămâni în Tiberiada, pe cheltuiala lui Irod. Căci, mai întâi, este sigur că
locuitorii din Tiberiada au dorit în mod deosebit să scape de noi, şi, relatându-ne aceste povestiri, care e
posibil să fi fost exagerate, ei ne-au forţat să ne facem datoria, despre care ei ştiau. Şi dacă nu ne-am fi
făcut datoria, cine ştie dacă ei nu ar fi trimis la Irod un mesager, care să-i spună despre noi tot ce poate fi
mai rău?

8. Dacă luntraşii ne-au sfătuit să nu plecăm datorită vântului puternic şi a nopţii care se apropia, a
fost cu siguranţă mai mult pentru propria lor salvare decât pentru a noastră; însă a trebuit ca noi s-o
facem pe curajoşii şi să acţionăm repede, de teamă să nu fim trădaţi. Aşadar, nu noi suntem responsabili
pentru această acţiune, ci mai întâi Irod, iar apoi circumstanţele în care ne-am aflat, mai ales în
Tiberiada. De aceea, eu sunt acum pe deplin liniştit şi nu mă tem deloc de stăpânii sau de judecătorii din
acest loc, nici dacă ar fi însuşi nazarineanul unul dintre ei, ceea ce chiar mi-ar conveni; căci probabil că
el este un om foarte bun, corect şi înţelept, după cum am auzit adesea spunându-se, şi, în starea de spirit
pe care o avem faţă de Irod, ar trebui să le putem vorbi cu uşurinţă acestor oameni. Nu sunteţi şi voi cu
toţii de părerea mea?"

9. Dându-i dreptate căpitanului, ei au putut apoi să mănânce şi să bea cu voie bună, şi

conducătorul era chiar foarte bucuros.

Capitolul 203

Căpitanul exprimă o dorinţă care apoi se îndeplineşte

1. Pe când, datorită vinului, şi-au dezlegat tot mai tare limbile, vorbind de bine cu privire la Mine
şi de rău referitor la Irod, pe care îl numeau Antipa cel ticălos şi prost, conducătorul a spus: „Iată-ne pe
toţi aici ca nişte prieteni şi fraţi, inclusiv soldaţii, care sunt şi ei oameni ca şi noi, şi care au luat parte la
această păţanie cu adevărat cumplită de pe mare, contribuind mult la salvarea noastră, prin eforturile lor
susţinute.

2. Este adevărat că noi suntem acum - fie Domnul Iehova unicul slăvit şi lăudat! - plini de bucurie
şi de voie bună, şi eu cred că vom şti să-i facem faţă unui judecător roman din aceste locuri; totuşi, mi se
pare că este încă puţin prea devreme pentru a ne lăsa legănaţi de aceste frumoase speranţe.

3. Ar fi mai bine să mai discutăm puţin despre ceea ce va trebui să-i răspundem judecătorului
căruia îi vom fi fără îndoială prezentaţi dimineaţă, atunci când ne va întreba ce aveam de gând să facem
în acest ţinut fără un motiv legitim sau autorizaţie din partea romanilor; căci, prietene, cu adevărat, eu

307
nu am încredere încă pe deplin în liniştea care domneşte în această seară, în ciuda părerii pozitive pe
care tu ai exprimat-o adineauri.

4. Eu continui să cred că mâine dimineaţă vom avea de suportat o furtună nu mai puţin dură decât
cea de ieri, chiar dacă nu pe mare. Prin urmare, nu ne strică să discutăm, atâta timp cât avem încă mintea
limpede, despre modalităţile de a ieşi din această situaţie supărătoare."

5. Căpitanul: „Dar, prietene, la ce ne-ar servi aici o asemenea discuţie? Nu ai înţeles că există
acolo, în casa stăpânilor, oameni care cunosc până şi gândurile noastre cele mai secrete, poate chiar
înainte ca ele să ne apară?

6. Vezi tu, la romanii cei aspri, oamenii care urmează să fie târâţi a doua zi în faţa unui judecător
sever nu sunt trataţi cu pâine şi cu vin de acest soi, ci cu pâine mucegăită, cu apă clocită, cu lanţuri, cu o
temniţă întunecoasă, şi cu altele şi mai înspăimântătoare; căci romanii nu au nici cea mai mică fărâmă
de omenie faţă de criminali. De aceea, să lăsăm orice discuţie, căci oricum nu vom putea schimba nimic
pentru tot aurul din lume.

7. Ceea ce doresc eu este să îl întâlnesc pe vestitul nazarinean şi să vorbesc despre această

chestiune cu el; doar el ar putea să ne ajute neîntârziat, şi îmi pun toată încrederea în el!"

8. Conducătorul: „Da, ar fi foarte bine, dacă ar fi cu adevărat aici! Însă dacă nu este, ce se va
petrece?"

9. Căpitanul: „Dacă el nu este aici, un altul va fi negreşit însărcinat de el pentru a acţiona şi a

judeca în acelaşi spirit, şi cu acela probabil că va fi posibil să se discute într-un mod cu adevărat
inteligent. De aceea, nouă nu ne rămâne decât să fim cât mai bucuroşi şi mai senini cu putinţă; căci
astăzi am suportat deja mai mult decât destule, şi în furtună se poate spune cu adevărat că ne-am trăit
moartea înzecit!"

10. De îndată ce căpitanul a rostit aceste cuvinte, un servitor al lui Marcu, trimis de Mine, a sosit la
emisarii lui Irod, însă de această dată fără pâine sau vin.

11. Atunci când a ajuns înaintea lor, i-a întrebat, spre marea lor uimire (servitorul): „Care dintre voi
este curajosul căpitan care se numeşte Leandru?"

12. Căpitanul a răspuns: „Eu sunt, prietene! Ce este? Ce s-a petrecut?"

13. Servitorul: „Iată: Acela în care ţi-ai pus încrederea şi cu care ai dori să vorbeşti este aici. El vrea
ca tu să mergi la El, ca să vorbească cu tine! De aceea, urmează-mă în casa stăpânilor."

14. Căpitanul a fost mai întâi foarte surprins de această invitaţie.

15. Conducătorul nu a mai putut să-şi stăpânească neliniştea şi a spus cu jumătate de gură: „Oh,
ştiam eu că misiunea noastră va sfârşi rău!"

16. Servitorul: „De ce te temi degeaba de cel mai mare binefăcător al oamenilor?! Cine crede şi are
încredere în El nu va pieri în veci! Vino cu mine, căpitane Leandru, căci Domnul nostru Iisus vrea să
vorbească doar cu tine."

308
 Capitolul 204

Căpitanul Leandru înaintea Domnului nostru Iisus Cristos

1. La aceste cuvinte ale servitorului, ei s-au simţit cu toţii cu inima mai uşoară.

2. Căpitanul a mers de îndată în casa stăpânilor, împreună cu servitorul, care 1-a adus înaintea Mea
şi i-a spus: „Iată-L, acesta este Domnul nostru Iisus!"

3. Atunci, făcând o plecăciune adâncă înaintea Mea, căpitanul Mi-a spus: „Doamne, fii îngăduitor,
ai milă nu doar de mine, ci şi de ceilalţi păcătoşi! Căci noi nu am fost decât nişte servitori orbi şi
nevolnici ai ticălosului Irod, care ne-a luat cu forţa în slujba sa - însă astăzi, noi am încetat pentru
totdeauna să-1 slujim, şi nu te vom mai urmări niciodată. Şi, mai mult decât atât, dacă este cu putinţă,
am vrea să intrăm chiar de azi în slujba ta; iar pe ticălosul de Irod, pe acest desfrânat prost şi orgolios,
nu vrem să-1 mai slujim niciodată!"

4. Eu am spus: „Vă iert păcatele voastre, Leandru! Cine crede în Mine şi urmează Învăţătura Mea
nu va pieri în veci!

5. Cât despre Învăţătura Mea, iată în ce constă ea: recunoaşte-L pe Unicul Dumnezeu Adevărat,
deci şi pe Mine, care sunt trimis în această lume de către El şi care port în Mine Duhul Său; iubeşte-L
mai presus de orice pe Unicul Dumnezeu, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi, şi vei obţine Viaţa cea
Veşnică!

6. Aşa cum încrederea ta ţi-a deschis calea către Mine, credinţa ta în Mine îţi va deschide calea
spre Viaţa cea Veşnică.

7. Tu cunoşti legile dictate de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai pentru poporul lui Israel;
respectă-le, nu ţine seama de toţi falşii zei fără viaţă, nici de alte obiceiuri păgâne, şi vei putea să devii
pentru Mine o unealtă puternică a Împărăţiei Mele."

8. Copleşit de bucurie, căpitanul a spus: „Doamne Iisuse, unde vei întemeia această împărăţie?
Unde se află cetatea ta, ca să merg acolo dimineaţă şi să mă pun în serviciul tău, ca cel mai curajos
dintre războinicii tăi?"

9. Eu i-am spus: „Ascultă-Mă: împărăţia pe care Eu o întemeiez din nou printre oamenii acestui
pământ nu este o împărăţie a acestei lumi, precum aceea a regelui pe care tu l-ai slujit şi precum există
cu miile pe acest pământ; Împărăţia Mea este una spirituală, ea nu se arată plină de fast, ci este invizibilă
ochilor trupului. Căci cetatea invincibilă în care Eu voi locui ca unicul şi adevăratul Domn şi împărat al
întregii existenţe se află în om, şi este chiar inima sa plină de credinţă, de iubire şi de încredere şi lipsită
de orgoliu, de invidie sau gelozie, de minciună sau înşelăciune.

10. Dacă vrei să Mă slujeşti ca un războinic al Meu trebuie să slujeşti, în această cetate, de bunăvoie
şi după Învăţătura Mea, plin de credinţă, de încredere şi de iubire pentru Dumnezeu şi pentru semeni!

11. Bineînţeles că tu nu vei înţelege încă pe deplin toate acestea în adevărul lor; însă crede, trăieşte
şi acţionează cu toată râvna ta, iar Duhul iubirii veşnice a lui Dumnezeu se va trezi în tine şi te va
conduce în adevăr, şi atunci, în lumina acestui adevăr, tu Îl vei recunoaşte pe Cel care îţi vorbeşte în
prezent. Şi, când tu Îl vei fi recunoscut pe deplin cu adevărat, tot ceea ce îţi apare astăzi ca un mister
profund îţi va deveni la fel de clar şi de luminos ca soarele. Anunţă-le acestea şi tovarăşilor tăi!"

12. Complet uluit de acest discurs, căpitanul Leandru a strigat: „Doamne şi Învăţătorule, niciodată
un om al acestui pământ nu a vorbit ca Tine! Eu desigur că nu am înţeles totul cu profunzimea necesară,
însă cel puţin cuvintele Tale mi-au arătat foarte clar că Tu nu aspiri la o coroană şi la un sceptru din

309
această lume, ci doar la a aduce oamenii la adevărul străvechi, pierdut de multă vreme, al vieţii
interioare.

13. Vechii noştri înţelepţi au căutat fără îndoială cu multă râvnă această împărăţie pierdută a
adevărului perfect viu, şi au găsit adesea urmele sale; însă nici chiar cel mai înţelept dintre ei nu a putut
încă să ridice vălul fatal al lui Isis a noastră.

14. Însă Tu, Doamne şi Învăţătorule, eşti Isis în carne şi oase, şi Tu ridici acum acest văl gros
dinaintea noastră, a oamenilor, şi eu cred că în aceasta constă adevărata Împărăţie Spirituală pe care Tu
o întemeiezi acum printre noi, oamenii acestui pământ, dintre care Tu eşti, ai fost şi vei rămâne pe vecie
unicul Domn şi împărat adevărat. Căci dacă iubirea, adevărul şi viaţa nu sunt decât una şi aceeaşi forţă,
atunci viaţa este nepieritoare şi indestructibilă, întocmai precum adevărul, care rămâne adevăr pentru
totdeauna.

15. Iată ce-am înţeles eu, cel puţin, din sensul şi spiritul acestor cuvinte pe care Tu mi le adresezi
mie, care sunt cu totul nedemn de aceasta; pentru a înţelege mai mult, voi aştepta să fiu luminat prin
iubirea şi graţia Celui care este unicul împărat adevărat şi îndreptăţit al acestei împărăţii interioare a
vieţii spirituale.

16. Însă acum se pune o întrebare: ce trebuie să facem cu ticălosul şi imbecilul de Irod? Cum poate
acest desfrânat să se gândească măcar să se ridice, în neputinţa sa, împotriva Celui care a venit cu toată
iubirea pentru a le oferi tuturor oamenilor adevărul vieţii?! Oh, orb şi încăpăţânat ce este!"

17. Eu am spus: „Lăsaţi-1 pe acest Irod şi nu vă mai îngrijiţi de el, căci gloria sa va apune în
curând!

18. Cât despre raportul pe care conducătorul tău a hotărât să i-1 facă în legătură cu cele patru bărci
care au naufragiat şi care trebuie plătite locuitorilor din Tiberiada, să îl facă, iar Eu îl voi susţine prin
forţa Voinţei Mele. Pe viitor, Irod nu va mai trimite deloc zbiri însărcinaţi să pună în lanţuri adevărul, să
încerce să-1 ucidă sau chiar să-1 nimicească!"

19. Căpitanul Mi-a mulţumit emoţionat pentru misiunea cu care Eu îl însărcinasem către conducător
şi Mi-a promis că dorinţa Mea va fi îndeplinită.

20. Apoi el M-a întrebat ce trebuia să facă conducătorul cu privire la cei o sută treizeci de războinici
care pieriseră în mare şi care erau şi ei fiinţe umane, constrânse să se supună voinţei nebuneşti a
tiranului celui sângeros – şi aceasta, precum se ştie, pentru o soldă mizerabilă; ei lăsaseră în urma lor
văduve şi orfani, căci aceşti războinici cu totul devotaţi şi credincioşi lui Irod alcătuiau garda lui
personală şi primiseră de la el dreptul de a se căsători ca oricare alt cetăţean. Acum, că ei nu mai erau,
cine urma să le asigure traiul femeilor şi copiilor lor?

21. Eu am spus: „Războinicii care au pierit erau asemenea câinilor de vânătoare dresaţi, fără nicio
milă pentru cei pe care îi chinuiau în numele lui Irod, adesea fără să fie necesar şi fără să le fi fost cerut,
pentru a-şi suplimenta solda lor mizeră; în ultima vreme, pe ascuns, merseseră atât de departe cu această
practică, încât toţi cei chinuiţi de ei ajunseseră la disperare.

22. Prin aceste fărădelegi comise pe ascuns, şi de care nimeni nu îndrăznea să se plângă de teamă să
nu fie în continuare chinuit, ei au dobândit mari bogăţii, iar cei pe care i-au lăsat în urma lor au ce să
mănânce, mai mult decât tine şi conducătorul tău la un loc. Urmaşii lor îşi păzesc foarte bine ceea ce au,
şi cu greu ar reuşi un judecător din această lume să-i facă să recunoască faptul că posedă nişte bunuri
dobândite pe căi necurate.

23. Însă Irod trebuie să-i despăgubească pe cei care au fost adesea grav oprimaţi de către
credincioşii săi câini de vânătoare, deoarece a omis să le impună legi severe, care să-i fi împiedicat să-i
310
trateze pe nefericiţii săi supuşi după bunul lor plac! În plus, el prea puţin se sinchisea atunci când era
informat de aceste nelegiuiri comise de «câinii săi de vânătoare», căci aceasta îl scutea să le plătească o
soldă mai mare.

24. Aceşti câini cruzi de vânătoare şi-au primit până la urmă plata, iar Irod trebuie de-acum înainte
să răscumpere răul pe care ei l-au făcut, ceea ce conducătorul va şti foarte bine să ducă la îndeplinire.
Acum poţi să te întorci la adăpostul vostru, căci eşti aşteptat cu nerăbdare. Ne vom revedea mâine
dimineaţă."

25. Căpitanul Mi-a mulţumit de mii de ori pentru această învăţătură şi pentru răbdarea Mea, după
care, pe deplin revigorat, s-a întors la tovarăşii săi şi le-a povestit tot ceea ce Eu îi spusesem.

Capitolul 205

Concluziile conducătorului şi bunele lui decizii

1. Ne imaginăm cu uşurinţă impresia pe care relatarea căpitanului a produs-o asupra

conducătorului, cât şi asupra celorlalţi.

2. Însă mai ales descrierea celor o sută treizeci de soldaţi 1-a îndurerat pe conducător şi 1-a lăsat
gânditor, căci el nu avusese cunoştinţă până atunci de această latură rea a slujitorilor fideli ai lui Irod.
Însă, întrucât îi observase de mai multe ori, relatarea căpitanului 1-a făcut acum să înţeleagă tot soiul de
aspecte, de aceea a spus (conducătorul): „Ah, marele Nazarinean are perfectă dreptate, iar Duhul Său
pur divin pătrunde peste tot; căci o mulţime de detalii pe care le-am remarcat câteodată în conduita
acestor zbiri îmi sar acum în ochi. Ei primeau de la Irod o soldă foarte mică şi aveau dreptul să păstreze
pentru ei doar un galben din o sută, de fiecare dată când strângeau birul. Este evident că solda mizeră şi
cei câţiva galbeni din birul impus nu puteau să fie de-ajuns pentru ca o familie, de obicei numeroasă, să
trăiască într-un mod adecvat!

3. Mai mult decât atât, de multe ori i-am întâlnit pe unul sau pe altul în hanurile cele mai scumpe,
în care erau serviţi foarte bine, la fel ca şi noi, ceilalţi. Şi eu i-am văzut adesea făcând comerţ cu misiţii
şi cu schimbătorii de bani; însă aceasta nu a frapat pe niciunul dintre noi, deoarece erau de altfel foarte
corecţi în serviciul lor, loiali faţă de noi şi faţă de rege, şi nu puteam să le reproşăm ceva. Însă aceasta se
dovedeşte în prezent a fi o afacere ruşinoasă, iar noi înţelegem acum multe aspecte care ni s-au părut
puţin cam ieşite din comun.

4. Astfel, adesea am auzit spunându-se pe ici pe colo că oamenii se plângeau a fi foarte tare
împovăraţi de Irod şi că îl blestemau pe ascuns; însă voi şi cu mine, ca şi alţi slujitori ai lui Irod, nu am
acordat atenţie acestor plângeri, ştiind că oricum un om nu este niciodată fericit când trebuie să-şi achite
birurile şi alte dări unui domnitor pe care îl consideră întotdeauna un antipatic leneş, un ticălos plin de
trufie, de cruzime şi de o mulţime de alte metehne.

5. Tocmai de aceea, noi nu am făcut niciodată nici cea mai mică investigaţie asupra acestor
aspecte, iar zbirii lui Irod au avut mână liberă să subjuge poporul după placul lor, fără ca cineva să-i
împiedice, mai ales atunci când era vorba, ca de multe ori, de a colecta plata birului. Şi dacă vreunul
mergea la un judecător roman să se plângă de pretenţiile exorbitante ale mizerabilului Irod, nu ajungea
la niciun rezultat; era sfătuit cel mult să se răscumpere de la Irod şi să devină cetăţean roman.

6. Mulţi bogaţi puteau să-şi permită aceasta cu siguranţă, şi erau destul de chibzuiţi să o şi facă;
însă ce puteau face săracii, decât să se lase în continuare oprimaţi fără scrupule de Irod? Însă de-acum
înainte totul trebuie să se schimbe în bine! Când ne vom întoarce la Ierusalim vom face ca acest rege să
simtă cât mai bine flăcările iadului şi îl vom forţa să repare situaţia cum nici nu i-a trecut vreodată prin
cap!
311
7. Aşteaptă puţin, rege ticălos, trufaş şi crud, că vei face cunoştinţă cu noi! Teama îţi va deschide
ochii, şi vei înţelege de ce eu te-am sfătuit prieteneşte să nu persecuţi, atât timp cât Roma nu te-a
însărcinat în acest sens, oameni care sunt înzestraţi în mod evident cu Duhul Sfânt! Însă el nu a ascultat
niciodată sfaturile mele, şi a făcut doar cum 1-a tăiat capul; va trebui aşadar să guste curând roadele
încăpăţânării sale, şi nu le va găsi prea dulci! Fie ca Duhul şi Voia Domnului Iisus, Învăţătorul nostru, să
fie cu noi şi să lucreze pentru noi!

8. Acum, după ce ne-ai reprodus cuvintele Sale, prietene Leandru, reiese că marele nostru
Nazarinean este, în mod evident, aşa cum profeţii au şi prezis adesea în tot adevărul, Mesia coborât din
Ceruri în această lume, înzestrat cu toată înţelepciunea şi puterea divină, şi de-acum înainte eu cred
nestrămutat aceasta; căci El ne-a dovedit-o în modul cel mai clar, provocând, prin puterea înţelepciunii
Sale, care pătrunde şi cunoaşte totul, şi prin forţa pur divină a Voinţei Sale, furtuna violentă prin care
credincioşii câini de vânătoare ai lui Irod şi-au primit răsplata pe care o meritau fără îndoială de multă
vreme. Pentru aceasta, slavă Lui!

9. În ce ne priveşte, şi noi avem de îndreptat multe crime comise faţă de compatrioţii noştri - şi
vom fi foarte fericiţi dacă, prin iubirea şi graţia Sa, cu care ne-a copleşit când le meritam atât de puţin,
El ne va lăsa să ne mai bucurăm de întreaga noastră vigoare pentru aceasta, fapt pentru care vom slăvi
pentru totdeauna numele Său!

10. Iar voi, cei zece soldaţi, care, prin graţia Sa, aţi fost salvaţi împreună cu noi, treziţi-vă şi voi
conştiinţa, care este poate încărcată de aceleaşi păcate care i-au dus la pierzanie pe tovarăşii voştri; căiţi-
vă şi luaţi hotărârea de nestrămutat să reparaţi pe cât posibil relele pe care le-aţi provocat tuturor celor
cu care aţi avut de-a face, pentru a găsi şi voi graţia lângă Domnul şi Învăţătorul a toate câte există în
această lume! Căci noi înşine am fost martori că El este o fiinţă cu o răbdare imensă faţă de oamenii cei
orbi; dar dacă, în ciuda tuturor învăţăturilor, ei se încăpăţânează în răutatea lor şi refuză să se îndrepte,
răbdarea Sa ia sfârşit şi pedeapsa nu întârzie să apară.

11. Reflectaţi bine la ceea ce v-am spus şi v-am sfătuit, eu, care sunt conducătorul vostru; căci
încăpăţânarea oamenilor bicisnici nu poate face nimic contra atotputerniciei divine. Vai de cel asupra
căruia se dezlănţuie îndreptăţită mânie a lui Dumnezeu!"

Capitolul 206

Emisarii lui Irod se sfătuiesc

1. După discursul conducătorului lor, cei zece au prins curaj şi au promis solemn să respecte cu stricteţe
sfatul său, deşi nu avuseseră cunoştinţă de greşelile comise de cei o sută treizeci de tovarăşi ai lor; căci
ei nu-1 slujiseră pe Irod în acest fel, rămânând întotdeauna în palat ca gărzi, ceea ce conducătorul,
căpitanul şi ceilalţi ofiţeri ştiau preabine.

2. Conducătorul a spus: „Ştim bine aceasta; însă orice om care 1-a slujit pe Irod este un mare
păcătos, la fel ca şi mine. Dacă vrea să aibă parte de graţia Celui Preaînalt, care ştie totul şi poate totul,
trebuie să se purifice pe deplin de nenumăratele sale păcate, mai întâi recunoscându-le ca păcate
împotriva Voinţei Divine, apoi renegându-le şi căindu-se şi apoi luând ferma hotărâre de a nu le mai
comite niciodată şi de a îndrepta pe cât posibil răul făcut oamenilor.

3. Iar eu aşa voi face cu siguranţă, şi dorinţa şi sfatul meu este ca fiecare dintre voi să facă la fel şi
să acorde o mare importanţă acestui fapt; căci marele Domn şi Învăţător ne-a oferit deja graţia şi
compasiunea Sa imensă, mai întâi nelăsându-ne să pierim în valurile dezlănţuite şi apoi nepermiţând să
fim întemniţaţi de severii romani şi aduşi înaintea unui tribunal, riscându-ne viaţa, ci, dimpotrivă,
arătându-ne o foarte mare prietenie - pe care El nu ne-o va refuza fără îndoială nici în viitor, după
părerea mea, dacă vom face tot ceea ce v-am sfătuit acum."
312
4. După noul discurs al conducătorului lor, ei şi-au ridicat cu toţii braţele în sus, jurând să-şi
amintească aceste cuvinte înţelepte şi să acţioneze în consecinţă, iar conducătorul a fost mulţumit.

5. Totuşi, căpitanul a mai spus: „Prietene, atunci când le-ai adresat celor zece soldaţi aceste
cuvinte atât de adevărate, tu ai făcut afirmaţia că toţi cei care l-au slujit pe Irod sunt nişte păcătoşi! Şi
este purul adevăr, căci el (Irod) nu vrea decât ceea ce este nedrept în ochii lui Dumnezeu şi ai oamenilor.
Astfel că, oricine îl ajută să-şi comită nedreptăţile împotriva sărmanilor oameni, depunând jurământul
să-1 slujească cu fidelitate, păcătuieşte de fiecare dată când execută voia acestui ticălos fără scrupule. Şi,
dacă noi rămânem în serviciul lui Irod, ne va fi foarte dificil să ne sustragem păcatului.

6. Iată aşadar părerea mea: atunci când îl vom fi îngenuncheat pe Irod în felul în care am vorbit şi
îl vom fi făcut să plătească despăgubiri mari, îl vom pune să ne plătească şi pe noi, şi vom pleca din
slujba sa; căci, precum am spus, a continua să-1 slujim ar fi ca şi cum am vrea să continuăm să
păcătuim. Am dreptate sau nu?"

7. Conducătorul: „Da, ai dreptate, şi din momentul în care vom fi obţinut de la el ceea ce vrem,
vom face după cum ai spus. Însă mâine vom primi fără îndoială de la Domnul nostru Iisus instrucţiuni
mai clare, şi, deoarece este aproape de miezul nopţii şi suntem foarte obosiţi, ar trebui acum să ne lăsăm
trupurile să se odihnească, în numele Domnului şi Învăţătorului nostru, care a fost atât de milostiv faţă
de noi."

8. Cu toţii au încuviinţat aceste cuvinte, şi în mod special soldaţii, care erau vlăguiţi în urma
furtunii.

9. Cu toate acestea, căpitanul i-a mai spus conducătorului, şi prin urmare şi tuturor celor care se
aflau acolo: „Ascultaţi-mă: înainte de a ne odihni, s-ar cuveni ca aici, şi de asemenea pretutindeni unde
vom merge de-acum înainte, să-I mulţumim în inimile noastre Domnului şi Învăţătorului nostru, pe care
L-am recunoscut, pentru binecuvântarea şi îngăduinţa extraordinară pe care ne-a acordat-o din belşug în
locul unei drepte pedepse; de aceea, să spunem: Doamne Iisuse, Învăţătorule, Tu care eşti preaplin de
iubirea, înţelepciunea, forţa şi puterea lui Dumnezeu, Îţi mulţumim că ne-ai acordat imensa Ta graţie în
locul pedepsei pe care o meritam, noi, sărmanii păcătoşi! Şi Te rugăm ca graţia, iubirea şi compasiunea
Ta să nu ne părăsească nici în viitor, căci noi vrem de-acum înainte să Îţi aparţinem pe deplin! Oh,
dragul nostru mare Domn şi Învăţător, căruia I se supun toate spiritele, forţele şi elementele, primeşte-ne
ca pe supuşii Împărăţiei pe care Tu o întemeiezi în prezent şi pentru veşnicie pe acest pământ, printre
oamenii orbi, şi, în viitor, nu ne supune la prea grele ispite, ci întăreşte-ne prin graţia şi compasiunea Ta!
Ţie Îţi dăruim întreaga noastră iubire, slavă şi laudă! Sfinţească-se numele Tău în noi!"

10. După ce căpitanul a încheiat acest act de mulţumire şi această rugăciune, pe care conducătorul a
lăudat-o foarte mult, la fel ca şi toţi ceilalţi, ei s-au retras pentru odihna de noapte. Noi am făcut la fel în
casă, şi am dormit foarte bine până dimineaţa.

Capitolul 207

O frumoasă dimineaţă la ţărmul mării

1. Eu am fost, ca întotdeauna, primul care s-a trezit; însă şi ucenicii s-au trezit aproape în acelaşi
timp cu Mine, şi am ieşit împreună pentru a merge pe ţărm, unde înainte de răsărit sufla o briză
înviorătoare, care însufleţea suprafaţa mării cu o unduire încântătoare. Am văzut zburând ici şi colo, pe
mare, multe stoluri de păsări de toate speciile, mai mari şi mai mici, care îşi căutau o hrană
îndestulătoare de dimineaţă.

2. Şi romanul, care se afla şi el cu noi, Mi-a spus: „Doamne şi Învăţătorule, o asemenea dimineaţă
într-un ţinut atât de frumos bucură şi învigorează extraordinar de mult inima şi sufletul omului; eu
313
remarc doar că dimineaţa, care este momentul cel mai frumos şi mai plăcut al zilei, are şi neajunsul că
durează cel mai puţin; căci, de îndată ce soarele se ridică deasupra orizontului, ziua începe cu o
monotonie din ce în ce mai plictisitoare, şi nu mai există aproape nicio modificare până la lăsarea serii.
Ah, dacă ar exista pe pământ un ţinut unde dimineaţa ar dura tot timpul, aş dori să trăiesc acolo, în
această bucurie fără de sfârşit! Însă dimineaţa din ţinutul nostru, care durează atât de puţin, mi-a umplut
adesea sufletul nu de bucurie, ci de un fel de melancolie. Doamne şi Învăţătorule, nu există aşadar
nicăieri pe pământ locuri unde dimineaţa să dureze măcar ceva mai mult decât la noi?"

3. Eu am spus: N-ai auzit ieri învăţăturile lui Rafael despre fenomenele pământeşti, şi nu ai înţeles
adevărul necesar? Ordinea stabilită fiind cea care este pe-acest pământ, nu ar putea exista nicăieri
ţinuturi în care să fie întotdeauna dimineaţă!

4. Ah, va exista desigur o dimineaţă veşnică în cealaltă viaţă din Împărăţia Mea; însă despre ea ai
înţelege şi mai puţin decât ai înţeles explicaţiile lui Rafael. Dar dacă vrei să te bucuri ceva mai mult
timp de dimineaţa de pe-acest pământ, ieşi în fiecare zi cam cu două ore mai devreme, şi vei putea
profita de dimineaţă mai mult de trei ore!

5. Mai mult decât atât, fiecare moment al fiecărei zile are părţile lui plăcute şi neajunsurile lui; şi
aceasta este valabil şi pentru seară, şi chiar şi pentru noapte, şi nu ţine decât de starea de spirit în care
omul ia în considerare fiecare dintre aceste momente.

6. Vezi, soarele tocmai a răsărit, şi splendoarea dimineţii persistă şi va dura încă o oră întreagă;
poţi continua să te bucuri aşadar de farmecul matinal! Apoi, dimineaţa se va transforma puţin câte puţin
în plină zi, şi vei putea să te bucuri la fel de mult de această zi din viaţă ca de o nouă dimineaţă; de
aceea, lasă să existe în pace vechea ordine a acestui pământ, căci este foarte bună şi folositoare.

7. Dacă oamenii acestui pământ ar fi din toată inima la fel de buni pe cât este vechea rânduială a
Pământului, aici ar domni deja pentru mulţi dintre ei adevărata dimineaţă spirituală la care ar trebui să
aspire orice om! Ai înţeles aceste cuvinte simple?"

8. Romanul: „Da, mare Învăţător şi Domn, şi Îţi mulţumesc pentru această învăţătură! Acum şi
ziua Mă bucură, cu fenomenele sale de multe ori atât de felurite şi de schimbătoare."

Capitolul 208

O discuţie despre păsările migratoare

1. În timpul acestei discuţii despre fenomenele naturii, au ajuns la noi şi grecii noştri împreună cu
medicul din Melite şi cu celelalte persoane care se aflau acolo, şi toţi s-au bucurat de dimineaţa cea
frumoasă, deşi cam răcoroasă în acest anotimp.

2. Hangiul din Iesaira, care era încă cu noi, şi luntraşii pe care îi cunoaştem deja, s-au dus până la
barca acoperită, care îi adusese până la ţărmul nostru pe emisarii lui Irod, ce se odihneau încă în
adăpostul lor, şi s-au mirat foarte mult că această barcă, ce era destul de veche şi nu foarte solid
construită, nu se scufundase împreună cu celelalte patru.

3. Însă unul dintre luntraşi i-a spus hangiului: „Prietene, Acela care a salvat-o se află aici, pe ţărm!
Chiar şi dacă această barcă ar fi fost de zece ori mai jalnică, Voinţa Domnului Iisus ar fi salvat-o totuşi,
cu siguranţă!"

4. Hangiul 1-a lăudat pe luntraş pentru aceste cuvinte şi i-a dat dreptate.

314
5. Între timp, Kisjonah 1-a întrebat pe Rafael de ce în această toamnă erau atâtea păsări marine,
mai ales aproape de ţărm, şi, printre ele, anumite specii care nu se vedeau în mod obişnuit decât foarte
rar şi într-un număr restrâns pe Marea Galileii.

6. Rafael i-a răspuns: „Prietene, aceasta nu are vreo altă semnificaţie, decât aceea că, în perioada
migrării lor de pe mările şi lacurile întinsului ţinut din Nord, sufla un altfel de vânt decât cel obişnuit în
acest anotimp; şi, din cauza acestui vânt neobişnuit din momentul migrării lor, pe această mare există
acum mai multe astfel de păsări decât ar fi fost în condiţii obişnuite. Acest fenomen va avea şi o altă
semnificaţie naturală, şi anume, că iarna va fi mai blândă în acest an - căci altfel aceste păsări ar fi plecat
deja către sud, pentru a ajunge în ţinuturile unde îşi petrec iarna. Nu există aşadar nimic deosebit sau
remarcabil în ceea ce priveşte acest fenomen natural.

7. Grecii, care trăiesc în număr mare în jurul acestei mări, şi care se pricep să le prindă, le vor
reduce puţin numărul, căci ei sunt ahtiaţi după aceste păsări, ale căror pene ei ştiu foarte bine să le
folosească. Acum, prietene, ai aflat tot ceea ce este necesar să ştii despre aceste păsări!"

8. Kisjonah a întrebat: „Dar nu am putea şi noi, evreii, să vânăm aceste păsări şi să le folosim aşa
cum fac grecii?"

9. Rafael: „Bineînţeles, dacă aţi şti cum să le prindeţi şi să le gătiţi! Însă, întrucât voi dispuneţi din
belşug de bucate foarte sănătoase de tot felul, cu care vă puteţi îndestula, şi nu trăiţi în mizerie, lăsaţi-i
pe grecii cei mai sărmani să prindă şi să pregătească pentru a mânca aceste păsări sălbatice!"

10. Mulţumit de acest răspuns, lui Kisjonah i-a trecut regretul că nu a vânat pentru el însuşi din
acele păsări.

11. În timp ce persoanele care se aflau acolo continuau să discute despre una-alta, cei din Joppe s-au
îndreptat spre noi, pe ţărm, alergând în fuga mare către Mine şi s-au prosternat înaintea Mea,
mulţumindu-Mi pentru vindecarea lor din ajun şi pentru primirea prietenoasă şi atât de neaşteptată de
care avuseseră parte.

12. Eu le-am spus: „Este bine că Îmi mulţumiţi; însă, pe viitor, faceţi aceasta fără gesturi exterioare,
ci doar în inimile voastre, şi urmaţi întotdeauna Învăţătura Mea, căci aceasta Îmi va fi mult mai pe plac
decât prosternările, mâinile ridicate şi cuvintele rostite cu voce tare! Înţelegeţi aceasta cu toţii?"

13. Pescarul originar din Cipru a răspuns: „Doamne şi Învăţătorule plin de forţă şi de înţelepciune
divină, am înţeles prin graţia Ta sfatul cu adevărat bun şi înţelept pe care Tu ni l-ai dat, şi îl vom păstra
în inimile noastre ca pe-o povaţă divină pe care o vom urma în viitor; însă permite-mi, o Doamne şi
Învăţătorule, să-Ţi prezint un argument pentru a ne scuza."

14. Eu am spus: „Vorbeşte aşadar!"

15. Pescarul: „Este mai mult decât adevărat că, atunci când un om crede tot atât de puternic ca şi noi
că Tu, deşi fiind în faţa ochilor noştri un om în trup, eşti una cu Duhul cel veşnic al lui Dumnezeu, el
poate să Ţi se roage fără vreun gest exterior şi să Îţi aducă slavă în liniştea inimii sale, şi Tu vei auzi şi
vei împlini rugăciunea sa, şi Îţi va fi pe plac fapta sa de mulţumire tăcută, deşi vie în Spirit. Însă, noi,
nefiind decât oameni, suntem obişnuiţi din copilărie să ne însoţim rugăciunile şi mulţumirea prin gesturi
exterioare, pentru că, după vechea datină, noi trebuie să manifestăm şi în exterior - către cei cărora le
cerem ceva sau cărora le mulţumim pentru o binefacere - ceea ce simţim cu adevărat în noi înşine.

16. Şi dacă noi suntem atât de des nevoiţi să ne plecăm genunchii înaintea oamenilor, care sunt
totuşi egalii noştri, eu cred că se cuvine cu atât mai mult să ne plecăm genunchii şi chiar să ne înclinăm
trupul înaintea lui Dumnezeu cel veşnic; căci oare trupul nostru nu este opera Sa, şi nu conţine în el
sufletul cel viu, care ar putea să se piardă dacă s-ar lăsa prea mult pradă poftelor cărnii sale? Dar dacă,
dimpotrivă, el (sufletul) foloseşte trupul în conformitate cu aspiraţia sa interioară cea mai nobilă şi îl
315
transformă în ceea ce are el profund spiritual, eu nu cred că prin aceasta el va păcătui împotriva Ordinii
Tale, care este forţa Voinţei Tale Divine eterne, şi nici nu cred că un astfel de comportament Îţi va
displăcea!"

Capitolul 209

Unele consecinţe nefaste ale manifestărilor ceremoniale atât în cultul religios, cât şi în rugăciune

1. Eu am spus: „Prietene, ai vorbit foarte bine, şi înţelesul cuvintelor tale bucură inima Mea! Da,
într-un fel este bine ca omul care cere sau mulţumeşte să se comporte precum ai descris tu; cu toate
acestea, omul ar trebui întotdeauna să rămână în această stare de spirit şi să nu acorde valoare decât la
ceea ce se află în interior, considerând manifestările exterioare ca pe un fel de povară pe care o trage
după el şi pe care trebuie să o supună forţei sale interioare, căci numai aşa, precum am spus Eu,
rugăciunile şi actele de mulţumire şi de adoraţie pot să fie drepte şi bune şi să Îmi fie pe plac.

2. Însă oamenii nu rămân aşa cum sunteţi voi acum înaintea Mea; foarte repede, ei încep să acorde
gesturilor exterioare mai multă importanţă decât ar trebui ele să aibă, conform adevărului lor profund, şi
consideră adevărul interior singur ca fiind insuficient, şi chiar lipsit de valoare, dacă nu este exteriorizat;
şi se ajunge foarte repede la situaţia în care anumiţi preoţi de meserie, care se consideră a fi consacraţi şi
aleşi de Dumnezeu, păcălesc atât de bine poporul, încât omul obişnuit începe să creadă că îi este de-
ajuns să respecte cu cea mai mare pioşenie formalităţile care îi sunt prescrise, pentru că propria sa
rugăciune lăuntrică şi propriile sale mulţumiri adresate direct lui Dumnezeu sunt fără valoare şi fără
efect înaintea Lui, şi nu pot decât să-I displacă - şi, pe bună dreptate, crede el -, pentru că Dumnezeu
sigur consideră rugăciunile, cererile şi mulţumirile pe care omul I le adresează lăuntric şi personal ca
fiind o obrăznicie şi o blasfemie.

3. Şi ce rezultă în final? Oamenii se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, când de fapt ar trebui
să se apropie din ce în ce mai mult de El în inimile lor, prin iubire, credinţă adevărată şi încredere!
Iubirea pură şi încrezătoare se preschimbă într-o foarte mare teamă, iar credinţa în adevărul viu într-o
neagră superstiţie păgână; iar casta preoţească cea leneşă şi capabilă de toate înşelăciunile se simte
foarte bine în această lume, în timp ce omenirea aşa-zis obişnuită zace adesea în mizerie spirituală şi în
disperare datorită ignoranţei, sărăciei şi orbirii, nefiind câteodată nici măcar în stare să-şi procure hrana
necesară trupului, pentru că preoţii cei trândavi şi certaţi cu munca, chipurile chemaţi de Dumnezeu, se
înmulţesc precum muştele, şi, pentru a-şi umple pântecele, realmente smulg pâinea de la gura
sărmanului popor, făcându-i tot felul de promisiuni cu privire la bucuriile celeste din lumea de dincolo şi
cel mai adesea ameninţându-1 plini de cruzime cu pedepsele şi chinurile eterne ale infernului, după cum
vezi adesea că procedează astăzi fariseii, care nu se deosebesc cu nimic de preoţii păgâni.

4. Vezi tu, toate acestea se nasc, puţin câte puţin, oarecum din manifestările exterioare, la început
mai inocente şi chiar ireproşabile în aparenţă, din cadrul rugăciunilor şi al actelor de mulţumire, şi,
pentru a le pune capăt, Dumnezeu trebuie să le strige din nou oamenilor, prin gura unui nou profet:
«Acest popor Mă slăveşte din vârful buzelor şi prin ceremonii lumeşti deşarte, însă inima sa este departe
de Mine!»

5. De aceea, ţineţi minte aceasta şi faceţi din ea o regulă a vieţii voastre: Dumnezeu este în Sine
Spirit imuabil şi veşnic plin de iubire, de adevăr, de înţelepciune şi de forţă, şi de aceea El nu poate fi
adorat decât în Spirit şi în adevărul lăuntric al omului.

6. Dacă cineva vrea să Îi ceară lui Dumnezeu, Unicului Creator adevărat şi Tată al tuturor
oamenilor şi al tuturor îngerilor, să-i vină în ajutor într-un fel anume, să nu meargă să-şi prezinte cererea
într-un templu sau sinagogă, nici vreunui preot, ci să se închidă într-o cămăruţă, şi mai ales în liniştea
inimii sale, ca să Îl roage pe Dumnezeu şi să Îi ceară plin de iubire Tatălui său ajutorul necesar.

316
Iar Tatăl, care aude şi vede totul, chiar şi cele mai mari secrete, îi va da întotdeauna cu bucurie ceea ce a
cerut celui care L-a rugat în singurul mod corect şi în spiritul adevărului - să fiţi siguri de aceasta cu
toţii. Însă Tatăl Ceresc nu va acorda niciodată binecuvântarea Sa atotputernică unei rugăciuni expuse în
public înaintea tuturor, şi unde inima nu simte adesea mai nimic. 7. Înţelegeţi toate acestea şi nu le uitaţi
niciodată, şi acţionaţi în consecinţă, dacă nu vreţi să vă vedeţi urmaşii căzând într-un păgânism mult mai
rău decât cel care există deja pretutindeni la oamenii acestui pământ.

8. Gesturile formale au fără îndoială o oarecare valoare în ochii oamenilor vanitoşi, orbi, orgolioşi
şi avizi de onoruri; însă pentru Cel care este El Însuşi iubire şi adevăr veşnic şi care pătrunde fără
încetare adevărul cel mai profund al Spiritului, toate acestea nu au nicio valoare, ci doar adevărul cel
mai intim al vieţii.

9. Cu toate acestea, când Îi veţi cere ceva Tatălui, să nu Îl rugaţi pentru bunurile pământeşti, după
care tânjesc păgânii orbiţi şi nesăbuiţi, la fel ca şi evreii şi fariseii care au uitat de Dumnezeu, ci cereţi-I
mai degrabă comorile nepieritoare ale Sufletului şi ale Spiritului, şi ele nu vă vor fi refuzate niciodată.
Cât despre bunurile pământeşti necesare acestei vieţi trecătoare, ele le vor fi date pe deasupra tuturor
celor care îşi vor îndrepta eforturile, rugăciunile şi căutările doar către Împărăţia lui Dumnezeu şi către
dreptatea Sa plină de iubire.

10. Iar cel care va deveni puternic în Spirit, şi deci şi în Împărăţia lui Dumnezeu, va fi şi un stăpân
al lucrurilor acestei lumi, iar trupul său nu va suferi niciodată din cauza lipsurilor; însă, chiar şi pentru
cei treziţi spiritual, este de preferat să se înfrupte din bunurile Cerului Dumnezeiesc, chiar dacă pentru
aceasta vor trebui să accepte să se lipsească într-o anumită măsură de bunurile acestui pământ. Să nu
uitaţi toate acestea şi să le puneţi în practică!"

Capitolul 210

Cei care au inimile împietrite vor fi apoi judecaţi în lumea de dincolo

1. (Domnul nostru Iisus Cristos:) „De aceea, strângeţi întotdeauna comori care nu pot fi roase de
viermi şi nici distruse de rugină şi de putreziciune.

2. Păziţi-vă de bunurile şi de bogăţiile acestei lumi; căci în ele sălăşluieşte spiritul cel rău al ispitei
tuturor păcatelor!

3. Când vă veţi ruga la Dumnezeu şi Îi veţi spune în inimile voastre: «Tată Ceresc, nu ne duce pe
noi în ispită!», spuneţi, gândiţi şi doriţi ca El să nu vă acorde multe bunuri şi bogăţii pământeşti, ci
cereţi-I pâinea voastră cea de toate zilele, şi El nu vă va refuza aceasta, căci El ştie mai bine decât
oricine de ce aveţi nevoie.

4. Şi dacă, după Învăţătura Mea, Îl iubiţi pe Dumnezeu mai presus de orice şi, pentru acest motiv,
vă iubiţi unii pe alţii precum fiecare se iubeşte pe sine însuşi şi face întotdeauna ce este cel mai bine
pentru el însuşi, nu veţi avea niciodată să vă plângeţi între voi de nicio nenorocire; căci doar lipsa iubirii
reciproce este cauza nenorocirilor şi a sărăciei printre oamenii de pe acest pământ, şi această lipsă a
iubirii este întotdeauna consecinţa necredinţei sau a negrei superstiţii. Căci cum ar putea cineva care nu
are credinţă în Unicul Dumnezeu Adevărat cel veşnic să Îl slăvească totuşi şi să Îl iubească mai presus
de orice, şi, plecând de la această iubire, să îl iubească pe aproapele său ca pe sine însuşi?

5. Un om care deţine multe bogăţii pământeşti îl vede desigur pe vecinul său sărac, însă,
nesuferind el însuşi, îşi spune: «Eu sunt înzestrat cu bogăţii, ceilalţi nu contează! Fiecare să se
îngrijească de el însuşi şi nu va avea parte de mizerie!»

317
6. Însă, în lumea de dincolo, Eu îi voi spune aceluia: «De ce te-ai îngrijit numai de tine însuţi,
chiar mult mai mult decât era necesar, privându-i astfel pe ceilalţi de ceea ce le revenea din partea Mea?
Din această cauză, tu vei fi de acum înainte părăsit în Împărăţia Mea şi va trebui să suporţi toată
greutatea sărăciei şi a mizeriei!»

7. Şi dacă va vrea să se scuze, spunând că nu credea în Mine pentru că nimeni nu i-a propovăduit
adevărata cunoaştere despre Mine, Eu îi voi răspunde: «Şi cine te-a învăţat că aveai dreptul să iei şi să
acumulezi în profitul tău, pentru că tu erai mai puternic, bunurile pământeşti ale aproapelui tău, care
avea, la fel ca şi tine, dreptul de a le poseda după nevoile sale? Nu ar fi trebuit să acţionezi după bunul-
simţ şi după dreptul pe care îl proclamă în mod deschis orânduirea naturală a Pământului? Trebuia totuşi
să-ţi dai seama în mod clar că Pământul, împreună cu bunurile sale, nu putea să existe doar pentru tine,
ci pentru toţi ceilalţi oameni!

8. Şi deoarece nu ai acordat atenţie la ceea ce raţiunea ta ţi-a spus cu siguranţă, nici în Împărăţia
Mea nu va fi acordată atenţie deznădejdii şi mizeriei sufletului tău!

9. Şi dacă tu Îmi vei spune că nu ai putut crede în adevăratul Dumnezeu pentru că nimeni nu Ţi L-
a făcut cunoscut, Eu îţi voi răspunde: «Ce mincinos eşti! Crezi tu că oamenii cu adevărat luminaţi şi
plini de Spiritul lui Dumnezeu trăiesc în huzurul şi îmbuibarea în care trăiesc ticăloşii de soiul tău? Oh,
cât de mult te înşeli!

10. Când ei au venit la poarta casei tale, săraci şi goi, pentru a ţi-L face cunoscut pe Unicul
Dumnezeu Adevărat, tu, din lăcomie, nu i-ai lăsat să vină în faţa ta, de teamă ca nu cumva să trebuiască
să le dai ceva pentru aceasta, din obligaţie sau chiar de bunăvoie, dacă, aşa cum ar fi putut să se
petreacă, ei te-ar fi adus la o credinţă puternică în Unicul Dumnezeu Adevărat.

11. Astfel, pentru a nu te simţi niciodată obligat să le dai ceva, în cazul în care ei ar fi reuşit să te
determine, tu ai preferat să nu te laşi deloc adus pe calea cea bună şi să nu-i permiţi niciodată vreunui
om luminat de Duhul Sfânt să te facă să Îl cunoşti pe Unicul Dumnezeu Adevărat.

12. Şi dacă aşa este şi nu altfel, cum poţi tu să te scuzi înaintea Mea că nu ai putut să acorzi atenţie
sărmanilor tăi vecini pentru că necunoaşterea ta de Dumnezeu te-a împiedicat să te simţi îndatorat faţă
de ei! Astfel, în primul rând, ai călcat în picioare dreptul natural pe care îl respectă toţi oamenii de bun-
simţ, chiar şi păgânii, şi, în al doilea rând, scuza cu care vii este o minciună. Prin urmare, trebuie să
primeşti răsplata avarului şi a mincinosului, şi aleşii Mei se vor gândi de-acum înainte la tine în acelaşi
mod în care tu te-ai gândit în lumea pământească la Unicul Dumnezeu Adevărat şi L-ai iubit mai presus
de orice, iubindu-1 şi pe aproapele tău!»

13. Sămânţa adevăratei cunoaşteri de Dumnezeu şi a credinţei vii în El este, înainte de toate, iubirea
de semeni, şi în aceasta constă iubirea curată pentru Dumnezeu.

14. Însă cel care are deja inima atât de împietrită, încât nu poate resimţi iubire pentru aproapele său,
a cărui sărăcie o vede, cum va putea el, în orbirea sufletului său împietrit, să-L iubească pe Dumnezeu -
pe care nu poate şi nici nu vrea să-L vadă sau să-L perceapă în vreun fel?

15. Vedeţi voi, niciun astfel de păcătos incapabil să se căiască nu va putea să se scuze în felul acesta
în faţa Mea, pentru că Eu am făcut în aşa fel încât să-i fie dată oricărui om posibilitatea de a cunoaşte
adevărul şi binele - păgânilor, prin cunoaşterea lucrurilor şi a fenomenelor pe care marea împărăţie a
naturii o înfăţişează ochilor lor, şi evreilor, pe calea revelaţiei de natură miraculoasă!

16. Tocmai de aceea, Eu vă mai spun o dată: când veţi cere ceva, în numele Meu, Tatălui care se
află în Mine, să aveţi grijă să nu-I cereţi decât comorile nepieritoare ale Împărăţiei Divine a lui
Dumnezeu, şi le veţi obţine, şi împreună cu ele veţi primi şi ceea ce aveţi nevoie pentru a trăi pe-acest
pământ.

318
17. Totuşi, dacă cel căruia îi vor fi acordate mari bunuri pământeşti le va folosi după Voia Tatălui,
şi dacă el va fi administrat în mod cinstit, încă din această lume, lucruri mici, în Împărăţia Mea va fi pus
în fruntea unora mult mai mari!"

18. La sfârşitul acestui lung discurs, cei din Joppe Mi-au mulţumit din adâncul inimii lor, însă de
această dată cu mai puţine gesturi exterioare, iar pescarul M-a întrebat cu toată iubirea şi umilinţa dacă
acum, fiind viguroşi şi perfect sănătoşi, trebuiau să se întoarcă acasă în aceeaşi zi.

19. Eu am răspuns: „Eu nu vă constrâng nici să plecaţi şi nici să rămâneţi aici mai multă vreme;
însă dacă se va ivi pentru voi ocazia de a pleca după micul dejun, puteţi profita de ea."

20. Pescarul s-a bucurat mult să audă aceste cuvinte, căci ardea de nerăbdare să le povestească celor
de acasă tot ceea ce el trăise în acest loc, împreună cu tovarăşii lui.

Capitolul 211

Rafael împreună cu trimişii lui Irod

1. Între timp, trimişii lui Irod, care-şi părăsiseră adăpostul, s-au îndreptat către barca lor, vroind să
ştie dacă mai puteau să se folosească de ea pentru continuarea călătoriei lor.

2. Însă, cum ei se aflau la o depărtare considerabilă de noi, căpitanul, văzându-ne adunaţi pe o

coastă a ţărmului, cam la două sute de paşi de locul unde se găsea barca, i-a spus conducătorului:
„Prietene, să-i lăsăm pe soldaţii noştri credincioşi să inspecteze barca; ei vor putea să-şi dea seama şi
fără noi dacă mai poate fi folosită sau nu. Iar noi să mergem către grupul care se află pe acea coastă, căci
mi se pare că se află acolo şi marele Domn şi Învăţător Iisus. Am remarcat îmbrăcămintea Lui de aseară,
şi pe cea a unui tânăr de o frumuseţe minunată, şi cu siguranţă că cei de acolo sunt chiar ei. Să alergăm
să-i întâlnim, căci este cel mai important lucru pe care putem să-1 facem, iar restul poate să mai
aştepte!"

3. Abia încheiase căpitanul de rostit aceste cuvinte, că Rafael, pe care îl recunoscuse de departe ca
fiind preafrumosul tânăr din ajun, s-a şi ivit înaintea lui şi a conducătorului - apariţie neaşteptată, care i-
a înfricoşat pe amândoi; căci ei nu puteau să înţeleagă cum putuse el să parcurgă într-o clipă distanţa de
două sute de paşi care îi separa de ei, şi acum resimţeau înaintea lui o atât de puternică teamă, încât nu
îndrăzneau să-1 întrebe ceva.

4. Însă Rafael li s-a adresat, spunând: „De ce vă temeţi de mine? Totuşi, înfăţişarea mea nu are
nimic teribil, şi nu am intenţia să vă fac nici cel mai mic rău; nu vedeţi că spaima voastră este cu totul
prostească şi neîntemeiată?"

5. Căpitanul: „O prea-graţiosule tânăr, teama, cu siguranţă scuzabilă, pe care tu ne-o inspiri este
departe de a fi atât de neghioabă precum spui! Noi n-am fi fost atât de surprinşi dacă tu ai fi ajuns la noi
în câteva clipe alergând; căci adesea un om tânăr şi perfect sănătos poate face salturi la fel de rapide ca
un cerb urmărit. Dar să fii, ca un fulger, în aceeaşi clipă, şi aici şi acolo, fără să fi făcut vreun zgomot,
este în mod evident prea mult! Eu sunt aşadar nevoit să cred că nici ţie, şi nici Aceluia care este de-acum
înainte Domnul şi Învăţătorul nostru, nimic nu îţi este imposibil, şi că astfel trebuie să înţelegem sosirea
ta mai mult decât rapidă; dar ai vrea tu să ne spui mai întâi pentru ce motiv, cu siguranţă foarte
important, marele Domn şi Învăţător Iisus te-a trimis la noi cu o asemenea iuţeală?!

6. Rafael: „Pentru a vă aduce la cunoştinţă că nu trebuie să mergeţi imediat la El! Mai târziu, El
Însuşi va veni la voi să vă înveţe ce veţi avea de făcut în legătură cu Irod, la întoarcerea voastră la
Ierusalim; căci Domnul nostru Iisus vrea să vă spună acestea doar vouă, fără alţi martori.

319
7. În afară de acestea, eu, ca slujitor al Domnului Iisus, mai trebuie să mai fac ceva, şi o voi face
fără întârziere. Căci fundul bărcii voastre a fost puternic deteriorat datorită şocului violent la ciocnirea
cu acest ţărm plin de bolovani! Dacă ea nu s-ar fi oprit pe pragul de pietre care există în acest loc, ar fi
fost scufundată de multă vreme; însă marea aici nu este adâncă decât de câţiva coţi, şi de aceea nu se
poate afunda mai mult.

8. Vedeţi cum soldaţii voştri se sfătuiesc cu ceilalţi luntraşi, care dau din cap în legătură cu ce s-ar
putea face cu această barcă găurită! Nu ar servi la nimic să o goleşti de apă, căci ar fi ca şi cum ai vrea
să goleşti un râu: atunci când un om scoate apă dintr-un râu, vine de îndată tot atât de mult, şi chiar mai
mult decât a luat. Haideţi, faceţi-vă curaj şi urmaţi-mă, şi vă veţi convinge voi înşivă că aşa este precum
am spus!"

Capitolul 212

Rafael face să fie ca nouă barca stricată

1. Atunci, conducătorul, căpitanul şi alţi ofiţeri subordonaţi l-au urmat pe Rafael până la barcă, pe
care au găsit-o, cu părere de rău, exact aşa cum o descrisese Rafael.

2. Cei zece soldaţi, în acord cu ceilalţi marinari prezenţi, mai cu seamă cei ai lui Kisjonah, cu care
se sfătuiseră, i-au spus şi ei conducătorului lor: „Comandante, nu vom putea să ne folosim de această
barcă mai devreme de opt-zece zile; va trebui mai întâi să o tragem pe pământ şi să o dăm în grija unor
dulgheri pricepuţi, pentru a o repara şi a o încerca. Fără aceasta, ar fi neînţelept să o punem la apă, pe
vremea asta schimbătoare şi pe aceste ape, care nu sunt niciodată foarte liniştite."

3. După ce conducătorul şi căpitanul s-au convins şi ei de aceasta, căpitanul i-a spus lui Rafael:
„Prea-graţiosule prieten, tu ai spus adineauri că ai venit la noi cu o asemenea iuţeală minunată şi pentru
a repara această barcă! Cum o vei face, când toţi aceşti oameni dau din cap cu un aer de îndoială? Ar
trebui cel puţin douăzeci de boi pentru a trage barca pe uscat, şi apoi, unde să găseşti dulgherii cei
pricepuţi?"

4. Rafael: „Voi judecaţi totul ca nişte oameni neputincioşi; însă eu judec conform forţei divine
care se află în mine, şi, cu adevărat, pentru a face ca nouă această barcă, nu-mi va trebui mai mult timp
decât mi-a trebuit pentru a coborî la voi atunci când mă aflam împreună cu Domnul nostru Iisus! Însă,
de această dată, să nu vă mai speriaţi, aşa cum aţi făcut atunci!

5. Iată: eu vreau acum, prin Voia Domnului Iisus, care este în mine, ca această barcă să fie imediat
în perfectă stare de funcţionare! Şi, vedeţi, barca voastră a fost deja reparată! Urcaţi-i în ea pe soldaţii
voştri şi pe marinari, ca să o cerceteze: ei nu-i vor găsi nici cel mai mic defect, nici în exterior şi nici în
interior!"

6. Stupefiaţi, ei au examinat cu toţii barca la toate îmbinările, fără să-i găsească nici cel mai mic
defect. Interiorul era atât de uscat, ca şi cum nu ar fi intrat niciodată în el vreo picătură de apă, iar în
exterior părea ca nouă.

7. În urma acestei examinări, ei au spus cu toţii: „Ah, acesta este un mare miracol! Iată o barcă cu
care putem avea curajul acum să ne avântăm în largul mării!"

8. Trimişii lui Irod îl priveau cu toţii pe presupusul tânăr cu o atenţie crescândă, şi nu ştiau ce să
creadă despre toate acestea.

9. După o clipă, conducătorul a spus: „Şi... împotriva acestui fel de oameni, Irod a vrut să
pornească război?! Păi el n-ar fi nici cât o musculiţă în faţa a mii de lei!"

320
10. Rafael a spus: „Da, ai făcut o remarcă foarte bună! Oamenii care nu au în ei adevărata lumină a
vieţii trăiesc în iluzia luminii, şi pornesc adesea acţiuni pe care nu le pot duce la îndeplinire mai mult
decât poate un orb din naştere să judece o culoare; însă aceasta nu-i împiedică pe nesăbuiţii de ei să vrea
să săvârşească, prin toate mijloacele pământeşti pe care le au la dispoziţie, fapte care le sunt pur şi
simplu imposibile. Şi, dacă nu reuşesc de prima dată, ei nu renunţă doar pentru atât, ci îşi repetă la
nesfârşit tentativele lor; chiar dacă se află în acelaşi punct şi după mii de încercări, aceasta nu-i
descurajează să mai încerce, până ce ajung cu totul la pierzanie.

11. Totuşi, eşecul lor, atât de mult repetat, ar trebui să le servească drept lecţie multor altor oameni;
dar nu, ei continuă să gândească, să trăiască şi să acţioneze tot atât de prosteşte precum cei care au eşuat
înaintea lor, şi aleargă şi ei către aceeaşi nenorocire către care au alergat şi nebunii de dinaintea lor.

12. Însă cel care nu ascultă decât de el însuşi şi nu vrea să se lase învăţat de nimeni merită să
suporte şi consecinţele. Omul îşi foloseşte adesea greşit liberul-arbitru pe care i 1-a acordat Dumnezeu
pentru a se perfecţiona, şi aceasta îl aruncă adesea în prăpastia deznădejdii în care s-au pierdut
predecesorii săi. El ştie, desigur, din nenumărate experienţe, că va pieri dacă va merge pe urmele celor
care l-au precedat şi dacă va urma aceeaşi cale egoistă; însă, precum ţi-am spus, cel care nu vrea să fie
învăţat despre adevăr îşi provoacă inevitabil propria sa pieire.

13. Şi Irod va păţi ceea ce deja au păţit toţi nesăbuiţii hapsâni - mai întâi în această viaţă, într-o
anumită măsură, însă de mii de ori mai rău în lumea de dincolo, şi pentru foarte multă vreme!

14. Eu pot să vă asigur că aşa este, întrucât cunosc foarte bine lumea de dincolo - şi este şi lesne de
înţeles aceasta, căci sunt locuitorul ei de multă vreme. Dacă mă aflu aici printre voi sub o formă vizibilă,
lucrând şi învăţându-vă prin cuvinte şi fapte, în numele Domnului nostru Iisus, aceasta se datorează unei
mari graţii acordate oamenilor de Dumnezeu, care s-a făcut El Însuşi om printre oameni, învăţându-i şi
arătându-le pretutindeni marea greşeală în care se află. Ştiţi deci acum cine sunt eu, şi nu mai e cazul să
vă miraţi atât de mult de faptele mele de neconceput pentru voi."

Capitolul 213

Domnul nostru Iisus Cristos la emisarii lui Irod

1. La aceste cuvinte ale lui Rafael, conducătorul a fost şi mai surprins, şi de asemenea şi toţi
tovarăşii lui. După o clipă, el a spus cu oarecare sfială (conducătorul): „Cum? Tu ai fi deci... un spirit
din lumea de dincolo? Noi am auzit câteodată povestindu-se fapte extraordinare despre spirite, şi ele
sunt menţionate şi în Scriptură; însă, la fel ca desigur mii şi mii de alţii, am sfârşit prin a nu mai crede în
ele aproape deloc, întrucât nimeni dintre noi nu se poate lăuda că a văzut vreodată un spirit şi a vorbit cu
el.

2. Noi desigur am fost vizitaţi de magicieni, veniţi uneori din Orient, altă dată din Egipt, care au
pretins, printre alte şiretlicuri magice de-ale lor, că pot să invoce spiritele, şi au făcut în aşa fel încât
oamenilor să le apară nişte forme stranii şi înfricoşătoare; dar poporul a aflat curând ce se ascundea în
spatele acestor apariţii, şi ele au contribuit mai mult la a distrage decât la a întări credinţa oamenilor în
existenţa spiritelor din lumea de dincolo, mai ales în rândul celor învăţaţi şi cu experienţă.

3. Poporul de rând, care nu înţelege nimic şi nu gândeşte, pentru că nu a dorit nimeni să-i explice
vicleşugurile acestor magicieni avizi de câştig, crede încă desigur că există oameni înzestraţi cu puterea
de a invoca spiritele din lumea de dincolo; însă noi am considerat întotdeauna această credinţă o simplă
nebunie, chiar dacă, pentru motive uşor de înţeles, am îngăduit-o şi încă o mai îngăduim la oamenii din
popor.

321
4. Însă, graţie ţie, Mare Spirit din lumea de dincolo, şi puterii tale cu adevărat extraordinare, ne-am
revenit din greşeală, şi vom crede de-acum înainte, fără nici cea mai mică îndoială, în existenţa
spiritelor, ca şi în posibilitatea manifestării lor vizibile pentru ochii oamenilor. Dovada că tu nu eşti ca şi
noi, un om obişnuit, este sosirea ta rapidă precum fulgerul, şi mai ales viteza cu care ai reparat barca
noastră aflată într-o stare atât de proastă; şi, deoarece tu însuţi ne-ai mărturisit cu sinceritate aceasta, noi
credem acum cu atât mai mult că tu eşti un veritabil Spirit din marea lume cerească.

5. În plus, tu ne-ai spus printre altele că eşti de multă vreme un locuitor al marii lumi de dincolo!"

6. Rafael: „Este adevărat, şi deocamdată nu aveţi nevoie să ştiţi mai multe. Dar iată că Domnul
nostru Iisus vine la voi în carne şi oase, însoţit de Marcu, căruia îi aparţine acum acest lăcaş termal.
Faceţi ce vă va spune Domnul; iar eu mă întorc acum la tovarăşii Săi."

7. De cum a rostit aceste cuvinte, Rafael se şi afla lângă oamenii rămaşi pe coasta ţărmului, ceea
ce i-a uimit încă o dată pe conducător şi pe ai lui.

8. Căpitanul a spus: „Ah, prietene, iată cea mai tangibilă dovadă că tânărul acesta de o graţie
extraordinară este cu adevărat un Spirit desăvârşit din lumea îngerilor! Căci doar spiritele desăvârşite
pot să se mişte atât de repede, poate tot atât de repede ca şi gândul! Însă Domnul nostru Iisus este deja
foarte aproape de noi, şi este necesar să-L primim cu tot respectul cuvenit!"

9. Pe când Eu înaintam către ei cu un aer prietenesc, ei şi-au încrucişat cu toţii mâinile pe piept şi
au căzut în genunchi.

10. Însă Eu le-am adresat aceste cuvinte blajine: „Copiii Mei şi, de-acum înainte, prieteni, ridicaţi-
vă repede, căci Eu nu sunt un idol şi nu pretind să Mă veneraţi prin gesturi exterioare! Eu am privit în
inimile voastre şi le-am găsit pe placul Meu, şi nu am nevoie de nimic altceva."

11. La aceste cuvinte, ei s-au ridicat neîntârziat şi Mi¬au mulţumit pentru că le-am salvat vieţile şi
pentru graţia şi primirea prietenească de care au avut parte aici, când mai degrabă ar fi meritat pedeapsa;
apoi ei M-au implorat să le iert păcatele pe care le-au comis faţă de Mine.

12. Eu le-am răspuns: „Menţineţi-vă în hotărârea pe care aţi luat-o; recunoaşteţi-L în Mine pe
unicul Domn şi Învăţător, iubiţi-L pe Dumnezeu mai presus de orice prin fapte, iubindu-1 pe aproapele
vostru ca pe voi înşivă şi fiind drepţi unii cu alţii, şi astfel toate păcatele voastre vă vor fi iertate.

13. Dacă prin faptele voastre aţi provocat vreo nedreptate cuiva, reparaţi-o de fiecare dată cât mai
este posibil; dacă nu reuşiţi, faceţi bine altor oameni sărmani, şi veţi aduna astfel comori pentru viitoarea
voastră viaţă în Împărăţia Mea cerească şi veşnică!

14. În puţine cuvinte, aceasta este învăţătura Mea pentru voi, oamenii, şi ea îi conţine pe Moise şi
pe Profeţi. Dacă o veţi respecta într-un mod activ, veţi deveni şi voi adevăraţi ucenici ai Mei, şi Eu Îmi
voi face sălaş în inimile voastre, vă voi călăuzi întru înţelepciune şi vă voi da Viaţa cea Veşnică; căci Eu
pot să fac aceasta, pentru că Eu Însumi sunt Lumina, Calea şi Viaţa!

15. Eu sunt lumina iubirii Tatălui din Mine; şi, aşa cum iubirea este viaţa însăşi, şi lumina este
aceeaşi viaţă unică. Astfel, cine crede despre Mine că Eu provin neîncetat din Tatăl, ca adevărat Fiu al
Său sau ca lumină a Sa, crede şi în sfântul Tată cel veşnic, care M-a trimis în această lume pentru ca Eu
să fiu o adevărată lumină a vieţii, şi pentru ca toţi cei care cred în Mine să aibă în ei Viaţa cea Veşnică.

16. Aşadar credeţi că Eu - Lumina şi Viaţa - sunt adevăratul Fiu al Tatălui celui Veşnic, care a făcut
tot ce există - Cerul, Pământul şi tot ceea ce este cuprins în Cer şi pe Pământ, şi infinitul în întregime -,
şi astfel iubiţi-L pe Dumnezeu mai presus de orice, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă, şi veţi avea
în voi Viaţa cea Veşnică; şi, chiar dacă va trebui să muriţi într-o zi cu trupul, sufletul vostru va
supravieţui cu întreaga sa conştiinţă luminată, şi nu va mai vedea, simţi sau gusta vreodată moartea!
322
17. Dacă aţi înţeles toate acestea, luaţi-vă în inimi hotărârea de nezdruncinat de a vă călăuzi
de-acum înainte după aceste cuvinte."

Capitolul 214

Oaspeţii pleacă acasă

1. Conducătorul a spus atunci: „O Doamne şi Învățătorule, vom face cu toţii astfel, căci suntem de-
acum cu totul pătrunşi de ceea ce a grăit Cel care se află în Tine aşa cum încă niciodată un om nu a grăit
aproapelui său. Doar Tu eşti cu adevărat Domnul în came şi oase şi vei rămâne de-a pururi!

2. Însă permite-mi, Doamne, să-Ţi pun o întrebare: ce trebuie să facem în legătură cu Irod? Este
bine şi Ţi-ar fi pe plac să punem în aplicare hotărârea pe care am luat-o în ceea ce-1 priveşte, pentru
binele atâtor săraci şi nefericiţi, de la care a stors fără milă mult mai mult decât ei îi datorau, cu ajutorul
zbirilor şi al soldaţilor lipsiţi de scrupule precum cei care au pierit ieri în bărcile lor?"

3. Eu am spus: „Ceea ce este drept este şi bine! Însă, dacă veţi întreprinde ceva împotriva acestui
vulpoi viclean, luaţi-vă toate precauţiile şi sfătuiți-vă în numele Meu pentru tot ceea ce veţi face.
Renunţaţi la orice patimă şi mânie şi chibzuiţi-vă cu inteligenţă fiecare pas, pentru ca nimeni să nu vă
poată împiedica, şi să vă zădărnicească astfel buna voastră hotărâre!

4. Dacă veţi acţiona în numele Meu şi după sfatul Meu, nu vă va fi greu să-1 prindeţi pe vulpoiul
cel bătrân la înghesuială, şi el va fi forţat să cedeze revendicărilor voastre îndreptăţite. De aceea, să nu
divulgaţi nimic, atâta vreme cât nu aţi pregătit totul, pentru ca vulpoiul să nu mai poată scăpa din
capcana pe care i-o veţi întinde; căci vulpoiul are urechea fină, şi trebuie să vă strecuraţi fără zgomot
până la vizuina lui, pentru a-i putea întinde o cursă eficientă.

5. De asemenea, nu faceţi caz de Mine şi de faptele Mele şi nu-i spuneţi bătrânului vulpoi nimic
mai mult decât ştie deja despre Mine, ci spuneţi-i doar ce vi s-a petrecut din cauza zelului vostru orbesc:
că M-aţi găsit pe un teritoriu roman, unde nu aţi putut întreprinde nimic împotriva Mea, mai întâi pentru
că legea o interzicea, iar apoi pentru că furtuna v-a slăbit puterile. Prietenul meu Marcu, prezent aici, vă
va oferi o dovadă scrisă, la fel ca şi alţi martori, cum ar fi şi locuitorii din Tiberiada, cărora Irod va
trebui să le răscumpere pagubele. Dar să nu-1 lăsaţi să întrevadă nimic din planurile voastre ulterioare.

6. Altceva: câţiva locuitori sărmani şi bolnavi din Joppe au venit aici pentru a se vindeca, şi au fost
pe deplin vindecaţi; după masa de dimineaţă, luaţi-i cu voi în barca voastră, care acum este în perfectă
stare de funcţionare, şi duceţi-i în Tiberiada, de unde vor pleca mai departe către ţinutul lor. De la ei,
veţi afla despre Mine multe altele, care nu v-au putut fi spuse aici şi care vă vor întări puternic inimile,
credinţa şi iubirea voastră pentru Mine.

7. În Tiberiada, veţi putea să le daţi şi nişte provizii de drum din prisosul vostru, şi să nu vă lăsaţi
plătiţi pentru aceasta. Ceea ce Eu vă spun acum, să faceţi!

8. Şi acum, să ne luăm micul dejun. Îl veţi găsi pe-al vostru deja pregătit în adăpost, ca şi armele
care v-au fost luate ieri, şi mărturiile scrise pentru Irod. Aşadar, puteţi să vă luaţi rămas-bun de la noi în
pace, prietenie şi iubire!"

9. La aceste cuvinte, trimişii lui Irod Mi-au mulţumit din adâncul sufletului lor şi Mi-au cerut ca
graţia şi iubirea Mea să nu-i părăsească niciodată, după care s-au întors rapid în adăpostul lor.

10. Iar Eu M-am întors în casă împreună cu Marcu, şi, văzându-Mă, ucenicii Mei şi celelalte
persoane prezente acolo au făcut la fel. Ne-am aşezat la mesele noastre pentru a ne lua micul dejun, care
era delicios, iar cei din Joppe au făcut şi ei la fel în colţul lor bine-cunoscut.

323
11. După masă, Marcu M-a întrebat: „Doamne şi Învăţătorule, cine a scris aceste mărturii pentru
oamenii lui Irod, într-un timp atât de scurt?"

12. Arătându-i-L pe Rafael, Eu am răspuns: „Nu-1 cunoşti pe scribul Meu cel rapid?"

13. Marcu: „Ah, asta era! În acest caz, treaba e simplă, dar recunosc că eu am avut o mică temere,
căci nu prea mă descurc într-ale scrisului. Acum mă bucur mult că totul s-a aranjat foarte bine. Dar oare
n-ar trebui să le spunem celor din Joppe ce trebuie să facă?"

14. Eu am spus: „Nu mai este necesar! Căci Rafael al Meu i-a învăţat deja cum ar trebui să
procedeze, conform deciziei lor, după ce termină de mâncat, şi iată-i că se ridică deja pentru a se duce la
trimişii lui Irod.

15. Văzându-i pe cei din Joppe că se ridică şi aleargă către uşă fără să-şi ia rămas-bun într-o
manieră vizibilă şi fără să rostească cu voce tare nici cea mai mică mulţumire, Marcu a spus: „Este
totuşi puţin cam ciudat că aceşti oameni ne părăsesc cu o asemenea nepăsare!"

16. Eu am spus: „N-ai auzit pe ţărm învăţătura pe care le-am dat-o cu privire la manifestările
exterioare de mulţumire, la cererile şi rugăciunile făcute din vârful buzelor, cu consecinţele pe care le au
toate acestea?

17. Ceea ce au făcut ei Îmi este pe plac, şi nu trebuie să vă lăsaţi păcăliţi de aparenta lor nepăsare
faţă de noi: plecând în felul acesta, ei au arătat în aceeaşi măsură că sunt mai luminaţi în inimile lor, şi,
în plus, că nu au vrut să ne deranjeze în vreun fel."

18. Când Marcu a auzit toate acestea din gura Mea, a înţeles şi el că totul era cum nu se poate mai
bine.

19. Şi toate celelalte persoane prezente acolo au venit la Mine să Mă întrebe dacă şi ele trebuiau să
se reîntoarcă în ţinuturile lor.

20. Eu am spus: „Cu excepţia lui Kisjonah, a lui Philopold şi a judecătorului roman, cu toţii puteţi
să vă întoarceţi acasă şi să le duceţi prietenilor voştri vestea cea bună despre ceea ce aţi auzit şi aţi văzut
aici, şi veţi răspândi astfel Învăţătura Mea printre oameni. Ocaziile nu vor întârzia să apară din toate
părţile pe drumul de întoarcere. Eu însă voi mai rămâne aici câteva zile şi Mă voi odihni puţin."

21. După ce Eu am spus toate acestea, medicul, ceilalţi greci vindecaţi, hangiul din Iesaira, pescarii
din împrejurimile acestei localităţi şi cei câţiva pescari din golf, foşti cinici, care ne urmaseră, cu toţii au
venit să-Mi mulţumească pentru tot ceea ce au primit şi au simţit din punct de vedere fizic şi spiritual, şi
apoi au plecat către casele lor. Unii s-au îndreptat către vest, pe uscat, iar alţii au traversat marea. Noi
însă am mai rămas încă o oră în casă, discutând despre tot felul de aspecte folositoare, bune şi adevărate.

- Sfârşitul volumului 9 -

324