INSTRUCTIUNEA NR. .......

- ELECTROSECURITATEA
BAZA LEGALA
Prezentele instructiuni proprii de securitate a muncii s-au elaborat in baza prevederilor art.20, al.1., din Legea
nr.319 / 2006 si au aplicativitate in cadrul activitatilor desfasurate de societate, in vederea asigurarii conditiilor de
securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale.
Aceste instructiuni au fost elaborate cu scopul de a se aplica in activitatile ce se desfasoara in cadrul unitatii .
Realizarea efectiva a masurilor dispuse revine persoanelor cu atributii in organizarea si conducerea procesului
de munca , care sant direct raspunzatoare de aplicarea intocmai a prevederilor prezentelor instructiuni proprii, in
baza prevederilor art. 7din Legea nr.319 / 2006.
Salariatii cu functii de executie au obligatia respectarii intocmai a prevederilor prezentelor instructiuni si a
dispozitiilor sefilor ierarhici, in baza prevederilor art. 22 din Legea nr.319/2006.
Respectarea continutului acestor instructiuni precum si a legislatiei de securitate si sanatate in munca, nu
absolva persoanele juridice sau persoanele fizice de raspundere pentru prevenirea si asigurarea oricaror altor
masuri de securitate a muncii adecvate conditiilor concrete de desfasurare a activitatilor respective.

DISPOZITII GENERALE
Prezentele instructiuni proprii sunt elaborate in baza prevederilor aplicabile ale:
- Legii nr.319/2006 – Legea securitatii si sanatatii in munca;
- Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca
nr.319/2006,aprobate prin Hotararea Guvernului nr.1425/2006;
Intreg personalul este obligat sa respecte prevederile prezentelor instructiuni proprii de protectie a
muncii pentru activitatile desfasurate.
Securitatea muncii reprezinta un ansamblu de activitati care are ca scop asigurarea conditiilor optime de
munca , prevenirea accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale, printr-un sistem unitar de masuri si reguli,
care acopera activitatile desfasurate in procesul muncii de catre salariatii societatii.
Structura acestei instructiuni proprii de securitate a muncii are la bază abordarea sistemică a aspectelor de
securitate a muncii, practicată în cadrul legislatiei in vigoare de securitate a muncii.
Conform acestei abordări, procesul de muncă este tratat ca un sistem complex structurat, compus din
următoarele elemente care interacţionează reciproc:
- Executantul: omul implicat nemijlocit în executarea unei sarcini de muncă;
- Sarcina de muncă: totalitatea acţiunilor ce trebuie efectuate prin intermediul mijloacelor de producţie şi în
anumite condiţii de mediu, pentru realizarea scopului procesului de muncă;
- Mijloace de producţie: totalitatea mijloacelor de muncă (autovehicule, aparate, dispozitive, unelte etc.)
care se utilizează în procesul de muncă;
- Mediul de muncă: ansamblul condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihologice în care, unul sau mai mulţi
executanţi îşi realizează sarcina de muncă.
Reglementarea măsurilor de securitate a muncii în cadrul instructiunilor proprii de securitate a muncii,
vizând global desfăşurarea uneia sau mai multor activităţi, în condiţii de securitate a muncii, se realizează prin
tratarea tuturor aspectelor de asigurare a securităţii muncii la nivelul fiecărui element al sistemului executant- sarcină
de muncă- mijloace de producţie- mediu de muncă propriu proceselor de muncă din cadrul activităţilor care fac
obiect de reglementare.
În contextul general prezentat, instructiunile proprii de securitate a muncii pentru activitatile desfasurate au
fost elaborate ţinând cont de reglementările existente în domeniul securităţii muncii pentru aceste activităţi, precum
şi pe baza studierii proceselor de muncă şi stabilirea pericolelor specifice, astfel încât, pentru fiecare pericol să
existe cel puţin o măsură de prevedere la nivelul fiecărui element component al procesului de muncă.
Structurarea acestei instructiuni proprii este făcută pentru fiecare activitate, prevederile urmând o
succesiune logică, corespunzătoare modului de acţiune al executantului în procesul de muncă.
În acelaşi timp, pentru terminologia de securitate a muncii utilizată la elaborare, instructiuni propriile mai
cuprind o anexă în care sunt explicaţi o serie de termeni uzuali.

REGULI GENERALE DE SECURITATE A MUNCII

Participarea la instructajele de securitate a muncii (în ziua programata), insusirea instructiuni propriilor
specifice de securitate a muncii si aplicarea corespunzatoare a prevederilor acestora , reprezintă o obligaţie de
serviciu.
Pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii optime, personalul are obligaţia ca la începerea programului de
lucru, să se prezinte apt pentru lucru.
Fiecare salariat are obligaţia să verifice înainte de începerea activităţii, buna funcţionare a utilajelor pe
care le utilizeaza, cu excluderea operatiunilor de demontare sau acces in zone pentru care este necesar personal
specializat.
In timpul programului de lucru exploatarea utilajelor se va face numai conform instrucţiunilor de utilizare de
catre personalul care le are in dotare.
Personalul societatii isi va desfasura activitatea in asa fel incat sa previna accesul neautorizat al altor
persoane la utilajul pe care il are in dotare, in special in cazurile in care prin accesul neautorizat s-ar putea crea
prejudicii, de orice natura, pentru celelalte persoane sau chiar societatii.
In cazul in care constata anomalii in functionarea utilajului din dotare sau care pot impiedica buna
functionare a acestuia, personalul este obligat sa intrerupa activitatea, sa anunte persoana desemnata pentru astfel
de situatii si seful ierarhic, fara ca prin aceasta sa puna in pericol sanatatea si securitatea in munca a propriei
persoane sau a celorlalte persoane din incinta sediului.
Intervenţia altor persoane, decât a celor autorizate pentru întreţinerea şi repararea utilajelor tehnice, sau
utilizarea utilajelor tehnice care prezinta improvizatii constituie abatere grava de la prezentele instructiuni proprii.
Personalul va utiliza echipamentul individual de protectie adecvat corespunzator activitatilor desfasurate si sa
poarte echipamentul de lucru corespunzator ajustat pe corp si a incaltamintei adecvate desfasurari procesului de
productie,respectiv,pantofi,pantofi-sanda sau bocanci bine fixati pe picior.
Personalul are obligaţia să acorde primul ajutor în caz de accidentare şi să puna in aplicare masurile
stabilite pentru astfel de situatii.
In caz de necesitate, parasirea locului de munca se va face conform masurilor stabilite si pe cat posibil
fara panica, cunoscut fiind faptul ca panica conduce la o crestere exponentiala a consecintelor unor evenimente
deosebite.
Regula generala, pentru toate categoriile de personal, este aceea de a nu interveni in activitati pentru
care nu sunt instruiti sau care necesita instruire speciala.
Electrosecuritatea reprezintă unul din cel mai importante capitole din normele de securitatea muncii,
diversitatea şi complexitatea echipamentelor (instalaţiilor) electrice, gradul de pericol al activităţii propriu-zise, gradul
de aplicabilitate a măsurilor de securitate reprezentând un domeniu vast de studiu şi cercetare.
1. Noţiuni generale – terminologie
2. Metode şi mijloace de protecţie împotriva electrocutării prin atingere directă.
3. Metode şi mijloace de protecţie împotriva electrocutării prin atingere indirectă.
4. Norme de protecţia muncii la proiectarea, executarea şi montarea instalaţiilor şi echipamentelor
electrice.
5. Norme de protecţia muncii la exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice. Manevre în
instalaţiile electrice.
6. Admiterea la lucrare.
7. Prim ajutor în caz de accidentare datorită curentului electric. Limite maxime admise pentru
curenţi şi tensiune.
8. Metode de investigare ergonomică a locurilor de muncă.
9. Anexe
7.1. Noţiuni generale - terminologie
Electrosecuritatea include totalitatea metodelor şi mijloacelor de protecţie împotriva electrocutării.
Electrocutarea este efectul fiziologic determinat de trecerea unui curent electric prin corpul omenesc.
Pentru aprofundarea prevederilor Normelor generale de protecţie a muncii cât şi a Normelor specifice de
securitate a muncii pentru transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electrice e necesară definirea termenilor de
specialitate conform standardelor europene şi româneşti în vigoare. Astfel se definesc următorii termeni:
Măsură de protecţie – metodă tehnică şi/sau organizatorică de prevenire a electrocutării.
Mijloc de protecţie – produs destinat protecţiei împotriva electrocutării.
Zonă de manipulare (volum de accesibilitate) – spaţiul în care staţionează sau circulă oameni şi care
este limitat de către suprafaţa pe care omul nu o poate atinge fără mijlocirea unui obiect.
Încăpere (spaţiu) de producţie electrică – încăpere (spaţiu), utilizată exclusiv, pentru procese tehnologice
electrice, în care au acces numai persoanele autorizate pentru exploatarea instalaţiilor electrice respective şi care au
responsabilităţi în acest sens, în conformitate cu documentaţia tehnică specifică în vigoare.
Sistem de protecţie – ansamblu de două sau mai multe mijloace şi/sau măsuri de protecţie.
Persoane calificate – persoane având cunoştinţe tehnice sau o experienţă suficientă care să permită
evitarea pericolelor ce le poate prezenta un echipament electric aflat sub tensiune.
Persoane avertizate – persoane informate şi/sau supravegheate de persoane calificate în scopul evitării
pericolelor ce le poate prezenta un echipament electric aflat sub tensiune (personal de întreţinere, execuţie sau
exploatare).
Parte sub tensiune (parte activă) – conducător sau element conducător care în regim normal de lucru se
află sub tensiune.
Atingere directă – atingere de către un om nemijlocită sau prin intermediul unui element conductor al
părţilor active ale unei instalaţii electrice.
Atingere indirectă – atingerea de către om a unor părţi intrate accidental sub tensiune datorită unui defect
electric.
Clasă de protecţie – simbol numeric convenţional care arată modul de realizare a protecţiei împotriva
electrocutării.
Parte conductoare naturală – element conductor care nu aparţine instalaţiei electrice, dar care poate
transmite un potenţial electric (structuri metalice, conducte de apă, gaze sau alte fluide).
Parte accesibilă - parte a echipamentului (utilajului) electric care poate fi atinsă de om, direct sau cu
degetul de control.
Masă – parte conductoare a unui echipament (utilaj) accesibilă, care poate fi atinsă direct de om şi care
poate fi pusă sub tensiune accidental sau voit în cazuri speciale.
Contact de protecţie – element care serveşte la realizarea continuităţii electrice între masă şi instalaţia de
protecţie.
Echipament electric – ansamblu de elemente destinat producerii , transportului, distribuţiei, acumulării,
măsurării, transformării sau utilizării energiei electrice.
Utilaj electric – ansamblu de echipamente electrice şi de accesorii ale acestora destinat unui proces de
lucru.
Punct neutru (neutru) – punct comun al părţilor active ale sursei de tensiune ale cărui diferenţe de
potenţial, în valori absolute, faţă de fiecare conductor activ (fază) sunt egale în funcţionare normală.
 Punct de nul (nul) – neutru legat la o priză de pământ printr-o rezistenţă electrică neglijabilă.
Schemă de protecţie – schemă în care se reprezintă situaţia punctului neutru al sursei de tensiune şi a
maselor echipamentelor sau utilajelor electrice, în raport cu pământul (masa).
Izolaţie electrică (izolaţie) – material sau ansamblu de materiale electroizolante destinate izolării părţilor
active.
Izolaţie principală (izolaţie de bază) – izolaţie destinată asigurării protecţiei împotriva atingerilor directe.
Izolaţie de lucru (izolaţie funcţională) – izolaţie dimensionată care asigură funcţionarea normală a
echipamentului.
Izolaţie suplimentară – izolaţie destinată asigurării protecţiei împotriva atingerilor indirecte periculoase în
cazul deteriorării izolaţiei principale.
Izolaţie dublă – izolaţie constituită dintr-o izolaţie principală şi o izolaţie suplimentară.
Izolaţie dublă – izolaţie constituită dintr-o izolaţie principală şi o izolaţie suplimentară.
Izolaţie întărită – izolaţie principală îmbunătăţită, care are proprietăţi mecanice şi electrice echivalente cu
cele ale izolaţiei duble.
Defect de izolaţie – scădere sub limita prescrisă a rezistenţei de izolaţie dintre un conductor activ şi pământ
(masă) sau dintre conductoare active.
Bornă de protecţie – bornă prevăzută pentru legarea unui conductor de protecţie.
Zonă cu circulaţie frecventă – zonă neîngrădită care se află la o distanţă mai mică sau egală cu 15 m, de
drumuri, şosele, îngrădirile locuinţelor, unităţilor industriale sau agricole, accesibilă şi altor persoane decât cele care
fac parte din personalul de exploatare.
Zonă cu circulaţie redusă – zonă îngrădită în care are acces numai personal special instruit, precum şi
zona aflată la distanţă mai mare de 15 m, de drumuri, şosele, locuinţe sau îngrădirile acestora.
Distanţa de protecţie – distanţa dintre părţi active şi carcase de protecţie, îngrădiri, balustrade, bare de
protecţie sau zona de manipulare.
Punere la pământ – atingere accidentală între o parte activă şi pământ sau o parte conductoare în contact
cu pământul.
Punere la masă – atingere accidentală între o masă activă şi masă.
Timp de deconectare – durata între producerea defectului şi deconectarea circuitului defect de la sursa de
alimentare cu energie electrică.
Conductor activ – conductor destinat transportului sau distribuţiei energiei electrice, care în regim normal
de lucru se află sub tensiune.
Conductor de protecţie – conductor utilizat pentru realizarea protecţiei împotriva electrocutării şi care leagă
masele cu:
 alte mase;
 o priză de pământ;
 un conductor de nul sau cu un alt conductor legat la pământ (masă);
 părţi legate la pământ (masă);
 o parte conductoare străină;
 dispozitive de protecţie.
Conductor de legare la priza de pământ – conductor prin care se stabileşte legătura dintre priza de
pământ şi conductorul principal de legare la pământ sau reţeaua conductoarelor principale de legare la pământ.
Conductor de nul – conductor care se leagă la nul.
Conductor de nul de protecţie – conductor de protecţie prin care se leagă masele la punctul de nul.
Conductor de nul de lucru – conductor legat la punctul de nul destinat a transporta energie electrică.
Tensiune de atingere – parte din tensiunea unei instalaţii de legare la pământ la care este supus omul aflat
la o distanţă de 0,8 m faţă de masa pe care o atinge.
Tensiune de pas – parte din tensiunea unei instalaţii de legare la pământ la care este supus omul când
atinge simultan două puncte de pe sol, pe direcţia gradientului de potenţial, aflate la o distanţă de 0,8 m între ele.
Tensiune de lucru – valoare efectivă a tensiunii electrice a unui echipament (instalaţie) electric în condiţii
normale de lucru.
Tensiune redusă – tensiune de lucru a echipamentelor electrice care nu depăşeşte 50 V în curent alternativ
şi 120 V în curent continuu şi care se foloseşte ca măsură de protecţie împotriva electrocutării.
Priza de pământ – element conductor sau ansamblu de elemente conductoare (electrozi) în contact cu
pământul pentru trecerea curentului în sol.
Priza de pământ artificială – priza de pământ construită special pentru conducerea curentului în sol.
Priza de pământ naturală – element conductor sau ansamblu de elemente conductoare al unei construcţii
sau instalaţii, care îndeplineşte şi condiţiile unei prize de pământ.
Instalaţie de legare la pământ – ansamblu format din conductoare de legare la pământ şi priza de pământ
prin care se realizează legarea la pământ.
Instalaţie de legare la pământ de protecţie – instalaţie cu ajutorul căreia se realizează protecţia prin
legare la pământ.
Rezistenţa de dispersie a unei instalaţii de legare la pământ
1- Rezistenţa de dispersie rezultantă a prizelor de pământ şi conductoarelor de legătură dintre acestea ce
constituie instalaţia;
2.- Rezistenţa de dispersie rezultantă a prizelor de pământ şi conductoarelor de legătură dintre acestea ce
constituie instalaţia;
3.- Raport dintre tensiunea instalaţiei de legare la pământ şi curentul de trecere la pământ prin priză.
Conform prevederilor Normelor generale de protecţie a muncii pentru asigurarea protecţiei împotriva
pericolelor generate de echipamentele electrice se impun măsuri tehnice pentru:
  protejarea persoanelor faţă de pericolul generat la atingerea directă sau indirectă a părţilor aflate sub
tensiune;
 eliminarea temperaturilor, arcurilor electrice sau radiaţiilor periculoase;
 realizarea de echipamente tehnice adecvate mediului de exploatare luându-se măsuri speciale
împotriva producerii de explozii şi incendii.
 protejarea persoanelor (personal de întreţinere şi exploatare) şi a bunurilor (echipamente de lucru)
împotriva pericolelor generate de echipamentul electric (sau echipamente acţionate electric).
 asigurarea unei izolaţii corespunzătoare a echipamentelor electrice în condiţia unei fiabilităţi mărite.
Măsurile tehnice trebuie să fie susţinute şi de măsuri organizatorice ferme şi eficiente care să permită exploatarea
şi întreţinerea echipamentelor electrice în condiţii nepericuloase indiferent de caracteristicile locului de muncă.
Din punct de vedere al electrosecurităţii locurile de muncă se definesc astfel:
Loc de muncă puţin periculos – spaţiu care în condiţii normale este caracterizat simultan prin :
- umiditatea relativă a aerului, max 75% la temperatura aerului cuprinsă între 15-30ºC.
- pardoseală (amplasament) izolantă.
Loc de muncă periculos (mediu periculos) – spaţiu caracterizat prin cel puţin una din următoarele condiţii
 umiditatea relativă a aerului peste 75% dar cel mult 97% la temperatura aerului peste 30º dar cel mult
35ºC.
 pardoseala cu proprietăţi conductoare (beton, pământ).
 parte conductoare în legătură electrică cu pământul care ocupă cel mult 60% din zona de manipulare.
 prezenţă de pulberi conductoare (pilitură de metal, grafit)
 prezenţă de fluide care micşorează impedanţa corpului uman.
Loc de muncă foarte periculos (mediu periculos) – spaţiu caracterizat prin cel puţin una din următoarele condiţii:
- umiditatea relativă a aerului peste 97% la temperatura aerului peste 35º.
- părţi conductoare în legătură electrică cu pământul care ocupă mai mult de 60% din zona de
manipulare.
- prezenţă de agenţi corozivi.
Măsurile şi mijloacele de protecţie se clasifică astfel:
 Măsuri şi mijloace de protecţie împotriva electrocutărilor prin atingere directă.
 Măsuri şi mijloace de protecţie împotriva electrocutării prin atingere indirectă.
Măsurile de protecţie împotriva electrocutării prin atingere directă se clasifică astfel:
- măsuri tehnice
- măsuri organizatorice.
Măsurile şi mijloacele de protecţie împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă sunt numai măsuri şi mijloace
tehnice.
Spaţiile sau încăperile în care se montează instalaţiile electrice se clasifică astfel:
- spaţiu sau încăpere de producţie electrică
- spaţiu sau încăpere cu altă destinaţie.
Normele generale prevăd obligativitatea angajatorului (în contextul responsabilităţii sale) de a lua măsurile
necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii angajaţilor, respectiv prevenirea riscurilor de accidentare,
informarea şi instruirea angajaţilor, realizarea cadrului organizatoric. În situaţiile în care angajatorii nu-şi pot realiza
sarcinile ce le revin din legea protecţiei muncii şi alte acte normative prin specialiştii proprii vor solicita serviciile unor
persoane juridice sau fizice abilitate pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii.
Contractarea serviciilor sau a persoanelor specializate din exterior pentru realizarea activităţii de prevenire şi
protecţie nu exonerează angajatorul de răspunderile ce îi revin în domeniu.
7.2. Metode şi mijloace de protecţie împotriva electrocutării prin atingere directă
Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă trebuie să se aplice mijloace (măsuri) tehnice iar
după caz şi mijloace (măsuri) organizatorice.
Măsurile organizatorice completează măsuri tehnice pentru realizarea protecţiei necesare.
A) Măsuri tehnice
Standardele şi normele de securitate a muncii nominalizează la această dată următoarele măsuri tehnice care pot
fi folosite pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere directă.
a) acoperiri cu materiale electroizolante ale părţilor active (izolarea de lucru ale instalaţiilor şi
echipamentelor electrice). Materialele electroizolante folosite trebuie să fie rezistente la solicitările chimice şi fizice
din mediul în care trebuie să funcţioneze. Acoperirea cu vopsea, lac, email, straturi de oxid, material fibros (ţesături,
fileuri, benzi din ţesături sau lemn) nu constituie o izolare în sensul protecţiei împotriva electrocutării prin atingere
directă.
b) închideri în carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare (protecţie prin carcasare). Carcasele şi
învelişurile exterioare ale instalaţiilor şi echipamentelor electrice trebuie să fie rezistente la solicitările fizice şi
c) chimice în mediul în care funcţionează. De asemenea dacă este cazul se impun prin construcţie măsuri
suplimentare de protecţie a carcaselor la incendii şi explozii.
Deschiderea unei carcase trebuie să fie posibilă atunci când este îndeplinită una din următoarele condiţii:
- utilizarea unei chei sau a unei scule (nu permite decât accesul persoanelor calificate sau avertizate);
- părţile active montate pe partea interioară a uşilor trebuie să fie îngrădite sau uşile trebuie prevăzute cu
dispozitive mecanice de blocare în poziţia deschisă;
- separarea tuturor părţilor active situate în interiorul carcasei; de exemplu uşa carcasei nu poate fi
deschisă decât după deconectarea tuturor părţilor active situate în interiorul carcasei.
d) - îngrădiri fixe – pot fi de trei categorii: -îngrădiri cu pereţi şi uşi pline;
-îngrădiri cu plasă metalică;
-îngrădiri cu balustradă.
 Distanţa între părţile active ale instalaţiei electrice şi îngrădirile fixe (distanţa minimă de izolare în aer între părţile
active ale instalaţiei şi elemente legate la pământ) se stabileşte în documentaţie în funcţie de tensiunea nominală de
lucru a instalaţiei respective şi de locul de amplasare.
- îngrădiri mobile – se folosesc pentru protecţia persoanelor numai în timpul executării unor lucrări în
instalaţii electrice, împotriva apropierii directe sau prin intermediul unor elemente de lucru (scule, conductoare,etc)
de părţile active la distanţe mai mici decât cele minime admise de protecţie.
e) protecţia prin amplasare în locuri inaccesibile prin asigurarea unor distanţe minime de securitate.
Această măsură tehnică se aplică de regulă în încăperile şi spaţiile de producţie electrică şi la liniile electrice aeriene
prin respectarea distanţelor minime admise faţă de alte obiecte din apropierea liniilor respective. La maşinile şi
instalaţiile de ridicat cu elemente mobile (poduri rulante,etc.) se admit părţi active în construcţie deschisă cu condiţia
evitării atingerii sau apropierii de părţile active. Aceasta se obţine prin amplasarea la înălţime mare faţă de căile de
acces şi circulaţie ale persoanelor neautorizate pentru exploatarea instalaţiei, electrice precum şi prin prevederea
de îngrădiri închise pe calea de acces a persoanelor autorizate pentru exploatarea instalaţiei electrice respective.
f) scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentului electric la care urmează a se efectua lucrări
şi verificarea lipsei de tensiune.
Obligatoriu se scot de sub tensiune următoarele elemente:
 părţile active aflate sub tensiune la care urmează a se lucra;
 părţile active aflate sub tensiune la care nu se lucrează, dar care se găsesc la o distanţă mai mică decât
limita minimă admisă la care se pot apropia persoanele sau obiectele de lucru;
*părţile active aflate sub tensiune ale instalaţiilor aflate la o distanţă mai mare decât limita maximă admisă,
dar care,pentru executarea de manevre şi admiterea la lucru trebuie scoase de sub tensiune (traversări,
paralelisme,etc.)
Scoaterea de sub tensiune este realizată când se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
 separarea electrică a instalaţiei prin:-întreruperea tensiunii şi separarea vizibilă a instalaţiei sau a
părţii de instalaţie la care urmează a se lucra şi anularea automatizărilor care conduc la conectarea
întrerupătoarelor;-blocarea în poziţia deschis a dispozitivelor de acţionare a aparatelor de comutaţie prin
care s-a făcut separarea vizibilă şi aplicarea indicatoarelor de securitate cu caracter de interzicere pe
aceste dispozitive.
 identificarea instalaţiei sau a părţii de instalaţie la care urmează a se lucra.
 verificarea lipsei tensiunii şi legarea imediată a instalaţiei sau a părţii de instalaţie la pământ şi în
scurtcircuit.
 delimitarea materială a zonei de lucru
 asigurarea împotriva accidentelor de natură neelectrică.
Instalaţia electrică scoasă de sub tensiune este instalaţia separată electric care a fost legată la pământ şi în
scurtcircuit.
g) – utilizarea de dispozitive speciale pentru legare la pământ şi în scurtcircuit . În cazul lucrărilor cu
scoatere de sub tensiune este necesară legarea la pământ şi în scurtcircuit a conductoarelor de fază, care se
execută după verificarea lipsei de tensiune. Prin efectuarea legăturilor la pământ şi în circuit trebuie să se asigure
protecţia împotriva apariţiei accidentale a tensiunii la locul de muncă, descărcarea părţilor scoase de sub tensiune
de sarcinile capacitive remanente şi protecţia împotriva tensiunilor reduse.
h) – folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante se aplică atât la lucrări în instalaţii scoase de sub
tensiune cât şi în cazul lucrărilor efectuate fără scoaterea de sub tensiune a instalaţiilor şi echipamentelor electrice.
i) Lucrările fără scoaterea de sub tensiune se efectuează de personal autorizat pentru lucru sub tensiune.
Mijloacele de protecţie electroizolante sunt:
- prăjini electroizolante;
- cleşti electroizolanţi;
- indicatoare de tensiune;
- indicatoare de corespondenţă a fazelor;
- plăci şi folii electroizolante;
- teci sau degetare electroizolante;
- pălării electroizolante;
- mănuşi şi cizme electroizolante;
- carcase electroizolante;
- platforme electroizolante;
- scule cu mâner electroizolant;
Nepurtarea echipamentului individual de protecţie se sancţionează conform legislaţiei în vigoare. În acelaşi timp
trebuie menţionat faptul că angajatul participant la procesul de muncă are dreptul de a refuza executarea sarcinii de
muncă dacă nu i se asigură echipamentul individual de protecţie prevăzut, fără ca refuzul să atragă asupra sa
măsuri disciplinare.
j) – alimentarea la tensiune foarte joasă (redusă) de protecţie se realizează astfel încât în circuitul de
lucru al echipamentului (utilaj, unealtă, aparat) să nu apară o tensiune mai mare decât limita maximă admisă a
tensiunii reduse. Alimentarea la tensiune redusă de protecţie se realizează printr-un transformator sau un grup
motor-generator special construit în acest scop. Se interzice folosirea autotransformatoarelor sau rezistenţelor
pentru obţinerea tensiunii reduse.
k) – egalizarea potenţialelor se realizează prin legarea elementului la care trebuie obţinută protecţia
împotriva electrocutării cu alte elemente conductoare cu care omul poate veni în contact (concomitent cu atingerea
elementului ajuns accidental sub tensiune) astfel încât să se reducă diferenţa
l) dintre potenţialele la care poate fi supus omul. Legăturile pentru egalizarea potenţialelor se realizează
fie prin conductoare special prevăzute în acest scop (de ex. aplicarea protecţiei la echipamente portabile) fie prin
diferite obiecte conductoare existente în zona respectivă (conducte cu diferite destinaţii, şine de cale ferată, etc.)
 Măsurile tehnice prezentate sunt detaliate în STANDARDE şi regulamente de exploatare-întreţinere a
instalaţiilor (echipamentelor) electrice. Detaliile şi precizările privind realizarea măsurilor tehnice se stabilesc în
documentaţiile tehnice specifice în vigoare pentru protecţia muncii în instalaţii electrice în funcţie de condiţiile
specifice, categoria instalaţiei electrice, tensiunea de lucru, poziţia de lucru, zona de manipulare, complexitatea
instalaţiei, grad de periculozitate, etc.
B) Măsurile organizatorice aplicate pentru prevenirea electrocutării prin atingere directă sunt:
a) admitere la lucru pentru executarea de intervenţie la instalaţii electrice numai a personalului calificat
autorizat şi instruit pentru lucrările specifice;
b) executarea intervenţiilor numai în baza documentelor de acces în instalaţii: autorizaţie de lucru scrise
(AL), instrucţiuni tehnice interne de protecţia muncii (ITI-PM), atribuţii de serviciu (A.S), dispoziţii verbale (DV) sau
procese verbale (PV), obligaţii de serviciu (OS) sau pe propria răspundere (P.R.)
c) delimitarea materială a locurilor de muncă.
d) eşalonarea operaţiilor de intervenţie în instalaţiile electrice şi respectarea succesiunii manevrelor
conform regulamentelor de manevră.
e) elaborarea instrucţiunilor de lucru pentru întreţinerea şi exploatarea instalaţiilor electrice pentru
intervenţii în instalaţii electrice şi instruirea personalului cu aceste instrucţiuni. Un rol deosebit îl au instrucţiunile de
intervenţie în caz de avarii, accidente, explozii şi incendii şi efectuarea exerciţiilor practice de intervenţie în
asemenea situaţii.
f) executarea verificărilor periodice privind starea echipamentelor şi modul de aplicare şi respectare a
măsurilor tehnice de protecţie împotriva atingerilor directe.
În încheiere ca regulă generală, obligatorie, menţionăm faptul că la orice instalaţie sau echipament electric
(aparat, utilaj, sculă, cablu, etc.) sau în încăperile sau spaţiile de producţie electrică, părţile active trebuie să fie
inaccesibile atingerilor directe.
7.3. Metode şi mijloace de protecţie împotriva electrocutării prin atingere indirectă
Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă trebuie să se realizeze şi să se aplice numai
măsuri şi mijloace de protecţie tehnică. Este interzisă înlocuirea măsurilor şi mijloacelor tehnice de protecţie cu
măsuri de protecţie organizatorice.
Pentru evitarea electrocutării prin atingere indirectă trebuie să se aplice două măsuri de protecţie: o măsură
de protecţie principală care să asigure protecţia în orice condiţii şi o măsură de protecţie suplimentară care să
asigure protecţia în cazul deteriorării protecţiei principale.
De regulă se aplică cumulativ două sau mai multe mijloace de protecţie care constituie un anumit sistem de
protecţie.
Toate sistemele de protecţie împotriva electrocutării prin atingere indirectă terbuie să evite menţinerea tensiunii
de atingere şi de pas peste limitele maxime admise, un timp mai mare decât cel maxim admis (STAS 2612-87).
Pentru evitarea electrocutării prin atingere indirectă trebuie să se asigure deconectarea sectorului defect
(partea instalaţiei sau echipamentului la care a apărut defectul) în decurs de maxim 3secunde.
Pentru instalaţiile şi echipamentele electrice de înaltă tensiune sistemul de protecţie împotriva electrocutării
prin atingere indirectă se realizează prin aplicarea uneia, sau cumulativ a mai multor măsuri de protecţie, dintre care
însă, legarea la pământ de protecţie este totdeauna obligatorie.
În cazul reţelelor de joasă tensiune sistemul de protecţie împotriva electrocutării prin atingere indirectă se
stabileşte în funcţie de categoria reţelei.
Mijloacele tehnice pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă sunt următoarele:
a) alimentarea la tensiune redusă – folosită şi ca mijloc de protecţie împotriva atingerilor directe.
Precizările privind realizarea şi aplicarea alimentării la tensiune redusă sunt stabilite în documentaţia tehnică
specială.
b) legarea la priza de pământ se realizează prin racordarea elementelor protejate împotriva
electrocutării prin atingere indirectă la priza de pământ. Aceasta trebuie să aibă o rezistenţă de dispersie suficient de
mică pentru ca în cazul unui defect să se obţină cel puţin stabilirea unui curent suficient de mare pentru a determina
acţionarea protecţiei maximale de curent montate înaintea elementului protejat în decurs de maxim 3 secunde. În
cazul în care acest timp nu se poate respecta trebuie ca tensiunile de atingere şi de pas să nu depăşească limitele
maxime admise (conform STAS 2612-87) pentru timpi de declanşare mai mari de 3 secunde. De regulă se
realizează o reţea generală de legare la pământ care deserveşte toate elementele ce trebuie legate la pământ aflate
în aceeaşi incintă sau platformă.
c) legarea la nul de protecţie se realizează prin racordarea elementelor la care trebuie să se
prevadă o protecţie împotiva electrocutării prin atingere indirectă la punctul de nul al sursei de energie (generator
sau transformator), astfel încât impedanţa circuitului de închidere a curentului de defect să fie suficient de mică
pentru a obţine un curent suficient de mare care să determine acţionarea protecţiei maximale de curent montată
înaintea elementului protejat într-un timp de cel mult 3 secunde.
Pe lângă legarea la nul de protecţie trebuie să se prevadă o măsură suplimentară de protecţie dacă există cel
puţin una dintre următoarele situaţii:
 instalaţia electrică sau condiţiile de exploatare nu prezintă siguranţa deconectării echipamentului
defect într-un timp mai scurt de 3 secunde;
 pentru legarea la nul se foloseşte unul din conductoarele de aluminiu al unui cablu sau al unei linii
electrice aeriene.
 locul de muncă este periculos sau foarte periculos.
Ca măsură suplimentară de protecţie se poate folosi:
 legarea suplimentară a carcaselor şi a elementelor de susţinere a echipamentelor electrice la o
instalaţie de legare la pământ de protecţie;
 executarea de legături suplimentare între toate carcasele metalice ale echipamentelor electrice la o
instalaţie de legare la pământ de protecţie;
  executarea de legături suplimentare între toate carcasele metalice ale echipamentelor şi alte
elemente conductoare aflate în zona de manipulare, în vederea egalizării potenţialelor;
 izolarea amplasamentului prin executarea de pardoseli din materiale electroizolante;
 folosirea unor dispozitive automate de protecţie la curenţi de defect sau la tensiuni de defect
periculoase, care să deconecteze sectorul defect.
În cazul în care protecţia prin legare la nul este suplimentată de o protecţie prin legare la pământ, instalaţia
de legare la pământ trebuie să aibă o rezistenţă de dispersie de maximum 4 ohmi.
De regulă conductorul de nul de protecţie (simbol PE) trebuie să fie diferit de conductorul de nul de lucru
(simbol N) folosit pentru scopuri tehnologice ca parte activă a instalaţiei. Precizările privind realizarea instalaţiilor de
legare la conductoarele de nul sunt redate în STAS 6613-83.
d) izolarea suplimentară de protecţie poate fi realizată prin:
-izolare de protecţie realizată sub formă de înveliş exterior din material rezistent la solicitările din mediul
unde este utilizat echipamentul electric. Este interzis ca acest înveliş să fie şuntat (străpuns) în vreun loc cu părţi
conductoare prin care s-ar putea transmite o tensiune periculoasă în caz de defect.
- izolare de protecţie sub forma unui strat izolant intermediar montat fix între părţile conductoare care pot
fi atinse de om şi părţile care în caz de defect pot ajunge sub tensiune.
- izolare de protecţie realizată sub forma unei izolaţii de lucru întărite ce contribuie să îndeplinească
condiţiile generale ale izolării suplimentare de protecţie.
Condiţiile generale pentru izolaţia de protecţie a echipamentului sunt:
- materialele electroizolante folosite trebuie să aibă o rezistenţă mecanică, electrică, chimică şi termică
astfel încât efectul de protecţie să nu fie diminuat în cazul folosirii normale a echipamentului respectiv. De asemenea
trebuie să fie îndeplinite condiţiile referitoare la rezistenţa la rupere, la conturnare, la coroziune, stabilitatea formei,
rezistenţa la propagarea flăcării şi la îmbătrânire.
- materialul izolant trebuie să reziste fără străpungeri sau conturnări timp de 1 minut la o tensiune
alternativă de încercare de cel puţin 4 KV, 50 HZ aplicată între elementul care în mod normal se află sub tensiune şi
elementele accesibile atingerii.
e) izolarea amplasamentului se realizează prin intercalarea unui strat electroizolant între om şi pământ,
respectiv părţile conductoare care se află în contact direct sau indirect cu pământul şi care sunt în zona de
manipulare a omului.
Stratul electroizolant trebuie să aibă o rezistenţă de izolaţie suficient de mare pentru a asigura protecţia necesară.
Izolarea amplasamentului se caracterizează prin următorii coeficienţi de amplasament
- în cazul izolării faţă de pământ
- în cazul izolării faţă de părţile conductoare care se află în contact direct sau indirect cu pământul.
f) – separarea de protecţie se realizează atunci când circuitul de lucru al echipamentului electric este
separat galvanic de reţeaua de alimentare cu energie electrică şi izolat faţă de pământ. Prin separarea de protecţie
trebuie să se evite existenţa concomitentă a două defecte de izolaţie faţă de pământ pe doi poli diferiţi ai circuitului
de lucru al echipamentului.
Condiţiile generale ale separării de protecţie sunt:
 separarea de protecţie trebuie să fie realizată printr-un transformator sau grup motor-generator
special destinat în acest scop;
 la un transformator de separare sau la un grup motor-generator se racordează numai un singur
echipament (utilaj, aparat,unealtă);
 cablul de racordare să fie întotdeauna în bună stare;
 priza de racordare trebuie să fie fixă.
g) – egalizarea şi/sau dirijarea potenţialelor
Dirijarea distribuţiei potenţialelor se realizează cu electrozi de dirijare care realizează reducerea valorilor
tensiunilor de atingere Ua şi Upas , respectiv reducerea diferenţei dintre potenţialul prizelor de pământ (U p) şi
potenţialul punctului în care se află omul (U h), cât şi a diferenţei dintre potenţialele celor două puncte atinse de
piciorul omului în mers (Uh1) şi (Uh2 ).
U a = Up - U i şi Upas = Uh1 - Uh2
În exteriorul clădirilor electrozii de dirijare se îngroapă în pământ, iar în interiorul clădirilor se introduc în
pardoseală sub forma unor reţele metalice. Elementele protejate se racordează la electrozii de dirijare fie direct, fie
prin conductoarele de legare la pământ, sau la electrozii instalaţiei de legare la pământ.
Totdeauna dirijarea distribuţiei potenţialelor completează legarea la prizele de pământ de protecţie.
h) – deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni sau a unui curent de defect periculoase.
Protecţia automată împotriva tensiunilor de defect (PATD) acţionează prin deconectarea automată a
echipamentului electric la apariţia unei tensiuni de defect (de atingere) între acesta şi pământ. Deconectarea e
realizată de un releu de tensiune, timpul de deconectare a întrerupătorului la apariţia tensiunii de defect fiind t d 0.2
s.
Prin proiect trebuie prevăzută posibilitatea controlului bunei funcţionări a instalaţiei de automatizare,
evitându-se în acelaşi timp posibilitatea şuntării releului (bobinei) de tensiune cu diferite elemente conductoare care
pot împiedica buna funcţionare a protecţiei.
Protecţia automată împotriva curentului de defect (PACD) acţionează prin deconectarea automată într-un
anumit timp t a echipamentului electric la apariţia unui curent de defect suplimentar faţă de curentul normal de lucru
al echipamentului respectiv. Este o protecţie diferenţială şi funcţionează la curentul de dezechilibru apărut în cazul
unui defect. Timpul maxim de conectare admis este 0,2 secunde.
Protecţia PACD se aplică cumulat cu protecţia maximală de curent care protejează echipamentul , PACD nu
poate înlocui protecţia maximală de curent.
7.4. Proiectarea, executarea şi montarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice
 Proiectarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice are un rol important decisiv în activitatea preventivă de
protecţia muncii. Măsurile de protecţia muncii trebuie să fie prevăzute din faza de proiectare, fază în care trebuie să
fie evaluate riscurile de accidentare la locurile de muncă stabilindu-se măsuri pentru eliminarea acestor riscuri.
Normele generale de protecţia muncii stabilesc clar obligaţiile celui care proiectează, fabrică şi pune pe piaţă în
vederea utilizării un echipament tehnic electroizolant de clasa întâi.
Acestea sunt:
a) să asigure posibilitatea executării legăturilor de protecţie necesare creării unui curent de defect, în
cazul unui defect prin punerea unei faze la masă şi apariţia unei tensiuni periculoase pe masele echipamentului
(instalaţiei), curent de defect care să producă deconectarea echipamentului (instalaţiei) sau sectorului defect prin
protecţia maximală de curent a circuitului sau prin alte protecţii corespunzătoare;
b) echipamentul electric/instalaţia să aibă asigurată protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate
normal sub tensiune;
Posibilitatea executării legăturilor de protecţie trebuie să se asigure astfel:
 în cazul unui echipament electric/instalaţie fix(ă) acesta trebuie să fie prevăzut cu două borne de
masă: una în cutia de borne, lângă bornele de alimentare cu energie electrică, pentru racordarea conductorului de
protecţie din cablul de alimentare a echipamentului şi a doua bornă pe carcasa echipamentului în exterior, pentru
racordarea vizibilă la centura de legare la pământ sau la altă instalaţie de protecţie;
 în cazul unui echipament mobil sau portabil, acesta trebuie să fie prevăzut cu un cablu de
alimentare, prevăzut cu o fişă (ştecher) cu contact de protecţie, sau echipamentul să fie prevăzut cu posibilitatea
racordării unui cablu flexibil de alimentare cu conductor de protecţie. Cablul de alimentare trebuie să conţină un
conductor de protecţie prin care să se lege masele echipamentului de contactele de protecţie ale fişei (ştecherului).
Cel care proiectează, produce sau livrează un echipament electric/instalaţie de clasa a II-a de protecţie
trebuie să-i asigure din fabricaţie o izolaţie suplimentară (dublă sau întărită) şi o protecţie împotriva atingerii directe a
pieselor aflate normal sub tensiune.
Obligaţiile celui care proiectează, produce sau livrează un echipament electric/instalaţie de clasa a III-a de
protecţie sunt următoarele:
● să asigure alimentarea echipamentului electric la o tensiune foarte joasă;
 echipamentul electric să nu producă o tensiune mai mare decât tensiunea foarte joasă;
 echipamentul electric să aibă asigurată protecţia împotriva atingerii directe a pieselor aflate normal
sub tensiune.
O atenţie deosebită se acordă în norme locurilor de muncă cu pericol de incendiu sau explozie. Astfel în
locurile cu pericol de explozie sau incendiu trebuie să fie luate măsuri de protecţie împotriva descărcărilor electrice
datorate electricităţii statice. În cazul în care întreruperea alimentării cu energie electrică peste o durată normală
poate duce la explozii, incendii, distrugeri de utilaje, accidente sau pierderi de vieţi omeneşti alimentarea cu energie
electrică trebuie să fie asigurată din două surse independente, din care una va constitui alimentarea de rezervă.
În ceea ce priveşte operaţiile de montare a instalaţiilor reţelelor, utilajelor şi echipamentelor electrice,
normele impun obligativitatea instrucţiunilor de securitate a muncii de a prevedea măsuri pentru eşalonarea
corectă a lucrărilor şi organizarea locului de muncă, astfel încât să se evite accidentele.
Un rol important revine realizării măsurilor de protecţia muncii în faza de construcţie, comisiile de recepţie şi
punere în funcţiune având responsabilităţi deosebite. Recepţionarea şi punerea în funcţiune a unei instalaţii sau a
unui echipament electric trebuie făcută numai după ce s-a constatat că s-au respectat normele de protecţia muncii.
Pentru prevenirea accidentelor de muncă provocate de curentul electric, toate instalaţiile şi mijloacele de
protecţie trebuie verificate la recepţie înainte de darea în funcţiune şi apoi periodic în exploatare, precum şi după
fiecare reparaţie sau modificare.
7.5. Exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice
Manevre în instalaţii electrice
Una din regulile de bază ale electrosecurităţii este interdicţia ca în exploatarea, întreţinerea şi repunerea în
funcţiune a unei instalaţii sau a unui echipament electric să se aducă modificări faţă de proiect. În cazuri speciale
se pot efectua modificări numai cu acordul proiectantului.
La exploatarea echipamentului electric trebuie să existe următoarele documente:
a) instrucţiuni de exploatare;
b) instrucţiuni de protecţie împotriva pericolului de electrocutare;
c) instrucţiuni de intervenţie şi acordarea primului ajutor în caz de electrocutare;
d) programul de verificări periodice ale echipamentelor electrice şi ale instalaţiilor şi mijloacelor de
protecţie împotriva pericolului de electrocutare.
Exploatarea echipamentelor electrice trebuie făcută numai de personal calificat, autorizat şi instruit a lucra
cu respectivele echipamente.
Manevrarea şi exploatarea instalaţiilor, utilajelor, echipamentelor şi aparatelor care utilizează energia
electrică şi la care este posibilă atingerea directă a pieselor aflate normal sub tensiune, indiferent de valoarea
tensiunii, este permisă numai personalului calificat, instruit şi autorizat pentru aceasta.
Executarea manevrelor la instalaţiile de producere, transport şi distribuire a energiei electrice trebuie făcută
numai de către personal calificat, autorizat şi instruit pentru operaţiile respective şi numai la instalaţiile pentru care a
fost autorizat.
Manevrele în instalaţiile electrice se execută în conformitate cu prevederile „ Regulamentului general de
manevre (RGM – PE118)”.
La executarea manevrelor personalului îi este interzis să atingă părţile conductoare aflate sau destinate a se
afla sub tensiune.
Manevrele în instalaţiile electrice trebuie începute numai după:
o primirea aprobării sau dispunerii de executare;
o identificarea instalaţiei (echipamentului) la care urmează a se lucra.
 Se exceptează cazurile de incidente (deranjamente) precum şi cazurile de pericole iminente de accidente
umane sau de incendii când manevrele se execută fără aprobare sau dispunere.
Identificarea se realizează vizual, obligatoriu la faţa locului, pe baza următoarelor elemente:
o inscripţii, numerotări, denumiri;
o aparate sau instalaţii de detecţie;
o aparate de măsură;
o schema electrică a staţiei, postului, etc.
o alte elemente.
Manevrele se consideră terminate numai după confirmarea executării lor de către persoana care le-a
aprobat sau le-a dispus.
Executarea manevrelor de către o singură persoană, având minim grupa a IV-a de autorizare, este permisă
în următoarele situaţii:
a) instalaţia de lucru este de joasă tensiune (cu excepţia celor subterane la care accesul se face prin trape);
b) în cazul instalaţiilor cu supraveghere servite operativ de către o singură persoană;
c) la broşarea – debroşarea întrerupătoarelor;
d) la închiderea – deschiderea cuţitelor de legare la pământ;
e) în alte instalaţii de înaltă tensiune, stabilite şi aprobate de către conducerea unităţii (subunităţii ) de
exploatare.
În situaţiile în care operaţiile de broşare – debroşare sunt dificile pentru o singură persoană, se admite
participarea la manevre şi a altei persoane, aceasta fiind şeful de lucrare al formaţiei sau un alt electrician cu
minimum grupa a II-a de autorizare.
Executarea manevrelor de către doi electricieni având minimum grupele a IV-a şi respectiv a II-a de
autorizare, trebuie să se desfăşoare în condiţiile în care electricianul cu grupa de autorizare inferioară (executantul
de manevră) trebuie să execute manevra, iar cel cu grupa superioară (responsabilul de manevră) trebuie să indice
executantului fiecare operaţie pe care acesta trebuie să o efectueze, controlând corectitudinea înţelegerii şi
executării fiecărei operaţii şi respectând succesiunea necesară a acestora (conform foii de manevră, când manevra
trebuie să se execute astfel).
Operaţiile de verificare a lipsei tensiunii, a închiderii CLP-urilor şi de montare a clemelor scurtcircuitoarelor,
trebuie efectuate de către electricianul având minimum grupa a III-a de autorizare.
Ambii electricieni trebuie să cunoască perfect manevra ce urmează a fi executată şi răspund solidar de
corectitudinea executării acesteia.
În cazul manevrelor, în care acţionarea aparatelor de comutaţie se face de la distanţă (din camera de
comandă) se admite ca responsabilul de manevră, să realizeze această acţionare, executantul de manevră
verificând la faţa locului acţionarea corectă a aparatelor de comutaţie manevrate.
Personalul care participă la manevră, trebuie să utilizeze mijloacele individuale de protecţie.
Manevrele de debroşare şi broşare a întrerupătoarelor montate pe cărucior trebuie să se execute în
următoarele condiţii:
a) utilizarea căştii de protecţie a capului, mănuşilor electroizolante şi a încălţămintei electroizolante de
protecţie;
b) utilizarea pentru manevre numai a dispozitivului special prevăzut de fabricant în acest scop.
Manevrarea sub tensiune a siguranţelor de joasă tensiune este permisă numai în cazurile în care nu există
pentru elementul protejat prin siguranţele respective un întrerupător (separator, contactor, etc) propriu circuitului
respectiv, care să permită întreruperea tensiunii numai la elementul în cauză, astfel încât manevrarea siguranţelor
să se facă fără tensiune.
Este interzisă manevrarea siguranţelor de înaltă tensiune sub tensiune.
Manevrarea siguranţelor de jt tip MPR trebuie efectuată de un electrician al formaţiei având minimum grupa
a II-a de autorizare, utilizând casca de protecţie a capului cu vizieră de protecţie a feţei, mâner pentru acţionarea
siguranţelor cu manşon de protecţie a braţului şi echipament individual de protecţie confecţionat numai din bumbac
(fire naturale 100%). În cazul în care manevrarea siguranţelor de tip MPR se execută de către un singur electrician
acesta trebuie să deţină grupa minimă de autorizare IV.
Verificarea lipsei tensiunii şi montarea scurtcircuitoarelor pentru zona de lucru se execută de către un
electrician având minimum grupa a III-a de autorizare, care trebuie să respecte prevederile normelor specifice.
Acesta este şeful de lucrare sau un alt membru al formaţiei de lucru. Supravegherea operaţiilor de montare
a scurtcircuitoarelor trebuie să se asigure de un electrician având minimum grupa a II-a de autorizare.
Verificarea lipsei tensiunii şi montarea scurtcircuitoarelor pentru zona de lucru se execută de către un
electrician având minimum grupa a III-a de autorizare, care trebuie să respecte prevederile normelor specifice.
Acesta este şeful de lucrare sau un alt membru al formaţiei de lucru. Supravegherea operaţiilor de montare a
scurtcircuitoarelor trebuie să se asigure de un electrician având minimum grupa a II-a de autorizare.
Verificarea lipsei tensiunii şi montarea scurtcircuitoarelor în instalaţiile electrice cu supraveghere, servite
operativ de către un singur electrician, se fac de către acesta, supravegheat de către şeful de lucrare care urmează
a fi admis la lucru sau de către un alt electrician din unitatea (subunitatea) de exploatare având minimum grupa a II-
a de autorizare.
În cazul în care manevrele în instalaţiile electrice fără supraveghere se realizează de către un singur
electrician având minimum grupa a IV-a de autorizare, verificarea lipsei tensiunii şi montarea scurtcircuitoarelor se
execută de către şeful de lucrare care urmează a fi admis la lucru sau un alt electrician din unitatea (subunitatea) de
exploatare având minimum grupa a II-a de autorizare.
Lucrările pentru prevenirea şi remedierea urmărilor incidentelor (deranjamentelor) în instalaţiile electrice
trebuie să se execute de către personalul de servire operativă a instalaţiilor respective în baza atribuţiunilor de
serviciu, de către personalul întreţinere în baza autorizaţiei de lucru (A.L.) , instrucţiuni tehnice interne de protecţia
muncii (I.T.I. – P.M.) sau dispoziţie verbală (D.V.).
 Manevrele în instalaţiile electrice se execută în baza foilor de manevră (FM) în conformitate cu prevederile
RGM –PE 118 şi a Normelor specifice de securitate a muncii pentru transportul şi distribuţia energiei electrice.
7.6. Admiterea la lucrare
Admiterea la lucrare este una din cele mai importante măsuri organizatorice, decisivă în ceea ce priveşte
accesul în instalaţii.
Admiterea la lucrare trebuie să se facă după realizarea efectivă a măsurilor tehnice de protecţie a muncii la
instalaţia la care urmează a se lucra. În acest scop admitentul şi şeful de lucrare trebuie să verifice corespondenţa
măsurilor tehnice dispuse prin autorizaţia de lucru cu cele realizate şi să confirme prin semnare în autorizaţia de
lucru. Admiterea la lucrare a şefului formaţiei de lucru se consideră terminată după ce au fost luate toate măsurile
tehnice dispuse.
Gradul de complexitate al instalaţiilor, periculozitate, importanţa succesiunii manevrelor în instalaţii impun
condiţii deosebite pentru personalul care lucrează în instalaţii electrice.
Electricienii care îşi desfăşoară activitatea în instalaţii electrice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie apţi din punct de vedere fizic şi psihic şi să nu aibă infirmităţi care ar stânjeni activitatea
specifică sau care ar putea conduce la accidentarea lor sau a altor persoane;
b) să aibă aptitudini pentru ocupaţia sau/şi funcţia ce urmează a le fi încredinţate, corelat cu
complexitatea şi nivelul de tehnicitate a instalaţiilor pe care urmează a le servi;
c) să posede calificarea profesională şi îndemânarea necesare pentru lucrările ce li se încredinţează,
corespunzător funcţiei sau ocupaţiei deţinute sau pe care urmează să o deţină;
d) să cunoască, să-şi însuşească şi să respecte prevederile normelor de securitate a muncii,
tehnologiile, instrucţiunile şi procedurile care privesc funcţia lor şi locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea;
e) să cunoască procedeele de scoatere de sub tensiune a persoanelor electrocutate şi de acordare a
primului ajutor.
Tinerii sub 18 ani nu vor fi introduşi în formaţii şi nu vor prim sarcina executării unor lucrări cu risc electric.
Starea sănătăţii (din punct de vedere fizic şi psihic) se constată prin examen medical efectuat în unităţile
sanitare de specialitate, conform “Normelor tehnice privind examenul medical al persoanelor ce urmează a fi
încadrate în muncă şi controlul periodic al acestora”, elaborate de ministerul de resort.
Starea sănătăţii (din punct de vedere fizic şi psihic) se constată prin examen medical efectuat în unităţile
sanitare de specialitate, conform “Normelor tehnice privind examenul medical al persoanelor ce urmează a fi
încadrate în muncă şi controlul periodic al acestora”, elaborate de ministerul de resort. Examinarea medicală se
efectuează, ca urmare a cererii unităţilor (subunităţilor), la angajare, periodic şi ori de câte ori conducerea subunităţii
apreciază ca fiind necesară.
Examinarea psihologică se efectuează obligatoriu la angajare, la o periodicitate de maximum 3 ani şi la
cererea unităţilor (subunităţilor) sau a inspectorilor de muncă.
Electricienii prestatori de servicii (liberii profesionişti) trebuie să efectueze examenul psihologic anual.
Examinarea psihologică trebuie să stabilească aptitudinile, temperamentul şi caracterul persoanei în cauză,
respectiv capacitatea acesteia de a corespunde specificului activităţii, nivelului de tehnicitate şi complexităţii
instalaţiilor servite.
Examinarea psihologică trebuie să se efectueze conform psihoprofesiogramelor, pe baza unor teste
psihologice predictive pentru selecţia şi orientarea profesională întocmite de specialişti în domeniu în laboratoarele
specializate şi, după caz, abilitate.
Nivelul de calificare profesională şi de cunoaştere profesională a normelor de securitate a muncii, inclusiv de
acordare a primului ajutor în caz de electrocutare, se constată prin examen la angajare şi se verifică, prin examen,
anual.
Examinarea se efectuează de către comisii, numite prin decizii, ale conducătorului unităţii sau de către
persoane fizice sau juridice abilitate pentru prestări de servicii de către MMSS.
Comisiile constituite în vederea examinării nivelului de cunoştinţe profesionale şi ale prevederilor de
protecţie a muncii trebuie să conţină cel puţin un cadru tehnic cu pregătire superioară (subinginer sau inginer) în
domeniul electroenergetic, electrotehnic sau electromecanic şi o persoană abilitată de MMSS prin cursuri de formare
în domeniul protecţiei muncii.
În sistemul energetic selecţia personalului are un rol deosebit, fiind o componentă decisivă a
managementului şi securităţii în muncă. Disciplina este o condiţie a desfăşurării unei activităţi normale şi eficiente şi
este foarte importantă stabilirea clară a atribuţiunilor de serviciu conform fişei postului.
În acelaşi timp trebuie să existe o compatibilitate deplină între cerinţele postului şi aptitudinile profesionale şi
calităţile fizico-psihice ale electricianului.
Ghidul cadru privind fişa postului, monografia profesională şi psihograma prezentate în continuare pot fi
punctul de plecare în adoptarea unei soluţii optime de selecţie a personalului.
7.7. Metode şi mijloace de protecţie împotriva incendiilor , exploziilor şi accidentelor generate de
încărcări electrostatice
Formarea şi acumularea încărcărilor electrostatice reprezintă fenomene de sistem sau de asociaţie cu
apariţia unei sarcini electrice pe suprafaţa unui corp izolant sau izolat din punct de vedere al conductibilităţii
electrice .
Cele mai frecvente moduri de electrizare a corpurilor sunt : frecarea , contactul direct , influenţa , acţiunea
electrochimică şi acţiunea fotoelectrică .
Cunoaşterea nivelului de încărcare electrostatică este indispensabilă pentru stabilirea unor măsuri şi
mijloace de combatere a electricităţii statice . Gradul de încărcare electrostatică poate fi definit printr-o serie de
parametri : rezistenţa electrică superficială şi de volum , conductivitatea , permitivitatea , sarcina electrică ,
intensitatea câmpului electric şi potenţialul electrostatic .
Nivelul riscului generat de încărcările electrostatice într-o zonă de lucru se apreciază în funcţie de energia
minimă de aprindere astfel :
 - foarte redus ≥ 100 mJ
- redus – 50 – 100 mJ
- mediu 10 – 50 mJ
- mare 0,1 – 10 mJ
- foarte mare ≤ 0,1 mJ
Pericolul de explozie şi ⁄ sau incendiu depinde de viteza şi de modul de manipulare a lichidelor prin conducte
sau instalaţii pe timpul desfăşurării operaţiunilor de alimentare , golire , transport şi distribuţie .
Cunoscând una din cele două mărimi se poate uşor determina sarcina , permitivitatea , forţa sau densitatea
de sarcină . Cauza principală pentru care se operează cu aceste mărimi (în special potenţialul) este posibilitatea
aprecierii riscului de iniţieri de incendii sau explozii din cauze electrostatice .
În măsurători se folosesc în mod curent intensitatea câmpului electric şi potenţialul electrostatic
Principalele materiale şi substanţe utilizate frecvent , susceptibile să formeze şi să acumuleze sarcini
electrostatice sunt : ( conform D.G.P.S.I.- 004 )
- solide : cauciucul natural şi sintetic , masele plastice , fibrele artificiale , textilele pe bază de lână , fibrele
artificiale , hârtia , sticla , sulful , răşinile sintetice , unele răşini naturale ( chihlimbarul )
- lichide : sulfura de carbon , eterul , benzina , hidrocarburile , esterii , hidrocarburile clorurate , cetonele
inferioare şi alcoolii
- gaze ( vapori ) : dioxidul de carbon , metanul , propanul , etanul , butanul , acetilene şi hidrogenul
Principalele operaţiuni cinetice pe timpul cărora pot să apară încărcări electrostatice sunt :
- încărcare , descărcare , umplere , golire , transvazare , alimentare .
- amestecare , malaxare , agitare , barbotare , omogenizare
- filtrare , separare , sortare , cernere , centrifugare
- ventilare , exhaustare , desprăfuire , aerisire , vacuumare
- pulverizare , injectare , dispersare , stropire ,purjare , refulare
- frecare , angrenare , transmisie
- spălare , curăţare , purificare , ambalare
- transport , vehiculare , manipulare
- polizare , şlefuire , sablare
- rulare , derulare , lipire , dezlipire
- măcinare , concasare , sfărâmare
Principalele procese tehnologice în care sunt prezente materiale şi substanţe cu capacitate ridicată de
încărcare electrostatică sunt :
- fabricarea firelor şi fibrelor textile
- fabricarea foliilor de polietilenă sau de policlorură de vinil
- fabricarea pulberilor pentru explozivi
- egrenarea bumbacului
- fabricarea hârtiei şi imprimarea acesteia
- fabricarea cauciucului şi produselor de cauciuc
Electricitatea statică poate provoca incendiu sau explozie urmată sau nu de incendiu , în cazul îndeplinirii
simultane a următoarelor condiţii :
a) existenţa materialului combustibil sau a atmosferei explozive
b) deplasarea sarcinilor cu apariţia descărcărilor disruptive
c) energia eliberată prin descărcare să fie mai mare decât energia minimă pentru aprinderea
materialului combustibil sau a atmosferei explozive
În cazul în care atmosfera din spaţiile închise este uscată artificial , prin sisteme de încălzire sau ventilare cu
aer uscat apar condiţii favorizante încărcărilor electrostatice ce pot provoca incendii sau explozii , implicit şi
accidente .
Pericolul de explozie poate să apară la manipularea substanţelor combustibile sau oxidabile , dacă acestea
se prezintă sub formă de dispersie fină de gaze , vapori , ceaţă ( particule fine de lichide ) sau prafuri ( particule fine
de solid , respectiv aerosoli ) atunci când concentraţia acestora în amestec cu aerul se află între limitele de explozie
şi când există un potenţial electrostatic egal sau mai mare decât energia minimă de aprindere a unor substanţe
combustibile din mediul respectiv.
Scânteile electrice care provin din diferenţe de potenţial inferioare nivelului de 350V sunt considerate
nepericuloase datorită insuficienţei căldurii la vârfurile scânteilor .
Prevenirea şi combaterea electricităţii statice poate fi realizată :
- prin preîntâmpinarea formării sarcinilor electrostatice
- prin facilitarea scurgerii rapide de pe corpul în cauză
Preîntâmpinarea formării sarcinilor electrice este foarte greu de realizat , neprezentând garanţie de
funcţionare în timp , deoarece o mică modificare în compoziţia corpurilor poate altera complet rezultatele .
Majoritatea metodelor de eliminare sau reducere a nivelului de încărcare electrostatică se bazează pe
facilitatea scurgerii în timp util a sarcinilor astfel încât să se evite acumularea lor şi creşterea potenţialului până la
valori periculoase .
Problema de fond constă în schimbarea raportului valoric între viteza de formare a sarcinilor şi viteza de
disipare a lor , creându-se condiţii ca scurgerea sarcinilor electrice să se realizeze mai repede decât formarea lor .
Metodele , tehnicile şi mijloacele de eliminare a electricităţii statice trebuie să realizeze cel puţin unul din
următoarele deziderate :
- facilitatea scurgerii la pământ a sarcinilor statice de pe corpurile încărcate
- creşterea conductibilităţii electrice superficiale sau de volum a corpurilor
- creşterea conductibilităţii electrice a mediului ( aerului ) în zona din jurul corpurilor încărcate
 În funcţie de caracteristicile proceselor tehnologice şi de capacitatea de reacţie a operatorilor , cele mai
eficiente soluţii care conduc la dispersia electricităţii statice sunt :
a) legarea la pământ ( sisteme echipotenţiale )
La o valoare a rezistenţei de scurgere a sarcinilor electrice mai mică de 106 ohmi , pentru majoritatea
substanţelor inflamabile se elimină posibilitatea formării sarcinilor electrostatice mari şi se consideră realizată
legarea la pământ . În locurile în care se manipulează substanţe explozive , valorile limită care se aleg sunt de
ordinul 104 – 105 ohmi pentru rezistenţa de scurgere a sarcinilor electrice .
Este obligatoriu să fie legate la pământ :
- construcţiile metalice , echipamentele , rezervoarele , conductele , utilajele şi instalaţiile ( pentru amestec
valţurile, calandrele , maşinile de extrudare sau injecţie ) care vehiculează material şi substanţe ce produc
electricitate statică .
- elementele bune conducătoare de electricitate care nu participă direct la procesul tehnologic
- părţile metalice ale echipamentelor electrice ale instalaţiilor , utilajelor , încărcătoarelor şi cisternelor ,
inclusiv ale şinelor de cale ferată de la rampele de încărcare – descărcare .
Atunci când continuitatea tubulaturii metalice este întreruptă prin burdufuri din materiale textile sau plastice
se prevăd sisteme de echipotenţializare între tronsoanele bune conducătoare de electricitate .
Conductele şi recipientele racordate la gurile de aspiraţie fixe sau mobile , precum şi filtrele sau ciururile
care intră în contact cu o substanţă capabilă să acumuleze sarcini electrostatice în timpul unui proces de fabricaţie ,
stocare sau al operaţiunii de transvazare , trebuie să fie legate între ele ( pentru a se asigura echipotenţialitatea )
precum şi la pământ .
b) reducerea frecărilor între corpurile ( suprafeţele ) aflate în contact , realizate prin diminuarea presiunii
exercitate pe corpuri .
c) neutralizarea sarcinilor electrostatice înmagazinată pe corpurile
neconductoare realizată prin :
- ionizarea permanentă a atmosferei
- inducţie electrostatică
- umidificarea atmosferei
Ionizarea atmosferei poate fi realizată fie cu un generator de câmpuri electrostatice foarte intense( create în
apropierea mediului încărcat electrostatic ) fie cu neutralizatori radioactivi cu radiaţii tip α sau β .
Inducţia electrostatică se realizează cu dispozitive care formează un câmp electrostatic autoindus ( nu este
recomandată utilizarea dispozitivelor în atmosfere inflamabile sau explozive ) .
d) umidificarea atmosferei este recomandată în cazul operaţiunilor de fabricaţie sau de manipulare prin
acest procedeu . S-a constatat experimental că la umidităţi de 75 – 80 % marea majoritate a substanţelor nu se mai
încarcă electrostatic. Mărirea umidităţii se poate obţine prin injecţie de abur umed de joasă presiune. Deseori ( în
cazul corpurilor solide ) pentru umezire se foloseşte apă pulverizată. Prin această metodă se poate reduce
rezistenţa superficială de la 1013 până la 1011 Ω valori la care electrizarea este aproape complet evitată . Metoda
este specifică solidelor dar se aplică şi la lichide . În acest caz trebuie foarte multă atenţie pentru că poate deveni
periculoasă în special în cazul produselor petroliere care se electrizează mult mai puternic când conţin apă , decât
atunci când sunt în stare pură .
e) mărirea conductivităţii corpurilor izolante ( textile , cauciuc , mase plastice , hârtie , lichide pure ) poate fi
făcută în masa lor sau superficial prin adaosul sau aplicare pe suprafaţa acestora , a unor produse antistatice cum
sunt compoziţiile organice azotate , derivaţii acidului fosforic .
Pentru ca un antistatizant să fie bun trebuie ca aplicarea să fie simplă , să nu atace materialul pe care se
aplică , să nu se distrugă în timpul lucrului , să nu afecteze coeficienţii de frecare , perioada de aplicare să fie cât
mai mare .
Antistatizantele folosite la corpurile solide conţin de regulă negru de fum , glicerină şi carbonat de calciu . Se
mai utilizează şi alte procedee de eliminarea electricităţii statice de pe corpurile solide dar cu eficienţă mai redusă :
- mărirea capacităţii sistemului , conducând la micşorarea potenţialului
- micşorarea vitezelor de circulare
- confecţionarea suprafeţelor de frecare din materiale omogene
- confecţionarea pardoselilor şi acoperirilor de pardoseli din materiale care să faciliteze scurgerea sarcinilor
electrostatice la pământ .
Soluţiile pentru dispersia electricităţii statice prezentate trebuie în mod obligatoriu să fie dublate de măsuri
tehnico-organizatorice stabilite urmare a unei analize detaliate care să cuprindă :
- identificarea operaţiunilor şi instalaţiilor care conduc la formarea şi acumularea sarcinilor electrostatice
- cunoaşterea proprietăţilor fizico-chimice ale materiilor prime şi materialelor folosite
- evaluarea valorilor tensiunilor de încărcare
- evaluarea mediului în care se lucrează
- modul de manipulare a materialelor
- controlul eficacităţii acestor măsuri .
Măsurile tehnico-organizatorice rezultate în urma analizei trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
- să fie în concordanţă cu caracteristicile specifice ale construcţiilor , instalaţiilor utilajelor pentru care sunt
adoptate
- să aibă la bază calcule , determinări , metode şi experimentări ştiinţifice
- să aibă cea mai mare eficienţă pentru limitarea acumulării sarcinilor
electrostatice
- să fie în concordanţă cu noutăţile în domeniu .
7.8. Primul ajutor în caz de accidentare datorită curentului electric
Limite maxime admise pentru curent şi tensiune
 Prin electrocutare se înţelege totalitatea tulburărilor provocate de trecerea curentului electric prin corp,
urmare a contactului direct sau indirect cu un conductor electric.
Se foloseşte termenul de electrocuţie în cazul leziunilor mortale şi de electrocutare pentru leziunile
compatibile cu viaţa. Electrocutările sunt însoţite întotdeauna de arsuri şi răni deschise, funcţionarea anormală a
respiraţiei sau a inimii, în majoritatea cazurilor urmată de pierderea cunoştinţei. Electrocutările pot fi urmate şi de
accidente de altă natură – răniri, loviri, fracturi,etc.
Accidentele se pot produce fie prin atingere directă de tip bifazic (bipolar) corpul devenind astfel un şunt, fie
de tip monofazic (unipolar) când corpul se interpune între două conductoare electrice sau între un conductor electric
şi pământ.
Accidentele se pot produce şi prin atingere indirectă ca în cazul inducţiei, când un conductor electric din
apropierea unui curent electric cu potenţial ridicat prezintă un curent de autoinducţie (contactul cu accidentatul,
atingerea apei în care au căzut fire electrice, etc.)Primul caz de electrocuţie accidentată a fost semnalat în 1897.
Toate sistemele de protecţie împotriva electrocutărilor iau în calcul limitele admise pentru curenţi prin corpul
uman, tensiunile de lucru, tensiunile de atingere şi de pas, tensiunile prin cuplaj inductiv în vederea realizării
protecţiei împotriva electrocutărilor în instalaţiile electrice de curent continuu şi de curent alternativ de frecvenţă
industrială.
Astfel pentru proiectarea şi stabilirea unor sisteme de protecţie împotriva electrocutărilor limita maximă
admisă a impedanţei totale a corpului uman, Z (se poate considera egală cu rezistenţa ohmică a corpului, R )
este:
Zh  R = 1000 Ω în cazul protecţiei împotriva electrocutărilor prin atingere directă.
Zh  R = 3000 Ω în cazul protecţiei împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă.
În cazul protecţiei împotriva curenţilor capacitivi se consideră următoarele limite maxime admise ale
curenţilor prin corpul omului, pentru un timp mai mare de 3 secunde.
30 mA dacă se consideră R = 0 Ω
10 mA dacă se consideră R = 3000 Ω
Limitele maxime admise ale curenţilor prin corpul omului I , considerate în calcule pentru stabilirea unor
sisteme de protecţie împotriva electrocutărilor sunt stabilite funcţie de felul curentului, numărul sistemelor de
eliminare a defectului şi în funcţie de timpul de întrerupere la protecţia de bază t stabilit conform documentaţiilor
specifice.
Tensiunile de lucru ale instalaţiilor şi echipamentelor sunt conform STAS – 930-75 cu excepţia
echipamentelor electrice portabile, corpurilor de iluminat şi utilajelor mobile de sudare.
Limita maximă admisă a tensiunii de lucru printre echipamentele electrice portabile folosite în medii
periculoase şi foarte periculoase este stabilită în funcţie de măsura de protecţie aplicată împotriva electrocutărilor
prin atingere indirectă şi de tipul reţelei în care se poate aplica măsura de protecţie respectivă (STAS 2612-87).
Nr. Măsura de protecţie aplicată Tipul reţelei Tensiunea de lucru
crt. de maximă admisă(V)
alimentare
1. Separare de protecţie T sau I 400
2. Izolaţie suplimentară de protecţie (cu dublă izolare) T sau I 400
3. Egalizarea potenţialelor T sau I 400
4. Izolaţie întărită şi tensiune redusă T sau I 50
5. Tensiune redusă + izolaţie de lucru T sau I 24
6. Legarea la nul (TN) sau la pământ (TT)+echipament T 400
electroizolant
Pentru lucrul în mediul minier (la suprafaţă sau subteran) sunt prevederi specifice.
Limita maximă admisă a tensiunilor de atingere şi de pas pentru instalaţiile şi echipamentele de joasă
tensiune sunt stabilite în funcţie de categoria reţelei de alimentare, de zona de amplasare a echipamentului
(instalaţiilor) şi de timpul de întrerupere în caz de defect.. Limitele sunt stabilite ţinând seama că în toate situaţiile se
prevede un sistem de eliminare a defectului cu respectarea prevederilor din STAS 6119-79 şi STAS 6616-83 privind
condiţiile de întrerupere în caz de defecte şi de dimensionare a instalaţiilor de protecţie.
Limita maximă admisă a tensiunilor de atingere şi de pas pentru echipamentele (instalaţiile) de înaltă
tensiune este stabilită în funcţie de tipul echipamentului (instalaţiei electrice), de zona de amplasare, de tipul reţelei
şi de timpul de întrerupere în caz de defect. Limitele sunt stabilite ţinând seama că în toate situaţiile se prevede cel
puţin un sistem de eliminare a defectului cu respectarea prevederilor STAS 7334-83 privind condiţiile de întrerupere
în caz de defect şi de dimensionare a instalaţiilor de protecţie.
În instalaţiile electrice există pericolul de electrocutare dacă se execută lucrări în aceste instalaţii sau în
vecinătatea lor fără respectarea normelor de protecţia muncii.
Intervenţia imediată şi competentă în cazul unui accident, salvează accidentatul, mai ales în cazul unei
electrocutări.
Personalul încadrat în muncă indiferent de funcţie este obligat să cunoască cel puţin următoarele măsuri
imediate necesare a fi luate: readucerea la viaţă a unei persoane care a fost electrocutată sau asfixiată, primul ajutor
în caz de stop cardiorespirator, oprirea unei hemoragii care însoţeşte o fractură, transportarea corectă a unui rănit,
luarea primelor măsuri în caz de incendiu sau avarii.
Rapiditatea cu care se intervine în operaţia de salvare prin respiraţie artificială trebuie să ţină seama
permanent de următoarele reguli:
 intervenţia după un minut creează şanse de salvare 95%;
 intervenţia după două minute creează şanse de salvare 90%;
 intervenţia după patru minute creează şanse de salvare 50% ş.a.m.d.
 Operaţia de respiraţie artificială nu poate fi întreruptă decât de medic, singurul care poate hotărî asupra stării
accidentatului. Operaţia se va prelungi până readucerea la viaţă a victimei sau până la ordonarea întreruperii ei de
către medic.
Supravegherea după readucerea la viaţă a accidentatului este obligatorie în aşa fel, încât să se poată
acţiona în caz de nevoie.
Metodele de respiraţie artificială
Printre metodele de respiraţie artificială se citează:
1. reanimarea cardiorespiratorie, respiraţia gură la gură şi masajul cardiac extern.
2. metoda Sylvester.
3. metoda Schaefeer.
4. respiraţia artificială prin insuflare cu aparate mecanice.

VERIFICAŢI-VĂ CUNOŞTINŢELE
1. Ce este rezistenţa de dispersie a unei instalaţii de legare la pământ?
2. Ce fel de măsuri de protecţie se aplică împotriva electrocutării prin atingere directă?
3. Enumeraţi măsurile tehnice care pot fi folosite împotriva electrocutării prin atingere directă?
4. Când se consideră o instalaţie sau echipament electric scoase de sub tensiune?
5. Ce mijloace de protecţie electroizolante cunoaşteţi?
6. Care sunt mijloacele tehnice pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă?
7. Cum se realizează separarea de protecţie?
8. Care sunt obligaţiile celui care proiectează, produce sau livrează un echipament electric /instalaţie de clasa III-a
de protecţie?
9. Ce documente trebuie să existe la exploatarea echipamentului electric?
10. Ce condiţii trebuie să împlinească electricienii care îşi desfăşoară activitatea în instalaţii electrice?