Descoperiri importante in electrotehnica

☉ Nicolae Vasilescu-Karpen (1870-1964) - primul rector al Școlii Politehnice

din București, eminent profesor și savant în domeniul fenomenelor electromagnetice,
cu o teză de doctorat referitoare la câmpul magnetic al corpurilor încărcate cu sarcină
electrică aflate în mișcare, citată și astăzi în bibliografiile privind teoria relativității.

☉ Constantin Budeanu (1886-1959) - renumit profesor de electricitate care a elaborat

teoria fenomenelor reactive și deformante în rețelele electrice, impunând-o pe plan
internațional, reprezentant activ și deosebit de apreciat al țării noastre în Comisia
Electrotehnică Internațională (CEI), în cadrul căreia a condus Subcomitetul pentru
fenomene reactive și deformante.

☉ Ion S. Gheorghiu (1885-1968) - profesor de Mașini electrice, autor al primului Tratat

de Mașini Electrice în limba română, cel care a elaborat în 1914-1915 primul proiect
de electrificare a căii ferate Ploiești-Brașov.

☉ Alexandru Popescu (1900-1974) - profesor de Electrotehnică și de Măsurări

electrice, a proiectat și realizat laboratoarele de Mașini electrice, de Măsuri electrice,
de Încercări Industriale și de Înaltă Tensiune din localul Polizu din București; a
înzestrat prin strădanii deosebite Facultatea de Electrotehnică cu o bibliotecă bogată
de specialitate care actualmente face parte din patrimoniul național.

☉ Remus Răduleț (1904-1985) - profesor de teoria electromagnetismului, autorul

axiomatizării acestei știinte, cu contribuții remarcabile în teoria electrodinamicii
relativiste și teoria mărimilor fizice primitive, inițiatorul imensei enciclopedii tehnice
intitulate „Lexiconul tehnic român”, președinte al Comisiei Electrotehnice
Internationale (CEI), creatorul școlii românești de Bazele Electrotehnicii.
 Lucruri generale despre electrotehnica
1.

Electrotehnica este o disciplină a științelor tehnice care studiază aplicațiile

fenomenelor electromagnetice, precum și o ramură a industriei care aplică aceste
fenomene.
Termenul de electrotehnică sau electricitate tehnică a fost introdus de Werner von
Siemens în anul 1880, an care marchează desprinderea și evoluția electrotehnicii ca
ramură de sine stătătoare a fizicii, având numeroase aplicații industriale și aducând un
aport important la dezvoltarea tehnicii în general.
Prin impulsurile date de răspândirea curentului electric electrotehnica a adus cu sine
mutații importante în industrie și viața socială. Astfel extragerea de materii prime a
fost așezată pe noi baze (de exemplu extragerea aluminiului); prin folosirea
mecanizării, automatizării și robotizării a crescut productivitatea muncii; agricultura
folosește instalații electrice de irigat, de fabricarea îngrășămintelor chimice și multe
altele; transporturile, în special cele feroviare, au devenit mult mai rentabile.
În ceea ce privește folosirea electrotehnicii de către mass-media, ea este primordială.
Fără ea nu ar fi existat cinematograful, radioul și televiziunea.
Totodată electrotehnica a stat la baza dezvoltării altor discipline tehnice de sine
stătătoare cum sunt telecomunicațiile, electronica, automatizarea și informatica.
 Materiale dielectrice

Materialele dielectrice sunt materiale care se caracterizeaza prin stari de

polarizatie electrica, adica acea stare in care apar momente electrice ale unitatii
de volum diferite de zero. Starea de polarizatie electrica inseamna concentrarea
de sarcini electrice opuse in zone invecinate. Starea de polarizatie poate fi:
-permanenta daca nu depinde de intensitatea locala a campului electric;
-temporara daca este produsa si depinde de un camp electric local aplicat din exterior
(indusa de un camp exterior);
-cvasipermanenta intalnita la electreti. Acestia sunt creati prin tratament termic in
prezenta unui camp electric (termoelectreti) sau prin iluminare in prezenta campului
electric (fotoelectreti).
Ebonita este un material solid electroizolant și anticoroziv, obținut
prin vulcanizarea cauciucului natural cu sulf, având diferite întrebuințări în industrie.
Este unul din primii polimeri folosiți pe scară largă la producerea discurilor
de gramofon, și în multe alte domenii, de exemplu la fabricarea unor subansamble
componente ale prizelor, întrerupătoarelor și ale instrumentelor muzicale. Un rol
important îl mai are și azi în cazul aplicațiilor din învățământ la demonstrarea
existenței sarcinii statice.

Mica este un mineral din grupa silicaților cu un sistem de cristalizare monoclinic, cu

o structură chimică complexă, care se substituie frecvent dar rămân în raport constant
cu ceilalți atomi. Mica are o duritate redusă 2, paralel cu planurile de suprafață a
mineralului, pe când în alte direcții duritatea este 4. Culoarea mineralului este variată,
alb, roz,verde, brun, până la negru, urma fiind albă.
Utilizare:
Datorită clivajului bun de-a lungul foilor de mică, mica se poate desface în foițe
subțiri transparente, datorită rezistenței la temperaturi mari, foile de mică sunt folosite
ca înlocuitor de sticlă la vizorul cuptoarelor din topitorii metalurgice.
Mica și micanitul sunt folosite ca izolator electric, la semiconductori, condensatoare,
cabluri coaxiale, electrozi, mica rezistă la temperaturi de peste 600 °C.
Prin acoperirea mineralului cu un strat de bioxid de siliciu sau oxid de titan ca straturi
de interferență, a fost folosit pentru producerea lacurilor de automobile, cosmetică, ca
și în industria navală.

Fibrele
Polimerii sunt substanţe ce conţin molecule mari, alcătuite la rîndul lor din multe
unităţi repetitive de mici dimensiuni, numite monomeri sau meri. Numărul de unităţi
structurale repetitive dintr-o moleculă mare reprezintă gradul de polimerizare.
Materialele cu un grad ridicat de polimerizare sunt cunoscute sub numele de polimeri
înalţi. Aceştia pot fi homopolimeri: polimeri la care există o singură unitate
structurală repetitivă de acelaşi fel şi copolimeri, care sunt formaţi din mai multe
unităţi structurale repetitive diferite.
Fibrele poliamidice (nylon, rilsan, relon, capron, perlon etc.) au o culoare alb-crem
dar pot fi vopsite cu uşurinţă, sunt lucioase, dar se pot şi matisa. Sunt fibre uşoare,
avînd masa specifică de 1,14 g/cm3.
Higroscopicitatea este redusă, în condiţii de temperatură şi umiditate relativă
normale, absorbind apa în proporţie de 3,8-4%.
În apropriere de flacără, încep să se contracte şi să se topească, în flacără ard încet, cu
topire iar la scoaterea din flacără se sting destul de repede, emanînd un fum alb şi un
miros diferit în funcţie de natura polimerului de bază: miros de ţelină sau de
lumînare. Produsul arderii are aspectul unei gămălii tari, mai mult sau mai puţin
negră. La o temperatură de peste 230°C se distrug.
La temperatură normală, sunt foarte stabile la acţiunea microorganismelor şi a
majorităţii agenţilor chimici, însă nu sunt stabile la acizii minerali concentraţi şi se
dizolvă în fenol şi acid formic.

Emailul  este o masă anorganică solidă și dură de smalț translucid sau

chiar transparent obținută prin adăugarea unei pulberi de sticlă la o suprafață solidă
urmată de încălzirea ansamblului la temperaturi cuprinse între 750 și 850 grade
Celsius, până la topirea sticlei și aderarea sa definitivă la suprafața respectivă.
Emailul, care seamănă la aspect atât cu sticla cât și cu ceramica, fiind chimic și
mecanic extrem de asemănător cu ambele (adică aproape inert și foarte dur), conferă
materialului pe care îl acoperă protecție chimică, izolare electrică și mecanică
superioare, respectiv un aspect decorativ deosebit de atrăgător.
 Despre electronica

Electronica reprezintă o disciplină din domeniul fizicii aplicate care se ocupă cu

studiul dispozitive electronice și al circuitelor care includ aceste elemente (circuite
electronice), folosite în procese de comandă, reglare, măsurare etc.
Conform unei alte definiții electronica este o ramură tehnică bazată pe proprietățile,
comportarea și controlul electronilor. Este considerată o parte a electrotehnicii,
tehnicile electronice aplicându-se în cele mai diverse domenii de activitate, cum sunt
industria, comunicațiile, apărarea militară și distracțiile. Echipamentul electronic se
folosește în sisteme electrice industriale de comandă, control, măsură și la centralele
electrice. Practic vorbind în viața modernă electronica este omniprezentă.

Istoria electronicii pornește de la descoperirea lui Edison în 1883, care a observat că

în anumite condiții curentul electric ar trece prin vid. A experimentat acest lucru
folosind o lampă electrică vidată (bec) în care a introdus un electrod de metal (o placă
metalică). Dacă electrodul devenea electric pozitiv față de filamentul lămpii, apărea
un curent electric ce străbătea spațiul vid dintre filament și electrod.
 Materiale utulizate in electronica si electronica

Noțiuni generale
Așa cum propietațile mecanice ale materialelor depind de mobilitatea atomilor și a
moleculelor (acestea determină structura substanței ) , tot astefel mobilitatea
particulelor încărcate cu sarcină electrică ( electroni și ioni) determină propietățile
electrice ale materialelor , prin mărimea numită conductivitate electrică.
Din acest punct de vedere materialele se împart în conductoare, izolatoare și
semiconductoare.
Materialele conductoare sunt materiale care conduc curentul electric.
Principalele materiale conductoare sunt metalele(care în timpul conducției nu suferă
modificari chimice) și electroliții.
Materialele conductoare metalice
-metale prețioase-argint, aur,platină
-cuprul și aliaje ale cuprului bronz, alamă ,nichelină,manganină.
-aluminiul și aliaje ale aluminiului.
-fierul și aliajele lui-fontă ,oțel 
-nichelul și metalele cu temperatură ridicată de topire-wolfram,molibden, tantal.

Materiale conductoare nemetalice (electroliți)

Materiale conductoare nemetalice 
Electroliții sunt materiale în stare lichidă care conduc curentul electric și care , în
cursul acestui proces,suferă modificări chimice.
Aceste materiale sunt -soluții în apă (de acid sulfuric, sare de bucătărie ), soluții în
alcool și soluții în amoniac.
Materiale Utilizate în Electrotehnică și Electronică
Electrotehnica este știința care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul
de vedere al aplicațiilor lor tehnică .
Electronica este știința care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii
a prticulelor încărcate electric; totodată ,electronica studiază și construcția
dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene.