Materiale Si componente electronice

Componenta cursului:
1. Materiale conductoare
2. Materialesi aliaje in electronica
3. Rezistoare electrice
4. Materiale si componente semiconductoare
5. Materiale electroizolante in camp electric
6. Caracteristicile materialelor electroizolante
7. Materiale electroizolante organice
8. Materiale electroizolante anorganice
9. Condensatoare
10. Materiale magnetice

Clasificarea materialelor pentru eletrotehnica si

electronica
Materiale conductoare. Se deosebesc prin valori
foarte inalte ale conductivitatii si sunt folosite ca
conductoare de current electric, pentru confectionarea
infasurari in masini, aparate electrotehnice si de
masurat, conductoare si cabluri pentru retele electrice,
pentru liniile de telecomunicatii etc.
Materiale electroizolante. Se deosebesc print
valori foarte mici ale conductivitatii electrice cauzate
de concentratie foarte joasa a purtatorilor de sarcina.
Mai sunt numile si dielectrici. Ei au un numar foarte
mic de sarcinii libere si ca urmare conducivitatea lor
difera de zero. Dielectricii sunt folositi la izvolarea
pieselor conductoare una de la alta si de la pamant, ce
se afla sub diferite potentiale, sau la crearea
capacitatilor in condensatoare.
Dielectricii tehnici pot fi in stare :
 gazoasa,
 lichida,
 solida.
Materiale electroizolante solide pot fi:
organici, anorganici si electronoorganici -
intremediari dupa componenta intre primii doi;
amorfi si cristalini, naturali, artifiviali si sintetici.
In materialile amorfe atomii si/sau moleculele
sunt distrinuite haotic in spatiu. De exemplu, sticle,
rasini.
In materiarile cristalie atomii si ionii sunt
arangati in spatiu intr-o orgine stricta. Materialele
ceramice reprezinta un amestic de faze cristaline si
faze amorfe.

Materiale semiconductoare. (sunt haracterizate de

valori intermideare ale conductivitatii electrice, iar
caracteristiciile lor speciale steu la baza fabricarii
defiritelor dispositive electronice.) Ocupa dupa
conductivitatea electrica valoarea intre conductoare si
dielectrici. Se intrebuinteaza pe larg in diverse ramuri
ale electrotehnicii: in tehnica telecomunicatiilor intr-o
larga scara de frecvente, in diferite instalatii
radioelectrice, in thenica curentilor de mare putere. Se
folosesc in redresoare, amplifiatoare etc.
Materiale magnetice. (au proprietatea de a
aplitifica campul magnetic in care sunt amplasate prin
urmare au perminititate magnetica (niu) inalta. Aceste
activitatea sunt folosite intr-un confictionarea circuitilor
magnetice in masini electrice, aparate de masurat,
transformatare, releie, intreruptoare si alte aparate
electrice. Dar si intr-un eclanarea campurilor magnetice
si in calitatea de magnetice permanenti.) Se deosebesc
prin capacitatea de a amplifica campul in care ele se
introduc, adica au o mare permeabilitate magnetica. Se
utilizeaza la executarea circuitelor magnetice in masini
electrice si transformatoare, la ecranarea campului
magnetici, in calitate de magneti permanenti, ce
formeaza in jurul sau camp magnetic.

Diagrama Energetica a Cristalului

(Structura atomului este formata din nucleu si electroni in situatie anumite
orbite stricte terminate intr-u fiecare element chimic. Pe fiecare orbita
electronul are o anumita valoare a energiei pe care in continuare o numind nivel
energetic intr-un corp solid invelisulele electronice ale atomilor formeaza
legaturi (mai des covalente) si ca urmare electronii respectivi intre in posesie
colectiva a corpului solid. In asa mod nivelurii lor energetice se suprapun
formand benzi energetice. Deosebind benzi energetice in care sunt situate
nivelurile energetice pe care pot sa se afle electronic in acest cristal. Aceste
benzi sunt separate prin benzi interzise, notalitazea benzilor energetice specific
pentru un cristal formeaza un ansamblu care este reprezentat prin diagramma
energetica a cristalului.
 Diagrama energetica a cristalului este o caracteristica fundamentasa din care
se pot obtine din exzemplu caracteristice optice, dielectrice ale cristalului.
Pentru o clasificarea a materialelor corpului solide cu un form carastericilor
electrice este sufficient sa fie analizata partea superiara a diagramei energetice
care cuprinde 3 benzi:
- Banda de valenta cu valoare maximasa Ev, care cuprinde nivelurile
electonilor de valenta cei care formeaza legaturile covalente;
- Banda de conductie, cu valoare minima Ec, in care o avem intr-o
distributie continua nivelurile energetice pe care se pot situa electronii care au
fost rupti din legaturile covalente, se pot deplasa liber prin interiorul cristalului
si realizeaza conductivitatea electrice a cristalului (purtator de sarcini)
- Banda de conductie, poate fi separata de banda de valenta prin banda
interzisa cu latimea Eg.)

Structura unui atom sparat este formata din nucleu si

electroni, care sun situati pe anumite orbite strict
determinate pentru elementul chimic. Fiecarei orbite ii
corespunde un nivel energetic, o valoarea a energiei
electronului. In cazul formarii unui corp solid din atomi
prin legaturi (mai des covalente) nivelurile energetice
din atomii separati se suprapun formand benzi
energetice. O banda energetica presupune un continuu
de valori a energiei pe care le poate capata electronul in
acest cristal. Benzile de valori admise sunt separate
intre ele prin benzi interzise.
Structura si dimensiunile benzilor energetice intr-
un cristal sunt reprezentate in diagrama energetica a
cristalului. Din punct de vedere a proprietatilor
electrice este importanta partea superioara a diagramei
energetice, care cuprinde trei benzi: banda de valenta,
cu valoarea maxima Ev, in care sunt situate nivelurile
energetice ale electronilor de valenta, care formeaza
lehaturile covalente; banda de conductie, cu valoarea
minima Ec , in care sunt situate nivelurile energetice ale
electronilor, care au fost rupti din legaturile covalente,
se pot misca liber prin cristal si se numesc purtatori de
sarcina. Ei realizeaza conductivitatea electrica a
cristalului. Aceste benzi sunt separate de banda
interzisa cu latimea Eg.
Diagrama energetica a cristalului permise explicatia
clasificarii materialelor din punct de vedere a
proprietatilor electrice in 3 categorii:
Izolatoare - materiale care au banda interzisa
foarte larga, prin urmare probalitatea aparitiei
purtatorilor de sarcini este foarte mica,
concentratia lor este mica si conductivitatea
electrica a cristalelor este foarte mica;
Conductoare - materiale care au banda interzisa
foarte ingusta, sau lipseste, sau banda de conductie
si banda de valenta sunt partial suprapuse. Prin
urmare, pentru aparitia purtatorilor de sarcina nu
sunt necesare eforturi energetice deosebite si in
conditii normale conductivitatea acestor materiale
este foarte inalta;
 Semiconductoare - au banda interzisa de o valoare
intermediara. Din acest motiv in conductii normale
(fara excitanti externi) proprietatile
semiconductoarelor sunt foarte aproape de
izolatoare, avand conductivate mica. Odata cu
aparatia unor excitanti energetici externi (caldura,
campuri magnitice, electrice, electromagnetice,
stresuri mecanice etc.), datorita energiei
comunicate electronilor in cristal, creste brusc
concentratratia purtatorilor de sarcina si
conductivitatea electrica. Proprietatile electrice ale
semiconductoarelor pot fi comandate prin
intermediul factorilor externi si din acest motiv
materialele semiconductoare sunt folosite la
confectionarea dispozitivelor elctronice. Sunt
considerate (convetional) semiconductoare
materialele cu latimea benzii interzise

Materiale conductoare
Notiuni generale
Conductoare de ordinul I
Conductoare de ordinul II

Metale cu conductivitate inalta

Aliaje cu rezistivitate inalta

Metalele si aliajele lor sunt

conductoare de ordinul I - au
conductivitate electronica, isi
maresc rezistivitatea cu cresterea
temperaturii si nu sufera modificari
chimice cand sunt strabatute de
curent electric.
Electrolitii sunt conductoare de
ordinul II - au conductivitate ionica,
isi micsoreaza rezistivitatea cu
cresterea temperaturii si sufera
modificari chimice cand sunt
strabaturi de curent electric.

In calitate de conductoare necurind electric pot fi folosite atit material

solide cat si lichide , iar in anumite conditii si cele gazoase. De regul
material conductoare solide sunt metalele sau aliazile acestora.
Materiale conductoare lichide sunt electrolitii si metalele topite.
 !!!! Toate gazele chiar si valorii metalelor in campuri electrice dejoasa
intensitate sunt electroizolante. Gazele pot deveni conductoare .

In funczie de mecanizmul, de realizare a conductivitatii deosebim

conductoare de ordinal I si
Conductoare de ordinal II.
In conductoare de ordinal I conductivitatea are caracter prepordenent,
predominant electronic (metalile si alearga).
Conductoare de ordinal II sunt electroliti in care conductvitatea este
atat ionica cat si electronica.

toate conductoarele de ordinal I se impart in 2 categorii:

- metalii cu conductivitate inalta, care au rezistenta specific mai mica de
0,05 micro Om*m
o Metale si aliage cu rezistivitatea inalta , care are registenza specifica
volumica (300 garde Kelvin) este mai mare de 0,3 micro Om*m

Proprietatile fizice ale materialelor si aliajelor

Rezistenta specifica volumica - pentru o mostra omogena cu
sectiunea S [m2] constanta, lungimea l [m] si rezistenta R [Ω]:
R∗S
ρ= , [ Ω∗m ]
l
Pentru metale ρ variaza de la 0.016 μΩm
pentru argint, pana la 10 μΩm
pentru aliajele Fe-Cr-Al.
Conductibilitatea electrica - proprietatea metalelor si aliajelor de a
conduce curentul electric, caracterizata prin marimea numita conductivitate
electric
1 S
γ= ,
ρ m [ ]
Aliajele au conductivitate electrica diferita de cea a metalelor
componente.
 Factorul termic al rezistivitatii
1
∗dρ
ρ
Fcatorul termic al rezistivitatea: α ρ (T )=
dT
[ K −1 ]
Pentru metale are valorile ~0.004 K-1.
Conductivitatea termica - proprietatea metalelor de a transmite caldura,
caracterizata de marimea numita consuctivitate termica - este dedusa sin
ecuatia Fourier:
λ T ∗dT
∆ P= ∗∆ S
dl

Unde ∆ P este puterea fluxului termic,

∆ S - aria suprafatei transversal fluxului,
dT
dl - gradientul temperaturii.

Prin urmare, conductivitatea termica este

∆P W
λ T=
dT
∗∆ S
, [
m∗K ]
dl
Conductivitatea termica reprezinta conductibilitatea termica a unui corp
omogen si izotrop in care o variatie de temperatura termodinamica de 1 K
produce un flux termic de 1 W intre doua plane paralele care au, fiecare,
aria de 1 m2 si sunt situate la distanta de 1 m unul de celalalte.
Metalele cu cea mai mare conductivitatea termica diferita de cea a
metalelor componente.
Legea experimentala Videman-Frantz stabileste relatia intre
conductivitatea termica si conductivitatea electrica:
λT
=a∗T ,
γ
k 2
coeficientul a=3∗ ()
e
=2.23∗10−8
,
unde: k=1,38 10-23 K-1 este constanta Boltzman,
iar e=1,6 10-19 C - sarcina electronului.
 Dilatarea termica este modificarea dimensiunilor metalelor si
aliajelor cand sunt incalzite.
Dilitarea liniara este caracterizata prin
1
∗dl 1
coeficientul de dilatare liniara α l(T )=
l
[ K−1 ] или [ ° ∁ ] .
dT
Dilitarea in volum este caracterizata prin

coeficientul de dilatare in volum - β , β=3 α .

Capacitatea termica este numeric egala cu cantitatea de caldura
necesara pentru schimbarea cu un grad temperature unui gram de metal:
Q Дж
C= , [ ]
m ∆T г∗К
Luciul metalic este proprietatea metalelor si aliajelor de a reflecta
puternic razele de lumina care cad pe suprafetele proaspat taiate. Se
accentueaza prin lustruire mecanica, dar disppare in timp ca urmare a
reactiilor de oxidare in atmosfera (fac exceptie metalele nobile si aliajele
inoxidabile).
Densitatea este masa pe care o are unitatea de volum a corpului
considerat.
m g
d=
V [ ]3
cm
Fuzibilitatea este proprietatea metalelor de a trece din starea
solida in stara lichida sub influenta caldurii (de a se topi).
Temperatura la care are loc opirea metalului se numeste punct de topire.
Legatura dintre temperature T exprimata in Kelvin si temperature T
exprimata in grade Celsius:
[ ° ∁ ]=T [ K ] −273.16 K

Caracteristicile mecanice ale metalelor si

aliajelor
Caracteristicile mecanice sunt proprietatile care reflecta
comportarea metalelor si aliajelor la actiunea fortelor mecanice exterioare
la care sunt supuse.
Elasticitatea este proprietatea corpului de asi schimba forma sub
actiunea unor forte exterioare, relativ mici si de asi schimba forma sub
actiunea unor forte exterioare, relativ mici si de a ramane deformate
permanent si dupa ce fortele exterioare nu mai actioneaza.
Plasticitatea este proprietatea corpului de asi schimba forma sub
actiunea unor forte exterioare, relativ mici si de a reveni la forma sub
actiunea unor forte exterioare, relativ mari si de a ramane deformate
permament si dupa ce fortele exterioare nu mai actioneaza.
Duritatea este proprietatea metalelor si a aliajelor de a se opune
patrundetii in masa lor a altor corpuri solide, care tind sa le deformeze
suprafata.
Curgerea este proprietatea metalelor de a se deforma plastic sub
actiunea unor forte practice constante dupa depasirea limitei de elasticitate.

Rezilienta (rezistenta la soc) este proprietatea metalelor de a rezista la

forte dinamice.
Rezistenta la oboseala este proprietatea metalelor de a rezista la
actiunea unor solicitari variabile si repetate.

Proprietatile chimice ale conductoarelor

Compozitia chimica reprezinta o proprietate de baza a materialelor
conductoare care determina proprietatile electrice ale acestora.
Proprietatile chimice se reflecta in comportarea fata de acizi oxidanti,
saruri, avand o mare importanta, mai ales in stabilirea conductiilor de
intrebuintare.
Dizolvarea metalelor prin intermediul acizilor oxidanti este un proces de
inlocuire a oxigenului. Cele mai puternice conditii de oxidarea se obtin la
acidul sulfurie fierbinte si concentrate care dizvolta toate metalele.
Metalele sufera procese de coroziune, care sunt fenomene de
degradare bazate pe procese chimice si electochimice. Coroziunea poate fi
uniforma (pe intreaga suprafata in mod egal) si locala (pe anumite portiuni,
sau alegand doar unii componenti din aliaje). Exista o serie de procedee
electrochimice. Dintre procedeele de prevenire a coroziunii e folosesc:
lacurile, vopsele, cauciucurile, materialele plastice.
 Proprietatile tehnologice
Printre proprietatile tehnologice ale metalelor si aliajelor gasim:
 Capacitatea de turnare;
 Forjabilitatea;
 Maleabilitatea;
 Ductibilitatea;
 Sudabilitatea;
 Prelucrabilitatea.

Natura conductivitatii metalelor

Conform teoriei cuantice metalele au o structura cristalina, avand
in nodurile retelei cristaline ionii pozotivi intre care este un gaz
electronic – adica electronii de pe orbitele exterioare ale atomilor,
care nu sunt legati de careva atomi anume. Acesti atomi liberi in
interiorul cristalului sunt purtatori de sarcina si formeaza curentul
electric prin miscaea sa orientata sub actiunea, spre exemplu, a
campului electric.

Conductivitatea este definita in teoria cuantica ca:

e 2∗n
γ= ∗λ
m¿∗V F e ,
unde: n este concentratia electronilor,
m* - masa eficienta a electronilor,
λ e - parcursul liber al electronilor,
V F - viteza termica a electronilor cu energia la nivelul Fermi ( E F
),
Deoarece concentratia electronilor in metalele pure n si distributia
lor energetica foarte slab depend de temperature, conductivitatea γ
este determinate de parcursul liber λ e, care depinde de structura
atomica si structura retei cristaline.
 Valori maximale λ e are in metale ca Ag, Cu, Au, care si sunt
cele mai bune conductoare.

Conform regulii Mattissen: rezistenta specifica in metalele

reale este constituita din doua componente:
ρ=ρθ + ρℑ ,
unde: ρθ este component cauzata de disiparea electronilor de
oscilatiile termice ale retelei cristaline (fononi),
ρ ℑ- componenta cauzata de defecte si impuritati.
Dependenta ρ de temperature este caracterizata prin factorul termic
al rezistivitatii si are forma prezentata in figura.
Pentru unele metale in domeniul I se
observa supraconductivitatea. T cr este temperatura
supraconductivitatii, iar ρr - rezistivitatea
reziduala, care se manifesta la temperature
infraioase.
In domeniul II (de la temperature
supraconductivitatii T cr pana la temperature Debai
θ D) se manifesta o dependent de tip ρ T n .
In domeniul III se manifesta o dependenta liniara, care se
extinde pana la temperature de topire a metalului:
ρ=ρ0 [ 1+ α p ( T ) ( T −T 0 ) ] ,unde ρ0 este rezistivitatea la temperature
initiala, de exemplu, T 0=293 K

La inalte frecvente ale curentului electric prin metal se observa o

distributie neumiforma a densitatii curentului prin sectiunea
transversal a conductorului: densitatea curentului este inalta in
apropiere de suprafata si mult mai mica in interiorul conductorului.
Acest fenomen a fost numit skin-effect. Fenomenul se explica : unde
electromagnetica propaganda-se in mediu consuctor formeaza curenti
turbionari si, ca urmare, o parte din energia undei este transormata in
caldura. Deci energia undei spre interior scade exponential. Cu
cresterea frecventei permitivitatea magnetivitatea si pierderile
dinamice cresc si fenomenul se manifesta mai putermic. Grosimea
 statului skin este grosimea pe care densitatea curentului scade de e
ori. Pentru evitarea skin-effect se modifica sectiunea conductoarelor:
plate (benzi), tubulare, straturi cu condictivitate inalta pe suprafata.

Rezistivitatea aliajelor (amestec din doua sau mai multe metale),

de regula este mai mare ca rezistivitatea fiecarui component al
aliajului. In aliajele cu structura de solutie solida efectul poate fi

foarte puternic.

Lectia II
Rezistenta specifica in pelicule
metalice
In microelectronica sunt folosite pe larg pelicule metalice depuse pe
substrat izolator sau semiconductor.
Deosebim dupa functii destinatie:
 rezistoare,
 conductoare,
 suprafete de contact,
 armaturi de condensatoare.
Deosebim dupa tehnologie:
 evaporare termica,
 evaporare cu fascicol de electroni,
 depunere din plasma,
 tehnologie cpitaxiala.
Dependenta rezistivitatii ρ peliculei vs grosimea δ peliculei este
prezentata in figura aaa:
I - structura peliculei nu este continua,
II - structura peliculei contine foarte multe
defecte,
III - structura peliculei este analogica cu
metalul masiv.

Efectul Seebeck
Efectul Seebeck este efectul termoelectricel mai cunoscut, studiat si
aplicat in practica. El se manifesta intr-un sistem de conductoare
metalice diferite, la temperatura diferita consta in aparitia unei
tensiuni electromotoare continue, a carei valoare depinde numai de
temperatura sudurilor si de natura materialelor.
Daca doua metale (A si B) sunt sudate si sudura se afla la
temperatura T 1 , iar capetele libere - la temperatura T 0, (fig. zzz),
intre capetele libere este formata o TEM proportionala diferentei
T 1−T 0 .
Metalele si aliajele lor prezinta la temperatura
camerei valori ale coeficientilor Seebeck cuprinse
 intre +10 si -10 in timp ce matelealele semiconductoare prezinta
valori mai mari.

Termocuplurile metalice sunt folosite pe larg in practica ca

senzori de temperatura. In functie de dependenta coeficientilor
Seebeck de temperatura in diferite intervale de temperaturi sunt
folosite diferite termocupluri (vezi tabelul 1).

Tabelul I
Metal A Metal B Temperatura, ℃

Cupru Constantan ¿ 100

Cromel Alumel ∼ 102
Cromel Capel
Platina Platina+ Rodiu 800 ÷ 1100

.
Pentru masurari de inalta precizie sunt folosite termocupluri
diferentiale (fig. yyy) in care temperatura unei suduri este mentinuta
in termostat.

Efectul Peltier
Efectul Peltier este efectul termoelectric care se manifesta dupa cum
urmeaza. Daca o sudura (sistem) a doua conductoare metalice diferite
este parcursa de un curent electric (fig. rrr), la suprafata de separatie
(sudura) creste sau scade temperatura in functie de sensul curentului
electric. Caldura Peltier Q P este proportionala cu intensitatea
curentului electric I , iar coeficientul
de proportionalitate π AB poarta
denumirea de coeficient Peltier:
Q P=π AB∗I

Efectul Thomson
Intr-un conductor omogen cu curent electric si in care exista un
gradient de temperatura, are loc absorbtia sau degajare de caldura in
functie de sensul curentului electric.
S-a stabilit conventia ca efectul Thomson este pozitiv, daca
atunci cand curentul electric are sensul opus gradientului de
temperatura (curentul circula de la T 1>T 2 spre T 2.), are loc degajare de
caldura.
Caldura degajata este proportionala gradientului de temperatura
si intensitatea curentului:
QT =μ∗I ∗¿ gradT /¿In multe aplicatii industriale efectul Thomson este
neglijat, deoarece caldura Thomson este mult mai mica ca caldura
Joule (QT « Q J), fiindca caldura Joule este proportionala patratului
curentului (QJ ∼ I 2).

Metale si aliaje folosite in electrotehnica

A. De inalta conductivitate electrica
1. Cuprul (Cu)
2. Aliajele cuprului
2.1. alame
- obisnuite (Cu+Zn)
- speciale Cu+Zn+Mn: Fe; Al; P; Pb; Si; Ni; Si.
2.2. bronzuri
- obisnuite (Cu+Sn)
- speciale : - Cu+Al; +Be; +Cd; +Cr
- Cu+Ag; Cu+Mn; Cu+Zn
3. Aluminiu (Al)
4. Aliajele aluminiului
4.1. duraluminiu: Al+Cu+Mn+Mg
4.2. silumin: Al+Si
 4.3. aldrei: Al+Mg+Si+Fe
4.4. aluminiu mangan: Al+Mn
5. Metale nobile
5.1. argint (Ag)
5. 2. aur (Au)
5. 3. platina (Pt)
6. Fierul (Fe)
7. Nichelul (Ni)
8. Metale refractare
8. 1. wolfram (W)
8.2. molibden (Mo)
8.3. tantal (Ta)
8.4. niobiu (Nb)

9. Metale joasa de topire

9.1. staniu (St)
9.2. plumb (Pb)
9.3. zinc (Zn)

B. Inalta rezistivitate electrica

1. pentru rezistente etalon si de precizie
1.1. manganina (Cu+Mn+Ni sau Al)
1.2. pe baza de metale pretioase (Au+Cu; Ag+Mn+Sn;
Ag+Ni)
2. pentru rezistoare
2. 1. constantanul(Cu+Ni)
2. 2. nichelina(Cu+Ni+Mn)
2. 3. aliaje(Cu+Zn)
2. 4. alpaca(Cu+Zn+Ni)
2. 5. fonta
3. pentru elementele de incalzire
3.1. pe baza de nichel
3.1.1. nicrom(Ni+Cr)
 3.1.2. feronicrom
3. 2. pe baza de fier
3.2.1.cromalul
3.2.2. feeralul
3.2.3. kanthalul

Metale de inalta conductivitate

Cuprul (Cu) = este al doilea metal descoperit, in ordine
cronologica, avand cea mai larga utilizare in lumea antica. Azi, el
detine un loc de frunte in dezvoltarea civilizatiei, dupa Fe si Al, fiind
cel mai intrebuintat material metalic. Cuprul este foarte ductil si
maleabil, se lipeste se sudeaza cu usurinta si are rezistenta
satisfacatoare la coroziune ceea ce il face sa fie utilizat in elecronica
si electrotehnica: pentru conductoare de bobinaj, benzi, table, tevi,
piese de contact, linii de transport a energiei electrice, redresoare, etc.
Cuprul se foloseste si in aliaje magnctice, in aliaje de mare
rezistenta si in aliaje rezistenta mecanica sporita fata de cupru (alame
si bronzuri).
In industria elctrotehnica se utilizeaza exclusiv cuprul
electrolitic de puritate 99,60-99,90%

Caracteristici: Cuprul
- densitatea, den = 8,9 kg/dm3
- temperatura de topire, θtoCu=1083 ℃
- conductivitatea electrica, γ Cu =58 m/Ω mm2 (la 20° C) ;
- rezistivitate electrica, ρCu =0,01724 ¿
-conductivitatea termica
0.938 cal
λ Cu= . cm .℃ =0,938.4,1868 ,102 W / m . k (la 20 ° C );
S
- ocupa locul doi dupa argint la conductivitate si electrica,
- se dizolva in acid sulfuric si azotic;
- este ductile si maleabil;
- are aplicatii multiple in electrotehnica si electronia: conductoare
pentru bobine, benzi si table de diferite dimensiuni, piese de contact,
lamele de colector la masinile electrice, linii de transport energie,
redresoare, circuite imprimate.

Aliajele cuprului. Prin alierea cuprului cu alte metale se obtin

materiale cu caracteristici mecanice mai bune, rezistenta mai mare la
temperaura ridicale, dar cu conductivitate mai mica.
Alama este un aliaj al cuprului cu Zn (50% -60%Cu). Pe langa
alamele obtinute (Cu+Zn) se folosesc si alame speciale care contin:
fier, mangan, aluminiu, slaniu, plumb, siliciu, nichel. Caracteristicile
electrice, mecanice, depind de continutul - proportia - elementelor
cumponenle.
Alama Cu 50 ÷ 60% , Zn 40 - 50%
- tambacul - Cu mai mare 80%, zinc restul
- zincul din alama mareste rezistenta si plasticitatea aliajului
- se gasesc: - alame obisnuite (Cu+Zn)
-alame speciale (Cu+Zn+Mn; Fe; Al; Pb; Si; Ni; P; Sn)

Bronzul este un aliaj (Cu+Sn) si al cuprului cu: Al, Ca, Be, Cr. Pb,
Tc, Ti, etc. Bronzurile se caracterizeaza prin duritate mare, rezistenta
mare la coroziune si proprietati elastice foarte bune.
-bronzul obisnuit (Cu+Sn).
- bronzuri speciale (Cu+Al; Be; Cr; Ag; Mn; Zr).

Aluminiul (Al) este cel mai raspandit metal din scoarta pamintului si
se gaseste sub forma de minereuri, cele mai importante fiind bauxite
si criolita. Este cel mai usor dintre metalele folosite in tehnica,
principalele utilizari in electronica si electrotehnica fiind:
- fabricarea armaturilor pentru condensatoare;
-fabricarea mantalelor de protectie a cablurilor electrice;
 - realizarea infasurarii transformatoarelor masinilor electrice;
- realizarea conductoarelor si cablurilor de transport si
distributie a energici clectrice.
- densitatea, d Al=2,70 g/cm3
- temperatura de topire, QtAl =658 ℃
- conductivitatea electrica, γ Al=37 m/Ωm m2 (la 20° C)- rezistivitatea
electrica, ρ Al=0,027 μΩm(la 20° C)
W
- conductivitatea termica, λ Al =0,53.4,1868 .102 ∗K (la20 ° C);
m

Aliajele aluminiului
o pentru marirea rezistentei mecanice
o duraluminiu 4% Cu; 0,5% Mn; 0,5% Mg; restul aluminiu; are
caracteristici mecanice superioare aluminiului.
o silumin: 13,5 % Si; restul aluminiu; rezistenta la coroziune
superioara aluminiului
o aldrei: 0,7% Mg; 0.6% Si; 0.25% Fe; restul aluminiu; rezistenta
mecanica mare la tractiune
o aluminiu-mangan; folosit la coliviile rotoarelor motoarelor.
Metale nobile
Argintul (Ag) se gaseste in natura sub forma de minereu numit
argentite (Ag2S) sau in galenele argentifere (PbAg2S), fiind
metalul cu cea mai mare conductivitate electrica si termica. La
temperature obisnuita si chiar la temperaturi inalte, argintul este
foarte rezistent la oxidare. Pentru marimea duritatii, argintul se
aliaza alte metale; Cu, Au, Pb.
Argintul si aliajele sale sunt folosite pentru armaturi de
condensatoare pentru curenti de inalta frecventa, fuzibile pentru
sigurante, fire de suspensie pentru aparate de masura ete. Argintul
este un component in aliajele de metale pretioase folosite la
realizarea reostatelor de precizie si etalon. Aliajul Ag-Cu-Zn se
foloseste ca aliaj de lipit pentru lipiturile care lucreaza la
temperaturi ridicate.
 Se gaseste sub forma de minereu numit argentina Ag2S sau in
galenele argentifere PbAg2S.

Argintul Caracteristici:
o densitatea, d Ag=10,5 g/cm3
o temperatura de topire, θtAg =961 ° C ;
o conductivitatea electrica, γ Ag=62,5 m/Ωm m2 (la20 ° C) ;
o rezistivitatea electrica, ρ Ag=0.16 μΩm(la 20° C) ;
o conductivitatea termica, λ Ag =1,096.4,1868−102 W /m∗K (la20 ° C) ;
o are conductivitatea electrica si termica cea mai mare
o maleabil, ductil
o are afinitate fata de sulf cu care da sulfuri
o rezistent la oxidare la temperatura obisnuita si chiar la temperaturi
inalte
o argint-dur 3% Cu - duritate foarte mare
o Argint - cadmiu, Ag-Au, Ag-Pl utilizare pentru contacte

Aurul (Au) este cel mai ductile si maleabil dintre metale. Din
aur se pot obtine foite cu grosimea de 1/10.000 mm. Este metalul
care nu se oxideaza la nici o temperature. Fiind foarte moale, aurul
se aliaza cu metalele: platina, argint, nichel, cobalt, cupru. Titlul
aurului in aliaj de aur este exprimat in carate: 24 karate = 1.000
portii = 100% (Au pur). Aliaje ca Au-Ag-Cu, Au-Ni, Au-Co, Au-
Pt, Au-Ar-Pt, sunt folosite la contactele electrice ale
instrumentelor precizie, la aparatele de control si in automatizari
etc.

Platina (Pt) se gaseste in nisipuri aurifere si este cel mai

stabil metal din punct de vedere chimic. Este foarte maleabil,
ductile, putandu-se lamina in foite si trefila in fire foarte subtiri -
cel mai scump dintre metale, duritatea este mica. Se realizeaza
contacte electrice, se aliaza cu iridium, wolfram, nichel.
Se gaseste in nisipuri aurifere.
 Caracteristici:
 densitatea, d Pt=21,45 g/cm3
 temperatura de topire, θ Pt=1770 ° C
 conductivitatea electrica, γ Pt =10,2 m/Ωm m2 (la 20 ° C );
 rezistivitatea electrica, ρ Pt=0,098 μΩ∗m(la20 ° C );
W
 conductivitatea termica, λ Pt =0,167.4,1868∗102 ∗K (la 20 ° C ) ;
m
 cel mai stabil metal din punct de vedere chimic;
 foarte maleabil si ductile se lamineaza si se trefileaza
 cel mai scump metal
 utilizat la contacte electrice aliat cu iridium, nichel, wolfram.

Fierul (Fe) se utilizeaza in anumite situatii ca material conductor in

locul Cu si al Al, atat datorita costului mult redus de o parte, si datorita
mecanice - pe de alta parte. Fierul are rezistivitate electrica mult mai mare
decat Cu si Al si o rezistenta slaba la coroziune. Fierul se utilizeaza pentru
linii de telecomunicatii, linii electrice de alimentare cu energie electrica ce
trebuie sa suporte o sarcina mecanica importanta, sub forma de funie ca
miez al conductoarelor din Al cu inima de otel.
Caracteristici:
- densitatea d Fe=7,8 g/cm3 ;
- temperatura de topire, θtFe =1533° C ;
- conductivitatca clectrica, γ Fe =(7,8÷ 9,54 )m/Ωm m2 (la 20° C) ;
- rezistenta electrica, ρ Fe=(0.105 ÷ 0,13)μΩm m2 (la 20° C) ;
- conductivitatea termica, λ Fe =0,174.4,1868∗10 2 W /m∗K (la 20 ° C );- la folosirea
conductoarelor din fier in curent alternativ apare pronuntat efect pelicular
- se utilizeaza la linii de telecomunicatii , la linii electrice, ca funicmiez la
conductoarele de aluminiu.
Nichelul (Ni) este un metal foarte raspandit in scoarta pamantului, mai
putin in stare nativa mai mult in stare combinatii chimice. Nu se oxideaza
atmosfera si in apa la temperatura obisnuita este maleabil la cald si la rece,
ductil si sudabil. In stare pura, Ni se utilizeaza la fabricarea carozilor bailor
galvanice si la nichelarea metalelor pentru protectia impotriva coroziunii.
Se extrage din minereu de sulfuri si arsenuri.
Caracteristici:
 densitatea,d ¿ =8,9 g/cm3 ;
 temperatura de topire, θtNi =1455° C ;
 rezistivitatea electrica , ρ¿ =0,068 μΩmm2 (la20 ° C);
 maleabil la cald si la rece
 ductil si sudabil
 utilizat la anozii bailor galvanice.

Metale refractare
Wolfram (W) se gaseste sub forma de minereuri, intre care
wolframita este cel mai raspandit si este metalul cu cel mai ridicat
punct de topire dintre toate metalele.
Este foarte dur, casant, greu prelucrabil si nu oxideaza la temperaturi
obisnuite, incepe sa oxideze la peste 700°C, cand necesita atmosfera
protectoare. Se obtin prin metalurgia pulberilor la temperaturi foarte
inalte, iar produsul poate fi trefilat pana la dimensiuni de sutimi de
mm prin tehnologii complicate. Utilizarea wolframului in industria
electronica si electrotehnica sunt filamente lampilor cu
incandescenta, la electrozi in tuburile cu incandescenta, la electrozi in
tuburile electronice; ca anod in tuburile Roentgeu; ca electrozi pentru
sudura, la realizarea contactelor electrice.
Se extrage din minereuri de wolframita.
Caracteristici:
 densitatea, d W =19,25 g /cm3 ;
 temperatura de topire, θtW =3380° C ;
 rezistivitatea electrica, ρW =0,055 μΩm m2 (la20 ° C );
  are cel mai ridicat punct de topire, dur casant si greu prelucrabil
utilizari: la filamentele lampilor, electrozi, tuburi electronice, ca
anod in tuburile Rontgen.

Molibdenul (Mo) se oxideaza la temperaturi peste 600°C. El poate fi

trefilat pana la dimensiuni de sutimi de mm. Aplicatiile molibdenului sunt:
la lampi cu incandescenta, suport de filamente, la contacte electrice,
rezistenta pentru cuptoare electrice de topire si tratamente termice,
electrozi de sudura, elemente de aliere in OI.
Caracteristici:
 densitatea, d Mo=10,2 g /cm3 ;
 temperatura de topire, θtMo=2630 ° C ;
 rezistivitatea electrica, ρW =0,052 μΩm m2 (la20 ° C );
 se oxideaza la temperaturi peste 600°C
 utilizat la: lampi cu incandescenta, la suportul filamentelor, ca
element de aliniere in otelurile speciale.

Zincul (Zn) se gaseste in mineralele blenda, calomina, zincit, stratul de

oxid care se formeaza la suprafata metalului este unul protector. La
temperatura obisnuita, zincul este casant, dar la temperaturi intre 100 °C si
150 °C redevine maleabil si astfel poate fi laminat, forjat, trefilat. Peste
150 °C redevine casant. Nu este atacat de apa. Aplicatiile zincului: zincarea
tablelor, sarmelor de fier - operatii de galvanizare, component al alamelor,
realizarea elementelor galvanice si lamelelor fuzibile pentru sigurante.

Tantalul (Ta)
Caracteristici:
 densitatea, d Ta =16,6 g/cm3 ;
 temperatura de topire, θtTa =2990 ° C ;
 rezistivitatea electrica, ρTa =0,125 μΩmm2 (la 20 ° C);
  utilizat ca anod in condensatoarele electrolitice si in tuburile
electronice de emisie.

Niobiul (Nb)
Caracteristici:
o densitatea, d Nb=8,56 g /cm3 ;
o temperatura de topire, θtNb =2470 ° C ;
o rezistivitatea electrica, ρ Nb=0,142 μΩm m2 (la 20° C) ;
o utilizat ca element pentru aliajele rezistente la temperaturi inalte,
element aliaje dure.

Паладий

Aliaje de Inalta Rezistivitate

Materialele pentru rezistente electrice se clasifica in functie de
temperatura la care lucreaza in:
 materiale pentru reostate (reostate de pornire, reostete de reglaj,
rezistente de precizie etc.) care lucreaza la temperaturi ordinare;
 materiale rezistive pentru temperaturi inalte (elemente de incalzire
pentru cuptoare electrice, aparate de uz casnic etc.)

La aceste materiale se refera aliajele cu rezistivitate inalta. Afara

de aceasta ele trebuie sa aiba coeficientul de temperatura al
rezistivitati si tensiunea termoelectromotoare fata de cupru reduse, sa
fie invariabile in timp la utilizarea lor in elemente rezistive ale
rezistoarelor precise si etaloane. Iar cazul tot al clementelor rezistive,
insa pentru aparate electrotermice sa asigure o fiabilitate inalta la
temperaturi de pana la 1000°C si mai mult intr-un timp indelungat.
Trebuie fie tehnologice - maliabile, ductile etc.
 Coeficientul de temperatura al rezistivitatii electrice foarte mare si forta
termoelectrica de contact cu cuprul cat mai mica sunt cerintele de baza ale
materialelor pentru reostate. Rezistivitatea ridicata duce la obtinerea de
valori mari ale rezistentei electrice utilizand lungimi si mase mici de
conductor. Coeficientul de temperatura al rezistivitatii electrice foarte
redus face ca variatia rezistentei electrice la oscilatiile de temperatura sa fie
aproape zero, fapt ce simplifica esential constructia aparatelor de masura,
de asemeni, forta termoelectrica de contact cu cuprul cat mai mica este o
cerinta care este impusa de necesitatea evitarii aparitiei curentilor
termoelectrici in circuitele de masurare, curenti care ar denatura rezultatele
masuratorilor.

Aliaje pentru rezistente rezistente

tehnice.
Pentru rezistente exemplare si rezistente tehnice, aliajele pe baza de
cupru cu o structura solida a solutiei - manganina, constantan, nicrom -
au gasit cea mai larga aplicatie.
Datorita rezistentei mari, cele mai indicate materiale pentru reostate
sunt solutiile solide. Dintre acestea foarte cunoscute sunt cele care fac parte
din sistemul Cu - Mn - Ni numite comercial manganin. Manganin este un
aliaj clasic de cupru cu nichel si mangan (Cu + 3% Ni + 12% Mn) pentru
rezistente exemplare si instrumente de masurare electrice precizie. Datorita
prezentei termo-TEM de mangan, manganina cu cupru nu depaseste 1,0
μV /℃ .

Compozitia obisnuita a acestui aliaj este 86% Cu, 12% Mn si 2% Ni,

iar rezistivitatea electrica are valoarea ρ=0,43 μΩm . Coeficientul de
temperatura al rezistivitatii este foarte mic, α ρ (T )=(5 … 8∗10−6 ) K −1 .
Culoarea este galbuie de la procentul inalt cuprului.
 Un alt aliaj deosebit de cunoscut si utilizat in acest domeniu ese cel numit
constantan. El face parte din sistemul Cu-Ni si compozitiile variaza intre
(40÷45%) Ni si (55÷60%) Cu. Coeficientul de temperature al rezistivitatii,
este foarte aproape de valoarea zero, iar rezistivitatea la temperature
camerei este circa ρ=( 0,48 ÷0,52 ) μΩ∗m, iar coeficientul de temperature al
rezistentatii
α ρ (T )=(5 … 8∗10−6 ) K −1. Denumirea provine de la rezistente electrice de precizie
din cauza fortei termoelecrice mari fata de cupre (39 μV / ℃).
Utilizand in locul nichelului Fe se obtine un alt aliaj denumit
feromanganin care are forta termoelectrica de contact cu cuprul zero. Alte
aliaje de Cu cu Mn dar continand si Al sunt de asemeni recomandate
pentru realizarea de reostate. Denumirile lor comerciale sunt izabellin,
novoconstantan si aliaj A (Terlo).
Un aliaj din acelasi system Cu-Ni, continand (25÷35%) Ni este
nichelina utilizata aparate casnice.
Principalul dezavantaj al aliajelor pe baza de cupru este oxidarea lor
in timp, ceea este inacceptabil pentru de precizic.
Pentru fabricarea elementelor rezistive neoxidabile se utilizeaza aliaje
pe baza de metale nobile: argint manganina (manganina argintie) (Ag
+10 % Mn+8 10 % Sn), aliaj de paladiu-iridiu (Pd+18 % Ir). Structura
manganinei de argint este o solutie solida de mangan si staniu argint si are
un termo-TEM de contact cu cuprul 0,5 μV /° C . Pentru aliajul de paladiu-
iridiu. Aliajele pe baza de metale nobile sunt utilizate pentru fabricarea
rezistenta microminiaturale de inalta precizie.
Nichromii (aliaje de crom-nichel) sunt solutii solide baza de nichel cu
o structura austenitica, au rezistenta ridicate sunt utilizate in conexiunile
critice ale tehnologiei electrovacuum.

Materiale pentru rezistenze cu film subtine

Filmele resistive se ibtin in vid prin evaporare termica urmata de
condens pe un substrat dieletric sau semiconductor. Filmele subtiri se
caracterizeaza prin rezistenta patrata: cu cat folia este mai subtire, cu ata
este mai mare.
Principale materiale pentru rezistentele cu film subtire sunt:
Metale pure (Cr, W, Ta, Re): =500 ... 1000 Ohm;
Grad de nichrom X20H80: = 50 ... 300 Ohm;
Azotura de tantan Ta2N: = 200 ... Ohm, caracterizata prin stabilitate
risicata a temperaturii in timp a proprietatilor;
Aliaje silicice metalice ale sistemului Si-Cr-Fe cu un punct de topire
⁰C si o rezistenta patrata = 200 ... 600 Ohm;
Aliaje, ale caror componente principale sunt metalele Si, Fe, Cr, Ni,
Al, W si oxizi SiO2, V2O5, Ge2O5, Dy2O3, pentru care valorile o nu
sunt mai mari de.

Materiale rezistive pentru temperaturi inalte

Materialele din care se construiesc elementele de incalzire din cuptoarele
electrice trebuie sa indeplineasca anumite conditii anume:
 Sa reziste la temperaturi inalte timp indelungat la actiunca oxidanta a
atmosferei sau a altor gaze;
 sa reziste mecanic bine la temperaturi ridicate;
 sa aiba rezistenta electrica mare si coeficientul de temperatura al
rezistavitatii electrice mic.
In plus, aceste materiale trebuie sa aiba sudabilitate buna,
deformabilitate buna ductilitate pentru a facilita realizarea de sarme si
benzi si infasurarea acestora in spirala, repararea si montarea fara
dificultate.
Desi metalele pure cum ar fi W, Mo, Pt. Ni, Fe si Al indeplinesc o
parte importanta dintre proprietatile cerute, faptul ca au coeficientul
mare de temperatura al rezistivitatii electrice limiteaza mult aplicatiile
datorita complicatiilor ce apar la reglarea tensiunii de alimentare.
Alta clasa de materiale sunt solutiile solide rezistente la temperaturi
inalte. Constantanul sepoate utiliza pana temperaturi moderate (400÷500)
°C.
 La temperaturi mai inalte se utilizeaza solutii solide pe baza de nichel
sau fier, de exemplu Ni - Cl; - Fe (aliaje crom-nichel numite si cromel),
Fe-Cr-Al-Co cunoscut sub numele de cantal sau Fe - Cr - Al aliaj cromal.
Aceste aliaje se realizeaza in diferite game de compozitii chimice.
Nicrom Fe-Ni-Cr ρ=( 1,0+1,2 ) μΩ∗m

Cromel Fe-Al-Cr ρ=( 1,2+1,5 ) μΩ∗m

Lectia III
Rezistoare
Componentele construite in mod special pentru a prezenta o anumita
rezistenta electrica se numesc rezistoare. Unitatea de masura pentru
rezistenta electrica este ohm-ul (Ω) cu multiplii sai: kiloohm (k Ω);
megaohm ( M Ω); gigaohm (GΩ).
Rezistoarele sunt componente pasive de baza in aparatura electronica,
reprezentand aproximativ (30-40) % din numarul pieselor unui aparat
electronic. Ele au forme si dimensiuni variate, fiind de tipuri diferite:
rezistoare, potentiometre, termostate, variatoare.

Clasificarea rezistoarelor
Rezistoare

Marimea Tip Element

Destinatie
curentilor constructiv conductor

- tari - fixe potentiometre

- slabi - variabile
semireglabile
 Clasificarea rezistoarelor
Rezistoare

Marimea Tip Element

Destinatie
curentilor constructiv conductor
-profesionale
- tari - fixe potentiometer -uz
general
- slabi - variabile
semireglabile
Curenti
tari
- turnate din
fonta
Curenti slabi - stantate
din tabla
- spiralizate din

benzi
metalice
Rezistoare Rezistoare nelineare
-peliculare -termistoare
-bobinate -varistoare
-de volum -fotorezistente
  
  marime curent:
- tari,
- slabi;
 tip constructiv:
- fixe,
- variabile:
- potentiometre,
-semireglabile;
 destinatie:
- profesionale.
- de uz general;
 element conductor:
- pentru curenti tari:
-turnate din fonta.
-stantate din tabla,
- spiralizate din benzi metalice;
- pentru curenti slabi:
-rezistoare:
-peliculare,
-bobinate,
-de volum;
- rezistoare neliniare:
- termistoare,
- varistoare.
- fotorezistoare.
 
Dupa tipul constructiv, rezistoarele se clasifica in:
 rezistoare fixe, a caror rezistenta stabilita in procesul de fabricatie
ramane constanta pe intreaga perioada de functionare a rezistorilor;
 rezistoare variabile a caror rezistenta poate fi modificata in anumite
limite, in timpul functionarii, in vederea efectuarii unor operatii de
reglaj.
O categorie aparte o constituie rezistoarele neliniare care
 folosesc proprietatile semiconductoare in realizarea unor anumite
caracteristici tehnologice.
 
Parametrii rezistoarelor
Rezistoarele fixe sunt caracterizate printr-o serie de parametri electrici
si neelectrici. Parametrii electrici principali sunt:
1. Rezistenta nominala Rn, - este valoarea rezistentei in c. c. la
temperatura normala. Ea este marcata pe corpul rezistoarelor.
2. Toleranta - reprezinta abaterea in procente a valorilor reale fata de
valoarea nominala. Unitatea de masura este ohm-ul (Ω).
Toleranta, t , exprima in procente abaterea maxima admisibila a
valorii reale R a rezistentei, fata de valoarea nominala Rn:
|R−Rn|
t=± max ∗100 ,% In functie de toleranta, marimea rezistentei
R
nominale este cuprinsa in serii - alcatuind progresii geometrice - valori
nominale stabilite de recomendari internationale. Aceste serii sunt notate
cu: E6 (20%); E12 (10%); E24 (5%); etc.
Numarul seriei arata cate valori sunt cuprinse intr-o decada - scala de
valori: 1÷10; 10÷100; 100÷1000; etc. De exemplu seria E6 contine 6
valori. Fiecare serie superioara va contine si valorile seriilor inferioare.

E6 E12 E24 E 48 E96

Seria E192
±20% ±10% ±5% ±1,25% ±0,06% ±0,6% Toleranta
1 1
 1 1,025
1,05 1,050
1,075
1 1, 1,1 1,1
1,125
1 1,150
1,15
1 1,175
1,2 1, 1,2 1,2
1,225
2 1,250
1,25
1,275
1, 1,3 1,3
1,35
3 1,40
1,4
1,45

E6 E12 E24 E 48 E96 E192

Seria
±20% ±10% ±5% ±1,25% ±0,06% ±0,6% Toleranta
1,5 1,5
1, 1,525
1,55
5 1,55 1,575
 1, 1,6 1,6
1,5 1,65
6 1,70
1,70
1,75
1,5 1,8
1,8 1, 1,8
1,85
8 1,90
1,9
1,95
2 2 2
2,05
2,1 2,10
2,15

E6 E12 E24 E 48 E96 E192

Seria
±20% ±10% ±5% ±1,25% ±0,06% ±0,6% Toleranta
2,2 2,20
2, 2,25
2,3 2,30
2 2,35
2,2 2, 2,4 2,40
2,45
 4 2,5 2,5
2,2 2,6
2,7 2, 2,7 2,7
2,75
7 2,8
2,8
2,93
3 3 3
3,15
3,2 3,2
3,25

E6 E12 E24 E 48 E96 E192

Seria
±20% ±10% ±5% ±1,25% ±0,06% ±0,6% Toleranta
3,3 3,3
3, 3,35
3,4 3,4
3 3,5
3,3 3, 3,6 3,6
3,7
6 3,75
3,75
3,8
3,3
3,9
 3,9 3, 3,9 4
9 4,1 4,1
4,2
4, 4,3 4,3
4,4
3 4,5
4,5
4,6
 
3. Tensiunea nominala U n [ V ]
U nreprezinta tensiunea care poate fi aplicata rezistorului in conditii
normale ale mediului inconjurator fara ca rezistorul sa se distruga.
Marimea tensiunii nominale depinde de dimensiunea constructia
rezistorului, de proprietatile elementului rezistiv si de puterea sa nominala
sunt: 150; 200; 250; 350; 500; 750; 100V.

4. Puterea disipata nominala Pn [ W ]

Pn impreuna cu U n, reprezinta valorile maximale ce se pot aplica
rezistorului in regim de functionare indelungata fara a-i modifica
caracteristicile. Puterile uzuale standardizate ale rezistoarelor sunt: 0,05;
1,10; 1,125; 0,25; 0,5; 1; 2; 4; 6; 12; 16; 25; 40; 50; 100 W.
Pentru o tensiune nominala data si o putere disipata maxima Pn,
impusa, exista in seriile de valori nominalizate o singura valoare numita
rezistenta critica, Rne , care poate fi utilizata simultan la cei doi parametri
U n2
nominali si care este data de relatia: Rne =
Pn
. 

Deci, in aceeasi clasa de putere si tensiune, toate valorile (in afara de

valoarea egala cu Rne) sunt limitate fie de tensiune, fie de putere.
Tensiunea corespunzatoare puterii nominale de disipatie Pn, poate fi
calculata cu relatia: U =√ P n∗Rn
unde Rn este rezistenta nominala a rezistorului.

Tensiunile nominale corespunzatoare puterilor

nominale
(pentru rezistoarele peliculare)
Pn [ W ] 0,125 0,25 0,5 1 2
Un [V ] 125 250 350 500 700

5. Intervalul temperaturilor de lucru, reprezinta intervalul de

temperatura in limitele caruia se asigura functionarea de lunga durata a
rezistorului. Influenta temperaturii asupra influentei rezistorului este pusa
in evidenta de coeficientul termic al rezistentei, definit astfel:
1 1
∗∆ R ∗dR
α R=
R
, [ 1/K ] sau α R=
R
, [ 1/K ]
∆T dT
Pentru o variatie liniara cu temperatura coeficientul devine:
1
∗R −R 1
R1 2
αR= , [ 1/ K ],
T 2 −T 1
unde R1 si R2 reprezinta rezistenta rezistorului la temperatura normala T 1 si,
respectiv, la temperatura T 2.
6. Coeficientul de variatie a rezistentei la actiunea unor factori externi
cum ar fi: depozitare; umiditate; imbatranire; etc este dat de relatia:
R2−R1
K R= ∗100 ,[% ]
R
unde R1 si R2 sunt valorile rezistentei inainte si dupa actiunea factorului.
 
7. Tensiunea electromotoare de zgomot reprezinta valoarea eficace a
tensiunii electromotoare care apare la bornele rezistorului in mod aleatoriu
si care se datoreaza miscarii haotice si miscarii termice a electronilor
precum si trecerii curentului prin resistor; este exprimata in μV .
8. Precizia rezistoarelor. In functie de performante (toleranta, tensiune
de zgomot, valori maxime admisibile ale coeficientilor de variatie)
rezistoarele se impart in clase de precizie. Denumirea clasei de precizie:
0,5; 2,5; 7; 15, este data de obicei de coeficientul de variatie la imbatranire
dupa 5000 de ore de functionare, la sarcina nominala.
In funcie de precizia lor, rezistoarele se impart in trei categorii:
Categoria de Toleranta Tensiune de Valori ale
 rezistoare (%) zgomot coeficientilor
de variatie
Rezistoare ±1/±2,5 1 ≪ 1 μV foarte mici
etalon
Rezistoare de ±2,5/±5 ¿ 1 μV medii
precizie
Rezistoare de uz ±5/±10/±20 ¿ 15 μV mari
curent

Simbolizarea si marcarea rezistoarelor

Rezistoarele sunt marcate conventional, dupa cum urmeaza: 

Marcarea rezistoarelor in codul culorilor:

Culoare Prima cifra A doua cifra Coeficient de Toleranta

multiplicare
1 2 3 4
Maro 1 1 10 ±1%
2
Rosu 2 2 10 ±2%
Portocaliu 3 3 103
Galben 4 4 104
Verde 5 5 105
Albastru 6 6 106
Violet 7 7 102
Gri 8 8 102
Alb 9 9 102
Negru 0 1
Auriu 10−1 ±5%
Argintiu 10−2 ±10%
Nici o culoare ±20%
Rezistoare fixe
Rezistoare peliculare
Rezistoarele cele mai frecvent utilizate in industria electronica,
datorita pretului de cost unic sunt rezistoarele peliculare.
a) Rezistoare peliculare cu pelicula de carbon, au forma cilindrica,
terminalele axiale si sunt de marimi diferite in functie de puterea nominala
disipata.

Figura 9. Structura interna a unui rezistor cu pelicula de carbon :

1 - tronson ceramic,
2 - pelicula de carbon,
3 - aliaj de lipit,
4 - terminal,
5 - pelicula de vopsea protectoare.
Rezistoarele cu pelicula de carbon se realizeaza la urmatoarele puteri
nominale: 0,25 W; 0,5 W; 1 W; 2 W.
 
b) Rezistoarele cu pelicula de nichel, au o structura asemanatoare
cu rezistor cu pelicula de carbon. Deosebit este elementul rezistiv pe
tronsonul ceramic: pe suprafata tronsonului se obtine o pelicula de nichel.
Rezistoarele cu pelicula de nichel sunt fabricate cu rezistente nominale
intre 1 Ω ÷330 Ω.
c) Rezistoarele cu pelicula de oxizi metalici (sau cu glazura
metalica) sunt componente profesionale caracterizate prin precizie si
stabilitate ridicate, coeficient de variatie cu temperatura scazut,
dimensiuni mici. Pelicula este formata din oxizi metalici. Prin aceeasi
tehnologie se obtin si rezistoare pentru inalta tensiune (pana la 4 kW).
 
Rezistoare bobinate
Pentru circuite de puteri mari (de la 1 W pana la 250 W) se folosesc
rezistoare bobinate (cimentate sau corp ceramic).
Rezistorul bobinat cimentat este alcatuit dintr-un tronson din fibre de
sticla 1, pe care se spiraleaza un fir rezistiv 2; pentru realizarea contactelor
exterioare se folosesc terminale axiale prevazute cu capacele 5 Protectia
se realizeaza cu un strat de ciment siliconial peste care se aplica o pelicula
de vopsea 4.

Fig, 11. Structura interna a unui rezistor bobinat cimentat:

1 - tronson de fibra de sticla;
2 - fir resistor bobinat;
3 - strat de ciment,
4 - pelicula de vopsea;
5 - terminal cu capacel
Pentru puteri cuprinse in domeniul 2 W ÷ 20 W se folosesc rezistoare
bobinate in corp ceramic.
 
Rezistoare de volum
Rezistoarele de volum sunt realizate dintr-un amestec de material
conductor (grafit, negru de fum) si un material izolant de umplutura (talc,
bioxid de titan, caolin, etc.). Compozitia unui element rezistiv poate fi:
carbon-ceramica,
metal-ceramica, lac-negru de fum. O categorie aparte de rezistoare de
volum o constituie in care elementul rezistiv este constituit dintr-o bara de
material semiconductor.
Acest tip de componente are o tehnologie simpla si prezinta robustete
elastica si mecanica buna, dar majoritatea proprietatilor electrice sunt
inferioare altor tipuri.
Rezistoarele de volum au dimensiuni mici, se fabrica usor, sunt
ieftine, admit suprasarcini de scurta durata, nu sunt de precizie si au o
siguranta in functionare ridicata, chiar si in conditii climatice dificile. Pot
functiona in circuite de curent continuu, de curent alternativ si in
impulsuri. Se realizeaza intr-o gama larga de valori (rezistente: 10 Ω ÷ 10
MΩ) la puteri de 0,5 W ; 0,25 W ; 1 W si 2 W .

 
Rezistoare variabile si semivariabile
Rezistoarele variabile sau potentiometrele sunt rezistoare a caror
rezistenta poate fi variata continuu sau in trepte intre anumite limite, prin
deplasarea unui contact mobil (cursor) pe suprafata elementului rezistiv.
Constructiv, el este realizat cu cel putin trei borne de legatura, doua
corespund capetelor elementuluisi rezistiv si una cursorului.
Dupa modul de variatie a rezistentei in functie de unghiul de rotatie al
axului, potentiometrele se impart in:
- liniare,
- logaritmice,
- exponentiale.
 
In afara de parametrii electrici proprii fiecarui resistor, potentiometrele
sunt caracterizate de cativa parametri specifici:
 rezistenta reziduala (initiala sau finala) R0 , [ Ω ] este egala cu valoarea
maxima admisibila a rezistentelor electrice masurate intre iesirea
cursorului unul din terminale cand cursorul se afla la una din
extremitatile unghiului de reglaj;
 rezistenta de contact Rk , intre cursor si elementul rezistiv;
  precizia reglarii, care depinde de materialul rezistiv si de rezistenta
de contact dintre cursor si elementul rezistiv;
 legea de variatie a rezistentei, care indica variatia valorii rezistentei
electrice R ce trebuie obtinuta iesirea potentometrului in functie de
pozitia unghiulara sau liniara a cursorului.
 
Legile de variatie uzuale sunt:
 liniar,
 logarithmic,
 invers logaritmic,
 exponential,
 invers exponential,
 dublu logaritmic,
 curba in forma de S (sinusoida, cosinusoida).
 
In functie de modul de realizare a elementului rezistiv
potentiometrele se clasifica in:
- potentiometre peliculare:
- cu pelicula metalica;
- cu pelicula de carbon;
- cu pelicula metalo-ceramica;
- potentiometre bobinate,
- fotopotentiometre.

Dupa criterii constructive potentiometrele se impart in:

a) simple, echipate cu un singur element rezistiv si care pot fi:
- circulare (cu o singura rotatie);
- reglabile continuu (de translatie);
-multitura (rectilinii, circulare, elicoidale);
- cu rotatie continua;
- cu intrerupator;
-cu comutator intrerupator;
- potentiometru miniatura (pentru cablaje electronice);
b) multiple:
- tandem ( cu doua sau mai multe sectiuni comandate de un singur ax pe
care sunt fixate cursoare);
- multiax, combinate cu intrerupator, miniatura.

Dupa modul de executie, potentiometrele se impart in varianta:

inchisa; deschisa.

Potentiometrele peliculare au un suport dielectric; elementul rezistiv

este o pelicula de grafit, de oxizi metalici sau pelicula cermet. Cursorul se
realizeaza din bronza fosforoasa sau aliaj din Ni-Cu.
Potentiometrele bobinate sunt folosite in circuite de putere si constau
dintr-un suport dielectric (pertinax sau material ceramic) pe care se
bobineaza un fir conductor. Cursorul realizeaza dintr-o lamela de otel care
poarta la un capat un element de grafit sau de bronz grafitat.
 
Rezistoare neliniare
Rezistoarele neliniare (termistoare, varistoare, fotorezistoare)
folosesc proprietatile materialelor semiconductoare pentru a realiza o
dependenta neliniara intre tensiune curent.
Termistoarele sunt rezistoare a caror rezistenta depinde puternic de
temperatura. In functie de modul de variatie al rezistentei se obtin
termistoare cu coeficient de temperatura negativ - NTC (rezistenta scade
odata cu cresterea temperaturii) sau cu coeficient de temperatura pozitiv -
PTC (rezistenta creste odata cu temperaturii).
Pentru obtinerea termistoarelor NTC se folosesc oxizi elemente din
grupa fierului: Fe, Cr, Mn, Ni.
  
Fig.1.5. Caracteristici tensiune-curent pentru rezistoare:
a-rezistoare liniare, b-termistoare, c-varistoare.

Materiale electroizolante
1. Dielectric in camp electric
Procesul principal, care are loc in materialele izzlatoare plasate in
camp electric, este polarizarea. Polarizarea reprezinta fenomenele de
deplasare limitata a sarcinilor in material sau orientarea in spatiu a
moleculelor dipolare conform campului electric.
Caracteristicile importante care repre[cinta si sunt legate de
fenomenele de polarizare sunt permitivitatea relativa si tangenta unghiului
de pierderi, care caracterizeaza disiparea energiei in forma de pierderi
urmate de incalzirea materialului.incalzirea dielectricului tehnic
(materialul electroizolant real) poate fi cauzata de purtatorii de sarcina,
care sub actiunea diferentei de potential in material formeaza un curent
electric prin volumul materialului sau un curent superficial.
Prezenta acestor curenti este caracterizata prin conductivitatea si
rezistenta specifica (rezistivitatea) volumice si superficiale.
 
Prezenta acestor curenti este caracterizata prin conductivitatea si
rezistenta specifica (rezistivitatea) si superficiale.
Dielectricul poate fi folosit ca electroizolant numai pana la anumite
valori ale tensiunii aplicate alte caracteristici ale mediului. La acestor
conditii limita are loc strapungerea dielectricului, care se manifesta prin
pierderea proprietatilor de izolator.
Valoarea tensiunii la care are loc strapungerea este numita tensiune
de strapungere, iar valoarea respectiva a intensitatii campului electric este
numita rigiditate a dielectricului (electrica). Deseori, deoarece formarea
unui camp electric uniform in conditii reale nu este posibila, este folosita
notiunea de rigiditate dielectrica tehnica.
 
2. Polarizare si permitivitate dielectrica relativa
Sub actiunea campului electric in material sarcinile electrice legate
(fixe) sunt deplasate in spatiu fortele campului electric. Sensul si
amplitudinea acestor deplasari depind de sensul intensitatea campului
electric. majoritatea materialelor electroizolante aceasta dependenta este
liniara numai in matrerialele segnetoelectrice ea are saturatie. La
deconectarea campului electric are loc depolarizarea sub actiunea miscarii
termice.
Un dielectric montat intre doi electrozi conectati intr-un circuit
electric poate fi considerat ca un condensator (vezi fig. D.1). Sarcina
condensatorului este: Q=C*U,
unde C este capacitatea condensatorului,
iar U - tensiunea aplicata pe electrozi.

Aceasta sarcina este constituita din: Q=Qo+Qd,

unde Qo este sarcina in acest condensator cu vid ca dielectric,
iar Qd este sarcina aparuta in dielectric la polarizarea sa.
O caracteristica de importanta primordiala a dielectricului este
Q Qo+Qd Qd
permitivitatea relativa Er, care este: ε = Qo = Qo =1+ Qo
Prin urmare, permitivitatea relativa unui dielectric real are valori
supraunitare numai pentru vid Er =1. Permitivitatea relativa este o marime
adimensionala se masoara in unitati relative.
Pentru sarcina electrica putem scrie: Q=C*U=Qo*Er=Co-U-Er ,
unde este capacitatea montajului cu vid. De aici rezulta: C= Er* Co

3. Tipurile principale de polarizare a dielectricilor

Toate fenomenele de polarizare care pot avea loc in dielectrici pot fi
clasificate in doua grupe:
polarizare elastica - fenomene, care au loc in timp foarte scurt (practic,
momentan) fara pierderi de energie, deci fara incalzirea materialului;
polarizare neelastica (relaxationala) - fenomene, care au loc intr-un
interval de timp finit si sunt insotite de pierderi, deci de incalzirea
materialului.
 
Polarizarea elastica poate fi:
  electronica,
 ionica
 rezonanta.
Polarizarea de rezonanta poate avea loc in unele materiale
plasate in camp electric de inalta frecventa.
Polarizarea electronica reprezinta deplasarea elastica deformarea
orbitelor electronice ale atomilor sau ionilor dupa cum este ilustrat in
fig. D.2.
Deplasarea deformarea orbitelor nu depinde de temperatura,
insa datorita dilatarii materialului la temperaturii scade concentratia
particulelor (atomi sau ioni), si, prin urmare, scade intensitatea
polarizarii electronice.

 
Polarizarea ionica este specifica pentru materialele izolatoare solide cu
structura ionica si este determinata de deplasarea reciproca a ionilor cu
legaturi elastice.
Deoarece la temperaturii fortele elastice de legatura intre ioni scad
creste distanta intre ioni, polarizarea ionica se intensifica.
 
Polarizarea relaxationala poate fi:
 dipolara,
 ionica relaxationala,
  electronica neelastica,
 migrationala,
 domenica,
 remanenta.
 
Polarizarea dipolara. Moleculele dipolare, care afla in interiorul
materialului in miscare haotica, sunt orientate partial de campul electric.
Polarizarea dipolara este posibila numai in cazurile cand fortele de
legatura moleculara nu impiedica orientarea dipolilor camp electric. La
cresterea temperaturii fortele moleculare scad, viscozitatea scade
polarizarea dipolara se intensifica. La temperaturi foarte inalte miscarea
haotica a moleculelor este atat de intensiva incat intensitatea polarizarii
dipolare scade.
Deoarece deplasarea moleculelor dipolare provoaca procese de
frecare interna, polarizarea dipolara este insotita de pierderi.
Polarizarea dipolara are loc in gaze lichide polare. Ea poate fi
observata in unele materiale solide organice. Acest gen de polarizare nu
este cauzat de rotirea moleculei integral, ci numai a unei parti fata de
molecula in ansamblu. Spre exemplu, radicalii OH , CO , COOH din
componenta moleculelor organice pot fi orientate de campul electric.
La deconectarea campului electric predomina haotica a moleculelor
efectul de polarizare dispare.
Polarizarea ionica neelastica poate avea loc in materialele cu
structura ionica necompacta.

4. Dependenta de presiune si temperatura

Permitivitatea dielectrica relativa determina caracteristicile
capacitative ale dielectricului. Gradul de polarizare electronica in mare
parte depinde de densitate. Spre exemplu, densitatea gazelor este mica si,
ca urmare, fenomenele de sunt foarte slab pronuntate.
In acest mod se explica valorile mici (apropiate de unitate) ale
relative pentru gaze. In cazul densitatii gazelor prin ridicarea presiunii,
densitatea oricum ramane mica si ca urmare valoarea relative se modifica
foarte putin.
De exemplu, vezi tabelul D.1.
 T-20 °C P-0.1 MPa P=2 MPa P=10 MPa

aer 1.00058 1.0109 1.055

Er azot 1.00028
oxige 1.00055
n
meta 1.00095
n
In materialele lichide solide polarizarea electronica este mult mai
intensiva si, ca urmare, relativa capata valori mult mai mari. De exemplu,
permitivitatea relativa a uleiului de transformator este Er =2.2÷2.4.
La cresterea temperaturii intensitatea polarizarii electronice scade
datorita dilatarii corpului, dar, deoarece alungirea relativa este foarte mica,
variatia spre scadere a relative este foarte slaba.
Aceasta dependenta este caracterizata prin factorul termic al
1
∗dε
permitivitatii relative: α ε (T )=
ε
, [ K −1 ] Pentru gazele nepolare:
dT
−ε−1
α ε (T )=
T
Pentru materialele lichide solide cu polarizare electronica:
−( ε−1 )∗( ε +2 )
α ε (T )= ∗β ,
3∗ε

unde β este factorul termic de dilatare in volum al materialului.

Variatia permitivitatii relative a gazelor cu presiunea este caracterizata
prin factorul dependentei de presiune a permitivitatii:
1
∗dε
ε ε −1
α ε (P) = = , [ K−1 ]
dP P

Conductivitatea Dielectricilor
1. Rezistenta reala a dielectricilor
Procesele de deplasare a sarcinilor fixe in cadrul fenomenelor de
polarizare formeaza in materialul electroizolant curenti de deplasare. In
cazul fenomenelor de polarizare electronica si/sau ionica curentii de
deplasare la stabilirea echilibrului se anuleaza si, prin urmare, sunt de
scurta durata. In cazul polarizarilor neelastice, lente, care se manifesta in
majoritatea dielectricilor tehnici sunt numiti curenti de absorbtie.
 Daca campul electric in materialul electroizolant este format prin
aplicarea unei tensiuni de curent continuu, curentii de absorbtie parcurg
dielectricul numai in momentele conectarii sau deconectarii schimbandu-
si, respectiv, sensul. In cazul campului alternativ curentii de absorbtie
circula in permanenta alternativ.
Purtatorii de sarcina prezenti intr-un numar foarte mic, dar diferit de
zero, in volumul materialului electroizolant formeaza curenti de scurgere
(de conductie) de valori foarte mici. Prin urmare, curentul in dielectricul
tehnic real este format din doua componente: curentii de absorbtie i p
curentii de conductie
i c :i=∑ i p +i c

  Evolutia in timp a curentului in dielectric indata dupa dplicarea

campului continuu (tensiunii de c.c.) este prezentata in figura D.3. Din fig.
D.3 observam ca dupa stabilirechilibrului in procesele de polarizare (care
in dielectricul real dureaza circa sau pana la 1 minuta) curentul de
absorbtie se anuleaza, in continuare materialul
este parcurs numai de curentul de conductie.
Acest fapt este important la masurarea
conductivitatii dielectricilor tehnici:
inregistrarea rezultatelor se face numai peste
circa o minuta dupa aplicarea tensiunii, ca sa se
ia in cont numai curentul de conductie sa fie
exclusi curentii de t~1 min absorbtie cauzati de
fenomenele de Fig. D.3. polarizare
relaxationala.

Prin urmare, conductivitatea dielectricului la curent continuu este

determinata de curentul de conductie, iar la curent alternativ suplimentar
intra in cont componentactiva (rezistiva) a curentilor de absorbtie.
In majoritatea dielectricilor tehnici conductivitatea are preponderent
un caracter ionic (si nu electronic). Rezistenta reala a dielectricului la c.c.
U U
poate fi calculata: R= = ,
i−∑ i p ic
unde U este tensiunea aplicata,
i - curentul global,
 ∑ i p, - curentii de absorbtie,
ic- curentul de conductie.
 
2. Conductivitatea volumica superficiala
In cazul materialelor electroizolante solide sunt uzuale doua
caracteristici: conductivitate volumica si conductivitate superficiala. Mai
frecvent in practica sunt folosite (rezistentele specifice) volumica si
superficiala.
Pentru o bara (mostra) de material in camp electric uniform
R V∗S
rezistivitatea volumica ρV in [ Ω∗m ] este calculata: ρV =
h
,

unde RV este rezistenta volumica mostrei in [Ω],

S' - aria electrozilor sau sectiunii transversale a mostrei in [m2],
h - lungimea (grosimea) barei in [m].
1 S
Conductivitatea volumica γ v = ρ
V
, [ ]
m
 Fig. D.4. Masurarea superficiale
 
Rezistenta specifica superficiala in ρ s in [Ω] este calculata
R s∗d
ρ s= unde Rs este rezistenta superficiala in [Ω],
l
d - latimea electrozilor in [m],
l - distanta intre electrozi in [m].

1
Conductivitatea superficiala γs=
ρs
,[ S]

Conductivitatea globala a dielectricului este constituita din cea

volumica cea superficiala depinde de componenta chimica, structura
materialului, componenta de impuritati, gradul de prelucrare a suprafetei
(rugozitatea), temperatura, gradul de puritate a materialului, umiditate
presiune in mediul ambiant.
 In materialele electroizolante
conductivitatea, in functie de mecanismul
de realizare a curentului electric, poate fi
ionica sau ionica electronica. In figura D.5
este prezentata dependenta conductivitatii
electrice de intensitatea campului electric.
Din figura D.5 observam ca la valori
normale (mici) ale campului electric E
(E<(105±106) V/m) conductivitatea
electronica este foarte slaba preponderent se
manifesta conductivitatea prin mecanismul ionic.
Materialele suficient de pure, daca structura cristalina este
atomica sau moleculara nu ionica, sunt caracterizate de valori foarte mici
ale conductivitatii la valori normale ale intensitatii campului electric E,
deoarece conductivitatea electrica este realizata prin mecanismul
electronic.
In camp electric de intensitati inalte (E~(106÷108) V/m)
conductivitatea manifesta o dependenta (crestere) rapida cu E, care pana
la urma duce la strapungere.
In primul domeniul (E<(105÷105) V/m) numit Ohmic dependenta
y(E) este slaba.
In domeniul doi (E-(106÷108) V/m) numit Pool dependenta y(E) este
puternica.
Conductivitatea ionica in ambele domenii practic nu depinde de
intensitatea campului electric.
In caz de exploatare indelungata a materialului electroizolant sub
tensiune, curentii de conductie prin dielectricul solid sau lichid pot sau sa
scada in timp. curentului in timp este cauzata de crearea purtatorilor
sarcina in dielectric datoritaefectelor de imbatranire sub actiunea tensiunii
temperaturei ridicate. Scaderea curentului in timp poate avea loc datorita
concentratiei ionilor de impuritati in procesul de ,,purificare" a
materialului.

3. Pierderi dielectric
Pierderile in dielectric sunt puterea preluata de la sursa de energie
electrica (sub actiunea campului electric) si disipata in materialul
electroizolant in forma de caldura, care provoaca incalzirea materialului.
Pierderi in dielectric putem avea, atat la regim de curent continuu, cat
la curent alternativ, deoarece prin material circula curentul de conductie.
Pentru regim de c.c. calitatea materialului electroizolant este
caracterizata prin conductivitatea conductivitatea superficiala.
Pentru regim de c.a. este folosita o alta caracteristica, deoarece in
acest caz in afara de curentul de conductie se manifesta alte fenomene
care provoaca pierderi. Caracteristica, care reprezinta proprietatea
materialului electroizolant de disipare a energiei in camp electric
alternativ, este unghiul de pierderi δ sau tangenta unghiului de pierderi tgδ .
Pirderile in dielectric pot fi cauzate de curentul de conductie sau
componenta activa a curentilor de absorbtie. Pierderile in dielectric
provoaca incalzirea materialului si, prin urmare, afecteaza rigiditatea
dielectrica deci pot provoca strapungerea izolatiei. Incalzirea distruge
materialul electroizolant, iar pierderile reduc factorul de al circuitului
oscilant.
Sa analizam schema echivalenta pentru un condensator cu dielectric
cu pierderi intre armaturi, in circuit de c.a. In schema echivalenta
condensatorul real este reprezentat printr-un circuit
Sa analizam schema echivalenta pentrun condensator cu
dielectric cu pierderi intre armaturi, in circuit de c.a. In schema
echivalenta condensatorul real este reprezentat printr-un circuit constituit
dintr-un condensator ideal (fara pierderi) o rezistenta de pierderi, montate
in serie sau derivatie. °

Fig. D.6. Schema echivalenta derivatie

In figura D.6 este reprezentata schema echivalenta derivatie. curentul
in circuit I este format de componentele activa (rezistiva) IR capacitativa
(reactiva) Ic. Prin urmare: tgδ =Ir/Ic.
 Pierderile in dielectric in functie de natura fenomenelor, care provoaca
pierderile, pot fi de patru tipuri:
1. pierderi de polarizare,
2. pierderi de conductie,
3. pierderi de ionizatie,
4. pierderi cauzate de neomogenitatea structurii materialului.
Pierderile de ionizatie sunt specifice pentru gaze, iar pierderile
cauzate de neomogenitatea structucti materialului pot avea loc materiale
electroizolante poroase si stratificate, dupa cum urmeaza: carton
impregnat, textile, mase plastice cu umplutura, mase plastice stratificate,
ceramica poroasa etc.

Strapungerea Dielectricilor
1. Notiuni generale
Dielectricul aflat in camp electric poate sa-si piarda proprietatile de
electroizolant daca intensitatea campului va o valoare critica. Acest
fenomen se strapungere sau deteriorarea rigiditatii dielectrice. Valoarea
tensiunii la care are loc strapungerea se numeste tensiune de strapungere,
iar valoarea respectiva a intensitatii campului electric se numeste rigiditate
U str . V
dielectrica: E str.= h [ ]
,
m
,

unde Ustr. este tensiunea de strapungere, in [V],

h - grosimea dielectricului in locul de strapungere, in [m].
In materialele solide poate sa aiba loc fenomenul de strapungere pe
suprafata mostrei (nu prin volum) datorita strapungerii prin mediu (spre
exemplu, prin aer) sau pe suprafata dielectricului. Tensiunea de
strapungere superficiala este numita tensiune de conturnare este o
caracteristica a dispozitivului (constructiei), dar depinde de materialul
electroizolant.

Rigiditatea dielectrica a materialelor electroizolante depinde de:

 frecventa, forma durata tensiunii aplicate;
  grosimea omogenitatea mostrei,
 tensiunile mecanice in material,
 temperatura, presiunea, umiditatea mediului ambiant;
 prezenta incorporarilor de gaze, vapori altor impuritati;
 forma dimensiunile electrozilor,
 conductivitatea termica a electrozilor,
 caracteristicile electrice termice ale mediului.

2. Strapungerea gazelor
In diverse echipamente electrotehnice ca: transformatoare,
condensatoare, linii electrice etc. in calitate de izolatie externa mediul
aerian. Rigiditatea dielectrica a aerului in conditii normale nu este prea
mare in comparatie cu majoritatea materialelor electroizolante lichide
solide.
Numarul mic de ioni, electroni molecule componente ale gazului se
afla in permanenta miscare termica haotica. Cand este aplicat campul
electric, toate aceste particule sunt accelerate de fortele campului electric.
Sarcinile electrice din gaz in camp electric capata o energie suplimentara:
W =q∗U λ,
unde q este sarcina electrica a particulei,
iar U - caderea de tensiune pe distanta parcursului liber λ al particulelor.
Daca consideram campul electric uniform, putem scrie: U λ =E∗λ, si,
prin urmare: W =q∗E∗λ. Energia suplimentara a particulelor cu sarcina
electrica este comunicata moleculelor la ciocniri. Daca aceasta energie
este suficienta, are loc atomilor moleculelor, datorita trecerii electronului
pe un nivel energetic mai inalt. De asemenea, poate avea loc ionizarea
moleculelor, in urma careia sunt formati ioni pozitivi si negativi.
Conditia pentru ionizare este W ≥Wi. Cu toate ca energia W include si
energia termica, care la temperaturi normale nu este mare, putem scrie
conditia: q*E* λ ≥Wi. Energia de ionizare Wi, de regula, este caracterizata
prin potentialul de ionizare: U i=Wi/q. potentialul de ionizare in majoritatea
gazelor variaza in limitele U1=(4÷25) V si, prin urmare: W1=(4÷25) eV.
Pentru valori prestabilite ale temperaturii presiunii gazului ionizarea
de este declansata la o anumita valoare a intensitatii campului electric,
deoarece sarcina particulelor g parcursul liber λ al particulelor in aceste
conditii pentru fiecare gaz sunt consatante. Va Valoarea intensitatii
campului electric Ei, necesara pentru declansarea procesului de ionizare
(strapungere) numeste intensitate initiala.
Electronul eliberat in procesul de ionizare este accelerat poate prin
ciocniri sa scoata din atom un alt electron, etc. Ca urmare, are loc un
proces, care se in apare o de electroni una de ioni. Atomii excitati emit
(radiaza) fotoni, care, de asemenea, pot ioniza gazul. La momentul
saturatiei spatiului intre electrozi cu 10ni pozitivi electroni acest spatiu se
transforma in plasma, care este un conductor foarte bun. In asa mod are
loc strapungerea gazului.
Fenomenul de strapungere a gazului depinde de gradul de
omogenitate a campului electric. Daca vom analiza fenomenul de
strapungere in camp electric uniform (E=const), care poate fi obtinut intre
doi electrozi plati situati la o distanta mica, vom observa ca strapungerea
va avea loc la o valoare fixa a tensiunii, care depinde de temperatura,
presiune distanta intre electrozi. Intre electrozi apare o scantee, care
ulterior se transforma in arc electric.
Daca in conditii normale: P=0.1 MPa si T=20 °C, rigiditatea
dielectrica a aerului este de Estr.=320 V/m, atunci, dupa cum se vede din
figura D.7, atat la cresterea, cat la scaderea presiunii rigiditatea dielectrica
creste. Intr-adevar, la cresterea presiunii scade parcursul liber λ al
particulelor scade probabilitatea acumularii de
catre Estr. particule pe distanta parcursului
liber a energiei minime necesare pentru
ionizare. Ca urmare, la cresterea presiunii
rigiditatea dielectrica creste. Atunci cand
presiunea gazului scade gazul este rarefiat si
probabilitatea ciocnirilor electronilor cu
moleculele atomii gazului scade. Ca urmare, la
scaderea presiunii rigiditatea dielectrica creste.

Deosebit de inalta este rigiditatea dielectrica a vidului. Acest fapt

este folosit la fabricarea condensatoarelor cu vid destinate pentru inalte
tensiuni. Gazele la presiune inalta sunt folosite in calitate de mediu
electroizolant in aparatele electrice de inalta tensiune.
 In campuri electrice neomogene, care se formeaza in cuplurile de
electrozi de tip placa-varf, varf-varf tensiunea de strapungere este mai
joasa ca in campurile uniforme.

3. Strapungerea lichidelor electroizolante

Materialele electroizolante lichide se deosebesc de cele gazoase
printr-o rigiditate dielectrica la conditii normale mult mai inalta.
Mecanismul de strapungere in lichide foarte mult depinde de gradul de
puritate al lichidului. Din acest aspect putem vorbi despre trei grade de
puritate a lichidelor:
murdare tehnic, care contin suspensie de apa impuritati mecanice
solide,
tehnic curate, care practic nu contin, nici suspensie de apa, nici
impuritā ti mecanice solide;
pure, care nu contin, nici apa, nici impuritati mecanice sunt foarte
bine degazate.

Strapungerea in lichidele electroizolante poate fi cauzata de formarea

intre electrozi a unor punti (lanturi) din picaturi (bule) de apa (vapori)
impuritati mecanice, care sunt atrase de campul electric in spatiul intre
electrozi. In lichidele electroizolante pure rigiditatea dielectrica atinge
valori de circa (8000÷10000) V/m. Apa suspensie in cantitati mici in
lichidul electroizolant (spre exemplu, uleiul de transformator) reduce
considerabil rigiditatea dielectrica. Prezenta impuritatilor gazoase sau
mecanice determina aparitia strapungerii in lichidele electroizolante si
complica elaborarea unui model al teoriei strapungerii in
lichidelectroizolante. Un model al strapungerii poate fi aplicat doar in
cazul lichidelor foarte bine purificate. La inalte tensiuni poate avea loc
emisia electronilor din electrozii metalici si ca si in gaze va avea loc
distrugerea moleculelor de lichid. Strapungerea in lichide, spre deosebire
de gaze, este cauzata de un parcurs liber mult mai mic al particulelor, si,
prin urmare electronii nu au posibilitate sa acumuleze pe distanta
parcursului liber energia cinetica necesara pentru ionizare.
Strapungerea in lichidele care contin impuritati gazoase se explica
prin fenomenul de incalzire locala a lichidului (datorita energiei degajate
bulele de gaz, care pot ioniza foarte usor). Aceasta incalzire locala
provoaca formarea unui canal gazos intre electrozi.
Apa suspendata in picaturi mici in lichidul electroizolant la
temperaturi normale reduce considerabil rigiditatea dielectrica. Sub
actiunea campului electric picaturile sferice de apa se polarizeaza obtin
forma elipsoidala. Atragandu-se reciproc cu partile cu sarcini electrice
opuse, picaturile formeaza intre electrozi lanturi (canale) cu conductivitate
inalta, prin care are loc strapungerea.
Rigiditatea dielectrica a uleiului de transformator uscat nu depinde
de temperatura pana la circa T~80 °C, care se incepe fierberea fractiilor
usoare formarea unui numar de bule de vapori lichid. Funiginea (negrul de
fum) scama distorsioneaza campul lichid. Acest fapt, de asemenea, duce la
reducerea rigiditatii dielectrice a lichidului.
Purificarea lichidelor electroizolante, spre exemplu, uleiurilor, de
impuritati contribuie la o majorare considerabila a rigiditatii dielectrice:
daca uleiul dupa exploatare indelungata poate avea Estr=4 MV/m, atunci
dupa purificare Estr =(20÷25) MV/m.

4. Strapungerea dielectricilor solizi

In materialele electroizolante solide deosebim patru mecanisme de
strapungere:
1)strapungere electrica a materialelor omogene,
2)strapungere electrica a materialelor neomogere,
3)strapungere termica (electro-termica),
4) strapungere electro-chimica.
 Toate mecanismele de strapungere sunt posibile in acelas material in
functie de:
 caracterul campului electric:
 continuu,
 alternativ,
 pulsant,
 de joasa frecventa,
 de inalta frecventa;
 de prezenta defectelor in material (spre exemplu, pori),
 de sistemul de racire (evacuare de caldura),
 durata actionarii campului.
 
1. Strapungere electrica a materialelor omogene
Acest mecanism de strapungere are loc foarte rapid nu este cauzat de
energia termica. In timp, acest fenomen este dependent de temperatura.
Aceasta strapungere este un mecanism pur electronic. In camp electric de
inalta intensitate electronii sunt accelerati obtin posibilitatea prin ciocniri
cu atomii din reteua cristalina sa formeze alti electronin si, in asa mod,
este declansata ionizarea de in avalansa.
Acest mecanism de strapungere are loc in cazul, cand este exclus
efectul conductivitatii pierderilor. Prin urmare, strapungerea nu are loc sub
actiunea incalzirii este exclusa ionizarea gazelor incorporate.
 
2) Strapungere electrica a materialelor neomogene
Acest mecanism de strapungere are loc in dielectricii tehnici solizi cu
incorporari de gaze. Acest tip de strapungere evolueaza foarte rapid.
Rigiditatea dielectrica a dielectricilor solizi, practic, nu depinde de
temperatura pana la anumite valori ale
temperaturii (vezi figura D.8). La
temperaturi mai inalte rigiditatea dielectrica
scade brusc datorita mecanismului de
strapungere termica.
Rigiditatea dielectrica de valori joase
este specifica pentru materialele Estr.
poroase (carton, hartie, celuloza, lemn,
ceramica poroasa). Pentru aceste materiale rigiditatea dielectrica are valori
putin diferite de rigiditatea dielectrica a aerului. Incorporarile de gaze in
materialele electroizolante solide sunt foarte periculoase la inalte
frecvente.
Rigiditatea dielectrica inalta au materialele electroizolante solide cu
o structura compacta si fara incorporari de gaze, spre exemplu: mica,
hartie carton impregnate cu dielectric lichid, sticlele.

3) Strapungere termica
Acest mecanism de strapungere are loc in cazul, in care cantitatea de
caldura disipata in materialul electroizolant datorita pierderilor cantitatea
de caldura, care poate fi evacuata in conditiile date. acest caz este
dezechilibrat bilantul termic procesul se dezvolta in avalansa. fenomenul
de strapungere termica consta in incalzirea materialului in camp electric
pana la temperaturi corespunzatoare transformarilor calitativetalurgice:
topire carbonizare.
In urma strapungerii termice in materialul solid apar fisuri neregulate.
In cazul strapungerii termice rigiditatea dielectrica este o caracteristica nu
numai a materialului, dar si a dispozitivului (constructiei). Tensiunea de
strapungere, cauzata de supraincalzirea materialului, este dependenta de
frecventa, conditiile de racire, temperatura mediului.

4) Strapungere electro-chimica
Acest mecanism de strapungere in materialele electroizolante poate
deveni important la inalte temperaturi si umiditate inalta a aerului. Acest
tip de strapungere are loc, atat la c.c., cat la c.a. de joasa frecventa, cand in
material se manifesta fenomene chimice ireversibile, care provoaca
reducerea categorica a rezistentei de izolatie.
Strapungerea electro-chimica poate avea loc la inalte frecvente, daca
in porii inchisi ai materialului are loc ionizarez gazului, care este insotita
de un efect termic puternic, spre exemplu, in ceramica, oxizi ai metalelor
polivalente.
Evolutia in timp a strapungerii electro-chimice este de lunga durata,
deoarece este implicat fenomenul de electroconductivitate. Strapungerea
electro-chimica se mai des in ceramica din oxizi ai metalelor polivalente
(TiO2) spre deosebire de ceramica din oxizi ai Al, Si, Mg, Ba.