Grilă Convenția de la New York

1) Convenția de la New York reglementează:

a) regulile aplicabile contractelor de vânzare internaționă de bunuri mobile corporale;
b) regulile aplicabile termenelor de prescripție aferente acțiunilor reciproce ale părților născute dintr-un
contract de vânzare internațională de bunuri mobile corporale;
c) regulile aplicabile termenelor de prescripție aferente acțiunilor reciproce ale părților născute dintr-un
contract de furnizare internațională de bunuri mobile corporale.

2) În cadrul Convenției de la New York, termenul de creditor:

a) desemnează oricare parte care valorifică un drept, dacă acesta are ca obiect plata unei sume de bani;
b) desemnează oricare parte care valorifică un drept, fie că acesta are sau nu ca obiect plata unei sume
de bani;
c) desemnează oricare parte care a fost vânzător sau cumpărător într-un contract de vânzare
internaională de mărfuri.

3) Convenția de la New York poate avea ca obiect:

a) mărfuri, în sensul Convenției ONU încheiată la Viena în 1980;
b) orice bunuri mobile;
c) orice bunuri mobile și/sau imobile.

4) Prin termenul de „procedură” în cadrul Convenției (de la New York) se va înțelege:

a) orice procedură demarată la sediul creditorului;
b) orice procedură demarată la sediul debitorului;
c) orice procedură judiciară, arbitrală sau administrativă.

5) Convenția își va găsi aplicare numai dacă:

a) cumpărătorul și vânzătorul au sediul în state diferite;
b) cumpărătorul și vânzătorul au sediul în state contractante diferite;
c) cumpărătorul și vânzătorul, prin aplicarea regulilor de drept internațional privat fac aplicabilă legea
unui stat contractant;
d) obiectul contractului este comercial, în caz contrar el va fi un contract civil și se vor aplica regulile
speciale din dreptul consumatorului.

6) Convenția de la New York are un caracter:

a) obligatoriu;
b) supletiv;
c) părțile pot deroga numai de la prevederile titlului II și III ale Convenției.

7) Convenția nu reglementează:
a) vânzările de bunuri la licitație sau ca urmare a unui sechestru;
b) vânzările de acțiuni și obligațiuni;
c) vânzarea de petrol și gaze;
d) vânzarea unor bunuri incorporale;
e) vânzarea unor bunuri pentru folosință personală, familială sau casnică.

8) Convenția nu se aplică contractelor:

a) de antrepriză în lucrări;
b) drepturilor întemeiate pe biletele la ordin;
c) drepturilor întemeiate pe gaj sau ipotecă;
d) drepturilor creditorului întemeiate pe neexecutarea debitorului.

9) În înțelesul Convenției, expresia „contravenție de contract” semnifică:

a) o executare necorespunzătoare a contractului de către una dintre părți;
b) acțiunile oricăreia dintre părți care încalcă normele intrenaționale de drept;
c) o neexecutare a unei obligații contractuale de către una dintre părți, indiferent de însemnătatea
acesteia.

10) Termenul de prescripție reglementat de Convenție este de:

a) maxim 4 ani;
b) maxim 8 ani;
c) maxim 4 ani, însă poate fi prelungit până la 10 ani în anumite situații excepționale.
 Grilă Convenția de la New York

11) Termenul de prescripție curge de regulă:

a) de la data când se naște dreptul ce poate fi urmărit;
b) de la data când acțiunea poate fi exercitată;
c) de la data când notificarea a ajuns de la partea care cere executarea la partea care nu a executat.

12) Convenția reglementează:

a) prescripția dreptului de a cere executarea obligațiilor;
b) prescripția dreptului rezultat din rezilierea contractului;
c) prescripția dreptului de a opune o excepție de neexecutare;
d) prescripția dreptului rezultat din nulitatea contractului.