LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALURILOR

Cuprins:

4.1. Reglementare
4.2. Noţiunile de “capitaluri” şi de “plăţi”
4.3. Excepţii de la principiul liberei circulaţii a capitalurilor şi
plăţilor
4.4. Clauze de salvgardare
4.5. Explicaţii privind termenii uzitaţi
4.6. TEMĂ
4.7. Întrebări, exerciţii, aplicaţii
4.8. Rezolvaţi următoarele teste grilă

4.1. Reglementare

Prevederile art. 67 – 73 (fost art. 73b-73g) din Tratatul de

la Roma (CEE) erau mai puţin imperative în ceea ce priveşte
libera circulaţie a capitalurilor decât cele aplicabile în cazul
liberei circulaţii a mărfurilor, a lucrătorilor, a serviciilor şi a
dreptului de stabilire.
Art. 67 din CEE stabilea următoarele:
 (1) În perioada de tranziţie şi în măsura necesară bunei
funcţionări a pieţei comune, statele membre elimină treptat
în relaţiile dintre ele restricţiile impuse circulaţiei
capitalurilor aparţinând rezidenţilor statelor membre,
precum şi tratamentul discriminatoriu în baza cetăţeniei ori
naţionalităţii sau reşedinţei ori sediului social al părţilor sau
a locului plasamentului de capital;
 (2) Cel târziu la încheierea primei etape, nu se mai aplică
 nici un fel de restricţii plăţilor curente aferente circulaţiei
capitalurilor între statele membre.
Articolul 71 din CEE prevedea la rândul lui:
 statele membre trebuie să depună eforturi pentru a evita
introducerea în Comunitate a unor noi restricţii de schimb
care să afecteze circulaţia capitalurilor şi plăţilor curente
aferente acestora şi să nu facă şi mai restrictive
reglementările existente.
În Tratatul privind Uniunea Europeană, locul articolelor 67-
73 a fost luat de articolele 73b-73g.
Articolul 73b TUE a introdus interdicţia restricţiilor privind
circulaţia în termenii următori:
 (1) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol1, toate
restricţiile privind circulaţia capitalurilor între statele
membre, precum şi între statele membre şi ţări terţe sunt
interzise;
 (2) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, toate
restricţiile privind plăţile între statele membre, precum şi
între statele membre şi ţări terţe sunt interzise.
Interdicţia prevăzută de articolul 73b nu este absolută,
deoarece articolul 73c dispune:
 (1) Articolul 73b nu aduce atingere aplicării, în raport cu
ţările terţe, a restricţiilor existente la 31 decembrie 1993,
în temeiul dreptului intern sau comunitar, în ceea ce
priveşte circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări
terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea
implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare,
stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea
1
Capitolul 4 “Capitalurile şi plăţile”, TUE.

2
 de titluri pe pieţele de capitol.
Conform art. 73 d TUE:
 Articolul 73b nu aduce atingere dreptului pe care îl au
statele membre:
o de a aplica dispoziţiile incidente ale legislaţiei lor
fiscale care stabilesc o distincţie între contribuabilii
ce nu se află în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte
reşedinţa lor sau locul în care le sunt investite
capitalurile;
o de a lua toate măsurile indispensabile pentru a
combate încălcarea legilor şi reglementările proprii,
în special în domeniul fiscal sau al controlului
prudenţial al instituţiilor financiare, de a stabili
proceduri de declarare a circulaţiei capitalurilor în
scopul informării administrative sau statistice sau de
a lua măsuri justificate de motive privind ordinea sau
siguranţa publică
În cazul în care, în împrejurări excepţionale, circulaţia
capitalurilor provenind din sau având ca destinaţie ţări terţe
provoacă sau ameninţă să provoace dificultăţi grave pentru
funcţionarea Uniunii economice sau monetare, Consiliul
hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei şi după
consultarea BCE, poate adopta în raport cu ţări terţe măsuri de
salvgardare pentru o perioadă care nu poate depăşi 6 luni, în
cazul în care aceste măsuri sunt strict necesare.
În prezent, prevederile consacrate liberei circulaţii a
capitalurilor sunt cuprinse în Capitolul IV intitulat „Capitalurile şi
plăţile” din TFUE, respectiv în articolele 63 – 66. Tratatul
reglementează în mod distinct „plăţile curente” şi „circulaţia

3
capitalului”.
Conform art. 63 din TFUE (fost articol 56 TCE şi fost art.
73b din TCEE):
 (1) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt
interzise orice restricţii privind circulaţia capitalurilor între
statele membre, precum şi între statele membre şi ţările
terţe;
 (2) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt
interzise orice restricţii privind plăţile între statele
membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.

4.2. Noţiunile de „capitaluri” şi de „plăţi”

Cele două noţiuni de „capitaluri” şi „plăţi” nu au fost
definite de prevederile articolelor menţionate. Rolul de a defini
aceste două noţiuni a căzut în sarcina Curţii de Justiţie şi a
doctrinei.
Astfel, în ce priveşte capitalurile doctrina consideră că prin
această noţiune se înţeleg „valorile scripturale, încoporate sau
nu în titluri, ca şi monedele metalice care au un curs legal în
momentul operaţiei efectuate”2.
Plăţile curente au fost definite de Curtea de Justiţie, în
cauza Luisi et. C. Carbone3, dar mai mult prin elementele care
le diferenţiază de mişcările de capitaluri.
În cauză este vorba de doi rezidenţi italieni, G. Luisi şi C.
Carbone care au fost amendaţi de autoritatea italiană
competentă pe motiv că au încălcat reglementările legale,
schimbând în valută străină între anii 1975 şi 1976 o sumă ce
2 ed
C. Gavalda, G. Parleani, Traite de droit communaitaire des affaires, XII , Litec, Paris, 1992, p. 116.
3
Cauzele reunite C-286/1982 şi C-26/1983, G. Luisi et C. Carbone c. Ministerul de Finanţe, Hotărârea
Curţii de Justiţie din 31 ianuarie 1984.

4
depăşea limita admisă pentru fiecare rezident italian în cursul
unui an. Potrivit prevederilor legale italiene, un rezident italian
nu putea să schimbe mai mult de 500.000 lire italiene în valută
străină pe an pentru călătorii turistice, de afaceri, de studii sau
pentru a beneficia de îngrijiri medicale în alte ţări. Cei doi
rezidenţi italieni au folosit valuta străină în scop turistic şi pentru
îngrijiri medicale în alte state membre. Ei au contestat
compatibilitatea dispoziţiilor legale italiene care au fost aplicate
cu reglementările legale comunitare consacrate liberei prestări
a serviciilor şi liberei circulaţii a plăţilor pentru serviciile
furnizate, iar tribunalul competent din Genova a solicitat Curţii
de Justiţie Europene să se pronunţe referitor la modul de
interpretare a prevederilor legale comunitare pertinente în
cauză.
Ca răspuns, Curtea de Justiţie a precizat următoarele:
 transferurile corespunzătoare unei obligaţii de plată
decurgând dintr-o tranzacţie în domeniul schimburilor de
mărfuri sau de servicii nu pot fi calificate ca mişcări de
capitaluri;
 plăţile corespunzătoare călătoriilor în interiorul
Comunităţii, efectuate pentru afaceri, studii şi turism, au
caracter de plăţi curente corespunzătoare achiziţiei de
bunuri sau prestări de servicii;
 transferurile de capitaluri nu au ca obiect remunerarea
unei prestări ci plasamentul şi investiţiile, spre exemplu
plata primei de asigurare de daune sau de
responsabilitate intră în categoria plăţilor curente, pe
când plata primei de asigurare de viaţă sau care are ca
obiect constituirea unui capital este o operaţie de transfer

5
 de capitaluri.
În concluzie, rezultă că plăţile curente sunt transferuri de
devize care constituie o contraprestaţie în cadrul unei tranzacţii
subsecvente în timp ce circulaţia capitalurilor este constituită
din operaţiuni financiare care vizează, în mod esenţial folosirea
sau investirea fondurilor în cauză, nu remunerarea unui
serviciu.
Transferurile de capitaluri privesc, pe de o parte investiţiile
directe, foarte importante pentru dezvoltarea economică şi pe
de altă parte acumulările de capitaluri, care prevăd crearea de
fonduri pentru finanţarea investiţiilor4.
Dacă plăţile curente au fost supuse unei liberalizări
imediate, de acestea depinzând liberalizarea efectivă a
mărfurilor şi serviciilor, transferurile de capitaluri au fost
liberalizate într-o manieră progresivă.
Libera circulaţie a capitalurilor a fost asigurată în mod
treptat prin apariţia a trei directive.
1. Prima directivă este cea din 11 martie 1960 şi care a fost
modificată, într-o mică măsură în anul 1962. Această
directivă clasifică mişcările de capitaluri într-o anexă,
prevăzând patru grade diferite de liberalizare. Astfel,
liberalizarea era necondiţionată pentru investiţiile directe
legate de dreptul de stabilire5.
2. A doua directivă importantă este cea din 17 noiembrie
1986 şi anume Directiva 86/566CEE, prin care au fost
liberalizate creditele pe termen lung legate de operaţiunile
cu titluri care nu erau negociate la bursă. A doua directivă
4
A se vedea în acest sens: Ileana Anca Duşcă, Drept comunitar al afacerilor, Editura
Universitaria, Craiova, 2008, p. 151-152.
5
Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul

6
 a modificat prima directivă din 11 martie 1960.
3. A treia directivă este Directiva Consiliului nr. 88/361/CEE
din 24 iunie 1988 prin care s-a înfăptuit liberalizarea
completă a circulaţiei capitalului şi care liberaliza în mod
special mişcările pe termen scurt. Directiva 88/361 a
înlocuit Directiva 72/156/CEE a Consiliului din 21 martie
1972 privind reglementarea fluxurilor internaţionale de
capital şi neutralizarea efectelor lor nedorite asupra
lichidităţii interne.

Tratatul de la Maastricht, fără a abroga Directiva 88/361, a

accentuat liberalizarea mişcărilor de capitaluri. Principiul stabilit
de tratat era acela al liberalizării totale între statele membre,
dar şi faţă de statele terţe.
Chiar dacă Tratatul CE nu defineşte sintagma „mişcare de
capitaluri”, Directiva 88/361/CEE1, precum şi nomenclatura
aferentă, poate fi utilizată, conform unei jurisprudenţe
constante, în scopul definirii unei mişcări de capitaluri.
Conform Anexei nr. 1 privind Nomenclatorul Domeniilor de
Circulaţie a Capitalului, domeniile de circulaţie a capitalului
prevăzute în directivă se referă la:
 toate operaţiunile necesare realizării circulaţiei capitalului:
încheierea şi efectuarea tranzacţiilor şi transferurilor
aferente. Tranzacţia se realizează, în general, între
rezidenţii diferitelor state membre, chiar dacă unele tipuri
de deplasare a capitalului sunt efectuate de către o
singură persoană, în nume propriu (de exemplu,
transferuri de active aparţinând emigranţilor);

Juridic, Bucureşti, 2006, p. 155.

7
  operaţiunile efectuate de către o persoană fizică sau
juridică, inclusiv operaţiunile privind activele sau pasivele
statelor membre sau ale altor instituţii ale administraţiei
publice şi organizaţii publice;
 accesul operatorului economic la toate tehnicile financiare
disponibile pe piaţă utilizate pentru efectuarea operaţiunii
în cauză. De exemplu, conceptul achiziţionării de valori
mobiliare şi alte instrumente financiare cuprinde nu numai
operaţiunile la vedere, ci şi toate tehnicile de
tranzacţionare disponibile: tranzacţii la termen, tranzacţii
cu primă sau garanţie, operaţiuni swap contra altor active,
etc. Tot astfel, conceptul de operaţiuni în cont curent şi în
contul de depozit cu instituţiile financiare cuprinde nu
numai deschiderea de conturi şi plasarea de fonduri în
aceste conturi, ci şi tranzacţiile valutare la termen,
indiferent dacă acestea acoperă riscul valutar sau adoptă
o poziţie valutară deschisă;
 operaţiunile de lichidare sau cesiune a activelor,
repatrierea veniturilor obţinute din lichidarea acestora sau
utilizarea imediată a acestor venituri în limitele obligaţiilor
Uniunii;
 operaţiunile de restituire a creditelor sau împrumuturilor.

Prezentul nomenclator nu constituie o listă exhaustivă a

domeniilor circulaţiei capitalului – de unde rezultă şi titlul XIII –
„Alte deplasări de capital”, pct. F, intitulat „Diverse”. Prin
urmare, nu trebuie interpretată ca limitând aria de aplicabilitate
a principiului liberalizării depline a circulaţiei capitalului, astfel
cum este ea prezentată în articolul 1 al directivei.

8
 Conform dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Directiva 88/361,
statele membre vor elimina restricţiile asupra circulaţiei
capitalului care se realizează între rezidenţii lor: Pentru a
facilita aplicarea prezentei directive, circulaţia capitalului va fi
clasificată în conformitate cu nomenclatorul prezentat în anexa
I.
Iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că, transferurile
legate de circulaţia capitalului se vor efectua în aceleaşi condiţii
ale cursului de schimb ca cele care guvernează plăţile privind
tranzacţiile curente.

4.3. Excepţii de la principiul liberei circulaţii a

capitalurilor şi plăţilor

Articolul 65 din TFUE moderează, sub anumite aspecte,

reglementările prevăzute de art. 63 din acelaşi tratat.
Conform dispoziţiilor art. 65 din TFUE (fost art. 58 din
TCE) alin. (1) , statele membre sunt îndreptăţite:
 (a) să aplice dispoziţiile pertinente ale legislaţiei fiscale
care stabilesc o distincţie între contribuabili care nu se
găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa
lor sau locul în care capitalurile sunt investite;
 (b) să adopte toate măsurile necesare pentru a
împiedica încălcarea actelor lor cu putere de lege şi a
normelor lor administrative, îndeosebi în materie fiscală
sau în domeniul supravegherii prudenţiale a instituţiilor
financiare, să stabilească proceduri de declarare a
circulaţiei capitalurilor, în scop de informare
administrativă ori statistică sau să ia măsuri justificate

9
 prin motive legate de ordinea publică ori siguranţă
publică.

Articolul 65 alineatul (1) litera (a) se referă la impunere şi

constituie una dintre principalele excepţii de la articolul 63 din
acelaşi tratat.
Prevederile cuprinse în capitolul referitor la capitaluri şi
plăţi din TFUE nu înlătură posibilitatea aplicării, în materia
dreptului de stabilire, a restricţiilor care sunt compatibile cu
acest tratat.
Măsurile şi procedurile menţionate la alineatele (1) şi (2) nu
trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o
restrângere disimulată a liberei circulaţii a capitalurilor şi plăţilor,
astfel cum este aceasta definită la articolul 63.

4.4. Clauze de salvgardare

În cadrul raporturilor dintre Uniunea Europeană şi ţările
terţe pot să fie invocate mai multe clauze de salvgardare.
Potrivit art. 64 din TFUE (fostul art. 57 TCE) alin. (1),
statele membre sunt abilitate să păstreze restricţiile existente la
31 decembrie 1993, în temeiul dreptului naţional sau al
dreptului comunitar, adoptate cu privire la circulaţia capitalurilor
având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, dacă
acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţii imobiliare,
sedii, prestarea de servicii financiare ori admiterea de titluri pe
pieţele de capitaluri. În ceea ce priveşte restricţiile în vigoare în
temeiul legislaţiilor naţionale în Bulgaria, în Estonia şi în
Ungaria, respectiva dată este 31 decembrie 1999.
Aliniatul (2) stabileşte următoarele: Parlamentul european

10
şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară, adoptă măsurile referitoare la circulaţia capitalurilor
având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în
cazul în care acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţii
imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau
admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital.
Aliniatul (3) al aceluiaşi articol stabileşte o derogare de la
prevederile aliniatului (2) şi anume faptul că, numai Consiliul, în
conformitate cu o procedură legislativă specială, în unanimitate
şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta
măsuri care reprezintă un regres în dreptul Uniunii în ceea ce
priveşte liberalizarea circulaţiei capitalurilor având ca destinaţie
sau provenind din ţări terţe.
Potrivit art. 66 din TFUE (fost art. 59 din TCE) în situaţia în
care, în circumstanţe excepţionale, circulaţia capitalurilor
provenind din ţări terţe sau destinate acestora provoacă sau
ameninţă să provoace dificultăţi grave în funcţionarea uniunii
economice şi monetare, Consiliul, la propunerea Comisiei şi
după consultarea Băncii Centrale Europene, poate adopta, în
raport cu ţările terţe, măsurile de salvgardare pentru o perioadă
de până la şase luni, în cazul în care aceste măsuri sunt strict
necesare.
O altă clauză de salvgardare este prevăzută la articolul 75
din TFUE (fost art. 60 din TCE). Corespunzător acestui articol,
în cazul în care este necesar, pentru realizarea obiectivelor
enunţate la articolul 67, în ceea ce priveşte prevenirea şi
combaterea terorismului şi a activităţilor conexe, Parlamentul
European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în
conformitate cu procedura legislativă ordinară, definesc cadrul

11
măsurilor administrative privind circulaţia capitalurilor şi plăţile,
cum ar fi îngheţarea fondurilor, a activelor financiare sau a
beneficiilor economice care aparţin unor fizice sau juridice,
grupuri sau entităţi fără caracter statal, sunt în proprietatea
acestora sau sunt deţinute de acestea. Consiliul, la propunerea
Comisiei, adoptă măsurile pentru punerea în aplicare a cadrului
prevăzut la primul paragraf. Actele menţionate la prezentul
articol cuprind dispoziţiile necesare în materie de garanţii
juridice.
Alte clauze de salvgardare sunt cele prevăzute la art. 143
şi 144 din TFUE. Articolele 143 şi 144 din TFUE conţin o
nuanţare a articolului 63 din TFUE.
Astfel, conform art. 143 (fost art. 119 din TCE), în caz de
dificultăţi sau în cazul riscului apariţiei unor dificultăţi grave
pentru balanţa de plăţi a unui stat membru care face obiectul
unor derogări, provenind fie dintr-un dezechilibru global al
balanţei, fie din natura devizelor de care acesta dispune, şi
care pot compromite în special funcţionarea pieţei comune sau
realizarea politicii comerciale comune, Comisia examinează
fără întârziere situaţia acelui stat, precum şi acţiunea pe care a
întreprins-o sau pe care poate să o întreprindă în conformitate
cu dispoziţiile tratatelor, utilizând toate mijloacele de care
aceasta dispune. Comisia indică măsurile pe care le
recomandă spre adoptare statului în cauză.
În cazul în care acţiunea întreprinsă de un stat membru
care face obiectul unei derogări şi măsurile sugerate de
Comisie nu par suficiente pentru a depăşi dificultăţile sau
riscurile apariţiei unor dificultăţi, Comisia recomandă
Consiliului, după consultarea Comitetului Economic şi

12
Financiar, acordarea asisteţei reciproce şi normele
corespunzătoare.
Consiliul acordă asistenţă reciprocă. Acesta adoptă
directivele sau deciziile de stabilire a condiţiilor şi normelor
asistenţei.
Conform art. 144 (fost art. 120 din TCE), în cazul apariţiei
unei crize în balanţa de plăţi şi dacă nu se adoptă de îndată o
decizie în înţelesul articolului 143, alineatul (2), un stat membru
care face obiectul unei derogări poate adopta, cu titlu
provizoriu, măsurile de salvgardare necesare. Aceste măsuri
trebuie să provoace perturbări minime în funcţionarea pieţei
comune şi să nu depăşească limita absolut necesară pentru
remedierea dificultăţilor neprevăzute care au apărut.
Comisia şi celelalte state membre trebuie să fie informate
cu privire la aceste măsuri de salvgardare până la data la care
acestea intră în vigoare. Comisia poate recomanda Consiliului
acordarea asistenţei reciproce în conformitate cu articolul 143.
La recomandarea Comisiei şi după consultarea
Comitetului Economic şi Financiar, Consiliul poate decide că
statul membru respectiv este obligat să modifice, să suspende
sau să elimine măsurile de salvgardare menţionate mai sus.
Conform art. 140 din TFUE (fost art. 121 din TCE), cel
puţin la fiecare doi ani sau la solicitarea unui stat membru care
face obiectul unei derogări, Comisia şi Banca Centrală
Europeană prezintă Consiliului un raport privind progresele
efectuate de statele membre care fac obiectul unei derogări în
îndeplinirea obligaţiilor care le revin pentru realizarea uniunii
economice şi monetare. Aceste rapoarte examinează în special
dacă legislaţia naţională a fiecăruia dintre aceste state

13
membre, inclusiv statul băncii centrale naţionale, este
compatibişă cu articolele 130 şi 131 şi cu Statutul SEBC şi al
BCE. Rapoartele examinează, de asemenea, dacă a fost
realizat un grad înalt de convergenţă durabilă, analizând în ce
măsură fiecare stat membru a îndeplinit următoarele criterii:
 realizarea unui grad înalt de stabilitate a preţurilor. Acesta
rezultă dintr-o rată a inflaţiei apropiată de rata a cel mult
trei state membre care au cele mai bune rezultate în
materie de stabilitate a preţurilor;
 caracterul solid al finanţelor publice. Acesta rezultă dintr-o
situaţie bugetară care nu cunoaşte deficit public excesiv în
înţelesul articolului 126 alineatul (6);
 respectarea limitelor normale de fluctuaţie prevăzute de
mecanismul cursului de schimb din Sistemul Monetar
European, timp de cel puţin doi ani, fără devalorizarea
monedei în raport cu cea a altui stat membru;
 caracterul durabil al convergenţei atinse de statul membru
care face obiectul unei derogări şi al participării sale la
mecanismul cursului de schimb, care se reflectă în nivelul
ratelor dobânzilor pe termen lung.
Cele patru criterii prevăzute de prezentul alineat şi
perioadele relevante pe durata cărora fiecare dintre acestea
trebuie să fie respectate sunt precizate într-un protocol anexat
la Tratatul FUE. Rapoartele Comisiei şi ale Băncii Centrale
Europene iau de asemenea în considerare rezultatele integrării
pieţelor, situaţia şi evoluţia balanţelor de plăţi curente, precum
şi o examinare a evoluţiei costurilor salariale unitare şi a altor
indici de preţuri.
Conform aliniatului (2), după consultarea Parlamentului

14
European şi după discutarea în cadrul Consiliul European,
Consiliul, la propunerea Comisiei, decide care state membre ce
fac obiectul unei derogări îndeplinesc condiţiile necesare pe
baza criteriilor stabilite la alineatul (1) şi pune capăt derogărilor
privind aceste state membre.
Consiliul hotărăşte după ce a primit recomandare din
partea majorităţii calificate a membrilor săi care reprezintă
statele membre a căror monedă este euro. Aceşti membri
hotărăsc în termen de şase luni de la data primirii de către
Consiliu a propunerii Comisiei.
Conform art. 238 alineatul (3) litera (a) din TFUE
majoritatea calificată este definită ca fiind egală cu cel puţin
55% din membrii Consiliului reprezentând statele membre
participante, care reunesc cel puţin 65% din populaţia acestor
state.
Conform aliniatului (3) al aceluiaşi articol, în cazul în care,
în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2), se
decide să se revoce o derogare, Consiliul, hotărând cu
unanimitatea statelor membre a căror monedă este euro şi a
statului membru respectiv, la propunerea Comisiei şi după
consultarea Băncii Centrale Europene, stabileşte în mod
irevocabil cursul la care euro înlocuieşte moneda statului
respectiv şi decide celelalte măsuri necesare introducerii euro
în calitate de monedă unică în statul membru respectiv.
Conform art. 141 din TFUE aliniatul (1), în cazul în care şi
atât timp cât există state membre care fac obiectul unei
derogări şi fără a aduce atingere articolului 129 alineatul (1),
Consiliul general al Băncii Centrale Europene, menţionat la
articolul 44 din Statutul SEBC şi al BCE, se constituie ca al

15
treilea organ de decizie al Băncii Centrale Europene.
Conform aliniatul (2), în cazul în care şi atât timp cât există
state membre care fac obiectul unei derogări, Banca Centrală
Europeană, cu privire la aceste state membre:
 consolidează cooperarea dintre băncile centrale
naţionale;
 consolidează coordonarea politicilor monetare ale
statelor membre pentru a asigura stabilitatea
preţurilor;
 supervizează funcţionarea mecanismului cursului
de schimb;
 desfăşoară consultări privind problemele care sunt
de competenţa băncii centrale naţionale şi care
afectează stabilitatea instituţiilor şi pieţelor
financiare;
 exercită funcţiile pe care le îndeplinea Fondul
European de Cooperare Monetară, preluate ulterior
de la Institutul Monetar European.
Conform art. 142 din TFUE, fiecare stat membru care face
obiectul unei derogări consideră politica sa de schimb ca pe o
problemă de interes comun. Statele membre ţin seama astfel
de experinţa acumulată datorită cooperării în cadrul
mecanismului cursului de schimb.

4.5. Explicaţii privind termenii uzitaţi

 Libera circulaţie a capitalurilor – are ca temei juridic

articolul 67 TCEE: “(1) […] statele membre elimină treptat
în relaţiile dintre ele restricţiile impuse circulaţiei

16
 capitalurilor aparţinând rezidenţilor statelor membre,
precum şi tratamentul discriminatoriu în baza cetăţeniei ori
a naţionalităţii sau a reşedinţei ori a sediului social al
părţilor sau a locului plasamentului de capital”;
 Circulaţia plăţilor – transferuri de devize care constituie
o contraprestaţie în cadrul unei tranzacţii subsecvente;
 Circulaţia capitalurilor – este constituită din operaţiuni
financiare care vizează, în mod esenţial folosirea sau
investirea fondurilor în cauză, nu remunerarea unui
serviciu.

4.6. TEMĂ: Identificaţi şi detaliaţi raporturile dintre libera

circulaţie a capitalurilor şi libertatea de stabilire.

4.7. Întrebări, exerciţii, aplicaţii

1. Menţionaţi cele trei directive care au dus la liberalizarea
progresivă a deplasărilor de capital între statele membre
ale UE.
2. Prin intermediul cărei directive s-a înfăptuit liberalizarea
completă a circulaţiei capitalului ?
3. Menţionaţi cum a definit doctrina noţiunea de „capitaluri”.
4. Cum a definit Curtea de Justiţie noţiunea de „plăţi curente”
în cauza „G. Luisi et. C. Carbone c. Ministerul de Finanţe”
?
5. Precizaţi care sunt excepţiile de la principiul liberei
circulaţii a capitalurilor şi plăţilor, conform art. 65 din
TFUE.
6. Detaliaţi conţinutul articolului 66 din TFUE privind măsurile
de salvgardare.

17
 4.8. Rezolvaţi următoarele teste grilă
1. Circulaţia capitalurilor înseamnă:
a. operaţiuni financiare ce vizează în esenţă plasarea
sau investirea fondurilor
b. operaţiuni financiare ce vizează plasarea sau
investirea fondurilor, dar nu ca activitate principală
c. operaţiuni financiare ce vizează în esenţă plasarea
sau investirea fondurilor într-un stat membru UE

2. Dispozițiile art. 65 din TFUE pot fi utilizate:

a. dacă este vorba despre raporturi între statele
membre
b. dacă este vorba despre raporturi între statele
membre şi ţările terţe
c. dacă este vorba despre raporturi între statele
membre sau între statele membre şi ţările terţe

3. Clauza de salvgardare referitoare la capital poate fi

folosită:
a. de către un stat membru
b. de către Comisie
c. de către Consiliu

4. Art. 63 din TFUE:

a. conține doar o interdicție necondiționată
b. conține doar o interdicție neclară
c. conține o dispoziție care nu necesită implementare

5. Principiul liberei circulații a capitalului nu include:

a. un rol de monitorizare a mișcărilor de capital de către
statele membre
b. transferuri bancare între filiale ale aceleiași companii
dar de pe teritoriul unor state diferite
c. plățile făcute de persoanele fizice dintr-un stat către

18
 un organism în alt stat

6. Libera circulație a capitalului a fost consacrată:

a. prin Tratatul de la Nisa
b. prin Tratatul de la Maastricht
c. prin Tratatul de la Roma

7. Printre excepţiile de la libera circulaţie a capitalurilor în

cadrul UE şi cu ţările terţe:
a. se află impozitarea
b. nu se află spălarea de bani
c. nu se află sancţiunile financiare convenite în cadrul
politicii externe şi de securitate comună

8. Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene:

a. conține o definiție a expresiei ”circulația capitalurilor”
în art. 63
b. conține doar o definire a termenului de ”capital” în
art. 65;
c. nu conține o definiție referitoarea la libera circulație a
capitalurilor, dar Curtea de Justiţie face trimitere la
lista exemplificativă din Directiva 88/361/CEE

9. Dacă libera circulație a capitalurilor între statele membre

UE și state terțe provoacă dificultăți grave în funcționarea
uniunii economice și monetare:
a. aceasta nu este de competența instituțiilor Uniunii
Europene
b. Consiliul este competent conform art. 66 din TFUE
să ia măsuri de salvgardare
c. responsabilă în fața instituțiilor Uniunii Europene este
țara membră care are relații comerciale cu statul terț

10. O prezumție generală de evaziune fiscală din partea

statului:
a. poate să atragă posibilitatea unor derogări de la

19
 libera circulație a capitalurilor
b. poate să existe în dreptul intern și poate fi contrară
dispozițiilor TFUE
c. nu este proporțională conform jurisprudenței Curţii de
Justiţie și este o încălcare a art. 63 din TFUE

20