UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR” DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Programul de studii universitare de licență: DREPT

REFERAT

DISCIPLINA: DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL

TEMA: DREPTURI, GARANȚII ȘI FACILITĂȚI ACORDATE INVESTITORILOR

STRĂINI

Cadru didactic titular:

Lect. univ. dr. Radu Bogdan

Studenta:

Văsuian C. Claudia-Raluca

Nr. matricol: 20484

An IV

Forma de învățământ: FR

Grupa 2206

-2022-

1
 CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

1.1. Investitorii străini și investițiile străine

1.2. Legislație

CAPITOLUL II. DREPTURILE INVESTITORILOR STRĂINI

2.1. Dreptul la asistență privind formalitățile administrative

2.2. Dreptul la conversia în valută și la transferul în străinătate al profilului obținut în România

2.3. Dreptul de proprietate asupra bunurilor de pe teritoriul României

2.4. Drepturi privind efectuarea operațiunilor valutare

2.5. Dreptul de a angaja personal străin

2.6. Dreptul de a alege instanțele competente pentru soluționarea litigiilor

CAPITOLUL III. GARANȚIILE INVESTITORILOR STRĂINI

3.1. Garanția împotriva indisponibilizării investițiilor

3.2. Garanția stabilității regimului juridic aplicabil investițiilor

CAPITOLUL IV. FACILITĂȚILE INVESTITORILOR STRĂINI

4.1. Facilități normative

4.2. Facilități individuale

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

2
 INTRODUCERE

Comerțul international reprezintă totalitatea operațiunilor de tranzit, import ori export privind
mărfuri, lucrări și servicii, mărfuri sau lucrări ce se desfășoară între persoane fizice și juridice
române specializate, având calitatea de comercianți.

Dreptul comerțului international reprezintă o importantă ramură de drept în contextul economic

actual, întrucât afacerile se încheiere indiferent de granițele naționale.

Dreptul comerțului international își are izvoarele în dreptul public, privat, național, internațional,
dar și a-național și reglementează raporturile patrimoniale încheiate între persoane fizice sau
juridice, române ori străine, acestea fiind subiectele dreptului comerțului international.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

1.1. Investitorii străini și investițiile străine

Investițiile străine1 au jucat un rol fundamental în destinul european al României și în tranziția

dificilă de la anii de după căderea comunismului către o economie sofisticată și dezvoltată,
capabilă să asigure bunăstare pentru cât mai mulți dintre cetățenii țării noastre.

O investiție străină directă reprezintă o relație investițională de durată între o companie locală și

o entitate nerezidentă și se caracterizează prin stabilitate pe termen lung. De cele mai multe ori,
investiția străină directă implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale
semnificative în întreprinderea în care a investit.

Creșterea economică a țării se bazează și pe investițiile străine directe, pentru că acestea sunt
complementare surselor publice de finanțare, creează noi locuri de muncă și aduc un flux de
tehnologie, cunoștințe și practice organizatorice, pe lângă fluxul de capital, toate acestea
stimulând creșterea economică.

1.2. Legislație

În primăvara anului 1990 a fost adoptat Decretul-Lege 96/1990 privind unele măsuri pentru
atragerea investiției de capital străin în România. Ulterior, a fost abrogat de o lege superioară din
punctul de vedere al deschiderii, și anume Legea 35/1991 privind regimul investițiilor străine.

În Legea nr. 35 din 1991 se stipulează, în mod expres, că prin investitori străini „se înțeleg
persoanele fizice sau juridice cu domiciliul sau, după caz, cu sediul în străinătate“.

Cadrul juridic general privind mãsurile de sprijin din partea Statului Roman acordate in vederea
stimularii investitiilor a fost reglementat prin intermediul Ordonantei de Urgenta a Guvernului
nr. 85/2008 privind stimularea investitiilor, cu modificarile si completarile ulterioare. Noțiunea
de investitor străin este și în Regulamentul BNR 4/2005. Atât Regulamentul BNR 4/2005, cât și
Codul fiscal reprezintă două criterii esențiale ale definirii noțiunii de investitor străin.

1
Tudor R. Popescu, Dreptul comerțului internațional, Universitatea București, 1975, pag.15.
3
 CAPITOLUL II. DREPTURILE INVESTITORILOR STRĂINI

2.1. Dreptul la asistență privind formalitățile administrative necesare constituirii și

funcționării lor pe teritoriul României

S-a creat o autoritate în acest sens, și anume: Agenția Română pentru Investiții (ANI) care a luat
locul Agenției Române pentru Investiții Străine.
Este un organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului. Este
afiliată la Asociația Mondială a Agențiilor de Promovare a Investițiilor de la Geneva.
2.2. Dreptul la conversia în valută și la transferul în străinătate al profitului obținut în
România

Investitorii nerezidenți în România au dreptul la conversia în valuta investiției a veniturilor în lei

ce le revin din investiție, precum și de a transfera în străinătate, fără niciun fel de restricții, după
plata impozitelor și taxelor legale, a acestor venituri, în valuta liber convertibilă, potrivit
reglementărilor privind regimul valutar.

2.3. Dreptul de proprietate asupra bunurilor de pe teritoriul Romaniei

În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile, precum și asupra clădirilor, nu
este cu nimic diferit regimul față de cel aplicabil persoanelor fizice sau juridice române. Așadar,
și străinilor li se aplică regimul național.2
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra terenurilor de pe teritoriul României, Constituția
conține o schimbare față de reglementarea anterioară.
Noile prevederi constituționale au produs o modificare la nivelul capacității de folosință a
cetățenilor străini și apatrizilor de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor din
țară.
Aceste condiții sunt menționate în art. 44, fiind vorba despre condițiile aderării României la UE
sau cele rezultate din alte convenții internaționale la care România este parte, pe bază de
reciprocitate, în condițiile prevăzute de legea organică, precum și prin moștenire legală.
Așadar, legiuitorul român a împărțit în două categorii situațiile de drept care pot apărea.
Potrivit dispoziției constituționale, persoanele fizice străine au căpătat vocația de a dobândi
dreptul de proprietate asupra terenurilor din România în două situații: prin moștenire legală ori
prin acte juridice între vii și testament.
2.4. Drepturi privind efectuarea operațiunilor valutare
Potrivit Regulamentului BNR 4/2005, nerezidenții au dreptul să dobândească, să dețină integral
și să utilizeze active financiare exprimate în valută și în moneda națională.
Sumele în moneda națională și în valută, deținute de nerezidenți, pot fi convertite prin
intermediul pieței valutare.
Nerezidentii pot deschide si mentine conturi in valuta si in moneda nationala si institutiile de
credit. Prin „conturi” intelegem contui curente si depozite.

2
AI. Deteșan, Ion Rucăreanu, Brândușa Ștefănescu, Dreptul comerțului internațional, în „Revista economică“,
1976, pag. 15.
4
De la 1 septembrie 2006, nerezidenții au căpătat dreptul de a achiziționa instrumente financiare
românești de pe piața monetară, fără a mai fi necesară autorizarea BNR.
2.5. Dreptul de a angaja personal străin

Până în anul 1997, angajarea de personal străin era permisă restrictiv, numai în funcții de
conducere și de execuție, iar personalul necalificat putea fi numai de origine română. Ulterior, a
intervenit o liberalizarea totală a angajării de personal străin (inclusiv pe posturi de execuție), dar
în limita stabilită anual prin autorizațiile de muncă, fostele permise de muncă, cifră stabilită
anual de Guvern prin hotărâre și care limitează accesul pe teritoriul țării a străinilor, persoanelor
din state terțe.

2.6. Dreptul de a alege instanțele competente pentru soluționarea litigiilor

Conferă libertatea investitorului de a opta pentru o instanță judecătorească sau pentru o instanță
arbitrală. Acest drept este consacrat în OUG 92/1997, în art. 11 care precizează că litigiile dintre
investitorii străini și statul român vor fi soluționate la alegerea investitorului potrivit uneia dintre
următoarele proceduri: o procedură internă, o procedură de conciliere sau arbitraj
instituționalizat ori o procedură de arbitraj ad-hoc.
Astfel de reglementări privind aceste conflicte sunt cuprinse în majoritatea tratatelor bilaterale
privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor.

CAPITOLUL III. GARANȚIILE INVESTITORILOR STRĂINI

3.1. Garanția împotriva indisponibilizării investițiilor

Este o garanție constituțională, existentă încă din Constituția din 1991 în care se menționează că
nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu
dreaptă și prealabilă despăgubire.

În 2003 a fost completat cu textul care prevede, în mod explicit, interdicția naționalizării sau
trecerii în proprietatea statului a bunurilor investitorilor străini prin mijloace discriminatorii.

OUG 92 din 1997 reprezintă un act normativ special care consacră această garanție prin două
articole importante. Art. 4 alin. 2 lit. (c) și art. 8 alin. 1 prevăd că investițiile nu pot fi
naționalizate, expropriate sau supuse unor măsuri cu efect echivalent, exceptând cazurile în care
astfel de măsuri întrunesc cumulativ următoarele condiții: trebuie să existe o cauză de utilitate
publică, să fie nediscriminatorii, să se efectueze în conformitate cu legea, se fac cu plata unor
despăgubiri, plata trebuie să fie echivalentă cu valoarea justă de piață a investiției expropriate –
reprezintă principiul desdăunării totale a investitorului afectat.
Valoarea investiției3 se calculează, potrivit legii, la momentul imediat anterior exproprierii sau
înainte ca exproprierea iminentă să devină cunoscută într-un mod care poate să ducă la scăderea
valorii investiției respective. Despăgubirile se stabilesc prin acordul părților sau de către o
instanță judecătorească/tribunal arbitral.
3.2. Garanția stabilității regimului juridic aplicabil investițiilor
3
Dragoș-Alexandru Sitaru, Dreptul comerțului internațional - Tratat, vol. I, Editura Actami, București, 1996, pag.
79.
5
Investiția străină trebuie să beneficieze de regimul juridic prevăzut de legea în vigoare la
momentul realizării investiției, pe întreaga durată de existență a acesteia.
Dacă, după ce s-a realizat investiția, intervine o lege nouă care reglementează anumite aspecte,
restrângând anumite garanții, drepturi ori facilități, investiția respectă trebuie să beneficieze, în
continuare, de regimul juridic pe care statul îl oferea investitorilor în momentul în care s-a
realizat investiția.4
Pe cale de excepție, o investiție străină trebuie supusă unei legi noi, ulterioare, în masura în care
aceasta conține prevederi mai favorabile decât cele ce fuseseră în vigoare în momentul efectuării
investiției.

CAPITOLUL IV. FACILITĂȚILE INVESTITORILOR STRĂINI

4.1. Facilități normative

Există facilități normative, dar care acum nu mai sunt regăsite în legislația generală, ci pot fi
identificate doar în acte normative speciale.
Astăzi, OUG 85/2008, privind stimularea investițiilor, prevede ajutorul de stat ca fiind singura
formă de sprijin pe care un stat membru al UE o poate acorda întreprinderilor lui.
4.2. Facilități individuale
Există facilități individuale, de exemplu ipoteza în care se încheia un contract între stat și un
anumit investitor. Având în vedere impactul major pe care investiția îl avea asupra economiei,
statul avea posibilitatea de a acorda facilități individuale.

CONCLUZII

Pentru ca investitorii străini să ia în considerare țara noastră ca un loc propice dezvoltării unei
afaceri, este necesar ca statul român să le ofere acestora o serie de motivații.
Orice antreprenor care dorește să activeze în mediul de afaceri românesc se raportează la
atractivitatea avantajelor pe care i le oferă statul ca suport în susținerea investiției.

În acest sens, legislația românească asigură investitorilor o serie de garanții, facilități și drepturi.

BIBLIOGRAFIE

4
Dumitru Mazilu, Tratat de Dreptul Comerţului Internaţional. Partea generală şi Partea Specială, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2011, pag. 53.
6
 LEGISLAȚIE

1. Constituția României;
2. Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (republicată) privind societăţile comerciale, cu modificările
şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 35 din 3 aprilie 1991 privind regimul investițiilor străine;
4. Ordonanţa de urgenţă nr. 31 din 16 iunie 1997, emisă în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituția
României privind regimul investițiilor străine în România;
5. OUG 92 din 1997 privind stimularea investițiilor directe;
6. Codul Fiscal;
7. Ajutor de stat (H.G. 807/2014 și H.G.332/2014);
8. Codul muncii și alte reglementări în domeniul muncii
9. Ordin 689/2017 pentru aprobarea procedurii de acordare a avizului tehnic de specialitate pe
planul de afaceri al investitorilor străini în vederea obținerii vizei de lungă ședere în România
pentru desfășurarea de activități comerciale.

CURSURI, TRATATE, REVISTE

10. Tudor R. Popescu, Dreptul comerțului internațional, Universitatea București, 1975, pag. 15;
11. AI. Deteșan, Ion Rucăreanu, Brândușa Ștefănescu, Dreptul comerțului internațional, în „Revista
economică“, 1976, pag. 15;
12. Ioan Macovei, Dreptul comerțului internațional, Editura Junimea, Iași, 1980, pag. 12;
13. Octavian Căpățînă, Brândușa Ștefănescu, Tratat de drept al comerțului internațional, vol. I,
Partea generală, Editura Academiei, București, 1985, pag. 22;
14. Dragoș-Alexandru Sitaru, Dreptul comerțului internațional - Tratat, vol. I, Editura Actami,
București, 1996, pag. 79;
15. Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul comerțului internațional, vol. I, Partea generală,
Editura Lumina Lex, București, 1997, pag. 13;
16. Dumitru Mazilu, Organizaţia Mondială a Comerţului – între obiectivele programatice şi
contestaţia publică, „Revista de Drept Comercial”, Nr. 2/2000;
17. Revista de Drept Comercial, Ed. Lumina Lex, București (anii 2000-2013);
18. Dumitru Mazilu, Daniel-Mihail Şandru, Practică jurisdicţională şi arbitrală de Comerţ
Internaţional, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
19. Dumitru Mazilu, Daniel-Mihail Şandru, Reglementări privind Comerţul Internaţional, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
20. Dumitru Mazilu, Tratat de Dreptul Comerţului Internaţional. Partea generală şi Partea
Specială, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
21. Daniel Mihail Şandru, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III a, Editura Universitară,
2012.