Sunteți pe pagina 1din 12

LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALURILOR

Cuprins:

4.1. Reglementare
4.2. Noţiunile de “capitaluri” şi de “plăţi”
4.3. Excepţii de la principiul liberei circulaţii a capitalurilor şi plăţilor
4.4. Clauze de salvgardare
4.5. Explicaţii privind termenii uzitaţi

Obiective:

- cunoaşterea, înţelegerea şi însuşirea problematicii liberei circulaţii a capitalurilor;

- cunoaşterea şi înţelegerea evoluţiei principiului liberei circulaţii a capitalurilor;

- cunoaşterea şi înţelegerea conceptelelor de "capitaluri" şi "plăţi";

- cunoaşterea excepţiilor de la principiul liberei circulaţii a capitalurilor şi plăţilor;

- cunoaşterea şi înţelegerea clauzelor de salvgardare;

- înţelegerea şi interpretarea jurisprudenţei Uniunii Europene în ceea ce priveşte libera


circulaţie a capitalurilor şi plăţilor.

4.1. Reglementare

Prevederile art. 67 – 73 (fost art. 73b-73g) din Tratatul de la Roma (CEE) erau mai puţin
imperative în ceea ce priveşte libera circulaţie a capitalurilor decât cele aplicabile în cazul liberei
circulaţii a mărfurilor, a lucrătorilor, a serviciilor şi a dreptului de stabilire.
Art. 67 din CEE stabilea următoarele:

• (1) În perioada de tranziţie şi în măsura necesară bunei funcţionări a pieţei comune, statele
membre elimină treptat în relaţiile dintre ele restricţiile impuse circulaţiei capitalurilor
aparţinând rezidenţilor statelor membre, precum şi tratamentul discriminatoriu în baza
cetăţeniei ori naţionalităţii sau reşedinţei ori sediului social al părţilor sau a locului
plasamentului de capital;

• (2) Cel târziu la încheierea primei etape, nu se mai aplică nici un fel de restricţii plăţilor
curente aferente circulaţiei capitalurilor între statele membre.
Articolul 71 din CEE prevedea la rândul lui:

• statele membre trebuie să depună eforturi pentru a evita introducerea în Comunitate a unor
noi restricţii de schimb care să afecteze circulaţia capitalurilor şi plăţilor curente aferente
acestora şi să nu facă şi mai restrictive reglementările existente.
În Tratatul privind Uniunea Europeană, locul articolelor 67-73 a fost luat de articolele 73b-
73g.
Articolul 73b TUE a introdus interdicţia restricţiilor privind circulaţia în termenii următori:

• (1) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol 1 , toate restricţiile privind circulaţia


capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţări terţe sunt interzise;

• (2) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, toate restricţiile privind plăţile între statele
membre, precum şi între statele membre şi ţări terţe sunt interzise.
Interdicţia prevăzută de articolul 73b nu este absolută, deoarece articolul 73c dispune:

• (1) Articolul 73b nu aduce atingere aplicării, în raport cu ţările terţe, a restricţiilor existente
la 31 decembrie 1993, în temeiul dreptului intern sau comunitar, în ceea ce priveşte
circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în
care acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea
de servicii financiare sau admiterea de titluri pe pieţele de capitol.
Conform art. 73 d TUE:

• Articolul 73b nu aduce atingere dreptului pe care îl au statele membre:

1
Capitolul 4 “Capitalurile şi plăţile”, TUE.
o de a aplica dispoziţiile incidente ale legislaţiei lor fiscale care stabilesc o distincţie
între contribuabilii ce nu se află în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor
sau locul în care le sunt investite capitalurile;
o de a lua toate măsurile indispensabile pentru a combate încălcarea legilor şi
reglementările proprii, în special în domeniul fiscal sau al controlului prudenţial
al instituţiilor financiare, de a stabili proceduri de declarare a circulaţiei
capitalurilor în scopul informării administrative sau statistice sau de a lua măsuri
justificate de motive privind ordinea sau siguranţa publică
În cazul în care, în împrejurări excepţionale, circulaţia capitalurilor provenind din sau
având ca destinaţie ţări terţe provoacă sau ameninţă să provoace dificultăţi grave pentru
funcţionarea Uniunii economice sau monetare, Consiliul hotărând cu majoritate calificată la
propunerea Comisiei şi după consultarea BCE, poate adopta în raport cu ţări terţe măsuri de
salvgardare pentru o perioadă care nu poate depăşi 6 luni, în cazul în care aceste măsuri sunt strict
necesare.
În prezent, prevederile consacrate liberei circulaţii a capitalurilor sunt cuprinse în Capitolul
IV intitulat „Capitalurile şi plăţile” din TFUE, respectiv în articolele 63 – 66. Tratatul
reglementează în mod distinct „plăţile curente” şi „circulaţia capitalului”.
Conform art. 63 din TFUE (fost articol 56 TCE şi fost art. 73b din TCEE):

• (1) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind
circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe;

• (2) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind plăţile
între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.

4.2. Noţiunile de „capitaluri” şi de „plăţi”

Cele două noţiuni de „capitaluri” şi „plăţi” nu au fost definite de prevederile articolelor


menţionate. Rolul de a defini aceste două noţiuni a căzut în sarcina Curţii de Justiţie şi a doctrinei.
Astfel, în ce priveşte capitalurile doctrina consideră că prin această noţiune se înţeleg
„valorile scripturale, încoporate sau nu în titluri, ca şi monedele metalice care au un curs legal în
momentul operaţiei efectuate”2.
Plăţile curente au fost definite de Curtea de Justiţie, în cauza Luisi et. C. Carbone3, dar mai
mult prin elementele care le diferenţiază de mişcările de capitaluri.
În cauză este vorba de doi rezidenţi italieni, G. Luisi şi C. Carbone care au fost amendaţi
de autoritatea italiană competentă pe motiv că au încălcat reglementările legale, schimbând în
valută străină între anii 1975 şi 1976 o sumă ce depăşea limita admisă pentru fiecare rezident italian
în cursul unui an. Potrivit prevederilor legale italiene, un rezident italian nu putea să schimbe mai
mult de 500.000 lire italiene în valută străină pe an pentru călătorii turistice, de afaceri, de studii
sau pentru a beneficia de îngrijiri medicale în alte ţări. Cei doi rezidenţi italieni au folosit valuta
străină în scop turistic şi pentru îngrijiri medicale în alte state membre. Ei au contestat
compatibilitatea dispoziţiilor legale italiene care au fost aplicate cu reglementările legale
comunitare consacrate liberei prestări a serviciilor şi liberei circulaţii a plăţilor pentru serviciile
furnizate, iar tribunalul competent din Genova a solicitat Curţii de Justiţie Europene să se pronunţe
referitor la modul de interpretare a prevederilor legale comunitare pertinente în cauză.

Ca răspuns, Curtea de Justiţie a precizat următoarele:

• transferurile corespunzătoare unei obligaţii de plată decurgând dintr-o tranzacţie în


domeniul schimburilor de mărfuri sau de servicii nu pot fi calificate ca mişcări de
capitaluri;

• plăţile corespunzătoare călătoriilor în interiorul Comunităţii, efectuate pentru afaceri,


studii şi turism, au caracter de plăţi curente corespunzătoare achiziţiei de bunuri sau
prestări de servicii;

• transferurile de capitaluri nu au ca obiect remunerarea unei prestări ci plasamentul şi


investiţiile, spre exemplu plata primei de asigurare de daune sau de responsabilitate intră

2
C. Gavalda, G. Parleani, Traite de droit communaitaire des affaires, XIIed, Litec, Paris, 1992, p. 116.
3
Cauzele reunite C-286/1982 şi C-26/1983, G. Luisi et C. Carbone c. Ministerul de Finanţe, Hotărârea
Curţii de Justiţie din 31 ianuarie 1984.
în categoria plăţilor curente, pe când plata primei de asigurare de viaţă sau care are ca
obiect constituirea unui capital este o operaţie de transfer de capitaluri.
În concluzie, rezultă că plăţile curente sunt transferuri de devize care constituie o
contraprestaţie în cadrul unei tranzacţii subsecvente în timp ce circulaţia capitalurilor este
constituită din operaţiuni financiare care vizează, în mod esenţial folosirea sau investirea
fondurilor în cauză, nu remunerarea unui serviciu.
Transferurile de capitaluri privesc, pe de o parte investiţiile directe, foarte importante
pentru dezvoltarea economică şi pe de altă parte acumulările de capitaluri, care prevăd crearea de
fonduri pentru finanţarea investiţiilor4.
Dacă plăţile curente au fost supuse unei liberalizări imediate, de acestea depinzând
liberalizarea efectivă a mărfurilor şi serviciilor, transferurile de capitaluri au fost liberalizate într-
o manieră progresivă.
Libera circulaţie a capitalurilor a fost asigurată în mod treptat prin apariţia a trei directive.
1. Prima directivă este cea din 11 martie 1960 şi care a fost modificată, într-o mică măsură în
anul 1962. Această directivă clasifică mişcările de capitaluri într-o anexă, prevăzând patru
grade diferite de liberalizare. Astfel, liberalizarea era necondiţionată pentru investiţiile
directe legate de dreptul de stabilire5.

2. A doua directivă importantă este cea din 17 noiembrie 1986 şi anume Directiva
86/566CEE, prin care au fost liberalizate creditele pe termen lung legate de operaţiunile
cu titluri care nu erau negociate la bursă. A doua directivă a modificat prima directivă din
11 martie 1960.
3. A treia directivă este Directiva Consiliului nr. 88/361/CEE din 24 iunie 1988 prin care s-a
înfăptuit liberalizarea completă a circulaţiei capitalului şi care liberaliza în mod special
mişcările pe termen scurt. Directiva 88/361 a înlocuit Directiva 72/156/CEE a Consiliului
din 21 martie 1972

4
A se vedea în acest sens: Ileana Anca Duşcă, Drept comunitar al afacerilor, Editura Universitaria,
Craiova, 2008, p. 151-152.
5
Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2006, p. 155.
privind reglementarea fluxurilor internaţionale de capital şi neutralizarea efectelor lor
nedorite asupra lichidităţii interne.

Tratatul de la Maastricht, fără a abroga Directiva 88/361, a accentuat liberalizarea mişcărilor


de capitaluri. Principiul stabilit de tratat era acela al liberalizării totale între statele membre, dar şi
faţă de statele terţe.
Chiar dacă Tratatul CE nu defineşte sintagma „mişcare de capitaluri”, Directiva 88/361/CEE1,
precum şi nomenclatura aferentă, poate fi utilizată, conform unei jurisprudenţe constante, în scopul
definirii unei mişcări de capitaluri.
Conform Anexei nr. 1 privind Nomenclatorul Domeniilor de

Circulaţie a Capitalului, domeniile de circulaţie a capitalului prevăzute în directivă se referă la:

• toate operaţiunile necesare realizării circulaţiei capitalului: încheierea şi efectuarea


tranzacţiilor şi transferurilor aferente. Tranzacţia se realizează, în general, între rezidenţii
diferitelor state membre, chiar dacă unele tipuri de deplasare a capitalului sunt efectuate de
către o singură persoană, în nume propriu (de exemplu, transferuri de active aparţinând
emigranţilor);

• operaţiunile efectuate de către o persoană fizică sau juridică, inclusiv operaţiunile privind
activele sau pasivele statelor membre sau ale altor instituţii ale administraţiei publice şi
organizaţii publice;

• accesul operatorului economic la toate tehnicile financiare disponibile pe piaţă utilizate


pentru efectuarea operaţiunii în cauză. De exemplu, conceptul achiziţionării de valori
mobiliare şi alte instrumente financiare cuprinde nu numai operaţiunile la vedere, ci şi toate
tehnicile de tranzacţionare disponibile: tranzacţii la termen, tranzacţii cu primă sau
garanţie, operaţiuni swap contra altor active, etc. Tot astfel, conceptul de operaţiuni în cont
curent şi în contul de depozit cu instituţiile financiare cuprinde nu numai deschiderea de
conturi şi plasarea de fonduri în aceste conturi, ci şi tranzacţiile valutare la termen,
indiferent dacă acestea acoperă riscul valutar sau adoptă o poziţie valutară deschisă;

• operaţiunile de lichidare sau cesiune a activelor, repatrierea veniturilor obţinute din


lichidarea acestora sau utilizarea imediată a acestor venituri în limitele obligaţiilor Uniunii;
• operaţiunile de restituire a creditelor sau împrumuturilor.

Prezentul nomenclator nu constituie o listă exhaustivă a domeniilor circulaţiei capitalului –


de unde rezultă şi titlul XIII – „Alte deplasări de capital”, pct. F, intitulat „Diverse”. Prin urmare,
nu trebuie interpretată ca limitând aria de aplicabilitate a principiului liberalizării depline a
circulaţiei capitalului, astfel cum este ea prezentată în articolul 1 al directivei.
Conform dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Directiva 88/361, statele membre vor elimina
restricţiile asupra circulaţiei capitalului care se realizează între rezidenţii lor: Pentru a facilita
aplicarea prezentei directive, circulaţia capitalului va fi clasificată în conformitate cu
nomenclatorul prezentat în anexa I.

Iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că, transferurile legate de circulaţia capitalului se
vor efectua în aceleaşi condiţii ale cursului de schimb ca cele care guvernează plăţile privind
tranzacţiile curente.

4.3. Excepţii de la principiul liberei circulaţii a capitalurilor şi plăţilor

Articolul 65 din TFUE moderează, sub anumite aspecte, reglementările prevăzute de art.
63 din acelaşi tratat.
Conform dispoziţiilor art. 65 din TFUE (fost art. 58 din TCE) alin. (1) , statele membre sunt
îndreptăţite:

• (a) să aplice dispoziţiile pertinente ale legislaţiei fiscale care stabilesc o distincţie între
contribuabili care nu se găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor sau
locul în care capitalurile sunt investite;

• (b) să adopte toate măsurile necesare pentru a împiedica încălcarea actelor lor cu putere
de lege şi a normelor lor administrative, îndeosebi în materie fiscală sau în domeniul
supravegherii prudenţiale a instituţiilor financiare, să stabilească proceduri de declarare
a circulaţiei capitalurilor, în scop de informare administrativă ori statistică sau să ia
măsuri justificate prin motive legate de ordinea publică ori siguranţă publică.
Articolul 65 alineatul (1) litera (a) se referă la impunere şi constituie una dintre
principalele excepţii de la articolul 63 din acelaşi tratat.
Prevederile cuprinse în capitolul referitor la capitaluri şi plăţi din TFUE nu înlătură
posibilitatea aplicării, în materia dreptului de stabilire, a restricţiilor care sunt compatibile cu acest
tratat.
Măsurile şi procedurile menţionate la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să constituie un mijloc
de discriminare arbitrară şi nici o restrângere disimulată a liberei circulaţii a capitalurilor şi plăţilor,
astfel cum este aceasta definită la articolul 63.

4.4. Clauze de salvgardare

În cadrul raporturilor dintre Uniunea Europeană şi ţările terţe pot să fie invocate mai multe
clauze de salvgardare.
Potrivit art. 64 din TFUE (fostul art. 57 TCE) alin. (1), statele membre sunt abilitate să
păstreze restricţiile existente la 31 decembrie 1993, în temeiul dreptului naţional sau al dreptului
comunitar, adoptate cu privire la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind
din ţări terţe, dacă acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţii imobiliare, sedii, prestarea
de servicii financiare ori admiterea de titluri pe pieţele de capitaluri. În ceea ce priveşte restricţiile
în vigoare în temeiul legislaţiilor naţionale în Bulgaria, în Estonia şi în Ungaria, respectiva dată
este 31 decembrie 1999.
Aliniatul (2) stabileşte următoarele: Parlamentul european şi Consiliul, hotărând în
conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile referitoare la circulaţia
capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea
implică investiţii directe, inclusiv investiţii imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare
sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital.
Aliniatul (3) al aceluiaşi articol stabileşte o derogare de la prevederile aliniatului (2) şi
anume faptul că, numai Consiliul, în conformitate cu o procedură legislativă specială, în
unanimitate şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta măsuri care reprezintă un
regres în dreptul Uniunii în ceea ce priveşte liberalizarea circulaţiei capitalurilor având ca
destinaţie sau provenind din ţări terţe.
Potrivit art. 66 din TFUE (fost art. 59 din TCE) în situaţia în care, în circumstanţe
excepţionale, circulaţia capitalurilor provenind din ţări terţe sau destinate acestora provoacă sau
ameninţă să provoace dificultăţi grave în funcţionarea uniunii economice şi monetare, Consiliul,
la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, poate adopta, în raport cu
ţările terţe, măsurile de salvgardare pentru o perioadă de până la şase luni, în cazul în care aceste
măsuri sunt strict necesare.
O altă clauză de salvgardare este prevăzută la articolul 75 din TFUE (fost art. 60 din TCE).
Corespunzător acestui articol, în cazul în care este necesar, pentru realizarea obiectivelor enunţate
la articolul 67, în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului şi a activităţilor conexe,
Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, definesc cadrul măsurilor administrative privind circulaţia capitalurilor şi
plăţile, cum ar fi îngheţarea fondurilor, a activelor financiare sau a beneficiilor economice care
aparţin unor fizice sau juridice, grupuri sau entităţi fără caracter statal, sunt în proprietatea acestora
sau sunt deţinute de acestea. Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile pentru punerea în
aplicare a cadrului prevăzut la primul paragraf. Actele menţionate la prezentul articol cuprind
dispoziţiile necesare în materie de garanţii juridice.
Alte clauze de salvgardare sunt cele prevăzute la art. 143 şi 144 din TFUE. Articolele 143
şi 144 din TFUE conţin o nuanţare a articolului 63 din TFUE.
Astfel, conform art. 143 (fost art. 119 din TCE), în caz de dificultăţi sau în cazul riscului
apariţiei unor dificultăţi grave pentru balanţa de plăţi a unui stat membru care face obiectul unor
derogări, provenind fie dintr-un dezechilibru global al balanţei, fie din natura devizelor de care
acesta dispune, şi care pot compromite în special funcţionarea pieţei comune sau realizarea politicii
comerciale comune, Comisia examinează fără întârziere situaţia acelui stat, precum şi acţiunea pe
care a întreprins-o sau pe care poate să o întreprindă în conformitate cu dispoziţiile tratatelor,
utilizând toate mijloacele de care aceasta dispune.

Comisia indică măsurile pe care le recomandă spre adoptare statului în cauză.


În cazul în care acţiunea întreprinsă de un stat membru care face obiectul unei derogări şi
măsurile sugerate de Comisie nu par suficiente pentru a depăşi dificultăţile sau riscurile apariţiei
unor dificultăţi, Comisia recomandă Consiliului, după consultarea Comitetului Economic şi
Financiar, acordarea asisteţei reciproce şi normele corespunzătoare.
Consiliul acordă asistenţă reciprocă. Acesta adoptă directivele sau deciziile de stabilire a
condiţiilor şi normelor asistenţei.
Conform art. 144 (fost art. 120 din TCE), în cazul apariţiei unei crize în balanţa de plăţi şi
dacă nu se adoptă de îndată o decizie în înţelesul articolului 143, alineatul (2), un stat membru care
face obiectul unei derogări poate adopta, cu titlu provizoriu, măsurile de salvgardare necesare.
Aceste măsuri trebuie să provoace perturbări minime în funcţionarea pieţei comune şi să nu
depăşească limita absolut necesară pentru remedierea dificultăţilor neprevăzute care au apărut.
Comisia şi celelalte state membre trebuie să fie informate cu privire la aceste măsuri de
salvgardare până la data la care acestea intră în vigoare. Comisia poate recomanda Consiliului
acordarea asistenţei reciproce în conformitate cu articolul 143.
La recomandarea Comisiei şi după consultarea Comitetului Economic şi Financiar,
Consiliul poate decide că statul membru respectiv este obligat să modifice, să suspende sau să
elimine măsurile de salvgardare menţionate mai sus.
Conform art. 140 din TFUE (fost art. 121 din TCE), cel puţin la fiecare doi ani sau la
solicitarea unui stat membru care face obiectul unei derogări, Comisia şi Banca Centrală Europeană
prezintă Consiliului un raport privind progresele efectuate de statele membre care fac obiectul unei
derogări în îndeplinirea obligaţiilor care le revin pentru realizarea uniunii economice şi monetare.
Aceste rapoarte examinează în special dacă legislaţia naţională a fiecăruia dintre aceste state
membre, inclusiv statul băncii centrale naţionale, este compatibişă cu articolele 130 şi 131 şi cu
Statutul SEBC şi al BCE. Rapoartele examinează, de asemenea, dacă a fost realizat un grad înalt
de convergenţă durabilă, analizând în ce măsură fiecare stat membru a îndeplinit următoarele
criterii:

• realizarea unui grad înalt de stabilitate a preţurilor. Acesta rezultă dintr-o rată a inflaţiei
apropiată de rata a cel mult trei state membre care au cele mai bune rezultate în materie de
stabilitate a preţurilor;

• caracterul solid al finanţelor publice. Acesta rezultă dintr-o situaţie bugetară care nu
cunoaşte deficit public excesiv în înţelesul articolului 126 alineatul (6);

• respectarea limitelor normale de fluctuaţie prevăzute de mecanismul cursului de schimb


din Sistemul Monetar
European, timp de cel puţin doi ani, fără devalorizarea monedei în raport cu cea a altui stat
membru;

• caracterul durabil al convergenţei atinse de statul membru care face obiectul unei derogări
şi al participării sale la mecanismul cursului de schimb, care se reflectă în nivelul ratelor
dobânzilor pe termen lung.
Cele patru criterii prevăzute de prezentul alineat şi perioadele relevante pe durata cărora
fiecare dintre acestea trebuie să fie respectate sunt precizate într-un protocol anexat la
Tratatul FUE. Rapoartele Comisiei şi ale Băncii Centrale Europene iau de asemenea în considerare
rezultatele integrării pieţelor, situaţia şi evoluţia balanţelor de plăţi curente, precum şi o examinare
a evoluţiei costurilor salariale unitare şi a altor indici de preţuri.

Conform aliniatului (2), după consultarea Parlamentului European şi după discutarea în


cadrul Consiliul European, Consiliul, la propunerea Comisiei, decide care state membre ce fac
obiectul unei derogări îndeplinesc condiţiile necesare pe baza criteriilor stabilite la alineatul (1) şi
pune capăt derogărilor privind aceste state membre.

Consiliul hotărăşte după ce a primit recomandare din partea majorităţii calificate a


membrilor săi care reprezintă statele membre a căror monedă este euro. Aceşti membri hotărăsc în
termen de şase luni de la data primirii de către Consiliu a propunerii Comisiei.
Conform art. 238 alineatul (3) litera (a) din TFUE majoritatea calificată este definită ca
fiind egală cu cel puţin 55% din membrii Consiliului reprezentând statele membre participante,
care reunesc cel puţin 65% din populaţia acestor state.
Conform aliniatului (3) al aceluiaşi articol, în cazul în care, în conformitate cu procedura
prevăzută la alineatul (2), se decide să se revoce o derogare, Consiliul, hotărând cu unanimitatea
statelor membre a căror monedă este euro şi a statului membru respectiv, la propunerea Comisiei
şi după consultarea Băncii Centrale Europene, stabileşte în mod irevocabil cursul la care euro
înlocuieşte moneda statului respectiv şi decide celelalte măsuri necesare introducerii euro în
calitate de monedă unică în statul membru respectiv.
Conform art. 141 din TFUE aliniatul (1), în cazul în care şi atât timp cât există state membre
care fac obiectul unei derogări şi fără a aduce atingere articolului 129 alineatul (1), Consiliul
general al Băncii Centrale Europene, menţionat la articolul 44 din
Statutul SEBC şi al BCE, se constituie ca al treilea organ de decizie al Băncii Centrale Europene.
Conform aliniatul (2), în cazul în care şi atât timp cât există state membre care fac obiectul
unei derogări, Banca Centrală Europeană, cu privire la aceste state membre:

• consolidează cooperarea dintre băncile centrale naţionale;

• consolidează coordonarea politicilor monetare ale statelor membre pentru a


asigura stabilitatea preţurilor;

• supervizează funcţionarea mecanismului cursului de schimb;

• desfăşoară consultări privind problemele care sunt de competenţa băncii centrale


naţionale şi care afectează stabilitatea instituţiilor şi pieţelor financiare;

• exercită funcţiile pe care le îndeplinea Fondul


European de Cooperare Monetară, preluate ulterior de la Institutul Monetar
European.
Conform art. 142 din TFUE, fiecare stat membru care face obiectul unei derogări consideră
politica sa de schimb ca pe o problemă de interes comun. Statele membre ţin seama astfel de
experinţa acumulată datorită cooperării în cadrul mecanismului cursului de schimb.

4.5. Explicaţii privind termenii uzitaţi

• Libera circulaţie a capitalurilor – are ca temei juridic articolul 67 TCEE: “(1) […] statele
membre elimină treptat în relaţiile dintre ele restricţiile impuse circulaţiei capitalurilor
aparţinând rezidenţilor statelor membre, precum şi tratamentul discriminatoriu în baza
cetăţeniei ori a naţionalităţii sau a reşedinţei ori a sediului social al părţilor sau a locului
plasamentului de capital”;

• Circulaţia plăţilor – transferuri de devize care constituie o contraprestaţie în cadrul unei


tranzacţii subsecvente;

• Circulaţia capitalurilor – este constituită din operaţiuni financiare care vizează, în mod
esenţial folosirea sau investirea fondurilor în cauză, nu remunerarea unui serviciu.