Dictionar-Criminalistica PDF

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om
abţinerea expertului, obligaţie legală a persoanei desemnate sa efectueze o anumită

expertiză, arătând totodată cazul de incompatibilitate ce constituie motivul abţinerii.
Declaraţia de a. trebuie făcută imediat ce expertul a luat cunoştinţă de numirea sa în
această calitate, precum şi atunci când ia cunoştinţă de existenţa cazului de

incompatibilitate.
aburire cu vapori de iod, procedeu de relevare a urmelor papilare latente, lasate pe

hârtie şi pe pereţi. Procedeul constă în trecerea unui curent de aer purtător de iod peste
locul unde se presupune că se găseşte urma papilară. Vaporii de iod sublimează
grăsimile din urma papilară, colorând-o în brun. Urma trebuie fotografiată, pentru că
după cca. 10 minute dispare, sau poate fi fixată cu un strat fin de dextrină.
acceptul pentru testare, acordul subiectului sau al reprezentanţilor săi legali pentru a fi
testat la poligraf. Înainte de testare se aduc la cunoştinţă subiectului prevederile
procedurale privind ascultarea învinuitului, a inculpatului sau a martorului şi se cere
acordul scris al acestuia.
accident de circulaţie, eveniment care constă în coliziunea a două vehicule pe

drumurile publice sau a unui vehicul cu un alt obstacol, având drept consecinţă
vătămarea integrităţii corporale sau moartea unei persoane, distrugerea de bunuri
materiale ori stânjenirea circulaţiei. Principalele categorii de urme care pot fi
descoperite la faţa locului sunt cele create de autovehicul, de victimă şi de
îmbrăcămintea carosabilului.
act, înscris privat sau document oficia1 care constată un fapt, o înţelegere, un drept sau
o obligaţie. Expertul criminalist poate examina asemenea acte din două puncte de
vedere: a) identifică persoana care a întocmit actul respectiv, cu ajutorul scrisului pe
care-1 conţine; b) constată orice alterare materială (ştersături, corodări, adăugiri etc.)
care afectează integritatea conţinutului, a suportului sau a materialului de scris folosite
la întocmirea actului.
act de comparaţie, v. scripte de comparaţie.

act incriminat, v. act în litigiu.
act in litigiu 1. Termen folosit pentru desemnarea unui înscris oficial sau neoficial
suspect de fals ori cu privire la care se pune problema stabilirii autorului scrisului sau al
semnăturii. 2. Orice înscris în legătură cu care apar îndoieli asupra veridicităţii sale în
ansamblu sau asupra unor elemente ale acestuia, precum: dată, antet, semnătură, text,
timbre sau marcă poştală, impresiune de ştampilă etc. În asemenea situaţie, înscrisul
serveşte
elucidarealaaltor
dovedirea falsului
împrejurări şi la identificarea
revelatoare pentru cauză. autorului acestuia,
Spre deosebire precum şi la
de înscrisul-mijloc
de probă, care poate fi prezentat şi sub forma unei copii legalizate, înscrisul-probă
materială trebuie prezentat numai în original . De aceea, nu se poate efectua expertiza pe
fotocopii, pe copii xeroxate ori pe alte genuri de reproduceri.
http://slide pdf.c om/re a de r/full/dic tiona r-c r imina listic a 1/157

act rupt (tăiat), v. reconstituirea actelor deteriorate.

acustomat, dispozitiv care se poate conecta la magnetofon pentru a-1 pune în funcţiune
la apariţia unui sunet sau a unui zgomot.
adaptor pentru infraroşu, v. traductor de infraroşu.

adăugirea scrisului, modalitate de modificare a conţinutului unui act, care poate varia
de la adăugirea unei simple trăsături sau a unui semn de punctuaţie până la adăugirea
unei cifre, a unui cuvânt, a unei fraze sau a unui fragment de text.
adăugire dactilografiată, completare ulterioară într-un act dactilografiat. Dacă

adăugirea se face la aceeaşi maşină de scris, apar neconcordanţe tipografice, cum sunt
depăşirea marginilor textului iniţial, intercalarea de cuvinte între rânduri, scrierea la
intervale diferite, dereglări de aliniament între semnele adăugate şi cele iniţiale,
dezalinierea pe verticală, absenţa paralelismului cu celelalte rânduri.
adeltic, v. arc.
aderentă, detaliu caracteristic al desenuiui papilar, constând dintr-o creastă foarte
scurtă şi oblică faţă de o altă creastă papilară lungă, de care este lipită cu unul din
capete.
aducerea la scară, procedeu folosit în criminalistică pentru determinarea matematică a

coordonatelor punctului
realizării, din acelaşi punctdin spaţiu
şi în din condiţii,
aceleaşi care a fost executată
a unei o fotografie,
noi fotografii, metrice,încuscopul
care,
prin supraproiecţie cu fotografia iniţială, se obţine pozitivul la scară, conţinând subiectul
ce interesează supraimpresionat cu elementul metric.
aerolaborator criminalistic, laborator criminalistic mobil instalat, de regulă, pe

elicopter.
aflarea adevărului, regulă de bază a procesului penal, constând în stabilirea adevărului

cu privire la existenţa sau inexistenţa faptei, cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia
persoanei invinuite sau inculpate, precum şi cu privire la toate împrejurările care servesc
la justa soluţionare a cauzei.
aglutinină, anticorpi existenţi în serul sanguin, capabili să producă aglutinarea

microbilor sau a unor celule libere străine pătrunse în sânge. A. este produsă de
antigenii existenţi pe suprafaţa microbilor sau a celulelor libere străine, numiţi
aglutinogeni. A. este de două feluri: α şi β. În expertiza criminalistică proprietatea a. de
a aglutina celulele libere (hematiile) este folosită pentru determinarea grupei sanguine
după urmele de sânge şi după firele de păr.
agramat, persoană care face greşeli elementare de limbă. Greşelile de gramatică şi de

ortografie pot constitui, în raport de natura lor, caracteristici de identificare a
scriptorului sau a persoanei care a vorbit.

alcoolemie, concentraţia de alcool etilic esistentă în sânge. A. variază în funcţie de

cantitatea de alcool ingerată şi de timpul scurs de la ingerare. Valoarea maximă, pentru
aceeaşi cantitate ingerată, se determină după 20-30 de minute, dacă stomacul a fost gol,
şi după 1-2 ore, dacă stomacul conţine alimente. O a. de 5‰ este fatală. Stabilirea
gradului de a. se face prin recoltarea de probe biologice. Sustragerea de la recoltarea
acestor probe constituie infracţiune.
alcoolmetru, densimetru folosit pentu determinarea concentraţiei în alcool etilic a unei

soluţii. În criminalistică, a. se foloseşte pentru determinarea falsurilor de băuturi prin
diluare.
alibi, probă prin care persoana învinuită/inculpată pentru săvârşirea unei infracţiuni
dovedeşte că în momentul comiterii acesteia se afla în alt loc. Cu alte cuvinte, persoana
învinuită sau inculpată probează absenţa dintr-un anumit loc prin prezenţa sa în altă
parte.
alice, bile de plumb folosite pentru tragerea cu arma de vânătoare, confecţionate

industrial sau meşteşugăreşte. A. pot fi de diferite dimensiuni (01,5 mm-5,5 mm). Cele
care depăşesc 5,5 mm, ajungând până la 10 mm, se numesc paşuri. De regulă, a.
confecţionate meşteşugăreşte nu au acelaşi diametru şi nu sunt perfect sferice. Uneori se
folosese ca alice bile de rulmenţi, cuie tăiate, sare bulgăre etc. În expertiza
criminalistică, prin examinări microscopice, spectrografice şi de spectrofotometrie în
absorbţie atomică pot fi evidenţiate caracteristici care să conducă la stabilirea
apartenenţei la gen.
alimentarea armei de foc, preluarea de către închizător şi introducerea cartuşului în

detunător. Majoritatea armelor au magazie (încărcător) cu mai multe cartuşe.
Încărcătoarele sunt fie de formă dreptunghiulară, fie sub formă de disc sau tambur şi se
plasează în partea de mijloc a armei, în zona centrului de greutate a acestuia. Atât
magazia de cartuşe, cât şi partea închizătorului care preia cartuşul şi îl introduce în
detunător pot crea urme pe tub care servesc atât la stabilirea apartenenţei la grup, cât şi
la identificarea armei.
alternative, locul unde două creste papilare paralele învecinate îşi schimbă poziţiile
astfel: una se întrerupe şi deviază uşor de pe traseul său, iar cealaltă îi ia locul trecând
prin întrerupere.
ambalarea urmelor, operaţiunea de împachetare a urmelor sau a obiectelor purtătoare

de urme într-un material sau obiect protector (cutie, sticlă, borcan, plic, eprubetă, pungă
din material plastic etc.). Ambalajele se etichetează şi se sigilează. Pe etichetă se
menţionează: a) numărul de ordine; b) ce reprezintă; c) data şi locul ridicării sau
recoltării; d) calitatea, numele şi semnătura celui care a efectuat operaţiunea; e) numele,
prenumele şi semnătura martorilor asistenţi; f) viza organului de urmărire penală.
amorf, una din clasele generale ale scrisului de mână, după şcoala grafotehnică
Bertillon, Sthall ş.a., care se referă la forma neregulată a scrisului. A. în dactiloscopie
este unul dintre tipurile în care se clasifică desenele papilare şi are caracteristică forma

neregulată şi nesistematizată pe regiuni a crestelor papilare.
amorsă, dispozitiv pentru aprinderea unei încărcături explozive.

amortizor de sunet, dispozitiv adaptat la unele arme de foc pentru reducerea
zgomotului produs de împuşcătură.
ampatament, distanţa dintre axele osiilor extreme ale unei vehicul.

amprenta vocii, amprenta sonoră preluată de la o persoană pentru comparaţie,
purtătoare a caracteristicilor generale şi individuale proprii vorbitorului. V. şi amprenta
sonoră.
amprentare, operaţiunea de obţinere a amprentelor papilare ale unei persoane ori ale
unui cadavru uman prin imprimare pe hârtie sau pe un alt suport. A. se realizează, de
obicei, prin folosirea tuşului tipografic. Pentru evitarea murdăririi cu tuş a persoanei şi
exemplu,
pentru acurateţea amprentelor
amprentarea chimică. Asunt utilizate
. trebuie şi alte
efectuată metode
astfel de amprentare,
încât impresiunile ca, să
obţinute de
fie clare şi să reproducă întocmai şi în întregime desenul degetului sau al regiunii
papilare care interesează. Tehnica a. cadavrelor prezintă unele deosebiri în raport cu
tehnica folosită în cazul persoanelor în viaţă, impuse de intervenţia unor fenomene ca
rigiditatea cadaverică, deshidratarea, îmbibaţia hidrică, putrefacţia ori mumificarea.
amprentă, urmă lăsată prin presare pe o suprafaţă. 1. A. digitală , urmă lăsată de deget
pe o suprafaţă şi care reproduce forma crestelor şi a şanţurilor de pe faţa interioară a
piciorului 2. A. palmară

degetului. desculţ. , urma ,lăsată
4. A. papilară termendegeneric 3. A.care
palmă. prin plantară , urmaorice
se defineşte lăsatăurmă
de talpa
care
este creată de crestele (papilare) şi de şanţurile care se găsesc pe faţa interioară a
degetelor, a palmei şi a tălpii piciorului. A. poate fi: a) latentă (invizibilă), când este
produsă prin depunerea transpiraţiei şi a grăsimii de pe creste; b) vizibilă (colorată),
când este creată prin depunerea unei substanţe colorate aflate pe creste: praf, murdărie,
sânge, vopsea etc.; c) mulată , când a fost creată în adâncime într-o materie plastică,
precum chit, plastilină, ciocolată, ceară moale, unsoare sau grăsime solidificată ş.a.
amprentă de comparaţie, urmă creată experimental pentru a servi la compararea cu

cea în litigiu. A. se obţine de la fiecare dintre obiectele sau persoanele bănuite că ar fi
putut lăsa urma în litigiu.
amprentă digitală, v. amprentă.

amprentă martor, v. amprentă de comparaţie şi modele de comparaţie.
amprentă palmară, v. amprentă.
amprentă plantară, v. amprentă.

amprentă sonoră, amprentă purtătoare a caracteristicilor generale şi individuale ale
persoanelor sau ale obiectului creator şi a cărei examinare poate duce la identificarea

criminalistică. V. şi vocogramă.
analiză prin activare, metodă de analiză calitativă şi cantitativă a elementelor chimice,

bazată pe proprietatea acestora de a forma izotopi radioactivi, în urma iradierii cu un
fascicul de radiaţii nucleare, care emit la rândul lor radiaţii nucleare cu anumite energii,
după scheme de dezintegrare specifice fiecărui element. Valoarea energiei radiaţiei
emise şi timpul de înjumătăţire care se măsoară permit identificarea elementului,
intensitatea radiaţiei stând la baza determinării cantitative. În criminalistică se foloseşte
în analiza urmelor de vopsele, soluri, cenuşi, unsori, fibre textile, toxice, fire de păr.
analiza sângelui, totalitatea examinărilor de laborator efectuate asupra unei urme de

sânge, constatările şi concluziile rezultate. Prin a. se pot evidenţia: specia de la care
provine, felul sângelui (arterial, menstrual, foetal), sexul, grupa sanguină căreia îi
aparţine, factorii R.h., G.m., M.N. etc. care pot conduce la restrângerea cercului de
suspecţi şi la identificarea făptuitorilor. În ultimii ani s-a elaborat metodologia de
punere în evidenţă sau stabilirea absenţei unor enzime din globulele roşii cu ajutorul
electroforezei pe gel.
anastomoză, detaliu caracteristic desenului papilar, constând dintr-o creastă care face
legătura transversală dintre alte două creste papilare.
anomalie grafică 1. Abatere de la un anumit tip de scris (de pildă, construirea unei
litere altfel decât o recomandă modelul caligrafic sau de tipar); 2. Modificare voită
(deghizare) sau involuntară (boală, bătrâneţe, beţie, condiţii nefavorabile de scriere etc.)
a scrisului unei persoane în raport cu scrisul ei natural, obişnuit.
antropometrie, metodă de bază a antropologiei, care constă în măsurarea diferitelor

componente ale corpului uman: lungimea unor falange, circumferinţa capului, lungimea
urechii sau a nasului, înălţimea frunţii etc. Metoda a fost introdusă în practica
criminalistică de Alphonse Bertillon (1859-1914). Datele antropometrice erau trecute în
fişele individuale ale persoanelor cu antecedente penale pentru a putea fi identificate în
caz că foloseau nume false sau nu-şi declarau identitatea. A. se foloseşte în
criminalistică pentru determinarea sexului, a vârstei, a taliei şi a altor caracteristici
identificatoare, prin măsurători efectuate asupra sistemului osos.
aparat Faurot, dispozitiv special pentru compararea urmelor şi a impresiunilor papilare

în procesul identificării dactiloscopice.
aparat portabil de raze X, dispozitiv pentru realizarea radiografiilor 1a faţa locului în

vederea examinării sistemului osos al cadavrelor neidentificate, a proiectilelor existente
în corpul uman şi a orificiilor de intrare, pentru punerea în evidenţă a urmelor
suplimentare ale tragerii. A. se compune din: a) tub de raze X; b) cadru de susţinere şi
de divizare a tubului; c) bloc pentru alimentarea cu raze X.
aparat pentru relevarea urmelor, dispozitiv compus dintr-un generator de câmp

electrostatic de înaltă tensiune şi un ecran conductor protejat în exterior cu o folie din
material plastic care constituie suportul de evidenţiere şi fixare a urmei, funcţionând pe
principiul încărcării şi atragerii particulelor de natură pulverulentă cu electricitate statică

de înaltă tensiune. Se foloseşte pentru descoperirea şi ridicarea urmelor de încălţăminte,

de picior sau a oricăror altor urme create prin stratificare cu materiale pulverulente pe
covoare sau pe alte suporturi, precum şi a urmelor create prin lovirea unui obiect
îmbibat cu materiale pulverulente, de regulă cu praf (covor, obiecte de îmbrăcăminte
etc.).
aparat pentru stabilirea stresului în voce, dispozitiv care serveşte la constatarea,

transcrierea şi evaluarea stresului emoţional ca urmare a modificărilor subauzibile
produse în voce. Instalarea stresului emoţional produce modificări în frecvenţa tonului
fundamental. Gradul de stres detectat este înregistrat grafic pe o hârtie specială sub
forma unor diagrame. A. ne poate oferi indicii cu privire la sinceritatea sau
nesinceritatea declaraţiilor făcute în legătură cu împrejurările în care s-au comis faptele
penale.
aparat de stabilire a emoţiei în scris, sistem tehnic compus din masa de scris
prevăzută cu un platan dreptunghiular pe care subiectul scrie răspunsul „Da" sau „Nu"
la întrebarea
rolul pusă şi înregistratorul
de a efectua prevăzut cupunerii
marcaje în momentul două ace. Cel din iar
întrebării, partea
celsuperioară are
de-al doilea
înregistrează presiunea exercitată de subiect în timpul scrierii şi care este preluată de
platoul pe care se scrie. Ambele ace transcriu diagramele pe o bandă de hârtie care se
derulează cu o viteză constantă de 30 sau 60 mm/sec.
aparat de supraproiecţie, ansamblu de dispozitive optico-electro-mecanice cu care se

realizează imaginea pozitivă, fixată direct pe hârtie fotografică, rezultată prin proiecţia
suprapusă a imaginilor negative ale persoanelor sau ale obiectelor examinate
identificarea A.traseologică
comparativ. se foloseşteaînunor
expertiza antropometrică
obiecte de identificare
şi în realizarea aducerii alapersoanei, în
scară prin
supraproiecţie a unei fotografii ocazionale sau judiciare care nu conţine element metric.
aparatură criminalistică, totalitatea aparatelor, dispozitivelor şi instrumentelor special

construite, asimilate sau adaptate pentru efectuarea activităţilor criminalistice de teren şi
de laborator. Principalele categorii de a. sunt: 1. Aparate pentru cercetarea la faţa
locului: a) pentru căutarea şi descoperirea urmelor (aparatul electrostatic pentru
descoperirea şi ridicarea urmelor de încălţăminte de pe covoare şi a altor urme de natură
pulverulentă; aparatul pentru descoperirea urmelor metalice rămase pe mâna
trăgătorului; detectoarele de metale, de materiale explozive, de substanţe radioactive, de
cadavre etc.); b) aparate pentru fixarea judiciară a locului săvârşirii infracţiunii, a
urmelor şi a obiectelor purtătoare de urme (aparate fotografice; aparate de filmat;
aparate de videoînregistrare; magnetofoane; camere de teren Wild); c) aparate pentru
ridicarea criminalistică a urmelor (microsonda de recoltat microparticule; aspiratoare);
d) aparate pentru iluminare (lămpi cu fulger electronic; reflectoare Kobold, Bollex
Paillard). 2. Aparate pentru activităţi de expertiză : a) de examinare optică
(microscoape, microscopul comparator; convertizor optoelectronic); b) de examinare
spectrală (în I.R., vizibil, în U.V., spectroscopie de emisie, difracţia în raze X, de
absorbţie atomică; gazcromatografie); c) de examinare fonică (sonographul); d) de
supraproiecţie; e) de testare a sincerităţii pe baza stresului manifestat în parametrii
psihofiziologici (aparatul poligraf) şi în voce (aparatul P S E); f) aparate de măsură.

apartenenţa la gen a armei de foc, stabilirea tipului, a modelului, a mărcii şi a

calibrului armei cu care s-a tras. Unele dintre caracteristicile care permit determinarea
tipului armei cu care s-a tras le pot oferi chiar urmele principale şi secundare ale
împuşcăturii, îndeosebi aspectul orificiului de intrare. Urmele lăsate de armă pe glonţ şi
pe tubul de cartuş sunt de natură să indice tipul, modelul şi chiar marca acesteia. În
cazul glonţului, se iau în consideraţie numărul ghinturilor, lăţimea câmpului dintre ele,
sensul lor de rotire şi unghiul de răsucire (lungimea pasului). Pe tub pot apărea urme de
la: marginile încărcătorului, camera cartuşului, gheara extractoare, ejector, vârful
percutorului, capul închizătorului. Determinarea a. devine dificilă în situaţiile când: a)
cartuşul în cauză se poate folosi pentru tragerea cu mai multe tipuri şi modele de arme;
b) s-a folosit un cartuş necorespunzător ca formă, dimensiune şi calibru pentru arma cu
care s-a tras; c) glonţul sau tubul sunt deformate (fragmentate).
apartenenţa la specie a firelor de păr (în expertiza criminalistică), determinarea

totalităţii caracteristicilor comune firelor de păr care provin de la aceeaşi specie.
Principalele caracteristici prin care se determină specia de la care provin sunt prezenţa şi
forma
cuticulasolzilor carecu
acoperită alcătuiesc
solzi de cuticula şi diametrul
formă diferită, canaluluicanalului
iar diametrul medular.medular
Părul animal are
este mai
mare decât 1/3 din diametrul firului de păr. Părul uman nu are solzi pe cuticulă, iar
canalul medular, când există, este mai mic de 1/3 din diametrul firului.
aplicarea matematicii în criminalistică, stabilirea pe baza urmelor descoperite la faţa

locului a unor date sau a unor elemente privind săvârşirea unei infracţiuni sau cu privire
la făptuitor prin utilizarea unor axiome, teoreme, relaţii şi formule matematice.
Principalele domenii de aplicare sunt: determinarea direcţiei şi a distanţei de tragere, a
locului în care
fotografii, s-au aflat
stabilirea trăgătorul descrise
traiectoriei şi persoana
de înocare s-a tras,înaducerea
persoană cădere,la identificarea
scară a unei
criminalistică ş.a.
aprecierea declaraţiilor, proces logic de analiză ce are loc în examinarea de către

organul de urmărire sau de către instanţa de judecată a declaraţiilor sub aspectul
sincerităţii şi al fidelităţii acestora, pentru a le evalua şi concluziona, pe baza
convingerii intime, asupra valorii lor în contextul celorlalte probe existente în cauză. A.
este o operaţie necesară şi obligatorie şi trebuie făcută, în mod critic, declaraţiile ca şi
celelalte probe neavând o valoare mai dinainte stabilită.
aprecierea expertizei criminalistice, activitate desfăşurată de organul judiciar pentru

stabilirea valorii probante a expertizei criminalistice. Expertiza criminalistică nu are o
valoare probatorie dinainte stabilită. A. se realizează atât separat, ca mijloc de probă de
sine stătător, cât şi în coroborare cu celelalte probe din dosarul cauzei, de către organul
de urmărire penală sau de către instanţa de judecată.
aprecierea probelor, proces logic de evaluare a probelor administrate într-o cauză,

potrivit convingerii intime şi conştiinţei juridice.
arc, tip de desen papilar. La desenul de tip a., crestele papilare pornesc de la o margine
a desenului spre cealaltă, urmând aceeaşi direcţie cu crestele care se află la baza
desenului. Cu cât creşte depărtarea faţă de bază, cu atât crestele papilare se curbează

mai mult cu convexitatea către vârf, fiind asemănătoare arcurilor de cerc, de la care le
vine denumirea. Desenul de acest tip nu are deltă, de aceea se mai numeşte şi adeltic.
Sunt cunoscute mai multe subtipuri de a.: a) a. simplu, format din creste papilare
paralele şi curbate cu convexitatea către vârful desenului şi din ce în ce mai pronunţată,
cu cât acestea se depărtează de bază şi străbat dactilograma dintr-o margine în alta; b) a.
lipit, format din mai multe creste papilare relativ orizontale, care la unul dintre capete
întâlnesc o altă creastă cu orientare oblică şi faţă de care pot fi toate lipite, libere sau
lipite alternativ. Sunt şase varietăţi: toate crestele lipite dreapta, toate crestele libere
dreapta (unde se află creasta oblică), crestele lipite alternativ dreapta. Aceleaşi situaţii
se întâlnesc şi spre stânga; c) a. pin, format din creste papilare relativ orizontale,
paralele şi curbate cu convexitatea către vârful desenului, asemănător subtipului arc
simplu.
arcadiform, scris caracterizat printr-o mare frecvenţă a arcadelor.

armă de foc, dispozitiv de tragere cu glonţ sau cu alice, pentru atingerea unei ţinte. A.
se compune
siguranţă, de din ţeavăaşitubului
extracţie mecanismele de închidere,
tras, mecanismul de dare acufocului
de alimentare (percuţie),
muniţie, de
dispozitivul
de ochire, patul (crosa) şi unele accesorii. Se cunosc mai multe tipuri de a.: a) a.
automată, cu care se poate executa foc continuu sau foc cu foc. Se disting trei modele
de a. automată: cu recul liber al închizătorului, cu recul semiliber al închizătorului şi cu
reculul închizătorului zăvorât la ţeavă şi care nu se deschide automat; b) a. atipică , care
diferă de a. obişnuite prin construcţia şi prin eficacitatea sa, fiind destinată pentru
trageri la mică distanţă şi cu cartuşe de calibru redus; c) a. de vânătoare , care are ţeava
lisă, folosind alice, sau ghintuită, la care se utilizează glonţ. Sunt realizate într-o mare
varietate de modele,
după numărul care
şi modul de diferă întrea ţevilor
dispunere ele după cunstrucţia
şi după calibru;mecanismului de percuţie,
d) a. pneumatică, la care
expulzarea glonţului din ţeavă se realizează cu ajutorul aerului comprimat. Gloanţele
folosite sunt în general confecţionate din plumb în greutate de 0,5 g, calibrul 4-5 mm,
care dezvoltă o viteză la gura ţevii de 140-170 m/s; e) a. de construcţie
meşteşugărească , confecţionată cu mijloace rudimentare, după modelul a. fabricate.
Atunci când o a. este folosită la comiterea unei infracţiuni, ea poate face obiectul unei
examinări criminalistice, pentru a se stabili dacă a fost folosită la executarea de trageri,
apartenenţa la gen sau identificarea sa.
ascendentă, orientarea rândurilor unui manuscris la care sfârşitul acestora suie

progresiv pe pagină.
ascultarea, act procedural prin care învinuitul, inculpatul, celelalte părţi din procesul
penal, martorii sau experţii sunt chemaţi să dea declaraţii sau explicaţii în faţa organelor
de urmărire penală sau a instanţelor de judecată, în conformitate cu legea şi cu
respectarea regulilor de tactică criminalistică. A. învinuitului sau a inculpatului se face
ori de câte ori interesul urmăririi penale o cere, precum şi în cazurile special prevăzute
de lege, pentru a face mărturisiri complete cu privire la faptele savârşite. Aceasta
parcurge trei etape: a) verificarea identităţii; b) aducerea la cunoştinţă a învinuirii; c)
ascultarea liberă şi pe bază de întrebări a unei persoane care are cunoştinţă despre fapte
sau despre împrejurări legate de comiterea infracţiunii, în scopul aflării adevărului. A.
minorului se face în prezenţa unuia dintre părinţi, a tutorelui sau a persoanei căreia îi

este încredinţat spre creştere şi educare şi vor fi avute în vedere particularităţile

determinate de vârstă, sex, dezvoltare psiho-somatică şi de natura faptelor.
atalas de spectre (în expertiza criminalistică), colecţie de spectre etalon, în domeniile

ultraviolet, vizibil, infraroşu şi absorbţie atomică, ale unor substanţe cunoscute, pure din
punct de vedere chimic. A. se întocmeşte pe grupuri de substanţe înrudite structural sau
cu acelaşi gen de întrebuinţări, separate pentru spectrele în ultraviolet, vizibil, infraroşu
etc. A. este folosit în expertiza criminalistică pentru compararea spectrului substanţelor
ridicate din câmpul infracţional cu spectrul celor de etalon.
ataxie, tulburare a coordonării mişcărilor de scriere care duce la dezorganizarea

scrisului, la inconstanţa valorilor dimensionale şi a construcţiei semnelor grafice, la
dezalinieri şi la trăsături nesigure, ezitante, tremurate.
atenţie, proces psihofiziologic care constă în orientarea selectivă a activităţii de

cunoaştere. Orientarea a. depinde atât de subiect, cât şi de obiectul cunoaşterii, de
activitatea
obiectului. pe
A.care o desfăşoară
poate subiectul,
fi voluntară de importanţa
sau involuntară şi se relativă pe care prin
caracterizează acestastabilitate,
o acordă
mobilitate, grad de concentrare, distribuţie şi volum. A. joacă un rol deosebit în procesul
formării declaraţiilor folosite în activitatea judiciară şi în acelaşi timp poate deveni un
instrument deosebit de eficace la îndemâna organului judiciar în activitatea de ascultare,
precum şi în efectuarea altor activităţi de urmărire penală. A. are un rol deosebit în
perceperea şi în memorarea de către învinuit (inculpat), martor, parte vătămată a
împrejurărilor de fapt legate de comiterea infracţiunii.
audiere, v. ascultarea.
autentic, conform cu realitatea.
autenticitatea fonogramei în litigiu, însuşirea unei fonograme magnetice de a fi
conformă cu realitatea, cu adevărul. În prezent, experţii în criminalistică pot răspunde la
următoarele întrebări: a) dacă în timpul înregistrării magnetofonul a fost sau nu oprit; b)
dacă s-au şters unele sunete, cuvinte, propoziţii sau fraze; c) dacă s-au adăugat cuvinte,
propoziţii sau fraze aparţinând aceleiaşi persoane; d) dacă vocea în litigiu a fost imitată.
autoaprinderea, aprinderea unui material combustibil, fără intervenţia unei surse de

foc exterior. A. se produce datorită creşterii locale a temperaturii materialului respectiv
până la punctul de aprindere, ca urmare a iradierii solare concentrate, a electricităţii
statice, a frecărilor maselor de aer în mişcare, a putrefacţiei etc. Se autoaprind uşor
pulberea de cărbune, sulful, bumbacul, fibrele textile şi rumeguşul de lemn, în special
dacă sunt amestecate cu ulei sau cu alţi produşi petrolieri, turtele sau cojile rămase de la
seminţe oleaginoase ş.a. Când se constată prezenţa unor asemenea substanţe la locul
producerii incendiului, vor fi ridicate cu respectarea regulilor crirninalistice şi se vor
trimite pentru expertiză la laboratoarele de chimie judiciară pentru a se stabili dacă
puteau produce autoaprinderea.
autodeghizarea semnăturii, disimularea propriei semnături în scopul negării ei
ulterioare. La semnăturile autodeghizate este specifică modificarea mai mult a

caracteristicilor generale, pe când la semnăturile contrafăcute acestea se menţin, iar cele

strict individuale se omit. În procesul expertizei criminalistice trebuie să se facă
distincţie între elementele de autodeghizare şi cele de contrafacere, pe de o parte, şi
caracteristicile rezultate din variabilitatea normală a scrisului şi din executarea acestora
în condiţii neobişnuite. De mare însemnătate în efectuarea expertizei unei semnături ce
se bănuie a fi autodeghizată sunt scriptele de comparaţie, care trebuie să cuprindă nu
numai semnături din aceeaşi perioadă cu semnătura în litigiu, dar şi texte scrise de către
presupusul titular.
autolaborator criminalistic, laborator criminalistic mobil instalat pe un autovehicul
special amenajat, care are în componenţa sa aparate, dispozitive, truse, instrumente,
substanţe şi diferite echipamente necesare efectuării activităţilor de cercetare
criminalistică la faţa locului sau în alte împrejurări. Prin folosirea a. în efectuarea
cercetării la faţa locului cresc operativitatea şi eficienţa în executarea activităţilor
criminalistice, lărgindu-se sfera operaţiunilor tehnico-criminalistice care se pot efectua
în teren.
automatism, mişcare în scrierea de mână care se realizează datorită deprinderii şi care

scapă controlului conştient.
azotaţi (urme de a.), săruri ale acidului azotic cu diferite metale. Pot fi solide,
cristalizate, incolore sau colorate în funcţie de natura metalului, solubile în apă. A. pot
constitui urme suplimentare ale împuşcăturii, provenind fie din încărcătura cartuşului,
fie din arderea nitroderivatului existent în pulberea explozivă. În procesul expertizei se
pun în evidenţă cu difenilamină sau cu brucină dizolvate în acid sulfuric concentrat, cu
care formează coloraţie albastră, respectiv roşie, sau cu acidul fenol sulfonic - coloraţie
galbenă.
azotiţi (urme de a.), săruri ale acidului azotos cu diferite metale. Sunt cristaline,
incolore, în general solubile în apă. Prin încălzire se descompun. A. pot fi întâlniţi în
urmele suplimentare ale împuşcăturii şi se pun în evidenţă cu reactivul Griess-Iloşway,
cu care formează o coloraţie de roşu zmeuriu.
B
balistica judiciară, ramură a tehnicii criminalistice care se ocupă cu examinarea armei
de foc, a muniţiei şi a urmelor împuşcăturii, pentru identificarea armei cu care s-a tras,
determinarea distanţei şi a direcţiei de tragere, stabilirea stării de funcţionare a armei, a
vechimii împuşcăturii ş.a. B. îşi elaborează metodele de cercetare pornind de la datele
balisticii generale şi de la teoria identificării criminalistice.
bandaj, ramă inelară

roţi de vehicul. dinşină
Sinonim: oţel(când
sau din
estecauciuc
de oţel),care se (când
pneu montează pe jantadintr-un
este format (obada)sistem
unei
plin cu aer). B. poate deveni în unele cazuri obiect creator de urme şi deci poate fi
identificat după caracteristicile generale şi individuale rezultate din cercetarea
criminalistică a urmelor pe care le-a creat.

bandă, şina pe care sunt montate cele două ţevi ale unei arme de vânătoare.
bandă de absorbţie, grup de linii spectrale foarte apropiate din spectrul continuu al
unei radiaţii sau care au fost absorbite de o substanţă amplasată între sursa de energie şi
spectroscop, fiind caracteristică unei specii de molecule sau unui grup de atomi care
intră în componenţa moleculei respective. B. este folosită în expertiza criminalistică
pentru identificarea urmelor materie recoltate de la locul săvârşirii faptei, pe baza
frecvenţelor la care sunt amplasate şi a proporţionalităţii amplitudinilor.
bandă gradată, fâşie din cauciuc sau din material plastic conţinând diviziuni metrice
reale, colorate alternativ în alb şi negru. Dimensiunea pe lungime a unei diviziuni poate
fi de 10 cm., 20 cm. sau egală cu distanţa focală minimă a obiectivului unui anume
aparat fotografic. B. marcată în diviziuni de 10-20 cm. se foloseşte, de regulă, la
executarea fotografiilor judiciare, operative sau de examinare la scară, pentru măsurători
bidimensionale, iar cea marcată în segmente egale cu distanţa focală minimă a unui
obiectiv,
măsurătoripentru realizarea de fotografii judiciare de teren destinate executării de
tridimensionale.
bandă de rulare, parte a anvelopei auto care ia contact cu partea carosabilă în timpul
rulării roţii. B. are o varietate mare de desene şi din cauza uzurii capătă o serie de
caracteristici individuale care uşurează identificarea.
basculă, v. armă de vânătoare.
bastonată, v. semn grafic.

bănuit, persoană asupra căreia există indicii că a comis o faptă penală.
bărbie, parte a cheii prin care sunt împinse verturile ce acţionează zăvorul de închidere
a unei broaşte de uşă, sertar etc., care poate crea urme sub formă de striaţii a căror
examinare poate duce la identificarea cheii.
bătaia armei de foc, .v. elementele tragerii.

băuturi alcoolice distilate, băuturi naturale obţinute prin distilarea sucurilor de fructe
fermentate. Au concentraţia alcoolică cuprinsă între 20 şi 60% vol. Prin analiza în
laborator se pot stabili: concentraţia alcoolică, conţinutul în diferite subtanţe toxice,
dacă provin din suc de fructe sau sunt preparate din alcool etilic şi uneori char tipul de
fructe din care provin.
băuturi alcoolice industriale, băuturi alcoolice preparate din alcool etilic, apă, zahăr,
arome diferite şi, uneori, coloranţi. Prin expertiza criminalistică a acestora se pot stabili:
concentraţia alcoolică, natura componenţilor, cantitatea de zahăr, concentraţiile în
produşi toxici.
băuturi alcoolice nedistilate, băuturi alcoolice obţinute prin fermentaţia naturală a
sucurilor de fructe (vin şi cidru) .sau a unei infuzii de flori de hamei şi malţ (bere).

Concentraţia alcoolică variază între 3 şi 18 % vol. Prin analiză de laborator se pot

stabili: concentraţia alcoolică, densitatea, extractul în total, cantitatea şi tipul de zaharuri
pe care îl conţin, cantitatea şi tipul acizilor ficşi conţinuţi.
bideltic, tip de desen papilar care are în centru numeroase creste curbe ca un oval sau
care se continuă în spirale, laţuri ori alte forme circulare. La două puncte opuse de pe
perimetrul regiunii centrale circulare iau naştere două figuri triunghiulare asemănătoare
literei greceşti Δ (delta).
bifurcaţie, detaliu caracteristic unei creste papilare, carcterizat prin despărţirea acesteia
în două ramuri. B. constituie o caracteristică individuală în identificarea dactiloscopică.
biocriminalistica, domeniu de cercetare criminalistică a probelor biologice, în scopul

administrării de probe judiciare. B. studiază fenomene aflate la limita de înrudire, de
trecere de la biologie la criminalistică. Astfel a devenit posibilă identificarea persoanei
după firul de păr, spută, sânge, conformaţia spermatozoidului ş.a.
biometrie, metodă de cercetare şi de măsurare a organismelor şi a microorganismelor.

De exemplu, în expertiza criminalistică b. se foloseşte pentru examinarea
spermatozoizilor în scopul identificării bărbatului în cazul infracţiunilor de viol.
bolile firului de păr, maladii caracteristice părului uman, cu etiologii diferite (boli
infecţioase, ale sistemelor endocrine, micoze etc.) care produc modificări specifice în
morfologia firului de păr. Sunt cunoscute atrofia bulbului cu îngustarea rădăcinii, zone
din tija părului depigmentate, depuneri şi pătrundere de micelii în structura firului, în
teacă sau
părului în bulb,
fiind relativmalformaţii ale canalului
rare, pot constitui medular.
caracteristici Modificărilecare
identificatoare morfopatologice ale
permit stabilirea
apartenenţei la gen.
buclă, 1. Creasta care porneşte de la una dintre marginile desenului papilar, se îndreaptă
către marginea opusă şi, fără să o atingă, descrie o curbă şi se întoarce la marginea de
unde a plecat; 2. Desen papilar de acest tip; 3. traseu grafic caracterizat printr-o curbă
închisă care intră în compunerea unor litere ale scrisului de mână: l , e, f , g şi j; 4. are ca
sinonim laţul.
bură, disc din carton cu care se acoperă pulberea din cartuşele de vânătoare pentru a o
separa de alice. Grosimea, materialul şi alte date pe care le poartă b. pot ajuta activitatea
de identificare. Dacă b. este artizanală, poate conduce uneori la identificarea celui care a
confecţionat-o.
butonieră, detaliu caracteristic pe traseul unei creste a desenului papilar care ia naştere
prin despărţirea acesteia în două ramuri care, după un drum scurt, se reunesc. B.
constituie una dintre caracteristicile individuale în identificarea dactiloscopică.

calculator, sistem fizic care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită şi
furnizează rezultatele într-o formă accesibilă utilizatorului. În criminalistică c. este
utilizat pentru: organizarea şi funcţionarea cartotecilor de identificare, pentru
prelucrarea rapidă a rezultatelor obţinute în procesul examinărilor fizico-chimice şi
biologice, pentru identificarea persoanelor după amprente, după scris şi după voce, iar
în ultimul timp se foloseşte tot mai mult pentru codificarea şi prelucrarea automată a
urmelor formă.
calibrul armei de foc, diametrul interior al ţevii. a) la armele cu ghinturi se determină

după distanţa dintre două câmpuri şi se exprimă în mm. b) la cele de vânatoare, c.
reprezintă an număr convenţional, diametrul ţevii fiind cu atât mai mic cu cât cifra
respectivă este mai mare: 12, 16, 18, 20 etc. Acest mod de determinare a c. propus la
începuturile fabricării armelor şi păstrat încă prin tradiţie are în vedere încărcătura ţevii,
mai precis numărul de alice (cu diametrul egal cu acela al ţevii) ce se puteau
confecţiona dintr-o livră (433,9 gr) de plumb: 12 alice (bile) indicau calibrul „12“, 16
alice calibrul „16“ ş.a.m.d. În realitate, arma de calibrul 12 are diametrul ţevii de 18,5
mm, iar cea de calibrul 16 diametrul de 16,8 mm.
calitatea scrisului, caracteristică de definire a scrisului, de maximă generalitate,
referitoare la dinamica execuţiei semnelor grafice. Calitatea mişcării include: a)
coordonarea gesturilor inscriptorii (viteză, ritm şi legare); b) complexitatea mişcării (tip,
formă, amplitudine, grad de simplificare, lizibilitate, regularitate, armonie şi chiar
modul în care se realizează contactul dintre instrumentul scriptural şi suportul scrisului);
c) presiunea (intensitatea şi, la scrisurile nuanţate, modul de repartiţie).
camera
de dareacartuşului, parteaşidinapoi
focului. Forma a ţevii c.
dimensiunea armei
suntdeînfoc, în care pătrunde
concordanţă cu celecartuşul înainte
ale cartuşului
folosit. Particularităţile suprafeţei interioare a c. se imprimă adesea pe tubul de cartuş
tras, servind la identificarea armei.
canal orb, urmă creată de proiectil la intrarea într-un corp care nu a fost străpuns. C.
poate fi mai mult sau mai puţin profund, în funcţie de viteza cu care proiectilul a atins
ţinta şi ]n funcţie de consistenţa acesteia.
capăt de creastă papilară, locul de unde începe sau unde sfârşeşte o creastă papilară,
în morfologia unui desen papilar. Constituie un detaliu caracteristic de identificare în
dactiloscopie.
capcană chimică, tip de capcană criminalistică realizată cu substanţe chimice care, în

contact cu corpul sau cu îmbrăcămintea, produc reacţii de colorare, imediată sau cu
efect întârziat, ori fluorescenţă.
capcană criminalistică, procedeu ştiinţific care constă în utilizarea unor substanţe sau a

unor soluţii chimice, după caz, într-un 1oc precis determinat, pe unele obiecte, pe bani
etc. în vederea marcării acestora în scop preventiv sau pentru identificarea persoanei.
capsa cartuşului, componentă a cartuşului destinată aprinderii pulberii, căreia în urma
percuţiei îi transmite un impuls termic. După locul de plasare, c. pot fi: cu percuţie

centrală, laterală şi circulară. C. devine obiect purtător al urmei percutorului, care poate
furniza date pentru identificarea armei cu care s-a tras.
caracteristici antropologice, elemente metrice (de ex. dimensiunea oaselor

scheletului), de formă (de ex. forma craniului, a urechii, a nasului etc.) şi caracteristici
specifice vârstei (dinţi, cartilagii, păr, etc.) care diferenţiază corpul unei fiinţe umane de
al alteia. C. permit în procesul de identificare stabilirea speciei, a sexului, a taliei şi a
vârstei după schelet şi după ţesuturi sau după resturi ale scheletului şi ale ţesuturilor.
caracteristici dactilografice, elemente oferite de un text cu privire la maşina de scris la
care a fost dactilografiat. Unele din ele au valoare generică, iar altele de individualizare
concretă a maşinii de scris. Din prima categorie fac parte: claviatura maşinii, tipul
caracterelor, „pasul“ mecanismului principal, intervalul dintre rânduri şi lungimea
acestora. Caracteristicile dactilografice individuale sunt generate, pe de o parte, de
particularităţile pieselor care alcătuiesc mecanismul maşinii, îndeosebi de particularităţi
ale braţelor ce susţin semnele grafice şi, pe de altă parte, de particularităţile suprafeţelor
de impact
acela ale semnelor
de exploatare grafice,Din
a maşinii. carecategoria
se formează
c. facînparte:
procesul de fabricaţie
dezalinierile şi mai grafice
semnelor ales în
pe orizontală şi pe verticală, înclinarea acestora spre stânga sau spre dreapta, dedublarea
sau imprimarea neclară a trăsăturilor, îngrămădiri de semne, intervale inegale între
rânduri, intensitate inegală de imprimare a semnelor, îngroşarea trăsăturilor imprimate
datorată aplatizării (tocirii) metalului, deformările diverselor trăsături, amputarea sau
teşirea unor părţi ale literelor, deplasarea unor detalii ale semnelor grafice etc. Aceste
caracteristici au o constanţă mai mare decât acelea legate de dereglarea mecanismelor
maşinii şi deci o valoare mai mare în procesul de identificare.
caracteristici extragrafice, elemente care, fără să vizeze dominantele grafice, au totuşi

legătură cu acestea şi mai ales cu problema stabilirii scriptorului. Dintre acestea fac
parte: felul în care unii scriptori îndreaptă în text erorile materiale de scriere, modul de
prindere a hârtiilor când se întocmeşte un act în două sau în mai multe exemplare prin
intermediul hârtiei copiative, obişnuinţa unor scriptori de a îndoi marginea stângă a
hârtiei pentru ca începutul rândurilor scrise să se afle pe aceeaşi linie ş.a.
caracteristici generale de identificare, 1. însuşiri sau semnalmente generale, relativ

neschimbătoare, care definesc o anumită categorie de obiecte sau numai o parte dintre
acestea. 2. Acele particularităţi proprii numai unei anumite grupe de fiinţe sau de
obiecte. C. constituie temeiul determinării apartenenţei la gen a obiectelor supuse
examinării criminalistice, cunoscută în literatura de specialitate şi sub denumirea de
identificare generică sau de stabilire a apartenenţei la grupă.
caracteristici identificatoare, semnalmentele generale şi individuale pe baza cărora se

stabileşte apartenenţa la gen sau se individualizează un anumit obiect concret, care se
află în legătură cauzală cu infracţiunea cercetată. În identificarea criminalistică sunt
avute în vedere caracteristicile care se referă la: a) construcţia (structura) exterioară a
obiectului (instrumente de spargere, urme de mâini, urme lăsate de interiorul ţevii pe
proiectil etc.); b) componenţa obiectului, de exemplu, componenţa lubrifianţilor sau a
carburanţilor, a sângelui sau a vopselurilor; c) deprinderile funcţionale şi obişnuinţele
motrice ale persoanei, de exemplu scrierea, gesturile, mimica etc.

caracteristici individuale de identificare, însuşiri sau semnalmente, relativ

neschimbătoare, proprii unei anumite fiinţe sau unui anumit obiect. C. constituie
temeiul identificării criminalistice a obiectului concret care are legătură cauzală cu
infracţiunea cercetată. În literatura de specialitate mai sunt întâlnite şi sub denumirea de
caracteristici particulare sau speciale.
caracteristici ale scrisului, însuşiri care individualizează grafismul fiecărei persoane,

servind 1a identificarea acesteia. Specificitatea caracteristicilor scrisului constă, în
primul rând, în aceea că ele formează un complex individual. Unele caracteristici se pot
întâlni sub aceeaşi formă la mai multe persoane. Combinarea lor însă este proprie pentru
fiecare scriptor. Caracteristicile pot avea caracter general şi individual. Din grupa
caracteristicilor generale, denumite şi dominante grafice, fac parte: a) gradul de evoluţie
a scrisului (scris inferior, mediu, superior); b) forma scrisului, referitoare la structura de
ansamblu a acestuia, care să determine, în funcţie de configuraţia literelor, tipul
mişcărilor şi gradul lor de complicare; c) dimensiunea scrisului, exprimată în înălţimea
şi în lăţimead)semnelor
nedapasante; înclinareagrafice,
scrisului,precum
dată deşiorientarea
în raportul
axeidintre literele
verticale depasante
a semnelor şi
grafice;
e) viteza scrisului (ritmul sau tempoul de scriere), care se apreciză, în principal, după
gradul de continuitate a mişcărilor; f) presiunea scrisului, care se exprimă, de regulă, în
lăţimea trăsăturilor şi în urmele de adâncime lăsate în stratul hârtiei; g) continuitatea
scrisului, referitoare la gradul de scriere neîntreruptă, de legare a mişcărilor şi, în final, a
trăsăturilor ce alcătuiesc semnele grafice, precum şi combinaţiile acestora; h) spaţierea
scrisului, referitoare la intervalul dintre litere; i) orânduirea scrisului sau aşa-zisele
caracteristici tipografice. Caracteristicile individuale ale scrisului se referă la: a)
construcţia
c) orientareasemnelor
mişcărilorgrafice; b) numărul
de execuţie elementelor
a trăsăturilor; din care
d) modul se compun
de începere şi deşifinalizare
forma lor;a
semnelor grafice; e) particularităţi ale corelaţiei mişcărilor (raportul dimensional al
literelor şi al trăsăturilor componente ale acestora, raportul poziţional al extremităţilor
superioare şi inferioare ale semnelor grafice, corelaţia înclinaţiei literelor şi elementelor
care le compun; f) modul repartizării presiunii în cadrul semnului grafic; g) felul legării
elementelor şi a literelor în cuvinte; h) poziţia literelor unele faţă de altele; i) poziţia
literelor faţă de linia de bază a scrisului; j) poziţia punctelor de intersecţie a trăsăturilor
ce alcătuiesc elementele şi literele; k) poziţia punctelor de intersecţie a trăsăturilor de
legătură. O altă grupă de caracteristici cu mare valoare individualizatoare o constituie
modul de executare a semnelor de punctuaţie şi a celor matematice, de abreviere a unor
cuvinte, felul cum este scrisă data, cum sunt numerotate paginile, particularităţile de
bifare şi de subliniere a unor menţiuni, de intercalare a unor cuvinte omise sau de
îndreptare a unor erori comise în momentul scrierii.
caracteristici sonore ale armelor de foc, parametri fonoacustici generali şi individuali

care permit stabilirea identităţii armei de foc cu care s-a tras. Prin c. generale se înţeleg
particularităţile acustice relativ neschimbătoare ale urmelor sonore generate de
împuşcătură, armare şi percuţie, proprii unui grup de arme de foc. Acestea sunt: a)
aspectul general al desenului descris de nucleele sonore majore şi minore; b) aspectul
general al desenului descris de diagrama amplitudinii medii de frecvenţă; c) aspectul
general al desenelor din sonogramele de detaliu şi durata în care se înscrie urma sonoră
a împuşcăturii, a armării sau a per cuţiei. Prin c. individuale se înţeleg particularităţile

acustice relativ neschimbătoare ale urmelor sonore ale împuşcăturii, ale armării sau ale
percuţiei, proprii unei singure arme de foc. Acestea sunt: a) nucleele majore (N.M.)
(numărul, forma, intensitatea, durata, continuitatea pe verticală, continuitatea pe
orizontală, frecvenţa, bara care marchează explozia şi pauza dintre nuclee); b) nucleele
minore (N.m.) (numărul, forma, intensitatea, durata, continuitatea liniară pe verticală,
frecvenţa şi pauza între nuclee); c) amplitudinea medie de frecvenţă (numărul
unghiurilor pozitive, numărul unghiurilor negative şi forma unghiurilor).
caracteristici topografice, elemente de individualizare a grafismului referitoare la

modul de orânduire al acestuia. C. se referă la dispunerea textului în pagină, existenţa,
mărimea şi forma marginilor textului (scris nemarginat, încadrat sau sinistro-marginat),
mărimea alineatelor, amplasarea titlului, a datei, a semnăturii şi a altor elemente ale
înscrisului, mărimea intervalelor dintre cuvinte şi dintre rânduri, forma şi direcţia
acestora din urmă (convexe, concave, suitoare, coborâtoare).
caracteristici ale vocii, parametri fonoacustici relativ neschimbători, proprii unui grup
sau unui
durata singur
unui vorbitor.
cuvânt, a unei În aceastăsau
propoziţii categorie se înscriu
a unei fraze desenul descris
şi intensitatea de formanţii,
sunetului, formanţi,
antiformanţii, frecvenţa formanţială şi frecvenţa tonului fundamental, bara de sonoritate,
formanţii de nazalitate, tranziţia, bara care marchează explozia consoanelor, durata
fiziologică a unui sunet, dinamica vocii, locusul şi desenele din construcţia unor
formanţi sau a unor antiformanţi.
caracteristici ale vorbirii, parametri relativ neschimbători ai vorbirii aparţinând unui

grup sau unui singur vorbitor. În această categorie se înscriu: stilul limbii neliterare şi
stilul limbii
prescurta literare,cuvinte,
anumite particularităţile fonetice
apariţia unor (accentul,
corecturi intonaţia,
şi modul deprinderea
propriu de a
de a pronunţa
cuvintele străine), defecţiuni de pronunţie (în loc de „noroc“ se pronunţă „nooc“),
particularităţi gramaticale (morfologice şi sintactice).
carbonizare, descompunerea termică a unor combustibili solizi (cărbuni de pământ,

lemn, materiale textile, plastice etc.) în prezenţa unor cantităţi reduse de aer sau în
absenţa acestuia. În cazul unor incendii, în procesul expertizei se pot stabili, după gradul
de carbonizare a materialelor care au ars, date cu privire la intensitatea incendiului,
locul de iniţiere, direcţia de propagare, existenţa sau absenţa curenţilor din aer,
temperatura dezvoltată în timpul incendiului etc.
carioca, instrument de scriere cu rezervorul din fibre sintetice îmbibate în cerneală

specială, care se scurge printr-o tijă (confecţionată tot din fibre sau dintr-o masă
sintetică poroasă) care face contactul cu hârtia în timpul executării scrisului. Trăsăturile
realizate cu un asemenea instrument sunt de obicei late şi au cerneala distribuită
uniform, nelăsând în genere urme de presiune (de adâncime) în stratul hârtiei.
cartoteca dactiloscopică, sistem de organizare şi de clasare manuală a fişelor cu

amprente digito-palmare după formele care permit regăsirea sigură şi rapidă a acestora
pe baza examinării urmelor papilare. Sunt cunoscute următoarele tipuri de cartoteci: a)
c. decadactilară, în cadrul căreia amprentele celor zece degete pot fi cartate după

A 1111
− B − 4444
= =
formule ca cea complet adeltică până la cea deltică, cum ar fi B 4444 ; b)
A 1111
− −
c. palmară, care este de natură recentă şi funcţionează pe baza formulei de clasificare a
desenelor palmare; c) c. monodactilară , organizată pe baza unui complex de formule
care permite identificarea făptuitorului după urme lăsate de un singur deget.
cartotecă de identificare, sistem de organizare şi de clasare manuală, cu ajutorul

calculatorului electronic sau al laserului, a datelor cu privire la persoanele care au comis
fapte penale sau la obiectele folosite ori destinate să servească la comiterea de
infracţiuni, cât şi cu privire la obiectele care sunt produsul activităţii infracţionale.
cartuş, tip de muniţie folosită la armele de foc portabile, atât militare, cât şi sportive, de
vânătoare ori speciale. La prima categorie de arme, c. se compune din tub, capsă,
încărcătură de pulbere şi glonţ. Cele de vânătoare pot fi cu glonţ, dar cele mai multe
sunt încărcate cu alice. Unele tuburi de c., în special cele pentru arme de calibru redus,
nu au capsă, materialul de iniţiere fiind dispus pe marginile rozetei. La orice c. se ia în
consideraiţie
încărcăturii degreutatea
pulbere sa, greutatea tubului.
şi greutatea glonţuluiMajoritatea
(respectiv numărul de alice), pe
c. au imprimate greutatea
fundul
tubului o serie de inscripţii referitoare la: numărul sau iniţiala fabricii producătoare,
lotul de fabricaţie, anul fabricaţiei (marcat de obicei numai prin ultimele două cifre),
uneori materialul din care este confecţionat c. (codificat) şi calibrul armei, mai ales la
cele de vânătoare. La unele c. cu destinaţie specială, capsa se acoperă cu un strat de
vopsea de o anumită culoare. Toate aceste caracteristici pot servi în cadrul expertizei
criminalistice pentru determinarea apartenenţei la grup a armei cu care s-a tras.
catastrofă aeriană,
ştiintă sau din eveniment
neglijenţă produs
a regulilor ca urmare
de zbor, a unor
care au fapte
condus la ce constituiesau
degradarea încălcarea cu
prăbuşirea
unui mijloc de zbor sau la coliziunea a două aeronave, dacă prin aceasta s-a produs
moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane ori distrugerea sau
degradarea aeronavelor, a unor bunuri terestre sau a mărfurilor încredinţate pentru
transport. Cercetarea la faţa locului a unei c. permite descoperirea urmelor şi a celorlalte
mijloace materiale de probă pentru stabilirea adevărului. Pe parcursul investigării
locului faptei, echipa de cercetare va colabora cu comisia de expertiză tehnică.
catastrofă feroviară, eveniment produs ca urmare a unor fapte care constituie

infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, constând în: deraierea, răsturnarea
sau prăbuşirea unui mijloc de transport; tamponarea a două mijloace de transport
feroviar sau a unui mijloc de transport feroviar cu un alt vehicul, dacă prin aceasta s-a
produs moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane ori distrugerea sau
degradarea mijloacelor de transport feroviar, a instalaţiilor de cale ferată sau a
mărfurilor încredinţate pentru transport. Pe tot parcursul cercetării, echipa de cercetare
trebuie să colaboreze cu comisia de expertiză tehnică.
catastrofă navală, eveniment produs ca urmare a unor fapte ce constituie încălcarea cu

ştiinţă sau din neglijenţă a regulilor de navigaţie şi care a condus la degradarea sau la
scufundarea unei nave, la coliziunea a două vase sau la eşuarea unei nave, dacă prin
aceasta s-a produs moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane ori
distrugerea sau degradarea navelor, a instalaţiilor portuare sau a mărfurilor încredinţate

pentru transport.
cazier judiciar, sistem de organizare şi de clasare a fişelor de evidenţă în care sunt

consemnate datele privind antecedentele penale ale unei persoane.
cărare de paşi, un fir de urme consecutive ale tălpii (încălţămintei) drepte şi stângi,
care pot fi create de făptuitor la faţa locului, a căror examinare oferă date despre
următoarele elemente ale mersului: a) direcţia mersului; b) linia mersului; c) lungimea
pasului; d) lăţimea pasului; e) unghiul de mers. Prin cercetarea acestor elemente ale
mersului se staibilesc relaţii între acestea şi persoana care a putut crea c., ajungându-se
la identificarea acesteia. V. şi direcţia mersului, linia pasului, linia de mers,
lungimea pasului şi unghiul mersului.
centrul dactilogramei 1. Unul din punctele pe care se sprijină capetele liniei lui Galton
(delta-centrală) de la reticulul lupei dactiloscopice în vederea codificării unei amprente
papilare; 2. Punctul situat în mijlocul desenului papilar şi care, în funcţie de configuraţia
nucleului, se determină
laţului în partea astfel:b)a)lalanucleul
opusă deltei; nucleul
laţlaţ simplu:
liniar: loculsuperior
capătul unde sealtermină curbura
crestei papilare
aflat în interiorul său; c) la nucleul laţ biliniar: capătul superior al crestei papilare care
este mai depărtată de delte; d) la nucleul laţ multiliniar: capătul superior al crestei
papilare situate la jumătate plus una din totalul crestelor (numărul dinspre partea deltei)
când sunt cu soţ şi al crestei din mijloc când sunt fără soţ; e) la nucleul laţuri
suprapuse: locul de intersectare a lor; f) la nucleul laţuri suprapuse liniare: capătul
superior al crestei papilare aflat în interiorul laţului mai depărtat.
centru deltic,
centrală), de launul dintre lupei
reticulul punctele pe care se sprijină
dactiloscopice, capetele
în vederea liniei luiunei
codificării Galton (delta-
amprente
papilare pentru a putea fi introdusă în cartotecă. C. se determină astfel: la deltele negre,
în locul de contact al celor două braţe; la deltele albe, punctul din spaţiul triunghiular al
deltei situat la distanţe egale faţă de cele trei laturi. V. şi centrul dactilogramei.
cenuşă (urme de c.), resturi solide pulverulente rămase la locul săvârşirii unei
infracţiuni în urma arderii complete a unui material combustibil. Are compoziţie
complexă, predominând substanţele minerale, în principal săruri de potasiu, fosfor,
calciu, magneziu etc. Poate conţine elemente specifice materialului care a ars (ex. bariu
din hârtii speciale folosite la confecţionarea unor documente sau urme de produşi
petrolieri). Prin expertiza criminalistică a c. se pot stabili natura componenţilor
anorganici şi eventual organici pe care îi conţine, tipul materialului care a ars (lemn,
hârtie, material textil), dacă incendiul a fost iniţiat sau întreţinut cu ajutorul unor
substanţe uşor inflamabile (produşi petrolieri, fosfor, etc.).
cercetarea la faţa locului, activitate de urmărire penală care constă în perceperea

nemijlocită de către organele de urmărire penală sau de către instanţele de judecată a
locului săvârşirii infracţiunii şi examinarea acestuia pentru descoperirea, fixarea şi
ridicarea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă, stabilirea modului
cum s-a comis fapta, identificarea făptuitorului şi probarea activităţii infracţionale. Un
rol deosebit în desfăşurarea acestor activităţi îl au mijloacele şi metodele criminalistice.
C. se face în prezenţa martorilor asistenţi, cu excepţia cazului când acest lucru nu este

posibil.
cercetarea locală, v. cercetarea la faţa locului.

cerneală (urme de c.), urme de lichid sau de pastă care conţin colorant rămase la locul
săvârşirii faptei sau pe actele în litigiu. Expertiza criminalistică a urmelor de c. se face
din punct de vedere chimic, traseologic şi poate stabili natura şi tipul urmei, pigmenţii
conţinuţi, succesiunea şi continuitatea sau intersectarea traseelor executate cu c.
ceruză, pulbere albă aderentă folosită pentru relevarea urmelor papilare latente. Se mai
utilizează şi ca pigment alb în culorile de ulei folosite în pictură. În timp, c. şi colorantul
cu c. se înnegresc datorită reacţiei cu hidrogenul sulfurat şi sulfurile existente în aer.
Examinarea gradului de înnegrire a c. poate constitui un indiciu cu privire la vechimea
tabloului. Redarea culorii albe se poate face prin spălarea cu apă oxigenată.
cheie falsă, cheie care imită numai în parte cheia originală, dar poate pune în mişcare
verturile
pe părţilece acţioneazăale
componente zăvorul unei încuietori.
sistemului Poate fi identificată după striaţiile lăsate
de închidere.
cheie potrivită, cheia potrivită prin încercări, dintr-un şir de alte chei, care permite
deschiderea unei încuietori. Poate fi identificată după striaţiile caracteristice lăsate pe
verturile sistemului de închidere la care s-a folosit.
chestionar, listă de întrebări care se pot pune persoanei ascultate după ce aceasta a
povestit liber tot ceea ce cunoaşte în legătură cu fapta cercetată.
chimie judiciară, parte a criminalisticii care se ocupă cu examinarea complexă a

substanţelor sau a amestecurilor de substanţe chimice din care sunt formate urmele-
materie descoperite şi ridicate de la locul săvârşirii infracţiunii în scopul identificării
făptuitorilor şi administrării probelor necesare aflării adevărului în procesul judiciar. C.
se bazează pe legile, metodele, procedeele şi tehnicile de lucru ale chimiei analitice,
fizico-chimice şi pe regulile specifice efectuării expertizei criminalistice.
cianoză, coloraţie albastru-vineţie a pielii şi a mucoaselor datorată creşterii

concentraţiei de hemoglobină din sânge. C. apare la unele boli cardiace sau pulmonare.
Apare de asemenea pe faţa persoanelor decedate ca urmare a asfixiei (spânzurare,
sugrumare, sufocare etc.).
cicatrice, semn rămas după vindecarea unei plăgi pe piele, afectând morfologia
desenului papilar. C. constituie un detaliu caracteristic de identificare a unei amprente
papilare.
cifră octanică, valoarea numerică convenţională prin care se indică gradul de detonaţie
al unui carburant folosit în motoarele cu explozie. În expertiza criminalistică, constituie
un indicator al calităţii benzinei, prin determinarea ei putându-se stabili dacă proba de
carburant a fost falsificată.
câine de urmărire, câine dresat în mod special pentru prelucrarea urmei de miros pe

baza căreia descoperă autorul infracţiunii, prin urmărirea acestuia pe drumul parcurs de
la locul faptei, cât şi pentru descoperirea unor obiecte abandonate, pierdute ori ascunse
de către făptuitor. În scopul valorificării în bune condiţiuni a urmelor de miros uman,
trebuie luate măsuri de conservare a acestora, încă din momentul sosirii la faţa locului.
clasificarea armelor do foc, sistem propriu balisticii judiciare de orânduire a armelor

de foc în mai multe categorii după criterii diverse. 1. După destinaţie se disting: a) arme
militare (puşti, carabine, automate, pistoale, revolvere); b) arme s portive
l
(puşti de
calibru redus, pistoale, revolvere); c) arme de vânătoare (cu ţeava lisă, ghintuită sau
combinată); d) arme speciale (de semnalizare, de start etc.). 2. După lungimea ţevii
există arme cu: a) ţeava scurtă (pistoale, revolvere); b) mijlocie (automatele); c) lungă
(puştile, carabinele, armele de vânătoare şi cele sportive). 3. După modul de funcţionare
se deosebesc: a) arme neautomate, cu repetiţie, la care încărcarea şi eliminarea
cartuşului se face manual, şi arme semiautomate, la care pentru fiecare foc trebuie să se
apese pe trăgaci, restul operaţiunilor fiind automate; b) arme automate, cu foc continuu
atât timp cât se apasă pe trăgaci. 4. După construcţia canalului ţevii: a) arme cu ţeavă
lisă
arme(netedă); b) arme
cu calibru cu ţeavă
mic (până ghintuită;
la 6,35 mm); b)c) arme cu ţevi
mijlociu (între 6,35 mm 5.şi După
combinate. calibru:
9 mm); a)
c) mare
(peste 9 mm). 6. Balistica judiciară cunoaşte şi alte criterii de clasificare a armelor de
foc, cum ar fi: a) după modul de fabricaţie; b) după muniţia folosită; c) după numărul
de cartuşe; d) după sistemul închizătorului şi cel de percuţie ori de extragere a
cartuşului etc. Se disting în acelaşi timp: a) armele pneumatice, la care proiectilul este
expulzat datorită comprimării aerului; b) arme atipice (ascunse), confecţionate de
fabrică prin imitarea unor obiecte, de exemplu a stiloului; c) arme de construcţie
meşteşugărească ; d) arme transformate, în special prin retezare (scurtarea ţevii).
clasificarea dactiloscopică, operaţie prin care amprentele papilare (digitale, palmare,

plantare) sunt ordonate şi grupate după anumite criterii în diferite clase. Se cunosc
numeroase c. care poartă denumirea după autorul care le-a conceput: Hennry, Galton,
Vucetich, Daae, Olaritz etc., toate având la bază numărul şi poziţia deltelor şi forma
nucleului.
claviatura maşinii de scris, totalitatea tastelor pe care apasă dactilograful pentru a se

imprima semnele grafice. Majoritatea maşinilor de scris au claviatura compusă din patru
rânduri de taste, cu câte două semne pe fiecare. Caracteristicile claviaturii ce se
examinează în cadrul expertizei criminalistice pentru identificarea maşinilor de scris
sunt: a) numărul şi natura semnelor; b) poziţia şi modul lor de asociere pe capul
braţului; c) existenţa unor litere din alfabetele străine; d) anumite semne matematice sau
de punctuaţie etc.
coautor 1. Participantul care a contribuit în mod nemijlocit, alături de unul sau mai
mulţi autori, la înfăptuirea activităţii care constituie elementul material al infracţiunii. 2.
Cel care a contribuit la înlăturarea sau la paralizarea rezistenţei pe care o întâmpină
savârşirea infracţiunii.
cocoş, v. mecanismul de dare a focului.

codul deontologic al expertului criminalist, ansamblu de norme de etică profesională

ale expertului, care şi-au dovedit validitatea în practica de expertiză.
codificarea scrisului, metodologie de clasificare a scrisului de mână pe baza

caracteristicilor generale în vederea organizării scriptotecii. Metodologia cuprinde: a)
cod al simbolurilor care exprimă caracteristicile posibile ale scrisului; b) formula de
înscriere a simbolurilur aparţinând unui scris dat; c) sistem de clasificare a scrisurilor
după formulă.
coeziunea scrisului, v. continuitatea scrisului.

colorant (urmă de c.), substanţă care are proprietatea de a colora diferite materiale cu
care vine în contact sau care intră în compoziţia acestora. Urmele de c. pot apărea ca
depuneri pulverulente pe corp, îmbrăcăminte şi alte obiecte, pe sol, sub formă de pete
(formate prin îmbâcsirea suportului sau prin contactul soluţiei colorantului cu suportul -
de obicei ţesături. Căutarea urmelor de c. se face prin observare directă sau cu aparate
optice, în lumină naturală sau sub radiaţii U.V. Prin expertiza fizico-chimică a urmelor
de c. se
etc.); b) poate stabili:
domeniul a) dacă urma
de activitate estesedeîntrebuinţează;
în care colorant, tipulc)acestuia (textil,
denumirea de cerneală
comercială sau
industrială a acestuia; d) dacă are aceeaşi compoziţie chimică, aceeaşi concentraţie în
substanţa activă sau aceeaşi nuanţă de culoare cu modelele de comparaţie prezentate.
combină electronooptică, dispozitiv complex cu surse de raze infraroşii şi ultraviolete

folosit în expertiza criminalistică pentru examinarea actelor în vederea stabilirii
falsurilor.
combustibil
sau sintetic, (urme de c.),
care au resturi dede
proprietatea material
a arde,solid, lichid saulagazos,
descoperite loculnatural, artificial
săvârşirii unei
infracţiuni. Cercetarea urmelor de c. în laboratoarele de chimie judiciară poate oferi
organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată date cu privire la cauzele care au
produs incendiul, dacă a fost sau nu posibilă o autoaprindere, dacă incendiul a fost
întreţinut printr-o substanţă uşor inflamabilă, natura acesteia etc.
comisia de expertiză, comisie formată, de regulă, dintr-un număr impar de experţi din
cadrul unui laborator sau al unui institut de criminalistică, pentru efectuarea unei
expertize criminalistice. Legea procesual penală a adoptat atât sistemul expertizei unice
(un singur expert), cât şi sistemul expertizei în comisie.
comparare, v. examinarea comparativă.

compararea scrisurilor, procedeu de examinare comparativă a scrisurilor în litigiu şi
de comparaţie, folosit în expertiza criminalistică a scrisului pentru identificarea
scriptorului. Concluzia la care se ajunge în urma comparării scrisurilor trebuie să se
bazeze pe totalitatea caracteristicilor generale şi individuale şi nu pe elementele de
asemănare ori de deosebire izolate. În ultimii ani, cercetările sunt orientate spre
tehnicizarea şi obiectivizarea procedeelor de comparare a scrisurilor, spre folosirea unor
procedee cantitative de examinare precum: a) grafometria; b) procedeul înregistrării şi
totalizării asemănărilor (+) şi deosebirilor (-); c) procedeul medianei trăsăturilor,
recomandate în analiza scrisului; d) procedeul dispersiei grafice, indicate în analiza

semnăturilor; e) procedeele matematico-statistice; f) aplicarea teoriei probabilităţilor

etc. Experţii cercetează posibilitatea folosirii în expertiza grafică a calculatoarelor
electronice şi a laserului. În perspectivă se întrevede o „memorare“ a acelor
caracteristici grafice pe care ochiul omenesc le percepe foarte slab sau deloc, o
„fotografiere“ a reflexelor de scriere şi, în final, materializarea structurii stereotipului
dinamic. Folosirea calculatoarelor electronice şi a laserului pentru examinarea scrisului
va contribui la obiectivizarea concluziilor.
componentele corpului uman, părţile principale ale corpului uman. C. trebuie descrise

de organele de urmărire penală şi de instanţele de judecată, în mod riguros ştiinţific în
actele procedurale, ca de exemplu: în procesele verbale de cercetare la faţa locului şi de
reconstituire, în rapoartele de expertiză, în actul de acuzare şi în sentinţele judecătoreşti.
a) Partea din faţă a c. este compusă din: 1. regiunea parietală; 2. regiunea frontală; 3.
regiunea temporală; 4. regiunea tiroidiană; 5. regiunea claviculară; 6. regiunea humeală;
7. regiunea treimii superioare anterioare a braţului; 8. regiunea treimii medii anterioare
a braţului; 9. regiunea treimii inferioare anterioare a braţului; 10. plica cotului; 11.
regiunea
anterioaretreimii superioare
a antebraţului; anterioaretreimii
13. regiunea a antebraţului; 12. regiunea
inferioare anterioare treimii medii
a antebraţului; 14.
articulaţia pumnului; 15. regiunea pectorală dreaptă; 16. regiunea sternală; 17. regiunea
articulaţiei scapulo-umerale; 18. regiunea axilară; 19. regiunea interioară a braţului; 20.
faţa exterioară a braţului; 21. faţa anterioară a braţului; 22. faţa internă a articulaţiei
cotului; 23. faţa anterioară a antebraţului; 24. faţa interioară a antebraţului; 25. faţa
palmară; 26. faţa exterioară a antebraţului; 27. regiunea hipocondrului; 28. regiunea
ombilicală; 29. regiunea pectorală stângă; 30. flanc (drept sau stâng); 31. regiunea
pubiană; 32. regiunea scrotală; 33. treimea superioară anterioară a coapsei; 34. treimea
medie anterioară
genunchiului; 38.atreimea
coapsei;superioară
35. treimea inferioară
a gambei; 39. anterioară a coapsei;
treimea medie 36-37.
a gambei; 40.regiunea
treimea
inferioară a gambei; 41. faţa dorsală a labei piciorului; 42. faţa externă a coapsei; 43.
faţa anterioară a coapsei; 44. faţa internă a coapsei; 45. faţa internă a gambei; 46. faţa
anterioară a gambei; 47. faţa externă a gambei; 48. maleola internă; b) partea din spate
se compune din: 1. regiunea parietală; 2. regiunea temporală; 3. regiunea occipitală; 4.
regiunea cervicală; 5. regiunea suprascapulară; 6. regiunea vertebrală; 7. regiunea
interscapulo-vertebrală; 8. regiunea posterioară a articulaţiei scapulo-umerale; 9. faţa
dorsală a mâinii stângi; 10. regiunea exterioară a antebraţului; 11. faţa posterioară a
antebraţului; 12. regiunea anterioară a antebraţului; 13. faţa posterioară a articulaţiei
cotului; 14. regiunea exterioară a braţului; 15. faţa posterioară a braţului; 16. regiunea
interioară a braţului; 17. regiunea scapulară; 18. regiunea costală posterioară (toracală);
19. regiunea lombară; 20. regiunea fesieră; 21. regiunea sacro-coccigiană (interfesieră);
22. treimea posterioară superioară a braţului drept; 23. treimea posterioară medie a
braţului drept; 24. treimea posterioară inferioară a braţului drept; 25. faţa posterioară a
articulaţiei cotului; 26. treimea posterioară superioară a antebraţului; 27. treimea
posterioară medie a antebraţului drept; 28. treimea posterioară inferioară a antebraţului
drept; 29. regiunea palmară a mâinii; 30. faţa externă a coapsei stângi; 31. faţa
posterioară a coapsei stângi; 32. faţa internă a coapsei stângi; 33. spaţiul popliteu; 34.
faţa externă a gambei stângi; 35. faţa posterioară a gambei stângi; 36. maleola externă;
37. faţa plantară; 38. calcaneul; 39. treimea posterioară superioară a coapsei drepte; 40.
treimea postero-mediană a coapsei drepte; 41. treimea postero-inferioară a coapsei
drepte; 42. spaţiul popliteu; 13. treimea postero-superioară a gambei drepte; 44. treimea

postero-mediană a gambei drepte; 45. treimea postero-inferioară a gambei drepte.
concentraţia alcoolică, cantitatea totală de alcool existentă într-o băutură alcoolică

naturală sau industrială distilată sau nedistilată. C. se exprimă procentual în volume sau
în grame de alcool etilic. Sinonime: tărie alcoolică, grad alcoolic.
concluzia expertului, rezultatul cercetării întreprinse de expert şi răspunsurile acestuia

la întrebările formulate de organul judiciar, precum şi părerea de specialitate asupra
obiectului expertizei. C. poate fi: a) cert pozitivă , atunci când formulează un răspuns
categoric pozitiv la întrebarea pusă de organul judiciar. De exemplu: „Testamentul este
scris, datat şi semnat de I.M.“; b) cert negativă , când expertul dă un răspuns categoric
negativ la întrebarea pusă de organul judiciar. De exemplu: „Testamentul nu este datat,
scris şi semnat de I.M.“ c) probabilă , atunci când părerea afirmativă sau negativă a
expertului sau a specialistului este incertă. De exemplu: „Semnătura pusă pe chitanţa în
litigiu a fost probabil executată de M.O.“ De cele mai multe ori, asemenea concluzii
sunt determinate de cantitatea sau calitatea materialului supus examinării; d) de
imposibilitate, când
întrebările puse deexpertul sau specialistul
către organul se află
judiciar. în imposibilitatea
În general, asemeneade concluzii
a da răspuns la
sunt
determinate de aceleaşi cauze ca şi în cazul concluziilor probabile, la care se mai pot
adăuga lipsa de mijloace şi de metode ştiinţifice de cercetare.
confluenţă, detaliu al desenului papilar caracterizat prin locul de unire a două creste
papilare. V. şi bifurcaţie, contopire.
confruntarea, procedeu probatoriu care constă în ascultarea concomitentă a două

aspectelor
persoane ascultate anterior
din declaraţii întreşicare
separat,
existăîncontradicţii.
aceeaşi cauză
C. sepenală, în scopul
poate face lămuririi
între învinuiţi,
inculpaţi, martori, parte vătămată, parte civilă, parte civilmente responsabilă sau uneori
între martor şi învinuit ori inculpat, învinuit şi inculpat, învinuit şi parte vătămată etc.
consemnarea declaraţiei, activitate procedurală prin care organul judiciar fixează în

scris, într-o declaraţie, arătările făcute de persoana ascultată. Organul judiciar este
obligat să ceară o declaraţie scrisă personal de învinuit numai cu privire la învinuirea ce
i se aduce înainte de a fi ascultat. C. trebuie să se facă cu obiectivitate şi să ţină seama
de particularităţile de vorbire ale persoanei ascultate, de gradul de pregătire culturală
etc. Este interzis să se denatureze pe orice cale conţinutul arătărilor persoanei ascultate.
În declaraţie nu se vor consemna concluzii sau păreri ale persoanei ascultate, cuvinte
indecente sau prin care s-ar face apologia unor infracţiuni. La terminarea consemnării,
declaraţia scrisă i se citeşte persoanei ascultate, iar dacă aceasta cere i se dă să o
citească. Dacă este de acord cu conţinutul, persoana ascultată va semna pe fiecare
pagină şi la sfârşit. Declaraţia scrisă este semnată în acelaşi mod şi de către organul de
cercetare care a efectuat ascultarea, precum şi de către interpret, în cazul în care a fost
folosit. Dacă persoana ascultată revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau cere să
se facă unele completări, rectificări sau precizări la declaraţia scrisă, acestea se
consemnează şi vor fi certificate prin semnătura persoanei respective. Orice alte
completări, rectificări sau precizări care schimbă sensul frazei şi sunt făcute fără
semnătura persoanei ascultate nu sunt valabile.

conservarea urmelor infracţiunii, operaţie care are drept scop păstrarea urmelor
infracţiunii sau a obiectului purtător de urmă în starea în care au fost descoperite şi
protejarea lor împotriva factorilor distructivi, până la fixarea acestora. C. se realizează,
în principal, prin încadrare (însemnarea cu cretă albă sau colorată de jur-împrejurul
urmei infracţiunii); marcare (cu ajutorul plăcuţelor indicatoare numerotate din trusa
criminalistică sau, în lipsa acestora, cu alte obiecte improvizate de la locul faptei);
acoperire (cu diferite obiecte - cutii de tablă sau de carton, bucăţi de placaj, coli de
hârtie, de polietilenă etc. Dacă urma va fi exploatată prin folosirea câinelui de serviciu,
se va ţine seama ca obiectul cu care este acoperită să nu aibă miros de petrol, usturoi,
ardei etc., care să afecteze mirosul acesteia); pază (prin instalarea unuia sau a mai
multor posturi de pază pentru a asigura locul faptei).
constatarea adăugirilor în manuscrisuri, stabilirea intervenţiilor interioare într-un

înscris, realizabilă prin examinări grafice, fizico-chimice şi după criteriul ordinii
cronologice a trăsăturilor intersectate. Dintre procedeele mai frecvent folosite pot fi
amintite: a) diferenţierea cromatică (fotografică separatoare de culori); b) comportarea
sub incidenţa radiaţiilor
microscopică; invizibile
d) comportarea (ultraviolete,
faţă de infraroşii,
reactivi, îndeosebi Röentgen); care,
a cernelurilor c) examinarea
tratate cu
diferiţi solvenţi, pot avea reacţii diferite: decolorare, schimbarea nuanţei de culoare,
întinderea rapidă pe hârtie etc.; e) analiza cromatografică pe hârtie şi în strat subţire.
constatarea medico-legală, mijloc de probă pentru stabilirea existenţei infracţiunii, a

cauzelor unei morţi violente. Poate fi dispusă în tot cursul urmăririi penale. C. este
obligatorie şi se dispune de către organul de urmărire penală în cazurile de moarte
violentă, de moarte din cauze necunoscute ori suspecte, precum şi atunci când este
necesară examinarea corporală a învinuitului sau a victimei pentru a se constata pe corp
urmele infracţiunii.
constatarea tehnico-ştiinţifică, activitatea de constatare, de interpretare şi de

valorificare ştiinţifică imediată a urmelor, a mijloacelor materiale de probă şi a
împrejurărilor de fapt, în scopul identificării făptuitorului şi a obiectelor folosite pentru
săvârşirea infracţiunii.
constatarea tehnico-ştiinţifică criminalistică, v. constatarea tehnico-ştiinţifică.

contactul psihologic, una dintre metodele psihologice ale tacticii criminalistice a
ascultării. Succesul ascultării depinde în mare măsură de modul în care organul judiciar
reuşeşte să-şi apropie persoana ascultată. Greutatea constă în aceea că fiecare persoană
în parte constituie o entitate psihologică faţă de care organul judiciar trebuie să găsească
„modul individual“ de a o aborda, precum şi limbajul comun cu ajutorul căruia să obţină
cele mai complete şi mai veridice declaraţii necesare justei soluţionări a cauzei. Pentru
aceasta este necesară crearea unei anumite ambianţe, care ţine atât de amenajarea
cabinetului în care se realizează ascultarea, cât mai ales de comportarea organului
judiciar. Stabilirea contactului psihologic poate fi considerată ca preludiul „luptei“ care
se va da între organul judiciar şi persoana ascultată, care, deseori, au interese opuse. Un
c. bine stabilit presupune: a) absenţa unei figuri arogante, superioare, ironice sau
invective; b) afirmarea unui comportament la care obligă funcţia organului judiciar; c)
eliminarea înfumurării şi a fanfaronadei; d) nu trebuie să se ceară în mod insistent să se

facă declaraţii; e) organul judiciar trebuie să fie stăpân pe el, calm, serios, ponderat şi
obiectiv; f) persoana care face ascultarea trebuie să domine situaţia supraveghind strict
ezitările, reflexele, reacţiile; g) să nu facă promisiuni pe care nu poate să le respecte; h)
să fie evitaţi termenii care ar putea inhiba persoana ascultată; i) atmosfera propice
ascultării să fie menţinută tot timpul. Ascultarea trebuie facută cu totală bună credinţă şi
cu loialitate. Între organul judiciar şi persoana ascultată să existe acea stare de sintonie,
acel flux nevăzut care să poarte într-o parte şi cealaltă cele mai complete şi mai
obiective date.
contaminarea urmelor, impurificarea urmelor materie cu poluanţi diferiţi străini de
conţinutul propriu urmei criminalistice. Existenţa poluanţilor în urmele examinate poate
conduce la rezultate şi la concluzii eronate. C. se poate produce cu ocazia ridicării şi
ambalării probelor sau a examinărilor de laborator prin reactivi, aparatura folosită sau
atmosfera poluată. Pentru evitarea acestei stări de lucruri se recomandă folosirea
reactivilor de calitate superioară (pro-analisy) şi a apei deionizate sau bidistilate,
precum şi spălarea corectă a aparaturii de laborator.
continuitate liniară, procedeu care permite identificarea unui obiect prin compararea
urmelor ridicate de la faţa locului cu urmele create experimental de obiectul de
identificat. Urmele liniare (striaţiile) sunt de regulă microscopice şi pot fi lăsate de lama
toporului, a unui cuţit, de un burghiu, de ţeava armei pe glonţ, de lama unui cleşte etc.
Compararea constă în aşezarea celor două urme-striaţii una în continuarea celeilalte
pentru a se verifica dacă există acelaşi număr de linii, aceeaşi lăţime şi aceleaşi
plasamente.
continuitatea scrisului,
coeziunea scrisului. caracteristică
C. reflectă gradul degrafică
legare generală cunoscută
a semnelor grafice însub denumirea
cuvinte, adică de
de
executare a trăsăturilor fără ridicarea instrumentului scriptural de pe hârtie.
Continuitatea poate fi mare, medie şi mică, în funcţie de numărul de litere legate între
ele la majoritatea cuvintelor dintr-un text. Scrisul se consideră a) legat , atunci când
semnele grafice în cuvinte sunt executate cu mişcări neîntrerupte; b) grupat , când sunt
legate câte 2-3 semne; c) tocat , când semnele grafice nu sunt legate între ele. C. este în
directă interdependenţă cu viteza scrisului, respectiv într-un raport direct proporţional
cu aceasta.
contopire, detaliu al desenului papilar care indică locul unde două creste papilare se
unesc formând în continuare o singură creastă. Pentru a aprecia dacă două creste
papilare se unesc ori dacă una se desface în două, detaliile caracteristice ale amprentelor
se citesc de-a lungul crestelor în sensul acelor de ceasornic. C. constituie detaliu
caracteristic de identificare în expertiza dactiloscopică.
contopire triplă, detaliu al desenului papilar care indică locul unde trei creste papilare
se unesc într-o singură creastă. C. constituie detaliu caracteristic de identificare a unui
desen papilar.
corpusculi Barr, (în expertiza criminalistică), corpusculi periferici în nucleul somatic

interfazic la mamifere placentare de sex femel, reprezentând unul din cei doi
cromozomi X din variotipul sexului femel. Indivizii masculi nu posedă c., atunci când

au structura cromozomului normală XY. În cazul unor anomalii (disjuncţia

cromozomilor sexului) pot apărea femele cu doi sau trei c. (în structura XXX sau
XXXX) sau masculi cu unul sau doi c. ( în structura XXY sau XXXY). Evidenţierea c.
în firul de păr permite stabilirea sexului persoanei de la care provine. Pentru
evidenţierea acestuia se folosesc coloranţi cum sunt: reactivul Schiff (procedeul
Feulgen), orceină acetică, violet de crezil, carmin în soluţie acetică, Giemsa etc.
Examinarea se poate face numai pe fire de păr care păstrează teaca epitelială (foliculul).
Pentru cercetare se prelevă foliculul prin încălzire şi macerare scurtă în acid acetic,
obţinându-se frotiul. Pentru observarea c. se colorează frotiul cu orceină sau azur
eosină, după care se examinează la microscop în lumină naturală.
corpusculi de meconiu (urme de c.), particule provenite din conţinutul intestinului

foetal. Pot fi descoperite în procesul cercetării la faţa locului a întreruperilor ilegale de
sarcină sau în cazurile de pruncucidere. Prin examinarea microscopică se pot evidenţia
celule epiteliale intestinale galben-verzui, cristale de colesterină şi picături de grăsime.
Uneori pot fi amestecate cu lichid amniotic. Prin expertiza biocriminalistică se poate
stabili existenţa meconiului şi eventual grupa sanguină a fătului de la care a provenit.
cosmetice (urme de c.), resturi de substanţe folosite la îngrijirea feţei şi a părului. Ex.:
creme, pudre, rujuri, uleiuri, vopsele de păr, parfumuri. Sub formă de urme de c. se pot
găsi pe victimă, pe făptuitor sau pe obiectele cu care aceştia au venit în contact la locul
săvârşirii infracţiunii. Urmele de c. se pot forma prin: contactul direct dintre victimă şi
făptuitor, obiectele de îmbrăcăminte sau altele aparţinând acestuia (urme de ruj de buze
provenit de la victimă pe pielea ori hainele făptuitorului sau pe un pahar găsit la locul
faptei), răsturnarea unei cutii cu pudră sau a unui flacon cu parfum etc. Forma lor poate
fi de mânjiturăaşiurmelor
criminalistică de pete.deÎnc.cazul parfumurilor
se face se şi
traseologic potchimic,
forma urme de miros.
putându-se Expertiza
stabili natura
(pudră, cremă, ruj), tipul (marca), asemănarea calitativă cu modelul de comparaţie şi
modul în care a fost creată urma. În cazul parfumurilor, uneori se poate stabili drumul
parcurs de făptuitor înainte şi după comiterea faptei.
creastă papilară, proeminenţă liniară curbă care se găseşte la om pe faţa internă a

degetelor, a palmelor şi a tălpilor.
cretoscopie, metodă de examinare microscopică a traseului marginilor unei creste

papilare în scopul descoperirii formelor particulare identificatoare.
crimă, denumire folosită în unele legislaţii penale care clasifică infracţiunile în raport
cu gravitatea lor în crime, delicte şi contravenţii sau numai în crime şi delicte pentru a
desemna infracţiunile cele mai grave.
criminal, persoană care a săvârşit o crimă.

criminalist, persoană specializată în tehnica, tactica şi metodica criminalistică.
criminalistică, ştiinţă relativ recentă. A apărut la sfârşitul sec. XIX, părintele ei fiind
socotit Hans Gross, judecător de instrucţie şi profesor de drept penal la Universitatea
din Graz. În 1883, prin lucrarea „Handbuch für Untersuchungsrishter“ (Manual pentru

judecătorul de instrucţie), reeditată sub titlul „System der Kriminalistik“, Hans Gross
pune bazele criminalisticii ca ştiinţă independentă. C. este o ştiinţă multidisciplinară
care se ocupă cu elaborarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice, a metodelor şi a procedeelor
tactice de descoperire, fixare, administrare şi examinare a probelor în scopul cercetării
şi prevenirii infracţiunilor.
criminalitate, totalitatea infracţiunilor săvârşite pe un anumit teritoriu, într-o anumită

perioadă de timp.
criminologie, ştiinţă relativ recentă care cercetează starea şi dinamica infracţiunilor,
cauzele şi condiţille care le generează sau le favorizează, în scopul elaborării metodelor
de prevenire şi de combatere a lor.
criterii de apreciere a declaraţiilor, norme de apreciere a declaraţiilor martorilor, ca

parte a unui proces conştient care foloseşte metodele generale ale gândirii logice:
analiza, sinteza, inducţia, deducţia etc. Specificul acestor metode în procesul judiciar
constă în: 1.destudierea
Elementele şi compararea
fapt şi izvoarele din carefaptelor; 2. studierea
sunt deduse nu pot fişirupte
compararea
unele deizvoarelor.
altele. La
rândul ei, compararea elementelor de fapt se poate referi la: a) compararea elementelor
conţinute în însăşi declaraţia persoanei ascultate; b) compararea elementelor cuprinse în
declaraţia persoanei ascultate cu elemente cuprinse în alte probe. Compararea se face pe
două trepte: pe prima treaptă se urmăresc asemănările şi deosebirile, iar pe a doua
treaptă se determină şi se lămuresc cauzele acestora, care pot avea la origine înţelegerea
dintre persoana inculpată şi persoanele interesate, influenţarea persoanei ascultate,
redarea obiectivă şi completă a faptului perceput, declaraţiile mincinoase,
particularităţile individuale ale persoanei ascultate ş.a.
cromatină sexuală (în exepertiza criminalistică), formaţie heterocromatică de formă
semilunară, care se găseşte numai în celulele sexului feminin. Se pune în evidenţă cu
destulă uşurinţă în celulele epiteliale, dând coloraţie intensă cu cristal violet. Se găseşte
şi în celulele tecii firului de păr. Punerea sa în evidenţă permite stabilirea sexului
persoanei de la care a provenit firul de păr examinat.
cromatograf în fază gazoasă (în expertiza criminalistică), dispozitiv compus din

coloana cromatografică, camera detectoare, amplificator şi injector, care permite
executarea cromatografiei în fază gazoasă. Cu ajutorul c. se pot examina, în cadrul
expertizei criminalistice, băuturile alcoolice, stupefiantele, urmele de produse petroliere,
urmele de parfum ş.a.
cromatografie (în expertiza criminalistică), metodă analitică ce permite separarea

componenţilor existenţi într-un amestec, pe baza capacităţii diferite de repartiţie a
acestora, între două faze: una fixă (adsorbantul) şi una mobilă (eluentul). Se cunosc mai
multe procedee cromatografice: a) pe coloană; b) pe hârtie; c) în strat subţire; d) în fază
gazoasă; e) în fază lichidă; f) electroforeza. C. se aplică în criminalistică pentru
separarea şi identificarea diferitelor substanţe toxice, a coloranţilor, a băuturilor
falsificate, determinarea haptoglobinelor, examinarea cernelurilor ş.a.
cromatografie în fază gazoasă (în expertiza criminalistică), procedeu cromatografic în


care faza staţionară, dispusă într-un tub de sticlă sau de oţel de lungimi diferite, este
formată dintr-un material solid granulat adsorbant sau o substanţă lichidă depusă pe
suprafaţa unui material solid adsorbant, constituind coloana cromatografică.
Identificarea componenţilor separaţi se bazează pe calcularea timpului de reţinere pe
coloana cromatografică, proprietate caracteristică fiecărui component dacă se lucrează
în condiţii standard. Procedeul permite şi determinarea cantitativă a componenţilor,
măsurându-se suprafaţa de sub curba cromatografică corespunzătoare fiecăruia dintre ei.
Datorită rezoluţiei bune pe care o are, gazcromatograful a fost cuplat cu spectrometrul
de masă, fiind folosite la analiza structurală a compuşilor separaţi. În criminalistică c.
este folosită 1a analiza băuturilor, produşilor petrolieri, stupefiantelor, toxicelor,
peliculelor de vopsea, fibrelor textile, explozibililor etc.
cromatografie pe hârtie (în expertiza criminalistică), procedeu cromatografic în care

faza staţionară este o hârtie poroasă (cromatografică) ca atare sau impregnată cu săruri,
acizi, baze sau substanţe organice. În c. se pot aplica diferite tehnici de lucru, care diferă
între ele prin sistemul folosit la developare, respectiv tehnica ascendentă, descendentă şi
circulară.
descendentăÎn eatehnica ascendentă,
coboară, faza mobilă
iar în cea circulară migrează
migrează în sens
din centrul ascendent,
fazei staţionareîncatre
cea
marginile ei, componenţii separaţi dispunându-se pe cercuri concentrice. În
criminalistică este folosită în examinarea cernelurilor, a coloranţilor, a pesticidelor, a
stupefiantelor etc.
cromatografie în strat subţire (în expertiza criminalistică), procedeu cromatografic în

care faza staţionară este depusă sub forma unui strat subţire (0,1-2 mm) pe suprafaţa
unei plăci de sticlă, de aluminiu sau film de poliester. În criminalistică c. este folosită
pentru identificarea
coloranţior, stupefiantelor,
a cernelurilor, ş.a. a altor psihotrope, a diferitelor toxice organice, a
cromatograma (în expertiza criminalistică), înregistrare grafică a separării

cromatografice în gazcromatografie, cromatografie pe hârtie şi electroforeză.
Gazcromatograma cuprinde punctul de start, linia de bază şi vârfurile cromatografice
corespunzătoare componeţilor separaţi. C. sunt folosite în expertiza criminalistică
pentru demonstrarea rezultatelor examinărilor efectuate de specialist sau de expert, scop
pentru care se anexează la rapoartele de expertiză.
cromozom (în expertiza criminalistică), formaţiune filiformă plasată în nucleul

celulelor, care permite determinarea sexului din urmele de sânge şi din firele de păr. C.
sexuali sunt diferiţi prin combinarea în pereche cromozomică în celulele masculine
(XY) şi cele feminine (XX).
croşet, v. semn grafic.

cutia închizătorului, piesa de legătură pentru toate mecanismele principale ale armei
de foc. Ea serveşte, în principal, la ghidarea mişcării închizătorului şi a cuplării acestuia
cu ţeava.
D

dactilogramă, urma desenului papilar, imprimată pe suprafaţa unui obiect. D. este de

două feluri: a) imprimată voluntar, denumită şi impresiune digitală ori amprentă digitală
de comparat; b) imprimată involuntar cu ocazia comiterii unei fapte penale, denumită şi
urmă digitală sau amprentă digitală în litigiu.
dactiloscop, persoană specializată în examinarea, clasificarea şi identificarea

amprentelor lăsate de desenul papilar.
dactiloscopie, domeniu al ştiinţei criminalistice care are ca obiect identificarea unei

persoane după amprentele digitale, palmare şi plantare.
danteliform, subtip de desen papilar în clasificarea dactiloscopică, facând parte din

tipul amorf. Subtipul d. este format, în total sau în parte,
din fragmente de creste papilare care cad perpendicular pe şanţul de flexiune,
succedându-se
unei dantele. neregulat, uneori intercalate cu sectoare punctiforme, creând aspectul
date puse la dispoziţia expertului, expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul

din dosar necesar pentru efectuarea expertizei. El poate cere lămuriri organului de
urmărire penală ori instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale
cauzei. De asemenea, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul care a dispus
expertiza, părţile pot da expertului explicaţiile necesare.
declaraţiile
către învinuitînvinuitului (inculpatului),
(inculpat) care arătări
se referă la fapta şi la făcute în cursul
învinuirea ce i seprocesului penalşi de
aduce, precum la
alte elemente de fapt de natură să servească la aflarea adevărului în- cauză. D. se
consemnează în scris.
declaraţiile martorilor, arătări ale persoanelor care au cunoştinţă despre vreo faptă sau
împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauză, făcute într-un proces
penal, în faţa organului judiciar. D. se consemnează în scris.
declaraţie mincinoasă, fapta martorului de a face afirmaţii mincinoase, ori de a nu

spune tot ceea ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale în legătură cu care este
ascultat.
declaraţii sincere, declaraţii făcute de persoanele ascultate fără intenţia de a denatura

sau de a ascunde cunoştinţele pe care le au cu privire la împrejurările săvârşirii faptei
cercetate. Sinceritatea nu se confundă cu veridicitatea. Declaraţia unei persoane poate fi
sinceră dar neveridică, din cauza unor carenţe ale proceselor psihice care concură la
formarea mărturiei.
declaraţii veridice, arătări ale persoanelor ascultate care au legătură cu cauza şi sunt
conforme cu realitatea celor întâmplate (exprimă adevărul), nu deformate cu intenţie sau
ca urmare a unor erori determinate de reprezentări greşite ori de alte cauze.

defectoscopie (în expertiza criminalistică), metodă de examinare nedistructivă a

obiectelor sau a materialelor metalice pentru descoperirea defectelor acestora (fisuri,
incluziuni, goluri, variaţia proprietăţilor magnetice) cu ajutorul unui fascicul de radiaţii
X, a ultrasunetelor sau a unui câmp magnetic. În criminalistică, d. este folosită pentru
examinarea unor conducte sau a unor vase metalice în vederea stabilirii unor eventuate
fisuri prin care s-a scurs un material inflamabil sau care a generat o explozie, a ţevilor
de armă, a mecanismelor armelor de foc, a încărcăturii acestora etc.
deghizarea scrisului, disimulare a propriului grafism în scopul îngreunării identificării.

Stabilirea autorului este totuşi posibilă.
deghizarea vocii şi a vorbirii, activitate conştientă a vorbitorului de modificare a

caracteristicilor vocii şi ale vorbirii pentru a nu fi recunoscut. Prin procedeele elaborate
de ştiinţa criminalistică, deghizările de voce şi vorbire pot fi stabilite şi ca urmare
vorbitorul poate fi identificat.
deltă, detaliu
confluenţa al desenului
a trei papilar
grupări de crestecare descriefiecare
papilare, o figură triunghiulară
grupare care ia naştere
având direcţia la
crestelor
diferită de a celorlalte două. D. Poate fi: a) albă, figură forrnată dintr-un spaţiu
triunghiular care ia naştere la conflenţa a trei grupari de creste. Delta albă poate fi:
deschisă, când laturile nu sunt unite la niciunul dintre unghiurile triunghiului; deschisă
la două unghiuri; deschisă la un singur unghi şi închisă, când laturile se unesc la toate
cele trei unghiuri; b) neagră, figură papilară cu trei braţe asemănătoare literei majuscule
„Y“ care ia naştere la confluenţa a trei grupări de creste papilare. Delta neagră poate fi:
cu braţele egale, cu două braţe egale, cu braţele inegale şi delta neagră-lungă.
demonstraţia, metodă care serveşte la fundamentarea concluziilor expertului. D. se

poate realiza pe mai multe planuri: a) logic, în care d. se întemeiază pe legile gândirii,
ale logicii dialectice şi formale; b) logic metodic, în care d. se bazează pe metode
speciale dinainte stabilite; c) matematic, bazat pe logica formală, operând cu metode
statistico-matematice; d) vizual, materializat în ilustraţii fotografice, diagrame, tabele
etc. Metodologia demonstraţiei presupune o teză de demonstrat şi fundamentul
demonstraţiei. Prin teza de demonstrat se are în vedere acea judecată ce reflectă
adevărul, dar care trebuie demonstrată. Fundamentarea constă în judecăţi dinainte
demonstrate ca fiind adevărate şi din care rezultă în mod firesc adevărul tezei de
demonstrat. De exemplu, demonstrarea faptului că glonţul extras din victimă este tras de
arma seria V537C91 se fundamentează pe adevăru1 că interiorul ţevii armei respective
nu poate fi identic decât cu el însuşi.
depasantă, v. semn grafic.

depăşire, detaliu caracteristic al desenului papilar marcat de locul unde sfârşitul unei
creste papilare depăşeşte cu 2-3 mm. începutul altei creste care îşi are traseul alăturat.
deprinderi de scriere, se formează în procesul învăţării scrierii şi au la bază ca

mecanism fiziologic reflexele condiţionate (stereotipuri dinamice), ce iau naştere în
urma numeroaselor repetări şi exerciţii de scriere. Se disting trei principale grupe de d.:
a) tehnice, referitoare la ţinerea instrumentului scriptural, aşezarea hârtiei în raport de

scriptor, poziţia acestuia în momentul scrierii; b) grafice, care constau în capacitatea ca

prin mişcările mâinii şi ale instrumentului scriptural să se reproducă literele, cifrele şi
alte semne, precum şi combinaţia acestora (cuvinte etc.); c) ortografice-lingvistice,
privitoare la scrierea corectă, la modul de construcţie a propoziţiilor şi a frazelor, la
vocabularul şi la stilul de expunere folosit. Ceea ce caracterizează în primul rând scrisul
sunt deprinderile tehnice şi grafice, întrucât ele se referă la forma şi la aspectul său. Pe
baza reflectării acestora în scris, expertul îşi poate forma o imagine despre gradul de
evoluţie a grafismului, precum şi despre particularităţile de execuţie ale semnelor
grafice luate atât izolat, cât şi în interdependenţă. Deprinderile grafice, în special, sunt
acelea care îşi pun amprenta pe individualitatea şi pe stabilitatea relativă a scrisului. La
identificarea autorului unui grafism se iau însă în consideraţie şi se coroborează toate
deprinderile manifestate în scris.
dermatoglifă, configuraţie a crestelor papilare transmisă ereditar (asemănătoare, dar nu

identice). D. se folosesc în procesul expertizei medico-legale de stabilire a paternităţii.
descoperirea
infracţiunii a microurmelor,
microurmelor, operaţiune
în care setehnico-tactică de căutare
utilizează aparate la locul
optice săvârşirii
de examinare
(microscopul de buzunar, stereomicroscopul etc.), surse de iluminare dirijabile, lămpi
cu halogeni, surse de radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Este recomandabil ca activităţile
de căutare şi de descoperire a microurmelor să se facă, pe cât posibil, în laborator şi nu
direct la faţa locului, unde există riscurile de a nu putea fi detectate ori de a fi pierdute
sau distruse. În aceste situaţii, obiectele presupus purtătoare de microurme se ridică de
la faţa locului ambalate cu deosebită grijă şi se transportă la laborator.
descoperirea urmelor,
infracţiunii utilizând, operaţiune
în funcţie tehnico-tactică
de genul de şi
urmei căutate căutare la faţa
de natura locului purtător
obiectului a urmelor
al
urmei, diferite substanţe, instrumente, dispozitive sau aparate şi punerea în evidenţă a
acelor urme care nu sunt vizibile. Procesul căutării urmelor la faţa locului se
fundamentează pe interpretarea tehnico-ştiinţifică a urmelor în locul săvârşirii
infracţiunii.
desen papilar, configuraţie formată de crestele papilare pe suprafaţa pielii de pe degete,

de pe interiorul palmei şi al tălpii piciorului uman. D. poate fi laţ, cerc, oval etc.
detaliu papilar, amănunt al formei unei creste papilare.

detector de explozivi, dispozitiv folosit la căutarea şi descoperirea unor explozivi
ascunşi în diferite scopuri infracţionale. Funcţionarea lui se bazează pe proprietatea
unor componente electronice complexe de a detecta vapori sau particule de substanţe
explozive care există în atmosferă ca urmare a volatilizării normale a acestora.
detector de metale, dispozitiv folosit pentru a constata şi descoperi obiectele

feromagnetice ascunse şi care au legatură cu infracţiunea. Din categoria acestor
detectoare fac parte: detector de metale cu câmp magnetic, utilizat în cazul căutării la
faţa locului a unor arme şi a altor obiecte feromagnetice, cum ar fi: proiectile, tuburi
trase, cutii sau alte ambalaje metalice în care sunt ascunse obiecte ce prezintă interes
pentru cauză. De asemenea, se mai foloseşte şi pentru examinarea persoanelor sau a

unor bagaje aflate asupra acestora, în vederea descoperirii obiectelor metalice care au
legătură cu infracţiunea. Cel mai uzitat tip de detector cu câmp electric este detectorul
de mine, adaptat la necesităţile activităţilor criminalistice.
detector de minciuni, v. poligraf.

detector cu radiaţii, dispozitiv emiţător de radiaţii cu ajutorul căruia se pun în evidenţă
diferite categorii de urme, substanţe sau materiale. a) D. cu raze infraroşii poate fi
folosit pentru: evidenţierea urmelor tragerii pe mâini şi pe îmbrăcăminte, identificarea
documentelor falsificate, precum şi pentru depistarea substanţelor toxice. b) D. cu raze
ultraviolete se poate utiliza pentru evidenţierea urmelor digitale şi stabilirea persoanelor
sau a obiectelor marcate cu capcane chimice, prin flourescenţă provocată, cât şi
evidenţierea prin fluorescenţă proprie a urmelor bio1ogice, depistarea actelor şi a
bancnotelor falsificate şi descoperirea unor substanţe toxice şi stupefiante. c) D. cu raze
X este destinat pentru punerea în evidenţă a unor obiecte metalice ascunse. Imagineă
obiectului apărută pe ecranul detectorului poate fi fixată în scop probator prin
fotografiere, filmare sau videofilmare.
detector de substanţe radioactive, dispozitiv sensibil, portabil, cu regim de lucru
autonom, folosit pentru descoperirea de radiaţii sau a zonelor contaminate radioactiv. D.
este un aparat electronic, tranzistorizat, portabil, autonom şi conceput pentru o gamă
largă de măsurători, fiind prevăzut cu sonde pentru măsurarea dozelor în cazul detectării
unor izotopi radioactivi emiţători de radiaţii. Funcţionarea optimă a detectorului se
realizează în cadrul limitei de temperatură a mediului ambiant de la +10ºC până la +50
ºC.
determinarea direcţiei de tragere, metodă de lucru folosită în expertiza balistică,

fundamentată pe calcularea matematică a valorii unghiurilor de impact al glonţului cu
ţinta, atunci când glonţul, în deplasarea sa pe traiectorie, a întâlnit două sau mai multe
planuri ale aceleiaşi ţinte sau ale unor ţinte diferite. În practica activităţii criminalistice
se mai folosesc şi alte procedee. În cazul în care glonţul a străpuns două obiecte aflate la
o oarecare distanţă între ele, se foloseşte metoda vizării (de exemplu, printr-un cornet de
hârtie) şi cea a fixării pe cale fotografică a locului observat în prelungirea axei optice a
celor două orificii. Atunci când unul dintre obiecte este străpuns şi în al doilea glonţul s-
a oprit, se foloseşte procedeul întinderii unei sfori de la orificiul din urmă prin cel
străpuns, urmărindu-se astfe1 direcţia din care s-a tras. În cazul unui singur obiect
străpuns sau cu canal orb format de glonţ, direcţia de tragere se poate stabili cu
aproximatie şi numai când canalul sau străpungerea sunt suficient de adânci. În canalul
format se introduce o tijă cu diametrul corespunzător, care va indica orientativ direcţia
din care a venit glonţul În acelaşi scop există şi un aparat de vizare în prelungirea tijei
introduse cu unul din capete în canal. Când obiectul străpuns este relativ subţire, se
poate stabili doar din ce parte a fost străpuns şi, uneori, unghiul de tragere. Aşa, de
exemplu, orificiul format în sticlă va avea forma conică, partea mai îngustă
reprezentând orificiul de intrare. În tablă metalică şi în carton, precum şi în scândură
(obiecte din lemn), direcţia din care s-a tras se apreciază după marginile mai franjurate
(uneori cu desprindere de material) ale orificiului de ieşire a glonţului. Pe obiecte de
îmbrăcăminte din piele şi pe corpul uman orificiul de intrare şi, deci, direcţia din care s-
a tras se stabilesc după inelul de frecare şi de metalizare (urme de fum, de unsoare şi de

metal) aflat la orificul de intrare a glonţului. Direcţia şi unghiul de tragere se pot

determina în mod orientativ şi după alte criterii, cum ar fi aspectul afumării de la
orificiul de intrare şi felul cum sunt dispersate alicele. Tragerea perpendiculară pe
obstacol creează, de obicei, urme de fum şi de alice de formă circulară, iar când se trage
sub un anumit unghi, cele două urme au formă elipsoidală. De asemenea, direcţia de
tragere şi locul de unde s-a tras se mai pot stabili după tuburile de cartuş eliminate din
armă şi rămase unde au căzut, precum şi după burele şi rondelele de la cartuşele de
vânătoare, care se pot găsi pe direcţia de tragere la distanţe variind între 15 şi 50 m de la
gura ţevii armei cu care s-a tras. La determinarea direcţiei de tragere trebuie să se ţină
seama şi de următoarele împrejurări: a) dacă obiectele în care s-a tras au rămas la locul
lor şi în aceeaşi poziţie; b) posibilitatea ricoşării glonţului; c) posibilitatea deformării
glonţului în momentul impactului cu obstacolul prin care trece, ceea ce poate duce la
schimbarea centrului său de greutate şi deci la modificarea traiectoriei după ieşirea din
acel obstacol; d) eterogenitatea sau diferenţa de consistenţă, de duritate a materialului
prin care trece glonţul, ceea ce poate, de asemenea, modifica linia de zbor; e) bolta
descrisă în traiectoria glonţului atunci când se trage de la o distanţă mai mare.
detunător, v. camera cartuşului.

deviere, detaliu caracteristic al desenului papilar care se formează în locul unde două
creste care vin una în întâmpinarea celeilalte se încovoaie brusc şi se sfârşesc cu puţin
înainte de a se întâlni.
diagramă de examinare, diagramă purtătoare a caracteristicilor identificatoare

generale şi individuale ale urmelor şi ale modelelor de comparaţie folosite în rapoartele
de constatare
concluziilor tehnico-ştiinţifică şi de expertiză criminalistică pentru demonstrarea
formulate.
diagramă poligraf, reprezentare grafică a modificărilor produse în respiraţie, rezistenţă

electrodermică, puls şi tensiune, ca urmare a instalării stresului emoţional. D. cuprinde
trei trasee grafice: cel de sus reprezintă respiraţia, cel de la mijloc rezistenţa
electrodermică (RED) şi cel de jos tensiunea combinată cu pulsul.
diagramă PSE, reprezentare grafică a modificărilor produse în frecvenţa tonului

fundamental ca urmare a instalării stresului emoţional în voce.
diagrama punctelor de coincidenţă, reprezentare grafică a poziţiei reciproce a

punctelor de coincidenţă între o urmă digitală şi o amprentă cu care se compară.
diagrama scrisului, reprezentare grafică în care se transcriu modificările produse în

scris de stresul emoţional.
diagrama vocii, reprezentare grafică în care se transcriu caracteristicile vocii şi vorbirii.

V. şi vocogramă.
difracţie de raze X (în expertiza criminalistică), metodă de analiză fizico-chimică,

bazată pe stabilirea distanţelor interatomice existente între atomii dispuşi într-o reţea
cristalină, prin măsurarea poziţiilor maximale de difracţie rezultate din interacţiunea

unei radiaţii cu o anumită lungime de undă (comparabilă cu distanţele interatomice), cu

structura cristalină. Cunoaşterea acestor mărimi permite caracterizarea şi recunoaşterea
structurii cristalului, prin compararea valorilor măsurate cu relaţiile dintre parametrii ce
definesc reţelele cristaline. Pentru obţinerea unei precizii a măsurătorilor parametrilor
cristalelor este necesară obţinerea unui număr relativ mare de maxime de d. Aceasta se
poate realiza folosind radiaţii incidente cu lungimi de undă diferite (Metoda Laue) sau
modificând parametrii geometrici ai orientării cristalului analizat faţă de direcţia de
propagare a radiaţiei incidente (Metodele Braag şi Scherrer-Debye). Difracţia de radiaţii
X este folosită în criminalistică în examinarea urmelor de natură metalică a soluţiilor, a
urmelor de hârtie sau a celor de natură osteologică, pentru realizarea identificării.
difuza copiere, procedeu folosit în principal pentru relevarea scrisului şters complet
invizibil sau slab vizibil. D. se bazează pe efectele de sensibilizare şi de desensibilizare
optică a materialelor fotografice. Punând în contact actul alternat cu o placă sau cu o
hârtie fotografică, urmele scrisului şters pot provoca un proces fotochimic de natură să
modifice starea halogenurei de argint din emulsie şi să releve astfel imaginea iniţială a
scrisului.
concentraţiaMetoda
normalăsea caracterizează
colorantului). Se printr-o mare
aplică de sensibilitate
regulă (0,00001%
pentru relevarea din
scrisului
înlăturat pe cale mecanică. Prin difuza copiere se relevă, în primul rând, scrisurile
execuate cu materiale care conţin coloranţi organici solubili în apă (aşa-numitele
cerneluri de anilină, cernelurile şi creioanele chimice preparate cu albastru sau violet de
metil ş.a.). Este posibilă, de asemenea, relevarea unor materiale de scriere care conţin
coloranţi anorganici. În ambele cazuri, tehnica de lucru cuprinde trei faze principale:
copierea (contactarea materialului fotografic cu actul în litigiu), prelucrarea materialului
fotografic (developare, fixare, spălare) şi reproducerea imaginii (inversarea imaginii
negative a scrisului relevat în imagine pozitivă şi mărirea acesteia la scara dorită).
dimensiunea scrisului, caracteristică grafică generală. D. se determină în principal prin
măsurarea înălţimii semnelor grafice nedepasante. Literele mai înalte de 5 mm indică
scrisul mare, între 5 şi 2 mm, scrisul mediu şi sub 2 mm scrisul mic. Înălţimea semnelor
grafice poate fi la acelaşi cuvânt în creştere (scris ingladiat sau în scădere, cuvîntul
ascuţindu-se spre final (scris gladiolat). Reducerea exagerată pe verticală a unor litere,
desfăşurarea acestora mai mult pe orizontală, sub forma unui fir, creează scrisul
denumit filiform. După criteriul lăţimii semnelor grafice, scrisurile se împart în dilatate
şi strânse (comprimate).
dinamită, (urmă de d.), material exploziv format din nitroglicerină (90-94%) absorbit
pe un suport inert (diatomit, praf de cărbune) sau pe alt material exploziv (nitroceluloză,
fulmicoton, trinitrotoluen etc.). Există mai multe tipuri: d. I, cu viteză de detonare 6000
m/sec şi punct de congelare <8°C; d. II, cu viteză de detonare 6150 m/sec şi punct de
congelare la -15ºC; d. antigel şi d. goma, cu viteză de detonare 7800 m/sec şi punct de
congelare <8°C. Poate fi identificată prin cercetarea în laborator a resturilor rămase la
locul săvârşirii infracţiunii.
direcţia mersului, axa imaginară longitudinală care trece printre urmele lăsate de
piciorul drept şi de cel stâng, reprezentând direcţia de deplasare a persoanei.
direcţia de tragere, v. determinarea direcţiei de tragere.


disgrafie, dificultate de scriere manifestată în deformarea semnelor grafice, care devin

adesea incoerente şi dau naştere la un scris neciteţ. Constituie un indiciu în examinarea
criminalistică a scrisului.
dispozitiv pentru orientarea aparatului fotografic, ansamblu mecanic care se

montează pe capul trepiedului şi care permite fixarea aparatului fotografic în raport cu
centrul optic al obiectivului şi poziţionarea aparatului în spaţiu, în planurile orizontal,
vertical şi înclinat, prin mişcări complexe în jurul centrului optic al obiectivului.
Dispozitivul se foloseşte pentru executarea fotografierii metrice în cadrul metodei de
aducere la scară prin supraproiecţie a unei fotografii ocazionale sau judiciare care nu
conţine element metric şi pentru executarea fotografiei judiciare panoramice.
dispozitiv de reconstituire a seriilor pilite, aparat cu sursă proprie de curent electric

sau alimentat la reţea care permite recontstituirea seriilor pilite.
dispunerea
criminalistice.laAceasta
cerere,poate
dispunerea
fi dispusăladecererea
organul oricăreia
de urmăriredintre
penalăpărţi
ori dea instanţa
expertizei
de
judecată, pe tot parcursul procesului.
dispunerea constatării tehnico-ştinţifice, activitate procedurală a organului de

urmărire penală de a dispune examinarea urgentă a unor mijloace de probă, situaţii de
fapt sau împrejurări aflate în pericol de dispariţie sau de modificare. D. poate fi cerută
de oricare dintre părţi. În actul prin care organul de urmărire penală dispune efectuarea
unei constatări tehnico-ştiinţifice se stabilesc întrebările la care specialistul sau
tehnicianul trebuie să răspundă, precum şi termenul în care aceasta trebuie efectuată.
dispunerea expertizei criminalistice, activitatea procedurală a organului de urmărire
penală sau a instanţei de judecată de a dispune examinarea unor urme sau a unor
mijloace materiale de probă, în cazul în care constată că, pentru lămurirea unor fapte
sau împrejurări ale cauzei, sunt necesare cunoştinţe de specialitate. D. se face printr-o
rezoluţie (ordonanţă) sau printr-o încheiere motivată a instanţei de judecată. Rezoluţia
(ordonanţa) sau încheierea prin care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
dispune expertiza va cuprinde numele expertului sau al organului competent conform
legii să efectueze expertiza, obiectul acesteia, întrebările la care trebuie să raspundă
expertul, termenul până la care trebuie efectuată expertiza. Expertiza poate fi dispusă pe
tot parcursul procesului penal sau civil.
dispunerea din oficiu, efectuarea unei expertize din oficiu, dacă părţile nu au formulat
cereri în acest sens.
distanţa de tragere, distanţa de la gura ţevii armei până la orificiul de intrare a

glonţului sau a alicelor în ţintă. D. se poate stabili până în limitele de 1-1,5 m când se
trage cu glonţ şi peste aceste limite când se trage cu alice. Tragerea cu ţeava lipită ori
aproape lipită de ţintă şi tragerea de la mică distanţă (sub 1-1,5 m) sunt confirmate de
factorii suplimentari ai împuşcăturii: a) urmele acţiunii gazelor care, în raport cu natura
ţintei, lărgesc orificiul de intrare mai mult decât calibrul glonţului şi produc ruperea
(sub formă liniară, de cruce sau stelară), în special a materialelor elastice şi mai ales a

ţesăturilor. Totodată, gazele provoacă arsuri în jurul orificiului de intrare (materialele de

culoare deschisă capătă culori de nuanţe de la galben până la maro închis); b) amprenta
gurii ţevii armei poate să apară uneori pe pielea corpului uman ori pe obiecte cu
oarecare consistenţă şi fără orificiu de intrare puternic deteriorat (rupt, ars etc.); c) urme
de afumare rezultate din arderea pulberii. Particulele de fum se depun în jurul orificiului
de intrare sub formă circulară, cantitatea lor şi dimensiunea urmei fiind direct
proporţionale cu distanţa de tragere. Gradul de afumare depinde în acelaşi timp de genul
armei şi de cel al muniţiei cu care s-a tras, precum şi de condiţiile tragerii. Activarea
urmelor de fum pe obiecte de culoare închis se face în principal cu ajutorul radiaţiilor
infraroşii şi prin examinări fotografice; d) urme de pulbere neagră sau incomplet arsă
se depun circular în jurul orificiului de intrare. Când se trage cu ţeava lipită, granulele
respective pătrund în canalul format de glonţ sau alice şi nu se mai depun în jurul
orificiului de intrare. Cantitatea de pulbere nearsă ce se poate constata pe obiect este cu
atât mai redusă cu cât distanţa de la care s-a tras este mai mare. Pentru depistarea
acestui gen de urmă se procedează la examinarea în radiaţii infraroşii şi Röentgen,
precum şi la analize chimice (tratare cu soluţii de brucină sau difenilamină, cu acid
sulfuric
din ţeavasau cu soluţie
armei, care sealcoolică
pot punedeînacid hidrorubeanic);
evidenţă e) urme
prin examinare de unsoare,
în radiaţii provenite
ultraviolete sau
prin aplicarea pe orificiul de intrare a unei hârtii de filtru peste care se trece cu un fier de
călcat; f) eventuale urme de metal provenit din interiorul ţevii armei cu care s-a tras.
Acestea se pun în evidenţă, în principal, prin analiza spectrală de emisie. În cazul
armelor de vânătoare, la aprecierea distanţei de la care s-a tras se iau în considerare, pe
lângă factorii menţionaţi, efectul şi zborul burei şi al rondelelor, dar mai ales dispersia
alicelor. În principiu, raza acesteia este direct proporţională cu distanţa de la care se
trage. Ea însă este influenţată de diametrul alicelor, de construcţia armei la gura ţevii
(Shoke
distanţeietc.), de încărcătura
pe criteriul dispersiei eaplozivă, de condiţiile
alicelor - dealtfel, ca şi întragerii
celelalteetc. Pentru
cazuri - suntaprecierea
necesare
trageri experimentale cu arma corp delict şi cu muniţie corespunzătoare.
dominante grafice, v. caracteristicile scrisului.

dreptul expertului, dreptul expertului de a lua cunoştinţă de materialele dosarului şi
totodată de a cere lămuriri cu privire la unele fapte şi împrejurări ale cauzei. Mai poate
face propuneri sau observaţii în legătură cu obiectul expertizei, cerând completarea sau
modificarea acestuia. În cazul în care datele puse la dispoziţie nu sunt complete, poate
cere completarea acestora. Atunci când expertiza se efectuează în comisie, expertul are
dreptul să consemneze în raport propria sa opinie dacă este divergentă faţă de a
celorlalţi experţi. Potrivit legii procesual penale, expertul criminalist poate să se
consulte cu persoane de specialitate din afara instituţiei sau să permită participarea
acestora la efectuarea expertizei.
droguri, substanţe naturale de origine vegetală sau animală întrebuinţate la prepararea

medicamentelor. D. pot fi identificate prin metode fizico-chimice moderne folosite în
expertiza criminalistică: gazcromatografie, cromatografie în strat subţire,
spectrofotometrie în infraroşu ş.a.
duct, v. semn grafic.

ebuliometru Salleron, (în expertiza criminalistică), dispozitiv folosit pentru

determinarea concentraţiei alcoolice a soluţiilor hidroalcoolice, pe baza punctului de
fierbere. În
alcoolice criminalistică
a vinurilor seci sausea foloseşte
soluţiilor de obicei pentru
cu concentraţii determinarea
alcoolice concentraţiei
mai mici de 18 vol.
alcool etilic %.
echipa de cercetare la faţa locului, grup format din organele de urmărire penală,
specialişti şi tehnicieni care acţionează în comun pentru cercetarea locului săvârşirii
infracţiunii. E. se stabileşte în raport cu natura cauzei, terenul cercetat etc. şi are în
componenţa sa, după caz: procuror, organ de cercetare penală (obligatoriu), specialist
criminalist, medic legist, tehnician, conducător al câinelui de urmărire. Pot fi invitaţi şi
alţi specialişti, din cele mai diverse domenii de activitate, în funcţie de specificul
problemelor pe care le ridică fiecare caz în parte. Toţi aceşti specialişti execută ceea ce
cere procurorul sau organul de cercetare penală care conduce cercetarea la faţa locului.
ejector, v. eliminarea tubului de cartuş.

electroforeză (în expertiza criminalistică), dispozitiv cu care se execută electroforeza,
format dintr-o cameră umedă şi un redresor de curent prevăzut cu o rezistenţă variabilă,
cu ajutorul căreia se poate regla tensiunea curentului folosit. Camera umedă este
formată dintr-o cutie din material plastic, având la capete două compartimente
despărţite de restul camerei printr-un perete poros. În compartimente se găsesc
electrozii dispuşi în sistem labirint şi soluţia tampon pentru electroforeză, care, prin
pereţii poroşi, pătrunde în camera umedă propriu-zisă, unde îmbibă capetele benzilor de
hârtie pe care se etalează probele. Camera umedă este prevăzută şi cu o ramă extensibilă
pe care se întind benzile de hârtie. În criminalistică se foloseşte la examinarca urmelor
de sânge pentru determinarea haptoglobinelor. Identificarea produşilor separaţi prin e.
se face prin reacţii de culoare specifice tipului de componenţi analizaţi şi prin
compararea distanţei de migrare a acestora din proba în litigiu şi cea de comparaţie.
element
specie dechimic
atomi. (în
Esteexpertiza criminalistică),
caracterizat substanţă
prin denumirea simplănumăr
sa, simbol, formată dintr-o
atomic singură
şi greutate
atomică. Până în prezent se cunosc 105 elemente chimice, 92 găsindu-se în natură,
celelalte obţinându-se prin dezintegrări nucleare.
elemente de tatonare în textele dactilografiate, încercarea de aliniere care se face pe

semnul grafic imediat premergător menţiunii ce urmează să fie adăugată şi constă în
apăsări uşoare pe tasta semnului respectiv şi imprimarea slabă a acestuia.
Particularităţile de imprimare a semnelor dactilografice pot şi ele constitui indicii de
stabilire amaşinii
panglicii adăugirii, după care
de scris, cum uneori
se poate
se lua în considerare
imprimă destul deşiclar
structura diferită a ţesăturii
pe hârtie.
elementele tragerii, totalitatea caracteristicilor determinate de presiunea gazelor

rezultate din arderea pulberii, de viteza glonţului, de reculul produs în momentul

împuşcăturii, de traiectoria proiectilului, de bătaia armei, de energia cinetică a glonţului,

de puterea sa de pătrundere şi de distrugere. Presiunea gazelor în interiorul armei, în
zona detunătorului atinge valori până la 3000 kgf/cm2, depinzând de tipul şi de
cantitatea pulberii din cartuş. Datorită acesteia, proiectilul este împins înainte pe ţeavă,
având la gura acesteia viteze de 300-500 m/s la revolvere şi pistoale şi de circa 1000
m/s la puşti şi carabine. Viteza glonţului este în funcţie nu numai de încărcătura de
pulbere, dar şi de greutatea lui şi de lungimea ţevii. În momentul înaintării proiectilului
pe ţeavă se produce reculul armei, care constă într-o smucitură înapoi, adică pe direcţia
opusă aceleia în care este expulzat proiectilul. La ieşirea din ţeavă, proiectilul se înscrie
pe traiectoria sa, care se măsoară de la gura ţevii până la punctul în care a atins ţinta sau
a întâlnit un obstacol. Traiectoria are formă alungită în prima parte şi mai curbată în cea
de-a doua, fiind influenţată atât de rezistenţa aerului, cât şi de forţa de gravitaţie a
Pământului. Printre elementele sale figurează linia şi unghiul de tragere, unghiul de
incidenţă a proiectilului şi distanţa de tragere. Aceasta din urmă prezintă la rândul ei
două aspecte: bătaia maximă, adică distanţa până la care poate ajunge proiectilul tras
dintr-un anumit tip de armă şi bătaia eficace, adică distanţa până la care proiectilul poate
să atingădeţinta
depinde şi săcinetică
energia o deterioreze. Puterea
sau forţa de pătrundere
vie a acestuia (egală şi
cude distrugere
jumătatea a proiectilului
produsului dintre
masa sa şi pătratul vitezei lui), de duritatea şi forma lui, de unghiul sub care atinge ţinta
şi de natura materialului din care e compus.
eliminarea tubului de cartuş, operaţiunea de expulzare din interiorul detunătorului a

tubului de cartuş tras. Mecanismul pentru efectuarea acestei operaţii se compune din
extractor, care extrage tubul din detunător şi ejector (dintre opritor sau prag aruncător),
care aruncă tubul extras. La unele arme, această funcţie este îndeplinită de fereastra
cutiei
urme peînchizătorului. Gheara
tubul de cartuş, extractoare,
care pot ejectorul,
fi examinate fereastra
în vederea cutiei
stabilirii închizătorului
tipului lasă
şi a modelului
de armă cu care s-a tras şi a identificării acesteia.
energie cinetică, v. elementele tragerii.

estimarea taliei, procedeu matematic de stabilire a taliei persoanei pe baza
dimensiunilor urmei de încălţăminte.
etapele expertizei criminalistice, principalele faze în care expertul îşi împarte

activitatea de cercetare. Acestea sunt: a) studierea şi însuşirea obiectului expertizei; b)
examinarea separată a materialului în litigiu şi a celui de comparaţie; c) examinarea
comparativă; d) demonstraţia; e) formularea concluziei; f) redactarea raportului de
expertiză.
etapele identificării, stadii parcurse de expert în procesul activităţii de identificare.

Identificarea se realizează în două etape: într-o etapă se determină apartenenţa la gen,
iar în cea de-a doua se stabileşte obiectul concret a cărui urmă a fost descoperită la locul
faptei. În literatura de specialitate aceste două etape mai sunt cunoscute şi sub
denumirea de identificare de grup sau generică şi identificare individuală.
evidenţierea contradicţiilor din declaraţia persoanei ascultate, activitate necesară şi
utilă aflării adevărului, care se realizează prin analizarea şi evaluarea atentă şi critică a

arătărilor care au fost fixate în declaraţie, în raport cu realitatea faptelor petrecute, în

contextul celorlalte probe existente în cauză. Aceste contradicţii pot fi înlăturate printr-o
nouă ascultare, prin prezentarea unor mijloace de probă, prin confruntări sau prin
efectuarea altor acte procedurale.
evidenţa dactiloscopică, v. cartoteca dactiloscopică.
evoluţia scrisului, caracteristică grafică ce reflectă gradul de însuşire a tehnicii de

scriere şi care se manifestă în capacitatea de a executa grafismul într-un tempo rapid şi
cu mişcări coordonate. Scrisurile pot fi de evoluţie inferioară, medie şi superioară. În
raport cu condiţiile de scriere şi de starea scriptorului, gradul de evoluţie se manifestă
diferenţiat în diverse manuscrise. Sunt şi factori care duc la un regres al evoluţiei
scrisului, printre ei figurind cei de natură anatomo-fiziologică (îmbolnăviri, senilitate
etc.) şi modificarea intenţionată a grafismului, fie pentru a imita un alt scris, fie pentru
a-şi deghiza propriul scris.
examinarea comparativă,
identificării; constă cel de-al
în compararea doilea stadiu
caracteristicilor al cercetăriialeobiectelor
identificatoare obiectuluisupuse
căutat
cu cele ale obiectului verificat, în scopul stabilirii asemănărilor şi deosebirilor dintre
acestea.
examinarea microscopică, v. microscopie.

examinarea separată, primul stadiu al cercetării obiectelor supuse identificării; constă
în evidenţierea caracteristicilor identificatoare ale obiectelor. Sunt evidenţiate atât
caracteristicile generale, cât şi cele individuale.
experimentul judiciar, reproducerea împrejurărilor care au concurat la săvârşirea
infracţiunii, pentru ca, prin experienţe, organele judiciare să verifice dacă fapta se putea
produce în anumite condiţii.
experimentul de laborator, repetarea în mod artificial a unui fapt sau a unor

împrejurări în care se presupune că au fost create urmele cu importanţă criminalistică.
Experimentul trebuie efectuat în condiţiile în care s-a derulat fapta cercetată sau în care
s-a creat urma examinată. De exemplu, în crearea urmelor lăsate de instrumentele de
spargere este foarte important unghiul sub care obiectul respectiv intră în contact cu
suprafaţa afectată.
expertul cerut de părţi, specialistul recomandat de părţi să participe la efectuarea

expertizei. Organul judiciar trebuie să facă cunoscut părţilor acest drept al lor. În
cazurile în care expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de un
laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, dispoziţiile
amintite nu sunt aplicabile.
expert criminalist, persoana cu cunoştinţe speciale în domeniul criminalisticii, care îşi

desfăşoară activitatea într-un laborator sau într-un institut de expertize criminalistice.
expert, persoana care posedă cunoştinţe de specialitate într-un domeniu al artei, ştiintei

sau tehnicii, desemnată de organul judiciar conform legii, pentru a lămuri anumite stări
sau împrejurări de fapt necesare aflării adevărului.
expertiza antropometrică, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect cercetarea

ştiinţifică a sistemului osos al unui cadavru uman, a clişeului unei persoane dispărute
comparativ cu clişeul craniului, în scopul identificării. Caracteristicile antropometrice
generale şi individuale care permit identificarea se referă la dimensiuni riguros
măsurate, iar cele morfologice se referă cu precădere la componentele anatomice ale
feţei, ale nasului, ochilor, dinţilor etc. şi la semnele particulare (negi, pistrui, aluniţe,
cicatrici ş.a.).
expertiza balistică, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect cercetarea

ştiinţifică a urmelor principale şi secundare rămase pe glonţ, pe tubul de cartuş şi pe
ţintă, în scopul stabilirii direcţiei şi a distanţei de tragere, a apartenenţei la grup a armei
şi în scopul identificării acesteia.
expertiză biocriminalistică,
obiect examinarea urmelor gen
de de expertiză
natură criminalistică
biologică în scopulde dată recentă identificării
realizării care are ca
criminalistice.
expertiza chimică judiciară, gen de expertizei criminalistice care are ca obiect

identificarea probelor materiale prin compararea proprietăţilor generale şi individuale
ale acestora, în scopul administrării de probe judiciare.
expertiza cioturilor de arbori, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect

examinarea cioturilordededesenul
puse în evidenţă arbori pentru
inelar,identificarea acestora pe
de unele defecte, baza caracteristicilor
precum şi identificarea
instrumentelor de tăiat.
expertiza complexă, activitatea de cercetare ştiinţifică în care, pentru lămurirea faptelor

sau a împrejurărilor cauzei, sunt necesare cunoştinte din mai multe domenii de graniţă.
Practica expertizei demonstrează că cele mai frecvente sunt cazurile în care cunoştintele
expertului criminalist sunt unite cu cele ale medicului legist sau cele ale expertului
contabil cu cele ale expertului tehnic.
expertiza criminalistică, activitatea de cercetare ştiinţifică a urmelor şi a altor mijloace

materiale de probă în scopul identificării persoanelor, animalelor, plantelor, obiectelor,
substanţelor sau fenomenelor, al determinării anumitor însuşiri ori schimbări intervenite
în conţinutul, structura, forma sau aspectul lor.
expertiza criminalistică a scrisului, gen al expertizei criminalistice, care are ca obiect

cercetarea ştiinţifică a scrisului în scopul identificării persoanei. Acest gen de expertiză
mai este întâlnit în literatura de specialitate şi sub denumirile de expertiză grafică sau
grafoscopică. Este total greşită denumirea, încă folosită de unii jurişti, de expertiză
grafologică, deoarece grafologia are cu totul alt obiect decât expertiza criminalistică a
scrisului. V. şi grafologie.
expertiza dactiloscopică, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect


identificarea criminalistică a persoanei după urmele lăsate de desenele papilare,

caracterizate de cele două proprietăţi esenţiale: unicitate (individualitate) şi fixitate
(stabilitate).
expertiza extrajudiciară, activitate de cercetare ştiinţifică efectuată într-o cauză care

nu are legătură nemijlocită cu o pricină civilă sau penală dedusă în faţa unui organ
judiciar. De exemplu, expertiza făcută în scopul determinării calităţii unui produs
industrial este extrajudiciară. Practica a demonstrat că, în anumite cazuri, mai înainte de
a se pune în mişcare acţiunea penală, deci în prezenţa unei fapte săvârşite, se poate
dispune şi efectua o expertiză criminalistică, ce va avea caracterul unei lucrări
extrajudiciare.
expertiza filamentelor de becuri, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect

cercetarea filamentelor becurilor ce echipează un autovehicul pentru a se stabili dacă au
fost sau nu aprinse în timpul impactului şi uneori chiar pentru determinarea vitezei pe
care vehiculul a avut-o în momentul impactului.
expertiza filiaţiei, metodologie de examinare sistematică a elementelor care, în stadiul

actual al dezvoltării ştiintelor, pot duce la concluzia că progenitura aparţine femeii sau
bărbatului prezentat. E. are în vedere examinarea comparativă între progenituri şi
presupusul părinte a următoarelor trei categorii de elemente: morfologie asemănătoare a
dermatoglifelor; compatibilitate serologică; asemănare în parametri antropologici
(asemănarea fizică între progenituri şi părinţi).
expertiza filmului judiciar, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect

identificarea aparatului
imaginile filmate, de filmatpersoanei
identificarea folosit, identificarea
după voce şiunei persoane
în final sau aunor
stabilirea unuieventuale
loc după
trucaje sau mixaje realizate pe filmul judiciar.
expertiza fizică judiciară, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect

identificarea sau stabilirea anumitor calităţi ori trăsături ale obiectelor sau ale
substanţelor ale căror urme au fost descoperite la locul faptei, în scopul obţinerii de
probe judiciare.
expertiza fonobalistică, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect cercetarea

ştiinţifică a urmelor sonore ale împuşcăturii, ale armării sau ale percuţiei, pentru
identificarea armelor de foc după caracteristicile sonore generale şi individuale.
expertiza grafică, v. expertiza criminalistică a scrisului.

expertiza grafologică, v. grafologie.
expertiza grafoscopică, v. expertiza criminalistică a scrisului.
expertiza încuietorilor, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect examinarea

sistematică a lacătelor, a broaştelor, a zăvoarelor şi a altor încuietori pentru a se
descoperi eventuale urme de forţare, în scopul identificării.

expertiza judiciară, activitatea de cercetare ştiinţifică a unor fapte sau a unor

împrejurări ale cauzei, efectuată de către o persoană cu cunoştinţe de specialitate, în
scopul aflării adevărului, în cadrul şi cu respectarea dispoziţiilor legale. E. poate fi
criminalistică, medico-legală, tehnică, contabilă ş.a.
expertiza picturilor, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect cercetarea

picturilor pentru a stabili autenticitatea acestora pe baza semnăturii, a însemnelor, a
compoziţiei culorilor şi a pânzelor.
expertiza tehnică a actelor, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect
cercetarea actelor pentru descoperirea falsurilor. E. presupune: 1. Descoperirea falsului
material (ştersături, adăugiri, contrafacerea semnăturilor cu mijloace tehnice, copierea,
proiectarea etc. - stabilirea succesiunii de executare a diferitelor părţi ale actului,
stabilirea vechimii scrisului); 2. Relevarea scrisului invizibil şi slab vizibil (a scrisului
şters pe cale mecanică ori chimică, a celui acoperit cu materiale de scriere sau cu alte
substanţe, relevarea scrisului decolorat sub acţiunea diverşilor agenţi fizici şi chimici,
precum şi a etc.);
(rupte, arse scrisului executat cutextelor
4. Examinarea diferite dactilografiate
cerneluri); 3. Reconstituirea actelor deteriorate
în vederea indentificării maşinii
de scris şi a dactilografului, precum şi pentru stabilirea adăugirilor şi a altor împrejurări
ale scrierii la maşină; 5. Examinarea impresiunilor de ştampile în scopul stabilirii
autenticităţii acestora şi al identificării exemplarului concret de ştampilă; 6. Examinarea
materialelor utilizate la întocmirea actelor (hârtie, cerneală, pastă, creion etc.) în vederea
stabilirii provenienţei acestora, a identificării instrumentelor de scriere, precum şi pentru
determinarea altor împrejurări referitoare la întocmirea actului. Din expertiza tehnică a
actelor fac parte, de asemenea, examinarea mărcilor poştale şi a timbrelor, examinarea
scrisului şi aşiimprimatelor
bancnotelor tipografice,
a altor hârtii de
valoare. examinarea unor aspecte legate de falsificarea
expertiza urmelor de animale, categorie de examinări criminalistice care au ca obiect

cercetarea, în special, a urmelor lăsate de copitele animalelor, dar nu sunt excluse şi
examinări de natură fizică, chimică sau biologică, în raport cu urmele concrete
descoperite la locul faptei.
expertiza urmelor de obiecte, activitate de cercetare ştiinţifică referitoare la

posibilitatea examinării urmelor lăsate de oricare obiect din lumea materială care se află
în legătură cauzală cu infracţiunea cercetată în scopul identificării.
expertiza urmelor de vopsea, activitate de examinare fizico-chimică care are ca obiect

cercetarea urmelor de vopsea descoperite la locul savârşirii infracţiunii sau pe
îmbrăcămintea făptuitorului în vederea stabilirii apartenenţei la gen şi uneori chiar la
identificarea obiectului de unde a provenit.
expertiza urmelor de vegetaţie, activitate de cercetare ştiinţifică având ca obiect

identificarea plantei a cărei urmă a fost descoperită la faţa locului, atât pe baza
examinărilor traseologice, cât şi a celor fizico-chimice, cu ajutorul căreia pot fi lămurite
anumite împrejurări ale infracţiunii cercetate.
expertiza urmelor lăsate de fenomene, activitate de cercetare ştiinţifică având ca


obiect rezolvarea unor probleme de natură chimică şi fizică. De exemplu, expertiza al

cărei obiect constă în a stabili dacă incendierea unui imobil s-a datorat unei neglijenţe,
unei intenţii criminale sau trăznetului, lămureşte această împrejurare prin rezolvarea
celor mai variate probleme de natură fizică sau chimică.
expertiza urmelor lăsate de om, activitatea de cercetare ştiinţifică vizând o gamă largă
de probleme, cum sunt urmele palmare, plantare, scrisul, urmele vocii ş.a. în scopul
identificării persoanelor care le-au creat. Fiecare dintre aceste categorii de urme fac
obiectul anumitor genuri de expertiză, cum sunt: expertiza dactiloscopică, expertiza
criminalistică a scrisului, identificarea persoanei după voce şi vorbire etc.
expertiza urmelor mijloacelor de transport, metodologie complexă care are ca obiect

examinarea sistematică a urmelor create cu ocazia savârşirii unei fapte penale folosind
un mijloc de transport. E. poate avea ca obiect fie identificarea mijlocului de transport,
fie lămurirea unor împrejurări (de ex., stabilirea vitezei de mers dupe urmele de
frânare). Pentru efectuarea expertizei care are ca obiect identificarea obiectului creator
de urme în
diferite se funcţie
iau în considerare elemente
de felul urmelor generale
lăsate la faţaşi locului.
individuale de identificare
În cazul care sunt
urmelor create de
părţile de rulare ale mijlocului de transport, caracteristicile generale sunt:
ampatamentul, ecartamentul, numărul de osii, diametrul roţii, lăţimea benzii de rulare,
felul bandajului roţii, desenul bandajului roţii, iar cele individuale sunt: formele
particulare ale uzurilor de pe bandaj; tăieturi, ştirbituri, tociri şi ştersături ale desenului;
obiecte înfipte în bandaj, petice ale bandajului etc. În cazul urmelor lăsate de: bare de
protecţie, colţul lăzii autocamionului, far şi aripă, elementele individuale sunt modificări
ale formei intervenite ca urmare a uzurii. În cazul urmelor create prin resturi ale
geamurilor spartealăturarea
efectuează prin de la sistemul de iluminare
resturilor şi de semnalizare
pentru refacerea luminoasă,
întregului, expertiza
stabilindu-se apoi se
ce
model de far, semnalizator etc. este cel în cauză şi ce fel de vehicul este echipat cu un
astfel de element. În cazul urmelor formate din resturi materiale, ca pelicule de vopsea,
mânjituri de vopsea, pete de ulei, vaseline, fragmente metalice, lemnoase sau altele, se
procedează la o examinare chimică cantitativă şi calitativă a acestora comparativ cu
mostre din colecţii sau modele de comparaţie obţinute de la mijlocul de transport
suspectat a fi creat urmele.
expertiza urmelor lăsate de pistoalele cu bolţuri, gen al expertizei criminalistice care

are ca obiect cercetarea tuburilor de cartuş, a urmelor lăsate de bolţuri şi a bolţurilor în
scopul identificării pistolului cu care s-a tras.
expertiza urmelor de violare a sigiliilor, gen al expertizei criminalistice care are ca

obiect examinarea sistematică a urmelor care s-au creat cu ocazia violării sigiliilor în
scopul identificării obiectului creator. Urmele de violare se găsesc la sigiliu, la aţă sau la
sârmă. La sigiliul cu două feţe, prin examinarea radiologică sau prin defectoscopie
gamma se observă dislocarea sforii ori a sârmei din locaşul său. Secţionându-se sigiliul
în două, se constată urme de dislocare a sforii sau a sârmei, precum şi urme ale unui
instrument ascuţit cu care capetele sforii rupte au fost reintroduse în sigiliu. La sigiliul
cu o singură faţă, urmele de violare pot fi realizate prin dislocare cu o lamă. La sigiliile
aplicate pe dop la gâtul sticlelor, se observă cu microscopul fie urme ale relipirii, fie
urme de străpungere a sigiliului şi a dopului.

expertiza videofonogramei judiciare, v. expertiza filmului judiciar.

expertiza vocii şi a vorbirii, gen al expertizei criminalistice, care are ca obiect
cercetarea ştiinţifică a unui complex de caracteristici generale şi individuale relativ
neschimbătoare ale vocii şi vorbirii, pentru stabilirea: a) autenticităţii fonogramei
magnetice; b) apartenenţei la gen a persoanei; c) identităţii; d) deghizării vocii şi a
vorbirii; e) imitărilor de voce.
explozie, fenomen fizico-chimic manifestat prin producerea brutală şi în cantităţi foarte
mari de gaze care, prin presiune şi detentă, produc un lucru mecanic deosebit, spargând,
îndepartând, distrugând orice obstacol ce se opune expansiunii sau se găseşte în drumul
lor. La locul unei explozii rămân urme formă şi urme materie specifice acestui fenomen
sau create prin activităţile omeneşti care au legătură cu producerea exploziei. 1. Urmele
specifice exploziilor sunt: focarul exploziei, schije de obiecte plecate din focar, ruperi
(fisuri) ale obiectelor mai rezistente aflate în preajma focarului, urme de fumizare, urme
de
de distrugere, resturi de
focar, particule demateriale
substanţesauînde forma
obiecteiniţială
sfărâmate,
saugăsite la distanţeînmaitimpul
transformate mari
fenomenului, gaze produse de explozie, care pot fi captate, urme sonore produse de
explozie ş.a. 2. Urmele nespecifice exploziei sunt urme de paşi, de mâini, de
instrumente folosite, resturile maşinii infernale, documente, ambalaje. Urmele se caută
în focar şi în împrejurimi, uneori în pământ, sub dărâmături, pe obiectele şi pe
construcţiile din jurul focarului. Urmele găsite la cercetarea locului faptei pot fi
examinate traseologic şi fizico-chimic, putându-se stabili: amplasarea focarului,
obiectu1 şi substanţele care au provocat sau au suferit efectele exploziei, direcţia
suflului gazelor, defecţiunile
fost intenţionată, accidentală,obiectelor care au
din neglijenţă existat,
etc., dacă preexisteniţa exploziei,
urmele de substanlţă e. a
dacă sunt
găsite
explozive sau provin din substanţe explozive, în ce condiţii s-a produs transformarea
etc.
exploziv (urmă de e.), substanţă sau amestec de substanţe care, în anumite condiţii
(temperatură, lovire etc.), suferă o reacţie chimică rapidă şi violentă, în urma căreia
rezultă o cantitate mare de gaze şi de căldură, determinând creşterea considerabilă a
presiunii gazelor aflate într-un spaţiu limitat. E. sunt folosiţi la confecţionarea de
cartuşe, cartuşe detonante, maşini infernale. Pot lăsa urme la locul faptei, pe mâna sau
pe îmbrăcămintea persoanei care a provocat explozia sau a victimei care a suferit efectul
exploziei, care, supuse examinărilor de laborator, pot furniza date despre explozivul
folosit şi despre autor.
exponometru (în fotografia judiciară), instrument folosit pentru determinarea duratei

corecte de expunere la lumină a unui film sau a unei plăci fotografice, în funcţie de
intensitatea iluminării subiectului, de materialul fotosensibil folosit şi de diafragmare.
E. sunt: a) optice (subiective), la care determinarea se face cu participarea ochiului
uman; b) fotoelectrice (obiective), bazate pe emisia de electroni de pe suprafaţa
metalelor şi a semiconductoarelor sub acţiunea iluminării (efect fotoelectric extern).
expresia emoţiilor, parte din ansamblul de manifestări comportamentale care creează
posibilitatea celor care desfăşoara diferite activităţi de cercetare penală (percheziţie,

ascultarea învinuitului, confruntare etc.) să-şi dea seama de stările emoţionale ale
persoanelor observate, aşa cum sunt, de exemplu, modificările mimicii, ale gesturilor,
ale vocii etc. şi să-şi orienteze acţiunile în raport cu ele.
extradeltic, în afara deltei. E. caracterizează acel desen dactiloscopic în care elementele

identificatoare sunt situate în afara perimetrului cuprins între deltă şi nucleu.
factori obiectivi, factorii care nu depind de om, dar care pot stânjeni procesul formării
declaraţiilor şi permit apariţia unor erori în redarea acestora. De exemplu: timpul scurt
de observare, condiţiile meteorologice nefavorabile care împiedică vizibilitatea (ceaţă,
ploaie, ninsoare, vânt puternic, timp noros), întunericul, existenţa unor zgomote,
distanţa mare dintre locul unde se află martorul şi locul faptei, existenţa unor obstacole,
obiecte (pereţi, gard, zid etc.) mai joase sau mai subţiri care despart locul unde se află
martorul de cel unde s-a petrecut evenimentul perceput.
factori subiectivi, factori care depind de subiectul perceptor, care pot stânjeni procesul
formării declaraţiilor persoanelor ascultate şi ca urmare pot determina apariţia unor erori
în redarea lor. Astfel de factori sunt: defecţiunile analizatorilor perceptivi; starea psihică
a persoanei în timpul perceperii; atenţia sau lipsa de atenţie asupra evenimentului
perceput, importanţa pe care o dă acestuia; puterea şi simţul de observare; stările de
oboseală; deosebiri în aprecierea relaţiilor spaţiale, de timp şi de viteză, cu o dominantă
spre exactitate sau inexactitate, în funcţie de profesie, experienţă etc.; fenomene de
influenţă reciprocă, de sugestionare. F. pot determina o limitare sau o încetare completă
a procesului perceptiv, o denaturare mai mare sau mai mică în procesul de cunoaştere a
realităţii obiective, o neobservare sau o observare incompletă a celor petrecute etc.,
conducând în final la apariţia unor erori în declaraţiile persoanelor ascultate.
factori suplimentari ai împuşcăturii, urme provocate de flacăra de la gura ţevii, de

acţiunea termică şi mecanică a gazelor, urme de afumare rezultate din arderea pulberii,
aşa-zisul tatuaj format de particulele de pulbere nearsă sau incomplet arsă în zona
orificiului de intrare
orificiului de intraredea la
proiectilului, inelul de
particule metalice frecare
preluate decare se formează
pe ţeava armei şi pe
de marginea
la glonţul
care a străpuns obstacolul, imprimarea în cazurile când se trage cu ţeava lipită de
obiectul atins. Aceste caracteristici servesc atât la stabilirea tipului de armă cu care s-a
tras şi a condiţiilor de tragere, cât şi, în special, la stabilirea distanţei de la care s-a tras.
V. şi distanţa de tragere.
factura generală a scrisului, caracteristică grafică cu cel mai mare grad de

generalitate. F. este dată de evoluţia şi de forma scrisului. V. şi caracteristici ale
scrisului.
falsul în acte, orice alterare a adevărului cu privire la forma sau la conţinutul unui act,
oficial sau neoficial, săvârşită cu intenţie şi susceptibilă să producă consecinţe
socialmente periculoase. F. poate fi intelectual şi material. 1. Falsul intelectual constă

în atestarea unor fapte sau a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului ori în

omisiunea conştientă de a se insera unele date sau unele împrejurări într-un înscris. 2.
Falsul material mai este denumit şi plastografie şi constă fie în alterarea anumitor
elemente ale unui act preexistent, fie în confecţionarea integrală a unui act fictiv. Alte
procedee de alterare a unui înscris pot consta, în primul rând, în ştersături şi adăugiri,
transformarea unui semn grafic, suprapunerea de noi trăsături peste cele iniţiale,
haşurarea sau acoperirea cu diferite materiale a unei porţiuni a scrisului ori numai a
unor semne grafice, ruperea (tăierea, arderea) unei porţiuni din act sau perforarea
acestuia exact în locul unde se află semnul grafic ce urmează a fi înlăturat ş.a.
Modalităţile de confecţionare integrală a unui act necorespunzător realităţii sunt dintre
cele mai diverse. În practică se întâlnesc chiar şi cazuri de alcătuire a piesei incriminate
din fragmentele a două sau ale mai multor acte adevărate. Dar cel mai adesea pentru
plăsmuirea unui act nou se recurge la contrafacerea scrisului şi mai ales a semnăturii,
care să aibă prin aceasta aparenţa ca emană de la titular.
fapt penal, v. infracţiune.
fapte sau împrejurări

făptuitorului, capabile săale cauzei, existenţa
confirme stările materiale sau oriceinfracţiunii,
sau inexistenţa altă reflectare a activităţii
persoana care a
săvârşit-o, precum şi vinovăţia acesteia.
faza dinamică a cercetării la faţa locului, activitatea de percepere nemijlocită a

locului faptei şi de examinare minuţioasă şi în mişcare a obiectelor şi a urmelor (dacă e
cazul) prin folosirea mijloacelor tehnice criminalistice adecvate, în scopul descoperirii
probelor materiale. În această fază se realizează, de regulă, următoarele activităţi:
căutarea în vederea descoperirii urmelor infracţiunii; fixarea fiecărui obiect şi a fiecărei
arme pentruobiectelor
ambalarea a se evitaşisubstituirea sau confundarea
a urmelor descoperite cu altele
în vederea asemănătoare;
trimiterii ridicareade
la laboratoarele şi
expertiză criminalistică; trimiterea urgentă a urmelor la cartotecile criminalistice pentru
identificarea făptuitorului şi a unor obiecte. În faza dinamică constatările se notează, ca
şi în faza statică, în agendă, în vederea întocmirii procesului verbal, se realizează
fotografii de detaliu şi filmare (dacă e cazul) şi se definitivează schiţa locului faptei.
faza statică a cercetării la faţa locului, activitatea de percepere nemijlocită a locului

faptei în scopul descoperirii tuturor urmelor infracţiunii, fără a proceda la atingerea sau
la schimbarea poziţiei acestora. În situaţia în care se impune ca un obiect să fie mişcat
încă din faza statică, se va face aceasta numai după ce se va fixa poziţia sa prin notări
corespunzătoare în procesul verbal, prin fotografiere şi filmare (dacă e cazul) şi în schiţa
locului faptei. În f. se realizează, de regulă, următoarele activităţi principale: orientarea
de ansamblu asupra locului faptei în vederea determinării acestuia şi a măsurilor
imediate şi ulterioare ce se impun în raport cu natura şi locul unde s-a petrecut
evenimentul; stabilirea şi marcarea drumului de acces în locul săvârşirii infracţiunii;
sectorizarea locului faptei şi stabilirea ordinii în care se va face cercetarea; examinarea
cu prioritate a urmelor şi a obiectelor care prezintă un pericol iminent de modificare sau
de dispariţie; căutarea, descoperirea şi fixarea prin fotografiere şi prin filmare (după
caz) a poziţiei urmelor şi a obiectelor corp delict; interpretarea urmelor; ridicarea
fotografică a caracteristicilor de relief ale terenului în vederea efectuării schiţei locului
faptei. În f. toate constatările sunt consemnate în agendă în vederea întocmirii
procesului verbal, se realizează fotografii de orientare, schiţa şi fotografia obiectelor

principale şi se pregăteşte efectuarea schiţei locului faptei prin ridicarea topografică a

caracteristicilor de relief ale terenului cercetat.
fazele cercetării la faţa locului, etapele consacrate de practica şi teoria criminalistică în

cercetarea locului faptei: faza statică şi faza dinamică. Uneori, în funcţie de specificul
locului faptei şi de sarcinile cercetării, aceste faze se întrepătrund.
filigran (în expertiza criminalistică), desen invizibil format prin diverse procedee
tehnice în stratul hârtiei (de obicei de calitate superioară). Poate indica marca sau
emblema fabricii, tipul hârtiei, anul fabricaţiei sau al punerii în circuitul comercial etc.
F. se observă privind hârtia prin transparenţă (în zare). F. constituie un important
element de individualizare a hârtiei, servind în multe cazuri la stabilirea vechimii unui
înscris. În procesul expertizei se poate stabili anacronismul dintre data înscrisului şi data
fabricării hârtiei respective.
film judiciar, 1. Sistem stiinţifico-tehnic de captare, imprimare, prelucrare şi redare a

imaginii
realizareaşif.a sesunetului
folosescînaparate
legăturădecu16comiterea unei fapte de
mm cu posibilităţi penale sau civile.
înregistrare Pentrua
sincron
sunetului. 2. Pelicula cinematografică sau banda magnetică pe care s-au fixat, în
totalitate sau în parte, imaginea, sunetul sau zgomotele produse în timpul pregătirii ori
consumării unor scene infracţionale sau în timpul efectuării unor acte procedurale. F.
este: a) de teren, pentru constatarea infracţiunilor, în procesul cercetării locului
săvârşirii infracţiunii, la reconstituire, percheziţie, prezentarea spre recunoaştere a
persoanelor şi a obiectelor, în identificarea judiciară, în procesul ascultării învinuitului,
martorului şi a minorului pe parcursul confruntării şi al examinărilor psihice; b) de
laborator
c) didactic, pentru ilustrarea,
, realizat pentru examinarea şi compararea
perfecţionarea caracteristicilor
cunoştinţelor experţilor şi identificatoare;
ale organelor
judiciare.
filmarea cadavrelor, activitatea de filmare a cadavrelor desfăşurată la faţa locului. La

început, filmarea se face de deasupra şi din părţile laterale ale acestuia, din poziţii
încrucişate. Aparatul de filmat sau camera videomagnetofonului se ridică la o înălţime
corespunzătoare deasupra cadavrului, pentru a-1 cuprinde în întregime în imagine, în
raport cu obiectele din jur. Secvenţele următoare se realizează printr-o filmare de
aproape şi printr-o panoramare lentă a aparatului de la capul cadavrului spre picioare.
Aceste filmări trebuie să permită formarea unei imagini cât mai corespunzătoare cu
privire la poziţia cadavrului, sexul, vârsta, talia, faţa sa, felul, culoarea şi gradul de
uzură a îmbrăcămintei şi a încălţămintei.
filmarea locului faptei, activitatea de filmare sau de videofilmare a locului faptei

pentru orientarea sa în spaţiu, pentru realizarea planurilor schiţă, pentru fixarea
obiectelor principale, a urmelor infracţiunii şi a detaliilor. 1) Filmarea de orientare se
face pentru fixarea de ansamblu a locului faptei în vederea stabilirii poziţiei în care
acesta se găseşte faţă de împrejurimile imediate. Filmarea se realizează de la o distanţă
cât mai mare, prin folosirea unui obiectiv superangular. 2) Filmarea schiţă se face
pentru fixarea în totalitate sau pe secţiuni a locului săvârşirii infracţiunii, având ca
obiect punerea în valoare a raporturilor reciproce de poziţie în care se găsesc obiectele
purtătoare de urme şi celelalte mijloace materiale de probă. Filmarea schiţă se poate

efectua prin: filmare schiţă panoramică, filmare schiţă încrucişată şi filmare schiţă pe
sectoare. 3) Filmarea obiectelor principale se realizează asupra obiectelor apreciate prin
natura lor sau prin urmele care le poartă sau le conţin, care au sau pot avea legatură cu
săvârşirea infracţiunii. F. are ca scop fixarea poziţiei şi a distanţei obiectului filmat faţă
de celelalte din jur. În plus, faţă de fotografie, filmul judiciar poate fixa şi modul în care
s-a efectuat examinarea obiectelor în faza dinamică, precum şi metoda folosită pentru
ridicarea şi ambalarea acestora. 4) Filmarea urmelor se poate realiza în bune condiţii
numai prin folosirea trucărului sau a trepiedului, care permit fixarea aparatului de filmat
în plan paralel cu urma şi realizarea unei iluminări corespunzătoare. 5) Filmarea de
detaliu are ca obiect fixarea detaliului care să permită individualizarea obiectului
principal sau a urmei descoperite în câmpul infracţional. Ea devine o necesitate în faza
cercetării dinamice şi se realizează la o scară mai mare decât dimensiunea reală a
obiectului sau a urmei filmate, pentru a pune în evidenţă caracteristicile greu accesibile
ochiului omenesc.
filmoteca judiciară, sistem de organizare şi de sistematizare în scopul regăsirii

imediate a filmelor judiciare.
filtrajul spaţial, operaţia liniară realizată de un sistem optic şi aplicată unui sistem
bidimensional sau monodimensional multicanal care are ca obiect îmbunătăţirea
raportului semnal/zgomot şi recunoaşterea unor semnale particulare. În cercetarea
criminalistică, f. se foloseşte pentru îmbunătăţirea imaginilor ce urmează a fi examinate,
reconstituirea imaginilor, reducerea zgomotului şi recunoaşterea formelor, contribuind
în acest mod la identificarea urmelor formă.
filtru fotografic
absorbi, colorat
între anumite (în fotografia
limite, judiciară)
o parte din radiaţiile, piesă
unei optică
anumiteavând proprietatea
culori, de aa
componentă
luminii naturale sau artificiale, permiţând trecerea prin obiectiv numai a radiaţiilor
neabsorbite. F. se mai numeşte şi filtru de lumină.
fir de lanugo (urmă de fir de lanugo), fir de păr foarte fin care acoperă unele părţi ale
corpului fătului sau al copilului nou-născut. Pot constitui urme materie în cazul
avorturilor delictuale, pruncuciderilor etc. Prin expertiza lor se poate proba existenţa
avortului sau a noului-născut, uneori a grupei sanguine a victimei, care poate fi aceeaşi
cu a mamei sau cu a tatălui victimei.
fir de păr (umă de fir de păr), formaţiune cornoasă a epidermei, care creşte pe
anumite regiuni ale corpului uman şi al animalelor. Poate constitui urmă materie rămasă
în timpul săvârşirii unei infracţiuni sau având legătură cu aceasta, ca urmare a căderii
fiziologice sau patologice, a smulgerii, ruperii, tăierii etc. Prin expertize se poate stabili:
dacă este uman sau animal, culoarea, lungimea şi grosimea medie, dacă este vopsit,
regiunea corporală din care provine, dacă a fost detaşat prin cădere liberă, smulgere,
rupere, tăiere, vârsta aproximativă şi sexul persoanei (dacă păstrează teaca epitelială a
bulbului), grupa sanguină şi uneori genul de alimentaţie, medicaţia sau ocupaţia
persoanei de la care provine.
fişier dactiloscopic, v. cartotecă dactiloscopică.

fixarea activităţilor de urmărire penală, activitate procedurală complexă de fixare

prin acte procedurale a activităţilor de urmărire penală. 1. F. declaraţiilor învinuitului
(inculpatului), martorului, victimei, minorului, activitatea de înregistrare prin scris sau
pe bandă magnetică a declaraţiilor făcute de aceştia în cadrul procesului penal. 2. F.
locului săvârşirii infracţiunii se realizează, în principal, prin consemnare în procesul-
verbal. În secundar, f. se face prin fotografii, schiţă, desene, fonogramă,
videofonogramă, film judiciar etc., care se anexează la procesul-verbal. Procesul-verbal
trebuie să cuprindă numai constatările făcute la faţa locului, fără a se consemna
concluzii sau ipoteze. Procesul-verbal cuprinde trei părţi: a) partea introductivă sau
preambulul; b) partea descriptivă; c) încheierea. În partea introductivă se consemnează:
data şi locul întocmirii, organele de urmărire penală care conduc cercetarea; numele,
prenumele, calitatea persoanelor care au format echipa de cercetare; numele, prenumele
şi calitatea celorlalte persoane participante; sesizarea în baza căreia s-a făcut cercetarea
la faţa locului; temeiul legal al cercetării; numele şi prenumele martorilor asistenţi,
vârsta, domiciliul, date referitoare la actul lor de identitate; orientarea locului faptei faţă
de punctele cardinale şi delimitarea acestuia. În cuprins se consemnează, în ordine,
activităţile desfăşurate
general la particular, în descrierea
prin faza staticăamănunţită
şi în cea dinamică
a situaţieia locului
cercetării, pornindu-se
de cercetat, de la
a stării şi
a poziţiei urmelor descoperite; metodele şi mijloacele folosite în cursul cercetării;
urmele şi mijloacele materiale de probă care au fost relevate, fixate şi ridicate de la faţa
locului. Se fac menţiuni cu privire la fotografiile, schiţele, desenele şi mulajele
executate. În încheierea procesului-verbal se menţionează ora începerii şi cea a
terminării cercetării la faţa locului, cum a decurs aceasta, condiţiile de luminare şi cele
meteorologice în care s-a desfăşurat cercetarea, dacă au fost obiecţiuni sau nu ale
persoanelor participante, parametrii aparaturii tehnico-criminalistice folosite. Schiţele,
desenele executate
de urmărire penală.sunt
3. semnate de cel care
F. rezultatelor le-a întocmit
percheziţiei şi se vizeazăîndeprincipal,
se realizează, către organul
prin
întocmirea procesului-verbal de percheziţie şi, în secundar, ori de câte ori situaţia
concretă impune, prin executarea de fotografii, schiţe şi desene, care se anexează la
procesul-verbal. Procesul-verbal de percheziţie se compune din trei părţi: introductivă,
descriptivă şi încheiere. În partea introductivă se menţionează data şi locul efectuării
percheziţiei, numele, prenumele şi calitatea celor care efectuează percheziţia şi organul
din care fac parte, baza legală a efectuării percheziţiei, martorii asistenţi cu indicarea
numelui, prenumelui şi a adreselor acestora, numele persoanei la care se face
percheziţia, adresa şi locul percheziţionat - încăperi şi teren deschis dacă este cazul -
menţiunea că persoanelor participante li s-au adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile
pe care le au, că s-au cerut percheziţionatului obiectele căutate şi dacă acesta le-a predat
de bună voie sau nu. În partea descriptivă se consemnează locul, timpul şi condiţiile în
care obiectele sau înscrisurile au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea
lor amănunţită şi exactă pentru a putea fi recunoscute, identificate şi pentru a evita o
eventuală substituire sau alterare. Se vor descrie amănunţit şi ascunzătorile obiectelor
descoperite, dificultatea sau uşurinţa cu care au fost găsite, dacă percheziţionatul a
încercat să distrugă obiectele sau înscrisurile descoperite ori a avut alte abateri pe timpul
efectuării percheziţiei. Metodele folosite la percheziţie vor fi menţionate în cuprinsul
procesului verbal, motivându-se necestatea folosirii acestora şi în ce au constat. Vor fi
arătate şi celelalte mijioace de fixare a rezultatelor percheziţiei, fotografii, schiţe şi
desene, ce momente s-au fixat cu acestea şi ce reprezintă fiecare fotografie, schiţă sau
desen. Se vor face menţiuni despre obiectele care au fort ridicate, cum au fost

împachetate şi sigilate, precum şi despre cele care nu au fost ridicate şi care au fost
lăsate spre păstrare şi la ce persoană. În încheierea procesului-verbal se va menţiona ora
la care a început şi la care s-a terminat percheziţia, dacă s-au făcut sau nu obiecţiuni cu
privire la modul de desfăşurare a percheziţiei şi că un exemplar din procesul-verbal a
fost lăsat la persoana percheziţionată sau la un reprezentant al acesteia. Procesul-verbal
este semnat de toţi participanţii la percheziţie, pe fiecare pagină şi la sfârşit. La el se
anexează fotografiile, schiţele şi desenele făcute, acestea fiind semnate şi ştampilate
într-un colţ. 4. F. rezultatelor reconstituirii se face prin procesul-verbal de reconstituire
(mijloc principal de fixare), prin fotografii, film, schiţă şi înregistrarea pe bandă
magnetică (mijloace secundare). Fixarea prin procesul-verbal de reconstituire se face în
toate cazurile, pe când mijloacele secundare de fixare se folosesc de la caz la caz, după
necesitate şi oportunitate, în totalitate sau în parte, ele fiind consemnate în procesul-
verbal şi anexate la acesta. Procesul verbal de reconstituire cuprinde: introducerea,
partea descriptivă şi încheierea. În introducere se consemnează locul unde se face
reconstituirea, data când se efectuează, scopul reconstituirii, de către cine se face şi în ce
calitate (numele, prenumele, organul din care face parte), celelalte persoane participante
(participanţi la efectuarea
asistenţi) cu indicarea experienţelor;
numelui martoria calităţii
şi a prenumelui, oculari, şiînvinuiţi, experţi,Înmartori
a domiciliului. partea
descriptivă se consemnează în amănunt activităţile realizate şi numărul acestora,
condiţiile de organizare, obiectele, mijloacele şi metodele folosite la reconstituire,
persoanele care au participat şi rolul lor, rezultatele obţinute în urma fiecărei experienţe
efectuate, modul de fixare a rezultatelor, eventuale observaţii făcute de participanţi şi
modul lor de soluţionare. Când în cadrul reconstituirii nu s-au respectat unele dintre
condiţiile desfăşurării faptelor, se va face menţiune despre acestea şi se vor indica cu ce
condiţii au fost înlocuite şi din ce motiv. În încheierea procesului-verbal se menţionează
ora începerii condiţiile
participanţi, şi cea a terminării reconstituirii,
de timp şi meteorologicedacăîns-au
carefăcut sau nu observaţii
s-a efectuat de către
reconstituirea. Se
semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit de către organul judiciar şi de către ceilalţi
participanţi la reconstituire. Nu se consemnează în procesul-verbal de reconstituire
concluzii sau păreri ale organului judiciar referitoare la rezultatele obţinute în cursul
reconstituirii. Momentele principale ale reconstituirii pot fi fixate pentru o mai bună
ilustrare şi prin fotografii şi schiţe care se vor anexa la procesul verbal, ca şi filmul care
se realizează uneori pentru a reda unele secvenţe sau întreaga reconstituire. Când în
cursul reconstituirii părţile dau unele explicaţii ce au importanţă pentru cauză, acestea se
consemnează în procesul-verbal şi pot fi fixate şi pe bandă magnetică, facându-se
menţiunea în procesul-verbal. 5. F. rezultatelor prezentării pentru recunoaştere se face
în principal prin procesul-verbal şi în secundar prin fotografii care se anexează la acesta.
În cadrul procesului-verbal se consemnează modul de desfăşurare a activităţii respective
şi rezultatele ei, la care se anexează fotografiile, dacă ele au fost făcute. Procesul-verbal
de prezentare pentru recunoaştere are trei părţi: partea introductivă cuprinde numele,
prenumele şi celelalte date de identificare ale persoanelor participante şi calitatea
acestora (organ de urmărire penală, persoana cu ajutorul căreia se face recunoaşterea,
martor asistent etc.), obiectul recunoaşterii şi condiţiile de loc, de timp şi de iluminare în
care se face recunoaşterea; partea descriptivă menţionează modul de desfăşurare a
recunoaşterii propriu-zise, iar în partea finală se consemnează dacă s-au făcut sau nu
obiecţiuni de către persoanele participante, eventualele fotografii efectuate, ora
terminării prezentării pentru recunoaştere şi formula de încheiere. Procesul-verbal este
semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de organul judiciar, de martorii asistenţi şi de

persoana care a făcut recunoaşterea.
fixarea probelor, activităţi procedurale complexe întreprinse pentru ca probele

descoperite să fie fixate pentru a putea fi folosite în stabilirea adevărului. Modalităţile
prin care se realizează f. se împart în două categorii: a) fixarea prin descriere-
consemnare; b) fixarea cu ajutorul mijloacelor tehnico-criminalistice. În cadrul primei
modalităţi, fixarea se materializează în procesul-verbal, raportul de constatare tehnico-
ştiinţifică, raportul de constatare medico-legală, raportul de expertiză şi prin declaraţii.
În cadrul celei de-a doua modalităţi de fixare, în practica criminalistică sunt utilizate ca
mijloace tehnice următoarele: fotografia judiciară, filmul judiciar, schiţa, desenul,
mulajul, fonograma şi videofonograma.
fixarea urmelor infracţiunii, ansamblul activităţilor procedurale prin care se realizează

stabilirea existenţei la locul săvârşirii infracţiunii a urmelor, a obiectelor care poartă o
urmă a faptei săvârşite, precum şi a celorlalte mijloace materiale de probă descoperite la
faţa locului, a poziţiei acestora în raport cu contextul locului şi poziţia lor reciprocă,
precum
verbal de şi starea lor. la
cercetare Modalităţile prinşi,care
faţa locului se realizeaza
după f. sunt:de
caz, în raportul descrierea în procesul-
constatare tehnico-
ştiinţifică sau medico-legală şi folosirea mijloacelor tehnice (fotografia judiciară, schiţa,
desenul, filmul judiciar, videofonograma şi fonograma judiciară). F. se face cu
respectarea anumitor reguli generale şi particularităţi de fixare în raport cu fiecare
categorie de urme.
fixitate, calitate a morfologiei desenelor papilare, exprimată prin stabilitate. Desenul

papilar al omului se formează definitiv începând cu luna a şasea a vieţii intrauterine şi
rămâne acelaşi în toate amănuntele morfologiei sale până la moarte, distrugându-l
numai putrefacţia.
flamfotometrie (în expertiza criminalistică), metodă fizico-chimică de analiză

cantitativă a unor elemente chimice. Elementul de dozat, sub forma unui compus solubil
(de preferinţă clorură), este solubilizat şi pulverizat în flacăra unui arzător de gaz.
Radiaţia flăcării este trecută printr-un filtru care reţine toate radiaţiile, cu excepţia celei
caracteristice elementului de dozat. Radiaţia reţinută, proporţională cu concentraţia
elementului, este dirijată pe o celulă fotoelectrică, iar curentul electric produs este
măsurat cu un galvanometru. Din valorile intensităţii curentului indicat de
galvanometru, prin interpolare pe o curbă de calibrare, se deduce concentraţia
elementului în proba analizată. Precizia metodei este de 1%. În expertiza criminalistică
se poate folosi pentru determinarea litiului, sodiului, potasiului, rubidiului, cesiului,
calciului, stronţiului, bariului, cuprului, existente în diferite materiale: sol, produse
biologice etc.
fluorescenţă (în expertiza criminalistică ), proprietate a unor substanţe de a emite

radiaţii specifice luminoase cu o anumită lungime de undă, diferită de cea a radiaţiei
emergente. Pentru iradiere se folosesc radiaţii monocromatice, de preferinţă ultraviolete
sau X. Aparatul folosit pentru măsurarea fluorescenţei se numeşte fluorimetru. În
criminalistică, f . este folosită în scopul identificării substanţelor.
fluorescenţă de raze X (în expertiza criminalistică ), metodă fizico-chimică de analiză


nedistructivă, calitativă şi cantitativă, folosită pentru determinarea unui element chimic

prezent într-o probă, bazată pe proprietatea elementelor de a emite o radiaţie secundară
sau de fluorescenţă atunci când sunt iradiate cu un fascicul de raze X. Radiaţia emisă
are o lungime de undă caracteristică fiecărui element, ceea ce permite identificarea
acestuia. În criminalistică este folosită pentru analiza urmelor de natură metalică sau a
altor probe-materie cristaline (soluri, pulberi, toxice, urme suplimentare ale împuşcăturii
etc.).
fluorescină, substanţă chimică pulverulentă, roşie-galbenă, prezentând fluorescenţă

verde în radiaţii ultraviolete. Se întrebuinţează ca etalon de fluorescenţă în fluorimetrie
şi intră în compoziţia unor creioane fluorescente.
fluorimetrie (în expertiza criminalistică ), metodă fizico-chimică de analiză, bazată pe

fluorescenţa substanţelor. Se pot face identificări după lungimea de undă a radiaţiei
emise şi determinări cantitative prin măsurarea intensităţii radiaţiei, care se compară cu
cea a substanţei etalon. Aparatul folosit este fluorimetrul.
folie adezivă, foaie din material plastic tratată pe o singură faţă cu un produs lipicios şi
acoperită cu o foaie subţire transparentă din material plastic. F. poate fi transparentă,
albă sau neagră şi se foloseşte pentru ridicarea directă a urmelor papilare relevate cu
prafuri, a oricăror urme create prin stratificare cu substanţe pulverulente, precum şi
pentru ridicarea urmelor materie sub formă de particule.
fonetică judiciară, v. fonocriminalistică.
fonocriminalistică
procedee şi tehnici, de
domeniu al ştiinţei
cercetare criminalistice
ştiinţifică care cuprinde
ce au ca obiect mai sunetelor
examinarea multe metode,
sau a
zgomotelor emise de fiinţe sau de obiecte în scopul identificării criminalistice şi al
stabilirii falsurilor.
fonograma în litigiu, banda de magnetofon care poartă reprezentarea sonoră a unor

sunete sau zgomote care au legătură cu comiterea unei fapte penale sau civile.
fonoscopie, v. fonocriminalistică.
forma scrisului, caracteristică grafică referitoare la structura generală a scrisului şi care
se apreciază în funcţie de configuraţia literelor, de tipul mişcărilor şi de gradul de
complicare a acestora. 1. După configuraţia literelor se disting: scrisul cursiv, executat
după modelul caligrafic şi scrisul executat cu caracter tipografic. 2. Analizând scrisurile
după tipul mişcărilor, acestea se împart în: arcadate, la care predomină forma bastonată
a semnelor grafice; ghirlandate, la care trăsăturile de jos şi cele de legătură dintre litere
sunt concave şi înlănţuite sub formă de ghirlandă; unghiulare, la care predomină
trăsăturile colţuroase; ronde, al căror specific constă în forma, de obicei, circulară şi
ovalică a semnelor grafice ori a elementelor acestora. 3. După gradul de complicare,
scrisurile se împart în simple, simplificate şi complicate, în raport cu prezenţa tuturor
elementelor ce alcătuiesc semnele grafice, precum şi a unor elemente însoţitoare care,
de cele mai multe ori, nu au rol funcţional, de exemplu, la scrisurile ornate. Scrisul
simplificat se întâlneşte, de regulă, la persoane cu deprinderi grafice bine consolidate,

fiindu-le proprii automatismul mişcărilor, viteza mare de execuţie, o perfectă

coordonare a mişcărilor. Uneori, asemenea scrisuri sunt greu descifrabile.
formarea declaraţiilor, proces de cunoaştere a lumii înconjurătoare, deosebit de

complex, rezultat al activităţii celor două sisteme: senzorial şi raţional. Este acceptat că
în procesul de f. se includ trei etape: perceperea, memorarea şi reproducerea (redarea).
După. Emilio Mira y Lopez, acest proces ar cuprinde cinci etape: a) modul în care a fost
perceput evenimentul; b) modul în care a fost conservat; c) modul în care persoana este
capabilă să-l evoce; d) modul în care vrea să-1 exprime; e) modul în care poate să-1
exprime.
forme dinamice, semnalmente umane care se manifestă numai în mişcare, grupate şi

descrise după metoda „portretului vorbit“. F. sunt: mimica feţei, modul de a râde, de a
vorbi, timbrul vocii, particularităţi ale vorbirii, ticuri nervoase, mersul persoanei, ţinuta
în mers etc.
forme
metodastatice , semnalmente
„portretului vorbit“. F.alepotfizicului omului
fi constatate care se grupează
permanent, indiferentşi că
se individul
descriu după
este
în mişcare sau în repaus, că este viu sau decedat. Acestea sunt: înălţimea, corpolenţa,
vârsta, forma capului, a feţei, nasului, gurii, urechii, culoarea ochilor, părului ş.a.
formele capului, semnalmente exprimate prin descrierea liniilor de contur ale capului,
din faţă şi din profil. Privit din faţă, capul poate fi încadrat în una din următoarele
forme: pătrată, dreptunghiulară, ovală, rotundă, triunghiulară şi rombică. Ca
particularităţi pot fi menţionate asimetriile. Privit din profil, capul prezintă următoarele
forme de contur:
conturului pot fi: curotund, alungit,
occipital bombatţuguiat (foarte alungit) şi plat. Particularităţi ale
sau turtit.
formele feţei, v. formele capului privit din faţă.

formula dactiloscopică decadactilară, notarea după un anumit sistem de reguli a
simbolurilor care reprezintă tipul, subtipul şi varietatea tuturor desenelor papilare de la
cele zece degete ale mâinilor unui individ. F. cuprinde la rândul ei trei formule: primară,
secundară şi suplimentară. Sunt diferite sisteme de a alcătui o f . Cea folosită în România
este următoarea: a) f . primară se stabileşte prin scrierea simbolurilor care reprezintă
tipul sau subtipul desenului papilar de la fiecare din cele zece dactilograme. Simbolurile
stabilite pentru tipuri şi subtipuri sunt următoarele:
Tipul Subtipul Simbolul Simbolul

literal cifric
Arc arc simplu A 1
arc plin Ap 1'
Laţ dextrodeltic D 2
sinistrodeltic S 3
Cerc pentru toate B 4
subti urile
Combinat trideltic T 5
quatrodeltic Q 6

Amorf simian şi danteliform O 0

nedefinit (inclusiv cel X x
distrus prin cicatrici)
F.primară este reprezentată sub formă de fracţie, la numărător fiind înscrise simbolurile

pentru mâna dreaptă, iar la numitor cele pentru mâna stângă, după următoarele reguli:
primul se scrie simbolul exprimat în litere de la degetul arătător al fiecărei mâini, iar în
continuare simbolurile cifrice ale celorlalte degete în ordinea: mare, mijlociu, inelar,
mic. F. primară poate avea următorul aspect:
Mâna dreaptă T3225

Mâna stângă D2241
F.p. F.s. F.s.
F . primare îi corespunde clasificarea primară a fişelor dactiloscopice; b) f . secundară se
scrie în continuarea celei primare, în spaţiul special rezervat pe fişa dactiloscopică. F.
secundară are în vedere unele caracteristici de amănunt ale desenelor papilare care scriu
tot în simboluri pentru tipurile arc, laţ, cerc, după următoarele metode: a configuraţiei
desenului papilar (arc), a numărării crestelor (laţ) şi a crestei de direcţie (cerc).
Simbolurile se trec în continuarea formulei primare, în spaţiul special rezervat, în
aceeaşi ordine a degetelor şi a mâinilor. Formulei secundare îi corespunde
subclasificarea, respectiv subdivizarea grupurilor formate prin clasificarea primară, în
subgrupuri mai mici care să permită găsirea cu mai multe uşurinţă a unei fişe
dactiloscopice cartate; c) f . suplimentară codifică prin simboluri forma nucleului (laţ,
cerc) sau direcţia de înclinare şi dirijare a crestelor papilare (arc). F. suplimentară se
întocmeşte când cea secundară nu este suficientă pentru a subdiviza grupurile de fişe.
formula dactiloscopică monodactilară, notarea după un sistem de reguli a
simbolurilor care reprezintă tipul, subtipul şi varietatea tuturor desenelor papilare,
folosind un număr mai mare de indicatori. Pentru elaborarea f. se procedează astfel: a)
se scrie tipul dextro sau sinistrodeltic prin simbolul corespunzător acestora, D sau S; b)
se scrie apoi simbolul ce rezultă din configuraţia laţului nucleu al dactilogramei, care
este considerat laţul cel mai inferior cu tot ce cuprinde braţele sale: laţ simplu (nucleu
alb) = 0; laţ liniar = 1; laţ biliniar = b; laţ triliniar = t; laţ multiliniar = m; laţ cu inel sau
butonieră
laţ semn de= întrebare
i; laţ liniar= cu inelconcav
u; laţ sau butonieră = ib;
= v; laţuri laţ liniar=trifurcat
suprapuse s; laţuri =suprapuse
y; laţ rachetă = r;
liniare =
sl; laţuri comune = c; laţuri comune liniare = cl; laţuri duble = d; laţuri duble liniare =
dl; laţ neregulat = e. Pentru punerea formulei, lupa cu reticul cu cercuri concentrice se
aşează pe dactilogramă în aşa fel încât punctul gravat în centrul cercului celui mai mic
să se suprapună pe partea cea mai înaltă a laţului care constituie nucleul. Deci din vârful
laţului în f. se examinează tot ce se află între braţele laţului nucleului până la limita
celui de-al doilea cerc al reticulului şi se ia în considerare configuraţia numai până la
limită.
formula scrisului, v. codificarea scrisului.

formula dactilografică, formula de triere a maşinilor de scris care să permită
restrângerea cât mai mult a numărului acelora cu privire la care se vor aprofunda

investigaţiile de laborator în vederea identificării maşinii care a servit la dactilografierea

actului în litigiu. Este cunoscută astfel formula care ia în considerare mărimea „pasului“
mecanismului principal al maşinii, poziţia barei minusculei „t” faţă de trăsătura
verticală a literei (asimetria se notează cu „1“, iar simetria şi situaţiile îndoielnice cu
„2“), forma cifrelor (cele clasice se notează cu „a“, iar cele moderne şi variantele lor cu
„b“). Însumând cele trei elemente, se poate obţine relaţia 254/l.a., 260/2.b. etc.
Procedeul menţionat a fost completat cu elementul privind poziţia barei minusculei „f“,
ce poate fi, ca şi la „t“ asimetrică (se notează cu I) sau simetrică (se notează cu II)
254/l.b II, 260/2.a. I etc. Unii autori includ în calcul şi alte elemente, ca de exemplu,
formele cifrelor „3“ şi „4“, care prezintă variante, atât la tipul clasic cât şi la cel modern.
Astfel, cifra „3“ se notează cu 1 când are ambele părţi rotunjite, cu 2 când are partea
superioară dreaptă şi precedată de o linioară, cu 3 când are partea superioară dreaptă şi
simplă. Cifra „4“ se notează cu 1 când este închisă (triunghiulară), cu 2 când este
deschisă, cu 3 când este deschisă şi cu pinteni la bază. În privinţa a barei minusculei „t“
se propune notarea ei cu „a“ (poziţia asimetrică), „b“ (poziţie simetrică) şi „n“ (poziţie
nedefinită). În felul acesta formula ar putea avea expresia 260/2.3.a, 254/1.2.b etc.
Neconcordanţa unui acelora
o maşină din rândul singur simbol
la care al
se formulei adoptate
presupune este suficientăactul
că s-a dactilografiat pentru a exclude
în litigiu. Se
verifică, bineînţeles, eventualitatea vreunei reparaţii, a unei schimbări de litere sau cifre.
În ultimii ani s-au iniţiat şi metode automate de triere a maşinilor de scris, folosindu-se
tabele-sistem şi fişe perforate care conţin cele mai pregnante caracteristici generice ale
diferitelor mărci şi modele de maşini.
formularea concluziilor, una dintre etapele expertizei, având o pondere deosebită în

activitatea expertului. Concluzia acestuia constă în răspunsul la întrebările formulate de
organul
poate judiciar,
fi certă precum
(pozitivă sauşinegativă),
părerea ştiinţifică asupra
probabilă sau obiectului expertizei. Concluzia
de imposibilitate.
forţa probantă a expertizei criminalistice, valoarea probantă dată expertizei

criminalistice de corespondenţa concluziilor acesteia cu realitatea împrejurărilor în care
s-a săvârşit fapta şi cu privire la persoana care a săvârşit-o. Spre deosebire de alte
mijloace de probă, de exemplu, declaraţiile învinuitului sau ale părţii vătămate,
expertiza criminalistică este o cercetare realizată cu ajutorul celor mai elaborate metode
şi mijloace tehnico-ştiinţifice.
fotocopie, copie fotografică - pozitiv sau negativ - a unui document, text, fotografii,
fotograme sau folosită pentru ilustrare şi demonstraţie în cadrul raportului de expertiză
criminalistică ori de constatare tehnico-ştiinţifică.
fotografia judiciară 1. Complex de metode şi procedee generale de fotografiere

utilizate în procesul cercetărilor criminalistice de teren şi de laborator prin adaptarea la
cerinţele cercetării a metodelor şi a procedeelor aplicate în fotografia clasică. F. se
clasifică în două mari categorii: a) fotografia operativă (de teren); b) fotografia de
examinare (de laborator). Fiecare dintre aceste două categorii se subîmpart, la rândul
lor, în mai multe genuri care au metode şi tehnici specifice. 2. Imagine pozitivă a
locului faptei, a unei urme, obiect purtător de urme, corp delict sau a altor elemente de
fapt ce prezintă interes judiciar. Pentru realizarea f. se folosesc aparate de fotografiat
care îndeplinesc următoarele caracteristici: a) obiective interschimbabile; b) vizare prin

sistem reflex; c) posibilităţi de prelungire a camerei obscure (burduf, tuburi sau inele
prelungitoare); d) schimbarea distanţei focale a obiectivului cu ajutorul lentilelor
adiţionale etc.
fotografia judiciară de examinare, (fotografia de laborator), categorie a fotografiei

judiciare prin care se realizează descoperirea şi evidenţierea în laborator a unor urme ale
infracţiunii, precum şi fixarea etapelor intermediare ale examinărilor efectuate. F. are
următoarele genuri: a) fotografia de ilustrare, procedeu fotografic care are ca obiect
fixarea imaginii iniţiale, de ansamblu şi de detaliu a urmei sau obiectului examinat, mai
înainte de a se fi aplicat asupra acestora vreo metodă de cercetare criminalistică de
laborator; b) fotografie de comparare, procedeu fotografic folosit în procesul cercetării
criminalistice comparative pentru confruntarea şi suprapunerea imaginilor, cât şi pentru
stabilirea continuităţii liniare; c) fotografia de contrast, care, prin folosirea tehnicilor
specifice de creştere a contrastului imaginii fotografice a urmelor sau obiectelor
purtătoare de urme ale infracţiunii, permite punerea în evidenţă a caracteristicilor
identificatoare. Principalele tehnici utilizate sunt: folosirea de materiale fotosensibile cu
coeficient de contrast
contrast; aplicarea foarte ridicat;
efectului prelucrarea
Schwarzschild; materialuluiimaginii;
contratiparea fotosensibil în revelatori
întărirea chimicădea
imaginii iniţiale şi întărirea imaginii prin procedeul ozobromării; d) fotografia de
umbre, procedeu fotografic care se realizează prin aplicarea tehnicii de iluminare
incidentă prin care se pun în evidenţă diferenţele de nivel ale reliefului urmelor create,
de regulă, la suprafaţa obiectelor purtătoare de urme; e) fotografia de reflexe, se
realizează pe baza aplicării principiului reflexiei diferenţiate a unui fascicul luminos ce
cade pe suprafaţa unui obiect purtător de urme cu zone eterogene de reflectare-
strălucire; f) fotografia separatoare de culori, procedeu fotografic care foloseşte tehnici
speciale
culoarea pentru evidenţierea
fondului obiectuluiînpurtător,
imagineaprin
fotografică a urmelor
utilizarea care nu ase unor
cu precădere disting de
filtre
separatoare de culori sau dispozitive optice de dispersie a luminii incidente; g)
fotografia în radiaţii ultraviolete, procedeu fotografic de fixare a imaginilor în lumină
invizibilă expusă în limitele de la 400 mµ până la 10 mµ; h) fotografia în radiaţii
infraroşii, procedeu fotografic de fixare a imaginilor în lumină invizibilă cuprinsă între
760 mµ şi 35 000 mµ; i) röentgenografia, procedeu fotografic special de fixare a
imaginilor cu ajutorul radiaţiilor Röentgen care cuprinde o zonă din imediata vecinătate
a radiaţiilor ultraviolete, respectiv între 10 mµ şi 0,005 mµ; j) gamagrafia, procedeu
fotografic special de fixare a imaginilor sub acţiunea razelor gamma cu energie a
cuantei de radiaţii de 0,08-1,5 milioane electroni-volţi, deci cu o putere mult superioară
razelor Röentgen; k) fotografia holografică, procedeu de fotografiere integrală a
obiectelor, fixând imaginea acestora în trei dimensiuni, aşa cum sunt percepute de om în
natură.
fotografia de mărime naturală, fotografie judiciară în care imaginea subiectului se

obţine în raportul de 1:1, faţă de realitate. F. se foloseşte la fotografierea urmelor
digitale, de încălţăminte, în procesul expertizei antropometrice şi în orice alte examinări
criminalistice care impun ca fotografiile să fie executate la scară 1:1.
fotografia metrică, fotografie judiciară de teren sau de examinare care conţine în

planul principal al imaginii subiectului un instrument metric. F. permite efectuarea de
măsurători pe fotografie. F. poate fi: a) bidimensională, care permite măsurarea

lungimii şi lăţimii obiectelor; b) tridimensională, care permite calcularea lungimii,

lăţimii şi înălţimii obiectului fotografiat fie pe baza etalonului fotografiat împreună cu
obiectul şi aplicarea coeficientului de reducţie, fie prin calcularea dimensiunilor după
legile perspectivei geometrice a proiectării polare.
fotografia judiciară a locului săvârşirii faptei, categorie a fotografiei judiciare în

cadrul cercetării la faţa locului, folosită pentru fixarea locului săvârşirii infracţiunii, a
urmelor, a obiectelor purtătoare de urme, a celorlalte mijloace materiale de probă,
efectuarea de măsurători fotografice, a realizării anumitor activităţi de urmărire penală
şi fotografia de semnalmente. F. cuprinde următoarele genuri de fotografie: a)
fotografia de orientare realizată în cadrul fazei statice a cercetării la faţa locului, prin
care se fixează imaginea de ansamblu a locului săvârşirii infracţiunii în contextul
împrejurimilor şi al raportului de poziţionare faţă de acestea; b) fotografia schiţă ,
efectuată în cadrul fazei statice a cercetării locului faptei contribuind la fixarea în
totalitate sau în parte a câmpului infracţional şi poate fi: panoramică , realizată prin
tehnica liniară (deplasarea aparatului fotografic, într-un plan paralel cu planul frontal al
locului
obiectivsăvârşirii arc de 140°,şi180°
rotativ îninfracţiunii) circulară (folosind
sau 360°); aparatul
unitară, care fotografic panoramic
cuprinde locul faptei cu
în
întregul lui; pe sectoare, care cuprinde o porţiune din faţa locului; încrucişată, efectuată
din puncte diametral opuse, pentru a fixa toate zonele câmpului infracţional; c)
fotografia obiectelor principale, realizată în cadrul fazei statice a cercetării la faţa
locului, prin care se fixează imaginea obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii, a
obiectelor folosite la săvârşirea infracţiunii, precum şi a obiectelor produs al
infracţiunii; d) fotografia cadavrelor, procedeu special de fotografiere a cadavrului ca
obiect principal, efectuată în plan vertical, dintr-un punct situat deasupra, la jumătatea
cadavrului,
spânzuraţilorşi se
în plan lateral
execută aşaîncrucişat.
cum au Fotografierea cadavrelor
fost descoperite, în poziţie
a înecaţilor şezând
plutind sauşiîna
submersie, şi imediat după scoaterea din apă a cadavrelor dezmembrate se execută prin
fotografierea separată a fiecărui segment şi a tuturor segmentelor asamblate. În faza
dinamică a cercetării se procedează la efectuarea fotografiilor de detaliu; e) fotografia
urmelor va fixa, în principal, imaginea urmei cu toate caracteristicile sale identificatoare
şi în subsidiar zonele învecinate ale obiectului purtător de urmă; f) fotografia de detaliu
se realizează în cadrul fazei dinamice a cercetării la faţa locului şi prin ea se fixează
imaginea izolată a urmei, a obiectului purtător de urmă, a obiectelor folosite la
săvârşirea infracţiunii, a obiectelor produs al infracţiunii, precum şi a caracteristicilor
identificatoare ale acestora (serii, inscripţii, rupturi, detaşări, frecări, caracteristici de
formă etc.); g) fotografia semnalmentelor constă în fixarea trăsăturilor exterioare ale
persoanelor sau ale cadavrelor în scopul identificării criminalistice.
fotogrammetria, măsurarea formei şi a poziţiei unui obiect sau a unui fenomen în

spaţiu şi în timp pe baza imaginilor fotografice stereo, care se realizează cu ajutorul
camerelor fotografice speciale ce au distanţa între cele două obiective de 40 sau de 120
cm. După developare, cele două clişee se introduc în restitutor şi se realizează schiţa
subiectelor aflate la faţa locului, la scară bine determinată.
fotometrie, ansamblu de metode de măsurare a intensităţii luminoase aplicate în

analizele spectroscopice, precum şi pentru stabilirea condiţiilor de iluminare optimă în

realizarea anumitor procese. Aparatele folosite în fotometrie se numesc fotometre şi

funcţionează pe baza raportului între intensitatea radiaţiei emergente şi celei imergente.
fotomicroscopie, înregistrare fotografică a preparatelor microscopice. F. se utilizează

pentru ilustrare şi demonstraţie în cadrul expertizei sau al constatării tehnico-ştiinţifice.
fotorobot, metodă care permite constituirea portretului ipotetic al unei persoane după
semnalmentele furnizate de martori şi de victimă. Metoda constă dintr-o colecţie de
semnalmente desenate pe care martorul sau victima le alege, după care sunt asamblate,
executându-se portretul. Colecţia de semnalmente poate fi alcătuită şi din fotografii de
portret reale conţinând toate semnalmentele posibile.
fragment papilar, denumire generică, prescurtată, a oricărei urme care reproduce o

parte dintr-un desen papilar.
frecvenţă (în expertiza criminalistică), calitate care exprimă valoarea unei caracteristici

identificatoare. F. se caracteristici
apariţie a diverselor măsoară în procente. S-au făcut
de identificare statistici referitoare
ale scrisului, la frecvenţa
ale amprentelor de
papilare,
ale spermatozoizilor, ale anvelopelor auto etc. Cu cât frecvenţa este mai mică, cu atât
valoarea de identificare a unei caracteristici este mai mare. Într-o expertiză
criminalistică, concluzia afirmativă ori negativă este cu atât mai aproape de certitudine
cu cât în raţionament se folosesc caracteristici de frecvenţă foarte mică. Se redă mai jos,
spre exemplificare, frecvenţa unor caracteristici de identificare individuală în
dactiloscopie: capăt de creastă papilară 54,1%; bifurcaţie 15,2%; creastă aderentă 3,4%;
inel 0,5%; anastomoză 0,5%; reîntoarcere 0,02% etc.
frotiu (în expertiza criminalistică), picătură de sânge sau alt lichid biologic, întinsă pe o

lamă de sticlă într-un strat omogen şi uniform, în vederea colorării şi examinării
microscopice. Se foloseşte în expertiza biocriminalistică, la examinarea lichidului
seminal.
fruntea, parte constitutivă a feţei umane. Unul dintre elementele „portretului vorbit“. F.
este mărginită la partea superioară de linia de inserţie a părului, iar la cea inferioară de
baza arcadelor. După metoda „portretului vorbit“ se descriu următoarele caracteristici
ale frunţii, din faţă şi din profil: înălţimea, lăţimea, înclinarea şi particularităţi. Înălţimea
poate fi: mare, mijlocie, mică şi este apreciată împărţindu-se faţa în trei regiuni: a
frunţii, a nasului şi a bărbiei. În raport de dimensiunea celorlalte două regiuni se
stabileşte valoarea înălţimii. Lăţimea poate fi mare, mijlocie, mică; lăţimea se apreciază
în raport cu oasele zigomatice (pomeţii obrazului). Înclinarea frunţii este: oblică,
verticală şi bombată (proeminentă); aprecierea se face în raport cu planul vertical.
Particularităţile frunţii pot fi proeminenţa boselor, a arcadelor, frunte concavă, frunte
convexă şi combinaţii între aceste particularităţi (frunte convexă cu arcade proeminente,
frunte concavă cu arcade proeminente etc.).
fuga de la locul faptei, părăsirea locului infracţiunii în scopul sustragerii de la

activitatea de identificare sau de stabilire a situaţiei de fapt. Un astfel de exemplu îl
oferă fapta conducătorului auto care a provocat sau a participat la producerea unui
accident şi care se îndepărtează de la locul unde s-a produs fapta.

fundamentul ştiinţific al expertizei, caracterul ştiinţific al metodelor şi mijloacelor

tehnico-ştiinţifice pe care expertiza le foloseşte în examinarea mijloacelor materiale de
probă. Metodele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite în expertiză sunt elaborate de
ştiinţa criminalistică, fie provin din cadrul altor domenii ale ştiinţei şi adaptate scopului
şi sarcinilor criminalisticii. În ultimul timp, pe lângă metodele şi aparatura tradiţională,
se folosesc cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, cum sunt spectrofotometria de
masă, difracţia în raze „X“, microscopul electronic, laserul etc.
gamadefectoscop (în expertiza criminalistică), dispozitiv de realizare a gamagrafiilor

compus din: a) dispozitiv de comandă; b) containerul sursei; c) dispozitiv de iradiere; d)
tuburi flexibile. G. se foloseşte în criminalistică pentru radiografierea obiectelor
metalice, cu precădere a armelor de foc şi a unor mecanisme.
gazcromatografie prin piroliză (în expertiza criminalistică), procedeu care, folosind
tehnica descompunerii pe un filament încălzit sau într-un sistem încălzit prin inducţie
electromagnetică de înaltă frecvenţă, permite examinarea în scopul identificării
criminalistice a materialelor plastice curente, a vopselurilor (lacurilor), a fibrelor textile
artificiale şi a cauciucurilor.
gazcromatogramă (în expertiza criminalistică), reprezentarea grafică a separării

componenţilor unui amestec analizat prin cromatografie în fază gazoasă. G. cuprinde
linia de bază căreia îi corespunde trecerea gazului purtător prin detectorul aparatului şi
vârfurile cromatografice care indică trecerea prin detector a fiecărui component separat.
Pe linia de bază se marchează şi momentul introducerii probei în aparat. G. se foloseşte
pentru demonstrarea concluziilor în cadrul raportului de expertiză criminalistică.
gest grafic, trăsătură reflexă executată printr-o mişcare spontană care premerge,
însoţeşte sau urmează după o literă, o cifră ori o combinaţie a acestora. G. are forme şi
poziţii dintre cele mai variate, fiind de regulă foarte valoros în individualizarea scrisului
unei persoane.
gheara extractoare, v. eliminarea tubului de cartuş.
ghinturi, canale în formă de spirală tăiate în peretele interior al ţevii armei de foc, care
au ca scop să imprime glonţului o mişcare de rotaţie în jurul axei sale (peste 3500 rot/s),
pentru a-i păstra stabilitatea în timpul zborului, ceea ce contribuie la mărirea distanţei de
tragere, a forţei de penetrare a glonţului şi la precizia de lovire a ţintei. Canalele sunt de
regulă dreptunghiulare, dar pot fi şi trapezoidale. Partea lor adâncă se numeşte fundul
ghinturilor, cea proeminentă
ghinturilor (primul, câmpul
care imprimă ghinturilor,
glonţului mişcareaiargiratorie
marginile se numesc
se numeşte flancurile
flanc de atac,
iar cel opus lui, flanc liber). Adâncimea ghintului variază între 0,4 mm şi 0,16 mm.
Lăţimea este în funcţie de numărul ghinturilor (4-6 de obicei) şi de calibrul armei.
Înclinarea - spre dreapta ori spre stânga - este de cca. 6°. Distanţa, pe axa canalului

ţevii, pe parcursul căreia ghinturile fac o rotire completă, se numeşte pasul ghinturilor,
care este în funcţie de unghiul lor de înclinare.
glonţ, parte componentă a cartuşului. La armele cu ghinturi, g. poate fi cămăşuit,

semicămăşuit sau plin. G. cămăşuit se compune dintr-un miez, de obicei de plumb, şi
un înveliş mono sau bimetalic, având menirea de protecţie contra coroziunii şi de
reducere a gradului de frecare a glonţului pe ţeavă. G. semicămăşuit are numai vârful
necămăşuit. G. plin, fără înveliş, se confecţionează din plumb şi se foloseşte, de regulă,
pentru armele de calibru redus şi cele de vânătoare. G. se compune din vârf sau parte
ogivală, corpul cilindric de conducere şi partea posterioară, care are forma unui trunchi
de con. G. pentru armele de vânătoare - denumite Breneke - se confecţionează din
plumb şi pot fi cilindrice , cu corp greu şi coadă uşoară, de tip turbină şi de tip combinat.
G. folosit la armele cu ghinturi devine în timpul tragerii obiect primar, care primeşte şi
poartă urmele trasate pe corpul său de către plinurile ţevii. Aceste urme sunt, de regulă,
sub formă de striaţii şi prin comparare permit identificarea armei cu care s-a comis
infracţiunea.
grad alcoolmetric, valoare care indică cantitatea de alcool existentă în 100 ml băutură
alcoolică. Corespunde numărului de volume de alcool existent în 100 ml de băutură.
grafologie, domeniu de studiu ce are ca preocupare determinarea caracterului unei

persoane după scris. Încă din sec. XVII, italianul C. Baldi a încercat să facă legătura
între diferite caracteristici ale scrisului (forma, înălţimea, lăţimea şi înclinaţia literelor,
acurateţea, presiunea scrisului etc.) şi anumite trăsături ale caracterului omului.
Întemeietorul g. este considerat J. Michon (1806- 1881). G. a căpătat o largă răspândire
în
(J. prima jumătate a Klages
Crépieux-Jamin, acestui ş.a.).
secol,Diversele
având reprezentanţi, îndeosebi
şcoli grafologice în în
susţin, Franţa şi Germania
esenţă, că scrisul
ar fi o exprimare universală a tuturor însuşirilor şi stărilor psihice ale omului. Pe baza
scrisului - susţin grafologii - se pot stabili particularităţile intelectului, sentimentelor şi
ale voinţei, vârsta, profesia şi chiar predispoziţii spre infracţiune (Lombroso, Weiser).
Interpretarea caracteristicilor scrisului se bazează în principal pe intuiţie, grafologul
având capacitatea de „a simţi starea sufletească a scriptorului“. Deşi datează de multă
vreme, g. nu a fost recunoscută ca ştiinţă. Rezultatele investigaţiilor intuitive întreprinse
de grafologi sunt mai mult decât discutabile, după cum demonstrează numeroase
exemple de verificare experimentală a diagnozelor g. Mulţi autori consideră g. o
pseudoştiinţă, o „artă“ de a ghici. Combaterea g. de pe poziţia negării faptului că scrisul
este condiţionat de particularităţile psihologice ale omului nu poate fi însă acceptată.
Este dovedit ştiinţific că scrisul fiecărei persoane este individual, că el „prezintă un
grafic al personalităţii fiziologice şi psihologice“ (C.I. Parhon), constituind o amprentă a
voluţiunilor şi a reflexelor noastre, precum şi a deprinderilor musculare şi nervoase.
Teza cu privire la individualitatea scrisului constituie, dealtfel, principalul temei al
identificării persoanei prin expertiză criminalistică. Mulţi confundă această activitate,
bazată pe date ştiinţifice şi menită să constituie prin rezultatul ei un mijloc de probă în
justiţie, cu grafologia, folosind adesea termenul de „expertiză grafologică“ care este
impropriu. Încercările de a introduce g. în sfera probaţiunii judiciare au fost categoric
respinse de doctrină şi jurisprudenţă, care recunosc în schimb rolul important al
expertizei criminalistice în identificarea persoanei după scris. Fiind un domeniu de
cercetare a scrisului, g. a elaborat numeroase studii şi clasificări ale acestuia, care sunt

utile şi pentru ştiinţa criminalisticii. E. Locard considera g. ca pe o excelentă şcoală

pentru un expert criminalist. Într-o serie de ţări se remarcă în ultimii ani o reconsiderare
a g. Se cunosc utilizări ale g. ca auxiliare în cercetările medicale, îndeosebi în cele
psihiatrice, şi serveşte, de asemenea, la întocmirea de „portrete grafologice“.
grafometrie, metodă folosită pentru cercetarea scrisului în vederea identificării

autorului, care constă în esenţă în măsurarea raporturilor dimensionale ale semnelor
(literelor, cifrelor etc.) şi transpunerea rezultatelor obţinute în grafice comparabile.
grafoscopie judiciară, domeniu al ştiinţei criminalistice care studiază legităţile
scrisului şi elaborează metodele examinării acestuia, în vederea identificării persoanei
prin expertiză. G. se ocupă totodată cu cercetarea limbajului scris în scopul folosirii
particularităţilor acestuia la stabilirea autorului unui text. Din sfera de preocupări a g.
fac parte, de asemenea, modalităţile de prezentare a cercetărilor în cadrul: expertizei
scrisului, principiile aprecierii concluziilor expertului criminalist de către organul
judiciar, precum şi măsurile de prevenire a falsului în acte. În fundamentarea sa, g.
foloseşte
lingvistica.datele altor
Acestea ştiinţe,
servesc pe primul formării
la cunoaşterea plan situându-se fiziologia,
şi manifestării psihologia,
deprinderilor de
scriere, care constituie temeiul tezei cu privire la individualitatea, stabilitatea şi
variabilitatea scrisului, teză ce reprezintă în acelaşi timp premiza ştiinţifică a
determinării autorului unui grafism.
gramă, v. semn grafic.

grup de creste papilare, urmă fragmentară a unui desen papilar căreia, datorită
numărului redus de linii papilare, nu i se pot stabili dactilograma şi regiunea de
provenienţă.
grupe sanguine (în expertiza criminalistică), sistem de clasificare a persoanelor după

tipurile de sânge uman, în funcţie de tipul şi prezenţa unor aglutinogene (A, B, M, N,
Rh etc.) existente pe membrană eritrocitelor şi a aglutininelor (alfa, beta etc.) existente
în plasma sanguină. Cel mai important sistem este A, B, O, care cuprinde 4 grupe
sanguine : O (I)-eritrocite fără aglutinogen, plasmă cu aglutinine alfa şi beta; A (II)-
eritrocite cu aglutinogen A, plasmă cu aglutinină beta; B (III)-eritrocite cu aglutinogen
B, plasmă cu aglutinine alfa; AB (IV) -eritrocitele cu aglutinogen A şi B, plasmă lipsită
de aglutinine alfa sau beta. În cazul grupei O se găseşte pe eritrocit un antigen comun
(antigen H) evidenţiabil cu seruri speciale sau cu fitoaglutinine. Legat de sistemul A, B,
O, se stabileşte şi caracterul de secretor sau nesecretor al individului. Prin caracter
secretor se înţelege proprietatea indivizilor (80% din populaţie) de a poseda în serul
sanguin limfă tisulară, salivă, spermă, alte lichide biologice, aglutinogenul
corespunzător grupei sanguine proprii (A, B sau AB). Stabilirea grupei sanguine se face
cu ajutorul serurilor de testare cunoscute (din grupele A, B , O) care se pun în contact cu
eritrocite neidentificate (metoda Beth-Vincent) sau a eritrocitelor test A şi B, în contact
cu picături de ser sanguin necunoscut (metoda Simonin). Rezultatele se interpretează în
funcţie de aglutinările care se formează (notate cu +) după tabelul:
Grupă Aglutinin Seruri de testare Eritrocite test
sanguină alfa sau (cunoscute) (cunoscut)

Aglutinoge beta în Ser O Ser A Ser B

n pe serul alfa+ aglut. aglut. A B
eritrocit sanguin beta beta alfa
alfa şi
O (I) nu are – – – + +
beta
A (II) A – beta + – + – +
B (III) B alfa – + + – + –
AB (IV) A şi B nu are + + + – –
În criminalistică grupa sanguină constituie o caracteristică de grup pe baza căreia se
poate forma un cerc de bănuiţi din care se poate identifica persoana de la care provine
urma de sânge sau de lichid biologic dacă individul este secretor. Unele modificări ale
morfofiziologiei normale a sângelui sau a elementelor componente stabilite prin
hematologie constituie caracteristici individuale pe baza cărora se poate identifica
persoana de la care a provenit o urmă de sânge.
halucinaţie, perceperea unor obiecte sau fenomene fără ca acestea să stimuleze direct
organele de simţ. Poate interveni în procesul formării declaraţiilor martorilor,
învinuitului sau inculpatului, părţii vătămate etc., determinând erori care pot influenţa
veridicitatea declaraţiilor.
haşiş (urmă de h.), concentrat de tetrahidrocanabinol şi răşini, obţinut prin mărunţirea

şi extracţia părţilor florale, a frunzelor tinere şi a capetelor ramurilor plantei Cannabis.
H. poate fi identificat în procesul expertizei criminalistice atât prin metode fizico-
chimice folosite în chimia judiciară, cât şi cu reactivul Dunquènois (coloraţie violet).
heroină (urmă de h.) substanţă chimică, albă cu nuanţe gri-roz, cu acţiune narcotică
foarte intensă. Se obţine prin tratarea morfinei cu acid acetic. H. poate fi identificată în
procesul expertizei criminalistice cu reactivul Marquis (coloraţie violet-roşcat care la
cald virează în albastru) sau prin alte procedee fizico-chimice folosite în chimia
judiciară.
hârtie, suportul obişnuit al scrisului. Reprezintă o compoziţie fibroasă (din foioase,
conifere, bumbac, in, cânepă, paie, stuf etc.) care mai conţine materiale de încleiere
(amidon, colofoniu, gelatină caseină), folosite pentru micşorarea capacităţii naturale de
absorbţie a fibrelor şi pentru fixarea celorlalţi constituenţi ai hârtiei, precum şi materiale
de umplutură (caolin, talc, compuşi de bariu, sulfat de calciu, oxid de zinc) pentru a-i da
consistenţă, densitate, rezistenţă, netezime, elasticitate şi alte proprietăţi necesare, în
funcţie de destinaţia fiecărui tip de hârtie. Cunoaşterea compoziţiei şi calităţilor hârtiei
contribuie
scriere, la la elucidarea
alcătuirea unor
unui actaspecte
fals dinreferitoare
două saulamai
interacţiunea ei cu materialele
multe fragmente de hârtie, de
la
reconstituirea actelor deteriorate, precum şi la determinarea tipului de hârtie pe care este
întocmit un înscris, a provenienţei acesteia sau a grupei de hârtii din care face parte.
Metodele de analiză se referă la însuşirile fizico-chimice, natura compoziţiei fibroase,

precum şi aceea a materialelor de umplutură şi de încleiere. Testele fizice privesc

culoarea şi gradul de alb, nuanţa luminiscenţei produse sub acţiunea radiaţiilor
ultraviolete, modul de finisare a suprafeţei. gradul de opacitate, grosimea hârtiei,
greutatea pe dm2, capacitatea de absorbţie, elasticitatea, rezistenţa la îndoituri şi rupturi,
rezistenţa la temperaturi înalte, conductibilitatea electrică. Genul fibrelor de hârtie se
determină prin examinarea microscopică a structurii acestora (a particularităţilor
morfologice) şi prin stabilirea reacţiilor de culoare pe care le produc sub acţiunea unor
solvenţi (soluţiile de iod-iodură de potasiu, acid sulfuric şi de clor-zinc-iod). Materialele
folosite la încleiere se examinează tot prin reacţii chimice, inclusiv gradul de încleiere,
precum şi dacă acestea sunt în masa hârtiei sau la suprafaţă. Natura materialelor de
umplutură se determină prin examinarea reziduului ce se obţine în urma dizolvării la
cald a hârtiei în acid azotic. Analizele fizico-chimice menţionate sunt de natură să
releve dacă două probe de hârtie prezintă sau nu asemănări. O metodă foarte eficientă
este analiza nedistructivă prin activare fotonucleară - recomandată în literatura de
specialitate - utilizându-se radiaţii gamma de înalta energie într-un accelerator de
electroni liniari.
hârtie copiativă, termen generic dat hârtiilor acoperite cu indigo, grafit (plombagină)
sau cu un alt material, care servesc la multiplicarea textelor scrise de mână sau
dactilografiate. Majoritatea hârtiilor au stratul pigmentat compus dintr-un colorant
organic amestecat cu ceară (parafină, cerezină, ceară montană) şi o substanţă grasă (ulei
mineral, oleină, lanolină). Trăsăturile realizate cu hârtie copiativă au un aspect mat,
difuz, uneori margini franjurate şi, de regulă, nu conţin urmele dinamice ale vârfului
instrumentului scriptural pe primul exemplar al actului. Din cauza uzurii hârtiei
copiative, a unor defecţiuni ale acesteia ori a aşezării incorecte, precum şi din cauza
mişcării înunele
prezinte momentul scrierii, este
imperfecţiuni, posibil
ca de ca trăsăturile
exemplu: obţinute
întreruperi, prin intermediul
tremurături, ei săa
inconstanţă
grafismului, care se pot confunda cu indiciile specifice unui grafism contrafăcut (prin
copiere). Aceleaşi trăsături se pot confunda cu cele executate cu creioane colorate.
Distincţia dintre ele se impune îndeosebi când se cere să se stabilească dacă în act s-au
operat modificări prin adăugirea de text. Examinarea microscopică constituie o metodă
eficientă de diferenţiere a celor două materiale. Trăsăturile de creion vor prezenta un
anume luciu, iar particulele masei sale vor fi orientate pe direcţia scrisului,
înregistrându-se uneori şi striaţii produse de constituenţii mai duri (de argilă, de
exemplu). Trăsăturile executate prin intermediul hârtiei copiative apar în imaginea
microscopică fără strălucire şi cu particulele neorientate în vreo direcţie; în plus,
marginile lor nu sunt bine conturate, iar colorantul este repartizat de obicei uniform,
reprezentând variaţii ca la trăsăturile de creion. Există şi metode chimice de diferenţiere
a celor două tipuri de materiale, în special în ceea ce priveşte comportarea lor faţă de
diverşi reactivi (soluţia de permanganat de potasiu, soluţie formată din alcool etilic,
acetonă şi tetraclorură de carbon, amestec de acizi graşi nesaturaţi al căror component
de bază este oleina, capacitatea silicaţilor ce intră în mina creioanelor colorate de a
absorbi coloranţii organici din soluţii, gradul de absorbţie a iodului).
holografie, derivă de la cuvintele greceşti holos, care înseamnă întreg, şi grafein, care
înseamnă scriere. Denumirea a fost folosită pentru prima dată în anul 1948de către
Dennis Gabor, care în 1971 a primit Premiul Nobel pentru „Tehnica holografiei”. H.
reprezintă o metodă de obţinere a imaginilor fotografice în relief fără a folosi obiectiv

fotografic. Pe placa fotografică se înregistrează cele două mărimi caracteristice ale

undelor luminoase: amplitudinea şi faza. În prezent se fac cercetări pentru folosirea h. în
obiectivizarea identificării persoanei după scrisul de mână, a maşinii de scris, punerea în
evidenţă a scrisului radiat, îmbunătăţirea calităţii urmelor papilare şi, în ultimă instanţă,
stocarea şi regăsirea rapidă în scopul identificării urmelor digitopalmare. H. poate fi
realizată în alb-negru şi color. Pentru realizarea h. se folosesc plăci fotografice speciale.
hologramă, placă fotografică developată pe care s-a înregistrat interferenţa dintre două

fascicule luminoase coerente, respectiv cel difuzat de obiectul holografiat şi cel de
referinţă, care iluminează direct placa fotografică, ambele provenite de la aceeaşi sursă
laser.
identificarea armei de foc, stabilirea armei cu care s-a tras. Se realizează cu ajutorul
urmelor rămase pe glonţ sau pe tubul de cartuş ridicate de la locul faptei. Caracteristicile
individuale ale părţilor armei care lasă urme pe cartuş se formează în procesul de
fabricaţie datorită faptului că fiecare piesă se prelucrează separat, precum şi în procesul
ei de exploatare, datorită tragerilor repetate şi coroziunii metalului, deteriorărilor
întâmplătoare ivite cu ocazia curăţirii şi manevrării armei, reparării şi înlocuirii pieselor,
depunerii unor corpuri străine (praf, nisip, particule detaşate de pe cartuş, strunjiri
metalice etc.). Factorii menţionaţi particularizează macro şi microrelieful interiorului
ţevii armei şi al celorlalte piese care vin în contact cu cartuşul, creând urme a căror
valoare de identificare se apreciază în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărui caz
cercetat. Majoritatea urmelor sunt de natură dinamică, apărând pe glonţ şi pe tub sub
formă de striaţii (zgârieturi longitudinale şi paralele). Unele dintre ele sunt urme statice
ca, de exemplu, cele create de pereţii camerei cartuşului şi de capul frontal al
închizătorului. Etapele i. sunt: examinarea prealabilă a glonţului sau a tubului de cartuş
în litigiu şi a armei bănuite, efectuarea de trageri experimentale cu muniţie adecvată,
analiza detaliată a glonţului sau a tubului ridicat de la locul faptei şi a celor trase
experimental, examenul comparativ, aprecierea caracteristicilor constatate şi formularea
concluziei. Examenul comparativ constituie principala activitate în cadrul operaţiei de
identificare.
ridicate de la1. Compararea
locul faptei are loc între
şi cele traseurmele de pe glonţul
experimental sau de
cu arma în pe tubulSuprafaţa
cauză. de cartuş
glonţului se poate înregistra (desfăşura optic) prin fotografiere panoramică, precum şi
cu un aparat fotografic special (conversograf), la care mişcarea platanului care susţine
glonţul este sincronizată cu mişcarea dispozitivului care susţine pelicula fotografică.
Mai eficientă este însă examinarea proiectilelor la microscopul comparator, care oferă
posibilitatea observării concomitente, pe porţiuni, a urmelor şi fixării prin fotografiere a
elementelor comune, în principal a continuităţii liniare a striaţiilor. Se folosesc şi
procedeele de rulare a glonţului: a) în stratul gelatinos a unei pelicule fotografice sau
Röentgen. (acţiune(ceară,
materiale plastice mecanică şi termică,
plastilină, metalecând
moi,glonţul se încălzeşte
uşor fuzibile în pe
etc.); c) prealabil);
o hârtie b) în
albă,
după ce în prealabil glonţul a fost acoperit cu un strat de cerneală tipografică (aşa-zisa
metodă de cerneluire). Urmele de pe glonţ se mai pot fixa prin mulaje constituite din
pelicule metalice ori gelatinoase (transparente) depuse pe suprafaţa sa prin

galvanoplastie în primul caz şi prin simplă plonjare în soluţiile special preparate (de
colodiu, coloxilenă cu alcool, de celuloid cu acetonă etc.) în al doilea caz. Rezultate
bune se pot obţine, de asemenea, cu ajutorul unui profilograf, care înregistrează prin
palpare cu vârful unui ac foarte fin (de diamant) denivelările (striaţiile) de pe glonţ şi le
transpune în imagini grafice (diagrame) comparabile. Este cunoscută şi metoda
mecanică de tăiere şi de întindere în plan orizontal a cămăşii glonţului (prin topirea în
prealabil a miezului) la care se mai apelează doar foarte rar, ea fiind anevoioasă şi
deformând în parte striaţiile. 2. Urmele de pe tubul de cartuş sunt create de: a) fereastra
magaziei (încărcătorului); b) partea interioară a închizătorului în momentul preluării şi
introducerii cartuşului pe ţeavă; c) marginea culatei şi pereţii interiori ai detunătorului;
d) partea frontală a închizătorului; e) capul percutorului; f) gheara extractoare; g)
ejector; h) fereastra cutiei închizătorului. Mai semnificative dintre acestea sunt urmele
create pe partea frontală a închizătorului, pe rozetă şi pe capsă, de vârful percutorului pe
capsă şi de gheara extractoare pe gulerul de la partea inferioară a tubului de cartuş. Se
iau în consideraţie poziţia reciprocă a urmelor, configuraţia şi, în special microrelieful
lor. Ca metode, predomină cele optice şi fotografice, îndeosebi examinarea
microscopicăservind
juxtapunere, urmatăastfel
de fixarea imaginilor
ca procedeu pe şi
de lucru fotografii,
ca mijloccare apoi se acompară
de ilustrare prin
concluziei la
care ajunge expertul. Pentru o concluzie de identitate a armei cu care s-a tras, atât în
cazul glonţului, cât şi în cazul tubului de cartuş, caracteristicile comune constatate
trebuie să fie suficiente cantitativ şi mai ales calitativ şi să constituie un complex
irepetabil la o altă armă. Este necesar ca eventualele deosebiri ce apar să fie explicate.
La aprecierea deosebirilor se va ţine seama de eventualele modificări ale armei şi ale
glonţului sau ale tubului în intervalul de timp de la comiterea faptei şi până la
examinarea lor în laborator, precum şi de condiţiile diferite de tragere la locul faptei şi
cu ocazia efectuării expertizei.
identificarea criminalistică, stabilirea cu ajutorul urmelor a persoanelor sau a
obiectelor care se află în legătură cauzală cu fapta cercetată, în scopul obţinerii de probe
judiciare. I. a apărut şi s-a dezvoltat ca o parte de sine stătătoare a ştiinţei criminalistice,
fiind impusă de nevoile practicii de descoperire şi de cercetare a infracţiunii şi a
infractorului.
identificarea dactilografului, stabilirea persoanei care a dactilografiat un act ce face

obiectul procesului judiciar. I. se realizează pe baza a două categorii de caracteristici:
lexical-gramaticale şi dactilografice. Cele din primă grupă se referă la limbajul folosit,
la particularităţile stilistice, la respectarea regulilor ortografice şi de punctuaţie. Cele din
a doua grupă privesc, în primul rând, aspectele topografice: modul de dispunere a
scrisului în pagină, plasarea titlului, a datei, a antetului şi a numărului de înregistrare,
dimensiunea spaţiului alb din stânga textului, din partea de sus şi de jos a acestuia,
existenţa alineatelor şi mărimea lor, felul de terminare a rândurilor şi de despărţire a
cuvintelor, modul de numerotare şi de terminare a paginii, (folosirea vreunui semn,
plasamentul său), felul de subliniere a unor idei, cuvinte, intensitatea de lovire a tastelor
şi cadenţa dactilografierii, modul de scriere a expresiilor cifrice, îndeosebi a celor cu
fracţii, intervalul la care se scriu semnele grafice în cazul folosirii ghilimelelor,
parantezelor, linioarelor etc. Se urmăresc, totodată, eventualele greşeli de dactilografiere
şi, bineînţeles, natura acestora (lipsa spaţiului între cuvinte, erori de litere, omiterea
majusculei sau a altui semn grafic ş.a.). Modul de corectare a greşelilor de

dactilografiere (ştergerea cu guma, răzuire cu lama, suprapunerea semnului

corespunzător peste cel eronat printr-o apăsare mai puternică pe tastă, ştergerea cu x-
uri) constituie un alt indiciu individualizator, de natură să contribuie la identificare. De
mare însemnătate sunt probele dactilografice ce se administrează de la persoana ori
persoanele bănuite că au scris la maşină actul în litigiu. Procurarea unor acte anterioare,
dactilografiate de aceeaşi persoană este foarte utilă. Asemenea probe permit să se facă
aprecieri asupra nivelului deprinderilor de dactilografiere şi a particularităţilor acestora.
Probele experimentale vor cuprinde un text oarecare, precum şi textul actului în litigiu.
Posibilităţile de identificare depind în mare măsură de volumul textului în litigiu, fiind
direct proporţionale cu acesta.
identificarea factorului creator al urmei, determinarea individuală, prin aplicarea

metodelor, procedeelor şi tehnicilor criminalistice, a persoanei, a animalului sau a
fenomenului care a creat în procesul săvârşirii unei infracţiuni urmele formă sau materie
descoperite la locul săvârşirii infracţiunii.
identificarea
caracteristiciledupă film, identificarea
generale unei persoane,
şi individuale existente a într-o
unui locimagine
sau a unui
a obiect
unui după
film
cinematografic sau a unei videofonograme.
identificarea după film a unei persoane, v. expertiza filmului judiciar.

identificarea maşinii de scris, stabilirea maşinii la care s-a dactilografiat un text. Se
realizează prin compararea caracteristicilor dactilografice ale actului în litigiu cu
caracteristicile dactilografice ale altor acte scrise la maşina bănuită, precum şi cu probe
experimentale
etape. Mai întâiobţinute
se iau înla calcul
aceeaşicaracteristicile
maşină. Compararea se desfăşoară,
cu valoare de regulă,
generică, cum în două
sunt claviatura
cu particularităţile sale, tipul caracterelor, „pasul“ mecanismului principal, intervalul
dintre rânduri şi lungimea lor. În cazul când una sau mai multe dintre aceste
caracteristici se deosebesc, analiza comparativă se întrerupe, concluzionându-se că
textul nu a fost scris la maşina în discuţie. Dacă elementele de mai sus se aseamănă, se
procedează în continuare la confruntarea caracteristicilor individuale create de
particularităţile pieselor ce alcătuiesc mecanismul maşinii şi de cele ale suprafeţelor de
impact ale semnelor grafice. Acestea din urmă sunt cele mai constante şi mai valoroase,
întrucât reprezintă defecte de fabricaţie şi, mai ales, defecte ivite în cursul exploatării
maşinii de scris.
identificarea după resturi osoase, stabilirea identităţii unui schelet uman. Sunt
posibile, după metodele cunoscute până în prezent, trei genuri de determinări care pot
conduce la identificarea persoanei după resturi ale scheletului: a) indicarea unor
semnalmente generale: sexul, vârsta, înălţimea, corpolenţa, boli de care a suferit; b)
reconstituirea ţesuturilor şi a organelor pe craniu după metoda Gherasimov; c)
examinarea comparativă cu fotografii sau radiofotografii ale dispărutului, prin metoda
supraproiecţiei.
identificarea scriptorului, stabilirea autorului unui grafism (text sau semnătură). Se

realizează prin compararea grafismului în litigiu cu grafismul ce emană în mod
indubitabil de la o anumită persoană. Se confruntă caracteristicile generale şi

individuale ale scrisului, ţinându-se seamă de variabilitatea naturală a acestuia, precum

şi de modificările ce le poate suferi datorită unor împrejurări independente de voinţa
scriptorului, factorilor întâmplători, condiţiilor neobişnuite de scriere, precum cum şi
modificărilor intenţionate. Trebuie precizat că ceea ce se realizează prin compararea a
două grafisme este identificarea autorului şi nu identitatea scrisurilor sau a semnăturilor
confruntate.
identificarea ştampilei, stabilirea exemplarului concret de ştampilă după impresiunea

acesteia depusă pe un act. Determinarea este posibilă datorită caracteristicilor
individuale ale clişeului ştampilei, care se reflectă în impresiune. Procesul identificării
constă în examinarea separată a impresiunii de ştampilă în litigiu şi a ştampilei suspecte,
precum şi a impresiunilor create anterior (pe alte acte) şi experimentale. Atunci când
există mai multe ştampile confecţionate după aceeaşi matriţă, trebuie să se obţină
impresiuni de comparaţie de la fiecare dintre ele. Expertul va trebui informat atât asupra
existenţei mai multor ştampile de aceeaşi formă şi cu acelaşi conţinut, cât şi asupra
condiţiilor de confecţionare, exploatare şi păstrare a ştampilei cu care se presupune că s-
a executat impresiunea incriminată.
identificarea după voce şi vorbire, v. expertiza vocii şi a vorbirii.
identi-kit, trusă de reconstituire a portretului unei persoane pe baza semnalmentelor
descrise de victimă şi de martori. Trusa cuprinde schiţe ale elementelor faciale desenate
pe un material transparent. Elementele faciale ale omului sunt clasate în 12 grupe (păr,
frunte, sprâncene, ochi, urechi, nas, buze, bărbie, mustaţă, barbă, ochelari şi
acoperământ pentru cap: pălărie, basc, chipiu etc.), fiecare grupă cuprinzând 50-80
variante ale cu
transparente elementului
schiţe ale facial respectiv,
elementelor totalizându-se
faciale. în final
Trusa cuprinde şi un600-1000 de fişe
album tipărit al
fiecărui element facial care poartă un număr de cod. Persoana care furnizează datele
alege din album elementele corespunzătoare semnalmentelor pe care le-a perceput şi, în
baza numărului de cod din album, se scot fişele transparente care, prin suprapunere,
compun portretul robot al celui în cauză.
identitate, starea unui obiect de a fi identic numai cu el însuşi, irepetabil, deosebit de

toate celelalte obiecte, inclusiv de cele asemănătoare lui.
idiotism grafic, formă neobişnuită de execuţie a literelor, construcţii grafice neliterale,

semne grafice care însoţesc o literă sau o semnătură, executate într-un mod cu totul
personal.
ilustrare criminalistică, activitate de demonstrare vizuală (prin fotografii, desene,

schiţe ori diagrame) a modului de desfăşurare a examinărilor, experimentărilor şi
analizelor probelor materiale ce fac obiectul expertizei criminalistice.
imitarea semnăturii, activitate desfăşurată cu intenţie pentru imitarea servilă sau

liberă, în scop infracţional, a unei semnături care aparţine unei alte persoane. Prin
metodele de expertiză poate fi demonstrată în mod ştiinţific orice imitare a semnăturii.

imitarea vocii şi vorbirii, încercarea unei persoane de a reproduce în procesul vorbirii

caracteristicile generale şi individuale relativ neschimbătoare ale vocii unei alte
persoane. Orice imitare de voce poate fi demonstrată pe calea expertizei criminalistice.
implementarea amprentelor, introducerea în memoria unui calculator, după un anumit

cod, a amprentelor papilare. Codificarea în vederea i. poate fi făcută manual şi automat.
impresiune papilară, impresiune creată de desenul papilar al degetelor, al palmelor şi

al plantelor.
incendiu, foc mare care cuprinde şi arde parţial sau în întregime o clădire, o pădure etc.
Se poate produce ca o reacţie de oxidare rapidă a unei substanţe în prezenţa oxigenului
atmosferic cu dezvoltare de căldură, de regulă însoţită de lumină. Cercetarea la faţa
locului a unui incendiu este activitatea în care trebuie descoperite, fixate şi ridicate cu
ajutorul mijloacelor şi metodelor criminalistice o categorie de urme cu totul aparte: a)
fumul (alb, dens, cu miros de usturoi provine din arderea fosforului şi este foarte toxic;
cenuşiu
hârtiilor,către negru,
paielor provinenegru
şi fânului; din arderea lemnului;
se degajă alb-gălbui
în procesul arderii este degajat de
gudronului, arderea
asfaltului,
petrolului, benzinei şi a altor produse petroliere; cenuşiu, înţepător, cu miros neplăcut
provine din arderea ţesăturilor); b) flăcările pot oferi organelor judiciare date de o reală
importanţă în stabilirea cauzelor care au generat incendiul: luminozitatea ce poate fi
determinată de concentraţia radiaţiilor electromagnetice emise de flacără în domeniul
vizibil atunci când arde benzina, benzenul, acetilena, huila, lemnul şi calciul; puţin
luminoasă în cazul arderii hidrogenului şi oxidului de carbon în stare pură; neluminoasă
va fi întâlnită la arderea eterului şi a etanolului. Fixarea culorii flăcării se va realiza cu
ajutorul fotografiei,
găsite uşile filmului
şi ferestrele; şi videofonogramei
d) poziţia judiciare; c)a poziţia
aparatelor de semnalizare în care
incendiului; e) au fost
poziţia
vanelor electromagnetice sau manuale ale drencerelor; f) focarul incendiului; g) situaţia
în care se găseşte dispozitivul care înregistrează grafic data, ora şi zona de temperatură
critică; h) urmele de fumizare (fumul permite stabilirea modului de deplasare a
flăcărilor, care oferă date cu privire la prezenţa unor lubrifianţi); i) prezenţa vaselor în
care au fost aduse substanţele inflamabile; j) urmele de scurt-circuit care pot fi
descoperite la tablourile de siguranţă, pe conducte sau la unele aparate electrice de
încălzire. Toate aceste urme supuse atenţiei unor experţi, institute şi laboratoare de
expertiză pot oferi organelor judiciare date complete cu privire la cauzele şi condiţiile
care au condus la declanşarea incendiului.
incompatibilitatea expertului, imposibilitatea de exercitare a calităţii de expert

datorită calităţilor funcţionale ale persoanei respective sau poziţiei procesuale a acesteia.
Trebuie deci precizat că incompatibilitatea nu exclude calitatea de expert, în general, ci
ea se referă la exercitarea acestei calităţi într-o cauză concretă. Referindu-ne la calitatea
funcţională, sunt incompatibili de a fi experţi judecătorul, procurorul, avocatul, organul
de cercetare şi asesorul. Datorită poziţiei lor procesuale nu pot fi experţi inculpatul,
martorul, partea vătămată sau învinuitul.
indice medular (în expertiza criminalistică), raport matematic dintre diametrul unui fir
de păr şi cel al canalului medular. La părul uman i. este mai mic de 0,30; la animale este

mai mare de 0,30. I. serveşte în analiza biocriminalistică pentru a stabili dacă firul de
păr este uman sau animal.
indice de refracţie (în expertiza criminalistică), raportul dintre sinusurile unghiurilor

de incidenţă (i) şi de refracţie (r ) faţă de normală, ale unei raze care pătrunde dintr-un
sin i
n =
mediu în altul: sin r . I. se foloseşte în expertiza criminalistică în procesul
identificării substanţelor sau a concentraţiei unei substanţe.

individualitatea scrisului, î nsuşire esenţială care face posibilă identificarea autorului.
I. atestă că nu există două persoane cu acelaşi scris, că ansamblul deprinderilor de
scriere este propriu fiecărei persoane, depinzând de particularităţile anatomofiziologice
şi psihice ale acesteia, precum şi de alţi factori subiectivi şi obiectivi care concură la
formarea scrisului (influenţe pedagogice, tehnice, profesionale etc.). Pe parcursul
învăţării scrisului, fiecare individ se îndepărtează de modelul caligrafic în felul său,
imprimând grafismului anumite trăsături care alcătuiesc un sistem de caracteristici
irepetabile în scrisul
particularităţi altei persoane.
de execuţie a semnelorCaracteristicile scrisului se reflectă,
grafice şi a combinaţiilor principal,
acestora.înFiecare în
dintre
aceste caracteristici se poate întâlni şi în scrisurile altor persoane, însă coroborate ele
formează un complex individual propriu fiecărei persoane, care se stabileşte, practic, de
la caz la caz, pe baza studiului aprofundat al scrisului.
inel, detaliu al unui desen papilar format dintr-o creastă care descrie un traseu circular.
inel de frecare, urmă suplimentară a împuşcăturii având formă de centură în jurul
orificiului
ţeava armei,dedeintrare a proiectilului.
funingine Se formează
şi de alte reziduuri datorită
de ardere depunerilor
a pulberii, de şiunsoare
precum de pe
de particule
metalice. Intensitatea inelului este în funcţie de starea ţevii armei cu care s-a tras (unsă
sau neunsă, cu sau fără strat de coroziune etc.), de felul proiectilului şi al pulberii
folosite, de succesiunea focurilor (la primul foc, de exemplu, se va înregistra o cantitate
mai mare de unsoare pe ţeavă). Pe materialele de culoare închisă sau în cazul când
orificiul de intrare este pătat cu sânge, inelul de frecare nu se observă cu ochiul liber,
fiind necesară examinarea în radiaţii invizibile (U.V., I.R., Röentgen), spectrografia,
analiza prin activare cu neutroni. În noţiunea inelului de frecare se cuprinde şi inelul de
metalizare, pe care unii autori îl tratează separat. Particulele metalice depuse la orificiul
de intrare provin din interiorul ţevii armei şi de la proiectilul tras, în special când acesta
este fără cămaşă. În marea majoritate a cazurilor, inelul de frecare se suprapune cu
inelul de metalizare. Sunt însă şi situaţii când acesta din urmă apare mai în profunzimea
canalului format în ţinta împuşcată şi anume acolo unde întâlneşte o suprafaţă mai dură
(de exemplu, un os din corpul uman) în comparaţie cu orificiul de intrare (de exemplu,
veşmintele sau ţesuturile moi ale corpului uman).
inel de metalizare, v. inel de frecare.
infractor, persoana care, cu vinovăţie, săvârşeşte o faptă socialmente periculoasă,

prevăzută de legea penală.
infracţionalitate, v. criminalitate.

infracţionism, v. criminalitate.
infracţiune, fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de
legea penală. I. este singurul temei al răspunderii penale.
infradeltic, sub deltă. Prin acest termen se fixează poziţia generală a unor caracteristici
ale unei dactilograme ca fiind situate între deltă şi bază.
institut de criminalistică, unitate de expertiză criminalistică şi cercetare ştiinţifică. În
cadrul unui i. se pot organiza laboratoare de dactiloscopie, grafoscopie, traseologie,
balistică, chimie judiciară, fizică judiciară, biocriminalistică, antropometrie judiciară,
expertiza documentelor, fonocriminalistică, testare poligraf etc.
instrumente de spargere, denumire generică, în care se includ toate uneltele, sculele,

aparatele şi orice alte obiecte care se folosesc la săvârşirea unei spargeri. După procesul
de
În formare,
general, urmele
pondereai. pot fi: urme
o deţin statice
cele şi dinamice,
de adâncime. Înurme de cu
raport suprafaţă
modulşidede folosire
adâncime.al
instrumentelor, urmele pot fi create prin: apăsare, lovire, tăiere, înţepare, frecare-
alunecare (prin detaşarea unor fragmente din instrumente).
instrument scriptural, obiect destinat pentru a scrie, care, de obicei este tocul,
creionul, pixul. Mai pot fi folosite trăgătorul sau peniţa de desen, pensula, creta,
creionul dermatograf, cărbunele, pana de păsare, precum şi alte obiecte ce nu sunt
confecţionate special în acest scop. În funcţie de natura şi construcţia instrumentului
scriptural
trăsăturile şi,obţinute
mai ales, vor
a vârfului acestuia,
prezenta care intră în
caracteristici contact Acestea
proprii. cu suportul scrisului,
servesc la
individualizarea fiecărui instrument şi pot folosi în unele cazuri la identificarea acestuia.
interpretarea tehnico-ştiinţifică a urmelor, operaţie complexă de logică şi de folosire

a metodelor tehnico-ştiinţifice, desfăşurată în câmpul infracţiunii, care poate determina
semnificaţia unei formule, prin înlocuirea variantelor din care este alcătuită, cu date, în
funcţie de un anumit domeniu ales. În procesul complex de cercetare a locului săvârşirii
infracţiunii, i. este una dintre metodele ştiinţei criminalistice prin care organele de
urmărire penală şi instanţele de judecată pot ajunge la aflarea adevărului. Ea permite să
se răspundă în procesul cercetării la următoarele întrebări: unde s-a comis fapta ?; când
s-a săvârşit fapta ?; cum a fost comisă ?; cine a săvârşit-o? 1 . Unde s-a comis fapta?
Determinarea perimetrului locului săvârşirii faptei este, în primul rând, o problemă de
interpretare tehnico-ştiinţifică a urmelor infracţiunii, în raport cu amplasarea în spaţiu a
lor şi a obiectelor care au legătură cu comiterea infracţiunii. 2 . Când s-a săvârşit fapta?
La faţa locului se pot găsi urme prin examinarea cărora specialiştii pot furniza date cu
privire la timpul scurs de la comiterea faptei. De exemplu, în cazul unui omor, prin
Tc − To
2 log
t = T 1 − T 0
log T 1 − T 0
aplicarea ecuaţiei T 2 − T 0 se poate stabili cu multă exactitate ora producerii
decesului. 3. Cum a fost săvârşită fapta penală? Un rol important în formularea
răspunsului la această întrebare revine interpretării tehnico-ştiinţifice a mecanismului de

formare a urmelor, de amplasare a obiectelor sau a altor mijloace folosite la comiterea

faptei penale. a) Stabilirea drumului parcurs de infractor (,,Iter criminis"). Din punct de
vedere criminalistic, prin aceasta se înţelege drumul care are ca punct de plecare prima
manifestare externă a subiectului de executare a rezoluţiei infracţionale, continuând cu
restul acţiunilor până la punctul terminus prin care infractorul părăseşte locul faptei. b)
Cum a acţionat făptuitorul? Practica demonstrează că la faţa locului se descoperă şi
urmările faptei săvârşite, care pot oferi date concludente despre modul în care a acţionat
făptuitorul. Interpretarea trebuie să urmeze îndeaproape fazele succesive comiterii
faptelor infracţionale ori parcurgându-se procesul invers, adică de la urmări la faptă. 4)
Cine a comis fapta penală? „Citirea“ urmelor infracţiunii trebuie să furnizeze organelor
judiciare date cu privire atât la numărul autorilor şi al complicilor, cât şi la identitatea
lor. a) Numărul autorilor şi complicilor. Toată demonstraţia făcută în procesul
interpretării tehnico-ştiinţifice poate conduce în continuare la concluzia că fapta putea fi
comisă de un singur autor sau de mai mulţi autori sau complici. Gama de urme şi
obiecte care pot fundamenta ştiinţific demonstraţia este foarte variată, în raport cu
specificul fiecărei infracţiuni. Cele mai frecvente sunt totuşi urmele digitale, palmare,
plantare
urmelor şişi adeobiectelor
încălţăminte. b) Dateîndespre
descoperite identitatea
procesul făptuitorilor.
cercetării Prinseinterpretarea
la faţa locului pot obţine
date care ajută la formarea cercului de suspecţi. Apoi, prin examinarea comparativă a
urmelor găsite la locul infracţiunii cu modelele de comparaţie prelevate de la persoanele
bănuite, se poate stabili făptuitorul.
intersecţie, locul unde o creastă papilară dintr-o dactilogramă se încrucişează cu o altă

creastă papilară.
intoxicaţie, îmbolnăvirea
Poate fi de natură organismului
medicamentoasă, cauzată
chimică, de prezenţa
profesională unuidetoxic
(produsă în organism.
substanţe folosite
în procesul muncii). În raport cu timpul în care se manifestă îmbolnăvirea după
absorbţia toxicului în organism există: i . acută (manifestare imediată) şi i. cronică
(manifestare în timp după administrări repetate de toxic). După modul în care se
produce, poate fi accidentală sau intenţionată. Cele intenţionate apar în cazul
sinuciderilor sau a crimelor în care făptuitorul administrează toxicul victimei fără ştirea
acesteia.
intradeltic, înăuntrul deltei. Prin acest termen se fixează poziţia generală a unor
elemente caracteristice ale unei dactilograme ca fiind situate între deltă şi nucleu.
ipoteză, v. versiune criminalistică.

iradiere, expunerea unui obiect, a unei substanţe chimice sau a unei persoane acţiunii
unui fascicul de radiaţii (cosmice, Röentgen, X, ultraviolete, vizibile, infraroşii, laser).
Prin iradiere pot apărea caracteristici noi ale obiectelor expuse (schimbări de culoare,
apariţii de arsuri etc.), emisii de radiaţii (fluorescenţă, radioactivitate) etc.
iscălitură, v. semnătură.
„iter criminis", v. interpretarea tehnico-ştiinţifică a urmelor.

îmbrăcăminte, (urme de î.), urmele lăsate de îmbrăcăminte atât pe corpul persoanei

care le poartă, cât şi pe obiectele cu care intră în contact. U. de î. reproduc aspectul
construcţiei
date exterioare
cu privire a acesteia.ţesăturilor
la structura Prin examinarea criminalistică
materialului, a acestora
îndoiturile, se pot
cutele, obţine
tiviturile,
rupturile, elementele specifice cusăturii, peticele, linia de îmbinare a lor, stopările sau
alte reparaţii. Uneori urmele descoperite la locul săvârşirii infracţiunii reproduc forma şi
detaliile de structură ale anexelor obiectelor de îmbrăcăminte, ca: nasturi, catarame,
fermoare, curele, cordoane şi epoleţi.
împrejurări negative, situaţii de fapt care indică lipsa de concordanţă între anumite
urme descoperite şi obiectele sau împrejurările ce se presupune că le-au creat. Organul
judiciar care efectuează cercetarea la faţa locului trebuie să lămurească modul în care s-
au produs şi pentru aceasta cel mai adesea efectuează experimente judiciare. Atunci
când experimentele efectuate nu lămuresc pe deplin î., organul judiciar apelează,
potrivit legii, la cunoştinţele unor specialişti sau experţi.
încălţăminte (urme de î.), urme lăsate de încălţăminte prin contactul ce are loc între
părţile exterioare ale acesteia şi locul unde s-a comis fapta (sol, podea, mobilă,
materiale pulverulente etc.). Examinarea criminalistică a urmelor de încălţăminte
permite furnizarea unor date în legătură cu activităţile desfăşurate de făptuitor înaintea,
în timpul şi după comiterea infracţiunii, precum şi identificarea încălţămintei. După
părţile componente, urmele pot fi create de partea de jos a încălţămintei ( urme lăsate de
partea exterioară a tălpii; urme lăsate de pingea; urme lăsate de rama tocului şi a tălpii;
urme ale regiunii glengului, urme lăsate de toc, de blacheuri, de cuie şi de ţinte), de
feţele încălţămintei (urme create de căpute; urme create de carâmbi) sau de alte
componente (limbă, baretă, burduf, vipuşti, şiret, capse, catarame etc.).
început de creastă papilară, locul de unde începe o creastă papilară. Pentru a se stabili
care este începutul sau sfârşitul unei creste papilare, caracteristicile unei dactilograme se
citesc şi se descriu în sensul acelor de ceasornic. Când se examinează un fragment de
urmă papilară
la dreapta şi delasus
care
în nu
jos.este posibilă determinarea nucleului, citirea se face de la stânga
înclinaţia scrisului , caracteristică generală constând în poziţia axei verticale a semnelor

grafice faţă de linia de bază. Majoritatea scrisurilor sunt puţin înclinate spre dreapta.
Există însă scrisuri verticale ori înclinate spre stânga. Aprecierea gradului de înclinare
se face de regulă prin observare şi comparare directă. Sunt şi instrumente destinate
special pentru măsurarea unghiului format de axa semnului grafic cu linia de bază a
scrisului. În aceste cazuri se calculează o medie, întrucât gradul de înclinaţie oscilează
în anumite limite de la un semn grafic la altul.
înlocuirea expertului, activitate procesuală determinată de incompatibilitate, abţinere
şi recuzare. De asemenea, înlocuirea mai poate fi cauzată de moartea expertului, de

starea sănătăţii acestuia sau de plecarea în misiuni pe timp îndelungat. Însuşi expertul
poate cere înlocuirea lui cu alt expert atunci când are motive justificate pentru aceasta.
înscris, act constituit ca instrument probator, în care este încorporată prin scriere,
însemne, desene sau într-un oricare alt mod convenţional voinţa care poate da naştere
unui raport juridic ori fapte de natură a contribui la stabilirea adevărului.
înregistrarea penală, sistem de organizare şi funcţionare a evidenţei anumitor categorii

de persoane şi obiecte, în vederea identificării lor ulterioare. Potrivit concepţiei clasice,
î. cuprinde: înregistrarea alfabetică, înregistrarea persoanelor dispărute şi a cadavrelor
neidentificate, înregistrarea animalelor şi a obiectelor pierdute sau furate, înregistrarea
după modul de operare şi înregistrarea dactiloscopică. În prezent, sistemul înregistrării
penale capătă o altfel de configuraţie: a) înregistrarea antecedentelor penale potrivit
prevederilor legii; b) cartotecile de identificare a persoanelor şi a cadavrelor; c)
cartotecile de identificare a mijloacelor materiale de probă; d) colecţiile criminalistice.
întărirea imaginii
unui negativ prin ,depunerea
procedeu tehnico-fotografic care de
pe clişeu a unui strat permite întărirea
gelatină imaginii
colorant. iniţiale a
Se foloseşte
pentru îmbunătăţirea fotografiei judiciare executată în condiţii necorespunzătoare.
întrebări ajutătoare, întrebări care au ca scop să stabilească în memorie faptele uitate,

prin asociaţie, nu prin sugestionarea persoanei ascultate. În acest scop pot fi prezentate
probe materiale, fotografii, planşe, înscrisuri etc.
întrebări de completare, întrebări prin care se urmăreşte să se stabilească unele fapte şi

împrejurări
cunoaşte şi audespre care persoanele
importanţă ascultate
pentru lămurirea nu au făcut declaraţii, dar pe care le
cauzei.
întrebări de control, întrebări care au ca scop să verifice dacă persoana ascultată, în

raport cu cele percepute (la martor) sau cu cele săvârşite (la învinuit), face declaraţii
sincere şi exacte cu privire la un aspect ori la o împrejurare a faptei. Î. se referă la
împrejurări cunoscute şi bine stabilite de organul judiciar.
întrebări de detalii, întrebări prin care se urmăreşte stabilirea în mod concret a unor
aspecte ale faptei, precizarea anumitor detalii necesare verificării declaraţiilor persoanei
ascultate sau relevarea unor aspecte pe care aceasta le-a neglijat cu sau fără intenţie.
întrebări de precizare, întrebări formulate pentru ca persoana ascultată să relateze

anumite împrejurări cu privire la timpul, locul, modul ş.a. în care s-a săvârşit fapta şi pe
care în cursul relatării libere aceasta nu le-a menţionat.
întrebări de reamintire, î ntrebări care se adresează persoanei ascultate în situaţia în

care aceasta, deşi relatează despre o faptă sau despre o împrejurare percepută sau
realizată anterior, nu-şi aminteşte pe moment când anume a avut loc evenimentul în
cauză. În asemenea împrejurări va fi întrebată când s-a produs fapta în raport cu unul
din momentele mai importante din viaţa sa (căsătorie, mutarea într-o localitate,
absolvirea unei şcoli, participarea la o întrunire etc.).

întrebări sugestive, întrebări care, indiferent de tip, pot sugera răspunsul dorit. Î. sunt
inadmisibile, întrucât nu ajută la aflarea adevărului în cauză, ci pot aduce prejudicii
bunei desfăşurări a procesului penal. Î. nu trebuie confundate cu cele ajutătoare,
ultimele având ca scop să restabilească în memorie, prin asociaţie, fapte uitate.
întrerupere, locul unde traseul unei creste papilare încetează, după care, la un interval
de 2-3 mm, îşi reia traseul. Î. este un element caracteristic de identificare a unei
amprente papilare.
J
justificarea timpului, procedeu tactic folosit în ascultarea învinuitului sau a
inculpatului care nu face declaraţii cu privire la faptele săvârşite şi care constă în
verificarea minuţioasă a modului cum acesta şi-a petrecut vremea înainte, în timpul şi
după săvârşirea infracţiunii, ajungându-se astfel la „perioadele de timp“ pe care nu le
poate justifica decât prin arătarea adevărului. V. şi alibi.
laba piciorului, laba piciorului este alcătuită din : 1. Faţa plantară a labei piciorului:
a) faţa plantară; b) faţa metatarsiană; c) şanţul interdigital; d) faţa plantară a degetului
mare; e) şanţul digito-metatarsian; f) metatarsul; g) faţa internă a plantei piciorului; h)
regiunea calcaneeană; i) perniţele dintre degete; k) porţiunea degetului mare; 2. Faţa
dorsală a labei piciorului: a) marginea internă a plantei; b) falanga; c) articulaţia
interfalangiană; d) falanga 2; e) degetul mare; f) unghia; g) vârful degetului; h) degetul
2; i) degetul 3 ; j) degetul 4; k) degetul mic; l) spaţiul interdigital; m) marginea externă a
labei piciorului; n) maleola externă; o) maleola internă. Aceste denumiri trebuie corect
consemnate în actele procedurale şi în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice sau de
expertiză criminalistică.
laborator criminalistic mobil, v. auto-laborator criminalistic.

laborator de antropometrie judiciară, ansamblu de instalaţii şi aparatură speciale
folosit pentru efectuarea expertizelor criminalistice şi a cercetării ştiinţifice în vederea
determinării vechimii osului uman, a sexului şi a taliei persoanei după schelet, în
vederea stabilirii vârstei, a identificării persoanei prin reconstituirea fizionomiei după
craniu sau prin metoda supraproiecţiei.
laborator de balistică judiciară, ansamblu de instalaţii şi de aparatură speciale folosit

pentru
ca scopefectuarea
stabilirea constatărilor
stării tehnicetehnico-ştiinţifice
a armelor de focşişia aexpertizelor criminalistice
muniţiei, cercetarea care de
urmelor au
intrare şi de ieşire lăsate de proiectile, a urmelor de ricoşeu, a urmelor suplimentare ale
tragerii, determinarea distanţei şi a direcţiei de tragere, cercetarea urmelor lăsate de
armă pe glonţ şi pe tubul de cartuş şi examinarea armelor atipice, în vederea identificării

criminalistice a armei folosite la comiterea infracţiunii, pentru stabilirea adevărului în

procesul penal.
laborator de biocriminalistică, ansamblu de aparatură specială folosit pentru

efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice, a expertizelor şi a cercetărilor ştiinţifice
aplicative în vederea identificării persoanelor după urmele de sânge, de salivă, de
spermă şi de natură piloasă.
laborator de chimie judiciară, ansamblu complex de instalaţii şi aparatură clasică şi

modernă, folosit pentru cercetarea în scopul identificării produselor petroliere, a
urmelor de vopsea, a urmelor de natură pulverulentă, a hârtiei, a urmelor de cerneală, de
tuş şi de pastă, a urmelor de produse textile, de substanţe toxice şi a metalelor preţioase.
laborator de dactiloscopie, ansamblu de aparatură optică şi de calculatoare electronice,

folosit pentru cercetarea urmelor şi a amprentelor papilare (digitale, palmare şi plantare)
în scopul identificării persoanei care le-a creat.
laborator de expertiză criminalistică, formă de organizare a activităţii practice

criminalistice care dispune de un local înzestrat cu aparatură şi mijloace tehnico-
ştiinţifice speciale pentru efectuarea de experimente şi lucrări în domeniul expertizei
criminalistice.
laborator de film judiciar, ansamblu de instalaţii şi aparatură care permite executarea

filmărilor, developarea peliculei, montarea imaginii şi a sunetului în vederea realizării
filmului judiciar şi didactic.
laborator de fizică judiciară, ansamblu complex de aparatură clasică şi modernă

(spectrografie în infraroşu, vizibil şi fluorescent în raze X, microscopie electronică,
laser etc.), folosit pentru cercetarea urmelor de metale, de sol, de ,vopsea, de natură
pulverulentă, de sticlă, de hârtie, de produse textile, identificarea după scrisul de mână
etc.
laborator de fonocriminalistică, laborator dotat cu aparatură corespunzătoare

efectuării expertizelor care au ca obiect: stabilirea autenticităţii fonogramelor
magnetice, determinarea apartenenţei la gen, identificarea persoanei după voce şi
vorbire, stabilirea deghizărilor şi a imitărilor de voce şi identificarea obiectelor după
zgomot.
laborator de fotografie judiciară, ansamblu de instalaţii şi aparatură care permite

executarea fotografiei şi a proceselor de prelucrare a materialelor fotosensibile negative
şi pozitive, alb-negru şi color.
laborator de grafoscopie, ansamblu de instalaţii şi aparatură, folosit pentru cercetarea

scrisului de mână şi a semnăturilor în vederea identificării persoanei care le-a executat
şi a scrisului dactilografiat în vederea identificării maşinii de scris şi uneori chiar a
dactilografului.

laborator de traseologie, ansamblu complex de instalaţii, dispozitive şi aparatură

folosit pentru cercetarea urmelor create de obiecte în vederea stabilirii întregului după
părţile componente, identificarea instrumentelor, a mijloacelor de transport, a nodurilor
şi a legăturilor după urmele lăsate la faţa locului, cât şi pentru stabilirea falsului de
monedă sau de bancnotă.
laborator video, ansamblu de instalaţii şi aparatură video pentru înregistrarea simultană

pe bandă magnetică a imaginii şi a sunetului şi redarea acestora pe ecranul unui
monitor, folosit pentru fixarea unor acte de urmărire penală (cercetare la faţa locului,
reconstituire, experiment judiciar, prezentări spre recunoaştere etc.).
lampă de cuartz, v. lampă de ultraviolet.

lampă de fulger electronic, dispozitiv electronic care produce lumină sub formă de
sclipire puternică şi de scurtă durată. L. se foloseşte ca sursă de lumină artificială în
efectuarea fotografiei judiciare.
lampă de ultraviolet, dispozitiv de iluminare cu radiaţii ultraviolete. Este folosită atât

la cercetarea la faţa locului pentru găsirea amprentelor sau a urmelor de substanţe
fluorescente în radiaţii U.V., cât şi în examinările unor urme materie (hârtie, cerneluri,
produse petroliere etc.).
lampă cu vapori, v. lampă de ultraviolet.

lanametru (în expertiza criminalistică ), microscop de construcţie specială care permite
determinarea
acestora pe un dimensiunilor
ecran gradat. fibrelor textile prin proiectarea imaginilor mărite ale
laser, sistem (instalaţie) în care se produce amplificarea luminii prin stimularea emisiei
de radiaţii. Noţiunea de l. derivă de la expresia engleză „light amplification by
stimulated emision of radiation“ (amplificarea luminii prin stimularea emisiei de
radiaţii). Stimularea se realizează prin aplicarea asupra ionilor, atomilor sau moleculelor
a unei energii de excitaţie care, în anumite condiţii determinate, produce emisie de
lumină. Principalele proprietăţi ale emisiei l. sunt: coerenţa ; monocromaritatea;
direcţionalitatea şi intensitatea. Tipuri de l.: cu corp activ solid; cu substanţe active
gazoase; cu mediul activ lichid; cu semiconductori. În scurta perioadă de la descoperirea
sa, l. a cunoscut o permanentă dezvoltare şi diversificare, ceea ce oferă largi posibilităţi
de aplicare a acestuia în cercetarea ştiinţifică şi în aproape toate domeniile de activitate
umană. Astfel, l. se utilizează în ingineria tehnologică, în holografie, la sisteme de
măsură şi control, la calculatoare electronice, în telecomunicaţii, în spectroscopie, în
medicină ş.a. În criminalistică, l. se foloseşte ca sistem de filtraj optic în procesul
efectuării expertizei de identificare a persoanei pe baza scrisului de mână sau a urmelor
digito-palmare, precum şi a obiectului care a creat urma formă, descoperite şi ridicate de
la locul săvârşirii infracţiunii.
latent, termen generic cu care sunt denumite urmele invizibile.

laţ 1. Denumire generică dată dactilogramelor digitale monodeltice care sunt formate
din trei regiuni: a) bazală, cu creste papilare relativ orizontale, paralele cu şanţul de
flexiune al falangetei; b) mar ginală, cu creste papilare curbate în sus; c) centrală, cu
creste în formă de laţ. 2. Creastă papilară singulară care porneşte într-o direcţie, descrie
un arc şi se întoarce paralel cu punctul de pornire. L. pot fi: gemene, când desenul
papilar are regiunea centrală constituită din două grupe de laţuri contrare ce se întâlnesc
între ele şi ale căror braţe se îndreaptă în direcţii contrare; concave, când regiunea
centrală se formează dintr-un grup de creste papilare în formă de e, având un traseu
concav faţă de şanţul de flexiune; adiacente, când nucleul unei dactilograme digitale
monodeltice este format din două laţuri paralele care au un braţ comun; semn de
întrebare, când nucleul este format dintr-o creastă care are un traseu asemănător
semnului de întrebare.
lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, activitate care are în
vedere acele stări şi reflectări materiale care confirmă existenţa sau inexistenţa unei
infracţiuni şi ajută la identificarea infractorului, care, din cauza naturii lor, condiţiilor
meteo saucare
esenţiale mediului ambiant,
să le facă sunt unei
improprii în pericol de a criminalistice.
examinări dispărea sau deDea regulă,
suferi modificări
asemenea
fapte sau împrejurări constituie obiectul constatării tehnico-ştiinţifice.
lămuriri suplimentare, lămuriri în scris, cerute serviciului medico-legal, laboratorului

de expertiză criminalistică ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.
lăţimea pasului, distanţa medie măsurată între paşii celor două picioare pe cărarea de
urme, luându-se ca bază extremităţile exterioare ale urmelor celor două picioare. L. este
unul dintre elementele mersului propriu fiecărei persoane.
legătura criminalisticii cu criminologia, în efectuarea studiilor şi cercetărilor
criminologice se folosesc şi unele date rezultate din activităţile criminalistice. La rândul
său, criminalistica foloseşte din domeniul criminologiei unele metode de studiu cu
privire la cauzele determinante şi condiţiile favorizante ale săvârşirii infracţiunilor şi pe
această bază îşi stabileşte unele metode, procedee şi tehnici de lucru.
legătura criminalisticii cu alte ştiinţe, formă de interacţiune a criminalisticii cu alte

ştiinţe în raport cu natura acestora. Dintre ştiinţele juridice, în primul rând, se află în
legătură cu dreptul procesual penal. În ultima instanţă, finalitatea activităţii
criminalistice slujeşte realizării scopului procesului penal. Normele de procedură penală
prevăd care anume activităţi de urmărire penală trebuie realizate (de exemplu,
cercetarea la faţa locului), iar criminalistica elaborează metodele de efectuare a acesteia.
Legătura cu dreptul penal constă în contribuţia criminalisticii la demonstrarea
conţinutului infracţiunii. Asemenea legături criminalistice are şi cu criminologia, cu
dreptul civil şi cu celelalte ramuri ale dreptului, cu psihiatria, logica, psihologia ş.a. De
exemplu, psihologia oferă criminalisticii date pe baza cărora poate fi descifrat
comportamentul infractorului şi modul de operare al acestuia. Criminalistica are strânse
legături şi cu alte ştiinţe, cum ar fi medicina legală, fizica, biologia, chimia ş.a. De
exemplu, chimia pune la îndemâna criminalistului toate datele necesare analizei de
laborator a unor mijloace materiale de probă, precum substanţe toxice, stupefiante,
medicamente etc.

legături, modul cum sunt înfăşurate materialele folosite la realizarea nodurilor. Urmele
create de legături sunt urme formă care pot reţine şi unele particule de materie. Urma
legăturilor pe suprafaţa suporturilor se formează din cauza presiunii, a frecării sau a
simplului contact cu acestea.
limbajul scris, proces complex în care gândirea e contopită într-un sistem unic al
deprinderilor intelectuale şi motrice. Aceasta determină utilitatea examinării
caracteristicilor care reflectă deprinderile de scriere şi a caracteristicilor care reflectă
deprinderile limbajului scris. Particularităţile l. se pot urmări în trei planuri: a) ideatic,
în care se disting modul de expunere a ideilor în scris şi stilul expunerii; b) lexical, în
care se are în vedere, în primul rând, bagajul de cuvinte folosit (eventual utilizarea de
arhaisme, neologisme, regionalisme, profesionalisme, elemente de jargon etc.); c)
gramatical, care ia în consideraţie regulile sintactice de construcţie a propoziţiilor şi
frazelor, precum şi regulile ortografice şi de punctuaţie, maniera şi gradul de respectare
a acestora. În practica judiciară se cunosc „cooperări“, când cineva concepe textul şi
altcineva îl scrie, ceea

Nu este exclusă ce impune prudenţă
nici posibilitatea marcăriiîn caracteristicilor
aprecierea acestuilimbajului
element descris.
identificare.
În acest
sens, se deghizează ortografia, cuvintele scriindu-se aşa cum le pronunţă persoanele cu
cunoştinţe gramaticale reduse. Se simplifică arhitectonica şi stilul de expunere,
adoptându-se unul folosit în vorbirea comună, cu fraze mai scurte şi banal construite. Se
modifică lexicul prin reducerea bagajului de cuvinte (folosirea repetată a aceloraşi
cuvinte, renunţarea la sinonime etc.) şi prin folosirea unor elemente dialectale sau de
jargon ori a altor cuvinte care nu sunt proprii autorului respectiv.
limitantă
amprentă ,papilară
creastă sau
papilară carebazală
regiunea desparte regiuneacentrală.
de regiunea marginalăÎn de regiunea
prima situaţiecentrală la o
se numeşte
l. superioară, iar în cea de-a doua l. inferioară.
limitele locului săvârşirii faptei, graniţele înăuntrul cărora se găsesc urmele
infracţiunii. L. sunt determinate la faţa locului în cadrul orientării de ansamblu care se
face în faza statică a cercetării, pe baza contactului nemijlocit cu locul în care a fost
săvârşită infracţiunea. În determinarea acestor limite sunt avute în vedere natura şi
topografia terenului, precum şi natura faptei săvârşite, ştiut fiind că, în raport cu aceasta,
limitele pot fi uneori mai largi decât s-ar crede la prima vedere.
lingură de amprentat, dispozitiv construit dintr-o lamă metalică ori din masă plastică,
având forma şi lăţimea unui deget, care foloseşte la amprentarea cadavre1or, deoarece
degetele acestora nu pot fi rotite ca la persoanele în viaţă. În acest scop se aplică un strat
foarte subţire de tuş pe degetele cadavrului, după care se introduce în „lingură“ un
cartonaş alb şi se apăsă pe deget, imprimându-se astfel întregul desen papilar de la o
margine la alta.
linia de bază a scrisului, linia imaginară care uneşte partea inferioară a semnelor
grafice nedepasante. Poate fi orizontală , când semnele grafice sunt plasate la acelaşi
nivel, convexă sau concavă , când semnele grafice din partea mediană a cuvântului sunt
plasate mai sus ori mai jos decât cele de la începutul şi sfârşitul acestuia, ondulată , când
semnele grafice din cuvinte sunt plasate inegal, adică unul mai sus şi altul mai jos. L.

mai poate fi, la fiecare cuvânt, urcătoare sau coborâtoare, ceea ce dă naştere la un scris
în scară (scariform, etajat, săltăreţ).
linia de calcul, linia care uneşte centrul unei amprente digitale cu centrul deltei. L. este
trasată pe reticulul lupei dactiloscopice şi serveşte la numărarea crestelor papilare
intersectate de aceasta, în scopul clasificării. L. a fost concepută pentru prima dată de F.
Galton, întemeietorul dactiloscopiei.
linia deltei centrale, v. linia de calcul.

linia lui Galton, v. linia de calcul.
linia infradeltică, linia verticală care uneşte centrul deltei cu şanţul de flexiune la o
dactilogramă digitală, (falangetă). L. serveşte pentru stabilirea numărului de creste între
cele două puncte.
linia
urmeidetocului
mers,(călcâiului)
linia imaginară pe cărarea
piciorului drept de
cu paşi
cea acare leagă extremitatea
piciorului posterioară
stâng. L. poate fi curbă,a
frântă sau dreaptă şi constituie unul din elementele mersului.
linii albe, încreţituri ale pielii care străbat transversal crestele papilare şi care sunt
reproduse, într-o amprentă, prin spaţii neimprimate având aspectul unor linii albe.
locul comiterii faptei, v. locul faptei.
locul în care
criminalistic s-a aflat pevictima
fundamentat în momentul
posibilitatea stabilirii, peîmpuşcării, procedeu
baza calculelor tehnico-
matematice, a
punctului din spaţiu situat pe linia traiectoriei glonţului, reprezentând orificiul de ieşire
creat pe corpul victimei, luând în considerare că victima s-a aflat în poziţia în picioare şi
că glonţul, în continuarea deplasării pe traiectorie, a lovit o a doua ţintă şi raportarea
punctului respectiv la repere de la faţa locului. Această metodă se aplică numai după ce
s-a stabilit direcţia de tragere pe baza unghiurilor de impact al glonţului cu ţinta,
calculele metodei fundamentându-se pe valorile acestora.
locul faptei, suprafaţă de teren sau o anumită incintă legată spaţial şi temporal cu
infracţiunea cercetată. În adevăratul sens al cuvântului, prin l. se înţelege acea suprafaţă
unde au fost descoperite urmele infracţiunii. Trebuie avut însă în vedere că se poate
întâmpla ca infracţiunea să fi fost săvârşită în altă parte. De exemplu, violul a avut loc la
locuinţa infractorului, iar cadavrul victimei a fost găsit într-o fântână, ceea ce a
determinat ca în literatura de specialitate apărută în ultimul timp să se facă deosebire
între locul săvârşirii faptei (în exemplul dat locuinţa infractorului) şi locul faptei
(fântâna unde a fost descoperit cadavrul). Potrivit normelor codului penal român, în
vigoare, prin l. se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională în total sau
în parte, ori unde s-a produs rezultatul acesteia. Se poate remarca aşadar că însăşi
prevederea legală face distincţie între locul unde s-a produs infracţiunea şi locul unde s-
a produs rezultatul acesteia, care, uneori pot să nu coincidă.
locul săvârşirii infracţiunii, v. locul faptei.


luminiscenţă, emisie de lumină a unor substanţe, datorată excitării prealabile a acestora

în alt mod decât prin încălzire. În funcţie de sursa de excitare, există: fotoluminiscenţă,
electroluminiscenţă, catodoluminiscenţă, chemoluminiscenţă, bioluminiscenţă,
triboluminiscenţă.
lungimea pasului, distanţa medie măsurată pe cărarea de mers de la marginea urmei

tocului (călcâiului) piciorului drept până la marginea urmei tocului (călcâiului)
piciorului stâng. L. este unul din elementele mersului.
lupa dactiloscopică, lupă special construită pentru examinarea şi stabilirea formulei

pentru clasificarea amprentelor digitale. L.d. este montată pe un stativ de 6-8 cm.
înălţime, iar la baza stativului se montează un set de reticule: pe primul este marcată
linia de calcul, pe altul o grilă şi pe cel de-al treilea cercuri concentrice pentru codificare
manuală în vederea introducerii pe calculator.
lupă cu picior, v. lupă dactiloscopică.
macrofilmarea, filmarea urmelor infracţiunii sau a unor detalii ale acestora pentru a le
putea mări la scară convenabilă cu ajutorul inelelor prelungitoare. Valorile oferite de
exponometru sunt insuficiente, ceea ce impune aplicarea unui raport de corecţie după
K = ( a ′)2
2
formula: , în care (a')= distanţa film-obiectiv; f = distanţa focală a obiectivului

f
şi K = factor de prelungire. Se recomandă folosirea unei frecvenţe cât mai mici de
filmare (12-16 imagini pe secundă).
macrorelief, detaliile morfologice grosiere ale reliefului unei urme care se pot detecta
cu ochiul liber sau cu o lupă care măreşte foarte puţin (de 2-3 ori).
macrourme, categorii de urme caracterizate prin dimensiuni suficient de mari pentru a

putea fi percepute şi examinate, fără folosirea aparaturii optice.
magnetofon, aparat care înregistrează şi reproduce sunetele cu ajutorul unor benzi
speciale, acoperite cu o substanţă feromagnetică. În criminalistică, m. se foloseşte
pentru înregistrări în procesul cercetării la faţa locului, al ascultării învinuitului, a
inculpatului, a martorului sau a minorului, al confruntării, al reconstituirii şi în procesul
expertizei fonocriminalistice.
magnetoscop, aparat electronic cu ajutorul căruia se pot capta şi înregistra pe bandă

magnetică de o construcţie
dintr-o cameră specială
de luat vederi imaginea şi şisunetul.
cu transfocator De regulă,
microfon, un mla. este
conectată compus
monitor, cu
ajutorul căreia se face înregistrarea în vederea redării imediate pe ecranul unui televizor
a imaginii şi a sunetului. În criminalistică se foloseşte pentru înregistrarea imaginilor
din câmpul infracţional, din timpul reconstituirii şi al altor acte de urmărire penală.

malformaţie papilară, defect congenital al desenului papilar.

manuscriere tipografică, scriere cu litere asemănătoare modelelor tipografice. M. este
o varietate a scrisului de mână, având la bază deprinderile grafice ale persoanei.
Persoanele care, în virtutea profesiei lor (arhitecţi, desenatori, bibliotecari etc.), învaţă
special să scrie cu diferite caractere tipografice, îşi formează, pe lângă deprinderile
scrisului cursiv, noi deprinderi tehnice şi grafice, un nou sistem stabil de mişcări.
Persoanele care scriu ocazional cu litere tipografice vor realiza un grafism mai puţin
organizat şi lipsit de constanţă, din cauza absenţei unei perfecte coordonări a mişcărilor,
a lipsei dinamismului şi spontaneităţii acestora. Specifică în asemenea cazuri este
apariţia deprinderilor scrisului cursiv, manifestată în forme grafice ale caligrafiei
curente, care se execută fie separat, fie împreună cu semnul grafic imitând modelul
tipografic. Înregistrarea acestora are relevanţă pentru rezolvarea problemei identificării
scriptorului. Expertul trebuie să stabilească mai întâi dacă scrisul în litigiu cu caractere
tipografice aparţine unei persoane cu deprinderi formate în acest sens ori unei persoane
care nu estealeobişnuită
atât probe scrisuluicucursiv
asemenea scriere.
(pentru Scriptele
a urmări, de altele,
printre comparaţie trebuie sălimbajului
şi elementele cuprindă
scris), cât şi probe libere şi experimentale ale scrisului cu caractere tipografice.
marcarea caracteristicilor, procedeu de însemnare pe fotografia de ilustrare şi de

examinare a elementelor cu valoare de caracteristici generale sau individuale, folosit în
demonstraţia expertizei şi a constatării tehnico-ştiinţifice.
marcarea locului faptei, operaţiune tehnico-criminalistică de însemnare a urmelor şi a

corpurilor
execută în delicte, precum şilaa faţa
cadrul cercetării căilor de acces
locului şi calasemne
locul săvârşirii plăcuţe cu M.
infracţiunii.
se folosesc se
cifre,
încercuiri cu creta, bandă gradată etc.
martor, persoană fizică având cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare
de natură să servească la aflarea adevărului, fapt pentru care poate fi chemată, în
condiţiile stabilite de lege, de către organul judiciar şi ascultată pentru a spune tot ce
ştie.
martori de bună credinţă, persoane care declară sincer şi fără să ascundă nimic din tot
ceea ce cunosc cu privire la fapta în legătură cu care sunt ascultaţi.
„martori muţi“, denumire folosită uneori pentru desemnarea mijloacelor materiale de

probă, respectiv a obiectelor care conţin sau poartă urme ale infracţiunii sau orice alte
obiecte care pot servi la aflarea adevărului, pe de o parte, şi obiectele corpuri delicte, pe
de altă parte. Această denumire este determinată de faptul că urmele şi celelalte
mijloace materiale de probe, dacă sunt studiate cu ajutorul procedeelor şi metodelor
tehnico-ştiinţifice şi tactice, pot evidenţia elemente importante cu privire la infracţiune
şi infractor. Astfel, ele pot „vorbi“ despre modul cum s-a săvârşit infracţiunea, când,
unde şi în ce împrejurări, despre vinovăţia făptuitorului etc.
martori oculari, persoane care au perceput direct, nemijlocit, fapte sau împrejurări
legate de infracţiune şi de infractor. M. nu trebuie să fie confundaţi cu acele persoane

care, într-un fel sau altul, au participat la săvârşirea infracţiunii. Descoperirea m. este o
operaţie necesară, de mare importanţă şi trebuie făcută cât mai repede, deoarece ajută la
aflarea mai operativă a adevărului în cauză.
martori de rea credinţă, persoane care au cunoştinţe despre fapte sau împrejurări de
natură să servească la aflarea adevărului, dar care denaturează în mod voit adevărul în
declaraţiile făcute în cadrul ascultării de către organul judiciar.
masă de reprodus, dispozitiv care asigură paralelismului dintre planul materialului

fotosensibil şi planul principal al obiectului sau al documentului fotografiat, precum şi
iluminarea uniformă a câmpului fotografic, folosită pentru executarea fotografiei
judiciare de laborator.
matematică în criminalistică, v. aplicarea matematicii în criminalistică.

material grafic, orice trăsătură, element, literă, cuvânt, text, semnătură, menţiune
cifrică
cât şi laoriscrisul
alt semn grafic. Noţiunea
(semnătura) de m. se Posibilitatea
de comparaţie. referă atât la de
scrisul (semnătura)
identificare în litigiu,
a scriptorului
este, de regulă, direct proporţională cu volumul materialului grafic în litigiu.
material plastic (urme de m.), denumire generică a unui grup de materiale de sinteză
care prezintă anumite particularităţi de structură, de compoziţie şi proprietăţi fizico-
mecanice. Componentul de bază al m. îl constituie produşii macromoleculari sau
polimerii, la care se adaugă diferite ingrediente menite să confere materialului anumite
proprietăţi. Din punct de vedere al comportării la deformare, m. se împart în plastomeri,
categorie care
proprietăţi cuprinde
mecanice produşi
deosebite, ce pot suferi
şi elastomeri , clasădeformaţii permanente
care cuprinde totalitateaşiproduşilor
care au
dotaţi cu elasticitate, putând suferi deformări temporare, de obicei alungiri. M. poate
forma urme formă sau urme materie. 1. Urmele formă păstrează forma sau deformarea
produsă de obiectul creator. În general, ele apar datorită unor procese mecanice
(spargeri, frecări, rupturi, găuriri, scobiri etc.). Expertiza acestor urme se face prin
metode traseologice. 2. Urmele materie pot fi examinate sub aspectul componenţilor
prin analize spectrale (U.V., vizibil, I.R.) microscopice si cromatografice (de gaze),
pentru a stabili dacă urma provine dintr-un material plastic, care anume, dacă a fost
supusă acţiunii specifice unor agenţi fizici sau chimici, dacă au aceleaşi caracteristici
fizico-chimice cu modelul de comparaţie, dacă face parte din acesta sau dacă împreună
cu acesta au constituit un întreg. Din examinarea acestor urme se pot desprinde date cu
privire la mecanismul producerii lor, natura urmelor, obiectul creator, dacă au suferit
acţiunea temperaturilor ridicate sau a unor agenţi chimici. În cazul accidentelor de
circulaţie, se poate stabili marca şi tipul autovehiculului de la care provin urmele de m.
materiale pentru comparaţie, v. modele de comparaţie.

materiale fotosensibile, suspensie de săruri sensibile la lumină, dispuse pe un suport
din celuloid, hârtie, carton sau sticlă, având proprietatea de a înregistra şi fixa imaginea
proiectată pe un obiectiv fotografic. M. pot fi: negative (placă fotografică, filmpac,
planfilm, rolfilm), pozitive (hârtie fotografică) şi reversibile alb-negru şi color (plăci şi
pelicule). Fotosensibilitatea materialelor negative alb-negru este una dintre principalele

proprietăţi fotografice ale m. şi este exprimată în grade DIN, unităţi GOST, indici ASA
etc.
materiale puse la dispoziţia expertului, urmele, obiectele care conţin sau poartă o
urmă a infracţiunii, obiectele care au fost folosite sau destinate să folosească la
săvârşirea infracţiunii, obiectele care sunt produsul infracţiunii, modelele sau scriptele
de comparaţie, precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, în
măsura în care formează obiectul unei expertize.
materiale de scriere, materiale folosite pentru scriere. Cele mai frecvent folosite sunt
cerneala, creionul, pasta pentru stilou cu bilă. a) Cerneala reprezintă o soluţie apoasă
care conţine coloranţi, materiale ce-i conferă consistenţă, uniformitate şi proprietăţi de
aderare pe hârtie (dextrină, gumă arabică, amidon, glicerină), materiale conservante şi
antiseptice (fenol, acid oxalic, salicilic, clorhidric). Majoritatea cernelurilor sunt
preparate pe bază de coloranţi organici, având o mare gamă de culori şi de nuanţe
(albastru, violet, negru, roşu, verde ş.a.). Există şi cerneluri cu destinaţie specială, cum
sunt celecutipografice,
tocurile celecarioca
fibre de tipul pentruetc.
imprimări pe alteşi obiecte
Se pot întâlni cerneluridecât hârtiacusaumijloace
preparate pentru
proprii, ca de pildă cerneala din creion chimic răzuit şi dizolvat în apă. b) Creioanele
sunt de trei tipuri: ceramice (de grafit), chimice şi colorate (grase). Principalii
componenţi ai primelor două categorii sunt grafitul şi caolinul (argila). Preparaţia
acestuia din urmă determină şi tăria minei (foarte tare: 9H-6H; tare : 5H-2H; medie: H,
F, HB; moale: B, 2B, 3B; foarte moale: 4B-6B). Pe lângă caolin şi grafit, creioanele
chimice mai conţin coloranţi organici, clei, talc, săruri de calciu, acid stearic. Creioanele
colorate au în componenţă caolin, gumă tragant, săruri de calciu, stearină şi un colorant
organic (mineral).
organic aflat c) Pastade pentru
în suspensie, stilourile
obicei într-un uleicugros
bilăsau
se ocompune dintr-un
ceară moale. colorant
Cunoaşterea
compoziţiei materialelor de scriere are relevanţă pentru examinarea acestora în vederea
stabilirii adăugirilor în acte, precum şi pentru determinarea naturii lor, atunci când se
pune problema tipului de cerneală, de creion etc. cu care s-a scris actul sau problema
identificării unui anumit material cu care se presupune că s-a scris actul. Investigaţiile
ce se întreprind sunt de natură fizico-chimică şi constau în decelarea constituenţilor
materialelor de scriere şi în comportarea acestora faţă de radiaţiile invizibile, faţă de
anumiţi reactivi, în constatarea modului cum se dispun pe hârtia sau placa
cromatografică, a gradului de copiabilitate şi a aspectului microscopic al particulelor ce
le alcătuiesc etc.
mărturia, v. declaraţiile martorului.

măsurarea, metodă matematică folosită pentru stabilirea dimensiunilor urmelor şi a
obiectelor descoperite în câmpul infracţional, a distanţelor dintre acestea şi alte puncte
de reper de la faţa locului, precum şi a valorilor unor caracteristici identificatoare în
procesul efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor criminalistice.
Rezultatele obţinute prin măsurare pot fi materializate în procesul-verbal de cercetare la
faţa locului, în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi de expertiză,dar şi în filme,
fotografii, schiţe etc.
măsurători fotografice, v. aducerea la scară.


măsurători fotografice tridimensionale, procedeu de determinare aproximativă a

dimensiunilor obiectelor fotografiate cu un aparat necunoscut şi în condiţii variate, fără
folosirea ca etalon a unui obiect cu dimensiunile cunoscute.
măsurători tridimensionale stereofotografice, măsurători care permit determinarea

valorii dimensiunilor liniare ale lungimii, lăţimii şi înălţimii obiectelor şi distanţelor
dintre acestea pe baza imaginii pozitive stereofotografice.
mecanismul de dare a focului, dispozitivul care percutează capsa cartuşului.
Principalele piese care compun m. sunt percutorul cu vârful şi arcul, care la armele
moderne se află montate în interiorul închizătorului. Arcul poate fi şi separat, servind
exclusiv la transmiterea energiei percutorului. Acest tip de m. se prezintă într-o variantă
cu percutor, iar în alta cu cocoş. La prima, percutorul este legat de arc astfel încât să
execute o acţiune directă sau printr-o piesă intermediară. M. cu cocoş se caracterizează
prin aceea că arcul acţionează asupra unei piese mobile (denumită cocoş) care loveşte
percutorul. Uneori,percutorului
acest caz, asupra funcţiile arcului percutorului
(separat) suntoîndeplinite
acţionează de arcul
piesă a părţii readucător.
reculante În
a armei.
Percutorul sau cocoşul este oprit înaintea tragerii în poziţia de armare, de o piesă numită
nucă. Suprafaţa de contact a acesteia poartă denumirea de prag de armare şi creează în
procesul dării focului urme pe capsă care permit identificarea armei.
mecanismul de siguranţă, dispozitivul care asigură blocarea cocoşului sau a

percutorului, precum şi a închizătorului după ce cartuşul a fost introdus în detunător.
Acelaşi mecanism protejează împotriva focului prematur în timpul introducerii
cartuşului
acestuia. Înînfuncţie
ţeavă de
şi în cazul
tipul scăpării
armei, degetului
mecanismul de de pe cocoş
siguranţă în momentul
poate armării
fi cu aripioare, cu
piedică sau combinat. La unele arme el este automat, la altele ne-automat.
mecanoscopie, domeniu al traseologiei care are ca obiect studierea continuităţii liniare

pentru reconstituirea întregului din părţile componente.
memorarea, proces psihic care cuprinde fazele întipăririi şi ale conservării celor
percepute în legătură cu comiterea unei infracţiuni. M. poate fi vizuală, auditivă, logico-
verbală, afectivă, motrică etc. Determinarea acestei particularităţi are importanţă
deosebită în procesul de formulare a unor declaraţii complete şi veridice.
memorie, proces psihic de stocare şi de actualizare a informaţiei, de acumulare şi

utilizare a experienţei de cunoaştere.
memorie afectivă, proces psihic care presupune reţinerea şi reproducerea unor emoţii,
sentimente trăite anterior (teamă, indignare, mâhnire, bucurie etc.).
memorie imaginativă, proces psihic de reţinere şi de redare a imaginilor intuitive, a

impresiilor senzoriale. Este urmare a întipăririi în minte a reprezentărilor concrete
intuitive despre obiecte şi fenomene percepute anterior. Acest tip de memorie se
subdivide în memorie vizuală, auditivă etc.

memorie logico-verbală, proces psihic care presupune reţinerea şi reproducerea

formulelor, a cuvintelor şi a noţiunilor verbale generale. De exemplu, cuprinsul unei
povestiri ascultate sau al unui text citit.
memorie motrică, proces psihic care presupune reţinerea şi reproducerea diferitelor

mişcări. Acest tip de memorie este denumită uneori şi memorie motorie.
memorie vizuală, v. memorie imaginativă.

metale (urme de m.), elemente chimice caracterizate prin electropozitivitate, luciu
metalic, bune conducătoare de electricitate şi căldură. Sunt considerate ca urme
criminalistice atunci când sunt constituite din elementul chimic pur sau din amestecul
acestora (aliaje) sau când în urma acţiunii dintre două sau mai multe corpuri se creează
particule metalice. Unele urme de m. pot rezulta în urma impactului glonţului cu
victima, găsindu-se în jurul orificiului produs de glonţ sau în jurul plăgilor produse de
un scurt-circuit în procesul electrocutării. De cele mai multe ori, particulele de m. se
formează în urma
Caracteristici tăierii,depilirii,
ale urmelor zgârierii,
m.: duritate, lovirii,
culoare sfredelirii alb-argintie,
strălucitoare unui obiect aurie
metalic.
sau
roşcată, de cele mai multe ori prezintă muchii sau vârfuri ascuţite, pot purta urme de
rugină (urme feroase) sau de vopsele. Cele mai multe particule ale acestor urme, dacă
au fost recent create, au una dintre feţe lucioase. Descoperirea lor se face prin observare
directă, cu ajutorul unui magnet (urmele feroase) sau cu detectorul de metale. Aceste
urme îşi păstrează de obicei forma şi conţinutul. Expertiza criminalistică a urmelor de
m. se face prin metode traseologice, chimice (cu reactivi de culoare specifici), prin
spectrometrie de emisie, difractometrie şi fluorescenţă în raze X, spectrofotometrie de
absorbţie
metalului atomică. Rezultatele
sau a aliajului acestor
din care examinări
provin, dau informaţii
compoziţia cantitativă,cuforma,
priviremodul
la natura
de
formare, forma şi natura obiectului cu care au venit în contact sau care le-a produs, din
ce obiect pot proveni, eventual vechimea lor. În cazul în care se prezintă şi un model de
comparaţie, se poate stabili continuitatea liniară şi dacă au aceeaşi compoziţie calitativă
şi cantitativă cu acesta, dacă poate proveni din el sau dacă a format corp comun cu
acesta.
metoda Bragg (în expertiza criminalistică), metodă fizică de cercetare a corpurilor

cristaline, cu ajutorul difracţiei de raze X. Distanţa dintre planele paralele la axele x, y, z
ale reţelei cristaline spaţiale este dată de relaţia: 2d sin δ = nλ, în care δ este unghiul
complementar unghiului de incidenţă al fasciculului de radiaţii pe planul considerat, iar
λ este lungimea de undă a radiaţiei X, monocromatică. Dispozitivul folosit este
constituit dintr-o sursă de radiaţii X, un ecran cu o fantă care permite trecerea unui
fascicul paralel de radiaţii, suportul cristalului care se poate roti şi o placă fotografică
perpendiculară pe fasciculul de radiaţii pe care se înregistrează radiaţiile refractate sub
forma unor curbe. În criminalistică se foloseşte la examinarea comparativă a solurilor
sau altor urme sau microurme cristaline.
metoda Debye-Scherer (în expertiza criminalistică), metodă fizică de examinare a

corpurilor cristaline cu ajutorul difracţiei în raze X. Se deosebeşte de metoda Bragg prin
aceea că proba de examinat este pulverizată mai uniform, după care se pastilează.

metoda fitoaglutinării (în expertiza criminalistică), metodă indirectă de determinare a

grupei sanguine din sistemul A, B, 0, căreia îi aparţine o urmă de sânge, bazată pe
proprietatea unor aglutinine existente în plante (Evoniminus) de a precipita
aglutinogenii A, B sau H. M. se aplică în expertiza criminalistică atunci când petele de
sânge prea vechi ar putea da false rezultate prin metodele directe de determinate a
grupei sanguine sau când urma este constituită din alte secreţii sau urme biologice decât
sânge (salivă, ţesut etc.).
metoda Holzer (în expertiza criminalistică), metodă indirectă pentru identificarea

grupelor sanguine din urmele de sânge uscat, din resturi de ţesuturi sau de secreţii
biologice, prin evidenţierea aglutinogenelor. Principiul metodei are la bază proprietatea
antigenelor H, A şi B de a absorbi cantităţi echimoleculare de aglutinine alfa şi beta
existente în serul de testare aparţinând grupei 0. Mod de lucru: fragmente din urma
examinată şi fragmente din urma de comparaţie sunt tratate cu câte 3 picături de ser
sanguin de grupa 0. După 12-16 ore de contact la temperatura camerei, se execută din
fiecare probă două serii de diluţii succesive cu ser fiziologic de la 1:1 → 1:256. Peste
una dintre
cealaltă seriile dedediluţie
o suspensie se adaugă
eritrocite o suspensie
test B 2%. După 4 oredeseeritrocite test A 2%, iar peste
citeşte rezultatul.
metoda Huber (în expertiza criminalistică), micrometodă serologică folosită pentru

determinarea speciei (om sau animal) de la care provine o urmă de sânge.
metoda izoaglutinării (în expertiza criminalistică), procedeu folosit pentru

determinarea apartenenţei de grup a unei urme de sânge, bazat pe aglutinarea
aglutinogenelor existente pe eritrocite cu aglutininele corespunzătoare existente în serul
sanguin, provenit de la aceeaşi specie (om sau animal).
metoda întrebărilor, v. chestionar.
metoda jaloanelor gradate (în cercetarea la faţa locului), metodă folosită pentru
realizarea fotografiei tridimensionale.
metoda Laue (în expertiza criminalistică), metodă fizică de examinare a unui corp
cristalin prin difracţia radiaţiilor X de frânare (cu spectru continuu) prin cristalul
respectiv. Lungimea de undă λ pentru care există maxim de interferenţă este dată de
2ah1 cos α 0 + h2cos β 0 + h3 cos γ 0
λ = − 2 2 2
h1 + h2 + h3
relaţia , în care a este distanţa interatomică; h este
numărul de interferenţe ; αo, β o, γo sunt unghiurile de incidenţă ale fasciculului de
radiaţii pe planurile paralele cu axele x, y, z ale reţelei spaţiale; α, β , γ sunt unghiurile
dintre direcţiile radiaţiilor difractate faţă de planurile paralele cu axele x, y, z.
Cunoscând pe λ, αo, β o, γo şi α, β , γ, se poate determina distanţa interatomica „a“, aceasta
fiind caracteristică fiecărui sistem cristalin. Dispozitivul folosit pentru obţinerea
difracţiei de radiaţie X prin această metodă constă dintr-o sursă de radiaţie X, un ecran
de plumb prevăzut
cristalului cu oşifantă
de examinat îngustă
o placă prin careperpendiculară
fotografică trece fasciculul
pe de radiaţie,
direcţia suportul
fasciculului
incident, pe care se înregistrează imaginea de difracţie sub forma unei familii de cercuri.
Fiecare cerc corespunde unei anumite lungimi de undă şi unui anumit ordin de

interferenţă, permiţând să se determine, în procesul expertizei, caracteristicile

identificatoare.
metoda Lattes (în expertiza criminalistică), metodă pentru stabilirea grupelor sanguine
prin evidenţierea tipului de aglutinine existente în serul sângelui. Spre deosebire de
metoda Simonin, prin m. se poate lucra şi cu urme de sânge uscat. Mod de lucru: pe o
lamă de microscop se pun trei fragmente din urma de cercetat, peste care se adaugă câte
o picătură din suspensie de eritrocite A, B, 0 (0,2-0,3%), obţinute prin spălarea unor
probe de sânge cunoscut cu ser fiziologic; lama se ţine în camera umedă 1/2-2 ore, după
care se citeşte rezultatul (aglutinaţia) prin observare la microscop. Se consideră
aglutinaţie pozitivă formarea unor grămezi eritrocitare sub formă de ciorchine.
Evaluarea rezultatului: aglutinare cu eritrocite B - urma aparţine grupei A, cu eritrocite
A - urma aparţine grupei B, lipsa de aglutinare - urma aparţine grupei AB. Eritrocitele
din grupa 0 nu formează aglutinări decât în prezenţa unor aglutinine ne-specifice
(imuno-aglutinine) din sistemul Rh. M. dă rezultate concludente numai dacă urmele de
sânge sunt relativ proaspete şi nu au fost alterate prin acţiunea unor factori fizici externi
(intemperii). V. şi sistemul Rh.
metoda planşetei cu laturile egale (în cercetarea la faţa locului), metodă folosită
pentru realizarea fotografiei tridimensionale.
metoda portretului schiţat, v. identi-kit.

metoda povestirii libere, metodă tactică folosită în ascultarea persoanei (învinuit,
inculpat, martor etc.), care constă în ascultarea cu atenţie a celor relatate în mod liber,
spontan de către persoana
sau inoportunată ascultată,
într-un mod fărăsăca
prin care aceasta să
determine fie întreruptă,
întreruperea grăbită,
firului apostrofată
povestirii libere.
V. şi tactica ascultării martorului şi tactica ascultării învinuitului.
metoda riglei gradate (în cercetarea la faţa locului), metodă folosită pentru realizarea
fotografiei metrice.
metodă de determinarea sexului din petele de sânge (în expertiza criminalistică),

metodă de cercetare care permite determinarea sexului persoanei după o urmă de sânge.
Urma de sânge cu suportul pe care s-a depus se introduce într-o eprubetă şi se toarnă 0,5
ml soluţie de acid acetic 5%. Eprubeta se introduce într-un termostat timp de 1-10 ore la
temperatura de 37°C. Se pune conţinutul eprubetei într-o centrifugă 6-8 minute la 1500
de ture. Lichidul se îndepărtează cu o pipetă Pasteur, iar din depunere se face un frotiu
pe lamă de sticlă. Frotiul se usucă şi se fixează cu alcool metilic de 96° timp de 3
minute şi se colorează după metoda Hius-Romanovscki timp de 20 de minute. Se
continuă cu studierea nucleului la microscop, cu obiectiv prin imersie. În funcţie de
elementele situate în jurul acestuia, se pot stabili deosebirile dintre cele două sexe.
metodele criminalisticii, totalitatea metodelor folosite în criminalistică. M. au în

vedere, în primul rând, metoda general ştiinţifică a materialismului dialectic care cere ca
la rezolvarea oricărei probleme, inclusiv a celor care apar cu ocazia descoperirii şi
cercetării infracţiunilor, să se aibă în vedere abordarea obiectivă a acestora, adică să fie
luate în considerare raporturile şi legăturile dintre ele, precum şi propria mişcare,

propria viaţă a fenomenelor cercetate, cu toate contradicţiile care le sunt proprii. a)

Metode generale sunt acelea care se folosesc şi de către alte ştiinţe (observare,
comparare, măsurare etc.) şi pe care le foloseşte şi criminalistica. b) Metode speciale
sunt cele elaborate de criminalistică şi care se folosesc numai de către aceasta în
atingerea scopului specific.
metodica criminalistică, ansamblul de teze ştiinţifice, mijloace tehnice, procedee

tactice şi recomandări metodice, folosite în cercetarea, descoperirea şi prevenirea
infracţiunilor, avându-se în vedere specificul fiecăreia în parte. Parte integrantă a
criminalisticii, m. reprezintă îmbinarea ştiinţifică a tehnicii şi a tacticii criminalistice şi
aplicarea acesteia în cercetarea unei infracţiuni concrete sau a unei anumite categorii de
infracţiuni. Noţiunea de m. a fost preluată din literatura străină de specialitate. Mai
apropiată de conţinutul acestei părţi a criminalisticii considerăm a fi denumirea de:
„Particularitatea cercetării anumitor categorii de infracţiuni“.
metodica identificării criminalistice, complexul de noţiuni, metode, procedee şi

tehnici folosite în procesul identificării.
metodica prevenirii, ansamblul de metode ştiinţifice, procedee tactice, mijloace
tehnice şi recomandări metodice folosite la prevenire, în funcţie de specificul fiecărei
infracţiuni în parte. Parte integrantă a metodicii criminalisticii, m. reprezintă o simbioză
între tehnica şi tactica criminalistică şi aplicarea acestora în activitatea de împiedicare a
producerii unei infracţiuni sau a unei anumite categorii de infracţiuni.
mezzo-deltic, punct deltic mijlociu. M. indică faptul că deltele unei dactilograme

bideltice se află pe aceeaşi linie.
microanaliza cu sondă electronică (în expertiza criminalistică), metodă de analiză
radiometrică, bazată pe interacţiunea unui fascicol de electroni cu un anumit punct din
suprafaţa probei, din care rezultă radiaţii X primare de energie caracteristică fiecărui
element. S. este formată din: sistem optic electronic şi analizor. Rezultatul analizei este
transmis în sistem digital, dactilografic, fotografic etc. În criminalistică metoda este
folosită în expertiza unor microurme, cum sunt: fire de păr, fibre textile, pelicule de
vopsea, urme de sol, urme metalice, pulberi etc., obţinându-se date privind compoziţia
calitativă şi cantitativă a microelementelor existente.
microfilmarea, procedeu de filmare a microurmelor cu ajutorul microscopului. Se

foloseşte atunci când urmele infracţiunii sau detaliile acestora sunt prea mici pentru a
putea fi examinate în mod obişnuit. Obiectivul aparatului de filmat ocupă poziţia
ochiului. Punerea la punct a imaginii se realizează dinainte, după care urmează reglarea
poziţiei aparatului de filmat sau a camerii de luat vederi a videomagnetofonului pentru a
se efectua centrarea axei optice a microscopului pe axa optică a aparatului.
microfotocopie, copie fotografică de dimensiuni foarte mici, obţinută prin

microfotografie. În criminalistică se foloseşte pentru ilustrarea demonstraţiilor făcute în
rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice şi de expertiză.

microfotografie, fotografie reprezentând imaginea mărită a unor obiecte sau fiinţe

microscopice, obţinute cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. M.
permite organelor judiciare să constate cu propriile simţuri ceea ce a stat la baza
formulării concluziilor de către expert.
microrelief, detaliile morfologice extrem de mici ale reliefului unei urme, care nu pot fi
detectate decât cu microscopul ori cu altă aparatură optică sau electronică de mărire (de
ex. profilograf, microscop electronic etc.).
microscop, instrument optic format din sisteme de lentile, folosit pentru observarea
obiectelor foarte mici. Sistemul optic este constituit din obiectiv şi ocular. Obiectivul
formează imaginea reală mărită a obiectului examinat, ocularul permite observarea
imaginii definitive a obiectului, mărită sau răsturnată. Iluminarea obiectului se poate
face prin transmisie de jos în sus sau prin reflexie de sus în jos. Se foloseşte lumina
naturală sau artificială, radiaţiile fiind colimate şi reflectate asupra obiectului cu ajutorul
unor oglinzi concave. Distanţa minimă la care se pot observa detaliile obiectului este de
0,2 microni.
imaginii Uneledem.obiectiv,
formate au sisteme optice speciale
permiţând pentrucutransmiterea
examinarea uşurinţă a peacesteia
un ecransaua
fotografierea ei.
microscop binocular, microscop dotat cu două oculare montate pe tuburi, care

formează imagini identice, uşurând efortul vizual al observatorilor. Ex. microscopul
românesc M.C.5.
microscop comparator, microscop prevăzut cu două obiective, imaginile formate fiind

trimise în acelaşi
Se foloseşte în ocular sau pe uncomparativă
examinarea ecran, permiţând examinarea
a urmelor simultană a obiectelor.
criminalistice, cum sunt
microstriaţiile, amprentele, peliculele de vopsea, firele de păr, fibrele etc., simultan cu
modelele de comparaţie.
microscop cu contrast de fază, microscop care are montate în obiectiv sau în ocular o
plăcuţă transparentă (plăcuţă de fază) care acţionează asupra fazelor razelor luminii,
realizând un contrast între obiectiv şi fond.
microscop electronic, microscop la care fasciculul de lumina este înlocuit cu un

fascicol de electroni, iar sistemul optic printr-un sistem de lentile electronice şi
magnetice (condensor, obiectiv, ocular), imaginea definitivă a obiectului fiind redată pe
un ecran fluorescent. Măreşte până la sute de mii de ori, având totodată o mare putere
de rezoluţie. M. se foloseşte în examinarea microurmelor criminalistice sau a
caracteristicilor morfologice a unor urme biologice, cum sunt firele de păr, celulele etc.
microscop cu obiectiv cu imersie, microscop care are lentila obiectivului montată într-
un dispozitiv cu recul care permite scufundarea ei în picătura de lichid ce formează
obiectul examinat. Se foloseşte de obicei la examinarea mediilor biologice lichide.
microscop special, microscop cu ajutorul căruia se examinează zona magnetică a

fonogramei în litigiu şi a fantei capului de înregistrare al magnetofonului în vederea
identificării magnetofonului pe care s-a făcut înregistrarea.

microscop polarizant, microscop prevăzut cu sistem de polarizare a luminii (doi nicoli

sau două plăci polaroid, din care unul polarizează lumina care iluminează obiectul, iar
cel de-al doilea, aşezat între obiectiv şi ocular, analizează lumina polarizată transmisă
prin obiectiv). În criminalistică este folosit pentru studiul proprietăţilor optice ale
fibrelor textile, ale cristalelor etc.
microscop pentru determinarea punctului de topire, microscop cu ajutorul căruia se

poate observa punctul de topire al unor categorii de urme materie, în vederea
determinării asemănărilor sau a deosebirilor.
microscop stereoscopic, microscop prevăzut cu două oculare, care formează imagini

stereoscopice ale obiectului. Este folosit la observarea urmelor şi a microurmelor
criminalistice, cum sunt: amprente, pelicule de vopsea, substanţe cristaline etc.
microscopie, tehnica observării şi examinării obiectelor sau a fenomenelor cu ajutorul

microscopului
pentru (optic
observarea sau electronic).
şi compararea În expertizele
caracteristicilor criminalistice,
identificatoare m. este
ale urmelor folosită
în litigiu şi
a celor model de comparaţie.
microscopie holografică, mărire a imaginilor obţinute prin procedee holografice

folosind la reconstituirea lor, radiaţii cu lungimi de undă mai mari decât ale celor
folosite la înregistrarea hologramei. Mărirea imaginii este egală cu raportul lungimilor
de undă. Prin procedeele holografice s-a reuşit obţinerea imaginilor cu ajutorul
microscoapelor cu radiaţii X, măririle realizate fiind de până la 10.000 de ori; prin
procedee
imaginea obişnuite,
obiectului hologramele sunt mărite
holografiat poate dede
fi mărită 100undemilion
ori, dedeunde rezultă
ori. În că în final
m. electronică,
înregistrarea hologramelor se poate face cu fascicul de electroni, iar reconstituirea
imaginii cu radiaţie laser. Puterea de rezoluţie în această metodă este de 0,15-0,2 mm2.
microstriaţie, urmă dinamică microscopică sub forma unei zgârieturi sau alunecări. M.
poate fi lăsată de lama unui instrument tăietor, de exemplu: urma toporului pe lemn, a
cleştelui pe sârmă, a burghiului, a cuţitului etc. sau poate fi lăsată de un obiect care
freacă suprafaţa altui obiect: urmele interiorului ţevii pe g1onţ, o parte a unui vehicul pe
alt vehicul, pila pe toarta unui lacăt ş.a.
microtom, dispozitiv folosit pentru realizarea de secţiuni în probele cercetate, în

vederea examinării lor la microscop. Secţiunile realizate sunt foarte subţiri (câţiva
microni), cu suprafeţe de secţionare paralele şi perpendiculare pe axul transversal. În
expertiza criminalistică m. este folosit pentru realizarea de secţiuni transversale în fire
de păr, fibre şi alte categorii de microurme care sunt examinate cu ajutorul
microscopului electronic.
microtraseologia, domeniu al traseologiei moderne, care are ca obiect examinarea cu

ajutorul microscopului electronic a unor striaţii deosebit de mici sau a unor micro-
particule în scopul stabilirii continuităţii liniare.

microurme, părţi mici sau foarte mici ale urmelor formă şi materie, care poartă unele
dintre caracteristicile generale şi individuale ale acestora sau ale acţiunilor fizice care
le-au produs. M. pot oferi elemente de formă, care, examinate cu ajutorul microscopiei
clasice sau electronice, pot conduce la identificarea locului de unde s-au desprins, cât şi
caracteris tici individuale determinate de componentele materiale, care permit stabilirea
apartenenţei la gen sau chiar identificarea.
mijloace fotografice de fixare, v. fotografia judiciară.

mijloace tehnice de examinare, aparatele, instrumentele sau alte utilajele, precum şi
toate procedeele şi mijloacele tehnice folosite de criminalistică pentru prevenirea,
descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Mijloacele tehnice sunt utilizate atât în
laboratoare, cât şi în activitatea criminalistică de teren.
mimicompozitor, dispozitiv semiautomat cu ajutorul căruia se realizează imaginea

fizionomiei unei persoane, prin combinarea diferitelor componente ale feţei, pe baza
descrierilor făcute potrivit metodei portretului vorbit.
miros (urmă de m.), substanţă existentă în formă dispersată la locul faptei, care
produce senzaţie asupra senzorului olfactiv şi provine de la o persoană sau de la o
substanţă care are legătură cu infracţiunea comisă. Urmele de m. se pot constata la locul
săvârşirii infracţiunii sau de-a lungul drumului parcurs de către făptuitor sau de către
victimă. Individualitatea mirosului uman este datorată amestecului mai multor substanţe
(135 identificate) secretate de organism prin sudoare, excremente, exhalaţie etc. În afară
de mirosul individual sau general (împrumutat de individ la locul săvârşirii faptei),
poate apărea şi
împrumutat. mirosul suporturilor
Particularităţile existente
urmelor de m. pesunt: s-a depus
carelăţimea, mirosul individual
aproximativ egală cusaua
persoanei producătoare (se lăţeşte în timp sau în prezenţa curenţilor de aer orizontali),
înălţimea (faţă de sol), lungimea (egală cu parcursul străbătut de făptuitor), direcţia, care
are aceeaşi formă cu cea a drumului parcurs de creator. Căutarea urmelor de m. se face
cu ajutorul câinilor dresaţi sau cu ajutorul tuburilor sau al hârtiilor detectoare.
Recoltarea urmelor de m. se face în vase de sticlă vidate în prealabil, în vase prin
dislocuire de lichide sau aspirând atmosfera care conţine mirosul respectiv, prin tuburi
umplute cu substanţe absorbante specifice. Expertiza urmelor de m. se face cu ajutorul
echipelor de mirositori sau prin cromatografie în fază gazoasă. Prin expertiză se poate
stabili substanţa sau persoana de la care provine, locul de muncă al persoanei de la care
provine, dacă este asemănătoare cu urma recoltată de la bănuit sau un grup de bănuiţi,
considerată model de comparaţie. Urma de m. nu este stabilă în timp şi în special dacă
vasele în care a fost recoltată nu sunt închise etanş.
mitralii, v. alice.
modalităţi de comparare, procedee folosite în expertiza criminalistică pentru
compararea caracteristicilor generale şi individuale din probele în litigiu cu modelele de
comparaţie. Acestea sunt: a) confruntarea, adică dispunerea celor două obiecte sau
imagini comparate una lângă cealaltă în acelaşi câmp de vedere; b) suprapunerea unei
imagini transparente peste cealaltă, pentru a se observa coincidenţa sau deosebirea

trăsăturilor caracteristice; c) continuitatea liniară, constând în dispunerea imaginilor

coincidente de aşa manieră încât una să pară continuarea firească a celeilalte.
modele de comparaţie, reflectări ale obiectivului verificat, obţinute pe cale

experimentală. M. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să se cunoască în
mod cert provenienţa lor; b) să fie comparabile cu urmele obiectului căutat, adică
modelele trebuie obţinute în condiţii cât mai apropiate posibil de cele în care s-au
format urmele obiectului căutat; c) să reflecte un ansamblu suficient de trăsături
identificatoare ale obiectului verificat. Metoda modelării constă în crearea mintală sau
materială a unui sistem, care, reflectând sau reproducând obiectul cercetării, este capabil
să-l înlocuiască. Se foloseşte frecvent în activitatea de expertiză, prezentarea pentru
recunoaştere etc.
modele de voce şi vorbire, probe de voce şi vorbire prelevate de la persoanele suspecte

pentru comparaţie. În procesul prelevării modelelor de voce şi vorbire, organele
judiciare trebuie să imprime un text corespunzător celui în litigiu, să folosească acelaşi
mijloc de imprimare, acelaşi spaţiu şi aceleaşi condiţii de înregistrare.
modificarea scrisului, acţiunea conştientă sau inconştientă de modificare totală sau
parţială a scrisului sau numai a unor grafisme. Scrisul de mână se caracterizează printr-o
stabilitate relativă. Natura şi volumul modificărilor sunt în raport cu genul factorilor
care acţionează asupra mecanismului scrierii. Gradul de modificare, sub acţiunea
aceloraşi factori, este diferit de la o persoană la alta. Intervenţia episodică a unor
condiţii şi împrejurări noi de scriere duce la modificări variabile ale grafismului.
Repetarea acestor factori neobişnuiţi se poate solda cu crearea unei alte variante de
scriere, persoana
modificări adaptându-se
ale grafismului la noiletreptat,
se produc condiţii
în prin
timp,adecvarea deprinderilor.
ca de exemplu, Unele
cele datorate
evoluţiei scrisului sau stării de bătrâneţe. Altele apar spontan şi sunt relativ îndelungate
(traumatismul mâinii, o boală cu debut rapid, dereglarea activităţii psihice etc.). O altă
categorie de modificări sunt cele datorate unor stări psihofiziologice de moment, unei
poziţii incomode a scriptorului ş.a. Unii dintre factorii care determină modificarea
scrisului sunt independenţi de voinţa scriptorului, iar alţii depind de aceasta. Din prima
categorie fac parte aşa-zişii factori naturali: înaintarea în vârstă a scriptorului, stări
emotive deosebite (excitare sau inhibiţie puternice), starea de ebrietate, diminuarea sau
pierderea vederii, stările maladive şi în special, bolile nervoase. În aceeaşi categorie se
pot cuprinde şi factorii referitori la schimbarea condiţiilor de scriere: folosirea unui
instrument scriptural incomod sau neobişnuit pentru persoana respectivă, poziţie
incomodă în momentul scrierii, dimensiunea redusă a hârtiei sau a spaţiului rezervat
scrierii ori semnării, iluminare insuficientă, limitarea mişcărilor mâinii (datorită
îmbrăcămintei incomode, scrierii cu mănuşi etc.). Din a doua categorie de factori fac
parte, mai întâi, cei rezultaţi din dorinţa scriptorului de a scrie mai îngrijit şi mai frumos
(cu ocazia întocmirii unor acte mai deosebite ş.a.), precum şi situaţiile când scriptorul
este nevoit să scrie mai repede decât de obicei (notiţe la cursuri, ciorne ş.a.).
Modificările pe care le suferă scrisul sub influenţa factorilor naturali şi artificiali
interesează cercetarea criminalistică sub aspectul influenţei lor asupra posibilităţilor de
identificare a scriptorului. Este de reţinut că marea lor majoritate nu împietează asupra
acestui scop final al expertizei grafice. Atingerea lui depinde însă în mare măsură şi de
procurarea unor scripte de comparaţie adecvate, adică texte şi semnături din perioada

când s-au produs modificările grafismului în litigiu ori executate în condiţii similare
celor rezultate din examinarea acestui grafism. Expertul trebuie să cunoască natura şi
volumul modificărilor în funcţie de acţiunea fiecăruia dintre factorii care le provoacă,
pentru că numai astfel va reuşi să facă o apreciere corectă a caracteristicilor grafice pe
care le constată şi să rezolve, în final, problema identităţii.
modificări ale locului săvârşirii infracţiunii, totalitatea schimbărilor produse în

ambianţa locului comiterii faptei datorate intervenţiei intenţionate sau neintenţionate a
unei persoane sau producerii unor fenomene. Aceste modificări trebuie stabilite cu
exactitate de către organele judiciare care efectuează cercetarea, urmând a fi fixate în
procesul verbal şi în declaraţiile martorilor.
modificări la nive1ul scoarţei cerebrale produse în percepţia tabloului infracţional ,

urme în accepţiune criminalistică, având caracter material, factorul creator constituindu-
l elementele şi datele faptice ale procesului săvârşirii infracţiunii, iar factorul primitor
scoarţa cerebrală a făptuitorului, a victimei şi a martorilor oculari. Specificul scoarţei
cerebrale ca factor
de investigare primitorledeconferă,
a acesteia urme şi, în
în mod
mod deosebit, posibilităţile
corespunzător, ştiinţifice
un caracter actuale
special. În
practica judiciară sunt folosite metode şi tehnici de valorificare a modificărilor materiale
de pe scoarţa cerebrală, care sunt fundamentate pe existenţa acestora ca urme ale
elementelor faptice şi ale datelor tabloului infracţional perceput şi anume: a)
prezentarea de persoane şi obiecte spre recunoaştere, în fapt este o adevărată expertiză
în care urma în litigiu o constituie modificările materiale produse în contextul tabloului
infracţional, la nivelul scoarţei cerebrale în procesul percepţiei, expertul fiind însăşi
persoana ce face recunoaşterea; b) constatarea cu ajutorul tehnicii poligraf a stresurilor
emoţionale , careinteresată
persoană este are ca fundament ştiinţific
în ascunderea mecanismul
realităţii, potrivitfapte
prezentând căruiafictive,
atuncicontrare
când o
informaţiilor stocate în memoria sa, în acest proces de convertire intenţionată a
informaţiei reale existente în scoarţa cerebrală se declanşează o serie de reacţii
determinate de contrarietatea procesului şi ale căror efecte sunt detectate de aparatura
poligraf; c) ascultarea martorilor ş.a.
monodactilar, sistem de organizare a cartotecii dactiloscopice pe fişe care cuprind

amprenta papilară a unui singur deget, ce permite compararea acestora cu urmele
papilare de la faţa locului, care, de regulă, sunt lăsate izolat, de către un singur deget.
monodeltic, cu o singură deltă. V. şi laţ.

morfină, alcaloid cu proprietăţi narcotice, care se extrage din opiu; este o substanţă
pulverulentă, albă, fără miros, foarte amară, insolubilă în apă, parţial solubilă în solvenţi
organici. Sărurile (clorhidrat, sulfat) sunt solubile în apă. M. poate fi identificată cu
uşurinţă prin metodele de analiză ale chimiei judiciare.
morfologia scrisului, termen folosit pentru desemnarea particularităţilor structural-

constructive ale semnelor grafice care constituie, de regulă, caracteristici individuale ale
scrisului.

mulaj, reproducere obţinută prin mulare în ipsos, ceară, plastilină, cauciuc siliconic,
acrilat etc. a unei urme sau a unui obiect. M. se foloseşte pentru ridicarea urmelor de
adâncime şi pentru crearea modelelor de comparaţie.
navolaborator criminalistic, laborator criminalistic mobil instalat pe un mijloc de

transport naval, amenajat în acest stop. N. se foloseşte în zonele în care accesul la faţa
locului se face pe cale navală.
negativ (în expertiza criminalistică), proces în care distribuţia reliefului este inversă
faţă de cea reală. De exemplu: urma de încălţăminte în adâncime este n. încălţămintei,
amprenta papilară este n. desenului papilar de pe pielea umană, striaţiile rămase într-un
obiect constituie n. reliefului obiectului creator. În procesul expertizei criminalistice nu
este indicat să se compare n. cu pozitivul. De aceea se impune crearea de n.
experimentale cu obiectul creator de urmă.
nesecretor, caracteristică a unor persoane de a nu poseda aglutinogenul specific grupei

sanguine căreia aparţin (A, B sau AB), care se notează cu „se“. Acestor persoane nu li
se poate stabili în procesul expertizei biocriminalistice grupa sanguină decât din analiza
urmelor de sânge.
neutronografia (în expertiza criminalistică), metodă radiografică de cercetare a

structurii interne a corpurilor, folosind pentru iradiere un fascicul de neutroni termici
(E=1000 eV). Comparativ cu gamagrafia, n. oferă următoarele avantaje: imaginile
realizate au un contrast mai mare, fiind mai clare, grosimea obiectelor ce pot fi cercetate
este de până la 130 mm, iar timpul de expunere este mai mic. Se foloseşte pentru
cercetarea obiectelor metalice cu grosimi mai mari, care nu pot fi examinate prin
gamagrafie.
nicotină (urmă de n.), alcaloid obţinut din frunzele de tutun. Substanţă sub formă de
ulei incolor sau galben deschis, foarte higroscopică. Expusă la aer şi lumină devine
brună. Este solubilă
în horticultură. Este în apădintre
unul şi în toxicele
solvenţi cele
organici. Se foloseşte,
mai puternice. D Lîn50principal, ca pesticid
= 40-60 mg/kg corp
pentru om, absorbţia făcându-se şi cutanat. Multe intoxicaţii se produc în timpul
tratamentelor în horticultură.
nitrat de argint, substanţă folosită pentru capcane chimice.

nitroglicerină (urmă de n.), ulei galben deschis obţinut prin nitrarea glicerinei.
Exploziv puternic, poate exploda prin lovire sau prin mişcare bruscă. Poate fi identificat
în procesul expertizei criminalistice după particulele ridicate de la locul producerii unei
explozii.
nitrolacuri (urmă de n.), soluţii de nitroceluloză cu procent mic de nitrare, în

amestecuri de solvenţi organici, folosite ca atare pentru acoperirea unor obiecte (mobilă,

autovehicule, etc.) sau amestecate cu diverşi coloranţi, cu sau fără adaos de uleiuri
vegetale, constituind vopsele peliculogene. Sunt inflamabile în soluţie sau după
evaporarea soluţiei în solvenţi.
nod (urmă criminalistică), rezultantă constructivă realizată prin îmbinarea fizică, în

diferite moduri şi fără folosirea unui alt corp, a două sau mai multe materiale flexibile
(sfori, frânghii, cabluri, fire, cordoane, şireturi, sârme, benzi etc.), care devin astfel
dependente. N. se împart în două mari categorii: noduri specifice anumitor profesii
(marinăreşti; pescăreşti, chirurgicale, de ţesătorie, de tapiţerie, noduri folosite în
alpinism etc.) şi noduri atipice. La rândul său, n. poate crea urme pe suprafaţa
suporturilor, care se formează datorită presiunii, frecării, sau simplului contact cu
obiectul primitor. Prin expertiza criminalistică a acestor categorii de urme se poate
identifica tipul de nod şi uneori chiar nodul care le-a creat.
norme deontologice ale expertului criminalist, regulile de activitate, de comportare şi

de gândire pe care expertul trebuie să le respecte în procesul efectuării expertizei. Ele
pot fi structurate
fac parte în norme
acele reguli care deontologice generale
au proprietatea comunăşi speciale.
repetabilăDin toate n.
categoria
pentru generale
activităţile
desfăşurate pe parcursul efectuării expertizelor. În această categorie se includ reguli
specifice caracteristice etapelor expertizei criminalistice: examinarea separată,
comparativă, demonstraţia, formularea concluziilor şi redactarea raportului de expertiză.
Dotarea modernă a laboratoarelor criminalistice, înaltul grad de specializare al
experţilor şi elaborarea unor norme de deontologie profesională constituie triunghiul
care asigură nivelul ştiinţific corespunzător formulării unor concluzii fundamentate şi
juste.
noua expertiză criminalistică, noţiune cunoscută şi sub denumirea de contraexpertiză.

Potrivit prevederilor codului penal, dacă organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză,
dispune efectuarea unei noi expertize. Obiectul noii expertize este acelaşi cu obiectul
primei expertize.
nucă, v. mecanismul de dare a focului.

nucleu, v. centrul dactilogramei.
obiect căutat, obiectul care a lăsat urme la locul faptei şi care trebuie stabilit cu ajutorul
acestora. În literatura de specialitate este cunoscut şi sub denumirea de „obiect de
identificat“, obiect care trebuie identificat etc.
obiecte asemănătoare, obiecte care se caracterizează prin aceleaşi trăsături generale,

cum ar fi, de exemplu, ţeava unei anumite mărci de pistol calibrul 9, care va avea
absolut aceleaşi dimensiuni, acelaşi număr de ghinturi, aceeaşi prelucrare interioară şi
exterioară etc. Asemănarea nu trebuie confundată cu identitatea.

obiect creator, obiectul care a lăsat urma descoperită la locul faptei. Pentru a-şi
imprima structura exterioară în obiectul primitor, o. trebuie să prezinte un anumit grad
de duritate.
obiectul constatării tehnico-ştiinţifice constă în examinarea mijloacelor materiale de

probă care prezintă pericol de dispariţie, a situaţiilor de fapt care pot suferi modificări
esenţiale, precum şi lămurirea urgentă a unor fapte sau a unor împrejurări ale cauzei
cercetate.
obiect primitor, obiectul care primeşte, care reproduce urma obiectului creator. Trebuie
să aibă un anumit grad de plasticitate pentru a putea prelua şi reproduce construcţia
exterioară a acestuia.
obiectul criminalisticii, constă în elaborarea metodelor şi a mijloacelor tehnico-

ştiinţifice de descoperire, fixare, ridicare, examinare şi interpretare a elementelor de
fapt, în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor.
obiectul expertizei, constă în lămurirea unor fapte sau a unor împrejurări ale cauzei, în
vederea aflării adevărului. Expertiza judiciară poate fi criminalistică, contabilă, medico-
legală, tehnică ş.a.
obiectul expertizei criminalistice, constă în examinarea urmelor şi a altor mijloace

materiale de probă în scopul descoperirii infracţiunii şi a infractorului. Există mai multe
genuri de expertiză criminalistică, determinate de natura urmelor pe care le examinează
fiecare în parte.
metodelor Datorităderezultatelor
noi elaborate obţinute
criminalistică, în diferite
obiectul domenii
expertizei ale ştiinţei,
a suferit precum
modificări, şi
paleta
problemelor examinate în prezent fiind mult mai mare.
obiectul identificării, orice fiinţă, obiect sau fenomen care a creat urme cu importanţă
judiciară şi care se află în legătură cauzală cu fapta cercetată.
obiecte de identificat, obiectele căutate şi obiectele verificate. Acestea sunt obiecte a

căror structură trebuie studiată şi în raport cu care trebuie rezolvată problema identităţii.
obiecte identice, obiectele din natură care sunt identice numai cu ele însele. Acest
principiu stă la baza oricărei identificări, deci şi a identificării criminalistice. Identitatea
obiectelor aflate în legătură cauzală cu infracţiunea cercetată se stabileşte cu ajutorul
urmelor descoperite la locul faptei, ştiut fiind că urma respectivă nu putea fi lăsată decât
de un anumit obiect.
obiecte identificatoare, sunt denumite urmele obiectelor căutate şi verificate cu care,

de regulă, se realizează procesul identificării. Aceste o. constituie numai mijlocul prin
care se studiază structura altor obiecte, dar ele ca atare nu sunt supuse identificării.
obiecte prezentate pentru recunoaştere, presupune două categorii de obiecte

distincte: a) obiectul ce urmează a fi recunoscut; b) obiecte asemănătoare, cu ajutorul
cărora se face recunoaşterea. Obiectul ce urmează să fie recunoscut este prezentat între

obiectele asemănătoare şi, pe cât posibil, în aceleaşi condiţii de vizibilitate şi iluminare

ca cele din momentul când a fost observat anterior. Poate fi prezentat şi individual, dacă
nu sunt găsite alte obiecte asemănătoare sau dacă anterior a fost descris atât de
amănunţit încât aşezarea sa între altele nu s-ar justifica, fiind o formalitate.
obiecte puse la dispoziţia expertului, obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei
săvârşite, precum şi oricare alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului. Astfel de
obiecte sunt cele pe care le foloseşte infractorul la săvârşirea infracţiunii sau cele asupra
căror s-a acţionat sau cu care infractorul a luat contact voit sau nevoit. Tot în această
categorie sunt incluse, de exemplu, şi obiectele de uz personal, obiectele de
îmbrăcăminte ş.a. care au fost lăsate sau uitate de infractor la locul săvârşirii faptei şi
care pot sluji la descoperirea acestuia.
obiectul verificat, este obiectul care se presupune ca a lăsat urmele la locul faptei. În
literatura de specialitate este cunoscut şi sub denumirea de „obiect cu ajutorul căruia se
face identificarea“ sau „obiect identificator“.
obiectiv fotografic, sistem optic convergent constituit din una sau mai multe lentile,
care intră în construcţia unui aparat de fotografiat, având proprietatea de a forma şi de a
proiecta în planul materialului fotosensibil imaginea reală a unui obiect. Principalele
caracteristici ale o. sunt: distanţa focală; luminozitatea; profunzimea de focar; unghiul
de câmp al imaginii şi puterea separatoare. În efectuarea fotografiei judiciare de
orientare şi schiţă se folosesc, de regulă, obiective fotografice cu distanţă focală mică şi
unghi de câmp al imaginii mare (superangulare), la fotografia judiciară a urmelor şi
fotografia de examinare se folosesc obiective cu distanţă focală mare şi unghi de câmp
al imaginii mic, iar la microfotografie se folosesc obiective de imersie.
obligaţiile expertului, totalitatea îndatoririlor expertului care trebuie să folosească toate
cunoştinţele şi experienţa sa pentru lămurirea şi clarificarea întrebărilor care i s-au pus
în cadrul expertizei. Expertul poate fi constrâns să efectueze lucrarea prin aplicarea de
sancţiuni disciplinare. Este obligat să păstreze secretul lucrării şi al materialelor de care
a luat cunoştinţă, să completeze sau să refacă expertiza la cererea organului care a
dispus-o. De asemenea, este obligat să facă declaraţii reale, atunci când este ascultat de
organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, fiind pasibil de săvârşirea
infracţiunii de mărturie mincinoasă.
observarea, metodă ştiinţifică folosită în criminalistică şi care se concretizează în

perceperea directă şi orientată asupra unor obiecte sau unor fenomene, atât în activităţile
criminalistice de teren, cât şi în examinările de laborator.
odorologie judiciară, domeniu al criminalisticii care elaborează metodologia de

căutare, descoperire şi examinare a urmei de miros lăsate de făptuitor. De obicei, urma
de miros este descoperită şi valorificată cu ajutorul câinelui de urmărire. În prezent se
experimentează posibilitatea recoltării în recipiente a aerului din încăperea în care a fost
făptuitorul, în vederea examinării prin metoda gazcromatografiei.
opinii separate, pot apărea în situaţia în care expertiza este efectuată de o comisie de
experţi. În astfel de cazuri, dacă sunt păreri deosebite, acestea se consemnează fie în

cuprinsul raportului, fie într-o anexă care se înaintează organului judiciar care a depus
lucrarea, împreună cu raportul de expertiză.
ora decesului, ora când s-a produs decesul. Se poate stabili şi după temperatura
corpului, pe baza unor calcule matematice, proprii legii răcirii, exprimate într-o ecuaţie
exponenţială. De exemplu , cadavrul este găsit într-un mediu de 7,4°C (To) iar
temperatura rectală (Tc) înainte de deces se presupune a fi fost de 37°C. Dacă
temperatura rectală luată de organul de cercetare în momentul sosirii la faţa locului (T 1)
este de 20,7°C, iar cea luată la interval de 2 ore după prima (T2), este de 17,2°C,
punerea în ecuaţie se va face astfel:
T c − T 0 29,6
2 log 2 log
T 1 − T 0 13,3 2 log 29,6 log 13,3
t = = = − = 5h14 min
T 1 − T 0 13,3 log 13,3 log 9,8
log log
T 2 − T 0 9,8
ordonanţă, dispoziţie scrisă dată de organele de urmărire penală, prin care se dispune
efectuarea unui act de urmărire penală.
orânduirea scrisului, v. caracteristici topografice.
organizarea activităţii de cercetare la faţa locului, v. cercetarea la faţa locului.
organizarea activităţii de criminalistică, activitatea criminalistică practică, de
cercetare şi didactică, organizată în institute, laboratoare de expertiză şi catedre de
specialitate din cadrul facultăţilor de drept. Institutele şi laboratoarele de criminalistică
desfăşoară, la dispunerea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată,
activitate de expertiză criminalistică în domeniile: dactiloscopie; traseologie; grafică;
balistică; autenticitatea documentelor; chimie judiciară; fizică judiciară;
biocriminalistică; fonocriminalistică ş.a. În paralel, efectuează cercetare ştiinţifică
pentru introducerea de noi metode şi procedee de expertiză. Laboratoarele de
specialitate din facultăţile de drept execută, cu precădere, activităţi didactice şi de
cercetare ştiinţifică.
organoleptic, stabilirea caracteristicilor produselor alimentare cu ajutorul organelor de

simţ (văz, miros, gust, uneori pipăit), în scopul identificării.
otravă, v. toxic.
osteologie judiciară, domeniu al ştiinţei criminalistice care are ca scop determinarea
sexului, a vârstei şi a apartenenţei, pe baza studiului făcut asupra naturilor sistemului
osos.
ovoidal, creastă papilară cu un traseu de forma unui oval perpendicular, orizontal sau
oblic spre dreapta ori spre stânga faţă de baza amprentei situate în nucleul desenului
papilar.
P

papilar, termen generic folosit pentru caracterizarea desenului papilar. De exemplu,

fragment p., câmp p., detaliu p., etc.
papilă, proeminenţă conică pe suprafaţa dermului, străbătută de un canal, în vârful

căreia se găseşte un por prin care este eliminată transpiraţia. Papilele dermice sunt
înşiruite liniar, unele lângă altele. Un şir de papile dă naştere unei creste papilare.
papilă corială, încreţitură pe suprafaţa buzei umane, care constituie un detaliu
caracteristic de identificare a urmei lăsate de aceasta. V. papilă labială.
papilă labială, v. papilă corială.

paragrafie, manifestare a dereglării scrisului, care constă în repetarea unor semne
grafice şi a unor cuvinte, în adăugiri nereclamate de context, în succesiunea incorectă a
literelor, a silabelor ori a cuvintelor.
paration (urmă de p.), lichid galben-deschis cu miros caracteristic, asemănător celui
de usturoi. La lumină şi la căldură p. se descompune, închizându-se la culoare. Cu apa
formează o emulsie albă, stabilă, foarte asemănătoare laptelui. Este solubil în solvenţi
organici. În mediu alcalin se descompune, colorând soluţia în galben intens. Se poate
recunoaşte după emulsia lăptoasă pe care o produce la amestecare cu apa şi colorarea
acesteia în galben intens la adăugarea de carbonat de sodiu sau sodă caustică. Sinonime:
Alkron, Aphamit, Corotion, E 605, Fosfex, Genthion, Marfas, Naran, Parafas, SNP,
Thiophos 342, Ecatox.
metodele chimice În procesul expertizei criminalistice poate fi identificat prin
de cercetare.
participarea expertului la şedinţa de judecată, posibilitatea chemării expertului în

situaţia în care judecătorul simte nevoia anumitor lămuriri sau explicaţii suplimentare.
În asemenea cazuri, ascultarea expertului se realizează ca şi cea a martorului. Când sunt
chemaţi pentru a fi ascultaţi în faţa instanţei de judecată, experţii au dreptul să rămână
în sala de şedinţă, dacă instanţa nu dispune altfel. Chiar dacă nu au fost citaţi, dar se află
în sala de şedinţă, experţii pot cere să fie ascultaţi. Expertul are obligaţia să facă
declaraţii veridice, în caz contrar putând fi pedepsit pentru mărturie mincinoasă.
patologia aparatului fonator, modificări înregistrate la nivelul aparatului respirator, al

coardelor vocale, mucoasei laringiene, scheletului laringean, aparatului neuro-muscular
laringian, a faringelui, sinusurilor, cavităţilor nazală, bucală, precum şi maladiile
glandelor endocrine care pot produce perturbări ale vocii ca: apariţia răguşelii,
diminuarea intensităţii, scăderea înălţimii vocale, apariţia unor pauze tot mai lungi între
fraze, creşterea sau scăderea frecvenţei tonului fundamental, atimbrarea vocii,
amputarea sfârşitului cuvintelor sau al frazelor, apariţia sunetelor bitonate, strangularea
vocii şi, uneori, chiar instalarea afoniei. Când vorbitorul care trebuie identificat suferă
de una din maladiile arătate, în vocea acestuia vor apărea unele caracteristici individuale
suplimentare, care vor contribui alături de celelalte la efectuarea expertizei
fonocriminalistice.

paza locului faptei, complex de măsuri ce se întreprind la primirea sesizării producerii

unui eveniment şi imediat după sosirea la faţa locului, în scopul protejării şi conservării
urmelor, împiedicării intrării unor persoane în câmpul infracţional şi îndeosebi a
„valului de curioşi“. P. se face, în primul rând, în scopul înlăturării posibilităţii
survenirii unor modificări, datorită activităţii intenţionate sau întâmplătoare a anumitor
persoane sau a altor factori externi. Prin p. se urmăreşte şi menţinerea ordinii, inclusiv
asigurarea securităţii personale a celor care efectuează cercetarea. P. se asigură de către
organul care face cercetarea cu personal propriu sau cu sprijinul altor organe, prin
marcarea (încadrarea) cu sfoară a terenului de cercetat şi utilizând mijloacele tehnico-
criminalistice din dotare.
părţile componente ale craniului, părţile din care se compune craniul. Acestea sunt: a)
craniul : 1. regiunea mentonieră; 2. regiunea paramentonieră; 3. unghiul mandibular
inferior; 4. maxilarul superior; 5. articulaţia temporo-mandibulară; 6. temporan; 7.
glabelă; 8. suprasprâncenoasa (arcada); 9. bosa frontală; 10. interparietalul; 11. frontal;
12. parietal; 13. glob ocular; 14. marginea osului zigomatic; 15. apofiza zigomatică
(osul malar); 16.
19. regiunea osul vomer; 17.
paramentonieră; 20.maxilarul superior;
protuberanţa 18. unghiul
occipitală; maxilarului
21. occipital; 22. inferior;
scuama
temporală; 23. sutura parieto-occipitală; 24. parietal; 25. regiunea retroauriculară; 26.
apofiza stiloidă; 27. gaura occipitală. b) Maxilarele: 1. canini; 2. premolari; 3. molari; 4.
unghiul intermaxilar inferior; 5. marginea externă a maxilarului inferior; 6. apofiza
maxilarului inferior; 7. cavitatea articulară a maxilarului inferior; 8. ramul intern al
articulaţiei; 9. incisivi. Cunoaşterea acestor denumiri este absolut necesară pentru
organele judiciare, în vederea folosirii lor la redactarea actelor procedurale.
peliculă adezivă, v. folie adezivă.

percepţia, proces psihic complex-senzorial cu un conţinut obiectual, realizând
reflectarea directă şi unitară a ansamblului însuşirilor şi a structurii obiectelor şi
fenomenelor în forma imaginilor primare sau a perceptelor. P. are un rol deosebit în
reţinerea şi în relatarea faptelor infracţionale de către victimă sau de către martori.
percheziţie, cercetare în locuinţă sau asupra corpului unei persoane, care poate fi
dispusă de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, atunci când persoana
căreia i s-a cerut să predea, în interesul stabilirii adevărului, vreun obiect sau vreun
înscris tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora.
percutor, v. mecanismul de dare a focului.

pesticide (urmă de p.), substanţe care omoară dăunătorii. Sunt folosite în agricultură,
silvicultură, pomicultură, viticultură, zootehnie, dezinsecţie sanitară etc. P. pot fi
stabilite cu exactitate în cercetarea criminalistică de laborator din punct de vedere
calitativ şi cantitativ.
p.H. (în expertiza criminalistică ), simbol folosit pentru valoarea logaritmului zecimal
cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidroniu (H.O +) existente într-o soluţie.
Prezenţa ionilor de hidroniu dă caracter acid soluţiei, valoarea pH indicând aciditatea
acestuia. O soluţie neutră are pH =7; soluţiile acide au pH cuprins între 0 şi 7, iar cele

alcaline între 7 şi 14. pH-ul se determină cu indicatori de culoare (care îşi schimbă
culoarea între anumite intervale de pH sau cu pH-metre).
piesa „trei“, v. armă de vânătoare.

pigment (urmă de p.), substanţă colorată, de obicei minerală, care, amestecată cu un
lichid (ulei sicativ, răşini etc.), rămâne în suspensie, fiind folosită pentru colorarea unor
materiale prin acoperire. Se deosebeşte de coloranţi prin aceea că nu pătrunde în
interiorul corpurilor pe care este aplicat, formând numai un strat protector superficial.
Cel mai des utilizaţi sunt: săruri de plumb, crom, fier etc. Examinarea lor în
criminalistică se face ca şi în cazul coloranţilor sau al vopselelor.
pistol, armă de foc de dimensiuni mici din care se poate trage cu o singură mână. P.
poate fi de tip militar, civil sau sportiv. P. militar este de obicei cu încărcare automată,
folosindu-se principiul de recul al închizătorului sau reculul scurt al ţevii. Cadrul p.
care, de regulă, se confecţionează dintr-o singură bucată de metal, formează corp comun
cu mânerul tuturor
împreunarea şi serveşte drept ghidaj
mecanismelor. pentrudemişcarea
Sistemul pieselor
percuţie este fie cumobile şi pentru
percutor, fie cu
cocoş.
pitchalyzer, aparat care extrage şi redă pe ecran frecvenţa tonului fundamental din
voce, pentru a putea fi exact determinată şi măsurată în procesul expertizei vocii şi
vorbirii.
pix, v. stilou cu bilă.

planificarea urmăririi penale, activitatea care asigură orientarea către o anumită
finalitate a activităţii organului judiciar. P. trebuie să răspundă la întrebările: ce trebuie
întreprins, când, unde şi cum trebuie acţionat. De regulă p. cuprinde: 1. elaborarea
tuturor versiunilor posibile; 2. stabilirea căilor şi a mijloacelor de verificare a
versiunilor; 3. stabilirea izvoarelor de probe şi a mijloacelor cu care pot fi adunate; 4.
fixarea activităţilor de urmărire penală, a termenelor, a succesiunii activităţilor, precum
şi a regulilor tactice cu respectarea cărora urmează să fie realizate. P. se află în strânsă
legătură cu organizarea urmăririi penale. Formele planificării pot diferi de la caz la caz,
în raport cu natura şi complexitatea infracţiunii cercetate. Nu există o formă şablon, care
să fie aplicată în mod mecanic în toate cazurile. Astfel planurile pot fi mintale sau
scrise, conţinutul acestora depinzând de specificul cauzei.
plantară, termen generic care se referă la desenul papilar caracteristic tălpii piciorului
desculţ.
plasament, locul unde este situat într-o urmă un detaliu caracteristic de identificare atât
faţă de unele repere fixe ale urmei (precum centrul, marginea din stânga, dreapta, sus ori
jos etc.), cât şi faţă de celelalte detalii caracteristice de identificare ale sale. Este unul
din elementele care permite aprecierea punctelor de coincidenţă (celelalte sunt: forma şi
dimensiunea).
Plombagin - v. hârtie copiativă.


polarimetrie (în expertiza criminalastică ), metodă fizico-chimică de analiză cantitativă

a substanţelor optice active, bazată pe măsurarea unghiului cu care o anumită cantitate
de substanţă sau de soluţie a acesteia roteşte planul luminii polarizate. Substanţele optic
active sunt cele care rotesc planul luminii polarizate. Sunt numite dextrogire sau
sinistrogire după cum rotesc planul luminii polarizate la dreapta sau la stânga. Puterea
rotatorie specifică este unghiul cu care este rotit planul de vibraţie al luminii polarizate
când străbate unitatea de grosime de substanţă solidă sau unitatea de grosime a stratului
înmulţit cu concentraţia pentru soluţie. Polarimetria este folosită curent pentru
determinarea cantităţilor de zahăr existente în diferite soluţii în cazul falsurilor de
alimente sau de băuturi.
polidactilia, anomalie congenitală care constă în existenţa a mai mult de 5 degete la un

membru superior sau inferior al corpului uman.
polideltic, desen papilar care are mai multe delte. De exemplu: bideltic, trideltic,
quatrodeltic, care face parte din tipurile cerc şi combinat.
poligraf , înregistrator mecanic (în variantele moderne electronic), care preia pneumatic
modificarile de tensiune arterială, de puls şi de respiraţie, suplimentat cu un sistem
pentru înregistrarea rezistenţei electrodermice (RED). La tipurile mai noi, o unitate
adiţională permite şi înregistrarea activităţii musculare, în special a presiunii musculare
exercitate de antebraţul, de coapsele sau de membrele inferioare. Este cunoscut în
literatura de specialitate şi sub denumirea de „detectorul de minciuni“.
poliţie tehnică,
occidentale. denumire
Până la cel de-alsub
II-leacare estemondial,
război cunoscută criminalistica
literatura noastră deînspecialitate
unele ţăria
folosit numai termenul de „poliţie tehnică“.
poliţie tehnico-ştiinţifică, v. poliţie tehnică.

por, spaţiul care reprezintă orificiul unui por de pe traseul unei creste papilare dintr-o
amprentă.
poroscopie, parte a dactiloscopiei care se ocupă cu examinarea urmelor porilor dintr-o

amprentă în scopul identificării. Orificiile porilor au forme, dimensiuni şi plasamente
individuale, ca şi detaliile caracteristice de identificare ale crestelor papilare.
Examinarea comparativă poroscopică constituie o completare a punctelor de coincidenţă
indicate la traseul crestelor papilare în cadrul expertizei dactiloscopice.
portret robot, portretul unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei ori ale
martorilor după metodele foto-robot sau mimicopozitor.
portret vorbit, procedeu de identificare criminalistică care are la bază descrierea

semnalmentelor făptuitorului de către victimă sau de către martor. În realizarea p.
trebuie respectate următoarele principii: a) în desenarea trăsăturilor fizice ale persoanei
se vor cuprinde caracteristicile anatomice ale întregii conformaţii a corpului (capul,
umerii, mâinile, trunchiul şi picioarele, elemente caractestice ale feţei; b) se vor descrie

semnalmentele anatomice (statice) şi semnalmentele funcţionale (dinamice); c)se vor

sublinia acele caracteristici referitoare la varietăţile morfologice ereditare ori rezultate
din unele stări patologice; d) descrierea îmbrăcămintei şi a obiectelor aflate asupra
persoanei. Semnalmentele anatomice (statice): sexul, vârsta, înălţimea, construcţia
corpului (conformaţia), detalii carateristice ale figurii umane. Semnalmente funcţionale
(dinamice): expresia fizionomiei, expresia ochilor, expresia privirii, expresia buzelor,
atitudinea, gesticulaţia, mersul, vocea şi vorbirea, deprinderi în diverse activităţi; Semne
particulare: cicatrici, culoarea pielii, pete, negi, aluniţe şi alte semne din naştere,
încreţiturile feţei, tatuajul ş.a. Îmbrăcămintea şi obiectele purtate: acoperământul
capului, hainele, încălţămintea, pachete, cărţi, reviste, ziare, serviete, poşete, inele,
brăţări, broşe, ceasuri etc.
pos, v. alice
povestire spontană, v. metoda povestirii libere.
prag de armare, v. mecanismul de dare a focului.

presiunea scrisului, caracteristică individuală a scrisului determinată de tonusul
muscular şi de activitatea nervoasă superioară a fiecărei persoane. P. se reflectă, de
regulă, în lăţimea trăsăturilor şi în urmele de adâncime lăsate în stratul hârtiei. Prin
metodele şi prin procedee clasice folosite în expertiza scrisului, intensitatea apăsării nu
poate fi constatată pe întreg parcursul trăsăturilor ce alcătuiesc semnele grafice. Ea
alternează, în funcţie de efortul depus, de la o presiune pronunţată la alta mai redusă,
prilej cu care are loc refacerea tonusului muscular. Atunci când calibrul trăsăturilor este
în general
partea uniform,
finală, scrisulscrisul este denumit
se numeşte cilindric;
măciucat. când
Subţierea trăsăturile
trăsăturilor se sfârşit
spre îngroaşă,
ducespre
1a
scrisul ascuţit, iar când lăţimea maximă a trăsăturii se află în partea mediană a acesteia,
scrisul se numeşte fusiform. Scrisul executat cu o presiune foarte redusă se numeşte
scris estompat. În prezent se fac cercetări pentru determinarea presiunii scrisului cu
ajutorul holografiei.
prevenirea falsului în acte, activitate care are ca obiect împiedicarea prin mijloace şi
prin metode specifice ştiintei criminalistice a posibilităţilor de falsificare a înscrisurilor.
P. se ocupă în mod special de înlăturarea împrejurărilor tehnico-organizatorice ce
înlesnesc comiterea unor asemenea fapte penale deduse din practica de expertiză
judiciară.
prevenirea infracţiunilor, obiectiv important al politicii penale, constând în activitatea

desfăşurată în vederea preîntâmpinării săvârşirii infracţiunilor. Se realizează îndeosebi
prin măsurile de ridicare a nivelului material şi spiritual al membrilor societăţii, precum
şi prin activitatea permanentă de educare a maselor de oameni.
prevenirea prin mijloace criminalistice, se realizează în cadrul şi pe baza măsurilor

elaborate de criminalistică, în urma generalizării rezultatelor oblţinute în cercetarea
anumitor categorii de infracţiuni, a desprinderii şi generalizării cauzelor care determină
şi a condiţiilor care favorizează infracţiunile respective, precum şi cu considerarea
metodelor si procedeelor folosite de infractori în savârşirea faptelor penale. Tehnica

criminalistică, în special, a elaborat şi construit diferite sisteme sau capcane

criminalistice care au menirea fie să prevină săvârşirea anumitor infracţiuni, fie să
demaşte infractorul.
prezentarea probelor, activitate ce se realizează în principal prin folosirea a două

procedee tactice: procedeul tactic al ascultării progresive şi procedeul tactic al ascultării
frontale. Alegerea unuia sau a altuia din aceste procedee tactice, precum şi stabilirea
probelor ce urmează a fi prezentate şi a ordinii prezentării se va face în funcţie de
materialul cauzei, de caracterul probelor şi de personalitatea învinuitului (inculpatului).
prezentarea progresivă a probelor, procedeu tactic folosit în ascultarea învinuitului

(inculpatului), potrivit căruia mai întâi i se prezintă probele de mai mică importanţă
(secundare) şi apoi gradat pe cele mai puternice.
prezentarea pentru recunoştere, activitate procedurală care constă în prezentarea unei

persoane, cadavru, obiect ori animal, persoanei care le-a văzut înainte ori în timpul
comiterii faptei. Recunoaşterea
acestora. Prezentarea se poate
pentru recunoaştere face după
se face şi peo pregătire
calea prezentării
prealabilă,fotografiilor
în prezenţa
martorilor asistenţi şi numai după ce persoana care urmează să facă recunoaşterea a fost
ascultată.
prezumţia de nevinovăţie, principiu fundamental al dreptului penal potrivit căruia,

până la stabilirea şi dovedirea vinovăţiei cuiva, acesta este considerat nevinovat.
primele măsuri pentru cercetarea la faţa locului, măsurile pe care le ia echipa de

cercetare din după
măsuri diferă momentul
naturasesizării şi până
şi amploarea la începereacercetat.
evenimentului activităţii de primirea
a) La cercetare.sesizării
Aceste
despre eveniment: verificarea sesizării (dacă e cazul); stabilirea locului evenimentului;
solicitarea luării unor măsuri de pază a locului faptei (când e posibil); sesizarea
organelor competente (când este cazul); formarea echipei de cercetare la faţa locului;
verificarea stării mijloacelor tehnico-criminalistice ce urmează a fi folosite; deplasarea
cât mai urgentă la faţa locului. b) După sosirea la faţa locului: acordarea primului
ajutor victimelor ; luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolelor
iminente; asigurarea pazei locului faptei sau întărirea pazei (după caz); protejarea
obiectelor şi conservarea urmelor; informarea operativă a evenimentului (situaţiei
locului) de cercetat; identificarea persoanelor suspecte de a fi savârşit fapta şi reţinerea
lor conform legii; urmărirea faptuitorului (dacă e cazul); folosirea câinelui de urmărire
(când se impune); asigurarea cu martori asistenţi; realizarea altor activităţi care se
impun (sigilarea staţiilor de comandă, de control, asigurarea scriptelor etc.).
principiile identificării criminalistice, principii care fundamentează stiinţific

activitatea de identificare criminalistică, activitate care nu se desfăşoară la întâmplare, ci
în baza unor metode riguros ştiinţifice elaborate în timp. Principiile identificării
criminalistice sunt: 1. Delimitarea categorică între obiectele cercetate şi obiectele
verificate. 2. Delimitarea strictă între obiectele de identificat şi obiectele identificatoare.
3. Strictă delimitare între obiectele asemănătoare şi obiectele identice. 4. Diferenţierea
obiectelor în relativ constante şi relativ schimbătoare în timp.

principiile planificării urmăririi penale, principiile care stau la baza planificării

acestei activităţi. Respectarea acestora fundamentează ştiinţific activitatea de
planificare. P. sunt: 1. individualitatea, determinată de însuşi particularităţile
individuale ale cauzelor penale cercetate (persoană, loc, timp, mijloace de săvârşire
etc.); 2. oportunitatea, ceea ce înseamnă că planul trebuie elaborat nici prematur, dar
nici cu întârziere, ci în momentul în care organul judiciar dispune de tot ceea ce-i
trebuie în acest scop; 3. dinamismul, principiul care asigură eficienţa planificării şi se
traduce prin aceea că planul elaborat iniţial poate fi modificat în raport cu necesitatea şi
cu noile date care apar; 4. realitatea planificării, care asigură stabilitatea optimă a
planului. Se realizează prin considerarea tuturor datelor faptice, a tuturor problemelor
necesare pentru rezolvarea cauzei ş.a.
probă grafică, v. scripte de comparaţie.

probă prin înscrisuri, dovadă făcută cu acte scrise în cadrul unui proces judiciar.
probă martor, v. modele de comparaţie.

probe de comparaţie, v. modele de comparaţie.
probe dactilografice, materiale de comparaţie necesare identificării maşinii de scris.
Sunt de două genuri: experimentale şi aşa-zis libere. Cele experimentale trebuie
executate cu respectarea cât mai exactă a condiţiilor de dactilografiere a actului
incriminat, folosindu-se acelaşi fel de hârtie, aceeaşi panglică ş.a.m.d. Este indicat ca
probele să fie scrise de un dactilograf de profesie şi să cuprindă întreg textul actului în
litigiu, redat
intervalul întocmaispaţierea
rândurilor, sub aspect topografic
cuvintelor) (plasarea textului
şi ortografic în pagină,
(cu erorile pe care lungimea şi
eventual 1e
conţine). Se vor reproduce, de asemenea, toate caracterele maşinii, în ordinea de pe
claviatură, grupate în rânduri, aşezate unul sub altul. Se dactilografiază în acelaşi timp şi
câteva fraze, la intervale diferite, conform posibilităţilor maşinii respective, pentru a
cunoaşte valoarea distanţei dintre rânduri. De la fiecare maşină se iau câte 2-3 probe.
Mai întâi se scrie la maşină în starea în care se află ea în momentul începerii operaţiei.
Apoi se curăţă caracterele de impurităţi şi se execută o nouă probă. Se recomandă, de
asemenea, şi o probă fără panglică, cu hârtie copiativă neîntrebuinţată. Probele
dactilografice libere, reprezentând, de regulă, acte întocmite anterior celui în litigiu,
depăşesc valoric pe cele experimentale, în special când sunt dactilografiate la aceeaşi
dată ori la date foarte apropiate de aceea a întocmirii actului în litigiu.
procedee ale filmului în laborator, procedee folosite în filmarea examenelor făcute în

laborator. Mai frecvent folosite sunt: a) filmarea sub radiaţii invizibile (infraroşii,
ultraviolete şi Röentgen); b) filmarea sub radiaţii monocrome; c) filmarea zonelor
iluminate-umbrite se foloseşte în cazul când trebuie evidenţiate microurme. Sunt create
zone iluminate-umbrite sau cu reflexii-absorbţii.
procedee de filmare, procedee folosite în realizarea filmului şi video-fonogramei

judiciare. P. pot fi: a) panoramările, care se execută din punct fix prin rotirea aparatului
de filmat sau a camerei de luat vederi pe un plan vertical, orizontal sau oblic şi care au
ca scop prezentarea unui spaţiu mai larg decât unghiul de cuprindere al obiectivului,

urmărirea unui subiect în mişcare şi indicarea direcţiei de deplasare; b) travellingul, care

se execută prin mişcarea aparatului în sensul: apropierii de subiect, când se pleacă de la
un cadru general şi se fixează punctul de interes maxim prin detaliere; depărtării de
subiect, cu intenţia de a se ilustra mediul ambiant în care este plasat; urmăririi
subiectului (paralel cu acesta sau în urmă ori inaintea lui), viteza şi distanţa menţinându-
se relativ egale pentru a se ilustra activităţile sale în timpul deplasării; c)
pseudotravellingul, care se realizează fie prin deplasarea subiectului faţă de punctul de
staţie, fie prin modificarea progresivă a distanţei focale cu ajutorul transfocatorului.
Aceste mişcări pot fi realizate de la aceeaşi înălţime cu subiectul, de sus în jos (în
plongée) sau de jos în sus (contreplongée); d) stop-cadrul poate fi realizat prin oprirea,
pentru câteva secunde, a scenei filmate în momentele deosebite pentru fapta penală,
refilmarea în condiţii de laborator şi filmarea după fotografia realizată la faţa locului; e)
filmarea schiţelor şi a planurilor animate se face cu aparatul sau cu camera de luat
vederi fixate pe trepied sau pe un dispozitiv special de filmat titlurile (trucăr), care
permite deplasarea acestora în direcţia suportului cursiv sau în trepte, pentru realizarea
travellingului. Se filmează, fotogramă cu fotogramă, folosindu-se firul declanşator.
Pentru obţinereacuunei
de 10 secunde deplasări
frecvenţa câtcadre
de 24 mai cursive se face
pe secundă următorul
sunt necesarecalcul:
240 delaexpuneri
o proiecţie
cu
240 sau 120 mişcări ale reperului; f) genericul are drept scop punerea în temă cu
subiectul filmului şi cu cadrul procedural în care s-a realizat şi trebuie să cuprindă:
denumirea laboratorului criminalistic care a realizat filmul; prezentarea obiectului
filmului; denumirea organului judiciar care a efectuat această activitate şi temeiul
procedural în baza căruia s-a efectuat; indicarea numelui specialiştilor care au executat
filmarea şi a organului sau a persoanelor care au făcut comentariul.
procedee
condiţii a tactice, procedee
activităţilor elaboratepenală
de urmărire de criminalistică în faţa
(cercetarea la scopul realizării
locului, în bune
percheziţia,
ascultarea martorului, a învinuitului, confruntarea etc.). De exemplu: procedeul
expunerii libere, spontane, şi procedeul ascultării prin punerea de întrebări. Toate
procedeele tactice trebuie să corespundă prevederilor legale, să contribuie la aflarea
adevărului şi la lămurirea completă a tuturor problemelor cauzei penale.
procedeu criminalistic, procedeu folosit de criminalist pentru a obţine un anumit

rezultat, într-un anumit domeniu al activităţii sale teoretice sau practice.
procedeu fotografic, procedeu practic adoptat în fotografia judiciară în scopul realizării

genurilor de fotografie operative şi de examinare.
procedeul caroiajului, procedeu de examinare comparativă a punctelor de coincidenţă

în expertiza criminalistică. Se trasează, de regulă, pe fotograma urmei linii orizontale şi
verticale la distanţe egale. Caroiajul trasat serveşte la determinarea precisă a poziţiei
unui detaliu caracteristic în urmă şi la aprecierea dacă acesta reprezintă un punct de
coincidenţă.
procedeul confruntării, procedeu ce constă în dispunerea obiectelor în litigiu şi de

comparaţie sau a fotografiilor acestora în acelaşi plan de vedere pentru compararea
proprietaţilor sau caracteristicilor acestora, în scopul identificării criminalistice. P. este
cel mai accesibil şi ca atare şi cel mai frecvent utilizat. Pentru examinări de acest gen

sunt folosite lupe, microscoape comparatoare, precum şi alte mijloace optice sau de
proiecţie.
procedeul continuităţii liniare, procedeu ce constă în aşezarea urmelor striaţii

descoperite la faţa locului şi a celor create experimental, de aşa manieră, încât secundele
să reprezinte o continuitate perfectă a primelor.
procedeul suprapunerii, constă în suprapunerea imaginii transparente a unuia dintre

obiectele examinate peste imaginea celuilalt obiect.
proces-verbal de cercetare la faţa locului, înscris procedural încheiat de organele de

urmărire penală sau de instanţele de judecată, în care se consemnează şi locul unde s-a
încheiat, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a încheiat, descrierea amănunţită a
situaţiei locului săvârşirii infracţiunii, a tuturor categoriilor de urme, a metodelor şi a
mijloacelor folosite pentru descoperirea, fixarea, ridicarea şi ambalarea lor, a obiectelor
examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi a stării celorlalte mijloace materiale de probă,
arespective.
urmelor poziţionale, astfel încât
În toate cazurile, la p.acestea
se vor să fie redate
anexa schiţe cu
aleprecizie
loculuişifaptei,
la dimensiunile
planşe cu
fotografii judiciare, filme sau videofonograme judiciare, care vor fi vizate şi despre
executarea cărora se va face menţiune expresă în procesul-verbal.
produse petroliere (urme de p.), fracţiuni ale lichidului în compoziţia cărora intră în
majoritate hirdrocarburi parafinice, nafteice, aromatice, olefinice şi mixte (metan,
propan, butan, benzine, uleiuri petroliere, parafine, bitumen, cerezine). Urmele de p. pot
apărea ca picături, mânjituri, pete, scurgeri, dâre, îmbibări, aglomerări etc. Din cauza
volatilităţii, acestePot
dispărând total. urme
fi pot suferi în timp
descoperite prin modificări de formă şi de
metode organoleptice sauconţinut,
cu lampauneori
de
ultraviolete sub care produc fluorescenţă albastră în radiaţii U.V. Recoltarea probelor
gazoase se face cu tonometre sau prin dislocarea unui volum de apă existent într-un
recipient. Expertiza urmelor de p. se face prin analiza gazcromatografică, de
fluorescenţă şi spectrală în I.R., putându-se stabili dacă urma este creată de un produs
petrolier, tipul acestuia (benzine, ulei, parafină etc.), vechimea aproximativă, ce
impuritate conţine, dacă are aceleaşi proprietăţi fizico-chimice ca şi proba de
comparaţie prezentată etc.
profilograf (în expertiza criminalistică), aparat electronic, echipat cu un dispozitiv de

palpare prin care este măsurat şi redat grafic profilul striaţiilor unei suprafeţe, respectiv
adâcimea şi înălţimea cea mai mare, cât şi media adâncimilor şi înălţimilor unei
suprafeţe şlefuite. P. se compune dintr-un sistem de palpare, cap de măsurat, partea
electronică, dispozitiv de înregistrare grafică, dispozitiv de control circumferenţial,
punte de lucru şi etaloane de control. Sistemul de palpare are un ac din diamant sau
safir, în formă conică, de piramidă sau semisferă, cu rază ce variază între 1 şi 60 mm.
Forţa cu care acesta apasă pe microgeometria suprafeţei este de 0,08 g/f. Vârful
efectuează o palpare mecanică a microgeometriei suprafeţei şi mişcările acestuia
acţionează un mecanism electromecanic care transformă mişcările în variaţii ale unei
mărimi electrice. În acelaşi timp vârful palpator acţionează şi dispozitivul de
înregistrare grafică care transformă mişcările în diagramă a profilului suprafeţei. În
expertiza criminalistică, p. se foloseşte pentru a examina profilul (adâncimea, înălţimea

şi forma) striaţiilor de pe gloanţe sau din urmele lăsate de cuţit, daltă, foarfecă, topor
etc. ori din alte urme care au pe suprafaţa lor striaţii.
profilogramă, diagramă care redă grafic profilul striaţiilor dintr-o urmă, folosită pentru
demonstrarea concluziilor în raportul de expertiză.
proiector de spectre (în expertiza criminalistică), dispozitiv care permite expertului

criminalist citirea plăcilor spectrale pentru identificarea elementelor componente
transcrise pe placa spectrală în urma executării spectrografiei.
protecţia înscrisurilor, măsură destinată seă preîntâmpine deteriorarea actelor,

mascarea elementelor de fals şi îngreunarea descoperirii acestora. Pentru protejare se
impune respectarea unor reguli de mânuire, atât de către organele judiciare cât şi de
către experţi. De exemplu: pe act nu se face nicio însemnare, nu se subliniază şi nu se
încercuieşte semnătura în litigiu sau vreo porţiune din text, nu se produc noi îndoituri
hârtiei, pe lângă cele existente. De asemenea, actul nu trebuie cusut la dosarul cauzei, ci
introdus într-un
examinărilor plic saualeîntr-o
prealabile anvelopă
actului nu sunt transparentă din material
permise procedee care să-1plastic.
alterezeÎn(acţiuni
cadrul
mecanice ori chimice, menţinerea îndelungată sub acţiunea luminii puternice şi a
radiaţiilor ultraviolete). Actul va fi ferit de surse de umezeală şi de căldură excesivă şi
nu va fi pus în contact cu obiecte care să-1 păteze sau să-1 deterioreze în niciun fel.
pudră relevantă, pulbere extrem de fină, colorată, care aderă foarte uşor la grăsimea şi
la aminoacizii conţinuţi de urmele papilare latente lăsate de făptuitor la locul unei
infracţiuni. Prin pudrarea urmei latente (invizibile) cu o pensulă foarte fină (din păr de
coadă de veveriţă,
relevându-se conturuldin puf depapilare.
crestelor gâscă, Pudrele
de struţrelevante
etc.), aceasta
sunt desediverse
colorează
culori:intens,
albe,
negre, argintii, galbene, roşii, violete, verzi etc., alegându-se pentru evidenţierea urmei
o culoare care să fie în contrast cu fondul. Dacă fondul este pestriţ (ex. mozaic), se
foloseşte pudră fluorescentă care devine vizibilă sub radiaţii ultraviolete, iar fondul
devine întunecat uniform.
pulbere explozivă (urmă de p.), încărcătura de azvârlire a glonţului sau a alicelor, care
poate fi cu fum (neagră) sau fără fum (coloidală, vie). P. cu fum se foloseşte mai rar
(doar la revolvere şi la armele de vânătoare), nefiind indicată pentru armele automate,
întrucât le îmbâcseşte. P. vie formează o cantitate mică de reziduuri. Ea se obţine printr-
o prelucrare chimică specială a celulozei, având o forţă explozivă mai mare decât p.
neagră, care constituie un amestec mecanic compus din cărbune de lemn, salpetru
(azotat de potasiu) şi sulf. Ca formă, se disting pulberi lamelare (cca 2 x 2 x 0,4 mm),
tubulare (cu diametrul de 0,6 - 0,8 mm şi lungimea de cca 2 mm) şi filiforme. În
momentul tragerii, încărcătura de pulbere nu reuşeşte să ardă în întregime. O parte din
ea rămâne pe ţeavă, iar alta este eliminată, putându-se întâlni în zona orificiului de
intrare a proiectilului în cazul tragerii de la mică distanţă, constituind în acest caz urmă
criminalistică care permite stabilirea distanţei de tragere şi timpul de când s-a tras cu o
armă de foc.
pulverizator, aparat utilizat pentru dispersarea în particule foarte fine a substanţelor
pulverulente şi a lichidelor. În criminalistică, pulverizatoarele se folosesc pentru

relevarea prin prăfuire sau vaporizare cu iod a urmelor papilare, pentru tehnica realizăii
mulajului unor anumite categorii de urme etc.
puncte de coincidenţă, detaliu caracteristic găsit în urmă şi în probele de comparaţie

care constituie unul din criteriile de bază în stabilirea identităţii unei urme în procesul
desfăşurării expertizei criminalistice.
punct deltic, v. centrul deltic.

punct de inflamabilitate, temperatura minimă la care trebuie încălzit pentru a se
aprinde amestecul unui combustibil gazos, al vaporilor unui combustibil lichid sau
solid, cu aer sau cu alt carburant. Este o caracteristică importantă a materialelor
combustibile, putând explica uneori cauza şi natura unor incendii. Se determină cu
aparate speciale, fiind tabelate în literatura de specialitate.
punct papilar, detaliu caracteristic de identificare. Se găseşte, de regulă, între două linii
papilare, în centrul unui inel, în centrul unei amprente digitale ori în centrul deltei.
punerea sub învinuire, aducerea la cunoştinţa învinuitului (inculpatului) a faptei care
formează obiectul cauzei şi punerea în vedere ce i se aduce. După ce ia cunoştinţă de
faptă şi învinuire, i se cere să dea o declaraţie scrisă. În situaţia în care nu poate sau
refuză, se va face menţiunea respectivă în procesul verbal de ascultare.
punerea la punct a obiectivului fotografic, operaţiune tehnică care permite redarea

fotografică clară a imaginii subiectului. Acesta poate fi fixă, când, prin construcţie,
obiectivul
hiperfocale,este pus la punct
şi variabilă, când pe
esteinfinit saucupeuno dispozitiv
prevăzut anume valoare în limitele
care face posibilă distanţei
varierea,
în anumite limite, a deschiderii relative şi a profunzimii de câmp. Principalele sisteme
folosite pentru p. sunt: punerea la punct prin rotirea monturii obiectivului; punerea la
punct cu ajutorul geamului mat; punerea la punct cu ajutorul telemetrului.
puşcă, armă de foc neautomată cu ţeavă lungă, care poate fi de tip militar, sportiv şi de
vânătoare. P. militare au, de obicei, calibrul mare. Cele sportive sunt de calibru mic, în
genere 5,6 mm. P. de vânătoare se caracterizează, în primul rând, prin aceea că au în
marea lor majoritate ţeava listă şi trag cu alice.
putrefacţie, descompunerea şi transformarea chimică a substanţelor vieţuitoarelor

(plante şi animale) moarte, sub acţiunea bacteriilor.
R
rachetă, formă a nucleului unui desen papilar tip monodeltic sau bideltic constituită
dintr-un laţ care nu are braţele libere, ci se unesc continuând într-o singură creastă,
întreaga figură luând aspectul unei rachete de tenis.
radiaţie infraroşie (I.R.), radiaţie electromagnetică ale cărei lungimi de undă sunt
cuprinse între 8.10-1 – 103 µ. Domeniul respectiv este de obicei divizat în două porţiuni,
respectiv infraroşu apropiat cuprins între 8.10-2 şi 20 µ. şi infraroşu îndepărtat,

corespunzând restului domeniului. Interreacţia dintre r. şi materie se manifestă prin

amplificarea mişcărilor intramoleculare (de vibraţie şi de rotaţie), ca urmare a absorbţiei
de către materie a unora dintre r. cu anumite lungimi de undă. Din spectrul unui fascicul
de r., după ce străbate o substanţă, vor dispărea radiaţiile care sunt absorbite, noul
spectru constituind spectrul în I.R. al acelei substanţe. Cu ajutorul acestuia se poate
identifica substanţa respectivă. În cercetarea criminalistică r. au multiple utilizări:
punerea în evidenţă a unor scrisuri radiate, a fotografiilor şi a scrisurilor acoperite,
evidenţierea factorilor suplimentari ai împuşcăturii, examinarea falsurilor de pictură sau
a falsurilor de semnături de pe picturi etc.
radiaţie monocromatică, radiaţie de energie care are aceeaşi frecvenţă, respectiv

lungime de undă. Se obţine din fasciculele de radiaţii emise de diferite surse, prin
trecerea lor prin filtre transparente numai pentru radiaţii cu anumită lungime de undă
sau prin prisme ori pri reţele optice monocromatoare. În expertiza criminalistică sunt
folosite în metodele de analiză spectrală.
radiaţie de rezonanţă
λ, respectiv (în expertiza
γ) absorbită, criminalistică),
care corespunde radiaţie caracteristică
la transferul unui electron (cu din
un anumit
starea
fundamentală la un nivel mai înalt de energie din atom. Emisia aceleiaşi linii este
rezultatul tranziţiei din starea de excitată în starea fundamentală. Intensitatea radiaţiei
emise este proporţională cu numărul de atomi aflaţi în stare excitată (N'). La echilibrul
termic (la temperatura absolută) raportul N'/N este dat de ecuaţia:
N ' g i
= exp .( E / KT )
−
N g
R = constanta Bolzman; g i şi g = ponderi statistice ale nivelului excitat şi fundamental.
Experimental
se s-a dovedit
poate considera că, la
că toţi temperatura
atomii aparţinmaximă T, numărul N' practic
stării fundamentale, este neglijabil,
egal cudeci
N.
Procedeul este folosit în prezent în identificarea criminalistică.
radiaţie ultravioletă, radiaţie electromagnetică cu lungimi de undă mai mici de 400 nm

şi mai mari de 120 nm. Cele cuprinse între 120-180 nm se numesc ultraviolete de vid
(Schuman). Ele impresionează placa fotografică, pot produce excitaţii ale substanţelor
fluorescente şi sunt catalizatori pentru numeroase reacţii chimice. Sunt produse de
obicei cu ajutorul lămpilor de U.V. sau de cuarţ. Sunt folosite în examinările
criminalistice datorită fluorescenţei pe care o induc asupra numeroaselor substanţe,
precum şi în spectrometria de absorbţie în domeniul U.V.
radiaţii vizibile, totalitatea radiaţiilor electromagnetice care au lungimea de undă
cuprinsă între 400 şi 760 nm. Ele impresionează ochiul, principalele componente
colorate find în ordinea crescătoare a lui λ: violet, albastru, verde, galben, portocaliu,
roşu. Ansamblul acestor culori complementare formează lumina albă. În criminalistică
sunt folosite în spectrofotometria în domeniul vizibil la expertiza coloranţilor sau a unor
substanţe care, singure sau în combinaţie cu anumiţi reactivi specifici, formează
compuşi coloraţi. Din intensitatea coloraţiei se deduce concentraţia în substanţă activă
existentă în proba analizată. V. şi spectrofotometrie.
radiaţie X, v. difracţie şi fluorescenţă de raze X.

radiografie (în expertiza criminalistică), metodă de cercetare a calităţii structurii

interne a produselor. Prin r. se obţin informaţii asupra conformaţiei interne a
materialelor cercetate, precum şi asupra existenţei unor defecte ale acestora. În funcţie
de natura radiaţiilor penetrante folosite, radiografia poartă denumirile: gamagrafie
(radiaţii gama), röentgenografie (radiaţii X), betagrafie (radiaţii beta), neutronografie
(neutroni). După tipul de detector folosit se cunosc: metode radiografice (detectarea
radiaţiilor atenuate se face prin imagini stabile pe radiofilme), metode fluoroscopice
(detectarea prin imagini instantanee), metode xeroradiografice (detectarea bazată pe
efectul ionizant al radiaţiei atenuate). În criminalistică, radiografia este folosită în
examinarea unor obiecte în litigiu cum sunt: arme de foc, gloanţe, ţevi sau alte obiecte
metalice care prezintă fisuri ascunse, detectarea unor obiecte ascunse în recipiente sau
ambalaje greu de desfăcut, precum şi în expertiza urmelor osteologice privind vechimea
osului, stabilirea vârstei persoanei etc.
ramificaţie, detaliu caracteristic de identificare într-o amprentă papilară. Se formează

prin bifurcarea traseului unei creste papilare la care, apoi, după un drum scurt, unul din
braţe se bifurcă din nou ş.a.m.d.
raport de constatare tehnico-ştiinţifică, forma scrisă a examinărilor, a constatărilor şi
a rezultatelor obţinute de specialist în urma studierii probelor materiale. De regulă, r.
are acelaşi conţinut ca şi raportul de expertiză. V. şi raport de expertiză.
raport de expertiză criminalistică, forma scrisă a examinărilor, a constatărilor şi a

rezultatelor cercetării întreprinse de expertul criminalist. În cazul în care expertiza este
efectuată de mai mulţi experţi, se întocmeşte un singur raport de expertiză. Acesta
trebuie să cuprindă:
efectuarea partea
expertizei,a)data introductivă,
când în care se
s-a dispus, numele şi arată organul
prenumele judiciar care
expertului, dataaşidispus
locul
unde a fost efectuată, obiectul expertizei, materialul pe baza căruia a fost efectuată,
precum şi dacă părţile au participat sau au dat explicaţii; b) descrierea examinărilor şi a
constatărilor făcute de expert, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza
obiecţiilor ori explicaţii în baza constatărilor expertului; c) demonstrarea celor
constatate; d) concluziile, în care sunt cuprinse răspunsurile la întrebările puse şi
părerea expertului asupra obiectului expertizei.
rateu, lipsa exploziei cartuşului după percutare, ce face ca împuşcătura să nu aibă loc.
Neaprinderea pulberii se poate datora unei defecţiuni a capsei, slăbirii arcului de
armare, dereglării percutorului, unsorii prea dense de pe mecanismul de dare a focului
etc. Şi în cazul r. pe capsa tubului de cartuş rămân urme care pot conduce, în urma
examinărilor de laborator, la identificarea armei cu care s-a executat percuţia.
răspunderea expertului, obligaţia expertului de a răspunde pentru modul

necorespunzător în care îşi desfăşoară activitatea cu care a fost învestit de organul de
urmarire penală sau de instanţa de judecată. Expertul poate răspunde, după caz,
disciplinar sau penal.
reactiv de identificare, substanţă sau soluţie cunoscută care, în contact cu o altă

substanţă, produce o coloraţie, precipitare sau o altă transformare vizibilă, prin care se
poate identifica substanţa necunoscută. De exemplu r. Marquis pentru alcaloizi, r.

Nessler pentru amoniac, etc. În criminalistică sunt folosite pentru identificarea unor
toxice, stupefiante, a sângelui, a unor capcane criminalistice etc.
reacţie chimică (în expertiza criminalistică), fenomen prin care una sau mai multe
substanţe cu anumite proprietăţi fizico-chimice sunt transformate în alte substanţe cu
proprietăţi fizico-chimice diferite. După fenomenul care stă la baza lor se clasifică în: r.
de oxidare-reducere, proteolitice, de descompunere etc. După numărul moleculelor de
reactanţi intraţi sau ieşiţi din reacţie există r. de ordinul I, II, III. Dacă sunt însoţite de
efecte termice, optice, sunt endo sau exotermice, fotochimice, r. de probabilitate, de
certitudine.
reconstituirea, activitate procedurală care constă în reproducerea artificială, în totalitate

sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care s-a săvârşit infracţiunea ori alt fapt care
are importanţă pentru cauza penală, cu scopul de a verifica dacă puteau să aibă loc ori să
fie auzite, văzute în condiţiile respective şi pentru a preciza anumite date.
reconstituirea
după părţile ei actelor deteriorate,
componente (rupte oriactivităţi tehnico-ştiinţifice
tăiate), de recondiţionare adehârtiei
refacere a hârtiei
alterate sub
influenţa umidităţii, luminii, temperaturii înalte (arderii), precum şi cele de redare a
cuprinsului actului devenit ilizibil ori a intervenţiilor de falsificare. Procedeele de
reconstituire a actelor sunt de natură grafică, traseologică şi fizico-chimică. Fragmentele
de hârtie se sortează mai întâi după culoare, liniatură, după cum sunt scrise şi cu ce
anume (scris de mână, scris dactilografiat, scris tipografic) sau sunt nescrise, după
stratul de protecţie, dacă-l au, şi după desenele pe care eventual le conţin. Sortarea este
urmată de împărţirea fiecărei grupe în bucăţi de hârtie lipsite de margine şi bucăţi de
hârtie cu margine.
aparţinând marginiiAcestea
de sus şidinrespectiv,
urmă se de
grupează, la rândul
jos a actului lor, îndebucăţi
şi bucăţi hârtiede
cu hârtie
două
margini, în unghi, pe colţul actului. Celelalte fragmente de hârtie se îmbină dupe
configuraţia marginilor rupturii sau tăieturii, după continuitatea scrisului, liniaturii,
desenului, eventualelor pete pe care le conţine actul, precum şi după liniile de îndoire a
hârtiei, dacă acestea există. Nu rareori se constată că fragmentele actului rupt nu au
margini comune deoarece unul sau mai multe din ele lipsesc, fiind pierdute sau distruse.
În aceste cazuri, se recurge la examinarea însuşirilor şi a compoziţiei hârtiei. Se
analizează culoarea hârtiei, nuanţa luminiscenţei produse sub acţiunea radiaţiilor
ultraviolete, macrostructura suprafeţei hârtiei, greutatea pe unitate de suprafaţă şi
grosimea ei. De asemenea, se examinează genul fibrelor de hârtie, natura materialelor
de umplutură şi a celor de încleiere. Principalul ţel al reconstituirii actelor sau a hârtiilor
de valoare arse este acela de a pune în evidenţă conţinutul lor. Toate etapele mânuirii
actului ars impun o atenţie deosebită pentru a nu-1 deteriora complet, facându-1 inapt
oricărei examinări ulterioare. Sarcina expertului este relativ uşoară în cazul actelor
semiarse şi mult mai dificilă când gradul arderii este avansat, până la carbonizare. Mai
înainte de a se trece la examinarea actului ars în vederea relevării conţinutului său, se
procedează la recondiţionare şi la luarea de măsuri pentru o conservare durabilă. Prin
aceasta se urmăreşte obţinerea unei elasticităţi care să permită întinderea hârtiei şi
protejarea ei între geamuri, folii din material plastic ori acoperirea cu un strat
transparent pulverizat. Relevarea imaginilor grafice este în funcţie, în primul rând, de
gradul de ardere a hârtiei şi de rezistenţa la temperaturi înalte a materialelor de scriere
ori de imprimare. În acest ultim caz este de reţinut că mai rezistente sunt cernelurile

tipografice, tuşurile ce se folosesc la panglica maşinii de scris, tuşurile de desen,

creionul de grafit, cerneala ferogalică. Cernelurile pe bază de coloranţi sintetici şi cele
pe bază de anilină au o rezistenţă termică redusă, ceea ce impietează asupra şansei de
punere în evidenţă a scrisului executat cu asemenea materiale. Dintre metodele de
relevare a grafismului se remarcă acelea care iau în considerare contrastul de culoare ce
poate exista între fondul hârtiei şi trăsăturile de pe act, diferenţa de reflexie a luminii
dintre hârtie şi scris, eventualele urme de presiune lăsate în masa hârtiei de instrumentul
scriptural. Conţinutul înscrisului mai poate fi pus în evidenţă prin metoda indicatorilor
fluorescenţi (prelucrarea hârtiei cu diverse pulberi sau cu soluţii de uleiuri minerale) şi
prin aceea a reacţiilor chimice sau prin tratare cu soluţie de apă oxigenată ori cu una
alcoolică de hidrat de cloral. Pentru relevarea scrisului se recurge uneori la calcinarea
hârtiei. Materialele de scriere fiind în genere mai rezistente la temperaturi înalte decât
hârtia, se va obţine un contrast între fondul aproape alb al acesteia şi trăsăturile scrisului
ori ale desenului. Metodele de laborator care se utilizează pentru relevarea scrisului,
impresiunii de ştampilă dispărute ca urmare a oxidării în timp a materialelor de scriere,
a influenţei luminii, temperaturii, umidităţii sau a altor factori fizico-chimici şi mecanici
care au produs
înlăturat pe caledeteriorarea
mecanică sauactului nu ori
chimică diferă de cele
a celui folosite pentru relevarea scrisului
acoperit.
reconstituirea fizionomiei după craniu, metodă antropometrică de adăugare cu

ajutorul unor materiale plastice a ţesuturilor moi pe un craniu uman în vederea
identificării sale. Adăugarea ţesuturilor moi se face după un sistem de reguli stabilite în
urma unor cercetări ştiinţifice îndelungate, efectuate pe multiple cranii care trebuiau
identificate.Pentru realizarea r. se foloseşte un sistem de dispozitive special construite
care se găsesc în dotarea laboratoarelor de antropometrie judiciară. Procedeul
reconstituirii
Gherasimov“. fizionomiei după craniu este cunoscut sub numele de „metoda
reconstituirea fizionomiei după urma de muşcătură, metodă folosită în identificarea

criminalistică, având ca fundament ştiinţific relaţia dintre modelul morfologic al
dentiţiei şi conformaţia cranio-facială, relaţie condiţionată atât genetic, cât şi funcţional.
Modelele morfologice ale dentiţiei sunt în mare măsură specifice tipurilor antropologice
geografice.
recul, mişcare înapoi a armei de foc sau a unora dintre pisele sale în momentul
producerii împuşcăturii, datorată presiunii gazelor angajate în propulsia proiectilului pe
ţeavă. Puterea reculului este direct proporţională cu încărcătura de pulbere şi cu
mărimea şi greutatea proiectilului. Forţa de recul este folosită pentru funcţionarea
armelor automate şi semiautomate. V. şi armă automată.
recunoaşterea animalelor, procedeu tactic folosit în cazul furturilor de animale.

Prezentarea animalului de recunoscut trebuie să se facă într-un loc corespunzător
situaţiei concrete între alte 3-4 animale asemănătoare (de aceeaşi rasă, sex, culoare a
părului etc.) în prezenţa a 2 martori asistenţi. R . se poate face după vârstă, după modul
cum reacţionează la apropierea presupusului stăpân, când e strigat pe nume, după
diferite semne caracteristice pe care le poartă. Rezultatul obţinut este consemnat într-un
proces-verbal.

recunoaşterea cadavrului, procedeu tactic folosit în activitatea de prezentare pentru

recunoaşterea cadavrelor necunoscute. Prezentarea cadavrelor se face, de regulă,
individual, îmbrăcat şi numai după ce i s-a făcut toaleta. Înainte de a se trece la
prezentarea cadavrului se va cere persoanei ce urmează să facă recunoaşterea să
nominalizeze caracteristicile pe baza cărora o va face. Modul în care s-a realizat r. va fi
consemnat într-un proces-verbal la care se pot anexa şi planşe cu fotografii judiciare sau
filme judiciare.
recunoaşterea obiectelor, procedeu tactic folosit în identificarea unui obiect dintre

altele asemănătoare de către o persoană care 1-a văzut anterior. Se poate prezenta şi
singur în situaţia în care nu se găsesc obiecte asemănătoare. Prezentarea pentru r. se va
face după ce, în prealabil, persoana care urmează să facă recunoaşterea va descrie
principalele caracteristici ale obiectului în cauză. Această activitate se desfăşoară în
prezenţa a doi martori asistenţi, iar în legătură cu modul cum a fost realizată şi cu
rezultatul obţinut se încheie un proces-verbal la care se anexează şi fotografiile
executate asupra obiectului recunoscut alături de celelalte obiecte asemănătoare.
recunoaşterea persoanei după fotografie, procedeu tactic folosit în scopul identificării

unei persoane (făptuitor, victimă, martor) dintr-un număr de fotografii, ce reprezintă
mai multe persoane, care vor fi lipite (cusute) pe un carton alb sau pe procesul-verbal de
identificare, după caz, numerotate, sigilate si ştampilate. Se vor prezenta apoi persoanei
ce face recunoaşterea cerâdu-i să indice persoana cunoscută şi, în caz afirmativ, să
menţioneze numărul fotografiei în care este reprezentată. Despre modul cum se
desfăşoară această activitate şi despre rezultatul ei se vor face menţiuni în procesul
verbal încheiat în conformitate cu prevederile legale.
recunoaşterea persoanei din grup, v. prezentarea pentru recunoaştere.

recuzarea expertului, procedură prin care persoana învestită cu această calitate de
organul judiciar poate fi îndepărtată dintre participanţii la proces. De altfel, r. este o
modalitate de invocare a incompatibilitaţii şi poate fi ridicată de oricare dintre părţi, în
tot cursul procesului, oral sau scris, cu arătarea motivului de incompatibilitate care
constituie motivul recuzării. Cererea de recuzare se face de îndată ce partea a aflat
despre existenţa cazului de incompatibilitate.
refacerea constatării tehnico-ştiinţifice, activitate desfăşurată de specialist sau de

tehnician pe baza dispunerii organului judiciar, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre
părţi, când se apreciază că raportul nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt
precise.
reflector portabil (în cercetarea la faţa locului), dispozitiv mobil de iluminat care
dirijează fluxul luminos al unei surse de lumină pe o anumită direcţie sau într-o anumită
zonă. R . se utilizează pentru efectuarea fotografiei judiciare la faţa locului şi a unor
fotografii de laborator atunci când este necesară iluminarea artificială.
refractometrie ( în expertiza criminalistică), metodă de analiză bazată pe determinarea

indicelui de refracţie. În criminalistică se foloseşte pentru determinarea conţinutului în
substanţă dizolvată (zahăr) în probe de băuturi în scopul stabilirii eventualelor

falsificări.
regiune papilară, sector dintr-o amprentă digitală, palmară sau plantar, care ajută la
descrierea şi la poziţionarea detaliilor caracteristice. Regiunile papilare digitale sunt:
bazală, marginală şi centrală. Cele trei regiuni prezintă trei sisteme de creste papilare
distincte, care prin direcţia de dirijare şi formă se deosebesc unele de altele; în regiunea
bazală se întâlnesc creste relativ orizontale, paralele cu şanţul de flexiune; în regiunea
marginală creste papilare puternic curbate în sus, care merg paralel cu marginea
vârfului degetului; în regiunea centrală sunt creste care descriu laţuri, cercuri, spirale
introduse unele în altele. Cele trei regiuni se întâlnesc într-un punct comun formând
delte.
reguli privind identificarea criminalistică, cerinţe care trebuie respectate în procesul

efectuării expertizei sau a constatării tehnico-ştiinţifice având ca obiect identificarea
criminalistică. Principalele r. consacrate de practica criminalistică sunt: identificarea
criminalistică are ca obiect urmele create în procesul savârşirii unei infracţiuni şi se
realizează numai
criminalistică are în
ca măsura în care factorului
scop stabilirea există urme cu valoare
creator de şi
al urmei identificare; identificarea
nu a vinovăţiei penale;
procesul examinării comparative a caracteristicilor generale şi individuale ale urmei şi
ale modelului de comparaţie se va efectua pe modele cu acelaşi grad de provenienţă
(urma formă cu impresiunea obiectului inclus în cercetarea de identificare); mulajul
urmei formă cu mulajul impresiunii creată cu obiectul inclus în cercetarea de
identificare; imaginea fotografică a urmei formă cu imaginea fotografică a impresiunii
create cu obiectul inclus în cercetarea de identificare; urma materie cu obiectul inclus în
cercetarea de identificare pentru reconstituirea întregului; substanţa urmei materie cu
substanţa
explicării din masa căreia
ştiintifice se presupune
a tuturor că provine constatate
neconcordanţelor aceasta; necesitatea
în procesul evidenţierii şi
examinării
comparative; limitarea concluziilor identificării criminalistice strict la persoana, obiectul
sau fenomenul supuse cercetării de identificare; concluziile identificării criminalistice să
fie în strictă concordanţă cu performanţele ştiinţifice ale aparaturii, ale metodelor şi ale
tehnicilor de cercetare utilizate.
reguli tactice ale efectuării cercetării la faţa locului, cerinţe tactice care îşi au
aplicabilitate pe tot parcursul cercetării la faţa locului, fiind de natură să asigure buna
organizare şi desfăşurare a acestei activităţi în conformitate cu principiile generale ale
tacticii criminalistice. Aceste reguli sunt, în principal, următoarele: 1) Reguli tactice
generale: nelimitarea anticipată, în timp, a duratei cercetării la faţa locului; efectuarea
cercetării complete la faţa locului, independent de orice ipoteză preconcepută sau de alte
anticipări; asigurarea caracterului organizat al executării sarcinilor de către membrii
echipei de cercetare; utilizarea aparaturii şi a tehnicii criminalistice în raport cu natura şi
particularităţile locului săvârşirii infracţiunii; consemnarea în cursul efectuării cercetării
la faţa locului a tuturor constatărilor făcute, a datelor şi a celorlalte elemente ce prezintă
interes în cauză; asigurarea pentru martorii asistenţi a tuturor condiţiilor necesare pentru
a asista la toate activităţile ce se întreprind la faţa locului în actul cercetării. 2) Reguli
tactice specifice: a) reguli privind activităţile premergătoare cercetării la faţa locului:
deplasarea cu maximă operativitate la faţa locului; acordarea primului ajutor pentru
salvarea vieţii victimelor; luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea
pericolelor iminente; asigurarea pazei, protejarea obiectelor şi conservarea urmelor

prezente la locul săvârşirii infracţiunii; identificarea martorilor oculari şi a altor

persoane care se găsesc la faţa locului şi obţinerea primelor relatări de la acestea; b)
reguli privind faza statică a cercetării la faţa locului: orientarea de ansamblu a locului
săvârşirii infracţiunii şi fixarea criminalistică a acestuia prin fotografie, film, schiţă;
stabilirea şi marcarea drumului de acces în locul săvârşirii infracţiunii; sectorizarea
(zonarea) locului faptei; examinarea cu prioritate a urmelor şi a obiectelor care prezintă
un pericol iminent de modificare sau de dispariţie; descoperirea şi fixarea prin
fotografiere şi filmare a poziţiei obiectelor corp delict şi a urmelor; interpretarea
urmelor; c) reguli privind faza dinamică a cercetării la faţa locului: examinarea
amănunţită şi fixarea criminalistică a caracteristicilor şi a detaliilor individuale proprii
fiecărui obiect şi fiecărei urme; excluderea, prin comparare la faţa locului, a urmelor ce
aparţin victimei sau altor persoane ce nu interesează; trimiterea urgentă a urmelor la
cartotecile criminalistice pentru identificarea persoanei sau a obiectului care le-a creat;
ridicarea criminalistică şi ambalarea obiectelor corp delict şi a urmelor în vederea
trimiterii lor la laboratoarele de expertiză; d) reguli privind fixarea rezultatelor cercetării
la faţa locului: redactarea imediată a procesului-verbal de cercetare la faţa locului;
întocmirea planşelorşi cu
întocmirea schiţelor fotografiile judiciare cu aspecte şi urme de la faţa locului;
a desenelor.
reîntoarcerea, detaliu caracteristic de identificare într-o amprentă papilară. Este

constituită dintr-o creastă papilară care în traseul său, după un drum oarecare, descrie o
buclă şi se întoarce paralel cu sensul de ducere. R. este detaliul cel mai valoros cunoscut
în dactiloscopie, fiind extrem de rar. Statistic s-a constatat că la o sumă de 4000 detalii
caracteristice diferite se găseşte o reîntoarcere, deci o probabilitate de apariţie de 0,0002
(certitudinea în calculul probabilităţii este egală cu 1).
relevarea scrisului acoperit, activitatea specialistului sau a expertului de punere în

evidenţă a scrisului acoperit. Posibilitatea evidenţierii scrisului acoperit (cu cerneală, tuş
ori cu un alt material sau prin haşurare cu tocul, cu creionul etc.), este dependentă de
următorii factori: natura şi culoarea materialului cu care s-a acoperit scrisul (comparativ
cu materialul folosit la executarea acestuia), mărirea intervalului de timp dintre scrierea
textului şi acoperirea sa, gradul de presiune exercitat în momentul scrierii, calitatea şi
culoarea hârtiei, prezenţa altui text sau a altei pete pe verso-ul actului, volumul textului
alterat şi a celui nealterat. În acest scop se utilizează examinarea actului pe ambele parţi
cu lumină dirijată sub un unghi mic de incidenţă şi prin transparenţă, fotografierea cu
filtre de lumină care să atenueze culoarea petei, şi să mărescă intensitatea trăsăturilor
scrise, examinarea în radiaţii infraroşii (cu condiţia ca materialul de scriere să fie opac
pentru ele, iar cel care-1 acoperă penetrabil) şi Röentgen, metoda difuzo-copiativă (cu
condiţia ca materialul de scris să migreze în stratul gelatinos al hârtiei fotografice, iar
materialul cu care s-a acoperit scrisul să fie inert), metoda stingerii luminiscenţei. În
cazul în care prin metodele enunţate nu se reuşeşte să se citească scrisul acoperit, se
procedează la înlăturarea petei cu solvenţi chimici sau pe cale mecanică. Condiţia
eficienţei procedeului chimic este aceea ca materialul care acoperă scrisul să se dizolve
în solventul folosit, iar materialul de scriere să fie insolubil sau să se dizolve într-un
grad mult mai redus. Relevarea unui scris executat cu colorant bazic şi acoperit cu
colorant acid sau invers se poate obţine şi cu ajutorul electroforezei, care constă în
deplasarea particulelor coloidale sau în suspensie spre polul opus al încărcăturii lor, prin
electroliză. Pentru înlăturarea pe cale mecanică a petei care acoperă scrisul se folosesc

materiale cu proprietăţi uşor adezive: hârtie fotografică nedevelopată şi nefixată, dar

îmbibată în prealabil în apă pentru ca stratul de gelatină să se înmoaie, albuş de ou fiert,
plastilină albă, cauciuc brut. Scrisul acoperit (îndeosebi cu tuş negru) se mai poate pune
în evidenţă şi prin efectul ultrasunetului în mediu lichid. În asemenea mediu, propagarea
ultrasunetului (minimum 20 000 Hz, adică 20 000 de vibraţii pe secundă) este însoţită şi
de fenomenul cavitaţiei sonore, în sensul că în lichid se formează bule de aer care
produc pulsaţii de presiune de ordinul sutelor de atmosfere, în stare să provoace
distrugerea suprafeţei unui corp solid aflat în zona de spargere a bulelor, în cazul nostru
a stratului de tuş ce acoperă scrisul. Ca medii de propagare a ultrasunetului se folosesc
boraxul, clorura de amoniu, clorhidrina, morfolina (dietilenimiooxid), tetrametafosfatul
de sodiu trisubstituit, alcoolul etilic, care au asupra tuşului nu numai o acţiune
mecanică, dar şi una chimică, de natură să grăbească procesul de curăţire a petei.
relevarea scrisului şters, punerea în evidenţă a scrisului înlăturat prin ştergere pe cale
mecanică ori chimică este posibilă, în principal, după urmele materialului de scriere
care se mai păstrează - de regulă în formă latentă - pe hârtie şi după urmele de presiune
lăsate de instrumentul
materialului de scriere se scriptural. Reconstituirea
face prin diverse imaginii iniţiale
metode fizico-chimice, cum după urmele
sunt: metoda
contrastării imaginii, examinarea în radiaţii invizibile, analiza prin luminiscenţă, metoda
reacţiei de culoare, metoda difuzo-copiativă ş.a. Pentru relevarea urmelor de presiune (a
căror particularitate este în funcţie de intensitatea apăsării, de tipul instrumentului cu
care s-a scris, de gradul său de duritate şi de ascuţire, precum şi de calitatea şi grosimea
hârtie) se aplică următoarele metode: crearea contrastului de umbră, tratarea cu vapori
de iod sau cu soluţii pe bază de iod, tratarea cu substanţe pulverulente şi ridicarea cu
ajutorul mulajului. Scrisul alterat prin ştersături se relevă uneori după urmele lăsate pe
sugativă, pe omai
care s-a aflat hârtie care
mult se găsea
timp dedesubt
în contact. în timp
În cazul ce s-a scris
întocmirii sauînpedouă
actului o altăsauhârtie cu
în mai
multe exemplare, scrisul şters se mai poate reconstitui, de asemenea, după urmele lăsate
pe hârtia copiativă folosită.
relevarea urmelor, operaţiune criminalistică de punere în evidenţă a urmelor latente

(invizibile) descoperite la locul săvârşirii infracţiunii. R. se realizează prin aplicarea mai
multor procedee: pudrare-prăfuire; aburire cu vapori de iod sau de acid fluorhidric;
tratarea cu soluţie chimică (ninhidrină, roşu de Sudan III, azotat de argint etc.) şi
iluminarea dirijată incidentă.
reluarea cercetării la faţa loculul, continuarea efectuării cercetării locului săvârşirii

infracţiunii de îndată ce au încetat cauzele pentru care cercetarea a fost întreruptă.
Întreruperea şi reluarea cercetării la faţa locului au loc în situaţii deosebite, de exemplu
când locul săvârşirii infracţiunii este foarte vast, prezintă unele particularităţi care
impun desfăşurarea activităţilor într-un interval mare de timp (2 sau mai multe zile) ori
au survenit impedimente care nu mai permit continuarea cercetării (lăsarea nopţii când
cercetarea trebuie făcută neapărat la lumina zilei; începerea unei ploi torenţiale;
descoperirea anumitor surse de pericol care impun întreruperea cercetării până la
îndepărtarea lor etc.). La întreruperea cercetării se iau măsuri de conservare şi de
protejare a urmelor care nu au fost încă examinate, se procedează la încuierea şi
sigilarea locului cercetat, atunci când situaţia permite aceasta, şi se asigură paza pe toată
perioada de timp până la reluare, în aşa fel încât să se evite orice modificare a locului

săvârşirii infracţiunii de către persoane interesate sau în mod întâmplător.
repetarea cercetării la faţa locului, efectuarea din nou a cercetării locului săvârşirii
infracţiunii. Această activitate se face de regulă atunci când: prima cercetare
criminalistică s-a efectuat necorespunzător sub aspect calitativ; prima cercetare s-a
efectuat în condiţii nefavorabile care au influenţat negativ buna desfăşurare a ei; în
raport cu infracţiunea săvârşită se presupune, în mod logic, că la faţa locului trebuie să
se găsească urme şi alte mijloace materiale de probă a căror prezenţă nu a fost însă
constatată la prima cercetare.
reproducerea (redarea), al treilea stadiu de formare a declaraţiilor, care constă în

capacitatea persoanei ascultate de a relata verbal sau în scris evenimentele pe care le-a
perceput.
reticul, placă transparentă pe care sunt trasate linii orizontale şi verticale la distanţe
egale. Serveşte la vizarea precisă a obiectelor în vederea determinării poziţiei lor. În
dactiloscopie,
transparente deprin extensia
la lupa termenului, s-a
dactiloscopică. dat aceeaşi
Pentru denumire
a le deosebi, şi altor douătehnic
în vocabularul plăci
dactiloscopic s-au dat următoarele denumiri: a) r. cu grilă care se foloseşte la
transmiterea codificată a amprentelor digitale; b) r. cu cercuri concentrice, care serveşte
la întocmirea formulei monodactilare şi c) r. cu linie de calcul care se utilizează la
numărarea crestelor pe linia delto-centrală.
revolver, armă de foc care poate fi militară, civilă sau sportivă. Caracteristic
revolverului este butoiaşul ce se roteşte în jurul axului său, care constituie, în acelaşi
timp, magazia
modelul şi cameraÎncartuşului,
revolverului). raport cu mai exact camerele
construcţia cartuşelorse(5-12,
armei, percuţia în funcţie
face prin de
armarea
manuală a cocoşului sau numai prin apăsarea pe trăgaci, moment în care butoiaşul se
învârte şi cocoşul se armează. În cadrul expertizei criminalistice poate fi identificat după
urmele lăsate pe glonţ, pe tubul de cartuş şi după urmele sonore ale împuşcăturii.
rezoluţia aparatului, calitate folosită în analiza fizico-chimică privind posibilitatea de

a diferenţia şi de a releva caracteristicile substanţei analizate. De exemplu, r. unui
microscop - posibilitatea de mărire a unor detalii ale obiectului observat; r. unui
spectrofotometru pentru I.R. - calitatea de a diferenţia două benzi de absorbţie aflate la
o distanţă mai mică de 0,19 cm-1 etc.
ricoşeu, schimbarea direcţiei de zbor a glonţului când acesta atinge un obstacol sub
unghiuri mici de incidenţă. Unghiul de ricoşare este în funcţie de unghiul sub care
glonţul a atins obstacolul, precum şi în funcţie de consistenţa acestuia. În general, viteza
glonţului ricoşat este mai redusă decât viteza anterioară, fiind totodată invers
proporţională cu mărimea unghiului de incidenţă. Direcţia şi distanţa ricoşeului mai
depind şi de faptul dacă glonţul s-a deformat (şi în ce măsură) în momentul atingerii
obstacolului. În acelaşi timp se pot întâlni şi devieri ale traiectoriei provocate de factori
uneori greu de depistat, care se abat de la regulile cunoscute.
ridicarea urmelor, operaţiune tehnico-criminalistică de ridicare din locul săvârşirii
infracţiunii a urmelor, a imaginii acestora ori a obiectului care le poartă sau le conţine.

R. se efectuează în procesul cercetării la faţa locului folosindu-se următoarele procedee

şi tehnici criminalistice: ridicarea urmelor materie prin recoltare directă de pe suportul
pe care au fost descoperite folosind ca tehnici de lucru răzuirea, desprinderea, ridicarea
cu spatula, absorbirea cu aspiratorul, cu seringa sau cu pipeta, prinderea cu penseta,
solubilizarea cu tampoane de vată îmbibate, atragerea cu magnetul etc.; ridicarea
urmelor prin transferare cu folii adezive; ridicarea obiectelor purtătoare de urme;
ridicarea imaginii urmelor prin fotografiere, filmare sau desen şi efectuarea mulajelor
urmelor de adâncime.
Rondelă, v. cartuş.
S
salivă (urmă de s.), lichid vâscos care conţine 99% apă, 0,3% substanţe anorganice,
restul fiind format din elemente celulare degenerate provenite din glande, din mucoasa
bucala şi din limfonoduli, o floră microbiană şi substanţe organice. Prin observare
macroscopică în lumină naturală proiectată lateral, s. apare strălucitoare, în radiaţii
ultraviolete apare luminiscentă albicioasă. Recunoaşterea s. se poate face prin
identificarea proteinelor cu reactiv albastru de bromfenol - clorură mercurică, cu care
formează coloraţie albastră. Stabilirea speciei de la care provine se face pe baza reacţiei
cu seruri precipitante. Stabilirea grupei sanguine a persoanei de la care provine când are
caracter secretor se face folosindu-se metoda Holzer, cu ser sanguin din grupa 0. Pentru
caracter secretor se tratează un fragment din pată cu fitoaglutină anti H şi apoi eritrocite
din grupa 0. Dacă s. provine de la persoană secretoare, activitatea fitoaglutinei scade. În
urma expertizei se poate concluziona asupra: prezenţei salivei în urmele existente pe
obiectele prezentate; specia de la care provine; dacă factorul creator este secretor sau
nesecretor; grupa sanguină căreia aparţine persoana de la care provine; mecanismul de
formare al urmei. În caz că se prezintă şi o probă de comparaţie, se poate stabili
provenienţa probabilă de la persoana suspectă. Pentru modelul de comparaţie se
recoltează de la persoana suspectă: 5 ml sânge sau 3-5 picături sânge pe o lamă
hematologică; 2-3 ml salivă care se introduc într-o eprubetă după care se inactivează
prin fierbere într-un vas cu apă timp de 30 minute sau 2-3 mucuri de ţigări fumate de
persoana respectivă.
sarcina înadministrării
judiciar probelor,
cursul procesului penal înactivitate de adunare
scopul aflării a probelor
adevărului şi pentrude către organul
lămurirea cauzei
sub toate aspectele.
sarcina ascultării, obligaţie procedurală a organului judiciar care constă în ascultarea

unor persoane (martori, invinuiţi, inculpaţi, parte vătămată, parte civilă şi parte
responsabilă civilmente) în scopul aflării unor fapte, stări, împrejurări ori alte elemente
de natură să servească la stabilirea adevărului într-un proces penal.
sarcinile cercetării
urmărire penală sau la faţa loculul,
instanţa 1. Examinarea
de judecată nemijlocită
a locului unde de către
s-a săvârşit organul de
infracţiunea. 2.
Căutarea, descoperirea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi a altor mijloace
materiale de probă. 3. Determinarea drumului parcurs de infractor (iter criminis), a
obiectelor asupra cărora a acţionat şi a instrumentelor folosite. 4. Determinarea locurilor

de unde se puteau percepe în total sau în parte anumite momente ale săvârşirii
infracţiunii. 5. Identificarea unor persoane care au tangenţă cu fapta cercetată (făptuitori,
victime, persoane responsabile civilmente etc.). 6. Adunarea altor date care se referă la
obiectul probaţiunii, în funcţie de natura infracţiunii săvârşite. 7. Efectuarea unor
constatări tehnico-ştiinţifice. 8. Luarea unor măsuri de limitare a pagubelor şi de
prevenire a altor urmări dăunătoare.
schimbarea situaţiei de fapt, modificările care pot interveni în câmpul infracţional,

după părăsirea lui de către infractor. S. se poate produce atât din cauza unor împrejurări
obiective, de exemplu a intemperiilor, cât şi din cauza unor împrejurări subiective,
precum intervenţia curioşilor. În asemenea situaţii, organul de urmărire penală dispune
efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.
schiţa locului faptei, reprezentare grafică a situaţiei la faţa locului, prin care se redau în
sistem ortogonal elemente esenţiale din câmpul infracţional, mărite sau micşorate la
scară. S. ajută la înţelegerea mai exactă a tabloului real al câmpului iufracţional,
ilustrând
completezeceea ce s-a cuexprimat
reciproc procesulprin scris cu
verbal, în procesul-verbal.
fotografia şi cu Schiţa
filmul trebuie să La
judiciar. se
întocmirea schiţei trebuie respectate următoarele reguli: exactitatea; cotarea; întocmirea
la scară; orientarea (după punctele cardinale, nordul indicându-se cu ajutorul unei
săgeţi); claritatea; reprezentarea prin semne convenţionale criminalistice;
individualizarea (prin menţionarea următoarelor: titlul, scara, organul de care aparţin
participanţii la cercetare, data, locul şi cauza în care s-a efectuat; numele, prenumele şi
semnăturile participanţilor, ale celui care a executat schiţa, ale color ce au efectuat
măsurătorile şi ale martorilor asistenţi). Pentru întocmirea schiţei locului faptei se
folosesc următoarele
este procedeul cel maiprocedee principale
des utilizat : a)şischiţa
în practică se maiexecutată în proiecţie
numeşte desen în planorizontală
orizontal,
deoarece prezintă obiectele şi celelalte elemente ale locului savârşirii infracţiunii văzute
de sus. Schiţa în proiecţie orizontală redă cel mai fidel poziţia unor clădiri, obiecte şi
urme, căile de acces spre locul faptei, drumul parcurs de infractor (iter criminis), traseul
parcurs de câinele de urmărire etc. Prin acest procedeu poate fi redat locul faptei în toată
complexitatea sa în cazuri de incendiu, explozii, catastrofe de cale ferată, accidente
rutiere, în care sunt angajate mai multe vehicule, precum şi în situaţii în care locul
infracţiunii este situat într-un apartament, avion, vagon de cale ferată, tunel, galeria unei
mine etc. b) schiţa executată în proiecţie verticală , prin care obiectele sunt văzute în

plan vertical atât din faţă - proiecţie verticală frontală, cât şi din lateral - proiecţie
verticală laterală. Schiţa executată în proiecţie verticală frontală poate reda elemente de
construcţie, faţade şi pereţi interiori ai unor clădiri pe care se află urme, corpuri delicte
etc. Se realizează atunci când situaţia de la faţa locului impune şi este însoţită
întotdeauna de un desen executat în proiecţie orizontală. Poate fi completată cu o
fotografie a obiectelor principale, de detaliu sau a urmelor descoperite. Este foarte utilă
îndeosebi atunci când se reprezintă o instalaţie industrială, pereţii unei mine sau ai unui
tunel etc. Schiţa executată în proiecţie verticală laterală reprezintă obiectele văzute tot în
plan vertical, dar din profil. Se întocmeşte mai rar, fiind suplinită, de cele mai multe ori,
de schiţa în proiecţie verticală frontală, care se realizează mai uşor. c) rabatarea
planurilor de proiecţie (sau metoda cutiei desfăşurate) prin care se rea lizează într-un
singur plan schiţa unor corpuri tridimensionale (camere, dulapuri etc.) şi care constă în
rotirea planului lateral pânsă ajunge în prelungirea planurilor vertical şi lateral pe

suprafaţa orizontală. În acest fel cele trei suprafeţe apar într-un singur plan, centrul
schiţei cuprinzând planul orizontal, iar marginea planurile verticale. d) schiţa în
secţiune se execută în scopul redării unor detalii ce nu se pot vedea în planurile
nesecţionate din care este alcătuit obiectul cercetat. În realizarea schiţei se utilizează
planuri paralele cu celelalte trei planuri de proiecţie, determinând astfel secţiuni
orizontale, transversale şi longitudinale. În afară de schiţa locului faptei, în timpul
cercetării la faţa locului se mai pot întocmi şi alte genuri de schiţe: schiţa de orientare,
care redă, pe lângă locul faptei, punctele de acces, locul de unde au fost executate
fotografiile, locul pe care 1-au ocupat martorii în momentul producerii infracţiunii (dacă
este cazul) şi altele. Întocmirea acestei schiţe este obligatorie în once situaîie; schiţa
unei porţiuni din locul faptei şi a obiectelor principale, care redă anumite zone sau
porţiuni ale locului faptei şi obiectele principale; schiţa urmelor, care redă la scară
mărită sau micşorată diferite categorii de urme descoperite la faţa locului; schiţa de
detaliu, care redă anumite caracteristici pe care le prezintă diferitele obiecte sau
elemente din câmpul infracţional; schiţa unor acţiuni sau activităţ, care ajută la
înţelegerea şi interpretarea celor petrecute la faţa locului prin reprezentarea înlănţuită a
unor acţiuni
anumite ale făptuitorului,
procese a mecanismului
tehnologice sau formării
evenimente etc. urmelor,
S. poate a succesiunii
fi folosită fazelor în
în cadrul procesului
penal, potrivit prevederilor procedurale, ca anexă a procesului-verbal de cercetare la faţa
locului, care constituie mijloc de probă.
scriere, mijloc de fixare a gândirii cu ajutorul semnelor grafice. Prin s. sunt reprezentate
sunetele şi cuvintele unei limbi. Scrierea alfabetică de astazi este rezultatul unei
îndelungate dezvoltări a societăţii umane, fiind strâns legată de evoluţia limbii ca mijloc
de comunicare între oameni. Ea a fost precedată de scrierea pictografică (redarea
obiectelor şi afiguri
noţiunilor prin ideilor prin şidesene
de fiinţe simbolice,
de obiecte). S. nu sugestive) şi hieroglifică
este un fenomen înnăscut, ci(redarea
un act
volitiv, conştient, care se formează începând de regulă cu vârsta şcolară. În procesul
învăţârii scrierii se formează deprinderi care asigură realizarea unui scris cursiv. În
criminalistică, s. este privită ca obiect de cercetare, incluzând în noţiunea sa scrisul şi
limbajul scris.
scriere speculară, tipică, în general, pentru scrisul cu mâna stângă. S. constă în redarea
semnelor grafice sau a unor părţi ale acestora prin mişcări inverse faţă de cele obişnuite.
„Răsturnarea“ şi citirea unui asemenea scris se poate face cu oglinda, de unde şi
denumirea de „oglindă“ a scrisului de pe verso-ul unor acte obţinute prin intermediui
hârtiei copiative puse în două, în aşa fel încât imaginea să apară nu numai pe al doilea
exemplar, dar şi pe verso-ul primului exemplar. Imagineas speculară se poate „răsturna“
şi prin procedee fotografice.
scripte de comparaţie, înscrisuri, probe grafice şi specimene de semnături necesare

pentru compararea cu scrisul sau cu semnătura în litigiu, în vederea stabilirii autorului.
S. sunt de două tipuri: piese întocmite anterior dispunerii expertizei, cunoscute sub
denumirea de „scris liber“, şi piese scrise sau semnate la cererea organelor judiciare,
care constituie probe grafice experimentale. Atât unele, cât şi altele trebuie să fie
corespunzătoare situaţiei concrete care se examinează. Ca regulă generală se poate
menţiona că s. trebuie să fie cu atât mai numeroase cu cât volumul grafismului în litigiu

este mai redus, respectându-se bineînţeles condiţia ca ele să fie adecvate cazului concret
analizat.
scris arcadat, v. forma scrisului.

scris ascuţit, v. presiunea scrisului.
scris cifric, varietate a scrisului care prezintă unele particularităţi. Se remarcă, în primul
rând, numărul mai redus de semne grafice (doar zece) faţă de numărul literelor, ceea ce
diminuează volumul materialului grafic de examinat în vederea identificării autorului.
De asemenea, trebuie subliniată simplitatea constructivă a cifrelor, executate, în genere,
din trăsaturi drepte şi arcadate, astfel încât se înregistrează mai puţine caracteristici
grafice decât la scrisul literal. Cel mai adesea, cifrele nu sunt legate între ele, astfel că
elemental de unire a semnelor grafice lipseşte frecvent. Menţiunile cifrice sunt, desigur,
lipsite şi de caracteristicile limbajului scris. Caracteristicile scrisului cifric sunt de trei
genuri: a) caracteristici privind modul de scriere a datei actului, a sumei, a greutăţii şi a
altor menţiuni
topografice cifrice, la
, referitoare modul de numerotare
amplasarea a paginilor
menţiunilor act; b)
cifrice peetc.; c) caracteristici
caracteristici
grafice. Acestea din urmă se împart în generale şi individuale, avându-se în vedere
gradul de evoluţie a scrisului, factura sa generală, presiunea, dimensiunea şi înclinaţia
cifrelor, precum şi legarea lor (când se constată). De asemenea, se reţin particularităţile
constructive ale cifrelor şi ale combinării acestora, forma trăsăturilor din care sunt
compuse (dreaptă, arcuită, circulară, sinuoasă, buclată etc.), modul de începere şi de
finalizare a acestora (îngroşat, subţiat, cu punct), locul de intersectare a trăsăturilor,
orientarea şi succesiunea mişcărilor, numărul acestora la o cifră, repartizarea presiunii în
cadrul
trebuieelementelor şi a semnului
să se ţină seama grafic
ca unele în ansamblul
categorii său. Laavând
de persoane examinarea
aceeaşiscrisului
profesiecifric
(de
exemplu contabilii) scriu de obicei asemănător.
scris cilindric, v. presiunea scrisului.

scris (semnătură) de comparaţie, v. scripte de comparaţie.
scris comprimat, v. spaţierea scrisului.
scris estompat, v. presiunea scrisului.
scris experimental, v. scripte de comparaţie.
scris filiform, v. dimensiunea scrisului.
scris fusiform, v. presiunea scrisului.
scris ghirlandat, v. forma scrisului.
scris gladiolat (ingladiat), v. dimensiunea scrisului.
scris grupat, v. continuitatea serisului.

scris lăbărţat, v. spaţierea scrisului.

scris legat, v. continuitatea scrisului.
scris liber, v. scripte de comparaţie.
scriere (semnătură) în litigiu, termen utilizat pentru desemnarea grafismului a cărui

autenticitate urmează să se stabilească prin expertiză criminalistică. S. se consideră şi
acela rezultat din modificarea conţinutului unui act. Acelaşi termen se foloseşte pentru
textele dactilografiate, în privinţa căruia se pune problema identificării maşinii la care s-
au scris şi uneori chiar a dactilografului.
scris măcinat, v. presiunea scrisului.

scris de mână, scris realizat pe baza mecanismului reflex fondat pe interacţiunea
analizatorilor kinestezic,
individual fiecărei auditiv
persoane. şi vizualprincipal
Conţinutul - care reprezints
al acesteisistemul de mişcări
deprinderi propriu
îl constituie şi
însă
sistemul de mişcări ale scriptorului, format şi consolidat în procesul învăţării şi
practicării scrisului. Mişcările de scriere sunt multiple. Flexiunea, extensiunea, abducţia
şi aducţia se pot însă considera ca principale. Primele două privesc mişcările pe
verticală, prin care se realizează trăsăturile coborâtoare şi cele urcătoare. Ultimele se
referă la deplasarea organului efector pe orizontală, fiind mişcări ale muşchilor
abductori şi aductori, prin care se îndepărtează şi se apropie mâna de axul median al
corpului. Răspândite sunt, de asemenea, mişcările dextrogire şi sinistrogire, precum şi
mişcările de avansare
volitiv, conştient, totuşia scrisului. Deşio procedeul
el presupune scrierii, înfiind
largă automatizare, ansamblul
executatsău, este unîntr-
de regulă act
un ritm rapid, fără o programare şi fără o reprezentare completă a mişcărilor, fără o
concentrare a atenţiei scriptorului asupra acestora. Toate aceste considerente constitute
de fapt fundamentul ştiinţific al identificării persoanei după scrisul de mână.
scris ornat, v. forma scrisului.

scris patologic, scrisul persoanelor care suferă de diverse maladii temporare sau cronice
şi mai ales de dereglări neuropsihice. In s. se produc modificări (mai mult sau mai puţin
pronunţate) ale caracteristicilor grafice faţă de scrisul normal. Din cauza slăbiciunii
fizice, a scăderii tonusului muscular, precum şi a afectării altor funcţii ale organismului,
scrisul patologic se caracterizează printr-o dezorganizare generalî a grafismului, prin
pierderea siguranţei mişcărilor şi prin instabilitatea caracteristicilor sale de ansamblu şi
individuale. La bolnavii psihici, în cazurile de leziuni ale creierului (traumatice,
vasculare, inflamatorii), de hipertensiune intracraniană, paralizie progresivă,
schizofrenie etc., au loc importante tulburări neuropsihologice ale personalităţii, care se
manifestă în tulburări ale scrisului (simultan cu tulburările desenului şi ale limbajului
oral). Se încalcă echilibrul activităţii nervoase superioare, raportul dintre excitaţie şi
inhibiţie, capacitatea de reglare şi de control a reacţiilor. Drept consecinţă, apar
fenomene de disgrafie, agrafie, paragrafie şi ataxie. Scrisul capătă uneori un aspect
haotic, cu dezalinieri ale literelor (în cuvinte) şi a rândurilor, cu inegalitatea spaţiilor
dintre ele, cu marginile textului şi cu alineatele neregulate etc. De asemenea, se pot

intâlni trăsături zigzagate şi tremurate, litere înzorzonate, folosirea în execs a

majusculelor la începutul cuvintelor, semne grafice parazitare, precum şi multe retuşări,
dintre care unele incorecte sau inutile. După dispariţia cauzei care a provocat tulburarea
scrisului, persoana poate reveni la grafismul anterior. Unele boli pot determina formarea
din nou a deprinderilor de scriere. În cadrul expertizei de identificare a autorului sunt
necesare scripte de comparaţie, executate sub influenţa aceloraşi factori care au generat
deformările patologice ale scrisului. Este important să se facă distincţie între acestea şi
modificările scrisului rezultate din deghizare ori din contrafacere. Confundarea lor poate
duce la erori de apreciere a caracteristicilor scrisului şi, în final, la o soluţionare greşită
a problemei identităţii scriptorului.
scris rond, v. forma scrisului.

scris scaliform, v. linia de bază a scrisului.
scris simplificat, v. forma scrisului.
scris în stare de ebrietate, scris executat de persoane în stare de ebrietate. La scrisurile
inferioare, modificările apar din stadiul de uşoară ebrietate, pe când la scrisurile
evoluate ele apar în genere în faze de beţie medie. În toate cazurile are loc o reducere a
coordonării mişcărilor şi o dezorganizare a grafismului, manifestată în inconstanţa
dimensională a trăsăturilor şi a înclinatiei acestora. Scrisul devine greu lizibil, literele se
deformează, apar semne grafice aliterale, precum şi construcţii literale cu minus de
elemente. Linia de baza a scrisului se dezaxează de la orizontală, devenind frântă la
scrisul executat în fază avansată de ebrietate. Se constată, de asemenea, înlocuirea unor
litere şi a unor
la semnele cuvinte sauoriomiterea
de punctuaţie acestora,
înlocuirea repetarea
acestora cu alte unor semneLagrafice,
trăsături. renunţarea
alcoolicii cronici
sunt caracteristice trăsăturile tremurate şi unghiulare, precum şi poligonarea elementelor
orale şi semiorale, acestea din urmă putând apărea însă şi la alcoolicii ocazionali.
scris tocat, v. continuitatea scrisului.

scris unghiular, v. forma scrisului.
secretor - nesecretor, proprietate prezentă la 80% din populaţie de a poseda în serul
sanguin, în limfa tisulară, în salivă, în sperma sau în alte lichide biologice sau ţesuturi,
antigena (aglutinogena) caracteristică grupei sanguine din care face parte, adică A, B
sau AB. Caracterul secretor se notează cu Se, cel nesecretor (cei care nu an această
proprietate) cu se. Caracterul Se permite determinarea grupei sanguine din urma de
salivă, spermă sau alte produse biologice, precum şi de pe obiecte care au venit în
contact cu persoana (mucuri de ţigări, haine, lenjerie etc.). Pentru determinare se
folosesc metodele de aglutinare a aglutinelor alfa, beta sau fitoaglutinelor cu
aglutinogenele extrase cu ser fiziologic direct din urme. Pentru evitarea confuziilor este
necesar să se execute şi probe martor, extrăgând cu ser fiziologic o parte din suport care
nu poartă urme de lichide biologice.
secţiunea transversală a firului de păr, suprafaţa obţinută prin secţionarea
transversală a firului de păr. În ea se pot deosebi cuticula, zona medulară, granulele de

pigmenţi şi canalul medular, dacă există. Prin examinarea comparativă a secţiunilor

transversale a două fire de păr, practicate la distanţe aproximativ egale de la rădăcina
părului, se pot stabili caracteristici de asemănare sau de deosebire a celor două fire.
semn grafic, termen folosit în expertiza scrisului pentru desemnarea literelor, cifrelor,
semnelor de punctuaţie, ortografice, a celor matematice şi diacritice. S. se compune din
trăsături şi elemente. Primele reprezintă linii trasate pe hârtie sau pe un alt snport,
executate fără întrerupere şi fără schimbarea direcţiei de mişcare a instrumentului de
scriere. Prin element se înţelege o parte constructivă a semnului grafic ce poate consta
dintr-o singură trăsătnră sau mai multe. Trăsăturile şi elementele semnelor grafice sunt
de mai multe feluri: a) drepte (verticale, oblice, orizontale), semi-ovalice şi ovalice,
spiroidale (centrifuge, centripete, dextrogire, sinistrogire), arcadate, unghiulare,
concave, convexe, urcătoare (ascendente), coborâtoare (descendente), de abducţie şi
aducţie (orientate spre dreapta ori spre stânga). În raport cu forma trăsăturilor, unele
elemente au denumiri speciale cum sunt, de exemplu, bastonata la minuscula „d“, voluta
la majuscula „P“, bucla sau bucleta la minusculele „b“, „e“ etc. ; b) depasante, care
depăşesc în sus„l“,
„f“, „g“, „h“, sau„p“,
în jos
„t“),linia de bază a scrisului
şi nedepasante (de exemplu,
(minusculele minusculele
„a“, „ c“, „e“, „m“, „b“,
„n“, „d“,
„o“,
„u“); c) trăsături de legătură, prin care se unesc elementele unui semn grafic, precum şi
semnele grafice între ele (în cuvinte etc.). Asemenea trăsături se mai numesc şi ducte,
care pot fi ghirlandiforme, unghiulare, fusiforme, etirate; d) trăsături premergătoare şi
finale ale unor semne grafice, care de cele mai multe ori nu sunt absolut necesare pentru
construcţia acestora; astfel sunt, de pildă, croşetele (de forma unui cârlig ascuţit) şi
gesturile grafice reflexe, produse spontan, fără control conştient şi care, de regulă, au o
valoare individualizatoare marcantă; e) trăsături şi elemente complementare, cum sunt
suprasemnele la minusculele „ă“, „i“, „î“ şi sedilele minusculelor „ş“, „ţ“.
semnalment, detaliu fizic caracteristic unei persoane, după care aceasta poate fi
identificată.
semnalment dinamic, element fizic al unei persoane, care poate fi examinat numai în
mişcare. De exemplu: ticuri nervoase, expresia feţei, timbrul vocii, pronunţia unor
cuvinte, felul râsului, modul de a merge etc.
semnalment special static, semn particular al unei persoane, (neg, tatuaj, cicatrice etc.).
semnalment static, semn fizic exterior caracteristic unei persoane, care poate fi
examinat permanent, în timpul repaosului, în mişcare sau după moarte. De exemplu:
forma nasului, a buzelor, culoarea părului.
semnalmente, totalitatea semnelor şi a trăsăturilor exterioare statice şi dinamice

(funcţionale) care deosebesc o persoană de alta şi care asigură posibilitatea identificării
prin descrierea semnalmentelor, potrivit regulilor metodei portretului vorbit. S. statice
se referă la caracteristicile întregului corp (înălţime, grosime, forma capului şi a feţei
etc., îndeosebi particularităţile de structură ale feţei şi ale urechii drepte). S. dinamice
(funcţionale) se referă la caracteristicile persoanei care apar în timpul mişcării (ţinuta
corpului, poziţia capului, mersul, vorbirea, mimica etc.).

semnatură, (sinonima cu „iscăltură “ şi „subscriere“ ), semn de certificare a unui înscris

oficial sau neoficial. S. este tot un scris, fiind de fapt o varietate a grafismului unei
persoane. S. se formează odata cu deprinderile de scriere şi este dominată, în general, de
aceleaşi caracteristici care se întilnesc şi în scris. În acelaşi timp, ea prezintă şi unele
particularităţi. Una dintre ele este aceea că semnătura poate fi redată şi prin semne
grafice neliterale, fără a se diminua, din această cauză, caracterul ei individual. Un alt
specific constă în aceea că la multe persoane semnătura este executată cu o coordonare
mai precisă a mişcărilor faţă de scrierea textului, ca urmare a repetării mai frecvente şi,
de multe ori, a exersării speciale în acest scop. O pondere specială o au caracteristicile
topografice şi cele privind corelaţia mişcărilor, raportul dimensional al semnelor grafice
ăi detaliile acestora. Este de reţinut că unele semnături se particularizează şi prin
abrevierile care le preced, referitoare la profesie, grad militar, titlu ştiintific ce se
integrează uneori în corpul lor prin monogramare cu semnul grafic de început al
acestora. Nu trebuie omisă nici problema semnăturilor aşa-zis familiale, adică de
asemănare între semnăturile soţului şi soţiei, ale părinţilor şi copiilor etc., ca urmare a
influenţei reciproce.
senzaţii, semnale senzoriale elementare, care apar atunci când organele de simţ
recepţionează date izolate, fie din exteriorul, fie din interiorul organismului. Fiecare
organ senzorial receptează date de diverse calităţi (văz, auz, gust, miros, ş.a.) şi de
complexitate diferită (se sesizează obiectele, dar şi forma, culoarea, dimensiunea lor
etc.). Unele date se conştientizează. Pentru formarea mărturiei au importanţă senzaţiile
vizuale, auditive, gustative, olfactive şi tactile. Primele două categorii de senzaţii sunt
mai importante, întrucât prin simţurile văz şi auz se pot percepe cele mai multe
fenomene de natură a interesa organele judiciare.
sertizare, denumire generică dată modurilor de fixare (asamblare) a proiectilului în

tubul de cartuş. O primă modalitate este aceea de chernăruire în 2-3 puncte. Se cunosc
însă şi chernăruiri de formă triunghiulară, ovalică sau sub formă de steluţe.
Chernăruirile variază nu numai ca formă, dar şi în privinţa poziţiei lor faţă de marginea
tubului, precum şi ca dimensiune a adânciturii formate în metal. Un alt mod de fixare a
proiectilului este acela de presare segmentară a tubului, care pătrunde într-un şant
circular aflat către baza glonţului. La unele tipuri de cartuşe se presează tot pe segmente
marginile de sus ale tubului. Există şi presare punctată în lanţ, întâlnită în special la
muniţie pentru armele de calibru redus. Răspândită este în prezent fixarea prin presare
uniformă a întregii margini a tubului, care pîtrunde în cantul de pe glonţ. Se cunoaşte,
de asemenea, fixarea prin introducerea forţată a glonţului în tubul cartuşului, deci fără
presare. La acelaşi cartuş se pot întâlni modalităţi combinate de asamblare a
proiectilului şi a tubului. Modurile de sertizare menţionate constituie elemente de
determinare a apartenenţei generice a muniţiei, putând în acelaşi timp să servească la
stabilirea faptului dacă proiectilul ridicat de la locul faptei şi tubul de cartuş (rămas
eventual în detunător) au format corp comun.
sfârşit de creasta papilară, locul unde se termină traseul unei creste papilare.
Constituie detaliu caracteristic de identificare a unei amprente papilare.
shoke, v. armă de vânătoare.

simbol dactiloscopic, semn convenţional, literal sau cifric, folosit pentru notarea unor
caracteristici ale amprentelor papilare în scopul înscrierii lor în formula dactiloscopică.
V. şi formula dactiloscopică decadactilară şi formula dactiloscopică
monodactilară.
sinistrografia, scrierea cu mâna stângă. În cazul existenţei unei deprinderi în acest sens,
formate în mod natural la stângaci sau dobândite ulterior prin exerciţii, fie din cauza
îmbolnăvirii sau pierderii mâinii drepte, fie din cauza dorinţei scriptorului de a scrie cu
ambele mâini, grafismul se caracterizează prin automatizarea şi coordonarea superioară
a mişcărilor şi prin constanţa caracteristicilor generale şi individuale. Acestea nu
prezintă mari deosebiri faţă de scrisul obişnuit executat cu mâna dreaptă. Atunci când
sinistrografia este ocazională, se produce o denaturare a scrisului obişnuit. Datorită
lipsei deprinderilor, a stereotipului dinamic, mişcările sunt greoaie, neordonate, încete.
Din coufruntarea tendinţei (fireşti din punct de vedere fiziologic) de îndepărtare de corp
a mâinii şi a necesităţii de a se apropia totuşi de corp, pentru a scrie de la stânga la
dreapta, rezultă un grafism neorganizat, inconstant din punct de vedere dimensional, al
plasării
precum literelor pe orizontală
şi din punctul şi alal înclinării
de vedere spaţiilor (deşi
dintrepredomină înclinarea
semnele grafice şi alspre stânga),
gradului de
legare a acestora în cuvinte (în genere mai reduse decât în scrisul obişnuit). Se constată,
de asemenea, construcţia diferită a aceloraşi litere, precum şi execuţii similare
modelelor tipografice. Tipice pentru scrierea neobişnuită cu mâna stângă sunt imaginile
speculare. Multe elemente şi semne grafice se execută cu mişcări de la dreapta spre
stânga, iar cele finale sunt mult alungite în jos. Schimbarea orientării mişcărilor în
cadrul aceleiaşi litere face ca aceasta să pară compusă din mai multe părţi. Din această
cauză, unele trăsături, inclusiv cele de legatură, sunt frânte, unghiulare, ovalele au
tendinţa
depăşeştedepepoligonare, aparobişnuit.
cel al scrisului tremurături, întreruperi,
Sinistrografia retuşări. provoacă
ocazională Gradul dedereglări
presiuneatât
î1
ale caracteristicilor grafice generale, cât şi ale celor individuale. Cu toate acestea, se
menţin o serie de particularităţi ale scrisului executat cu mâna dreaptă, cum sunt gradul
de evoluţie, forma generală a semnelor grafice, unele caracteristici de ordin topografic
precum şi cele ale limbajului scris.
sistemul criminalisticii, sistemul teoretic şi practic de organizare a activităţii de

cercetare criminalistică. Asupra acestei noţiuni, al cărei conţinut a variat în timp, sunt
păreri potrivit cărra sistemul criminalistic ar fi bipartit: partea tehnică şi partea tactica a
criminalisticii, în timp ce în ultima vreme, în literatura de specialitate, se motivează
sistemul quadripartit: a) introducerea în criminalistică şi identificarea; b) tehnica
criminalistică; c)tactica criminaistică şi d) metodica specială de cercetare a anumitor
categorii de infracţiuni. Sistemul acceptat de marea majoritate a teoreticienilor şi
practicienilor este cel tripartit a) tehnica criminalistică; b) tactica criminalistică; c)
metodica specială de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni.
sistemul G m, proteine serice, constituente ale grupelor gamaglobulinice, existente în

serul sanguin. Se cunosc 5 grupe de gamaglobuline (1-5). Evidenţierea uneia dintre
aceste grupe în urma de sânge şi în proba de comparaţie recoltată de la bănuit contribuie
la creşterea graduluti de probabilitate ca urma să provină de la persoana respectivă.
Evidenţierea acestora se face prin separare electroforetică din serul sanguin. Este
folosită şi în expertiza filiaţiei, prezenţa la copil implicând existenţa fie în sângele

mamei, fie în al presupusului tată.
sistemul de grupă M N, proprietate heteroimunologică a sângelui uman datorată

antigenelor existente în hematii, determinate genetic de doua gene ablomorfe, fără
posibilitate de dominanăţ (m, n). Formula genetică este m+m= grupa M; m+n= grupa M
N; n + n = grupa N. Nu există variantă 0. Stabilirea fenotipului şi a genotipului este
folosită pentru completarea tabloului ce prezintă caracteristicile specifice sângelui dintr-
o urmă şi a celui recoltat de la bănuit, precum şi în expertiza filiaţiei. Determinarea
grupelor M N în sângele proaspăt se face prin precipitarea antigenelor respective cu
seruri anti M şi anti N, preparate prin imunizarea iepurilor de casă cu hematii umane din
grupa 0-M, respectiv 0-N. Procedeele de lucru sunt cele descrise la determinarea
grupelor A-B, metoda absorbţiei sau absorbţie-diluţie.
sistemul de grupă Rh, sistem de grupe de gene C D E şi c d e, localizate pe membrana

eritrocitelor umane, care determină proprietatea homo-imunologică a sângelui uman,
adică proprietatea de a se forma anticorpi specifici (aglutinogene anti Rh) atunci când la
persoane negative
din populaţie (care
posedă nu posedă
factorul factor C
D. Genele Rh)D se
E introduce un sânge cu
au corespunzătoare gene C Dc,E.d,85%
antigenele e şi
anticorpii anti c, anti d, şi anti e. Cele două grupe de gene (C D E şi c d e) pot forma 8
combinaţii fenotipice: c d e, C D E, C d e, C D e, c d E, c D e, C d E, c D e.
Evidenţierea sistemului de grupă Rh prin aglutinare cu antiseruri, prezenţa sau absenţa
aceloraşi gene în sângele din urmă şi în cel recoltat de la bănuit contribuie la mărirea
gradului de certitudine privind provenienţa urmei. Determinarea sistemului de grupe Rh
este folosită şi în expertiza filiaţiei, avându-se în vedere proprietăţile grupelor genelor
acestui sistem de a fi antitipice, ablomorfe, şi obligativitatea existenţei cel puţin a unui
factor din fiecare grupă, la fiecare individ.
sistemul haptoglobinelor (Hp), proteine serice din grupa alfa 2 globulinelor
constituente ale polimorfismului serului sanguin. Există 3 fenotipuri : Hp 1-1, Hp 2-2 şi
Hp 2-1. Determinarea Hp se face prin electroforeză pe placă de geloză de amidon.
Deoarece în urmele de sânge uscat Hp se găsesc sub formă uscată, saturate cu
hemoglobina şi parţial alterată, este posibil ca separarea fenotipurilor să nu fie perfect
distinctă, ele fiind întovărăşite de urme de hemoglobină care pot influenţa rezultatul
reacţiei de evidenţiere. În urma expertizei Hp se pot formula concluzii de probabilitate
cu privire la persoana de la care a provenit urma de sânge sau de imposibilitate de
efectuare a expertizei ca urmare a alterării avansate a Hp. În cazul filiaţiei, Hp
determinate la copil prezintă următoarele posibilităţi de ereditate:
Tată
Copil Mamă Observaţii
posibil exclus
Hp 1-1 Hp 2-2
Hp1-1 Hp 1-1
Hp 2-1
Hp 1-1
Hp 1-1 Hp 2-1
Hp 2-1 Hp 2-2
Hp 1-1 Hp 2-2 - - Se exclude mama
Hp 2-2 Hp 1-1 - - Se exclude mama
Hp 2-1 Hp 1-1
Hp 2-2 Hp 2-1
Hp 2-2

Hp 2-2 Hp 1-1
Hp 2-2 Hp 2-2
Hp 2-1
Hp 2-1 Hp 1-1
Hp 2-1 Hp 1-1
Hp 2-2
Hp 1-1
Hp 2-1 Hp 2-1 Hp 2-1
Hp 2-2
Hp 2-1 Hp 2-2 Hp 1-1
Hp 2-1
sânge, (urme de s.), urmă de ţesut uman (animal) fluid extravazat dintr-un sector al
aparatului cardiovascular, depus pe un suport, în procesul savârşirii unei infracţiuni sau
care are legătură cu comiterea acesteia. La faţa locului, urmele de s. se pot forma: pe
corpul sau pe îmbrăcămintea victimei şi a agresorului, pe obiectele găsite la faţa locului
sau folosite de agresor, pe drumul străbătut de persoana care sângerează, prin contact
direct, prelingere, îmbibare, stropire, ţâşnire etc. Aceste urme pot avea forme de
mânjituri, picături, dâre, bălţi, fiind condiţionate de interacţiunea următorilor factori:
natura şi forma suportului (înălţimea de cădere, unghiul de înclinaţie a picăturii pe
suport), vechimea urmei, factorii mediului înconjurător, factori de ordin intern
(putrefacţie), mobilitatea persoanei care sângerează şi a suportului (dâre) etc.
Descoperirea urmelor se face prin observarea directă cu ochiul liber sau cu ajutorul
surselor de iluminare sau de radiaţii U.V. Uneori sunt necesare lupe, microscoape de
buzunar etc. Căutarea urmelor se face pe obiectele de îmbrăcăminte (de la exterior în
profunzime), pe corpul victimei sau agresorului, la locul unde s-a săvârşit infracţiunea,
pe instrumentele folosite pentru comiterea infracţiunii. Uneori urmele de s. conţin şi alte
urme materie (fire de păr, de textile, spermă, urme de ţesături). Interpretarea urmelor de
s. la faţa locului poate furniza informaţii cu privire la: numărul făptuitorilor, contribuţia
lor la producerea leziunilor, profesia făptuitorului, poziţia victimei faţă de făptuitor,
modul de operare al făptuitorului, timpul scurs de la producerea faptei, informaţii asupra
obiectului cu care s-a produs leziunea prin care s-a scurs sângele, traseul parcurs de
persoana care sângerează. Expertiza criminalistică a acestor urme permite evidenţierea
sângelui, stabilirea speciei de la care provine, a caracterului Se sau se, a grupei sanguine
căreia îi aparţine şi uneori a sistemelor de proteine serice (Hp, Gm, M.N. etc.) care pot
duce la formarea unui grup restrâns de persoane de la care poate proveni urma. Pentru
evidenţierea
Kastle-Meyer) sângelui se de
şi reacţii folosesc reacţii(r.deTaichmann,
certitudine orientare (r.Gabriel-Bertrand
cu luminol, r. Adler, Guarino,
şi Takayama).
Stabilirea speciei de la care provine se face cu ajutorul imunoserurilor (anti H sau anti
animal) folosind metodele Uhlenhut Cristovici-Wassermann sau Hartman-Toilliez.
Stabilirea grupelor sanguine se realizează prin evidenţierea aglutininelor (alfa, beta) sau
aglutinogenelor (A 0 B) prin metodele Lattes, sau Holzer (dacă urmele sunt vechi),
Betth-Vincent sau Simonin (dacă urmele sunt mai proaspete). Caracterul Se sau se se
stabileşte prin aglutinare cu seruri anti A, anti B sau fitoaglutinine. Pe baza rezultatelor
expertizei criminalistice se pot formula concluzii : cert pozitive (urma conţine sânge
uman aparţinând
probabilitate grupei
(urmele Se; cert
suntAdeIIsânge umannegative (urmele
care aparţin nu conţin
probabil grupeisânge);
A II); de
imposibilitate (nu se poate stabili dacă urmele conţin sânge). Ambalarea urmelor de
sânge proaspăt (lichid) se va face după prealabila uscare a suportului care poarta
urmele.

slăbirea negativului, procedeu chimic de corectare a imaginilor fotografice negative,

bazat pe reducerea cantităţii de argint din stratul fotosensibilizat al imaginii.
sol (urme de s.), fragmentele de sol aduse la locul infracţiunii sau dislocate din acest
loc, pe îmbracămintea, încălţămintea sau pe alte obiecte ale victimei sau ale
făptuitorului, pe vehiculele sau pe instrumentele folosite în procesul infracţiunii ori în
legătură cu aceasta. Aspectul urmelor de s. diferă după: natura solului (podzolic,
cernoziomic, nisipos, argilos sau combinat), gradul de umiditate, impurităţile pe care le
conţin (substanţe vegetale, minerale, zguri, reziduuri, etc.). Descoperirea urmelor se
face prin observare directă cu ochiul liber sau cu ajutorul instrumentelor optice (lupă,
microscop de buzunar), pe hainele sau obiectele victimei şi făptuitorului, precum şi în
depozitul subunghial. Prin interpretarea lor la faţa locului se pot deduce informaţii cu
privire la zona de provenienţă a solului, timpul scurs de la crearea urmei etc. Expertiza
criminalistică se face prin examinare microscopică, spectrometrie de emisie, difracţie de
raze X, spectrofotometrie de absorbţie atomică şi microscopie electronică. Prin aceste
metode
cantitativăsedestabilesc natura anorganice
diferite elemente solului, granulaţia,
conăţinute,compoziţia chimică,
formele cristaline compoziţia
existente, etc.
soluţie etalon (în expertiza criminalistică), soluţie a unei substanţe, de concentraţie

cunoscută, întrebuinţată pentru compararea rezultatelor în operaţiile de dozare prin
metode fizico-chimice a unei soluţii cu concentraţie necunoscută a aceleiaşi snbstanţe.
De exemplu: dozarea cantitativă a stupefiantelor prin spectrofotometrie în domeniul
U.V.
soluţie de referinţă
ceilalţi reactivi (în
folosiţi ezpertiza
pentru criminalistică),
solubilizarea soluţiece care
unei substanţe conţine
urmează să fiesolventul şi
examinată
prin spectrofotometria în U.V. şi vizibil. Folosirea ei exclude posibilitatea apariţiei în
spectrul substanţei a benzilor de absorbţie datorate solventului şi reactivilor.
sonogramă, transpunere grafică a caracteristicilor sonore generale şi individuale ale

unui sunet sau ale unui zgomot. Pe s. se pot executa măsuratori şi examinări în vederea
identificării persoanei sau a obiectului.
sonograph (în expertiza criminalistică), analizor de spectru de audio frecvenţă cu care

se realizează înregistrări grafice de orice tip, pentru un sunet complex, în domeniul de la
5 la 16.000 Hz. Semnalul de intrare este înregistrat mai întâi pe o pistă continuă a
discului magnetic şi după aceea este redat pe sonogramă cu o viteză mare în timpul
procesului de analiză.
sondă metalică, mijloc tehnic folosit la percheziţie şi la cercetarea la faţa locului pentru
căutarea şi descoperirea obiectelor ascunse în diferite locuri, cum ar fi: saltele, perne,
plăpumi, părţile tapiţate ale mobilierului, în sol etc. Folosirea sondei metalice se face
prin operaţii de împungere în locurile suspecte de a fi ascunzători.
sonda stetoscopică, mijloc tehnic folosit la cercetăirile la faţa locului pentru

descoperirea obiectelor ascunse servind la diferenţierea obiectelor străbătute sau a
straturilor de sol, după sunetul diferit pe care îl emit.

spaţierea (pasul) scrisului, caracteristică generală, care se referă la numărul de semne

grafice pe aceeaşi lungime a liniei de scriere. Mărimea „pasului“ este invers
proporţională cu numărul de semne grafice pe aceeaşi unitate de lungime a rândului şi
depinde, în ultimă instanţă, de lăţimea literelor şi mai ales de intervalul dintre ele în
cuvinte. La un „pas“ mediu, intervalul este egal cu lăţimea unei litere. Când intervalul
este de cca. 1/2 din lăţimea literei, scrisul se numeşte comprimat, înghesuit, iar când
este mai mare decât lăţimea literei se numeşte risipit, lăbărţat.
specialist criminalist, persoana cu cunoştinţe deosebite în domeniul criminatisticii, în
special în cel al tehnicii criminalistice. Specialistul criminalist funcţionează în cadrul ori
pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală care a dispus efectuarea
constatării tehnico-ştiintifice.
specimene de semnături, v. scripte de comparaţie.
spectrofotometrie
caracteristicile unei (însubstanţe
expevtizaîncriminalistică), metodă deeianaliză
funcţie de comportarea într-unprin care sedestabilesc
fascicul radiaţii
electromagnetice I.R., vizibile sau în U.V. Principiul metodei constă în determinarea
intensităţii componentelor monocromatice ale spectrului substanţei studiate comparativ
cu componentele de aceeaşi lungime de undă ale unui spectru de referinţă cunoscut. Se
pot examina fie spectrele de absorbţie, fie cele de reflexie. După natura spectrului
examinat ezistă spectrofotometrie în infraroşu, vizibil, ultraviolet sau de reflexie. În
criminalistică, metoda este folosită pentru identificarea substanţelor necunoscute
(toxice, produşi petrolieri, mase plastice, coloranţi etc.), pentru stabilirea concentraţiei
în compus activ
deosebirilor dintreexistent într-un
o probă în litigiuamestec
şi una desau pentru stabilirea asemănărilor sau a
comparaţie.
spectrofotometru (în expertiza criminalistică), aparat folosit în metodele

spectrometrice de absorbţie (U.V., vizibil, I.R.), pentru măsurarea prin comparare a
intensităţilor radiaţiilor monocromatice înainte şi după trecerea acestora prin substanţa
examinată. Este constituit din: sursă de radiaţii (U.V., vizibile sau I.R.) monocromator,
cuvă pentru probă şi receptor de radiaţii. Aparatele moderne sunt prevăzute şi cu
inregistrator al semnalului electric produs în receptorul de radiaţii. Există s. pentru U.V.,
vizibil şi I.R., diferenţa între ele constând în tipul sursei, al monocromatorului şi al
receptorului specifice fiecărui tip de radiaţii. Unele tipuri de aparate prezintă un singur
monocromator şi receptor de radiaţii pentru domeniile U.V. şi vizibil.
spectrofotometrie de absorbţie atomică (în expertiza criminalistică), metodă fizico-

chimică de analiză, folosită şi în criminalistică pentru determinarea unuia sau a mai
multor elemente chimice existente într-o probă, prin măsurarea absorbţiei radiaţiei în
vapori atomici produşi de probă, la o lungime de undă specifică şi caracteristică
elementului de determinat. În expertiza criminalistică, metoda este folosită pentru
cercetarea probelor care conţin microelemente cum sunt: soluri, sticlă, pelicule de
vopsea, băuturi,-12 fire-13de păr, metale, aliaje etc., sensibilitatea ei situându-se în jurul
valorilor de 10 -10 µg element. Rezultatul expertizei criminalistice se exprimă fie
procentual în proba examinată, fie prin raportul unităţilor unuia sau a mai multor
elemente comparativ cu cele existente în probe model de comparaţie.

spectrofotometrie de de rezonanţă magnetico-nucleară (în expertiza criminalistică),

metodă de analiză bazată pe examinarea comportării nucleelor atomice într-un câmp
magnetic exterior. Rezultatul examinării este concretizat printr-un spectru R.M.N. care
prezintă curba absorbţiei de energie electromagnetică de către compusul studiat, în
funcţie de câmpul magnetic aplicat. Metoda este folosită în special în examinarea
compuşilor organici, stabilindu-se elementele şi formula structurală a lor, respectiv
identificarea. În criminalistică este folosită pentru identificarea unor substanţe organice
care constituie corpuri delicte.
spectrograf (în expertiza criminalistică), aparat folosit pentru înregistrarea radiaţiilor

electromagnetice (de la infraroşu la radiaţia X) pe plăci fotografice, având ca receptor o
cameră fotografică. În criminalistică spectrograful este folosit în analiza spectrală de
emisie a componentelor metalice existente în diferite probe. S. se compune din: sursă de
energie, lăcaşul probei (capul electrozilor între care se produce arcul electric), colimator
care transformă fasciculul divergent de radiaţii (emise de probă) în fascicul paralel, o
fotografice.
piesă dispersivă (prismă sau reţea de difracţie) şi o cameră fotografică cu plăci
spectrometru do masă (în expevtiza criminalistică), metodă fizico-chimică de analiză,

care se foloseşte la stabilirea compoziţiei izotopice a elementelor existente într-o
substanţă organică, la stabilirea defectelor de masă şi a modului de formare a diferiţi
nucleoni, la determinarea maselor atomice medii prin care se identifică elementele
componente şi compoziţia cantitativă a probei analizate. Caracteristicile menţionate sunt
deduse în urma observării şi interpretării proprietăţilor ionilor formaţi din substanţa de
analizat prinmasă/sarcină.
de raportul bombardare cu un fascicul
Metoda electronic,
este folosită accelerarea
pentru şi separarea
identificarea urmelor lor
de în funcţie
substanţă
organică, fiind superioară metodei spectrometrice R.M.N. sau I.R. prin aceea că nu
necesită o purificare avansată a substanţei, necesitând o cantitate foarte mică de probă.
spectrometru (în expertiza criminalistică), aparat spectral folosit pentru studierea

spectrelor radiaţiilor electromagnetice (prin măsurarea intensităţii fiecărei componente
monocromatice). Este asemănător spectroscopului, însă foloseşte ca receptor, în locul
ochiului sau al camerei fotografice, alte dispozitive (celule fotoelectrice, pile
termoelectrice, bolometre, etc.).
spectroscop (în expertiza criminalistică), aparat cu ajutorul căruia se pot urmări vizual
spectrele de emisie ale radiaţiei emise de o sursă de lumină sau spectrele de absorbţie a
radiaţiei care a străbătut substanţa studiată. În criminalistică se foloseşte s. de buzunar
pentru examinarea sângelui în vederea stabilirii intoxicaţiei cu oxid de carbon sau cu alţi
produşi care modifică caracteristicile spectrale ale sângelui normal
(methemoglobinizante).
spectru, totalitatea liniilor spectrale obţinute prin descompunerea radiaţiilor

electromagnetice complexe. a) S. de emisie, se referă la radiaţia emisă de sursă. b) S. de
absorbţie, se referă la radiaţia absorbită de o substanţă. c) S. ultraviolet , se referă la
radiaţiile din domeniul U.V. d) S. vizibil , se referă la radiaţiile din domeniul vizibil. e)
S. infraroşu, radiaţia la care se referă este din domeniul infraroşu apropiat, f) S.

Ramann, se referă la radiaţia din domeniul I.R. îndepărtat. g) S. luminii ( S . vizibil),
totalitatea radiaţiilor electromagnetice a căror lungime de undă este cuprinsă între 340 şi
740 nm. h) S. atomic, caracteristic unei specii atomice, obţinut prin tranziţia electronilor
în atomii elerrentelor. i) S. molecular , datorat tranziţiilor între nivelele energetice ale
moleculelor aflate în stare liberă.
spectru de emisie, spectrul unei radiaţii electromagnetice emise de o sursă. Poate fi de

linii, de bandă sau coutinuu. În criminalistică sunt folosite pentru identificarea
elementelor metalice existente într-o substanţă necunoscută, respectiv recunoaşterea
acesteia sau stabilirea asemănării faţă de o substanţă probă de comparaţie.
spectru etalon (în expertiza criminalistică), spectru de emisie sau de absorbţie

corespunzător unui anumit element chimic sau unei substanţe cunoscute, care este
folosit în procesul expertizei criminalistice pentru comparare cu spectrul corespunzător
unei substanţe sau unui element necunoscut, în scopul identificării acestora.
spermă (urmă desau

cauze fiziologice s.),patologice.
lichid de secreţie
Conţineaspermatozoizi,
glandelor sexuale
formemasculine, eliminat
imature ale din
acestora,
celule epiteliale din căile spermatice, din glande anexe şi din uretră, toate incluse într-un
lichid vâscos opalescent neuniform, care are pH-ul 7,2-7,8. Se poate găsi amestecată în
lichidul vaginal sau depusă pe diverse suporturi. Constituie urmă criminalistică dacă a
avut legatură cu infracţiunea comisă sau a fost formată în timpul savârşirii infracţiunii.
Urmele se formează prin contactul spermei cu suportul respectiv, ca urmare a raportului
sexual urmat de ejaculare, a masturbării, poluţiei nocturne, a actelor de perversiune
sexuală sau a ejaculărilor spontane datorate unor afecţiuni ale sistemului nervos etc.
Urmele s. au fiformă
Aspectuldepoate de petedesau
influenţat dâre şi
natura gri-albicioase,
de culoarea cu margini sau
suportului neregulate, scorţoase.
de vechimea lor.
Căutarea şi descoperirea urmelor se face prin observarea directă a corpului victimei sau
al bănuitului în regiunea pubiană, axilară, antero-internă a gambelor, anală etc., pe
articolele vestimentare şi accesorii, lenjerie de pat, pe locul în care se află victima (sol,
podea, covoare etc.), pe obiectele utilizate în scop igienic (vată, tifon, batiste, prosoape
etc.). Din interpretarea urmelor la faţa locului se obţin informaţii cu privire la modul de
formare, vechime, numărul persoanelor de la care provine, starea neuropsihică şi
somatică a făptuitorului, etc. Expertizarea urmelor de s. se face prin: reacţii de orientare
prin relevarea prezenţei spermei pe baza proprietăţilor fizice, prin observarea
microscopicp în lumină naturală şi în radiaţii U.V. (fluorescenţă caracteristică), reacţii
de probabilitate prin care se relevă caracteristici chimice, enzimatice şi imunologice cu
grad de specificitate pentru spermă (r. cristalografice; r. Florence, Barberio, Cevidalli,
Bocarius; r. cromatografice; r. spectrografice; determinarea fosfatazei acide, a
creatininei, a fosfokinazei şi r. imunologice pentru determinarea speciei şi a grupei
sanguine a persoanei creatoare), reacţii de certitudine: evidenţierea spermatozoizilor
după colorare şi întocmirea spermocitogramei şi a măsuratorilor biometrice ale
spermatozoizilor. Din rezultatele expertizei se pot formula următoarele concluzii: dacă
urma este formată din s. sau conţine spermă, specia de la care provine, caracterul „Se“
sau „se“ şi grupa sanguină a persoanei de la care provine, numărul de persoane care au
format urma, starea de sănătate a acestora, vechimea aproximativă a urmei; în caz că se
prezintă şi probă de comparaţie, se poate preciza dacă spermatozoizii existenţi în
probele examinate sunt asemănători, iar prin biometria celulei seminale se poate realiza

identificarea persoanei. Proba de comparaţie se recoltează de catre laboratoarele de

expertiză medico-legală.
spirală, forma caracteristică a nucleului unei amprente papilare din tipul cerc (bideltic),
care este constituit dintr-o creastă papilară spiralată.
stabilirea apartenenţei la gen, activitatea de stabilire a apartenenţei unui obiect la un

anumit gen de obiecte, la o anumită grupă. Apartenenţa la gen se stabileşte pe calea
studierii caracteristicilor generale, de grupă. Trăsăturile de grupă trebuie să fie prezente
la toate obiectele din grupa respectivă.
slabilirea întregului după părţi, metodă de reconstituire a unui obiect în expertiza

criminalistică prin alăturarea particulelor materiale rămase la locul comiterii infracţiunii
şi a altor resturi găsite la persoana suspectă. Se foloseşte frecvent la stabilirea locului de
unde s-a detaşat o peliculă de vopsea în cazul unui accident, de unde s-a detaşat o aşchie
de bâtă în cazul unei lovituri, de unde s-au detaşat cioburile de far, etc.
stabilirea sexului după urmele osteologice, determinarea sexului după dimensiunile

diferite pe care le au femurul, tibia, peroneul, humerusul, radiusul şi cubitusul la femeie
faţă de bărbat.
stabilirea taliei după urmele osteologice, determinarea taliei unei persoane după un
cumul de dimensiuni oferite de femur, tibie, peroneu, humerus, radius şi cubitus.
Dimensiunile constatate sunt unificate într-un tabel (al lui Rollet) şi, pe baza rezultatelor
obţinute şi interpretate potrivit experienţei practice a expertului, se conchide asupra
taliei aproximative a persoanei.
stabilirea vârstei după urme osteologice, determinarea vârstei unei persoane după
repere osoase ca: apariţa dentiţiei, a mugurilor dentari, prezenţa punctelor de osificare,
caracteristicile anatomice ale osului, sudarea suturilor.
stabilitate, v. fixitate.
stabilitatea scrisului, însuşire a deprinderilor de scriere care face posibilă identificarea
persoanei după scris. Formarea stereotipului dinamic, ca urmare a exerciţiilor de scriere
şi a repetărilor, duce la automatizarea deprinderilor şi, deci, la stabilitatea grafismului.
Aceasta se manifestă în constanţa caracteristicilor scrisului, a căror totalitate
individualizatoare se menţine aceeaşi la texte sau la semnături executate la date diferite
sau în conduţii diferite, inclusiv în conduţii neobişnuite. Stabilitatea scrisului este
relativă, întrucât acesta poate suferi unele transformări în decursul timpului, în special
în perioada de formare, care durează până la vârsta de 25-30 de ani. De asemenea,
scrisul suportă modificări din cauza influenţei următorilor factori interni şi externi:
poziţie incomodă în momentul scrierii, traumatismul mâinii, afecţiuni nervoase, boli de
ochi, stări fiziologice deosebite (emoţii puternice, stare de ebrietate ş.a.), stări
patologice, senilitate, anumite situaţii speciale care necesită un scris îngrijit sau un scris
rapid etc. Acţiunea oricăreia din cauzele arătate se poate concretiza în modificări ale
unor caracteristici grafice. Cu toate acestea, nu are loc o schimbare radicală a scrisului,
nu se modifică întregul sistem al mişcărilor devenite deprinderi, ceea ce constituie

dealtfel criteriul pe baza căruia se identifică autorul unui grafism.
stabilitatea vocii, însuşire a vocii ce se instalează după pubertate, când aceasta se

stabilizează pentru tot restul vieţii până la batrâneţe, ceea ce presupune că trăsăturile
generale şi individuale proprii anatomiei şi fiziologiei aparatului fonator al fiecărei
persoane işi menţin o stare relativ neschimbătoare. Odată cu înaintarea în vârstă, scade
debitul vocal, respectiv numărul mediu de sunete sau de cuvinte emise în unitatea de
timp. De multe ori se instalează chiar un fel de răguşeală, o frecvenţă mai joasă şi o
intensitate mai slabă.
stadiile procesului identificării, etape ale procesului de identificare. Acestea sunt: a)

cercetarea separată , care are ca obiect stabilirea caracteristicilor identificatoare ale
obiectelor examinate. Trăsăturile caracteristice ale obiectului căutat se stabilesc numai
cu ajutorul reflectării acestuia. Trăsăturile caracteristice ale obiectului verificat se
studiază pe modele special obţinute şi în cazuri de excepţie nemijlocit; b) cercetarea
comparativă , care constă în compararea caracteristicilor generale şi individuale ale
obiectului căutat
demonstraţia , careşi serveşte
a celui verificat şi în stabilirea
la fundamentarea deosebirilor
concluziilor şi a asemănărilor;
expertului; c)
d) formularea
concluziei constituie ultima şi cea mai de răspundere etapă în procesul de apreciere a
rezultatelor comparării şi demonstraţiei; vor fi avute în vedere mai întâi deosebirile,
după care se va trece la examinări.
starea de funcţionare a armei de foc, starea unei arme de foc care îi permite să
execute în bune condiţiuni toate operaţiile conform proiectului pe baza căruia a fost
realizată. Constituie una din sarcinile expertizei balistice, dar totodată poate constitui şi
ostării
problemă specială aa armei
de funcţionare acesteia,
esteformând
necesarăobiectul independent
organelor al expertizei.
judiciare pentru a şti dacăStabilirea
se putea
trage cu ea şi, mai ales, pentru a se determina dacă este posibilă declanşarea focului - în
anumite condiţii - fără a se apăsa pe trăgaci. (În practica judiciară se invocă adesea o
asemenea cauză a producerii împuşcăturii la locul faptei.) Arma de expertizat se
examinează mai întâi în exterior, în stare montată, urmărindu-se funcţionalitatea
mecanismelor. Mai înainte de toate, se verifică dacă în magazie sau în detunător există
vreun cartuş. În cazul când arma este blocată, se recomandă efectuarea unei
roentgenografii sau gammagrafii, care să redea starea pieselor din interior şi faptul dacă
arma este sau nu încărcate. După verificarea generală a mecanismelor armei şi
constatarea posibilităţii de a se trage cu ea, se procedează la trageri experimentale cu
cartuşe de verificare sau numai cu tuburi de cartuş, deci fără g1onţ. Examinarea
detaliată a pieselor armei se face după demontarea acesteia. Se urmăreşte starea
pieselor, şi anume dacă acestea sunt atacate de coroziune, dacă prezintă deformări, fisuri
ori rupturi, dacă sunt prea uzate, în ce măsură interacţionează între ele. În situaţia când
se presupune ce arma se putea descărca fără apăsare pe trăgaci, se verifică şi gradul de
efort asupra trăgaciului pentru ca acesta să declanşeze percutorul armei. Verificarea se
face cu ajutorul dinamometrului sau prin atârnarea de trăgaci a unor greutăţi. Datele
obţinute se raportează la datele tehnice standard ale armei respective.
stereocamera Wild, aparat semiautomat folosit pentru realizarea schiţei locului

săvârşirii infracţiunii. S. funcţionează pe principiul stereofotogrammetriei în stabilirea
dimensiunilor liniare ale locului faptei, precum şi ale obiectelor pe baza coordonatelor

spaţiale şi se compune din 2 ansamble: camera de teren, care înregistrează pe material

fotosensibil imaginile de la faţa locului, şi autograful cu masa de desen pentru realizarea
schiţei propriu-zise.
stereofotografie, fotografie constituită din două imagini ale aceluiaşi obiect fotografiat
din unghiuri diferite.
stereofotogrammetrie, ramură a fotogrammetriei care foloseşte procedeul fotografiilor

duble, permiţând astfel realizarea contururilor obiectelor şi stabilirea înălţimilor
acestora.
stereotip dinamic, sistem de reflexe condiţionate format ca urmare a repetării în

aceeaşi succesiune a condiţiilor din mediul înconjurător. S. fundamentează posibilitatea
ştiinţifică a identificării persoanei după scris şi, în anumite limite, a infractorilor după
modul de operare şi după maniera de executare a nodurilor şi a legăturilor.
sticlă (urmă deîns.),

caracteristică materialtransparent,
spărtură, amorf, izotrop,
opaccusau
structură macromoleculară,
translucid cu strălucire
pentru radiaţiile vizibile,
incolor sau divers colorat. La încălzire se înmoaie înainte de topire. Sticla poate
constitui urme materie în procesul săvârşirii unei infracţiuni, apărând sub forma
obiectului întreg, a unor cioburi sau a unor bucăţi de masă topită, provenite din diferite
obiecte (geam, geam de far, sticlă de ambalaj etc.) formate în timpul producerii
infracţiunii, prin spargere, tăiere, rupere sau din cauza unei temperaturi ridicate. Forma,
mărimea şi starea în care se găsesc cioburile pot furniza date cu privire la obiectul din
care provin sau la modul de formare a lor. Uneori cioburile rămân anexate plasei de
sârmă dacă
şi formă provin
relativ dintr-undacă
regulată; geam armat; cele
marginile de aşchii,
nu au la sticlaaceasta
securit poate
au mărime
fi un asemănltoare
indiciu că au
fost formate în urma tăierii cu un diamant, etc. Descoperirea acestor urme se face prin
observare directă sau cu ajutorul lupei. Se pot găsi la locul producerii infracţiunii sau la
o distanţă oarecare de acesta (accidente de circulaţie), pe hainele făptuitorului sau ale
victimei, în autovehicul sau pe drumul parcurs de acesta după producerea infracţiunii.
Uneori urmele de sticlă descoperite la locul săvârşirii infracţiunii sunt purtătoare ale
altor urme materie care au legătură cu infracţiunea cercetată (impresiuni digitale, urme
de toxice, de ruj, de fire de păr, de fibre textile etc.). Din interpretarea urmelor se pot
obţine informaţii asupra: făptuitorului (prezenţa urmelor de sticlă pe haine), obiectului
creator, numărului de lovituri şi succesiunea acestora, obiectului din care provine,
timpului scurs de la comiterea infracţiunii, stabilirii unor imprejurări în care s-a produs
fapta. Expertiza acestor urme se poate face prin examinarea traseologică, fizico-
chimică, spectroscopie de emisie, putând să se răspundă la următoarele întrebări: a) care
este natura sticlei (cioburilor) prezentate: de geam, securit, de oglindă, de far etc.; b)
dacă cioburile prezentate provin dintr-un anumit obiect; c) care este compoziţia chimică
a cioburilor prezentate; d) modul de formare a cioburilor; e) dacă au aceeaşi compoziţie
chimică, grosime, indice de refracţie ca şi proba de comparaţie; f) dacă cioburile au
făcut corp comun cu obiectul prezentat.
stliou cu bilă, instrument de scriere acţionat manual, denumit astfel datorită bilei
montate la capătul ce face contactul cu hârtia şi care în timp ce se scrie antrenează prin
rotire pasta din rezervor. Trăsăturile realizate cu un asemenea instrument prezintă unele

particularităţi, cum ar fi: aglomerarea din loc în loc a pastei (formarea aşa-ziselor
lacrimi), crearea de urme de adâncime în stratul hârtiei şi, uneori, zgârierea suprafeţei
acesteia, fie de către bilă, fie de către marginile lăcaşului acesteia.
stres 1. Situaţie, stimul ce pune organismul într-o stare de tensiune; 2. Însăşi starea de
tensiune deosebită a organismului, prin care acesta îşi mobilizează toate resursele sale
de apărare. S. poate fi controlat, măsurat şi evaluat în scopul aflării adevărului cu privire
la faptele penale şi la făptuitor datorită modificărilor survenite în: tensiune-puls,
respiraţie, rezistenţa electrodermică şi voce.
striagraf, variantă a aparatului profilograf, concepută special pentru a fi utilizată în

examinarea criminalistică a urmelor formă create de instrumente şi de gloanţe.
striaţie, fiecare dintre dungile paralele în adâncime şi în relief, foarte fine, de regulă
microscopice, din compunerea unei urme create prin frecare, cum sunt urmele de pe
gloanţe, urmele create de pilă, de daltă, de cuţit, de topor etc.
subgrupă sanguină, totalitatea variantelor structurale posibil existente în cadrul unei

grupe sanguine. De exemplu: în sistemul de grupe A, 0, B, grupa A prezintă subgrupele
Al, A2 şi A3. Determiuarea subgrupei sanguine măreşte precizia privind apartenenţa
urmei de sânge la una din grupele principale.
subscriere, v. semnatură.
substanţe adjuvante, substanţe adăugate unor produse alimentare, medicamente,
vopseluri etc., care
miros, culoare) au rolul de respectiv
ale produsului a modificasauunele
de acaracteristici fizico-chimice
dilua componentul principal(gust,
(ex.
esenţe, aromatice, talc, amidon, clorură de sodiu în coloranţi, etc.). Prezenţa sau absenţa
lor sau existenţa în concentraţii diferite decât cele prevăzute în standarde sau în norme
interne constituie caracteristici individuale ale urmelor materie respective, evidenţierea
lor putând duce la stabilirea falsificării produsului expertizat.
subtip de desen papilar, grup de desene papilare care au o configuraţie asemănătoare a

regiunii centrale şi aceeaşi poziţie a deltei. Constituie o subdiviziune a tipului de desen
papilar.
supliment de expertiză, activitatea suplimentară de expertiză necesară pentru lămurirea

completă a obiectului expertizei. S. se dispune în situaţia în care organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este
completă. Suplimentul de espertiză se efectuează fie de către acelaşi expert, fie de către
altul.
suportul scrisului, obiectul pe care se scrie şi care de obicei este hârtia. Scrisul însă se
poate executa şi pe alte suporturi, cum ar fi pânza, lemnul, metalul, sticla, pielea.
Practica de expertiză cunoaşte numeroase cazuri de scriere pe garduri, pe uşi, pe
ferestre, pe pereţi, pe asfalt ori pe beton, precum şi pe alte obiecte, inclusiv pe pământ,
în nisip, pe zăpadă. Caracieristicile scrisului unei persoane pot fi modificate de natura
suportului folosit. Această împrejurare va fi avută în vedere în cadrul analizei grafice

pentru stabilirea scriptorului.
supraproiecţie (în expertiza scrisului), metodă de examinare în expertiza criminalistică

realizată prin suprapunerea prin proiecţie a două imagini fotografice aduse la aceeaşi
dimensiune, cu scopul de a se verifica dacă figurile pe care ele le reprezintă coincid.
supraproiecţie antropologică, v. aparat de supraproiecţie.

sursă de lumină coerentă, sursă care emite lumina formată din două fascicule între
care există o diferenţă de fază bine definită şi constantă, permiţând câmpurilor de
lumină să interfereze între ele. Lumina coerentă este folosită la realizarea hologramelor
şi a filtrajului optic.
suspect, v. bănuit.
Ş
şant flexoral, încreţitură a pielii de pe degete, palmă şi talpă a piciorului care se
formează în dreptul unei articulaţii. În expertiza dactiloscopică sunt cunoscute şanţurile
flexorale ale falangetei, falanginei, falangei, ale regiuuilor digito-palmară şi hipotenară.
Fiecare şanţ de flexiune al unui individ are o formă particulară a grupului de încreţituri
şi constituie puncte de coincidenţă în expertiza dactiloscopică, cu aceeaşi valoare de
identificare ca şi detaliile caracteristice ale crestelor papilare.
şant papilar, intervalul dintre două creste papilare.

ştergerea scrisului, procedeu de modificare actului. Ştersătura mecanică a scrisului
poate fi pusă în evidenţă în cursul expertizei criminalistice prin: deteriorarea structurii
stratului superior al hârtiei, care afectează încleierea fibrelor ce duce la scămoşarea lor
şi la pierderea luciului hârtiei în porţiunea respectivă; diminuarea grosimii hârtiei când
acţiunea mecanică este mai puternică; eventualele urme ale colorantului trăsăturilor din
scrisul înlăturat; urme de presiune în stratul hârtiei (vizibile în special pe verso-ul
actului) rămase de la scrisul sters; difuzia cernelei folosite la scrierea altor menţiuni în
locul celor îndepărtate; afectarea liniaturii imprimate a hârtiei sau a desenului de
protecţie. Stersăturile
asptecte: prezenţa chimice
zonelor se pot
mate, evidenţiagălbui
a petelor prin unul
sau sau mai multe
albicioase, dinseurmătoarele
care datorează
dizolvării materialului de încleiere şi reacţiilor altor constituenţi ai hârtiei; creşterea
porozităţii şi a fragilităţii hârtiei, în locul unde a fost alterată; difuzia, lăţirea trăsăturilor
de cerneală executate în porţiunea atacată şi schimbarea nuanţei de culoare a acestora,
ca urmare a interacţiunii cu resturile solventului rămas pe hârtie; deteriorarea liniaturii
imprimate a înscrisului, a desenului de protecţie şi a unor semne grafice aflate în
apropierea celor alterate; prezenţa unor trăsături din scrisul şters. Pentru detectarea
ştersăturilor în acte, expertiza criminalistică utilizează metode fizice şi chimice, cum
sunt: observarea
luminii, cu ajutorul
examinarea hârtieilupei
prin şitransparenţă,
al microscopului, combinată
tratarea cu dirijarea
cu substanţe adecvatăcua
pulverulente,
vapori de iod şi cu, soluţii chimice, examinarea în radiaţii ultraviolete, măsurarea
conductibilităţii electrice a hârtiei, reacţii chimice de punere în evidenţă a substanţei
folosite la :ştergere.

T
tactica ascultării învinuitului (inculpatului), activitate complexă care constă în
utilizarea, în conformitate cu legea, în timpul ascultării a unor metode şi a unor
procedee tactie specifice de valorificare a mijloacelor de probă, a altor date privitoare la
acestea şi laatât
presupune împrejurările comiterii infracţiunii,
pregătirea ascultării, în scopul
cât şi desfăşurarea aflării adevărului
acesteia. cauză. T.
1. În cadrulînpregătiirii
ascultării se realizează următoarele activitaăţi: studierea materialului probator al cauzei,
cunoaşterea personalităţii învinuitului (inculpatului), însuşirea unor cunoştinţe de
specialitate şi a terminologiei specifice cauzei cercetate, stabilirea modului în care se va
desfăşura ascultarea; organizarea locului unde urmează să se desfăşoare; planul de
ascultare (chestionarul) cu problemele de lămurit şi întrebările ce vor fi adresate; citarea
şi aducerea învinuitului (inculpatului) la locul nude se face asrcultarea. 2. Desfăşurarea
ascultării trebuie să se realizeze corespunzător cerinţelor stabilite de codul de procedură
penală şi regulilor tacticii criminalistice, ceea ce presupnne să se facă într-o anumită
ordine, individual, cu asigurarea dreptului la apărare, cu parcurgerea a trei etape: a)
Prima etapa constă în verificarea identităţii învinuitului (inculpatului), în cadrul căreia
se urmareşte şi obţinerea unor date referitore la studii, loc de muncă, ocupajie, situaţie
militară, antecedente penale şi altele, care să permită formarea unei imagini cu privire la
personalitatea sa; aducerea la cunoştinţă a învinuirii, cu precizarea textului de lege în
care fapta este incriminată. I se pune în vedere să declare tot ceca ce ştie cu privire la
fapta şi la învinuirea adusă, cerându-i să dea o declaraţie scrisă personal despre aceasta.
Dacă învinuitul (inculpatul) nu poate sau refuză să dea declaraţie scrisă, se va face o
menţiune în procesul-verbal care se încheie. b) În etapa a doua a ascultării, învinuitul
(inculpatul) este lăsat să relateze liber tot ceea ce are de spus în legătură cu învinuirea ce
i se aduce. El trebuie sa fie ascultat cu tact şi răbdare, să nu fie întrerupt decât în situaţia
în care se constată că. se îndepărtează prea mult de la fapta şi învinuirea asupra cărora
este ascultat. Uneori, în cursul relatării libere, învinuitul (inculpatul) poate să facă
declaraţii şi despre alte fapte şi împrejurări care exced faptei pentru care este învinuit. c)
Ultima etapă a ascultării consta în punerea întrebărilor şi în ascultarea răspunsurilor
date, care vor fi consemnate în declaraţia scrisă. De modul cum vor fi formulate şi
adresate întrebările (clare, concise, la obiect, să nu fie sugestive etc.) vor depinde şi
răspunsurile date de învinuit (inculpat) şi respectiv aflarea adevărului în cauză. Fixarea
arătărilor
(inculpat) învinuitului
şi in declaraţii(inculpatului) se face
scrise de organul în declaraiţii
de urmărire penală.scrise personal de învinuit
tactica ascultării martorului, complex de procedee ce se folosesc în funcţie de

psihologia fiecărei persoane ascultate, în strictă conformitate cu legea, potrivit regulilor
tacticii criminalistice, în scopul de a obţine de la aceasta reproduceri complete cu privire
la fapte şi la împrejurări care pot servi la aflarea adevărului în cauză.
tactica confruntării, v.confruntarea.

tactica criminalistică, ansamblul de metode şi procedee tactice bazate pe tezele
generale teoretice ale criminalisticii, pe folosirea logicii, a psihologiei, a eticii judiciare
şi a altor ştiinţe, aplicate în cercetarea, descoperirea şi prevenirea infracţunilor, în scopul
obţinerii de rezultate maxime cu o cheltuială minimă de efort, de mijloace şi de timp.

tactica efectuării cercetării la faţa locului, v. cercetarea la faţa locului.

tactica efectuării percheziţiei, totalitatea metodelor şi procedeelor folosite în
pregătirea, desfăşurarea şi fixarea rezultatelor percheziţiei, în conformitate cu legea, cu
regulile criminalistice ţinând seama de psihologia persoanei percheziţionate, în scopul
descoperirii şi ridicării din anumite locuri sau de la diferite persoane a obiectelor şi
înscrisurilor ce au legatură cu cauza şi care sunt necesare pentru stabilirea adevărului în
procesul judiciar. Dintre metodele şi procedeele tactice folosite în efectuarea
percheziţiei menţionăm: observarea percheziţionatului, examinarea obiectelor şi a
persoanelor percheziţionate cu ajutorul razelor Roentgen, ultraviolete etc., examinarea
cu ajutorul metodei comparative, folosirea câinelui de urmărire etc.
tactica efectuării prezentării pentru recunoaştere, totalitatea metodelor şi

procedeelor folosite de organul judiciar în pregătirea, desfăşurarea şi fixarea rezultatelor
la prezentarea pentru recunoaştere a unei persoane, cadavru, animal sau obiect, în
scopul identificării
către o persoană careacestora, peanterior.
le-a văzut baza examinării nemijlocite sau a fotografiilor lor, de
tactica efectuării reconstituirii, ansamblul metodelor şi procedeelor tactice folosite în

pregătirea, desfăşurarea şi fixarea rezultatelor reconstituirii, în scopul verificării, în
totalitate sau în parte, a condiţiilor în care s-a săvârşit o faptă şi pentru precizarea unor
date. În cadrul pregătirii pentru reconstituire se reazează două categorii de activităţi: a)
activităţi efectuate până la deplasarea la locul reconstitufrii; b) activităţi ce se întreprind
la locul reconstituirii, înainte de începerea acesteia. Din prima categorie fac parte:
stabilirea
artificiale scopului reconstituirii;
care urmează determinarea
să fie efectuate cantităţii
şi ordinea şi calităţii
lor; stabilirea reproducerilor
participanţilor la
reconstituire şi rolul lor (în raport cu obiectul reconstituirii); pregătirea mijloacelor
materiale de probă sau a obiectelor întrebuinţate în timpul savârşirii faptei şi care vor fi
folosite la reconstituire (înlocuirea acestora dacă sunt periculoase); stabilirea
mijloacelor de transport, a mijloacelor tehnice necesare şi verificarea for; stabilirea
condiţiilor de realizare a reconstituirii (loc, timp, vizibilitate, audibilitate, meteorologie
etc.) care să fie cât mai asemănătoare cu cele care au existat la producerea
evenimentului, dacă astfel pot influenţa rezultatul reconstituirii; întocmirea planului de
recontituire şi instruirea efectivelor. Activităţile ce se întreprind la locul reconstituirii
înainte de începerea acesteia sunt: invitarea martorilor asistenţi şi a reprezentantului
unităţii (dacă reconstituirea se desfăşoară în incinta acesteia); verificarea locului unde se
va efectua reconstituirea şi reamenajarea lui dacă e nevoie (dacă s-au produs
modificări); organizarea pazei locului reconstituirii şi a învinuitului; dispunerea
participanţilor la reconstituire şi reinstruirea acestora cu privire la atribuţiunile care le
revin; stabilirea modalităţilor de legătură între participanţi. Desfăşurarea reconstituirii
începe cu întrebarea celorlalti participanţi, de către organul judiciar care conduce
această activitate, dacă au obiecţii cu privire la condiţiile în care urmează să se
efectueze reconstituirea sau dacă mai consideră necesare eventuale amenajări, fapt care
va fi menţionat în procesul-verbal care se întocmeste. După ce se constată pertinenţa
condiţiilor, se trece la realizarea activităţilor stabilite în raport cu scopul şi felul
reconstituirii; organul care conduce reconstituirea invită participanţii să ocupe locurile
stabilite şi dsă semnalul de începere a experienţelor; se execută apoi activităţile ce se

impun potrivit scopului reconstituirii (şi repetarea lor când e cazul); se fac notări asupra
acestora şi a rezultatelor obţinute. Reconstituirea se desfăşoară cu respectarea unor
reguli tactice privind participanţii, condiţiile de realizare (de loc, timp, vizibilitate,
meteorologice etc.), cantitatea şi calitatea reproducerilor, toate acestea pentru a se
asigura obiectivitatea rezultatului activităţii întreprinse. Rezultatele reconstituirii se
fixează prin procesul-verbal de reconstituire, la care se pot anexa, după caz, filme,
fotografii, schiţe, înregistrări pe bandp magnetică sau video care se fac în cursul
desfăşurării reconstituirii.
tactica prevenirii, sistem complex de reguli generale, procedee şi măsuri pentru
împiedicarea săvârşirii de fapte penale şi, atunci când acestea au avet loc, pentru
împiedicarea producerii urmărilor socialmente periculoase.
tactica testării la poligraf, sistem de reguli şi procedee ştiinţifice folosite de

examinator în faza dinaintea testării (pre-test), în timpul testării propriu-zise, în etapa
imediată după terminarea testului (post-test), în etapa interpretării diagramelor şi uneori
în procesul reexaminării.
talia persoanei, valoarea metrică a înălţimii unei persoane măsurate de la planul
plantelor până la planul paralel cu acesta în care este conţinut vertexul. T. prezintă
interes în identificarea critninalistică a făptuitorului şi în interpretarea urmelor în
contextul locului săvârşirii infracţiunii. T. făptuitorului necunoscut poate fi estimată pe
8,6 T
p = ⋅ + 0,05
baza urmei de încălţăminte create la faţa locului prin aplicarea relaţiei 30 2 ,
în care T = talia persoanei şi p = mărimea urmei de încălţăminte.
tatuaj, desen imprimat pe pielea umană care nu se poate şterge. Constituie semnalment
folosit la reconstituirea portretului unei persoane după metoda portretului vorbit.
tehnica criminalistică, ansamblul de teze ştiinţifice, metode, mijloace şi procedee

tehnice, elaborate pe baza tezelor teoretice generale ale criminalisticii şi datelor
ştiinţelor naturii şi ale celor tehnice, în scopul folosirii lor, în concordanţă cu legea
procesuală, pentru descoperirea, păstrarea, fixarea şi examinarea probelor şi a obiectelor
care pot deveni probe, precum şi pentru prevenirea infracţiunilor.
telemetru, instrument optic destinat efectuării de măsurări ale distanţelor în teren. Se

foloseşte pentru punerea la punct a obiectivului fotografic.
teleobiectiv, obiectiv fotografic care se ataşează aparatelor de fotografiat, folosit la

fotografierea obiectelor situate la distanţă mare.
televiziune în circuit închis, mijloc de examinare a urmelor infracţiunii conectat la

microscoapele comparative, care permite efectuarea cercetării comparative în condiţiuni
mult superioare celor clasice. Permite şi examinarea prin suprapunere a urmelor formă.
teoria identificăii criminalistice, sistemul de noţiuni, principii şi metode care asigură

baza ştiinţifică a rezolvării problemei identificării obiectelor, fiinţelor sau fenomenelor
după urmele lor şi folosirea rezultatelor obţinute în activitatea judiciară.

termenul de expertiză, termenul în care trebuie executată expertiza criminalistică. Are

în vedere data pe care o fixează organul de urmărire penală sau instanţa de judecată,
pentru depunerea raportului de expertiză de către expert. Când expertiza este efectuată
de un insitut sau de un laborator criminalistic, organul judiciar nu va fixa termen de
execuţie.
teste P.S.E. (evaluatorul de stres psihologic), seturi de întrebări realizate după regulile
metodologiei P.S.E. Acestea sunt elaborate de către examinator şi constau în
următoarele categorii de întrebări: neutre, despre fapte cunoscute ca fiind reale, întrebări
la care subiectul să fie obligat să disimuleze adevărul, întrebări cu încărcătură, întrebări
de control şi întrebări fictive. În procesul exminării P.S.E. cu ajutorul vocii se pot folosi
teste: cu întrebări generale (G.Q.T.), cu întrebări amestecate, testul sincerităţii faţă de
testul minciunii, testul tensiunii de vârf, testul de compoziţie pe zone, testul de simulare
şi altele.
teste preliminare,
genului reacţia un
căruia aparţine de identificare prin care
material având rol seorientativ
evidenţiază caracterele
pentru specifice
organizarea şi
desfăşurarea operaţiilor analitice ulterioare. T. se efectuează de obicei cu ajutorul
reactivilor generali sau aplicând procedee fizice generale cum sunt: încălzirea,
determinarea proprietăţilor magnetice, solubilitatea în anumiţi solvenţi etc. În
criminalistică sunt folosite pentru interpretarea în timpul cercetării la faţa locului a
urmelor materie găsite cu aceast ocazie (de exemplu : este sau nu sânge), sau pentru
orientarea analizelor într-un anumit grup de substanţe posibil prezente în urma materie
prezentată.
teste poligraf, seturi de întrebări întocmite după regulile stabilite de metodologia

poligraf. Acestea sunt: testul de bază , care cuprinde întrebări neutre, întrebări cu
încărcătură şi întrebări de control; testul cu întrebări amestecate, în care aranjamnetul
întrebărilor va fi modificat faţă de testele anterioare, iar uneori se va modifica chiar
topica în cadrul întrebărilor; testul de „da“, efectuat prin instruirea subiectului pentru a
spune „da“ la toate întrebările ce i se pun, inclusiv la cele relevante; testul complex de
culpabilitate, care constă în pregătirea şi punerea întrebării despre un fapt fictiv de
natură similar, care apare ca fiind real; testul vârfului de tensiune, care constă în
punerea unei serii de întrebări din care numai una sau câteva au legătură cu cauza
cercetată.
textile (urmă de t.), materiale în a căror compoziţie intră fibre textile, naturale sau
chimice, indiferent de forma în care se prezintă (fibre, fire, semifabricate, ţesături,
tricotaje, confecţii etc.). Fibrele naturale provin de la animale (lână, păr, mătase
naturală) sau de la vegetale (bumbac, in, cânepă etc.), iar cele chimice pot fi artificiale
(mătase artificială de diferite tipuri) sau sintetice (acrilice, poliamide, poliesterice etc.).
În funcţie de natura lor, prezintă caracteristici morfologice, comportare specifică faţă de
reactivi chimici şi coloranţi, precum şi spectre diferite de rotaţie vibraţie în infraroşu.
Firele rezultă din asocierea mai multor fibre textile, care pot fi răsucite sau împletite.
Firele se deosebesc între ele prin natura şi culoarea fibrelor componente, prin modul de
răsucire. Ţesăturile se deosebesc între ele prin natura, culoarea, numărul fibrelor, tipul şi
modul de răsucire ale firelor constituente, modelul ţesăturii şi prin destinaţia lor. Urmele

de produse textile pot fi constituite din materialele respective ca atare sau din fragmente
de dimensiuni diferite. Urmele păstrează caracteristicile generale şi individuale ale
materialului din care provin. Ele pot purta şi urme ale obiectului creator, ale modului de
formare (rupere, tăiere) sau ale altor materiale cu acre au venit în contact (ulei, sânge,
diferite soluţii etc.).Descoperirea urmelor se face prin observare directă cu ochiul liber
sau cu ajutorul instrumentelor optice (lupe, microscoape de buzunar etc.). Ambalarea
lor se face în hârtie sau în material plastic, după uscarea prealabilă a celor care au fost
umede. Expertiza criminalistică a t. se face prin metode traseologice, analiză structurală,
chimică, spectroscopică şi cromatografică, putându-se stabili: natura lor, culoarea,
modul de formare, provenienţa, dacă prezintă asemănări calitative şi cantitative cu cele
ale materialului model de comparaţie, dacă provin din acesta, respectiv dacă au format
un întreg înainte de crearea urmei.
timp de înjumătăţire, timp în care jumătate din numărul total din nucleele radioactive
existente într-un material se dezintegrează. T. este caracteristic fiecărui element
radioactiv, determinarea lui servind la identificarea elementului respectiv. Valorile t.
corespunzătoare izotopilor
critminalistică, valoarea t. radioactivi se găsesccuîntabelate
serveşte, împreună în literatura
alte caracteristici alederadiaţiilor
specialitate. În
emise
de izotopii radioactivi, la identificarea elementelor anorganice conţinute în urmele
analizate prin metoda activării cu neutroni.
timpul în care s-a comis fapta, perioada de timp scursă din momentul punerii în
aplicare a hotărârii infracţionale şi până la ieşirea din câmpul infracţional. Se poate
determina pe baza urmelor descoperite în procesul cercetării la faţa locului. Pe baza
datelor obţinute de specialiştii criminalişti în urma examinării urmelor şi în urma
experimentelor judiciarecuefectuate
urmărire unele elemente la timpul
privire la: fatţa locului,
necesaraceştia potunor
efectuării furniza
acteorganelor de
pregătitoare,
timpul scurs de la intrarea făptuitorului în câmpul infracţional până la ieşirea lui din
acesta, timpul consumării infracţiunii, timpul scurs din momentul consumării
infracţiunii până la începerca cercetării la faţa locului.
tip combinat, tip complicat de desen papilar care se divide în două snbtipuri: trideltic şi
quatrodeltic. El este format din combinarea regiunilor centrale a două tipuri de desene
papilare simple: un laţ şi un cerc (bideltic) sau din două cercuri (bideltice). În primul
caz se formează subtipul trideltic, în cel de-al doilea caz subtipul quadrodeltic.
titularul semnăzurii, persoana pe numele căreia se află semnătura, fie că aceasta este
literală, aliterală sau are o alcătuire mixtă. În cadrul expertizei criminalistice, mai întâi
se verifică dacă semnstura aparţine titularului şi apoi dacă a fost executată de către o
altă persoană.
toaletarea cadavrului, operaţiune tehnico-medico-legală prin care fizionomia unui

cadavru este adusă aproape de aspectul din timpul vieţii. T. este o operaţiune prealabilă
obligatorie efectuării identificării crintinalistice a cadavrelor cu identitate necunoscută.
toxic (urmă de t.), substanţă străină care, pătrunsă în organism, provoacă alterări
funcţionale sau lezionale, determinând o stare patologică denumită intoxicaţie. În
expertiza criminalistică urmele de toxic sunt considerate subsţantele toxice ca atare,

soluţiile sau amestecurile acestora cu alte materiale, inclusiv alimente, prezente la locul
savârşirii infracţiunii, indiferent de forma sub care se găsesc. Pot fi de origine minerală,
vegetală, animală sau de sinteză, organice sau anorganice, gaze, lichide sau solide, cu
sau fără culoare şi miros, vizibile sau invizibile, ca atare prezenţa lor fiind evidenţiată
prin efectele produse de ele asupra victimei sau a obiectelor de la locul săvârşirii
infracţiunii. Descoperirea acestora se face prin observare directă, după miros sau aspect
(culoare, stare de agregare), efectele produse asupra victimei sau obiectelor de la faţa
locului. Se pot folosi şi mijloace optice (lupe, microscop de buzunar, lampă de U.V.,
detector de radiaţii etc.). În cazul toxicelor gazoase sau sub formă de vapori se folosesc
hârtii sau tuburi indicatoare, specifice fiecăruia dintre aceste toxice. Expertiza
toxicologică judiciară se efectuează în laboratoare specializate, folosind metode de
analiză chimice şi fizico-chimice (cromatografice, reacţii de culoare, precipitate,
spectrometrie de absorbţie, de emisie, R.M.N., de masă etc.), prin care se pot stabili
existenţa unui toxic, denumirea lui, concentraţia, asemănarea sau deosebirea din punct
de vedere al compoziţiei calitative sau cantitative cu cea a unei substanţe model de
comparaţie; prin metode biologice şi biochimice se stabileşte toxicitatea urmei
respective,
material saugradul de anumită
dint-o periculozitate al ei. Se
substanţă, maiaceasta
dacă pot stabili provenienţa
a putut suferi dintr-un anumit
transformări în
organismul victimei, ocupaţia sau materialele esistente constant la locul de muncă al
făptuitorului sau al victimei, dacă prejudiciile create prin infracţiunea respectivă puteau
fi cauzate de toxic, efectul acestuia asupra victimei sau asupra obiectelor cu care a venit
in contact. Pentru evitarea pericolului de intoxicare a cejui care participă la cercetarea la
locul faptei, în caz că s-au descoperit urme de toxice, se va apela la un specialist. De
regulă, manipularea, recoltarea, ambalarea, transportarea acestor urme se vor face cu
grijă deosebită, evitându-se contactul direct (tactil sau prin miros), fiind interzis
gustatul.
rezistent Ambalarea
la acţiunea urmelor saut. asebazelor.
acizilor de face în Transportnl
vase din sticlă
se sau din material
va face de regulăplastic
prin
delegaţi. Producerea, deţinerea şi comercializarea unor toxice (stupefiante şi unele cu
toxicitate deosebită) sunt reglementate prin lege.
toxicologie judiciară, domeniu al ştiinţei criminalistice care se ocupă cu analiza,

identificarea şi stabilirea caracteristicilor biochimice ale substanţelor toxice care
constituie urme criminalistice, în scopul obţinerii de probe judiciare.
toxicomanie, obişnuinţa consumării continue şi în cantităţi progresive de substanţe

toxice sau alimentare (alcool), care produc stări de euforie. T. duce la apariţia unor
tulburări psihice şi fizice (somatice) din ce în ce mai grave, care conduc la demenţă sau
chiar la moarte prematură. După denumirea toxicului consumat, t. se numeşte
morfinomanie, codeinomanie, heroinomanie, haşişomanie etc.
traductor de infraroşu, dispozitiv adaptabil la microscopul comparator care generează

raze infraroşii sub incidenţa cărora se examinează microscopic urmele suplimentare ale
împuşcăturii şi documentele.
trageri experimentale, trageri care se execută cu armele de foc suspecte în procesul

expertizei balistice judiciare, efectuate în încăperi anume amenajate sau la locul faptei,
prin care se urmăresc: a) verificarea stării de funcţionare a armei; b) stabilirea distanţei
de la care s-a tras, a eficacităţii proiectilului etc ; c) obţinerea de goanţe şi tuburi de

cartuşe pentru eşantionarea comparativă în vederea identificării armei cu care s-a tras;
d) obţinerea zgomtotului specific împuşcăturii şi înregistrarea sa pe bandă magnetică în
vederea identificării armei cu care s-a comis fapta penală. În timpul t., proiectilul şi
cartuşul pot fi filtrate cu aparate speciale care realizează între 8000 şi 1 000 000 de
secvenţe pe secundă.
traiectoria persoanei în cădere, distanţa pe orizontală dintre punctul de unde cade un

corp şi locul de cădere. T. se stabileşte prin calcule matematice care permit stabilirea
relaţiei dintre distanţa pe orizontală, poziţia iniţială, cea finală şi distanţa verticală pe
care o parcurge corpul în cădere.
traiectoria picăturilor de sânge, traiectoria parcursă de o picătură de sânge care se

loveşte de o suprafaţă netedă. În asemenea situaţii conturul petei are forma unei elipse,
iar unghiul sub care picatura atinge suprafaţa poate fi determinat cu aproximaţie. De
exemplu: după ce a parcurs traiectoria „T“, o picătură de sânge formează o pată cu
suprafaţa „S“, planul traicctoriei fiind perpendicular pe „S“. Dacă sunt măsurate valorile
aunghiului
şi b a1eq,petei subdeformă
format de elipsă,
suprafaţa proporţia
suportului dintre laa traiectoria
cu tangenta şi b este egală cu sinusul
picăturii. Astfel,
9
= = 0,60
dacă b=9 şi a=15, sin q 15 şi q=37° (aproximativ).
traiectoria proiectilului, v. elemetele tragerii.

traseograf, dispozitiv mecanic în care este priens un instrument cu lamă: cuţit, daltă,
şurubelniţă topor etc. Prin înclinări la diverse unghiuri şi prin apăsări de forţe diferite
ale instrumentului
creează montat în traseograf,
striaţii experimentale lama esteînpurtată
ale instrumentului, pe aidentificării
vederea suprafaţă pe care se
obiectului
creator du urme.
traseologie, domeniu al criminalisticii care are ca obiect elaborarea metodelor şi

stabilirea mijloacelor tehnice de descoperire, fixare, ridicare şi examinare a urmelor
create de instrumente folosite la comiterea unei infracţiuni.
trăsătură dinamică, v. semnalment dinamic.
trăsătură grafică, v. semn grafic.

trăsătură specială statică, v. semnalment special static.
trăsătură statică, v. semnalment static.
trărsături intersectate, trăsături (de regulă grafice) care se intersectează. Constatarea
unei succesiuni anormale a trăsăturilor ce se intersectează constituie un element
concludent al modificării actului prin adăugire ori a preexistenţei semnăturii pe acel act.
În mod normal, t. ulterioare trebuie să se suprapună peste cele anterioare, deoarece, în
mod logic, rândul care urmează se scrie după cel precedent, iar semnătura se execută la
sfârşitul textului. Când însă această ordine firească se încalcă, astfel încât trăsăturile
rândului anterior se află deasupra celui ce urmează, sau t. ultimului rând al textului apar

pestee trăsăturile care alcătuiesc semnătura, înseamnă că acel rând sau întregul text s-a
scris ulterior. Posibilitatea determinării ordinii de executare a t. depinde de situaţiile
concrete cercetate, precum şi de procedeele tehnice aplicate. În locul intersecţiei a două
trăsături au loc o serie de transformări fizico-chimice generate de acţiunea mecanică a
instrumentului scriptural şi de interacţiunea materialelor de scriere între ele, pe de o
parte, şi între acestea şi hârtie, pe de altă parte (absorbţie, difuzie, osmoză etc.). Dintre
factorii care iufluenţează imaginea intersecţiei trăsăturilor se notează calitatea hârtiei,
îndeosebi gradul de încleiere, modul de finisare (satinarea) şi starea suprafeţei; genul
instrumentului scriptural, în special forma vârfului; natura materialelor de scriere,
culoarea, intensitatea acestora; condiţiile concrete de scriere (ritmul scrierii, viteza de
execuţie a celor două trăsături, gradul de presiune, orientarea t., înclinarea
instrumentului scriptural); intervalul de timp scurs între executarea primei t. şi a celei
ulterioare. Elementele mai tipice care atestă ordinea cronologică de executare a două t.
sunt următoarele: contiunitatea trăsăturii superioare, implicit întreruperea celei
inferioare; deplasarea unor particule din materialul trăsăturii anterioare pe direcţia
mişcării instrumentului scriptural cu care se execută trăsătura ulterioară; inundarea - în
cazul scrierii
trăsăturii cu cerneală
de deasupra - a trăsăturii
în zona aflateUndedesubt,
intersecţiei. care seînmanifestă
rol important stabilirea prin lăţirea
ordinii de
execuţie a t. î1 au experimentările prealabile, făcute în afara cazului cercetat, precutn şi
în legătură cu speţa anume ce se cere elucidată. În cadrul experimentărilor se va încerca
să se reproducă, pe cât posibil mai exact, elementele şi condiţiile intersecţiei în litigiu:
hârtie, materiale de scriere, instrumente scripturale, orientarea trăsăturilor, viteza de
scriere, presiune, interval de timp între executarea trăsăturilor etc. Când împrejurările
permit, este bine ca o parte a experimentărilor să se facă pe actul suspect de fals. Studiul
intersecţiei t. impune, în primul rând, folosirea largă a microscopnlni, inclusiv a celui
stereoscopic. O importanţă
fasciculul de lumină deosebită
să fie orientat o are părţi
din diferite iluminarea intersecţiei.
şi sub diverse Estede indicat
unghiuri ca
incidenţă,
alegându-se poziţia optimă, care relevă în gradul cel mai înalt succesiunea. Ca tehnici
de stabilire a succesiunii trăsăturilor intersectate se mai pot utiliza: macro’fotografia cu
ajutorul filtrelor de lumină, prin care se diferenţiază tenta (cromtatică a t.;
macrofotografiaîn radiaţii ultraviolete (cu iluminare verticală), când una dintre trăsături
este executată cu creion care conţine grafit cu un înalt grad de reflexie a acestor radiaţii;
analiza prin luminiscenţă; spectrofotometria de reflexe; copierea trăsăturilor pe un alt
suport (hârtie, materiale foto, peliculă de polivinil etc.), ocazie cu care t. de deasupra
apare continuă, iar cea aflată dedesubt discontinuă; tratarea locului intersecţiei cu vapori
de amoniac sau acizi concentraţi (azotic, clorhidric, tricloracetic) care, prin reacţiile
date, poate evidenţia inundarea materialului de scriere din trăsatura de deasupra sau
continuitatea acesteia. Alterarea actului prin adăugiri poate fi constatată şi prin
examinarea intersecţiei scrisului cu îndoiturile hârtiei. Plierea repetată a hârtiei duce la
deteriorarea încleierii acesteia, la deranjarea fibrelor şi, deci, la mărirea gradului de
absorbţie pe liniile îndoiturilor. Când toate părţite actului sunt scrise deodată, materialul
de scriere va prezenta acelaşi aspect de-a lungul întregii îndoituri. Adăugirea unui scris
pe un asemenea act va fi marcată fie de întreruperea trăsăturii în locul intersectiei, fie, în
cazul scrierii cu cerneală, de difuzia acesteia.
trideltic, subtip de desen papilar cu trei delte care face parte din tipul combinat.
trifurcaţie, creastă papilară care într-un punct se ramifică în trei braţe. Constituie un

detaliu caracteristic de identificare într-o amprentă.
trusă antropologică, valiză în componenţa căreia intră: şublere (de dimensiuni mari şi
medii), orbitometru, ruletă, palatometru, dermatometru, pelvimetru (mare şi mic) şi
dinamometru. T. poate fi folosită pentru executarea de examinări antropometrice la:
cadavre, urme de natură osteologică, reconstrucţia trăsăturilor morfofizionomice ale
craniului, efectuarea de cercetări ale obiectelor de uz vestimentar şi examinarea urmelor
formă create pe diferitele părţi ale corpului omenesc.
trusă criminalistică, valiză, geantă sau cutie special amenajată în care se ţin aparate,
instrumente, alte obiecte şi substanţe de primă necesitate, folosite în exercitarea
atribuţiilor tehnico-criminalistice la faţa locului şi în alte împrejurări care implică
participarea criminalistului. În raport cu natura instrumentelor pe care le conţin, trusele
criminalistice se împart în două grupe: truse universale, utilizate pentru executarea
operaţiunilor tehnico-criminalistice de bază; truse cu destinaţii speciale, utilizate pentru
executarea unei anumite operaţiuni tehnicocriminalistice.
trusă criminalistică cu destinaţie specială, valiză, geantă sau cutie special amenajată
care conţine aparate, instrumente, substanţe strict necesare pentru executarea unei
anumite operaţiuni tehnico-criminalistice. Principalele t. sunt: trusă foto; trusă cu
substanţe chimice pentru marcare; trusă pentru examinarea cadavrelor neidentificate;
trusă cu reactivi pentru testarea stupefiantelor; trusă de film; trusă pentru microurme.
trusă criminalistică universală, valiză sau geantă special amenajată care conţine
aparate, instrumente, alte obiecte şi substanţe necesare pentru executarea principalelor
operaţiuni
este grupattehnico-criminalistice
astfel: instrumentar înpentru
procesul cercetării
orientare în la faţa locului.
teren, Instrumentarul
pentru marcarea t.
locului
cercetat şi pentru executarea de măsurători; instrumentar pentru căutarea, descoperirea,
relevarea, transferarea şi ridicarea urmelor; instrumentar pentru executarea mulajeior;
iustrumentar pentru amprentarea persoanelor; instrumentar pentru întocmirea schiţei şi a
desenelor; alte instrumente cu utilizări diverse.
trusă pentru examinarea cadavrelor neidentificate, trusă criminalistică cu destinaţie

specială conţinând instrumentar, substanţe şi materiale pentru toaletarea şi restaurarea
fizionomiei cadavrului, precum şi pentru operaţiile de identificare ale acestuia.
trusa film, trusă criminalistică cu destinaţie specială pentru protecţia şi pentru

transportul în teren ale aparaturii şi ale instrumentarului necesar executării filmului
judiciar sau a videofilmării. T. conţine: aparatul de filmat sau videomagnetofonul,
accesoriile acestora, materiale fotosensibile sau benzi magnetice.
trusa foto, trusă criminalistică cu destinatţie specială pentru protecţia şi pentru

transportul în teren ale aparaturii şi ale instrumentarului necesar executării fotografiei
judiciare. T. conţine: aparat fotografic, obiective diferite, teleobiectiv, fir declanşator,
exponometru, parasolar, filtre diferite, casete cu material fotosensibil, şină de glisare.
trusă pentru microurme, valiza care conţine un dispozitiv electric cu ventilator care -
aspiră microurmele printr-o tijă direct pe o bandă de scotch, unde se produce şi

protejarea lor cu o peliculă adezivă. Dispozitivul este dotat cu un microscop monocular
şi cu o sursă de luminat care permit examinări preliminare necesare descrierii lor în
procesul verbal de cercetare la faţa locului. T. mai conţine un redresor pentru încărcarea
acumulatorului şi un set de sonde interschimbabile ce se folosesc în funcţie de specificul
locului de unde se recoltează microurmele.
trusă cu reactivi pentru testarea stupefiantelor, trusă criminalistică cu destinaţie

specială, conţinând seturi de tuburi cu reactivi pentru verificarea stupefiantelor şi pungi
pentru recoltarea substanţelor cercetate.
trusă pentru relevarea urmelor de metale, valiză în care se găsesc sprayuri cu soluţii
relevatoare şi o lampă U.V. de intensitate mare, cu ajutorul căreia se pot pune în
evidenţă urmele lăsate de obiectele metalice pe pielea umană.
trusă cu substanţe chimice pentru marcare, trusă criminalistică cu destinaţie

specială, conţinănd substanţe chimice de marcare a diferitelor obiecte sau valori,
verificării
precum şirezultatelor
mijloaceleobţinute.
tehnice necesare preparării şi aplicării acestor substanţe şi
tub de cartuş, piesa care uneşte elementele componente ale cartuşului, protejează
încărcatura de pulbere şi asigură obturaţia gazelor în timpul tragerii, împiedicând
scăparea lor din canalul ţevii pe la culată. Tuburile de la cartuşele pentru armele de tip
militar sunt metalice, iar cele pentru armele de vânătoare sunt confecţionate, în marea
lor majoritate, din carton, cu excepţia părţii inferioare, care este metalică. Se disting
tuburi cilindrice al căror diametru interior coincide cu calibrul armei şi tuburi în formă
de sticlă,selaaflă
tubului care numaipentru
locaşul gâtul montarea
are diametrul egalcare
capsei, cu calibrul
este unitarmei. În partea
cu cavitatea de jos aa
interioară
tubului prin orificiile de amorsare, care servesc la transmiterea flăcării de la capsă la
încărcătura de pulbere.
Ţ
ţeava armei, parte principală a armei, de care depind calităţile balistice ale acesteia. La
armele de tip miltar, ţeava se compune din camera cartuşului (detunător) şi partea ghin-
tuită, unite
distinge între parte
o primă ele prin conul de
a acesteia de racordare. La armele
formă tronconică şi ode vânătoare
a doua cu ţeava lisă,
parte cilindrică. se
Unele
ţevi sunt strangulate la gură (construcţie Shoke), pentru obţinerea unui efect de grupare
mai pronunţată a alicelor.
U
unghiul de câmp al imaginii, unghiul format în centrul optic al obiectivului aparatului
fotografic de dreptele
imaginii înscris caredeunesc
în cercul acestsau
claritate centru cu extremităţile
cu mijloacele diagonalei
laturilor cadrului câmpului
imaginii.
Valoarea u. variază în funcţie de obiectiv şi este determinată, în principal, de distanţa
focală şi de deschiderea utilă ale obiectivului fotografic. În general, valoarea u. la

majoritatea obiectivelor fotografice este cuprinsă între 30° şi 45°, valori mult mai mari
sau mai mici fiind întâlnite la obiective cu destinaţii speciale.
unghiurile de impact al glonţului, unghiurile formate de linia traiectoriei glonţului cu

planul orizontal, cu planul vertical şi cu planul ţintei în punctul de contact al glonţului
cu ţinta. Valorile u. sunt folosite ca bază de calcul în aplicarea metodelor de
determinare a direcţiei de tragere şi de stabilire a locurilor în care s-au aflat trăgătorul şi
persoana în care s-a tras, în momentnl tragerii.
unghiul mersului, unghiul format între axa longitudinaliă a urmei piciorului sau a
încălţămintei şi linia direcţiei de mers. U. este specific fiecărei persoane, el poate fi
diferit de la un picior la celălalt ale aeleiaşi persoane şi constituie un element esenţial şi
constant al cărării de urme care este valorificat în procesul identificării criminalistice.
urmă, orice modificare materială, produsă ca urmare a interacţiunii dintre făptuitor,

mijloacele folosite şi elementele componente ale mediului în care şi-a desfăşurat
activitatea infracţională.
schimbări care În în
pot interveni sens larg, înconjurător,
mediul prin urmă unii
ca autori
rezultatînţeleg cele infractorului
al acţiunii mai variate
sau totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârşirea unei
infracţiuni. Se emit păreri în literatura de specialitate potrivit carora prin urmă, în sens
restrâns, se înţelege reprezentarea structurii exterioare a unui obiect sau a unei
substanţe.
urmă de adâncime, urmă care se formează prin modificarea în profunzime a formei

obiectului primitor în locul de contact cu cel creator, ca urmare a comprimării. În
numeroase cazuri De
formă de striaţii. urmele de adâncime
exemplu, fundul conţin atât porţiuni
urmei create statice, câtvaşi reda
de încălţăminte dinamice sub
conturul
talpii San tocului (portiuni statice) iar rnarginile vor reproduce sub forma de striaţii
caracteristice ale muchiei tălpii (porţiuni dinamice).
urmă biologică, urmă materie care provine de la vieţuitoare (om, animale, plante). De
exemplu: sânge, ţesuturi, fire de păr, seminţe, frunze etc.).
urmă de cauciuc, v. material plastic.

urmă concepţională, urmă stocată în memoria unei persoane cu privire la un fapt
seăvârşit, perceput şi memorat de subiect sau de către alte personae, care permite
fondarea declaraţiilor învinuitului, inculpatului, martorului, minorului şi părţii vătămate,
precum şi a reacţiilor prezentate de subiect în timpul testării la poligraf şi cu ajutorul
vocii.
urme create de fenomene, totalitatea modificărilor produse la faţa locului în procesul

incendiilor, exploziilor sau catastrofelor. De exemplu: urme caracteristice de
scurtcircuit; urme create de scurgerea curentului de înaltă tensiune; modificările produse
în atmosferă de unele explozii etc.
urmă dinamică, urma formată în procesele de alunecare şi de frecare ale suprafeţelor
obiectului creator şi ale obiectului primitor de urmă. În această categorie se includ

urmele create de: plinurile dintre ghinturile ţevii armei pe glonţ; neregularităţile tăişului
unui cuţit sau topor pe suprafaţa obiectului tăiat; deraparea roţilor autovehiculelor;
urmele de dinţi şi, după studii mai recente, chiar şi urmele lăsate de desenul papilar.
urmă formată prin ardere, modificare produsă la locul săvârşirii infracţiunii prin
prezenţa de resturi carbonizate sau cenuşi ale unor corpuri sau substanţe de natură
organică. U. prezintă interes în identificarea critninalistică întrucât permite stabilirea
fenomenului care a avut loc şi, după caz, determinarea substanţei antrenate în procesul
de combustie.
urmă formată prin topire, modificare produsă la locul săvârşirii infracţiunii prin
prezenţa unei topituri, de regulă resolidificată prin răcire şi mai rar în stare de substanţă
lichidă. De exemplu: picături de metal topit, de ceară de lumânare, de material plastic
etc. Urma creată prin topirea conductorilor electrici în procesul unui scurt-circuit are
aspect caracteristic şi se numeşte perlare. U. prezintă interes în identificarea
criminalistică întrucât permite stabilirea substanţei solide din care s-a format şi a
fenomenului care s-a produs.
urmă formă, urmă produsă prin modificarea formei corpurilor primitoare ca rezultat al
acţiunii factorilor creatori. Este, în general, o reproducere a construcţiei exterioare a
acestora. Forma, împreună cu toate caracteristicile sale, are rolul principal în
identificarea factorului creator. U. poate fi rezultatul apăsării, ruperii, imprimării,
lovirii, tamponării, frecării, stropirii etc. În categoriea urmelor formă se includ şi urmele
create prin căderea de substanţă lichidă, semilichidă sau vâscoasă de la înălţimi diferite,
sub diverse unghiuri, viteze şi presiuni (picături de sânge, urină, apă, ulei, benzină,
vopsea etc.). Examinarea
viteza, timpul acestor urme
şi modul de consumare oferă care
a actelor datele-au
în legătură
produs. cu direcţia, înălţimea,
urmă lăsată de animale, urmă creată în câmpul infracţiunii prin modificările produse
de copite, gheare, coarne, aripi, colţi şi parţial de pene, păr, produse biologice, precum
şi urmele de miros.
urmă lăsată de obiecte, totalitatea modificărilor produse la locul săvârşirii infracţiunii

de obiectele folosite în comiterea faptei. În această categorie intră urmele lasate de:
obiectele de încălţăminte, obiectele de îmbrăcăminte, instrumentele de spargere sau de
scriere, vehicule, noduri şi legături, armele de foc, de maşinile de scris, magnetofoane,
video- magnetofoane, aparate de fotografiat şi de filmat.
urmă lăsată de om, totalitatea modificărilor , produse ca urmare a contactului corpului

omenesc cu obiectele din mediul înconjurător, precum şi din mişcările complexe ale
acestuia iniţiate, deliberate şi coordonate de activitatea cerebrală. Din această categorie
fac parte: modificările produse din contactul mâinilor, picioarelor, feţei, dinţilor,
buzelor şi a altor părţi ale corpului cu obiectele din câmpul infracţional, produsele
biologice de natură umană, vocea si vorbirea, scrisul, modul specific de executare a
nodurilor şi legăturilor, urmele de miros, etc.
urmă lăsată de vegetale, totalitatea modificărilor produse în câmpul infracţional de
frunze, ramuri, seminţe şi de vegetale prelucrate (cafea, tutun, iasca etc.), precum şi

resturi materie din aceste vegetale, produse biologice de origine vegetală.
urmă în litigiu, urmă lăsată la locul comiterii infracţiunii de către făptuitor sau victimă,
de obiectele folosite la comiterea infracţiunii, de cele care sunt produsul infracţiunii.
Prin expertiza criminalistică a u. se poate ajunge la indentificarea persoanei, a
obiectului sau a fenomenului creator.
urmă materie, produse, substanţe sau particule de natură organică sau anorganică
aparute în procesul săvârşirii unei infracţiuni care, prin compoziţia şi aspectul lor, pot
avea importanţă criminalistică. Din această categorie fac parte: urmele biologice de
natură animală şi vegetală, urmele de produse petroliere, urmele de materiale plastice,
urmele de vopsea, urmele de metale, urmele de sol, urmele de natură pulverulentă,
urmele de sticlă, urmele de hârtie, urmele de cerneluri, tuşuri şi pastă de scris, urmele de
produse textile, urmele de substanţe toxice, urmele de incendii şi cele de explozii.
urmă de natură anorganică, urmă de substanţă chimică în molecula căreia nu există

atomi de carbon.
urmă de natură organică, urmă de substanţă care contine în molecula sa atomi de
carbon legaţi între ei, de hidrogen, azot, oxigen, sulf, clor etc. Provin de obicei din
organismele vii. Ex.: proteine, glucide, lipide, hidrocarburi etc.
urmă poziţională, schimbarea poziţiei iniţiale a obiectelor şi a lucrurilor care au

legatură cu comiterea unei infracţiuni. De exemplu, descoperirea la locul faptei a unei
uşi întredeschise sau ceasul spart la o anumită oră constituie urme poziţionale. Această
categorie de urme este mai puţin valorificată.
urmă sonoră, urma creată de emisia vocală sau de zgomotul diferitelor obiecte în
procesul de mânuire a lor. Caracteristicile generale şi individuale ale acestora pot
conduce la identificarea sursei de emisie. Din această categorie fac parte: urmele sonore
ale vocii şi vorbirii, urmele sonore ale împuşcăturii, urmele sonore ale maşinilor de
scris, urmele sonore ale încălţămintei, urmele sonore ale monedelor false etc.
urmă statică, urmă formată în situaţia în care cele două corpuri - corpul creator şi
corpul primitor de urmă - intră în contact prin apăsare, lovire sau tamponare, fără ca
suprafeţele să alunece între ele. De exemplu: urma tălpii încălţămintei rămasă pe
pământ moale, forma crestelor papilare, conturul instrumentelor de forţare imprimat în
tocul uşii, conturul dinţilor pe pielea victimei, forma reliefului benzii de rulare a
anvelopelor pe nisip, praf sau asfalt fac parte din categoria urmelor statice.
urmă de suprafaţă, urmă care apare ca rezultat al unor depuneri sau al unor preluări de
substanţă de pe suprafaţa unui obiect care vine în contact cu alte obiecte, fară a schimba
forma corpului purtător. Acestea pot fi de stratificare, atunci când obiectul creator
depune pe obiectul primitor un strat dintr-o substanţă oarecare, şi de destratificare,
atunci când un obiect ridică de pe obiectul primitor un strat fin de substanţă care se afla
pe acesta. Urmele dee stratificare sau de destratificare pot fi vizibile sau invizibile
(latente). Tot în cadrul urmlor de suprafaţă trebuie incluse şi acelea care redau conturul
unui obiect ca urmare a protejării locului ocupat de acesta. De exemplu: tabloul,

covorul, tapiţeria sau alt obiect va lăsa pe suprafaţa unde a stat conturul său, printr-o
culoare mai deschisă faţă de restul suprafeţii asupra căreia a acţionat fumul, caldura,
lumina şi alţi factori degradanţi.
urme create pe scoarţa cerebrală, v. modificări la nivelul scoarţei cerebrale

produse în percepţia tabloului infracţional.
urmele principale ale împuşcăturii, urme create de proiectil sau de părţi ale acestuia,
prin străpungere, formarea unei înfundături (canal orb) sau prin atingerea lui tangenţială
(ricoşeu). În primul caz, urma se constituie din orificiul de intrare, eventual din canal,
dacă obiectu1 este mai gros, şi din orificiul de ieşire. În a doua situaţie există numai
orificiul de intrare şi canalul înfundat (orb). Orificiul de intrare, care, în genere,
corespunde cu diametrul proiectilului, are, de regulă formă circulară şi se caracterizează
prin lipsă de material şi margini orientate pe direcţia de pătrundere a proiectilului.
Orificiul de ieşire este, de obicei, mai mare decât cel ce intrare şi are marginile orientate
în afară. Delimitarea certă a orificiilor de intrare şi de ieşire se poate face pe baza
stabilirii
formează factorilor
un singur suplimentari ai împuşcăturii.
orificiu de intrare când se trage În de
cazul armelormică
la distanţă de vânătoare se
şi mai multe
orificii când distanţa este mai mare, din cauza dispersiei alicelor. În funcţie de condiţiile
concrete de tragere, orificiile de intrare şi de ieşire pot prezenta şi forme atipice. Astfel,
în unele materiale textile (tricotate) şi elastice poate să nu apară lipsă de material,
orificiul de intrare să nu aibă formă circulară şi să nu fie mai mic decât cel de ieşire.
Aceste aspecte au loc îndeosebi când se trage cu ţeava lipită sau de foarte aproape, când
proiectilul este deformat ca urmare a ricoşeului sau când se trage cu o armă cu ţeava
retazată ori de construcţie meşteşugărească şi cu muniţie necorespuzătoare. Uneori
proiectilul se fragmentează, formând mai multe orificii de intrare de formă neregulată.
V
„valul curioşilor“, termen folosit pentru persoanele aflate la locul unde s-a săvârşit o
infracţiune sau în apropierea acestuia şi care, din curiozitate, pătrund sau încearcă să
intre în câmpul infacţiunii, putând astfel să distrugă, în totalitate sau în parte, urmele şi
să creeze altele. De aceea, paza locului faptei şi îndepărtarea curioşilor sunt printre
primele măsuri care se iau în astfel de cazuri, oprind astfel pătrunderea la faţa locului a
aşa-zisului „val al curioşilor“.
variabilitatea scrisului 1. Proprietatea scrisului unei persoane în care apar caracteristici
grafice diferite şi, mai ales, forme sau particularităţi constructive ale aceluiaşi semn
grafic. 2. Proprietatea unei persoane de a realiza două sau mai multe variante de scris
sau de semnătură. În acest sens, se pot nota scrierea foarte îngrijită a unor acte (diplome,
certificate ş.a.), scrierea desenatorilor tehnici, a contabililor, scrierea obişnuită cu mâna
stângă, scrierea într-o limbă străină, semnarea în mod diferit, în raport de natura actului
etc. Noile variante ale scrisului apar, de regulă, după consolidarea variantei de bază, a
scrisului cursiv;
suplimentare obişnuit.
diferă Gradul
de la caz la caz,deuneori
deosebire
fiind dintre
atât devarianta
pronunţatpriucipală şi variantele
încât cu greu se poate
aprecia dacă provin de la aceeaşi persoană. Varietatea caracteristicilor grafice şi a
scrisului în ansamblul său nu impietează însă asupra identificării scriptorului. Ea trebuie
avută în vedere de către expert atât în faza comparării scrisurilor, cât şi în faza aprecierii

caracteristicilor constatate. În felul acesta se va face distincţia între deosebirile grafice

datorate executării a două scrisuri de către persoane diferite şi deosebirile datorate
variabilităţii scrisului aceleiaşi persoane.
vechimea actului, problemă ce se pune în situaţia în care trebuie stabilită data reală la
care s-a întocmit un act sau o parte a acestuia. Pentru stabilirea vechimii relative a
actului se întreprind două genuri de cercetări: unele referitoare la metamorfoza
materialelor de scriere, la schimbările suferite de acestea în funcţie de timpul scurs de la
întocmirea actului şi altele referitoare la anacronisme. Sub primul aspect, este de reţinut
mai întâi că hârtia care serveşte ca suport pentru materialele de scriere oferă relativ
puţine indicii asupra datei întocmirii actului (grad de îngălbenire etc.). La aceasta se
adaugă faptul că un scris recent se poate executa pe o hârtie foarte veche sau pe o hârtie
învechită artificial. În ceea ce priveşte materialele aplicate prin scriere pe hârtie, trebuie
menţionat mai întâi faptul că creionul simplu de grafit, creioanele colorate, trăsăturile
executate prin intermediul hârtiei copiative nu prezintă metamorfoze notabile, de natură
să furnizeze elemente asupra vârstei lor. Celelalte materiale de scriere, îndeosebi
cernelurile, oferă
susceptibile de o serie de
transformari indicii
odată de constatare
cu trecerea a dar
timpului, vechimii
trebuieactelor.
reţinut E1e sunt
că aceste
transformări depind şi de alţi factori, de care trebuie sa se ţină seama la aprecierea datei
întocmirii actului. Ca elemente constatabile, de natură să ofere informaţii asupra
timpului de când cerneala este aplicată pe hârtie, se pot nota nuanţa de culoare (gradul
de oxidare), solubilitatea, copiabilitatea, viteza de reacţie la tratarea cu diverşi reactivi
chimici, migrarea clorurilor sau sulfaţilor în stratul hârtiei. Anacronismele într-un act
pot fi relevate de numeroase elemente ale acestuia: hârtia, materialul de scriere,
instrumentul scriptural folosit, ortografia, evoluţia şi aspectul scrisului, conţinutul
actului, carcterele
acestea pot dactilografice,cuimpresiunea
fi în neconcordanţă de ştampilă,
data înscrisului, fie că eletimbrul aflatînpeacea
nu existau act ş.a. Toate
perioadă,
fie că aveau altă formă, alte particularităţi, fie că împrejurarile despre care se
menţionează în act nu avuseseră loc san nu puteau fi cunoscute. Importante elemente de
determinare relativă a datei întocmirii actelor le pot oferi şi textele dactilografiate. Se
ştie că mecanismele şi piesele maşinilor de scris se dereglează, se uzează în cursul
exploatării lor. Momentul apariţiei defecţiunilor şi irtervalul de timp cât au durat acestea
se constată prin analiza actelor dactilografiate în perioada când se presupune că s-a
întocmit actul în litigiu. Constatarea unor neconcordanţe evidente va atesta irealitatea
datei inserate în actul supus examinării. Nu mai puţin importante, ca surse de
determinare a vechimii actului, sunt timbrele şi mărcile. În funcţie de data emiterii şi de
timpul cât s-au aflat în circulaţie, ele pot furniza indicii preţioase asupra posibilităţii sau
imposibilităţii întocmirii actului la data inserată în el. Existenţa pe un act a unor timbre
sau a unor mărci care însă nu fuseseră emise la data pe care o poartă acel act constituie
o dovadă peremptorie a fictivităţii sale. Valoarea potenţială a oricăruia dintre criteriile
de mai sus se poate fructifica numai dacă cercetătorul se află în posesia unor colecţii cât
mai complete de hârtie, de instrumente scripturale, de texte dactilografiate, de ştampile,
de timbre etc., cunoscând în acelaşi timp datele când ele au apărut sau au încetat să fie
fabricate ori emise.
vechimea împuşcăturii, stabilirea datei când s-a tras ultima oară cu arma, după urmele
rămase pe şeava acesteia. Elementele care se iau în consideraţie sunt: eventualul miros
de pulbere arsă, modificările aspectului exterior şi ale compoziţiei chimice a

reziduurilor rămase în arma tragerii, prezenţa şi intensitatea coroziunii în interiorul ţevii.

Toate aceste aspecte depind însă de mai mulţi factori, cum ar fi: faptul dacă după
tragere arma a fost san nu curăţată, condiţiile în care aceasta a fost păstrată (temperatura
şi umiditatea aerului, agenţi chimici etc.), faptul dacă în momentul ridicării ei pentru
cercetări capetele ţevii au fost înfundate cu vată sau cu un alt material, natura pulberii
folosite ş.a. La o ţeavă curăţată şi unsă după ultima tragere se pot lua în calcul gradul de
vâscozitate a unsorii, precum şi cantitatea depunerilor de praf ori a altor corpuri străine.
Examinările fizico-chimice se fac direct la capetele ţevii, precum şi pe urmele prelevate
din interiorul acesteia, de obicei cu vată înfăşurată pe vergea.
verificarea expertizei criminalistice, activitatea de verificare a unei expertize de către

organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată care a dispus-o. V. se referă
la completitudinea răspunsurilor expertului, adică în ce măsură acesta a răspuns sau nu
la toate întrebările, la metodele ştiinţifice folosite de expert, precum şi la faptul dacă au
fost respectate întocmai normele legale care reglementează activitatea de expertiză.
verificarea ipotezelor, v. verificarea versiunilor.

verificarea versiunilor, activitate care are ca obiectiv verificarea versiunilor
criminalistice. V. se face în mod paralel, iar nu consecutiv, considerând aprioric că una
sau alta dintre ele este mai probabilă. O versiune se consideră verificată de realitatea
faptelor atunci când ea a rămas singura valabilă, veridicitatea ei nefiind contrazisă de
niciun material al cauzei, iar celelalte au fost înlăturate motivat pe parcursul verificării.
La stabilirea ordinii executării activităţilor pentru verificarea versiunilor se va ţine
seama să se acorde prioritate celor care au ca scop fixarea urmelor şi a altor mijloace
materiale
infracţiuni,deaprobă care pot
dispariţiei să se schimbe
persoanelor ori etc.
bănuite să dispară,
Tot ca împiedicarea săvârşirii
prioritate se vor altor
executa şi
activităţile ale căror rezultate au importanţă pentru toate versiunile elaborate sau pentru
o parte dintre acestea.
versiunea criminalistică, rezultatul unui proccs de gândire în cadrul căruia, pe baza

datelor faptice stabilite la un moment dat, a cunoştinţelor şi a experienţei organului de
urmărire penală, se elaborează presupuneri cu privire la un anumit fapt sau la mai multe
care au importanţă pentru cauză. V. este deci o presupunere bazată pe datele existente în
cauză, pe cunoştinţele şi pe experienţa organului de cercetare penală. Ea nu exclude
existenţa altor posibilităţi de explicare a faptelor la care se circumscrie. V. poate fi justă
sau injustă. Numai o versiune justă este verificabilă. O versiune este justă atunci când
presupunerea este corect formulată, logică şi se confirmă prin verificări. Uneori se
foloseşte în loc de v. termenul de ipoteză.
videofonograma judiciară 1. Sistemul tehnico-ştiinţific de captare, de imprimare şi de

redare a imaginii şi a sunetului infracţiunii, folosită în scopul prevenirii şi descoperirii
unor asemenea fapte, identificării făptuitorilor şi dovedirii vinovăţiei. 2. Banda
magnetică pe care s-au înregistrat în totalitate sau în parte imaginea şi sunetul unor
scene infracţionale în timpul comiterii faptei sau în cursul procesului penal ori civil. V.
poate fi folosită la fixarea situaţiei şi a urmelor din câmpul infracţional, la constatarea
unor fapte penale, la fixarea reconstituirii, a experimentelor, a procesului de prezentare
spre recunoaştere, a declaraţiilor învinuitului, inculpatului, martorului, părţii vătămate, a

confruntării, a unei examinări psihiatrice sau psiholog,ice, pentru examinaxea în

laboratoarele de expertiză criminalistică şi în scop didactic.
video magnetofon, v. magnetoscop.

viteza iniţială a proiectilului, viteza de deplasare a proiectiluli la ieşirea din ţeavă în
momentul încetării presiunii gazelor asupra lui. Ea depinde de valoarea presiunii
gazelos şi de durata acţiunii acestora. La rândul ei, presiunea gazelor este în funcţie de
felul pulberii, de greutatea încărcăturii şi de lungimea ţevii.
viteza scrisului, caracteristică generală legată direct de dinamica scrierii, de

automatismul mişcărilor şi de cursivitatea redării semnelor grafice. Tempoul de scriere,
care poate fi rapid, mediu sau încet, se determină în funcţie de configuraţia semnelor
grafice, de modul cum sunt începute, terminate şi legalte între ele, de poziţia trăsăturilor
însoţitoare etc. Ritmul accelerat de scriere, spre exemplu, se caracterizează prin
continuitatea mişcărilor, simplificarea construcţiei literelor, legarea semnelor grafice,
deplasarea
dilatare sauspre dreapta a barelor
de filiformizare şi a semnelor
a scrisului, precumdiacritice,
şi printr-oprin tendinţa redusă
intensitate de spaţiere şi de
a apăsării
în procesul scrierii.
vizare fotografică, acţiune tehnico-fotografică de dirijare a aparatului fotografic în

scopul de a realiza încadrarea în câmpul imaginii a subiectului de fotografiat în limitele
dorite şi punerea la punct a obiectivului pentru a asigura claritatea imaginii.
vizor fotografic, dispozitiv optic al aparatului fotografic care permite încadrarea, după
dorinţă,
prin în câmpul
punerea imaginii
la punct a subiectului
a obiectivului care interesează
fotografic. şi obţinereaseclarului
Vizoarele fotografice împartimaginii
în două
mari categorii: vizoare sistem reflex mono-obiectiv, la care vizarea se face prin obiectiv
iar axa optică a vizorului coincide cu axa optică a obiectivului, şi vizoare sistem reflex
cu două obiective sau cu vizare directă, la care axa optică a vizorului nu coincide cu axa
optică a obiectivului, producând efectul cunoscut sub denumirea de eroare de paralaxă.
Cele mai indicate pentru efectuarea fotografiei judiciare operative sau de examinare
sunt vizoarele sistem reflex mono-obiectiv.
vocea, rezultatul vibraţiilor periodice ale presiunii aerului în cavităţile supraglotice, cu

participarea mecanismului liguo-palatal. În criminalistică v. face obiectul cercetărilor
ştiinţifice în vederea identificării vorbitorului.
vocogramă, reprezentarea grafică a undei sonore a vocii şi a vorbirii. V. poate fi: în

bandă lată , care permite cercetarea pe verticală a frecvenţei formanţiale şi pe orizontală
a duratei; în bandă îngustă , care permite examinarea notei fundamentale, a armonicilor
şi a frecvenţei tonului fundamental; în secţiune, care oferă date despre amplitudinea în
funcţie de frecventă la un moment preselecţionat; tridimensională (de contur), în care
liniile de contur sunt trasate 1a intervale de 6 dB, descriind o reprezentare topografică şi
care asigură o gamă mai mare a discriminării amplitudinii.
volută, v. semn grafic.

vopsea (urmă de v.), dispersie peliculogenă în care faza dispersată este o suspensie de
pigmenţi şi de materiale de umplutură într-un lichid (ulei, sicativ, apă, răşină etc.) care
are proprietatea de a colora şi de a acoperi diferite suporturi. Urmele criminalistice
constituite din vopsele sunt considerate vopselele ca atare, fragmente de pelicule de
vopsea desprinse de pe suporturi sau urme (ştersături, praf) de vopsea rezultate în urma
impactului suportului purtător de vopsea cu alte obiecte, care reprezintă obiectul
infracţiunii sau au vreo legatură cu infracţiunea comisă, găsindu-se la locul săvârşirii
acesteia. Sub denumirea generică de urme de vopsele se înţeleg urmele de lacuri,
emailurile, grundurile, chiturile, chiturile de culoare, vopselele intermediare şi cele ca
atare. Urmele de pelicule de vopsele se caracterizează prin forma lor (care se poate
încadra în masa peliculei din care provin) şi prin numărul straturilor de vopsele, divers
colorate şi cu grosimi diferite. Uneori apar sub forma unor ştersături, dungi sau pete, în
special când apar pe suporturi moi (haine). Aceste urme apar cel mai des în cazul
accidentelor de circulaţie şi în furturile prin spargere. În cazul accidentelor se formează
în urma impactului a două sau mai multe vehicule, a unui vehicul în mişcare cu un
obstacol static sau cu corpul unei persoane. Urmele de vopsea rămân atât pe obiectele
care s-au întâlnit
impactul. Î n cazulînfurturilor,
timpul impactului,
urmele de cât şi perămân
vopsea teren atât
(şosea) în locul înasupra
pe obiectele care acărora
avut loc
s-a
acţionat pentru pătrunderea în locul unde se va produce infracţiunea (uşi, ferestre etc.),
cât şi pe obiectele cu care s-a acţionat pentru forţarea acestora. Descoperirea acestor
urme se face prin observare directă cu ochiul liber sau cu ajutorul mijloacelor optice de
observare (lupă, microscop de buzuuar etc.). Pentru descoperirea lor este necesară
observarea atentă, putând fi amestecate cu praf, cu noroi sau cu alte materiale existente
la locul săvârşirii infracţiunii. Expertiza urmelor de vopsea se face prin metode
traseologice, prin observare directă şi microscopică, prin analiza chimica privind
caracteristicile chimicede(solubilitate,
gaze şi spectrometrie absorbţie înrezistenţă
domeniullaI.R.
acizi sau lastabilirea
pentru baze), cromatografie de
naturii liantului
(lichidului de dispersie), spectrometrie de emisie şi spectrometrie de absorbţie atomică
pentru identificarea pigmenţilor sau a materialelor de umplutură. Prin expertiză se pot
stabili următoarele date: caracteristicile morfologice ale vopselei (culoare, număr şi
succesiune de straturi, compoziţie chimică a pigmenţilor, a materialelor de umputură şi
a lianţilor); dacă peliculele provin de la o vopsire originală, tipul vehiculelor la care se
folosesc asemenea vopsele; dacă urma prezentată are caracteristici asemănătoare cu cele
ale modelului de comparaţie şi dacă probele respective pot proveni dintr-un întreg.
vorbirea, act individual de exteriorizare a gândirii, în care se pot distinge combinaţiile

în alcătuirea cărora subiectul utilizează codul exprimării articulate cu ajutorul
mecanismului psiho-fizic. Din punct de vedere criminalistic, v. face obiectul
expertizelor de identificare a persoanelor.
Z
zaharimetru, v. refractometrie.
zona bazală, parte a desenului falangetei, care se formează din linii drepte sau convexe,
situate între desenul central şi cuta interfalangică.
zona centrală, parte a desenului falangetei, formată din liniile desenului central, care se

pot prezenta în formă de cercuri, spirale, laţuri etc. Se mai numeşte şi zona nucleară şi
prezintă cea mai mare importanţă pentru identificarea dactiloscopică.
zona marginală, partea exterioară a desenului falangetei, constând din creste papilare
în formă de arc care, de fapt, dau conturul falangetei.
zona de unde provine firul de păr, regiunea capului din care provin firele de păr.
Aceasta poate fi determinată după: lungimea, grosimea, forma, prezenţa coloranţilor
artificiali, a ondulaţiilor, precum şi după forma secţiunii transversale. De exemplu: firele
de păr din regiunea capilară au, de regulă, lungimea mai mare de 10 cm., grosimea
cuprinsă între 60 şi 100 µ, secţiunea transversală este rotundă sau ovoidală, poate fi
vopsit, capul distal poate fi sfacelat, rupt sau rotunjit.

Dictionar-Criminalistica PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dictionar-Criminalistica PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om

abţinerea expertului, obligaţie legală a persoanei desemnate sa efectueze o anumită

această calitate, precum şi atunci când ia cunoştinţă de existenţa cazului de

aburire cu vapori de iod, procedeu de relevare a urmelor papilare latente, lasate pe

accident de circulaţie, eveniment care constă în coliziunea a două vehicule pe

act de comparaţie, v. scripte de comparaţie.

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om

act rupt (tăiat), v. reconstituirea actelor deteriorate.

adaptor pentru infraroşu, v. traductor de infraroşu.

adăugire dactilografiată, completare ulterioară într-un act dactilografiat. Dacă

aducerea la scară, procedeu folosit în criminalistică pentru determinarea matematică a

aerolaborator criminalistic, laborator criminalistic mobil instalat, de regulă, pe

aflarea adevărului, regulă de bază a procesului penal, constând în stabilirea adevărului

aglutinină, anticorpi existenţi în serul sanguin, capabili să producă aglutinarea

agramat, persoană care face greşeli elementare de limbă. Greşelile de gramatică şi de

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om

alcoolemie, concentraţia de alcool etilic esistentă în sânge. A. variază în funcţie de

alcoolmetru, densimetru folosit pentu determinarea concentraţiei în alcool etilic a unei

alice, bile de plumb folosite pentru tragerea cu arma de vânătoare, confecţionate

alimentarea armei de foc, preluarea de către închizător şi introducerea cartuşului în

ambalarea urmelor, operaţiunea de împachetare a urmelor sau a obiectelor purtătoare

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om

neregulată şi nesistematizată pe regiuni a crestelor papilare.

amorsă, dispozitiv pentru aprinderea unei încărcături explozive.

ampatament, distanţa dintre axele osiilor extreme ale unei vehicul.

piciorului 2. A. palmară

amprentă de comparaţie, urmă creată experimental pentru a servi la compararea cu

amprentă digitală, v. amprentă.

amprentă plantară, v. amprentă.

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om

analiză prin activare, metodă de analiză calitativă şi cantitativă a elementelor chimice,

analiza sângelui, totalitatea examinărilor de laborator efectuate asupra unei urme de

antropometrie, metodă de bază a antropologiei, care constă în măsurarea diferitelor

aparat Faurot, dispozitiv special pentru compararea urmelor şi a impresiunilor papilare

aparat portabil de raze X, dispozitiv pentru realizarea radiografiilor 1a faţa locului în

aparat pentru relevarea urmelor, dispozitiv compus dintr-un generator de câmp

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om

de înaltă tensiune. Se foloseşte pentru descoperirea şi ridicarea urmelor de încălţăminte,

aparat pentru stabilirea stresului în voce, dispozitiv care serveşte la constatarea,

aparat de supraproiecţie, ansamblu de dispozitive optico-electro-mecanice cu care se

aparatură criminalistică, totalitatea aparatelor, dispozitivelor şi instrumentelor special

http://slide pdf.c om/re a de r/full/dic tiona r-c r imina listic a 6/157

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om

apartenenţa la gen a armei de foc, stabilirea tipului, a modelului, a mărcii şi a

apartenenţa la specie a firelor de păr (în expertiza criminalistică), determinarea

aplicarea matematicii în criminalistică, stabilirea pe baza urmelor descoperite la faţa

aprecierea declaraţiilor, proces logic de analiză ce are loc în examinarea de către

aprecierea expertizei criminalistice, activitate desfăşurată de organul judiciar pentru

aprecierea probelor, proces logic de evaluare a probelor administrate într-o cauză,

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om

arcadiform, scris caracterizat printr-o mare frecvenţă a arcadelor.

ascendentă, orientarea rândurilor unui manuscris la care sfârşitul acestora suie

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om

este încredinţat spre creştere şi educare şi vor fi avute în vedere particularităţile

atalas de spectre (în expertiza criminalistică), colecţie de spectre etalon, în domeniile

ataxie, tulburare a coordonării mişcărilor de scriere care duce la dezorganizarea

atenţie, proces psihofiziologic care constă în orientarea selectivă a activităţii de

autoaprinderea, aprinderea unui material combustibil, fără intervenţia unei surse de

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om

caracteristicilor generale, pe când la semnăturile contrafăcute acestea se menţin, iar cele

automatism, mişcare în scrierea de mână care se realizează datorită deprinderii şi care

bandaj, ramă inelară

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slide pdf.c om