Sunteți pe pagina 1din 13

COOPERAREA POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ PRIN

INTERMEDIUL OFICIULUI EUROPEAN DE POLIŢIE - EUROPOL

EUROPOL este organizaţia europeană care are drept scop îmbunătăţirea


cooperării efective a autorităţilor poliţieneşti competente din statele membre în
domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, a traficului ilegal de droguri şi a altor
forme grave ale crimei organizate internaţionale.
Înființarea Oficiului European de Poliţie (EUROPOL) a fost stabilită chiar
prin Tratatul privind Uniunea Europeană din 7 februarie 1992 şi reglementată prin
Convenţia în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind
înfiinţarea Oficiului European de Poliţie ("Convenţia EUROPOL"), însă el a luat
ființă în fapt prin Decizia 2009/371/JAI din 6 aprilie 2009.
EUROPOL are personalitate juridică. În fiecare stat membru are cea mai
extinsă capacitate juridică şi contractuală de care pot beneficia persoanele juridice în
temeiul legislaţiei statului membru respectiv. Poate, în special, să dobândească şi să
dispună de bunuri mobile şi imobile, precum şi să se constituie parte într-o procedură
judiciară.1

Obiectivul EUROPOL constă în sprijinirea şi consolidarea activităţii


autorităţilor competente ale statelor membre şi a cooperării reciproce a acestora în
vederea prevenirii şi a combaterii criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor
forme grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre.

Misiunea EUROPOL, în calitate de agenţie de aplicare a legii a Uniunii


Europene, este de a sprijini statele membre în prevenirea și combaterea tuturor
formelor grave de criminalitate internaţională și a terorismului.

Rolul EUROPOL este de a contribui la realizarea unei Europe mai sigure, în


beneficiul tuturor cetăţenilor din UE, prin sprijinirea autorităţilor de aplicare a legii,
prin schimbul și analiza de informaţii privind criminalitatea.

Sarcinile principale ale EUROPOL sunt următoarele:


 să culeagă, să stocheze, să prelucreze, să analizeze şi să facă schimb de
informaţii publice şi secrete;
 să comunice fără întârziere autorităţilor competente ale statelor membre,
prin

1
Decizia 2009/371/JAI din 6 aprilie 2009 privind înfiinţarea Oficiului European de Poliţie (EUROPOL)
intermediul unităţilor naţionale, informaţiile care le privesc, precum şi orice
conexiuni constatate între infracţiuni;
 să sprijine anchetele desfăşurate în statele membre, în special prin
transmiterea tuturor informaţiilor relevante către unităţile naţionale;
 să solicite autorităţilor competente ale statelor membre implicate să iniţieze,
să deruleze sau să coordoneze anchete şi să sugereze în anumite cazuri constituirea
de echipe comune de anchetă;
 să furnizeze informaţii secrete şi sprijin analitic statelor membre cu privire
la evenimente internaţionale majore;
 să pregătească evaluări privind ameninţările, analize strategice şi rapoarte
generale de situaţie care au legătură cu obiectivul său, inclusiv evaluări privind
ameninţările care decurg din criminalitatea organizată.
Sarcinile suplimentare ale EUROPOL:
 să dobândească cunoştinţe de specialitate în domeniul procedurilor de
investigaţie ale autorităţilor competente ale statelor membre şi să ofere consiliere în
desfăşurarea anchetelor;
 să furnizeze informaţii secrete strategice pentru a sprijini şi promova
utilizarea eficientă şi efectivă a resurselor disponibile la nivel naţional şi la nivelul
Uniunii pentru activităţi operaţionale şi să sprijine aceste activităţi.

Domeniile prioritare pentru EUROPOL


Oficiul European de Poliție poate să sprijine statele membre prin asigurarea
de asistenţă tehnică, consiliere şi activităţi de cercetare în următoarele domenii:
 formarea membrilor autorităţilor competente ale acestora, după caz în
colaborare cu Colegiul European de Poliţie (CEPOL);
 organizarea şi dotarea autorităţilor respective, prin facilitarea furnizării de
sprijin tehnic între statele membre;
 metode de prevenire a criminalităţii;
 analiza şi metodele tehnice şi de medicină legală, precum şi procedurile de
investigaţie.

EUROPOL îndeplineşte, de asemenea, rolul de oficiu central pentru


combaterea falsificării monedei euro, în conformitate cu Decizia 2005/511/JAI a
Consiliului din 12 iulie 2005 privind protecţia monedei euro împotriva falsificării.
Reţelele infracţionale și teroriste la scară largă reprezintă o ameninţare
importantă pentru securitatea internă a UE și pentru siguranţa și bunăstarea
cetăţenilor uniunii.
Cele mai mari ameninţări la adresa securităţii sunt:
 terorismul;
 traficul internaţional de droguri și de fiinţe umane;
 falsificarea monedei euro și a cardurilor de plată;
 fraudele;
 corupţia;
 spălarea banilor;
 alte activităţi legate de prezenţa grupurilor de crimă organizată în economie.
De asemenea, se acumulează noi pericole, sub forma:
 criminalităţii informatice;
 fraudei în materie de TVA;
 altor infracţiuni sofisticate care abuzează de tehnologiile moderne și de
libertăţile oferite de piaţa internă a UE.
Toate acestea au fost declarate “domenii prioritare” de către Consiliul de
Miniștri al Uniunii Europene.
Cu mandatul și capacităţile sale consolidate în urma reformei din 2010,
Europol încearcă un nou răspuns la aceste ameninţări.

Viziunea EUROPOL este de a contribui la o Europă mai sigură, oferind cea


mai bună asistenţă posibilă autorităţilor de aplicare a legii din statele membre. Acest
obiectiv va fi atins prin furnizarea unui set unic de servicii operaţionale către Uniunea
Europeană, acţionând, în principal, drept:
 centru de asistenţă pentru operaţiunile de aplicare a legii;
 punct nodal pentru informaţiile privind criminalitatea;
 centru pentru expertiză în domeniul aplicării legii.
În 2010 a fost adoptată strategia de securitate internă a UE, document esenţial
de elaborare a politicii uniunii pe termen lung în domeniul aplicării legii. Ea a fost
completată de Comunicarea Comisiei Europene destinată să susţină punerea în
aplicare a strategiei. Aceasta identifică cinci obiective în domeniul securităţii, dintre
care trei sunt acoperite, în mare măsură, de mandatul Europol, astfel:
1. distrugerea reţelelor infracţionale;
2. prevenirea terorismului;
3. securitatea spaţiului informatic.
Cele două documente conferă Europol un rol important de punere în aplicare,
oferind agenţiei o importantă oportunitate de dezvoltare suplimentară în următorii
ani.
Strategia identifică rolul Europol, stabilind că obiectivele principale ale
acestuia sunt:
 colectarea și realizarea schimburilor de informaţii și
 îmbunătăţirea cooperării dintre autorităţile de aplicare a legii în combaterea
crimei organizate și a terorismului.
De asemenea, strategia scoate în evidenţă misiunea Europol de a furniza
evaluări periodice ale ameninţărilor.
Europol utilizează propriile capacităţi de informare și competenţele a 698 de
angajaţi, inclusiv 100 de analiști, pentru a identifica și supraveghea cele mai
periculoase reţele infracţionale și teroriste din Europa. Agenţiile de aplicare a legii,
reprezentate la Europol de 129 de ofiţeri de legătură lucrează împreună cu centrul de
servicii operaţionale de permanenţă (24/7) și utilizează bazele de date securizate ale
Europol. În 2010, Europol a devenit agenţie a Uniunii Europene, de atunci fiind
finanţată de la bugetul UE.
Toate bazele de date și serviciile Europol sunt disponibile 24 de ore pe zi,
șapte zile pe săptămână. De asemenea, pot fi detașaţi experţi și se oferă servicii prin
intermediul unui birou mobil care să fie amplasat la faţa locului, la solicitarea unui
stat membru.

Centrul operaţional al EUROPOL

Acesta îndeplinește cinci misiuni principale:


1. Serviciu centralizat de comparare a datelor: datele introduse sunt
comparate rapid cu toate datele existente. Informaţiile operaţionale sunt prelucrate în
cadrul sistemului Europol, utilizând fișierele de lucru pentru analiză (AWF) care
vizează un anumit domeniu de criminalitate. În cazul în care există indicii obţinute
dintr-un număr de fișiere de lucru pentru analiză, aceste informaţii sunt consolidate
într-un raport analitic, oferindu-se părţii care le-a furnizat un răspuns rapid, cu
scoaterea în evidenţă a conexiunilor dintre date, astfel încât să poată fi identificate
noi tendinţe și evoluţii în peisajul infracţional din UE.
2. Noul regim juridic al Europol face posibilă prelucrarea datelor cu caracter
personal, pentru a stabili dacă aceste date sunt relevante pentru activitatea Europol și
pot fi incluse în sistemul informaţional al Europol sau în fișiere de lucru pentru
analiză.
3. Asistenţă analitică în dosare „tematice”; dosarele și datele care trec prin
mai multe proiecte de analiză existente pot fi acum analizate imediat de către
Europol.
4. Comunicarea cu părţile terţe: centrul operaţional prelucrează toate
schimburile de informaţii cu părţile terţe, asigurând comunicarea acestora spre
proiectul corespunzător pentru prelucrare suplimentară și primirea de către furnizorul
iniţial a unui răspuns rapid și exact.
5. Asistenţă pentru activităţile poliţienești legate de evenimente importante:
centrul operaţional coordonează asistenţa pe care Europol o poate oferi pentru
activităţile poliţienești desfășurate în cazul unor evenimente importante, de exemplu
evenimente sportive, economice, politice sau culturale internaţionale de anvergură,
care reprezintă o ţintă sau o ocazie pentru producerea unor infracţiuni sau acte de
terorism.

Reţeaua ofiţerilor de legătură EUROPOL

Ofiţerii de legătură Europol asigură o conexiune activă între sediul Europol de


la Haga și cele 27 de unităţi naţionale Europol din capitalele statelor membre.
Aceasta este o reţea unică alcătuită dintr-un număr total de 129 de ofiţeri de
legătură, care au un rol important în activităţile zilnice de aplicare a legii, prin
facilitarea schimburilor de informaţii, precum și prin asigurarea asistenţei și a
coordonării în desfășurarea anchetelor.
Europol găzduiește și ofiţeri de legătură din 10 ţări care nu sunt membre ale
UE și din organizaţii care acţionează împreună cu Europol în baza acordurilor de
cooperare. Această reţea este sprijinită de canale de comunicare securizate asigurate
de către Europol.
Europol a detașat și doi ofiţeri de legătură la Washington D.C. și la sediul
Interpol de la Lyon.

Infrastructura de comunicare securizată


Coloana vertebrală a infrastructurii Europol o constituie reţeaua acestuia, care
asigură legătura dintre toate statele membre și un număr din ce în ce mai mare de ţări
din afara UE și părţi terţe, cu care Europol a încheiat acorduri de cooperare.
Securitatea infrastructurii reţelei reprezintă o preocupare prioritară pentru
Europol, securitatea avansată constituind baza menţinerii încrederii tuturor părţilor
care realizează schimburi de date și informaţii cu și prin intermediul Europol.

Sistemul informaţional EUROPOL (EIS)2

EUROPOL gestionează sistemul informaţional Europol și este responsabil de


funcţionarea adecvată a lui din punct de vedere tehnic şi operaţional.
Unitatea naţională a fiecărui stat membru răspunde pentru menţinerea
legăturilor cu sistemul informaţional Europol.
Scopul primordial al sistemului informaţional Europol este identificarea unor
corespondenţe între datele furnizate de diferite state membre și părţi terţe.

2
Decizia 2009/371/JAI din 6 aprilie 2009 privind înfiinţarea Oficiului European de Poliţie (EUROPOL)
Sistemul informațional Europol poate fi utilizat doar pentru prelucrarea
datelor necesare îndeplinirii sarcinilor care revin Europol. Datele introduse în
sistemul informațional se referă la:
 persoane care, în conformitate cu dreptul intern al statului membru
respectiv, sunt suspectate de a fi săvârșit sau de a fi participat la săvârșirea unei
infracțiuni de competența Europol ori care au fost condamnate pentru o astfel de
infracțiune;
 persoane cu privire la care există dovezi clare sau motive întemeiate, în
conformitate cu dreptul intern al statului membru respectiv, care să indice că vor
săvârși infracțiuni de competența Europol.
Datele care se referă la persoane pot include numai următoarele elemente:
 numele de familie, numele dinaintea căsătoriei, prenumele şi pseudonimul
sau orice alt nume de împrumut;
 data şi locul naşterii;
 naţionalitatea;
 sexul;
 locul de reşedinţă, profesia şi locul unde se află persoana respectivă;
 numărul de securitate socială, permisul de conducere, actele de identitate şi
datele care figurează în paşaport; şi
 după caz, alte caracteristici care pot fi utile pentru identificare, inclusiv
orice caracteristici fizice obiective specifice care nu pot face obiectul unei schimbări,
precum datele dactiloscopice şi profilul genetic (stabilite din partea necodată a
ADN-ului).
Sistemul informaţional Europol poate fi utilizat și pentru prelucrarea
următoarelor elemente care privesc persoanele:
 infracţiuni, infracţiuni presupuse, precum şi locul, data săvârşirii acestora
şi modul în care au fost săvârşite;
 mijloacele care au fost sau pot fi utilizate în scopul săvârşirii respectivelor
infracţiuni, inclusiv informaţii referitoare la persoane juridice;
 departamentele care răspund de caz şi numerele dosarelor pregătite de
acestea;
 suspiciunea de apartenenţă la o organizaţie criminală;
 condamnări, în cazul în care acestea privesc infracţiuni de competenţa
Europol;
 partea care introduce datele.
Aceste date pot fi introduse în sistem chiar dacă nu conţin încă elemente
referitoare la persoane. În cazul în care Europol introduce datele, precum şi în cazul
în care atribuie un număr de dosar, acesta indică totodată şi sursa din care provin
datele.
Informaţiile suplimentare deţinute de Europol sau de unităţile naţionale cu
privire la persoane pot fi comunicate oricărei unităţi naţionale sau Europol, la
solicitarea acestora.
În cazul în care informaţiile suplimentare se referă la una sau mai multe
infracţiuni conexe, datele stocate în sistemul informaţional Europol sunt marcate în
mod corespunzător astfel încât să permit unităţilor naţionale şi Europol să facă
schimb de informaţii privind infracţiunile conexe respective.
În cazul în care se renunţă în mod definitiv la urmărirea persoanei în cauză sau
dacă aceasta este achitată, datele referitoare la cazul cu privire la care a fost adoptată
oricare dintre deciziile respective se şterg.

Utilizarea sistemului informaţional Europol


Dreptul de a introduce date în mod direct în sistemul informaţional Europol
sau de a extrage informaţii stocate în acest sistem revine unităţilor naţionale,
ofiţerilor de legătură, directorului Europol, directorilor adjuncţi şi personalului
Europol împuternicit in acest sens.
Datele pot fi consultate de către Europol ori de câte ori acest lucru este necesar
în vederea îndeplinirii sarcinilor sale într-un anumit caz.
Extragerea datelor de către unităţile naţionale şi ofiţerii de legătură se
efectuează în conformitate cu actele cu putere de lege, actele administrative şi
procedurile specifice părţii care consultă datele. Numai partea care a introdus datele
poate modifica, corecta sau şterge datele respective.
Pe lângă unităţile naţionale şi persoanele menţionate anterior, autorităţile
competente desemnate în acest scop de către statele membre pot, de asemenea, să
consulte sistemul informaţional Europol. Rezultatul consultării arată însă doar dacă
datele solicitate sunt disponibile în sistemul informaţional Europol, iar ulterior se pot
obţine informaţii suplimentare prin intermediul unităţii naţionale.

Fişierele de lucru pentru analiză


În cazul în care este necesar în vederea îndeplinirii sarcinilor sale, Europol
poate stoca, modifica şi utiliza date privind infracţiunile din sfera sa de competenţă,
inclusive datele referitoare la infracţiunile conexe, în fişiere de lucru pentru analiză.
Ele pot conţine date privind și următoarele categorii de persoane:
 persoane care pot fi chemate să depună mărturie în cadrul unor anchete
desfăşurate în legătură cu infracţiunile avute în vedere sau în cadrul unor cercetări
penale ulterioare;
 persoane care au fost victimele uneia dintre infracţiunile avute în vedere
sau cu privire la care anumite fapte îndreptăţesc convingerea că persoanele respective
ar putea fi victimele unei asemenea infracţiuni;
 persoane de contact şi asociaţi şi
 persoane care pot oferi informaţii privitoare la infracţiunile avute în
vedere.

Aplicaţia pentru schimbul securizat de informaţii (SIENA)

Această aplicație reprezintă un instrument de ultimă generaţie care permite


comunicarea și schimburile rapide, sigure și simplificate de informaţii operaţionale
și strategice privind criminalitatea între Europol, statele membre și părţile terţe care
au încheiat acorduri de cooperare cu Europol.
Aplicaţia SIENA este utilizată de la 1 iulie 2009 și a fost proiectată să faciliteze
comunicarea dintre unităţile naţionale Europol, birourile de legătură din statele
membre și EUROPOL.

Sistemul de analiză al EUROPOL

Analiza operaţională
Analiștii care lucrează în cadrul Europol folosesc metode și tehnici de vârf
care îi ajută la identificarea verigilor lipsă în cadrul anchetelor transfrontaliere din
UE. Ei utilizează fișiere de lucru pentru analiză grupate pe subiecte, pentru a furniza
informaţii în cadrul operaţiunilor în curs de desfășurare în statele membre, iar aceste
informaţii constituie adesea elemente de progres în numeroase anchete
internaţionale.
Sistemul de analiză Europol este sistemul informaţional operaţional care
găzduiește datele furnizate de părţile interesate care cooperează cu Europol.
Diferitele componente ale sistemului de analiză oferă următoarele avantaje:
 centralizarea și gestionarea informaţiilor;
 soluţii adaptate de extracţie a textelor;
 capacităţi analitice prin intermediul unei game largi de instrumente de
analiză.
Sistemele Europol sunt interconectate, ceea ce înseamnă că toate informaţiile
introduse într-un sistem pot fi identificate și în celelalte sisteme.

Analiza strategică
Datorită produselor de analiză strategică, precum OCTA, ROCTA, SOCTA,
OCTA-WA și TE-SAT, se oferă un sprijin substanţial factorilor de decizie de la
nivelul UE în identificarea priorităţilor în domeniul complex al criminalităţii
organizate și terorismului.
Pe baza orientărilor politice, ofiţerii de aplicare a legii își pot adapta activitatea
operaţională desfășurată la nivel naţional, regional și local. De asemenea, ei pot
utiliza mecanismele de cooperare regională existente, iniţiate de Europol și/sau
Centrul sud-est european de aplicare a legii (SELEC). Potrivit Tratatului de la
Lisabona, importanţa evaluării ameninţărilor sporește în mod constant, Europol
devenind astfel un factor semnificativ de contribuţie la procesul elaborării de politici.
La nivel central a fost creată echipa Europol de scanare, analiză și notificare
(Scanning, Analysis and Notification – SCAN) care va furniza autorităţilor naţionale
competente din UE un nou produs strategic: notificările de alertă rapidă privind noi
ameninţări legate de crima organizată.

Centrul U.E. de expertiză în domeniul aplicării legii

Pentru a-și consolida poziţia de platformă pentru domenii de specialitate și


pentru a facilita schimbul de cunoștinţe și comunicarea cu diferite comunităţi de
experţi, Europol a creat Platforma Europol pentru Experţi (EPE). Viziunea acestei
platforme este de a reprezenta un mediu sigur pentru specialiștii din diverse domenii
ale aplicării legii, oferindu-le posibilitatea de a face schimb, în cadrul comunităţilor
respective, de cunoștinţe, bune practici și date fără caracter personal privind
criminalitatea.
Această platformă a fost creată nu numai pentru publicarea de documente, ci
și pentru a încuraja utilizatorii autorizaţi să coopereze online, prin intermediul unei
serii de instrumente de colaborare.
Europol a pregătit crearea unor platforme pentru experţi, vizând, în special:
 exploatarea sexuală a copiilor;
 supravegherea transfrontalieră și livrările controlate;
 criminalitatea informatică (I-FOREX);
 investigarea omuciderilor;
 răpirea, luarea de ostatici și șantajul;
 falsificarea banilor și frauda legată de cardurile de plată (PaySafe);
 protecţia martorilor.

. Relaţiile EUROPOL cu instituţiie, organisme, oficii şi agenţii

În măsura în care este relevant pentru îndeplinirea sarcinilor sale, Europol


stabilește şi întreţine relaţii de cooperare cu instituţiile, organismele, oficiile şi
agenţiile înfiinţate prin sau în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană şi al
Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene, în special cu:
 EUROJUST;
 OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă) - Decizia 1999/352/CE,
CECO, Euratom a Comisiei din 28 aprilie 1999 de instituire a Oficiului European de
Luptă Antifraudă;
 FRONTEX (Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării
Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene) -
Regulamentul nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a
Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe
ale statelor membre ale Uniunii Europene;
 CEPOL (Colegiul European de Poliţie);
 Banca Centrală Europeană;
 OEDT (Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie).
 BESA

Legislația română privind cooperarea cu EUROPOL

Legea 55/2012 privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliție


Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin structura de specialitate –
Unitatea Naţională Europol, răspunde pentru menţinerea legăturilor cu sistemul
informaţional Europol, prevăzut la art. 11 din Decizia Europol.
Sistemul informaţional Europol este utilizat de Unitatea Naţională Europol şi
de ofiţerii de legătură la Europol, din proprie iniţiativă sau la solicitarea autorităţilor
române competente, pentru introducerea, extragerea, modificarea, completarea,
corectarea ori ştergerea datelor necesare îndeplinirii sarcinilor Europol.
În sistemul informaţional Europol se introduc date referitoare la:
a) persoane cu privire la care se efectuează investigaţii poliţieneşti sau care
sunt cercetate în cadrul unui proces penal, pentru săvârşirea ori participarea la
săvârşirea unor infracţiuni de competenţa Europol, sau care au fost condamnate
pentru o astfel de infracţiune;
b) persoane cu privire la care există date sau indicii temeinice din care rezultă
că acestea intenţionează să săvârşească o infracţiune de competenţa Europol.
Datele introduse în sistemul informaţional Europol cu privire la persoanele
prevăzute mai sus pot cuprinde numai informaţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) şi (3)
din Decizia Europol.
Categoriile de date prevăzute la art. 12 alin. (3) din Decizia Europol se
introduc în sistemul informaţional Europol chiar dacă nu conţin menţiuni referitoare
la persoane.
Unitatea Naţională Europol comunică unităţilor naţionale Europol ale
celorlalte state membre sau Europol, la solicitarea acestora, orice alte informaţii pe
care le deţine cu privire la persoanele prevăzute anterior (lit. a și b), în condiţiile
legislaţiei din domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale (O.U.G. 103/2006 R.).
Unitatea Naţională Europol, din proprie iniţiativă sau la cererea autorităţilor
române competente, solicită unităţilor naţionale Europol ale celorlalte state membre
alte informaţii cu privire la aceste persoane, în condiţiile legislaţiei din domeniul
cooperării poliţieneşti internaţionale.
Unitatea Naţională Europol realizează schimbul de informaţii în condiţiile
paragrafelor de mai sus, inclusiv în cazurile în care acestea se referă la una sau mai
multe infracţiuni conexe despre care există date în sistemul informaţional Europol.
Autorităţile române competente care au solicitat introducerea de date în
sistemul informaţional Europol cu privire la persoanele prevăzute anterior (lit. a și
b), transmit Unităţii Naţionale Europol sau ofiţerilor de legătură la Europol o
solicitare privind ştergerea acestor date, în termen de 20 de zile de la data la care au
luat cunoştinţă de apariţia uneia dintre următoarele situaţii:
1. în urma finalizării investigaţiei poliţieneşti nu s-a dispus începerea
urmăririi penale cu privire la persoana în cauză;
2. în cadrul procesului penal, cu privire la persoana în cauză, s-a dispus
scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea
procesului penal, în condiţiile art. 11 din Codul de procedură penală.
Unitatea Naţională Europol şi ofiţerii de legătură la Europol şterg datele pe
care le-au introdus în sistemul informaţional Europol cu privire la persoanele
prevăzute anterior (lit. a și b) de îndată ce au luat cunoştinţă de apariţia uneia dintre
situaţiile prevăzute mai sus.
Sistemul informaţional Europol poate fi consultat în mod direct de către
următoarele autorităţi române competente:
I. Ministerul Afacerilor Interne, prin:
- Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile subordonate;
- Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi unităţile subordonate;
- Directia Generala de Protecţie Internă;
- Inspectoratul General pentru Imigrări şi unităţile subordonate;
- Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi unităţile subordonate.
II. Ministerul Finanţelor Publice, prin:
- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
III. Serviciul Român de Informaţii, prin:
- Direcţia Generală Prevenire și Combatere Terorism
IV. Ministerul Public
V. Instanţele judecătoreşti
VI. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
VII. Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, prin:
- Garda Naţională de Mediu
VIII. Ministerul Justiţiei, prin:
- Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de
recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene.
Rezultatul consultării arată doar dacă datele solicitate sunt disponibile în
sistemul informaţional Europol.
Unitatea Naţională Europol, la solicitarea autorităţilor române competente,
extrage din sistemul informaţional Europol datele identificate ca urmare a consultării
şi le pune la dispoziţia acestora.
Unitatea Naţională Europol realizează demersurile necesare pentru
transmiterea la Secretariatul General al Consiliului a informaţiilor privind autorităţile
române competente de mai sus, inclusiv modificările ulterioare ale acestei liste.
Autorităţile române competente transmit, prin intermediul Unităţii Naţionale
Europol, autorităţilor competente ale celorlalte state membre informaţii din care
rezultă că datele din categoriile prevăzute la art. 12 alin. (2) din Decizia Europol pe
care acestea din urmă le-au introdus în sistemul informaţional Europol nu sunt
corecte ori necesită a fi completate.
În situaţia în care sistemul informaţional Europol cuprinde date din categoriile
prevăzute la art. 12 alin. (3) din Decizia Europol cu privire la o anumită persoană,
Unitatea Naţională Europol sau ofiţerii de legătură la Europol pot să introducă date
suplimentare din aceleaşi categorii şi cu privire la aceeaşi persoană fără verificarea
incidenţei cazurilor prevăzute anterior (lit. a și b).
În cazul în care apar contradicţii între datele introduse şi datele deja existente
în sistemul informaţional Europol, Unitatea Naţională Europol sau ofiţerii de
legătură la Europol, după caz, realizează demersurile necesare pentru consultarea
autorităţilor competente ale statelor membre care au introdus datele respective, în
vederea stabilirii actualităţii şi realităţii acestora.
Unitatea Naţională Europol sau ofiţerii de legătură la Europol, după caz,
răspund pentru exactitatea şi actualitatea datelor pe care le introduc din proprie
iniţiativă în sistemul informaţional Europol, precum şi pentru respectarea
prevederilor prezentei legi şi ale Deciziei Europol la introducerea, extragerea ori
modificarea datelor din sistemul informaţional Europol.
Autorităţile române competente răspund pentru exactitatea şi actualitatea
datelor introduse în sistemul informaţional Europol la solicitarea lor, precum şi
pentru respectarea prevederilor prezentei legi şi ale Deciziei Europol la solicitarea
introducerii, extragerii sau modificării datelor din sistemul informaţional Europol.
Fişierele de lucru pentru analiză constituite la nivelul EUROPOL
(Analysis Work Files)
La cererea Europol sau din proprie iniţiativă, Unitatea Naţională Europol
comunică Europol toate informaţiile necesare în cadrul unui anumit fişier de lucru
pentru analiză, constituit potrivit art. 14-16 din Decizia Europol. Se comunică astfel
numai acele informaţii care pot fi utilizate, în condiţiile legii, de către autorităţile
române competente în scopul prevenirii, descoperirii sau cercetării infracţiunilor.
Autorităţile române competente prevăzute în lista de mai sus pot comunica
direct Europol informaţii în condiţiile paragrafului anterior, cu informarea prealabilă
a Unităţii Naţionale Europol, în cazurile în care Europol solicită transmiterea
acestora fără întârziere ori atunci când autoritatea română competentă în cauză
stabileşte că transmiterea fără întârziere este esenţială pentru realizarea activităţilor
în cadrul fişierului de lucru pentru analiză.
Autorităţile române competente care au comunicat Europol informaţii decid
cu privire la condiţiile de utilizare a informaţiilor respective atunci când această
utilizare presupune dezvăluirea către terţi.
Ofiţerii de legătură la Europol şi personalul din cadrul Unităţii Naţionale
Europol desemnat prin dispoziţia Inspectorului General al Inspectoratului General al
Poliţiei Române au dreptul de a consulta sistemul de index creat de Europol pentru
datele stocate în fişierele de lucru pentru analiză potrivit art. 15 din Decizia Europol.

S-ar putea să vă placă și

  • Rezumat Penal Special Sem 1
    Rezumat Penal Special Sem 1
    Document118 pagini
    Rezumat Penal Special Sem 1
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 1 TGO PDF
    Tema 1 TGO PDF
    Document6 pagini
    Tema 1 TGO PDF
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 9 TGO
    Tema 9 TGO
    Document11 pagini
    Tema 9 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Metodologie
    Metodologie
    Document27 pagini
    Metodologie
    Cristina Maria
    Încă nu există evaluări
  • TALHARIE
    TALHARIE
    Document30 pagini
    TALHARIE
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 14
    Tema 14
    Document13 pagini
    Tema 14
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 10 TGO
    Tema 10 TGO
    Document10 pagini
    Tema 10 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 2 TGO
    Tema 2 TGO
    Document10 pagini
    Tema 2 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 13
    Tema 13
    Document14 pagini
    Tema 13
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 3 TGO PDF
    Tema 3 TGO PDF
    Document6 pagini
    Tema 3 TGO PDF
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 6 TGO
    Tema 6 TGO
    Document10 pagini
    Tema 6 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 12 TGO
    Tema 12 TGO
    Document7 pagini
    Tema 12 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 5 TGO PDF
    Tema 5 TGO PDF
    Document11 pagini
    Tema 5 TGO PDF
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 4 TGO PDF
    Tema 4 TGO PDF
    Document11 pagini
    Tema 4 TGO PDF
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 11 TGO
    Tema 11 TGO
    Document8 pagini
    Tema 11 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 7 TGO
    Tema 7 TGO
    Document11 pagini
    Tema 7 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 8 TGO
    Tema 8 TGO
    Document8 pagini
    Tema 8 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 4 TGO PDF
    Tema 4 TGO PDF
    Document11 pagini
    Tema 4 TGO PDF
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 7 TGO
    Tema 7 TGO
    Document11 pagini
    Tema 7 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 9 TGO
    Tema 9 TGO
    Document11 pagini
    Tema 9 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Sesiunea Iunie 2020: Pregătire Militară Generală
    Sesiunea Iunie 2020: Pregătire Militară Generală
    Document6 pagini
    Sesiunea Iunie 2020: Pregătire Militară Generală
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 13
    Tema 13
    Document14 pagini
    Tema 13
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 3 TGO PDF
    Tema 3 TGO PDF
    Document6 pagini
    Tema 3 TGO PDF
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 10 TGO
    Tema 10 TGO
    Document10 pagini
    Tema 10 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 6 TGO
    Tema 6 TGO
    Document10 pagini
    Tema 6 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 5 TGO PDF
    Tema 5 TGO PDF
    Document11 pagini
    Tema 5 TGO PDF
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 2 TGO
    Tema 2 TGO
    Document10 pagini
    Tema 2 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 8 TGO
    Tema 8 TGO
    Document8 pagini
    Tema 8 TGO
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări
  • Tema 1 TGO PDF
    Tema 1 TGO PDF
    Document6 pagini
    Tema 1 TGO PDF
    StănelBobocea
    Încă nu există evaluări