!!!

Prezentul suport de curs este destinat exclusiv studiului realizat de către studenții Academiei de Poliție pe
perioada suspendării activităților didactice „față în față”. Acesta a fost elaborat cu ajutorul unei
bibliografii vaste ce se va regăsi în cursul tipărit. Dintre materialele bibliografice menționăm:
A.-G. Atanasiu ș.a., Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011
C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008
D. Alexandresco, Dreptul civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni străine, Atelierele Socec,
Bucureşti, 1909
D. Alexandresco, Explicatiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele
legislaţiuni străine, t. V și VII, Tipografia Naţională, Iaşi, 1898, 1901
D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969
Fl. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Art. 1-2664, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2012
G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
I. Adam, Drept civil. Obligaţiile. Contractul, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011
I. Albu, V. Ursa, Răspunderea civilă pentru daunele morale, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1979
I.M. Anghel, Fr, Deak, M.F. Popa, Răspunderea civilă, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970
L. Pop, I.-Fl. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012
L. Pop, I.-Fl. Popa, S.I. Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura Universul Juridic, București, 2015
L. Pop, Tratat de drept civil, Obligaţiile, vol. I. Regimul juridic general sau Fiinţa obligaţiilor civile, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2006
L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaţiile, vol. II, Contractul, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009
M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Bucureşti, Ed. Academiei, 1972
M. Ioan, A.-D. Dumitrescu, I. Iorga, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011
M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1921
P. Vasilescu, Drept civil. Obligaţii (în reglementarea Noului Cod civil), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012
P. Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil. Repere pentru o nouă teorie generală a actului de drept privat, Ed. Rosetti,
Bucureşti, 2003
T.R. Popescu, P. Anca, Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968
V. Stoica, Rezoluţiune şi rezilierea contractelor, Ed. All, Bucureşti, 1997

Este interzisă multiplicarea acestuia sau diseminarea, prin orice mijloace, către persoane care nu au
calitatea de student al Academiei de Poliție, anul II, OSP sau Drept.

Rezolvarea sarcinilor de lucru va fi realizată în termen de 7 zile de la publicarea lor pe platforma e-

learning. Rezolvările vor fi transmise la adresele ioniorgaion@yahoo.com și
ion.iorga@academiadepolitie.ro.

Întrebările vor fi adresate prin intermediul platformei e-learning.!!!

Bibliografie pentru studiu:

Liviu Pop, Ionut-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura Universul
Juridic, București, 2015
 TEMA 3. FORMAREA CONTRACTELOR
1. Structura acordului de voinţă. Principiul consensualismului
Încheierea contractelor poate fi precedată de negocieri. Art. 1182 alin. (1) C.civ. precizează cele
două modalităţi concrete de încheiere a contractului:
- acceptarea fără rezerve a ofertei;
- cea bazată pe negociere, atunci când oferta iniţială nu este acceptată de către destinatarul ei,
acesta formulând rezerve – exprese sau în mod tacit -. În acest caz răspunsul destinatarului nu constituie
acceptare, ci, eventual, o nouă ofertă (contraofertă), deoarece mecanismul realizării acordului de voinţă al
părţilor este dat de întâlnirea concordantă a ofertei cu acceptarea acesteia.
Deoarece întreg contractul trebuie să îmbrace forma prevăzută de lege pentru validitatea sa,
această condiţie de trebuie îndeplinită şi de ofertă şi de acceptare (art. 1187 C.civ.). Ca regulă, dat fiind
faptul că majoritatea contractelor sunt consensuale, oferta şi acceptarea nu trebuie făcute, pentru
validitate, într-o anumită formă, simpla manifestare de voinţă a ofertantului şi acceptantului fiind
suficiente. Prin excepţie de la acest principiu al consensualismului, ori de câte ori este impusă de lege
vreo formalitate pentru încheierea valabilă a contractului, ambele sale componente, oferta şi acceptarea
trebuie să o respecte. De exemplu, atât oferta cât şi acceptarea donaţiei, dacă sunt cuprinse în acte
distincte (instrumentum) trebuie să fie în formă autentică.
Codul civil consacră legislativ principiul consensualismului în art. 1178 C.civ.: „Contractul se
încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru
încheierea sa valabilă”. Rezultă că, de regulă, pentru încheierea contractelor în mod valabil este suficientă
simpla manifestare de voinţă a părţilor, făcută verbal, în scris sau printr-un comportament care, potrivit
legii, convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra
intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare (art. 1240 C.civ.).
Acest principiu este consacrat expres şi în cazul actelor translative sau constitutive de drepturi
reale prin art. 1273 alin. (1) teza I-a C.civ.: „Drepturile reale se constituie şi se transmit prin acordul de
voinţă al părţilor, chiar dacă bunurile nu au fost predate, dacă acest acord poartă asupra unor bunuri
determinate…”. De asemenea, în materia contractului de vânzare, art. 1674 C.civ. dispune: „Cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de
drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu
a fost plătit încă”.

2. Buna-credinţă şi obligaţia de confidenţialitate în faza precontractuală

Faza precontractuală poate fi constituită din negocieri care pot fi concretizate chiar şi prin
încheierea unor precontracte. În practică se întâlnesc, astfel, scrisorile de intenţie, condiţiile generale,
angajamentele de onoare, contractele de de oportunitate, de impact, de fezabilitate şi prefezabilitate etc.,
precum şi convenţiile de porte-fort (promisiunea faptei altuia) şi „contractele preparatorii” (cum sunt:
contractele de negociere, pactele de preferinţă, contractele-cadru ori contractele de promisiune). Acestea
pot da naştere unora sau mai multor drepturi și/sau obligații, cum ar fi: drept de preferinţă, obligația de a
perfecta contractul prefigurat, obligaţia de exclusivitate etc.
Buna-credinţă este reglementată de actualul Cod civil ca o obligaţie generală, a oricărui subiect de
drept, ce trebuie respectată în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor, în acord cu ordinea
publică şi bunele moravuri, şi indiferent de natura contractuală sau extracontractuală a acestor drepturi şi
obligaţii (art. 4 C.civ.). Art. 1170 şi 1183 C.civ., aplicații ale prinvipiului general, dispun că buna-
credinţă trebuie să guverneze conduita părţilor atât pe perioada negocierilor şi la încheierea contractului,
cât şi pe tot timpul executării sale, nerespectarea acesteia putând atrage angajarea răspunderii pentru
prejudiciul cauzat celeilalte părţi.
Buna credinţă în negocieri nu echivalează cu obligativitatea încheierii contractului, astfel că
„părţile au libertatea iniţierii, desfăşurării şi ruperii negocierilor şi nu pot fi ţinute răspunzătoare pentru
eşecul acestora”, atâta timp cât acestea au fost făcute cu respectarea exigenţelor bunei-credinţe [art. 1183
alin. (1) şi (2) C.civ.]. Alin. (3) al art. 1183 C.civ. prezintă un exemplu de încălcare a acestui principiu,
respectiv iniţierea sau continuarea negocierilor fără intenţia de a încheia contractul. Stabilirea
prejudiciului produs prin iniţierea, continuarea sau ruperea negocierilor contrar bunei-credinţe se va face

1
în funcţie împrejurări, alin. (4) având în vedere, cu titlu de exemplu, cheltuielile angajate în vederea
negocierilor, renunţarea de către cealaltă parte la alte oferte şi orice împrejurări asemănătoare.
Pe parcursul negocierilor, în virtutea obligaţiei de informare, părţile sunt ţinute să aducă una la
cunoştinţa celeilalte toate informaţiile necesare pentru ca încheierea contractului să se facă în cunoştinţă
de cauză, în vederea asigurării unui consimțământ în cunoștință de cauză. Aceste informaţii pot fi
confidenţiale, fie prin natura lor, fie prin voinţa celui care le comunică. Partea căreia i-au fost comunicate
astfel de informaţii este obligată să nu le divulge şi să nu le folosească în interes propriu, indiferent dacă
se încheie sau nu contractul, nerespectarea acesteia atrăgând răspunderea părţii în culpă (art. 1184 C.civ.).

3. Oferta de a contracta
Oferta este propunerea de a contracta făcută de o persoană în vederea încheierii unui contract, o
manifestare de voinţă exprimată cu această intenţie, aşa cum rezultă din prevederile art. 1182 alin. (2)
coroborat cu art. 1888 C.civ.: oferta trebuie să conţină cel puţin elementele esenţiale - atât cele obiective,
stabilite de lege ca fiind esenţiale, cât şi cele subiective, esenţiale prin voinţa părţilor - şi să exprime
intenţia ofertantului de a se obliga.
Ea reprezintă un act juridic unilateral tocmai pentru că reprezintă o manifestare de voinţă a unei
singure părţi cu intenţia de a produce efecte juridice. Astfel, aceasta trebuie să îndeplinească toate
condiţiile de valabilitate cerute de art. 1179 C.civ., deoarece, potrivit art. 1325 C.civ., în lipsa unor
dispoziţii legale contrare, regulile privitoare la contract se aplică şi actelor unilaterale şi, în plus, în cazul
în care oferta ar fi făcută cu nerespectarea acestor cerinţe, întreg contractul ar fi afectat.
Propunerea de a contracta este calificată ofertă de a contracta doar în ipoteza lipsei oricăror
rezerve din partea destinatarului său. Dacă acesta din urmă modifică în vreun fel propunerea primită
acesta din urmă este lipsită, ca regulă, de efecte juridice.
Fiind componente ale contractului, atât oferta cât şi acceptarea trebuie să corespundă acestuia în
totalitate şi, bineînţeles una alteia.
Oferta trebuie să fie exteriorizată, fie în scris, fie verbal, dar, în anumite condiţii, poate consta
într-un act sau fapt concludent al destinatarului său, dar poate fi chiar şi tacită. Astfel, simpla tăcere sau
inacțiunea au semnificaţia juridică a unei oferte numai când, din împrejurări, se desprinde intenţia de a
contracta. De exemplu, legea precizează că ne aflăm în prezenţa tacitei relocațiuni în cazul în care, deşi
termenul locaţiunii s-a împlinit, locatarul continuă a folosi lucrul şi a plăti chirie [art. 1810 C.civ.: „(1)
Dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să deţină bunul şi să îşi îndeplinească obligaţiile
fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locaţiune, în condiţiile celei
vechi, inclusiv în privinţa garanţiilor. (2) Noua locaţiune va fi însă pe durată nedeterminată, dacă prin
lege sau convenţia părţilor nu se prevede altfel”].
Potrivit art. 1189 C.civ., propunerea adresată unor persoane nedeterminate, chiar dacă este
precisă, nu valorează ofertă, ci, după împrejurări, solicitare de ofertă sau intenţie de negociere. În acest
caz se prezumă lipsa intenţiei de a se angaja din punct de vedere juridic a emitentului propunerii
respective, neavând importanţă dacă este respectată condiţia conţinutului acesteia.
Oferta poate fi adresată unei persoane determinate dar şi unor persoane nedeterminate. În acest
din urmă caz, conform alin. (2) al art. 1189 C.civ., propunerea valorează ofertă numai dacă aceasta
rezultă din lege (de exemplu, în cazul ofertei publice de valori mobiliare sau a furnizării de energie
electrică de către utilizatori - art. 31 alin. (1) din Legea nr. 13/2007: „ La cererea scrisă a unui utilizator
de reţea, nou sau preexistent, operatorul de transport şi de sistem sau operatorul de distribuţie, după caz,
este obligat să comunice, în scris, în termen de 30 de zile, condiţiile tehnico-economice de racordare la
reţea şi să colaboreze cu solicitantul pentru alegerea celei mai avantajoase soluţii de racordare”), din
uzanţe (de exemplu, potrivit uzanţelor, încărcarea se face de către port) ori din împrejurări (de exemplu,
staţionarea taximetrului sau a inserării unei clauze exprese care să prevadă că respectiva propunere
constituie o ofertă de a contracta), regula în materie fiind că o asemenea propunere poate fi considerată
solicitare de ofertă sau intenţie de negociere. De aceea, ca regulă, răspunsul la o propunere adresată unei
persoane nedeterminate constituie ofertă de a contracta şi nu acceptare a unei oferte.
Oferta poate să cuprindă un termen de acceptare sau poate fi fără termen. Din redactarea alin. (1)
al art. 1191 C.civ. („oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o menţină un anumit
termen”) rezultă fără tăgadă că interesează termenul la care s-a obligat autorul, nu un termen oarecare
2
precizat în contract.
Termenul de acceptare curge din momentul în care oferta ajunge la destinatar (art. 1192 C.civ.).
De la acest moment oferta nu mai poate fi retrasă şi, fiind cu termen, este irevocabilă, iar o eventuală
revocare este fără efect. Nu are relevanţă dacă destinatarul ofertei a luat la cunoştinţă de aceasta sau nu,
iar ofertantul nu poate stabili în mod unilateral un alt moment pentru începutul curgerii acestuia decât
dacă este în beneficiul destinatarului.
Fiind o latură a consimţământului, oferta trebuie:
- să fie o manifestare de voinţă serioasă, conştientă, neviciată. Nu constituie, de exemplu, ofertă,
propunerea făcută din simplă curtoazie, cea care conţine o condiţie pur potestativă, aceea făcută cu o
rezervă mintală cunoscută de cealaltă parte sau sub imperiul unui viciu de consimţământ;
- să fie făcută cu intenţia de a angaja din punct de vedere juridic;
- să cuprindă toate elementele necesare pentru încheierea valabilă a contractului, cel puţin cele
esenţiale [art. 1182 C.civ.: „(2) Este suficient ca părţile să se pună de acord asupra elementelor esenţiale
ale contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredinţează
determinarea acestora unei alte persoane. (3) În condiţiile prevăzute la alin. (2), dacă părţile nu ajung la
un acord asupra elementelor secundare ori persoana căreia i-a fost încredinţată determinarea lor nu ia o
decizie, instanţa va dispune, la cererea oricăreia dintre părţi, completarea contractului, ţinând seama, după
împrejurări, de natura acestuia şi de intenţia părţilor”] - determinarea acestora realizându-se în funcţie de
situaţia concretă şi de voinţa părţilor. Astfel, de exemplu, într-un contract de vânzare, constituie clauze
esenţiale obiectul şi preţul.
În orice caz, trebuie făcută distincţia între retragerea ofertei şi revocarea acesteia:
- retragerea priveşte momentele anterioare primirii de către destinatar a ofertei, art. 1199 C.civ.
dispunând că „Oferta sau acceptarea poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar anterior ori
concomitent cu oferta sau, după caz, cu acceptarea”. Astfel, şi o ofertă irevocabilă poate fi retrasă
deoarece irevocabilitatea este raportată la termenul de acceptare care curge de la momentul în care oferta
ajunge la destinatar;
- revocarea presupune că oferta a ajuns la destinatar şi ea priveşte perioada dintre recepţia ofertei
şi recepţia acceptării;
- ambele au drept consecinţă lipsirea de efecte a ofertei, dar revocarea intempestivă a unei oferte
fără termen atrage răspunderea ofertantului, în timp ce oferta cu termen este irevocabilă, orice
manifestare de voinţă în acest sens fiind fără efecte.
Oferta, fiind o manifestare de voinţă făcută în scopul încheierii unui contract, obligă pe ofertant să
o menţină în perioada termenului (precizat sau, în lipsă de stipulaţie, rezonabil), spre a da posibilitate
destinatarului să se pronunţe în legătură cu posibila sa acceptare şi să transmită această acceptare
ofertantului.
Forţa obligatorie a ofertei trebuie analizată după cum aceasta este cu termen sau fără termen şi
dacă a fost adresată unor persoane prezente sau absente.
Între prezenţi oferta fără termen devine caducă, dacă nu este acceptată de îndată [art. 1194 alin.
(1) coroborat cu art. 1195 alin. (1) lit.a) C.civ.]. Tot între prezenţi, oferta cu termen este irevocabilă (art.
1191 C.civ.) şi nici nu poate fi retrasă deoarece destinatarul său a luat cunoştinţă de ea, retragerea
producând efecte numai dacă ar ajunge la destinatarul ofertei înainte sau cel mai târziu în acelaşi timp cu
aceasta din urmă, fapt practic imposibil.
Între absenţi, dacă oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate retrage fără a avea de
suportat vreo consecinţă, sub condiţia ca retragerea să ajungă la destinatar cel mai târziu odată cu oferta.
Dacă oferta a ajuns la destinatar se distinge după cum:
- oferta este cu termen, ipoteză în care aceasta este irevocabilă, iar revocarea sa nu produce efecte
[art. 1191 alin. (2) C.civ.]. Astfel, dacă destinatarul o acceptă, contractul va fi considerat încheiat. Trebuie
precizat că o ofertă este irevocabilă nu numai atunci când există un termen de acceptare, ci și atunci când
„poate fi considerată astfel în temeiul acordului părților, al practicilor statornicite între acestea, al
negocierilor, al conținutului ofertei ori al uzanțelor” [art. 1191 alin. (1) teza a II-a C.civ.];
- oferta este fără termen, ipoteză în care ofertantul este obligat să o menţină un timp rezonabil,
spre a permite, după împrejurări, ca destinatarul să o primească, să o analizeze şi să expedieze acceptarea.
Acest „timp rezonabil” este o chestiune de fapt rămasă, în caz de litigiu, la aprecierea instanţei. Dacă
3
revocarea ajunge la destinatarul ofertei înainte ca ofertantul să primească acceptarea sau, după caz,
înaintea săvârşirii actului ori faptului concludent care să echivaleze acceptare, ofertantul va răspunde
delictual pentru prejudiciul cauzat prin revocare, destinatarul ofertei având dreptul la despăgubiri, fără a
putea obţine, în acest caz o hotărâre care să ţină loc de contract. Dacă revocarea ajunge ulterior acestui
moment, contractul este deja încheiat, revocarea rămânând fără efecte [art. 1191 coroborat cu art. 1996
alin. (2) C.civ.].
Dacă oferta devine caducă ea rămâne fără efecte, acceptarea sa putând fi considerată contraofertă
[art. 1197 alin. (2) C.civ.].
Din coroborarea art. 1195 alin. (1) cu art. 1191 alin. (1) C.civ. rezultă că oferta devine caducă
dacă:
a) acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau, în lipsă, într-un termen rezonabil;
b) destinatarul o refuză.
Art. 1195 alin. (2) C.civ. prevede că moartea sau incapacitatea ofertantului nu atrage decât în
mod excepţional caducitatea ofertei, astfel că, de regulă, succesorii ofertantului vor fi ţinuţi de efectele
acesteia. Din modul de formulare al art. 1195 C.civ., rezultă că împlinirea termenului şi refuzarea ofertei
reprezintă cauze generale de caducitate a ofertei, fie că este irevocabilă, fie că este revocabilă, iar decesul
sau incapacitatea ofertantului constituie cauze speciale, excepţii de la regulă, aplicabile doar ofertei
irevocabile în situaţiile prescrise de alin. (2) al art. 1195 C.civ., respectiv „natura afacerii” sau
„împrejurările” care impun caducitatea. Prin natura afacerii, în sensul art. 1195 alin. (2) C.civ., înţelegem,
de exemplu, cazul în care obligaţiile ofertantului au caracter intuitu personae, oferta devenind caducă (de
exemplu, decesul pictorului care a făcut o ofertă pentru a picta un tablou atrage caducitatea ofertei).

4. Acceptarea ofertei
Acceptarea este manifestarea de voinţă a destinatarului ofertei în care se exprimă acordul cu
oferta primită, un act juridic unilateral, care nu este supus, ca regulă, unor condiţii speciale de formă.
Ea trebuie să fie expresă, şi poate fi exteriorizată în scris, verbal sau poate rezulta din orice act sau
fapt concludent al destinatarului ofertei. Ne aflăm, deci, în prezenţa unei acceptări şi atunci când
„destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un fapt concludent”, „dacă indică în mod neîndoielnic acordul
său cu privire la ofertă, astfel cum a fost acesta formulată, şi ajunge în termen la autorul ofertei”. De
altfel, art. 1186 alin. (2) C.civ. precizează că nu este necesară înștiințarea ofertantului pentru ca acel
contract să fie considerat încheiat, în următoarele situaţii:
- când rezultă din ofertă că acceptarea se poate face în acest mod. Astfel, dacă oferta este exclusiv
în interesul destinatarului, ofertantul poate stipula că nu mai este necesară acceptarea expresă, ci doar
încheierea, de exemplu, a unui anumit act juridic;
- când rezultă din uzanţe sau din practicile obişnuite între părţi. Astfel, urmare ofertei privind
vânzarea unor mărfuri, destinatarul acesteia virează în contul ofertantului suma de bani reprezentând
preţul precizat în ofertă, aceasta fiind o practică obişnuită între aceştia;
- când rezultă din natura afacerii.
Simpla tăcere a persoanei căreia i s-a făcut o ofertă sau inacțiunea acesteia nu are valoarea de
acceptare decât în mod excepţional şi anume:
- când rezultă din lege. Astfel, în cazul tacitei relocaţiuni, reglementată de art. 1810 C.civ., se
consideră că s-a încheiat un nou contract de locaţiune, acceptarea locatorului fiind tacită. De asemenea,
prorogarea tacită (implicit şi acceptarea este tacită) este reglementată de Codul civil pentru contractul de
arendare (art. 1848 C.civ.) şi pentru cel de societate (art. 1931 C.civ.);
- când rezultă din acordul părţilor. Există, astfel, posibilitatea ca părţile să fi stipulat într-un
contrat anterior – de exemplu, un contract cadru sau un antecontract - ca simpla tăcere să valoreze
acceptare;
- când rezultă din practicile statornicite între acestea ori din uzanţe. De exemplu, furnizorul s-a
obişnuit să onoreze fiecare comandă primită fără a răspunde că o acceptă;
- când rezultă din alte împrejurări.
În această ipoteză în care tăcerea valorează acceptare, refuzul de a încheia contractul trebuie să fie
manifestat expres. Dacă oferta este cu termen, atunci, în absenţa unui refuz expres al destinatarului
ofertei, contractul va fi considerat încheiat la momentul împlinirii acestuit termen, iar dacă oferta este fără
4
termen, la împlinirea termenului rezonabil.
Acceptarea, pentru a fi valabilă şi a produce efecte juridice, trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- să concorde cu oferta. În caz contrar, dacă acceptarea depăşeşte, limitează sau condiţionează
cuprinsul ofertei, se consideră că oferta a fost refuzată, iar acceptarea poate avea valoarea unei
contraoferte [art. 1197 alin. (2) C.civ.];
- să fie făcută cu intenţia de a produce efecte juridice;
- să provină de la persoana căreia i-a fost adresată. Dacă oferta a fost adresată publicului şi sunt
îndeplinite condiţiile cerute de art. 1189 alin. (2) C.civ., acceptarea poate proveni de la oricine doreşte să
încheie contractul iar aceasta va lăsa fără efect acceptările ulterioare;
- să intervină înainte ca oferta să fi devenit caducă ori să fi fost revocată.
Atunci când răspunsul destinatarului ofertei nu corespunde ofertei primite sau ajunge la ofertant
după ce oferta a devenit caducă, acesta poate fi considerat, în funcţie de împrejurările concrete, ca fiind o
contraofertă, deci o nouă ofertă de a contracta (art. 1197 C.civ.). Diferenţele dintre ofertă şi răspunsul
destinatarului ofertei trebuie să fie semnificative pentru economia contractului prefigurat, în sensul că
acestea să privească elemente esenţiale, de natură obiectivă sau subiectivă.
În ipoteza reglementată de alin. (1) al art. 1998 C.civ., ne aflăm în prezenţa unei contraoferte,
deoarece împlinirea termenului de acceptare atrage caducitatea ofertei, deci acesta nu îşi mai produce
efectele, iar acceptarea este făcută în afara acestui termen, nu doar nu este adusă la cunoştinţa
ofertantului, şi pe acela că este necesară înştiinţarea „de îndată” despre încheierea contractului.
În cea de a doua ipoteză, de la alin. (2) al art. 1198 C.civ. – „Acceptarea făcută în termen, dar
ajunsă la ofertant după expirarea termenului, din motive neimputabile acceptantului, produce efecte dacă
ofertantul nu îl înştiinţează despre aceasta de îndată” -, ne aflăm, într-adevăr, în prezenţa unei acceptări
tardive, deoarece numai înştiinţarea este ulterioară împlinirii termenului, aceasta nu este imputabilă
acceptantului şi nu este necesară înştiinţarea din partea ofertantului, tăcerea celui din urmă însemnând
renunţare la invocarea caducităţii. Totuşi formularea acestei norme nu este în afara criticilor deoarece,
de principiu, ofertantul nu are cum să aibă cunoştinţă de caracterul neimputabil al motivelor ce au
determinat întârzierea comunicării acceptării.