DISCIPLINA

METODICA PREDĂRII FOTBALULUI ÎN ȘCOALĂ

CURS
UZ INTERN
AN II E.F.S
2020
PROF.UNIV.DR. IANCU AUREL

CURS 13

ACŢIUNI TACTICE ÎN ATAC ŞI APĂRARE

Acţiunile tactice reprezintă componenta cea mai concretă a tacticii, modalităţile de

punere în aplicare a tacticii jocului de fotbal.

Acţiunile tactice includ un sistem de structuri, acţiuni înlănţuite, care implică

efectuarea unor combinaţii, scheme sau iniţiative individuale, cu scopuri bine
determinate. în cadrul acţiunilor tactice distingem acţiuni tactice individuale şi colective,
desfăşurate în atac şi în apărare, în funcţie de numărul de jucători participanţi.

A. Acţiuni tactice individuale în atac

a. Demarcajul este acţiunea tactică individuală pe care jucătorul în atac o efectuează
pentru a scăpa de sub marcajul adversarului direct şi de a ocupa o poziţie liberă.
Demarcarea se prezintă sub două forme:
- demarcarea directă - atacantul scapă de marcajul adversarului direct prin o serie de
manevre întreprinse de el însuşi;
 - demarcarea indirectă - atacantul este eliberat de adversar printr-o acţiune a unui
coechipier, care atrage spre el adversarul direct al atacantului.
Pentru a realiza demarcarea, atacantul trebuie să acţioneze în viteză şi la momentul
optim, să fie permanent atent la joc, să se deplaseze înspre spaţii libere.

Mijloace pentru învăţare şi consolidare

- explicarea şi exemplificarea la tablă şi în teren a demarcajului;
- pe perechi, faţă în faţă, la 1 m distanţă, unul din jucători încearcă prin deplasări cu
schimbări rapide de direcţie să scape de celălalt, care încearcă să-şi menţină poziţia;
- un jucător cu mingea la centrul terenului trimite o pasă lungă în adâncime, unde se află
un atacant (care încearcă demarcarea) şi un apărător (care acţionează semiactiv, apoi
activ);
- aceeaşi formaţie, jucătorul cu mingea înaintând spre careul de 16 m şi încercând să
paseze când atacantul s-a eliberat de adversar. Dacă acesta reuşeşte demarcarea, va
schimba locul cu cel care pasează, altfel exerciţiul se reia cu jucătorii în aceleaşi roluri;
- joc 2x2, 2x3, 4x4, pe teren redus;
- joc cu temă: golurile marcate în urma unor demarcări spectaculoase punctează dublu.

b. Depăşirea individuală este acţiunea prin care purtătorul balonului trece de unul
sau mai mulţi adversari, prin intermediul procedeelor tehnice şi prin valorificarea unor
calităţi motrice.

Pentru reuşita depăşirii trebuie avute în vedere următoarele aspecte: valoarea

adversarului direct, viteza de execuţie, tehnicitatea executantului.

Mijloace pentru învăţare şi consolidare

- .pe perechi, faţă în faţă, la 1 m distanţă, unul din jucători încearcă prin deplasări cu
schimbări rapide de direcţie, să scape de celălalt, care încearcă să-şi menţină poziţia;
- deplasare spre minge, preluare, conducere în direcţia adversarului, trecerea mingii pe
lângă adversar şi ocolirea acestuia;
- conducerea mingii cu piciorul opus direcţiei de atac a adversarului, protejarea mingii,
fentă de trecere peste minge, lovirea mingii în direcţie opusă, conducere, pasare;
- joc cu temă: golurile marcate prin depăşirea apărării adverse se punctează dublu.
 c. Deplasarea pe poziţii viitoare este o acţiune tactică individuală fără minge, care
implică din partea executantului capacitatea de apreciere a situaţiei din teren, gândire
tactică,precum şi anticiparea acţiunilor adversarilor şi coechipierilor. Se observă, deci, că
un rol important în reuşita acestei acţiuni tactice îl are nu numai cel care efectuează
deplasarea, ci şi posesorul mingii, care trebuie să înţeleagă acţiunea acestuia şi să
efectueze pasa pe direcţia şi cu intensitatea corespunzătoare.
Deprinderea acestei acţiuni tactice trebuie realizată în cadrul antrenamentelor, prin
sugerarea de către antrenor a momentului şi a direcţiei spre care să se facă deplasarea,
apoi acest lucru trebuie realizat de către jucător, fără sprijinul antrenorului, prin
conştientizarea acţiunii întreprinse şi printr-o bună gândire tactică, dobândite prin
experienţa acumulată.

d. Loviturile libere reprezintă situaţii deosebit de favorabile echipei aflate în atac,

atunci când sunt acordate în apropierea suprafeţei de pedeapsă adverse şi, mai ales, atunci
când echipa dispune de un executant foarte bun al acestora.

B. Acţiuni tactice colective în atac

a. Pasa este cea mai simplă acţiune tactică colectivă de atac şi constă în
transmiterea mingii către un coechipier. Pentru a fi eficientă, pasa trebuie să fie efectuată
în timp util, să aibă traiectorie, direcţie şi viteză care să-i permită celui care primeşte
mingea să continue atacul cât mai rapid.
Pasa prezintă o gamă largă de procedee prin care se poate concretiza, pe care le
prezentăm în continuare, în cadrul unei clasificări a paselor:
- după distanţă: pasa scurtă, medie, lungă;
- după direcţie: pasa înainte, în diagonală, în lateral, înapoi;
- după traiectorie: pasa pe jos, semiînaltă, pe sus (cu boltă);
- după poziţia coechipierului: pasa la picior, pe poziţie viitoare. Pasa scurtă este cel
mai des utilizată, oferind cea mai mare precizie (Ex.: pentru aducerea mingii din
apărare în atac, la un-doi etc).
Pasa medie se foloseşte de obicei în atacul rapid, în iniţierea şi organizarea atacului,
la contraatacul cu intermediar.
Pasa lungă, în funcţie de situaţia în care se află executantul (atac, apărare), este de
mai multe feluri:
- degajarea - executată de portar sau fundaşi, la intrarea în posesia mingii;
- lansarea - constă în trimiterea mingii în adâncime spre un atacant ce se lansează
dinspre lateral spre centrul terenului;
- deschiderea constă în trimiterea mingii în diagonala terenului spre un atacant ce
aleargă pe marginea terenului;
- centrarea constă în transmiterea mingii din marginea terenului spre careul de 16 m
(pe jos, la semiînălţime sau pe sus), pentru atacanţii situaţi în acea zonă.

Mijloace pentru învăţare şi consolidare:

- pasarea mingii de pe loc între doi jucători, la distanţă de 5-6 m.
- acelaşi exerciţiu, cu atac la minge şi retragere după lovire.
- pase în doi cu preluare, la distanţă de 20-25 m. se alternează pasele pe sus cu cele la
semiînălţime.
- pase în doi pe poziţii viitoare, prin deplasare pe tot terenul.
- câte doi, cu minge, A la cercul de la centrul terenului, B la intersecţia liniei de centru cu
cea de margine: A deschide pe B, printr-o pasă spre colţul terenului, B aleargă, preia
mingea, centrează în careul de 16 m lui A, care reia spre poartă. Dacă centrarea a fost
reuşită se inversează rolurile, altfel B va centra din nou.
- câte doi, cu minge, A la cercul de la centrul terenului, B la 30 m de poartă. A lansează
pe B, printr-o pasă lungă spre careul de la 16 m, B aleargă, preia mingea, şi şutează la
poartă sau pasează lui A, care vine în viteză şi finalizează cu şut.

Mijloace pentru învăţare şi consolidare

- Câte doi, la distanţă de 3-4 m, alergare uşoară pe teren: la semnal, cei doi efectuează un
sprint scurt, efectuând schimbul de locuri.
- Doi atacanţi, la distanţă de 5-6 m în alergare uşoară spre careul de 16 m, alţi doi apărători
efectuând marcaj asupra lor. Un al cincilea jucător, cu mingea, efectuează lansare spre
unul din cei doi atacanţi, după ce aceştia au efectuat schimb de locuri în viteză şi au reuşit
demarcarea. La început, apărătorii acţionează semiactiv, apoi activ.
- Joc şcoală cu accent pe efectuarea în viteză a schimbului de locuri între atacanţi.

Un-doi-ul (dă şi du-te) reprezintă acţiunea desfăşurată între doi jucători, în care
jucătorul cu mingea pasează unui coechipier şi reprimeşte de la acesta pe poziţie viitoare,
reuşind astfel depăşirea adversarului direct

Mijloace pentru învăţare şi consolidare:

- pase în doi din deplasare pe lăţimea terenului, cu alternări de ritm;
- acelaşi exerciţiu, între cei doi jucători aflându-se un al treilea, care se deplasează cu
spatele. Acesta este la început pasiv, apoi semiactiv şi activ;
- un jucător cu mingea pleacă de la centrul terenului, în faţa fiecărui jalon pasează spre
stânga (spre dreapta - stângacii) la un coechipier, cu reprimirea mingii, urmat de şut la
poartă de la 16 m (Fig. 6).

- .joc şcoală, cu accent pe realizarea un-doi-ului între mijlocaşi şi atacanţi.

C. Acţiuni tactice individuale în apărare

a. Marcajul adversarului este acţiunea tactică individuală prin care jucătorul echipei
în apărare supraveghează adversarul său, împiedicându-1 să primească mingea sau să se
îndrepte spre poartă. Există trei tipuri de realizarea a marcajului:
- marcajul om la om - apărătorul aplică marcajul foarte aproape de adversarul direct.
Este utilizat în apărarea om la om şi la fazele fixe;
- marcajul la intercepţie - apărătorul se află între adversar şi minge, pe aceeaşi linie
sau în lateral. Este utilizat în inferioritate numerică, în situaţia în care apărătorul are o
viteză foarte bună;
- marcajul la supraveghere - apărătorul se plasează în spatele atacantului, între
acesta şi poartă. Este utilizat în cazul în care atacantul are viteză foarte bună sau când
acesta nu posedă o tehnică rafinată.
Mijloace pentru învăţare şi consolidare
- jocul „leapşa" pe perechi pe suprafeţe reduse;
- joc lxl, 2x2 la două porţi;
- la 25 m de poartă un jucător cu minge. In apropierea careului de 16 m un atacant, care
încearcă demarcajul şi un apărător, care face marcaj asupra acestuia, jucătorul cu mingea
pasează în adâncime în momentul când atacantul a reuşit să scape de marcaj. Apărătorul
acţionează semiactiv, apoi activ;
- joc şcoală, cu opriri şi corectări asupra marcajului şi demarcajului.
b. Tatonarea constă într-o serie de mişcări întreprinse de apărătorul care atacă
jucătorul cu minge, prin care urmăreşte pregătirea deposedării sau împiedicarea
atacantului să pătrundă spre poartă, pentru a câştiga timp. Apărătorul trebuie să se situeze
între atacant şi poartă şi urmăreşte mişcările adversarului, în vederea atacului la minge.
c. Recuperarea mingii este acţiunea tactică individuală de apărare prin care
apărătorul reuşeşte intrarea în posesia mingii printr-o acţiune de deposedare sau prin
interceptarea balonului.

D. Acţiuni tactice colective în apărare

a. Schimbul de adversari este acţiunea tactică desfăşurată de către doi apărători
(care marchează doi atacanţi), aplicată în momentul în care cei doi atacanţi execută
schimbul de locuri. Ea se desfăşoară în felul următor: când cei doi atacanţi
efectuează schimbul de locuri, apărătorii nu continuă deplasarea în direcţia în care se
deplasează adversarii, ci preiau reciproc adversarul direct al celuilalt (Fig.7).
b. Marcajul dublu este acţiunea tactică colectivă prin care unul sau doi apărători
intervin în sprijinul apărătorului aflat în luptă directă cu purtătorul balonului. Se poate
realiza în scară (realizat pe zonele laterale ale terenului, Fig. 8) sau în triunghi (pe zonele
centrale, Fig. 9).

c. Pressingul este acţiunea tactică colectivă întreprinsă de echipa aflată în apărare,

prin care unii componenţi execută un marcaj agresiv asupra posesorului mingii şi a
celorlalţi atacanţi, printr-un marcaj strict sau apropiată supraveghere, cu intenţia de a
deposeda sau a intercepta mingea. Pressingul solicită din partea jucătorilor o mare
capacitate de efort, simţul anticipării şi intuiţiei foarte bine dezvoltat.

E. Tactici speciale
a. Apărarea aglomerată este adoptată de echipa aflată în apărare în anumite momente
ale jocului (menţinerea rezultatului, jucător eliminat, adversar net superior) şi constă în
aglomerarea suprafeţei din faţa porţii cu 8-9 jucători, echipa lăsând atacul pe seama a 1-2
jucători.
b. Apărarea în linie are ca scop de a surprinde atacanţii adverşi în poziţie de ofsaid,
prin ieşirea în bloc înainte spre purtătorul balonului şi presarea acestuia să paseze spre
unul din aceşti jucători aflaţi în ofsaid.
c. Apărarea în inferioritate numerică este impusă de anumite momente ale jocului
accidentare temporară, jucător eliminat), apărătorii încercând să suplinească lipsa unui
coechipier prin depunerea unui efort suplimentar pentru a marca atacanţii şi a apăra
culoarele de pătrundere ale adversarilor.
d. Evitarea poziţiei de ofsaid este tactica aplicată de echipa în atac, care încearcă să
contracareze jocul la ofsaid (apărarea în linie) al apărării adverse. În aceste situaţii,
atacanţii vor încerca să evite poziţia de ofsaid, iar mijlocaşii vor încerca pătrunderea spre
poartă din linia a doua.
e. Atacul în superioritate numerică constă în atacarea porţii adverse printr-un număr
sporit de jucători, determinată de anumite situaţii speciale de joc (superioritate numerică
sau valorică, scor nefavorabil).

F. Momente fixe de joc

a. Loviturile libere sunt deosebit de periculoase pentru echipa aflată în apărare şi
totodată situaţii foarte favorabile pentru echipa aflată în atac, atunci când sunt acordate în
apropierea suprafeţei de pedeapsă, mai ales atunci când echipa beneficiară dispune de un
executant foarte bun al acestor lovituri sau echipa a perfecţionat o serie de combinaţii
tactice care să ducă la marcarea golului.
b. Cornerul este o situaţie favorabilă pentru echipa în atac, mai ales dacă aceasta
dispune de jucători foarte buni la jocul aerian şi constituie totdeauna o situaţie
periculoasă pentru echipa în apărare.
c. Lovitura de la 11 m este cea mai favorabilă situaţie pentru echipa aflată în atac,
xecutantul loviturii aflându-se faţă în faţă cu portarul şi având timp pentru a-şi pregăti
lovitura.
G. Tactica portarului
Tactica portarului deţine un rol cheie în tactica generală a echipei, atât în jocul
individual, cât şi în angrenajul echipei. Dacă în atac portarul nu deţine un rol deosebit de
important, în apărare el este ultima soluţie în faţa unui atac advers.
Tactică individuală a portarului se compune din:
- repunerea mingii în joc, executată eficient în anumite situaţii, poate pune un
coechipier pe contraatac sau într-o situaţie favorabilă de a marca golul;
 - plasamentul portarului este deosebit de important în apărarea porţii (şuturi la
poartă, centrări, blocarea unui adversar, ieşire în afara careului - al doilea libero).
Tactica colectivă, concretizată de acţiunile de colaborare întreprinse de portar
împreună cu apărătorii, este foarte importantă în jocul din faza defensivă. Fiind jucătorul
care vede întreaga suprafaţă de joc, portarul dirijează apărătorii prin intervenţii verbale,
asigurând un mai bun plasament al acestora, intervenţii optime la minge sau chiar
construcţia atacului.