RUDOLF STEINER

GA 104a
DIN SCRIEREA ÎN IMAGINI A APOCALIPSEI LUI
IOAN

1
 Traducere din limba germană: Mircea Bălău
Edinburgh, Scoția, 2020

Note ale participanților de la patru conferințe ținute în München

din 22 aprilie până în 15 mai 1907,
și de la douăsprezece conferințe ținute în Kristiania (Oslo)
din 9 până în 21 mai 1909

După note incomplete, nerevizuite de conferențiar,

editate de Administrația moștenirii lui Rudolf Steiner

2
Ediția actuală conține rezumate ale conținutului a două serii de conferințe despre
Apocalipsa lui Ioan, pe care Rudolf Steiner le-a oferit la München și Kristiania
(Oslo) în 1907 și 1909. Textul tipărit se bazează pe note stenografiate incomplete
ale participanților, care nu au fost revizuite de Rudolf Steiner. De aceea prezenta
publicație este editată ca un supliment al notelor mult mai cuprinzătoare de la
conferințele ținute la Nürnberg în 1908 despre „Apocalipsa lui Ioan” (GA 104).
Totuși aceste „suplimente” conțin alte aspecte importante pe această temă.
Pe vremea când Rudolf Steiner a ținut aceste conferințe, el încă se afla încă în cadrul
Societății Teosofice de atunci cu activitatea sa spiritual-științifică și prin urmare a
folosit termenii tradiționali „teosofie” și „teosofic”, dar întotdeauna în sensul
metodei sale de cercetare care a fost orientată antroposofic de la început. După
înființarea Societății Antroposofice (1912/13), a folosit din ce în ce mai mult
termenii „antroposofie” și „știință spirituală orientată antroposofic” (vezi „Cursul
vieții mele”, GA 28, Capitolul XXXI).

Despre publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner

Temelia științei spirituale de orientare antroposofică o constituie operele scrise și

publicate ale lui Rudolf Steiner (1861-1925). Pe lângă aceasta el a ținut între anii
1900 și 1924 numeroase conferințe și cursuri, atât publice cât și pentru membrii
Societății Teosofice, mai târziu ai Societății Antroposofice. Inițial el nu voia ca
aceste conferințe prezentate întotdeauna liber, să fie fixate în scris, ele fiind
concepute drept „comunicări orale, nedestinate tipăririi”. Însă după ce au fost
realizate și răspândite manuscrise din ce în ce mai incomplete și cu greșeli de către
unii auditori ai săi, el s-a văzut obligat să reglementeze situația acestor notițe.
Această misiune i-a încredințat-o Mariei Steiner von Sievers. Datoria ei era numirea
stenografilor, administrarea manuscriselor și corectarea necesară a textelor în
vederea publicării. Fiindcă din lipsă de timp, Rudolf Steiner doar în foarte puține
cazuri a putut corecta el însuși manuscrisele, trebuie să se se țină seama de rezerva
sa referitor la toate conferințele publicate: „Va trebui să se țină cont de faptul că în
textele nerevizuite de mine se găsesc greșeli.”
Despre legătura dintre conferințele pentru membri, care au fost accesibile mai întâi
numai ca manuscrise tipărite pentru uz intern, și scrierile sale publice, Rudolf steiner
se exprimă în autobiografia sa „Cursul vieții mele” (cap. 35). Ceea ce s-a spus acolo
este valabil oarecum și pentru cursurile referitoare la domenii particulare, cursuri

3
care se adresau unui număr limitat de participanți familiarizați cu bazele științei
spirituale.
După moartea Mariei Steiner (1867-1948) s-a început editarea operelor complete ale
lui Rudolf Steiner, conform îndrumărilor ei. Prezentul volum constituie parte
componentă a acestor opere complete. În cazul în care este necesar, informații mai
detaliate referitoare la documentele care stau la baza textului se află la începutul
capitolului „Note”.

4
 CUPRINS

I
Conferința întâi, München, 22 aprilie 1907................................................10
Ce vrea să ne spună Apocalipsa lui Ioan. Prima imagine de ansamblu: scrisorile către
cele șapte comunități, cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe, fiara cu șapte capete
ieșită din mare și fiara cu două coarne ieșită din pământ. Numărul 666 și Sorat,
demonul solar. Semnul pentru Sorat și semnul Mielului. Cele șapte spirite planetare
și cele 12 imagini zodiacale. Christos este Alfa și Omega, cele șapte planete se
raportează la El ca membrele la întregul corp. Pralaya și Manvantara. Orologiul
cerului. Evoluția omului de la specie la individ. Caracterul cvadripartit al sufletului-
specie uman: cele patru animale apocaliptice. Cei 24 de bătrâni. Apocalipsa este o
explicație cosmică a lumii. Ar trebui să lăsăm simbolurile sacre să acționeze asupra
noastră.

Conferința a doua, 1 mai 1907....................................................................16

Documentele Noului Testament sunt documente de inițiere. Religia creștină este
religia străveche adevărată. Ce se petrecea anterior în centrele misteriale, a ieșit la
lumina zilei pentru prima dată ca eveniment fizic exterior odată cu Christos.
Apocalipsa arată modul în care vechile Mistere au fost transformate în Mistere
creștine. Toate vechile Mistere sunt de acord să indice către Cineva care urmează să
vină. Iisus Christos ca primul născut printre cei care pot învinge moartea.
Creștinismul reprezintă cea mai înaltă individualizare posibilă a omului, libertatea
omului ca individ. Creștinismul este o religie universală. În creștinism există doar
oameni, doar comunitatea de oameni. Apocalipsa reprezintă o adevărată inițiere, de
la cele șapte scrisori până la digerarea cărții.

Conferința a treia, 8 mai 1907....................................................................22

Sentimente și gânduri în ziua morții Helenei Petrowna Blavatsky. Ea acționează ca
o entitate vie în cadrul Mișcării Teosofice. Nu s-a găsit nimeni care să poată conduce
curentul vieții spirituale în lume, care să poată reîmprospăta viața umană și să o
smulgă din materialism, decât H. P. Blavatsky. Comemorarea regretatului Henry
Steel Olcott. H. P. Blavatsky a adus marea jertfă a intelectului, sacrificiul intelectului
pentru adevărul spiritual care se revarsă; ea este martiră printre marii martiri ai
adevărului. Adversarii vieții spirituale găsiseră cel mai puternic punct de atac în
1841, au pus stăpânire pe o mare parte a umanității și își exercită influența.
Prăbușirea celei de-a cincea rase prin violența egoistă a furiei unul împotriva celuilalt
și războiul tuturor împotriva tuturor. Depinde de fiecare în parte găsirea legăturii cu

5
viața spirituală. Cele șapte scrisori către cele șapte comunități reprezintă fiecare
misterul evoluției unui anumit teritoriu geografic. Scrisoarea către comunitatea din
Efes și scrisoarea către comunitatea din Smirna. Dezvoltarea corpului fizic la efeseni
și dezvoltarea corpului eteric către corpul sufletesc la a doua comunitate.

Conferința a patra, 15 mai 1907................................................................30

Apocalipsa ca manual de inițiere. Cunoașterea planului fizic în toate aspectele,
lucrarea în planul astral și înălțarea la planul Devachan. Așa cum descrie mistica
creștină, la fel este descrisă lumea Devachan în Apocalipsă. În imaginile peceților
ne întâmpină lumea astrală, iar îngerii care suflă în trâmbițe înseamnă armonia
sferelor din planul Devachan. Apocalipsa este și o carte profetică: ceea ce este astral
în prezent, este fizic în viitor. Condiții pământești îngrozitoare, devastatoare ale
viitorului. Contopirea omului cu rasa lui. Legenda lui Ahasver. Deosebirea dintre
evoluția sufletului și evoluția rasei. Cele șapte scrisori sunt adresate fiecărei persoane
prin faptul că trebuie să parcurgă cele șapte etape ale evoluției în diferitele încarnări.
A treia scrisoare vorbește despre prelucrarea formei corpului astral. Ispitele lui
Satan. A patra scrisoare se adresează zonei unde iese in evidență sentimentul de
personalitate al omenirii, unde Eul este de fapt activ și funcțional. A șasea scrisoare
se adresează comunității unde Budhi este îngrijit în mod special. A șaptea scrisoare
este preluată din Atma omului. Ceea ce omul poate dezvolta azi ca simțuri astrale,
va avea corpul său fizic ca simțuri fizice în viitor. Cum a dobândit omul ochii.
Faptele „pecetluite”. Deschiderea celei de-a cincea peceți. Legenda de aur. Pomul
vieții și pomul cunoașterii. Când esoterismul creștin vorbește despre corpul lui
Christos, vorbește despre corpul planetar al Pământului. Ideea principală a
Apocalipsei.

Conferința întâi, Kristania (Oslo), 9 mai 1909.........................................41

Apocalipsa este unul dintre cele mai vechi documente din creștinism și a fost explicat
în cele mai diverse moduri în toate timpurile. Aceste diverse explicații au purtat
întotdeauna caracterul de opinie subiectivă. Teosofia ar trebui să devină un
instrument pentru a înțelege din nou spiritual Apocalipsa. Cum a viețuit Pavel
inițierea Vechiului Testament și evenimentul de la Damasc. Ce înseamnă impulsul
evenimentului Christos pentru întreaga omenire. Ce reprezintă autorul Apocalipsei
în cele șapte scrisori, cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe. Apocalipsa este
reprezentarea a ceea ce a viețuit inițiatul creștin.

Conferința a doua, 10 mai 1909................................................................46

Viața spirituală a atlanteenilor și ce s-a învățat în centrele oracolului atlantean.
Marele inițiat solar din oracolul solar. Legea economiei spirituale. Corul celor șapte

6
sfinți Rishi. Străvechiul Zoroastru proclamă învățătura lui Ahura Mazdao. Discipolii
reîncarnați ai lui Zoroastru: Hermes și Moise. Zarathas sau Nazarathos. Ascensiunea
și declinul ultimelor patru epoci de cultură postatlanteene. Cele șapte „comunități”
ale Apocalipsei și relația lor cu epocile de cultură. O privire asupra viitoarelor epoci
de cultură.

Conferința a treia, 11 mai 1909...............................................................51

Perioada celor șapte peceți. Ființa sufletului-grup a perioadei atlanteene. Cele patru
suflete-grup umane. Războiul tuturor împotriva tuturor și modul în care se
pregătește. Relația dintre secarea egoistă a forțelor sufletești și solidificarea forțelor
productive ale Pământului. Diferența dintre evoluția sufletului și evoluția corporală.
Prin principiul Christos, omul se va înălța la iubirea umană generală. Chemarea
Maeștrilor înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor. Nicolaiții și practicantul magiei
negre Balaam.

Conferința a patra, 13 mai 1909..............................................................56

Marea perioadă a epocilor de cultură postatlanteene este descrisă în cele șapte
scrisori. Prima scrisoare descrie epoca de cultură în care lumea exterioară era
considerată Maya. Nicolaiții sunt excluși din comunitatea păstrătoare a „primei
iubiri”. A doua scrisoare care indică epoca lui Zoroastru, îi avertizează pe oameni că
ar putea lucra pământul, dar să nu devină sclavi ai materiei. A treia scrisoare se referă
la epoca de cultură egipteană. În a patra epocă de cultură, omenirea era amenințată
de pierderea în lumea senzorială; de aceea Christos coborând în această lume, a
trebuit să o salveze. Christos în lumea morților. Despre oamenii care devin una cu
materia. „Moartea spirituală”. Sabia ca simbol al umanizării puterii divine. Seducția
la magia neagră. Puterea divină a manei ascunse. Despre Kashyapa, discipolul lui
Buddha, și înțelegerea învățăturilor lui Buddha Maitreya. Oamenii care se
conectează cu impulsul lui Christos, vor lua cu ei ceea ce au elaborat ca rod al vieții
lor și îl vor duce mai departe în lumea spirituală.

Conferința a cincea, 14 mai 1909...........................................................61

A patra epocă postatlanteană este caracterizată de scrisoarea către comunitatea din
Tiatira. Efectul evenimentului de pe Golgota. Augustin. Știință și arabism. Sărăcia
panteismului. Știința printre scolastici. Divizarea între credință și cunoaștere. Toată
știința trebuie să fie pătrunsă din ce în ce mai mult cu principiul Christos. Christos a
devenit pe Golgota spiritul elementar al Pământului. Omul din viitor va înțelege
Pământul ca o expresie a lui Christos. Responsabilitățile din epocile de cultură a
șasea și a șaptea, comunitățile din Fladelfia și din Laodiceea.

7
Conferința a șasea, 15 mai 1909.............................................................66
Reflectarea evoluției pământești în marile perioade pământești și în epocile de
cultură postatlanteene. Densificarea corpurilor umane și încarnările succesive.
Contrast între viața sufletească și viața exterioară. Veghe și somn. Percepția lumii
spirituale de către spiritualitatea care locuiește pe Lună. Cultul lui Isis din Egiptul
antic. Despre entitățile atlanteene care nu au avut nevoie să parcurgă evoluția până
la corporalitatea noastră densă; ca zei, ei sunt foști tovarăși ai omului. Perioada
polară este reflectată în epoca protoindiană, perioada hiperboreană în epoca
protopersană, perioada lemuriană în epoca egipto-caldeană și perioada atlanteană în
epoca greco-latină. În epoca a cincea nu trebuie repetat nimic; ea ar fi fost o epocă
atee dacă Christos nu ar fi coborât în corpul de carne al lui Iisus din Nazaret.

Conferința a șaptea, 16 mai 1909..........................................................70

Sfinții Rishi. Zoroastru, Moise și Hermes. Corpul eteric al strămoșului Sem și copiile
sale multiplicate. Melchizedek ca purtător al corpului eteric al lui Sem. Augustin,
Columban, Gallus și Patrick ca purtător al unei copii a corpului eteric al lui Iisus din
Nazaret și Francisc din Assisi ca purtător al unei copii a corpului astral al lui Iisus
din Nazaret. Meister Eckhart și Tauler vorbesc din propria experiență ca o copie a
Eului lui Isus din Nazaret. Legenda Sfântului Graal. Sufletele Parsifal. Aprofundarea
înțelegerii lui Christos.

Conferința a opta, 17 mai 1909..............................................................74

Cum vede privirea clarvăzătoare corpul eteric și corpul astral al omului. Corpul fizic,
corpul eteric și corpul astral din perioada lemuriană și din perioada atlanteană.
Potopul atlantean. Povestea lui Noe și a curcubeului. Animalele ca ființe care s-au
densificat prea devreme. Cum s-au ramificat diferitele specii de mamifere. Esau și
Iacob. În viitor omenirea va evolua astfel încât va purta karma pe chip. Ce se
asimilează azi este pecetluit în suflete și va fi despecetluit după războiul tuturor
împotriva tuturor.

Conferința a noua, 18 mai 1909.............................................................77

Cele șapte epoci viitoare de după războiul împotriva tuturor și despecetluirea lor. Ce
a parcurs omul începând din epoca protoindiană, apare din nou după războiul
împotriva tuturor și este reprezentat simbolic în cei patru cai și călăreți. În epoca a
cincea impulsul lui Christos va fi primit cu înțelegere vie în Eul din ce în ce mai
altruist și va duce la o viață spirituală din ce în ce mai înaltă. Un curent opus vrea să
conducă Eul în materialism. În epoca a șasea omul va interveni într-o mare măsură
în spațiul de aer și în spațiul de lumină. Cei care nu se unesc cu spiritul, se prăbușesc
sub forțele dezlănțuite ale naturii.

8
Conferința a zecea, 19 mai 1909.............................................................81
Ce ne întâmpină azi ca natură este fapta zeilor; în viitor va face și omul fapte divin-
spirituale. Oamenii spirituali și oamenii materialiști. Ultima perioadă de cultură
pământească: perioada trâmbițelor. Pământul din perioada lemuriană. Starea
omenirii când sună a șasea trâmbiță. Repetarea separării Soarelui de Pământ.
Trecerea Pământului și a oamenilor în starea astrală. Forța lui Christos care coboară
din Soare preia partea utilizabilă a omenirii și o unește din nou cu Soarele. Sorat,
demonul solar, adversarul spiritului lui Christos și numărul 666.

Conferința a unsprezecea, 20 mai 1909...................................................84

Respiritualizarea Pământului. Lumea astrală inferioară și regentul ei, spiritul
Mamon. Spiritele luciferice s-au infiltrat cu puterile lor în corpul astral al omului și
l-au făcut independent; ei au parcurs prin intermediul omului ceea ce ar fi trebuit să
parcurgă pe vechea Lună. Salvarea ființelor luciferice. Ființe luciferice rămase în
urmă: primul dintre dragoni. Oameni-animale rămași în urmă: al doilea monstru.
Practicanții magiei negre renunță la reîncarnare în favoarea lui Sorat. Reflectarea
profetică a viitoarelor stări planetare: Pământul-Jupiter, Pământul-Venus și
Pământul-Vulcan. Salvarea oamenilor rămași în urmă. „Căderea Babilonului” și
„Noul Ierusalim”.

Conferința a douăsprezecea, 21 mai 1909................................................88

Evoluția deosebită a Eului uman în stadiul planetar Pământ. Impulsul cel mai
important pentru evoluția Eului a fost exercitat de evenimentul Christos. Intrarea
capului eteric în creierul fizic. Ființa umană cu nouă componente. Remodelarea
componentelor superioare ale omului prin intermediul Eului. De ce autorul
Apocalipsei descrie misterele întregii evoluții într-un limbaj care în general este
foarte puțin inteligibil. În Apocalipsă putem găsi toate învățăturile teosofice.
Pătrunderea Eului cu forța lui Christos. Spiritualizarea Pământului. Transformarea
organelor umane. Ce ne arată pecețile rosicruciene. Documentele religioase trebuie
luate textual. Teosofia este unicul comentariu posibil pentru Apocalipsă.

Note...........................................................................................................93

Despre notițele de la conferințe................................................................99

9
 Conferința întâi
München, 22 aprilie 1907

Apocalipsa lui Ioan ne spune ce se va întâmpla în decursul timpului. Apocalipsa este

scrisă în imagini. Aceste imagini sunt forme de exprimare pentru apariția spiritului
etern al lumii, care dezvăluie cele mai înalte mistere. Aceste mistere urmează a fi
descrise de Ioan care le privește.
Mai întâi este vorba despre șapte comunități care sunt desemnate simbolic ca șapte
sfeșnice și șapte stele. Stelele sunt geniile trezitoare ale comunităților.
În a doua viziune, Ioan vede în jurul unui scaun pe care stă spiritul lui Dumnezeu,
cele patru animale apocaliptice, leul, taurul, omul și vulturul. Douăzeci și patru de
bătrâni stau în jurul scaunului spiritului lui Dumnezeu. „Și am văzut în mâna dreaptă
a celui așezat pe scaun o carte scrisă înăuntru și afară, pecetluită cu șapte peceți.”
(Ap. 5, 1) Mielul deschide cartea. Când se deschid primele patru peceți, cartea
conține ce este exprimat simbolic în cei patru călăreți apocaliptici; când este deschisă
a cincea pecete, apar martirii – ei sunt cei care au trecut la cunoaștere și la viață în
spirit. Când este deschisă a șasea pecete, are loc un cutremur groaznic. La a șaptea
însă este de asemenea auzită revelația: cele șapte trâmbițe răsună. Sunt dezvăluite
apoi imagini misterioase, de exemplu o ființă ale cărei picioare sunt două coloane;
un picior stă pe mare, celălalt pe pământ. „Și am văzut un alt Înger puternic coborând
din cer; era îmbrăcat cu un nor și un curcubeu pe cap și chipul lui ca Soarele și
picioarele ca niște stâlpi de foc, iar el avea o carte mică în mână.” (Ap. 10.1 și 2)
Misterul acestei cărți trebuie să fie digerat de Ioan. Apoi o femeie apare îmbrăcată
cu Soarele iar Luna este la picioarele ei.
Și mai departe se spune: „Și am pășit pe nisipul mării și am văzut o fiară care se
ridica din mare, avea șapte capete și zece coarne și zece coroane pe coarnele ei și
nume de blasfemie pe capetele ei.” (Ap. 13, 1) Sunetul trâmbiței a însoțit acest lucru.
O imagine ne arată victoria binelui asupra răului. Apare o fiară care trebuie să
reprezinte într-un anumit sens principiul răului. Este fiara cu șapte capete și zece
coarne.

Apoi apare o fiară cu două coarne care este asemănătoare mielului și urmează să
apară în viitor. Doar cine are înțelepciune o va recunoaște. „Și am văzut o altă fiară
ridicându-se din pământ; și avea două coarne ca de miel și vorbea ca un dragon. Și
exercita toată puterea primei fiare dinaintea ei ... Și îi face pe cei mici și cei mari,
bogați și săraci, liberi și servitori să-și facă un semn pe mâna dreaptă sau pe a frunte
pentru ca nimeni să nu poate cumpăra sau vinde dacă nu are acel semn, și anume

10
numele fiarei sau numărul numelui ei. Iată înțelepciunea! Cine are înțelepciune să
socotească numărul fiarei, fiindcă este numărul unui om, iar numărul lui este 666.”
(Ap. 13, 11 și 16-18)

De asemenea se dezvăluie cum sunt eliminați toți dușmanii: Michael capturează

dragonul, elementele rele; apoi se formează o lume nouă.

În primele secole ale creștinismului acest lucru a fost profetizat și luat întotdeauna
ca referință pentru viitor. În curând exegeții desigur nu mai știau prea multe; dar apar
mereu din nou interpreți și în Evul Mediu. Anul 1000 a fost adesea înțeles ca
momentul apariției fiarei. Cu trecerea timpului, explicațiile au devenit mai lipsite de
sens, mai ales în secolul XIX. Vechii interpreți erau văzuți ca niște copii care mai
puteau crede încă în viziunile viitorului. Apocalipsa a fost văzută ca un document
istoric ca și cum toate lucrurile ar fi trecut deja când Ioan l-a scris. Au fost războaie
chiar și după apariția creștinismului; ele ar fi putut fi exprimate de calul roșu
prezentat de Ioan. Calul alb ar putea apoi simboliza martirii. Cutremurul pe care Ioan
l-a descris când s-a deschis a șasea pecete, a avut loc pe atunci în Asia Mică. Invazia
lăcustelor de asemenea nu a fost greu de dovedit. O explicație crucială a fost totuși
pentru interpreți fiara cu două coarne. Cineva auzise cum sună numerele; acest lucru
se strecurase afară din ocultism. Cum se citesc numerele? Fiecare literă înseamnă și
un număr; esoteriștii scriau numere când voiau să ascundă ceva. Pentru fiecare
număr trebuia să pui litera corectă, să fii capabil să citești literele și apoi să știi ce
înseamnă cuvântul respectiv. Așadar cine este fiara al cărei număr este 666?
Interpreții au crezut că trebuie să fie ceva din trecut. În locul numerelor erau acum
scrise în ebraică – dar în mod incorect – literele: „Nero”. Coarnele s-au referit apoi
la generali sau la dușmani ai romanilor, de exemplu parții. Dacă s-ar fi scris corect
[de la dreapta la stânga] cu litere ebraice [și s-ar fi citit de asemenea de la dreapta la
stânga], ar fi rezultat următoarele: 60 Samech, 6 Waw; 600 a fost scris de esoteriști
200 + 400: 200 Resch + 400 Taw. Așadar rezultatul este: 666 Sorat. Sorat este de
asemenea cuvântul corespunzător în limba greacă. Sorat a fost numit „demonul
solar” încă din cele mai vechi timpuri. Fiecare stea are spiritul ei bun, inteligența ei
și spiritul ei rău, demonul ei. Adversarul bunelor puteri ale Soarelui se numea Sorat.
Christos a fost întotdeauna reprezentantul Soarelui, în special al inteligenței solare.
Așadar Sorat este adversarul lui Iisus Christos. Semnul pentru Sorat arată astfel:

11
Semnul pentru inteligența solară este următorul:

Acesta este în același timp semnul ocult al Mielului. Mielul primește cartea cu cele
șapte peceți. "Și am văzut că între scaunul de domnie și cele patru animale și între
bătrâni stătea un miel care părea sugrumat și avea șapte coarne și șapte ochi care
sunt cele șapte spirite ale lui Dumnezeu, trimise în toate țările." (Ap. 5, 6) Cele șapte
colțuri ale semnului sunt numite „coarne”. Dar ce înseamnă „ochii”? - În școlile
oculte semnele celor șapte planete sunt scrise pentru cei șapte ochi. Cei șapte ochi
nu înseamnă altceva decât cele șapte planete, iar numele planetelor denotă spiritele
care sunt încarnate în ele ca inteligență. „Saturn” este numele sufletului lui Saturn.
Numele planetelor sunt cele șapte spirite planetare care înconjoară Pământul și
influențează viața umană. Mielul, Christos, le conține pe toate cele șapte. Christos
este Alfa și Omega, cele șapte planete se comportă față de el ca membrele față de
întregul corp. Schimbarea direcției liniilor semnului reprezintă în mod minunat
interacțiunea celor șapte planete: De la Saturn se urcă la soare, de acolo în jos până
la Lună, apoi la Marte, Mercur și așa mai departe. Același lucru este exprimat în
numele celor șapte zile ale săptămânii: sâmbătă - Saturn; Duminică - soare; Luni -
lună; Marți - Marte; Miercuri - Mercur; Joi - Jupiter; Vineri - Venus. Christos este
regentul tuturor acestor globuri planetare; ele sunt doar părți componente ale lui, el

12
le leagă pe toate. În școlile rosicruciene un miel este adesea pictat ca simbol al
inteligenței solare.

După mișcarea stelelor determinăm timpul. Modul de calcul al timpului a fost

întotdeauna același ca acum? Lucrurile importante s-au schimbat. Dacă privim puțin
în trecut, vedem cultura atlanteană înainte de marele potop de pe Pământ. Ea a fost
precedată de perioada lemuriană. Dacă ne întoarcem și mai mult în urmă, Pământul,
Soarele și Luna sunt încă unite într-un singur corp. Pe atunci trebuia determinat
timpul altfel decât acum. Ziua și noaptea erau de asemenea foarte diferite. În
perioada Lemuriei a fost pentru întregul Pământ cum este azi la Polul Nord, jumătate
de an noapte și jumătate de an ziuă. Când Soarele, Luna și Pământul erau un singur
corp, această masă unită se mișca pe cer. Doctrina ocultă a putut calcula pe atunci
mișcarea, la fel cum se calculează azi timpul după Soare. Soarele se mișcă pe cer
prin constelațiile zodiacale. Cu 800 de ani înainte de Christos, Soarele era în semnul
Berbecului. Christos a fost venerat mai întâi sub semnul crucii la baza căruia se afla
un miel; abia în secolul VI a apărut crucea cu Christos. Mai înainte era venerat
Taurul în al cărui semn se afla Soarele, și mai înainte erau venerați Gemenii în
special în Persia. Dar și animalele, cei doi țapi viguroși care conduc carul lui Donar,
înseamnă același lucru. Și mai înainte era venerat Racul, etc.

Înainte de perioada lemuriană, Soarele, Luna și Pământul se mișcau împreună într-

un singur corp în sensul zodiacului. Conform acestuia s-a putut măsura timpul. De
aceea cele douăsprezece semne ale zodiacului erau denumite orologiul cerului și
erau de asemenea desenate ca atare.

O planetă trece alternativ printr-o Pralaya, o noapte cosmică și o Manvantara, o zi

cosmică, așa cum facem noi ziua și noaptea. În timpul unei Pralaya, planeta parcurge
imaginile zodiacului la fel ca în timpul unei Manvantara; de aceea numărăm cele
douăsprezece imagini zodiacale de două ori, la fel cum socotim de 2 ori 12 = 24 de
ore. Orele simbolizează semnele zodiacului. Soarele, Luna și Pământul unite s-au
deplasat de asemenea prin zilele și nopțile cosmice conform orologiului cerului.
Apoi a venit separarea. Dar omul nu era la fel cum este azi; sufletul a coborât doar

13
treptat iar omul s-a dezvoltat treptat de la specie la individ. Dacă am fi reunit
sufletele-specie ale oamenilor din perioada lemuriană și din perioada atlanteană, am
fi observat ceva foarte ciudat în aura acestor oameni. Aura oamenilor este în continuă
schimbare și, la fel ca toate ființele astrale, se află în mișcare constantă. Sufletele-
specie erau reflectate în forme de animale, de exemplu în sfincși și așa mai departe.
Vechile suflete-specie atlanteene și lemuriene se schimbă în mod constant, dar se
exprimă mereu din nou în patru feluri. Această alcătuire din patru componente a
speciei umane este desemnată drept cele patru animale apocaliptice: leu, taur, om,
vultur. Cele patru animale repezintă omul inferior, iar mielul simbolizează omul în
perfecțiunea sa – așadar al cincilea animal.

De două ori douăsprezece constelații și patru animale au fost cândva conducătorii

lumii. Marile puteri cosmice animă imaginile zodiacale și cele patru animale. Cei 24
de bătrâni ai Apocalipsei sunt cele de două ori câte douăsprezece constelații ale
orologiului lumii care au condus cândva. Evoluția omului poate fi prezentată în
această figură.

Punctul de minim reprezintă conștiența luminoasă din timpul zilei. Oamenii posedau
o clarviziune crepusculară în perioada prelemuriană. Pe atunci omul era mai aproape
de divin decât azi. Apoi a cucerit conștiența de zi. Omul va lua cu sine acest lucru
odată cu evoluția sa ulterioară când se va apropia din nou de divin și va deveni
clarvăzător. Fiecare punct de pe linia descendentă corespunde unui punct din linia
ascendentă. Dacă am putea trăi în trecut, am vedea cu toții lucrurile pe care le vom
vedea în alt mod, conștient, clar în viitor. În viitor vom vedea din nou cele 12 spirite
planetare, iar Soarele, Luna și Pământul se vor uni din nou. „Și Soarele s-a întunecat
ca un sac de păr, iar Luna a devenit ca sângele” și așa mai departe. (Ap. 6, 12)

Când sufletul a coborât din sânul zeilor, a găsit un om-animal pe Pământ; acești
oameni-animale arătau grotesc, trebuiau încă să fie remodelați, depășiți; un astfel de
animal va trebui de asemenea să fie depășit în viitor. Acest lucru vrea să-l spună fiara
cu două coarne.
14
Doar cel care poate înțelege pe deplin Apocalipsa, o poate explica. Apocalipsa este
o explicație cosmică a lumii. Scriitorul a fost un inițiat. El a indicat legile universale
care guvernează de la ascensiune la declin, de la Alfa la Omega.
Ar trebui să lăsăm să lucreze asupra noastră simbolurile sacre date de Apocalipsa.
Semnul inteligenței solare de exemplu nu este menit să fie un simplu semn; ar trebui
să ne cufundăm în el până vom simți că nu mai este un semn mort, ci o viață fluidă.
Semnele ar trebui să ne fie poarta de legătură a lumii fizice cu lumea spirituală.
Atunci ne-am îndeplinit datoria: de a conecta lumea fizică la cea spirituală.

15
 Conferința a doua
München, 1 mai 1907

În urmă cu opt zile am prezentat pentru prima dată câteva lucruri pentru a înțelege
limbajul lui Ioan: cum să citim Apocalipsa, ce se ascunde în dosul unor expresii
misterioase, de exemplu în dosul mielului ca animalul cu șapte ochi și șapte coarne.
Apoi am încercat să explicăm fiara cu două coarne și numărul 666 ca exemplu despre
cum trebuie să trăim în această carte misterioasă. Azi vrem să ne uităm din nou la
semnificația acestei cărți.

Documentele Noului Testament sunt documente inițiatice. Am văzut din exemplul

parabolelor individuale ce semnificație profundă conțin. Din toate parabolele ni s-a
arătat că cel mai profund sens posibil despre evoluția lumii este exprimat în
Evanghelii sub formă de imagine. Cineva s-ar putea întreba de ce există contradicții
în fiecare Evanghelie, de ce nu sunt identice. În cartea mea „Creștinismul ca fapt
mistic” am explicat deja acest lucru. Evangheliile nu sunt documente din biografia
lui Iisus Christos, ci documente despre inițiere. Dar Apocalipsa este cel mai profund
document. Un cuvânt pe care Augustin l-a folosit este: Ce se numește acum „religia
creștină” este adevărata religie străveche. Ce era adevărata religie se numește acum
religie creștină.

Înțelegem acest cuvânt când privim esența creștinismului: „Fericiți cei care nu văd
și cred totuși”. (Ioan 20, 29) Acest lucru a adus ceva complet nou în lume prin
creștinism. Învățăturile sunt incluse și în alte sisteme religioase. Dar în cercurile care
au înțeles ce este „Christos”, niciodată valoarea principală nu a fost plasată pe
conținutul învățăturii. De asemenea se poate dovedi conținutul învățăturii din alte
documente din timpurile anterioare; Christos este exact ce înseamnă această
individualitate pentru omenire. Cel mai simplu mod de a înțelege acest lucru este să
aruncăm o privire în vechile centre de inițiere.

Până pe timpul lui Iisus Christos au existat doar câțiva aleși care au fost inițiați. După
probe dificile au fost admiși ei la învățăturile lumilor superioare așa cum sunt ele
acum în cartea mea „Teosofie”. A trebuit să aștepte mult timp cineva înainte de a fi
condus în gradele mai înalte ale clarvederii. Doar cei mai inițiați au cunoscut tradiția
procesului inițierii. Dacă cineva trebuia să devină discipol, el trebuia să facă primul
pas, apoi al doilea și așa mai departe. Inițierea consta în aceea că discipolul parcurgea
etapele pregătitoare și era condus în Mistere de către omul înțelept. Acest lucru se
petrecea într-o stare de conștiență care se numea „extaz”, într-o zăbovire în afara
corpului fizic. Această stare era o scădere a conștienței, dar în același timp o privire
asupra lumilor spirituale. Printr-o instruire interioară care era provocată de impulsuri
16
de voință, meditații, purificare a pasiunilor, discipolul era adus atât de departe încât
putea face ultimul pas. Atunci el era transpus timp de trei zile și jumătate de către
inițiator în starea pe care o avem când adormim seara. Impresiile senzoriale
exterioare dispăreau. În cazul nostru seara nu este nimic care să înlocuiască ceea ce
dispare ca impresii vizuale și auditive; dar în cazul candidatului la inițiere apărea o
lume nouă. Era înconjurat de o lume nouă, o lume de lumină astrală. Nu întunericul,
nimic din ceea ce simte omul de azi în timpul somnului nu se petrecea acolo.
Întunericul era străbătut de o lumină spirituală și de ființe încorporate în lumina
spirituală. Aceste ființe deveneau vizibile în lumina astrală. Apoi după un timp
lumea astrală plină de lumină începea să răsune în armonia sferelor. Ceea ce anterior
se putea doar vedea, începea să fie și auzit; era muzică pur spirituală. Muzica
exterioară este doar o copie palidă a armoniei sferelor pe care o percepe clarauditorul
care percepe și interiorul ființelor spirituale. Când intrăm într-o sală și există oameni
care încep să vorbească, ei ne comunică interiorul lor. Așa este în lumile spirituale.
Mai întâi ființele devin vizibile, apoi interiorul ființelor ne vorbește. Aceasta este
armonia sferelor.

Apoi când inițiatul era condus înapoi la vederea fizică, se simțea complet
transformat, ca o persoană nouă. Toți cei care se întoceau în acest fel, rosteau apoi o
anumită propoziție care era tipică. El spunea cu voce tare: „Dumnezeul meu,
Dumnezeul meu, cum m-ai slăvit!” (Vezi Matei. 27, 46 și Matei 15, 34)

Așa revenea el, un herald al lumii spirituale din propria experiență, din propriile
viețuiri. Era privit apoi ca un mesager al lumilor spirituale. Ce viețuise el până la
intrarea în lumile spirituale, era prescris pas cu pas.

Chiar dacă ritualurile de inițiere nu au fost scrise cu precizie, au existat totuși

canoane de inițiere în care s-au prescris toate etapele. Fie conform instruirii
hermetice egiptene, fie conform instruirii persane, fie conform Misterelor grecești,
fie conform Misterelor druizilor sau ale droților, existau reguli tipice, tradiționale
pretutindeni despre ce anume trebuia să viețuiască cel care urmează a fi inițiat: el
trebuia să viețuiască faptul că că viața în spirit va învinge moartea. Aceste cărți de
inițiere conțineau ceea ce trebuia făcut.

Unde este descrisă viața marilor apostoli religioși și ai concepțiilor despre lume,
există întotdeauna caracteristici tipice, similare. Viața lui Orfeu, Pitagora, Hermes,
Buddha, au multe trăsături comune, importante pentru toți marii eroi religioși. De
unde vine aceasta? Cercetătorii exteriori au crezut că s-au împrumutat unul de la
celălalt. Dar nu a fost așa. Totuși toți acești eroi religioși tipici au parcurs aceste
etape până la cel mai înalt nivel de inițiere. În vecile timpuri nu existau biografii în
17
care cineva să privească retrospectiv în viața exterioară. Cu cât ne întoarcem mai
mult în trecut, cu atât mai puțin considerăm important exteriorul. Despre cei mai
mari eroi ai omenirii nu s-a povestit în general niciodată ce au viețuit pe planul fizic
exterior. Viața lor era complet dedicată inițierii. Dacă s-a povestit inițierea, s-a
povestit viața lor. Important la un Hermes, la un Buddha a fost ce a viețuit el până la
inițiere. Fiindcă treptele inițierii erau pretutindeni similare, trebuia să se obțină o
descriere spirituală a vieții marilor inițiați.

Ceea ce anterior fusese viețuit doar în secret, a devenit fapt istoric în creștinism.
Ceea ce s-a putut descrie despre Hermes, el viețuise în Misterele interioare, în locuri
dincolo de privirea profană.

În creștinism fusese așadar viețuit pentru prima dată ca eveniment fizic exterior ceea
ce altfel se petrecea în centrele de Mistere. Cursul vieții lui Christos este același curs
al vieții pe care l-au viețuit toți inițiații când au extras pentru prima dată corpul eteric
din corpul fizic.

Tot ceea ce a fost viețuit de către Iisus Christos pe planul fizic, a fost viețuit de către
inițiați pe planul eteric. Ultimele cuvinte au fost acestea și în cazul lor: „Dumnezeul
meu, Dumnezeul meu, cum m-ai slăvit!”. Ei viețuiseră anterior în corpul eteric ceea
ce Iisus Christos a viețuit ulterior în corpul fizic. Așa s-au îndeplinit profețiile
profeților. Acest eveniment unic este cel mai mare moment de cotitură din istoria
noastră universală și o împarte în două.

Evangheliștii nu au descris o biografie exterioară, ci au luat cărțile canonice de

inițiere existente. Toate cele patru Evanghelii trebuie considerate scrieri inițiatice
din patru direcții diferite. Dar fiindcă inițierea este descrisă pretutindeni la fel, cele
patru Evanghelii concordă în cele mai importante lucruri. Putem descrie viața
inițiatului dacă o considerăm o viață care era dedicată inițierii. Evangheliștilor li s-
ar fi părut profan să dea o biografie istorică exterioară a lui Iisus Christos. Ei trebuiau
să ia din cărțile misteriale înseși materialul pentru scrierile lor. Așadar ceea ce
profeții au putut profeți, a fost într-o oarecare măsură îndeplinit.

Apocalipsa reprezintă într-o anumită privință un nou fel de inițiere, arată modul în
care vechile Mistere au fost transformate în cele creștine. Dacă privim înapoi la
vechile Mistere, vedem în ele o trăsătură mai mult sau mai puțin uniformă. Aceasta
a constat în următoarele: Fie că mergem în Egipt sau în Persia sau în India, fie că ne
cufundăm în Misterele lui Orfeu sau în Misterele de la Eleusis, găsim acordul dintr-
o dată: o referire profetică la cineva care urmează să vină. Această trăsătură a fost și
în cazul Misterelor nord-europene: acolo a existat un inițiat străvechi numit „Sig”.
18
Misterele droților din Rusia și Scandinavia, Misterele druizilor din Germania, toate
proveneau de la un inițiat cu numele Sig care a fost fondatorul Misterelor nordice.
Ce s-a întâmplat în Mistere, s-a păstrat în diferitele mituri și legende ale poporului
german și ale altor popoare germanice. Miturile și legendele sunt reprezentări sub
formă de imagini a ceea ce s-a viețuit. În legenda lui Siegfried se arată cel mai
pronunțat acea trăsătură care urmărește un final. Ea se exprimă mitologic în amurgul
zeilor. Aceasta este trăsătura tuturor Misterelor nordice.

În toată mistica s-a folosit pentru suflet imaginea aspectului feminin pe care Goethe
a folosit-o de asemenea în „Chorus mysticus”. Ea este eternul din om, sufletul divin
care îl atrage pe om. Așa cum s-a descris inițierea în Egiptul antic și în Persia ca
unirea sufletului cu spiritualul, la fel s-a descris și aici în nord. Aici în nord s-a înțeles
cel mai bine că omul își poziționează aspectul masculin pe câmpul de luptă. În cazul
celor care valorau ceva în nord, ei erau onorați ca războinici care au căzut pe câmpul
de luptă; ei erau cei care intrau în viața eternă, ceilalți mureau fără a valora nimic.
Războinicii căzuți erau primiți de către Valkirii, propriile suflete; unirea cu Valkiria
era unirea cu eternul. Despre Siegfried se povestește că s-a unit cu Valkiria deja aici
pe Pământ; aceasta indică faptul că era un inițiat. Sensul povestirii că Siegfried a
experimentat unirea cu Valkiria deja pe Pământ, este că el a fost un inițiat. Această
legendă ne spune un lucru în cazul morții lui Siegfried. Când cineva viețuia inițierea
în vechile Mistere, i se spunea: noi te putem duce până într-un anumit punct ... mai
departe doar un altul te poate duce – acest altul este Iisus Christos – ; tot ce îți putem
noi da se va întuneca la venirea celui care aduce noua inițiere. - Siegfried este
vulnerabil pe spate pentru Hagen, fiindcă nu exista încă ceea ce va fi în acel loc la
cel care va înlocui vechea inițiere. Acel loc va fi făcut cândva invulnerabil când va
fi purtată crucea pe el. Așa se face referire la Iisus Christos în Misterele nordice.

În toate vechile Mistere omul privea la Cel care urma să vină, care va locui atunci
pe planul fizic pentru a stabili o nouă ordine a lumii. Ceea ce urma să se întâmple
prin impulsurile pe care El le-a dat, este noua inițiere. Găsim o ilustrare a acestui
lucru în Apocalipsă. Ea spune că inițierea va avea loc până când Iisus Christos va
reveni într-o nouă formă. Apocalipsa este o indicație asupra timpului când va fi
dezvoltat organul pentru primirea lui Christos. Timpul până la întoarcerea lui Iisus
Christos este descris în Apocalipsă. Înțelegem cuvintele individuale când ne
transpunem în mintea celui care a viețuit o astfel de inițiere. Să ne amintim aici
cuvântul lui Christos – dacă înțelegem aceasta, atunci vom înțelege și Apocalipsa –
, este cuvântul: „Înainte de a exista Avraam, sunt Eu”. (Ioan 8, 58) – Christos privește
din trecut în prezent, fiindcă pentru El există un etern prezent.

19
Dacă vrem să înțelegem ce înseamnă acest lucru, trebuie doar să ne amintim de cele
patru componente ale omului. El constă din patru componente: corpul fizic, corpul
eteric, corpul astral și Eul. Când Eul luminează în decursul evoluției, atunci corpul
astral și corpul eteric se schimbă și în cele din urmă și corpul fizic: acest Eu este
prezent pentru eternitate; el se naște din sânul spiritualității superioare. Fie că privim
în trecut sau în viitor, acest Eu este etern. Dacă luăm în considerare persoana
individuală, ne putem întreba: Ce schimbări a parcurs Eul său? Dacă privim în urmă
la marele potop atlantean și apoi mai în urmă, nu găsim Eul într-un astfel de corp ca
cel actual; pe atunci era o stare în care încă nu puteam gândi la fel de bine ca acum.
Dacă privim în viitor, găsim Eul în corpuri din ce în ce mai perfecte pe care acum
prin gândirea noastră încă nu ni le putem reprezenta în perfecțiunea lor. Acum nu ne
putem face nicio reprezentare despre perfecțiunea gândirii, puritatea simțirii și așa
mai departe din corpurile viitoare. Cei care sunt inițiați trebuie să folosească forma
omului așa cum este ea la momentul respectiv. Și Christos a trebuit să folosească
forma care era obișnuită pe atunci; dar dacă privim mai profund în dosul ei, vedem
în El o treaptă evolutivă pe care omenirea o va atinge abia în viitorul îndepărtat. Iisus
Christos a fost primul născut printre cei care pot învinge moartea.

Să comparăm cele două tipuri de evoluție. Acum omul se naște, parcurge o viață
pământească, moare, parcurge o stare astrală, parcurge Devachan și apoi renaște în
următoarea viață pământească. Dacă ne întoarcem la ființele care erau prezente
înainte de mijlocul perioadei lemuriene, atunci ele nu mureau și nu renășteau. Ele își
schimbau permanent învelișurile așa cum facem noi între nașterea fizică și moartea
fizică. Apoi a apărut o anumită revoluție. La omul actual viața spirituală alternează
cu viața fizică. Sufletele-grup animale renunță la animalele individuale, dar ele
însele nu dispar.
Dacă încercăm să ne imaginăm ființa sublimă care la începutul evoluției a fost la fel
de evoluată cum vor fi celelalte la sfârșitul evoluției, atunci avem imaginea lui
Christos: El a fost la fel de perfect la început, cum va fi omul la sfârșit. „Har și pace
vouă din partea celui care este, a fost și vine ...” (Ap. 1, 4) El este primul și ultimul.

Așa este descris cel care dă revelația lui Ioan. Ea este o carte creștină; acest lucru îl
dovedește pasajul care spune: „... și de la Iisus Christos care este martorul credincios
și primul născut din morți și domnul împăraților Pământului. Cel care ne-a iubit și
ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele său și ne-a făcut regi și preoți înaintea lui
Dumnezeu și a Tatălui Său. A Lui să fie onoarea și puterea din eternitate în
eternitate! Amin.” (Ap. 1, 5 și 6)

Creștinismul reprezintă cea mai înaltă individualizare posibilă a omului, libertatea

omului ca individ. La începutul rasei umane vedem mici comunități care sunt
20
conectate prin legături sanguine. Ceea ce are același sânge, se iubește reciproc.
Acum Iisus Christos vine și extinde toate comunitățile naționale asupra întregii
omeniri. El depășește toate religiile naționale. Creștinismul este o religie mondială.
În el există doar oameni; creștinismul cunoaște doar oameni. Creștinismul nu va
putea vorbi niciodată despre comunitatea religiilor, ci despre comunitatea oamenilor.
A început un timp în care toate Misterele oculte au devenit accesibile tuturor prin
Misterul de pe Golgota care este plasat în centrul lumii. Treptat toți cei care sunt
aleși preoți și regi încetează să mai existe. Se atrage atenția asupra unei stări finale
în care fiecare este preot și rege, asupra unei stări care elimină toate diferențele, care
îi face pe oameni să fie egali. De aceea Apocalipsa vorbește despre aceasta: „... și
ne-a făcut regi și preoți înaintea lui Dumnezeu, Tatăl Său ...” (Ap. 1, 6)

Cartea reprezintă o inițiere reală, o înălțare mai întâi prin învățarea pe planul fizic.
Acest nivel este arătat unde se vorbește despre cele șapte scrisori către cele șapte
comunități. Cele șapte scrisori reprezintă ceea ce trebuie să învățăm mai întâi. Apoi
urmează o serie de imagini; ele ne conduc pe planul astral. Apoi vedem grupuri de
entități care se transformă în lumina astrală: „... și cine ședea acolo putea fi văzut ca
piatra de iasp și de sardiu; și era un curcubeu în jurul scaunului, ca un smarald.” (Ap.
4, 3) – „Și în fața scaunului era o mare de sticlă, ca cristalul ...” (Ap. 4, 6) –
Transparența indică natura luminii astrale. În lumina astrală putem vedea prin
obiecte, acestea apar sticloase. Întreaga lume astrală este ca o mare de sticlă.

Apoi urmează cele patru animale; ele trebuie să reprezinte sufletele-grup umane.
Erau plini de ochi în exterior și în interior și nu aveau odihnă zi și noapte ...: fiindcă
este o mișcare permanentă în astral și fiindcă ochii astrali sunt pretutindeni și totul
este transparent pentru ei, în interior și de jur împrejur.

Vedem așadar cum sunt descrise mai întâi misterele planului fizic și apoi
imaginațiunile astrale din cartea închisă. Ele ne întâmpină în imagini.

După ce clarvăzătorul a perceput pentru un timp entitățile spirituale în lumina

astrală, atunci ele încep să răsune. Când se deschide a șasea pecete, acest lucru este
descris în sunetul trâmbițelor. Aceasta este starea devachanică: clarvăzătorul devine
clarauditor, urechea lui clairauditoare este deschisă.

Apoi urmează treapta în care privitorul își extinde conștiența asupra întregii lumi.
Acest lucru este indicat în digerarea cărții, exprimând înălțarea în regiunea lumilor
spirituale superioare.

21
 Conferința a treia
München, 8 mai 1907

O astfel de zi de amintire ca azi înseamnă pentru membrii Mișcării Teosofice care

simt că aparțin unei mișcări spirituale, ceva complet diferit decât o zi de amintire
pentru alți oameni, decât moartea unei persoane ferm ancorate în cultura noastră
materială. Este o astfel de zi pentru noi și o zi de unificare; fiindcă ce ar fi învățătura
teosofică dacă nu ar intra în fibrele inimii noastre și nu ar deveni un sentiment
interior, un sentiment nemijlocit? Dacă un suflet s-a detașat de corpul fizic, înseamnă
doar că ființa cea mai interioară a unei persoane a intrat într-o altă relație cu noi.
Vrem să facem vie în mod deosebit în noi azi o astfel de relație cu fondatoarea
Mișcării Teosofice. Vrem să ne umplem cu sentimentul de unire cu fondatoarea
Mișcării noastre. Vrem să devenim complet conștienți că gândurile și sentimentele
sunt puteri invizibile în sufletul nostru, că acestea sunt fapte. Sentimentele sunt forțe
vii. Dacă azi ne unim toate gândurile cu ceea ce include numele „Helena Petrowna
Blavatsky”, dacă suntem uniți cu spiritul care a scăpat de învelișul lui pământesc la
8 mai 1891, atunci sentimentele și gândurile noastre sunt adevărate forțe și formează
o adevărată punte spirituală către o altă formă de existență. O altă lume are acces la
sufletele noastre prin această punte. Pentru oamenii clarvăzători astfel de gânduri și
sentimente sunt efectiv raze vii, raze de lumină spirituală care răsar din om și se
unesc într-un punct și se pot întâlni apoi cu ființa spirituală. Un astfel de moment
solemn este o realitate. Dacă sufletul nostru care trăiește în corpul nostru vrea să
acționeze în planul fizic, atunci trebuie să-și formeze un corp; trebuie să-și
construiască substanțele și forțele astfel încât să își poată găsi expresia prin ele. Dacă
substanțele și forțele nu s-ar potrivi cu sufletul, acest suflet nu ar putea trăi niciodată
pe planul fizic. Așa cum este aici pe planul fizic, la fel este și cu ființele spirituale
de pe planurile superioare. Dacă dorim să o înțelegem corect pe Helena Petrowna
Blavatsky, trebuie să o înțelegem așa: toate simțurile și atitudinile ei depind de
progresul corect al Mișcării Teosofice. Este așa de când sufletul ei s-a detașat de
corpul fizic. Ea acționează ca o entitate vie și acum în cadrul Mișcării Teosofice.
Dacă ea trebuie să acționeze, trebuie să-i fie puse la dispoziție substanțe și forțe. De
unde pot fi ele mai bine luate decât din sufletele celor care înțeleg această ființă din
cadrul Mișcării Teosofice? Așa cum sufletul nostru apucă substanțele și forțele pe
planul fizic, la fel apucă o astfel de entitate substanțele și forțele sufletelor pentru a
acționa prin ele. Dacă cei care sunt membri ai Mișcării Teosofice nu s-ar pune
voluntar la dispoziția acestei entități, această entitate nu s-ar putea exprima pe planul
fizic. În sufletele noastre trebuie să construim locurile pentru venerare, iubire,
devotament și prin aceasta să construim forțele prin care Helena Petrowna Blavatsky
poate acționa așa cum acționează sufletul nostru prin corpul nostru carnal. Trebuie
să fim conștienți că facem ceva concret iubind și venerând în acest moment. Este
22
adevărat că toată iubirea și venerația care se revarsă azi în sufletul Helenei Petrowna
Blavatsky sunt invocate ca forțe pentru a ne conecta cu ea.

Trebuie să înțelegem corect ce înseamnă această personalitate în cultura noastră

spirituală. Secolul XIX va fi cândva descris în istoria omenirii drept secolul propriu-
zis materialist. Cât de profund s-a implicat secolul XIX în materialism, oamenii din
secolul XX nu își pot imagina; acest lucru va fi posibil abia mai târziu, când oamenii
vor deveni spirituali din nou. Totul, inclusiv viața religioasă, este pătruns de
materialism. Cine din planurile superioare poate arunca o privire asupra evoluției,
știe că în anii ’40 a existat un punct de minim în viața intelectuală. Știința, filosofia
și religia au fost atinse de materialism. Conducătorilor omenirii le-a revenit obligația
de a face să curgă treptat în omenire un flux de viață spirituală. Se spune mult când
se spune că în ambianța largă a vieții intelectuale din cultura Occidentului nu a
existat nimeni atât de potrivit ca Helena Petrowna Blavatsky, care să poată direcționa
fluxul vieții spirituale în lume, care să reîmprospăteze viața umană și să o extragă
din materialism. Oricare ar fi atacurile lumii împotriva ei și azi, sfera tuturor acestor
atacuri se diminuează în raport cu acest singur fapt. Fiindcă printre multe altele,
Mișcarea Teosofică trebuie să ne învețe sentimentul de pozitivitate. Trebuie să
simțim că mai presus de toate putem vedea ce este mare la o persoană; pe de altă
parte pot să se stingă toate acele mici lumini pe care le infectează critica unei
asemenea personalități. La fel cum unele lucruri au dispărut de la alte mari
personalități pe care contemporanii le-au privit cu ochi critici, tot așa va dispărea și
de la ea. Dar ceea ce ea a făcut grandios, va rămâne.

Să învățăm să privim greșelile oamenilor ca fiind propria lor aventură și să privim

faptele umane ca fiind chestiunea întregii omeniri. Ceea ce oamenii greșesc, aparține
karmei lor; ceea ce ei realizează, este o chestiune a întregii omeniri. Să învățăm să
nu ne facem griji pentru greșelile oamenilor; ei trebuie să plătească singuri. Dar să
învățăm să fim recunoscători pentru realizările lor, deoarece întreaga evoluție a
omenirii trăiește din ele.

Ziua lotusului alb din acest an care este o zi de amintire că un suflet s-a eliberat de
corpul său și își poartă experiențele într-o altă formă în înălțimi, ca floarea de lotus,
este prima zi de acest fel pe care nu o mai avem în asociere cu Henry Steel Olcott,
tovarășul Helenei Petrowna Blavatsky. Și el a părăsit planul fizic, cel care stă ca
mare organizator, ca forță formatoare. [Urmează o propoziție neclară.] Lui îi
direcționăm gândurile noastre recunoscătoare, de venerație și pline de iubire; aceste
gânduri vor curge în lumile spirituale și noi înșine vom dobândi putere prin aceasta.
Așa ar trebui să continuăm sărbătoarea și în celelalte zile ale anului, trimițând afară
ca raze de lumină forțele pe care le-am primit, gândurile noastre, folosind forțele în
23
lucrarea pe care o numim Mișcarea Teosofică. Vom acționa în sensul ei doar dacă
suntem dedicați complet vieții spirituale, fără dogme și secte. Helena Petrowna
Blavatsky nu a cerut credință oarbă. Ceea ce se poate cere discipolilor ei este ca ei
să se lase fructificați de spiritualitatea ei. În ceea ce s-a transmis pe planul fizic prin
Helena Petrowna Blavatsky, există o sursă de forță spirituală care va fi benefică
pentru noi dacă o lăsăm să acționeze viu asupra noastră. Ne putem permite să fim
fructificați de literă, dar spiritul trebuie devină viu în noi. Se aplică una din
afirmațiile scrierilor Helenei Petrowna Blavatsky: o pot subestima doar cei care nu
o înțeleg. Dar cine găsește mereu mai mult cheia a ceea ce este grandios în aceste
scrieri, acela le va admira din ce în ce mai mult. Lucrul important în legătură cu
aceste scrieri este următorul: cu cât vă cufundați mai mult în ele, cu atât le admirați
mai mult. S-ar putea observa greșeli în ea; dar cine preia viața vie, dacă se cufundă
mereu mai mult în aceste scrieri, știe că ceea ce se exprimă acolo poate veni doar de
la marile ființe spirituale care conduc azi evoluția lumii. Așadar trebuie să citim „Isis
dezvăluită”, o carte care conține cu adevărat cele mai mari adevăruri, dar uneori
distorsionate și caricaturizate, ca o față frumoasă într-o oglindă care o reflectă
denaturată.

Cine dorește să alimenteze doar spiritul critic, ar putea spune că ar fi mai bine să nu
se dea imagini distorsionate. Dar cine vede problema în lumina potrivită, își spune:
„Dacă cineva își pune forțele spirituale slabe la dispoziția puterilor spirituale care
doresc să se dezvăluie și știe că aceste forțe pot da doar imagini distorsionate, că însă
nimeni altcineva nu o poate face mai bine, acela este capabil să facă prin această
dedicare un mare sacrificiu pentru lume. Toată reproducerea marelui adevăr este o
imagine denaturată. Dacă am vrea să așteptăm până când tot adevărul va fi dezvăluit,
va trebui să așteptăm mult timp. Sunt altruiști cei care vor să se dedice și spun:
oamenii pot să mă sfâșie, trebuie să aduc adevărul așa cum îl pot aduce. – Un
sacrificiu mult mai mare decât un sacrificiu moral este acest sacrificiu superior al
intelectului – un cuvânt atât de abuzat de o concepție religioasă abuzivă. Înseamnă
sacrificarea intelectului pentru adevărul spiritual care se revarsă. Dacă nu vrem să
sacrificăm intelectul, nu putem servi adevărul. Dacă ne uităm recunoscător la Helena
Petrowna Blavatsky, acest lucru este mai presus de toate fiindcă în sensul tocmai
descris, ea este martiră printre marii martiri ai adevărului. Așa trebuie să o privim
dacă ne dorim să o privim de bună voie ca un model în Societatea Teosofică. Știm
că nu profanăm ziua vorbind despre zonele la care ea nu a avut acces.

Vom vorbi despre curentul spiritual al lumii pe care Helena Petrowna Blavatsky l-a
înțeles cel mai puțin pe planul fizic. Cel mai bine îi servim dacă ne aflăm în serviciul
lucrurilor la care ea nu a avut acces. Ea ar prefera mult să găsească succesori în loc

24
de adepți. Chiar dacă unele lucruri sună contrar ei, știm că acționăm în sensul ei; prin
această libertate o apreciem cel mai mult.
Tranziția la Apocalipsă nu se dorește nici pe departe. Dacă vrem să înțelegem și mai
profund misiunea istorică mondială a Helenei Petrowna Blavatsky, trebuie să ne
imaginăm evoluția ca fiind formată din două curente. 1841 a fost punctul de minim
al vieții spirituale. Adversarii vieții spirituale au avut în 1841cel mai puternic punct
de atac în evoluția omenirii. Ei pregătesc terenul pentru multe dintre lucrurile care
sunt descrise în Apocalipsă ca idei profetice ale viitorului. Ce se exprimă prin fiara
cu coarne de miel și cu numărul 666, fiara cu șapte capete și așa mai departe, se
pregătește prin puterile care în 1841 și-au găsit punctul de atac în evoluția omenirii.
Acele ființe elementare care pe atunci și-au găsit solul potrivit, acele puteri au luat
azi în posesie o mare parte a omenirii și își exercită influența acolo. Altfel forțele
opuse care sunt exprimate în cele două fiare nu ar exista în omenire și nu ar trage-o
în jos. Pe de altă parte există un alt drum care urcă. Ce se face azi pentru a urca este
pregătirea pentru toți cei care urmează a fi pecetluiți, care intră în curentul evolutiv
spiritual. Acest curent de viață spirituală tocmai a creat un instrument în Helena
Petrowna Blavatsky. Înțelegem timpul nostru doar dacă recunoaștem acest curent
spiritual ca o necesitate profundă.

Suntem în a cincea subrasă a celei de-a cincea rase-rădăcină și trăim împotriva celei
de-a șasea subrase și împotriva celei de-a șaptea subrase, apoi împotriva celei de-a
șasea rase-rădăcină. Ce înseamnă: trăim împotriva acestor rase? Aceasta înseamnă
că în al șaselea interval de timp - fie în a șasea epocă, a subrasei a șasea proclamate
profetic, fie în a șasea rasă-rădăcină - omul care vrea, îl înțelege pe Christos. Vor
exista oameni-Christos acolo, pecetluiții; despecetluirea sufletelor umane va avea
loc în epocile spiritualității viitoare. Faptul că cele cinci fecioare ard ulei în lămpi,
că mirele găsește suflete iluminate, înseamnă că unei părți a omenirii se va dezvălui
atunci ceea ce azi este încă închis omenirii. Cartea cu șapte peceți se va dezvălui
unei mari părți a omenirii. Apocalipticul Ioan vrea să indice asupra acelui timp, vrea
să prevestească prin semne acel timp.

Într-o propoziție se spune: „Și un semn mare a apărut în cer ...” (Ap. 12: 1) Aceasta
înseamnă că în Apocalipsa avem de-a face cu semne pentru marile faze ale evoluției
omenirii. Trebuie să descifrăm aceste semne. Ne amintim că a cincea noastră rasă-
rădăcină actuală a fost precedată de rasa atlanteană care a fost distrusă de potop. Ce
va ruina a cincea rasă? A cincea rasă are o misiune specială: dezvoltarea Eului. Acest
lucru va forma în același timp ceea ce va distruge a cincea rasă principală. O mică
parte din oameni va trăi împotriva perioadei celei de-a șasea rase-rădăcină.
Majoritatea oamenilor nu au găsit încă lumina lăuntrică. Și fiindcă egoismul
formează forța de bază, războiul tuturor împotriva tuturor va înfuria această
25
majoritate a omenirii. Așa cum rasa lemuriană a pierit prin foc, Atlantida a pierit
prin apă, la fel va pieri rasa a cincea prin violența egoistă a furiei unul împotriva
celuilalt și prin războiul tuturor împotriva tuturor. Linia acestei evoluții va coborî
din ce în ce mai adânc; când va ajunge la punctul de minim, toată lumea se va înfuria
împotriva tuturor. O mică parte din ea se va sustrage, așa cum s-a întâmplat și la
pieirea rasei atlanteene. Depinde de fiecare în parte găsirea legăturii cu viața
spirituală pentru a trece la a șasea rasă-rădăcină. Revoluțiile violente sunt iminente
pentru omenire și acest lucru îl descrie Apocalipsa.

Mai întâi ni se arată șapte scrisori către șapte comunități. Dacă oamenii urmează a-
și găsi drumul în acel moment extraordinar, atunci ei trebuie să aibă ceva de care să
se țină, prin care să poată înnobila cele șapte componente existențiale ale ființei
umane, astfel încât să-i găsească pregătiți când va veni acel moment extraordinar.
Există locuri pe Pământ unde exercițiile religioase țin cont în principal de formarea
corpului fizic. În alte locuri se acordă mai multă atenție instruirii corpului eteric. În
alte locuri se acordă mai multă atenție instruirii corpului astral sau a Eului. De
asemenea vor exista din ce în ce mai multe locuri unde se va acorda o atenție specială
instruirii componentelor Manas, Budhi sau Atma. Nu ați crede în reîncarnare în
sensul corect dacă nu v-ați spune: Dacă o persoană se naște odată într-un loc în care
corpul fizic este luat în considerare în principal, el se naște altă dată într-un loc unde
alte componente existențiale sunt luate mai mult în considerare și așa mai departe.

Șapte scrisori sunt adresate către șapte zone geografice separate, în care s-a acordat
o atenție specială uneia dintre cele șapte componente ale ființei umane. Prima
scrisoare este adresată efesenilor. La ei s-a pus mare accent pe formarea corpului
fizic. La frigieni în Smirna corpul eteric s-a luat în considerare în mod special, în
Pergam corpul astral.

Vrem să vedem de ce șapte zone geografice în raport cu cele șapte componente ale
ființei umane, înseamnă forme speciale de evoluție a omenirii. Să presupunem că o
persoană trăiește într-o zonă în care corpul fizic este cultivat de preferință; dacă
atunci își neglijează corpul fizic, acesta va deveni o imagine distorsionată a ceea ce
ar fi trebuit să fie. Dacă ceea ce ar trebui să fie adus la o anumită perfecțiune nu este
cultivat, apare ceva în el care îl pregătește pentru evenimentele rele din evoluția
omenirii.

Prima scrisoare se adresează comunității din Efes, locul consacrat Dianei. Acolo se
accentuează aspectul frumos al corpului fizic. Încotro tinde evoluția corpului fizic?
Putem înțelege acest lucru din ce în ce mai mult dacă știm că trebuie să se purifice

26
corpul fizic din ce în ce mai mult și să devină o expresie a corpului eteric, iar acesta
la rândul său o expresie a corpului astral, iar acesta o expresie a Eului.

În vechile școli pitagoreice, numerele au jucat un rol major. Să ne amintim că în

lumea Devachan, ca orice altceva, totul este ordonat conform măsurii și numărului.
Ce ar însemna să căutăm legile naturii dacă ele nu ar exista? Cântărim și măsurăm
corpurile lumii așa cum facem cu substanțele la scară mică. Trebuie să punem acest
fapt împreună cu un alt fapt. Ne imaginăm acest spațiu plin de structurile sonore ale
unei compoziții muzicale înalte, de exemplu tonurile Karfreitagszauber de Richard
Wagner. Aceasta este forma superioară sufletească pentru ceea ce fizicul ne-ar
exprima în numărul vibrațiilor aerului. În muzică spiritul acestor vibrații curge prin
sufletele noastre. Dacă ne imaginăm așadar numerele auzite de urechea spiritului,
atunci avem muzica sferelor. Dacă un fizician ar înregistra numeric vibrațiile aerului,
el ar înregistra la fel de puțin Karfreitagszauber pe cât matematicianul ar înregistra
ideile pitagoreice ca măsură și număr. Doar armoniile erau exprimate numeric. Dacă
pitagoreanul vrea să exprime cele patru componente ale ființei umane, acestea sună
împreună în raportul 1: 3: 7: 12. Aceasta înseamnă acel sunet în care cele patru
numere sună împreună ca cele patru componente ale omului. Cele 3 sunete: I –
sunetul Soarelui, II - sunetul Lunii, III - sunetul Pământului – sună în corpul astral.
Corpul fizic 12 Efes
Corpul eteric 7 Smirna
Corpul astral 3 Pergam
Eul 1
Sinea spirituală
Spiritul vieții
Omul-spirit

Ce iese din Pământ, din Soare și din Lună sună împreună în corpul nostru astral. Dar
în corpul nostru eteric sună ce emană din cele șapte planete. Există o influență
înșeptită a planetelor corpului eteric, ca de la cele șapte tonuri: prima, secunda, terța,
cvarta, cvinta, sexta, septima - Saturn, Soare, Lună, Marte, Mercur, Jupiter, Venus.
Cele șapte planete sună în corpul nostru eteric. Pornind de la semnele zodiacului,
douăsprezece influențe sună în corpul fizic. Clarauditorul experimentează
douăsprezece sunete de bază pe planul Devachan. Ele ne afectează corpul fizic. Tot
ceea ce există în Eu, în corpul astral, în corpul eteric și în corpul fizic sună în tonuri.
Un ton sună în Eu,
3 tonuri sună în corpul astral,
7 tonuri sună în corpul eteric,
12 tonuri sună în corpul fizic.
Aceasta dă împreună o armonie sau o dizarmonie.
27
Există o expresie în ocultism: 12 trece în 7, adică devine corpul fizic din ce în ce mai
asemănător cu corpul eteric. Dacă sună corect corpul fizic, atunci prin cele 12 tonuri
ale stelelor se aud cele 7 tonuri ale planetelor. Deveniți astfel încât cele 12 să devină
7, ca să apară cele 7 planete, li se spune Efesienilor fiindcă acolo este corpul fizic
special antrenat. Ar trebui să vă îndreptați privirea spre cele 7 planete. Știm că
evoluția creștinismului înseamnă trecerea de la vechile comunități tribale la iubirea
spirituală, că trebuie înlocuit carnalul cu spiritualul. Cei care ne spun cum trebuie să
ne străduim în primul rând pentru a justifica senzorialul, au fost numiți la acea vreme
nicolaiți; ei erau cei care voiau să rămână blocați în sângele material; de aici
avertizarea împotriva nicolaiților. Acești nicolaiți sunt cei care vor aduce prăbușirea.

Ei se confruntă cu ceilalți care vor să depășească evoluția materială, care vor viața
spirituală. Scrisoarea se închide cu simbolul pomului vieții: „Cine are urechi, aude
ce spune comunităților spiritul: Celui care învinge, îi voi da să mănânce din mana
ascunsă ...” (Ap. 2,17)

A doua scrisoare se adresează comunității despre care se spune că este preocupată în

special de cultivarea corpului eteric. Corpul eteric trebuie treptat spiritualizat în
spiritul vieții. Omul trece acum prin naștere și moarte; dar mai târziu acest corp eteric
va deveni spiritul vieții; atunci el va fi învins moartea. Predica de pe munte spune:
„Fericiți sunt cei care milogesc spirit, fiindcă ei găsesc prin ei înșiși împărățiile
cerului”. (Matei 5, 3) Cei care milogesc spirit sunt fericiți, adică sufletul pătrunde în
viața lor. La fel cum corpul fizic se dezvoltă la efeseni, tot astfel corpul eteric din a
doua comunitate se dezvoltă către corpul sufletesc. Dacă ei se străduiesc pentru
această fericire, atunci sunt numiți „milogii spiritului”; ei milogesc pentru fericirea
prin revitalizarea corpului eteric. Acest lucru este indicat în cuvintele: „Fii fidel până
la moarte și îți voi da cununa vieții” (Ap. 2, 10). Dezvoltarea corpului eteric este
exprimată acolo în mod clar.

Apocalipsa este unul dintre cele mai mari documente spirituale. Aproape că nu există
mari adevăruri spirituale al căror sens să nu poată fi găsit în Apocalipsă. Apocalipsa
în sine este în legătură cu dezvoltarea teosofică.

Înțelegând o astfel de scriere, suntem de fapt fructificați de spiritul care a vorbit prin
Helena Petrowna Blavatsky. Ce vrea Mișcarea Teosofică, trebuie să ne apară ca un
sunet de trâmbiță trimis în omenire. Cu cât înțelegem mai mult Apocalipsa, cu atât
mai mult înțelegem misiunea Mișcării noastre.

28
 Conferința a patra
München, 15 mai 1907

În considerațiile noastre despre Apocalipsă am ajuns la punctul care ne conduce la

așa-numita a treia scrisoare. Această a treia scrisoare reprezintă – așa cum am văzut
în primele două scrisori – misterul dezvoltării unui anumit teritoriu geografic,
așazicând. Pentru a ne găsi în drumul următor al gândurilor, trebuie să chemăm încă
odată scurt în fața sufletelor noastre tendința de bază și obiectivul Apocalipsei.

Am văzut că Apocalipsa este mai întâi o carte de inițiere care ne spune ce trepte
trebuie să parcurgă candidatul la inițiere dacă vrea să se dezvolte până la cea mai
înaltă privire a lumii spirituale. Am văzut că prima treaptă este cunoașterea planului
fizic în toate aspectele, că apoi trebuie să se înalțe în planul astral și apoi în planul
Devachan. Ne-a devenit clar că omul care se înalță în planul astral este înconjurat de
o lume de imagini, înconjurat de imagini care față de ceea ce numim imagini în
limbajul nostru sărac sunt mult mai reale, mult mai reale decât ceea ce există aici.
Aceste imagini pe care le viețuiește clarvăzătorul, sunt forțele de bază ale lumii
fizice. Lumea fizică se formează din această lume de imagini. Dacă omul a prelucrat
planul astral, atunci se înalță în planul Devachan; lumea sa de imagini este străbătută
de așa-numitele sunete ale sferelor care alcătuiesc esența interioară a lucrurilor. Când
clarvăzătorul se înalță din planul astral în planul Devachan, el aude pentru prima
dată ceea ce școala pitagoreică numea „muzica sferelor”. Aceasta se exprimă doar
abstract exterior în ceea ce numim numere superioare. Dar ce sunt numerele și
măsurile obișnuite, ce sunt numerele despre care vorbește fizicianul când găsește
mișcarea ondulatorie, când vorbește despre vibrații și forme ondulatorii – ce este
aceasta comparativ cu ceea ce percep urechile noastre când aud sunete? Ce se găsește
în cărțile filosofice despre „mistica numerelor” nu este altceva decât o nălucă; dar
ce vrea să spună pitagoreanul este ceea ce percepe clarvăzătorul când urechea
spirituală este deschisă, când aude sunetele care provoacă mișcarea ondulatorie sau
ceea ce se exprimă într-o astfel de mișcare ondulatorie. Lumea Devachan nu se află
nicăieri în altă parte. Puteți rămâne pe loc și puteți viețui lumea fizică scufundându-
se și însuflețindu-se cu culori și forme – atunci puteți vedea că această lume a luminii
este pătrunsă de sunete.

Apocalipsa descrie modul în care mistica creștină descrie lumea Devachan! Dacă te
înalți la acea stare superioară ca servitorul Domnului, atunci viețuiești mai întâi ce
se întâmplă în planul fizic. - Într-o anumită măsură, acest lucru ne este descris în cele
șapte scrisori către cele șapte comunități, iar iluminarea pe care am obținut-o prin
cunoașterea planului fizic este pusă în semne în cele șapte peceți. Când omul se înalță
în planul astral, el viețuiește lumea imaginilor și a formelor inundate de lumină.
29
Acest lucru ni se arată în imaginea că omul este înconjurat de cele patru animale și
că mielul primește din mâna omului cartea cu cele șapte peceți. Deschizând aceste
peceți, ne întâmpină lumea astrală, iar Îngerii care trâmbițează semnifică armonia
sferelor din planul Devachan.

Astfel vă întâmpină Apocalipsa ca o carte de inițiere. Dar aceasta este întotdeauna o

carte profetică în același timp și ar trebui înțeleasă astfel încât cei care viețuiesc
evenimentele planului astral și al planului Devachan, să viețuiască în același timp și
evenimente ale viitorului, astfel încât aici este ascuns un mister profund al viitorului.
Ceea ce există pe un plan superior în prezent, va exista pe planul fizic în viitor. Dacă
în prezent vă transpuneți în planul astral cu clarvăzătorul, el se poate înălța în această
lume doar dacă ochiul său spiritual este deschis. Dacă vă imaginați tot ce viețuiți în
planul astral ca fiind condensat, solidificat ca gheața, atunci aveți starea în care
propria voastră lume fizică se va afla în viitorul apropiat. Ceea ce azi este astral, va
fi în viitor fizic, astfel încât clarvăzătorul poate vedea azi în planul astral starea
viitoare a omenirii. În același timp inițierea înseamnă pătrunderea în misterele
evenimentelor viitoare. Așadar Apocalipsa este în primul rând o carte de inițiere și
în al doilea rând o carte profetică. Vrem acum să examinăm în detaliu această
înțelepciune profetică și vrem să vedem cum surprinde sensul evoluției omenirii
noastre.

Ați auzit că Apocalipsa indică stări foarte rele pe Pământul nostru, stări devastatoare.
Tocmai am avut în vedere misiunea teosofiei în cadrul evoluției omenirii noastre. Să
aruncăm o privire asupra stării viitorului: vor fi stări îngrozitoare, devastatoare,
oamenii vor fi într-o stare morală care va aduce egoismul la un nivel față de care
starea actuală este joc de copil. Și ce se va întâmpla în viitor – ar putea întreba cineva
– cu sufletele actuale? Vor fi condamnate să se încarneze într-o omenire inferioară,
într-o rasă malefică? – Trebuie să răspundem la aceasta cu un „Nu” decisiv.

O legendă minunată ne descrie tocmai starea evolutivă a sufletului. Sufletul se află

într-o altă linie evolutivă decât corpul uman. Puteți vedea diferența dintre evoluția
sufletului și a rasei dacă priviți înapoi spre trecut. Sufletele s-au reîncarnat de
nenumărate ori în rasa atlanteană; La vremea respectivă toate sufletele erau
atlanteene. Sufletele se perfecționaseră iar corpurile umane care au rămas sunt rase
decadente, în declin. Sufletele părăsesc corpurile rasei și se înalță către rase
superioare. Corpurile umane care sunt afectate de răul fundamental, nu vor avea în
ele suflete care încearcă să treacă dincolo de starea actuală spre una superioară.
Sufletele care își parcurg evoluția, care se înalță deasupra lor înseși, vor fi elaborat
tipuri diferite, noi de corpuri în a șasea rasă-rădăcină. Există însă ceva în esoterismul
creștin numit contopirea omului cu rasa lui. Când aveți un om în față care spune:
30
Vreau să mă înalț deasupra a ceea ce pot oferi azi! – și pe de altă parte aveți în față
pe altcineva care spune: Voi rămâne în ceea ce mă înconjoară azi! – așadar există o
mare diferență. Cei care nu se străduiesc să iasă din configurația de azi, se vor
contopi cu rasa; ei vor fi condamnați să perpetueze corpurile raselor ulterioare
rămase în urmă.

Dacă privim la marii conducători ai omenirii care sunt înaintașii ei, privim spre ei
astfel încât ei sunt conducătorii care ne arată calea pe care putem ieși din evoluția
rasei pentru a trăi în viitor în corpuri care au o perfecțiune mai mare. Așadar faptul
că omul poate spune: Vreau să mă opresc! – este exprimat în legenda care trăiește
de mult timp și a găsit cele mai diverse explicații, dar care poate fi explicată doar
prin teosofie. Gândiți-vă la înaintașul pe care îl numim Iisus Christos, care indică
punctul din Apocalipsă pe care tocmai l-am discutat și spre care a indicat cel mai
mult: locul în care vorbește despre învingerea morții. – Dacă găsiți un suflet uman
stând pe drum, care nu vrea să știe nimic despre aceasta – ce face el? El trebuie să
se nască mereu din nou în cadrul rasei, fiindcă a respins indicația Mântuitorului. –
Această tragedie este exprimată în legenda lui Ahasver; Ahasver, evreul rătăcitor și-
a creat destinul fiindcă l-a respins pe Mântuitorul.

Așadar trebuie să distingem între evoluția sufletului și evoluția rasei și ni se arată

cum se înalță sufletele din ce în ce mai sus - dar ni se arată de asemenea cum rasele
se scufundă din ce în ce mai adânc într-un mod îngrozitor.

Așadar am examinat cum este descrisă în cele șapte scrisori evoluția prezentului. Ne
reprezentăm aceste scrisori adresate către șapte comunități din întreaga lume.

Dacă împărțim geografic Pământul în șapte cercuri, fiecărui cerc îi este adresată o
scrisoare. Primul teritoriu este cel în care omul pământesc actual lucrează în special
pentru a-și aduce corpul fizic la perfecțiune pentru a-l forma superior. Al doilea este
cel în care corpul eteric și al treilea cel în care corpul astral este îngrijit special. La
un teritoriu trebuie să căutați o componentă, la altul alta. Imaginați-vă aceste teritorii
răspândite pe Pământ. Ceea ce numim diferite popoare, prețuiește și cultivă în
special diferite componente; un popor mai ales componenta fizică, alt popor altă
componentă. Am menționat însă că nu este adevărat dacă cineva spune că undeva
este îngrijit doar corpul astral, altundeva doar corpul fizic. În diferitele încarnări
trebuie să parcurgem cu sufletele noastre una după alta ceea ce este important
fiecărui teritoriu în parte, iar cele șapte scrisori sunt adresate fiecărui om în timp ce
el trebuie să parcurgă cele șapte trepte de evoluție. Scrisoarea adresată comunității
din Efes este îndreptată către teritoriul în care corpul fizic este îngrijit în special, iar

31
cuvintele specifice caracterizează acest mod. A treia scrisoare către Pergam se
îndreaptă către teritoriul unde corpului astral i se acordă o îngrijire specială.

Să reținem diverse fapte individuale pe care le-am găsit în decursul timpului.

Evoluția omului are loc astfel încât Eul lucrează în corpul astral, îl spiritualizează și
acea parte pe care o prelucrăm prin intermediul Eului, o desemnăm cu cuvintele
„Sinea spirituală” sau „Manas”. A „îngriji corpul astral” înseamnă a prelucra
componenta Manas din el. Cât de mult ați îngrijit corpul vostru astral, atât de mult
ați prelucrat componenta Manas din el. În esoterismul creștin cuvântul mană este
același cu Manas, iar ceea ce se indică în Biblie ca mană, este locul unde vorbim
despre revărsarea naturii manasice.

Să citim în a treia scrisoare: „Cine are urechi, să audă ce spune spiritul către
comunități: Celor care înving, le voi da să mănânce din mana ascunsă”. (Ap. 2, 17)
Așadar acest lucru este clar specificat; și am indicat de asemenea dezavantajul expus
în fiecare scrisoare, că cel care nu parcurge această evoluție, degradează corpul, îl
aduce în declin. În esoterismul creștin declinul corpului astral este sugerat chiar într-
un mod foarte radical.

În perioada lemuriană elementul sufletesc superior a coborât în cele trei componente

umane. Amintiți-vă de asemenea pe atunci că natura umană exterioară era pe o
treaptă ceva mai superioară decât animalele superioare actuale. Din acel timp omul
a prelucrat întotdeauna forma corpului său astral, fiindcă sufletul era dependent de
acest corp care, pe când sufletul intrase pentru prima oară în el, era aproximativ pe
treapta animalității. Tocmai în aceasta constă progresul omenirii, că ea prelucrează
corpul astral, că purifică pasiunile și instinctele animalice.

Să presupunem contrariul; atunci rezultatul este că nu stagnează corpul astral, ci se

scufundă într-o stare mai adâncă decât era cândva, iar neglijarea este înfățișată ca
ispitele lui Satan. Pentru esoteristul creștin, „Satan” este o entitate care îl ispitește
nu pentru a-și perfecționa corpul astral, ci pentru a-l degrada. Dacă autorul
Apocalipsei vrea să ne descrie dezavantajul, el va spune: Dacă dezvoltați corpul
astral, veți savura mana cerească; dar există și teritorii care nu îngrijesc corpul astral
– acelea vor suferi ispitele lui Satan. El descrie această degradare a corpului astral:
„Știu ce faci și unde locuiești, fiindcă scaunul lui Satan este acolo”. (Ap. 2, 13)

A patra scrisoare – către comunitatea din Tiatira – se adresează regiunii unde este
reprezentat sentimentul de personalitate al omenirii. Acest „Eu” joacă un rol major
în toți cei care vor să degradeze natura umană. În esoterismul central-european în
special, Eul este reprezentat ca punctul central, ca elementul activ propriu-zis al
32
omului. Omul este ca o confluență de forțe care curg în corpul său astral, corpul său
eteric și corpul său fizic, iar Eul este reprezentat ca elementul care prelucrează cele
trei componente. În miturile germanice acesta este reprezentat de arborele care este
frasinul lumii, simbolul naturii umane tripartite. Punctul central pentru această
natură umană tripartită este Eul; întrupându-se, Eul poartă întregul arbore al
devenirii și creșterii umane. „Ygg” este vechea formă a devenirii și creșterii. Veți
găsi acest lucru în formele vechi de limbaj ca o desemnare pentru ceea ce se
întrupează. Frasinul lumii se numește "Yggdrasil". Yggdrasil înseamnă „Eul
purtător”, iar numele zeului care are legătură cu formarea Eului, este de asemenea
luat de acolo. Pe parcursul evoluției, omul a învățat mai întâi să inspire aer; acest
lucru este legat de cuvântul „Iahve” în ebraică. În vechea limbă germană, aceasta
corespunde lui Odin care este un zeu al vântului, care aleargă în furtună. „Jach”
(Iahve) este „suflarea”, iar când vorbim de Wotan și de armata lui care aleargă în
furtună, vorbim de respirația care era necesară pentru a deveni Eu. În esoterismul
creștin în special, acestui cuvânt ca nume al elementului etern din natura umană i se
oferă o valoare complet specială și de aceea este reprezentat ca purtătorul celorlalte
corpuri, formând centrul lor. Aduceți în suflet un singur pasaj din traducerea
germană: „Și el le va conduce cu un toiag de fier și le va zdrobi ca pe niște vase de
lut, așa cum eu am primit de la tatăl meu și îi voi da luceafărul dimineții”. (Ap. 2,
27-28) Acest „Eu” înseamnă același lucru cu numele propriu al lui Iisus Christos,
unde cuvântul „Eu” revine în aproape fiecare propoziție pentru a indica faptul că Eul
este elementul etern din natura umană. Așadar ați putut vedea pretutindeni că am
vorbit despre ceea ce este menit a spune.

Vreau doar să menționez un pasaj foarte special. A șasea scrisoare ar trebui să fie
adresată comunității unde componenta Budhi este deosebit de bine îngrijită. Ce
înseamna aceasta? Dacă Manas este îngrijit foarte bine și omul a devenit cunoscător,
ceea ce știe până acum va trece în sentimentul său viu; aceasta devine pentru el o
senzație evidentă, devine pasiune. Dacă vedeți că ar trebui să se întâmple ceea ce
este corect, că ar trebui să trăiască ceea ce este corect, dacă vedeți că omenirea nu
poate trăi fără frumos și fără bine, atunci sunteți pe calea dezvoltării componentei
Budhi. Dacă ceea ce este superior a devenit a doua voastră natură, dacă sufletul
vostru este complet pătruns de entuziasmul pentru frumos și adevăr, atunci sunteți
pe drumul către Budhi. Budhi își ia substanța din simțire și Atma din voință. Și odată
ce omenirea a ajuns să realizeze entuziasmul pentru bine, atunci va apărea ceea ce
se numește ideea de frăție creștină. Acest al șaselea teritoriu își poate primi numele
doar de la ideea de frăție, iar „Filadelfia” este teritoriul iubirii frățești. Dacă luați
pasajul respectiv, atunci citiți că acest teritoriu este descris astfel: „Știu lucrările tale.
Iată am pus o ușă deschisă înaintea ta și nimeni nu o poate încuia; căci ai putere mică

33
și mi-ai păstrat cuvântul și nu mi-ai negat numele. » (Ap. 3, 8) Teritoriul respectiv
nu a negat numele care provine din îndatoririle frățești.

A șaptea scrisoare provine din Atma, din respirația omului. Când omul va fi ajuns
atât de departe, până la respirație, dacă Eul a lucrat până în corpul fizic – poate știți
că în esoterismul creștin acest lucru este desemnat prin cuvântul „Amen” – atunci
esoteristul voind să vorbească despre acest lucru, va indica asupra lui Amen: „Și
scrie Îngerului comunității din Laodiceea: Aceasta spune Amen, martorul credincios
și adevărat, începutul creaturii lui Dumnezeu”. (Ap. 3, 14)

Am putut alege doar câteva cuvinte; dacă am putea discuta despre toate, v-aș arăta
că în cele șapte scrisori avem mesaje către teritorii ale timpului nostru.

Să mergem acum din trecut în viitor. Să ne întrebăm: cum gândește autorul

Apocalipsei despre viitor? El spune exact în stilul următor: Ceea ce poți vedea azi
pe planul astral, nu este altceva decât conturarea viitorului fizic al omului; privește
așadar ce este pe planul astral și vei viețui viitorul omenirii. Nu există niciun viitor
care să nu provină din prezent. – Știți că omul este învăluit într-un corp astral în care
este cufundat acest corp fizic și că în el există organe senzoriale complet diferite de
organele senzoriale din corpul fizic. Știți că vorbim despre flori de lotus sau roți.
Ceea ce poate dezvolta azi omul ca simțuri astrale, va avea corpul fizic uman în viitor
ca simțuri fizice. Astralul este pe cale de a deveni fizic. Cum formează omul actual
acele organe viitoare care azi sunt astrale? – Prin ceea ce lucrează el azi pe planul
fizic în sensul adevărului, frumosului și binelui. Munca și fapta de azi constituie
temelia organelor în viitor. – A fost un timp în care oamenii încă nu aveau ochi; nu
puteau vedea lumina și culoarea. Omul și-a dobândit ochii prin activitatea sa la acea
vreme – avea alte organe pe atunci – ; îndreptându-se către lumină, și-a format ochii.
Acțiunea din prezent este destinul în viitor; faptele din trecut au fost astfel încât au
apărut ochii, iar din faptele voastre actuale vor apărea organele senzoriale ale
viitorului. O persoană care lucrează în sensul adevărului, frumuseții și binelui va
avea organe normale în viitor; dacă ezită față de adevăr, frumos și bine, va avea
organe infirme în viitor. Este imposibil să ștergem ce facem în prezent. Un fapt care
este conceput în prezent pentru a apărea în viitor, esoterismul creștin îl numește
„pecetluit”. Se vorbește în sensul esoterismului creștin: azi ai un ochi care în trecut
nu exista; dar tu ai făcut un lucru și altul; ochiul tău a fost „ pecetluit”, acum este
„despecetluit”, ochiul tău este despecetluit din faptele tale trecute. – Acum avem
pecetluirea a ceea ce va fi despecetluit pe planul fizic în viitor. Cine privește doar
planul fizic, pentru el evoluția este o carte cu șapte peceți. Cine privește planul astral,
va vedea toate organele viitoare deja ca atașate; organele se deschid spre el ca
imagini. Atunci esoteristul ar spune: Dacă privești punctul central care este desemnat
34
ca miel, mielul îți pune cartea în mână și cartea este despecetluită astfel încât ceea
ce va avea formă în viitor, poate fi exprimat doar în imagini. De aceea este exprimat
în imagini pas cu pas ceea ce poate să apară. În prima pecete o stare viitoare este
exprimată în imaginea unui cal, altă stare viitoare de al doilea cal și așa mai departe.
Pentru a descoperi sensul, haideți să alegem un cal – să zicem al treilea cal, imaginea
care apare la deschiderea cele de-a treia peceți. Acest lucru ni se prezintă astfel: „Și
când s-a deschis a treia pecete, am auzit al treilea animal spunând: Vino! Și am privit
și am văzut un cal negru. Iar cel care stătea pe ea avea o balanță în mână.” (Ap. 6, 5)

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă prezentarea în imagini a unei stări viitoare a omului,

stare care rezultă din dezvoltarea celei de-a treia componente a naturii umane, corpul
astral, unde Eul prelucrează și purifică acest corp astral. Corpul astral nepurificat
este cel care se cunoaște doar pe sine, căruia îi este antipatic tot ce nu-i aparține, iar
cel purificat este cel căruia totul urmează să i se dea în echilibrul corect. Dacă
purificăm corpul astral în mod corect, ajungem la formarea unui organ care este
exprimat în imagine prin înfățișarea unui călăreț cu o balanță. Din faptele sale
corecte actuale se dezvoltă la om un organ astral, iar acest lucru este aici exprimat
în imagine. Așa am putea parcurge și celelalte imagini și am vedea cât de inexactă
este explicația populară.

La deschiderea celei de-a cincea peceți, ni se spune ceva important: „Și când a fost
deschisă a cincea pecete, am văzut sub altar sufletele celor care au fost sugrumați
pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au avut-o”. (Ap. 6, 9) – Ce
se întâmplă cu un suflet care evoluează până la treapta a cincea? Este sugrumat în
sufletul său inferior; ceea ce ca impuritate se atașează de om, este respins, iar sufletul
apare în îmbrăcămintea inocenței: „Și fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă ...” (Ap.
6, 11) Sufletul este alb, a devenit nevinovat când a progresat până la treapta a cincea.

Dacă am urca mai sus, am ajunge unde imaginile astrale trec în Devachan, la sunetul
trâmbițelor. Oamenii-Ahasver formează un grup al omenirii; ceilalți vor fi cei care
se pot muta în alte entități. Așadar ni se va părea evident că trebuie descris ca imagini
respingătoare ceea ce a rămas în urmă. În timp ce sufletele care au evoluat mai
departe aud trâmbițele, ceilalți vor fi atins culmea dezvoltării egoiste. Cei avansați
care și-au dezvoltat sufletele, vor trăi la fel ca marii inițiații actuali.

V-am spus că inițiatul trebuie să parcurgă diferite trepte, că nu doar din corpul astral
trebuie să transforme ceva, ci și din corpul eteric și chiar din corpul fizic ceva. În
trecut inițiatul a fost menținut timp de trei zile și jumătate astfel încât corpul său
eteric se afla în afara corpului fizic iar corpul fizic era ca mort; atunci corpul eteric
era condus de hierofant prin lumea superioară.
35
Ceea ce viețuiește inițiatul actual, autorul Apocalipsei ne va descrie de asemenea
drept ceva ce este similar cu procesul inițierii din cele trei zile și jumătate. Amintiți-
vă că există într-adevăr un loc în Apocalipsă unde se spune că apar doi martori ai
divinității care au fost morți timp de trei zile și jumătate și apoi au revenit la viață.
„Și cei care trăiesc pe pământ se vor bucura de ei și-și vor trimite bunăstare și daruri
unii altora; fiindcă cei doi profeți i-au chinuit pe cei care trăiau pe Pământ. Și după
trei zile și jumătate spiritul de viață de la Dumnezeu a intrat în ei și s-au ridicat în
picioare; și o mare teamă i-a apucat pe cei care i-au văzut.” (Ap. 11, 10-11) În afară
de conducătorul omenirii, aceștia sunt alți doi care au putut fi văzuți de oameni. Aici
este descris un proces de inițiere. Vedeți cum totul concordă.

Acum încă un fapt care vă va arăta cât de profund a pătruns autorul Apocalipsei în
misterele lumii. Cel mai bun mod de a vă arăta acest lucru este să vă citez Legenda
de Aur care joacă un rol major în esoterismul creștin.

Ni se spune că Set a putut merge spre Paradis, că heruvimul cu sabia înflăcărată l-a
lăsat să treacă și a intrat în Paradis. Acolo a avut o viziune, că cei doi pomi – pomul
vieții și pomul cunoașterii – au concrescut cu coroanele lor. Set a luat o sămânță din
acest copac concrescut și a pus-o în gura tatălui său Adam când a murit; din el a
crescut un copac care avea trei trunchiuri, iar cele trei trunchiuri au furnizat lemnul
în diverse scopuri. Dar este deosebit de important că Set a putut vedea în ramuri
formându-se un fel de scriere de flăcări; erau cuvintele: „Ejeh, Asher, Ejeh”, care
înseamnă: „Eu sunt cel care a fost, cel care este, cel care va fi”. Lemnul acestui copac
a fost apoi folosit pentru toiagul cu care Moise și-a îndeplinit faptele miraculoase,
lemnul a fost folosit pentru construcția Templului lui Solomon, apoi pentru un pod
peste bazinul din Bethesda pe care a mers Iisus Christos, iar în cele din urmă din el
s-a construit lemnul Crucii. Ce înseamnă în principal cele două simboluri, pomul
vieții și pomul cunoașterii? Ce înseamnă împletirea lor? Ce înseamnă copacul din
care a fost făcută și crucea însăși?

Faptul că Set a putut intra în Paradis, nu înseamnă nimic altceva decât că a fost
inițiat, că a putut pătrunde în misterele care erau închise altora. Și acum ne întrebăm:
ce înseamnă pomii pe care i-a văzut? – Aceasta se găsește în fiecare natură umană,
există în fiecare individ.

Cum a devenit omul un cunoscător? Aceasta este legată de inhalarea aerului în

plămâni, unde sângele albastru uzat este transformat în sânge roșu. Prin aceasta el a
putut asimila suflarea lui Dumnezeu. Aceasta este devenirea Eului său: prin
revărsarea suflării lui Dumnezeu, omul a devenit un suflet cunoscător. În om este
36
încorporat un pom real pe care azi încă îl puteți vedea când cercetați omul: pomul
sanguin pe care îl puteți vedea în artera principală și care se ramifică asupra
întregului om. Nicio ființă din lume nu poate deveni o ființă cunoscătoare decât dacă,
la fel ca omul, poate asimila din aer oxigenul necesar pentru a produce sânge roșu,
astfel încât omul poate asimila prin sângele roșu pomul cunoașterii.

Celălalt pom al venelor de sânge albastru în raport cu exercitarea puterii a fost smuls
din om. Conține sânge albastru uzat care este o substanță moartă. Înainte ca omul să
coboare din sânul divinității, acesta era pomul vieții. Prin aceea că omul a devenit o
ființă pământească, el a fost împărțit în două, sistemul circulator roșu și cel albastru.
Sângele albastru curge până la inimă și trebuie să se conecteze cu ceea ce dau
plantele. Omul expiră dioxid de carbon; plantele inspiră dioxidul de carbon și expiră
oxigenul. Așadar respirația umană care este exprimată în Eul său real, este o
cuprindere a pomului sanguin roșu și a celui albastru. Dar acest lucru este posibil
doar dacă omul are un instrument și acesta este planta fără de care omul nu ar putea
trăi; aceasta ne permite să cuprindem pomul sanguin roșu și pe cel albastru.

Alchimia naturii umane este aceea că în viitor omul poate face în propria conștiență
ceea ce planta face pentru el azi. Ceea ce azi se află în afara omului, va cuprinde
corpul său fizic când a absorbit întreaga lume vegetală, când și-a extins conștiența
asupra întregii lumi vegetale. Aceasta este starea viitoare a omenirii. Atunci va exista
ceva complet diferit și în natura din jurul nostru.

Odată cu noi se schimbă și întregul nostru cosmos. Stările anterioare revin pe o

treaptă superioară. A existat un timp când Pământul și Soarele erau uniți. Pe atunci
omul se afla în interiorul naturii solare, dar a existat starea naturii marțiene pe care
omul a părăsit-o prin aceea că el a intrat în corpul fizic, dar pe care o va atinge din
nou. Pe atunci pomul vieții și pomul cunoașterii erau împletiți; pe atunci omul nu
avea nevoie de instrumente exterioare. Dar acesta va fi din nou cazul în viitor. Ceea
ce va fi obținut omenirea atunci, se indică întotdeauna prin aceea că omul are din
nou natură solară și apoi se indică Pământul dezvoltat superior cu natura umană
dezvoltată superior, iar ceea ce duce pe om acolo este unirea sistemului său circulator
roșu cu cel albastru prin conștiența extinsă. Acest lucru este indicat prin două
coloane metalice – acestea sunt cele două sisteme circulatorii – iar Soarele este ceea
ce va fi când ... [lacună în manuscris.] Atunci pomul sanguin albastru nu va mai fi
un pom al morții.

Clarvăzătorul trebuie să vadă această stare în semnele astrale.

37
Dacă autorul Apocalipsei descrie această stare, trebuie să indice aceasta figurat: „Și
am văzut un alt Înger puternic coborând din cer; era îmbrăcat cu un nor și avea un
curcubeu pe cap, cu fața ca Soarele și cu picioarele ca niște stâlpi de foc. » (Ap. 10,
1) Așadar aici aveți această stare. Așa este este compusă întreaga Apocalipsă cu
semne oculte.

Esoterismul creștin sugerează că în Pământ se vede corpul lui Iisus Christos. Când
esoterismul creștin vorbește despre corpul lui Christos, acesta vorbește despre corpul
planetar al Pământului. De aceea trebuie să luați textual un astfel de cuvânt: „Cel
care mănâncă pâinea mea, mă calcă cu picioarele”. (Ioan 13, 18) Când omul
mănâncă pâinea Pământului, el calcă pe Pământ cu picioarele.

Dacă acest lucru este așa, atunci autorul Apocalipsei mai poate spune și altceva. Am
văzut că Set a fost un inițiat. Abel a fost omul lui Dumnezeu care s-a hrănit în mod
voluntar cu ceea ce i-a fost dat. Cain a fost un agricultor care și-a construit singur ce
avea nevoie. Se vorbește despre două linii evolutive, una este direcția Set sau Abel,
iar celeilalte aparțin cei care trebuie să transforme totul. Ei au o muncă îndelungată;
de aceea agricultura a fost întotdeauna simbolul celor care prelucrează pământul.
Copiii lui Abel sau ai lui Set și servitorii lui Cain care sunt urmașii lui Cain sau
oamenii lui Cain, se confruntă unii împotriva celorlalți. Cei cărora li s-a revelat de
la început, au văzut de la început; dar și cei care lucrează cu sârguință și se străduiesc
cu sârguință, vor deveni inițiați și vor privi pe cel care este spiritul Pământului,
spiritul planetar al Pământului. Dacă autorul Apocalipsei vrea să indice că spiritul
planetar poate fi văzut de cei care prelucrează ei înșiși pământul, el va spune: Toți
ochii îl vor vedea pe Iisus Christos – chiar și cei care au străpuns pământul. De aceea,
autorul Apocalipsei spune chiar la început: „Iată, El vine pe nori și toți ochii îl vor
vedea, chiar și cei care l-au străpuns”. (Ap. 1, 7) În același timp, acesta este cuvântul-
țel, cuvântul principal propriu-zis pe care îl putem cita drept idee principală a
Apocalipsei. Acest cuvânt foarte profund ne arată că Apocalipsa este într-adevăr o
carte profetică și că putem citi ca viitor ceea ce este așezat aici în simboluri. Este
misiunea noastră ca teosofi să vedem ce nu a putut încă spune Iisus Christos pe
atunci, deoarece oamenii nu puteau încă înțelege; dar El a indicat în simboluri asupra
acelor lucruri.

Ce ne-a fost indicat în acele simboluri de către Iisus Christos, trebuie să ne fie clar
pentru curentul teosofic al lumii, iar acest lucru trebuie să ne stea simbolic în fața
ochilor în zilele următoare în Congres prin cele șapte peceți apocaliptice, motivele
capitelurilor coloanelor și cele cinci peceți planetare pe care le găsim ca ornamente
în broșura de programe. Aceste cinci ornamente de aici nu sunt inventate, ci sunt
cinci ornamente ale scrierii oculte. Cine învață să înțeleagă fiecare linie, toate
38
curburile și liniuțele, a înțeles ceva din felul cum este descrisă evoluția umană în
limbajul de simboluri oculte. Teosofia trebuie să indice către un astfel de limbaj de
simboluri oculte.

Ne reunim pentru a face o muncă de cunoaștere. Orice altceva vine în mod natural
prin munca de cunoaștere. De aceea cerința: Iubește-l pe fratele tău! – este la fel ca
și când ai spune sobei: Misiunea ta este să încălzești camera! – Acest lucru nu
încălzește camera. Dar dacă puneți lemne în el, acesta va încălzi camera de la sine,
fără să-i spuneți.

Dacă faceți muncă de cunoaștere, atunci încălziți sufletele umane și aceasta duce la
marea lucrare de frăție a omenirii. Societatea Teosofică trebuie să fie o astfel de
societate care duce la munca de cunoaștere esoterică; altfel ea nu poate prospera.
Dacă vom asimila ceva din aceste idei, vom face și cu ocazia acestui congres ceva
din ceea ce trebuie să facă Mișcarea Teosofică. Dacă teosofia este legată de
asemenea de ceea ce este sugerat în cartea minunată Apocalipsa, atunci trebuie să
facem și noi ceva, deschizând noi înșine pecețile. Doar când în societatea noastră
deschidem pecețile cărților oferite de marile individualități, ne străduim pentru ceea
ce trebuie să fie Societatea Teosofică, dacă ea vrea să fie un adevărat curent cultural
actual.

39
 Conferința întâi
Kristiania, 9 mai 1909

Am spus adesea că teosofia nu trebuie privită ca ceva nou. Alte curente exterioare
ale științei vor cu plăcere adesea să fie ceva nou; dar teosofia vrea și ar trebui să fie
expresia potrivită a timpurilor noastre pentru năzuința către înțelepciune așa cum
parcurge ea toate timpurile; Teosofia vede în toate revelațiile temporale, diverse
forme ale unei înțelepciuni primordiale care parcurge toate timpurile.

Apocalipsa care este unul dintre cele mai vechi documente ale creștinismului, a fost
explicată în diverse moduri în decursul creștinismului; iar aceste explicații diferite
au purtat întotdeauna caracterul înțelegerii subiective a diferitelor epoci. În ansamblu
dacă aruncăm o privire rapidă asupra secolelor dezvoltării creștine, deja în vechile
timpuri putem vedea apropiindu-se de această carte sensul materialist care
înmugurește. Acolo găsim cât de repede a fost făcută greșeala de a vedea în imaginile
Apocalipsei anumite procese ale evoluției pământești și ale evoluției omenirii ca de
exemplu coborârea lui Mesia proclamat în lume sau chiar instituirea unei împărății
cerești în această lume în sens fizic. Când timpurile care au urmat nu au îndeplinit și
nu au dezvăluit nimic din toate acestea, în diferitele regiuni ale Occidentului s-a
crezut că indicarea timpului a fost greșită și s-a amânat din ce în ce mai mult
împlinirea profeției. În jurul secolelor XII și XIII, Apocalipsa a fost interpretată mai
mult interior. În acel timp oamenii au început să vadă din ce în ce mai mult în
exteriorizarea creștinismului imperiul lui Antichrist. Biserica romană însăși a
devenit expresia acestui imperiu al Antichristului; biserica romană pe de altă parte a
văzut același lucru în protestantism.

În timpuri mai recente atât de pline de sentimente materialiste, s-a spus că autorul
Apocalipsei desigur nu ar fi putut ști nimic despre viitor, ci că el a descris evenimente
petrecute deja. Așadar s-a crezut că el a văzut în fiara cu două coarne un adversar
atât de mare al creștinismului ca Nero. Dacă este vorba despre evenimente șocante
pe pământ, roiuri de lăcuste și așa mai departe, se poate demonstra cu ușurință că pe
atunci au ajuns astfel de lucruri pe acele teritorii. Așa ceva se numește „cercetare
obiectivă” și totuși este complet afectată de opinia subiectivă.

Teosofia ar trebui să devină acum un instrument pentru a înțelege din nou spiritual
Apocalipsa și pentru a-i pătrunde sensul. S-ar putea crede că această explicație prin
teosofie este de asemenea colorată subiectiv ca toate celelalte explicații. Într-un
anumit sens așa este, dar există o diferență între aceasta și celelalte explicații.
Istoricii exteriori vor să fie obiectivi; dar ei pot fi doar subiectivi. Dar noi vrem să
explicăm subiectiv în sensul că suntem conștienți în toată modestia: înțelepciunea
40
lumii este întotdeauna în armonie cu evoluția progresivă, cu timpul progresiv. Dacă
facem ceea ce trebuie pentru timpul nostru, atunci acest lucru este o forță care
acționează în tot viitorul. Teosofia nu trebuie să devină dogmatică. Ceea ce învățăm
azi ca teosofie nu se schimbă în esența sa, ci în formele sale. Când sufletele actuale
se vor reîncarna, vor fi la fel de mature în timpurile viitoare pentru a prelua alte
forme superioare de viață spirituală. Explicația noastră despre Apocalipsă se va
învechi; timpurile viitoare vor trece dincolo de aceasta. Tocmai de aceea Apocalipsa
însăși nu se va învechi. Ea este mult mai mare decât explicațiile noastre și va găsi
explicații încă mai profunde, mai înalte.

Să luăm primele rânduri ale revelației, așa cum sunt ele în adevăr. Ni se spune că
misterul lui Iisus Christos ne este dat în simboluri, că aceste simboluri trebuie
interpretate și că autorul încearcă în conformitate cu puterile sale să interpreteze cât
mai multe dintre simboluri. Apocalipsa a fost scrisă cu o altă intenție decât
Evanghelia lui Ioan. Este o experiență personală când autorul ne spune că el descrie
revelația lui Iisus Christos, apariția lui Hristos. Așadar este ceva similar cu
experiența lui Pavel înainte de Damasc, Misterul lui Pavel.

Pavel este cel care a făcut cel mai mult pentru a proclama și răspândi creștinismul,
deși nu se află printre discipolii care au asistat la evenimentele din Palestina și la
deznodământul lor tragic: răstignirea lui Iisus Christos. Știm că Evangheliile sunt
modul în care toate acestea au intrat în inimile omenirii de atunci. Pavel auzise deja
despre toate lucrurile care sunt scrise în Evanghelii. Pavel a cunoscut foarte bine
evenimentele din Palestina și totuși nu a putut crede că omul care fusese ucis pe
cruce a fost Mântuitorul sau Mesia promis. Mesia nu poate sfârși ca un criminal
comun, și-a spus Pavel. L-am înțelege greșit pe Pavel dacă nu am arunca o privire
mai profundă în sufletul său și în ceea ce a viețuit ca știință în el ca inițiat evreu. El
știa că Mântuitorul, Mesia se prevestise în tufișul arzător, în focul de pe Sinai. Acest
lucru îl subliniază Iisus Christos când spune: „Dar dacă nu crezi scrierile lui” – ale
lui Moise – „cum vei crede cuvintele mele?”. (Ioan 5, 47) Christos spune că anterior
obișnuia să se anunțe prin mijloace exterioare, prin forța elementelor, dar că apoi s-
a revelat prin viața, suferința și existența din corpul uman, așazicând, a coborât din
focul de pe Sinai. Pavel, inițiatul evreu, îl cunoștea pe Christos care s-a prevestit;
fiindcă în dosul misterului lui Moise se ascunde următorul lucru:

Pe timpul Vechiului Testament și în vechea doctrină ocultă ebraică au existat Mistere

și inițiați ca în toate epocile. Să ne oprim la principiul potrivit căruia inițierea trebuie
să se adapteze și la împrejurările epocii. Dacă privim inițierea astfel, atunci trebuie
să începem să ne reprezentăm omul așa cum este prezentat de teosofie sau știința
spirituală, ca o ființă cu patru componente, înzestrat cu corpul fizic pe care omul îl
41
are în comun cu regnul mineral, cu corpul eteric pe care îl are are în comun cu regnul
vegetal, cu un corp astral pe care îl are și regnul animal și în sfârșit purtătorul de Eu
sau Eul. Așa cum se află omul înaintea noastră, el este format din cele patru
componente. Ele sunt legate între ele în timpul zilei, dar în timpul nopții Eul și corpul
astral sunt în lumea spirituală. Deci omul actual nu observă nimic în timpul nopții.
Dacă omul se înalță la o privire spirituală superioară, el trebuie să aplice asupra sa
anumite metode de dezvoltare interioară. Cine vrea să se înalțe în lumile superioare,
trebuie să lase meditația și concentrarea să lucreze asupra sufletului său și să se
cufunde în anumite lucruri, dintre care unul de exemplu este crucea cu trandafiri.

Când omul actual doarme, tot ce viețuiește el în timpul zilei nu poate face o astfel
de impresie asupra corpului său astral încât acesta să funcționeze mai departe
noaptea. Când omul normal actual adoarme seara, viața sa cotidiană este ca și stinsă.
În cazul candidatului la inițiere este altfel, chiar dacă nu observă mult timp
transformarea corpului său astral. Dacă el începe să practice meditația și lasă să
acționeze asupra lui exercițiile prescrise în școlile oculte, în timp ce la oamenii
obișnuiți poate fi văzut ceva dezorganizat, haotic, la cel care practică meditația
clarvăzătorul vede curenți complet diferiți, alte forme și organe. Acest lucru apare
ca un efect al exercițiilor, chiar dacă elevul însuși mult timp nu îl observă. Corpul
său astral va fi o ființă diferită, chiar dacă meditația este scurtă. Înainte corpul astral
era haotic și tot ce făcea omul era înecat de impresiile zilei. Doar regulile instruirii
oculte dau ceva ce îneacă toate impresiile cotidiene. De aceea se numea purificare
sau catharsis această transformare a sufletului. Discipolul se purifică, în timp ce la
oamenii obișnuiți corpul astral continuă să fie haotic, dezordonat.

Acum însă ghidul spiritual trebuie să-l facă pe discipol conștient de lumea spirituală
din jurul lui. Pentru ca ceea ce s-a întâmplat în corpul astral să se poată propaga în
corpul eteric, în epocile anterioare s-au făcut următoarele cu discipolul. Când
discipolul era pregătit, așazicând, se afla pe nivelul inițierii, trebuia să petreacă un
timp, de obicei trei zile și jumătate, când hierofantul îl aducea în stare de letargie
completă sau moarte. Atunci corpul eteric era extras și corpul astral imprima în
corpul eteric tot ce pregătise în sine prin intermediul exercițiilor oculte. Altfel corpul
fizic este un obstacol pentru conștientizarea a ceea ce omul experimentează în lumea
spirituală. În momentul când hierofantul extrăgea corpul eteric din corpul fizic,
intervenea iluminarea și iluminatul viețuia atunci lumea spirituală, iar după trei zile
și jumătate el devenea un inițiat care putea povesti despre lumile spirituale.

Putem găsi același proces în Misterele diferitelor popoare. Dar în cazul inițiaților
Vechiului Testament, inițierea era diferită; fiindcă ei viețuiau încă odată ce viețuise
Moise pe muntele Sinai. Astfel puteau ei spune poporului că va apărea Mesia, că
42
Mesia va apărea din poporul lor însuși, că el va încorpora în corpul carnal principiile
evolutive ale întregii evoluții a omenirii. Era cel mai înalt moment de inițiere când
evreul iluminat putea viețui că Christos va apărea în viitor. Pavel știa despre toate
acestea ca inițiat evreu; totuși înainte de evenimentul de la Damasc nu a putut
nicidecum să creadă că cel care a murit pe cruce este același cu cel despre care el
știa prin inițiere.

Așadar Pavel spune despre sine că s-a născut prematur, adică un inițiat prin har. El
subliniază că a primit inițierea nu prin instruire treptată; dar el este mai aproape de
lumea spirituală decât oamenii care au coborât mai adânc în materie. Așa a putut el
viețui ceea ce era „coroana vieții”, ultimul act din inițierea Vechiului Testament:
încoronarea prin apariția lui Christos. Lui i-a apărut în lumină clară ceea ce inițiații
Vechiului Testament au viețuit întotdeauna; ceea ce viețuiseră ca eveniment din
viitor, el vedea acum ca o apariție care îi spunea că această ființă era aceeași cu cea
care trăise și murise în corpul lui Iisus din Nazaret. El știa acum: Mesia, Christos
este deja prezent.

Faptul că Christos urma să vină, a fost cel mai mare eveniment al vechii inițieri.
Faptul că El a murit și totuși trăiește conectat cu existența pământească și acționează
în continuare în evoluția omenirii, acest lucru îl putem vedea apoi din toate scrisorile
lui Pavel. El a văzut acest eveniment drept ceva ce devenise deja prezent.

Să ne transpunem odată în toate celelalte inițieri care nu erau nici vechi ebraice și
nici creștine. Atunci se știa: în perioada atlanteană ajungem la o formă a omului care
era încă foarte diferită de cea actuală. Corpul eteric este creatorul corpului fizic; prin
inițiere se vedea întotdeauna cum corpul eteric stă la baza corpului fizic. În lumea
spirituală inițiatul trebuia să renunțe la imaginea corpului fizic uman; el vedea doar
corpul eteric al omului.

În inițierea veche ebraică însă, inițiatul vedea întotdeauna ca treaptă a încoronării,

pe omul fizic spiritualizat și transpus în lumea spirituală. Christos a fost înțeles ca o
astfel de persoană care ar fi fost văzută în lumea spirituală ca prima formă umană
reală din lumea fizică. Așa s-a văzut în inițierea veche ebraică faptul că în viitorul
îndepărtat, forma fizică va fi sfințită și purificată de „Fiul Omului”, Christos. De
aceea Pavel știa că ceea ce i s-a arătat ca formă umană înainte de Damasc, nu poate
fi altul decât Christos.

Autorul Apocalipsei descrie același lucru când vorbește despre „Fiul Omului”. El
numește cele șapte comunități „șapte stele”, iar „Fiul Omului” forma spiritualizată,

43
purificată în corpul fizic, nu doar în corpul eteric, ci imaginea omului fizic
transfigurat și sfințit.

Așa ne înfățișează el ce a văzut Pavel înaintea Damascului și ne explică ce ar trebui

să însemne impulsul acestui eveniment Christos pentru întreaga omenire. El ne
vorbește despre șapte comunități în cele șapte scrisori către comunități, ca misiune
a celor șapte culturi postatlanteene; iar cele șapte epoci de cultură care vin după
perioada noastră a cincea, sunt reprezentate în cele șapte peceți; el reprezintă cele
șapte epoci de cultură ale celei de-a șaptea perioade, în cele șapte trâmbițe.

Ce se întâmplă drept perioadă actuală de cultură, putem vedea în lumea fizică. Dar
ce se întâmplă în perioada a șasea care urmează, putem viețui în imaginile lumii
astrale. Perioada a șaptea pe de altă parte poate fi viețuită în sunetele armoniei
sferelor, în lumea Devachan. O viețuim ca urmare a impulsului lui Christos.

Așadar Apocalipsa este reprezentarea a ceea ce a viețuit inițiatul creștin: descrierea

inițierii creștine, o imagine a viețuirilor unui inițiat în sens creștin care a înțeles ce a
venit în lume prin Christos.

44
 Conferința a doua
Kristiania, 10 mai 1909

Acum că am văzut ce are de spus azi teosofia despre istoria evoluției omenirii, să
vedem mai întâi ce ne spune Apocalipsa despre aceasta.

Pentru a recunoaște acest lucru, trebuie să ne întoarcem dincolo de epoca noastră de

cultură la epoca de cultură greco-latină, a patra din perioada noastră postatlanteană.
În știința spirituală calculăm această epocă înapoi până în secolul VIII sau IX înainte
de Christos. Mergând mai în urmă, ajungem în epoca de cultură egipto-caldeană,
apoi în epoca protopersană din care cercetarea istorică a epocii noastre viețuiește
doar ultimul ecou. Apoi continuăm cu sacra cultură protohindusă; și astfel ajungem
în sfârșit la marea perioadă atlanteană despre care ne spun toate documentele
religioase. Înaintea marelui potop atlantean, între Europa și America se afla vechiul
continent atlantean. Acolo locuiau strămoșii omului pe care îi numim vechii
atlanteeni.

Să luăm mai întâi în considerare viața spirituală a atlanteenilor; căci acolo au trăit
aceleași suflete care sunt azi aici, dar cu abilități sufletești sau stări de conștiență
diferite, iar acestea sunt de interes la început pentru cercetătorul spiritual.

La apogeul perioadei atlanteene, găsim capacitatea actuală de percepție doar schițat

la om. Vechiul atlantean nu vedea obiectele exterioare cu contururi ferme cum le
vedem noi azi, ci ca înconjurate de o aură. Apoi când adormea seara, imaginea
exterioară dispărea pentru el; dar el era conștient în lumea spirituală. El avea o
clarviziune crepusculară. Dar el nu avea încă ce se numește azi calcul și numere,
putere de judecată și gândire logică. Nu avea încă toate abilitățile mentale care au
construit cultura actuală; de exemplu el nu cunoștea încă forța latentă din cărbune.
Dar pentru aceasta avea forțe magice prin care el trezea forțele latente din semințe
și le putea pune în serviciul lui. Așadar lui îi erau proprii forțe clarvăzătoare și
magice. Cei mai buni tehnicieni din Atlantida erau cei care care își puteau folosi cel
mai bine forțele magice. Ceea ce sunt azi savanții și naturaliștii noștri, poate fi
comparat cu oamenii cei mai clarvăzători de atunci.

Pe atunci existau mari centre de Mistere. Școlile noastre de Mistere și cele oculte
actuale funcționează mult mai în secret decât acelea. Cele de atunci erau în general
cunoscute atât ca școală, cât și ca biserică. Pietatea și înțelepciunea erau cultivate
acolo în același timp. Cei care erau conducători în acel timp, pot fi numiți marii
învățători ai Misterelor. Ei predau în acele oracole atlanteene. Au existat șapte mari
învățători ai Misterelor. Acolo discipolii maturi au fost inițiați în stăpânirea forțelor
45
magice și în clarviziune conștientă în lumea spirituală. Înțelepciunea atlanteană s-a
extins dincolo de pământul fizic la faptele spirituale, nu doar asupra celor trei regnuri
inferioare ca în cultura noastră. Știința acuală stabilește o limită care nu depășește
Pământul. Prin dezvoltarea clarvăzătoare însă, inițiatul atlantean a ajuns să vadă și
să viețuiască ființele spirituale superioare care acționează dincolo de Pământ până la
stele și ambianța lor.

Pe atunci existau centre de Mistere care se ocupau în special de planetele sistemului

nostru solar și de puterile spirituale din dosul lor. De aceea au existat pe atunci
oracolul marțian, venusian, solar, jupiterian, mercurian, saturnian și lunar. Cel mai
mare și mai sublim a fost vechiul oracol solar. Inițiatii oracolului solar puteau
superviza și supraveghea toate celelalte oracole. În vârf se afla marele inițiat al
oracolului solar; el a prevăzut marele potop din Atlantida. De aceea el a trebuit să se
asigure că este condusă cultura dincolo de marea catastrofă.

Acei oameni care aveau cea mai mare predispoziție la clarviziune, nu erau deloc
potriviți pentru cultura postatlanteană. Pentru această nouă cultură trebuiau aleși cei
care nu mai posedau nimic din vechea magie, dar care în zorii marii culturi
postatlantene dezvoltau elementul spiritual individual, gândirea și judecata în
primele forme primitive. Cei mai simpli au fost chiar cei mai potriviți pentru viitor.

Ei au fost așadar conduși de marele inițiat solar într-o colonie din apropierea Irlandei
actuale; de acolo au fost conduși mai târziu în centrul Asiei. Aceia se aflau pe atunci
cel mai aproape de starea noastră actuală de conștiență. Mai mult decât atât, celor
mai avansați li s-au încorporat copiile corpurilor eterice ale celor mai mari inițiați ai
oracolelor atlanteene și ale celor mai dotați pentru cultura actuală din diversele
oracole, deoarece acest lucru a fost necesar pentru viitor.

Există o lege a economiei spirituale conform căreia ceea ce s-a dobândit odată de
către omenire, să nu se piardă. Dacă am privi în jurul diferitelor oracole, am putea
găsi pretutindeni ce se poate realiza printr-o instruire secretă, când cineva transformă
prin intermediul Eului corpul eteric astfel încât acesta din urmă este educat,
organizat. În caz contrar corpul eteric al omului obișnuit se dizolvă la moarte în
eterul cosmic, dar este diferit în cazul inițiatului superior. Un astfel de corp eteric
transformat este păstrat pentru binecuvântarea și salvarea omenirii. Marele inițiat
solar a păstrat ca bunuri spirituale corpurile eterice ale celor șapte mari inițiați
atlanteeni și le-a dus în Asia. Acestea au fost imprimate la șapte dintre cei mai buni
oameni, astfel încât aceștia au crescut înzestrați cu corpurile eterice ale celor mai
mari inițiați ai vechii Atlantide. Timp de multe generații, el și-a exercitat arta

46
educației în materie de sănătate și disciplină spirituală, astfel încât a educat cel mai
bun material uman, așazicând.

Cei șapte oameni erau oameni simpli în viața exterioară; ei aveau Eul lor propriu,
corpul lor astral propriu, dar în anumite stări de conștiență vorbeau ca inspirați de
puteri superioare. Apoi au fost trimiși de marele inițiat solar în India antică, la cei
care încă mai tânjeau după adevărata patrie a omului și care numeau Maya sau iluzie
tot ce este exterior. Acesta era corul celor șapte sfinți Rishi. Ceea ce a făcut ca acest
cor să concorde ca o simfonie spirituală, a fost înțelepciunea primordială a timpului
prevedic. Așadar privim la un timp mult mai vechi decât al Vedelor. Ceea ce s-a
scris în Vede este doar un ecou; la noi mai ajung doar fragmente de raze ale
înțelepciunii sfinților Rishi.

Acum ajungem la cultura protopersană; acolo în locul celor șapte învățători indieni,
apăruse străvechiul Zoroastru. El a fost însuși discipolul inițiat al marelui inițiat solar
care a stat în dosul învățătorilor Rishi. Prin aceasta el a putut vesti marea învățătură
a ființei spirituale a Soarelui, Ahura Mazdao. Și acolo vedem cum marii învățători
ai omenirii ghidează dezvoltarea în înțelepciune.

Indianul a fost salvat de la început de căderea în materialism; la el nostalgia după

clarviziune, după spiritual, după sentimentul de a fi legat de divinitate era încă prea
mare. Perșii pe de altă parte erau fermieri și războinici; pentru a nu cădea în
materialism, ei trebuiau să preia învățătura marelui Ahura Mazdao, spiritul Soarelui,
ființa supremă.

Marele Zoroastru l-a inițiat pe unul dintre discipolii săi astfel încât acela și-a adus
corpul astral la o dezvoltare înaltă; în altul pe de altă parte a dezvoltat corpul eteric
până la cea mai înaltă treaptă a conștienței clarvăzătoare, astfel încât prin acest corp
eteric care este întotdeauna purtătorul memoriei, acela a fost capabil să citească în
Cronica Akasha.

Primul dintre discipoli s-a reîncarnat ca Hermes, marele stimulator al culturii

egiptene, educat în special în ce privește corpul său astral. Când s-a reîncarnat, purta
în el corpul astral al marelui Zoroastru. Ca Hermes al Egiptului, el a purtat corpul
astral al marelui Zoroastru și de aceea a putut acționa în sensul lui Zoroastru.

Celălalt discipol care s-a reîncarnat este de asemenea una dintre cele mai importante
personalități ale culturii postatlanteene, și anume Moise. De aceea Moise deja pe
când era copil a trebuit să fie adus deja la posibilitatea corpului eteric și a Eului de a
fi complet influențate de corpul eteric al lui Zoroastru. Așadar a trebuit să fie
47
cufundat în apă într-o cutie când era copil; acesta este un simbol al chemării sale. Și
astfel a devenit marele văzător al Cronicii Akasha care a fost capabil să înregistreze
imaginile percepute din Cronica Akasha: marile imagini ale Genezei. În acest fel în
dosul culiselor evoluției fizice a omenirii, trecutul este transmis viitorului.

Zoroastru a putut deveni de asemenea cel mai mare învățător al celei de-a patra epoci
de cultură postatlanteene. Ca Zarathas sau Nazarathos care a trăit în Orientul
Apropiat în secolul VI î.Hr., el a fost învățătorul celor mai importanți învățători și
inițiați greci, de exemplu al lui Pitagora.

Cele patru epoci postatlanteene s-au inspirat din marele oracol solar al vechii
Atlantide, și paralel cu ele se desfășoară cultura continuă a vechiului poporului evreu
din care o grupă etnică trăiește simultan cu una din aceste epoci de cultură. Cultura
protoindiană era inițiată în misterul lumilor spirituale și al stărilor planetare; vechii
evrei... [lacună în manuscris] Apoi, trăind simultan cu cultura persană a lui
Zoroastru, strămoșii ebraici au dezvoltat și o astfel de doctrină despre Ormuzd și
Ahriman așa cum ne este descrisă în Persia ca doctrină a binelui și răului; apoi a
urmat epoca a treia, cultura caldeano-egipteană; în același timp exodul din Egipt sub
conducerea lui Moise; apoi epoca de cultură greco-latină în același timp cu marii
profeți-inițiați evrei Ilie, Ieremia etc. Ei primiseră deja din cele mai vechi timpuri
conceptul de cea mai mare ființă, Ahura Mazdao, proclamat de Melchizedek. Așadar
ei au avut în cultura lor simultan aceleași nuanțe cu a celorlalte popoare.

O astfel de cultură ajunge întotdeauna în declin. Cultura lui Hermes ajunsese foarte
curând în declin. Ea dezvăluise mistere profunde culturii egiptene antice; dar ea
ajunsese în decădere teribilă prin magie neagră. Cultura indiană veche era cea mai
mică în decadență.

În acest fel vedem cum tot ce s-a întâmplat succesiv, s-a păstrat în vechiul popor
ebraic în diferitele grupuri care au păstrat percepția, stările de conștiență ale
diferitelor culturi. Ne-am putea adresa acestor grupuri cu numele vechilor culturi, în
funcție de modul în care și-au păstrat percepțiile.

Când autorul Apocalipsei vorbește despre „comunitatea din Efes”, el se referă la

reprezentanții primei culturi indiene; cultura persană își găsește reprezentanții în
„comunitatea din Smirna”; cultura egipto-caldeană în numele „comunității din
Pergam”; în sfârșit a patra, cultura greco-latină, în „comunitatea din Tiatira”. Așa s-
a putut el adresa reprezentanților celor patru vechi epoci culturale din grupuri aflate
unul lângă altul.

48
Acum el privește mai departe spre viitor și vede înflorirea culturii noastre în
„comunitatea din Sardes”. „Comunitatea” care urmează după noi, pe care o pregătim
în mod conștient prin Mișcarea Teosofică, pe care el o numește „Filadelfia”, după
care oamenii vor ajunge în sfârșit în „comunitatea din Laodiceea”, unde nu se mai
pot produce noi impulsuri. Începem epoca Filadelfia sau a fraternității dacă acționăm
în epoca a cincea ca reprezentanți conștienți ai vieții intelectuale teosofice.

Cele șapte spirite ale lui Dumnezeu, cele șapte planete, acestea sunt învățăturile
teosofice ale evoluției Pământului prin stadiile planetare care ar trebui să ne conducă
la înțelegerea misterelor planetelor și ale spiritelor lor. Astfel intrăm în mod
conștient în comunitatea Filadelfia dacă asimilăm știința spirituală.

49
 Conferința a treia
Kristiania, 11 mai 1909

Ne-a devenit clar că cele șapte scrisori din primele capitole ale Apocalipsei sunt
destinate de scriitorul Apocalipsei celor șapte reprezentanți ai celor șapte epoci
culturale ale perioadei postatlenteene care a urmat marii catastrofe care se numește
Potop. Perioada care urmează după cele șapte epoci culturale postatlanteene se
dezvăluie inițiatului în șapte peceți ca șapte epoci, analog epocilor perioadei noastre
postatlanteene.

Mai presus de toate trebuie să ne lămurim că evoluția sufletească a omenirii mai

trebuie să parcurgă multe și diverse schimbări în viitor. Cu cât ne întoarcem mai
mult în vechile timpuri ale sentimentului crepuscular al Eului, cu atât mai mult găsim
o clarviziune crepusculară, din ce în ce mai puțin ne apar oamenii ca individualități.
Dacă ne întoarcem în perioada atlanteană, vedem oamenii nu ca ființe individuale,
ci conectați unul cu celălalt în conștiență, ca suflet-grup. Dar chiar și în epocile
istorice, în ultimele secole precreștine găsim sufletul-grup; pe atunci oamenii din
Europa Centrală se simțeau ca membru al unui organism, ca membru al unui trib.
Tacitus ne povestește cum cheruscii nu se simțeau indivizi, ci membri ai Eului tribal.

În perioada atlanteană timpurie descoperim că în zone largi și vaste, oamenii sunt

foarte asemănători unul cu altul; ei se dispersează în grupuri de asemănare mare,
izbitoare. În perioada atlanteană mijlocie omenirea este încă împărțită în patru
grupuri principale. Membrii grupurilor individuale arată încă foarte asemănători
unul cu celălalt în perioada atlanteană timpurie, doar grupurile diferă foarte mult
unul de altul. În acel timp clarvăzătorul vede foarte puțin din ceea ce constituie
corpul fizic actual; pe atunci corpul fizic uman era alcătuit încă dintr-un material
foarte moale, ca al anumitor animale marine care azi cu greu se pot distinge de restul
apei. Pe atunci aerul era complet pătruns de elementul apos, iar corpul fizic al omului
era încă foarte greu de diferențiat de ambianță. Pe atunci însă oasele și sistemul
nervos existau deja ca forțe. Abia prin durificare el devine om pământesc propriu-
zis.

Dacă vrem să descriem diferiții oameni de atunci, așazicând, pe baza reprezentărilor

actuale, atunci putem privi mai întâi pe cei care au cultivat cel mai mult natura fizică;
pe aceia ocultistul îi numește oameni-taur. Oamenii la care corpul eteric este educat
cel mai mult, sunt oamenii agresivi, naturile viguroase, oameni-leu. Un al treilea
grup are un corp astral care domină foarte puternic celelalte componente; acesta este
grupul pe care îl numim oameni propriu-ziși. Apoi există oamenii pe care i-am putea
numi vulturi, care și-au modelat deja Eul astfel încât să domine asupra celorlalți. Se
50
poate vorbi despre aceste patru suflete-grup iar clarvăzătorul le percepe privind
înapoi la acele vremuri vechi.

Cele patru grupuri de oameni s-au caracterizat prin ceea ce s-a cultivat cel mai mult
pe Pământ. Oamenii-taur din acel timp și-au instruit cel mai mult sistemul digestiv;
oamenii-leu inima și sistemul circulator ... [lacună în manuscris] Clarvăzătorul poate
vedea patru astfel de suflete-grup; aceasta apare la inițierea în lumea astrală. Ceea
ce prezintă clarvăzătorul atunci, poate fi comparat aproximativ cu cele patru animale
actuale. Oricine privește azi evoluția omenirii cu o privire ocultă, vede această
imagine a celor patru grupuri de oameni simbolizate în cele patru animale.

Războiul tuturor împotriva tuturor va fi expresia egoismului în continuă creștere

evocat de omenirea actuală, prin aceea că Eul va deveni din ce în ce mai puternic.
Acesta va fi sfârșitul ultimei epoci de cultură postatlanteene. Și această catastrofă va
avea misiunea ei, sensul ei în evoluția întregii omeniri. Marele război al tuturor
împotriva tuturor va fi ceva mult mai rău decât războiul actual cu arme. Va fi
războiul sufletelor care nu se mai înțeleg reciproc, războiul claselor sociale, al
stărilor sociale. Această viitoare catastrofă este dificil de înțeles pentru conștiența
actuală.

Atlanteenii erau magicieni. La fel cum omul folosește azi forțele latente din cărbune,
la fel și atlanteenii au folosit forțele din semințe; ei au pus forțele semințelor
organismelor în serviciul tehnicii lor, a industriei lor.

Există așadar o legătură misterioasă între aceste forțe. Cât timp atlanteenii au folosit
forțele semințelor în mod corespunzător, aceasta a fost în armonie cu acțiunea
forțelor aerului și a apei. Însă de la mijlocul perioadei atlanteene, magia atlanteenilor
s-a îndreptat către decădere morală, iar în Misterele școlilor oculte negre s-a făcut
un abuz teribil cu aceste forțe magice. Ele au fost puse în serviciul celui mai teribil
egoism. Astfel încât forțele aerului și ale apei s-au agitat din ce în ce mai mult până
când a trebuit să se producă marele potop atlantean. Cei care cunosc azi secretul
folosirii acestor forțe, știu bine că dacă cineva ar folosi azi astfel de forțe
germinative, forțele magiei negre ar face acest lucru. Magia nu trebuie folosită
niciodată pentru scopuri egoiste. Așadar nici azi nu este permis să se lucreze în
serviciul magiei albe cu forța germinativă a plantelor. În perioada lemuriană însă s-
a lucrat cu forța germinativă a animalelor. Oriunde se face abuz de aceste forțe de
creștere a animalelor, sunt trezite cele mai teribile forțe ale focului, elementul
vulcanic al Pământului.

51
Azi aceste lucruri nu sunt atât de evidente; Azi elementul sentimentului de Eu,
egoismul covârșitor al omului determină secarea, deșertificarea acelor regiuni ale
pământului care au exagerat acest egoism. Este adevărat că pe suprafața Pământului
se pregătește acest război al tuturor împotriva tuturor, deoarece există o legătură între
uscarea egoistă a forțelor sufletești și solidificarea forțelor productive ale
Pământului. Acest lucru ni se spune în mitul nordic despre amurgul zeilor.

Dar mai întâi trebuie să înțelegem diferența dintre evoluția sufletească și evoluția
fizică. Sufletele umane se găsesc de la epocă la epocă mereu din nou în diferite
corpuri, iar prin aceea că aceste suflete vor vedea cândva cearta care va domni între
sufletele umane care se vor naște în ultima epocă postlanteană, aceasta va fi pentru
ele o lecție în vederea eliberării de egoism. Așa vor evolua ele într-un timp în care
vor avea roadele egoismului, dar fără deteriorarea lor. Și apoi va veni un timp care
va fi similar cu vechile stări clarvăzătoare ale Atlantidei, dar cu conștiență de sine
liberă. Omul va fi învățat în cele șapte epoci de cultură postatlanteene ce poate cuceri
în lumea fizică; Acest sentiment de Eu se poate trezi doar în corpul fizic, dar omul
trebuie să potolească din nou corpul fizic. După războiul tuturor împotriva tuturor,
omul va fi ajuns la un nivel și într-o astfel de corporalitate unde nu mai este sclav,
ci unde va fi stăpân pe corpul său fizic.

Iar acest impuls vine tocmai prin principiul Christos. Evenimentul Christos se
încadrează la mijloc între epoca potopului și epoca războiului tuturor împotriva
tuturor. Pe de o parte omul datorează sentimentul de Eu din corpul fizic, coborârii în
materie, și pe de altă parte ascensiunea cu realizările lumii fizice, evenimentului
Christos. Omul datorează principiului Christos faptul că el se va înălța la iubirea
frățească generală, la iubirea umană generală, fiindcă oamenii prin iubire reciprocă
se vor uni din nou în grupuri.

Dacă privim acum înapoi la timpul sufletelor-grup primordiale ale Atlantidei și apoi
în viitor, atunci apar cele patru suflete-grup; în mijlocul lor va sta mielul ca semn al
iubirii care va uni oamenii într-o corporalitate mai puțin densă.

Dar această stare de lucruri trebuie pregătită de faptul că deja azi se separă un mic
grup care poate duce mai departe iubirea frățească. De aceea în epoca noastră s-a
format un curent care duce la iubirea frățească prin știința spirituală reală. Nu prin
predicarea iubirii frățești este adusă omenirea la iubirea frățească, ci prin știință.
Predicatorii care vorbesc mereu despre iubire, nu realizează nimic; dar dacă se oferă
oamenilor înțelepciunea, știința despre evoluție astfel încât această știință să fie viață
în suflet, atunci omenirea va ajunge la iubire. Sufletul ajunge la aceasta prin căldura
înțelepciunii; atunci el poate radia iubire.
52
De aceea Maeștrii înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor au întemeiat acest curent
de a radia iubirea în omenire și de a insufla înțelepciune în omenire. Omenirea opusă
războiului tuturor împotriva tuturor va găsi atunci rodul Mișcării Teosofice ca
înțelegere a păcii, în timp ce natura oamenilor aflați pretutindeni de jur împrejurul
lor îi va conduce la ceartă pe cei care nu au auzit chemarea Maeștrilor înțelepciunii
și ai armoniei sentimentelor pe baza impulsului Christos din epoca a patra.

Să privim încă odată înapoi în prima epocă a perioadei noastre postatlanteene, la

sfinții Rishi care indică spre Vishva Karman pe care ei ca clarvăzători îl văd prin
corpurile eterice ale inițiatilor atlanteeni pe care le poartă în interiorul lor.
Clarvăzătorul apocaliptic își îndreaptă privirea spirituală asupra Lui și vede cum El
ține în mâna cele șapte oracole planetare prin cei șapte Rishi. Acești oameni sfinți,
simpli, au vrut să trezească simțul spiritual al omenirii, spunându-le că lumea din jur
era Maya sau iluzie; ei numeau adevăr doar spiritul din dosul lumii ambiante - asupra
aceluia au arătat cei șapte sfinți Rishi. Omul trebuia să coboare în această viață fizică;
dar pentru a fi împiedicat să coboare prea mult în materie, el a trebuit mai întâi să
asimileze doctrina despre Maya sau iluzie. Sufletele care acum trăiesc în corpurile
noastre, au trăit în corpuri indiene și au învățat atunci să privească materia ca pe o
iluzie. Dar în jur existau sufletele multor oameni căzuți în robia materiei. Acei
oameni reîncarnați azi sunt materialiști teoretici. Ei sunt cei mai inofensivi; fiindcă
în viitor aceste gânduri vor fi izgonite de la ei prin faptul că Pământul va deveni
pustiu și doar sufletul în care ei nu mai cred azi, va rămâne în viață. – Dar ceea ce
este mai rău este materialismul practic. Această formă de materialism era și mai
periculoasă în vechile timpuri, fiindcă pe atunci amintirile despre forțe magice erau
încă prezente; atunci acest materialism a trebuit să ducă la arta magiei negre. Pe
atunci acest materialism a însemnat întotdeauna căderea în magie neagră; și autorul
Apocalipsei vorbește întotdeauna despre acești oameni ca despre nicolaiții care au
părăsit prima, minunata iubire pentru spirit. Așadar unde el trebuie să laude, spune
că nicolaiții sunt urâți pentru acel motiv.

În epoca de cultură hindusă găsim cel mai puțin arta magiei negre; cel mai mult
găsim aceasta ca abuz în Egipt, fiindcă înalta doctrină a lui Hermes a trecut în arta
magiei negre. Balaam înseamnă un vrăjitor al magiei negre; autorul Apocalipsei
avertizează comunitatea din Pergam în versetul 14: „Dar am câteva lucruri împotriva
voastră, că aveți oameni care aplică învățătura lui Balaam”. (Ap. 2,14) Nu este vorba
despre un adulter obișnuit, ci despre dezvoltarea forțelor materiei, magia neagră.

În școlile oculte din prima epocă postcreștină, Apocalipsa era o carte preferată.
Vechile Mistere au întemeiat înțelepciunea primordială, înțelepciunea atlanteană.
53
Misterele creștine pe de altă parte au încercat să privească spre viitor, nu doar să știe,
ci să și stimuleze voința pentru ca omenirea cu bunuri spirituale să poată parcurge
încarnări din ce în ce mai înalte.

54
 Conferința a patra
Kristiania, 13 mai 1909

Cele șapte epistole sau șapte scrisori ale Apocalipsei prezintă marea perioadă a
epocilor de cultură postatlanteene, de la marele Potop atlantean până la ceea ce se
numește războiul tuturor împotriva tuturor.

Vom lua în considerare acum câteva puncte importante din scrisori pentru a le arăta
din punctul de vedere al autorului Apocalipsei. El provine dintr-o epocă de cultură
în care încă erau considerate evidente unele lucruri care azi conștienței obișnuite îi
pot părea forțate.

Puterea conducătoare a acestei epoci culturale este prezentată astfel încât ea are cele
șapte planete în mână. Privind epoca de cultură care considera lumea exterioară ca
Maya sau iluzie, găsim corul celor șapte sfinți Rishi îndreptat spre Vishva Karman;
pe el autorul Apocalipsei îl vede ca fiind entitatea care ține în mână înțelepciunea
celor șapte planete. Mai presus de toate, autorul Apocalipsei trebuie să privească
spre viitor. Însă el vorbește acolo descendenților perioadei culturale atlanteene,
vorbește referindu-se la ceea ce trăia în amintirea lor. Așa îi numește el pe nicolaiți
reprezentanții magiei negre care sunt excluși din această comunitate care și-a păstrat
„prima iubire”. Așa spune el despre cei care s-au ferit întotdeauna de la a fi încurcați
în materie, că ei vor evolua în viitor. Cei care aud aceste avertizări vor găsi cu
ușurință drumul înapoi în lumea spirituală.

Și acum vorbește oamenilor din a doua epocă de cultură, epoca Zoroastru,

succesorilor marelui Zoroastru, care și-au dedicat înțelepciunea doctrinei lui Hermes
care ne păstrează un ecou al doctrinei lui Zoroastru. Se subliniază pretutindeni că
oamenii nu ar trebui să dezvolte iubire pentru rătăcire și că ar trebui să iubească viața
cu sens fizic. Ei ar trebui să privească spre Soare ca expresie a spiritului Soarelui și
spre stele ca fiind corpurile spiritelor care populează spațiul. De aceea Zoroastru a
arătat elementul fizic material ca expresie a spiritului. Așadar cultivarea câmpului ar
trebui să fie ca și cum am lucra în corpul fizic al lui Dumnezeu care se află în dosul
lumii fizice și la care a privit grupul vechiului popor ebraic care a mers paralel cu
străvechea cultură persană. Chiar și grupul vechiului popor ebraic a avut un ritual al
lui Zoroastru; acest lucru este indicat în întâlnirea lui Avraam cu Melchizedek.

De aici putem vedea că au rămas resturi de la epoca a doua de cultură. Știm cât de
puternic a avertizat marele Zoroastru că oamenii pot lucra pământul, dar că nu ar
trebui să devină sclavii materiei. El a numit această putere care vrea ca oamenii să

55
creadă că există doar materie fizică, Ahriman, puterile ahrimanice. Această putere
creează pericolul ca omul să devină prea iubitor al vieții fizice.

În înțelepciunea ebraică Ahriman a fost numit cu două nume unite: Mefiz-Tophel,

Mefistofel, care strigă înapoi către Faust care crede în spirit și care începe călătoria
către „mume”, adică în lumea spirituală: tu mergi către neant. – La fel ca Faust, cei
care caută spiritul strigă înapoi materialiștilor: „eu sper să găsesc Universul în
neantul tău”. Așadar autorul Apocalipsei trebuie să spună: „Nu vă temeți ... pe unii
dintre voi diavolul îi va împleti în temnița materiei” (vezi Ap. 2, 10) – aceștia sunt
cei care s-au împletit intim cu materia.

Știm că omul trebuie să coboare pe Pământ prin diferite încarnări; acolo el a parcurs
o astfel de viață în corpul senzorial. Fiecare viață de pe Pământ este întotdeauna
urmată de cea din lumea spirituală. Cândva acest inel de reîncarnări se va închide.
Sensul profund al reîncarnării, dacă vrem să înțelegem bine a doua scrisoare a
autorului Apocalisei, este că omul ar trebui să-și cucerească pe deplin conștiența de
sine, conștiența de Eu.

Cât de diferit a privit sufletul în vechea Indie ce a privit sufletul ulterior în alte
încarnări! Azi percepem complet diferit decât în încarnările anterioare. Pe măsură ce
sufletul se înalță din treaptă în treaptă, primim noțiunea a ceea ce numim istorie.
Omul gânditor trebuie să-și spună: Există o istorie a vieții în lumea spirituală. Noi
descriem de obicei doar în general viața în Devachan și Kamaloka, deoarece în
doctrina teosofică elementară nu putem descrie mai detaliat viața dintre moarte și o
nouă naștere. Și totuși este de fiecare dată altfel, în funcție de diferitele epoci de
cultură; fiindcă sufletul a trebuit întotdeauna să viețuiască ceva diferit. Putem descrie
această istorie doar în trăsături caracteristice individuale.

Să privim înapoi la vechea Atlantida; acolo omul era încă în patria sa spiritual-
sufletească în timpul vieții pe Pământ. Dar în India antică omul era înăuntrul patriei
sale spiritual-sufletești doar în timpul nopții și după ce intra prin poarta morții. În
această patrie primordială era lumină în jurul lui. În măsura în care oamenii au
preferat să cucerească această lume fizică, au pierdut privirea în lumea spirituală; ea
a devenit din ce în ce mai întunecată pentru ei.

În timpul culturii egiptene omul se afla deja atât de mult în lumea fizică, încât a
trebuit să fie învățat să trăiască aici astfel încât să-l poată găsi pe Osiris dincolo; doar
prin aceasta discipolii au mai putut afla lumina dintre moarte și o nouă naștere.
Doctrina despre „Cartea morților” și „Judecata morților” trebuie să fie înțeleasă

56
astfel încât doar prin legătura cu lumina lui Osiris, cu impulsul lui Osiris, omul putea
spera că lumea spirituală va fi luminoasă și strălucitoare pentru el.

Să privim acum la epoca greco-latină când oamenii care preferaseră să cucerească

materia fizică, puteau crea forme ideale în lumea fizică. De aceea un om al acelei
epoci putea spune: „Mai bine un cerșetor pe Pământ decât un rege în regatul
umbrelor”. Nu este doar o legendă că oamenii au intrat în întuneric când au coborât
în Hades. Omenirea era în pericol să se piardă în lumea senzorială. De aceea
Dumnezeu care a coborât în această lume senzorială, în existența senzorială, a trebuit
să o salveze.

Zoroastru îl proclamă pe Ahura Mazdao prin vălul senzorialității. În tufișul arzător

s-a anunțat Iahve lui Moise prin vălul senzorialității. Apoi aceeași putere s-a anunțat
ca Christos în corpul lui Iisus din Nazaret. Și ce s-a întâmplat atunci are sens nu doar
pentru lumea fizică, ci și pentru lumea spirituală.

În același moment în care sângele scurge din rănile Mântuitorului, Christos apare în
lumea subpământeană sufletelor care se aflau între moarte și o nouă naștere. Sângele
pătrunde dedesubt în materie și pe măsură ce pătrunde mai dedesubt, regatul morților
începe să devină din ce în ce mai luminos. Pe măsură ce cultura noastră se înalță la
înțelegerea spirituală a evenimentului de pe Golgota, luminozitatea crește.

Istoria există pretutindeni, în fizic și în spiritual; întreaga evoluție culturală

postatlanteană are scopul de a conduce omenirea prin lumea fizică, dar în ea să
mențină trează credința în spirit. Este întotdeauna același principiu care se manifestă
în epoci culturale succesive.

Autorul Apocalipsei își îndreaptă privirea asupra faptului că există oameni care
devin una cu materia, care folosesc puterile spirituale pe care le posedă ca moștenire
veche, fără a se alătura lui Christos. O astfel de persoană ar pierde treptat
Devachanul, Kamaloka ar dura din ce în ce mai mult, iar omul ar fi legat de atracția
gravitațională a Pământului.

Doar practicanții magiei negre fac acest lucru azi; oamenii obișnuiți încă nu se pot
închide întregii înțelepciuni. Însă autorul Apocalipsei trebuie să prezinte totul în
perspectivă pentru a indica faptul că impulsul lui Christos este cel care îi salvează.
De aceea a doua scrisoare spune că aceasta ar fi „a doua moarte” – „moartea
spirituală”, așa cum o numește Pavel. Fiindcă în a doua scrisoare ne-am referit la a
doua epocă de cultură, trebuia să vină această avertizare; în prima epocă de cultură
acea avertizare nu era încă necesar a fi adresată omenirii.
57
În a doua scrisoare spiritul conducător se caracterizează pe sine ca „Eu sunt Alfa și
Omega”. (Ap. 1, 8) În ocultism există anumite simboluri care înseamnă întotdeauna
același lucru. În perioada egipteană antică s-a pus accent pe formarea înțelepciunii
prin cuvânt; atunci știința apare pentru prima dată într-un cuvânt strict delimitat.
Lumea indiană nu acorda încă nicio valoare științei; nici cultura lui Zoroastru. De
aceea această forță divină umană a cuvântului este indicată pretutindeni de „sabie”;
găsim pretutindeni sabia ca simbol al umanizării forței divine. „Iar Îngerului
comunității din Pergam scrie-i: Așa vorbește cine are sabia ascuțită cu două tăișuri”.
(Ap. 2, 12) Prin știință însă omul este sedus cel mai mult la magie neagră.

În Biblie omul viețuiește forța divină care se revarsă către el ca „mană”. Să luăm
acum caracteristica deplină ale epocii: Iahve se dezvăluie pe Sinai în tufișul arzător.
„Atunci Domnul a spus lui Moise:„ Eu sunt cel ce sunt. ”Și el a spus:„ Așa trebuie
să vorbești fiilor lui Israel: Eu sunt m-a trimis la voi”(Exodul 3:14) Cu aceasta
oamenilor li s-a spus: Eu sunt m-a trimis la voi! Iahve este numele inexprimabil al
lui Dumnezeu. Numele „Eu” nu poate fi auzit niciodată din afară; acesta este numele
intim al lui Dumnezeu, pe care omul avea voie să-l primească în piept doar într-o
manieră sacră. Numele acela fusese scris pe altarul cortului. De aceea se spune:
„Cine învinge, îi voi da din mana ascunsă și îi voi da o piatră albă și voi scrie un
nume nou pe ea ...” (Ap. 2, 17) Cei care au primit Eul, au învățat prin forța spirituală
interioară să recunoască numele cu mana ascunsă. Prin faptul că Christos s-a arătat
pe Pământ în corp uman, oamenii ar trebui să învețe să nu disprețuiască existența
fizică precum asceții; ei ar trebui să învețe că acest Pământ are ceva să le ofere. De
aceea nu ar trebui să potolim setea de existență, ci ar trebui doar să ne purificăm
dorințele. Occidentul ar trebui să-și spună: „Aici lucrăm; aici ne mișcăm mâinile și
ceea ce lucrăm aici, luăm prin poarta morții.” Nu vrem să povestim miracole, ci mai
degrabă să ne lămurim prin legende ceea ce s-a dat omenirii ca învățătură a
înțelepciunii.

Așadar auzim următorul lucru: Buddha a avut un discipol important, Kashyapa;

acesta era cel care trebuise să răspândească cel mai mult învățătura lui Buddha. Ni
se spune în legendă că el nu a murit ci a dispărut într-o peșteră iar corpul său fizic
este ținut acolo până în ziua când va apărea Buddha Maitreya; atunci rămășițele lui
Kashyapa vor fi atinse și dizolvate de focul cerului.

Să ne gândim la această învățătură. Cum vor exista oameni în viitor care să înțeleagă
învățătura lui Maitreya Buddha? Prin aceea că după trei zile și jumătate rămășițele
Mântuitorului de pe Golgota sunt transportate la cer de către El însuși. Aceasta

58
înseamnă că cel care se unește cu impulsul lui Christos, ia cu sine ceea ce el a
dezvoltat ca rod al vieții sale și îl duce dincolo în lumea spirituală.

Și astfel vom vedea cum prin unirea cu principiul Christos sunt purtate toate roadele
existențelor pământești. Doctrina orientală l-a prevestit întotdeauna pe Christos,
chiar și în legendele ei. Fiindcă învățăm aici în epoca a patra cum fizic-pământescul
trece direct în lumea spirituală, acest lucru ni se arată prin faptul că ni se spune că el
are „ochii ca o flacără de foc” (Ap. 1:14) și ni se spune: „Picioarele Lui sunt ca
minereul licărind în foc” (Ap 1:15); iar mai târziu se spune: „Și toate comunitățile
ar trebui să recunoască faptul că eu sunt cel care cercetează rinichii și inimile ...”
(Ap. 2, 23) Acolo ni se spune că Christos este cel care ne aduce pe „Eu sunt”. Trebuie
doar să citiți acest cuvânt nescris. Înseamnă că principiul care se află în „Eu sunt”
devine Mântuitorul care îl conduce pe om afară din lumea materială. Așa putem
lămuri cuvânt cu cuvânt, rând cu rând.

Ce se află în a cincea scrisoare (Ap. 3, 1-6) ne preocupă în mod deosebit. Acolo se

spune că noi am primit numele secret prin doctrina evoluției pământești care ne este
dată de „Maeștrii înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor”.

59
 Conferința a cincea
Kristiania, 14 mai 1909

Epoca evoluției omenirii care este considerată a patra și care este caracterizată prin
scrisoarea către comunitatea din Tiatira, începe în secolul VII sau VIII î.Hr. și
durează până în secolul XIII sau XIV d.Hr. Începând de atunci datăm epoca noastră
a cincea sau epoca de cultură germană. Perioada a patra se află la mijlocul celor șapte
epoci și a exprimat în cele mai diverse feluri viața dintre naștere și moarte și a
dezvoltat iubirea pentru elementul material; ea se află la apogeu în frumusețea artei
elene.

Dar sufletul ar fi trebuit să treacă printr-o întunecare dacă evenimentul Golgotei nu

ar fi avut loc, dacă lumina emanată de acest eveniment nu și-ar fi exercitat efectul.
După ce omul a devenit pe deplin conștient de Eul său pământesc în această epocă a
patra când el a ieșit în lumea fizică, apare de asemenea printre altele mai întâi
noțiunea de testament ca semn că voința omului a devenit atât de importantă încât
dăinuie dincolo de moarte. Dar aceasta se întâmplă mai întâi în Roma antică, nu încă
în Grecia. De asemenea Grecia nu cunoaște încă noțiunea de om individual ancorat
ferm pe Pământ; abia treptat se dezvoltă sentimentul că omul individual nu este doar
o ființă comunitară, ci un individ. Noțiunea de personalitate, noțiunea de spiritual-
divin ancorat în om nu ar fi fost înțeleasă anterior. În Grecia antică se putea înțelege
doar că spiritual-divinul se afla în lumea spirituală. Acum însă elenismul simte în
sensul cel mai eminent ce înseamnă a ști prin conștiența umană că Eul trăiește, dar
încă nu recunoaște că Eul este un element divin. Acolo în Orient Eul a fost anunțat
de Moise. Pentru greci Eul ca element divin nu exista între naștere și moarte. Și a
fost un sentiment profund tragic care a trecut prin toate sufletele ... [lacună în
manuscris.] Așadar grecul își spunea că omul a coborât din lumea spiritual-divină;
dar el nu știa că s-ar putea înălța din nou prin efort și că în viitor s-ar putea întoarce
în lumea spirituală.

Acest lucru s-a exprimat în mitul lui Prometeu; s-a exprimat atât de tragic în drama
lui Eschil, în care lui Prometeu îi apare Io în stare de nebunie. Io era vechea
conștiență clarvăzătoare care nu mai putea apărea în stări normale de conștiență în
această a epocă a patra, ci doar în stare de nebunie.

În sensul în care există știința azi, ea nu a existat în epocile timpurii ale perioadei
noastre postatlanteene. Omul devine abia treptat un căutător în domeniile științei
care caută în mod independent în lumea exterioară. De aceea doar de la Thales
încoace există ceva de genul științei. A vorbi despre o filosofie orientală este o
abstracție. Cei care au început știința cu Thales, au avut dreptate; anterior ea era
60
mereu inspirată, născută din Mistere. Așa a fost în cazul lui Heraclit care era încă
inspirat de înțelepciunea antică a Misterelor. Ni se spune că el și-a sacrificat cartea
pe altarul zeiței din Efes.

Pe măsură ce știința exterioară crește la om, ceea ce este înțelepciune propriu-zisă

paralizează. În Apocalipsă ni se spune în scrisoarea a patra că oamenii trebuie să
găsească legătura. Presupunând că principiul Christos, revelația de pe Golgota nu ar
fi venit, ar fi existat oameni atât de excelenți ca Marcus Aurelius, Seneca și așa mai
departe în ce privește știința exterioară, dar știința ar fi devenit din ce în ce mai
intelectuală și nu ar fi readus înălțarea către spirit. Celsus, contemporanul lui Marcus
Aurelius povestește doar bârfe istorice exterioare despre evenimentul de pe Golgota.
Dar din punct de vedere științific toți acești oameni sunt pe o treaptă înaltă.

În acest curent însă a venit ceea ce se numește scepticism și în vremea romană se

găsește un scepticism complet, pe lângă o știință rafinată în raport cu spiritualul. Să
aruncăm o privire la cineva ca Augustin; el nu este în stare să ajungă la altceva decât
la îndoiala față de ceea ce a învățat ca știință greco-romană. Acum îi vine în
întâmpinare maniheismul pe care el îl cunoaște într-o formă greșită. Acolo cunoaște
o învățătură care ține cont de tot ceea ce fusese predat de Zoroastru. Dar sufletul său
nu este încă potrivit pentru a asimila toate acestea, fiindcă sufletul unei persoane de
atunci nu a fost înzestrat pentru a întreprinde un zbor spiritual atât de înalt și pentru
a vedea încă pretutindeni spiritul în dosul lumii fizice. Știința care ajunsese până la
stele era în descompunere și chiar dacă această știință ar fi ajuns la europeni, niciun
suflet nu ar fi putut să o înțeleagă. Sufletul a trebuit să rămână atașat de ceea ce se
vede în lumea senzorială exterioară.

Știința se trezește din nou doar în perioada Renașterii. Ceea ce a fost stimulat din
Grecia și Roma, devine înțelepciune arabă, spiritul mahomedanismului. Arabismul
s-a răspândit apoi din Spania în Europa. Această știință este excelentă în tot ce se
referă la elementul senzorial nemijlocit. Știința care a devenit un stimul pentru știința
europeană în sensul cel mai eminent, care a influențat pe Bacon și pe Spinoza,
provine din arabismul spaniol, provine din Spania. Dar ea nu poate să se înalțe
dincolo de un panteism care nu poate ajunge deloc la ființe spirituale concrete.
Arabismul nu a ajuns la concret; el a urcat până la omul senzorial, dar ceea ce a văzut
mai sus a fost doar o unitate divină abstractă despre care arabismul nu știe ce este.
O concepție săracă și comodă despre lume! Nu avem cunoștințe despre spirit dacă îl
cuprindem într-o singură unitate. În aceasta constă sărăcia panteismului.

Așa a intrat omul în epoca a cincea cu o știință exterioară care tocmai a început să ia
cel mai mare avânt în secolele XIII și XIV. Vedem acest lucru de exemplu în cazul
61
scolasticilor. Acolo viețuim zorii noii științe care este însă complet legată de lumea
senzorială, care nu poate face niciun pas dincolo de lumea senzorială. Și astfel vedem
cum apare scindarea dintre credință și știință. Augustin nu reușise să înțeleagă niciun
indiciu referitor la elementul spiritual care se află în dosul Soarelui; el nu înțelegea
maniheismul fiindcă acela vorbea despre vălul senzorial care este răspândit peste
elementul spiritual. El putea crede în Christos care a coborât în oamenii fizici. Însă
credința și știința se despărțiseră deja complet pe atunci. Toți credincioșii care s-au
bazat pe știința medievală, au vrut să aibă credința și știința complet separate.

Putem înțelege schematic că ceea ce continuă din epoca greco-latină, afectează doar
fizicul exterior. Evoluția omenirii se desfășoară astfel încât acum viețuim din nou
știința care a fost cultivată în epoca egipto-caldeană, doar iluminată și spiritualizată
de impulsul lui Christos. Vedem înțelepciunea egipteană străveche apărând în toată
Europa, dar luminată de principiul Christos. În epoca noastră omul este capabil să
absoarbă acest lucru din ce în ce mai conștient prin doctrina rosicruciană.

Când vechii egipteni vorbeau despre stele, ei se refereau la elementul spiritual al

stelelor, despre care ei încă știau. Prin aceea că o conștiență minunată a științei antice
pătrunde în știința lui Copernic și a lui Kepler, vedem cum iese complet în formă
fizică ceea ce știuseră vechii egipteni. Dacă ei văzuseră pe atunci ființe care se
deplasau prin spațiul cosmic, acum se vedeau doar sfere care se deplasau în linii
eliptice.

Dar epoca a cincea a fost chemată să regăsească lumea spirituală din dosul existenței
senzoriale, iar teosofia a trebuit să vină pentru a-i conduce pe oameni să impregneze
din ce în ce mai mult toată știința cu principiul Christos. Dacă un clarvăzător ar fi
putut observa Pământul timp de milenii, ar fi văzut când Mântuitorul a murit pe
Golgota, că toată aura Pământului a luminat brusc într-o lumină diferită, în culori
diferite. Ahura Mazdao proclamat de Zoroastru a devenit atunci spiritul elementar al
Pământului. Christos exprimă acest lucru spunând la Cina misterială: „Acesta este

62
corpul meu” (Mt. 26, 26), iar pentru sucul de struguri găsește expresia: „Acesta este
sângele meu”. (Vezi Mt. 26, 28)

Dacă studiem acum Pământul în adevăratul sens, trebuie să vedem din nou
componentele spiritului lui Christos în tot ceea ce crește și trăiește acolo, chiar și în
cele mai mici particule din ceea ce vedem. Omul viitor nu va vorbi de atomi; el va
înțelege științific Pământul ca expresie a lui Christos.

Suntem doar la începutul acestei evoluții; Christos trebuie să fie înțeles mai întâi în
cel mai simplu mod.Toată știința îl va găsi pe Christos în viitor, chiar dacă azi ea
vede în elementul senzorial doar ceva mort ca un cadavru. Dar faptul că acest lucru
se apropie, epoca a cincea îl poate percepe la început doar ca o perspectivă prin aceea
că ea va înțelege într-un mod nou la ce se referea Zoroastru când vorbea despre
Ahura Mazdao.

În epoca a șasea va reapărea vechea înțelepciune Zoroastru într-o nouă formă. Și în

cele din urmă epoca sfinților Rishi va reveni într-o nouă formă. Poate exista doar un
mic grup care va înțelege teosofia în epoca actuală, poate exista un grup și mai mic
care va auzi înțelepciunea reînviată a lui Zoroastru în epoca a șasea și în final va
rămâne doar o mică fracțiune pentru epoca a șaptea: cursul ulterior al evoluției
omenirii va fi astfel încât se vor aduna din ce în ce mai mulți oameni care vor înțelege
din nou ce a vestit Zoroastru.

Dar atunci va veni un timp pe Pământ când vor exista acei învingători care vor
conduce războiul tuturor împotriva tuturor. Dar sufletele care vor fi păstrate din
epoca a șasea a șasea trebuie să întemeieze o nouă cultură după războiul împotriva
tuturor. Epoca a șaptea nu va avea nici oameni care strălucesc pentru spiritual și nici
oameni care strălucesc pentru simțuri; acești oameni vor fi prea blazați. În epoca a
șaptea se va simți foarte puțin pe Pământ din epoca indiană, prima epocă de cultură;
dar înălțate în lumea spirituală, purificate și cristificate, aceste suflete din perioada a
șasea se vor deplasa oarecum eteric, fără să mai atingă pământul, în timp ce oamenii
pot acum cuceri deja ceea ce întreaga cultură a Pământului are de oferit. În epoca a
șaptea cei care vor realiza cele mai înalte invenții și descoperiri vor trăi aici jos în
corpuri fizice din ce în ce mai dense. În epoca a șaptea oamenii implicați complet în
materie nu se vor mai teme foarte mult de teosofie, fiindcă pe Pământ nu vor mai
exista mulți din acei oameni spiritualizați care acum au asimilat teosofia și în epoca
a șasea au devenit din ce în ce mai spiritualizați.

Oamenii care vor fi înțeles azi chemarea Maeștrilor, vor fi transportați într-un viitor
îndepărtat. Cheia este preluată în epoca a șasea de cultură. Cei care au auzit
63
chemarea, vor fi cofondatori ai unei noi omeniri. Dacă doar puțini oameni se încurcă
în materie, atunci comunitatea Laodiceea nu va dura mult. Depinde de voința liberă
a omului, ca el să aparțină comunității Filadelphia sau comunității Laodiceea.

64
 Conferința a șasea
Kristiania, 15 mai 1909

Pentru a putea aduce în sufletele noastre misiunea epocii noastre și a evoluției

noastre viitoare, trebuie să aruncăm o privire asupra faptelor pe care le cunoaștem
deja. Când vorbim despre Pământ, ne referim la tot ce aparține ființelor spirituale.
La începutul evoluției el nu era încă separat de celelalte corpuri din sistemul nostru
solar. Noi includem în sistemul nostru solar totul până la Saturn și la fel cum știința
fizică vorbește despre un vechi mare glob din care s-au separat celelalte planete, la
fel și cercetarea spirituală vorbește despre vechiul mare Saturn care întinzându-se
mult mai departe de Pământul nostru actual, cuprindea întregul sistem solar și consta
din căldură unduindă. Nu exista aer pe atunci; spațiul în care se afla acest glob
străvechi, era străbătut de curenți calorici regulați. Aceștia erau strămoșii oamenilor;
corpul nostru consta pe atunci din curenți calorici.

Ne putem face o reprezentare despre acest lucru dacă ne-am imagina referitor la
oameni ce sunt oasele, nervii, mușchii și apoi am păstra doar căldura sângelui. Pe
atunci omul exista așadar numai ca substanță calorică; nu exista încă regnul mineral,
dar omul era cuprins în legitatea minerală. Acea stare de lucruri trebuie să o simțim
azi în mod clar azi ca una dintre stadiile evoluției noastre pământești.

Apoi a existat un stadiu în care Pământul s-a separat de vechiul Saturn, dar Soarele,
Luna și Pământul au rămas unite într-un singur corp. Pe atunci omul exista sub formă
de corp aeric. Toată forța care vine de la Soare ieșea pe atunci din interiorul
Pământului. Totul ieșea din interior, Pământul strălucea în spațiul cosmic. Abia când
Soarele s-a separat de Pământ, el a început să strălucească din exterior. Avem așadar
un al doilea stadiu în evoluția omenirii, în care omul chiar dacă era sub formă aerică,
avea o existență vegetală. ... [lacună mare în manuscris; sunt descrise stadiul lunar
și perioadele polare și hiperboreană.]

Acum vine a treia perioadă, perioada lemuriană când Luna iese din Pământ și
entitățile lunare acționează din exterior asupra Pământului. Nu ar fi posibil să
concepem un strat vegetal al Pământului fără ca forțele Soarelui și ale Lunii să
acționeze fiecare din altă direcție din exterior. Dacă Luna ar fi rămas în corpul
Pământului, Pământul ar fi devenit atât de rigid încât omul ar fi împietrit. Doar
fiindcă Luna s-a separat de Pământ, Pământul a fost așezat la mijloc între Soare și
Lună; altfel Pământul ar fi stabilit un ritm prea rapid în evoluție doar sub influența
forțelor solare. Ritmul evolutiv corect îl datorăm poziției noastre între Soare și Lună.
Așadar avem acum o a treia perioadă în care Luna este deja afară.

65
Cele trei perioade se reflectă în evoluția umană postatlanteană. Ce s-a întâmplat afară
pe scară mare în perioadele pământești, se reflectă pe scară mică în perioada
postatlanteană. Vedem așadar cum procesele cosmice exterioare ale așa-numitei
perioade polare se reflectă în prima epocă de cultură postatlanteană, în epoca
protohindusă. În acea perioadă, în perioada polară, totul era înăuntru, în interiorul
corpului caloric al Pământului; și vedem cum simțeau vechii indieni totul în
interiorul lor. De aceea sufletul lor nu privea în spațiu, ci se simțea una cu Brahman.

Perioada polară a fost urmată de perioada hiperboreană cu o rasă umană care a

devenit parțial un corp aeric. Soarele se separase de Pământ și acționa astfel din
exterior. Separarea se reflectă în vechea epocă protopersană când Zoroastru l-a vestit
pe Ahura Mazdao, spiritul Soarelui. Spiritul Soarelui este principiul călăuzitor și
îndrumător în epoca protopersană.

Iar a treia, perioada lemuriană se reflectă în întreaga viziune religioasă din epoca
egipteană. Se poate caracteriza din cele mai diverse aspecte și puncte de vedere
doctrina lui Osiris și a lui Isis. Caracteristica acestei învățături a fost însă următoarea:
nașterea și moartea nu erau încă prezente în vechea perioadă lemuriană. Omul a
repetat mai întâi starea în care el se afla când Soarele încă nu se separase de Pământ.
Pe atunci el era într-un corp spiritual. Apoi când Soarele nu mai era unit cu Pământul,
el era într-un corp aeric; apoi corpul uman s-a umplut de vapori de apă. Înainte de
perioada lemuriană, ființa umană exista doar ca ceață și abur, greu de diferențiat de
ceea ce se întrepătrundea acolo ca ceață, ca norii schimbători, schimbându-se
constant ca norii actuali. Așadar în acele vechi timpuri, omul nu se afla deloc pe
Pământ, ci plutea deasupra Pământului. Bucăți din această materie subtilă se
îndepărtau permanent din ființa umană, ieșind din el. Corpul uman s-a densificat abia
în perioada lemuriană. Odată cu faptul că omul s-a densificat, s-a produs ceea ce se
numește încarnări succesive. Abia atunci sufletul și corpul se separă astfel încât se
poate spune că omul începe să vadă exteriorul în opoziție cu interiorul său. Azi omul
își diferențiază interiorul și exteriorul ca opoziție între viața sufletească și viața
exterioară. Pe când Pământul se afla în stadiul solar, omul percepea ca lume
exterioară ceea ce exista ca entitate spirituală în ambianța sa. Apoi a venit timpul
separării lunare; atunci exteriorul a început să se separe de interior. În aceasta consta
diferența dintre starea de veghe și somn: omul alterna între stări prin expunerea la
Soare și întoarcerea de la el. Și astfel a venit timpul când omul a început să perceapă
obiectele luminate de Soare. În timpul nopții forța Lunii stimula viața sufletească
astfel încât omul distingea între un timp când el percepea lumea exterioară și o stare
în care el percepea forțele care acționează prin Lună astfel încât devenea clarvăzător.
Atunci omul își spunea că prin spiritualitatea care locuiește în Lună, el putea percepe
lumea spirituală care se revărsa în el prin forțele Lunii. Așadar în timpul nopții
66
forțele lunare ca forțe solare reflectate erau ceea ce-i transmiteau lumea spirituală,
iar în timpul zilei lumea exterioară devenea din ce în ce mai perceptibilă pentru el.

Acest lucru se reflecta acum în viața sufletească a vechilor egipteni. Osiris a fost
numit spiritul Soarelui iar Isis a fost numit sufletul care caută spiritul Soarelui. În
acest fel s-au reflectat toate acestea în ritualul lui Isis din Egiptul antic. Așadar viața
religioasă era un ritual lunar. Osiris este o ființă solară care locuiește pe Lună. El
putea fi văzut prin clarviziune de către sufletele care îl căutau. Dar pe măsură ce
omul cobora din ce în ce mai mult în corporalitatea fizică, această corporalitate a
devenit ca o cutie pentru Osiris. Pe măsură ce oamenii au devenit oameni pământești
în adevăratul sens, Osiris s-a retras din ce în ce mai mult.

Perioada lemuriană a fost urmată de vechea perioadă atlanteană și aceasta din urmă
se reflectă în epoca a patra, în cultura greco-latină. Așadar aceasta a avut o viziune
care a existat deja cosmic în perioada atlanteană. Omul s-a densificat din ce în ce
mai mult pe atunci. La începutul evoluției sale, oasele sunt schițate doar ca linii de
forță în om; apoi omul este o ființă aerică, mai târziu o ființă gelatinoasă. Formele
sistemului osos se elaborează acum din ce în ce mai mult. Pe de altă parte în aceeași
măsură forța sufletească era mai puternică pe atunci. Lemurienii care în vechile
timpuri se aflau în corpuri vâscoase, aveau forțe sufletești mult mai mari decât
următoarele rase. Aceeași situație era încă și la atlanteeni. Dacă pe atunci ar fi existat
ghiulelele de tun, un astfel de atlantean de exemplu ar fi putut pur și simplu prin
forța sufletească să trimită înapoi o ghiulea aruncată spre el, chiar dacă corpul său
fizic nu era atât de dens ca azi. Așadar atlanteenii erau mult mai rarefiați ca și corp
fizic.

Printre atlanteeni existau ființe care nu aveau nevoie să parcurgă evoluția până la
corporalitatea noastră densă. Ele erau asemănătoare omului, dar superior evoluate.
Acele ființe au putut deja parcurge complet treapta de om în acele corpuri atlanteene
rarefiate. Ele se află cu o treaptă mai sus decât noi oamenii, în timp ce oamenii
trebuie să coboare până la corporalitatea fizică densă pentru a-și dezvolta conștiența
de Eu.

O amintire a tuturor acestor ființe se reflectă în vechea lume greacă a zeilor și în

toată gândirea și sentimentul acelei epoci.

Zeii din nordul Europei sunt oarecum foști tovarăși ai omenirii, dar entități nu atât
de puternic densificate. Skaldii știau încă despre ei când își lăsau propriul interior să
vorbească. În vechile timpuri nu era nevoie de Edda, de literatură pentru a demonstra
că existase așa ceva. Dar dacă Dumnezeu nu ar fi coborât în a patra epocă a noastră,
67
atunci omul și-ar fi uitat vechii tovarăși care până în secolele XIII, XIV mai erau
încă în amintirea vie a multora.

Apoi intrăm în propria noastră epocă. Acum nu mai avem însă nimic de repetat.
Oamenii nu mai au amintiri din trecut. Am văzut cum vechea cultură se reflectă
întotdeauna în repetiție. Dar acum în epoca a cincea nu mai era nimic de repetat
pentru omenire; lumea ar fi fost goală dacă zeitatea Iahve-Christos nu ar fi venit în
a epoca a patra și nu ar fi locuit în corpul lui Iisus din Nazaret. Epoca a cincea ar fi
devenit epoca atee dacă Christos nu ar fi coborât în corpul carnal al lui Iisus din
Nazaret.

Așadar vedem reflectându-se perioada polară în epoca protoindiană, perioada

hiperboreană în epoca protopersană, perioada lemuriană în epoca egipto-caldeană și
perioada atlanteană în epoca greco-latină. Și acum vom vedea ce este important în
corpul eteric și în corpul astral ale oamenilor care în epoca noastră asimilează știința
despre evenimentul Christos.

68
 Conferința a șaptea
Kristiania, 16 mai 1909

Azi ar trebui să se impună aspectul mai ocult al considerațiilor noastre de ieri. Cele
patru culturi postatlanteene au trebuit, așazicând, să reflecte în sufletele oamenilor
marile procese cosmice care s-au desfășurat în succesiunea timpurilor, în timp ce
începând cu epoca noastră de cultură din secolele XIII, XIV nu mai avem o astfel de
reflectare, fiindcă ceea ce se desfășoară în mod exterior în evoluția omenirii, se
datorează motivelor mai profunde.

Știm că pentru cei șapte sfinți Rishi au fost păstrate corpurile eterice ale marilor
inițiați atlanteeni și știm de asemenea că lui Moise și lui Hermes le-au fost întrețesute
corpul eteric și corpul astral ale lui Zoroastru. În toate timpurile a existat posibilitatea
ca astfel de corpuri eterice care au fost prelucrate și pregătite de inițiați, să fie folosite
mai departe în economia spirituală a lumii. S-au petrecut și alte lucruri. Astfel de
corpuri eterice sunt formate în lumile superioare pentru personalități deosebit de
importante. Dacă cineva era deosebit de important pentru misiunea omenirii, un
astfel de corp eteric sau corp astral era țesut în lumile superioare și era imprimat
acestor personalități deosebite.

Așa s-a întâmplat cu Sem care are într-adevăr ceva de-a face cu întregul trib al
semiților. Pentru un astfel de strămoș s-a conceput un corp eteric special. Acest lucru
a făcut din Sem un fel de personalitate dublă. Pe cât de fabulos pare minții umane
actuale, o asemenea personalitate ca Sem îi apărea clarvăzătorului ca un om obișnuit
cu aura sa, dar ca și cum o ființă superioară care iese din lumile superioare îi umplea
corpul eteric și astfel aura acestui om forma mediatorul dintre personalitatea
respectivă și lumile superioare. Dar o astfel de ființă divină în timp ce locuiește într-
un om, are o putere foarte specială. Un astfel de corp eteric se poate multiplica, iar
corpurile eterice multiplicate formează apoi un țesut care este întrețesut mereu din
nou descendenților. Deci descendenților lui Sem li s-au inoculat copiile corpului său
eteric. Dar corpul eteric al lui Sem însuși, nu doar copiile multiplicate, a fost păstrat
în centrele de Mistere. Iar o personalitate care urma să primească o misiune specială,
trebuia să folosească acest corp eteric pentru a putea comunica pe deplin cu poporul
semit, la fel cum un european foarte educat ar trebui să învețe limba hotentoților
pentru a comunica cu ei. Personalitatea care a avut o misiune specială a trebuit să
poarte așadar corpul eteric real al lui Sem pentru a comunica cu poporul semit.
Melchizedek de exemplu era o astfel de personalitate care se putea arăta lui Avraam
doar în corpul eteric al Sem.

69
Și acum trebuie să ne punem întrebarea: Dacă noi abia acum în epoca a cincea de
cultură postlanteană putem dezvolta o înțelegere a creștinismului, cum a fost în restul
epocii greco-latine care a durat până în secolul XIII, XIV?

Există un proces ocult misterios. Christos a trăit doar trei ani în învelișurile lui Iisus
din Nazaret care este o individualitate atât de superioară încât a putut părăsi lumea
fizică în al treizecilea an de viață pentru a intra în lumea spirituală, când porumbelul
a apărut deasupra capului său. Cele trei corpuri superior evoluate sunt acum umplute
de individualitatea lui Christos prin faptul că această individualitate a lui Christos
trăiește în corpul fizic uman. Aceste corpuri ale lui Iisus din Nazaret, invizibile
pentru ochiul fizic sunt acum multiplicate într-un mod similar corpului eteric al lui
Sem, astfel încât începând de la moartea pe cruce există acum copii ale corpului
eteric și ale corpului astral ale lui Iisus din Nazaret. Acest lucru nu are nimic de a
face cu Eul său; acela a intrat în lumea spirituală și s-a reîncarnat ulterior mereu din
nou.

În primele secole după evenimentul Christos vedem cum scriitorii creștini încă se
mai bazează pe tradiția verbală a discipolilor apostolilor. Ei au apreciat tradiția
fizică. Secolele ulterioare însă nu ar fi putut construi doar pe acest lucru. Începând
cu secolele VI și VII, vestitorilor creștini deosebit de remarcabili li s-au întrețesut o
copie a corpului eteric al lui Iisus din Nazaret. Augustin era un astfel de om. El a
trebuit să parcurgă lupte formidabile în tinerețe. Apoi însă impulsul corpului eteric
al lui Iisus din Nazaret a devenit activ în el într-un anumit fel și abia atunci începe
să se pună în mișcare mistica creștină din el însuși. Putem înțelege scrierile sale doar
în această lumină.

Multe personalități s-au deplasat în jurul lumii purtând o astfel de copie. Columban,
Gallus, Patrick, toți purtau o astfel de copie a corpului eteric în ei și tocmai prin
aceasta au fost în stare să răspândească creștinismul. Așa s-a putut construi un pod
de la evenimentul Christos la epoca următoare.

Și acum în secolele XI și XII vedem oameni cărora li s-a întrețesut corpul astral al
lui Iisus din Nazaret în propriul lor corp astral. O astfel de personalitate era Francisc
de Assisi. Dacă îi urmărim viața, unele lucruri ne vor fi de neînțeles; dar putem
înțelege exact impulsurile sale de smerenie, devotament creștin, dacă ne spunem că
un astfel de mister trăia în el. Printr-o astfel de întrețesere a corpului astral, astfel de
oameni devin vestitori ai creștinismului în jurul secolelor XI, XII și XIII. Ei au primit
așadar creștinismul prin har.

70
Eul lui Iisus din Nazaret a părăsit cele trei învelișuri la botezul lui Ioan; dar în cele
trei învelișuri a rămas o copie a acestui Eu ca o amprentă de sigiliu. Entitatea lui
Christos ia în posesie cele trei corpuri, dar și încă ceva ce rămâne în urmă ca o
amprentă a Eului lui Iisus. Ceva ca o copie a Eului lui Iisus este întrețesută începând
cu secolele XII, XIII și XIV în astfel de oameni care încep să vorbească despre un
„Christos interior”. Meister Eckhart, Tauler vorbesc din proprie experiență ca
amprentă a Eului lui Isus din Nazaret.

Există încă mulți oameni care poartă copii ale diferitelor corpuri ale lui Iisus din
Nazaret, dar aceștia nu mai devin personalități conducătoare. Vedem din ce în ce
mai mult că în epoca noastră a cincea există oameni care trebuie să se bazeze pe ei
înșiși, pe Eul propriu. Astfel de oameni inspirați devin din ce în ce mai rari. De aceea
trebuia ca în epoca noastră a cincea să apară un curent spiritual care să se asigure că
și cunoașterea spirituală poate pătrunde în continuare în omenire. Individualitățile
care puteau privi spre viitor, trebuiau să le asigure acest lucru oamenilor care se
bazează pe simplul lor Eu uman. Ni se povestește într-o astfel de legendă că s-a
păstrat vasul în care Iisus Christos a luat cina misterială cu ucenicii săi. Aceasta este
legenda Sfântului Graal iar în povestirea despre Parsifal vedem exprimarea tipică a
unui discipolat din epoca noastră a cincea postatlanteană. Parsifal a ratat un lucru
prin aceea că i se spusese să nu întrebe nimic. Aceasta este tranziția importantă de la
epoca veche la epoca nouă: cel mai pasiv devotament posibil era necesar discipolului
din India antică; mai târziu de asemenea același devotament la Augustin, la Francisc
din Assisi. Toți acești oameni smeriți au fost inspirați de ceea ce trăia în ei, de ceea
ce era întrețesut în ei. Dar acum Eul ar trebui să poarte în sine întrebarea. Orice suflet
care azi preia pur și simplu pasiv ce i se dă, nu trece dincolo de sine. El poate observa
atunci doar ce se întâmplă în lumea fizică din jurul său. Azi sufletul trebuie să
întrebe, trebuie să se înalțe deasupra lui însuși, să crească din sine în afară. Azi
sufletul trebuie să întrebe așa cum a trebuit cândva Parsifal să întrebe despre
misterele castelului Graalului.

Așadar azi cercetarea spirituală începe doar acolo unde există întrebări. Sufletele
care sunt stimulate azi de știința exterioară să întrebe și să caute, sunt sufletele
Parsifal. Așa a fost fondat așadar curentul misterial, instruirea rosicruciană foarte
persecutată care nu mizează pe nicio înțelepciune tradițională, chiar dacă acceptă cu
recunoștință tradițiile. Dar ceea ce constituie azi direcția spirituală rosicruciană, s-a
cercetat direct în lumile superioare cu ochiul spiritual și cu mijloacele cu care
discipolul însuși se instruiește. Nu fiindcă un lucru sau altul scrie în cărțile vechi, nu
fiindcă un lucru sau altul credeau unii sau alții, ci fiindcă azi comoara de înțelepciune
cercetată este proclamată prin direcția spirituală rosicruciană. Și acest lucru a fost

71
pregătit treptat în școala rosicruciană care a fost fondată în secolele XIII, XIV prin
individualitatea numită Christian Rosenkreutz.

Așadar această comoară de înțelepciune poate fi proclamată azi ca teosofie. Azi nu

mai există acei oameni cărora li se inoculează fără implicarea lor ceea ce îi inspiră
interior. Azi oamenii care simt că teosofia vorbește inimii, ar trebui să vină la ea. Nu
trebuie să devenim agitați pentru teosofie; fiecare ar trebui să ajungă la teosofie prin
propriul său impuls liber, prin faptul că este cuprins în mod viu de cunoașterea
spirituală.

Prin acest curent spiritual rosicrucian-teosofic ne atragem din nou ceea ce este
disponibil din copiile Eului lui Iisus din Nazaret. Așadar cei care se pregătesc pentru
aceasta, vor atrage în sufletele lor copia Eului lui Iisus din Nazaret. Prin aceea că
interiorul său este ca o amprentă de sigiliu a Eului lui Iisus, un astfel de om va asimila
principiul Christos în sufletul său. – Așa pregătește rosicrucianismul ceva pozitiv.
Teosofia ar trebui să devină viață și sufletul care o asimilează efectiv, se transformă
treptat. A asimila teosofia înseamnă a transforma sufletul astfel încât el să poată
ajunge la înțelegerea lui Christos.

Teosoful se face un receptor viu a ceea ce i se dă lui Moise, lui Pavel prin revelația
Iahve-Christos. În scrisoarea a cincea a Apocalipsei scrie că oamenii din epoca a
cincea de cultură sunt cei care asimilează efectiv ceea ce va fi apoi ceva evident
pentru epoca de cultură a comunității Filadelfia. Înțelepciunea epocii a cincea de
cultură se va înălța ca o floare a iubirii în epoca a șasea de cultură.

Azi omenirea este chemată să asimileze ceva nou, divin și prin aceasta să realizeze
din nou înălțarea în lumea spirituală. Doctrina teosofică a evoluției este comunicată;
ea nu ar trebui să fie crezută, ci omenirea ar trebui să ajungă să o înțeleagă prin
propria forță de judecată. Ea este comunicată celor care poartă în sine germenul
naturii Parsifal. Ea nu este comunicată local într-un loc special, ci oamenii care aud
chemarea înțelepciunii spirituale vor fi adunați din întreaga omenire.

72
 Conferința a opta
Kristiania, 17 mai 1909

Un astfel de clarvăzător precum scriitorul Apocalipsei poate vedea deja acum în

lumea astrală viitorul evoluției omenirii. Ce se va întâmpla după războiul tuturor
împotriva tuturor, se pregătește deja acum. Oamenii care sunt chemați să ducă
evoluția dincolo de războiul tuturor împotriva tuturor, se pregătesc deja acum prin
doctrina teosofică a înțelepciunii. Curentul spiritual de înțelepciune se va simți din
ce în ce mai mult într-un mod cuprinzător.

Dacă privirea clarvăzătoare poate observa omul actual, ea vede corpul eteric puțin
deasupra corpului fizic. Corpul eteric al bărbatului este feminin, iar corpul eteric al
femeii este masculin. Pe de altă parte corpul astral este o structură curgătoare, foarte
schimbătoare în ce privește culoarea și forma, în funcție de viața interioară a
persoanei. Când ridicăm o mână, impulsul de a face acest lucru trebuie să vină din
corpul astral; când umblăm, când plângem sau râdem, impulsurile corpului astral au
o astfel de influență asupra corpului fizic. Dar ceea ce are influența cea mai esențială
asupra unui om este Eul său. Eul funcționează pe calea ocolitoare a corpului astral.

În perioada atlanteană și în perioada lemuriană, omul nu doar că era capabil să-și

întindă membrele, dar le putea și lăți și umfla. Corpul fizic era pe atunci doar o
incluziune foarte mică; pe de altă parte corpul eteric și corpul astral erau uriașe.
Corpul astral arăta când ca o formă animală, când ca alta. Omul își schimba
permanent forma fizică în funcție de ceea ce purta în el ca dorințe și impulsuri. Pe
atunci aerul era plin de ceață densă, mult mai densă și mai condensată decât norii
noștri de munte actuali. Corpul fizic al omului avea cele mai diverse culori și forme
și se vedea deja schițat în substanța sa gelatinoasă organizarea fizică, de exemplu
sistemul circulator și sistemul osos. Spre sfârșitul Atlantidei aerul era curățat de
masele dense apoase. Abia atunci omul a putut deveni creatura aerică și pământească
actuală. Ca atlantean omul nu vedea Soarele așa cum se vede azi, ci îl vedea ca inel
solar grandios. Fiindcă pe atunci aerul nu era niciodată lipsit de apă, nu exista
curcubeu. Abia când apa și aerul s-au dispersat, a devenit posibil curcubeul. Întregul
proces al potopului atlantean ni se înfățișează în povestea lui Noe și a curcubeului.
(Geneza 9, 12-17)

Acum era necesar de asemenea ca ființele de pe Pământ să se dezvolte astfel încât

să parcurgă treptele lor evolutive în timpuri complet diferite. Dacă o parte a omenirii
nu ar fi așteptat în prima parte a perioadei atlanteene până să coboare în corpul fizic
condensat, forma umană ar fi rămas așa cum a fost atunci cu tot ce se exprima încă
în forma fizică prin instinctele, dorințele și pasiunile corpului astral. Pe atunci
73
existau ființe care se solidificau, se durificau. Grupele animale nu sunt altceva decât
ființe care s-au durificat prea devreme. Ceea ce oamenii poartă în corpul astral ca
dorință și pasiune, a fost exprimat în corpul fizic la diferitele animale. Fiecare dintre
aceste grupe animale a dezvoltat un instinct special și a încremenit în el. În perioada
lemuriană au existat mamiferele; ele sunt pasiuni omenești încremenite. Ceea ce
purtăm în interiorul nostru este înfățișat în imagine în diferitele animale. La noi
oamenii, instinctele noastre se rafinează treptat și le putem ascunde în piept. Astfel
în cele mai vechi timpuri, în timpul erupțiilor sălbatice ale forțelor lemuriene ale
naturii, au izbucnit pentru prima dată în fizic cele mai joase instincte ale naturii
umane. Maimuțele sunt, așazicând, reprezentanții ultimelor instincte inferioare care
au izbucnit în materia fizică înainte ca omul să-și durifice sufletul în materie. La
unele animale, de exemplu la cai găsim și azi ca o ciudățenie corpul eteric al capului
care iese deasupra capului fizic. La fel era și cu omul atlantean. Un anumit punct din
corpul eteric uman s-a mutat în locul corespunzător din capul fizic abia în ultima
treime a perioadei atlanteene. Abia atunci omul a devenit capabil să-și dezvolte
înfățișarea conform spiritului.

Există șaisprezece grupe de instincte și pasiuni umane, și astfel există de asemenea

șaisprezece grupe de animale. Zoologia va vedea de asemenea cum toate acestea au
apărut treptat. Putem indica ușor felul în care au trebuit să se contureze membrele
diferite ale naturii mamifere. Formarea copitei s-a produs de exemplu prin aceea că
natura animalului s-a închis într-un mod foarte special față de lumea exterioară.
Ghearele sau labele s-au format din elementul agresiv. Natura ghearelor exprimă o
treaptă evolutivă complet diferită de cea a naturii copitelor. Vedem un astfel de
contrast exprimat de asemenea în figurile Centaurului și Sfinxului.

În a doua parte a cărții „Faust”, o carte foarte importantă din punct de vedere ocult,
se înfățișează cum se întâlnesc sfincșii cu Mefistofel și râd de el din cauza copitelor
sale de cal, ca semn al naturii încremenite în copită, o natură care s-a închis în mod
egoist față de lume.

Dacă ne tăiem la deget, simțim durere; acest lucru ni se arată de către purtătorul
senzațiilor, corpul astral. În trecut pe când întreaga natură umană era încă moale,
creșterea părului era de asemenea pătrunsă de forțe astrale. Ni se spune despre Esau
că avea o creștere intensă a părului; el rămăsese în urmă în dezvoltare și în forța de
judecată. Iacob a putut să-l păcălească fiindcă prosperase deja în dezvoltarea forței
sale de judecată, a Eului său. Astfel de forțe acționează și azi în oamenii care lucrează
din ce în ce mai mult spre exterior. Cu cât Eul va avea mai mult stăpânire asupra
corpului astral, cu atât mai mult corpul fizic va putea fi de asemenea prelucrat plastic.
Azi omul își poartă karma ca un cont al vieții, ca bilanțul a tot ceea ce omul a pregătit
74
în diferitele încarnări. Dar fiindcă fizicul omului exprimă foarte puțin Eul, de aceea
omul își poartă karma în interior, nemijlocit; mai târziu însă karma se va exprima pe
chipul său. În viitor omenirea va evolua astfel încât își va purta karma pe chipul său.
A fi născut într-o anumită rasă sau într-un anumită climă nu va mai fi decisiv pentru
aspectul exterior; ci va exista o clasă de oameni buni și o clasă de oameni răi. Să-l
înțelegem corect pe Pavel care spune: „Eu trăiesc dar acum nu eu, ci Christos din
mine”. (Gal. 2, 20) Ceea ce se numește asimilarea naturii Iahve-Hristos, se va arăta
mai târziu la om în exterior. Azi este încă posibil ca omul să fie un ticălos și să
ascundă acest lucru, dar în viitor omul va purta pe frunte amprenta ființei sale
interioare.

Să privim omul după războiul tuturor împotriva tuturor. Ne putem gândi la el ca la

o persoană cu trăsături radiante, bune și o expresie nobilă, binevoitoare. Acest lucru
va fi acordat celor care au asimilat impulsurile spirituale la timpul potrivit. În viitor
toate forțele morale, intelectuale și spirituale ne vor întâmpina vizibil în exteriorul
omului. Ceea ce se asimilează azi, este pecetluit în suflete; însă acest lucru va fi
despecetluit în epoca a șaptea după războiul tuturor împotriva tuturor.

Aceasta este ceea ce vede autorul Apocalipsei în cele șapte peceți care sunt deschise
treptat. „Cartea cu cele șapte peceți” nu se exprimă în sensul cărților noastre sau a
sulurilor vechi. Aceasta exprimă o succesiune de fapte. Noțiunea „carte” din
Apocalipsa este succesiunea epocilor, așa cum de exemplu evanghelistul Matei
vorbește despre succesiunea generațiilor, despre genealogia lui Iisus din Nazaret.
Așa se dezvoltă succesiunile. Acest lucru se înfățișează în cartea care poate fi
deschisă prin forța Mielului.

Aceasta ne oferă o idee despre ce se înțelege prin cele șapte peceți.

75
 Conferința a noua
Kristiania, 18 mai 1909

Am văzut cum în epoca noastră se poate scrie în suflete ceea ce mai târziu va apărea
în exteriorul omului. La fel cum în perioada noastră trebuie descrise șapte epoci
culturale succesive, tot așa cele șapte epoci ale evoluției omenirii după războiul
tuturor împotriva tuturor se înfățișează autorului Apocalipsei care privește spre
viitor; el vede cele șapte epoci în cele șapte peceți. Dar el distinge ferm epocile pe
care le descrie ca primele patru. De fiecare dată când deschide una dintre peceți, îi
apare unul dintre cei patru cai cu un călăreț pe el.

Așadar autorul Apocalipsei are de a face cu viziunea clarvăzătoare a celor șapte

epoci viitoare. Acestea sunt imagini astrale a ceea ce va fi cândva. Oamenii care vor
fi asimilat ceva din cultura spirituală, vor fi depășit natura inferioară; ei vor domina
atunci natura instinctivă umană. Ceea ce omul a depășit, se exprimă în pecete sub
forma unui cal. Cu ceea ce el va fi făcut din sufletul său, va fi învingător asupra
naturii sale inferioare; el o va domina precum călărețul care este conducătorul
calului.

Tot ce a parcurs perioada noastră începând cu epoca protoindiană, apare din nou
după războiul tuturor împotriva tuturor. Așadar se repetă mai întâi epoca
protoindiană. Pe atunci pentru om totul în lumea fizică era iluzie, Maya; pe atunci
sufletul s-a maturizat pentru a fi învingător pretutindeni în lumea senzorială.
Autorului Apocalipsei rodul acelei epoci protoindiene îi apare în imagine ca un cal
alb. Caracteristica acelui suflet uman este următoarea: cultura exterioară, materială
nu pare să fi fost încă atinsă de mâini; călărețul cu arcul este la fel de inocent ca
lumina strălucitoare a Soarelui. Ca învingător după războiul tuturor împotriva
tuturor, el a dobândit dreptul de a fi învingător peste natura inferioară. Dar această
natură inferioară este încă acolo; omul a crescut împreună cu ea, așa cum se
înfățișează acest lucru în a doua pecete ca un cal roșu. Acolo sufletul nu mai este
într-o haină albă, inocentă. Prin aceasta omul nu poate apărea ca un călăreț învingător
în epoca respectivă; el ne apare astfel încât aduce cu sine roadele egoismului. După
războiul tuturor împotriva tuturor, el nu mai apare într-un veșmânt alb, ci ia din nou
pacea de pe Pământ, încă odată el se arată cu sabia în lupta pentru existență.

Acum vedem rodul celei de-a treia epoci, cultura egipto-caldeană, în care omenirea
a învățat aritmetica și numărarea. Omul a coborât din ce în ce mai profund în materie,
în întunericul naturii inferioare; acest lucru se arată în calul negru și în călărețul cu
cântarul. Cântărirea, măsurarea și numărarea, aceasta exprimă autorul Apocalipsei
printr-un un cal negru iar sufletul uman fiind călărețul cu cântarul. În cultura
76
protopersană nu există încă astfel de instituții sociale prin care omul își alocă
proprietatea conform ordinii statal-sociale inteligente; Nu exista așa ceva în India
antică sau în Persia antică. În India antică oamenii încă credeau în încarnările lor
atlanteene. În epoca protoindiană omul își vedea poziția în viață ca urmare a ceea ce
el își pregătise în vechea Atlantida. El își spunea că se afla într-o anumită castă ca
rezultat al karmei omenirii; el privea spre castele superioare ca spre o repartizare
justă conform karmei individuale. Dar această repartizare în caste a devenit din ce
în ce mai imposibilă prin evoluția Eului uman. Epoca în care inteligența a început să
recalculeze diviziunea proprietății și a bunurilor, a fost epoca egipto-caldeană. Rodul
acestei epoci a treia apare așadar precum călărețul așezat pe calul negru cu cântarul
cu care sunt cântărite toate gândurile și inteligența umană. Așadar autorului
Apocalipsei îi apare simbolic ceea ce va apărea ca roade ale celor celor șapte culturi
ale noastre după războiul tuturor împotriva tuturor.

Epoca a patra, cultura greco-latină a cucerit frumusețea lumii fizice. Grecul

idealizează natura în arta sa, înfrumusețează existența. Cât de frumoasă ne apare arta
plastică și arhitectura greacă în opoziție cu arta egipteană, cu Sfinxul, cu piramidele.
Dar grecul devenise atât de îndrăgostit de existența fizică și senzorială încât lumea
spirituală îi devenise întunecată, iar lumina pătrundea din nou în umbra perfectă
pentru el abia prin evenimentul Golgotei. Sufletul fusese zguduit complet în această
epocă a patra. Natura inferioară a viețuit însă o înfrumusețare în această epocă, a
primit oarecum o pătură de frumusețe și artă. Aceasta este într-adevăr caracteristica
sufletului în această cea mai frumoasă epocă pentru regatul pământesc; dar pentru
sufletul însuși roada acelei epoci este sinonimă cu moartea. Sufletele din această
epocă vor da cele mai puține roade, epoca respectivă dându-le stăpânire asupra
naturii fizice exterioare.

Și acum ajungem la epoca a cincea în care principiul Iahve-Christos luminează

sufletele de asemenea între moarte și o nouă naștere. Atunci sufletele devin din ce
în ce mai vii. Ce se întâmplă în această a epocă a cincea? Corpul astral devine din ce
în ce mai luminos prin ceea ce sufletul asimilează din impulsul lui Christos. Ne
reprezentăm privit clarvăzător, corpul astral străbătut de razele Eului; el apare
autorului Apocalipsei ca un veșmânt alb după războiul împotriva tuturor. În epoca a
cincea de după acel război, sufletul va apărea străbătut de aura care este deja
luminată de lumina lui Christos... [lacună]

Dar cei care au asimilat principiul Christos în primele timpuri ale creștinismului, au
suferit foarte mult în raport cu martirajul fizic exterior. Dar lucrurile se agravează
foarte mult în această epocă a cincea. Prin curentul spiritual teosofic rosicrucian,

77
impulsul lui Christos va fi asimilat în Eul din ce în ce mai altruist și cu înțelegere
vie, iar adepții acestui curent vor evolua într-o viață spirituală din ce în ce mai înaltă.

Dar un alt curent funcționează ca un curent puternic opozițional în vederea unei

anumite cultivări a Eului, pentru a conduce acest Eu din ce în ce mai adânc în
materialism, astfel încât materialismul să obțină în final victoria asupra
personalității. Toată viața exterioară practică se detașează de individ, se
materializează, de exemplu prin măsurile capitalului societății pe acțiuni care este
din ce în ce mai detașat de personalitate. Din ce în ce mai mulți oameni vor fi depășiți
în capacitatea lor personală. Acțiunile societății pe acțiuni sunt modul de a
materializa această ramură a participării umane practice.

Așadar vedem materialismul din ce în ce mai preponderent; va fi din ce în ce mai

mare tendința ca spiritualizarea personalității umane să formeze opusul
materialismului din ce în ce mai preponderent. Ceea ce este puternic opozițional va
apărea la sfârșitul epocii noastre ca omenire depășită exterior. Iar oamenii care au
fost sugrumați de dragul cuvântului, vor suferi mult; dar ei vor fi cei mai importanți
purtători culturali dincolo de războiul tuturor împotriva tuturor.

Epoca a șasea începe cu comunitatea Filadelfia. În afara acestor oameni spirituali,

restul omenirii este complet înfășurat în viața socială, scufundat în materialismul
care se consolidează din ce în ce mai mult. Dar acești oameni vor domina forțele
naturii într-un grad ridicat, așa cum vedem deja în telegrafia fără fir și în aviație. Nu
este indiferent dacă spațiul aerian este umplut cu gânduri spirituale sau cu gânduri
de nevoi materiale. Acest lucru va cuprinde întregul nostru glob pământesc. Privim
la o epocă în care omul va interveni în mare măsură în spațiul de aer și în spațiul de
lumină.

Care vor fi roadele acelei epoci? În adevărata formă pentru o anumită perioadă de
timp undele electrice vor acționa asupra forțelor pământești, iar în funcție de binele
și răul existent se vor produce cutremure ca efect al acțiunilor umane. „Și când am
văzut că deschide a șasea pecete, a avut loc un cutremur mare, iar Soarele s-a făcut
negru ca un sac de păr”. (Ap. 6, 12) Prin aceea că omul comunică aerului senzațiile
sale, el schimbă întreaga natură și apare ceva ca o ploaie de meteoriți. Așa dezlănțuie
omul forțele naturii, dar el ajunge cu penalizări la realizările sale.

În timp ce vedem acest lucru, ni se pare că omul se prăbușește în aceste forțe

dezlănțuite ale naturii. Dar cei care se conectează cu spiritul, apar ca oameni
pecetluiți. Astfel de oameni trebuie să asimileze ceea ce poate ajunge la omenire ca
doctrină spirituală.
78
Ceea ce oamenii asimilează ca element spiritual, va fi în viitor sângele lor sufletesc-
spiritual; va fi lumina care va străluci ca spirit din ei. Omul stă ferm pe culturile
atlanteană și postatlanteană ca și cum ar sta pe două picioare, unul pe apă și celălalt
pe pământ. Dar el trebuie să asimileze înțelepciunea ca pe o carte pe care o digeră.
Această figură indică deasupra în lumea spirituală, ea îi dă cartea autorului
Apocalipsei; el ar trebui să o digere, ea ar trebui să fie nedigerabilă pentru natura
umană inferioară, dar dulce ca mierea pentru natura umană superioară, în timp ce el
nu citește cartea, ci o devorează. Omul care a devenit clarvăzător cu gândirea logică
modernă actuală și prin instruirea ocultă poate viețui din nou ce a notat autorul
Apocalipsei, el vede viziunile autorului Apocalipsei în pecețile rosicruciene. Pecetea
cu cele două coloane reprezintă al zecelea capitol al Apocalipsei.

79
 Conferința a zecea
19 mai 1909

Am văzut cum arată scriitorul Apocalipsei că în epoca a cincea după războiul tuturor
împotriva tuturor, oamenii apar în haine albe, că în epoca a șasea vor fi cutremure
mari de pământ ca rezultat al materialismului și că oamenii spirituali vor fi cei
pecetluiți.

Trebuie să subliniem că la fel cum Îngerii au parcurs stadiul uman în stadiile

planetare anterioare, și omul se va înălța prin evoluția sa. Ce ne întâmpină azi ca
natură este opera zeilor; în viitor și omul va realiza fapte spiritual-divine. În timpul
despre care vorbim, omul va fi ajuns deja la acțiuni magice, acționând din ambianța
Pământului, din invizibil. Dar oamenii care vor fi încătușați de materie, vor fi de
asemenea în opoziție cu cei pecetluiți. Acești oameni materialiști vor fi împinși în
jos. De aceea autorul Apocalipsei îi vede pe oamenii spiritualizați planând deasupra
existenței, iar pe ceilalți îi vede legați de materie. El vede acest lucru foarte clar în
momentul când este deschisă a șaptea pecete ca o viziune a viitorului.

Apoi vine însă perioada următoarelor șapte epoci, când autorul Apocalipsei vede
zona Devachan și aude prevestirea ca sunet de trâmbiță. Pământul însuși la care
oamenii privesc în jos, devine din ce în ce mai material, doar ceea ce este cel mai
grosier rămâne pe el. Acest aspect cel mai grosier se arată într-o stare haotică; jos
este vizibil tumultul pasiunilor oamenilor materialiști, care a fost pregătit în de două
ori șapte epoci.

În prima epocă a acestei ultime mari perioade de cultură a Pământului, în timpul

primului sunet de trâmbiță Pământul nostru va deveni pustiu, așa cum ne este descris
în versetul al șaptelea al capitolului opt. La al doilea sunet de trâmbiță un munte
incandescent se prăbușește în mare. La al treilea sunet de trâmbiță o stea mare arzător
ca o torță cade din cer și face viața amară pe Pământ. Simțurile oamenilor care
locuiesc acolo devin mai slabe; Soarele, Luna și stelele se vor întuneca. Vor răsuna
trei tânguiri și apoi vor veni ultimele trei stări fizice. O stea cade din cer iar Pământul
este acum într-o agitație atât de zbuciumată încât va deveni pustiu, va fi un loc de
pedeapsă pentru cei care au crescut împreună cu el. Când sună al șaselea sunet de
trâmbiță, un Înger vorbește din cer: „Eliberează pe cei patru Îngeri care sunt legați
de fluviul Eufrat”. (Ap. 9, 14). Acest lucru înseamnă ceea ce trăiește pe Pământ și
nu a evoluat către spiritualitate. Acei oameni care l-au asimilat pe Iahve-Christos se
vor accepta reciproc în individualitățile lor; fiecare dintre ei se va ridica deasupra a
ceea ce va fi rămas ca suflet-grup. Ceea ce va mai rămâne acolo ca grup va forma în
astral curenți și mări, așadar corpul astral va lumina și va licări la fel cum azi
80
popoarele puțin individualizate formează curenți de suflete-grup în astral. Doctrina
lui Christos se va revărsa către Eufrat: doctrina despre individualitatea omului care
prin impulsul de lumină al lui Christos a luminat prin corpurile astrale ale oamenilor.
Imaginea cărții pe care autorul Apocalipsei o digeră și o asimilează, este ceea ce
vedem în a patra pecete rosicruciană.

Astfel de repetări pe care le-am văzut deja în evoluția pământească apar mereu din
nou. În perioada peceților cultura atlanteană va fi spiritualizată și înălțată din nou,
atunci omenirea va fi recucerit clarviziunea în mod conștient. În perioada trâmbițelor
se va înălța din nou perioada lemuriană; oamenii vor fi aproape de divinitate și vor
fi complet spiritualizați. În perioada lemuriană Pământul era complet încă în
elementul foc. Așa cum omul a trăit în foc înainte de a coborî în corporalitatea densă,
acest lucru se repetă într-o stare spirituală. La al șaptelea sunet de trâmbiță, asupra
omenirii va veni ceva ca un fel de stare de fericire. Cu aceasta ajungem la repetarea
momentului separării Soarelui de Pământ: omul va fi pregătit împreună cu Pământul
de a se reuni cu Soarele. Pământul va trece în ceea ce se numește starea astrală.
Oamenii care sunt atunci capabili să trăiască în astral, înalță partea subtilă a
Pământului și se unesc cu Soarele. Partea grosieră rămasă a Pământului se va uni cu
Luna și va forma un fel de Lună nouă. Va apărea din nou un fel de stare ca în perioada
hiperboreană, dar într-o treaptă evolutivă superioară. Aceasta se caracterizează prin
femeia îmbrăcată cu Soarele, care are Luna la picioare. Animalele care se ridică din
mare sau cad din cer, acest întreg curent evolutiv apare acum ca reținut într-un
moment în imaginea următoare. (Ap. 12, 1-13, 10)

Zoroastru s-a referit încă la entitatea lui Christos care începând de la evenimentul
Golgotei a acționat în ambianța centrală a Pământului, s-a unit cu planeta Pământ
după ce anterior a acționat de pe Soare pe Pământ. Așa s-a făcut Christos spirit
planetar. Forța lui Christos a coborât din Soare și a preluat partea cea mai utilă a
omenirii pământești și o reunește cu Soarele. Dar El are un adversar - fiecare astfel
de entitate are un adversar. Christos este spiritul bun, inteligența solară, iar
adversarul este demonul solar. Anumite forțe care acționează permanent asupra
corpului astral al omului, pornesc de la demonul solar. Acest demon solar este
adversarul spiritului Christos și se numește Sorat. În secțiunile cabaliste ale
ocultismului existase anterior un obicei de a scrie litere sub formă numerică, iar
literele numelui Sorat, demonul solar, fac numărul 666 ca valoare numerică. În
imaginea următoare (Ap. 13, 11-18) demonul solar devine vizibil.

El are două coarne ca de miel; autorul Apocalipsei descrie semnul fiarei. Deja la
începutul Apocalipsei el a precizat că descrie totul în semne și a adăugat: pentru a
dezlega enigma, „este necesară înțelepciune”. În acest fel numărul fiarei a fost
81
explicat în școlile oculte de către experții reali care nu explică din direcție materială
acest număr. Așa auzim că aspectul cel mai rău și cel mai grosier este împins afară,
iar materialul uman cel mai nobil și cel mai spiritualizat rămâne unit cu Soarele.
Acum noul corp uman spiritualizat poate fi din nou un templu al sufletului.

82
 Conferința a unsprezecea
Kristiania, 20 mai 1909

Rezumând evoluția Pământului nostru, ni s-a arătat că Pământul se spiritualizează

din nou, că oamenii pot participa la această evoluție și că ei se pot întoarce din nou
în Soare. Evoluția conduce așadar la o spiritualizare din ce în ce mai puternică, la o
stare superioară, devachanică. Toate acele ființe care sunt prea implicate în
materializarea lor, nu pot participa la acest Pământ spiritual. Mai întâi totul trebuie
să treacă într-o stare astrală. Dar elementele materiale grosiere ale omenirii și
substanțele rele din regnurile inferioare intră cu oamenii într-un fel de lume astrală
inferioară care s-ar putea numi lumea astrală subfizică. Avem deci Devachanul,
lumea astrală, lumea fizică și lumea astrală inferioară. Această lume astrală
inferioară este de asemenea aceea care se opune evoluției noastre actuale. Ea este
guvernată de spiritul Mamon, adică de spiritul obstacolelor. El este o putere a lumii
astrale inferioare.

Toate ființele care nu se pot înălța atunci în lumea superioară, trebuie să coboare în
această lume inferioară, în timp ce toate ființele superioare după perioada celor șapte
sunete de trâmbiță vor intra în stadiul pământesc reunit cu Soarele.

În fiecare stadiu pământesc un anumit grup de ființe a parcurs stadiul lor uman; pe
Lună Îngerii, pe Soare Arhanghelii, pe Saturn ființele bune Asura, numite și Arhai
sau Începuturi. Există de asemenea ființe care nu și-au încheiat evoluția. Astfel de
ființe au existat de exemplu pe Lună; ele au fost atunci transferate pe Pământ. Ele
erau superioare omului, dar pe atunci nu ajunseseră încă la stadiul de om. Acestea
sunt spiritele luciferice. Ele l-au implicat pe om și mai profund în materie; ele sunt
conectate cu omenirea încă din perioada lemuriană. Omul ar fi parcurs evoluția sa
într-o sferă superioară dacă ele nu ar fi fost conectate cu el. Dar omul le datorează și
un lucru bun, libertatea. Spiritele luciferice, așazicând, au făcut un sacrificiu de
dragul omenirii prin aceea că pe atunci au conectat evoluția lor cu Pământul și au
rămas în urmă.

Dar Saturn, Soarele și Luna se află înainte de mijlocul evoluției pământești; ființele
care au rămas în urmă înainte de mijlocul respectiv, au făcut un sacrificiu. În schimb
cele care de acum înainte rămân în urmă după mijlocul evoluției pământești, ar fi cu
aceasta un obstacol și nu un sacrificiu. Dar spiritele luciferice au adus omenirii și
ceva pozitiv; i-au infuzat corpul astral cu forțele lor și l-au făcut independent.

Dacă gândim acum că al omului corp fizic a fost pregătit pentru el în timpul vechiului
stadiu saturnian, corpul eteric în timpul stadiului solar, corpul astral în timpul vechii
83
Luni, atunci vedem că acest corp fizic este în felul său componenta cea mai perfectă;
el este cel mai mult evoluat. Dacă aruncăm o privire în structura miraculoasă a inimii
fizice, a creierului – care încă nu au fost deloc descifrate de știința fizică – vedem că
ele sunt atât de înțelept aranjate, organizate. Corpul astral este desigur o componentă
superioară, dar mult mai puțin perfect; corpul eteric este deja mai perfect; Eul este
cel mai puțin perfect. Cât de puțin știe Eul de exemplu despre structura corpului
fizic!

Acest impact este descris exact în Biblie unde se spune: „Dumnezeu Iahve l-a făcut
pe om din pământul de pe câmp și a suflat viață în nasul său; așa a devenit omul o
ființă vie ”. (Geneza 2: 7) Acest lucru s-a întâmplat în perioada lemuriană. Pe atunci
ființele luciferice acționau în corpul astral al omului; dar tocmai prin faptul că ele s-
au furișat în corpul astral, au recuperat ce neglijaseră; ele au parcurs în om ceea ce
ar fi trebuit să parcurgă pe Lună.

Când Soarele va fi reunit cu Pământul, atunci omul prin aceea că își va fi purificat
instinctele, dorințele și pasiunile, va salva ființele luciferice. Ființele luciferice care
nu îl însoțesc pe om atunci în Soare, rămân în starea în care se aflau; ele apar atunci
ca fiind aruncate în lumea astrală inferioară rea. Acesta este atunci șarpele cel vechi
și apare primul dintre dragoni. La intrarea Pământului în Soare, apare așadar un
dragon. Dar există și altceva care rămâne în urmă: acei oameni care în mod justificat
nu pot veni fiindcă rămânând în urmă în animalitate, rămân sclavii instinctelor lor
animalice. În timp ce ceilalți oameni merg în Soare, ei formează o putere rea asupra
celorlalți. Ei formează cel de-al doilea monstru, iar autorul Apocalipsei spune în
modul său exact: dragonul luciferic apare pe cer fiindcă provine din lumi superioare;
a doua fiară se ridică din mare – aceștia sunt oamenii animalici rămași în urmă. (Ap.
12: 3-13)

Acum avem încă o a treia apariție: aceștia sunt practicanții magiei negre. Ei nu rămân
în urmă în animalitate, ci dezvoltă abilități spirituale. Ei s-au abătut în mod complet
conștient și renunță la încarnare în favoarea lui Sorat; aceasta va fi încarnarea
demonului solar.

Dar acum vedem cum în viitor elementul pământesc iese din nou din Soare. Dacă
oamenii spirituali ar rămâne uniți cu Soarele pentru totdeauna, atunci oamenii care
au rămas în urmă fără vină în animalitate nu ar mai fi salvați. Așadar acești oameni
spirituali ies încă odată și se unesc cu ceea ce a decăzut pentru a încerca să-i salveze
pe cei care au rămas în urmă.

84
Pe când Pământul a început să fie „Pământ”, a trebuit să repete pe scurt stadiile
Saturn, Soare și Lună. Așadar el a parcurs repetări înainte de a deveni Pământul
actual și trebuie să oglindească profetic acum în timpul stadiului pământesc propriu-
zis, stadiile Jupiter, Venus și Vulcan. Așadar el în timpul stadiului pământesc
propriu-zis parcurge șapte stări care se numesc de obicei ronduri. În timpul stadiului
Jupiter oglindit anterior, Pământul se unește cu Soarele. Pe acest Pământ-Jupiter apar
încă odată toate marile culturi ale timpului și cele șapte stadii intermediare, indicate
doar mult mai puțin. Pe acest Pământ-Jupiter multe ființe au încă posibilitatea de a
fi salvate, chiar și practicanții de magie neagră.

La fel este încă odată pe Pământul-Venus; atunci avem o a șasea stare planetară
intermediară. Dar chiar și atunci aceste ființe rămase în urmă se încăpățânează să
reziste încă și această stare este decisivă.

Apoi pe Pământul-Vulcan nimic nu mai poate fi salvat. Ultimul moment pentru

salvare a venit pe Pământul-Venus în ultima epocă. De aceea vechii cabaliști au
format cuvântul „Sorat”, fiindcă în el este conținut numărul 666. Acesta este și
numărul acelor oameni care din voința lor liberă subtilă au devenit practicanți de
magie neagră, punând forțele spirituale în serviciul egoismului lor.

Așadar primul dragon nu este om; el a venit din lumea spirituală; al doilea dragon
este considerat de natură animală, dar în sensul cel mai eminent Biblia consideră
acest număr al celui de-al treilea grup ca fiind de natură umană. Așadar 666 nu este
semnul unui animal, ci număr de om.

Apocalipsa este o prezentare a întregii evoluții. Pământul-Venus se prezintă privirii

clarvăzătoare astfel încât nu prea mai există speranțe pentru cei rămași în urmă,
fiindcă forțele umane nu vor realiza mult acolo. De aceea pare dezolant acolo, iar
cele mai rele vicii vor domina acolo în cel mai rău mod posibil; ele trebuie eliminate
în timpul stării venusiene a Pământului. Pe Pământul-Jupiter există încă mulți care
vor fi salvați și se vor uni cu Soarele.

Dar pe Pământul-Venus răul trebuie învins și aruncat în abis; aceasta este „căderea
Babilonului”. (Ap. cap. 17 și 18) Dar oamenii care s-au salvat pot evolua mai departe
într-un nou stadiu Soare. Către Pământul-Vulcan se înalță ceea ce a fost purificat.

Omul este azi deja creator pe Pământ. El poate pune în serviciul său forțele lipsite
de viață ale naturii, poate construi cupole, poate sculpta marmură; azi omul
stăpânește natura lipsită de viață. Ceea ce omul a obținut ca artă în timpul evoluției
pământești, se va înălța cândva într-o altă formă în timp ce fizicul exterior dispare,
85
în timp ce imaginile Madonei lui Rafael se vor fi prăbuși. Cristalele pe care le vedem
azi au fost cândva prelucrate în forme de către oamenii vechii Luni, analog felului
în care modelăm și executăm azi elementul artistic. Ceea ce spiritele au prelucrat
cândva în perioade infinite de timp, crește azi din pământ, apare azi. La fel se
întâmplă și cu materia Madonei lui Rafael; în acel viitor îndepărtat, tot ce au creat
oamenii acum va apărea într-o lumină cristalină. Locul pe care omul l-a pregătit
pentru sine și pe care îl va găsi este ceea ce autorul Apocalipsei numește „noul
Ierusalim”. (Ap. cap. 21) Se va naște o lume nouă și ea va putea fi locuită de oamenii
care vor fi ajuns la starea de maturitate și care într-un stadiu nou, existența Jupiter,
vor găsi locul în care va domina pacea din iubirea și din munca omului.

86
 Conferința a douăsprezecea
Kristiania, 21 mai 1909

Nu putem discuta despre tot ce trebuie spus în legătură cu Apocalipsa, fiindcă altfel
ar trebui să vorbim despre aceasta ani de zile. De aceea în aceste conferințe poate fi
vorba doar de a oferi un fel de schiță și câteva explicații care pot ajuta la înțelegerea
acestei opere grandioase. Azi mai vrem să subliniem alte câteva lucruri deosebit de
importante. Mai întâi trebuie să ne întoarcem la o chestiune unică a evoluției umane.

Între catastrofa atlanteană și marele război al tuturor împotriva tuturor, fiecare epocă
are misiunea sa specială pentru evoluția noastră. Un om nu are niciodată aceeași
misiune într-o nouă încarnare ca în cea anterioară. De la încarnare la încarnare el se
confruntă cu noi misiuni și astfel această perioadă de evoluție postatlanteană a lucrat
într-un mod special asupra oamenilor. Timpul petrecut pe Pământ este necesar
pentru a-l face pe om potrivit să-și dezvolte Eul uman într-un mod special. În ultima
treime a perioadei atlanteene omul a primit prima predispoziție de a-și atrage Eul
care era în stadiu germinal, către capul fizic. Dar cel mai important impuls a fost
exercitat asupra Eului prin evenimentul de la Golgota. Toate epocile anterioare au
acționat deja în avans în acest sens. Dacă privim înapoi la ultima treime a evoluției
atlanteene, vedem cum pe atunci un anumit punct în capul eteric și în capul fizic nu
coincidea, în timp ce azi corpul eteric al capului aproape coincide cu capul fizic. Prin
aceasta a ajuns omul treptat să-și dezvolte Eul. Întregul rest al evoluției atlanteene a
fost folosit pentru a face omul potrivit să devină un adevărat purtător al Eului. Chiar
și în ultimul timp al culturii atlanteene, creierul era încă foarte moale, cam la fel cum
poate fi găsit și azi hidrocefalul ca moștenire atavică. Doar prin apropierea capului
eteric, creierul fizic a putut deveni suficient de solid. Pe când în perioada
protoindiană capul eteric era complet în capul fizic, acest cap nu putea fi încă un
purtător perfect al Eului. De aceea vechiul indian tânjea după lumea spirituală și
trebuia să fie educat astfel încât Eul să se poată dezvolta treptat în el.

Omul constă mai întâi din patru componente: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral
și Eul. Dar dacă vrem să intrăm mai precis în evoluția postatlanteană, trebuie să
ținem cont de cele nouă componente ale omului. Aceasta este diferența dintre
doctrina misterială orientală și cea nordică. Eul lucrează acum pentru a transforma
corpul astral în Manas sau Eul Spiritual, corpul eteric în Budhi sau Spiritul Vieții și
corpul fizic în Atma – prin respirație. Eul remodelează corpul astral, corpul eteric și
corpul fizic. Dar înainte ca acest lucru să se desfășoare în mod conștient, el trebuie
să se desfășoare prin ființe superioare.

87
Azi se lucrează conștient la acest lucru doar în școlile misteriale, în școlile de inițiere.
De exemplu în ultima treime a perioadei atlanteene corpul fizic a fost transformat
doar în mod inconștient astfel încât poate deveni un purtător al Eului. Ceea ce a fost
astfel transformat din corpul astral se numește sufletul senzației, corpul eteric
transformat astfel este sufletul rațiunii iar corpul fizic astfel transformat în mod
inconștient este sufletul conștienței. Abia când omul a dezvoltat sufletul conștienței,
poate fi prelucrat treptat, la început în mod inconștient, Eul Spiritual.

În epocile culturale ale evoluției noastre pământești, componenta Manas își face loc
treptat în corpul astral. După ce a fost pregătit în ultima treime a perioadei atlanteene,
sufletul conștienței trebuie să fie remodelat în următoarele epoci culturale prin
principiul Iahve-Christos.

În epoca protoindiană corpul eteric este străbătut de către Eul care intrase atunci în
om, în epoca protopersană corpul astral este străbătut de către Eu, în epoca egipteană
sufletul senzației, în epoca greco-latină sufletul rațiunii, în epoca noastră de cultură
sufletul conștienței, în epoca „Filadelfia” Eul Spiritual sau Manas. Atunci oamenii
care prin doctrina spirituală teosofică vor fi devenit capabili a-L recunoaște pe
Christos, vor putea să-L vadă într-o nouă formă de existență în corpul Său eteric
subtil, fiindcă El va reveni.

Eul este educat prin înțelepciune, prin teosofie astfel încât să primească Manas sau
Eul Spiritual și să-l poată recunoaște din nou pe Christos. Doctrina teosofică a fost
dată omenirii nu pentru a face agitație în favoarea teosofiei, ci pentru că doctrina
respectivă era necesară.

În perioada care este reprezentată de cele șapte peceți, ceva ca o ploaie de meteoriți
va apărea datorită materialismului în creștere, iar alți oameni se vor înălța la o stare
spirituală. Ceea ce au prelucrat oamenii spiritualizați în cultura noastră
postatlanteană, va pătrunde profund în ei. Când în epoca celei de-al șasea peceți tot
ceea ce are omul ca suflet al senzației, suflet al rațiunii și suflet al conștienței va fi
prelucrat în celelalte componente, atunci omul va fi dobândit abilitatea de a crea în
exterior o amprentă a interiorului în gesturile sale, în trăsăturile sale, în întreaga sa
viață. Deoarece a lucrat la evoluția sa, el în epocile a patra, a cincea și a șasea din
perioada peceților va putea lucra asupra sa prin pătrunderea cu cele trei forțe
sufletești – sufletul senzației, sufletul rațiunii și sufletul conștienței – pentru a putea
asimila tocmai componenta Manas.

Dacă omul a parcurs efectiv un ciclu astfel încât să nu mai rămână niciun rest, atunci
acest lucru se desemnează în ocultism 0 sau zero. Așadar oamenii au pătruns cu cele
88
3 pe cele 4. Pentru următoarea epocă această pătrundere a celor 3 prin cele 4 este
exprimată prin înmulțirea celor 3 cu cele 4; ei au parcurs 3 cicluri, adică 3 zerouri.
Acest lucru se exprimă astfel: 12 cu trei zerouri: 12000. „Și am văzut un alt Înger
ridicându-se de la răsărit cu o pecete a Dumnezeului cel viu, care a strigat cu glas
puternic pe cei patru Îngeri cărora li s-a dat să facă rău pământului și mării,
spunându-le: Nu faceți rău pământului, nici mării, nici copacilor până când vom
pecetlui pe frunte pe servitorii lui Dumnezeu. Și am auzit numărul celor pecetluiți,
și anume o sută patruzeci și patru de mii de pecetluiți din toate semințiile fiilor lui
Israel: din seminția lui Iuda douăsprezece mii de pecetluiți, din seminția lui Ruben
douăsprezece mii ... »(Ap. 7, 2-5) Diferite grupe de oameni care s-au maturizat, uniți
în comunitatea Filadelfia prin maturitate în frăție, deoarece un suflet se simte
compătimitor cu celălalt. Toți cei din diferite grupe care s-au separat pot fi acum
înmulțiți unul cu celălalt, fiindcă vor trăi unul în altul astfel încât să nu se deranjeze
reciproc, astfel încât un suflet lucrează în alt suflet: de 12 ori 12.000, ceea ce duce
la numărul 144.000.

Aceștia sunt cei care vor alcătui societatea umană în epoca celei de-a șasea peceți.
Autorul Apocalipsei cunoaște misterele întregii evoluții și le povestește într-un
limbaj în general atât de dificil de înțeles, fiindcă oamenii vor putea dezvolta sufletul
conștienței tocmai prin efortul de a dezlega enigma.

Ceea ce este prezentat azi ca teosofie, se potrivește epocii actuale. În epocile viitoare
va fi prezentată o formă complet nouă de înțelepciune. Sufletele care se pregătesc
azi prin asimilarea teosofiei, vor asimila noi forme de înțelepciune în epoca
următoare. Ceea ce este azi cultură exoterică, era înțelepciune misterială în vechile
timpuri.

În toate vechile Mistere exista o treaptă finală în care discipolul viețuia Misterul de
pe Golgota. Așadar sicriul în care discipolul viețuia răstignirea, punerea în mormânt
și învierea, a primit forma unei cruci. De la Misterul de pe Golgota, acest fapt a
devenit exoteric.

Simțul conservator ripostează întotdeauna împotriva faptului ca elementul esoteric

să devină exoteric. Așadar Christos a fost considerat ca cineva care a expus
elementul esoteric. Dar elementul esoteric trebuie să fie întotdeauna expus la timpul
potrivit. Dacă am fi putut urmări autorul Apocalipsei până unde le-a vorbit
discipolilor, am fi putut auzi toți ce ni se spune azi.

În epoca în care este deschisă pecetea a șasea, vor apărea cei doisprezece bărbați și
de asemenea în starea a șasea va avea loc salvarea „marii desfrânate Babilon”. În
89
această stare a șasea, Pământul va fi repetat Pământul-Saturn, Pământul-Soare și
Pământul-Lună, plus starea pământească propriu-zisă, Pământul-Jupiter și va avea
în final pe Pământul-Venus cele cinci ronduri în urmă. Apoi a venit a șasea stare;
totuși starea Vulcan nu este încă prezentă pentru cei aleși. De aceea se spune: „Cei
cinci au căzut” – și ceea ce s-a păstrat ca rest: - „cel care este” – și al șaptelea: –
„celălalt nu a venit încă”. (Ap. 17, 10) Așadar vedem că regăsim teosofia în
afirmațiile autorului Apocalipsei.

Dar cei care s-au dovedit imaturi în timpul Pământului-Venus, care s-au supus
domniei lui Sorat, trebuie acum să se izoleze pe un glob pământesc special, în timp
ce ceilalți șapte coboară și urcă din nou. Așa cade colonia lui Sorat. Practicanții
magiei negre locuiesc în această sferă a opta care merge la stânga, iar fiara găzduiește
tot ce cade: aceasta este a opta stare. Astfel am putea găsi toate învățăturile teosofice
în Apocalipsa.

Cu cât oamenii avansează mai mult, cu atât este necesară mai multă forță pentru
spiritualizarea celor rămași în urmă. De aceea sunt chemați cei profund inițiați,
Moise și Ilie, fiindcă sunt necesare forțe puternice. Ei erau deja profund inițiați; de
aceea în acel viitor îndepărtat ei pot sta atât de sus încât pot acționa într-un mod
special. Dar karma este o lege căruia i se supun toți; de aceea cei care au fost inițiați
înainte de evenimentul de pe Golgota, trebuie să compenseze următoarele:

Cele trei zile și jumătate în care a fost inițiat vechiul candidat la inițiere, au ieșit din
evoluția sa. Inițiatul trebuia să-și abandoneze corpul în cele trei zile și jumătate.
Așadar în acele zile Eul nu a putut lucra la transformarea corpului său fizic, a
corpului său eteric și a corpului său astral. De aceea ei trebuie să-și abandoneze
corpul fizic lumii exterioare timp de trei zile și jumătate în viitor. Citim astfel: „Și…
vor fi văzute cadavrele lor trei zile și jumătate”. (Ap. 11, 9) Chiar și faptele care au
fost aduse omenirii ca sacrificiu, trebuie să își găsească o compensare cosmică.

Așa au vorbit vizionarii spirituali în decursul mileniilor vizionarilor spirituali și

regăsim totul până la nume în Apocalipsă. Așa cum spune Pavel: „Eu trăiesc, dar
acum nu eu, ci Christos în mine” (Gal. 2, 20), acest lucru îl regăsim și acolo. Christos
luminează în Eu. Astfel va fi pătruns Eul de către Christos; cel care cu numele său
poate fructifica Eul, este Christos: „... și este scris un nume pe care nimeni nu îl știe
decât el însuși”. (Ap. 19, 12)

Ni se spune de asemenea că Pământul va fi spiritualizat în noul Ierusalim. Atunci nu

mai există Soare exterior; ființele spirituale corespunzătoare sunt cele care

90
răspândesc lumina. Acolo se spune: „... și orașul nu are nevoie de Soare sau de Lună
pentru a-l lumina”. (Ap. 21, 23)

Autorul Apocalipsei arată întotdeauna evoluția omenirii în imagini; el îl vede pe

conducătorul care a fost vestit mai întâi ca Vishva Karman, apoi ca Ahura Mazdao,
iar el indică spre El, spre Christos. Pentru a lumina ce se află în Apocalipsă, trebuie
să arătăm și metamorfoza organelor care se dezvoltă în om pentru a lua o formă
diferită; ele au acum, așazicând, predispoziția de a se transforma.

Mușchiul inimii diferă de ceilalți mușchi care se supun voinței omului prin faptul că
inima este un mușchi involuntar și totuși striat ca toți mușchii voluntari. Inima este
pe cale de a deveni un organ complet diferit de funcționare; putem găsi deja acest
indiciu.

Ceea ce iese din organul vorbirii, devine din ce în ce mai puternic; ceea ce vorbim
pentru a ne exprima gândurile, remodelează aerul, îl formează deja acum așa cum
gândim. Dar cuvântul va deveni din ce în ce mai puternic. Prin cuvântul care vine
din gât, omul va crea cândva pe cineva asemenea lui. Acea entitate care este Alfa și
Omega este indicată de cel care poartă sabia în gură.

Mielul care va fi Domn asupra naturii inferioare, formează una dintre peceți. O altă
pecete rosicruciană ni-l arată pe Sorat ca împins în sfera a opta de către femeie;
clarvăzătorul poate vedea și azi acest lucru în lumea spirituală. Așa acționează aceste
peceți rosicruciene trezind, dacă ne cufundăm în ele cu înțelegere.

Noi am văzut însă că trebuie să luăm textual documentele religioase. Teosofia este
unicul comentariu posibil pentru Apocalipsă și urmează a pregăti comunitatea
Filadelfia; așadar în planul evoluției pământești există o teosofie.

Așadar marile individualități acționează în diferitele puncte de pe Pământul nostru

pentru a oferi teosofia oamenilor care sunt capabili să o asimileze.

91
 Note

La această ediție

Despre structura textului: la prima conferință de la München au fost luate notițe de

către Hilde Stockmeyer, Malsch, la celelalte trei prelegeri de către Mathilde Scholl,
Köln. Nu se știe cine a scris notițele de la conferințele ținute la Oslo. Stenogramele
originale nu sunt disponibile.

Notițele foarte scurte scrise de auditoriu la conferințele de la Oslo reflectă doar foarte
neadecvat conținutul conferințelor. De aceea lacunele, neconformitățile stilistice și
pasajele care sunt greu de înțeles nu pot fi din cauza conferențiarului. În plus se
recomandă utilizarea pasajelor paralele corespunzătoare ale cursului de la Nürnberg
despre Apocalipsă (GA 104) când se studiază aceste conferințe.

Titlul volumului provine de la editori.

Citatele din Evanghelii și Apocalipsă: Pasajele citate la conferințele de la München

au fost reproduse de Rudolf Steiner pe baza traducerii de către Luther a Bibliei, în
timp ce citatele la conferințele de la Oslo s-au bazat pe traducerea lui Weizsacker a
Noului Testament.

Publicații anterioare: Prima, a doua și a treia prelegere din Munchen au fost deja
incluse în suplimentul săptămânalului „Das Goetheanum”: „Ce se întâmplă în
Societatea Antroposofică. Buletin informativ pentru membri”, 22, anul 1945, nr. 17-
19, tipărit. Conferințele de la Oslo sunt publicate aici pentru prima dată.

Note la text

Lucrările lui Rudolf Steiner în cadrul ediției complete (GA) sunt indicate în notele
cu numărul volumului.

„Creștinismul ca fapt mistic”: „Creștinismul ca fapt mistic și Misterele antichității”,

GA 8.

Ceea ce se numește acum „religia creștină”: textual: „Ceea ce se numește în prezent

religie creștină exista deja în antichitate și nu lipsea la începuturile omenirii, iar pe
când Christos a apărut în carne, adevărata religie care existase deja înainte, a primit
numele de religie creștină ”. Augustin, Retractationes I, 13, 3.
92
în cartea mea „Teosofia”: „Teosofie. Introducere în cunoașterea suprasenzorială a
lumii și destinul omului”, GA 9.

„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, cum m-ai slăvit!”: Vezi conferința din 12
septembrie 1910 în „Evanghelia lui Matei”, GA 123.

Misterele lui Orfeu și Misterele de la Eleusis: A se vedea ciclurile de conferințe

„Minuni ale lumii, încercări ale sufletului și revelații ale spiritului”, GA 129, „Forme
misteriale”, GA 232 și „Istoria lumii în lumina antroposofiei”, GA 233.

Legenda lui Siegfried: A se vedea conferința din 21 octombrie 1904: „Legenda lui
Siegfried”, în „Esoterismul și istoria lumii în mitologia greacă și germanică”,
Dornach 1955.

Amurgul zeilor: Compară conferinta din 14 august 1908 în ciclul de conferințe

„Universul, Pământul și Omul”, GA 105 și E. Uehli, „Nordischgermanische
Mythologie als Mysteriengeschichte”, cap. XII; Basel 1926.

„Chorus mysticus”: În scena finală a celei de-a doua părți a lui „Faust” de Goethe.

Mureau fără a valora nimic: Moarte care se produce fără influență externă și
violentă, spre deosebire de moarte pe câmpul de luptă.

Valkiriile: fecioarele eroine ale mitologiei germanice.

Hagen: Unul dintre principalii eroi ai Nibelungilor; el l-a asasinat prin înjunghiere
pe Siegfried după o vânătoare, în timp ce bea apă la un izvor.

Ziua de amintire: Ziua de amintire a Helenei Petrowna Blavatsky (născută în 1831),

care a murit la 8 mai 1891; ea a fondat Societatea Teosofică în 1875 împreună cu
Henry Steel Olcott (1832-1907).

„Isis dezvăluită”: „Isis unveiled, a master-key to the mysteries of ancient and modern
science and theology”, 1876, 2 volume; ediție germană Leipzig 1907-08.

Adversarii vieții spirituale: Vezi conferința lui Rudolf Steiner din 14 octombrie
1917, în „Prăbușirea spiritelor întunericului. Fundamentele spirituale ale lumii
exterioare”, GA 177.

93
instruirii componentelor Manas, Budhi sau Atma: la care se referă Rudolf Steiner în
„Teosofia”, GA 9, (Capitolul: Corpul, sufletul și spiritul), ca Eul Spiritual, Spiritul
Vieții și Omul-Spirit.

Diana: zeitate italiană străveche a pădurii; Protectoare a animalelor sălbatice și a

femeilor. Ea a fost identificată cu zeița elenă Artemis.

Nicolaiții: (Ap. 2: 6 și 15) așa-numiții nicolaiți sunt creștinii comunității Pergam; ei

ignorau regulile Vechiului Testament privind abstinența de la carnea sacrificată
idolilor și de la anumite relații conjugale considerate adulter.

Legenda de aur: A se vedea conferințele „Despre templul pierdut care va fi

reconstruit în raport cu lemnul crucii sau legenda de aur”, în „Legenda templului și
legenda de aur ca expresie simbolică a misterelor evolutive trecute și viitoare ale
omului”, GA 93, precum și conferința din 21 mai 1907, în „Imaginile peceților și
coloanelor oculte. Congresul de la München de Rusalii 1907 și efectele sale ”, GA
284, p. 63-70 (din ediția 1977) și nota specială „Despre legenda de aur și cele două
coloane ”, p. 185/186 locul specificat.

Congres: al IV-lea Congres anual al Federației Secțiunilor Europene a Societății

Teosofice din 18-21 mai 1907 la München.

cele șapte peceți apocaliptice: A se vedea conferința din 21 mai 1907, „Explicații
pentru amenajarea și proiectarea sălii de congres”, în „Imaginile peceților și
coloanelor oculte ...”. Rudolf Steiner a proiectat a șasea și a șaptea pecete planetară
abia patru ani mai târziu pentru casa din Stuttgart.

cufundat în apă într-o cutie: În Exodul 2: 3 se spune: „Când ea (fiica lui Levi) nu l-
a mai putut ascunde, a luat pentru el o cutie din papură, a acoperit-o cu smoală și lut
și a pus-o jos, a pus copilul în ea și a așezat-o între trestii pe malul Nilului. "

Tacitus ne povestește: Publius Cornelius Tacitus (în jurul anilor 55-120), istoricul
roman, în lucrarea sa „De origine et situ Germanorum” (cunoscut în general sub titlul
„Germania”).

„În neantul tău ...”: „Faust” II (actul I).

„Mai bine un milog pe pământ ...”: Homer în Cântul 11 din „Odiseea”.

94
Kashyapa: Acest discipol al lui Buddha mai este numit Maha-Kashyapa, deoarece a
fost unul dintre pilonii principali ai frăției budiste. Imediat după convertirea sa, el a
fost clasat foarte sus printre discipolii lui Buddha. Conform legendei, el a chemat
prima congregație după moartea lui Buddha, acționând ca și conducător. I se spune
colecționarul canonului și este primul patriarh budist.

rămășițele Mântuitorului de pe Golgota: Compară și ciclul de conferințe de la

Karlsruhe „De la Iisus la Christos”, GA 131 (conferințele 7, 8, și 10 din 11, 12 și 14
octombrie 1911).

„Maeștrii înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor”: A se vedea „Din istoricul și

conținuturile primei secții a Școlii Esoterice 1904-1914”, GA 264, cap. „Din
comorile de înțelepciune ale Maeștrilor înțelepciunii ...”, p. 199-240 și apendicele
pp. 241-259.

Mitul lui Prometeu: Vezi conferința de la Berlin din 7 octombrie 1904 despre „Mitul
lui Prometeu”, în „Legenda templului și legenda de aur ...”, GA 93, p. 47-57.

Eschil, 525 - 456 î.Hr., principalul fondator al tragediei attice, cea mai veche dintre
cele trei mari tragedii grecești, în trilogia sa „Prometeia”.

Thales din Milet, aproximativ 625 - aproximativ 545 î.Hr., filosof grec, unul dintre
cei „Șapte înțelepți”, fondator al filosofiei.

Heraclit din Efes, aproximativ 540 (544) -480 (483) î.Hr., filosof grec.

Marcus Aurelius, 121-180, poreclit „filosoful”; Împărat roman până la 161.

Lucius Annaeus Seneca, aproximativ 4 î.Hr. - 65 d.Hr., politician, filosof și poet

roman.

Celsus, filosof grec din secolul II; în jurul anului 180 a scris pamfletul despre
„adevăratul Logos”, care este prima polemică împotriva creștinismului; acesta s-a
pierdut, dar conținutul său esențial a fost păstrat în scrierea lui Origene „Contra
Celsum” împotriva lucrării lui Celsus.

Francis Bacon, 1561-1626, filosof renascentist englez.

Benedictus Spinoza, 1632-1677, filosof olandez.

95
La fel și cercetarea spirituală vorbește despre vechiul mare Saturn: Vezi
comentariile lui Rudolf Steiner din „Știința ocultă”, GA13, 1989, p. 156-173.

Skaldii: cântăreți vechi norvegieni din secolele IX - XIII.

zeitatea Iahve-Christos: Comparați cu următorul pasaj al conferinței: „Pe cine a

văzut Moise în tufișul arzător și în focul din Sinai? Pe Christos! Dar așa cum lumina
Soarelui nu este văzută direct pe Lună, ci reflectată, la fel L-a văzut el pe Christos
într-o reflecție. Și la fel când lumina Soarelui o vedem reflectată pe Lună, o numim
lumina Lunii, tot așa Christos a fost numit atunci Iahve. De aceea Iahve nu este
altceva decât reflectarea lui Christos înainte ca El însuși să apară pe Pământ. Așadar
Christos s-a vestit în mod indirect ființei umane care nu a fost încă în stare să-L vadă
în propria ființă, precum lumina Soarelui se vestește prin razele de Lună în noaptea
Lunii pline întunecate. Iahve este Christos, dar nu văzut direct, ci ca lumină
reflectată”. (Basel, 21 septembrie 1909, în „Evanghelia lui Luca”, GA 114, p. 140
din edițiile din 1968).

în economia spirituală a lumii: A se vedea conferințele despre „Principiul economiei

spirituale în legătură cu problema reîncarnării”, GA 109.

Melchizedek: A se vedea printre altele, conferința din 4 septembrie 1910 în

„Evanghelia lui Matei”, GA 123.

Columban, Gallus, Patrick: marii mesageri irlandezi ai credinței.

Copia Eului lui Iisus: Comparați cu afirmațiile din conferința despre „întrebări mai
intime despre reîncarnare”, în „Principiul economiei spirituale ...”, GA 109, 1979,
sp. Pp. 59 și 60.

Legenda Sfântului Graal: vezi ciclul de conferințe „Christos și lumea spirituală. În

căutarea Sfântului Graal ”, GA 149, și Chrestien de Troyes, „ Parsifal sau povestea
Graalului ”(tradusă de Konrad Sandkühler), Stuttgart 1957.

Direcția spirituală rosicruciană: vezi conferința „Cine sunt rosicrucienii?”, în

„Cunoașterea suprasenzorialului în epoca noastră și semnificația acestuia pentru
viața actuală”, GA 55, p. 174-206.

Christian Rosenkreutz: A se vedea conferințele despre „Misiunea lui Christian

Rosenkreutz”, în „Creștinismul esoteric și conducerea spirituală a omenirii”, GA
130.
96
Cum se întâlnesc sfincșii cu Mefistofel: „Faust” II, Noaptea Walpurgiei, pe
Peneiosul superior.

Iacob a putut să-l păcălească: Geneza 27: 1-45.

calul alb etc: A se vedea ilustrația calului alb, roșu, negru și galben de pe a treia
pecete apocaliptică.

Pecetea cu cele două coloane: Vezi ilustrația celei de-a patra peceți apocaliptice.

spiritul Mamon: Ahriman.

una dintre peceți: A se vedea a doua pecete apocaliptică.

O altă pecete rosicruciană: a șasea pecete apocaliptică.

97
 Despre notițele de la conferințe

Din autobiografia lui Rudolf Steiner

„Cursul vieții mele” (cap. 33, 1925)

Există așadar două rezultate ale activități mele antroposofice: mai întâi cărțile mele
publicate pentru întreaga lume; apoi un mare număr de cursuri, care urmau să fie
gândite la început ca tipărituri private și vândute doar membrilor Societății Teosofice
(mai târziu antroposofice). Acestea erau manuscrise care au fost făcute mai mult sau
mai puțin bine în timpul conferințelor, și care – din lipsă de timp – nu au putut fi
corectate de mine. Cuvintele rostite oral aș fi preferat să fi rămas doar cuvinte rostite
oral. Dar membrii au vrut tipărirea privată a cursurilor. Așa au apărut ele. Dacă aș fi
avut timp să îndrept lucrurile, atunci restricția impusă la început „numai pentru
membri” nu ar fi existat. Acum restricția respectivă a fost eliminată de mai mult de
un an.
Aici, în „Cursul vieții mele”, este necesar să spun, înainte de toate, cum se inserează
cele două lucruri: cărțile mele publice și aceste tipărituri private, în ceea ce eu am
elaborat ca antroposofie.
Cine vrea să urmărească propria mea luptă interioară și activitatea pentru plasarea
antroposofiei în fața conștienței epocii actuale, trebuie să facă aceasta prin
intermediul scrierilor publice generale. În ele explic tot ceea ce există ca năzuință de
cunoaștere de-a lungul timpului. Acolo este dat ceea ce mi s-a structurat în „vederea
spirituală”, ceea ce a devenit – desigur în multe privințe într-un mod imperfect –
edificiul antroposofiei.
Lângă cerința de a clădi „antroposofia” și de a servi numai celor ce rezultă cînd avem
de oferit civilizației actuale comunicări din lumea spirituală, a apărut și o alta, și
anume de a veni pe deplin în întâmpinarea a ceea ce s-a manifestat drept necesitate
sufletească, drept nostalgie spirituală din partea membrilor.
Înainte de toate a existat o puternică tendință de a audia Evangheliile și conținutul
scrierilor biblice, reprezentate în general în lumina care s-a arătat ca lumină
antroposofică. Oamenii voiau să audieze cursuri despre aceste revelații date
omenirii.

98
În timp ce au fost ținute serii de conferințe în sensul acestei cerințe, a mai apărut încă
una. La aceste conferințe participau numai membri. Ei erau familiarizați cu
comunicările de început ale antroposofiei. Lor li se putea vorbi ca unor avansați în
domeniul antroposofiei. Ținerea acestor conferințe interne era de așa natură, încât
nu puteau fi redate în scrieri destinate publicului larg.
În cercuri interne puteam vorbi într-un fel despre lucruri care, dacă ar fi fost de la
început destinate publicului larg, ar fi trebuit să fie structurate altfel.
În dualitatea scrierilor publice și a celor private a fost ceva ce provenea din două
baze diferite. Scrierile publice sunt rezultatul a ceea ce lupta și lucra în mine; în
tipăriturile private luptă și lucrează auditoriul împreună cu mine. Eu aud vibrațiile
din viața sufletească a membrilor, iar în viața mea interioară, în ceea ce aud, ia
naștere conținutul conferinței.
Nu s-a spus nicăieri, nici în cea mai mică măsură, ceva ce nu ar fi rezultatul pur al
antroposofiei care se forma. Nu poate fi vorba de nici o concesie făcută
prejudecăților sau presentimentelor membrilor. Cine citește aceste tipărituri private,
le poate lua în sensul cel mai deplin drept ceea ce are de spus antroposofia. De aceea
am putut, fără nici o ezitare, pe când au fost aduse acuzații prea insistente în această
direcție, să renunțăm la măsura de a răspândi aceste tipărituri numai în cercul
membrilor. Va trebui să se țină seama de faptul că, în conferințele nerevizuite de
mine, se găsesc greșeli.
O judecată asupra conținutului unei astfel de tipărituri private va putea fi, desigur,
numai de competența celui care știe ce se admite ca premisă la judecata respectivă.
Această premisă este, pentru majoritatea acestor tipărituri private, cel puțin
cunoașterea antroposofică a omului, a Cosmosului, în măsura în care esența sa este
reprezentată în antroposofie, și a ceea ce se găsește drept „istorie antroposofică” în
comunicările din lumea spirituală.

99