ŞTIINŢA ŞI

INGINERIA
MATERIALELOR

Student: COȚAN DENISA - GEORGIANA

IM31
 Fierul

Fierul este un element chimic metalic, notat cu simbolul Fe (din limba latină: ferrum),
ce are numărul atomic 26 și masa atomică 56. Este un metal aflat în prima grupă a metalelor
tranziționale. Este elementul chimic cel mai întâlnit pe Terra, formând cea mai mare parte a
nucleului acestei planete și este al patrulea element ca abundență în scoarța terestră. Este
produs în cantitate mare ca rezultat de fuziune în stelele cu masă mare, unde producerea de
nichel-56 (care se dezintegrează în fier) este ultima reacție fuziune nucleară ce este
exotermă, devenind ultimul element care se produce înaintea stingerii unei supernove ce
duce la reacții ce împrăștie precursorii radionuclizilor fierului în spațiu.
La fel ca și alte elemente ale grupei 8 (cadmiu, osmiu, etc.), fierul prezintă
numeroase stări de oxidare, de la -2 la +6, deși cele mai comune sunt +2 și +3. Fierul
elementar este întâlnit în meteoriți și unele medii sărace în oxigen, dar este reactiv cu
oxigenul și apa. Suprafețele proaspăt tăiate ale fierului au o culoare gri-argintie, sunt
lucioase, dar se oxidează în aer, produsul de reacție fiind oxizii de fier, cunoscuți de
asemenea sub denumirea de rugină. Spre deosebire de alte metale care realizează
pasivarea prin straturi de oxid, oxizii de fier ocupă un volum mai mare ca al volumului de fier,
iar astfel oxizii de fier pot fi îndepărtați și să expună suprafețe proaspete pentru coroziune.
Compușii chimici ai fierului, care includ compuși feroși și ferici, au multe utilizări.
Oxidul de fier amestecat cu pudră de aluminiu poate fi aprins pentru a crea termitul, folosit în
prelucrarea minereurilor. Formează compuși binari cu halogenii și calcogenii. Printre
compușii organometalici, ferocenul a fost primul compus-sandwich descoperit.

Izotopi

Fierul prezintă patru izotopi naturali. În ordinea abundenței relative, aceștia sunt: 56Fe
(91,7 %), 54Fe (5,8 %), 57Fe (2,2 %) și 58Fe (0,3 %). De asemenea, se cunosc alți 10 izotopi
sintetici ai fierului. S-a demonstrat (prin corelația existentă între abundența izotopului 60Ni, un
produs de dezintegrare al 60Fe, și abundențele izotopilor stabili ai fierului în unii meteoriți) că
Fe a existat în stare naturală în perioada de formare a sistemului solar.
Fierul formează cu oxigenul combinații divalente și trivalente. Fenomenul de oxidare
a fierului se mai numește ruginire.

Oxidul feros, FeO (II), se obține prin arderea directă a fierului. El este stabil doar la
temperaturi de peste 833 K (560oC) și este de culoare neagră.

Oxidul feric, Fe2O3 (III), numit și hematit, este un mineral de culoare maronie, obținut
prin oxidarea fierului în condițiile existenței unui surplus de oxigen. El reprezintă principala
sursă de obținere a fierului.
 Oxidul feric-feros, Fe3O4 (II,III), numit și magnetit, este materialul natural cu cele mai
bune proprietăți magnetice.

La scară industrială, fierul este produs pornind de la minereu printr-o reacție de

reducere directă cu carbon, la temperaturi de cca. 2000 °C, în furnale (cuptoare înalte).
Aceasta permite înlăturarea sub influența temperaturilor înalte a componenților neferoși sau
pământoși din minereu. În partea superioară a furnalului se introduce minereu de fier,
carbon sub formă de cocs și un flux de genul carbonatului de calciu sau a dolomitului, în
timp ce prin partea de jos este insuflat un curent de aer cald. Cocsul reacționează cu
oxigenul din curentul de aer, formând monoxid de carbon:
6 C + 3 O2 → 6 CO
Monoxidul de carbon reduce minereul de fier (în cazul de jos, hematit), transformându-l în
fier topit și devenind bioxid de carbon:
6 CO + 2 Fe2O3 → 4 Fe + 6 CO2
Fluxul ajută la topirea impurităților din minereu, în special a bioxidului de siliciu și a silicaților.
Sub influența căldurii din furnal, carbonatul de calciu se descompune în oxid de calciu și
bioxid de carbon.:
CaCO3 → CaO + CO2
Oxidul de calciu se combină cu bioxidul de siliciu formând o zgură ce se topește la
temperatura din furnal (ceea ce nu s-ar fi întâmplat cu bioxidul de siliciu în stare pură).
CaO + SiO2 → CaSiO3

♦ Reacția cu nemetalele

Clorul oxidează fierul la valența III, sulful la valența II, iar cu oxigenul se obține un amestec de oxid de fier

(II) și oxid de fier (III), numit oxid feroferic.

2 Fe + 3 Cl2→ 2 FeCl3 clorură de fier (III)

3 Fe + 2 O2→ Fe3O4 oxid fero-feric

Fe + S → FeS sulfură de fier (II)

♦ Reacția cu apa

Fierul reacționează cu vaporii de apă cu degajare de hidrogen și formare de oxid feroferic.

 3 Fe + 4 H2O → Fe3O4 + H2↑ oxid fero-feric

♦ Reacția cu acizii

Fierul formează în reacție cu acizii săruri cu valența (II).

Fierul se pasivează în prezența acidului azotic concentrat și a acidului sulfuric concentrat, dar reacționează

cu soluții diluate ale acestora.

Fe + 2 HCl → FeCl2 + H2↑ clorură de fier (II)

Fe + CuSO4 → Cu + FeSO4

sulfat de cupru sulfat de fier (II)

Fe + HgO → Hg↑ + FeO

oxid de mercur oxid de fier (II)

(II)

♦ Reacția cu aerul umed (ruginirea)

Fierul lăsat în aer umed, ruginește:

2 Fe + 2 H2O + O2 → 2 FeO(OH)+ H2↑

hidroxioxid de fier
(rugină)

Fe + H2SO4 (concentrat) → pasivare

Fe + H2SO4 (diluat) → FeSO4 + H2↑ sulfat de fier (II)

 Fe + HNO3 (concentrat) → pasivare

Fe + 2 HNO3 (diluat) → Fe(NO3)2 + H2↑ azotat de fier (II)

♦ Reacția cu oxizii sau sărurile metalelor mai puțin active

Fierul poate înlocui din săruri și oxizi toate metalele situate după el în seria reactivității metalelor.