PATRICK HOLFORD

JENNIFER MEEK

ÎNTĂREŞTE-ŢI
SISTEMUL IMUNITAR
Ghid pentru combaterea infecţiilor şi prevenirea bolilor
Patrick Holford, licenţiat în ştiinţe, cu o diplomă în terapie nutriţională
acordată de Institute for Optimum Nutrition (Institutul pentru Nutriţie
Optimă), este unul dintre pionierii de marcă în domeniul noilor abordări ale
sănătăţii şi nutriţiei, fiind considerat unul dintre principalii specialişti britanici
în probleme de nutriţie şi sănătate mentală. Este autorul a peste 30 de cărţi de
sănătate, traduse în 33 de limbi şi din care s-au vândut mai bine de un milion
de exemplare în întreaga lume.
Patrick Holford şi-a început cariera academică în domeniul psihologiei. În
1984, a înfiinţat Institute for Optimum Nutrition - ION, o fundaţie
educaţională independentă, alături de mentorul său, dr. Linus Pauling,
deţinător a două premii Nobel. ION întreprinde cercetări şi contribuie la
definirea unei alimentatii sănătoase, fiind una dintre cele mai respectate
institutii educaţionale de pregătire a terapeuţilor nutriţionişti. În cadrul ION,
Patrick Holford s-a implicat în cercetări inovatoare ce au arătat că
multivitaminele pot creşte coeficientul de inteligenţă al copiilor - fapt ce a
constituit subiectul unui documentar Horizon în anii '80. A fost unul dintre
primii susţinători ai importanţei zincului, antioxidanţilor, grăsimilor esenţiale,
a dietelor sărace în carbohidraţi şi a vitaminelor din complexul B ce determină
scăderea homocisteinei.
Este directorul executiv al fundaţiei Food for the Brain şi directorul Centrului
de Tratament al acestei fundaţii, Brain Bio. Este membru onorific al Asociaţiei
Britanice pentru Nutriţie Aplicată şi Terapie Nutriţională şi face parte din
Consiliul de Terapie Nutriţională.
Jennifer Meek este imunolog şi un cunoscut consultant în nutriţie.
 PATRICK HOLFORD
JENNIFER MEEK

INTARESTE-TI

SISTEMUL
IMUNITAR
Ghid pentru combaterea infecţiilor şi prevenirea bolilor
CUPRINS

AVERTISMENT ....................................................................7
MULŢUMIRI ..........................................................................7
CUM SĂ FOLOSEŞTI ACEASTĂ CARTE ............................9

PARTEA 1 Eşti imun?

1. Imunitatea în criză ........................................................13
2. Cât de puternic este sistemul tău imunitar? .................19

PARTEA A II-A Înţelegerea sistemului imunitar

3. Cum funcţionează sistemul imunitar .............................29
4. Armata imunitară şi câmpul de luptă ............................38
5. Cauzele şi consecintele infecţiei ..................................51
6. Cum să înţelegem autoimunitatea ................................57
7. Înţelegerea şi combaterea alergiilor .............................61

PARTEA A III-A Şase paşi către puterea imunitară

8. Alimente care cresc imunitatea ....................................75
9. Nutrienţi care cresc imunitatea .....................................97
10. Plante care cresc imunitatea ......................................118
11. Exerciţiile fizice şi sistemul imunitar ............................124
12. Lumina - factorul uitat .................................................132
13. Gândirea pozitivă .......................................................136
PARTEA A IV-A Soluţii pentru imunitate
14. Combaterea naturală a infecţiilor ...............................143
15. Cum se câştigă Războiul Rece ..................................152
16. Remedii naturale pentru gripă ....................................157
17. Ameliorarea rinitei alergice şi a infecţiilor sinusale .. ....163
18. Antibiotice versus probiotice ......................................169
19. Vaccinurile - sunt cu adevărat necesare? ..................176
20. Cum să combaţi candidoza ........................................196
21. Gestionarea bolilor auto imune ..................................206
22. Acţionează împotriva SIDA ........................................214

PARTEA A V-A Plan de acţiune pentru o imunitate crescută

23. Regimul pentru putere imunitară ................................225
24. Suplimente care întăresc imunitatea ..........................239
25. Stopează imunosupresorii .........................................243
LECTURI RECOMANDATE .............................................247
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE .........................................249
INDEX ...............................................................................257
AVERTISMENT

Deşi s-a dovedit că toate suplimentele nutritive şi schimbările în dietă la care

se referă această carte sunt sigure, cei care caută ajutor pentru anumite
probleme medicale sunt sfătuiţi să consulte un terapeut nutriţionist calificat,
un medic nutriţionist sau un medic generalist. Recomandările din această carte
au drept unic scop educarea şi informarea şi nu ar trebui considerate drept
sfaturi medicale. Autorii şi editura nu îşi asumă nici o răspundere pentru
cititorii care aleg automedicaţia. Nu lăsaţi suplimentele la îndemâna copiilor.

MULŢUMIRI

Această carte nu ar fi existat fără sprijinul familiilor noastre, care ne-au tolerat
absenţa, trezirile matinale şi nopţile târzii. Îi mulţumim lui Pam Self pentru
ajutorul acordat la documentare, Ericăi White pentru faptul că a contribuit cu
capitolul despre candidoză, lui Peter Sofroniou pentru capitolul despre SIDA
şi numeroşilor oameni de ştiinţă care ne-au ajutat să avem acces la studiile
cele mai recente. În cele din urmă, îi mulţumim lui Natalie Savona pentru că a
redactat acest volum şi întregii echipe de la editura Piatkus, pentru sfaturile
editoriale, sprijin, încurajări şi ajutor.

Patrick Holford
CUM SĂ FOLOSEŞTI ACEASTĂ CARTE
Iată un rezumat al acestui volum, care să te ajute în călătoria prin minunata
lume a sistemului imunitar.
Partea I arată în ce măsură alimentaţia, stilul de viaţă şi mediul pot afecta
sistemul imunitar şi te ajută să îţi evaluezi puterea imunitară.
Partea a II-a te ajută să înţelegi ce este sistemul imunitar. Pe scurt, este un
mecanism complex de apărare, însă cei ce doresc să aprofundeze subiectul vor
avea la dispoziţie mai multe detalii; totuşi, lectura acestei părţi îţi va permite o
bună înţelegere a modului în care funcţionează sistemul imunitar.
Partea a III-a explică cei şase factori principali pentru menţinerea unui sistem
imunitar puternic şi sănătos.
Partea a IV-a oferă cele mai noi informaţii despre modul în care trebuie să
tratezi problemele de imunitate.
Partea a V-a oferă informaţii practice despre cum să ai o alimentaţie optimă în
vederea întăririi imunităţii şi a stării generale de sănătate.
Călătorie plăcută! Îţi dorim să pui cu folos în practică aceste informaţii!
Ghidul abrevierilor şi al măsurilor
1 gram (g) = 1 000 miligrame (mg) = 1 000 000 micrograme (mcg sau Ilg)
Majoritatea vitaminelor sunt măsurate în miligrame sau micrograme.
Vitaminele A, D şi E se măsoară şi în Unităţi Internaţionale (VI), măsură
menită să standardizeze diversele forme ale acestor vitamine, care au
proprietăţi diferite.
1 mcg de retinol (mcg RE) = 3,3 UI de vitamina A (RE =
echivalenţii retinolului)
1 mcg RE de betacaroten = 6 mcg de betacaroten 100 UI de
vitamina D = 2,5 mcg
100 UI de vitamina E = 67 mg
În această carte, "calorii" înseamnă "kilocalorii" (kcal).

Referinţe bibliografice şi alte surse de informaţii

Sute de referinţe din lucrări ştiinţifice de renume au fost folosite la redactarea
acestei cărţi. Sursele studiilor citate în următoarele pagini se regăsesc la
paginile 249-256, alături de câteva sugestii de lecturi suplimentare. Mai multe
detalii despre majoritatca acestor studii pot fi găsite pe internet, dacă doriţi să
faceţi mai multe "săpături". PubMed este un serviciu al Bibliotecii Naţionale
de Medicină a Statelor Unite, care include peste 18 milioane de surse, adunate
din 1948 până în prezent. Iată link-ul unde poţi accesa majoritatea studiilor
menţionate: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed. La pagina 247 vei găsi şi o
listă cu lecturi recomandate, care îţi sugerează cele mai bune lucrări, dacă vrei
să afli mai multe despre subiectele abordate în fiecare capitol.
 PARTEA I

Eşti imun?
CAPITOLUL 1

Imunitatea în criză
Când eşti tânăr, îţi vine mai uşor să te amăgeşti că alţii vor suferi de toate
acele boli degenerative care pun viaţa în pericol. Însă esti cu adevărat imun la
infectiile minore si nu numai, cancerul chiar te va ocoli? Nu suferi de nici o
alergie şi nu răceşti aproape deloc? Dacă vrei să răspunzi afirmativ la toate
aceste întrebări, atunci citeşte această carte. Scopul nostru este să furnizăm
cunoştinţele necesare pentru întărirea sistemului imunitar, lucru care te va feri
de boală, te va face să te simţi mai bine, să lucrezi mai bine, să arăţi mai bine
şi să trăieşti mai mult.
Sfaturile sunt cât se poate de oportune, deoarece s-ar putea ca omenirea să se
afle în pragul unei crize mondiale a imunităţii, dacă tendinţele actuale ale
bolilor asociate cu imunitatea vor continua. Ia în considerare următoarele
fapte:
· Până în anul 2017, se preconizează că riscul unei persoane de a se îmbolnăvi
de cancer va fi de peste 50%. 1 În Statele Unite ale Americii, aproape unu din
doi bărbaţi şi una din trei femei sunt diagnosticaţi cu cancer. Una din opt
femei britanice suferă de cancer la sân, iar cifrele sunt în continuă creştere.
Această boală intervine mai frecvent şi mai timpuriu în viaţa femeilor decât
în urmă cu un deceniu. Se preconizează că, până în anul 2017, riscul unei
femei de a se îmbolnăvi de cancer va fi peste 50%, cel al unui bărbat va fi de
peste 65%, iar unu din patru bărbaţi va suferi de cancer la prostată. În
momentul de faţă, nu câştigăm, ci pierdem războiul cu cancerul.
• Numărul deceselor cauzate de boli infecţioase s-a dublat într-un deceniu. 2
Atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în Marea Britanie, numărul infecţiilor
creşte în mod considerabil. O analiză a mortalităţii din Statele Unite, între anii
1980 şi 1992, a dat la iveală o creştere alarmantă cu 58% a numărului
deceselor cauzate de boli infecţioase.
· Numărul deceselor cauzate de boli infecţioase în intervalul de vârstă 25-44
de ani a crescut de şase ori. Acest lucru este provocat doar în parte de
numărul crescut de decese din cauza infecţiei cu HIV. Numai decesele
provocate de infecţii respiratorii au crescut cu 20%. Potrivit lui Spencer
Galbraith, fostul director al Centrului de Monitorizare a Bolilor
 Transmisibile, "rata modificării infecţiilor la om pare să se afle în creştere.
În prezent, se admite faptul că e doar o chestiune de timp până când va
apărea printre noi următoarea ameninţare microbiană la adresa speciei
umane"3.
· Un milion de oameni mor anual din cauza toxiinfecţiilor alimentare. 4
Incidenţa tot mai mare a acestei boli, cauzată de microbii din alimente şi
aflată deocamdată pe locul al doilea, după banala răceală, în anumite ţări
occidentale, poate reprezenta un efect direct al folosirii la nivel global a
circa 50 000 de tone de antibiotice anual.
· 50 000 de tone de antibiotice sunt folosite anual pe glob pentru tratarea
oamenilor, a animalelor sau a plantelor. Numai în Marea Britanie, doctorii
prescriu anual peste 50 de milioane de reţete pentru antibiotice - în mare,
cam una pentru fiecare persoană.5 Pe lângă faptul că antibioticele irită
intestinele, distrugând bacteriile benefice, care se regenerează în cel puţin
şase luni, folosirea lor frecventă duce la dezvoltarea unor specii de bacterii
ce pun viaţa în pericol şi care sunt rezistente la medicamente, de la
stafilococi şi Mycobacterium tuberculosis la streptococi (responsabili de
majoritatea durerilor în gât). Riscul unei otite recurente este de cinci ori mai
mare în cazul copiilor trataţi cu antibiotice .
· Una din trei persoane suferă de alergii, ceea ce denotă o slăbiciune mai
pronunţată a sistemului nostru imunitar .
· În medie, avem câte trei răceli sau accese de gripă pe an, gravitatea acestora
depinzând de puterea sistemului imunitar al persoanei respective. În fiecare
an, circa 3000 de persoane mor din cauza gripei; în timpul unei epidemii de
gripă, cifra poate să ajungă şi la 30000.

Conceptul potrivit căruia microbii provoacă bolile (demonstrat de Louis

Pasteur în secolul al XIX-lea) a dus la ideea că boala poate fi combătută, iar
starea de sănătate poate fi restabilită prin distrugerea agentului patogen din
exterior. Şi aşa am intrat în epoca "unui medicament pentru fiecare microb" -
bazată pe ideea că boala nu poate fi prevenită, că este provocată de ceva care
trebuie distrus, de obicei, cu ajutorul medicamentelor. Deşi această abordare a
avut rezultate foarte bune, conceptul de "medicină combatantă" nu reuşeşte să
aducă inovaţiile atât de necesare pentru rezolvarea celor mai multe dintre
problemele de sănătate cu care ne confruntăm în zilele noastre. Alternativa
constă în întărirea sistemului imunitar.
Gândeşte-te la sistemul tău imunitar ca la propria echipă medicală,
specializată în tehnica vindecării, mereu de gardă şi întotdeauna la datorie,
luând măsuri preventive pentru a evita o criză. Indiferent dacă încerci să
previi sau să tratezi o boală, sistemul tău imunitar este principala linie de
 apărare. Merită să ai grijă de el, ca să te poată sluji cu încredere şi să te bucuri
de o viaţă fericită şi sănătoasă. Totuşi, stilul modern de viaţă are tendinţa să
facă exact ce nu trebuie - să streseze, în loc să consolideze armata imunitară.
Într-o perioadă relativ scurtă, ne-am schimbat considerabil alimentaţia,
aerul, apa nu mai sunt aceleaşi şi aproape că nu mai facem deloc mişcare - de
fapt, s-a schimbat întregul stil de viaţă. Ne aşteptăm ca organismul nostru să
se adapteze rapid, să găsească modalităţi noi de eliminare sau de detoxifiere în
siguranţă a tuturor celor 7 000 de substanţe chimice noi la care este expus -
pesticide, aditivi alimentari, medicamente, produse de curăţat şi altele. Toate
acestea trebuie detoxifiate de organism, ca să nu provoace nici o daună.
Deseori, nutrienţii care se găsesc în stare naturală în alimentele noastre nu
mai sunt suficienţi pentru a ajuta sistemul imunitar să facă faţă, în mod
eficient, atacurilor tot mai violente. Numeroase persoane, supraponderale sau
nu, beneficiază de un aport caloric mai mare decât cel necesar. În acelaşi timp,
avem nevoie de mai multi nutrienţi care să ne ajute să combatem poluarea tot
mai pronunţată şi stresul. Totuşi, în industria alimentară, nutrienţii sunt
procesaţi şi eliminaţi, astfel încât alimentele rămân sărace în nutrienţi şi pline
de calorii.
După cum îţi dai deja seama, sistemul imunitar sănătos, eficient, are
numeroşi duşmani şi nu îi poţi evita pe toţi. Ca în orice alt război, cu cât te
atacă mai puţini inamici odată, cu atât ai mai multe şanse să le faci faţă. Cât
de mulţi poţi identifica şi elimina sau slăbi? Mai există cumva şi alţii pe care
trebuie să îi adaugi pe listă, poate ca urmare a ocupaţiei tale sau a mediului în
care trăieşti? Cel mai bine este să încerci să reduci cât mai mult numărul
acestor duşmani şi să-ţi întăreşti sistemul imunitar pentru a-i combate pe
ceilalţi.
Mai jos sunt enumeraţi câţiva dintre principalii duşmani ai sistemului
imunitar:
· Fumul (de tutun sau altă natură - de exemplu, din hornuri, cuptoare etc.).
· Stresul.
· Poluarea (străzi intens circulate, piste de avioane, poluare a
industrială etc.).
· Pesticidele.
· Radiaţiile.
· Substanţele chimice cancerigene (industriale sau din gospodărie).
· Drogurile (legale sau ilegale), medicamentele; reducerea sau eliminarea
acestora necesită supraveghere medicală - nu încerca de unul singur.
· Aditivii alimentari (mai ales coloranţii şi potenţiatorii de aromă).
· Dezechilibrul alimentar (de exemplu, prea multă sare, prea multe grăsimi sau
zaharuri).
· Accidentele.
· Obezitatea sau înfometarea.
· Carenţa de minerale.
· Carenţa de vitamine.
· Exerciţiile fizice necorespunzătoare.
· Defectele genetice.
· Infecţiile (cauzate de bacterii, virusuri, ciuperci, protozoare, viermi etc.).
· Atitudinea negativă referitoare la viaţă.
· Nefericirea.

De ce trebuie întărit sistemul imunitar

Iată câteva motive întemeiate pentru întărirea sistemului imunitar:
1. Sistemul imunitar determină viteza cu care îmbătrâneşti.
2. Sistemul imunitar combate virusurile, bacteriile şi alte organisme care
încearcă să te atace şi să te îmbolnăvească, de la cele banale, care provoacă
răceli şi afte, la cele mai rare, dar adesea fatale, cum ar fi meningita,
legioneloza şi SIDA.
3. Sistemul imunitar are puterea de a distruge celulele canceroase pe măsură
ce acestea se formează.
4. Sistemul imunitar goleşte "coşul de gunoi" al organismului în fiecare zi,
eliminând celulele moarte, agenţii patogeni morţi şi substanţele chimice
toxice.
5. Sistemul imunitar protejează de radiaţii şi de substanţele chimice poluante.
6. Dacă este lăsat să se degradeze, sistemul imunitar poate să piardă controlul
şi să provoace alergii sau boli auto imune, cum ar fi artrita.
7. Dacă ai un sistem imunitar slăbit, te îmbolnăveşti mai frecvent, mai grav şi
pentru mai mult timp.
8. Dacă ai un sistem imunitar puternic, eşti aproape invincibil şi ar trebui să
duci o viaţă lungă, sănătoasă şi activă.
La urma urmelor, viaţa ne este dată ca s-o trăim, să dăruim, să învăţăm şi să
iubim, să ne realizăm visurile şi să ne bucurăm, şi nimeni nu vrea să îşi
irosească zilele fiind bolnav.
CAPITOLUL 2

Cât de puternic este sistemul

tău imunitar?
E corpul tău - este alături de tine de dinainte să te naşti -, dar cât de bine îl
cunoşti? Cât de bine ştii să îl asculţi? Aşa cum avem cu toţii amprente digitale
diferite, tot astfel avem şi nevoi fizice, nutriţionale şi emoţionale diferite, dar
si diverse semnale timpurii de alarmă când ceva nu este în regulă. Organismul
tău îţi va transmite dacă primeşte prea multe minerale toxice sau prea puţine
minerale nutritive, dacă este stresat, dacă nu are parte de suficient efort fizic
sau de somn, ori dacă este atacat de virusuri sau bacterii. Dar ştii să îl asculţi si
să întelegi ce îti comunică?
Este important să afli cum te simţi atunci când eşti sănătos şi să fii atent la
orice schimbare, oricât de mică. Cât de multe semne trebuie să-ţi dea sistemul
imunitar ca să îl bagi în seamă? Cu cât recunoşti mai devreme simptomele, cu
atât mai repede poţi să iei măsuri şi cu atât ai mai multe şanse să nu te
îmbolnăveşti grav. Foloseşte lista semnalelor timpurii de alarmă enumerate în
paginile următoare pentru a-ţi evalua starea de sănătate. Dacă obţii un scor
ridicat, e timpul să-ţi întăreşti sistemul imunitar.
Simptomele unice indică probleme locale sau schimbări ce pot sau nu să fie
semnificative. De exemplu, o durere de ureche poate însemna o otită, care,
dacă nu este tratată, s-ar putea agrava, în vreme ce senzaţia puternică de
foame, după o plimbare lungă la ţară, este o nevoie perfect normală a
organismului de mai mult combustibil şi nu indică existenţa unei tenii în
intestine! Adesea, combinaţiile de simptome sunt mai semnificative. Oricum
ar fi, acordă atenţie mesajelor corpului tău şi încearcă să-i satisfaci nevoile.

Simptome timpurii ale unui sistem imunitar cu probleme

Fii atent dacă apare vreo schimbare în ceea ce priveşte următoarele:
Părul - îşi schimbă culoarea şi textura, este uscat sau gras, nu mai creşte ca
înainte.
Capul - resimţi durere surdă, durere la mişcare, senzaţii de febră, de plutire,
înceţoşare, ameţeală.
Ochii - îngălbeniţi, inflamaţi, te mănâncă, te ustură, sunt temi, nu scânteietori,
durere doar când îi mişti dintr-o parte în alta, curg, apar modificări ale vederii,
stări de oboseală.
Urechile - te mănâncă, te dor, ţiuie, sunetele par îndepărtate atunci când ridici
vocea, pielea se exfoliază.
Nasul - curge, te mănâncă, te doare, este congestionat, respiri greu, ai pierdut
simţul olfactiv, strănuţi.
Gura - gust neplăcut, respiraţie urât mitositoare, limbă acoperită cu un strat de
culoare albă, ulceraţii, pierderea gustului, gingii care sângerează, dinţi cariaţi,
limbă dureroasă, masticaţie dificilă, modificări ale cantităţii de salivă.
Gâtul - rigiditate sau durere la mişcare; dureros în interior, deglutiţie dificilă,
glande inflamate.
Tractul digestiv - indigestie, gaze, arsuri, balonare, durere, constipaţie,
diaree.
Muşchii - slăbiţi, dureroşi, amoqiţi, lipsiţi de fermitate, încordaţi, apar
furnicături.
Articulaţiile - rigiditate, slăbiciune, nesiguranţă, inflamaţii, durere.
Pielea - pete, erupţii, schimbarea culorii, uscăciune, exfoliere, decolorare,
pilozitate pe corp sau aluniţe noi ori care şi-au schimbat aspectul, ternă, lipsită
de elasticitate şi de fermitate, inflamată, miros urât.
Unghiile - striate, casante, pete albe, cu nuanţă albăstruie, exfoliate.
Nivelurile energiei - mai ridicate, mai scăzute, intermitente, neregulate,
hiperactivitate, dependenţă de mâncare, de cafea sau de alt stimulent.
Somnul - prost, intermitent, greoi, agitat, transpiraţie excesivă, visuri
neplăcute.
Starea mentală - putere scăzută de concentrare, memorie slabă, lipsa
interesului, confuzie.
Foamea - foame de lup, lipsa apetitului, pofte.
Stările de spirit - depresie, tristeţe, schimbări bruşte de dispoziţie,
irascibilitate, frustrare, disperare.

Cum îţi îmbunătăţeşte sistemul imunitar

starea de sănătate?
Sănătatea este definită de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept acea
stare de bine din punct de vedere fizic, mental, emoţional şi social, şi nu doar
ca absenţa bolii sau a unui handicap. Raportat la acest standard ideal,
majoritatea dintre noi ne aflăm în diverse stări de "nesănătate" o bună parte
din viaţă. Cu toate acestea, deşi nu vom atinge niciodată perfecţiunea, cu toţii
suntem capabili să luptăm pentru excelenţă şi să evităm astfel numeroase
episoade de boală.
Există întotdeauna numeroase bacterii, ciuperci şi alte microorganisme
cauzatoare de boli, care stau la pândă fie în corp, fie în mediul înconjurător, şi
care aşteaptă ocazia de a ataca un individ mai sensibil. Aceste episoade
reprezintă o parte din viaţă pe care nu o putem evita, însă avem un sistem care
le combate - armate de celule imunitare care îi identifică pe aceşti cotropitori,
îi atacă şi, sperăm noi, îi distrug, înainte să ne distrugă ei pe noi. Dacă
sistemul nostru imunitar este suprasolicitat, ineficient sau sub nutrit, nu poate
susţine o armată capabilă să recunoască inamicul şi să-I distrugă - iar atunci
ne îmbolnăvim. Perioada în care suntem afectaţi de boală depinde de perioada
de care are nevoie sistemul imunitar pentru a deveni eficient şi pentru a trece
la contraatac.
Menţinându-ne sistemul imunitar în stare optimă, este posibil, în cel mai
bun caz, să evităm simptomele bolii şi, în cel mai rău caz, să grupăm rapid o
forţă eficientă de luptă, astfel încât boala să fie mai puţin gravă. De asemenea,
sistemul imunitar poate distruge celulele canceroase. Cu toţii producem aceste
celule anormale, însă, de obicei, le ţinem sub control. Însă atunci când ele se
formează prea rapid, iar sistemul imunitar nu mai poate face faţă, cancerul
devine o problemă.
La fel, atâta vreme cât sistemul imunitar funcţionează corect, nu mai
intervine nici o problemă în ceea ce priveşte bolile autoimune. Bolile
autoimune apar doar atunci când sistemul imunitar nu mai funcţionează
corespunzător şi nu se mai recunoaşte pe sine, când "armata" începe să atace
celulele organismului, precum şi pe cele ale inamicilor acestuia.

Verifică puterea sistemului tău imunitar

Următoarea listă de semne, simptome şi factori ce ţin de stilul de viaţă îţi va

indica puterea sistemului tău imunitar. Cu cât dai mai multe răspunsuri
afirmative, cu atât sistemul tău imunitar e mai solicitat. Acordă câte un punct
pentru fiecare răspuns afirmativ.

Sănătate
· Răceşti mai ·A
mult de trei
ori pe an? i
· Îţi
est s
e u
gre
f
u
să e
sca r
pi i
de
t
o
inf
ecţ o
ie
(ră
m
cea
lă a
sau r
alt e
ce
va)
? p
· Eşti i
predispus(ă) e
la afte sau la r
cistită? d
· În e
general, r
iei e
antibioti
ce de
p
cel
puţin e
două ori r
pe an? s
 onală D
A
în ultimul
/
an? N
· Există U
antecedente D
de cancer în A
/
familia ta? N
· Iei droguri U
sau
medicamente D
? A
/
· Suferi de N
vreo boală U
inflamatorie
D
, precum
A
eczemă, /
astm sau N
artrită? U
D
A
/
N
U

D
A
/
N
U
D
A
/
N
U
D
A
/NU
Suferi de rinită Te
alergică? si
Suferi de mţ
alergii? i
Alimentaţie de
Bei mai mult de se
un pahar de ori
alcool pe zi? am
Bei mai puţin eţit
de un litru de sa
apă pe zi u
(inclusiv cea so
din băuturi)? mn
Mănânci mai or
mult de o os
lingură de zahăr în
pe zi? ti
Mănânci rar mp
fructe şi legume ul
crude? zil
Iei rareori ei
suplimente ori
nutritive? du
Consumi multe pă
alimente me
rafinate, se?
procesate sau M
semipreparate? ăn
Ai nevoie de ân
stimulente care ci
să îţi dea car
energie ne
dimineaţa sau la de
intervale cel
regulate, pe puţ
parcursul zilei, in
cum ar fi ceai, cin
cafea sau ţigări? ci
ori pe D
săptămână? A/
Consumi multe N
alimente U
D
procesate între
A/
mese sau în locul N
meselor?
U
Stil de viaţă
Petreci mai D
puţin de o oră A/
pe zi la lumină N
naturală? U
Faci prea puţină D
mişcare? A/
Locul tău de N
muncă este unul U
sedentar?
D
A/
N
U

D
A/
N
U
D
A/
N
U
D
A/
N
U
D
A/
N
U
DA/NU
D
A/
DA/NU N
DA/NU U
D
A/
N
DA/NU U
· Fumezi? ·M
· Locuieşti sau ă
lucrezi într- n
un mediu cu â
fum? n
· Dormi prost c
sau te i
trezeşti
agitat? d
· Eşti e
nemulţu s
mit de e
vreun o
aspect
r
major al
i
vieţii
tale?
p
· Devii
e
uşor
supărat,
furios, f
nelinişti u
t sau g
irascibil ă
?
· Eşti s
supraponder a
al? u
în stres? D
A
/
N
U
D
A
/
N
U

D
A
/
N
U
D
A
/
N
U

D
A
/
N
U

D
A
/
N
U
D
A
/
N
U
Dacă ai obţinut ...
20 de puncte sau mai mult - trebuie să faci schimbări semnificative în ceea ce
priveşte alimentaţia şi stilul tău de viaţă, dacă vrei să ai un sistem imunitar
puternic, care să te menţină în permanenţă sănătos. Această carte îţi va oferi
instrucţiuni dare. De asemenea, s-ar putea să doreşti să apelezi la un
consultant în nutriţie, care poate grăbi trecerea spre o putere imunitară
maximă.
10 puncte sau mai mult - te afli la un nivel mediu, dar cine vrea să fie la
acest nivel? Analizează răspunsurile afirmative şi găseşte diverse metode prin
care să-ţi schimbi alimentatia şi stilul de viaţă, pentru a le transforma în
răspunsuri negative.
Această carte îţi va spune în ce fel.
Mai puţin de 10 puncte - ai o stare bună de sănătate şi este foarte posibil să
ai şi un sistem imunitar destul de puternic. Pentru o stare optimă de sănătate,
ţine seama de răspunsurile afirmative şi găseşte metode prin care să-ţi
schimbi alimentaţia şi stilul de viaţă, pentru a le transforma în răspunsuri
negative.
 PARTEA A II-A

A.
Inţelegerea
sistemului imunitar
CAPITOLUL 3

Cum funcţionează
sistemul imunitar
Imunitate înseamnă, de fapt, "rezistenţa organismului faţă de agenţii
patogeni". Sistemul tău imunitar este foarte complex şi trebuie să fie bine
calibrat pentru a putea distruge tot ce îţi ameninţă corpul.

Rolul sistemului imunitar

Menţinerea echilibrului
Când eşti perfect sănătos, totul se află în echilibru şi în armonie, dând naştere
unui întreg perfect echilibrat. Când eşti bolnav, echilibrul se pierde, iar
sistemul tău imunitar luptă din răsputeri pentru a-l restabili. Dacă va reuşi
acest lucru, te vei însănătoşi. Dacă dă greş, alţi factori pot profita de pe urma
sistemului dereglat şi pot intra în luptă, accentuând dezechilibrul. Atâta vreme
cât sistemul tău imunitar este ţinut sub control, lupta va fi, în cele din urmă,
câştigată, iar ordinea va fi restabilită.
Combaterea infecţiilor
Mediul în care trăim este saturat de bacterii, virusuri, ciuperci, paraziţi şi
viermi. Este imposibil să îi evităm pe toţi, în viaţa de zi cu zi, astfel încât
soluţia este un organism echilibrat. Dacă intri în contact cu o bacterie ce
provoacă o anumită boală, acest lucru nu înseamnă, în mod automat, că te vei
îmbolnăvi. Trăim în permanenţă cu ciuperca ce provoacă aftele, de exemplu,
sau cu microbii care duc la pneumonie, însă majoritatea dintre noi avem un
sistem imunitar echilibrat, care le ţine sub control. Cu toate acestea, consumul
exagerat de antibiotice care distrug bacteriile benefice le permite ciupercilor
iritante (neafectate de antibiotice) să se înmulţească în locurile unde, în mod
normal, ar trebui să se afle bacteriile benefice, ducând astfel la apariţia aftelor.
La fel, dacă sistemul nostru imunitar a combătut o boală gravă, iar sistemele
de apărare ale organismului sunt slăbite, microbii care provoacă pneumonia
pot să profite de ocazie şi să atace, ducând la apariţia bolii.
Numeroase boli, inclusiv banala răceală, sunt infecţii - ar trebui să
încercăm să le prevenim răspândirea, mai ales în rândul celor foarte tineri, al
bolnavilor şi al persoanelor în vârstă. Nu este un prieten tocmai bun acela care
suferă de o infecţie şi, cu toate astea, merge la spital să viziteze pe cineva care
tocmai a născut sau care a trecut printr-o intervenţie chirurgicală. În acest caz,
e mult mai bine să rămâneţi acasă!

Excepţiile
Nu putem distruge orice corp străin care ne pătrunde în organism: alimentele,
de exemplu, sunt esenţiale pentru viaţă, cu toate că sunt "străine" sau
improprii. Prin urmare, sistemul imunitar al stomacului este în aşa fel adaptat
încât să poată ingera alimentele. De exemplu, de obicei, putem mânca un ou
fără efecte adverse, dar, dacă acesta ar fi injectat direct în sânge, sistemul
imunitar l-ar ataca imediat.
Pentru a ne putea reproduce, sperma "străină" trebuie să pătrundă în corpul
femeii. Aşadar, sperma (care este improprie) trebuie să aibă imunosupresori
locali încorporaţi, care să împiedice sistemul imunitar al femeii s-o respingă.
Şi, desigur, întregul sistem imunitar al unei femei însărcinate trebuie să se
adapteze considerabil pentru a-i îngădui unui corp cu totul diferit să trăiască
înăuntrul ei timp de nouă luni.
Numeroase bacterii sunt dăunătoare, însă nu toate; unele sunt necesare
existenţei noastre obişnuite, de zi cu zi, şi îndeplinesc funcţii importante, prin
urmare este esenţial ca sistemul nostru imunitar să nu le atace. Atunci când
bacteriile benefice din intestine sunt distruse de antibiotice, suntem expuşi
atacului ciupercilor şi al altor agenţi patogeni (organisme dăunătoare).
Bacteriile benefice din intestine, de la suprafaţa pielii şi din membranele
mucoase au rolul de a-i împiedica pe străini să se instaleze în acest mediu şi să
îl modifice în propriul avantaj - şi în dezavantajul nostru.

Menţinerea păcii
La un nivel mai elementar, "războiul civil" din corp trebuie evitat -
sistemul imunitar nu trebuie să-şi atace propriii soldaţi (o sarcină dificilă,
atunci când există câteva milioane de soldaţi, de mai multe feluri). De
asemenea, este important ca armele folosite împotriva cotropitorilor să nu
distrugă, din întâmplare, propriii apărători; aceste arme trebuie depozitate cu
grijă şi ţinute descărcate pe timp de "pace".
Tipuri de imunitate
Corpul nostru ne oferă două mari tipuri de imunitate. Anticorpii, de
exemplu, ţintesc anumiţi invadatori, oferind o imunitate specifică. Alţi factori,
cum ar fi propriile bariere fizice (pielea şi membranele mucoase), acţionează
la modul mai general, oferind o imunitate nespecifică, fără selecţie.

Imunitatea nespecifică

Barierele fizice
Prima noastră linie de apărare ia forma barierelor fizice care ne protejează
de atac, cea mai evidentă dintre acestea fiind pielea. Secreţiile glandelor sale
(cum ar fi sarea din transpiraţie) conţin substanţe antimicotice şi
antibacteriene care protejează stratul extern. De asemenea, la suprafaţa pielii
avem numeroase bacterii benefice care previn invazia celor dăunătoare. Atâta
vreme cât pielea noastră este intactă, suntem relativ în siguranţă; totuşi, dacă
pielea este lezată, există riscul unei infecţii.
Evident, pentru a respira, a mânca, a excreta şi a ne reproduce, trebuie să
avem căi de acces în corp. Dar acestea prezintă suprafeţe curanate speeiale şi
secreţii care le protejează. Membranele mucoase umede ale nasului şi ale
tractului respirator, de exemplu, pe lângă firele de păr şi cili (fire de păr
microscopice), blochează numeroşi posibili invadatori.
Anumiţi microbi binecunoseuţi, care intră în corp pe cale respiratorie, cum
sunt cei care provoacă gripa, afectează funcţia de blocare a cililor, motiv
pentru care ne îmbolnăvim atât de uşor. În intestine nu există cili, însă
mucusul şi peristaltismul (mişcarea constantă de contracţie a musculaturii
stomacului şi a intestinului) previn proliferarea bacteriană; de asemenea,
agitaţia şi aciditatea stomacului împiedică infecţiile. Infecţia apare atunci când
membrana mucoasă este lezată sau când peristaltismul încetineşte (poate fi
cauzată şi de o toxiinfecţie alimentară).
Pielea şi membranele mucoase, precum şi mecanismul care creează o
barieră între ţesutul cerebral, sângele care circulă şi (înainte de a ne naşte)
placentă împiedică schimbul liber de substanţe şi, astfel, într-o anumită
măsură, ne protejează de agenţii dăunători. De asemenea, şi tusea, strănutul şi
plânsul elimină substanţele potenţial dăunătoare.

Temperatura
Numeroşi microbi care ne îmbolnăvesc sunt foarte schimbători când vine
vorba de temperatură: de exemplu, bacilul care provoacă tuberculoza la om nu
va infecta şi animalele cu sânge rece. În mod asemănător, microbii care
provoacă gonoreea sunt distruşi la peste 40 de grade Celsius; aşadar, înaintea
apariţiei antibioticelor, creşterea temperaturii corpului reprezenta un tratament
des întâlnit pentru această afecţiune.
Multe dintre celulele imuni tare ale organismului funcţionează mai bine la
o temperatură peste medie, motiv pentru care febra însoţeşte deseori stările
infecţioase. Prin urmare, încercarea de a reduce temperatura poate constitui un
dezavantaj pentru celulele imunitare, deoarece febra uşoară sprijină reacţia
imunitară. Aşadar, febra uşoară trebuie lăsată să-şi urmeze cursul, după cum
sugerează şi vechea zicală "Transpiraţia scoate boala din om". Cu toate
acestea, temperatura extrem de ridicată, când corpul pare să-şi piardă
controlul, trebuie scăzută, deoarece poate fi periculoasă.
Bariere biochimice
De asemenea, corpul nostru produce substanţe chimice care distrug
bacteriile nedorite şi alte substanţe. (Efectul lor este general, şi nu specific
fiecărui tip de microb.) Sângele, lichidul intraocular şi numeroase celule din
corp transportă o enzimă numită lizozim, substanţă chimică ce distruge
bacteriile.
Interferonul este un agent antiviral, secretat de majoritatea celulelor
tisulare din corp (atâta vreme cât beneficiază de o cantitate semnificativă de
vitamina C şi de mangan), care acţionează împotriva oricărui virus întâlnit în
cale. Împiedică înmulţirea virusurilor în celulele noastre, tăindu-le, probabil,
sursa de ălimentare; de asemenea, împiedică infectarea celulelor învecinate.
Capacitatea de a produce interferon este codificată în genele noastre, în
materialul nostru genetic. Într-adevăr, gena umană pentru interferon poate fi
sintetizată acum. Evident, acest lucru ar putea fi deosebit de util în medicină,
deşi nu constituie soluţia ideală pentru eliminarea virusurilor patogene.
De asemenea, sângele nostru conţine şi un grup de proteine care se
grupează, atunci când sunt stimulate, cu scopul de a distruge substanţele
nedorite. Acest grup este cunoscut sub numele de sistem complementar şi se
pare că declanşează inflamaţia. Pentru a preveni atacul lor necontrolat,
proteinele complementare sunt, de obicei, separate în sânge. Ele nu provoacă
distrugeri decât atunci când se reunesc în ordinea corectă, provocate de o
situaţie ameninţătoare. Este ca şi când ai demonta o armă pentru a preveni
descărcarea ei accidentală şi ai asambla-o doar atunci când trebuie să împuşti
ceva.
Sângele, transpiraţia, lacrimile şi alte lichide din corp (cum ar fi sarea
biliară şi acizii graşi esenţiali din intestine) conţin alte substanţe
antimicrobiene, active din punct de vedere biochimie.

Specii
Nu toate animalele sunt vulnerabile la microorganismele patogene. De
exemplu, nu vei vedea niciodată un câine bolnav de pojar deoarece microbii
care provoacă această boală nu afectează câinii. Totuşi, virusul turbării îl va
ataca atât pe om, cât şi pe câine, odată ce îi va pătrunde sub piele.
 De asemenea, şobolanii nu sunt vulnerabili la bacteria difteriei şi pot trăi
foarte bine într-o canalizare, în vreme ce porcuşorii de Guineea sunt extrem
de sensibili şi nu ar supravieţui foarte mult timp într-un astfel de mediu.
Iepurii sunt predispuşi la virusul mixomatozei, în vreme ce omul este
vulnerabil la bacteria leprei şi a sifilisului. Având în vedere faptul că suntem
oameni, putem spune cu certitudine că nu vom suferi de variolă aviară sau de
mana cartofilor, la care suntem, în mod natural, imuni.

Genetică
Există anumite boli care sunt condiţionate genetic. Majoritatea dintre noi, de
exemplu, nu suferă de hemofilie. Aceasta nu este o infecţie, nu te poţi molipsi
de ea; nu poţi scăpa de hemofilie modificându-ţi regimul alimentar sau
programul de exerciţii fizice. Dacă nu o ai în gene, nu vei suferi de această
boală.

Imunitatea specifică
Anumite părţi ale sistemului imunitar acţionează împotriva unor microbi sau a
unor afecţiuni specifice. Imunitatea specifică, aşa cum este ea cunoscută, se
împarte, de obicei, în imunitate activă şi imunitate pasivă, ambele împărţindu-
se, la rândul lor, în imunitate naturală şi imunitate artificială.

Imunitatea pasivă
Aceasta se manifestă atunci când anticorpii sau antiroxinele sunt transferate
de la o persoană imună la o persoană non-imună. Acest lucru se petrece, în
mod natural, atunci când imunitatea este transmisă de la mamă la copil prin
placentă sau prin colostru (prin intermediul laptelui de mamă). În mod
artificial, imunitatea pasivă poate fi folosită pentru a trata tetanosul,
muşcăturile de şarpe sau imunodeficienţele. Nici imunitatea pasivă naturală şi
nici cea artificială nu durează mult: odată ce substanţa transferată persoanei
nonimune se consumă, efectele benefice dispar.

Imunitatea activă
Aceasta se manifestă atunci când celulele imunitare ale corpului identifică un
microb sau o substanţă specifică şi reacţionează. Apoi, ele îşi vor aminti
problema cu care s-au confruntat şi o vor rezolva şi în situaţiile ulterioare.
Imunitatea naturală activă intervine în cazul unei infecţii, acest tip de
imunitate fiind obţinut atunci când suntem imunizaţi (vezi Capitolul 17,
pentru mai multe detalii privind vaccinările).

Sprijinul nutriţional
După cum ţi-ai dat deja seama, funcţionarea sistemului imunitar depinde
foarte mult de nutrienţi specifici. Antibioticele naturale şi proteinele
complementare produse de organism, precum şi capacitatea celulelor noastre
de a elimina, a captura şi a digera invadatorii depind de vitamina C, aşa că un
consum ridicat de vitamina C în momentul contractării unei infecţii (mai
degrabă decât ulterior, când încep să se manifeste simptomele) este crucial.
Luând vitamina C în momentul declanşării infecţiei îţi vei spori imediat
nivelul de protecţie; luată o zi sau două mai târziu, va fi mult mai puţin
eficientă.
Producerea proteinelor complementare depinde de calciu şi de magneziu, în
vreme ce producţia de interferon depinde de un element mineral, manganul.
De asemenea, calciul este necesar şi la inducerea febrei, care, după cum am
văzut, în formă uşoară, ne ajută soldaţii imunitari. Toţi cei trei nutrienţi se
găsesc, de obicei, în cantităţi scăzute în dieta noastră modernă, rafinată.
Aşadar, sistemul nostru imunitar poate fi subminat chiar şi numai de lipsa
vitaminei C. Beneficiile alimentaţiei echilibrate pentru sistemul imunitar sunt
explicate în amănunt în capitolele 8 şi 9.
CAPITOLUL 4

Armata imunitară şi
câmpul de luptă
Bătăliile imunologice pot avea loc oriunde în corp - împotriva organismelor
cotropitoare, a proteinelor "străine", ba chiar şi împotriva propriilor celule care
se comportă aberant, cum sunt celulele canceroase. Pentru a ne combate toţi
inamicii, avem un cadru de apărare stabil, care poartă numele de sistem
limfatic (vezi Figura 1), ce acţionează alături de alte organe ale corpului, cum
ar fi măduva spinării, timusul şi splina. Mecanismele complexe ale sistemului
imunitar sunt controlate, în mare parte, de către glanda pituitară şi de glandele
suprarenale.

Sistemul limfatic
Acesta este format dintr-o reţea de vase care se ramifică în tot corpul şi care
conţine un lichid transparent, numit limfă. Spre deosebire de sânge, limfa nu
este pusă în circulaţie de vreo pompă. În schimb, acest lichid este pus în
mişcare de contracţiile musculare; de aici şi importanţa exerciţiului fizic în
activarea sistemului imunitar.
Nodulii limfatici, sau glandele limfatice, se găsesc pe vasele limfatice şi
reprezintă zone cu o activitate imunologică intensă - câmpuri active de luptă,
unde se desfăşoară războiul. După cum se poate vedea din Figura 1, în scopul
apărării sale, corpul este împărţit în şase zone. Fiecare zonă are propriii noduli
(unde se desfăşoară o bună parte din bătălii); aceşti noduli devin "glandele
mărite", care apar în cazul a numeroase infecţii. Fiecare zonă încearcă să-şi
păstreze propriile lupte imunologice în limitele graniţelor sale; dacă, totuşi,
mecanismele de apărare ale persoanei sunt slăbite, alte zone sunt implicate în
luptă şi infectate. Glanda pituitară din creier coordonează toată activitatea
imunitară de la nivelul capului şi al gâtului, în vreme ce partea de legătură
dintre cele două emisfere ale creierului (corpul calos) reprezintă principala
bază de apărare.

Măduva
Toate celulele implicate atât în imunitatea nespecifică, cât şi în cea specifică
provin din măduvă. Aşa-numitele celule stem din măduvă se diferenţiază apoi
în numeroase alte tipuri de celule folosite de sistemul imunitar.

Timusul
Principala glandă a sistemului imunitar, timusul, este situată în spatele
sternului. Aceasta este deosebit de activă înaintea şi în preajma naşterii, însă,
odată cu pubertatea, începe să-şi reducă dimensiunile şi activitatea. Hormonul
de creştere îl stimulează, în vreme ce hormonii sexuali îl inhibă. Este esenţial
pentru activitatea tuturor celulelor T (vezi pp. 45-46) şi ajută sistemul imunitar
la diferenţierea dintre prieten şi duşman.
Figura 1 – Sistemul imunitar
Splina
Splina, situată în apropierea stomacului, este alcătuită din ţesut limfatic, care
este special conceput pentru a filtra sângele. De asemenea, distruge anumite
bacterii şi hematiile epuizate şi joacă un rol important în imunitatea specifică,
implicând celulele B (care produc anticorpi, vezi pagina 47).

Alte zone ale activităţii imunitare

Zone care prezintă o importanţă deosebită pentru sistemul imunitar se
regăsesc pretutindeni în corp. La nivelul ficatului, celulele Kupffer joacă un
anumit rol în ceea ce priveşte imunitatea, în vreme ce, în alte zone,
amigdalele, amigdalele faringiene (adenoizii), apendicele, foliculii limfoizi
agregaţi din intestine, şi nu numai, au o funcţie similară.

Sângele şi celulele sangvine

Sângele reprezintă o parte importantă a sistemului de apărare. Acesta este
alcătuit dintr-un lichid galben transparent (numit plasmă) şi din celule
sangvine, care sunt suspendate în lichid. Sângele este pompat de inimă în tot
corpul. Vasele sangvine mari se ramifică în vase mai mici şi, în cele din urmă,
într-o reţea de capilare fine, pentru ca sângele să ajungă la toate ţesuturile.
Sângele transportă oxigenul de la plămâni în corp şi transportă în sens invers
reziduurile de dioxid de carbon. Transportă şi hrană în toate ţesuturile, pe care
le curăţă ulterior, preluând reziduurile de eliminat de la nivelul rinichilor şi al
ficatului. De asemenea, distribuie căldură către toate zonele corpului.
În definitiv, sângele ne pune la dispoziţie un detaşament de luptă mobil,
alcătuit din leucocite, reprezentând principalii noştri soldaţi imunitari. Atunci
când sistemele noastre funcţionează la parametri optimi, suntem capabili să
sintetizăm în jur de circa 2 000 de noi celule imunitare pe secundă. Este un
efectiv de luptă redutabil şi i-ar intimida, nu glumă, pe microbi, dacă aceştia ar
avea creier! Globulele albe sau leucocitele sunt prezente atât în limfă, cât şi în
sânge. Unele dintre ele se pot strecura şi în ţesuturi, atunci când trebuie să
combată o infecţie.

Trombocitele
Trombocitele sunt mici fragmente prezente în sânge, importante pentru
sistemul nostru de apărare, deoarece se pot aduna şi pot coagula sângele
atunci când corpul este rănit, prevenind astfel scurgerea celor cinci litri de
sânge din corp. Plasma conţine o substanţă numită fibrină, care creează o
reţea de filamente în locul rănii, de care se ataşează trombocitele. Există între
150 000 şi 400 000 de trombocite pe milimetru cub de sânge.

Eritrocitele
Există circa 25 de mii de miliarde de globule roşii sau de eritrocite în corpul
unui adult, adică aproape cinci milioane pe milimetru cub. Ele acţionează mai
mult ca nişte roboţi decât ca soldaţi, deoarece, cu două-trei zile înainte să
ajungă la maturitate şi să părăsească măduva, unde se formează, îşi elimină
nucleul; astfel, îşi pierd capacitatea de a se mai diviza, pentru a forma celule
noi, aşa că sunt distruse cam patru luni mai târziu.
După ce părăsesc măduva, ele pătrund în fluxul sangvin, unde au rolul de
vehicul de transport al oxigen ului prin corp. Totuşi, ele prezintă la suprafaţă
un fel de ventuze sau de puncte de prindere. Dacă oricare dintre cele 25 de mii
de miliarde de globule roşii întâlneşte un corp străin în timpul transporturilor
de oxigen, aceasta poate folosi aceste ventuze pentru a-l captura şi a-l preda
unei globule albe.

Leucocitele
Există trei tipuri principale de leucocite:

Granulocitele
Granulocitele se împart, la rândul lor, în neutrofile polimorfonucleare
(PMN), eozinofile şi bazofile. Eozinofilele şi bazofilele alcătuiesc cel mult
6% din numărul total de leucocite şi sunt importante în cazul alergiilor şi al
infecţiilor cauzate de viermi. PMN-urile sunt celule extrem de mici, care
formează între 50 şi 70% din numărul rotal de leucocite. Acestea sunt
fagocite, ceea ce înseamnă că înfulecă orice bacterie străină întâlnită în cale.
Enzimele eliberate de PMN-uri curăţă materiile străine până le distrug,
însă sunt îndeajuns de puternice încât să digere şi micile PMN-uri. Prin
urmare, puroiul care se găseşte la locul unei infecţii este un amestec de
bacterii şi de PMN-uri moarte, care s-au luptat din răsputeri să învingă
inamicul.

Monocitele
Monocitele sunt mult mai mari decât hematiile şi decât PMN-urile şi, de fapt,
sunt identice cu macrofagele. Deşi macrofagele reprezintă mai puţin de 10%
din numărul total de leucocite, ele sunt cruciale. Acestea mănâncă orice
reziduu sau orice element străin şi ne curăţă sângele, ţesuturile şi limfa
asemenea unor aspiratoare eficiente şi selective. În realitate, aceasta înseamnă
că tot organismul beneficiază de paznici amplasaţi în jurul lui, al căror unic
scop este acela de a căuta şi de a elimina intruşii nedoriţi.
Macrofagele şi alte celule fagocite din sânge şi limfă se hrănesc cu celulele
noastre moarte sau deteriorate, cu reziduuri sau cu invadatori. Ele au parte de
mic-dejun, prânz, cină, gustări şi ospeţe nocturne, în acest timp protejându-ne
de atacuri.
De asemenea, macrofagele sunt adevărate uzine chimice, capabile să
producă cel puţin 40 de enzime şi de proteine imunitare diferite, necesare
pentru distrugerea inamicilor. Printre activităţile lor chimice în timp de pace
se numără şi producerea enzimelor necesare pentru coagularea sângelui şi
transportul grăsimilor.
Ele nu sunt neapărat ucise în timpul unui atac şi pot supravieţui destul de
mult. Însă sunt utile chiar şi după moarte, deoarece sunt descompuse de către
celelalte macrofage şi folosite ca hrană.

Limfocitele
Limfocitele alcătuiesc între 20 şi 30% din numărul total de leucocite (în
funcţie de gravitatea infecţiei de care suferă persoana respectivă, la un anumit
moment). Ele formează cel mai competent şi mai versatil grup de celule în
ceea ce priveşte eliminarea "musafirilor ne doriţi". Există aproximativ o mie
de miliarde de limfocite în corpul unui adult, iar principalele centre în care
sunt produse sunt nodulii limfatici, splina, timusul, plăcile Peyer, apendicele şi
alte ţesuturi limfoide.
Unele limfocite au un sistem de memorie, astfel încât, atunci când are loc o
a doua sau o a treia invazie a aceluiaşi tip de microb, sistemul imunitar poate
să intre imediat în acţiune, în loc să piardă vremea recapitulând vechile lecţii.
Întrucât o infecţie de acelaşi tip poate fi abordată imediat, de obicei, aceasta
este mult mai uşoară decât atacul iniţial. Limfocitele au o metodă specială de a
se diviza rapid atunci când are loc un atac; aceasta înseamnă că pot produce
întăriri aproape instantaneu şi că persoana în cauză aproape că nici nu-şi va da
seama că a fost atacată. Această diviziune rapidă depinde, în mare măsură, de
nutrienţi - de exemplu, nivelul de vitamina C este crucial. Toate limfocitele se
pot deplasa între ţesuturi, limfă şi sânge, aşa că distribuţia şi memoria, la
nivelul întregului corp, sunt asigurate. Cele două mari tipuri de limfocite sunt
celulele T şi celulele B.

Limfocitele de tip T
Nu toate limfocitele de tip T îndeplinesc aceleaşi roluri, însă toate au trecut
prin timus (serverul imunitar), unde au fost programate înainte de a fi eliberate
în corp. Unele nu sunt înarmate şi navighează prin corp, îndeplinind funcţii de
monitorizare, în vreme ce altele poartă focoase mortale. Ele furnizează reacţia
iniţială la virusuri, celule canceroase şi la respingerea transplanturilor. Însă, de
la depistarea acestora, mai durează încă trei-patru zile până când celulele T să
îşi adune armata şi să atace.
Celulele T auxiliare (celule TH sau T4) îi ajută pe alţi membri ai armatei
imunitare, fără a fi însă înarmate. Dacă se depistează un invadator cu o
identitate îndoielnică, aceste celule T auxiliare hotărăsc dacă acesta constituie
o ameninţare. De asemenea, ele trebuie să confirme o invazie si să declanşeze
reacţia sistemului imunitar. Virusul imunodeficienţei umane care declanşează
SIDA are tendinţa să invadeze aceste celule, lăsând victimei foarte puţine
celule auxiliare şi păcălind corpul astfel încât acesta să nu declanşeze alarma
în sistemul imunitar, chiar dacă are loc o invazie importantă.
Celulele T supresoare (celule TS sau T8) decuplează sistemul imunitar
(atât celulele B, cât şi celulele T) după tratarea unei infecţii şi după ce
refacerea a avut loc pe deplin. Ca şi celulele auxiliare, celulele T supresoare
nu sunt înarmate.
Celulele T citotoxice sunt dotate cu puterea de a distruge.
Sarcina lor specială este aceea de a căuta virusurile etc. care s-au ascuns în
celulele noastre. Atunci când întâlneşte o celulă "identică", mare parte din
armata imunitară a corpului o recunoaşte şi o lasă în pace, însă celula T
citotoxică are capacitatea de a căuta şi de a distruge orice celulă a corpului
care ascunde înăuntrul ei un trădător. Aceste celule sunt dotate cu "rachete"
enzimatice deosebit de puternice, care descompun şi distrug celula infectată.
Cu toate că au o ţintă precisă, celulele învecinate vor suferi şi ele pagube în
urma folosirii unor arme atât de puternice.
Şi celulele T producătoare de limfokină au rachete, însă acestea sunt
îndreptate împotriva invadatorilor care se deplasează printre celulele corpului.
Atât ele, cât şi celulele citotoxice stimulează cresterea activitătii macrofagelor,
din moment ce limfokina şi celelalte arme chimice provoacă foarte multe
pagube, numeroase celule moarte şi reziduuri trebuind să fie înlăturate.

Limfocitele de tip B
Limfocitele de tip B au de-a face, în principal, cu bacteriile şi virusurile cu
care s-au mai confruntat şi înainte. Aşadar, atacul unei celule B este foarte
specific; mai mult decât atât, are adesea nevoie de ajutorul altor celule imuni
tare. Sarcina unei celule B este de a transporta un microb invadator în ţesuturi,
unde îi evaluează dimensiunea şi forma exactă. Apoi îi confecţionează o
cămaşă de forţă pe măsura lui, numită anticorp, care se va potrivi doar acelui
microb. În sfârşit, pune în funcţiune o linie de producţie care va confecţiona
mii de astfel de anticorpi, ce vor fi eliberaţi înapoi în organism.
La rândul lor, aceştia îşi vor căuta ţintele asemenea unor minirachete
ghidate şi se vor ataşa de bacterii. Invadatorul va deveni inofensiv şi va fi
reţinut până când macrofagele sau PMN-urile vor veni să îl devoreze.

Anticorpii
Fiecare anticorp este o proteină în formă de Y, cu o clemă sau o cămaşă de
forţă pe fiecare din cele două braţe. Deşi sunt produşi în masă, după unul
dintre cele cinci tipare de bază, produsul final este confecţionat pe măsura
unui microb specific. Tiparele pentru aceşti anticorpi sunt păstrate în bănci de
memorie, astfel încât aceştia să poată fi produşi la comandă imediat, în cazul
apariţiei unei infecţii.
Acesta este principiul pe care se bazează vaccinările, prin care cantităţi
reduse de microbi ucişi sau modificaţi sunt injectate în fluxul sangvin, pentru
ca apoi anticorpii să fie produşi pe măsura lor. În cazul unei infecţii ulterioare
provocate de acelaşi microb, corpul poate reacţiona imediat şi poate ucide
microbul înainte ca acesta să aibă ocazia de a se instala şi a se reproduce.
La prima infecţie, corpul poate declanşa reacţia anticorpilor chiar şi după
cinci zile. Apoi, nivelurile maxime sunt înregistrate după aproximativ 14 zile.
Totuşi, deseori, în cazul infecţiilor ulterioare, anticorpii pot fi detectaţi în 48
de ore, rămânând în organism mult mai multă vreme.
Anticorpii sunt deseori numiţi imunoglobuline. Agenţii parogeni sau
antigenii le sunt prezentaţi limfocitelor de tip B de către limfocitele de tip T,
stimulând astfel celulele de tip B să se maturizeze şi să producă unul dintre
cele cinci tipare ale anticorpilor: IgG, IgA, IgM, IgD sau IgE.

IgG
Acesta este cel mai bine reprezentat tip de anticorp, însumând 75% dintre roţi
anticorpii din plasmă. Este cel mai activ în sânge, limfă şi intestine. PMN-
urile şi macrofagele au receptori pentru anticorpul IgG şi, astfel, se pot ataşa şi
devora anticorpul şi prizonierii săi atunci când acesta este pregătit.
IgG le este necesară celulelor active în distrugerea celulelor canceroase,
deşi, din păcate, aceleaşi celule sunt implicate şi în respingerea
transplanturilor şi în bolile auroimune. IgG este transportată în mod activ în
placentă şi le oferă protecţie atât fătului, cât şi nou-născutului pentru o
perioadă de circa şase luni. De obicei, sugarul începe să producă propria IgG
la vârsta de trei luni, atunci când debutează, de obicei, programele de
imunizare.

IgA
Acest tip de anticorp se găseşte în plasma sanguină şi în mucusul tractelor
respirator, geniro-urinar şi intestinal, unde expunerea la substanţe străine este
ceva obişnuit. Fiind proteine, imunoglobulinele pot fi digerate de către
enzimele din intestin, însă IgA poate produce o secreţie care îi oferă o
oarecare protecţie. În sucurile gastrice, IgA reprezintă 80% din
imunoglobuline. Nivelul de IgA este deseori scăzut, în cazul persoanelor care
suferă de infecţii respiratorii şi gastrointestinale.
Memoria şi specificitatea IgA sunt reduse în comparaţie cu ale celorlaltor
anticorpi, însă acest lucru este necesar, mai ales la nivelul stomacului, căci,
altfel, am putea deveni sensibili la aproape tot ce mâncăm - chiar şi la un ou
fiert, de exemplu. Probabil că persoanele care suferă de alergii alimentare au
deficienţă de IgA; ele devin hipersensibile la anumite alimente absolut
inofensive pentru alţii. Este şi cazul celor ce suferă de rinită alergică; polenul
nu este dăunător în sine, însă anumite persoane prezintă o reacţie violentă la
aceste particule, în mod normal inofensive (vezi Capitolul 7, despre alergii).
IgM
IgM este cea mai mare şi mai primitivă imunoglobulină. Dimensiunea ei o
face utilă la colectarea antigenilor mici, putându-se ocupa şi de câte zece
odată. Este deosebit de importantă în faza incipientă a răspunsului imunitar.

IgD
Nu se ştiu prea multe despre IgD, însă prezintă niveluri ridicate în cazul
sindromului kwashiorkor (o formă de malnutriţie).

IgE
IgE este atrasă de celulele implicate în reacţiile alergice şi de bazofile (un tip
de granulocite). Este asociată cu toate formele de alergie, inclusiv cu rinita
alergică, astmul, urticaria, mâncărimile, rinita etc. Persoanele care suferă de
alergii produc, de obicei, prea multă IgE, iar tendinţa alergică se poate
transmite şi copiilor lor, deşi e posibil ca alergia să nu îmbrace aceeasi formă
sau să nu aibă aceleasi simptome.

Un rezumat al armelor sistemului imunitar

Eritrocitele nu fac decât să captureze invadatorii şi să transfere "prizonierii"
leucocitelor, care se ocupă de ei.
Există mai multe tipuri de leucocite:
· Macrofagele şi PMN-urile, care devorează inamicul.
· Eozinofilele şi bazofilele provoacă inflamaţii şi avertizează în privinţa
existenţei unei infecţii.
· Limfocitele de tip B atacă doar ţinte specifice. Au nevoie de o săptămână
sau două pentru a-şi crea o rezervă suficientă de anticorpi şi pentru a-şi
aminti ţintele, astfel încât să furnizeze anticorpii mai rapid, în cazul unui al
doilea atac.
· Limfocitele de tip T reglează sistemul imunitar şi hotărăsc dacă acesta ar
trebui să intre în luptă sau să se retragă. Unele limfocite de tip T atacă.

La final, să analizăm doi termeni ce provoacă deseori confuzie:

Antigenii sunt substanţele care provoacă o reacţie a anticorpilor. Microbii
care provoacă boli sunt numiţi antigeni, deoarece prezenţa lor în corp
determină celulele B să producă anticorpi, care prind şi ajută la distrugerea
microbilor invadatori. Un aliment care provoacă o alergie este, de asemenea,
considerat antigen.
Antibiotice1e reprezintă un fel de forţă chimică mercenară, trimisă uneori
în luptă de către doctori pentru a ajuta la combaterea unei infecţii bacteriene.
Antibioticele nu sunt produse în corp şi nu ar trebui confundate cu anticorpii -
nu sunt deloc acelaşi lucru.
CAPITOLUL 5

Cauzele
şi consecinţele infecţiei
Orice lucru are un scop, chiar şi boala. Scopul normal al suferinţei fizice sau
psihice este de a atrage atenţia asupra unui dezechilibru din corp care trebuie
corectat. Boala reprezintă modul prin care organismul ne avertizează în
privinţa unui atac, de obicei venit din partea unor forţe exterioare, cum sunt
microbii. Însă, uneori, el ne transmite că facem ceva greşit, provocându-i
funcţionarea defectuoasă.
Atunci când suntem bolnavi, nivelul nostru de energie scade, deoarece o
folosim pentru a produce mai multă căldură, stimulând activitatea celulelor
noastre imunitare pe măsură ce temperatura creşte. Membrele ne dor sau par
greoaie, pentru că rezervele disponibile de calciu şi magneziu vin în sprijinul
apărării organismului, lipsindu-ne articulaţiile de aceste minerale esenţiale. De
asemenea, este posibil să ne confruntăm cu pierderea apetitului sau cu
probleme digestive, deoarece nu avem suficientă energie pentru digestie.
Pierdem în greutate, pentru că folosim rezervele energetice ale corpului în
fazele incipiente ale bolii, mai degrabă decât alimentele recent digerate (care,
oricum, în această perioadă, nu sunt adesea digerate cum trebuie). Limba este
încărcată, iar sănătatea pielii se deteriorează, acestea reprezentând principalele
organe prin care se elimină toxinele.
Cauzele infecţiilor
Există mai multe tipuri de "germeni" în aer, pe alimente, în apă sau în oricare
alt loc, gata să-i atace pe cei sensibili: bacterii, virusuri, paraziţi, protozoare şi
ciuperci. Microbii de succes vor săIăşlui o perioadă în corpul nostru sau pe
noi, se vor multiplica ori se vor reproduce, iar apoi îşi vor schimba gazda
umană.

Infecţia bacteriană
Bacteriile sunt cauza cea mai întâlnită a bolilor infecţioase. Unele dintre ele
încearcă să se sustragă sistemului imunitar, formând în jurul lor o capsulă
protectoare, de exemplu, streprococii care provoacă durerile de gât şi
bacteriile care provoacă gripa, pneumonia şi meningita. (Există şi virusuri
care duc la apariţia acestor boli.) Alte bacterii au pereţi celulari rezistenţi la
digestia efectuată de enzimele din stomac, de exemplu, salmonella şi
bacteriile care provoacă tuberculoza (Mycobacterium tuberculosis) şi lepra
(Mycobacterium leprae).
Alte bacterii produc substanţe chimice care încearcă să imobilizeze armata
imunitară. Printre acestea se numără cele care cauzează tetanosul (Clostridium
tetani), difteria (Corynebacterium diphtheriae) şi holera (Vibrio cholerae).
Toxinele pe care le produc continuă să provoace daune chiar şi după ce
microbul a fost ucis. Câteva bacterii de mare succes, cum ar fi Pseudomonas
(bacilul pioceanic), Listeria şi E. coli creează probleme doar atunci când
sistemul imunitar este slăbit dintr-un motiv sau altul, de exemplu, în copilărie,
la bătrâneţe, în cazul unei boli sau al unei sarcini. Uneori, se folosesc
antibiotice pentru combaterea infecţiilor bacteriene. Totuşi, nu toate bacteriile
au proprietăţi deosebite şi multe dintre ele pot fi combătute foarte eficient de
către un sistem imunitar competent.
Infecţia virală
Virusurile reprezintă o altă cauză frecventă a bolilor infecţioase. Ele sunt
foarte mici şi, prin urmare, mai dificil de studiat. Deocamdată, nu există
"gloanţe de argint" (cum sunt antibioticele) care să le distrugă, aşa că rămân
doar pe seama sistemului imunitar. Prima noastră linie de apărare împotriva
virusului este interferonul. Acesta se găseşte într-o formă inactivă în corp,
activându-se când întâlneşte un virus, iar acţiunea sa nu este specifică. Atunci
când este activat de prezenţa unor particule virale, produce o proteină, care, de
fapt, împiedică reproducerea virusului, făcându-l astfel ineficient. De
asemenea, interferonul împiedică şi reproducerea celulei-gazdă (aparţinând
corpului), aşa că, în cele din urmă, şi această celulă moare. Interferonul este
extrem de puternic şi depinde, în mare măsură, de o cantitate suficientă de
vitamina C şi de mangan.
Câtă vreme virusurile care provoacă boli precum oreion, pojar, variolă, herpes,
poliomielită, tifos şi friguri galbene se află în sânge, anticorpii noştri le pot
ataca. Succesul virusului depinde de abilitatea lui de a pătrunde Într-o celulă-
gazdă, unde poate folosi ADN-ul gazdei pentru a se multiplica. În realitate, ele
se folosesc de unul dintre cele mai vechi trucuri din lume - calul troian. Odată
ce ajung în acest punct, singura celulă imunitară capabilă să le recunoască şi
să le distrugă este celula T citotoxică.
Unele virusuri rămân în corp chiar şi după ce infecţia a fost tratată şi se pot
reactiva ulterior, provocând aceleaşi simptome sau, uneori, simptome diferite.
Virusurile herpetice, care provoacă herpesul oral, sunt un exemplu bun în
acest sens. Şi virusul varicelei se poate manifesta mai târziu, sub forma zonei
zoster, atunci când sistemele de apărare ale corpului sunt slăbite.
Rinovirusurile (care provoacă răcelile şi gripa) au un succes atât de mare
deoarece îşi modifică în permanenţă codul de recunoaştere de la suprafaţă. De
îndată ce ştiinţa medicală descoperă un remediu pentru una dintre formele
gripei, microbul se schimbă, iar cercetătorii trebuie să o ia de la capăt.

Alţi agenţi infecţioşi

Există mai puţin de 20 de protozoare care provoacă boli la om. Atunci când
atacă, sunt foarte dificil de combătut, deoarece au celule asemănătoare cu ale
noastre, aşa că orice le-ar ataca pe ele ne-ar purea ataca şi distruge şi propriile
celule. Cele mai periculoase sunt protozoarele care sunt transmise prin
intermediul unor insecte; acestea provoacă malaria (Plasmodium),
leishmanioza (Leishmania) şi boala somnului (Trypanosomes) .
Toxocaroza - transmisă la om de la câini sau pisici - este principala infecţie
parazitară ce reprezintă un motiv de îngrijorare. (Viermii au nevoie de o altă
gazdă decât omul unde să se reproducă.) Animalele de casă ar trebui
deparazitate în mod regulat, deoarece larvele de Toxicara se ascund în vasele
de sânge din intestin, apoi ajung la ficat şi, uneori, la plămâni, la ochi sau la
creier, unde pot provoca daune iremediabile.
Ciuperca piciorului, impetigo şi altele sunt, probabil, cele mai frecvente
infecţii fungice. Mai ales Candida (ciuperca responsabilă de afte) se
răspândeşte rapid. Acest lucru poate fi provocat, în parte, de utilizarea
antibioticelor, care distrug toate bacteriile benefice din corp, ca şi bacteriile
nedorite, fără să afecteze însă ciupercile. Dacă nu iei măsuri rapide, ciupercile
se pot reproduce şi pot ocupa zonele populate anterior de bacteriile benefice.
Aşadar, după un tratament cu antibiotice, este important să consumi foarte
mult iaurt natural şi să iei un supliment conţinând complexul de vitamine B,
pentru a restabili rapid nivelul bacteriilor benefice din corp şi pentru a preveni
pătrunderea ciupercilor. Infecţiile fungice persistente, netratate, determină
producerea unor compuşi de anticorpi ce pot conduce la o acumulare de
granuloame, care, în cele din urmă, se vor calcifia şi vor provoca dureri de tip
reumatic la nivelul articulaţiilor.
Evoluţia combaterii bolilor infecţioase
Oamenii de ştiinţă Robert Hooke şi Antony van Leeuwenhoek au deschis,
pentru prima dată, uşile lumii nevăzute a microbilor în secolul al XVIII-lea,
însă "noile animăluţe" abia dacă erau recunoscute şi observate cu ajutorul unor
microscoape rudimentare. Aceste bacterii au fost considerate cele mai mici
fiinţe până în momentul în care Martinus Beijerinck a descris "un lichid viu
contagios", care provoacă boala mozaicul tutunului la plante. Abia la
jumătatea secolului XX, s-a descoperit că acesta conţinea particule virale
infecţioase.
Progresul medicinei în ceea ce priveşte combaterea bolilor infecţioase a
fost absolut remarcabil odată cu începuturile microbiologiei. Înainte,
epidemiile obişnuiau să şteargă de pe faţa pământului populaţii întregi. În
timpul lui Iustinian, ciuma a ucis două treimi dintre locuitorii principalelor
oraşe romane. În Europa secolului al XIV-lea, lepra era un ucigaş extrem de
temut, ca şi ciuma, cunoscută atunci sub numele de Moartea Neagră, care a
revendicat 25 de milioane de victime în Evul Mediu. Scarlatina, pojarul şi
tuberculoza au fost marile spaime ale secolului al XIX-lea, însă, în prezent,
putem preveni, trata sau vindeca toate aceste boli. SIDA este posibil să rămână
în istorie drept boala secolului XX, deşi cancerul şi bolile cardiace, cu toate că
nu sunt infecţioase, curmă mai multe vieţi.
Totuşi, lupta împotriva bolilor infecţioase s-a dus în mai multe etape. La
sfârşitul secolului al XIX-lea, Robert Koch, care studia tuberculoza, a propus
"teoria microbiană" ca o cauză a acestor boli. La începutul secolului XX,
Joseph Lister a descoperit antisepticele - anterior, infecţiile secerau numeroase
vieţi. Descoperirea lui a generat progrese cruciale în domeniul igienei şi al
sănătăţii publice, care continuă să se dezvolte şi în zilele noastre.
Paul Erlich a pus bazele chimioterapiei. Descoperirea penicilinei de către
Alexander Fleming a anunţat începuturile antibioticelor moderne, utilizate de
atunci cu atât de mult succes în combaterea infecţiilor bacteriene. Iar Edward
Jenner a introdus vaccinarea, care ne oferă rezistenţă la anumite boli şi care
este acum intens folosită ca măsură profilactică.
Totuşi, în ciuda acestor progrese importante, microbii contraatacă: se
modifică şi devin rezistenţi la armele noastre. Acum se caută forme noi sau
alternative de tratament şi de prevenire, pentru a combate aceste boli noi sau
modificate. Există câteva direcţii principale: în mare, acestea implică găsirea
unor alte metode de a distruge sau a dezarma agenţii patogeni şi de a stimula
propriile mecanisme de apărare ale corpului. Cercetătorii nu privesc doar în
viitor, ci analizează şi tratamentele folosite de grecii, egiptenii şi romanii din
Antichitate, precum şi metodele actuale utilizate în alte culturi. Partea a III-a a
acestei cărţi urmăreşte câteva dintre direcţiile urmate acum de cercetări.
CAPITOLUL 6

Cum să înţelegem
autoimunitatea
Autoimunitatea intervine atunci când sistemul imunitar al corpului se atacă pe
sine - poate pentru că nu-şi mai recunoaşte propriile "trupe". Pentru a înţelege
acest fenomen, trebuie să ne familiarizăm cu teoria modului în care sistemul
imunitar face diferenţa dintre el însuşi şi un invadator.

Diferenţierea prietenului de duşman

De unde ştiu leucocitele ce să atace şi ce să apere? Răspunsul se află în
mâinile computerului-server, mai exact timusul. Încă înainte să te naşti, i-a
conferit fiecărei celule din corp ,,o dischetă de identitate" şi un cod înregistrat
în "băncile sale de memorie".
Gândeşte-te la corpul tău ca la o ţară în care fiecare celulă individuală a
fost învătată să vorbească aceeasi limbă - limba
engleză. Poţi să recunoşti imediat pe cineva venit dintr-o altă ţară, deoarece
vorbeşte altă limbă. Atunci când armata ta imunitară identifică un străin, ea
presupune imediat că acesta se află acolo ca să atace, aşa că îl capturează pe
invadator şi îl distruge.
În acest punct, se ridică trei probleme:
1. Străinul poate să nu fie ostil; poate chiar încearcă să fie util, de exemplu, o
inimă recent transplantată. Pentru a împiedica identificarea unui organ drept
element străin, medicii trebuie să îi administreze pacientului medicamente
imunosupresoare.
2. Un francez poate veni în Marea Britanie şi poate o vorbi o engleză
impecabilă, astfel încât să nu ne dăm seama că este străin. O situaţie
similară intervine atunci când un virus pătrunde în corp şi reuşeşte să intre
 într-una dintre celulele tale înainte de a fi prins. Armata imunitară
recunoaşte celula, dar nu neapărat şi pe invadatorul dinăuntru, şi, astfel, nu
atacă. În acelaşi timp, virusul pune stăpânire pe ADN-ul celulei şi o
determină să producă în schimb ADN-ul lui, astfel încât celula produce sute
de noi elemente străine! Una dintre celulele tale, celula T citotoxică, este
programată să recunoască acest truc. Atunci când identifică "două limbi
diferite", distruge virusul şi celula-gazdă; prin urmare, descoperirea la timp
a virusului ţine de noroc sau de un sistem imunitar eficient.
3. Cea de-a treia problemă este reprezentată de americani, care se întâmplă să
aibă ca limbă maternă tot engleza. Toate celulele imunitare recunosc celula
americană ca fiind celulă proprie şi o lasă în pace. Microbul care provoacă
sifilisul Treponema - se comportă în acest fel. Antigenul sau "discul de
identitate" de la suprafaţa lui este identic cu cel de pe o anumită celulă a
muşchiului cardiac, cardiolipina. Prin urmare, Treponema poate face
ravagii în corp pentru o perioadă, înainte de a fi verificat. Atunci când
sistemul imunitar îşi dă seama, în cele din urmă, cine este trădătorul care
provoacă daune, îl atacă însă, în acelaşi timp, atacă şi muşchiul inimii, ce
are acelaşi cod. În zilele noastre, putem distruge Treponema, însă este
important să o facem înainte ca organismul să îl identifice ca element
străin. În caz contrar, sistemul imunitar va continua să atace muşchiul
inimii, chiar şi după ce microbul va fi distrus.

Cum sunt inscripţionate discurile de

identitate?

Evident, celulele noastre nici nu vorbesc, nici nu scriu - prin urmare, discurile
de identitate sunt inscripţionate cu aminoacizi. O celulă însoţită de un disc
inscripţionat cu diverse cuvinte, precum "vapor" sau "stea", va fi recunoscută
drept o celulă a pielii, a ficatului etc., aşadar ca o celulă proprie, şi va fi lăsată
în pace de către armata imunitară. În timp ce celulele însoţite de etichete
precum "foyq" sau "qdbg" vor fi distruse. Este un sistem deosebit de
inteligent, dar, ca orice sistem, ridică şi anumite probleme.
În primul rând, dacă organismul face o greşeală simplă de ortografie şi
scrie "steu" în loc de "stea", sistemul imunitar va distruge celula etichetată
greşit. Acest lucru nu ar conta dacă ar fi vorba de o greşeală izolată, dar, dacă
organismul ar continua să scrie "steu", atunci s-ar putea instala o boală
autoimună, iar celulele noastre imunitare ne-ar distruge celulele corpului din
cauza unei etichete greşite.
În al doilea rând, atunci când celulele imunitare sunt suprasolicitate sau
efectivul lor este redus, e posibil să comită o greşeală şi să nu recunoască un
cuvânt "englezesc" ca fiind englezesc. În acest caz, ele ne-ar ataca din nou
celulele corpului, ca o reacţie autoimună.
Cum se produc greşelile?
Autoimunitatea este, de fapt, o problemă de limbaj - neînţelegeri cauzate de
erori în comunicare. Este de mirare că nu au loc mai multe erori! Vorbitorul
mediu de limbă engleză are la dispoziţie circa 100 000 de cuvinte şi comite
întotdeauna erori de comunicare. Sistemul imunitar poate sintetiza în jur de 10
milioane!
Iată câteva exemple de boli autoimune: anemia pernicioasă şi hemolitică,
boala Addison, lupusul sistemic eritematos şi artrita reumatoidă. Colita
ulceroasă este posibil să fie provocată de o confuzie între un marker de pe
colon (intestinul gros) şi o bacterie de la nivelul intestinelor, E. coli. Prin
urmare, celulele imunitare le atacă pe amândouă, provocând inflamarea colo-
nului. Un alt exemplu interesant este sperma. Deoarece sperma nu este
prezentă la naştere, ea nu este marcată ca fiind "proprie" şi, astfel, este ţinută
departe, separată de celulele imunitare. Într-o complicaţie rară a oreionului,
este posibil ca virusul să atace membrana separatoare, astfel încât celulele
imunitare să nu mai recunoască sperma ca fiind proprie şi să atace. La fel,
proteinele din cristalinul ochiului nu sunt recunoscute ca proprii şi, prin
urmare, stau la adăpost de celulele imunitare.
Toate celulele din corp au o identitate proprie, o funcţie proprie şi propriile
nevoi. Pentru a-ţi menţine starea de sănătate, ele trebuie să trăiască împreună
în armonie. Din nefericire, există numeroşi duşmani care pot tulbura această
stare ideală, de la alimentaţia dezechilibrată şi lipsa exerciţiului fizic la
poluare a mediului şi stres. Atunci când lucrurile scapă de sub control, intervin
erori şi poate izbucni războiul civil. Aşa că ai grijă de armata din corpul tău -
într-o bună zi, este posibil ca sănătatea şi chiar viaţa ta să depindă de ea.
CAPITOLUL 7

Inţelegerea
şi combaterea alergiilor
Alergia apare atunci când organismul îşi modifică reacţia imunitară
normală, din cauza prezenţei unui alergen. Alergenii sunt substante care
declansează această reactie imunitară şi ciudăţenia este că nu sunt întotdeauna
periculoşi. Mai degrabă persoana alergică este cea care produce reacţia
nepotrivită. Totuşi, este interesant că numeroase persoane care suferă de
alergii sunt imunodeficiente şi în alte privinţe.
În cazul alergiilor de contact, cum ar fi sensibilitatea la bijuterii sau la
detergenţi, limfocitele şi macrofagele sunt cele care reacţionează exagerat,
însă, în cazul majorităţii alergiilor, reacţia anticorpilor este cea exagerată.
Rolul anticorpilor în cazul alergiilor nu a fost cunoscut cu adevărat până în
anul 1967, când a fost descoperită imunoglobulina E (igt), care a fost asociată
cu rinita alergică. Anticorpii IgE se ataşează de mastocitele din corp. Atunci
când alergenul ofensiv se combină cu anticorpul său IgE specific, molecula de
IgE determină mastocitul să elibereze granule care conţin histamine şi alte
substanţe chimice, provocând simptomele alergiei clasice erupţii curanate,
rinită alergică, rinită, sinuzită, astm şi eczeme. De exemplu, alergiile
alimentare severe, la scoici sau la alune, provoacă tulburări gastrointestinale
imediate sau inflamaţii la nivelul feţei ori al gâtului. Aceste alergii sunt reacţii
imediate, severe, inflamatorii. Ele pot pune viaţa în pericol şi necesită îngrijire
medicală de urgenţă.
 Figura 2 - Cum au loc reacţiile alergice determinate de IgE

Alergiile întârziate sau ascunse

Nu toate reacţiile sunt imediate şi nici nu implică familia IgE de anticorpi.
Teoria care se conturează în prezent este că majoritatea alergiilor şi a
intoleranţelor alimentare (numite uneori, cu diplomaţie, reacţii
"idiosincratice") nu sunt determinate de IgE. Există o nouă şcoală de gândire
care susţine că aceste intoleranţe implică un alt anticorp - IgG - şi, posibil,
IgA. Potrivit doctorului James Braly, directorul medical al Laboratoarelor
Immuno:
Alergia alimentară nu este rară, şi nici efectele sale nu sunt limitate la
căile respiratorii, la piele şi la tractul digestiv. Majoritatea alergiilor
alimentare sunt reacţii întârziate, manifestându-se de la o oră până la
trei zile mai târziu, şi, prin urmare, sunt mult mai dificil de depistat.
Alergia alimentară întârziată pare să fie, pur şi simplu, o incapacitate a
tractului digestiv de a împiedica pătrunderea în sânge a unor mari
cantităţi de alimente parţial digerate şi nedigerate.
 Anticorpii IgG au fost descoperiţi în anii 1960 şi încă sunt consideraţi
oarecum irelevanţi de către unii alergologi, adepţi ai şcolii mai convenţionale.
Problema, susţin criticii, este aceea că anticorpii IgG pot avea rolul de
"etichete", însă nu iniţiază reacţii. Totusi, afirmă sustinătorii, o acumulare
masivă de anticorpi IgG ca reacţie la un anumit aliment indică o sensibilitate
cronică, pe termen lung, sau o intoleranţă alimentară. În timp ce reacţiile IgE
sunt imediate, acumularea de anticorpi IgG ar putea reprezenta un factor
fundamental în sensibilitatea alimentară, ca rezultat al consumului de cantităţi
mari de anumite alimente ce provoacă alergii.
Recent, s-a pus problema consumului de alune de către copii, în cazul în
care aceştia ar putea dezvolta alergii ulterioare. Totusi, valoarea nutritivă a
alunelor cântăreşte mult mai greu decât orice risc de sensibilizare şi, într-
adevăr, ar trebui să ajute la reducerea sensibilităţii la alergii.
Legătura dintre anticorpii IgG şi IgE constituie un alt motiv de
controverse. Doctorul James Braly, specialist alergolog, a examinat o serie de
pacienţi care prezintă atât o reacţie imediată, cât şi una întârziată la anumite
alimente, sugerând că există o legătură între reacţia imediată, pe termen scurt,
de tip IgE, şi reacţia întârziată IgG.

Figura 3 - Cum au loc reacţiile alergice determinate de IgG

Ce anume provoacă alergii?

 Cazurile de alergii se află într-o continuă creştere, în prezent
considerându-se că ar afecta una din trei persoane. Însă nu se ştie dacă acest
fapt este provocat de o slăbire generală a imunităţii noastre, de o presiune
sporită asupra sistemului imunitar sau dacă nu cumva e vorba de câte puţin din
amândouă.
Uneori, alergiile pot fi ereditare: nivelurile totale ridicate de IgE pot fi
moştenite, la fel ca şi reacţia defectuoasă a celulelor T. Totuşi, este posibil ca
alergia să nu se manifeste în acelaşi mod de la o generaţie la alta. De
asemenea, simptomele de alergie se modifică odată cu vârsta. De exemplu, un
nou-născut cu eczemă poate scăpa de ea în timp, ajungând, însă, să sufere, la
maturitate, de rinită alergică.
Alergeni comuni
De inhalare. Praf şi păr de animal; mucegaiuri şi parfumuri; polen; substanţe
chimice industriale, agricole sau din gospodărie; combustibili; fum; gaze de
eşapament; gaze de la aerul condiţionat sau de carburanţi.
De contact. Nichel; bijuterii; săpunuri şi detergenţi; înălbitori; alte substanţe
chimice industriale sau din gospodărie; produse cosmetice; animale; vopseluri;
coloranţi; adezivi.
Altele. Muşcături sau înţepături de insecte; medicamente, de exemplu,
penicilină şi aspirină; alimente, în special peşte, seminţe de orice fel, grâu,
produse lactate, carne şi ouă; substanţe alimentare artificiale, în special
coloranţi şi potenţiatori de aromă.

Reacţii alergice frecvente

Acestea sunt grupate, de obicei, în funcţie de acea parte a corpului pe care o
afectează.
Pielea

Contactul cu un alergen poate provoca diverse forme de dermatită, de urticarie

şi de eczemă.
Urticaria
Urticaria se manifestă sub forma unor umflături mari şi albicioase pe suprafaţa
pielii, roşii în mijloc şi însoţite de mâncărimi. Deseori, este provocată de
reacţia la muşcătura unei insecte sau de un alergen de contact, de exemplu, de
o plantă. Uneori, vine şi trece la fel de repede, iar, în acest caz, este dificil de
depistat cauza.
Eczema
Aceasta poate fi însoţită de mâncărimi severe şi, de obicei, se agravează în
timpul iernii. Apoi, poate să dispară complet sau poate să revină şi să treacă,
afectând şi alte zone. Lâna poate provoca uneori această reacţie sau alte tipuri
de reacţii cutanate, dar, dacă eczema persistă, nu ai nimic altceva de făcut
decât să parcurgi lista tuturor alergenilor posibili. Este bine să te gândeşti la
ziua premergătoare fiecărui incident, mai ales la cea de dinaintea primei
erupţii.
Este mult mai util să depistezi cauza eczemei şi să o înlături, dacă se
poate, decât să recurgi la creme cu cortizon sau la antihistaminice (şi unele, şi
altele, imunosupresoare), însă acest lucru nu este întotdeauna posibil şi în
practică. Alimentele provoacă deseori eczeme, iar alergiile alimentare merită
să fie studiate mai atent.
Capul
Simptomele alergiei pot afecta ochii, nasul, urechile, buzele sau creierul.
Migrena
Unele forme de migrenă pot fi provocate de alergii, însă cauza nu este
uşor de depistat; factorii declanşatori pot să difere de la persoană la persoană.
Se pare că alergenii determină aglomerarea trombocitelor, încetinind astfel
fluxul sangvin către cap.
Există liste întregi de alimente şi de substanţe chimice suspectate ca
potenţiali factori declanşatori ai migrenei, cele mai întâlnite fiind brânza,
ciocolata, drojdia, coloranţii alimentari şi potenţiatorii de aromă, vinul roşu,
cafeaua, ceaiul şi zahărul. Au mai fost pomenite şi anumite medicamente,
precum anticoncepţionalele, şi unele substanţe chimice folosite în gospodărie.
Durerile de cap mai pot fi provocate şi de alţi factori, cum ar fi alinierea
greşită a vertebrelor sau carenţele de minerale.
Rinita alergică
Pe lângă faptul că îţi curg nasul si ochii si că strănuţi, rinita alergică îţi
poate schimba şi dispoziţia. Numeroşi pacienţi, deşi nu toţi, îşi uşurează
simptomele adoptând o dietă săracă în grâu şi în produse zaharoase. Uneori,
rinita alergică se poate transforma în astm bronşic, coborând, ca să spunem
aşa, de la nas spre piept.
Astmul şi alte afecţiuni asociate alergiilor
Astmul nu este provocat întotdeauna de o alergie, dar, dacă pacientul a
mai suferit în trecut de eczemă sau de rinită alergică, aceasta poate reprezenta
un factor. Mucoasa bronhiilor plămânilor se inflamează, iar muşchiul din jurul
bronhiilor se contractă, posibil din cauza unui dezechilibru de calciu şi
magneziu în regimul alimentar. Prin urmare, un astmatic are nevoie, de obicei,
de o alimentaţie mai bogată în magneziu, insuficient în dieta occidentalului de
astăzi. De asemenea, astmaticii sunt sensibili la metabisulfit (conservantul din
vin şi din sucurile de fructe) şi la colorantul portocaliu numit tartrazină,
precum şi la anumite medicamente.
Simptomele de alergie pot afecta şi alte zone ale corpului, cum ar fi
mâinile, stomacul, picioarele, vasele de sânge şi vezica. În cazul majorităţii
problemelor legate de alergii, trebuie identificaţi factorii care declanşează
afecţiunea. Ca lucrurile să fie şi mai complicate, deseori, există mai mulţi
factori declanşatori, nu numai unul, ceea ce îi face nu numai dificil de găsit, ci
şi dificil de eliminat din regimul alimentar sau din mediul înconjurător.
Problemele comportamentale
Hiperactivitatea, vandalismul şi infracţionalitatea sunt în creştere în
întreaga lume şi nu doar ca fenomene care însoţesc creşterea populaţiei.
Numeroase studii indică acum o legătură între regimul alimentar şi astfel de
comportamente antisociale. Se pare că şi teama exagerată şi fobiile pot fi
asociate cu sensibilitatea alimentară sau chimică. Studiile efectuate pe deţinuţi
sau delincvenţi juvenili au arătat că schimbările în alimentaţie pot reduce
comportamentul agresiv şi distructiv. Animalele cărora li s-a administrat un
regim în care alimentele naturale au fost înlocuite cu produse deosebit de
procesate au manifestat, consecvent, un comportament din ce în ce mai
agresiv.
Alcoolismul
Studiile efectuate pe alcoolici arată că aceştia prezintă deseori o
sensibilitate la grâu, porumb, secară, malţ, zahăr sau drojdie. Persoanele care
nu manifestă o sensibilitate la aceste alimente au un risc mai scăzut de a
deveni dependente de alcool, chiar dacă beau mult mai mult decât persoanele
dependente.
Atacurile de cord şi problemele cardiace
Ingerarea ori expunerea la alergeni alimentari sau chimici pot provoca
atacuri, puls neregulat, hipertensiune arterială, dureri în piept şi cheaguri de
sânge. Cercetările din acest domeniu sunt relativ la început şi sunt incomplete,
însă este posibil ca unele atacuri de cord, dar şi alte probleme cardiace să fie
evitate dacă identificăm sensibilităţile, deficienţele si excesele alimentare şi
chimice.
Boli inflamatorii intestinale
Afecţiunile precum boala Crohn şi colita ulceroasă sunt puse deseori pe
seama sensibilităţilor alimentare, însă dietele din care sunt excluse anumite
alimente nu ar trebui abordate fără sfatul unui specialist, deoarece persoanele
cu probleme gastrice au deseori o carenţă pronuntată de anumiţi nutrienţi, din
pricina incapacităţii stomacului de a-i digera şi de a-i absorbi normal.
Anticorpi pentru laptele de vacă şi salicilaţi sunt deseori prezenţi la
persoanele care suferă de colită ulceroasă, însă evitarea alimentelor care le
conţin nu calmează mereu simptomele. Suplimentele (mai ales cele de zinc)
sunt deseori de folos.
Artrita
Alergiile la alimente şi la substanţe chimice au fost menţionate printre
factorii majori care agravează simptomele artritei reumatoide. Există mărturii
convingătoare ale unor persoane care fuseseră condamnate la scaunul cu rotile
şi ale căror simptome s-au ameliorat, astfel încât au fost capabile să se ridice şi
să meargă, după ce au eliminat din regimul lor anumite alimente, precum
carnea roşie, produsele lactate, grâul, ceaiul sau cafeaua. Aceste alimente au
fost etichetate şi ca factori agravanţi în cazul osteoartritei. Ar trebui menţionat
faptul că, de obicei, unul sau două dintre aceste principale alimente de risc
crescut reprezintă problema, Iar acestea variază de la persoană la persoană.

Testele pentru depistarea alergiilor merită efortul?

 Se ştie prea bine că testarea în vederea identificării alergiilor este extrem
de dificilă. Există mai multe tipuri de teste şi toate pretind că au o acurateţe
maximă. Însă experimentele au arătat că aceste teste pot avea rezultate extrem
de diferite. Totuşi, unele dintre ele au o acurateţe rezonabilă, mai ales în ceea
ce priveşte depistarea anumitor tipuri de alergii.
Testul cutanat
O picătură de alergen este aplicată pe piele, care este apoi înţepată cu un
ac, pentru a permite alergenului să pătrundă în corp. Inflamaţia indică o reacţie
pozitivă. Acest test este eficient pentru depistarea alergiilor cutanate, însă nu şi
a celor alimentare sau prin inhalare.
Testul radioalergosorbent (RAST)
Pentru testul radioalergosorbent, se separă serul sangvin dintr-o probă de
sânge şi se combină cu mostre de alergeni. Dacă serul conţine anticorpi IgE la
alergenii respectivi, se formează complexele imune. De asemenea, testul
măsoară şi nivelul de sensibilitate la alergeni. Acesta este testul cu cea mai
mare acurateţe pentru reacţiile determinate de IgE; este mult mai eficient şi în
depistarea alergiilor alimentare decât testele cutanate, atâta vreme cât alergiile
alimentare sunt determinate de IgE.
Testul imunoenzimatic ELISA
Testul imunoenzimatic ELISA foloseşte tot serul sangvin pentru a observa
reacţiile la diferiţi alergeni şi poate scoate la iveală şi reacţiile pozitive la IgG,
precum şi gradul de sensibilitate. Această metodă s-a dovedit extrem de
precisă în depistarea IgG.
Testul prin evitarea alergenilor
Probabil una dintre cele mai eficiente metode de depistare a alergenilor
constă în evitarea consumului de alimente suspecte pentru o anumită perioadă
şi în urmărirea reacţiilor organismului după reintroducerea lor în alimentaţie.
Alimentele care declanşează o reacţie alergică imediată, de tip IgE, ar trebui
evitate mereu. Cele care provoacă o reacţie mai întârziată, de tip IgG, ar trebui
evitate sau consumate în cantităţi moderate, pentru o anumită perioadă. În
general, cel mai bine este să eviţi alimentele alergenice cel puţin o lună, iar
apoi să-ţi faci un test. După o perioadă mai îndelungată (până la şase luni),
este puţin probabil să mai rămână vreo urmă a reacţiei la alimentele
respective. O altă variantă (după ce ai evitat cu stricteţe alergenii vreme de o
lună) o reprezintă "alternarea" alimentelor: fiecare tip de aliment sensibil la
IgG trebuie consumat la un interval de patru zile, pentru a reduce acumularea
de anticorpi specifici alergenilor.
Dacă vrei să studiezi mai în detaliu testele pentru depistarea alergiilor, îţi
recomandăm să te adresezi unui nutriţionist, care te poate sfătui în privinţa
celui mai potrivit test pentru tine.
PARTEA A III-A

Şase paşi către

puterea imunitară
CAPITOLUL 8

Alimente care cresc

imunitatea
Dacă stai să te gândeşti mai bine, natura a pus la punct sistemul perfect:
oferă alimente în funcţie de anotimp, ca să nu dezvoltăm intoleranţă la vreunul
dintre ele, şi alimente pline de întăritori pentru imunitate la sfârşitul verii şi
toamna, ca să ne pregătească pentru iarnă, când răcelile şi gripa sunt la
apogeu. Toate materiile vegetale pot fi reciclate, fie prin intermediul
animalelor, fie prin putrefacţie, eliberând astfel mineralele vitale înapoi în sol,
iar apoi din nou în alimente (doar dacă nu aruncăm materiile vegetale în pungi
de plastic nedegradabil, fireşte).
Problema este că omul are impresia că ştie mai multe decât natura.
Alimentele de sezon sunt acum disponibile tot anul, fie conservate, fie
importate. În prezent, alimentele pot fi depozitate atât de mult timp, încât
acestea ajung să conţină foarte puţine sau aproape nici o vitamină. Deseori,
nutrienţii sunt procesaţi şi eliminaţi din alimente pentru a le spori perioada de
garanţie şi a le feri de microbi; la urma urmei, nici o gărgăriţă care se respectă
nu ar vrea să mănânce alimente sărace în nutrienţi. Pulverizăm pesticide pe
alimente pentru a nu permite ca alte fiinţe să ne mănânce preţioasele provizii,
chiar dacă pesticidele sunt otrăvuri care au efect şi asupra noastră. Cam orice
adaos are rolul de a le spori perioada de garanţie sau de a le îmbunătăţi aspectul,
şi nu de a le potenţa valoarea nutritivă. Organismul nostru acumulează treptat
toxine, precum plumb, mercur, aluminiu si cadmiu, toate în detrimentul
sănătăţii.
Alimentele pe care le consumăm ne afectează gândirea, comportamentul,
dispoziţia şi temperamentul, precum şi capacitatea de a face mişcare, de a ne
relaxa şi de a dormi. Ne afectează hormonii, pielea, sângele, organele, oasele
şi muşchii. Şi au impact asupra sistemului nostru imunitar. Alimentele oferă
elementele constitutive ale corpului; alimentele rafinate, procesate, sărace în
nutrienţi ne oferă elemente constitutive de calitate inferioară. Poate că suntem
capabili să construim o casă de mari dimensiuni, mai ales dacă mâncăm multe
astfel de alimente, însă cât de rezistentă este aceasta? Va trece testul timpului
sau nu va fi nevoie decât de un lup mai mic care să sufle cu putere şi să ne
expună slăninuţa nesănătoasă?

Reţetă pentru un sistem imunitar puternic

Folosim alimentele pentru a construi fiecare parte a sistemului nostru
imunitar, aşa că rezistenţa acestuia depinde de calitatea alimentelor. Pentru a
avea un sistem imunitar puternic:
· Din aportul caloric total, ideal ar fi ca 60% să provină din carbohidraţi.
Aceştia ar trebui să îmbrace, în principal, forma alimentelor integrale,
incluzând cerealele, cu excepţia grâului, şi a numeroase fructe şi legume.
· Aproximativ 20% din aportul caloric ar trebui să provină din grăsimi, iar
majoritatea acestora ar trebui să fie acizi graşi esenţiali, care se găsesc în
nuci, în seminţe şi în peşte.
· Restul de 20% din aportul nostru caloric ar trebui să ne fie oferit de toţi
aminoacizii care alcătuiesc proteinele de bună calitate.

Proteinele
În mod surprinzător, există numeroase persoane cu carenţe proteice, chiar şi în
ţările dezvoltate, care par să beneficieze de o alimentaţie extrem de
diversificată. Dacă răspunzi afirmativ la majoritatea întrebărilor următoare, ai
putea fi una dintre aceste persoane. Persoanele expuse unui risc major sunt
cele care urmează cure de slăbire dezechilibrate, veganii sau vegetarienii care
nu au aflat despre combinarea aminoacizilor, dependenţii de fast-food,
persoanele care locuiesc singure şi copiii. Copiii şi tinerii au nevoie de foarte
multe proteine pentru a creşte, însă mulţi dintre ei aleg alimentaţia de tip fast-
food, săracă în nutrienţi. Alţii devin vegetarieni, spre deosebire de părinţii lor,
şi, astfel, vor ajunge să beneficieze de aceleaşi mese, însă fără carne.

Suferi de deficienţă proteică?

1. Îţi vine greu să stai drept pe scaun sau în picioare?
2. Ai umerii rotunjiţi, pieptul înfundat sau platfus?
3. Părul şi unghiile îţi cresc încet?
4. Ai probleme de memorie sau de concentrare?
5. Suferi de schimbări de dispoziţie - depresie, anxietate şi irascibilitate?
6. Ai tulburări de somn?
7. Suferi adesea de infecţii?
8. Ai dureri musculare?
9. Ţi se pare că arăţi mai în vârstă decât eşti de fapt?
10. Îţi este în permanenţă foame?
11. Ai probleme de greutate?
12. Suferi de indigestii sau de constipaţie?
13. Ai tensiunea foarte scăzută?
14. Reţii apa?

Ce sunt proteinele?
Proteina este elementul constitutiv de bază al tuturor celulelor vii. Trei sferturi
din greutatea majorităţii celulelor din corp reprezintă proteine. Proteinele intră
în alcătuirea hormonilor, a enzimelor, a neurotransmiţătorilor, a celulelor imu-
nitare şi a anticorpilor. Denumirea de proteină provine de la Proteu, personaj
mitologic înzestrat cu capacitatea de a-şi schimba forma, asemenea proteinei.
Atunci când consumăm proteine din carne de vită sau din fasole, le
descompunem în aminoacizii constituenţi, pe care îi reconstituim apoi în
proteinele de care avem nevoie. Aminoacizii îndeplinesc funcţii esenţiale. Unii
controlează memoria, alţii somnul, dispoziţia, nivelurile de energie, relaxarea,
încordarea şi reacţia sistemului imunitar.
Cam o dată la şapte ani, corpul nostru se înnoieşte. Aceasta este,
bineînţeles, o afirmaţie exagerat simplificată, întrucât celulele creierului sunt
înlocuite foarte lent, sau deloc, în vreme ce, la celălalt capăt al scalei, avem o
piele nouă o dată la trei-patru săptămâni şi câte două mucoase intestinale pe
săptămână. În fiecare secundă, producem mii de celule imunitare şi de
molecule noi de anticorpi. Departamentul nostru de piese de schimb şi
reparaţii are nevoie de extrem de mulţi aminoacizi.
Aminoacizii
Aminoacizii sunt elementele constitutive ale proteinelor opt dintre ei sunt
esenţiali pentru viaţă şi se găsesc în carne, peşte şi produse lactate, precum şi
în fasole, linte, nuci şi în alte alimente care se găsesc sub formă de boabe şi de
seminţe. Bacteriile "prietenoase" din intestine, care îndeplinesc sarcini
importante, produc mereu cantităţi foarte mici de aminoacizi şi, fără acest
nivel minim, am suferi schimbări grave de dispoziţie.
Aminoacizii esenţiali ce lipsesc, în mare parte, din plante sunt metionina,
triptofanul şi lizina. Primul dintre ei, metionina, este esenţial pentru femeile
însărcinate, deoarece este necesar dezvoltării timusului copilului, o parte
extrem de importantă a sistemului imunitar. Legumele şi boabele de soia sunt
o sursă săracă de metionină. Iar cerealele sunt sărace în lizină. Totuşi, atunci
când combini o cereală (ca orezul) cu o legumă (precum lintea), obţii un
echilibru mult mai bun al aminoacizilor şi, prin urmare, proteine ce pot fi
utilizate. Printre alimentele bogate în triptofan se numără peştele, carnea de
curcan, brânza de vaci, avocado, bananele şi germenii de grâu.
Aminoacizii reprezintă "alfabetul" organismului. Fiecare dintre celulele
corpului este etichetată cu un anumit aranjament de aminoacizi. Această
etichetă este citită de către sistemul imunitar al organismului, permiţându-i să
facă diferenţe între prieten şi duşman, şi de către ribozomi, care produc toate
proteinele necesare dezvoltării corpului, refacerii şi reproducerii lui.
Aminoacizii alcătuiesc acidul vieţii, şi anume ADN-ul. Şi anticorpii sunt
formaţi din proteine, iar limfocitele au mare nevoie de aminoacizi pentru
multiplicarea şi funcţionarea lor. Aminoacizii care stimulează în cea mai mare
măsură sistemul imunitar sunt alanina, acidul aspartic, cisteina, glicina, lizina,
metionina, glutamina şi treonina. Printre aminoacizii folosiţi în detoxifiere se
numără glicina, metionina, cisteina, glutamina, taurina şi tirozina.
Dacă alimentele consumate sunt integrale şi nerafinate, pline de nutrienţii
necesari pentru utilizarea lor, obţinem suficienţi aminoacizi de acest fel.
Totuşi, o alimentaţie dezechilibrată poate provoca uşor un dezechilibru al
rezervelor de aminoacizi din corp, care nu este uşor de rezolvat. Prin urmare,
este important să beneficiem de o gamă variată de aminoacizi prin intermediul
alimentaţiei, însă în continuare vom menţiona doar câtiva dintre ei, care au
legătură mai ales cu sistemul imunitar.

Metionina
Prin intermediul unor experimente, oamenii de ştiinţă au încercat să
recreeze ceea ce credeau că era atmosfera primitivă a Pământului, care
conţinea doar carbon, hidrogen, nitrogen, oxigen şi sulf. Acestea sunt
elementele componente ale metioninei, probabil cel dintâi aminoacid. Câteva
surse de metionină sunt carnea, pestele, brânza, ouăle, nucile si seminţele (mai
ales de floarea-soarelui), germenii de grâu, cerealele integrale şi quinoa (o
cereală care se găteşte la fel ca orezul).
Metionina poate reduce durerea, deoarece este parte a diverselor endorfine
(substanţe chimice implicate în atenuarea durerii şi în generarea senzaţiilor de
plăcere). Este esenţială pentru dezvoltarea sistemului imunitar al Bitului şi al
copilului. Acest lucru este important de menţionat mai ales pentru copiii care
mănâncă soia sau lapte praf pe bază de soia, care nu consumă lapte sau carne,
soia fiind deosebit de săracă în metionină. Este posibil ca deficienp de
metionină să nu fie observată până când nou-născutul nu devine mai
bolnăvicios. Aşadar, copiii şi femeile însărcinate, în special, au nevoie de
alimente bogate în metionină.

Cisteina şi glutationul
Cisteina este foarte importantă pentru sistemul imunitar, mai ales pentru că
este transformată în glutation în corp, glutation concentrat în mare parte la
nivelul timusului.
Glutationul ne protejează şi de toxine. Suntem expuşi la numeroase
substanţe toxice care se găsesc în aer, în alimente şi în apă. Dacă este prezentă
suficientă cisteină, organismul îşi poate spori nivelurile de glutation pentru a
detoxifia corpul de, spre exemplu, alcool, gaze de eşapament, pesticide şi
substanţe cancerigene. Nivelurile ridicate de cisteină sunt asociate cu o stare
bună de sănătate, cu longevitate şi cu un risc redus de cancer. În infecţiile
cronice, cum este SIDA, una dintre problemele majore este lipsa glutationului.
 Glutationul este un antioxidant şi ne protejează de formele toxice ale
oxigenului, în special de cele rezultate în urma deteriorării grăsimilor din
alimentele prăjite. De fapt, oamenii de ştiinţă s-au gândit să adauge acest
antioxidant primitiv şi universal în lacurile aflate pe moarte, pentru a favoriza
viaţa. Glutationul este vital pentru macrofage, pentru a produce substanţele
chimice de care au nevoie ca să elimine invadatorii, pentru producţia de
limfocite şi pentru membranele hematiilor.
Glutationul acţionează alături de antociani, un grup puternic de
antioxidanţi care se găsesc în legume, fructe şi fructe de pădure (în special, în
struguri şi afine) şi care au puterea de a recicla glutationul. Din acest motiv,
suplimentarea "glutationului redus", împreună cu o sursă de antociani,
reprezintă o metodă deosebit de eficientă de îmbunătăţire a imunităţii.
Suplimentele de glutation trebuie să fie încapsulate, deoarece, altfel,
glutationul se poate descompune în stomac. O strategie alternativă constă în
asigurarea unui nivel adecvat de cisteină în dietă. Iar aceasta poate fi
suplimentată sub forma N-acetilcisteinei (NAC). Alimentele cu cel mai mare
aport de cisteină sunt carnea, ouăle, soia, quinoa, seminţele, nucile, ceapa şi
usturoiul.

Glutamina
Glutamina este alt aminoacid important pentru sistemul imunitar. Este
semiesenţial, ceea ce înseamnă că organismul îl poate produce, dar este mai
bine dacă este introdus în corp prin intermediul alimentelor. Glutamina este
necesară multiplicării şi maturizării celulelor imunitare, pe care le ajută să
rămână în stare optimă pentru luptă. În cazul infecţiilor şi al traumatismelor,
cum sunt intervenţiile chirurgicale sau arsurile, glutamina este folosită de
organism într-un ritm accelerat. Aportul crescut de glutamină ajută la
îmbunătăţirea reacţiei imunitare a corpului. De aceea, aceasta le este
administrată victimelor cu arsuri şi celor care suferă de imunodeficienţă, cum
sunt pacienţii cu SIDA sau cu boli auto imune. De asemenea, ea poate fi
folosită la producerea glutationului.
Nu există o metodă facilă de a spori considerabil aportul de glutamină din
alimente, doar dacă nu se întâmplă să consumi peşte, ouă sau carne în stare
crudă (glutamina se găseşte din abundenţă mai ales în muşchi şi se
denaturează rapid prin procesare). Consumul de sushi (peşte japonez crud)
reprezintă deseori singura cale prin care îţi poţi spori considerabil aportul de
glutamină. Totuşi, glutamina poate fi administrată şi ca supliment, sub forma
unui praf fără gust. a linguriţă plină (5 g) pe zi poate avea un efect benefic
asupra sistemului imunitar, în vreme ce, în cazul imunodeficienţei severe, cum
este SIDA, e posibil să fie nevoie de 40 de grame pe zi pentru un beneficiu
maxim.

Obţinerea echilibrului optim de aminoacizi

 Echilibrul corect al aminoacizilor este necesar pentru mai multe lucruri
care au legătură cu organismul- o postură bună, muşchi puternici, reproducere,
dezvoltare, regenerarea corpului, păr sănătos, unghii sănătoase şi aşa mai
departe. Însă, pentru sistemul imunitar, proteinele şi, prin urmare, aminoacizii
- în echilibru corect - sunt esenţiali pentru producerea celulelor imunitare si a
anticorpilor care combat infecţiile.
Numeroase persoane constată că, atunci când echilibrul aminoacizilor din
corp este restabilit, nu mai au poftă de alimente de tip fast-food. Fireşte, este
perfect posibil să trăieşti sănătos şi bine şi dacă urmezi un regim vegetarian
sau vegan, deşi persoanele care procedează astfel ar trebui să se asigure că ştiu
cum să combine alimentele pentru a creşte echilibrul de aminoacizi de care
beneficiază. De exemplu, atunci când consumi cereale, cum este orezul, cu
linte, fasole sau tofu, se îmbunătăţeşte echilibrul de aminoacizi şi creşte
utilitatea proteinelor pe care le conţin aceste alimente. Partea a V-a a acestei
cărţi îţi va explica ce trebuie să mănânci pentru a obţine un echilibru corect de
aminoacizi.

Carbohidraţii
Carbohidraţii alcătuiesc cea mai mare parte a dietei noastre şi se obţin din
cereale, fructe, legume, păstăi, nuci şi din majoritatea alimentelor procesate.
Ei sunt descompuşi în corp în zaharuri simple, care sunt folosite pentru a
produce energie.

Carbohidraţii complecşi, de exemplu, alimentele nerafinate, reprezintă cea

mai bună sursă, deoarece conţin şi nutrienţii necesari folosirii lor. Ei seamănă,
într-o anumită măsură, cu capsulele cu eliberare prelungită. Zaharurile simple
şi carbohidraţii rafinaţi inundă sistemul cu zaharuri de îndată ce sunt absorbiţi,
oferind o explozie rapidă de energie, urmată de o perioadă îndelungată de
letargie. Dimpotrivă, carbohidraţii complecşi îşi eliberează zaharurile treptat,
astfel încât nivelul glicemiei se menţine oarecum la parametri normali, în loc
să urce si să coboare ca într-un carusel. Atunci când nivelul glicemiei este
scăzut, avem poftă de dulciuri şi devenim uşor irascibili, capricioşi şi
necooperanţi. În schimb, atunci când consumăm o cantitate suficientă de
alimente sănătoase, ne simţim bine, gândim limpede şi avem viteză de reacţie,
evităm accesele de foame, iar dulciurile ni se par chiar dezgustătoare.

Amidonul
Amidonul este carbohidratul complex fundamental care se găseşte în cereale,
pâine, boabe de leguminoase şi în legume, precum cartoful. Deşi avem la
dispoziţie o varietate de alimente din care să alegem, majoritatea părem a fi
dependenţi de grâu. La prima vedere, pastele, pizza, biscuiţii, plăcintele,
pâinea, prăjiturile şi numeroasele cereale pentru micul-dejun sunt alimente
diferite, însă, în realitate, toate sunt grâu. Consecinţa acestei alimentaţii
monotone şi a dificultăţii cu care organismul digeră glutenul (proteina din
grâu) este că grâul a devenit unul dintre alimentele cele mai susceptibile a
provoaca alergii. Dacă mănânci mai puţin grâu şi variezi paleta de cereale,
sistemul tău imunitar va fi mai puţin solicitat. Mănâncă, în loc de grâu, orz,
ovăz, secară, orez, porumb, hrişcă şi mei. Alege cereale integrale la micul-
dejun în locul celor rafinate, care conţin zahăr şi sare, şi mănâncă foarte multe
legume, crude sau găti te. Încearcă fulgii de ovăz sau de mei (reci sau făcuţi
terci), pâinea de secară în stil scandinav, spaghetele din hrişcă, fulgii de
porumb fără zahăr, orezul nedecorticat sau orzul.

Este bine să mănânci câteva legume crude ca aperitiv, înaintea unor alimente
gătite. Astfel, îţi ajuţi sistemul imunitar să facă faţă meselor fără să fie nevoit
să lupte. S-a considerat că leucocitoza digestivă (în care leucocitele migrează
spre peretele stomacului, pentru a fi în alertă, fiind ulterior distruse) apare
indiferent ce am mânca. Însă, de curând, s-a descoperit că aceasta se manifestă
doar atunci când mâncăm alimente gătite. Alimentele crude nu irosesc soldatii
imunitari, aşa că, dacă sunt consumate înaintea unei mese gătite, reduc rata de
distrugere generală a globulelor albe.

Zaharurile
Avem nevoie de zaharuri sau, mai precis, de glucoză, care este produsul final al
descompunerii tuturor carbohidraţilor, deoarece glucoza reprezintă principalul
combustibil al creierului, al muşchilor şi al sistemului imunitar. Însă zaharurile
au o reputaţie proastă, în principal pentru că noi consumăm, din nou, prea multe
faţă de nevoile noastre. În prezent, în Occident, o treime din aportul de
carbohidraţi vine sub forma sucrozei (zahăr rafinat). Acest "aliment" nu oferă
decât energie şi este depozitat sub formă de grăsimi saturate, dacă nu este folosit.
O bună parte din sucroză se ascunde în alimentele şi băuturile extrem de
procesate, fiind invizibilă, dar foarte dăunătoare. Şi aceasta pentru că sucroza nu
este doar lipsită de nutrienţi - de fapt, metabolizarea ei necesită nutrienţi, aşa că
trebuie să îi fure din alte părţi. Acesta este unul dintre motivele pentru care
carenţa de vitamina B este atât de des întâlnită - irosim nutrienţi valoroşi,
inclusiv vitaminele din complexul B, în încercarea de a procesa acest zahar
inutil.

Fibrele
Există mai multe tipuri de fibre. Răşinile şi pectinele (care se găsesc în mere şi
banane), precum şi celuloza (principalul element component al pereţilor
celulari ai plantelor) sunt surse de fibre. Animalele rumegătoare pot
descompune celuloza în zahăr, însă noi nu putem face acelaşi lucru. Cu toate
acestea, bacteriile "prietenoase" din intestine au nevoie de celuloză pentru a se
menţine sănătoase. Aşadar, consumul de alimente integrale şi de verdeţuri îi
face fericiţi pe musafrii noştri bineveniţi şi, în schimb, ei ne curăţă pe interior
şi ne oferă un bonus de vitamine din complexul B, de aminoacizi şi de grăsimi
esenţiale. O adevărată afacere!
In mod evident, un tract digestiv curat este benefic şi pentru sistemul
imunitar. Dacă suferim în mod repetat de constipaţie, se formează o acumulare
de toxine care ar putea ajunge în fluxul sangvin. Sistemul imunitar trebuie să
se confrunte cu această problemă şi nici o bacterie care se respectă nu vrea să-
şi facă veacul într-un colon constipat. Ele se mută şi le fac loc bacteriilor cu o
reputaţie mai proastă, precum Candida, care sunt dispuse să trăiască în
asemenea condiţii insalubre.

Lipidele
Există două tipuri de lipide: grăsimile şi uleiurile. Lipidele sunt deosebit de
importante, deoarece ajută la formarea membranei care înconjoară absolut
toate celulele din organism. Dacă beneficiează de tipul potrivit de lipide,
membranele celulare sunt puternice; fară ele, sunt slăbite şi expuse atacurilor.
Lipidele reprezintă şi un element component important al ţesutului cerebral şi
nervos, care conţine o cantitate mare de "fosfolipide", precum fosfatidil-colina
(FC) sau fosfatidil-serina (FS).

Grăsimile "rele"
În Marea Britanie se consumă, în medie, de persoană, 125 de grame de
grăsimi pe zi, adică 42% din aportul caloric. Suntem sfătuiţi să reducem
această cantitate la 100 de grame sau mai puţin (echivalentul a 25-30% din
aportul caloric). Pe lângă faptul că avem tendinţa generală de a consuma prea
multe grăsimi, consumăm, de regulă, prea multe grăsimi care nu sunt atât de
utile pentru noi.
Grăsimile saturate, mai ales cele care provin din carne şi produse lactate, nu
sunt esenţiale pentru organism; aportul ridicat de astfel de grăsimi a fost
asociat cu bolile cardiace, cu cancerul intestinal şi cu multe alte probleme de
sănătate. Cu toate acestea, majoritatea grăsimilor pe care le consumăm sunt
sarurate şi, cu precădere, de origine animală. O altă sursă de lipide care nu ne
fac deloc bine, ba chiar ne-ar putea face rău este reprezentată de grăsimile
polinesaturate procesate termic. Aceste grăsimi sunt mai predispuse la
oxidare, care, în timp, poate produce ravagii în organism. Aşadar, prăjirea
alimentelor în ulei polinesaturat, cum este uleiul de floareasoarelui, este un
lucru foarte dăunător pentru sănătate.

Lipidele "bune"
Unele lipide sunt asimilate cu plăcere de către corp, în vreme ce altele sunt
absolut necesare pentru sănătate - fără ele, pur şi simplu, nu am putea
funcţiona. În prima categorie se încadrează grăsimile mononesaturate, cum
este uleiul de măsline. Uleiurile polinesaturate - în forma lor nerafinată şi
neprocesată termic - sunt asociate cu un risc redus de boli cardiace, cu un
sistem imunitar mai puternic, cu o piele mai frumoasă şi nu numai atât. Însă,
dacă sunt procesate termic, aceste proprietăţi sunt anulate, iar uleiurile sporesc
riscul de cancer, dar şi de alte probleme.
Acidul arahidonic este un acid gras care se găseşte în carne şi în produsele
lactate, aşa că, de obicei, nu lipseşte din alimentatia oamenilor. El este necesar
mai multor reacţii din corp, inclusiv apariţiei inflamaţiilor şi coagulării
sângelui. Totuşi, o cantitate prea mare poate duce la o exagerare a acestor
reacţii, agravând diverse afecţiuni, precum bolile cardiace şi artrita. Nu este
necesar să consumăm alimente care conţin acid arahidonic, deoarece
organismul îl poate produce folosind alte grăsimi (vezi mai jos).

Acizii graşi esenţiali

Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, anumite tipuri de grăsimi
polinesaturate furnizează acizi graşi esenţiali, de care corpul are nevoie, dar
care nu pot fi produşi sau convertiţi din grăsimile existente, aşa că trebuie să îi
obţinem din mâncare. Aceştia sunt esenţiali pentru buna funcţionare a
sistemului imunitar, pentru coagularea sângelui, pentru impulsurile nervoase,
pentru funcţia cerebrală, digestie, transportul colesterolului şi pentru
integritatea membranelor celulare. Acizii graşi importanţi sunt acidul linoleic,
care face parte din grupul Omega-6 de acizi graşi, şi acidul alfa-linolenic, care
face parte din grupul Omega- 3.
Familia Omega-6
Bunicul familiei Omega-6 este acidul linoleic. Acesta este transformat de
organism în acid gama-linolenic (AGL), cu condiţia să deţii o cantitate
suficientă de vitamina B6, de biotină, de zinc şi de magneziu, pentru a stimula
enzima ce realizează conversia. Uleiul de ciuboţica-cucului şi cel de limba-
mielului sunt cele mai bogate surse cunoscute de AGL şi, dacă iei şi
suplimente, ai nevoie de un aport general mai scăzut de uleiuri pentru a obţine
cantitatea optimă de uleiuri Omega-6. Aportul optim se situează probabil
undeva în jurul de 50-150 mg de AGL pe zi, adică echivalentul a 500-1 500
mg de ulei de ciuboţica-cucului sau 250-750 mg de ulei concentrat de limba-
mielului.
Ulterior, AGL este transformat în acid dihomo-gamalinolenic (ADGL) şi apoi
în prostaglandine, substanţe extrem de active, care seamănă cu hormonii.
Prostaglandinele sintetizate din aceste uleiuri Omega-6 sunt numite
"prostaglandine de seria 1 « (PG 1).
PG 1 sunt implicate în reglarea limfocitelor T supresoare (cruciale pentru
funcţia imunitară) şi previn îngroşarea sângelui, reducând, astfel, riscul de boli
cardiace. Subţiază sângele, relaxează vasele sangvine, reduc tensiunea
arterială, ajută la menţinerea echilibrului de apă din corp, reduc inflamatiile si
durerea, îmbunătătesc functia nervoasă şi imunitară şi ajută insulina să
acţioneze (care este benefică pentru echilibrul glicemic). Aceasta este lista
scurtă. An de an, sunt descoperite din ce în ce mai multe beneficii pentru
sănătate. Prostaglandinele nu pot fi administrate sub formă de supliment,
deoarece au o durată de viaţă foarte scurtă. În schimb, ne bazăm pe un aport
consistent de uleiuri Omega-6, din care organismul poate sintetiza
prostaglandinele necesare.
Corpul poate transforma uleiurile Omega-6 şi în acid arahidonic, care
formează "prostaglandinele de seria 2" (PG2), ce includ subcategoria
leucotrienelor (care contribuie la reacţiile inflamatorii şi la coagularea
sângelui). Deşi acestea sunt uneori esenţiale, o astfel reacţie în exces poate fi
dăunătoare.
 ACID LINOLEIC
↓
convertit în
↓
AGL
↓
convertit în
↓
ADGL
↓
convertit în
↓
PROSTAGLANDINE DE TIP 1 ŞI 2

Figura 4. Parcursul grăsimilor Omega-6

În plus, leucotrienele sunt implicate în astm şi în alte afecţiuni alergice.

PG2 sunt derivate mai ales din carne şi din
produse lactate şi, în cantităţi mici, din seminţe.
Uleiurile Omega-6 provin exclusiv din seminţe şi din uleiurile lor. Cele mai
bune uleiuri din seminţe sunt cele de cânepă, dovleac, floarea-soarelui,
şofrănel, susan, porumb, nucă, boabe de soia şi germeni de grâu. Circa
jumătate dintre grăsimile din aceste uleiuri provin din familia Omega-6, mai
ales sub forma acidului linoleic. Cantitatea optimă ar fi de o lingură pe zi sau
de o linguriţă cu vârf de seminţe măcinate.

Familia Omega-3
Dieta modernă este mult mai predispusă spre a prezenta deficienţe de
uleiuri Omega- 3 decât de Omega-6, pur şi simplu pentru că bunicul familiei
Omega-3, acidul alfa-linolenic, şi nepoţii săi activi din punct de vedere
metabolic, AEP (acidul eicosapentaenoic) şi ADH (acidul docosahexaenoic),
sunt mai expuşi deteriorării în timpul gătitului şi al procesării alimentelor.
Această complexitate crescândă poate fi observată pe măsură ce se urcă
treptele lanţului trofic. De exemplu, planctonul, hrana de bază a peştilor mici,
este bogat în acid alfa-linolenic. Transformarea continuă pe măsură ce peştii
mici sunt mâncaţi de către peştii carnivori (macrou, hering), care, la rândul lor,
sunt mâncaţi de foci, exact cele care prezintă cea mai mare concentraţie de
AEP şi ADH. Iată de ce eschimoşii, care mănâncă foci, beneficiază de pe
urma unei porţii consistente de AEP şi ADH.
În organism, aceste lipide sunt transformate în "prostaglandine de seria 3"
(PG3). Acestea sunt esenţiale pentru funcţia imunitară, reducând reacţiile
inflamatorii şi îngroşarea sângelui, pentru buna funcţionare a creierului, pentru
un văz mai bun, pentru abilitatea de învăţare, coordonare şi pentru dispoziţie,
controlând atât nivelul colesterolului şi al grăsimilor din sânge, cât şi
metabolismul şi menţinând echilibrul apei în corp.
Cele mai bune uleiuri din seminţe pentru Omega-3 sunt cele de in, cânepă
şi dovleac. Cam la fel cum uleiul de primula ocoleşte prima etapă de
"transformare" a acidului linoleic, consumul de peşte carnivor sau de uleiuri
din peşte carnivor evită primele două faze de conversie ale acidului alfa-
linolenic, pentru a oferi AEP şi ADH. Acesta este motivul pentru care marii
consumatori de peşte, cum sunt japonezii, au un nivel de trei ori mai mare de
uleiuri Omega-3 în grăsimile din corp decât americanul de rând, de exemplu.
Vegetarienii, care consumă mai multe seminţe şi nuci, au un nivel de două ori
mai mare de Omega- 3 în grăsimile din corp decât americanul de rând.

ACIDUL LINOLENIC

convertit în

AEP şi ADH

convertiţi în

PROSTAGLANDINE DE TIP 3

Figura 5. Familia grăsimilor Omega-3

Echilibrul esenţial
Majoritatea oamenilor prezintă carenţe de lipide Omega-6 şi Omega-3. În
plus, consumul mare de grăsimi saturate şi de grăsimi polinesaturate
deteriorate (cunoscute sub denumirea
de grăsimi trans) împiedică organismul să utilizeze corect cantitatea redusă de
grăsimi esenţiale pe care omul obişnuit le consumă zilnic.
Prin urmare, este important să ne echilibrăm aportul de diverse grăsimi
esenţiale, pentru a ne asigura că beneficiem de un echilibru benefic al
prostaglandinelor din corp. De exemplu, carenţa de PG 1 tinde să fie prezentă
în cazul persoanelor care suferă de boli autoimune, cum este artrita
reumatoidă, sau de scleroză multiplă; această situaţie este pusă pe seama
efectului pe care prostaglandinele îl au asupra celulelor T supresoare.
În mod ideal, alimentaţia noastră ar trebui să includă niveluri crescute de
Omega-3 şi Omega-6. Părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte proporţia
ideală. Aporturile estimate de care se pare că au beneficiat strămosii nostri
vânători-culegători sugerează faptul că avem nevoie de cantităţi egale. Totuşi,
dieta de azi este săracă în ambele tipuri de grăsimi, beneficiind de cel puţin de
zece ori mai multe grăsimi Omega-6 decât Omega- 3.
Uleiul din seminţe de cânepă constituie o sursă bună de ambele tipuri de
grăsimi. Deşi cultivarea acestei plante este ilegală în numeroase colţuri ale
lumii, seminţele şi fibrele sunt legale. Cânepa revine în centrul atenţiei, atât ca
sursă nutriţională, cât şi ca material textil. Uleiul din seminţe de cânepă
conţine 19% acid alfa-linolenic (Omega-3), 57% acid linoleic şi 2% AGL
(ambele Omega-6). Este singurul ulei din seminţe care răspunde tuturor
nevoilor noastre de acizi graşi esenţiali.
Omega-3 Omega-6
3-5% din numărul total de calorii 3-5% din numărul total de calorii
8-17 g pe zi 10-17 g pe zi
Ulei din seminţe de cânepă - Ulei din seminţe de cânepă -
1 lingură 1 lingură
sau sau
Ulei din seminţe de in - Ulei de ciuboţica-cucului - 500 mg
1 lingură
sau sau
Seminţe de in - 2 linguri Ulei de limba-mielului - 250 mg
sau sau
AEP/AHD - 1 000 mg Seminţe de floarea-soarelui - 1
linguriţă
sau sau
Seminţe de dovleac - Seminţe de dovleac -
4 linguri 1 lingură
sau sau
O porţie de peşte carnivor (de exemplu, Seminţe de susan -
ton, macrou, somon etc.) 1 lingură
Ideal ar fi să consumi zilnic câte un produs din fiecare coloană, pentru a beneficia de
aportul optim de grăsimi esenţiale. Totuşi, nevoile individuale diferă, aşa că nu este
vorba decât de o recomandare generală.
O altă modalitate de a obţine ambele tipuri de grăsimi este combinarea
seminţelor. Floarea-soarelui şi susanul sunt surse bune de Omega-6; dovleacul
oferă cantităţi rezonabile din amândouă, iar seminţele de in sunt cele mai
bogate în Omega- 3. Pune câte o măsură de seminţe de susan, floarea-soarelui
si dovleac si câte două măsuri de seminte de in într-un borcan sigilat la
frigider, departe de lumină, căldură şi oxigen.
Macină, pur şi simplu, o mână de seminţe şi adaugă, în fiecare dimineaţă, câte
două linguriţe pline la micul-dejun, pentru aţi asigura aportul zilnic de acizi
graşi esenţiali. Sau adaugă o lingură şi completează cu un sos pentru salată,
nuci sau seminţe, mai târziu, în cursul zilei.
Întrucât uleiul din aceste seminţe este nesaturat şi se poate deteriora uşor, este
important să cumperi seminţe proaspete, care au fost depozitate corespunzător,
puţin expuse la căldură, lumină şi oxigen.

Regimul alimentar pentru putere

imunitară
Introducerea tuturor acestor alimente în dietă constituie, fără nici o îndoială, o
metodă eficientă de a-ţi întări sistemul imunitar. În Partea a V-a, vom explica
mai clar ce înseamnă acest lucru, tradus în alimente pe care le mănânci.
Totuşi, principiile generale sunt următoarele:
· Mănâncă zilnic două porţii de fasole, linte, quinoa (o cereală care se găteşte
la fel ca orezul), tofu (soia) sau legume "cu boabe", pentru proteine, sau o
porţie de peşte ori de carne de pui care nu e crescut în baterie. Dacă eşti
vegetarian, include cerealele şi fasolea/lintea în alimentaţia ta zilnică, pentru
a spori calitatea proteinelor.
· Consumă foarte mulţi carbohidraţi complecşi, precum orez brun, mei, secară,
ovăz, grâu integral, porumb şi quinoa, simple ori sub formă de pâine sau
paste. Evită orice formă de zahăr şide alimente albe, rafinate sau procesate.
· Mănâncă zilnic cinci porţii de fructe şi de legume proaspete, cum ar fi mere,
pere, banane, fructe de pădure, pepene sau
· citrice, şi un amestec de rădăcinoase şi legume cu frunze, de culoare verde-
închis: măcriş, morcovi, cartofi dulci, broccoli, spanac, fasole verde, mazăre
 şi ardei.
· Consumă zilnic cel puţin o lingură plină de seminţe măcinate sau o lingură
de ulei din seminţe presat la rece. Evită alimentele prăjite, arse sau rumenite,
grăsimile hidrogenate şi grăsimile de origine animală în exces.
· Mănâncă, pe cât posibil, alimente integrale, organice, crude şi bea zilnic
circa şase pahare de apă, de sucuri diluate şi de ceaiuri din plante sau fructe.
CAPITOLUL 9

Nutrienţi care cresc imunitatea

Chiar dacă ai nevoie de circa 50 de grame de proteine pe zi, vei avea nevoie
doar de o milionime parte din această cantitate, adică de 50 de micrograme de
seleniu - o cantitate prea mică pentru a fi văzută cu ochiul liber. Cu toate
acestea, fără micronutrienţi, aşa cum este seleniul, sistemul tău imunitar nu va
funcţiona cum trebuie. Hai să vedem care sunt vitaminele şi mineralele
esenţiale pentru creşterea imunităţii. Dozele sugerate sunt incluse în tabelul de
la paginile 241-242.
Vitamina A
Aceasta este cunoscută drept vitamina creşterii, deoarece este necesară în
producerea hormonului de creştere, care, la rândul său, este responsabil nu
numai de dezvoltarea, ci şi de mentinerea activitătii timusului si, prin urmare,
de un sistem imunitar puternic. Celulele T se epuizează dacă hormonul de
creştere este prezent într-o cantitate redusă, pe măsură ce timusul se
micşorează, devenind mai puţin activ şi mai puţin . eficient în ceea ce priveşte
maturizarea celulelor T, celulele B fiind şi ele afectate negativ.

Vitamina A este profund antivirală, mai ales pentru că includerea ei în pereţii

celulelor le face mai puternice şi mai rezistente la atacurile virale. Este în
special importantă pentru zonele cu un risc sporit de infecţii, ca aparatul
respirator, intestinele şi tractul genito-urinar. Secreţiile corpului, precum
transpiraţia, lacrimile şi saliva, precum şi celulele sistemului imunitar au
nevoie de vitamina A pentru a produce lizozimă, o enzimă antibacteriană
protectoare. Persoanele care suferă în mod constant de conjunctivită au
ptobabil o carenţă de vitamina A (şi de vitamina C).

Care sunt cele mai bune alimente ce conţin vitamina A (retinol,

betacaroten)?

Alimentele enumerate mai jos conţin cel mai mult betacaroten pe calorie.
Cifrele dintre paranteze reprezintă cantitate a echivalentă de retinol sau de
betacaroten la 100 de grame, adică, cu aproximaţie, echivalentul pentru o cană
sau o porţie.
 Ficat de vită (35778 UI) Broccoli (1541 UI)
Morcovi (28125 UI) Caise (proaspete) (2612 UI)
Măcriş (4700 UI) Papaya (2014 UI)
Varză (3000 UI) Sparanghel (829 UI)
Dovlecel (7000 UI) Caise (uscate) (7240 UI)
Cartofi dulci (17055 UI) Ardei (530 UI)
Pepene galben (3224 UI) Mandarine (920 UI)
Dovleac (1600 UI) Nectarine (730 UI)
Mango (3894 UI) Piersici (535 UI)
Roşii (1133 UI) Pepene roşu (365 UI)
Atât vitamina A, cât şi precursorul ei, betacarotenul, ne oferă protecţie
împotriva cancerului. Ai nevoie de o cantitate mai mare atunci când combaţi o
infecţie (mai ales virală), dacă fumezi, dacă eşti expus la poluare sau dacă eşti
supus unui stres considerabil. De asemenea, aceasta ajută la tratarea mai
multor afecţiuni ale pielii, de la acnee la eczemă.

Ai carenţă de vitamina A?
Primele semne ale carenţei de vitamina A se manifestă la nivelul pielii: piele
uscată, exfoliată, mătreaţă şi acnee. Infecţiile, cistitele sau diareea frecventă
reprezintă alte indicii. Printre simptome se mai numără ulceraţiile bucale
frecvente şi văzul slab pe timp de noapte. În carenţele mai pronunţate de
vitamina A, ritmul de crestere al copiilor încetineste, iar ochii devin uscaţi şi
iritaţi. În deficienţa severă, apar cataractele (care duc la pierderea văzului).
Suplimentele de vitamina A
Când este nevoie de suplimente de vitamina A, cele mai bune sunt cele sub
formă de betacaroten, care nu este toxic şi care formează doar vitamina A de
care are nevoie corpul. Diabeticii sunt sfătuiţi să ia un supliment de vitamina
A sau ulei din ficat de cod, deoarece nu pot converti betacarotenul în vitamina
A. Pentru o eficienţă maximă, suplimentele trebuie luate împreună cu vitamina
E, deoarece se protejează reciproc.
Complexul de vitamine B
Această familie de nutrienţi esenţiali este importantă pentru toate celulele din
corpul nostru, inclusiv pentru cele aparţinând sistemului imunitar. Acidul folie
şi piridoxina (B1 au, probabil, cel mai puternic efect asupra funcţiei imuni tare.
Acidul folic este esenţial pentru femeile însărcinate şi pentru dezvoltarea şi
maturizarea organelor fătului. S-a descoperit că timusul unui copil este mai
mare, iar sistemul lui imunitar e mai puternic dacă mama a avut parte de o
cantitate adecvată de acid folic, de colină, de vitamina B 12 şi de metionină. În
timpul sarcinii, acidul folic este necesar şi pentru diviziunea celulară şi, prin
urmare, este important în procesul de vindecare.
Carenţa de vitamina B6 reduce activitatea celulelor fagocite, astfel încât ele nu
ne mai pot curăţa pe interior la fel de eficient pe cât ar trebui (după cum îţi
aminteşti, fagocitele ne scapă de "invadatori", de celulele moarte şi de orice
alte elemente nedorite). De asemenea, vitamina B 6 ajută organismul să
producă cisteină din metionină, un aminoacid-cheie pentru imunitate.
Acidul pantotenic (vitamina B5) este un alt imunostimulent, necesar în
producerea anticorpilor, care ajută macrofagele şi celulele ucigaşe (NK) să-şi
facă treaba. Nutrientul semiesenţial numit colină, care era considerat o
vitamină din complexul B, este transformat într-o substanţă ce creşte ritmul
producerii de limfocite.

Care sunt cele mai bune alimente ce conţin vitaminele din

complexul B?
Principalele surse de vitamine din complexul B sunt ficatul, drojdia, melasa
neagră şi cerealele integrale, mai ales germenii de grâu şi tărâţele de orez.
Pentru vitaminele specifice din complexul B, vezi lista de mai jos.
· Bl: Miel, sparanghel, ciuperci, mazăre, fasole, măcriş, salată verde, ardei
· B2: Broccoli, germeni de grâu, lapte, sparanghel, ciuperci, măcriş, varză
· B3: Ton, pui, miel, grâu integral, dovlecei, sparanghel
· Acid folie: Germeni de grâu, spanac, arahide, seminţe şi boabe încolţite,
sparanghel, broccoli
· B5: Ciuperci, linte, ouă, avocado, grâu integral, lucernă, mazăre, roşii
· B6: Fasole roşie, conopidă, varză de Bruxelles, seminţe şi nuci
· B12: Stridii, sardine, ton, carne, ouă, produse lactate
· Biotină: Migdale, conopidă, porumb, stridii, ouă
Există foarte multe împrejurări în care avem nevoie de mai multe vitamine din
complexul B. Din moment ce bacteriile din tractul digestiv produc anumite
vitamine din complexul B, trebuie să beneficiem de un aport mai mare după
un tratament cu antibiotice, care distrug multe dintre aceste bacterii benefice.
Orice persoană extrem de stresată sau care consumă foarte mult zahăr, alcool
sau alimente rafinate se privează de vitaminele din complexul B. Totuşi, ai
grijă dacă vrei să iei un supliment şi ştii că suferi de o infecţie bacteriană,
deoarece şi bacteriile au nevoie de vitamine din complexul B.
Ai carenţă de vitamine din complexul B?
Vitaminele din complexul B sunt folosite de aproape toate celulele din corp.
Prin urmare, simptomele unei carenţe sunt foarte variate, deşi există aproape
întotdeauna efecte la nivelul psihicului, precum depresie, anxietate, schimbări
de dispoziţie şi probleme de concentrare. Deseori, nivelul de energie este
scăzut, deoarece vitaminele din complexul B sunt necesare transformării
alimentelor în energie. Pot apărea o mulţime de alte simptome - precum dureri
de cap, tensiune premenstruală, respiraţie urât mirositoare, mătreaţă, eczemă,
retenţie de apă, probleme de greutate, sensibilitate la lumină si asa mai
departe.
Probabil doi dintre indicatorii fizici cei mai clari în cazul deficienţei severe
de vitamine B sunt gura şi, în special, limba (schimbări de dimensiune, fisuri
adânci, limbă foarte netedă şi dureroasă, acoperită cu un strat albicios sau de o
culoare neobişnuită) ori buzele şi colţurile gurii crăpate şi dureroase.
Deficienţa evidentă la nivelul gurii se va extinde şi în alte zone în care are loc
digestia, manifestându-se sub forma gazelor în exces şi a indigestiei.

Suplimentele de vitamine din complexul B

Atunci când ne gândim la suplimente de vitamina B, cel mai bine este să
luăm un complex de vitamine B, care ni le oferă în proporţii corecte. Uneori,
este suplimentată pentru o perioadă scurtă o singură vitamină B, pentru a
restabili un echilibru, însă aceasta ar trebui luată împreună cu un complex în
doză redusă de vitamine B sau cu foarte multe alimente bogate în vitaminele
B. Un supliment bun de vitamine din complexul B oferă între 25 şi 75 de
miligrame de Bl, B2, B3, B5 şi B6, 10 micrograme de B12 şi minimum 100
micrograme de acid folic şi de biotină.
Vitamina C
De fapt, s-ar putea scrie o carte întreagă despre vitamina C şi despre
efectele ei asupra sistemului imunitar. Fără îndoială că o cantitate mai mare de
vitamina C înseamnă o funcţie imunitară mai bună. lată câteva dintre rolurile
sale cheie în întărirea imunităţii:
· Vitamina C are un puternic efect antiviral. Numeroase virusuri, cum sunt cel
al gripei şi al banalei răceli, nu ajung neapărat în fluxul sangvin; mai curând,
se răspândesc în mucusul membranelor tractului respirator. În consecinţă,
are loc o stimulare foarte redusă a anticorpilor, iar rolul de apărare cade pe
umerii celulelor T. Vitamina C s-a dovedit eficientă împotriva tuturor
virusurilor testate până în momentul de faţă, de la HIV la banala răceală. 6
· Producţia de prostaglandine de la nivelul trombocitelor este stimulată de
vitamina C, accentuând, la rândul său, producţia de celule T.
· Vitamina C este necesară unui tip special de diviziune celulară, care
generează o creştere rapidă a numărului de celule B şi T. Virusul gripei
acţionează prin atenuarea ritmului acestui tip de diviziune celulară.
· Celulele infectate produc mai mult interferon atunci când beneficiază de o
 cantitate suficientă de vitamina C. De asemenea, vitamina C blochează
sinteza proteinelor virale, care sunt esenţiale multiplicării celulelor infectate.
· Vitamina C poate fi bacteriostatică şi bactericidă (adică poate împiedica
dezvoltarea bacteriilor sau le poate ucide, în funcţie de microb).
· Producţia complementului seric C3 este stimulată de vitamina C, fapt care,
la rândul său, determină celulele B să producă mai mulţi anticorpi, în special
IgA, IgG şi IgM.
· Stimulează factorul antibacterian non-lizozimă (FANL), care se găseşte în
lacrimi. Acest lucru este cu atât mai important în cazul persoanelor care
suferă frecvent de infecţii oculare.
· Vitamina C ajută celulele fagocite să-şi îndeplinească funcţia de curăţare a
organismului. Acestea nu pot funcţiona decât în cazul în care conţin
minimum 20 micrograme de vitamina C la fiecare 100 de milioane de celule.
· Vitamina C detoxifică, cel puţin parţial, numeroase toxine bacteriene (care
provoacă adesea toate simptomele neplăcute), în funcţie de microb.
· Pe lângă faptul că stimulează factorii antibacterieni naturali din corp,
vitamina C îmbunătăţeşte şi efectul antibioticelor.
· Fagocitele mononucleare, un tip special de leucocite, folosesc vitamina C
împreună cu peroxidul de hidrogen şi anumite minerale, mai ales compuşi ai
zincului, pentru a ucide invadatorii pe care i-au capturat. În cazul
persoanelor cu carenţă de vitamina C, bacteriile pot fi prinse, însă nu pot fi
digerate sau distruse. Studiile arată că zincul are un rol în prevenirea
răcelilor, mai ales dacă este supt încet, împreună cu vitamina C.
· De asemenea, vitamina C ajută în cazul durerilor de ochi şi al nasului care
curge, deoarece este un antihistaminic natural.
Majoritatea animalelor sunt capabile să producă vitamina C în corp din
glucoză. Însă oamenii, alte primate, porcuşorii de Guineea, liliacul indian
frugivor şi pasărea Pycnonotus cafer nu o pot face. Aceştia se bazează pe
vitamina C obţinută din alimentaţie şi ar muri de scorbut fără ea. Omul poate
produce cantităţi infime de acid folic, dar, din păcate, şi nivelul de acid folic
este deseori deficitar şi furnizat doar în cantitate redusă, aşa că avem parte de
foarte puţină vitamina C obţinută pe această cale.
Unii cercetători sunt de părere că oamenii obişnuiau să producă acid
ascorbic în cantităţi suficiente, dar că şi-au pierdut această abilitate; la început,
mutaţia nu a constituit o amenintare majoră, deoarece alimentaţia noastră
conţinea foarte multă vitamina C. Însă, în prezent, conservanţii şi procesarea
alimentelor ne privează de vitamina C şi consumăm mai puţine fructe
proaspete decât strămoşii noştri. Alte animale, cum sunt gorilele, care trăiesc
în sălbăticie, consumă zilnic aproximativ 4 500 de miligrame de vitamina C
din alimente proaspete - de o sută de ori mai mult decât aportul zilnic al
omului obişnuit. În mod instinctiv, şi alte mamifere îşi saturează sângele şi
ţesuturile cu vitamina C şi îşi accelerează producţia atunci când sunt bolnave
sau supuse unui stres. E posibil ca bolile infecţioase, afecţiunile
cardiovasculare, bolile de colagen, cancerul şi îmbătrânirea prematură să se
numere printre numeroasele tulburări care ar putea fi prevenite dacă am
continua să avem capacitatea de a ne regla nivelul de vitamina C.
În vreme ce numeroase studii confirmă beneficiile administrării de
suplimente de vitamina C, altele le infirmă, probabil din cauza diferenţelor de
dozaj. Un indicator util al nevoii de vitamina C este "toleranţa intestinală" - un
adult sănătos va tolera maximum 4 000 de miligrame de vitamina C, înainte de
a suferi de diaree; în cazul gripei, această toleranţă poate ajunge şi la 8 000 de
miligrame; în vreme ce, în cazul cancerului sau al SIDA, aceasta ar putea fi de
20 000 - 30 000 de miligrame pe zi. Totul ţine de persoană, ceea ce face ca
studiile să fie oarecum neconcludente.
Vârsta reprezintă un alt factor important: absorbţia de vitamina C scade
considerabil pe măsură ce îmbătrânim. Deşi la animalele bătrâne producţia de
vitamina C nu diferă prea mult faţă de cea înregistrată la maturitate, oamenii
în vârstă au nevoie de mai multă vitamina C, administrată în cantităţi mici, pe
tot parcursul zilei.
Care sunt cele mai bune alimente ce conţin vitamina C?
Alimentele enumerate mai jos conţin, în ordine descrescătoare, cea mai
mare cantitate de vitamina C pe calorie. Cifrele dintre paranteze reprezintă
cantitate a de vitamina C la 100 g, adică aproximativ echivalentul unei căni
sau al unei porţii.

Ardei (100 mg)

Căpşuni (60 mg)
Grepfrut (40 mg)
Lămâie (80 mg)
Măcriş (60 mg)
Mango (28 mg)
Papaya (62 mg)
Portocale (50 mg)
Varză (60 mg)
Broccoli (110 mg)
Conopidă (60 mg)
Kiwi (85 mg)
Lămâie verde (lime) (29 mg)
Mandarină (31 mg)
Mazăre (25 mg)
Pepene galben (25 mg)
Roşie (60 mg)
Varză de Bruxelles (62 mg)
Este bine să suplimentăm cantitatea de vitamina C în timpul iernii, când
nevoile noastre sunt mai mari, iar rezervele de fructe proaspete tind să scadă.
Cei care fumează şi beau alcool au nevoie de mult mai multă vitamina C. În
medie, fumătorii au cu 25% mai puţină vitamina C în sânge decât nefumătorii
care urmează acelaşi regim alimentar. Si băutorii au nevoie de o cantitate mai
mare de vitamina C şi de zinc, deoarece ambele sunt necesare în producerea
alcool-dehidrogenazei, enzima hepatică care detoxifică alcoolul. Şi aspirina
epuizează rezervele de vitamina C ale organismului, aşa că acestea ar trebui
completate de către cei care urmează o terapie cu acest medicament.
Ai carenţă de vitamina C?
Printre simptomele deficienţei de vitamina C se numără răcelile şi infecţiile
frecvente, sângerarea sau retragerea gingiilor, sângerările nazale, coşurile roşii
de la suprafaţa pielii, învineţirea cu uşurinţă, vindecarea mai greoaie a rănilor
şi lipsa de energie. Dacă prezinţi câteva dintre aceste simptome, îţi recomand
să îţi măreşti aportul de această vitamină vitală.

Suplimentele de vitamina C
Ideal ar fi ca suplimentele să fie administrate împreună cu bioflavonoide, care
contribuie la potenţarea efectului vitaminei C. Fructele şi legumele proaspete
le conţin pe amândouă. Aportul zilnic ideal de vitamina C este de 500-3 000
miligrame; cei care se luptă cu o infecţie sau cu boli legate de imunitate pot
lua şi cantităţi mult mai mari, de maximum 20 000 miligrame pe zi. Cea mai
bună metodă este să cumperi pudră pură de acid ascorbic (vitamina C), să o
dizolvi în puţin suc diluat cu apă, pe care să îl bei pe tot parcursul zilei,
menţinând astfel o saturaţie constantă a organismului in privinţa acestui
nutrient deosebit de puternic, care întăreşt imunitatea. Anumite persoane
preferă forma alcalină a vitaminei C, cunoscută sub denumirea de ascorbat (de
exemplu, ascorbat de calciu, ascorbat de magneziu). Nu uita să o iei
întotdeauna cu foarte mult lichid, să diminuezi treptat aportul după ce ai
scăpat de o infecţie şi să nu îl întrerupi brusc.

Vitamina D
Vitamina D este esenţială pentru o imunitate puternică, reducând atât riscul de
cancer, cât şi infecţiile. Avem aproape toţi deficienţă de vitamina D, mai ales
iarna, de vreme ce este produsă în piele, în prezenţa soarelui. Uneori, sistemul
imunitar trebuie suprimat. De exemplu, după vindecarea unei infecţii, trebuie
să putem să dezactivăm sistemul imunitar; pentru aceasta, este nevoie de
imunosupresoare. Cantitatea potrivită de vitamina D este necesară pentru a
obţine acest echilibru esenţial.
Atunci când razele ultraviolete ale soarelui ating pielea, modifică forma
colesterolului din piele în colecalciferol, forma naturală a vitaminei D
(cunoscută drept D3), care se găseşte şi în uleiul de peşte. Celelalte forme sunt
versiuni de sinteză.
Culoarea pielii determină cantitatea de raze ultraviolete (UV) ce pătrund în
piele şi cantitatea de vitamina D produsă. Pielea neagră permite pătrunderea a
3-36% din razele UV; iar pielea albă, a 52-72%. În general, producem mai pu-
ţină vitamina D în timpul iernii, deoarece avem parte de o expunere mai
redusă la razele soarelui. Aşadar, un complex de multivitamine sau un ulei de
peşte, care conţine vitamina D, sunt benefice pentru imunitate şi pentru
sănătatea oaselor, deoarece vitamina D favorizează dezvoltarea şi refacerea
acestora (la fel ca magneziul şi calciul). Riscul apariţiei mai multor forme de
cancer, a infeqiilor şi a problemelor degenerative ale oaselor ar putea fi redus
considerabil cu o alimentaţie adecvată, cu suplimente, exerciţii fizice şi cu
expunere la razele soarelui.
Care sunt cele mai bune alimente ce conţin vitamina D?
Alimentele enumerate mai jos conţin cea mai mare cantitate de vitamina D pe
calorie. Cifrele dintre paranteze reprezintă cantitatea de vitamina D la 100 de
grame, adică la echivalentul unei căni sau al unei porţii.
Anşoa (300 UI)
Brânză de vaci (2,2 UI)
Caşcaval (2,2 UI)
Hering (900 UI)
Lapte de capră (2 UI)
Lapte integral (41,8 UI)
Macrou (700 UI)
Ouă (56 UI
Somon (500 UI)
Stridii (5 UI)
Unt (30UI)
Suplimentele de vitamina D
Suplimentele naturale, precum uleiul de peşte, sunt cele mai bune. Vitamina D
este solubilă în grăsimi, aşa că este păstrată în corp. O supradoză este foarte
posibilă, aşa că ar trebui să vă folosiţi, pe cât posibil, de peşte şi de lumina
soarelui şi să luaţi suplimente doar dacă e neapărată nevoie.

Vitamina E
Din păcate, în ziua de azi, părem atât de preocupaţi de prelungirea perioadei
de garanţie a alimentelor, încât unele dintre ele au o durată de viaţă mai lungă
decât a celor ce le consumă. Vitamina E este un nutrient esenţial, dar, deseori,
este înlăturată pentru ca alimentul să fie păstrat o perioadă mai îndelungată;
deşi este un antioxidant natural, se deteriorează mai rapid decât antioxidanţii
artificiali folosiţi ca înlocuitori.
Vitamina E este necesară răspunsului normal al anticorpilor. Ca antioxidant în
ţesuturile noastre adipoase, ea neutralizează radicalii liberi şi colaborează cu
alţi nurrienţi pentru a ne spori rezistenţa la infecţii. Ne protejează foarte
eficient de poluarea aerului, mai ales de aceea produsă de gazele de
eşapament, de filtrele de aer şi de odorizanţi, care generează ozon.
Care sunt cele mai bune alimente ce conţin vitamina E?
Alimentele enumerate mai jos conţin cea mai mare cantitate de vitamina E pe
calorie. Cifrele dintre paranteze reprezintă cantitatea de vitamina E la 100 g,
adică aproximativ echivalentul unei căni sau al unei porţii.
Arahide (11,8 mg)
Caju (10,9 mg)
Cartofi dulci (4 mg)
Fasole (7,7 mg)
Germeni de grâu (27,5 mg)
Linte (1,3 mg)
Mazăre (2,3 mg)
Migdale (24,5 mg)
Nuci (19,6 mg)
Nuci pecan (19,8 mg)
Orez brun (2 mg)
Sardine (2 mg)
Seminţe de floarea-soarelui (52,6 mg)
Seminţe de susan (22,7 mg)
Somon (1,8 mg)
Ton (6,3 mg)
Ulei din seminţe presat la rece (83 mg)

Suplimentele de vitamina E
Sunt numeroase motivele pentru care este bine să suplimente zi aportul de
vitamina E. Aceasta reduce riscul de cancer şi de boli cardiace, încetineşte
procesul de îmbătrânire şi ne întăreşte imunitatea. Beneficiile se observă
rareori la mai puţin de 100 de miligrame (150 UI) pe zi; în acelaşi timp, la
peste 400 de miligrame (600 UI), se pare că se obţin beneficii suplimentare
limitate.
Calciul şi magneziul
Calciul mineral este vital pentru sistemul imunitar. El este o necesitate pentru
toate celulele fagocite, ajutându-le să captureze şi să devoreze materiile
străine. Celulele T citotoxice au nevoie de calciu pentru a produce enzimele
care ucid. Proteinele complementare nu se pot reuni, pentru a deveni active,
fără calciu. Acesta este necesar şi distrugerii virusurilor şi la producerea unei
febre uşoare (care potenţează rolul macrofagelor) .
Calciul acţionează împreună cu magneziul, care nu este mai puţin important
pentru imunitate: magneziul este vital pentru producţia de anticorpi, pentru
timus şi nu numai. Deficienţa de magneziu poate genera o creştere a nivelului
de histamine şi, astfel, poate agrava reacţiile alergice.
Deşi produsele lactate sunt pline de calciu, ele reprezintă o sursă foarte săracă
de magneziu. Întrucât aceste două minerale trebuie să se afle în echilibru,
există surse alimentare mult mai bune, care sunt bogate în ambele minerale:
seminţele, nucile şi legumele, mai ales cele cu o structură solidă, cum sunt
rădăcinoasele. Legumele verzi sunt bogate în magneziu, însă mai sărace în
calciu.
Fierul
Cantitatea adecvată de fier creşte rezistenţa generală a organismului la infecţii,
însă o cantitate prea mare dăunează sistemului imunitar. Fierul din alimente
are o toxicitate scăzută, aşa că alimentele bogate în fier sunt, în general, mai
indicate decât suplimentele. Vitamina C favorizează absorbţia fierului din
alimente.
Fierul este esenţial pentru producţia de anticorpi, leucocite şi enzime generate
de macrofage şi de PMN-uri. Este necesar detoxifierii anumitor medicamente
şi a unor toxine bacteriene.
Totuşi, bacteriile au nevoie de fier ca să se multiplice, aşa că mai bine să eviţi
suplimentele sau alimentele bogate în fier atunci când suferi de o infecţie
bacteriană. În această situaţie, leucocitele ptoduc o proteină care se ataşează de
fier, pentru a ţine infecţia sub control, aşa că nu are rost să îţi suprasoliciţi
organismul tocmai într-o asemenea perioadă.
Deficienţa de fier este relativ des întâlnită în rândul femeilor însărcinate
(probabil pentru că au nevoie de mai mult fier pentru dezvoltarea fătului) şi al
copiilor, cărora, în general, nu le plac legumele verzi sau măruntaiele, ce sunt
surse alimentare extrem de bogate în fier. Pe lângă carnea roşie, care conţine
cea mai simplă de utilizat formă de fier, alte surse importante sunt cerealele
integrale, fasolea, lintea, nucile şi seminţele.
Seleniul
Aportul zilnic necesar de seleniu este infim - aproximativ 50 de micrograme.
Cu toate acestea, este esenţial; deficienţa este asociată cu cancerul. Întrucât
solul britanic este foarte sărac în seleniu, şi alimentele cultivate în Marea
Britanie sunt sărace în acest mineral, iar această ţară are una dintre cele mai
ridicate incidenţe ale cancerului. Sursele alimentare naturale sunt cele mai
bune: nuci, seminţe (în special, nuci braziliene şi seminţe de susan), cereale
integrale şi fructe de mare. Totuşi, nu lua în mod constant suplimente cu doză
mare de seleniu, deoarece, în exces, acesta poate fi toxic.
Seleniul ajută la producerea de anticorpi. Cercetările au arătat că, atunci când
animalele sunt lipsite de vitamina E şi de seleniu, nu se mai produc absolut
deloc anticorpi. S-a sugerat că aceste două substanţe, administrate odată cu un
vaccin, sporesc producţia de anticorpi şi, astfel, eficienţa vaccinului. Seleniul
ajută şi la producerea unei importante enzime antioxidante, glutation-
peroxidaza. De asemenea, fără seleniu, leucocitele îşi pierd eficienţa în ceea ce
priveşte identificarea invadatorilor.
Zincul
Acesta este un mineral adaptabil, implicat în peste 200 dintre enzimele
cunoscute din corp.
Carenţa de zinc duce la micşorarea timusului (glanda principală, care ne
controlează toate celulele T), probabil din cauza faptului că este necesar
eliberării normale de vitamina A de la nivelul ficatului, esenţială pentru
activitatea normală a glandei. Zincul este necesar pentru producerea enzimelor
implicate în eliminarea celulelor canceroase produse în mod obişnuit (nu a
celor produse în număr mare, generate odată cu instalarea cancerului).
Hormonul numit stimulină, necesar maturizării celulelor T, depinde tot de
zinc. Asemenea seleniului, zincul este un antioxidant. În doze de 100 de
miligrame pe zi, zincul s-a dovedit a fi antiviral şi este disponibil şi sub formă
de tablete de supt, pentru combaterea tusei şi a răcelii. Această cantitate este
recomandată doar în cazul întrebuinţării sale pe termen scurt.
Lichidul seminal este bogat în zinc, aşa că bărbaţii cu o activitate sexuală
intensă au mai multă nevoie de acest mineral. Deficienţa se manifestă sub
forma unor puncte albe pe unghii şi a scăderii acuităţii simţului gustativ şi
olfactiv. Principalele surse alimentare sunt carnea, în special măruntaiele,
crustaceele, ouăle şi legumele verzi cu frunze. Seminţele, în special cele de
dovleac, reprezintă probabil cea mai bună sursă de zinc.
Minerale de evitat
Organismul nostru nu are nevoie de toate mineralele, iar unele dintre ele ne
dăunează în mod evident. Aceşti "antinutrienţi" au un efect nociv asupra
sistemului imunitar, fie direct, fie pentru că perturbă asimilarea nutrienţilor
utili. Calciul, fierul, magneziul, seleniul şi zincul, de exemplu, sunt deseori
daţi la o parte de către mineralele toxice: aluminiu, arsenic, cadmiu, plumb,
mercur, fluor şi nichel.
Organismul absoarbe din greşeală aluminiu (din ambalaje şi din antiacizii
împotriva indigestiei), nichel şi cadmiu (din tutun), plumb (din gazele de
eşapament), arsenic (din reziduurile de insecticid) şi mercur (din plombe
dentare şi din mediul poluat), deşi toate aceste minerale nu pot provoca decât
pagube. Fluorul este deseori introdus în sistemul de alimentare cu apă din
Marea Britanie, în vreme ce alte ţări au interzis această practică. De asemenea,
fluorul se găseşte în numeroase tipuri de pastă de dinţi şi este folosit ca
insecticid şi ca otravă pentru şoareci. Ingerăm o cantitate prea mare de fluor.
Aceste minerale toxice sunt asemenea unor chei pe măsura încuietorilor unora
dintre sistemele noastre enzimatice. Cu toate acestea, spre deosebire de
nutrienţi, care se potrivesc în broască şi deschid uşile, antinutrienţii nu fac
decât să acopere gaura cheii, astfel încât cheia potrivită să nu mai poată fi
folosită pentru a descuia uşa. Nu putem evita total antinutrienţii, însă trebuie
să îi menţinem la un nivel cât mai redus.
Îmbunătăţirea nivelului de vitamine şi minerale
Primul pas spre ameliorarea nivelului general de vitamine şi minerale constă
în includerea alimentelor bogate în vitamine şi minerale în dietă. Partea a V-a
a volumului de faţă îţi explică exact cum să faci acest lucru.
De asemenea, acesta este un motiv destul de puternic să iei un supliment
cuprinzător de multivitamine, precum şi doze suplimentare de micronutrienţi-
cheie care întăresc imunitatea. Într-un experiment dublu-orb controlat, pu-
blicat în Lancet, persoanele mai în vârstă care au luat un complex de
multivitamine au înregistrat doar jumătate din numărul de infecţii de care
suferiseră până atunci şi au avut parte de ameliorări cuantificabile ale
capacităţii sistemului lor imunitar.8 Iată câteva sfaturi de bază:
· Ia un supliment bun, cu tot spectrul de multivitamine şi
multiminerale, care să-ţi ofere minimum 5 000 UI de vitamina A, 15
micrograme de vitamina D, 130 miligrame de vitamina E, 25-50
miligrame de vitamine din complexul B, 200-400 de miligrame de
calciu şi magneziu, 10 miligrame de zinc şi 50 micrograme de seleniu.
· Suplimentează vitamina C, de la 1 la 3 grame pe zi, în funcţie de
împrejurări.
· Ia un supliment cu complex de antioxidanţi, pentru a aduce aportul
suplimentar de aceşti nutrienţi-cheie la următoarele niveluri: 20 000 UI
de betacaroten şi vitamina A, 150 de miligrame de vitamina E, 15
miligrame de zinc şi 100 de micrograme de seleniu.
CAPITOLUL 10

Plante care cresc imunitatea

Plantele şi extractele din plante, cel mai vechi ajutor terapeutic al omului, îşi
recâştigă, în prezent, popularitatea ca remedii şi tonice eficiente. Ele sunt
folosite în continuare ca ingrediente active ale anumitor medicamente, cum
sunt aspirina, digitalina şi morfina. În zilele noastre, există multe substanţe
chimice din plante - alcaloizi, fenoli, glicozide şi terpenoizi - care atrag o
atenţie considerabilă datorită potenţialelor lor proprietăţi imunostimulatoare
sau de vindecare.
Toate aceste plante şi extracte sunt disponibile la magazinele de produse
naturiste şi la anumite farmacii. Dozele sugerate sunt prezentate în tabelul de
la pagina 242.

Gheara-mâţei (Uncaria tomentosa)

Gheara-mâţei (spinul ei are aceeaşi formă ca gheara unei pisici) este o plantă
agăţătoare lemnoasă, care poate urca şi la peste 30 de metri printre copaci, în
încercarea de a ajunge la lumină, în pădurile tropicale peruviene. Indienii
aborigeni au folosit multă vreme scoarţa acestei plante pentru a trata cancerul,
problemele articulare şi multe alte boli.
Deşi se află încă într-o fază incipientă, cercetările referitoare la gheara-mâţei
au fost atât de convingătoare, încât planta a devenit specie pe cale de
dispariţie, iar în 1989, guvernul peruvian a interzis recoltarea şi folosirea
rădăcinii celor două specii principale (U. tomentosa şi U. guianensis). Se pare
că scoarţa conţine majoritatea sau toate substanţele cu proprietăţi medicinale şi
se regenerează după recoltare, în vreme ce tăierea sau vătămarea rădăcinii
ucide întreaga plantă. Încă există temerea că cererea de scoarţă de gheara-
mâţei la nivel mondial depăşeşte oferta, aşa că, la fel ca în cazul ginsengului,
cumpărătorul trebuie să fie atent la substituenţii nonterapeutici.
S-a dovedit că elementele componente ale acestei plante sporesc capacitatea
leucocitelor de a realiza fagocitoza, adică de a captura, a digera şi a distruge
un microb. De asemenea, s-a arătat că ea conţine şi alte substanţe chimice care
reduc inflamaţiile. E posibil să fie o "superplantă", cu proprietăţi
imunostimulente, antioxidante, antiinflamatoare, antitumorale şi
antimicrobiene.
De asemenea, cercetătorii austrieci au obţinut unele extracte de gheara-mâţei,
pe care le-au folosit în tratarea cancerului şi a infecţiilor virale. Cu toate
acestea, diferitele mostre conţin diferite cantităţi din aceste substanţe chimice
terapeutice, ceea ce face ca dozarea să fie dificil de realizat; încă nu se ştie
dacă acest lucru se datorează unor variaţii de zonă, de sezon sau de specie.
Gheara-mâţei este disponibilă fie sub formă de capsule, doza zilnică ideală
fiind de 2 grame, fie sub formă de ceai (frunze sau pliculeţe). Două grame
echivalează, probabil, cu două ceşti pe zi. Poţi obţine mai multe beneficii de
pe urma ceaiului fierbându-l timp de cinci minute şi adăugând apoi puţin suc
concentrat de coacăze negre şi de măr, pentru un gust mai bun.
Echinaceea
Rădăcina de Echinacea purpura este, probabil, cea mai folosită plantă pentru
întărirea imunităţii. Are proprietăţi asemănătoare cu ale interferonului şi este
un agent antiviral eficient împotriva gripei şi a herpesului. 9 Conţine tipuri
deosebite de polizaharide, cum este inulina, care intensifică producţia de
macrofage. Acestea pot distruge celulele canceroase în eprubetă şi pot
combate nedorita drojdie Candida albicans.10 Totuşi, echinaceea nu este, pur
şi simplu, o plantă pe care o poţi lua atunci când ai o infecţie. Un studiu
efectuat pe un grup de bărbaţi sănătoşi a dus la concluzia că, după cinci zile în
care au luat câte 30 de picături de extract de echinaceea, de trei ori pe zi,
leucocitele subiecţilor îşi dublaseră puterea "fagocită". 11 Încă nu se ştie dacă
proprietăţile de creştere a imunităţii ale acestei plante se menţin pe o perioadă
mai îndelungată. Unii cercetători recomandă utilizarea acestor plante în scopul
întăririi imunităţii doar atunci când sănătatea este pusă, cu adevărat, în pericol.
Cel mai bine e ca echinaceea să fie luată fie sub formă de capsuIe cu pudră (2
000 de miligrame pe zi), fie ca picături dintr-un extract concentrat (de obicei,
20 de picături, de trei ori pe zi).
Boabele de soc
Toate fructele de pădure sunt extrem de benefice sistemului imunitar, deoarece
conţin niveluri ridicate de antioxidanţi, inclusiv de antocianine. Însă boabele
de soc au o proprietate în plus, descoperită de un inframicrobiolog, Madeleine
Mumcuoglu, colegă cu dr. Jean Linderman (cel care a identificat pentru prima
oară interferonul).
În cadrul unui experiment dublu-orb controlat realizat în Israel, cercetătorii au
testat efectele Sambucolului (un extract special preparat din boabe de soc)
asupra persoanelor diagnosticate cu una dintre multele tulpini ale virusului
gripal. Rezultatele lor, publicate în Journal of Alternative and Complementary
Medicine, au scos la iveală o ameliorare semnificativă a simptomelor - febră,
tuse, dureri musculare - în cazul a 20% dintre pacienţi, în primele 24 de ore, şi
în cazul a 73% dintre pacienţi, în primele 48 de ore. După trei zile, 90% dintre
pacienţi au obţinut o ameliorare completă a simptomelor, faţă de cei cărora li
se administrase un placebo şi care au avut nevoie de minimum şase zile ca să
se refacă.12
Deşi acesta este doar primul experiment publicat având ca subiect extractul
din boabe de soc, rezultatele de până acum sunt deosebit de încurajatoare.
Sambucolul, disponibil sub formă de extract lichid, poate fi cumpărat de la
magazinele cu produse naturiste.
Aloe vera
O altă sursă de polizaharide speciale este aloe vera. Deşi conţine numeroase
substanţe benefice, inclusiv vitamine, minerale, aminoacizi, grăsimi esenţiale
şi enzime, cea mai puternică substanţă componentă a sa este, probabil,
acemananul. S-a dovedit că acest extract îmbunătăţeşte puterea imunitară,
sporind numărul şi funcţia celulelor T şi a macrofagelor. 13 De obicei, aloe vera
este administrată sub formă de suc concentrat. Verifică atent concentraţia -
există o gamă extrem de variată -, precum şi cantitatea de mucopolizaharide
(MPZ). Companiile serioase vor oferi aceste informaţii pe ambalajul
produsului.
Ciupercile magice
Anumite tipuri de ciuperci au fost folosite de generaţii în China şi în Japonia,
pentru proprietăţile lor de ameliorare a imunităţii. Cele mai cunoscute dintre
ele sunt astragulus şi shiitake. S-a dovedit că astragulus sporeşte numărul şi
funcţia celulelor T şi protejează sistemul imunitar de radiaţii şi de substanţe
chimice dăunătoare, inclusiv în cazul chimioterapiei. 14 Ciupercile shiitake
conţin o altă polizaharidă specială, numită lentinan, care, la rândul ei,
îmbunătăţeşte funcţia imunitară.
Ambele ciuperci sunt disponibile sub formă de pudră, doza terapeutică fiind
de 500 de miligrame, de trei ori pe zi. Totuşi, în prezent, în supermarketuri, se
găsesc ciuperci shiitake proaspete, iar în majoritatea magazinelor cu produse
naturiste, ciuperci uscate. Sunt delicioase şi, dacă le incluzi în dieta ta zilnică,
contribuie la creşterea imunităţii.
Antioxidanţii vegetali
Antioxidanţii vegetali se găsesc într-o gamă largă de alimente, explicând
diferitele culori ale mai multor plante: de exemplu, plantele violet, roşii,
portocalii, galbene şi verzi conţin diferite tipuri de antocianine.
Bioflavonoidele, care se găsesc în citrice, rutina din hrişcă, chercetina din
afine, proantocianidinele din struguri sunt exemple dintr-o familie de
antioxidanţi deosebit de puternică, antocianinele. Unele se vând astăzi separat,
ca antioxidanţi, de exemplu chercetina şi extractul de strugure. Fiecare are un
rol important în întărirea imunităţii generale. Deşi merită, într-o oarecare
măsură, să luăm astfel de suplimente, obţinem cantităţi însemnate de
antioxidanţi dintr-o dietă variată, cu alimente integrale. Aşa că asigură-te că
regimul tău alimentar este colorat în mod natural.
Puterea plantelor
Există numeroase alte plante şi extracte din plante ce ajută la întărirea
imunităţii - Goldenseal, ginsengul coreean (Panax), ginsengul siberian,
usturoiul şi multe altele. Goldenseal este folosit, în primul rând, ca agent
antibacterian. Usturoiul este un excelent agent antimicrobian cu spectru larg,
bun împotriva virusurilor, a bacteriilor şi a paraziţilor. Atunci când călătoreşti
în locuri mai puţin curate, este bine să mănânci doi căţei de usturoi pe zi,
pentru a-ţi proteja tractul digestiv. În rest, câte un căţel de usturoi pe zi
reprezintă un adaos benefic la regimul tău alimentar.
Încearcă să incluzi următoarele plante în dietă, pentru a-ţi întări imunitatea:
· Zilnic un strop de suc concentrat de aloe vera (conform instrucţiunilor de pe
ambalaj).
· Un căţel de usturoi pe zi şi ciuperci shiitake frecvent.
· Foarte multe alimente naturale galbene, portocalii, roşii, violet şi verzi,
pentru a obţine niveluri ridicate dintr-o gamă largă de antocianine şi
antioxidanţi.
· Ori de câte ori esti slăbit sau suspectezi instalarea unei infectii, bea ceai de
gheara-mâţei şi adaugă echinaceea în regimul zilnic.
· Atunci când te lupţi cu o răceală sau o gripă, ia o linguriţă de extract din
boabe de soc (Sambucol), de patru ori pe zi.
CAPITOLUL 11

Exercitiile fizice
şi sistemul imunitar
Există numeroase metode prin care ne putem menţine sistemul imunitar în
formă şi sănătos, reducând astfel pericolul de boli şi de îmbătrânire prematură.
Cheia tuturor acestor metode, printre care se numără şi exerciţiile fizice, este
ECHILIBRUL: un număr redus de exerciţii fizice slăbeşte sistemul imunitar,
în vreme ce excesul reprezintă, de asemenea, un puternic imunosupresor. Iată
de ce atât de mulţi sportivi de elită se îmbolnăvesc uşor şi, uneori, nu mai pot
evolua în competiţii.
De ce sunt importante exerciţiile fizice?
După cum am explicat în Capitolul 4, sistemul limfatic se bazează pe
contracţiile musculare, care pun în mişcare limfa. Limfa este mai grea atunci
când conţine multe grăsimi, aşa că alimentaţia bogată în grăsimi şi lipsa
exerciţiilor fizice constituie reţeta pentru un sistem imunitar inert şi ineficient.
Se ştie că exerciţiile îmbunătăţesc ptofilul grăsimilor din sânge. De asemenea,
întăresc inima, reduc frecvenţa pulsului în starea de repaus şi contribuie la
starea de bine, determinând eliberarea unor substanţe chimice asemănătoare
hormonilor, numite endorfine.
Exerciţiul riguros dispersează corticosteroizii produşi în timpul stresului; dacă
se nu întâmplă acest lucru, timusul şi nodulii limfatici se micşorează, reducând
producţia de interferon şi celule T. Mişcarea îmbunătăţeşte circulaţia, mărind
astfel cantitatea de oxigen de la nivelul ţesuturilor şi favorizând eliminarea
reziduurilor toxice.
Sportivii profesionişti, al căror antrenament este conceput cu atenţie ca să fie
pe măsura capacităţii lor, au un sistem imunitar mai puternic. Potrivit
doctorului Michael Colgan, de la Institutul Colgan de Ştiinţă Nutriţională:
Sportivii de performanţă perfect sănătoşi prezintă un număr mai mare
de celule ucigaşe (NK), precum şi un nivel mai ridicat de activitate a
celulelor ucigaşe decât persoanele sedentare. De asemenea, au un nivel
sporit de monocite. Studiile efectuate pe animale şi pe oameni arată că
programele de antrenament, concepute cu atenţie, pentru a oferi un nivel
potrivit de stres, cât să provoace sistemul imunitar, Însă nu atât de mult
încât să îI copleşească, au ca rezultat o imunitate mai bună. 15
Dat fiind că limfa conţine o bună parte din armata noastră imunitară, este
important să o păstrăm în mişcare. Corpul omenesc a fost făcut să se mişte -
statul în faţa televizorului trebuie să fie echilibrat cu suficientă mişcare, pentru
a ne menţine activi, nu numai pentru imunitate, ci şi pentru starea noastră
generală de sănătate. Ar trebui să reţinem, totodată, că exerciţiul fizic în exces,
cum sunt antrenamentele exagerate, ne poate suprima sistemul imunitar.
Fiecare persoană este diferită şi are nevoie de un volum diferit de exerciţii
fizice. Regulile de aur sunt: încălzeşte-te încet, opreşte-te dacă ai dureri şi
încearcă din nou mai târziu. La început, exersează puţin şi des; vei progresa
treptat.
Odată cu folosirea din ce în ce mai intensă a tehnologiei şi cu diviziune a
muncii, nu mai facem, în general, prea multă mişcare. Avem tot felul de
articulaţii, muşchi şi organe menite a fi folosite, însă mulţi dintre noi ducem
acum un stil sedentar de viată, atât la serviciu, cât şi acasă. Mergem din casă la
maşină, apoi la birou şi înapoi la maşină, în faţa televizorului şi în pat.
Beneficiem de un nivel extrem de redus de exerciţiu fizic, care nu ne-a fost
destinat nouă, fiinţelor umane. În mod paradoxal, acest stil de viaţă ne poate
face să ne simţim extrem de obosiţi şi chiar mai puţin dispuşi să facem
mişcare.
Avem nevoie de un echilibru în ceea ce priveşte mişcarea, ca în orice altceva.
În prezent, numeroase persoane suferă de întinderi repetate, cauzate de
folosirea excesivă a anumitor muşchi (de obicei, cei ai degetelor şi ai
încheieturilor) şi, cu toate acestea, aceleaşi persoane suferă adesea şi de
rigiditate sau de atrofiere în cazul altor încheieturi, pur şi simplu pentru că nu
le folosesc îndeajuns. Acestea stau încordate şi nemişcate, folosindu-şi mai
mult degetele pentru a scrie la tastatură.
Care sunt cele mai bune tipuri de exerciţii?
Este nevoie de orice formă de exerciţiu regulat (săptămânal sau, de preferinţă,
o dată la două zile) care face ca pulsul şi respiraţia să ajungă la un nivel mai
accelerat, dar confortabil. Este bine să mergi cu pas vioi o jumătate de oră;
dacă te simţi mai energic, sunt indicate ciclismul, înotul, săriturile cu coarda,
joggingul, tenisul sau aerobicul.
Ce am de câştigat de pe urma exerciţiilor fizice?
Vitalitate
Aceste tipuri de exerciţii îţi vor întări nu numai inima şi plămânii, ci şi
vitalitatea generală - capacitatea de a rezista fără a obosi în viaţa cotidiană.
(Înotul poate avea acelaşi efect, însă nu este "portant", aşa că nu contribuie la
menţinerea densităţii osoase, lucru esenţial în prevenirea osteoporozei.) Dacă
nu ai prea mult timp la dispoziţie, o formă bună de exerciţiu o reprezintă
săritul corzii: îţi accentuează pulsul şi respiraţia şi este "portant". Este ieftin,
nu necesită foarte mult spaţiu şi poţi începe sau te poţi opri oricând simţi
nevoia.
Capacitate pulmonară crescută
Plămânii îmbătrânesc destul de repede, în comparaţie cu celelalte organe, de
obicei din cauza pierderii capacităţii pulmonare, determinată de nefolosirea
lor. Respiraţia adâncă şi corectă este vitală pentru împiedicarea
degenerescenţei premature inutile. Pierderea capacităţii pulmonare generează
un transport ineficient şi insuficient de oxigen către celelalte organe ale
corpului, putând spori riscul de cancer (pentru a obţine energie, celulele
canceroase adoptă respiraţia anaerobă, adică fără oxigen). De asemenea,
aceasta poate diminua puterea de concentrare şi poate agrava depresia. În
cazul celor mai sedentari, cântatul cu vocea ori la un instrument de suflat sau
chiar respiraţia adâncă şi variată ca durată şi profunzime pot fi de folos.

Flexibilitate
Apoi, trebuie să simţim că suntem flexibili - că ne putem îndoi fără a ne rupe.
Atunci când nu facem mişcare, muşchii se pot atrofia şi pot deveni rigizi, iar
circulaţia limfei încetineşte, provocând dureri, mai ales la nivelul gâtului.
Pentru a fi flexibili, trebuie să ne menţinem toate articulaţiile mobile şi "bine
unse". Exerciţiile de tip stretching şi de îndoire sunt absolut necesare din acest
punct de vedere. Şi masajul poate fi de folos, mai ales în cazul celor ce se
deplasează mai greu. (Masajul este benefic şi pentru relaxare şi pentru senzaţia
de bine asociată cu atingerea.)

Forţă şi tonus
Avem nevoie de forţă nu numai pentru a-i lua pe copii în braţe sau pentru a
muta mobila, ci şi pentru a pune sângele şi limfa în mişcare şi pentru a avea un
corp tonifiat, şi nu flasc. Nu este necesar să urmezi un antrenament regulat de
ridicat greutăţi pentru a căpăta forţă, deşi şi acesta face bine. Scopul nu este
acela de a fi campion la culturism, ci de a avea un corp tonifiat, de a te simţi în
formă şi puternic, de a preveni atrofia musculară prematură şi de a avea forţa
necesară pentru a trage, a împinge si a ridica cu uşurinţă. Genuflexiunile şi
flotările sunt bune pentru creşterea forţei, la fel ca şi vâslitul şi ciclismul.
În viaţa de zi cu zi, încearcă să te mişti în mod natural mai des. Joacă-te cu
copiii în loc să le dai indicaţii; ocupă-te mai des de grădinărit sau de un alt
hobby activ: Dacă nu vrei un câine, ieşi cu copiii, cu un prieten sau singur la o
plimbare. Cară cumpărăturile (doar dacă nu le faci o dată pe săptămână şi ai
un număr de sacoşe cu care nu te poţi descurca). Urcă pe scări în loc să iei
liftul şi ocupă-te uneori de sarcinile ce necesită mai mult efort fizic.
Care este volumul potrivit de exerciţii?
Un volum prea mare de exerciţii poate dăuna. Exerciţiile intense au efecte
secundare, spune dr. Michael Colgan:
Concentraţiile de monocite din sânge sunt triplate, indicând existenţa
 unei provocări la adresa imunităţii. Răspunsul limfatic de proliferare
este suprimat, sugerând faptul că sistemul imunitar este copleşit de
trauma exerciţiilor fizice. Iar activitatea celulelor ucigaşe (NK) este
suprimată, ulterior, ore întregi. Întrucât celulele ucigaşe reprezintă
prima ta linie de apărare, suprimarea lor te face să cazi pradă infecţiilor
oportuniste.16
O ilustrare a acestui fapt este oferită şi de un studiu care a arătat că o treime
dintre participanţi au suferit o infecţie a tractului respirator superior la două
săptămâni după ce au alergat într-un maraton. 17
Te poţi asigura că nivelul exerciţiilor fizice este potrivit pentru tine
monitorizându-ţi pulsul în timp ce te mişti. Intervalul ideal se calculează după
cum urmează: scade din 220 vârsta pe care o ai. Apoi calculează 60% şi 85%
din rezultat. Ar trebui să încerci să-ţi menţii pulsul între aceste două valori
atunci când faci exerciţii. Astfel, te asiguri că faci îndeajuns de multă mişcare
încât să beneficiezi de pe urma ei, dar nu atât de multă încât să îţi dăuneze. Pe
măsură ce condiţia fizică ţi se îmbunătăţeşte, vei putea să faci mişcare mai
mult timp şi la un nivel mai ridicat de intensitate, menţinându-ţi, totodată,
pulsul în acest interval.
Creşterea imunităţii sportivilor
Cu cât faci mai multe exerciţii, cu atât corpul tău trebuie să producă mai multă
energie din glucoză şi oxigen şi cu atât eşti mai nevoit să-ţi construieşti şi să-ţi
repari musculatura. Pentru a proteja oxigenul şi produşii săi auxiliari, sunt
necesari nutrienţi antioxidanţi suplimentari. Principalii nutrienţi sunt
vitaminele A, C şi E, coenzima Q10, seleniul şi zincul. Muşchii tăi au nevoie
si de calciu şi de magneziu pentru a funcţiona, aşa că asigură-te că regimul
alimentar conţine foarte multe seminţe şi ia în considerare şi administrarea
unor suplimente cu aceste minerale.
Aminoacidul cel mai des întâlnit în muşchi, absolut esenţial pentru
regenerarea şi refacerea lor, este glutamina (am discutat deja despre ea în
Capitolul 8, despre rolul său de întăritor-cheie al imunităţii). Administrarea a
5 grame de glutamină după un antrenament intens sau înainte de culcare ajută
la refacerea, la regenerarea şi la întărirea musculaturii. Totuşi, dacă eşti
sportiv profesionist şi vrei să baţi un record cu câteva secunde, probabil e mai
bine să nu iei glutamină înaintea unui eveniment, deoarece duce la acumularea
amoniacului în corp, putând afecta performanţele. În schimb, ar trebui să
suplimentezi ornitin-alfa-ketoglutaratul, din care organismul poate produce
glutamină fără a creşte cantitatea de amoniac.
Aşadar, pe scurt, pentru forţă imunitară, trebuie:
· Să fii activ şi să eviţi stilul sedentar de viaţă.
· Să faci exerciţii fizice o dată la două zile, pentru a-ţi spori vitalitatea,
rezistenţa şi flexibilitatea, şi să stimulezi respiraţia profundă.
· Să ai grijă să nu exagerezi cu exerciţiile; monitorizează-ţi pulsul şi
menţine-l în limitele corespunzătoare vârstei tale.
· Dacă urmezi antrenamente intense, ia suplimente de antioxidanţi, calciu,
magneziu şi glutamină (sau ornitin-alfa-ketoglutarat) după o sesiune
obositoare de exerciţii.
CAPITOLUL 12

Lumina - factorul uitat

Lumina este un nutrient esenţial pe care îl luăm de garantat. La urma urmei,
energia razelor solare este cea care produce carbohidraţii, hrana noastră
principală, ea ne ţine de cald şi ne permite să vedem. Nu ar trebui să ne mire
faptul că lumina este un "nutrient" esenţial pentru sistemul imunitar.
În piele, există celule cunoscute sub numele de cheratinocite, care produc o
substanţă deosebit de puternică, ce întăreşte imunitatea; numită interleukină-1
(IL-1).18 Aceasta sporeşte rapid numărul celulelor T, încurajându-le să se
reproducă. IL-1 este stimulată de lumina soarelui, fapt ce constituie un motiv
bun să ieşi zilnic în aer liber, să te expui, ca să spunem aşa.
Această descoperire ar putea explica studiile anterioare ale doctorului Frick,
din 1974, care a constatat că expunerea la lumina ultravioletă măreşte numărul
leucocitelor şi creşte capacitatea corpului de a combate infecţiile. 19 Potrivit
unor cercetări efectuate în Rusia, expunerea la lumina ultravioletă aproape
dublează abilitatea leucocitelor de a combate infecţiile. 20 Această descoperire a
condus la instalarea corpurilor de iluminat cu ultraviolete în fabrici şi şcoli,
pentru a spori expunerea pe durata iernilor lungi şi întunecate.
Expunerea la lumină naturală este importantă şi pentru a putea produce
vitamina D - necesară oaselor puternice - în piele, în prezenţa razelor solare.
Persoanele cu tenul închis la culoare, care locuiesc în ţări cu niveluri reduse de
lumină şi care petrec puţin timp expuse la lumina naturală (sau care sunt
acoperite când fac asta) prezintă cel mai mare risc de carenţă de vitamina D, în
cazul în care şi alimentaţia lor este săracă în această vitamină. Această
vitamină vitală nu se găseşte decât în carne, produse lactate şi ouă, aşa că
vegetarienii sunt cei mai expuşi riscului.
Latura întunecată a luminii
În zilele noastre, suntem conştienţi mai curând de pericolele decât de
beneficiile luminii, adică de faptul că expunerea exagerată sporeşte riscul de
cancer la piele. Totuşi, aceste dovezi sunt mult mai puţin clare decât ai putea
crede. În realitate, cu cât ne apropiem mai mult de Ecuator, unde lumina
soarelui este cea mai puternică, cu atât riscul de cancer este mai redus; ţările
ecuatoriale prezintă un risc de cancer aproape de două ori mai mic decât ţările
nordice, cum este Marea Britanie. Acest lucru s-ar putea datora mai multor
motive, inclusiv alimentaţiei şi stilului de viaţă diferit. Totuşi, este limpede că
lumina naturală a soarelui întăreşte în general imunitatea şi îmbunătăţeşte
starea de sănătate. (Pentru o discuţie mai amplă pe marginea efectelor luminii
asupra sănătăţii, citeşte cartea doctorului Damien Downing, Daylight
Robbery, inclusă în lecturile recomandate de la pagina 247.)
Singura excepţie de la această regulă o reprezintă persoanele cu pielea
deschisă la culoare, săracă în melanină, care se ard uşor şi rareori se bronzează
atunci când fac plajă. Persoanele cu acest tip de piele trebuie să fie extrem de
precaute să nu se ardă la soare şi prezintă într-adevăr un risc sporit de cancer
de piele dacă nu au grijă. Lumina puternică a soarelui generează oxidanţi ce
afectează pielea, aşa că ai nevoie de un aport alimentar bun de antioxidanţi din
fructe şi legume, care să te protejeze. Aceste alimente bogate în antioxidanţi se
găsesc exact în acele colţuri ale lumii unde soarele bate mult timp şi cu putere.
Aşadar, natura te protejează dacă alegi alimentele locale. Cu toate acestea,
dacă un britanic cu pielea deschisă la culoare merge pe plajele din sudul
Spaniei, mănâncă alimente prăjite, bea alcool, fumează şi suferă arsuri solare,
sistemul lui imunitar are şanse reduse să combată aceşti oxidanţi ce apar în
mod natural.
Este interesant că lumina naturală a soarelui stimulează dezvoltarea
celulelor, dar nu în timpul expunerii iniţiale sau imediat după aceea, în prima
oră.21 În acest interval, oxidanţii fac cele mai mari ravagii, aşa că avem o oră
la dispoziţie să ne descotorosim de ei şi să reparăm orice deteriorare a ADN-
ului, pentru a ne pregăti pentru explozia activităţii celulare de după expunerea
la razele solare.

Lumina potrivită
Lumina se măsoară în două feluri: conform tipului de lumină, adică lungimii
de undă, şi conform volumului ei, adică intensităţii luminii. Lungimea de undă
a luminii îi determină culoarea. Lumina naturală a soarelui este alcătuită dintr-
un spectru întreg de lungimi de undă diferite, care creează o lumină "albă".
Curcubeiele scot la iveală diferitele lungimi de undă, sub forma unor fâşii de
culoare ce alcătuiesc în mod colectiv lumina pe care noi o percepem ca fiind
"albă". În ceea ce priveşte becurile, lucrurile stau altfel. Ele conţin o fâşie mai
îngustă de lungimi de undă şi, prin urmare, lumina e mai "galbenă". Lumina
fluorescentă este mai apropiată de cea naturală. Totuşi, cea mai bună lumină
de interior este numită lumină "cu spectru total" şi încearcă să imite lungimile
de undă ale luminii naturale, precum şi beneficiile acesteia. Dacă lucrezi
înăuntru şi ai parte de o expunere redusă la lumina naturală, merită să
investeşti în lumina cu spectru total.
Aşadar, morala acestei poveşti este aceea că avem nevoie de lumina naturală
pentru a ne întări sistemul imunitar, însă nu de două săptămâni de expunere în
exces, într-o vacanţă de vară; ci, mai curând, de o doză zilnică sau
săptămânală de lumină naturală, petrecând timp în aer liber.
· Petrece minimum trei ore pe săptămână în aer liber, expus la lumina
naturală a soarelui. Nu purta ochelari decât atunci când lumina este
puternică. Înlătură ochelarii sau lentilele de contact o bună parte din acest
timp, dacă se poate - este vital ca lumina naturală să atingă şi suprafaţa
ochilor. (Ochelarii modifică intensitatea şi spectrul lungimilor de undă ale
luminii.)
· Evită arsurile solare, folosind loţiuni adecvate de protecţie solară.
· Dacă locuieşti sau lucrezi într-o zonă cu puţină lumină naturală, ia în
considerare folosirea luminii cu spectru total.
CAPITOLUL 13

Gândirea pozitivă
În vreme ce alimentele îţi compun corpul, gândurile îţi modelează mintea. Şi,
fără nici o îndoială, starea ta de spirit are un efect profund asupra imunităţii.
Persoanele care cultivă (deseori fără să-şi dea seama) gânduri negative,
tulburătoare, sunt, în general, mai predispuse la afecţiuni mintale şi fizice
decât cele care dezvoltă gânduri mai fericite, pozitive. Cercetătorii de la
Colegiul Medical Cornell din New York au descoperit, de exemplu, că
persoanele care se îmbolnăvesc frecvent sunt cele mai nemulţumite, în
general.22 O stare abătută poate fi la fel de devastatoare pentru corp ca un
mediu poluat. Totuşi, din fericire, deţinem un oarecare control asupra
lucrurilor cu care ne umplem mintea şi putem alege variantele mai sănătoase.
Legătura dintre minte şi corp
Legătura dintre starea mentală şi emoţională şi forţa sistemului imunitar este
de netăgăduit. Cercetările actuale au dovedit că intervin modificări privind
numărul celulelor imunitare, nivelul imunoglobulinelor şi activitatea celulelor
imunitare, în funcţie de starea de spirit. Factorii enumeraţi în continuare sunt
benefici sau nocivi pentru sănătatea ta imunitară.
Factori benefici pentru imunitate Factori nocivi pentru imunitate
Calmul Stresul cronic
Grija şi empatia Furia şi irascibilitatea
Relaxarea şi meditaţia Suferinţa
Râsul Pesimismul
Relaţiile pozitive Singurătatea
Exprimarea emoţiilor Satisfacţia Reprimarea emoţiilor
profesională Nemulţumirile profesionale
Tai chi şi yoga Lipsa somnului
Muzica Gălăgia
Un studiu a arătat că vizitele făcute, de trei ori pe săptămână, celor din
căminele pentru persoane vârstnice le-au sporit considerabil nivelul celulelor
ucigaşe (NK), precum şi forţa imunitară generală. 23 În cadrul unui alt studiu,
de la Universitatea de Stat din Ohio, femeile cu o căsnicie fericită au prezentat
o funcţie imunitară şi o stare a celulelor T semnificativ mai bune decât cele cu
o căsnieie problematică.24 Atât sentimentele profunde de fericire, cât şi cele de
tristeţe au sporit numărul celulelor ucigaşe în 20 de minute, în cadrul unui
studiu efectuat de Universitatea din Los Angeles, California. 25 Pe de altă parte,
depresia, stresul, anxietatea, ostilitatea şi oboseala au generat o diminuare a
funcţiei celulelor T.26 Acestea sunt doar câteva exemple dintre dovezile din ce
în ce mai numeroase privind legătura concretă dintre minte şi corp.
Într-adevăr, psihologii sunt în prezent de părere că emoţiile şi gândirea
formează o experienţă "pe deplin somatică". La urma urmelor, celulele
imunitare reacţionează la aceiaşi neurotransmiţători, la "transmiţătorii
chimiei", care sunt consideraţi responsabili de procesele cognitive.
Îmbunătăţirea stării tale emoţionale şi mentale
Există multe lucruri pe care le putem face pentru a ne îmbunătăţi starea
emoţională şi mentală. Trebuie să fim capabili să echilibrăm tot ceea ce ne
aduce în cale viaţa, cu ajutorul unor gânduri şi al unor acţiuni constructive.
În mod evident, cu toţii suntem nevoiţi să ne confruntăm uneori cu pierderi,
dezamăgiri şi suferinţă - evenimente care ne fac nefericiţi. Într-adevăr, trebuie
să ne simţim nefericiţi atunci când ni se întâmplă lucruri triste; am fi nişte
persoane foarte reci şi nepăsătoare dacă nu am simţi absolut nimic. Însă, desi
este bine să ne exprimăm tristeţea, nu ar trebui să dăm curs acestor sentimente
tot timpul. Viaţa merge mai departe şi trebuie să găsim un echilibru.
Zi de zi, avem de facut o alegere: putem profita la maximum de ziua
respectivă, putem trece cu greu peste ea sau ne putem irosi ziua complet.
Alegerea ne aparţine întotdeauna. Este o idee bună ca în fiecare zi să încerci să
faci ceva ce vrei cu adevărat, în locul lucrurilor pe care trebuie să le faci; să
zâmbeşti; să fii entuziast; să te gândeşti din când în când la lucruri plăcute,
chiar dacă eşti nevoit să te confrunţi cu foarte multe probleme urâte sau
neplăcute. Este vital să ai încredere în tine, chiar dacă eşti discreditat. Opiniile
sunt, la urma urmelor, doar relative. Prin urmare, cunoaşte-ţi şi ai încredere în
propriile instincte şi abilităţi şi nu-ţi pierde niciodată simţul umorului! Cea mai
rapidă şi mai eficientă cale de a-ţi schimba viaţa în mai bine este să-ţi schimbi
atitudinea. O atitudine ostilă poate fi la fel de distructivă ca îngroşarea
arterelor, însă este reversibilă, dacă vrei. Dacă ai nevoie de ajutor în această
privinţă, există cursuri şi consilieri de dezvoltare personală care te pot ajuta să
ajungi la un nivel mai ridicat si mai sănătos de constientizare.
Meditaţia, tai chi şi imunitatea
Două tehnici specifice s-au dovedit benefice pentru imunitate: meditaţia şi tai
chi. Şi yoga este utilă, deşi, până în prezent, au fost publicate mai puţine
cercetări. Sarcinile stresante executate după tai chi generează o producţie mult
mai redusă de hormoni ai stresului la nivelul glandelor suprarenale, care, în
exces, suprimă imunitatea. Şi plimbările sunt benefice pentru imunitate.
La fel, şi relaxarea şi meditaţia. Meditaţia prezintă numeroase beneficii. S-a
dovedit că favorizează funcţionarea şi sporeşte numărul celulelor T şi al
celulelor ucigaşe (NK), reduce nevoia de antidepresive în rândul pacienţilor
depresivi micşorează tensiunea arterială şi, în general, îmbunătăţeşte starea de
sănătate şi calitatea vieţii.27
Aşadar, pe scurt, îţi poţi susţine sistemul imunitar după cum urmează:
· Evită stresul prelungit. Abordează orice situaţie ca pe o oportunitate
de a învăţa; fii fericit şi nu lua lucrurile prea în serios. Râsul este cel mai
bun remediu.
· Găseşte-ţi o slujbă care să-ţi placă.
· Oferă-le celor din jur ceva înapoi.
· Asigură-te că ai parte de suficient timp de relaxare - meditează, ieşi la
plimbare, practică yoga sau tai chi în mod regulat.
 PARTEA A IV-A

Solutii
pentru imunitate
CAPITOLUL 14

Combaterea naturală
a infecţiilor
Pe patul de moarte, Louis Pasteur spunea: "Gazda este mai importantă decât
invadatorul. Este recunoscut tot mai frecvent faptul că avea dreptate - există
un risc mai mare să cădem pradă microbilor dacă suntem slăbiţi; într-adevăr, e
mai bine să previi decât să tratezi. Cea mai bună apărare la dispoziţia noastră
este aceea de a ne menţine sistemul imunitar puternic, pregătit pentru
următorul invadator. Cu toţii suntem expuşi unor microbi care provoacă boli
infecţioase, însă persoanele cu un sistem imunitar puternic îi combat mai
eficient şi fie evită întru totul simptomele bolii, fie au parte de un atac mai
uşor.
Dacă ştii că ţi-ai petrecut toată dimineaţa stând de vorbă cu o persoană care
suferă de gripă sau dacă persoana care se afla lângă tine în lift a strănutat şi a
trimis o armată de microbi ai răcelii înspre tine, ia imediat doze ridicate de
nutrienţi ce întăresc imunitatea şi porneşte tu însuţi războiul, nu aştepta să te
trezeşti că ai dureri de cap şi de gât şi că îţi curge nasul.
Chiar dacă ai ratat ocazia, iar microbii s-au instalat şi te secătuiesc de energie,
tot ar trebui să dai drumul la căldură şi să lupţi cu toate forţele de care dispui.
O zi în care o iei mai uşor, într-un mediu favorabil, poate conta foarte mult în
ceea ce priveşte gravitatea şi durata bolii, deşi recunosc că ar fi dificil să suni
la serviciu sub pretextul destul de şubred că "nu vin astăzi la serviciu, pentru
că o să mă îmbolnăvesc din cauza unei persoane pe care am cunoscut-o ieri. O
să vin mâine, dacă o să mă fac mai bine, dar, dacă vin azi, mâine voi fi cu
siguranţă bolnav şi nu voi mai veni toată săptămâna".
Să ne întoarcem la căldură: celulele imunitare funcţionează mai bine într-un
mediu mai cald, motiv pentru care corpul tău are "temperatură" atunci când
eşti bolnav. După ce te refaci, temperatura revine la normal, iar celulele
imunitare îşi încetinesc din nou ritmul (rămânând doar de gardă). Încălzeşte-ţi
camera şi dormi puţin. În timpul somnului, corpul tău se vindecă, se
regenerează şi produce substanţe chimice care stimulează sistemul imunitar.
Elimină toţi factorii care te secătuiesc de energie: alcoolul, fumul, lumina
puternică, zgomotele, excesele alimentare, alimentele foarte procesate, stresul,
sexul şi efortul fizic. Ascultă-ţi corpul -- poate că nu vrea să mănânce o zi.
Dar, dacă boala nu cedează, anumiţi nutrienţi vitali vor fi necesari întăririi
trupelor.
Bea foarte multă apă, pentru a dilua şi a elimina toxinele produse în timpul
bătăliei şi pentru a preveni deshidratarea. Evită sarea, alimentele grase şi cele
care duc la formarea mucusului (produsele lactate, ouăle şi carnea). De
asemenea, evită alimentele bogate în proteine, dacă ai vreo problemă la
stomac. În această perioadă, stomacul sensibil, deranjat, ar putea duce la
apariţia alergiilor alimentare.
Remedii naturale pentru întărirea sistemului
imunitar
Nutrienţii ce întăresc imunitatea sunt recomandaţi tot anul, dar mai ales atunci
când eşti slăbit sau expus unor persoane care suferă de infecţii. Pe durata unei
infecţii, atât invadatorul, cât şi propria armată imunitară produc radicali liberi,
ca să se distrugă reciproc. Putem dezamorsa aceste substanţe chimice
periculoase cu ajutorul nutrienţilor antioxidanţi. Aceştia le sunt benefici
tuturor, tot timpul. Cel mai bine este să sporim agenţii antivirali, antibacterieni
şi antifungici, în funcţie de invadatorul specific.

Nutrienţi Antio- Întăritori Agenţi Agenţi

xidanţi imunitari antivirali antibac
terieni
Vitamina A • • •
Betacaroten • • •
Vitamina C • • • •
Vitamina D • •
Vitamina E • •
Seleniu • •
Zinc • • •
Fier • •
Mangan •
Cupru •
Vitamine din • •
complexul B
Nutrienţi Antio- Întăritori Agenţi Agenţi
xidanţi imunitari antivirali antibac
terieni
L-cisteină
•
N-acetil-
cisteină •
Glutation •
Lizină •
 Aloe vera • • •
Astragulus • •
Ciuperci
"magice" • •
Echinaceea • •
Sunătoare •
Usturoi • • • •
Seminţe de
grepfrut • •
Argint • •
Arbore de ceai •
Artemisia •
Polen de albine •
Gheara- mâţei • • •
Goldenseal •
Combatanţii naturali ai infecţiilor de la A la Z
A - vitamina A este unul dintre principalii nutrienţi pentru întărirea imunităţii.
Favorizează fermitate pielii, atât în interior, cât şi la exterior, şi, astfel,
acţionează în prima linie de apărare, menţinându-ne intacţi plămânii, tractul
digestiv şi pielea. Consolidând membranele celulare, ţine la distanţă virusurile.
Vitamina A poate fi toxică în doze mari, aşa că nivelurile mai mari de 10 000
UI sunt recomandate doar pe termen scurt, nu mai mult de o lună.
Acidul caprilic din nuca-de-cocos este un agent antifungic specific, folosit în
primul rând la eliminarea organismului Candida albicans, responsabil de
apariţia aftelor. Trebuie să fii atent la dozaj, deoarece, pe măsură ce Candida
moare, produce toxine; aşadar, dacă o ucizi prea rapid, starea ţi se poate
agrava înainte să te faci bine. Cel mai bine este ca tratamentele împotriva
bacteriei Candida să fie urmate sub supravegherea unui consultant specializat
în nurriţie.
Aloe vera are proprietăţi imunostimulente, antivirale şi antiseptice, probabil
datorită concentraţiei sale ridicate de mucopolizaharide. Este un întăritor
general, dar şi pe durata oricărei infecţii.
Antioxidanţii sunt substante ce detoxifică radicalii liberi.
Printre aceştia se numără vitaminele A, C şi E, betacarotenul, zincul, seleniul
şi multe alte substanţe neesenţiale din silimarină (armurariu), pycnogenolul,
acidul lipoic, bioflavonoidele şi extractul de afine.
Artemisia este un agent natural antifungic, antiparazitar şi antibacterian,
folosit deseori împreună cu acidul caprilic, în tratarea candidozei sau a aftelor.
Astragulus este o plantă chinezească renumită pentru faptul că întăreşte
imunitatea generală şi este bogată în mucopolizaharide benefice.
Betacarotenul este sursa vegetală a provitaminei A şi un antioxidant cu
drepturi depline. El prezintă totodată avantajul că nu este toxic, deşi e
predispus la oxidare şi, deseori, este instabil sub formă de supliment.
Alimentele roşii, portocalii şi galbene şi legumele proaspete constituie cele
mai bune surse. Sucul de morcovi sau de pepene roşu este grozav pentru
aportul acestui agent antiinfecţios general.
C - vitamina C este un agent antiviral incredibil. În realitate, nici un virus
analizat până în prezent, în cadrul experimentelor de laborator, nu a
supravieţuit asaltului dozelor ridicate de vitamina C, de la banala răceală la
HIV. În eprubetă, până şi virusul HIV este eradicat în patru zile, într-un mediu
bogat în vitamina C. Într-o analiză a studiilor în care s-au administrat zilnic 1-
6 grame de vitamina C, doctorii Hemila şi Herman au descoperit dovezi
consecvente că răcelile durau mai puţin şi prezentau simptome mai uşoare. Pe
durata unei infecţii virale, secretul constă în saturarea sângelui cu vitamina C.
Virusurile nu pot supravieţui într-un asemenea mediu. Vitamina C nu este
toxică. Totuşi, excesul poate duce la diaree, aşa că, dacă se întâmplă acest
lucru, redu doza la nivelul maxim al toleranţd intestinale.
Ciupercile, cum sunt cele shiitake, maiitake, reishi sau ganoderma, despre
care taoiştii chinezi cred că oferă "nemurirea", conţin, după cum s-a constatat,
polizaharide ce stimulează imunitatea. Vei descoperi că sunt incluse în
anumite suplimente şi întăritoare pentru imunitate sau poţi cumpăra ciuperci
shiitake proaspete ori uscate de la supermarketuri sau magazinele cu produse
naturiste.
D - vitamina D întăreşte imunitatea, reducând riscul de infecţii şi de cancer.
Este cu precădere important să fie suplimentată pe timpul iernii, când absenţa
razelor solare epuizează rezervele. Cea mai bogată sursă alimentară este
peştele gras.
E - vitamina E este cel mai important antioxidant solubil în grăsimi. Prin
urmare, împiedică grăsimile esenţiale din nuci şi seminţe să râncezească. O vei
găsi în nuci, seminţe, germeni de grâu şi în uleiurile lor presate la rece, însă
trebuie să te asiguri că acestea sunt proaspete. Cel mai indicat este ca vitamina
E să fie suplimentată zilnic, mărind cantitatea pe durata infecţiilor.
Echinaceea este un întăriror general foarte bun al imunităţii, cu proprietăţi
antivirale şi antibacteriene. Este varianta originală a "ierbii-şarpelui". Se
consideră că ingredientele active sunt mucopolizaharide specifice.
Extractul din seminţe de grepfrut este un puternic agent antibiotic,
antifungic şi antiviral. Totuşi, marele avantaj este acela că nu afectează în mod
negativ bacteriile benefice de la nivelul intestinelor. Este disponibil sub formă
de picături, care pot fi înghiţite, cu care se poate face gargară sau care pot fi
folosite pentru nas sau urechi, în funcţie de locul infecţiei.
Gheara-mâţei, numită oficial Uncaria tomentosa, este un puternic agent
antiviral, antioxidant şi imunostimulent, extras dintr-o plantă din pădurea
tropicală peruviană. Este disponibilă sub formă de ceai sau supliment. Ceaiul
are un gust bun atunci când se adaugă şi un concentrat de coacăze negre.
Ghimbirul este foarte indicat în cazul durerilor de gât şi al disconfortului
abdominal. Pune şase felii de ghimbir proaspăt într-un termos, cu un beţişor de
scorţişoară şi apă clocotită. Cinci minute mai târziu, vei avea parte de un ceai
delicios şi linistitor. Poti adăuga si puţină lămâie si miere.
Glutationul şi cisteina sunt puternici aminoacizi antioxidanţi. Îi vei găsi în
numeroase suplimente generale de antioxidanţi. Pe durata unei infecţii virale
prelungite, rezervele organismului se epuizează şi ar trebui suplimentate. Cele
mai utilizabile forme sunt glutationul redus sau N-acetil-cisteina.
Lizina este un aminoacid care contribuie la eliminarea virusului herpetic. Pe
durata unei infecţii, este cel mai bine să limitezi consumul de alimente bogate
în arginină, cum sunt fasolea, lintea, nucile şi ciocolata.
Polenul de albine este un antibiotic natural. Acţionează, poate, cel mai bine
ca întăritor general. Calitatea lui variază considerabil, la fel ca şi contaminarea
lui cu plumb - din nefericire, şi albinele sunt poluate. Aşa că alege-ţi sursa cu
grijă şi fereşte-te de produsele foarte iettine. Ai putea avea parte de o calitate
pe măsura preţului. Este indicat să eviţi polenul de albine dacă eşti sensibil la
polen sau alergic la înţepăturile albinelor.
Probioticele, spre deosebire de antibiotice, sunt bacterii benefice care
încurajează sănătatea şi sunt disponibile sub formă de capsule sau pudră. Sunt
deosebit de utile pentru restabilirea echilibrului tractului digestiv - de
exemplu, în timpul manifestării unei bacterii la nivelul stomacului. E bine să
mărim dozele pe durata unei infecţii bacteriene. S-a dovedit că ABC Dophilus,
o combinaţie de trei tulpini, benefică pentru nou-născuţi şi copii, reduce la
jumătate timpul de refacere după un acces de diaree. Lactobacillus salivarius
este o tulpină bună pentru adulţi.
Seleniul este un mineral imunostimulent care acţionează şi ca antioxidant. Se
găseşte din belşug în alimente precum fructe de mare şi seminţe, mai ales
susan. Vei constata că este inclus în majoritatea suplimentelor antioxidante.
Sunătoarea (hypericum) este cu precădere benefică pentru orice afectează
pielea, inclusiv pentru răni sau infecţii cutanate. Este un întăritor general bun
pentru sistemul imunitar.
Uleiul din arbore de ceai este un remediu australian, cu proprietăţi
antiseptice şi antifungice. Poate fi masat pe piept, folosit la gargară (diluat) ori
la inhalaţii, combinat cu apa de baie, şi ţine la distanţă ţânţarii.
Usturoiul conţine alicină, care este antivirală, antifungică şi
antibacteriană. Bogat în aminoacizi care conţin sulf, acţionează, de asemenea,
ca antioxidant. Este, fără îndoială, un aliat important în combaterea infecţiilor,
iar persoanele care mănâncă usturoi prezintă cea mai redusă incidenţă a
cancerului. Îţi recomand să consumi câte un căţel de usturoi pe zi sau o
capsulă echivalentă.
Zincul este cel mai important mineral pentru întărirea imunităţii, care merită
suplimentat pe durata oricărui tip de infecţie. Nu există nici o îndoială că ajută
la combaterea infecţiilor. Pentru durerile de gât, sunt disponibile şi tablete de
zinc.
CAPITOLUL 15

Cum se câştigă Războiul Rece

Eşti gazda favorită a virusului răcelii? Îţi faci provizii de cutii de şerveţele şi
bomboanele mentolate devin o parte a dietei tale odată cu venirea iernii? În
acest caz, este momentul să-ţi întăreşti mecanismele de apărare şi să devii
imun la virusuri. În esenţă, există două metode de apărare: prima constă în
prevenirea infecţiei, iar cea de-a doua, în reducerea la minimum a efectelor,
odată ce infecţia s-a instalat.
Tehnic vorbind, virusurile nu sunt "vii", deoarece nu se pot reproduce. Nu pot
decât să se multiplice, dacă reuşesc să pătrundă în celulele noastre, şi să le
determine să producă mai multe particule virale. Pentru a ţine virusurile la
distanţă, trebuie să ai o cantitate suficientă de vitamina A în corp şi îndeajuns
de mult calciu şi magneziu încât membranele celulare să fie destul de
puternice cât să le facă faţă.
La începutul iernii, temperatura exterioară scade, iar organismul devine mai
puţin capabil să-şi folosească rezerva de vitamina A. Acest fapt duce la
apariţia unui cerc vicios, cererea de vitamina A crescând din ce în ce mai mult.
Probabil că acesta este unul dintre motivele pentru care zincul este de folos
atunci când eşti răcit, deoarece permite folosirea vitaminei A depozitate la
nivelul ficatului.
Secretul oricărei bătălii este pregătirea temeinică. Este bine să începi chiar de
acum, asigurându-te că ai parte de nutrienţii necesari, care să-ţi menţină
sistemul imunitar în alertă.
Doza ta zilnică de suplimente ar trebui să includă cel puţin 1500 micrograme
(5 000 UI) de vitamina A, 500 micrograme de betacaroten, 15 micrograme de
vitamina D şi cel puţin 1 000 miligrame de vitamina C, dar şi vitamine din
complexul B. Suplimentul de multiminerale ar trebui să conţină de zece ori
mai mult zinc decât cupru şi cel puţin de două ori mai puţin magneziu decât
calciu. Dacă suferi des de infecţii repetate, ia 1000 micrograme de vitamina C,
de trei ori pe zi.
Sistemul tău de avertizare este în alertă?
De unde ştii dacă ai contractat un virus? Primul motiv de suspiciune apare
dacă te-ai aflat în compania unei persoane răcite. De obicei, simptomele încep
să se manifeste la două-trei zile după expunere. De asemenea, propriul "sistem
de avertizare" te anunţă că ai musafiri nepofiiţi: o senzaţie neplăcută în gât sau
în nas atunci când te trezeşti; îţi simţi capul greoi sau ai o uşoară durere de
cap; îţi simţi muşchii încordaţi; te simţi oarecum obosit chiar înainte de a te da
jos din pat; ţi-e cald, ţi-e frig sau ai frisoane. Dacă treci prin oricare dintre
aceste simptome, nu ezita să apelezi la vitamina C. Chiar dacă se dovedeşte a
fi o alarmă falsă, nu ai decât de câştigat.
De ce trebuie să iei suficientă vitamina C
Numeroase experimente au arătat că dozele mari de vitamina C reduc
frecvenţa şi simptomele, dar şi micşorează durata răcelilor. O prezentare
recentă a 16 astfel de studii a scos la iveală faptul că, în medie, cei care iau
suplimente de vitamina C au parte de o perioadă de boală cu 34% mai mică.
Atunci, de ce atât de mulţi doctori strâmbă din nas când vine vorba de
vitamina C ca remediu pentru răceală? Există un număr egal de studii care nu
au scos în evidenţă nici un efect. Totuşi, la o privire mai atentă, ies la iveală
două defecte fundamentale comune.
În unele studii, virusurile dezvoltate în laborator sunt pulverizate în nasul
bietului subiect. Aceste virusuri sunt atât de virulente, încât nu e de mirare că
vitamina C nu are nici un efect. E ca şi cum ai testa protecţia dentară a unui
boxer lovindu-l în gură cu un baros! Eroarea cel mai des întâlnită este legată
de administrarea cantităţii optime de vitamina C. Cele mai bune rezultate au
fost obţinute folosind între 400 de miligrame şi 1 000 de miligrame pe oră.
Potrivit doctorului Linus Pauling: "Nivelul protecţiei creşte odată cu cantitatea
ingerată de vitamina C şi ajunge a fi aproape complet la 10-40 grame pe zi,
cantitate administrată din momentul instalării unei răceli". În realitate,
cantitatea necesară variază foarte mult de la persoană la persoană. În cazul
unora, dozele mari provoacă diaree, dar asta e tot: administrarea unor cantităţi
mari de vitamina C, vreme de câteva zile, nu este dăunătoare.
Pe termen lung, administrarea zilnică a 1-3 grame de vitamina C ajută la
menţinerea unui sistem imunitar puternic.
De asemenea, probabil că este mai bine să luăm şi alţi nutrienţi, de care avem
nevoie pentru a ne menţine sănătatea sistemului munitar. O analiză sistematică
a tuturor studiilor arată că 1 gram de vitamina C pe zi reduce durata şi
gravitatea răcelilor, însă cel mai semnificativ efect se simte atunci când
subiecţii au luat minimum 6 grame pe zi, în prima zi a unei infecţii. Aceste
studii arată că majoritatea oamenilor nu mai prezintă nici un simptom în
decurs de 24 de ore. Eu, Patrick, îţi recomand câte un gram pe oră, de îndată
ce prezinţi simptome de răceală, iar apoi câte 1-3 grame pe zi, după tratarea
răcelii.
Şapte metode de a ţine departe răceala
1. Ia 3 grame de vitamina C imediat şi apoi câte 2 grame, o dată la patru
ore (sau de trei ori pe zi), până când simptomele se atenuează. Alternativ,
adaugă 6 grame de vitamina C sub formă de pudră în suc de fructe diluat cu
apă şi bea-l pe parcursul zilei. Unii oameni preferă să folosească ascorbatul de
calciu, o formă mai puţin acidă a vitaminei C.
2. Suplimentează şi alţi nutrienţi care întăresc imunitatea, mai ales
vitaminele A şi E, seleniul şi zincul.
3. Ia mese uşoare, bazate, de preferinţă, pe fructe şi legume, inclusiv pe
alimente bogate în vitaminele A şi C - de exemplu, morcovi, sfeclă roşie, ardei
verzi şi citrice. Evită alimentele grase şi care formează mucus, adică ouăle,
carnea şi produsele lactate. Acestea îţi fac limfa să se mişte greoi iar limfa
reprezintă principalul sistem de transport al celulelor imunitare, care conduc
virusurile invadatoare spre nodulii limfatici, pentru a fi pedepsite.
4. Evită alcoolul, ţigările, ceaiul şi cafeaua. Bea foarte multă apă şi
ceaiuri din plante.
5. Întăreşte-ţi imunitatea cu ajutorul plantelor. Bea două căni de ceai de
gheara-mâţei pe zi, ia 15 picături de tinctură de echinaceea de două ori pe zi şi,
dacă ai gripă sau o răceală puternică, ia şi o linguriţă de Sambucol (extract din
boabe de soc), de patru ori pe zi.
6. Ia-o uşor. Fă lucrurile fără grabă şi evită stresul. Odihneşte-te şi dormi
mult.
7. Dacă ai impresia că ai câştigat bătălia, aşteaptă cel puţin 24 de ore
înainte să reduci doza la 1 gram de vitamina C, de trei ori pe zi, şi ia un
supliment imunostimulent cu vitamine si minerale dimineata. Dacă te-ai simţit
bine vreme de trei zile la rând, reia-ţi programul tău normal de suplimente.
CAPITOLUL 16

Remedii naturale pentru gripă

Principiile prezentate în cazul răcelilor, în capitolul anterior, se aplică şi
gripei, inclusiv gripei porcine, aviare şi altor variaţii potenţial fatale ale
virusului HIV. Aşadar, în principal, atunci când vine vorba de remedii naturale
pentru gripă, totul ţine de creşterea aportului de vitamina C şi de alţi nutrienţi
care întăresc imunitatea.
Vitamina C
Dr. Thomas Levy, autorul volumului Vitamin C, Infectious Diseases and
Toxins: Curing the Incurable, este unul dintre principalii experţi mondiali în
privinţa efectelor vitaminei C asupra virusurilor. Iată ce ne spune despre acest
nutrient de nepreţuit:
Nu am descoperit nici un virus gripal asupra căruia vitamina C să nu
exercite un efect letal, atâta vreme cât o cantitate suficientă de vitamina
C ajunge la virus, ca, de exemplu, în cazul oricărei infecţii acute.
Acest punct de vedere este susţinut şi de activitatea expertului Robert
Cathcart, care a tratat mii de cazuri de boli infecţioase potenţial letale cu
ajutorul unor doze mari de vitamina C:
Tratamentul gripei aviare cu doze masive de ascorbat ar fi acelaşi ca în
cazul oricărei alte forme de gripă, cu excepţia faptului că gravitatea
bolii arată că ar putea fi nevoie de doze neobişnuit de mari de acid
ascorbic luat pe cale orală sau chiar de ascorbat de sodiu intravenos. Nu
am văzut, până în prezent, nici o formă de gripă care să nu fie tratată
sau considerabil ameliorată cu ajutorul unor doze consistente de
vitamina C, dar este posibil ca la gripa aviară să fie nevoie de doze şi
mai mari.
Medicamentele antivirale, cum este Tamiflu (oseltamivir), care constituie
tratamentul convenţional folosit în acest moment pentru gripă, acţionează prin
inhibarea neuraminidazei produse de virusuri, esenţială pentru capacitatea lor
de a se multiplica. Vitamina C are aceeaşi funcţie, potrivit studiilor recente,
care au testat efectele unei combinaţii de acid ascorbic, extract de ceai verde,
lizină, prolină, N-acetil- cisteină şi seleniu, printre alţi micronutrienţi, asupra
celulelor infectate cu gripă.28 Această combinaţie a fost testată şi în cadrul
unui studiu asupra celulelor infectate cu gripă aviară, în multe aspecte similare
cu gripa porcină.29 Potrivit autorilor, combinaţia de nutrienţi a demonstrat o
activitate antivirală intensă, evidentă chiar şi o perioadă îndelungată de după
infecţie. Proprietăţile antivirale sunt comparabile cu cele ale medicamentelor
convenţionale (amantadină şi oseltamivir); cu toate acestea, amestecul de
nutrienţi a prezentat avantajul afectării multiplicării virale în etapele finale ale
procesului de infectare. Spre deosebire de medicamente, nu există efecte
secundare semnificative. Efectul vitaminei C a fost mai slab decât cel al
amestecului de nutrienţi şi, în combinaţie, dozele moderate de vitamina C au
avut un efect antiviral semnificativ. Printre ceilalţi nutrienţi incluşi se numără
trei aminoacizi, lizina, prolina şi N-acetil-cisteina, şi seleniul. N-acetil-cisteina
şi seleniul cresc nivelurile de glutation din celule, a cărui activitate este
antivirală.
Inhibarea neuraminidazei reprezintă doar una dintre numeroasele metode prin
care vitamina C ajută la combaterea virusurilor. O altă cale constă în
consolidarea reacţiei imunitare a corpului, de exemplu, prin îmbunătăţirea
funcţiei celulelor imunitare (precum cea a macrofagelor şi a limfocitelor de tip
T), prin creşterea nivelului de interferon şi de oxid de azot şi prin producerea
mai multor anticorpi care atacă virusuri. În cadrul studiului sus-menţionat,
referitor la combinaţia de nutrienţi, unul dintre cele mai importante efecte
antivirale a fost inhibarea nucleoproteinelor virale, având ca rezultat faptul că
virusul nu se mai poate multiplica. Acest lucru a avut loc în decurs de 24 de
ore.
În doze mari, s-a dovedit că vitamina C nu este toxică nici în cazul adulţilor şi
nici al copiilor, de-a lungul anilor. Nu putem spune acelaşi lucru şi despre
noua generaţie de medicamente antivirale. Unul dintre efectele secundare cele
mai îngrijorătoare, rareori menţionate, ale medicamentului Tamiflu este
reprezentat de problemele psihiatrice ciudate evidenţiate în rândul copiilor
trataţi, fapt care a determinat Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor
din SUA să recomande includerea de noi avertismente privind efectele
secundare potenţial periculoase, de natură psihiatrică.
Cantitatea ideală de vitamina C, în cazul oricărei forme de gripă, variază în
funcţie de "toleranţa intestinală" a fiecăruia.
Începe cu 3 grame imediat şi continuă cu câte 1 gram pe oră. Dacă îţi
provoacă diaree, înjumătăţeşte doza luată la fiecare oră; dacă nu, dubleaz-o.
Există anumite forme de vitamina C, mai ales vitamina C liposferică şi
ascorbatul de sodiu cu bioperină, care favorizează o absorbţie şi mai mare
înainte de a fi atins pragul toleranţei intestinale. Acestea sunt un pic mai bune
decât acidul ascorbic simplu. Acidul ascorbic li se pare anumitor persoane
prea acid, caz în care poate fi administrat un ascorbat, cum este ascorbatul de
sodiu. Cum vei lua o cantitate mare, ar fi util să verifici dacă ai la îndemână o
rezervă bună, pentru eventualitatea declanşării unei epidemii de gripă. Nu
există nici un pericol dacă iei zilnic câte 100 de grame, pe termen scurt, şi
dacă te opreşti odată cu dispariţia simptomelor. Dacă asta nu opreşte gripa, eu,
Patrick, îţi recomand să găseşti un doctor care să-ţi administreze intravenos
ascorbat de sodiu.
Secretul combaterii oricărui tip de infecţie constă în prevenirea ei din capul
locului, având grijă să ai un sistem imunitar puternic. Noi luăm câte 2 grame
de vitamina C în fiecare zi. Dacă are loc o epidemie de gripă, avem motive
întemeiate să dublăm această cantitate la 4 grame (câte 1 gram la aproximativ
6 ore) şi să suplimentăm aportul zilnic de zinc şi seleniu, deoarece studiile
pomenite mai sus arată că o combinaţie de nutrienţi imunostimulenţi pare să
fie cea mai eficientă.
Zincul
În doze de 50-100 de miligrame pe zi, zincul s-a dovedit a fi şi antiviral. 30 Este
disponibil sub formă de tablete, pentru tuse şi răceală, deşi eu, Patrick,
recomand un nivel de două ori mai mic de tablete cu zinc şi doar pe termen
scurt. Profilactic, ia zilnic un supliment de 15 miligrame. S-a demonstrat că
această cantitate de zinc luată ca supliment sporeşte considerabil eficienţa
celulelor T, întărind astfel imunitatea.31
Efectul boabelor negre de soc
Virusurile pătrund în celulele corpului străpungându-le pereţii cu nişte ace
minuscule, alcătuite dintr-o substanţă numită hemaglutinină. Potrivit
cercetărilor efectuate de virusologul Madeleine Mumcuoglu, care a colaborat
cu dr. Jean Linderman, descoperitorul interferonului, extractul din boabe de
soc dezarmează aceste ace, ataşându-se de ele şi împiedicându-Ie să străpungă
membrana celulară. "Aceasta a fost prima descoperire", afirma Mumcuoglu.
"Ulterior, am găsit dovezi că boabele de soc combat virusul gripal şi pe alte
căi: În cadrul unui experiment dublu-orb controlat, ea a testat efectele
extractului din boabe de soc, numit Sambucol, asupra pacienţilor diagnosticaţi
cu mai multe tulpini ale virusului gripal. 32 Rezultatele au scos la iveală o
ameliorare considerabilă a simptomelor - febră, tuse, dureri musculare - în
cazul a 20% dintre pacienţi, în decurs de 24 de ore, şi în cazul a 73% dintre
pacienţi, în 48 de ore. După trei zile, 90% dintre pacienţi au prezentat o
ameliorare completă a simptomelor, faţă de cei cărora li se administrase
placebo şi care avuseseră nevoie de minimum şase zile ca să se refacă. În
cadrul unui alt experiment dublu-orb controlat, extractul din boabe de soc a
redus cu patru zile perioada de refacere a pacienţilor care sufereau de gripă. 33
Vitamina D
Este, de asemenea, important să te asiguri că ai un nivel bun de vitamina D.
Un studiu recent, efectuat pe un eşantion de 19 000 de persoane, a dus la
concluzia că aceia dintre ei cu cel mai redus nivel mediu de vitamina D
prezentau un risc cu circa 40% mai mare să fi suferit o infecţie respiratorie
recentă, faţă de cei cu niveluri mai ridicate de vitamina D. 34 Vitamin D este
produsă în piele, în prezenţa razelor solare. În lunile de toamnă şi de iarnă, nu
producem nici pe departe o cantitate suficientă. Majoritatea experţilor
recomandă minimum 30 de micrograme pe zi - o jumătate de oră de expunere
la soare, consumarea de peşte gras de trei ori pe săptămână şi a şase ouă îţi pot
oferi 15 micrograme pe zi, aşa că este indicat să suplimentezi zilnic restul de
15 micro grame, cu ajutorul unui complex de vitamine. Totuşi, majoritatea
complexelor de vitamine conţin doar 5 mcg, doza zilnică recomandată,
considerată acum extrem de depăşită.
CAPITOLUL 17

Ameliorarea rinitei alergice şi a

infecţiilor sinusale
Numeroase persoane suferă de rinită alergică, alergie la polen, de infecţii
sinusale şi de sinuzite recurente. Deşi ar fi de aşteptat ca rinita alergică să
prezinte simptome mai grave la ţară, combinaţia dintre poluarea urbană şi
polen face ca orăşenii să sufere mai mult decât persoanele care locuiesc în
mediul rural. Se pare că agravarea problemelor sinusale în rândul locuitorilor
de la oraş este provocată, parţial, de efectele pe termen lung ale poluării
aerului. Dar, dacă polenul şi poluarea sunt inevitabile, poţi să te ajuţi în vreun
fel? Povestea Soniei, care mi-a fost prezentată (mie, Patrick) la o emisiune
matinală de televiziune, GMTV, drept "cel mai grav caz de rinită alergică din
Marea Britanie", dovedeşte faptul că există o posibilitate.
Sonia suferea în permanenţă de congestie nazală şi îşi sufla mereu nasul, ochii
îi erau umflaţi şi o mâncau, iar gâtul o durea.
Era obosită tot timpul şi spunea că se simte mereu de parcă ar fi răcită. Colac
peste pupăză, suferea de sindromul colonului iritabil. Deşi lua medicamente
antihistaminice, acestea abia dacă îi atenuau puţin simptomele.
Atât rinita alergică, cât şi sindromul colonului iritabil sunt puternic asociate cu
alergiile, aşa că principalul meu obiectiv, în ceea ce o priveşte pe Sonia, a fost
acela de a-i reduce potenţialul alergic. Am vrut să descopăr la ce anume era
alergică, să elimin cât mai mulţi alergeni (din păcate, polenul nu poate fi
eliminat) şi să-i sporesc aportul de alimente şi de nutrienţi esenţiali
antialergici. Numeroşi pacienţi care suferă de rinită alergică se simt mult mai
bine atunci când elimină grâul şi produsele lactate din alimentaţie. Acestea
sunt alimentele cel mai frecvent alergene, în vreme ce polenul de iarbă este cel
mai răspândit alergen transportat prin aer. Dacă stai să te gândeşti, grâul este o
plantă ierboasă, iar laptele este facut din iarbă. Teoria noastră spune că ele au
în comun o anumită proteină la care reacţionează oamenii, deşi recomandăm,
în continuare, testul de depistare a alergiilor alimentare, pentru a confirma
prezenţa unei astfel de afecţiuni.
Planul de acţiune împotriva rinitei alergice
Am rugat-o pe Sonia să facă un test de depistare a intoleranţelor alimentare
bazat pe IgG (vezi Capitolul 7), care a arătat faptul că era alergică la lapte şi la
ouă. Alergia la lapte era cea mai puternică, urmată de alergia la albuşul şi la
gălbenuşul de ou, aşa că i-am recomandat să evite toate produsele lactate şi
ouăle. Potrivit spuselor Soniei:
 Am eliminat toate produsele lactate şi ouăle şi le-am înlocuit cu lapte şi
iaurt din soia. Am înlăturat toate produsele care conţineau aceste
alimente - mai multe decât aş fi crezut - din casă. După ce am urmat
acest regim vreme de două zile, am observat o diferenţă. Strănutam mai
puţin, mă simţeam mai puţin balonată şi mă trezeam cu mult mai multă
energie.
I-am mai recomandat Soniei să mănânce peşte gras; precum anşoa, somon,
macrou, scrumbie şi sardine, de trei ori pe săptămână, precum şi foarte multe
legume proaspete (mai ales legume bogate în antioxidanţi: broccoli, ardei,
roşii şi ceapă roşie). În plus, i-am sugerat să-şi prepare mesele cu ghimbir,
curcuma şi usturoi (antiinflamatoare puternice); să presare seminţe măcinate
de in şi dovleac (bogate în grăsimi Omega-3) peste cereale; să mănânce
seminţe de dovleac, pentru mai mult magneziu; să reducă aportul de carne,
zahăr, alimente dulci si băuturi conţinând cofeină.
Ca suplimente antialergice, am sfătuit-o pe Sonia să ia un supliment combinat,
care să conţină chercetină, un puternic agent antioxidant şi antiinflamator (500
de miligrame pe zi); bromelaină, o enzimă digestivă din tulpina de ananas
(125 de miligrame); vitamina C, antihistaminic natural (3 000 de miligrame în
mai multe doze); şi N-acetil-cisteină, un antiinflamator puternic (400 de
miligrame). De asemenea, i-am recomandat un complex puternic de vitamine
şi minerale, precum şi un supliment de grăsimi esenţiale, care să-i ofere,
combinat, 400 de miligrame de ADH şi AEP pe zi. După zece zile, aproape
toate simptomele Soniei dispăruseră. De atunci, nu a mai fost nevoită să ia nici
un medicament antihistaminic. După patru săptămâni, Sonia spunea:
După ce am urmat un regim sănătos cu fructe şi legume proaspete şi cu
peşte gras, am observat o diferenţă enormă în ceea ce priveşte nivelul
meu de energie. Pe lângă faptul că mi-am învins rinita alergică, a fost
un regim extrem de uşor de urmat. Nu simt că am suferit după ceva,
deşi uneori mi-a fost poftă de brânză. Ce n-aş da să fi ştiut toate astea
acum zece ani!
Acum, un an mai târziu, nu mai prezintă nici un simptom şi nu mai este
alergică la ouă. Totuşi, laptele constituie în continuare o problemă. Povestea
Soniei este un exemplu bun de "încărcare totală". Imaginează-ţi că sănătatea ta
este o găleată, pe care o umpli cu diverse lucruri: alergia la polen, alimentaţia
proastă, alergiile alimentare, lipsa nutrienţilor, expunerea la poluare şi aşa mai
departe; în cele din urmă, vei atinge un prag maxim şi vor începe să se
manifeste simptomele. Deşi Sonia nu putea evita polenul, ea a putut să pună
capăt simptomelor de rinită alergică, eliminându-si alergiile alimentare,
îmbunătăţindu-şi dieta şi luând nutrienţi antiinflamatorii specifici. De ce nu ai
încerca şi tu această abordare?
Cum să lupţi cu infecţiile sinusale
Potrivit unui studiu, antibioticele sunt prescrise eronat în cazul a trei din patru
infecţii sinusale, în ciuda faptului că virusurile constituie, de departe, cauza
cea mai frecventă a acestei afecţiuni. 35 Acelaşi studiu relatează că "e posibil ca
medicii să creadă că antibioticele sunt eficiente, deoarece starea pacienţilor se
ameliorează cât timp le sunt administrate, în vreme ce, în realitate, e posibil ca
simptomele să se uşureze fără tratament". Îngrijorarea autorilor acestui studiu
este aceea că întrebuinţarea excesivă a antibioticelor ar putea favoriza
bacteriile din ce în ce mai rezistente la medicamente, mai ales în cazul
copiilor, pentru care există şi mai puţine dovezi că tratamentul antimicrobian
prezintă beneficii semnificative. Tratarea cauzei subiacente a sinuzitei cronice,
care poate fi reprezentată de alergenii alimentari, şi folosirea plantelor
imunostimulente şi a descongestionantelor naturale constituie abordarea
noastră preferată.
Ca în cazul oricărei alte infecţii virale, eu, Patrick, îţi recomand doze ridicate
de vitamina C, de îndată ce infecţia se declanşează. Aceasta este puternic
antivirală şi antibacteriană la nivelurile de toleranţă intestinală (nivelul inferior
celui care provoacă diaree) - de obicei, circa 1 gram pe oră, pe durata unei
infecţii.· De asemenea, este antiinflamatoare şi calmează imediat reacţiile
alergice, care contribuie, de obicei, la problemele cronice de acest tip.
Deseori, persoanele care suferă de sinuzită cronică au avut şi probleme de
sănătate asociate cu alergiile şi, deloc surprinzător, antihistaminicele sunt
situate pe locul al doilea în clasamentul celor mai prescrise medicamente în
cazul sinuzitei. În rândul copiilor cu rinită cronică sau cu otite frecvente, s-a
dovedit că unu din trei prezintă o reacţie alergică fie la lapte, fie la grâu,
alergenii alimentari cel mai des întâlniţi. 36
După cum am explicat în Capitolul 7, testele pentru depistarea alergiilor sunt
imperios necesare în cazul celor care suferă de congestie nazală persistentă sau
de sinuzită pe termen lung. Testele convenţionale analizează doar alergiile
bazate pe IgE, însă şi alergiile bazate pe IgG sunt la fel de importante şi uşor
de testat, folosind un kit pentru acasă. Printre cei mai răspândiţi alergeni
alimentari se numără laptele, grâul şi drojdia.
Pe lângă un aport mai mare de vitamina C, ar trebui să creşti şi aportul de
uleiuri din peşte ce conţin grăsimi Omega-3 şi de nutrienţi antiinflamatorii
naturali, cum sunt chercetina, bromelaina, enzimă care se găseşte în ananas şi
care are proprietăţi antiinflamatorii, şi metilsulfonilmetanul (MSM), o formă a
sulfului.
Şi utilizarea zilnică a unui spray nazal cu soluţie salină, disponibil în farmacii,
este de folos. Medicina indiană tradiţională recomandă echivalentul procedurii
de lavaj nazal cu soluţie salină, numit neti neti, care implică folosirea unui
urcior special conceput, disponibil la centrele yoga şi pe internet. Toate
acestea ajută la atenuarea problemelor sinusale.
Aplicarea locală de căldură s-a dovedit eficientă în ameliorarea simptomelor
pe termen scurt şi lung ale rinitei alergice. 37 Inhalaţiile cu ulei Olbas, ceaiul de
ghimbir, sucul de morcovi şi evitarea produselor lactate pot fi, de asemenea,
de ajutor.
CAPITOLUL 18

Antibiotice versus probiotice

Bacteriile însumează aproximativ 1,8 kilograme din greutatea corpului tău.
Omul de rând are circa 400 de tipuri diferite de bacterii prietenoase, care se
găsesc cu precădere în tractul digestiv şi care se multiplică la infinit. Aceste
bacterii reprezintă prima noastră linie de apărare împotriva bacteriilor nocive
şi a altor microbi cauzatori de boală, inclusiv a virusurilor şi a ciupercilor. De
asemenea, ele produc anumite vitamine şi digeră fibrele, îngăduindu-ne să
obţinem mai mulţi nutrienţi din alimentele care, altfel, ar fi nedigerabile.
În interiorul fiecărei celule există "fabrici de energie", numite mitocondrii.
Strămoşii acestor mitocondrii, care au aceeaşi structură fundamentală ca
bacteriile, sunt aproape sigur bacterii care au învăţat să convietuiască cu
strămoşii celulelor noastre. Cu timpul, ele au devenit o parte integrantă a
celulelor noastre. Aşadar, în împrejurări favorabile, trăim în armonie cu
bacteriile.
Asemenea pesticidelor, scopul medicamentelor antibiotice este acela de a
ucide viaţa (anti-bio). Însă, pe lângă faptul că distrug bacteriile patogene,
antibioticele le distrug şi pe cele prietenoase şi pot afecta mitocondriile. Cu cât
antibioticul are un "spectru mai larg", cu atât va ucide mai multe tulpini de
bacterii benefice. Un singur tratament cu antibiotice poat distruge, în totalitate,
diverse tulpini benefice de bacterii, pentru şase luni sau chiar mai mult. "Când
iei antibiotice, îi faci organismului tău ceea ce face fermierul atunci când
împrăştie pesticide pe câmp", spune cercetătorul medical Geoffrey Cannon,
autorul cărţii Superbug.38
Antibioticele fac mai mult rău decât bine?
Potrivit lui Richard Lacey, profesor şi microbiolog, utilizarea excesivă şi
frecventă a antibioticelor constituie principala cauză a schimbărilor observate
în ultimul deceniu, în ceea ce priveşte echilibrul bacteriilor de la nivelul
intestinelor. Această utilizare excesivă, mai ales a ampicilinei şi a
tetraciclinelor, duce la apariţia unei noi generaţii de "supermicrobi" - bacterii
rezistente la medicamentele create pentru a le distruge. Cercetătorul Stuart
Levy, de la Universitatea Tufts, spune că aceste schimbări sunt "incomparabile
în istoria biologică cunoscută". Problema este atât de gravă încât, în prezent,
există variante noi, rezistente la medicamente, ale mai multor bacterii
cauzatoare de boli. De exemplu, bacilul tuberculozei rezistent la medicamente
este responsabil, în prezent, de unu din şapte cazuri noi.
De asemenea, antibioticele au efecte adverse acute, pe termen scurt, de la
erupţii cutanate la diaree, precum şi efecte secundare cronice, pe termen lung.
Acestea din urmă sunt mai îngrijorătoare. Oricine ia antibiotice cu spectru
larg, fără oprire, pe parcursul mai multor ani, devine extrem de vulnerabil la
invaziile altor organisme, cum sunt ciupercile şi virusurile. Potrivit spuselor
lui Cannon: "Antibioticele constituie cauza unor afecţiuni noi, identificate,
într-un anume mod, cu bacterii care, în mod normal, nu se găsesc in corp.
Bacteriile care au evoluat odată cu noi reprezintă mecanismele noastre
exterioare de apărare imunitară, aşa că orice afectează ecologia microbiană
deosebit de complexă din corp te lasă descoperit în faţa altor boli". Acesta
consideră că nu este bine să foloseşti antibiotice decât în situaţiile în care ai
motive întemeiate să crezi că o infecţie bacteriană îţi pune viaţa în pericol sau
ar putea evolua într-o afecţiune mult mai gravă, dacă nu este tratată.
Prevestirea epidemiei infecţioase
Nu doar antibioticele, ci însăşi ideea de a crea medicamente pentru a distruge
microbii trebuie pusă sub semnul întrebării. La urma urmelor, în sistemul
sanitar din lumea occidentală s-au înregistrat progrese importante şi, cu toate
acestea, în ultimii 20 de ani, acelaşi sistem a împărţit miliarde de medicamente
antibiotice, antivirale şi antifungice. Dacă această abordare ar avea rezultate,
ne-am aştepta să avem mai puţine decese din cauza infecţiilor şi mai puţine
cazuri de toxiinfecţie alimentară. În realitate, se întâmplă exact invers.
Microbii din alimente - o problemă în creştere
Cum rămâne cu toxiinfecţiile alimentare? Au fost acestea reduse ca număr în
urma adăugării de antibiotice în hrana animalelor sau prin metodele moderne
de cultivare, de procesare şi de depozitare a alimentelor? Anual, mai bine de
un milion de oameni mor din cauza toxiinfecţiilor alimentare, în întreaga
lume.39 Într-adevăr, incidenţa tot mai mare a bolilor provocate de microbii din
alimente, depăşite doar de banala răceală în anumite ţări occidentale, ar putea
reprezenta un efect direct al utilizării la nivel mondial a circa 50 000 de tone
de antibiotice, în fiecare an.
Problema îşi are rădăcinile, în parte, în perioada postbelică, când cererea de
carne (gazda preferată a agenţilor patogeni) a crescut simţitor. În această
perioadă, a crescut şi cererea de hrană furajeră ieftină din ţările tropicale, unde
infecţiile în rândul animalelor sunt des întâlnite. Deşi legislaţia naţională si
codurile internationale au abordat încă de atunci această problemă, problemele
rămân. Animalelor din ţările occidentale li s-a administrat această hrană
contaminată, care a contaminat, la rândul ei, mediul, îngăduindu-le micro-
organismelor să se instaleze la scară mare. Aceste cicluri ale infecţiei joacă un
rol important în afecţiunile cauzate de alimente şi în prezent.
Problema este agravată de tendinţele moderne de procesare a alimentelor. De
exemplu, din pricina procedurilor folosite de unităţile centralizate de procesare
alimentară, un singur animal infectat poate contamina rezerva de carne a unui
întreg oraş. Renunţarea la mesele gătite acasă şi creşterea rolului alimentaţiei
în masă, prin intermediul restaurantelor, al barurilor de tip fast-food şi al
mâncărurilor gata preparate, au accentuat această problemă. Aceste aspecte,
alături de numărul tot mai mare de oameni cu sistemul imunitar slăbit şi de
dezvoltarea unor tulpini de bacterii mai rezistente la medicamente, fac situaţia
cu adevărat critică. Alimentele care prezintă cel mai mare risc sunt carnea,
ouăle şi produsele lactate.
Cunoaşte-ţi duşmanul
Contrar credinţei populare, majoritatea bolilor nu sunt infecţioase, iar
majoritatea infecţiilor nu se tratează cel mai bine cu antibiotice. Bolile virale,
cum sunt răceala sau gripa, nu răspund la antibiotice. Antibioticele nu
funcţionează nici împotriva durerilor de gât, potrivit unui studiu publicat în
British Medical Journal.40 Peste 700 de pacienţi cu dureri de gât au fost
împărţiţi în trei grupuri: cei cărora li s-au administrat antibiotice timp de 10
zile, cei cărora li s-au administrat antibiotice după trei zile, dacă simptomele
nu dispăreau, şi cei cărora nu li s-a administrat nimic. Nu a existat nici o
diferenţă între grupuri în privinţa numărului de persoane care s-au simţit mai
bine după trei zile sau în privinţa duratei generale de manifestare a bolii.
Numeroase infecţii intestinale simple, precum gastroenterita sau diareea, pot fi
chiar agravate dacă sunt tratate cu antibiotice. De asemenea, antibioticele nu ar
trebui niciodată folosite pentru a preveni o infecţie (de exemplu, în tratamentul
acneei), deoarece slăbesc imunitatea persoanei respective şi o predispun la alte
infecţii.
Profesorul Richard Lacey le recomandă medicilor să facă teste pentru a vedea
dacă o persoană bolnavă suferă de o infecţie bacteriană, să identifice tipul de
bacterie şi să prescrie un antibiotic conceput special pentru bacteria respectivă,
pentru o perioadă cât mai scurtă.
Probioticele
Medicina alternativă şi cea convenţională militează, în prezent, pentru
folosirea probioticelor (bacterii benefice), în vederea păstrării sănătăţii
intestinelor. Bacteriile prietenoase menţin intestinele curate, hrănindu-se în
principal cu reziduulile pe care le producem şi pe care le împiedică să se
acumuleze pe pereţii intestinali. De asemenea, ele împiedică bacteriile
neprietenoase, care provoacă boli, să se instaleze la nivelul intestinelor şi să ne
îmbolnăvească.
Principalele bacterii prietenoase includ familiile Lactobacillus şi Bifidus.
Suplimentarea lor oferă bacteriilor patogen mai puţine şanse de supravieţuire.
Există numeroase tulpini diferite, dintre care unele se găsesc chiar în intestine,
în vrem ce altele le "străbat" pereţii, pur şi simplu, şi joacă un rol util câtă
vreme se află acolo.
 Principalele bacterii prietenoase
Copii Adulţi
Care se găsesc în B.infantis L. acidophilus
intestine/rezidente B. bifidum B. bacterium/ salivarius
Enterococi
Care străbat L. bulgaricus L. casei (din brânză)
intestinele S. thermophilus S. thermophilus
L. salivarius
L. Bulgaricus
 Legendă:
B = Bacterii bifidus; L = Lactobacillus; S = Streptococ
Bacteriile rezidente sunt, de obicei, mai bune în lupta împotriva infecţiilor.
Altele se găsesc în alimentele fermentate, cum este iaurtul natural, miso şi
varza murată. În magazinele cu produse naturiste poţi găsi suplimente
probiotice, iar multe dintre ele conţin amestecuri. întreabă care ţi se potriveşte
cel mai bine, în funcţie de starea ta de sănătate. În general, trebuie să iei una
sau două capsule ori câte o linguriţă pe zi, însumând circa un miliard de
bacterii individuale. Cel mai bine e să le iei la masă, dacă bacteriile vin sub
forma unor microcapsule; în caz contrar, ia-le cu o jumătate de oră înainte de
masă sau la trei ore după, pentru a reduce la minimum distrugerea lor de către
acidul gastric din stomac.
Ca regulă generală, dacă o infecţie persistă mai bine de o săptămână şi nu
răspunde la aceste combinaţii, consultă-ţi medicul de familie. În anumite
cazuri, sunt necesare antibiotice, însă acestea nu ar trebui folosite decât în
ultimă instanţă. Dacă ţi s-au prescris antibiotice, asigură-te că le iei împreună
cu probiotice, cum ar fi Lactobacillus acidophilus sau Bifidus, continuând
tratamentul vreme de o lună după terminarea tratamentului cu antibiotice,
pentru a restabili nivelul bacteriilor sănătoase din intestine.
Dacă pleci în vacanţă într-un loc în care ştii că standardele de igienă lasă de
dorit (de exemplu, India), ia un supliment probiotic în fiecare zi cât stai acolo,
pentru a spori nivelul bacteriilor benefice.
CAPITOLUL 19

Vaccinurile -
sunt cu adevărat necesare?
Vaccinurile sunt considerate una dintre minunile vremurilor noastre; un triumf
al medicinei moderne asupra naturii. Cu toate acestea, unii susţin că mai mult
ne-ar afecta sănătatea decât ne-ar proteja-o, având ca efecte secundare, printre
altele, autismul, handicapul fizic, leziunile cerebrale şi chiar decesul. În
prezent, unui copil i se pot administra circa 30 de vaccinuri până la vârsta
şcolară, iar multe dintre acestea sunt efectuate în primele şase luni de viaţă.
Sunt ele o măsură înţeleaptă de precauţie sau un risc inutil? La fel, alte
vaccinuri făcute mai târziu în viaţă, cum este vaccinul împotriva cancerului de
col uterin, au un raport îndoielnic între risc şi beneficii. Să aruncăm o privire
mai atentă asupra dovezilor!
Vaccinul reprezintă un tip special de imunizare, prin care un agent infecţios
neutralizat sau dezactivat ori un toxoid (o anti-otravă) este administrat cu
scopul de a stimula sistemul imunitar să producă anticorpi. Toate imunizările
prezintă riscuri şi beneficii. Teoretic, prin "memorarea" antigenului şi a
modalităţii de producere a anticorpului, sistemul imunitar are un avantaj în
combaterea unei infecţii, în eventualitatea în care vei fi expus din nou
agentului respectiv, deoarece poate reacţiona rapid.
La ce ar trebui să te gândeşti atunci când trebuie să iei o decizie în privinţa
unui vaccin?
1. Cât de periculoasă este boala?
2. Cât de sigur este vaccinul?
3. Cât de eficient este vaccinul respectiv?
4. Cât de mare este probabilitate a să intri în contact cu microbul care
provoacă boala?
5. Când este cel mai bun moment în care să-ţi faci vaccinul, ţinând cont
de faptul că unele dintre ele nu oferă decât o protecţie pe termen scurt?
6. Vaccinurile combinate sunt mai riscante?
7. Care sunt potenţialele efecte secundare ale fiecărui vaccin?
8. Cât de sănătoşi sunteţi tu sau copilul tău în ziua respectivă?

Vaccinurile sunt mai puţin eficiente decât crezi

Literatura ştiinţifică nu este nici pe departe concludentă în privinţa reuşitei
vaccinărilor, studiile indicând o eficienţă situată între 20 şi 90%, în funcţie de
vaccin. În realitate, numeroase boli contagioase se manifestă ciclic şi au intrat
în declin datorită creşterii gradului de igienă şi izolării persoanelor infectate.
Un prim caz ar fi epidemia de variolă din 1870-1872, din Anglia. Aceasta a
curmat 44 000 de vieţi, deşi majoritatea populaţiei fusese vaccinată. În cursul
următoarei epidemii, câţiva ani mai târziu, municipalitatea din Leicester a
decis să nu fie de acord cu vaccinarea, pe motiv că aceasta nu dăduse
rezultate, şi, în schimb, s-a bazat doar pe măsuri de igienă şi pe izolarea
persoanelor infectate. Aici s-au înregistrat doar 19 cazuri. Oraşul Warrington,
situat în apropiere, a avut de şase ori mai multe cazuri, deşi 99% din populaţie
fusese vaccinată.41
În prezent, rezultatele vaccinărilor sunt caracterizate de inconsecvenţă. De
exemplu, în Statele Unite, incidenţa pojarului a continuat să crească până în
anii 1990, în ciuda introducerii vaccinului, în 1957. Iar în Marea Britanie, în
anii 1970, numărul deceselor cauzate de tusea convulsivă a scăzut doar după
ce rata vaccinărilor s-a diminuat cu 30%.
În schimb, epidemiile de pojar, oreion, variolă, tuse convulsivă, poliomielită şi
meningită au afectat populaţiile vaccinate. În 1989, Centrul pentru Controlul şi
Prevenirea Bolilor din SUA anunţa:
În rândul copiilor de vârstă şcolară, epidemiile [de pojar] s-au
înregistrat în şcolile cu un nivel al vaccinărilor de peste 98%. Acestea
au apărut în toate colţurile ţării, inclusiv în zonele neafectate de pojar de
ani de zile.
Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a dat informaţii despre o
epidemie de pojar apărută în rândul unei populaţii care fusese vaccinată în
proporţie de 100%. Un studiu care analizase această epidemie concluziona:
Paradoxul evident este acela că, pe măsură ce rata imunizării împotriva
pojarului atinge niveluri ridicate în rândul unei anumite populaţii,
pojarul devine o boală a persoanelor imunizate.

Vaccinurile obişnuite pentru copii

Sunt disponibile vaccinuri împotriva pojarului, oreionului, varicelei,
rubeolei, difteriei, tusei convulsive, tetanosului, poliomielitei, meningitei,
hepatitei şi tuberculozei. Unele dintre aceste boli sunt mai periculoase şi mai
des întâlnite decât altele. De exemplu, pojarul şi oreionul sunt foarte
răspândite şi, cu toate acestea, sunt rareori fatale, cu excepţia copiilor
malnutriţi, cu sisteme imunitare compromise. Prin urmare, dacă un copil are o
alimentaţie optimă, imunizarea poate fi amânată, dacă părinţii consideră de
cuviinţă.
Dacă nu a contractat nici una din aceste două boli şi, astfel, nu şi-a format
o imunitate naturală până în adolescenţă, copilul poate fi imunizat atunci, când
sistemul său imunitar este mai matur. Pojarul şi oreionul pot avea implicaţii
mai grave în cazul adulţilor, însă imunitatea naturală oferă o protecţie mai
bună şi mai de durată decât imunitatea artificială, lucru valabil aproape de
fiecare dată.
Acelaşi lucru poate fi spus şi despre rubeolă. Contractarea bolii oferă, în
mod natural, imunitate pe viaţă. Imunizarea nu oferă acelaşi lucru, deoarece,
în timp, eficienţa ei se pierde. Dacă nu ar fi efectele grave asupra fătului,
rubeola ar fi considerată o boală uşoară. Prin urmare, este logic să le
administrăm fetelor acest vaccin înaintea vârstei de concepere, dacă nu au
contractat boala în copilărie.

Tusea convulsivă
Potrivit doctorului Gordon Stewart, unul dintre principalii experţi britanici în
ceea ce priveşte tusea convulsivă, această boală nu mai constituie, în prezent,
o ameninţare gravă la adresa vieţii şi a sănătăţii copiilor noştri. Nu s-a
înregistrat nici un caz de leziuni cerebrale sau de deces în rândul copiilor, pc
durata ultimelor trei epidemii din Marea Britanie. Cu toate acestea, incidenţa
tusei convulsive în rândul adulţilor a crescut odată cu introducerea imunizării
timpurii, probabil pentru că protecţia oferită de acest vaccin este de scurtă
durată, variind între 4 şi 14 ani.

Tetanosul şi difteria
Tetanosul nu este o boală infecţioasă. Este provocat de o toxină eliberată de
bacteria Clostridium tetani, des întâlnită în sol sau în bălegar. Bacteria trebuie
să pătrundă printr-o rană deschisă, aşa că, dacă bebeluşul tău nu e grădinar şi
nu umblă cu materii fecale, de obicei, tetanosul nu constituie o problemă!
Principalul motiv de îngrijorare în trecut era reprezentat de locurile de joacă în
care era permis şi accesul câinilor. Vaccinul folosit este un toxoid purificat de
tetanos, un fel de anti-otravă care nu va elimina niciodată organismele.
Protecţia dispare treptat şi este posibil să fie nevoie de mai multe injecţii, de-a
lungul vieţii, dacă stilul de viaţă te expune vreunui risc.
Din anii 1980, difteria nu a mai reprezentat o problemă în Marea Britanie,
dar ar putea reveni şi, în acest caz, va trebui efectuată o imunizare în masă
destul de rapid. Există un vaccin relativ sigur cu toxoid.

Poliomielita
Numeroase autorităţi sanitare consideră că vaccinul împotriva poliomielitei
este esenţial. Boala se răspândeşte în urma contaminării alimentelor sau a apei
cu materii fecale. Există trei tipuri distincte de virus al poliomielitei, iar
vaccinul împotriva unuia din ele nu oferă protecţie împotriva celorlaltor două;
acesta este, probabil, motivul pentru care a avut loc o epidemie de poliomielită
în Taiwan, unde 98% dintre copii fuseseră imunizaţi. 42 În 1961, o epidemie de
poliomielită din Massachusetts a generat mai multe cazuri de paralizie în
rândul celor vaccinaţi decât în rândul celor care nu fuseseră imunizaţi. 43 Iar un
alt studiu a scos la iveală faptul că trei din cinci americani care contractaseră
poliomielită în cursul unei călătorii în străinătate fuseseră vaccinaţi în
prealabil.44
Numeroase autorităţi sanitare vor recomanda un vaccin împotriva
poliomielitei copiilor care merg în străinătate. Noi îţi sugerăm să afli mai întâi
cât de des întâlnită este poliomielita în ţara pe care o vor vizita, precum şi ce
standarde de igienă are aceasta. În Marea Britanie, în prezent, există doar unu
sau două cazuri pe an. De fapt, la noi există există un risc mai mare să fii lovit
de un autobuz cu etaj decât să contractezi poliomielită.

Meningita
Sufixul ,,-ită" înseamnă "inflamaţie", iar meningele sunt membranele care
acoperă măduva spinării. Aceasta este o afecţiune ce poate fi declanşată de o
gamă largă de cauze, de la o fractură craniană la înţepătura unui ţânţar, de la o
infecţie virală (în special, cu enterovirusurile Coxsackie, Echo, al
poliomielitei, al oreionului şi altele) la o infecţie fungică (mai rar) şi, deseori,
de la o infecţie bacteriană (de exemplu, tuberculoză, Pneumococcus,
Haemophilus influenzae, Staphylococcus aureus şi meningococul Neisseria
meningitidis).
Numărul deceselor şi exagerările presei au sădit teamă şi panică la simpla
rostire a cuvânt ului "meningită", dar adevărul este că, deseori, această boală
se manifestă uşor şi îşi urmează propriul curs. Oreionul este un asemenea caz:
meningita de o anumită intensitate se poate manifesta ca o complicaţie a
infecţiei virale, însă, de obicei, nu constituie un motiv de îngrijorare. Trei
dintre formele bacteriene mai problematice sunt cauzate de grupele B şi C de
Haemophilus influenzae şi Neisseria meningitidis (cunoscute sub numele de
meningita B şi meningita C).

Haemophilus influenzae
Aceste bacterii nu au nimic de-a face cu "gripa". Ele populează, de obicei,
gâtuI şi gura şi, după identificarea lor, s-a presupus că provoacă gripă, astfel
rămânându-Ie numele. Totuşi, la fel ca E. coli, un alt locatar obişnuit al
corpului nostru, ele pot deveni invazive şi periculoase. În această situaţie, pot
cauza pneumonie şi o formă de meningită. Forma cea mai gravă îi afectează
pe copiii de vârstă mică (preşcolari). Aşa cum se întâmplă adesea, copiii
sănătoşi, bine îngrijiţi, care sunt alăptaţi sau care au fost alăptaţi, prezintă un
risc redus de a avea vreo problemă, deoarece beneficiază de imunitate pasivă
de la mamă, în vreme ce copiii care suferă de anumite afecţiuni ce îi slăbesc
sau care sunt hrăniţi cu biberonul ori sunt mai puţin îngrijiţi pot avea de
suferit. De obicei, antibioticele dau rezultate bune şi sunt necesare dacă sunt
administrate îndeajuns de devreme. Rata de succes a vaccinării copiilor mai
mici de doi ani este redusă. Vaccinul nu oferă protecţie pe termen lung, aşa că
sunt necesare mai multe doze (cel puţin trei, până la vârsta de doi ani!).
Experţii, inclusiv cei de la organismele oficiale, consideră că s-a înregistrat o
creştere a numărului de cazuri de Haemophilus influenzae de tip B în rândul
adulţilor, odată cu introducerea vaccinului împotriva acestei bacterii. 45

Meningita meningococică
Aceasta are tendinţa de a se manifesta epidemic, în special în zonele
aglomerate, cum sunt birourile, şcolile şi universităţile.
Se răspândeşte prin intermediul salivei şi al secreţiilor nazale. Majoritatea
persoanelor infectate nu vor contracta meningită.
Unele vor deveni purtătoare, altele se vor îmbolnăvi. Acesta este tipul de
meningită de care ne e frică, cel care duce la apariţia petelor mici, de un roşu-
închis, de pe torace şi fese, pentru care este folosit bine cunoscutul test de
sticlă. Există mai multe tulpini ale acestor bacterii dintre cele mai mici.
Grupele B şi C ne provoacă cea mai mare suferinţă. În prezent, există un
vaccin eficient împotriva meningitei C, care poate fi folosit şi în cazul unei
epidemii. Deocamdată, nu există încă nici un vaccin eficient împotriva
meningitei B. Nu are rost să-ţi faci un vaccin împotriva meningitei C atunci
când are loc o epidemie de meningită B. Imunizarea de rutină este
controversată, deoarece protecţia dispare în timp şi poate oferi un fals
sentiment de siguranţă.

Pojarul
Pojarul, în sine, este o boală relativ inofensivă, însă virusul suprimă sistemul
imunitar, aşa că alţi agenţi patogeni pot pune stăpânire pe corp, fără a fi
combătuţi adecvat, putându-se înregistra complicaţii, precum pneumonie sau
otită. În Marea Britanie, încă mai este o boală relativ des întâlnită. Există un
singur vaccin împotriva pojarului, care este destul de eficient pe termen scurt,
dar care nu oferă protecţie pe termen lung. Opiniile publicului asupra
vaccinului împotriva pojarului, oreionului şi rubeolei rămân împărţite. La fel
ca intervenţiile chirurgicale, imunizările comportă întotdeauna riscuri, însă, în
egală măsură, şi neadministrarea vaccinurilor este riscantă. Trebuie să te
întrebi dacă este bine să le administrezi copiilor, care au sisteme imunitare
imature, mai mulţi imunogeni în acelaşi timp. Infecţiile naturale (care se
manifestă pe rând) oferă o protecţie mai puternică şi mai de durată decât
imunizarea artificială. Este la latitudinea individului cum cântăreşte aceste
riscuri.
Încă un lucru pe care e bine să-l ştiţi: conform rezultatelor unui studiu,
numărul anticorpilor, după un vaccin împotriva pojarului, este mult mai redus
în rândul copiilor care prezintă febră după o săptămână, faţă de copiii care nu
fac febră.46 Prin urmare, poate că merită să soliciţi un test pentru determinarea
anticorpilor, în cazul în care copilul are febră, ca să te asiguri că a dobândit
imunitatea adecvată.

Oreionul
Şi oreionul este o boală uşoară a copiilor şi, înaintea apariţiei vaccinului, în
1988, mulţi copii se infectau fără să prezinte nici un simptom. Cu toate
acestea, în cazul adolescenţilor şi al adulţilor (în special la băieţi şi bărbaţi),
oreionul este mai grav. Acest fapt prezintă o deosebită importanţă, deoarece au
existat recent câteva epidemii de oreion în rândul adolescenţilor şi al adulţilor
tineri care primiseră două doze de vaccinuri împotriva oreionului. De
asemenea, există anumite dovezi că acest vaccin ar putea fi mai eficient
administrat de unul singur. Întrucât acest vaccin este disponibil separat, ar fi
de preferat ca băieţii care nu au ajuns la pubertate să fie vaccinaţi după un test
al anticorpilor, pentru a vedea dacă nu sunt deja imuni. Pentru fete, nu este
considerat necesar.
Din păcate, în momentul în care am scris cartea, Merck, producătorul
singurului vaccin împotriva oreionului, sistase producerea acestuia. Directorul
medical de la BabyJabs, dr. Richard Halvorsen, nu consideră că vaccinul
împotriva oreionului este esenţial:
Întotdeauna am susţinut că nu exista nici un motiv întemeiat pentru vaccinarea
în masă împotriva oreionului şi că, de fapt, este mai bine ca majoritatea
copiilor să contracteze boala cât sunt mici. La această vârstă [ ... ], boala este
aproape întotdeauna uşoară şi inofensivă. În plus, protecţia pe care copilul o
capătă împotriva unei infecţii ulterioare este mai puternică şi mai de durată
decât aceea oferită de imunizare.

Rubeola
Rubeola este o boală uşoară. Este mai gravă atunci când sunt infectate femeile
însărcinate (mai ales în primele 8-10 săptămâni de sarcină). Aşadar, deşi
administrarea acestui vaccin este foarte indicată femeilor, pentru a preveni
defectele congenitale ale nou-născuţilor, este de discutat dacă acest vaccin ar
trebui administrat la 13 luni şi, din nou, la trei ani sau la vârsta de 12 ani (cum
s-a întâmplat în cadrul programului iniţial de vaccinare, din anii 1970).
Anumite studii de urmărire din Finlanda, unde se desfăşoară un program în
două etape de vaccinare împotriva pojarului, oreionului şi rubeolei, au scos la
iveală faptul că aproximativ o treime dintre fetele imunizate în copilărie,
ajunse la vârsta de 17 ani, prezentau niveluri reduse de anticorpi împotriva
rubeolei, precum şi o posibilitate ridicată de reapariţie a unor infectări cu
rubeolă în timpul sarcinii. Dat fiind că acest vaccin este disponibil separat, ar
fi de preferat ca adolescentele, şi nu fetiţele să fie vaccinate după un test
pentru determinarea anticorpilor, pentru a vedea dacă nu sunt deja imune.
Protecţia poate fi mai rea decât boala
Poate cea mai discutabilă problemă se referă la efectele secundare
negative, inclusiv la daunele permanente sau la deces, provocat de vaccinul
însuşi. Cel mai frecvent, răspunsul negativ la un vaccin este rezultatul unei
reacţii la unul sau mai multe ingrediente ale acestuia, în vreme ce alte cazuri
implică reacţia imunitară a persoanei la agentul infecţios. Totuşi, este evident
că nou-născuţii au un sistem imunitar foarte imatur, aşa că prezintă o
probabilitate mai mare să reacţioneze la vaccin decât copiii mai mari sau
adulţii.
Până în 2004, majoritatea vaccinurilor includeau un compus bactericid
numit Thimerosal, care conţinea - parţial mercur. Numeroase vaccinuri conţin
şi formalină, o soluţie cu o concentraţie de 37% de formaldehidă, principalul
ingredient al soluţiei de îmbălsămare. Altele mai conţin fenol sau etilenglicol,
principalul element component al antigelului. Deşi simpla enumerare a
acestora este tulburătoare, Thimerosal este în mod special îngrijorător, nu
numai pentru că mercurul este un element extrem de toxic, ci şi pentru că
numeroşi nou-născuţi şi copii sunt alergici la acest compus.
Un studiu efectuat asupra compusului Thimerosal şi având ca subiect
dezvoltarea neurologică a copiilor a dus la constatarea următorului aspect:
cantitatea totală de mercur pe care un copil o primeşte prin intermediul
vaccinurilor recomandate, în mod normal, depăşeşte Normele Federale de
Siguranţă din SUA privind mercurul ingerat pe cale orală şi este, în realitate,
asociată cu un risc crescut de tulburări neurologice şi de dezvoltare. 47
Din fericire, majoritatea vaccinurilor de astăzi sunt produse fără
Thimerosal. Însă un alt metal otrăvitor, aluminiul, este încă prezent în
majoritatea vaccinurilor disponibile prin Intermediul sistemului naţional de
sănătate publică. Aluminiul este extrem de toxic şi provoacă leziuni cerebrale
şi probleme comportamentale în rândul copiilor. 48 Şi, în mod îngrijorător, prin
adăugarea mai multor vaccinuri pe schema de imunizare, cantitatea de
aluminiu administrată copiilor este continuă.
Potenţialele efecte adverse pot fi reduse prin minimizarea încărcăturii de
aluminiu, acolo unde este posibil. Aşadar, dacă ai un nou-născut, solicită
vaccinurile care conţin cea mai redusă cantitate de aluminiu. De asemenea,
diminuează cantitatea la care copilaşul tău este expus, la un moment dat. Prin
urmare, în loc să-i administrezi vaccinul 5 în 1 (împotriva difteriei,
tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi Haemophilus influenzae de tip
B), cel împotriva meningitei C şi cel pneumococic în aceeaşi zi, programează
vaccinările separat, pe o perioadă mai lungă. Şi, dacă îţi permiţi să apelezi la
sistemul medical privat, poţi cumpăra vaccinuri individuale pentru copii, în
combinaţii reduse, care fie nu conţin deloc aluminiu, fie au cel mai redus
conţinut de aluminiu disponibil. Este încurajator că nici unul dintre vaccinurile
individuale împotriva pojarului, oreionului şi rubeolei, nici o combinaţie a
acestora şi nici cel împotriva Haemophilus influenzae de tip B si a meningitei
C nu conţin aluminiu.
Dintre toate reacţiile înregistrate la vaccinuri, mai bine de jumătate sunt
atribuite vaccinului împotriva tusei convulsive. Întrucât tusea convulsivă este
rareori fatală în cazul copiilor bine hrăniţi, se ridică un mare semn de întrebare
cu privire la beneficiile acestui vaccin în raport cu riscurile sale cunoscute.
Potrivit cercetărilor efectuate la Spitalul Churchill din Oxford, Anglia, un nou-
născut sau un copil vaccinat împotriva tusei convulsive prezintă un risc cu
50% mai mare de a suferi de astm sau de alergii mai târziu în viaţă. Acest
lucru ar putea fi provocat de faptul că vaccinul împotriva tusei convulsive
favorizează o reacţie imunitară anormal de puternică la potenţiali alergeni,
cum sunt polenul sau glutenul, şi poate perturba programarea imunitară
timpurie.
Vaccinurile combinate
Deşi nimeni nu cunoaşte încă riscurile combinate ale administrării mai
multor vaccinuri, două dintre cele mai întâlnite vaccinuri combinate - POR
(pojar, oreion şi rubeolă) şi DTT (difterie, tuse convulsivă şi tetanos) - au fost
atent cercetate de către Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din
Statele Unite.
În urma monitorizării post-vaccinare a 500 000 de copii americani, au fost
identificate 34 de efecte secundare majore, cele mai frecvente fiind
convulsiile. Cercetătorii au descoperit că, în ziua următoare administrării unui
vaccin DTT, copiii prezentau un risc de trei ori mai mare de convulsii. În urma
vaccinului POR, acestea au fost de 2,7 ori mai dese după 4-7 zile şi de 3,3 ori
mai numeroase după 8-14 zile. Şi nu e vorba numai de convulsii. În anumite
cazuri, reacţiile DTT au generat leziuni cerebrale permanente (unu din 30000-
50000 de copii vaccinaţi) şi chiar au dus la deces.
Studiul efectuat în 1998 de către dr. Andrew Wakefield, publicat în
Lancet, a relatat manifestarea unor simptome la nivelul intestinelor pe un
eşantion de 12 copii vaccinaţi, diagnosticaţi cu autism sau cu alte afecţiuni, şi
a afirmat că ar putea exista o legătură cu vaccinul POR. 49 Doctorul Wakefield
a fost audiat la Colegiul Medicilor, care a constatat că acesta acţionase
iresponsabil în felul în care îşi efectuase cercetarea. Rezultatele propriu-zise
ale studiului nu au fost analizate.
În vreme ce anumite studii mai recente îşi propun să dovedească
inexistenţa unei astfel de legături, altele susţin ipoteza lui Wakefield (vezi
http://tinyurl.com/zk9ml). Într-un sondaj efectuat pe un eşantion de 825 de
părinţi ai căror copii prezentau simptome specifice autismului, 55 au relatat
semne evidente de regres în urma vaccinului POR.
Să luăm cazul lui Hannah Poling, în vârstă de 9 ani, ai cărei părinţi au
primit, în cele din urmă, în martie 2008, despăgubiri pentru autismul cauzat
fiicei lor de efectele vaccinului. Înainte de a fi vaccinată, Hannah interacţiona,
era jucăuşă şi comunicativă. La puţin timp după ce i s-au administrat cinci
injecţii care conţineau nouă vaccinuri diferite (inclusiv POR), la vârsta de 19
luni, s-a îmbolnăvit de varicelă indusă de vaccinuri, iar apoi a fost
diagnosticată cu encefalopatie (o afecţiune cerebrală care cauzează întârzieri
în dezvoltarea neurologică şi psihologică).50
Vaccinul 5 în 1 numit Pediacel - împotriva poliomielitei, a tusei
convulsive, diheriei, tetanosului şi Haemophilus injluenzae de tip B - a fost
lansat în 2004 şi conţine vaccinuri mai sigure împotriva poliomielitei şi a tusei
convulsive.
Cu toate acestea, studiile publicate în Journal of Allergy and
Clinicallmmunology au arătat că riscul de astm în rândul copiilor se dublează
atunci când prima doză împotriva difteriei, tusei convulsive şi tetanosului este
administrată la momentul indicat (adică la vârsta de două luni), faţă de cazul
în care se înregistrează o întârziere mai mare de două luni (adică la vârsta de
cel puţin patru luni).51 În plus, riscul a scăzut odată cu administrarea întârziată
a tuturor dozelor. Deşi aceste studii au analizat un tip oarecum diferit de
vaccin
împotriva tusei convulsive, noul vaccin 5 în 1 are adăugaţi agenţi ai
poliomielitei şi ai Haemophilus in.fluenzae de tip B, aşa că presiunea asupra
sistemului imunitar al unui copil este sporită.
Evident, este mai probabil ca sistemul imunitar al unui nou-născut sau al
unui copil să reacţioneze la o combinaţie de agenţi infecţioşi, livraţi într-un
singur pachet. Totuşi, efectele secundare prezintă un risc mai mare de a se
manifesta mai violent în cazul unui copil care are o bază nutriţională precară şi
care, prin urmare, nu-şi poate restabili prea uşor echilibrul după ce sistemul
său imunitar a fost forţat să reacţioneze la ameninţarea unui organism
invadator.
În cazul nou-născuţilor şi al copiilor cu un sistem imunitar compromis,
vaccinurile nu pot decât să îl supraîncarce, provocând leziuni toxice sistemului
nervos şi creierului. Din acest motiv, tot mai mulţi părinţi solicită vaccinuri
individuale în locul vaccinurilor combinate.

Alternative la vaccinare
În ceea ce priveşte imunizarea, cea mai bună alternativă sau metodă
complementară este aceea de a te asigura că tu şi copilul tău aveţi un sistem
imunitar în cea mai bună formă - şi exact acesta este scopul recomandărilor
din volumul de faţă.
De exemplu, vitamina A oferă protecţie împotriva pojarului şi, probabil, a
poliomielitei. În ţările subdezvoltate, decesele provocate de pojar au fost
aproape eliminate cu ajutorul unor cantităţi adecvate de vitamina A.
În realitate, asigurarea unui aport optim de nutrienţi poate contribui la
reducerea riscului de îmbolnăvire. De exemplu, studiile indică faptul că
persoanele infectate cu pojar prezintă niveluri mai reduse de vitamina A. Prin
urmare, alimentaţia bogată în vitamina A, care se găseşte în abundenţă în
peşte, dar şi în precursorul ei, betacarotenul, aflat din belşug în legume verzi,
cu frunze, şi în fructe şi în legume galbene şi portocalii, poate reduce riscul de
îmbolnăvire a copilului de pojar sau dc manifestare a complicaţiilor acestuia.
Eu mai recomand zilnic un supliment masticabil de multivitamine şi minerale,
precum şi grăsimi esenţiale. Dacă îţi alăptezi copilaşul, asigură-te că
suplimentezi aportul optim de nutrienţi, care să-ţi ajute copilul să-şi dezvolte
un sistem imunitar puternic.
De asemenea, este normal să eviţi cei mai întâlniţi alergeni, grâul şi
produsele lactate, vreme de câteva zile după un vaccin (în special POR),
deoarece sistemul imunitar tocmai se activează.
O altă metodă excelentă de a te asigura că un copil îşi dezvoltă o imunitate
bună este alăptarea acestuia. UNICEF estimează că vieţile a 1,3 milioane de
copii din lumea întreagă ar fi salvate şi multe altele s-ar îmbunătăţi
semnificativ dacă aceştia ar fi hrăniţi numai la sân, în primele şase luni de
viaţă. Şi, deşi în această etapă ar trebui introduse alimentele solide, cel mai
bine este să continui să alăptezi vreme de cel puţin un an.
O altă modalitate de a reduce riscul de îmbolnăvire a nou-născuţilor, al
căror sistem imunitar este deosebit de imatur, este de a le limita expunerea la
alţi copii potenţial infectaţi. Dacă ai sau plănuieşti să ai un copil, îţi recomand
să eviţi să-ţi dai copilul la creşă, unde să stea alături de numeroşi alţi copii, sau
să-l implici în grupuri mari de joacă, mai ales în primii doi ani, până când
sistemul lui imunitar nu va deveni mult mai puternic.
Dacă alegi să-i faci copilului un vaccin, cere-i medicului tău (1) o listă a
ingredientelor vaccinului, (2) dovezi că dă rezultate şi (3) o listă a efectelor
secundare. De asemenea, ar trebui să fii precaut în ceea ce priveşte
continuarea vaccinărilor, dacă bebeluşul tău a manifestat o reacţie negativă la
un vaccin anterior, dacă este bolnav în momentul respectiv sau dacă ai în
familie cazuri de epilepsie, convulsii, afecţiuni neurologice, alergii grave sau
de tulburări asociate cu proasta funcţionare a sistemului imunitar.
Cel mai important, ghidează-te după bunul-simţ. Adevărul e că nu avem
toate răspunsurile şi nu cunoaştem toate consecinţele pe termen lung ale
imuni zării în masă. Între timp, adună cât mai multe informaţii, iar apoi lasă
faptele, şi nu practicile sau presiunea societăţii, să-ţi influenţeze decizia.

Norme generale privind vaccinarea

Boală Cea mai Vaccinează Vaccinează
bună este la adolescenţă, la nevoie,
dobândirea în absenţa în cazul
naturală a imunităţii unui risc de
imunităţii naturale expunere
Pojar X
Oreion X X (pentru
băieţi)
 Varicelă X
Rubeolă X X(pentru fete*)
Difterie X
Tuse convulsivă X
Tetanos X
Poliomielită X
Meningită X
(Haemophilus
influenzae de
tip B)
Meningită C X

*Cu cel puţin două luni înaintea oricărei posibile sarcini

Dacă vrei să afli mai multe despre vaccinuri, citeşte excelenta carte a
doctorului Richard Halvorsen, The Truth About Vaccines. Dr. Halvorsen este
medic şi conduce o clinică privată (www.babyjabs.com). De asemenea, este
important să ştii că poţi plăti în regim privat pentru vaccinări individuale POR.

Vaccinurile pentru adulţi

În mod evident, vaccinurile pentru adulţi sunt mult mai puţin cunoscute decât
cele administrate copiilor. Cu toate acestea, unele dintre ele ridică anumite
semne de întrebare. Cel mai recent vaccin care a devenit subiect de
controversă este cel împotriva cancerului de col uterin, recomandat acum
adolescentelor. Aproximativ 2 000 de fete cărora li s-a administrat vaccinul
împotriva cancerului de col uterin au raportat efecte secundare grave. De
asemenea, s-a mai afirmat că ar fi provocat paralizie într-un caz şi deces în
altul, deşi nu s-a dovedit nimic în acest sens. Circa 900 de femei mor anual de
cancer de col uterin în Marea Britanie, iar afirmaţiile potrivit cărora vaccinul
(fie Cervarix, cel care este lansat în prezent în această ţară, fie Gardasil) oferă
o protecţie de 70% sunt considerate de anumiţi experţi extrem de exagerate. În
Germania, 13 cunoscuţi profesori în medicină i-au acuzat pe producătorii de
vaccinuri că ar fi oferit informaţii "incorecte «; nivelul de protecţie, care nu
este nici pe departe confirmat, poate fi şi de numai 20%.
Profesorul Martina Doren, de la Spitalul Filantropic din Berlin, spune:
Ceea ce ne îngrijorează este faptul că cei doi producători ai vaccinului ( ... )
susţin că suntem protejaţi de numeroase tulpini extrem de periculoase ale
virusului care provoacă cancer, dar, în acelaşi timp, nu ne fereşte de altele.
Dacă protecţia nu depăşeşte 20%, atunci e vorba de o sumă imensă care este
cheltuită, mai ales având În vedere faptul că vaccinurile prezintă efecte
secundare grave.
În realitate, beneficiile acestor vaccinuri nu sunt nici pe departe dovedite şi,
dacă sunt eficiente în proporţie de 20%, ar putea salva undeva în jur de 180 de
vieţi anual, în Marea Britanie. Dacă tiparul actual al efectelor adverse
continuă, mii de fete vor avea de suferit. Merită oare?
Un alt vaccin care pune anumite probleme este cel împotriva gripei
porcine. La momentul în care am scris cartea, noul vaccin încă nu fusese testat
în ceea ce priveşte eficienţa clinică şi siguranţa pe termen scurt, ca să nu mai
vorbim de siguranţa pe termen lung. Potrivit spuselor doctorului Halvorsen:
Ultimul vaccin împotriva gripei porcine, administrat în America În 1976, a
fost scos din fabricaţie în urma creşterii numărului de cazuri de sindrom
Guillain-Barre în rândul celor vaccinaţi. Sindromul Guillain-Barre este o
afecţiune autoimună ce provoacă paralizia braţelor ori a picioarelor sau, mai
rar, a întregului corp; de obicei, pacientul se reface complet, însă unii pacienţi
suferă de paralizie permanentă şi câţiva mor. Vaccinarea unei proporţii mari
din populaţia britanică cu un vaccin "experimental" împotriva gripei porcine
va fi o adevărată loterie. Ar putea salva vieţi şi, mai probabil, i-ar putea
împiedica pe adulţii sănătoşi să-şi ia câteva zile libere de la serviciu. Totuşi, ar
putea provoca efecte secundare grave şi decese. E o loterie pe care actuala
ameninţare reprezentată de virus nu pare să o justifice.
Există şi alte vaccinuri care ţi s-ar putea propune acum. Când pleci în vacanţă
în străinătate. Printre acestea se numără ele împotriva hepatitei, a frigurilor
galbene, a poliomielitei şi tetanosului. Beneficiile acestor vaccinuri depind
foarte mult le riscul contractării acestor boli în zona pe care o vizitezi, aşa că
cel mai bine este să discuţi despre aceasta cu cineva care cunoaşte riscurile la
care te poţi expune în regiunea respectivă.
CAPITOLUL 20

Cum să combaţi candidoza

Numele Candida albicans înseamnă "dulce şi alb", sugerând ceva delicat şi
pur, însă, în realitate, Candida albicans este un microb minuscul, o drojdie,
care se multiplică, migrează şi eliberează toxine. Ne poate chinui cu
nenumărate simptome, atât fizice, cât şi psihice - tulburări la nivelul
intestinelor, alergii, disfuncţii hormonale, probleme cutanate, dureri articulare
si musculare, atte, infectii si tulburări emotionale.
Din nefericire, multe dintre aceste simprome imită simptomele altor boli şi,
prin urmare, deseori diagnosticul este greşit.
Persoanele care suferă din pricina acestui microb descriu adesea Candida
ca pe un duşman împotriva căruia trebuie să se implice într-o luptă lungă şi
hotărâtă. Singura cale sigură către victorie este înţelegerea tacticilor ei şi
pornirea la ofensivă cu forţă şi energie. Acest inamic nu va rata nici o ocazie
de a-şi recăpăta terenul pierdut, aşa că bătălia trebuie să fie neobosită, până
când, în cele din urmă, va fi câştigată - şi, chiar şi atunci, există pericolul unui
fals tratat de pace.
Această situaţie neplăcută este, în mare parte, provocată chiar de om.
Consumăm foarte mult zahăr rafinat, pe care drojdiile îl adoră; antibioticele
folosite fără discriminare reduc numărul bacteriilor prietenoase şi le fac mai
mult loc în intestine microbilor patogeni; steroizii şi tratamentele hormonale
deprimă sistemul imunitar, astfel încât acesta nu mai poate lupta eficient;
formulele de lapte praf din biberoanele copiilor creează un dezechilibru
prematur al florei intestinale.
Candida nu poate fi singura vinovată, şi noi o încurajăm cu fiecare ocazie.
Prin urmare, ca o primă etapă în combaterea ei, trebuie să începem să ne
asumăm responsabilitatea pentru propria stare de sănătate.
Evident, este important să ne asigurăm că inamicul este identificat corect.
Dr. William Crook a publicat în cartea sa, The Yeast Connection, un
chestionar care ne poate ajuta să stabilim prezenţa sau gravitatea proliferării
Candidei. Dacă acesta indică un scor ridicat şi dacă doctorii nu au reuşit să
pună alt diagnostic, este logic să ne implicăm într-o campanie anti-Candida,
cu sprijinul unui consultant în nutriţie.

Chestionar pentru Candida

Istoric medical
· Ai luat vreodată tetraciclină sau vreun alt antibiotic vreme de o lună sau mai
mult?
· Într-un moment al vieţii tale, ai luat alte antibiotice "cu spectru larg", pentru
o infecţie respiratorie, urinară sau de altă natură (vreme de două luni sau mai
mult, ori în tratamente mai scurte, de minimum patru ori pe parcursul unui
an)?
· Într-un moment al vieţii tale, ai fost deranjat/ă vreodată de o prostatită
persistentă, de vaginită sau de alte probleme care afectează organele de
reproducere?
· Ai luat anticoncepţionale mai bine de doi ani?
· Ai luat medicamente asemănătoare cortizonului mai mult de o lună?
· Expunerea la parfumuri, insecticide, fum de ţigară sau la alt substanţe
chimice îţi provoacă simptome vizibile?
· Simptomele tale se agravează în zilele umede şi calde sau în locurile cu
mucegai?
· Suferi de platfus, herpes, infecţie genitală (tinea cruris) sau de alte infecţii
fungice cronice, la nivelul pielii sau al unghiilor?
• Ai poftă de zahăr, pâine sau de băuturi alcoolice?
Notează cu 2 puncte fiecare răspuns afirmativ.

Simptome
· Te simţi deseori obosit sau letargic?
· Ai vreodată senzaţia că eşti "secătuit, fară vlagă"?
· Suferi de depresie?
· Stai prost cu memoria?
· Te simţi vreodată aerian sau "ireal"?
· Suferi de incapacitatea de a lua decizii? .
· Ai avut episoade de amorţeală, de arsuri sau de furnicături?
· Suferi vreodată de dureri de cap sau de migrene?
· Suferi de dureri musculare?
· Suferi de slăbiciune musculară sau de paralizie?
· Ai dureri şi sau inflamaţii la nivelul articulaţiilor?
· Suferi de dureri abdominale?
· Ai episoade de constipaţie şi/sau diaree?
· Suferi de balonare, eructaţie sau gaze intestinale?
· Ai arsuri vaginale neplăcute, mâncărimi sau secreţii deranjante?
· Suferi de prostatită sau de impotenţă?
· Ai trecut prin perioade de absenţă a libidoului sau a senzaţiilor de natură
sexuală?
· Suferi de endometrioză sau de infertilitate?
· Ai crampe sau alte tulburări menstruale?
· Suferi de tensiune premenstruală?
· Ai vreodată atacuri de anxietate sau accese de plâns?
• Ai mâinile ori picioarele reci şi/sau ţi-e frig la mâini şi la picioare?
• Tremuri sau devii irascibil atunci când îţi este foame?
Notează cu 1 punct fiecare răspuns afirmativ.

Calculează-ti scorul total.

Dacă obţii peste 30 de puncte, există o probabilitate destul de ridicată să suferi
de candidoză. Dacă obţii peste 20 de puncte, există posibilitatea să suferi de o
formă mai uşoară de candidoză. Consultă un nutriţionist şi fă-ţi analizele
necesare pentru a afla dacă problema de care suferi este candidoza.

Planul anti- Candida În patru puncte

1. Dieta anti- Candida
Scopul acestui regim este înfometarea Candidei. Cât timp zahărul încurajează
dezvoltarea fungică, toate formele de zahăr trebuie evitate cu stricteţe,
inclusiv lactoza (zahărul din lapte), malţul şi fructoza (zahărul din fructe).
Carbohidraţii rafinaţi sporesc cantitatea de glucoză, aşa că este esenţial să
foloseşti doar făină, orez etc. integrale. Alte substanţe care trebuie evitate sunt
drojdia (pâine, amestecuri pentru sosuri, produse tartinabile), produsele
fermentate (alcoolul şi oţetul), mucegaiul (brânza şi ciupercile) şi stimulentele
(ceai, cafea). O abordare pozitivă a dietei este esenţială; citeste cartea Ericăi
White, Beat Candida Cookbook, care îţi demonstrează că mesele pot fi, în
continuare, o experienţă plăcută!
Deseori, Candida provoacă pofte de alimentele sale preferate; în aceste
momente, este nevoie de o voinţă de fier pentru a respecta în continuare
regimul. Cu toate acestea, motivaţia îţi va fi stimulată de înţelegerea clară a
ceea ce se petrece. Chiar şi după ce toate simptomele asociate cu Candida au
dispărut complet, ar trebui să urmezi în continuare dieta, vreme de un an,
pentru a consolida echilibrul proaspăt regăsit al florei intestinale. În scurtă
vreme, pofta de dulciuri va dispărea şi îţi va fi mai uşor să urmezi o dietă fără
zahăr.

2. Programul personal de suplimente

Va trebui să urmezi un program de suplimente, pentru îndreptarea
dezechilibrelor în ceea ce priveşte toleranţa la glucoză, echilibrul hormonal şi
nivelul histaminic şi pentru a-ţi curăţa organismul de poluanţi. Este important
să-ţi sprijini sistemul imunitar pe cât mai multe căi, pentru a combate
Candida. Situaţia ar trebui monitorizată, iar programul trebuie reevaluat la
intervale de trei luni.
În cadrul unui program de suplimentare a nutrienţilor calculat cu grijă, poţi
lua vitamina C până la nivelul de toleranţă intestinală, pentru a elimina
toxinele din organism. În plus, acidul pantotenic (vitamina B 5), în doze de 500
de miligrame, de două ori pe zi, ar putea reduce şi mai mult efectele adverse
ale acestor toxine.

3. Suplimentele antifungice
Unul dintre cei mai utili agenţi antifungici este acidul caprilic, un acid gras
prezent, în mod natural, în nuca de cocos. Marele său avantaj este acela că nu
afectează negativ organismele benefice. Este solubil în grăsimi, aşa că va
penetra membranele celulare. Sub forma caprilatului de calciu şi magneziu,
supravieţuieşte proceselor digestive şi poate ajunge la nivelul colonului. Din
motive ce vor fi dezbătute mai târziu, este esenţial să începi cu o doză redusă
şi să progresezi treptat (proces facilitat de capsulele cu concentraţii diferite).
Artemisia este o plantă cu proprietăţi antifungice cu spectru larg; ea
acţionează împotriva unei întregi game de agenţi patogeni, fără să deranjeze
microbii prietenoşi. Un scor ridicat la chestionarul privind Candida (paginile
197-199) şi un istoric medical influenţat de un climat cald sunt motive
suficiente pentru a suspecta un alt parazit decât Candida şi pentru a folosi un
agent antifungic cu spectru larg.
Propolisul este o altă substanţă naturală care, potrivit cercetărilor realizate
la Universitatea din Bratislava, este remarcabil de eficientă împotriva tuturor
infecţiilor fungice ce afectează pielea şi corpul. Poate fi luat sub formă de
picături, mărind doza treptat. Efectul său anestezic calmează afrele orale, iar
sub formă de cremă atenuează durerile musculare.
Aloe vera este uşor antifungică, putând fi o apă de gură sau o gargară
revigorantă, dar şi un ajutor în digestie. Poate fi folosită pentru depozitarea
protezei dentare peste noapte (este de preferat produselor care nu sunt specific
antifungice).
Protezele dentare pot fi o sursă continuă de reinfectare cu Candida.
Uleiul din arbore de ceai este un alt agent antifungic şi, sub formă de
cremă, poate fi folosit în cazul afecţiunilor fungice cutanate. Candida este
deseori asociată cu eczema, psoriazisul şi acneea.
Extractul din seminţe de grepfrut, care se mai numeşte şi Citricidal, este un
puternic agent antibiotic, antifungic şi antiviral. Totuşi, marele său avantaj
este acela că nu are un efect deosebit asupra bacteriilor benefice de la nivelul
intestinelor. Se găseşte sub formă de picături şi se administrează cel mai bine
de două-trei ori pe zi, câte 15 picături.
După câteva încercări, poţi descoperi, în scurt timp, cei mai potriviţi agenţi
antifungici naturali pentru tine.

4. Probioticele
Suplimentele sunt necesare pentru a transporta bacteriile benefice la nivelul
intestinelor şi pentru a restabili flora bacteriană sănătoasă. Rolul acestor
bifidobacterii este acela de a spori aciditatea, producând acid lactic şi acid
acetic, şi de a inhiba microorganismele ne dorite, cu care ar concura pentru
locurile în care se fixează. Ţesuturile acoperite bine cu organisme benefice
formează o barieră eficientă împotriva agenţilor patogeni invadatori.
Lactobacillus acidophilus este principalul colonizator al intestinului
subţire, iar Bifidobacterium bifidum populează intestinul gros şi vaginul; de
asemenea, produce vitamine din complexul B. Alte bacterii utile, de tranzit,
sunt Lactobacillus bulgaricus şi Streptococcus thermophilus, care, de
asemenea, produc acid lactic atunci când străbat intestinul. Aceste bacterii
prietenoase se găsesc în iaurt, care este, aşadar, un aliment util, cu condiţia să
nu suferi de intoleranţă la produsele lactate. În iaurt, conţinutul de lactoză al
laptelui este în mare parte deja convertit în acid lactic de către bifidobacteriile
ce produc enzime, ceea ce explică gustul său pătrunzător.
Pentru a te asigura că aceste bacterii străbat în siguranţă sucurile gastrice,
este necesar să le iei în formă congelată şi uscată (prin liofiliză), într-o
capsulă. Zilnic, ar trebui luate câte două capsule, la micul dejun şi la cină, însă
se poate ajunge şi la şase pe zi sau la mai mult, în caz de diaree sau de boală
ce trebuie tratată cu antibiotice, care epuizează volumul de bifidobacterii. O
cremă cu acidophilus este un sprijin benefic în cazul unei infecţii fungice
vaginale.
Este esenţial să urmezi toţi paşii planului în patru puncte, dacă vrei să
câştigi bătălia împotriva Candidei. Şi mai există şi un al cincilea aspect vital -
sprijinul. Oricine intră în această "zonă de război" va descoperi aproape sigur
că se confruntă cu o mulţime de probleme. Confuzia şi depresia sunt frecvente
şi vei avea nevoie de cineva care să poată analiza obiectiv situaţia, să înţeleagă
ceea ce se întâmplă şi să-ţi indice calea pe care trebuie să o urmezi. iată care
este rolul unui nutriţionist eficient.

Abordarea "reacţiei Herxheimer"

Candida, în perioada de maximă înflorire, eliberează cel puţin 79 de toxine
cunoscute. Candida moartă eliberează şi mai multe. Senzaţia generală de
toxicitate ce rezultă poate include dureri musculare, ameţeli, depresie,
anxietate, greaţă şi diaree. În zonele specifice unde s-a instalat Candida va
avea loc o explozie a vechilor simptome - dureri de gât, afte, dureri articulare,
eczemă etc. Această reacţie neplăcută este cunoscută sub denumirea de
Herxheimer. Reacţia trebuie văzută ca un ultim atac, ultimul efort al
inamicului de a te înşela - nu uita că prezenţa simptomelor înseamnă că este
învinsă Candida, iar victoria e iminentă.
Obiectivul este acela de a distruge Candida treptat, dar sigur, astfel încât să
nu fie neutralizată mai rapid decât poate organismul să elimine toxinele. De
obicei, reacţia iniţială este declanşată de regimul alimentar (pe măsură ce
Candida este înfometată) şi de aportul sporit de vitamine şi de minerale,
deoarece acestea îţi întăresc sistemul imunitar. Aceşti primi doi paşi ai
planului în patru puncte provoacă, de obicei, o reacţie destul de agresivă
pentru majoritatea oamenilor. Agenţii antifungici nu ar trebui incluşi în regim
până ce această etapă nu ia sfârşit. După o lună, majoritatea oamenilor spun că
nu s-au mai simţit atât de bine de ani de zile! Acum este momentul să adaugi
în program acidul caprilic şi suplimentele cu acidophilus.
Câştigarea în etape a terenului rămâne, în continuare, cea mai bună metodă
de atac. Majoritatea celor care iau acid caprilic pot începe tolerând o capsulă
cu concentraţie medie (400 de miligrame) pe zi, fără prea mare dificultate.
Dacă, după cinci zile, nu se confruntă cu simptomele reacţiei Herxheimer,
doza poate fi mărită de două ori şi aşa mai departe, până la şase capsule pe zi.
Apoi, pot ajunge la capsule de 680 de miligrame, de trei ori pe zi, şi pot spori
doza din nou, dacă este nevoie. Totuşi, progresul are loc rareori fară obstacole
şi, într-o anumită etapă, poate interveni o intensificare bruscă a reacţiei
Herxheimer, necesitând reducerea nivelului sau chiar o încetare a
programului, câtă vreme organismul elimină toxinele. Acest fapt nu ar trebui
privit ca un regres, ci, pur şi simplu, ca o etapă necesară a procesului.
Consumul sporit de lichide şi asigurarea unui nivel adecvat de vitamina C şi
acid pantotenic, după cum am discutat deja, vor accelera detoxifierea. În cele
din urmă, acidul caprilic îşi va fi îndeplinit misiunea, iar scorul la chestionarul
privind Candida va scădea la minimum, făcându-le loc factorilor ce ţin de
istoricul medical, care, în mod evident, nu pot fi schimbaţi.
Progresul lent s-ar putea datora unor factori de mediu (de exemplu,
produsele secundare de ardere ale gazului folosit în gospodărie sau mucegaiul
din solul plantelor de apartament) ori unor sensibilităţi alimentare, care
solicită sistemul imunitar. Evitarea alimentelor responsabile de această stare
de fapt, odată identificate prin intermediul testelor de depistare a alergiilor
(vezi paginile 70-71), îi permite sistemului imunitar să funcţioneze mai
eficient. Descoperirea factorilor de mediu vinovaţi implică un studiu atent şi o
posibilă cheltuială, dacă, de exemplu, sistemul de încălzire trebuie să fie
schimbat!
 Candidoza este rareori recunoscută de către medici şi poate fi greşit
înţeleasă de către familie şi prieteni. Singurătatea şi deznădejdea contribuie la
suferinţa fizică şi psihică sădită de inamicul instalat în interiorul nostru. Nu
există nici o cale garantată de a câştiga războiul împotriva Candidei. Este
nevoie de curaj, hotărâre şi perseverenţă - însă este posibil.
CAPITOLUL 21

Gestionarea bolilor
autoimune
Sistemul imunitar a fost conceput să reacţioneze nu numai la substanţele nepoftite
provenite din exterior, cum sunt virusurile, bacteriile dăunătoare, agenţii patogeni
şi alergenii alimentari, ci şi la celulele care nu se comportă normal, de exemplu, la
celulele canceroase. De asemenea, poate ataca şi celulele sănătoase. Această
situaţie duce la apariţia bolilor autoimune, cele mai întâlnite dintre ele fiind
diabetul de tip 1, artrita reumatoidă, scleroza multiplă, tiroidita Hashimoto,
lupusul eritematos sistemic, boala Crohn şi colita ulceroasă, şi boala celiacă - însă
există multe alte afecţiuni mai puţin cunoscute care implică o reacţie autoimună.
Numeroase persoane cred, în mod eronat, că, de vreme ce sistemul imunitar pare
să reacţioneze exagerat, orice substanţă care l-ar putea întări - de exemplu,
vitamina C - ar putea agrava situaţia. Cu toate acestea, bolile auto imune
reprezintă o problemă de "sistem de comandă" şi multe dintre alimentele si
nutrientii care sprijină functionarea sistemului imunitar ameliorează situaţia, nu o
agravează.
Cât priveste cauza, ecuatia are doi termeni: celula lnsăsi şi mediul celulei. Un
exemplu clasic este boala celiacă. Aceasta este o reacţie extremă la gluten, mai
exact la proteina numită
gliadină, care se găseşte în cereale precum grâu, secară şi orz, însă nu şi în ovăz.
Susceptibilitatea de a dezvolta boala celiacă este, parţial, moştenită genetic. De
exemplu, dacă mama, tatăl, fratele sau sora ta suferă de boala celiacă, ai o
probabilitate de unu la patru să suferi şi tu de această boală. Este mult mai des
întâlnită decât cred majoritatea oamenilor. Numeroase manuale de medicină susţin
că afectează o persoană la câteva mii. Totuşi, studiile bazate pe o nouă metodă de
diagnosticare, numită antitransaminază tisulară, au ajuns la concluzia că afectează
o persoană la 111.
 Totuşi, pentru ca boala celiacă să se dezvolte, trebuie să consumi gliadină. Prin
urmare, acesta este cel de-al doilea termen al ecuaţiei - la ce substanţe îţi expui
celulele. Un exemplu în această privinţă este Jo. Mi s-a confesat că mereu era
epuizată. I-am recomandat medicului ei să-i facă analize pentru glanda tiroidă, iar
testele au confirmat faptul că avea, într-adevăr, o tiroidă subactivă. Tiroida sub
activă poate apărea atunci când sistemul imunitar atacă glanda tiroidă, generând
un tip de boală autoimună. I-am recomandat să-şi facă o analiză pentru depistarea
"anticorpilor antitiroidieni". Rezultatul a fost pozitiv. Asta însemna că sistemul ei
imunitar producea anticorpi care îi atacau celulele producătoare de tiroxină
(hormonul secretat de glanda tiroidă). Multe persoane cu rezultate pozitive la
analiza anticorpilor antitiroidieni sunt şi alergice la grâu, la lapte sau la soia.
Ulterior, şi-a efectuat un test şi pentru acestea şi a fost diagnosticată cu boală
celiacă. De îndată ce a eliminat gliadina, energia i-a revenit.
De aceea, le recomandăm întotdeauna tuturor persoanelor suspectate că ar
suferi de o boală auroimună să-şi efectueze un test alergologic adecvat de sânge,
pentru a afla dacă rezultatele sunt pozitive în ceea ce priveşte antitransaminaza
tisulară şi dacă organismul lor produce anticorpi IgG sau IgE, acest fapt indicând
anumite intoleranţe alimentare. Teoretic, dacă sistemul imunitar devine hiperalert
la anumite alimente, acţionează asupra anumitor ţesuturi din corp. Aşadar,
obiectivul este acela de a elimina alimentul şi de a potoli atitudinea beiigerantă a
sistemului imunitar.
În cazul diabetului de tip 1, în care sistemul imunitar distruge selectiv celulele
producătoare de insulină, acest proces se petrece foarte frecvent. Un studiu recent
a analizat biopsiile a 33 de pacienţi cu diabet de tip 1 şi a constatat că 14 dintre ei,
aproape jumătate, prezentau niveluri ridicate de antitransaminază tisulară în
plasmă, indicând un risc sporit de boală cel iacă nediagnosticată.52

Rolul intestinelor

Există mai multe celule imuni tare la nivelul intestinelor decât oriunde
altundeva în corp, din simplul motiv că sistemul imunitar verifică absolut tot
ce mănânci, pentru a afla dacă este vorba de un prieten sau un duşman. Un
aspect extrem de interesant al studiului menţionat mai sus este acela că, dintre
cei 19 pacienţi care nu au prezentat niveluri ridicate de amitransaminază
tisulară în sânge, 11 prezentau acesti anticorpi auto imuni în tesutul mucoasei
intestinale.
, ,
Aşadar, este posibil ca alimentaţia noastră bogată în gluten să declanşeze
reacţii auto imune în rândul unui procent ridicat dintre cei care prezintă
ulterior diabet de tip 1. Potrivit unui studiu recent publicat în Lancet, se crede
că numărul copiilor mai mici de cinci ani diagnosticaţi cu diabet de_ tip 1 se
va dubla în următorii cinci ani.53
Una dintre teoriile cele mai vehiculate despre motivul pentru care numărul
cazurilor de boli auto imune se află în 'restere este aceea că trăim în medii
prea
, curate si că nu suntem ,
suficient de expuşi la microbi şi bacterii. Majoritatea acesror microbi au
betaglucan în pereţii lor celulari, iar betaglucanii stimulează ulterior sistemul
imunitar şi contribuie la dezvoltarea unei imunităţi normale, puternice.
Aceştia ar putea atenua manifestările auto imune şi ar putea îmbunătăţi starea
generală de sănătate, într-un mod contraintuitiv. Numerosi imunostimulenti
cunoscuti - de la ciupercile shiitake la echinaceea - sunt surse bogate de
betaglucani. De asemenea, este interesant de menţionat faptul că 80% dintre
pacienţii ce suferă de boala celiacă nu reacţionează la ovăz, care, pe lângă
faptul că nu conţine gliadină, este o sursă bogată de betaglucani. Betaglucanii
par să aCţioneze ca un modulator al sistemului imunitar şi ar putea ameliora,
de asemenea, bolile auto imune. Pe lângă un consum sporit de ciuperci
shiitake şi de ovăz, ai putea cumpăra suplimente cu betaglucani purificaţi.
Alege-le pe cele care conţin beta-D-glucani (1-3)(1-6).

Importanţa alimentaţiei
Unul dintre principalii factori care favorizează sau descurajează reactivitatea
imunitară asociată cu intestinele este echilibrul grăsimilor Omega- 3 şi
Omega-6 din alimentaţia ta (vezi paginile 92-93). Mărind cantitatea
proporţională de Omega- 3, dezactivezi efectiv reactivitatea exagerată de la
nivelul intestinelor. Şi obezitatea sau rezistenţa la insulină sporesc potenţialul
de inflamare a intestinelor. Din acest motiv, o alimentaţie cu o încărcătură
glicemică redusă poate contribui la combaterea bolilor auto imune.
Alimentaţia cu indice glicemic scăzut este menită să-ţi menţină glicemia la un
nivel constant. Acest lucru se realizează reducând aportul total de
carbohidraţi, alegând carbohidraţii cu eliberare treptată (cum ar fi terciul din
fulgi de ovăz, în locul fulgilor ci, porumb, sau fructele de pădure, în locul
bananelor) şi combinând alimentele bogate în proteine cu carbohidraţi cu o
încărcătură glicemică scăzută (de exemplu, peşte cu orez brun).
 Atunci când nivelul glicemiei din organism este prea ridicat, prea frecvent,
proteinele sunt afectate, începând să se comporte aberant sau să nu mai fie
recunoscute ca prietene de către sistemul imun it ar al organismului. Aceste
proteine deteriorate se numesc produse de glicare avansată şi, cu cât ai mai
multe, cu ~tât probabilitatea ca sistemul tău imunitar să reacţioneze este mai
mare. Deosebit de nocivă este fructoza (zahărul din fructe), pe care corpul o
arde sau o transformă direct în grăsimi mai greu decât în cazul glucozei. De
aceea, fructoza are o eliberare puţin mai lentă, organismul neputând să o
proceseze la fel de uşor ca pe glucoză. Pare o veste bună, însă tot mai multe
dovezi sugerează faptul că alimentaţia bogată în fructoză şi, mai ales, în
băuturi carbogazoase îndulci te cu fructoză distruge funcţiile de control ale
corpului. Cantităţile mici nu constituie o problemă prea mare, deoarece
organismul poate metaboliza fructoza, însă, de îndată ce limita acesteia este
depăşită, fructoza devine un zahăr periculos. Dacă vei urma regimul meu cu
indice glicemic scăzut (vezi Dieta cu încărcătură glicemică scăzută Holford,
pentru informaţii detaliate asupra acestui regim alimentar), îţi vei limita
natural aportul de fructoză la un nivel sănătos.
O altă abordare nutriţională de succes în ceea ce priveşte bolile autoimune
este dieta "Paleo" sau din Epoca de Piatră. Înainte de a deveni fermieri, ca să
spunem aşa, oamenii au supravieţuit cu carne slabă, peşte, plante, fructe şi
nuci.
Nu mâncam încă produse lactate sau cereale şi numeroase persoane care
suferă de boli autoimune relatează îmbunătăţiri semnificative atunci când
urmează un regim fără cereale şi rară lactate. Dieta Paleo este, de asemenea,
bogată în grăsimi naturale Omega- 3.
O altă diferenţă între stilul modern de viaţă şi stilul PaIe o ar fi fost
expunerea la vitamina D. Dat fiind faptul că am fost creaţi ca să fim goi,
pentru spaţii deschise şi un trai mult mai în sud, aportul nostru de vitamina D,
produsă în primul rând în piele, în prezenţa razelor solare, dar care se găseşte
şi în peştele gras, a scăzut drastic. Carenţa de vitamina D este asociată cu un
risc sporit de scleroză multiplă, de diabet de tip 1 şi de alte boli auto imune.
Avem nevoie de cel puţin 30 de micrograme pe zi, iar consumul de peşte gras
şi expunerea la soare vreme de 30 de minute îţi pot oferi 15 micro grame, aşa
că este indicat să iei un supliment zilnic de cel puţin 15 micrograme.

De ce metilarea este cheia

Poate că nu ai auzit de metilare, însă reprezintă unul dintre mecanismele-cheie
de "control" ale organismului, ajutând în mod vital chimia creierului şi a
corpului să-şi păstreze echilibrul. Eficienţa procesului de metilare este indicată
de nivelul unei substanţe simple din sânge, numită homocisteină, care poate fi
măsurat cu uşurinţă cu ajutorul unui test folosit la domiciliu. Nivelul redus de
homocisteină indică un risc scăzut de atac cerebral, de infarct, de complicaţii
privind sarcina şi de memorie, depresie, osteoporoză şi de multe alte probleme
obişnuite de sănătate.
Metilarea depinde de vitaminele din complexul B şi de alţi nutrienţi
"metil", aşa că, dacă nivelul tău de homocisteină este ridicat, există nutrienţi
specifici (B2, B6, B12, acid folic, trimetilglicină şi zinc) pe care trebuie să îi
iei, în cantităţi specifice, pentru a-l aduce la normal. Cantitatea adecvată pe
care trebuie să o iei este menţionată în următorul tabel. Dacă nivelul tău de
homocisteină este mai mic de 7, un complex puternic de vitamine ar trebui să-
ţi ofere cantitatea necesară de nutrienţi. Dacă nivelul tău de homocisteină e
peste 7, cel mai bine este să suplimentezi la nivelul potrivit, indicat în tabel.
Poţi găsi aceste suplimente şi în combinaţie, într-o formulă specială pentru
homocisteină.

Suplimente care reduc nivelul homocisteinei

Nici Risc Risc Risc Risc pro-
foarte
Nutrient un risc scăzut moderat ridicat nunţat

Sub7 7-9,4 9,5-11,4 11,5- Peste 15

149
Aeid 200 200 400 mcg 800 mcg 800 mcg
folie mcg mcg
Metil-B12 10 mcg 250 500 mcg 500 mcg 1 000 mcg
mcg
B6 10 mg 20mg 25 mg 25mg 50 mg

B2 5mg 10 mg 15 mg 20 mg 25 mg
Trimetil- 500 mg 750 mg 1000 mg 2000 mg
qlieină
Zine 5mg 5mg 10 mg 15 mg 20mg
Nu ai nevoie de nutrienţi suplimentari care să reducă definitiv nivelul
homocisteinei - doar pentru câteva luni, pentru a-ţi readuce scorul la un nivel
sănătos. Până atunci, un complex rezonabil de vitamine cu concentraţie
ridicată rămâne, în continuare, o măsură inteligentă de protecţie.
Aşadar, ca să rezumăm roate informaţiile urile pentru un pacient care
suferă de o boală auroimună, de exemplu, scleroză multiplă sau artrită
reumaroidă, măsurile recomandate ar fi următoarele:
· Creşte proporţia dintre Omega- 3 şi Omega-6 în alimentaţie.
· Fă-ţi un test pentru depistarea alergiilor alimentare şi elimină-le - şi, de
asemenea, tratează-ţi intestinele cu ajurorul unei combinaţii de glutamină,
probiotice şi enzime digestive, dacă testul indică alergii multiple.
· Urmează un regim cu încărcătură glicemică redusă.
· Fă-ţi teseul pentru homocisteină şi, dacă nivelul acesteia este ridicat, redu-l
cu ajutorul nutrienţilor specifici.
· Ia un complex de vitamine cu concentraţie ridicată, care să conţină cel puţin
15 micrograme de vitamina D.
· Suplimentează cantitatea de vitamina C (2 grame pe zi) şi de zinc (cel puţin
15 miligrame), care întăresc imunitatea.
În funcţie de tipul bolii auroimune, este posibil să mai existe şi alţi
nutrienţi specifici sau alimente care să te ajute să-ţi refaci ţesuturile afectate.
Astfel, de exemplu, în cazul sclerozei multiple, care afectează mielina,
substanţa ce îmbracă nervii, grăsimile Omega-3, vitamina B 12 şi fosfolipidele
(mai ales fosfatidilcolina şi serina) sunt cele mai importante.
În cazul artritei reumaroide, care afectează cartilajul articulaţiilor,
glucozamina şi metilsulfonilmetanul (conţine sulf) ajută la refacerea
articulaţiilor şi la reducerea inflamaţiei.
În general, roţi antioxidanţii şi roate antiinflamaroarele naeurale contribuie
la întărirea sistemului imunitar şi sunt incluşi printre suplimente în "Regimul
pentru o imunitate crescută" şi în Partea a V-a.
CAPITOLUL 22

Acționează împotriva SIDA

De ce unele persoane seropozitive îşi păstrează forma fizică şi sănătatea ani la
rând, în vreme ce altele ajung să fie afectate de SIDA destul de repede,
comparativ vorbind? În prezent, nimeni nu ştie sigur, dar, după un deceniu în
care s-au concentrat exclusiv asupra tratamentului medicamentos, doctorii
încep să-şi dea seama că poate ar trebui să caute soluţiile în altă parte. În
sfârşit, cercetările au început să se axeze pe pacienţii înşişi, pe starea în care se
găseşte imunitatea lor naturală şi rezistenţa la boală. Oamenii de ştiinţă iau în
considerare o gamă largă de factori, precum alimentaţia şi stilul de viaţă, care
pot fi vitali în ceea ce priveşte determinarea faptului dacă o persoană infectată
cu virusul HIV va face SIDA sau nu.
Devine tot mai clar faptul că un factor extrem de important este statutul
nutriţional. Malnutriţia influenţează susceptibilitatea la infecţia cu HIV;
precum şi evoluţia bolii. Numeroase studii au constatat că persoanele
seropozitive au niveluri scăzute de nutrienţi-cheie în sânge, iar cele care
prezintă simptome au niveluri şi mai reduse. Nutrienţii-cheie sunt vitamina C,
vitamina A şi carotenul, vitamina E, vitaminele B2, B6, B12, colina şi zincul.S4
E posibil ca aceste deficienţe să predispună individul atât a contractarea
virus ului HIV; cât şi la dezvoltarea ulterioară 1 bolii SIDA. De asemenea,
studiile indică faptul că acţiunea virus ului generează o diminuare şi mai
pronunţată a nivelului de nutrienţi. De exemplu, carenţa de seleniu este
întâlnită frecvent în rândul bolnavilor de SIDA.
Oricare ar fi cauza problemelor nutriţionale, tot mai multe studii sugerează
că rezolvarea acestora ar putea avea un efect benefic asupra răspunsului la
tratament şi i-ar putea ajuta pe pacienţii cu SIDA să-şi păstreze calitatea vieţii.
Importanţa intervenţiei nutriţionale timpurii, agresive, asupra infecţiei cu
HIVa fost re cunoscută de către doctorii din Statele Unite, unde s-au efectuat
majoritatea studiilor. Un studiu comandat de Administraţia Alimentelor şi
Medicamentelor din SUA a recomandat cu tărie efectuarea de analize
nutriţionale în rândul persoanelor seropozitive şi administrarea de timpuriu a
terapiei nutriţionale, alături de consiliere şi educare privind regimul alimentar.

Statutul nutriţional slab calitativ este un factor de risc

Cercetările bazate pe informaţiile furnizate de Studiul Men's Health din San
Francisco au sugerat că un anumit număr de nutrienţi ar putea reduce riscul de
a dezvolta SIDA în rândul persoanelor infectate cu HIy'55 Un eşantion de 296
de bărbaţi, toţi seropozitivi, a fost inclus în studiul care a durat şase ani. În
perioada respectivă, 36% dintre ei s-au îmbolnăvit de SIDA. Cu toate acestea,
cercetările au demonstrat că riscul dezvoltării acestei boli scădea pe măsură ce
aportul celor micronutrienţi (vitamina A, caroten, retino!, vitaminele C şi E,
acid folic, riboflavină, tiamină, niacină, fier şi zinc) creştea. Această legătură
era statistic semnificativă pentru fier, vitamina E şi riboflavină şi întâmplător
semnificativă pentru vitamina C, tiamină şi niacină. Un aport mai mare al
acestor 11 micronutrienţi a mai fost asociat şi cu un număr sporit de celule T
CD4 (CD4 reprezintă tipul specific de celule T, cel mai grav afectate de HIV;
considerat în prezent un indicator al statutului HIV), mai ales pentru şase
dintre ei. Administrarea zilnică de multivitamine a fost asociată cu un risc
redus de SIDA. Totuşi, din pricina interpretării dificile a datelor, cer.~etătorii
au exprimat rezerve faţă de concluziile lor, afirmând doar că "posibilitatea ca
aporturile crescute de nutrienţi să întârzie instalarea SIDA nu poate fi
exclusă".
Un studiu similar, efectuat pe un eşantion de 281 de bărbaţi din zona
oraşului Washington, a arătat că persoanele cu cel mai redus nivel de vitamina
C, Bl şi B3 (niacină) au fost afectate de SIDA cel mai rapid. La fel de
semnificativa fost aportul de vitamina A. Un nivel prea scăzut (sub 9 000 UI
pe zi) sau prea ridicat (peste 20 000 UI pe zi) a fost asociat cu o manifestare
mai pronunţată a simptomelor, ca şi în cazul unui nivel prea ridicat de zinc
(peste 10-15 miligrame pe zi).
Dr. Richard Beach, de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Miami,
afirmă că pacienţii ajung frecvent să aibă un statut nutriţional general extrem
de deficitar. El consideră că este important să se iniţieze de timpuriu inter-
venţia nutriţională: "Studiile noastre arată că oamenii au frecvent deficienţe de
zinc, seleniu, cupru, B6 şi B12, rămânând totodată asimptomatici", spune el.
"În cazul pacienţilor ce suferă de SIDA, deficienţele se referă la aproape
fiecare nutrient specific:'
La Conferinţa Internaţională având ca subiect SIDA, din 1992, dr. Beach
afirma că 20-40% dintre pacienţii asimptomatici pe care îi studiase prezentau
niveluri anormal de scăzute de riboflavină, de vitamine A, B 6' C, E, zinc şi
cupru în plasmă. Un sfert dintre ei aveau deficienţă de vitamina B 12; de
asemenea, obţineau rezultate slabe la testele de viteză a procesării
informaţiilor şi de abilitate vizuală/spaţială. De îndată ce nivelul de vitamina
B12 era corectat, performanţa lor din aceste puncte de vedere revenea la
normal.
Şi alte studii au descoperit că există dovezi asociate cu deficienţa de
vitamina BI2' Cercetătorii de la Facultatea de Medicină din cadrul
Universităţii din Rochester au constatat că 20% dintre pacienţii cu trimitere la
evaluare neurologică prezentau un metabolism anormal al vitaminei B 12. Ei au
concluzionat că deficitul de vitamina BI2 ar putea reprezenta o cauză
frecventă şi tratabilă a disfunqiilor neurologice în rândul pacienţilor infectaţi
cu HIV şi au recomandat o evaluare de rutină a nivelului de vitamina B 12 în
cazul pacienţilor cu simptome neurologice, precum furnicături sau amorţeală
la nivelul degetelor.
Dr. Beach este de părere că absenţa unei alte vitamine piridoxina (sau B 6)
- poate fi corelată cu o activitate diminuată a sistemului imunitar; el sugerează
că deficienţa ar fi direct asociată cu anxietatea şi depresia, des manifestate în
faza incipientă a infectării cu virusul HIV.

Valoarea suplimentelor nutriţionale

Aceste studii vin în sprijinul importanţei intervenţiei nutriţionale în fiecare etapă,
deşi încă nu s-au efectuat cercetări cu rezultate concludente în această direcţie.
Principalul centru de interes al studiilor actuale este ameliorarea nivelului de
antioxidanţi. Cercetătorii de la Institutul Linus Pauling din California au dovedit
capacitatea vitaminei C de a suprima virusul HIV în culturile de laborator cu
celule infectate.56 Aceştia au descoperit că, în condiţiile unei expuneri continue la
acid ascorbic (vitamina C), în concentraţii care să nu dăuneze celulelor,
dezvoltarea virus ului HIV în culturile de limfocite umane ar putea fi redusă cu
99,5%. Un studiu ulterior a confirmat faptul că prezenţa continuă a acidului
ascorbic era necesară, deoarece, în absenţa lui, virusul începea din nou să se
multiplice.
 Cunoscutul cercetător Raxit Jariwalla sugerează că indivizii sănătoşi au nevoie
de o doză de 12 grame, administrată oral, pentru a obţine nivelurile minime din
sânge necesare efectului antiviral, iar pacienţii cu SIDA ar putea avea nevoie de
un nivel mult mai ridicat.
Dr. Robert Cathcart este un medic american care tratează de ani de zile
pacienţi cu sistemul imunitar suprimat. El spune că, atunci când o persoană este
bolnavă, rezerva de vitamina C din organismul său se epuizează rapid, iar
procesele care depind de cantităţi adecvate de această vitamină la nivelul
ţesuturilor (inclusiv cele privind reacţia imunitară) sunt expuse riscului de a
funcţiona greşit. El este convins că SIDA poate duce la această epuizare. "Cu cât
pacientul se îmbolnăveşte mai rău, cu atât este distrus mai mult ascorbat pe
parcursul bolii", SUSţine el.
Cathcart susţine, de foarte multă vreme, administrarea unor doze mari de
vitamina C, despre care afirmă că ar suprima simptomele SIDA şi ar reduce
incidenţa infecţiilor secundare. Dovezile sale clinice preliminare se sprijină pe
experienţa sa alături de peste 250 de pacienţi seropozitivi şi sugerează faptul că
distrugerea celulelor T CD4 este încetinită, blocată sau, uneori, inversată pentru
mai mulţi ani, atunci când sunt menţinute doze apropiate de nivelul toleranţei
intestinale. (Dozajul este mărit până când pacientul suferă episoade de diaree
uşoară, mai apoi fiind puţin redus. Acest prag este cunoscut drept nivelul
toleranţei intestinale.)
Cantitatea de vitamina C care poate fi tolerată oral de către un pacient, fără să
producă diaree, se amplifică în cazul anumitor boli, cum sunt răceala şi cancerul.
Totuşi, Cathcart avertizează că o cantitate mare din orice nutrient ar trebui
administrată pe perioade lungi doar la recomandarea unui medic specialist, pentru
a evita carenţele induse de alţi nutrienţi necesari. Efectele negative raportate ale
megadozelor injectate de vitamina C includ tulburări gastrointestinale, o creştere a
nivelului colesterolului din serul sangvin şi distrugerea vitaminei B12•
Dovezile privind rolul esenţial al vitaminei C în gestionarea SIDA sunt din ce
în ce mai numeroase. În cazul adulţilor infectaţi cu virusul HIV; s-a dovedit că
suplimentarea dozelor de vitamina C şi E previne oxidarea ADN-ului, favorizată
de zidovudină (AZT).57 În cadrul unui alt experiment controlat cu placebo, având
ca subiect suplimentarea dozelor de vitamine C şi E, cercetătorii au observat un
stres oxidativ considerabil redus (asociat cu infecţia cu virusul HIV sau cu
tratamentul antiretroviral) şi o tendinţă de diminuare a nivelului virus ului HIV
din sânge.58 În cazul unui mic sub grup de pacienţi în fază avansată de SIDA,
administrarea unei doze mari de vitamina C şi de NAC (N-acetil-cisteină) a fost
asociată cu reducerea încărcăturii virale, cu creşterea numărului de celule
imunitare (CD4) şi cu proliferarea limfocitelor.59 În plus, mai multe studii în care
s-au folosit multivitamine (ce includ în compoziţia lor vitaminele C şi E) au ajuns
la concluzia ca există beneficii în rândul persoanelor infectate cu HIV, după cum
s-a subliniat într-o analiză recentă.60

Legătura cu glutationul
Glurationul, o tripeptidă alcătuită din trei aminoacizi - cisteină, acid glutamic
şi glicină -, acţionează ca un antioxidant-cheie, protejând celulele de compuşii
toxici, inclusiv de metalele grele şi de oxigenul în exces. Acesta îmbunătăţeşte
funcţia imunitară şi joacă un rol important în activarea limfocitelor. De
asemenea, este esenţial pentru funcţia celulelor ucigaşe (NK), iar cercetările
sugerează clar că deficitul de gluration influenţează evoluţia SIDA.
Glurationul se oxidează uşor, dacă nu este administrat sub forma
"glutationului redus" împreună cu antocianine, care ajută la reciclarea lui.
Alternativ, poate fi administrată cisteină, precursorul glutationului. La fel,
aceasta poate oxida, dacă nu este administrată sub forma N-acetil-cisteinei
(NAC). Numeroase persoane infectate cu HIV prezintă niveluri scăzute de
glutation în organism - s-a dovedit faptul că NAC le ridică. Pe lângă
proprietăţile sale de inducere a glutationului, s-a dovedit că NAC detoxifică
substanţe chimice dăunătoare şi protejează corpul de metalele grele, cum sunt
mercurul, plumbul şi cadmiu!, de erbicide şi de alţi poluanţi prezenţi în
mediu.
De asemenea, se pare că NAC produce şi alte beneficii.
Un studiu efectuat la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din
Boston a condus la concluzia că NAC ar putea favoriza formarea coloniilor de
celule T in vitro (în eprubetă) şi că ar putea fi capabilă să sporească numărul
celulelor T, în cazul pacienţilor cu SIDA sau cu sindroame asociate cu SIDA.
Alte studii au demonstrat capacitatea NAC de a ne proteja de o parte dintre
efectele radiaţiilor, un lucru benefic mai ales pentru pacienţii care fac
radioterapie pentru afecţiuni precum sarcomul Kaposi.
Poate şi mai semnificativ este faptul că s-a descoperit că NAC are şi
proprietăţi antivirale. În cadrul studiilor efectuate de Institutul Linus Pauling,
doctorul Jariwalla şi echipa sa au descoperit că o combinaţie de vitamina C şi
NAC determinase o creştere de opt ori a activităţii anti-HIV. Cercetările
recente
au dovedit că mecanismul prin care vitamina C ne protejează de HIV este
diferit de cel al altor antioxidanţi, printre care şi NAC 61; acest fapt sugerează
cât se poate de clar faptul că o combinaţie de vitamina C şi antioxidanţi în
doză mare, care sporesc glutationul din celule, se poate dovedi eficientă.
În Statele Unite, există persoane care folosesc NAC încă din 1988.
Rapoartele sunt în general bune, deşi nu extrem de încurajatoare. Oamenii
relatează frecvent că se simt mai bine şi că au mai multă energie, efect ce
poate interveni la câteva zile de la începerea tratamentului. Buletinul medical
din San Francisco, Aids Treatment News, sugerează faptul că NAC le-ar putea
fi utilă mai ales persoanelor cu caşexie asociată cu SIDA, care nu este
provocată de probleme evidente, cum ar fi aportul nutriţional inadecvat sau o
afecţiune gastrointestinală.
În absenţa experimentelor clinice, momentan nu se poate vorbi de un dozaj
recomandat. Potrivit cercetătorului şi autorului de lucrări de specialitate
Richard Passwater, primii indicatori ai studiilor de laborator sugerează că o
cantitate eficientă din punct de vedere clinic ar fi de circa 4 000 de miligrame
de NAC pe zi. El avertizează că ingerarea a 150 de miligrame per kilogram
corp sau a unei cantităţi mai mari ar putea produce efecte adverse, precum
necroză celulară. "Trebuie să se realizeze studii clinice adecvate foarte
serioase pentru a stabili gradul de eficienţă şi de siguranţă", spune el.
Digerarea grăsimilor constituie frecvent o altă problemă a pacienţilor care
suferă de SIDA, iar sistemul imunitar poate fi afectat de tipul grăsimilor
consumate. Cercetătorii de la Spitalul Regal din Londra şi de la Universitatea
din Miami, Florida, precum şi medicii din Roma au raportat niveluri scăzute
de acizi graşi esenţiali (AGE) în cazul acestor pacienţi. Ei au ajuns concluzia
că perturbarea virală a metabolizării acizilor graşi esenţiali apare odată cu
infectarea cu virusul HIV şi ar putea constitui o cauză a câtorva dintre
simptomele observate.
În cadrul unui studiu efectuat la Centrul Medical Muhimbili din Dar Es
Salaam, 12 pacienţi cu SIDA au primit capsule cu AGE obţinuţi dintr-un
amestec de ulei de primula şi ulei de peşte. La sfârşitul celor 12 săptămâni,
pacienţii se îngrăşaseră şi prezentau o ameliorare considerabilă a simptomelor,
atenuându-li-se oboseala şi diaree a şi ameliorându-li-se erupţiile cutanate.
Mai mult decât atât, s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de
limfocite CD4. Nici unul dintre pacienţi nu a suferit efecte secundare urmând
acest tratament.
După aproximativ 20 de luni de la iniţierea studiului AGE, cinci dintre cei
12 pacienţi au rămas în viaţă şi într-o stare relativ bună, aceasta fiind, potrivit
doctorului David Horrobin, unul dintre cercetători, o rată neobişnuită de
supravieţuire pentru regiunea respectivă, unde pacienţii amână de obicei vizita
la doctor cât mai mult posibil.
 PARTEA A V-A

Plan de acţiune pentru o

imunitate crescută
CAPITOLUL 23

Regimul pentru putere imunitară

Pornind de la toate dovezile prezentate în această carte, îţi yom arăta cum să
mănânci pentru a avea un sistem imunitar sănătos. Pe lângă faptul că îţi oferim
instrucţiunile de bază privind dieta pentru creşterea imunităţii, am conceput
câteva reţete delicioase, ca să-ţi arătăm cum să pui în practică aceste sfaturi.
Acesta este un regimproactiv, care îţi oferă alimente bogate în nutrienţi ce
întăresc imunitatea, de la aminoacizi la vitamine; în ultimul capitol, îţi vom
sugera diferite modalităţi prin care să eviţi substanţele imunosupresoare.
Dacă suferi de o infecţie, acestea sunt alimente minunate, care te vor ajuta
să o combaţi. Totuşi, în funcţie de stadiul infecţiei, este posibil să fii nevoit să-
i îngădui organismului tău o pauză de la digerarea alimentelor. Corpul îţi va
transmite acest lucru, îndepărtând senzaţia de foame - aşa că e bine să-l
asculţi. Există foarte mult adevăr în vechea zicală "Înfometează febra,
hrăneşte răceala". Nu mânca atunci când ai febră şi limitează-te la alimentele
uşor digerabile, aşa cum sunt supele de la paginile 229-231, care întăresc
imunitatea, dacă ai de a face cu o infecţie extrem de puternică. Totuşi, dacă
suferi de o infectie sau de o răceală persistentă, trebuie să-ţi păstrezi forţa
imunitară.

Sfaturi nutriţionale esenţiale pentru întărirea

imunităţii
· Fructe şi legume - cinci porţii pe zi
· Seminţe - o lingură plină pe zi
· Uleiuri din seminţe presate la rece - pentru salate şi produse
tartinabile
· Usturoi - unu-doi căţei pe zi
· Proteine complete - quinoa, tofu, peşte, pui crescut în ogradă (nu în
baterie), boabe combinate de leguminoase şi cereale în fiecare zi
· Cereale integrale - ovăz, secară, orz, hrişcă, mei, orez, porumb
· Ciuperci shiitake - de trei ori pe săptămână (dacă nu suferi de
candidoză)
· Pe cât posibil, mănâncă alimente integrale, organice, crude şi
colorate natural
 · Bea zilnic câte şase pahare cu apă, sucuri diluate şi ceaiuri din plante
şi de fructe
Reţete de Întărire a sistemului imunitar
Iată câteva reţete în care se aplică principiile enumerate mai sus.
Cereale pentru micul dejun
Întăritor imunitar cu fructe de pădure
PORŢII: 1
150 g iaurt natural degresat
100 g fructe de pădure (căpşune, afine, zmeură, coacăze negre)
1 lingură germeni de grâu
1 lingură seminţe măcinate amestecate (seminţe de susan, de dovleac,
de in şi de floarea-soarelui)
Se amestecă toate ingredientele şi se serveşte.
Musli de ovăz cu fructe de pădure
PORŢII: 4
4 linguri fulgi de ovăz
1 lingură germeni şi tărâţe de ovăz
100 ml lapte încălzit de soia
150 g iaurt simplu
2 linguri miere
2 linguri zeamă de lămâie
1 măr roşu şi 1 măr verde, spălate, fără cotor, rase, dar nu decojite
4 linguri alune de pădure mărunţite 2 linguri afine sau coacăze negre
4 frunze de mentă
Se adaugă si se amestecă iaurtul, mierea si zeama de lămâie,
apoi merele şi alunele de pădure, urmate de fructele de pădure, chiar înainte de
servire. Garniseşte fiecare porţie cu o frunză de mentă şi cu câteva fructe de
pădure întregi.
Super ovăz
PORŢII: 1
25 g fulgi de ovăz
1 lingură germeni de grâu
100 mI lapte de soia, de orez sau de ovăz
1 lingură seminţe măcinate amestecate (seminţe de susan, de dovleac, de in
sau de floarea-soarelui)
1 banană, decojită şi feliată
1 măr, spălat şi tocat
Se amestecă fulgii de ovăz cu germenii de grâu şi cu laptele. Se adaugă
seminţele, banana şi mărul şi se serveşte.
Supe şi prânzuri rapide
Supă caldă de iarnă cu legume
Iată o mâncare uşor de preparat, care te încălzeşte de minune.
PORŢII: 4
1 lingură ulei de măsline
1 ceapă medie, curăţată şi mărunţită 2 căţei de usturoi, curăţaţi şi zdrobiţi
700 g legume proaspete de sezon, mărunţite (de exemplu, cartofi, nap suedez,
frunze şi rădăcină de ţelină, praz, morcovi, broccoli, varză)
1 conservă de 400 g de roşii
1 linguriţă concentrat de supă de legume
Se încălzeşte uleiul de măsline într-o cratiţă şi se sotează puţin ceapa şi
usturoiul. Se adaugă legumele, roşiile, apă cât să le acopere şi concentratul. Se
fierbe la foc mic până când legumele se pătrund.
Se mai poate adăuga apă sau supa poate fi lăsată aşa cum este. Foloseşte mai
puţini cartofi, dacă nu îţi doreşti o supă densă. Adaugă linte, pentru o variantă
mai densă şi mai săţioasă. Pentru o tocană de legume, pune mai puină apă.
Supă de morcovi cruzi
Ai mâncat vreodată o supă fierbinte de crudităţi? Această supă se prepară la
rece, iar apoi se încălzeşte uşor, astfel încât
conţinutul său de vitamine şi· minerale să nu fie afectat. De asemenea, este
plină de fibre. Ai grijă să nu o încălzeşti prea mult!
PORŢII: 4
45 g morcovi organici, spălaţi şi tăiaţi în bucăţi mai mari
75g migdale măcinate
300 ml lapte de soia
1 linguriţă concentrat de supă de legume 1 linguriţă amestec de verdeţuri
uscate
Se pun morcovii în blender şi se amestecă până devin piure. Se adaugă
celelalte ingrediente şi se amestecă până când se omogenizează. Se încălzeşte
uşor într-o tigaie.
Supă pentru recuperare
Şi această supă se prepară crudă, iar apoi, la servire, se încălzeşte. Poţi
experimenta, plecând de la acelaşi principiu, pentru a inventa alte supe instant,
care te umplu de energie.
PORŢII: 1
2 morcovi organici, spălaţi şi tăiaţi în bucăţi mai mari
3 căpăţâni broccoli, spălate şi rupte în bucheţele
1 legătură măcriş, spălată
7S g tofu
100 mi lapte de soia
2 linguriţe concentrat de legume
pastă de tomate, condimente sau verdeaţă după gust
Se amestecă toate ingredientele într-un blender. Se serveşte fierbinte sau rece,
cu turte de ovăz.
Supă de cartofi dulci şi morcovi
Cartofii dulci sunt bogaţi în carotenoizi şi în vitamina E. Această supă simplă
se prepară rapid şi are un gust delicios. O alternativă la cartoful dulce ar fi
dovleacul pentru plăcintă.
PORŢII: 2
4 cartofi dulci medii, decojiţi şi tăiaţi în bucăţi mici
4 morcovi organici mari, spălaţi şi tăiaţi în bucăti mici
1/3 conservă de 400 ml de lapte de cocos
1 căţel de usturoi, curăţat şi zdrobit
piper negru
Se fierb cartofii dulci şi morcovii până se pătrund, în apă cât să-i acopere. Se
fac piure într-un blender sau într-un robot de bucătărie, apoi se adaugă laptele
de cocos, usturoiul şi piperul negru, după gust.
Salată curcubeu de rădăcinoase
Această combinaţie colorată de morcovi, varză, păstârnac şi sfeclă roşie este
mai săţioasă decât ai putea crede. Nu exagera cu sfecla roşie şi cu păstârnacul,
deoarece gustul lor puternic poate copleşi morcovul.
PORŢII: 4
3 morcovi organici medii, spălati si rasi
1 varză rosie, spălată si rasă
1 păstârnac organic mic, spălat şi ras 1 sfeclă roşie, decojită şi rasă
2 linguri ulei pentru echilibrul esenţial (vezi paginile 92-93)
1 linguriţă muştar de Dijon
2 căţei de usturoi, curăţaţi şi zdrobiţi zeamă de lămâie
pătrunjel verde tăiat mărunt
Se amestecă toate legumele într-un castron mare pentru salată. Se amestecă
uleiul, muştarul, usturoiul şi zeama de lămâie, după gust, într-o ceaşcă sau
într-un castron. Se toarnă peste legume şi se amestecă bine. Se presară
deasupra pătrunjelul.
Cină
Tăieţei din hrişcă în stil thailandez
cu ciuperci shiitake
Hrişca este un aliment care nu conţine gluten şi care este bogat în proteine.
Majoritatea tăieţeilor din hrişcă conţin şi grâu şi sunt mai uşor de preparat
decât tăieţeii din hrişcă simplă, care se sfărâmă dacă sunt fierţi prea mult. Cel
mai bine este să-i fierbi cinci minute, să-i scurgi, iar apoi să-i fierbi din nou.
PORŢII: 2
1 lingură ulei de măsline
2 căţei de usturoi, curăţaţi şi mărunţiţi
100 g ciuperci shiitake (dacă nu găseşti proaspete, foloseşte ciuperci uscate şi
pune-le la înmuiat)
2 morcovi organici, spălaţi şi tăiaţi subţire pe lungime în felii
de 5 cm
100 g broccoli, spălat şi rupt în bucheţele 100 g bucăţi de tofu marinate
1 linguriţă condimente thailandeze şi 2 linguri lapte de cocos sau 1 lingură sos
de soia
200 g tăieţei din hrişcă
Se încinge uleiul de măsline într-un wok sau într-o tigaie adâncă. Se sotează
usturoiul vreme de 3 minute, apoi se adaugă ciupercile şi se amestecă puţin
înainte de a adăuga restul legumelor, tofu, condimentele, laptele de cocos şi
suficientă apă cât ingredientele să fie înăbuşite. Se acoperă şi se dă la foc mic,
până când legumele sunt pătrunse, dar crocante. Se serveşte pe un cuib de
tăieţei din hrişcă fierţi.
Ciuperci shiitake, tofu şi legume
Acest fel de mâncare poate reprezenta o iniţiere grozavă în bucătăria orientală.
PORŢII: 4
1 cub tofu fermentat la conservă, combinat cu 50 ml apă, pasat până devine o
pastă omogenă
275 g rădăcini de lotus la conservă, tăiate în felii de 0,5 cm, scurse
275 g muguri de bambus la conservă, scurşi
1 linguriţă ulei de măsline sau ulei vegetal 4 căţei de usturoi, zdrobiţi
225 g ciuperci shiitake 1 linguriţă sos de soia
1 linguriţă ulei de susan
1 linguriţă concentrat de supă de legume
6 bucăţi de tofu tare, tăiate în felii de 1 cm
1 legătură de frunze de coriandru, tăiate fin
2 cepe verzi, tăiate mărunt
Se pune pasta de soia într-o oală şi se dă rapid în clocot. Se dă focul la mediu
şi se adaugă rădăcinile de lotus şi mugurii de bambus. Se amestecă la foc mic
3 minute, se acoperă şi se lasă la cald. Se încinge uleiul într-o altă tigaie, la foc
mediu. Se adaugă usturoiul şi se amestecă puţin. Se adaugă ciupercile şi se
amestecă 2- 3 minute. Se pun sosul de soia şi 1 linguriţă din uleiul de susan.
Se dă focul la mic, se acoperă şi se lasă 2 minute, apoi se dă deoparte şi se ţine
la cald.
Se toarnă 50 ml apă într-o oală mare, se adaugă concentratul de supă de
legume şi se dă în clocot. Se adaugă apoi uleiul de susan rămas şi se amestecă
bine. Se adaugă uşor feliile de tofu. Se ia lichidul de pe tofu şi se acoperă oala.
Se lasă la foc foarte mic timp de 2 minute.
Se ia o farfurie mare, se aşază tofu în mijloc, iar în jurul lui, rădăcinile de lotus
şi mugurii de bambus. Se aşază ciupercile şi zeama peste tofu. Se ornează cu
coriandru şi ceapă verde şi se serveşte cu orez brun sau cu tăieţei.
Somon cu piure de cartofi dulci şi varză de Bruxelles În sos de
humus şi ciuperci
PORŢII: 2
2 fileuri de somon sau 2 bucăţi de somon
2 linguriţe concentrat de supă de legume (opţional)
2 cartofi dulci mari, curăţaţi şi tăiaţi în bucăţi mai mari piper negru
225 g bucăţi de varză de Bruxelles, spălate şi curăţate
225 g ciuperci shiitake
1 lingură ulei de măsline 100 g humus
Se spală somonul şi se usucă cu şerveţele de bucătărie. Se dizolvă concentratul
de supă de legume în 600 ml apă clocotită, într-o oală mare. Se lasă la răcit,
până ce supa devine călduţă. Se aşază somonul în supă şi se lasă la foc mic
până dă în clocot. Se lasă la fiert câteva minute. Ca variantă, se poate pune
somonul pe grătar, la foc mediu, vreme de câteva minute pe fiecare parte, până
se pătrunde.
Între timp, se fierb cartofii dulci şi se fac piure, adăugându-se piper negru
după gust. Se fierbe sau se prepară la aburi varza de Bruxelles, timp de 5
minute. Se sotează ciupercile în ulei timp de 2 minute, apoi se adaugă puţină
apă, se acoperă şi se dă focul la mic. Se lasă pe foc 5 minute, până când sunt
moi şi suculente. Ciupercile se fac piure şi se adaugă humusul.
Somonul, piureul de cartofi dulci şi varza de Bruxelles se aşază pe o farfurie,
se toarnă sosul peste peşte şi se serveşte.
Tocană de peşte cu anghinare şi ciuperci pleurotus
PORŢII: 4
450 g file de somon fără piele, tăiat mare
450 g file de macrou, tăiat mare
piper negru
3 linguri mălai
2 linguri ulei de măsline
2 cepe, curăţate şi tăiate în opt bucăţi, păstrând codiţa, pentru
a ţine foile laolaltă
2 căţei de usturoi, curăţaţi şi mărunţiţi
300 ml vin alb
175 ml supă de peşte
225 g ciuperci pleurotus
1 frunză de dafin
2 linguri pătrunjel proaspăt, tocat
12 bucăţi de anghinare în ulei
1 lămâie
2 linguri busuioc proaspăt, tocat
Se taie peştele în bucăţi mici, cât o îmbucătură, îndepărtând oasele. Se
asezonează cu piper negru şi se dă prin mălai. Se încinge uleiul de măsline
într-o tigaie adâncă. Se adaugă bucăţile de peşte şi se lasă pe foc până se
rumenesc. Se scoate peştele cu o paletă şi se dă deoparte.
Se adaugă în tigaie ceapa şi se lasă pe foc până se pătrunde.
Se adaugă usturoiul şi se lasă pe foc 2 minute. Se adaugă şi se amestecă vinul
şi supa, ciupercile, frunza de dafin şi pătrunjelul. Se dă în clocot şi se lasă la
foc mic 5 minute. (Prin fierbere, alcoolul din vin se evaporă.)
Se scurg şi se taie în jumătate inimile de anghinare. Se taie lămâia în felii
subţiri. Se adaugă peştele şi anghinarea în sos, apoi se aşază feliile de lămâie
deasupra. Se acoperă şi se mai pun pe foc 10-15 minute. Se adaugă busuiocul
tocat. Se serveşte imediat, cu garnitură de orez brun.
Băuturi
Pepene verde protector
Pulpa de pepene verde este bogată în betacaroten şi în vitamina C. Seminţele
sunt o sursă excelentă de grăsimi esenţiale, de vitamina E, de zinc şi seleniu.
Dacă amesteci în blender seminţele cu pulpa, partea neagră a seminţelor se
lasă la fund, iar seminţele se combină cu pulpa, dând naştere unei băuturi de
fructe cu proprietăţi incredibile pentru întărirea imunităţii. Aceasta este ideală
în cazul unei infecţii, deoarece oferă suficientă glucoză pentru energie,
proteine din seminţe si foarte mulţi nutrienţi imunostimulenţi. De asemenea,
reprezintă o protecţie excelentă împotriva poluării, dacă trăieşti într-un oraş
extrem de poluat.
Suc Hi-5
Există o mulţime de sucuri de fructe şi de legume care sunt extraordinare
pentru imunitatea şi sănătatea ta. Dacă ai un storcător de fructe, probabil
primele cinci legume şi fructe al căror gust se combină de minune sunt:
175 g morcovi
175 g mere
60 g sfeclă roşie
60 g măcriş
60 g castravete
Dacă nu ai storcător de fructe, poţi cumpăra sucuri din legume sau poţi să
combini chiar tu, în aceleaşi proporţii, suc de morcov, măr şi sfeclă roşie.
Cocteiluri cu fructe de pădure
Există o varietate tot mai mare de sucuri de fructe şi de fructe de pădure. Cele
mai bune sunt murele, afinele şi coacăzele negre. Alege sucurile naturale, fără
adaos de zahăr. Acestea sunt un adevărat nectar pentru sistemul imunitar şi
conţin foarte multă vitamina C şi antocianine. Cel mai bine este să le combini
cu aceeaşi cantitate de apă, pentru a dilua zaharurile naturale din fructe. Sau
prepară-ţi propriul suc:
300 ml suc de mere
350 g amestec de fructe de pădure (de exemplu, afine, coacăze negre, căpşune)
Se pun în blender şi se amestecă.
CAPITOLUL 24

Suplimente care întăresc imunitatea

Pe lângă adoptarea unui regim alimentar care să-ţi întărească sistemul
imunitar, şi suplimentele conţinând anumite vitamine, minerale şi plante au o
valoare de necontestat. Aportul ideal trebuie să fie pe măsura propriilor nevoi,
care sunt unice - în funcţie de factorii genetici, de alimentaţie, de stilul de
viaţă şi de mediu. Recomandările "de bază" oferite în tabelul din pagina
alăturată sunt menite, aşadar, doar să te ghideze. Pentru o evaluare personală a
nevoilor tale, pentru o sănătate imunitară optimă, ar trebui să consulţi un
nutriţionist.
În termeni practici, cea mai uşoară cale de a atinge aceste niveluri este să iei
suplimente:
· Un complex de vitamine şi minerale
· Vitamina C (cu bioflavonoide)
· Un complex de antioxidanţi (pentru vitaminele A, C, E, zinc, seleniu,
NAC sau glutation)
· Alte substanţe, atunci când ai nevoie de un întăritor (precum gheara-mâţei,
echinaceea, glutamină)
Nevoile tale sunt diferite atunci când suferi de o infecţie, când prezinţi un risc
sporit de a contracta o infecţie (poate pentru că un membru al familiei tale nu
se simte bine) sau când te refaci după o infecţie. În aceste împrejurări, este
posibil ca sistemul tău imunitar să aibă nevoie de "un întăritor suplimentar".
Dozele de "întăritor suplimentar" oferite în tabelul de mai jos nu acoperă
tratamentele specifice, pe care ai putea dori să le foloseşti împotriva unui
anumit tip de infecţie (cum ar fi acidul caprilic pentru afte, o doză mare de
vitamina C pentru o răceală, extract din seminţe de grepfrut sau probiotice
pentru un microb intestinal). Pentru sfaturi privind aceste remedii naturale şi
despre cantitatea adecvată care poate fi administrată pe durata unei infectii,
vezi Partea a IV-a si indicele.
Merită să sporeşti doza de supliment de antioxidanţi şi de vitamina C, pe care
îl iei ca "întăritor" imunitar, şi să ţii
vitamina C, echinaceea şi gheara-mâţei la îndemână, în eventualitate a unor
simptome de scădere a imunităţii sau, pur şi simplu, pentru că eşti epuizat sau
intii în contact cu diverse persoane care suferă de o ţnfecţie activă.
Deşi antocianinele (inclusiv bioflavonoidele), usturoiul şi grăsimile
esenţiale au proprietăţi de întărire a imunităţii şi au o valoare incontestabilă ca
suplimente, poţi obţine mai mulţi astfel de nutrienţi din alimente, prin
intermediul unei diete optime, decât poţi absorbi, în mod realist, din
suplimente.
Aportul ideal de nutrienţi suplimentari pentru întărirea imunităţii

Profilaxie de Întărire
Nutrient
bază suplimentară

Vitamine
Vitamina A 20000 UI RE 35000 UI RE*
(sub formă
2250 mcg RE 2250 mcg RE
de retinol)
(sub formă de
12500 UI RE 22500 UI RE
betacaroten)
Vitamina C 1000 mg 3 000-5 000 mg
Vitamina D 400 UI 30 mcg
Vitamina E 150 mg (200 UI) 400 mg (600 UI)
B1 (Tiamină) 25 mg
B2 (Riboflavină) 25 mg
B3 (Niacină) 25 mg 100 mg
B5 (Acid pantotenic) 25 mg 50-100 mg
B6 (Piridoxină) 25 mg 50-100 mg
B12 10 mcg 20 mcg
Acid folic 100 mcg 400 mcg
Biotină 50 mcg
Minerale
Calciu 350 mg 800 mg
Magneziu 200 mg 500 mg
Zinc 15mg 25 mg
Fier 10 mg
Mangan 5 mg 10 mg
Gram 50 mcg 100 mcg
Seleniu 50 mcg 200 mcg
Aminoacizi
Glutation redus** 50 mg 100 mg
sau N-acetil-cisteină 500 mg 1000 mg
Glutamină 1000 mg 5000 mg
Plante
 1 000-2 000 mg
Gheara-mâţei
(1-2 ceşti)
1 000-2 000 mg
Echinaceea (30-60 de picături)
conform
Aloe vera
instrucţiunilor
Antociani 200-500 mg
ne/bioflavonoide
Cei mai importanţi nutrienţi sunt cei scrişi cu caractere aldine
* RE = echivalent retinol
** Cel mai bun glutation este cel încapsulat, pentru a preveni degradarea lui în
stomac, şi întotdeauna în formă "redusă". Dacă este administrat împreună cu
antocianidine din extractele de fructe de pădure, efectul este mai puternic. N-
acetil-cisteina este un precursor al glutationului.
CAPITOLUL 25

Stopează imunosupresorii
La fel de importanţi ca nutrienţii sunt şi "antinutrienţii" -
substanţe care perturbă acţiunea nutrienţilor şi suprimă
sistemul imunitar.
Printre imunosupresori se numără ţigările, cafeaua, alcoolul, stresul, atitudinea
negativă, lipsa de somn şi a luminii naturale. Dacă mai şi combini toti aceşti
factori, sporeşti cu
adevărat riscul unor infecţii.
Există patru modalităţi esenţiale prin care poţi combate
imunosupresorii:
1. Redu stimulenţii - ţigările, cafeaua şi ceaiul
Chimicalele din ţigări, cafea şi ceai acţionează prin stimularea glandelor
suprarenale, astfel încât acestea cresc nivelul glicemiei şi produc energie
pentru organism, în eventualitate a unei urgenţe. Pe termen scurt, acest fapt are
un efect redus asupra imunităţii. Cu toate acestea, utilizarea îndelungată,
excesivă, a stimulenţilor duce la stres prelungit, care este un puternic
imunosupresor. Ţigările afectează sistemul imunitar prin intermediul
oxidanţilor din fum şi sunt, aşadar, imunosupresori puternici. Cafeaua este un
imunosupresor mai blând, iar ceaiul, şi mai blând. Nu există nici o dovadă
concludentă că o ceaşcă de cafea sau de ceai, din când în când, dăunează
imunităţii, însă dependenţa poate face rău. 62
2. Redu consumul de alcool
Dintre toţi imunosupresorii, alcoolul este cel mai puternic. S-a dovedit că
alcoolul are efecte adverse asupra tuturor componentelor principale ale
sistemului imunitar.63 În mare, se petrec două lucruri: numărul şi forţa
limfocitelor sunt afectate negativ, iar numărul imunoglobulinelor mobile (IgA
şi IgM) creşte, indicând faptul că organismul reacţionează la alcool. Aceasta
sugerează că alcoolul pune la încercare sistemul imunitar şi îl suprimă. Cu cât
bei mai mult şi mai des, cu atât efectul este mai puternic. Aşadar, este vital să
renunţi sau, cel puţin, să reduci consumul de alcool atunci când sistemul tău
imunitar este deja slăbit, poate de la prea mult stres sau de la prea puţin somn.
Şi canabisul este un imunosupresor puternic, în cantităţi foarte mari.
Studiile care au evidenţiat dovezi privind suprimarea sistemului imunitar au
utilizat, în general, niveluri mult mai mari decât cele la care ar recurge o
persoană, în mod normal.64 Totuşi, repet, oxidanţii din fum solicită sistemul
imunitar, slăbindu-ţi astfel mecanismele de apărare.
3. Dormi suficient de mult
Somnul este vital pentru sistemul imunitar. Numeroase studii ştiinţifice au
demonstrat o diminuare importantă a imunităţii fie după o noapte nedormită,
fie după o perioadă întreagă în care individul nu a dormit suficient de mult.
Aceste studii indică o reducere a numărului de celule ucigaşe (NK) şi a
limfocitelor. O singură noapte nedormită poate reduce activitatea celulelor
ucigaşe cu până la 30%.65 Există o legătură armonioasă între ciclul somnului şi
imunitate, aşa ca asigură-te că dormi suficient de mult. Asta înseamnă nu mai
puţin de şase ore într-un interval de 24 de ore. Mai puţin de şase ore sau mai
mult de opt ore echivalează cu o stare mai proastă de sănătate pe termen lung.
Atunci când corpul tău se luptă cu o infecţie, este posibil să ai nevoie de mai
mult somn. Este important să te odihneşti atunci când simţi nevoia, deoarece
odihna îţi grăbeşte refacerea şi te repune pe picioare.
După cum am arătat în Capitolele 11, 12 şi 13, trebuie să faci mişcare şi
exerciţii constant, pentru a-ţi stimula sistemul imunitar. În acelaşi timp, trebuie
să ai grijă să nu exagerezi, deoarece efortul fizic exagerat suprimă imunitatea.
Şi expunerea zilnică la lumina naturală este vitală pentru menţinerea unui
sistem imunitar sănătos.
4. Protejează-ţi sistemul imunitar şi renunţă la petrecerile de la
orele târzii
Imaginează-ţi că mergi la o petrecere, stresat după o săptămână grea de
muncă, că mănânci alimente la care eşti alergic, că bei mult prea mult alcool,
că fumezi sau inhalezi fumul altora şi că stai treaz până la 3 dimineaţa, fără să
te expui absolut deloc la lumina naturală. Combinaţia dintre aceşti factori
înseamnă mari probleme pentru sistemul imunitar. Când mecanismele tale de
apărare sunt la pământ, virusului unuia dintre partenerii tăi de dans nu-i
trebuie mult să-şi găsească o nouă casă în care să se instaleze.
Sfatul nostru este să-ţi faci provizii de întăritori imunitari, precum zinc,
vitamina C, echinaceea si gheara-mâţei, şi să reduci cantitatea de
imunosupresori. Astfel, te poţi simţi bine la petrecere, dar şi a doua zi.
Toate acestea înseamnă că, pentru o imunitate optimă, ar trebui să urmezi
următoarele sfaturi:
· Lasă-te de fumat.
· Redu consumul zilnic, obişnuit, de ceai şi cafea.
· Nu bea mai mult de un pahar de alcool pe zi şi, de preferinţă, nu în
fiecare zi.
· Fereşte-te de zahăr şi de carbohidraţii rafinaţi, care îţi secătuiesc
organismul de nutrienţi.
· Dormi suficient de mult - în mod ideal, între 6,5 şi 8 ore pe noapte.
· Fă mişcare în mod constant, de preferinţă în lumină naturală.
LECTURI RECOMANDATE

Partea a II-a
Dr. James Braly, Dr. Braly's Food Allergy and Nutrition Revolution, Keats
Publishing, 1992

Partea a III-a
Patrick Holford, The Optimum Nutrition Bible, Piatkus, 2009 [ed. rom.:
Cartea nutriţiei optime, Editura All, 2010]
Judy Shabert, Nancy Ehrlich, The Ultimate Nutrient Glutamine, Avery
Publishing Group, 1993
Dr. Damien Downing, Daylight Robbery, Arrow Books, 1988

Partea a IV-a
Lynne McTaggart, What Doctors Don't Tell You, Thorsons, 1996
Erica White, Beat Candida Cookbook, White Publications, 1993
Dr. William Crook, The Yeast Connection, Professional Books, Statele Unite,
1995
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Partea I
1. Raport privind incidenţa cancerului şi previziunile de prevalenţă, East
Anglia Cancer Intelligence Unit, Department ofCommunity Medicine,
Universitatea din Cambridge, iunie 1997, Macmillan Cancer Relief
2. Berkman, L.; Syme, S., "Social networks, host resistance and mortality:
A nine-year folIow-up study of Alameda Comity residents", Am. J
Epidemiology, vol. 109, pp. 186-204 (1979).
3. Reynolds, P.; Kaplan, G., "Social connections and cancer: A
prospective study of Alameda County residents", lucrare prezentată la
întâlnirea anuală a Societăţii de Medicină Comportamentală, San Francisco
(martie 1986).
Ministerul Sănătăţii, Analiza costurilor reţetelor (1996).
New Scientist (17.decembrie 1994).
Partea a III-a
1. Harakeh, S. et al., "Suppression of human immunodeficiency virus
replication by ascorbate in chronicalIy and acute infected celIs", Proc. Natl.
Acad. Sci., vol. 87, pp. 7245-7249 (septembrie 1990).
2. Godfrey, J. et al., "Zinc for treating the common cold: review of alI
clinical trials since 1984", Altern. Ther., vol. 2(6), pp. 63-72 (1996).
 3. Chandra R., "Effect of vitamin and trace element supplementation on
immune responses and infection in elderly subjects", Lancet, vol. 340, pp.
1124-1127 (1992).
Br.J Phytotherapy, vol. 2, p. 2 (1991).
5. Roesler, J. et al., "Application of purified polysaccharid~s from ceH
cultures of the plant Echinacea purpurea to mice mediates protection against
systemic infections with Listeria monocytogenes and Candida albicans", Int. J
Immunopharmac., vol. 13, pp. 27-37 (1991).
6. Erhard, M. et al., "Effect of Echinacea, Aconitum, Lachesis and Apis
extracts, and their combinations on phagocytosis of human granulocytes",
Phytother. Res., vol. 8, pp.14-17 (1994).
7. Zakay-Rones, Z. et al., "Inhibition of several strains of influenza virus
in vitro and reduction of symptoms by an elderberry extract (Sambucus nigra
L.) during an outbreak of influenza B Panama", J Alt. and Comp. Med., vol. 1,
pp. 361-369 (1995).
8. Womble, D.; Helderman, J., "Enhancement of alloresponsiveness of
human lymphocytes by acemannan (Carrisyn)", In!. J Immunopharmac., vol.
10, pp. 967-974 (1988).
Han, L. et al., "Effects of low molecular constituents from Aloe vera gel
an oxidative rnetabolism and cytotoxic and bactericidal activities of human
neuttophils", Int. J Immunopharmac., vol. 12, pp. 427-434 (1990).
9. Zhao, K. et al., "Enhancement of the immune response in mice by
Astragulus membranaceus", Immunopharmacol., vol. 20, pp. 225-233 (1990).
Chu, D. et al., "Immunotherapy with Chinese and medicinal herbs, 1:
Immune restoration of local xenogenic
 gratt-versus-host reaction in cancer patients by fractionated Astragulus
membranaceus in vitro", J Clin. Lab. Immunol., vol. 25, pp. 119-123 (1988).
10. Colgan, Michael, Optimum Sports Nutrition, Advanced Research
Press, New York (1993) ..
Idem.
12. Peters, E.; Bateman, E., "Ultra-marathon running and upper
respirarory tract infection - an epidemiological survey", SouthAfricanMed.J,
vol. 64, pp. 582-584 (1983).
13. Downing, D., Daylight Robbery, Arrow Books Limited, pp. 58-59
(1988).
14. Frick, G., "Zur Wirkung der Ultravioletbestrahlung des Blutes auf das
Blutbild", Folia Haematol, vol. 10 1, pp. 871-877 (1974).
15. Zabaluyera, A., "General immunological reactivity of the organism ro
prophylactic UN irradiation of children in Northern regions", Vestn. Akad.
Med. Nauk. SSSR, vol. 3, p. 23 (1975).
16. Pathak, M., "Activation of the Melanocyte System by Ultraviolet
Radiation and Cell Transformation", Ann. NY Acad. Sci., vol. 453, pp. 328-
339 (1985).
17. Hinkle, L.; Wolff, H., "Ecologic investigation of the relationship
between illness, life experiences and the social environment",Ann. Int. Med.,
vol. 49, pp.1373-1388 (1958).
18. Kiecolt-Glaser, J. et al., "The enhancement of immune competence by
relaxation and social contact", lucrare prezentată la întâlnirea anuală a
Societăţii de Medicină Comportamentală, Philadelphia (mai 1984).
19. Kiecolt-Glaser, J., "Clinical psychoneuroimmunology in health and
disease: Effects of marital quality and disruption",
 lucrare prezentată la întâlnirea anuală a Societăţii de Medicină
Comportamentală, San Francisco (martie 1986).
20. Kemeny, M., "Emotions and the immune system", în Moyers, B.,
Realing and the Mind, pp. 195-211, Doubleday, New York (1993).
21. Kemeny, M., "Psychological and immunologicaJ prediction of
recurrence in Herpes simplex II", Psychosomatic Med., vol. Sl,pp.19S-208
(1989).
22. Magarey, c., "Meditation and Health", Darshan magazine, Fundaţia
SYDA, New York 12779, Statele Unite ale Americii (septembrie 1993).
Partea a IV-a
1. Jariwalla, R. et al., "Suppression of influenza: A virus nuclear antigen
production and neuraminidase activity by a nutrient mixture containing
ascorbic acid, green tea extract and amino acids", BioFactors, vol. 31(1), pp. l-
lS (2007).
2. Deryabin, P. et al., "Effects of a nutrient mixture on infectious
properties of the highly pathogenic strain of avian influenza virus A/HSN1 ce,
BioFactors, vol. 33(2), pp. 8S-97 (2008).
3. Hulisz, D., "Efficacy of zinc against common cold viruses: an
overview", J Am Pharm. Assoc., vol. 44(S), pp. S94-603 (septembrie -
octombrie 2004).
4. Aydemir, T. et al., "Zinc transporter ZlP8 (SLC39A8) and zinc
influence 1FN expression in activated human T cells",J Leukocyte Biolog},
vol. 86, pp. 337-348 (2009).
S. Zakay-Rones, Z. et al., "lnhibition of several strains of influenza virus
in vitro and reduction of symptoms by an elderberry extract (Sambucus nigra
L.) during an outbreak of
 nfluenza B Panama",j Altern. Complement. lVleu., Vol. .L\-~/, )p. 361-369
(iarna 1995).
6. Zakay- Rones, Z. et al., "Randomized study of the dficacy and safety of
oral elderberry extract in the treatment of influenza A and B virus
infections",J Int. Med. Res., vol. 32(2), pp. 132-140 (martie - aprilie 2004).
7. Ginde, A. et al., "Association between serum 25-hydroxyvitamin D
level and upper respiratory tract infection in the Third National Health and
Nutrition Examination Survey", Arch. Intern. Med., vol. 169(4), pp. 384-390
(23 februarie 2009).
8. Sharp, H. et al., "Treatment of acute and chronic rhinosinusitis in the
United States, 1999-2002", Arch. Otolaryngol. HeadNeck Surg., vol. 133, pp.
260-265 (2007). 9. Nsouli et al., "Role of food allergy in serious otitis media",
Annals of Allergy, voI. 73, pp. 215-219 (1994).
10. Yerushalmi, A. Karman, S.; Lwoff, A., ,Treatment of perennial
allergic rhinitis by local hyperthermia", Proc. Natl. Acad. Sci., vol. 79, pp.
4766-4769 (1982).
11. Cannon, G., Superbug, Virgin Publishing (1995).
12. New Scientist (17 decembrie 1994).
13. Little, P. et al., "Open randomised trial of prescribing strategies in
managing sore throat", BMJ, vol. 8; 314(7082), pp. 722-727 (martie 1997).
14. "Campaign against Fraudulent Medical Research Newsletter", vol.
2(3), pp. 5-13 (1995) - citează statistici de la London Bills of Mortality 1760-
1834 şi Rapoartele şefului Secţiei Statistice 1836-96, reunite de Alfred
Wallace, The Wonderful Century (1898).
15. Lancet, vol. 344, pp. 630-631 (1994).
 16. Walene, James, Immunization: The Reality Behind the Myth, Bergjn &
Garvey, Massachusetts (1988).
17. "Clinical Infectious Diseases", Centrul pentru Controlul şi Prevenirea
Bolilor, pp. 568-579 (februarie 1992).
18. McVernon, J. et al., "Long-term impact of vaccination on
Haemophilus injluenzae type b (Hib) carriage in the United Kingdom",
Epidemiology & Infection, vol. 132(4), pp. 765-767 (2004).
19. Egami, T. et al., "Srudy of antibody titres aher measles vaccination:
fever within 7 days of vaccination and efficacy of booster doses", Archives of
Disease in Childhood, vol. 93, pp. 319-320 (2008).
20. Gaier, M.; Gaier, D., "Thimerosal in childhood vaccines,
neurodevelopment disorders and hearr disease in the United States",J Am.
Phys. and Surg. (2003).
21. Cooke, K.; Gould, M., "The health effects of aluminium - a review",
Journal of the Royal Society of Health, vol. 111(5),pp. 163-168 (1991).
22. Wakefield, A., Lancet (1998).
23. Offit, P., "Vaccines and autism revisited - the Hannah Pol ing case",
New England Journal ofMedicine, vol. 358(20), pp. 2089-2091 (2008).
24. McDonald, K. et al., "Delay in diphtheria, perrussis, tetanus
vaccination is associated with a reduced risk of childhood asthma", The
Journal of Allergy and Clinical Immunology, voI. 121(3), pp. 626-642 (2008).
25. Maglio, M. et al., "Majority of children with type 1 diabetes produce
and deposit anti-tissue rransglutaminase antibodies in the small intestine",
Diabetes, vol. 58(7), pp. 1578-1584 (2009).
 26. Patterson, C. et al., "Incidence trends for childhood type 1 diabetes in
Europe during 1989-2003 and predicted new cases 2005-20", Lancet, vol.
373(9680), pp. 2027-2033 (iunie 2009).
27. Jariwalla, R., "Micronutrient imbalance in HIV infection and AIDS",j
Nut. Med., vol. 5, pp. 297-306 (1995).
28. Abrams, B. et al., "A prospective study of dietary intake and acquired
immune deficiency syndrome in HIV-seropositive homosexual men", J AIDS,
vol. 6, pp. 949 -958 (1993).
29. Harekeh, S.; Jariwalla, R., "NFkB-Independent suppression of HIV
expression by ascorbic acid", AJDS Res., vol. 13(3), pp. 235-239 (1997).
30. de la Asuncion, J.G. et al., "AZT treatment induces molecular and
ultrastructural oxidative damage to muscle mirochondria: Prevention by
antioxidant vitamins", J Clin. Invest., vol. 102, pp. 4-9 (1998).
31. Allard, J.P. et al., "Effects of vitamin E and C supplementation on
oxidative stress and viralload in HIV-infected subjects", AJDS, vol. 12, pp.
1653-1659 (1998); Aghdassi, E. et al., AJDS, vol. 12(13), pp. 1653-1659 (10
septembrie 1998).
32. Miiller, F. et al., "Virological and immunological effects of
antioxidant treatment in patients with HIV infection", Eur. J Clin. Jnvest., vol.
30, pp. 905-914 (2000).
33. Tang, A. et al., "Micronutrients: current issues for HIV care
providers",AJDS, voI. 19, pp. 847-861 (2005).
34. Harekeh, S.; Jariwalla, R., "NFkB-Independent suppression of HIV
expression by ascorbic acid", AJDS Res., vol. 13(3), pp. 235-239 (1997).
 Partea a V-a
1. Melamed, 1. et al., "Coffee and the immune system", Int.J
Immunopharmacol., vol. 12(1), pp. 129-134 (1990).
2. Baker, R.; Jerrells, T., "Recent developments in alcoholism:
immunological aspects", Recent Dev. Alcohol, vol. 11, pp. 249-271 (1993):
Mili, F. et al., "The associations of alcohol drinking and drinking
cessation with measures of the immune system in middle-aged men", Alcohol
elin. Exp. Res., vol. 16(4), pp. 688-694 (1992).
3. Hollister, 1., "Marijuana and immunity",J Psychoactive Drugs, vol.
24(2), pp. 159-164 (1992).
4. Irwin, M. et al., "Partial night sleep deprivation reduces natural killer
and cellular immune responses in humans", FASEBJ, vol. 10(5), pp. 643-653
(aprilie 1996).
Moldofsky, H. et al., "EfFects of sleep deprivation on human immune
functions", FASEB J, vol. 3(8), pp. 1972-1977 (iunie 1989).
Born, J. et al., "Effects of sleep and circadian rhythm on human
circulating immune cells", J Immunol., voI. 158(9), pp. 4454-4464 (1 mai
1997).
Moldofsky, H., "Central nervous system and peripheral immune functions
and the sleep-wake system", J Psychiatry Neurosci., vol. 19(5), pp. 368-374
(noiembrie 1994).