SCENARIUL MEU PROPRIU PENTRU BALUL BOBOCILOR

DOLNA , CLASA A V-A

PE FON MIZICAL (MELODIIE LENTA )intră in scenaă doi eleevi cl 5 https://r4---sn-hvaquxaxjvh-

3p8l.googlevideo.com/videoplayback?expire=1572047547&ei=WzazXb-bB4bPj-
8P0Kq16AM&ip=193.43.69.166&id=o-AKYVOBRaF-Bt02

Recită versurile:

I A venit şi toamna
Pe neprins de veste
Coborînd din codri
Ca dintr-o poveste.

II. Totul rîde în culori

Sus pe cer s-adună nori
Sărbătorile pornesc
Pe-al nostru plai românesc
Cu un cîntec,cu un joc
Cu belşug şi cu noroc.

I.Toamna e duminica sufletelor.Tot ce e în jur e emoţie:o frunză cazută,o nuntă,un dor,o

capodoperă a culorilor...

II.Toamna este anotimpul nu numai al belşugul roadelor,dar şi al belşugului talentelor.

I.Bună ziua stimaţi profesori,dragi elevi si părinţi şi mult aşteptaţii noştri bobocei.

II.Cum bine ştim,toamna se numără bobocii şi astăzi este momentul cel mai prielnic s-o
facem.Azi vom vedea cîţi bobocei talentaţi s-au adunat în liceul nostru.

I.Da,intr-adevăr.Azi vom avea posibilitatea de a savura placerea enormă nu numai a acestui

anotimp,dar şi a a dmira hărnicia,talentul,calităţile boboceilor din clasa a V-a.
Sfirși de muzica lenta

Si cand scoala iar incepe,

Toamna cand isi face loc,
Copilasul dintr-a-cincea
Se numește tot BOBOC!
Un boboc:Atenţiune, atenţiune!!!
Sa se-audă-n întreaga lume...
Că la noi în regat,
Niste boboci s-au strecurat!

Fondal de cîtec despre boboci https://r2---sn-4g5ednsl.googlevideo.com/videoplayback?

expire=1572053737&ei=iU6zXefACurmhwbepoqwCw&ip=199.188.15.70&id=o-
AIooiLu4rZDV4VBEwtbplD

Intra cîtiva bobocei di cl a 5 dar unul ramăne fara pereche

Prez-boboc
Ei , poftim ! acum problemă
Nu mai am nici parteneră,
Dar nu pot fi supărat,
Că e bal… şi e păcat.
Voi pleca acum , pe dată,
Să găsesc o altă fată
Şi frumoasă şi desteaptă
și la public - ea să placă.
Cine oare, cin-să fie?

Fata : Apropo sunt Daniela

Daniel : Iară eu sunt Daniel

Şi să nu mai pierdem timpul,

: Hai mai bine s-anunţăm,

Că e balul clasei noastre.

Marinela
Măi Boboace , stai puţin!
Pot și eu să intervin
Că sunt de viță aleasă
A clasei a V-a crăiasă!
Baiat _______/boboc:Boboacă ,ai vrut să zici
Daniela :Da ! și ca mine surate 3 mai am pe-aici Vrei sa le vezi?

Băiat ___________ Ard de nerăbdare să vă pun la încercare.

Marianela ___Să te văd dacă mai poți zice ceva după așa o prezentare!(fetele –bobocițe ies în scenă și se
prezintă).

Diana Diana mă numesc

Matematica iubesc
 Si sunt gospodina tare
Mama ii mîndră ca mă are

Daniela Danela e numele meu

Și sun veselă mereu
A mei ochi sunt albaști
Ca două frumoase astre
Marinela Iară Marinela eu sunt
Și îmi place ca să cînt
Informatica o ador
Și lucrez mereu cu spor

Marinela Sunt o fata îndrăzneață

Sper să mă discurc în viață
Pe mămica o ascult
Nu chiar unde vreau mă duc
Toate : și toate îmreună venim din clasa a Va

Danela /prez2: Acum să te vedem pe tine ,cel mai îngâmfat boboc din lume!

Daniel Lume bună,lume bună!

Băieții vor să spună
Cum e viața de Boboc
Și cum se învață ,azi cu foc.
(ies în scenă băieții în pași sub ritmul melodiei pinguinul)
Un boboc:Foaie verde ,alunițe
Bună ziua ,bobocițe
O fata:Bună ,bună ,măi boboci,
Unde mergeți ,ce mai faceți?
Un boboc:Am ieșit noi la plimbare
Că e mare sărbătoare!
O fată:Noi ,la fel sărbătorim
La școală acum trăim
Și dorim să vadă lumea
Că suntem cele mai bune.
Un băiat:Dar și noi suntem frumoși
Uite,ce băieți voioși
Talentați ,și gătiți tare
Ca de-o mare sărbătoare!
O fată :Ia nu vă lăudați
Hai mai bine sa vă prezentați
Lauda de sine ,nu miroase a bine
Fetelor ,nu-i așa ?
Toate:Ai dreptate :ga ga ga!
Daniel : HOOOO opriți-vă un pic
Și-a scultați ce vreau sa zic
Daniel ma numesc
Și îmi place să citesc
Pentru cei ce nu mă știu
Sunt o fire emotivă
Și cu spirit creativ!
Ruslan: Vin și eu ca să vă spun
Că sunt mare boboc acum
Am trecut în clasa a5a
Și alături de ai mei fârtați
Avem mult de învățat!

Ion- Sun Bulumez Ion

Sunt isteț ,cutezător
Pregătit azi pentru zbor
Mai îndrăzneț ,mai cumpătat
Cum la școală am învățat.

Denis Golan- De azi în colo să mă țineți minte

Că sunt cel mai cuminte
Harnic ,bun și silitor
La nevoie săritor.

Denis Mazur
Eu de cînd mă știu pe lume
Dansul mi-a plăcut anume
Știu să scriu și să citesc
Limba română o iubesc

Laurențiu Nu sunt un boboc pui de rata

Care-noata pe un lac
Si-ncepand de dimineata
Striga-ntruna: mac, mac, mac!
Sunt o fire mai timidă
Rasarit intr-o gradina
Care, pentru-a creste mare,
Sunt udat la radacina.

Ghenadie Ghenadie mă numesc

Frățiorii mi-i iubesc
Sunt de mare ajutor
Al părinților odor

Un elev :Dragi spectatori ,să știți

Ce elevi ,suntem cuminți
Și venim să vă zicem de zor:

Toți :\BINE
ATI VENIT
LA BALUL BOBOCILOR.
ELEV _________________
De prezentat neam prezentat dar avem de spus și cuvinte frumoase pentru
toate disciplnele

Elev ________-Nimic pe lume nu e mai frumos!

Patru ani în şcoala –aceasta
Cunoştinţe multe am acumulat
Să mă port civilizat.
Și ajungînd în clasa 5 astăzi
Să scriu şi că compun îmi e uşor
Imaginaţia-mi dă aripi ca să zbor,

Elev ________ Gramatica ne învăţă o limbă

Curată şi frumoasă să vorbim
Să nu facem greşeli de exprimare
Corect să scriem şi să citim.

Elev ________ Pentru-a forma a noastră judecată

De matematică ne ocupăm cu drag
Și rezolvăm probleme zeci şi sute
Şi exerciţii multe în şirag.

Elev _________Istoria ne spune cine-s strămoşii

Cum pentru-această ţară au luptat
Azi Europa o cunoaştem cu toţi
Şi lor le datorăm respect curat.

Elev_________La geografie- învăţăm cum ne e ţara

Şi câte bogăţii ascunde –n ea.
Ştim câte frumuseţi au strâns într-o cunună
Chişinăul, Orheiul, Nistru, Dunărea.

Elev _________Despre lumea vie şi neînsufleţită,

Despre Pământ şi învelişurile sale,
Despre om care-i stăpân pe tot ce ne-nconjoară
Învăţat la Stiinţe naturale.

Elev ________Educația plastică ne-a-nvăţă să observăm

Tot ce-i frumos în jur şi-armonios.
Să ilustrăm tot ce gândim,
Să combinăm culorile frumos.

Elev _______Educația fizică ne învață

Să alergăm frumos
Să facem exerciții în fiecare dimineată
Și să avem un corp sănătos
Elev _______ Limba franceză o învățăm
Fiindcă așa noi meritămm
O limbă străină să știm
Atunci cînd călătorim
Elev La muzică cîntăm cu drag
Despre al nostru frumos meleag
Cîntăm tristețea bucuria
Că așa ne e copilăria
Elev _______Limba rusă noi o știm
Fiindcă pe Puskin îl gazduim
O studiem cu respect
Ca să avem un mare intelect

Se închină frumos
Și se pregătesc de dans Vaslsul toamnei

http://dll.mp3pirat.online/download.php?file=aHR0cHM6Ly9tdXNpY2QubXljZG4ubWUv

Scenetă ;

Şcoala din Pădure

de Emilia PLUGARU
PERSONAJELE:

Scufiţa Roşie, învăţătoarea animalelor

Cararitra, o coţofană
Licăr-Licurici, un mic licurici luminos
Elevul Rică-Iepurică, un iepuraş cuminte
Elevul Dolfi, un purceluş nostim
Elevul Martinică, un ursuleţ
Eleva Riţa-Veveriţa, un pui de veveriţă
Elevii Răţuşca, Ariciul, Ciuta, Puiul de Turturică, doi Bursuci, alte animale
Lupul
Moş Martin, un urs
Stejarul, Arţarul, Alunul, Mesteacănul, alţi copaci
Vântul
Un grup agresiv de note de „doi”, alte note rele, note bune, o frumoasă notă de „10”
E întuneric, intră în scenă coţofana Cararitra.
 

CARARITRA: Carr, carr, carr, carr, carr, carr…

                        Cine ar putea să-mi spună,

                        N-a trecut cumva pe-aici,

                        Cu un felinar în mână,

                        Licăr-Licăr-Licurici?

                        Chiar acuma va începe

                        O poveste despre şcoală,

                        Despre pici isteţi şi şmecheri

                        Din pădurea mea natală…

                        Însă fără Licurici,

                        Fără lampa lui albastră,

                        Nu începe nicidecum,

                        Nicidecum povestea noastră.

Carr, carr, carr, carr, carr, carr…

Umblă de ici colo pe scenă. Se opreşte:

                        Eu vă rog, aveţi răbdare,

                        Doar un pic, că vi-l aduc.

                        Licurici în mare grabă,

                        Şi-a pierdut iar un papuc.

                        Mă-ntrebaţi de unde ştiu?

                        Am găsit un papucel.

                        E al lui, îl recunosc,

                        Deci, pe-aproape e şi el.

Ridică de pe jos un papucel şi îl arată spectatorilor. Între timp, intră în scenă Licăr-Licurici
încălţat doar cu un papuc. Întunericul trece treptat într-o lumină crepusculară.
                        Iată-l, vine, salutaţi-l,

                        Vine Licăr-Licurici!

                        Într-o clipă va începe,

                        O poveste despre pici!

LICĂR-LICURICI: Bună, bună, copilaşi,

                        Am ajuns la vreme oare?

                        Tocmai de la Lună vin,

                        Vin cu două felinare…

                        Am pierdut un papucel,

                        Dar în schimb lumină este!

                        Şi putem făr-nici o grijă

                        Să intrăm toţi în poveste!

CARARITRA:
                        Să înceapă, deci, povestea.

                        O poveste despre şcoală,

                        Despre pici isteţi şi şmecheri

                        Din pădurea mea natală!

Se luminează scena.
DECORUL: Toamnă, o căsuţă, bănci de şcoală, o tablă, manuale, caiete, rechizite şcolare,
ghiozdane, fire argintii de ploaie, un izvor, o băltoacă, copaci, tufişuri.
Planul din faţă: o căsuţă înconjurată de cetini, cu inscripţia „Şcoala din pădure”.
Planul secund: căsuţa purceluşului Dolfi în mijlocul pădurii.
Personajele ies rând pe rând pe planul din faţă şi se închină în faţa spectatorilor, notele rele
şi cele bune ţopăie haotic pe scenă în jurul celorlalte personaje, în timp ce
CARARITRA recită:
                        La şcoala din pădure

                        În clasa-ntâi învaţă

                        Un pui de veveriţă,

                        Un iepuraş, o raţă.

                        Un purceluş cuminte,

                        O ciută, un arici,

                        Un pui de turturică

                        Şi doi bursuci voinici.

                        Din coajă de mesteacăn,

                        Elevii-şi fac caiete.

                        Se-aşează în băncuţe,

                        Şi scriu pe îndelete.

                        Doar iepuraşul vine,

                        Cu-o foaie de curechi,

                        Şi nu-nţelege bine,

                        Ciuleşte din urechi

                        Când profesoara-i zice

                        Să scrie alfabetul.

Elevii se aşeaza în băncuţe.

SCUFIŢA ROŞIE (către Rică-Iepurică): Elevul Iepurică,
                        Iar ţi-ai mâncat caietul?

                        Pe foaie de mesteacăn

                        Ar trebui să scrii,

                        Cu foaie de mesteacăn

                        La lecţie să-mi vii!

Copii, cine îi împrumută lui Rică-Iepurică o foaie de mesteacăn?

Tăcere. Dolfi se foieşte în bancă.

DOLFI: Eu, domnişoară profesoară Scufiţă Roşie. Eu pot să îi împrumut lui Rică-Iepurică o
foaie de mesteacăn.
SCUFIŢA ROŞIE: Bravo, Dolfi,-mi pare bine,
                        Eşti prieten credincios,

                        Cel ce sare la nevoie

                        Are sufletul frumos…

                        Iar acum pornim îndată,

                        Într-o lume fermecată,

                        Lumea care te îndeamnă,

                        Multe lucruri noi să ştii.

                        Se numeşte-acestă lume,

                        Matematica, copii!

                        Vă place matematica?

ELEVII: Da!
SCUFIŢA ROŞIE (către sală): Dar vouă vă place matematica?
Voci din sală: Da!!! Nu!!!
SCUFIŢA ROŞIE: Atunci să se facă linişte! (Strigă) LI-NIŞ-TE! Să se audă doar musca!
Începem lecţia de MA-TE-MA-TI-CĂ!
Apare o muscă ce bâzâie necontenit:
Bâzzz, bâzzz, bâzzz…

Toate căpşoarele se învârt după muscă.

SCUFIŢA ROŞIE: Linişte! Să nu se audă nici musca!
Câţiva elevi, printre care şi Dolfi, ies din bănci şi aleargă după muscă. Scufiţa Roşie îşi pune
mâinile în cap.
SCUFIŢA ROŞIE: Dumnezeule! Ce se întâmplă?
Vă pun „doi” în catalog!

Să vă văd pe toţi la loc!

Imediat, imediat, că vă rup urechile…

ELEVII (se aşează cuminţi în bănci): Bine, domnişoară profesoară…

SCUFIŢA ROŞIE: Aşa, bravo! Nu se mai aude nici musca. E frumos din partea voastră că
sunteţi animăluţe ascultătoare. Spatele drept! Lăbuţele pe bancă!
Se adresează purceluşului Dolfi: Elevul Dolfi, am zis lăbuţele pe bancă!
DOLFI: Dacă eu… Dacă eu… Dacă eu, domnişoară Scufiţă Roşie… (Îşi ia inima-n dinţi şi se
ridică în picioare) Eu, domnişoară profesoară, am prins musca. Să nu mai bâzâie… O ţin în
pumn, iată-aici.
SCUFIŢA ROŞIE (indignată la culme): Aţi auzit, voi aţi auzit? A prins musca!
Se întoarce către Dolfi: Ai îndrăznit să faci aşa ceva? La lecţia de MATEMATICĂ?
DOLFI (foarte sfios): Am îndrăznit, domnişoară profesoară Scufiţă Roşie.
SCUFIŢA ROŞIE: Atunci… Ia muscoiul de-o aripă,
                        Şi, afară! Amândoi!

                        Pentru început, băiete,

                        Chiar acum îţi pun un „doi”!

DOLFI (speriat): Dar… dar… domnişoară profesoară Scufiţă Roşie… Nu aveţi dreptul. Parcă
tot Dumneavoastră aţi invitat nişte lectori de la consiliul lighioanelor care ne-au povestit
despre drepturile celor mici. Eu… eu… Nu sunt vinovat cu nimic. Am vrut să fac cum e mai
bine.
SCUFIŢA ROŞIE (strigă enervată): Afară! Acuşica îţi arăt eu drepturi! Şi lasă tu alte lighioane
cu tot cu consiliile lor! Aici, la şcoala noastră din pădure, EU ţi-s consiliul!
                        Mâine să-mi vii cu mămica,

                        Cu amendă las-să vină

                        Ca să ştie să te-nveţe

                        Ce e aia disciplină!

DOLFI (scânceşte): Dar… dar… mama mea este plecată în altă pădure, sunt singur acasă.
Începe să plângă şi îşi şterge ochişorii cu copitele, între timp musca scapă din strâmtoare,
speriată, bâzâie încă mai tare, zburând din perete-n perete.
SCUFIŢA ROŞIE: Linişte!
                        Unde-i musca? Prindeţi musca!

                        Prindeţi musca, daţi-o afară!

                        Cum de-a îndrăznit să intre?

                        Pe aicea nu se zboară!

ELEVII (aleargă după muscă şi strigă): Unde-i musca? Iată musca!

                        A zburat peste fereastră…

                        Văleleu, ce tărăboi,

                        A căzut pe jos o glastră!

SCUFIŢA ROŞIE: Gata, s-a terminat, ogoiţi-vă! Toată lumea la loc! Spatele drept! Lăbuţele
pe bancă!
Dolfi mai zăboveşte lângă uşă.
SCUFIŢA ROŞIE: De ce stai lângă uşă, eşti fudul de urechi?! Treci în bancă!
DOLFI: Păi… păi… păi, mi-aţi zis să ies afară.
SCUFIŢA ROŞIE: Am zis eu aşa ceva? Ah, da! Cred că am zis. Sau poate n-am zis. Copii, cine
ţine minte ce-am zis eu?
ELEVII: Când? Când?
RICĂ-IEPURICĂ: Aţi zis, domnişoară profesoară.
SCUFIŢA ROŞIE: Ce-am zis?
RICĂ-IEPURICĂ: Aţi zis să prindem musca şi Dolfi a prins-o.
RIŢA-VEVERIŢA: Aţi zis că Dolfi să iasă afară.
MARTINICĂ: Eu n-am auzit ce-aţi zis, dacă aţi zis ceva, căci îmi era somn şi mă uitam prin
geam…
SCUFIŢA ROŞIE (către clasă): LI-NIŞ-TE!!! (şi către Dolfi): Bine. Te iert. De data asta te iert.
                        Iute-iute, treci la loc,

                        Nu-ţi pun „doi” în catalog,

                        Să vedem întâi ce scrii,

                        Să vedem apoi ce ştii…

Se adresează elevilor, foarte entuziasmată: Matematica, copii,

                        E nespus de…, de… frumoasă!

                        Ca s-o înţeleagă toţi,

                        Linişte, vă rog, în clasă!

Deci, cine dintre voi doreşte să vină în faţa clasei şi să numere până la zece?

Elevii, cu excepţia lui Rică-Iepurică, se ascund pe sub bănci.

RICĂ-IEPURICĂ (cu mâna ridicată): Eu, domnişoară Scufiţă Roşie! Eu vreau să număr până la
zece!
SCUFIŢA ROŞIE: Văd că vrea la tablă Rică,
                        Dar mai mult ca orişicare,

                        Ori greşesc, ori mi se pare,

                        Vrea la tablă Mar-ti-ni-că!

                        Treci la tablă, Martinică!

Martinică îşi scoate capul de sub bancă, apoi, luând un coş, vine în faţa clasei.
MARTINICĂ: Mor-mor-mor-mor, mor de frică… Pune coşul pe masa profesoarei şi începe
să numere: o mură, două mure, trei mure, patru, cinci, şase… (mirat) Nu mai am
mure? (cotrobăieşte prin coş)
                        Murele s-au terminat?

                        Zău că sunt şi eu mirat.

                        Am avut de toate zece.

                        Mi-au rămas doar şase mure,

                        Oare cum s-o fi-ntâmplat?

                        Făr-să vreau le-oi fi mâncat…

                        (cu regret) Şi nici nu m-am săturat…

SCUFIŢA ROŞIE: Câte mure ai mâncat, Martinică?
MARTINICĂ: Am mâncat, am tot mâncat,
                        Să le număr am uitat…

SCUFIŢA ROŞIE: Martinică a avut zece mure. I-au rămas şase. Cîte mure a mâncat Martinică?
Toate capetele dispar pe sub bănci.
RICĂ-IEPURICĂ (ridică disperat mâna): Eu, domnişoară Scufiţă Roşie, eu ştiu câte mure a
mâncat Martinică!
SCUFIŢA ROŞIE: Haide, spune iute, Rică!
RICĂ-IEPURICĂ: Pofticiosul Martinică,
                        Patru mure a mâncat.

                        Dacă scazi din zece şase,

                        Îţi rămân patru exact.

                        SCUFIŢA ROŞIE: Rică-al nostru, măi băieţi,

                        E deştept şi e isteţ,

                        Matematica de zor

                        O învaţă şi răspunde

                        Parcă-ar fi calculator.

                        Cred, ba nu, chiar ştiu exact,

                        O s-ajungă învăţat!

                        Bravo, nota „zece”, Rică!

                        Treci în bancă, Martinică!

                        Ştiu că „doii” nu-ţi prea plac,

                        Mâine să-mi aduci abac!

                        Iar acum la tablă trece,

                        Veveriţa să ne spună,

                        Dacă-n coşul ei sunt zece,

                        Sau nu e nici o alună!

RIŢA-VEVERIŢA (trece încrezută în faţa clasei, pune coşul pe masă şi începe să numere):
                        O alună, două, trei…

                        Asta-i bună, asta-i bună,

                        Nu mai am nici o alună,

                        Le-am pierdut toate pe drum,

O să-nşfac un „doi” acum?

SCUFIŢA ROŞIE: Ţi-au rămas doar trei alune?
                        Nu ai teamă, „doi” nu-ţi pun,

                        Dacă iute îmi vei spune,

                        Câte ai pierdut pe drum?

RIŢA-VEVERIŢA (bolmojeşte ceva, apoi strigă fericită): Şapte, şapte alune am pierdut,

domnişoară profesoară Scufiţă Roşie.
SCUFIŢA ROŞIE: Şapte? Bravo, Riţo, treci la loc,
                        Nota „şapte”-n catalog.

                        Purceluşe Dolfi, spune!

                        Câte alunele bune,

                        Riţei i-au rămas în coş?

DOLFI (distrat): Nu ştiu.

SCUFIŢA ROŞIE: Eh, Dolfi, Dolfi… Scoate iute abacul şi hai să-ţi arăt cum e mai uşor de
socotit.
DOLFI: Dacă eu nu am abac,
Căci nu ştiu din ce să-l fac.

SCUFIŢA ROŞIE: Cum adică? Ia caută mai atent prin ghiozdan, poate că totuşi s-a rătăcit pe
undeva.
Dolfi pune pe bancă o trăistuţă în dungi şi cotrobăieşte prin ea. Scufiţa Roşie se apropie, îi
ridică trăistuţa cu două degete şi întreabă mirată: Ce-i asta, Dolfi?
DOLFI: Trăistuţa mea, mi-a cusut-o mama din covoraşul buniciţei.
SCUFIŢA ROŞIE: Dar unde ţi-e ghiozdanul, Dolfi?
DOLFI: Dacă eu nu am ghiozdan, în schimb am trăistuţă… şi e foarte frumoasă.
SCUFIŢA ROŞIE: Cum să zic, cum să vă spun?
                        O trăistuţă cam la fel

                        Am avut şi eu cândva…

                        Scumpei mele bunicuţe,

                        Îi duceam merinde-n ea.

                        Pân-ce-n codru nu m-a prins,

                        Lupul cela din poveste…

                        Dar acum sunt alte vremuri,

                        Lupii sunt cu părul lins,

                        Traistele-s pe la muzeu,
                        Nici scufiţa nu mai este.

MARTINICĂ: Toţi copiii vin la şcoală

                        Cu ghiozdane în spinare,

                        Şi doar purceluşul Dolfi

                        O trăistuţă-n spate are.

                        Ha, ha, ha! Ha, ha, ha!

RIŢA-VEVERIŢA: Dolfi nu are ghiozdan,

                        Fiindcă, fiindcă e sărman,

                        Dolfi nu are abac,

                        Fiincă, fiindcă e sărac.

                        Cu săracii nu mă joc,

                        Cu săracii nu mă-mpac.

                        Hi, hi, hi! Ha, ha, ha!..

SCUFIŢA ROŞIE: Încetaţi! Încetaţi!

                        Imediat să-mi încetaţi,

                        Principalu-i să-nvăţaţi!

Purceluşule Dolfi, dacă nu ştii câte alunele i-au rămas Riţei, cel puţin cred că ştii deja a
număra până la zece. Ia să te vedem.

DOLFI: Iaca număr… Un ochi, doi ochi, trei urechiuşe, patru… patru ce? Ochi sau urechiuşe?
Of, m-am zăpăcit, dar eu ştiu bine că am numai doi ochi şi numai două urechi…
SCUFIŢA ROŞIE: …Şi o scăfârlie goală.
                        Nota „doi” în catalog!

                        Altă dată, chiar „te rog”,

                        Cu abac să-mi vii la şcoală!

În clasă e hărmălaie.
ELEVII (cu excepţia lui Rică-Iepurică): Dolfi, scăfârlie goală! Dolfi, scăfârlie goală!
Dolfi scînceşte.
SCUFIŢA ROŞIE: Linişte! Fără de abac, copii,
                        Matematica e grea,

                        Cu abac într-o clipită

                        Te înveţi a număra…

Sună clopoţelul.
                        Clopoţelul a sunat,

                        Lecţia s-a terminat!

Un elev: Este foarte importantă această treaptă de școlar în formarea ta .Am dedus acest
lucru din aceasta scenetă în aceste luni de clasa a5a ,că a șa cum pomul se sprijină pe
rădăcini ,așa și viața de școlar se bazează pe ceia ce ai acumulat în timp .De aceea am
întocmit un decalog de care ne vom ghida în drumul nostru:

• Sunt mandru ca sunt elevul acestei scoli !

•Sunt eu insumi, și am încredere în fortele mele,port răspundere în tot ceea ce fac.

•Invăț! nu uit ca o fac pentru devenirea mea.

•Ca sa fii respectat, îi vi respecta pe cei din jur ;

*Învat sa fiu amabil, politicos si tolerant in orice situatie.

•Nu uit ca sunt valoros ca om ! Am dreptul la o viata scolara frumoasa, pe care eu trebuie
sa mi-o fauresc.

•Invat sa am masura în toate ! .

*Sunt om al timpului modern, dar respect valorile eterne ale umanitatii : Bine, Frumos,
Adevar, Libertate, Lege, Perseverenta,Democratiea...

•Consider că profesorul mi-e prieten si partener în tot ceea ce înseamna devenirea mea.

•mă Implic in viata scolii ! Iau atitudine permanent, imi exprim civilizat opiniile, obiectiile,
propunerile; îmi materializez initiativele.

-Doar prin dialogul tuturor se pot gasi solutii si cai mai bune de a-mi indeplini dorintele si
responsabilitatile.

*învat ca stiinta si cultura nu au nici un sens, daca nu se reflecta in constiinta si

comportamentul meu!
Cîntec Toți : Vrem în pace să trăim