Cum să nu iubesc acest mic paradis, care simt că mă primește mereu cu brațele deschise?

Cum să nu-i  duc dorul prin lume știind că pe ulițele sale îmi aleargă copilăria?
Cum să nu-mi fie drag, când acolo mama coace în fiecare sâmbătă pâine rumenă ca obrajii fiebinți
ai soarelui?
Mi-e drag de la un capăt la altul, căci crește și pornește prin lume oameni harnici și viteji, cărora nu le
este rușine să rostească numele baștinii lor.

Aici îmi este leagănul de dor, aici îmi este Patria, aici îmi e înveșnicită liniștea.
Satul meu, vatră aleasă,

Cât de bine e acasă.

Satul meu cu mândru nume

Îți port cântecul în lume…

Foaie verde foi de nuc,

Dorumi-i de-al meu sătuc.

De sătucul meu iubit,

Unde am copilărit.

Mi-i dor de sătenii mei

Fiind c-am crescut cu ei,

De păduri și de vâlcele

Și de chipul mamei mele.

De căsuța cu cerdac

Și de tatăl meu cel drag…

Acasă pâinea-i mai gustoasă, apa de izvor e mai limpede, cerul e mai senin și viața e
mai frumoasă. Aici e baștina. Este locul cel mai drag pe lume unde cineva mereu te
așteaptă, cineva mereu se gândește la tine, cineva te petrece când iarăși pleci la drum.
Iar atunci când ești departe dorul e atât de mare de sat, de cei dragi rămași la baștină…

Dac-aș fi în satul meu

Dorul n-ar fi așa de greu…

Dar m-am dus din sat departe

Și dorul de el mă arde…

Satul

Satul meu 
nicicând nu va pleca
în altă parte să-şi caute norocul
În jurul lui se învârte
şi se toceşte lumea.
Iată pe dealuri clăile de fân-
cuşme uriaşe de neînvinşi haiduci.
Aici mi-e patria
şi ale copilăriei
picioare desculţe
ce-au sângerat prin mirişti...