La prima iubire

Când am urcat spre inima ta, în luna mai,

Născuto din flăcări de sori,
Nu mă ascultai şi fugeai,
Dar mă primeai uneori.

Mă-ndemnai apoi, să mă adun din risipire,

Din cele şase vieţi care-au trecut,
Şi mă rugai să-ţi fiu mire
Să te iubesc cum ai fi vrut.

Acum, în ultima viaţă,

A înzidirii de inimi, mă dărui ţie,
Dar fără păcatele pe care le ştii,
Să ne-nsfinţim în veşnicie.

Dureros, am risipit şase vieţi

În jucăuşii paşi ai marelui vals,
Crezând fără margini în neuitare,
Dar totul era zădărnicie şi fals.

Spre final, mă-nchin, cu o rugăciune;

Vino să împlinim vechile legi,
Cu fărâma noastră de-nţelepciune,
De care-am tot râs, vieţi întregi.

Ştiu că izvoarele iubirii tale

Demult m-aşteaptă în cucubeu,
Am să le-adun în mările setoase de tine,
Întoarse în sufletul meu.

Iarăşi să fim o fiinţă cum se cuvine,

Chiar de-am să regret uneori,
Să ard cum vrei, împreună cu tine,
Născătoareo de flăcări în mări.