Sunteți pe pagina 1din 2

Salcia oarbă, fata adormită – Haruki Murakami

 
 
“Salcia oarbă, fata adormită” e o nuvela din volumul cu același nume al scriitorului
japonez Haruki Murakami.
Protagonistul, un tânăr aflat într-o etapă nu foarte fericită a vieții lui, se întoarce în orașul
natal din Tokyo dupa ce și-a pierdut locul de muncă și s-a despărțit de iubita lui. Acesta își
însoțește la spital verișorul cu aproape zece ani mai tânăr. Bizarul își face apariția imediat în
nuvela, pentru că băiatul care nu auzea deloc cu o ureche, își pierdea uneori auzul cu totul –
“Perioadele acestea alternează precum fluxul și refluxul, și uneori, cam o dată la șase luni, nu
aude aproape deloc cu ambele urechi. E ca și cum liniștea din urechia dreapta se adâncește și
înăbușă până și sunetele din partea stângă.”
Tânărul nostru se simte evident incomodat de plimbarea ce trebuie să o facă cu verișorul
pe care nu-l văzuse de ani de zile și se lasă distras de tot ce se întâmplă în jurul lor “ciudat cât de
mult semănau între ei! Așezați așa, la rând, păreau niște mostre dintr-un sertar pe care cineva l-a
scos de la locul lui. Curios, însă, că pe traseul acela nu există nici un drum care să ducă la munte.
Oare unde mergeau oamenii ăștia?”
Ajunși l-a spital, acesta își așteaptă verișorul în cantină și privind spre geam, devine
nostalgic, amintindu-și de o altă vizită la un alt spital, pe care o făcuse când era încă în liceu. El
retrăiește această vizită pe care a făcut-o cu un amic iubitei acestuia din spital. Fata avea o
imaginație bogată, fascinantă. Ea le-a povestit despre o poezie pe care o scria în care o tânără era
adormită într-o padure de polenul unor sălcii oarbe.
Acesta rămâne profund afectat de amintirea retrăita chiar și după ce revine la realitate,
arătând cât de mult l-a influențat acea vizită care-i rămăsese vie în minte chiar și ani mai târziu.
            În același volum găsim și nuvela “Pisicile care devorează oameni” în care doi amanți care
merg împreună pe o insula din Grecia după ce aventura lor e descoperită de soții lor. Bărbatul
citește un articol despre o femeie care, după ce a murit, a fost mâncată de pisicile ei care au
rămas închise în casă cu cadavrul și-și amintește de o pisică ce a avut-o în copilărie care s-a urcat
într-un copac și a dispărut pentru totdeauna. În urmă acestei amintiri, trece prin-o serie de
experiențe stranii.
            Cartea cuprinde de asemnea alte douăzeci și două de nuvele care reușesc fiecare să
stârnească interesul și imaginația cititorului.

S-ar putea să vă placă și