AUGUSTIN BUZURA (ORGOLII)

BIOGRAFIE:
S-a născut în 1938, în Maramureş şi a murit la București, în 2017. Psihiatru, prozator și eseist
român contemporan, a fost şi autor de scenarii cinematografice. Augustin Buzura a urmat cursurile
preuniversitare la Liceul „Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național din Baia Mare). A
absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964). Din 1992 a devenit membru titular
al Academiei Române. A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii, însă metodele
de investigare a conștiinței umane se regăsesc în romanele sale.
A debutat în literatură cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe (1963). Redactor la
revista Tribuna din Cluj, ajunge în 1990 președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-
2004 conduce Institutul Cultural Român. A fost şi director al revistei Cultura. Romane masive,
precum Orgolii (1974), Feţele tăcerii (1974), Vocile nopţii (1980), Refugii (1984), Drumul cenuşii
(1988), Recviem pentru nebuni şi bestii (1999) şi Raport asupra singurătăţii (2009), îi aduc importante
recunoaşteri literare -Premiul Uniunii Scriitorilor (1970, 1974, 1980) şi Premiul Academiei Române
(1977).
În unele dintre scrierile sale, autorul se opreşte asupra dramei intelectualului, care intră în
conflict cu sistemul comunist din lumea academică (Orgolii, Refugii), iar în altele naraţiunea este una
simplă, scrisă la persoana a treia, cu eroi care doresc să reconstituie evenimente controversate din
trecutul recent de dinainte şi de după 1989, cum ar fi cooperativizarea forțată, lupta partizanilor din
munți, revolta minerilor din Valea Jiului și represiunea care a urmat după aceasta. Îşi culegea
informaţiile intervievând de cele mai multe ori pe cei implicați în evenimente, ca un veritabil sociolog.
Poate că și din această cauză romancierul a fost unul dintre cei mai cenzurați în acea epocă, luptându-
se cu cenzorii pentru fiecare frază.
 ORGOLII:

Roman psihologic, publicat pentru prima oară în 1977 la Editura ,,Dacia” din Cluj-
Napoca, Orgolii prezintă drama chirurgului savant Ion Cristian, care caută să depășească limitele
științei, încercând să descopere un medicament, ce permite vindecarea cancerului. Acțiunea
romanului are loc în orașul Cluj la sfârșitul anilor 1960 sau începutul anilor 1970. În această
perioadă, trebuie să lupte cu agresivitatea și cu mediocritatea regimului comunist. Recomandat
de propriile merite științifice pentru ocuparea funcției de rector al unui institut de medicină,
doctorul hotărăște să nu-și mai risipească timpul în conflicte meschine, ci să-și dedice restul
vieții unui țel superior.

Absolvent de universitate, la Paris și la Viena, medicul chirurg Ion Cristian a fost în

tinerețe un adversar înverșunat al fascismului, a trecut prin lagărul de la Târgu Jiu în
timpul regimului antonescian și a participat voluntar pe frontul de vest, dar comportamentul său
demn i-a creat mulți dușmani. În anii 1950, în urma unui denunț făcut de prietenul
său, procurorul Constantin Redman, Cristian a fost arestat de Securitate pentru că, a salvat viața
unui țăran necunoscut pe nume Bădilă ce s-a dovedit ulterior că făcea parte dintr-o bandă
de luptători anticomuniști. A fost anchetat cu duritate, fiind aruncat în închisoare pe nedrept.
Ulterior a fost eliberat și reabilitat, iar mai apoi, a revenit în învățământul universitar.

Ajuns la vârsta deplinei maturități, profesorul face nenumărate încercări de a găsi

citostaticul care să determine reducerea tumorii cancerigene, având orgoliul de a continua
cercetarea până când va avea succes. În continuare însă, existența sa se complică, astfel că două
personaje din trecutul său (fostul procuror Redman și fosta iubită Cristina Fărcașiu) reapar brusc
ca pacienți în clinica pe care o conduce, provocându-i meditații intense cu privire la eșecurile
sale sociale și profesionale și făcându-l să se gândească tot mai mult la moarte.

Profesorul Cristian se trezește prins în mijlocul adversităților din mediul universitar, pe

măsură ce se apropie alegerile pentru funcția de rector. Atacurile împotriva profesorului Cristian
se întețesc și devin tot mai josnice, în ciuda faptului că anunțase că nu va candida la funcția
de rector, deoarece opozanții săi mediocri, se tem de autoritatea pe care i-o conferă prestigiul
academic. Îi taie fondurile pentru cercetare, încearcă să-l șantajeze cu sancțiuni la adresa fiului
său, Andrei, îl amenință cu o declarație mincinoasă a lui Redman care îl acuza de luare de mită,
ajungând chiar să-i conteste meritele științifice și să ceară să fie supus unei expertize psihiatrice.
În cel din urmă, alegerile trec, iar profesorul Cristian își continuă neabătut activitatea, uzat de
lupta cu nulitățile, dar nu învins. În 1982, romanul a fost ecranizat, iar rolul principal a fost
interpretat de Victor Rebengiuc.