Aminire

de George Topirceanu
Am stat o clipă-n loc s-ascult:
Ce freamăt lung s-aude?...
Doar vântul apa scutura
Din ramurile ude.

Şi paşii mei foşneau uşor

Pe frunzele cărării,
Mergeam în noapte tremurând
De chinul aşteptării.

La stânga codru-ntunecat,
Grădina-n mâna dreaptă
Şi-n fund o casă între plopi...
Iubita-n prag m-aşteaptă.

Aşa, ţin minte ca acum,

Când ne chemam în şoapte.
Prelung, departe a ţipat
O pasăre în noapte.

Mi se părea când ascultam

Copacii mari din faţă
Că duşmani răi şi nevăzuţi
Vor să mi-o ia din braţă,

Şi-atunci bolnav o sărutam

Pe ochii mari, pe tâmple,
Şi-n taină parcă aşteptam
Un rău să mi se-ntâmple...

În zori de zi ne-am despărţit.

Cântau în sat cocoşii,
Iar norii de la răsărit
Pluteau în flăcări roşii.
Ş-acum sunt singur... şi-i târziu...
Iubita mi-e departe.
Mă arde-n suflet dorul viu,
Şi zilele mi-s moarte.