Prietenul Noapte de iarnă

Un prieten – ştiţi voi oare? – Astăzi ziua-ntreagă

E comoara cea mai mare! A tot nins și-a nins.
Omul fără de prieteni Parcă mai aproape
E ca bradul fără cetini. Casele s-au strâns.

Ca ogorul fără apă, A-nghețat de-acuma

Ca o mână fără altă. Lacul cel verzui-
Un prieten, ia aminte, Luna patinează
Nu se cumpără, nici vinde! Pe oglinda lui.
Către prieteni Dealul singuratic,
Deșteptat de ger,
Eu voi rămâne aici, prieteni de o viaţă, Număra în șoaptă
Căci vreau la geamu-mi ploaia să ascult, Stelele din cer.
Să văd cum primăvara lin dezgheaţă
În spaţii, noi torente de tumult. Iară pomii poartă
Albul iernii strai
Eu vreau să-aud cum frunza se dezleagă, Și visează dulce
Cum viaţa întră pe deplin în ea, Florile de mai...
Cum floarea are gustul să-şi aleagă
Lumina cerului ce vine de la stea.
Şi în acest molcom răpăit al ploii,
Ce îmi trezeşte noi melancolii,
Aş vrea să cad în braţele nevoii
De a dormi sub cânt de ciocârlii.
Să-mi intoneze dorul de câmpie,
De necuprins, de-al libertăţii zbor,
De dragostea ce ţine-o veşnicie,
Şi de dureri, ce inime dobor.