Farmacocinetica studiază fenomenele care intervin în
procesele de:
FARMACOCINETICA
I. PROCESELE DE BAZĂ ALE CINETICII MEDICAMENTELOR
Procesele de bază care intervin în diferitele etape ale circulaţiei
medicamentelor în organism sunt:
• Trecerea prin membrane
• Legarea de proteinele plasmatice
• Transformarea biochimică a medicamentelor
Moleculele de medicament pot fi:
• Solubile în apă care este un solvent polar
• Solubile în lipide care sunt solvenţi nepolari
Coeficientul de partiţie între grăsimi şi apă, care rezultă din solubilitatea
relativă în cele 2 faze, este determinant pentru capacitatea de a traversa
membranele.
Penetrarea sau filtrarea implică trecerea prin pori sau alte discontinuităţi ale
membranei lipidice, umplute cu apă. Filtrarea presupune un flux al apei,
determinat de diferenţe de presiune hidrostatică sau osmotică de o parte şi
cealaltă a membranei.
Prima condiţie pentru traversarea membranei prin acest mecanism este ca
substanţa să fie hidrosolubilă. Diametrul mic al porilor membranelor (≈ 8Å)
permite numai trecerea moleculelor hidrosolubile mici, ceea ce reprezintă o
excepţie pentru medicamente.
absorbţie
distribuţie
biotransformare
eliminare a medicamentelor.
Cunoaşterea profilului farmacocinetic, a parametrilor
mişcării şi transformării medicamentelor în organism, a
relaţiilor dintre concentraţia lor plasmatică şi efectul
farmacologic, permite selecţionarea raţională a căii celei mai
potrivite de administrare şi stabilirea regimului optim de
dozare.
1. Trecerea prin membrane
Traversarea membranelor este un fenomen cheie pentru întregul ciclu
farmacocinetic.
Membranele sunt formate dintr-un strat bimolecular de fosfolipide, care au
moleculele aşezate perpendicular pe planul membranei. Predominenţa
compoziţiei lipidice este hotărȃtoare pentru proprietaţile fizico- chimice ale
membranelor vii şi explică permeabilitatea lor pentru moleculele lipofile.
Proteine globulare şi glicoproteine, înglobate în masa lipidică formează sau
marginesc canale apoase sau pot servi drept transportori.
Proprietăţile fizico-chimice ale medicamentelor, esenţiale pentru procesul
de trecere prin membrane sunt:
• Dimensiunea
• Solubilitatea
• Coeficienţii de partiţie
• Ionizarea
• Difuziunea simplă, proporţională cu gradientul de concentraţie, implică
traversarea fazei lipidice membranare de către medicamente. Traversarea
membranelor lipidice este posibilă numai dacă substanţa medicamentoasă
este liposolubilă, respectiv dacă are un coeficient de partiţie grăsimi – apă
mare.
În afară de liposolubilitate este important pentru difuziune gradul
disociaţiei electrolitice,care afectează direct solubilitatea. Liposolubilitatea
medicamentelor acizi slabi sau baze slabe, respectiv capacitatea de a difuza
prin membrană, depinzȃnd de gradul de ionizare, este în funcţie de
constanta de ionizare , proprie moleculei pKa.
Cunoscȃnd valoarea acestei constante se poate calcula proporţia formei
ionizate pentru diferite valori ale pH-ului. Alcalinitatea mediului, pentru
medicamentele acide şi aciditatea sa, pentru cele bazice, creşte proporţia
formei ionizate, respectiv micşorează capacitatea de trecere prin membrane.
La valori mijlocii ale pH-ului, substanţele cu un pKa. cuprins între 3 şi 10
prezintă suficiente molecule neionizate pentru a trece prin membranele
lipidice într-o proporţie semnificativă.
1
• Transportul specializat - se datoreşte formării unor complexe difuzibile
între medicament şi un sistem transportor. Molecula medicamentoasă este
preluată de o parte a membranei şi cedată de cealaltă parte, transportorul
circulȃnd în forma legată într-o direcţie şi liberă în cealaltă.
2. Legarea de proteinele plasmatice
Medicamentele se pot lega de diferite macromolecule din componenţa
materiei vii.
Din punct de vedere farmacocinetic o mare importanţă o prezintă fixarea
de proteinele plasmatice. Medicamentele se leagă mai ales de:
• albumine(reprezintă1/2 din proteinele plasmatice)
• alfa şi beta- globulinele – formează mai rar complexe cu medicamentele
Medicamentele cu molecule slab acide (pKa 3,5- 6) sunt:
• Anticoagulantele cumarinice
• Fenilbutazona
• Indometacina
• Penicilina G
• Oxacilina
• Tetraciclinele
• Antidiabeticele
• Diureticele
Ele sunt ionizate în cea mai mare parte la pH-ul sanguin şi se leagă în
proporţie mare de albumine. Ele au o afinitate mare pentru sediile cationice,
în număr de 1 – 2 pe suprafaţa fiecărei molecule proteice, cu care formează
legături ionice, întărite prin legături hidrofobe. Ele pot intra chiar în
competiţie pentru aceleaşi locuri de legare, deplasȃndu-se de pe proteine;
competiţia este valabilă şi pentru unele molecule acide fiziologice, ca
bilirubina neconjugata, acizii graşi, estrogenii, progestativele, tiroxina.
3. Transformarea biochimică a medicamentelor
Multe medicamente suferă în organism transformari chimice, care le
modifică proprietăţile fizico-chimice şi proprietăţile biologice. Sunt
metabolizaţi mai ales compuşii liposolubili. Metaboliţii rezultaţi sunt de
regulă mai polari, deci au o solubilitate mai mică în grăsimi.
Reacţiile chimice constau în:
• oxidări
• reduceri
• hidrolize
• conjugări
Majoritatea proceselor de biotransformare au loc în ficat şi implică
participarea unor enzime localizate în reticulul endoplasmatic neted.
Legarea moleculelor medicamentoase se face, în principal, la nivelul
grupărilor polare ale aminoacizilor de pe suprafaţa proteinei. În afara
forţelor electrostatice, intervin punţi de hidrogen şi legături hidrofobe,
legarea covalentă fiind o situaţie de excepţie.
În majoritatea cazurilor fixarea este reversibilă şi are un caracter dinamic –
complexul medicament-proteină are un timp de înjumătăţire de ≈ 20 msec.
Forma legată este permanent în echilibru cu cea liberă. Rareori- de exemplu
în cazul acidului acetilsalicilic – complexul este stabil, datorită legării
covalente.
Medicamentele cu molecule slab bazice sunt:
• Diazepamul
• Clorpromazina
• Barbituricele
• Fenitoina
• Metotrexatul
• Digoxina
Ele se ionizează în proporţie mică la pH-ul fiziologic şi se fixează prin
punţi de hidrogen pe anumite locuri de pe suprafaţa albuminelor şi/sau
globulinelor, formȃnd legături hidrofobe reversibile. Numărul mare de locuri
disponibile face ca dozele terapeutice să nu poată depăşi capacitatea de
legare a proteinelor plasmatice, deci fenomenul de competiţie este
improbabil.
Rinichiul, mucoasa intestinală, glanda corticosuprarenală conţin de
asemenea enzime microzomiale metabolizante ale medicamentelor.
Enzimele microzomiale sunt responsabile de procesele de oxidare,
reducere şi glucuronoconjugare ale multor medicamente şi ale cȃtorva
substanţe fiziologice (acizi graşi, bilirubina).
O serie de alte biotransformări sunt catalizate de enzime nemicrozomiale
din ficat, plasmă şi alte ţesuturi.
În această categorie sunt cuprinse:
• reacţii de oxidare(a unor alcooli, aldehide, amine, baze purinice)
• hidroliză(esteri, amide, peptide)
• transulfurare
• conjugare cu acid acetic, sulfat, glicină, glutation
2

Metabolizarea medicamentelor depinde de grupările funcţionale prezente
în moleculă:
• grupările oxidril alcoolice→oxidate sau glucuronoconjugate
• grupările aromatice→glicino sau glucuronoconjugate
• grupările aminoalifatice→dezaminate sau glucuronoconjugate
• grupările aromatice→acetilate, glucuronoconjugate, metilate
A. Administrarea pe cale orală
Este calea frecvent utilizată, avȃnd avantajul comodităţii şi al posibilităţii
de autoadministrare. O parte din medicamente, cele liposolubile şi cele
ionizate în proporţie mică, încep să se absoarbă încă din stomac. Acizii
slabi- de exemplu salicilaţii - care disociază puţin în mediul acid tind să se
absoarbă din stomac, pe cȃnd bazele slabe, mult disociate, nu se pot
absorbi.
Locul principal de absorbţie este intestinul, datorită:
• suprafeţei mari
• vascularizării bogate
• pH-ului relativ apropiat de neutralitate
• prezenţei unor sisteme solubilizante
Factorii care pot influenţa absorbţia medicamentelor administrate pe cale
internă ţin de:
• funcţionalitatea tractului gastrointestinal
• medicament – substanţa activă şi/sau forma farmaceutică
b. Substanţa activă şi/sau forma farmaceutică are o mare importanţă pentru
absorbţie, determinȃnd disponibilitatea farmaceutică, adică disponibilul de
molecule active pentru procesul de absorbţie. Această disponibilitate poate
fi deosebită pentru diferite preparate comerciale, cantitatea de substanţă
activă absorbită fiind inegală pentru cantităţi egale de substanţă cuprinsă
în unitatea de doză (comprimat,capsulă).
Inechivalenţa farmaceutică determină o inechivalenţă terapeutică de unde
semnificaţia mare a calităţii medicamentului în forma sa finită.
Solubilitatea substanţei active poate fi influenţată de :
• dimensiunile particulelor
• forma cristalină
II. ABSORBŢIA, DISTRIBUŢIA ŞI EPURAREA MEDICAMENTELOR
1. Căile de administrare şi absorbţia medicamentelor
Prin administrarea pe diferite căi se urmăreşte fie absorbţia substanţei
active deci realizarea de acţiuni sistemice sau generale, fie realizarea de
acţiuni locale sau topice.
Absorbţia presupune trecerea prin membrane, fiind condiţionată de
liposolubilitate şi de gradul redus de ionizare.
Principalii factori care pot modifica absorbţia sunt:
Factori favorizanţi ai absorbţiei Factori care îngreunează absorbţia
- Soluţia apoasă - Soluţia uleioasă
- Concentraţia mare - Diluţia mare
- Circulaţia bogată la locul absorbţiei - Circulaţia săracă la locul absorbţiei
- Suprafaţa mare de absorbţie - Suprafaţa limitată de absorbţie
(plămȃni, intestin)
a. Modificarea motilităţii stomacului şi intestinului prin alimente,
medicamente sau diferite stări patologice favorizează sau micşorează
absorbţia
• întȃrzierea golirii stomacului→medicamentele ajung mai tȃrziu în intestin,
întȃrziind absorbţia
• tranzitul intestinal rapid→scade absorbţia
• alimentele→micşorează absorbţia medicamentelor prin:
- încetinirea mişcării către intestin
- interferarea contactului cu mucoasa
- formarea de complexe greu absorbabile
Medicamentele pot fi :
• inactivate de acidul clorhidric din stomac (penicilina G)
• inactivate de enzimele digestive (insulina)
• inactivate de flora intestinală sau de enzimele din mucoasa intestinală
(izoprenalina)
• metabolizate în ficat ( lidocaina, morfina, propranololul)
Solubilitatea, si absorbţia medicamentelor puţin solubile, pot fi crescute prin
reducerea dimensiunilor particulelor – pulberi micronizate- particule foarte
fine de 2-5 microni.
Astfel a fost îmbunătăţită absorbţia unor medicamente ca:
• spironolactona
• medroxiprogesteronul acetat
• nitrofurantoina
• acidul acetilsalicilic
Forma farmaceutică este un alt factor important pentru disponibilitate,
medicamentele în soluţii apoase avȃnd o disponibilitate superioară celor în
suspensie. Sunt medicamente care se pot administra sub formă de
comprimate sau capsule enterosolubile pentru a nu fi inactivate de
aciditatea gastrică sau pentru a nu provoca iritaţia mucoasei. Alte forme
farmaceutice – comprimate sau capsule realizează eliminarea lentă a
substanţei active, absorbţia intestinală şi consecutiv efectul fiind lente şi
prelungite(preparate “retard’’)
3
 C. Administrarea rectală
B. Administrarea sublinguală Medicamentele se introduc în rect sub formă de supozitoare sau de clisme.
Absorbţia este relativ lentă şi uneori inegală iar ficatul este evitat.
Calea rectală este recomandată cȃnd:
Comprimatele sublinguale se desfac şi eliberează substanţa activă, în • apar vărsături ca efect secundar
vederea absorbţiei prin mucoasa de sub limbă, care este foarte bine • iritaţia mucoasei gastrice
vascularizată. • inactivare sub acţiunea sucurilor digestive
Pe această cale se pot administra medicamente solubile în grăsimi care
traversează cu uşurinţă membranele celulare. Este asigurată o absorbţie D. Administrarea parenterală
rapidă a moleculelor active, care trec direct în circulaţia general fără a Avantaje:
trece întȃi prin ficat. • asigură o absorbţie mai rapidă şi completă
• folosită în situaţii de urgenţă
Această cale este folosită în cazul nitroglicerinei în accesul anginos. La • folosită la pacienţii necolaboranţi
fel se poate administra şi metiltestosteronul care administrat oral este
vulnerabil la acidul clorhidric şi repede inactivat în ficat. Dezavantaje:
• tehnica administrării complicată
• necesită asepsie
• necesită personal calificat
• neplăcute pentru bolnavi

Injectarea subcutanată sau intramusculară

Medicamentele difuzează local în ţesutul conjunctiv, apoi trec în sȃnge,
moleculele mici fiind preluate direct de capilare, cele mai voluminoase
ID trecȃnd, la început, în limfatice. Absorbţia din muşchi pentru substanţele în
IV IA IM soluţie apoasă se face în decurs de 15-30 minute, puţin mai mult pentru
SC
calea subcutanată. Masajul local, căldura, substanţele vasodilatatoare
grăbesc absorbţia, pe cȃnd imobilizarea, aplicarea unui garou
proximal,răcirea locală, vasoconstrictoarele o întȃrzie.
La medicamentele sub formă de soluţie sau suspensie, fiolele conţin de
regulă, pe lȃngă substanţa activă, solvenţi sau emulgători.
Soluţiile uleioase sau suspensiile microcristaline în apă, injectate în
muşchi, formează depozite locale, din care substanţa activă se dizolvă
treptat în lichidul extracelular, de unde este preluată de sȃnge. Se
realizează astfel preparate depozit sau preparate retard cu acţiune lentă şi
prelungită:
• benzatinpenicilina G (Moldamin)
• insulinele lente
Injecţiile subcutanate sunt relative dureroase (inervaţia senzitivă este
bogată) pe cȃnd cele intramusculare mai puţin. Nu se pot injecta soluţii
iritante( hipotone, hipertone, prea acide sau prea alcaline) deoarece sunt
dureroase şi pot provoca necroză locală sau abcese.

Injectarea intravenoasă
Avantaje:
• cale rapidă de pătrundere în organism Dezavantaje:
• efect rapid
• iritarea poate fi cauză de flebită locală sau de durere şi infiltraţie a ţesutului
• doza administrată poate fi controlată exact perivenos atunci cȃnd acul nu este introdus corect.
• perfuzia continuă, picătură cu picătură, poate asigura un nivel sanguin constant
timp îndelungat şi permite întroducerea de cantităţi mari de lichid
• injectarea prea rapidă poate provoca reacţii adverse grave
• acţiunea iritantă este mai bine suportată datorită diluării prin sȃnge • reacţii anafilactice
• embolii
• reacţii hemolitice
• frison
• febră ( prezenţa în soluţie de pirogeni bacterieni)
• cantităţile excesive de lichid pot creşte presiunea arterială şi pot precipita
insuficienţa cardiacă

4
 Injectarea intraarterială E. Administrarea prin inhalaţie
Este utilizată pentru: Astfel se administrează anestezicele generale, lichide volatile sau gaze.
• substanţele radioopace
• substanţe citostatice • aceste substanţe au molecule de dimensiuni mici şi sunt solubile în
lipide, traversȃnd cu uşurinţă, bariera alveolocapilară, care este subţire şi
Riscuri: are suprafaţă foarte mare.
• tromboza • echilibrarea concentraţiilor alveolară şi sanguină se face foarte repede,
• spasmul arterial absorbţia fiind maximă.
• ischemia acută a ţesuturilor irigate de artera respectivă • efectul se instalează rapid

Injectarea în seroase
Injectarea intraperitoneală – folosită pentru introducerea de substanţe
citostatice sau de radioizotopi la bolnavii cu tumori abdominale şi ascită.
Injectarea intrarahidiană sau intratecală – introducerea soluţiei
medicamentoase, printre vertebre(L2- L5), în spaţiul subarahnoidian. Soluţia
se amestecă cu lichidul cefalorahidian, pentru a evita concentraţii şi volume
prea mari. Astfel se realizează rahianestezia sau anestezia spinală.
Aerosolii se administrează tot prin inhalaţii.
• dimensiunea optimă pentru acţiunea lor la nivelul bronşiolelor este de 1-8
microni
• oprirea voluntară a respiraţiei, după inhalare, favorizează depunerea pe
pereţii bronhioloalveolari
• se pot administra în aerosoli bronhodilatatoarele beta adrenergice

F. Aplicarea locală pe mucoase şi piele

Aplicarea pe mucoase – conjunctivală, orală, nazală, faringiană, rectală,
vezicală, vaginală→pentru efecte locale (vasoconstricție, anestezie locală,
antisepsie)
Aplicarea pe piele :
• unguente,soluții, suspensii, spray-uri
• permite pătrunderea lentă a substanţelor bine solubile în grăsimi, cele
hidrosolubile fiind oprite de stratul extern, cornos.
• folosirea unui vehicul uleios şi fricţionarea locală favorizează absorbţia
• lezarea pielii şi inflamaţia măresc absorbţia
• aplicarea pe piele realizează efecte locale dar în condiţiile unei absorbţii
crescute pot apărea reacţii adverse sistemice, cu caracter toxic

5

FARMACOCINETICA
a. Suprafaţa mare a endoteliului capilar face ca moleculele liposolubile să
treacă repede în ţesuturi, traversȃnd prin difuziune membranele celulelor endoteliale.
Existenţa spaţiilor dintre celulele endoteliale, a porilor apoşi de dimensiuni relativ
mari, ca şi presiunea hidrostatică a sȃngelui, fac posibilă traversarea şi de către mare
parte din moleculele hidrosolubile.
Ficatul, rinichii şi creierul reprezintă situaţii de excepţie. În ficat, sȃngele vine în
contact aproape direct cu celulele parenchimatoase, ceea ce uşurează schimburile şi
permite chiar moleculelor mari să părăsească cu uşurinţă vasele. Membrana
capilarelor glomerulare este prevăzută cu pori largi, care permit filtrarea şi trecerea
în urină a moleculelor cu masă pȃnă la 50 000. Invers, în cazul SNC, trecerea din
sȃnge în ţesut se face cu greutate, datorită barierei hematoencefalice, formată din
celule endoteliale, puţin permeabile ale pereţilor capilari, la care se adaugă
astrocitele, care se interpun ca nişte manşoane protectoare. Compartimentul care
cuprinde lichidul cefalorahidian este de asemenea înconjurat de o membrană lipofilă,
formată din pereţi endoteliali şi celule epiteliale – plexul coroid- care reprezintă o
barieră pentru pătrunderea medicamentelor.
c. Legarea de proteinele plasmatice
În forma legată ele nu pot difuza în ţesuturi, deci sunt inactive şi nu pot
filtra glomerular, deci nu se pot elimina renal.
Cinetica poate fi influenţată de procesul de legare numai atunci cȃnd sunt
îndeplinite următoarele următoarele condiţii:
• o proporţie mare de molecule legate de proteine
• o distribuţie limitată a medicamentului, ceea ce determină stocarea de
cantităţi mari în plasmă
• o afinitate pentru proteinele plasmatice superioară afinităţii pentru alte
ţesuturi, ceea ce asigură reţinerea moleculelor în plasmă
I. DISTRIBUŢIA MEDICAMENTELOR ÎN ORGANISM
Medicamentele, ajunse în sȃnge, se distribuie în
organism în funcţie de proprietăţile lor fizico-chimice
şi de diferiţi factori fiziologici.
Distribuirea poate fi în :
• compartimentul intravascular
• compartimentul extracelular
• compartimentul intracelular
Permeabilitatea barierei hematoencefalice poate fi crescută în bolile
inflamatorii ale creierului şi în meningite.
Traversarea placentei se conformează regulilor generale ale trecerii prin
membrane. Placenta la termen, are o permeabilitate crescută şi posedă
sisteme transportoare, care uşurează trecerea medicamentelor de la mamă
la făt.
b. Perfuzia ţesuturilor cu sȃnge şi masa tisulară - alţi factori importanţi
pentru distribuţie.
Ficatul, rinichii, inima şi creierul – au circulaţie foarte bogată şi primesc
majoritatea cantităţii de medicament în primele minute de la injectarea
intravenoasă.
În muşchi, viscere, piele, ţesutul gras, echilibrarea concentraţiei
medicamentului necesită un timp mai îndelungat.
Exemplu: Fenilbutazona sau anticoagulantele orale, se fixează de albumina
plasmatică în proporţie de peste 98%, se distribuie limitat în ţesuturi şi au o
afinitate superioară pentru proteinele plasmatice. Cinetica acestor
medicamente variază cu doza - de exemplu, pentru dozele terapeutice
obişnuite fenilbutazona se fixează în totalitate de proteinele plasmatice,
persistȃnd timp de cȃteva zile în plasmă, pe cȃnd dozele terapeutice mari,
depăşind capacitatea maximală de legare a albuminei, realizează o cantitate
relativ mare de molecule libere în plasmă, care difuzează în cȃteva ore în
ţesuturi şi se elimină.
Proporţia legării medicamentelor de proteinele plasmatice poate fi
micşorată:
• în stările de hipoproteinemie - mai ales în bolile hepatice
• în unele tulburări metabolice - uremie
1
 II. EPURAREA MEDICAMENTELOR DIN ORGANISM
Epurarea medicamentelor se face prin biotransformare şi prin excreţie
a. Biotransformarea medicamentelor
Biotransformarea poate contribui la terminarea acţiunii medicamentelor, pe
de o parte provocȃnd modificări ale moleculelor care favorizează
eliminarea, pe de altă parte diminuȃnd sau anulȃnd activitatea biologică.
Transformările metabolice ale medicamentelor implică:
• enzime microzomiale hepatice
• enzime nemicrozomiale din ficat şi alte ţesuturi
Procesele de biotransformare se desfăşoară după un anumit model, în una
sau 2 faze. Sunt afectate predominant moleculele liposolubile care trec prin
membrane şi ajung cu uşurinţă la enzimele metabolizante.
• într-o primă fază se produc procese de oxidare, reducereşi/sau hidroliză, cu
formarea de grupări care cresc polaritatea moleculei.
• în a-2-a fază au loc reacţii de conjugare, medicamentul – prin gruparea sa
polară- combinȃndu-se cu un substrat endogen; consecutiv rezultă
metaboliţi intens polari.
Modificările chimice, suferite de moleculele de medicament prin
metabolizare, determină, de cele mai multe ori, o scădere a liposolubilităţii,
îngreunȃnd considerabil traversarea membranelor. Consecutiv, distribuirea
tisulară se limitează şi devine posibilă excreţia:
• moleculele sunt filtrate glomerular şi eliminate prin urină
• eliminate prin secreţie tubulară renală
• eliminate prin secreţie biliară

Metabolizarea produce produce modificări diverse:

• bioinactivare b. Excreţia medicamentelor
• biodetoxifiere
• creşterea activităţii farmacologice
• creşterea toxicităţii Excreţia medicamentelor se face prin:
• Urină
Procesele de biotransformare se produc , predominant la nivelul ficatului. • Bilă
Medicamentele ajung la ficat prin circulaţia generală sau cȃnd se absorb • Salivă
din intestin, prin circulaţia portală.
Diferenţele interindividuale în procesele de biotransformare sunt mari, • Lapte
controlate în marea lor majoritate poligenic. Existenţa acestor diferenţe • Plămȃni
impun individualizarea tratamentului medicamentos şi grijă în dozare,
făcȃnd uneori necesară chiar monitorizarea concentraţiei sanguine a • Piele
substanţei administrate.

Metabolizarea medicamentelor şi efectele mai pot fi modificate de :

• vȃrstă
• starea nutriţională
• stările patologice
• ritmul circadian
• alte bioritmuri

1. Excreţia renală implică 3 procese:

• Filtrarea glomerulară – capilarele glomerulare filtrează majoritatea
2. Excreţia prin bilă- există mecanisme transportoare active:
medicamentelor, cu excepţia compuşilor macromoleculari. Trecerea
moleculelor în urina primară este în funcţie de cantitatea de plasmă filtrată( • pentru acizii organici
exprimată prin clearance-ul creatininei) şi de măsura în care medicamentul • pentru bazele organice
se leagă de proteinele plasmatice.
• pentru steroizi şi glicozide tonicardiace

• Reabsorbţia tubulară – constă în trecerea medicamentului din urina

primară, prin epiteliul tubular, către interstiţiu şi sȃnge. Este un proces Medicamente care se elimină prin bilă:
pasiv, de difuziune prin membrane. Substanţele liposolubile difuzează cu • hormonii steroidieni
repeziciune şi se reabsorb, ionii şi moleculele polare nu pot difuza şi rămȃn • eritromicina
în urină.
• rifampicina
Un factor important pentru reabsorbţie este pH-ul urinar. Acidifierea urinei
creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor bazice, iar • tetraciclinele
alcalinizarea sa creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor
acide

• Secreţia tubulară – există un sistem transportor pentru acizii

organici(anioni), care funcţionează pentru medicamentele acide şi altul
pentru bazele organice(cationi) care funcţionează pentru medicamentele
bazice.

2
 3. Excreţia prin salivă – se face prin difuziune
4. Excreţia prin lapte – se face prin difuziune; are consecinţe asupra
sugarului
5. Eliminarea pulmonară – predomină pentru substanţele volatile sau
gazoase, mai ales anestezicele generale
6. Eliminarea prin piele – sub formă dizolvată în secreţia sudorală sau
odată cu celulele cornoase şi fanere. Prezintă importanţă toxicologică:
arsenul, mercurul sunt detectabile în păr timp îndelungat după moartea
prin intoxicaţie.
1. Biodisponibilitatea
Biodisponibilitatea măsoară proporţia de medicament disponibil pentru
acţiune.
Aceasta se apreciază practic prin procentul (Bd%) sau fracţia (F) din
cantitatea de medicament administrat oral, care ajunge în sȃnge.
Ea se calculează astfel:
Bd%= Cpo x 100 sau F = Cpo
Cpiv Cpiv
Cpo = concentraţia plasmatică după administrarea orală
Cpiv = concentraţia plasmatică după administrarea intravenoasă
2. Volumul aparent de distribuţie
Distribuţia în organism se apreciază prin volumul aparent de distribuţie(Vd),
adica volumul total de lichid în care s-a dizolvat medicamentul, aşa cum
rezultă din concentraţia sa în plasmă. El se calculează astfel:
Vd = D
Co
D = doza administrată pe cale intravenoasă exprimata în mg
Co = concentraţia plasmatică iniţială, exprimată în mg/l
Vd se exprimă în l sau l/kg
III. PARAMETRII FARMACOCINETICI
Farmacocinetica cuantifică şi modelează mişcarea medicamentelor în
organism. Cunoaşterea datelor farmacocinetice, alăturată observaţiei clinice
competente, permite stabilirea, în mod ştiinţific, a căilor de administrare şi a
schemelor de dozare optime.
Principalii parametri farmacocinetici sunt:
• Biodisponibilitatea
• Volumul aparent de distribuţie
• Clearance-ul
• Timpul de înjumătăţire
• Concentraţia plasmatică
Valori mici ale biodisponibilităţii arată o absorbţie incompletă.
Cauze:
• proprietăţilor fizico-chimice intrinseci ale moleculei
• formă farmaceutică necorespunzătoare
• tranzit intestinal rapid
• modificări patologice ale mucoasei digestive
• inactivarea medicamentului în tubul digestiv sau la prima trecere prin ficat
Medicamentele care se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice –
furosemidul - au un volum aparent de distribuţie mic. Cele care se leagă de
proteinele tisulare în măsură mai mare decȃt proteinele plasmatice –
propranololul, imipramina – au un volum de distribuţie mai larg.
Volumul de distribuţie poate fi diferit în funcţie de :
• vȃrstă
• sex
• retenţia hidrosalină
Cunoasterea volumului de distribuţie este importantă clinic, deoarece
reflectă relaţia între doza prescrisă şi concentraţia plasmatică aşteptată.
3
 3. Clearance-ul medicamentelor
Clearence-ul plasmatic al unui medicament reprezintă volumul de plasmă
epurat de medicament în unitatea de timp. Valorile se redau în ml/min sau
l/oră, raportat la greutatea corporală.
Cunoscȃnd clearance-ul şi măsurȃnd concentraţia plasmatică de echilibru,
se poate calcula doza necesară menţinerii, în continuare, a concentraţiei
constante, respectiv a efectului terapeutic dorit după formula:
D = Clp x Cc

Clearance-ul plasmatic(Clp) poate fi exprimat prin 2 tipuri de relaţii:

D = doza
Clp = ke x Vd sau Clp = D Clp = clearance-ul plasmatic
ASC Cc = concentraţia plasmatică constantă

Ke= constanta de epurare Deoarece există o proporţionalitate directă între doza administrată şi
Vd = volumul aparent de distribuţie concentraţia plasmatică, dublarea dozei determină dublarea concentraţiei,
după cum înjumătăţirea dozei duce la scăderea la jumătate a concentraţiei
D = doza administrată plasmatice.
ASC = aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp

4. Timpul de înjumătăţire 5. Concentraţia plasmatică

Timpul de înjumătăţire este timpul necesar scăderii la jumătate a
concentraţiei de medicament în plasmă. El depinde de volumul de
distribuţie şi de procesul de epurare.
Timpul de înjumătăţire se exprimă prin relaţiile:
T1/2 = 0,693 Vd sau 0,693
Cl ke
Rezultă că este direct proporţional cu volumul de distribuţie şi invers
proporţional cu clearance-ul plasmatic.
Cunoaşterea timpului de înjumătăţire este necesară pentru:
• aprecierea timpului în care, în condiţiile administrării repetate, se realizează
o concentraţie constantă, prin acumularea treptată a medicamentului
• aprecierea timpului în care concentraţia plasmatică scade către 0, atunci
cȃnd se opreşte tratamentul
• util pentru stabilirea dozelor şi a intervalului dintre ele
• concentraţia plasmatică este corelată cu eficacitatea terapeutică şi
reacţiile toxice
• ea exprimă direct disponibilul de medicament pentru acţiune
• corelarea cu efectul este valabilă numai după realizarea echilibrului între
concentraţia plasmatică şi cea tisulară
Monitorizarea concentraţiei în plasmă poate fi necesară:
• pentru medicamentele cu un indice terapeutic mic şi/sau cu variaţii mari
de disponibilitate
• atunci cȃnd eficacitatea este greu de apreciat clinic
• atunci cȃnd bolnavii nu cooperează
• în condiţiile care favorizează acumularea →insuficienţa hepatică,
insuficienţa renală
Medicamentele pentru care urmărirea concentraţiei plasmatice este utilă:
• digoxina
• fenitoina
• antibioticele aminoglicozidice

4

FARMACODINAMIA
I. ACŢIUNEA MEDICAMENTELOR LA NIVEL MOLECULAR
II. ACŢIUNEA MEDICAMENTELOR LA NIVEL CELULAR
III. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ ACŢIUNEA
MEDICAMENTELOR
1. Acţiuni specifice
Farmacoreceptorii sunt macromolecule proteice capabile să
lege specific substanţe active cu moleculă relativ mică,
formȃnd cu acestea complexe care comandă anumite acţiuni
biologice.
Ei pot:
• avea funcţii enzimatice
• interveni ca mecanisme transportoare prin membrane
• să reprezinte componente structurale importante pentru
biologia celulară
În unele cazuri intervine legarea covalentă, puternică, care duce
la formarea de complexe stabile. În cazul substanţelor agoniste
fixarea moleculei de medicament pe receptor declanşează o
secvenţă de procese fizico-chimice şi biochimice cu
repercursiuni funcţionale.
Se produc modificări conformaţionale ale macromoleculei
receptoare, care determină direct sau indirect:
• modificări de activitate enzimatică
• modificări de permeabilitate a membranei
• modificări ale unor transportori activi
Medicamentele care se fixează pe receptori şi îi acţionează,
provocȃnd efecte specifice, sunt de tip agonist.
Cele care se fixează de receptori, dar nu îi acţionează, sunt de
tip antagonist.
I. ACŢIUNEA MEDICAMENTELOR LA NIVEL MOLECULAR
Medicamentele acţionează:
• specific → asupra unor structuri macromoleculare –
farmacoreceptori
• nespecific→prin intervenţia unor mecanisme fizice sau fizico-
chimice
Structura chimică a receptorilor este puţin cunoscută.
Formarea complexului medicament – receptor se realizează
prin stabilirea unor legături între molecula de medicament şi
suprafaţa activă a macromoleculei receptoare. Majoritatea
medicamentelor conţin grupări acide sau bazice slabe, iar
farmacoreceptorii, grupări ionice de suprafaţă, accesibile.
Cele 2 componente se atrag electrostatic, formȃndu-se
legături între ionii cu sarcini contrare. Legăturile ionice sunt
întărite prin punţi de hidrogen şi forţe van der Waals, care
consolidează mai mult sau mai puţin complexul.
În cazul agoniştilor cuplarea de receptori se traduce prin efect
şi conform teoriei ocupaţionale, efectul este proporţional cu
numărul receptorilor ocupaţi.
E = Cm . Cr . Ka
Cm = cantitatea de medicament
Cr = cantitatea de receptori disponibili
ka = constanta de afinitate
Efectul este deci direct proporţional cu doza de medicament,
cantitatea receptorilor disponibili şi afinitatea pentru receptori.
Atunci cȃnd o substanţă se cuplează cu toţi receptorii
disponibili şi îi acţionează, efectul este maximal.
1
 II. ACŢIUNEA MEDICAMENTELOR LA NIVEL CELULAR
2. Acţiuni nespecifice
Interacţiunea medicamentelor cu moleculele endogene se
Anumite substanţe au acţiuni nespecifice asupra poate exercita:
macromoleculelor receptoare, de natură chimică sau fizico- • în afara celulei
chimică. • la nivelul membranei celulare
• în interiorul celulelor
Efectul se poate datora:
• reacţiei acide sau bazice→antiacidele gastrice 1. Acţiunea în afara celulei
• moleculelor osmotic active→manitolul, purgativele saline, Medicamentele îşi exercită acţiunea în mediul extracelular sau
substituenţii coloidali de plasmă în rezervoarele de lichide trascelulare (sucuri digestive, lichid
cefalorahidian, lichid articular):
• blocării transmisiei impulsului nervos→anestezicele locale
• antiacidele gastrice, enzimele digestive → tractul intestinal
• împiedecarea funcţiei unor enzime esenţiale pentru viaţa
• heparina → sȃnge
celulară→dezinfectantele
• antibioticele → lichidul cefalorahidian

• Influxul de ioni de sodium sau calciu → depolarizarea

2. Acţiunile asupra membranei celulare membranei → excitaţie
Acţiunea asupra membranei celulare, directă sau prin • Influxul ionilor de clor sau efluxul ionilor de potasiu →
intermediul unor receptori specifici, determină: hiperpolarizare → inhibiţie
• modificări de permeabilitate
• modificarea funcţiei unor enzime membranare
Unele medicamente acţionează brutal asupra membranelor
• dezorganizarea membranei
celulare, pe care le alterează, împiedecȃnd funcţiile fiziologice,
chiar omorȃnd celulele.
Anumiţi receptori sunt situaţi în poziţie cheie faţă de canalele
membranare pentru ionii de sodiu, calciu, clor sau potasiu.
• Exemplu → efectul bactericid sau fungicid al unor
Acţionarea lor de către substanţe ca acetilcolina, glicina, acidul
dezinfectante sau al unor antibiotice: nistatină, amfotericină B.
gama-aminobutiric, determină deschiderea acestor canale, cu
translocare ionică şi modificarea potenţialului membranar.

3. Acţiunile asupra unor organite celulare

b. Ribozomii – sediul sintezei proteice, pot suferi influenţa unor

a. Nucleul – bogat în acizi nucleici, este ţinta acţiunii unor medicamente. Astfel unele antibiotice interferează funcţia
substanţe citotoxice ribozomilor bacterieni, inhibȃnd formarea proteinelor sau
generȃnd formarea de polipeptide anormale.
• Agenţii alkilanţi polifuncţionali → împiedecă sinteza AND →
efect anticanceros
• Analogii metabolici ai acidului folic, purinelor, pirimidinelor → c. Mitocondriile – cuprind enzimele responsabile de respiraţia
inhiba sinteza acizilor nucleici→ proprietăţi anticanceroase, celulară, sunt locul unde acţionează cianurile
antimicrobiene, antimicotice, antivirale
• Hormonii steroizi→ se combină cu un receptor din
citoplasmă→ pătrund în nucleu→ se fixează de ADN→
modifică procesul de transcripţie a ARN

2

d. Lizozomii – pot fi afectaţi prin hipoxie, acidoză sau agresiuni
generatoare de inflamaţie, eliberȃnd enzime litice, capabile să
tulbure profund biochimismul celular.
Glucocorticoizii → stabilizează membranele lizozomale,
protejȃnd celulele de agresiune, ceea ce contribuie la efectul
antiinflamator şi la proprietăţile anti şoc.
e. Formaţiuni veziculare sau granulare din anumite celule
conţin substanţe endogene – acetilcolină, catecolamine,
histamină, peptide – depozitate sub formă inactivă.
Ele pot fie eliberate în formă activă, funcţionȃnd ca
mediatori chimici, modulatori ai transmisiei sinaptice,
neurohormoni sau hormoni.

III. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ ACŢIUNEA

MEDICAMENTELOR
1. Factorii individuali care modifică efectele medicamentelor
Pentru persoanele foarte slabe şi pentru obezi intervin deosebiri
mari în volumul lichidian, ceea ce impune corectarea dozei.
a. Greutatea şi dimensiunea corporală – influenţează concentraţia
medicamentului la locul de acţiune. Dozele medii la adult sunt Persoanele subponderale → doze mai mari
calculate obişnuit pentru persoane între 18 şi 65 de ani, cu o Persoanele supraponderale → doze mai mici
greutate medie de 70 kg. Cum greutatea variază cu individul,
corecţia se face după formula : Excepţie → substanţele care se acumulează în ţesutul adipos →
anestezicele generale → la obezi sunt necesare doze mai mari
Doza individuală = doza medie x greutatea corporală (kg)
70

b. Vȃrsta - exercită: d. Starea fiziologică – poate modifica reacţiile la medicamente.

• influenţe de ordin cantitativ, legate de greutatea corporală
• sistem cu funcţie intensă → efectul substanţelor stimulante este slab
• influenţe calitative determinate de deficitul procesului de
→ efectul substanţelor deprimante este puternic
absorbţie, al celor de epurare (metabolizare, excreţie renală)
• sistem cu funcţie redusă → efectul substanţelor stimulante este puternic
c. Sexul – nu influenţează semnificativ efectele → efectul substanţelor deprimante este slab
medicamentelor, în afara diferenţei legate de greutatea
corporală. • efectele medicamentelor sunt mai evidente cȃnd se exercită în acelaşi sens
Excepţie → sarcina → particularităţile hormonale, prezenţa cu tendinţele fiziologice → hipnoticele active seara la culcare
fătului, pot determina modificări farmacocinetice şi
farmacodinamice.

3
 e. Stările patologice – condiţionează efectul medicamentelor
• tonicardiacele → stimulează forţa contractilă la bolnavii cu
insuficienţă cardiacă
• diureticele → eficace în condiţii de retenţie hidrosalină
• glucocorticoizii → utili în caz de inflamaţii
Stările patologice pot modifica efectele medicamentelor:
• insuficienţa hepatică, renală → favorizează acumularea de
cantităţi toxice pentru unele medicamente, limitȃnd epurarea
• hipertiroidienii → sensibili la catecolamine, dar răspund
relativ slab la digoxină
2. Situaţia clinică, efectul placebo
Situaţia clinică, atitudinea medicului, motivaţia prealabilă
şi ambianţa socială, influenţează efectele medicamentelor.
Efectul placebo → efectul favorabil, de natură psihică, al
oricărei substanţe sau procedeu terapeutic, care survine
independent sau puţin dependent de efectele farmacologice
propriu zise ale substanţei sau de efectele specifice ale
procedeului terapeutic folosit.
Cȃnd consecinţele sunt negative, apărȃnd ca reacţii adverse,
efectul se numeşte nocebo.
Persoanele care reacţionează la placebo → placebo–reactivi →
se încadrează în populaţia obişnuită, fără caracteristici
psihologice sau biologice definite.
• 35% sunt placebo reactivi în caz de:
• dureri postoperatorii
• cefalee
• dureri anginoase
• anxietate
• tensiune psihică
• tuse
f. Expunerea anterioară la medicamente
• tratamentul îndelungat cu analgezice morfinice, hipnotice →
scade eficacitatea → starea de toleranţă
• administrarea repetată, la intervale scurte → tahifilaxie (
toleranţă la efectele medicamentului ) – efedrina
Mecanismul efectului placebo(sau nocebo) nu este deplin lămurit.
Fenomenul psihologic se situează pe prim plan.
Reacţiile placebo sunt mai intense şi mai frecvente cȃnd:
• tratamentul se adresează unor simptome subiective (durere,
anxietate,greaţă)
• teama, speranţa şi alte fenomene de ordin afectiv, favorizează
efectul placebo
• evoluţia variabilă, individuală sau în timp, a stării patologice
tratate → alt factor favorizant
• 75% placebo reactivi :
• spectaculozitatea tehnicii de tratament
• puterea de convingere acelui care aplică tratamentul
• reclama bine dirijată
Fenomenele organice clare ( tumorile canceroase, leziunile
osoase confirmate radiologic) nu suferă influenţe de tip
placebo.
4

FARMACOTOXICOLOGIA
I. REACŢII ADVERSE LA MEDICAMENTE
II. INTERACŢIUNI MEDICAMENTOASE
După mecanismul lor, reacţiile adverse pot fi:
• De tip toxic
• De tip idiosincrazic
• De tip alergic
• Dependenţa medicamentoasă
• Stări patologice → modifică comportarea farmacocinetică
sau farmacodinamică
→ insuficienţa hepatică (medicamente inactivate prin
metabolizare în ficat tind să se acumuleze)
→insuficienţa renală( medicamente epurate prin eliminare
renală prezintă o toxicitate crescută)
→miocardul bolnav (susceptibil la aritmii)
→ hipokaliemie (fenomene toxice produse de digitală).
I. REACŢII ADVERSE LA MEDICAMENTE
 Reacţiile adverse la medicamente sunt reacţii nocive, care
apar la dozele folosite obişnuit, în scop profilactic, curativ sau
pentru diagnostic. Ele trebuie deosebite de :
- efectele nedorite de ordin farmacodinamic (uscăciunea
gurii după atropină) → pot fi neplăcute, dar nu sunt nocive
- fenomenele de intoxicaţie acută - coma barbiturică -
care apar la utilizarea dozelor mari
 Probabilitatea apariţiei reacţiilor adverse este mai mare la
bătrȃni, femei şi la copii.
 Riscul creşte progresiv cu numărul medicamentelor
administrate unui singur bolnav.
1. Reacţii adverse de tip toxic
 Reacţiile adverse de tip toxic sunt dependente de doză.
 Ele apar atunci cȃnd, în funcţie de bolnav sau de
medicament, dozele obişnuite au efecte toxice, provocȃnd
tulburări funcţionale sau leziuni ale diferitelor aparate şi
sisteme.
Factori care ţin de bolnav:
• Reactivitatea individuală → la un număr mic de persoane,
dozele obişnuite pot provoca reacţii toxice → datorate unor
particularităţi de metabolizare sau sensibilităţii excesive a
ţesutului ţintă
Factori care ţin de medicament:
• Substanţe cu toxicitate intrinsecă mare → la digitală doza
eficace este foarte apropiată de cea toxică
• Biodisponibilitatea → poate determina lipsa de eficacitate
sau un efect excesiv, cu consecinţe toxice, pentru aceeaşi
cantitate de medicament → digoxină, fenitoină
• Cale de administrare nepotrivită → risc crescut pentru
injectarea intravenoasă
• Schema de dozare → dacă nu se ţine seama de
farmacocinetica medicamentului folosit→ favorizează
toxicitatea
1
• Interacţiunile medicamentoase→ pot determina fenomene
toxice, datorită unor relaţii de sinergism sau potenţare:
a. tranchilizantele sau neurolepticele potenţează efectele unor
deprimante centrale (anestezice generale, hipnotice, morfină)
b. anticoagulante + aspirină→ accidente hemoragice grave
• Medicamente dismorfogene → administrate la gravide
provoacă defecte morfologice congenitale grave
→ citostaticele → sterilitate, avort, malformaţii congenitale
• Efecte mutagene→ modificări ale genotipului→ modificări ale
fenotipului ( citostaticele, imunosupresivele).
• Efecte cancerigene → uretanul, agenţii alchilanţi
• Reactivitate tisulară neobişnuită la anumite medicamente:
- hemoliză → sulfamide, nitrofurantoină, fenacetină→
deficitul hematiilor de glucozo -6 – fosfat dehidrogenază
( G-6- PD)
- methemoglobinemie → cloramfenicol, fenacetină,
paracetamol → deficit de methemoglobin reductază în
hematii
- hipertensiune intraoculară → la corticoizii aplicaţi local
Există 4 tipuri de reacţii alergice, care diferă prin mecanism şi
prin manifestările clinice:
A) Reacţiile alergice de tip anafilactic (tip I) sunt mai frecvente la
persoanele atopice.
 Ele fac parte din categoria reacţiilor imediate şi sunt
provocate de cuplarea antigenului cu Ig E, care acoperă
suprafaţa mastocitelor şi bazofilelor. Consecutiv sunt
eliberaţi mediatori umorali→ histamină, kinine, leucotriene,
prostaglandine → simptome caracteristice.
 Manifestarea acută este şocul anafilactic, declanşat mai ales
când alergenul este introdus în organism pe cale injectabilă.
 Medicamentele cu riscul cel mai mare sunt Penicilinele !
2. Reacţii adverse idiosincrazice
 Tulburările cu caracter idiosincrazic sau de intoleranţă sunt
independente de doză.
 Ele constau în reacţii neobişnuite, fie diferite calitativ de
efectele produse de medicamente la populaţia obişnuită, fie
determinate de doze de obicei lipsite de nocivitate.
Mecanisme:
• Reacţii idiosincrazice prin anomalii de metabolizare a
medicamentelor → se manifestă prin reacţii toxice la doze
obişnuite de izoniazidă, hidralazină
3. Reacţii adverse alergice
 Reacţiile adverse alergice la medicamente sunt efecte nocive
datorate intervenţiei unor mecanisme imune
 Frecvenţa lor este mică ≈ 10% din totalul reacţiilor adverse.
Majoritatea cazurilor se datoresc penicilinelor
 În condiţii clinice există diferenţe individuale mari; s-a descris
o predispoziţie alergică, care este predominant de natură
genetică
 Sensibilizarea alergică se dezvoltă de obicei după 5 - 14 zile de
la prima administrare
 Medicamentele pot provoca alergia indiferent de calea de
administrare, dar riscul sensibilizării este mai mare pentru
administrarea locală şi mai mic pentru administrarea orală.
 Simptomele se dezvoltă în câteva minute şi constau în:
- dispnee acută
- hipotensiune → colaps
- urticarie
 Evoluția poate fi rapid fatală.
 Alte manifestări clinice mai puțin grave: urticarie, edem
angioneurotic, rinită seroasă, astm bronşic
2
 B) Reacţiile alergice de tip citotoxic (tip II) se datoresc formării
de anticorpi IgG şi IgM direcţionaţi specific asupra unor celule
purtătoare ale haptenei medicamentoase.
Aşa se explică anemiile hemolitice sau trombocitopeniile
imune produse de chinidină, sulfamide, ca şi granulocitopenia
la derivaţii pirazolici de felul aminofenazonei sau la tioamidele
antitiroidiene.
 O categorie particulară a alergiei de tip II sunt reacţiile
citotoxice autoimune, în care sub influenţa unor medicamente
se formează anticorpi faţă de antigeni nativi de pe suprafaţa
unor celule.
Exemplu este anemia hemolitică la metildopa
D) Reacţiile alergice întârziate, mediate celular (tip IV)
 Se datoresc limfocitelor sensibilizate, care eliberează limfokine
generatoare de infiltrate macrocelulare perivenulare.
 Exemple sunt:
- dermatita de contact la unele antibiotice de uz local
(neomicina, gentamicina)
- fotoalergia medicamentoasă.
Alergiile medicamentoase se tratează cu :
- antihistaminice, utile în formele uşoare, moderate ale
alergiilor de tip anafilactic
- glucocorticoizi, utili în toate tipurile de alergie, dar în
general rezervaţi manifestărilor severe
- adrenalina, care este indispensabilă în şocul anafilactic.
Ȋn caz de bronhospasm alergic se administrează:
bronhodilatatoare
- cromoglicat sau ketotifen (inhibitori ai degranulării
mastocitelor)
- glucocorticoizi inhalatori
- glucocorticoizi sistemici.
C) Reacţiile alergice prin complexe imune (tip III) se datoresc
unor complexe solubile formate de antigen şi anticorpi
circulanţi (IgG, mai rar IgM). Aceste complexe imune solubile
se fixează în pereţii vaselor mici şi membranele bazale,
activând complementul şi generând procese inflamatorii.
Manifestările clinice mai frecvente sunt:
• boala serului
• edemul Quinke
• vasculitele
• Printre medicamentele incriminate sunt penicilinele şi
sulfamidele.
• Principalul mijloc de profilaxie a alergiei medicamentoase este
anamneza.
• Când alergia la un medicament este cunoscută se recomandă
evitarea acestuia şi a substanţelor înrudite chimic.
• Dacă apar manifestări alergice medicaţia cauzatoare se întrerupe.
• Ȋn situaţiispeciale se poate încerca desensibilizarea specifică.
4. Dependenţa medicamentoasă
Dependenţa medicamentoasă, adicţia sau toxicomania este o
stare de intoxicaţie cronică caracterizată prin necesitatea
folosirii unor toxice sau medicamente.
Cele 4 trăsături, care definesc dependenţa, sub forma ei
completă sunt:
• dependenţa psihică, adică necesitatea de ordin psihologic de a
folosi un anumit medicament sau toxic;
• toleranţa, adică diminuarea progresivă a efectului la repetarea
administrării, respectiv necesitatea creşterii dozei pentru a
obţine efectul scontat
3

• dependenţa fizică, care constă în necesitatea de a continua
folosirea substanţei respective pentru a evita tulburările,
uneori grave, care apar la întreruperea administrării şi sunt
cunoscute sub denumirea de sindrom de abstinenţă
• psihotoxicitatea - se manifestă prin tulburări de comportament,
uneori cu caracter psihotic.
Tratamentul dependenţei este foarte dificil datorită
întrepătrunderii celor trei factori etiopatogenici: medicament
psihotrop, teren psihic, condiţii sociale favorizante.
Măsuri profilactice:
• acţiuni educative
• folosirea judicioasă a medicamentelor cu risc
• reglementări riguroase privind asemenea substanţe
(cunoscute în legislaţia noastră sub denumirea de
„stupefiante").
II. INTERACŢIUNI MEDICAMENTOASE
• Interacţiunile pot apărea înaintea pătrunderii medicamentelor
în organism, ca urmare a unor fenomene de ordin fizico-
chimic, sau după pătrundere, ca urmare a unor interferenţe de
ordin farmacocinetic sau farmacodinamic.
Principalele substanţe cu potenţial de dependenţă sunt:
• morfina
• heroina şi alte opioide
• amfetaminele
• cocaina
• alcoolul etilic
• barbituricele şi alte hipnotice
• benzodiazepinele şi alte tranchilizante
• canabinoidele (marijuana, haşiş)
• nicotină (tutunul)
• cafeina (cafeaua).
Tratamentul curativ:
 se face în condiţii de spitalizare, sub supraveghere
 medicamente psihotrope, care înlătură fenomenele psihice
favorizante ale dependenţei
 substanţe care atenuează sindromul de dependenţă (de
exemplu metadona pentru morfină sau heroină)

 substanţe care provoacă aversiune (cum este disulfiramul în
cazul intoxicaţiei alcoolice).
1. Incompatibilităţile
Incompatibilităţile sau interacţiunile in vitro, apar înaintea
pătrunderii medicamentelor în organism şi se datoresc unor
fenomene de ordin fizico-chimic – precipitare, complexare,
hidroliză, lichefiere, efervescenţă, modificarea culorii.
În prezent incompatibilităţile sunt frecvente pentru soluţiile
injectabile, în condiţiile cȃnd acestea se amestecă în seringă şi
mai ales cȃnd se prepară perfuzii intravenoase conţinȃnd
glucoză, electroliţi, vitamine, antibiotice. Pot surveni
complexări, precipitări, oxidări şi alte reacţii fizico-chimice, care
au uneori drept rezultat inactivarea uneia sau mai multor
componente.
4
 Exemple:
• Ampicilina → nu se amestecă cu alte medicamente
• Aminofilina → este incompatibilă cu clorura de calciu,
Penicilina G, Eritromicina
• Diazepamul → nu se amestecă cu alte medicamente în
seringă, nu se diluează
• Digoxina → nu se amestecă cu alte medicamente în seringă
• Vitamina B şi C → sunt incompatibile cu aminofilina,
antibiotice
• Furosemid → nu se amestecă cu alte medicamente în
seringă
• Fitomenadion → nu se amestecă cu alte medicamente în
seringă
• Lidocaina → incompatibilă cu bicarbonatul de sodiu
• Oxacilina → incompatibilă cu alte antibiotice, aminofilină,
Modificarea cantităţii absorbite din doza totală
• creşterea cantităţii absorbite are drept consecinţă mărirea
efectului dar şi a riscului de reacţii toxice
• scăderea cantităţii absorbite poate duce la diminurea sau
anularea eficacităţii terapeutice
Modificarea vitezei de absorbţie
• scăderea vitezei de absorbţie, respectiv întȃrzierea
efectului, poate avea semnificaţie clinică atunci cȃnd se
urmăreşte un efect rapid ( substanţele analgezice)
Modificările pH-ului sucurilor din stomac şi intestin - pot
exercita influenţe asupra absorbţiei:
• Acidul acetil salicilic se absoarbe mai bine cȃnd sucul gastric
are un pH ridicat, deoarece se dizolvă mai bine în mediu alcalin
• Tetraciclina este puţin absorbită cȃnd se administrează
concomitent cu preparate de fier sau cu antiacide ce conțin
calciu, magneziu sau aluminiu
2. Interacţiunile medicamentoase de ordin
farmacocinetic
Medicamentele asociate îşi pot modifica comportarea
proceselor de absorbţie, metabolizare şi excreţie.
Aceasta poate avea consecinţe importante pentru
eficacitatea terapeutică sau pentru reacţiile adverse.
a. Interacţiunile asupra procesului de absorbţie
Interacţiunile medicamentoase pot determina modificări ale
cantităţii de substanţă absorbite sau ale vitezei de absorbţie.
Modificarea procesului de absorbţie a unui medicament de
către alt medicament, se poate datora:
• inactivării
• formării de complexe neabsorbabile în intestin
• modificării motilităţii gastrointestinale
• interferării procesului de epurare în tubul digestiv şi la primul
pasaj hepatic
Modificările motilităţii gastrointestinale – produsă de unele
medicamente, influenţează absorbţia şi biodisponibilitatea
altor medicamente
• Întȃrzierea golirii stomacului → medicamentele ajung după un
timp mai lung în intestin, adică la locul principal de absorbție
- absorbţia paracetamolului este întȃrziată cȃnd este asociat
cu antidepresivele triciclice
- hidroxidul de aluminiu care prelungeşte timpul de golire a
stomacului, întȃrzie absorbţia fenobarbitalului
5
• Grăbirea golirii stomacului – duce la accelerarea absorbţiei
- creşte absorbţia alcoolului etilic, acidului acetilsalicilic,
paracetamolului la asocierea cu metoclopramidul
• Scăderea motilităţii intestinale – favorizează absorbţia
substanţelor puţin solubile
- antidepresivele triciclice cresc absorbţia anticoagulantelor orale
• Creşterea motilităţii intestinale – scade absorbţia medicamentelor
puţin solubile
- absorbţia digoxinei este redusă sub influenţa
metoclopramidului
b. Interacţiunile asupra distribuirii medicamentelor
• Modificarea fluxului sanguin hepatic – poate avea consecinţe
asupra biodisponibilităţii unor substanţe metabolizate intensiv
de către ficat.
- propranololul → scade fluxul sanguin hepatic → scade
metabolizarea lidocainei → creşte concentraţia plasmatică →
risc toxic
• Deplasarea de pe proteinele plasmatice – este o altă cauză de
interacţiuni medicamentoase. Deplasarea depinde de afinităţile
relative ale celor 2 medicamente pentru locurile de legare şi de
concentraţiile lor plasmatice.
- fenilbutazona asociată anticoagulantelor orale → creşte
concentraţia formei lor libere → creşte efectul → risc de
accidente hemoragice

c. Interacţiunile asupra metabolizării medicamentelor

• Interacţiunile prin inhibiţie enzimatică – inhibă enzimele

metabolizante. Sunt interesate enzimele microzomiale
hepatice, mai ales cele oxidative.
- oxidarea fenitoinei este inhibată de anticoagulantele orale →
creşte riscul de reacţii toxice

• Interacţiunile prin inducţie enzimatică – sunt medicamente care

au proprietăţi inductoare asupra enzimelor microzomiale
metabolizante ale medicamentelor.
Inducţia provoacă creşterea clearance-ului şi micşorarea
concentraţiei plasmatice a medicamentelor → efecte
terapeutice diminuate.
- medicamente inductoare enzimatice sunt: barbituricele,
fenitoina, rifampicina, carbamazepina.

6

CHIMIOTERAPICELE
ANTIBACTERIENE
• microbul care produce boala trebuie sa fie în spectrul de
• antibioticul sa pătrundă în formă activă la locul infecţiei.
• trebuie să se ţină seama şi de reacţiile adverse ale
Din punct de vedere al acţiunii asupra microbilor, se împart în :
• Bactericide – cele care distrug microbii
• Bacteriostatice – împiedică multiplicarea (de ex. Eritromicina,
Tetraciclinele, Cloramfenicolul, Sulfamidele, Trimetroprimul).
II. Mecanism de acţiune
1. Inhibarea sintezei peretelui bacterian
• Bacteriile au la exterior un perete celular cu rol în menţinerea
osmolarităţii bacteriene. Există chimioterapice care împiedică
formarea acestui perete (Peniciline şi Cefalosporine). Datorită
inhibării sintezei peretelui şi mediului hiperton din celula
bacteriană, se produce un influx masiv de apă până când
bacteria se sparge.
2. Inhibarea funcţiei membranei celulare bacteriene
• Prin acest mecanism acţionează antibioticele polienice
(Amfoterina B, Nistatina) şi polipeptidice ; acestea pătrund în
membrana celulară şi realizează nişte perforaţii prin care celula
bacteriană pierde componente importante. Aceste antibiotice
sunt bactericide de tip absolut.
I. Definiţie
Chimioterapicele sunt substanţe capabile să distrugă sau să
oprească multiplicarea diferitelor microorganisme patogene:
bacterii, ricketsii, fungi, protozoare şi helmiţi.
Chimioterapicele bacteriene sunt de 2 tipuri : de origine
naturală (antibiotice) şi de sinteză ( chimioterapice propriu-
zise).
Există 3 condiţii pe care trebuie sa le îndeplinească un antibiotic:
activitate al antibioticului.
antibioticului
Bactericidele sunt de 2 feluri :
- de tip degenerativ – omoară microbii dacă aceştia se află în
faza de multiplicare (de ex. Penicilinele şi Cefalosporinele). Nu
se asociază bactericide de tip degenerativ cu bacteriostatice.
- de tip absolut – omoară microbii indiferent de faza în care se
află (de ex. Aminoglicozide). Acestea se pot asocia cu
bacteriostaticele.
Există chimioterapice care au fie efect bacteriostatic, fie efect
bactericid, în funcţie de doză : la doze mici au efect
bacteriostatic, iar la doze mari au efect bactericid.
3. Inhibarea sintezei proteice
• Unele antibiotice se fixează reversibil de ribozomii bacterieni şi
inhibă activitatea acestora; pentru că nu mai este posibilă
sinteza proteică bacteriană, bacteria nu se mai poate
multiplica. Deci, efectul acestor antibiotice este bacteriostatic.
• Exemple : Tetraciclinele, Cloramfenicol, Lincomicina,
Klindamicina.
Alte medicamente se fixează ireversibil de ribozomi, scot din
funcţiune ribozomii respectivi şi microbii mor. Efectul este
bactericid.
• Exemple : Aminoglicozidele (Gentamicina, Kanamicina,
Neomicina).
1
 4. Inhibarea sintezei acizilor nucleici
A. Există o enzimă numită girază care face ca genomul să ocupe
un spaţiu minim în bacterie. Există chimioterapice ce inhibă giraza,
de ex. Chinolonele (Acidul nalidixic, Ciprofloxacina, Ofloxacina).
• Metabolismul proteic este tulburat, sinteza proteică este
alterată.
• La doze mici efectul este bacteriostatic, iar la doze mari
bactericid.
• B. Există chimioterapice care acţionează specific asupra
enzimelor legate de activitatea acidului nucleic, de ex. Rifampicina
inhibă ARN polimeraza ADN-dependentă → nu se mai formează
ARN mesager pe modelul ADN-ului cromozomial şi nu se mai
sintetizează proteinele bacteriene.
Specificitatea de acţiune este asigurată de faptul că ARN
polimeraza AND- dependentă este diferită de cea umană.
• C. Sulfamidele au structură chimică asemănătoare cu aminoacidul
paraanimobenzoic care este folosit de microbi pentru a-şi
sintetiza acid folic. Prin administrarea acestor medicamente nu se
mai sintetizează acid folic, ci un analog care este inactiv
metabolic, şi nu mai este posibilă sinteza acizilor nucleici. Efectul
este bacteriostatic.

III. Clasificarea chimioterapicelor - după structura lor chimică

de bază
Antibiotice
b. Cefalosporinele constituie în prezent cel mai larg şi mai
1. Beta-Lactamicele - în această grupă sunt incluse: penicilinele, frecvent folosit grup de antibiotice.
cefalosporinele, carbapenemii şi monobactamii. Sunt în mod obişnuit împarţite în trei generaţii:
a. Penicilinele pot fi clasificate în: • - Generaţia I (Cefalotina, Cefazolina, Cefalexin)
• - Benzilpeniciline (Penicilina G) • - Generaţia II (Cefamandola, Cefuroxim, Cefaclor)
• - Phenoxipeniciline (Penicilina V) • - Generaţia III (Cefotaxim, Ceftriaxon, Ceftazidim)
• - Peniciline antistafilococice (Oxacilina)
• - Aminobenzilpeniciline (Ampicilina, Amoxicilina, c. Carbapenemii reprezentati de Imipenem, Meropenem.
Pivampicilina).
• - Amidinopeniciline (Mecilinam, Pivmecilinam)
d. Monobactamii au ca principal exponent Aztreonamul.
• - Carboxipeniciline (Carbenicilina, Ticarcilina)
• - Ureidopeniciline (Azlocilina)

2. Aminoglicozidele sunt împarţite în trei generaţii:

• - Generaţia I (Streptomicina, Kanamicina, Neomicina) 6. Lincosamidele: constituie o grupă redusă de antibiotice din
care fac parte Lincomicina şi Clindamicina.
• - Generaţia II (Gentamicina, Tobramicina, Sisomicina)
• - Generaţia III (Netilmicina, Amikacina)
7. Glicopeptide: Vancomicina și Targocid
3. Tetracicline
• - Generaţia I cuprinde Tetraciclina, Oxitetraciclina,
Rolitetraciclina 8. Polipeptide ciclice
• - Generaţia II este reprezentată de Doxicilină
4. MacrolideIe: Eritromicina, Spiramicina, Claritromicina, 9. Ansamicinele
Azitromicina,
5. Cloramfenicolul 10. Griseofulvina

2
 Chimioterapicele de sinteză 1. β – LACTAMICELE
1. Antibacteriene: • Penicilinele - sunt unele dintre primele antibiotice, fiind
descoperite înaintea lui Alexander Fleming, în anul 1870, de
• - sulfamidele şi sulfonele medicul englez John Scott Burdon-Sanderson, dar neputând fi
• - trimetroprimul purificată, a cauzat o serie de intoxicaţii. Ea acţionează în
• - acidul aminosalicilic special asupra bacteriilor gram pozitive.
• - etambutolul
Structură:
• - nitrofurantoina
- o legatură  lactamică, ce poate fi desfăcută de unele
• - izoniazida enzime bacteriene numite  lactamaze  acidul penicilanic este
• - chinolonele inactivat.
2. Antifungice: - o legatura amidică, ce poate fi desfacuta de unele enzime
bacteriene  amidaze.
• - derivaţii imidazolici
- radicalul R  are importanţă farmacocinetică.
• - tolnaftatul
3. Antiprotozoare: Metronidazolul Nucleul comun explică proprietăţile comune ale penicilinelor,
inclusiv mecanismul de acţiune.

a. Benzilpeniciline
Înlocuirea radicalului R1 , din structura acidului penicilanic,
cu benzil 
Benzilpenicilina = Penicilina G. Fl. 400.000 ui, 1 mil. ui
• există în două forme: potasică şi sodică
• este un antibiotic bactericid faţă de cocii gram-poziti şi gram-
negavi, unii bacili gram-pozitivi, spirochete şi actinomicete
• sunt îndeosebi sensibili streptococii, pneumococii, gonococii,
meningococii, germenii gangrenei gazoase, bacilul carbunos,
actinomicetele, spirochetele
• majoritatea tulpinilor de stafilococ au devenit rezistente
(stafilococi penicilinazosecretori)
• efectul antibacterian este rapid şi de durată relativ scurtă
Mecanism de acţiune : împiedică formarea peretelui bacterian,
avȃnd efect bactericid degenerativ.

Indicaţii:

 Infecţii cu germeni sensibili:

- pneumonie Mod de administrare:
- empiem pleural - injecţii intramusculare
- injecţii intravenoase sau în perfuzii intravenoase
- meningita cu pneumococ
1 .200. 000 - 6 .000 .000 u.i/zi la adulţi
- endocardita cu streptococ viridans (în asociaţie cu 400 .000 – 1.200 .000 u.i/zi la copii, fracţionat, la 4-6 ore interval
streptomicina sau gentamicina)
- in infectiile grave, injecţii sau perfuzii intravenoase cu 10-50
- meningita cu meningococ milioane u.i./zi

 Profilactic:
- la bolnavi cu valvulopatii care suferă intervenţii dentare (se
asociază cu streptomicina)
- cu ocazia intervenţiilor pe intestin sau tractul genito-urinar (se
asociaza cu streptomicina, kanamicina sau gentamicina)

3
 Reacţii adverse:
- reacţii alergice: urticarie (relativ frecvent), edem
angioneurotic, febră, inflamaţii articulare (rar), dermatita exfoliativă,
şoc anafilactic
- convulsii (la doze mari, intravenos)
- anemie hemolitică
- leucopenie
- trombocitopenie
- nefropatii (la dozele mari)
- durere la locul injecţiei intramusculare
Contraindicaţii:
- alergie la penicilină
- folosirea în aplicaţii locale trebuie evitată (provoacă
frecvent sensibilizare).
- prudenţă cȃnd se administrează doze mari la bolnavi cu
insuficienţă cardiacă (aport de potasiu)
b. Phenoxipeniciline (Penicilina V, Ospen)
Farmacocinetica:
• Absorbţie si distribuţie: Penicilina V este o penicilină naturală
acido-rezistentă, putȃnd fi administrată pe cale orală. După
absorbţie, penicilina V se leagă de proteinele plasmatice în
proporţie de 80 %.
• Metabolizare: Penicilina V nu suferă o biotransformare decȃt într-o
proporţie foarte redusă.
• Excreţie: este excretată renal prin secreţie tubulară
Mod de administrare:
• Cp. 400.000 ui – PenicilinaV
• Cp. 500.000 ui, 1 milion ui, 1,5 milioane ui - Ospen
• de preferință pe stomacul gol
• adulți → 400.000 ui – 1milion ui la 4 – 6 ore
• profilaxia RAA 800.000ui/zi în 2 prize
Benzatin Bezilpenicilina (Moldamin):
• se absoarbe mai greu de la locul administrării  realizează
concentraţii serice mici pe durată foarte lungă
• este puţin activă în tratamentul infecţiilor acute
• se foloseşte în :
- profilaxia infecţiilor streptococice la pacienţii ce au
avut reumatism articular acut
- în tratamentul sifilisului, pentru că realizează
concentraţii constante pe termen lung de Penicilina G.
• se administrează 1 dată pe săptămȃnă
Indicaţii:
Terapeutice:
• tratamentul infecţiilor uşoare cauzate de microorganisme
sensibile la penicilină
• nu se vor trata cu penicilina V urmatoarele afecţiuni pe durata
fazei lor acute: pneumonia gravă, pericardita, meningita
Profilactice:
• prevenirea recăderilor în cazul reumatismului articular acut
• prevenirea endocarditelor bacteriene la pacienţii suferind de
cardiopatie congenitală
• nu se va utiliza penicilina V la pacienţii cu risc crescut de
endocardită( purtatori de valve cardiace )
 Contraindicaţii:
• hipersensibilitate la peniciline
 Reacţii adverse:
• reacţii de hipersensibilitate de gravitate diversă, incluzȃnd aici
şi şocul anafilactic
• greaţa, vărsăturile, diareea, durerile epigastrice
4
 c. Peniciline antistafilococice
Oxacilina
• este o penicilină semisintetică
• penicilinele aparţinând acestei grupe sunt eficace în infecţiile
provocate de majoritatea stafilococilor, fapt pentru care se
mai numesc şi peniciline antistafilococice
• acţiunea bactericidă faţă de stafilococul auriu este sinergică
cu cea a aminoglicozidelor
• spectrul antibacterian al oxacilinei este asemănător celui al
penicilinei G, dar sensibilitatea germenilor este mai mică.
Indicaţii:
• infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor moi: dermatite, furunculoze,
antrax, flegmoane, limfadenite, mastite, plăgi şi arsuri infectate
• infecţii ORL: abcese dentare, otite externe
• infecţii ale tractului urogenital : pielonefrite, pielocistite,
endometrite
• alte infecţii: osteomielite, artrite purulente, enterocolite cu
stafilococ.
Adulţi
• în cazul endocarditelor sau al septicemiilor stafilococice se va
Infecţii uşoare
recurge la tratament parenteral
500 mg la 6 h
Reacţii adverse:
Reacţii alergice - au fost observate două tipuri de reacţii alergice:
imediate şi întârziate
• Reacţiile imediate survin de obicei la 20 de minute de la
administrare şi se manifestă prin urticarie şi prurit până la
edem angioneurotic, laringospasm, bronhospasm,
hipotensiune, colaps vascular şi exitus. Asemenea reacţii
anafilactice sunt foarte rare.
Un alt tip de reacţie imediată poate să apară în intervalul 20 de
minute - 48 de ore de la administrare şi se manifestă prin
urticarie, prurit, febră.
Farmacocinetică:
• este relativ stabilă faţă de acidul clorhidric din stomac, dar
absorbţia intestinală este limitată, astfel că biodisponibilitatea
sistemică, după administrare orală, este de numai 30%.
• oxacilina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de
94,2%
• efectul este de scurtă durată, corespunzător unui timp de
înjumătăţire de 30-40 minute
• se distribuie larg în ţesuturi şi în lichidele pleural, pericardic,
peritoneal şi sinovial
• epurarea se face atât prin metabolizare (45% din doza
administrată), cât şi prin eliminare renală (30%), în principal
prin filtrare glomerulară şi secreţie tubulară
• oxacilina prezintă o inactivare destul de rapidă în organism
→Mod de administrare:
 Cps. 250 mg, 500 mg
 Fl. 250 mg, 500 mg, 1 g
 Durata tratamentului depinde de:
• tipul şi gravitatea infecţiei
• de răspunsul clinic al bolnavului la medicaţie
 În infecţiile stafilococice severe, tratamentul va dura
minimum 14 zile.
→Contraindicaţii: hipersensibilitate la peniciline şi cefalosporine
Doze
Infecţii severe
1 g la 6 h
Reacţiile întârziate la peniciline apar după 48 de ore de la
ingestie, uneori chiar după 2-4 săptămâni de la debutul
tratamentului
- simptomele sunt cele caracteristice unui sindrom de tip boala
serului, urticarie, mialgii, febră, artralgii, dureri abdominale,
erupţii cutanate
- pot să apară şi simptomele unei tulburări gastrointestinale:
greaţă, vărsături, diaree, stomatită
• Alte reacţii: agranulocitoză, neutropenie, depresie medulară
5
 d. Aminobenzilpeniciline Reacţii adverse:
• manifestări alergice: urticarie, eozinofilie, edem Quincke,
Ampicilina Cps. 250 mg, 500 mg, Flac. inj. 500 mg, 1g dispnee, în mod excepţional şoc anafilactic
Indicaţii:
• manifestări cutanate: erupţii maculopapuloase
• infecţii cu germeni sensibili, manifestate la nivelul aparatului
respirator • tulburări digestive: greţuri, vărsături, diaree, candidoze
• infecţii ORL şi stomatologice • manifestări hematologice: anemie, leucopenie,
• infecţii digestive şi biliare trombocitopenie
• infecţii renale şi urogenitale • tulburări renale: nefrite interstiţiale acute
• infecţii ginecologice
• infecţii ale meningelui Mod de administrare:
• septicemii şi endocardite. • Adulţi: - în infecţii grave, 6-12 g/zi i.m. sau i.v., în prize la 4-6
ore
Contraindicaţii: - în infecţii uşoare şi medii 2 -4 g/zi la 6 ore, per os
• alergie la peniciline
• infecţii cu virusuri din grupul herpetic

Amoxicilina - absorbţie digestivă superioară faţă de ampicilină

Cps. 250 mg, 500 mg,
Contraindicaţii: reacţie alergică faţă de orice tip de penicilină
Indicaţii: semnalate
• infecţii ale tractului respirator superior (sinuzite, tonsilite, otite
medii) Efecte secundare: alergii frecvente

• infecţii ale tractului respirator inferior (bronşite acute şi Posologie:

cronice, bronhopneumonii, empiene, abcese ale plămânilor) • Adulţi - infecţii uşoare şi medii, 250 mg la 8 ore
- infecţii grave, 2-4 g/zi
• infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi: arsuri, abcese, celulite, răni
infectate

• infecţii ale tractului genito-urinar: cistite, pielonefrite, avort

septic

e) Peniciline în combinaţii
• Amoxicilină + Acid clavulanic ( inhibitor de betalactamază) –
Augmentin, Amoksiklav → spectru lărgit cps. 625 mg, 1 g
• Ampicilină + Sulbactam ( inhibitor de betalactamază) –
Ampiplus, Unasyn
2. CEFALOSPORINELE
Cefalosporinele sunt :
• antibiotice semisintetice, bactericide şi cu mecanism de
acţiune asemănătoare penicilinelor
• sunt rezistente la penicilinaza stafilococilor şi la unele enzime
ale bacililor gram-negativi
• sunt inactive faţă de piocinic şi proteus, dar active pe cocii
gram-pozitivi şi unele tulpini de germeni gram-negativi
• nu se vor administra bolnavilor sensibilizaţi la cefalosporine,
cât şi la cei sensibilizaţi la penicilină
• sunt considerate antibiotice de rezervă, utile în cazul în care
antibioticele clasice nu sunt eficiente terapeutic.

6
 Indicaţiile terapeutice diferă în funcţie de generaţia din care fac
parte:
• Cefalosporinele de generaţia I sunt utile în infecţii cu bacterii
Gram pozitive rezistente la peniciline
• Cefalosporinele din generaţia a II-a sunt indicate în infecţii cu
germeni rezistenţi la peniciline şi la cefalosporine de generaţia I
• Cefalosporinele din generaţia a III-a se utilizează în cazuri grave
cum ar fi infecţiile nozocomiale, septicemiile, meningite
• Cefalosporinele din generaţia a IV-a sunt rezervate exclusiv
pentru tratamentul infecţiilor nosocomiale şi a infecţiilor grave,
eventual în asociere cu aminoglicozidele
a. Cefalosporinele de generaţia I
Cefalexin cps. 250mg, 500 mg
Indicaţii:
• infecţii ale căilor respiratorii superioare şi inferioare
• infecţii ale căilor genitourinare (inclusiv gonoree)
• infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi
• infecţii ale ţesutului osos
Mod de administrare:
• Adulţi: 1- 2 g/zi (în infecţii grave până la 4g/zi), împărţită în 3
prize.
Contraindicaţii: hipersensibilitate la peniciline sau cefalosporine
Cefadroxil cps. 250mg, 500 mg
• are acţiune bactericidă prin supresia sintezei peretelui celulei
bacteriene
• microorganisme extrem de sensibile la cefadroxil: streptococii
beta-hemolitici, pneumococii şi stafilococii
Indicaţii:
• infecţii ale tractului respirator superior: otita medie acută şi
cronică, sinuzita, faringita, amigdalita, laringita
• infecţii ale tractului respirator inferior: bronşita acută şi
cronică, bronhopneumonia, pneumonia bacteriană.
Reacţii adverse:
• reacţii de hipersensibilitate - erupţiile cutanate maculo-
papuloase, urticarie, febră, bronhospasm, şoc anafilactic
• reacţii hematologice - neutropenie şi trombocitopenie
• nefrotoxicitate
• hepatotoxicitate - se manifestă prin creşterea transaminazelor şi
a fosfatazei alcaline
• reacţii gastro-intestinale - greţuri, vărsături, diaree
• reacţii adverse locale pot aparea la locul administrării ( flebită,
durere).
• în insuficienţa renală moderată şi severă, dozele de
cefalosporine trebuie reduse.
Reacţii adverse:
• reacţii anafilactice
• tulburări gastrointestinale: greaţă, vărsături, diaree
• erupţii maculo-papulare, rash cutanat.
• foarte rar s-au observat apariţia unor leucopenii
reversibile, neutropenii reversibile, trombocitopenii sau
creşterea tranzitorie a transaminazelor
• infecţii ale tractului urogenital: cistita, pielonefrita, anexita,
uretrita, prostatita, salpingita
• infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi : abcese, furuncule, impetigo,
piodermie, erizipel, limfadenita, infecţii ale rănilor
• infecţii osteo-articulare: osteomielita
7
Mod de administrare:
• La adulţii şi adolescenţii cu greutate peste 40 kg şi cu o funcţie
renală normală se administrează 1-2 g Cefadroxil pe zi în doză
unică sau fracţionate în două administrări egale
Efecte secundare:
• tulburările gastrointestinale (greaţă, vărsături, diaree, durere
abdominală, glosită)
• simptome dermatologice (prurit, eritem, urticarie, febră
medicamentoasă, dureri articulare sau, rar, angioedem)
• vertij, nervozitate, somnolenţă
• eozinofilie, trombocitopenie, leucopenie şi neutropenie,
modificări reversibile la încetarea tratamentului
b. Cefalosporinele de generaţia a II-a
Cefuroxim (Axetine, Zinacef, Zinnat) - bactericid pe toţi bacilii
gramnegativi; inactiv pe piocianic cp. 250 mg, 500 mg, fl. 750
mg, 1,5 g
Indicaţii:
• infecţii ale tractului respirator inferior: bronşite acute şi
cronice, pneumonii
• infecţii ale tractului respirator superior: otite medii, sinuzite,
amigdalite şi faringite
• infecţii ale tractului genitourinar: pielonefrite, cistite şi uretrite;
gonoree acută, uretrită gonococică necomplicată şi cervicită
• infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi: furunculoze, pilodermite şi
impetigo

Contraindicaţii: - hipersensibilitate la antibiotice din clasa

cefalosporinelor

Cefaclor( Ceclor, Cefaklor, Ceclozone)

• Cps. 250 mg, 500 mg, cpr. cu eliberare prelungită 375 mg, 750
Reacţii adverse: mg
• tulburări digestive: diaree, vărsături, greţuri Farmacodinamică:
• reacţii alergice: erupţii maculo-papulare, urticarii, prurit, febră • bactericid
• manifestări hematologice (hipereozinofilie) • activ pe stafilococi penicilinazosecretori, streptococi,
• creşterea tranzitorie a transaminazelor pneumococi, E. Coli, Klebsiella, Proteus
• nefrotoxicitate

Mod de administrare: Indicaţii: infecţii ORL, respiratorii, urinare, piele

• se administrează după masă pentru obţinerea unei absorbţii
maxime Reacţii adverse: alergie, tulburări digestive, nefrotoxicitate
• Doza→ 500 mg/zi, în 2 prize, în amigdalite, faringite, sinuzite,
otite acute ale urechii medii, bronşite acute sau cronice Mod de administrare:
• în pneumopatii bacteriene: adulţi: 1,5g/zi, în 2 prize. • oral→750 mg/zi, în 3 prize

Cefotaxim ( fl. 1g )
Indicaţii:
c. Cefalosporinele de generaţia a III-a
Infecţii severe cu germeni sensibili la cefotaxim, avȃnd diferite
localizari:
Sunt indicate pentru infecţii grave. Pot fi împărţite în 3 grupe: • la nivelul tractului respirator
• Cefalosporine “de extremă stȃngă’’ → active pe bacili • sistemului genito-urinar, inclusiv gonoree
gramnegativi şi pe coci grampozitivi → cefotaxim, ceftriaxonă • infecţii ale ţesuturilor moi
• Cefalosporine “de centru’’→ active pe piocianic → ceftazidim, • infecţii ale sistemului osteo-articular
cefoperazonă • septicemii
• Cefalosporine “de extremă dreaptă’’→ active pe Bacteroides • endocardite
fragilis → moxalactom • meningite
•

8
 Contraindicaţii:
• hipersensibilitate la cefalosporine
• femei în cursul sarcinii sau care alăptează

Mod de administrare: tratamentul este individualizat în funcţie de

Efecte adverse:
starea şi evoluţia pacientului.
• reacţii alergice
• tulburări digestive (diaree, colită pseudomembranoasă)
• Adulţi - intramuscular sau intravenos, 1 g la 6-8 ore fără a se
• hematologice (eozinofilie, leucopenie, trombocitopenie depaşi 12 g/24 ore
tranzitorie)
• tulburari hepatice (creşterea tranzitorie a transaminazelor şi
fosfatazei alcaline)
• nefrotoxicitate
• convulsii

Ceftriaxon ( Cefort, Rocephin) fl. 500 mg, 1g, 2g
Farmacocinetică:
• Ceftriaxon este destinat administrării parenterale. După
injectarea intravenoasă produsul trece rapid în fluidele
sistemice. Legarea de proteinele plasmatice este de
aproximativ 90%. Aproximativ 60% din doză este eliminată prin
urină şi 40% prin bilă.
Farmacodinamică:
- are un larg spectru antibacterian, incluzând bacterii
grampozitive, bacterii gramnegative şi multe anaerobe ca:
Clostridium şi Bacteroidess.
- Ceftriaxon este destinat administrării parenterale.
Indicaţii:
• infecţii ale tractului urinar, septicemii, meningite, infecţii
abdominale (peritonite, colangită, infecţii gastrointestinale),
osteite şi artrite, infecţii ale pielii şi a ţesuturilor subcutanate,
infecţii genitale, gonoree, infecţii O.R.L. şi stomatologice.
Contraindicaţii: hipersensibilitate faţă de cefalosporine
Efecte secundare:
- simptome gastrointestinale: diaree, greaţă, vărsături,
stomatite
- reacţii locale alergice: eczeme, mâncărimi
- modificări hematologice: eozinofilie, leucopenie,
trombocitopenie, anemie hemolitică.
Mod de administrare:
• Adulţi şi copii (peste 12 ani): 1-2 g ca doză unică i.m.sau i.v.

Ceftazidim (Fortum) fl. 1g

Farmacodinamică:
• activ pe Proteus, Klebsiella, E. Coli, Salmonella, Shigella,
Stafilococ auriu

Indicaţii: infecţii grave cu germeni sensibili, meningite

Efecte secundare:
• simptome gastrointestinale: diaree, greaţuri, vărsături
• modificări hematologice: eozinofilie, limfocitoză,
neutropenie, trombocitopenie
• nefrotoxicitate în asociere cu aminoglicozidele şi diureticele
Mod de administrare:
• Adulţi : 3g/zi în 3 prize i.v. diluat în ser fiziologic, glucoză 5-
10%

9

AMINOGLICOZIDELE
Farmacocinetica:
Structura comună explică farmacocinetica foarte asemănătoare a lor :
- toate au o moleculă polară  nu se absoarbe din tubul digestiv  se
administrează injectabil
Molecula polară explică particularitatea distribuţiei aminoglicozidelor :
• nu străbat bariera hematoencefalică (nu pătrund în LCR)  nu se
folosesc în tratamentul meningitei
• toate se elimină urinar
• se concentrează foarte mult în endolimfă (explică toxicitatea pentru
urechea internă) putȃnd determina hipoacuzie pȃnă la surditate. De
asemenea, afectează ramura vestibulară a nervului VIII  tulburări de
echilibru.
 Ototoxicitatea
 ototoxicitatea este bilaterală, cu scăderea acuităţii auditive
pentru sunetele de frecvenţă înaltă şi tinitus. Pierderea auzului
poate fi temporară, dar mai frecvent ireversibilă.
 Leziunile vestibulare
 sunt o altă reacţie adversă importantă a aminoglicozidelor
datorată afectării crestei ampulare.
 afectarea poate fi lent instalată, unilaterală, fără a fi remarcată.
 leziunile grave şi rapid instalate se pot manifesta iniţial prin
vertij, vărsături, nistagmus.
Aminoglicozidele sunt o grupă de antibiotice, prezentând asemănări
cu unele polizaharide din capsula şi peretele celulelor bacteriene.
Aminoglicozidele au activitate bactericidă, în special pe bacilii Gram
negativ aerobi
Indicaţii:
• în infecţii severe cu germeni Gram negativ aerobi (inclusiv
Enterobacteriaceae şi Pseudomonas aeruginosa)
• în tratamentul endocarditei bacteriene cu enterococi şi streptococi
numai în combinaţie cu β-lactami sau glicopeptide
Unele aminoglicozide au o activitate specifică pe anumiţi germeni:
• Mycobacterium tuberculosis – streptomicina, kanamicina
• Neisseria gonorhoeae – spectinomicina
• Brucella, Francisella, Bartonella – streptomicina
Reacţii adverse:
 Nefrotoxicitatea
 se manifestă prin leziuni ale celulelor tubulare proximale
 este reversibilă.
 se manifestă clinic prin insuficienţă renală acută nonoligurică,
creşterea uşoară a creatininei serice şi hipoosmolaritate
urinară, apărute la câteva zile de la începutul tratamentului.
Aminoglicozidele de generaţia I
Streptomicina fl. 1g
Este un antibiotic bactericid faţă de M. tuberculosis şi o serie
de bacterii grampozitive şi gramnegative: Streptococcus
viridans, enterococi (sinergic cu penicilina).
Indicaţii:
• tuberculoza (în asociaţie cu alte antituberculoase, pentru a
evita dezvoltarea rezistenţei)
• septicemii şi endocardite cu streptococ viridans sau
enterococ (în asociaţie cu tetraciclina)
Mod de administrare:
• Adulţi: - în tuberculoză → intramuscular 1 g de 2
ori/săptămȃnă (la nevoie 1 g zilnic)
- în alte infecţii →1-2 g/zi (fracţionat la 4-12 ore)
1
 Reacţii adverse: Kanamicina fl. 1g
• acţiune toxică asupra nervului vestibular, cu cefalee, greţuri,
vărsături, vertij, ataxie Este un antibiotic din grupa aminoglicozidelor cu spectru
• acţiune toxică asupra nervului cohlear, cu tinitus şi surditate larg de acţiune.
• dozele mari sunt hepatotoxice şi nefrotoxice
• ocazional parestezie periorală, cefalee, oboseală,
Indicaţii:
• scotoame, erupţii alergice, febră, adenopatii
• neutropenie, trombocitopenie, anemie • infecţii cu bacili gramnegativi, mai ales urologice
• infecţii genitale
Contraindicaţii: • septicemii
• boli ale urechii, în special otita medie supurată • endocardite
• tulburări labirintice • infecţii respiratorii
• prudenţă la dozare în insuficienţa hepatică, renală • procese inflamatorii acute ale polului ocular anterior: blefarite,
• se evită asocierea cu cefalosporine (nefrotoxicitate), furosemid, conjunctivite alergice, episclerite.
antibiotice aminoglicozidice (oto- şi nefrotoxicitate)

Aminoglicozidele de generaţia a II-a

Contraindicaţii:
• asociere cu substanţe oto şi nefrotoxice
• unguentul este contraindicat în afecţiunile tuberculoase şi
fungice ale ochiului
Mod de administrare:
• adulţi cu funcţia renală normală → 500 mg/12 ore i.m. sau în
perfuzie 15 mg/Kg corp/zi în 3 sau 2 doze.
• soluţie sau unguent oftalmic cu kanamicină 5% 3-4 aplicaţii pe
zi
Gentamicina f. 80 mg
 este un antibiotic cu spectru larg, din familia
aminoglicozidelor.
 are o acţiune bactericidă, interferând sinteza proteinelor
bacteriene.
 spectrul său antimicrobian cuprinde germeni grampozitivi şi
gramnegativi, incluzând aşa-numiţii "germeni problemă”, care
sunt rezistenţi la alte antibiotice.
Sunt foarte sensibili la gentamicină următorii germeni: E. coli,
Proteus, Shigella, Salmonella, Klebsiella, Enterobacter,
Pseudomonas, Providencia, Haemophilus, gonococi şi
stafilococi, incluzând pe cei rezistenţi la penicilină (producători
de penicilinază).

Farmacocinetica:
• produsul se administrează intramuscular sau intravenos
• gentamicina administrată oral nu este absorbită
• gentamicina nu este metabolizată, fiind eliminată în formă activă
• eliminarea are loc predominant pe calea filtrării glomerulare
Indicaţii:
• infecţii ale tractului respirator: bronşite şi pneumonii
• infecţii ale căilor urogenitale: pielonefrite, cistite, uretrite şi
prostatite
• infecţii cu gonococi inclusiv cele provocate de specii rezistente
la penicilină şi alte antibiotice
• septicemii
Mod de administrare:
• administrare intramusculară sau intravenoasă
• se utilizează în tratamente de scurtă durată, în general în
asociere cu beta-lactamice.
• în cazul infecţiilor necomplicate, cu germeni sensibili, se
administrează 2 mg/kg corp/zi în 2-3 prize. În cazul germenilor
cu sensibilitate moderată sau în cazul în care nu se observă o
ameliorare clinică rapidă, doza zilnică se va creşte la 3 mg/kg
corp.
• în insuficienţa renală intervalul de administrare este în funcţie
de cleareance-ul creatininei

2
 Contraindicaţii:
• sensibilitate cunoscută la gentamicină sau aminoglicozide
şi/sau agenţi de conservare.
• se va evita administrarea simultană de alte antibiotice
ototoxice sau/şi nefrotoxice
• în timpul sarcinii, substanţa nu se va administra decât în cazul
unei indicaţii vitale şi dacă nu pot fi administrate alte
antibiotice
Efecte secundare:
• nefrotoxicitate → leziuni glomerulare şi necroze tubulare →
ureea↑, creatinina↑
• ototoxicitate →vertij, tinitus, tulburări de echilibru
• reacţii alergice → prurit, febră, edem glotic
• tulburări hematologice → anemie, trombocitopenie, eozinofilie
• neuropatie periferică → parestezii faciale şi la nivelul
extremităţilor
Aminoglicozidele de generaţia a III-a
Amikacina( fl. 500mg)
Este un agent antibacterian, activ împotriva bacteriilor
grampozitive şi în special împotriva bacteriilor gramnegative.
Indicaţii:
• în infecţii grave ale tractului respirator, ale oaselor şi
articulaţiilor, ale sistemului nervos central (incluzând
meningitele), ale pielii şi ale ţesuturilor moi
• infecţiile intraabdominale (incluzând peritonita)
• în infecţiile la arşi şi post-operatorii (incluzând chirurgia
vasculară)
Reacţii adverse:
• ototoxicitate
• nefrotoxicitate
• erupţie cutanată, febră, parestezii
• eozinofilie, anemie,
• artralgii
• greaţă, vărsături
• hipotensiune
• la femeia gravidă (ca şi la nou-născut), acest produs trebuie să
fie utilizat numai când este absolut necesar şi sub directă
supraveghere medicală
Interacţiuni medicamentoase:
• utilizarea simultană de alte substanţe ototoxice şi/sau
nefrotoxice (ex. alte aminoglicozide, cefalosporine din primele
generaţii, narcotice sau diuretice ca furosemidul), potenţează
ototoxicitatea şi/sau nefrotoxicitatea gentamicinei
• penicilinele şi aminoglicozidele au o acţiune sinergică.
• având în vedere posibilitatea inactivării chimice nu se va
amesteca gentamicină cu o beta-lactamină în aceeaşi seringă.
Atenţionări speciale !! → în timpul tratamentului cu gentamicină
se va urmări:
• funcţia renală (creatinina serică şi clearance-ul creatininei) în
special la pacienţii cu disfuncţii renale.
• se vor supraveghea funcţiile vestibulare şi cohleare, hepatice
şi hematologice.
Mod de administrare:
• adulţi i.m. sau i.v. lent sau în perfuzie
• doza zilnică 15mg/kgc/zi, 2-3 administrări la 8-12 ore
• este necesară evaluarea funcţiei renale prin testarea
concentraţiei serice a creatininei şi prin clearance-ul creatininei
• periodic, pe durata tratamentului, trebuie reevaluată funcţia
renală
• nu trebuie să fie amestecată cu alte medicamente
MACROLIDELE
Macrolidele au proprietăţi antibacteriene unele, iar altele au
proprietăţi antifungice. Prin introducerea în terapeutică a unui
număr mare de macrolide naturale sau de semisinteză,
acestea se împart în:
■ macrolide adevărate
■ azalide
■ sinergistine.
3
 a. Macrolidele adevărate Farmacocinetică:
• absorbţie digestivă bună
Eritromicina ( cp. 200 mg) • absorbţia poate fi influenţată de prezenţa alimentelor, din care
cauză comprimatele se vor administra cu o 1/2 de oră înainte
Acţionează asupra: de masă
• cocilor şi bacililor grampozitivi, • se acumulează în ficat şi se elimină prin bilă în concentraţii
• cocilor aerobi gramnegativi (gonococi, meningococi), mari
• bacililor gramnegativi aerobi (Bordetella pertussis, Legionella Indicaţii:
pneumophila) • infecţii bronho-pulmonare, ORL, cutanate, genitale, osoase.
• bacilior gramnegativi anaerobi: Campylobacter jejuni • poate fi utilizată de către bolnavii alergici la peniciline.
• Treponema pallidum, • este medicaţia de ales în pneumonia cu Mycoplasma
• Mycoplasma pneumoniae. pneumoniae
• profilaxia recăderilor de reumatism articular acut şi a
endocarditei la pacienţii care suferă de boli cardiace
congenitale sau de cardiopatie reumatismală, înaintea unei
intervenţii dentare sau chirurgicale la nivelul tractului
respirator superior.

Mod de administrare:
• Adulţi: - 1,6g/zi, în 4 prize, cu o jumătate de oră înainte de
mese. Precauţii particulare:
- în infecţiile grave, doza zilnică poate să crească la 4 g/zi • se va administra cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă
(divizate în 4 prize). renală sau la cei cu funcţia hepatică alterată, urmărind cu
atenţie rezultatele testelor hepatice şi reducând eventual
Contraindicaţii: dozele.
• hipersensibilitate la antibioticele din clasa macrolidelor. • la pacienţii astmatici trataţi cu teofilină se vor controla
concentraţiile plasmatice ale antiastmaticului, urmărind o
• insuficienţă hepatică gravă
eventuală apariţie a simptomelor caracteristice intoxicaţiei cu
teofilină.
Reacţii adverse: • eritromicina nu se va administra la femeile însărcinate decât în
• tulburări gastrointestinale: greţuri, vărsături, diaree, dureri caz de strictă necesitate.
abdominale.
• reacţii alergice manifestate prin urticarie şi erupţii cutanate

Indicaţii:
Claritromicina (cp. 250mg, 500mg) – Klacid, Fromilid • infecţiile tractului nazofaringean (amigdalite, faringite) şi ale
Farmacodinamică: sinusurilor paranazale
• Claritromicina acţionează asupra: Streptococcus viridans, • infecţiile tractului respirator inferior: bronşite, pneumonii
Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, bacteriene şi pneumonii atipice.
Haemophilus parainfluenzae, Neisseria gonorrhreae, Listeria • infecţii ale pielii: impetigo, erizipel, foliculite, furunculoze şi
monocytogenes, Legionella pneumophila, Mycoplasma plăci septice.
pneumoniae, Helicobacter pylori, Staphylococcus aureus.
Mod de administrare:
Farmacocinetică: Adulţi → 250 mg la 12 ore.
• după absorbţie, Claritromicina difuzează rapid în majoritatea → în caz de infecţii severe, doza poate fi mărită la
ţesuturilor, mai puţin în SNC. 500 mg la 12 ore.
• este metabolizată de ficat •
• excretată în urină şi 52% în materiile fecale.

4
 b. Azalidele
Contraindicaţii: Azitromicina (Azitrox) cp. 500mg
• hipersensibilitate la macrolide cps. 250mg, 500mg
• sarcină Indicaţii:
• alăptare • infecţii respiratorii
• insuficienţă hepatică severă. • infecţii ale pielii
• uretrite
Reacţii adverse: • cervicite
• tulburări gastro-intestinale (greaţă, pirozis, dureri abdominale,
diaree) Mod de administrare:
• cefalee şi rash cutanat • 500mg/zi → 3 zile → infecţii căi respiratorii
• creşteri tranzitorii ale GOT - GPT, care sunt în mod normal • 1000mg doză unică → uretrite
reversibile după întreruperea administrării

c. Sinergistinele: Pristinamicina

ANTIBIOTICE POLIPEPTIDICE CICLICE

Colistin fl. 1mil. ui
Farmacodinamică:
• acţiunea Colistinei este de tip bacteriostatic şi bactericid
• spectrul antibacterian al Colistinei se extinde asupra
germenilor gramnegativi inclusiv Pseudomonas aeruginosa
Farmacocinetică:
• administrat per os, sulfatul de colistina nu se resoarbe practic
din tubul digestiv, aşa încȃt acţiunea lui se exercită numai
asupra florei patogene intestinale, produsul fiind lipsit de
acţiunea sistemică.
Indicaţii:
1) Infecţii digestive cu germeni sensibili, atȃt la copii, cȃt şi la
adulţi (gastroenterite, enterocolite, dizenterie bacilară)
2) Sterilizarea (eventual asociat cu sulfamide) intestinului în
cadrul pregătirii preoperatorii pentru intervenţii pe tubul
digestiv
3) În febra tifoidă şi paratifoidă A şi B
Contraindicaţii: hipersensibilitate la Colistin în antecedente
Mod de administrare:
• Copii peste 12 ani şi adulţi de 4 ori pe zi cȃte 2.000.000 U.I.

SULFAMIDELE
Bacitracina
• este activă pe majoritatea bacteriilor gram pozitive precum şi Farmacodinamică:
pe gonococ, meningococ, Troponema pallidum. • Sulfamidele sunt chimioterapice cu acţiune bacteriostatică şi
cu spectru larg de acţiune: coci gram-pozitivi (streptococ,
• are acţiune de tip degenerativ-bactericid, prin împiedicarea pneumococ), coci gram-negativi (meningococ, gonococ), bacili
formării peretelui bacterian. gram-negativi ( salmonele, E.coli).
• nu se foloseşte pe cale sistemică, ci doar în aplicaţii locale Farmacocinetică:
pentru afecţiuni oftalmologice sau cutanate, în asociere cu • absorbţia digestivă este bună, cu excepţia sulfamidelor
neomicina. neresorbabile
Reacţii adverse:
• tulburări gastro-intestinale (greţuri, vărsături),
• tulburări hematologice (hemoliză, anemie aplastică,
agranulocitoză, purpură)
• manifestări alergice.

5
 Indicaţii: Sulfofurazolul (Neoxazol, Gantrisin) cp. 500mg
• infecţii urinare, Indicaţii:
• infecţii urinare acute cu germeni sensibili (Escherichia coli)
• infecţii respiratorii
• meningită meningococică
• infecţii digestive
• toxoplasmoză.
• meningite
Mod de administrare:
Contraindicaţii: • Adulţi: oral, în infecţii urinare iniţial 4 comprimate (2000 mg),
• insuficienţa acută hepatică sau renală apoi câte 2 comprimate (1000 mg) la 6 ore;
• leucopenia
• sensibilizarea la sulfamide. Reacţii adverse:
• erupţii cutanate
• febră, cefalee, greaţă, vărsături, diaree
Ȋn cursul tratamentului cu sulfamide se alcalinizează obligatoriu
urina cu bicarbonat de sodiu (oral) şi se administrează lichide • pancreatită
abundente. • leucopenie, trombocitopenie

COMBINAŢII DE SULFAMIDE CU TRIMETOPRIM

Indicaţii:
Trimetoprimul are un spectru asemănător sulfamidelor, dar o
potenţă superioară acestora • infecţii de căi respiratorii superioare şi inferioare( bronşiectazii,
pneumonii inclusiv cea cu Pneumocystis carinii), sinuzite,
faringite, otite medii, amigdalite
• infecţii de tract urinar: pielonefrite acute şi cronice, cistite, uretrite
Sumetrolim , Tagremin, Septrin cp. 400/80 mg • infecţii gastrointestinale: salmoneloze, dizenterie bacilară,
• Sulfametoxazolul şi trimetoprimul sunt substanţele active din enterocolite, colecistite, colangite
Sumetrolim. • infecţii ale pielii şi ale părţilor moi ; piodermite, furunculoza,
• Sumetrolimul are un larg spectru antimicrobian şi este mai abcese
puţin susceptibil de a induce rezistenţa decât sulfametoxazolul • infecţii ale sferei genitale: uretrite gonococice, prostatite, anexite
sau trimetoprimul luate separat.

Efecte secundare:
Contraindicaţii: • la nivelul tractului gastrointestinal; disconfort abdominal,
• hepatită acută vărsături, diaree, stomatite, glosite, pancreatite, afectări
• insuficienţă hepatică gravă hepatice, tranzitoriu niveluri crescute ale transaminazelor şi
bilirubinei
• insuficienţă renală severă
• manifestări alergice: exantem, conjunctivite, fotofobie,
• sensibilitate cunoscută la sulfonamide sau trimetoprim
dermatită exfoliativă
• sarcină (în primul trimestru şi cu câteva săptămâni înainte de
• manifestări neurologice: cefalee, slăbiciune, insomnie, ataxie
naştere)
• manifestări hematologice: trombocitopenie, neutropenie,
• alăptare
leucopenie, agranulocitoză, anemie hemolitică.
Mod de administrare:
• manifestări de afectare renală: nefrotoxicitatea medie a
• Adulţi: doza de atac este de 2, maximum 3 tablete de două ori preparatului care poate apărea la pacienţi cu afectare renală
pe zi (la 12 ore interval), iar doza de întreţinere este de 2 tablete anamnestică se atribiue sulfametoxazolului
x 2/zi

6
 CHINOLONELE

Interacţiuni medicamentoase: FLUOROCHINOLONE

• anticoagulante orale (potenţarea efectului anticoagulant);
• fenitoina (nivelurile plasmatice ale fenitoinei pot creşte până la Chimioterapice cu spectru ultralarg, farmacocinetică foarte
nivelul toxic); avantajoasă şi reacţii adverse reduse.
• antidiabetice orale (riscul apariţiei hipoglicemiei); Indicaţii:
• metotrexat (nivelurile plasmatice ale metotrexatului pot atinge • septicemii
valori toxice); • endocardite
• salicilaţi, fenilbutazonă, naproxen (nivelurile plasmatice ale • meningite
sulfametoxazolului pot atinge valori toxice). • infecţii ORL
• infecţii:respiratorii, hepatobiliare, urogenitale, gastrointestinale,
osteoarticulare, piele, ţesuturi moi

Ofloxacin (Zanocin) cp. 200 mg

Reacţii adverse: • Doza → 200-400 mg la 12 ore
• cefalee
• insomnie Ciprofloxacin (Ciprinol, Cuminol) cp.250, 500, 750 mg
• convulsii • Doza → 250 mg sau 500 mg sau 750 mg la 12 ore
• prurit
• fotosensibilizare( se evită expunerea la soare în timpul Norfloxacin (Nolicin) cp. 400mg
tratamentului) • Doza → 200-400 mg la 12 ore
• dureri musculare şi articulare • infecţii urinare acute: 400 mg de 2 ori /zi, timp de 7-10 zile
• la femei cu cistite necomplicate: 400 mg de 2 ori /zi, timp de 3
Contraindicaţii: zile
• insuficienţă renală severă
• alergii • la bolnavii cu insuficienţă renală se administrează o singură
doză pe zi
• primul trimestru de sarcină

Moxifloxacin (Avelox) cp. 400 mg, sol.perf. 450 mg/250 ml

Pefloxacin (Peflacine) cp. 400mg, fl. 400mg
• Doză → 400 mg de 2 ori/zi per os şi în perfuzie lentă(o oră) Famacodinamică:
400 mg la 12 ore.
• Bactericid cu spectru larg de activitate(microorganisme
• Perfuzia se prepară folosind soluţie glucozată izotonă, nu grampozitive, gramnegative, anaerobi)
ser fiziologic (precipită substanţa activă)

Indicaţii:
• infecţii respiratorii
(bronşite cronice acutizate, sinuzite, pneumonii)
• infecţii ale tegumentelor

7
 Contraindicaţii:
• hipersensiblitate la chinolone
• sarcină, alăptare

Reacţii adverse:
• greaţă, vărsături, diaree
• astenie, ameţeli
• tahicardie
• HTA
• mialgii, artralgii
• depresie, confuzie

Mod de administrare:
• Doză → 400 mg/zi - sinuzită – 7 zile
- acutizarea bronşitei cronice – 5 zile
- pneumonie – 10 zile

8
 2/24/2020

Definiție
• Citostaticele sunt utilizate în bolile neoplazice
CHIMIOTERAPIA ANTICANCEROASA • scop de a:
(CITOSTATICELE) • distruge celulele canceroase
• opri proliferarea acestora

Tumora malignă este o populaţie celulară heterogenă
formată din 3 tipuri de celule:
 celule în faza de diviziune celulară influenţate de citostatice;
 celule în repaus (Go) rezistente la citostatice;
 celule care şi-au pierdut capacitatea de diviziune -
rezistente la citostatice.
Citostaticele acţionează asupra celulelor canceroase prin mai multe
mecanisme, interferând cu ciclul celular =►opresc celula din proliferare şi
eventual o distrug:
a) alterarea moleculei de ADN preformate cu oprirea procesului de
transcripţie de ADN;
b) interferarea biosintezei de ADN, ARN şi a proteinelor;
c) alterarea tubulinei - proteină din compoziţia aparatului mitotic celular.

Citotoxicitatea anticanceroaselor:
 explicată prin mai multe mecanisme;
 citostaticele omoară celulele maligne aflate în faza de diviziune
celulară (în repaus scapă de sub acţiunea citostaticelor).

În funcţie de acţiunea citostatică în cursul ciclului celular

distingem:
 ciclul celular este secvența ordonată de evenimente în care a) Citostatice fazo-dependente (acţionează într-o anumita fază
celula creşte şi se divide în două celule identice. a ciclului celular):
 etapele ciclului celular sunt:  Antimetaboliţii  faza "S"
Interfaza → perioada de timp cuprinsă între două perioade  Vincristina  faza "M"
de diviziune→împărțită în 3 faze:  Bleomicina  faza "G"
G1= perioada de creştere celulară b) Citostatice ciclo-dependente (acţionează pe tot parcursul
S = sinteza de ADN ciclului celular)
G2 = perioada dintre sinteza de ADN şi mitoză  Agenţii alchilanţi
Mitoza(M) → cuprinde diviziunea nucleului şi diviziunea
citoplasmei

G0 = celule aflate în repaus

1
 2/24/2020

Neselectivitatea Utilizări terapeutice

 Scopul chimioterapiei variază în funcţie de stadiul cancerului
Acţiunea anticanceroaselor nu este selectivă (numai asupra Distingem:
celulelor tumorale). Ele acţionează concomitent şi pe celulele a) Chimioterapia de inducţie - utilizată înaintea tratamentului loco-
normale din organism care au un ritm rapid de regenerare: regional al unei tumori localizate cu dublu scop:
- tratamentul precoce al metastazelor infraclinice;
- diminuarea dimensiunilor tumorii primare ce permite efecuarea unui
 celulele hematopoetice tratament local conservator (ex.: păstrarea vocii într-un neoplasm
laringian).
 epiteliul bucal şi digestiv
 foliculul pilos b) Chimioterapia adjuvantă - utilizată după tratamentul radiochirurgical
 gonadele pentru a evita recidiva tumorii (ex.: neo mamar).

c) Chimioterapia paleativă - utilizată în stadiul metastatic al tumorii

depăşite chirurgical; ameliorează calitatea vieţii prin scăderea consecinţelor
invaziei tumorale (reduc durerea, dispneea, etc.).

Toxicitatea anticanceroaselor
a) Efecte imediate:

 Toxicitatea hematologică - toxicitatea cea mai de temut deoarece: b) Efecte tardive: uneori ireversibile
- este produsă de toate citostaticele;
- poate avea risc vital pentru pacient;  hepatotoxicitate
- obstacolul major în creşterea dozelor de citostatic;  cardiotoxicitate
Afectează cele 3 linii: leucopenie, trombocitopenie, anemie şi se instalează
din a 8 -a zi de tratament.
 nefrotoxicitate
 teratogenitate
Mielotoxicitatea este dependentă de:
 toxicitate pulmonară - fibroză pulmonară
- tipul citostaticului ales (antraciclinele sunt cele mai mielotoxice);
- doză;
- radioterapia asociată;
- vârsta pacientului.

Sub 3000 de leucocite/mm3 se opreşte chimioterapia

 Toxicitatea digestivă (greaţuri, vărsături):
- cel mai emetizant citostatic (Cisplatina);
- tratament profilactic cu antiserotoninice - Ondansetron (Zofran).
 Alopecia: frecventă, reversibilă; survine după a 10-a zi de tratament.
 Afectarea gametogenezei: hipospermie, amenoree, hipofertilitate

PRINCIPIILE TRATAMENTULUI CITOSTATIC

Contraindicaţii: Pentru alegerea unei scheme terapeutice se va ţine seama de:

 tumori localizate care pot fi extirpate chirurgical şi răspund
favorabil la Rx terapie 1. Particularităţile fiecărui bolnav:
 deprimare medulară severă (leucocite sub 3000/mm3 şi - vârstă;
numărul de trombocite sub 50.000 mm3;) - starea de nutriţie;
 sarcină (pot actiona toxic asupra embrionului=► - starea funcţională a unor organe vitale (ficat, rinichi);
malformatii, avort - valorile hemogramei; contraindicaţii temporare ale
citostaticului când:
 în stadiul terminal al neoplasmului
numărul de leucocite < 3000/mmc
 prudență la bătrâni numărul de trombocite este < 50.000 /mm3;
- existenţa unor afecţiuni asociate.

2
 2/24/2020

3. Particularităţile medicaţiei antineoplazice utilizate:

2. Particularităţile tumorii:  tipul agentului antitumoral ales;
 doza de citostatic utilizată (se consideră doza cea mai eficientă de
citostatic doza maximă tolerată de bolnav);
• localizarea tumorii (ex. tumorile cerebrale sunt mai refractare
 folosirea combinaţiilor de medicamente citostatice:
la citostatice datorită prezenţei barierei hematoencefalice);
- polichimioterapia este întotdeauna superioară monochimioterapiei
deoarece asigură maximum de distrugere a celulelor tumorale şi o toleranţă
• dimensiunile masei tumorale (tumoră mare  irigare
terapeutică satisfăcătoare pentru bolnav;
deficitară  concentraţia citostaticului insuficientă); - se asociază citostatice cu mecanisme de acţiune diferite pentru a
preîntâmpina apariţia rezistenţei;
- administrarea citostaticelor se face la intervale de timp bine definite
• tipul histologic al tumorii;
pentru a permite refacerea măduvei hemato-formatoare, dar nu şi refacerea
masei tumorale înaintea începerii unui nou ciclu terapeutic.
• ritmul de proliferare tumorală - asocierea citostaticelor cu Rx terapie, imunoterapie şi tratament
chirurgical.

PRINCIPALELE GRUPE DE MEDICAMENTE I. Citostatice care acţionează în principal asupra

ANTICANCEROASE
sintezei de ADN
I. Citostatice care acţionează în principal asupra sintezei de ADN Antimetaboliţii
- Antimetaboliţii Sunt analogi ai purinelor şi pirimidinelor care ajunşi în
organism interferă calea fiziologică de sinteză a nucleotizilor şi
II. Citostatice care acţionează asupra ADN -ului preformat: ac. nucleici =► blochează sinteza normală a bazelor purinice şi
- II.1. Agenţi alchilanţi pirimidinice acţionând în faza "S" a ciclului celular.
- II.2. Agenti intercalanți  Metotrexat  Azatioprina
III.Citostatice care acţionează la nivelul mitozei (alcaloizii toxici ai
 5 - Fluorouracil  Citarabina
fusului)
 6 – Mercaptopurina  Hidroxiureea
IV. Agenţi terapeutici utilizaţi în hormonoterapia cancerului

METOTREXAT
Utilizări terapeutice:
Mec de acțiune: analog al acidului folic =►inhibă
 hemopatii maligne: leucemii acute, limfoame maligne
competitiv dihidro-folatreductaza =►impiedică formarea ac.  tumori maligne solide: cancer bronhopulmonar, cancer
tetrahidrofolic şi consecutiv impiedică sinteza nucleotizilor mamar, osteosarcom, cancer ovarian.
pirimidinici, respectiv sinteza de ADN;
Efecte adverse:
 mielosupresie
 tulburări digestive: greţuri, vărsături, ulceraţii ale
mucoaselor;
 neurotoxicitate: tulburări spastice ale membrelor,
encefalopatii;
 efecte teratogene şi mutagene.

Administrare: oral, i.v. la intervale de 3 - 4 săptămâni;

intraarterial, intratecal (intrarahidian)

3
 2/24/2020

II. Citostatice care acţionează asupra ADN -ului Mecanism de acţiune:

preformat
 provoacă ruperi la nivelul ADN-ului (parţial reparate de către • efectul citotoxic este dat de alchilarea acizilor nucleici ai
celula tumorală) determinând moartea celulei neoplazice ADN-ului din celula tumorală  rupturi ale moleculei de ADN
şi legăturile încrucişate (punţi) între cele 2 catene ale helixului
II.1. Agenţi alchilanţi:  împiedică replicarea ADN-ului şi transcripţia acestuia în
 Ciclofosfamida ARN;
 Ifosfamida
 Clorambucil (LEUKERAN)
• acţionează în toate fazele ciclului celular
 Busulfan (MYLERAN)
 Cisplatina
 Procarbazina (NATULAN)

Acţiune farmacodinamică:
 acţiune citostatică antineoplazică
 acţiune imunodepresoare utilă în boli autoimune, menţinerea
grefei ;
Utilizări terapeutice:
Imunosupresia apărută creează o susceptibilitate crescută la  hemopatii maligne:
infecţii ; - limfoame maligne hodgkiniene şi non hodgkiniene;
In plus, mulţi agenţi anticanceroşi ca ciclofosfamida sunt şi - leucemii acute;
imunosupresivi, dar şi mutageni, şi carcinogeni =►de aceea, - mielom multiplu;
apariţia unei malignităţi secundare poate fi urmarea unei terapii de  tumori maligne solide:
succes a primului cancer, ca o complicaţie târzie a chimioterapiei. - tumori testiculare şi ovariene;
- neoplasm mamar;
 boli autoimune.

Efecte adverse:
 supresie medulară manifestată prin infecţii, hemoragii II.2. Agenţi intercalanţi
secundare;
 tulburări digestive: greţuri, vărsături necesitând administrarea Antraciclinele:
prealabilă de antiemetice;  Doxorubicina  Daunorubicina
 tromboze şi tromboflebite la locul injectării;
 Epirubicina  Idarubicina
 cistită hemoragică (ciclofosfamida - datorită metabolitului său
toxic acroleina cu eliminare urinară);  Bleomicina
 teratogenitate şi mutagenitate.

Administrare:
 oral; i.v. perfuzie
 polichimioterapie la interval de 3 - 4 săptămâni

4
 2/24/2020

Utilizări terapeutice:
 limfoame maligne;
 leucemii acute;
 sarcoame ale părţilor moi;
Mecanism de acţiune: agenţi antitumorali care determină  neoplasm mamar;
 nefroblastom;
alterări ale ADN-ului prin:  neuroblastom.
• intercalarea în molecula de ADN => blochează sinteza de
ADN, ARN şi proteine din celulele tumorale cu creştere Efecte adverse:
 cardiotoxicitatea ca:
rapidă. - sindrom acut prin aritmii şi tulburări de conducere;
• generare de radicali liberi; - insuficienţa cardiacă cronică (doze peste 450 mg).
 alopecie completă, reversibilă;
• inhibarea topoizomerazei II => ruptură dublă catenară în
 mielosupresie;
celula malignă.  sterilitate.

Administrare: i.v. la 3 săptămâni

Mecanism de acţiune:
III.Citostatice care acţionează la nivelul mitozei
 citotoxice prin legarea de proteinele microtubulare ale
(alcaloizii toxici ai fusului) celulelor tumorale; se leagă puternic de tubulină (pe un situs
specific) => împiedică formarea fusului mitotic blocând mitoza
Alcaloizii de vinca rosea - extraşi din planta "vinca rosea". în metafază ;
 Vincristina (ONCOVIN)  acţionează în faza M a ciclului celular, dar şi în faza S de
 Vinblastina(VELBE) sinteză.
 Vindesina Acţiune farmacodinamică:
- acţiune citostatică antineoplazică
Utilizări terapeutice:
 leucemie acută limfoblastică;
 limfoame maligne;
 cancer mamar şi bronhopulmonar;
 neuroblastom;
 nefroblastom;
 sarcoame ale părţilor moi

IV. Agenţi terapeutici utilizaţi în hormonoterapia cancerului

1. Tamoxifen

Efecte adverse:
 reacţii neuromusculare manifestate prin neuropatie
sensitivă şi motorie; diminuarea reflexelor osteotendinoase;
tetrapareză;
 tulburări digestive;
 necroză tisulară la locul de administrare;
 mielosupresie moderată.
Administrare: i.v. la 3 săptămâni în asociere cu alte citostatice.
 compus nesteroidic care datorită asemănării structurale cu estradiolul
prezintă afinitate pentru receptorii estrogenici (de la nivelul glandei mamare) pe
care se fixează împiedicînd legarea şi acţiunea estrogenilor la nivelul ţesutului
estrogeno-dependent;
 reduce efectele prolactinei asupra celulelor neoplazice mamare (îndeosebi
în premenopauză când efectul prolactinei este crescut);
 blochează sinteza de prostaglandine la nivelul celulelor tumorale (elimină
durerile în metastazele osoase).

5
 2/24/2020

Utilizări terapeutice:
 cancer mamar estrogeno-dependent; 2. Corticosteroizii: Prednison, Dexametazona actiune:
 neoplasm de corp uterin; • citotoxica electivă pe limfocite=►paleativ în cancere limfatice(
leucemii,limfoame)
Efecte adverse: • nespecifică în alte neoplazii =►ameliorare simptomatică
 greaţă, vărsături; 3. Progestativele: Medroxiprogesteronul acetat – utile în
 bufeuri de căldură; cancerul endometrial avansat
 trombopenie uşoară; 4. Estrogenii : Etinilestradiolul – beneficii în cancerul de
prostată
5. Steroizii androgeni – Testosteronul fenilpropionat – utili în
Administrare: oral 1caps/zi 5zile la 3 luni cancerul mamar avansat, metastatic, la femei

Afectarea specifică a virusurilor este posibilă numai dacă se acţioneză

asupra unor procese proprii acestora:
• legarea de membrana celulară şi pătrunderea în interiorul celulei gazdă;
• comanda sintezei proteice specifice de către genomul propriu;
• asamblarea (maturarea) particulelor virotice cu eliberarea lor din celulă.

Chimioterapice antivirale
Majoritatea chimioterapicelor antivirotice acționează prin inhibarea
sintezei specifice a proteinelor şi acizilor nucleici şi mai puțin asupra
celorlalte procese metabolice proprii virusurilor

1. Antiviroticele active faţă de virusul gripal şi

virusul sinciţial respirator
• Amantadina (Viregyt) – cps. 100 mg este un antiparkinsonian
dopaminergic; antivirotic eficace faţă de virusul Influenzae A şi virusul
varicelo-zosterian. Efecte secundare:
Indicatii: • uneori stare de excitaţie, insomnie, ameţeli, ataxie, confuzie, chiar
• Boala şi sindrom Parkinson (postencefalitic, după intoxicaţia cu oxid de fenomene psihotice
carbon, asociat aterosclerozei); • greaţă, constipaţie
• pentru profilaxia şi tratamentul precoce al gripei cu virus A (îndeosebi la • retenţie de urină
persoanele cu risc crescut) şi al infecţiei cu virus varicelo-zosterian. • livedo reticularis
• edeme periferice
Mod de administrare:
• insuficienţa cardiacă
• În Parkinson: doza iniţiala este de 100 mg (1 caps.) pe zi timp de 4-7
zile, urmată de o doză de întreţinere de 200 mg (2 caps.) pe zi • hipotensiune ortostatică.
administrată după masă; doza zilnică, maximă este de 300 mg (3 caps.)
pe zi. Aceasta posologie trebuie scăzută la o doză minimă eficace după
obţinerea îmbunătăţirii simptomatologiei.
• În gripă se va administra 100 mg de 2 ori pe zi la mesele de dimineață
şi prânz timp de 2 săptămâni.

6
 2/24/2020

Contraindicatii:
Ribavirina
• alergie la amantadina
- este un analog al unui nucleozid purinic care inhibă replicarea virusului
! Prudenţă la:
sinciţial respirator, a virusurilor gripale A şi B, a virusului herpetic.
• epileptici
- inhibă replicarea virusurilor ADN şi ARN
• la bolnavii cu insuficienţa cardiacă sau cu edeme în antecedente
- nu dezvoltă rezistenţă.
• la hipotensivi
• în insuficienţa renală (doze mici)
• la hepatici
• la cei cu erupţii eczematoide recurente
Este utilizată în aerosoli, exclusiv în:
• la psihotici
• infecţiile respiratorii severe cu virus sinciţial respirator ale sugarului,
! Prudenţă sau se evita în timpul sarcinii deoarece este un medicament greu de mânuit, cu riscuri toxice mari.
! Nu se administreaza în perioada de alăptare şi la copiii mici
! Atenţie în folosirea ambulatorie la şoferi şi în alte meserii care impun atenţie.
! Se vor evita băuturile alcoolice
! Prudenţă în asocierea cu excitante centrale, simpatomimetice (fenomene
de excitaţie) şi parasimpatolitice (efecte nedorite de tip atropinic frecvente).

2. Antiviroticele active faţă de virusurile herpetic, Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la acest medicament.
varicelo-zosterian şi citomegalic

• Aciclovirul (Zovirax) f. , cps. 200 mg, 400 mg este un antiviral cu o

activitate puternic inhibitorie in vitro împotriva virusului Herpes-simplex
de tip I şi II, virusul varicelo-zosterian, virusul Epstein Barr.
Acţionează ca inhibitor al ADN-polimerazei virale prin inhibarea Reacţii adverse: Pot apare în cursul tratementului creşteri temporare
creşterii virusului fără să afecteze funcţionarea fiziologică normală a ale acidului uric, creatininei şi a unor enzime hepatice.
celulei umane.

Indicaţii:
• Afecţiunile pielii şi ale mucoaselor cauzate de Herpes-simplex virusuri
(inclusiv pentru pacienţii imunodepresaţi);
• tratamentul infecţiilor cu Herpes zoster, varicelă.
Precauţii: La pacienţii cu funcţie renală alterată (clearance-ul creatininei
sub 10 ml/min.) este recomandată o doză de 200 mg, la fiecare 12 ore.
În multe studii efectuate in vivo şi in vitro, efectul mutagen al
aciclovirului nu a fost demonstrat.

• Valaciclovirul (Valtrex) este indicat pentru tratamentul herpesului

zoster (cp. 500mg)
Mod de administrare: Valtrex accelerează dispariţia durerii: reduce durata episodului şi
• În infecţii cu Herpes zoster: proporţia pacienţilor cu durere asociată herpesului, care include atît
• Adulţi: 800 mg, de 6 ori pe zi (la 4 ore) timp de 7 zile. Tratamentul se neuralgia acută, cât şi cea post-herpetică.
întrerupe în cursul nopţii. La pacienţii cu imunosupresie sau la cei cu
absorbţie intestinală scăzută este preferabilă administrarea i.v.
• Pacienţii cu funcţie renală grav alterată: 800 mg de 2 ori/zi (la 12 Mod de administrare:
ore). Pacienţii cu funcţie renală moderat alterată: 800 mg de 3-4
• Dozajul la adulţi: Pentru tratamentul herpesului zoster se recomandă
ori/zi (la 6-8 ore).
1000 mg Valtrex de trei ori pe zi, timp de 7 zile.

• În infecţii cu Herpes-simplex:
• Adulţi: 200 mg aciclovir de 6 ori pe zi (la 4 ore) timp de 5 zile.
• Prevenirea infecţiei cu Herpes-simplex: pacienţi imunosupresaţi:
200 mg, aciclovir de 4 ori pe zi (la 6 ore).

7
 2/24/2020

Contraindicaţii: Valtrex este contraindicat la pacienţii cu

hipersensibilitate la valaciclovir, Aciclovir sau orice alt component al tabletei.

Reacţii adverse: Valtrex a fost bine tolerat în timpul studiilor clinice când
a fost utilizat pentru tratamentul herpesului zoster. Cele mai obişnuite reacţii
adverse au fost durerea de cap de intensitate medie şi greaţa, dar acestea
au fost raportate într-o proporţie similară la pacienţii trataţi cu valaciclovir,
Aciclovir şi placebo. Au fost raportate insuficienţă renală, anemie hemolitică
microangiopatică şi trombocitopenie (uneori în combinaţie) la pacienţii sever
imunocompromişi care au primit doze mari (8 g pe zi) de valaciclovir pentru
perioade lungi de timp în cursul studiilor clinice.

8

Farmacologia sistemului nervos
Din punct de vedere farmacologic, sistemul nervos
cuprinde 3 sisteme :
• Sistemul colinergic – utilizând ca neurotransmiţător
acetilcolina
• Sistemul adrenergic - utilizând ca neurotransmiţători
adrenalina şi noradrenalina
• Sistemul nervos non-adrenergic, non-colinergic .
O sinapsă colinergică este formată din:
• - membrană presinaptică – reprezentată de o terminaţie
nervoasă butonată
• - fanta sinaptică
• - membrană postsinaptică
Când fibra nervoasă se depolarizează acetilcolina este liberă în
fantă şi se fixează pe receptorii colinergici de pe membrana
post sinaptică. Activarea receptorilor este urmată de modificarea
permeabilităţii membranare. Acţiunea este terminată prin
inactivarea rapidă a acetilcolinei prin hidroliză enzimatică,
catalizată de acetil colinesteraza.
2/24/2020
Medicaţia cu acţiune asupra sistemului nervos
Sistemul nervos este format din :
• Sistem nervos central
• Sistem nervos periferic
• Somatic
• Vegetativ - Simpatic
- Parasimpatic
Substanţe care acţionează în sistemul colinergic
• Domeniul colinergic = reprezintă totalitatea neuronilor şi
a sinapselor care folosesc ca mediator chimic acetilcolina.
Acetilcolina este un compus cuaternar de amoniu
sintetizat din colină şi acetat activ sub influenţa
catalitică a colin-acetilazei în butonul presinaptic. Colina
este preluată şi introdusă în terminaţia nervoasă printr-
un transportor specific şi apoi acetilată. După sinteză
acetilcolina este depozitată în vezicule presinaptice din
care este eliberată în fanta sinaptică în momentul
depolarizării membranei presinaptice şi sub influenţa
ionilor de calciu.
Populaţia de receptori colinergici nu este omogenă, existând două
tipuri de receptori:
a) Receptorii muscarinici (RM)
• sunt stimulaţi specific de muscarină (substanță toxică
extrasă din Amanita muscaria)
• sunt de 5 tipuri: M1, M2, M3, M4, M5
• receptorii M1 ─ sunt situaţi în SNC
─ stimulează depolarizarea membranei şi excitaţia
• receptorii M2 ─ se găsesc în miocard
─ stimulează hiperpolarizarea membranei şi
scăderea excitabilităţii
• receptorii M3 ─ se găsesc în celulele glandelor exocrine,
musculatura netedă viscerală, endoteliul vascular, ochi, SNC
─ stimulează excitaţia cu excepţia receptorilor de la
nivelul vaselor (produc vasodilataţie).
1
 2/24/2020

b) Receptorii nicotinici (RN)

Parasimpatomimeticele
• sunt stimulaţi specific de nicotină
Parasimpatomimeticele sunt substanţe cu acţiune
• sunt de 2 subtipuri :
similară cu stimularea vagală şi sunt de 2 tipuri:
• receptori N ganglionari situaţi la nivelul ggl. vegetativ
parasimpatic şi la nivelul glandei medulosuprarenale; • Parasimpatomimeticele directe
• receptori N musculari situaţi la nivelul plăcii terminale motorii. • Parasimpatomimeticele indirecte

Terminarea efectului colinergic se datorează degradării acetil- A) Parasimpatomimeticele directe

colinei de către colinesteraze, sunt 2 tipuri de colinesterază:
• colinesteraza adevărată sau acetil-colinesteraza, care are o putere
foarte mare de degradare a acetilcolinei
• pseudo colin-esteraza sau butiril-colinesteraza.
Acţionează ca agonişti ai RM (receptori muscarinici)
Prototipul → Acetilcolina - mediatorul chimic al parasimpaticului,
agonist puternic al R muscarinici şi nicotinici

a) Acetilcolina • la nivelul ochilor:

- produce mioză
1. Efecte muscarinice - consecutive stimulării R colinergici de pe membrana - scade presiunea intraoculară
postsinaptică a celulelor efectoare inervate de parasimpatic; se manifestă
după doze mici. Sunt antagonizate de Atropină. • la nivelul SNC:
- îmbunătăţeşte funcţiile cognitive

• la nivelul aparatului excretor renal :

• pe aparatul cardio-vascular: - contractă vezica urinară
- deprimare cardiacă
- vasodilataţie cu hipotensiune • la nivelul glandelor exocrine( salivare , sudoripare, lacrimale) →hipersecreție
• pe aparatul respirator:
2. Efecte nicotinice - sunt consecutive stimulării R nicotinici:
- bronhoconstricţie
- stimularea ggl. vegetativi
- creşterea secreţiilor traheo-bronşice
- stimularea plăcii terminale motorii
- declanşarea crizei de dispnee expiratorie
Sunt evidente numai după doze mari.
• pe aparatul degestiv:
- stimulează peristaltismul digestiv
- creşte secreţiile digestive
- relaxează sfincterele

b) Pilocarpina c) Esterii sintetici ai colinei

• este un alcaloid vegetal
• are structură diferită de a Acetilcolinei, din acest motiv nu este degradată
Carbacol
de colinesterază şi are efecte de lungă durată • are proprietăţi asemănătoare cu Acetilcolina
• stimulează în special RM
• acţionează preponderent asupra ochiului, tubului digestiv şi asupra
• efecte :
rinichilor
• creşterea secreţiilor exocrine în special secreţia salivară şi sudoripară
(transpiraţia) • se indică în:
• scade presiunea intraoculară - glaucom
• este o substanţă destul de toxică, din acest motiv sistemic este folosită - atonie intestinală postoperatorie.
numai ca antidot în intoxicaţiile cu atropină
• principala utilizare a pilocarpinei e în aplicaţiile locale conjunctivale Metacolina
pentru tratamentul glaucomului (în acest caz se folosesc soluţii de • predomină acțiunea pe aparatul cardiovascular
concentraţie între 0,5 şi 4 %).
• se indică:
• mod de administrare: - tahicardia paroxistică
- arterită
Dg: Glaucom cronic simplu
Rp: Pilocarpină nitrică ung 2%
tub orig. nr. I
Ds ext. în sacul conjunctival de 4 ori pe zi (la 6 ore)

2
 2/24/2020

B) Parasimpatomimeticele indirecte
Acţionează prin inhibarea colinesterazei determinând acumulare
Betanecol de Acetilcolină în fanta sinaptică, din acest motiv numindu-se şi
• efecte muscarinice, predominant la nivelul aparatului digestiv şi anticolinesterazice.
urinar Sunt de 2 tipuri:
• se indică în: • reversibile
- atonie intestinală • ireversibile
- atonie vezicală Anticolinesterazice reversibile─ formează un complex
• administrare orală sau s.c
disociabil cu enzimele
• se contraindică în obstrucția mecanică a tractului digestiv sau
urinar Fizostigmină (Ezerină)
• este toxică, din acest motiv sistemic este folosită numai ca antidot
în intoxicaţia cu atropină
• aplicată local conjunctival este utilă în tratamentul glaucomului,
dar are un dezavantaj că produce iritaţie locală

Neostigmina (Miostin)
• este mai puţin toxică contraindicaţii :
• acţionează pe RM şi RN • în ileusul obstructiv
• la pacienţi cu obstacole mecanice pe căile urinare
indicaţii terapeutice datorită efectelor M( stimulează • la hipotensivi
motilitatea)este folosită în: • la astmatici
• tratamentul ileusului paralitic postoperator
• în insuficienţa cardiacă
• tratamentul atoniei sau hipotoniei vezicii urinare
• sarcină
• tratamentul glaucomului
• ca antidot în intoxicația cu atropină • boala Parkinson
• datorită efectelor N ( contractă musculatura striată) este folosită în
tratamentul miasteniei gravis şi supradozării curarizantelor mod de administrare : se administrează fie injectabil intravenos fie
per os
reacţii adverse :
• colici abdominale Edrofoniu
• diaree • are proprietăţi asemănătoare cu a neostigmina, dar efectele sunt de
• vărsături durată foarte scurtă, se foloseşte numai pentru diagnosticul
• hipotensiune miasteniei gravis.
• bradicardie
• bronhospasm

Anticolinesterazice ireversibile Tratamentul intoxicaţiei cu organofosforice se face prin :

Inactivează ireversibil colinesterazele, nu se folosesc terapeutic,
sunt substanţe toxice folosite ca gaze toxice de luptă (Trilam), sau
ca insecticide în agricultură cum sunt organofosforicele • îndepărtarea toxicului neabsorbit-spălături gastrice dacă a înghiţit
(Parationul). • administrarea intravenoasă de doze mari de Atropină -1, 2 fiole la
2-4 minute i.v
• Organofosforicele sunt substanţe foarte liposolubile, ele pătrund • administrarea de reactivator de colinesterază Toxogonina
uşor în organism prin inhalare, ingestie sau transtegumentar. În (Obidoxima) i.v
doze mari poate apărea intoxicaţia acută cu anticolinesterazice • administrarea de anticonvulsivante
ireversibile= „criza colinergică” manifestată clinic prin: • respiraţie artificială
- greaţă, vărsături, diaree
- hipersecreţie bronşică
- hta
- fasciculaţii şi slăbiciune musculară
- confuzie mintală
- comă.

3
 2/24/2020

Atropina
• Este una alcaloid vegetal extras din frunzele şi rădăcina de Atropa
Parasimpaticoliticele belladona
•
Acțiune farmacodinamică

Parasimpaticoliticele sunt substanţe care se opun efectelor • Aparat cardio-vascular:

muscarinice ale acetilcolinei şi efectelor excitării parasimpaticului. - produce tahicardie şi creşterea vitezei de conducere la nivel
cardiac
- este folosită în tratamentul blocurilor cardiace produse de
digitalice.
Ele sunt:
- parasimpaticolitice naturale – Atropina, Scopolamina
- parasimpaticolitice de sinteză – Antisecretoare gastrice • Aparat respirator:
- produce scăderea secreţiilor
- efect bronhodilatator
- împiedică bronhospasmul şi bronhoconstricţia produse de
anestezice

Contraindicaţii:
• Aparat digestiv: • glaucomul (boala caracterizată prin creşterea presiunii
- diminuă secreția salivară intraoculare )
- diminuă secreția gastrică • adenomul de prostată
- relaxează musculatura netedă gastrointestinală → acțiune
• atonie gastro-intestinală , ileus paralitic
antispastică
• cardiopatia ischemică gravă
• Aparat excretor renal: • în sarcină şi la femeile care alăptează
- efect antispastic moderat • şoferi

• Ochiul:
- produce midriază datorită relaxării musculaturii circulare a
irisului Mod de administrare – se administrează s.c, i.m, i.v lent , în doze
- este folosită pentru producerea midriazei pentru examenul de 0,5-1mg
fundului de ochi
- creşte presiunea intraoculară Prezentare : f. 1%0, s.c, i.m, i.v lent
- scade secreția lacrimală

• Antidot în intoxicațiile cu anticolinesterazice( Pilocarpină,

organofosforice)

Scopolamina Butilscopolamina(Scobutil)

• este un alcaloid vegetal foarte liposolubil

• trece uşor bariera hematoencefalică
• are toate efectele atropinei( de două ori mai intense), dar în plus are
• efecte antiemetice şi deprimante pentru SNC
• este folosită limitat la pacienţii cu agitaţie marcată şi în tratamentul
răului de mişcare
• este butil derivatul cuaternar de amoniu al scopolaminei
• datorită structurii polare nu trece bariera hemato-encefalică şi nu
apar efecte deprimante pe SNC
• are numai efecte periferice antispastice şi antisecretorii
• se foloseşte în principal în tratamentul colicilor digestive, biliare şi
renale
• mod de prezentare: draj. 10 mg, cp. 10 mg, f. 1%, sup. 10 mg
• mod de administrare: per os, i.m, i.v lent 10mg – 30 mg/zi

• reacţii adverse: uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de vedere,

tulburări de micţiune, sedare marcată
• Prezentare: Bromhidrat de scopolamină f.
Scopoderm TTS plasture aplicat retroauricular, max. 3
zile → răul de mişcare

4
 2/24/2020

Substanţe care acţioneză în domeniul Receptorii adrenergici se împart în 2 clase mari :

adrenergic
Domeniul adrenergic are 2 componente : • Receptori de tip α - se împart în 2 subclase:
• Nervoasă • Receptori α1
• Endocrină • Receptori α2

1. Componenta nervoasă - cuprinde neuroni şi sinapse ce • Receptori de tip β – se împart în 3 subclase :

folosesc ca neurotransmiţător următoarele catecolamine : • Receptori β1
• noradrenalina (NA) sau norepinefrina – este neurotransmiţător la • Receptori β2
nivelul sinapselor simpatice terminale şi al unor sinapse din SNC . • Receptori β3
• adrenalina sau epinefrina (A) – acţionează la nivelul unor sinapse
din SNC
• dopamina – este mediator pe sinapsele din creier
2 . Componenta endocrină – cuprinde glanda medulosuprarenală,
care secretă un amestec de adrenalină şi noradrenalină

Receptorii de tip α1
 Efectele activării receptorilor α2 postsinaptici:
Activarea receptorilor α1 provoacă efecte α1 adrenergice :
• vasoconstricţie cutanată , pe mucoase , renală şi splanhnică
• contracţia capsulei splenice
• contracţia musculaturii tractului genito-urinar. • relaxează musculatura netedă a tractului gastrointestinal
• midriază prin contracţia muşchiului radiar al irisului . • stimularea secreţiei salivare
• relaxarea musculaturii tubului digestiv • inhibarea secreţiei de insulină
• hiperglicemie prin glicogenoliză şi gluconeogeneză. • inhibarea secreţiei de renină
• scăderea intensităţii procesului de lipoliză la nivelul adipocitelor.
Receptorii de tip α2
Receptorii α2 sunt de 3 feluri : presinaptici, postsinaptici,
extrasinaptici (nesinaptici).  Receptorii α2 extrasinaptici – se găsesc la nivelul plachetelor
sanguine , iar stimularea lor produce agregare plachetară.
 Efectele activării receptorilor α2 presinaptici - inhibă eliberarea de
noradrenalină .

Receptorii β adrenergici

Efectele stimulării receptorilor β1 :

• stimulează activitatea cardiacă, cu creşterea contracţiei miocardice şi
tahicardie.
•
•
stimularea SNC , anxietate
lipoliză şi creşterea concentraţiei acizilor graşi liberi în sânge.
Simpatomimeticele
Efectele stimulării receptorilor β2 :
• relaxează musculatura netedă bronşică cu bronhodilataţie
• relaxează musculatura netedă a tractului genito-urinar
• creşte secreţia de renină, insulină şi glucagon • Simpatomimeticele (stimulante adrenergice) sunt
• relaxează musculatura netedă vasculară (din muşchii striaţi). substanţe care provoacă efecte asemănătoare celor ale
• provoacă tremor al extremităţilor stimulării nervilor simpatici acţionând agonist la nivelul
• stimulează gluconeogeneza hepatică, glicogenoliza hepatică şi musculară sinapselor simpatice terminale.
cu creşterea glicemiei.

Efectele stimulării receptorilor β3 - sunt mai puţin cunoscute; provoacă

lipoliză cu eliberare de acizi graşi din ţesutul adipos.

5
 2/24/2020

După acţiunile farmacologice, simpatomimeticele se împart în 3

Simpatomimeticele directe – acţionează direct asupra
receptorilor adrenergici α şi β membranari; unele au
efecte predominant α, altele au efecte predominant β
adrenergice.
Simpatomimeticele indirecte – pătrund în terminaţiile
simpatice şi eliberează NA în fanta sinaptică, acţionând
prin intermediul ei.
grupe:
a) Simpatomimetice cu spectru larg de activitate , care au acţiuni α
şi β adrenergice.
b) Simpatomimetice folosite ca antihipotensive şi
vasoconstrictoare – cu acţiuni α-adrenergice şi β1-
adrenergice.
c) Simpatomimetice folosite ca : bronhodilatatoare ,
vasodilatatoare şi relaxante uterine, care au acţiuni β2
adrenergice.

Simpatomimetice cu spectru larg de activitate

Adrenalina (epinefrina) • Acțiune pe muşchii netezi

• Farmacocinetica
- are o moleculă instabilă, uşor oxidabilă - efect bronhodilatator
- administrată oral, este distrusă în mare parte , în tubul - relaxează musculatura netedă digestivă , cu excepţia sfincterelor .
digestiv şi în ficat.
- relaxează vezica şi contractă sfincterul vezical .
- injectată subcutanat se absoarbe lent din cauza
vasoconstricţiei locale - midriază

• Efecte metabolice
• Acțiuni circulatorii
- vasoconstricţie în teritoriul cutanat, al mucoaselor şi - creşte glicemia
splanhnic - creşte secreţia de ACTH ( deci şi secreţia corticosuprarenalei )
- vasodilataţie pe musculatura striată , cerebrală şi coronară
- stimulează proprietăţile cordului .

Efedrina
• Reacţii adverse :
• Farmacocinetica
- molecula este solubilă şi treace uşor prin membrane
- dozele terapeutice injectate subcutanat pot provoca anxietate,
palpitaţii, lipotimie ; - are efecte nervos centrale şi durată prelungită de acţiune
- dozele mari → hipertensiune brutală , accidente vasculare , • Acțiune
aritmii grave, până la fibrilaţie ventriculară . - vasoconstrictor , cu creşterea tensiunii arteriale
- injectată produce uneori ischemie locală prin vasoconstricţie - stimulează inima
excesivă . - provoacă stimulare psihomotorie cu îndepărtarea senzaţiei de
oboseală.
- bronhodilatator mai puţin intens decât adrenalina
• Administrare – injecţii subcutanate 0,25-0,5 mg ( se foloseşte soluţia
1‰ ). Mai rar se foloseşte calea i.v. şi se injectează lent 0,1 - 0,5 mg Nu poate fi folosită timp îndelungat : după 7-10zile apar fenomene de
cu multă prudenţă. tahifilaxie !!!!!
• Indicații
- stări hipotensive
• Indicații - astm bronşic
- şocul anafilactic i.v 1 fiolă diluată în 10 ml ser fiziologic - miastenia gravis
- tratamentul crizei de astm bronşic s.c - decongestionant nazal
- în aplicaţii locale , este folosită în scop decongestiv şi • Reacţii adverse – anxietate, insomnie, uneori palpitaţii .
antihemoragic (epistaxis sau după extracții dentare) • Administrare – subcutanat ( fiole de 10 mg şi 50 mg ) , oral ( comprimate
a 50 mg ), local pe tegumente şi mucoase ( soluţii 1 %) ca decongestiv

6
 2/24/2020

Dopamina – catecolamină ce stimulează atât receptorii adrenergici cât

Simpatomimetice folosite ca antihipotensive şi şi pe cei dopaminergici din periferie.
vasoconstrictoare • Acțiune
- creşte forţa contractilă a miocardului crescând debitul cardiac ( efect
β1 adrenergic )
Noradrenalina ( norepinefrina ) – efectul principal este vasoconstricţia
adrenergică . - scade rezistenţa periferică, producând vasodilataţie mezenterică şi
• Acțiune renală ( efecte dopaminergic ).
- vasoconstricție în teritoriile cutanate, ale mucoaselor şi splanhnice cu • Indicații
consecinţe hipertensive. - se foloseşte sub formă de perfuzie i.v. mai ales în şocul de diverse
• Reacții adverse cauze (infarct miocardic, septicemie, chirurgie cardiacă), insuficiență
- dozele mari pot creşte mult tensiunea arterială cu risc de accidente renală, insuficiență cardiacă
cerebrale cardiace, vasculare.
- în cazul perfuziei prelungite, întrerupte brusc, poate surveni
hipotensiunea arterială. Dobutamina – este un derivat de dopamină care stimulează selectiv
• Administrare receptorii β1 adrenergici.
- se administrează în perfuzie intravenoasă lentă
• Se foloseşte în perfuzie i.v. în şoc sau insuficienţa cardiacă.
• Indicații
- este utilă în tratamentul colapsului.

Simpatomimetice folosite ca: bronhodilatatoare, Salbutamolul şi fenoterolul

vasodilatatoare şi relaxante uterine
• Au acţiuni β2 adrenergice fiind utile în:
- astmul bronşic
- afecţiuni vasculospastice periferice
- în iminenţa de avort sau de naştere prematură.
• Sunt compuşi necatecolaminici cu efecte bronhodilatatoare(au
predoninant acţiune β2 adrenergică; acţiunea β1 cardio stimulatoare este
mai slabă).
• Principala indicaţie este astmul bronşic.
• Salbutamolul este util şi ca relaxant uterin.

Izoprenalina (bronhodilatin) – este un bronhodilatator cu efect intens şi

Dg: Iminenţă de naştere prematură
durată relativ scurtă. Se administrează în inhalaţii (aerosoli) sau sublingual
Rp: Salbutamol compr 4 mg
în combaterea crizei de astm. Datorită efectului cardiostimulator (are şi
efecte β1) se foloseşte injectabil în blocuri atrioventriculare, insuficienţă compr nr. XXX (treizeci)
cardiacă. Ds: int 1 compr de trei ori pe zi
• Reacţii adverse : palpitaţii, tulburări de ritm.
Dg: Astm bronşic
Rp: Bronhodilatin compr 10 mg
compr nr. XXX (treizeci)
D.s. int sublingual 1 compr. de doua ori pe zi la 12 ore

Simpatolitice Blocantele adrenergice

1. Blocantele α adrenergice
Simpatoliticele sunt substanţe care inhibă funcţia sinapselor
adrenergice. • împiedică acţiunile α ale adrenalinei prin blocarea electivă a receptorilor
Sunt clasificate în: specifici.
I. Blocantele adrenergice, sau inhibitoare adrenergice sau • majoritatea blocantelor α adrenergice provoacă vasodilataţie prin
adrenolitice – blochează direct receptorii adrenergici, împiedicând diminuarea controlului simpatic vasomotor.
astfel efectele substanţelor simpatomimetice şi efectele stimulării • favorizează tahicardia datorită blocării receptorilor α2, cu eliberare
simpaticului. crescută de NA care acţionează asupra receptorilor β adrenergici
II. Neurosimpatolitice sau blocantele terminaţiilor adrenergice • Reprezentanți:
– acţionează pe terminaţiile simpatice periferice şi epuizează - Tolazolina
depozitele de NA sau împiedică eliberarea mediatorului chimic.
- Fentolamina
- Prazosin

7
 2/24/2020

2. Blocantele β adrenergice
• Reacţii adverse:
- pot agrava astmul bronşic
• Ele acţionează antagonist competitiv şi blochează receptorii β
- pot avea efecte dăunătoare la bolnavii cu insuficienţă cardiacă
adrenergici de la nivelul structurilor efectoare inervate de
severă
simpatic.
- prudenţă în asocierea cu insulina sau antidiabeticele de sinteză
• Indicații:
• Acțiune: - HTA
Antiaritmică - pe inimă determină bradicardie → se diminuează - Angina pectorală
acţiunea stimulilor simpatici şi al catecolanimelor - Infarctul miocardic
Antianginoasă - se diminuă frecvenţa şi intensitatea crizelor dureroase - Aritmii cardiace
la bolnavii cu angină pectorală - Insuficiența cardiacă uşoară
Antihipertensivă - scad presiunea arterială; la scăderea tensională - Hipertiroidia
poate contribui diminuarea debitului cardiac ca şi scăderea activităţii - Boli neurologice: migrena, tremor esențial
reninei.
• Reprezentanți:
- Propranololul
- Metoprololul
- Atenololul

Neurosimpatoliticele

Sunt simpatolitice indirecte care:

- blochează terminaţiile adrenergice periferice
- împiedică, prin mecanisme diverse, eliberarea NA în fanta sinaptică.
- scad sau anulează răspunsul la stimularea nervilor simpatici
- inhibă acţiunea simpatomimeticelor indirecte, deoarece împiedică
eliberarea de NA.
- potenţează acţiunea simpatomimeticelor directe realizând o
denervare sinaptică de natură chimică.

• Reprezentanți
- Guanetidina
- Rezerpina

8

ANESTEZICELE
GENERALE
(NARCOTICELE)
Caracteristicile anestezicului general ideal:
 sa produca toate aceste efecte la concentratii
care sa permita o oxigenare buna a tesuturilor
 sa fie stabil clinic, neinflamabil, netoxic si usor
administrabil
 perioada de inductie scurta, fara fenomene
motorii si cardiovasculare
 revenire rapida, fara efecte adverse.
Stadiile anesteziei generale:
Instalarea si dezvoltarea anesteziei generale se face
printr-o succesiune de perioade si faze, consecinta a
deprimarii combinate a unor formatiuni centrale si a
cailor ascendente si descendente, cu respectarea
bulbului cand dozele nu sunt prea mari.
1. stadiul de inductie
2. stadiul de excitatie
3. faza toxica (bulbara)
2/24/2020
Caracteristici
 Definitie – substante care provoaca deprimarea functiilor
SNC manifestata, la dozele terapeutice, prin:
Somn

 Analgezie
 Suprimarea reflexelor viscerale
 Relaxarea musculaturii striate
 ANALGEZIA consta in lipsa receptionarii durerii ca si in
blocarea reactiilor motorii si vegetative la stimulii durerosi.
De asemenea, se produce diminuarea activitatii reflexe si
relaxarea musculaturii striate – necesare pentru majoritatea
interventiilor chirurgicale
ISTORIC
1844 prima anestezie generala cu protoxid de azot – Horace Wells –
pentru extractie dentara
1846 Eterul dietilic primul anestezic utilizat cu succes de William
Morton, Boston – dentist, pentru extractie dentara
1930 Tiopentalul sodic
1875 Cocaina – prima substanta de anestezie locala cunoscuta –
preparata de Mac Lagan din frunzele arborelui Eritroxilon Coca.
1884 chirurgul Halsted este primul care foloseste anestezia locala cu
cocaina in cavitatea orala, pentru extractia unui molar de minte
1905 Einhorn raporteaza sinteza procainei, primul anestezic local din
grupa esterilor
1943 Lofgren sintetizeaza lidocaina – primul anestezic modern
1957 mepivacaina
1960 prilocaina
1963 bupivacaina
1969 articaina de catre chimistul Muschaweck si aprobata ca
anestezic local in 1975. Astazi este unul din cele mai folosite
anestezice locale in medicina dentara si chirurgia OMF
I. PERIOADA DE INDUCTIE
 Se caracterizeaza prin fenomene de excitatie, datorita inlaturarii unor mecanisme
frenatoare. Ca urmare:
 Deprimarea centrala este slaba
 Circulatia si respiratia nu sunt afectate negativ


Reflexul de clipire este prezent
Bolnavul poate inghiti
 Pot fi separate 2 faze:
1. Faza de betie sau analgezie initiala – deprimarea progresiva a constientei,
bolnavul ramanand prezent in mediu – raspunde la intrebari. Pot apare euforie,
stari onirice, halucinatii de care bolnavul ulterior nu-si aminteste. Perceptia
senzoriala este pastrata dar sensibilitatea dureroasa este mult redusa.
2. Faza de excitatie sau delir –incepe odata cu pierderea constientei. Apar
fenomene delirante si agitatie motorie automata. Se datoreaza accentuarii
dezinhibarii subcorticale.
- Respiratia este neregulata
- TA usor crescuta
- Puls frecvent
- Pupilele pot fi dilatate
Pregătirea preoperatorie prin hipnotice şi sedative scurteaza perioada de excitatie.
1
 2/24/2020

II. PERIOADA DE ANESTEZIE III. PERIOADA TOXICA

GENERALA PROPRIU-ZISA (DE APNEE)
 Este caracterizata de SOMNUL ANESTEZIC din care bolnavul nu poate fi
trezit prin stimuli externi.
 Analgezia este de buna calitate
 Perceptiile senzoriale sunt abolite
 In fazele avansate:
 Deprimarea puternica pana la oprirea respiratiei,
 Respiratia este deprimata colaps, oprirea inimii
 TA scade

 Simptomele perioadei de anestezie generala evolueaza in 3 faze:

1. faza de somn superficial – se manifesta prin somn linistit, analgezie,
reflexe spinale prezente, tonus normal al musculaturii. La inceputul acestei faze
maseterii sunt contractati, impiedicand manevra de intubare
2. faza de somn profund – disparitia treptata a reflexelor spinale si relaxare
musculara
3. faza de alarma – deprimarea progresiva si marcata a respiratiei si circulatiei

Metode si tehnici de anestezie generala:

Anestezia echilibrata

 Anestezia echilibrata 

 Neuroleptanalgezia  Iniţial, anestezia a fost realizata cu un singur agent anestezic (eterul dietilic).
Pentru a suprima reflexele de apărare, o astfel de "mono-anestezie" necesită o
doză în exces pentru a putea produce pierderea conştienţei, crescând astfel
riscul de paralizie a funcţiilor vitale, cum ar fi homeostazia cardiovasculara.
 Neuroleptanestezia  Metodele moderne de anestezie folosesc o combinaţie de diferite
medicamente pentru a atinge obiectivele chirurgicale ale anesteziei.

 Anestezia i.v. totala

 Anestezia disociativa

 Neuroleptanalgezia

 poate fi considerata o formă specială de anestezie combinata, în care Clasificare dupa calea de administrare:
opioidul analgezic de scurtă durata (fentanil, alfentanil, remifentanil)
este combinat cu un puternic sedativ (droperidol). Această procedură
este utilizată în cazul pacienţilor cu risc crescut (de exemplu, vârsta
înaintată, afectare hepatica).
A. Anestezice generale intravenoase
 Neuroleptanestezia
 se referă la utilizarea unui analgezic de scurta durata de acţiune, un
B. Anestezice generale inhalatorii
anestezic injectabil, un relaxant muscular cu actiune de scurta durata şi o
doză redusa de neuroleptic.

 Anestezia regionala

 in anestezia spinala cu un anestezic local , nociceptia este eliminată, în

timp ce constiinta este conservata. Această procedură, prin urmare, nu
intră sub incidenţa definirii unei anestezii generale.

2
 2/24/2020

Anestezice intravenoase
Anestezice generale intravenoase
 Nebarbiturice
 Barbiturice

Caracteristici generale:
 actiune rapida, dar scurta;

 relaxare musculara incompleta;

 hipotensiune arteriala, apnee.

 KETAMINA
 ETOMIDATE
 TIOPENTAL SODIC
 MIDAZOLAM
 METOHEXITAL SODIC
 PROPOFOL

Farmacocinetica
Anestezice generale i.v. barbiturice:  Se fixeaza repede si in proportie mare de proteine plasmatice
 Moleculele ramase libere difuzeaza repede in tesuturi bine vascularizate-creier, ficat,
rinichi, cord.
 Barbituricele utilizate pentru anestezia iv au efecte de scurta
durata, usor controlabile.  Creierul fiind foarte bine vascularizat si bogat in lipide capteaza in primele 30-
40secunde peste 10% din cantitatea injectata, ceea ce explica deprimarea rapida centrala
 Chimic sunt derivati ai acidului barbituric, avand caracteristic un
atom de sulf la C2, in locul atomului de oxigen, de unde  Redistribuirea ulterioara, rapida, de la creier la muschi si tesut adipos explica disparitia
denumirea de TIOBARBITURICE efectelor anestezice
 Induc repede, in 10-30 sec o stare de somn anestezic superficial  Repetarea administrarii de barbiturice iv duce la acumularea progresiva a anestezicului
 Nu produc analgezie initiala cu saturarea tesuturilor de depozit, in special a tesutului adipos, in consecinta la
prelungirea si intensificarea efectului deprimant central.
 Relaxarea musculara este slaba si trecatoare
 In faza de somn anestezic superficial:
 Reflexul palpebral si ROT sunt diminuate
 Tonusul muschilor este pastrat
 Pupilele sunt normale sau usor miotice
 Respiratia si circulatia sunt moderat deprimate

 Trezirea este foarte rapida

TIOPENTAL SODIC
Administrare: i.v. lent
Actiune farmacodinamica:
 anestezic de scurta durata; Efecte adverse:
 inductie foarte scurta; efect maxim in 40 s; o risc de deprimare respiratorie si circulatorie
 somn anestezic superficial;

 trezire dupa circa 20 minute

 NU produce analgezie;

 relaxarea musculara este slaba.

3
 2/24/2020

Anestezice generale i.v. nebarbiturice

METOHEXITALUL SODIC
1. KETAMINA
Actiune farmacodinamica: Inrudita chimic cu Petidina(Mialgin)
 anestezic cu potenta mai mare decat Tiopental; Actiune farmacodinamica:
 durata de actiune foarte scurta. - Anestezie disociativa: - desprindere de mediu
- somn superficial
- analgezie puternica
Avantaj: - nu deprima respiratia
- actiune bronhodilatatoare

Ketamina 2. PROPOFOLUL
Utilizari terapeutice:
 anestezii de scurta durata;
Farmacocinetica:
 inductia anesteziei;
 AG foarte liposolubil;
 suplimentarea altor AG;
 metabolizare hepatica in proportie mare → efect scurt;
 obtinerea narcozei la bolnavi cu risc crescut;
Efecte adverse: Actiune farmacodinamica:
 halucinatii;  efecte farmacologice similare cu Tiopental;

 tulburari de comportament  efecte sedative reziduale mai reduse.

Administrare: i.v. Administrare: i.v.

3. BENZODIAZEPINELE
 Diazepamul şi Midazolamul determină o deprimare
centrală lentă şi de intensitate mai mică decât
AGONIST ANTAGONIST barbituricele administrate i.v.
 Au şi efecte miorelaxante.
DIAZEPAM FLUMAZENIL  Benzodiazepinele intravenoase sunt folosite in special
pentru sedarea intraoperatorie si reprezinta o
MIDAZOLAM componenta a ’’ anesteziei echilibrate’’
 Postoperator, pentru grabirea revenirii din deprimarea
LORAZEPAM produsa de benzodiazepinele intravenoase, atunci cand
acest lucru este necesar, se foloseste Flumazenil

4
 2/24/2020

ANESTEZICELE GENERALE INHALATORII

A. Anestezice generale gazoase B. Anestezice generale lichide
B. Anestezice generale lichide
Reprezentanti:
A. Anestezice generale gazoase 1. HALOTAN
PROTOXIDUL DE AZOT (oxidul nitros)
2. ENFLURAN
- gaz incolor, neiritant, neinflamabil
Anestezic general slab: 3. IZOFLURAN
- inductie si revenire din narcoza rapide; 4. DESFLURAN SI SEVOFLURAN
- relaxare musculara incompleta; 5. METOXIFLURAN
- analgezic si anxiolitic.

1. HALOTAN ENFLURAN
- lichid, volatil, incolor, neinflamabil Anestezic general ca si Halotan
Anestezic general puternic:
- inductia si revenirea din narcoza rapide; Avantaje:
- analgezie slaba;
 inductia si revenirea din narcoza foarte rapide;
- relaxarea musculara incompleta.
NU are actiune iritanta locala  relaxarea musculara mai buna;
Avantaje NU provoaca bronhospasm
scade secretiile salivare si bronsice  risc de aritmii ventriculare mai redus;

 bronhodilatator.
Efecte adverse: Dezavantaj:
deprima centrii respiratori si vasomotori;
aritmii ectopice;  deprima puternic respiratia.
icter cu necroza hepatica (rar);
hepatita tardiva.

NU se asociaza cu medicamente aritmogene (Adrenalina) !

IZOFLURAN
izomer al Enfluran
Actiune farmacodinamica: ANESTEZICELE LOCALE
 inductie rapida, revenire lenta din narcoza;

 relaxare musculara mai buna decat Halotan;

 analgezie slaba.

Efecte adverse:
 deprimarea respiratiei, tuse, laringospasm;

 hTA, tahicardie (nesemnificativa);

 hepatotoxicitate redusa.

5
 2/24/2020

Clasificarea anesteziei locale

 Definitie – sunt substante care, care prin actiunea locala dupa locul de administrare
asupra formatiunilor nervoase, determina pierderea
reversibila a senzatiei dureroase, delimitat, corespunzator
locului aplicarii
1. Anestezie de suprafata sau de contact
 Utilizarea AL:
 Realizarea de interventii mici, de scurta durata

 Calmarea temporara a unor dureri localizate

2. Anestezie prin infiltratie
 Blocarea nervoasa in unele afectiuni medicale

 NU influenteaza – starea de constienta 3. Anestezie de conducere sau regionala

- functiile vitale

1. Anestezia de suprafata sau de contact 2. Anestezia prin infiltratie

 Presupune aplicarea anestezicului local pe piele sau pe  Presupune injectarea solutiei anestezice in tesut,
mucoase
strat cu strat
 Pe pielea intacta substantele anestezice sunt ineficiente,
neputand difuza pana la terminatiile nervoase – in caz
de leziuni cutanate (dermatoze acute sau cronice) devin
eficiente
 Pe mucoase insa difuzeaza rapid pana la nivelul
terminatiilor nervoase senzitive – astfel, poate fi
anesteziata orice mucoasa: bucala , faringiana,
esofagiana etc

3. Anestezia de conducere (regionala) Proprietatile anestezicelor locale

 Consta in injectarea anestezicului in imediata apropiere a
unei formatiuni nervoase:
 Nerv periferic – ANESTEZIE TRONCULARA
 Plex nervos – ANESTEZIE PLEXALA
 In acest caz anestezicele realizeaza BLOC NERVOS cu
insensibilizarea regiunii distale la locul administrarii.
 La doze mari poate apare si paralizia motorie
 Tot anestezie de conducere este si:
 Anestezia spinala (rahidiana) – introducerea
anestezicului in LCR prin spatiul subarahnoidian
 Anestezia epidurala – injectarea anestezicului in
spatiul epidural
1. Puterea (potenta) depinde de liposolubilitatea lor:
- Putere mare: bupivacaina si etidocaina(extrem de liposolubile)
- Putere medie: lidocaina, mepivacaina, prilocaina, clorprocaina
- Putere mica: procaina
2. Intensitatea efectului depinde de concentratia anestezicului
Timpul de instalare a anesteziei depinde de liposolubilitatea anestezicului.
3.
4. Durata actiunii AL
- depinde de capacitatea substantei de a se lega de proteine.
- fractiunea libera determina intensitatea si durata actiunii anestezice.
- acesta fractiune libera creste cu cat concentratia anestezicului este mai mare,
dar creste astfel si riscul accidentelor generale.
Structural, substanţele anestezice locale sunt fie aminoesteri ( derivaţi
aminici terţiari ai acizilor aromatici) fie amide. Radicalul aromatic conferă
substanţelor anestezice locale caracterul lipofil, care face posibilă traversarea
membranei perinervoase axonale, pentru acţiunea directă asupra celulelor şi
fibrelor nervoase.

6
 2/24/2020

Clasificare (dupa potenta si durata de actiune): Calitatile unui anestezic local eficient
si sigur
 Efect anestezic puternic, care sa asigure o anestezie
1. Bupivacaina, Cincocaina, Etidocaina completa pentru toate tipurile de tratamente
2. Lidocaina, Mepivacaina, Prilocaina, stomatologice
Articaina  Inductie suficient de scurta
 Durata adecvata a anesteziei, ce trebuie sa varieze intre
3. Procaina, Cloroprocaina 30-60 minute pentru tratamentele stomatologice
standard
 Toxicitate sistemica redusa
 Sa nu produca iritatii locale
 Raport bun eficienta-toxicitate
 Incidenta scazuta a efectelor adverse

Farmacocinetica AL:
Principalele anestezice locale Absorbtia:
 se absorb mai bine prin mucoasele inflamate; nu se absorb

Amide Esteri prin pielea intacta;

Lidocaina Prilocaina Procaina
Mepivacaina Etidocaina Tetracaina
Bupivacaina Articaina Benzocaina
 injectate in tesuturi patrund in circulatia sistemica.
Distributia:
 se fixeaza pe proteinele plasmatice;
 ajung in primul rand in tesuturile vascularizate, se redistribuie
apoi spre muschi si tesutul adipos
 traverseaza bariera hemato-encefalica si placenta
Metabolizarea:
 in ficat (tip amida)
 in plasma (tip ester)
Eliminarea: renala

Actiunea farmacodinamica a AL:

Factorii care influenteaza actiunea AL:

1. Anestezica locala
o tipul de AL
2. Relaxeaza musculatura neteda
o concentratia si volumul solutiei de anestezic;
- vasodilatatie (majoritatea AL)
o calea de administrare (tipul anesteziei locale);
- vasoconstrictie (Cocaina)
o starea tesutului anesteziat (vascularizatia,
3. Antiaritmica:
integritatea).
Xilina (i.v.)

7
 2/24/2020

ADJUVANTI VASOCONSTRICTORI
Efecte adverse AL:  Majoritatea anestezicelor locale au un oarecare efect VASODILATATOR, ce are
ca rezultat o absorbtie rapida a anestezicului in circulatie, diminuand durata
efectului anestezic local si crescand concentratia plasmatica a substantei anestezice
a. Reactii alergice Procaina  Ca urmare, majoritatea preparatelor anestezice locale contin un agent
vasoconstrictor, care permite:
 O resorbtie mai lenta a anestezicului in circulatie
 Efect anestezic local cu potenta si durata semnificativ crescute

b. Reactii toxice:  Risc mai scazut de toxicitate sistemica

 Diminuarea sangerarii locale
 injectare i.v. (accidental);  Agentii vasoconstrictori din anestezicele locale sunt in marea majoritate a cazurilor
CATECOLAMINE – adrenalina si noradrenalina
 administrarea AL in zone intens vascularizate;  Mai rar sunt folosite:
- FELIPRESINA – analog sintetic al vasopresinei; contraindicat la
 supradozaj. gravide (efect ocitocic). De obicei in combinatie cu PRILOCAINA
3%
- LEVONORDEFRINUL (NEO-CORBEFRIN SAU
NORDEFRIN) - se regaseste ca adjuvant vasoconstrictor pentru
produsele anestezice pe baza de MEPIVACAINA

Adrenalina LIDOCAINA (XILINA)

 este cel mai eficient vasoconstrictor folosit în soluţiile anestezice locale Efect anestezic
 se prezintă sub formă de sare hidrosolubilă, în concentraţii de 1:50.000
pȃnă la 1:200.000 - Puterea anestezica este de doua ori mai mare decat cea a
 induce o hemostază rapidă şi eficientă procainei
 induce o putere anestezică mai mare şi un efect mai îndelungat PROCAINA a fost considerata etalon pentru toate celelalte
 efectul sistemic al adrenalinei este în primul rȃnd asupra aparatului anestezice locale, in ceea ce priveste potenta anestezica si
cardiovascular: hipertensiune şi tahicardie toxicitatea – procaina =1;
Contraindicaţii: - In prezent, lidocaina se considera etalon pentru celelalte
 astm bronşic ( datorită conservanţilor de tip sulfit) anestezice – lidocaina=1
 diabet zaharat( efect hiperglicemiant)
 pacienţi alergici Actiune farmacodinamica:
 gravide → risc teratogen şi risc de declanşare a travaliului
 anestezica locala, mai rapida decat procaina (2-5 min) iar durata
anesteziei eficiente pentru actul terapeutic este variabila, dar
relativ redusa (20-45 minute);
 AL de suprafata si profunzime;
 antiaritmic;
 antispastic.

LIDOCAINA (XILINA) LIDOCAINA (XILINA)

FARMACOLOGIE FORME FARMACEUTICE:
 Mecanism de actiune – efect anestezic local prin stabilizarea Xilina fiole 1%, 2%, 4%
membranei neurale datorita inhibarii fluxurilor ionice Xilina si Adrenalina, fiole 2%
responsabile de initierea si conducerea impulsurilor Xilina, gel 2% si 4%
nervoase Xilina de uz cardiologic, fiole 1%
 Farmacocinetica si metabolism Lidocain spray 10% →pentru anestezie topică
– clorhidratul de lidocaina este complet absorbit dupa POSOLOGIE SI MOD DE ADMINISTRARE
- se recomanda administrarea unei doze minime de anestezic care sa
administrarea parenterala permita obtinerea unei anestezii eficiente
- rata de absorbtie in fluxul sanguin este dependenta de - Doza uzuala pentru anestezia locala – 20 -100 mg lidocaina
prezenta sau absenta agentului vasoconstrictor (deci, 1-5 ml solutie 2%)
- trece bariera hematoencefalica prin difuziune pasiva - !!! Sa nu se depaseasca DOZA MAXIMA pentru o
- este metabolizata rapid la nivelul ficatului (90%) iar sedinta la adultii sanatosi:
metabolitii si restul de 10% din substanta nemetabolizata se - Doza maxima fara adrenalina 4,5 mg/kgc, fara a depasi 300 mg
elimina renal - Doza maxima cu adrenalina 7 mg/kgc, fara a depasi 500 mg
- la copii peste 3 ani doza maxima de lidocaina fara adrenalina –
3-4 mg/kgc

8
 2/24/2020

LIDOCAINA (XILINA)
CONTRAINDICATII SI PRECAUTII
 hipersensibilitate la anestezice locale de tip amidic
 se evită injectarea intravasculară( se aspiră înainte de Reacţii adverse
injectare)  Manifestări SNC : senzaţie de căldură sau frig,
 se monitorizează permanent după anestezie ritmul cardiac, parestezii, fotofobie, ameţeală, confuzie, tinitus,
respirator şi starea de conştienţă somnolenţă, tremurături, convulsii, comă, stop
 semnele de neurotoxicitate centrala: agitaţia, cardiorespirator
anxietatea,tinitusul, ameţeala, tremurăturile, tulburările de  Manifestări cardiovasculare: bradicardie, hipotensiune,
vedere, somnolenţa colaps, stop cardiorespirator
 administrarea cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni hepatice  Manifestări alergice: urticarie, edem, reacţii anafilactoide
severe
 risc teratogen(risc în primul trimestru de sarcină)
 hipotensiune de sarcină
 monitorizare cardiacă fetală( lidocaina penetreaza bariera
feto-placentara)

Anestezic local amidic

LIDOCAINA (XILINA)

 EFECT ANESTEZIC MEPIVACAINA
 Potenta – 2 in comparatie cu procaina
 Toxicitate 1,5 – 2 vs procaina
 Durata instalare anestezie scurta: 2-3 minute
 ATITUDINEA TERAPEUTICA IN
 Durata anesteziei eficiente este crescuta: 2-3 ore
SUPRADOZAJ  FARMACOLOGIE
Mecanism de acţiune:
 blocarea potenţialului de acţiune membranar la nivel neuronal
 In primul rand o atitudine preventiva – Hemodinamică:
limitarea cantitatii de substanta injectata  efecte minore asupra aparatului cardiovascular şi SNC
 Monitorizare cardiorespiratorie si a starii de  poate fi administrată eficient şi fără vasoconstrictor
constienta Farmacocinetică:
 La aparitia oricaror semne de supradozaj -  se leagă în proporţie de 75% de proteinele plasmatice
oxigenoterapie, monotorizare semne clinice si  rapid metabolizată în ficat
apelarea serviciului de urgenta de specialitate  5-10% eliminată renal
 cea mai mare parte a anestezicului şi metaboliţilor săi sunt eliminaţi în ≈ 30
de ore
 traversează uşor bariera hemato-encefalică şi feto-placentară

MEPIVACAINA MEPIVACAINA
 POSOLOGIE SI MOD DE ADMINISTRARE  CONTRAINDICATII SI PRECAUTII
 Mepivastesin 3% →carpule 1,7 ml (30 mg/ml clorhidrat de mepivacaină)  Pacientii cu hipersensibilitate la anestezice locale de tip amidic sau
 Scandonest 3% → carpule 1,8 ml (30 mg/ml clorhidrat de alte componente ale solutiei anestezice
mepivacaină)  Aceleasi precautii ca in cazul lidocainei:
 Scandonest 2% Noradrenaline → carpule 1,8 ml (20 mg/ml clorhidrat  Risc alergen
de mepivacaină + 36µg noradrenalină)  Risc de a induce aritmii cardiace
 Polocaine 3% → carpule 1,8 ml( 20mg/ml clorhidrat de mepivacaină)  Risc de neurotoxicitate centrala

 se administrează în doze reduse la pacienţii în vȃrstă sau/şi cu afecţiuni
cardiace, hepatice sau renale
 se evită injectarea rapidă a unui volum mare de anestezic, preferȃndu-se
fracţionarea dozei
 doza maximă pentru o administrare este de 400 mg
 o administrare suplimentară este permisă după cel puţin 90 minute
 la copii doza se calculează astfel:
Greutatea copilului(Kg) x doza maximă recomandată
75 pentru adult(400mg)
 Administrare prudenta la pacientii cu afectare hepatica si renala avand
in vedere metabolizarea hepatica si eliminarea renala
 La sportivi poate pozitiva testul antidoping
 In sarcina si lactatie;
 Efect teratogen – nu se utilizeaza in primul trimestru de
sarcina (70% se leaga de proteinele plasmatice si 30%
traverseaza bariera feto-placentara)
 Eliminarea mepivacainei in laptele matern este incerta – se
recomanda inlocuirea alimentatiei la san pentru 24 de ore in
caz de anestezie locala cu mepivacaina cu sau fara adrenalina

9
 2/24/2020

MEPIVACAINA ARTICAINA

 REACTII ADVERSE
 Este anestezic local amidic, dar care contine atat o grupare amidica
cat si una esterica
 Manifestări SNC : nervozitate, agitaţie, tremor, nistagmus,
cefalee, logoree, tahipnee urmată de apnee, convulsii  Indicata numai pentru anestezia locoregionala in medicina dentara si
OMF
 Manifestări cardiovasculare: bradicardie, aritmii ventriculare,
hipotensiune, colaps  Efect anestezic
 Manifestări alergice: urticarie, edem, reacţii anafilactoide  Potenta de 4-5 vs procaina (2 vs lidocaina)
 Toxicitate 1-1,5 vs procaina
 În caz de convulsii se administrează i.v. Diazepam 5-10 mg
 Durata de instalare a anesteziei este scurta 2-3 minute
!!!  Durata anesteziei eficiente este aproximativ 60-75 min.pentru cele
cu vasoconstrictor

ARTICAINA ARTICAINA
 POSOLOGIE SI MOD DE ADMINISTRARE

 FARMACOLOGIE  Ubistesin 4% carpule a 1,7ml (40mg/ml clorhidrat de articaină + adrenalină

 Mecanism de actiune – blocarea potentialului de actiune 1:200.000 sau 1:100.000)
membranar la nivel neuronal  Septocaine 4% carpule a 1,7ml (40mg/ml clorhidrat de articaină +
 Farmacocinetica si metabolism: adrenalină 1:100.000)
 Astracaine 4% carpule a 1,7ml (40mg/ml clorhidrat de articaină + adrenalină
 Dupa anestezia la nivelul partilor moi orale, peak plasmatic –
1:200.000 sau 1:100.000)
30 minute
 doza este de o carpulă de 1,7-1,8 de soluţie anestezică pentru anestezia
 Hidrolizata rapid de colinesterazele plasmatice in proportie de plexală şi 1-2 carpule pentru anestezia tronculară
90%  se recomandă injectarea lentă
 Metabolizare hepatica  se evită injectarea intravasculară( se aspiră înainte de injectare)
 Eliminare renala  se administrează în doze reduse la pacienţii în vȃrstă sau/şi cu afecţiuni
cardiace, hepatice sau renale
 este contraindicată administrarea articainei la copii sub 4 ani

ARTICAINA
 CONTRAINDICATII SI PRECAUTII
 Pacientii cu hipersensibilitate la anestezice locale de tip amidic sau alte
componente ale solutiei anestezice
 Se evita administrarea la pacientii cu bronhospasm in antecedente, deoarece
anestezicele locale cu articaina contin in general conservanti de tip sulfit Reacţii adverse
(pentru adrenalina)
 Contraindicata la:  Manifestări SNC : nervozitate, agitaţie, tremor, nistagmus,
 Pacienti cu tulburari de conducere atrioventriculara severe cefalee, logoree
 Pacientii epileptici fara tratament
 Manifestări cardiovasculare: bradicardie, hipotensiune, colaps
 Porfirie acuta recurenta
 Administrare cu precautie la pacienti cu suferinte hepatice sau renale –  Manifestării respiratorii: tahipnee→bradipnee→apnee
avand in vedere metabolizarea hepatica si eliminarea renala  Manifestări alergice: urticarie, edem, reacţii anafilactoide
 Rezultate fals pozitive la testele antidoping
 In sarcina si lactatie:  Efecte adverse tardive: necroză locală la injectarea rapidă şi în
 Efect teratogen – nu se utilizeaza in primul trimestru de sarcina cantitate mare a anestezicului, tulburări de sensibilitate pe
(90% se leaga de proteinele plasmatice si 10% traverseaza bariera
feto-placentara) traiectul nervului anesteziat care se remit în ≈ 8 săptămȃni
 Eliminarea articainei in laptele matern este incerta – se recomanda
inlocuirea alimentatiei la san pentru 24 de ore in caz de anestezie
locala cu articaina cu sau fara adrenalina

10
 2/24/2020

PROCAINA Procaina
Actiune farmacodinamica: Efecte adverse:
1. Anestezic local de profunzime;  reactii alergice

2. Analgezic eficace; Contraindicatii:

3. Trofic tisular; o copii sub 3 ani;

4. Vasodilatator. o alergie la Procaina;

o nu se asociaza cu sulfamidele

Utilizari terapeutice:
 anestezic local in chirurgie; Forme farmaceutice:
 boala Raynaud, degeraturi; Clorhidrat de Procaina, fiole 1%, 4%, 8%
 pentru calmarea durerilor postoperatorii; Aslavital H3, dj., fiole
 in tratamente geriatrice Gerovital H3, dj., fiole

ALTE SUBSTANTE ANESTEZICE UTILIZATE IN

ANESTEZIA LOCALA
 PRILOCAINA
 Anestezic local amino-amidic
 Folosit rar in medicina dentara si chirurgia OMF
 Instalarea anesteziei este rapida
 Efect de durata medie
 Efecte asupra sistemului cardiovascular – minime
 In caz de supradozaj – risc minim de methemoglobinemie
 Doza maxima – 6 mg/kgc, maximum 400 mg
 Produs comercial – CITANEST – prilocaina 3% cu felipresina
 BUPIVACAINA
 Anestezic local amino-amidic, folosit mai ales in anestezia epidurala dar
uneori si in teritoriul OMF
 Anestezia se instaleaza in 2-10 minute
 Eficienta timp de 90 minute, dar o relativa anestezie si chiar akinezie se
poate mentine mai multe ore
 Cardiotoxicitate, neurotoxicitate, efect teratogen
 Doza maxima admisa 9-18 mg/sedinta
 Pentru chirurgia OMF – bupivacaina 0.5% cu sau fara adrenalina
 produsul comercial este Marcain, Vivacaine, Sensorcaine

11

Medicamentele
hemostatice
1. Hemostaticele folosite local
• Adrenalina în soluţie 1‰ aplicată pe suprafeţele sângerânde, poate
controla hemoragiile capilare, datorită acţiunii vasoconstrictoare. Se
foloseşte în caz de epistaxis, plăgi sângerânde, extracţii dentare .
• Preparate cu activitate tromboplastinică- pulbere sau soluţie de
tromboplastină, venin de viperă- aplicate local, au efect hemostatic local,
favorizând formarea cheagului de fibrină.
• Fibrina umană, sub formă de burete îmbibat cu soluţie de trombină, se
aplică pe plăgile chirurgicale sângerânde. Sângele venit în contact cu
trombina coagulează în matricea de fibrină. Buretele poate fi lăsat pe
loc, se absoarbe şi favorizează cicatrizarea
• Gelatina (Gelaspon), sub formă de burete, acţionează similar fibrinei.
Mod de administrare:
• La adulţi, obişnuit intramuscular 5-40 mg o dată pe zi (în funcţie de
gravitate); în urgenţe, intravenos, foarte lent, 5-10 mg/zi (în intoxicaţia
acută cu cumarinice se pot injecta până la 40 mg/zi)
• Se determină repetat timpul de protrombină.
Reacţii adverse: injectarea intravenoasă rapidă poate provoca congestia
feţei, sudoraţie, senzaţie de constricţie toracică, dispnee, cianoză,
tahicardie, colaps, chiar accidente letale; foarte rar intoleranţă, cu
fenomene de şoc; la nou-născuti fitomenadiona poate fi cauza de
hiperbilirubinemie (rareori).
Contraindicaţii: intoleranţa la fitomenadiona (atenţie la simptomele de
şoc); prudenţă la nou-născuţi şi la sugari. Soluţia injectabilă de
fitomenadiona nu trebuie amestecată cu alte soluţii pentru injectare sau
perfuzie.
2/24/2020
Hemostaticele sunt medicamente capabile să oprească
sângerarea.
Efectul lor se datorează:
- influenţarea vaselor sanguine - vasoconstricţie
- creşterea rezistenţei capilare
- favorizarea procesului de coagulare.
Unele hemostatice au acţiune locală, pe suprafeţele
sângerânde, altele se administrează pe cale generală, pentru
efectul lor sistemic.
2. Hemostaticele folosite sistemic
Hemostaticele active pe cale generală îşi datorează efectul corectării
unor deficienţe ale proceselor coagulării, împiedicării fibrinolizei sau
consolidării peretelui capilar,
Vitamina K1 (fitomenadiona) f. 10 mg/ml (f. 1 ml )
• Acţiune terapeutică: vitamina K naturală, acţionează antihemoragic prin
perfectarea sintezei hepatice a protrombinei şi a altor factori ai coagularii
(VII, IX si X); efectul este relativ rapid, se instalează în 3-4 ore
• Indicaţii:
- intoxicaţie acută cu anticoagulante cumarinice
- profilactic sau curativ în alte sângerări prin hipoprotrombinemie sau
hipovitaminoza K
- în boala hemoragică la nou-născut
Carbazochroma (adrenostazin) f. 5 ml (0,3mg/ml)
• Acţiune terapeutică: hemostatic prin creşterea rezistenţei capilare.
• Indicaţii:
- profilaxia şi tratamentul stărilor hemoragice prin fragilitate capilară: purpură
idiopatică, hemoragii retiniene, telangiectazie familială, epistaxis, hemoptizii
- pre şi postoperator în chirurgia otorinolaringologică
- în intervenţiile pe prostată şi în alte intervenţii chirurgicale
• Mod de administrare: i.m, i.v( în sol. glucozată sau ser fiziologic) 1-3 fiole/zi .
• Reacţii adverse: durere la locul injectării.
• Contraindicaţii:
- nu se foloseste (este ineficace) în hemoragiile masive prin rupturi de vase
mari;
- nu se injectează în aceeaşi seringă cu vitamina C (incompatibilitate).
1
 2/24/2020

• Etamsilat f. 250 mg/ml( f. 2 ml)

• Acţiune terapeutică: menține stabilitatea peretelui capilar

• Indicaţii:
- profilaxia şi tratamentul hemoragiilor prin ruptura vaselor mici Medicaţia antitrombotică
- hemoragii în sfera ginecologică
- epistaxis
- hemoragii gingivo dentare
- hematemeză
- hematurie
• Mod de administrare: i.m, i.v 1-3 f/zi
• Reacţii adverse: hipotensiune arterială, cefalee, erupții cutanate
• Contraindicaţii: cu prudență la bolnavii cu fibrilație atrială, angină pectorală

Medicamentele inhibitoare ale funcţiilor

Această grupă cuprinde medicamente utile pentru
tratamentul şi profilaxia afecţiunilor tromboembolice.
Medicamentele antitrombotice intervin la nivelul
plachetelor, al proteinelor coagulării sau al sistemului
fibrinolitic, fiind indicate diferenţiat în trombozele arteriale,
trombozele venoase, trombozele intracardiace sau
coronariene, în funcţie de mecanismul fiziopatologic al
procesului trombogen.
plachetare - antiagregantele plachetare
• Antiagregantele plachetare sunt medicamente capabile să inhibe
agregarea şi alte funcţii ale plachetelor, responsabile de formarea
trombusului alb sau care intervin în coagulare.
Inhibarea funcţiilor plachetare se manifestă prin:
• prelungirea timpului de sângerare
• împiedicarea adeziunii şi agregării plachetelor
• prelungirea vieţii acestora (scurtată în bolile tromboembolice).

Antiagregantele plachetare sunt indicate mai ales pentru profilaxia

trombozelor arteriale, caracterizate prin formarea trombusului plachetar la
nivelul endoteliului vascular lezat.

• Aspirina (Aspenter tb. 75 mg, Aspirin cardio tb. 100 mg) • Dipiridamol cp. 25 mg, 75 mg
• Determină inactivarea ireversibilă, prin acetilare, a ciclooxigenazei,
enzimă care catalizează sinteza unor substanțe endogene de tip
prostaglandinic; este importantă impiedecarea formării în plachete a • are efect antiagregant modest
tromboxanului A2 care favorizează agregarea plachetară.
• produce uşoară vasodilataţie coronariană pe arterele normale; în criza
de angină pectorală apare „fenomenul de furt” = sângele e deviat şi se
Indicaţii:
agravează angina.
• boala coronariană ischemică: angina stabilă, infarct miocardic acut;
• Indicații
• bolnavi ce au avut un accident vascular ischemic
- prevenirea tromboemboliilor(asociat cu aspirina)
• purtători de valve, altele decât metalice (anticoagulante)
• Reacţii adverse: flush, uşoară hipotensiune, tulburări gastrointestinale
Reacţiile adverse şi contraindicaţii uşoare
- iritaţie gastrică • Doze: 300 – 600 mg/zi în 3-4 prize cu o oră înainte de masă
- reacţii alergice
- hemoragii (mai ales în asociere cu anticoagulante)
Doza : 75 – 325 mg/zi

2
 2/24/2020

Clopidogrel (Plavix) cp. 75 mg

• Ticlopidina (Ticlid)
• Acțiune : • Acțiune :
- împiedică adeziunea şi agregarea plachetară - are acelaşi mecanism de acţiune ca şi ticlopidina
- nu permite retracția cheagului • Indicații:
- prelungeşte timpul de sângerare - prevenirea complicațiilor tromboembolice arteriale la bolnavii cu
AVC, IMA
• Indicații: - prevenirea complicațiilor tromboembolice la bolnavii cu arteriopatie
- prevenirea complicațiilor tromboembolice arteriale( AVC, IMA) obliterantă
- prevenția trombozelor la nivelul protezelor coronariene
• Doza: 250 mg de 2 ori/zi( la mese) • Reacţii adverse:
• Efecte secundare: - tulburări gastro-intestinale de tip hemoragic
- tulburări gastrointestinale ( microhemoragii digestive, rareori - neutropenia apare mai rar.
ulcer, fenomenele fiind mai uşoare decât la administrarea de • Doze: 75 mg o dată /zi.
aspirina),
- neutropenie reversibilă care apare în primele 3 luni de la
începutul tratamentului

Anticoagulante a. Anticoagulante acute

• Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul coagulării,
acţionând la nivelul sistemului plasmatic responsabil de gelificarea
sângelui. Ele sunt utile îndeosebi în tromboza venoasă, unde fenomenul
principal este formarea trombusului de fibrină.
• Sunt indicate atât pentru profilaxia primară, oprind generarea trombozei,
cât şi pentru profilaxia secundară, oprind extinderea cheagului şi evitând
accidentele embolice.
• De asemenea se folosesc la purtătorii de valve cardiace protetice (de
preferinţă în asociere cu antiagregantele plachetare).
• Complicaţia majoră este reprezentată de hemoragiile, care survin în caz
de supradozare, dar şi la dozele obişnuite, la bolnavii cu insuficienţă
hepatică sau insuficienţă renală. Riscul este mult crescut în prezenţa unor
deficienţe ale hemostazei.
Heparina f. 5000 u.i
• Se cuplează cu o globulină plasmatică – antitrombina III – grăbind
acțiunea acesteia de inactivare a trombinei, factorului X şi altor factori
ai coagulării
• Are structură polară, de aceea nu se absoarbe şi e distrusă de sucurile
gastrice, nu traversează bariera hematoencefalică şi nici placenta,
putându-se administra gravidelor care fac tromboflebite profunde.
• Are efect antitrombocitar prin inhibarea agregării plachetelor, indusă de
trombină.
• Clarifică plasma lipemica prin activarea lipoproteinlipazei.
• Se leagă de endoteliu, proteine plasmatice şi macrofage, apoi se elimină
renal. De aceea nu se administrează în insuficienţele renale.

Mod de administrare Indicaţii:

• tromboza venoasă profundă
• infarctul miocardic acut
• intravenos: perfuzie continuă sau intermitentă → heparina sodică • angină instabilă
• subcutanat→ heparina calcică. • tromboembolia pulmonară
• administrarea subcutanată e foarte dureroasă
Reacţii adverse:
• Doza administrată subcutanat 5.000 u.i la 8 – 12 ore • hemoragii → se foloseşte ca antidot sulfatul de protamină, în
• Dozele pentru administrare intravenoasă: în perfuzie continuă : 1000 u.i/ perfuzie lentă
oră sau i.v inițial 10 000 u.i, apoi 5 000 – 10 000 u.i la 4 -6 ore • trombocitopenie → la administrarea peste 5 zile
• alergie
• Efectul heparinei trebuie supravegheat clinic şi biologic. • osteoporoză, mai ales administrată timp îndelungat

• Pentru testarea eficacității, se măsoară timpul de coagulare, iar pentru Contraindicații:

testarea securității timpul de trombină, a căror valoare trebuie să fie de • hemoragie cerebrală
2 – 3 ori mai mare decât cea normală • HTA severă

3

Heparine cu masa moleculara mică
• Dalteparina (Fragmin)
• Enoxaparina (Clexane)
• Nadroparina (Fraxiparina)
• Reviparina (Clivarin)
• Se administrează subcutanat de 1-2 ori pe zi
• Are mecanism de acţiune ca heparina clasică, dar direcţionat mai mult
pe factorul X.
• Se folosesc pentru profilaxia trombozelor venoase şi emboliilor.
Indicaţii:
- tromboza venelor profunde
- infarct miocardic acut
- trombembolism pulmonar (6 luni )
Reacţii adverse:
• Sângerare: ca antidot se administrează vitamina K fiola de 10 mg
injectată intravenos lent (pentru că poate determina moarte subită.
• Se mai administrează plasma proaspată congelată şi crioprecipitat.
• Necroza ţesutului gras din zona perfuziei
• La făt, în primul trimestru, medicamentul e teratogen, afectează mai
ales oasele iar în ultimul trimestru, există risc hemoragic.
• Contraindicaţii: sarcină, ulcer, alăptare, diateze hemoragice.
• Alteplaza este o enzimă naturală ce se leagă de fibrină, la suprafaţa
trombului şi determină transformarea plasminogenului în plasmină. E
tromboselectivă.
• Indicaţiile ateplazei sunt trombus arterial recent (infarct miocardic
acut, trombembolism pulmonar) adică la maxim 6 – 8 ore după
apariţia lui.
• Contraindicaţii :traumatisme recente, intervenţii chirurgicale recente,
accident vascular recent, HTA severă, ulcer, 30 minute după masajul
cardiac, intoleranţa la glucoză.
• Streptokinaza nu are efect direct pe plasminogen dar îl activează.
• Contraindicaţii: infecţie recentă streptococică
• Reacţii adverse: alergie, hta severă.
• Urokinaza se obţine din culturi celulare renale umane; activează direct
plasminogenul. Reacţiile adverse sunt mai uşoare.
2/24/2020
b. Anticoagulante cronice
Se mai numesc şi anticoagulante cumarinice sau antivitamine K.
• Ele împiedecă sinteza hepatică a factorilor coagulării dependentă de
vitamina K( II, VII, V, X)
Acenocumarolum → Trombostop cp. 2 mg
Sintrom cp. 4 mg
Warfarina (mai ales in SUA)
• Traversează bariera hematoencefalică şi placenta (contraindicate
gravidelor).
• Se leagă procentual mai mult de proteinele plasmatice.
• Au timp de latenţă mai mare (timpul de latenţă este egal cu timpul de
viaţă al factorilor coagulării deja activaţi)
• Au durată de acţiune prelungită
• Dozarea trebuie riguros controlată prin:
- timpul Quick
- INR (International Normalized Ratio) această metodă
compară TQ al pacientului cu TQ mediu al unui grup de indivizi
consideraţi normali. Valoarea normală 0,8-1,2.
Fibrinoliticele
• Medicamentele fibrinolitice sunt capabile să lizeze cheagul de sânge.
• Ele favorezeză formarea plasminei, fiind active îndeosebi în interiorul
cheagului, care protejează plasmina de antiplasminele circulante.
• Sunt indicate în cazuri selecţionate de infarct miocardic acut, embolie
pulmonară gravă, tromboze venoase profunde severe, tromboze arteriale
la nivelul membrelor (atunci când intervenţia chirurgicală nu este
posibilă).
• Trebuie administrate precoce deoarece cheagurile vechi sunt
puţin influenţate.
• Alteplaza
• Streptokinaza
• Urokinaza
• Toate acestea determină liza cheagului de fibrină prin activarea sau
stimularea plasminei.
4
 2/24/2020

Medicamente care stimulează contracţia miocardului = a. Digitalicele

tonicardiace

• Tonicardiacele sunt substanţe care produc în principiu creşterea Digitalicele reprezintă un grup de alcaloizi extraşi din:
forţei de contracţie a cordului şi sunt indicate în tratamentul
insuficienţei cardiace. - digitalis purpureea  se numesc purpureea glicozide (ex:
digitoxina)
În această categorie sunt cuprinse : - digitalis lanata  se numesc lanatozide (ex: digoxina, lanatozida
- Glicozidele tonice cardiace C, deslanozida )
- Simpatomimetice β1 stimulante
- Aminofilina

• EFECTE LA NIVELUL MIOCARDULUI

- creşte contractilitatea: are efect inotrop pozitiv: creşte forţa de - are consecinţe pozitive în tahiaritmii: digitalicele cresc
contracţie a miocardului, creşte viteza de scurtare a fibrelor întârzierea stimulilor la nivelul joncţiunii atrioventriculare, scăzând
miocardice. Creşterea forţei de contracţie nu este însoţită de creşterea frecvenţa ventriculară.
consumului de O2 astfel nu agravează cardiopatia ischemică.

- creşte excitabilitatea fibrei miocardice: are efect batmotrop

pozitiv. Datorită efectului batmotrop pozitiv există riscul apariţiei
aritmiilor (ca reacţie adversă). La omul sănătos digitalicele au un efect slab: scad uşor frecvenţa
cordului, scad viteza de conducere atrioventriculară şi produc
- scade conductibilitatea, în special cea atrioventriculară (prin efect vasoconstricţie în periferie.
direct asupra nodului atrio-ventricular sau prin creşterea tonusului
vagal): are efect dromotrop negativ.

Scăderea vitezei de conducere are efecte pozitive sau negative, în

funcţie de contextul clinic:

- scade frecvenţa sinusală: are efect cronotrop negativ,

producând bradicardie.

EFECTE EKG
- în insuficienţa ventriculară stângă, digitalicele cresc debitul
cardiac (DC) ameliorându-se staza pulmonară: dispneea diminuă, •  frecvenței cardiace
dispar ralurile de stază. •  PR
• subdenivelare ST, uneori cu concavitatea în sus
- în insuficienţa ventriculară dreaptă: creşte DC al ventriculului • aplatizarea sau inversarea undei T
drept dispărând staza sistemică.

• Creşterea DC determină creşterea fluxului sanguin la nivelul

rinichiului  creşte filtrarea glomerulară  se reia diureza şi apare
mobilizarea (îndepărtarea) edemelor.

1
 2/24/2020

EFECTE EXTRACARDIACE

Indicaţii:
• Pe rinichi: efect diuretic
- insuficienţa cardiacă: creşte contractilitatea, creşte DC.
- în tahiaritmii supraventriculare ( fibrilatia atriala, flutter-ul
• Pe vase: atrial, tahicardia paroxistica atriala)
• vasoconstricție arteriolară
•  tonusul venos Tratamentul digitalic se incepe obisnuit cu doze mari, de atac, care
realizeaza repede (zile , ore) concentratiile eficace . In continuare,
• SNC: activare tonus vagal se administreaza doze de intretinere.

Reacţii adverse :
- reacţiile adverse sunt de tip toxic şi sunt foarte frecvente,
dozele terapeutice fiind apropiate de cele toxice. Astfel, frecvenţa
reacţiilor adverse la bolnavii digitalizaţi este de 12-20%.

Manifestările intoxicaţiei digitalice

Tratarea intoxicaţiei digitalice:
Există 2 tipuri de manifestări:
1. Prima măsură: oprirea tratamentului; cu toate acestea,
digitalicele se elimină greu din organism.
1. Manifestări extracardiace
2. Manifestări cardiace
2. Apoi se administrează K (KCl oral)
1. Manifestări extracardiace: greţuri, vărsături, crampe abdominale,
cefalee, ameţeli, ţiuituri în urechi (tinitus), confuzie, halucinatii, 3. Apoi se administrează un medicament specific intoxicaţiei
cu digitalice: se dau antiaritmice (ex. Fenitoina, Lidocaina).
tulburări de vedere (obiectele au un halou în jur).

2. Manifestări cardiace: 4. Se administrează seruri specifice antidigoxină ce se fixează

pe orice digitalic şi grăbesc eliminarea acestora.
- scade foarte mult frecvenţa sinusală determinând bradicardie
excesivă
- creşte foarte mult excitabilitatea, apar aritmii → extrasistole
ventriculare, tahicardie ventriculara

• Contraindicatii: • Digoxinum (Digoxin, Lanoxin) cp. 0,25 mg, f. 2ml

- bradicardie( < 50/ minut) (0,25mg/ml)
- miocardita acuta - absorbtie digestiva 40 – 90% din cantitatea administrata
- tahicardia ventriculara oral
- se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 25% (
cantitatea mare de molecule libere contribuie la rapiditatea efectului)
- eliminare renala
• Precautii:
- efect la 1-2 ore si maxim la 6 ore dupa o doza unica orala
- infarct miocardic recent
- efect la 5-30 minute si maxim la 1 -3 ore dupa
- hipokaliemie
administrarea i.v
- hipotiroidism
- tratamentul de atac oral:
- vârstnici
0,5 – 1 mg/zi oral 3- 4 zile
- insuficienta hepatica
- doza de intretinere: 1cp/zi( mai putin la vârstnici si in
insuficienta renala)
- in urgente: administrare i.v lent 0,5 – 1mg, repetand la
nevoie, inca 0,25 mg dupa 4-8 ore, dupa care se continua cu dozele
de intretinere

2
 2/24/2020

Clasificarea antiaritmicelor
Antiaritmicele Clasa Vaughan- Williams Mecanism de actiune Efecte electrofiziologice
Clasa I IA Chinidina Blocante canale Na Incetineste faza O de
Procainamida ++ depolarizare
Disopiramida > t. repolarizare

IB Lidocaina Blocante canale Na Scurteaza faza 3 de

Antiaritmicele sunt medicamente utile pentru profilaxia și Mexiletina + repolarizare
Tocainida
tratamentul aritmiilor cardiace ectopice. Moricizina < t. repolarizare
Fenitoina

IC Flecainida Blocante canale Na Incetineste marcat faza O

Propafenona de depol.
Medicaţia antiaritmică cuprinde: +++ t. repolarizare nm

1. Medicamente antiaritmice propriu-zise II Beta-blocante adrenergice Blocheaza receptorii beta1 Supreseaza (deprima)
faza 4 de depolarizare
-Atenolol
2. Medicamente utilizate în tratamentul aritmiilor -Propranolol
-Metoprolol
III Blocanti canale de K Blocheaza canale de K Prelungeste faza 3 de
Amiodarona repolarizare
Sotalol > t. repolarizare
Tonsilat de bretiliu
IV Blocante canale de Ca Blocheaza canale de Ca Scurteaza potentialul de
Verapamil actiune
Diltiazem

1A. Substanţe care deprimă moderat viteza depolarizării sistolice şi

alungesc durata PA: Reacţii adverse :
- digestive: produce greaţă, vărsături, crampe, diaree.
Chinidina cp. 200 mg - neurologice: cefalee, ameţeli, tulburări de vedere, confuzie.
Acţionează direct la nivelul miocardului prin următoarele - cardiace - bloc atrioventricular, insuficienţă cardiacă,
mecanisme: hipotensiune
- deprimă moderat conductibilitatea, - alergice - urticarie, reacţii de tip anafilactic.
- scade excitabilitatea  este eficace în aritmii
Contraindicaţii:
Doze: tratament de atac →oral 200-600 la 6 ore
- în blocuri atrioventriculare
tratament de întreținere →200-400 la 8 ore
Indicaţii : - tahicardii ventriculare
- extrasistole supraventriculare - la hipotensivi
- extrasistole ventriculare - în intoxicaţia digitalică
- tahicardie sinusală paroxistică - la bolnavii cu hiperkaliemie.
- flutter atrial
- fibrilaţie atrială paroxistica

- 1B. Substanţe ce scad puţin viteza depolarizării sistolice şi

scurtează durata PA: Reacţii adverse:
- dozele crescute pot da reacţii adverse neurologice: parestezii,
Lidocaina (Xilina) sol. 1%, 100mg/10ml(f. 10ml) sedare, convulsii, confuzie, chiar comă.

Indicaţii : Precauții:
- este de ales în aritmiile ventriculare periculoase, fiind larg - insuficiență hepatică
folosită în serviciile de terapie intensivă. - insuficiență cardiacă
- nu se administrează oral (se metabolizează intens la primul - vârstnici
pasaj hepatic), ci numai i.v. injectabil sau în perfuzie.
- în injecţii i.v. se administrează 50-100 mg / dată, repetând Contraindicaţii :
eventual după 5 minute, fără a depăşi 200-300 mg / oră. - la bolnavii cu bloc atrioventricular
- în aritmiile digitalice sau din infarctul miocardic acut se - la bolnavii cu insuficienţă hepatică severă
recomandă perfuzie i.v. continuă pe perioada de 24-48 ore.
- la cei cu antecedente convulsive
- în caz de alergie specifică la Lidocaină.

3
 2/24/2020

II. Betablocante
Fenitoina cp. 100mg, f. 5ml( 50mg/ml)
- blocarea receptorilor  1 adrenergici
- scad excitabilitatea, conducerea, frecvenţa sinusală şi
Are proprietăţi asemănătoare lidocainei. contractilitatea.

Indicaţii - în aritmiile din intoxicaţiile cu digitalică

Indicaţii :
- în tratamentul tahicardiilor sinusale
Contraindicaţii - injectarea i.v. impune prudenţă pentru că pot - în tratamentul aritmiilor prin focar ectopic(fibrilatie, flutter).
apărea fenomene de deprimare cardiovasculară. - pentru că scad conducerea, realizează controlul frecvenţei
- supradozarea provoacă tulburări cerebeloase. ventriculare la bolnavii cu tahiaritmii supraventriculare.
- tratamentul tahicardiei sinusale şi a extrasistolelor adultului tânăr
- aritmiile care apar la bolnavii hipertiroidieni.

Reacţii adverse:
- bradicardie - agravarea insuficienței cardiace
- hipotensiune - impotență
- hipoglicemie
- bronhospasm

• Contraindicaţii
- insuficienţă cardiacă • Metoprololul cp. 25 mg, 50 mg, 100 mg
- astm bronşic - reduce mortalitatea în infarctul miocardic acut
- bradicardie
- scade riscul de recidiva al infarctului miocardic
- bronșită cronică
Atenție !!! Ȋntreruperea brusca a unui betablocant poate fi urmata de - se utilizeaza si in profilaxia migrenei
ischemie miocardică Doze 50 – 100 mg/zi 1 -2 prize

• Propranololul cp. 10 mg, 40 mg • Atenololul cp. 50 mg, 100 mg

- absorbtie digestiva rapida si completa Doze 50 – 100 mg/zi 1 priză
- epurat prin metabolizare hepatica
- epurarea mult încetinită la hepatici și în insuficiența cardiacă • Bisoprolol ( Concor) cp. 2,5mg, 5mg, 10 mg

Doze 10 – 40 mg x 3/zi

III. Repolarizarea curenților de potasiu și prelungirea marcată a

repolarizării Reacţii adverse:
- utilizarea prelungită, fără pauze, poate determina apariţia de
Amiodarona ( Cordarone) cp. 200 mg, f. 50mg/ml (3 ml)
depozite corneene pigmentare
- are proprietăți antiaritmice și antianginoase
- hipotiroidie.
- infiltrate pulmonare cu fibroză
Indicaţii
- bradicardie
- este indicată în aritmii diverse, rebele la alte tratamente.

Contraindicaţii: - bradicardii
Doze : se administrează oral, folosind doze de atac( 400 – 600 mg) -boli tiroidiene
timp de 8-10 zile, apoi se întreţine efectul cu doze mici ( 200mg/zi), Precautii:
câte 5 zile / săptămână. În urgenţe se poate injecta i.v. - expunere la soare
- control tiroidian la 6 luni
- control oftalmologic la 1 an

4
 2/24/2020

IV. Blocanţi ai canalelor de Ca

Verapamilul( Isoptin) cp. 40mg, 80mg, 240 mg(cp. cu eliberare
prelungita) Nu !!!! se asociază cu:
- este un antiaritmic foarte activ - Propranololul pentru că apare sumarea deprimării
miocardice.
- scade debitul cardiac
- Digitalice pentru că apare risc mare de bloc
- scade TA
- Antihipertensive pentru că apare risc de hipotensiune
Indicaţii : - tahicardii supraventriculare
marcată.
- extrasistole, FiA , flutter(Fl)
Diltiazem( Dilzem) cp. 60 mg, cp. cu elib. Prel. 90mg
- HTA usoara, si medie
- are proprietăţi asemănătoare Verapamilului, fiind utilizat ca
Reacţii adverse:
antiaritmic cât şi ca antianginos.
- bradicardie
- hipotensiune
- insuficiență cardiacă
- edeme declive
Contraindicaţii:
- în blocuri atrioventriculare,
- insuficienţă cardiacă
- bradicardie , hipotensiune

Antianginoasele
1. Nitraţii organici
• Antianginoasele sunt medicamente capabile să calmeze durerea Nitraţii organici sunt esteri organici ai acidului azotic. Produc :
sau să evite apariţia crizelor de angină pectorală. - coronarodilataţie
- vasodilataţie venoasă cu scăderea presarcinii
Ele acţionează prin:
- vasodilataţie arterială (efect mai puţin semnificativ) cu
scăderea postsarcinii.
 vasodilatație coronariană
- micsorarea presarcinii si post sarcinii, ca urmare a
 creşterea aportului de oxigen venodilatatiei si arteriodilatatiei, usureaza inimii si scade
 limitarea consumului de oxigen a cordului. consumul de oxigen al miocardului
- inhibă funcţiile plachetare (scade formarea de trombi)
actiune importanta in angina instabila si in infarctul acut de
miocard

Reacţiile adverse ale nitraţilor organici sunt:

• nitratii organici se absorb bine prin mucoasa linguala, din intestin si - cefalee
prin piele
- ameţeli
- valuri de căldură (la începutul tratamentului)
• se metabolizeaza in ficat
- la doze mari apare hipoTA
Nitratii organici pot dezvolta un grad de toleranta, fenomen evident
• sunt utilizati sub forma de preparate pentru: pentru cefalee, care se atenueaza pe masura continuarii
- absorbtie prin mucoasa linguala – tablete perlinguale, tratamentului
spray-uri
- pentru administrare orala – comprimate, capsule Reprezantanţi:
- pentru absorbtie prin piele – unguente, plasturi • nitroglicerina
- pentru perfuzie intravenoasa • izosorbid dinitrat
• izosorbid mononitrat
• pentaeritril tetranitratul.

5
 2/24/2020

• Nitroglicerină (Trinitrină) cp. 0,5 mg, ung. 2%, cp. retard 2,6 mg, f.
1ml
- în timp apare toleranţa, iar oprirea tratamentului, nu e
avantajosă datorită riscului apariţiei unei crize
- se foloseşte pentru combaterea crizelor
- nitroglicerina în IMA se administrează intravenos şi limitează
- se administrează sublingual (cel mai frecvent: 1 cp odată, efectul zona de infarct prin activarea circulaţiei colaterale a zonei de infarct
apărând după 1-2 minute şi având o durată de 30 min; şi scade consumul de oxigen.
readministrarea dozei se face după 2-5 minute dacă nu s-a obţinut
efectul.
Reacții adverse:
- pentru administrarea sublinguală se folosesc comprimate de 0,5 - hipotensiune arterială
mg sau soluţie alcoolică 1% (Nitromint) care conţine 0,2 mg
/picătură. - sincopă
- cefalee
- în tratamentul profilactic se foloseşte administrarea pe tegumente
sub formă de:
- unguente( 2%), preparate transdermice cu eliberare
lentă( Nitroderm TTS – plasturi cu nitroglicerină)
- cp. cu eliberare lentă( Nitromint 2,6 mg)

2. Betablocantele
• Isosorbid dinitrat (Isodinit) cp. 10 mg, cp.retard 20 mg Mecanism de acţiune:
- profilactic in angina pectorala - reduc frecvenţa atacurilor anginoase
- doze: 5-20 mg de 2-4 ori /zi - diminuă riscul morţii subite
cp. retard de 2ori/zi - creşte toleranţa la efort
• PROPRANOLOL 1 tb = 10 mg; 1 tb = 40 mg
Isosorbid mononitrat (Olicard) cp. 20mg, 40 mg
120 – 240 mg/zi – în trei prize
Doze: 20 - 40 mg de 2 ori/zi
• ATENOLOL (cp. 50, 100 mg) 50 – 100 mg/zi în doză unică
• METOPROLOL ( cp. 25,50,100 mg) 50 – 200 mg/zi în două prize
Pentaeritriltetranitrat( Nitropector) cp. 20 mg Contraindicaţii:
Doze: 10-30 mg de 2-3 ori/zi, inainte de masa - hTA
- bradicardie
- astm bronşic
- BPOC
- insuficienţă cardiacă severă
• Ȋntreruperea brusca a unui tratament indelungat cu betablocante,
poate agrava starea bolnavilor anginosi, cu cresterea frecventei
crizelor anginoase, chiar infarct miocardic. Medicatia trebuie
redusa treptat !!!!

Nifedipina (Adalat, Corinfar) draj. 10 mg, cp. retard 20 mg

3. Blocantele canalelor de calciu - antianginos eficace
• Medicamentele din aceasta categorie deprima inima, micsorând - produce vasodilataţie arteriolară cu micşorarea postsarcinii,
consumul de oxigen al miocardului si provoaca vasodilatatie prin usurând astfel munca inimii
micsorarea disponibilului de calciu pentru fibrele musculare. - dilată vasele coronariene.
• Sunt utilizate în tratamentul : Reacţii adverse ale nifedipinei:
- anginei pectorale - cefalee
- aritmiilor - amețeli
- HTA - parestezii
- migrena - tahicardie, palpitatii
• Se clasifica in urmatoarele grupe chimice: - edeme maleolare
Contraindicatii: hipotensiunea arteriala
a) dihidropiridine: nifedipina, amlodipina, felodipina Doze: 10 mg x 3/zi, 20 mgx 2/zi
b) nondihidropiridine - fenilalchilamine – verapamilul Se utilizeaza si in tratamentul sughitului 10 - 20 mg/1-3/zi
- benzotiazepine – diltiazemul

6
 2/24/2020

• Amlodipina ( Norvasc) cp. 5 mg, 10 mg • Felodipina( Plendil) cp. film. 5mg, 10 mg

• Doze: 5-10mg/zi
Indicații: • Doze: 5 -10 mg/zi
- angina pectorală stabilă de efort
- angina vasospastică
- HTA • Verapamil (Isoptin) cp.40 mg, 80 mg, cp. cu elib. prel. 240 mg-
Reacții adverse: antiaritmic şi antianginos eficace
- alergie • Reacţii adverse :
- leucopenie, trombocitopenie - bradicardie excesivă
- cefalee, amețeli - decompensare cardiacă
- insomnie - hipotensiune
Contraindicații: - edeme declive
- sarcină, alăptare Contraindicații:
- angina pectorală instabilă, stenoza aortică - insuficiența cardiacă
- hipotensiune

• Diltiazem (Dilzem)– asemănător Verapamilului cp. 60, 90 mg

- blocant al canalelor de calciu, care se situeaza
farmacodinamic intre verapamil si nifedipina
- util terapeutic ca antianginos si antihipertensiv

Indicatii:
- angina pectorala Antihipertensivele
- HTA
Doze: 60 – 90 mg de 3 ori/zi

Precauții: - doze mici la batrâni si cirotici

- creste nivelul plasmatic al digoxinei( se scade doza de
tonicardiac când se asociaza)

• HTA reprezinta afectiunea cardiovasculara cea mai raspândita in

masa populatiei si una din cele mai importante probleme de
sanatate publica
• Este un factor de risc major pentru ateroscleroza cu localizare
coronariana, cerebrala si renala
• Valori normale ale TA: TA sistolica(TAs) -110 – 140 mmHg
TA diastolica(Tad) – 60 – 90 mmHg
• Tratamentul HTA urmăreşte:
- reducerea valorilor presiunii arteriale către cifre cât mai apropiate
de cele fiziologice
- micşorarea frecvenţei complicaţiilor (accidente vasculare,
insuficinţă renală, infarct miocardic)
- micşorarea morbidității și mortalităţii asociate HTA

Durata tratamentului antihipertensiv este indefinită

HTA este definita ca o crestere persistenta a TAs si Tad peste valorile
de 140/90 mmHg.

7
 2/24/2020

Tipul de antihipertensiv Loc de acțiune Mecanism

TA = DC x RVP Substante modificatoare ale funcțiilor simpato-adrenergice

Efectul antihipertensiv poate fi obtinut prin : Centrale

Clonidina
• Simpaticolitice - scad TA prin reducerea RVP si a DC Guanfacina Activarea receptorilor α2
α-metil dopa centrali Activarea sistemului
• Vasodilatatoare directe – scad TA prin relaxarea muschiului neted depresor central
vascular
Moxonidina Scaderea tonuslui
Activarea receptorilor I1 simpatic periferic
• Blocante ale canalelor de calciu - scad TA prin scaderea RVP si a Rilmenidina
DC imidazolinici

• Medicamente care blocheaza producerea sau actiunea

angiotensinei II - scad TA prin scaderea RVP si a volumului sanguin
circulant

• Diuretice - scad TA prin scaderea volumului sanguin si depleție de

sodiu

Periferici Diuretice
Guanetidina Terminatia adrenergica Blocarea transmisiei adrenergice
Ganglioblocante Ganglioni vegetativi
Tiazidice Tub distal Blocheaza reabsortia de
Blocarea transmisiei ganglionare Hidroclorotiazida(Nefrix) Na, Cl si K
α1 blocante adrenergice Receptori α1 adrenergici periferici
- Selective Blocaj selectiv al receptorilor α1
adrenergici periferici: vasodilatatie
Diuretice de ansa
Prazosin
Doxazosin -Furosemid Ansa Henle (ramura Blocheaza reabsortia de Cl
-Acid etacrinic ascendenta) si Na
- Neselective
Fentolomina

Antagonisti de aldosteron
β blocante adrenergice
- Neselective Receptori β1 adrenergici periferici -Spironolactona Tub distal, receptorii Blocheaza schimbul de
Propranolol Scad debitul cardiac prin blocarea pentru aldosteron Na/K: se elimina Na, se
receptorilor β1 cardiaci retine K
- Selective Scad secretia de renina pri
blocarea receptorilor β1
Atenolol juxtaglomerulare
Metoprolol
Receptorii β1 si α1adrenergici Alte diuretice care retin K
α-β blocante periferici -Triamteren Tub distal si colector Blocheaza schimbul de
Insumeaza efectele α si β blocarii
Labetalol adrenergice -Amilorid Na/K: se elimina Na, se
Carvediol retine K

Mixte Neuroni centrali, terminatii Blocarea recaptarii NA si golirea

Rezerpina adrenergice depozitelor de NA

Vasodilatatoare
Directe Activarea canalelor de K Hiperpolarizare
membranara
-Hidralazina • Clonidina cp. 0,15 mg
-Dihidralazina
-Minoxidil - scade tonusul simpatic central si periferic
-Diazoxid Indicatii:
-Nitroprusiat - HTA moderata si severa
Indirecte - migrena ( profilactic)
Antagonistii de calciu (calciu-
blocante) Canalele de calciu Blocheaza influxul de calciu
Reactii adverse:
-Nifedipina, Amlodipina, – vasodilatatie - xerostomie
Felodipina
- somnolenta
Inhibitori ai sistemului Blocheaza geneza
renina-angiotensina angiotensinei II - oprirea brusca → rebound hipertensiv
Enzima de conversie
• Inhibitorii enzimei de - bradicardie
conversie a angiotensinei I
Doze: 1cp x 2-3/zi
Captopril, Enalapril Blocheaza receptorii pentru
• Blocanti ai receptorilor angiotensina II
Se utilizeaza in asociatii antihipertensive
angiotensinei II Receptorii angiotensinei II
Losartan(Cozaar)
Valsartan(Diovan)
Ibesartan(Aprovel)
Telmisartan(Pritor)

8
 2/24/2020

• Metildopa(Dopegyt) cp. 250 mg

Blocantele alfa adrenergice
- inhiba sistemul simpatic prin efect central
Indicatii: • Prazosin(Minipress) cp. 1mg, 2 mg
- HTA moderata si severa
- HTA cu insuficienta renala - actioneaza la nivelul receptorilor α1 adrenergici de la nivelul
Reactii adverse: musculaturii netede vasculare
- xerostomie Indicatii:
- somnolenta, depresie - HTA la cei cu diabet, insuficienta cardiaca, astm bronsic
- constipatie Reactii adverse:
- pozitivarea testelor hepatice (contraindicata la cei cu suferinta - hipotensiune ortostatica (la prima doza) →se administreaza
hepatica) seara la culcare
Doze: 1cp x 2-3/zi - cefalee, somnolenta
Se utilizeaza in asociatii antihipertensive Doze: 1/2cp x 2/zi

Betablocante Blocanţii de calciu

Reduc debitul cardiac prin diminuarea contractilităţii şi frecvenţei

cardiace. După structură se subîmpart în:
Se utilizează de elecţie la pacienţii cu: angor de efort şi la
hipertensivii tineri.
După modul lor de acţiune se împart în: • Dihidropiridine
• neselective:
• PROPRANOLOL cp = 10 mg; cp = 40 mg • Nifedipina (NIFEDIPIN) 1 tb = 10 mg; 1 tb SR = 20 mg
• doza = 80 – 240 mg/zi • 10 mg x 3/zi sau 20 mg x 2/zi
• selective (acţionează pe receptorii beta1 cardiaci preponderent
şi doar într-o mică măsură asupra receptorilor beta 2 din bronhii) • Felodipina (PLENDIL, AURONAL) 2,5 mg; 5 mg; 10 mg
• ATENOLOL cp = 50 mg, 100 mg • 5 – 10 mg/zi – priză unică
Doza 50 – 100 mg/zi în priză unică
• METOPROLOL cp. =25 mg, 50 mg, 100 mg • Amlodipina (NORVASC) 5 mg; 10 mg
Doza 50 – 200 mg/zi în 1 – 2 prize • 5 – 10 mg/zi – priză unică

Efecte secundare: bronhospasm, bradicardie, agravarea insuficienţei Efecte secundare: cefalee, vertij, flush, tahicardie reflexă ușoară, edeme
cardiace, agravarea ischemiei periferice, tulburarea gambiere
metabolismului glucidic şi lipidic

Inhibitorii enzimei de conversie

• Nondihidropiridine
• - “moneda forte” in tratamentul HTA
• Verapamil (ISOPTIN) 20 mg; 40 mg; 80 mg; 240 mg
• Doza 120 – 240 mg în 2-3 prize • - blocheaza enzima de conversie (EC) a angiotensinei I in
- are efect antihipertensiv prin scaderea debitului cardiac si a angiotensina II, ceea ce duce la scaderea cantitatii de angiotensina II
rezistentei vasculare periferice plasmatice, cu vasodilatatie periferica si scaderea RVP
- are efect deprimant cardiac, fiind contraindicat in
insuficienta cardiaca

• Diltiazem (DILZEM) cp = 60 mg
• cp SR 90 mg • Indicatii:
• Doza 180 – 240 mg în 2-3 prize - la pacienţii hipertensivi care asociază insuficienţă cardiacă
- diabet zaharat asociat sau nu cu HTA
- actiune deprimanta cardiaca este mai putin importanta - IMA în antecedente
- se utilizeaza ca antianginos si antihipertensiv - la pacientii cu suferinta renala de orice cauza( scad proteinuria)

Blocanţii de calciu sunt utilizaţi în caz de: - HTA la vârstnici

- HTA la diabetici
- HTA la anginoşi

9
 2/24/2020

• CAPTOPRIL tb. 12,5 mg; 25 mg; 50 mg Efecte secundare:

• Doza 50 – 150 mg/zi în 2-3 prize
- hTA(efectul primei doze) – administrarea se incepe cu doze mici
• ENALAPRIL tb .2,5 mg; 5 mg; 10 mg; 20 mg si dupa intreruperea temporara a tratamentului diuretic
• Doza 10 – 40 mg/zi în 1-2 prize - hiperpotasemie
- tuse
• PERINDOPRIL(PRESTARIUM) tb. 5 mg; 10 mg - greaţă, diaree
• Doza 5 – 10 mg/zi - tulburari ale gustului(disgeuzie) – gust metalic
- alterarea functiei renale – până la insuficienta renala in caz de
LISINOPRIL( RANOLIP) tb. 5mg, 10mg, 20mg stenoza de artera renala
• Doza 10 -20 mg/zi o doza - angioedem

RAMIPRIL(ZENRA) tb. 2,5mg, 5mg, 10mg Contraindicații:

• Doza: 2,5 – 10mg o singura priza - în sarcină – încetineste sau opreste cresterea fetala, moarte
fetala
- în stenoza bilaterală a arterelor renale
ZOFENOPRIL(ZOMEN) tb. 7,5mg, 30mg
- în IRC avansată
• Doza: 15mg -30mg o data/zi

Blocanţii receptorilor angiotensinei II (Sartani)

• Avantaje
• nu au „efectul primei doze”
• nu dau tuse, edem
• Candesartan(ATACAND) cp. 8 mg, 16 mg, 32 mg
• pot fi administrate în IRC
- Doze: 4mg -16 mg o data /zi

• Dezavantaje - preţ de cost mare

• Valsartan(DIOVAN) cp. 40 mg; 80 mg; 160 mg
- Doze: 80 mg o data/zi dimineata inainte de masa

• Contraindicații:
• Telmisartan(PRITOR, MICARDIS, TOLURA) cp.40 mg; 80mg
- sarcina
- Doza: 40- 80 mg/zi
- alăptare

Diuretice - au fost primele medicamente

folosite în tratamentul HTA; ele se împart în:

 diuretice tiazidice – loc de acţiune la nivelul porţiunii proximale

a tubului contort distal
• Hidroclorotiazida (NEFRIX)
• tb = 25 mg; doza 12,5 – 25 mg/zi
 diuretice de ansă – loc de acţiune - ramul ascendent al ansei
Henle
• efect puternic şi promt (util în urgenţele hipertensive)
• eficient şi la creatinină > 2,5 mg/dl MEDICAŢIA VASOACTIVĂ
• FUROSEMID tb = 40 mg; f = 20 mg
• Doza 20 – 40 mg/zi
 diuretice care economisesc K+
• mecanism de acţiune: inhibă efectele aldosteronului asupra
tubului distal
• SPIRONOLACTONA(VEROSPIRON) tb. = 25mg, 50mg, 100mg
 diuretice sulfamidice netiazidice
• Indapamida (TERTENSIF) 1 tb = 1,5 mg
• efect prelungit (administrare zilnică unică)
• absenţa efectelor dismetabolice (hiperglicemie,
hiperuricemie)

10
 2/24/2020

• Sunt medicamente cu actiune asupra vaselor sanguine, artere si • 1. Blocante α adrenergice

vene, cu rol in modificarea tonusului
• Pot avea efecte atât locale cât si sistemice
• Tolazolina - utilizata in tratamentul bolilor vasospastice periferice
(sindr. Raynaud)
- provoaca tahicardie, dureri anginoase
• Vasodilatatoarele

• Medicamente cu proprietati vasodilatatoare slabe , limitate la

• Dihidroergotoxina(Secatoxin, Ergoceps, Redergin)
anumite teritorii
- vasodilatator cerebral, retinian
• Nu au efect hipotensor
- activeaza metabolismul neuronal
• Sunt capabile sa amelioreze irigatia deficitara mai ales la nivelul
membrelor si cerebrala - indicatii: insuficienta circulatorie cerebrala si
periferica, dementa senila, tulburarile circulatiei retiniene si
cohleovestibulare

• Nicergolina ( Sermion) cp. 30 mg

- determina vasodilatatie, cresterea circulatiei, si stimulare
metabolica cerebrala
- doze: 30 mg- 60 mg/zi Vasoconstrictoarele
- contraindicatii: hipotensiune, IMA acut, sarcina,
bradicardie
• Medicamente cu actiune vasoconstrictoare ce pot actiona
sistemic sau limitat la anumite teritorii vasculare

• 2. Vasodilatatoare musculotrope directe • 1. Vasoconstrictoare cu actiune sistemica

• Pentoxifilina(Pentoxifilin, Trental) – draj. 100mg, comp.cu eliberare • actioneaza asupra majoritatii teritoriilor vasculare si determina
prel. 400mg, 600 mg, f. 100mg cresterea TA
• utile in situatiile in care exista hipotensiune arteriala acuta severa
sau colaps, când presiunea de perfuzie a majoritatii tesuturilor
- vasodilatator la nivel cerebral si la nivelul membrelor
este compromisa
- indicata in tratamentul arteriopatiilor obliterante ale
membrelor inferioare
- doze: 100-200mgx3/zi, im. sau i.v lent sau in perfuzie
200-600mg/zi

• Noradrenalina f. 4 ml, 8 ml - se administreaza cu grija, supradozarea provocând cresteri

- determina cresterea rezistentei periferice si cresterea TA tensionale, dureri anginoase, aritmii ventriculare
- medicament de urgenta in colaps
- se introduce in PEV glucoza 5% • 2. Vasoconstrictoare cu actiune locala
- efectul se instaleaza rapid si se mentine 1-2 minute dupa
oprirea perfuziei • Nafazolina(Rinofug, Proculin)
- decongestionant al mucoasei nazale si conjunctivale, in
• Adrenalina f. 1ml (0,1%) instilatii locale in solutie 0,25 -1%
- principala indicatie este socul anafilactic si edemul - indicata in tratamentul local al rinitelor alergice si al
angioneurotic conjunctivitelor
- se injecteaza intravenos diluat , 0,1 – 0,5 mg in 10 ml solutie - administrarea prea frecventa, la intervale de timp mici
salina izotona determina aparitia tahifilaxiei
- când calea intravenoasa nu este abordabila, se injecteaza
i.m sau perlingual • Ergotamina(Ergomet) f. 1ml(0,2mg)
• - alcaloid de secara cornuta
• Angiotensina
- vasoconstrictia intereseaza arteriolele
- se administreaza in PEV, fiind indicata in starile de colaps

11
 2/24/2020

- utila in tratamentul crizelor migrenoase(vasoconstrictie in

teritoriile carotidiene)
- contraindicata in timpul nasterii sau sarcinii, deoarece are
actiune ocitocica uterotonica

• Dihidroergotamina - proprietati antimigrenoase

- se utilizeaza in profilaxia crizelor de migrena

• Metisergida(Deseril)
- eficace pentru profilaxia crizelor migrenoase

12
 I. EXPECTORANTE
Definiţie
Sunt substanţe medicamentoase care favorizează expectoraţia, crescând
cantitatea secreţiilor traheobronşice şi / sau fluidificându-le.

Acţiunea expectorantă se datorează:

MEDICAŢIA APARATULUI • stimulării activităţii secretorii a glandelor mucoasei traheobronşice
RESPIRATOR • fluidificării directe a secreţiilor mucoasei.

Expectorantele se folosesc, cu beneficiu variabil, în diferite afecţiuni

bronhopulmonare cu spută vâscoasă, care nu poate fi eliminată prin
mişcările cililor şi prin tuse.

Expectorantele secretostimulante
Aceste expectorante îşi datoresc efectul:
• stimulării activităţii glandelor seroase din mucoasa bronşică
• creşterii transudării plasmatice la acest nivel.
Clorura de amoniu şi alte săruri de amoniu, stimulează reflex secreţia
bronşică.
• Doză: oral 0,3 g de 4 - 5 ori/zi
• Reacţii adverse: greaţuri şi vărsături (irită mucoasa gastrică)
Contraindicaţii:
- la bolnavii cu intoxicaţie amoniacală - uremie
- în insuficienţa hepatică gravă
- în stările de acidoză
- în caz de insuficienţă respiratorie severă.
Iodura de potasiu şi iodura de sodiu stimulează reflex şi direct
secreţia broşică.
• Doză: oral 0,3 g de 4 ori/zi
Reacţii adverse:
- iritaţie gastrică cu greaţuri şi vărsături
- iodism: catar oculonazal, cefalee, erupţii acneiforme
- interferează testele tiroidiene timp îndelungat (câteva luni) şi
rareori, favorizează dezvoltarea guşei
Gaiacolul (metilcatehol), gaiacolsulfonatul de potasiu şi
gaiafenazina (trecid) au acţiune expectorantă slabă.

Mucoliticele
Mucoliticele acţionează asupra secreţiei mucoase, desfacând diferite tipuri
Secretoliticele de legături responsabile de agregarea macromoleculelor proteoglucidice
care formează scheletul mucusului, cu fluidificare consecutivă şi uşurarea
expectoraţiei.
Expectorantele secretolitice acţionează direct asupra secreţiilor bronşice,
fluidificându-le. Această grupă cuprinde:
• Acetilcisteina (ACC200, Fluimucil)- cp. 200mg, cp. eferv.
600mg, f. 3 ml- este un mucolitic care se administrează în aerosoli sau în
• substanţe mucolitice, instilaţii directe, fiind indicat în sindroame hipersecretorii cu încărcarea
arborelui respirator: infecţii bronhopulmonare, bronhopneumopatii cronice
• enzime proteolitice obstructive.
• agenţi tensioactivi Fluidificarea brutală a secreţiilor poate determina inundarea bronşiilor la
• hidratanţi. bolnavii incapabili să expectoreze (ceea ce impune bronhoaspiraţia de
urgenţă).
Acetilcisteina este contraindicată la astmatici, deoarece favorizează
bronhospasmul.
• Doza 200 mg de 3ori/zi

1

• Bromhexina (Brofimen, Bisolvon) - cp. 8mg un compus de sinteză
cu structură cuaternară de amoniu, are proprietăţi mucolitice. Efectul se
exercită, probabil, prin intermediul enzimelor lizozomiale, a căror activitate
creşte la suprafaţa mucoasei.
Bromhexina se administrează oral( 3 cp./zi) sau în inhalaţii, fiind indicată în
bronşite şi în bronşiectazii.
Enzime proteolitice
• Tripsina, chimiotripsina, streptochinaza sunt enzime proteolitice, care
aplicate local, în aerosoli sau instilaţii, pot fluidifica secreţiile bronşice.
Acţiunea iritantă asupra mucoasei traheobronşice limitează utilitatea
terapeutică

Agenţi tensioactivi şi hidratanţi ai secreţiilor

• Ambroxol –cp.30 mg- stimulează secreţia bronşică şi creşte activitatea • Tiloxapolul → are proprietatea de a scădea tensiunea superficială.
ciliară Inhalarea de aerosoli este recomandată pentru hidratarea secreţiilor
• Doza → 90 mg/zi în 2-3 prize bronşice.

• Erdomed - mucolitic – cps. 300mg • Vaporii de apă ca şi apa ingerată în cantităţi mari, hidratează şi
• Doza → 300 mg de 2 ori/zi → 10 zile fluidifică secreţiile bronşice.

II. MEDICAŢIA ANTIASMATICĂ a) Betasimpaticomimetice

• medicaţia de elecţie în criza de astm
Tratamentul medicamentos al astmului bronşic dispune actualmente de • după durata de acţiune sunt trei categorii:
următoarele categorii de substanţe active:
• cu durată scurtă (2 h)
• isoprenalina(Bronhodilatin)
• Bronhodilatatoare
• orciprenalina(Astmopent)
• Substanţe care inhibă degranularea mastocitelor
• Antiinflamatorii • cu durată medie (4-6 h)
• Expectorantele mucolitice • salbutamol (Ventolin)
• Antibioterapia • fenoterol (Berotec)
• terbutalina (Bricanyl)
• Oxigenoterapia
• cu durată lungă de acţiune (12 h)
1. Bronhodilatatoare acţionează fie prin mecanism vegetativ, aşa cum • salmeterol (Serevent)
fac simpatomimeticele şi anticolinergicele, fie direct asupra musculaturii
• formoterol
netede, de exemplu metilxantinele

Indicaţii: Efecte secundare

• preparatele cu durată scurtă şi medie de acţiune → criza de astm bronşic
• preparatele cu durată lungă de acţiune → asmul moderat sau sever pentru
tratamentul cronic al dispneei nocturne. Nu se recomandă în criză !! • aritmii cardiace
• tahifilaxia: rezistenţă la drog consecutivă folosirii frecvente; necesită
Mod de administrare schimbarea căii de administrare, schimbarea drogului sau pauză ≈ 7 zile
• sub formă de nebulizare sau aerosoli presurizaţi • tremurături
• Salbutamol(Ventolin) 100 μg/ doză- 2 doze/ 4- 6 ore • tahicardie
• Terbutalină(Bricanyl) 250 μg/ doză- 2 doze/ 2- 4 ori/zi • moarte subită
• Fenoterol(Berotec) 200 μg/ doză- 2 doze x 4/ zi • inducerea stării de rău astmatic
• Salmeterol(Serevent) 50 μg/ 12 ore

2
 b) Anticolinergicele c) Metilxantine au efect bronhodilatator de intensitate medie, inferior
Indicaţii :
betasimpaticomimeticelor
• efectul apare după 10 – 15' este maxim la 45- 60' şi durează 2- 3 ore
• astmul greu controlabil cu alte droguri (medicament de rezervă!)
• BPOC(unde tonusul vagal este o componentă reversibilă majoră)
• Teofilina (Theo SR 100mg, 200mg, 300mg, Teotard 200 mg, 350 mg) este un
Mod de administrare: alcaloid xantinic din frunzele de ceai îndeaproape înrudit cu cafeina

• bromura de ipratropium (Atrovent) 20 μg/ doză - 2 doze x 4/ zi • Aminofilina (Miofilin tb. 100 mg, f. 240 mg ) un complex de teofilina cu
• bromura de tiotropium (Spiriva) 18 μg/ doză - 1- 2 doze/zi etilendiamină, mai bine solubilă şi cu o disponibilitate superioară.

Avantaje: Mod de administrare

• Doza de atac: - 13mg/kgc/zi, fracţionată în 3 prize → per os
• nu dă tahifilaxie
- 5-10 mg/kgc/zi i.v. lent în ≈ 20 minute→ 0,5-0,6 mg/kgc/zi
• are efect benefic durabil ( intră în acţiune în 30 – 60 sec. şi durează 8 -12
ore) • Doza de întreţinere → individualizată

Dezavantaje: întreruperea bruscă poate da rebound!

• cresc eliminarea → scad conc. plasmatică→ cresc doza necesară Contraindicaţii :

• fenobarbital
• etanol • hipertiroidie
• rifampicină • infarct miocardic acut
• antiacide cu Mg
• epilepsie
• fumat
• alimentaţie hiperproteică/hipoglucidică
• copii Efecte adverse:

• iritabilitate, anxietate
• scad eliminarea→ cresc conc. plasmatică→ scad doza necesară • insomnie
• eritromicină • inapetenţă, greţuri, vărsături
• ciprofloxacină • cefalee
• cafeaua, ceaiul • palpitaţii
• decompensarea cardiacă • tulburări de ritm, fibrilaţie ventriculară la adm. i.v rapidă
• insuficienţa hepatică • convulsii, comă
• infecţii virale
• vaccinări
• vȃrsta avansată

d) Glucocorticoizii

• au acţiune antiinflamatorie reducând edemul şi secreţia de mucus Efecte adverse:

• au efect bronhodilatator indirect prin potenţarea activităţii beta- • ulcer
simpaticomimeticelor • HTA
• osteoporoză,
Corticoterapia sistemică: • tulburări psihice (euforie, depresie),
• administrare orală: • creştere ponderală
• Prednison tb. 5 mg • diabet zaharat
• tendinţă la infecţie.
• administrare parenterală:
• HHC 4- 6 mg/kgc repetat la 6 ore
• Metilprednisolon 0,5- 1 mg/kgc/ la 6 ore

3
 d) Antagoniştii receptorilor leucotrienici
Corticoterapia inhalatorie:
• dipropionatul de beclometazonă (Becotide) 1 puf =50µg • sunt folosiţi ca alternativă la corticoterapie (în caz de contraindicaţii) dar şi
• budesonid (Pulmicort) în asociere cu aceasta.
• propionatul de fluticazonă (Flixotide) • se recomandă în tratamentul cronic al astmului bronşic indus de aspirină şi
• Corticoizii inhalatori nu au eficienţă în criza de astm ! în astmul bronşic de efort la adulţi şi copii peste 12 ani.
Efecte secundare:
Montelukast (Singulaire) 1tb. 10 mg
• locale:
• nu se administrează în criză
• disfonie
• se administrează 1 tb. seara la culcare
• candidoză orofaringiană Avantaje:
• afte bucale • nu are efecte secundare notabile( care să impună întreruperea
• sistemice: osteoporoză administrării)
• nu are interferenţe medicamentoase notabile( care să impună reducerea
Betasimpatomimetice + glucocorticoizi dozei)
• nu necesită reducerea dozei la vȃrstnici, în insuficienţa renală, hepatică
• Seretide Diskus ( salmeterol + fluticazonă) 50/100, 50/250, 50/500 →o
inhalaţie x2/zi • reduce chiar de la prima administrare incidenţa şi gravitatea crizelor
bronhospastice, permitȃnd reducerea progresivă a dozelor de
• Symbicort- Turbuhaler (budesonid + formoterol) → o inhalaţie x2/zi betaadrenergice sau a dozelor de corticoizi

MEDICAŢIA APARATULUI RENAL

e) Inhibitori ai degranulării mastocitare DIURETICE

• stabilizează membrana mastocitelor, împiedicând eliberarea mediatorilor

chimici
• Cromoglicat disodic (Intal) - indicat în astmul la efort, la gravide
• Cromoglicatul disodic se administrează în aerosoli, sub formă de pulbere,
câte o inhalaţie de 4 ori/zi.
• Diureticele sunt substanţe care stimulează procesul de formare a urinii. În
această categorie sunt încadrate, obişnuit, medicamentele care determină
eliminarea unei urini abundente, bogate în sare – diuretice saluretice - larg
folosite pentru eliminarea excesului de sare şi apă în stările edematoase. Ele
acţionează predominant la nivelul rinichiului.

• Ketotifen (Zaditen) - indicat în astmul alergic în special în astmul la • Diureticele folosite terapeutic pot inhiba diferitele modalităţi de absorbţie a
polen ionilor de sodiu şi clor.
• 1tb.1 mg
• Doza: 2 mg/zi

• Diuretice foarte active – furosemidul, acidul etacrinic – diminuă reabsorbţia
clorurii de sodiu pe porţiunea ascendentă a ansei lui Henle împiedecȃnd atȃt
concentrarea cȃt şi diluţia
• Diuretice moderat active – hidroclorotiazida – micşorează reabsorbţia sării din
segmentul terminal al porţiunii ascendente a ansei Henle, inhibȃnd procesul de diluţie
• Diuretice care acţionează ca antagonişti ai aldosteronului – spironoactona,
triamterenul şi amiloridul – împiedică reabsorbţia ionilor de sodiu şi secreţia
ionilor de potasiu şi hidrogen în tubul distal.
1. Diuretice foarte active – furosemidul, acidul etacrinic
Furosemidul (tb. 40 mg, f. 20 mg)
• provoacă eliminarea unui volum mare de urină izotonă sau uşor hipotonă, cu o
cantitate crescută de ioni de sodiu, potasiu şi clor.
• inhibă reabsorbţia clorurii de sodiu în porţiunea ascendentă a ansei lui Henle de
unde denumirea de diuretic de ansă
Farmacocinetică:
• absorbţie digestivă rapidă din tubul digestiv
• concentraţie sanguină maximă la o oră de la ingestie
• se elimină repede, predominant renal prin filtrare glomerulară

Farmacodinamică:
• Diuretice osmotice – manitolul – filtrează glomerular, dar nu se reabsorb
tubular, reţinȃnd apa prin forţe osmotice. • după administrare orală, efectul diuretic apare în 30-60 de minute, maxim în 2-3
ore şi durează 4-6 ore
• după administrare i.v intervalele respective sunt 5-15 minute, 15-30 minute, 2-3
ore

4
 Reacţii adverse:
• diaree, greţuri, vărsături
Indicaţii: • leucopenie
• toate tipurile de edeme (insuficienţa cardiacă, ciroza hepatică, insuficienţa • trombocitopenie
renală) • hiperuricemie
• HTA • hiperlipemie
• hipokaliemie
Mod de administrare: • surditate trecătoare sau definitivă
• Oral → doza eficace curentă este 40-80 mg/zi
→ în insuficienţa renală sunt necesare doze mari 500mg/zi Interacţiuni medicamentoase:
• nu se asociază cu aminoglicozide → risc oto şi nefrotoxic
• Intravenos → cale folosită în urgenţe( edem pulmonar acut, edem cerebral,
criză hipertensivă) → 20-40 mg/3ore → 240 mg • nu se amestecă cu alte medicamente în seringă
• AINS pot micşora efectul diuretic

Indicaţii:
2. Diuretice moderat active
• edemele din insuficienţa cardiacă, ciroza hepatică, boli renale cronice
Hidroclorotiazida(Nefrix) 1tb. 25 mg • HTA
• acţionează inhibȃnd reabsorbţia sodiului din segmentul de diluţie al ansei • diabetul insipid(concentrează urina)
Henle şi stimulează secreţia distală de potasiu
• provoacă eliminarea unei urini cu volum mare, concentrată, conţinȃnd Mod de administrare:
cantităţi sporite de ioni de sodiu, clor, potasiu şi magneziu. • doza utilă 25-50 mg de 1-2ori/zi, la început zilnic, apoi intermitent, câte trei
zile/săptămână
Farmacocinetică: Reacţii adverse:
• se absorb rapid din intestin • hipopotasemie, hiperglicemie, hiperlipemie, hiperuricemie
• pic plasmatic după 2 ore • leucopenie, trombocitopenie
• eliminare renală, nemetabolizată • tulburări gastrointestinale(greţuri, vărsături, diaree, constipaţie)

Contraindicaţii:
Farmacodinamică: • insuficienţa renală avansată
• diureza începe să crească după 1 oră de la administrarea orală • sarcina
• maximă la 2-4 ore • guta
• se menţine 8-12 ore

3. Diuretice antialdosteronice
• antagonizează prin competiţie acţiunea aldosteronului la nivelul tubului distal
• favorizează reţinerea potasiului în organism
Indapamida(Tertensif) 1tb. 1,5 mg
Spironolactona (Verospiron) 1tb. 25 mg, 50 mg, 100 mg
• sulfonamidă heterociclică diferită structural de hidroclorotiazidă, dar foarte Farmacocinetică:
asemănătoare farmacodinamic cu aceasta. • absorbţie digestivă bună
• metabolizată intens la primul pasaj hepatic
• caracteristica principală este durata relativ lungă de acţiune - 24 de ore sau • eliminare lentă urinară
mai mult, ceea ce este avantajos, mai ales în folosirea ca antihipertensiv.
Farmacodinamică:
• are acţiune diuretică relativ slabă
• efectul se instalează lent
• răspunsul este maxim după 3-4 zile de tratament şi se menţine 2-3 zile după
oprirea acestuia
• efectul diuretic este condiţionat de prezenţa aldosteronului, iar intensitatea sa
depinde de concentraţia hormonului

5
 Indicaţii:
Reacţii adverse:
• edeme cu hiperaldosteronism secundar (insuficienţa cardiacă, ciroza
• hiperpotasemie, hiponatremie
hepatică, sindromul nefrotic)
• ginecomastie
• HTA
• impotenţă sexuală
• hirsutism la femei
Mod de administrare:
• somnolenţă
• doza utilă 25 de 1-3 ori/zi
• tulburări menstruale
• în ciroza hepatică 50 mg dimineaţă şi prȃnz ca doză de întreţinere
Contraindicaţii:
• insuficienţa renală cronică
• insuficienţa hepatică
• hiperpotasemie

Combinaţii de diuretice de ansă şi diuretice care economisesc potasiu

Diurex50( Spironolactonă 50 mg, Furosemid 20 mg)
Diurex 100 (Spironolactonă 100 mg, Furosemid 20 mg)

Indicaţii:
• edemele rezistente din insuficienţa cardiacă congestivă cronică
• ciroza hepatică

Mod de administrare:
• 1 - 4 capsule/zi

6
 2/24/2020

Clasele de medicamente folosite în ulcerul gastric şi duodenal

sunt:

ANTIULCEROASELE
• antiacide
• antisecretorii
- inhibitori ai receptorilor H2
- inhibitori de pompă de protoni
• citoprotectoare
• antibacteriene
• prokinetice

• Mod de administrare:
- o prima doza la o ora dupa ingestia alimentelor
- a doua doza se administreaza dupa alte 2 ore
1. Antiacidele
- o ultima doza seara la culcare
Mecanismul de acţiune constă în neutralizarea HCl. Deoarece
HCl este secretat non stop şi antiacidele sunt evacuate destul de
rapid din stomac, efectul lor este de scurtă durată. Pentru a realiza Hidroxidul de aluminiu
în stomac un ph relativ constant se impune administrarea în 6-7 - antiacid nesistemic
prize pe zi la o oră şi apoi la doua ore după mesele principale. - cauzeaza constipatie
- micsoreaza disponibilitatea pentru absorbtie pentru:
tetraciclina, digoxina, propranolol( administrarea acestora se face la
Preparatele antiacide au în compoziţia lor:
distanta de priza de antiacid)
• bicarbonat de sodiu : ULCEROTRAT
Alfogel – gel oral
• aluminiu : ALMAGEL, MAALOX, MALUCOL (Al + Mg)
• magneziu: DICARBOCALM(Ca + Mg)
• carbonat de calciu : ANTACID, RENNIE

2. Antagoniştii receptorilor H2
• Hidroxidul de magneziu:
- actiune rapida si intensa, nesistemic
- are proprietati laxative Inhibă secreţia de acid clorhidric prin blocarea receptorilor H2 de
• Carbonatul de calciu: pe membrana celulei parietale. Histamina este un puternic
stimulator al secreţiei de acid clorhidric.
- actiune rapida si intensa, nesistemic
- produce constipatie RANITIDINA tb.= 150mg, 300 mg; f.=50mg(ARNETIN, ZANTAC)
- utilizarea excesiva poate fi cauza de hipercalcemie, alcaloza Doza: 150mg/12ore(înaintea mesei)
• Bicarbonat de sodiu: 300mg/zi (la ora 18)
- antiacid sistemic cu actiune rapida, intensa
• FAMOTIDINA tb.=20 mg, 40mg; f=20mg (QUAMATEL)
- determina cresterea rapida a pH- lui gastric Doza : 20mg/12ore(înaintea mesei)
- dupa incetarea efectului se produce un rebound al secretiei 40mg/zi (la ora 18)
acide
- risc de alcaloza, creste volemia natremia(contraindicat in IC • NIZATIDINA tb.= 150mg, 300 mg; f.=100mg
si HTA) Doza: 150mg/12ore(înaintea mesei)
300mg/zi (la ora 18)

1
 2/24/2020

• Durata tratamentului: 3. Inhibitorii pompei de protoni

- 2 – 4 saptamâni → ulcerul duodenal
- 4 – 8 saptamâni →ulcerul gastric
- 8 -12 saptamâni →esofagita de reflux, ulcer post AINS
• Efecte secundare:
- digestive: greturi, varsaturi, diaree
- neuropsihice: cefalee, somnolenta, mialgii, confuzie
- angioedem
- cardiovasculare: bradicardie, hipotensiune
- endocrine: ginecomastie, scaderea libidoului
- anemie, trombocitopenie, leucopenie
• Sunt cele mai puternice antisecretorii cunoscute până în prezent
inhibarea secreţiei de HCl este de >90% şi durează peste 24 ore
• Blocheaza pompa protonica de la nivelul membranei apicale a
celulelor parietale si scad secretia acida gastrica
• Sunt conditionati sub forma de preparate enterosolubile( sunt
inactivati de aciditatea gastrica) pentru administrare orala sau in
forme pentru administrare injectabila
• Epurarea se face prin metabolizare hepatica si eliminare renala a
metabolitilor
Indicatii:
- ulcerul gastric si duodenal
- esofagita de reflux
- infectia cu HP

• OMEPRAZOL(OMERAN,OMEZ, ORTANOL, HELICID) – cps.= 20 mg; 40

mg f=40mg (LOSEC) 4. Medicaţia citoprotectoare
Doza: 20 – 40 mg/zi (înaintea mesei) • În această grupă sunt incluse clase diferite de medicamente ce au
ca numitor comun stimularea mijloacelor de apărare a stomacului:
• LANSOPRAZOL (LANZAP) – cps.= 30 mg mucus, bicarbonat, circulaţie sanguină.
• Doza: 30 mg/zi
Principalele grupe de citoprotectoare sunt:
• ESOMEPRAZOL (NEXIUM) – cps.= 20 mg şi 40 mg; f=40mg • Compuşii coloidali de bismut:
Doza: 20 – 40 mg/zi
- nu au efecte de neutralizare a aciditatii gastrice
• PANTOPRAZOL (CONTROLOC) – cps.= 20 mg şi 40 mg; f = 40 mg
- scad activitatea proteolitica a pepsinei
• Doza: 20 – 40 mg/zi
- formeaza in mediul acid un depozit cristalin aderent de
resturile proteice de pe suprafata leziunii ulceroase împiedecând
• Durata tratamentului: 2-4 săptămȃni în UD
agresiunea peptică
4-8 săptămȃni în UG
DENOL tb.=120mg
• Efecte secundare: erupţii cutanate tranzitorii, greţuri, vărsături,diaree Doza = 1tb. x4/zi sau 2tb x 2/zi, pe stomacul gol cu o oră înainte de
ingestia de alimente
• Contraindicaţii: sarcină, alăptare Indicații:
- ulcerul duodenal
- ulcerul gastric (mai putin)

- esofagita de reflux
• Indicatii:
Efecte adverse: - ulcer gastric
- înnegrirea materiilor fecale
- ulcer duodenal
- colorarea limbii,
- boala de reflux gastroesofagian
- diaree, vărsături

Contraidicaţii: - gravide(proabortiv) • Doze: 1gr la 6 ore înaintea mesei sau 2gr. la 12 ore
- insuficienta renala
• Efecte adverse:
- constipatie
• Compuşii dizaharidici sulfataţi (SUCRALFAT, VENTER, - uscaciunea gurii
GASTROFAIT) cp.=1gr - greturi, varsaturi
- formeaza un gel văscos, adereant de suprafata mucoasei si
la nivelul leziunii ulceroase
- stimularea formarii de prostaglandine citoprotectoare, • Nu se administreaza concomitent cu antiacidele si alimentele care prin
cresterea secretiei de mucus scaderea aciditatii gastrice inactiveaza sucralfatul

2
 2/24/2020

5. Terapia antimicrobiană
Cea mai eficientă asociere este:
• Omeprazol 20 mg de 2 ori/zi, Pantoprazol 40mg x2/zi, Esomeprazol
40 mgx2/zi, Lansoprazol 30mg x2/zi
• H. pylori este un bacil gram negativ care colonizeaza mucusul de la • Amoxicilină 1 g de două ori/zi
suprafata epiteliului gastric , scăzând capacitatea de aparare a • Claritromicină 500 mg de două ori/zi
mucoasei.
• Prezenta infectiei poate fi dovedita prin cultura , prin anticorpi
Durata tratamentului este de 10 – 14 zile
circulanti( Helicobacter pylori Ac Ig G) si prezenta Ag. in materiile
fecale La pacienţii alergici la peniciline, amoxicilina poate fi înlocuită cu
• Pentru tratamentul infecţiei cu HP au fost evaluate numeroase metronidazol 1 g/zi în 2 prize
medicamente, dar nici unul nu a fost eficient împotriva
microorganismului atât timp cât a fost administrat izolat.

6. Tratamentul prokinetic
•
METOCLOPRAMID tb. 10 mg, f. 10 mg/2 ml

 Medicamentele prochinetice stimuleaza predominant motilitatea

gastrointestinala fiind utile in tratamentul hipomotilitatii gastrice, - stimuleaza motilitatea stomacului si a intestinului subtire
când inlatura plenitudinea epigastrica, greata, varsaturile, pirozisul - creste tonusul sfincterului esofagian inferior
si refluxul gastroesofagian.
- relaxeaza pilorul si duodenul
 Anomaliile motorii esogastroduodenale se asociază ulcerului
- are efecte antivomitive
gastric şi duodenal şi pot induce reflux duodenogastric şi
gastroesofagian. Corectarea lor se face cu ajutorul medicamentelor Indicatii:
prokinetice. - varsaturi de etiologii variate
- esofagita de reflux
- adjuvant in explorarea functionala a stomacului si
duodenului

• DOMPERIDON (MOTILIUM) cp. 10 mg

Doze:
10 mg x3/zi cu 30’ inaintea mesei per os, i.v, i.m
• - creste motilitatea gastrica si intestinala
• - efecte antiemetice
Reactii adverse:
• - aceleasi indicatii si contraindicatii ca metoclopramida
- somnolenta, nervozitate, cefalee
•
- diaree
- sindrom extrapiramidal
• Doze: 10 mgx3/zi cu 30’ inaintea mesei
- hiperprolactinemie( galactoree, impotenta, ginecomastie,
amenoree)
Contraindicatii:
- hemoragii digestive
- epileptici
- la femeile cu cancer de sân

3
 2/24/2020

• Sunt substante care impiedeca spasmul musculaturii netede(

gastrointestinale, biliare, a tractului urinar)
• Se impart in 2 grupe:
- antispastice parasimpaticolitice
• - antispastice musculotrope

ANTISPASTICE PARASIMPATICOLITICE

ANTISPASTICE
• Produc relaxarea musculaturii netede de la nivelul organelor
prin blocarea inervatiei excitomotoare parasimpatice.
• Produc relaxarea musculaturii netede gastrointestinale, biliare,
a căilor si vezicii urinare.
Indicatii:
- colici biliare, renale, gastrice, intestinale
- dismenoree
- relaxeaza fundul vezicii urinare si favorizeaza contractia
sfincterului vezical (la bolnavii cu adenom de prostata, favorizeaza
retentia de urina )

• ATROPINA SULFURICA f. 1ml sol. 1%

• Reactii adverse:
subcutanat 0,5 – 1 ml
- reactii adverse de tip atropinic: constipatie, uscarea gurii,
tulburari de vedere, tulburari de mictiune
- cefalee • BUTILSCOPOLAMINA(SCOBUTIL) cp. 10 mg, f. 1ml(20 mg), sup. 10
mg
- midriaza, fotofobie, tulburari de acomodare oculare
oral 10 – 20 mg/3-4x/zi
i.v, i.m 10 -30 mg
• Contraindicatii:
- glaucom
ANTISPASTICE MUSCULOTROPE
- reflux gastroesofagian
- stenoză pilorică
Efectul antispastic este datorat unei actiuni directe asupra
- hipertrofie de prostată
musculaturii netede viscerale

OTILONIUM BROMID(SPASMOMEN) cp. 40 mg

• PAPAVERINA tb. 100 mg, 200 mg, f. 2 ml( 20 mg/1 ml)
20 - 40 mg/2-3x/zi
Indicatii: colici digestive, biliare, ureterale,

- Oral 100mg de 2-3 x/zi - litiaza renala

- 40 mg de 2-3 x/zi i.m - colita
- colon iritabil
Reactii adverse: - pancreatita
- constipatie, hipotensiune arteriala, somnolenta, tahicardie, Doze:
congestia fetei, cresterea transaminazelor - oral 40 -80 mgx3/zi
- administrarea i.v →aritmii, moarte subita - sc. i. m, i.v lent 2mlx3/zi

• MEBEVERINA (COLOSPASMIN, DUSPATALIN) dr. 100mg, caps. cu

eliberare prelungită 200 mg
- 100 mg de 3-4 x/zi înaintea meselor
- 200 mg x 2/zi
• DROTAVERINA(NO-SPA, SPASMOCALM) tb. 40 mg, 80 mg( Forte),
f. 2ml(20mg/1ml), 4 ml(Forte)
Indicatii:
- litiaza biliara
- colecistita