Sunteți pe pagina 1din 26

MEDICINĂ DENTARĂ ANUL 4

 Cabinetul medical este unitatea cu sau fără personalitate


juridică, furnizoare de servicii publice, de stat sau private,
de asistenţă medicală umană preventivă, curativă, de
recuperare si de urgenţă.

 Serviciile de sănătate ale cabinetelor stomatologice se


realizează de medici stomatologi, medici specialisti si
alte categorii de personal medical autorizat.

 Profesia de medic, ca profesie liberală, poate fi exercitată


în cadrul cabinetului medical în una dintre următoarele
forme:
a) cabinet medical individual;
b) cabinete medicale grupate;
c) cabinete medicale asociate;
d) societate civilă medicală.
 Pentru cabinetele stomatologice înfiinţate de medici
stomatologi, organizate în cabinete medicale grupate,
asociate, societăţi civile medicale, societăţi comerciale
cu obiect unic de activitate şi având puncte de lucru
aflate în locaţii diferite se eliberează câte o autorizaţie
sanitară de funcţionare separată pentru fiecare punct
de lucru.

 Autorizaţia sanitară de funcţionare se eliberează la


cererea reprezentantului legal al cabinetului de
medicină dentară.
 Spaţiile destinate activităţii cabinetelor de medicină
dentară pot suferi modificări structurale, de circuite şi
acces la utilităţi, în vederea asigurării unei cât mai
bune adaptări funcţionale, cu respectarea prevederilor
legale privind siguranţa în construcţii şi în măsura
posibilităţilor tehnico-constructive oferite de spaţiu.

 Autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a


municipiului Bucureşti, consiliază reprezentanţii legali
ai cabinetelor privind circuitele funcţionale şi avizează
proiectele de modificări.
 a) Sala de aşteptare se va amenaja astfel încât fiecare loc de şedere să
beneficieze de o suprafaţă minimă de 1/1,5 mp/persoană, în cazul
cabinetelor pentru adulţi, şi 1,5/2 mp/persoană, în cazul cabinetelor
pentru copii (inclusiv persoana însoţitoare).

 b) Cabinetul de consultaţii propriu-zis va avea o suprafaţă minimă de 9


mp şi acces la o chiuvetă racordată la apă curentă, caldă şi rece.

 c) Sala de tratamente, cu o suprafaţă minimă de 9 mp, va fi special


amenajată şi dotată cu o chiuvetă racordată la apă curentă rece şi caldă.
 Cabinetul de medicină dentară va avea în componenţa
minimă:
- sală de aşteptare,
- grup sanitar,
- spaţii de depozitare
- cabinet de medicină dentară propriuzis, în care se
desfăşoară activităţile de diagnostic clinic şi
terapeutice.
1. în sistem închis
- unitul dentar este amplasat într-o încăpere închisă;

2. în sistem semideschis
- se amplasează unul sau mai multe unituri separate
de câte un perete sau paravan;

3. în sistem deschis
- unit-urile se amplasează într-o încăpere, fără a fi
separate.
Cabinetul de medicină dentară propriu-zis, indiferent
de sistemul în care funcţionează (închis, semideschis
sau deschis), va avea alocat pentru fiecare unit de lucru
un spaţiu de minimum 9 mp.

Spaţiul în care este amplasat un unit dentar va fi


prevăzut cu chiuvetă cu apă curentă, rece şi caldă.
 1. Pavimentele, pereţii, tavanele şi suprafeţele de lucru din
încăperile în care se desfăşoară activităţi medicale şi de
medicină dentară vor fi:
a) lavabile;
b) rezistente la dezinfectante;
c) rezistente la decontaminări radioactive (după caz);
d) rezistente la acţiunea acizilor (în săli de tratamente,
după caz);
e) negeneratoare de fibre sau particule care pot rămâne
suspendate în aer;
f) fără asperităţi care să reţină praful.

 2. Este interzisă amenajarea de tavane false casetate din


materiale microporoase şi cu asperităţi.

 3. Se interzice mochetarea pardoselilor.


 În cabinetele în care se efectuează intervenţii
chirurgicale ce necesită spitalizare de zi/de o zi va fi
amenajată o încăpere special destinată pentru
recuperarea postoperatorie, dotată cu paturi,
asigurându-se o suprafaţă minimă de 7 mp/pat.

 Pentru personalul sanitar din cabinetele de medicină


dentară va fi asigurat un spaţiu cu destinaţie de vestiar;
numărul vestiarelor şi desemnarea spaţiului destinat
acestora vor fi în funcţie de numărul personalului care
desfăşoară activitate concomitentă.

 Încăperile cu profil administrativ vor fi separate de cele


în care se desfăşoară activităţi medicale.
 Cabinetul de medicină dentară va avea un grup sanitar
pentru pacienţi, cu acces din sala de aşteptare, separat
de cel destinat personalului sanitar.

 În cabinetele de medicină dentară în care se instalează


aparate de radiologie dentară sunt obligatorii
solicitarea şi obţinerea de avize speciale, de amplasare
şi funcţionare, din partea autorităţilor responsabile cu
controlul activităţilor ce folosesc radiaţii nucleare. În
aceste cabinete medicale se vor respecta normele de
radioprotecţie şi control individual al expunerii
prevăzute de legislaţia în vigoare
 În spaţiile cu destinaţia de cabinete de medicină dentară
se vor realiza circuite separate pentru adulţi şi copii, sau,
în măsura posibilităţilor, se va face programarea
acestora la ore diferite.

 Cabinetele de medicină dentară vor asigura accesul în


incinta lor pentru persoanele cu handicap motor, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 Dotarea minimă obligatorie necesară fiecărui cabinet de


medicină dentară va respecta prevederile legale în
vigoare.
 1. unit dentar cu cel puțin două piese terminale
 2. fotoliu dentar
 3. tensiometru și stetoscop
 4. opțional: lampă de fotopolimerizare, aparat de detartraj cu
ultrasunete
 5. ace Reamers, Hedstrom, Lentullo, Miller, tirre-nerf, Kerr
 6. freze Beutelrock scurte și lungi
 7. bisturiu pentru mucoasă
 8. clești pentru extracție (maxilarul superior și maxilarul inferior)
 9. clește crampon
 10. chiurete tip Volkman - drepte și curbe
 11. elevatoare drepte si curbe
 12. pense Pean
 13. lampa de spirt sau arzător de gaze
 14. foarfece chirurgicale drepte și curbe
 15. canule metalice și de unică folosință pentru
aspirație
 16. oglinzi dentare
 17. sonde dentare
 18. pense dentare
 19. spatule bucale metalice
 20. excavatoare duble de diferite marimi
 21. linguri metalice pentru amprente si/sau masa
plastica (de unica folosinta sau sterilizabile)
 22. matrice, portmatrice Ivory
 23. matrice, portmatrice circulare
 24. separatoare de dinti Ivory
 25. mandrine piesa dreapta si unghi
 26. seringa uniject cu ace
 27. ace chirurgicale atraumatice (de unică folosință)
 28. instrumentar de detartraj de diferite forme
 29. freze pentru turbină din oțel si diamantate
 30. freze din oțel și diamantate pentru piesa dreapta și
unghi
 31. gume, perii, pufuri pentru lustruit obturații
 32. bol de cauciuc
 33. spatula pentru malaxat gips
 34. cuțit pentru ceară
 35. materiale pentru amprentarea arcadelor alveolo-
dentare
 36. materiale auxiliare pentru curățarea mecanică
 37. materiale termoplastice
 38. materiale pentru coafaj pulpar
 39. materiale pentru obturații provizorii
 40. materiale pentru obturații fizionomice
 41. cimenturi dentare diferite
 42. materiale pentru terapia endodontică
 43. soluții si pulberi: Walkkoff, clorura de zinc, tricrezol,
eugenol
 44. substante anestezice injectabile și de contact
 45. echipament de protecție (halat, mască, mănuși,
ochelari).
 a) asigurarea cu apă potabilă;

 b) racordarea la reţeaua de canalizare a localităţii,


astfel încât apele uzate să nu producă poluarea
apei, aerului şi solului. Dotarea cabinetelor, în
localităţile în care nu există sisteme publice de
canalizare, cu instalaţii proprii de colectare a
apelor uzate;

 c) deşeurile rezultate în urma activităţilor


medicale vor fi colectate, depozitate, evacuate şi
neutralizate conform prevederilor legale în
vigoare;
 d) asigurarea unui microclimat corespunzător;

 e) asigurarea iluminării naturale şi artificiale necesare


desfăşurării în condiţii optime a activităţii medicale şi
de medicină dentară;

 f) asigurarea limitării zgomotului sub normele admise


şi sau asigurarea protecţiei antifonice eficiente în
interiorul şi în afara cabinetelor;

 g) asigurarea cu materiale pentru efectuarea


curăţeniei;
 h) asigurarea cu dezinfectante, antiseptice şi
decontaminante autorizate/înregistrate de Comisia
Naţională pentru Produse Biocide. Folosirea acestora
se va face în funcţie de instrucţiunile de utilizare, la
concentraţiile şi timpii de utilizare specificaţi de
producător;

 i) asigurarea de echipament de protecţie specific


pentru întregul personal, în conformitate cu legislaţia
în vigoare;

 j) asigurarea instruirii permanente a personalului


medico-sanitar privind precauţiile universale.

S-ar putea să vă placă și

  • Organizarea Activității În Cabinetul de Medicină Dentară: MD Iv
    Organizarea Activității În Cabinetul de Medicină Dentară: MD Iv
    Document29 pagini
    Organizarea Activității În Cabinetul de Medicină Dentară: MD Iv
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Organizarea Activității În Cabinetul de Medicină Dentară: Curs 2
    Organizarea Activității În Cabinetul de Medicină Dentară: Curs 2
    Document33 pagini
    Organizarea Activității În Cabinetul de Medicină Dentară: Curs 2
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 1a
    Curs 1a
    Document6 pagini
    Curs 1a
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 3
    Curs 3
    Document6 pagini
    Curs 3
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 9a
    Curs 9a
    Document4 pagini
    Curs 9a
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 2
    Curs 2
    Document6 pagini
    Curs 2
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 7a
    Curs 7a
    Document4 pagini
    Curs 7a
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 11a
    Curs 11a
    Document9 pagini
    Curs 11a
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 8a
    Curs 8a
    Document5 pagini
    Curs 8a
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 6a
    Curs 6a
    Document5 pagini
    Curs 6a
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 4
    Curs 4
    Document6 pagini
    Curs 4
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 5a
    Curs 5a
    Document3 pagini
    Curs 5a
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • PG 168-169 Carte Conf Marta Gîrdea
    PG 168-169 Carte Conf Marta Gîrdea
    Document1 pagină
    PG 168-169 Carte Conf Marta Gîrdea
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 1a
    Curs 1a
    Document6 pagini
    Curs 1a
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 4
    Curs 4
    Document6 pagini
    Curs 4
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 1
    Curs 1
    Document6 pagini
    Curs 1
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 3
    Curs 3
    Document6 pagini
    Curs 3
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs Medicina Legala
    Curs Medicina Legala
    Document256 pagini
    Curs Medicina Legala
    Stanica Georgian
    75% (4)
  • Curs 2
    Curs 2
    Document6 pagini
    Curs 2
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs 1
    Curs 1
    Document6 pagini
    Curs 1
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs Boli Inf Nr. 1 Introducere
    Curs Boli Inf Nr. 1 Introducere
    Document35 pagini
    Curs Boli Inf Nr. 1 Introducere
    Cristiana Libu
    Încă nu există evaluări
  • Curs NR - 5-BI - MD
    Curs NR - 5-BI - MD
    Document102 pagini
    Curs NR - 5-BI - MD
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Joinpdf PDF
    Joinpdf PDF
    Document89 pagini
    Joinpdf PDF
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs NR - 4 - BI - MD
    Curs NR - 4 - BI - MD
    Document63 pagini
    Curs NR - 4 - BI - MD
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs NR - 2 - BI - MD
    Curs NR - 2 - BI - MD
    Document81 pagini
    Curs NR - 2 - BI - MD
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Mimi
    Mimi
    Document1 pagină
    Mimi
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Curs NR - 3 - BI - MD
    Curs NR - 3 - BI - MD
    Document60 pagini
    Curs NR - 3 - BI - MD
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Ocluzo
    Ocluzo
    Document2 pagini
    Ocluzo
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări
  • Ocluzo
    Ocluzo
    Document2 pagini
    Ocluzo
    Amalia Ioana
    Încă nu există evaluări