Aștepți pasionat, dar răbdător, lansarea oficială de pe 29 August.

Ai mai jucat World of Warcraft,

aproape toate expansiunile. Două dintre ele le-am jucat împreună. Tu mi-ai adus-o pe a treia, Wrath of
The Lich King de la București când în sfârșit strânsesem un milion patru sute de lei, dar pe aceea am
jucat-o singur. Ai văzut cum e blizzlike experience și fun experience și ne-au reunit mai târziu câteva
servere de instant level, unde totul e numai despre end-game. Așa s-a întâmplat și de data asta. După ce
nu am mai jucat WoW de aproape 7 ani, iar noi nu mai vorbiserăm de vreo doi, ne-am reîntâlnit pe un
instant server instant de WoW Classic. Ce ironic. Trebuie să vezi cum asta e ironic în situația noastră.

Până la urmă, le-ai încercat pe toate. Expansiunea actuală nu merită nici măcar încercată pentru că
“WoW nu mai e ce era”, acum s-a transformat într-un joc doar pentru newbies. Cu toate astea, tu știi
exact ce vrei să joci pe noul Classic WoW care se lansează în vară. Eu am zis că poate. Nu cred, sincer.
Necesită mult prea mult timp, și nici bani nu prea am de aruncat. Dar oricât îți explic eu că nu o să
dureze prea mult nostalgia, că grind-ul infernal și orele pe care le necesită Classic WoW au să te
plictisească rapid, tu mă tratezi ca pe un martor al lui iehova, care e de treaba ca persoana, dar te
defocalizezi atunci când începe să-ți predice.

Așa ești tu. Mereu cauți the authentic experience.

Așa ai făcut și cu Yu-Gi-Oh, dacă mai ții minte. Ne jucam toți cu cartonașele de la cipicao, pentru că nu
aveam habar că existau și cărți reale. Nici când am primit eu doisprezece de la colegul de clasă care nu
știa ce joc e ăla. Veneau dintr-un spațiu exotic unde nu speram să ajungem. Tu te-ai enervat că voiai să
joci the real thing și ți-ai convins părinții să mergeți să căutați. Niciunul dintre noi nu credeam că vei găsi
cărți reale. Credeam că părinții te duc acasă să-ți dea o mamă de bătaie ca să știe de ce plângi, cum ne
făceau nouă. Te-ai întors cu un întreg pachet de cărți noi nouțe care arătau exact ca în desene, plus că
aveai și un zeu egiptean printre ele, The Slyfer Dragon. Tu trăiai experience autentică, eu jucam cu
doisprezece cărți, iar ceilalți cu cartonașele de cipicao.

După aceea toți ne-am luat cărți și nu a mai fost nimic special.

Cauți să umpli golul ăla clișeic din suflet doar cu experiențe de primă mână, exact așa cum arată ele la
televizor. Dar îți dai seama ce plătești pentru ele?

Cu Duel Masters nu știam că aveam cărți contra-făcute, arătau exact ca cele din desen, așa că nu am
făcut niciodată trecerea.

Ne-am jucat WoW toată pubertatea. Am început să jucăm pe servere private, tu înaintea mea, și
prietenii noștri, care ne-au învățat, își făcuseră server personal. Pe Ultimate România am petrecut cel
mai mult timp.
Țin minte că făceai level pe mage în Blasted Lands când am venit la tine, când ți-ai luat calculator.

Ne duelam între noi și ne făceam idee despre cine e mai bun. Pe youtube apăreau filmulețe de pvp. Toți
am devenit fani Swifty – cel mai bun warrior din lume. Noi nici nu ne comparam, dar nu realizam.
Apăsam vrăjile cu mouse-ul, iar el folosea doar butoane, nu aveam cum sa fim atât de rapizi. Când swifty
a început să facă reclamă la mouse-ul cu 8 butoane și la pad-ul de mână, ți-ai dat seama că nu puteai fi
una devărat warrior fără ele. Eu mi-am pus toate vrăjile pe butoanele de sub Num Lock și nu mai
atingeam mouse-ul. Tu aveai 16 butoane dinamice. Era pvp s-a terminat repede, când toți am crescut,
iar prieteniile s-au rărit.
Ca să fii ca Swifty nu ți-a mai rămas decât să joci pe serverul oficial. Mai era și nevoie de a trăi experiența
unei călătorii a devenirii (,,meaningful journey”) iar aceasta nu putea fi trăită decât pe oficial, acolo unde
lucrurile sunt mai grele, dar originale, așa cum le-a intenționat compania creatoare.Ți-ai făcut dwarf
warrior pentru flavour, deși toți jucam night elf pe serverele private, ca swifty. Ai rămas singur, pe
oficial. Nu ai reușit să atingi levelul maxim în perioada aceea, pentru că ți-ai irosit o lună adunând flori
pentru un quest doar cosmetic, de sezon – Dark Moon Festival. La final ai obținut o dansatoare de foc pe
care o puteai chema unde voiai tu.

Cu timpul, fantezia și inocența din tine au început să fie îngropate de regret, că nu trăiai adevărata
experiență de a fi bărbat. Mai jucai câteodată, dar rar. Ai început să împrietenești cu alți oameni, pe care
îi considerai că trăiesc o viață mai adevărată decât a ta. Te-ai schimbat mult, te-ai forțat prin etapele
devenirii într-un bărbat, ai trișat câteva dintre ele, simulând caracterul pe care ți-l doreai. De atunci am
început să te consider plictisitor, dar am știut mereu în sinea mea că te prefăceai, că era o altă căutare
pasională de-a ta. Îți văzusem de mult golul, îl aveam și eu, dar nu credeam că ne va domina Așa ne
promisesem când eram copii, „că nu o să fim ca ei”.

Ai devenit “bărbat”, dar asta nu te-a oprit să vrei să devi agent secret la SRI, MMA fighter, Diplomat,
bișnițar (pe care îi admiri). Doar că nu mai visai să devi ceva, nicimăcar nu-ți doreai, doar ți-ar fi plăcut.

Nu am cum sau de ce să te conving că WoW Classic o să fie o pierdere de timp și că golul va profita de
asta ca să se mărească, dar măcar întreabă-te dacă Aspen din America și experiența visului american nu
e doar o altă authentic experience, pentru că m-aș întrista să te știu că ai realizat abia acolo că singurul
drum corect e înspre interior, responsabil și curajos - cum nu ești. Pentru că drumul ăsta e dureros de
singuratic și rece, și măcar acolo, dacă nu în WoW Classic, poate ar trebui să fiu alături de tine.