M-ai trimis să-l caut în creierii munților. Te-ai dus după Mărculeasă.

Instrucțiunile tale
m-au purtat mai întâi pe drumuri neasfaltate, pe urmă pe cărări cu nimic diferite de cea
mai deasă vegetație. Te-ai încrezut în amintirile mele mai bine decât mine. Mi-ai arătat
scrisorile de la colonel. Ai zis că se stabilise acolo. Apăi, poți să spui că ai fost în viața
asta în casa lu’ dracu. Pesemne că și schimbarea o ocolește. ,,Întunericul lor e ca
rădăcinile moarte din care se hrănesc rădăcinile noi” așa mi-ai zis. Despre noapte ai spus
că era mai degrabă luminoasă. Iar tu că secretele oamenilor îi sporeau amenințarea. M-ai
trimis să găsesc o Mărculească și am găsit două. Nu te-a lăsat pământul negru să pleci
zdravăn. Nu știai în ce domeniu lucrează. Bordelul ca un cadou pentru soldații staționați.
Așa ai cunoscut-o. De ce ai ținut atât de tare să o găsesc? Nu eu. Tu ai vrut să afli dacă
copilul mai avea părinți. Pe el l-ai găsit tot în pădure. Ai insistat că, dacă se poate, ar
trebui să-i găsim părinții naturali. Nu aveai de unde să știi unde sunt. Ți-am spus despre
tinerețea mea și despre satul unde era mereu lună plină. Luna plină ca soarele. Logic
imposibil, cu toate astea... M-ai trimis la poalele dealului tapițat de cruci, o biserică pitică.
N-ai văzut un om normal. I-ai văzut pe toți pociții de blestem. Ba nu, în mijlocul zilei n-ai
văzut căldura jucându-se cu zările la fel cum se întâmplă aici? Îți făceai drum prin
toropeală și te întorceai cu pâine de cuptor la subraț. Ai uitat umbra abundentă care
îmbrățișa satul, mirosul intens de mucegai și plante putrezind în soare? Te-ai culcat pe o
ureche când femeia din garaj ți-a zis de Mărculese... ,,Una prin blocurile dimprejur” sub
semnul aceluiași soare ca al oamenilor din jurul brutăriei, ,,Una la periferie, cu băsău’, cu
băsău’, o depravată! “ Ai știut de la mine să iei urma nefirescului. Cu toate astea, ai văzut
același pământ, radiind în plină noapte, când te-au trimis și pe tine în școală. Baricadați.
Științific imposibil. În biblioteca școlii, ascultând liniștea să greșească. Când aștepți să
vezi dacă norii spirală ating pământul și devin tornade. Nu mai știi de aici. Unde ai dus
copilul? Nu, n-ai mai găsit-o a doua zi pe Mărculeasca bună. Drumurile ei dădeau înapoi
spre pădure. Pe ruta bordelului. Drum închis, ducea înapoi în pădure. Cum să mai ieși din
labirintul de pământ umed?! Nu aveai cale întoarsă. Au șoptit pe la rădăcini și te-a cărat
pământul M-ai găsit la gară? Mi-ai bătut în poartă. Și ce ți-ai zis? Nu mai știi mare lucru
din ce ți s-a întâmplat. Ți-am zis să nu te duci. Ba țin minte. N-o să îți folosească la
nimic, mi-ai zis. E a treia oară când povestești și nu mai semeni cu nimic dinainte. M-am
dus după Mărculească. Nu, te-ai dus după copil.

După Mărculese v2
M-ai trimis în creierii munților. Încă intactă sălbăticie. Te-ai dus după Mărculeasă.
Instrucțiunile tale m-au purtat mai întâi pe drumuri neasfaltate, pe urmă pe cărări cu nimic
diferite de cea mai deasă vegetație. Te-ai încrezut în amintirile mele mai bine decât mine.
Mi-ai arătat scrisorile de la colonel. Ai zis că se stabilise acolo. Apăi, poți să spui că ai
fost în viața asta în casa lu’ dracu. Pesemne că și schimbarea o ocolește. ,,Întunericul lor
e ca rădăcinile moarte din care se hrănesc rădăcinile noi” așa mi-ai zis. Despre noapte ai
spus că era mai degrabă luminoasă. Iar tu că secretele oamenilor îi sporeau amenințarea.
M-ai trimis să găsesc o Mărculească și am găsit două. Nu te-a lăsat pământul negru să
pleci zdravăn. Nu știai în ce domeniu lucrează. Bordelul ca un cadou pentru soldații
staționați. Așa ai cunoscut-o. De ce ai ținut atât de tare să o găsesc? Nu eu. Tu ai vrut să
afli dacă copilul mai avea părinți. Pe el l-ai găsit tot în pădure. Ai insistat că, dacă se
poate, ar trebui să-i găsim părinții naturali. Nu aveai de unde să știi unde sunt. Ți-am
spus despre tinerețea mea și despre satul unde era mereu lună plină. Luna plină ca
soarele. Logic imposibil, cu toate astea... M-ai trimis la poalele dealului tapițat de cruci, o
biserică pitică. N-ai văzut un om normal. I-ai văzut pe toți pociții de blestem. Ba nu, în
mijlocul zilei n-ai văzut căldura jucându-se cu zările la fel cum se întâmplă aici? Îți făceai
drum prin toropeală și te întorceai cu pâine de cuptor la subraț. Ai uitat umbra abundentă
care îmbrățișa satul, mirosul intens de mucegai și plante putrezind în soare? Te-ai culcat
pe o ureche când femeia din garaj ți-a zis de Mărculese... ,,Una prin blocurile dimprejur”
sub semnul aceluiași soare ca al oamenilor din jurul brutăriei, ,,Una la periferie, cu
băsău’, cu băsău’, o depravată! “ Ai știut de la mine să iei urma nefirescului. Cu toate
astea, ai văzut același pământ, radiind în plină noapte, când te-au trimis și pe tine în
școală. Baricadați. Științific imposibil. În biblioteca școlii, ascultând liniștea să
greșească. Când aștepți să vezi dacă norii spirală ating pământul și devin tornade. Nu mai
știi de aici. Unde ai dus copilul? Nu, n-ai mai găsit-o a doua zi pe Mărculeasca bună.
Drumurile ei dădeau înapoi spre pădure. Pe ruta bordelului. Drum închis, ducea înapoi în
pădure. Cum să mai ieși din labirintul de pământ umed?! Nu aveai cale întoarsă. Au
șoptit pe la rădăcini și te-a cărat pământul M-ai găsit la gară? Mi-ai bătut în poartă. Și ce
ți-ai zis? Nu mai știi mare lucru din ce ți s-a întâmplat. Ți-am zis să nu te duci. Ba țin
minte. N-o să îți folosească la nimic, mi-ai zis. E a treia oară când povestești și nu mai
semeni cu nimic dinainte. M-am dus după Mărculească. Nu, te-ai dus după copil.