Recenzia lucrării ”Introduction to research methods in psychology”, de Howitt Dennis,

Cramer Duncan, (2005)

Lucrarea este un manual introductiv clar și accesibil, util pentru studenți și pentru cei care
planifică un proiect de cercetare. Obiectivele generale ale textului sunt de a încuraja studenții să
reflecteze asupra alegerii metodelor de cercetare, asupra scopurilor pe care doresc să le atingă cu
aceste metode, precum și asupra aspectelor relevante de cercetare practică, etică și academică.
Cartea este formată din cinci părți ”autonome” care se referă la: elementele de bază ale
cercetării, metodele cantitative de cercetare, fundamentele testării și măsurătorilor, metodele de
cercetare calitativă și cercetarea în cadrul proiectelor, disertațiilor și teze.
Lucrarea excelează în ceea ce privește temele tradiționale, dar nu găsește o modalitate de a
integra metode calitative. În primul capitol sunt discutate aspecte legate de ipoteze, generalizări,
explicații cauzale, studii longitudinale și repartizarea aleatorie, fără a discuta însă suficient asupra
rolului teoriei și relației acesteia cu studiul ideilor și a practicii de cercetare empirică. În cel de-al
doilea capitol se discută despre obiectivele și ipotezele unei cercetări, cu accent pe metaanalize, pe
studii de evaluare sau pe rezultate și pe studii descriptive sau exploratorii.
Cel de-al treilea capitol studiază aspectele privind generalizarea din cadrul unui eșantion,
precum și aspecte legate de semnificația statistică. Cel de-al patrulea capitol se referă la rapoartele
de cercetare, cu accent asupra cercetărilor realizate prin metode cantitative, neconcentrându-se
îndeajuns asupra cercetării de tip calitativ.
În cadrul capitolului al cincilea, autorii se concentrează pe utilizarea bazelor de date
electronice și conține informații utile despre judecarea reputației unei publicații, precum și a
standardului unei reviste, cu scopul de a-i ajuta pe studenții care nu sunt familiarizați cu acestea, iar
comentariile îi pot ghida pe alții în ceea ce privește problema dificilă de a evalua ce documente să
includă în revistă. Capitolul al șasele cuprinde aspecte privind etica, dar din nou nu sunt incluse
informații relevante pentru cercetarea calitativă, accentul fiind pus pe cercetarea cantitativă.
Partea a doua se concentrează asupra metodelor cantitative de cercetare și este un studiu
amănunțit al condițiilor și manipulărilor experimentale, semnificației statistice, designului
experimental avansat, designurilor factoriale, efectelor experimentatorului și caracteristicilor
sarcinii. În capitolul 9, este examinată cercetarea transversală sau corelațională. Capitolul 10
introduce studii longitudinale cu modele retrospective și prospective și oferă o analiză a modelelor și
a traseelor non-experimentale. Capitolul 11 se referă la anchetele de eșantionare și populație, în
special pentru demersurile cantitative.
Partea a traia continuă tratamentul amplu al subiectelor tipice ale cercetării psihologice. În
capitolul 12 sunt examinate scalele și construcția acestora, crearea de itemi pentru chestionare și
analiza acestora, precum și îmbunătățirea consistenței interne și posibilitățile de utilizare a analizei
factoriale. Capitolul 13 privește fiabilitatea și validitatea, iar capitolul 14 explorează clasificarea
datelor. În mod specific, autorii susțin că ”mai mult decât orice altă parte a acestei cărți, codificarea
reunește cercetarea cantitativă și calitativă” (Howitt și Cramer, 2005, p. 232), principala diferență
dintre abordări constând în existența precodării și în impactul asupra scopului metodelor calitative
de colectare a datelor.
Partea a patra se concentrează asupra metodelor calitative de cercetare. Acest text reflectă
mai ales provocările status-quo-ului metodologic în psihologie. În această introducere în metodele
calitative, autorii observă că ”subiectul este mai puțin cuantificabil” (Howitt și Cramer, 2005, p.
247), reiterând importanța istoriei metodelor cantitative. Descrierea cercetării calitative reiterează,
de asemenea, modelul secvențial de la analiza calitativă la cea cantitativă și menționează ”bogăția
datelor” într-un mod oarecum ambiguu.
Cei doi autori vorbesc despre aspectul umanist al cercetării calitative și reiterează că ”toți
cercetătorii trebuie să aibă o apreciere a punctelor forte și a punctelor slabe ale fiecărei abordări”
(Howitt și Cramer, 2005, p. 249).Recomandarea de a utiliza metode calitative este tentantă și
reflectă ideea că acțiunea calitativă este folosită în principal pentru cercetarea exploratorie și numai
atunci când nu există alternative cantitative clare, arătând că ”cercetătorii calitativi ignoră adesea
loialitatea față de pozitivism” (Howitt și Cramer, 2005, p. 256).
Caracteristicile colectării calitative a datelor sunt descrise în capitolul 16, cu accent pe
metodele de observare a participanților, grupuri de focus și interviuri. Prima metodă este descrisă
fără a oferi un exemplu specific de observație participativă sau, de altfel, integrarea sa într-o
abordare de cercetare de acțiune. Grupurile de focus, a doua metodă, sunt descrise cu câteva sfaturi
foarte bune, dar este supraevaluat timpul implicat, nu se sugerează folosirea unui al doilea cercetător
pentru a urmări participanții și, din nou, nu este furnizat un exemplu publicat. A treia metodă este
descrisă și interviurile structurate sunt comparate cu interviurile calitative. Sunt incluse atât
comentarii utile, cum ar fi pregătirea ghidului de interviu, dar și critici nereferențiale, cum ar fi:
”Potrivit unor abordări, trebuie să fie încurajate demersurile de interviu calitativ, deoarece acestea
produc date mult mai ample decât poate anticipa cercetătorul” (Howitt și Cramer, 2005, p.232).
 Capitolul 17 se concentrează asupra transcrierii și, în special, asupra utilizării sistemului
Jefferson. Se menționează o dificultate în acest sistem: ”Oricine efectuează transcripția Jefferson, va
experimenta un grad de incertitudine cu privire la faptul dacă a atins un nivel adecvat de detaliu al
transcrierii” (Howitt și Cramer, 2005, p.265). Dat fiind faptul că acest exemplu este natural, o
anumită referire la analiza conversației ar fi fost potrivită aici.
Capitolul 19 se referă la analiza discursului, iar capitolul 20 descrie analiza conversației. De
asemenea, nu există niciun indiciu dacă datele de interviu, în profunzime, ar putea fi prezentate în
acest mod. Autorii se îndreaptă direct spre analiza datelor și subliniază teoria fundamentată și o
abordare inductivă a generalizării și construirii teoriei. Există aici un material util pentru cercetători
de a dezvolta o teorie care se bazează pe o cunoaștere intimă a datelor bogate, deși unele considerații
privind apariția unor teme (de exemplu, din datele bazate pe analiza fenomenologică interpretată).
Capitolul 21 se termină cu mai multe critici ale teoriei fundamentate și speculează dacă
”teoria fundamentată este într-adevăr un fel de cal troian care a fost adus în mod ciudat în
psihologie, dar este, într-adevăr, dușmanul progresului în psihologie” (Howitt și Cramer, 2005, p.
287). Baza acestei afirmații este o remarcă a STRAUSS și CORBIN (1999), care indică faptul că
analiza teoretică fundamentală ”este mult mai mult despre interacțiunea socială decât cea
psihologică” (Howitt și Cramer, 2005, p. 287). În mod clar, există puține locuri pentru ca
fenomenele psihologice să fie explorate ca fiind sociale și relaționale în cadrul viziunii lui Howitt și
Cramer asupra cercetării calitative și cantitative.
Ultimul capitol analizează criteriile de evaluare a calității cercetării calitative. Ca și în
capitolele anterioare, există informații utile aici, deși studenții ar putea fi oarecum copleșiți de lipsa
de îndrumare succintă. De exemplu, este introdusă triangularea, dar nu este prezentată o descriere
convingătoare despre modul în care aceasta poate funcționa într-un proiect calitativ. De exemplu,
documentele confidențiale pot contrazice afirmațiile făcute de participanți, cum ar fi medicii și
pacienții. Articolele recente cu privire la problema calității ar fi putut oferi referințe suplimentare
utile studenților în secțiunea intitulată ”Criterii pentru începători”, pentru a înțelege că lucrul
calitativ este deseori multidisciplinar.
Lucrarea lui Howitt și Cramer este un text echilibrat și interesant mai ales pentru cei
implicați într-un departament de psihologie care favorizează puternic cercetarea cantitativă. Din
această perspectivă, textul conține un material care va ajuta cercetătorii în psihologia stagiarilor să
citească, și, prin urmare, să înțeleagă și, eventual, chiar să includă, cercetări calitative în activitatea
lor. Cu toate acestea, reținerea psihologiei de a se angaja serios demersuri bazate pe semnificație și
experiență este, de asemenea, prezentată în acest text. În timp ce încearcă să introducă studenții în
teoriile și metodele de cercetare calitativă, este clar că toleranța față de metodele calitative nu
implică egalitate și integrare.

Bibliografie:

Howitt Dennis, Cramer Duncan, (2005), Introduction to research methods in psychology, Pearson
Education