Evoluția economică a României în perioada cuprinsă între

secolele XVI-XVIII
Student: Marchitan (căs. Magazin) Antonela-Ileana, an 1 AI

Numeroase documente ale sec. XVI şi XVII menţionează că Moldova, Ţara Românească
şi Transilvania erau trei mari, bogate şi veşnice cămări care aduc provizii Constantinopolului:
grâne de tot felul, animale, brânzeturi, unt, miere şi fructe de var sau iarna.Chelarul împărăţiei se
vor numi Ţările Române în mod oficial abia într-o epoca mai târzie; în realitate, însa, ele sunt
acest chelar înca din a doua jumatate a sec. XVI.
Regimul economic al dominaţiei otomane, aşa cum se constituie el în a doua jumătate a
sec. XVI, are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a societăţii româneşti. Rolul
său este unul negativ, de frânare a dezvoltării economice a Ţărilor Române. O analiză atentă a
comerţului româno-otoman arată că Ţările Române, deşi beneficiau de o piaţă importantă şi
sigură pentru produsele lor, aveau pierderi din cauza preţurilor mai mici impuse de negustorii
turci. Deşi, în anumite perioade, exportul românesc a înregistrat beneficii, ele nu s-au investit în
economia românească, deoarece s-au întors în capitala otomană sub forma contribuţiilor
financiare anuale sau trienale impuse Moldovei şi Ţării Româneşti. Transilvania, care a avut
obligaţii financiare către Poarta mult mai reduse decât Moldova şi Ţara Românească,
mentinându-şi legăturile economice cu Europa Centrală, a avut mai puţin de suferit de pe urma
intrării economiei sale în orbita celei otomane.
Regimul turco-fanariot

După Dimitrie Cantemir (1711) în Moldova şi Şerban Cantacuzino (1716) în Ţara

Românească, Imperiul Otoman instaurează un nou regim politic, cunoscut sub numele de
regimul turco-fanariot, care a durat pâna în 1821.
Pe plan politic şi economic perioada noului regim înseamnă un nou regres. Domnii sunt
numiţi direct de la Istanbul. Cresc cuantumul şi numărul contribuţiilor, prestaţiilor şi darurilor
către puterea suzerană şi feluriţii ei domnitori. Pierderile teritoriale se succed: Poarta transformă
Hotinul în raia (1713), cedează Austriei nordul Moldovei (1775), iar Rusiei partea de răsărit
dintre Prut şi Nistru (1812). Temporar (1718-1739) şi Oltenia este anexată de austrieci. În
intervalul 1711 - 1812 au loc între Turcia, pe de o parte, Rusia şi Austria de cealaltă parte şase
războaie cu o durată de aproximativ 23 de ani şi care s-au desfăşurat în cea mai mare parte şi pe
teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti. Apărători fideli ai intereselor otomane, domnii fanarioţi
promovează o politică de spoliere a resurselor economice ale Principatelor, axându-se pe o
fiscalitate extrem de ridicată, ce dezorganizează finanţele şi nu permite acumularea de capital în
pofida facilităţilor comerciale deţinute de Principate în 1774.
Cele mai cunoscute reforme promovate de domnii fanarioţi în sec. XVIII au fost cele ale
lui Constantin Mavrocordat si au vizat administraţia (hotarându-se ca funcţionarii să primească
leafă de la stat), finanţele (prin unificarea dărilor într-un impozit unic plătit de contribuabil în
patru tranşe pe an) si justitia (prin crearea unor instante în judete si tinuturi). În plan social
reforma promovată de Constantin Mavrocordat a acordat ţăranilor dreptul de a se rascumpăra din
starea de serbie, plătind boierului 10 taleri de persoana. Deoarece libertatea nu a fost însoţită de
împroprietarirea ţăranului cu pământ, iar oraşul slab dezvoltat economic nu solicita mâna de
lucru, reforma nu a modernizat economia în direcţia urbanizării, limitându-se în a-l transforma
pe ţăran din serb în clăcas.
Reforme economice şi juridice cu efecte în plan economic au mai promovat Alexandru
Ipsilanti, Alexandru Moruzzi şi Ion Caragea. După pacea de la Kuciuk- Kainargi, comerţul
românesc reintra în circuitul internaţional, producţia de cereale se măreşte prin mărirea
suprafeţelor cultivate, dar cresc şi obligaţiile în munca ale clăcasilor, ca şi tendinţa marii boierimi
de a deposeda de pamânt ţărănimea liberă. Mărind producţia agricolă prin mijloace extinse şi
nesprijinind politica unor domni precum Grigore III Ghica de înfiinţare de manufacturi, marea
boierime îşi arată limitele în privinţa promovării economiei moderne. În Principatele Române
modernizarea a fost promovată de boierimea mică şi mijlocie, care era lipsită de putere politica şi
avea mijloace materiale, îndeosebi financiare, limitate.