Sunteți pe pagina 1din 6

GRILĂ DE CORECTARE

la proba scrisă pentru examinarea cunoștințelor teoretice în cadrul concursului organizat pentru
ocuparea postului vacant de magaziner

Timp de lucru: 3 ore


Se acordă un punct din oficiu

1. Precizați persoanele care semnează listele de inventariere. Conform Anexei nr.1 din
Ordinul nr.2861/09.10.2009.

Răspuns:

Listele de inventariere se semnează pe fiecare filă de către președintele și membrii


comisiei de inventariere = 0,10 puncte; de către gestionar= 0,10 puncte; precum și de către
specialiști solicitați de către președintele comisiei de inventariere pentru participarea la
identificarea bunurilor inventariate= 0,10 puncte.
În cazul gestiunilor colective (cu mai mulți gestionari), listele de inventariere se
semnează de către toți gestionarii= 0,20 puncte; iar în cazul predării-primirii gestiunii, acestea
se semnează atât de către gestionarul predător, cât și de către cel primitor= 0,20 puncte.

Total: 0,70 puncte: maxim 0,10 puncte pentru fiecare răspuns corect de la alin.1)
și maxim 0,20 puncte pentru răspunsul de la alin.2)

2. Enumerați elementele de conținut ale declarației pe care gestionarul trebuie să o


completeze înaintea începerii operațiunii de inventariere. Conform Anexei nr.1 din
Ordinul nr.2861 din 09.10.2009.

Răspuns:

Înainte de începerea operațiunii de inventariere se ia de la gestionarul răspunzător de


gestiunea bunurilor o declarație scrisă din care să rezulte dacă:

- gestionează bunuri și în alte locuri de depozitare= 0,10 puncte


- în afara bunurilor entității respective are în gestiune și alte bunuri aparținând terților, primite
cu sau fără document= 0,10 puncte
- are plusuri sau lipsuri în gestiune, despre a căror cantitate ori valoare are cunoștință= 0,10
puncte
- are bunuri nerecepționate sau care trebuie expediate (livrate), pentru care s-au întocmit
documentele aferente= 0,10 puncte
- a primit sau a eliberat bunuri fără documente legale= 0,10 puncte
- deține numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în gestiunea
sa= 0,10 puncte
- are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidența gestiunii sau care nu
au fost predate la contabilitate= 0,10 puncte
De asemenea, gestionarul va menționa în declarația scrisă felul, numărul și data ultimului
document de intrare/ieșire a bunurilor în/din gestiune= 0,10 puncte
Declarația se datează și se semnează de către gestionarul răspunzător de gestiunea
bunurilor și de către comisia de inventariere. Semnarea declarației de către gestionar se face în
fața comisiei de inventariere= 0,10 puncte

Total: 0,90 puncte: maxim 0,10 puncte pentru un răspuns corect

3. Precizați cum se evaluează și înregistrează în contabilitate bunurile constate lipsă la


inventariere. Conform Anexei nr.1 din Ordinul nr.2861 din 09.10.2009.

Răspuns:

Bunurile constatate lipsă la inventariere se evaluează și se înregistrează în contabilitate


la valoarea contabilă= 0,25 puncte Lipsurile imputabile se recuperează de la persoanele
vinovate la valoarea de înlocuire, determinată potrivit prezentelor norme. = 0,25 puncte.

Total: 0,50 puncte: maxim 0,25 puncte pentru un răspuns corect

4. Precizați condițiile care trebuie îndeplinte pentru compensarea lipsurilor cu eventualele


plusuri constatate cu ocaza inventarieri. Conform Anexei nr.1 din Ordinul nr.2861 din
09.10.2009.

Răspuns:

La stabilirea valorii debitului, în cazurile în care lipsurile în gestiune nu sunt considerate


infracțiuni, se are în vedere posibilitatea compensării lipsurilor cu eventualele plusuri constatate,
dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- să existe riscul de confuzie între sorturile aceluiași bun material, din cauza asemănării în
ceea ce privește aspectul exterior: culoare, desen, model, dimensiuni, ambalaj sau alte
elemente= 0,40 puncte
- diferențele constatate în plus sau în minus să se refere la aceeași perioadă de gestiune și la
aceeași gestiune= 0,30 puncte.

Total: 0,70 puncte: maxim 0,40 puncte pentru răspunsul corect de la alin.1) și
maxim 0,30 puncte pentru răspunsul corect de la alin.2)

5. Precizați cuantumul garanției pe care gestionarul trebuie să o depună pentru acoperirea


eventualelor pagube care se pot produce în gestiunea sa. Conform Legii nr.22 din
18.11.1969.

Răspuns:

Garanția în numerar va fi de minimum un salariu și de maximum trei salarii tarifare


lunare ale gestionarului; ea nu va putea depăși valoarea bunurilor încredințate= 0,40 puncte.
Pentru gestionarii retribuiți pe bază de cotă procentuală, cuantumul minim al garanției în
numerar va fi echivalent cu câștigul mediu pe o lună, iar cel maxim cu câștigul mediu pe 3 luni=
0,40 puncte.

Total: 0,80 puncte: maxim 0,40 puncte pentru fiecare răspuns corect

6. Menționați modalitatea și locul unde va fi depusă garanția în numerar a gestionarului.


Conform Legii nr.22 din 18.11.1969.

Răspuns:

Garanția în numerar va fi depusă de către agenții economici, autoritățile și instituțiile


publice la Casa de Economii și Consemnațiuni sau la bănci= 0,20 puncte, într-un cont special
al agentului economic, al autorității ori al instituției publice respective= 0,20 puncte. Garanțiile
în numerar depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni sau la bănci se înscriu într-un carnet
de consemnare pe numele gestionarului= 0,20 puncte. Carnetul de consemnare va fi păstrat în
casieria agentului economic, autorității sau instituției publice în favoarea căreia s-a constituit
garanția= 0,20 puncte.

Total: 0,80 puncte: maxim 0,20 puncte pentru fiecare răspuns corect

7. Precizați infracțiunile care condiționează dobândirea calității de gestionar. Conform Legii


nr.22 din 18.11.1969.

Răspuns:

Nu poate fi gestionar cel condamnat pentru săvârșirea vreuneia dintre următoarele


infracțiuni:
a) infracțiuni intenționate contra patrimoniului= 0,10 puncte;
b) infracțiuni de corupție și de serviciu= 0,10 puncte;
c) infracțiuni de fals= 0,10 puncte;
d) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu
modificările și completările ulterioare= 0,10 puncte;
e) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării
banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de
terorism, republicată= 0,10 puncte;
f) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii
fiscale, cu modificările ulterioare= 0,10 puncte;
g) infracțiunile prevăzute de prezenta lege= 0,10 puncte.
Nu poate fi angajat sau trecut în funcția de gestionar cel împotriva căruia a fost pusă în
mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute la alin. 1=
0,10 puncte.

Total: 0,80 puncte: maxim 0,10 puncte pentru fiecare răspuns corect
8. Enumerați condițiile necesare dobândirii calității de funcționar public cu statut special.
Conform Legii nr. 293 din 28.06.2004.

Răspuns:

Pot dobândi calitatea de funcționar public cu statut special din sistemul administrației
penitenciare persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:
a) au cetățenia română și domiciliul în România= 0,10 puncte;
b) cunosc limba română= 0,10 puncte;
c) îndeplinesc condițiile de studii și vechime prevăzute de lege= 0,10 puncte;
d) au capacitate deplină de exercițiu și sunt apte din punct de vedere medical și psihologic
pentru îndeplinirea funcție= 0,10 puncte i;
e) nu au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni= 0,10 puncte;
f) îndeplinesc condițiile specifice postului, inclusiv criteriul de înălțime pentru posturile din
sectorul operativ, stabilit prin ordin al ministrului justiției*)= 0,10 puncte;
g) nu au fost eliberate din motive imputabile sau destituite dintr-o funcție publică în ultimii 7
ani= 0,10 puncte;
h) au un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în
societate= 0,10 puncte;
i) nu au fost agenți sau colaboratori ai organelor de securitate ca poliție politică= 0,10
puncte.

Total: 0,90 puncte: maxim 0,10 puncte pentru fiecare răspuns corect

9. Enumerați situațiile în care se poate angaja răspunderea patrimonială a funcționarului


public cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor. Conform Legii nr.
293 din 28.06.2004.

Răspuns:

Răspunderea patrimonială a funcționarilor publici cu statut special din sistemul


administrației penitenciare se angajează în următoarele situații:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție în patrimoniul Administrației Naționale a
Penitenciarelor sau, după caz, al unităților din subordinea acesteia= 0,30 puncte;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit= 0,30 puncte;
c) pentru nerestituirea în termenul legal a contravalorii unor bunuri primite ce nu i se datorau
și care nu mai pot fi restituite în natură, precum și a unor servicii ce i-au fost prestate în mod
necuvenit= 0,30 puncte.

Total: 0,90 puncte: maxim 0,30 puncte pentru fiecare răspuns corect

10. Enumerați principiile care stau la baza exercitării funcției publice din sistemul
administrației penitenciare. Conform Legii nr.293/28.06.2004.

Răspuns:

Exercitarea funcției publice din sistemul administrației penitenciare se conduce după


următoarele principii:
a) supunerea deplină față de lege= 0,10 puncte;
b) respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, în condițiile prevăzute de lege=
0,10 puncte;
c) egalitatea șanselor, pe baza meritelor și capacității profesionale= 0,10 puncte;
d) responsabilitate și imparțialitate= 0,10 puncte;
e) eficacitatea în serviciul intereselor generale ale societății= 0,10 puncte;
f) eficiență în utilizarea resurselor= 0,10 puncte;
g) ierarhia organizatorică și funcțională= 0,10 puncte.

Total: 0,70 puncte: maxim 0,10 puncte pentru fiecare răspuns corect

11. Enumerați șase drepturi de care beneficiază funcționarul public cu statut special din
sistemul administrației penitenciare. Conform Legii nr.293 din 28.06.2004.

Răspuns:

Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul
la:
a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime,
ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător
funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă
și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit= 0,10 puncte;
b) ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege= 0,10 puncte;
c) uniformă și echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică,
medicamente, proteze stomatologice și dispozitive medicale destinate recuperării unor
deficiențe organice sau funcționale, în mod gratuit, în condițiile stabilite prin hotărâre a
Guvernului și ale respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările
sociale de sănătate= 0,10 puncte;
d) locuințe de serviciu și de intervenție, în condițiile legii= 0,10 puncte;
e) concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, în condiții
stabilite prin hotărâre a Guvernului= 0,10 puncte;
f) o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe
lângă drepturile salariale aferente lunii în care se efectuează concediul= 0,10 puncte;
g) concedii medicale, concedii de maternitate, pentru creșterea copilului până la vârsta de 2
ani sau a copilului cu handicap până la vârsta de 3 ani, precum și pentru alte situații, în
condițiile stabilite de lege= 0,10 puncte;
h) bilete de odihnă, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
odihna, tratamentul și recuperarea se pot face și în centrele aparținând Administrației Naționale
a Penitenciarelor sau ale Ministerului Justiției= 0,10 puncte;
i) pensii, în condiții stabilite prin lege specială= 0,10 puncte;
j) indemnizații de instalare, de mutare, de delegare sau detașare, precum și decontarea
cheltuielilor de cazare, în condițiile stabilite de lege= 0,10 puncte;
k) decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes de serviciu, în cazul
mutării în alte localități, în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă când domiciliază în
altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea până la 70 km și, o dată pe an, pentru
efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a
Guvernului= 0,10 puncte;
l) încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii=
0,10 puncte;
m) portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal, în condițiile legii=
0,10 puncte;
n) beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Ministerului Justiției, în
cazul în care viața, sănătatea ori bunurile sale, ale soțului/soției și ale copiilor aflați în
întreținerea sa sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Despăgubirile menționate se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului= 0,10
puncte;
o) tratament medical în străinătate pentru afecțiuni medicale contractate în timpul exercitării
profesiei, dacă nu pot fi tratate în țară, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului= 0,10
puncte;
p) consultanță juridică prin avocat, asigurată de unitate, la cerere, în cazul cercetării penale,
urmăririi penale sau judecării sale pentru fapte comise în timpul ori în legătură cu exercitarea
atribuțiilor de serviciu, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiției= 0,10
puncte.

Total: 0.60 puncte: maxim 0,10 puncte pentru oricare din obligații scrise
corect,dar nu mai mult de șase răspunsuri corecte.

12. Menționați situațiile în care funcționarii publici cu statut special pot fi mutați în alte unități
ale sistemului administrației penitenciare. Conform Legii nr.293 din 28.06.2004.

Răspuns:

Funcționarii publici cu statut special definitivi pot fi mutați în alte unități ale sistemului
administrației penitenciare, la cerere sau în interesul serviciului= 0,10 puncte, cu acordul lor=
0,15 puncte, în aceeași ori în altă funcție prevăzută cu un coeficient de ierarhizare identic sau
inferior, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiției= 0,25 puncte.

Funcționarii publici cu statut special mutați în interesul serviciului beneficiază de


drepturile prevăzute în legea salarizării= 0,20 puncte.

Total: 0,70 puncte: maxim 0,10; 0,15; 0,25 puncte pentru fiecare răspuns corect de
la alin.1) și maxim 0,20 puncte pentru răspunsul corect de la alin.2)

S-ar putea să vă placă și