BAZELE MOLECULARE ALE

INGINERIEI GENETICE

— E R E D I TAT E A transmiterea
caracterelor codificate de materialul genetic
— de ADN, în sensul:
 de la Celula mamă, la celulele fiice,

 de la Individ la descendenţi.
 — Genotip: totalitatea materialului

genetic al unui caracter sau organism.

— Fenotip: totalitatea trasăturilor

observabile ale unui caracter sau organism,

determinate de materialul genetic şi de mediul

inconjurator.
 STRUCTURA ACIZILOR NUCLEICI

Acizii nucleici sunt biomolecule cu grad înalt

de polimerizare, unitatea de structură fiind

O nucleotidă este constituită din trei

componente:

— din macromolecula acizilor

nucleici sunt de două tipuri purinice şi pirimidinice:
— bazele azotate purinice — din structura
acizilor nucleici sunt adenina (A) şi guanina (G);
— bazele azotate pirimidinice — sunt
reprezentate de timină (T), citozină (C) şi uracil (U).
4
 ─ din componenţa acizilor nucleici sunt
dezoxiriboza (dR) pentru ADN şi riboza (R) pentru ARN.
── este acelaşi pentru
ambii acizi nucleici.

Proporţia pentru cele trei componente de structură

ale acizilor nucleici ── (radical fosforic, pentoză şi bază
azotată), pentru fiecare nucleotid este de 1 : 1 : 1.

Componenţa de bază a acizilor nucleici se

structurează în felul următor:
── pentoza (dR sau R) se leagă cu o bază azotată
printr-o legătură N-glucidică şi formează ─
── nucleozidul legat cu o moleculă de acid fosforic
formează ─ (fig. 5).

5
Baza Azotată

H la ADN
OH la ARN

Pentoză Radical fosforic

NUCLEOZID

NUCLEOTID

Fig. 5. Unităţile structurale ale unei nucleotide.

6
 STRUCTURA ACIDULUI
DEZOXIRIBONUCLEIC (ADN)

Constituie componentul chimic principal al

nucleului ── cantitatea de ADN din nucleul celulelor
somatice, fiind constantă la indivizii aceleiaşi specii.

— sunt alcătuite din:

— radicalul fosforic;
— dezoxiriboza;
— baze azotate:
— purinice: adenina (A) sau guanina (G);
— pirimidinice: timina (T) sau citozina (C).
7
 Macromolecula de ADN se caracterizează printr-o
──

Reprezintă rezultatul gradului de polimerizare

şi ordonare a patru tipuri de nucleotide (unitatea de
bază structurală ── tetranucleotidul), formându-
se monocatena polinucleotidică din componenţa
macromoleculei de ADN (fig. 6).

8
Fig. 6. Modelul structurii primare a ADN-ului.

9
 ── se cuplează prin legături
fosfodiesterice între radicalul fosforic al unui nucleotid şi
hidroxilul de poziţie -3’ sau -5’ al nucleotidului adiacent.
În acest mod se formează scheletul chimic
pentru fiecare catenă din structura ADN-ului.

Prin esterificarea 3’-5’-3’-5’-3’-5’ ....... etc,

între nucleotidele componente ale fiecărei catene ──
se asigură polaritatea moleculei de ADN, polaritate
importantă pentru proprietăţile fizico-chimice şi
biospecifice ale ADN-ului.

10
 Poziţia unui nucleotid în catena de ADN ── nu
impune cu necesitate în vecinătatea sa prezenţa unui
anumit nucleotid, poziţiile adiacente pot fi ocupate de
oricare din cele patru tipuri de dezoxiribonucleotide:

….A-T-C-C-A-T-G-C-A-T-G-T-A-A-T-G-A-T ............
1 2 3 4 5 6................n
Codoni

──
──

11
 În aceste condiţii, structura primară a
ADN-ului, asigură stocarea unei cantităţi
inepuizabile de informaţie genetică.

Spre exemplificare poate fi utilizat următorul

raţionament: considerându-se o secvenţă de ADN
formată din 1.000 de nucleotide, în care se întâlnesc cele
patru baze azotate ── A, T, C, G, se pot realiza
combinaţii de ordinul 41.000, adică aproape 10600.
Această cifră este mult superioară numărului de
atomi din univers, care după Einstein ar fi de 0,88 x 1079
atomi ─ (Isvoranu - 1993).

12
  Structura secundară.
Molecula de ADN este formată din două
catene polinucleotidice ── cu excepţia unor
bacteriofagi (exemplu bacteriofagul  X 174, şi a unor
virusuri infecţioase), la care ADN-ul este monocatenar.

Monocatenele polinucleotidice sunt legate prin

punţi de hidrogen între bazele azotate pe bază de
complementaritate ── între o bază purinică şi una
pirimidinică.
Astfel între adenină şi timină se realizează o
legătură dublă (A = T), iar între guanină şi citozină o
legătură triplă (G  C), de natură electrostatică ‒ (fig. 7).

13
Fig. 7. Reprezentarea schematică a structurii secundare
a ADN-ului.

14
 În acest mod, structura unei catene
determină cu necesitate structura celeilalte catene
── fiecare dintre ele fiind “o copie negativă”
a celeilalte catene, ambele catene fiind strict
codeterminate.

15
 Structura secundară, prin existenţa
legăturilor de hidrogen între bazele azotate
complementare ── conferă ADN-ului funcţii
biologice deosebite şi anume:

 structura complementară asigură

macromoleculei de ADN un mecanism de replicare
semiconservativ.
Adică, fiecare catenă din molecula de ADN, poate
servi ca matriţă (tipar) pentru sinteza unei noi molecule
complementare, rezultând în final molecule de ADN ―
ce vor avea o catenă veche şi una nou sintetizată,
conservându-se astfel fidel informaţia ereditară;

16
  prin structura complementară se asigură
”repararea” moleculei de ADN ── dacă aceasta a
suferit disfuncţii pe parcursul procesului de replicare;

 complementaritatea ADN-ului poate fi utilizată

ca principiu, în procesele de “hibridare” ale acestuia,
de la specii diferite.

17