1

Prelucrarea electronică
a datelor

1.1 Date şi informaţii. Stadiile PED

1.2 Principiile funcţionării unui calculator
1.3 Unităţi de măsură utilizate în informatică
1.4 Hardware şi software
1.5 Ce este informatica?

Obiectivele capitolului

Înţelegerea rolului calculatorului în sporirea eficienţei activităţii din orice domeniu.

Descrierea principiilor elementare de funcţionare a unui calculator.
Definirea unor unităţi de măsură utilizate în informatică.
Definirea noţiunilor de hardware şi software
Definirea termenului de informatică

În multe cazuri, cunoştinţele legate de calculatoare şi utilizarea acestora sunt

căpătate din surse întâmplătoare, nu neapărat corecte, iar cel care acumulează astfel de
informaţii şi poate crea o imagine eronată despre domeniu. Este, de aceea, necesară o
prezentare sistematizată a elementelor de bază. Acest capitol este punctul de start pentru
explicarea structurii şi modului de funcţionare a unui calculator. Sunt discutate principii
general valabile pentru orice familie sau generaţie de calculatoare, scopul fiind de a
defini câteva elemente de bază care să permită dezvoltările din capitolele următoare.

1.1 Date şi informaţii. Stadiile PED

Impactul pe care calculatorul îl are asupra vieţii omului modern nu are nevoie de
comentarii. În prezent, primul contact cu calculatorul are loc la vârste foarte mici, adesea
preşcolare. Calculatorul intră apoi firesc în viaţa de zi cu zi a omului modern, ca
televizorul sau radioul, indiferent de activitatea de bază a acestuia.
În cel mai general sens, calculatoarele se folosesc pentru a prelucra date. O
definiţie de dicţionar pentru termenul date este: lucruri ştiute sau presupuse; fapte sau
reprezentări din care pot fi derivate concluzii. Pentru utilizarea conceptului în lumea
2

calculatoarelor, Institutul Naţional American pentru Standarde (American National

Standards Institute - ANSI) oferă următoarea definiţie duală a datelor:
1. O reprezentare a faptelor, conceptelor, sau instrucţiunilor într-o manieră
formalizată adecvată pentru comunicare, interpretare, sau prelucrare de către
om prin mijloace automate.
2. Orice reprezentare cum ar fi litere, cifre sau cantităţi analogice căreia îi este
asociată o semnificaţie. În general, se execută operaţii asupra datelor pentru a
furniza informaţii despre o anumită entitate.
Datele constau în simboluri scrise sau stocate pe un anumit suport. Simbolurile
reprezintă anumite obiecte, idei sau valori, care transmit informaţii într-un context
particular. În această discuţie intervine două concepte, date şi informaţii, între care există
legături şi deosebiri care au fost analizate din multiple puncte de vedere. Este larg
acceptată, în prezent, următoarea distincţie între date şi informaţii:
 Datele sunt forma codificată a informaţiilor.
 Informaţiile sunt extrase din date şi sunt folosite pentru a rezolva probleme
(în sens larg).
ANSI împreună cu Organizaţia Internaţională pentru Standarde (International
Standards Organization - ISO) au definit informaţia ca fiind semnificaţia pe care omul o
asociază datelor prin intermediul unor convenţii stabilite în reprezentarea acestora.
Consideraţiile enumerate pe scurt justifică de ce vorbim despre calculator ca fiind
un sistem pentru prelucrarea electronică datelor şi nu sistem pentru prelucrarea
informaţiilor: indiferent de cantitatea de date care se prelucrează, acestea nu pot deveni
informaţii până când nu sunt interpretate de cel care are de rezolvat problema.
Prelucrarea electronică a datelor (PED) are trei stadii care sunt ilustrate în
figura 1.1.1.

Introducerea Extragerea
datelor Prelucrare rezultatelor

INPUT procesare OUTPUT

Fig. 1.1.1. Prelucrarea electronica a datelor

Într-o anumită perioadă din istoria dezvoltării tehnologiei calculatoarelor, cele trei
stadii constituiau etape distincte ale unui proces liniar care se desfăşura chiar în
succesiunea indicată în figura 1.1.1. Această perioadă a durat în ţările avansate până la
sfârşitul anilor şaptezeci, iar în România până la mijlocul anilor optzeci şi avea ca
element caracteristic faptul că utilizatorii calculatorului nu aveau contact nemijlocit cu
calculatorul pentru a introduce date în prelucrare şi pentru a extrage rezultatele. Un
calculator al acelei epoci ocupa o întreagă sală climatizătă, iar într-un oraş important
existau câteva calculatoare. Ele se aflau în centre de calcul electronic la care cei
interesaţi, în special unităţi economice, îşi aduceau datele pentru a fi prelucrate. Suportul
pe care erau codificate datele de prelucrat erau cartelele perforate , fiecare coloană de
perforaţii reprezentând un cod. Pachetele de date erau preluate prin serviciul de relaţii cu
beneficiarii şi introduse în prelucrare. Urma procesare propriu-zisă, iar rezultatele
prelucrării erau tipărite pe hârtie şi predate beneficiarului tot prin serviciul de relaţii. În
cazul în care, din analizarea rezultatelor, se consta că în setul de date de intrare se
strecuraseră erori, cartelele respective erau perforate din nou, iar lanţul de prelucrare
trebuia reluat. De aceea, prelucrarea datelor referitoare la o anumită problemă, de
exemplu calculul salariilor pentru o mare unitate industrială, putea dura câteva zile.
 3

Exemplificarea făcută mai sus a avut mai multe scopuri. Pe de o parte, ea arată că,
în domeniul calculatoarelor, "istoria veche" înseamnă evenimente petrecute cu doar
cincisprezece - douăzeci de ani în urmă. Pe de altă parte, permite să se tragă imediat
concluzia că datele prelucrate în epocă erau, aproape exclusiv numerice: gestiune
economico-financiară, probleme ştiinţifice, analize statistice etc. Nu în ultimul rând, ea
are rolul de a sublinia că cele trei momente ale prelucrării, introducerea datelor iniţiale,
prelucrarea propriu-zisă şi extragerea rezultatelor puteau fi puse în evidenţă cu claritate.
În prezent, aceste momente sunt mai puţin evidente la o primă vedere. Un
calculator performant ocupă o jumătate din suprafaţa unui birou, iar utilizatorul său
acţionează direct, introducând datele prin intermediul tastaturii. Prelucrarea se face pe
loc, iar rezultatele se văd pe ecran. Utilizatorul ia imediat decizia efectuării unor
modificări sau corecţii, iar lanţul de prelucrare se reia. Are loc un proces ciclic de
introducere, prelucrare şi apoi consultare a rezultatelor, care se încheie doar când datele
obţinute sunt cele corespunzătoare.
Tot în legătură cu ceea ce se întâmplă în prezent, trebuie remarcată o altă diferenţă
faţă de trecut, când datele prelucrate erau cu preponderenţă numerice. Progresele
înregistrate în plan tehnologic permit acum ca, atât datele introduse în prelucrare, cât şi
rezultatele prelucrării, să fie de cele mai diverse categorii: texte, valori numerice, desene,
imagini, sunet, semnale electrice dintr-un proces tehnologic etc.
Pentru a înţelege cum funcţionează, de fapt, calculatorul, ne vom limita a comenta
cele trei stadii, aşa cum sunt ele ilustrate în secvenţa din figura 1.1.1 şi făcând abstracţie
de repetarea lor ciclică în cazul utilizării calculatoarelor moderne. Să notăm, întâi,
termenii din limba engleză care sunt consemnaţi şi în figura 1.1.1: INPUT pentru
introducerea datelor şi OUTPUT pentru extragerea rezultatelor prelucrării. De
asemenea, pentru prelucrare se foloseşte, de obicei, termenul procesare care, de altfel,
înseamnă exact acelaşi lucru.

1.2 Principiile funcţionării calculatorului

Funcţionarea calculatorului are loc în conformitate cu două principii care au fost
enunţate de John von Neumann la mijlocul anilor patruzeci ai secolului trecut. Aceasta
arată că, exceptând încercările pe care diferiţi gânditori le-au făcut de-a lungul vremii
pentru a imagina şi construi maşini de calcul, istoria consistentă a calculatoarelor are abia
o jumătate de secol. Cele două principii sunt valabile şi la majoritatea calculatoarele din
prezent. Vom face în continuare o descriere a acestora, mai degrabă decât o enunţare
exactă.
Unul dintre principii arată că datele care trebuie prelucrate se încarcă în memoria
calculatorului; tot în memorie, se încarcă şi un program conform căruia se face
prelucrarea.
Programul este o succesiune de ordine elementare de prelucrare; un astfel ordin se
numeşte instrucţiune. Deci, programul este o succesiune de instrucţiuni. Prelucrarea are
loc astfel: un dispozitiv, numit procesor, extrage câte o instrucţiune din memorie şi
execută ordinul exprimat de aceasta. El face acest lucru automat, începând cu prima
instrucţiune a programului şi până când întâlneşte o instrucţiune de oprire.
Un al doilea principiu enunţă că, în construcţia calculatoarelor, pentru
reprezentarea şi manipularea informaţiilor de orice natură trebuie folosit sistemul de
numeraţie binar. Acest aspect va fi discutat mai pe larg în secţiunea următoare.
Se subânţelege faptul că procesorul "înţelege" ordinele exprimate de instrucţiuni şi
le poate executa. Executând o instrucţiune, procesorul acţionează asupra datelor aflate în
memorie, transformându-le. Poate face, de exemplu, o operaţie aritmetică, sau o
comparare, sau o deplasare a unei date în cadrul memoriei, ori spre exterior etc. Astfel,
instrucţiune cu instrucţiune, datele sunt prelucrate, adică transformate şi aduse de la
forma lor iniţială la o formă finală care reprezintă rezultatele prelucrării.
4

Se observă, din cele discutate, că un calculator funcţionează secvenţial: el execută

pas cu pas o succesiune de instrucţiuni care a fost concepută de către o persoană de
specialitate care ştie care sunt prelucrările necesare rezolvării unei probleme, ordinea
corectă a acestora, precum şi cum trebuie să scrie instrucţiunile programului. De fapt,
programarea calculatoarelor este activitatea de elaborare de programe de calculator
menite să rezolve diferite necesităţi de prelucrare a datelor.
Trebuie amintit, totuşi, că cercetări din ultimii ani se concentrează asupra
tehnicilor multi-procesor, adică asupra construirii de calculatoare care să execute mai
multe instrucţiuni simultan. Acest lucru este, însă, invizibil pentru un utilizator obişnuit;
imaginea funcţionării secvenţiale este suficientă pentru ca acesta să înţeleagă principiile
de bază.

1.3 Unităţi de măsură utilizate în informatică

Ca şi în cazul altor domenii ale tehnicii, şi în cazul calculatoarelor diferitele
caracteristici de performanţă trebuie exprimate prin unităţi de măsură specifice.
Bineînţeles, majoritatea lor sunt folosite doar de specialişti. Două dintre ele, însă, sunt
uşor de înţeles şi utilizat de către orice persoană care are legătură cu calculatorul. Le vom
prezenta în continuare.

Măsurarea capacităţii dispozitivelor de memorare şi stocare

Aşa cum a fost arătat în secţiunea precedentă, în memoria calculatorului se încarcă
atât datele cât şi programele. Atât unele cât şi celelalte se reprezintă în memorie sub
formă de coduri numerice, mai precis, coduri binare. Un cod binar se scrie folosind doar
cifrele 0 şi 1. De exemplu: 10101001. De fapt, aşa cum a enunţat von Neumann, toate
informaţiile care se vehiculează în interiorul unui calculator, nu numai cele stocate în
memorie, sunt codificate binar.
Faptul că a fost preferată reprezentarea binară se datorează unor considerente
tehnologice, sistemele fizice cu doar două stări fiind cel mai uşor de construit şi având
funcţionarea cea mai sigură: bec aprins sau stins, comutator închis sau deschis, dispozitiv
electronic în conducţie sau în blocare. Cele două stări pot primi semnificaţiile de 0 şi 1.
Pe de altă parte, o întreagă suită de teorii matematice (algebra logicii, teoria informaţiei,
teoria codurilor etc.) asigură suportul pentru reprezentările binare, precum şi tehnicile de
prelucrare a informaţiilor de orice natură, de la valori numerice şi şiruri de caractere până
la imagini şi sunet.
O poziţie (cifră) într-un cod binar se numeşte bit (notaţie: b). Un cod de 8 biţi se
numeşte byte (notaţie: B) sau octet (notaţie: O). În figura 1.3.1 sunt ilustrate cele spuse
aici.


bit
1 0 0 1 0 11 0 Fig. 1.3.1 Cod binar
  
Byte

Byte se pronunţă "bait", iar în româneşte se foloseşte adesea şi această scriere a

termenului. Pluralul în limba engleză este bytes, iar în româneşte se pronunţă (şi, adesea,
se scrie) "baiţi". Deci, cel puţin ca pronunţie: un bait, doi baiţi.
Byte-ul este unitatea elementară de măsură a capacităţilor de stocare: memorie,
discuri magnetice etc. De fapt, nu byte-ul ci, multiplii săi se folosesc în mod curent.
Aceştia sunt următorii:
* kilo (K) 1 KB = 1024 B
* mega (M) 1 MB = 1024 KB
* giga (G) 1 GB = 1024 MB
* tera (T) 1 TB = 1024 GB
 5

Să facem observaţia că, faţă de semnificaţia cu care suntem obişnuiţi a multiplilor

(de exemplu: kilo = 1000 = 103), în cazul octeţilor factorul de multiplicare este
1024 = 210.
Tot în Bytes se exprimă şi anumite caracteristici de performanţă ale altor module
din componenţa calculatorului, de exemplu ale procesorului. Oricum, trebuie reţinut că,
atunci când se vorbeşte de coduri binare, se au în vedere exprimări în Octeţi (Bytes), deci
şiruri de biţi având lungimi multiplu de opt.

Măsurarea vitezei de lucru a procesorului

Aşa cum am arătat, procesorul extrage, una câte una, instrucţiuni din memorie şi le
execută. Această funcţionare pas cu pas este determinată de nişte semnale de tact
furnizate de un dispozitiv cu cristal de cuarţ. Este acelaşi principiu ca la funcţionarea
ceasurilor electronice obişnuite. De fapt, acest dispozitiv de generare a tactului este
numit chiar ceas (clock). La fiecare tact primit, procesorul execută câte ceva. Deci,
procesorul va fi cu atât mai rapid cu cât va fi putea să primească mai multe tacte pe
secundă, adică semnal de ceas cu o frecvenţă mai mare. În fizică se defineşte ca unitate
de măsură a frecvenţei hertz-ul (Hz), numit şi ciclu pe secundă. Astfel, se consideră că un
fenomen periodic, a cărui perioadă este de o secundă, are frecvenţa de 1Hz. Frecvenţa cu
care lucrează procesorul unui calculator se măsoară în milioane de Hz, deci în megahertz
(MHz). Aceasta poate constitui un reper de apreciere pentru orice utilizator, deoarece
frecvenţa, în MHz, este indicată pentru orice calculator comercializat: între două
calculatoare din aceeaşi categorie, este mai rapid cel care lucrează la o frecventă de ceas
mai mare.

1.4 Hardware şi software

Discuţia de până acum cu privire la principiile funcţionării unui calculator a avut
două aspecte.
Pe de o parte, s-a vorbit despre faptul că datele care trebuie prelucrate se încarcă în
memorie, iar că prelucrarea lor se face de către procesor. Acestea sunt nişte dispozitive
electronice şi fac parte, împreună cu multe altele din configuraţia fizică a calculatorului.
Pe de altă parte, datele sunt prelucrate conform unui program format din
instrucţiuni scrise în cod binar.
Nici maşina, nici programele nu pot exista separat, deci este clar că, atunci când
vorbim despre calculator, ne referim la ambele. Pentru ele s-au dat şi două definiţii
globale.

Hardware
Noţiunea de hardware este un termen general care desemnează totalitatea
circuitelor, dispozitivelor şi echipamentelor componente ale unui calculator.

Pe scurt, HARDWARE = ECHIPAMENT (fizic)

Software
Noţiunea de software este un termen general care desemnează totalitatea
programelor dintr-un calculator.

Pe scurt, SOFTWARE = PROGRAME pentru calculator.

6

1.5 Ce este informatica?

Acest capitol a fost dedicat prezentării generale a scopului şi utilitaţii unui curs
introductiv de informatică. Singurul lucru care ar mai trebui definit este chiar
semnificaţia acestui cuvânt. Termenul sugerează, de fapt, ce înseamnă, iar tot capitolul s-
a referit la prelucrarea informaţiilor, reprezentate ca date, cu ajutorul calculatorului
electronic.
Informatica este o ştiinţă complexă, pluridisciplinară. În accepţiunea curentă, ea
cuprinde toate activităţile legate de proiectarea, realizarea şi exploatarea sistemelor de
prelucrare a informaţiilor cu ajutorul calculatorului, în scopul creşterii eficienţei
activităţii umane, fizice şi intelectuale. O definiţie scurtă şi cuprinzătoare este cea oferită
de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române:

Informatică
Noţiunea de informatică desemnează ştiinţa care se ocupă cu studiul prelucrării
informaţiei cu ajutorul sistemelor automate de calcul.

Bineînţeles, în definiţia de mai sus se consideră implicită legătura între date şi

informaţii care a fost comentată la începutul secţiunii 1.1.