ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

IFR MTC ANUL I

SEM. II

COORDONATOR: CONF. UNIV. DR. LUMINIȚA JALBĂ BUCUREȘTI 02.06.2020

 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

EVALUAREA PATRIMONIULUI ÎN

CONTABILITATE

COORDONATOR: CONF. UNIV. DR. LUMINIȚA JALBĂ BUCUREȘTI 02.06.2020

 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

Cuprins

Definirea evaluării în contabilitate ........................................................................................................ 1

Principiile evaluării în contabilitate ...................................................................................................... ..1

Prețurile și implicațiile lor în contabilitate ...............................................................................................4

Formele de evaluare în contabilitate ..................................................................................................... 5

Bibliografie ............................................................................................................................................10
 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

EVALUAREA PATRIMONIULUI
ÎN CONTABILITATE

1. Noțiunea și principiile evaluării patrimoniului în contabilitate

1.1. Definirea evaluarii

Conatabilitatea măsoară și înregistrează în unități monetare elementele patrimoniale și

operațiile care modifică masa patrimoniului. Unitatea monetară se identifică cu banii în funcția lor de
masură a valorii. Banul este unitatea de masură a valorii economice. Pe această cale se omogenizează
masa patrimoniului și se creează posibiltatea centralizării și sintetizării datelor contabile.
În mod concret funcția banului ca unitate de masură a valorii se realizează prin semnul monetar
propriu fiecărei țări. În România un asemenea semn este leul.
Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabilității care constă în cuantificarea și
exprimarea valorică, în etalon bănesc, a existenței, mișcării și transformării patrimoniului economic
pentru a-l reflecta în contabilitate. Sunt evaluate astfel bunurile materiale, creanțele, obligațiile,
cheltuielile și veniturile, rezultatele financiare precum și toate operațiile economice ce au loc cu ele,
folosindu-se în acest fel prețurile și tarifele.
Ca procedeu al metodei contabilității, evaluarea este strâns legată de celelalte procedee, pentru
a căror aplicare este necesară exprimarea valorică a operațiunilor economice. Astfel, contul de
exemplu nu se poate folosi decât dacă operațiile economice sunt exprimate valoric. La fel și alte

procedee cum ar fi inventarierea, nu pot fi realizate numai prin cnjugarea etalonului cantitativ cu cel
valoric. Conținutul evaluării constă în înmulțirea elementelor patrimoniale supuse evaluării exprimate
cantitativ cu elemente bănești concretizate în prețuri, tarife și costuri.
Prin mijlocirea unității monetare, se măsoară și valoarea elementelor componente ale
patrimoniului. În acest scop se ponderează cantitatea de evaluat masurată în unități fizice sau munca cu
prețul sau costul unitar: prețul în cazul ieșirilor și costul în situația intrărilor prin achiziție sau din
producție proprie.

1.2. Principiile evaluarii in contabilitate

În scopul realizării unei imagini fidele a patrimoniului, a situașiei financiare și a rezultatelor, la

efecturarea evaluării se vor respecta următoarele principii: costul istoric, costul actual, valoarea
realizabilă și valoarea actualizată.

1
 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

a. Principiul costului istoric: reprezintă o valoare reală din momentul intrării activelor și
crearea datoriilor. În termeni monetari sau în putere de cumpărare, reprezintă „sacrificiul” care a fost
făcut pentru a aduce bunuri în patrimoniul întreprinderii la data sa de intrare.
Acesta presupune că:

- activele sunt contabilizate la nivelul lichidităților sau echivalentelor de lichidităși plătite sau
la nivelul valorii juste, în momentul achiziționării lor, corespunzătoare contrapartidei date
pentru a le cumpăra;

- datoriile sunt contabilizate la nivelul valorii avantajelor primite în schimbul obligației

întreprinderii la nivelul lichidității sau echivalentelor de lichidități ce se presupune că vor fi
vărsate pentru achitarea obligației, în cursul activității ei.

Avantaje Dezavantaje
- asigură înregistrarea operațiilor economico- - o subevaluare a unor elemente și o

financiare pe baza documentelor justificative; supraevaluare a altora în situațiile

- se caracterizează prin ușurința în calcul și are la financiare;

- supraevaluarea profitului și a impozitului
bază o monedă constantă;
aferent și consecințele sale;
- permite controlul și reconstituirea rapidă a
- neomogenitatea informațiilor din situațiile
unor operațiuni economico-financiare asupra
financiare;
cărora nu s-a intervenit ulterior;
- deținerea de active monetare generează o
- permite măsurarea calității deciziilor trecute;
pierdere a puterii de cumpărare, inflația

- este relativ ieftin luând în cosiderare consumul ducând la transferuri de valoare de la

de timp și efort. debitor la creditor și invers.

b. Principiul costului actual: reprezintă costul pe care întreprinderea îl acceptă pentru a

dobândi, la nivelul valorii actuale, un bun similar cu cel delimitat ca obiect al evaluării.
Acesta constă în aceea că:

- activele sunt contabilizate la nivelul valorii lichidităților sau achivalentelor de lichidități ce

se presupune că vor fi vărsate pentru achitarea obligației, în cursul activității lor;

- datoriile sunt contabilizate la nivelul valorii neactualizate a lichidităților sau echivalentelor

de lichidități care ar fi necesare în momentul evaluării pentru a achita obligația.

c. Principiul valorii realizabile: constă în valoarea pe care întreprinderea ar primi-o dacă ar

vinde azi în mod normal activul sau ar achita datoriile.

2
 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

Conform acestui principiu:

- activele sunt contabilizate la nivelul valorii lichidităților sau achivalentelor de lichidități ce
ar putea să fie obținute în momentul evaluării, în urma vânzării acestor bunuri, în contextul

unei cesiuni nelichidative;

- datoriile sunt contabilizate la nivelul valorii lor de decontare, adică la nivelul mărimii
neactualizate a lichidităților sau echivalentelor de lichidități ce ar urma să fie plătite pentru a
achita datoriile, în cursul normal al activității întreprinderii.

d. Principiul valorii actualizate: reprezintă o estimare la timpul prezent a valorii în funcție de

fluxurile de beneficii viitoare ce apar în desfășurarea normală a activității, adică aducerea la zi a unei
valori care devine disponibilă mai târziu. Altfel spus, este vorba de o valoare actuală care este
determinată cu ajutorul viitorului.

Conform acestui principiu:

- activele sunt contabilizate la nivelul valorii actualizate a fluxurilor nete de lichidități pe care
se presupune că le generează aceste elemente, în cursul normal al activității ei;

- datoriile sunt contabilizate la nivelul valorii actualizate a ieșirilor nete viitoare de lichidități
ce ar fi consimțite pentru achitarea obligațiilor, în cursul normal al activității întreprinderii.

În literatura de specialitate, la bazele de evaluare prezentate mai sus este adaugata și valoarea
de intreprindere sau de privare. Aceasta este o combinație a valorii actualizate și valorii de realizare.
Ea reprezintă prețul pe care un conducător de întreprindere avizat și prudent, ar consimți să-l plătească
pentru a dobandi bunul sau pierderea maximă pe care ar accepta-o întreprinderea azi, dacă ar fi lipsită
de bunul respectiv. De cele mai multe ori, aceasta este costul actual și se termină prin corelație ceea ce
înseamnă căutarea valorii unui bun echivalent cu cel ce formează obiectul evaluării. Dacă valoarea
realizabilă și valoarea actualizată sunt inferioare costului actual, se reține dintre cele două, valoarea cea
mai mică.
În întocmirea situațiilor financiare principiul cel mai des adoptat de întreprinderi este costul

istoric. Acesta poate fi combinat cu alte principii. De exemplu, stocurile sunt de obicei evaluate la cea
mai mică valoare dintre cost și valoarea de realizare netă, titlurile supuse operațiilor comerciale putând
fi evaluate la valoarea de piață, iar datoriile privind pensiile sunt evaluate la valoarea lor actualizată.
În alegerea bazei de evaluare trebuie avut în vedere cine solicită evaluarea. Astfel, proprietarii
întreprinderii și eventualii cumpărători și-ar dori cea mai realistă estimare a capitalurilor proprii ale
entității patrimoniale în cauză, în condițiile în care continuitatea activității este asigurată. Creditorii ar

3
 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

dori o evaluare mai prudentă, bazată pe cea mai scăzută estimare a valorii activelor individuale, în

eventualitatea în care întreprinderea ar falimenta.

1.3. Prețurile și implicațiile lor în contabilitate

Pentru evaluarea elementelor patrimoniale se pot folosi diverse costuri, prețuri sau tarife.
Costurile sunt formate din totalitatea cheltuielilor efectuate în vederea obținerii produselor, lucrărilor
sau serviciilor. Ele se folosesc atât pentru evaluarea bunurilor achiziționate din afara unității – cost de
achiziție – cât și pentru cele fabricate în unitate – cost de producție. De asemenea se mai utilizează
costul complet sau comercial la care se evaluează bunurile obținute din producție proprie și vândute în
afara unității.
A. Costul de achiziție: pentru bunurile materiale procurate cu titlu oneros format din PREȚUL DE
CUMPĂRARE:

+ cheltuielile de transport-aprovizionare (costul mijloacelor de transport)

+ cheltuielile de manipulare, încărcare-descărcare
+ cheltuielile cu montajul și probele tehnologice (pentru mijloacele fixe)
+ impozitele și taxele nerecuperabile (ex.: primele de asigurare, taxele vamale, etc.)
- reducerile de preț cu caracter comercial primite de la furnizori (ex.: reducere pentru
defecte de calitate, pentru permanentizarea reloțiilor cu clienții, etc.)

= COST DE ACHIZIȚIE

B. Costul de producție: pentru imobilzările și stocurile realizate prin construcție sau producție
proprie (clădiri construite cu producție proprie, produse fabricate) alcătuit din COSTUL DE
ACHIZIȚIE al materiilor prime și materialelor consumabile directe:
+ alte cheltuieli directe de producție (salarii directe acordate muncitorilor de bază)
+ cota cheltuielilor indirecte de producție (cheltuieli privind regia de fabricație cum sunt:
amortizarea utilajelor, reparația utilajelor, combustibilul consumat în scopuri
tehnologice) determinate rațional ca fiind legate de fabricația bunului
= COST DE PRODUCȚIE

C. Costul complet sau costul de desfacere: asociat producției vândute, astfel încât cheltuielile de
producție să poată fi acoperite din veniturile obținute din vânzări, degajându-se o marjă de profit din
activitatea productivă și comercială a întreprinderii. Elemente:

• costul de producție al bunurilor livrate beneficiarilor

• cheltuielile de desfacere pentru bunurile livrate

4
 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

D. Prețurile și tarifele:
a. Prețurile reprezintă suma sau valoarea care se încasează pentru bunurile vândute. Pentru
furnizori ele sunt prețuri de vânzare, iar pentru cumpărători ele reprezintă prețuri de cumpărare sau de
achiziție.
Tipuri de prețuri:
- Prețuri cu ridicata sunt prețurile practicate de comercianții angrosiști și se compun din

urmatoarele elemente:
• costul complet al bunurilor vândute;
• profitul producătorului;

• accizele pentru unele bunuri;

• taxa de valoare adăugată (TVA).

- Prețurile cu amănuntul sunt prețurile la care se vând mărfurile către populație. Ele se

compun din urmatoarele elemente:

• prețuri cu ridicata;

• adaosul comercial – destinat acoperirii cheltuielilor de circulație și realizării unei

rate a profitului stabilit în condiții de concurență.

b. Tarifele sunt elemente bănești, asemănătoare prețurilor, cu ajutorul cărora se evaluează

lucrările executate și serviciile prestate, precum și munca depusă de personalul unității. Tarifele se
formează asemănător cu prețurile, dar se pornește de la costurile de producție și nu de la cel complet,
deoarece lucrările și serviciile nu necesită cheltuieli de desfacere.
c. Valorile au același conținut și rol în evaluare ca și prețurile, dar ele țin seama de prețul
pieței la un moment dat.

Principiul general de evaluare a elementelor patrimoniale în vederea evaluării în contabilitatea

curentă constă în evaluarea la cost istoric denumit și valoare contabilă. Costul istoric poate fi exprimat

concret în oricare din elementele arătate mai sus în funcție de momentul evaluării.

1.4. Formele de evaluare în contabilitate

Evaluarea elementelor patrimoniale în contabilitate se diferențiază în funcție de momentul

efectuării, natura elementelor patrimoniale și a operațiile care modifică masa patrimoniului. Astfel, în
funcție de momentul când se efectuează, evaluarea se face:

• la intrarea bunurilor în patrimoniu;

• la ieșirea lor din patrimoniu sau la trecerea în consum;

• la inventariere;
5
 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

• cu prilejul închiderii exercițiului economico-financiar.

A. Evaluarea la intrarea în patrimoniu se face în funcție de modul lor de dobândire, astfel:

• valoarea de utiltate pentru aportul în natură la capitalul social sau obținute cu titlu
gratuit este o valoare actuală stabilită în funcție de prețul pieței, utilitatea bunului pentru

întreprindere, starea si amplasarea sa.

• prețul de achiziție pentru titlurile de valoare; cheltuielile accesorii sunt considerate

cheltuielile de exploatare.
• valoarea nominală egală cu sumele de primit în schimbul creanțelor, de plătit în

schimbul datoriilor sau a sumelor așteptate a fi plătite în cazul datoriilor din taxe și

impozite.
• valoarea în lei la cursul de schimb din momentul consemnării creanțelor și datoriilor în
devize, respectiv derularii operațiilor de încasare a plații privind lichiditățile în valută.

• prețul pieței din ziua când se derulează operațiile privind lingourile si monedele de aur
și argint.

• valoarea corespondență în cazul cheltuielilor și veniturilor stabilită prin asociere cu

activele și pasivele transformate în cheltuieli/venituri.

Facturarea mărfurilor. Elemente comerciale, financiare și fiscale ale facturii

Documentul care stă la baza vânzărilor (cumpărărilor) de mărfuri este factura. Pentru furnizor,
ea este un document de vânzare a mărfurilor, iar pentru client de cumpărare.

Factura cuprinde:
a) Prețul unitar al mărfurilor, care înmulțit cu cantitatea vândută/cumpărată pentru fiecare
sortiment de marfă permite stabilirea valorilor parțiale. Acestea însumate dau valoarea totală a mărfii.
b) Reducerile de preț:

• reduceri comerciale (se exprimă procentual):

- bonificații: reprezintă reduceri de preț acordate de furnizor clientului pentru unele
defecte de calitate conținute de marfă, dar care nu fac marfa nevandabilă; se mai acordă la
vânzarea mărfurilor la o dată foarte apropiată de data expirării termenului de garanție.
- remizele: sunt reduceri acordate asupra prețului de vânzare convenit în funcție de
importanța cantității vândute sau de rolul de revânzător al clientului; se calculează în general,
prin aplicarea unui procent asupra prețului de vânzare.

6
 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

- risturnurile: sunt reduceri de preț calculate asupra ansamblului efectuate cu același

partener pentru o anumită perioadă convenită de comun acord pentru care s-a depășit valoarea

contractată.
• reduceri financiare
c) Prețul ambalajelor pot fi facturate separat de marfă sau pot fi incluse în prețul mărfurilor.
d) Prețul transportului poate fi cuprins sau nu în factură, în funcție de condițiile din contractul
încheiat între furnizor și client.
Condiții de transport:

• loco (franco) depozitul vânzătorului;

• loco (franco) unitatea primitoare;

• loco (franco) gară (autogară, port) de expediție;

• loco (franco) gară (autogară, port) de destinație.

Condițiile de trasport eprimă locul în care se face trecerea mărfii din proprietatea furnizorului
în proprietatea clientului. Până la acest loc, toate cheltuielile sunt efectuate si suportate de furnizor. El
le va include în prețul de vânzare a mărfii. De la acest loc până la destinație, toate cheltuielile și
responsabilitatea mărfii cad in sarcina clientului. El le va adăuga la prețul de cumpărare al mărfii
pentru a determina costul de achiziție.
e) În condițiile aplicării taxei pe valoarea adăugată (TVA), factura cuprinde și acest element
cu caracter fiscal. TVA este o taxa fiscală care privește vânzările de bunuri și prestări de servicii. Din

punct de vedere al statului, TVA este un impozit, iar din punctul de vedere al consumatorului fiscal,
este o taxa de consum.
- TVA colectată < TVA deductibilă => TVA de rambursat (diferența se recupereaza

de la stat)
- TVA colectată > TVA deductibilă => TVA de plată lunar (diferența se datorează
statului). Ecuație:
TVA de decontat cu statul = TVA aferentă vânzării bunului – TVA aferentă cumpărării bunului

Regimuri de impozitare:
a) operațiuni taxabile, la care se aplică cota standard a taxei (19%);
b) operațiuni scutite de TVA, cu drept de deducere însă, pentru care furnizorii și/sau prestatorii au
dreptul de deducere a taxei aferente bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate realizării
operațiunilor respective;

7
 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

c) operațiuni scutite de TVA, fără drept de deducere, pentru care furnizorii și/sau prestatorii nu au
dreptul de deducere a taxei aferntă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate, destinate operațiunilor

resprective.
Documentele justificative și de evidență privind TVA sunt dispoziția de livrare, avizul de
însoțire a mărfii, factura fiscală, chitanța fiscală, jurnalul pentru cumpărări, jurnalul pentru vânzări și

borderourile de vânzare (încasare).

B. Evaluarea la ieșirea din patrimoniu se efectuează în principiu la valoarea contabilă de intrare.

Dacă bunuri similare de natura stocurilor sau a titlurilor de valoare au valori contabile diferite și nu
există posibilitatea identificării valorii contabile de intrare, evaluarea se face la costul mediu ponderat
de intrare (CMP), prețul primului lot intrat (FIFO) în ordinea cronologică a epuizării loturilor, prețul
ultimului lot intrat (LIFO) în ordine invers cronologică a epuizarii loturilor.

• Metoda primei intrări-primei ieșiri „FIFO” – costul unitar de achiziție al primei

intrări (lot) se atribuie primei ieșiri. După epuizarea primului lot, evaluarea se face la costul de
achiziție al celui de-al doilea lot intrat, etc. Metoda prezintă avantajul că în perioadele de inflație apare
un profit brut mai mare decât cel real și unitatea va plăti impozit pe profit mai mare;

• Metoda ultimului intrat-primului ieșit „LIFO” - pentru ieșiri se atribuie costuri de

achiziție în ordinea inversă intrarilor. Astfel, primele cantități ieșite se avaluează la prețul de achiziție
al ultimei intrări și dupa epuizarea lotului, care trece la prețurile lotului achiziționat înaintea acestuia,
etc. Această metodă prezintă dezavantajul că în perioadele de inflație are loc micșorarea profitului real
al unității.

• Metoda costului mediu ponderat „CMP” – calcularea după fiecare intrare, dupa
următoarea formulă:

CMP × Cantitatea ieșită = Valoarea materialelor ieșite

C. Evaluearea elementelor patrimoniale la inventariere se efectuază cu ocazia inventarierii

patrimoniului la închiderea exercițiului financiar. Constituie obiect al inventarierii și evaluării numai
activele și pasivele.

• Activele: diferențele constatate în plus nu se înregistrează, iar activele se mențin

înregistrate în contabilitate la valoarea lor de intrare sau contabilă (cost istoric). Diferențele constatate
în minus între valoarea de inventar și cea de intrare reprezintă o depreciere care poate fi de două feluri:

8
 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

- Depreciere ireversibilă – specifică imobilizărilor și se datorează uzurii fizice, morale

sau a altor cauze. Se înregistrează ca amortizare, iar imobilizările depreciate sunt
menținute în contabilitate la valoarea lor de intrare (cost istoric).
- Deprecierea reversibilă – specifică stocurilor de active circulante materiale,
determinată de unele fenomene conjucturale cum ar fi oscilația prețurilor pe piață. Ca
urmare aceste deprecieri nu sunt definitive și de aceea pentru ele se constituie
provizioane, iar activele respective rămân înregistrate în contabilitate la valoarea de
intrare sau contabilă (cost istoric).

• Pasivele: diferențele constatate în plus se înregistrează prin constituirea unui

provizion, iar pasivele respective se mențin în contabilitate la valoarea lor de intrare sau contabilă (cost
istoric). Diferențele constatate în minus nu se înregistrează. Atât amortizările cât și provizioanele
îndeplinesc rolul unor rezerve asemănătoare cu sursele, care însă generează anumite cheltuieli
asimilate activelor și care în final influențează negativ rezultatele financiare ale perioadei de gestiune

respective.

D. Evaluarea la închiderea exercițiului economico-financiar se bazează pe valoarea netă bilanțieră

rezultată în urma inventarierii. În acest scop, în cazul activelor se compară valoarea contabilă de
intrare cu valoarea de inventar și se reține cea mai mică valoare. Procedând astfel, în toate cazurile în
care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă de intrare, diferența corespunzătoare
este tratată ca o depreciere a activelor și se înregistrează ca o cheltuială care diminuează rezultatul
întreprinderii. În ceea ce privește capitalurile proprii, acestea se evaluează la valoarea ccontabilă de
intrare, cu precizarea că în cadrul lor rezultatul exercițiului (profit sau pierdere) preia prin intermediul
cheltuielilor orice diferență între valoarea contabilă de intrare si valoarea netă bilanțieră.

9
 ROMANESCU ANA ALEXANDRA MTC ANUL I IFR

BIBLIOGRAFIE:

1. Conf. Univ. Dr. Luminița Jalbă – „Bazele contabilității”

2. Prof. Univ. Dr. Oprea Călin – „Bazele contabilității”

3. OMFP nr. 1898/2013 pentru modificarea și completarea reglementărilor contabile conform cu

Directivele Europene prin OMFP nr 3055/2009

4. http://www.qreferat.com/referate/economie/Criterii-si-baze-de-evaluare-i336.php

10