Fișă de lectură

O mie nouă sute optzeci și patru, scris și 1984, este un roman politic
creat de George Orwell în 1948 și tipărit în 1949. Acțiunea romanului are
loc într-un viitor distopic și prezintă o parte din viața intelectualului
Winston Smith sub opresiunea guvernului totalitar al Oceaniei. O mie
nouă sute optzeci și patru a imprimat foarte mulți termeni și idei în cultura
contemporană, și mai ales în limba engleză, de exemplu Fratele cel
Mare, dubla gândire, poliția gândirii, Soceng. „Fratele cel Mare stă cu
ochii pe tine” este un simbol al controlului excesiv, iar
adjectivul orwellian este folosit pentru a descrie acțiunile și organizațiile
Oceaniei.
George Orwell s-a născut în 25 iunie 1903, Motihari, statul Bihar, India
Britanică și a decedat în 21 ianuarie 1950, Londra, Regatul Unit. A fost
un romancier, eseist, nuvelist, critic literar și jurnalist britanic, comentator
al radio BBC, editorialist și reporter. El a luptat ca voluntar în Războiul
Civil din Spania de partea comuniștilor. A scris romane, eseuri și critică
literară.

Partea I
Despre perioada de dinainte de revoluție – de dinainte de Era Fratelui
cel Mare – nimeni nu are amintiri clare, și nici nu poate ști cât e adevăr și
cât e fantezie din ceea ce se scrie in manualele și cărțile de istorie.
Exasperantă e și sărăcia, care generează mizerie și boală. Conducerea
nu se află în imposibilitatea de a asigura un nivel de trai ceva mai ridicat,
însă are tot interesul să nu o facă. „Dacă există vreo speranță ea stă în
proli” scrie Winston în jurnal, amintindu-și o experiență pe care a avut-o
cu o femeie bătrână într-un cartier al prolilor, care avusese loc cu vreo
trei ani în urmă. Prolii (aproximativ optzeci și cinci la sută din populația
Oceaniei) nu erau îndoctrinați, nici supravegheați („Prolii și animalele
sunt liberi” – spunea o lozincă a Partidului), însă trăiau într-o mizerie și
sărăcie îngrozitoare, nefiind conștienți de forța lor. „Dacă există vreo
scăpare, ea stă în proli”, se gândește Winston, pentru că cei din Partid
sunt atât de strict supravegheați, încât nu au cum să se organizeze în
grupuri, și nici măcar nu pot avea încredere pentru a-și exprima –
eventualele – păreri neortodoxe. În finalul primei părți este descrisă o
lungă plimbare pe care o face Winston prin cartierele prolilor – univers de
care se simte tot mai atras de când și-a spus că aceștia ar fi singura
speranță. De reținut din acest pasaj sunt trei momente: În urma unei
explozii datorate căderii unei rachete în imediata lui apropiere, Winston
dă peste o mână retezată de la încheietură, pe care, fără să ezite, o
împinge cu piciorul spre marginea străzii. Deși lucid într-o mai mare
măsură decât mulți dintre cei printre care trăia, își pierduse și el – ca
urmare a peste treizeci de ani în care Regimul controla faptele, gândurile
și sentimentele fiecăruia – aproape total sensibilitatea. Atenția lui – ca și
un scurt comentariu pe care îl face doar pentru sine – se îndreaptă
asupra unui grup de trei bărbați care discutau cu înflăcărare despre
Loterie. Cifrele de câștig declarate oficial – de altfel sume imense – nu
erau niciodată cele reale, însă important era faptul că prolii aveau un
motiv pentru a trăi; mai exact, atenția le era oarecum distrasă de la
mizeria și neajunsurile în care trăiau. (Singurele distracții ale prolilor în
afară de Loterie erau berea ieftină și articole pornografice editate și
distribuite în acest scop de Partid).Un ultim episod din plimbarea lui
Winston o constituie vizita sa la anticariatul de unde, cu ani în urmă, își
cumpărase caietul devenit ulterior jurnal. în vederea unor evenimente
care urmează. Până atunci însă, văzând un bătrân – care prinsese cu
siguranță perioada de dinainte de Revoluție, de dinaintea Erei Fratelui
cel Mare – intrând într-un bar, în argoul prolilor – îl urmează sperând să
obțină răspunsuri la numeroasele întrebări pe care și le punea referitor la
vremea uitată (când el era încă un copil). Însă concluzia la care ajunge –
în urma discuției cu bătrânul – e aceea că puținii oameni rămași în viață
care să fi cunoscut istoria și altfel decât din actualele manuale școlare –
erau prea senili pentru a-l putea lămuri.

Partea a II-a
Începe cu o poveste de dragoste dintre Winston și Julia, un membru al
partidului Literaturii. Winston a suspectat-o, pe Julia, la început de
spionaj din partea Politiei Gândirii. Când Winston merge la serviciu a
doua zi, îi oferă ajutorul Juliei și aceasta îi plasează un bilețel pe care
scrie „Te iubesc”. Prima lor întâlnire este într-o zonă rurală. Mai târziu, ei
închiriază o cameră deasupra magazinului, de unde Winston a cumpărat
jurnalul său. Domul O’Brien avea o părere foarte bună despre ceea ce
scria Winston si l-a chemat pe acesta la el acasă ca să-i dea Dicționarul
10. Aceștia au rămas complet surprinși că oamenii cu statut mai înalt au
voie sa oprească telescreen-ul timp de 20 de minute. Winston și Julia își
petrec timpul împreună citind și învățând adevărul din spatele modului în
care Partidul își menține poziția asupra societății. De asemenea, ei
învață despre utilizarea unei tehnici numite doublethink, care permite
membrilor de partid să creadă concepte contradictorii cu ușurință, și
modul în care istoria a fost schimbată pentru a sprijini un război
perpetuu, care este folosit pentru a menține o stare permanentă de
urgență în scopul de control al mulțimii. Goldstein, de asemenea, susține
că o revoluție ar fi posibilă în cazul în care prolii să se opună guvernului.
După mai mult timp petrecut în apartamentul vânzătorului, acesta i-a
denunțat că stăteau amândoi în același apartament, el fiind unul dintre
membrii poliției.

Partea a treia
O’Brien începe torturarea lui Winston. O’Brien este foarte deschis despre
dorința partidului de a deține puterea și spune că, odată ce acesta este
forțat să schimbe gândurile sale în sprijinul partidului, el va fi pus înapoi
în lume pentru un timp ca un exemplu, și apoi ucis atunci când utilitatea
lui în această calitate este epuizată. Winston îndură durerea și stresul
psihologic, este obligat să adopte poziții în mod evident false, cum ar fi
afirmația că 2+2=5. Scopul torturii este de a-l forța pe Winston să
abandoneze logica în favoarea absorbirii și repetării afirmațiilor
Partidului. O’Brien arată că ei știu totul despre Winston, inclusiv cea mai
mare frica irațională, șobolani El este „re-educat“ și eliberat, își petrece
zilele bând foarte mult la o cafenea. Câteva zile mai târziu, o întâlnește
Julia într-un parc. Ambii își dau seama că dragostea lor a fost distrusă.
Winston se duce la cafenea și stă acolo singur, telescreen-ul raportează
o victorie importantă pentru Oceania în războiul împotriva Euroasiei.
Winston este fericit și nu mai are gânduri de rebeliune, gândindu-se că el
iubește Big Brother, și nu se poate aștepta să fie în cele din urmă
executat.