O mie nouasute optzeci si patru (1984)

George Orwell

Cartea este apărută în 1984 în Oceania, unul dintre cele trei state totalitare în
război perpetuu (celelalte două sunt Eurasia și Eastasia). Oceania este guvernată de
Partidul atotputernic, care a spălat creierul populației Prin propaganda față de
liderul său, Fratele cel Mare. Partidul a creat un limbaj propagandistic cunoscut
sub numele de Newspeak, care este conceput pentru a limita gândirea liberă și a
promova doctrinele Partidului. Cuvintele sale includ dubletink (credința în idei
contradictorii simultan), ceea ce este reflectat în sloganurile Partidului: „Războiul
este pace”, „Libertatea este sclavie” și „Ignoranța este forță”. Partidul menține
controlul prin Poliția Gândului și supravegherea continuă.

Eroul cărții, Winston Smith, este un funcționar minor care trăiește la Londra,
fiind încă spulberat de un război nuclear care a avut loc nu după mult timp de dupa
cel de-al doilea Război Mondial. El aparține Partidului Exterior, iar menirea sa
este să rescrie istoria în Ministerul Adevărului, aducându-l în concordanță cu
gândirea politică actuală. Cu toate acestea, dorul lui Winston de adevăr și decență
îl determină să se revolte în secret împotriva guvernului. El se pornește într-o
aventură interzisă cu Julia, o femeie cu idei asemănătoare, și închiriază o cameră
într-un cartier populat de Proles (scurt pentru proletariat). De asemenea, Winston
devine din ce în ce mai interesat de Brotherhood, un grup de disidenți.

La scurt timp după aceea, O’Brien îl invită pe Winston la el acasă,

pretextând că intenționează să-i împrumute ultima ediție a Dicționarului de
Nouvorbă. Acesta se duce împreună cu Julia, iar O’Brien (după ce închide tele-
ecranul – ceea ce le este permis doar membrilor Partidulului Interior) îi asigură că
Frăția există, este activă, și-i promite să-i trimită o carte scrisă de Goldstein însuși.
(Cartea Teorie și practică în colectivismul oligarhic, din care este prezentat un
fragment de 35-40 de pagini, reprezintă în mod explicit viziunea lui Orwell asupra
istoriei sub aspect socio-politic).

Julia și Winston sunt arestați de Poliția Gândirii (în spatele unui tablou din
camera închiriată fiind amplasat un tele-ecran). Winston este torturat luni întregi,
cedează – deși nu foarte ușor – în fața torturilor, căzând și fizic și psihic.
Anchetatorul principal este O’Brien însuși, care-i mărturisește că de șapte ani îl
avea sub observație, că el însuși împreună cu alți câțiva membri ai Partidului
Interior scriseseră cartea atribuită lui Emmanuel Goldstein, și că atât puterea, cât și
exercitarea puterii prin mijloace cât mai brutale constituie pentru Partid scopuri în
sine. De la simplul fapt de a mărturisi – sub tortură – crime reale și imaginare, cei
arestați, fără excepție, ajung sa accepte la nivel rațional ideologia Partidului, iar în
final, chiar și sentimentele sunt iremediabil atrofiate ori modificate – devenind pe
deplin ortodoxe.

Până la urmă, atât Winston cât și Julia sunt vindecați și eliberați; după un
timp ei se și reîntâlnesc (de această dată întâmplător, însă fără a se mai ascunde,
căci, odată ieșiți din Ministerul Iubirii, de pe mâna agenților Poliției Gândirii, ei nu
mai prezintă nici un interes pentru Partid) însă dragostea lor unul pentru celălalt
fusese distrusă definitiv. Winston si Julia sunt psihic zdrobiți, spălați pe creier,
lobotomizați ... În ultima scenă Winston joacă de unul singur una din interminabile
partide de șah la de la Cafeneaua Castanilor, ultima escala pentru vinovații de
crimă-gândit, înainte de „vaporizare”. În sfârșit, el se simte „complet vindecat”,
atunci când, în urma anunțării unei mari victorii pe frontul din Africa, realizează
„ce ticăloșie făcuse, și ce pierdere fusese pentru el să nu înțeleagă atâta timp! Ah,
cu câtă încăpățânare s-a exilat de unul singur de la pieptul iubitor […] Dar gata,
totul este bine acum, lupta s-a sfârșit. A câștigat bătălia cu el însuși. Îl iubește pe
Fratele cel Mare!”

Orwell a scris Nouăsprezece optzeci și patru ca un avertisment după ani buni

de răsfăț pe amenajările gemene ale nazismului și stalinismului. Înfățișarea se
concentreaza asupra unei stări în care îndrăzneala de a gândi diferit este răsplătită
de tortură, în care oamenii sunt monitorizați în fiecare secundă a zilei și unde
propaganda partidului trântește discursul și gândirea liberă este o amintire cruntă a
relelor guvernelor necontenite. Winston este simbolul valorilor vieții civilizate, iar
înfrângerea sa este o reamintire sumbră a vulnerabilității acestor valori în mijlocul
statelor atotputernice.
FARCAS DANIELA, RISE, GRP. 2