Sunteți pe pagina 1din 5

1.

Obiectivele principale ale mentenantei

 prevenirea producerii avariilor şi menţinerea în condiţii de funcţionare aşteptate a ansamblului


instalaţiilor, construcţiilor şi echipamentului aferent, un timp cât mai îndelungat;

 mărirea gradului de disponibilitate a sistemului energetic şi a subsistemelor sale, inclusiv a


echipamentelor componente ale acestora, prin realizarea doar a lucrărilor strict necesare;

 prelungirea duratei de funcţionare a instalaţiilor, prin:

 creşterea calităţii lucrărilor;

 asumarea răspunderii personalului angrenat în această activitate

 creşterea eficienţei economice

 îmbunătăţirea fiabilităţii instalaţiilor

 micşorarea numărului şi duratei întreruperilor

2. Timpul total de mentenanţă corectivă

 reprezintă timpul care trece de la momentul în care se răspunde la apelul prin care se anunţă
incidentul până la momentul în care clientul este realimentat cu energie electrică.

 TMC=T efectiv MC + Torganizare MC

 Durata activităţilor efective de natură tehnică:

 T efectiv MC=T localizare + Tdiagnosticare+Treparare+Tverificare

 Durata activităţilor de natură organizatorică

 T organizare MC=T logistic + Tpregatire lucrari+Ttransport


3. Aria de aplicabilitate a mentenanţei corective

 MC este din ce în ce mai puţin utilizată, din cauza creşterii cerinţelor de fiabilitate şi disponibilitate a
instalaţiilor cât şi a complexităţii sistemelor (defectarea sistemului conduce la creşterea costurilor).

 În general, utilizarea mentenanţei corective se justifică în două situaţii:

 echipamentele nu sunt vitale pentru funcţionarea sistemului şi, în consecinţă, nu sunt


continuu observate;

 costul echipamentului este mult mai mare decât costul produs de defectarea neaşteptată şi
înlocuirea echipamentului.

 Pentru anumite echipamente, se justifică în situaţii specifice

 durata de viaţă a echipamentului, ţinând seama de faptul că acesta funcţionează până la


defectare, este o mărime continuă
 echipamente care au o intensitate de defectare independentă de timp, adică probabilitatea
de defectare este constantă în timp, indiferent de acţiunile ce se întreprind;

 intensitatea de defectare a componentei este crescătoare, dar cheltuielile cu oprirea


echipamentului şi repararea componentei nu sunt compensate de beneficiul adus de creşterea duratei
de viaţă a echipamentului;

 piese foarte fiabile

 piese greu accesibile


4. Mentenanta preventiva – Succesiunea evenimentelor

 lucrări de exploatare operative (LO);

 controlul preventiv în instalaţii (CP);

 revizia tehnică (RT);

 lucrări de reparaţii (R), curente sau capitale.


5. Mentenanta preventiva – Dezavantaje

 activitatea repetitivă poate deveni obositoare, plictisitoare;

 există tendinţa de a sări peste anumite verificări;

 unele elemente ce se înlocuiesc mai pot funcţiona (ex. camerele de stingere la întreruptoare), iar
altele ce sunt deteriorate (rulmenţi, garnituri), se înlocuiesc prea târziu;

 bugetul alocat pentru piesele de schimb este important;

 stocul de piese este mare.


EXTRA - Mentenanta preventiva – Avantaje

 este o activitate repetitivă;


 este uşor de programat şi executat;
 necesită un control redus al echipei de lucru şi a echipamentelor;
 eficienţa activităţii de întreţinere este ridicată;
 pregătirea teoretică pentru echipa de mentenanţă este uşor de organizat;
 planificarea bugetului este clară, simplu de realizat;
 transportul şi distribuţia energiei electrice şi activităţile de întreţinere se desfăşoară conform
normelor de protecţie a muncii
6. Mentenanta predictiva – Avantaje
 măreşte durata de viaţă a părţilor componente;

 creşte fiabilitatea echipamentelor, şi deci, indicatorii de disponibilitate ai instalaţiei;

 monitorizează starea efectivă a echipamentelor;

 asigură bună organizare a bugetului destinat pieselor de schimb şi a timpului de lucru.


EXTRA - Mentenanta predictiva – Dezavantaje

 este necesar să se acorde o atenţie mărită atât maşinilor cât şi oamenilor;


 aparatele de măsură trebuie să aibă clasă de precizie ridicată;
 investiţie mare în aparatura de măsură adecvată;
 investiţia în şcolarizarea persoanelor care vor face măsurătorile este mare.

7. Mentenanta predictiva – Costul

 În cazul unei avarii la un transformator de mare putere, costul total are următoarele componente

 cost de înlocuire cu un transformator nou

 daune de nealimentare cu energie electrică

 cost de contractare a energiei electrice de la alt furnizor

 cost de eliberare a zonei de amplasare

 cost de reparare a echipamentele învecinate

 alte costuri indirecte


8. Legatura dintre risc si mententanta
 Numim risc nesiguranţa asociată oricăror consecinţe

 Nesiguranţa se poate referi la probabilitatea de apariţie a unui eveniment accidental sau la efectul
unui eveniment accidental în cazul în care acesta se produce

 Riscul apare atunci când

 producerea unui eveniment accidental este sigură, dar consecinţele acestuia sunt nesigure

 consecinţele unui eveniment accidental sunt cunoscute, dar apariţia evenimentului este
nesigură

 atât evenimentul accidental cât şi consecinţele acestuia sunt incerte

 Trebuie evidenţiată tendinţa accentuată de a utiliza metode de management al riscului nu doar în


domeniile economice, ci şi în cele tehnologice . Are loc deplasarea obictivelor calculelor probabilistice
din sfera previzională (legată de dimensionare) către cea a luării deciziilor operative.
9. Metode de monitorizare

 Monitorizarea off-line a transformatoarelor de putere

 se utilizează instrumente de măsurare şi înregistrare directă sau grafică a datelor


caracteristice
 Monitorizarea on-line a transformatoarelor de putere

 Se preconizează achiziţionarea on-line a cel puţin 50 mărimi diferite

 tensiunile de linie, curentii de linie, puterea electrica, energia electrica, frecventa ,


curentii prin conductoarele de masa,

 temperaturile uleiului, umiditatea uleiului, nivelul uleiului

 zgomotele si vibratiile transformatorului, presiunea in cuva

 curentii de descarcari partiale in eclatoarele de trecere pe partea de inalta tensiune

EXTRA :
MENTENANŢA CORECTIVĂ – Avantaje

 valoarea stocului de piese de schimb poate fi destul de redusă;


 nu este necesară monitorizarea utilajului;
 intervenţia nu necesită programare;
 gradul de utilizare a părţilor componente ale instalaţiilor este maxim;
 întreţinerea este ieftină.
MENTENANŢA CORECTIVĂ – Dezavantaje

 nu există o programare a timpului de lucru a personalului care se ocupă de mentenanţă;


 nu există resurse (bani, timp) alocate;
 echipa de întreţinere dă impresia de ineficienţă;
 nu există buget pentru părţile componente avariate;
 timpul de aşteaptare până la livrarea pieselor de schimb poate fi mare;
 adeseori, se întrerupe funcţionarea instalaţiei

MENTENANŢA PRODUCTIVĂ – Avantaje

 maximizează producţia;
 elimină întreruperile;
 pune pe primul plan protecţia muncii;
 încurajează spiritul de echipă.

MENTENANŢA PRODUCTIVĂ – Dezavantaje

 necesită o echipă de mentenanţă cu mulţi membri;


 durata de viaţă a echipamentelor este scăzută;
 reclamă un buget de întreţinere foarte mare;
 piesele de schimb trebuie să fie mereu disponibile.

S-ar putea să vă placă și