Sunteți pe pagina 1din 12

FUNDAŢIA DE INFORENERGETICĂ

’’SFÂNTUL APOSTOL ANDREI’’


FILIALA CONSTANŢA

MAESTRUL SPIRITUAL DIN NOI ŞI DE LÂNGĂ


NOI-AJUTOR DIVIN SPRE ILUMINARE
LUCRARE CERCETARE IE-GR.VI

MAXIM MARICICA

1
MAESTRUL SPIRITUAL DIN NOI ŞI DE LÂNGĂ NOI-AJUTOR DIVIN
SPRE ILUMINARE

Maestrul spiritual este modelul demn de urmat de toate EN


întrupate,fiind o EN simplă dar in acelaşi timp şi complexă,care transmite
oamenilor cunoaşterea sa dumnezeiască,conducându-i spre iluminare
divină,prin cunoaşterea spirituală şi cunoaşterea de sine,ajutându-i pe toţi cei
ce-şi doresc să-l descopere pe Dumnezeul lor lăuntric,adevăratul Dumnezeu
care trăieşte viu în fiinţa fiecăruia,manifestându-se prin toate
gândurile,faptele,vorbele,sentimentele şi idealurile sale.Maestrul spiritual
trebuie ales de discipol şi nu invers,pentru ca armonia,înţelepciunea şi
învăţăturile divine transmise de maestrul,să rezoneze cu idealurile
sale;pentru ca discipolul să-şi găsească pacea interioară,pe care o caută
întrupări la rând.
Pentru un discipol a-şi întâlni Maestrul înseamnă a găsi o ,,mamă’’
care acceptă să-l poarte nouă luni,pentru a-l ,,naşte’’ Lumii spirituale.Odată
ce s-a ,,născut’’,adică s-a trezit,ochii săi descoperă frumuseţea
Creaţiei,urechile sale ascultă Cuvântul divin,gura sa gustă hrana
cerească,picioarele sale îl duc în diferitele locuri ale spaţiului pentru a face
Binele şi mâinile sale învaţă să creeze în Lumea subtilă a sufletului.
Un Maestru este la fel ca toţi ceilalţi oameni din punct de vedere
fizic:are aceleaşi organe,care-l fac să simtă aceleaşi nevoi şi aceleaşi
dorinţe;diferenţa este că la această EN conştiinţa este mult mai vastă decât la
majoritatea EN întrupate,având un ideal şi puncte de vedre net
superioare,ajungând la o perfectă stăpânire de sine.Evident pentru aceasta
este necesar de foarte mult timp şi o activitate gigantică;de aceea nimeni nu
poate deveni Maestru într-o singură întrupare.
Din nefericire,există şi fiinţe care s-au pregătit timp de secole să
devină mesageri ai Răului,aceştia fiind Maeştrii magiei negre.EN întrupată
este liberă să aleagă Binele sau Răul; chiar dacă Domnul Dumnezeu o lasă
să-l facă un anumit timp,în măsura în care s-a ridicat prin comportamentul ei
contra ordinii universale,acea EN sfârşeşte întotdeauna prin a fi distrusă.Dar
la început,ea are posibilitatea de alegere,LA acordat de Tatăl,îi dă şansa să
decidă pentru un sens sau celălalt.
În câteva cazuri,rare,se găsesc fiinţe care,cu toată această libertate ce
le este dată,rămân definitiv determinate.Marii iniţiaţi,de exemplu sunt

2
determinaţi pentru Lumină şi Iubire.Unii,bineînţeles,au putut să decadă,dar
majoritatea lor au rămas Spirite ale Luminii.De altfel cu cât timpul trece,cu
atât mai puţin li se dă posibilitatea să-şi schimbe sensul,deoarece,graţie
activităţilor spirituale,au reuşit să transforme,să divinizeze materia corpului
lor devenind ca un metal inoxidabil:aur pur.Atâta timp cât o EN n-a ajuns la
acest grad de evoluţie,este posibil ca ea să-şi schimbe direcţia,şi au fost
cazuri în evoluţia umană când lucratorii in lumină au trecut de partea
cealaltă a baricadei.Evident când spun Maestru,subînţeleg întotdeauna un
adevărat Mare Maestru spiritual,care în sensul spiritual al termenului,este o
fiinţă ce,în primul rând cunoaşte Adevărurile esenţiale,nu ceea ce au scris
oamenii,creat sau povestit,ci esenţialul după Tatăl Ceresc.În al doilea rând,el
trebuie să fi avut voinţa de a domina totul,de a stăpâni şi controla totul în
el,aceste cuceriri ajutându-l să manifeste toate calităţile şi virtuţiile unei
iubiri dezinteresate.Fiecare Maestru vine pe Terra pentru a manifesta în mod
particular o calitate anume:există,deci Maeştrii ai înţelepciunii(Lao-
Tzî,denumit bătrânul filozof),Maeştrii ai iubirii(Mântuitorul Iisus
Hristos,singurul Fiu de Dumnezeu care s-a jertfit din Iubire),Maeştrii ai
forţei,ai purităţii etc.
Parametri IE Buddha(cel Mahomed(cel demn Lao-Tzî(bătrânul
iluminat) de laudă) filozof)
CDpot min 98 98.6 98
DHpot min 98.5 96 94
RVD 94 95 92
IP 100 100 100
Omax -74 -74 -68
NS 10 9.6 9.4
VA 5.7 5.7 5.3
Cerul din care a 8.8 8.6 8.6
venit
Cerul în care a mers 9.2 9.3 8.5
Maeştrii Spirituali,întemeietori de mari religii,şi au realizat MP
conform necesităţilor spirituale a EN întrupate în acele vremuri.Ei s-au
străduit şi se străduiesc în continuare să pregătească(fiecare după MP-ul lor
dat de Tatăl Ceresc),a doua venire a Măntuitorului Iisus Hristos,unde El va
domni ca Împărat al Lumii.A doua sa venire va fi numai atunci când Lumea
va fi pregătită să-L primească pe singurul şi adevăratul său Împărat.

Parametri IE a unor Maeştrii Spirituali întemeietori de religii,parametri


măsuraţi în momentul decesului lor:

3
Parametrii IE ai unor maestrii spirituali

100
90
80 CD pot.min
70 DH pot.min.
60
RVD
50
IP
40
30 NS
20 VA
10
0
Buddha Mahomed Lao Tzî

Din aceste măsurători IE,se poate observa căci odată cu trecerea


timpului,Tatăl Ceresc trimite pe Terra,EN din ceruri mai înalte,cu MP mai
importante,care au ajutat,ajută şi vor ajuta pământenii în evoluţia spirituală.
Există impostori şi şarlatani pregătiţi să profite de naivitatea
oamenilor.Ei au citit doar câteva cărţi de ştiinţe oculte care,deseori,au fost
scrise de nişte ignoranţi şi asta este:se vor prezenta peste tot ca Mari
Maeştri.Ei nu poartă asupra lor nici un semn care să arate că Cerul i-a
recunoscut; ei înşişi s-au declarat Maeştri şi cred că aste este
suficient.Privitor însă la ceilalţi,în loc să studieze un pic asemenea fiinţă
pentru a vedea cum se comportă,ei o urmează cu ochii închişi.El îi va
înşela,îi va stoarce de bani,îi va aservi,dar ei nu-şi vor da totuşi seama.Ei
bine,este magnific,iată cel puţin o fiinţă inteligientă!Ceilalţi sunt proşti.De
ce nu se întreabă nimeni de unde vine,cum a trăit,cine l-a trimis,cine e
Maestrul său?...Este inutil să-şi pună întrbări,din moment ce el promite să-i
iniţieze în trei zile mijlocind cu sume importante de bani.Lumea este plină
de oameni ca aceştia,care profită de credulitatea altora.Dar ei,cel puţin sunt
inteligenţi!
Nu neg că aceşti oameni au ceva puteri,oricine exersându-se poate
obţine anumite puteri,problema este de a şti cum să le folosească şi în ce
scop.Nefericirea pentru oameni este lipsa lor de discernământ,căci nu ştiu să
recunoască un Maestru Spiritual pe care Tatăl l-a trimis în ajutorul lor.
După cât de mult punem în practică învăţătura divină pe care un
Maestru spiritual ne-o dăruieşte,pentru a ne scoate la lumină Maestrul divin
ce sălăşluieşte în sufletele noastre,ale fiecăruia şi după eforturile voliţionale
ale noastre de a fi în armonie cu Universul,vom primi o ,,diplomă’’,deoarece

4
şi în Lumea spirituală se primesc diplome.Diplomele care există în planul
fizic au corespondenţa lor în planul spiritual,după imaginea căruia a fost
creat planul fizic.Spiritele luminoase,care ne-au trimis pe această planetă,ne
observă,ne măsoară şi dacă văd că am făcut eforturi de a ne stăpâni şi
corecta câte ceva din defectele noastre,ne dau ,,diplomă’’.Aceasta nu este o
hârtie care poate fi ştearsă sau distrusă,este ca un sigiliu care se imprimă pe
tot corpul nostru,care arată că am câştigat victoria asupra propriei
fiinţe.Oamenii nu o văd,dar toate Spiritele Naturii,toate Spiritele Luminoase
o văd de departe şi atunci ele ne ascultă,ne ajută,ne protejează şi ne
înţelepţesc.Această EN care a câştigat victoria asupra propriei fiinţe,care a
reuşit să comunice cu Divinul său Lăuntric,găsindu-se în armonie cu
acesta,poate deveni un Maestru Spiritual pentru cei din familia sa,mai mică
sau mai mare din univers.
Afară de Mântuitorul Iisus Hristos,nici o EN nu a venit perfectă pe
Pământ;fie că o arată sau o ascunde fiecare are o slăbiciune sau mai
multe.Chiar şi Marii Iniţiaţi au cel puţin o slăbiciune,dar superioritatea unui
Iniţiat vine de la faptul că,înainte de toate el este conştient de slăbiciunea sa
şi foloseşte toate mijloacele pentru a o învinge.Oricare ar fi înălţimea
Spiritului său,în măsura în care o EN vine la întrupare pe Pământ,părinţii săi
îi transmit ca moştenire o materie mai mult sau mai puţin defectuoasă,pe
care trebuie să o transforme,datorită celorlalte calităţi şi virtuţi ale sale.Când
el reuşeşte aceasta,devine şi mai mare,deoarece a ajuns să transforme o
materie brută într-o materie elaborată de care el se poate servi pentru
activitatea sa.Deci,la iniţiaţi,se descoperă într-adevăr puterea
Spiritului,pentru că ei ajung să stăpânească totul pe când la majoritatea
oamenilor,trenează pe timpul întregii lor vieţi,defecte pe care nu le pot
învinge.
Viaţa unui Maestru nu este deloc uşoară,din contră,el este cel care
întâlneşte cele mai mari obstacole,căci el posedă mijloacele şi voinţa de a
realiza MP pentru care s-a întrupat în acea perioadă de timp,în mijlocul
poporului care avea nevoie de El.
Un Maestru care timp de milenii a lucrat să învingă în el toate
pasiunile umane şi să atragă virtuţile Cerului,emană elemente de care cei
care îl înconjoară pot să beneficieze.Aici este utilitatea de-a frecventa un
Maestru:privindu-l,ascultându-l,trăind în preajma lui,discipolii săi primesc
câteva particule din viaţa sa,care le vor permite să evolueze mult mai
repede.Grija acestuia este să dea elemente de natură superioară,care vibrează
în armonie Tatăl,iar dacă noi putem primi aceste elemente,să le conservăm şi
chiar să le amplificăm,cu timpul vom simţi că sentimentele noastre,gândurile
noastre şi chiar sănătatea noastră se ameliorează,totul se

5
îmbunătăţeşte.Lângă un adevărat Maestru nu putem găsi decât
binecuvântări.
Printre marii maeştrii spirituali,întemeietori de mari religii,mai putem
adăuga multe alte nume de adevăraţi maeştrii care au adus învăţătura divină
în diferite locuri de pe glob,în diferite momente de răscruce.Înţelepciunea
Tatălui ne-a fost împărtăşită de către Mikao Usui,Osho,O.M.
Aivanhov,S.N.Lazarev,Dalai Lama etc.

Parametri IE Mikao Osho(la O.M.Aivanhov(la S.N.Lazarev(actual)


Usui(la deces) deces)
deces)
CD pot.min. 79 84 87 84
DH pot.min. 82 84 84 85
RVD 97 96 98 100
O max. -74 -83 -83 -76
NS 9.8 9.6 9.9 9.3
VA 5.5 5.7 5.8 5.5
IP 96 96 99 94
Cerul din care 7.7 7.5 7.7 8.4
a venit
Cerul în care a 8.3 8.2 8.3 ----
mers

Din măsurătorile IE ale tabelului de mai sus,se poate observa că,odată


cu scurgerea timpului vin la întrupare EN din ceruri mai înalte,cu MP
conform gradului de elevare spirituală a oamenilor acelor,locuri unde
maestrul spiritual şi-a asumat misiunea de a le veni în ajutor pentru a găsi
Lumina Tatălui Ceresc,aceştia reuşind să aducă valorile RVD la maxim.Cu
cât o EN are VA mai mare,cu atât are şanse mai mari de îndumnezeire.
Maestrul spiritual este un dar divin,pe care îl primim,atunci când
sufletul este pregătit să-l primească,atunci când spiritul doreşte să se
descătuşeze de legea karmei şi să intre cât mai rapid în legea iubirii,în legea
divină.Maestrul spiritual din planul fizic este cel care ne face să-l
conştientizăm pe maestrul din noi. Sinele neprihănit şi desăvârşit din noi este
cel care,prin rugăciunile şi dorul nostru sfâşietor de a-L trăi pe Dumnezeu,ne
îndrumă către maestrul întrupat.Un asemena eveniment nu se petrece din
întâmplare,el ne iese în cale datorită dorului devastator,ispăşirii şi veneraţiei

6
noastre.El te călăuzeşte în interior şi,în cele din urmă,te transformă,făcându-
te asemenea lui-iluminat şi liber.
Când vii în contact cu adevăratul tău maestru spiritual,nu e nevoie să
spui nimic,nu e nevoie să întrebe nimic,căci dacă eşti receptiv,doar fiind în
preajma lui vei simţi că ceva se întâmplă înăuntrul tău,iar în jur se creează o
atmosferă desăvârşită de iubire,pace şi energie divină.În tăcere,maestrul cu
puterea lui îţi înalţă conştiinţa şi,într-o străfulgerare îţi arată o sclipire a
realităţii care se află în tine.El te conduce spre propria ta putere lăuntrică,te
trezeşte la adevăratul tău sine divin interior,începând să simţi călăuzirea din
interior,si toată cunoaşterea va veni la tine,din tine.
Un învăţător,îţi poate transmite energia spirituală printr-o simplă
atingere,cuvânt privire sau gând al său,chiar şi numai stând în apropierea
lui,pentru că emisiile sale divine sunt atât de puternice,încât este de ajuns ca
simpla sa prezenţă,prin schimbul de energii cu cei din jur,să fie începutul
evoluţiei spirituale a celor care stau în preajma acestui trimis al Domnului.

Parametrii Buddha Mahomed Lao- M.Usui Osho Aivanhov Lazarev Anton Vasile
IE ai unor Tzî cel cel
maeştrii Mare Mare
spirituali.
EBF-ul 84 75 82 78 85 85 93 97 99
emisiilor

Cât % şi-au 76 83 84 93 85 89 87 99
însuşit
discipolii
lor
cunoaşterea
maestrului.

Tabelul de mai sus ne arată că discipolii acestor învăţători spirituali,şi-


au însuşit din cunoştinţele celor pe care i-au ales să le fie îndrumători,mai
mult sau mai puţin decât şi-ar fi dorit maestrul,important este că omenirea a
primit aceste călăuze divine în dar,la momentele cel mai potrivite,atunci
când era mare nevoie de ei.

7
Deasemeni,studiind şi meditând la vieţile,faptele şi învăţăturile
sfinţilor noştri părinţi creştini care au locuit pe pământul nostru românesc,şi
care au fost adevăraţi învăţători spirituali ai neamului nostru,vom afla că au
fost,sunt şi vor rămâne,mari deschizători de drumuri căci prin exemplul
propriu au arătat că spiritul poate trăi în perfectă armonie cu trupul,doar în
momentul când entitatea aşează dorinţele Tatălui înaintea dorinţelor sale.

Parametrii Sf.Cuvioasa Sf.Dimitrie Sf.Calinic Sf.Teodora Părintele


IE Parascheva Basarabov de la de la Sihla Cleopa(Sihăstria)
ai Sf. Părinţi Cernica
CDpot.min 99 94 93 97 96
DHpot.min 97 95 95 96 94
RVD 100 93 97 100 100
NS 10 9.3 9.2 9.2 9.3
VA 5.7 5.5 5.5 5.6 5.4
IP 100 98 96 100 97
Cerul din 9.4 8.7 8.6 8.3 7.7
care a venit
Cerul în 9.8 9.5 9.8 9.9 9.6
care a plecat

100

90

80
CDpot.min
70
DHpot.min
60 RVD
NS
50
VA
40 IP
Cerul din care a venit
30
Cerul în care a plecat
20

10

0
Sf.Parascheva Sf.Dimitrie Sf.Calnic Sf.Teodora Parintele
Cleopa

8
Din tabelele de mai sus,se observă că toţi Sfinţii noştri Părinţi,au fost
şi sunt EN deosebite,exemple demne de urmat,care prin capacitatea lor de
jertfă au adus Lumină şi Înţelepciunea Tatălui în colţişorul de le lume unde
ţi-au îndeplinit MP-ul personal cu brio.
Tot din măsurătorile IE ale tabelelor de mai sus,se poate vedea că
Părintele Cleopa are cea mai spectaculoasă evoluţie spirituală,reuşind în
ultima sa întrupare să urce aproape două ceruri,prin dăruirea sa faţă de
semeni,şi a-i ajuta cu toate puterile sale pe cei ce doreau să afle calea spre
îndumnezeire pentru ca ei să-şi găsească drumul spre Tatăl divin şi spre
maestrul interior.
Nici nu se mai ia în discuţie capacitatea de jertfă a Preacuvioasei
Maicii noastre Parascheva,care prin prezenţa ei pe meleagurile noastre,şi pe
planeta noastră dragă,prin amprenta IE a sa a sfinţit ţi-a binecuvântat acest
loc din univers.
Mulţumim Sfintei Treimi pentru minunaţii noştri Sfinţi
Părinţi,îndrumători spirituali a lumii exterioare către lumea noastră
interioară,dincolo de nivelul trupului şi al minţii,către tărâmul spiritului.
Mulţumim tuturor acestor îndrumători creştini,a căror învăţături au
fost călăuza paşilor noştri.Pe sfinţi îi cinstim,căci ei sunt fraţii noştri
desăvârşiţi care au cunoscut şi ei încercările şi nevoile vieţii pământeşti,iar
acum,când sunt în apropierea lui Dumnezeu,mijlocesc şi se roagă pentru
noi,pentru mântuirea noastră.Prin cinstirea lor,a tuturor învăţătorilor
spirituali,sporim cinstirea pe care o datorăm Sfintei Treimi.
Odată cu scurgerea timpului,dorinţa omenirii de a evolua spiritual este
în continuă creştere,iar din acest motiv,Tatăl,pentru a ne face mai uşor MP-
ul din fiecare întrupare ne scoate în cale toate uneltele de care avem
trebuinţă.Astfel că,de la Mântuitorul Iisus Hristos încoace,umanitatea urcă,şi
tot urcă pe scara evoluţiei divine.
Parametrii IE cu valorile gradului de elevare spirituală a EN,venite la
întrupare în diferite momente ale umanităţii de la Iisus Hristos încoace:
Anul 1 Anul 1000 Anul 2000 Anul 2008
CDpot.min 43 54 75 85
DHpot.min 46 53 66 83
NS 5.3 6.5 8.3 8.4
VA 4.1 4.7 5.2 5.3
IP 34 66 82 85
Cerul din care au venit
la întrupare 4.3 5.4 7.3 8.1(variabil)

9
90

80 CD pot.min

70
DH pot .min
60
NS
50
VA
40

30 Cerul din care au venit la


trup
20 IP
10

0
Anul 1 Anul 1000 Anul 2000 Anul 2008

Se observă din aceste măsurători că la fiecare 1000 de ani,sunt modificări


importante în parametrii IE ale EN venite la întrupare,demonstrând că
evoluţia spirituală a umanităţii se întâmplă pe o spirală ascendentă,fiind
nevoie să vină la trup EN din ce în ce mai elevat.
Se poate vedea că din 2000 încoace,adică într-un timp aşa scurt,sunt
creşteri însemnate la toţi parametrii IE din tabel;adică trăim timpuri de o
rapidă evoluţie spirituală,evoluţie pe care ne-o datorăm nouă,planetei noastre
gazdă şi Tatălui ceresc.
Aceste măsurători ne arată că,s-au întrupat şi se vor mai întrupa
maeştrii spirituali,din ce în ce mai mulţi,cu misiuni din ce în ce mai speciale.
În ce mă priveşte,întâlnirea cu maestru meu spiritual,s-a întâmplat
odată cu intrarea mea la cursurile de inforenergetică din Constanţa,unde am
găsit ceea ce sufletul meu căuta,tânjea şi nădăjduia că va găsi într-o bună zi.
Toată informaţia pe care am primit-o,mi-a deschis o uşă către o lume
magică,din acel moment a început să se facă lumină,în întunericul din
mintea şi sufletul meu;abia atunci inima mea,parcă a început să bată,iar viaţa
mea,pentru prima dată,a căpătat sens.
Maestrul meu spiritual,domnul Comandor,Claudian Dumitriu,prin
toată cunoaşterea,înţelepciunea şi călăuzirea sa divină,m-a ajutat să-mi
găsesc drumul spre învăţătorul interior,m-a ajutat să găsesc calea de a
comunica şi de a fi în armonie cu acesta.

10
Mulţumesc Sfintei Treimi,pentru că am primit şansa să-mi găsesc învăţătorul
din această întrupare,şi mă rog la Domnul Dumnezeu,ca toţi oamenii să-şi
întâlnească maestrul spiritual cel mai potrivit fiecăruia,cât mai grabnic
posibil,pentru ca pacea,lumina,iubirea,iertarea,armonia,compasiunea şi
blândeţea Sfintei Treimi să fie în noi şi între noi toţi,pentru a ne înălţa
conştiinţa la vibraţia divină.Deasemeni avem datoria să ajutăm să se înalţe
odată cu conştiinţa noastră,şi conştiinţa planetei noastre mamă,care ne-a
oferit toată iubirea sa,toate bogăţiile şi frumuseţile sale,dar noi,se pare că am
uitat să-i mulţumim cum se cuvine.Ne-am comportat şi ne comportăm ca
nişte oaspeţi ce au uitat,sau poate n-au ştiut cum să-şi onoreze gazda,care a
oferit toate bunătăţile sale musafirilor săi.

Concluzii:

Ceea ce vreau să punctez este că ştiu că există,Scânteia Divină în


fiecare din noi,iar maestrul pe care îl întâlnim în fiecare întrupare,ajută ca
acest dar primit de la Tatăl Ceresc să facă acea scânteie să
strălucească.Învăţătorul exterior este un instrument perfect al lui
Dumnezeu,care ne poate călăuzi către puterea Dumnezeului interior.
Cel mai bun mod de a-l onora pe învăţătorul din afară,este acela de a
onora Puterea care este în învăţătorul exterior.Sinele care este în învăţătorul
din afară e chiar propriul nostru sine.Atunci când onorăm învăţătorul
exterior,ne onorăm propriul sine,Sinele nostru interior,adică Scânteia Divină.
De am putea realiza cine suntem cu adevărat,şi dacă am înţelege
asta,fie doar şi pentru o clipă,nu vom mai fi niciodată aceeaşi,iar vieţile
noastre se vor schimba cu desăvârşire.
Când simţim,trăim şi cunoaştem maestrul nostru interior,Îl simţim,Îl
trăim şi-L cunoaştem pe Dumnezeu.Când simţim spiritul aflat înăuntrul
nostru,devenim fericiţi la modul absolut.Conştiinţa noastră umană limitată,se
extinde,înălţându-se dincolo de teamă,îngrijorare şi durere,în stare de
graţie,fericire şi beatitudine spirituală.Atunci ne realizăm identitatea ca şi
Conştiinţă.Această Conştiinţă este parte a fiinţei noastre,ce trece de hotarele
timpului.
Cea mai importantă călătorie pe care noi o vom putea face în această
viaţă,este călătorie spre Dumnezeul nostru lăuntric.Atunci când ajungem la
finalul călătoriei,moartea nu ne mai poate înfrânge,pentru că atunci ştim că
niciodată nu vom putea muri.

11
Când devenim conştienţi de Dumnezeul din noi-de natura noastră
divină-vom începe să simţim înrudirea cu tot ce înseamnă viaţă,iar lumea nu
va mai fi un loc de suferinţă şi durere,ci locul sacru de joacă a lui
Dumnezeu.

’’Căci iată,Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru’’


Luca 17:21

Bibliografie:

-Conferinţa Naţională de Inforenergetică,Bucureşti,26-29 Mai,2005


-Sri Vasudeva-Divinitate Lăuntrică

12

S-ar putea să vă placă și