1

REZERVOARE DIN BETON ARMAT ŞI PRECOMPRIMAT

1. GENERALITĂŢI
Rezervoarele din beton armat sunt destinate înmagazinării unui lichid oarecare, de
obicei apă.
Proiectarea rezervoarele trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
• atenţie deosebită pentru asigurarea impermeabilităţii - care se realizează prin
folosirea unui beton compact, aplicarea unui strat de mortar torcretat la înterior, a
unei hidroizolaţii adecvate, sau prin precomprimare;
• realizarea protecţiei împotriva lichidelor agresive, prin aplicarea în interior a unui
strat de sticlă, porţelan sau ceramic;
• amplasarea lor pe terenuri de fundare stabile, deoarece radierul rezervorului are o
suprafaţă mare şi rigiditatea lui la încărcări gravitaţionale este redusă; este necesar
un studiu atent a terenului din punct de vedere a tasărilor inegale - pentru a evita
apariţia eventualelor fisuri care pot duce la pierderea impermeabilităţii;
Rezervoarele se pot clasifica după mai multe criterii dintre care amintim:
- după amplasare (subterane, de suprafaţă, de înălţime)
- după formă (rezervoare prismatice, cilindrice, oarecare)
- din punct de vedere al protecţiei (rezervoare acoperite, descoperite)
- din punct de vedere al execuţiei şi al materialului folosit (rezervoare monolite din
beton armat, din beton precomprimat sau prefabricate)
Alegerea formei rezervorului se face în funcţie de mai mulţi factori: cantitatea de
lichid depozitată, natura lichidului, calcule tehnico-economice etc.
În cazul rezervoarelor îngropate între umplutura de pământ şi pereţii rezervorului se
dispune o izolaţie hidrofugă realizată din carton bitumat. Această soluţie este recomandată
atunci când nivelul apei subterane este sub cota de fundaţie a radierului.
Când nivelul apei subterane este ridicat se realizează rezervorul în sistem cuvă sau se
coboară nivelului apei freatice sub nivelul radierului prin executarea de drenuri.
În ceea ce priveşte compartimentarea rezervoarelor, acestea se împart în general în
două compartimente, deoarece în timpul curăţirii unui compartiment celălalt să poată fi
folosit.

Determinarea
rapoartelor optime între
dimensiunile rezervoarelor este
o problemă de suprafaţă
minimă construită la o
capacitate dată în tema de
proiectare şi o înălţime aleasă.
Astfel în cazul
rezervoarelor dreptunghiulare
cu două compartimente,
condiţia este ca perimetrul în
(1) compartiment
secţiune orizontală să aibă o
valoare minimă, rezultând
astfel b ≅ 1,33 a.
În cazul rezervorului
cilindric, raportul R/h rezultă
(2)
din condiţia ca pentru un
(2) camera vanelor
(1) volum dat suprafaţa să fie
minimă.

Rezervor ochelari Rezervor concentric

 2

2. ÎNCĂRCĂRI

Eforturile ce apar în elementele rezervorului se datorează greutăţii proprii, presiunii

apei din rezervor, subpresiunea apei subterane, greutatea şi împingerea pământului, încărcări
climatice, variaţii de temperatură, seism. Grupările şi combinaţiile de ipoteze se fac conform
CR0-2006 (EC0) – Bazele proiectării structurilor în construcţii.
În cazul rezervoarelor îngropate, pe asupra pereţilor rezervorului acţionează
împingerea apei din interior, şi cea a pământului din exterior. Cu aceste 2 încărcări se vor
considera 2 ipoteze de încărcare: ip.1 – rezervor gol - şi ip.2 – rezervor plin. Aceste 2 ipoteze
se iau diferit funcţie de natura terenului:
• Pentru terenuri nisipoase
o Ip.1 – rezervor gol - împingerea pământului;
o Ip.2 - rezervor plin - presiunea lichidului şi jumătate din împingerea
pământului.
• Pentru terenuri argiloase (ce se pot contracta şi desprinde de pe suprafaţa peretelui):
o Ip.1 – rezervor gol - împingerea pământului;
o Ip.2 - rezervor plin - presiunea lichidului.

3. REZERVOARE PRISMATICE

Din punct de vedere al calculului rezervoarele se pot considera de dimensiuni mici şi

de dimensiuni mari în plan.
3.1 Rezervoare de dimensiuni mici

La rezervoarele mici, elementele se pot realiza

din plăci cu laturile de 2,5-5 m.
Placa de acoperiş se armează de obicei cruciş
(b ≅ 1,33 a), calculul făcându-se la acţiunea greutăţii
proprii, a greutăţii pământului, a încărcărilor din
zăpadă, carosabil etc.

Radierul se armează de asemenea pe două direcţii iar calculul se face la acţiunea

presiunii pe teren generată de pereţi – R.
R = Pa + Gp + Ev [KN/ml]
Pa
în care:
Pa este încărcarea adusă de
acoperiş;
E Ev Gp - greutatea peretelui;
Ev - componenta verticală a
Gp împingerii pământului.
În mod simplificat se poate
admite calculul radierului la o încărcare
uniform distribuită qr, de valoare
R radier constantă (cazul – a - din figură) dacă
rigiditatea radierului este mare faţă de
cea a terenului. La radiere de rigiditate
(a)
qr redusă, presiunile în câmp vor fi mai
mici, crescând spre reazeme (cazul – b –
(b) din figură). În cazul – a – încărcarea
radierului se determină astfel:
 3
RU 2
qr= [KN / m ]
A
în care:
U este perimetrul pereţilor şi A este suprafaţa radierului.
Calculul plăcilor ce formează pereţii laterali se face în funcţie de raportul laturilor.
Dacă raportul H/a(b) este între 0,5 şi 2 si a = b atunci calculul se poate face separat pentru
fiecare placă, funcţie de modul de rezemare, cu metode simplificate de calcul – metoda
coeficienţilor (ca la buncăre).
Dacă diferenţa dintre a şi b este mai mare de 20%, se izolează prin fâşii centrale, cadre
orizontale şi verticale, ca în figura de mai jos.

pb,2
pc,1
pb,2 cadru orizontal - a
1
a

a 2 cadru vertical transversal - b

c b pb b
p
cadru vertical longitudinal - c

pc c

Încărcările ce revin acestor cadre, pb şi pc, se determină din condiţiile de egalitate a

săgeţilor în punctele de intersecţie a fâşiilor, notate în figura de mai sus cu 1 şi 2 (pe aceleaşi
principii pe care s-a demonstrat repartiţia încărcărilor la plăcile armate pe 2 direcţii). Pentru
cadrul orizontal presiunile se calculează din presiunile aferente cadrului transversal şi
longitudinal, la nivelul considerat al cadrului orizontal. Presiunea în plan orizontal pb,2 se
calculează din presiunea cadrului transversal b cu valoarea maximă pb, la nivelul punctului 2
şi pc,1 se calculează din presiunea cadrului longitudinal c cu valoarea maximă pc, la nivelul
punctului 1.
În figură este prezentat cazul rezervorului cu compartimentul din stânga încărcat şi cel
din dreapta gol – cazul ce dă solicitările de încovoiere maxime în pereţii verticali interiori şi
exteriori. Presiunile maxime pb (pe cadru vertical transversal) şi pc (pe cadru vertical
longitudinal) sunt mai mici decât presiunea –p- dată de împingerea pământului sau de
presiunea lichidului din rezervor.

3.2 Rezervoare de dimensiuni mari

contraforţi

contrafort

nervuri
(a) (b)
 4

Dacă rezervorul prismatic are dimensiuni mari, pereţii se rigidizează cu elemente

verticale (contraforţi) şi orizontale (nervuri) ce se execută spre exterior. Contraforţii pot
continua şi sub radier (fig. – a – de mai sus).

La înălţimi H < 3 m, rigidizarea pereţilor se face numai cu contraforţi. Distanţa dintre

contraforţi se alege astfel ca panourile de perete dintre contraforţi să se armeze pe două
direcţii. La rezervoarele descoperite, contraforţii se leagă cu o grindă orizontală la partea
superioară a rezervorului.

În cazul înălţimilor mari H > 3 m, pereţii se rigidizează cu contraforţi şi nervuri

orizontale. Această soluţie este mai puţin folosită. Nervurile se dispun la distanţe cuprinse
între 1,5...3 m, astfel ca pereţii să lucreze ca şi planşeele cu grinzi principale (contraforţi) şi
grinzi secundare (nervurile orizontale), cu placa armată pe o direcţie. Este raţional ca
nervurile să se dispună pa partea superioară la distanţe mai mari, pentru ca încărcarea să fie
aproximativ egală pe fiecare nervură.

Contrafortul se calculează la încovoiere cu forţă tăietoare. Armătura se aşează spre

exteriorul contrafortului şi rezultă din ipoteza rezervorului gol încărcat cu presiunea terenului.
În figura de mai sus, F este forţa totală din împingerea pământului şi încărcarea
gravitaţională, până în secţiunea i-i considerată.
Din echilibrul forţelor interioare cu cele exterioare (scris faţă de punctul de aplicaţie a
forţei de compresiune Nb) putem determina aria de armătură Aa.
Egalând momentul exterior cu cel interior se deduce, din expresia forţei Na = Aa Ra ,
aria de armătură ce se va dispune în zona întinsă a contrafortului:

F×e Na
F × e = Na × z ⇒ Na = ⇒ Aa =
z Ra
unde:
F este forţa exterioară în secţiunea considerată;
E - componenta din împingerea pământului până în secţiunea considerată;
G - componenta din greutatea proprie până în secţiunea considerată

Acoperişul şi radierul se execută sub formă de planşee introducându-se stâlpi între

care se dispun constructiv pereţi din beton armat, cu rol de şicane pentru circulaţia apei.
Acoperişul se execută ca planşeu cu grinzi sau ca planşeu ciupercă. Radierul se realizează sub
formă de planşeu ciupercă, din motive de exploatare a rezervorului, nu se dispun grinzi la
partea inferioară pt. a nu se crea spaţii cu depunere de nămol şi impurităţi greu de curăţat.
 5
Planşeu cu grinzi pe 2 direcţii

Planşeu ciupercă

Planşeu ciupercă întors - radier

Planşeu de acoperiş şi radier la rezervoarele mari

Planşeu de acoperiş este încărcat uniform din greutatea proprie şi greutatea pământului
iar radierul se calculează la presiunea pe teren produsă de încărcările aduse de stâlpi şi pereţi.
Simplificat, presiunile se pot uniformiza pe suprafaţa radierului, ca la rezervoarele mici.

3.3 Alcătuirea şi armarea rezervoarelor prismatice.

Acoperişurile şi radierele se alcătuiesc şi armează ca plăci izolate sau planşee.
Radierul se aşeză pe un strat de beton de egalizare de 5...8 cm cu panta de 1 % spre punctul de
golire.
Pereţii se pot executa cu grosimea variabilă şi se armează dublu. Pentru uşurinţa
execuţiei peretele se execută constant, variind armarea prin modificarea distanţelor dintre
armături.

La colţurile întinse armătura se duce drept şi se ancorează în partea opusă a peretelui

pentru e evita smulgerea. La intersecţiile pereţilor verticali se prevăd vute de 15…20 cm
lăţime care se armează cu cel puţin 7 bare pe metru de acelaşi diametru ca şi armăturile din
perete. Fundaţia rezervorului se scoate în consolă.
 6

4. REZERVOARE CILINDRICE
θ X
Rezervoarele cilindrice sunt mai
economice decât cele prismatice, pereţii
verticali lucrând în starea de membrană
(P)
doar cu eforturi axiale inelare Nθ şi
eforturi verticale Nx. Pi Nx H
4.1 Starea de membrană Nθ
xi
O placă plană (cu coordonatele X
şi Y) lucrează în starea de încovoiere în
care se dezvoltă solicitările axiale (Nx şi
Ny) şi tangenţiale (Nxy = Nyx) din planul
plăcii, momentele încovoietoare (Mx şi My) şi forţele tăietoare (Tx şi Ty) perpendiculare pe
placă.
O placă curbă are o comportare spaţială şi o
rigiditate mult mai mare decât plăcile plane. Din acest (a)
motiv se poate definii o stare de solicitare numită stare NU AŞA
de membrană - SM, caracterizată prin absenţa
eforturilor caracteristice încovoierii – momente şi forţe
tăietoare.
Starea de membrană a plăcilor curbe subţiri,
(b) NU AŞA
foarte favorabilă datorită eliminării încovoierii, poate
avea loc dacă se respectă următoarele condiţii:
1) grosimea plăcii este mică ( max. 25...30 cm) şi nu
are variaţii bruşte, în trepte
2) încărcările sunt repartizate continuu pe suprafaţa (c)
plăcii şi nu avem forţe concentrate
3) reazemele plăcii nu împiedică deformarea plăcii şi
reacţiunile sunt doar în planul plăcii perete
Dacă primele 2 condiţii sunt satisfăcute, condiţiile
3 sunt greu de satisfăcut deoarece peretele cilindric este
monolit cu radierul (fundaţia circulară a rezervorului) şi radier
cu o grindă inelară de rigidizare la partea superioară.
Aceste 2 elemente împiedică deformarea în plan orizontal a peretelui cilindric. Se crează în
apropierea acestor elemente o zonă în care apar şi eforturile specifice încovoierii (momente şi
forţe tăietoare), numită zonă de perturbare a stării de membrană – PSM.
La plăcile cilindrice, faţă de cele plane, axa Y devine curbă caracterizată de unghiul θ.
Astfel în SM solicitările sunt - Nx , Nθ şi Nxθ = Nθx. Având în vedere că încărcarea (P) este
axial simetrică în toate ipotezele de încărcare prezentate mai sus, eforturile tangenţiale din
planul cilindrului Nxθ = Nθx se anulează. Eforturile ce rămân în SM sunt doar Nx şi Nθ.
În zonele PSM apar şi eforturile de încovoiere după direcţia verticală (datorită
împiedicării deformaţiilor din plan orizontal) Mx şi Tx. Celelalte eforturi de încovoiere
(moment şi forte tăietoare după θ) sunt nesemnificative şi se neglijează.
CONCLUZIE - eforturi în pereţii rezervoarelor cilindrice:
• SM - Nx în fâşiile verticale
- Nθ în fâşiile sau inelele orizontale
• PSM - Nθ în fâşiile sau inelele orizontale
- Nx în fâşiile verticale
- Mx şi Tx în fâşiile verticale
 7
4.2 Rezervoare din beton armat

4.2.1 Calculul rezervoarelor cilindrice

La toate rezervoarele eforturile după direcţia verticală x se determină pe fâşii unitare

verticale, cu relaţia:

Nx = R / 2 π r

unde R este suma încărcărilor gravitaţionale, la nivelul considerat şi r este raza rezervorului.

REZERVOARE MICI

La rezervoarele mici, cu diametrul D ≤ 5 m, acoperişul şi radierul se execută sub

forma de plăci plane circulare iar calculul lor se face fără a se ţine seama de legătura cu
acoperişul şi radierul – fără a se ţine cont de zonele de perturbare a stării de membrană.
Solicitările de calcul sunt cele din inelele unitare:

Nθ = Pi r

Pi fiind presiunea apei sau împingerea pământului la nivelul considerat şi r raza rezervorului.

REZERVOARE MARI

La rezervoarele mari cu D = 5… 20(30) m acoperişul se execută sub formă de cupolă.

Cupola poate fi legată monolit de perete, caz în care la calculul eforturilor în starea de
membrană se adaugă eforturile datorate perturbării stării de membrană, provocată de legătura
monolită cu peretele. Aceste eforturi apar după direcţia verticală x şi se calculează pe fâşii
verticale unitare – Mx şi Tx.

Radierul poate fi realizat sub forma unei placi plane circulare sau sub forma unor
cupole răsturnat, în funcţie de natura terenului de fundare. Daca nu există subpresiunea apei
atunci peretele se poate rezema pe o grindă inelară separată de placa radierului.
Rezervoarele cu diametrul D > 20 …30m sunt prevăzute cu stâlpi intermediari
rezultând pentru acoperiş şi radier planşee ciupercă.
4.2.2 Metodă exactă de calcul.
Pereţii cilindrici ai rezervoarelor mari se calculează în teoria elastică exactă, la
acţiunea presiunii apei şi a împingerii pământului. Dacă încărcările nu sunt simetrice axial
eforturile care apar sunt: Nx, Nθ, Nxθ, Mx, Mθ, Mxθ, Tx, şi Tθ. Dacă încărcările sun simetrice
axial atunci se calculează doar solicitările Nx, Nθ, Nxθ, Mx, Tx.
Calculul sub acţiunea presiunii apei, al unui perete cilindric încastrat în radier,
articulat sau simplu rezemat la partea superioară, astfel încât să se poată deplasa limitat, se
face folosind metoda eforturilor.
 8
Sistemul de bază se obţine prin secţionarea peretelui la nivelul legăturii cu
placa de bază, rezultând un perete cilindric simplu rezemat, acţionat de încărcările exterioare
(presiunea apei sau/şi a terenului - ) şi de necunoscutele r şi m din încastrarea de la partea
inferioară.
La calculul peretelui
cilindric simplu rezemat
(sistemul de bază), acţiunea
încărcării exterioare se
studiază în starea de
membrană - SM.
La calculul plăcii de
bază circulară, liberă la
solicitarea de încovoiere,
aceasta poate fi considerată
elastică sau rigidă faţă de
Fig.4.2.2 calculul static exact în metoda eforturilor peretele rezervorului.

Deplasarea radială a fâşii sub acţiunea lui r poate fi neglijată, placa considerându-se rigidă la
eforturi normale. Acest mod de rezolvare poate fi folosit numai dacă rezervorul este înalt, deci
perturbările ce pornesc de la o margine se amortizează până la marginea opusă.
Valorile finale ale eforturilor şi deplasărilor se obţin suprapunând valorilor stării de
membrană pe cele din acţiunea lui r şi m, pentru care peretele cilindric lucrează în starea de
încovoiere (zona de perturbare a stării de membrană). Pentru inelele orizontale rezultă o
diagramă Nθ cu valoarea maximă la 2/3 H faţă de bază.

4.2.3 Metodă aproximativă de calcul (fig.4.2.3)

Această metodă se aplică la rezervoarele cilindrice sub 300m3 şi raportul între rază şi
înălţime R/h = 0,5…2.
Diagrama presiunii orizontale din încărcarea dată de lichid şi/sau împingerea
pământului se descompune în trei părţi, ca în figura de mai jos. Suprafaţa B +C se predă
inelelor orizontale (ce lucrează în starea de membrană) şi suprafaţa A fâşiilor verticale ce

Diagrama de presiuni pt. Diagrama de presiuni (b sau c)

Rezervor cilindric calculul eforturilor nθ în pt. calculul lui mx şi tx în fâşiile
Diagrama de presiuni inelele orizontale verticale

H/3 (Pa) (Pb) (Pc)

C

H
H/3 2/3 Pmax sau
B B+

(a) (b) (c)

H/3 A
A A+B

Pmax = γ H Pmax Pmax

Starea de membrană
nθ = Pa r Perturbarea stării de membrană
(r = rază rezervor) mx şi tx

Fig. 4.2.3 Încărcările (diagramele de presiuni) în metoda aproximativă de calcul

 9
lucrează în zona de perturbare a stării de membrană (o treime din înălţime, la baza
peretelui rezervorului).
Pentru a se acoperi imperfecţiune calcului, se poate ca presiunea repartizată fâşiilor
verticale să se sporească, considerând suprafaţa A + B predată fâşiilor verticale.
Solicitarea maximă în inele orizontale Nθ max rezultă la 1/3 din înălţimea rezervorului
(ca şi în diagrama reală determinată în calculul exact). Pentru calculul lui Mx şi Tx (solicitările
de perturbare a stării de membrană) fâşiile verticale se consideră încastrate în radier, sau dacă
rezervorul este acoperit, încastrate în radier şi simplu rezemate la nivelul acoperişului.

4.2.4 Alcătuirea şi armarea rezervoarelor cilindrice

Armarea orizontală rezultă din calculul de rezistenţă la eforturile de întindere Nθ, iar
grosimea peretelui din respectarea condiţiei privind deschiderile maxime admisibile ale
fisurilor. Eforturile verticale Nx fiind de compresiune sunt bine preluate de peretele de beton,
armăturile verticale dispunându-se constructiv, de regulă.
Pentru elemente întinse centric sau excentric cu mică excentricitate supuse presiunii
unui lichid neagresiv se limitează deschiderea fisurilor la af < 0,10mm. La elemente
încovoiate sau comprimate excentric cu mare excentricitate, deschiderea maximă a fisurilor
este de 0,20mm

La rezervoare mici armătura se dispune sub formă de plasă la partea exterioară şi două
plase la partea interioară în zona de perturbare a stării de membrană (pe o treime din înălţimea
rezervorului la partea inferioară sau şi la partea inferioară şi la partea superioară, pe câte o
treime din înălţimea peretelui). Armătura verticală de la partea inferioară este de rezistenţă şi
are rolul de a prelua momentele încovoietoare Mx.
Dacă sunt îngropate (apare şi împingerea pământului) armarea se face cu două plase
pe toată înălţimea rezervorului.
Înnădirea barelor orizontale se poate face legând cel mult 25% din totalul barelor
într-o secţiune, prin petrecerea pe o lungime de 40d.
La rezervoarele neacoperite, inelul superior de rigidizare se alcătuieşte constructiv.
La rezervoarele cu grosimea pereţilor peste 10cm armătura se dispune sub formă de două
plase pe toată înălţimea rezervorului (perete cu armare dublă).