Experiența la Facultatea de Psihologie

Am știut de mult timp că voiam să urmez facultatea de psihologie. Mă fascinau

povestirile practicanților pe care le auzeam sau citeam și îndrăgeam nespus de mult ideea de a
ajuta oameni în acest fel. Din păcate, familia mea nu era la fel de încântată de acest lucru. Pe
scurt, auzeam nenumărate variații de ”O să mori de foame” și ”Psihologii se îmbolnăvesc de
ceea ce tratează”. Mi s-a sugerat să dau la informatică, mai ales că am urmat Liceul Teoretic
de Informatică. ”Măcar o să-ți permiți și tu o vacanță pe an”. Dar în adâncul meu, știam că
nimic altceva nu mă va mulțumi. Așa că pot spune că în momentul în care am ajuns la
facultate, aveam aștepări foarte mari. Voiam să aflu cât mai multe lucruri despre mecanismele
psihologice, despre modul în care funcționa creierul, despre persoanele cu tulburări mintale și
multe altele. Venind de la un liceu cu profil real și o bază decentă în biologie și informatică,
am considerat pe bună dreptate că logica mă va ajuta să înțeleg mai bine anuminte
mecanisme. Am avut norocul de a fi în aceeași grupă cu un coleg din liceu destul de apropiat
și m-am bucurat nespus că puteam să împărtășesc cu el atât experiența, cât și materialele din
facultate. În ceea ce privește colegii de grupă și de an, m-am împrietenit repede cu un număr
relativ mic de persoane, dar care, zic eu, îmi sunt prietene și acum, si, de ce nu, mult timp de-
acum încolo. Auzisem de la multe persoane că cele mai bune relații și prietenii se întâmplă în
timpul facultății și eram foarte curioasă ce-mi rezervă viitorul și corpul D.
Îmi amintesc foarte clar primele cursuri din anul I, mai ales eterna întrebare ”De ce
vreți să studiați psihologia?”. Și chiar mi-a dat de gândit- voiam să o studiez pentru a mă
dedica oamenilor, pentru a face din această dedicație scopul meu în viață, un scop mai mare
decât supraviețuirea, un job și bani. Voiam să evoluez, să descopăr și, de ce nu, să creez. La
cursurile de introducere în psihologie mă simțeam de parcă învățam să gândesc și să citesc
pentru prima dată, dat fiind noul model de a raționa pe care trebuia să îl adopt. Simțeam că în
sfârșit fac ce îmi place și voiam să fiu îngropată în cât mai multă informație. Fiecare materie,
fiecare profesor adăuga câte o piesă la puzzle-ul care era alcătuit din toate informațiile pe care
le așteptam de la această facultate. Seminariile de introducere în psihologie au fost pline de
momente de relevație, când primeam explicații pentru diferite procese pe care le observam fie
la mine, fie la cei din jur, deși nu știam ce sunt și ce explicație au în spate. Statistica mi-a dat
mari bătăi de cap la început, ea avea doar logica matematică a calculelor, deși am învățat mai
multă statistică aplicată la cursurile și seminariile de psihologie socială, în anul II, iar cu
SPSS-ul aveam o relație ambivalentă, dar, care, pe parcurs, s-a dovedit a fi una foarte
benefică, de voie, de nevoie, aflând că am foarte multă nevoie de el pentru lucrarea de licență.
Cursurile de introducere în psihologie mi-au destrămat multe dintre miturile pe care le
auzisem despre psihologie și psihologi. Cine ar fi crezut că fiecare problemă pe care o am nu
are neapărat legătură cu tata sau mama? M-au interesat foarte mult behaviorismul și
condiționarea, și mi-am amintit de o poveste a unui coleg de liceu care spunea că a făcut o
fată să îl placă aducându-i bomboane în fiecare zi, timp de câteva luni. Datorită seminariilor la
metode de cercetare am învățat că nu mi se întâmplă nimic rău dacă țin o prezentare în fața
colegilor și voi ține minte cât voi trăi ce este operaționalizarea, proiectul meu de la metode de
cercetare. Tot în primul an am început să fac parte din ASPP, Asociația Studenților Psihologi
și Pedagogi, care mi-a lărgit mult orizonturile, atât academic, cât și relațional și profesional.
M-a bucurat enorm să fiu într-un colectiv care îmi împărtășea nu doar pasiunea, ci și drumul
evoluției spre aceasta. Am descoperit un grup de oameni entuziasmați și pasionați, care îmi
ofereau informații despre materii și profesori și ce mă așteaptă în această facultate, dar mă și
speriau în legătură cu sesiunile și licența. În prima sesiune am aflat cum este să nu dormi
noaptea dinaintea unui examen pentru a termina de învățat și cât de distractiv poți interpreta
psihologia cu un creier atât de obosit, făcând analogii cu termeni cât mai la întâmplare, pentru
a reține materia. Unii spun că ar da oricând bacalaureatul de 10 ori din nou, în locul unei
sesiuni, dar eu nu sunt de acord. Unele din cele mai frumoase amintiri pe care le am sunt din
sesiune. Finalul primului an a fost încununat cu o întrebare la care încă nu am găsit
răspuns:”Practică nu facem?”. Din păcate, acesta este cel mai mare dezavantaj al Facultății de
Psihologie din Iași. Practica era cel mai important lucru pentru mine în cadrul facultății. Și nu
doar pentru mine, aș putea adăuga. Nu pot concepe studiul acestui domeniu fără experiența
practică a observării unui pacient internat sau a unui client în psihoterapie. Dar, anticipând,
am primit, în anul II, un fragment din ce-mi doream, teoretic, ce-i drept, dar mai mult decât
binevenit.
Înăuntrul meu se simțeau multe schimbări în momentul în care am terminat primul an
de facultate. Mă vedeam schimbată pe fiecare plan- gândeam complet altfel, focusată pe
introspecție, explicându-mi propriile procese și stări afective- și aceste schimbări nu s-au oprit
vreodată, cu fiecare săptămână simțeam din ce în ce mai mult cum sunt mai conștientă de
mine și de lucrurile din jurul meu și simțeam că văd lumea cu alți ochi, simțeam că am
renăscut. Atunci m-am îndrăgostit cu adevărat și iremediabil de psihologie și am știut că nu
mă voi opri vreodată din a o studia.
Am început anul II știind cu certitudine că nu-mi doresc să devin psihoterapeut. Mi se
părea că îmi îngrădește orizonturile. Pe de altă parte, cercetarea era prea mult pentru mine,
dar, la momentul respectiv, începeam să îmi croiesc propria cale în domeniu. Începusem, în
același timp, să-mi dau seama de independența în gândire pe care psihologia mi-a oferit-o și
concomitent, să mă ocup de toate lucrurile care țineau de evoluția mea. Am îndrăgit nespus de
mult psihologia socială, deoarece conținea toate lucrurile pe care eu doream să le aflu despre
oameni și societate. Mi-am răspuns la nenumărate întrebări datorită ei și cel mai surprinzător
lucru de care mi-am dat seama este că am devenit o persoană mult mai implicată în viața
socială, cu un comportament prosocial uimitor de proeminent pentru mine, datorită bystander
effect. Apogeul celui de-al doilea an a fost în cel de-al doilea semestru, când am participat la
primul curs de neuropsihologie, opționalul pe care îl alesesem, în ciuda tuturor sfaturilor
potrivnice pe care le primisem. Aceasta s-a dovedit a fi una din cele mai bune decizii pe care
le-am luat vreodată. La fiecare curs și seminar, mă simțeam ca unul din asistenții doctorului
House, atât de pasionat și devotat. Eram atât de plăcut surprinsă și captivată la fiecare curs,
având în vedere faptul că toate întrebările mele referitoare la mecanismele neurologice aveau
acum răspuns! A fost materia mea favorită și nu doar datorită informației în sine. Cursul era
plin de cunoștințe, despre neuropsihologie, sigur, dar și despre enorm de multe alte lucruri atât
de importante pentru un psiholog, din punctul meu de vedere. Nu aș fi putut să trec prin
această facultate fără să-mi cultiv spiritul critic și scepticismul sănătos, precum și fără să
disting adevărul, printre multe informații false. Au avut și ele folosul lor, cum altfel aș fi aflat
că dacă fac multe băi fierbinți, sunt o persoană tristă și singură?!(bineînțeles, ironia și
sarcasmul m-au ajutat enorm de mult) Trebuie să recunosc, îmi plăcea nespus spaima
colegilor când mă întrebau dacă nu mi se pare dificilă și greoaie această materie, iar eu le
răspundeam cu cea mai mare seninătate: ”Bineînțeles! Așa ar și trebui și de asta îmi place!”.
Anul II a trecut extrem de repede pentru mine, iar până la finalul lui, îmi descoperisem
pasiunea pentru psihologia judiciară. Mi-am dat seama că asta vreau să fac în continuare. Ca
urmare, am devenit voluntar la Agenția Națională Antidrog, un pas în plus la propria evoluție.
Mai mult, am decis ca și licența mea, dar și celelalte lucrări pe viitor, să fie pe același
domeniu. Speram, de asemenea, să-mi scriu licența din timp, chiar din vacanța dintre anul II și
III, dar hei, fiecare student visează! Un bonus binevenit al evoluției mele a fost faptul că toate
persoanele apropiate mie au văzut cât de mult am crescut și cât de bine mi se potrivește acest
domeniu pe care ele îl blamau până atunci- părinții mei nu-mi mai spuneau că voi muri de
foame, acum îmi cereau sfaturi și explicații pentru diferite situații și probleme.
Ultimul an, anul III, a început în viteză. Trebuia să jonglez cu prezentările de la
seminarii, cu prezența la cursuri și cu elaborarea lucrării de licență. Dar îmi plăcea să mă ocup
de toate aceste activități- îmi dădeau un fior care mă făcea să mă gândesc la marele scop pe
care îl făcusem din domeniul psihologiei și cât de mult îmi plăcea să lucrez pentru acesta! Mi-
a plăcut enorm de mult psihologia judiciară și ce studiază ea, deoarece clădea în continuare
visul meu. O altă materie pe care am apreciat-o foarte mult în acest an, deși controversată,
este psihopatologia. Cu părere de rău, am aflat cât de fragilă este stima de sine a unor
persoane și, mai mult, cum aceleași persoane își pun singure piedici în evoluție și cum zona
de comfort este mai importantă decât dezvoltarea. Continuând în aceeași notă ca și
neuropsihologia din anul II, psihopatologia nu era menită să scoată genii în psihiatrie din
studenți, ci șă aducă o conștientizare a condiției de psiholog și o cunoaștere mai aprofundată a
abilităților și aptitudinilor necesare, de data aceasta nu la nivelul informațional. Dar,
bineînțeles, nimeni nu este mai disprețuit decât cel ce spune adevărul. Prin urmare, cu ocazia
scrierii acestui eseu, aduc o pledoarie persoanelor subapreciate care au încercat cu adevărat să
ne ajute, prin a ne scoate din zona de confort și prin a ne arăta că există mai mult decât ceea
ce vedem cu ochiul liber sau, mai precis, ce se învață la facultate.
Cu toate acestea, în acest an, focusul meu a fost mai mult pe dezvoltare profesională,
relații interpersonale și licență, bineînțeles, probabil deoarece simt, încet, cum timpul meu în
corpul D se scurge. Bineînțeles, nu de tot, urmează un alt pas important care este masteratul,
în schimb, consider că cei trei ani de facultate au fost cei care m-au ajutat să mă maturizez, să
cresc, să-mi găsesc un adevărat un scop în viață și să știu ce înseamnă să lupt pentru el și chiar
să o fac. Iar momentul în care scriu acest eseu, încercând să-mi amintesc cele mai importante
evenimente din timpul facultății este momentul în care apreciez și sunt recunoscătoare fiecărei
persoane din corpul D pentru toate eforturile depuse în fiecare zi, nu doar din acești trei ani ai
mei. Pentru domneavoastră poate este doar un job, pentru mine, în schimb, au fost puncte de
repere pentru persoana și practicianul ce vreau să fiu.
Cu bune, cu rele, cu interminabile cozi la secretariat, cu seminarii care nu-mi doream
să se mai termine, cu puținele cursuri în care am adormit(să fim serioși, fiecărui student i s-a
întâmplat asta), cu experiența într-o asociație studențească servindu-mi ca practică, cu stresul
din sesiune și toate celelalte părți favorabile și mai puțin favorabile, am ajuns persoana care
sunt și nu regret nimic. Mai mult, cea mai de preț comoară pe care am găsit-o în corpul D sunt
oamenii, valoare, de altfel, subapreciată în această societate evoluată. Și oricine ar critica și ar
blama fie locul, fie oamenii, consider că cea mai importantă(și poate dură) lecție pe care o
primești când studiezi psihologia este că nu ai întotdeauna dreptate și, dacă vrei, înveți din
asta, înveți din propriile greșeli și în cel mai bun caz, râzi pe seama lor ani mai târziu. Pentru
că psihologia înseamnă mai mult decât chestionare, înterviuri, SPSS sau terapia cognitivă, ea
este un mod fundamental diferit de a gândi și de a te raporta la tine și la cei din jur. Este un
mod de a trăi care necesită o înțelegere foarte acurată a ceea ce ești, ceea ce poți fi și ceea ce
vrei să fii. Îmi va fi foarte dor de ceea ce au însemnat acești trei ani pentru mine- colegi,
profesori, doamnele secretare și pe oricine am întâlnit.