EFICIENŢĂ ECONOMICĂ- NOTE DE CURS

1. INTRODUCERE

1.1 Construcţiile, ramură de bază a producţiei materiale

Construcţiile, ca ramură a producţiei materiale reprezintă procesul de execuţie al lucrărilor
de construcţii-montaj necesare asigurării creării de noi mijloace fixe şi a menţinerii construcţiilor
existente la un nivel tehnico-constructiv cât mai apropiat de cel iniţial.
Dezvoltarea construcţiilor constituie o condiţie esenţială pentru progresul celorlalte ramuri
productive deoarece asigură condiţiile corespunzătoare funcţionării normale a activităţii de
producţie.
La realizarea investiţiilor, cca. 30-40 % din fonduri revin producţiei de construcţii-montaj.
Lucrările de construcţii-montaj servesc unor scopuri diferite:
 adăpostirea şi crearea condiţiilor materiale de trai oamenilor (clădiri de locuit),
 satisfacerea nevoilor social-culturale ale populaţiei (spitale,şcoli, săli de
spectacole etc.),
 producţia de bunuri materiale (clădiri şi construcţii speciale inginereşti),
 producerea şi transportul energiei electrice (baraje, centrale termo-, hidro-, şi
nuclearo-electrice, reţele electrice etc.),
 căi de transport (căi ferate, drumuri, poduri, tuneluri, porturi, cheiuri etc.),
 îmbunătăţiri funciare (irigaţii, îndiguiri, desecări, regularizări de cursuri de apă,
corectarea torentelor etc.),
 depozitarea şi conservarea bunurilor (silozuri, magazii, depozite etc.),
 instalaţii interioare şi reţele de alimentare cu apă şi de canalizare necesare
funcţionării tuturor categoriilor de construcţii,
 montajul utilajelor şi instalaţiilor tehnologice necesare producţiei, transportului
etc.
1.2 Particularităţi ale producţiei de construcţii-montaj
Producţia de construcţii-montaj, deşi prezintă multe asemănări cu unele din ramurile
producţiei industriale, asemănări ce se accentuează odată cu creşterea gradului de
industrializare a construcţiilor, totuşi prin esenţa ei prezintă o serie de particularităţi. Aceste
particularităţi şi implicaţiile lor sunt:
1) Procesul de producţie în construcţii-montaj are un caracter de mobilitate; spre deosebire
de industrie, produsul este fix iar mijloacele de producţie sunt mobile. Aceasta necesită mutarea
periodică a mijloacelor de producţie şi a organizării de pe un amplasament pe altul, în condiţii şi
caracter de provizorat. Condiţiile de lucru sunt obiectiv mai dificile decât în industrie,
constructorului fiindu-i limitat timpul material pentru perfecţionarea organizării pe acelaşi
amplasament.
Implicaţii:
- organizarea distinctă a fiecărui şantier;
- dificultăţi în asigurarea continuităţii folosirii resurselor umane şi materiale;
- necesitatea de a asigura un caracter mobil pentru utilajele de construcţii;
 - unele cheltuieli specifice: organizarea şantierului, montarea, demontarea şi transportul
utilajelor la şi de la şantier, reamenajarea amplasamentului la terminarea lucrărilor.
2) Cea mai mare parte a volumului de lucrări se desfăşoară în aer liber, ceea ce face ca
activitatea de construcţii-montaj să suporte, mai mult decât orice altă activitate, influenţa
factorilor atmosferici.
Implicaţii:
- influenţează activitatea muncitorilor; de exemplu, pe timp friguros muncitorii sunt îmbrăcaţi
mai gros, mişcările le sunt îngreunate iar la anumite intervale de timp trebuie să intre la adăpost
pentru a se încălzi;
- influenţează unele procese tehnologice, care nu se pot realiza la temperaturi foarte
scăzute.
3) Caracterul de unicat, pe care îl au foarte multe din obiectele de construcţii, conferă
activităţii de construcţii-montaj particularităţile unei producţii de serie mică, cu implicaţiile
nefavorabile care decurg din aceasta.
Implicaţii:
- necesitatea unor proiecte specifice pentru fiecare lucrare;
- necesitatea elaborării unei documentaţii economice pentru stabilirea preţului pentru fiecare
lucrare.
4) Caracterul foarte complex al producţiei de construcţii-montaj. Obiectele de construcţie
pot avea varietate mare în ceea ce priveşte : alcătuirea lor, sortimentele de materiale şi
mijloacele de muncă utilizate, soluţiile tehnice, tehnologice şi organizatorice adoptate etc., chiar
pentru aceeaşi tema dată.
Implicaţii:
- efectuarea unei analize ştiinţifice a proceselor de producţie, în corelaţie cu condiţiile
concrete;
- stabilirea majorităţii soluţiilor tehnologice, organizatorice, de planificare şi de conducere, pe
bază de optimizări, luând în considerare mai multe variante;
- întocmirea la toate nivelurile (obiecte de construcţie, şantiere, întreprinderi) a unor proiecte
de organizare complexe (tehnologie, organizare şi planificare) pentru ordonarea şi corelarea în
spaţiu şi timp a tuturor activităţilor;
- pregătirea proceselor de producţie şi urmărirea riguroasă a aplicării soluţiilor de tehnologie,
de organizare şi planificare, cuprinse în proiectul de organizare.
5) Volumul mare al obiectelor de construcţie şi masa mare a materialelor manipulate şi
introduse în operă.
Implicaţii:
- mecanizarea manipulării şi transportării materialelor, cu atenţie deosebită la articolele de
lucrări care implică masă mare de materiale;
- planificarea şi organizarea riguroasă a transporturilor;
 - mijloace de transport specializate pentru transportul materialelor, semifabricatelor şi
prefabricatelor cu greutăţi şi volume mari şi/sau condiţii speciale privind poziţia în timpul
transportului.
6) Ciclul de producţie îndelungat, pentru realizarea produsului (obiectul de construcţie),
asociat cu procentul ridicat al producţiei neterminate, conduce la importante imobilizări de
fonduri circulante şi la mărirea costurilor de producţie.
Implicaţii:
- necesitatea reducerii duratelor de execuţie a obiectelor de construcţie, prin măsuri
corespunzătoare de ordin tehnologic şi organizatoric, optimizarea planificării executării lucrărilor
de construcţii-montaj;
- necesitatea decontării pe parcurs a producţiei realizate (lunar) şi nu pe baza producţiei
finite.
Având în vedere cele de mai sus apare evident că producţia de construcţii-montaj trebuie
abordată într-un mod specific atât în ceea ce priveşte organizarea execuţiei cât şi în ceea ce
priveşte rezolvarea aspectelor economice.

2. FACTORII PARTICIPANŢI LA REALIZAREA CONSTRUCŢIILOR

La înfăptuirea unei lucrări de construcţii au existat întotdeauna trei roluri principale

şi distincte:
1. Clientul (beneficiarul, numit uneori şi "promotorul")
2. Proiectantul (uneori numit şi consultantul)
3. Constructorul (antreprenorul)
În decursul secolelor şi prin forţa împrejurărilor unele din aceste roluri separate au
putut fi asumate de către o singură persoană sau organizaţie.
Clientul, comandă lucrarea şi asigură plata lucrării. Rolul proiectantului, care a
revenit la început arhitectului, odată cu apariţia acestei profesiuni, s-a amplificat pe
măsura progresului tehnic, a creşterii complexităţii construcţiilor şi a importanţei
rezistenţei materialelor, transferându-se inginerului. Rolul con structorului, care a putut
fi asumat odinioară de un zidar sau de un meseriaş iscusit, s-a extins mult în timpurile
moderne spre a se ajunge la antreprenorul de astăzi.
2.1 Rolul clientului din sectorul public sau privat
Clientul are 10 responsabilităţi (obligaţii):
1. Concepe scopul lucrărilor / proiectului de întreprins;
2. Defineşte funcţiunile pe care lucrările trebuie să le îndeplinească;
3. Efectuează sau obţine o analiză cost-beneficiu a propunerii;
4. Stabileşte prioritatea proiectului în raport cu alte nevoi / priorităţi ale clientului;
5. Obţine autorizaţiile necesare pentru executarea lucrărilor;
6. Găseşte banii (capitalul) necesari pentru plată şi se asigură că sumele
corespunzătoare vor fi disponibile la timpul potrivit, ţinând pasul cu costurile
angajate;
 7. Anticipează viitoarele costuri de exploatare / întreţinere şi obţine veniturile sau
mijloacele necesare pentru a face faţă acestor costuri;
8. Plăteşte proiectantul şi antreprenorul pe măsura derulării lucrărilor;
9. Determină / aprobă, programul / calendarul lucrării;
10. Examinează critic / urmăreşte comportarea lucrării terminate în raport cu
ţelurile / criteriile iniţiale, identifică răspunsurile şi se asigură că lecţiile sunt
învăţate şi folosite înainte ca o altă lucrare similară să fie întreprinsă în viitor.

1. Concepe scopul lucrărilor / proiectului de întreprins

Cu toate că există diferenţe mari între tipurile de proiecte iniţiate de clienţii din
sectorul public şi privat şi între obiectivele acestora, de exemplu în cazul celor dintâi
- drumuri, alimentări cu apă, irigaţii, energie, sisteme de telecomunicaţii, destinate
"binelui public" şi dezvoltării economice pe termen lung a ţării - iar în cazul celor din
urmă proiecte care răspund nevoilor specifice unei persoane sau companii -
construirea unei ferme, unei fabrici, a unor birouri, sau realizarea în scopuri
"speculative" de clădiri, magazine sau construcţii industriale pentru a fi vândute sau
închiriate în scopul profitului; în ambele cazuri clienţii, fie că sunt departamente
guvernamentale, persoane sau companii mici sau mari trebuie să aibă o preocupare
comună: de a obţine maximum din banii pe care-i învestesc / cheltuiesc.
Ambele categorii de clienţi trebuie, aşadar, să gândească şi să se manifeste ca oameni de
afaceri. Doar pentru că oficialii şi reprezentanţii aleşi din sectorul public nu cheltuiesc banii
personali ci mai degrabă banii din punga publică nu există nici un motiv pentru care n-ar trebui
să dovedească aceeaşi grijă în luarea deciziilor şi în căutarea obţinerii beneficiului maxim din
investiţiile lor ca şi fermierul atunci când cumpăneşte în a construi un hambar sau a cumpăra un
tractor sau directorii de companie care examinează priorităţile concurând la fondurile lor limitate
sau posibilităţile care li se deschid şi riscurile legate de fiecare opţiune sau decizie. Nici un client
nu are resurse nelimitate şi toţi sunt răspunzători în faţa cuiva pentru acţiunile lor - fie că este
vorba de familia lor, de acţionari sau de alegători. Există multe lucruri care ne-ar place tuturor
să le construim - se aud în permanenţă cereri gălăgioase pentru cheltuieli mai mari ale
sectorului public pentru drumuri noi şi mai bune, căi ferate, locuinţe, şcoli, spitale, locuri de
recreare, pentru a menţiona doar câteva - o grămada de idei - dar nu ne putem permite să
atacăm în fiecare an decât un număr limitat de lucrări. Fiecare trebuie justificată, de cele mai
multe ori printr-o analiză cost - beneficiu, demonstrându-se o folosire prudentă a resurselor
reduse şi probabilitatea venitului bun adus de investiţie - luând desigur în considerare toate
aspectele sociale şi economice asociate. Şi în sectorul privat există o mulţime de idei şi unele
exemple superbe de iniţiativă antreprenorială de la locuinţe la construcţii pentru comerţ, timp
liber, la spitale particulare sau chiar o universitate dar şi clădiri goale reprezentând dovada unor
decizii greşite sau prea optimiste atunci când au fost luate sau dovada că cineva care a crezut
că ştia ce doreau oamenii s-a înşelat pur şi simplu! Iar din exemplele marelui avantaj care
derivă din clarviziunea oamenilor şi voinţa de a asuma riscuri şi de a sprijini propriile judecăţi -
fie în sectorul public sau privat - unii sunt deasupra opiniei sau presiunii publice, alţii sunt
sensibili la gălăgia publică.
Aşadar oricine trebuie să simtă că poate contribui la promovarea ideilor şi conceptelor
pentru binele public şi economic în sectorul public în timp ce, tot astfel, persoane individuale sau
companii private / publice vor dori şi vor trebui să fie receptive la cererile publice pe care le
percep şi să vină în întâmpinarea lor, asigurând facilitaţi şi servicii care, odată disponibile, vor
crea interes, cerere şi deci venituri şi profit. Dar în ambele cazuri - sectorul public în egală
măsura cu cel privat - trebuie adoptată o abordare de pe poziţia omului de afaceri, iar proiectele
propuse trebuie să fie pe deplin justificate, utilizând în măsură cât mai mare cu putinţă analizele
de cost şi risc-beneficiu.