1.

Ce părere ai despre situația actuală din țara noastră și de izolarea la domiciliu, ca

măsură împotriva răspândirii virusului COVID-19 (Corona Virus)?
În primul rând vreau să-ţi  mulţumesc pentru invitaţia de a participa la acest interviu şi pentru
încrederea cu care mă investeşti de a-mi exprima punctul de vedere în legătură cu situaţia dată.
Suntem, că generaţie, într-o situaţie fără precedent. Ne confruntăm cu o pandemie. S-a mai
trecut printr-una în 2009, dar aceea a cuprins un număr mult mai mic de ţări. Este vorba de
gripă de tip A (H1N1), cunoscută ca “gripă porcină”. Interesant este ca şi acea pandemie a
debutat la jumătatea lunii martie 2009. Se pare că acesta e sezonul lor, al gripelor, mai mult sau
mai puţin virulente.
Aceasta, infecţia cu COVID-19, este aşadar tot o gripă. Ceea ce o face mai de temut este
“amploarea” pe care a luat-o pe teritoriul planetei, amploare care ar da peste cap sistemele
medicale ale multor ţări. S-a ajuns astfel la izolarea la domiciuliu în destul de multe ţări a cât
mai multor oameni pentru a evita colapsarea spitalelor. Dacă privim la ceea ce se întâmplă în
lume, ne putem considera norocoşi ca naţie: suntem izolaţi la domiciliu mai mult pentru
prevenţie, nu cu scop curativ. Iar acest lucru nu poate decât să ne bucure (chiar dacă sună un
pic egoist).
2. Consideri că măsurile luate privind izolarea la domiciliu și închiderea școlii sunt
exagerate? Dacă da, de ce?
În ultima săptămână am ales să limitez accesul la ştiri, folosindu-le doar pe cele online, şi acolo
părerile sunt împărţite. Mare parte din populaţie este pentru #STĂMACASĂ, dar există şi
detractori ai acestei atitudini care spun că e multă vâlvă, că e o furtună prea mare într-un mic
pahar cu apă, că e o gripă obişnuită în spatele căreia e altceva (aceştia sunt adepţii teoriilor
conspiraţioniste).
Părerea mea este că izolarea la domiciliu are “greutăţile” ei, însă, dacă e spre binele nostru
“bucuroşi le-om duce toate”.
Închiderea şcolilor nu este urmarea izolării populaţiei la domiciliu, aceasta a fost înainte.
Izolarea la domiciliu în cazul infectării cu COVID-19 este o măsură pentru a proteja populaţia
îmbătrânită a ţării, iar închiderea şcolilor este menită să protejeze un alt segment al populaţiei
deosebit de important: copiii. Nimic din ce are ca obiectiv protecţia noastră a tuturor, indiferent
de categoria de vârsta nu cred că trebuie considerat exagerat. Luarea în derizoriu a unor astfel
de situaţii, de îndemnuri sau chiar de restricţii ne poate costa scump. Aşa că …
3. Consideri că aceste măsuri te afectează pe tine și pe colegii tăi? Dacă da, de ce?
Închiderea şcolilor dintr-un astfel de motiv și pe o perioadă atât de lungă este fără precedent în
activitatea mea didactică (22 ani) şi cred că este cazul foarte multor colegi dacă nu al tuturor. De
afectat ne afectează, clar. Din multe puncte de vedere. Sincer, la început am considerat-o o
“pauză” benefică după un prim semestru cam haotic: prea scurt, cu aceeaşi cantitate de
materie, astfel decât cel din anii trecuţi (anul acesta semestrul I s-a încheiat în decembrie, anii
trecuţi se încheia în februarie). Când prelungirea perioadei a devenit certitudine, am început să
ne îngrijorăm pentru ceea ce se va întâmpla cu structura anului şcolar, cu materia nepredată,
dar, să fim realişti şi cu salariile noastre. Am început aşadar să ne obişnuim cu gândul că o
parte din vacanţa de vară este compromisă. Gândul că astfel nu va îngheţa anul şcolar ne-a mai
liniştit. Adevărata provocare a venit când şcoala “s-a mutat” în online. Ineditul situaţiei cred că
scos din corpul profesoral al învăţământului românesc multe frustrări, multă anxietate.
 4. Cum ți se par cursurile în mediul online?
Ceea ce facem noi acum cu elevii nu pot fi numite cursuri. Pentru a fi vorba de cursuri, ar trebui
să existe logistică, în primul rând, și antrenament. Ceea ce avem noi acum: internet, telefoane
inteligente şi câte un laptop (foarte slab), dat de unele şcoli, nu este suficient. Lipsesc platforme
de lucru, lipseşte “priceperea profesorilor” într-un domeniu pe care mulți l-au descoperit târziu,
un domeniu în care abia se pricep cei de la informatică şi cei mai de puţin timp în învăţământ.
De aceea “cursurile”care se încearcă în această perioadă: “poze pe whatsapp” cu teme din
culegeri pe care profesorii le pun elevilor (şi pentru care se aşteaptă răspuns tot acolo),
recomandări de filme, audiobook-uri acolo unde obiectul permite, nu reprezintă școală online.
Ici-colo, câte un profesor mai temerar şi mai priceput a încercat câte o videoconferinţă pe
aplicaţii: Zoom, Microsoft Teams, Skype. Fără a fi excesiv de cinică sau pesimistă pot spune că
nu se poate vorbi la scară foarte mare de cursuri online.
La 7 zile de la închiderea şcolilor, M.E.C., prin intermediul Inspectoratelor, solicită conducerilor
şcolilor o situaţie cu modul în care au comunicat cu elevii sau, mai degrabă, modul în care le-au
comunicat elevilor materia pe internet. Între timp, serviciul web Google Classroom, a devenit
mai solicitat. Profesorii şi-au înfiinţat clase virtuale şi fişele de lucru, mai mult sau mai puţin
pozate, s-au mutat acolo.
5. Cum crezi că am putea face cursurile online mai atractive?
Personal, am folosit folosit aplicaţia Zoom înainte să ni se “ceară” de sus. A fost o experienţă
inedită. Am ieşit din zona de confort cum ar spune psihologii. Am făcut-o însă cu ajutorul cuiva
specializat căci fac parte din acea generaţie născută mai demult, pentru care tehnologia este
încă o cvasinebuloasă. Nu pot spune că cele câteva întâlniri ale mele cu elevii s-au putut numi
cursuri online. E  adevărat că am recapitulat ultimele lecţii predate, că a fost în principal un
conţinut ştiinţific vehiculat acolo. Însă, marele câştig al acestor întâlniri a fost de departe
realuarea conexiunii cu elevii. Am simţit în vocile lor, le-am văzut fetele încântate că se văd, că
mă văd şi chiar dacă nu le-a rostit nimeni explicit, mesaju;l de fond a fost “totul va fi bine”.
Așadar, succesul homeschooling-ului constă în principal în conectarea reală cu elevii,în a le
arăta că ne pasă atât de mult de ei încăt mergem pe teritoriul lor, într-o lume pe care nu o
stăpânim, doar pentru a nu-i lăsa singuri și, de ce nu, pentru a-i determina și pe ei să ”(re)vină”
în lumea noastră.
6. Ce ai vrea să schimbi referitor la situația actuală?
Aș vrea să merg înapoi la școală. Da, mi-e dor de interacțiunea cu elevii mei (este modul meu de
a mă încărca cu energie), dar, lăsând gluma la o parte, aș vrea să nu se mai pună atâta presiune
pe profesori. Ar trebui ca altfel să fim stimulați să lucrăm cu elevii, nu cu machete de completat,
cu termene limită care ne obligă la a da situații nu tocmai reale. Cei care țin frâiele
învățământului în aceste momente ar trebui să plece de la premisa că avem generații de tineri
care se simt în domeniul tehnologiei ”ca peștii-n apă”, dar, din păcate, foarte mulți profesori-
(mult prea mulți!!!)-nu sunt din același film…
La ora la care îți scriu, FSLI-cea mai mare federație sindicalistă din învățământul românesc- a
trimis către M.E.C. o adresă în care cere doamnei ministru Monica Anisie să ia în considerare că
“Nota nr. 8731/18.03.20202, care transferă în responsabilitatea unităților de învățământ decizia
privind continuarea învățării on-line la nivelul unității nu ține seama de realitățile din sistemul
educațional.” În documentul respectiv se face cunoscut ministerului că Nota respectivă nu ține
cont de faptul că nu toți elevii au acces la internet sau mijloace necesare pentru a se conecta,
acest lucru fiind valabil și pentru multe cadre didactice,  precum și faptul că li se solicită
profesorilor să-și justifice programul acestor ore pentru a-și primi salariile, ceea ce creează o
neliniște suplimentară, pe lângă cea generată de această pandemie.
Consider că este o sesizare oportună având în vedere situația dată și cunoscând situația din
școlile în care îmi desfășor activitatea dar și din alte școli unde situația este similară, lucru pe
care îl știu de la colegii care activează acolo.
7. Te îngrijorează această situație cu care România și întreaga lume se confruntă?
Dacă da, de ce?
Mă îngrijorează în primul rând ca om, ca mamă cu un copil plecat în Germania. Se știe că în alte
țări situația este mai complicată decât la noi. Ca profesor, mă îngrijorează situația claselor
terminale dar și înghețarea anului școlar ca măsură (nedorită) ce ar putea afecta viețile multor
oameni. Sunt însă o persoană optimistă și cred că #TOTULVAFIBINE.  Mă ajută mult credința în
Dumnezeu și concepția că nimic nu se întâmplă fără știrea Lui și, oricum ar părea la un moment
dat, e pentru binele nostru până la urmă.
8. Ce sfaturi ai vrea să oferi colegilor tăi pentru a-și păstra calmul și preocuparea
pentru școală?
Înainte de a le da lor sfaturi ar trebui să-mi dau mie. Cu toții ar trebui să înțelegem o lege a
naturii care a acționat mereu implacabil: supraviețuiește nu specia puternică ci specia
adaptabilă. E greu să faci lucrurile cum nu le-ai mai făcut, cum nici măcar nu-ți propuseseși să le
faci însă nu poate să fie de nerealizat. După frustrare, frică, deznădejde, cu perseverență vine
reușita și, automat, stima de sine. Astfel îi putem învăța pe elevii noștri un lucru extrem de
important, dar care nu este în programele școlare: capacitatea de a te autodepăși, de a te
reinventa ori de câte ori este nevoie.