Merged

Un alt mod de a gândi:
cercetarea ştiinţifică
Suport de curs
Designul şi practica cercetării sociale
Mircea Comşa
2 Designul şi practica cercetării sociale - Mircea Comşa
Teme discutate
◼ Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.
◼ Cercetarea ştiinţifică
 Definirea cercetării ştiinţifice
 Caracteristicile cercetării ştiinţifice
 Tipuri de cercetări
 Normele comunităţii ştiinţifice
Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.

◼ Criterii de clasificare a întrebărilor:
 Exerciţiu individual – scrieţi pe o foaie două întrebări la care vă gândiţi
în aces moment / v-aţi gândit cândva
◼ Prezentarea întrebărilor.
◼ Tentative de clasificare a întrebărilor.

◼ Criterii de clasificare a întrebărilor:
 Referent:
◼ lumea umană, animală, biologică, naturală, divină ...
 Tipul de răspuns ce poate fi dat / perspectiva din care se poate da un
răspuns:
◼ experienţă (personală, de grup, socială şi a experţilor sau liderilor),
raţionament şi ştiinţă
◼ autoritatea, tradiţia (autoritatea trecutului), miturile media, experienţa
personală, ştiinţa (cercetarea ştiinţifică)
◼ cunoaşterea ştiinţifică şi cunoaşterea comună

◼ Modalităţi de cunoaştere:
 Autoritatea = acceptarea unei afirmaţii ca fiind adevărate în baza faptului
că aparţine cuiva anume.
 Tradiţia (autoritatea trecutului) = acceptarea a ceva ca fiind adevărat în
baza faptului că aşa a fost întotdeauna.
 Simţul comun = se referă la afirmaţiile bazate pe ceea ce toată lumea
ştie (“contrariile se atrag”, “cine se aseamănă se adună”).
 Miturile media = “informaţiile” prezentate de media.
 Experienţa personală = ceea ce experimentăm nemijlocit. Erori:
◼ supra-generalizarea
◼ observaţia selectivă
◼ concluzionarea prematură
◼ efectul de halou
 Raţionamentul = prin utilizarea argumentelor logice de tip deductiv,
inductiv sau inductiv-deductiv raţionamentul produce cunoaştere în baza
anumitor premise.

◼ Cercetarea ştiinţifică:
 Celelalte modalităţi de cunoaştere au limite.
 Cunoaşterea ştiinţifică urmăreşte depăşirea acestor limite.
 Pentru aceasta sunt necesare:
◼ reducerea universului de studiu:
 din universul întrebărilor, cercetarea ştiinţifică este interesată doar de cele la care
poate fi dat un răspuns bazat pe evidenţe, fapte, observaţii empirice.
◼ acceptarea unor asumpţii (Mihu,1992):
 existenţa realităţii exterioare
 posibilitatea cunoaşterii senzoriale şi raţionale
 existenţa unei ordini
 posibilitatea generalizării
 Exerciţiu individual - comentaţi în scris următorul fragment:
◼ Ştiinţa este interesată de ceea ce este şi de ce este şi nu de ce sau cum ar
trebui să fie.

 Pentru a deveni ştiinţă, răspunsurile de tip ştiinţific trebuie să ia anumite
forme care să permită verificarea.
 Pentru a putea fi verificate de ceilalţi, răspunsurile de tip ştiinţific trebuie
să fie transpuse într-o formă clară şi unitară = să ia forma unor descrieri.
 Pentru a realiza descrierea unei realităţi e nevoie de un limbaj de
specialitate adică de concepte clar definite.
 Mai mult, conceptele trebuie să fie definite, direct sau indirect, prin
observaţii de încredere.
 Pasul următor îl constituie explicaţia (serie de propoziţii abstracte) prin
intermediul căreia schimbările dintr-o clasă generală de evenimente sunt
relaţionate cu schimbările dintr-o altă clasă, în anumite condiţii.
◼ Un exemplu de relaţionare este legea facilitării sociale sau a audienţei care
stipulează faptul că o sarcină uşoară sau bine ştiută este performată mai
bine în prezenţa altora decât în izolare (ipoteză/generalizare empirică/lege).
 Teorii: pentru a arăta cum pot fi explicate legile observate.

 Exemplul 1: informaţie apărută într-o reclamă la medicamentul „x”: 80%
dintre medici prescriu medicamentul „x”.
◼ Ce ne-am putea întreba ca oameni de ştiinţă cu privire la acest enunţ?
 Exemplul 2: temă de campanie în SUA - pedeapsa cu moartea. Dincolo
de justificările de ordin moral şi religios apar discuţii cu privire la influenţa
pe care o are pedeapsa cu moartea asupra ratei omuciderilor: creştere
sau scădere.
◼ Din ce perspectivă am putea răspunde la această întrebare? Care ar fi
răspunsul?
 Exemplul 3: # armelor (acces, tipuri) vs. # “mass-shooting”: SUA vs.
Elveția.
◼ # “mass-shooting” mult mai mare în SUA
◼ Ce anume produce diferența? Legislația? Inegalitatea socială? ...
 Exerciţiu individual – ce înţelegeţi prin “cercetare ştiinţifică”?


 Etimologia:
re + search
din nou, reluat + a căuta, a proba
cerceta + re
a căuta, a proba + din nou, reluat
 Cercetare ştiinţifică se referă la studiul atent, sistematic într-un anumit

domeniu, cu scopul de a afla răspunsul la anumite întrebări, probleme, a
stabili fapte sau reguli.
 Cercetarea ştiinţifică este un proces de colectare, analiză şi interpretare
a informaţiilor cu scopul de a răspunde anumitor întrebări (doar cele care
permit obţinerea unor evidenţe empirice).

 Cercetarea ştiinţifică din cadrul ştiinţelor sociale prezintă patru
caracteristici principale (King et al., 2000: 22-23):
◼ Obiectivul cercetării este de a trece dincolo de date prin formularea de
inferenţe descriptive sau cauzale valide (descriptiv vs. cauzal?).
◼ Metodele şi procedurile folosite pentru producerea de date şi analiza lor
(formularea inferenţelor) sunt explicite şi publice astfel încât valoarea lor
poate fi determinată.
 Avantaje: replicabilitatea, învăţarea reciprocă, îndreptarea erorilor, depăşirea
limitelor.
◼ Concluziile cercetării ştiinţifice sunt incerte dat fiind faptul că, prin definiţie,
inferenţa este un proces imperfect, fiecare descriere, inferenţă având
asociată o estimare a nivelului de încredere.
◼ Caracterul ştiinţific al acestui tip de cunoaştere este dat de metoda folosită şi
nu de obiectul de studiu.
 Prin urmare este posibil să folosim aceste metode pentru a studia practic orice
teme/domeniu care respectă limitele prezentate anterior.
 Proces controlabil, riguros, sistematic, valid, verificabil, empiric,
critic.

◼ Normele comunităţii ştiinţifice (Neuman 1997: 8):
 Universalismul = cerinţa de a judeca activitatea de cercetare şi implicit rezultatul
ei doar pe baza analizei procesului de cercetare, fără a ţine cont de context.
 Scepticismul organizat = nu se accepta idei noi fără o analiză critică a
evidenţelor şi a inferenţelor; scopul nu este atacarea cercetătorului ci menţinerea
doar a cunoştinţelor care s-au dovedit a fi adevărate.
 Dezinteresul = neutralitatea, imparţialitatea, receptivitatea şi deschiderea la
observaţii neaşteptate sau idei noi; oamenii de ştiinţă trebuie să caute evidenţe
care să le infirme teoriile şi să le accepte pe acelea care sunt produse prin
cercetări de calitate.
 Comunalismul = împărtăşirea cunoaşterii ştiinţifice (rezultate şi proceduri) astfel
încât să se asigure replicabilitatea; dacă se ajunge la aceleaşi concluzii
rezultatele vor fi acceptate în corpul cunoaşterii.
 Norma onestităţii = eliminarea încercărilor de a trişa reducând astfel posibilitatea
unor evidenţe false.
Elementele unui design de
cercetare socială
Suport de curs
Mircea Comşa
Teme discutate
◼ O definire a designului de cercetare
◼ Elementele unui design de cercetare
 Între contexte şi alegeri
O definire a designului de cercetare

◼ Principalele tipuri de designuri care apar în literatura de
specialitate:
 Experimentul  Observaţia
 Ancheta  Simularea şi teoria jocurilor
 De teren / etnografic  De evaluare
 Comparativ / istoric  De impact social
 Studiul de caz  Acţional
 Analiza de conţinut  Corelațional
 Analiza secundară

◼ Conceptul de design, aşa cum rezultă prin analiza tipurilor
anterioare, este unul destul de confuz şi limitat.
 Confuzii conceptuale ...
◼ design vs metodă
◼ obiectiv vs design
◼ tehnică vs metodă
 Categoriile (tipurile) prezentate anterior nu sunt exclusive.
◼ De exemplu, ancheta poate fi folosită în studiile comparative, de evaluare
sau chiar în studiile de caz.
 Categoriile nu sunt exaustive sub aspectul ariilor de cercetare acoperite.
◼ Există şi alte surse de date sau metode pentru a produce şi analiza date
decât cele menţionate anterior.

◼ O clasificare relativ mai sistematică (Chadwick et al., 1984):
 metoda de culegere a datelor: chestionar, interviu, analiză de
conţinut, experiment, observaţie
 obiectivele principale: descriere, testarea ipotezelor, evaluare, etc.
 orientarea temporală: secţional, longitudinal (prospectiv, retrospectiv)
 tipul de date folosit: primare sau secundare
 gradul în care metoda de cercetare afectează respondentul: metode
obstruzive sau non-obtruzive
 Exemplu: studiul valorilor

◼ Anchetă vs Observație vs Analiză documente
◼ Întrebări vs Înregistrări vs Numele copiilor

◼ A concepe un design de cercetare înseamnă
 a plănui, a lua decizii înainte să apară situaţia în care decizia trebuie
luată
 a anticipa alegerile posibile şi a le selecta pe cele mai corecte.
◼ Un design de cercetare trebuie să răspundă la 3 întrebări de
bază (Blaikie, 2000: 42):
 Ce anume va fi studiat?
◼ Obiectul cercetării
 De ce va fi studiat?
◼ În sens de scop (obiective şi interogaţii, nu motivaţie)
 Cum va fi studiat?
◼ Ce strategie de cercetare va fi folosită?
◼ De unde vor veni datele?
◼ Cum vor fi colectate şi analizate datele?
◼ Când anume va fi realizat fiecare pas al cercetării?

◼ Nu este posibil ca pentru toate situaţiile de cercetare să alegi
din start între alternativele posibile.
 Sunt situaţii în care se pot imagina cel puţin două alternative şi de aici
două căi pentru a răspunde la problema de cercetare, prin urmare doar
confruntarea cu situaţia reală poate oferi un răspuns satisfăcător.
◼ Datorită marii varietăţi a designurilor de cercetare, nu este
posibil şi nici de dorit impunerea unei reţete universale.
 Este suficient să se aibă în vedere doar principalele elemente şi decizii
care trebuie efectuate.
◼ Designul de cercetare reprezintă o modalitate de
planificare / orientare / ghidare a activităţii de cercetare
care precizează ce, de ce şi cum va fi studiat.
Elementele unui design

de cercetare socială
(Blaikie, 2000: 33)

(Blaikie, 2010: 33)

(Blaikie, 2019)
Elementele unui design de cercetare (1)
Elemente
Contexte Alegeri
centrale
Cercetare fundamentală:
infinită
Topica / Cercetare aplicată: limitată
problema
Motive
- Personale Tipuri de întrebări:
- Academice ce, de ce, cum?
- Sociale Interogaţiile
şi Explorare / Descriere / Explicaţie
obiectivele Înţelegere / Predicţie / Schimbare
cercetării Evaluare / Evaluare de impact
Elemente
Contexte Alegeri
centrale
Inductivă
Strategiile Deductivă
Literatura: de cercetare Retroductivă
- Teorii Abductivă
- Modele
-Cercetări Concepte,
teorii,
ipoteze şi
modele
Elemente
Contexte Alegeri
centrale
Ancheta Observația
Metode de Interviul Analiza documentelor
colectare a Contexte sociale naturale
Restricţii: datelor Contexte sociale semi-naturale
- Audienţă Contexte artificiale
Artefacte sociale
- Politici Surse de Primare / Secundare / Terţiare
- Fezabilitate date, tipuri şi Calitative / cantitative
forme Populaţie
Eşantionare probabilistă
Selecţia Eşantionare probabilistă multistadială
subiecţilor Eşantionare ne-probabilistă
Elemente
Contexte Alegeri
centrale
Cros-secţională
Colectarea
datelor şi Longitudinală
planificarea Istorică
Paradigme şi
abordării ale
investigaţiei
sociale
Reducerea Metode calitative
şi analiza
datelor Metode cantitative

◼ Faptul că am prezentat aceste elemente într-o ordine anume nu
semnifică uni-direcţionalitatea strictă.
◼ Relaţiile dintre elementele unui design sunt mult mai complexe.
 Există relaţii care transgresează etapele, există relaţii asimetrice şi
simetrice, există relaţii de condiţionare uni şi bi-direcţionale.
◼ Deşi deciziile efectuate în paşii anteriori le limitează pe cele
ulterioare, structura designului de cercetare propusă poate fi
caracterizată ca fiind mai degrabă ciclică sau în spirală.

◼ Realizarea unui design implică o mulţime de alegeri.
◼ În baza căror criterii se fac aceste alegeri?
 Care anume ar trebui să fie aceste criterii şi care sunt ele uneori sau
cum ar fi ideal şi cum se întâmplă în practică?
 În situaţiile în care se cunosc prea puţine despre problema de cercetat
nu este posibil să faci toate alegerile din start.
 În alte situaţii, alegerile se fac treptat, la sfârşitul fiecărui stadiu, pe baza
a ceea ce s-a învăţat în etapele anterioare.
 Oricare ar fi situaţia, lipsa unui design va avea influenţe negative asupra
desfăşurării şi rezultatelor cercetării.

◼ Uneori, datorită unor factori externi logicii procesului de
cercetare, se operează alegeri pe baza unor criterii precum:
 Moda: dacă este la modă paradigma interacţionalismului simbolic /
metoda analizei de conţinut şi se ajunge ca indiferent de problema de
cercetat să se apeleze la această metodă sau se studiază prin prisma
acestei paradigme.
 Familiaritatea: cunosc mai bine metoda x deci o voi folosi pe aceasta.
 Confortul: metoda x implică mai puţin efort deci o voi folosi.
 Accesibilitatea: Acces mai ușor la teren / subiecți.
 Importanța: importanța socială (percepută), “temă de viitor”.

◼ Este foarte important să înţelegem faptul că toate alegerile sunt
interdependente şi că realizarea unui design presupune
îmbinarea unor aspecte care variază de la un nivel abstrat,
filosofic, valoric la unul tehnic şi practic.
◼ În concluzie, înainte de a pune în practică un design de

cercetare este important să evaluăm (pe cât posibil toţi) paşii
implicaţi şi să vedem dacă deciziile luate se susţin reciproc,
dacă este posibil să transpunem fiecare pas în practică şi dacă
rezultatul anticipat este satisfăcător.
Principalele tipuri de
designuri: Experimental
Suport de curs
Mircea Comşa
Teme discutate
◼ O clasificare a designurilor de cercetare
 Designuri de tip experimental
◼ Tipuri de designuri experimentale: clasic, simple şi complexe
◼ Probleme cu privire la designul de tip experimental
◼ Analiza datelor experimentale
 Designuri de tip longitudinal
◼ Tipuri de designuri longitudinale: prospective şi retrospective
◼ Probleme cu privire la designul de tip longitudinal
◼ Analiza datelor longitudinale
 Designuri de tip secţional
◼ Probleme cu privire la designul de tip secţional
◼ Analiza datelor secţionale
 Designuri de tip studiu de caz
◼ Probleme cu privire la designul de tip studiu de caz
◼ Analiza datelor studiu de caz
O clasificare a designurilor de cercetare

◼ În funcţie de poziţionarea pe dimensiunile (Vaus, 2001: 48):
 numărul grupurilor:
◼ de la nicio comparaţie (studiu de caz) la comparaţii multiple
 numărul măsurătorilor pre-test:
◼ de la fără pre-test (secţional) la o serie de pre-teste
 numărul măsurătorilor post-test:
◼ de la un post-test (secţional) la mai multe
 metoda de alocare a cazurilor la grupuri:
◼ aleatoare sau nu
 numărul intervenţiilor:
◼ 0 / 1 / 2+
 natura intervenţiei:
◼ activă sau naturală
◼ rezultă o varietate de designuri de cercetare.
◼ 4 tipuri mai importante, bine definite, apar şi în alte clasificări:
 experimental, longitudinal, secţional („cross-sectional”) şi studiu de caz.
Designuri de tip experimental

◼ Două variabile:
 variabila dependentă (efectul / rezultatul)
 variabila independentă (cauza)
◼ Scopul designului: eliminarea influenţei altor variabile astfel
încât efectul intervenţiei să apară cu claritate (să vedem clar
influenţa variabilei independente asupra celei dependente).
încrederea în scorul la testul

sine de inteligenţă
(X) (Y)

Metoda de Momentul 1 Intervenţie Momentul 2 (T2)
alocare a (T1) (X) Post-test
indivizilor la Pre-test
grupuri
E1 E2
Alocare Scorul mediu Terapie Scorul mediu Eschimbare = E2-E1
aleatoare la testul de la testul de
inteligenţă la inteligenţă la (75 - 50 = 25)
(grup momentul T1 momentul T2
experimental) (înainte de (după
intervenţie) intervenţie)
(50) (75)
15
C1 C2
Alocare Scorul mediu Fără Scorul mediu
aleatoare la testul de terapie la testul de
Cschimbare = C2-C1
inteligenţă la inteligenţă la
(grup de momentul T1 momentul T2
(60 - 50 = 10)
control) (înainte de (după non-
intervenţie) intervenţie)
(50) (60)

◼ Logica designului experimental - două condiţii:
 grupurile sunt identice sub aspectul oricărei caracteristici relevante
(variabila independentă dar şi alte variabile) înainte de intervenţie;
 grupurile “suferă” aceleaşi influenţe între cele două momente cu excepţia
intervenţiei.
 Altfel spus, designul experimental presupune (Rotariu, 1996):
◼ controlul unor variabile
◼ manipularea (variaţiei) variabilei(lor) independente
◼ Cel mai adesea cele două condiţii pot fi asigurate pe deplin
doar în laborator → experimentul de laborator.
◼ Utilizare limitată în ştiinţele sociale (psihologia socială). De ce?
◼ Reproş – artificialitatea
 Dar “artificial” tocmai pentru că nu reproduce fidel condiţiile naturale.
◼ Variante alternative:
 experiment de teren
 experiment natural

◼ Designuri experimentale simple
 Lipsa şi/sau modificarea unor paşi ai designului experimental clasic
◼ poate lipsi măsurarea la momentul T1 presupunându-se similaritatea
grupurilor (doar post-test);
◼ alocarea indivizilor la grupuri se poate face prin potrivire ulterioară
intervenţiei (retrospectiv).
◼ Designuri experimentale complexe
 Mai multe grupuri
 Mai multe testări ulterioare intervenţiei De ce?
 Mai multe variabile independente
◼ Influenţa instrumentului (reactivitatea la instrument)?
 Designul cu 4 grupuri (Solomon).

◼ Designurile experimentale sunt destul de puţin utilizate în ştiinţele
sociale, principalele considerente fiind de natură metodologică,
practică şi etică.
◼ Probleme metodologice:
 calitatea explicaţiei: se poate estima doar efectul unei variabile (2-3), fără
a răspunde la întrebarea „de ce acest efect?” (înţelegerea);
 validitate internă:
◼ “schimbarea observată” poate fi rezultatul unor evenimente necontrolate;
◼ trecerea timpului poate afecta interpretarea (schimbarea se poate datora
maturizării subiecţilor);
◼ testarea repetată poate contamina rezultatele;
◼ schimbări în instrumentele de măsurare, aplicare (condiţii, persoane) pot
afecta de asemenea;
◼ grupurile iniţiale nu sunt similare / devin mai puţin similare pe parcurs;
 validitate externă: generalizabilitate limitată
◼ W.E.I.R.D (“Western, Educated, Industrialized, Rich, Democratic”)

◼ Probleme practice:
 cât de multe informaţii se dau subiecţilor relativ la experiment
 câţi participanţi
 cum se selectează participanţii
 care este perioada dintre test şi intervenţii, intervenţie şi post-test
 care este metoda de colectare a datelor
 asignarea aleatoare a indivizilor la grupuri
 ineficacitatea intervenţiilor
 profeţia care se auto-realizează
 “blind” / “double-blind”
◼ Probleme etice:
 participarea voluntară
 consimţământul informat
 ne-agresarea participanţilor
 anonimatul şi confidenţialitatea

 Diversitate de tehnici statistice, elementul central fiind comparaţia.
 Trebuie să ţinem cont de ...
◼ comparăm grupuri
◼ diferenţele obţinute între acestea pot fi reale sau nu (semnificaţia statistică;
validitatea designului)
◼ grupurile sunt comparate din punctul de vedere al variabilei output sau
dependente
 Tehnicile folosite diferă în funcţie de ...
◼ tipul eşantionului
◼ tipul de date
◼ ce statistici comparăm
◼ numărul de grupuri de comparat
◼ distribuţia variabilei dependente
◼ numărul de variabile independente
Designuri de
tip
experimental
Rezultatele unor
experimente în
funcţie de momentul
observării
designuri: Longitudinal
Suport de curs
Mircea Comşa
Teme discutate De ce un design de

◼ O clasificare a designurilor de cercetare tip experimental nu
e suficient? De ce
 Designuri de tip experimental avem nevoie și de
◼ Tipuri de designuri experimentale: clasic, simple şialte tipuri?
complexe
Designuri de tip longitudinal

◼ Scop - măsurarea şi explicarea schimbării
◼ Presupune cel puţin două seturi de date culese în două
momente diferite.
 Există variante de designuri longitudinale care culeg un singur set de
date dar relativ la momente diferite.
◼ Principalele decizii care trebuie luate:
 vom urmări aceleaşi cazuri de-a lungul timpului sau nu?
◼ trend (cazuri diferite) Exemple?
◼ panel (aceleaşi cazuri)
 vom culege date doar într-un val sau în mai multe?
◼ poate fi doar un val dacă întrebăm despre aceleaşi informaţii şi relativ la o
perioadă anterioară (chiar viitoare)

◼ Un exemplu - Evaluarea Legii 52 / 2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică (MMT, 2004)
 Studiul a fost realizat la aproximativ 6 luni după publicarea legii 52 în
Monitorul Oficial.
 Obiectiv: evaluarea efectelor legii privind transparenţa decizională în
administraţia publică asupra participării cetăţenilor şi instituţiilor la
procesul de luare a deciziilor de către autorităţile publice. Mai specific …
◼ evaluarea gradului de cunoaştere publică a legii transparenţei
◼ evaluarea efectelor legii transparenţei asupra interacţiunilor dintre cetăţeni şi
autorităţile publice
◼ evaluarea efectelor legii transparenţei asupra activităţilor autorităţilor publice
 Metode: anchetă + analiză documente + interviu + focus-grup
 Grupuri vizate: cetăţeni, agenţi economici, ong-uri, media, instituţiile
administraţiei publice locale
 Constrângere: datele referitoare la momentul anterior promulgării legii
lipsesc

◼ Un exemplu - Evaluarea Legii 52 / 2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică (MMT, 2004)
 Necesar un design longitudinal retrospectiv simplu
◼ datele sunt culese în prezent, într-un singur val, dar vizează atât momentul
actual cât şi unul din trecut
 Evoluţia nivelului de implicare în perioada 2002-2003 este evidenţiată
prin intermediul evaluărilor subiective făcute de reprezentanţii
administraţiei publice locale cu privire la participarea locală la luarea
deciziilor de interes public.
 În cazul categoriilor de populaţie ce fac obiectul legii (cetăţeni, ong-uri,
agenţi economici, mass-media) reprezentanţii administraţiei publice
locale constată o creştere a implicării.
 Creşterea nu apare şi în cazul altor categorii precum asociaţiile
profesionale, sindicatele sau grupurile etnice care nu sunt vizate de
această lege (deci nu avem de-a face cu un efect de dezirabilitate a
răspunsului).
Soluții alternative? Médecins Sans Frontières

◼ Pot diferi în funcţie de:
 context (grup mic, puternic controlat până la grup mare, slab controlat)
 perioada pe care se întinde cercetarea (scurtă, lungă)
 numărul de colectări de date
 existenţa şi tipul intervenţiilor (planificate, naturale sau deloc)
◼ Obiective:
 descrierea paternurilor de schimbare / stabilitate (şi explicarea lor)
 stabilirea ordinii temporale
copii vs. fericire maritală
◼ care este cauza “reală”?
◼ în studiile secţionale vom observa corelaţia dintre două variabile dar uneori
nu ştim care este ordinea lor de apariţie, deci nu putem spune care este
cauza şi care efectul.
APC analysis!
 identificare efectelor de dezvoltare (age effects)
 identificare efectelor de perioadă / istorice (period effects)
 identificarea efectelor de cohortă (cohort effects)
 analiza cursului vieţii https://www.everydaysociologyblog.com/2009/05/age-cohort-and-period-effects-of-religion.html
age
cohort
conservatism
age
cohort
conservatism

◼ Tipuri: prospective şi retrospective
◼ Longitudinal prospectiv:
 panel cu două momente (simplu )
 panel cu mai multe momente / valuri
 panel unic fără înlocuire (erodarea panelului)
 panel unic cu înlocuire (evitarea erodării numerice)
 panel prin rotaţie (evitarea supra-saturării şi erodării)
 o singură cohortă (nu putem distinge între efectul de maturare şi cel de
perioadă)
 mai multe cohorte (scop – distingerea efectelor de maturare şi perioadă)
 cohorte secvenţiale (cohorte multiple dublate de înlocuirea celor erodate
cu altele mai tinere)
Designuri de tip longitudinal - panel




Designuri de
tip longitudinal
- cohortă

◼ Longitudinal retrospectiv:
 Datele la nivelul unui val se obţin pe baza reamintirilor subiecţilor.
 În acest caz sunt şanse să obţinem mai degrabă informaţii despre cum
anume îşi reconstruiesc oamenii trecutul nu ceea ce era în realitate.
◼ Tipuri:
 panel retrospectiv simplu: se culeg aceleaşi date relativ la două
momente de timp, unul din prezent şi unul din trecut.
 panel retrospectiv multiplu: se culeg aceleaşi date relativ la momentul
prezent şi la mai multe momente din trecut;
◼ devine destul de dificil pentru subiecţi să-şi amintească informaţii din trecut
fapt pentru care datele sunt doar parţial de încredere.
Designuri de tip longitudinal - panel retrospectiv


 validitatea internă:
◼ absenţa grupurilor de control aleatoare
◼ izolarea efectelor care au loc între cele două valuri
◼ maturizarea subiecţilor
◼ condiţionarea subiecţilor
◼ modul de culegere a datelor (tehnica, instrumentele, culegerea efectivă)
◼ eroarea de măsurare
◼ regresia la centru (mutaţia extremelor spre centru)
◼ mortalitatea eşantionului
 validitatea externă:
◼ erodarea eşantionului
◼ condiţionarea subiecţilor
◼ imigrarea şi emigrarea din grupul de referinţă

◼ Probleme practice
 standardizarea instrumentelor
 erodarea panelului
 supra-solicitarea respondenţilor
 reamintirea răspunsurilor de către subiecţi
 costul ridicat
 metodele de colectare a datelor
 numărul de valuri
 distanţa dintre valuri
 eroarea de eşantionare
 mărimea eşantionului
 construcţia instrumentului
 alegerea coordonatorilor

◼ Probleme etice:
 participarea voluntară
 consimţământul informat
 agresarea subiecţilor
 confidenţialitatea şi anonimatul
 Problemă - datele lipsă (missing data):
◼ micşorează eşantionul şi îi afectează caracterul aleator
◼ se poate datora pierderii subiecţilor sau non-răspunsului la anumiţi itemi
 Tabele de asociere şi teste de semnificaţie
 Regresie cu variabila timp independentă şi cea de interes dependentă
 Serii de timp (time series)
 Analiza supravieţuirii (survival analysis)
 SEM (Structural Equation Modeling) + LGM (Latent Growth Models)
Analiza datelor longitudinale

Analiza datelor longitudinale

designuri: Secțional
Suport de curs
Mircea Comşa
Teme discutate
Designuri de tip secţional

◼ Caracteristici:
 colectarea datelor se face la un singur moment;
 nu avem intervenţie, deci analiza se concentrează pe diferenţele
existente nu pe cele rezultate în urma intervenţiei;
 nu avem grupuri la care indivizii sunt alocaţi ci grupuri rezultate pe baza
analizei diferenţelor existente.
◼ Se măsoară mai degrabă diferenţele dintre grupuri decât
schimbarea.
 Pentru a aduce dimensiunea timp în studiu se poate repeta cercetare pe
un eşantion similar la alt moment (BOP, EVS, ESS, GSS, NES, BES,
CENSUS) fiind astfel posibilă studierea schimbării la nivel agregat.
◼ Foarte utilizat:
 rapiditate, cost scăzut;
 ideal pentru analize de tip descriptiv;
 cu metode de analiză adecvate datele pot fi folosite şi pentru inferenţe
cauzale sau testarea de modele cauzale.
Observăm schimbarea vs.

Observăm diferențele
No random allocation
No intervention
No time dimension

 validitatea internă: stabilirea cauzalităţii şi controlarea variabilelor;
◼ controlul statistic – se face la nivelul analizei datelor nu în faza de colectare
şi constă în încercarea de a face grupurile cât mai similare prin îndepărtarea
statistică a diferenţelor dintre ele;
◼ ce variabile controlăm? Pe cele pentru care avem date şi care credem că pot
influenţa relaţia. Întotdeauna rămâne posibilitatea ca relaţia să se datoreze
unei variabile necontrolate.
◼ modelul cauzal trebuie stabilit apriori pentru a vedea care sunt datele ce
trebuie culese;
◼ stabilirea direcţiei cauzale: fericirea familială determină apariţia unui copil sau
invers?;
◼ a stabili că două variabile sunt corelate nu înseamnă că există o legătură
cauzală între ele;
◼ a stabili că două variabile sunt corelate / una este cauză pentru alte nu
înseamnă că am şi înţeles relaţia dintre ele, că o putem explica.

 validitatea externă: reprezentativitatea.
◼ Respectarea acestei condiţii este mai uşor de îndeplinit dar totuşi şi aici apar
probleme.
◼ Fie că se porneşte de la un eşantion iniţial şi se ajunge în final la unul net
(doar cei care doresc răspund), fie că se tot intervievează persoane până se
ajunge la numărul dorit are loc un proces de selecţie (independentă în cea
mai mare parte de cercetător) a subiecţilor care vor constitui eşantionul final.
◼ Cu cât subiecţii înlocuiţi (sau la care se renunţă) sunt diferiţi (relativ la
problemele de interes) de cei care răspund, caracterul reprezentativ al
eşantionului este mai afectat.
◼ Mai mult, cu cât ponderea înlocuirilor (sau a neintervievărilor) este mai mare
(aceasta echivalează cu o rată de răspuns mai mică) cu atât
reprezentativitatea este mai afectată (Rotariu, 1992; Comşa, 2003).

 metoda de culegere a datelor: se poate folosi orice metodă cu condiţia
să se culeagă aceleaşi date de la o mulţime de cazuri;
 mărimea eşantionului: depinde de fonduri, timp, intenţia de a analiza
sub-grupuri, gradul dorit de precizie a estimărilor;
 variaţia suficientă a variabilelor cheie: numărul de categorii şi intervalul
de variaţie;
 informaţia cu privire la variabilele folosite pentru controlul statistic;
 implicaţiile legate de aplicarea instrumentului;
 tipul de date: calitative / cantitative.
◼ Problemele de natură etică sunt similare cu cele întâlnite

anterior dar sunt în general mai mici.

 Acest tip de design este foarte bun dacă ne interesează descrierea
realităţii dar este criticat pentru slaba capacitate de explicare + stabilire
de legături cauzale.
 La nivel descriptiv ne interesează să răspundem la întrebări de genul
„cât / câţi” (câţi subiecţi prezintă o anumită caracteristică) şi „cine” (care
sunt caracteristicile subiecţilor care intră într-o anumită categorie).
 Pentru a răspunde la întrebarea „cât / câţi” folosim distribuţia statistică,
măsuri ale tendinţei centrale, măsuri ale dispersiei, proporţii iar la
întrebarea „cine” folosim tabele de asociere, compararea mediilor,
analiza multivariată (regresie, analiză discriminantă, etc.).
 Pasul următor este inferenţa statistică, adică generalizarea datelor
observate pe eşantion la populaţie (interval de încredere și nivel de
probabilitate = teste de semnificație).
Designuri de tip secţional Analiza datelor secţionale


 Pentru a răspunde la întrebări de tipul „de ce” (nivel explicativ) simulăm
situaţia de experiment prin intermediul controlului statistic (random
allocation vs. matching).
 Grupurile sunt formate pe baza diferenţelor existente (variabila
independentă); vom compara diferenţele de output (variabila
dependentă), concluzia fiind că diferenţa observată se datorează
influenţei apartenenţei la un anumit grup.
 Ex: diferenţa de venit dintre bărbaţi şi femei poate fi rezultatul
apartenenței de gen (var. independentă) asupra venitului (var. dep.).
 Ex: salariul mediu lunar net în România:
◼ Femeie - 106 euro, bărbat - 133 euro, diferenţa 27 euro (p = 0,000).
◼ Existenţa acestei diferenţe semnificative (statistic dar şi ca valoare relativă –
salariul mediu al unui bărbat este cu 25% mai mare decât al unei femei)
poate fi un argument în sprijinul ipotezei discriminării de gen pe piaţa muncii.
◼ Totuşi, diferenţa observată se poate datora nu genului în sine, ci altor
diferenţe între cele două grupuri (diferenţe asociate cu diferenţa de gen).
Designuri de tip secţional Analiza datelor secţionale

Dep. Venit mediu
Variabilă Concluzie relativ la existenţa discriminării
Indep. (net pe lună în euro)
Control Gen M F dif. %
A total 150 120 25 Da
Da, dar într-o măsură mai mică.
studii sup. 200 175 14
Diferenţa de venit este în mare parte datorată
diferenţei de educaţie dintre bărbaţi şi femei.
Educaţie studii medii 150 135 11
Altfel spus, bărbaţii câştigă mai mult în
principal datorită faptului că sunt mai educaţi
studii inf. 100 95 5
şi mai puţin pentru că sunt bărbaţi.
B total 150 120 25 Da
Nu
Atunci când controlăm nivelul de educaţie
diferenţa de venit dintre femei şi bărbaţi
dispare. Altfel spus, diferenţa observată relativ
la venituri se datorează în întregime diferenţei
de educaţie.
C total 133 106 25 Da
Da
Diferenţa de venit este asociată pozitiv cu
educaţia. Altfel spus, diferenţa relativă este cu
atât mai mare (= discriminarea este mai
mare) cu cât nivelul de educaţie este mai
mare.
Designuri
de tip
secţional
Analiza datelor
secţionale
Designuri
de tip
secţional
Analiza datelor
secţionale
Analiză factorială
Regresie multiplă
SEM
designuri: Studiu de caz
Suport de curs
Mircea Comşa
Teme discutate
Designuri de tip studiu de caz
◼ Reprezintă pentru mulţi cercetători o soluţie viabilă, cu

implicaţii majore pentru cercetările viitoare.
◼ Un caz se referă la obiectul unui studiu, la unitatea de
analiză despre care vom colecta informaţii. Posibilități:
 un individ, o familie, o țară
 o instituție: școală, firmă, sistem (sistemul de educație)
 un loc anume: cartier, închisoare
 o decizie: a avea un copil, reducere de personal
 un fenomen: divorț, căsătorie, gestionarea pandemiei COVID
 o perioadă de timp: anii 2000
 o generație: generația X, Y
◼ Unele cazuri pot include mai multe componente (şcoala
include elevii, profesorii, personalul administrativ).

◼ Holistic vs. Embedded
 Cazul în întregul lui vs. părțile componente
◼ Descriere vs. Explicație
◼ Cel mai adesea vizează obţinerea unei unei explicaţii mai
complexe, totale a fenomenului studiat.
 testarea unei teorii prin găsirea unor evidenţe în sprijinul sau
rafinarea unei teorii, eliminarea sau reducerea la anumite
circumstanţe
 construirea unei teorii
 înţelegerea unui caz anume (clinical case studies).
◼ Exemple:
 Care este efectul descentralizării în sistemul de învățământ asupra
calității educației?
 Cum se explică performanța sistemului de educație din Finlanda?

◼ Ceea ce vom descrie va fi ghidat de teorie.
◼ Ne vom concentra pe anumite aspecte, nu vom încerca să
descriem totul.
◼ Putem culege informaţii despre un caz sau mai multe, paralel
sau secvenţial, prospectiv sau retrospectiv.
◼ Există o mulţime de tipuri de studii de caz în funcţie de alegerile
care se pot face la fiecare nivel:
 descriptiv / explicativ, testare sau construire de teorie, unul sau mai
multe cazuri, studiu paralel sau secvenţial, prospectiv sau retrospectiv,
un caz în întregul lui sau elementele sale.
◼ Studiul de caz nu trebuie identificat cu o anumită metodă, fiind
posibil să folosim orice metodă pentru a culege datele despre
cazul de interes.
 Ce metode și ce subiecți pot fi considerate pentru exemplele anterioare?

+ Multiple cases


 validitatea internă:
◼ Valabil atât pentru explicaţii de tip nomotetic (câţiva factori cauzali,
cunoaştem puţine lucruri despre multe cazuri) cât şi ideografic (mulţi
factori cauzali, cunoaştem multe despre puţine cazuri);
◼ Ne interesează întregul, nu doar părțile sale componente.
◼ Efecte de perioadă, respectiv dezvoltare: ținem cont de ele, fac parte
din caz, ne ajută să înțelegem mai bine.
◼ Efecte reactive: funcție de metode, teme, subiecți, retrospectiv vs.
prospectiv, etc.

 validitatea externă: principala problemă
 Dar …
 Validitatea externă se poate obține prin:
◼ generalizarea statistică: generalizarea de la eşantion la populaţie
(eșantioane reprezentative)
◼ generalizarea teoretică: generalizarea de la un studiu la teorie (ce ne
spune acest caz despre o anumită teorie?)
 Apar probleme la generalizarea statistică dar …
 Se poate apela la replicare: dacă se observă acelaşi lucru atunci e
foarte probabil să fie aşa chiar dacă nu am folosit un eşantion
probabilist.
 Validitatea externă se poate crește prin alegerea strategică
(intenţională) a cazurilor, pe baza unor scopuri teoretice şi practice.
◼ Cazuri extreme, cazuri similare dar diferite după un anumit criteriu, etc.
◼ COVID: Coreea de Sud / Germania vs. Italia / Spania

 eşantionare:
◼ metoda de selecţie a cazurilor;
◼ case screening (inspectarea pentru a vedea dacă respectă anumite condiţii);
◼ numărul de cazuri;
◼ costul şi accesul.
 numărul investigatorilor:
◼ scop de a mări consistenţa,
◼ validitatea (mai multe cazuri, cu cercetători diferiţi).
 momentul în care se merge pe teren:
◼ nu este bine să se înceapă direct cu terenul;
◼ trebuie să ştim mai întâi ce ne interesează;
◼ scopul nostru nu este să ştim totul despre un individ ci să folosim aceste
informaţii pentru a le generaliza (a înțelege cazul dar și a identifica
mecanisme mai generale).

 prezentarea studiilor de caz:
◼ nu este suficient să prezinţi informaţiile şi să le laşi să vorbească de la sine;
◼ Informațiile trebuie organizate în funcție de un criteriu (teme sau cazuri):
 fiecare caz este prezentat după o anumită structură
 pe o structură se prezintă cazurile
◼ Problemele etice sunt similare cu cele de la alte designuri.

 Reactivitatea la situaţia de cercetare poate fi mai accentuată.

◼ Analiza datelor:
 Metodele de analiză a studiilor de caz sunt relativ mai puţin dezvoltate.
 Analizele statistice sunt mai rare dar aspectul cantitativ poate să apară în
caracterizarea anumitor cazuri.
 Descrierea cazului are o importantă dimensiune teoretică (nu trebuie să
lăsăm datele să vorbească de la sine).
 Soluții posibile pentru a construi descrieri:
◼ Tipul ideal (construit teoretic) (Weber: capitalismul, birocrația)
◼ Tipologia (set de tipuri) (Merton: tipuri de devianță)
 În cazul studiilor de caz explicative putem folosi pentru:
◼ testarea teoriei - potrivirea paternurilor sau analiza seriilor de timp;
◼ construirea teoriei - inducţia analitică (explicaţie posibilă + inspectarea unui
caz + revizuirea explicaţiei + inspectarea unui caz + etc. până se ajunge la o
explicaţie care este valabilă pentru toate cazurile).

◼ Analiza datelor: Typology
New
New Rebels

◼ Analiza datelor: Pattern matching

◼ Analiza datelor: Pattern matching
16 Variabile independente
Designul şi practica cercetării sociale - Mircea Comşa
Designuri
de tip
studiu de
caz Variabila
dependentă
High anxiety
+
Authoritarian parenting
=
Very compliant child
(pattern 2)
Low anxiety
+
Authoritarian parenting
≠
Compliant child
(pattern 1)
Designuri
de tip
studiu de
caz
◼ Analiza
datelor:
Pattern
matching
Construcţia obiectului de
cercetare (1): Obiectivele
și întrebările de cercetare
Suport de curs
Mircea Comşa
Teme discutate
◼ Tema cercetării
 Aspecte generale
 Factorii de determină alegerea unei teme de cercetare
 Paşi în formularea unei probleme de cercetare
◼ Obiectivele cercetării
◼ Interogaţiile cercetării
 Aspecte generale
 Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o bună interogaţie
 Cum se pot dezvolta şi rafina interogaţiile de cercetare
Tema cercetării
◼ Primul pas al unei cercetări îl constituie alegerea unei arii de
cercetare, respectiv a unei probleme din această arie.
◼ Orice problemă care este simultan socială şi „empirică” poate
deveni o problemă de cercetare.
◼ Selectarea unei probleme depinde în principal de:
 starea şi structura disciplinei, problemele sociale relevante, valorile
personale, recompensele sociale (granturi, prestigiu), considerente
practice (bani, timp, caracteristici personale).
◼ Alegerea temei este efectuată sub influenţa valorilor şi
experienţelor personale sau a unor cerinţe instituţionale.
◼ Orice întrebare la care dorim să răspundem poate constitui o
problemă de cercetare cu condiţia să poată fi investigată
ştiinţific.
Tema cercetării
◼ De ce este importantă alegerea unei teme?
 Pentru că în absenţa destinaţiei nu poţi determina drumul, mijloacele prin
care să ajungi la destinaţie (celelalte componente ale cercetării). Ex.?
◼ Problemele de cercetare sunt rezultatul combinării a cel puţin
două dintre următoarele elemente:
 populaţie: care vor fi entităţile studiate (indivizi, grupuri, organizaţii,
naţiuni, etc.) / care va fi unitatea de analiză (studenți, angajați, etc.).
 probleme: ce aspecte relativ la aceste entităţi ne interesează
(controverse, situaţii, profile, nevoi, etc.) (performanța școlară, etc.).
 programe: conţinuturi, structuri, rezultate, atribute, satisfacţia
beneficiarilor (satisfacția angajaților, evaluare training, etc.).
 fenomene: relaţii de cauzalitate, studiul fenomenului în sine / ce tip de
relaţii între caracteristici anticipăm (SES → infracționalitate).
◼ Ex: profilul consumatorilor de presă scrisă, efectul cursurilor de specializare
asupra poziţiei în firmă, influenţa familiei în alegerea partenerului, influenţa
cursurilor de yoga asupra reuşitei şcolare, etc.
Tema cercetării
◼ Factorii care influenţează alegerea unei teme de cercetare:
 motivele, literatura şi restricţiile.
◼ Motivele pot fi:
 personale: curiozitate, credite, carieră, problemă personală, interes
personal, angajament, etică.
 structurale: datele disponibile, accesibilitatea bibliografiei, timpul şi
resursele disponibile.
 academice: cunoaşterea într-un domeniu, probleme intelectuale curente,
dezbateri intelectuale, dezvoltarea teoriei sociale.
 sociale: rezolvarea unei probleme sociale, ajutarea unui grup, unei
comunități, organizaţii, dezvoltarea unei politici sociale, contribuirea la
luarea unor decizii publice sau private.
◼ Restricţiile se pot datora:
 audienţei: clientul, conducătorii, sponsorii, colegii, comunitatea ştiinţifică,
sursele de finanţare potenţiale.
 politicilor autorităţilor: guvern, universitate, etc.
 fezabilităţii: posibilitatea realizării cercetării.
Tema cercetării
◼ În general avem mai puţine criterii ştiinţifice pentru alegerea
unei teme decât în cazul celorlalte etape ale cercetării.
◼ Există totuşi cel puţin două astfel de criterii în funcţie de care
putem diferenţia între teme, şi anume:
 importanţa pentru lumea „reală” (utilitatea practică)
 contribuţia la literatura de specialitate şi implicit la explicarea ştiinţifică a
anumitor aspecte ale lumii înconjurătoare (valoarea ştiinţifică).
◼ Cele două obiective (criterii) pot fi în contradicţie pe termen
scurt dar pe termen lung se pot potenţa reciproc.
◼ Contribuţia la literatura de specialitatea poate fi de diferite tipuri:
 ipoteză importantă ne-verificată pe care o testează,
 ipoteză general acceptată demonstrată ca fiind falsă,
 ipoteză controversată la care sunt aduse argumente pro sau contra,
 aplicarea teoriilor / metodelor dintr-o disciplină în alta,
 replicare, adaptare, extindere.
Tema cercetării
Principalii paşi în formularea unei probleme de cercetare:
1. identificarea unei zone de interes

2. identificarea unor sub-domenii pentru zona de interes
3. alegerea unui sub-domeniu
4. formularea întrebărilor
5. formularea obiectivelor
6. verificarea obiectivelor (dacă pot fi atinse în condiţiile date)
7. verificarea dublă sau încrucişată (dacă eşti într-adevăr
interesat şi dacă ai resursele necesare)
Tema cercetării
Paşi Obiectiv Descriere
1. Identificare alcoolismul
2. Disecare - profilul alcoolicilor
- cauzele alcoolismului
- procesul prin care se ajunge la alcoolism
- efectul alcoolismului asupra familiei
- atitudinea celorlalţi (familie, rude, prieteni, comunitate, autorităţi) faţă de alcoolism
- eficienţa metodelor de tratare a alcoolismului
3. Selectare efectele alcoolismului asupra familiei
4. Formulare Care este impactul alcoolismului asupra relaţiilor maritale?
similaritate
întrebări Cum afectează viaţa copiilor?

Dar situaţia financiară a familiei?
5. Formulare obiectiv general: descoperirea efectelor alcoolismului asupra familiei;
obiective obiective specifice:
- a determina care sunt efectele alcoolismului asupra relaţiilor familiale;
- a determina care sunt căile prin care alcoolismul afectează diferitele aspecte ale
vieţii copiilor;
- a descoperi care sunt efectele alcoolismului asupra situaţiei financiare a familiei;
6. Asigurare Asigură-te că poţi realiza aceste obiective analizând:
- munca necesară
- timpul necesar + accesul la teren / subiecți
- resursele disponibile
- expertiza supervizorului în acest domeniu
7. Dublă Eşti într-adevăr interesat de acest studiu?
verificare Eşti de acord cu obiectivele?
Ai resursele necesare?
Ai expertiza necesară pentru a realiza studiul?
Obiectivele cercetării
◼ Alegerea unei teme de cercetare implică şi stabilirea, cel puţin
orientativă, a unor obiective de cercetare.
◼ În funcţie de tipul de cercetare se urmăresc cu prioritate
anumite tipuri de obiective.
 Cerc. fundamentală: a explora, a descrie, a explica, a înţelege, a prezice
 Cerc. aplicată: a schimba, a evalua (monitoriza), a evalua impactul social
(a evalua consecinţele).
◼ În prima fază sunt necesare explorarea situaţiei & descrierea ei.
 Putem continua cu obiective de natură explicativă, predictivă, etc.
 În general, nu este posibil să trecem la alte tipuri de obiective dacă nu
cunoaştem cel puţin la nivel descriptiv realitatea.
 Obiectivele de tip explicativ şi predictiv pot fi atinse separat (putem
prezice o realitate fără să o explicăm).
◼ Este posibil să observăm anumite regularităţi, să nu înţelegem mecanismul
care le determină dar putem prezice care va fi starea fenomenului la un
anumit moment sau într-o situaţie specifică.
Intrebările cercetării
◼ Un proiect de cercetare se construieşte pe baza întrebărilor de
cercetare.
◼ Există trei tipuri principale de întrebări / interogaţii de cercetare:
 ce (descriere),
 de ce (cauză, explicaţie, înțelegere),
 cum (schimbare, intervenţie practică).
◼ Rolul întrebărilor de cercetare:
 Definesc natura şi scopul cercetării.
 Reprezintă un ghid şi un cadru pentru trecerea în revistă a literaturii.
 Ajută la stabilirea ipotezelor cercetării şi implicit la selectarea designului
de cercetare cu toate activităţile presupuse de acesta (metode,
instrumente, surse de date, etc.).
◼ Nu trebuie confundate cu întrebările pe care le punem
subiecţilor în ghidul de interviu sau chestionar!
◼ Vorbim de întrebări de cercetare doar în cazul acelor întrebări
la care se poate da un răspuns pe cale ştiinţifică.
◼ Aceste întrebări au două proprietăţi fundamentale:
 sunt limitate în scop la anumite perioade, locuri, condiţii
 permit culegerea de date observabile relevante pentru a răspunde la ele
(se poate răspunde la ele prin cercetare empirică).
◼ Aspectele legate de ... sunt excluse din start.
 morală („Eutanasia este îndreptăţită sau nu?”),
 estetică („Stilul gotic este mai frumos decât cel ionic?”),
 religie („Există îngeri?”)
◼ Dar putem cerceta ceea ce cred oamenii relativ la acestea.
 Câţi cred că eutanasia este un lucru bun, respectiv rău, cine sunt
aceştia, ce anume determină o opinie sau alta, care sunt efectele acestei
opinii asupra altor opinii, comportamente.
◼ Adesea, prima formulare a unei probleme de cercetare este
caracterizată prin ambiguitate, neclaritate şi întindere mare.
 „Marile întrebări” ale sociologiei ... nu constituie un bun punct de plecare
pentru o cercetare.
◼ „Ce motivează oamenii să stea împreună?”,
◼ „Care este relaţia dintre individ şi societate?”, etc.)
 Adesea, formularea unei întrebări de cercetare ia forma ...
◼ „Eu vreau să studiez …” urmată de o ramură a sociologiei, eventual raportată
la o realitate relativ circumscrisă („vreau să studiez relaţiile inter-etnice din
Transilvania”) sau „Doresc să cercetez inegalitatea”.
 Acestea nu sunt interogaţii de cercetare ci domenii de cercetare.
 Nu putem cerceta un domeniu al socialului - este prea mult şi indistinct.
 În plus, nu este posibil să orientăm şi să delimităm cercetarea.
 Dacă ne raportăm la inegalitate de exemplu, ne poate interesa să
estimăm mărimea inegalităţii în România în prezent, distribuţia ei,
cauzele, efectele, evoluţia după 1990, etc.
◼ Pentru a oferi suficientă direcţionare pentru cercetare, întrebările
trebuie să sugereze care sunt observaţiile care ar putea să ne
ofere datele necesare pentru a ajunge la un răspuns (în urma
analizei).
◼ Rezultă de aici că o problemă de cercetare trebuie să se refere la
unul sau mai multe concepte / variabile care pot fi observate /
măsurate.
E. Durkheim Este sinuciderea un fapt social?
Sinuciderea
M. Weber Etica protestantă a favorizat sau nu apariţia capitalismului
Etica protestantă şi modern?
spiritul capitalismului
R. Boudon În societăţile industriale, inegalitatea şanselor în faţa
Inegalitatea şanselor învăţământului superior are într-adevăr tendinţa să scadă?
P. Bourdieu Ce predispune pe unii indivizi să frecventeze muzeele de
Dragostea pentru artă artă?
R. Putnam Capitalul social are un rol în funcţionarea eficientă a
Making democracy work instituţiilor democratice?
◼ Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o bună interogaţie
 Să poată fi cercetată ştiinţific
 Întindere redusă
 Claritate:
◼ precisă şi concisă la nivelul construcţiei şi exprimării
◼ inter-subiectivitate
 Fiabilitate:
◼ posibilitatea şi capacitatea de a răspunde la interogaţia respectivă
 Pertinenţă:
◼ planul argumentativ în care se plasează demersul;
◼ planuri argumentative posibile: descriptiv, explicativ, predictiv vs. normativ;
◼ în cazul interogaţiilor situate în planul normativ răspunsul se poate da doar
prin raportarea la un anumit sistem de valori, prin urmare nu poate fi decât
unul relativ.
◼ Exemple de interogaţii care nu respectă condiţiile menţionate
anterior:
Exemple de interogaţii Probleme

Care este impactul tranziţiei asupra cetăţenilor României? vagă
Care este imaginea României în lume? vagă + cum
verificăm empiric
Care sunt cauzele eşecului şcolar? vastă
În ce măsură creşterea pierderii locurilor de muncă din lungă
sectorul construcţiilor explică menţinerea marilor proiecte
publice, destinate nu numai să susţină acest sector ci şi să în timp, tot
diminueze riscurile conflictului social pe care le comportă? mai fiabilă
Profesorii din Europa de Est citează în lucrările lor mai mult nefiabilă
autori din regiunea lor sau din Occident?
Este normal ca parlamentarii să aibă imunitate iar jurnaliştii valorizare
nu?
Este just salariul primit de intelectualii din România?
◼ Cum se pot dezvolta şi rafina interogaţiile de cercetare?
 Stimularea apariţiei unor întrebări se poate face în modalităţi foarte
diferite cum ar fi:
◼ observarea de regularităţi,
◼ consultarea unor cercetări, a unor teorii sau a unor rapoarte din media,
◼ discuţii, etc.
 O întrebare de cercetare poate fi provocată de şi / sau poate fi rezultatul
unor ...
◼ observaţii (unii studenţi au note mai bune şi de aici „De ce unii studenţi au
note mai bune? Care sunt caracteristicile acestora?”),
◼ ştiri din media (rata infracționalității a crescut după 1990 deci „Care este
evoluţia ratei infracționalității după 1990, Care sunt cauzele acestei evoluţii?
Există diferenţe între tipurile de infracționalitate?”),
◼ controverse relativ la anumite politici publice („Care sunt efectele creşterii
vârstei de pensionare asupra politicilor de angajare?”),
◼ analize din literatura de specialitate („Concluziile lui Durkheim relativ la
sinucidere se aplică în cazul populaţiei României?”).
◼ Pasul următor constă în organizarea materialului rezultat. O
procedură utilă pentru acesta este următoarea:
Pas Acţiune
scrie fiecare întrebare la listează toate întrebările
care te-ai gândit
revizuieşte lista de grupează întrebările pe teme şi interes
întrebări
grupează întrebările pe transformă şi grupează întrebările
cele trei tipuri
expune asumpţiile stabileşte ordinea întrebărilor şi relaţia dintre
ele (unele întrebări presupun răspunsul la
altele)
examinează scopul selectează întrebările pentru cercetarea ta
întrebărilor
distinge între întrebările grupează întrebările în majore şi subsidiare
principale şi secundare
verifică necesitatea justifică fiecare întrebare şi specifică legătura ei
fiecărei întrebări cu celelalte întrebări
Construcția obiectului de
cercetare (2): ipotezele
Suport de curs
Mircea Comşa
Teme discutate
◼ Ipotezele de cercetare
 Definirea şi rolul ipotezelor
 Tipuri de ipoteze
 Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o ipoteză
 Ipoteze inductive şi deductive
Definirea şi rolul ipotezelor

◼ Uneori, înainte de realizarea efectivă a cercetării, răspunsurile
posibile la întrebările de cercetare pot fi anticipate.
 În cazul strategiei deductive acest lucru este obligatoriu.
◼ Prin urmare, elaborarea ipotezelor de cercetare poate fi privită
ca o fază mai complexă a fazei de formulare a interogaţiilor de
cercetare (a celor explicative îndeosebi).
◼ Ipoteză = tentativă de răspuns la o întrebare de cercetare.
◼ Prin urmare, ipoteza nu este o întrebare, ci un răspuns
provizoriu la o întrebare de cercetare.
◼ Pentru a răspunde anticipat la o întrebare de cercetare, o
ipoteză afirmă că un fenomen (în sens larg) are loc datorită /
este influențat de un alt fenomen.

◼ Imaginea ipotezei ca relaţie anticipată cu privire la două
fenomene constituie o perspectivă comună a majorităţii
definiţiilor date acesteia în literatura de specialitate.
◼ Astfel, ipoteza este o ...
 „ ... afirmaţie ce asertează o relaţie între două concepte” (Bouma, 2000:
28).
 „... ghicire educată (în sensul că se bazează pe cunoaşterea
fenomenului şi pe înţelegerea ideilor relevante din teoriile sociale) a ceea
ce investigatorul aşteaptă să găsească într-o anumită situaţie” (Ragin,
1994).
 „ ... tentativă de a răspunde la o întrebare de cercetare; exprimată sub o
formă ce arată clar relaţia dintre o variabilă dependentă şi o variabilă
independentă” (Nachmias, 1996: 62).
 „ ... relaţie aşteptată dar neconfirmată între două sau mai multe variabile”
(Singleton et al., 1988).

◼ Punctele comune ale definirii unei ipoteze, aşa cum rezultă din
definiţiile anterioare, arată că o ipoteză este ...
 o afirmaţie tentativă (idee, bănuială, asumpţie, prezumţie) - educată
 care specifică o relaţie între două (sau mai multe) concepte şi
 a cărei validitate nu este cunoscută în prealabil.
◼ Ex 1: Dacă ne interesează să identificăm cauzele implicării în asociaţii,

putem anticipa că oportunităţile de angajare ar putea fi o astfel de cauză şi
să formulăm o ipoteză de genul:
 „oportunităţile de angajare oferite de organizaţii influenţează pozitiv
implicarea membrilor în activităţile de voluntariat derulate de acestea”.

◼ Ex 2: Punând în relaţie sinuciderea şi coeziunea socială, Durkheim ne oferă
în lucrarea sa despre sinucidere un alt exemplu de ipoteză:
 „rata sinuciderilor este mai mare în cazul grupurilor caracterizate printr-o
coeziune socială mică”
 alte formulări: „nivelul coeziunii sociale al unei comunităţi variază invers
cu rata sinuciderilor din acea comunitate”; „coeziunea socială mică
determină o rată a sinuciderilor mare”.
Coeziunea
socială
Rata
sinuciderilor

◼ Formalizarea exemplelor
Cauza Relaţia Efectul

(v. independentă) (corelație / influenţă + / -) (v. dependentă)
oportunităţile de
determină o creştere a implicării membrilor
angajare
coeziunea socială este relaţionată negativ cu rata sinuciderilor


◼ Ipotezele nu rezultă din neant ci se fundamentează pe reflecţia
teoretică şi travaliul exploratoriu.
◼ Surse de ipoteze:
 O ipoteză poate fi dedusă din teorie sau indusă din date, observaţii
empirice, intuiţie sau, aşa cum se întâmplă adesea în practică, din
combinaţia acestora.
 Surse de ipoteze sunt de asemenea teoriile, cercetările realizate de alţi
cercetători, practicieni, informatori cheie, respectiv experienţa proprie.
◼ Spre deosebire de întrebările de cercetare, ipotezele nu sunt
neapărat necesare pentru a realiza o cercetare, acestea din
urmă jucând un rol specific şi limitat în cercetarea socială.
◼ Pe de altă parte, la fel ca şi interogaţiile, ipotezele orientează
cercetarea, spunându-ne ce anume şi unde să căutăm.

◼ În literatura de specialitate, imaginea cu privire la rolul
ipotezelor variază de la situaţia de element central la cea de
element total dispensabil.
 Astfel, unii autori consideră că centrul metodei ştiinţifice cuprinde
formularea şi testarea ipotezelor (Ragin, 1994), iar alţii că putem realiza
o cercetare fără a avea nevoie de ipoteze (reprezentanţii strategiei
abductiviste).
 O poziţie intermediară îi aparține lui Blaikie (2000 / 2019).
◼ Ipotezele sunt relevante doar pentru întrebările de tip „de ce” şi în principal
atunci când strategia deductivă este folosită pentru a da un răspuns la
acestea.
◼ Ipotezele nu sunt adecvate pentru strategia inductivă şi, în general, sunt
considerate inadecvate în cazul strategiei abductive, cel puţin în fazele
iniţiale ale acesteia.

◼ Principala funcţie a unei ipoteze este de a structura mai bine
cercetarea, în special prin clarificarea problemei de cercetat şi
orientarea în specificarea datelor care trebuie culese şi care nu.
◼ O ipoteză ajută şi la …
 accentuarea obiectivităţii studiului,
◼ uneori se poate întâmpla exact contrariul - mai ales atunci când cercetătorul
este centrat excesiv pe susţinerea ipotezei şi produce / culege doar datele
care o validează)
 formularea teoriilor
 acoperirea golurilor din cunoaştere (Kumar, 1999: 66).
Condiţii - ipoteze
◼ O ipoteză trebuie să îndeplinească caracteristicile interogaţiilor
de cercetare:
 simplă, specifică şi clară conceptual, fiabilă şi pertinentă.
◼ Specifică = să precizeze, sub forma unei afirmaţii declarative,
 relaţia aşteptată dintre concepte / variabile în termeni de
direcţie (relaţie pozitivă / negativă sau chiar inexistenţa unei
relaţii în anumite situaţii) +
 condiţiile în care această relaţie apare sau va fi observată.
◼ Condiţiile se referă la unitatea de analiză, timp, spaţiu,
menţionarea lor fiind necesară deoarece condiţii diferite pot
duce la date care să susţină sau nu o ipoteză.
Condiţii - ipoteze
◼ O situaţie destul de frecventă relativ la influenţa condiţiilor o constituie unitatea de
analiză, deseori schimbarea acesteia modificând sau anulând existenţa relaţiei.
◼ Translatarea concluziilor de la un nivel de analiză la altul duce frecvent la aşa numita
eroare ecologică.
 relaţia dintre educaţie şi partizanatul politic poate fi studiată la nivel de individ sau
secţie de vot, concluzia (existenţa sau nu a corelaţiei / cauzalităţii) putând diferi
în funcţie de unitatea de analiză aleasă.
Condiţii - ipoteze
◼ O ipoteză trebuie să fie exprimată într-o formă observabilă:
 Trebuie să indice modalitatea de verificare empirică a ceea ce afirmă,
precum şi implicaţiile empirice, condiţiile în care poate fi falsificată.
 Trebuie să existe posibilitatea să fie testată / verificată, adică să existe
metode / procedee care să o testeze sau să existe posibilitatea
construirii unora.
◼ O ipoteză trebuie să fie relaţionată cu cunoştinţele anterioare:
 rezultă din cunoştinţele anterioare şi vizează modificarea/completarea lor.
◼ Trebuie de asemenea să fie operaţionalizabilă:
 = să poată fi exprimată în termeni măsurabili (conceptele + relaţia).
◼ Să nu fie condiţionată axiologic („value-free”):
 în sensul că valorile sau preferinţele subiective ale cercetătorului să nu
fie implicate în formularea ei.
 deoarece acest lucru este dificil de realizat uneori, soluţia preferată
(Mihu, 1992) este ca acestea să fie conştientizate şi prezentate ca atare.
Tipuri de ipoteze
◼ Există mai multe clasificări ale ipotezelor în funcţie de diferite
criterii:
 inconştiente vs conştiente
 explicite vs implicite
 de cercetare vs alternative (opusul ipotezei de cercetare = ipoteza nulă)
 conceptuale vs operaţionale
 inductive vs deductive
 direcționale vs non-direcționale
◼ În cele ce urmează ne vom concentra asupra tipurilor de
ipoteze de cercetare (în funcţie de formulare) şi a distincţiei
dintre ipotezele conceptuale şi cele operaţionale.
Tipuri de ipoteze
◼ O ipoteză trebuie să specifice care este variabila dependentă şi
care independentă precum şi relaţia dintre acestea (formă,
intensitate).
◼ În funcţie de aceste dimensiuni, deosebim formulări de tip:
 „dacă-atunci”: ~ asociere
◼ „dacă x atunci y” - dacă o persoană are un nivel ridicat de educaţie atunci va
avea un nivel scăzut de prejudecată
◼ numită şi implicaţie în logică
 matematic: ~ regresie
◼ Y = f(X) adică Y este funcţie de X
◼ P = 10 – 1/2E, adică nivelul de prejudecată este egal cu 10 minus jumătate
din nivelul educaţiei
◼ adecvată doar în cazul variabilelor evaluate cantitativ
Tipuri de ipoteze
 continuu:
◼ „cu cât mai mare / mic X, cu atât mai mic / mare Y”
◼ cu cât mai mare nivelul de educaţie cu atât mai mic nivelul de prejudecată
 diferenţă:
◼ se referă la diferenţa înregistrată de o variabilă (cantitativă sau calitativă) în
cadrul categoriilor altei variabile (calitativă).
◼ dacă variabila independentă este una calitativă (are categorii discrete) vom
folosi formularea de tip diferenţă nu pe cea de tip continuu.
◼ indivizii care au absolvit cel puţin liceul au un nivel mai scăzut de prejudecată
comparativ cu cei care nu au absolvit liceul.
~ testul t, Anova
asociere
Tipuri de ipoteze
Afirmaţia Întrebări Răspunsuri
Sărăcia duce la Care sunt variabilele? Nivelul de sărăcie şi analfabetismul.
analfabetism. Care este unitatea de Naţiunea (poate fi şi individul).
analiză?
Cum anume măsurăm PIB mediu pe locuitor respectiv ponderea
variabilele? analfabeţilor (variabile cantitative).
Care este sensul Sărăcia este independentă şi
relaţiei? analfabetismul dependentă.
Alegerea formulării Dacă PIB mediu pe individ este scăzut
adecvate. atunci rata analfabetismului va tinde să fie
mare.
Dacă PIB mediu pe individ este ridicat
atunci rata analfabetismului va tinde să fie
mică.
Pe măsură ce PIB scade, rata analfabetismului crește.

O creștere cu 1000E/cap PPP duce la o scădere a RA cu 1%.
Tipuri de ipoteze
Afirmaţia Întrebări Răspunsuri

Femeile Care sunt variabilele? Genul (categoria femeie versus bărbat) respectiv
sunt plătite venitul.
mai puţin. Care este unitatea de Individul
analiză?
Cum anume măsurăm Calitativ genul, respectiv cantitativ venitul în
variabilele? ultima lună.
Care este sensul Genul (independentă) influenţează venitul primit
relaţiei? (dependentă).
Variabile ascunse? Relaţia este probabil influenţată de ocupaţie
(variabilă de control).
Alegerea formulării Femeile tind să primească salarii mai mici
adecvate. comparativ cu bărbaţii pentru aceleaşi ocupaţii.
Tipuri de ipoteze
◼ O ipoteză este o propoziţie care anticipează o stare de fapt, o
relaţie între variabile, o prezumţie care trebuie verificată în
practică.
◼ Cu privire la o ipoteză nu ştim dacă este adevărată sau falsă
dar bănuim că este adevărată şi urmărim să vedem acest lucru
în urma testării ei.
◼ Pentru a realiza acest lucru, o ipoteză trebuie să fie testabilă
empiric (să existe posibilitatea testării ei, fie prin verificare, fie
prin falsificare).
◼ Testarea unei ipoteze presupune compararea ei împotriva unor
seturi de date relevante (cât mai multe şi cât mai diferite).
◼ În urma analizei acestor date, vedem dacă ipoteza se confirmă
(provizoriu) sau infirmă (tot provizoriu).
Tipuri de ipoteze
◼ Dacă o ipoteză se confirmă, ea este acceptată, devine parte a
corpului cunoaşterii ştiinţifice.
◼ Cel mai adesea însă o ipoteză este formulată la un nivel general
(concepte cu un grad ridicat de abstractizare).
◼ Pentru a fi testată, ipoteza trebuie transpusă de la nivelul conceptual
(abstract sau teoretic), la nivelul operaţional (empiric sau măsurabil).
◼ Situaţia obişnuită este cea în care se pleacă de la o ipoteză formulată
conceptual iar pentru testarea ei se foloseşte formularea
operaţională.
◼ Ex:
Ipoteza: Statusul socio-economic al familiei influenţează pozitiv reuşita şcolară.
statusul socio-economic al familiei + reuşita şcolară

Conceptual:
Operaţional: venitul lunar net al familiei + media de absolvire a liceului

Tipuri de ipoteze
◼ Prin urmare, o ipoteză ...
 nu poate fi testată direct ci doar indirect,
 în urma operaţionalizării ei,
 deci doar sub una din multiplele forme posibile.
◼ Trecerea de la nivelul conceptual la cel operaţional pune însă
problema validităţii şi a fidelităţii.
 Validitatea: „venitul lunar net al familiei” şi „media de absolvire a liceului”
măsoară corect şi cât mai mult din conţinutul conceptelor „status socio-
economic” respectiv „reuşită şcolară”?
 În cazul în care constatăm că aceşti indicatori nu acoperă tot conţinutul
conceptelor vom include şi alţi indicatori sau dacă un indicator nu
măsoară corect îl vom înlocui (de exemplu, venitul lunar net pe individ
poate fi o măsură mai corectă decât venitul lunar net al familiei).
 De asemenea, dacă vom observa că măsurile noastre nu produc valori
apropiate în condiţii similare (nu respectă condiţia de fidelitate), le vom
modifica sau înlocui.
Tipuri de ipoteze
◼ Principalele erori în testarea ipotezelor constau:
 în respingerea H0 atunci când este adevărată (eroare de tip 1)
 acceptarea ei când este falsă (eroare de tip 2).
Ipoteza nulă este în realitate:

Decizia luată de cercetător cu
privire la ipoteză este: Adevărată Falsă
Acceptare Decizie corectă Eroare de tip 2

Respingere Eroare de tip 1 Decizie corectă
◼ Concluziile incorecte pot avea cauze multiple, mai exact orice

pas al procesului de cercetare:
 designul de cercetare, procedurile de eşantionare, metodele şi
instrumentele de culegere a datelor, analiza datelor, proceduri de analiză
incorecte, concluzii trase greşit (raţionamente eronate), etc.
Construcţia obiectului de
cercetare (3): logica
procesului de cercetare
Suport de curs
Mircea Comşa
Teme discutate
◼ Logica procesului de cercetare
◼ Cauzalitatea
◼ Testarea ipotezelor alternative
Logica procesului de cercetare

◼ Generalizarea lui Durkheim cu privire la relaţia de cauzalitate
dintre solidaritatea socială şi sinucidere a fost derivată inductiv
din mai multe observaţii.
◼ Analizând ratele de sinucidere din cadrul mai multor categorii
de populaţie, Durkheim a observat că anumite categorii de
populație au rate de sinucidere mai mari ca altele:
 (F1) persoanele divorţate sau necăsătorite > cele căsătorite,
 (F2) persoanele fără copii > cele cu copii,
 (F3) locuitorii din urban > cei din rural.
◼ Care este cauza?
 Care este caracteristica pe care o au în comun grupurile cu rate ridicate
de sinucidere şi nu o au cele cu rate scăzute?

◼ Răspunsul lui Durkheim: grupurile analizate diferă relativ la
gradul de solidaritate (integrare) socială.
 Grupurile care au un grad scăzut de integrare socială au rate de
sinucidere ridicate iar cele caracterizate printr-un grad ridicat de
integrare au rate de sinucidere mici.
◼ Desigur, Durkheim nu a analizat toate categoriile de populaţie
posibile şi nici categorii relativ la toate societăţile existente.
◼ Însă, pe baza acestor observaţii, a formulat o concluzie derivată
inductiv, adică o ipoteză ce trece dincolo de faptele avute la
dispoziţie.

◼ Atunci când o ipoteză este considerată adevărată, faptele
respective sunt explicate de ipoteză, decurg logic din aceasta,
printr-un proces invers numit deducţie:
Ipoteză Dacă solidaritatea socială a unui grup X este mai mare
decât a altuia Z, atunci rata sinuciderilor relativ la
grupul X va fi mai mică decât cea relativ la grupul Z.
Constatare Solidaritatea socială este mai mare în cazul persoanelor
căsătorite decât în cazul celor necăsătorite sau divorţate.
Prin urmare Rata de sinucidere este mai mică în cazul persoanelor
căsătorite decât a celor necăsătorite sau divorţate.
◼ Dacă vom constata că predicţia ipotezei are suport în realitate

(date), vom concluziona că ipoteza este mai probabilă.
◼ Acest raţionament poate fi reluat pentru diferite categorii de
populaţie pentru a se verifica / testa dacă situaţia prezisă de
ipoteză se regăseşte în realitate şi relativ la acele categorii.

◼ Faptul că am explicat fapte astfel, înseamnă doar că ipoteza
este legitimă, dar nu şi că este neapărat adevărată cel puţin
pentru două motive.
 Pe de o parte este posibil ca în cazul altor grupuri ipoteza să nu fie
adevărată (de exemplu, să observăm că persoanele necăsătorite se
sinucid într-o măsură mai mică decât cele căsătorite).
 Pe de altă parte este posibil ca aceeaşi realitate (fapte) să fie mai bine
explicată de alte ipoteze.
◼ Prin urmare, în ambele cazuri, pentru a mări încrederea în
ipoteza noastră, avem nevoie de evidenţe suplimentare.
◼ Principalele modalităţi prin care evidenţe suplimentare pot să
facă mai probabilă o ipoteză sunt ...
 realizarea unor confirmări multiple
 eliminarea ipotezelor alternative

◼ Cu cât tipul confirmărilor (populaţie, surse, perioade, etc.) este
mai diferit şi acestea sunt într-un număr mai mare, cu atât
creşte probabilitatea de adevăr a acelei ipoteze.
◼ Dacă evidenţele pentru ipoteza / teoria lui Durkheim relativ la
sinucidere includ aceleaşi categorii de populaţie dar din mai
multe ţări, categorii cât mai diverse, eventual din perioade
diferite, încrederea în aceasta creşte.
 De exemplu, una dintre consecinţele derivate din ipoteza anterioară este
aceea că protestanţii din Franţa vor avea o rată de sinucidere mai mare
decât catolicii din Franţa.
 Dacă datele pe care le culegem vor arăta acest lucru, aceasta înseamnă
că ipoteza a fost confirmată (spunem că este mai credibilă, mai probabilă
şi nu că este adevărată sau că datele dovedesc asta).

◼ De asemenea, testarea se poate face relativ la evenimente
existente sau viitoare (în ce măsură ipoteza prezice evenimente
viitoare).
 De exemplu, dacă relativ la o comunitate apare un factor care determină
creşterea nivelului de integrare, ar trebui ca în viitor să asistăm la o
scădere a ratei sinuciderilor în acea comunitate.
◼ Deoarece pentru orice set de observaţii putem emite mai multe

explicaţii, în continuare trebuie să identificăm aceste explicaţii
posibile şi să le testăm, adică ...
 să vedem dacă acestea pot explica alte fapte observabile;
 să deducem alte consecinţe din ipoteză şi să vedem dacă şi acestea
sunt adevărate (corespund realităţii).

◼ Considerând exemplul anterior relativ la relaţia dintre
sinucidere şi integrare, o altă posibilitate (ipoteză) ar putea fi
 aceea că grupurile de persoane considerate au în comun (şi) altceva
decât solidaritatea socială scăzută, acest altceva (de exemplu o anumită
concepţie religioasă sau o incidenţă diferită a bolilor mentale)
determinând variaţia ratelor de sinucidere.
◼ Prin urmare, vom accepta ipoteza lui Durkheim doar provizoriu,
ca o tentativă de răspuns şi vom căuta în continuare să
eliminăm cât mai multe dintre ipotezele alternative.
◼ Cu cât sunt eliminate mai multe ipoteze alternative, cu atât
ipoteza noastră de lucru va deveni mai probabilă.

◼ Pentru exemplul anterior, una dintre ipotezele alternative la
ipoteza solidarităţii sociale este ipoteza bolii mentale.
◼ Dacă această ultimă ipoteză ar fi adevărată, atunci grupurile cu
incidenţă mare a bolilor mentale ar trebui să aibă rate ridicate
de sinucidere.
◼ Pe de altă parte, solidaritatea socială nu este asociată cu bolile
mentale.
◼ Prin urmare putem realiza un test crucial – confirmă o ipoteză
simultan cu neconfirmarea ipotezei alternative.
◼ Datele pentru mai multe regiuni au arătat că nu există o
asociere între bolile mentale şi sinucidere, deci ipoteza
alternativă nu este confirmată (după Singleton et al., 1998).

rata sinuciderilor solidaritatea socială
incidența bolilor mentale

◼ Dat fiind faptul că evidenţele sunt discutabile (limitele legate de
acurateţea datelor), limitate în ambele situaţii (confirmare şi
infirmare), cel mai corect este să spunem că o evidenţă creşte
sau scade probabilitatea ca o ipoteză să fie adevărată.
◼ Însă, oamenii de ştiinţă tind să acorde o greutate mai mare
evidenţelor care infirmă o ipoteză (falsificaţionismul lui Popper)
comparativ cu cele care o confirmă.
◼ Una din variantele de depăşire a limitelor raţionamentelor
inductiv şi deductiv, constă în combinarea lor sub forma unui
raţionament de tip inductiv-deductiv.
◼ Logica este importantă pentru reuşita unui demers de cercetare
prin faptul că ne ajută să vedem dacă raţionamentele realizate
sunt valide sau nu, însă, concluziile noastre se bazează nu
doar pe raţionamente valide ci şi pe adevărul sau ne-adevărul
propoziţiilor (dovedit empiric).

◼ Activitatea de cercetare (construcţia ştiinţei) urmează un drum
complex, marcat de procese alternative de inducţie şi deducţie,
construcţie şi testare a construcţiei.
◼ Scopul ultim al procesului de cercetare este construcţia de
teorii.
 Acestea reprezintă încercări de a răspunde la întrebările de tip „de ce”.
 Teoriile pot diferi prin complexitate (numărul de variabile, relațiile dintre
acestea), nivel de abstractizare şi scop.
◼ Pentru a înţelege rolul teoriei în cercetarea empirică este utilă
distincţia dintre două stiluri diferite de cercetare:
 testarea teoriei: se pleacă de la teorie şi prin raţionament de tip deductiv
se ajunge la observaţii (de la abstract la empiric)
 construcţia teoriei: se pleacă de la observaţii şi prin raţionament de tip
inductiv se ajunge la teorie (de la empiric la abstract).

Punctul de start pentru
testarea teoriei
teorie
inducţie deducţie
implicaţii pentru propoziţii

propoziţii
teorie nouă
analiza datelor realizarea măsurilor,

eşantionului
colectarea datelor
Punctul de start pentru

construcţia teoriei

◼ Punctul de plecare în procesul de cercetare îl constituie
descrierea.
 Se constată o anumită stare de fapt şi apoi se încearcă explicarea ei.
 Dacă avem în vedere exemplul cu privire la cauzele sinuciderii, vom
descrie fenomenul răspunzând la întrebările:
 Care este rata sinuciderilor în comunitatea X? Care este evoluţia ratei?
Cum este rata din comunitatea X comparativ cu ratele din alte
comunităţi?
◼ Apoi vom încerca să explicăm starea de fapt observată având
drept ghid întrebările:
 De ce este rata sinuciderilor mai mare în X? De ce urmează această
evoluţie? De ce este mai mare în comunitatea X decât în Y?
◼ În funcţie de tipul de întrebare şi datele care ne interesează,
vom adopta un anumit design de cercetare, respectiv o anumită
metodă de culegere a datelor.
Tipuri de relații cauzale

◼ Răspunsul la întrebări de tip „de ce” presupune automat
dezvoltarea unei explicaţii cauzale (x este cauza lui y).
◼ Tipuri de relaţii de cauzalitate posibile în cazul a 3 variabile:
relaţie cauzală directă relaţie cauzală indirectă relaţie cauzală falsă între x şi y
X Y X Y X Y
Z Z Z
relaţie cauzală directă şi indirectă relaţie cauzală directă, indirectă şi falsă relaţie cauzală directă şi falsă
X Y X Y
X Y
Z Z
Z
X Y
relaţie cauzală indirectă şi falsă
Z
Cauzalitatea (1)
◼ Concepţia clasică asupra cauzalităţii implică o cauză şi un efect
şi se bazează pe patru principii:
 ordinea temporală: cauza trebuie să preceadă efectul;
 asocierea: cele două fenomene trebuie să aibă loc împreună;
 eliminarea alternativelor: trebuie să putem afirma că efectul este
rezultatul acestei cauze şi nu al alteia;
 găsirea sensului pentru relaţia cauzală: legături teoretice, asumpţii.
◼ În prezent, în ştiinţele sociale, cauza este privită din două
perspective:
 determinist: y determină pe x dacă şi numai dacă întotdeauna este aşa
(dacă fumezi te îmbolnăveşti de cancer) + specificate condiţiile
 probabilist: y determină pe x cu o anumită probabilitate (dacă fumezi ai
mai multe şanse să te îmbolnăveşti de cancer) + specificate condiţiile
Cauzalitatea (2)
◼ În științele sociale majoritatea cauzalităților sunt de tip
probabilist.
◼ Printre principalele motive se află complexitatea
comportamentului uman, subiectivitatea, sensurile multiple
asociate, voluntarismul.
◼ Criteriile pentru stabilirea unor inferențe cauzale:
 covariația dintre cele două variabile (nu este suficientă dar este
obligatorie)
 aserțiunea că o variabilă o influențează pe cealaltă trebuie să aibă sens,
adică trebuie să ne asigurăm de următoarele:
◼ ordinea temporală a variabilelor (cauza trebuie să fie anterioară efectului);
◼ variabilitatea variabilei dependentă (variabila dependentă trebuie să acopere
întregul interval de variație);
◼ plauzibilitatea teoretică a relației cauzale (trebuie să arătăm teoretic sau pe
baza altor cercetări / teorii cum anume cauza determină efectul).
Cauzalitatea (3): Modelul elaborării

◼ O strategie pentru analiza cauzală o reprezintă modelul
elaborării propus de Lazarsfeld.
◼ Conform acestui model, o relaţie cauzală poate fi stabilită în
urma unui demers în patru paşi:
Pas Descriere Exemplu
1 Observăm existenţa unei Observăm că incidența delicvenței este diferită în
relaţii între două variabile cadrul diferitelor categorii de status socio-economic
(SES).
2 Formulăm ipoteza că o altă Ne întrebăm de ce are loc această variaţie, de ce
variabilă este responsabilă delicvenţa este mai mare în cazul categoriilor cu
pentru această relaţie SES mai scăzut.
3 Elaborăm analiza Răspuns (ipoteză): din cauza incidenței mai mari a
introducând în analiză / situațiilor de familii cu un singur părinte / fără un
calcul a 3-a variabilă părinte (ipoteza componenței parentale).
4 Examinăm relația dintre Dacă ipoteza este adevărată vom găsi:
variabilele inițiale atunci - corelație bivariată între SES și delicvență
când controlăm a 3-a - corelație parțială între SES și delicvență apropiată
variabilă de zero când controlăm componența familială.

SES RI

SES # părinți
RI
Testarea ipotezelor alternative (1)

◼ Cu privire la o stare de fapt se pot emite mai multe ipoteze.
 În faza iniţială a cunoaşterii fiecare dintre ipoteze poate fi adevărată.
 Ulterior unele ipoteze nu trec testele şi sunt îndepărtate, apar altele care
la rândul lor sunt testate, situaţia comună din ştiinţele sociale fiind
existenţa cu privire la aceeaşi stare de fapt a unor ipoteze concurente.
 Deseori, pentru explicarea unui fenomen se folosesc perspective diferite,
fiecare din ipotezele derivate din aceste teorii fiind adevărată.
 De exemplu, fericirea unui mariaj poate fi explicată prin intermediul uneia
dintre teoriile / perspectivele:
◼ atributele personale ale cuplului (perspectiva psihologică),
◼ factorii economici (perspectiva economică),
◼ perioada de viaţă în care se află cuplul (perspectiva dinamica vieţii),
◼ rolurile de gender diviziunea muncii (perspectiva feministă),
◼ cohorta căreia aparţin (perspectiva demografică),
◼ integrarea cuplului în grupuri mai largi (perspectiva reţelelor sociale).

A) relaţie cauzală: tipul de şcoală determină reuşita academică
tipul de şcoală reuşita academică
B) explicaţie alternativă: selectivitate în abilitatea iniţială a copilului
reuşita academică
abilitatea iniţială
a copilului
tipul de şcoală
C) explicaţie alternativă: resursele familiei
facilităţi acasă pentru

studiu
resursele părinţilor
reuşita academică
tipul de şcoală
D) explicaţie alternativă: valorile educaţionale
valorizarea educaţiei
de către copil
valorizarea
educaţiei de către
părinţi reuşita academică
tipul de şcoală

◼ În concluzie, înainte de a accepta o ipoteză, trebuie să
 identificăm şi testăm diferite alte explicaţii posibile şi consistente cu
realitatea observată,
 să comparăm ipotezele alternative identificate (în modele separate sau,
mai corect, simultane) şi
 doar apoi să decidem care este afirmaţia cel mai probabil să fie
adevărată (sau afirmaţiile cel mai probabil adevărate).

◼ Din perspectiva unor epistemologi, logica demersului prezentat
anterior nu este cea mai potrivită.
 După părerea acestora, este posibil să găsim un anumit suport (sau mai
multe evidenţe) pentru orice teorie dar asta nu înseamnă automat că
teoria este adevărată (datorită limitelor raţionamentului de tip inductiv).
 Potrivit acestor epistemologi, de filiaţie popperiană, atitudinea
cercetătorilor trebuie să fie una sceptică.
 Raportat la logica cercetării ştiinţifice această atitudine se transpune nu
în căutarea de evidenţe (observaţii) consistente cu teoria ci în
încercarea de a găsi evidenţe care să o falsifice (de unde şi eticheta
de falsificaţionism).
 Adică, în loc să încercăm să demonstrăm adevărul unei ipoteze (teorii),
trebuie să urmărim falsificarea ei, adică să încercăm să demonstrăm că
este falsă.
 Acest lucru se poate face prin eliminarea explicaţiilor rivale sau prin
căutarea deliberată a unor probe pe baza cărora să respingem ipoteza.

◼ Conform perspectivei falsificaţioniste, singura posibilitate sigură
de evalua o ipoteză / teorie este aceea de a încerca să găsim
contra-evidenţe,
 adică să găsim o consecinţă a acesteia pe care să o dovedim că este
falsă sau, în cazul ipotezei, să încercăm să falsificăm ipoteza de nul (să
arătăm că H0 nu poate fi adevărată).
◼ Logica demersului popperian se bazează pe limita procesului
de inducţie în ceea ce priveşte generalizarea:
 oricâte teste ar trece o teorie, ea nu poate fi considerată adevărată
pentru totdeauna deoarece oricând se poate găsi un test pe care
aceasta să nu-l treacă.
 În schimb, o teorie poate fi infirmată definitiv, atunci când se întâmplă
următoarea situaţie:
◼ PM dacă A este adevărat atunci B trebuie să aibă loc
◼ Pm B nu are loc
◼ C prin urmare A nu este adevărată

◼ Conform epistemologiei popperiene nu vom obţine niciodată
confirmări definitive pentru o ipoteză.
◼ În consecinţă, o ipoteză poate fi considerată adevărată doar
provizoriu, atâta timp cât contrarele ei sunt false.
◼ Deci, ceea ce trebuie să ne intereseze la o ipoteză este
caracteristica ei de a fi infirmabilă (falsificabilă) şi nu valoarea ei
de adevăr.
◼ În practică lucrurile nu stau chiar aşa simplu.
 Testul la care este supusă o teorie / ipoteză poate avea o duritate diferită
(timp, număr de teste, condiţii diferite, etc.).
 Deci nu este corect să renunţăm la ea după o singură infirmare (evidenţa
poate să nu fie reală), ci mai degrabă să o re-analizăm, să o modificăm
şi apoi să o re-testăm folosind alt set de date.
 Numai în cazul în care ajungem la infirmări multiple sau majore trebuie
să renunţăm la respectiva teorie / ipoteză şi să căutăm alta.
Strategia de cercetare.
Tipuri de strategii.
Suport de curs
Mircea Comşa
Teme discutate
 Locul şi rolul strategiilor de cercetare
 Clasificarea strategiilor de cercetare
 Strategia inductivă
 Strategia deductivă
 Strategia retroductivă
 Strategia abductivă
 Alegerea strategiei de cercetare
Locul şi rolul strategiilor de cercetare

 Reprezintă un element important al unui design de cercetare.
 Poziţia strategiei în cadrul designului este
 strâns legată de interogaţiile şi
 rezultă din obiectivele cercetării.
 Fiecare strategie are la bază anumite filosofii ale cunoaşterii
care la rândul lor se bazează pe asumpţii ontologice şi
epistemologice specifice.
 În cazul fiecărei strategii de cercetare vom investiga
 filosofia de cunoaştere specifică,
 asumpţiile acesteia,
 modul cum se aplică ele în cazul cercetării sociale,
 paşii de realizare a unei astfel de strategii,
 criticile aduse strategiei,
 posibilităţile de utilizare.
Clasificarea strategiilor de cercetare

 Strategiile de cercetare (numite uneori şi logici de cercetare)
diferă prin
 asumpţiile ontologice,
 punctele de start,
 paşi sau logică,
 utilizarea conceptelor şi teoriilor,
 stilurile explicării şi înţelegerii
 statutul rezultatelor.
 Clasificarea strategiilor de cercetare
 Strategia inductivă
 Strategia deductivă
 Strategia retroductivă
 Strategia abductivă

Strategia Inductivă Deductivă Retroductivă Abductivă
Scop Stabilirea de Testarea teoriilor Descoperirea Descrierea şi
generalizări pentru a le elimina mecanismelor înţelegerea vieţii
universale folosite pe cele false şi a le fundamentale sociale în
drept paternuri confirma pe cele pentru a explica termenii
pentru explicaţie care trec testul regularităţile motivaţiilor şi
observate raţiunilor actorilor
sociali
de la Acumularea de A împrumuta sau a Modelarea unei Descoperirea
observaţii sau date construi o teorie şi regularităţi conceptelor, a
a o folosi drept înţelesurilor şi
argument motivelor din
viaţa de zi cu zi
prin Producerea de Deducerea de Construirea unui Conceperea unui
generalizări ipoteze model ipotetic al raport tehnic în
mecanismului baza rapoartelor
primare
la Folosirea acestor Testarea ipotezelor Găsirea Dezvoltarea unei
„legi” ca paternuri prin verificarea lor mecanismului real teorii şi testarea
pentru a explica cu datele prin observare şi / ei iterativ
observaţiile viitoare sau experiment

Strategia Începe cu Continuă cu Scop Întrebări
Inductivă colectarea generalizări stabilirea de ce
de date regularităţi, eventual
folosirea lor pentru a
explica apariţia /
variaţia unor
evenimente
Deductivă regularităţi testarea teoriei prin deducerea unei explicarea acestor de ce
ipoteze din ea şi colectarea datelor regularităţi
corespunzătoare pentru a o testa
Retroducti regularităţi identificarea mecanismelor ascunse explicarea acestor de ce
vă responsabile de producerea regularităţi
regularităţii; pentru asta se
construieşte întâi un model ipotetic şi
apoi i se stabileşte existenţa prin
apariţia sau nu a anumitor
consecinţe
Abductivă lumea înţelegerea modului în care îşi re-descrierea motivelor de ce
actorilor construiesc actorii realitatea socială şi raţiunilor ce însoţesc
activităţile actorilor şi
prin aceasta
înţelegerea activităţilor

 Strategia inductivă numită uneori şi verificaţionism /
justificaţionism , se bazează pe paradigma pozitivistă.
 Asumpţiile ontologice ale pozitivismului:
 Lumea este ordonată, compusă din evenimente observabile şi discrete.
 Prin urmare lumea poate fi reprezentată prin propoziţii universale, prin
generalizări despre relaţiile dintre evenimente / fenomene.
 Pentru pozitivişti, doar ceea ce se poate observa, experimenta prin
simţuri, poate fi real şi, prin urmare, studiat ştiinţific (restul este „pus între
paranteze”).
 Mai mult, observaţia este obiectivă şi se realizează în afara unor
presupoziţii, legile ştiinţifice (obiectivul principal al pozitivismului) fiind
stabilite pe baza datelor de observaţie.

 Stadii ale strategiei inductive:
1. toate faptele sunt observate şi înregistrate fără a le selecta, conform cu
importanţa lor relativă (fără să fim ghidaţi de preconcepţii).
2. faptele sunt analizate, comparate şi clasificate fără folosirea unor
ipoteze.
3. pe baza acestor analize, prin inducţie, se produc generalizări (legi) şi
relaţii între fapte, fenomene.
4. aceste generalizări sunt testate ulterior.

 Critici aduse strategiei inductive:
1. este puţin probabil ca preconcepţiile să poată fi eliminate atunci când
se produc observaţiile obiective.
2. nu se pot face observaţii relevante fără idei (teorie) care să le ghideze.
3. logica inductivă produce generalizări de o manieră mecanică.
4. generalizările universale se pot baza doar pe un număr finit de
observaţii (sau altfel spus o serie de date consistente suportă
generalizarea dar nu pot dovedi că aceasta este adevărată; prin
urmare cunoaşterea rezultată trebuie privită ca fiind pasibilă de
revizuire).
5. stabilirea regularităţilor nu este suficientă pentru producerea
explicaţiilor.

 Strategia deductivă (metoda ipotetică-deductivă sau
falsificaţionism) se bazează pe raţionalismul critic:
 toate datele de observaţie sunt selective şi implică interpretare din partea
observatorului,
 că observaţiile sunt întotdeauna făcute dintr-un anumit punct de vedere,
relativ la un cadru de referinţă şi având un set de aşteptări.
 Prin urmare, dacă nu ştii ceea ce urmăreşti, dacă nu ai anumite ipoteze
rezultate dintr-o teorie care să te ghideze în culegerea datelor este
imposibil să culegi date folositoare.
 În loc să acumulezi date pentru a produce răspunsuri la întrebări nepuse,
precum în cazul strategiei inductive, în cazul strategiei deductive datele
sunt folosite pentru a testa diferitele răspunsuri posibile.
 Scopul nu mai este de a vedea dacă datele confirmă ipotezele, teoriile, ci
de a găsi date care să le infirme.
 În consecinţă, o teorie nu poate fi demonstrată ca fiind adevărată,
confirmată, ci doar infirmată (Popper).

 Argumentele lui Popper (Blaikie, 2000: 106):
1. lumile naturală şi socială sunt guvernate de regularităţi;
2. scopul ştiinţei sociale este de a stabili generalizări care să corespundă
acestor regularităţi şi teorii care să le explice;
3. cu toate acestea, nu este posibil să stabilim cu certitudine că astfel de
generalizări sau teorii sunt adevărate, că ele corespund cu realitatea;
4. tot ceea ce putem face este să eliminăm teoriile false, ajungând astfel
tot mai aproape de adevăr;
5. dar nu vom ştii niciodată când vom ajunge la teorii adevărate;
6. prin urmare, toate teoriile care au trecut testul (au fost coroborate)
trebuie să rămână doar tentative (în sensul că pot fi înlocuite în viitor de
alte teorii mai bune).

 Paşi ai strategiei deductive cnf. Popper (Blaikie, 2000: 106):
1.porneşte de la o idee, conjectură , ipoteză / set de ipoteze ce formează o teorie.
2.pe baza ipotezelor acceptate în prealabil sau prin specificarea condiţiilor în
care se aşteaptă ca acestea să fie adevărate se deduce o concluzie sau un
număr de concluzii.
3.se examinează concluziile şi logica raţionamentului care le-a produs; se
compară raţionamentul cu teoriile existente şi se observă dacă acesta constituie
un mijloc mai bun de înţelegere; dacă suntem satisfăcuţi de rezultat atunci:
4.se testează concluziile prin culegerea unor date adecvate; se fac observaţiile
sau se realizează experimentele necesare.
5.dacă testul eşuează, adică dacă datele nu sunt consistente cu concluziile,
teoria este falsă; dacă conjunctura originală nu este suportată de date, ea
trebuie respinsă, refutată.
6.dacă, totuşi, concluziile trec testul, adică dacă datele sunt consistente cu
acestea, teoria este acceptată temporar; dacă trece testele ea este
coroborată (acceptată temporar) dar nu este dovedit că este adevărată.

 Un exemplu de teorie deductivă (aşa o interpretează
deductiviştii, Popper de exemplu) poate fi considerată chiar
teoria sinuciderii egoiste a lui Durkheim (iniţial, teoria lui
Durkheim a fost construită inductiv).
 Conform unei interpretări de tip deductiv teoria poate lua
următoarea formă logică:
 în orice grup social, rata sinuciderii variază direct cu gradul de
individualism (egoism)
 gradul de individualism variază direct cu incidenţa protestantismului
 în concluzie, rata sinuciderii variază direct cu incidenţa protestantismului
 incidenţa protestantismului în Spania este scăzută
 în concluzie, rata sinuciderii în Spania este scăzută

 Critici aduse strategiei inductive:
1. dacă observaţiile sunt interpretări şi noi nu putem observa realitatea
direct, cum putem stabili regularităţi de care să fim siguri şi cum pot fi
teoriile respinse decisiv?
2. acceptarea tentativă a unei teorii nerespinse încă necesită un anumit
suport inductiv.
3. nu ne spune de unde anume ar trebui să provină teoriile sau cum
anume pot fi ele construite.
4. ştiinţa trebuie să fie mai puţin logică pentru a putea permite
descoperirea prin şansă.
5. atenţia prea mare acordată logicii poate distruge creativitatea ştiinţifică.
6. procesul de acceptare sau respingere a ipotezelor (teoriilor) implică
procese sociale şi psihologice, nu doar logice.

 Strategia retroductivă este asociată cu abordarea filosofică a
realismului ştiinţific.
 Realitatea socială este construită social iar scopul ştiinţei este de a
explica fenomenele observabile prin referire la mecanismele şi structurile
care stau în spatele lor, sunt ascunse.
 În ştiinţele sociale mecanismele sunt ascunse atât faţă de cercetător cât
şi faţă de subiect, oamenii care le produc fără a fi conştienţi uneori de
ele, le iau ca ceva de la sine înţeles („taked for granted”).
 Prin urmare, omului de ştiinţă îi revine sarcina de a construi modele de
mecanisme şi a vedea apoi dacă acestea explică fenomenele vizibile pe
care se presupune că ar trebui să le explice.
 Stabilirea regularităţilor (pozitivismul) constituie doar primul pas al
explicaţiei (în plus aici legile nu sunt universale ci doar tendinţe
recunoscute).

 Trebuie continuat apoi cu identificarea mecanismului care a produs acea
regularitate şi cu verificarea lui în lumea reală (dacă prezice corect
evenimentele).
 Trebuie adăugat însă că mecanismul acţionează întotdeauna într-un
anumit context, context care poate favoriza sau împiedica producerea
regularităţii.
 Strategia retroductivă prezintă similarităţi şi cu strategia
deductivă prin faptul că pleacă de la observarea unor
regularităţi pe care încearcă apoi să le explice.

 Paşii strategiei retroductive (Blaikie, 2000: 110):
 Pentru a explica fenomene observabile şi regularităţile dintre ele,
oamenii de ştiinţă trebuie să încerce să descopere structurile şi
mecanismele adecvate.
 Din moment ce aceste structuri şi mecanisme nu pot fi observate direct
este necesară construirea unui model al lor, deseori prin împrumutarea
lui din surse familiare.
 Un model este astfel construit încât, dacă reprezintă corect aceste
structuri şi mecanisme, fenomenul poate fi apoi explicat cauzal.
 Modelul este ulterior testat în calitatea sa de descriere ipotetică a
entităţilor actuale şi a relaţiilor lor.
 Dacă aceste teste sunt trecute, avem motive îndreptăţite să credem în
existenţa acestor structuri şi mecanisme.
 Este posibilă obţinerea mai multor confirmări directe ale acestor afirmaţii
existenţiale prin dezvoltarea şi folosirea unor instrumente apropriate.
 Întregul proces de construire a modelului poate fi reluat pentru a explica
structuri şi mecanisme descoperite anterior.

 Retroductivismul are o aplicabilitate mai redusă în ştiinţele
sociale.
 Prin unirea elementelor structuraliste şi constructiviste s-a ajuns
la explicarea realităţii, a regularităţilor prin înţelegerea
mecanismelor ce acţionează în contexte sociale (pot fi istorice,
locale, instituţionale).
 De exemplu, succesul şcolar poate fi explicat prin combinarea
mecanismelor legate de
 decizii, abilităţi personale şi resurse dar
 se ajunge la succes doar dacă totul se întâmplă într-un context favorabil
– include reguli sociale, norme , valori, relaţii – în care este situat copilul.

 Strategia abductivă este asociată cu teoriile interpretativiste
 conform cărora realitatea socială este construită de actori dar realitatea
socială nu este ceva ce poate fi interpretat în diferite moduri ci chiar
aceste interpretări, toate fiind considerate la fel de „adevărate”.
 Cunoaşterea ştiinţifică este derivată din conceptele şi sensurile
de zi cu zi, din cunoaşterea socială construită interactiv.
 Primul nivel al cunoaşterii ştiinţifice este constituit de re-
descrierea în limbaj ştiinţific a descrierilor făcute de indivizi iar
la următorul nivel aceste re-descrieri sunt transformate
(adesea) în teorii.

 Procesul prin care se generează descrieri şi explicaţii sociale
ştiinţifice (social scientific accounts) din descrierile şi explicaţiile
(acounts) actorilor sociali.
 Asociat cu abordările
 interpretativiste (prin asta este specifică ştiinţelor sociale)
(etnometodologie, fenomenologie, interacţionism simbolic sau mai nou
numit şi constructivism, incluzând hermeneutica, fenomenologia,
interacţionismul simbolic, sociologia existenţială, constructivismul social).
 Chiar dacă deseori este privit ca anti-naturalist, anti-pozitivist;
se suprapune totuşi, parţial, cu realismul constructivist.
 Paternurile statistice şi corelaţiile nu pot spune ceva doar prin
ele (precum la pozitivişti sau raţionalişti critici), fiind necesară
identificarea sensurilor (motivelor) pe care oamenii le dau
acţiunilor lor.
 Ce anume îi face pe oamenii de anumită religie să se sinucidă într-o
măsură mai mare?

 Recuperează ceea ce ceilalţi au ignorat: sensurile şi
interpretările, motivele şi intenţiile pe care oamenii le folosesc
în viaţa lor de zi cu zi şi care le ghidează comportamentul.
 „Pentru Interpretativişti lumea socială este lumea interpretată şi
trăită de membrii ei, din interior. Prin urmare, sarcina
sociologilor interpretativi este aceea de a descoperi şi descrie
această perspectivă din <interior>, nu de a impune una din
<exterior>” (Blaikie, 2000: 115).
 Realitatea socială este constituită din sensurile pe care oamenii
le dau acţiunilor lor, ale celorlalţi, diferitelor situaţii sociale,
obiectelor.
 Aceste sensuri nu sunt private ci intersubiective (într-o măsură
mai mare sau mai mică, la nivelul anumitor grupuri de indivizi).

 Paşii unei cercetări de tip abductiv – Schutz (Blaikie, 2000:118):
 sociologii observă anumite fapte şi evenimente cu privire la acţiunile
oamenilor;
 pe baza acestor observaţii construiesc comportamente tipice sau
paternuri de acţiune;
 pa baza paternurilor realizează un model de actor căruia îi atribuie
conştiinţă;
 atribuie acestor conştiinţe fictive un set de noţiuni, scopuri, obiective
tipice;
 aceste „păpuşi” sunt investite cu un sistem de semnificaţii ce îşi au
originea în problema ştiinţifică a sociologului, nu într-o biografie
particulară;
 păpuşile sunt inter-relaţionate;
 se ajunge astfel la un model al lumii sociale de zi cu zi;
 sistemul de constructe tipice trebuie formulat în acord cu câteva principii:
consistenţă internă, interpretare subiectivă, adecvare;
 tipurile ideale trebuie verificate; dacă au valoare predictivă sau nu.
Alegerea strategiei de cercetare

 Alegerea unei strategii de cercetare se face în principal în
funcţie de întrebările de cercetare.
 Uneori se aleg strategii diferite pt întrebări diferite în cadrul aceleiaşi cercetări.
 Uneori este posibil ca pentru aceeaşi întrebare de cercetare să folosim
mai multe strategii.
 Ex: pt a răspunde la o întrebare de cercetare cu privire la cauzele / motivaţiile
absenteismului de la locul de muncă, putem selecta o teorie adecvată şi să o
testăm (strategia deductivă) sau putem înţelege munca şi viaţa persoanelor
implicate din punctul lor de vedere (strategia abductivă). Se pot ajunge astfel
la explicaţii diferite ale absenteismului a căror eficienţă poate fi comparată
prin intermediul eficienţei intervenţiilor pentru a reduce absenteismul.
 Uneori este destul de dificil să argumentăm nepărtinitor alegerea unei
strategii (Kuhn susţine că acest lucru nici nu este posibil –
incomensurabilitatea teoriilor / paradigmelor).
 Alegerea poate fi influenţată şi de tradiţia de cercetare, familiaritate (cu
anumite metode, programe de analiză care duc implicit spre o anumită
strategie), audienţă (finanţatori, edituri, colegi, consumatori de cercetare).
Alegerea strategiei de cercetare

 Relaţia dintre designuri şi strategii (Blaikie, 2000: 124):
Strategia de cercetare Tipuri de

Obiective întrebări de
Inductivă Deductivă Retroductivă Abductivă
cercetare
Explorare *** *** Ce
Descriere *** *** Ce
Explicare * *** *** De ce
Predicţie ** *** Ce
Înţelegere *** De ce
Schimbare * ** ** Cum
Evaluare ** ** ** ** Ce şi de ce
Impact ** ** ** ** Ce şi de ce
* = intensitatea activităţii de cercetare

Merged

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Merged

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Un alt mod de a gândi:

Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.

Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.

Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.

Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.

Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.

Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.

 Exerciţiu individual – ce înţelegeţi prin “cercetare ştiinţifică”?

Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.

 Cercetare ştiinţifică se referă la studiul atent, sistematic într-un anumit

Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.

Cunoaşterea umană. Modalităţi de cunoaştere.

O definire a designului de cercetare

O definire a designului de cercetare

O definire a designului de cercetare

 Exemplu: studiul valorilor

O definire a designului de cercetare

O definire a designului de cercetare

Elementele unui design

Elementele unui design

Elementele unui design

Elementele unui design de cercetare (1)

Elementele unui design de cercetare (2)

Elementele unui design de cercetare (3)

Elementele unui design de cercetare (4)

Elementele unui design de cercetare (5)

Elementele unui design de cercetare (6)

Elementele unui design de cercetare (7)

Elementele unui design de cercetare (8)

◼ În concluzie, înainte de a pune în practică un design de

O clasificare a designurilor de cercetare

Designuri de tip experimental

încrederea în scorul la testul

Designuri de tip experimental

Designuri de tip experimental

Designuri de tip experimental

Designuri de tip experimental

Designuri de tip experimental

Designuri de tip experimental

Teme discutate De ce un design de

Designuri de tip longitudinal

Designuri de tip longitudinal

Designuri de tip longitudinal

Designuri de tip longitudinal

Designuri de tip longitudinal

Designuri de tip longitudinal

Designuri de tip longitudinal

Designuri de tip longitudinal - panel

Designuri de tip longitudinal - panel

Designuri de tip longitudinal - panel

Designuri de tip longitudinal - panel

Designuri de tip longitudinal

Designuri de tip longitudinal - panel retrospectiv

Designuri de tip longitudinal

Designuri de tip longitudinal

Designuri de tip longitudinal

Analiza datelor longitudinale

Analiza datelor longitudinale

Designuri de tip secţional

Designuri de tip secţional

Observăm schimbarea vs.

Designuri de tip secţional

Designuri de tip secţional

Designuri de tip secţional