Sunteți pe pagina 1din 3

COMUNICAREA NONVIOLENTĂ ÎN RELAȚIA

ANGAJATOR-ANGAJAT

METODOLOGIA CERCETĂRII
1. PROBLEMA, IPOTEZELE SI VARIABILELE CERCETĂRII

Problema de cercetare:
Scopul Comunicării Nonviolente este să ne ajute să creăm un mediu în care nevoile tuturor să fie
văzute și valorizate, în care să putem rezolva conflictele pe cale pașnică, în beneficiul tuturor, și în
care să ne bucurăm mai mult de viață și de relațiile care contează pentru noi.
Principiul de bază este acela că orice acțiune umană are ca scop împlinirea unei nevoi.
Descoperirea și comunicarea acestor nevoi pot consolida legăturile interumane, cooperarea și, la
nivel global, pacea.
Cercetarea propriu-zisă se axează, în mod direct, asupra investigării modului în care relațiile dintre
angajatori și angajați pot fi îmbunătățite prin intermediul adoptării unei comunicări nonviolente.
Pentru redactarea cercetării am analizat o serie de ÎNTREBĂRI:
a. Care sunt beneficiilie oferite de adoptarea unei comunicări nonviolente, la nivelul relațiilor de
afaceri?
b. Cum putem ajunge la înțelegerea nevoilor celor două părți implicate, angajator și angajat, folosind
metodele comunicării nonviolente?
c. Plecând de la teoriile de bază ale comunicării nonviolente, este posibilă diminuarea
comportamentelor nedorite la nivelul relațiilor de afaceri?
d. Cum putem justifica motivul alegerii unui angajator a metodelor distructive, precum concedierea
sau reducerea salariului unui angajat, în defavoarea utilizării comunicării nonviolente?
e. În momentul în care angajatorul tinde să elimine cuvântul „trebuie” din comunicarea sa cu
angajatul, putem spune că se atinge un prag benefic în relația acestora? Dacă da, ce beneficii
poate aduce această schimbare?

Ipoteze:
a. Există o diferență semnificativă între nivelul de împlinire și cunoaștere a propriilor nevoi al
angajaților ai căror angajatori manifestă interes față de aplicarea comunicării nonviolente în
relația de afaceri și nivelul de împlinire și cunoaștere a propriilor nevoi al angajaților ai căror
angajatori manifestă dezinteres față de aplicarea comunicării nonviolente, susținând metodele mai
puțin încurajatoare.
b. Angajații ai căror angajatori oferă interes față de aplicarea comunicării nonviolente în relația de
afaceri, dețin un nivel ridicat de motivație, față de angajații ai căror angajatori nu oferă o
comunicare deschisă, bazată pe susținere și înțelegerea nevoilor.
Din punct de vedere al VARIABILELOR CERCETĂRII, acestea sunt divizate în variabile
dependente, reprezentate de „nivelul de împlinire și cunoaștere a propriilor nevoi” și „motivație”,
dar și în variabile independente, precum „interesul manifestat de angajator față de aplicarea
comunicării nonviolente în relația angajator-angajat” și „susținere și înțelegerea nevoilor”.
2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectivul general al acestei lucrări de cercetare are la bază identificarea pe care comunicarea
dintre angajator-angajat o are asupra nivelului de împlinire și cunoaștere a propriilor nevoi și
menținerii motivației, la angajați.
Obiectivele specifice ale cercetării:

 O1 – Identificarea factorilor care contribuie la creșterea gradului de satisfacție a părților


implicate;
 O2 – Identificarea rolului pe care angajatorii îl au în adoptarea comunicării nonviolente în relațiile
cu ceilalți;
 O3 – Identificarea influenței pe care angajatorii o au asupra nivelului de implicare, susținere și
cunoaștere a propriilor nevoi ale angajaților.
 O4 - Determinarea influenței pe care angajații, susținuți prin comunicarea nonviolentă de către
angajatori, o pot avea față de mediul de lucru, respectiv posibili colegi sau clienți.
 O5 – Determinarea existenței unei corelații între suportul și înțelegerea primită din partea
angajatorilor și nivelul de motivație al angajaților.

3. METODE ȘI INSTRUMENTE DE CERCETARE

Metoda de cercetare folosită pentru extragerea datelor este ancheta pe bază de chestionar. Din
punct de vedere sociologic, deci ştiinţific, chestionarul este, aşa cum descrie profesorul Septimiu
Chelcea, „ o succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau de imagini grafice cu funcţie de
stimuli, în raport cu ipotezele cercetării, care prin aministrarea de către operatorii de anchetă sau prin
autoadministrare, determină din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce
urmează a fi înregistrat în scris”.
Drept instrumente de cercetare am ales să utilizez două chestionare, unul adresat angajatorilor și unul
adresat angajaților, ambele părți desfășurându-și activitatea în orașul București, având ca scop
principal identificarea măsurii în care comunicarea nonviolentă poate influența atât relația angajator-
angajat, cât și nivelul de împlinire și cunoaștere a propriilor nevoi ale angajaților, la locul de muncă.
Modul de aplicare al chestionarelor a fost identic pentru cele două categorii de participanți, astfel:
chestionarul aplicat atât angajatorilor, cât și angajaților, a fost autoadministrat prin intermediul unui
website interactiv, http://www.sondaje.ro/ , răspunsurile fiind înregistrate de aceștia.
În ceea ce privește realizarea chestionarului, au fost adresate atât întrebări închise, care permit doar
alegerea unor răspunsuri anterior fixate, dar și întrebări deschise, care permit libertatea unei
exprimări individualizate a răspunsurilor. Pe lângă acestea, s- a folosit și adresarea de întrebări semi-
închise, dar și întrebări mixte, cu rolul de a desluși semnificația răspunsurilor închise.

4. DISCUȚII ȘI CONCLUZII

Rezultatele așteptate în urma aplicării acestor chestionare reprezintă, în mod automat, îndeplinirea
obiectivelor și oferirea răspunsurilor la întrebările de cercetare. Așteptările se află într-o strânsă
legătură cu dorința ca aceste rezultate să poată fi folosite atât de către angajatori, în relația cu angajații
și diverși asociați, cât și de către angajați, în relația cu colegii sau clienții companiei în cadrul căreia
își desfășoară activitatea. Nu în ultimul rând, așteptările se îndreaptă către schimbarea mentalității
românilor în direcția unei comunicări nonviolente, ce ne permite întelegerea nevoilor lumii
inconjurătoare, a celor din jurul nostru, dar și a propriei persoane.

S-ar putea să vă placă și